101102_prezentare eduard floria, petrom, confer int a bpv grigorescu si zf
TRANSCRIPT
Centrele
de Tranziţie Petrom –
cel mai amplu program de acest tip din România
Bucureşti, 2 noiembrie
2010
2 Centrele de Tranziţie din Petrom
De la o structura organizaţională supradimensionată, la o structură modernă şi flexibilă
Structură organizaţională supradimensionată
BirocraţieLipsa mobilitate
resurse umaneIneficienţă în
majoritatea segmentelor
Eficienţă şi competitivitate crescute
Productivitate crescută
Companie model în România
Restructurare şi reorganizare
Provocările companiei înainte de privatizare
(în domeniul HR)Poziţia curentă
3 Centrele de Tranziţie din Petrom
Restructurare responsabilă în parteneriat cu sindicatele şi dezvoltarea forţei de munca în Petrom
Plan Social
Externalizarea diverselor activităţi
Centre de Tranziţie Petrom cel mai amplu program de acest tip din România
Specializarea şi modernizarea forţei de munca Cursuri de perfecţionare şi certificare Cursuri pentru dezvoltarea aptitudinilor:
- Profesionale - Personale- IT (SAP)
Programe de rotaţie
Calitatea şi structura managementului Diversitate – echipe mixtePromovarea tinerilor manageri Managementul performantei
4 Centrele de Tranziţie din Petrom
15 Centre de Tranziţie în cariera, 32 de consilieri
Responsabilitate fata de angajaţi
Parteneriat cu sindicatele
Recrutare internaconsilieri Training consilieri Inaugurare
15 Centre de Tranziţie
5 Centrele de Tranziţie din Petrom
Localizarea Centrelor de Tranziţie in Carieră
TARGU JIUTARGU JIU
MARGHITAMARGHITA
CLUJCLUJ
TIMISOARATIMISOARA
CRAIOVACRAIOVA
BRASOVBRASOV
VIDELEVIDELE
BRAILABRAILA
BUCURESTIBUCURESTI
CONSTANTACONSTANTA
MOINESTIMOINESTI
PITESTIPITESTI
PLOIESTIPLOIESTI
SUCEAVASUCEAVA
TARGOVISTETARGOVISTE
6 Centrele de Tranziţie din Petrom
Training de specialitate pentru consilieri (I)
ComunicareDocumentele procesului de outplacementTipuri de întrevederiInstrumente de recrutareProiectul profesionalDemersul de căutare a unui loc de muncaBilanţul competentelorInterviul de selecţieManagementul schimbării
Consiliere si orientare profesionalăConsiliere si orientare profesionalăConsiliere si orientare profesională
7 Centrele de Tranziţie din Petrom
Training de specialitate pentru consilieri (II)
Factori si metode de recrutarePlanul de recrutareIdentificarea solicitărilor de recrutareCompatibilitatea persoana-postCompatibilitatea persoană-organizaţieInstrumente in recrutareEşecul recrutăriiSelecţia de personalProcesul de selecţieTehnici de selecţieTipuri de interviuriGhidul de interviuFactori care blochează comunicarea la interviuPersonalităţi dificile la interviuPerformanţă in recrutare si selecţie
ComunicareGrup si EchipaElaborarea deciziilorEficacitate si eficientaPlanificareManagementul stresuluiManagementul conflictuluiManagementul risculuiMotivarea angajaţilorIndicatori de performantăIndicatori de procesOrganizarea Centrului de Tranziţie
Managementul Centrului de TranziţieManagementul Centrului de TranziManagementul Centrului de TranziţţieieRecrutarea si selecţia angajaţilorRecrutarea si selecRecrutarea si selecţţia angajaia angajaţţilorilor
8 Centrele de Tranziţie din Petrom
Servicii complexe de consiliere prin Centrele de Tranziţie Petrom
Consiliere în vederea găsirii unui loc de munca
Consiliere în vederea deschiderii unei afaceri
Seminarii motivaţionale
Identificarea abilitaţilor şi plan de dezvoltare profesională
Îndrumarea către cursuri de perfecţionare sau reconversie profesională, corelate cu necesităţile pieţei precum si finanţarea acestora
Identificarea de locuri de munca vacante
Repoziţionarea pe piaţa forţei de munca
Evaluarea viabilităţii afacerii
Dezvoltare plan de afaceri
Identificare surse de finanţare
Activităţi pe cont propriu – de la idee la proiect
Noţiuni de gestiune şi managementul întreprinderii
Identificare documente necesare deschiderii de afaceri
9 Centrele de Tranziţie din Petrom
Monitorizare
rezultate
la zi
Aplicaţie informatică
Rapoarte status zilnic
10 Centrele de Tranziţie din Petrom
Dificultăţi întâmpinate
►Vârsta
candidaţilor–
dificultate
in reinserţia
in piaţa muncii
►Mobilitate
foarte scăzută
►Monocalificare
►Supralicitarea
calitaţilor
socio-profesionale
individuale
11 Centrele de Tranziţie din Petrom
De ce
să
optezi
pentru
un
Program de Outplacement?
Outplacement-ul
ESTE
o despărţire prieteneasca intre angajator si angajat si reprezintă
o modalitate de asistare a salariaţilor disponibilizaţi din companie, înlesnindu-le tranziţia
către un alt loc de munca.
Outplacement-ul
NU ESTE
un serviciu caritabil, ci este un beneficiu pe care un
angajator îl oferă angajaţilor disponibilizaţi.
12 Centrele de Tranziţie din Petrom
Beneficii
semnificative
►
Responsabilitatea
companiei
pentru
capitalul
uman
►
Motivare
pentru
angajaţii rămaşi in cadrul
companiei
►
Acceptanţa mai
mare pentru
revenirea
in firma
►
Ajutor
in căutarea
unui
nou
loc de muncă
►
Redobândirea
încrederii
de sine prin
consiliere
►
Cursuri
de formare/reconversie
profesională
►
Pregatire
interviuri
►
Acces
la logistica
Centrului
de Tranziţie
ANGAJATORI ANGAJAŢI
13 Centrele de Tranziţie din Petrom
Fonduri Structurale Europene
pentru
replicarea la nivel
national a Proiectului
de Outplacement
al Petrom
DESCRIERE PROIECTTitlu: Reţea Naţională de Centre de
Informare si Consiliere in Carieră (CICC)Durata: 3 ani începând cu 01.07.2010Valoarea finanţării primite: aprox .
4,900,000 €Partener – Fundaţia Centrul de Dezvoltare
Managerială (CDM)Obiectivul proiectului: Combaterea efectelor
negative ale crizei demografice si restructurării economice prin facilitarea integrării si pătrunderii pe piaţa forţei de muncă a persoanelor disponibilizate si a persoanelor inactive
INDICATORI DE PERFORMANTA
25.000 şomeri consiliaţi
300 de noi afaceri
10 targuri de muncă
1.250 cursuri de formare
14 Centrele de Tranziţie din Petrom
Concluzii
Experienţa acumulata in cei patru ani de derulare ai proiectului este
demonstrata de traiectoria permanent ascendenta a rezultatelor înregistrate
pana in prezent. Consilierii recrutaţi in 2006 formează astăzi o echipa de
profesionişti, unita si funcţionala, poveştile lor de succes vorbind de la sine, in
ciuda dificultăţilor întâmpinate in procesul de repoziţionare.
Vă mulţumesc!