146531159 plante medicinale

101
Plante medicinale Afinul Denumire stiintifica: Vaccinium myrtillus Prefera temperaturi moderate. Iarna rezista pana la -20°C. Se comporta bine in zonele cu precipitatii medii anuale cuprinse intre 800-1000 mm. Sensibil la vant. Creste pe soluri acide, suficient de profunde, bine structurate, cu un continut ridicat de humus.Principiile active din frunze si fructe au proprietati astringente si antiseptice (antibiotice). Provoaca strangerea tesuturilor, modereaza secretiile, usureaza cicatrizarea, modifica mediul facand imposibila inmultirea microbilor, impiedica sau previn infectiile microbiene, impiedica putrefactia. Actiune buna in tratarea stomatitelor, aftelor, eczemelor Albastrelele Denumire stiintifica: Centaurea cyanus

Upload: galati-viorel

Post on 27-Dec-2015

246 views

Category:

Documents


38 download

TRANSCRIPT

Plante medicinale

AfinulDenumire stiintifica: Vaccinium myrtillus

                                                                                                            

Prefera temperaturi moderate. Iarna rezista pana la -20°C. Se comporta bine in zonele cu precipitatii medii anuale cuprinse intre 800-1000 mm. Sensibil la vant. Creste pe soluri acide, suficient de profunde, bine structurate, cu un continut ridicat de humus.Principiile active din frunze si fructe au proprietati astringente si antiseptice (antibiotice). Provoaca strangerea tesuturilor, modereaza secretiile, usureaza cicatrizarea, modifica mediul facand imposibila inmultirea microbilor, impiedica sau previn infectiile microbiene, impiedica putrefactia.

Actiune buna in tratarea stomatitelor, aftelor, eczemelor

AlbastreleleDenumire stiintifica: Centaurea cyanus 

Albastrelele sunt plante ierboase, ce traiesc 1-2 ani, avand tulpina ramnificata si acoperita cu frunze. Frunzele sunt lunguiete si adanc crestate, asezate in mod altern. Din cauza perilor cu care este acoperita, intreaga planta are un aspect matasos, de culoare verde-alburie.O gasim raspandita prin locuri uscate, pietroase, pe marginea drumurilor si mai ales pe langa lanurile de cereale.Florile au actiune diuretica, iar sub forma de bai se folosesc in diferite boli de ochi. Intern: antidiareic, diuretic. Extern: calmant in iritatiile oculare.

Aloe VeraDenumire stiintifica: Aloe Barbadensis Miller

Aloe vera este o planta subtropicala, este un adevarat medicament oferit de natura; vechii egipteni o numeau ‘planta nemuririi’ iar ea insotea faraonii in calatoria lor de dupa moarte. Prima sa atestare documentara se regaseste in piatra de mormant a unui faraon, de acum 3500 de ani.Substantele pe care Aloe Vera le contine sunt aloina (un lichid laptos, folosit ca laxativ) si gelul de aloe. Dupa taierea unei frunze, sucul obtinut prin stoarcerea acesteia se oxideaza foarte rapid (daca nu este prelucrat în decurs de doua ore), pierzându-si drastic din calitatile curative (aproximativ 95 % din principiile active sunt oxidate si atacate de microorganisme).Gelul din interiorul frunzei este componenta cea mai activa si mai eficienta din punct de vedere medical a plantei, dar, în ciuda efectelor sale atât de spectaculoase, acest dar al naturii nu putea fi folosit decât de catre cei care aveau acces la aloe în stare proaspata, pentru ca nu se cunostea un procedeu eficient de conservare pentru o perioada mare de timp.

AnasonDenumire stiintifica: Pimpinella anisum

Anasonul este o plantă anuală, erbaceee, putând atinge o înălţime de 60 - 80 cm. Perioada de înflorire este iunie - septembrie. Fructele sunt mici şi verzui, şi pot fi culese de la sfârşitul lui august până la sfârşitul lui septembrie.Anasonul, ca plantă medicinală, are multe proprietăţi, multe dintre care sunt neconfirmate:Se foloseşte la tratarea anumitor afecţiuni digestive ( în special ale intestinului) şi respiratorii;Afecţiuni ale căilor urinare;

Slab efect laxativ.

AngelicaDenumire stiintifica: Angelica Archangelica

Plantă erbacee cu rizom gros, napiform, din care pornesc rădăcini adventive lungi. Tulpina robustă, cilindrică, striată fin (până la 300 cm). Frunze mari, lungi (60–90 cm), cu teacă mare, umflată şi striată. Flori alb–verzui, grupate în umbele mari, globuloase. Fructe diachene elipsoidale. Răspândire: spontană în etajul montan şi subalpin. Preferă locuri umede şi stâncoase.Planta trebuie uscată imediat după recoltare! Este utilizabilă DOAR timp de un an după recoltare! Rizomii cu rădăcini se recoltează la sfârşitul verii – începutul toamnei (lunile august, septembrie, octombrie în al doilea an de cultură) sau primăvara (martie-aprilie). Frunzele

se recoltează în lunile iunie – iulie. Tulpinile tinere: iunie, iulie. Florile şi fructele: iulie.

ArnicaDenumire stiintifica: Arnica montana 

Arnica are in pamant un rizom puternic din care primavara apare o rozeta cu frunze ovale si marginile intregi. Din mijlocul lor se ridica o tulpina cilindrica acoperita cu peri, care se termina printr-un capitul florat lat de 4-8 cm. Pe tulpina se gasesc 1-2 perechi de frunze opuse, mai mici decat cele bazilare.Din familia copozitelor mai multe plante se aseamana cu arnica. Dintre acestea, singura arnica are frunzele opuse. Infloreste in lunile iunie-august. Creste in fanetele umede din regiunea muntoasa.Florile de arnica se folosesc sub forma de gargara in laringite, iar in medicina veterinara, sub forma de comprese in amestec cu apa de plumb, la lovituri, umflaturi etc. Tinctura de arnica se recomanda intern in: bronsita, amigdalita, faringita, guturai, gripa, viroza pulmonara; cistita, nefrita, pielonefrita (tratamentul este eficient mai ales in afectiunile cronicizate, unde actioneaza prin efectul imunostimulator; insuficienta coronariana, hipertensiune, anghina pectorala; traumatism cranio-cerebral, dureri de cap post-traumatice; pareze si semipareze; insomnie, palpitatii cardiace, cosmaruri, spaima nocturna post-traumatica; depresie psihica, nevroza, isterie. Extern se foloseste pentru: rani, rani care se vindeca dificil, rani care apar la persoanele imobilizate la pat, cicatrici cheloide, cicatrici inestetice, cancer de piele, cancer al limbii, al cavitatii bucale si a gatului (adjuvant), contuzii.

Este contraindicat utilizarea interna doarece provoaca deranjamente gastrointestinale si hipertensiune arteriala.

Brandusa de toamnaDenumire stiintifica: Colchicum autumnale

Brandusa de toamna este o planta vivace, inalta de 20-45 cm. In pamant are un bulb carnos, invelit in scuame brune. Primavara rasar 3-4 frunze lunguiete, cu maginile intregi, in mijlocul carora iese ovarul pe cale de transformare in fruct care este o capsula umflata.Fiecare floare este formata din 6 petale, unite la partea inferioara intr-un tub lung de 20-30 cm care inconjoara ovarul, aflat in pamant, fixat de bulb. Brandusa de toamna creste prin fanete - mai ales prin cele umede - din regiunea muntoasa.Samanta de brandusa este folosita pentru extragerea unro substante active medicamentoase, iar in agricultura ca stimulent al cresterii plantelor, actionand puternic asupra diviziunii celulare, obtinand forme poliploide.

BrusturDenumire stiintifica: Arctium lappa 

Brusturul este o planta erbacee, bienala, intalnita pe terenuri necultivate, pe marginea drumurilor, cailor ferate, pe langa garduri, de la campie si pana in zona montana.Radacina de brustur confine inulina (cca 40 %), acid palmitic, stearic, sitosterol, stigmasterol, acid cafeic, ulei volatil (0,10%), vitamine din complexul B, saruri de potasiu etc. Frunzele contin substante antibiotice insuficient studiate. Principiile active pe care le contine Brusturul, actioneaza antiseptic, depurativ, sudorific, antitumoral.Radacina proaspata sau uscata de Brustur este folosita pentru tenurile grase, pentru combaterea matretii si caderii parului, iar intern pentru persoanele predispuse la acnee. Stimuleaza cresterea parului. Se pot folosi si frunzele, dar au actiune mai slaba.

BusuioculDenumire stintifica: Ocimum basilicum L. (Fam.Labiatae)

Busuiocul prezinta un efect bun de vindecare la chakrele: nabhi(s,c,d), vishuddi(s,c,d) si ajna(s,c, d) si un efect foarte puternic de vindecare la chakra anahat(s,c,d).Pentru tratament, Busuiocul se va utiliza sub forma de ceai infuzie in cantitate de o lingurita la 200 ml.de apa. Ceaiul se bea in mai multe reprize pe durata unei zile.

sursa: http://plantemedicinale.felicitari-virtuale.ro

CalinulDenumire stiintifica: Viburnum opulus 

Calinul este un arbust stufos a carui inaltime ajunge pana la 4 m. Are scoarta la inceput neteda, de culoare verde-cenusie, care insa cu timpul devine cenusie si cu crapaturi. Frunzele sunt oval-alungite, divizate in 3-5 lobi dintati pe margini, cu un petiol scurt, prevazut cu un jgheab, avand 2-4 glande rosietice vizibile. Toamna frunzele se coloreaza in rosu, la fel ca si fructele. Florile sunt de culoare alb-verzuie, formand o inflorescenta umbeliforma cu diametrul de 5-7 cm. Infloreste in lunile mai-iunie. Creste in padurile de la campie pana in cele din regiunea de munte.

Coaja de calin se foloseste in industria de medicamente la prepararea unor extracte cu actiune calmanta si homeostatica. Intern: astringent, sedativ, antidismenoreic.

Observatii:

Nu se consuma fructele.

CaptalanDenumire stiintifica: Petasites hybridus 

Planta perena, cu port ierbaceu, prezentand un miros caracteristic, avand in pamant un rizom gros, noduros, ramificat, in care pornesc radacini foarte lungi si carnoase, precum si stoloni grosi de 1 cm, cilindrici, netezi, mai lungi de 1m.Petiolul este gros, lung de 30-80 cm, cilindric, caniculat, la interior gol. Planta creste pe malul paraielor, in locuri umede, in jurul izvoarelor din regiunea de campie pana la munte.

Se foloseste ca vermifug si astringent. Intern: astm bronsic, tuse convulsiva, dischinezie biliara.

Castanul salbaticDenumire stiintifica: Aesculus hippocsatanum

Castanul salbatic este un arbore cu scoarta cenusie, adeseori crapata. Frunzele sunt opuse, lung petiolate de forma palmei, compuse fiecare din 5-7 foliiole dintate pe margini. Florile formeaza inflorescente mari asezate la varful ramurilor. Fiecare floare este formata din 5 sepale, 5 petale inegale, de culoare alba, cu pete galbene care mai tarziu devin rosii, 7 stamine si un ovar care la maturizare se transforma intr-un gruct tepos. Toamna, aceste fructe se deschid, lasand sa cada 2-3 seminte brune lucioase. Infloreste in lunile aprilie-mai.Se intrebuinteaza in scopuri industriale si farmaceutice. Intern: boli venoase

CatinaDenumire stiintifica: Hippophae rhamnoides 

Arbust cu aspect albicios datorita perilor stelati cu care este acoperita intreaga planta, prezentand spini si multe ramificatii. Frunzele sunt dispuse altern, liniare, avand o singura nervura. Ele sunt glabre pe fata superioara si de un verde albicios pe cea inferioara, argintii si acoperite cu solzi ruginii. Florile sunt de culoare galbena-ruginie, mici. Fructele sunt rotunde sau ovuide, de culoare galben-portocalie. Infloreste in lunile aprilie-mai. Creste in masa pe albia raurilor, in locuri stancoase si abrupte din regiunea deluroasa.Fructele de catina se folosesc sub forma de ceai,

sirop, marmelade, gemuri, dulceata in bolile datorate lipsei de vitamine. Intern: aport important de vitamine, antidiareic, antiinflamator gastric, antiinflamator pulmonar.

CerentelulDenumire stiintifica: Geum urbanum

Cerentelul este o planta perena cu o tulpina lemnoasa la baza, inalta de 25-60 cm. In pamant are un rizom gros pana la 2 cm in diametru, de forma cilindrica si din care pornesc numeroase radacini. Atat rizomul cat si radacinile au miros placut de cuisoare. Tulpina este simpla, acoperita cu peri asprii, cu frunzele asezate in mod altern.Fructele sunt dispuse mai multe la un loc, terminate cu un stil indoit sub forma de bici. Dupa acest caracter se recunoaste usor cerentelul in momentul recoltarii. Infloreste in lunile mai-octombrie. Creste in paduri umede, pe langa garduri, drumuri si livezi.Se foloseste ca astringent in diaree si ca antiseptic sub forma de gargara. Intern: dezinfectant si calmant intestinal, hemostatic, analgezic. Extern: antiseptic.

ChimionulDenumire stiintifica: Carum carvi 

Chimionul este o planta bisanuala, uneori perena, inalta pana la 100 cm, avand o tulpina brazdata, ramificata si acoperita cu frunze rare si adanc divizate. Florile sunt asezate in umbele compuse, lipsite de bractee.Infloreste in lunile mai-iulie. Se gaseste prin fanetele din regiunea de campie si pana in cea subalpina. In tara noastra, chimionul se cultiva pe suprafete intinse.Sub forma de ceai au proprietatea de a elimina gazele din intestine si a calma colicile sugarilor, de a mari cantitatea de lapte femeilor care alapteaza.Se folosesc pe scara larga in industria uleiurilor volatile si cea alimentara. Intern:carminativ, galactolog, regleaza functiile stomacului.

CicoareaDenumire stiintifica: Cichorium intybus 

Cicoarea este o planta erbacee, perena, inalta pana la 150 cm, cu tulpina ramificata. In pamant are o radacina pivotanta, de forma unui fus. Frunzle inferioare, dispuse in rozeta, sunt lunguiete si adanc scobite, iar cele tulpinale inconjoara tulpina cu baza lor. Pe fata inferioara sunt acoperite cu peri. Florile sunt lingulate, albastre, mari, avand un diametru de 3-4 cm, fara codite, asezate pe tulpini si ramuri, la baza frunzelor. Infloreste din luna iulie pana in septembrie. Creste in locuri virane, pe marginea drumurilor. Este comuna in toata tara.Atat planta intreaga cat si radacina sunt indicate in bolile de stomac si ficat.

Cimbrisorul de campDenumire stiintifica: Thymus serpyllum

Cimbrisorul este o planta vivace, cu ramuri culcate la pamant, care prind radacini. Din aceste ramuri cresc numeroase tulpini inalte de 7-10 cm. Tulpinile sunt cilindrice, paroase, de culoare verde-rosiatica. In varful lor se afla gramajoare de flori. Frunzele sunt mici, opuse, glabre, de forma ovala, cu marginea intreaga, uneori indoita in jos.Planta este placut mirositoare. Cimbrisorul infloreste incepand cu luna mai pana in septembrie. Creste prin fanetele de pe dealuri, ajungand pana in zona muntoasa.Cimbrisorul se foloseste ca expectorant si antiseptic pulmonar, in tusea convulsiva si astm.

Observatii

Este contraindicat in dispepsii, hipopepsii grave si in suficienta pancreatica grave inhiband activitatea enzimatica.

CioranglavulDenumire stiintifica: Glycyrrhiza echinata

Cioranglavul este o planta inalta de 100-150cm, acoperita cu peri rari, de obicei neramificata. In pamant, are un rizom gros, lemnos, din care pornesc stoloni ce se intind orizontal. Din ei iau nastere atat tulpinile aeriene care formeaza tufe, cat si numeroase radacini.Pastaile sunt asezate inghesuit, ramanand pe tulpina si iarna, caracter dupa care se recunoaste usor planta in momentul recoltarii radacinilor. Infloreste in lunile iunie-iulie. Creste in regiunea de ses, prin locuri umede si pe marginea raurilor.La prepararea solutiilor pentru stingatoarele de incendii, datorita spumei pe care o dau.

CiresulDenumire stiintifica: Cerasus avium

Ciresul este un arbore inalt avand o coroana mare cu frunze ovale, dintate pe margini. Florile sunt albe, au 5 sepale, 5 petale si numeroase stamine. Fructele sunt rosii, albe sau negre. Infloreste in lunile aprilie-mai.Ceaiul de codite de cirese are actiune diuretica. Intern: antidiareic, antiinflamator renal. 

Ciubotica cuculuiDenumire stiintifica: Primula officinalis 

Ciubotica cucului este o planta mica, inalta de 10-30 cm, vivace. In pamant are un rizom foarte scurt din care pornesc numeroase radacini dese si subtiri. Rizomul se termina intr-un mugure din care apare primavara o rozeta de frunze. Din mijlocul acestei rozete, in luna aprilie se ridica o tulpina ierboasa, catifelat paroasa, goala la interior din si care se termina la partea superioara cu o umbela de flori.Ciubotica cucului creste prin poiene si pasuni din regiunea dealurilor si a muntilor.Atat radacinile cat si florile se folosesc ca expectorant in tuse si bronsita, datorita continutului in saponine. Intern: emolient, expectorant.

Coada caluluiDenumire stiintifica: Equisetum arvense

Coada Calului este o planta erbacee, perena, spontana, intalnita prin lunci umede, la marginile

apelor de munte, pe terenuri apoase, pe terasamentul cailor ferate, ca buruiana in culturi, de la campie pana in regiunea montana.Coada calului contine acid silicic (5-7%), gluteolina, nicotina, palustrina si palustridina, fitosterina, beta-sitosterol, acid malic, acid oxalic, gliceride ale acizilor stearic, linoleic, linolic, oleic, dimetil sulfone, vitamina C, urme de ulei volatil, saruri de potasiu. Sporii contin acizii cu lant lung alfa, omega-dicarboxilici, prezenti in fractiunea lipidica.Principiile active din coada calului au actiune antimicrobiana, antiseptica, antiinflamatoare, maresc rezistenta tesutului conjunctiv, activeaza circulatia locala.Coada calului este folosita pentru vindecarea contuziilor (umflaturi, vanatai), cicatrizarea ranilor, ulcerului varicos, bubelor, edemelor la picioare atat de frecvente in climacterium, degeraturilor, eczemelor, neurodermitelor si combaterea transpiratiei excesive a picioarelor.

Coada raculuiDenumire stiintifica: Potentilla anserina

Coada racului este o planta perena cu numeroase tulpini taratoare, lungi pana la 50 cm, inradacinate la noduri. La punctul de pornire al tulpinilor se gaseste o rozeta cu frunze lungi pana la 20 cm, divizate in 13-21 foliole dintate pe margini. Toata planta este acoperita cu peri rari, mai desi pe dosul frunzelor, care din aceasta cauza capata un aspect argintiu. Creste prin locuri umede, pe malurile nisipoase de pe marginea apelor, pe marginea santurilor, in regiunea de dealuri si munte.Coada racului are proprietati antidiareice. Intern: antispastic diuretic si intestinal, impiedica formarea de calculi renali, analgezic, antidiareic. Extern: antiseptic, cicatrizant, hemostatic.

Observatii

Nu se bea pe nemancate, deoarece provoaca iritatia mucoasei gastrointestinale. Este contraindicat in afectiuni cronice renale si hepatice.

Coada soriceluluiDenumire stiintifica: Achillea millefolium

Coada soricelului este o planta erbacee, perena, intalnita de la campie pana in regiunea subalpina, prin fanete, poieni, margini de padure, margini de drum si cai ferate, pe soluri nisipoase, relativ umede, insorite sau umbrite.Coada soricelului contine ulei eteric, acizii achileic, formic, auteic, aconitic, ascorbic, folie, probionic, valerianic, palmitic, stearic, miristic, oleic, linoleic, succinic, urme de acid salicilic, cafeic, alcool etilic metilic, flavone, maltoza, zaharoza, glucoza, arabinoza, galactoza, dextine, aminoacizi, proteine, taninuri, substante anorganice cu elementele chimice fier, mangan, zinc, cupru, cadmiu, nichel, siliciu si calciu.Substantele sunt concentrate in inflorescenta, apoi in frunze, mai putin in tulpina sau radacina. Planta contine principii antiinflamatoare, calmante, astringente, aseptice. Elimina sau limiteaza procesul inflamator, distruge microorganismele, provoaca strangerea tesuturilor, modereaza secretiile si usureaza cicatrizarea. Inflorescentele sunt folosite in tratarea tenurilor uscate, arsurilor, eczemelor zemuinde, plagilor supurate ale tegumentului.

Cornul secareiDenumire stiintifica: Claviceps purpurea Tulasne

Cornul secarei este sclerotul (starea de repaus) ciupercii Claviceps purpurea care paralizeaza

cerealele, in special secara. In perioadele de recoltare a spicelor de secara, sclerotul ajunge la maturitate. El ia forma unui corn de culoare neagra-violeta si capata o consistenta tare. Pe un spic de secara bolnav se dezvolta de obicei 1-4 scleroti. Deci, ciuperca la maturitate se gaseste in forma de corn. mai departe ea nu se dezvolta, ci cade pe pamant unde ierneaza.Cu cat regiunea va fi mai umeda, cu atat vom obtine mai multi scleroti. Cornul de secara este otravitor.Cornul de secara este folosit de industria chimico-farmaceutica la prepararea unor medicamente cu actiune antihemoragica.

Observatii:

Cornul de secara este otravitor. Dupa terminarea lucrului se vor spala bine mainile. Intoxicatiile cu corn de secara se manifesta prin intepaturi in maini, brate si picioare, greata, varsaturi, colici, diaree, mancarime, senzatia de paralizie, pielea devine palida, rece, survin ameteli, auzul slabeste. Pana la sosirea medicului, se va administra intoxicatului ceai rusesc concentrat, sulfat de sodiu, vomitive, se vor pune sticle cu apa calda la maini si picioare, comprese calde pe abdomen.

CretisoaraDenumire stiintifica: Alchemilla vulgaris

Cretisoara este renumita mai ales ca planta de leac pentru femei, nu ajuta numai in tulburari menstruale, leucoree (poala alba, scurgeri), afectiuni ale organelor pelviene si indispoziii la virsta menopazuei, ci, luata la inceputul pubertatii impreuna cu coada-soricelului, infulenteaza benefic aceasta perioada. Pentru cazurile tinerelor fete carora nu le vine ciclul menstrual in ciuda medicamentelor precise de doctor, cretisoara impreuna cu coada-soricelului (amestecate in parti egale) vor fi cele care vor reglementa aceasta problema. Crestisoara are efect astringent si vindeca foarte rapid, este folosita si ca mijloc diuretic si cardiotonic, in febra pricinuita de leziuni, rani purulente si abcese neglijate. In urma unei extractii dentare este foarte indicat ceaiul de cretisoara. In leziunile postnatale, in relaxarea organelor pelviene ale femeilor care au avut nasteri grele sau in predispozitia spre avoturi si fortificarea fibrelor uterine, cretisoara este de mare folos.Cretisoara care creste la inaltimi mai mari si are partea inferioara a frunzelor argintie se intrebuinteaza mai ales in obezitate: 2-3 cesti zilnic au un efect deosebit de favorabil. Ajuta si la insomnii; si diabeticii ar trebui sa bea des din acest ceai. Copiii debili si bolnaviciosi se fortifica vazand cu ochii, daca li se adauga in apa de baie crestisoara. La 1 baie se folosesc cca. 200 grame de ierburi. Combinata cu traista-ciobanului cretisoara ajuta contra atrofiei musculare si in bolile musculare grele, incurabile. Aceasta planta medicinala extrem de valoroasa se foloseste si in scleroza multipla.

Mod de folosire:

-prepararea ceaiului: Se foloseste 1 lingurita (cu vraf) de plante la 1 litru de apa, se opareste doar, se lasa sa stea putin.-compresa cu plante: Se spala o cantitate corespunzatoare de plante proaspete se zdrobeste pe un fund de lemn cu un sucitor de taietei si se aplica sub forma de compresa.-ados la baie: Pentru 1 baie completa sa iau 200 grame de plane uscate sau cativa pumni de plante proaspete, se lasa intr-o galeata in apa rece peste noapte, se incalzeste totul a doua zi si se toarna lichidul peste apa de baie.

CrusinulDenumire produs: Rhamnus frangula 

Crusinnul este un arbust inalt de 2-5 m, avand ramurile alterne lipite de spini. Scoarta este neteda, de culoare brun-cenusie la exterior si galbena la interior, lucitoare, presarata cu numeroase pete mici ovale, alb-cenusii, asezate orizontal (lenticele). Frunzele sunt alterne, de forma ovala, ascutite la varf, cu marginea intreaga, netede si lucitoare. Florile sunt mici, de culoare alb-verzuie, stranse in grupuri la subsuara frunzelor. Fructele sunt asezate pe codite, mai multe la un loc, au forma globuloasa, la inceput sunt verzi, apoi de culoare rosie, iar la maturitate devin negre-violacee. Fiecare fruct are 2-3 seminte. Infloreste in lunile mai-iunie. Arbustul este raspandit pe malurile raurilor, in luminisuri de padure si prin cranguri.

Se foloseste ca laxativ si purgativ. Intern: laxativ sau purgativ in functie de doza, coleretic, colagog. 

DudulDenumire stiintifica: Morus 

Arbori prezentand frunze petiolate, dispuse altern, dintate pe margini, uneori lobate, prezentand 3-5 nervuri. Florile sunt de doua feluri: barbatesti si femeiesti. Fructul este carnos (duda), de culoare alba sau neagra in functie de specie. Infloreste in luna mai. Dudul este cultivat prin gradini, marginea soselelor etc.Sub forma de ceai se foloseste in diabet. Din radacina de dud negru, uscata si maruntita, se realizeaza un macerat in alcool (tinctura), care se foloseste la dizolvarea calculilor renali si ureterali (pietre la rinichi). Intern: antidiareic, alcalinizant, adjuvant in tratamentul diabetului.

Echinacea Denumire stiintifica: Echinacea

Echinacea este o plantă originară din America de Nord cu o tradiţie îndelungată în medicina populară a amerindienilor. Este folosită de secole ca un suport important al capacităţii de apărare imună a organismului, pentru prevenirea gripei şi a infecţiilor respiratorii. Trei dintre speciile de Echinacea prezintă interes medical: Echinacea purpurea, Echinacea pallida, Echinacea angustifolia. Numele ei vine de la cuvantul grec- echinos- care înseamnă arici, datorită aspectului ţepos al conului central al florii. Astăzi în industria farmaceutică şi parafarmaceutică există peste 800 de produse pe bază de Echinacea care folosesc floarea, tulpina sau rădăcina acestei plante. Aceste preparate sunt pentru uz intern şi extern şi se prezintă sub formă de capsule, tablete, tinctură, sirop, ceai, gel. În multe cazuri produsele din echinacea se folosesc în combinaţie cu alte plante. Efectul imunostimulator al acestor preparate pe bază de echinacea este dovedit şi larg acceptat.

FasoleaDenumire stiintifica: Phaseolus vulgaris

Fasolea este o planta anuala, cu tulpina volubila, cu frunze trifoliate si flori in forma de fluturasi (papilonacee). Fructele sunt pastai. Infloreste in lunile mai-august.Se folosesc ca adjuvant in diabet si ca diuretic. Intern: antiseptic renal, puternic depurativ. Extern: se foloseste impreuna cu alte plante pentru bai.

FerigaDenumire stiintifica: Dryopteris filix-mas 

Feriga este o planta ierbacee, vivace, avand in pamant un rizom gros de cca 1-2 cm si lung pana

la 30 cm, tarator si acoperit cu partile imbatranite ale petiolurilor frunzelor din anii trecuti. Ei sunt de culoare bruna spre negru, arcuiti, insotiti de solzi membranosi. Din rizom pornesc radacini subtiri, negricioase. In sectiune, rizomul si resturile de petiol sunt de culoare verde. Rizomul creste prin varful lui, care se termina printr-un buchet de frunze. Primavara, frunzele sunt rasucite in forma de carje.Feriga este o planta comuna ce creste prin padurile de munte in locuri umede si umbrite.Rizomii sunt folositi de catre industria chimico-farmaceutica pentru prepararea unor medicamente contra teniei (panglicii).

Observatii

Feriga medicinala buna de recoltat se confunda uneori cu Athyrium filix femina, sau "feriga femeiasca. Aceasta feriga are un rizom mai scurt,de cel mult 10 cm lungime, iar aripioarele frunzelor sunt terminate cu dinti ascutiti.

FragulDenumire stiintifica: Fragaria vesca 

Fragul este o planta ierbacee, vivace, cu tulpina taratoare (solonifera), din care pornesc din loc in loc buchete de frunze trifoliate, dispuse pe un petiol lung. Florile sunt asezate pe codite lungi, au culoare alba, iar fructele sunt rosii si carnoase, placut mirositoare, cu gust dulce-acrisor. Infloreste in lunile mai-iunie. Creste prin poienile din paduri si pe coline.Se foloseste ca astringent in diaree. Intern: elimina acidul uric, adjuvant in tratamentul diabetului, bactericid, antidiareic

FrasinulDenumire stiintifica: Fraxinus excelsior 

Arbore cu frunze opuse, imparipenat compuse, lungi pana la 40 cm, avand un petiol lung pe care sunt asezate 7-15 foliole. Florile sunt grupate in inflorescente care apar inaintea frunzelor. Fructele numite samare sunt de forma liniar-lanceolata, inconjurate de o aripioara. Infloreste in luna mai. Frasinul creste prin paduri, lunci, din regiunea de campie si dealuri.Sub forma de ceai au efect usor laxativ, de asemenea se foloseste ca adjuvant in tratamentul gutei si reumatismului. Intern: sudorific, colagog, coleretic, cicatrizant, antiinflamator intestinal, laxativ. Extern: cicatrizant, antiinflamator hemoroidal.

GalbeneleDenumire stiintifica: Calendula officinalis 

Galbenele planta cu tulpina inalta, ramificata si paroasa, cu flori centrale, tubuloase, de culoare galbena. O putem întâlni în întreaga ţară pe terenuri necultivate, pe marginea drumurilor, a căilor ferate şi pe lângă garduri.

Uz intern:

gastrite hiperacide, ulcer gastric, ulcer duodenal, colecistită, icter infecţios, ulceraţii canceroase, inflamaţii ale colonului, hemoroizi, vermifug, boli de ficat, cicatrizant intern, dismenoree.

Uz extern:

leucoree, trichomoniaza, acnee, arsuri, degerături, răni purulente, cancerul pielii, leziuni ulceroase ale sânilor, cancer mamar, boli tegumentare, micoze, osteoporoză.

GentianaDenumire stiintifica: Gentiana punctata 

Gentiana este o planta vivace, inalta de 20-60 cm, cu o tulpina dreapta, cilindrica, slab muchiata, neramificata, glabra si goala la interior. In pamant are un rizom lung din care pornesc numeroase radacini. Frunzele sunt mari, ovale, opuse, sesile, cu 5 nervuri proeminente, iar cele de la baza petiolate. La subsuara frunzelor se gasesc florile, de culoare galben deschis si cu puncte brune. Petalele in numar de 5 sunt unite intre ele, formand un tub lung. Infloreste in lunile iulie-septembrie. Creste pe stanci si prin pasunile alpine.Radacina de gentiana se foloseste pentru stimularea poftei de mancare. Radacina fermentata se foloseste in industria de lichioruri. Intern:cresterea secretiilor gastrice si cresterea rezistentei organismului.

Ginkgo Biloba 

Ginkgo Biloba este obţinut din frunzele arborelui de Ginkgo Biloba. Acest arbore este unul dintre cei mai bătrâni supravieţuitori din lume. Arborele de Ginkgo Biloba a supravieţuit atât de mult datorită rezistenţei sale crescute la infecţii precum şi la acţiunea paraziţilor şi a poluării.

Beneficii ale Ginkgo Biloba

Ginkgo Biloba se pare că are ca efect stimularea circulaţiei făcând vasele şi celulele sangvine mai flexibile ajutând astfel sângele să circule mai uşor. Îmbunătăţirea circulaţiei poate fi motivul pentru care Ginkgo Biloba are efect pozitiv în afecţiunile vasculare. Acesta include circulaţia cerebrală prin care se asigură creierului aportul necesar de oxigen şi glucoză. O circulaţie cerebrală deficitară determină tulburări de memorie şi concentrare dar şi afectarea altor funcţii cognitive.Studii efectuate în Europa au demonstrat că Ginkgo Biloba este eficient în dezvoltarea memoriei şi concentrării şi în îmbunătăţirea circulaţiei sangvine.Ginkgo Biloba este de asemenea cunoscut ca şi antioxidant, eliminând radicalii liberi- molecule care afectează celulele şi pot contribui la apariţia afecţiunilor cardiovasculare, a îmbătrânirii, a unor forme de cancer, artrită sau alte afecţiuni.Preparatele de Ginkgo Biloba se administrează o dată sau de două ori pe zi, ca supliment alimentar.

GinsengDenumire stiintifica: Panax ginseng 

În sistemele de medicină tradiţională din Asia, Ginsengul este folosit ca tonic revitalizant, încărcând cu energie „qi” întregul organism, dar nu în sensul cafeinei sau amfetaminei. În medicina tradiţională chineză şi coreeană, Ginsengul ca atare sau în combinaţie cu alte plante se recomandă ca tonic care revitalizează funcţiile întregului organism.Experimental s-au dovedit efectele adaptogen şi antistres ale Ginsengului. Prin proprietăţile adaptogene, el ajută organismul să suporte mai bine condiţiile variate ale mediului extern. Efectul antistres este generat de ginsenozide, care au aceeasi structură cu hormonii anit-stres din corpul uman. Ginsengul este util pentru toate vârstele deoarece previne îmbătrânirea şi menţine forţa şi pofta de viaţă. Ginsengul măreşte eficienţa fizică şi mentală, capacitatea de adaptare a organismului la condiţii nefavorabile şi suprasolicitare, prezintă efecte antiinflamatoare, antioxidante şi împotriva cancerului. Acţionează asupra hipotalamusului, hipofizei şi suprarenalei.

Deşi este bine tolerat trebuie administrat consultând un medic deoarece sunt anumite precauţii privind administrarea în acelaşi timp cu câteva medicamente.

Atentie!

Deşi extractul de ginseng nu este un medicament, ar fi de preferat ca persoanele cu hipertensiune şi cardiacii să consulte medicul înainte de a asocia acest preparat cu medicamentele prescrise. Dozele mici pot produce crerşterea tensiunii arteriale, iar dozele mari - scăderea acesteia. E important de ştiut că extractul de ginseng prezentat în capsule sau tablete solubile în intestin este cel mai eficient. Diferitele preparate de ginseng obţinute prin extracţie alcoolică nu sunt la fel de eficiente.

HameiulDenumire stiintifica: Humulus lupulus 

Hameiul este o planta perena, volubila, cu tulpina lunga de 3-6 cm, aspra la pipait din cauza perilor in forma de carlige. Frunzele sunt opuse, aspre, fiecare fiind formata din 3-5 lobi, dintati pe margini, asemanatoare cu frunzele vitei de vie. Infloreste in lunile iulie-august. Creste pe langa garduri, prin lunci, la marginea padurilor; de asemenea se si cultiva.Hameiul are proprietati calmante asupra nervilor si mareste pofta de mancare. In cantitati mari se foloseste la prepararea berii, carei ii transmite gustul amar-aromat si ajuta la conservarea ei. Intern:sedativ nervos, bacteriostatic, antituberculos. Extern: antiseptic.

Iarba fiarelorDenumire stiintifica: Cynanchum vincetoxicum 

Iarba fiarelor are in pamant un rizom din care pornesc numeroase radacini. Planta are inaltimea de 30-120 cm. Frunzele sunt asezate opus, rareori cate 3-4 in verticil, au forma ovala, cu marginile intregi si ascutite la varf. Florile sunt asezate mai multe la un loc, intr-un ciorchine la subsuara frunzelor.Semintele prezinta la partea superioara o coroana de peri lungi, matasosi. Planta infloreste in lunile mai-august. Creste prin fanete, livezi, luminisuri de padure, tufisuri si locuri pietroase.Fiind o planta foarte toxica, se foloseste doar la recomandarea si sub observatia unui specialist.

Iarba mareDenumire stiintifica: Inula helenium

Iarba mare este o planta vivace, inalta de 60-150 cm, cu o tulpina dreapta, puternica, paroasa si ramificata in partea superioara. In pamanta are un rizom scurt, cilindric, gros de 2-6 cm, carnos, prezentand cicatrice inelare. Radacinile sunt lungi de 30-50 cm si au un diametru de 2-3 cm. Atat rizomul cat si radacinile au miros placut, balsamic.Florile prezinta la baza lor peri, care formeaza un papus, receptaculul este glabru, adica este lipsit de peri sau paite. Frunzisoarele externe

(bracteele) care inconjoara capitulul sunt moi la pipait, late si acoperite cu peri. Infloreste in luna iunie pana in septembrie. Creste prin fanete umede, pe langa paraie, in regiunea padurilor de deal.Se foloseste in tuse ca expectorant si calmant. Intern: colagog, antibiotic, expectorant, antispastic bronsic, diuretic, antihelmintic, sedativ usor.

IenuparulDenumire stiintifica: Juniperus communis

Ienuparul este un arbust inalt de 1-2 m, ce creste in regiunile muntoase, izolat sau in palcuri. Frunzele sunt liniare, ascutite la varf, intepatoare, lungi de 1-1,5 cm si late 1-2 mm. Ele sunt asezate cate trei la un loc, formand verticile. Privite pe fata exterioara au forma unui jgheab, cu o dunga albicioasa in lungime. Florile sunt dioice. Pe unele tufe sunt flori barbatesti, iar pe altele florile femele. Florile femele au aspectul unor muguri de culoare verzuie, formati din 3 solzi inferiori si 3 superiori. Fiecare din solzii superiori au la partea inefrioara 1-3 ovule, care dupa fecundare se vor transforma in seminte.Ienuperele au o actiune diuretica. Intern: diuretic, carminativ, analgetic, bronhodilatator, antispastic bronsic. Extern: analgetic.

InulDenumire stiintifica: Linaceae 

Efecte benefice:

emolient, laxativ mecanic, antiseptic, calmant

Mod de preparare si administrare:

ca laxativ: 

seara inainte de culcare se ia o lingurita de seminte intregi, cu un pahar de apain inflamatii intestinale: o lingurita de seminte se macereaza la 100 ml apa la temperatura camerei, timp de 60 de minute; se bea odata intreaga cantitate, oricand in timpul zileiin cistite: 4 linguri la 500 ml apa rece; se fierbe 15 minute; se fac spalaturi

pentru cataplasme:

se fierbe faina de in si musetel sitat, in parti egale, pana devine o pasta; se aplica pe piele, ala locul dureros, calda, mentinandu-se pana se raceste

IpsoritaDenumire stiintifica: Gypsophila paniculata 

Ipsorita este o planta perena, cu tulpina gabra, acoperita la baza cu peri mici, formand tufe. In pamant are un rizom gros pana la 8 cm, cu radacini numeroase, cilindrice, infipte adanc, lungi de 1,5-2 m. Frunzele sunt lanceolate, opuse, ascutite la varf si cu marginea intreaga. Florile sunt mici, numeroase, de culoare alba sau roz, avand un caliciu scurt, tubulos, terminat cu 5 dinti. Corola are 5 petale, de doua ori mai lungi decat caliciul, iar staminele sunt in numar de 10. Infloreste din iulie pana in septembrie. Creste prin locuri nisipoase, pe coaste stancoase si pe marginea drumurilor.Se foloseste ca expectorant, iar in industria alimentara la prepararea halvalei si alvitei.

Izma bunaDenumire stiintifica: Mentha piperita 

Izma buna este o planta erbacee, perena, cultivata, fiind una din cele mai cunoscute si folosite plante medicinale.Frunzele si toate partile verzi ale plantei contin ulei eteric (0,20-3,60 %), lipide (3,60 %), acizii oleic, oleanolic, linolic, melisic, ursolic, sisterol, ergocalciferol, amestec de parafine, acizi fenolici, taninuri, glucide, carotina, enzime, vitamina C, vitamina D2, tocoferoli, acid nicotinic, saruri minerale cu elementele potasiu, calciu, fosfor, magneziu, natriu, fier, mangan, zinc, bor, cupru, molibden.Principiile active din izma buna au rol antiseptic, bacteriostatic, astringent, sedativ. Izma buna - Mentha piperita este utilizata pentru ingrijirea tenurilor grase, seboreice si a celor ofilite, pentru ingrijirea picioarelor ca decongestionant si in combaterea transpiratiei.

LacramioaraDenumire stiintifica: Convallaria majalis

Lacramioara este o planta ierbacee, perena, avand in pamant un rizom alungit din care pornesc numeroase radacini. Fructul este o baca, la inceput de culoare verde, apoi rosie. Creste prin padurile de stejar, in lunci, in locuri umbroase. Se cultiva in gradini ca planta ornamentala.Intra in compozitia unor medicamente indicate in boli de inima. Nu se vor folosi frunzele fara avizul medicului, deoarece sunt otravitoare. Intern: afectiuni cardiace, migrene de natura nervoasa

LaurulDenumire stiintifica: Datura stramonium

Laurul este o planta ierbacee, anuala, inalta pana la 150 cm, cu o tulpina dreapta, cilindrica, verde, glabra, ce se ramnifica formand o coroana asemanatoare unui copacel. Frunzele au un petiol lung, sunt asezate altern, ascutite la varf, cu dinti rari, iar intre dinti prezentand niste scobituri (sinusuri). Intreaga planta are un miros neplacut.La maturitate se deschide prin 4 despartituri, lasand sa cada numeroase seminte negre. Infloreste din iunie pana in septembrie. Creste prin locuri necultivate, mai ales la marginea satelor, pe terenuri unde au fost depozitate gunoaie.Fiind o planta otravitoare, se foloseste numai cu avizul medicului.

LavandaDenumire stiintifica: Lavandula angustifolia

Lavanda (Levănţica) este o plantă de grădină frumos mirositoare dar care are şi numeroase proprietăţi vindecătoare. Tratamentul cu lavandă (tinctura, uleiul volatil, ceaiul, cataplasmele) reduc iritabilitatea nervoasă, sunt adjuvante în insomnie , ameliorează migrenele de diverse etiologii şi simptomele distoniei neurovegetative.Tinctura de Levanţică conţine extract vegetal din inflorescenţe proaspete.Principalele acţiuni sunt: sedativ nervos, antiseptică, antiinflamatoare, bacteriostatică, antispastică, acţiuni date în special de uleiul volatil care imprimă mirosul plăcut aromat şi gustul uşor amărui.În cure interne este adjuvant în nevroze, migrene cu tulburări de somn, stări de anxietate. De asemenea tulburările gen dispepsii funcţionale ale tractului digestiv (colon iritabil) pot fi ameliorate prin administrarea tincturii de levănţică.În cazul migrenelor se aplică comprese cu soluţia diluată (o linguriţă la 100 ml apă fiartă şi răcită).Intern se administrează câte 20 de picături de trei ori pe zi, diluate în puţină apă.

Lemn dulceDenumire stiintifica: Glycyrrhiza glabra 

Lemnul dulce este o planta inalta pana la 150 cm, avand in pamant o radacina groasa si numerosi rizomi subterani, galbeni la interior si cu gust dulce. Din acesti rizomi cresc din loc in loc tulpinile aeriene care formeaza tufe, iar in pamant se intind radacinile pe o suprafata de cativa metri. Tulpina este dreapta si puternica, putin ramificata, iar la partea superioara aspra la pipait.Fructul este o pastaie dreapta, lunga de 15-20 mm si lata de 4-6 mm, prezentand gaturi intre seminte. Suprafata pastaii este neteda, glabra, de culoare bruna. La maturitate, pastaile nu se deschid. Infloreste in lunile iunie-iulie. Creste in locuri umede, prin tufisuri si pe marginea

apelor.In medicina se utilizeaza ca laxativ si calmant al tusei. In scopuri industriale se foloseste la stingatoarele de incendii. Intern: antiinflamator articular, diuretic, laxativ sau purgativ in functie de doza, fluidifiant al secretiilor traheobronsice, expectorant, actiune estrogena.

Este contraindicat folosirea la bolnavii hipertensivi.

LeurdaDenumire stiintifica: Allium ursinum

Leurda deosebit de indicata in curele depurative de primavara si ajuta la vindecarea bolilor cronice de piele. Intrucit frunzele isi pierd portele lecuitoare in stare uscata, in cura de curatire si depuratie de primavara ele se folosesc proaspete.Leurda are un efect foarte favorabil asupra aparatului digestiv. Se recomanda atit la diaree acuta si cronica, chiar daca aceasta este insotita de balonari si colici, cit si la constipatie, daca aceasta se bazeaza pe spasme interne sau de lenevirea intestinelor. Viermii intestinali, chiar si limbricii, mor la citva timp dupa folosirea leurdei. Insomnia, tulburarile cardiace provocate de stomac, indispozitiile provenite din arterioscleroza sau hipertensiune arteriala – ca verijul (ameteala), senzatia de apasare (la cap), de neliniste si depresiunile – vor ceda. Suprapresiunea scade treptat. Vinul de leurda este un preparat minunat pentru toti batrinii cu vesnice secretii pulmonare abundente si greutati in respiratie legate de acestea.Ranile care se vindeca greu, unse cu suc proaspat de leurd, se vor inchide rapid. Chiar si starea bolnavilor cardiovasculari se amelioreaza. Leura este un mijloc depurativ inca neapreciat la justa sa valoare, care se dovedeste bun mai ales pentru epiderma cronic suferinda.

Mod de folosire:

-sub forma de condiment: frunzele proaspete de leurda se maruntesc ca patrunjelul sau ceapa si se presara pe paine, in supe, sosuri, salate si mincaruri de carne.

-tinctura de leurda: frunzele sau bulbii taiati marunt se introduc intr-o stical pina la git fara a se indesa, se toarna desupra rachiu de secara sau orice alt rachiu de 38-40% facut in casa si se lasa 14 zile in soare sau in apropierea masinii de gatit. Se iau de 4 ori pe zi cate 10-15 picaturi in putina apa.

-vin de leurda: se ia 1 pumn de frunze taiate marunt, se lasa sa dea citeva clocote in 1 litru de vin alb, se indulceste dupa gust cu miere sau sirop si se bea din acest vin peste zi, incet, inghititura cu inghititura.

Lumanarica

Denumire stiintifica: Verbascum phlomides

Lumanarica este o planta ierbacee, bisanuala, cu tulpina dreapta, cilindrica, inalta pana la 150 cm, de obicei neramificata si acoperita cu frunze asezate la distanta una fata de alta sau uneori ramificata si acoperita cu frunze care imbraca tulpina, se alungesc pe ea, unindu-se aproape intre ele, dandu-i o forma aripata. Intreaga planta este acoperita cu peri desi si stelati, ceea ce ii da un aspect catifelat.Infloreste in lunile iulie-august. Creste prin locuri insorite, pe terenuri nisipoase si pietroase, de-a lungul gardurilor. Este comuna mai ales in sudul tarii.Florile au actiune expectoranta in bronsite si tuse. Intern: emolient bronsic, expectorant, sudorific. Perii aflati pe spatele petalelor si planta provoaca mancarimi pe brate, gat si maini. In timpul lucrurlui nu se va duce mana la fata si mai ales la ochi, care se inflameaza si lacrimeaza.

Macrisul - Iepurelui

Denumire stiintifica: Oxalis acetosella

Măcrişul-iepurelui acoperă solul pretutindeni în pădurile noastre de foiase şi conifere ca un covor de frunze de verde deschis, presărat cu flori albe, delicate. Priveliştea sa este extem de plăcuta ochilor.Măcrişul-ierpurelui nu se usucă, ci se întrebuinţează doar în stare proaspătă. El înlătură pirozisul (arsurile la stomac) şi tulburările hepatice digestive uşoare. Pentru aceste indispoziţii, el se bea sub formă de ceai racit în prealabil, în porţii de câte 2 ceşti pe zi. Contra icterului, a nefritei, a eurpţiilor cutanate şi a viermilor, doza respectivă se bea caldă. Medicina populară recomandă sucul proaspăt stors pentru canerul incipient la stomac, tumorile şi ulceraţiile canceroase interne şi externe. Sucul proaspăt se obtine cu ajutorul storcătorului electric de uz casnic. Se iau 3-5 picături o dată pe oră, diluate în apă sau ceai de plante. Pe ulceraţiile canceroase externe sucul proaspăt stors se unge direct. În parkinsonism (boala lui Parkinson), sucul se prescrie în doză de 3-5 picături pe oră, luate într-o infuzie de coada-şoricelului, iar extern se foloseşte pentru fricţionarea şirei spinării. Diluarea şi dozarea trebuie respectate cu stricteţe atât la cancere de stomac, ulceraţii şi tumori, cât şi la boala lui Parkinson.

Mod de folosire:

prepararea ceaiului: se opăreşte 1 lingură de frunze proaspete cu 1 litru de apă şi se lasă să stea puţin.suc proaspăt: se spală frunzele şi se storc cu ajutorul storcătorului electric de uz casnic.

Mangosteen

Denumire stiintifica: Garcinia mangostana L

Fructele uscate de mangosteen sunt transportate din Singapore la Calcutta si în China pentru utilizare medicinală. Transformate în pastă,, sunt folosite pentru diferite afecţiuni ale pielii. Decoctul de magosteen este folosit pentru a trata diareea, cistita, gonoreea, extern are efect astringent. Coaja poate fi ţinută peste noapte în apă iar infuzia rezultată este folosită pentru tratamentul diareei cronice la copii şi adulţi. Decoctul de rădăcini are efect în reglarea ciclului menstrual.Mangosteenul conţine componenente care au proprietăţi puternic antioxidante, anti-virale, anti-bacteriene, anti-fungale şi anti-tumorale. Testele au arătat că Mangosteen are proprietăţi vasorelaxante şi are efect benefic asupra bolilor sistemului cardiovascular incluzând cardiopatia ischemică, aterosclerozei, hipertensiunii arteriale şi trombozei. Mangosteen întăreşte şi sistemul imunitar. Testele de laborator au dovedit că extractul de Mangosteen distruge celulele canceroase incluzind cele de la sân, ficat precum şi în cazul leucemiei. Mangosteen are proprietăţi anti-histaminice şi anti-inflamatoare. Ultimele cercetări ştiinţifice arată ca mangosteen conţine o clasă de compuşi polifenolici naturali cunoscuţi sub denumirea de “xantone”. Xantonele au un efect benefic asupra bolilor sistemului cardiovascular incluzând cardiopatia ischemică, aterosclerozei, hipertensiunii arteriale şi trombozei.Mangosteen-ul are efect benefic şi asupra aparatului digestiv, creşte senzaţia de saţietate ajutând la controlul greutăţii corporale, reglează nivelul lipidelor, al glucidelor din sânge. De asemenea, fortifică ţesutul conjunctiv al alveolelor dentare şi contribuie la menţinerea acuităţii vizuale.

Marar

Denumire stiintifica: Anethum graveolens

Mărarul este o plantă anuală, cu viaţă scurtă, nativă sud-vestului şi centrului Asiei. Este singura specie a genului Anethum, deşi clasificată de unii botanişti în relaţie cu genul Peucedanum ca Peucedanum graveolens (L.) C.B.Clarke.Mărarul conţine o combinaţie unică de fitonutrienţi care au efect antioxidant pentru organism atunci când este consumat crud.Studiile pe animale au arătat că tinctura extrasă din mărar reduce inflamaţiile şi previne apariţia cancerului.Mărarul este o sursă excelentă de Vitamina C.

Menta

Denumire stiintifica: Mentha piperita

Menta creste pe soluri usoare, afanate, bogate in materii nutritive, in locuri aluvionare, turboase si desecate. Menta este intalnita in intreaga tara. În perioada de înflorire se recolteaza frunzele (iulie-august), care se usuca în strat subt,ire, în încaperi bine aerisite sau la soare.

Uz intern:

-infect,ii gastrointestinale, balona(ri abdominale, doaree, voma, nervozitate, dischinezie biliara, litiaza (calculoza) renala, litiaza biliara, diuretic, depurativ.

- infuzie:

o lingurita de frunze la 200 ml apa clocotita din care se beau 3 ceaiuri pe zi, reci.

Uz extern:

reumatism, dezinfectarea cavitatii bucale, oxiuriaza, inflamatiile urechii, guturai, gripa, dureri de cap.

Musetel

Denumire stiintifica: Matricaria recutita

Musetelul este o planta erbacee, anuala sau hibernanta, comuna in intreaga tara, intalnita pe suprafetele necultivate, islazuri, pe langa drumuri si pajisti.Inflorescentele plantei contin ulei eteric, glucide, acid nicotinic, vitamina B1, vitamina C, substante minerale cu elementele fosfor, potasiu, siliciu, fier, mangan, calciu, cupru, plumb, molibden, zinc, zarconiu.Antiseptic si decongestiv, florile de musetel au proprietatea de a distruge microorganismele ce se gasesc pe tegument si inlatura congestia.De asemenea, musetelul este folosit pentru tenurile iritate si congestionate, curatirea obrazului gras, inflamatii ale pleoapelor, blefarite, ochi iritati.

Nalba de padure

Denumire stiintifica: Malva silvestris

Nalba de padure este o planta ierboasa, vivace, acoperita cu peri tari si aspri. Frunzele sunt alterne si lung petiolate. Florile sunt asezate cate 2-3 la subsuara frunzelor. Fiecare floare are un calicul format din 3 piese libere si un caliciu cu 5 sepale unite intre ele.Creste pe langa garduri, locuinte, marginea padurilor etc.Atat frunzele cat si florile au proprietati emoliente in tuse si bronsita.

Nasturel

Denumire stiintifica: Nasturtium officinale 

Nasturelul este o planta erbacee, perena, intalnita pe langa izvoare, rauri, in locuri cu exces de umiditate, mlastinoase, pe malul baltilor, fiind folosita inca din antichitate in tratarea afectiunilor.Nasturelul contine protide, hidrati de carbon, cantitati apreciabile de saruri minerale constand din fier, magneziu, fosfor, iod(45 mg %), calciu (200 mg %), arsen, cupru, zinc, sulf, vitamina C (140 mg %), vitaminele A, Bj, B2, niacina, vitamina E.Principiile active din Nasturel intervin ca un bun depurativ in bolile de piele, sunt tonice si vitaminizante. Planta este indicata in ulceratii tegumentare, arsuri, gingivite, paradontoze si impotriva caderii parului.

Nemtisorul de camp

Denumire stiintifica: Delphinium consolida

Nemtisorul de camp este o planta anuala, cu tulpina dreapta si ramificata, inalta pana la 40 cm, acoperita cu peri rari. Frunzele sunt marunt si adanc divizate, asemanatoare celor de marar. Florile sunt de culoare albastru-violet, rareori roz sau albe, asezate la varful ramurilor. Ele sunt lungi de 2-3 cm, compuse din 5 sepale colorate, din care cea inferioara se prelungeste intr-un pinten lung, pana la 2 cm. Infloreste in lunile iunie-august. Dupa cosirea cerealelor, planta infloreste mult mai puternic. Creste si prin locuri necultivate din regiunea de acmpie pana la munte.Se utilizeaza in urmatoarele afectiuni: guta, astm bronsic, afectiuni renale, tensiune, combaterea sterilitatii.

Nucul

Denumire stiintifica: Junglans regia

Nucul este un arbore inalt pana la 30 m. Frunzele sunt asezate altern, divizate in 5-9 foliole de forma ovala, cu marginea intreaga, glabre pe fata superioara, cu smocuri de peri la subsuara nervurilor pe partea inferioara. Infloreste in luna mai, avand flori barbatesti si femeiesti pe acelasi arbore. Se gaseste cultivat in livezi, vii, gradini si sporadic prin padurile din regiunea deluroasa.Sub forma de ceai se foloseste ca adjuvant in diabet, iar sub forma de bai in diferite boli de piele. Intern: dezinfectant renal, antiseptic, antidiaretic, antidiabetic. Extern: antiseptic.

Obligeana

Denumire stiintifica: Acrous calamus 

Obligeana este o planta vivace, inalta pana la 150 cm, cu frunze asemanatoare celor de papura, placut mirositoare. la baza, tulpina este rosietica, prevazuta cu 3 muchii, putin turtite. Inflorescenta este cilindrica, asezata lateral in prelungirea tulpinii si acoperita cu un scut (spat). Frunzele au forma de sabie, iar la baza se acopera una pe alta. In pamant are un rizom orizontal, tarator, noduros, carnos si ramificat, ajungand pana la 50 cm lungime si 1-3 cm grosime, de culoare verzuie la exterior si alba la interior. Din loc in loc pornesc numeroase radacini subtiri. Infloreste in lunile iunie-iulie. Creste in locuri mlastinoase, pe marginea lacurilor si a raurilor, mai ales in regiunea Crisana si Banat.Se foloseste in bolile de stomac si pentru marirea poftei de mancare. Intern: aromatizant, stimuleaza secretiile gastrointestinale, calmant, antispastic, analgetic, carminativ.

Observatii

Uneori rizomii se cer decorticati. Decojirea lor se face dupa spalare si zvantare.

Omagul

Denumire stiintifica: Aconitum napellus 

Omagul are in pamant o radacina carnoasa (tuberul mama) din care porneste tulpuna si numeroase radacini subtiri.Florile au 5 sepale de culoare albastru-violet, dispuse in forma unui coif. In perioada infloririi, omagul da nastere la noi tuberi (tuberele fiice) din care vor iesi in anii urmatori alte plante. Acestia se maresc si acumuleaza substantele de rezerva, in timp ce tuberul mama, de care sunt legati printr-un pedicel, se zbarceste si moare odata cu planta. infloreste in luna iulie si pana in septembrie. Creste prin locurile stancoase din regiunea alpina la inaltimi de 1000-1200 m.Omagul, fiind o planta otravitoare, nu se intrebuinteaza decat cu prescriptia medicului.

Observatii:

Omagul este una din cele mai otravitoare plante. Laterminare lucrului se vor spala bine mainile si fata, iar resturile ramase se vor ingropa sau arde. la manipulare se va purta masca din tifon la nas si gura. Fenomenele de intoxicatie se manifesta prin senzatia de anestezie a gurii si limbii, urmata de o stare de frig in tot corpul, varsaturi, diaree, fenomene de paralizie, tulburari vizuale si auditive.

Osul iepurelui

Denumire stiintifica: Ononis Spinosa 

Osul iepurelui este o planta ierboasa, perena, fara stoloni, cu tulpina usor brunificata, inalta de 30-60 cm, ramificata si acoperita cu spini tari, avand in pamant o radacina lunga de 25-30 cm, groasa de 0,5-1 cm, cenusie la exterior si alburie la interior. Tulpinile si ramurile sunt prevazute cu peri numai pe o parte, rareori pe doua laturi. Printre acestia se gasesc peri tari glandulosi. Ramurile cu flori sunt prevazute cu spini tari, singuratici sau insotiti de cate 2-3 spini laterali, asezati uneori numai spre varf. Frunzele de la baza tulpinii se aseamana cu cele de trifoi (trifoliate), iar cele superioare au o singura foliola (unifoliate).Infloreste in lunile iunie-iulie. Creste prin fanete si pasuni uscate, prin locuri nisipoase, maracinisuri si de-a lungul apelor.Se foloseste ca diuretic si expectorant. Intern: adjuvant in afectiuni renale, elimina toxinele din corp.

Paducelul

Denumire latina: Crataegus Monogyna

Familia: Rosaceae

Partea utilizata: frunzele, florile si fructele

Raspandire: Se regaseste la noi, in padurile de ses si de munte, tufisuri, poieni, terenuri aride, coaste insorite.

Indicatii terapeutice: hipertensiune arteriala, cardiopatie ischemica, alte dereglari cardiovasculare, precum si in cazul nevrozelor cardiace.Are efect in cresterea fluxului de sange oxigenat la inima si creier. Infuziile cu paducel sunt recomandate si in tahicardie, ateroscleroza, stari de labilitate psihica si de emotivitate, fiind indicat si in tulburarile ritmului cardiac (extrasistole). Fructele si frunzele contin compusi cu actiune cardiotonica, vitamina C, acizi organici, ulei mirositor. In fructe se regaseste si vitamina B. Fructele si frunzele din paducel contin substante care au capacitatea de a stimula sistemul de

aparare al organismului.

Mod de preparare pentru infuzie:

2 lingurite de planta la o cana de apa.Se beau treptat 2 cani in timpul zilei.

Papadia

Denumire stiintifica: Taraxacum officinale

Papadia este o planta erbacee, perena, spontana, pe care o intalnim pe pasuni, fanete, poieni, locuri necultivate, in culturi, pe marginea drumurilor de la campie pana in zona sub-alpina.Partile aeriene ale papadiei contin gliceride ale acizilor oleic, palmitic, stearic, ulei volatil, colina, glucoza, polioze, flobafene, acid tartric, substante proteice, substante antibiotice, alcooli triterpenici, carotenoide, flavoxantine, vitaminele A, B, C, D, saruri de azot, calciu, fosfati etc.Papadia serveste la tratarea tenului iritat, inrosit si contra petelor. Este, de asemenea, foarte utila in tratarea obezitatii, avand o buna actiune diuretica.

Patlagina ingusta

Denumire stiintifica: Plantago lanceolata 

Patlagina ingusta - Plantago lanceolata este o planta erbacee, perena, spontana si cultivata, comuna in toata tara, prin pajisti aride, pasuni, fanete, marginea drumurilor, de la campie pana in zona montana.Patlagina ingusta mai contine pectine (5-10 %), acizii ferulic, siringic, vanilie, hidroxibenzoic, cumaric, gantisic, clorogenic, neoclorogenic, protocatichic, hidroxifenil-acetic, cafeic, ursolic, vitaminele A, C si K (prin uscare vitamina C dispare), mici cantitati de amidon, mucilagii, saruri minerale cu elementele potasiu, calciu, fosfor, magneziu, natriu, fier, mangan, zinc, bor, cupru, molibden, aluminiu.Principiile active din planta au proprietati emoliente, hemostatice, antiseptice. Frunzele si in general toate partile aeriene ale plantei sunt recomandate in tratarea ulcerului varicos, ulceratiilor cutanate, iritatiilor pielii, conjunctivitei, blefaritei(infectii la radacina genelor). Aceeasi utilizare are si patlagina (Plantago media).

Pedicuta

Denumire stiintifica: Lycopodium clavatum

Pedicuta este o planta de leac continand radiu. Ea poate fi deosebita usor de celelalte soiuri de muschi datorita vrejurilor lungi, asemanatoare unor sfori si a polenului galben al pistilurilor ei. Creste numai in lizierele padurilor si tn padurile inalte dinspre nord, de la o altitudine de 600 metri in sus. Dupa taierea copacilor (defrisari), planta se usuca si dispare in cele din urma de tot, caci isi pierde puterea de viata sub actiunea directa a soarelui.Pentru reumatici si bolnavii de artrita, chiar si atunci cind prezinta deja modificari ale formelor articulatiilor precum si in caz de constipatie cronica si hemoroizi, este recomandat ceaiul de pedicuta. Persoanele care sufera de diaree trebuie sa intrebuinteze insa ceaiul cu multa precautie, ca sa nu le provoace spasme intestinale. Pedicuta n-are voie sa fie fiarta, ci doar oparita cu apa in clocot. Ceaiul se intrebuinteaza si in toate bolile cailor urinare si ale organelor genitale, la dureri si tumefieri ale testiculelor, la formarea nisipului la rinichi si la colicile renale. In hepatite, la tumori ale tesutului conjunctiv al ficatului, chiar daca sunt deja maligne, pedicuta este indisperisabila.

Mod de folosire:

Prepararea ceaiului: 

1 lingurita rasa de pedicuta se opareste cu 1/4 litru de apa in clocot, apoi se lasa sa stea putin. Se bea numai 1 ceasca pe zi, si anume dimineata pe stomacul gol, 1/2 ora inainte de micul dejun, inghititura cu inghititura. In caz de ciroza hepatica sau de cancer hepatic, se beau zilnic cite 2 cesti.

Perna cu pedicuta: 

Cu pedicuta uscata (in functie de dimensiunea locului cu spasme sau circei se iau 100, 200 sau 300 grame) se umple o perna care se pune noaptea peste respectivele portiuni dureroase. Aceasta perna isi mentine eficacitatea timp de cel mult un an.

Pelinul

Denumire stiintifica: Artemisia absinthium L.(Fam.Compositae)

Planta perena, ierboasa, foarte mirositoare, cu tulpina lemnoasa la baza. Frunzele bazale sunt tripenat sectate, iar cele tulpinale se simplifica treptat spre varf fiind de culoare argintie. Florile, foarte mirositoare, sunt galbene, dispuse in mici capitule globuloase, grupate in raceme terminale. Infloreste in iulie-septembrie. Fructul este o achena. Intreaga planta are o nuanta stralucitoare argintie si un gust amar si miros puternic.

Indicatii: 

Anemie, covalescenta, diaree, febra, osiuraza, ascaridoza, tulburari ale menstruatiei.

Podbalul

Denumire stiintifica: Tussilago farfara

Datorită proprietăţilor lor expectorante şi antiinflamatorii, le putem folosi cu mare succes la bronşită, laringită, faringită, astm bronsic şi pleurezie, ba chiar la tuberculoza pulmonară incipientă. Cei cu tuse rebelă şi răguşeală chinuitoare ar trebui să bea de mai multe ori pe zi ceai fierbinte de podbal amestecat cu miere. Mai târziu, în luna mai, când apar şi frunzele linoase, verzi sus şi alb-argintii pe partea de jos, le utilizăm, din cauza conţinutului lor bogat în vitamina C, ca verdeaţă pentru supă şi salată de primavară. Întrucât frunzele conţin mai multe substanţe active decât florile, sunt culese şi pentru a se putea folosi un amestec de flori şi frunze la prepararea ceaiului.Picioarele umflate ar trebui scăldate mai des într-o fiertură preparată din frunze de podbal. Siropul pe care ni-l putem fabrica din frunze de podbal se dovedeste foarte bun în bronşite si alte afecţiuni pulmonare.În astm, în afecţiunile permanente ale bronhiilor şi ale fumătorilor sunt de mare folos, primăvara, 2-3 linguriţe de suc de podbal proaspat stors turnate într-o cană cu supă limpede de carne sau cu lapte cald. Pentru combaterea flebitelor se poate prepara o masa alifioasa din frunze proaspete zdrobite si smântână proaspătă, care se aplică pe porţiunile inflamate şi se leagă uşor cu o bucată de cârpă. Sucul stors proaspăt din frunze de podbal şi picurat în ureche este eficace în durerile de urechi.

Mod de folosire:

Prepararea ceaiului: Se foloseşte 1 linguriţă (cu vârf) de flori (mai târziu, când apar şi frunzele, se pun frunze şi flori amestecate în părţi egale) la 1/4 litru de apă, se opăreşte doar şi se lasă puţin în repaos.Ceai pentru tuse: Dacă vreţi un ceai expectorant, amestecaţi flori şi frunze de podbal, flori de

lumânărică, cuscrişor (numit şi mierea-ursului sau plumânărică) şi frunze de pătlagina-îngustă în părţi egale. Din acest amestec de plante se iau 2 linguriţe la 1/4 litru de apă şi se opăresc! Se beau zilnic, calde, înghiţitură cu înghiţitură, 3 ceşti cu acest ceai îndulcit cu miere.

Comprese: 

Frunzele proaspete se zdrobesc şi se freacă până iese un terci care se aplică sub formă de comprese.Inhalaţie: Se opăreşte 1 lingură (cu vârf) de flori şi frunze şi se inhalează vaporii sub o cârpa. Se repetă de mai multe ori pe zi.Băi de picioare: 2 mâini pline de frunze de podbal, se fierb într-o cantitate de apă corespunzatoare; se lasă să stea puţin. Durata băii - 20 minute.

Suc proaspăt: 

Se stoarce sucul din frunzele proaspăt spălate, cu ajutorul storcătorului electric de uz casnic.

Pufulita cu flori mici

Denumire stiintifica: Epilobium parviflorum 

Pufulita cu flori mici, necunoscuta pana acum ca planta medicinala si nementionata in nicio carte obisnuita despre plante medicinale, a intrat intr-un adevarat mars triumfal ca planta medicinala contra bolilor de prostata.Aceasta planta se caracterizeaza mai ales prin faptul ca ceea ce este considerat la inceput drept o tulpina florala mica si nevinovata este in realitate un ovar de fruct hipogin care, asa cum e normal la un fruct, se umfla sensibil dupa inflorire, se decoloreaza si

creste in lungime. Toamna sunt eliberate apoi seminteie inconjurate in abundenta de bumbac. Pufulita in toate varietatile sale este o planta relativ raspindita. Planta infloreste si rodeste destul de puternic, adica se desfasoara destul de puternic in acest domeniu; frunzele, tulpina si radacina devin in schimb mai putin importante, mai neinteresante in comparatie cu aceasta.

Mod de folosire:

Prepararea ceaiului: Se opareste 1 lingurita (cu virf) de plante cu 1/4 litru de apa si se lasa sa stea putin. Numai 2 cesti pe zi - prima, dimineata, pe stomacui gol, iar a doua, seara, 1/2 ora inainte de cina.

Rostopasca

Denumire stiintifica: Chelidonium majus 

Rostopasca - Chelidonium majus este o planta erbacee, perena, spontana, intalnita prin locuri umbroase din paduri, tufarisuri, gradini, pe langa garduri, ziduri, ruine, in jurul asezarilor omenesti, de la campie pana in zona montana, la altitudini maxime de 800-1000 m, fiind utilizata inca din antichitate in medicina populara.Rostopasca contine alcaloizii chelidonina, homochelidonina, oxichelidonina, mezoxichelidonina, cheleritrina, sanguinarina, coptizina, protopina, alocriptopina, cantitati mici de berberina, sparteina, vitamina C, rezine, ulei volatil, saruri minerale.Rostopasca este folosita in combaterea negilor, bataturilor, cheliei (alopeciei), ca adjuvant in tratarea tuberculozei pielii, tratarea ranilor, fistulelor, psoriazisului si fortifica parul.

Rozmarinul

Denumire stiintifica: Rosmarinus officinalis 

Rosmarinul este o plantă perenă, un arbust cu frunze fusiforme şi flori albastre sau liliachii, poate să crească şi până la 90 -150 cm înălţime În condiţii de căldură şi umiditate optimă. Rozmarinul este un arbust care creşte în toată Europa, dar se simte „ca acasă” în zonele de litoral mediteranean.Rozmarinul are acţiune de purificare, antiseptică, antianemetică, antifebrilă, diuretică (stimulează secreţia renală şi astfel curăţă corpul de deşeuri). Calmează febra musculară, calmează durerile digestive în cazul indigestiilor provocate de stres. Această iarbă îmbunătăţeşte respiraţia, stimulează circulaţia sanguină şi sistemul nervos. Se utilizează din antichitate datorită multiplelor beneficii, când rozmarinul se consuma pentru uşurarea durerilor în colici abdominale, rozmarinul fiind un bun tonic digestiv, favorizând secreţia bilei şi funcţionarea normală a ficatului. Fiind antiseptic si antispasmodic se foloseste cu succes contra infectţiilor gastrointestinale, a flatulentei, colicilor. Are efect în atenuarea durerilor menstruale, în gută, icter, insomnie, în cefalee, pentru calmarea nervilor, la prepararea produselor cosmetice, pentru îngrijirea pielii în calitate de astringent sau toner pentru ten, pentru regenerarea firului de păr. Este şi un antidepresiv bun, iar uleiul de rozmarin ajută la durerile musculare. Prin proprietăţile antiseptice şi tonice este benefic în cazuri de gripă, răceală, tuse, ca şi inhalaţii, candelă, masaj, baie.Consumul de rozmarin este indicat pentru îmbunătăţirea digestiei, în nevroze, în obezitate, gastrită, colesterolemie, pentru profilaxia aterosclerozei (pentru prevenirea îngroşării şi rigidizării pereţilor vasculari), în astm bronşic, în perioada de convalescenţă – redă energia şi optimismul, în edeme, în palpitaţii ale inimii provocate mai ales de nervozitate, abuz de cafea sau tutun.

Salvia

Denumire stiintifica: Salvia officinalis 

Ceaiul de salvie, baut mai des, fortiftca intregul organism, ne fereste de atacuri de apoplexie si are un efect foarte favorabil asupra paraliziilor. In combaterea transpiratiei nocturne este singura planta medicinala, in afara levanticii, care vine oamenilor in ajutor; ea vindeca maladia care provoaca aceasta transpiratie in timpul noptii si indeparteaza prin puterile ei invioratoare marea slabiciune care insoteste boala. Multi doctori au recunoscut proprietatile remarcabile ale salviei: ei o administreaza in spasme, afectiuni ale maduvei spinarii, dereglari glandulare si tremurul membrelor cu cele mai bune rezultate. In afectiunile mentionate mai sus, se beau 2 cesti pe parcursul zilei, inghititura cu inghititura. Ceaiul are un efect benefic si asupra ficatului bolnav, inlaturand balonarile si toate indispozitiile legate de dereglarile functionarii ficatului. Are actiune depurativa, elimina mucozitatile prea abundente din aparatul respirator si stomac, stimuleaza pofta de mincare si combate tulburarile intestinale si diareea.Pe intepaturile de insecte se aplica frunze de salvie farimitate cit de marunt. Ceaiul de salvie se recomanda extern in mod deosebit in amigdalite, boli de gat, abcese (focare de puroi) dentare, inflamatii ale faringelui si cavitatii bucale. La multi copii si adulti nu s-ar fi ajuns la operatie de amigdale daca s-ar fi intervenit la timp cu salvie. Daca lipsesc amigdalele, care in calitatea lor de politisti ai organismului opresc substantele otravitoare si le prelucreaza, acestea se indreapta direct catre rinichi. O infuzie de salvie ajuta si dintii care se misca, gingiile care singereaza, desosarile (retragerea gingiei), abcesele dentare.

Mod de folosire:

Infuzie:

Se opareste 1 lingurita de plante cu 1/4 litru de apa si se lasa sa stea putin.

Otet de salvie: 

Se umple o sticla pina la git (fara a o indesa) cu flori de salvie-de-cimpuri (jale), se toarna deasupra otet natural in asa fel incit sa acopere florile si se lasa sticla sa stea 14 zile la soare sau la caldura.

Bai de sezut:  

Se pun de 2 ori 2 miini pline cu frunze peste noapte in apa rece la macerat. A doua zi, totul se incalzeste pina da in clocot, iar extractul incalzit se adauga la apa de baie.

Splinuta

Denumire stiintifica: Solidago virga-aurea 

Este numită în limbaj popular şi floare-boierească, floare-buiacă, mănunchi, smeoaică, splinariţă, vargă-de-aur. Această plantă medicinală se găseşte la margini de păduri, în şanţuri cu apă, pe povârnişuri şi locuri defrişate de pădure. Tulpina, stufoasă, presărată cu lujeri cu flori galben-aurii, ajunge la o înălţime de cca. 80 centimetri.Florile se pot aduna din iulie până în octombrie. Se utilizează în bolile şi hemoragiile intestinale. Splinuţa este apreciată însă cu predilecţie ca plantă de leac împotriva bolilor renale. Florile şi frunzele creează o senzaţie răcoritoare şi întrucât planta deshidratează, ea este recomandată în afecţiunile renale şi vezicale. Splinuţa are efect împreună cu drăgaica şi urzica-moartă-galbenă sau albă chiar şi în scleroza renală, în irigarea renală şi la racordarea la rinichiul artificial, în toate cele trei cazuri am putut obţine succese prin tratamentut fitoterapeutic indicat.

Mod de folosire:

Prepararea ceaiului : 

Se opăreşte 1 linguriţă (cu vârf) de splinuţă cu 1/4 litru de apă şi se lasă să stea puţin. Din amestecul de ceaiuri deja menţionat se ia tot 1 linguriţă (cu vârf) şi se pregăteşte ca mai sus.

Sunatoare

Denumire stiintifica: Hyperici herba

Lungimea partilor care se recolteaza este de 20 – 30 cm, fiind prevazuta cu ramuri cilindrice, cu doua muchii longitudinale, de culoare verde sau roscat-verzuie, cu frunze eliptice, opuse, glabre, verzi, cu mici puncte negre pe marginea intreaga si cu numeroase punctuatii (glande) pe toate suprafata limbului care privit prin transparenta pare perforat.Se utilizeaza in medicina populara ca balsamic antiinflamator al cailor bronsice si genito-urinare, ca antihemoragic, antihemoroidal, antinevralgic, cicatrizant si antiulceros. Poseda actiune hipotensiva si vasodilatatoare, analoga cu cea a musetelului si socului. De asemenea o actiune diuretica. A fost pusa in evidenta si este folosita, pentru actiunea coleretica si colagoga, administrandu-se sub forma de infuzie sau decoct.Mai are si unele proprietati antibiotice, nefiind cunoscut principiul responsabil de aceasta actiune, iar hipericina ii confera proprietati fotosensibilisatoare, datorita unui efect fotodinamic.

Talpa Gastei

Denumire stiintifica: Leonurus cardiaca

Talpa gastei este o planta erbacee, perena, comuna in tara, intalnita pe marginea drumurilor si cailor ferate, la marginea padurilor, locuri poienite, pe langa garduri si drumuri.Planta contine alcaloizi reprezentati de leunucardina si stachidrina, heterozizi cardiotonici, glicozide amare, ulei volatil, tanoizi, rezine, acizi organici, vitaminele A, C, E, substante minerale.Talpa gastei - Leonurus cardiaca este folosita pentru tratarea contuziilor, ranilor, arsurilor, durerilor reumatice.

Tataneasa

Denumire stiintifica: Symphytum officinale

Tataneasa este o planta erbacee, perena, spontana, intalnita la marginea apelor statatoare, marginea paraielor, fanete umede, locuri mlastinoase, zavoaie, lunci, uneori ca buruiana prin culturi, de la campie pana in zona montana inferioara.Rizomii si radacinile contin alantoina (0,6-0,8 %), consolidina, consolicina, tanin, colina, asparagina, zaharuri, amidon, mucilagii, gumirezine, cantitati mici din alcaloizii simfito-cinoglosina, coniferina, substante minerale. Frunzele contin ulei volatil, mucilagii, colina, consolidina, simfito-cinglosina.Rizomul si radacinile de tataneasa sunt utilizate pentru tratarea ulcerului varicos, abceselor dentare, hemoroizilor, eczemelor, contuziilor, ranilor, cancerului de piele si san, fisurilor sanului.

Tintaura

Denumire stiintifica: Centaurium erythraea

Tintaura este o planta erbacee, anuala sau bienala, spontana, intalnita prin fanete, poieni umede, tufarisuri, la marginea padurilor, de la campie pana in zona subalpina.Tintaura contine eritaurina (principiu amar), eritrocenteurina (glicozid), eritricina (alcaloid), rezine, gume, eritrosterina, acid oleanolic, substante minerale.Principiie active din planta intervin extern prin activarea circulatiei sangvine cu determinarea cresterii tonusului capilarelor. Utilizata in mediul satesc pentru combaterea seboreei, matretii, intarirea radacinii firelor de par si regenerarea lui.

Turita-mare

Denumire stiintifica: Agrimonia eupatoria

Florile mici, galbene alcătuiesc, ca şi la lumânărică, o inflorescenţă în formă de ciorchine lung. Întreaga plantă este acoperită cu peri moi, frunzele mari pot atinge o lungime de 10 centimetri şi sunt penate.Turiţa-mare este culeasă în timpul înfloririi, între lunile iunie şi august.Turiţa-mare posedă un puternic efect curativ pentru toate inflamatiile gâtului şi ale gurii; deci la ea ar trebui sa ne gindim în caz de angină, faringită, stomatită ulceroasă sau alte inflamaţii ale mucoasei bucale.Frunzele au un efect excelent in anemie, răni, reumatism lumbago, tulburari digestive, ciroza hepatica, în scăderea activităţii. Alifia de turiţă-mare se recomandă călduros în varice şi ulceratiile gambei si se intrebuinteaza asemanator alifiei de filimica.În bolile hepatice se foloseşte un amestec de ceaiuri de plante, astfel: 100 grame de turiţă-mare, 100 grame de drăgăică şi 100 grame de vinariţă (numită şi mama-pădurii). Se bea zilnic dimineaţa, pe stomacul gol, câte 1 ceaşcă, iar în restul zilei se beau 2 ceşti, încetul cu încetul.

Urzica

Denumire stiintifica: Urticae herba

Urzica constituita din tulpini tinere recoltate inainte sau in timpul infloririi, avand frunze ovale cu marginea dintata, lungi de 7-14 cm, late de 2-4 cm, petiolate, cu varful ascutit, acoperite cu peri aspri, de culoare verde – inchis caracteristica. Mirosul specific, gustul amarui.In medicina traditionala, urzica a fost utilizata pentru proprietatile sale antianemice, hemostatice, antidiabetice, diuretice si colagoge. Mai importanta este insa pentru extractia b-carotenului ca sursa de provitamina A si pentru obtinerea clorofilei. Aceasta din urma se foloseste mai rar ca atare, cat mai ales sub forma produsilor sai de degradare hidrolitica, operatie prin care clorofila este transformata in asa-zisele clorofiline.

Valeriana

Denumire stiintifica: Valeriana officinalis

Tinctura de Valeriană conţine extract vegetal din rădăcina de Valeriană. Heterozidele iridoidice pe care le conţine uleiului volatil din Valeriană au acţiune sedativă asupra sistemului neurovegetativ, calmantă cardiacă şi anxiolitică. Acestea acţionează asupra ţesuturilor din formaţiunea reticulată şi determină reducerea anxietăţii şi a agresivităţii. La nivelul trectului gastrointestinal relaxează musculatura netedă.Are următoarele indicaţii terapeutice: adjuvant în nevroza cardiacă şi astenică, anxietate, palpitaţii (tahicardie, extrasistole), hipertensiune arterială, insomnii, stres, tulburări funcţionale ale tractul gastro-intestinal.Tinctura de Valeriană reduce intensitatea simptomelor din cadrul abstinenţei după consumul cronic de alcool (anxietate, agitaţie, tulburări de somn, halucinaţii, hipertensiune arterială, tahicardie).Se administrează câte 30 de picături de 2-3 ori pe zi, diluate în puţină apă.

Vâscul

Denumire stiintifica: Viscum album

Vâscul este o plantă foarte cunoscută care trăieşte ca semiparazit pe foioase şi conifere, fixată cu

ajutorul rădădcinilor sale sugătoare şi împrăştiate dar pe care nu o putem totuşi îndepărta din viaţa noastră graţie puterii sale tămăduitoare. Ea creşte sferic pe frunzele plantei gazdă.Frunzele şi tulpinile micuţe se taie mărunt pentru a fi uscate, se culeg numai de la începutul lunii octombrie până la mijlocul lunii decembrie şi în lunile martie şi aprilie întrucât se consideră că în celelalte luni vâscul nu are putere de leac. Cea mai mare forţă o au plantele culese de pe stejari şi plopi.În lunile martie şi aprilie vâscul nu are bobiţe. Frunzele şi tulpinile de vâsc nu sunt otrăvitoare dar bobiţele administrate intern da. Vâscul imfluenţează pozitiv funcţionarea întregului sistem glandular şi are efect benefic în stimularea metabolismului.Are efect pozitiv şi asupra pancreasului astfel încât curele lungi previn apariţia diabetului. În caz de tulburări hormonale sau tulburări cronice metabolice consumul a 2 ceşti pe zi de ceai de văsc este extrem de benefică. Vâscul este un leac excepţional împotriva arteriosclerozei, previne atacurile de apoplexie. Este folosit ca şi mijloc hemostatic (opreşte sângerarea). Tras rece pe nas opreşte opreşte hemoragiile nazale, consumat ca ceai opreşte hemoragiile pumonare şi intestinale din timpul tifosului sau al dizenteriei. Este stimulant al funcţiei cardiace şi circulatorii, scade tensiunea arterială la hipertensivi şi o creşte la hipotensivi. Are un efect favorabil asupra menstruaţiei, determină încetarea dereglărilor menstruale, mai ales a metroragiilor precum şi a metroragiilor postpartum (de după naştere). Sucul proaspăt de vâsc poate înlătura sterilitatea femeii. Vâscul se mai utilizează şi medicinal ca un mijloc de prevenire şi combatere a cancerului. Sub formă de alifie se foloseşte în tratamentul degrăturilor.

Mod de utilizare:

Ceaiul de vâsc: se prepară doar ca extract rece. Se pune peste noapte o linguriţă cu vârf de vâsc la macerat cu 1-4 litru de apă, dimineaţa se încălzeşte uşor şi se filtrează.Tinctura se poate cumpăra de la farmacie.Suc proaspăt: frunzele şi tulpinile proaspete sunt spălate şi presate în stare umedă cu ajutorul storcătorului electric.Alifia: se prepară prin amestecarea la rece a bobiţelor albe proaspete ale vâscului cu untură de porc care se va folosi extern la degerături.

Ventrilica

Denumire stiintifica: Veronica officinalis 

Această planta medicinală moştenită de noi din timpurile străvechi constituie un adaos îndrăgit la ceaiurile depurative şi este de ajutor, împreună cu vârfurile proaspete ale urzicilor, la vindecarea eczemelor cronice. La supărătorul prurit senil (mâncărimi de bătrineţe) n-aş mai înceta să recomand ventrilică. Persoanele care sunt slăbite şi sensibile o suportă întrucât este un leac bun

pentru stomac, având o acţiune blândă care stimulează şi digestia. Ea îndepărtează secreţiile stomacale abundente, precum şi tulburările intestinale. Aş dori să accentuez mai ales faptul că ventrilica are un efect vindecător excelent în combaterea nervozităţii care provine din suprasolicitare intelectuală. O ceaşcă baută seara, înainte de culcare, face adevărate minuni prin acţiunea sa liniştitoare. Amestecat cu rădăcina de ţelină, înlătură debilităţile nervoase şi stările melancolice. Chiar şi în cazul icterului, al nisipului în urină, at durerilor articulare reumatice şi artritice, ventrilica dă un rezultat grozav. Şi la bronşitele vechi, uscate, ventrilica a produs adevărate minuni.Întrucât ventrilica este lăudată în cărţile vechi despre plantele medicinale şi ca o plantă care vindecă rănile, o recomand pentru leziunile inflamate şi care se vindecă greu, în special în apropierea tibiei (a fluierului piciorului). Rănile sunt clătite mai întâi cu o infuzie; apoi se pun în timpul nopţii peste răni comprese îmbibate în prealabil cu un ceai proaspăt preparat şi se învelesc ca să rămână calde. Bolnavii de reumatism şi artrită ar trebui să încerce o dată tinctura de ventrilică, pe care şi-o pot prepara uşor singuri.

Mod de folosire

Prepararea ceaiului: 

A se folosi 1 linguriţă (cu vârf) la 1/4 litru de apă, a se opări doar, a se lăsa să stea puţin. Suc proaspăt: Se spală inflorescenţele proaspete şi se presează încă umede prin storcătorul electric de uz casnic, se toarnă sucul în sticle mici şi se păstrează la frigider.

Tinctura: 

2 mâini pline de plante înftorite şi tăiate mărunt se pun într-un litru de rachiu de secară de 38-40% şi se lasă 14 zile la soare sau în apropierea maşinii de gătit.

Amestec de ceaiuri:  

1 linguriţă (cu vârf) la 1/4 litru de apă. Se opăreşte doar şi se lasă să stea puţin.

Volbura

Denumire stiintifica: Convolvulus arvensis

Volbura este o planta perena, cu tulpina volubila, intinsa pe pamant sau incolacita de alte plante, cu frunze glabre asezate altern. In pamant are o radacina lunga si subtire de culoare alba. Frunzele sunt ovale sau sagitate, asezate pe un petiol lung. Florile au forma unei palnii, de culoare alba cu dungi roz pe partea exterioara. Ele sunt placut mirositoare. Infloreste incepand

din iunie pana in august. Volbura este o planta comuna ce creste prin terenurile lucrate, gradini si pe langa drumuri.

Volbura are proprietati laxative.

Impreuna cu volbura se poate recolta si planta numita cupa-vacii (Calystegia sepium). aceasta are portul mult mai mare, florile sunt mari, albe, lipsite de miros. creste pe langa garduri, de care se agata, si la marginea apelor. La infatisare seamana cu volbura. infloreste in lunile iulie-septembrie. Are aceleasi intrebuintari ca si volbura.

Yerba Mate

Denumire stiintifica: Ilex paraguarensis 

Este o plantă tropicală sau subtropicală care necesită temperaturi înalte, umiditate mare şi până la 1500mm de ploaie anual. În medie se produc cca 300.000 de tone de Mate în fiecare an.În sălbăticie planta are nevoie de 25 de ani pentru a se dezvolta complet, atingând o înălţime de până la 15m. Forma frunzelor alternează de la cuneiforme la eliptice sau ovale cu marginile uşor zimţuite. Înfloreşte între lunile octombrie şi decembrie. Florile sunt mici, poligame cu calice şi corola dispuse tetrameric. Fructele seamănă cu boabele de piper. Printre numeroase variante, există trei care sunt mai importante: "angustifolia", "longifolia" şi "latifolia".Mate are o aromă caracteristică matură care este oarecum dulce, amară, ca frunzele uscate şi ca lucerna, similară cu cea obţinută din ceai (Camellia sinensis). Din cele 196 de componente volatile identificate în Yerba Mate, 144 sunt identificate şi în ceai. Este folosit în medicina naturistă şi comercializat sub formă de preparate din plante pentru efectul său stimulator asupra sistemului nervos central, a efectului diuretic şi antireumatic.

Ylang Ylang

Denumire stiintifica: Cananga odorata 

Originar din Filipine Ylang-ylang este un mic copac tropical cu flori roz, mov sau galbene, ce creşte şi în Madagascar, Indonezia, Tahiti şi pe coasta de vest a Africii.

EFECT:

Uleiul de Ylang-ylang este un reputat afrodiziac atât pentru barbaţi cât şi pentru femei... Utilizarea lui duce la depăsirea inhibiţiilor şi la crearea unei atmosfere speciale, propice relaţiilor de cuplu. De asemenea, poate fi încercat în cazuri de impotenţă sau frigiditate. Se poate utiliza în candelă şi mai ales într-un masaj exotic, senzual. De asemenea are efect anti-depresiv, antiseptic, euforic, dezinfectant, sedativ, fiind des folosit în aromaterapie. Esenta de Ylang-ylang are un efect sedativ si calmant asupra sistemului nervos, favorizand relaxarea. Reduce stările de agresivitate, anxietate. Induce dragoste, pasiune, atracţie, pace. El este util în caz de anxietate, depresie, stres, stări tensionate sub formă de băi, masaj sau candele. Are un efect benefic în cazuri de hipertensiune, insomnie, stres, dureri musculare, probleme intestinale.

PRECAUTII:

Ylang ylang poate cauza iritaţii pe pielea sensibilă nefiind indicat în caz de dermatite sau alte iritaţii iar parfumul său puternic poate provoca cefalee.

Zmeurul

Denumire stiintifica: Rubus idaeus

Zmeurul este un arbust tufos, cu lastari taratori, tulpini drepte, spre varf arcuite, cu ghimpi drepti si desi, de forma unor ace, adeseori plasati numai pe partea inferioara. Frunzele sunt compuse din 3-7 foliole, dintate pe margini, verzi pe fata superioara, albicioase pe cea inferioara. Florile sunt albe, compuse din 5 sepale, 5 petale, numeroase stamine. Fructul este de culoare rosie, cu miros placut si gust acrisor-aromat. Infloreste incepand din mai pana in iulie. Creste prin locuri stancoase, luminisuri de paduri, in regiunea deluroasa si muntoasa.

Se foloseste ca astringent in diaree.

Remedii miraculoase

Seminţe de dovleac pentru inimă

Dietologii din Japonia pun seminţele de dovleac (bostan) pe primul loc în tabelul produselor alimentare, deoarece ele conţin 36-52% grăsimi, vitamine, microelemente şi, mai ales, zinc. Sunt recomandate în lupta cu prostatita, constipaţia şi balonarea. Sunt diuretice, întăresc muşchiul cardiac şi rinichii, ajută la creşterea părului, elimină metalele grele din organism. Pentru tratarea acestor afecţiuni, se prepară laptele de bostan dintr-un pahar de seminţe pisate într-un vas de lut şi trei pahare de apă clocotită. Se strecoară, se stoarce bine terciul şi se bea lichidul obţinut de trei ori pe zi, câte 1/2 de pahar, înainte de masă. În caz de limbrici (viermi intestinali), se prepară un amestec din 30 g de seminţe crude de bostan, cu pieliţă verde, 50-60 ml de apă şi o linguriţă de miere de albine. Se ia pe nemâncate, câte o linguriţă, timp de o oră, până se epuizează toată doza, apoi se face o clismă. În cosmetică, seminţele de dovleac împrospătează tenul. Seminţele crude se pisează bine, se amestecă cu apă clocotită (1:10) şi se fierb până se obţine o pastă omogenă, care se aplica pe faţă pentru 15-20 minute. Specialiştii în medicină naturistă încurajează consumul seminţelor de dovleac, care desfundă vasele de sânge, reglează colesterolul şi stimulează activitatea rinichilor, dar au şi rol adjuvant în cancer, leucemie, scleroză sau diverse boli greu vindecabile. Se mai recomandă în alimentaţia persoanelor cu boli hepatice, cardiovasculare, femeilor însărcinate şi copiilor. 

Seminţele care înlocuiesc insulina 

Schinduful este o plantă ierboasă ale cărei seminţe tratează diabetul de tip insulinodependent. Se face o cură de 12 luni cu infuzie de schinduf, din care se beau câte 2-3 căni pe zi. Schinduful este un hipoglicemiant puternic în timp, care va necesita reducerea gradată a dozelor de insulină. Pentru valori crescute ale colesterolului, se ia câte o linguriţă de pulbere de patru ori pe zi, înaintea meselor principale. Intervine în metabolismul lipidelor, reducând aşa-numitul colesterol rău, protejând sistemul cardiovascular de apariţia ischemiei cardiace. Seminţele sporesc secreţia lactată şi îmbunătăţesc starea de sănătate a mamei. Două linguriţe de pulbere amestecată cu miere, luate cu o oră înainte de masă, vindecă anorexia. Infuzia de schinduf este de ajutor femeilor aflate la menopauză, prevenind eliminările masive de calciu şi ajutând la păstrarea forţei musculare. Mai vindecă şi sterilitatea, dar are şi efecte antiinflamatoare asupra intestinului. Cataplasma cu seminţe de schinduf ajută la terapia ulcerelor varicoase, eczemelor cu mâncărimi. În cosmetică, întăreşte unghiile şi părul, iar pe femeile prea slabe le ajută să-şi rotunjească formele, fără a creşte ţesutul adipos.

Nutritie

105 alimente importante pentru o alimentatie corecta si beneficiile acestora

Nutriţioniştii germani au răspunsul! Cei mai renumiţi dintre ei au stabilit care sunt cele mai sănătoase 105 alimente ce îţi protejează principalele organe. Lista acestora a fost publicată recent în ziarul Bild din Germania şi a făcut deja furori în întreaga lume. În cazul legumelor şi fructelor se recomandă ca acestea să fie consumate proaspete sau congelate, iar plantele medicinale indicate de medicii germani trebuie administrate sub formă de infuzii, comprese sau tincturi.

Ȋn rȃndurile de mai jos vă prezentăm lista acestor alimente. 

Piele și păr:

Pepenele: 

Are foarte puţine calorii şi e un fruct excelent pentru menţinerea fermităţii pielii.

Iaurtul degresat : 

Are o concentraţie ridicată de vitamina A, iar bacteriile sale îmbunătăţesc aspectul pielii.

Grâul : 

Are calciu, acizi graşi, dioxid de siliciu - provizii de sănătate pentru piele, păr şi unghii.

Orzul : 

Conţine substanţe bioactive, înfrumuseţează şi revitalizează.

Cimbrul : 

Curăţă organismul şi redă strălucirea pielii.

Hreanul : 

Regenerează părul, pielea şi unghiile, mulţumită substanţelor active conţinute.

Muştarul : 

Reglează fluxul sangvin la nivelul pielii.

Rinichi 

Sfecla roşie : 

Stimulează arderile celulare.

Vişinele : 

Conţin potasiu, substanţă pe care rinichii "se luptă" să o elimine din sânge, când e în exces.

Castravetele : 

Are multă apă şi stimulează activitatea rinichilor.

Ţelina : 

Protejează rinichii de viruşi.

Varza roşie: 

Aminoacizii şi proteinele sale acţionează ca un filtru pentru rinichi.

Gulia: 

Vitamina C protejează celulele renale, iar fierul şi fosforul energizează.

Ridichea neagră: 

Are proprietăţi de antibiotice naturale.

Varza murată: 

Detoxifică întregul organism.

Hrişca: 

E folosită ca produs dietetic în cazul bolilor de rinichi şi în diabet.E eficientă dacă suferiţi de hipertensiune arterială.

Pătrunjelul: 

Deţine combinaţia ideală de minerale pentru a curăţa rinichii.

Oase 

Migdalele: 

Conţin magneziu, care ajută oasele să rămână sănătoase.

Spanacul: 

Aduce în organism necesarul de calciu pentru rezistenţa oaselor şi funcţionarea muşchilor.

Meiul: 

Deosebit de bun pentru copii, cărora le întăreşte dinţii, oasele şi le stimulează creşterea.

Secara: 

Benefică pentru dinţi, oase şi muşchi. E o sursă ideală de oligţlemente, cum ar fi B-vitamine, potasiu, magneziu, mangan, fier şi zinc.

Brânza: 

Este o sursă de calciu, contribuind la întărirea oaselor.

Intestine și stomac

Tinctura de fenicul: 

Protejează mucoasele intestinale.

Păstârnacul: 

Stimulează digestia.

Mango: 

Are vitamina A şi antioxidanţi ce apără mucoasa intestinală.

Arpacaşul: 

Aduce în organism necesarul de fibre, magneziu şi fosfor pentru o digestie sănătoasă.

Mărarul: 

Ameliorează indigestia.

Soia: 

Are proprietăţi anticancerigene. 

Nucile: 

Conţin o formă purificată de Omega 3, care ajută la reducerea riscului de cancer al intestinelor. 

Ficat

Anghinarea: 

Are proteine regenerative, iar acidul folic şi antioxidanţii săi previn bolile hepatice.

Sucul de ridiche: 

Stimulează secreţia bilei.

Conopida: 

Contribuie la protejarea şi îmbunătăţirea activitii ficatului.

Drojdia de bere: 

E o importantă sursă de vitamina B, detoxifică ficatul.

Năsturelul (Nasturtium Officinale): 

E folosit la producerea muştarului şi a uleiurilor bune pentru metabolismul bilei şi al ficatului.

Laptele: 

Apără ficatul de diferite afecţiuni frecvente.

Menta: 

Uleiurile sale esenţiale stimulează secreţia biliară şi ajută la calmarea crampelor.

Carnea de iepure: 

Degresează ficatul.

Carnea de vită şi de mânzat: 

Conţine vitamina B, fier şi proteine de bună calitate. 

Creier 

Lintea: 

Conţine proteine, glucide şi lecitina de care au nevoie celulele creierului.

Quinoa: 

Bogat în fier, întăreşte memoria şi încetineşte procesul de îmbătrânire.

Carnea de pasăre de curte: 

Are grăsimi şi uleiuri care oferă energie celulelor nervoase.

Fasolea: 

Creşte puterea de concentrare.

Oul: 

E o sursă grozavă de proteine, iar gălbenuşul conţine colină, care ajută la dezvoltarea memoriei.

Avocado: 

E un fruct care combate stresul, nervozitatea şi insomnia.

Bananele: 

Conţin substanţe benefice pentru creier.Glucoza, vitaminele şi mineralele fructelor îl energizează.

Caisele: 

Un amestec ideal de minerale ce stimulează neuronii.

Stafidele: 

Au mult zahăr (75%), resursă energetică pentru creier.

Perele: 

Ajută circulaţia sangvină, iar zahărul şi substanţele asemănătoare hormonilor intensifică puterea "de lucru" a creierului.

Mazărea: 

E bogată în proteine bune pentru memorie şi concentrare.

Salata verde: 

Substanţele opiacee calmează sistemul nervos.

Ochi

Castanul sălbatic: 

Substanţele sale active calmează iritaţiile şi senzaţia de usturime.

Arnica: 

Uleiurile esenţiale calmează inflamaţiile oculare.

Mesteacănul alb: 

Vitamina C, potasiul şi calciul conţinute întăresc imunitatea ochilor.

Limba de miel: 

Are o mulţime de taninuri şi saponine ce reduc inflamarea vaselor conjunctivale.

Rostopasca: 

Este eficientă împotriva viruşilor, în special pentru ochii uscaţi.

Gutuia: 

Cu pectină şi calciu, e bună pentru alergii şi febra fânului.

Iarba de silur (Euphrasia Officinalis): 

Calmează ochii în cazul persoanele tensionate, care stau mult ȋn fața calculatorului. 

Grăsimea de găină: 

Împreună cu iarba de silur, face minuni dacă e aplicată ca unguent pe ochi.

Strugurii: 

Aceste fructe ajută cu precădere ochiul în timpul vederii nocturne.

Pătlagina: 

Taninurile sale tratează infecţiile oculare.

Căpşunele: 

Ajută ochiul în timpul vederii nocturne.

Centaurium minus: 

Tinctura acestei plante vindecă afecţiunile oculare.

Ananasul: 

Conţine numeroase enzime ce relaxează ochii celor care stau mult la calculator.

Rozmarin: 

Purifică ochii şi protejează vasele de sânge oculare.

Inimă

Varza: 

Are mult potasiu şi fier, necesare inimii şi circulaţiei sangvine.

Broccoli: 

Previne ateroscleroza şi atacurile de cord, prin conţinutul de calciu, fier şi caroten.

Ridichea: 

Apără împotriva atacurilor de inimă.

Portocalele: 

Conţin vitamina C, care scade valoarea colesterolului din sânge. În plus, au şi puţine calorii.

Morcovul: 

Acidul folic şi bioflavonoidele rădăcinoasei protejează inima.

Peştele: 

Acizii graşi Omega 3 apără sistemul vascular de inflamaţii şi de calcifieri.

Ceapa: 

Scade presiunea sângelui, îmbunătăţeşte activitatea inimii şi circulaţia.

Usturoiul: 

Alicina conţinută previne accidentele vasculare cerebrale.

Usturoiul sălbatic: 

Substanţele sale curăţă sângele de toxine.

Sparanghelul: 

Asparagina curăţă cordul şi vasele mari de sânge.

Cicoarea: 

Scade tensiunea arterială şi colesterolul, curăţă sângele cu ajutorul unor minerale specifice.

Uleiul de măsline: 

Energizează cordul şi reduce colesterolul.

Somonul: 

Acest peşte e o sursă bună de acizi graşi Omega 3, care reuşesc să scadă din nivelul trigliceridelor din sânge.

Dovleacul: 

Are efect benefic în cazul hipertensiunii arteriale şi în bolile de inimă.

Cartofii: 

Protejează contra accidentelor cerebro- vasculare, oferind o cantitate mare de vitamina C pentru

sistemul vascular.

Paprika: 

Protejează inima şi vasele de sânge.

Roşiile: 

Diuretice eficiente, normalizează tensiunea arterială.

Măslinele: 

Reduc colesterolul nociv şi tensiunea arterială.

Merele: 

Conţin 300 de substanţe esenţiale pentru protecţia întregului sistem vascular.

Fasolea neagră: 

O cană din acest aliment furnizează între 120 şi 320 miligrame de magneziu, mineral ce previne tulburările de ritm cardiac. 

Coacăzele: 

Cu cea mai mare concentraţie de minerale şi de vitamine C, B, D şi E, sunt bune pentru circulaţia sângelui.

Zmeura: 

Acţionează ca o aspirină naturală, întărind sistemul imunitar.

Murele: 

Sunt considerate de specialiştii germani fructe cardioactive, ajutând la funcţionarea optimă a cordului.

Socul: 

Îmbunătăţeşte circulaţia sângelui.

Piersicile: 

Au multe vitamine şi oligoelemente care protejează inima.

Cireşele: 

Împrospătează resursele de potasiu, calciu, magneziu, fier, fosfor şi siliciu.

Rubarba: 

Fortifică inima şi scade tensiunea arterială.

Grepfrutul: 

Are o enzimă specială, care previne obstrucţiile vasculare şi tromboza.

Ciuperca Shitake: 

Reduce colesterolul.

Prunele: 

Previn tromboza.

Curmalele: 

Sunt bogate în fier, calciu şi potasiu. Reduc tensiunea arterială, protejează împotriva aterosclerozei.

Afinele: 

Pigmentul lor albastru ajută la elasticitatea vaselor sangvine.

Ovăzul: 

Are acizi graşi, benefici în bolile cardiovasculare.

Porumbul: 

Are vitamina D şi vitamina K.

Ardeiul iute: 

Previne creşterea zahărului din sânge, care poate duce la formarea colesterolului pe vasele inimii 

Smochinele: 

contin vitaminele din grupa B, minerale, potasiu, magneziu, fier, foarte mult calciu, zinc precum si oligoelemente importante: fluor pentru intarirea dentitiei si seleniu pentru intarirea sistemului imunitar. 

Nuci braziliene: 

magneziu, fosfor, acid folic, calciu potasiu precum si continut mare de seleniu - care contribuie la reducerea riscului de cancer (mai ales de prostata) si de boli cardiovasculare. Proteinele, aminoacizii esenţiali apropie nucile de Brazilia de carne sau peşte, tocmai de aceea consumul lor este binevenit în perioadele de post.

Caju: 

Contine acidul oleic care este vestit pentru efectele benefice asupra sistemului cardio-vascular. Este bogat in vitaminele B1 (0,63 mg/100 g), B2 (0,26 mg/100 g), B3 (10,1 mg/100 g) si vitamina E (0,78 mg/100 g), antioxidant benefic sistemului cardiovascular. Magneziul continut de caju (270 mg/100 g) poate diminua intensitatea migrenelor, poate reduce tensiunea arteriala, problemele de respiratie. Fosforul (375 mg/100 g) este important pentru sistemul osos si dinti.

Susan: 

seminte sau halva: continut bogat de cupru, mangan, calciu, magneziu, fier, zinc, fosfor, vitamina B1 si fibre.

Miere de albine: fara comentarii, aceasta fiind un izvor de sanatate nesecat.

                                                                                                Sanatate multa,                                                                                                 Miracolul Naturii

FICATUL

Puţin mai mare decât o carte obişnuită, ficatul nostru minunat ştie totuşi să realizeze simultan mai multe operaţii şi reacţii chimice decât ar fi capabile cele mai moderne şi mai mari laboratoare, calculatoare sau uzine chimice. Acţiunile biologice ale ficatului, ca şi participarea sa la manifestările noastre vitale sunt ceva mai importante chiar decât cele ale inimii. În numai o zecime de secundă, el este capabil să efectueze fără greşeală câteva sute de transformări chimice simultan. De el depind în mod direct digestia noastră, calitatea sângelui, bogăţia memoriei şi forţa musculară. Ficatul are deci un rol foarte important în viaţa intimă- şi total necunoacută  de fiinţa umană obişnuită - a corpului nostru fizic care este un microcosmos în miniatură. De acţiunile sale complexe depind fără îndoială atât sănătatea cât şi viaţa noastră.

Cele 9 proprietăţi ale ficatului:1. Ficatul secretă zilnic între 0,5 şi 1l de bilă. Acest lichid amar, de culoare galbenă, ne permite în primul rând să digerăm grăsimile ; pe de altă parte, el ne dezinfectează intestinele şi ne protejează împotriva diareei şi constipaţiei.Un ficat obosit nu secretă în cantitate suficientă acest lichid miracol. Consecinţe: digestia materiilor grase devine mai dificilă, insuficient evacuate, substanţele nocive stagnează în intestine, expunând organismul la pericolele rezultând din diaree şi constipaţie.

2. Ficatul transformă şi „umanizează” toate substanţele care intră în corp (el este acela care le face perfect compatibile cu structura noastră, modificându-le prin trasmutaţie şi sublimare frecvenţa de vibraţie pentru ca aceasta să fie la unison cu aceea a aurei noastre,

numai astfel aceste substanţe devenind parte integrantă din corpul nostru şi, într-o anumită măsură , din noi înşine), pentru ca ele să ne poată hrăni celulele fără a le agresa.Un ficat slab sau obosit lasă să treacă în întregul organism substanţe străine netransformate (prin transmutaţie şi sublimare) sau insuficient asimilate, care ne vor îmbâcsi în cel mai scurt timp cu toxine.

3. Ficatul primeşte totalitatea materiilor digerate şi le controlează riguros el elimină excedentele şi reziduurile alimentare, tot el interceptează, neutralizează şi expulzează către intestin toate substanţele toxice, distruge bacteriile, aşteaptă ca elementele nutritive să fie transformate prin acţiunea fermenţilor şi enzimelor, pentru a le permite numai atunci să treacă în sânge.Un ficat obosit ne asigură imperfect apărarea şi imunitatea corpului. El lasă să treacă în sânge substanţe neverificate, încărcate încă de toxine şi bacterii nocive. Ca urmare a acestui fapt, apar în timp diverse maladii şi chiar otrăvirea corpului.

4. Ficatul neutralizează la fel de eficient otrăvurile datorate activităţii celulare cât şi pe cele provenind din exterior: alcool, tutun, medicamente, carne etc.Un ficat slab sau obosit se află în incapacitate de a face eforturi suplimentare, tocmai de aceea atunci el va elimina insuficient aceste otrăvuri care ne intoxică. Pe de altă parte, un mare număr de celule hepatice sunt distruse în contact cu alcoolul, tutunul, cu anumite medicamente sau cu unele substanţe chimice. Dacă această distrugere este cotidiană, ficatul nostru se va micşora şi se va rigidiza  gradat, riscând să fie atins de ciroză.

5. Ficatul normalizează circulaţia sanguină în acelaşi mod în care un baraj dirijează cursul unui fluviu. Asemenea unui burete, el reduce congestiile sanguine care ar putea stânjeni funcţionarea inimii, putând absorbi până la 1,5l de sânge pentru a restabili o ciculaţie normală. Atunci când congestia a fost eliminată, el restituie din nou acest sânge organismului.

Unui ficat slab sau obosit îi lipseşte supleţea necesară „înghiţirii” temporare a unei asemenea  cantităţi de sânge. Din această cauză, atunci organismul pierde un preţios normalizator al circulaţiei lui sanguine.

6.Ficatul dozează totodată armonios cantitatea de hormoni din sânge, metabolizează grăsimile şi proteinile, stochează vitaminele şi zahărul în aşa fel încât acestea să fie oricând gata să fie folosite. Printre altele, el fixează materialele de construcţie necesare reclădirii şi consolidării acelor părţi ale corpului care au fost victimile unor leziuni sau ale uzurii. De asemenea, tot el este acela care elimină excesul de colesterol.Un ficat slab  sau obosit ne va lăsa corpul să îmbătrânească repede fără a-i aduce hormonii care îi sunt indispensabili. El nu mai digeră atunci grăsimile şi proteinile de care avem nevoie. Vitaminile şi zahărul nu mai ajung să fie stocate, părţile afectate sau uzate ale corpului nostru nici nu se mai consolidează  şi nici nu se mai reconstruiesc; iar colesterolul ne invadează vasele sanguine.

7.  Ficatul ne asigură permanenţa sau constanţa temperaturii interne.Un ficat slab sau obosit nu-şi mai poate îndeplini funcţia termică, făcându-ne astfel să suferim de frig sau de căldură.

8.  Ficatul produce un anumit număr de substanţe esenţiale pentru sânge printre care amintim:protrombina şi fibrina, care îi permit sângelui să se coaguleze; heparina care îl face fluid şi globulina, substanţă care îl protejează sau îl imunizează faţă de diverse infecţii.Un ficat slab sau obosit se privează de substanţele necesare coagulării sângelui, ne expune pericolului de hemoragie şi lasă ca sângele să se îngroaşe (să devină dens, vâscos), în dauna vaselor sanguine şi a inimii. El ne abandonează astfel, fără apărare, în faţa bolilor.

9.  Ficatul este de asemenea direct răspunzător de echilibrul sanguin, el normalizează procentul de fier conţinut de globulele roşii.

Un ficat slab sau obosit nu mai poate interveni pentru alinarea suferinţelor celulelor noastre, care vor fi înfometate din cauza unui sânge dezechilibrat şi anemiat.O întreagă carte n-ar fi de ajuns ca să descrie cu precizie toate operaţiile, transmutările, transformările, reconstituirile, fixările şi sintezele elaborate de ficat, care este un organ nepereche. A-i pătrunde complet misterele tuturor acţiunilor sale ar echivala cu înţelegerea miracolului vieţii.

Dimpotrivă, enumerarea maladiilor rezultând direct sau indirect dintr-o dereglare a ficatului poate fi de natură să ne facă mult mai responsabili faţă de acest agent esenţial al vieţii corpului nostru. Printre acestea se numără:-digestie dificilă;                                                                   -constipaţie şi diaree;-apendicită;-diabet;-obezitate sau slăbirea exagerată a corpului,-anamie,-colibaciloză,-inflamare, fermentaţii putrede şi spasme la nivel intestinal;-demineralizare;-incapacitate de a suporta frigul;-diverse tulburări auditive şi vizuale;-boli de piele şi tulburări de pigmentare a pielii;-arteroscleroză şi reumatism;-hipertensiune arterială;-sinuzită, guturai şi bronşită cronică;-astm, boala fânului şi alte manifestări alergice;-picioare umflate sau roşii;-dezechilibrul glandular;-slăbiciune musculară;-platfus;-varice, hemoroizi;-sterilitate şi impotenţă;-celulită, depresii;-tulburări menstruale;-paralizie datorată sclerozei;-tuberculoză;-cancer.

Din fericire însă, natura ne furnizează întotdeauna un anumit număr de indicii sau semnale care ne avertizează că sănătatea ficatului nostru este în pericol şi am intrat deja pe panta periculoasă. Graţie acestor semne, putem fi întotdeauna capabili să ne decelăm o eventuală

oboseală hepatică. Aceste semne (care pentru yoghin ar trebui să fie nişte semnale de alarmă) sunt următoarele: - limba mai mereu foarte încărcată şi miros urât al respiraţiei;- ameţeli dese sau chiar senzaţii de sfârşeală;- balonări şi gaze de fermentaţie în exces;- migrene şi dureri de cap;- insomnii, somn agitat;- urină încărcată sau prea limpede;- culoare galbenă a pielii şi o privire obosită;- nas roşu şi pete de culoare închisă pe faţă.

Pentru a evita ca aceste semne de rău augur să se instaleze în organism şi pentru a nu ne lăsa copleşiţi de aceste infecţii, trebuie să acţionăm ca yoghini din timp, mai înainte ca ficatul, organ vital pentru noi să se degradeze. Ştiind toate acestea, noi trebuie, cu alte cuvinte, să-i cunoaştem „prietenii” şi „duşmanii”, în special printre alimentele pe care noi le consumăm zilnic. Astfel, într-o alegere conştientă şi pe deplin responsabilă, ca yoghini care deja considerăm că avem o mai mare voinţă, ar trebui să spunem cu hotărâre:

NU: zahărului alb rafinat, produs chimic „pur”, care ne agresează ficatul şi pancreasul prin simpla sa concentraţie. Neconţinând nici unul dintre fermenţii necesari bunei sale asimilări; el (zahărul) constrânge ficatul să acopere această carenţă cu preţul unui efort suplimentar care îl face să furnizeze el însuşi substanţele deficitare. Acest zahăr  alb ar trebui deci să fie permanent alungat de pe masa noastră, în locul lui putând fi utilizat (doar la mare nevoie), mai curând ca un condiment decât ca un aliment, zahărul roşu de trestie.

DA: mierii naturale, fructelor proaspete (în special lămâile) şi fructele uscate dulci, care vor putea înlocui foarte avantajos zahărul alb. Ele alină totodată tulburările hepatice şi favorizează funcţionarea armonioasă a ficatului (în special lămâile, care îl drenează şi îl stimulează în mod deosebit);

NU: sării recristalizate şi rafinate, care este un alt produs chimic pur

(clorura de sodiu). Întocmai ca şi în cazul zahărului şi făinii albe, rafinarea artificială îl privează de orice element viu. Din nefericire, acest tip de sare este folosit în exces în alimentaţia noastră.

DA: sării marine nerafinate, purtătoare de viaţă şi vehiculatoare a unor subtile fluide benefice;

NU: uleiurilor rafinate, margarinei şi grăsimilor animale, nefaste pentru sănătatea noastră. Primele, după cum se ştie, sunt fabricate prin intermediul unor procedee care distrug complet enzimele şi vitaminele, lăsând probabil diverse urme de catalizatori şi conpuşi chimici utilizaţi deja, foarte periculoşi pentru ficat. În ceea ce priveşte grăsimile animale, ele sunt acelea care accelerează necroza celulelor hepatice.

DA: uleiurilor obţinute prin presare la rece, fără solvenţi chimici, care luptă eficient împotriva colesterolului; îndeosebi uleiul de măsline care este întotdeauna extraordinar pentru ficat şi care, fiind emulsionat cu lămâie, expulzează în timp record calculii biliari.

NU: conservelor. Pentru a se păstra fără să se altereze, alimentele trebuie să fie fierte de mai multe ori, adăugându-li-se şi anumite substanţe chimice de sinteză (conservanţi). În urma acestui tratament, ele nu mai au nici o valoare alimentară biologică şi ne iau totodată posibilitatea de a utiliza vitaminele conţinute în alimentele crude.

DA: legumelor şi plantelor crude sau fierte numai atât cât trebuie: morcovii, sfecla, varza, anghinarea, ţelina, păpădia, prazul sau usturoiul care fluidifică secreţiile bilei, vindecă hepatita şi restabilesc pe cale naturală funcţiile hepatice.

NU: pâinii albe, pastelor făinoase şi produselor de patiserie. Diversele lor forme şi preparări, adeseori foarte apetisante, ascund în realitate absenţa substanţelor vii şi a vitaminelor, aceasta datorându-se lipsei grâului integral şi a tărâţei atât de pregnant revitalizante. În schimb, aceste produse sunt bogate în coloranţi, arome chimice şi diverse alcooluri. Prezenţa atâtor elemente nefaste, combinată cu carenţa în vitamine, enzime şi săruri minerale obosesc rapid ficatul, care nu mai poate asigura digestia şi neutralitatea lor.

DA: pastelor alimentare şi pâinii integrale, care ar trebui să constituie baza alimentaţiei noastre. Într-adevăr, toate vitaminele şi aminoacizii pe care îi putem găsi în făina necernută protejează în mod natural celula hepatică împotriva agresiunii toxinelor.

NU: cărnurilor şi mezelurilor. Să ne reamintim că ele sunt pline de proteine de proastă calitate, „de mâna a doua”, cum s-ar spune, fiind deja folosite de animalele din care provin. Aceste proteine sunt însoţite de toxine şi deşeuri a căror asimilare ne epuizează foarte mult organele digestive. În special mezelurile (dar şi carnea, aproape la fel de mult) conţin diverse substanţe chimice care ne obosesc şi ne mortifică ficatul. Să nu uităm de asemenea, că tocmai ca şi bazele azotate, carnea acidifică sângele şi că un organism acidifiat devine un teren propice dezvoltării unor maladii grave, cum ar fi chiar cancerul.

DA: cerealelor complete (cum ar fi soia), ciupercilor, legumelor uscate, brânzeturilor naturale şi ouălelor, care în viitor vor înlocui cu succes cărnurile şi mezelurile, proteinele lor pure sunt de primă calitate, ele îi permit ficatului să se refacă fără să-l polueze cu toxine.

NU: alimentelor sintetizate chimic, medicamentelor alopate (numai atunci când le putem înlocui cu remedii naturiste, total nenocive), tutunului şi alcoolului. În contact cu aceste veritabile otrăvuri, un mare număr de celule hepatice mor, iar vasele sanguine se rigidizează, devenind mai fragile şi peirzând şi o parte din capacitatea lor circulatorie. Insuficient energizat, oxigenat şi hrănit, ficatul suferă şi se sclerozează. El nu mai are suficientă forţă vitală pentru a reface celulele deteriorate, pentru a elimina colesterolul în exces, pentru a

elabora anumite vitamine şi a filtra substanţele nocive. Încetul cu încetul, se instalează astfel o intoxicaţie generală.

DA: alimentelor naturale care ne ajută să ne dezintoxicăm. Dacă vom înlocui otrăvurile alimentare cu elementele de construcţie conţinute în alimentaţia biologică, ficatul se va reconstitui şi va funcţiona din nou la parametrii săi normali.

NU: surmenajului şi sedentarismului, suprasolicitării fizice şi intelectuale, angoasei şi fricii, care constituie tot atâtea otrăvuri ce ne intoxică celulele corpului. Lipsa mişcării sau exerciţiului fizic (cum ar fi gimnastica sau posturile (asana-ele) Yoga) este parţial răspunzătoare de apariţia constipaţiei, ca şi de insuficienţele respiratorii. În aceste condiţii, ficatul nu mai ajunge să elimine din organism o cantitate suficient de mare de deşeuri. Acumularea lor ne poate afecta măduva spinării, durificănd-o, aceasta conducând la paralizie.

DA: relaxării profunde şi exerciţiilor fizice în aer liber (cel mai bine ar fi la mare sau la munte), sau practicii Yoga, care ne vor salva din acest pericol. Atunci când ficatul dispune de timpul necesar eliminării substanţelor nefaste, organismul se dezintoxică mult mai uşor. Aceste tehnici corporale ne aprofundează şi capacitatea respiratorie, prin intermediul căreia ne putem debarasa de aerul viciat, rezidual din plămâni. Ele sunt deci foarte necesare purificării corpului şi ficatului.

Unele dintre aceste reguli sau principii de bază ne pot părea prea severe şi limitative. Trebuie însă să realizăm că ele constituie baza unei cunoaşteri care ne este vitală. Este o prostie crasă să neglijăm aceste reguli pline de bun simţ sub pretextul că suntem interesaţi în

primul rând de spirit şi mai puţin de trup (aşa cum, din neînţelegere şi lipsă de maturitate au tendinţa să facă şi unii yoghini începători), pentru că un trup bolnav se va aşeza implacabil de-a curmezişul spiritualizării noastre forţate. Să nu uităm acel înţelept dicton latin „MENS SANA IN CORPORE SANO” (Minte sănătoasă în corp sănătos”); bolile ne handicapează, frânându-ne dezvoltarea sau ascensiunea spirituală şi concentrându-ne uneori foarte eficient realizarea aspiraţiilor şi idealurilor noastre înalte. De fapt, orice boală trădează un anumit dezechilibru în fiinţă. Cunoaşterea mecanismelor prin care sănătatea noastră se poate deregla ne permite să învătăm şi să  folosim nenumărate metode pentru a o restabili. La fel cum un bun meşteşugar lucrează cu instrumente foarte bune, şi noi trebuie să ne ameliorăm starea principalului nostru instrument: corpul. Redobândindu-ne sau  păstrându-ne nealterată starea de sănătate, eliberăm forţele binefăcătoare care erau ascunse în noi înşine, putând de acum înainte să folosim inteligent aceste forţe pentru realizarea ideilor noastre creatoare.Instrumentul este deci corpul, iar o piesă esenţială a acestuia este ficatul, care îndeplineşte atât funcţia de”gară de triaj” cât şi cele de centru distribuitor, uzină chimică şi centru anti-otrăvuri în organismul nostru.Trebuie deci să-l protejăm cu deosebită grijă şi să reţinem foarte bine următoarele 10 precepte de aur care, dacă vor fi cu adevărat respectate, ne vor menţine mereu ficatul într-o condiţie excelentă. 

1) Nu ne vom obosi niciodată ficatul  aducându-i o alimentaţie plină de deşeuri şi toxine;2) Nu ne vom otrăvi ficatul lipsindu-l de alimentele bogate în celuloză, care accelerează evacuarea deseurilor;3) Nu ne vom deteriora sau agresa niciodată ficatul cu alcool sau cu tutun;4) Nu ne vom slăbi puterea de apărare a ficatului consumând numai

alimente acide şi azotate;5) Nu ne vom distruge ficatul cu alimente denaturate sau printr-un abuz de medicamente chimice.6) Nu ne vom surmena niciodată ficatul printr-un exces de hrană;7) Nu vom cere niciodată ficatului eforturi suplimentare administrându-i alimente greu digerabile;8) Nu ne vom usca ficatul pritr-o circulaţie sanguină deficitară care nu-i aduce sânge proaspăt;9) Nu ne vom sufoca niciodată ficatul privându-l de oxigen;10) Nu ne vom congestiona niciodată ficatul refuzăndu-i o dietă hidrică care i-ar permite să respire şi să se odihnească.

Bai contra raceliiLa primele semne ale racelii, actionati prin metoda traditionala si eficienta de terapie a bailor.Aceasta ajuta la stoparea debutului infectiilor cailor respiratorii.Terapia bailor de picioare cu temperatura progresiva -  intr-un lighean cu apa calda (35-40 grade C), adaugand progresiv apa fierbinte, cat suporta fiecare.

Durata baii este de aproximativ 10-15 minute.Picioarele se sterg si se incalta sosete groase.Baia progresiva poate fi facuta zilnic.Bai complete cu ace de pin (sau esenta) - temperatura din baie sa fie de 18-21 grade C, iar temperatura apei din cada de 35-38 grade C.Durata baii sa nu depaseasca 20 de minute.Se adauga 150 g de ace de pin oparite intr-un saculet pe baie de aburi sau 10 picaturi de ulei de pin (se gaseste la Plafar).Dupa baie, obligatoriu, urmeaza odihna la caldura in pat, vreme de o ora. (Nu faceti niciodata baie cu stomacul plin.Evitati baile calde daca suferiti de varice, iritatii si infectii ale pielii, tulburari de ritm cardiac.)

Beneficiile lǎmȃiei

Lǎmȃia este un produs miraculos pentru uciderea celulelor canceroase.

Ea este de 10.000 de ori mai puternicǎ decȃt chimioterapia !!!De ce nu suntem noi la curent cu asta?Pentru cǎ existǎ laboratoare interesate ȋn fabricarea unei versiuni sintetice, care le-ar aduce imense beneficii.

Gustul ei este agreabil și el nu produce efectele oribile ale chimioterapiei.Dacǎ aveți posibilitatea, plantați un lǎmȃi ȋn spațiul sau ȋn gradina voastrǎ.Cȃte persoane mor ȋn timp ce acest secret este pǎstrat cu invidie, pentru a nu fi afectate beneficiile multimilionare ale marilor corporații?Cum știți, lǎmȃiul nu ocupǎ mult loc și este cunoscut pentru varietațile sale de lǎmȃi și lime.Puteți sǎ consumați fructul ȋn diverse moduri : puteți sǎ mȃncați pulpa, sǎ faceți suc, sǎ faceți bǎuturi, șerbet etc.I se atribuie multe virtuții, dar cea mai interesantǎ este efectul produs asupra chisturilor si tumorilor. Aceastǎ plantǎ este un remediu probat contra cancerului de toate tipurile. Unii afirma cǎ este de mare utilitate ȋn toate tipurile de cancer. Se consideraǎ, de asemeni, cǎ este un agent antimicrobian cu spectru larg, care controleazǎ infecțiile bacteriene și cu ciuperci, eficace contra paraziȚilor interni si a viermilor, regularizeazǎ tensiunea arterialǎ crescutǎ și este antidepresiv, combate stress-ul și bolile nervoase.

Sursa acestei informații este fascinantǎ; ea provine de la unul din cei mai mari fabricanți de medicamente din lume, care afirmǎ cǎ dupǎ mai mult de 20 de experimente efectuate ȋn laborator dupǎ 1970, rezultatele au relevat cǎ sucul de lǎmȃie distruge celulele maligne din 12 tipuri de cancer, ȋnțelegand aici cel de colon, de sȃn, de prostatǎ, de plǎmȃn, de pancreas...Componentele acestui arbore au demonstrat cǎ acționeazǎ de 10.000 de ori mai bine decȃt produsul Adriamycin, un produs chimioterapeutic

utilizat uzual ȋn lume pentru ȋncetinirea creșterii celulelor canceroase. Și ce este ȋncǎ foarte uimitor este cǎ acest tip de terapie cu extract de lǎmȃie distruge numai celulele maligne canceroase și nu afecteazǎ celulele

sǎnǎtoase !