2011.09-10 - revista parohiala (română)

12
1 Christus vincit, regnat ut imperat Revista parohiei greco-catolice CUGIR Anul X, Nr. 91—92, Septembrie, Octombrie 2011 Apare lunar 12 pagini - Se distribuie gratuit ÎN ACEST NUMĂR: Ziua Mondială a Tineretului, Madrid.….…………………………………………………………………………………...pag 1 Pelerini spre Madrid, Zilele în dieceze…………………………….……………………………………………………….pag 2 Cateheze în limba română, în cadrul ZMT………………………………………………………………………………..pag 3 Impresii participanți ZMT……………………………………………………………………………………………….…...pag 6 Seară de rugăciune pentru ZMT………………………………………………………………………………..…….…..pag 11 În perioada 16 – 21 august, alături de Eparhia de Cluj, de Alba-Iulia și Făgăraș, de Maramureș au participat la Ziua Mondială a Tineretului de la Madrid și o parte din tinerii Eparhiei de Lugoj. Printre ei și o parte din tinerii de la Cugir, 2 participanți: Alexandru Codrea și Ovidiu Mara și 2 voluntari: Sorina Marcu și Roxana Beca, alături de părintele paroh, Viorel Codrea. Aceștia au petrecut o săptămână în Amposta, dieceza de Tortosa în cadrul Zilelor în Dieceză, perioadă premergătoare și de pregătire pentru ZMT, unde au participat la Liturghii, seri culturale sau activități alături de tineri catolici din alte țări. Mai apoi au petrecut o săptămână la Madrid, unde în prezența Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea au participat la toate actele principale ale evenimentului: Liturghia de deschidere a ZMT, Calea Crucii, Seara de Veghe de pe Cuatro Vientos și Liturghia de final, în Duminica de 21 august, celebrată de Sfântul Părinte, în prezența a mai mult de 1 milion de tineri. Pe lângă aceste acte centrale ale evenimentului, tinerii au mai avut ocazia să participe la diferite acte culturale, desfășurate tot în cadrul ZMT. Voluntarii au avut ocazia să participe și la o întâlnire cu Papa, care le-a adresat cuvinte de mulțumire. Tinerii români pelerini la Madrid, au avut șansa să poată participa și la cateheze în limba română, ținute de episcopul Virgil Bercea. Toți participanții la ZMT, Madrid din parohia de Cugir am fost prezenți la aceste cateheze și astfel, putem împărtăși cu cei de acasă tot ceea ce episcopii noștri au transmis tinerilor, după cum veți putea vedea într- un articol din cadrul acestei reviste. Întreaga experiență trăită la Madrid a fost una intensă, în comuniune cu Sfântul Părinte și cu tineri din toată lumea, care au ales să fie mărturisitori ai credinței lor. Au fost momente care ne-au dat curaj și entuziasm pentru a fi în continuare responsabili și exponenți ai credinței noastre în lume, momente care ne-au făcut să lăcrimăm de emoții sau să râdem de fericire. Ne-am dori ca fiecare tânăr catolic sau necatolic să poată trăi măcar o dată în viață o asemenea experiență, de aceea ne face mare bucurie să putem împărtăși în cadrul acestei reviste, dedicate ZMT, toate momentele frumoase pe care le-am trăit. Următoarea ediție a Zilei Mondiale a Tineretului va avea loc peste 2 ani, în 2013, la Rio, în Brazilia. Sperăm să fim prezenți și acolo! Ziua Mondială a Tineretului (16—21 august 2011, Madrid)

Upload: viorel-codrea

Post on 26-Mar-2016

222 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

Revista parohiei Cugir (în limba română)

TRANSCRIPT

Page 1: 2011.09-10 - Revista parohiala (română)

1

Christus vincit, regnat ut imperat Revista parohiei greco-catolice CUGIR

Anul X, Nr. 91—92, Septembrie, Octombrie 2011 Apare lunar

12 pagini - Se distribuie gratuit

ÎN ACEST NUMĂR: Ziua Mondială a Tineretului, Madrid.….…………………………………………………………………………………...pag 1 Pelerini spre Madrid, Zilele în dieceze…………………………….……………………………………………………….pag 2 Cateheze în limba română, în cadrul ZMT………………………………………………………………………………..pag 3 Impresii participanți ZMT……………………………………………………………………………………………….…...pag 6 Seară de rugăciune pentru ZMT………………………………………………………………………………..…….…..pag 11

În perioada 16 – 21 august, alături de Eparhia

de Cluj, de Alba-Iulia și Făgăraș, de Maramureș au

participat la Ziua Mondială a Tineretului de la

Madrid și o parte din tinerii Eparhiei de Lugoj.

Printre ei și o parte din tinerii de la Cugir, 2

participanți: Alexandru Codrea și Ovidiu Mara și 2

voluntari: Sorina Marcu și Roxana Beca, alături de

părintele paroh, Viorel Codrea.

Aceștia au petrecut o săptămână în Amposta,

dieceza de Tortosa în cadrul Zilelor în Dieceză,

perioadă premergătoare și de pregătire pentru ZMT,

unde au participat la Liturghii, seri culturale sau

activități alături de tineri catolici din alte țări. Mai

apoi au petrecut o săptămână la Madrid, unde în

prezența Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea

au participat la toate actele principale ale

evenimentului: Liturghia de deschidere a ZMT,

Calea Crucii, Seara de Veghe de pe Cuatro Vientos

și Liturghia de final, în Duminica de 21 august,

celebrată de Sfântul Părinte, în prezența a mai mult

de 1 milion de tineri. Pe lângă aceste acte centrale

ale evenimentului, tinerii au mai avut ocazia să

participe la diferite acte culturale, desfășurate tot în

cadrul ZMT. Voluntarii au avut ocazia să participe și

la o întâlnire cu Papa, care le-a adresat cuvinte de

mulțumire. Tinerii români pelerini la Madrid, au

avut șansa să poată participa și la cateheze în limba

română, ținute de episcopul Virgil Bercea. Toți

participanții la ZMT, Madrid din parohia de Cugir

am fost prezenți la aceste cateheze și astfel, putem

împărtăși cu cei de acasă tot ceea ce episcopii noștri

au transmis tinerilor, după cum veți putea vedea într-

un articol din cadrul acestei reviste.

Întreaga experiență trăită la Madrid a fost una

intensă, în comuniune cu Sfântul Părinte și cu tineri

din toată lumea, care au ales să fie mărturisitori ai

credinței lor. Au fost momente care ne-au dat curaj

și entuziasm pentru a fi în continuare responsabili și

exponenți ai credinței noastre în lume, momente care

ne-au făcut să lăcrimăm de emoții sau să râdem de

fericire. Ne-am dori ca fiecare tânăr catolic sau

necatolic să poată trăi măcar o dată în viață o

asemenea experiență, de aceea ne face mare bucurie

să putem împărtăși în cadrul acestei reviste, dedicate

ZMT, toate momentele frumoase pe care le-am trăit.

Următoarea ediție a Zilei Mondiale a

Tineretului va avea loc peste 2 ani, în 2013, la Rio,

în Brazilia. Sperăm să fim prezenți și acolo!

Ziua Mondială a Tineretului

(16—21 august 2011, Madrid)

Page 2: 2011.09-10 - Revista parohiala (română)

2

Peste 130.000 de tineri din toată lumea au

sosit săptămâna premergătoare ZMT în Spania

pentru a petrece câteva zile alături de tineri

localnici în pregătirea Zilei Mondiale a

Tineretului.

„Aceste zile în dieceze sunt un mod diferit de

a ne pregăti pentru ZMT. Aceste zile abia au început

şi în puţin timp au reuşit să transmită spiritul spaniol

al ZMT atât tinerilor care sosesc din toate colţurile

lumii cât şi tinerilor localnici,” a spus Javier Igea,

persoana responsabilă de programul Zile în Dieceze.

Programul acestor zile variază de la oraş la oraş şi

include activităţi culturale, tururi istorice, momente

de celebrare, rugăciune şi adorare euharistică, parte

a identităţii religioase locale.

O parte din tinerii pelerini români, cei din

Eparhia de Cluj – Gherla, Lugoj, Maramureș și

Alba Iulia și Făgăraș au petrecut aceste zile în

Amposta, Dieceza de Tortosa. Deși zilele lor au

fost pline de evenimente au găsit timp pentru a

împărtăși cu noi ceea ce au trăit.

Pe drum...

-După plecarea de acasă, am dormit o noapte la

Padova, vizitând și basilica Sfântului Anton de

Padova și biserica cu Sf. Luca

-Am oprit și am vizitat o zi întreagă orașul Milano,

vizitând Domul și alte obiective

Joi, 11.08.2011

-Am sosit după un lung drum în dieceza de

Tortossa, în localitatea Amposta.

-Cu excepția familiilor am fost cazați în sala de

sport a colegiului Sagrat Cor.

-După amiaza am vizitat puțin orașul, inclusiv cel

mai nou pod de pe râul Ebru.

-Seara am participatr la o Liturghie în aer liber pe

malul râului.

-După Liturghie s-a luat cina urmată de un program

liber

Vineri, 12.08.2011

-S-a luat decizia, la inițiativa gazdelor de a merge la

plajă pe malul Mării Mediterane, orașul având ieșire

la mare. Ne-am bronzat și ne-am simțit foarte bine

împreună, de asemenea am făcut baie în mare. Ce

ne-a frapat a fost salinitatea foarte crescută a mării.

-Seara am participat la o Liturghie în biserica paro-

hială - catedrala orașului

-După Liturghie s-a luat cina urmată de un program

liber

Sâmbată, 13.08.2011

-Micul dejun urmat de vizita la Barcelona, unde am

vizitat tot grupul catedrala Sagrada Familia.

-După vizita la catedrală ne-am împărțit pe grupuri,

fiecare vizitând diferite obiective turistice ale

orașului, precum stadionul echipei FC Barcelona,

unde am avut norocul de a-i vedea în carne și oase

pe toti jucătorii echipei castelul regelui, casele lui

Gaudi sau statuia lui Columb

-Seara in jurul orei 20:00 a fost concertul de la Fo-

rum ținut de grupul Gen Rosso și alți interpreți

-Ne-am întors târziu în noapte pentru o scurtă

repriză de odihnă

Duminica, 14.08.2011

-Micul dejun după care am vizitat orașul Tortosa

situat la 20 de km de Amposta. Cu ajutorul unui

ghid și împărțiți în 3 grupuri am vizitat atât ruinele,

cât și orașul nou cu o vizită la catedrala din oraș

-Am luat prânzul la seminarul din oraș, după care

ne-am relaxat fiecare, unii printr-o baie în pisicină,

alții prin somnul de frumusețe de amiază

-Seara am participat la o Liturghie la catedrala din

oraș, împreuna cu grupuri de tineri din: Italia, Ger-

Pelerini spre Madrid

Zilele în dieceze

Page 3: 2011.09-10 - Revista parohiala (română)

3

mania, Polonia, SUA, Iordania, Madagascar sau My-

anmar, unde s-a facut și o scurtă prezentare a

grupurilor prezente

-După Sfânta Liturghie grupurile au plecat înspre

locul unde s-a desfășurat un program artistic

prezentat de fiecare grup în parte. Din păcate pro-

gramul pregătit de grupul nostru n-a mai avut loc,

fiind întorși chiar din culise pentru a ne întoarce spre

casă, deoarece autocarul închiriat pentru a ne duce

acasă n-a mai putut aștepta, riscând să ne întoarcem

în procesiune

Luni, 15.08.2011

-Micul dejun, iar apoi o Sfântă Liturghie în a doua

parohie ca mărime din Amposta

-După Liturghie a urmat o vizită în centrul istoric al

orașului Amposta

-În jurul orei 14 grupul s-a îmbarcat în autocare

pentru a pleca spre Madrid

Zilele în dieceză au fost o bună modalitate de a

ne pregăti de marea sărbătoare a credinței de la Ma-

drid, de întâlnirea cu Sfântul Părinte și cu milioane

de tineri din întreaga lume.

Pr. Viorel Codrea, Adi Bode și Mihai Medan

Cateheze în limba română, în cadrul ZMT

Tinerii români care au avut șansa ca luna

trecută (16 – 21 august 2011) să fie pelerini la Ziua

Mondială a Tineretului au putut participa în zilele

de 17, 18 și 19 la cateheze ținute în limba română de

către PS Virgil Bercea, episcop greco-catolic de

Oradea, în parohia Resurrection del Senor, în

Madrid. În fiecare zi, la finalul catehezelor se

celebra și Sfânta Liturghie, în rit bizantin sau latin.

La cateheze au participat o mare parte din tinerii

români prezenți la Madrid cu ocazia ZMT, alături de

preoții greco-catolici sau romano-catolici care îi

însoțeau, precum și PS Florentin, episcop al eparhiei

greco-catolice de Cluj-Gherla și într-una din zile PS

Aurel Percă, episcop auxiliar de Iași.

Și participanții din eparhia de Lugoj, printre

care pr. Viorel Codrea, 2 participanți (Alexandru

Codrea și Ovidiu Mara) și 2 voluntare (Roxana Beca

și Sorina Marcu) de la Cugir au fost prezenți la

catehezele în limba română, în toate cele 3 zile.

Temele catehezelor au fost inspirate din

mottoul Zilei Mondiale a Tineretului „Înrădăcinați

și întemeiați în Cristos, tari în credință” (Col 2,7) și din mărturia de iubire pe care martirii români au

dat-o în momente de durere pentru Biserica noastră.

În fiecare zi, PS Virgil Bercea a vorbit, pe lângă

tema aleasă și de un episcop sau martir român al

cărui model e o mare lecție pentru orice creștin.

Tinerii au fost deschiși, iar la finalul catehezei, în

fiecare din cele 3 zile au fost persoane care au avut

curajul să pună întrebări sau pur și simplu să

împărtășească cu cei prezenți o experiență

personală.

În următoarele paragrafe am încercat să

surprind câteva din punctele esențiale ale

învățăturilor pe care PS Virgil Bercea a încercat să

ni le transmită de-a lungul acestor cateheze, precum

și întrebările pe care a încercat și, cred că a și reușit

să le trezească în noi.

Cateheză, ziua 1: 17.08.2011, ZMT Madrid

După cum am amintit mai înainte, tema

acestei cateheze a fost legată de mottoul Zilei

Mondiale a Tineretului, „Înrădăcinați și întemeiați

în Cristos, tari în credință” (Col 2, 7), despre ce

Page 4: 2011.09-10 - Revista parohiala (română)

4

înseamnă a fi întemeiați în Cristos. PS Virgil Bercea

a ales ca model pentru această zi pe episcopul Ioan

Suciu, supranumit episcopul tinerilor, care a murit la

46 de ani, în închisoarea de la Sighet. Sângele lui

Cristos și al acestor martiri, care au fost tari în

credință până la capăt, ne strigă și nouă, astăzi, că

trebuie să luptăm pentru lumină și adevăr, pentru

Cristos. Isus ne dă prilejul să fim părtași ai suferinței

Sale din 1948 și de fiecare dată când Biserica sau

creștinii suferă. Nu trebuie însă să ne înfricăm,

Dumnezeu este cu noi.

PS Virgil ne-a mai spus că avem judecători,

cei care nu ne înțeleg, cei care râd de noi când

mergem la biserică, care ne iau credința în derâdere.

Important este să rămânem tari în credință, să știm

pentru ce credem, să știm cine e Isus. Chiar dacă

fiecare dintre noi am fost „biciuiți” măcar o dată în

viață de cuvintele celorlalți, noi trebuie să Îl

mărturisim pe Isus în lumea de astăzi, care atât de

des Îl respinge. Credința este o relație personală cu

Isus, o întâlnire care dă vieții noastre un sens.

Episcopul Ioan Suciu a avut această relație și a

acceptat moartea. Noi putem fi martori ai lui Cristos,

azi….prin iubire.

PS Virgil ne-a mai vorbit și despre drumul cel

drept, bătătorit de martiri și episcopi. Ne-a vorbit și

despre marginea drumului pe care suntem adesea

pentru că ne răzvrătim sau pentru că ne lăsăm

influențați de anumite persoane din lumea de azi.

Noi unde suntem? Azi și acum…Tu unde ești? Pe

drum sau pe margine? Avem înțelepciunea, credința

și tăria de a alege stabilitatea drumului sau ne lăsăm

purtați de către val către marginea drumului?

A încheiat sfătuindu-ne să Îl punem pe Isus în

centrul vieții, să avem încredere în Dumnezeu,

singurul care poate să ne schimbe viețile, singurul

care da un sens deplin vieții noastre. De asemenea,

în final PS Virgil Bercea a lansat o întrebare, care a

deschis a doua parte a acestei întâlniri și anume, cea

a mărturiilor tinerilor. Întrebarea o pun și eu acum,

în aceste rânduri și sper să fie o cale spre un moment

de meditație a fiecăruia dintre noi: Care este

povestea ta? Când l-ai găsit pe Cristos sau când te-a

luat valul?

După intervenția tinerilor, care ne-au povestit

din experiențele lor sau au pus întrebări s-a celebrat

Liturghia în rit bizantin. Acesta era finalul primei

zile de cateheză în română, pentru pelerinii români la

Ziua Mondială a Tineretului.

Cateheză, ziua 2: 18.08.2011, ZMT Madrid

Cea de-a doua zi de cateheză a început cu

rugăciunea de dimineață animată de cântecele

tinerilor și a continuat cu ceea ce PS Virgil Bercea a

pregătit pentru tinerii prezenți. Cuvântarea din

această a doua zi s-a centrat pe o altă parte a

mottoului ZMT, care face referire la rădăcinile

noastre care trebuie să fie în Cristos - „înrădăcinați

în Cristos”. Credința noastră este puternică dacă

rădăcinile ei sunt adânci, în sol sănătos, nu pe

nisipuri mișcătoare. Modelele care ne-au fost

propuse în această zi au fost Anton Durkovici și

Mons. Vladimir Ghica. Citându-l pe cel dintâi

„Duceți crucea Mântuitorului care s-a răstignit

pentru păcatele noastre. Va veni o zi și pentru noi”,

PS Virgil ne-a transmis ceva din puterea pe care

credința le-o dădea acestor mărturisitori ai lui

Cristos, în momente dificile ale istoriei, când, deși

suferinzi, reduși la trupuri scheletice, înfometați, nu

au putut fi reduși la tăcere și au găsit forța de a-i

încuraja pe alții. Această forță vine din credința

înrădăcinată în Cristos.

Vladimir Ghica: „Dacă Dumnezeu mă vrea

aici, rămân aici”. Noi putem spune același lucru? A

rămâne este acel copac/creștin care își înfige

rădăcinile până la apă. Nu e ușor, dar cei care

reușesc își stabilizează viața, îi oferă acesteia un

fundament puternic. Ca să ajungem însă la această

stare, trebuie să alegem, suntem responsabili pentru

viața noastră, pentru alegerile noastre, căci

Dumnezeu ne-a lăsat liberi. Pentru a ne înrădăcina în

Page 5: 2011.09-10 - Revista parohiala (română)

5

Cristos, trebuie să Îl căutăm înainte. Tendința de azi

–de a-L elimina pe Dumnezeu din viața noastră

pentru a fi doar noi, cu egourile noastre nu este

sănătoasă pentru sufletele noastre. Dumnezeu este

adevăratul izvor, acolo trebuie să ne înrădăcinăm.

Dacă Îl pierdem pe Domnul pierdem bucuria.

PS Virgil Bercea a trecut la partea de dialog cu

tinerii, ca de obicei, prin niște întrebări adresate

tinerilor: „Unde sunt rădăcinile noastre? În ce

măsură este prezent Isus în viețile noastre?”

Întâlnirea a continuat cu Liturghia în rit latin

celebrată de PS Aurel Percă, cu predica ținută de PS

Florentin. Acesta ne-a povestit o mică istorioară, pe

tema înrădăcinării noastre în Cristos: „Un tată avea 3

fii: doi dintre ei mari, fiecare cu familiile lor, care nu

se mai ocupau de gospodăria tatălui. În schimb, cel

mai mic, făcea majoritatea muncilor, avea grijă de

casă și de toate. Considerând ca nu este drept ce se

întâmplă decide să îi spună nemulțumirea lui tatălui.

Acesta avea o grădină cu palmieri și se

întâlnesc acolo pentru a vorbi. În grădină, însă

observă că toți puieții de palmieri susțineau câte o

piatră. Nedumerit cere lămuriri tatălui care îi

explică: Am crescut de mult timp palmieri și am

observat că ei creșteau repede în înălțime, dar nu își

formau rădăcini bune și nu aveau stabilitate. Așadar,

le-am pus fiecăruia câte o greutate, care îi oprește

din creștere, dar îi ajută să își formeze rădăcini

puternice și asta îi ajuta să supraviețuiască furtunilor.

Cu timpul, greutățile cad și ei cresc și în

lungime, dar au rădăcini puternice care îi pot susține.

Fiul cel mic a înțeles de ce și el trebuie să învețe să

ducă greutățile casei, pentru a-și forma rădăcini care

să îl susțină toată viața mai apoi. ”Avem tendința pe

moment să respingem greutățile, dar ele sunt cele

care ne întăresc, rădăcina e importantă, e cea care

oferă stabilitate, coerență, dar și hrana care ne

alimentează. Trebuie să avem, așadar grijă și de

partea mai puțin vizibilă a fiecăruia dintre

noi.Rădăcinile tale cât sunt de adânci?

Cateheză, ziua 3: 19.08.2011, ZMT Madrid

Ultima zi în care, la Madrid tinerii pelerine

români au avut șansa să participe la cateheza în lim-

ba română a început ca de obicei cu rugăciunea de

dimineață, animată de tinerii și a continuat cu vizita

ambasadoarei României la Madrid, care a venit să ne

salute.

Mai apoi, PS Virgil Bercea a început cateheza,

care a fost centrată pe tema mărturisirii lui Cristos în

lume, care fără a fi un lucru ușor, ci „o aventură și o

dovadă de curaj” nu este nici imposibil. Modelul pe

care PS ni l-a propus în această ultimă zi a fost acela

al cardinalului Iuliu Hossu, care la propunerea

autorităților române de a fi numit cardinal, cu

condiția de a pleca din țară, a răspuns ferm: „Rămân

aici în țara mea, în mijlocul poporului meu, să

împărtășesc soarta fraților mei” și astfel a rămas

până la sfârșitul vieții sale în domiciliu forțat la

Căldărușani. Cu toate acestea, cu toate câte le-a

suferit pentru credința sa, Iuliu Hossu ne îndeamnă

să fim mărturisitori ai lui Cristos prin iubire și

iertare, în raport cu oricine și orice ne-ar face, în

calitatea noastră de urmași ai lui Cristos: „Fiți tari în

credință, nu faceți rău niciodată, nici dușmanilor!

Când ceasul dreptății va veni, să iertați!”

PS Virgil a continuat făcând referiri la tineri, la

viața pe care aceștia o duc, la mărturiile lor de iubire

față de Cristos. Ne-a vorbit despre dorințele noastre,

care se transformă în speranțe și mai apoi în fapte.

Dar cum se realizează aceasta? Dacă aceste dorințe

își au originea, se înrădăcinează în Cristos, El ne

ajută să le transpunem în lume. El, împreună cu

sfinții care sunt coloanele credinței noastre, modele

demne de urmat. Alături de ei putem și noi să

devenim coloane ale omenirii, demni mărturisitori ai

lui Cristos prin punerea Lui în centrul vieții noastre.

Ca de obicei, înspre finalul catehezei, a adresat niște

întrebări tinerilor, întrebări care însă rămân valabile

pentru orice creștin la orice vârstă: „Noi cum trăim

Page 6: 2011.09-10 - Revista parohiala (română)

6

Evanghelia? Ne punem încrederea în Domnul?

Suntem capabil să devenim misionari? Avem

capacitatea să Îi oferim lui Dumnezeu micile noastre

jertfe?” Lupta cardinalului s-a sfârșit, dar a noastră

continuă. Avem curaj?

Tinerii au pus ca de obicei întrebări, și-au

exprimat păreri și experiențe de credință și întâlnirea

s-a încheiat cu Liturghia în rit bizantin.

Sorina Marcu

Impresii participanți la Ziua Mondială a Tineretului, Madrid 2011

A fost o experiență extraordinară. M-am

reîncărcat sufletește cu bucurie, bunăstare, fericire,

la un alt nivel . Am întâlnit oameni deosebiți de la

care am avut multe de învățat, am legat, dar și

consolidat prietenii. O experiență care nu poate fi

exprimată foarte bine în cuvinte...e mai presus de

tot ce e codian. Am simțit ce nu am mai simțit de

când sunt eu și pentru aceasta am să îi mulțumesc

lui Dumnezeu toata viața. Pot spune că m-am

maturizat din punct de vedere spiritual .

( Marcu Butean, Autocarul 2)

A fost prima întâlnire mondială a tinerilor la

care am participat, mi-a plăcut foarte mult, aş

repeta oricând această experienţă dacă s-ar putea.

În aceste zile am reuşit să mă deconectez de

problemele de acasă, să mă regăsesc emoţional, să-

mi întăresc credinţa şi mai ales să mi-o trăiesc

alături de milioane de tineri din întreaga lume. Am

învăţat multe lucruri şi din catehezele

Preasfinţitului Virgil Bercea, dar şi din mărturisirile

tinerilor, unele dintre ele m-au emoţionat până la

lacrimi.

Mi-au plăcut şi liturghiile şi cântecele la

care am participat, dar în special cea din Barcelona

şi cea de pe Cuatro Vientos, acolo am simţit ca o

parte din rai a coborât pe Pământ. Mi-am făcut

mulţi prieteni de care m-am ataşat şi cu care sper să

păstrez legătura, am vizitat şi locuri minunate în

care mi-am dorit foarte mult să ajung şi la care

înainte de această experienţă, doar visam că le voi

vedea (Sagrada Familia, Bazilica Sfântului Anton,

Domul din Milano, Muzeul Prado etc.)

Cuvintele sunt prea puţine ca să pot

exprima cu adevărat ceea ce am simţit acolo, pot să

spun doar că au fost două saptămâni foarte

frumoase care vor ocupa mereu un loc special în

inima mea şi pe care nu le voi uita niciodată.

(Maria Bercea, Autocarul 2)

Să descriu în cuvinte toate aceste zile

frumoase şi întreaga experienţă nu mi-ar ajunge foi

întregi de hârtie. Trăirile şi sentimentele nu pot fi

descrise prin cuvinte, pentru că oricât aş încerca nu

aş putea să descriu adevărata frumuseţe.

Mă opresc doar asupra câtorva dintre ele şi

anume:

- Primirea călduroasă a gazdelor spaniole,

dragostea şi sinceritatea lor m-au făcut să văd că ei

trăiesc în Cristos şi prin Cristos, că ei privesc

aproapele ca pe un chip al lui Dumnezeu.

- Mărturisirea credinţei alături de milioane

de tineri care au rezistat intemperiilor vremii: soare

puternic, furtună etc.

- Calea Sfintei Cruci, momentul în care

Crucea era purtată pe umeri de diferiţi tineri, din

diferite ţări, de la o staţiune la alta, m-au făcut să-

mi imaginez că Isus este în mijlocul nostru, că El

îşi duce Crucea şi este ajutat de fiecare tânăr şi mă

durea că eu nu am avut ocazia să-I uşurez şi din

greutate, mi-a trecut în acele momente un fior în

întreg corpul încât mi-au dat lacrimile.

- Liturghiile şi Catehezele ţinute de către

episcopii noştri, mărturiile de viaţă şi discuţiile au

Page 7: 2011.09-10 - Revista parohiala (română)

7

avut impact în schimbarea modului meu de gândire,

în sensul că m-au făcut să-mi propun să nu mă mai

plâng pentru fiecare problemă, ci să mă abandonez

total în voia Domnului, să mă las în braţele Lui şi El

cu siguranţă îmi va arăta calea spre lumină.

- Într-una din zile însă am avut ocazia de a fi

în mijlocul protestatarilor, în mijlocul celor care nu

au ajuns să cunoască iubirea lui Isus şi nici acuma nu

înţeleg cum poate să existe atâta ură într-un om. In

acele momente de teamă mi-au trecut prin minte

cuvintele lui Isus de pe Cruce: ”Părinte, iartă-i că

nu ştiu ce fac”.

(Monica Rednic, Autocarul 2)

Pentru mine acest pelerinaj a fost o

experienţă uimitoare, de neuitat. Am trăit sentimente

de fericire, dar şi de tristeţe. Mi-am făcut mulţi

prieteni şi ne-am distrat pe cinste, dar au existat şi

momente mai tensionate. Am văzut lucruri frumoase

şi am învăţat să împărţim ca fraţii orice aveam. S-a

creat un spirit de echipă şi plin de iubire faţă de

aproapele nostru. Dar cel mai tare m-a impresionat

acea furtuna din timpul vegherii, care a arătat că

nicio forţă omenească nu poate împiedica iubirea

creştinilor faţă de Dumnezeu.

A fost o experienţă de neuitat şi aş mai

participa şi la următoarea întâlnire.

(Anonim)

Cred că nu voi putea uita niciodată

momentul din seara de veghe, când s-a pornit

furtuna şi în acea învălmăşeală, cu teamă şi

îngrijorare o tânără din Asia s-a nimerit să se

adăposteacă sub acelaşi acoperiş cu mine

şi...prinzându-mă de mână mi-a cerut să ne rugăm

rozariul în limba engleză...ea se ruga în engleză, iar

eu în limba română. La puţin timp după, aceea

furtuna s-a potolit.

Cât de mare este puterea lui Dumnezeu care

învinge pretinsa putere a oamenilor şi...la

momentul potrivit face minuni. Am văzut cu ochii

mei!

(Ileana Rednic, Autocarul 2)

În primul rând participarea la ZMT este o

experiență care îți schimbă viața și rămâne mereu o

amintire apropiată de sufletul tău, iar asta cred ca au

simțit-o toți cei care au luat parte cel puțin o dată la

un astfel de eveniment.

Pentru mine personal experiența ZMT a

însemnat să am mai multă răbdare cu cei din jur, să

împart cu ei totul, să redescopăr credința și iubirea,

să văd în oameni tot ce au mai bun.

Când am fost în mijlocul a sute de mii de

tineri din toată lumea care au avut ca scop comun să-

l laude pe Domnul și să-și mărturisească credința în

El, perspectiva mea s-a schimbat și m-am simțit ca

parte din trupul viu al Bisericii, iar acest sentiment

aș dori să-l pot transmite mai departe pentru ca și

alții să simtă bucuria pe care am simțit-o noi,

participanții la ZMT Madrid 2011.

(Raluca Chiver, Autocarul 2)

Lăsând la o parte proasta organizare, în

special națională, Ziua Mondială a Tinerilor a ajutat

cu adevărat la menținerea și înrădăcinarea credinței

tinerilor în Isus Cristos, participarea de durată a

Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea fiind un

factor determinant.

(Anonim)

Pentru mine a fost o experiență unică cu care

nu am avut ocazia să mă întâlnesc până acum și aici

mă refer la toate aspectele întâlnirii de la cele

spirituale până la grandoarea întâlnirii în sine. Nu aș

putea să enumăr un lucru sau un fapt anume care m-

a marcat, toate elementele și aspectele acestor zile

având un farmec aparte. De la lungul și frumosul

Page 8: 2011.09-10 - Revista parohiala (română)

8

drum cu autocarul, la orașele și obiectivele vizitate,

la zilele din Amposta și nu în ultimul rând întâlnirea

propriu-zisă de la Madrid, toate au rămas ca o

amintire vie pentru mine, toate împreună oferindu-

mi două dintre cele mai frumoase săptămâni din

viață. Sper ca noi cei prezenți să nu-i facem pe plac

timpului care are obiceiul de a șterge unele amintiri

și să păstrăm vie amintirea acestor zile pentru

totdeauna printr-o cât mai strânsă prietenie de acum

încolo.

(Adrian Bode, Autocarul 2)

Într-o zi frumoasă de duminică am mers la

biserică ca de fiecare dată. După terminarea slujbei,

părintele a facut anunțul despre ZMT Madrid 2011,

iar pentru că eram ministrand mama mea mi-a făcut

semn să mă înscriu, așa că am decis și m-am înscris.

De atunci am așteptat cu nerăbdare plecarea spre

Madrid, deși eram emoționat că nu prea cunoșteam

colegii cu care urma să plec.

A venit autocarul la Satu Mare și toate

emoțiile s-au risipit deja până la ieșirea din țară: toți

colegii au fost prietenoși așa că m-am integrat ușor

și am pornit la drum. Ne-am cazat în prima noapte

de călătorie la Padova. Dimineața am fost la Bazilica

Sfântul Anton de Padova unde am fost binecuvântați

de un părinte înzestrat cu mult har. Următoarea

oprire a fost la Milano unde am vizitat Domul și

împrejurimile. Joi am ajuns în Amposta unde am

fost cazați și primiți în dieceză. Aici, dimineața

participam la Sfânta Liturghie, apoi zilnic aveam

diverse activități. Am vizitat Barcelona, pe mine m-a

impresionat Catedrala Sagrada Familia și stadionul

Camp Nou. În ultima zi în dieceză am fost la mare

unde am înotat, am facut plajă și ne-am simțit foarte

bine .

Am pornit spre Madrid. Ne aștepta un drum

lung. Cu toții eram nerăbdători să ajungem. Am

ajuns seara târziu, ne-am cazat, iar ziua următoare

am participat la Slujba de deschidere a ZMT 2011.

Era extrem de multă lume din toate colțurile

globului , dar am simțit harurile Sfintei Liturghii. A

doua zi a venit Sfântul Părinte în mijlocul nostru.

Am participat la Sfânta Litughie unde a slujit Sfântul

Părinte. În ziua următoare am participat la Calea

Crucii oficiată de Sfântul Părinte. Am fost apoi la

Cuatro Vientos pe aerodromul unde a fost noaptea

de veghe, iar dimineața s-a oficiat Sfânta Slujba de

Închidere a ZMT 2011.

Deși zilnic umblam foarte mult ca să vizităm

orașul cred că a meritat pentru că Madrid este un

oraș impresionant cu multe clădiri frumoase care

trebuie neapărat vizitate.

Acest pelerinaj pot să spun că mi-a schimbat

viața în bine, văzând atâția tineri din toate colțurile

lumii rugându-se împreuna fără nicio barieră de

limbă sau culoare. Am fost îndrumat cu drag de către

părintele Pr.Viorel Codrea și Pr. Daniel Pop și țin să

le mulțumesc pentru dăruirea lor.

Sunt fericit că sunt parte din tinerii cu frică

de Dumnezeu care de asemenea știu să se bucure, să

fie prieteni, să dăruiasca și să primească dragoste.

Mă bucur că am făcut alegerea despre care v-am

povestit la început. La revedere și ne vedem la Rio

de Janeiro în 2013. Lăudat să fie Isus!

(Dan Chiorean, Autocarul 2)

Este pentru prima dată când particip la un

asemenea eveniment, am rămas foarte impresionat

de peisajele pe care le-am vazut, de activităţile

făcute împreună cum ar fi catehezele, Liturghia la

care au participat mii de tineri din toată lumea sau

programele culturale care s-au desfăşurat cu ocazia

ZMT. De asemenea, un plus important pentru mine a

fost şansa de a întâlni persoane noi, de a-mi face noi

prieteni cu care sper să ţin legătura şi în viitor.

A fost o experiență extraordinară, am învățat

multe despre ce înseamnă a fi creștin, alături cu sute

de mii de tineri dina toată lumea, care s-au adunat

împreună cu un scop, să-și celebreze credința.

(Ovidiu Mara, Cugir, Autocarul 2)

Page 9: 2011.09-10 - Revista parohiala (română)

9

Mă bucur că am participat la această întâlnire

mondială. Este pentru prima oară când particip. Mi-a

plăcut foarte mult mai ales întâlnirea cu Papa, dar şi

oraşul Barcelona, mai ales Sagrada Familia. După

părerea mea este cea mai mare biserică pe care am

văzut-o vreodată.

Mi-a placut de asemenea foarte mult că am

avut parte de un mic schimb de experienţă cu tinerii

din Amposta celebrând cu ei Sfânta Liturgihe şi alte

activităţi.Mi-au plăcut foarte mult și catehezele la

care am luat parte, acestea fiind susţinute de

episcopul noştru, PS Virgil Bercea a fost cel care a

susţinut toate catehezele din cele trei zile. Aştept cu

nerăbdare următoarea întâlnire care va avea loc peste

2 ani în Brazilia.

(Alex Codrea, Cugir, Autocarul 2)

Pentru mine a fost prima experiență cu un așa mare

eveniment. Chiar dacă nu am putut participa de la

început sunt mulțumit de faptul că am ajuns chiar la

punctul culminant.

Sincer vorbind un mare impact pentru mine în a

participa l-a avut facebook-ul deoarece văzând

actualizările aproape zilnice făcea ca în mine să

crească dorința de a participa și de a mă încăpățâna

să trec aproape peste orice (chiar și o concediere)

pentru a ajunge. Vă mărturisesc faptul că în ultimele

două zile, înainte de plecarea spre Madrid nu puteam

dormi de emoții...îmi făceam planuri, gânduri, deși

nu știam cu ce se mănânca. Dar sunt sigur că și

majoritatea dintre voi au trecut prin aceleași emoții.

Mă simt mai bogat că am participat și sper că această

„bogație” să o pot împărtăși și cu ceilalți și să o

păstrez cel puțin până la următoarea ZMT la care am

planuri serioase să particip.

Cred că important este acum să încercăm să

transmitem celor de acasă bucuria și emoția noastră

trăită la Madrid și să o putem arăta prin faptele

noastre.

Costel Borhan, Lugoj

Timpul a trecut repede la Madrid pentru că tot

ceea ce am trăit era atât de intens, atât de plin de

bucurie. „La iubirea lui Cristos se poate răspunde

doar cu iubire” ne zicea Papa celor câteva mii de

voluntari care luau parte la ultima întâlnire a lui la

Madrid, înainte de întoarcerea la Roma. Participarea

mea la această ZMT s-a dorit a fi o dovadă de iubire

față de Isus, care atâtea mi-a dăruit, față de Biserică,

care atât mi-a schimbat și format viața, față de tineri,

această mare familie din care fac parte, față de

aproapele meu.

Emoția și trăirea pe care ți-o poate oferi un

grup atât de numeros de tineri, uniți de aceeași

credință, întemeiați pe aceeași stânca, care e Cristos,

alături de Sfântul Părinte nu se poate compara cu

nimic. Am învățat că nu e imposibil să fim

mărturisitori ai credinței noastre, ba mai mult că

avem datoria de a fi și că acest curaj e de fapt o

nevoie care atât de mult ne împlinește.Sunt

conștientă cât de mult a contribuit această experiență

la consolidarea mea ca om, creștin și catolic și nu pot

fi decât profund recunoscătoare și fericită ca am avut

ocazia să fiu acolo.

Sorina Marcu, voluntar ZMT

Dacă ar trebui să povestesc cuiva cum a fost

la Ziua Mondială a Tineretului de la Madrid, nu aş

ştii cu ce să încep sau unde să mă opresc. Aş putea,

totuşi să aleg câteva dintre cele mai emoţionante

clipe trăite şi câteva dintre cele mai puternice

sentimente.

Nu stiu exact când m-am hotărât să merg ca

şi voluntar la ediţia ZMT de la Madrid din 2011.

Cred că am început să mă gândesc la asta după ce

am văzut pe site-ul oficial www.madrid11.com un

mic filmuleţ care vorbea tocmai despre experienţa

ZMT din pdv al voluntarului. Am completat formu-

larul necesar înscrierii şi… am aşteptat. Apoi, pe

măsură ce timpul trecea, toate problemele legate de o

Page 10: 2011.09-10 - Revista parohiala (română)

10

posibilă plecare la Madrid ca voluntar se rezolvau,

întocmai ca un puzzle ale cărui piese sunt aşezate la

locul potrivit. Încet, încet, aveam tot mai mare

încredere că până şi cea mai mică dintre probleme o

să-şi găsească rezolvare, chiar dacă în ultima clipă.

Aveam încredere şi speram... şi tocmai aşa a fost.

În sfârşit ajunşi la Madrid... Forfotei oraşului

cauzată de populaţia mare, dar şi de mulţi turişti dor-

nici să cunoască capitala europeană, se adaugă şi cei

peste un milion de tineri care, pentru câteva zile se

vor întâlni aici cu Sfântul Părinte Benedict al XVI –

lea. Încă dinainte ca acesta să fi ajuns la Madrid, din

timpul Liturghiei de deschidere celebrată de Cardi-

nalul Madridului, Mons. Antonio Maria Rouco Va-

rela, se simţea o atmosferă de sărbătoare, o mare

sărbătoare a credinţei pe care toţi cei prezenţi în

Piaţa Cibeles o împărtăşeau. Da, mă refer la toţi cei

peste un milion de tineri. Mă aflam şi eu în mijlocul

mulţimii în timpul Liturghiei şi, m-a uimit peste

măsură felul în care toţi respectau momentele de

solemnitate din timpul Liturghiei, respectau liniştea

celor care se rugau şi, incredibil, se auzea uneori

câte un „shh” când un grup era mai gălăgios. Da, în

mijlocul unei mulţimi de peste un milion de tineri.

Însă la fel de bine această mulţime aplauda, aclama

sau cânta, cel mai adesea… Atmosfera creată pentru

primirea Sfântului Părinte era incredibilă. Toate eve-

nimentele principale la care participa Sfântul Părinte

erau atât de încărcate de emoţii încât şi acum., după

atâtea zile de la întoarcerea acasă simt atmosfera

creată. Am fost oarecum privilegiată, ca făcând parte

din echipa de reţele sociale a departamentului de co-

municaţie, şi astfel am participat la toate aceste eve-

nimente cu un bilet de intrare „în spatele scenei”.

Am aflat o mică parte din lucrurile pe care organiza-

rea unui astfel de eveniment le presupune, lucruri pe

care altfel un le-aş fi ştiut.

M-am întors acasă cu o mare dorinţă de a-mi

aduce aportul, într-o măsură mai mare sau mai mică,

şi la următoarea ZMT care va avea loc în Brazilia, la

Rio de Janeiro. Pentru că, la fel cum strigau tinerii

întâmpinându-l pe Sfântul Părinte, spun şi eu acum:

“Suntem tinerii Papei!”

Roxana Beca, voluntar ZMT

Lăudat să fie Isus!

Dragilor, cu mare bucurie doresc să vă

împărtășesc câteva gânduri legate de participarea la

ZMT 2011 de la Madrid. În primul rând bucuria

participării … e de nedescris! Apoi a fost bucuria…

participării împreună cu ASTRU Cluj! Dar cea mai

mare bucurie a fost aceea a participării împreună cu

tinerii de la Maramureș!!! (Trupa din autocarul 2!!!)

Programul a fost unul prin de evenimente, însă

tinerețea a învins oboseala, bucuria a întrecut

neajunsurile din organizare, entuziasmul a depășit …

toate celelalte lucruri negative!

Nu voi face o relatare tip jurnal de călătorie…

Voi menționa doar bucuria cazării în Padova,

apoi în Amposta la sala de sport a Colegiului Sagrat

Cor, baia din mare , vizitarea Diecezei de Tortosa,

a băii de la Universitate , a ruinelor, a castelului.

Apoi am plecat spre Barcelona… Hip-hip-hurraaa!

După Sfânta Liturghie cu toți cei prezenți în zona

Barcelonei am vizitat orașul, bazilica Sagrada

Familia, stadionul Nou Camp al echipei FC

Barcelona… Aici trebuie sa fac o precizare… Dragii

mei microbiști!!! Am vazut întreaga echipă a Barcei

când pleca spre Madrid pentru meciul tur al finalei

Cupei Spaniei 2011!!! Messi ne-a făcut cu mâna!!!

Mie și la cei peste 1000 de persoane care eram acolo

!!!

Apoi am plecat spre Madrid! Am văzut o mare

parte a Peninsulei Iberice, atât la dus spre Madrid,

cât și la întors spre casă. Madridul… Un oraș istoric,

prin de încărcătură … dar care în același e foarte

modern! Am fost cazați la o altă sală de sport cu

peste 1.500 de persoane!!! … Pentru a nu lungi …

impresia (ca sa nu devină articol) am să scurtez si

Page 11: 2011.09-10 - Revista parohiala (română)

11

să vă relatez ca am fost la 2 m de Sf. Părinte la Calea

Crucii din Piața Cibelles!!! E un sentiment de

nedescris! Urmașul lui Petru m-a privit în ochi!

Părea că-mi spune: „- Ne (re)vedem în România

curând!” …

Apoi au mai fost: Liturghia de inaugurare a

ZMT, apoi cea de primire a papei, apoi veghea de pe

aerodrom, iar în final Sf. Liturghie cu Sf. Părinte și

cu cei peste 2 milioane de tineri veniți din toată

lumea!!!

… încă v-aș mai scrie… așa un elan și un

entuziasm am! Mă opresc însă aici! Deocamdată…

Sper din toată inima ca fructele să se observe

în toți cei care au participat la ZMT 2011! Să aducă

cu ei acasă mesajul Bisericii și al Papei: „- Dragi

tineri, Biserica are nevoie de voi! Curaj, Cristos are

nevoie de voi!”… Implicați-vă activi în parohiile

voastre, care au nevoie de voi!

Cu dragoste în Domnul și plin de bucurie

creștină,

DPR, adică Pr. Viorel Codrea

Seară de rugăciune pentru Ziua Mondială a Tineretului

În seara de 17.08.2011 și tinerii din parohia

Cugir au răspuns pozitiv inițiativei Acțiunii

Catolice din România de a participa la o seară de

rugăciune dedicată Zilei Mondiale a Tineretului și

celor care participau la acel eveniment. Câțiva

dintre tinerii cugireni rămași acasă s-au întâlnit

așadar, pentru a face împreună Sf. Rozar și o

rugăciune pentru cei care, în acea zi se aflau deja la

Madrid, în așteptarea Sfântului Părinte. Noi i-am

simțit alături de noi prin rugăciune și i-am purtat la

rândul nostru în rugăciunile și gândurile noastre.

Această idee nu este pusă în practică, pentru prima

dată, de către tinerii rămași acasa, ci a început

odată cu ZMT Koln, 2005, a continuat cu ZMT

Sydney, 2008, acum fiind la a treia manifestare.

Rugăciunea Sfintei Fecioare a Speranței

Fecioară a speranţei,

Mama săracilor,

Doamna Pelerinilor, auzi-ne!

Fecioară a speranţei

Ajută-ne să vedem zori dimineţii

Zilei mântuirii care este aproape!

Deasupra păstorilor care umblau în întuneric o

lumină mare a strălucit.

Această lumină era Dumnezeu,

care a venit pentru noi acum mult timp, în miez de

noapte în Betleem.

Pentru ca noi să umblăm în speranţă.

Mamă a săracilor: este multă ură între noi,

Lipseşte pâinea cea de toate zilele în multe case,

Lipseşte pâinea adevărului în multe minti,

Lipseşte pâinea iubirii în mulţi oameni,

Lipseşte Pâinea Domnului în multe sate.

Tu cunoşti săracia şi ai trăit-o

Dăruieşte-ne suflete de săraci pentru a fi fericiţi.

Alina murdăria plăcerilor trupeşti şi egoismul care

săraceşte din inima a multor oameni.

Doamnă a pelerinilor,

Suntem poporul lui Dumnezeu,care se îndreaptă

către Paşti.

Fă ca episcopii să aibe inima de tată

Fă ca preoţii să fie pentru oameni prieteni ai lui

Dumnezeu

Fă ca cei credincioşi să arate bucuria Împărăţiei

Cerurilor

Fă ca laicii în lume, înaintea tuturor, să fie

mărturisitori ai Lui Dumnezeu.

Şi ca toţi oamenii să meargă împreună împărţindu-

şi neliniştele şi speranţele.

Fă ca lumea să progreseze în pace şi în adevar.

Sfânta Fecioară, luminează speranţa noastră,

alină săracia noastră şi călatoreşte cu noi către

Tatăl.

Page 12: 2011.09-10 - Revista parohiala (română)

12

Programul oficiilor religioase

Zilnic Sf. Liturghie Ora 0800

Duminici şi sărbători Sf. Liturghie Ora 1000

Prima Vineri Sf. Spovadă Ora 17

00

Sf. Liturghie Ora 1800

Notă: Spovada: În fiecare zi, înainte sau după seviciul religios. În Prima Vineri spovada şi liturghia vor fi după-amiază. Tot în prima vineri din fiecare lună se vor spovedi bătrânii și bolnavii la domiciliu.

Colectivul de redacţie: Pr. Viorel-Gheorghe Codrea (paroh), Ec. Grigore Mureşan (prim-curator), Cristina Laslău, Sorina Marcu, Roxana Beca, Alexandru Codrea, Iulia Albu, Florin Calica, Diana Comșa

Adresa redacţiei: Str. Victoriei, Nr. 6/10 515600 – Cugir, Alba tel./fax: 0258-753829 [email protected] [email protected]

Redacţia nu-şi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor, acesta revenind în totalitate semnatarilor.