5. crina alexandra curtescu. programe de reabilitare si reintegrare pentru detinuti. vol ii no 4

8/9/2019 5. Crina Alexandra Curtescu. Programe de Reabilitare Si Reintegrare Pentru Detinuti. Vol II No 4

1/26

Rehabilitation and reintegration programs for inmates

Programe de reabilitare şi reintegrare pentru deţinuţi

Crina-Alexandra CURTESCU

Master in Probation, Romania

Abstract: This paper will demonstrate the usefulness and need for rehabilitation and

reintegration programs of former prisoners. The effectiveness of these programs offer

advantages to both the criminals and society as a whole. The following questions will

be posed and discussed in this paper “Do prisoners want to participate in

reintegration programs to help them when releases? And if so, what would be most

useful programs for reintegration?”, “What purpose they actually achieve?”, “What

are the obstacles to be overcome by inmates after release from prison?”, “What do

other countries to help former inmates in the rehabilitation or preparation for

release?”.

Key words: reintegration, prison, inmate

Abstract: Prin lucrarea de faţă doresc să demonstrez utilitatea şi necesitatea unor

programe de reabilitare şi reintegrare a foştilor deţinuţi, prin multiplele avantaje

oferite atât pentru infractori, cât mai ales pentru societate. Îşi doresc deţinuţii să

participe la programe de reintegrare care să îi ajute în momentul liberării? Şi dacă da,

care ar fi cele mai utile programe de reintegrare? Ce scop concret ating acestea? Care

sunt obstacolele pe care trebuie să le depăşească deţinuţii după liberarea din

penitenciar? Ce fac alte state pentru a îi ajuta pe foştii deţinuţi în procesul dereabilitare sau în pregătirea pentru liberare? Acestea sunt principalele întrebări la

care îşi propune să răspundă lucrarea de faţă în vederea îmbunătăţirii vieţii

deţinuţilor şi a societăţii libere.

Cuvinte cheie: reintegrare, penitenciar, deţinut


2/26

Introducere

Consider că oamenii trebuie să înţeleagă faptul că infractorii sunt la fel ca noi

toţi, persoane cu drepturi şi obligaţii, care au săvârşit fapte penale dintr-un motiv sau

altul şi care acum, după ispăşirea pedepsei, au nevoie de ajutorul nostru pentru a se

reabilita. Au nevoie de ajutorul nostru pentru a se reintegra în societate după liberare,

pentru a nu mai comite infracţiuni, pentru a nu ne mai leza în vreun fel. Şi dacă nu

vor să accepte acest punct de vedere, oamenii trebuie să înţeleagă că reabilitarea şi

reintegrarea foştilor deţinuţi în societate este pentru binele tuturor şi că este mai

înţelept să îi ajutăm şi să îi avem de partea noastră, decât să îi etichetăm, să îi

marginalizăm, să îi discriminăm împingându-i astfel spre recidivă.Societatea noastră se confruntă cu această problemă: recidiva în urma

liberării, pentru că lipsa unor astfel de programe eficiente afecteză reabilitarea

foştilor deţinuţi şi reintegrarea lor în societate.

Programele de acest gen funcţionează în ţări precum Germania, Suedia sau de

exemplu, Marea Britanie unde în anul 2002 în Middlesbrough şi Gateshead o serie de

deţinuţi locali au participat la reamenajarea a câteva parcuri. Prin acest program

deţinuţii au contribuit la renovarea şi construcţia a noi facilităţi care au atras populaţia locală, au contribuit la îmbunătăţirea mediului înconjurător prin

amenajarea de spaţii verzi, au ajutat la păstrarea fondurilor necesare în cazul

angajării unei firme de amenajare, au beneficiat de timp petrecut în afara

penitenciarului şi au fost răsplătiţi prin diplome de merit şi cel mai probabil

beneficiază de avantaje pentru implicarea în activităţi şi bună-purtare.

Prin lucrarea de faţă doresc să demonstrez utilitatea şi necesitatea unor astfel

de programe de reabilitare a foştilor deţinuţi, prin multiplele avantaje oferite atât pentru infractori, cât mai ales pentru societate. Îşi doresc deţinuţii să participe la

programe de reintegrare care să îi ajute în momentul liberării? Şi dacă da, care ar fi

cele mai utile programe de reintegrare? Ce scop concret ating acestea? Care sunt

obstacolele pe care trebuie să le depăşească deţinuţii în momentul liberării? Ce fac

alte state pentru a îi ajuta pe foştii deţinuţi în procesul de reabilitare sau în pregătirea

pentru liberare? Acestea sunt principalele întrebări la care îşi propune să răspundă

lucrarea de faţă în vederea îmbunătăţirii vieţii deţinuţilor şi a societăţii libere.


3/26

Tipuri de programe de reabilitare şi reintegrare socială a deţinuţilor

Aplicarea programelor propriu-zise

Conform informaţiilor oferite publicului larg pe site-ul oficial al

Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP)15, activităţile de reintegrare socială

desfăşurate în penitenciarele şi centrele de reeducare din România sunt împărţite în 6

mari categorii: şcolarizarea persoanelor private de libertate, activităţi cultural-

artistice, activităţi sportive şi recreative, programe de intervenţie socială, programe

terapeutice şi programe de adaptare instituţională. Pe parcursul anului şcolar 2005-

2006 procesul de învăţământ, prin şcolarizarea persoanelor private de libertate, s-a

desfăşurat în 35 de unităţi de detenţie din totalul de 45 existente în sistemul penitenciar românesc. Dintre acestea, în 7 unităţi penitenciare funcţionează şcoli

subordonate Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi Ministerului Justiţiei (Aiud,

Bacău, Drobeta Turnu Severin, Galaţi, Gherla, Iaşi şi Mărgineni), iar în celelalte

unităţi funcţionează clase afiliate la şcolile publice. Unităţile penitenciare în care nu

se desfăşoară programe de şcolarizare sunt penitenciarele-spital Bucureşti, Colibaşi,

Dej, Rahova, Târgu Ocna, Poarta Albă, penitenciarele de tranzit Bucureşti şi Ploieşti,

penitenciarul Giurgiu, Pelendava şi SMAP Târgu Ocna. Cu ajutorul acestor programe deţinuţii beneficiază de oportunitatea de a fi alfabetizaţi sau de a îşi

continua studiile liceale şi universitare. Calificarea şi formarea profesională a

condamnaţilor aparţin, de asemenea, categoriei şcolarizării şi se adresează unui

număr relativ restrâns de deţinuţi. Pentru eficientizarea acestor activităţi de formare

profesională, cursurile de calificare se desfăşoară în paralel cu activităţile de

informare, consiliere şi mediere profesională.

Programele cultural-artistice desfăşurate în cadrul penitenciarelor cuprindurmătoarele activităţi:

• ateliere de pictură (grafică sau desen, activităţi ce susţin valorificarea

aptitudinilor artistice);

• echipe de teatru (brigăzi artistice permanente pentru susţinerea de

reprezentaţii realizate cu diverse ocazii, în fiecare unitate de detenţie);

15 http://www.anp-just.ro/sinteze/reintegrare.htm, accesat la data de 3.04.2009.


4/26

• expoziţii cu lucrările artistice realizate de către deţinuţi, cu scopul de a

sensibiliza opinia publică şi comunitatea pentru descoperirea valorii în mediul

carceral;

•

susţinerea spectacolelor şi programelor artistice, cu spectatori atât din rândul

deţinuţilor, cât şi membrii ai comunităţii;

• conferinţe pe teme de interes general (Drepturile Omului, 1 Decembrie – Ziua

Naţională, efectele integrării României în Uniunea Europeană etc.);

• concursuri tematice sau de cultură generală (primii trei clasaţi sunt

recompensaţi prin suplimentarea drepturilor, fiind astfel stimulat studiul

personal în scopul evidenţierii);

•

educaţie muzicală şi dansuri, în special în centrele de reeducare;

• creaţie literară;

• redactarea unor reviste (articole elaborate de către persoanele aflate în

detenţie, cu adresabilitate extinsă, reflectând preocuparea deţinuţilor pentru

exprimarea propriilor opinii şi împărtăşirea unor experienţe de viaţă

autentice, cu scop educativ);

• realizarea şi difuzarea unor emisiuni TV şi radio (prilej de difuzare a unor

emisiuni care au caracter cultural-educativ).

O parte din cele mai eficiente modalităţi de petrecere a timpului liber (din

punct de vedere al raportului resurse implicate-adresabilitate) este reprezentată de

activităţile sportive şi recreative. Pentru desfăşurarea acestor activităţi, deţinuţii au la

dispoziţie spaţii special amenajate şi curţile din incinta penitenciarului, prezente în

toate unităţile de detenţie. Sportul promovează spiritul de echipă, onestitatea şi aduce

cu sine un stil de viaţă sănătos şi echilibrat, iar pentru deţinuţi, mişcarea, competiţiile

sportive, pot reprezenta o sursă extrem de eficientă de descărcare a tensiuniiacumulate în timpul detenţiei staţionare.

În ultimul timp s-a dovedit a fi necesară construirea unei metodologii

specifice de intervenţie socială. Acest fapt a dus la menţinerea contactului

persoanelor care se află în executarea unei măsuri preventive sau a unei pedepse

privative de libertate cu mediul de suport, în sens restrâns, şi cu societatea, în plan

general, familia şi societatea fiind principalii factori de influenţare a procesului de

reabilitare şi reintegrare a foştilor deţinuţi. Programele de intervenţie socială


5/26

contribuie la efectuarea unui schimb eficient de informaţie între sistemul penitenciar

şi comunitate, având un rol determinant în asigurarea echilibrului emoţional al

deţinuţilor. Aceste programe din cadrul centrelor de detenţie vizează compensarea

unor carenţe în planul igienei personale, urmărind în egală măsură şi achiziţionarea

de deprinderi legate de comunicare, de relaţionare eficientă cu cei din jur, şi în

special de interacţiunea cu cadrul instituţional. În cazul minorilor au fost desfăşurate

activităţi ce au ţinut de planificarea unor întâlniri periodice cu părinţii, diversele

activităţi demonstrând faptul că există potenţial uman şi material, necesar pentru

dezvoltarea unui număr semnificativ de ieşiri în exteriorul mediului carceral al

persoanelor private de libertate.

Programele terapeutice se desfăşoară în majoritatea penitenciarelor şicentrelor de reeducare şi se adresează grupurilor constituite din deţinuţi aparţinând

categoriilor cu vulnerabilitate psiho-comportamentală sporită. Astfel de programe

sunt:

• programele antidrog, care luptă pentru prevenirea şi combaterea consumului

şi traficului de substanţe psihoactive;

• programe de intervenţie specifică centrate pe diminuarea agresivităţii

deţinuţilor din categoria celor cu grad sporit de periculozitate;• programe de echilibrare şi dezvoltare personală a deţinuţilor, adresate

persoanelor private de libertate, care au fost diagnosticate cu tulburări

psihiatrice sau care prezintă tendinţe psihopatoide accentuate;

• activităţi de consiliere psihologică individuală, intervenţie adresată la cerere

sau în cadrul programelor adresate categoriilor vulnerabile: minori, femei,

deţinuţi cu risc crescut de autoagresiune, agresori sexuali, deţinuţi cu intenţii

de suicid etc.Programele de adaptare instituţională se desfăşoară în toate unităţile

penitenciare şi sunt centrate pe momentele esenţiale ale traseului individual al

persoanei private de libertate:

• programul de observare şi evaluare iniţială (perioada de carantină), prin care

se urmăreşte adaptarea deţinuţilor nou-depuşi în penitenciar, la condiţiile

vieţii în detenţie. Primele 21 de zile de încarcerare deţinutul le pretrece în

secţia de carantină. Aceasta are rolul de atenuare a şocului depunerii în


6/26

penitenciar, în primul rând, dar permite şi evaluarea medicală a deţinutului

(analize, consultaţii, vaccinuri etc.). tot în perioada de carantină deţinutului i

se aduc la cunoştinţă normele şi regulile specifice penitenciarului respectiv şi

se începe evaluarea acestuia prin deschiderea unui dosar de Intervenţie şi

Asistenţă Psihosocială (acesta cuprinde mai multe fişe, printre care:

educativă, psihologică, socială, plan de intervenţie, revizuirea regimului de

detenţie etc.);

• programul de pregătire pentru liberare – în cele mai multe dintre unităţile

penitenciare, această activitate s-a realizat în colaborare cu Serviciul de

Protecţie a Victimelor şi Reintegrare Socială a Infractorilor şi a Serviciului

Umanitar pentru Penitenciare.Este important de ştiut faptul că toate persoanele aflate în executarea măsurii

preventive sau a pedepsei privative de libertate sunt incluse în programul de

observare şi evaluare (perioada de carantină). Participarea deţinuţilor la acest

program permite cunoaşterea individualizată a acestora, în vederea întocmirii

planului individualizat de intervenţie ce poate asigura regimul progresiv de executare

a pedepsei.16

Toate aceste programe reprezintă activităţi standardizate de cadrulmetodologic şi evaluativ existent în sistemul penitenciar românesc, în afară de

acestea desfăşurându-se diferite alte programe de reabilitare şi reintegrare socială a

deţinuţilor realizate de organizaţii, fundaţii sau voluntari.

În ceea ce priveşte aprecierea şanselor de reintegrare în societate a

persoanelor private de libertate, funcţionarii administraţiei centrale a penitenciarelor

consideră, în proporţie de aproape 90% (89,60%) că şanse de reinserţie socială există

doar în mică (71,10%) sau foarte mică (18,50%) măsură. Doar puţin peste 10%(10,40%) dintre angajaţi atribuie în mare măsură şanse de reintegrare persoanelor

private de libertate. Argumentând predicţiile pesimiste cu privire la şansele de

reintegrare a persoanelor private de libertate, respondenţii consideră, în general, că

vina aparţine societăţii în ansamblul ei şi mai puţin activităţii desfăşurate de sistemul

penitenciar românesc. Conform angajaţilor ANP, etichetarea şi stigmatizarea



7/26

persoanelor private de libertate diminuează cel mai mult şansele acestor persoane

(19,9%), în timp ce 18,5% din eşantion apreciază că lipsa instituţiilor şi a

programelor postdetenţie sunt responsabile pentru şansele mici de reinserţie socială.

Doar un procent de 5,7 atribuie vina pentru lipsa şanselor de reintegrare, activităţii

sistemului penitenciar în general, şi serviciilor de intervenţie psiho-socială în

particular.17

În Chişinău, Republica Moldova, a fost realizat un sondaj pentru a afla o

imagine reală asupra opiniei populaţiei despre persoanele liberate din detenţie.

Sondajul a fost realizat pe bază de chestionar, de către consilierii de reintegrare

socială a persoanelor liberate din detenţie, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul

Centrului de Justiţie Comunitară din municipiul Chişinău şi au fost chestionate 150de persoane. Aşa cum am menţionat, comunitatea joacă un rol esenţial în reintegrarea

în societate a fostului deţinut, astfel că acest sondaj a avut drept scop aflarea opiniei

comunităţii. Ceea ce mi-a atras atenţia în mod deosebit la acest sondaj a fost

răspunsul oamenilor la întrebarea „Ce ar trebui să facă un fost deţinut pentru a-ţi

câştiga respectul?”: mai mult de jumătate (51,64%) dintre respondenţi fiind de părere

că fostul deţinut este cel care trebuie să îşi dorească schimbarea, 40,16 % consideră

că totul depinde numai de fostul deţinut (dacă doreşte sau nu să fie respectat demembrii societăţii), iar 8,20% dintre persoanele chestionate nu cred că ar păstra

legătura cu vreun individ care a fost încarcerat.18 Părerea mea este că această

atitudine pozitivă ar putea îndrepta lucrurile, societatea tinzând să fie tolerantă şi

receptivă la nevoile unui individ care îşi doreşte schimbarea, îşi doreşte respectul

comunităţii din care face parte.

17 Ministerul Justiţiei, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Sondaj de Opinie la Nivelul

Angajaţilor ANP, Raport de Cercetare.18 www.irp.md/files/1234269522_ro.doc, accesat la data de 5.04.2009.


8/26

Grafic 1

Credeti ca un fost detinut v-ar putea castiga respectul?

51.64%

40.16%

8.20%

Totul depinde de el Trebuie sa vrea sa se schimbe Nu cred ca as pastra legatura

Organizaţii şi instituţii implicate în program

În anul 1997, prin ordin al Ministrului Justiţiei, Penitenciarul Arad înfiinţează

printr-un program pilot în colaborare cu Fondul Know How al Guvernului Marii

Britanii, primul centru experimental de probaţiune prin a cărui activitate de pionerat,derulată cu minorii, a contribuit esenţial la implementarea modelului teoretic şi a

practicii din domeniul reintegrării sociale şi a executării pedepselor neprivative de

libertate în România.19

Pentru deţinuţii din Penitenciarul Codlea, Organizaţia Naţională a

Cercetaşilor din România a lansat un proiect care îi va ajuta pe aceştia în procesul de

reintegrare în societate după ispăşirea pedepselor. Scopul acestei organizaţii şi al

acestui proiect pentru minori şi pentru tinerii din reginul semideschis al penitenciarului, este de a îi ajuta să îşi găsească un nou drum în viaţă, fără să se mai

simtă marginalizaţi. Proiectul de dezvoltare personală a deţinuţilor, finanţat de

International Award for Young People este în valoare de 9.000 lire sterline şi la

Braşov, este condus de reprezentanţii filialei.

19 http://www.penitenciararad.ro/2.html, accesat la data de 5.04.2009.


9/26

În Penitenciarul Jilava, în colaborare cu GRADO şi UNITER s-au desfăşurat

numeroase programe în scopul consilierii şi reabilitării deţinuţilor. Astfel s-au

realizat proiecte de asistenţă pentru liberare şi post-liberare, de asistenţă juridică,

educaţie prin artă şi propuneri de modificare a cadrului legislativ. În atelierele

penitenciarului au fost organizate diferite cursuri de pregătire pentru 12 persoane, din

partea GRADO. Au participat la pregătire numeroşi specialişti: 22 de educatori, 15

ofiţeri şi subofiţeri, 7 asistenţi sociali şi psihologi, 1 medic, 4 jurişti, 6 regizori şi

actori care au lucrat în proiecte direct cu deţinuţii.20

Alianţa T.A.T.A. este o organizaţie neguvernamentală care a fost înfiinţată de

către taţii care îşi doresc să fie egali cu mamele copiilor lor, în societate, în faţa

autorităţilor de orice tip şi în faţa legii. Aceştia doresc să se implice activ în procesulde educaţie şi creştere a copiilor lor şi înţeleg cât de important este rolul tatălui în

viaţa copiilor în general. Această alianţă, împreună cu Penitenciarul de Maximă

Siguranţă Bucureşti-Rahova, a pus bazele unui plan de realizare a unor condiţii

adecvate menţinerii legăturii dintre deţinuţi şi copiii acestora. Conform acestui plan,

organizaţia taţilor a recomandat ANPului să amenajeze în fiecare penitenciar spaţii

speciale „Tata şi Copilul”.21 Acest proiect este unul îndrăzneţ, dar probabil destul de

greu de realizat, în condiţiile în care fondurile nu sunt tocmai generoase, iar priorităţile sunt nenumărate în ceea ce priveşte sistemul penitenciar. Proiectul, însă,

nu este de neglijat, o astfel de abordare fiind foarte utilă, sub forma unui proiect

similar şi pentru penitenciarul şi secţiile de femei.

Agenţia judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Constanţa a întocmit o

bursă dedicată persoanelor private de liberate. În colaborare cu instituţia judeţeană a

lucrat conducerea Penitenciarului de Maximă Siguranţă Poarta Albă, care s-a arătat

interesată de proiect şi a acceptat parteneriatul. Bursa locurilor de muncă pentru persoanele private de libertate a fost dedicată deţinuţilor care mai au de ispăşit 6 luni

sau maxim un an din pedeapsa la care au fost condamnaţi şi care se află în regimul de

detenţie deschis sau semideshis.22

20 http://www.irp.md/files/1235126414_ro.pdf , accesat la data de 5.04.2009.21 http://www.stiriong.ro/pagini/actiune-pentru-relationarea-dintre-detin.php, accesat la data de3.04.2009.22

http://www.infoong.ro/index.php/Stiri/Locuri-de-munca-pentru-detinuti.html, accesat la data de3.04.2009.


10/26

În România există aproximativ 41 de servicii de reintegrare socială care sunt

organizate şi funcţionează în colaborare cu tribunalul aferent. Sarcina acestora ar fi

să acorde servicii de asistenţă şi consiliere deţinuţilor, îndeosebi tinerilor până în 25

ani, care se pregătesc pentru liberare sau eliberare condiţionată. Pentru ca

parteneriatul dintre organizaţiile pentru drepturile omului şi penitenciarele din

România să fie unul cât mai fructuos, este necesar ca sistemul să definească public o

legislaţie care să se refere atât la regimul de pază, cât şi la cel de reeducare, legislaţie

eficientă din toate punctele de vedere (pentru deţinuţi, pentru societate, din

perspectiva costurilor implicate etc.).

La elaborarea unor soluţii pentru problema reabilitării şi reintegrării sociale a

minorilor sau a persoanelor eliberate din penitenciar participă diverse alte organizaţiineguvernamentale. Una dintre cele mai cunoscute este Prison Fellowship România

(PFR) din Cluj-Napoca. Centrul oferă servicii educaţionale şi de consultanţă,

organizează cursuri profesionale sau asistă în găsirea unui loc de muncă.

Aproximativ două treimi dintre cei care au participat la astfel de programe au reuşit

să reînceapă o viaţă normală, ceea ce în termeni reali înseamnă dublu faţă de media

reuşitei programelor similare organizate de instituţiile statului. În prezent, circa 5.000

de voluntari lucrează în mai multe închisori din ţară.23

În ultimii ani, în România, s-au demarat proiecte pentru a se încerca

optimizarea legislaţiei, astfel încât aceasta să schimbe sistemul judiciar bazat pe

pedeapsă şi răzbunare, cu cel concentrat pe reeducare, reformare a infractorului. Au

apărut astfel schimbările din Codul Penal şi legile care permit un sistem de detenţie

mai uşor pentru condamnaţii cu pedepse mici şi a fost introdus mecanismul

probaţiunii (reintegrare socială şi supraveghere). Astfel, în cazul condamnării, pentru

minori a fost introdusă măsura de supraveghere, ca alternativă la detenţie. În Craiova,majoritatea celor închişi la penitenciarul pentru Minori şi Tineri, iau parte la diferite

programe sau proiecte educative, care se derulează în mare parte cu sprijinul unor

organizaţii neguvernamentale (ex. Fundaţia „Cuvântul care zideşte”, UNICEF,

World Vision). De altfel, în acest oraş se află singurul penitenciar pentru minori şi

tineri din ţară care are în incinta sa o şcoală în care se derulează cursuri de

alfabetizare, de dezvoltare a aptitudinilor artistice etc. Tinerii condamnaţi au avut

23 http://www.irp.md/files/1235126414_ro.pdf , accesat la data de 5.04.2009.


11/26

şansa de a lua parte la un proiect de realizare a unui post de radio în incinta

penitenciarului, proiect care, din păcate, a fost abandonat din cauza lipsei de resurse

materiale.24

Alţi parteneri din comunitate care se implică în programe de intervenţie

socială desfăşurate în cadrul penitenciarelor sunt: Palatul Copiilor, primăriile locale,

instituţiile de învăţământ, Serviciul Umanitar pentru Penitenciare, Serviciul de

Protecţie a Victimelor şi Reintegrare Socială a Infractorilor, Asociaţia „Familia în

acţiune”, Fundaţia „Stânca Veacurilor” etc. La rândul său, departamentul Instituţii

Penitenciare a colaborat intens cu nenumărate organizaţii internaţionale precum:

Consiliul Europei, Reforma Penitenciară Internaţională, Misiunea Creştină pentru

Închisori, Caritas – Luxemburg, Comitetul Helsinki din Moldova, Farmaciştii fărăFrontiere etc.

Modele de reintegrare a foştilor deţinuţi în România şi Europa

În ultimii ani, în ţara noastră, la fel ca şi în străinătate, conceptul de implicare

a societăţii în procesul prevenirii infracţionalităţii şi cel al reabilitării infractorilor au

fost dezbătute şi elaborate intens. Astfel de concepte au apărut ca răspuns la

necesitatea de a încuraja infractorii deţinuţi să revină în societate şi să convieţuiascăîntr-un mediu normativ.

Justiţia şi societatea sunt conştiente de responsabilitatea lor în problema

siguranţei şi a prejudiciilor infracţionalităţii în comunitate. Sistemul judecătoresc,

autorităţile publice, asociaţiile şi organizaţiile cooperează intens pentru crearea unui

model de îmbunătăţire a problemelor sociale, cum ar fi reintegrarea în societate a

persoanelor discriminate din grupuri considerate de risc, ca persoanele liberate din

detenţie. Astfel, sistemul judiciar comunitar şi penal îşi redefineşte scopul şi extinderesponsabilitatea asupra problemei liberării deţinuţilor. Acest scop s-a transformat

din ideea de a izola şi pedepsi fizic şi psihic persoanele condamnate prin izolare în

închisori, total rupte de societatea înconjurătoare, în asigurarea autorităţilor că

deţinutul eliberat din închisoare este un cetăţean reabilitat şi pregătit pentru viaţa

post-detenţie. Această sarcină, de o mare responsabilitate, are la bază asistarea

24

http://www.euractiv.ro/content/section|readStory/stID_1/pT_dosare/pID_199/Raport-Starea- penitenciarelor-tine-Romania-departe-de-UE.html, accesat la data de 3.04.2009.


12/26

beneficiarilor prin intermediul ajutorului psiho-social, pregătirea întoarcerii lor în

familie, găsirea unui loc de muncă potrivit, continuarea studiilor sau cursurilor

practice, precum şi rezolvarea altor probleme de reintegrare în societate. Un aspect

deosebit al detenţiei este dreptul la muncă, bazat pe ideea dezvoltării unui factor de

valoare personală pentru individ şi stabilirea disciplinei într-un context constructiv.

În România munca prestată de persoanele condamnate la pedepse privative de

libertate este stipulată în Legea 275/2006 şi modificată de legea 83/2010.

Activitatea de şcolarizare a persoanelor condamnate la detenţie se desfăşoară

în baza Legii învăţământului 84/1995, actualizată cu modificările ulterioare şi în

conformitate cu prevederile Protocolului 2410/C din 2001, încheiată între Ministerul

Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Justiţiei. În sistemul românesc de detenţie seregăsesc toate treptele de şcolarizare obligatorii: ciclul primar, ciclul gimnazial şi

calificarea în meserie. Toate aceste trepte de învăţământ se pot absolvi cu diplome şi

certificate avizate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, fără a se preciza că studiile s-

au desfăşurat în regim penitenciar. În urma şcolarizării majoritatea deţinuţilor sunt

repartizaţi la cursuri de iniţiere în operarea calculatorului, în domeniul confecţionării

de îmbrăcăminte, al tâmplăriei, instalaţiilor etc. Alte meserii calificate pentru care

mai pot opta sunt: instalator, parchetar, dulgher, zidar, lucrător şi confecţioner dearticole de piele şi înlocuitori, legumicultor sau frizer. Pentru a se optimiza formarea

profesională a deţinuţilor, se desfăşoară o întreagă serie de activităţi şi campanii de

informare, consiliere şi mediere. Acestea sunt realizate în mare parte de Agenţiile

Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, dar şi de către specialiştii serviciilor de

reintegrare socială.25

Astfel, penitenciarele nu mai sunt văzute ca instituţii de izolare faţă de

societate a delincvenţilor, ci au scopul de a servi, la rândul lor, în folosuluicomunităţii.

În anul 1999 Comitetul de Miniştrii al Consiliului Europei a redactat

Recomandarea (99) 22 referitoare la supraaglomerarea închisorilor şi inflaţia

populaţiei penitenciare. Aceasta recomanda adoptarea unor măsuri cum ar fi:

minimizarea perioadei de detenţie, limitarea resurselor pentru detenţia în arest

preventiv, modificarea (pe cât posibil) a sentinţei pe termen lung şi înlocuirea



13/26

pedepselor pe termen scurt cu sentinţe şi măsuri aplicate în sistem deschis, cum ar fi:

probaţiunea, supravegherea intensă, arestul la domiciliu sau controlul eletronic;

recurgerea la eliberare condiţionată pentru a reduce perioada sentinţei efective şi

recomandarea de a combina pedepsele şi măsurile de privare sau neprivare de

libertate.

În Marea Britanie, Lordul Harry Woolf, în urma studiului efectuat asupra

unei revolte din penitenciarul Strangeways în anul 1990, a conceput un sistem de

reformă penală care a avut un impact puternic, fiind recunoscut internaţional până

astăzi. Principala sa recomandare a fost pregătirea reîntoarcerii deţinuţilor într-o

comunitate ce respectă legea. Metoda de realizare a acestei propuneri presupune

crearea de legături în ambele sensuri între penitenciar şi societate. Acest principiu afost denumit de H. Woolf ca modelul „închisorii comunitare” şi susţinea o plasare a

condamnaţilor în penitenciare cât mai apropiate de locurile natale ale acestora, pentru

a asigura o cât mai bună comunicare cu familia şi comunitatea din care provin.

Această legătură cu societatea nu poate fi creată într-un singur sens, ci este necesar

ca închisoarea să facă parte din comunitate, oferind ajutor pe cât posibil. Tot în

Anglia, aceste concepte pot fi exemplificate prin numeroase programe din închisori.

Cercetătorii din acest domeniu atrag atenţia asupra necesităţii ca persoanelecondamnate să poată practica altruismul ca factor constructiv. Acolo, deţinuţii ajută

şi contribuie la sprijinul celor mai puţin favorizaţi decât ei: transcriu şi redactează

cărţi în Braille, realizează coperţi pentru manualele şcolare din Zimbabwe sau

recondiţionează cărucioare pentru copiii din Kenya. În anumite ateliere din

penitenciarele englezeşti se confecţionează jucării pentru copiii cu dizabilităţi

mintale şi se desfăşoară campanii şi proiecte în beneficiul comunităţilor afectate

(cum ar fi deţinuţii din Garthree care au susţinut copiii din zonele afectate deexplozia de la Cernobîl). Toate aceste activităţi au menirea de a îi sensibiliza pe

deţinuţi, de a le dezvolta sentimentele de altruism, puterea de a face ceva util în mod

dezinteresat şi şansa de a deprinde calităţi personale, cum ar fi grija faţă de ceilalţi.

Totodată, aceştia uită de grijile şi problemele de zi cu zi sunt cizelate pentru a lăsa în

urmă identitatea de infractor.26

26 http://www.irp.md/item.php?text_id=403, accesat la data de 5.04.2009.


14/26

În Franţa munca în folosul comunităţii este metoda de reintegrare a

deţinuţilor condamnaţi pentru infracţiuni mai puţin grave: furturi minore, daune sau

vătămări provocate voit dar fără repercursiuni grave. Acolo, majoritatea locurilor de

muncă sunt în primării sau în instituţiile publice, deoarece în asociaţii nu există

personal calificat de supraveghere. Pedeapsa muncii în folosul comunităţii a fost

votată în unanimitate parlamentară. Aceasta introducea în soluţia sa un amendament

prin care persoana condamnată îşi „câştiga” reabilitarea socială oferind munca

prestată în mod gratuit în beneficiul comunităţii. Această pedeapsă inovatoare

introducea o nouă politică penală liberală şi umanistă. Ea era în concordanţă cu un

principiu apreciat în dreptul francez apărut după războiul dintre anii 1939-1945:

individualizarea pedepselor. După aprobarea acestui proiect de lege, instituţiile publice ale statului s-au orientat pentru crearea locurilor de muncă şi activităţilor în

folosul comunităţii. Majoritatea acestor activităţi au fost direcţionate pentru

amenajarea spaţiilor verzi, colectarea gunoaielor, serviciile tehnice, chiar şi

bibliotecile municipale. Două proiecte se remarcă în mod special: sistemul de

publicare (SPIP) din Val d’Oise a creat un şantier ecologic prin care condamnaţii au

reuşit să replanteze şi să ecologizeze o suprafaţă împădurită. Totodată s-a desfăşurat

un şantier anti-graffiti.În Germania, faţă de restul Europei rata infracţionalităţii şi numărul

deţinuţilor sunt mult mai ridicate. La fel ca peste tot în lume, părerea cetăţenilor

despre vinovăţie, despre sistemul juridic şi pedepsele ce ar trebui aplicate în cazul

unei infracţiuni, are un impact asupra modului de supunere faţă de lege în domeniul

de drept, cât şi asupra impresiei legate de reintegrarea foştilor infractori. În

Germania, modificarea legii penale a avut loc în anul 1976, având ca scop general o

mai bună reabilitare a celor cu antecedente. Amenda devine astfel sentinţa aplicatăcel mai des. Această metodă de sancţionare este folosită în cazul infracţiunilor

rutiere, pentru infracţiuni minore şi mai puţin grave în domeniile tradiţionale.

Pedeapsa privativă de libertate pe termen scurt a fost înlocuită cu amenda, întrucât

este considerată nepotrivită şi incompatibilă cu procesul de reabilitare. Conform

acestei noi politici a legii penale se acordă întâietate suspendării sentinţei

condiţionate, această practică favorizând procesul de reabilitare. Astfel, suspendarea

nu mai reprezintă o excepţie în Germania, ci mai degrabă o regulă. Se susţine ideea


15/26

de bază că tratamentul deţinuţilor trebuie să favorizeze şi să permită acestora

reintegrarea în societate. Pe parcursul perioadei de detenţie, condamnatul trebuie să

revină pe calea cea bună, să înveţe să îşi dezvolte viaţa fără a comite infracţiuni, după

liberare. Toată perioada de detenţie trebuie să fie organizată şi structurată în mod

constructiv, ţinându-se cont de viitoarea eliberare a deţinutului în societate. În

sistemul penal german, principalul accent se pune pe tratament şi reabilitare şi nu pe

pedeapsa răzbunătoare. Înscrierea deţinuţilor la consiliere educaţională, profesională,

socială trebuie să contribuie la dezvoltarea cunoştinţelor şi abilităţilor necesare

procesului de reintegrare în comunitate. În realitate însă, obiectivele reabilitării şi

sarcinile de protejare ajung deseori să intre în contradicţie, rezultând astfel un

conflict între scopuri.Problema reabilitării şi facilitarea trecerii de la viaţa infracţională la viaţa

penitenciară şi apoi la un mod de viaţă non-infracţional, este importantă în fiecare

societate modernă şi este strâns legată de diferite roluri şi aspecte:

a) rolul comunităţii în susţinerea activă a ideii reintegrării foştilor infractori;

b) rolul decisiv al mediului în care este eliberat deţinutul (casă, familie, anturaj,

comunitate etc.);

c)

aspecte ale vieţii personale (vârstă, etnie, sex, perioadă de detenţie, niveluleducaţional, starea materială, calificarea profesională, starea de sănătate etc.);

d) problema angajării şi găsirii unui loc de muncă potrivit (există posibilitatea ca

fostul deţinut să nu reuşească să se angajeze, fapt ce poate duce la recidivă).

Este mare nevoie de o abordare mult mai vastă a problemei de reintegrare în

general, care să ţină cont de toţi factorii expuşi şi care să creeze facilităţi în

comunitate în vederea intervenţiei în procesul de trecere de la viaţa din detenţie la

cea socială, liberă.

Cercetare

Justificarea temei alese

Am ales această temă pentru a arăta importanţa reintegrării foştilor deţinuţi în

societate şi implicit a programelor cu acest scop. Odată cu instituţionalizarea

condamnatului în penitenciar, societatea îl etichetează ca fiind anormal prin acţiunile

pe care le-a întreprins.


16/26

Programele de reintegrare a foştilor deţinuţi au tocmai scopul de a îl ajuta pe

fostul infractor să ajungă la o normalitate care să îi permită un trai non-infracţional.

Astfel, reintegrarea foştilor deţinuţi este un proces benefic de pe urma căruia au de

câştigat ambele părţi, atât deţinuţii reabilitaţi, cât şi societatea liberă care se poate

confrunta în acest mod cu o rată mult mai scăzută a criminalităţii, a infracţionalităţii

în general.

Scopul cercetării

Prin această cercetare doresc să demonstrez dorinţa deţinuţilor de a participa

la programe de reabilitare, de a fi consideraţi normali atunci când se reîntorc în

societate, de a nu fi stigmatizaţi şi de a duce o viaţă non-infracţională fărădiscriminări legate de trecutul carceral.

Culegerea de date

Culegerea datelor pentru această cercetare am realizat-o prin intervievarea a 5

deţinuţi din Penitenciarul Rahova.

Obiectivele cercetării4) Cercetarea îşi propune să arate importanţa realizării unor programe

educative, profesionale, culturale, de informare etc. în folosul deţinuţilor.

5) Cercetarea îşi propune să demonstreze dorinţa deţinuţilor de a se reintegra

în societate după liberare.

6) Cercetarea îşi propune să arate necesitatea foştilor deţinuţi de a fi trataţi

ca persoane cu drepturi egale.

Ipoteze

4. Cu cât vor fi reintegraţi mai mulţi deţinuţi în societate, cu atât rata

criminalităţii va fi mai mică.

5. Cu cât deţinuţii vor fi mai bine pregătiţi pentru viaţa de afară, cu atât

recidiva va fi mai mică.

6. Dacă deţinuţii îşi doresc reabilitarea, atunci societatea îi va stigmatiza mai

puţin.


17/26

7. Dacă relaţia deţinutului cu familia este bună, atunci şansele de reintegrare

cresc.

Metoda de lucru aleasă

Am realizat obţinerea informaţiilor prin metoda interviului, folosind ca

instrument interviul semi-structurat. Interviul este tehnica de obţinere a informaţiilor

care se bazează pe comunicarea verbală dintre indivizi prin întrebări (închise sau

deschise) şi răspunsuri.

„Convorbirea reprezintă elementul fundamental în tehnica interviului, în timp

ce întrevederea nu constituie decât o condiţie care facilitează transmiterea

informaţiilor unidirecţionale: de la persoana intervievată spre operatorul deinterviu”.27 Operatorul nu trebuie să intervină, să indice vreo direcţie, răspunsuri sau

idei, el trebuie să faciliteze un mediu prietenos, relaxat, pentru ca respondentul să se

poată exprima în largul său, fără reţineri. Astfel, răspunsurile vor fi mai sincere, mai

elocvente pentru cercetarea efectuată.

Caracteristica principală a informaţiilor obţinute prin tehnica interviului este

sinceritatea, de aceea este foarte important ca operatorul să urmărească concordanţa

dintre răspunsurile verbale şi limbajul corpului. Prin comportamentul şi atitudinileafişate de respondent, operatorul îşi poate da foarte uşor seama de sinceritatea

răspunsurilor.

Interviul realizat pentru această cercetare este un interviu directiv, structurat,

care cuprinde întrebări deschise şi închise cu caracter de documentare.

Interviul

Penitenciarul de Maximă Siguranţă Rahova este un penitenciar pentruarestaţii preventiv în prezent. La data derulării cercetării însă, Peniteciarul Rahova

era un penitenciar de maximă siguranţă.

În luna februarie a anului 2009, Penitenciarul Rahova avea un total de 1.543

deţinuţi, dintre care 21 minori şi 93 – tineri cu vârsta cuprinsă între 18 şi 21 ani.

27

Chelcea, S., 2001, Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative şi calitative, EdituraEconomică, Bucureşti, p. 267.


18/26

Pentru această cercetare am reuşit să stau de vorbă cu cinci deţinuţi din

penitenciarul Rahova. Aceştia, cu vârsta cuprinsă între 21 şi 28 de ani, au fost

încarceraţi pentru trei tipuri diferite de infracţiuni: doi dintre cei intervievaţi au

primit condamnare la executarea pesepsei cu închisoarea pentru furt calificat, un

deţinut – pentru trafic de droguri, iar ceilalţi doi deţinuţi – pentru tâlhărie. Toţi cei

cinci deţinuţi intervievaţi au ispăşit, mai puţin din jumătatea pedepsei primite, iar

B.T. este singurul dintre ei, fără antecedente penale.

Nivelul de şcolarizare al deţinuţilor intervievaţi variază între 3 şi 12 clase (în

ordine crescătoare: 3, 8, 10, 12 şi respectiv, 12 clase absolvite), însă nici unul dintre

condamnaţi nu are diplomă de bacalaureat. Singurul dintre aceştia, care participă la

programul de şcolarizare (aceasta şi din cauza faptului că programul de şcolarizare în penitenciarul Rahova se realizează doar pentru clasele I-IV), este A.G. (26 de ani,

recidivist - tâlhărie) care a absolvit doar 3 clase. La întrebarea „Aţi vrea să vă

continuaţi studiile, după liberare?” acesta a răspuns „Da, dar nu ştiu unde şi cum!”.

De altfel, patru din cei cinci deţinuţi au declarat că îşi doresc continuarea studiilor

după liberare, însă nu şi F.S. (27 de ani) condamnat, recidivist, pentru furt calificat

care a declarat că a absolvit 12 clase şi nu crede că va fi interesat de continuarea

studiilor. Constatăm, deci, că deţinuţii cu o educaţie deficitară sunt conştienţi deacest aspect şi sunt interesaţi de nivelul educaţiei lor, dorind chiar să îl

îmbunătăţească. Dorinţa lor de a studia este, însă, limitată din cauza diferitelor

obstacole pe care ei le întâmpină, cum ar fi: lipsa de informare (unde trebuie să

meargă, cui trebuie să se adreseze, cum trebuie să procedeze etc.), lipsa resurselor

materiale, dificultatea de a munci şi a frecventa cursuri şcolare simultan etc.

Toţi cei cinci deţinuţi au declarat că au unde să locuiască, după liberare.

Pentru majoritatea deţinuţilor relaţia cu familia este singurul şi cel maiimportant sprijin. Însă cei mai mulţi (dintre deţinuţii care au păstrat legătura cu

familiile lor) provin din familii cu probleme. La întrebarea „Aveţi o familie (rude

apropiate) care să vă susţină?” A.G. a răspuns: „Da, pe mama. Ai mei s-au despărţit

mai demult şi mama mă vizitează rar, cam la 2-3 luni şi mai vorbim la telefon.” A.G.

provine dintr-o familie monoparentală şi singurul sprijin primit este din partea mamei

sale. Pe de altă parte, V.O., care trăia în concubinaj cu mama copilului său minor şi

cu acesta, a declarat: „Mă vizitează nevastă-mea cu ăla micu’, cam o dată pe lună.”.


19/26

Toţi cei cinci deţinuţi sunt vizitaţi pe cât posibil de către familie, mometul cel mai

important pentru ei pe parcursul întregii perioade de detenţie.

Ajungând la partea cea mai interesantă a cercetării şi cea mai relevantă pentru

întreaga lucrare, aflăm că fiecare dintre cei cinci deţinuţi participă la cel puţin un

program desfăşurat în cadrul penitenciarului Rahova: consiliere psihologică, educaţie

pentru sănătate, calificare profesională, prevenirea consumului de droguri,

frecventarea bibliotecii. De asemenea, întrebaţi „Ce alte programe ştiţi că se mai

desfăşoară aici?”, în general, au ştiut toate programele desfăşurate în penitenciar.

Faptul că deţinuţii sunt informaţi despre programele la care au acces este benefic

pentru menţinerea moralului ridicat al acestora: se arată interesul instituţiei, al

statului pentru starea de bine a deţinuţilor, pentru posibilitatea lor de a fi cât maiinformaţi şi ajutaţi în demersurile pozitive pe care doresc să le întreprindă.

În continuare, i-am întrebat: „Aţi fi de acord să participaţi la amenajarea unui

parc, de exemplu, împreună cu alţi deţinuţi de aici (de la plantarea florilor şi

copacilor până la amenajarea spaţiilor de joacă pentru copii şi montarea băncilor)?”,

prezentându-le de asemenea, o serie de posibile beneficii pe care le-ar avea în urma

desfăşurării acestor activităţi. Deţinuţii au răspuns în unanimitate la această întrebare,

că ar face orice să petreacă timp în afară celulei şi să li se scadă din pedeapsă.Răspunsuri similare am primit şi la întrebarea „Ce alte programe aţi dori să se

desfăşoare?”, ei declarând că îşi doresc să petreacă timp în afara celulei, să înveţe, să

fie informaţi.

Principala prioritate după liberare a reieşit din întrebarea „Ce aveţi de gând să

faceţi după liberare?”, la care patru din cei cinci au răspuns că vor să muncească, cât

despre A.G.: „Vreau să plec din ţară, am auzit eu că aşa e cel mai bine!”. Dorinţa lor

de a munci nu poate fi decât îmbucurătoare, însă mi-au declarat, de asemenea, că o săle fie foarte greu să se angajeze, în schimb menţinerea relaţiei cu familia şi apropiaţii

nu va reprezenta o problemă. Totodată, patru dintre ei se simt ameninţaţi de

stigmatizare, în timp ce A.G. s-a obişnuit cu acest aspect al vieţii post-liberare.

Întrebaţi: „Credeţi că veţi mai comite vreo infracţiune din diverse motive (de

exemplu, lipsa venitului)?” singurul răspuns negativ a venit din partea lui B.T.,

condamnat la 6 ani de închisoare pentru trafic de droguri, fără antecedente penale. Se

pare că şocul încarcerării a avut un impact puternic asupra acestui deţinut.


20/26

Pe cei cinci condamnaţi i-am întrebat cum consideră că ar putea contribui în

folosul societăţii pentru a li se micşora pedeapsa şi am primit un alt răspuns unanim:

prin muncă. În mod paradoxal, au declarat că este posibil să mai comită infracţiuni,

cu toate că mi-au dat de înţeles că au fost „vindecaţi” de pedeapsa primită,

răspunzând afirmativ la întrebarea: „Va vindecat această pedeapsă?”.

Ultima întrebare pe care le-am adresat-o, „Consideraţi că v-a schimbat în

vreun fel timpul petrecut aici?” este cea la care am primit răspunsurile cele mai

interpretabile, ei nedorind să răspundă direct, concret la întrebare:

• A.G. (26 de ani, recidivist – tâlhărie) a declarat cu un zâmbet maliţios: „Da,

acum sunt mai rezistent, nu-mi mai e frică şi am învăţat multe de la colegii

mei...”;

• V.O. (28 de ani, recidivist – furt calificat): „Da, acum o să fiu mai prudent, o

să ştiu să mă descurc altfel când ies de aici!”;

• B.T. (23 de ani, trafic de droguri) afirmă cu o urmă de regret: „M-a maturizat

închisoarea!”;

• F.S. (27 de ani, recidivist – furt calificat): „Da, am altă perspectivă asupra

vieţii şi a alegerilor pe care trebuie să le fac.”;

•

M.B. (21 de ani, recidivist – tâlhărie): „Da, am mai învăţat câte ceva!”.Cei cinci deţinuţi au fost destul de cooperanţi şi am observat o corelaţie între

răspunsurile verbale şi limbajul trupului. Consider că sinceritatea răspunsurilor s-a

datorat caracterului anonim al cercetării, interesului acordat vieţii lor carcerale şi

personale prin întrebările adresate, precum şi prin avantajul reprezentat de

posibilitatea lor de a socializa cu o persoană din afara mediului carceral.

Concluziile cercetării

Deşi interviurile au fost realizate pe un eşantion mic de persoane intervievate,

consider că răspunsurile primite sunt consistente şi relevante şi mă ajută să formulez

o impresie generală referitoare la tema lucrării de faţă.

Răspunsurile au validat ipotezele formate pentru cercetare şi au atins

obiectivele propuse: patru dintre cei cinci deţinuţi intervievaţi sunt recidivişti, însă

dacă s-ar urmări cu atenţie şi s-ar satisface nevoile acestora pentru reintegrarea

socială, educaţională, profesională, familială, ei nu ar mai recidiva. Sunt conştientă,


21/26

însă, de faptul că intervievarea fiecărui deţinut în parte necesită resurse umane şi

materiale imense, având în vedere numărul ridicat al deţinuţilor din fiecare unitate

penitenciară şi bugetul insuficient alocat sistemului penitenciar. Aşa cum au declarat,

deţinuţii se tem de stigmatizarea din partea societăţii considerând că este una din

cauzele imposibilităţii lor de a se angaja şi unul din motivele care, în timp, i-ar putea

împinge spre recidivă. De asemenea, un mediu familial adecvat este un factor decisiv

în reintegrarea deţinuţilor, aceştia considerând că momentul revederii cu familia şi

suportul acordat sunt esenţiale pentru moralul lor ridicat. Dacă deţinutul a eşuat în

viaţa de familie, educaţie sau profesie, este firesc ca acesta să dezvolte un

comportament deviant, recidiva, mai ales în cazul furtului sau al tâlhăriei, fiind o

consecinţă previzibilă a eşuării şi în cazul procesului de reabilitare şi reintegraresocială a deţinutului, după prima faptă penală comisă. Totodată, pentru cei care în

perioada detenţiei au stat departe de o familie care îi acceptă şi îi susţine, timpul

petrecut departe de cei dragi a fost suficient pentru a îi împiedica să recidiveze.

Datorită dorinţei exprimate în mod unanim de a munci şi de a îşi continua

studiile, consider că implementarea programelor şi a proiectelor cu acest scop ar fi

extrem de benefică într-un mod mai elaborat: dezvoltarea şcolarizării de la I-IV

clase, la cel puţin I-IX clase, pregătirea şi îndrumarea profesională intensivă urmatăde ajutorul acordat în găsirea unui loc de muncă prin programele post-liberatorii.

Acesta din urmă ar avea un rol vital în reintegrarea foştilor deţinuţi datorită

dificultăţii exprimate de aceştia în a îşi găsi un loc de muncă.

Prin corelarea vârstei, nivelului educaţional şi răspunsurilor la întrebările

adresate, mai constatăm că tinerii deţinuţi sunt dornici să muncească, sunt dispuşi să

participe la orice tip de program (cu activităţi desfăşurate prin muncă) pentru a

petrece mai mult timp în afara celulei şi a mediului penitenciar, pentru a li se reducedin pedeapsă, pentru a impresiona opinia publică şi a reduce stigmatizarea, pentru a

se reîntoarce mai uşor la viaţa non-infracţională.

Însă, pe cât de îmbucurătoare este dorinţa deţinuţilor de a munci, pe atât de

îngrijorătoare sunt răspunsurile acestora referitoare la comiterea unei noi infracţiuni

după liberare. Aceştia au recunoscut că este posibil să recidiveze, din diverse motive,

cum ar fi lipsa veniturilor, ceea ce mă face să mă gândesc la faptul că recidiva este pe

jumătate săvârşită. Aceasta se poate datora şi obişnuirii deţinuţilor cu mediul


22/26

carceral, considerarea acestui mod de viaţă drept cel normal, firesc, „înrăirea”

acestora prin neacceptarea izolării, a pedepsei primite, lipsa vinovăţiei în conştiinţa

infractorului etc.

Aşa cum reiese din răspunsurile date la ultima întrebare a interviului

contactul cu mediul penitenciar, însuşi, este un obstacol în calea reabilitării şi

reintegrării sociale, în condiţiile în care detenţia oferă un mediu propice pentru

învăţarea a noi comportamente infracţionale sau perfecţionarea acestora.

În concluzie, deţinuţii din penitenciarul Rahova participă la şcolarizare, dacă

au sub 4 clase absolvite, sunt informaţi cu privire la activităţile ce pot fi desfăşurate

în mediul de detenţie, beneficiază de dreptul la muncă şi sunt vizitaţi de către familie.

Ei participă la consiliere psihologică şi profesională şi la programele desfăşurate încadrul penitenciarului, însă se pare că toate acestea nu au fost suficiente pentru a îi

împiedica să recidiveze. Se observă astfel, necesitatea implementării unor programe

de reabilitare şi reintegrare socială mai capabile, mai eficiente, mai dezvoltate, care

totodată să lucreze şi în sensul prevenirii infracţionalităţii, în rândul societăţii libere.

Realizarea acestor programe de către personal calificat, specializat în domeniile

respective este un aspect imperios necesar.

Concluzii generale

Lucrarea de faţă a fost intocmită cu scopul de a analiza programele de

reabilitare şi reintegrare socială a foştilor deţinuţi din România în principal şi de a

demonstra utilitatea acestora.

Sistemul penitenciar românesc a fost adaptat la condiţiile moderne, adecvate

de deţinere şi tratare a condamnaţilor, urmărind modele ale ţărilor europene maidezvoltate. România beneficiază de un regim progresiv de executare a pedepsei încă

din anul 1929. Prin aceasta se demonstrează interesul acordat sistemului penitenciar

şi deţinuţilor, dar mai ales progresul semnificativ prin care acest sistem trece.

Consider că ţara noastră este destul de bine pregătită din punct de vedere

legislativ, adoptând măsurile impuse de Uniunea Europeană şi modificând legislaţia

într-un mod pozitiv şi constructiv, de-a lungul timpului. În sistem există tipuri

speciale de penitenciare: pentru femei, centre de reeducare pentru minori şi tineri,


23/26

penitenciare-spital, care sunt bineînţeles împărţite pe tipuri de regim de executare.

Însă piedicile întâmpinate sunt de ordin practic: lipsa fondurilor pentru angajarea

personalului specializat, programele şi activităţile desfăşurate încă la un nivel

incipient, lipsa dotărilor moderne.

Drepturile şi obligaţiile deţinuţilor sunt la fel de importante: drepturile au

rolul de a îi scoate pe deţinuţi dintr-o rutină care oricum se formează după primele

săptămâni de încarcerare şi are un caracter apăsător, tensionant, iar obligaţiile impun

responsabilizarea deţinuţilor, pregătindu-i pe aceştia pentru viaţa de afară. Drepturile

implică educaţie, relaxare, socializare şi multe alte beneficii pentru deţinuţi. Dar

viaţa în mediul carceral nu implică numai drepturi şi obligaţii, ci are un impact

puternic asupra personalităţii şi comportamentului deţinuţilor, putând să îiinfluenţeze fie pozitiv, fie negativ, în funcţie de alegerile pe care ei le fac. Odată

încarceraţi infractorii adoptă o nouă identitate socială în mediul în care nu cunosc pe

nimeni şi se pot comporta după cum doresc în faţa celorlalţi deţinuţi, încercând să

adopte noi atitudini, să reînceapă totul de la zero. Participând la programele de

şcolarizare, de consiliere profesională, de educaţie pentru sănătate, de prevenire şi

combatere a diverselor boli sau adicţii, programele cu caracter educativ în general,

deţinuţii pot trece printr-o serie de schimbări pozitive pe parcursul perioadei dedetenţie, adoptând un comportament exemplar şi demonstrând dorinţa de a se

schimba în bine. La polul opus, însă, ei pot adopta comportamente negative, fiind

puternic influenţaţi de mediul şi anturajul neprielnic cu care intră în contact, nedorind

şi necrezând în posibilitatea schimbării. Schimbările care apar în comportamentul şi

personalitatea deţinuţilor sunt explicate de o serie de teorii cum ar fi: teoria

etichetării, teoria învăţării sociale, teoria asociaţiilor diferenţiate.

Însă interacţiunea dintre foştii deţinuţi şi societate, după liberarea acestora,este o experienţă nu tocmai plăcută pentru foştii condamnaţi. Acum aceştia se

confruntă cu probleme precum stigmatizarea, prejudecăţile comunităţii cu privire la

persoanele delincvente, atitudini negative, ostile care crează dificultăţi în procesul de

angajare, de relaţionare cu cei din jur. Statisticile au arătat, totuşi, intenţiile în general

bune ale cetăţenilor, acompaniate, însă, de sentimente de teamă, precauţie şi reţinere.

De aceea pregătirea preliberatorie este esenţială pentru o reintegrare eficientă a

foştilor deţinuţi, fără urmări precum recidiva. Când vine vorba despre astfel de


24/26

programe, am constatat că ele ar putea fi îmbunătăţite prin informare intensivă cu

privire la aşteptările pe care deţinuţii ar trebui să le aibă de la societate, atunci când

ies din arest. Astfel, ei nu vor mai fi dezamăgiţi în cazul în care vor fi trataţi cu

dispreţ sau ignoraţi. În procesul de reabilitare trebuie să se ţină cont de factori

precum sănătatea fizică şi mentală a deţinutului, relaţia sa cu familia şi tipul de

comportament însuşit, acestea fiind caracteristicile principale din planul de reformare

personală. În acest sens lucrează o adevărată echipă de specialişti (în număr restrâns,

din păcate, din cauza lipsei fondurilor disponibile pentru angajarea personalului),

care au creat şi implementat, în parteneriat cu diverse organizaţii şi instituţii, diverse

tipuri de proiecte.

Modele pentru programele de reabilitare şi reintegrare a foştilor deţinuţiexistă în număr foarte mare în ţările europene, mult mai bine dezvoltate pe toate

planurile: Marea Britanie, Franţa, Germania şi nu numai.

Pe parcursul lucrării am arătat, în special cu ajutorul părţii de cercetare, faptul

că deţinuţii au nevoie şi îşi doresc să participe la programe şi activităţi de reabilitare

şi pregătire pentru contactul cu societatea. Deţinuţii au manifestat o dorinţă clară de a

munci şi de a lăsa în urmă modul de viaţă infracţional, însă, ei se tem de stigmatizare,

dificultatea pe care o presupune găsirea unui loc de muncă, lipsa de înţelegere din partea comunităţii. Toate acestea pot duce cu uşurinţă la recidivarea acestor deţinuţi

care se vor elibera peste nu foarte mulţi ani. Pentru a împiedica acest proces de

recidivă şi a îl preveni, deţinuţii vor trebui să fie asistaţi şi prin programe post-

liberare, respectiv programe de informare cu privire la semnificaţia infracţionalităţii

şi prevenirea dezvoltării acestui fenomen dăunător.

Astfel, scopul concret al programelor de reabilitare şi reintegrare a foştilor

deţinuţi este acela de a le oferi o educaţie corespunzătoare, calificare în domeniul profesional, atenţia sporită acordată stării de sănătate fizică şi mentală, posibilitatea

de a dobândi noi abilităţi care să îi ajute în adoptarea unui stil de viaţă non-

infracţional. Datoria sistemului penitenciar din România este aceea de a se asigura de

faptul că foştii deţinuţi, proaspăt eliberaţi din penitenciar, se vor reintegra cu succes

în societate. Consider că o astfel de abordare va ajuta foarte mult rezolvarea

problemei recidivei, care persistă de foarte mult timp, îmbunătăţind într-un final

calitatea vieţii în societatea românească.


25/26

Bibliografie

Banciu, D., 1999, Control social şi sancţiuni sociale, Editura Victor, Bucureşti.

Chelcea, S. coord., 2006, Psihosociologie. Teorie şi aplicaţii, Editura Economică,

Bucureşi.

Chelcea, S., 2001, Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative şi

calitative, Editura Economică, Bucureşti.

Durnescu, I., 2009, Asistenţa socială în penitenciar, Editura Polirom, Iaşi.

Mathew, C., Casas, F., Drakeford, M., Roberts, S., Scholte, E., Williams, M., 1997,

Stigma and Social Welfare: An International Comparative Studies, Avebury.Pinker, R., 1973, Social Theory and Social Policy, Heinemann Educational Books,

London.

Spiker, P., 1988, Principles of Social Welfare – An Introduction to Thinking About

the Welfare State, Routlidge, London.

*** http://www.anp-just.ro/sinteze/reintegrare.htm, accesat la data de 3.04.2009.

***

http://www.euractiv.ro/content/section|readStory/stID_1/pT_dosare/pID_199/Raport-Starea-penitenciarelor-tine-Romania-departe-de-UE.html, accesat la

data de 3.04.2009.

*** http://www.infoong.ro/index.php/Stiri/Locuri-de-munca-pentru-detinuti.html,

accesat la data de 3.04.2009.

*** http://www.irp.md/files/1234269522_ro.doc, accesat la data de 5.04.2009.

*** http://www.irp.md/files/1235126414_ro.pdf , accesat la data de 5.04.2009.

*** http://www.irp.md/item.php?text_id=403, accesat la data de 5.04.2009.*** http://www.penitenciararad.ro/2.html, accesat la data de 5.04.2009.

*** http://www.stiriong.ro/pagini/actiune-pentru-relationarea-dintre-detin.php,

accesat la data de 3.04.2009.

*** Legea 275/2006 privind executarea pedepselor şi măsurilor dispuse de organele

judiciare în cursul procesului penal.


26/26

*** Legea 83/2010 pentru modificarea şi completarea legii 275/2006 privind

executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul

procesului penal.

*** Legea 84/1995 privind legea învăţământului.

*** Raport de Cercetare – Sondaj de Opinie la Nivelul Angajaţilor ANP, MinisterulJustiţiei, Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

5. crina alexandra curtescu. programe de reabilitare si reintegrare pentru detinuti. vol ii no 4

Documents

Crina S PhD crina@prototech - diaspora-stiintifica.ro · Crina Silvia Ilea (n. Suciu) • 2010 –present Researcher, Prototech AS, Norway • 2008‐2010 Post‐Doc researcher, Prototech,

Clocotici Crina diseminare Mirepoix

avere_interese... · 2019-06-20 · Mos tenire Mos tenire Titularull) Märcu# Nicolae Crina Märcu# Crina Mhz-cut Crina Cota-parte 1/2 100 96 100 96 Adresa sau zona Categoria* Intravilan

Crina ‘Coco’ Popescu

Policy Brief - Viitorulviitorul.org/files/8_2.pdf · Sociale (IDIS) „Viitorul” 3 TRANSNISTRIA: O REINTEGRARE TREPTATA POLICY BRIEF TRANSNISTRIA: O REINTEGRARE TREPTATA Nicu Popescu

Verga Crina Mihaela

proiect Strategia Naţională de Reintegrare Socială-ANP

GHERGHE CRINA

CUPRINS - Directia Generala de Asistenta Sociala si ...dgaspcbihor.ro/dgaspcbh.ro/informatii_publice/...reintegrare familie plasament RU centru în curs de reintegrare o Centrul de

strategia naţională de reintegrare socială a persoanelor private de

Panea Crina

avere_interese/Marcut Crina Doina.pdfMos ten ire Titularull) Märcu# Nicolae si Crina Märcuÿ Crina Nicolae Märcut Crina si Nicol ae I. Bunuri imobile 1. Terenuri NOTÄ: Se vor declara

Drepturi acordate - ANPanp.gov.ro/penitenciarul-craiova-pelendava/wp-content/... · 2017-06-07 · 0 500 1000 1500 2000 2500 Detinuti analizati in CSRM Detinuti folositi la munca

articole reintegrare

Standard Ocupational Asistent Social Prevenirea Abandonului Si Reintegrare

RAPORT ANUAL 2011 - ASSOCliber, reintegrare familială și comunitară, integrarea/reintegrare profesională și socială, ... Centru de incluziune sociala pentru persoane aflate in

Crina-Magdalena Zărnescu

Proiect Crina Bun

Strategie Reintegrare

Cluj-Napoca...DANILET VASILICÄ CRISTI SAMAT CRINA MIHAELA BOLBOACÄ RARE$ COSTIN TEODORA GOMBO$ LEON MANIU GHEORGHE DÄNUT SECEANU CRINA BADIU …

P4 CRINA / ISRI

Crina Decuseara Bocsan-povestiri Despre Vlad Tepes

Crina Decuseara-Bocsan - Povestiri despre Vlad Tepes_v1.0

Prezentare Crina

CRINA DECUSEARA BOCSAN-POVESTIRI DESPRE VLAD TEPES.doc

Proiecte eco sc.28 2008 MARES CRINA

3. Crina Alexandra Curtescu. Dificultati Intampinate de Detinuti in Mediul Penitenciar. Vol II No 4

LUDU CRINA - Proiect Ghid de Turism

Atestat Crina

Cercetare detinuti

Proiect Tematic Dinti Crina

GHID Servicii Cap III FSP Reintegrare

Turda Crina (1)

Serviciul de Reintegrare Sociala Din Cadrul Penitenciarului

Brutarie Economie Sociala Detinuti