Orice entitate sociala,fie ea individuala sau colectiva, isi implineste rolul esential doar atunci cand dobandeste intr-un referential spatio-temporal constiinta de sine, dublata, cu necessitate, de constiinta pentru sine

Identitate nationalaOrice om se spune dispune de o aparteneta. Aceasta inseama ca el este parte a ceva ce se afla dincolo de el, fiindca acel ceva este intregul pe cand omul nu e doar decat o parte. Acest ceva apare ca fiind un excedent calitativ, fiindca ii reuneste si ii identifica pe toti cei care vin din aceiasi sfera. Daca omul apare, ca fiind parte componenta a unei natiuni, el beneficiaza de un excedent in comparatie cu ceea ce el reprezinta de unul singur, acesta fiind totodata, excedentul datorita caruia natiunea reprezinta mai mult decat un om luat singur.Orice entitate social, fie ea individual sau colectiv, i mplinete rolul esenial doar atunci cnd dobndete ntr-un referenial spaio-temporal contiina de sine, dublat, cu necesitate, de contiin pentru sine.

Cine suntem? De unde venim? ncotro ne ndreptm? Rspunsul la aceste ntrebri cruciale reprezint, cel mai adesea, o sarcin anevoioas. Suntem i nu suntem ceea ce prem a fi. Suntem att de asemntori i totui att de diferii de ceilali. Suntem parte a unui tot, dar n acelai timp ne refuzm cu bun tiin condiia apartenenei la acest tot n care individualitatea noastr risca s se piard, s se estompeze pn la indistincie. Este vorba, n ali termini, de etern tensiune ntre unitatea i diversitatea uman. Noi i ceilali. Eu i ceilali. Eul devenit Noi. Noi rsfrngnd n launtricitatea noastr imaginea celorlali. Noi rsfrni n interioritatea strin a celorlali.

Identitatea nu este doar un dat, o calitate neschimbtoare asociat unui lucru sau unei persone, prescris o dat pentru totdeauna. Ea este o form de relaionare, un efort de decelare a trsturilor definitorii ale unui lucru sau ale unei persone ori ale unor clase de obiecte sau personae. Identitatea este rezultatul unei cutri, al unui proces de identificare.

Identitatea naional face recurs la un principiu unificator, n funcie de care membrii unei comuniti nu convieuiesc oricum ci subordonndu-se presiunilor generate de afilierea la anumite modaliti topice de a gndi, de a aciona i care confer indivizilor sentimentul solidaritii, contiina apartenenei cu necesitate la respectiva comunitate.

Polisemia notiunii de natiune a reprezentat de-a lungul vremii si sursa unor confuzii si dificultati in intelegerea sensului in care elemental identitar national se substituie altor ipostaze identitare la nivelul indivizilor si agregatelor socio-umane.

In foarte multe cazuri, atributul national este expresia unei atribuiri, ori a unei autoatribuiri collective, vizand fie posesia sau revendicarea unui teritoriu, fie incluziunea intr-un spatiu lingvistic si de civilizatie, fie invocarea unor drepturi istorice sau ratiuni de securitate in fata unor pericole externe. Alteori, caracterul national al unei colectivitati sociale este insasi indreptatirea manifestarii unor tendinte de rivalitate in raport cu alte natiuni.

Natiunea nu este o notiune simbolica, ci o realitate tangibila, un fapt al experientei sociale, un obiect de constatari precise: ea este un complex de raporturi si relatii, o unitate sintetica.

Ca tot vietuitor natiunea se afrma intr-o structura economica si sufleteasca specifica si se mentine printr-o organizare politica si juridica caracteristica totului.

Asa se explica pentru ce o natiune tinde in mod irezistibil de a da unitatii sale economice si sufletesti o consacrare politica si juridica, care este organizatia de stat national.

Statul national este personificarea politica si juridica a natiunii, el este natiunea (sufleteasca si economica) concreta vazuta prin prisma organizatoare a categoriilor politice si juridice. Statul are menirea de a da o forma de centralizare fortei de descentralizare a natiunii.

Intr-o viziune moderna, natiunea este asociata ideii de putere si suveranitate a poporului constituit in stat. Statul formeaza o natiune si fiecare cetatean este membru al natiunii.

Cele mai multe definitii ale natiunii opereaza cu criterii obiective de democratie, o natiune distingandu-se de alta prin limba, civilizatie, religie, rasa, drepturi istorice, frontiere naturale, interese economice sau geopolitice. Altele, insa fac apel la dimensiuni subiective ale existentei in comun a unor indivizi si grupuri, la sentimentul comunitar, la vointa impartasita a acestora de a fi o natiune.De exemplu, John Stuart Mill, ca exponent al liberalismului, este tentat sa descopere esenta nationalitatii intr-o mutuala simpatie a aderentilor la o astfel de alcatuire umana, in dorinta lor de a se unifica sub o guvernare proprie, recuperand o istorie comuna, o politica, sentimentele si experientele avandu-si radacini in trecut.

Ernest Renan mergea chiar mai departe afirmand ca nu rasa, religia, limba, statul, civilizatia ori interesele economice sunt cele care fac o natiune sa fie ceea ce este. Ideea nationala eate intemeiata pe un trecut eroic, exemplificat de mari conducatori, sip e o glorie proprie. Natiune este o comunitate de vointa, o imensa solidaritate a indivizilor bazata pe constiinta sacrificiilor facute de-a lungul istoriei dar si a sacrificiilor viitoare. Existenta unei natiuni este, altfel spus, un plebicist repetat zi de zi.O indentitate nationala este un fapt de constiinta. Constiinta nationala este o forma complexa a constiintei de grup, o forma de solidarizare afectiva si rationalizata pentru atingerea unor obiective commune, superioare ce transcend interesele immediate ale indivizilor. Ea este si reflexul unor mentalitati collective ce perpetueaza in memoria istorica a unui grup mituri constitutive, frustari, anxietati si, nu de putine ori, traume ale unor evenimente si epoci de minerat.Identitatea nationala nu este doar o proiectie in trecut si si una intr-un viitor nedefinit, un orizont de aspiratii. Frederick Hertz semnala faptul ca aceste aspiratii se centreaza pe nevoia de unitate nationala, inclusive politica, economica, sociala, religioasa, pe unitate culturala; ca ele sunt indisociabile de libertatea national ace presupune independenta, refuzul dominatiei straine, o libertate interioara in raport cu fortele taxate ca nenationale sau care deroga de la imperativele nationale.Privita prin prisma distinctiei intre datul individualitatii originare si procesul de asumare a unei conditii proprii, prin impartasirea unei zestre si/sau experiente comune, identitatea nationala evidentiaza faptul ca mecanismele de socializare primara (in familie, in grupul etnic de apartenenta, in interiorul comunitatilor locale) si de socializare secundara (la nevelul institutiilor, grupurilor de refetinta), ca de altfel si interactiunile ce marcheaza, modeleaza indivizii si colectivitatile sunt determinate in configurarea supraidentitatii europene.Identitatea pe care o avem, sentimentul unicitatii cu care ne revendicam o determinare spatio-temporala in registrul existentei noastre ca entitati inconfundabile in sistemul de coordonate etno-culturale, constientizarea faptului ca suntem de altii in plan identitar, prin limba, etnie, devenire istorica nu sunt de ajuns pentru a ne conferi acea calitate distincta cu care ne impacam sau ne mandrim. Este nevoie ca aceasta calitate sa fei validate de ceilalti. Etalata sau intrata in competitie cu entitati similare, dar straine si exterioare ei, identitatea nationala nu isi este siesi suficienta.O identitate nationala reclama ca fiecare individ apartinand unui grup larg, ce se defineste prin caracteristicile sale entice, sa adopte un cod existential internalizat si acceptat de ceilalti indivizi a caror similaritate o impartaseste. Daca ea s-ar rezuma doar la un set de reprezentari si motivatii interne, atunci ar fi o constructie fragile, saraca in semnificatii care risca sa accentueze o stare de izolare.

Daca motivatiile si reprezentarile sunt externe, nutrindu-se din contactele cu indivizi, grupuri si institutii ce-si alatura si articuleaza experientele existentiale, atunci indentitatea nationala prezinta un grad de coagulare mai pronuntat, intrucat ea face recurs la un principiu ordonator situate deasupra identitatilor individuale.

Fiecare indentitate nationala se intemeiaza pe un fond organic originar, pe o mitologie constitutive si pe complexul unor reprezentari ale sinelui colectiv, pe un ethos popular. De exemplu, identitatea romaneasca se sprijina pe o mostenire genetica avand ca figuri emblematice pe Traian, Decebal, marii voievozi Mircea cel Batran, Stefan cel Mare, Constantin Brancoveanu si altii - si isi trage substanta din valorile civilizatiei agreste si protocolare, din valorile crestine ale Ortodoxiei; se atesta invocand principiul continuitatii istorice si functioneaza pe baza anumitor autoreprezentari confirmate ale unor virtuti ancestraleDin aceasta cauza, identitatea romaneasca, aidoma altor identitati nationale, se defineste prin afirmarea unor calitati si trasaturi etno-psihologice innascute sau dobandite, recunoscute si prin respingerea sau incriminarea unor defecte. O identitate nationala este rezultanta unor judecati si prejudecati, a unor procese de asimilare difuza sau de eorcizare a acelor elemente considerate straine ethosului propriu.

Frontierele departajarii identitatii nationale proprii de cele ale altor popoare sunt mai mult sau mai putin fluide. Dar in imaginarul colectiv, national, ele sunt cu pretentii de imuabilitate. De aceea o identitate nationala nu se poate dispensa de anumite stereotipuri ridicate la rang de postulate etno-culturale si psihologice.

Stereotipul ecraneaza judecata de valoare, lucida si nepartinitoare, alimentand combustia unei operatiuni justificative a acceptarii sau respingerii unor indivizi,grupuri de alte etnii, ori a unor operatiuni selective, in plan atitudinal, folosind criterii simple de discriminare a propriei identitati de identitatile straine.

Identitatea nationala a putut fi reflexul unei stari de jubilatie si mandrie orgolioasa, o demnitate castigata, decurgand dintr-o istorie glorioasa, intemeiata pe victorii, impliniri si recunoasteri in timp, o experienta tonifianta in umbra unei exceptionalitati adanc inradacinate in constiinta colectiva a fiecarui individ in parte.

G.M.Tomas, Idola tribus, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001, p.7

Dimitrie Gusti, Sociologia natiunii si a razboiului, Editura Floare Albastra, Bucuresti, 1995. p.33-34.

Mihai Milca, Identitate romaneasca si europeana, Editura Ager, Bucuresti, 2005, p.

PAGE 2