Acinetobacter baumanii este un bacil gram negativ aerob intalnit de obicei in infectii nosocomiale

Acinetobacter baumanii este un bacil gram negativ aerob intalnit de obicei in infectii nosocomiale. Pe frotiu are o structura asemanatoare cu Haemophilus influenzae.

Acinetobacter colonizeaza de obicei mediile apoase, cel mai frecvent este identificat in secretiile respiratorii sau sputa pacientilor si poate contamina solutiile intravenoase sau cele folosite la irigare.In majoritatea cazurilor identificarea Acinetobacter in sputa pacientilor nu reprezinta infectie, pentru ca aceasta bacterie are o virulenta scazuta. Izolarea la pacientii intubati orotraheal in aproape toate cazurile reprezinta colonizare.

Asemanator altor membri ai familiei, acestia au aparenta unor diplococi gram-negativi cand cresc pe agar, dar difera de acestia prin reactiile tipice oxidazo-negati, prin necesitatile simple pentru crestere si aspectul bacilar cand cresc in mediu cu bulion. Spre deosebire de alte Enterobacteriaceae, dau reactie nitrat negativa.Infectiile cauzate de Acinetobacter sunt similare sub multe aspecte cu cele determinate de Enterobacteriaceae, in special infectiile nosocomiale si cele dobandite in colectivitate ale tractului urinar, meningelui, tractului respirator inferior si bacteriemia. Tulpinile de. Acinetobacter pot determina endo-cardita acuta si subacuta. Avand o virulenta innascuta mica, dar o prevalenta crescuta la nilul pielii indivizilor sanatosi, aceste bacterii sunt oportuniste si demonstreaza o predilectie pentru invazia in torentul circulator la persoanele cu catetere intranoase, plagi chirurgicale sau arsuri. Ocazional, un episod de bacteriemie poate fi fulminant si sugestiv pentru menin-gococemie, cu febra crescuta, soc si petesii. Multe bacteriemii sunt polimicrobiene.Ca urmare a prezentei ubicuitare a acestor microorganisme, boala cauzata de Acinetobacter trebuie deosebita de simpla colonizare. Infectiile adevarate pot fi greu de tratat, deoarece apar frecnt la pacienti debilitati si pentru ca aceste bacterii sunt deseori rezistente la antibioticele standard. Pana la obtinerea rezultatelor testelor de sensibilitate, infectia trebuie tratata cu o combinatie intre un agent |3-lactamic cu spectru larg si un aminoglicozid, orice corp strain trebuie indepartat, iar tesutul necrotic, daca este prezent, trebuie debridat.Acinetobacter este sensibil la putine antibiotice: meronem, rifampicina, amikacina colistin, polimixina, tigeciclina. Nu se recomanda tratamentul colonizarilor. De asemenea, nu se recomanda tratamentul cu antibiotice la care bacteria nu este sensibila pentru ca se creste riscul de colonizare. Se recomanda izolarea pacientului de la care a fost cultivat Acinetobacter, indiferent daca la acest pacient a fost pus diagnosticul de colonizare pentru ca este favorizat riscul transmiterii.

Acinetobacter este dificil de eliminat din mediul spitalicesc din cauza rezistentei la antibiotice si a rezistentei in mediul extern - poate supravietui pe suprafete uscate pana la 5 luni. De asemenea, au fost identificate tulpini de Acinetobacter care sunt rezistente la toate antibioticele cunoscute. Acinetobacter este cea mai frecvent identificata bacterie de la nivelul plagilor de razboi. Poate determina celulita mai ales la pacientii care au diabet zaharat, BPOC sau sunt consumatori cronici de alcool.

Pseudomonas aeruginosa (numit si bacilul piocianic) este o bacterie gram negativa, larg raspandita in natura, populand apa, solul, plantele si animalele, inclusiv oamenii, fiind mai frecventa in mediile umede.

La om aceasta bacterie poate coloniza ocazional pielea, urechea externa, tractul respirator superior sau intestinul gros la persoanele sanatoase; mai frecvent apare la pacientii cu o boala severa, cu imunitate compromisa sau care au primit anterior antibioterapie, ori au fost internati intr-o unitate spitaliceasca.

Majoritatea infectiilor cu Pseudomonas aeruginosa sunt dobandte in spital, unde mediul umed este favorabil dezvoltarii acestei bacterii.

Rezervoarele bacteriene pot fi reprezentate de: echipamente respiratorii, solutii de curatat, dezinfectanti, chiuvete, legume, vase cu flori, endoscoape si bazine de fizioterapie etc.

Deoarece Pseudomonas aeruginosa poate avea o rezistenta crescuta la antibiotice, tratamentul in cazul infectiei se face pe baza rezultatelor antibiogramei si este prudent sa se repete determinarea bacteriologica (in acest caz exudatul faringian) la sfarsitul antibioterapiei, pentru a verifica eficienta tratamentului.

P. aeruginosa este un bacii mic gram-negativ, aerob, apartinand familiei Pseudomonadaceae. Poseda un flagel polar unic care ii confera mobilitate. Peste jumatate din tulpinile izolate din probele clinice produc piocianina un pigment albastru-verzui; acest pigment este util pentru identificarea microorganismului si este raspunzator pentru numele aeruginosa al speciei, care se refera la culoarea distincti a oxidului de cupru. P. aeruginosa se identifica usor in laboratoarele clinice. Este un bacii gram-negativ mobil, nesporulat, drept sau usor incurbat, care creste in conditii de aerobioza pe majoritatea mediilor obisnuite.EPIDEMIOLOGIE P. aeruginosa este larg raspandit in natura, populand solul, apa, plantele si animalele (inclusiv oamenii). Are o predilectie pentru mediile umede. Acest microorganism colonizeaza ocazional pielea, urechea externa, tractul respirator superior sau intestinul gros la persoane sanatoase. Majoritatea infectiilor cu P. aeruginosa sunt dobandite in spital. Au fost identificate multe rezervoare potentiale incluzand echipamente respiratorii, solutii de curatat, dezin-fectanti, chiuvete, legume, flori, endoscoape si bazine de fizioterapie. Majoritatea rezervoarelor se asociaza cu mediul umed. Se presupune ca microorganismul este transmis prin intermediul mainilor personalului din spital sau prin obiecte.In timp ce unele tulpini de P. aeruginosa par sa fie endemice in mediul spitalicesc, altele sunt legate de o sursa comuna asociata cu o izbucnire specifica sau o epidemie. Investigarea epidemiologica este facilitata de serotiparea (imunotiparea) tulpinilor pe baza diferentelor in structura lipopolizaharidului si prin utilizarea sondelor ADN sau ARN.PATOGENEZA Patogeneza infectiei cu P. aeruginosa este complexa, asa cum se evidentiaza prin diversitatea clinica a bolilor legate de acest microorganism si prin multitudinea factorilor de virulenta pe care acesta ii produce. P. aeruginosa determina rar boala la o gazda sanatoasa. Totusi, poate suferi o transformare maligna\" atunci cand barierele mucoase sau cutanate normale sunt lezate sau ocolite (de exemplu arsuri, traumatism penetrant, interventie chirurgicala, intubatie endotraheala, cateterizarea cii urinare sau abuzul de medicamente intravenoase); cand mecanismele imunologice de aparare sunt compromise (de ex., neutropenia indusa de chimioterapie, hipogamaglobulinemia, rstele extreme, diabet zaharat, fibroza chistica, SIDA sau cancer); cand functia protectoare a florei bacteriene normale este afectata de tratamentul cu antibiotice cu spectru larg si/sau cand pacientul a fost expus la rezervoare existente in mediul de spital. Infectiile produse de P. aeruginosa incep de obicei prin atasarea bacteriilor si colonizarea superficiala a suprafetelor cutanate sau mucoase si progreseaza producand invazie bacte-riana localizata si afectarea tesuturilor subiacente. Acest proces poate continua cu invazia in circulatie, diseminare, sindrom de raspuns inflamator sistemic (SRIS), disfunctii pluriorganice si, in final, exitus. Exista posibilitatea ca infectia sa ramana localizata anatomic sau sa disemineze prin extinderea directa la structurile de contiguitate. Microorganismul si produsele sale pot determina leziuni tisulare la nivelul localizarilor primare si secundare ale infectiei, iar eliberarea toxinelor cu actiune sistemica sau a mediatorilor de inflamatie de la gazda infectata pot contribui direct sau indirect la aparitia sindromului septic. SRIS sau sindromul septic produs de P. aeruginosa prezinta multe aspecte comune sepsisului cu gram-negativi produs de alte bacterii, iar componenta lipopolizaharidica sau endotoxina produsa de acest microorganism, asemanatoare celei produse de alte specii bacteriene, se crede ca detine un rol central in patogeneza acestui sindrom. MANIFESTARI CLINICE SI DIAGNOSTIC: Infectii de tract respirator Infectiile de tract respirator inferior produse de P. aeruginosa apar in special la persoanele imunode-primate. Pneumonia primara sau nonbacteriemica, rezultata in urma aspiratiei secretiilor din tractul respirator superior, apare frecvent la pacienti cu boala pulmonara cronica, cu insuficienta cardiaca congestiva sau SIDA si este mai frecventa in unitatile de terapie intensi in legatura cu ventilatia mecanica. Spre deosebire de aceasta, pneumonia bacteriemica complica malignitatile hematopoietice, in special dupa chimioterapie, care induce o neutropenie severa. Infectiile cronice cu P. aeruginosa ale tractului respirator inferior sunt prelente la pacientii cu fibroza chistica. Acestea apar in mod tipic la copin mai mari si sau adultii tineri si sunt cauzate aproape exclusiv de tulpini mucoide.Pneumonia primara sau nonbacteriemica produsa de P. aeruginosa se poate prezenta ca o infectie acuta, amenintatoare de viata, caracterizata prin febra, frison, dispnee severa, cianoza, tuse producti, anxietate, confuzie si alte semne de toxicitate sistemica severa. Radiografia de torace arata in mod tipic bronhopneumonie bilaterala, cu infiltrate nodulare si mici zone de radiotransparenta; rersatele pleurale sunt frecvente; empiemul este rar; ocazional se obser condensare lobara. Leziunile patologice includ necroza alveolara, hemoragii focale si microabcese. Leziunile cavitare apar in special la pacientii cu SIDA care fac pneumonie cu P. aeruginosa.Pneumonia bacteriemica produsa de P. aeruginosa, insotita in mod tipic de neutropenie, debuteaza ca o infectie respiratorie, insa inzia ulterioara in circulatia sanguina si diseminarile metastatice rezultate produc leziuni caracteristice in plamani si in alte viscere. Hemoragia alveolara si necroza sunt frecvent intalnite. Semnele si simptomele acestei boli fulminante le includ pe cele prezentate in pneumonia nonbacteriemica produsa de acest microorganism, precum si pe cele asociate cu sepsisul produs de germeni gram-negativi. Radiografia toracica evidentiaza in mod caracteristic o progresie rapida de la congestie sculara pulmonara la edem interstitial, apoi edem pulmonar pana la bronhopneumonie necrozanta difuza, cu formare de cavitati. Pacientul moare de obicei in 3-4 zile de la primele semne.

Haemophilus influenzae este denumirea data unor bacterii care determina la om infectii cu localizari diverse in organism: pneumonii, meningite, otite, epiglotite etc. In functie de diferentele antigenelor de la suprafata acestor bacterii, s-au identificat sase serotipuri majore notate cu literele de la a la f. Haemophilus influenzae tip b (Hib) este o bacterie care determina numeroase infectii severe in cazul copiilor sub 5 ani, formele grave afectand mai ales sugarii peste 2 luni.

Mod de transmitereFocarul de infectie il reprezinta purtatorii asimptomatici, microbul fiind cantonat in nazo-faringe. Rata purtatorilor de Hib este maxima la copiii prescolari, varsta la care survine in mod obisnuit colonizarea. Bacteria este transmisa prin intermediul picaturilor respiratorii exteriorizate (picaturile Pfl gge), ca urmare a contactului cu purtatorii asimptomatici de Hib, mai rar in urma contactului cu o persoana bolnava. Contagiozitatea infectiei Hib invazive este limitata, dar in anumite circumstante poate creste foarte mult.

Factori de risc

Numerosi factori influenteaza aparitia infectiei Hib invazive: - varsta are cea mai mare importanta in susceptibilitatea la infectia Hib, copiii mici fiind mai expusi decat ceilalti copii - boli subiacente: afectiuni hematologie si imunologice severe - infectii virale anterioare - factori care cresc probabilitatea expunerii la agentul patogen: locuinta mare, aglomerata, ingrijirea in centre de zi, frati de varsta scolara - sezonalitatea: in zonele temperate, incidenta atinge nivele ridicate in septembrie-decembrie, martie-mai.

SimptomeSimptomatologia depinde de localizarea infectiei, de locul unde se depisteaza bacteria Hib.

Meningita

Meningita - (inflamarea membranelor care acopera creierul) este cea mai frecventa si severa manifestare acuta a infectiei Hib. Aspectele clinice cele mai comune sunt febra si alterarea functiilor nervoase. Copii mici (sub 1 an) pot avea putine simptome specifice, care o fac si mai dificil de diagnosticat. Starea copilului poate deveni foarte grava in 24 ore. Spre deosebire de copiii mai mici, copiii mai mari prezinta, in mod tipic, mai multe zile de boala moderata (de exemplu infectie a cailor respiratorii superioare), urmate de o rapida agravare, cu febra, voma, rigiditatea cefei, delir ocazional si cefalee. Mortalitatea generala a meningitei cu Haemophilus influenzae tip b este de 5%. Aproximativ 20-50% dintre supravietuitori raman cu handicapuri multiple: tulburari de limbaj, pierderea auzului, retard mental, tulburari motorii, deteriorare vizuala, toate acestea avand ulterior efecte nefavorabile semnificative asupra comportamentului si performantelor scolare.

Epiglotita

Este o infectie a laringelui (laringita epiglotica) care poate obstrua traheea. In America de Nord si Europa, epiglotita este pe locul doi intre manifestarile comune infectiei Hib invazive. De regula, pacientul este copil de 2-7 ani. Un pacient suspect de epiglotita trebuie spitalizat imediat. Debutul epiglotitei este brusc. Incepe cu durere de gat, respiratie zgomotoasa si febra, care evolueaza rapid. In unele cazuri, apare obstructia laringiana acuta, care necesita traheotomie imediata sau intubatie. Din acest motiv, epiglotita este adesea fatala in 24 ore de la debut, pacientul decedand in urma obstructiei cailor respiratorii.

Pneumonia

Singurul aspect clinic care pare sa distinga pneumonia Hib de pneumonia cauzata de alti germeni este debutul mai insidios. Pacientul, de regula are varsta cuprinsa intre 4 luni si 4 ani, prezentand pneumonie suficient de severa pentru a necesita spitalizarea. Prognosticul pentru pneumonia Hib necomplicata este bun. Alte manifestari: artrita septica, celulita, osteomielita, septicemia (prezenta bacteriilor in sange), pericardita.

TratamentIn majoritatea cazurilor este necesara spitalizarea. Tratamentul etiologic include antibioterapie: in meningite se administreaza antibiotice de tipul cefalosporineilor, cu buna permeabilitate in LCR (Ceftriaxona) in timp ce in infectii mai usoare se poate administra ampicilina, biseptol, cefaclor. Durata tratamentului este intre 1 si 2 saptamani. Administrarea antiinflamatoarelor steroidiene (glucocorticoizi) poate fi necesara.

Epiglotita constituie o urgenta medicala care necesita sustinerea functiei respiratorii.Imunizarea activa este singura modalitate profilactica eficienta. Inainte de introducerea vaccinului anti Hib, boala Hib invaziva a avut la nivel mondial o incidenta similara cu poliomielita. In anii 1990, incidenta a scazut remarcabil.