activitatea de cercetare şi dezvoltare în republica moldova
TRANSCRIPT
Vera Osoianu, BNRM
Probleme resurse bugetare austere
necesitatea reformării domeniului
lipsa unui mediu favorabil pentru activitatea CD
criza profundă a infrastructurii
exodul masiv al potențialului uman din domeniul CD
slaba cunoaștere a limbilor de circulație internațională
Probleme specifice domeniului biblioteconomie pe segmentul CD
+
lipsa profesioniștilor cu pregătire universitară specializați în CD
lipsa structurilor
neîncurajarea în această direcție
lipsa disponibilității pentru cercetare
2 marile biblioteci ale țării, cu câteva excepții , nu au în
structură un serviciu special responsabil de activitatea de CD
responsabilitățile sunt atribuite unor specialiști care nu au nici timpul, nici pregătirea necesară pentru lucrări de asemenea amploare și complexitate
Rezultat puținele proiecte de cercetare sunt formulate
reieșind din capacitățile existente și nu din necesitățile domeniului
Ion Stoica “Numai cercetarea salvează” “Spațiile infodocumentare și, cu deosebire bibliotecile, n-au avut o
tradiție consolidată în cercetarea științifică a obiectivelor specifice”
“Noi n-am promovat o politică de cercetare în domeniul bibliotecilor și a centrelor de documentare“.
“cea mai puternică frână o reprezintă absența unui sistem real de cooperare între actorii proceselor din această sferă”.
Lipsa modelelor Nu există un model unic în cercetarea
infodocumentară
Nu există nici un model de strategie valabil pentru toate țările
Cadru legal • Începînd cu anul 2004, are loc fost revizuirea cadrului
legal pentru activităţile cercetare şi inovare
• Este adoptat Codul cu privire la știință și inovare în Republica Moldova( 30.07.2004 în Monitorul Oficial Nr. 125-129 art Nr : 663
• Din anul 2004 până în anul 2014 Codul a fost modificat de 11 ori, ultima modificare fiind cea din septembrie 2014 LP146 din 17.07.14, MO256-260/29.08.14 art.577; în vigoare 01.09.14
STRATEGIA CERCETĂRII-DEZVOLTĂRII A REPUBLICII MOLDOVA PÎNĂ ÎN 2020
Proiect elaborat în anul 2013
Organigrama sistemelor de CD si inovare a Republicii Moldova nu include printre actorii principali Ministerul Culturii şi nici bibliotecile
Ministerulul Educaţiei
Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova
Agenția de stat pentru proprietatea intelectuală a Republicii Moldova (AGEPI)
Institutul Național de Standardizare
Prevederile principale pot fi preluate, adoptate şi de biblioteci
Nu este publicat în MO
Plan de acțiuni AȘM - responsabilă de monitorizarea realizării
Planului de acțiuni pentru implementarea Strategiei...
între Guvern și AȘM există un accord de parteneriat privind delegarea prerogativelor
Cooperarea internațională este unul dintre pilonii principali pe care se bazează
CD în RM
motive:
dimensiunile relativ mici ale comunității științifice și confluența culturală cu mai multe spații
programe bilaterale, în diverse domenii de cercetare, cu instituții din Germania, România, Italia, Ucraina, Belarus, Federația Rusă.
PC7• Începând cu 1 ianuarie 2012, R M a devenit prima țară
din Parteneriatul Estic asociată la Programului Cadru7 al UE pentru știință și dezvoltare tehnologică
• Această calitate oferă noi oportunități de participare încadrul Spațiului European de Cercetare
„Orizont 2020”• cel mai important program al UE pentru
cercetare și inovare.
• Zonă de interes: Compartimentul
Cultură, educație și tineret.
Strategia națională de cercetare, dezvoltare și inovare 2014-2020 (România)
21 octombrie 2014 aprobată de Guvern
28 octombrie publicată în MO
documentul este aliniat cu strategia Europa 2020
inițiativa “O Uniune a inovării”
și în strânsă legătură cu instrumentul de implementare “Horizon 2020”
zona de interes pentru noi - compartimentul Cultură, educație și tineret
Spațiul european de cercetare Tratatul de la Lisabona =Tratatul privind
funcţionarea Uniunii Europene
plasează în centrul politicii de cercetare creareaunui Spaţiu European de Cercetare care să permitălibera circulaţie a:
- cercetătorilor
- cunoştinţelor ştiinţifice
- tehnologiei
Instituții, documente europene Consiliul European de Cercetare (CEC)
- prima agenţie paneuropeană pentru finanţarea cercetării
- rol: finanţarea cercetării europeană la frontierele ştiinţei
http://ec.europa.eu/research/fp7/pdf/fp7-brochure_ro.pdf
Carta europeană a cercetătorilor
Codul de conduită pentru recrutarea cercetătorilorhttp://ec.europa.eu/euraxess/pdf/brochure_rights/RO.pdf
Cercetări din spectrul conținuturilor digitale vor ocupa un loc tot mai evidențiat în activitatea
viitoare a bibliotecilor
PLANUL DE ACŢIUNE OEIRAS elaborat pentru realizarea Manifestului de la Oeiras Agenda PULMAN pentru e-Europa propunea cercetări şi activităţi privind elaborarea conţinutului şi digitalizare la nivel naţional şi european
Institutul de Dezvoltare a Societății Informaționale Misiune:
Realizarea de cercetări, proiecte şi sisteme informatice-suport pentru activităţile de creare, diseminare şi utilizare a conţinuturilor informaţionale, în vederea creşterii şi punerii în valoare a potenţialului ştiinţific şi tehnologic al Republicii Moldova
Proiecte și parteneri Proiecte: PULMAN, CALIMERA, PHARE
Repertoriului de lucrări, publicaţii şi activităţi ştiinţifice pe anii 2014-2015 CERCETARE ŞI DEZVOLTARE ÎN CADRUL SISTEMULUI NAŢIONAL DE BIBLIOTECI (SNB)
elementul internațional apare, începând cu compartimentul 4 Cercetare și Dezvoltare: zona complementară.
Parteneri: CD a ONU; CD a NATO; Institutul Goethe, București; Asocoația Culturală Pro Bucovina și Basarabia, etc.
componenta internațională în capitolul 5.2 FORURI ŞI REUNIUNI ŞTIINŢIFICE ŞI PRAXIOLOGICE
Parteneri:
Institutul Confucius din Moldova; Universitatea din Berghen, Norvegia; Centrul de Informare Publică a Băncii Mondiale; Centrul de Informare al Uniunii Europene, etc.
Cadrul formativ …. Începând cu 05.11.2014 MC inițiază discuții publice privind proiectul
HG „Cu privire la Instituția publică Centrul de Cercetare și Formare în domeniul Culturii” http://mc.gov.md/ro/content/consultare-publica-proiectului-hotararii-de-guvern-cu-privire-la-institutia-publica-centrul
Termen limită: 19.11.14
Crearea Centrului este prevăzută în Strategia de Dezvoltare a Culturii „Cultura 2020”,
Scop: susținerea dezvoltării competențelor și potențialului oamenilor de cultură prin intermediul procesului de formare continuă profesională și prin dezvoltarea sectorului de cercetare și proiecte
Beneficiarii proiectului: toate segmentele domeniului cultură
Terminologie Ion Stoica, „Proprietate și autoritate în terminologia
infodocumentară”
„Nici o profesie nu-și poate contura cu autoritate perimetrul specific înainte de a-și defini identitatea și profilele terminologice”.
„În spațiun terminologic infodocumentar e nevoie de ordine, de multă ordine”
„...problemele privind terminologia adecvată, construirea logosului determinant al acestei sfere de cunoaștere și de acțiune umană, conturarea identității sale specifice ar trebui să se afle în zona centrală a programelor de cercetare și de cooperare”.
Terminologia de specialitate -problemă paneuopeană Gheorghe Erizanu. eBook: definiții, impozite în UE
Modificări ce țin de activitatea editorială
Secția analiză și studiu parlamentar – a cercetatsituația din câteva țări europene
Termenul ebook nu figurează în legislația din majoritatea țărilor
dicționarul sloven de terminologie din domeniul bibliotecar
Terms Bank (Baza de termeni) din Lituania
Codul cu privire la știință și inovare în Republica Moldova Conține un set de temeni specifici domeniului
cercetare
Capitolul II. Noțiuni și definiții, articolele 4-54
Preluați în Repertoriu...
CADRUL METODOLOGIC pentru evaluarea proiectelor și programelor de cercetare-dezvoltare în Republica Moldova
Elaborare: Institutul de Dezvoltare a Societății Informaționale. Publicat în anul 2013
Glosarul de termini aferenți procesului de evaluare a proiectelor de CDI conține 171 de termeni.
Fiecare termen este însoțit și de echivalentul în limba engleză.
O mare parte de termeni au fost preluați din surse de limbă engleză
majoritatea surselor sunt disponibile online
trimiterea la sursă se face de la termenul propriu zis
Managementul proiectelor
Dicționarul online de terminologie standardizată în domeniul informațional, biblioteconomic și editorial
http://dic.andries.eu/
elaborat și actualizat de Serviciul Dezvoltare în biblioteconomie, BNRM
Studii relevante Studiul sociologic Fişele de raportare a cetăţenilor.
Republica Moldova. Magenta consulting.Institutul de
Politici Publice
Sondajul naţional – Bibliotecile publice şi accesul la informaţie în Republica Moldova. IMAS
Studiul Național de Analiză a Comunității. 2013.IMAS
Sondajul Național 2013 “Percepția, asimilarea și susținerea, de către populație a e-Transformării Guvernării în Republica Moldova”. CBS AXA
„Barometrul de Opinie Publică”( din diverși ani). IPP
Studii internaționale Studiile OCLC Percepţia bibliotecii şi a resurselor
informaţionale(2005, 2010)
Cercetările Centrului Pew de Cercetare a Internetului și a ViețiiAmericanilor
Tendințele IFLA
Topul a zece tendinţe şi probleme în activitatea bibliotecilor din învăţământul superior
Library Services in the Digital Age
Tre library of the future
Percepţiile utilizatorilor privind beneficiile TIC în bibliotecile publice din România. Cercetare paneuropeană. 17 țări din UE
Eurobarometrul cultural
Tendințe privind realizarea cercetărilor cercetările de proporție - realizate de companii, agenții,
organizații independente, nonprofit
OCLC
Centrul de cercetare Pew
Institutul de Marketing și Sondaje (IMAS)
Institutul de politici publice
Magenta consulting
CBS AXA,etc.
STRATEGIEI DE CERCETARE-DEZVOLTARE A REPUBLICII MOLDOVA PÎNĂ ÎN 2020: Obiectivele generale
• Dezvoltarea capacităţilor umane, instituţionale şi de infrastructură
• Definirea şi managementul priorităţilor de cercetare• Dialogul continuu între ştiinţă si societate, diseminarea
cunoştinţelor si implementarea în practică a rezultatelorcercetării
• Internaţionalizarea cercetării, integrarea în spaţiuleuropean de cercetare şi creşterea vizibilităţiiinternaţionale
• Guvernarea domeniului cercetării-dezvoltării în baza unuimodel consensual de administrare, orientat spreperformanţă şi excelenţă
Proiectul strategiei de dezvoltare a bibliotecilor 2020 Asigurarea unui personal de specialitate în
biblioteci (nivel naţional, municipal, oraşenesc şi raional) care să aibă ca obiect al activităţii (trecut în fişa postului) activitatea de cercetare în domeniul biblioteconomic
Identificarea direcţiilor prioritare de cercetare în domeniul biblioteconomic pentru diferite nivele de biblioteci
Elaborarea unui program de cercetare prin colaborare şi cooperare între bibliotecile din ţară