Actul administrativ

-Drept Administrativ European-

Studenţi:

Crivăţ Valentina

Resmeriţă Diana-Eliza

Master Drept European

Grupa 1DE1

1

Iaşi, 2014

1. Noțiune

Administrația publică, ca gen al vieții publice, realizează două categorii de acte juridice:

acte specifice administrației, prin care se obiectivează esența acesteia din punct de vedere al

obiectivului, mijloacelor și regimului (actele administrative și contractele administrative) și acte

prin care administrația se comportă ca orice subiect de drept, în relație cu alte subiecte de drept

( contractele civile), acte emise în regim de drept comun1.

Actul administrativ reprezintă cea mai importantă dintre formele prin care administrația

publică își realizează sarcinile. Terminologia utilizată în doctină nu este uniformă, fiind folosite

noțiunile de „act administrativ”, „act de drept administrativ”, „act de autoritate”, „act

administrativ de autoritate”, toate pentru a desemna aceeași categorie de acte juridice ale

administrației publice. Legislația în vigoare, pornind de la dispozițiile constituționale, folosește

noțiunea de act administrativ, fapt care recomandă utilizarea generală a acestei sintagme, pentru

a asigura o exprimare juridică corectă și univocă2.

În doctrină s-au formulat nenumărate definiții ale actului administrativ. Una din ele

definește acest act ca fiind acea formă juridică principală a activiității organelor administrației

publice, care constă într-o manifestare unilaterală și expresă de voință de a da naștere, a modifica

sau a stinge drepturi și obligații, în realizarea puterii publice, sub controlul principal de legalitate

al instanțelor judecătorești3.

În Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, actul administrativ este actul

unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării

ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice; sunt

asimilate actelor administrative, în sensul respectivei legi, și contractele încheiate de autoritațile

publice care au ca obiect: punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor

de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice.

1 Vergina Vedinaș, Drept administrativ, Ed. Universul Juridic, București, 2012, p. 812 Alexandru-Sorin Ciobanu, Drept administrativ, Partea a II a, Ed. Universul Juridic, București, 2008, p. 26 3 Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, Vol. II, Ed. All Beck, București, 2005, p. 58

2

2. Trăsăturile actului administrativ

Trăsăturile actelor administratice reprezintă acel ansamblu de însușiri care determină

includerea respectivelor acte în categoria actelor juridice și în mod concomitent le diferențiază de

alte specii de acte juridice aparținând diverselor ramuri de drept4.

Anumite elemente comune, cu unele diferențe nesemnificative de formulare, elemente

esențiale însă pentru delimitarea actelor administrative de celelalte acte juridice ale autorităților

administrației publice, precum și de operațiunile administrative ale acestora, se regăsesc la toți

autorii, și anume: sunt acte juridice, sunt manifestări unilaterale de voință, sunt emise în

realizarea puterii publice5.

2.1. Actul administrativ este forma juridică principală a activității autorităților

administrației publice

Prin această caracteristică se scoate în evidență faptul că actul juridic nu este singura

formă juridică prin care lucrează administrația, dar este forma juridică cea mai importantă.

Rezultă că acest caracter deosebește actul administrativ de toate celelalte acte juridice

sau nejuridice, realizate de organele administrației de stat, dar care nu fac parte din administrația

de stat, și anume: contractele, actele juridice unilaterale care nu sunt emise în realizarea puterii

de stat, operațiunile tehnice de administrație și operațiunile direct productive6.

Potrivit unei poziții general admise, ponderea actelor administrative în sfera formelor de

activitate ale administrației publice sporește pe măsură ce urcăm în ierarhia sistemului

organizării administrației publice. Astfel, în timp ce lastructurile de la baza sistemului au o

pondere mai mare operațiunile și faptele materiale, pe măsură ce urcăm spre vârful organizării

(Președinte și Guvern) ponderea acestora scade în favoarea actelor administrative7.

2.2. Actul administrativ reprezintă o voință unilaterală

4 Ioan Santai, Drept administrativ și știința administrației, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 2008, p. 275 Antonie Iorgovan, op.cit., p. 266 Vergina Vedinaș, op. cit., p. 927 Dana Apostol Tofan, Drept administrativ, Vol II, Ed. C. H. Beck, București, 2009, p. 15

3

Caracteristica principală a manifestării de voință din actele administrative este

unilateralitatea acesteia. Caracterul unilateral presupune faptul că actul administrativ este emis

fără participarea sau consimțământul subiectelor de drept cărora le este destinat sau cu privire la

care generează drepturi sau obligații.

Actul administrativ apare ca exteriorizarea voinței interne a unei structuri administrative

de a produce în mod direct efecte juridice, ea trebuind să fie expresă, neîndoielnică în a schimba

ceva din ordinea juridică existentă până în momentul manifestării ei.

Așadar, un act administrativ nu poate cuprinde o rugăminte, o părere, o constatare sau

expresia unui sentiment, ci numai o voință ce trebuie să aibă drept scop producerea în mod direct

de anumite efecte juridice și să se manifeste printr-un fapt material pentru a putea fi cunoscută8.

Deși acest caracter al actului administrativ pare destul de clar, în literatura juridică au fost

mai multe discuțiiîn legătură cu existența unor categorii de acte administrative. Este vorba de

acte administrative la care manifestearea unilaterală de voință juridică nu este pregnant

conturată.

O primă categorie o reprezintă actele administrative adoptate cu participarea mai

multor persoane. Distingem situația foarte întâlnită în care participanții sunt persoane fizice

având în vedere că autoritățile administrative sunt, în cea mai mare parte structuri colegiale.

A doua situație este aceea când, la emiterea unui act administrativ, participă mai

multe persoane juridice, în general două sau mai multe autorități administrative.

Problema care se pune este dacă și în aceste situații mai suntem sau nu în prezența

caracterului unilateral al manifestării de voință juridică.

Ceea ce conferă actului administrativ acest caracter, nu este numărul de persoane implicat

în emiterea actului. Actul este unilateral nu pentru că este opera unei singure persoane ori a unui

singur organ, ci pentru că el degajă o singură voință juridică.

În doctrina de specialitate se mai adaugă acestor situații și cea în care actul administrativ

este emis cu acordul prealabil al persoanei vizate, precum ordinul de delegare sau de detașare a

persoanei fizice9.

Și în acestă situație ne aflăm tot în prezența unui act unilateral deoarece există o singură

manifestare de voință îm joc, cea a organului administrației publice. Un argument în plus este

8 Dana Apostol Tofan, op. cit., p. 169 Vergina Vedinaș, op.cit., p. 93

4

acela că în cazul renunțării beneficiarului la acest act, pentru ca efectele juridice să înceteze, este

obligatoriu ca organul emitent să emită un act de retractare.

2.3. Actul administrativ este emis numai în realizarea puterii publice

Actul administrativ concretizează voința autorității administrative ca subiect de drept

învestit cu putere publică. Regimul de putere publică justifică obligativitatea actelor

administrative și executarea lor din oficiu, în sensul că nu mai este nevoie de o învestire

suplimentară cu formulă executorie.

2.4. Actul administrativ are un regim juridic specific, în centrul căruia se află

Legea contenciosului administrativ

Această trăsătură permite diferențierea actului administrativ emis în principal de

autoritățile administrației publice, de actele de autoritate specifice altor categorii de autorități

publice.

Indiferent cum privim administrația în sfera activității publice, ca scop sau ca mijloc, ea

nu este singura activitate politico-statală iar actul administrativ nu este singurul act de autoritate,

dar este singurul act de autoritate atacat în contenciosul administrativ. Chiar și actele

administrative care nu pot forma obiectul unei acțiuni, fiind exceptate, au un atare statut pentru

că tot Legea contenciosului administrativ îl prevede10.

2.5. Actul administrativ produce efecte juridice de o anumită forță, adică dă

naștere, modifică sau stinge drepturi și obligații corelative

Din această trăsătură reiese mai ales faptul că actul administrativ este o categorie de acte

juridice. Noțiunea de act juridic evocă acele manifestări de voință făcute în scopul de a produce

efecte juridice, a căror realizare este garantată prin forța de constrângere a statului, în condițiile

prevăzute de normele în vigoare.

3. Clasificarea actelor administrative

10 Antonie Iorgovan, op. cit., p. 37

5

Actele administrative prezintă o mare varietate, ținând seama de diversitatea de situații și

de relații sociale în care sunt angajate organele administrației publice. În funcție de mai multe

criterii, actele administrative pot fi grupate în mai multe categorii.

În funcție de sfera efectelor juridice, actele administrative se împart în acte normative

și acte individuale11.

Actele normative conțin norme juridice, adică reguli de conduită obligatorii, generale și

impersonale, care se adresează unui număr nedeterminat de persoane, de exemplu, obligația de

traversare a străzii numai prin locurile marcate, regulă obligatorie pentru orice cetățean.

Ce exemplu de acte normative, se pot da hotărârile normativr ale Guvernului, ale

consiliilor județene sau locale, etc.

Gradul de generalitate diferă. Astfel, unele norme privesc pe orice persoană aflată în țară,

indiferent de cetățenie, de exemplu, regulile privind circulația pe drumurile publice. Alte norme

se adresează numai cetățenilor români, de exemplu, normele care se aplică în cazul exercitării

drepturilor electorale, în timp ce altele privesc categorii determinate de persoane, cum sunt

normele care se aplică personalului medico-sanitar, personalului didactic, etc.

Actele administrative individuale conțin reguli de conduită pentru o anumită persoană

sau pentru un grup determinat de persoane, de exemplu, o înștiințare pentru plata unei amenzi

contravenționale, ori o autorizație pentru construcția unui imobil.

Importanța acestei clasificări constă în aceea că niciodată actele individuale nu pot

încălca actele normative. Astfel, o autorizație de construcție, care este un act individual, nu poate

încălca prevederile actelor normative în domeniul construcțiilor.

Aplicând criteriul sferei efectelor juridice pe care le produc, actele administrative mai

pot fi clasificate în acte normative interne, care produc efecte în interiorul organului emitent, de

pildă, regulamentele de ordine interioară, și acte cu efecte externecare produc efectejuridice în

afara organului emitent, față de alte organe de stat, organizații nestatale sau persoane fizice.

În funcție de conținutul lor, actele individuale se împart în12:

Acte prin care se stabilesc drepturi sau obligații determinte pentru subiecții cărora

li se adresează. Exemplul clasic este oferit de autorizația de construcție care conferă un drept

bine determinat unei persoane;

11 Dumitru Brezoianu, Mariana Oprican, Administrația publică în România, Ed. C.H. Beck, București, 2008, p. 7312 Emil Bălan, Instituții administrative, Ed. C.H. Beck, București, 2008, p. 155

6

Acte prin care se conferă un statut personal beneficiarilor. Așa este cazul diplomei

universitare;

Acte administrative de sancționare. Acestea instituie constrângerea de stat sub

forma sancțiunii și presupune o constatare a situației de fapt și o apreciere asupra vinovăției

contravenientului, consemnată, de regulă, într-un înscris;

Acte administrative jurisdicționale. Acestea sunt acte individuale, emise de

organe ale administrației publice, care au competența, special atribuită, de a soluționa anumite

litigii juridice. Procedura folosită pentru emiterea acestor acte este deosebită de aceea a actelor

administrative obișnuite, ea presupunând participarea părților și manifestarea principiului

contradictorialității în dezbaterea care precede emiterea actelor administrative de jurisdicție.

Organul emitent al actului de jurisdicție este independent în darea soluției față de părți și de orice

altă persoană sau instituție iar actul, prin specificul său de soluționare a unui litigiu, se bucură de

stabilitatea specifică autorității de lucru judecat.

Actele normative se diferențiază și în funcție de organul de la care emană13:

Președintele României emite decrete care pot fi normative sau individuale;

Guvernul emite ordonanțe, care au caracter normativ, și hotărâri care pot fi atât

normative cât și individuale;

Miniștrii și conducătorii altor organe centrale de specialitate emit instrucțiuni,

care au caracter normativ și ordine, cu caracter normativ sau individual;

Consiliile județene și locale adoptă hotărâri normative sau individuale;

Președinții Consiliilor județene emit dispoziții cu caracter individual;

Prefecții emit ordine, normative sau individuale;

Primarul emite dispoziții cu caracter normativ sau individual.

În raport cu natura efectelor juridice pe care le produc, acteleadministrative se

clasifică în14:

Acte constitutive de drepturi și obligații, adică acte care dau naștere, modifică

sau sting drepturi și obligații juridice, de pildă, permisul de conducere auto, o autorizație pentru

practicarea unei meserii, etc.;

13 Gheorghe Zaharia, Odette Budeanu-Zaharia, Tudor Budeanu, Tudor Alexandru Chiuariu, Tratat de drept administrativ român, Ed. Junimea, Iași, 2001, p. 333 14 Dumitru Brezoianu, Mariana Oprican, op.cit., p. 74

7

Acte declarative de drepturi- sunt acele acte care confirmă, certifică o anumită

calitate a unei persoane sau o anumită situație juridică, cum sunt actele de identitate, legitimațiile

de serviciu, pașapoartele, etc. Deși aceste acte nu dau naștere, nu modifică și nu desființează

drepturi și obligații juridice prin ele însele, ele prezintă o deosebită însemnătate, întrucât

drepturile aferente calității sau situației pe care o certifică, nu pot fi exercitate fără astfel de acte;

Actele recognitive de drepturi recunosc drepturi preexistente emiterii lor, în

cadrul soluționării unor litigii juridice, de exemplu, actele organelor administrative cu atribuții

jurisdicționale, obiectul litigiului fiind încălcat anterior;

Acte administrative sancționatorii, prin care se aplică sancțiuni administrative,

de exemplu un proces verbal de constatare a unei contravenții și de aplicare a sancțiunii

corespunzătoare;

Actele administrative de anulare a altor acte administrative pentru ilegalitatea

acestora sau pentru neoportunitatea lor.

În raport cu efectele juridice în spațiu, distingem între:

Acte cu aplicare generală, pe întreg teritoriul țării. Aceste acte sunt emise de

organele centrale ale administrației publice;

Acte cu aplicare locală, în unitățile administrativ-teritoriale în care își desfășoară

activitatea organul emitent.

Actele emise de organul cu competență teritorială mai restrânsă trebuie să nu încalce

actele organelor cu competență teritorială mai largă.

După domeniile de activitate în care se aplică, actele administrative se împart în:

Acte de administrație generală cu aplicare în toate domeniile de activitate

(actele Guvernului);

Acte de administrație specială cu aplicare numai în anumite domenii sau

sectoare de activitate (actele ministerelor).

Această clasificare a actelor administrative corespunde împărțirii organelor administrației

publice în raport cu competența materială a acestora, în organe cu competență materială generală

și organe cu competență materiașă restrânsă sau de specialitate. Trebuie precizat faptul că

organele cu competență materială generală pot să emită și acte de administrație specială iar actele

de administrație specială trebuie să fie conforme cu actele de administrație generală.

8

4. Condițiile de valabilitate a actelor administrative

Pentru ca actul administrativ să fie legal, el trebuie, în primul rând, să fie emis de către

organul administrativ competent, adică de organul căruia legea îi conferă dreptul și totodată,

în anumite cazuri, obligația de a emite acel act administrativ. De exemplu, un act de repartizare a

unui spațiu locativ emis de un inspectorat școlar nu este valabil sub aspect juridic.

Pe lângă faptul că actul trebuie emis de organul competent, el trebuie emis și de

funcționarul competent din cadrul acelui organ, adică de funcționarul care are atribuția legală

de a emite acel act.

Există situații în care funcționarii emit acte administrative fără a avea competența legală

de a face acest lucru. De regulă, aceste acte administrative nu sunt valabile și nu produc efectele

juridice pe care legea le prevede. Având în vedere că de cele mai multe ori persoanele care se

adresează organelor administrației publice nu au posibilitatea să cunoască dacă funcționarul este

sau nu competent să emită actul, uneori se impune necesitatea ocrotirii intereselor acestor

persoane. Prin urmare, în unele situații, actele emise și activitățile desfășurate de către

funcționarii de fapt sunt considerate ca fiind valabile din punct de vedere juridic.

De exemplu, actele de stare civilă întocmite de o persoană care a exercitat în mod public

atribuția de ofițer de stare civilă, cu respectarea prevederilor legale, sunt valabile, chiar dacă acea

persoană nu avea în realitate această calitate.

O altă condiție de valabilitate a actului administrativ se referă la obligativitatea ca

acesta să fie conform cu dispozițiile constituționale, cu legile adoptate de Parlament și cu

celelalte acte normative cu o forță juridică superioară actului adoptat15.

Totodată, actul administrativ trebuie să fie oportun. Prin oportunitate, doctrina înțelege

realizarea sarcinilor și atribuțiilor legale în termen optim, cu cheltuieli minime de resurse

materiale și spirituale, dar cu eficiență cât mai mare, precum și alegerea celor mai potrivite

mijloace pentru realizarea scopului legii, în funcție de anumite criterii de referință cum ar fi:

specificitatea condițiilor de muncă într-o anumită zonă, valorile cutumiare existente, nevoile

reale ale unei anumite unități administrativ teritoriale, mijloacele pe care le implică aplicarea

unui act administrativ, etc16.15 Antonie Iorgovan, op.cit., p. 5116 Alexandru-Sorin Ciobanu, Florin Coman- Kund, Drept administrativ, Ed. Universul Juridic, București, 2007, p.45

9

În esență, oportunitatea se raportează mai ales la: momentul adoptării actului

administrativ, locul și condițiile concrete în care urmează să se aplice, conformitatea cu scopul

legii, mijloacele, durata, calitatea vieții și interesul public17.

Tot pentru valabilitatea actelor administrative, se impune respectarea condițiilor de

formă și de procedură prevăzute de lege pentru emiterea lor.

În ceea ce privește forma lor, acestea pot fi scrise, orale și implicite, adică nerezolvarea

în termenul stabilit de lege a unei cereri adresate unui organ al administrației publice.

Majoritatea actelor normative se prezintă în formă scrisă datorită avantajelor pe care

aceasta le presupune: cunoașterea exactă a conținutului actului administrativ, mijloc de probă,

facilitatea exercitării controlului de legalitate. De cele mai multe ori, forma scrisă este prevăzută

ca o cerință ad validitatem.

Din punct de vedere al formei scrise, actul administrativ trebuie să cuprindă: denumirea

organului care l-a adoptat sau emis, data adoptării sau emiterii, data intrării în vigoare, dacă

aceasta este alta decât cea a publicării- în cazul actelor normative sau a comunicării- în cazul

celor individuale, semnătura persoanei de la care emană, sigiliul organului respectiv și numărul

sub care a fost adoptat sau emis. Lipsa acestor elemente sau numai a unora dintre ele poate

afecta existența actului sau poate conduce la nulitatea lui, după caz.

Forma orală a actelor administrative este utilizată, de regulă, în caz de urgență, când

pentru desfășurarea anumitor acțiuni în timpul oportun, nu mai este posibilă emiterea unui act

scris, întrucât prin aceasta s-ar întârzia prea mult acțiunea respectivă care trebuie înfăptuită

imediat. De obicei, actele administrative orale se prezintă sub forma unei note telefonice sau a

unei dispoziții verbale pe care un funcționar o transmite altui funcționar18.

În reglementarea Legii contenciosului administrativ tăcerea autorității administrative este

socotită ca refuz de a rezolva favorabil cererea ce i-a fost adresată, refuz care, ca și un act

administrativ, poate fi atacat în fața instanței de contencios administrativ. Potrivit prevederilor

art. 2 alin. (2) din lege, nesoluționarea unei cereri în termenul prevăzut de lege este asimilată

unui act administrativ, ceea ce explică faptul că nesoluționarea lui poate fi atacată în justiție, ca și

actul administrativ.

5. Procedura emiterii/adoptării actelor administrative17 Antonie Iorgovan, op. cit., p. 5018 Dumitru Brezoianu, Mariana Oprican, op.cit., p. 81

10

Adoptarea actelor administrative presupune, de cele mai multe ori, parcurgerea unei

proceduri care cuprinde o serie de etape: forme procedurale anterioare emiterii actului, forme

procedurale concomitente cu emiterea actului administrativ și forme procedurale ulterioare

emiterii actului.

Condițiile procedurale anterioare sunt: avizarea, obținerea acordului prevăzut de lege

din partea altui organ, întocmirea unor rapoarte sau a altor acte de inițiere a actelor

administrative.

Avizele reprezintă puncte de vedere fundamentate, pe care organul care vrea să emită un

act le cere altui organ, compartiment sau funcționar. Avizele pot fi: consultative, facultative și

conforme.

Avizele facultative se caracterizează prin aceea că organul care emite actul este liber să

ceară un aviz, iar dacă l-a cerut, este liber să se conformeze sau nu acestuia.

Avizele consultative sunt acelea în cazul cărora organul emitent este obligat să ceară

avizul, dar nu este obligat să se conformeze acestuia.

Avizele conforme trebuie cerute de organul care vrea să emită un act administrativ, iar

opiniile pe care le conțin sunt obligatorii. Avizul conform, deși trebuie cerut și respectat, nu este

totuși un act administrativ, pentru că nu are caracter executoriu, organul care l-a cerut, dacă nu

este de acord cu conținutul avizului, având posibilitatea de a nu emite actul. Avizul conform nu

obligă la emiterea actului.

Acordul prealabil reprezintă acceptul pe care îl dă un organ public altui organ public, în

vederea emiterii de către cel din urmă a unui act administrativ. Acordul este o manifestare de

voință unilaterală care face corp comun cu actul adoptat dar nu produce efecte juridice prin el

însuși. Totodată, nu poate fi atacat în mod distinct pe calea acțiunii în contencios administrativ,

ci doar odată cu actul administrativ pe care îl fundamentează.

Cele mai importante condiții procedurale concomitente sunt: cvorumul, majoritatea

cerută de lege pentru adoptarea unui act și motivarea. Aceste condiții se regăsesc, cu precădere,

în cazul organelor colegiale și vizează funcționarea legală și adoptarea de acte juridice de către

acestea.

Cvorumul reprezintă majoritatea cerută de lege pentru întrunirea valabilă a unui organ

colegial (Guvern, consiliu local, consiliu județean, etc.).

11

Majoritatea cerută pentru adoptarea unui anumit act, poate fi: simplă (jumătate plus unu

din numărul celor prezenți), absolută (jumătate plus unu din numărul total al membrilor

organului colegial) și calificată (un număr mai mare de votanți decât cel care constituie

majoritatea absolută- de regulă este vorba de 2/3 sau ¾ din numărul componenților organului

colegial).

Motivarea actelor administrative reprezintă o cerință care trebuie respectată de emitent

în funcție de tipul actului actului administrativ-individual sau normativ.

Proiectele de acte administrative normative trebuie motivate prin „note de fundamentare”

sau prin „referate de aprobare”.

Pentru actele administrative cu caracter individual, obligativitatea motivării atât în fapt

cât și în drept este de necontestat în privința actelor administrativ-jurisdicționale și a celor

sancționatorii. Pentru celelalte categorii de acte administrative individuale, doctrina și

jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție se pronunță în mod constant în sensul necesității

motivării acestora atât în drept cât și în fapt, indiferent dacă legea prevede sau nu expres această

obligație, fiind dat ca argument, printre altele și existența dreptului la informație prevăzut de art.

31 din Constituție.

În privința condițiilor procedurale posterioare emiterii actelor administrative, cele mai

frecvente sunt: aprobarea, confirmarea, comunicarea sau publicarea.

Aprobarea reprezintă o manifestare de voință a unui organ superior, prin care acesta se

declară de acord cu un act emis deja de un organ inferior, care, fără această manifestare de voință

posterioară lui, nu ar produce, conform legii, efecte juridice. Aprobarea nu adaugă nimic la

efectele juridice ale actului aprobat, doar că nu se poate trece la executarea lui înainte de

aprobare19.

În doctrină mai sunt analizate și aprobările substitutive (aprobarea de către un organ

ierarhic superior a unui act prin care organul ierarhic inferior a acționat în domenii ce țineau de

competența primului), respectiv aprobările improprii (aprobarea unei cereri/propuneri adresate

de subiectele de drept interesate unor organe administrative, având ca efect emiterea/adoptarea

unui act administrativ- este cazul diverselor autorizații, licențe, permise, etc.)20.

Publicarea și comunicarea reprezintă modalități de aducere la cunoștința celor interesați

a conținutului actului juridic. 19 Gheorghe Zaharia, Odette Budeanu-Zaharia, Tudor Budeanu, Tudor Alexandru Chiuariu, op.cit., p. 33720 Alexandru-Sorin Ciobanu, Florin Coman- Kund, op. cit., p. 52

12

În ceea ce privește publicarea, este asimilat acesteia orice mijloc de publicitate care

permite cunoașterea conținutului actului, cum ar fi afișarea conținutului la sediul consiliului

local.

Actele individuale se comunică celor interesați. Potrivit art. 50 din Legea 215/2001,

hotărârile consiliului local cu caracter normativ devin obligatorii de la data aducerii lor la

cunoștința publică, iar cele individuale, de la data comunicării.

6. Forța juridică și efectele actelor administrative

La baza efectelor juridice pe care le produc actele administrative stă prezumția că acestea

au fost emise cu respectarea tuturor condițiilor impuse de lege, prezumție care îmbracă 3

dimensiuni:

prezumția de legalitate- prin care este subînțeleasă condiția actului administrativ

de a corespunde cu prevederile Constituției și ale celorlalte acte juridice cu forță juridică

superioară;

prezumția de autenticitate- acea trăsătură care prezumă condiția actului

administrativ de a fi emis de organul menționat prin forma sa exterioară;

prezumția de veridicitate- potrivit căreia actul administrativ este presupus a

corespunde adevărului.

Aceste prezumții sunt relative, putând fi combătute de persoana vătămată, căreia îi revine

sarcina de a face probatoriul necesar în acest sens.

Forța juridică a actelor administrative depinde de locul organului emitent în structura

administrației publice, de natura organului emitent, din punct de vedere al caracterului și al

competenței sale și de categoria actelor-individuale sau normative.

Actul administrativ constituie el însuși titlu executoriu. De aici derivă principiul

executio ex officio care îl guvernează și care semnifică că se poate trece la executarea sa fără a

mai fi necesară o învestire suplimentară cu formulă executorie21.

Principiul executării din oficiu a actelor administrative, ca orice principiu, admite

existența anumitor excepții, în cazurile prevăzute expres de lege. În principal, aceste excepții

vizează actele administrative care nu dau naștere la raporturi de drept administrativ, ci la

raporturi de drept civil, de dreptul municii. O asemenea excepție, mai precis o întrerupere

21 Vergina Vedinaș, op.cit., p. 98

13

temporară a posibilității executării din oficiu o reprezintă și suspendarea, aspect la care vom

reveni într-un paragraf ulterior22.

6.1. Momentul din care se produc efectele juridice ale unui act administrativ

Pentru organul emitent, actul administrativ începe să producă efecte juridice chiar din

momentul adoptării/emiterii, în sensul că acesta are obligația de a-l aduce la cunoștința publică

sau, după caz, de a-l comunica celor interesați, respectiv obligația de a nu îl modifica sau abroga

decât prin parcurgerea procedurii prevăzute de lege23.

Pentru celelalte subiecte de drept, actele cu caracter individual produc efecte juridice

din momentul comunicării lor, cu excepția hotărârilor Guvernului și a decretelor Președintelui

României, care trebuie publicate în Monitorul Oficial al României, sub sancțiunea inexistenței iar

actele cu caracter normativ produc efecte juridice din momentul aducerii lor la cunoștința

publică, prin modalitățile prevăzute de lege.

De regulă, actele administrative produc efecte juridice pentru viitor, din momentul în care

au fost aduse la cunoștință, în formele prevăzute de lege. Există însă și excepții de la această

regulă și anume:

actele administrative care produc efecte retroactive: actele declarative sau

recognitive, cum ar fi: certificatele de naștere, de deces, etc;

actele administrative care produc efecte la o dată ulterioară aducerii lor al

cunoștință, fie datorită stabilirii în cuprinsul lor a unei date ulterioare exprese fie prin chiar

efectul legii.

6.2. Întinderea efectelor juridice produse de actul administrativ

Actele administrative cu caracter normativ sunt apte, în principiu, de a produce toate

categoriile de efecte juridice, atât pentru dreptul administrativ cât și pentru celelalte ramuri de

drept, fiind și izvoare de drept.

Actele administrative cu caracter individual dau naștere, de principiu, la raporturi de

drept administrativ, dar și la alte categorii de raporturi ( de exemplu, de dreptul familiei, în cazul

actelor de stare civilă).

22 Antonie Iorgovan, op. cit., p. 6723 Vergina Vedinaș, op.cit., p. 99

14

6.3. Încetarea efectelor juridice produse de actul administrativ

Actele administrative produc efecte juridice până în momentul scoaterii lor din vigoare,

care, de regulă, se face de către organul emitent, de organul ierarhic superior, ori de instanțele

judecătorești. În speță, este vorba de retractare, revocare sau, după caz, anulare sau abrogare.

Actele administrative își încetează efectele și prin expirarea termenului pentru care a fost

emis și prin decesul beneficiarului.

Renunțarea beneficiarului dreptului conferit de actul administrativ nu este de natură să

ducă la încetarea acestuia. De vreme ce actul administrativ este o manifestare unilaterală de

voință, el având acest caracter chiar și atunci când este emis la cerere, este logic ca voința

beneficiarului actului să nu aibă nici o relevanță asupra încetării efectelor acestuia. În consecință,

dacă o persoană renunță la beneficiul actului administrativ, pentru ca acesta să înceteze a mai

produce efecte juridice, e necesar să fie revocat de organul emitent ori de organul superior24.

7. Anularea actului administrativ

Anularea actului administrativ reprezintă operațiunea juridică prin intermediul căreia

actul se desființează, încetând astfel pentru trecut efectele sale juridice. Doctrina a definit-o ca

fiind sancțiunea juridică care afectează efectele unui act care a fost emis sau adoptat cu

încălcarea condițiilor de formă, de fond sau de procedură stabilite de lege pentru validitatea sa.

Un aspect esențial al regimului juridic al acestei sancțiuni este faptul că ea este dispusă de un alt

organ decât cel care a emis actul, respectiv organul ierarhic superior sau instanța de judecată. În

cazul actelor emise de autorități care nu se subordonează ierarhic altora,anularea nu va fi dispusă

decât de instanța de judecată25.

Nulitatea relativă sancționează nerespectarea, la încheierea actului, a unei norme care

ocrotește interesul individual iar nulitatea absolută sancționează nerespectarea, la încheierea

actului juridic, a unei norme de interes general.

Vorbim de nulitate totală atunci când un act juridic este desființat în totalitatea sa și de

nulitate parțială atunci când se desființează doar o parte a actului, celelalte părți producând efecte

în continuare.

24 Antonie Iorgovan, op. cit., p. 6925 Vergina Vedinaș, op.cit., p. 124

15

Anularea produce efecte juridice ex tunc¸ pentru trecut așa că actul va fi desființat ca și

când nu ar fi existat. Dacă anularea intervine pentru motive de inopotunitate, atunci nulitatea își

va produce efecte ex nunc.

Totodată, trebuie precizat faptul că anularea unui act administratov atrage după sine

anularea tuturor actelor a căror existență este condiționată de legalitatea actului anulat.

8. Revocarea actelor administrative

Revocarea reprezintă operațiunea juridică prin care organul emitent sau organul ierarhic

superior desființează un act administrativ. Cauza revocării poate fi ilegalitatea sau

inoportunitatea actului administrativ. Revocarea duce la încetarea definitivă a efectelor actului

administrativ.

Constituie excepții de la principiul revocabilității actului administrativ următoarele

categorii de acte:

Actele administrative jurisdicționale- irevocabilitatea acestor acte se datorează

stabilității care le este conferită pentru că soluționează litigii cu putere de lucru judecat;

Actele administrative de sancționare-potrivit Legii nr. 32/1968, actele

administrative de sancționare nu pot fi revocate nici de organul emitent și nici de organul

superior după o procedură administrativă ci numai anulate sau reformate de organul

jurisdicțional competent;

Actele administrative pe baza cărora s-au născut raporturi juridice civile, de

muncă sau procesuale. Astfel, dacă pe baza autorizației de înstrăinare se încheie un contract de

vânzare cumpărare, actul administrativ devine irevocabil din momentul nașterii raportului

contractual;

Actele care au generat drepturi subiective garantate de lege sub aspectul

stabilității-certificate de naștere, diplome de absolvire, permise, etc.

Actele administrative executate material-acestea sunt irevocabile deoarece

revocarea lor nu ar duce la restabilirea situației materiale anterioare. Nu intră în această categorie

actele prin care se realizează acțiuni cu caracter de continuitate, nici actele care presupun o

activitate exercitată succesiv (de exemplu, eutorizașia de exercitare a unei meserii)26.

26 Gheorghe Zaharia, Odette Budeanu-Zaharia, Tudor Budeanu, Tudor Alexandru Chiuariu, op.cit., p. 341

16

9. Inexistența actului administrativ

Inexistența este o sancțiune specifică a actului administrativ, care intervine atunci când

viciile de legalitate care afectează actul sunt atât de grave, de fundamentale, încât conștientizarea

lor nu este o problemă pentru nici un subiect de drept.

Valorificând tezele de referință ale doctrinei, se desprind următoarele dimensiuni ale

regimului juridic al actelor inexistente27:

a) actele inexistente nu se mai bucură de prezumția de legalitate a actului

administrativ;

b) subiectele de drept destinatare ale actului sau care cad sub incidența lui au dreptul

de a se prevala de inexistența actului și deci de a refuza îndeplinirea obligațiilor care rezultă din

act;

c) actul nu mai constituie titlu executoriu;

d) în actualul sistem constituțional, institușia inexistenței a devenit de rang

constituțional.

Exemplu: actul administrativ emis în baza unei legi abrogate nu există.

10. Suspendarea actelor administrative

Suspendarea executării actelor administrative reprezintă întreruperea vremelincă a

producerii de efecte juridice de către un act administrativ. Suspendarea are caracter de excepție și

se dispune numai în cazuri bine întemeiate și constituie o garanție a legalității și a respectării

drepturilor subiective și intereselor legitime ale persoanelor. Totodată, suspendarea poate să

intervină numai după intrarea în vigoare a actului și poate fi dispusă de organul competent,

potrivit legii sau direct în baza legii.

Asigurarea legalității impune, în anumite cazuri, necesitatea suspendării executării actelor

administrative, pentru a nu se ajunge la încălcarea legii, prin aceea că se dă posibilitatea

organului competent să verifice, înainte de a-l pune în executare, în ce măsură acel act

administrativ este sau nu conform legii.

Suspendarea executării unui act administrativ poate avea mai multe cauze:

a) legalitatea actului este contestată;

27 Vergina Vedinaș, op.cit., p. 127

17

b) deși actul este legal, aplicarea lui nu este oportună, datorită unor cauze cu caracter

temporar;

c) necesitatea aplicării suspendării în cazul unor abateri de la lege, până la reintrarea

în legalitate- de exemplu, suspendarea autorizației de exercitare a unei profesii;

În unele cazuri, suspendarea operează în virtutea legii. Astfel, contestațiile împotriva

proceselor verbale de aplicare a unei sancțiuni contravenționale au ca efect suspendarea

executării sancțiunii.

Pot dispune suspedarea: organul emitent, organul superior celui emitent și alte organe de

stat dar numai în baza unor prevederi exprese ale legii (de exemplu, instanțele judecătorești)28.

11. Actele administrative la nivelul Uniunii Europene

La nivelul Uniunii Europene încă nu există o reglementare de ansamblu a actelor

administrative.

În ceea ce privește actele administrative unilaterale, acestea emană de la instituții ale

Uniunii Europene, în temeiul puterii cu care au fost învestite, pe baza și în vederea executării

tratatelor,a regulamentelor și a directivelor. De asemenea, aceste organisme pot emite subiective,

adică acte administrative individuale, care fac aplicarea individuală a unei norme generale29.

Deciziile, adoptate de Comisie sau Consiliu, izvoare ale dreptului comunitar derivat, sunt

considerate acte administrative individuale ale Uniunii Europene. Rolul deciziei este, în

principal, de a aplica dispozițiile tratatelor la situații particulare. Decizia este însoțită întotdeauna

de o directivă care, spre deosebire de aceasta din urmă, este obligatorie în toate elementele sale

adică atât în ceea ce privește rezultatul de atins cât și în ceea ce privește modalitățile de atingere

a rezultatului. Prin decizie, unuia sau mai multor state li se pot stabili anumite obiective de atins.

Echivalente actelor administrative cu caracter normativ din legislația națională, sunt

regulamentele de executare adoptate de Consiliu sau de Comisie.

Procedura de elaborare a actelor administrative la nivelul Uniunii Europene este stabilită

de tratatele constitutive și de interpretările Curții Europene de Justiție și nu este lăsată la

dispoziția statelor membre sau a instituțiilor Uniunii.

28 Dumitru Brezoianu, Mariana Oprican, op.cit., p. 9029 Cristian Dumitrescu, Maria Haida Sărăcăcianu, Actul administrativ și Uniunea Europeană, Ed. Sitech, Craiova, 2012, p. 18

18

Ca și în dreptul intern, actul administrativ trebuie motivat pentru ca destinatarii să poată

înțelege rațiunea emiterii actului administrativ.

Dreptul administrativ european consacră principiul intangibilității, principiu esențial

pentru securitatea și stabilitatea situațiilor juridice din ordinea comunitară, care presupune două

lucruri si anume:

actul notificat sau publicat reflectă fidel voința autorității competente;

actul va putea fi modificat doar cu respectarea strictă a regulilor de competență și

de procedură.

Totodată, actelor administrative li se aplică prezumția de validitate, ceea ce înseamnă că

subiectele de drept comunitar au obligația de a recunoaște deplina eficacitate a actelor

instituțiilor comunitare atâta timp cât nevaliditatea lor nu a fost stabilită de Ccurtea Europeană de

Justiție și de a respecta forța executorie a actelor atâta timp cât Curtea nu a decis amânarea

execuției lor30.

Ca și în dreptul național, actele administrative cu caracter individual sunt notificate

destinatarilor și produc efecte de la data notificării lor. Actele administrative cu caracter

normativ se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și intră în vigoare la data prevăzută

în textul lor sau, în absența acesteia, în a douăzecea zi de la publicare.

12. Concluzii

Actul administrativ ocupă locul central în cadrul formelor concrete de realizare a

activității administrației publice, ajutând la îndeplinirea misiunii Administrației Publice și anume

la satisfacerea intereselor publice. Având în vedere finalitatea lor, este absolut necesar ca

autoritățile de la care emană să respecte în totalitate condițiile impuse de lege și să îi acorde

actului administrativ importanța cuvenită.

Bibliografie

1) Apostol Tofan Dana, Drept administrativ, Vol II, Ed. C. H. Beck, București, 2009;

2) Bălan Emil, Instituții administrative, Ed. C.H. Beck, București, 2008;

30 Cristian Dumitrescu, Maria Haida Sărăcăcianu, op. cit., p. 20

19

3) Brezoianu Dumitru, Oprican Mariana, Administrația publică în România, Ed. C.H. Beck,

București, 2008;

4) Ciobanu Alexandru-Sorin, Drept administrativ, Partea a II a, Ed. Universul Juridic,

București, 2008;

5) Ciobanu Alexandru-Sorin, Coman-Kund Florin, Drept administrativ, Ed. Universul

Juridic, București, 2007;

6) Dumitrescu Cristian, Haida Sărăcăcianu Maria, Actul administrativ și Uniunea

Europeană, Ed. Sitech, Craiova, 2012;

7) Fodor Elena-Mihaela, Drept administrativ, Cluj- Napoca, 2008;

8) Iorgovan Antonie, Tratat de drept administrativ, Vol. II, Ed. All Beck, București, 2005;

9) Lazăr Rozalia-Ana, Legalitatea actului administrativ, Ed. All Beck, București, 2004;

10) Podaru Ovidiu, Drept administrativ, Ed. Hamangiu, București, 2010;

11) Santai Ioan, Drept administrativ și știința administrației, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca,

2008;

12) Zaharia Gheorghe, Budeanu-Zaharia Odette, Budeanu Tudor, Chiuariu Tudor Alexandru,

Tratat de drept administrativ român, Ed. Junimea, Iași, 2001;

13) Vedinaș Vergina, Drept administrativ, Ed. Universul Juridic, București, 2012;

20