ad astra 18

AD ASTRA Revistă de cultură şi educație

Anul IX, Nr. 18 - mai 2008

PUBLICAȚIE EDITATĂ ÎN CADRUL LICEULUI CU PROGRAM SPORTIV PIATRA NEAMȚ

AD ASTRA

VOLEI BĂIEŢI

Locul al V-lea în Campionatul Naţional

Titluri obţinute:

Cel mai bun ridicător: Vlad MOISA

Cel mai bun universal: Ciprian MATEI

Profesori antrenori: Aurel CAZACU Dan GAVRIL

Rezultate obţinute în anul competiţional

Fete: Junioare I – locul al V-lea la Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar şi locul al III-lea la Turneul Semifinal al Campionatului Naţional (Mediaş) - prof. Ovidiu Ţoc şi Loredana Bulache; Junioare II – participare la Turneul Final de la Rămnicu Vâlcea (1- 8) – prof. Loredana Bulache şi Carmen Dulgheru; Junioare III – locul al VII-lea la Turneul Final al Campionatului Naţional de la Târgu Secuiesc şi locul al II-lea pe zonă la Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar de la Iaşi - prof. Carmen Dulgheru şi Ovidiu Ţoc jr; Volei: Băieţi: Juniori I – locul V la Turneul Final al Campionatului Naţional şi obţinerea titlurilor de cel mai bun ridicător (Moisa Vlad) şi cel mai bun universal (Matei Ciprian) – prof. Aurel Cazacu şi Dan Gavril; Juniori II – Calificarea la Turneul Semifinal – prof. Andrei Nica şi Aurel Cazacu; Fete: Junioare I – locul al V-lea la Turneul Final al Campionatului Naţional; locul al II-lea la Turneul Final al Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar – prof. Carmen Asmarandei; Junioare II – participare la Turneul Semifinal al Campionatului Naţional; locul al V-lea la Turneul Final al Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar (gimnaziu) – prof. Carmen Asmarandei. Discipline teoretice: 2 menţiuni la Faza Naţională a Olimpiadei de Pregătire Teoretică Sportivă (Miercurea Ciuc) – Belchim Andrei-Octavian (clasa a XI-a B) şi Marin Alina (clasa a XII-a B) – prof. Mărioara Cazacu.

Atletism: Locul I la Campionatul Naţional de Cros pe licee şi participarea la Finala Campionatului Naţional de la Târgu Jiu (Popa Stepanov Antonio, Ghiroaga Rareş, Gavril Ionuţ, Abucătăriţei Silviu, Ferăstrăoariu Ionuţ) – prof. Ilie Popescu; Canotaj: (prof. Valentin Gavril) Locul II, Olimpiada Naţională – seniori – Modrea Florina; Locul III, Campionatul Naţional – seniori – Dociu Mihaela şi Constantin Loredana; Locul III, Campionatul Naţional – juniori – Modrea Florina; Ergometru: locul III - Modrea Florina şi Tudorache Roxana; Cupa României: locul II – Bolohan Ovidiu şi Cârjă Vlăduţ; Fotbal: Grupa 1997 – prof. Gelu Chertic – vicecampioană naţională la categoria copii, Memorialul „Gheorghe Ola”; Grupa 1993 – prof. Ioan Grădinaru şi Vasile Vamanu - calificare la etapa zonală a Campionatului Naţional, juniori C; Grupa 1997 – câştigătoare a Cupei Prichindelul, 31 mai 2008, prof. Gelu Chertic; Grupa 1999-2000 – finalistă a Cupei Prichindelul, 31 mai 2008, prof. Ciprian Iosub; Grupa 1993 – locul al II-lea la Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar, etapa pe zonă, prof. Vasile Vamanu; Handbal: Băieţi: Juniori I – participare la Turneul Semifinal al Campionatului Naţional – prof. Răzvan Caba şi Adriana Caba; Juniori III – locul al VII-lea la Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar de la Sfântu Gheorghe – prof. Doru Şerpe şi Constantin Rusu;

AD ASTRA nr. 18 - mai 2008 3

2007 - 2008

4 AD ASTRA nr. 18 - mai 2008

OLIMPISMUL (XI) Olimpiada müncheneză a fost şi olimpiada electronicii. Pentru prima oară în istoria Jocurilor Olimpice şi chiar a unei mari competiţii de atletism, nataţie, ciclism, înafara serviciului special electronic nu a existat intervenţia omului în controlul rezultatelor. A dispărut astfel ruleta la aruncări şi sărituri, iar performanţele se măsurau cu ajutorul razelor infraroşii puse în legătură directă cu tabelele electronice ce afişau numărul de concurs al fiecărui atlet şi rezultatul obţinut.

Olimpiada de la München nu a fost doar cea mai importantă prin numărul de participanţi şi de probe, ci şi cea mai costisitoare. „Olimpiada mamut” cum i s-a mai spus, a costat două miliarde de mărci, de patru ori mai mult decât cea de la Ciudad de Mexico, iar numai acoperişul Stadionului Olimpic Central a costat 180 de milioane de mărci, cât întreaga Olimpiadă de la Roma, din 1960.

Dacă lumea „şic” venea la Jocurile Olimpice în Cadillac, erau alţii care veneau precum altădată Socrate în Olympia. Zeci şi chiar sute de globtrotteri au ajuns la Munchen cu picioarele ca mijloc de locomoţie, la fel ca fostul atlet Nicolae Nicolae. Unii au voiajat cu barca, aşa cum a făcut un turc din Istanbul, care a trecut pe la noi pe Dunăre, alţii au galopat pe cai. Un american din Arizona a venit la centrul de presă cu o căruţă cu coviltir iar majoritatea, printre care şi septuagenarul Alexandru Drăghia, au călătorit cu bicicleta.


München 1972 a fost olimpiada recordurilor: calitatea aceasta fusese atribuită şi precedentelor jocuri de la Tokyo şi Ciudad de Mexico. În definitiv, recordurile există ca să fie doborâte şi a XX-a ediţie a Jocurilor Olimpice, un sumum a ceea ce sportul mondial realizase în ultimii ani, nu putea face excepţie de la regulă. A fost doborât chiar

unul din acele recorduri socotite eterne, cum era al lui Ron Clarke la 10.000m, pe care Lasse Viren l-a pulverizat. Numai la atletism, în olimpiada muncheneză au fost corectate 7 recorduri mondiale, iar cele olimpice au fost ameliorate în proporţie de 90%. La nataţie au fost doborâte 22 de recorduri mondiale şi olimpice.

Mulţi competitori şi-au atras admiraţia iubitorilor de sport din lumea întreagă prin tehnica şi personalitatea lor: Mark Spitz, câştigătorul a 7 medalii de aur (SUA), Shane Gould, câştigătorul a 5 medalii de aur (Australia) la nataţie, gimnasta Olga Korbut (URSS), finlandezul Lasse Viren, învingător în probele de 5000 şi 10.000m. El a

reuşit o performanţă pe care înaintea lui au înscris-o în cartea olimpică doar Kolehmainen (1912), Zatopek (1952), Vladimir Kuţ (1956). Alţi eroi ai acestor jocuri au fost: atletul sovietic Valeri Borzov cel care, câştigând probele de 100 şi 200m, a doborât mitul invincibilităţii sprinterilor americani şi surprinzătorul atlet ugandez John Akii-Bua care a câştigat cea mai pretenţioasă cursă atletică la 400m garduri.

Prezenţa românească la această ediţie a fost cea mai numeroasă dintre toate participările noastre la Jocurile Olimpice, cuprinzând 169 de sportivi la 16 discipline.


Nu au lipsit desigur nici câţiva veterani ai sportului românesc, căliţi în întreceri de anvergură şi posesori ai unui valoros palmares olimpic: Lia Manoliu (participantă la toate Jocurile Olimpice din perioada 1952-1972), Olga Szabo (la a cincea prezenţă olimpică), Aurel Vernescu, Nicolae Rotaru, Tănase Mureşan, Ion Dumitrescu (prezenţi la încă trei ediţii).

Delegaţia României a câştigat în total 16 medalii, cel mai mare număr de trofee din istoria participării ţării noastre la Jocurile Olimpice: 3 medalii de aur, 6 medalii de argint şi 7 medalii de bronz. În clasamentul neoficial pe medalii, România a ocupat locul XIII şi în clasamentul neoficial pe puncte era pe locul al XII-lea.

Medaliaţii cu aur la Jocurile Olimpice de la München au fost: Gheorghe Berceanu - lupte greco-romane (foto 2), Nicolae Martinescu - lupte greco-romane (foto 3), Ivan Patzaichin - canoe 1,

1000m (foto 1), medaliaţii cu argint – Valeria Bufanu - 100mg, Argentina Manis – disc, Ion Alexe - box, categoria + 81 kg, Dan Iuga - pistol liber, Serghei Covaliov şi Ivan Patzaichin - canoe 2, 1000m, Atanasie Sciotnic, Roman Vartolomeu şi Aurel Vernescu, Mihai Zafiu - caiac K4, 1000m.

Medaliile de bronz au fost câştigate de Victoria Dumitru şi Maria Nichiforov - caiac K2 – 500m, Petre Ceapura, Ladislau Lovrenschi şi Ştefan Tudor – canotaj S 2+1, 2000m, Victor Dolipschi – lupte greco-romane, Vasile Iorga – lupte libere, Nicolae Rotaru – tir, echipa feminină de floretă şi echipa masculină de handbal formată din Ştefan Birtalan, Adrian Cosma, Alex Dincă, Cristian Gaţu, Gheorghe Gruia, Roland Gunesch, Gavril Kicsid, Ghiţă Licu, Dan Marin, Cornel Penu, Valentin Samungi, Werner Stockl, Virgil Talle, Constantin Tudosie şi Radu Voina. (va urma)

Prof. Ilie POPESCU


Vacanţă în inima munţilor Devenită de-acum o tradiţie pe lângă celelalte olimpiade naţionale, în perioada 29 aprilie - 2 mai 2008 s-a desfăşurat faza naţională a Olimpiadei de Pregătire Sportivă Teoretică. Gazda acestei olimpiade a fost oraşul Miercurea Ciuc, un oraş foarte frumos situat în ''inima munţilor''. Oficialităţile de acolo au încercat să ne facă şederea cât mai plăcută, arătându-ne puţin din ospitalitatea specifică locului. În urma unei pregătiri îndelungate, am plecat plini de speranţă spre Miercurea Ciuc. După un drum lung dar plăcut, cu multe râsete şi voie bună, am ajuns la Miercurea Ciuc. Aici am fost întâmpinaţi cu multă căldură de gazde. După festivitatea de deschidere, la care ne-am bucurat de un spectacol de muzică şi dans specifice regiunii, pe lângă clasicele urări de ''succes'' a urmat, în dimineaţa zilei de 30 aprilie, examenul. Plini de emoţie, am intrat cu toţii în săli, cu speranţa că vom obţine note cât mai mari. După terminarea examenului, gazdele ne-au oferit posibilitatea de a vizita câteva obiective turistice ale oraşului. Astfel, am vizitat cetatea Miko, Biserica şi Mănăstirea Franciscanilor (loc de pelerinaj pentru romano-catolici) dar şi patinoarul Vakar Lajos, unde joacă actuala campioană naţională la hochei, echipa Sport Club Miercurea Ciuc. Această excursie ne-a ajutat să cunoaştem mai bine civilizaţia şi obiceiurile locului. De asemenea, a fost organizată şi o excursie la Lacu Roşu şi Cheile Bicazului, excursie care ne-a dat ocazia să mai uităm un pic de stresul şi de tensiunile examenului. Momentul afişării rezultatelor a adus cu sine multe emoţii, lacrimi şi strigăte de bucurie sau tristete însă, în final, toată lumea a plecat mulţumită. Gala Laureaţilor a adus un motiv în plus de bucurie participanţilor. Printre laureaţi s-au numărat şi doi elevi nemţeni: Belchim Andrei-Octavian şi Marin Alina, (de la Liceul cu Program Sportiv din Piatra Neamţ) care s-au prezentat onorabil, obţinând 2 menţiuni. Momentul plecării a adus cu sine ceva tristeţe dar şi speranţa că ne vom descurca mai bine la anul şi că ne vom revedea cu prietenii noi pe care ni i-am făcut anul acesta. În final, am vrea să le mulţumim tuturor celor care ne-au sprijinit, care au crezut în noi şi care ne-au ajutat să obţinem aceste performanţe. Mulţumim în special doamnelor profesoare Mărioara Cazacu şi Magda Melinte care ne-au pregătit şi însoţit la concurs. Andrei - Octavian BELCHIM (clasa a XI-a B)


O aventură de o zi

Fiindcă se apropia meciul dintre Gloria Bistriţa şi Ceahlăul Piatra-Neamţ iar echipa noastră avea nevoie de suporteri în această deplasare, s-au „delegat” câţiva elevi din Liceul cu Program Sportiv...

Au venit băieţi din mai multe clase, însă cei mai dedicaţi s-au dovedit a fi cei din clasa a X-a A.

În ziua următoare la orele douăsprezece, ne-am întâlnit cu toţii plini de entuziasm în faţa liceului. Înainte de a urca în autocare, ni s-a prezentat un orar în care se menţiona că ne vom întoarce acasă înainte de orele douăzeci şi două; însă urma să fie cu totul altfel. . .

După ce ni s-au dat câteva indicaţii, am urcat în autocar, am primit câteva pachete şi am pornit spre Reghin, locul unde se juca meciul. Ce s-a întâmplat de-a lungul drumului este foarte greu de prezentat însă putem spune cu certitudine că distracţia şi voia bună ne-au urmărit în orice moment. Totul până când s-a ajuns în Cheile Bicazului şi a trebuit ca noi să coborâm şi să mergem pe lânga maşină, pentru că aceasta nu putea să înainteze cu o greutate aşa mare. S-a dovedit a fi frumos şi pe jos dar a fost nevoie cu toate acestea să ne urcăm înapoi în autocar şi să accelerăm, pentru că şi aşa eram în întârziere.

Am ajuns, până la urmă la stadionul din Reghin, doar cu o jumătate de oră înainte de a începe meciul. Cu toate că voiam să ne susţinem pur şi simplu favoriţii, jandarmii de acolo ne-au controlat la sânge, ca nimeni să nu aibă cumva vreo brichetă prin buzunare. Din păcate, a fost şi un incident mai grav, în urma căruia un coleg de la alt liceu a fost bătut până a venit ambulanţa, doar pentru că a vrut să afişeze un banner pe gardul stadionului. Pe când meciul se afla în minutul zece, am reuşit şi noi să scăpăm de controlul riguros al jandarmilor şi să ne aşezăm în tribune.

Finalul a fost extrem de fericit, partida încheindu-se cu victoria pietrenilor; totuşi, nu ştiam încă ce ne asteaptă...

Am urcat din nou în autocare şi am pornit spre casă. S-a circulat foarte încet, însă atmosfera dinăuntru a fost identică cu cea de la plecarea din Piatra. Am ajuns şi în Chei, de unde am scăpat ca prin urechile acului de un grav accident, deoarece şoferul nostru accelera în curbe şi era să cădem într-o prăpastie...Noroc de frâne...

Într-un final, am ajuns şi în oraş însă nu la orele douăzeci şi două aşa cum era plănuit, ci la miezul nopţii.

Petruţ URSACHE (clasa a X-a A)


SUPERSTITIONS ET DICTONS: Autrefois les gens étaient très superstitieux et de nombreuses croyances

populaires étaient attribuées aux œufs de Pâques, porteurs de chance: -offrir un œuf à un nouveau-né, lui assure une vie prometteuse et lui portera

chance; -un œuf enterré durant un siècle verra son jaune se transformer en diamant; -enterrer des œufs de Pâques au pied d'une vigne la protègera et la rendra

prospère; -un œuf de Pâques avec deux jaunes assure chance et fortune à son proprié-

taire; -un œuf béni à Pâques éloigne la maladie de son foyer; De très nombreux dictons sont associés à Pâques, en voici quelques-uns : -Si le vent souffle la veille de Pâques, il soufflera pendant 6 semaines. -Sainte semaine mouillée, donne terre altérée. -Semaine sainte pluvieuse, année ruineuse. -La gelée de la semaine sainte n'est pas néfaste. -S'il neige le Vendredi Saint: les autres gelées sont avortées. -S'il pleut le Vendredi Saint: les autres gelées sont sans effet. -Le Vendredi Saint, s'il pleut: le bœuf rit, le cochon pleure. -Au Vendredi Saint, semez le cerfeuil et les haricots. -Toujours les Pâques en mars ou en avril. -Les Pâques pluvieuses sont souvent fomenteuses et souvent fort menteu-

ses… -Pâques doux, épi vide. -Pluie à Pâques, emplit les coffres. -Pluie à Pâques, temps béni. -Petits Pâques marine: c'est la peste ou la famine. -Pâques tôt, Pâques tard, un bon merle a des petits à Pâques. -Pâques tard, hiver tard. -Emprunter un pain sur la fournée… Faire Pâques avant les Rameaux… -Celui qui doit être pendu à Pâques trouve le carême bien court (proverbe

basque). -Le carnaval au soleil, Pâques au feu. -Quand Mardi Gras est de vert vêtu, Pâques mets des habits blancs.


FRANCOPHONIE 2008

Depuis 1990, les francophones de tous les continents célèbrent chaque 20 mars la Journée Internationale de la Francophonie. Une occasion pour les francophones du monde entier, d’affirmer leur solida-rité et leur désir de vivre ensemble, dans leurs différences et leur diversité. Cette année, le Lycée ,,Petru Rares,, a été content d’accueillir des profes-seurs et des élèves passionnes de la langue et de la civilisation française auxquel-les ils ont voulu rendre hommage. Apprendre le français aujourd’hui n’est pas chose facile, mais par la chan-son, le théâtre, la danse, les poèmes, les élèves ont trouve le français comme une langue très belle. Leur programme a été un message d’amitié et d’unité dans la di-versité - on a ecouté la musique de Chopin au piano, des adaptations en français des récits de Ion Creangă, des pièces de théâtre d’Eugene Ionesco, un petit re-member Joe Dassin et un récital de poésie en français Mihai Eminescu. Le Lycée à Programme Sportif a invite les spectateurs à la danse, parce que même la danse peut-être francophone. Les spectateurs, professeurs et élèves, ont longuement applaudi les danseurs (les filles et un garçon de la VIIe A et Ve B clas-ses), élèves du Lycée a Programme Sportif. Ce spectacle a ouvert la voie a des éditions futures et on a vu que le fran-çais est bien servi par les élèves roumains et leurs professeurs. Je veux remercier a tous les élèves qui ont été présents a ce spectacle pour fêter une langue si chère aux Roumains. A l’année prochaine!

Professeur de français, Florica PALAMARU


Mereu în elită… Moto: ”Ţinteste spre lună. Chiar dacă nu reuşesti, te apropii de stele.” E firească dorinţa oamenilor de a dovedi celorlalţi semeni că pot să înfăptuiască lucruri deosebite sau să se situeze pe poziţii de top într-un domeniu sau altul. Cu atât mai mult, sportul este prin excelenţă spaţiul unde se înfruntă caracterele, se măsoară forţele fizice, tehnico-tactice, capacităţile de luptător dar mai ales cele de învingător. Trebuie să fii făcut dintr-un aluat special pentru a-ţi întrece adversarii şi pentru a ajunge în vârful piramidei. Numai celor foarte puternici le este permis accesul în “Olimpul” marilor performanţe… Conştienţi teoretic că aşa stau lucrurile, am pornit hotărâţi să nu ratăm oportunitatea oferită de Olimpiada naţională a sportului şcolar - secţiunea gimnaziu. După fazele municipală şi judeţeană trecute foarte uşor, a urmat faza zonală de la Bacău din 4-6 aprilie 2008, cu participarea echipelor judeţelor Suceava (Şc. Nr. 3 Suceava), Botoşani (LPS Botoşani), Iaşi (LPS Iaşi), Vaslui (Şc. nr.11 Bârlad), Bacău (Şc. nr. 4 Moineşti) şi bineînţeles Neamţ. În prima zi, în grupa A, după înfruntări aprige, am trecut de LPS Iaşi cu 19-18 şi de Şc.nr.11 Bârlad cu 29-20. În a doua zi am jucat finala turneului cu câştigătoarea grupei B, LPS Botoşani. A fost un meci foarte greu, cu o veche cunoştinţă din campionatul juniorilor III, pe care în final l-am tranşat în favoarea noastră cu 22-20. Această victorie ne asigura calificarea între cele mai bune 8 echipe şcolare din ţară şi reprezenta deja un succes pentru noi. Meciuri am mai câştigat noi, dar o calificare nu am mai reuşit până atunci… N-a fost timp de savurat satisfacţia reuşitei, căci la mai puţin de două săptămâni a urmat turneul final de la Sf. Gheorghe. Abia am reuşit să mai eliminăm câteva din stângăciile observate în partidele anterioare şi să mai şlefuim câteva aspecte ale jocului nostru.


În perioada 17-20 aprilie 2008 la Sf. Gheorghe, s-au prezentat câştigătoarele celor 8 zone din ţară. Ele reprezentau judeţe cu tradiţie în handbalul românesc ca Brăila (LPS Brăila), Mureş (Gimnaziul de stat “Zaharia Boiu” Sighişoara), Timiş (LPS Timişoara), Ialomiţa (Şc. nr. 5 “Nicolae Titulescu” Călăraşi), Olt (Grupul Şcolar “Horia Vintilă” Segarcea), Maramureş (Şcoala “Nicolae Iorga” Baia Mare), Neamţ (LPS Piatra Neamţ) şi municipiul Bucureşti (Şc. gen. nr. 88). Repartizaţi în grupa A, dezavantajaţi clar de arbitri, am pierdut la mare luptă primele dispute cu Şc. ”N. Iorga” Baia Mare (scor 20-22) şi cu Şc. nr. 5 “N. Titulescu” Călăraşi (scor 16-18). În cel de-al treilea meci, cu LPS Timişoara, am pornit foarte bine şi la jumătatea meciului chiar conduceam cu 2 goluri, dar au intervenit “cavalerii fluierului” cu nişte eliminări aiurea şi am cedat nervos, scorul

luând chiar proporţii: 12-22. În ultima zi ne-am revenit şi, prin victoria cu 30-22 contra Grupului Şc.”Horia Vintilă” Segarcea, am reuşit să terminăm pe locul VII. Chiar dacă nu am obţinut locul ce-l visasem, ne gândeam la cele câteva sute de echipe ce porniseră la drum la începutul Olimpiadei naţionale… Eram totuşi pe locul al VII-lea pe ţară… Fie ca înfruntările din acest an să ne dea tăria de a o lua de la capăt la anul, pentru a ne bucura de un succes mai mare… Şi, potrivit moto-ului, chiar dacă nu putem atinge luna, vrem măcar să atingem stelele… Prof. Doru ŞERPE


Antrenorul este pivotul - apreciem - în jurul căruia se formează acest colectiv pe care îl numim echipă.

Situăm deci pe primul plan relaţia antrenor-sportiv, element primordial în formarea şi armonizarea echipei, dar şi în mobilizarea unor resurse maxime de muncă şi luptă din partea tuturor. Să studiem deci puţin acest raport: antrenor-jucător, factor liant al echipei.

Nu este un secret pentru nimeni că atunci când antrenorul este stimat, respectat şi iubit de sportivi echipa face uneori „minuni”, depăşindu-şi valoarea. Respectul şi ataşamentul sportivilor faţă de antrenor este cheia de boltă a realizării unei colaborări depline, rodnice, temelie a marilor victorii. Aceste sentimente se formează în timp şi se datorează, în cea mai mare măsură, comportării şi exemplului personal al antrenorului, muncii lui.

Relaţia antrenor-sportiv este un edificiu care se construieşte greu, minut cu minut, în antrenamente şi meciuri, în viaţa de toate zilele şi solicită multă muncă, talent, răbdare. Pe cât de greu se construieşte acest edificiu, pe atât de uşor se năruie, fiindcă şi antrenorul şi sportivul sunt oameni, cu trăiri şi sentimente complexe.

Sportivii cer mereu sprijin şi încurajare, atenţie şi recompensă, iar unii dintre ei vor toate acestea fără să depună un efort constant, manifestând uneori un

periculos conservatorism. Antrenorii le cer să muncească, să

fie disciplinaţi, să renunţe la excese de personalitate, să amâne distracţiile pentru mai târziu, îi ceartă foarte des când greşesc şi le cer, mereu le cer câte ceva…

Aparent ne aflăm în faţa unei stări conflictuale între antrenor şi sportiv. Această stare se şi declanşează, când este vorba de antrenori neexperimentaţi,

ambiţioşi la culme sau de sportivi needucaţi suficient. De regulă însă, relaţia antrenor-sportiv

este numai aparent antagonistă. Fireşte, ea

poate fi şi real antagonistă în cazul sportivilor cu trăsături negative profunde. De obicei, în acest

moment critic intervine capacitatea antrenorului, care

transformă acest conflict aparent într-un element motor, canalizând

ambiţiile în direcţia unor performanţe aprig dorite, visate în fiecare clipă. Antrenorii speră ca sportivii ambiţioşi să îndeplinească şi să depăşească cerinţele.

Dar cum ajungem ca, la exigenţe sporite, sportivul să răspundă cu înţelegere şi să-şi creeze stereotipul de a fi chiar mai pretenţios cu el însuşi decât antrenorul?

În prim-planul relaţiei antrenor-sportiv trebuie să stea respectul, stima şi ataşamentul total. Este o condiţie sine qua non pentru asamblarea unei adevărate echipe.

Rolul antrenorului în formarea personalităţii sportivilor şi în obţinerea de performanţe ( I )


Antrenorul trebuie să fie respectat în primul rând pentru cunoştinţele şi capacitatea sa profesională, pentru puterea să de muncă şi exemplul dinamizator şi educator.

Dar mai este respectat şi pentru interesul pe care îl depune în vederea bunei pregătiri a echipei şi a fiecărui sportiv în parte. Respectul creşte şi aduce după sine ataşamentul, atunci când antrenorul ascultă cu atenţie păsurile sportivilor, încercând să le rezolve împreună cu ei, îi ajută direct pe sportivi în clipele lor de cumpănă, îi sfătuieşte şi participă afectiv alături de ei.

Pătrundem astfel într-o zonă mai delicată, deoarece antrenorul trebuie să găsească permanent un echilibru între conducerea fermă, autoritară şi atitudinea prietenoasă, poate chiar părintească, plină de înţelegere faţă de realele necazuri ale jucătorilor.

Este cert „dirijorul” nu poate fi nici „moale” şi nici „zbir”. El trebuie să fie ferm, dar în acelaşi timp prietenos. Cum? Este un mic secret al fiecărui antrenor. Secretul este tocmai acest echilibru între atitudinea fermă, exigentă şi cea prietenoasă, plină de înţelegere şi ajutor.

Desigur, aceasta nu este uşor de realizat, adesea căzându-se fie într-o extremă fie în alta, ceea ce duce la alterarea relaţiei antrenor-sportiv. Atenţia antrenorului trebuie să fie îndreptată spre cunoaşterea deplină a caracterului şi personalităţii fiecărui sportiv. Deşi echipa este o unitate, oamenii sunt diferiţi şi trebuie trataţi în funcţie de particularităţile lor.

Deşi dorim un colectiv omogen, nu-i putem trata pe toţi cu aceleaşi

mijloace. Se iveşte o nouă dilemă: cum să-i „tratăm individual”, când unele legi ale colectivului cer să le acordăm tuturor o atenţie egală? Este iarăşi vorba de echilibru, de această dată în atitudinea faţă de individ şi de colectiv.

Orice am face, în majoritatea echipelor există câţiva sportivi nemulţumiţi. De obicei, aceştia au sentimentul că ar trebui să joace mai mult sau că nu sunt ajutaţi şi recompensaţi pe măsura calităţilor şi aportului lor.

Este o situaţie care nu trebuie să-i sperie pe antrenori, fiind aproape normală, deoarece niciodată nu vom putea introduce în teren tot lotul şi nici nu ne putem permite să riscăm victoria rulând jucătorii în mod egal.

Pentru că atunci ar apărea altă categorie de nemulţumiţi. Antrenorul trebuie şi în acest caz să se facă bine înţeles de toţi sportivii asupra intenţiilor lui şi intereselor echipei.

Pe de altă parte, trebuie să dea fiecăruia posibilitatea să-şi valorifice talentul şi pregătirea, să definească cu răbdare rolul fiecărui om în echipă, să dea cu subtilitate fiecăruia măsura valorii lui.

El nu uită să-i încurajeze pe toţi deopotrivă, să le stimuleze ambiţiile, să le fixeze ţeluri mobilizatoare, să le descrie frumuseţea victoriei colective prin contribuţia tuturor. Trebuie să încadreze neapărat, cu abilitate, ambiţiile personale în efortul echipei.

Găsind echilibrul între ambiţiile sportivului şi posibilităţile lui, corelându-le cu necesităţile şi interesele echipei, antrenorul îşi va putea realiza obiectivele generale, cucerind în acelaşi timp respectul şi dragostea tuturor.


Mulţi antrenori consideră că mai important decât orice este ataşamentul jucătorului faţă de el. Deşi în mare suntem de acord cu acest punct de vedere, credem că pe primul plan trebuie să se afle respectul, ataşamentul faţă de ideea performanţei, acceptarea conştientă a sacrificiilor ce se impun la un moment dat.

Alţii consideră că dragostea faţă de antrenor trebuie să se împletească cu teama faţă de el, ca o garanţie a disciplinei. Parţial, subscriem şi la această opinie, cu rezerva că „frica” poate fi valabilă numai în cazul unor sportivi dezordonaţi.

În principiu însă, nu trebuie să mizăm pe timorare, ci pe asigurarea participării active şi conştiente a întregului colectiv la toate cerinţele

disciplinei, să le dovedim că ele sunt părţi indispensabile ale performanţei şi sunt în interesul lor. Desigur, sunt sportivi şi sportivi. Antrenorul trebuie să-şi dea primul seama ce „ tratament” se potriveşte mai bine fiecăruia. Insistăm pe ideea de a-i încuraja, de a arăta tuturor rolul şi locul lor în angrenajul echipei. Am pornit mereu de la afirmaţia că fiecare jucător are rolul şi contribuţia lui deosebită în echipă, dar nimeni nu este indispensabil sau, pe scurt: „ Toţi suntem necesari, nimeni indispensabil”. Să încercăm acum să vedem cum pot fi „cuceriţi” sportivii de către antrenor, cum poate el să-şi asigure prietenia şi dragostea sportivilor...

Căile sunt multiple, vrem însă să subliniem de la început că nu trebuie acceptată calea cea mai periculoasă, a concesiilor, a satisfacerii oricăror capricii şi pretenţii, a răsfăţului şi adulării, cale sigură de eşec în educarea jucătorului şi în formarea echipei.

Trebuie să arătăm că majoritatea sportivilor, mai ales cei tineri, apreciază antrenorul mai întâi după aspectul exterior. Ţinuta vestimentară, vocabularul şi tonul în discuţii şi comenzi, prezenţa şi punctualitatea la antrenamente - iată primele lucruri care atrag atenţia sportivilor. (va urma)

Prof. Vasile FILIMON


Pregătirea fizică în handbal [Pregătirea fizică pentru jocul în apărare]

Jocul în apărare necesită o pregătire fizică superioară. Acest lucru este datorat faptului că ritmul de joc este dat de echipa în atac, iar echipa din apărare trebuie să se adapteze acestui ritm. Un alt element care vine în sprijinul acestei idei este că mingea circulă mai repede decât jucătorii. De aceea, pentru realizarea superiorităţii numerice zonale, este necesară dezvoltarea rezistenţei în regim de viteză. Pentru a putea face faţă luptei permanente cu atacanţii adverşi, trebuie dezvoltată şi forţa în regim de rezistenţă.

În concluzie, pentru a avea un joc în apărare cu randament crescut, este absolut necesară îmbunătăţirea permanentă a indicilor pregătirii fizice generale şi specifice.

Pregătirea fizică generală: Pregătirea fizică generală este activitatea practică ce urmăreşte să asigure o bunaă capacitate de lucru a organismului în condiţiile efortului fizic.

Efectuarea planificată a pregătirii fizice generale pe parcursul tuturor perioadelor de antrenament asigură formarea unui larg bagaj de deprinderi motrice care facilitează munca strictă de specializare. Un accent deosebit asupra pregătirii fizice generale se pune în special în prima perioadă de pregătire. Aceasta are o durată de aproximativ trei săptămâni.

Ca sarcini în această perioadă, enumerăm: -intrarea progresivă în efort şi adaptarea treptată

şi cât mai rapidă a organismului sportivilor la solicitările antrenamentelor de bază;

-perfecţionarea pregătirii fizice, o pondere mare acordându-se pregătirii fizice generale;

-perfecţionarea tehnicii de bază, a tehnicii specifice posturilor şi a tacticii individuale legate de execuţia tehnică.

Din aceste sarcini rezultă că ponderea cea mai mare în aceastaă perioadă o au pregătirea fizică generală şi pregătirea tehnică de bază.

Dezvoltarea corespunzătoare a organismului din punct de vedere funcţional, respectiv adaptarea la efort se realizează prin exerciţii de pregătire fizică generală şi multilaterală cu accent pe rezistenţă.

În cadrul pregătirii fizice se va urmări îmbunătăţirea calităţilor motrice în forma lor generală de manifestare precum şi prelucrarea grupelor şi lanţurilor musculare implicate în execuţii tehnice mai dificile ce urmează să fie învăţate sau perfecţionate. În aceste condiţii, raportul dintre parametrii efortului este caracterizat printr-un volum mare, intensitatea şi complexitatea fiind ceva mai scăzute. O bună pregătire fizică generală asigură suportul optim pentru îmbunătăţirea pregătirii fizice specifice şi, în general, pentru o evoluţie bună a pregătirii ulterioare.


Pregătirea fizică specifică: Pregătirea fizică specifică reprezintă procesul de educare a aptitudinilor fizice specifice jocului de handbal. Această activitate se desfăşoară în condiţii cât mai apropiate de condiţiile de joc şi se realizează într-o strânsă interdependenţă cu însuşirea deprinderilor tehnico-tactice. Pregătirea fizică specifică nu poate suplini pregătirea fizică generală; cele două aspecte ale pregătirii fizice fiind în strânsă legătură, se intercondiţionează. Pregătirea fizică specifică îşi face apariţia începând cu etapa a doua de pregătire, cu o durată de aproximativ şase săptămâni.

În această etapă apar următoarele sarcini:

- perfec ţ ionarea pregătirii fizice în cadrul căreia creşte treptat ponderea celei specifice;

- perfecţionarea tehnicii prin

mijloace cu structuri mai complexe şi mai apropiate condiţiilor de joc;

- perfecţionarea mijloacelor şi combinaţiilor tactice de bază, a principalelor mecansime de funcţionare a sistemelor de joc adoptate de echipă, precum şi studierea şi consolidarea verigilor deficitare din conţinutul diferitelor faze de joc.

În această etapă, creşte ponderea pregătirii fizice specifice punându-se accent pe creşterea vitezei de execuţie a elementelor tehnico-tact ice, pe asigurarea cuantumului necesar de forţă în executarea cu înaltă măiestrie a tehnicii, precum şi îmbunătăţirea treptată a rezistenţei în regim de viteză,

îndemânare şi forţă. Sarcinile şi conţinutul acestei

etape impun o reducere a volumului şi o creştere importantă a intensităţii şi complexităţii. Este bine ca, la începutul acestei perioade, echipa să participe la un turneu de pregătire şi verificare.

În etapa a treia de pregătire, cu o durata de aproximativ trei săptămâni, apar următoarele sarcini:

- perfecţionarea pregătirii fizice, pondere prioritară având forma specifică; - p e r f e c ţ i o n a r e a

elementelor tehnico-tactice în condiţii analogice jocului,

a fazelor, a sistemelor de joc şi a jocului bilateral; - p e r f e c ţ i o n a r e a

aspectelor speciale de tactică.

Apropierea de p e r i o a d a

competiţională impune asigurarea unui ritm de exerciţii tehnico- tactice egal cu cel întâlnit în j o c u r i l e oficiale şi chiar superior acestora. Viteza şi forţa exerciţiilor, precum şi rezistenţa de viteză şi forţă trebuie să se ridice la cotele jocurilor oficiale. Ca urmare, mijloacele folosite vor avea o complexitate tipică structurii jocului.

În mod firesc, volumul va înregistra o scădere iar intensitatea şi complexitatea vor creşte în continuare.

La fel ca şi la etapa precedentă, la finalul acestei etape este indicat ca echipa să participe la un turneu cu jocuri de verificare cu adversari puternici.

adaptare, Prof. Răzvan CABA


PETRU PETRESCU Breviar cronologic

-Data şi locul naşterii: 15 iunie 1929, Piatra Neamţ -Studii: Institutul de Artă din Iaşi (elev al maestrului Vasile Dobrian) -Domenii de activitate: pictura în ulei, sgrafitto, mozaicul în culori, grafica (color), ceramica pictată, fresca şi vitraliul

1966- membru titular al Uniunii Artiştilor Plastici din România

1968- membru titular al Academiei „Di Pontzen” Italia

1987- Premiul „Galion d’ore” Italia 1990- Premiul „Coroana de argint”, Italia 1991- Medalia de aur- Majdanek, Polonia 2004- „Diploma de Excelenţă”, UAPR, România 2005- membru onorific „Kankawa” Yokohama,

Japonia 2006- cetăţean de onoare al municipiului Piatra Neamţ

1960-2001- participări la saloane oficiale, expoziţii naţionale, interjudeţene şi judeţene 1960-2001- 38 expoziţii personale şi de grup 1970-2006- 32 de expoziţii internaţionale (Israel, Iugoslavia, Italia, Elveţia, Polonia, Germania, Cehoslovacia, Franţa, Japonia, Venezuela, Olanda, Spania, Austria, Thailanda, Taiwan) 1960-2002- prezenţă în 85 de albume şi cataloage naţionale Lucrări în străinătate (muzee şi colecţii particulare): Israel, Venezuela, Polonia, Taiwan, Japonia, Italia, Elveţia, fosta URSS, Turcia, Franţa, SUA, Ungaria, Olanda, Spania, Germania...

2005- debut literar cu volumul de poezie „Culoare şi cuvânt”- Crigarux, Piatra Neamţ 2006 – „Cuvinte pentru urmaşi” 2007 – „O viaţă dedicată culorii” 2008 – (grafii lirice) „Lacrima Domniţelor” În pregătire volumele: - „Iubire în amurg” - „Orbul” - „Memorii”

Piatra Neamţ, Complexul Dacri Fresca “Legenda românească”


Culoare şi Cuvânt...

Interviu cu pictorul Petru Petrescu (V) Ana Vîrlan: Unde vă autoîncadraţi...în ce

tendinţă cultural-artistică: expresionism, impresionism, suprarealism, postmodernism...?

Petru Petrescu: Consider că fac o artă realistă (dar nu aşa cum a fost înţeles realismul până acum), modernă... din suflet, adevărată şi curată...

Ana Vîrlan: Care e gândul de viitor, proiectul, ambiţia personală pe care nu aţi definitivat-o încă?...

Petru Petrescu: Revin la ideea ansamblului acestuia de artă monumentală, de circa 200 de metri patraţi; ar fi o satisfacţie personală să încep şi să duc la bun sfârşit acest proiect...

Ana Vîrlan: Mai ales ca cetăţean de onoare al oraşului Piatra Neamţ... poate că ar trebui să încununaţi întreaga activitate artistică printr-un proiect grandios...

Petru Petrescu: E o mare bucurie să vezi o operă de artă proprie în oraşul în care te-ai născut şi te-ai dezvoltat ca spirit al artei. Dimineaţa, când merg pe stradă, întâlnesc oameni necunoscuţi care mă salută: „Bună dimineaţa, maestre!” Iată, cam acesta e respectul pentru un adevărat cetăţean al oraşului...

Ana Vîrlan: Îmi vorbeaţi la un moment-dat despre perioada Braşovului... despre copilărie, adolescenţă... Dacă ar fi să rezumaţi valoarea acestor etape în propria existenţă, care v-ar fi gândurile pregnante?

Petru Petrescu: Perioada Braşovului a fost marcată de refugiul din 1943. Fiind din Moldova, ne-am refugiat la Nădlag, pe graniţă... Ne-au surprins ororile războiului, tragediile lui... Parcă văd şi-acum soldaţii armatei hortiste care ne-a ocupat... Mi-au rămas pe retină ca o amintire dureroasă căştile acelea cu pene ale lor... Mi-amintesc şi de aşa-zisa eliberate a ruşilor din ’45. Dar, mai cu seamă, îmi amintesc de evenimentele dramatice ale familiei mele, din 4 aprilie 1945.

Aflându-mă de Paşte la Braşov, chiar în prima zi a Învierii Domnului, stăteam la orele 12.00 la masă cu întreaga familie... Eram eu (aveam 16 ani), mama, fratele meu... La orele douăsprezece fără cinci minute, mama s-a ridicat de la masă, m-a luat de mână şi mi-a zis: „Hai să luăm puţin aer, că mă sufoc”... A fost un semn dumnezeiesc. Un semn (consider eu) menit să-mi salveze mie viaţa... Am ieşit afară... În spatele nostru era Fabrica Nivea, probabil un obiectiv strategic pentru inamic... Parcă văd şi acum bombardierele B52... Lumea a început să se agite... Era o zi de Paşte cu o lumină puternică, aproape imaterială... cu un cer senin, de o claritate aproape de perfecţiune...


Atât m-a impresionat ziua aceea, încât tind să cred că nuanţele de albastru şi bleu din opera mea îşi au originea în profunzimea cerului de atunci... Am văzut apoi dârele de fum menite să acopere escadrilele din spate. Erau B-urile 52 fără alarme, fără nimic zgomotos...

Când fusesem la Nădlag, cu câteva zile înainte, ascultasem foarte mult Radio Londra... Se spunea acolo că pe 4 aprilie va fi primul bombardament dar n-am dat importanţă... Ziceau că va fi bombardat Kronstadtul (Braşovul), Ploieştii şi Bucureştii... Dar eu chiar nu fusesem atent la această ştire...

Aşadar, am ieşti din casă, am alergat către un adăpost din apropiere şi, vreme de minute bune, nu am mai ştiut ce e cu noi... S-a terminat bombardamentul şi am vrut să ne întoarcem în casă... Dar nu am mai găsit-o... Chiar în vila în care stăteau rudele noastre (fratele mamei, familia sa)... a căzut bomba şi a transformat totul (şi clădire, şi oameni) în nimic... M-au marcat enorm acele groaznice evenimente...

Aşa că, în toată această perioadă (din 1945 încoace) am simţit că s-au produs efectele voinţei divine în mine şi că amintirile acelea mă răscolesc încă... De aceea, am dorit să aduc ca ofrandă lui Dumnezeu toată viaţa şi munca mea în chiar locurile acelea unde El mi-a prelungit viaţa...

L-am cunoscut pe decanul Facultăţii de Industrializare a Lemnului din Braşov, Ion Cismaru, un om deosebit... Am mers la el şi i-am spus că-i fac un vitraliu la facultate, cu materialele lui şi fără niciun fel de manoperă... S-a uitat lung la mine... Pe urmă, după un timp în care ne-am cunoscut mai bine, mi-a spus că în momentul acela a crezut că sunt un tip nebun... I-am explicat atunci: „Nu! Fac acest gest ca să simt o uşurare a sufletului meu. Fac acest gest ca o ofrandă adusă lui Dumnezeu”. Şi am realizat nişte vitralii deosebite acolo...

Ana Vîrlan: Un gând pentru tânăra generaţie...de artişti...

Petru Petrescu: După părerea mea, tânăra generaţie este destul de puternică: gândeşte bine, croieşte bine... dar nu este suficient... Fără muncă asiduă, nu iese nimic. Dumnezeu îţi dă iar tu trebuie să îmbogăţeşti ceea ce primeşti de la El. El îţi dă, dar (vorba noastră veche) nu-ţi bagă în traistă... Şi traista e travaliul, e munca asta grea de zi cu zi... Dacă nu munceşti asiduu, nu poţi să parcurgi etapă cu etapă urcuşul. În trepte nu se poate munci, dar în trepte se urcă. Şi urcarea e grea.

Ana Vîrlan: În final, aş vrea să vă smulg o destăinuire de suflet, un gând care ţine în mod obligatoriu de sfinţenia spovedaniei: privesc aceste fotografii de pe perete şi nu-mi pot stăpâni întrebarea: Ce înseamnă pentru dumneavoastră soţia?


Petru Petrescu: Soţia mi-a fost mereu alături şi m-a înţeles. Viaţa unui artist e ceva mai zbuciumată decât a celorlalţi oameni. Ea a înţeles menirea mea pe acest pământ şi m-a sprijinit, ca să spun aşa...m-a suportat... Îi sunt recunoscător pentru tot, din suflet...

Ana Vîrlan: Vă mulţumesc pentru căldura şi amabilitatea cu care m-aţi întâmpinat de fiecare dată şi dumneavoastră şi Doamna Petrescu, şi sper ca această discuţie cu parfum de amintire să fie prima dintr-un lung şir, din multe altele... Permiteţi-mi să închei cu o poezie de-a dumneavoastră din volumul Culoare şi cuvânt, apărut în 2005 la Editura Crigarux: „Spovedanie – Sufletul curat/ împletind canoanelor/ laiţe pictate/ în culoarea îngerilor.../ fierul argintiu/ şi strălucitor/ schitul luminat/ în corul apelor//...

Cum este, Maestre Petru Petrescu, „sufletul curat/ împletind canoanelor/ laiţe pictate/ în culoarea îngerilor”?

Petru Petrescu: E plin de vise sufletul ăsta... E plin de vise şi de Dumnezeu.

[Interviul, realizat în aprilie 2006 şi publicat în revista AD ASTRA în cinci părţi, poate fi citit în întregime pe site-ul www.anavirlan.ro]

„Fie că e vorba de teme folclorice ori medievale, Petru Petrescu îşi găseşte inspiraţia continuu în profunzimile vieţii din ţara sa şi totodată în superbele fresce şi icoane care constituie mândria românilor. Albastul de Voroneţ al mănăstirilor moldoveneşti, galbenul şi roşul bisericii de la Arbore reapar în operele artistului. Este vorba de o veritabilă paradă de imagini, reflectând poveştile, legendele, obiceiurile şi istoria ţării sale. El este un veritabil ambasador al României, punând înainte de orice bogăţiile sale culturale.”

François Fillon - Franţa (Ministru al Muncii şi al Solidarităţii Sociale, 2002-2004; Ministru al Educaţiei Naţionale, Învăţământului Superior şi Cercetării, 2004-2005)

Parfumul tău e pustiit de nesomn, val dogorât al pasiunii sub sărutul de clopot zdrobit. Părul tău e chin otrăvit al ochiului zilei... *** Rugineşte ploaia în petale de crin: elixir ofilit sub descântec de rouă. Încătuşată, iubirea s-azvârle cometă sub răsărit... *** Văduvită e noaptea în alba lumină, orb ne e drumul fără osanale de taină, în amurgul vieţii, cânt de mirese... E năluca nopţii trezită în arşiţa solară... *** E cântecul crucii putrezit sub păcatele noastre, sub râs miluit doar de prădalnice patimi. Ambrozie arsă şi smirnă pustie... Vai mie, vai ţie!

[sel

ecţie

de

vers

uri d

in „

Lacr

ima

dom

niţe

lor”

, vol

um c

e va

fi la

nsat

în c

urân

d]


Rolul şcolii în societatea contemporană (managementul conflictelor)

Educaţia este percepută în prezent ca o funcţie vitală a societăţii

contemporane deoarece, prin educaţie, societatea îşi perpetuează existenţa, transmiţând din generaţie în generaţie tot ceea ce şcoala a învăţat despre ea însăşi şi despre realitate. De la şcoala contemporană societatea aşteaptă astăzi totul: să transmită tinerilor o cunoaştere acumulată de-a lungul secolelor, să-i ajute să se adapteze la o realitate în continuă transformare şi să-i pregătească pentru un viitor larg previzibil. Considerată un factor–cheie în dezvoltarea societăţii, ea asigură forţa de muncă calificată pentru toate sectoarele de activitate, favorizează progresul, stimulând curiozitatea intelectuală, capacitatea de adaptare, creativitatea şi inovaţia; educaţia constituie unul dintre cele mai puternice instrumente de care dispunem pentru a modela viitorul sau măcar pentru a ne putea orienta către un “mâine” dezirabil. Soluţia tuturor problemelor grave cu care se confruntă societatea contemporană este căutată în educaţie şi în şcoală.

Urmărind ca scop fundamental pregătirea tinerilor pentru integrarea în societate pe de o parte, şi dezvoltarea maximă a potenţialului lor pe de altă parte, şcoala trebuie să-i ajute pe oameni să se cunoască şi să se accepte, să-şi proiecteze idealuri şi să le interiorizeze în identitatea lor, să-i ajute să conştientizeze şi să-şi asume responsabilitatea pentru a se implica în dezvoltarea societăţii.

Şcoala este o instituţie socială în care se regăseşte un spectru diversificat de conflicte: conflicte între profesori şi elevi, conflicte între profesori şi părinţi, conflicte între profesori, conflicte între elevi. Aceste tipuri de conflicte, dacă nu sunt rezolvate adecvat, ajung să acţioneze ca bariere ale comunicării şi învăţării.

Conflictul profesor-elev este unul care decurge din însăşi funcţionarea şcolii şi a relaţiei pedagogice. Conflictualitatea profesor-elev decurge din conceperea relaţiei pedagogice ca o formă a violenţei instituţionale deoarece prejudiciul şi suferinţa se realizează prin intermediul regulamentelor şcolare şi decurg din structurile organizaţionale şi din raporturile de putere instituite. În acest context etichetările, injuriile, atitudinile ironice ale unor profesori, anumite metode sau proceduri de orientare şcolară, caracteristicile unor probe de evaluare reprezintă forme de violenţă pentru elevi.

Conflictul profesor-elev decurge din conceperea relaţiei pedagogice ca o relaţie de putere (profesorul domină, elevii se lasă dominaţi) şi din interesele diferite ale profesorilor şi elevilor: profesorul urmăreşte să parcurgă integral programa şi să obţină succesul şcolar, în timp ce elevii doresc să înveţe numai ce are rost şi sens, ceea ce corespunde trebuinţelor lor educative. Reprezentările subiective diferite ale profesorilor şi elevilor asupra violenţei alimentează conflictualitatea relaţiei pedagogice. Astfel, în timp ce profesorii percep comunicarea şi mişcările neautorizate de ei între elevi ca pe o formă de violenţă, elevii percep lipsa de comunicare a profesorului ca pe o formă de violenţă din partea acestuia. În viaţa şcolară apar şi conflicte determinate fie de nedreptatea profesorului, de practicile lui considerate umilitoare de către elevi, fie de sfidarea autorităţii profesorului de către discipoli.


Conflictul profesor-profesor este determinat în şcoală de lupta pentru putere, în condiţiile în care pentru promovare sau simpla rămânere pe post acţionează un puternic sistem concurenţial; o alt sursă de conflict este determinată de diferenţele de opinie între cadrele didactice cu privire la oportunitatea unor activităţi, unor schimbări introduse de reforma educaţiei. Unele conflicte din şcoală pot proveni din

situaţii sau zone de existenţă din afara şcolii; nici profesorii, nici elevii nu-şi lasă la porţile şcolii problemele, dificultăţile, conflictele, ci le aduc cu ei în clasă. De aceea, este foarte important pentru toţi participanţii la procesul educativ să-şi rezolve conflictele înainte de implicarea în activităţile educative propriu-zise, pentru a putea profita la maximum de oportunităţile de învăţare.

Conflictele profesori-părinţi pot proveni din extinderea implicării părinţilor la luarea deciziilor privind activităţile educative sau din dificultăţile copilului.

Profesia didactică este una dintre cele mai stresante profesii, sursele de stres provenind din relaţia cu elevii, cu părinţii, din caracterul birocratic şi rutinier al predării, din conflictul de roluri, din salariile nemotivante, din condiţiile fizice de desfăşurare a activităţii, din schimbările aduse de reforma sistemelor educative. Meseria de profesor este extrem de solicitantă şi satisfacţiile profesionale pot fi reduse de ambiguitatea rolului, de conflictele cu staff-ul, de încercarea de a rezolva problemele de comportament ale elevilor, de efortul continuu de a-i motiva pentru a studia şi progresa. Stresul prelungit şi reducerea satisfacţiilor profesionale pot determina scăderea stimei de sine a profesorului, cu efecte directe asupra eficienţei sale educative; creşterea stimei de sine are ca efect creşterea capacităţii de a rezolva probleme. Cercetările psihologice au demonstrat că este posibil ca oamenii să-şi controleze comportamentul şi emoţiile dacă sunt suficient de motivaţi şi pregătiţi să facă efortul necesar. Dacă profesorului nu-i place un anumit aspect al activităţii educative din şcoala în care lucrează, atunci trebuie să facă efortul să identifice sursele de stres şi să le contracareze; nu trebuie adoptat punctul de vedere potrivit căruia predarea este inevitabil stresantă, stresul se implică în construirea caracterului. Există aspecte neplăcute ale vieţii şcolare care nu trebuie acceptate ca inevitabile ci trebuie remediate.

Prof. Mihaela TIMOFTE


Probleme actuale ale selecției la handbal fete (II)

Prof. Ovidiu ȚOC jr.

Tot din această statistică aflăm că fiecare al zecelea copil născut viu are la naştere o greutate sub 2500 grame, fapt ce determină o stare de sănătate precară şi un mare risc de a deceda în primul an de viață, mortalitatea infantilă fiind în 1996 de 25,2 la mia de copii născuți vii.

În județul Neamț, în 1996 speranța de viață a fost de 69,4 ani, iar rata mortalității infantile a fost de 47,5 la o mie de copii născuți vii.

Scăderea numărului de copii se datorează în primul rând avorturilor; în 1996 numărul acestora a atins în țara noastră cel mai înalt nivel din Europa – 197 de avorturi la 100 de copii născuți vii, în Neamț fiind de 55 la 100 de copii născuți vii.

O primă concluzie de atunci a specialiştilor spunea că, dacă situația demografică va continua să păstreze tendințele acelor ani, vom ajunge în curând la o populație... îmbătrânită.

Se arăta în statistica aceea că în anul 1995 au apărut 193 de cazuri de boli cardio‐vasculare la 1000 de locuitori şi 86 de cazuri de T.B.C. la 1000 de locuitori. Se spunea că deteriorarea condițiilor de viață, pe fondul unor probleme nutriționale (în primul rând alimentația) la care se adaugă carențe în calitatea vieții au influențat negativ starea de sănătate a populației, determinând reapariția bolilor sărăciei, a bolilor infecțioase transmisibile, alături de bolile cronice de care suferă cei vârstnici.

În 1995 au decedat 6100 de persoane iar în 1996 numărul a crescut la 6500, principala cauză fiind bolile de inimă, însă se remarcă sporul (de 65) natural pozitiv pentru județul Neamț. De asemenea, se remarcă scăderea numărului de căsătorii, în 1996 fiind de 4251 iar în 1995 de 4151, majoritatea în mediul urban, existând 900 de cazuri de divorț în 1995 şi 1000 în 1996, principala cauză fiind infidelitatea şi alcoolismul.

Interesantă este mişcarea populației în perioada 1994‐1996 în județul Neamț.


În 1995, 6500 de persoane s‐au stabilit cu domiciliul în județul Neamț, dar 7615 au plecat din județ, înregistrându‐se un minus de 1115; în 1996 şi‐au stabilit domiciliul în Neamț 5500 de persoane dar au plecat 6600 de nemțeni, înregistrându‐se un minus de 1100 de persoane. Aceste cifre oficiale nu stabilesc exact numărul plecaților la muncă în străinătate, sezonierii care lucrează în alte localități, emigranții, scăderea populației județului fiind mult mai mare decât o spun cifrele.

Revin la constituirea grupei pentru clasa a V‐a din anul şcolar 2005/2006, cu intenția de a forma un nucleu de fetițe ce se încadra în cerințele minimale prevăzute pentru etapa selecției inițiale.

Surpriza neplăcută a venit în perioada întocmirii dosarelor pentru înscrierea la Liceul cu Program Sportiv în clasa a V‐a de handbal.

Dacă până în acel moment şi după, adeziunea copiilor şi părinților era totală, cu cât ne apropiam de începerea noului an şcolar numărul celor care au acceptat s‐a înjumătățit. Din grupa de 20 de fetițe ce au susținut testările cu dosare depuse, s‐au prezentat în prima zi de şcoală doar 10, restul părinților motivând că „au fost lămuriți” de diverşi că trebuie să lase copiii la şcolile de bază. Şi în

această situație „explicațiile au curs”, pe primul loc însă fiind micşorarea numărului de copii şcolarizați din acele unități

şi deci riscul dispariției unor clase şi a unor norme didactice.

Am reuşit să formez o grupă paralelă cu elevele ce doreau să continue activitatea sportivă la L.P.S. şi activitatea şcolară la şcolile de bază. Aceste situații apărute sunt urmarea unui interes minim şi a înțelegerii greşite din partea forurilor decizionale şi părinților, a întregii activități de educație fizică şi sport la nivelul copiilor şi juniorilor. Aceste categorii de vârstă nu au acces la programe ample şi

variate de mişcare organizată în aer liber, elevele lipsind din cauza problemelor materiale şi chiar a unor inițiatori specializați.

Selecția pentru sportul de performanță implică în etapa actuală o nouă orientare, devenind o acțiune de pregătire inițială a copiilor pentru sporturi şi mişcare în general şi mult mai târziu să ne pronunțăm asupra dirijării spre o ramură de sport.

Asemenea programe sunt cerute încă de la grădiniță unde se vor forma deprinderi corecte, dar şi organisme călite şi sănătoase.

Concluzia acestui material are menirea de a prezenta o stare de fapt actuală, cu interes scăzut al populației față de practicarea exercițiilor fizice şi sportului dar e şi un semnal de avertizare pentru forurile competente în luarea unor măsuri de îmbunătățire a stării de sănătate, de dezvoltare armonioasă a tinerei generații şi de întărire a bazei piramidei sportului de performanță.


Din jurnalul unei voleibaliste...

În anul competițional 2007‐2008, generația antrenată de doamna profesoară Carmen Asmarandei a încercat atingerea de performanțe, atât la cadete cât şi la Olimpiada Sportului Şcolar.

În perioada august‐septembrie 2007, s‐au desfăşurat antrenamente în aer liber pe muntele Cozla şi Cârloman, antrenamente bazate pe pregatire fizică. Odată cu începerea anului şcolar, antrenamentele au avut loc în sală, perfecționându‐se de asemenea şi tehnicile cu mingea.

Spre sfârşitul anului 2007, am început campionatul la cadete, câştigând toate meciurile şi ajungând până în semifinală. În perioada de iarnă imediat următoare ne‐am antrenat pentru aceasta, ştiind că vom avea de înfruntat următoarele echipe: Galați, Turda, Iaşi, Sibiu şi Deva. Deşi meciurile au avut loc la Piatra Neamț (avantaj pentru noi), am pierdut în mod nefericit partidele cu Galați, Turda şi Sibiu, ratând astfel şansa de a merge în finală, ştiut fiind faptul că doar primele două echipe se pot califica. Echipa nemțeană a fost alcătuită din jucătoarele: Cioangă Roxana (căpitan), Rusu Ioana, Lungu Roxana, Nedelcu Cristina, Tudorache Roxana, Calistru Georgiana, Croitoriu Georgiana, Pacioga Emilia, Neboisă Simona şi Boroeanu Alina.

La scurt timp după această competiție, a urmat Olimpiada Sportului Şcolar, primul meci având loc în sala Liceului de Informatică. Aici am reuşit să ne calificăm şi să ajungem la etapa pe zonă, stabilită la Piatra Neamț. Echipele paricipante au fost împărțite pe două grupe, adversare fiindu‐ne echipele din Oneşti, Botoşani şi Vaslui. Efortul nostru a fost încununat de succes, pentru că şi de această dată ne‐am calificat în finala de la Alexandria. Pentru echipa noastră a fost căpitan Rusu Ioana, alături de ea aflându‐se Calistru Georgiana, Nedelcu Cristina, Pacioga Emilia, Neboisă Simona, Bataragă Alexandra, Boroeanu Alina, Nistor Ioana, Pintilie Ionela şi Tudose Mădălina.

În competiția de la Alexandria, primul şi cel mai greu meci a fost cel cu Oradea, pe care l‐am şi pierdut. Am fost dezavantajate, după opinia noastră, de diferența dintre sala în care s‐a disputat meciul şi cea în care ne‐am antrenat, trecerea fiind de la o sală mică la o sală polivalentă.

În plus, unele dintre jucătoare au avut mari emoții, aflându‐se pentru prima dată la un meci oficial. Pierderea acestui meci nu ne‐a descurajat ci, mai mult ne‐a ambiționat să luptăm pentru medalie, deoarece mai aveam o şansă; visul nostru a fost spulberat însă de un set pierdut în meciul cu Slatina. Şansele de a ne regăsi între locurile I‐IV fiind astfel ratate, am jucat un al patrulea meci cu Tulcea, în urma căruia am obținut locul V pe țară.

Truda noastră de un an nu ne‐a adus satisfacția deplină, dar rezultatul acesta ne ambiționează mai mult: anul viitor... vrem să câştigăm o medalie.

Georgiana Elena Calistru (clasa a VIII‐a A)


Iubirea, iertarea, dreptatea...

Răul să îl scrii pe apă! Iertarea faţă de cei care ne-au

greşit în vreun fel reprezintă dovada cea mai clară a iubirii. Dacă nu ierţi, nu iubeşti... Atunci când iubirea îţi umple inima, poţi să ierţi fără greutate. Însă, atunci când inima îţi este învârtoşată, când credinţa este departe de tine, iertarea ţi se pare imposibilă sau... fără niciun sens.

Numai prin iubire şi prietenie simţi cu adevărat că trăieşti, că depăşeşti nivelul existenţei biologice.

Iubirea şi prietenia sunt singurele dovezi plauzibile că existăm cu adevărat şi că suntem de origine divină, fii ai unui Tată Ceresc, ai unui Fiu Dumnezeiesc.

Te iert, dar nu te uit! Aşa spunem deseori, arătând

neputinţa de a ierta. A ierta din inimă, înseamnă a ierta deplin. Iertarea neînsoţită de uitare nu înseamnă nimic. E vorbă goală, amăgire şi mască a ţinerii de minte a răului.

A iubi dreptatea nu înseamnă să faci abstracţie de iubire, căci dreptatea se fundamentează pe iubire. Omul drept ascultă de cuvântul lui Dumnezeu şi caută să nu nedreptăţească pe cineva în viaţa sa. Dreptatea este una din cele patru virtuţi cardinale, alături de curaj, cumpătare şi discernământ.

Să trăieşti conform dreptăţii, înseamnă să uneşti iubirea, înţelepciunea şi bunătatea.

Târziu

Te vei întoarce în taină odată cu lăsarea întunericului

precum soarele se întoarce în zori să-şi bea roua din palmele

brânduşelor.

Te vei întoarce în contemplarea stelelor

când vei înţelege pe deplin că cea mai sfâşietoare durere

e viaţa.

Te vei întoarce când mângâierile vor fi ofilite,

când clipa neîndurătoare va pecetlui

Marele Răspuns.

Statuia

Stau cu inima deschisă ca o scoică privind amintirile ce flutură în vânt.

Nici nu scapătă bine soarele şi

mă gândesc la răsăritul zilei de mâine.

Între noi,

tăcerea a curs odată cu lacrima.

Pe mormânt

va creşte iarba, statuia vieţii mele.

Oana-Andreea CHIRILĂ

(clasa a X-a B)


Fluture cu aripi frânte...

Tot ce spun acum sunt cuvinte fără rost. N-am uitat şi n-am să pot uita ce-a fost. Nonsens... acţionezi şi gândeşti pervers, doar pentru tine... insişti să mă ţii aproape, dar eu plec, eu mă îndrept spre lume. Sunt ca o pasăre călătoare, un veşnic semn de întrebare... În minte încolţeşte nepăsarea, sau asta tind să cred. Formez un scut de apărare, altfel nu înţeleg... Ce se întâmplă cu mine? Mă doare fizic, dar porneşte mental. Nu sunt decât un copil emoţional, afectat de ce e în jur... te înjur pentru tot răul făcut, pentru tot ce m-a durut pentru tot ce mă doare. Oare... tind să întreb lucruri fără folos, acum sunt întoarsă pe dos într-o lume fără noimă, fără nume. Vărs lacrimi mult prea roz, culoare ce curge din adâncul sufletului meu decolorat.

Cândva m-ai pictat în nuanţele iubirii...visam călare pe curcubeul nemuririi, al iubirii eterne...

Merg prin noapte cu lanterne aprinse în căutarea inimii ce-ai frânt. Acum sunt doar vorbe-n vânt, tot ce rostesc îmi pare prostesc de firesc, şi tot ce faci...sau mi se pare atunci când te zăresc.

Aberez incredibil! E bizar modul în care te am în gând chiar atunci când nu gândesc, când avid

mintea mi-e invadată de vid. Nici nu mai ştiu ce scriu. Irosesc cerneala, tocesc penelul suferinţei, împărtăşind hârtiei nimic mai mult decât rămăşiţe, fragmente de dorinţă. Nimic nu are noimă, zâmbesc numai de formă. E doar o formă în care tacit te blestem la fericire.

Mi-ai făcut numai rău, dar îţi doresc doar bine... eu să plâng, tu să râzi. Eu să tac, tu să cânţi. Eu să mor, tu să zbori...

Te ador! Fericire copleşitoare, nu-ţi doresc nimic mai mult... decât... ZBOR. Cătălina MORENCIU

(clasa a X-a A)

Priveşte cerul! Priveşte cerul! Ce minune Albastrul lui e infinit Îţi umple inima de viaţă Îţi dă putere înzecit! Priveşte-n zori la răsărit Când se revarsă dimineaţa, Lumina soarelui dorit. Ce strălucire, ce culoare, Cu totul de ne-nchipuit... Iar în amurg, ce frumuseţe Când soarele-i în asfinţit. Prin razele viu colorate, Se joacă norii spre zenit... Iar când coboară vis de noapte, Pe cer se ţes neobişnuit Steluţe vii, neastâmpărate.

Ana Maria Pavelescu (clasa a X-a B)


Istoria unei invenţii

Aţi auzit adesea de invenţie, dar aveţi idee ce este, cum se naşte şi cui poate fi acordat brevetul de invenţie? Conform definiţiei, invenţia este o creaţie ştiinţifică rezultată în urma unei cercetări, ce aduce progres tehnico-economic şi se deosebeşte esenţial de toate cele existente la nivel mondial. De regulă, o invenţie se naşte dintr-o necesitate. Ce poate fi mai frumos, mai nobil pe lume decăt să poţi ajuta în felul tău la salvarea de vieţi omeneşti?! Scenariul este următorul: Clinica de Neurochirurgie Iaşi. O lampă de ultraviolete obosită care nu mai are cum să-şi facă datoria faţă de pacient...Lipsuri şi economii din anii negri ai comunismului şi chinuri greu de uitat...

Toate acestea ne-au determinat să încercăm să repunem lampa în funcţiune, datorită pasiunii mele şi a soţului meu (pacientul), pasiune legată de domeniul fizicii electronice şi al fizicii descărcării de gaze.

Astfel, tuburile arse sau epuizate, bune de aruncat la gunoi, au fost recuperate şi puse să funcţioneze, ca atunci când erau noi. În noua situaţie, unui tub mort de cuarţ, generator de ultraviolete, i se dă o nouă viaţă. S-au instalat vreo patru astfel de lămpi cu tuburi recuperate de pe la gunoaie, cu rezultate incredibile ce au dat o stare de euforie în tot spitalul şi au făcut să dispară bariera medic-pacient.

Munca a fost răsplătită printr-o relaţie inedită cu medicii şi printr-un şuvoi de adrenalină care se pare că e cel mai bun purificator pentru spirit. Răsplata financiară păleşte în faţa acesteia. Asta da compensaţie pentru nopţile făr’ de somn!

Analizănd lucrurile cu atenţie, constatăm că întâi lăsăm tubul să se îmbolnăvească în sistemul clasic, apoi încercăm să-l doftoricim, când mai simplu ar fi să-l protejăm de la început.

Astfel, făcând analiza critică a funcţionării acestui montaj recuperator, am ajuns după multe ore de muncă la montajul pentru care s-a obţinut brevetul de invenţie „Starter electronic universal, pentru lămpi fluorescente & ultraviolete” (starter simplu, ieftin, care măreşte viaţa tuburilor de circa zece ori).

Înafara avizului favorabil obţinut de la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM), starterul a fost avizat de comisia Institutului de Cercetări, pentru conformitatea cu normele europene.

Dar, poate nu am spus esenţialul: pentru a ajunge să finalizezi o idee, trebuie muncă susţinută, pe fondul unei stări unice de beatitudine, multe renunţări, cheltuieli mari dar mai ales îţi trebuie scânteia de imaginaţie la timp şi să ştii să nu strigi „Evrika!” înainte de vreme... Mai exact, să nu te îmbeţi cu...apă rece!

Prof. Lăcrămioara GALANTON


Consideraţii privind sistemul politic internaţional: principiul suveranităţii persoanei versus

principiul suveranităţii statelor În ultimii 10 ani, o serie de evenimente au zdruncinat serios sistemul

politic internaţional: intervenţia NATO în Iugoslavia din primăvara anului 1999, atentatele teroriste din 11 septembrie 2001 (urmate de intervenţia militară în Afganistan), intervenţia militară în Irak. Tot mai numeroase sunt vocile care aşază sub semnul întrebării soliditatea sistemului internaţional constituit după al doilea război mondial. Intervenţiile militare în Afganistan şi Irak au declanşat o serie de discuţii privind legitimitatea acestora. Dezbaterea juridică asupra legitimităţii acestor intervenţii constă în opunerea a două principii: respectarea integrităţii teritoriale a unui stat suveran şi soluţionarea tuturor problemelor într-un cadru organizat sub auspiciile ONU, versus principiul suveranităţii persoanei (clădit pe garantarea drepturilor omului şi pe dreptul la autodeterminare) şi dreptul la ingerinţă (intervenţie) în treburile interne ale unui stat suveran.

Prima poziţie se bazează pe actul prin care sunt reglementate relaţiile internaţionale, respectiv Charta Naţiunilor Unite care interzice Organizaţiei Naţiunilor Unite şi statelor, în mod individual, să intervină în probleme ce ţin de jurisdicţia internă a unui stat sau să folosească forţa împotriva integrităţii teritoriale sau a independenţei politice a oricărui stat. Cealaltă tabără argumentează că în situaţii de urgenţă se poate interpreta şi altfel Charta ONU şi anume, prin faptul că aceasta este compatibilă cu legile care recunosc dreptul indivizilor de a fi protejaţi faţă de practicile care au atributele unui genocid, faţă de tortură, sau alte abuzuri şi violări ale drepturilor omului. Aceste dezbateri au condus la o serie de întrebări. Trebuie să respingem folosirea forţei ca răspuns la violenţa unui stat împotriva cetăţenilor săi? Se poate crede că un guvern are dreptul să facă orice pe teritoriul său? Un stat are dreptul de a pune în pericol cetăţenii altor state, fabricând arme de distrugere în masă sau cooperând cu organizaţii teroriste? De ce am acţionat în Bosnia sau Kosovo dar am rămas nepăsători în legătură cu Cecenia, Rwanda sau Tibet?

Pe lânga Charta Naţiunilor Unite, un alt document de mare importanţă în relaţiile internaţionale este Declaraţia Universală a Drepturilor Omului care interzice tortura şi tratamentul inuman şi stipulează dreptul la viaţă, libertate, securitate. Principiul suveranităţii statelor a fost un adevărat stâlp al ordinii internaţionale instaurate după al doilea război mondial. Pe de altă parte, există principiul suveranităţii persoanei, născut din filosofia Iluminismului şi care s-a impus în secolul al XX-lea sub forma doctrinei Drepturilor Omului.


Evenimentele din ultimii ani, tensiunile apărute între aceste principii anunţă constituirea unei noi ordini internaţionale, a unui sistem politic internaţional, întemeiat pe respectarea Drepturilor Omului. În acest context, este necesar ca rolul ONU să fie reactualizat, altfel ar putea avea soarta Societăţii Naţiunilor din prima jumătate a secolului trecut. O problemă extrem de importantă este cum să definim

dreptul la ingerinţă în treburile interne ale altui stat în aşa fel încât să nu fie prea limitat şi să ne transforme în spectatorii unor violări ale drepturilor omului. În mod cert, dreptul la ingerinţă este un drept al viitorului şi care va fi aplicat în condiţiile iminenţei unui genocid, a unor crime împotriva umanităţii ori a unor crime de război. Va trebui să definim cât mai precis modalităţile aplicării sale. Cum ne vom apăra de eventuala recurgere abuzivă la acest nou drept? Pornind de la

intensificarea luptei împotriva terorismului, marile puteri în special ar putea recurge la acest drept la ingerinţă pentru a-şi impune propriile interese. De aceea, este

important ca toate aceste criterii şi argumente să fie prevăzute şi explicate în documente şi convenţii internaţionale, devenind astfel principii de drept unanim acceptate. Dacă e să privim realist lucrurile, popoarele din Kosovo, Cecenia, Tibet sau Timorul de Est care aveau dreptul la protecţie internaţională nu au beneficiat în mod egal de acest drept. Statele democratice moderne se definesc în general prin trăsături cum ar fi:

respectarea drepturilor şi libertăţilor omului, pluripartidism, existenţa unei societăţi civile, domnia legii. Cu toate acestea, timpul ne va arăta dacă respectarea drepturilor şi libertăţilor omului va deveni o practică globală precum şi dacă vom asista la triumful principiului suveranităţii persoanei în raport cu principiul suveranităţii statelor.

Prof. Eduard BOSTAN

KOSOVO

CECENIA


CAREU DIDACTIC Rezolvând careul de mai jos, veţi descoperi pe orizontala A – B numele unor componente ale geografiei umane din ţara noastră (4 cuvinte), iar pe verticală, numele unora dintre ele:

1. Cel mai mare aeroport internaţional al României este la ……… şi poartă numele lui Henri Coandă. 2. …….. se găsesc în procent mare în Peninsula Balcanică, în special pe Valea Timokului (Serbia) sau Banatul sârbesc. 3. Oraşele mai dezvoltate din vremea daco-romană se bucurau de condiţii speciale, primind anumite titluri, printre care şi pe cele de ………………. 4. Pe una din terasele superioare ale râului Mureş, în Depresiunea colinară a Transilvaniei, se află oraşul medieval ………………………………… (2 cuvinte) 5. Raportul dintre numărul de locuitori şi suprafaţa ţării reprezintă………... ……………………… (2 cuvinte) 6. Diferenţa dintre numărul născuţilor vii şi cel al decedaţilor într-un an reprezintă…………………………………….. (2 cuvinte)

7. Mamaia este cea mai importantă………. balneară de pe litoralul românesc al Mării Negre.

8. Numărul născuţilor vii în cursul unui an, calculat la 1000 de locuitori, reprezintă………….


9. Formează…………., românii care locuiesc în afara graniţelor ţării noastre.

10. În jurul satului se întinde ……………………………. (2 cuvinte), unde locuitorii aşezării îşi desfăşoară activitatea.

11. Numărul decedaţilor într-un an, calculat la 1000 de locuitori, se numeşte ……………

12. Număr mare de emigranţi români se află astăzi în ţările……………….

13. Cei mai mulţi emigranţi români locuiesc astăzi în Europa şi……………

14. În ……………….. (2 cuvinte) sunt peste 4 milioane de români.

15. Municipiul …………….. este cel mai important centru urban din bazinul carbonifer al văii Jiului.

16. După revoluţia din decembrie 1989, mulţi ţigani (romi) au plecat în special în …………………………

17. Puţini emigranţi români se află astăzi stabiliţi pe continentele sudice ………………….. şi Africa.

18. Se stabileşte prin ……………. numărul locuitorilor din ţara noastră la un moment dat.

19. Toţi românii care au plecat din ţara noastră şi s-au stabilit în alte ţări sunt ………………..

20. Populaţia României este repartizată ………….. în teritoriu. 21. Problemele legate de populaţie se calculează cu

ajutorul…………… vârstelor. 22. Cel mai mare procent în structura naţională a populaţiei îl

deţin………… 23. Dincolo de Oceanul Atlantic, în ……….. şi S.U.A., românii

numără peste două milioane. 24. A pleca din ţară pentru a te stabili în alt loc (altă ţară),

înseamnă a ……………….. 25. Natalitatea ridicată în judeţele Moldovei se înregistrează în

special în mediul ………………… 26. Municipiul ………………… este cea mai importantă aşezare

urbană din Banat. Prof. Constantin-Dan IONESCU


Începând cu clasele mici, copiii pornesc într-o călătorie de explorare a universului artelor plastice prin diverse exerciţii specifice care au rolul de a le dezvolta capacităţile creative ce, prin acel „nici prea mult nici prea puţin” pot face un lucru să ne încânte, să ne trezească o trăire estetică. Unul dintre aceste exerciţii provoacă în majoritatea copiilor o atracţie specială, şi o dorinţă de a-l mai încerca, deşi nu este un exerciţiu uşor; acesta este origami sau arta plierii hârtiei.

Cuvântul origami, de origine japoneză, este format din oru care are sensul de “a îndoi” şi kami cu sensul de “hârtie”, deci “hârtie îndoită”. Numele de origami a fost adoptat în anul 1880, până atunci arta plierii hârtiei fiind denumită orikata. Formele care pot fi realizate prin această artă sunt legate de imaginaţia celui care pliază hârtia, dar există şi categorii de forme tradiţionale care includ flora şi fauna. Arta origami din zilele noastre acoperă o zona largă de forme, de la cele complexe, cum ar fi dragoni, până la cele simple care

exprimă mai degrabă spiritul decât forma unei imagini. În principiu, putem numi origami orice formă de împăturire a hârtiei, de la coiful zugravului sau pălăriile de hârtie tip party până la figurile complexe, cum ar fi dinozaurii sau reproducerile tridimensionale arhitecturale şi modelele aerodinamice (inclusiv avioanele de hârtie).

Există multe stiluri de origami, acestea pornind de la cele mai

s i m p l e c o m p o z i ţ i i

p â n ă l a c o m p o z i ţ i i l e

extraordinar de c o m p l e x e ,

alcătuite din mai m u l t e u n i t ă ţ i

origami pentru a forma un poliedru,

p r e c u m ş i reprezentările formate

din două sau mai multe coli de hârtie. Cu

toate aceste multe forme de abordare, cele

mai simple forme de origami sunt modelele

formate dintr-un pătrat de hârtie, fără a utiliza lipiciul. Se pot folosi diferite feluri de hârtie, de la cea subţire la cea groasă, precum şi hârtia velină a revistelor sau hârtia de împachetat.

Educaţia plastică şi origami [arta plierii hârtiei]


Origami se încadrează perfect în categoria activităţilor practice care se desfăşoară în şcoli, cluburi, contribuind la formarea şi dezvoltarea unor abilităţi de pliere prin îndoire repetată a unei suprafeţe de hârtie şi la realizarea, prin îndoituri succesive ale unor jucării simple sau obiecte diverse pentru alte categorii de activităţi (matematică, ştiinţe ale naturii, geografie, etc). Aceste activităţi pot fi desfăşurate cu întreaga grupă de copii sau individual, atunci când există mai multe etape p e n t r u realizarea unei figurine sau copilul necesită a j u t o r î n acţiunea de pliere a hârtiei.

Origami are, pe lângă v a l o a r e a estetică, şi una u t i l i ta ră în ves t imenta ţ ie ( b r o ş e , ornamente de păr) şi în decorarea interioarelor (lămpi, bibelouri, abajururi). Uneori, îndemânarea meşteşugului origami produce cupe, farfurii, cutii de diferite forme, şerveţele ornamentale. Dar nu trebuie să uităm că formele tradiţionale ale acestei arte sunt modelele de cocori (foto pag.35), broaşte, berze, baloane şi corăbii.

Adevărata frumuseţe a artei origami este simplitatea care constă în abi l i ta tea de a expr ima caracter is t ic i le esen ţ ia le a le o b i e c t e l o r , u r m ă r i n d u - s e simplificarea formelor spre limitele cele mai pure. Origami dezvoltă răbdarea, bunăvoinţa, deprinderea de a păstra echilibrul fizic şi psihic, şi ajută la însuşirea noţiunilor de corectitudine şi dreptate; toate aceste elemente sunt necesare manifestării armonioase a interiorului şi chiar perceperii armoniei în plan fizic.

Obiectul din hârtie, spre deosebire de cel din piatră, este perisabil. El nu poate sluji eternităţii. Viaţa hârtiei cu forma ce o îmbracă este pasageră, creează doar un moment de bucurie estetică, dincolo de care se păstrează doar memoria esenţelor. Aşadar, ceea ce pierde în durată arta plierii hârtiei câştigă în profunzimea trăirii estetice.


JOC LOGIC Prof. Petre COŞEREA

Cuvântul de pe verticala marcată cu raster, cu definiţia “baza

volumului”, se obţine prin scrierea literei din alfabet, precedentă iniţialei fiecărui cuvânt înscris în grilă.

Definiţii:

Satisfacţia dezlegării jocului este cu atât mai mare cu cât aflaţi că, soluţia este… cuvântul drag celor ce citesc multe… cărţi.

1 1. Grup 2 2. Cilindru al capului 3 3. Camarad

4 4. Lucru

5 5. “Fraţii” lui Sadoveanu

6 6. Rămăşag

7 7. Erou legendar

8 8. Încălzeşte gâtul 9 9. Câine mare

10 10.Grup de răufăcători

Pentru a oferi o modalitate inovativă de cultivare a îndemânării copiilor, precum şi educarea simţului estetic şi cultivarea răbdării, am încercat să ofer posibilitatea elevilor din Liceul cu Program Sportiv Piatra Neamţ de a pătrunde în extraordinarul univers al tehnicilor origami. Am făcut acest lucru în cadrul orelor de

educaţie plastică, copiii fiind deosebit de încântaţi de formele obţinute şi manifestând un interes

crescut, bucurie aparte, mândrie şi satisfacţia

celor care reuşesc.

Profesor de

Educaţie plastică

Nicu LUCA


Ce-mi doresc eu mie... Să împlinesc 18 ani, cât mai curând cu putinţă... Să beneficiez de toate drepturile pe care mi le

oferă statul român cu ocazia împlinirii acestei vârste... Să-mi asum şi responsabilităţile... Să am posibilitatea de a circula (singur!) în

vastul spaţiu european, numai pe baza cărţii de identitate, pentru a putea vedea şi explora tot ceea ce merită văzut şi apreciat în egală măsură...

Să am libertatea de alegere, de exprimare a propriilor opţiuni şi gusturi legate de modă, vestimentaţie şi... look personal...

Să am ultimul cuvânt de spus în alegerea unei specializări în cadrul unei forme de învăţământ superior...

Să mă maturizez mental cât mai repede şi sufleteşte cât mai târziu posibil...

Să mi se ofere posibilitatea de a evolua, pe plan sportiv, la o echipă de top din afara ţării – poate Italia, poate Spania...

Să ajung să activez la cel mai înalt nivel, pentru a mă împlini ca om şi ca sportiv de performanţă...

Să-mi aparţină decizia de a opta pentru satisfacerea stagiului militar sau pentru oricare formă de... supliciu...

Să dea Dumnezeu să fim sănătoşi, atât eu cât şi cei dragi mie pentru că, dacă este sănătate, celelalte se împlinesc de la sine...

Să pot face ceva pentru oraşul în care m-am născut, să promovez imaginea turistică şi sportivă a acestor locuri încărcate de tradiţie pur moldovenească...

Să-mi aduc o contribuţie cât de mică la redefinirea „Perlei Moldovei” pentru că, la modul în care arată pe alocuri acum, sunt şanse slabe să scoatem în evidenţă aspectele pozitive ale realităţii cotidiene...

Să trăiesc într-o lume mai bună pentru noi toţi, o lume în care să aibă fiecare LOC, o lume în care să ne respectăm mai mult unii pe alţii, o lume în care să ne iubim cu adevărat aproapele şi să nu mai aibă nimeni curajul să spună cu... emfază: „trăim în România şi... asta ne ocupă tot timpul.”

Cosmin ŢIGANAŞU (clasa a X-a B)

Coordonator: Ana VÎRLAN [email protected]

Echipa redacțională: Maria BOTEZ Vasile FILIMON Ilie POPESCU

Consilier educativ: Maria BLAGA Colaboratori: cadre didactice şi elevi ai LPS

Layout & DTP: Ana VÎRLAN Fotografii: colecții particulare şi arhiva LPS

Adresa redacției: Str. Dragoş Vodă, 15A Piatra Neamț Județul Neamț tel: 0233‐233605 [email protected] www.lpspn.ro

Fondatori: (1999) Ana VÎRLAN Maria BOTEZ Ilie POPESCU

Revista AD ASTRA este publicație înregistrată la

Biblioteca Națională a României‐ Centrul Național de Numerotare Standardizată

Ad Astra / Piatra Neamț

ISSN 1841 – 673X

Autograf ‐ 2008 Coperta I şi IV– sgrafitto, Petru Petrescu

‐publicația respectă Legea nr. 594/2004 şi Legea nr. 186/2003, privind promovarea culturii scrise‐

‐toate drepturile rezervate‐

Cum să alegeţi un monitor LCD

1. Să cumpăraţi doar monitoare care au timpul de răspuns între 5ms şi 8ms, timp de răspuns real, măsurat de la alb la negru şi nu cum fac păgânii, de la gri la gri. 2. Să cumpăraţi doar monitoare ce au unghiuri de vizualizare de minim 160 de grade atât pe orizontală cât mai ales pe verticală iar dot pitch-ul sa fie între 0,25 si 0,285mm. 3. Să achiziţionaţi monitoare LCD care sa aibă un contrast de minim 600:1 şi nu care cumva să aibă filtru optic deoarece acesta, în ciuda zvonurilor cum că ar fi OK, tot mai reflectă zeii păgâni iar culorile, deşi mai saturate, sunt mai imprecise şi adesea prea strălucitoare. 4. Să cumpăraţi LCD-uri cu diagonală mai mică întrucât, cu cât e mai mare panoul LCD, cu atât sunt mai mari şansele să apară pixeli defecţi (fie blocaţi-strălucitori fie întunecaţi precum forţele răului). 5. Să nu poftiţi cu inima sau cu gândul la HDCP-ul aproapelui (adică la vizualizarea fişierelor video cu conţinut protejat) întrucât rularea filmelor HD necesită monitoare cu timp de răspuns foarte rapid, ceea ce nu veţi avea decât la naşterea cumintelui OLED. 6. Să cumpăraţi monitoare cu priză DVI sau HDMI pentru că nouă ne plac imaginile clare iar dacă monitorul are ceva conectivitate suplimentară precum porturi USB sau S-Video atunci vom fi foarte mulţumiţi. 7. Dacă tot cumpăraţi un monitor LCD cu boxe, să fie neapărat un monitor ASUS, întrucât acest mic samaritean oferă cele mai bune sisteme de boxe integrate în LCD-uri. 8. Să cumpăraţi numai monitoare ergonomice care vă oferă funcţii de pivotare şi de rotaţie a panoului LCD precum şi modalităţi de ajustare a înălţimii şi de înclinare optimă a panoului. 9. Dacă vreţi să nu înnebuniţi din pricina pixelilor defecţi, să cumpăraţi doar monitoare ASUS (care oferă garanţie ZBD-zero bright dot) sau Philips (care oferă garanţie Perfect Panel). 10. Dacă vreţi să nu vă ia foc monitorul, mai ales dacă lucraţi în medii "incendiare" precum cele bancare, ar fi bine să cumpăraţi un Philips 200XW7EB care e negru şi posedă daruri miraculoase precum... carcasa ignifugă.

Prof. Eduard BOSTAN

ISSN

184

1 – 673X

ad astra 18

Documents