ad astra 24

PUBLICAŢIE SEMESTRIALĂ EDITATĂ ÎN CADRUL

LICEULUI CU PROGRAM SPORTIV PIATRA NEAMŢ

AD ASTRA Revistă de cultură şi educaţie • fondată în decembrie 1999

Anul XIV, Nr. 24 - decembrie 2012

AD ASTRAAD ASTRAAD ASTRAAD ASTRA

Gala sportivilor olimpici - Piatra Neamţ, decembrie 2012 Reprezentanţii LPS, alături de inspectorul şcolar, Prof. Magda Melinte

Turneul Final al Campionatului Naţional de Handbal, juniori II - Sala Floreasca, Bucureşti - 17 iunie 2012 - Echipa LPS, vicecampioana României

- Proiect multilateral Comenius - “Tineri Jurnali şti Europeni”

Începând cu anul 2010, LPS Piatra Neamţ a făcut un pas important în deschiderea de noi orizonturi educaționale, prin implementarea unui proiect Multilateral Comenius intitulat „Tineri Jurnalişti Europeni”. Proiectul face parte din Programul Sectorial Comenius „Învăţare pe tot parcursul vieţii” (LLL). Astfel, s-au pus bazele achiziţiei de noi competenţe jurnalistice, atât pentru elevi cât şi pentru cadrele didactice.

Acest proiect de parteneriat a implicat participarea a cinci ţări (Polonia – Şcoala gen. nr. 6 Proszowice, Turcia – Şcoala Particulară „Ufuk Isik”, Sakarya, România – Liceul cu Program Sportiv Piatra Neamţ, Lituania – Şcoala gen. „Vilnius Uzupis”, Vilnius, Anglia – Colegiul Tehnologic Catolic „Sfânta Cecilia”, Preston) şi a avut drept scop crearea unei reviste şcolare internaţionale numite „Pagini Tinere”. Publicaţiile au cuprins articole din diverse domenii: cultură, tradiţii, istorie, geografie, obiective istorice, modă, sport, gastronomie, interviuri şi alte teme ce ţin de interesele tinerei generaţii. Revista a avut şapte ediţii, atât în format electronic (pe site-ul fiecărei şcoli) cât şi în format clasic (pe hârtie). Vizitatorii site-urilor au putut vota calitatea articolelor. Pentru aceasta, elevii şi profesorii au realizat mobilităţi în fiecare ţară-parteneră pentru a se cunoaşte mai bine, pentru a vizita locurile descrise în nr. 2 al revistei „Pagini Tinere”/″Young Pages″ şi pentru a colabora cu toţi cei implicaţi în proiect.

Şcoala noastră a efectuat prima mobilitate în Polonia, la Proszowice, prilej cu care ne-am cunoscut partenerii. Aceasta a fost de altfel şi cea mai emoţionantă deplasare deoarece, pentru mulţi dintre noi, era prima ieşire din ţară sau primul zbor cu avionul.

După lunga călătorie cu microbuzul până la Bucureşti şi scurta călătorie cu avionul până la Cracovia, ajunşi la aeroport am avut plăcuta surpriză să fim întâmpinaţi de elevii polonezi, veniţi de la 45 km special pentru noi. După ce ne-am urcat în autocar, doamna profesoară din Polonia a repartizat fiecărui elev român câte un elev polonez care avea să fie gazdă pe tot parcursul şederii. La început timizi, uşor-uşor copiii s-au împrietenit şi au început să se cunoască. Ajunşi la Proszowice, elevii s-au îndreptat către familiile-gazdă, unde au fost primiţi foarte bine şi de către părinţii elevilor polonezi. Condiţiile excelente de cazare oferite de familiile poloneze au mai atenuat dorul de casă şi reţinerea avută de fiecare copil aflat într-o casă străină, într-o familie străină şi într-o ţară străină (unde se vorbea o altă limbă decât româna). Singura limbă de comunicare a fost engleza, pe care fiecare dintre elevi a încercat înainte de plecare să şi-o perfecţioneze cât mai mult. Elevii noştri au fost încântaţi să viziteze Salina Wieliczka (Patrimoniu UNESCO), lagărele de la Auschwitz şi Birkenau, Grădina Biblică şi multe alte obiective turistice.

A doua mobilitate s-a desfăşurat în România. După deschiderea oficială făcută în prezenţa d-nei viceprimar Ana Monda, a doamnei Iulia Pristavu, reprezentanta Primăriei în Consiliul de Administraţie al LPS şi a doamnei inspector școlar Magda Melinte, ne-am concentrat atenţia pe desfăşurarea activităţilor din cadrul proiectului dar şi pe prezentarea ţării şi a regiunii noastre. Oaspeţii s-au bucurat din plin de ospitalitatea noastră, precum şi de frumuseţile locurilor. Suntem siguri de faptul că am reuşit să le facem o impresie foarte bună! Drept dovadă stau mail-urile primite după plecarea lor şi legătura strânsă

AD ASTRA nr. 24 - decembrie 2012 3

4 AD ASTRA nr. 24 - decembrie 2012

existentă şi în momentul de faţă. Următoarele activităţi din cadrul proiectului le-am desfăşurat în Lituania, o

frumoasă ţară baltică, unde am fost primiţi ca acasă. Oaspeţii noştri ne-au adus la cunoştinţă că vor încerca să ne depăşească în privinţa ospitalităţii, deoarece s-au simţit minunat pe parcursul vizitei în România. Şi... s-au ţinut de cuvânt! Ne-am simţit compatibili, iar copiii români şi lituanieni au şi astăzi o relaţie deosebită. Ca de altfel, şi profesorii. Drept dovadă, în luna iunie a anului 2012, coordonatoarea de proiect împreună cu o colegă, au revenit pentru câteva zile în România. Vizitele în Vilnius, la Trakai şi toate celelalte obiective, ne-au bucurat şi ne-au motivat să mai încercăm implementarea cât mai multor proiecte europene.

Următoarea ţară vizitată a fost Turcia. Vestiţi pentru ospitalitatea lor, turcii nu s-au dezminţiti. Ne-au răsfăţat peste măsură. După activităţile desfăşurate de elevi şi profesori în cadrul proiectului, ei ne-au arătat o mică parte din frumuseţile şi istoria ţării lor. Istanbulul, Strâmtoarea Bosfor, Marele Bazar, Oraşul Vechi, Moscheea Albastră, Palatul Sultanului Suleiman Magnificul şi Cisternele de apă reprezintă doar o parte din minunăţiile văzute acolo.

Finalul proiectului a fost organizat de Marea Britanie, o ţară mult diferită de a noastră, dar primitoare, cu oameni extraordinari, dornici să cunoască şi alte culturi. Londra şi Manchester-ul sunt două oraşe rămase în mintea şi inima noastră. Ne-am întoarce oricând acolo, atât în cadrul altui proiect, cât şi ca simpli turişti.

Din fiecare mobilitate am învăţat multe. De la fiecare coleg de proiect în parte, am învăţat multe. Doar cine nu a făcut parte dintr-un asemenea proiect, nu ştie cu adevărat la ce ne referim. Chiar dacă a fost oarecum greu, mai ales că am fost debutanţi în acest domeniu, am pleca din nou la drum, într-un alt proiect, oricând. Toţi elevii şi cadrele didactice implicate în proiect ar lua-o de la capăt. Bucuria de pe chipul elevilor noştri care, imediat după prima mobilitate, ne-au întrebat “Pe când următorul proiect?” ne motivează să fim într-o continuă căutare de noi parteneri europeni.

Mulţumirea elevilor, a părinţilor, a tuturor celor din echipa de proiect ne motivează să accesăm în continuare noi proiecte. Deşi... se pare că 2013 va fi ultimul an în care se vor finanţa proiecte Comenius.

Prin acest schimb de experienţă, elevii şi-au dezvoltat creativitatea, respectul de sine, spiritul de echipă, toleranţa faţă de alte culturi şi medii de viaţă și şi-au făcut noi prieteni. De asemenea, acest proiect îi va pregăti pentru a fi cetăţeni activi în societatea europeană de mâine.

Prof. Dana FORMAN şi Prof. Carmen ASMARANDEI


Jocurile Olimpice de la Los Angeles (1984) (Olimpismul - XVI)

În acest concurs olimpic, de certă clasă

şi valoare, atletismul românesc a reuşit cel mai frumos bilanţ cucerit vreodată, adunând de pe pistele de la “Coliseum” 10 medalii obținute de 8 atlete: Doina Melinte, Maricica Puică, Anişoara Stanciu, Mihaela Loghin, Vali Ionescu, Florenţa Crăciunescu, Fiţa Lovin, Cristina Cojocaru. Prin aceste extraordinare fete, atletismul românesc şi-a redobândit strălucirea olimpică reînnodând peste ani tradiţiile lansate odinioară de Iolanda Balaş Soter, Lia Manoliu, Viorica Viscopoleanu şi Mihaela Peneş, sportive care s-au situat şi ele, la vremea lor, în fruntea ierarhiilor olimpice.

Prima medalie de aur la atletism a fost cucerită de Doina Melinte, la 800 metri (ea deţinea cea mai bună performanţă mondială a anului ). Doina Melinte s-a luptat pentru cucerirea titlului cu renumita atletă italiancă Gabriella Dorio şi cu americana Kim Gallagher. Medalia de bronz în această cursă a fost cucerită de Fiţa Lovin.

Doina Melinte, născută la Hudeşti (Botoşani) la 27 decembrie 1956, a început atletismul la Clubul şcolar din Bistriţa şi l-a continuat la Clubul ”Ştiinţa” Bacău. În palmaresul său figurează mai multe trofee: medaliile de campioană a României, de recordmenă națională la 800 metri, campioană mondială universitară (Bucureşti 1981 şi 1983 – Edomonton) şi titlul de campioană la Los Angeles, în 1984.

Alt titlu la atletism a fot cucerit de Maricica Puică (34 ani) la 3000 metri. Ea s-a luptat cu mai tinerele ei adversare, Mary Decker (26 ani) şi Zola Budd (18 ani). Aceasta din urmă, la toate concursurile a alegat desculţă. Doina Melinte a mai cucerit medalia de argint la 1500 metri iar Maricica Puică a obţinut medalia de bronz în aceeaşi cursă.

La lungime, atletismul feminin românesc reuşeste la Los Angeles o mare izbândă, cea mai mare din toate timpurile, prin Anişoara Cuşmir–Stanciu – medalia de aur şi titlul olimpic cu 6,96 metri, şi prin Vali Ionescu - medalia de argint cu 6,81 metri.

La întrecerile nautice ale Olimpiadei californiene au participat 685 sportivi (caiacişti, canoişti şi canotori) din 31 de țări. Sportivii români au cucerit 7 medalii de aur şi titlul de campioni olimpici prin: Valeria Răcilă – canotaj, echipajul M. Popescu – Elisabeta Olenciuc – schif 2 vâsle, echipajul E. Horvat – R. Arba – schif 2 rame, echipajul M. Ţăranu, A. Sorohan, I. Badea, S. Corban + E. Oancia – schif 4+1 vâsle,

echipajul F. Lavric, M. Fricioiu, C.Apostol, O. Burada + V. Ioja – schif 4+1 rame, echipajul A. Constantin, N. Ionescu, T.

Marinescu, M. Ştefan – caiac 4 şi echipajul Ivan Patzaichin, Toma Simionov – canoe 2 – 1000 metri şi 2 două medalii de argint prin echipajul – D. Balan, N. Traşcă, A. Pleşca, A. Mihaly, A. Chelariu, M. Armăşescu, C. Diaconescu, L. Sauca +

V. Ioja – schif 8+1 şi echipajul Ivan Patzaichin – Toma Simionov- canoe 2 - 500 metri.


La Los Angeles, echipa de gimnastică a României venea fără Nadia

Comăneci, retrasă din activitatea competiţională la 6 mai, în anul olimpic, pentru a se dedica profesiei de antrenoare și arbitră. Totuşi, Nadia va fi prezentă la Olimpiadă ca invitată de onoare a Comitetului de organizare.

Principalele adversare ale fetelor noastre, la titlul pe echipe, erau formaţiile SUA şi Chinei. Pe parcursul desfăşurării concursului de gimnastică de la ”Pauley Pavilion”, fetele noastre au cucerit 4 medalii de aur şi titlurile olimpice prin: Ecaterina Szabo, Simona Păucă, Cristina Grigoraş, Laura Cutina, Mihaela Stănuleţ – la echipe, Ecaterina Szabo, la sărituri şi sol şi Simona Păucă la bârnă, 3 medalii de argint, prin Ecaterina Szabo – individual-compus şi bârnă, Doina Stăiculescu la gimnastică ritmică şi o medalie de bronz prin Simona Păucă la individual-compus.

Titlul de individual-compus a fost câştigat de Mary Lou Retton (SUA) iar pe locul II şi III au fost gimnastele noastre Ecaterina Szabo şi Simona Păucă. De menționat că Mary Lou Retton nu a mai câştigat nici o finală la aparate.

La haltere, am obţinut titlul olimpic prin: Nică Vlad (cat. 90kg) şi Petre Becheru (cat. 82,5kg), medalii de argint prin: Gelu Radu (cat. 60kg), Andrei Socaci (cat. 67,5kg), Dumitru Petre (90kg), Vasile Groapă (100 kg), Ştefan Ţaşnadi (110 kg) şi medalia de bronz, prin Dragomir Cioraslan (75kg).

Medalii de aur au mai obţinut luptătorii prin Ion Draica (cat. 82kg) şi Vasile Andrei (cat. 100 kg). Medalii de argint au mai fost obţinute de Ilie Matei (cat. 90kg) la lupte greco-romane, de echipa de floretă fete (Dan, Guzanu, Veber, Oras, Zsak) şi de Coneliu Ion, la pistol viteză. Echipa de handbal masculin a câştigat și ea

medalia de bronz într-o campanie mai mult decât merituoasă.

Anca Pătrăşcoiu a câştigat bronzul la 200 metri spate (natație), iar echipa de sabie (feminin) a cucerit tot bronzul prin Mustaţă, Pop, Chiculiţă şi

Marin. România s-a întors de la Jocurile Olimpice de la Los Angeles cu un

număr de 53 de medalii (20 de aur, 16 de argint, 17 de bronz), ocupând un extraordinar loc II, după Statele Unite ale Americii, țara-gazdă. Această performanță a rămas, până astăzi, unică în istoria sportului românesc și în istoria Jocurilor Olimpice...

Prof. Ilie POPESCU


Lenu ţa Buruean ă şi fe ţele succesului

Un sportiv de performanţă este un complex. Înzestrat nativ, se desăvârşeşte printr-un lung, dificil şi chiar dureros proces, numit pe scurt pregătire. Am trecut cu mulţi sportivi prin aceste etape ale formării şi consacrării, care nu au unitate de măsură. Singurul lucru care contează este rezultatul, măsurat la sportivii mei în metri.

Lenuţa Burueană, subiectul pe care vreau să vi-l propun în acest material, este actuala mea mare provocare din carieră. Mi-a fost prezentată acum doi ani, de profesorul Valentin Gavril care a descoperit-o la un concurs de canotaj. Născută în Ruginoasa (Iaşi), Lenuța se pregătea să urmeze tradiţia familiei, în care ambii părinţi fuseseră canotori. Directorul Clubului Sportiv Ceahlăul, colegul meu de la catedra de atletism a Liceului cu Program Sportiv, a “deturnat-o”. A convins-o că este făcută pentru aruncări şi aşa a apărut Lenuţa Burueană în viaţa mea de antrenor.

Începutul a fost… stângaci. Calităţi fizice erau din belşug dar îndemânarea de la canotaj nu se potrivea cu cea de la atletism! Şi este firesc. Discul, bila, cuşca erau elemente absolute necunoscute tinerei sportive care abia învăţase să ţină vâsla. Înzestrarea nativă a ajutat-o însă să progreseze foarte repede şi, ulterior, să recupereze într-un an ce au pregătit alte aruncătoare în trei ani.

Începutul, în concursuri, a fost şi el stingher. La primele apariţii, parcă lui Goliat i-ar fi fost frică de furnici...

Încetul cu încetul însă, au dispărut stângăciile iar atleta a devenit din ce în ce mai degajată. Progresul s-a înregistrat într-un timp scurt. Datorită (repet!) calităţilor, şi nu mă refer doar la cele fizice!... Este tenace, foarte muncitoare, receptivă şi a dezvoltat o plăcere deosebită de a concura.

Faptul că trăieşte încă de la 14 ani în regim de cantonament, fără părinţi şi vacanţe, a făcut-o mult mai matură decât adolescentele de vârsta ei. Este hotărâtă şi încrezătoare, calităţi pe care le antrenează la fiecare aruncare. Ştie ce vrea mâine, anul viitor şi în... 2016.

Palmares Lenuţa Burueană

2011 Campioană naţională şi medalie

de argint la junioare 3, greutate Campioană naţională şi medalie

de bronz la junioare 3, disc Medalii de argint şi de bronz la

junioare 2, greutate; Campioană naţională la junioare

2, disc Locul 5 la Jocurile Balcanice, disc

2012 Dublă campioană naţională la

junioare 2, disc şi greutate Două medalii de argint la

junioare 1, greutate Dublă campioană naţională la

junioare 1, disc Patru medalii de bronz la tineret,

disc şi greutate Campioană balcanică (greutate)

şi vicecampioană balcanică (disc) Componentă a lotului naţional de

juniori.


“Nici nu mă gândesc să nu particip la Jocurile Olimpice”, ne răspunde atunci când este întrebată despre planurile sale. Obiectivele noastre din viitorul apropiat sunt Campionatele Mondiale de juniori mici şi Campionatele Europene ale juniorilor mari. Cifric, ne-am propus în 2013 să întindem ruleta la 50 de metri, pentru disc, şi 17

metri, la greutate. La finalul acestui sezon, suntem aproape: 45,58 metri disc şi 15,34 metri greutate. După nici doi ani de activitate competiţională, sportiva se poate lăuda deja cu un bogat palmares. Este campioană balcanică şi naţională de junioare 2 şi 3 la disc şi la aruncarea greutăţii, cu record naţional.

Dar Lenuţa Burueană este totuşi la început de carieră în atletism. Am învăţat în munca de performanţă să nu mă hazardez în pronosticuri pe termen îndepărtat, dar îndrăznesc să sper, în ceea ce priveşte această tânără atletă, de nici 17 ani, că va atinge înalta performanţă. Am văzut la ea toate feţele succesului, de la durerea efortului, până la bucuria reuşitei. Şi... o permanentă dorinţă de a fi competitivă, care rezultă dintr-o mare pasiune pentru ceea ce face...

Prof. Dan COJOCARU ″Lenuţa Burueană a reuşit în 2012 să

corecteze de trei ori recordul naţional al junioarelor II la aruncarea greutăţii. Câte o performanţă pe lună a avut eleva lui Dan Cojocaru, care ieri a stabilit un nou record, după ce a aruncat bila la distanţa de 15,34 m, în finala Campionatului Naţional de atletism în sală pentru junioare II. Anterior, Burueană aruncase bila la 15,05 m (în ianuarie 2012) şi la 15,14 m (în februarie 2012). Și asta... la 30 de ani de la vechiul record naţional (14,95), stabilit în decembrie 1981 de Livia Simon. […] De remarcat este şi faptul că Burueană a câştigat aurul la junioare II, având un rezultat cifric mai bun cu aproape doi metri faţă de ocupanta locului secund, Ana Maria Mihai (CSM Târgovişte - 13,30 m) şi cu aproape trei metri peste „bronzul“ Oanei Tuvene (CSS Focşani - 12,60 m).″ [Monitorul de Neamţ, 3 martie 2012, http://www.monitorulneamt.ro ]


Teorii privind factorii psihologici implica ţi în performan ţa sportiv ă (I)

În sportul de performanţă şi de mare performanţă, satisfacerea

tuturor exigenţelor depinde în cea mai mare măsură de calitaţile celor care practică şi acţionează în cadrul acestui domeniu. Faptul acesta impune asistenţa psihologică a sportivului, asistenţă care are menirea de a-l ajuta în tentativa lui de a atinge marile performanţe.

Factorul psihologic este prezent, permanent şi din plin, în toată structura şi dinamica antrenamentului, iar componenta psihică este o condiţie a oricărei forme de activitate umană şi, abia după aceea, un factor al optimizării performanţei.

Sportivii, antrenorii, managerii, apelează astăzi la psihologia generală și la psihologia sportului în special, din dorinţa de a înlocui spectrul eşecului cu acela al succesului. Aceştia îşi încredinţează cu toată convingerea asistenţa psihologică a sportivilor pe care-i pregătesc unor mari specialişti și experţi adevăraţi în psihologia educaţiei fizice şi sportului.

Este dovedit faptul că toţi marii antrenori au fost şi buni psihologi, chiar dacă unii dintre ei nu au avut o pregătire specială în acest domeniu. Asta însă nu trebuie să ducă în nici un caz la concluzia că un viitor antrenor se poate lipsi de cunoştinţele psihologice.

De aceea, formarea şi perfecţionarea antrenorilor este prinsă ca o cerinţă în domeniul oarecum nou al psihologiei sportului, devenind o condiţie necesară a realizării profesionale.

Psihologia sportului cuprinde aplicaţiile practice ale psihologiei generale şi ale psihologiei sociale în domeniul sportului, în scopul perfecţionării fiinţei sportivului, făcând selecţii şi preveziuni cu privire la fenomnele caracteristice domeniului sportului practicat.

Acest demers presupune: observarea directă, practică, din punct de vedere psihologic a acestui domeniu; formularea ipotezelor adecvate; dezvăluirea unor noţiuni, concepte şi chiar legi confirmate de practica sportivă; formularea unor concepţii generale asupra domeniului sportiv; punerea în practică a unor metode generale şi speciale de cercetare; aplicarea unor metode specifice psihologiei dezvoltării și psihologiei comparate.

Psihologia sportului are ca obiect de studiu sportivii, antrenorii, conducătorii de cluburi într-o situaţie dată, reală, concretă, cum ar fi: antrenamentul, concursul, repausul, tranziţia, stress-ul sau alte situaţii care, cu prioritate, presupun cercetarea în teren.

Sunt binecunoscuţi factorii de antrenament: pregătirea fizică, pregătirea tehnică, pregătirea tactică, pregătirea teoretică și pregatirea psihologică.

Dacă este să vorbim de locul factorului psihologic şi de legătura, dependenţa chiar a acestuia de ceilalţi factori ai antrenamentului, atunci trebuie să menţionăm că fiecare dintre ceilalţi factori are o componentă psihică și o oarecare saturaţie psihologică, potrivit principiului că... ″atunci când lucrăm cu oamenii, activitatea este


suprasaturată de observații psihologice″. Atunci când se lucrează, spre exemplu, pentru dezoltarea calitaţilor motrice

de bază - viteză, forţă, rezistenţă sau îndemânare, şi sunt atinse limitele superioare ale sportivului, în mod cert se va dezvolta şi capacitatea psihică - voinţa, stabilitatea emoţională, rezistenţa psihică.

Este esenţial să se formeze, la nivelul sportivilor, o nouă mentalitate şi anume aceea că adversarul este inferior – să i se spună sportivului învinge-te pe tine, autodepăşeşte-te în antrenamente şi la concursuri. Adversarul real nu mai contează, el

devine în acest fel un instrument care îţi dă prilejul să cauţi cine eşti cu adevărat. În concluzie, putem afirma că reuşita în competiţii, din punct de vedere psihologic, înseamnă ca sportivul să dea tot ce poate la acel moment. Factorii care condiţionează sau de care depinde marea performanţă a sportivilor, sunt grupaţi în trei mari categorii: factori infrastructurali, factori de antrenament, factori psihologici. Din prima categorie, putem menţiona: factorul material – care se referă la existenţa condiţiilor materiale necesare practicării sportului: sălile de pregătire, terenurile cu anexele lor, echipamentele, concursurile, motivaţiile materiale, premierile...; factorul uman – presupune sportivi talentaţi, antrenori instruiţi, sponsori binevoitori; factorul

″conducere″ – impune un management de o bună calitate, organizare, planificare privind pregătirea sportivilor şi a obiectivelor de performanţă, efectuarea planificării, dezvoltare, etc.; factorul ″corectare″ – presupune probleme, culegere şi prelucrare de date, rezolvarea problemelor, aplicarea practică a concluziilor, eficienţă, optimizarea pregătirii; factorul social și psihosocial – se referă la crearea unui climat de lucru bun, sănătos şi motivant la nivelul sportivilor, în scopul apariţiei performanţelor notabile. (va urma)

Bibliografie:

Cîrstea Gheorghe - Educaţia fizică - fundamente teoretice şi metodice Comucci Niccola, Mazola Sandro – Allenamento per il calcio Hughes Charles - The Football Association Coaching Book of Soccer - Taktics and Skills Palfay Ianos - Marea performanţă Siclovan Ioan - Teoria educaţiei fizice şi sportului Stănculescu Victor - Pregătirea psihologică în marea performanță

Prof. antr. Ioan TĂNASE


Din istoricul mi şcării sportive de la Piatra Neam ţ

Căutând prin arhiva familiei, am descoperit un material foarte vechi, un articol apărut într-un ziar datat 6 august 1932. Materialul fiind foarte vechi, voi încerca să redau cu cât mai mare acurateţe cuprinsul lui (bineînţeles, partea gramaticală dar şi cea literară rămânând în esență specifice perioadei interbelice). Cred că acest articol poate fi considerat unul dintre documentele care au stat la baza începuturilor mişcării sportive de la Piatra Neamţ.

“Duminică 31 iulie a.c. societatea sportivă Ceahlăul din localitate s’a deplasat la Borsec pentru a da un match de foot-ball cu echipa reprezentativă a Borsecului.

La ora 5 ambele echipe pornesc dela sediu spre teren în frunte cu muzica militară, pentru ca la ora 5½ să se înceapă matchul. Borsecul prezintă următoarea formaţie: Pepel Iosif, Fodor Mihai şi Fodor Gavril, Sabo Ș tefan, Marcu Francisc şi Kollo I., Koncu Alixandru, Pepel Gh., Nisculescu C., Ranz Iosif şi Keske Loţi. Ceahlăul prezintă cunoscuta formaţie: Tofan, Nicula şi Pomeanu Mitică, Arnăutul, Carp şi Ionescu, Titi Grigoriu, Bălănescu P., Mâţă I., Kuciuc şi Dragomir.

Jocul se deschide de Ceahlăul care conduce mingea până aproape de poarta adversarilor, dar apărarea o ia şi o trimete înapoi pe terenul Ceahlăului. Mingea e luată de triplite Bălănescu - Mâţă şi Kuciuc care înaintează cu ea până când au ajuns în apropierea careului de 16. Atunci Mâţă o trimite în faţa porţii de unde este transformată în goal de câtre Bălănescu care, printr’o lovitură cu capul, deschide scorul pentru Ceahlău…

În această repriză, Piatra aduce rezultatul cu 3-0. În repriza II-a jocul este ceva mai dur, se începe o ofensivă din partea Borsecului care este ţinută în loc de către apărare. Jocul ia o formă mai vie, căci ambele echipe au un joc mai energic şi mai rapid – dar cu toate astea şi în repriza II-a Ceahlăul a ştiut să-şi impue superioritatea printr’un joc cu multă tehnică şi legătură (nu cum a făcut Borsecul, mai mult un joc individual).

E de remarcat că, după un serviciu de haut servit de becul din Borsec, mingea este trimeasă până la centrul terenului de unde Mâţă o prinde contra marcând cel mai frumos punct pentru Piatra. Toate cele 7 puncte câştigate de Piatra au fost marcate de înaintarea: Grigoriu, Bălănescu, Mâţă, Kuciuc şi Dragomir care au fost la înălţime dând spectatorilor un joc de clasă elegant şi tehnic. Borsecul ar fi avut poate altă soartă dacă jucau cu legătură, jocul lor în mare parte a fost un joc individual cu eşiri bune pentru galerie. Ceahlăul s’a prezentat în cea mai frumoasă formă, aducându-ne aminte de vechea sa formaţie de pe când câştigaseră Championatul Moldovei, de atunci şi până la matchul din Borsec, Ceahlău nu a mai avut un joc aşa de frumos. Matchul a fost arbitrat de Müller Ludvig, un bun şi versat arbitru, dar care nu şi-a cunoscut menirea.

Matchul s’a închis în aplauzele publicului care a arătat că ştie să preţuiască un joc frumos. (Ticu V.)”

Prof. Ovidiu ŢOC Jr.


La început de drum...La început de drum...La început de drum...La început de drum... Pasiunea mea pentru handbal a început în primele zile de școală când

aveam doar 12 ani. Am fost invitată să văd un meci al unei prietene la Sala Ceahlău. M-am uitat fascinantă la joc, chiar dacă nu înțelegeam prea multe, și alergam după fiecare minge ieșită din teren. După meci, a venit și întrebarea: ”Ce-ar fi să încerc şi eu?”

Pe atunci făceam volei. Am început antrenamentele la handbal, zi de zi câte două ore, iar după jumătate de an am jucat și eu în primul meci, cu băieții din clasa

mea. Cu toate că nu prea știam ce fac în teren, am reușit totuși să... încurc un jucător din echipa adversă. A urmat al doilea meci, cu o reușită evidentă, și atunci am simțit că am intrat în altă lume - lumea copiilor care muncesc ore, zile săptămâni întregi pe teren, care se bucură sau plâng de tristețe ori de furie... La vârsta de 13 ani, am progresat evident, astfel încât am devenit portar la echipa de hadbal. Îmi place foarte mult această postură și merg cu drag la antrenamente, știind că trebuie să apăr poarta noastră... Unora li se pare ceva foarte simplu să stai în poartă și zic că nu faci mai nimic decât să... aperi. De parcă... apărarea nu ar fi importantă într-un meci!... Să fii portar nu e chiar

așa ușor cum pare de la... distanță, pentru că îți trebuie foarte multe antrenamente, ca să te poți obișnui cu loviturile primite și ca să anticipi viteza ori direcția mingii...

Datorită sportului, am renunțat la alimentele ”grele” și nesănătoase. Zilnic, fac câte două ore de antrenament, plus condiție fizică, sală și, bineînțeles... îmi pregătesc lecțiile pentru școală. Uneori și duminica, atunci când am pauză, simt nevoia să fiu în sală, să joc...

Deși handbalul este un sport cam dur din punctul meu de vedere, mie îmi place și am multe speranțe pentru viitor, legate de el...

Alexandra MONORANU, a IX-a B


Pe... valurile unui vis

2010...

″Mă numesc Bianca Ivacson și am 15 ani și jumătate. Am început pregătirea la înot de la vârsta de 7 ani, avându-l ca profesor pe domnul Valentin Gavril. Primii doi ani au fost mai mult o joacă dar pasiunea mea pentru acest sport a devenit cu timpul tot mai mare.

După trei ani de antrenamente, la vârsta de 10 ani, am participat la primul Campionat Naţional care a avut loc la Reşiţa. Terminând competiţia pe locul 130 din 200 de competitori, nu m-am lăsat totuși învinsă şi am continuat...

Nu peste mult timp, domnul profesor Gavril nu a mai putut continua să mă antreneze și l-a înlocuit domnul Ovidiu Găleată. Și acum îmi amintesc cât de mult îl detestam la început pe noul meu profesor-antrenor și aveam pe atunci impresia că sentimentul era reciproc. Antrenamentele cu el erau mai grele, mai dure dar și de data asta... nu m-am lăsat învinsă. Ușor, ușor, am început să mă atașez sufletește de domnul profesor și să înțeleg că el de fapt îmi vroia binele...

Doi ani mai târziu, am avut un alt Campionat Naţional la Bacău, unde am intrat în primii 10 pe ţară, iar în vara anului 2010 am ajuns pe locul al IV-lea la 200m liber.

Pe măsură ce creșteam, programul devenea tot mai dur dar am reușit să fac faţă şi cerinţelor de la antrenamente, și celor de la şcoală.


În fiecare dimineaţă mă trezeam la ora 6:00. Marţea, miercurea şi vinerea aveam antrenamente de la 7:00 până la 8:45 şi apoi mergeam la şcoală. În restul zilelor, mergeam de la 8:00 la ore, după care aveam antrenamente zilnic de la 15:00. Următorul an s-a dovedit a fi cel mai bun pentru mine, pentru că am obținut un titlu de campioană națională la proba de 50m Liber, 4 titluri de vicecampioană națională și 4 medalii de bronz, pe lângă mai multe medalii și cupe la concursurile de acasă. Surpriza cea mare a venit când am fost anunțată de Federația Română de Natație și Pentatlon Modern (FRNPM) că am fost selectată la lotul național, iar în luna decembrie 2011 am participat la Concursul Țărilor Central Europene, care s-a organizat în Ungaria. La întoarcere, am fost invitată la Consiliul Județean Neamț, unde am fost premiată pentru toate rezultatele mele. În toamna trecută, bazinul de la noi fiind închis foarte mult timp, am vrut să renunț. Rezultatele mele au scăzut foarte mult. Și totuși... îmi era greu să mă dau bătută după atâția ani de muncă. Așa că părinții mei au găsit o antrenoare la Bacău. Am hotărât împreună cu doamna profesoară ca, până în decembrie, să mă “testeze”, să vadă dacă sunt muncitoare și dacă mă poate aduce înapoi la nivelul podiumului″...

2011... ″La începutul anului 2011, eram o sportivă de admirat. Profesorul meu mă încuraja mereu pentru că știa că eu pot mult mai mult, iar visul meu era să ajung pe podiumul național.

″200 metri Liber este proba forte a reprezentantei de la ″VIP san Gym″ Piatra Neamţ întrecere care-şi va desfăşura duminică dimineaţă finala. <Funcţie de preferinţele antrenorilor de la lotul naţional, este posibil ca Bianca să participe şi în proba de ştafetă>, a declarat ieri, antrenorul sportivei pietrene. Profesorul Ovidiu Găleată a fost chiar el uimit de ambiţia elevei sale de a strânge din dinţi pentru a trece peste durerile lombare de care s-a plâns în ultimele concursuri şi la antrenamente. <N-am mai văzut atâta ambiţie la nici un sportiv de-al meu. Bianca este un exemplu pentru mulţi dintre ceilalţi şi o văd capabilă de multe lucruri bune în viaţă>, a completat antrenorul.

Simpla prezenţă a Biancăi Ivacson în efectivul lotului tricolor, participant la un concurs de asemenea importanţă, semnifică deja o mare realizare pentru clubul pietrean de nataţie.

Fără să pună presiune pe umerii tinerei sale înotătoare, profesorul Ovidiu Găleată lasă de înţeles că înregistrarea unui timp similar celui înregistrat de Bianca în vară (2,20 minute), la momentul obţinerii titlului naţional în proba de 200 metri liber, ar fi cel mai bun lucru.″

Sursa:

www.realitateamedia.ro

(Ciprian Avădanei, O nemţeancă la

Concursul Ţărilor Central Europene: Bianca Ivacson, în bazinul de la Miskolc, 8 decembrie 2011)


În luna aprilie a anului 2011 au avut loc întrecerile Campionatelor Naționale de Juniori II, desfașurate la Baia-Mare. Joi a fost prima zi de concurs. Seara, în cadrul probei de 50 metri Liber, am cucerit medalia de aur. A fost cea mai mare performanță a mea. În cea de-a doua zi, am luat medalia de bronz la proba 200 metri Liber, iar în cea de-a treia zi am mai luat o medalie de argint în proba 100 metri Liber. Îmi îndeplinisem visul. Eram mândră și eu, la fel ca și domnul profesor!

În vara aceasta, aceleași Campionate au avut loc la București. Aveam mari emoții! Dar, cum eu mereu încerc să fiu tot mai bună, am câștigat 6 medalii: 3 de argint și 3 de bronz. În proba mea favorită, cea de 200 metri Liber, am luat locul 2 cu timpul 2:17:86.

Pe baza acestei performanțe, am fost cooptată în lotul tricolor pentru Campionatul Țărilor Central Europene. Întrecerea a fost organizată în Ungaria și a reprezentat prima mea oportunitate de a concura în străinătate. La această competiție au participat sportivi din 8 state europene: Ungaria, România, Austria, Slovenia, Polonia, Cehia și Slovacia. Competiția a avut loc în perioada 9-11 decembrie 2011... Cu toate că am multe emoții și îmi este puțin teamă de viitor, eu știu că pot, că trebuie și, de aceea, voi obține mereu rezultate foarte bune, făcându-i mândri de mine pe părinți, pe colegii de antrenamente și pe domnul profesor Ovidiu Găleată. Mereu îi voi fi recunoascătoare antrenorului meu pentru tot ceea ce m-a învățat!″

Bianca IVACSON, a X-a B

Sfin ţii Trei Ierarhi - Vasile, Grigorie şi Ioan

An de an, la 30 ianuarie, întreaga Ortodoxie (dar nu numai!), prăznuieşte în

chip deosebit pe Sfinţii Trei Ierarhi - Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz și Ioan Gură de Aur - cei care au strălucit ca nişte luceferi pe bolta cerească a Bisericii creştine. Şi, pentru că ei s-au dovedit „mari dascăli şi ierarhi”, facultăţile de teologie din țara noastră i-au ales drept patroni şi ocrotitori spirituali.

Cu cât ne apropiem de ei, cu atât îi cunoaştem mai bine; cu cât le cercetam viaţa şi opera, cu atât mai mult ne dăm seama de valoarea lor şi de folosul pe care îl putem avea, dacă îi luam ca model de înţelegere şi de trăire a vieţii creştine.

Pentru a ne da seama de valoarea lor individuală dar şi împreună - pentru că fiecare dintre ei are ceva specific dar au laolaltă şi lucruri comune care îi fac nedespărţiţi - ei trebuie înfățișați împreună.


Astfel, Sf. Grigorie de Nazianz sau Teologul este simbolul ştiinţei teologice, Sf. Vasile Cel Mare este simbolul energiei şi al acţiunii puse în slujba oamenilor, iar Sf. Ioan Gură de Aur - simbolul râvnei apostolice prin cuvânt şi faptă, pentru îndreptarea vieţii credincioşilor, după învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos. Mai concis spus, unul ar reprezenta mintea care gândeşte, altul gura care propovăduieşte şi al treilea mâna care lucrează, deşi fiecare a avut şi minte şi gură şi mână care lucrau într-o desăvârşită armonie şi unitate. Fiecare dintre ei era deopotrivă neîntrecut păstor sufletesc, mare dascăl al lumii creştine, propovăduitor şi apărător al dreptei credinţe.

Opera lor este vastă și cuprinde toate domeniile şi aspectele vieţii - social, cultural, pastoral-misionar - dar Sfinții Trei Ierarhi au strălucit prin contribuţia lor la formarea învăţăturii celei adevărate şi la păstrarea ei în faţa celor ce o atacau din toate părţile. Toți trei au trăit în secolul al IV-lea al erei creştine, secol numit pe drept cuvânt „secolul de aur al creştinismului”. „De aur”, pentru că în el au trăit cele mai mari personalităţi ale Bisericii noastre.

***

Sf. Vasile cel Mare (330-379) s-a născut în oraşul Cezareea Capadociei, din părinţi creştini, care i-au dat o educație aleasă. După studii strălucite de filozofie la Cezareea, Constantinopol şi Atena, s-a retras în părţile Pontului, unde a înfiinţat o mănăstire şi a stat acolo în rugăciune şi în meditaţie până când a fost hirotonit, mai întâi preot şi apoi episcop al Cezareei, păstorind în această calitate până la moarte. S-a mutat la Domnul la 1 ianuarie 379, când nu împlinise nici 50 de ani, și a fost plâns de întreaga sa turmă care-l numise încă de atunci „cel Mare”.

A rămas în istoria Bisericii ca primul ierarh care, cu averea moştenită de la părinţi, a înfiinţat primele instituţii de asistenţă socială, numite “vasiliade”, şi anume: azile, ospătării, case pentru reeducarea fetelor decăzute, şcoli tehnice etc., toate cu scopul de a alina suferinţele şi de a-i ajuta pe cei săraci. Sfântul Vasile cel Mare este prăznuit pe 1 și 30 ianuarie.

***

Sf. Grigorie de Nazianz (309-390) a văzut lumina zilei în satul Nazianz din Capadocia. În casa părintească, a primit o educaţie deosebită de la mama sa, Nona. A făcut studii la Cezareea Capadociei, Alexandria şi Atena, unde a fost coleg cu Sf. Vasile cel Mare şi Iulian Apostatul, viitorul împărat al Bizanțului.

Întors de la studii, a fost botezat de tatăl său, după care s-a retras la o mănăstire din Pont întemeiată de prietenul său Vasile cel Mare. Aici, Sf. Grigorie s-a îndeletnicit cu studiul şi asceza. A fost hirotonit fără voia lui de către Vasile cel Mare ca episcop de Sasima, dar acolo nu s-a dus niciodată. Din cauza ereziei ariene care tulbura întreaga Biserica, Sf. Grigorie s-a dus la Constantinopol unde, într-o bisericuţă numită Anastasia (Înviere), şi-a ţinut predicile prin care a reuşit să zguduie din temelii arianismul.


În anul 380, împăratul Teodosie cel Mare şi poporul l-au ales patriarh al Constantinopolului iar în anul următor i s-a încredinţat prezidarea lucrărilor sinodului al II-lea ecumenic. Din cauza tulburărilor şi intrigilor unor episcopi care-l acuzau că a umblat după scaunul patriarhal (pe care, în opinia lor, l-ar fi ocupat în mod necanonic) Sf. Grigorie, mâhnit, s-a retras din scaunul patriarhal şi s-a dus în Capadocia, unde a trăit câte zile i-au mai fost rânduite, până ce a fost chemat la Domnul. Este serbat pe 25 și 30 ianuarie.

*** Sf. Ioan Gură de Aur (354-407) s-a născut în Antiohia. A primit o educaţie

aleasă de la mama sa, Antusa, rămasă văduvă la 20 de ani. Tatăl Sfântului, Secundus, fusese un mare dregător militar. Ioan a învăţat filosofia şi retorica de la cel mai mare retor al timpului, Libaniu, care își dorea să-l lase în locul său.

După terminarea studiilor, a profesat avocatura dar pentru o perioadă foarte scurtă pentru că, nefiind potrivită spiritului său, a trebuit să o părăsească. S-a botezat şi a început să se îndeletnicească cu studiul Sfintei Scripturi, mai întâi în casa părintească, apoi într-o mănăstire.

A fost hirotonit diacon şi apoi preot în Atiohia, unde a păstorit 12 ani. În anul 397 a fost înălţat fără voia sa pe scaunul de patriarh al Constantinopolului, unde s-a remarcat printr-o viaţă pilduitoare dar mai ales prin aprige cuvântări prin care biciuia viciile celor de la curtea împărătească şi chiar pe împărăteasa Eudoxia care era o femeie cu moravuri uşoare. Datorită acestui lucru, împărăteasa a pus la cale îndepărtarea sa din scaun de două ori. A doua oară, în anul 407, Sfântul Ioan a fost trimis în exil în Armenia dar pe drum, din cauza maltratărilor la care a fost supus, a murit. Rămăşitele sale au fost aduse după 31 de ani, cu mare cinste, la Constantinopol. Este prăznuit pe 13 noiembrie și 30 ianuarie.

Înzestraţi cu calităţi alese, instruiţi la cele mai înalte școli ale timpului, favoriţi la o glorie uşoară şi ursiţi parcă din leagăn la celebritate, cei trei sfinţi au renunţat foarte uşor la toate acestea şi au primit jugul lui Hristos cel plin de greutăţi şi suferinţe, dar având conştiinţa împăcată că şi-au ales calea cea bună.

După concepţia Sfinţilor Trei Ierarhi, omul este cea mai aleasă făptură. El este creat după chipul lui Dumnezeu şi pentru mântuirea lui a venit în lume Însuși Unul-Născut, Fiul lui Dumnezeu, Domnul Iisus Hristos. Conştienţi de valoarea omului şi de dragostea lui Dumnezeu pentru oameni, Sfinţii Trei Ierarhi au pus în slujba omului tot ce au avut mai bun: ştiinţa, activitatea și viața lor.

Prin cuvântul, prin scrisul şi pilda vieţii lor, Sf. Vasile cel Mare, Sf. Grigorie Teologul şi Sf. Ioan Gură de Aur sunt modele de slujire şi dăruire pentru binele oamenilor. În acest context, să luăm aminte la Sf. Ioan Gură de Aur, care vedea în fiecare om pe Hristos Cel Întrupat.

Pr. Prof. Cristian TABLAN


Viaţa şi „temni ţele” ei... ***

Grigore Caraza şi Ierom. Filaret Gămălău O figură legendară a temnițelor comuniste este Grigore Caraza. Fiu al ținuturilor nemțene, el a însumat 21 de ani de pușcărie ș i 2 ani de domiciliu forțat, ceea ce reprezintă, printre foștii deținuți politici, un... dramatic record. Prin frânturi de amintiri, dezvăluite cu lacrimi în ochi în fața a sute de oameni, Grigore Caraza transmite stările triste ș i dureroase prin care a trecut. Referindu-se la anii 1962-1964, pe care i-a petrecut în închisoarea

Aiudului, el mărturisește: „Pentru toți cei care au refuzat reducerea aceasta (la... tăcere!), închisoarea a reprezentat cea mai crâncenă anticameră a iadului, locul unde mii de oameni aruncați trebuiau să fie uciș i lent, în chinuri care depășeau cu mult metodele Inchiziției...”

Așa au fost cei 21 de ani. Chinuiți teribil, cei închiș i erau ținuți fl ămânzi zile întregi. Mâncarea nu depășea meniul unui copil de 2 ani din zilele noastre. Frigul era atât de puternic, încât tineta şi vasul cu apă înghețau în celulă. Ocările, bătăile, torturile erau la ordinea zilei. Ce ar fi putut fi, în asemenea condiții de exterminare, „reeducarea” pe care o tot invocau comuniștii? Omul nou dorit de aceștia era o simplă piesă de șah pusă la dispoziția celui care joacă. Era un animal care putea fi dus, de furie, direct la abator pentru a fi sacrificat. Comuniștii urmăreau ca toți cei care ajunseseră cineva în viață, care aveau o personalitate distinctă, un punct de vedere personal, un sprijin de verticalitate în Dumnezeire, să fie redus la... zero.

Însuflețit de o neclintită credință în Dumnezeu, Grigore Caraza a traversat calea de la rai la iad. El a făcut parte din rândul celor foarte puțini care nu s-au lăsat îngenunchiați de operația „reeducării”. Nu numai că ș i-a reafirmat mereu crezul civil ș i spiritual dar a săvârș it ș i un gest nemaiauzit: a refuzat să iasă din închisoare în 1977, într-o perioada când regimul pretindea că nu mai are deținuți politici pe... conștiință.

În mediul anost în care ne mișcăm astăzi, la început de secol XXI, nu ne rămâne decât să ne întoarcem cu pioșenie la figurile curajului dus până la sacrificiu, embleme ale unei epoci care... s-a încheiat ș i nu prea, odată cu răsturnarea dictatorului Ceauşescu, acum... 23 de ani.

În familia mea, pilduitor rămâne exemplul unchiul nostru care a trecut prin aceeaș i soartă... Părintele Ieromonah Filaret Gămălău a petrecut 15 ani în închisoare, din care 5 la... Aiud, alături de Grigore Caraza. Părintele Filaret s-a născut în comuna Crucea ș i a ajuns stareț la Mănăstirea Rarău. Un preot cu o profundă ș i autentică trăire duhovnicească ș i iubitor de Dumnezeu, Părintele Filaret Gămălău s-a stins din viață pe 26 octombrie 2011, la vârsta de 92 de ani. El va rămâne viu în inimile multor oameni, pentru că a știut să-ș i respecte atât semenii cât ș i propriul suflet... A răbdat în închisoare doar pentru că era preot ortodox ș i soldat neînfricat al lui Hristos, dintre aceia care nici pentru o clipă nu s-ar fi putut umili în fața unor atei...

Ceea ce i-a definit pe acești doi oameni, ca simpli muritori ai acestei lumi dar ca trăitori pentru veșnicie ai... celeilalte, a fost lupta continuă pentru a afla care este scopul vieţii pe pământ, de ce ne naștem ș i, mai ales, pentru ce trebuie să trăim...

Ionela-Daniela APETREI, a XI-a B


Timp, încotro mergi!?...

Mihai LICĂ, a XII-a C 17 ani, 11 luni şi 4 zile… 6544 de zile… 157.056 de ore... 157.056 de ore în care am trăit toate emoţiile posibile pe care

un om le poate trăi într-o viaţă. Am fost fericit, supărat, am plâns, am râs, mi-a fost teamă, am suferit, am iubit şi m-am simţit iubit, m-am simţit trădat, m-am simţit obosit şi multe altele care, trăite la momentul lor, m-au făcut să devin persoana care sunt acum. 6544 de zile în care am avut momente care m-au adus la capătul puterilor şi momente în care credeam că sunt cel mai fericit om de pe pământ. Însă am avut grijă ca din fiecare experienţă trăită să învăţ câte puţin. 17 ani, 11 luni şi 4 zile de când am intrat în această lume, fără să mă întrebe cineva dacă doresc acest lucru...

Oamenii… Cele mai ciudate fiinţe din Univers. Ei te ajută, te înţeleg şi te sprijină, însă tot ei te calcă în picioare şi nu ratează nicio ocazie să te rănească. Oricât de mult ai încerca să le dovedeşti că nu meriţi să fii tratat aşa, nu vei face altceva decât să-i ambiţionezi şi mai tare să îşi bată joc de tine şi să te eticheteze. Te consolezi singur cu gândul că nu se merită să pui la suflet şi că nu eşti deranjat de lucrurile astea, însă nu faci altceva decât să te minţi singur pentru că, într-un final, vei ceda...

Chinul începe încă de când eşti copil, atunci când se presupune că îţi dezvolţi personalitatea... Încă de la vârste fragede, societatea şi persoanele din jurul tău te marginalizează, te fac să te închizi în tine şi te obligă să îţi fie teamă şi ruşine de a-ţi exprima propriile gânduri cu voce tare. De mic copil “înveţi” să îţi ţii gura, doar pentru că cel de lângă tine a râs de ideea care ţi-a venit şi pentru că ai avut “tupeul” de a o împărtăşi celorlalţi. De asemenea, mai “înveţi” că e mai bine să rabzi de foame decât să vii cu pacheţelul pregătit de acasă, doar pentru că tu nu îţi permiţi să cheltui bani pe un sandwich luat de la magazin, dar care nu are acelaşi gust ca cel pregătit de mama... Toate aceste situaţii nu m-au ocolit, pentru că am făcut şi încă fac parte din acest grup... ″marginalizat″. Mi-am dat seama de asta la fel de devreme cum am conştientizat faptul că alţi copii sunt ţinuţi de mână de o persoană (străină mie), de gen masculin. Da, părinţii mei sunt divorţaţi încă de când m-am născut şi nu mă număr printre fericiţii care au simţit iubirea paternă. În schimb, cred că Dumnezeu “s-a simţit dator”, pentru că am fost iubit de Mama de o sută de ori mai mult faţă de cum s-a întâmplat cu alți copii. Ei îi datorez totul pe lumea asta şi, dacă n-ar fi fost ea, nu aş mai fi fost persoana care sunt acum. Toţi banii din lume nu pot înlocui sfaturile şi sacrificiile pe care le-a făcut Mama pentru mine, doar ca să îmi fie bine. O iubesc şi îi compătimesc pe cei care nu au avut vreodată o astfel de persoană lângă ei...

Se împlinesc aproape 8 ani de zile de când mi-am întâlnit o parte din colegi. Da, sunt în acest liceu încă de pe vremea când de-abia învăţasem să fac liniuţele şi bastonaşele bine şi am făcut “măreţul salt” de la clasele primare la învăţământul gimnazial de... liceu. Pe de o parte, am avut norocul să am

nişte colegi care au înţeles situaţia prin care trec şi care s-au comportat foarte frumos însă, pe de altă parte, au existat şi situaţii în care am fost respins de unii dintre ei, intenţionat sau nu... Unii dintre colegi n-au înţeles nici până în ziua de azi că o glumă deplasată te poate face să te simţi foarte rău, chiar dacă tu decizi să nu arăţi că eşti deranjat de ea. Partea cea mai grea, după părerea mea, e că după 8 ani de zile pot spune că nici unul dintre colegii mei nu mă cunoaşte cu adevărat şi nu a avut ocazia să vadă ce fel de persoană sunt. Puţine sunt persoanele care m-au văzut în largul meu, lipsit de inhibiţii şi lipsit de teama de a fi respins, marginalizat ori chiar... batjocorit.


Unul dintre puținii factori care au contat într-adevăr pentru mine şi care au contribuit la dezvoltarea mea, au fost profesorii. Fără să linguşesc pe nimeni, am avut parte de nişte profesori minunaţi care m-au înţeles întotdeauna, oricât de încăpăţânat şi dificil aş fi fost. Pe unii dintre ei i-am

cunoscut încă de pe vremea când banca era mai mare decât mine (doamna profesoară Blaga, doamna profesoară Copoț, domnul profesor Luca, doamna profesoară Timofte...) iar pe alţii i-am cunoscut abia mai târziu, în clasa a IX-a (domnișoara profesoară Vornicu, doamna profesoară Vîrlan, doamna profesoară Mitrea...). Fiecare dintre aceştia a contribuit la dezvoltarea mea într-o anumită măsură. Aşadar, le mulţumesc că există şi că mi-au oferit ocazia de a învăţa câte ceva de la ei. Sunt mândru că mi-au fost profesori şi, nici dacă aş putea, nu aş schimba nimic la ei...

*** În anii aceştia, am învăţat că... *Notele mari de la şcoală nu te ajută în viaţă – Pe cât e de trist, pe atât e de adevărat. Dacă ai 10 pe linie şi o hârtie numită “diplomă”, nimeni nu îţi garantează faptul că îţi vei găsi un loc de muncă plătit bine... Important e să reţii cât mai multe din lucrurile care îţi plac şi care crezi că te vor ajuta mai târziu. *Prietenii adevăraţi se găsesc greu – şi se păstrează şi mai greu. Nu te lăsa înşelat de aparenţe! De-a lungul vieţii, vei întâlni tot felul de persoane. Dacă ai un singur

prieten adevărat, consideră-te norocos! Prietenul adevărat e acea persoană care îţi răspunde în miezul nopţii, atunci când ai nevoie de ajutor şi îl suni. E persoana care se împrumută doar ca să te ajute pe tine, atunci când ai nevoie de bani, şi aşa mai departe... Dacă ai o astfel de persoană prin preajma ta, păstreaz-o! Eu am un astfel de prieten... Îl cunosc de la vârsta de 5 ani și, alături de el, am trăit o grămadă de momente frumoase. Îl cheamă Andrei... Andrei, fă cu mâna la cameră!... ☺

*Gura lumii nu contează – Lumea e rea şi invidioasă. Puţine sunt persoanele care se bucură pentru succesul tău. În schimb, sunt o grămadă care te invidiază şi încearcă să îţi pună beţe în roate, doar pentru că te descurci mai bine ca ei. Învaţă să îi ignori, important e ca ţie şi celor dragi ţie... să le fie bine. Dacă ai o idee bună şi vrei să o pui în aplicare, nu te lăsa influenţat de ceilalţi. Dacă Edison n-ar fi fost încăpăţânat, acum aş fi scris acest articol la lumina lumânării (în cel mai fericit caz)... Aşadar, încercaţi-vă norocul, nu aveţi nimic de pierdut!.

*E bine de practicat un sport în mod regulat – Obişnuieşte-te să practici un sport încă de mic copil. Îţi va ajuta corpul să se dezvolte iar tu vei fi mai sănătos. Mai mult decât atât, îţi va intra în reflex iar pe

viitor îţi va fi mult mai uşor să faci mişcare, să fii disciplinat... *Valoarea banilor se învață – Învaţă valoarea banilor, cum se fac şi cum se cheltuie. Dacă ai norocul ca părinţii să îţi facă toate mofturile şi ai impresia că “banii se fac cu ciocanul”, atunci când va trebui să fii pe picioarele tare şi te vei izbi de un job cu un salariu mic, îţi va fi greu să te adaptezi situaţiei... *Şi nu în ultimul rând... fă ceea ce îţi place! – Descoperă din timp ceea ce îţi place să faci şi axează-te foarte mult pe acea activitate. Cine ştie, poate vei avea o profesie în care vei pune în practică același lucru care te face fericit!...


...Spre ce meleaguri noi, grăbit, alergi?...

Marius POPESCU, a XII-a C Cât de repede poate să treacă timpul!… Parcă

mai... ieri am dat probele sportive pentru intrarea la Liceul cu Program Sportiv Piatra Neamț, unde îmi doream foarte mult să intru...

Mi-aduc cu drag aminte de prima zi, când a avut loc festivitatea de deschidere a anului şcolar la sala de sport a liceului. Acolo se afla de asemenea şi căminul de băieţi şi fete, locul în care aveam să-mi petrec următorii patru ani. Unde... urma să leg noi prietenii și să simt că acolo e a doua mea casă. E locul de care îmi voi aminti cu drag şi de care îmi va fi foarte dor după terminarea liceului... Îmi va fi dor de șotiile pe care le-am făcut cu băieţii, de weekend-urile în care am rămas fără bani şi am simțit că murim de foame dar... din care, de fiecare dată, găseam câte o soluție să ieşim. De necazurile şi supărările peste care am trecut cu toţii, împreună, îmi va fi dor... Dar cel mai mult îmi va lipsi faptul că ne-am ajutat unii pe alții, ca într-o adevărată familie...

Fiind singur la părinţi, nu am știut ce e aia să... împarţi cu cineva lucrurile pe care, cândva, erai obișnuit să le folosești doar tu... Nu am știut cum e să mănânci în cămin, cu băieţii, și să dai şi altora din puţinul tău. Eram la început un tip egoist, obişnuit ca tot ce ce are să fie doar al lui. Pe când, în viata de cămin, nu trebuie să fii aşa! Trebuie să înveți să fii bun, să îi ajuţi pe ceilalţi când au nevoie de tine și să uiți uneori chiar de propria persoană...

Eram obişnuit ca acasă. Cu un program lejer, în care să decid totul de unul singur... Dar când am ajuns la cămin, totul s-a schimbat. Trebuia să mă adaptez la orarul stabilit de pedagog. De la început, am avut un program foarte încărcat. Dimineaţa, la ora şapte, trebuia să ne trezim și să mâncăm câte ceva, pentru că la ora nouă aveam antrenament. După antrenament, veneam iar la cămin şi la douăsprezece mergeam la masa de prânz. După masă, mergeam la cursurile de la şcoală iar după terminarea orelor, ne întorceam iar... la cămin. La şase era masa de seară iar la zece... stingerea. Acesta a fost de la început un program cu care nu eram obişnuit deloc. M-am adaptat mai greu dar, după un timp, nu mi s-a mai părut nimic greu. Ceea ce pot să spun acum e că... în cămin am văzut cum e să nu ai bani pentru că, atunci când îi aveam, îi cheltuiam aiurea. Am văzut cum e să stai în weekend-uri şi să mori de foame... Practic, perioada asta mi-a deschis mintea şi mi-a arătat ca viața nu e așa cum o crezusem eu..

În prima zi de şcoală aveam să îmi cunosc noii colegi, noii profesori şi noua dirigintă. Colegii erau foarte prietenoşi; unii erau abia veniţi iar pe alții îi cunoşteam din clasa a VIII-a. Ușor, ușor... ne-am înțeles cu toţii și am început să devenim... o familie. Am cunoscut profesori noi, foarte de treaba și înţelegători. Iar noua noastră dirigintă, doamna profesoară Sabina Savin, era o dirigintă de nota zece. Oricând îi cereai ajutorul, nu ezita să te sprijine. Şi era foarte înţelegătoare cu noi, mai ales când greșeam...


Iar în momentele grele, ne era alături şi ne ajuta cu sfaturi, ne învăța ce şi cum să facem, ca să ne fie bine. Însă... avea să ne fie dirigintă doar până în clasa a X-a... Dintr-a XI-a, dirigintele clasei avea să devină domnul Ioan Tănase, antrenorul nostru la fotbal. Ș i el a stat întotdeauna lângă noi, ne-a ajutat, ne-a dat sfaturi şi, de fiecare dată când am avut probleme, ne-a încurajat...

Cel mai greu an pentru mine a fost 2011. N-am să-l uit niciodată... Pentru că... mi l-a luat pe Tata... Îl iubeam tare mult. El era cel care, de fiecare dată se afla lângă mine, mă sprijinea, mă ajuta să trec peste momentele mai grele pe care le întâmpinam la şcoală, la cămin, la fotbal... Tata ținea foarte mult la mine și dorea ca eu să ajung fotbalist. Ar fi dat orice pentru mine, numai să mă vadă fericit. Dar... a avut probleme de sănătate chiar de când am intrat eu la liceu. Şi acum ţin minte că, din cauza bolii, nu a putut fi lângă mine când am dat probele sportive pentru a fi admis la LPS. A fost nevoit să vină cu mine altcineva din familie...

Fiind o fire mai închisă, nu am dezvăluit nimănui problemele pe care le aveam şi gândurile cu care mă confruntam zi de zi. Poate am greşit că nu am povestit nimănui despre acest lucru. Dar mie nu îmi place să amestec şi pe alţii în necazurile mele. Prefer să trec singur prin ele...

Colegii m-au înţeles că trec printr-o perioadă dificilă... La antrenamente şi la meciuri mă încurajau când greşeam şi erau lângă mine. La şcoală, profesorii au făcut același lucru: deși eu am fost taciturn, închis... toți au avut răbdare cu mine... Acum îmi dau seama că am greșit pentru că nu am vorbit cu nimeni despre problemele peste care treceam... Poate că era mai bine dacă simțeam că nu sunt singur... Din experiența asta dureroasă am învățat că trebuie să fiu mai sociabil și să comunic mai mult. Acum știu că, atunci când ai un necaz sau o problemă gravă, şi ai pe cineva lângă tine căruia să i te destăinui, să îi împartaşeşti ceea ce ai pe suflet, înseamnă foarte mult... A fost o perioadă grea în viaţa mea, dar am simțit că am lângă mine oameni minunaţi...

Timpul zboară şi vremea noastră trece. Vine vara şi, cu ea, vine şi examenul de maturitate. Un examen ce... pentru unii... înseamnă foarte mult, căci el le decide și le deschide drumul în viaţă. Pentru mine, este cel mai important moment al formării mele ca om. El îmi va decide practic... viitorul. Şi sunt conştient că trebuie să îmi concentrez toată capacitatea intelectuală, munca, perseverența și ambiţia pentru a învăța și pentru a trece în etapa următoare cu brio...

Acum realizez că a mai trecut o etapă, grea dar frumoasă, din existența mea... La începutul liceului, părea un drum cam lung și credeam că el va dura... o eternitate. Însă acum, mi se pare că a trecut într-o clipă...

Patru ani!… Patru ani în care îţi croieşti începutul de drum în viață. Patru ani în care înveți să iubești, înveți ce este prietenia, înveți ce înseamnă sacrificiul. Am înțeles și ce este ambiţia, voinţa, perseverența, calități ce ne sunt necesare ca să ajungem... departe. Patru ani, în care m-am maturizat, în

care mi-am format personalitatea... Patru ani în care am dat piept cu viaţa reală şi în care practic... uşor, uşor, dintr-un copil m-am transformat într-un om mare. De acești patru ani o să-mi amintesc cu drag mereu. De colegii minunaţi pe care i-am avut alături, de profesorii care ne-au îndemnat continuu să învăţăm – pentru că o facem pentru noi, nu pentru ei - de prostioarele pe care le-am făcut la şcoală, de chiulurile în masă, de emoţiile de la teste şi teze, îmi voi aminti, cu drag, mereu... Au trecut ca un vis... anii care ne despart azi de... Copilăria noastră...


Este LPS o alternativ ă pentru tinerii absolven ţi?

Îmi amintesc cât de multe promisiuni am făcut părinţilor pentru a mă lăsa să urmez cursurile Liceului cu Program Sportiv...

Dascălii care îmi îndrumaseră paşii în şcoala generală spuneau că la Liceul Sportiv ‘’nu se face carte”, că ’’profesorii sunt superficiali’’, că ″e păcat de mine şi de cunoştinţele acumulate până atunci″...

Media foarte bună obţinută la examenul de capacitate îmi oferea libertatea să aleg orice liceu. Toţi mă sfătuiau să aleg Colegiul Naţional Calistrat Hogaş, pentru că îmi plăcea foarte mult limba engleză şi, spuneau ei, doar acolo voi putea studia ″la un nivel ridicat″.

Eu însă, după cum îmi place de multe ori să o spun, sunt un sportiv prin excelenţă, şi de aceea am ales Liceul cu Program Sportiv.

La început, am aşteptat cu emoţie primele ore de curs şi întâlnirea cu noii profesori. Am descoperit apoi, încetul cu încetul, că dascălii de aici sunt nişte oameni deosebiţi şi că îşi fac meseria cu dragoste şi cu devotament. Dacă vrei cu adevărat să studiezi, ei îţi călăuzesc paşii şi îţi deschid noi perspective asupra vieţii.

Încă din clasa a IX-a, le-am demonstrat părinţilor că şi aici îmi pot aprofunda cunoştinţele de limba engleză: am obţinut premiul I (în fața liceelor cu tradiție!) la concursul de artă teatrală Drama Day, interpretând un rol într-o piesă în limba engleză. Le-am demonstrat că pasiunea mea pentru lectură nu moare, ba chiar devine incendiară când este atent îndrumată, că şi aici pot studia geografia (o mai veche pasiune de-a mea) la cote înalte şi chiar i-am făcut să se minuneze când s-au uitat pe planşele mele de desen... După ce au observat că lecţiile de psihologie şi de antreprenoriat m-au maturizat şi m-au făcut să decid spre ce domeniu de studiu universitar să mă îndrept în continuare (în afară de sport!), au recunoscut că am făcut alegerea bună. Atunci au înţeles părinţii mei că dascălii îşi venerează profesia şi că, dacă au pământ bun peste care să arunce seminţele cunoaşterii, rezultatele nu întârzie să apară.

În toate profesiile trebuie să studiezi câte 4-6 ani pentru a te specializa. Iar un sportiv de performanţă are şi el nevoie de 10-15 ani pentru a ajunge la rezultate notabile. Începe pregătirea de mic: se alimentează sănătos, renunţă deseori la alte activitati, are multe ore de antrenament şi îşi cultivă fizicul şi psihicul pentru a face faţă competiţiilor şi provocărilor de orice fel. Copiii care fac sport sunt mult mai disciplinaţi, mai sănătoşi şi mai puţin expuşi tentaţiilor şi viciilor acestui secol. Învaţă de mici că tutunul, alcoolul şi stupefiantele sunt duşmanii de temut ai performanţei. Sportivii sunt mai deschişi, mai comunicativi şi mai puţin complexaţi...

Dacă astăzi ar fi să aleg din nou, aş alege, cu mâna pe inimă, tot Liceul Sportiv. Pentru că... aici mi-au crescut aripile care mă vor ajuta să-mi materializez visele, să-mi ating ţelurile, să devin un OM împlinit...

Edmond TIMOFTE – absolvent 2012, student la ASE Bucureşti, Facultatea de Administrarea Afacerilor


Cernut ă de timp

Ştiu că nu am mai vorbit de ceva vreme, şi poate asta te-a făcut să crezi că am uitat de prietenia noastră... Da... Timpul trece. Asta o ştim toţi şi, mai ales, o simțim... Toți suntem schimbați de el, unii chiar alterați, dar realizez acum că ceea ce se cerne extrem de repede și d e ușor, este prietenia...

Mi-am amintit de prietenia noastră lungă de... „ceva vreme″, nu? Mi se întâmplă uneori să mă trezesc buimacă ș i să mă întreb “eu am

șaptesprezece ani?″ Ș i mă gândesc apoi că timpul meu s-a oprit undeva... pe la paisprezece... Îți aduci aminte clipa în care tu ai fost lângă mine când mi-am luat buletinul? Aveam paisprezece ani ș i două luni. Şi era în ianuarie …

Da, am șaptesprezece ani! Un lucru care mă calcă pe nervi... Şi nu-mi amintesc nici măcar cum ne-am cunoscut... Dar poate că asta nu mai

înseamnă nimic, acum, când avem atâtea amintiri împreună... ...Poezia pe care mi-ai scris-o, când am împlinit paisprezece ani... e oare o poezie de dragoste sau de uitare: <Aripile moarte, adânc îngropate,/ a

căror fantasmă se mai ghicește în noapte,/ te strigă, departe: ″Vino-napoi!″...// Sunt lacrimi uscate, nerostitele şoapte/ ce te cheamă la mine, / te cheamă la noi...// Nu-mi trebuie vorbe, nici fapte.../ Vreau doar ziua de mâine, / şi ziua de ieri... înapoi!...// Pe tine te chem, / să-mi redai înțelesul/ lui... ″noi doi″>...

Diana DARIE, a XI-a B

♫

Ce este via ţa ?

Viaţa este în mare măsură un mister rămas încă nedescifrat de către oameni. Avem o mulţime de întrebări fără răspuns, experimentăm lucruri pe care nu le putem explica şi în jurul nostru se întâmplă fenomene pe care nu le înţelegem.

Viaţa este o intersecţie permanentă în care trebuie să te orientezi, este o luptă în care trebuie să schimbi multe lucruri, iar o luptă este întotdeauna grea şi dureroasă... Dar cum altfel putem justifica pretenţia de a trăi?

Vine întotdeauna un moment în care nu mai putem da vina pe familie, pe ţara în care ne-am născut, pe cultură, religie... Vine întotdeauna un moment în care o putem lua de la început, în care avem şansa să demonstrăm cine suntem, în care este... rândul nostru.

Un astfel de moment marchează o luptă grea, o luptă cu noi înşine, cu propriile dorinţe, tendinţe, dar ș i cu propriile limite sau... limitări. Şi, dacă suntem în stare să o purtăm, această luptă va dura toată viaţa... O viață în care, dacă suntem cinstiţi, trebuie să acceptăm faptul că nu ne este de ajuns să fim noi înşine fericiți, ci trebuie să-l facem fericit şi pe acela care ne vrea binele...

Mai lungă sau mai scurtă, e totuș i destulă... o viață. Cine nu învinge acum şi aici, nu ar învinge nici dacă ar trăi cât trei... Aşa că... trăiţi fiecare clipă de parcă ar fi ultima şi nu aşteptaţi ca altcineva să vă pregătească, să vă asigure... un viitor.

(Însemnări, martie 2011)

Alexandra TURCU, a X-a B


Coalescen ţa mit – literatur ă (I) (fragmente)

Motto: Un popor - prin folclor şi prin istoria lui - creează mituri. O literatură - mai ales prin epica ei - creează personaje-mituri.” (Mircea Eliade)

Lumea profană trăieşte sub opresiva „teroare a istoriei”, sub halucinanta

vrajă a ignoranţei ce poate fi diagnosticată drept „boală a umanităţii moderne”, de care sunt conştienţi puţini aleşi: un homeroid al religiilor ca Mircea Eliade, de exemplu, sau poeţii, acei „cântăreţi bolnavi”, dacă subscriem fericitei formule metaforice, specifice viziunii blagiene. Fără a vedea în autorul „Nopţii de Sânziene” un adept al teoriei lui Nietzsche – a „morţii lui Dumnezeu”, se cuvine să-l situăm pe Mircea Eliade alături de Hölderin, ambii semnalând pericolul desacralizării şi alegând ca unică şansă de a reveni în timpul sacru, în Marele Timp al începuturilor, arta. [...]

Vorbind de pretinsa absenţă a misterului din cotidianul modern, Eliade a atras atenţia că acesta nu se relevează conform orizontului de aşteptare al individului. Este importantă viziunea eseistului Eliade, care remarcă schimbarea survenită o dată cu creştinismul: „Acum, Hristos fiind şi om, minunile se fac sub chipul oamenilor, în fiecare zi. Înainte de Hristos, minunea mai putea fi taumaturgă, excepţională, dramatică. De-atunci ea este umană - adică irecognoscibilă.” Irecognoscibilul este forma perfectă de revelaţie divină. Aşadar, Dumnezeu nu se lasă cunoscut doar pe calea gravă şi plină de obstacole a experienţei mistice, ci şi pe calea irecognoscibilului. [...]

Eliade a fost preocupat, dacă nu chiar obsedat de limbajul secret al lumii, de simboluri şi mituri, percepute drept corespondenţe esenţiale ale unui limbaj originar. Simbolul şi mitul sunt asemena unor punţi spirituale, dincolo de care lumea ni se revelează nu în dimensiunea obiectivă, ci într-o perspectivă „reală”, autentică. Gestul redescoperirii sacrului şi al simbolului impune în concepţia lui Mircea Eliade existenţa unei lumi intermediare, topos al imaginaţiei creatoare sau simbolice. Pentru a se manifesta, memoria originilor cere imaginaţiei să intervină.

În lucrările beletristice, mitul funcţionează ca un adevărat catalizator pentru Eliade. Omul modern poate recupera prin mit ceea ce falsele mituri, precum tehnica în scop distructiv, războiul, ideologiile nefaste au anulat. Eugen Simion clasează naraţiunea lui Mircea Eliade în două tipuri: existenţialistă (duce spre o metafizică ascunsă, legată de noţiunea de destin) şi mitică, fantastică, cu un sistem complicat de simboluri, cerând conform lui Gilbert Durant o „lectură mito-critică” sau o „lectură iniţiatică”, având drept scop descoperirea miturilor. În exil, Mircea Eliade s-a consacrat integral naraţiunii mitice, „beletristica eliadiană a devenit un receptacol de mituri şi simboluri”, presupunând că această opţiune a refaceri drumurilor spre începuturi, spre primordial i-a edulcorat sentimental de exilat.


Imaginarul românesc eliadesc este lăcaşul miturilor esenţiale: căutarea Graalului, mântuirea, nunta în cer, Orfeu şi Euridice, Ianus cel cu două feţe, iubirea împlinită doar sub bagheta regizorală thanatică, cerurile se deschid o dată cu poarta solstiţiului, labirintul, toate intermediind ieşirea din timpul profan, eliberarea de „teroarea istoriei”. „Ieşirea din timp” funcţionează la nivel textual ca o „monadă magică” declanşatoare de sensuri ontologice, este asemenea unei aure de semnificaţii fie că ne referim la nuvelele: La Ţigănci, Secretul doctorului Honigberger, Nopţi la Serampore, Pe strada Mântuleasa sau la „romanul-roman” Noaptea de Sânziene.

În pofida faptului evident că universul mitului a dispărut, literatura, „fiică a mitologiei”, prelungeşte utopia mitului. Simbolul şi mitul au valoarea unor arhetipuri care organizează creaţia literară după o „logică absconsă” şi dezvăluie temele şi motivele operei, sintetizând patru structuri polimorfe (Tracia dionisiacă - arhetipul spiritual al eroului eliadian, Grecia orfică - tema iniţierii prin experienţă, Roma imperială şi creştinismul - motivele decadenţei şi “teroarea istoriei”), respectiv patru niveluri de codificare discursivă a semnificaţiei (mitic, magic, raţional şi mistic). [...]

Romanul-roman “Noaptea de Sânziene”, ca formă deplină a naraţiunii, suplineşte în lumea modernă miturile, are valoarea unei povestiri exemplare, situând eroul-mitic, Ştefan Viziru, respectiv lectorul virtual într-o lume articulată şi semnificativă în care totul e simbol. Aşa cum pentru omul primitiv nimic în lume nu e întâmplător, pentru scriitorul Eliade, totul în text semnifică. Literatura nu e orientată spre cultul artificiului. Asemenea simbolurilor arhaice şi cele recreate de autorul-receptor prin discursul în forma retoricii ideale, a naraţiunii directe, sunt camuflate în informul cotidian şi de aparenţa banală din cuvintele comune ale unui limbaj uzual. Din nevoia creativităţii omului se nasc universurile diegetice, ficţionalul cu structură şi cu legităţi proprii care-i conferă autonomie. Aceste lumi ale utopiei spiritului uman nu iau drept model realitatea în sensul mimesis-ului aristotelic, de vreme ce lumea configurată răspunde viziunii artistice persuasive atribuite. Autorului care dezvăluie transcendentala cronotopie textuală, fixată în cadrele unei retorici cu valoare soteriologică, urmăreşte „construcţia” sau regenerarea Timpului. (va urma)

Prof. Irina ZAMFIR, Liceul Tehnologic Economic Administrativ


Progres ăm dar uit ăm să fim... ferici ţi Încetul cu încetul, ajungem la maturitate şi intrăm într-o lume a seriozităţii şi a

responsabilităţii, dând uitării trecutul și tot ce a însemnat ’’copilărie’’... Vorbesc din punctul de vedere al unui copil de 16 ani, care nu doreşte să treacă de

perioada aceasta atât de uşor precum au făcut-o alţii. Da, evident!... sunt cazuri şi cazuri: copii care muncesc de mici şi nu au parte de o copilărie ca a noastră (a acelora care au jucat „prinsa” , „ascunsa”, „9 pietre”) dar şi copii mult prea răsfățați... care nu ajung niciodată să aibă cu adevărat... ’’responsabilități’’.

Nu îmi este greu să rememorez anii mei de copilărie, când ne strângeam toţi ziua sau seara, fete sau băieţi, şi jucam orice ne trecea prin cap... Îmi aduc aminte cum căutam cretă pentru a desena „traseul ” de şotron, cum strângeam pietre, cum care mai de care ne întreceam pentru a aduce cele mai bune materiale de joc.

Aveam în sânge, de cum se lăsa seara, să jucam „ascunsa” ... Era un fel de regulă a „clanului” [-☺=☺=☺-] din care făceam parte. Ne ascundeam cum apucam, câte doi, câte trei și mijam, până ce unul câte unul se auzea strigat de părinţi pentru a intra în casă căci era ’’foarte târziu’’. Ne rugam de părinţi să ne mai lase ’’10 minute’’ să ne mai jucăm, iar aceştia ne acceptau rugămințile transformate aproape în cereri de îndurare... Îşi aduceau cu siguranță aminte că au fost şi ei ca noi, cândva...!

Sunt copilul anilor ’90, când nu erau mall-uri, când mergeam la cinema cu părinţii, când mâncam îngheţată la dozator, când ne plimbam prin parcuri şi găseam bucurie în fiecare moment și în fiecare lucru frumos pe care îl vedeam... Acum, copiii sunt invadaţi de „o mare de biţi”. Ei nu vor avea o copilărie cum am avut-o noi şi cei de până acum, nu vor juca niciodată „elastic” ori „flori, fete, filme sau băieţi”; nu vor şti niciodată cum e să te urci într-un copac după un zmeu şi să cazi pentru că ai încercat să-l dai jos, să îţi juleşti genunchii alergând după o pisică și să fii totuşi fericit că ai prins-o. Generaţiile care vin din urmă au de pierdut foarte mult(e), dar nu este vina lor... Valorile și simbolurile vechi ale copilăriei trebuie insuflate de către părinţi... Dacă ei le vor cumpăra copiilor lor jucării interactive şi moderne, cei mici nu vor cunoaşte niciodată adevăratul rost al Copilăriei: să se construiască pe ei înșiși ca oameni, să-și dezvolte talentele și abilitățile și să învețe prin... descoperire, nu prin oferire ’’de-a gata’’...

Cu nostalgie, îmi amintesc serile în care mă întorceam, de afară... în casă, şchiopătând iar părinţii mă certau că am fost neatentă. Îmi amintesc cu drag chiar şi de momentele în care eram pedepsită [☼♫]. Nu am avut internet de mică, și probabil de asta stăteam cu orele pe afară... Calculatorul a început să fie un hobby de-al meu mai târziu, după ce am descoperit „socializarea cibernetică”.

Când mă gândesc la viitor, la copilăria generaţiilor viitoare, mă simt deja responsabilă... Ideal ar fi să fie și copiii ’’de mâine’’ cum sunt eu... împlinită, pentru că am avut parte de o asemenea copilărie: cu „şotron” şi „de-a v-aţi ascunselea”, cu zmeie și cățărări prin copaci...

Da, cu toate... progresăm dar nu mai știm să fim, cu adevărat, fericiți!...

Alexandra TURCU, a X-a B


De ce?...De ce?...De ce?...De ce?...

Ionela VIERU, a IX-a B

Mulţi dintre noi sunt orfani sau abandonaţi de părinţi. Nu ştim cum e iubirea părinților noștri, ci doar o iubire mai mare decât a lor – iubirea pe care am găsit-o aici, în locul unde am crescut: în centrul de plasament...

Anii 2007 și 2008 au fost pentru mine doi ani grei, pentru că atunci mi-am cunoscut familia: pe cei care m-au adus pe lume, şi pe fraţii şi surorile mele...

Părinții s-au despărţit, iar victimele am fost noi, copiii. Am ajuns așadar într-un... centru de plasament. Deşi avem unde dormi și învăţa, suntem departe de ai noştri, de dragostea lor, de casa natală... iar lucrurile astea ne-au marcat şi ne vor

marca în continuare viaţa, inima şi copilăria... Ajunşi în centru, educatorii au fost cei care ne-au înconjurat cu dragoste și înțelegere și ne-au oferit o parte din înţelepciunea lor, spunându-ne că noi înșine trebuie să ne construim viitorul. Educatorii noștri ne sunt părinţii adoptivi pentru că, fără ei, nu am fi ajuns până aici şi nu ne-am fi găsit puterea de a ne confrunta cu viitorul. Azi, mă simt înconjurată numai de oameni cu inima mare,

înzestraţi cu înţelepciune, dragoste şi putere pentru a înfrunta toate relele din lume. De-aş putea eu să le mulţumesc din tot sufletul pentru că ne-au fost mereu alături!...

Ştiu acum că nu este o ruşine să stai la casa de copii. Aici sunt condiţii deosebite şi, uneori, pentru unii e mai bine...

Pentru copiii din familie, este greu să înţeleagă experienţa de viaţă prin care trecem noi, cei instituţionalizaţi. Ei nu vor putea să cunoască şi să înțeleagă durerea, tristeţea, amărăciunea, descumpănirea şi golul care există zi de zi, noapte de noapte în sufletele noastre... Şi nici nu le dorim asta...

Dar oare... De câtă forţă este nevoie pentru a rezista? De câtă răbdare este nevoie, pentru a ajunge până la capăt? De câte renunţări, amânări, speranţe este nevoie, pentru a păşi mai departe? De câte frământări şi amăgiri avem parte zi de zi şi totuşi... ne continuăm, demni, drumul prin viaţă...

Cine ne poate răspunde la aceste întrebări? Pe cine să condamnăm? Cine ar trebui să... ştie?


Imoral în societate...Imoral în societate...Imoral în societate...Imoral în societate...

Diana DARIE, a XI-a B Conform definiţiei DEX, imoral

reprezintă ″ceea ce este contrar moralei, care calcă principiile ei, care nu respectă niciun criteriu moral″. Așadar, a fi imoral se opune cu stringenţă moralei sau legii firii sădite în fiecare dintre noi încă de la începuturile Creaţiei.

F i l o s o f u l g er m a n Immanuel Kant afirma cândva: “mă copleşesc în lumea aceasta cerul înstelat de deasupra mea şi ideea morală din mine“, înfrângându-și astfel voința proprie în fața ideii de morală. Există deci... sădit în om acest principiu de bine şi rău şi de liber arbitru care-l situează pe om pe treapta de fiinţă raţională şi, prin raționalitatea ei, liberă. Astfel, omul se află între doi versanţi - al libertăţii şi al responsabilităţii - l i b e r t a t e a f i i n d întotdeauna privită ca esență în lumea aleger i i cu. . . sentimentul responsabilităţii.

Cât trăim, în sufletul şi mintea noastră viază o ţesătură fină ce stă într-un echilibru precar între bine şi rău, şi care se răsfrânge înafara noastră prin fapte, gesturi, lumina din priviri, cuvinte...

I n d i v i d u l , i n s t r u i t s a u neinstruit , în f rământarea lui ontologică, este acaparat uneori de forţe malefice care-i întunecă raţiunea şi intră în conflict, mai întâi cu sine însuşi apoi cu ceilalți. Când sinele este depăşit sau învins în această ciocnire de forţe, omul nu mai este l iber în lumina responsabilităţii, ci devine captivul unor forţe întunecate.

În societatea românească de azi, părem a fi pe cale să trăim un astfel

de cataclism moral. Asistăm la o răsturnare a valorilor, oamenii nemaivăzând esenţa lucrurilor ci

doar contururile acestora... Societatea noastră e o

societate astigmatică (deformată) în care se promovează doar nonvalorile. În România de azi, a devenit aproape imoral să fii onest (cuvântul însuși şi-

a pierdut din valoare!). Câţi mai promit şi se ţin de promisiune? Mass-media oferă modele de viaţă din ce în ce

mai departe de vechile tipare, dacă nu

chiar... imorale: vedete care se despart și îşi trăiesc viaţa nu în libertate ci în libertinaj... ori ″la modul cum o înţeleg″ ele - în

desfrânare şi concubinaj, oameni care - nu foarte instruiţi și fără merite anume - ajung peste noapte arhetipuri, acte de hoție evidente... rămase nepedepsite, delicte grave trecute cu vederea... şi exemplele, din păcate, pot continua...


Educaţia sexuală în şcoalăEducaţia sexuală în şcoalăEducaţia sexuală în şcoalăEducaţia sexuală în şcoală Educaţia sexuală este predată în unele şcoli din România, însă nu în lecții complexe, susținute de specialiști în psihologia copilului și adolescentului, biologie, igienă sau planning familial. Această disciplină opțională este predată în general de către diriginte sau

de către psihologul şcolii care, pe lângă specializarea principală, trebuie să se mai ocupe și cu lucruri care nu au legătură directă cu profesia sa.

Acasă, de cele mai multe ori, copiilor sau mai bine spus adolescenţilor, nu le este prezentat nici un fel de material legat de viaţa sexuală, de protecţie, de prevenirea unei sarcini nedorite, ori de bolile cu transmitere sexuală. Poate tocmai din această cauză s-a înregistrat în ultimii ani o creștere semnificativă a numărului de nașteri precoce (la o vârstă foarte tânără a părinților și, în special, a mamelor) şi foarte multe cazuri de avorturi.

Elevii, copii ajunşi la vârsta pubertăţii, sunt curioşi şi deschişi la noi provocări. Ei se informează cu ajutorul internetului, al televizorului, al unui ghid, etc. Însă, atunci când îţi vorbeşte o persoană, în mod direct, explicându-ţi avantajele şi dezavantajele în ceea ce priveşte începerea vieţii sexuale, te simţi mai liber în a-ţi exprima propriul punct de vedere şi ai curajul să formulezi chiar şi întrebări.

Integrarea educaţiei sexuale în programele şcolare nu înseamnă doar introducerea în orarul elevilor a unei discipline opționale care să se cheme educaţie sexuală. Dacă elevii nu

dezvoltă anumite abilităţi de a lua singuri o decizie în ceea ce-i privește, de a comunica fără să acuze, fără să ia pe cineva de guler, de a înţelege, de a respecta şi de a tolera diversitatea, atunci nu se poate vorbi despre o educaţie temeinică pe tema mai înainte menţionată. Chiar dacă nu va pune în practică tot ceea ce învață, adolescentul trebuie să aibă totuși cunoştinţe legate de: igiena corectă a organelor sexuale, modificările corporale, psihice și comportamentale ale adolescentului la pubertate, violenţa în sexualitate, abuzul sexual, atitudini faţă de debutul vieţii sexuale, mituri legate de sexualitate, comportamente deviante, riscurile unor boli cu

transmitere sexuală, concepţia şi sarcina, riscurile sarcinii la pubertate şi adolescenţă, disfuncţii sexuale la femeie şi la bărbat, metode de contracepţie, identitate şi orientare sexuală, etc.

Consider că în fiecare şcoală ar trebui introdusă această disciplină opțională numită “educaţie sexuală”, chiar înainte ca adolescentul să se confrunte cu primele experiențe de acest gen, respectiv înaintea vârstei de 14-15 ani.

Diana DARIE, a XI-a B

***

Încă din cele mai vechi timpuri, omul a fost obișnuit să se ferească de semenii lui mai mici, adică de copii, atunci când a venit vorba de educația sexuală. Adulţii au crezut dintotdeauna că informaţiile referitoare la corpurile lor puteau influența în mod negativ psihicul şi comportamentul copiilor şi adolescenților, mai exact al celor nepregătiţi încă să dea piept cu viața în mod responsabil.


După părerea mea, educația sexuală nu ar trebui să se

predea în şcoală deoarece, fiind de ordin intim, acest lucru trebuie să fie făcut cu mult tact şi diplomație de ambii părinți ai unui copil. Dacă informarea în mediul educațional ar exista, şcoala ar ajuta în mod direct la apariția conflictelor dintre părinţi şi copii, cei din urmă ajungând să-și judece propriii părinți pentru simplul fapt că... nu i-au informat la timp. Sunt şi unii adulţi care preferă să nu vorbească despre lucrurile astea, dar este indicat ca această educație să existe în interiorul familiei. S-a și demonstrat științific că un copil din zilele noastre, informat de către familie, va fi mai puțin curios decât un copil informat de prieteni sau de școală. Familia reprezintă puntea stabilă de legătură dintre copil şi societate, cea care îl sprijină necondiționat şi care îi acaparează toată atenția, atunci când vine vorba de lucruri făcute cu responsabilitate.

Educația sexuală este de fapt un opțional care poate fi inclus în programa şcolară cu scopul de a-i învăța pe tineri cum să procedeze dacă vor să își înceapă sau nu viaţa sexuală şi ce masuri de precauție ar trebui să ia, pentru a nu se confrunta ulterior cu diverse probleme de ordin medical sau comportamental (psihologic). Dacă ar exista, ca disciplină de învățământ în programa şcolară, educația sexuală ar reprezinta o formă directă și tacită de acceptare a fenomenului... începerii precoce a acesteia. Dacă vorbim din punct de vedere religios, raportându-ne la un număr mare de tineri care tind să creadă în conduita şi morala creştină, vom observa că mulți dintre adolescenți se vor simți vinovați ştiind că păcătuiesc dacă vorbesc, ascultă, sau privesc divese lucruri legate de această latură instinctuală a omului.

Cum... educaţia morală şi creștină debutează acasă, în familie, este necesar ca şi aceea de ordin intim să se realizeze tot în acest mediu, oarecum securizat faţă de ceea ce oferă societatea (şcoala, anturajul...). De aceea, aşa cum am spus şi mai sus, este de datoria părinţilor să își informeze propriii copii şi să îi pregătească serios şi responsabil pentru viață, atunci când cred ei de cuviință sau când lucrurile... tind să se precipite pentru adolescentul în cauză...

Şcoala contribuie la educația copilului doar 30%, restul de 70 de procente fiind reprezentate de contribuția părinților/familiei şi de experiența proprie a tânărului, dobândită voluntar şi prin efort nemijlocit. Modelul parental este foarte important pentru tineri. El reprezintă ghidul copilului pentru viaţă, îl ajută să se orienteze spre diverse lucruri, să facă distincţia dintre bine şi rău şi să fie apropiat de originile, de rădăcinile sale.

Cu toţii știm că sunt momente în care adolescenţii vin la școală doar pentru că li se cere, și... de multe ori ei sunt prezenți doar fizic în clasă iar... gândurile le zboară aiurea... Cum ar mai putea fi ei educaţi în chestiunile delicate, dacă mintea - uneori obosită de atâtea noţiuni pragmatice - nu se mai poate concentra în totalitate? Cu atât mai mult cu cât o astfel de latură... spinoasă a educației... nu se poate face doar cu mintea ci şi cu sufletul, cu inima, cu toate fibrele fiinţei...

Şcoala reprezintă într-adevăr o „a doua casă”, unde tinerii vin să afle lucruri noi şi interesante. Dar... ce rost ar avea includerea educației sexuale în programa de învăţământ, dacă... practicarea precoce aduce atât de multe dezavantaje în vieţile noastre!?

Daniel TODOSIA, a XI-a B


Adolescenţi şi părinţiAdolescenţi şi părinţiAdolescenţi şi părinţiAdolescenţi şi părinţi

În zilele noastre, lipsa de comunicare cu aproapele are grave urmări. Tânărul, dorește ca părintele său să aibă mai multă încredere în el și să-i acorde ceva mai multă libertate, astfel încât să se poată distra nestingherit cu prietenii lui şi să se simtă “free”. Adevărul este că, pentru un adolescent este foarte important ce îi spune mama ori tata; o singură remarcă răutăcioasă la adresa prietenilor sau a lui, din partea unuia dintre părinți îl va face să se simtă imediat lezat și să-și piardă încrederea în părinții săi ori chiar încrederea în sine, ceea ce va duce inevitabil la un conflict între el și ai săi. La vârsta adolescenței, când copilul tinde să devină brusc adult, când schimbările fizice îl marchează într-un mod... diferit de tot ceea ce i s-a întâmplat până atunci, el încearcă să se descopere, încearcă să își formeze o personalitate... Şi... încearcă de asemenea să se integreze în diferite grupuri, colectivități sau anturaje, chiar dacă aceste grupuri, colectivități sau anturaje nu sunt întotdeauna pe placul părinților lui... În adolescență, de cele mai multe ori părinții ocupă locul al doilea sau un alt loc în sufletul şi în mintea tânărului, mai ales când vine vorba de prietenii sau de sfaturi legate de viață, deoarece opiniile celor maturi li se par copiilor

învechite şi fără vreun rost în secolul în care trăim. Unii părinți, influențati de lucruri de genul... știrile de la orele 17.00, devin în mod nejustificat anxioși și, din această cauză, continuu încearcă să îi aducă pe copiii lor ″pe calea cea dreaptă”...

Pentru a înțelege mai bine comportamentul adolescentin, părintele trebuie să aibă suficientă încredere în propriul copil, trebuie să discute cu el (cu calm și răbdare) diverse probleme legate de viața acestuia și trebuie să îi acorde poate... ceva mai multă atenție... Iar tânărul trebuie să-i asculte pe părinți, într

-un mod rațional şi calm, şi să

înțeleagă că și aceștia, chiar

daca ne tot spun că “pe vremea lor” era mai bine, au totuși dreptate în ceea ce fac și ceea ce zic...

Cheia rezolvării tuturor problemelor care apar în viața adolescentului este comunicarea. Aceasta ajută la înțelegerea reciprocă, iar adolescenții trebuie să conștientizeze că părinții nu le doresc răul și că ei încearcă în fond să îi ajute să meargă pe drumul corect, mai ales atunci când observă că cei mici se abat... Şi mai trebuie să înțeleagă tinerii că ai lor vor fi alături de ei pentru totdeauna, că îi vor iubi necondiționat şi că îi vor considera copii... chiar şi atunci când vor ajunge, și ei la rândul lor, adulți...

Daniel TODOSIA, a XI-a B


Eu, adolescentul...Eu, adolescentul...Eu, adolescentul...Eu, adolescentul...

Adolescența este o etapă specială în viața fiecărui om, este perioada în care fiecare trăiește la maxima intensitate atât bucuriile cât și tristețile, iubește și este iubit, influențează și este influențat, modelează și poate fi modelat...

Aproape toți adolescenții se luptă cu un sentiment chinuitor de inferioritate și de indoială de sine. Un exemplu des întâlnit în zilele noastre este acela al renunțării... și de cele mai multe ori acest gest adolescentin se întâmplă din cauza ,,prietenilor" ori a″anturajului″. Sentimentul renunțării apare adesea din complexul de inferioritate sau din cauza lipsei de bani. În general, se crede că cei bogați sunt mai fericiți, mai apreciati, mai importanți iar cei care nu au ajung să se simtă și să se creadă... inferiori. Însă... în realitate banii chiar nu aduc fericirea interioară și, dacă am fi raționali și realiști, ar trebui să fim convinși că Dumnezeu ne cunoaște nevoile și necazurile și, într-un fel sau altul, se îngrijeste întotdeauna de noi...

Pentru mine, adolescența este o perioadă minunată, în care ,,totul'' pare posibil și realizabil. Şi... totuși sunt conștientă că nu sunt atât de matură încât să iau decizii corecte... Cred că trebuie întotdeauna să apelăm mai întâi la părinți, pentru sfatul şi sprijinul lor, şi apoi să ascultăm şi opinia prietenilor. Şi acest lucru ar trebui să-l facem chiar dacă uneori ne presează teama de a nu fi înțeleși...

Eu, ca adolescent, am învățat să

visez la realizările viitoare (la ce facultate mi-ar plăcea să intru, ce profesie aș vrea să am...), să-mi asum responsabilitatea de a învăța, de a cunoaște, de a ști cum să-mi caut propriul drum, să realizez că viața nu e chiar... ,,flower power revolution″... Am început şi să conștientizez faptul că nu toată lumea îmi vrea binele, ori că există și

persoane care se dau drept ... rănite dar în fond urmăresc doar să profite... Pentru mine, integrarea

într-un grup nu înseamnă să mă rup de famile, așa cum am văzut la alți

adolescenți care au început să se îndepărteze de părinți deși sunt încă... dependenți (cel puțin... material dacă nu și... emoțional) de aceștia. Eu cred că e necesar să fim aproape de famile, ca și de grupul nostru, și să învățăm să-i respectăm pe toți, întotdeauna...

Foarte mulți adolescenți cad ușor în capcana drogurilor din cauza curiozității,

anturajului, stresului sau a... prietenilor. Din acest

motiv, ajung să se certe cu familia, să nu mai meargă la școală, să lipsească nopțile de

acasă şi chiar să... vândă lucruri de

valoare, pentru a face rost de bani... Acestea

sunt atitudini de care ne putem feri doar cu un sprijin moral consistent din

partea celor care ne iubesc și, mai ales, din partea familiei...

Adolescența este etapa din viața noastră în care trebuie să luăm anumite decizii ce pot avea consecințe pentru tot restul vieții. Așadar, este bine să nu mai fim atât de capricioși, nesiguri, certăreți, impulsivi, impresionabili și rebeli... Toate acestea pot avea, și ele, propriile urmări...

Ioana COBUZ, a XI-a B


Viitorul este în mâinile noastreViitorul este în mâinile noastreViitorul este în mâinile noastreViitorul este în mâinile noastre

“Viitorului îi sunt necesari oamenii de viitor...”

Sunt de părere că noi ne creăm viitorul şi toate lucrurile care o să se întâmple cândva vor avea o strânsă legătură cu lucrurile pe care noi le-am întreprins în trecut sau pe care le împlinim chiar acum, în prezent...

Întotdeauna trebuie să fim pregătiți pentru orice schimbare care poate apărea, deoarece în trecut, cu siguranță, au existat fapte menite să influențeze viitorul (prezentul de acum) într-un sens bun, sau care au îndrumat destinul nostru către o zonă mai întunecată, în care alegerile s-au dovedit, mai mult sau mai puțin, regretabile...

Orice decizie pe care o luăm acum, chiar şi cea mai nesimnificativă, ne poate aduce în viitor laude, dragoste, respect sau, din contră, blam, dezaprobare, oprobiu...

Fiecare îşi construieşte viitorul propriu dar, când vine vorba de viitorul întregii planete sau de viitorul unei simple națiuni, oare cum vor sta lucrurile? Acum, copiii de astăzi şi toți cei care-i îndrumă pentru a le forma capacitatea de a vedea lucrurile dintr-o perspectivă adultă, pregătesc, fără să știe, lumea de mâine...

Adolescenții care înțeleg că în 15-20 de ani vor fi persoanele cu ceea mai puternică influență în societate, se pregatesc de azi pentru a le crea părinților lor o perioadă de pensie uşoară, în care cei vârstnici de mâine nu vor trebui să mai aibă griji...

Foarte puțini tineri înțeleg semnificația a tot ceea ce am menționat mai sus, iar cei mai mulți sunt neutri față de ce se întâmplă în jurul lor şi trec peste fiecare perioadă importantă a vieții proprii tratând-o ca pe o joacă.

Dacă se continuă cu această indiferență, peste 10-15 ani lucrurile din jurul nostru dar și responsabilitatea, spiritualitatea și moralitatea se vor degrada cu totul şi atunci... poate ne vom da seama cât de mult am greșit... Iar dacă nu va fi prea târziu să mai schimbăm ceva, poate vom şi interveni...

Dar... ce ne rămâne azi de făcut? Să conștientizăm rostul întrebării ″Încotro?″ și să facem fiecare pas înainte cu responsabilitate şi dragoste pentru toţi cei de... mâine.

Antonio PĂTRUNJEL, a XI-a B


Viaţa ca o... SărbătoareViaţa ca o... SărbătoareViaţa ca o... SărbătoareViaţa ca o... Sărbătoare

Cu toţii ştim ce semnifică sărbătorile de iarnă din punct de vedere religios, dar ştim ce anume semnifică aceste sărbători din punct de vedere moral? Nu!

Eu cred că am uitat, sau poate că viaţa ne face să omitem anumite lucruri care sunt importante, şi nu importante din punct de vedere financiar ori fizic, ci din punct de vedere moral și sufletesc. Am uitat să fim oameni, am uitat să ne pese unii de alţii, am uitat ce înseamnă familie, ce înseamnă a trăi şi a te bucura de sentimentele ce ne caracterizează pe noi, oamenii. Pentru asta, există o sărbătoare care ne face să ne amintim cine suntem cu adevărat și ce anume ne încântă sufletele... Acea sărbătoare poartă numele de Naşterea Domnului.

Cu toţii ne amintim, cu nostalgie sau fericire, momentele în care încă mai credeam în Moș Crăciun, în acel bătrânel ce venea în casele tuturor cu cadouri şi care ne făcea să ne simţim importanţi și iubiţi. Cu toţii ne amintim de seara în care împodobeam bradul, cu atâta voie bună încât, după ce terminam, puteam spune că el a prins viaţă şi că ne mulţumeşte

pentru podoabele aşternute pe el... Atâta satisfacţie simţeam în acele momente!...

În timpul acestor sărbători, gândurile noastre zboară mai mult ca niciodată în retrospectivă, spre copilărie, spre acele momente în care eram înconjuraţi de părinti, spre momentele în care ieşeam afară şi priveam fulgii de nea care parcă ascultau de noi şi de dorinţele noastre de a ne cădea, cât mai mulţi şi mai deşi, în palmele micuţe şi calde...

Şi totuşi... Voi ce spuneţi!? Există Moş Crăciun? Da... acel bătrânel cu părul cărunt şi sufletul bun există!... El se află în sufletele noastre, în minţile noastre, chiar şi în vârstele noastre, deoarece... într-un fel sau altul, în vremea Sărbătorilor Nașterii Domnului, noi toţi ne simţim copii...

Mădălina AFRUNTOAEI, a IX-a B


Vin Sărbătorile, vin!...Vin Sărbătorile, vin!...Vin Sărbătorile, vin!...Vin Sărbătorile, vin!...

Într-o duminică după-amiază, când afară ningea frumos, am mers cu surorile mele la bunici. Stăteam cu toții pe lângă soba caldă, în care ardeau trosnind lemnele uscate, când Bunicul a început să vorbească despre apropiatele sărbători ale Nașterii Domnului. Noi, curioase, l-am întrebat cum erau sărbătorile de iarnă atunci când el era copil...

Odată cu intrarea în postul Nașterii Domnului, începeau pregătirile pentru primenirea sufletească. Chiar şi cei mai mici, copiii, posteau. Apoi, cei ai casei se îngrijeau şi de primenirea gospodăriei, a curții şi a grădinii, făcând curățenie peste tot. Pe vremea bunicilor noștri, nu se găseau atâtea bunătăți. Ei au prins timpuri grele, de foamete, de sărăcie, de lipsuri...

Dar, când veneau Sărbătorile, fiecare făcea cum putea şi reușea să se pregătească cât de cât... bine. Totul era preparat în casă: gustările din carne de porc, ciorbele, fripturile, sărmăluțele, cozonacii, prăjiturile, colăceii şi... chiar şi pâinea, pe care noi, astăzi, preferăm să o cumpărăm...

Copiii mergeau, și atunci ca și acum, cu colinda, anunțând și ei (cum anunța și preotul satului, cu câteva zile mai înainte) apropiata Naștere, din Fecioara Maria, a Pruncului Iisus, Împăratul şi Mântuitorul lumii. Pentru colindători, era mai demult o mare bucurie ca să primească în dar mere, nuci şi colăcei...

În perioada comunistă, pe vremea când părinții noștri erau copii, nu prea se mergea cu colinda și nici la Biserică, pentru că ‘’nu era voie’’. Cei mici umblau mai mult cu uratul, în ajunul Anului Nou, cu sorcova și semănatul sau cu capra și ursul, tradiții care nu mai aminteau de Nașterea Domnului Iisus, ci de perioada precreștină a neamului nostru.


Nici pe vremea părinților nu erau așa multe bunătăți și dulciuri ca astăzi, dar copiii erau fericiți că acasă puteau împodobi (cu ornamente din hârtie creponată sau glase) bradul și că părinții făceau cum făceau și reușeau să scoată întotdeauna, de prin ‘’ascunzătorile’’ casei, ciocolățele chinezești, banane, portocale și hăinuțe noi...

Eu cred că, în orice timp și oricare vremuri, dacă oamenii sunt cu sufletele curate și împăcate, bucuria sărbătorilor creștine nu se lasă mult așteptată...

***

O mantie imaculată s-a aşezat peste natura obosită de vânturi şi de ploi. A sosit anotimpul basmelor, al tinereţii veşnice, al bradului împodobit şi al colindelor. Al Sărbătorilor v e s t i n d N a ş t e r e a Pruncului Iisus şi închinarea Magilor, al săniuţei de argint trase de reni, al clinchetului de clopoţei şi al sorcovei...

Este frig dar copiii au ieşit pe derdeluş cu săniile şi cu schiurile. Se apropie Crăciunul... Eu şi cele două surori ale mele i-am trimis deja scrisori Moşului. Îmi doresc o pereche de genunchiere noi, dulciuri şi o carte de Ion Luca Caragiale...

Cu câteva zile înaintea Sărbătorilor, de Ignat, pe 20 decembrie, are loc sacrificarea porcului. Tradiţia asta este respectată mai ales la sat, unde totul se

desfăşoară după un adevărat ritual. Şi la noi în familie se respectă

obiceiul. Valerică, porcuşorul nostru de anul acesta va fi tăiat iar noi, fetele, vom ajuta la prepararea cârnaţilor, chiştei, tobei, jumărilor şi fripturii tradiţionale. În Ajunul Crăciunului, mama şi bunica coc cozonaci şi multe feluri de prăjituri. În casă, se simte aroma dulciurilor şi a sărmăluţelor. La uşă, vin spre seară colindătorii... Mama le împarte plăcinte, colăcei şi mere iar tata le dă bănuţi.

Împreună, fericiţi, uităm de trecerea timpului. E cald şi bine, şi în casă şi în sufletele noastre.

Împodobim cu toţii bradul, îmbrăcându-l în beteală aurie, globuleţe albastre şi fundiţe roşii. În vârf, aşezăm o stea strălucitoare care ne anunţă Naşterea

D o m n u l u i ş i Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Înainte de culcare, îi mulţumim lui D u m n e z e u pentru toate darurile Sale, pe c a r e L e - a

revărsat din belşug peste noi anul acesta... Apoi, aşezăm sub brăduţ o farfuriuţă cu biscuiţi de ciocolată şi un păhăruţ cu lapte cald... Pentru Moşu’... de la care vom primi cadourile mult aşteptate, desfăcute dimineaţa... chiar înainte de a merge la Biserică.

Aşa sărbătorim noi, în fiecare an, Naşterea Domnului!... Dar voi!?...

Petronela DÂDĂ, a V-a B


Careu didacticCareu didacticCareu didacticCareu didactic

Prof. Constantin-Dan IONESCU Şcoala cu clasele I – VIII nr. 3, Piatra Neamţ

Rezolvând careul de mai jos, veţi descoperi pe orizontala A – B

numele unei componente importante a cadrului natural din ţara noastră (2 cuvinte) iar pe verticale numele altora.

1. Formaţiunea vegetală alcătuită din vegetaţie ierboasă, alternând cu pâlcuri de

arbuşti şi ierburi poartă numele de …………..…….. 2. Jderul, râsul, veveriţa, cât şi alte animale se întâlnesc în pădurile de …………..……... 3. Nevăstuica, şobolanii de câmp şi hârciogul apar în zona de …………..…….. 4. Carpenul, ulmul, teiul, frasinul şi …………..…….. sunt specii de arbori des întâlnite

în etajul stejarului din zona pădurilor. 5. În zona alpină, specii vegetale precum jneapănul, ienupărul, afinul, merişorul se

întâlnesc în etajul …………..……... 6. Capra neagră este animalul cel mai răspândit în zona …………..…….. din Munţii

Rodnei şi Carpaţii Meridionali. 7. Speciile cele mai răspândite de animale din zona stepei sunt …………..……... 8. Molidul, bradul, pinul, laricea sunt cele mai răspândite specii de plante din etajul

…………..……... 9. Etajul cuprins între 200 – 500 metri înălţime, unde speciile dominante sunt

quercineele, poartă numele de etajul …………..……... 10. Broasca ţestoasă de uscat, vipera cu corn, scorpionul, sunt câteva dintre speciile

caracteristice care apar în zona …………..…….. din ţara noastră.

Editor coordonator:

Ana VÎRLAN [email protected] www.anavirlan.ro

Echipa redacţională: Mihaela TIMOFTE Ovidiu ŢOC Jr. Dan GAVRIL

Colaboratori: cadre didactice şi elevi ai LPS

Layout & DTP: Ana VÎRLAN Fotografii:

®ave, arhiva LPS,

colecţii particulare

Fondatori: (1999) Ana VÎRLAN Maria BOTEZ Ilie POPESCU Adresa redacţiei: Str. Dragoş Vodă, 15A Piatra Neamţ [email protected] www.lpspn.ro/ad_astra.html www.facebook.com/revista.ad.astra

Revista AD ASTRA AD ASTRA AD ASTRA AD ASTRA

este publicație înregistrată la

Biblioteca Națională a RomânieiBiblioteca Națională a RomânieiBiblioteca Națională a RomânieiBiblioteca Națională a României

Centrul Național de Numerotare Standardizată

Ad Astra / Piatra Neamț Ad Astra / Piatra Neamț Ad Astra / Piatra Neamț Ad Astra / Piatra Neamț

ISSN 1841 ISSN 1841 ISSN 1841 ISSN 1841 –––– 673X673X673X673X

Autograf Autograf Autograf Autograf ---- 2012201220122012

- publicația respectă

Legea nr. 594/2004 Legea nr. 594/2004 Legea nr. 594/2004 Legea nr. 594/2004 şi Legea nr. 186/2003Legea nr. 186/2003Legea nr. 186/2003Legea nr. 186/2003,

privind susținerea şi promovarea culturii scrise -

---- toate drepturile rezervate toate drepturile rezervate toate drepturile rezervate toate drepturile rezervate ----

11. Cucul, pupăza, privighetoarea, coţofana şi …………..…….. sunt câteva dintre păsările pe care le întâlnim în etajul stejarului.

12. Ciocârlia, potârnichea, dropia şi …………..…….. reprezintă exemple de păsări caracteristice zonei de stepă propriu-zisă.

13. În zona cu vegetaţie mediteraneană din ţara noastră întâlnim specii precum liliacul sălbatic, castanul dulce, smochinul sălbatic, iasomia, cărpiniţa şi …………..……

14. În luncile râurilor, în lunca şi Delta Dunării, caracteristică este vegetaţia …………..…….., reprezentată prin papură, stuf, rogoz, muşchi acvatic.

15. Pe terenurile nisipoase din Delta Dunării, litoralul Mării Negre, Câmpia Română, Câmpia Banato-Crişană se dezvoltă vegetaţia …………..…….., reprezentată în principal prin salcâmi şi ierburi.

16. Caracteristică zonei de stepă şi silvostepă, precum şi litoralului maritim este vegetaţia …………..…….., care se formează pe solurile saline (sărăturoase).

17. Vegetaţia zonei de stepă este formată în principal din ierburi, precum colilia, păiuşul dar şi …………..…….. …………..…….. (2 cuvinte).

18. Pajura, cocoşul de munte, găinuşa de pădure şi …………..…….. sunt câteva dintre speciile de păsări pe care le întâlnim în etajul fagului.

19. Marea varietate faunistică a zonei de stepă include şi păsările …………..…….., care se rotesc în văzduhul acestei zone cu „ochii” pe pradă.

20. De la 1200 m până la 1800 m, se desfăşoară etajul …………..…….., sau al răşinoaselor.

21. La Vânători, judeţul Neamţ, este una dintre cele mai importante rezervaţii de …………..…….. din ţara noastră, care poartă numele de „Dragoş Vodă”.

ISSN

18

41

– 6

73

X

ad astra 24

Documents