Academia de Studii Economice – Facultatea de Marketing

Afişul - mijloc de comunicare vizuală

Coordonator: Studenti:Conf. Univ. Dr. Roxana Procopie Radu Alexandra

Radu Teodora Roşu Andra

Şerbescu Georgiana Simion Alexandra

Bucureşti, 20091

Cuprins

I. Introducere………………………………………………………...pag 3II.Afişul, mijloc de comunicare vizuală…………………………….pag 4

1.Limbajul afişului………………………………………………….……pag 42.Şocul visual……………………………………………………….……pag 53.Efectul psihologic…………………………………………………….. pag 64.Afişul şi factorii tehnici de multiplicare………………………….……pag 65.Forţa de afirmare a afişului……………………………………....……pag 6

III.Începuturile afişului în România………………………..…..….pag 7 IV.Apariţia afişului modern…………………………………....…..pag 9V.Conturarea unei şcoli a afişului românesc (1918-1944)……..….pag 10VI.Afişul contemporan........................................................................pag 13

1.Dezvoltarea afişului după 1948..............................................................pag 142.Afişul cultural.........................................................................................pag 16 3.Afişul turistic şi de sport.........................................................................pag 174.Afişul comercial......................................................................................pag 17

VII.Afişul artistic.................................................................................pag19VIII.Concluzii……………………………………………………..…pag 24IX.Bibliografie…………………………………………………..…...pag 25X.Anexe………………………………………………………..……..pag 26

2

I.Introducere

Fie ca vând sau informează, cu o puternică tentă politică sau doar pentru delectarea ochiului, afişele au devenit o artă de mai bine de o sută de ani, datorită evoluţiei tehnicii tipăririi şi a reproducerilor colorate. Postere, sub formă de plăcuţe şi afişe postate, au fost folosite din cele mai vechi timpuri, în primul rând pentru publicitate şi anunţuri. Afişele textuale au o lungă istorie: ele au anunţat piesele lui Shakespeare şi a adus cetăţenilor la cunostinta proclamaţii ale guvernului timp de secole.

Am ales aceasta temă, întrucât ştim cu toţii ca afişul, fie el comercial sau cultural, tradiţionalist sau menit să şocheze, acesta este mai mult decat prezent în viaţa noastră de zi cu zi. Afişul este considerat una dintre cele mai eficiente şi mai penetrante modalităţi de comunicare a unui mesaj condensat, concurat acum doar de clipurile publicitare. Fiind stradal, afişul trebuie să asigure transmiterea foarte rapidă a informaţiei, pentru că nimeni nu zăboveşte prea mult în faţa unui petic de hârtie pe care se află o imagine însoţită de un înscris. Atunci când a fost creat, posterul a fost conceput ca un instrument al comunicării, în scopul declarat al vânzarii unui produs sau a unei idei. În afara acestei funcţii comerciale, afişul poate fi examinat dintr-o perspectiva artistică sau ca o mărturie a curgerii timpului.

În zilele noastre, ca urmare a dezvoltării şi a intesificării schimburilor informaţionale, tematica afişelor este extrem de variată, grafica pornind de la simple texte şi ajungându-se la adevărate opere de artă, în cazul afişelor artistice, ce au ca menire să seducă ochiul.

Scopul afişelor este inocularea unei pastile informaţionale, aşa încât imaginea indusă trebuie să fie mult mai puternică decât mesajul direct. Indiferent de categoria căreia i se subsumează, afişele au un numitor comun: elementul surpriză. El se poate manifesta atât la nivelul elementelor plastice (formă, culoare), cât şi la acela al conţinutului textual. Afişul de succes trebuie să fie simplu în exprimare, independent de forma de realizare - grafică, fotografică ori colaje de fotografii şi grafică. Un afiş trebuie măcar să atragă, dacă nu chiar să şocheze, obligându-te astfel să-i citeşti mesajul. Ca limbaj al semnelor care se adresează unei mase de oameni, cu vîrste, orizonturi culturale şi aşteptări diferite, afişele exercită o acţiune variată, trebuind să conţină măcar câte un element care să acroşeze fiecare categorie potenţială de privitori. Orice afiş trebuie să fie axat pe o idee centrală, care să servească evenimentul a cărei imagine o promovează. Uzând de foarte puţine elemente, el trebuie să sugereze privitorului, iniţiat sau nu, esenţa manifestării pe care o popularizează. Afişul cultural trebuie să fie în primul rînd artistic: să beneficieze de un colorit special, menit să contribuie la împlinirea finalităţii pentru care a fost imaginat – să prezinte esenţializat, înainte de reprezentaţie, spectacolul.Pentru a fi performant, afişul trebuie să aibă un impact vizual deosebit, într-un cuvânt, să fie incitant pentru privitor. Altfel, trecem pe lângă el fără să-l observăm.

În cele ce urmează vom prezenta evoluţia afişului în ţara noastră, înca de la apariţie şi până în zilele noastre, alături de cei ce au contribuit la dezvoltarea şi afirmarea acestuia în cadrul expoziţiilor naţionale si internaţionale.

3

II.Afişul, mijloc de comunicare vizuală

Afişul sintetizează poate în cel mai înalt grad caracterul de aplicabilitate a graficii în raporturile atât de complexe dintre artă şi mijloacele de comunicare în masă. El se afirmă şi se defineşte ca gen de sine stătător abia către sfârşitul veacului trecut, în condiţiile intensificării, industrializării şi urbanizării lumii moderne. Invenţia şi utilizarea fotografiei, perfecţionarea tehnicilor tipografice au favorizat proliferarea presei şi revistelor ilustrate, stimulând pă trunderea masivă a vizualului în viaţa cotidiană.

În asemenea condiţii s-a produs şi modificarea raportului dintre mesajul scris şi mesajul vizual, în favoarea celui din urmă; peisajul citadin a fost invadat de afiş, ajungându-se la ceea ce Rene Huyghe numea, "hegemonia imaginii".

Naşterea afişului modern exprimă elocvent impactul dintre imagine şi text, într-o sinteză rezultată din nevoia imperioasă de concentrare a mesajului. Fenomenul se poate urmări cu o surprinzătoare claritate în trecerea treptată de la formele primitive de afiş (anunţ, foaie vo lantă, placard) - din etapele mai vechi de hegemonie a textulu i - la acele gen stampă comentată de la mijlocul secolului trecut, în care se impunea elemental ilustrativ, şi pînă la imaginea-simbol sau imaginea-semn a afişului modern, de maximă condensare, într-un veritabil rezumat vizual adaptat ritmului rapid de receptare al "civilizaţiei maşinii".

Oglindind cerinţele curente ale fiecărei epoci, afişul s-a dovedit deosebit de mobil, modelându-şi formele de expresie în funcţie de mutaţiile socio-culturale ale diferitelor etape istorice, fapt care i-a creat posibilitatea să asimileze cele mai eficiente soluţii plastice în care accentul este pus pe claritatea formei şi potenţarea forţei de comunicare a mesajului.

Prin prezenţa sa, afişul dinamizează şi marchează spaţiul citadin, colorând şi însufleţind sectacolul, străzii. Căci pe lângă mesajul său informaţional, el este şi purtător al unor mesaje de natură estetică situându-se între factorii ce definesc ambianţa, mentalitatea şi gustul artistic al epocii. Dubla lui finalitate funcţional-estetică îi determină şi pozoţia între genurile artei moderne, rolul de factor activ şi formativ în curentul cotidian al vieţii.

1.Limbajul afişului. Ca gen al graficii de reproducere, afişul se afirmă ca o urmare logică a dezvoltării artelor vizule de la Renaştere şi pâna în zilele noastre, pe direcţia unor interferenţe între artă, ştiinţă şi tehnică. În esenţă, istoria afişului oglindeşte eforturile de a găsi un mijloc de informare la o scară de circulaţie publică, capabil să satisfacă nevoile publicităţii într-un limbaj clar, expresiv şi convingător. Multiple cerinţe de ordin informativ şi estetic conduc la definirea unui limbaj realizat printr-o sinteză specifică, de lânga accesibilitate, între diferite modalităţi de expresie artistică şi mijloace moderne de reproducere.

Etalat pe ziduri, pe panouri sau pe stâlpi special amenajaţi în locuri frecventate, afişul participa activ la spectacolul vizual-decorativ al străzii. El cheama, atrage, convinge şi militează în favoarea unui mesaj bine precizat. Forţa lui de comunicare se întemeiază pe un limbaj de o inepuizabilă inventivitate, de căutare a unor soluţii grafice mereu noi, prin care se tinde către fuzionarea perfectă dintre idee şi semn plastic. Pornind

de la aceste considerente, este evident că limbajul afişului se înscrie în tendinţa fundamentală a artei moderne către expresia directă, fără apel la literatură sau anectodă, în sensul unei opţiuni pentru concizia formei şi a condensării mesajului vizual.

Prin renunţarea la abuzul de fraze lungi, care complicau şi îmbâcseau compoziţia afişului, reducându-i lizibilitatea, s-a ajuns treptat la echilibrul imagine-text, la o sinteză între semnul platic şi comentariul. În afişul modern nu se renunţă însă definitiv la text, ci se caută noi şi variate soluţii prin care

4

cuvantul este încorporat în concepţia grafică şi în arsenalul de semne în vederea sporirii expresivităţii imaginii. Un vers scurt, o frază lapidară sau chiar un singur cuvânt cu forţă de simbol pot dobândi o maximă eficinţă publicitară. În această viziune calitatea esenţială a texului este scurtimea, puterea de concentrare de a spune mult în cât mai puţine cuvinte.

Dacă în trecut se punea accent pe decoraţia migăloasă a literei, în arabescuri foarte complicate, în epoca modernă se schimbă fundamental concepţia grafică a literei. După etapa de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, când textul era un fel de comentariu al ilustraţiei grafice, adeseori supraadăugat şi insuficient încorporat în compoziţia afişului, s-a trecut treptat la utilizarea plastică a literei. După primul război mondial se cultiva grafismul sintetic şi frumuseţea utilitară a literei, promovându-se funţionalismul publicitar. Renunţându-se la grafica tradiţională a literei cu o încarcătură ornamentală inutilă, s-a urmărit integrarea ei funcţional-stilistică în vederea sporirii maxime a lizibilităţii mesajului şi a unei lecturi cât mai rapide a textului. Conceput şi construit pe elemente mari, clare şi elegante, textul poate deţine un rol grafic de prim rang. Este cazul afişului în care elementul esenţial îl constituie textul. Denumirea acţiunii, evenimentului sau produsului ocupă întreaga suprafaţă, având forţa de expresivitate a semnului grafic, cu scopul de a accentua la maximum lizibilitatea anunţului. Sunt însă şi cazuri când textul scris mic este încadrat în pachete colorate, ce completează pe elemente mari cromatice compoziţia afişului în desen liber, sau este suprapus pe motivul central de semnificaţie simbolică, pentru a sublinia şi mai puternic apelul mesajului.

2.Şocul vizual. În universul extrem de complex al civilizaţiei imaginii, asaltat de diverse mesaje transmise prin intermediul fotografiei, presei ilustrate, cinematografului, televiziunii şi diverselor reclame ce invadează strada şi vitrinele, afişul are nevoie de o forţa deosebită de percuţie, de capacitatea de a se impune printr-un şoc vizual. Eficienţa lui funcţiona-agitatorică este determinată in esenţă de intensitatea vitzuală, de vigoare expesiviţăţii plastice care îl impune în spaţiul atât de aglomerat al străzii. Înregistrând schimbările neîncetate produse de ritmul trepidant al civilizaţiei moderne, limbajul afişului oglindeşte însăşi evoluţia diverselor modalităţi de comunicare, într-o epocă în care imaginea constituie cea mai eficace formă de difuzare mass-media. Căci, într-un fel se concepea afişul pe vremea mersului la pas când era un fel de stampă mărită cu text, prea puţin diferenţiat de viziunea graficii de şevalet, şi altfel este conceput mai târziu, pe măsură ce se intensifică ritmul vieţii urbane. În acest proces de adaptare la structura societăţii moderne, genul ilustrativ-anecdotic, cu iz pictural viziunea naturalistă sau exuberanţa ornamentală de tip Art Nouveau cedează treptat locul unei viziuni grafice în care se conturează trăsăturile unei arte independente, cu o morfologie specifică şi un limbaj grafic precis articulat, frapant şi sugestiv. Se manifestă, aşadar, tendinţa către simplificare şi concentrare a compoziţiei grafice în vederea condensării ideii într-o imagine de şoc optic cu maximă forţă de exaltare şi dirijare a atenţiei. Afişul trebuie să izbească ochiul să acţioneze prompt şi activ aspra privitorului, să-l atragă şi să-l emoţioneze, să se facă înţeles în cel mai scurt timp posibil.

Cunoscutul grafician francez Raymond Savignag defineşte afişul modern drept un scandal vizual. Legea optică îi determină forma. Lectura sa trebuie să fie instantanee. Într-o fracţiune de secundă, omul străzii trebuie să înţeleagă ceea ce vrea să spună. Afişul este un mesaj, un desen fără legendă, schiţa care înlocuieşte discursul lung. El este supus în întregime necesităţii de expresie şi spiritului de invenţie. În virtutea acestor existenţe funţional-vizuale maeştrii afişului nu ignoră arsenalul cuceririlor artei moderne. Ei utilizează exploziile cromatice foviste ca mijloc de hiperbolozare optică, intensităţile şi ardenţele culorilor, deformările de esenţă expresionistă, introducerea colajelor şi a elemntelor tipografice inspirate din pictura lui Picasso sau Juan Gris. Recurg la concepţia spţio-dinamică a structiviştilor sau la sugestiile funcţionalimului publicitar, lansat de grupările “De stijl” şi “Bauhaus” şi chiar la unele soluţii suprareliste, în asocierea de elemente eterogene, în reaşezări spaţiale contradictorii, şocante şi imprevizibile.

Răspunzănd neîntreruptelor înnoiri ce schimbă înfaşişarea şi structura spaţiului vizual contemporan, afişul îşi intensifică mijloacele de expresie cu supleţea pe care i-o oferă bogatul său repertoriu de semne de la simpla reprezentare a obiectului ce poate avea exctitatea fotografică şi până la simbol, metaforă sau diversele combinăţii de genuri şi semne iconice. Se pare că direcţia cea mai evoluată o reprezintă tendinţa

5

funcţionalist-abstractizantă, în sensul orientării conştiente după anumite regulii raţionale, emanate din riguroasa logică a comunicabilului, după cerinţe de maximă concentrare a limbajului grafic catre soluţii extrem de sintetice, ideogramatice. Ca arta aplicată, însă, afişul exclude exprimările ermetice, ilizibile, lipsa de accesibiliatate, adoptând cu precădere soluţii grafice inteligibile în formule precis articulate. Pentru a răspunde legilor generate de vizibilitate de la mare distanţă, în afiş se folosesc, de predilecţie, culori puternice, vii, în contraste viguroase, în combinaşţii avantajoase relizării şocului imaginii.

3.Efectul psihologic. Releul vizual prin care se stabileşte comunicarea mesajului implică parcurgerea unui proces pshihologic ce se desfăşoară între fazele perceptive şi cele raţionale, prin unele treceri de la simplu la complex, de la nemediat la mediat. Corrado Maltese observă că limbajul artistic: nu este limitarea propriilor informaţii la aspecte senzoriale şi perceptive şi nici accentuarea acestora, ci coerenţa, unitatea, corespondenţa şi acordul dintre toate capacităţile informaţionale, de la cele senzoriale şi de percepţie la cele simbolico-intelectuale. În general, în cercetările de psihologia afişului se porneşte de la faptul că, printre mijloacele de comunicare mass-media, limbajul lui este dintre cele mai reprezentative şi implică probleme deosebit de complexe. Acest fapt este subliniat de polonezul Szymon Bojko, care arată că printre componentele specifice afişului sunt şi elemente psihologice care privesc legile publicităţii în general. El observă în limbajul afişului un fenomen care se repetă în diferite perioade istorice şi, paralel, în diferite ţări, fenomen ce corespunde celor două tipuri de receptare : senzorială şi intelectuală.

Receptarea senzorială se bazează pe mesajul direct, pe apelul la forma concretă, adesea ilustrata ad litteram. Acest tip de ilustrare literară îşi are originea în curentele realiste din secolul al XIX-lea şi îmbracă noi forme prin soluţiile tehnice oferite de fotografia în culori şi perfecţionarea tipografiei prin imaginea document, în care obiectele pot fi dotate cu real autentic şi cu mai multă materialitate decât litografia de altădată.

Receptarea intelectuală se bazează pe mesajul indirect sau convenit, funţionând ca semn. Imaginea sugerează un conţinut cu sensuri multiple. În sistemul emiţător-receptor intervine o serie de elemente indirecte. Conţinutul este definit într-o manieră convenţională, servindu-se de simbol, metaforă, hiperbolă, alegorie. În acest caz, descifrarea imaginii presupune un efeort intelectual care declanşsează satisfacţii estetice. Semnele iconice, supuse schimbărilor civilizaţiei prin înnoirea codurilor şi simbolurilor, pot fi absorbite de cultura de masă care conferă imagini noi premise estetice şi ideologice, cu efecte incalculabile în psihologia colectivităţii.

4.Afişul şi factorii tehnici de multiplicare. Destinat difuzării în tiraje de masă, afişul îşi dezvoltă limbajul grafic specific într-o anumită dependenţă de factorii tehnici de multiplicare pe calea gravurii sau tipografiei. Se poate spune ca tehnica reproducerii determină însăşi existentă afişului modern, care fără multiplicare s-ar reduce la unicat, la o simplă piesă de muzeu, nejustificându-şi reţiunea de a fi în raport cu funcţia lui propagandistică şi publicitară.

Până la invenţia tiparului, anunţurile se multiplicau manual sau prin turnare în plăci de bronz (astfel procedau romanii în antichitate). Dar şi după invenţia tiparului, ele apăreau într-un format destul de mic şi în tiraje încă reduse. Un pas mai departe s-a facut prin asocierea tehniciloor gravurii şi tiparului. Un rol hotărâtor l-a avut invenţia litografiei şi cromolitografiei care permit tiraje nelimitate şi oferă noi posibilităţi de redimensionare a afişului în raport cu optica străzii. Primii maeştri a afişului modern, Cheret, Toulouse-Lautrec, Bonnard, Grasset, Wilette, fraţii Beggarstaff crează adevărate capodopere ale genului, cromolitografia orientându-le variatul repertoriu de soluţii tehnice cu posibilităţi de remodelare, de gradeuri, contraste putenice de culoare, ca şi armonii subtile, rafinate. Frumuseţea şi supleţea tehnicii cromolitogtafiei continuă să atragă şi în secolul nostru încă mulţi artişti, printre care se pot cita nume celebre ca Braque,

6

Chagall Duffy şi mai cu seamă, Picasso, deveniţi şi ei în anumite împrejurări autori de afişe, fapt ce trezeşte un mare interes pentru studiul interferenţelot dintre pictură şi afiş.

Tipografia modernă introduce noi tehnici, mai avantajoasă şi mai rapide, de un mare randament. Spre depsebire de opera de pictură a cărei condiţie esenţială este unicitatea, afişul nu-şi pierde valoarea estetică prin multiplicare, deoarece limbajul său este conceput tocmai în acest scop.

5.Forţa de afirmare a afişului. Angrenat în sistemul de informare ale civilizaţiei moderne, afişul îndeplineşte multiple funcţii social-politice, economice, educativ-estetice. Marea lui forţă de afirmare este legată de capacitatea de a răspunde unor largi solicitări in cadrul proliferării mijloacelor de comunicare vizuală.

Funcţia de comunicare a afişului îi condiţionează însăşi existenţa între artele aplicate de largă finalitate. În cazul particular al afişului, calitatea comunicării se masoară prin gradul ei de promtitudine şi eficacitate publică. Ceea ce caracterizează afişul în raport cu alte elemente ale universului imaginii este funcţionalitatea, motivaţia s-a clară, capacitatea de concentrare a elementelor infomaţiei, de condensarea mesajului în forme grafice sugestive şi explicite. Este rezultatul unui efort de reducere a excesului de semne, întrucât eficacitatea optimă a funcţiei lui de comunicare nu depinde de maximul de informţie ci de maximumul de inteligibilitate, de condensare si de explicitare a mesajului, prin identitatea dintre forma creată şi forma percepută.

Strâns corelată de funţia de comunicare a afişului, funcţia educativ-estetica este dependentă de puterea de sugestie, de formele de expresie folosite, de toate elementele care condiţionează forţa de comunicare şi semnificaţie a mesajului, sintetizate în calitatea artistică a afişului.

Prezent zi de zi în spaţiul citadin, afişul se impune printre factorii activi de influenţare a gustului public. Cercetarile din ultimile decenii asupra diverselor mijloace de comunicare vizuala pun în evidenţă importanţa elementului estetic în spatiul mereu mai automatizat şi strandardizat al civilizaţiei tehnice, scoţând la iveală rolul pe care poate să-l aibă factorul artistic în modelarea sensibilităţii uname. Ca simbol al vieţii cotidiene, afişul satisface nu numai schimbul de informaţii stimulând circulaţia ideilor în diferite medii socio-culturale, ci promovează, cu o nebanuită forţă de penetraţie, gustul estetic, cultivând nevoia de frumos prin înserarea artei în spaţiul de civilizaţie.

III.Începuturile afişului în România

Cele mai vechi modalităţi de anunţ public folosite în ţara noastră sunt inscripţiile pe piatră de pe frontispiciile bisericilor, care consemnau numele ctitorilor şi unele evenimente istorice. De asemenea, foile volante folosite cu scop legislativ si administrativ la curţile domneşti din Moldova şi Muntenia, din veacul XVIII. În următorul secol încep să apară şi foile volante cu caracter popular, de exemplu: Trâmbiţa românească (1769), chemare către toţi românii din Ţara Românească spre a se înarma împotriva turcilor invadatori.

Înfiinţarea şcolilor sau programelor şcolare sunt anunţate la începutul secolului al XIX-lea prin foi volante. Însă, de o deosebită importanţă sunt foile volante cu caracter politic, ca Proclamaţia Revoluţiei de la 1848, editată în patru limbi şi cu mare efect agitatoric în rândul maselor populare, precum şi altor manifeste politice, tot din 1848. Foile volante apar şi în perioada Unirii Principatelor sau ca manifeste politice ale primelor cercuri muncitoreşti de după 1870.

Către mijlocul secolului trecut se conturează unele forme incipiente de afiş informative şi reclamă publicitară. Se disting mai clar două căi: una care porneşte de la foaia volantă şi alta de la gravură şi litografie, fără a se ajunge încă la realizarea sintezei între imagine şi text.

Primele afişe se deosebesc de foaia volantă doar prin format şi prin intenţiile de înfrumuseţare cu chenare ornamentale, la care se adaugă treptat desene gen vinietă, influenţate îndeaproape de concepţia graficii de carte a vremii, atât ca paginaţie cât şi ca decoraţie. Le apropie de afişul modern formatul relativ mare şi, până la un punct, grafica textului în sensul tendinţei de reliefare a titlurilor sau a ideilor principale. În

7

acest tip de afiş se acordă întâietate textului, dominant în pagină, mai cu seamă în prima parte a secolului când era scris cu deosebită îngrijire. Concepută ca element grafic de primă însemnătate, litera este desenată adeseori cu pasiunea miniaturiştilor şi a copiştilor medievali. Primele noastre afişe de teatru, de până la 1850, sau unele reclame concepute sub influenţa lor, mai farmecă şi astăzi ochiul prin execuţia minuţioasă a literelor şi a chenarelor, ca şi prin meşteşugul editării.

Litografiile cu text explicativ marchează mai clar tendinţa spre afişul ilustrat modern. Se ştie că prin posibilităţile lor de multiplicare, gravura şi apoi litografia au îndeplinit un rol însemnat în circulaţia ideilor. Fiind concepută la dimensiuni sporite, litografia se află la un pas de afişul ilustrat, prin asocierea imagine-text şi prin încercarea de stabilire a unui raport între ele.

Însă, compoziţional, cele două elemente nu se încheagă. Fiind reduse la o coexistenţă paralelă, printr-o simpla alăturare. Majoritatea acestor litografii sunt supraîncărcate cu scene ilustrative inspirate de subiecte istorice sau cu aspecte contemporane. Funcţional, ele au îndeplinit rolul unor afişe social-politice.

Apariţia afişului de teatru, consemnată încă de la sfârşitul secolului al XVIII-lea în Transilvania înregistra un asalt calitativ faţă de foaia volantă, redusă la un text cu dimensiuni destul de mici. Afişul de teatru de tip infomativ marchează trecerea de la formate relativ mari, având în plus şi unele elemente de înfrumuseţare precum chenarele ornamentale geometrice sau florale, desenul gen vinietă introdus în compoziţia paginii şi cu o preocupare specială pentru grafica literei. Desigur, elementul dominant rămâne tot textul, dar prezentarea de ansamblu marchează vădite intenţii artistice, în care se simte îndeaproape influenţa concepţiei de paginaţie şi decoraţie a graficii de carte din acea vreme.

Unul dintre cele mai vechi afişe de teatru, păstrat astăzi în biblioteca muzeului Brukenthal, a fost editat în 1794 la Sibiu pentru spectacolul Der redliche Landmann (Ţăranul cinstit); realizat în stilul specific epocii (de influenţă austriacă), afişul este remarcabil prin paginarea îngrijită a textului, prin frumuseţea decorativă a chenarului cu elemente florare, având şi o vinietă cu emblema celor şapte cetăţi ale Transilvaniei. Acest tip de afiş cu chenare în diverse variante şi cu desene miniaturale, va persista până la mijlocul secolului al XIX-lea, printre cele mai interesante exemplare numărându-se afişele spectacolelor: Ein grosses muzikalisches Vocal(1823), Maria Tudor de Victor Hugo (1835) şi altele. Cu timpul, deşi avea să fie conceput la dimensiuni mari, afişul de teatru va intra într-o etapă de comercializare, fiind redus aproape în exclusivitate la text, tipărit pe hârtie inferioară, rămânând şters şi monoton dupa 1900.

Mai bogat decorate sunt afişele pentru baluri şi serbări, cuprinzând scene cu chermeze inspirate după gravure din secolele XVII şi XVIII, printer care acele pentru serbarea de la Copou, Grand festival d’artifice (1844), se remarcă printr-un chenar cu modele decorative gotice. Efectul vizual este obţinut aici prin contrastul dintre titlurile scrise cu litere massive, reliefate şi textile explicative paginate în pachete, plasate ca elemente de echilibru compoziţional; sau alt afiş, din 1844, pentru o piesă de Alexandre Dumas, Le tour de Nestle, concepută pe elemente mari decorative şi cu textul paginat în spaţiul central care oferă o imagine mai clară, într-o viziune grafică vădind interesul sporit pentru compoziţie şi desen.

În această vreme, reclama comercială era destul de timidă. Atelierele mitropoliei din Iaşi o foloseau la vânzarea unor obiecte. De pilda Candelele de Moldavia este un afiş asemănător cu cele de teatru, aproape cu acelaşi model de chenar şi de literă. Cam în aceeaşi vreme se inaugurează şi reclama de carte, drept urmare a creşterii producţiei editoriale. Pe lângă apariţia unor traduceri se conturează şi o producţie autohtonă de carte, înconjurată de Gh. Asachi, primul nostrum illustrator modern. Primele reclame sunt însă dedicate unor cărţi religioase, sector cu mai îndelungată tradiţie editoriala.

Înfiinţarea primelor ateliere litografice apare ca o necesitate impusă de mişcarea culturală şi îndeosebi

8

de evenimentele istorice. În timpul revoluţiei de la 1848, o parte din tablourile alegorice ale pictorilor Ion Neculci, Barbu Iscovescu şi, mai cu seamă, C. D. Rosenthal sunt litografiate şi folosite ca excelente mijloace de agitaţie vizuală.

În anii de pregătire a Unirii Principatelor se înmulţesc operele dedicate acestui eveniment. Ca figura simbolică a ideii Unirii apare tot mai frecvent Mihai Viteazul, eroul primei înfăptuiri a unităţii naţionale, prezentat în numeroase litografii cu text şi de dimensiuni relative mari, precum şi alte imagini alegorice în care ideea unirii celor două principate este simbolizată prin două ţărănci surori care-şi dau mâna (de Gh. Tattarescu).

Prin destinaţia lor agitatoric-vizuală, pusă în slujba unor aspiraţii naţionale, aceste litografii pot fi considerate drept primele afişe politice româneşti. Calendare, almanahuri, apărute încă înainte de 1850, iar apoi şi albumuri cu stampe litogtafice sau broşuri illustrate, editate de Pappasoglu şi Szathmarz inundau ţara şi pătrundeau până în cele mai modeste locuinţe, contribuind la crearea unei atmosphere favorabile Unirii, prin popularizarea unor momente istorice sau figure de domnitori precum Mircea cel Bătrân sau Mihai Viteazul.

În a doua jumătate a secolului XIX apar frecvent reclame pentru tipografii, librării, mici întreprinderi, precum şi în alte scopuri comerciale. O reclamă din 1861 a tipografiei S. Rasidescu din Bucureşti face cunoscut faptul că poate tipări titluri mici slavone şi cirilice , litere de toate ortografiile, gravurile, litere de afişe în forme şi caractere diferite. Însăşi reclama se înfăţişează destul de evoluată pentru acea vreme atât prin procurarea de punere în valoare a textului, prin caractere moderne mai simplu si lizibile, cât şi prin tendinţa evidentă de introducere a elementului ilustrativ. Două desene incluse în compoziţia paginii demonstreza posibilităţi îmbunătăţite de reproducere. De asemenea, reclama se impune prin formatul ei destul de mare (0,905 x 0,615), foarte apropriat de cel al afişului modern, ca şi prin calitatea tehnicii cromolitografice.

IV.Apariţia afişului modern

Dezvoltarea tiparului şi a editurilor către sfârşitul secolului trecut favorizează înmulţirea publicaţiilor şi a cărţilor româneşti, nu numai in capitală ci şi în diverse centre din provincie ca Iaşi, Craiova, Ploieşti şi până la oraşe mai mici, precum Tg. Jiu, unde s-au editat primele noastre afişe moderne.

În această perioadă, modestele edituri de la mijlocul secolului incep să fie înlocuite de case editoriale ( Minerva, Socec, Sfetea) , fapt ce duce la creşterea calitaţii editoriale a cărţii româneşti, aceasta fiind atestată şi peste hotare. La expoziţia internaţională de la Liege (1894), cărţile editate de Carol Gobl au primit medalii de aur, iar la Paris (1900) s-au obţinut şi alte medalii de aur pentru cărţile editate la Tg. Jiu de N.D. Miloşescu. În acest context România intră în circuitul manifestărilor culturale europene prin realizări notabile şi în domeniul cărţii.

Intensificarea schimburilor şi informaţiilor face necesară adaptarea unor noi soluţii de publicitate. De la inserţiile de reclama în presa, se ajunge în scurt timp la o publicaţie saptamanala dedicata exclusiv reclamei ( Excelsior, 1897). Presa vremii, de exemplu “Adevărul” şi “Constituţionalul” pledează “pentru a se răspândi gustul afişului ilustrat”.

Primii cronicari ai afişului caută să familiarizeze publicul cu noua artă, prezentând exemple din istoria afişului internaţional ( Launtrec, Grasset, etc).

Se iniţiază primele expozţii în România cu afişele unor artişti renumiţi europeni, în sala “Depeşi” a “Adevărului”, fapt ce nu poate ramâne fără consecinţe în formarea gustului şi a unei concepţii noi în grafica noastră publicitară.

Începând din 1896, în paginile “Adevărului” apar unele informaţii despre primii noştri artişti care abordează afişul: Nicolae Vermont, Francisc Sirato, Stefan Luchian, Artachiona, Rola Piekarski, etc.

Un rol însemnat în cultivarea gustului pentru afiş îl au unii artişti români intorşi de la studii din principalele centre apusene, care işi încadrează numele printre primii autori de “afişe ilustrate” în ţara noastra. Luchian, Vermont, Sirato, Artachino sau Pikerski se intorc în ţara nu numai cu un plus de măiestrie,

9

ci şi cu o anumită viziune în asamblu asupra mişcării artistice a epocii, în care se conturau tendinţele “Art Nouveau” cu urmările lor atât de evidente in grafica aplicată şi afiş.

Primele manifestări ale afişului modern românesc, dedicate unor evenimente culturale, reclamei de librărie sau presei, coincid cu un eveniment important în istoria artelor noatre plastice : expoziţia “artiştilor independenţi” din 1896, iniţiată de ştefan Luchian, Constantin Artachino şi alţii, printre care şi Nicolae Vermont, autorul “afişului dinamic, puţin obişnuit” al expoziţiei. Vermont nu era la prima operă de acest gen. Mai executase primul “afiş ilustrat” al ziarului “Adevărul”, tipărit în trei culori şi reprezentând un vânzator alergând să-şi desfacă jurnalele. Mai lucrase şi la o reclamă de librărie pentru un roman şi apoi încă un afiş pentru expoziţia sa personală, de la începutul aceluiaşi an.

Incercând sa întruchipeze idealurile colegilor săi, Vermont se opreşte la o reprezentare alegorică, în care apare figura unei tinere intr-o atitudine avântată, purtând cu elan flamurile culturii şi ale artei. Desenat simplu, sugestiv prin linia sa dinamică, afişul nu depăşeşte totusi concepţia unei stampe de epocă.

In 1897 sunt realizate, cateva afişe interesante de librărie la Craiova şi Targu Jiu. Francisc Sirato, care începuse ca ucenic tipograf la “Samitca” în Craiova, execută “un foarte frumos afiş ilustrat” pentru romanul “Cum iubim” de Traian Demetrescu, tipărit la Tg Jiu în atelierul lui N.D. Miloşescu. In acelaşi atelier, se tipăreau afişe de librărie semnate de Rola Piekarski.

Rola Piekarski este un nume dintre cele mai reprezentative pentru începuturile afişului modern românesc. Acesta se manifestă cu deplin succes şi in grafica de carte, fiind printre puţinii artişti ai vremii specializaţi in acest domeniu. Din afişele sale precum “ Amicul tinerimii” sau “Memento al elevului de curs secundar”, se poate observa că acesta ajunsese sa cunoască în profunzime specificul acestei arte. Afişele sale sunt concepute simplu, viu şi armonios colorate pe contraste de verde şi rosu, galben şi albastru sau negru, alb şi roşu, avans texte scurte, lizibile şi bine integrate compoziţional. în acelaşi timp este preocupat de adoptarea unei litere moderne, cât mai simple şi suficient vizibile de la distanţa.

Constantin Jiquidi, execută cu măiestrie unul dintre cele mai apreciate afişe din presa vremii, şi anume “Expres-Orient: Ostanda- Constanţa”.

De o popularitate apeciabilă s-a bucurat si afişul expoziţiei societăţii “Ileana” (1898), executat de Luchian şi Artachino, litografiat in verde şi roşu. Artachino a mai lucrat şi la alte afişe pentru serbările societăţii presei şi pentru ciclul de conferinţe ale societăţii “Ileana”.

Dacă spre sfârşitul secolului al XIX-lea primatul il deţinea afişul cultural, dupa 1900 creşte ponderea reclamei comerciale,

fenomen evident şi in plan european. Creşterea numărului întreprinderilor şi societăţilor industriale impune o sporire a reclamei. Presa vremii, oferă date edificatoare despre formele

de reclamă şi modalităţile de utilizare a afişului in această perioadă. Tipografiile favorizează dezvoltarea tipăriturilor în general, ca

şi a afişului. Dorind să aibă întâietate, acestea apelează chiar ele la publicitate. Spre exemplu, tipografia “Adevărul” işi oferă serviciile prin numeroase reclame în care anunţă că “efectuează promt şi ieftin toate lucrările atingătoare de acestă

artă cu mult gust şi punctualitate, având litera nouă şi fumoasă”. Editura “Minerva” işi etalează de asemenea largile posibiltăţi

în executarea de cărţi poştale, imprimate, afişe de orice mărime şi multe altele.Pe lângă numeroasele reclame cu text şi chenare ornamentale se înregistrează şi un număr sporit de

afişe. Menţionăm reclamele pentru “Prima societate română pentru fabricarea hârtiei, Fabrica de hârtie Letea”, pentru banca României”, “Steaua României”, “Banca agricolă”, etc.

Pitoresc şi frapant ca viziune de epocă este afişul fabricii de bere “Luther” a fraţilor Czell, prin supraaglomerarea într-un spaţiu limitat într-o veritabilă scenă de bâlci. Pe lângă o vedere de ansamblu a

10

fabricii, plasată aproape central, dar estompată de elementele din primul plan, apar o caruţă cu butoaie de bere, trasă de doi cai naravaşi, o femeie care face reclamă cu halba de bere în mână şi apoi un bărbat care se cinsteşte cu Bachus, plus nişte medalii şi multe alte detalii ce nu lasă nefolosit nici un colţişor. In ciuda supraîncărcării, se poate remarca totuşi că este un desen relativ corect, o anumită regie şi mai cu seamă calitatea imprimării.*

Asemănător este afişul-reclamă al primei fabrici de liqueururi de lux a fraţilor Peci. Desenul extrem de migălit si exact, reprezintă o scenă ce se petrece chiar in faţa magazinului de desfacere “en gros şi “en detail” al fabricii în care apare o tânără servind nişte clienţi opriţi cu maşina in faţa vitrinei prin care se vede destul de clar interiorul bogat asortat cu băuturi. *

Cu prilejul “Expoziţiei generale române” din 1906 se editează un afiş nou ca subiect, cu caratecter festiv, având element central o tânără imbrăcată în veşminte lungi tradiţionale, aşezată pe un soclu gravat cu lupoaica şi gemenii, simbol al originii noastre. Pentru prima oară apare un astfel de afiş cu elemente decorative şi desen de influenţă bizantină, încercare de inspiraţie directă din pictura tradiţionala.

Interesant de menţionat pentru istoria filmului românesc este afişul de mari dimensiuni, dedicat uneia dintre primele noastre pelicule cinematografice “Eminescu- Veronica- Creangă”, cu prilejul comemorării a 25 de ani de la moartea poetului. Executat simplist se limitează doar la valoare documentară ca, de altfel, majoritatea afişelor acestei etape, lucrate de simpli meşteşugari şi nu de puţine ori dilentanţi.

Preocupări mai interesante apar în ajunul Primului Război Mondial, în pagininile revistei “Arta şi frumosul”, care se oferă sa execute “afişe, placarde şi reclame artistice mono sau tricromie, în orice dimensiuni şi stiluri, pentru orice fel de întreprinderi”. Un articol demn de menţionat din aceasta revista depăşeşte tonul entuziast al primelor cronici despre afiş. E. M. Sirius, autorul lui, sublinia că “reclama este cu adevărat o artă bazată pe studiul sufletului mulţimii”. Scoţând în evidentă latura funcţională a afişului, autorul arată că acest gen de artă işi are “ legile lui, exigente tehnice şi spiritul de invenţiune”.

V.Conturarea unei şcoli a afişului românesc (1918-1944)

Perioada interbelică se înscrie ca o perioadă importantă în evoluţia şi afirmarea afişului modern românesc. Este vorba nu numai de sporirea numărului de afişe, în raport cu cerinţele vremii,ci şi de asimilarea unei experienţe artistice care determină un evident salt calitativ. Intrarea afişului în cadrul saloanelor de artă plastică, precum şi unele succese reputate în manifestări europene, atestă conturarea unei şcoli româneşti susţinută de realizările unor artişti valoroşi.

Industria grafică trece la o formă mai avansată, prin fuziunea unor tipografii în societăţi de mai mare amploare, ca “Luceafărul”, “Cartea Româneasca” sau “Scrisul românesc”.

În asemenea condiţii afişul capătă o arie mai largă de manifestare. Pe lângă reclamele comerciale sau de librărie apar mai frecvent afişe pentru târguri, expoziţii, sport, presă, teatru, pentru unele acţiuni sociale şi politice. In mod deosebit se remarcă afişul tursitic. Acum se formează o serie de graficieni care înţeleg rostul şi specificul afişului şi ne reprezintă ţara la diverse expoziţii sau concursuri internaţionale. La aceste succese,

contribuie si apariţia unor reviste profilate pe probleme de artă şi tehnică grafică.

“Revista artelor grafice” işi propune chiar de la apariţie să devină un simbol al progresului artelor grafice, sa iniţieze concursuri pentru tipografi, desenatori, ca şi pentru afişul de stradă. În scurta ei existenţă publică articole informative despre afişul din alte ţări sau ia atitudine împortiva unor “criterii inartistice” la concursurile de afiş, pledând pentru obiectivitate şi competenţă.

În “Almanahul graficei române” apar studii cu profil tehnic despre fotogravură, offset, ca şi studii despre literă şi inserţii de reclamă şi cronici competente despre afiş. Virgil Molin, specialist în

11

arte grafice, publică articole precum “Afişul artistic” în care scoate in evidenţă deosebirile dintre afişul vechi şi cel contemporan, dezvoltat sub două influenţe: franceză şi germană.

Revista “Boabe de grâu” publică informaţii şi cronici despre afiş, considerându-l ca fiind “ o publicaţie tot aşa de curentă ca şi ziarul”, prezent “sub toate formele” , populând “teatrele, expoziţiile, magazinele, câmpurile de sport, ştrandurile”.

Alte reviste, cum este “Grafica romaneasca şi publicitatea” deschid discuţii mai obiective, vizând probleme mai complexe ca psihologia şi mentalitatea publicului, efectului decorativ, mirajul culorilor, precum şi probleme de strictă specialitate, ca alegerea caracterului de literă, simplitatea şi concizia grafică, pentru a facilita înregistrarea rapidă a imaginii.

Cele mai consisente cronici despre afiş apar in revista “Arta şi tehnica grafica” , îndeosebi cele semnate de Mac Constatinescu, subtil cunoscător al genului, autor de afişe. Acesta defineşte afişul ca fiind “cea mai sugestivă manifestare publicitară” integrat in ritmul vieţii moderne.

Aşadar afişul trece treptat în rândul artelor. Pe lânga o frecvenţă sporită în publicitate sau incercări de organizare a unor studiouri de reclamă şi afiş cum a fost “Arta străzii”, primul atelier de acest fel din ţara noastră, inţiat de Petre Grant şi Gheorghe Şerban în 1926.

Principalele realizări în afişul comercial au loc in Bucureşti, unde cerinţele publicitare devin tot mai mari prin fenomenul de centralizare şi concentrare a vieţii industriale.

În asemenea condiţii apar realizări notabile şi în afişul comercial, sub semnătura unor artişti ca Petre Iorgulescu-Yor, Ary Murnu, Petre Grant şi alţii. Participarea României la expoziţii internaţionale de afiş comercial, ca şi organizarea tot mai frecventă de către diverse întreprinderi, firme sau instituţii atestă o activitate tot mai intensă în domeniul publicităţii şi afişului comercial. Facând publicitate, afişele româneşti, prezentate la Munchen in 1929, se remarcau printr-o prezentare grafică mai evoluată, cu imagini sugestive şi texte scurte, în care işi găseau locul şi unele elemente de specific naţional.

După 1930 cunoaştem şi unele realizări de nivel european care se disting printr-o inţelegere deplină a specificului graficii publicitare, cum este afişul “Târgul Moşilor”, semnat de P. Iorgulescu-Yor, care sugera excelent atmosfera de bâlci populat printr-un căluţ de lemn, înconjurat de baloane şi obicte de ceramică, stilizat într-o imagine decorativă, în culori atrăgătoare de un viu efect publicitar.

Meritul principal în adoptarea unei viziuni grafice moderne îi revine lui Petre Grant, întors în ţară de la Paris, unde cunoscuse creaţiile unor graficieni care impun în afişul european un limbaj de mare concizie şi elocvenţă grafică. Acesta caută să promoveze în grafica publicitară româneasca noile principii ale funcţionalismului adoptând geometrismul compoziţiei, costructivismul şi viziunea decorativă în care se pune accent pe elementele stilizate.

Înca de la primele sale afişe, Grant se străduieşte să aplice aceste principii de costrucţie şi sinteză în propoziţii simple şi sugestive. În afişele lui, litera este riguros construită şi corespunde nevoii de claritate şi lizibilitate, fiind cel dintâi artist român care publică articole specializate despre caracterele de literă şi importanţa lor in grafica publicitară modernă. La “Salonul oficial de arhitectură şi artă decorativă” prezintă cinci din cele cinsprezece afişe ale celor 8 opozanţi. În “Soba vesta”, pe un fond vast, simplu, apare doar produsul pus astfel în evidenţă, subliniat puternic de cele două cuvinte ale reclamei. În alte afişe comerciale, “Luboil”, “Benzina albastră”, “Fierul de călcat electric”, deşi nu renunţă la prezentarea extrem de exactă a produsului, acesta reuşeşte să îl pună în valoare prin soluţii ingenioase, reuşind să le confere acea calitate ideală funcţional-estetică.

În această perioadă se dezvoltă şi reclama de librărie, de difuzare a presei, sau pentru diverse expoziţii. În ceea ce priveşte afişul de teatru sau cinematografie, numai rareori întâlnim exemplare de o adevărată valoare artistică. Relativ frecvent apar afişele pentru diverse expoziţii de artă plastică, muzee, târguri naţionale, manifestări şi serbări populare. Apar şi o serie de afişe pe teme sociale şi umanitare privind ocrotirea copulului, cu prilejul organizării in România a unor expoziţii internaţionale pe această temă.

Frumuseţile naturii şi ale peisajului românesc, numeroasele localităţi balneare şi climatice de la munte şi mare, valoarea istorică şi artistică a unor celebre monumente, fac ca ţara noastră să prezinte un mare

12

interes turistic. Acesta este şi principalul motiv pentru care primele afişe de ţinută artistică ale afişului modern românesc din anii ’30-40’, sunt realizate pe tematică turistică.

Presa vremii înregistrează “afişele de sezon” care işi fac apariţia cu o frecvenţa tot mai insistentă, remarcându-se pe lânga afişele turistice pentru litoral, acelea pentru Sinaia, Băile Herculane sau Băile Felix. În 1930, Petre Grant şi Gheorghe Şerban semnează unul dintre primele afişe turistice moderne româneşti: “Sinaia, regina Carpaţilor” dedicat uneia dintre cele mai frumoase asezări din ţară. Concepută într-o compoziţie decorativă, pe planuri mari de culoare, stilizate într-o manieră costructivistă, imaginea este simplă şi evocatoare.

Odată cu organizarea turismului, tematica afişului devine mai variată şi mai cuprinzătoare, înregistrându-se şi o specializare a artiştilor în grafica publicitară artistică.

Încă din această perioadă Petre Grant s-a dedicat în totalitate, creându-şi o inaltă măiestrie tehnică, într-o viziune proprie, originală. Cel mai valoros afiş al lui Petre Grant este “Roumaine, le Delte du Danube, paradis des oiseaux”, excelent ca idee şi soluţie grafică. Artistul se inspira ca întotdeauna din realităţile oferite de tema dată, adaptându-se specificului subiectului. În acest afiş reuşeşte să sugereze magistral bogăţia şi varietatea faunei Deltei, oprindu-se doar la câteva siluete de păsări acvatice dintre cele caracteristice, grupate într-o compoziţie decorativă, perfect inchegată, echilibraăa şi susţinuta de o cromatică luminoasă si atrăgătoare.

Alt reprezentant de seamă al afişului din această perioadă este pictorul muralist Paul Miracovici. “Au soleil- sur le plajes de la Roumanie” este unul dintre afişele lui care se remarcă prin simplitatea şi monumentalitatea motivului marin care invită la soare, aer şi apă pe plajele litoralului. Pe suprafaţa vastă a plajei sunt proiectate doar două siluete minuscule, văzute din spate, învăluite de lumina puternică a soarelui de vară care estompează conturul peisajului.

În pas cu dezvoltarea şi creşterea combativităţii proletariatului, se afirmă şi mijloacele de agitaţie politică de masă. Grafica militantă româneasca se remarcă încă de la sfarşitul secolului trecut manifestându-se cu deosebitlă vigoare în paginile presei. Unele desene apărute în publicaţii precum “Furnica”, “Adevărul” sau “Belgia Orientului” atingeau forte de sugestie şi elocvenţa unor adevărate afişe politice, dacă ne referim la cele pe teme social-muncitoreşti semnate de Tonitza şi B’Arg.

Afişul politic are însă o apariţie sporadnică, aportul graficienilor fiind concentrat în desenul combativ de presă. Unul din primele afişe muncitoreşti cunoscute la noi este dedicat alianţei dintre muncitori şi ţărani, în 1920. Desenul reprezintă în prim plan un muncitor şi un ţăran, strângându-şi mâna simbolic în semn de solidaritate. Deşi afişul este executat cam stângaci, acesta are o idee clară şi sugestivă, fiind realizat poate de un tipograf care reuşeşte să transmită ideea unităţii şi solidarităţii în lupta pentru dreptate socială.

Un alt afiş mucitoresc, cu caracter simbolic, infăţişează o celulă cu ziduri groase, un muncitor care le sparge cu un târnacop, iar prin deschizătura pătrunde soarele, ca semn al luminii si libertăţii, sugerând că numai prin luptă se poate elibera de exploatare. Desenul sigur şi corect, ca şi raportul dintre imagine şi text, judicios gândit, atestă că autorul este cu siguranţă un artist profesionist.

Din 1934 se mai păstrează un afiş executat de un anonim cu prilejul zilei de 1 mai. Deci desenul este stângaci, el exprimă spontan şi sugestiv ideea luptei proletariatului intenational pentru eliberarea politică şi socială, prin figura simbolică a muncitorului care rupe cu lovituri violente de ciocan lanţurile robiei.

Afişele politice închinate mişcării muncitoreşti, se înscriu în acţiunile militante ale vremii, în care desenul satiric a cunoscut un înalt grad de combatitivitate, sub semnatura unor Nicolae Tonitza, Ion Anestin, Aurel Mărculescu, Vasile Dobriar sau B’Arg şi încă mulţi alţi desenatori, care sub influenţa Partidului Comunist Român, s-au pronunţat cu hotarâre împotriva fascismului şi a pregătirilor de război.

13

VI.Afişul contemporan

În anii revoluţiei populare ,cât şi în perioada de început a construcţiei socialiste, afişul se integrează în programul unor vaste campanii social politice şi cultural educative de însemnătate istorică, atrăgând milioane de oameni la rezolvarea unor probleme fundamentale ale epocii noastre. Mijloc excelent de agitaţie vizuală,formă directă si combativă a graficii, afişul găseşte acum largi posibilităti de manifestare, reflectând atmosfera de avânt politic revoluţionar .” Artiştii români – scria George Ivaşcu într-un articol consacrat afişului în acea perioadă – se aflau în faţa unor probleme inedite pentru ei. Un nou peisaj li se oferea: peisajul politic; o realitate nouă: masele si manifestările lor; un fenomen nou: acel al democraţiei în acţiune”.

Asociaţii ,pe lânga diverse organizaţii politice şi culturale, ca”Uniunea patrioţilor”,”Apărarea patriotică”,”U.F.D.R” şi altele, artiştii creeaza în pas cu mersul vertiginos al evenimentelor şi sub îndrumarea Partidului Comunist Român. Pe langa pictori şi graficieni, mai apar şi arhitecţi ca Gustav Gusti, Ion Şerban, sau chiar amatori recrutaţi dintre poeţi, actori si oameni ai muncii din cele mai diverse domenii, care slujesc cauza revoluţiei populare prin executarea de afişe, panouri agitatorice, lozinci sau decoraţii de săli şi sedii politice.

Afişul se aproprie acum de noi sectoare de activitate,de aspecte noi şi complexe ale realităţii, generate de mersul elocvent al faptelor istoriei şi inspirate de spectacolul viu al evenimentelor. Din seria „Totul pentru front, pentru victorie”, afişul „Înainte,lupta continuă!”(toamna 1944) se impune ca unul dintre cele mai reprezentative documente artistice din acea perioadă. Conceput pe o linie dinamică in diagonală, într-o rezolvare laconică, afişul sugerează avântul luptei prin desenul rezumat la schiţarea a două mâini ce strâng cu fermitate armele. Prin claritatea şi concizia ideii, detaliul capătă puterea de sugestie a simbolului. Aceeaşi temă este reluată de Gustav Gusti în „Totul pentru front, totul pentru victorie”(1945). Cu toate că autorul foloseşte mai multe elemente pentru a ilustra ideea (steaguri, arme), afişul nu este lipsit de claritate, compoziţia fiind echilibrată si judicios dozată. Chemarea partidului a inspirat atunci şi pe artiştii din Timişoara, Braşov, Cluj, Arad şi alte centre ale ţării, antrenaţi de asemenea în colective de agitaţie vizuală.

În seria de afişe antifasciste demascând Ororile Razboiului(1945), se remarcă cel semnat de Ligia Macovei, zguduitoare imagine a unui copil fără braţe, victimă a bombardamentelor, sau „Noua ordine a lui Hitler”(1945), de Iosif Cova, evocând tragedia războiului, cu oraşe şi sate în ruină, cu familii îndoliate şi copii orfani. La Salonul oficial din toamna lui 1945, Lazăr Zin prezenta 3 afişe antifasciste: „Două banchete”, „Le champion”, „Lupoaica”, ultimul evocând cu ironie vechea legendă romană, cu Htiler şi Mussolini în locul lui Romus şi Romulus, hrănindu—se cu laptele lupoaicei rănite de o săgeată.

Clasa muncitoare aniversa pentru prima oară în condiţii libere, marile sărbători ale proletariatului. Cu acest prilej se editează şi afişe, ca de pildă, „Trăiască primul 1 mai liber”(1945), semnat de Gustav Gusti; muncitorul si ţăranul, cu figurile lor luminoase şi optimiste, înalţă ciocanul şi spicele de grâu,ca simbol al victoriei forţelor poporului.

Alţi artişti realizează unele dintre cele mai sugestive afişe de atunci,în slujba reconstrucţiei ţării, cum este acela semnat de Gh. Labin, Înainte pentru reconstrucţia ţării, care foloseşte cu ingeniozitate elocvenţa platiscă a simbolului, exprimând în mod lapidar mesajul unuia dintre principalele obiective ale programului Partidului Comunist Român din acei ani. Prin mâna viguroasă a muncitorului care susţine cu forţă de uriaş construcţii, fabrici, tractoare, relevă rolul important ce revine clasei muncitoare,în marile acţiuni patriotice.

Aceeaşi temă este ilustrată şi de afişul lui Iosif Cova . De data aceasta, rolul conducător al clasei muncitoare în acţiunea de refacere economică a ţării este simbolizat de o mână ce înalţă o flamură deasupra unui peisaj cu schele şi coşuri de fabrici, din care ies tractoare ce se îndreaptă către ogoare. Cova se mai remarcă şi prin alte afişe, cum sunt Refacerea C.F.R. , editat in sprijinul acţiunilor de reconstrucţie a mijloacelor de transport distruse în timpul războiului, şi „Muncim împreună,luptăm împreună”, dedicat refacerii oraşelor.

14

Multiplele acţiuni politice şi sociale ale acestei scurte dar intense epoci, precum reforma agrară, ajutorarea regiunilor lovite de seceta, bătălia alegerilor, apoi congresele sindicatelor, organizaţiilor de tineret şi de femei, pînă la proclamarea Republicii, solicita artiştii să realizeze afişe mobilizatoare, precum şi desene şi caricaturi satirice pentru demascarea celor care sabotau procesul de democratizare a ţării. În aceste ample acţiuni, afişul se impune printre formele eficiente de agitaţie politică, demonstrându-şi uriaşa forţă de mobilizare a conştiinţelor.

În acest context se remarcă şi activitatea unor colective de artişti, intre care şi amatori, la Timişoara,Reşiţa şi Petroşani, iniţiate şi conduse de Ştefan Szonyi, precum si colectivul de agitaţie vizuală din Arad, în care au lucrat Petru Feyer şi Nicolae Chirilovici. În alte oraşe de pildă Iaşi, s-au editat o serie de manifeste politice ilustrate, un fel de foi volante de diferite dimensiuni, difuzate cu prilejul alegerilor democratice din 1946 ,sau în alte acţiuni patrotice iniţiate de organizaţiile politice progresiste ale tineretului.

Afişul din etapa 1944 – 1948 ilustrează o epocă bogată în evenimente sociale şi politice, în acţiuni entuziaste ale maselor populare pentru cucerirea puterii şi construirea unei vieţi noi. Este epoca de afimare a afişului românesc, in condiţiile primei etape a revoluţiei populare. Fără a se limita la simpla înregistrare a evenimentelor, afişul se manifesta ca o artă combativă, instrument activ de propagandă, cu o importantă funcţie socială, servind sarcinilor revoluţiei populare. Chiar dacă se mai constată şi unele stângăcii în desen, în această perioadă se obţin succese remarcabile în ceea ce priveşte limbajul plastic, modul de expresie grafică în raport cu cerinţele specifice genului. Multe dintre aceste aceste afişe poartă pecetea unei epoci pline de avânt prin caracterul lor simplu, dinamic şi elocvent. Ele se remarcă printr-un limbaj clar, laconic, prin puterea de sugestie şi influenţarea a maselor populare, prin eficienţa lor agitatorică.

1.Dezvoltarea afişului după 1948. Solicitat de cerinţele tot mai complexe ale vieţii social-politice, economice şi ale culturii de masă,

afişul se înscrie pe coordonatele unor clarificări fundamenttale, caracteristice întregii noastre culturi, când printr-o investigaţie lucidă, artiştii descoperă sensurile generoase ale faptelor întregului popor, angajat într-o impetuoasă transformare a ţării. Integrată realităţilor contemporane, arta afişului are în prim plan marile campanii de industrializare, de modernizare a agriculturii, de culturalizare a maselor şi de modelare a conştiinţelor, afirmându-se între formele cele mai populare ale agitaţiei vizuale de masă.

Seria afişelor editate în primii ani ai Republicii marchează mari evenimente din istoria poporului nostru, căpătând valoarea unor documente profund evocatoare pentru atmosfera de efervescenţă politică a epocii. Afişul devine astfel putătorul mesajelor şi chemărilor partidului pentru mobilizarea întregului popor. Pentru întărirea şi propăşirea Republicii Populare Române, se intitulează un sugestiv afiş semnat de Iosif Molnar, iar altul, Mai multă pâine pentru popor, datorat lui Niki Popescu, exprima cu maximă simplitate una din sarcinile urgente ale activităţii economice de atunci.

Între afişele dedicate primului nostru plan cincinal(1950-1955), se remarcă unul deosebit de sugestiv semnat de Iosif Cova. Întelegând în esenţă mesajul epocii, graficianul concepe cifra „5” ca pe un simbol ce domină prim-planul compoziţiei, în genul unei construcţii metalice viguroase şi impunătoare. Prin deschiderea de jos a cifrei se vede, în perspectivă, un peisaj cu uzine si coşuri de fabrici ce sugerează politica de industrializare a ţării. În partea de jos, se agita neputincios un grup de burghezi rămaşi izolaţi,înlăturaţi de iureşul evenimentelor.

Cu toate că înregistrează unele succese notabile,evidente mai ales în clarificarea problemelor de conţinut, afişul acestei perioade rămâne tributar unei concepţii ilustrative, unui descriptivism ce nu depăşeşte decât rareori documentul. Cu vremea ,însă, se conturează o viziune grafică sepcifică, din care dispare treptat elementul de amatorism şi diletantismul, punându-se accent pe umanizarea si adâncirea subiectului, pe sporirea expresivităţii plastice, în raport cu funcţia si destinaţia propagandistic-vizuală a artei afişului.

Cristalizarea noilor tendinţe către simplitate şi concizie grafică se dezvolta cu evidenta claritate prin 1956-1958, când afişul românesc se manifestă cu o vigoare remarcabilă. Începând cu expoziţiile din 1955-1956, alături de Petre Grant, revenit în actualitate, şi de Iosif Molnar, unul dintre promotii concepţiei moderne în afişul nostru politic, apar o serie de tineri graficieni care contribuie la înviorarea si împrospătarea

15

stilistică a artei afişului. Expoziţiile de „Afiş ,carte şi ambalaj”(1956) şi cea de „Afiş şi caricatură”(1958) atestă resursele plastice ale graficienilor noştri de a adânci modalităţile de expresie ale afişului. Nume noi ca Radu Dan , Napoleon Zamfir, Magda Ardeleanu ş.a. contribuie la îmbogăţirea repertoriului tematic şi la sporirea varietăţii stilistice a limbajului grafic.

Succesele dobândite în diversele manifestări publice interne sunt urmate de unele participări la prestigioase confruntări ale afişului internaţional. În 1957, la Trienala de arte decorative de la Milano, standul afişelor româneşti(Petre Grant, Iosif Molnar, Trofin Brânză,Tiberiu Nicorescu) obţine medalia de argint, oglindind saltul produs în acei ani în calitatea artistică a genului. Urmează un şir întreg de alte expoziţii internaţionale: Leipzig, Roma,Milano, Berlin, Bologna 1959-1960; Toronto – expoziţia Impact („Arta afişului din lumea întreagă”),1960; precum şi altele in Mexic,S.U.A.,Danemarca.

Dacă în etapa anterioară afişul nu îşi definise încă în suficientă măsură limbajul grafic, prin 1956-1958 se înregistrează un plus de iniţiativă şi de concentrare a eforturilor catre concizia grafică, către soluţii inedite şi mai îndrăzneţe, folosindu-se un repertoriu de semne mai variat în care îşi fac loc simbolul şi metafora platică. Promotor al acestor iniţiative, Iosif Molnar se remarca prin noi reuşite, în care accentul este pus pe simplitate,expresivitate plastică şi finalitate publicitara ,ca ,de pilda, în afişul de 10 ani la cârma industriei, deosebit de sugestiv prin figura monumentală a muncitorului profilată pe o roată de timonier, apoi „XV ani de la Eliberare”, ingenios ca soluţie grafică,vădind fantezie şi varietate stilistică, putere de sinteză şi inventivitate.

Dintre marii maeştrii ai genului se disting Petre Grant, care abordează cu succes şi afişul pe teme politice şi Ion Gesticone cu subiecte de actualitate, afişe executate cu vervă şi vitalitate, recurgând la soluţii grafice sugestive, într-un colorit luminos, optimist.

Din seria de graficieni tineri se detaşează Napoleon Zamfir,Constantin Costa-cu câteva afişe de acurateţe grafică, apoi Radu Dan , Constantin Niţulescu, Radu Veluda , artişti care ridică ţinuta grafică a genului.

O altă categorie de afişe care dobândeşte o pondere însemnată , sunt afişele festive, jubilare, destinate unor sărbători naţionale, unor evenimente muncitoreşti interne şi internaţionale, festivaluri mondiale ale tineretului şi studenţilor ,sau zilei internaţionale a copilului.

Prin cele câteva expoziţii, de pildă cea din februarie 1960(când au fost prezentate 100 de lucrări), afişul satiric a cunoscut un moment de scurtă înflorire. Tematica deosebit de actuală, bogată în sugestii şi învăţăminte, îl recomandă ca pe unul dintre genurile graficii de largă popularitate şi de mare eficienţă socială, apt să cultive hazul şi tîlcul înţelepciunii populare. Mihai Gion, de pildă, in Meşterul bun la toate , îl ridiculizează pe cei ce ignoră calificarea profesională şi specializarea în meserie. Eugen Taru vizează lanţul birocratismului în afişul Să-şi dea avizul tovarăşul , bietul petiţionar fiind trimis din uşă în uşă, fără nicio şansă de reuşită. Din nefericire, afişul satiric n-a fost însă stimulat, ignorându-se una din formele de mare audienţă şi eficienţă politico-socială.

Drept urmare a experinţei acumulate, între obiectivele afişului se afirmă , an de an , tendinţa de reconsiderare a mijloacelor de exprimare. „Saturat de reproducerea tale-quale a câmpului vizual, ochiul caută în operele de artă poezia şi nu proza inventarierii exacte şi detaliate a existenţei”, observa Ion Frunzetti când se referea la nevoia de adâncire a limbajului graficii, la nevoia de reumanizare a artei. Receptivă la cerinţele sociale, economice, culturale,turistice, grafica afişului se concentrează asupra esenţialului, adaptându-se cu supleţe universului de simboluri ale lumii contemporane, asimilând toate posibilităţile de expresie artistică în favoarea difuzării mesajelor.

Mari expoziţii ca amplă retrospectivă de grafică militantă din 1961 (cînd au fost expuse peste 70 de afişe) au oferit posibilitatea unor utile bilanţuri, prilejuri de analiză valorică a afişului pe anume etape istorice,întelese ca puncte de referinţă pentru evoluţia lui în perspectivă. În această ordine de idei s-au putut urmări progresele genului în anualele de grafică din ultimele două decenii relevându-i-se demersul tematic şi estetic, în sporul de expresivitate, în creşterea caracterului de autenticitate şi în perfecţionarea tehnicilor şi a modalităţilor plastice. Multitudinea posibilităţilor de expresie în afiş sunt evidente în realizări remarcabile semnate de Ana Maria Smighelschi, Ion Miţurcă, Constantin Niţulescu, sau ale unor colective de graficieni

16

pe temele industrializării şi modernizării agriculturii socialiste şi în proiectele ultimelor generaţii de tineri graficieni.

Ultimele tendinţe în afişul politic românesc relevă căutările în direcţia unor soluţii plastice tot mai concentrare, obţinute prin mijloace grafice tot mai ingenioase, care să-i asigure o forţă maxima de reliefare şi potenţare a mesajului. Afişele dedicate unor însemnate evenimente, precum Semicentenarul UTC, unui sfert de veac de la proclamarea Republicii, Centenarului Independenţei şi aniversării a şase decenii de la înfăptuirea unităţii naţionale de stat la 1 decembrie 1918, demonstreaza progrese substanţiale în explorarea unui repertoriu tematic amplu şi variat şi o profundă înţelegere a rostului politic şi social al acestei arte angajate în slujba marilor ţeluri ale colectivităţii.

O direcţie care implică in mod viu participarea artistului la dinamica activităţii contemaporane o reprezintă tematica inspirata direct din problematica construcţiei socialiste. Afişe precum Cincinalul Revoluţiei tehnico-ştiinţifice(de Victor Feodorov), Să realizăm produse de înalt nivel calitativ (de Iosif Molnar), sau Grija pentru energie, grija pentru mâine (de Sergiu Georgescu) se înscriu pe coordonatele unei propagande politice de cea mai stringentă actualitate.

2.Afişul culturalAfişul cultural încă din primii ani de după eliberare, afişul este solicitat în numeoase acţiuni de

atragere a maselor la noua viaţă spirituală a ţării. Între primele afişe de după 1958, se remarcau cele de librărie, editate în serii de mare tiraj, cu titluri simple , directe, realizate de artişti ca Iosif Molnar, Elena Ceauşu ş.a.

Prin reorganizarea şi dezvoltarea vieţii teatrale se stimulează şi afişul de spectacol, între care se detaşează cele ale Teatrului Giuleşti şi ale Teatrului Naţional din Bucureşti. Sub semnatura lui Mac constantinescu, Ion Anestin, Iosif Molnar, apar o serie de afişe remarcabile care determină un reviriment în creaţia genului, cu numeroase câştiguri pentru evoluţia limbajului grafic. Dintre afişele reprezentative ale anilor 1955-1958, amintim pe cele pentru spectacolele „Tartuffe”, „Cyrano” de Bergerac. O contributie notabilă în cultivarea unor soluţii noi în grafica genului o are Trofin Brânză, prin afişe ca Romeo şi Julieta , Despot Vodă. Adept al unei viziuni grafice decorativ-monumentale, el caută să pună în valoare ideea prin puternice elemente expresive care să potenţeze forţa de şoc şi vizibilitatea afişului. Magda Ardeleanu este de asemenea autoarea câtorva afişe de teatru reprezentative pentru acea perioadă: Burghezul gentilom , sau D’ale carnavalului , cu prospeţime cromatică şi forţă de caracterizare.

Acoperind o largă arie tematică, Iosif Molnar se evidenţiază şi în acest domeniu prin afişe ca Primul concurs internaţional George Enescu (1958) , cu evidente calităţi de virtuozitate şi inventivitate grafică. Între realizările notabile ale acestei perioade, se numără şi afişul „Lisistrata”, executat cu eleganţă şi sobrietate de Mac Constantinescu, precum şi un ingenios afiş pentru „Festivalul Internaţional al teatrelor de păpuşi şi marionete”(1958) semnat de Leonid Nazarov.

La îmbogăţirea repertoriului de soluţii grafice ale afişului de teatrul din ultimul deceniu contribuie Dan Alexandru Ionescu , care îmbină eleganţa grafică, fantezia soluţiei şi concizia expresiei.

În schimb afişul de publicitate cinematografică ni se pare încă departe de exigenţele artistice ale genului. Utilizat în mare măsură doar cu scopuri strict informative, afişul de film corespunde numai în parte cerinţelor cultivării gustului estetic în spaţiul ambiental citadin, rezumându-se la soluţii convenţionale , stereotipe, la repetarea unor portrete dulcege sau a unor elemente secundare, lipsite de interes, care nu pun în valoare mesajul ideologic şi estetic al filmului. Această condiţie va fi asigurată într-o largă măsură în anii de

17

după 1960, când se apelează la o contribuţie mai substanţială a unor graficieni de vocaţie, capabili să confere ţinuta artistică necesară afişului cinematografic.

Făcând parte dintre factorii de publicitate într-unul dintre sectoarele de largă audienţă publică, afişul de film a ridicat numeroase şi complexe probleme care nu se puteau limita doar la aspectul informativ. Vechiul gen de reclamă, axată pe specularea fie a unor efecte spectaculoase, fie pe reproducerea unor decupaje din film reduse ca format şi tipărite şters, gen fotomontaj cu literă culeasă, nu puteau satisface cerinţele mereu sporite şi gustul estetic al unui public tot mai exigent. Noua orientare în afişul cinematografic conduce la o adâncire a problematicii filmului, favorizând concentrarea modalităţilor de expresie catre reliefarea unor sensuri şi idei de profunda semnificaţie umană. Pornind de la aceste considerente, se fac eforturi susţinute pentru depăşirea fazei de reclamă măruntă, vizând sugerarea universului de idei şi sentimente ce anima creaţia cinematografică actuală. O serie de artişti ca Iosif Molnar, Sergiu Georgescu, Alexandru Andrei ş.a contribuie la imprimarea unei ţinute artistice afişului de acest gen.

Creşterea repertoriului producţiei cinematografice româneşti de la 10 filme în 1972 la 24 în 1975 impune o sporire a mijloacelor de popularizare. Cifra de cca. 125 de afişe anual indică o certă amplificare a publicităţii cinematografice, din păcate, însă , majoritatea lor fiind sub exigenţele şi sub posibilităţile artistice ale graficienilor noştri.

Dintre afişele pentru filme stăine se detaşează „20.000 de leghe sub mare”(Sergiu Georgescu) , „Jokis”(Florin Ionescu) şi alte câteva.

Între reuşitele afişului pentru filme autohtone remarcăm „Întoarcerea lui Magelan”(Alexandru Andrei), „Hyperion”(Sergiu Georgescu),realizări de ţinută prin care artiştii noştri demonstrează că dispun de reale posibilităţi pentru a reliefa într-un limbaj sugestiv mesajul ideatic al filmelor.

Pe panourile citadine s-au distins adesea afişele unor mari retrospective , editate de Muzeul de artă al R.S.Român, prilejuite de aniversările unor artişti ca Ştefan Luchian, Constantin Brâncuşi, Theodor Pallady executate cu mult bun gust şi eleganţă de Gh. Matei ; precum şi cele ale Muzeului de artă din Oradea, realizate de Pamfil Francois, sau de la Muzeul Brukenthal.

Unele reviste , precum „Secolul 20” sau „Arta”, se remarcă printr-o consecventă publicitate de autentică ţinuta artistică. Două dintre afişele „Secolului 20” executate cu inteligenţă şi deplină înţelegere a tehnicii poligrafice de către Radu Şteflea au fost expuse la Internaţionala afişului de la Varşovia,1974.

3.Afişul turistic şi de sportBeneficiind de o frumoasă tradiţie naţională , cu unele succese pe plan european , afişul turistic este

continuat în condiţiile unei fenomenale reorganizări a turismului, destinat unor ţeluri mai complexe care includ, pe lângă pasiunea de drumeţie şi agrement, nevoia de cunoaştere a bogăţiilor ţării, valoarea istorică şi artistică a monumentelor trecutului şi przentului. Înţeles în toate implicaţiile lui sociale şi educativ-estetice, turismul devine unul dintre mijloacele eficace şi atractive în modelarea personalităţii omului de azi. Chiar dacă în primii ani după 1948 afişul de acest gen nu se manifestă cu suficientă forţă publicitară, încă de pe atunci i se întrezăresc perspectivele.

Dintre graficienii noi se afirmă în mod deosebit Trofin Brânză, cu Techirgiol şi Delta ,în care ideea publicitară este transpusă grafic în soluţii clare, pe elemente viguroase , lizibile ; Radu Dan evoca în afişele sale frumuseţile unor peisaje citadine transilvănene(Sibiu).

Dezvoltarea mişcării de cultură si sport, cu un profund caracter de masă, implică şi o susţinută propagandă vizuală în rândul milioanelor de oamnei ai muncii, având în prim plan atragerea tineretului de la sat la oraş. Cercetând colecţiile mai vechi de afişe , se poate constata o scăzută preocupare pentru calitatea artistică în acest domeniu. Majoritatea lor se limitează exclusiv la texte şi fotomontaje executate uniform , fără fantezie , ignorând elementul de potenţare artistică a mesajului. Or, sportul nu poate fi lipsit de publicitate vizuală , de forţă de sugestie şi atracţie a afişului. Prin însăşi varietatea disciplinelor lui, poate oferi motive de inspiraţie graficianului.

18

Bogatul registru al manifestărilor sportive interne şi internaţionale pune la dispoziţie artiştilor subiecte inedite, deosebit de sugestive. Afişul sportiv are , aşadar, largi posibilităţi de expresie prin potenţarea unor imagini viu şi armonios colorate.

4.Afişul comercialÎn funcţie de noile obiective şi cerinţe ale economiei naţionale, afişul îşi dovedeşte si aici utilitatea ,

ca artă ce poate servi nevoile practice ale unei societăţi în plină ascensiune.Sub raportul relaţiei dintre idee şi formă de expresie grafică se distingeau atunci 2 tendinţe . O primă

tendinţă pedalează pe prezentarea directă a produsului, care riscă adeseori să neglijeze forţa de expresie artistică. Cea de a doua ia in considerare mai mult funcţia estetică, ignorând latura funcţional-informativă. Ambele tendinţe se plasează mai mult sau mai puţin alături de caracterul fundamental al afişului, care trebuie să fie o sinteză a celor două elemente constitutive. Ideea nudă, lipsită de învelişul ei afectiv-emoţional, rămâne seacă, monotonă, ştearsă, iar virtuzitatea gratuită, oricât de perfectă ar fi execuţia plastică,nu poate suplini lipsa mesajului. Accelerarea competivităţii pe plan internaţional impune , pe lângă calitatea produselor, şi o publicitate la nivelul exigenţelor mondiale, în prezentarea calitatăţilor specifice prodului, informarea precisă, obiectivă trebuie susţinută de suportul estetic care are un rol esenţial în atragerea atenţiei, favorizând acţiunea publicitară.

VII.Afişul artistic În fiecare tara afişul poate reda aceleaşi lucruri: săpun, cafea, detergenti, însa felul de a face oferta,

modul de a expune afişul, diferă de la popor la popor (tocmai diferenţa de exprimare indica preţioasele caracteristice pe naţionalitate). Reprezinta un puternic punct de atracţie, un termometru al temperamentului statuturilor social, al mediului si gradului de cultură.

Spre exemplu daca ne intoarcem in timp la afisele germane, concepute in Reich, observăm: pete mari, in negru puternic, figurile si ornamentele stilizate, conturat cu precizie ne infăţişeaza tipicitatea neamtului, inchis la suflet, masiv, ordonat in toate gusturile sale. Spre deosebire de el afişul francez prezenta linii subtiri, delicate, culori subtile desen uşor si delicat, aproape feminin. In Italia si Spania culorile erau mult vii, mai aprinse, ca si caracterul popoarelor. Afişul american in acea perioada prezenta o expunere aproape fotografică pătrunsa de un realism si materialism convingator. Intodeauna se subliniaza latura practica a obiectului (articolului) oferit. Ceea ce ne infăţişeaza un popor practic si realist.

Grafica afisului romanesc din perioada interbelica se afla in doua sfere de influenţa: francez si german. Astfel de la germani am adus masini si materialul de ornamentale plus maestrii tipografi si litografi. Iar din Franţa veneau(pentru un anumit strat social) reviste, cataloage, cărţi etc. În cantităţi care se spunea la aceea vreme ca le egalau pe cele românesti. Însa Romania se afla in acea perioadă în care industria nu producea peste necesitătile de toata ziua iar regimul

vamal era restrictionar. Astfel nevoia de a realiza afise nu era luata in considerare. Puţinele afişe confecţionate erau la acea vreme improvizaţii nefericite, cu rari exceptii artistice.

Însa afişul are pe langă specificul naţional si trăsături care raman identice sub orice climat. Astfel si omul are insusiri care rămane ale omului oricat le-ar modela nationalitatea. Răul si plansul, umorul si dragostea, curajul si frica sunt bunuri sau scăderi comune ale umanismului. Acestea se reflecta in tot ceea ce omul clădeste, în cazul nostru si asupra afisului ca produs uman.

Trăsăturile de baza si comune ale afisului de pretutindeni sunt considerate ca niste conditii tehnice de care nu se poate lipsi.

19

Trăsături de bază si comune ale afisului de pretutindeni: În limbajul fotografului afisul este o fotografie a la minut. Fiindca in afis in viziunea licentiatului in

artă grafică Virgil Molin “toate sunt a la minute. Expansiunea e sumară trecătoare; publicul pieton trebuie captivat in fuga si pus in cunostinta de continut si rost aproape in mod fulgerător. Însusi viata afisului e pentru moment. E floare de-o zi, cu viata efemeră. Afisul e făcut pentru trecătorul din depărtare ce trebuie impresionat, oprit in loc un moment si apropiat, fără a-l retine prea multă vreme. Prin urmare trebuie sa fie rezumativ clar si cites: un mic desen si 2-3 cuvinte. Utilizează toate mijloacele, in care fantezia are un loc important pentu as atinge scopul comercial. Afisul cere puterea de inspiratie fantezista, uneori supra-reala, talentul de a reda lucrurile cat mai simbolic si redus la lini principale, fără detalii si fără risipa de culori. Elementele decorative dintr-un afis artistic se pot inspira din bunuri scăderi comune ale omului, in timbrul rassei se imprimă prin nota natională: figuri cu port national, culori specific, chenare, ornamentica natională etc.

Arta afiselor Fie ca vand sau informeaza, cu o puternică tentă politica sau doar pentru delectarea ochiului, afisele au devenit o arta de mai bine de o suta de ani, datorită evolutiei tehnicii tipăririi si a reproducerilor colorate.

Utilizarea afiselor ca mod de răspandire a informatiilor are un trecut de mii de ani. În Grecia antică, erau folosite panouri dreptunghiulare incrustate pentru a anunta ordinea atletilor sau numele competitorilor la jocurile sportive. Tezaurele vechi sau albumele cu inscriptii sau anunturi, au fost descoperite in Pompei cat si in alte asezari romane. În sec. XVII-XVIII străzile Parisului erau atat de aglomerate de afise încat a fost necesara introduerea unor reglementări legale.

Asemenea afise erau pur informationale si constau deobicei in denumirea unor articole, produse, date ale unor evenimente, cum ar fi meciuri de box, circuri sau chiar executii publice. Majoritatea lor aveau tirajul scazut. Doar la inceputul secolului XIX evolutia tiparului (îndeosebi a tehnologiei reproducerii color) a revolutionar designul afiselor, ridicandu-le la nivel de arta.

Iesirea in lume:Dupa inventarea litografiei in 1793, o metoda de tipărire de pe o matrită plană pe o suprafată

metalică, au început sa producă afise de calitate in serie mare. Aceste inovatii tehnice au dus la o mai buna colaborare între tipografii si artisti, contribuind la o adevarată inflorire a artei afiselor între 1870-1939.

Cel mai prolific creator de afise de la începutul acestei epoci a fost artistul francez Jules Cheret, considerat părintele afiselor. Cheret a abandonat stilul afiselor ca simple purtătoare de informatii, pur tipografice in favoarea imaginii viziuale sugestive, cu un personaj centrat colorat.

Cheret a creat mii de afise cu teme diferite, cum ar fi publicitatea pentru teatrul Folise Bergeres, pana la reclama pentru căile ferate, statiunile sau produse comerciale. Personajele sale feminine -fete in jupoane răvăsite flirtand si turnatnd Dubonnet in pahare minuscule sau zambind seducator sub lumina strălucitoare a intrării de .Ja "Saxoleine" - proveneau din traditia stilului francez de pictură rococo. Utilizarea culorilor- stacojiul viu, tonuri de albastru si galben -era însa la Cheret, originar din Anglia unde artistul a si trăit intre 1859-1866 in aceasta perioadă artistul a fost captivat de arta peisagistului J. M. W. Turner si multe dintre culorile utilizate in afisele ulterioare ale lui Cheret sunt asemănătoare cu cele din apusurile de soare venetiene ale lui Turner. In timpul sederii sale in Anglia, Cheret s-a familiarizat si cu tehnica moderna de tipărire a litografiilor colorate. Ca multi alti artisti, Cheret a fost si el influentat de artistii japonezi care gravau in lemn. Între 1880-1890, cand gravurile japoneze au început sa invadeze pe scară largă Europa; ascutimea contururilor si culorile spălăcite au fost o revelatie pentru creatorii de afise. Temele favorite ale afiselor japoneze -prostituate, slujnice de la băile comunale si scenele de teatru -sunt o alta explicatie pentru trecerea afiselor europene de la stilul sentimental, istoric, spre un stil mai lasciv, chiar erotic. Toulouse-Lautrec un alt entuziast al gravurii japoneze a fost al maestrul afiselor litografice

20

colorate. Din 1888 el a început sa ilustreze teatrele, sălile de spectacole (mai ales celebrul Moulin Rouge), cafenelele si viata de mahala a Parisului. Directorul de la Moulin Rouge l-a rugat să-i creeze un afis pentru a reusi sa înlocuiasca unul realizat de Cheret. Rezultatul a fost celebrul Moulin Rouge- La Goulue din 1891. Această lucrare a demonstrat imediat talentul artistului pentru artă afiselor, cu o utilizare incitantă a culorilor, denaturare, caricatura, si contururi accentuate. În anii care au urmat, Toulouse-Lautrec a realizat afisele lui cele mai faimoase: pentru cantăreata excentrica Aristide Bruant si artista Jane Avril pe care o iubea cu pasiune (cele mai reusite sunt Le Divan ]aponais, Confetti Belb si Les Cbaines Simpson). Stilul lui de viata dezordonat (era alcoolic si suferea de sifilis) i-a scurtat viata si Toulouse-Lautrec a murit prematur la doar 36 de ani. Cu toate acestea, lucrurile sale remarcabile au contribuit la recunoasterea afiselor litografice ca forma de artă. Doi alti mari creatori de afise care au păsit pe urma lui Toulouse-Lautrec au fost artistul ceh Alphonse Mucha si Theophile Steinlen. Marele talent al lui Steinlen era de a reprezenta săracii Parisului asa cum erau –spălătorese strigand insulte si prostituate asteptand în tăcere în vreme ce filfizonii bajbaiau după bani. Pe de altă parte, Mucha a rămas cunoscut pentru frumoasele afise ale celebrei actrite a vremii, Sarah Bemhardt.

Multicolore si decorative:

Mucha, ca multi alti artisti ai zilelor sale, a fost putenic influentat de stilul Art Nouveau. Acest stil era unul foarte decorativ care a înflorit in majoritatea tărilor Europei de Vest, din 1890 pana la primul război mondial. Principalele trăsături ale unei ilustratii Art Nouveau sunt liniile unduitoare, care se încolacesc si se amesteca constant, într-un model fără sfarsit. Exponentul acestei miscari a fost graficianul englez Aubrey Beardsley. În 1894, tanarul talent a creat un afis pentru Avenue Theatre care a schimbat întreaga conceptie despre arta afiselor. "Nicicand nu fusese creat ceva atat de captivant, atat de irezistibil in arta afiselor, ca un adevarat tezaur al metropolei" a scris un critic de artă cativa ani mai tarziu. Afisul de o simplitate aroganta al lui Beardsley, Avenue, a dat nastere la comentarii favorabile. În ciuda unei sănătăti subrede si a mortii sale timpurii (la doar 25 de ani), opera lui Beardsley a fost prodigioasa si artistul a avut o mare influenta asupra multor artisti creatori de afise din întreaga Europa dar si din America.

Puterea afiselor: O data cu expansiunea industrială din secolul al XX-lea si cu cresterea publicului consumator, arta afiselor s-a dovedit a fi un mijloc puternic de reclama si propagandă. Profitand de elementele de efect ale stilurilor Art Nouveau, cubismului si Art Deco, creatorii de afise din următoarele decade au conferit lucrărilor lor un stil inconfundabil si de o mare diversitate. Afisele Art Nouveau, de exemplu, sunt foarte contrastante cu afisele publicitare robuste create de englezul  John Hassall, al cărui afis “Skegness is so bracing” a fost o creatie clasica a acelei perioade. Multe dintre afisele celebre ale secolului al XX-Iea fac reclama turistică, o noua forma de amuzament si de recreere. Motivele multora dintre afisele viu colorate ale anilor 1920-1930 se caracterizau printr-o energie pura si exuberanta, partial datorită noilor obsesii a vitezei si a călătorlilor care se potriveau cu autoturismele luxoase, trenurile rapide ai vapoarele de croaziera ale vremii. Unul dintre cei mai buni creatori de afise turistice a fost A.M. Cassandre (1901-1968) născut in Rusia sub numele sau real Adolphe Mouron. El a creat mult afise pentru stasiuni de litoral si pentru croaziere. printre care un afis socant, din 1935, ilustrand o vedere frontală a transatlanticului Normandie. Vaporul imens traversand o mare calmă sugera siguranta, pacea scenei fiind întrerupta doar de zborul pescarusilor. Multe afise turistice britanice reusite de dupa cel de-al doilea război mondial au fost create pentru compania London Transport. Frank Pick, directorul general al metroului londonez, cu spirit inovator, a angajat tineri artisti si proiectanti talentati pentru a crea o noua imagine a sistemului. Cel mai talentat protejat al acestuia a fost E McKnight Kauffer, de origine americană, al cărui afis pentru Muzeul Londrei (1922) a devenit clasic. Stilul noilor afise era diferit: in loc sa reprezinte un tren care străbate un peisaj atragator, noile afise arătau destinatia si informau călătorii despre detalii ale rutei.

21

Si celelalte companii de transport i s-au alaturat companiei London Underground în căutarea noilor creatori de afise. W M Teasedale, director de publicitate la London and North-Eastern Railway, a contractat cateva dintre afisele celebre: interior of York Minster -realizat de Fred Taylor , Scarborough -al lui Frank Nebould sau Clacton-on-Sea al lui Lilian Hocknell. Cea mai mare descoperire a fost Tom Purvis care a creat afise pentru coasta de Est, care redau bucuria vietii la mare –turisti langa parasolar si colaci de salvare. Creatorii de reclame pentru produsele comerciale erau adesea restrictionati de cererea clientului. Expertii in publicitate considerau ca un afis care nu reusea să capteze interesul publicului in doua secunde nu era performant. Acesta este motivul pentru care multe companii au insistat ca afisele lor sa fie mai detaliate, mai naturaliste: prezentand clar oferta unui potential cumpărător. În ciuda acestui conservatorism, in anii 1920-1930 multi

creatori de afise mai utilizau stiluri ale unor miscari non-naturaliste, cum ar fi cubismul sau fauvismul. Unul dintre cele mai cunoscute este cel realizat de Cassandre, in 1932, pentru Dubonnet (Dubo... Dubon... Dubonnet), prezentand in maniera cubistica un om mic cu pălărie, acoperit treptat cu aperitivul rosu. Afisul a fost preluat de firma si este si astăzi semnul ei distinctiv. Afisele cele mai populare si cu cel rnai mare succes comercial pline de umor cat si capricioase. În seria lui John Gilroy, My Goodness, My Guinness berea bruna este în pericol de a se vărsa din cauza unei foci prietenoase. Afisul lui H. Harris, Bovril prevents that sinking feeling, prezinta un bărbat buimac, îmbracat in pijama, călare pe o sticla de Bovril in mijlocul oceanului, iar afisul Bistokids, realizat de Will Owen, prezenta doi strengari savurînd mirosul sosului de carne Bisto.

Afisele de razboi si politice :Creatia de afise a înflorit întotdeauna pe timp de razboi

si a transformărilor politice intense. În ambele războaie mondiale, propagandistii guvenamentali s-au bazat pe abilitatile creatorilor de afise. Lucrurile aveau scopuri variate -de sustinere a moralului, colectare de fonduri, recrutare sau pur

si simplu incitarea mandriei nationale. Creatorii erau sfatuiti să nu arate si partea cealalta a monedei: moartea era vandută într-o maniera vesela si înaltatoare. Probabil ca afisul cu cel mai mare succes dar si cel mai imitat a fost afisul de recrutare “Your Country Needs YOU!” ("Patria are nevoie de tine'”), realizat de Alfred Leete, în care degetul neîndurator al Lordului Kitchener pare să sară afara din imagine. Alte afise de recrutare erau chiar mai cinice. O metoda de a convinge un barbat sa se lase recrutat era prin intermediul familiei. Într-o celebra creatie a lui Savile Lumley o fetita ce stă pe genunchii tatălui întrebandu-l: “Tată, ce ai făcut in timpul marelui război?”. Bărbatul priveste încurcat, in vreme ce băietelul lui se joaca la picioarele sale cu soldaăei. Desi in perioada celui de-al doilea război mondial radioul a devenit principalul mijloc de propaganda, putine tari ignorau impactul grafic al afiselor. Un exemplu memorabil, Careless Talk Costs Lives -ilustrat umoristic de desenatorul Fougasse de la revista Punch - reamintea oamenilor ca "Vorba fără noima poate costa vieti omenesti". Alte afise îndemnau poporul britanic sa economiseasca combustibil, sa muncească mai mult, sa nu uite de camuflaj, sau să-si cultive singuri hrana. Afisele au fost eficiente si în prezentarea ororilor războiului. Unul dintre cele mai izbitoare a fost cel realizat de cehul Vaclav Sevcik. În protestul sau personal fată de bomba atomica, afisul lui prezinta o ciuperca atomica giganta formata din cranii si un singurul cuvant-slogan: "NU!". După cel de-al doilea război mondial utilizarea altor mijloace media (televiziune, radio sau cinematografie) dar si aparitia unor noi mijloace de tipărire, prin fotografiere, au dus la disparitia artei afiselor grafice.

22

Afisele militanteÎn vreme ce artistii underground din Marea Britanie si SUA experimentau o arta de "extensie

a mintii", studentii francezi participanti la "Revolutia din Mai" din 1968, au dezvoltat o forma cruda si dură de afise politice. Serigraflate pe panouri de mătase, ele erau predominant alb-negru si atacau politia si guvemul generalului De Gaulle. Multe descriu politia ca pe o formă de manipulare sinistră, lipsită de chip. Un afis cu mare efect ironizeaza dominatia lui De Gaulle asupra mijloacelor media prezentandu-i caricatura purtand in brate un televizor cu marcă HMV ("Vocea Stapanului"). În august 1968, cand tancurile rusesti au invadat Cehoslovacia, studentii praghezi motivati politic au utilizat acela, si stil de afise improvizate, cu oase si cranii, pentru a-si răspandi in lume mesajul lor politic, ai pentru a-si exprima furia. Imaginea cea mai cunoscuta dintre toate afisele politice realizate in anti '60 este însa cea a lui Che Guevara (tiparita de Revolution Press), eroul cubanez adorat de revolutionarii din întreaga lume, mai ales de către studenti. Arta afiselor, ca forma de protest, a fost revitalizata in decursul ultimilor ani, mai degraba in estul Europei decat in vest. Liberalizarea din ce in ce mai accentuata, care a urmat dupa căderea comunismului, a oferit artistilor libertatea de a condamna politicienii prin intermediul afiselor. Dupa ani de reprimări politice, artistii din Europa de Est au redescoperit puterea afiselor care au înflorit in decursul anilor Revolutiei Ruse. Arta afiselor, cu toate ca a depăsit de mult perioada clasica, care a început in Franta secolului al XIX-lea si a durat pana la sfasitul celui de-al doilea război mondial, va supravietui ca o forma foarte expresiva de artă pana în secolul al XX-lea. Aceasta pentru ca generatii succesive de creatori de afise au impus o moda si un stil, unul dupa altul pana la artă comerciala moderna, atat in reclamele televizate cat si in afise sau caricaturi, toate foarte bogate si foarte variate.

VIII.Concluzii

23

Noi am încercat în proiectul nostru să atingem toate punctele dezvoltării afişului de-a lungul existenţei lui, până în zilele noastre: apariţia afişului , afişul modern , şcoli ale afişului , afişul contemporan. De asemenea am prezentat caracteristicile afişului, impactul acestora psihologic (Receptarea senzorială şi Receptarea intelectuală ) şi limbajul lor.

Tipologiea lor este realizată în capitolele V şi IV. Multitudinea de domenii care sunt cuprinse în această sferă a afişului ne ajută la o categorisire multilaterală. Astfel, avem afşe precum: cel cultural, turistic şi de sport, comercial, de razboi şi cele politice.

Menirea sa principală este aceea de a promova, în scop publicitar, un produs care poate fi un film, o piesă de teatru, o producţie literară, un eveniment politic, cultural, ştiinţific etc. Tipărit în tiraje de masă, afişul este expus în spaţii publice de largă circulaţie, cu alte cuvinte este un produs al străzii. De cele mai multe ori, atenţia trecătorilor captată de un afiş este de domeniul unei secunde. Un afiş de succes reuşeşte totuşi să transmită în această unitate extrem de redusă de timp esenţa produsului promovat. Imaginea înregistrată aproape mecanic, în fracţiuni de secundă lucrează apoi mental imprimându-se ca o informaţie stocata pe bandă magnetică, pe cortexul trecătorului receptor reapărând ulterior la suprafaţa memoriei. Toate aceste considerente impun afişului să fie o esenţializare la maximum a temei propuse.

Intelegand impactul pe care continua inca sa il aiba posterul asupra generatiei tinere in special, intreprinzatorii avizati incearca permanent sa diversifice oferta de afise pentru publicul larg.

Sunt elementele vizuale tipice ale civilizaţiei imaginii în care trăim şi în care valorile sunt multiplicate vizual, sonor, magnetic sau digital, într-un circuit mondial al cunoaşterii şi informaţiei care nu cunoaşte bariere de timp şi spaţiu.

Fie ca vând sau informează, cu o puternică tentă politică sau doar pentru delectarea ochiului, afişele au devenit o arta de mai bine de o suta de ani, datorită evoluţiei tehnicii tipăririi şi a reproducerilor colorate.

Nu se impune o problema a afisului de arta, ci o arta a afisului. (Publicatia "Arta si Omul", Bucuresti 1934)

IX.Bibliografie

24

1. Cosma, Gheorghe, Afişul românesc, editura Meridiane, 1980, Bucuresti 2. Molin, Virgil, Afişul artistic, editura Grafica Română, 1923, Craiova3. Papuc, Mihai, Tehnici promoţionale, editura Sylvie, 2002, Bucuresti4. Petcu, Marin, O istorie ilustrată a publicitatii româneşti, editura Tritonic, 2002, Bucuresti5. Arborele lumii, Arta si omul, Arta afisului, nr. 69 ***http://designhistory.org/posters.html***http://designcollector.net/node

X.Anexe

25

Anonim – Farmazonul din Hîrlău Mouchel – Le tour de Nesle Venrich - Concordia

Jiquidi Constantin şi Piekarski Rola – Anonim – Fabrica de băuturi spirtoase Constantza – Cosntantinopol Express (1897) Fraţii Peciu (Ploieşti) 1905-1910

26

Petre Iorgulescu –Târgul moşilor Lani – Bere trei stejari Lani – Mobile expoziţia-târg

Murnu Arz – Săptămâna fructelor Roland Pava – Scrisul românesc, Craiova

27

Chircovici George – Roumanie, Constanţa Cova Iosif – Planul cincinal

Ardeleanu Magda – D’ale carnavalului

28

Done Stan – Mama (film) Cioca Dan – Circul

29