ALMANAH V1 LITERAR

A nul I, Nr. 10 Septembrie 1960C U P K I N D E

S C R I S O R I D E L A C O N G R E S lTu salut al Iul Jorgc Amado, delegat al Comitetului Permanent al Congresului Mondial al Partizanilor Păcii. 0 scrisoare a maestrului Emil Isac, delegat al

scriitorilor din Ardeal P O E Z I A

Semnează: Viclor Fulea, Alexandru Andritoiu, A . E. Baconsky, Aurel Rău, Tiberiu Utan, Radu Teculescu, Anavi Adâm, Virgil Ian u, î-tela Dubenschi, Zelk

Zoltân, Polgâr Istvân, Kuczka Peter.P R O Z A

Steaua Ini Codorlei de Tfeofil Buşcdan,Zidarii ue Bonczos Istvân

CRONICACele două Universităţi în lupta pentru pace de prof. univ. Titus Crişan, Un cântec nou al au ilor acestora de G eorge Munteanu, llalzac de Laurenţiu Tudor.

CARNET SOVIETIC T ipicul şi întâm plătorul, Din problem ele cr itic ii so ­

vietice de Victor Frâncu NOTE şi COMENTARII

V . I . Lenin şl problem ele artei (G .B .), G rigorc A le - x a n d re sc u : P oezii alese (G. B .) , începutul activ i­tăţii la Tea- M iklos), Latrul Naţional Taliune (AM)

.F.)Cu pri- l i ţ j f î l B i i C r i t i c u l şlvire la libro- viaţa (l. Por­tul de Operă ţ Ţ c J B i S O L vain), Atla-(I. Vâleanu), sul lingvisticPe m arginea V român (I.Pâ-poe/.iei „P iu - s- fjfi ; ru0 ' Primiigul b l e s t e - ■ muteriali ş t imat“ de V. p . £ § ; . greci(D .Isac)A lecs «ndri(l. ' r . ' B A R IC A D APervain) l ’ il- : " u 'v '-; MicuILarous-dă ne-a fost ' 80 S* marH°teatrul sovie- S agra m inciuni detic (Tompa V. F r â n c u

A l U N IM SCRIITORILOR. DIN R .P R ,FILIALA CLUJ

V, b î ^

A L M A N A H U L L I T E R A REEYISTĂ LUNARĂ DE CULTURĂ

Anul I, Numărul 10 Septembrie 1950

C U P R I N D ES C R I S OJ R I d ; e l a c o n g r e s

U N S A LU T A L L U I JO R G E A M A D O , delegat al C om itetulu i perm anent al Congresului ,M ondial al PaTtizaniloi P ă c i i .............................................. 3

O SC R IS O A R E A M A E S T R U L U I E M IL ISAC, delegat al scriitorilor dm Ardeal ............................ 4

P O E Z I A

V IA Ţ Ă de V ictor F e le a ........................................................................................................................................................ 6,A C T IV IS T P R E G Ă T IN L U -Ş I C O N F E R IN Ţ A de V ictor F elea .............................................................. 11CA N ALU L de A lexandru Andriţoiu ................................................................. 13L E D R A G O S T E ne A . E B aconskv ....................................................................................................................... 18N A U F R A G IU L S F Â N T U L U I de A urel R ă u .............................................................................................................. 19C U V IN T E L A O CASĂ P U S T IE de T iberiu U ta n ...................................................................................... 22C Â N TEC L E C Ă T Ă N IE de Tiberiu U ta n ................................................................................................................... 2 tP O V E S T E L E D R A G O S T E de T iberiu Utan ............................................................................................... 25UŞOR, U N CÂN TEC de T iberiu U tan........................................................................................................................... 26C ÂN TEC L A UN N O U Ş A N T IE R de R adu T ecu lescu .................................................................................... 27SC R IS O A R E A U N E I F E T E L E L A O D IH N Ă de Anavi Adam ............................................................... 30A L U A T CU VÂN TU L de V irg il lan cu ............................... 31L E A G Ă N de Virgil la n c u ................................................................................ 33M ESAJU L P IO N E R U L U I L I N R P R -de Stela D u b en sch i..................................................................... 3dL A M O R M ÂN TU L U N U I OSTAŞ S O V IE T IC de Zelk Zoltân ..................................................................... 38LU M IN A E L E C T R IC Ă de^Polgâr Istvân . 40A FO ST D E P A R T E P Ă M Â N T U L de K uczka P e t e r j .................... 42

P R O Z A

/ { S T E A U A L U I C O L O R IC I de T eofil B u ş e c a n .......................................................................................................... 43i Z I D A R I I de B on czos Istvân j ............................................................................................................................................ 69

C R O N I C A

C E L E D O U Ă U N IV E R S IT Ă Ţ I Î N L U P T A P E N T R U P A C E de prof. univ. T itus C r iş a n 80U N CÂ N TEC N O U A L A N IL O R A C E S TO R A de G eorge M u n tea n u ........................................................... t>«B A L Z A C de Laurenţiu T u d o r ............................................................................................................................................ 94

C A R N E T S O V l E T f I C

T IP IC U L Ş I ÎN T Â M P L Ă T O R U L , L I N P R O B L E M E L E C R IT IC II S O V IE T IC E de Victor Frâncu

’ N O T E Ş I C O M E N T A R I I ,

V. I . L E N IN Ş I P R O B L E M E L E A R T E I (G. B .), Gngoro Alexandrescu- P O E Z I I A L E S E (G. B ), ÎN C E P U T U L A C T IV IT Ă Ţ II L A T E A T R U L N A Ţ IO N A L (V. F .), c u P R IV IR E L A L IB R E T U L L E O P E R Ă (I. Văleanu), P E M A R G IN E A P O E Z I E I „P L U G U L B L E S T E M A T “ de V . Alecsandri (I. Pervain), P IL D Ă N E -A F O S T T E A T R U L S O V IE T IC (Tompa Miklos), L A T A L IA N E (A. M.). C R IT IC U L Ş l V IA Ţ A (I. P enam ), A T LA SU L L IN G V IS T IC R O M A N ( 1. Pătruţ), P R I M II M A T E -

R IA L IŞ T I G R E C I (D. Isac).

b a r i c a d a ;

[ l 'IC U L L A R 0U S S E Ş I M A R IL E M IN C IU N I de Victor Frâncu................................................................. 125

S e e U m d e f o C & K g e e s

U N S A L U T A L L U I JO R G E A M A D O£ D E LE G A T AL COMITETULUI PERMANENT

AL CONGRESULUI MONDIAL AL PARTIZANILOR P Ă C I I

Prin interm ediul ■ „A lm anahulu i L iterar” , salut pe

scriitorii din Transilvan ia , creatori ai noii literaturi '■*_ p o ­

poarelor din Transilvan ia , o literatură a d ragostei şi fra ­

ternităţii între popoare şi între oam eni, o literatură a în ­

crederii în viaţă şi în viitor, o literatură în serviciu l con ­

struirii socia lism ulu i şi al apărării păcii.

(J-OV-Qt cAiTMuLo

B ucureşti, 11 IX . 1950.

O S C R IS O A R E Â M A E S T R U L U I E M IL I S A CD E L E G A T AL 'SCRIITORILOR DIN ARDEAL

Am participat la Congresul Comitetelor de luptă pentru Pace din draga noastră Repuiblică şi emoţia care m’a cuprins a fost mai mare decât slăbiciunea mea trupească, a anilor mulţi şi grei care-mi apasă umerii. Am 'aplaudat împreună cu miile de delegaţi, muncitori, ţărani, intelectualii cinstiţi, cuvintele de tărie şi încre­dere, care cereau pacea. Era o manifestaţie spontană, caldă, ome­nească, în care dispăreau deosebirile de vârstă, culoarea feţii, ocu­paţia oamenilor; — am văzut înfrăţindlu-se francezul cu vietname­zul, germanul cu polonezul, românul cu ungurul, vedeai pretutin­deni numai oameni, care după truda muncii au venit să se îmbrăţi­şeze, să-şi unească vocile şi să-şi exprime hotărârea lor de a lupta pentru triumful păcii — pentru o viaţă mai bună. Şi m’am gândit la.tine, bancher putred dinjWaD Street, tu burtă mare de capitalist care trimiţi la abator sute de mii de oameni, îi trimiţi să se omoare, să distrugă, să facă din copii orfani şi din bărbaţi ologi, din femei văduve.,— ■ M ’am găndit la uneltirile tale monstruoase, ascultând glasurile tinereşti care au străbătut nu numai o sală mare din Ca­pitală, ei inima uriaşă a unui popor — şi am înţeles 'limpede, ne­strămutat ide limpede că viaţa, munica, progresul, sunt mai pu­ternice decât moartea pe care voi, imperialişti fioroşi anglo-ameri- cani o prfomiteţi omenirii. L-am văzut pe autorul minunatei cărţi „Povestea unui om adevărat” , pe marele scriitor erou sovietic Polevoi, p,e marele om de ştiinţă Opardn, pe „deputatul de culoare” Gabriel d’Arboussier, pe marele scriitor brazilian Jorge Amado şi zeci de delegaţi streini din toată lumea, toţi oameni de frunte, toţi oameni cinstiţi, care au adus poporului român nu bombe, nu ruine,, nu moarte, ci cuvinte de iubire, de înţelegere, de îndlemn la muncă — şi am simţit puternic că acest Congres din Bucureşti este o parte a uriaşelor mişcări din lume pentru apăraJrea păcii, dragă fiecărui om eare-şi iubeşte patria, rnunca, familia şi pâinea. Noi scriitorii români şi unguri care am luat parte la acest Congres îm­preună cu miile de fraţi ai noştri1: muncitori, ţărani şi cărturari cin­stiţi, ne luăm un angajament de astădlată şi mai solemn faţă de

4

condeiul nostru: vom servi cu şi mai mare credinţă cauza păcii care este cauza progresului poporului nostru şi a tuturor popoa­relor, vom lupta şi mai dârz ca să demascăm uneltirile duşmane din afară şi din lăiuntru, vom urma pilda pe care ne-o arată (Marea Uniune Sovietică, ţara în care scriitorii îşi pun 'toate puterile lor în slujba sfintei misiuni a inginerului cotletelor, cum îi numeşte genialul Staiiin. Republica Populară Română condusă de către Par­tidul Muncitoresc Român a dovedit deja că pentru scriitorul cin­stit şi muncitor, nu mai _emştă.._mci.priy_aţiunte, nici umilire ca în trecut, că scriitorul este un factor social de mare importanţă — şi importanţa scrisului s’â văzut şi la acest Congres, pe care l-a deschis un scriitor: iubitul şi neîntrecutul nostru Sadoveanu, şi unde scriitorii au vorbit sau au scris, luând parte activă la nebiruita luptă pentru pace. Capitala Republicii noastre a văzut câteva zile o sărbătoare minunată, a păcii, o impunătoare solidaritate a milioa­nelor, die oameni dela noi. care alături de sutele de milioane de oameni din lumeia întreagă vor şti să împiedice războiul.

Din parte-mi. acest Congres a contribuit să-mi întărească ela­nul de muncă, pe câre — durere — • sănătatea mea sdrimcinată, mi l-a frânat aşa de des. INu este permis acum să fii în vârstă şi bolnav, cum sunt eu: trabue să lupt pentru sănătatea, liniştea şi pacea milioanelor de copii şi femei dela noi, a căror viaţă o ame­ninţă în primul rând un război, pe care încearcă să-l deslănţue cioclii-omenirii rimperialiştii anglo-americani. Ororile din Coreea săvârşite de asasini^cinici mă obligă şi mai mult, să urăsc, să urăsc, să urăsc, 'să-i urăsc pe acei care ar vrtea să prefacă şi la noi,, dacă ar putea, în ruine ce s’a refăcut şi s’a clădit în tânăra noastră Republica în câţiva ani de muncă încordată şi să arunce iar în robie poporul cum au făcut secole dearândul. Nu le va reuşi, cum nu vor reuşi nici aiurea, căci Congresul din Bucureşti este numai o parte a miilor şi zecilor de mii de acţiuni care se duc pentru apărarea păcii. Şi pacea, cri cât ar crede unii dintre călăii omenirii, este apărată nu numai ou dorinţă, ci şi cu tărie. Nu pot vorbi în numele tuturor scriitorilor, care au luat parte la acest congres, dar cred că am .exprimat şi sentimentele lor prin cele ce am spus.

Scriitorii dela noi şi scriitorii cinstiţi din toată lumea, noi sun­tem în primul rând al ostaşilor pentru pace. în frunte cu darjih minunaţii condeieri-îuptătbri ai lui Stalin. Arma noastră este con­deiul, armă care şi de astădată îndrăzneşte să se opună tunurilor şi bombelor. Această armă nu poate fi murdărită cu sânge ome­nesc. Această armă este şi ea una din multele garanţii ale biruin­ţei, ale păcii.

5

Victor Felea

V I A Ţ Ă

Vre,au să vă spun o întâmplare de-,acum, din zilele acestea, poate că încă pân’la voi vânt nevăzut nu i-a dus vestea.

Nu-i faptă mare, îmi veţi zece, gândind la basmele cu smei, ci eu vă spun: în ea e forţa acestor ani frumoşi şi grei.

Din multe altele, pe-aceasta trudit-am eu s"o scriu în vet r ca orişicine aici citind-o să-i afle vieţii n oiîl mers.

Ce-o să vă spun s’a petrecu ( departe într’un mic oraş ascuns între livezi şi dealuri de biciul vântului vrăjmaş.

Trăieşte-,acolo un profesor cu soaţa lui şi trei copii, în goană trec mărunte zile cu muncă grea ori bucurii.

Da şcoală el adesea spune copiilor, cum s'a ivit oastea vitează a 'lui Stalin vestind măreţul răsărit.

6

Când seara se întoarce-acasă de alergare \obosit, sloţia-i spune despre toate: copii şi haine şi gătit.

Sărută pruncii şi priveşte chipul lor mic, nevinovat, le face focuri din hârtie, apoi îi duce la culcat.

Dar profesorul mai veghează privind copiii adormiţi, aude inima cum bate:— ei fi-vor mâine fericiţi.

E noapte-acuma, s’a culcat, ce greu el ochii i-a închis . . .

. . . cu foşnet lung trecut-au nopţi peste grăuntele-i de vis.

' «92*• Î S *

Dar iată că’ntr’o zi viaţa i-aduse’n casa liniştită încă tm pntnc ce-şi anunţă prin plâns sosirea lui grăbit $ .

Trecură luni prin ulicioară, cu sgomot casa se’mpânzi, dar, vai, de astădată viaţa' amar în socoteli greşi.

N oid născut era bolnav şi era slab şi nu creştea, veni şi doctorul în casă dar leacul bolii nu-l ştia.

Şi profesorul întristat privea copihd, iar durerea îl frământa adânc şi greu:— ce boală oare-i ia pmterea?

7

E-al meu copilul şi mi-e dregdar cine poate să m’ajutesă dăruesc vieţii iar >privirile-i stinse, pierdute?

Doctoru-i spuse într’o zi:— e-un Institut în capitală,,,Dr. Parhoh", numai acolo vor desluşi această boală.

— Uşor de spus . . în capitală, dar bani de unde? murmura; îs multe guri la mine’n casă . apoi plecă; se însera.

Trecu încet fă r ’să privească la oamenii ieşiţi în cale şi se trezi pe dealul mic,oraşul s’ascundea în vale.>

Amurgul larg, sărbătoresc, cernea văpaie ca o ceaţă şi ochii lui priveau în jos adânc neobosita viaţă

! i— Puternică-i, nemăsurată. în larg se undue tăcerea, dar gândul vechi îl năpădi sporind în suţletu-i durerea.

, W

Ajunse-acasă şi privi: nevasta lângă pnm c veghează; doar inima ei ştie cum a tremurat să hu îl piarză.

îşi ia ziarul şi citeşte, deodată îl trezi ideea:— ce-ar fi necazul să m i-l spun tovarăşilor, la „ Scânteia“ ?

Aduse pană şi hârtie şi simplu-şi spuse frământarea:

— o boală -pruncul mi-l răpeşte,, dar nu-i aţlarăm deslegarea.\ .Sfârşi scrisoarea şi-o trimise; trecură z i le . . . — ce-o mai fi? dar iată că’ntr’o dimineaţă maşină’n poartă se opri.

Mama şi pruncul au plecat in grăbă mare la spital; lungi zile de îngrijorare, apoi, al bucuriei val.

Luă scrisoarea şi citi scrisul ei larg şi tremurat:— copilul s’a făcut mai Irine,

aicea leacul l-au aflat.

l i tremura în mâmi scrisoarea de negrăita fericire: ■— copilul meu de-acum trăieşte! ■ o lacrimă-i lucea’n privire.

Şi cum privea înseninat înspre livezile bogate un gând adânc simţi prin trup şi un fior cum îl străbate.

Se duse şi luă hârtie şi scrise iute’nfrigurat tovarăşilor, la „Scânteia“ că pruncu-i drag s’a vindecai.

— „D ragi tovarăşi, vorba nu-mi ajunge să vă spun ce’n inimă-mi tresare, pruncul meu de-acuma-i sănătosşi va creşte, se va face mare

— Da, mi-e fericirea nesfârşita, liberi vreau copiii mei să crească şi să’nveţe bucuria vieţii,munca şi dreptatea s’o cinstească.

Eu, tovarăşi, 'piatra-mi iubesc, viaţa noastră rodul îşi desfac"., de aceea voi lupta mereu să ne crească toţi copiii’n pase;

O are’11 ţări umbrite, apusene, rodul vieţii-i preţuit la fel? nu, acolo ştim acum ce este, foamete şi gânduri de măcel.

Mă gândesc la pruncul meu cel şi visez, îi văd întreaga viaţă cum va creşten ribm neobosit sub a muncii limpede povaţă.

E l şi fraţii lui şi toţi copiii vor avea ce noi doar am visat, şcoală, bucurie şi lumină, socialismul ca un pom bogat.

Am trăit ca orbul până azi, viaţa mi-a fost lâncedă, săracă, dar acuma ochii i-am deschis, inima, ea nu mai vrea să tacă. . .

• M *

lată întâmplarea cum a fost eu m am-trudit s’o pun în vers ca orişicine-aici citind--o să-i afle vieţii noul mers.

mic

U

10

A C T I V I S T P R E G Ă T I N D U -Ş I C O N F E R IN Ţ A

Stau la masă cu ţigara aprinsa,pregătesc pentru mâine discursul,ca o lampă ziua se stinge,'noaptea prin ramuri păru-ţi prelinge;e liniţte-afară, ţi la mine’n odaetăcerea se’nalţă ca o văpaeţi-un gând mă frământă, mereu îmi dă ghes:trebue vorba s’o spun cu’nţeles,din inimă sunetul ei să porneascăţi’n inima lor adânc să lovească.Dar iarăţi tresar ca de-un vânt nevăzut— ah, atâtea mai sunt de făcut! ţi totul trebue împins înainte, preţioasă e fiece clipă, pentru atâtea visuri ce ard nu-i deajuns o singur’aripă.Un discurs pentru pace-o să ţin în faţa mulţimii, în sală.— Tovarăşi, le-oi spune, eu az.i vă previn, nu-i timpul de stat la’ndoială, ,de tot ce facem, de tot ce muncim la urmă vom da socoteală. ,E toamnă pe dealuri ţi frunzele pică (frumoasă-i ţi toamna când ţtii c ai muncit),, dar grele probleme vremea ridică: o nouă lumină în om s'a trezit.Vedeţi, munca noastră are un rost: în birou ori la strung ori departe pe-ogoarele’ntinse nu e ce-a mai fost,

tobele negre ale' morţii sunt sparte.F rumoasă-i ţi toamna când ţtii mai ales ca ce-ai semănat pentru tine-ai cules, că grânele.Jvieţip-viaţă-rodesc ţi’n faptele noastre adânc se'mplinesc Astăzi noi ţtim 'de partea cui luptăm ţi trăim, pentru cine fruntea ne cade pe cărţi în ceas de noapte, târziu, pentru cine braţele grele s’apleacă asupra strungului viu . .Da, aţa voi începe, ţi-i voi privi, ţi ei în inima mea vor citi; vedea-vor acolo dragostea lor, credinţa în om, în popor, vedea-vor în chip desluţit visul cel mare, 'iubit, cum stă nemişcat în furtună valuri oricâte s’adună; pentru cei ce’n Coreea-au pierit apărându-ţi pământul iubit vedea-vor durerea tăcută adânc frământându-se, mută, vedea-vor mânia ce pumnul ne strânge întors spre Apusul l iv id . ţ in clocotul ei arzător vor zări focul aprins de Partid.

A lexandru Andriţoiu

C A N A L U L

Ca un şarpe: viu neobosit Dunărea coboară lung vuind,Prin ţări înlănţuite-a întâlnit Ocara, foamea, moartea bântuind.

Pe malul ei treceau- adeseori,Acolo unde groaza paţte încă,Paşi obosiţi -şi grei de muncitori Privind cum valul bate ura ’n stâncă

Şi Sârbia cu ţărmuri . sfâşiate Sub temniţi care gem de partizani,Vedea în valul ce în maluri bate Pumnul ei treaz întors înspre duşmani.

Hei, Dunăre bătrână ce-ai văzut Oameni cu foamea ’n ochi-prin ţări robite, Tu ce-ai purtat pe valu-ţi abătut Vapoare cu avuturi tâlhărite, -

In ţara mea Partidu-ţi dăltueşte Drum nou şi drept şi tânăr către mare,Să legeni peste val sărbătoreşte Avuturile clasei muncitoare.

S ’au adunat pe malul tău, aici,Să-ţi schimbe calea strâmbă şi bătrână, Atâtea braţe calde de voinici Săpând comoara muncii în ţărână.

Vin Maramureşenii codrilor,Vierii din Târnavele bogate,Oltenii horelor şi-ai doinelor Şi Bănăţenii hodelor bronzate,

Oierii de prin văile Sibiului,Pescari din Deltă şi lemnari munteni ,

Fii de mineri din Valea Jiului,Moţii pribegi din Munţii Apuseni,

Din văi, din munţi, oraşe şi poene,Urmând Partidul călăuzitor,Se ’ndreaptă spre meleaguri dobrogeno Să dea viaţă nouă stepelor.

Şi-ajunşi aici, pun mâna pe unelte Şi sapă dealuri roase şi bătrâne,Bărbaţi în vârstă, tineri, fete svelte Cresc zorii fericirilor de mâine.

Şi pe ţărâna arsă de dogoareLângă un plop ce-aşteaptă vântu ’n trecere.Două brigăzi dela escavatoarePornesc, cu râvna ’n palme, la întrecere.

La stânga lucrul merge mai încet,La dreapta-i o brigadă ’naintată; Escavatorul bate solul ’n piept Şi-i prinde ’n dinţi ţărâna sfâşiată.

Escavatorul muşcă mai adânc,Apa ţâşneşte ’n şanţ deşi e secetă,Lutul se sfarmă; pietrele se frâng Iar norma creşte ’ ntr’una şi nu pregeţi.

Zoreşte-un pas de fată ca săgeata Spre ciutura ce tremură uşor.Ii joacă ’n mâna tânără găleata.

Culcat la umbră, scrie-un muncitor:

„ Dragă soţie, dragi vecini, tovarăşi,„Să ştiţi că ’s vesel, bine, sănătos,„Ş i c’am ieşit fruntaş în muncă iarăşi „A ici pe ţărmul, Dunării, frum os..

Şi muncitorul scrie, se gândeşte,Alături tencueşte un zidar,Iar mai departe, ca o ceaţă, creşte Aburul cald din gropile de var.

. Dar lucrul mă aşteaptă ’n şantier, „C ă varu-i stins, cimentu-i pregătit „Ş i soarele-i de-o suliţă pe cer,„Sunt în întreceri, nu-i de zăbovit.

„V ă zic noroc de-aici dela Canal, „Mâine-l va ’nscne ’n file calendarul „V a sta ’mplinit în Planul Cincinal „Ş i vom ciocni în cinstea lui paharul . .

Şi muncitorul s’a suit pe schele, Brigadierii se ’ntreceau cu zor,Ciocanele băteau, în piatră,, grele,Băteau în piepturi inimile lor.

i 1Digul se strânge’n fier şi în beton,Vin camioane cu ciment în spate;E-o luptă ’n mâna fiecărui omCând- sparge norma ’n palmele ’ncercate.

Aşa vezi viaţa nouă ’nmugurind Şi încolţind mereu, fără oprelişte;Pe unde ochiul obosea tânjind Va râde mâine-o veselă privelişte.

Pe locul bălăriilor, uscate S’or mlădia cereale din pământ, Batozelor ce-or dudui bogate Le vor răspunde morile de vânt.

Prin bălţile din valea Cara-Su Pe unde sta malaria chircita;Pe unde ieri, pescare, numai tu Bateai arar lopata obosită,

Se vor întinde roadele cât vezi, Dropii vor bate aripa sprinţară Prin lanuri umezite de orez,Prin holde nesfârşite de secară.

Că unde vântul a venit să sape,Să scoată praf din secetosul sol, întindem irigaţii lungi de ape Departe, până ’n lacul Siut-Ghiol.

La Poarta Albă ’n port se vor opri Vapoarele . de bogăţie pline,Pe sub oraşul nou va gâlgâi Petrolul gâtuit în pipeline.

De-aceea se ’nfrăţesc braţe 'ncordate Canalul către mare să-l îndrume, Duşmanul de aceea se tot sbate,Ii fierbe sângele şi face spume.

Şi să pecetluiască muncă ’n spor S ’au strâns odată mâinile ortace Şi-au încrestat adânc porunca lor Pe-Apelurile luptei pentru pace.

Şi uneori, în ceasuri de ’nserare, Când stelele pe boltă scapără,Sub oiştea ruptă a Carului mare Se bate ’n fur un foc de tabără.

Cântă un cântec bănăţean o fată Si-un tânăr o ’nsotesie din chitară,J 7 7 '

Văpaia focului neastâmpărată Le luminează-obrazul ars de vară.

Iar mâinile care clădesc Canalul Cuprind în lanţul horelor grumajii Şi pasul saltă iute ca şi valulŞi zâmbetul le ’nfăşură obrajii.

Dar seara cade, focul moare stins,Flăcăi şi fete-şi strâng ferbinte mâna,Tăcerea peste toate s’a prelins,Pe şantiere rătăceşte luna.

Stau gânditor şi văd Canalul gata Bătând ca valu ’n malul pietruit;Gândul, prin vreme-mi fuge ca săgeata,Peste cinci ani pe-aici am revenit.

Dobrogea cea bătrână şi ’ncercată M ’aşteaptă ’n drum şi-mi dă, râzând, bineţe, Tânără-mi bate inima curată,Canalu-şi saltă valu-a tinereţe.

E-atâta viaţă şi mişcare-aici,Sirenele din fabrici fac vacarme.Unde e cneazul, asprul Dobrotici,Să-şi vadă locul câştigat cu arme?

Trec muncitori spre mare la hodină Şi trec pescari, în lotce, cu năvoade,S’aplec arinii peste apa lină,Se leagănă un piersic plin de roade.

Si simt Partidu ’n mine cum zvâcneşte,t > *îm i dă putere nouă de viaţă,De parcă toată zarea ’ntinereşte Şi-mi scapără lumina ei, în faţă.

Că ’n stepele lutoase şi sărace Pe unde ardeau secete sihastre Se sapă un canal măreţ spre pace,Spre Socialismul gândurilor noastre.

A lm anah ul literar, 2 — 1950 17

D E D R A G O S T E

SOŢIEI MELE CLARA

Te-am găsit iubito deci nu te voiu mai căuta tui voiu mai urmări fiecare anotimp care trece căutându-ţi fiinţa care-mi păruse cândva îndepărtată, tăcută, înaltă şi rece.

Cât de aproape de mine ai fost şi cum rătăcisem şi mă pierdusem departe Regăsind tinereţelor mele un rost şi crescând singuratec gânduri deşarte.

O, draga mea eu nu mai iubesc cum iubiră cândva poeţii pe care iubitele lor îi trădară ci astăzi simt cum rodeşte şi dragostea mea odată cu scumpa şi tânăra-mi ţară.

Ci azi te iubesc în fiecare zi ori noapte târzie când plec ori mă’ntorc, când încep ori termin când, toamna, norii lovesc în pădurea lălâie sau pe boltă stelele-şi pâlpâie tremurul plin.

Când tovarăşii mei taie Dunării albie nouă, când, oraşele se ridică în munţi ori pe şesuri când e soare ori vânt — când ninge ori plouă iubirea-nii îşi capătă noile Si înţelesuri.

Când privesc cum creşte pădurea — cum apele curg urmărite’ndelung de ochiul meu neobosit când arde în zare fiecare răsărit ori amurg când luna trece pe cer ca un drumeţ liniştit.

Când visez despre comunism, când cuget şi scriu ascultând cum vântul goneşte pe şesuri te iubesc draga mea — te simt şi te ştiu şi dragostea-mi creşte cu nouile ei înţelesuri.

18

Aurel Rău

N A U F R A G I U L S F Â N T U L U I

In comuna Oboga om plasa Balş a fost demascată chiaburoaica Bu- giulescu Tudorita, care a svonit mi­

nunea cu un sfânt ce se arată lia ea în fereastră. După ce a fost spă­lat geamul, pe locul sfântului au rămas doar pete de gaz.

„Scânteia” nr. 1777.

Faceţi-vă cruce cu mirare,Domnului plecaţi-vă supuşi!N ’aţi văzut cum trece pe la u şi .

Şi pe la fereşti un sfânt călare ?

Drumărind pe un măgar cuminte Sfântul poartă un toiag de foc. Zile’ntregi el stă'n acelaş loc Şi-l asudă soarele fierbinte.

N u trădează faţa lui mânie N ici nu spune că e lumea rea. Domnul l-a trimis din cer: să stea! Oamenii să-l vadă şi să-l ştie.

Fu văzut în rânduri repetate —Pe la Balş îi place mai ales Are boala satului de şes Şi-a f erestreFcaseJor bogate.

- s e .

Era cald. Sta soarele să cadă. Oameni, peste tot, . la seceriş.

19

Când,, deodată, săgeta furiş Vestea. Şi-au fugit din câmp să vadă.

Prins pe geam şi fără de mişcare Pe măgar, el nu-şi mişca guriţa.De aceea gazda, Tudoriţa,Tălmăcea minunea sus şi tare.

Ora s’a cam arătat nefastă.Oameni din Partid, sosiţi în drum,7 > 7Au spălat cu apă şi săpun Petele de gaz de pe fereastră.

Unde-i gazda, cum de nu răspunde, Unde-i sfântul mut şi nemişcat,Cum aşa de-odată s’a ’necatf Apele doar nu erau afunde.

Ai fi zis că s’a urcat la ceruri Ori că din fereastră s’a mutat Ori că ’n duh firav s’a preschimbat Ori că-s alte taine şi misteruri

Dacă Ioana când spăla fereastra N u Tar fi simţit cum unsuros De pe şea în picuri se dă jos Şi în mâna ei îşi frânge coalsta.

je,

Grâul prea era bogat în spice Şi săracii prea lucrau de zor.Azi viaţa le surâde lorEi spre soare urcă mâini voinice!

Zi şi noapte se gândea întruna Chiaburoaica la ăst svon parşiv.— Mâine ai să-i vezi la colectiv, îşi zicea, ce poţi mai fă de-acuma.

Văzând sfântul, toţi până la unul II vor crede şi porniţi în cor Vor gândi cad proastă calea lor Şi că altul e prin viaţă drumul.

Ba mai mult, vor sta cu seceratul Şi-i vor încurca pe „comunişti".— Cine ştie, poate ai să-i m işti'Şi de partea ta se dă tot satu l. . .

Satul a rămas pe drumul lui Drum înalt ce nu cunoaşte piedici; Sfânt, minune, taină, svon şi predJci Toate cad ca frunzele gălbui.

Jlţ,W

Chiaburoaică poamă i ea Vezi cum visurile pică!Fie zvoana cât de mică Tot mai slabă ieşi din ea.

Căci în casa lui Ilie Şi-a Ioanei şi-a lui Grig,Prinse viaţă o făclie,Cate apără de beznă Şi de foame şi de frig,Şintăreşte ’n bătălie.

Ei pe zi ce timpul trece Se’ntăresc şi’ntineresc;Drumul tău e drumul frunzei,Toamnele când, o pornesc.

’ţiberiu U tan '

C U V I N T E L A O C A S Ă P U S T I EI ■

lui IoanicFiie Olteanu

,Mai multj no sărmi cert nevasta Când m o mai lovi năpasta Nici la crâşmă o să beu

, Truda zilei, leu cu leu.'Fiecare ’tnbucăţură Aducea o| ’njurătură,Fiecare sărbătoare

•Mi-a fost\casei dărâmare.

Cu vecinii-o să mă ’mţac Căci şi el e tot sărac,Şapte prusiei fi un pogon,Nouă guri la bietul om.

‘ ‘ \ '

Nici n’o să mai bat notarul Că-mi aduce ’n prag jândarul, In pragul casei pustii Că n’am cu ce mă plăti.

Măi vecine, măi fârtate Şi tovarăş' cu dreptate,Să mă bătă relele, ,Mă orbească stelele,Colectivul de-oiu strica Orifice s’ăr întâmpla.Zi de zi fi leu cu leu Casă nouă, o să-mi ieu,Nici ca de chiabur burtos,Nici să pice iute jos,

f ' ,I

22

N ici ca omul mijlocaş;Casă de ţăran trudaş.Apoi oiu umbla cu carul,Ţie ţi-oht aduce varul,Altui piatră, altui lemn, Mână ’n mână cu îndemn, Ne-om uita de tot năcazul Ne-om direge iar zăplazul.

De mi-i casa dărâmată 'Nu-i nevasta vinovată,Nici vecinul, nici notarul — bată-l dumnezeu, tâlharul. Numai eu sunt vinovat, C a m tăcut şi dm răbdat. Am lăsat să treacă anii Fără să-mi cunosc duşmanii.

Numai eu sunt vinovat, C a m tăcut şi c’am răbdat.

23

C Â N T E C . D E C Ă T Ă N I E

Când, mi-ţi chema cu voi pe baricadă,Oricât 'm a r plânge mama preacurata De s’ ar prâvale cerul, şi să cadă,Şi-atunci tovarăşi, ca şi azi, sunt gata.

Eu sunt soldatul vremii viitoare.Dar ştii ce ’nseamnă ca să ţii soldaţi Să nu spui nimănui cândva: „mă doare",Să 11 aştepţi ca ' să mori înmormântat.

Eu sunt soldat. De când? De-atunci de când In- oastea celor mulţi m am înrolat.In vine, roşu, curge doar un gând:Tovarăşi proletari, eu sunt soldat.

Nu mă bocească mamă sau iubită,Nici satul drag, funebru ’ndoliat.Căci inima mi-e liră întpietrită:In oastea proletară sunt soldat.

Mi-e dragă pacea. Douăzeci de toamne Am râs,' am suferit şi am cântat. 'Dar viaţa lungă, poate să însamne Mai mult ca cinstea de a fi soldat?

Eu sunt soldat în oastea proletară,Sunt comunist, sunt om neînfricat.Tovarăşi buni, , de-o fi ca mâini să piară Poetul tânăr, a-murit .soldai!

P O V E S T E D E D R A G O S T E

La mine in \brigadă sunt cinci .fete Cum mai frumoase nu -poţi să găseşti.Cu soare ’n ochi şi primăvara ’n plete,Pe care dintre ele s’o îndrăgeşti?

Căci după muncă, zece ochi deodată Simt cum spre mine răsfăţaţi privesc,Eu nu vre,au cinci, să-mi placă doar o fată Dar vrednică să fie s’o iubesc.

îm i va fi dragă numai fata care Tot timpul muncii-alăturea-mi va sta;N u e uşoară-această încercare Căci eu lucrez cât patru ar lucra.

Dar gândul meu a fost şi-acum zadarnic, Niciuna ’n urma mea nu a rămas.Tot cinci minuni cu zâmbetul şăgalnic Alăturea-s de mine pas cu pas

Eu nu vreau cinci, să-mi placă doar o fată, Pe cea mai harnică vreau s’ o aleg,Dar cum s’alegi, când toate cinci de-odată Muncesc astfel c aproape mă întrec.

U ŞO R \ U N C Â N T E C ..

Uşor un cântec, -pe peniţă Când- mâna pun, s’a şi născut. Uşoare-s cântecele mele Sau ţi se par la început.

Şi nu-mi storc creierul, batistă,N ici dicţionare-nu-’mprumuţ.Uşor un cântec, pe peniţă Când mâna pun, s’a şi născut,

Aud ca’n vis, o melodie„De fluer, ceteră, caval,Si ştiu că rima o să viey y ,Cum primăverile ’n Ardeal.

Când tremură prelins văzduhul Sirenelor dela Cujir,Când geme \deahd plin de struguri, Ori apele de stins zefir.

Resfiră pletele greoaie A grânelor de pe ogor,Cum să nu cânţi, când toate celea Sunt bucuria tuturor! . . .I

Cum să nu cânţi, când viaţa lum ii In ziua - noaştră-a început.. .Deaceea cântecul răsare.

Cu el' deodată m’am născut.

Radu Teculescus

C Â N T E C L A U N N O U Ş A N T I E R

Uniunea Scriitorilor din R. P. R. Filiala Oraşul Stalin, şi-a inaugurat noul sediu. .

Soare ce’nveşmânţi or asuzi aur Şi cu ploi de raze Tămpa, ’n ■ care Cântă vântul îngânat de grauri, Luminează şi a mea cântare!

Ştiu, de când răsări printre mari brazi Şi apoi, până’n târziu de seară,Pui pe fruntep omului de azi Jo c de raze şi tărie clară.

Esti al nostru! Parc’aud cum bati> 9Ca o inimă în univers, .Pentru oamenii adevăraţi*>Pe cărări de viitor, în mers.

Tu, ce intri la Sovromtractor Zilnic, lângă harnici muncit >ri,Şi p>e strung zâmbeşti încrezător Ca si ei, rodind ai vieţii zori,9 ' 9 '

Tu, care’n aceiaşi timp eşti lângă Ceferişti, în hala de vagoane, — ■Cum nimic nu poate să te’nfrângă,Aşa nici pe noi, porniri duşmanei

Membru al Filialei Uniunii scriitorilor din R. P. R. Oraşul Stalin.

27

Pe răsboaie Cord, la Partizanul ' T&’mpleteşti cu raze printre fire; Azi dă luna c'e-aducea ieri anul, Pentru-a Patriei noastre înflorire.

iTu, ce baţi Id 'Steagul Roşu’n geamSau te-asezi Id masa mea de scris,> | * Râzi cu raze, că’m plinmd un Plan,Azi e faptă ce\ părea ieri vis. '

In acelaşi timp pe bănci de şcoală Sau prin At&riee larg lucind Lângă cei din \bezne ce se scoală Şi lumina vieţii o cuprind,

Iată, azi baţi , şi’n aceste geamuri Când cu raze Tâmpa o’nveşmănţi,Şi cu pletele’ncurcate’n ramuri,Vii cu noi alăturea să cânţi.

Nu-i nimic deosebit aici:Un şantier că ! orişicare altul ,

X _ | > f

Dar lumini ţâşnesc din vorbe m ic Şi’mpresoară inima şi’naltul.

Nu-i nimic deosebit; sunt oameni Ce prin cântec muncii dau imbold Vino, dar, alăturea să samexi,Soare, tu, cu raze prinse’n uoldf

T u vii cu condeele de raze,N oi, cu Fericirea Să' gonin

Rodul vieţii creşte mai bogat Si ’n piept bate inima mai vie;Sunt atâtea astăzi de cântat,Că n’afung ogoare de hârtie!

Pentru prieteni, caldă ’mbărbătare, P&ntru duşmani, versul bici îl vremy Şi mai vrem, de azi, ca,_fiscare Om a l muncii s’aibă un poejnL

frământatul nost -condei;muncii noastre azi e j

i din inimi norii grŢ - j

Vechi deşertăciuni zi o să ne ’ncurce:J

„Com unistii’zi urmă poduri rup!“ îndrumarea de Partid să ur< e In poem, ca sângele în trup! '

Nesfârşit, din inima senină,Steagul roşu să se desfăşoare,Şi de pe-aste geamuri de lumină Pozrumbei de pace ’n zăi i să sboare

A n a v i AdârrA

S C R IS O A R E A U N E I F E T E D E L A O D I H N Ă

Iubitule, e vila adormită tovarăşii-odihnesc, e după-amiază.Pădurea freamătă mai liniştită doar eu nu am odihnă, simt trudite Păci vestea despre tine mă ’ntristează.

Nu-mi pasă că e alta la maşinăşi tu vorbeşti cu ea — Idoar ţi-e ortacă.Dar mi-a roşit obrazul de ruşiney j

aflând, de p>rin ziare 6ă ’n uzină au reuşit atâtia să te ’ntreacă.y y

Privirile-m i vorbesc şi-aici 'de tine, mângâitor grăiesc tovarăşi buni.Povestea noastrăd pentru ' orişicine aceiaş grifă. Ş i ei ca şi mine ar vrea să te ’ntâlnesc cu ochi senini.

Mai am doar săptămâni şi sunt acasă, —Să nu m aştepţi 111 gară tot codaş!Să nu mai v ii! Eu nu-tmi plâng ochii, — lasă. Dar dacă totuşi vii — aşa lucrează ca Cumea să ne vadă iar fruntaşi!

, (Traducere de I. Crişan)

Scriitor de limba maghiară din Timişoara.

30

Virsil lancu

A L U A T C U V Â N T U L . .

Nu pot uita cascada care vuia în sală Cu izbucniri de, glasuri adânci şi tinereşti, De-atwici, mereu simt noaptea, când liniştea s

' goală,Un glas ca o sirenă cum Bate în fereşti

Mulţi am luat cuvântul, sbughit sau tremurat, Tineri cât primăvara ce’n muguri dă să joace. Noi trimiteam în seara aceea delegat Din unitatea noastră în Comitet de Pace.

S ’a ridicat în urmă mecanicul, smolii,Ctc-o bucurie simplă pe buzele de-aramăSi, încercat în sunet, cuvântul lui venit,> 3 ' -

Ne cuprindea în pânze subţiri ca o maramă.

Nu pentru ciotul veşted şi anii lui trecuţi — Râu îndârjit cu pidtra, secat şi iar puhoi —

Ci pentru noi dirt\ juru-i, ca păstrăvii de iuţi,Ce creştem şi răzbatem în viaţă, pentru n o i . . .

In ochi căzută vremea, e-o toamnă ruginită Şi amintirea-i sârmă ghimpată şi cătran.De două ori bătaia, cu sânge şi cumplită,‘L-a pustiit de moarte, rostogolit în v a n . . .

Şi-acum cârtd e răpusă durerea şi cenuşa,Inima vânzolită când bate iar cu dor,Cum să plecăm genunchiul, cum să deschidem uşa Ca iar să trecem şiruri, tăcuţi, spre abator?

3t

Nu! Haita de bancheri, cu trupul de omidă,Va linişti-o groapa adâncă ce ne-o cată. Soare-răsare suntem: măcel să nu ne prindă Şi viaţa să nu fie pârjol, sârmă ghimpată.

Ca vântul ce se zbate aprins şi 'despletit, Simţeam puterea mare in noi cum se desface. Din sfâşiate ramuri, salcâmul inflorit N i-l adusese vocea lui aprigă, de pace. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . : ' O

Eu n am să uit cascada care vuia în sală Cu izbucniri de glasuri adânci şi tinereşti întotdeauna noaptea, când liniştea e goală,Un glas ca o sirenă ~îmi bate în fe reşti. . .

Şi freamătă şi creşte, e larg şi nesecat Peste pământ şi neamuri îşi poartă fâlfâirea: Pare că’ntreaga viaţă cuvântul l-a luat Să apere de moarte şi sânge omenirea.

L E A G Ă N

S u n’am avut această copilărieŞ i poate de aceea o îndrăgesc atâta şi o cânt.Intre luptătorul de-acum şi copilul culcat pe pământ,.Amintirea mea se întinde ca o aspră frânghie.

Aici e creşa~fabricei Iris, curată,Parc’ar f i mama tuturor copiilor adutiaţiSă crească mari, să se joace sau să viseze netulburaţi,Până când părinţii dau. norma zilei împlinită, toată.

In tr ’o cameră sunt cei care 'nu de 'mult.Au îmbrăţişat lumina vieţii noi ce vueşte în ţară.Stau în zăpada cearceafurilor şi sunete ca de fanfară Sunt amestecate cu biberoanele şi 'neîncetatul lo r tumult.

In alta sunt cei care ajung spre doi ani,Ou obrajii, aprinşi sub lumina ochilor mici.ŞJnii plâng, se sărută, simt vii ca un muşuroi de furnici

închis după geamul străjuit de plopii unduioşi şi tăcuţii platani.

Ia r în altele, vârsta urcă mai sus,Pruncii se bai cu vorbele, cu înţelesurile lo r încuiate,Învaţă să se ■ spele, să mâzgălească hârtiile curateŞ i să-şi iubească părinţii muncitori ce’n dimineaţă, aici, i-au adus.

Peste tot văpaia inirrtli e la fel,T e ’nlănţuie ca foamea pe copii, la amiază.Simţi cum creşte în ei o oră paşnică şi vitează,Desfăcută peste continente ca un roşu drapel.

.A l m a n a h u l l i t e r a r , 3 — 195 0 •33

Şi când evantaiul somnului îi răcoreşte,Fâlfâind peste frăgezimea lor răpusă de oboseală, Simţi ’n tine un soldat puternic cum se răscoală,Să nimicească şarpele ce şueră a moarte şi unelteşte

Freamătul care-a cuprins străvechiul pământ Creşte ca aceşti copii, se întăreşte ca lupta noastră vie. Pentrucă eu n ’am avut această ne mai întâlnită copilărie - O îndrăgesc atâta, o apăr şi o cânt.

34

Stela Dubenschi

M E S A J U L P I O N E R U L U I D I N R. P. R.

Simt încă mic.In primăvară abia, am împlinit doisprezece ani,dar ştiu eu bine, ştiu,că lumea-i împărţită pe din 'două:deoparte (mulţimea) ziditorii vieţii 'de alta ](o mână 'de mişei) ai vieţii duşmani.In ziua 'când am început a prinde seama de toate câte se petrec în jurul meu, era războiun toiu.Şi prim ele cuvinte ce le-ani gângurit în loc să fie soare, bucurie, floare au fost grozăvie, bombă şi tranşeu.Priveam cu teamă stelele arzând pe bolta uriaşă căci nopţile aduceau cu ele bombe ucigaşe.Cântece nu-mi amintesc să f i auzit.Cântec de leagăn mi-a fost vuietul avioanelor,Vaietul sirenei şi-al bombelor hăuit.Tata (o, chipul lui mi-i adânc în inimă săpat)odată în amurg şi-a luat o raniţa în spinare,obrajii umezi mi i-a sărutat: — Să fii cuminte dragul tatii,mi-a mai făcut un semn cu mâna şi-a plecat.Pe urmă în adăpost cu umezeala în oase,cu groaza cuibărită’n inimiam stat cu mama zile întregi şi nopţi.Şi am văzut şi case dărâmate arzând si oameni morţi. Până’ntr’o zi şi casa noastră mică cu muşcate în geam, Vuind din adânc s’a prăbuşit.Eu şi cu mama ca prin minune am scăpat

* Elevă, membră a cenaclului din A rad

dar tata nu a mai ven it. . .Intr’tm sfârşit de vară apoi coşmarul s’a sfârşit. .Ţin minte. Era târziu, mama aşternea perne’n cidcvş,când am auzit bătăi în uşi. jErau vecinele: — Aprindeţi lampa, s’a isprăvit, e pace acum! [Mama s’a întors cu ochii plini, de lacrămi, dar a zâmbit:„In, cât e azi?“In 23 August! •De atunci mi a trecut prea midtâ vreme, dar pe la noi, tare multe s’au: întâmplat, căci a venit din Răsărit un văl de viaţă nouă, a şters spaima din inimile oamenilor, i-a însufleţit, i-a îmbărbătat. \Azi port pe umeri cravata roşie, cravata de piomeflşi toate parcă sunt mai altfel \azi, sunt mai frumoase decât ieri. -La noi se cântă rmdt-acum şi cu spor se munceşte,iar mama (draga de ea) acum iar zâmbeşte.Tare-mi simt dragi oamenii, viaţa, munca, soarele, luna,stelele-nii sunt prietene, le ştiu. după nume acum, mia câte una. . ;Dar mai ştiu că simt pe lume şi mişei (sunt puţini dar răi) care vor răsboiu să fiesă le fure la copii, părinţi şi\ copilărie. . .Cum aşi vrea să am o voce, [ca . unŢbucimn. să răsune { 2m bucium care să cuprindă \văzduhul iot, întreaga lume Să le strig tuturor^ copiilor, tovarăşilor mei, 'oricât de departe, ori unde ar fi ei:M ’auziţi, sunt pionier din R. P. R.şi vă trimit salutul meu cald şi voios:să fiţi şi voi din toată inima alături de mai marii voştriluptători pentru mai bine’n lume, pentru’u trai mai luminos.Izbânda e de partea noastrăj dragi tovarăşi,viaţa şi pacea doboară orice piedică. 'In fruntea noastră e M arele , Stal Socialist

1 Uniunea Sovietică!

36

SĂ P TĂ M Â N A PRIETENIEI R Q M ÂN O -M AG H IAR E

Cu ocazia săptămânii prieteniei româno-maghiare, publicăm în acest număr al revistei noastre câteva poeme ele unora dintre reprezentanţii liricii noui din Republica Populară Ungară. Este un bun prilej de a arăta cititorilor noştri câteva aspecte şi rezultate ale luptei pe care scriitorii ma­ghiari o duc pentru o literatură nouă, inspirată din eforturile celor ce muncesc, din bucuriile şi frământările poporului. -

Literatura1 Republicii vecine şi prietene a înregistrat în ultimul1 timp progrese însemnate. Urmând exemplul minunat al scriitorilor sovietici; scriitorii maghiari au pornit pe drumul unei literaturi puse în slujba po­porului, pe drumul acelei literaturi <care oglindind lupta şi aspiraţiile maselor muncitoare, contribue la eforturile comune pentru o viaţă mai bună. .

Poeţii pe care îi publicăm în acest număr sunt figuri de seamă ale nouii lirici maghiare.

Kuczka Petsr poet tânăr, de origine proletară, s’a desvoltat după eli­berarea Ungariei de către armatele sovietice şi se află în primele rânduri ale poeziei noui a poporului maghiar. Poeziile lui scrise într’o formă simplă,-accesibilă maselor, au cucerit un însemnat număr de cititori. Poezii ca „Rols, Jhki a vilâg lcovâcsa" (Despre el care este făuritorul lumii) în- chinatîTzilei de naştere a tovarăşului Stalin, sau „Az elet szăp" (Viaţa e frumoasă) scrisă în amintirea lui Ghiorghi Dimitrov sunt printre cele mai frumoase poezii din noua lirică maghiară. Deşi tânăr, el a publicat deja două volume de versuri dintre oare volumul ,,Testam enium‘ ‘ cuprinde un amplu poem cu caracter autobiografic plin de sentimente puternice, şi de autentic suflu poetic.

~ Zelk Zoltân a debutat înainte de război cu o serie de poezii care, cu toată influenţa decadentismului, încercau să oglindească viaţa de mize­rie şi de. exploatare a poporului. După eliberare, Zelk Zoltân a devenit un poet militant, participând cu pasiune 4a lupta şi aspiraţiile poporului muncitor. Poemul său ,,Soldaţii roşii'1 sau poezia scrisă în cinstea aniver­sării tovarăşului Stalin, sunit lucrări cunoscute şi iubite de oamenii muncii din Patria lui, lucrări care i-au asigurat poetului un loc de frunte în lirica maghiară. ’ .

Mai tânăr încă, este poetul Polgăr Istvân, al cărui poem .Lumina electrică, pe care-1 publicăm în traducere, este dintre acelea ''.are au atras atenţia asupra acestui nou şi puternic talent, cu bune perspective de des-, voltare.

Săptămâna prieteniei româno-maghiare, care are loc în cursul acestei luni, va fi un nou şi potrivit mijloc de adâncire a1 legăturilor şi schimbului de experienţă între literaturile luptătoare ale celor două republici prietene, va fi un bun prilej de popularizare reciprocă a realizărilor din ce în ce mai fericite ale celor două popoare care construiesc socialismul.

37'

Zelk ZohÂn

L A M O R M Â N T U L U N U I O S T A Ş S O V I E T I C

In piaţa aceasta ’ngrozită In Zuglo la margini de oraş Lângă ziduri şi case sdrobite,Ca o chezăşie stă înfipt în pământ Printre băltoace de apă Un roşu mormânt.

Tăcut, nemişcat stau în faţa lui şi privesc Literele slavone nu le pot deslega Dar înţelesul lor îl ghicesc.Oare ’n Crimeea sau poate ’n Siberia fusese născuţi O fi fost nepotul lui Lermontov, Puşkin?Astfel întreb eu mormântul tăcut.

Poate colhozul lui, poate uzina, poate vreo minăL-au trimis să sfârşească pe plaiuri streineŞi murind să alungeBarbarii ce ne răpiseră soareleCe ne secaseră fântânilesi ne pustiiseră ogoarele.

Astfel întreb eu mormântul şi el drept răspuns Inălţând peste piaţa fără sfârşit Steaua lui roşieCu cinci degete arată departe spre Răsărit Acolo — ascultă — s’aude uzina.In adâncuri albastre freamătă mina,.Ce vuiet! Priveşte!I l înconjură mii de uzine.

38

Maşinavuieşte, vuieşte.

Tractorul răsună pe câmpŞ i sate mărunte, grădini răscolindu-şi pământul h înconjoară mormântul.

Acestea toate pe el îl slăvesc Pământuri şi ceruri, de pretutindeni cântece cresc;Pieţile mari, străzile — toate îi cântă gloria Toate strigă: e veacul plin- de chipul lui Pentru că el victoria.

(traducere de A . E. Bakonsky)

Polgar Istvân

L U M I N A E L E C T R I C Ă

In casa noastră arde astă seară întâiul bec electric, luminos.Bunicul se ridică şi-l măsoară, îl pipăie şi iar s’aşează jos. '

Mai sprintenă c an zilele prunciei, când alerga la munca ei de zor, bunica ’ ntinde masa veseliei şi ne zâmbeşte paşnic tuturor.

Stângaci,' mezinu-şi scoate ochelarii şi-i şterge cu migala, serios, —

zăresc în ei reflexe lucitoare ca’n undele pârâului spumos.

h şterge, îi întoarce şi-i suceşte, apoi o ia din riou dela ’nceput. Tăcem. Bunica vine. N e zâmbeşte. Dar lacrimi văd ori mi s’o fi părut?

Tac şi eu. E cu mult mai grăitoare tăcerea: ştim cu toţii ce simţim ,

şi nu cu vorbe mari şi sunătoare Partidul, Patria, ni le slăvim.In locul nostru inima vorbească, lumina vieţii să . o preamăreascăt

m

Dar iată pe bătrân că se ridică Şi ia la joc cu, sila pe mezin, şi chiuie ca ’n vremea tinereţii.Ho'ho bătrâne, tremură pereţii,}i casa chiar s’a clătinat puţin!

Eu, până una-alta, mă cam scol ş: scot afară lampa cu petrol. -

(traducere de Ioanichie O lteanu}

41

Kucşka Peter

A F O S T D E P A R T E P Ă M Â N T U L

Nicicând nu am avut un petec de pământ Nicicând n’am semânat un bob în vatră Şi teamă nu mi-a fost când peste câmp S’au năpustit puhoaiele de piatră.

N u am arat şi nu am semănat.7 rait-am în oraş departe de ogor Şi-am fost o marfă vândută neîncetat Cum pâinea e vândută tuturor.

Dar astăzi, hei, ce mare mi-e frământul!Mă uit la vreme dacă e senină,Căci ne-a venit şi la oraş pământul Şi holdele crescură năvalnic in uzină.

Ca un ţăran mă uit atent la lan Mă uit la spice cum se’nalţă 'n soare Mă uit vecinul are ori nu are Unelte pentru treburi, pentru Plan.

E grija mea să fie coasa lună Şi mă’ngrijesc sămânţă de-om avea Şi fabrica să facă piele bună E grija tuturora şi a mea.

Căci azi pe masa noastră-i pâine nouă Şi aburi calzi se’nalţă spre tavan. 'Când o cupxind cu mâinile-amândo vă ,

îm i pare că cuprind o mână de ţămn.

(traducere de Ion Anghel)

Teofit Buşecan

Steaua iu i Cadavki

P e Ia ceasurile unsprezece dini noapte, pe cărarea ce duce spre sa­tul Nagreia, trecea grăbit un. om. [Ramurile tufişelor de pe mar­gini îi împiedqoau mersul, plesndndu-1 peste faţă, dar ei! mu-şi

încetinea paşii, ferindu-se doar cu cotul ridicat în drepitul ochilor, •âsâind în acelaş timp, printre dinţi, câte-o înjurătură.

Din pădurea aproapiată, câteuin răbufnit de vânt răcoros de toamnă pornea 'un (freamăt printre ifinunizelfe uscate, ca1 un zornăit surd de mărgele, făcâmdtu-1 pe omul grăbit' ®ă tresară de fiecare dată, iu- ţindu-i bătăile itnâlrmi.

(La marginea satului pătrar ea ieşi din umbra pădurii, desfăşurând du-ise lungă,, ca o curea luminoasă, (în razele ‘de lună ce se împrăştiau din plin peste împrejurimi. Satul mocnea adormitor în tăcerea nopţii, ascuns prî|nitre copaci, alungit pe vaite, du feriestrele oaselor ca nişte ochi orbi, întunecaţi. Numai în mlljloteui satului', la (Comitat, pâlpâia o licărire. . . -

Omul jde pe păruite sie opri deodată, retrâgându-se apoi1 în paza umbrei unui stejar singuratic, privind' încruntat lumina din mijlocul satului. > i

1—1 Se tot,-sfătuiesc nemernicii, mu nte miai! lasă în pace! — bolbo­rosi omul plfim de ură, ridicâmtdu,-şi mâinile şi înicleştându-şi pumnii cu mamite, parcă ar vrea Să izbească într’un' duşman nevăzut.

Câteva elpe stătu aşa nemilşţdat, scrutând zarea, ap.oi slăbind treptat strâmsoarea pumnilor şi1 oolborâmdu-şi mâinile, porni ou paşi de mâţă mai departe pe cărare, spre sat. A ajuns într’o uliţă, pe oare o străbătu din, câteva sărituri, nimerind îhltr’o ogradă cu pruni des­puiaţi, ca nilşte mâini negre,, enorme, Cui frunze miulte foşnitoare sub paşi, aşternute de toamnă, îndraptâmdu-se spre clădirea întunecoasă a unei şuri.

De peste drum, un l'ătrat răguşit de câine înjunghie tăcerea,,, zo- rimdurl mai 'mult pe lomul care a -ajunai în umbră'şurii.

Omul isluidui, uitâjndu-se înapoi, dacă ri/u s’a luat -câinele după el.

43

Se linişti apoi, văzând) că în urma iui mu se» mişcă nimic, trecân pe furiş printr’o curte şi sărind diupă aceea pe prizpa caisei, apropik du-se de o fereastră. Câteva' ibătăi scurtey abea simţite, se auziră.

— Codorici, măi Codorid!La fereastră apăru îndată Un cap mustăcios, J|uminat în faţă d

luna care stătea parcă răzimiată de coamă unui măr'din ogradă.—■ Cine-i'?,! j

— Desdhide, Codorici,! io-s, Toader!Din casă se auziră nişte glasuri,, apoi scrâşnitul Cheii în feroase

şi un scârţâit scurt dd uşel '— Te-arn aşteptat, dece vii aşa de tâmnx? ~ J•— Da n’ai vrea să viiu în ziua marei, să pună Jalbele pe-mime?

' — Hai, intră! ! .Ceii doi oameni au intrat în tindă. Un miros pătrunzător de steni

guri şi de mere plutea Sus 'încăpere. , . ,— 'Să ilntrăm în cămară, acolo e mai1 sigur, ;spuse Codorijci, des

cihizând o uşe şi trăgându-1! după el pe om'ul care pipăia cu mâna (pjt reţele şi mobilele din tindă.

Codorici scăpară nn idbflbrtiit şi aprinse oi lampă mică de petrol, p ciare o aşeză cn 'grijă în dosul'unei doniţe ide pe o covată.

■ — Ce-i de iniou prin sat, Codiotrilci? .Cei întrebat se aşeză jpe o laviţă, sicârpinâmdlu-se -încruntat li

ceafă. Lumina lămpii îil cădea pe faţă. Părea un om între două vârste cu o mustaţă deasă, neagră, tăiată ascuţit, ou nişte oclhi mărunţi pierduţi, (între (dlonă pungi' sbârcite. Şi aşa, şezând, părea o ma.tafrall de om, eu mâinile lungi, .proptite pe genunchi, terminate în palme mlatt de urs, ca nişte lopeţi., !

iN’a- răspiuinlş imediat la întrebare. îşi ©coase' leneş o foiţă dintri pungă şi [începu apoi, săişi [răsucească o ţigară. După ce şi-o 'umezii & buzele şi o lipi, sd ridică şi o aprinse la lampă, aşezându-se din nor

—■ Apoi, ăştîia, începu,! s’au hotărît să facă un coUigz„.la'n.oik,în sal Gaivrîi-Lupaii şi cu ceilalţi din partidl numaLdespre 'asta vorbesc pânj .noaptea târziu ia Comitet. Şi isânt câţiva^amărâţi pe care il au amăgit Nişte slugoi care mai ieri îţi lingeau şi tălpile pentru o cofă de mălai Amu, cu colectivulî dudate vremuri! Noroc că oamenii mai eu viajzi dijnsat'SIci nu' vreau să aiudă de) ©L Şi se sfarmă cer dela Partid ca"» gură de-, moară. Umblă cjaj nişte turbaţii Când la unul, când la altul Mă tem să nu îmbete de jcap pe mai mulţi Ce zici, Toader, cie 4 di făcut? . .

Toader1 n’a răspuns la întrebare. Aşezat şi el pe o laviţă, cu foţi Strânsă într’o palmă cir' jcotul pe gqnundhi, clipea dus pe gânduri Parcă nici p’a 'auzit ce l-a întrebat CodbrM. începu' apoi să spună cu glas potolit, ciudat :• ; ■

— M’au dat afară_..d)m-Partid, măi Codorici!— Cum? ~ • ,— M’au dat afară. A: fost verificarea! Aiui aflat totul. Au afla

şi chestia cu Stoica, cel care a fost prins că lucra, pentru americani

Dnacu ştie de unde! O ifi spus el? Dar 'asta îiu-i nimic! Am mirosit :ă vreau să mă prindă şi pe mine. Ce puteam să fac? Am fugit! Aim lăsait dracului caii şi trăsura uizdnifii şi am .şterC-G. Mai bine dle o săp- tăjmână de când sunt| pe drumuri! "Mă furişeiz ca un câine pe sub garduri, prin întuneric. Afurisită viată! Da’ nu-i nimic, va fi cumva! Derar începe insă războiul-acela cât mai repede. Da’ dracu ştie,' trece vremea şi nu se aude nimic nou. Şi ăştia, c|um trece vremea, se tot întăresc! Acuma cu colectivul.. . Apoi să ştii, măi Codcrici, că det vor reuşi, apoi s’a zis cu moi! Trebue să facem ceva!

— Da ce? ’— Parcă tu nu ştii ?— !E ... *—. Nu trebue să se facă colectiv la noi în Negreia. Dacă se face

aici, 'apoi se va face,'şi în altă parte. Şi) Să ştii, că dlacă oamenii vor primi gustul colectivului, apoi niui-i poţi opri. Trebue să-i împiedecăm! Ce zici!

—. lApoi, pe mtele mă întrelbi? N’a venit ieri' Mitru Oprişan şi mi-a spus în nas că amu o să-mi te pământul şi o să-mi dea în loaul Im păpuriişuill iceia din Dâmlb? Că aşa-i legea. Se adună pământurile şi se dau colectivului, dându-me în loc) pământ pe unde se poate. Imn vine slă turb de Ciudă! Auzi, cu pămânltui' mau!!' i

Codorici se ridică 'brusc Ide pe| ladă, făcu câţiva paşi prin) cămară şi se oprd| în faţa lui Toadler:

— Mă omule, trebue săd împiedecăm' Dacă reuşim, apcii iar vor veni zile 'bune. Din tinie o să facă poate Chiar şi prefect. Eu, eu mă mulţumesc cu pământul. . . .

Glasul îi1 deveni din ce în ce mai potolit, aproape şoptit:—< Penar trăi tata! EL a, ştiut cum să-i' molcomească! El, fru­

moase vremuri au fost!Matalhal'a de om începu să se gândească. Din când în când un rân­

jet mulţumit ti apăru?pe (buze. - "Tată-şău, Infost' om bocotani în. isat, A avut pământ mult. Puţini

oameni au miaii rămas în sat oare să nu-i fa) slujit, măcar| cât de puţin. Şi lucrau oamenii până. .noaptea,,; până ce răsărea luceafărul. Inj'ura|u ei, nu-i vorbă, dar faai erau. şi jandarmi Jn sat.- Erau aceştia oameni înţelegători., Ii moloumeai cu puţin Acuma' însă. . . .

— Măi,To|ader, nici mort nu .mă..las. Până va sta în mine o su­flare, o să mă bat cu ei. Cu slugoiiTâceştia. . Auzi, colectiv vreau, pe pământul meu! Trelbue să lucrăm împreună! Tu ăi dus-o bine mai de­mult. Aii învârtit -lumea. pe. la Bucureşti, ai fost şi în poliţie!' Acuma însă niu-ţi mai merge. A trebuit să te bagi cociş-la uzină, în oraş. Nu-i vorbă, aflai tu da acolo multe, dar1 oricum, nu-i cum- a fost'

Toader -îl asculta numai pe jumătate. In cap, gândurile au început să i se învârtească cu repeziciune, pMinuinid lucruri ciudate. Fruntea-a îngustă se strânse ’;în cute, iar panul ide pe cap, despărţit printr’o "cărare strâmbă îi cădea pe deaîături, umbrindu-i ciudat faţa. Degetele del'a mâini. se frământau nervoase în pi'elea-i galbenă de pe faţă, rrioto-

45

tolimdi-o din când în când1 ca pş un aluăit. dntr’up' târziu, (uitând corn pliqct de cele spuse mai înainte de Codarici; îşi ridică prifvirea, începâiw să spună mai mult pentru sine: . - " ,

— Am auzit că şi lai Pomi vreau să [facă uu colectiv?Codorici .nu înţelegea, fine dece a aduisi Toadfer vorba despre un aii

sat, când aici", în Negreia, treburile mergeau dje’stul de prost. ‘ ’— iCe vrei să zici cu asta? :— întrebă Codorici, neputându-s<

nicicum dumiri. _ • . -Toader parcă dar nu-î [auzea. Sje gândea tot .mai absorbit. Lamp£

a început să pâlpâie, ful|gerândi lumini prin cămară. Din sat, de undavi departe se auzi deodată un lătrat de câine, apoi altul, mai slab. Liniş­tea a început să-şi ţesq pânza, ţiufeiid’ în urecbea lui Codorici, umplâln- dlu-JI de un- simţământ diei nelinişte.■ — Şi cunosc acolo Iun ’om| ibun care ne-ar ajuta, li tinerel, un „fost

student,, dar. ar lucra, bine, - continuă Toadler, tot cu glias scăzut. îm­preună am puteai face ceva . . . " _ -

Deodată faţa lui Codorici se lumită. Un râs gros, pornit din gâtlleij izbucni în mica. încăpere. Din camera cealaltă se auzi scârţâitul pata: lui-, Nevastă-tsa, s’a trezit din somn, căutând în dreapta bărbatul pe care-1 ştia [lângă ea , . . Apoi se făcui dini nou linişte.

— înţelegi, tneibue să;vorbim ,şi cu cei din Pomi, zise Codanei uitându-se. cu mândrie la fTbader. Aşa înţeleg şi eu! -Aşa vom face treabă! ' . ; ' . '

Toader se ridică dle pel liadă, se ,apropie die lampă, coborî fitilul şi ridicând perdeaua delai geam se uită afară în noapte. Se vedifiţbine curtea,-şura, coteţe!le, iar mai departe acoperişurile dle stuffajcaselor din faţă. In jurul lunii ise adunau însă cearcăne de nori, iar mărul din faţă a început să se!îndoaie mai neliniştit în vânt..

— Vine pioaia, murmură nepăsător IToader. - -’ Se întoarse apoi şi aşa-în semiîntuneric se apropie de Codorici, întinzândlul-i mâna. - ■ . . - ■ '' — IDeHaic'um nlu -măi este scăpare. Până la capăt trebue să lup­tăm! Ori învingem, ori' mergem fii dracu-cu toţii!

- După acestea,, Toadler îşi ridică gulerul şi îndreptândn-se spre lampă o rîdică în! dreptul! obrazului . — V ezi?: i 1 -

Codorici se aplecă şi văzu sub gulerul lui Toader o insignă mă­runtă, albastră, cu steljuţe alb®- l

— - Americană ? întrebă el mirat, j " — - Precum vezi, acuma numai iei ne p'ot ajuta, dar şi noi trebue

să ne mişcăm! .. Ced îdoi oameni s’aiu aşezat apoi din nou,, mai-aproape, vorbind în­cet, parcă sfir teme de piereţi, mult timp încă.

Noaptea sie făcu tot mai târâie., ‘De afară începu să se audă - vuet de vânt şS scrâşnetul acoperişului oare plesnea parcă din toate încheie­turile. -

46

Untr’iun) târziiu, discuţia, -lor fu ' întreruptă de un cântat de cocoş,, apoi de altul. " , -

' S’au sculat. Au mai llegat câteva- vorbe, - parcă ar fi încheiat un târg, lapioi şi-an dat mâna, pornind spre i e ş i r e . , ' "

— Cum'ne-am înţeles Toader, vii şi-mi-spui.ce-i de-nou!-D a să ai grijă, să-mu, tel'vodă cineva. Eu voi avea grijă de cei din sat. (Gă­sesc eu „metode” ! - '

— Aşa zic şi eu, Codorici, nu eşti tu mai prejos decât tată-to. Nu degeaba tremura satul .dinaintea lui. ■ Mare păcat 'că a murit! Dac’ar trăi, am face şi' mai' multă treabă! ' ' _ -

Afară vremea s’a schimbat. Duna de .pe cer s ’a ascuns în norii oare .goneau nebuneşte pe cer, mânaţi-de vântul tăios dle toamnă! O-ploaie de frunze cădea'b pe prispă, lovindu-se d!e oamenii care mai şopteau în grabă. - . . ‘ . ; ' ,, . ’

Umbrâi lui Toader se desprinse apoi şi aşa cum. venise, pe furiş, porlni prin ogrăzi'. - . " - - - .

‘ La Comitet se mai vedlea" lumină. Păreai ciudait că aşa târziu! mai sunt oameni care nu dorm. Toader se înfurie, din nou. - Un" simţământ de neputinţă fl., străbătu. Se gândi câteva momente, apoi, prin- ogrăzi seS-îndreptă spre Comitet-. “ - ' - ' -- !N’a aitms însă departe şi deodată: lumina sestinlse. In acel moment - şî vântul porni mai. ctu furie. Totuşi nu se opri,, ba îşi grăbi şi mai uluit paşii, apropâindu-se tot mai mult de uliţă. ' , ' - -

Deodată se opri. Auzi nişte glasuri.- Trei' -umlbre s’au desprins din - noapte, venind pe uliţă. Se auzeau distinct câteva frânturi de vorbe.

— Vom reuşi .‘ . .'Partidul. . . munritoriil şi.er'he ajută. - - .— , Vin mâine? "j - . - - i " ” ' --

- — Ou chiaburii să avan) grije! .- Vântul porbrinisă şi mai năpraznic, începând să picure, stropi mări

de ploaie. tCei .trei oameni 'şi-au grăbit paşii, pierzându-se îm. noapte. - -—' Lupan Grigore, secretarul,.'Oprilşan Mitru,: preşedintele Erontu-.

lui şi cellalt.. . cine. dracii O fi cellalt? se. întrebă Toader cuprins" de furie., ,0 să le arătăm noi, collectilv. D. să scrâşnească nemernicii ca în fundul iadului. Să plătească pentru,toăte câtd-mi- le-au făcut!- .

’ Ploaia pomi cu nemiluita. 'întunericul s’a făcut Ide. nepătruns.. Strângânduhşi! haina mai- bine în jurul său, fugarul ieşi! fără - frică în uljiţă şi fără să se sinchisească'de un ţăran care tocmai ieşise să-şi vadă vitele în grajd, poifnî eu paşi mari, hotărîţi. Simţea cum i se pre­linge apa după gât, dar nu îndrăznea să se adăpostească. Noaptea era târzie şi eî mai avea încă de străbătut un" drum destul dekm g. . . ‘

. Dimineaţa se anunţă deosebit de limpede. Ploaia de-peste noapte a trecut aproape fără urme. Pământul însetat.după apă a sorbiţi şi ul- tîmpul picur de ploaie. Ceriul, spre răsărit brăzdat'de. dungi roşiatice, era de o’ albăstjrime rară. Pomii din sat şi copacii bătrânei păduri de

47

stejar de pe • deal erau îmbrăcaţi în straiele ruginii, ale toamnei. Rar se desprindea câte o (frunză 'bolnavă, căzând tremurătoare, _ca__un..sbor ncb'anatic .de. fluture într’un soaire! de primăvară. '

Glasul satului începu sa devină'" din ce în ce mai auzit. Mugetele vacilor,* grohăitul porcilor flămânzi cane rodeau nerăbdător scândurile coteţelor, gâştele oe ţineau sifat ptrin curţi înainte de'a porni spre gârlă, cântecul cocoşilor, care se întreceau unul pe altul, deveneau tot mai puternice. "s' Câte un glas de femeie,; strigând găinile, o înjurătură puternică a unui Ibărbat care-şi (scotea calul din grajd, răzbeau în dimineaţă.

Pe uliţe .apăreau oameni îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, tre­când domol şi' vorbibd dieppre vreme, despre! ploaie şi semănături. A început aratul’ şi nici în Negreia. Zi de zi plugurile înegreau" câmpurile, iar la Comiteţ, agentul agricol,, împreună cu preşedintele, totalizau în fiecare seară - jugărele a(rate.. , . ^

In. caSa lui Rusu Pavel: viaţa a început încă din zorii zilei- Ne- vasta^sa, după ce a muls celle două vaci, a dlat de mâncare găinilor şi gâştelor, ia ieşit în curte Cui fata cea mai mare. pe oare a început s’o gătească, împletindu-i cu! măestrie părul. n "

In soarele de dimineaţă j părul Ibălai] al feţeijgespletit, căzândud pe umeri, 'scăpăra lumini) aprinse, iar piaptănul "mamei îl făcea şi mai neted, mai lucios. Fuioarele dq păr, împletite în cozi, cu panglicuţe al­bastre îi împodobeau faţa arsă de soare, zâmbitoare, cu doi ochi mairi, întrebători, două fţoiU de albăstrele. De câte- otri mamă-sa se uita în altă parte, scăpând pieaptăniul, nu scoltea niciun cuvânt. Astăzi va fi serbare în , sat, vor veni înmiiţi mujncitori din oraş. Vrea să fie fru­moasă, cea mai frumoasă! De câte ori se gândea la aceasta, îşi ridica mâinile la sân, parcă ar Vrea să-şi oprească bătăile inimii oare porneau mai cu grabă. , , - ’

— Vai mamă spunea câteodată, când1 era .cuprinsă d'e acest sim- .ţământ ciudat. .

- — Ce-i]Floriică, teHam împuns?!Fata începu să zâmbească fără să-i poată spune mamei despre cele

•ee simte. 'Deodată, auzi din casă paişili greoii ai tatălui său. Işlii feri cu grije

capul într’o parte, surâzând1?, - ■— Tată, vii şi dumneata la serbare? - -Rusu Pavel se opri în prag, uitâhdUHse| oui .ciudă lă fată, dar silih-

du-şi un, zâmbet pe buze: 'y .- — Vom merge şi^npij^că merge întreg^satuiL Dar dece te găteşte

mă-ta aşa ca la nuntă, doar nu va fi) minun^'acolo. . . ,— Ţine-ţi gura, Pavele, .şi lasă fata] în pace, ce te amesteci tu! ■—

interveni nevustă-sa., întorcându-i faţa fetei spre soare şi continuând •ou gătitul. !

Pavel se întoarse mormădnd în casă:— Iar o să' ne vorbească despre colectiv. Dece dradu nu ne lasă

, :să trăim aşa cum vrem! O fi -mai .bine, iasta se poate, dar nu oricui

48

îi place să lucreze pa un pămânit cu cane mu poate'face ce vrea. Mai 151116 să me lase în. (pace! . . .

Pe uliţa satului trecătorii! deveneau, tot mai deşi. Râsete vesele dfe tineri izbucneau la fiecare pas, făcând-o pe Florioa să se mişte nerăb­dătoare.

—1 Gata, cât ai bate din palme şi-i' gaiţa — o muţcomi mamărsa, -sbrâmgându-i mai bine panglicuţa.,]'!Amu poţi să mergi!

Flata se [ridică iute de pa scaun, fugi în casă şi nu se opri până în faţa oglinzii. Râse mulţumită* umezindlmşi buzele inoşii şi frecâmdu-şi obrajii Qa să primească mai multă rumeneală. 0 sbughi apoi ps nişe,, ridlcândui-şi ou igrijă fusta, iar - cu cealaltă mână îşi ţinea mărgelele -dela gât. Ieşi pe portiţă şi se alătură unui grup de tineri oare mergeau spre cămin, pjerzâmdur!se în învălmăşeala de râsete. . \ '

Din casă, Pavel o urmări prin fereastră, scuturând! ou, capul în- ■ciudat - ' “

— Mă, şi tinerii ăştia, .uşor mai a.meţesvcvde~cap! . . .Se întoarse 'apoi dela fereastră, ieşind înaintea neveste-şi, care-1

întâmpină zâmlbind. 1 ^— Ieşim şi noi la serbajre, niu-i aşa? ^— Trebue să ieşim, să nu zică Dupam şi ..ceilalţi că n’am vrut să

mergem.'-Da mu tare: am plăcere . . . vor vorbi' din mou 'despre colectiv, despre. . . uf, da cât’ s’a schimbat lumea-tAărilu, după zece ani de slujbă" grea la Codorici, amu! când mai am şi eu cava pe lângă casă, amu iată că vin' ou colectivul. Da sputne şi tu nevastă, dacă. . .

— ■ ’Lasăjmăil Pavele, bum or trăi şi alţii, om trăi) şi noi. .— Bine, bine, dar. . .— Hai, nu-ţi mai bate capul, gată-!te să mergem!.Nici cn’a terminat bine cucele ce lela spus) şi pe] uliţă se făcu for­

fotă. Din depărtări se auzi huruit' die motor. Peşte câteva clipe sgomo- tul se întări şi apăru un camion mare, verde, cu drapple şi lozinci, plin de oameni care cântau pe mai multe voci.

— Trăiască, trăiască. . . izbucniră câţiva oameni de pe uliţă, ri- •dicându-şi căciulile. ' •

Maşina, trşdu pripi faţa casei lui Rusu Pavel, urmărită de privirea acestuia. Văzând oamŞndi din maşină, drapelele fluturând în vânt, îl cuprinse fără să ivrea un simţământ, da ciudă.

— A dracului de treabă! mormăi, ăştia sunt oameni' cu care nu poţi glumi! y _

Se râzimă de pervazul ferestrei, privind spre uliţa. Nu-î vorbă, s’atu schimbat multe îni sat. şi în lume, se gândea Pavel, au mai scăzut •puterile celor bocotani. Şi Codorici a deveuit mai tăcut. Şi avea pe vre- muiii io gură de te cupjiîinideau fiorii. Şi taită-isp, şi’ el, încă şi mai rău a fost. A slujit şi Pavel la ,ei, ornai bine de ,zec'e..,ani, înainte de a se însura.' Punea baud, ,1a o parţe, dar tare ou greu se-adunam Dacă nu

.s’ar fi înslurat, nici astăzi nfar) fi aviut nimic. Nevastă-şa, i-a adjus că­suţa, pământul. A început să-i meargă mai bine, dar cu Codorici nu s’a putut împăca Trebuia să-i lucrezi până noaptea pe câmp, căci altfel

Alm anahul literar, 4 — 1950 49.

nu-ţi plătea. Trebuia să aştepţi până ce răsare luceafărul, numai dupsL aceea puteai merge spre casă. Au ajiuns oamenii să afurisească steaua d!e pe cer, steaua lui Codorici, cum îi spuneau cei din sat. Greu a fost —■ se gândea Pavel — greu a fost şiţ atiupci. Acuma, s’au schimbat lu­crurile, nu-i vorbă, dar cu colectivul. . . dece le trebue colectiv?

— Ce faci Pavele, nu te găti1?— Stai, stai, căl-is gata, tre’şări Pavel ca un om vinovat, iacă

mergem!Peste puţină vreme Uu ieşit amândoi pe uliţă, îndreptându-se spre­

. cămin. Pe drum, s’au întâlnit icu câţiva vecinii '— Mergi, mergi', Pavele ? . . .— Mă duc. De ce să n/u mă diue ? răspunse Pavel morocănos.La câmli'n era adunată lume multă. Muncitorii dela oraş se ame-

" stecaseră .pri|n/tre oameni.. S’au format grupe în jurul lor1 şi râsetele nu mjai conteneau.

— Şi cum zsjci, .alţi început să înjuraţi şi! selele de pe cer? — în­trebă un muncitor mi'c de statură, îndesat, vioi la vorbă.

— Cam aşa; trelbuia. să lucrăm până răsărea steaua lui Codorici!. Afurisită stea! Să vezi, le explica Tudloruţ al Simioamei, dle multe orlr cerul era inorat, steaua nu ieşea nicicum.. Codorici u/rla la noi să lucrăm până-i ieşea steaiua, iieşM-ar oc/hii din cap! .

—i Şi voi, ca proştii, aşteptaţi steaua, niu? întrebă o fată .grăsulie, izbucnind într’.un râs1 pătrujnizătojr la inimă.

Hohotele nu conteniră. Parcă de când e lumea se cunoşteau!Rusu Pavel şi nevastă-isa. se apropiau şi ei, păşind domol. 'Când îî

văzu Florie a se repezi1 1a, ei bucuroasă, tră)gându-i înitr’un cerc unde se râdea şi mai tare. I

—• Ăsta-i Rusu, Pavel Rusu, le spuse unul celor trei muncitori. E un bun .gospodar! , (

— Să trăieşti, tovarăşe, îl întâmpinară muncitorii.S’a înjghebat imediat io conversaţie între ei. Au pornit să poves­

tească despre peripeţiile călătoriei cu maşina,, despre primirea ce li s’a făcut şi desp(rei noua viaţă care a început ,'îm uzine şi fabrici.

Lui Pavel îi plăcea totuşi cum vorbeau muncitorii. Fiecare cuvânt îl' îmboldea sub inimă. 'Ii vadea, că sunt muincitori ca şi dânsul'. Simpli' şi buni. Ii plăcea mai ales unul dintre ei, pe oare-1 chema Io'sif. Avea un feL de a vorbii dje-ţi mulcomea ibimia. Şil după cium spune, e fiui de ţăran.. A plepat de 'mic d'e acasă şi de atunci1 a devenit muncitor. A d u s -o . greu, dar în cele din. 'urmă, dlupă multe necazuri, este astăzi iun muncitor fruntaş. ,,A fost şi .el năcăjit, ca şi! mine” — se gândea în- ttr’una Pavel. 1

lincet, încet, nici /Pavel] i»u şwa dât seama cum1, au început să- vorbească despre. Colectiv.. 'Muncitorul deveni m'ai înfocat. A citit el — după cum 'spune •— desppei viaţa) .colhoznicilor sovietici, despre munca lor, , .

— E minunat! ■—• exclamă .el.Pavel simţi ,o'ă începe să-l 'ap^se O' piatră pe istufliet1. Ştia el bine

50

că va veni vorba despre colectiv. Aşars ăştiiai, vorbesc cu binişorul, pâuă ajung a.colc( unde vreau. . . cunosc eu — se gâpdea.

— Am auzit că şi 'aici în sat se vorbeşte de colectivizare, nu-i aşa?

Au început să-l cuprindă sudorile pe Pavell Nu ştia ce să-ti' răs­pundă. Fată-sa se uita ţintă la el, căutândui-i) privirea.

— M’da, se cam vorbeşte, răspunse înfr’o. doară, frecându-se fără rost la un ochi).

— Ş i? ...— Apoi ş i. . .Se lăsă peste ei o tăcere ciudată. Pavel îşi blestema mom|entul

când s’a hotărît să vină la cămin. Ii venea sâ-i tragă fetei sale o palmă de s’ot pomeneas'că. Numai ea-5! de vină! Şi nevastă-sa, şi ea!

Interveni însă un lucru care-1 scăpă din încurcătură, căci altfel nu ştia' ce ar fi făcut. Ii 'era ruşine de muncitor, dar dacă a început să vorbească de colectiv. . . Se apropie de cercul lor Lupan, secretarul de partid, care nu şina dat seama de nimic. Cu ochi scânteietori, vesel, îi pofti pe toţi la cămin,' unde se făceau ultimele) pregtătiri pentru serba­rea de după masă.

— Veniţi tovarăşi şi ne vedeţi căminul cultural. L-au, ornamentat tinerii,' le-am ajutat şi noi. 'Să vedeţi ce scenă avem! . . .

Oamenii au început să se îndrepte spre intrarea căminului, alţii mai stăteau afară de votribă. ‘

Floritea şi ciu muncitorii au Initrat, rămânând Pavel singur cu nevasta. •

— Hai, Pavele, înlăuntru, (hai. . . — îl îmbie nevasta în şoaptă, torăgându-1 de mâneca sumanului.

— I Dă-mi pace, afurisită de femeie, numai tu ai fost de vină. Să ne ducem, să ne ducem,, şi precurm vezi. . .

—- Taci, măi Pavele, că muma pentru fa tă . . . îi mare, îi dle mă­ritat . . .

—- Cap sec de femeie, vrei s’o măriţi cu nişte. . .Se opri însă la timp, începând să-il pară'rău de Cele ce a vrut să

spulnă. Se simţea vinovat faţă de muncitor, dar nu avea ce face.— i Preacista mă-sii de lume, mă înnebuneşte nu altceva. Să mer­

gem acasă. 0 fost bugăt aici! .Au pornit spre uliţă, trecând printre oameni, fără ca aceştia să

bănuiască ceva. II înneca ceva în gâtlej, sudorile au început să-ilipească de piele cămaşa. îşi descheie 'bumbul dela gât, iar după 'aceea pieptarul. Vântul răcoros de toamnă a începfut isă-i potolească mânia..

Lângă cruce, se auzi strigat de cineva. îşi îndreptă mirat privirea într’acolo, zărinidu-ll .pe Codorici în poartă. -

— Cet-i măi, Pavăl, ai fost şi tu (la ăia?Pavel credea că-1 plesneşte cineva peste faţă. Ii era ruşine că s’a

dus, dar1 îi era ciudă şi pe Codorici că îl! întreabă aşa eu dedesupturî.— M’am dus, idece .să nu mă fi dus?! Şi aceia-js1 oameni, îi răs­

punse înciudat, mânând-o pe nevastă-sa înainte.

51

— Şi au vorbit de colectiv, de pământuri?Pavel |niu-şi|dăd|ea seama de unde o fi ştiind Co daniei despre cele

ce iaiui vorbit. Poate ia fost şi el' apolb ? Dar asta n’o credea. Mânat de curiozitate se apropie de Codorici;, făcându-i semn neveste-si să meargă îniainte. .

— Adică au vonbit? întrebă Codorici din nou.— Spun ei multe, da cinie|-i ascultă! zise într’o doară Pavel, ui-

tându-se la faţa mustăcioasă a lu i, Codorici şi la ochii ca două măr­gele dle şopârlă.

— Te amăgesc şi pe itinej, tu om) /cu statre, ou (ceva pământ? Om ou râniduială? ; s

•— Da de unde! Pot (ei slăj zică,(multe! Cine-i crede? "Codorici se aprinse la vorbă. iSe apropie de Pavel, atât de aproape

înicât acesta simţea duhoarea, dle tutun ce-i ieşia pe gură, simţi că-î umple scârba, dar niu) Inidirăani să se tragă mai înapoi.

— Să ştii Pavele că mi’o să reuşească! şopoti Codorici. Am auzit ib că nu peste muilt o să înceapă tăzboiuh Attunci apoi vor da soco­teală! slugoii oa Lupan. O să vezi tu ! Doamne fereşte, nu cumva să te înscrii că apoi şi pe tine. . Şi o să tfie mare prăpăd: O să vină. . . se uită în jurul său, dacă niul-1 aude nimeni. . . o să vină americanii cu avioanele, colb o să iasă din toată lumea!

Pavel îl asculta aproape cu gura căscată. Un fior îi trecu prin spinare. Iară să mai fie bătaie?

— Şi o 'să fîe (bătaie, alici? — întrebă înspăimântat.— Sigur!. Asta poţi să mă cţrezi! Ştiu eu dintr’un loc!Pavel căzui pe gânduri. Se gândea la război. A fost şi el concen­

trat. A fost trei luni şi pe front. El ştie ce-i bătaia. Nici în1 ruptul capuliui n'ar mai vrea să fie. , -

—( Cred totuşi că-s mielbuni 'aceia care vreau război, zise cu ură Pavel, uitârduhse ţintă în./ ochii lui! Codorici. ,

— Cum zici, nebuni? se înfurie .chiaburul. Dece-s nebuni? Ori vrei să mai trăiască ăştia pej pământ? Să-ţii ia tot avutul? Avutul pentru care. ai lucrat atâta amar de vreme? Tu aşa crezi', care ai gospodărie, carte m'ali aii ceva ? . . . ' . •

La aceste cuvinte llui Pavel îi năvăli) sângele în cap. Niu mai putea răbda: , ' '

— „Avutul pentru care ai luarat atâta amar de vreme” ? — în­trebă Pavel cu răutate, trecându-i prin minte ce-i zece ani de slujbă la Codorici.

— Lasă Pavele,,. ce a fost a trecut, aduma-s alte vremuri. Cei- avuţi trabuie-să' rină..lao]0lţă/" că de nu apoi putem să ne luăm bota la

- mână şi să ţei, Calea pribegiei.Pavel însă nn-şi rapjrimi Cumpătul.,tFiara-' care l-a ros mulţi and de

zi]/e i-a apărut 'di|n nou. -Acuma ©e .simţea' însă slobod1. Scuipă una a scârbă, tocmai între picioarele chiaburului, simţindu-şi inima uşurată.

— Ai vrea dumneata şi război, şi prăpăd, şi moarte, numai pă-

52

mântui să-l ţili! Apoi decât să ştiu că moare u,m om, mai bine îmi fac pomană toate ce le am. Mama măisii de oameni!

In acea clipă clopotele 'bisericii an înpeput să bată a slujbă. Pa­vel vru să-şi ridice cuviincios cădiula, dar se) opri văzândiu-1 pe Codo­rici oare începu să-şi facă nişte cruci mari, întorcândiu-şi ochii pe! dos ca o babă la vecernie. '

— Doamne fereşte-ne de oamenii a iştia .. . şi iartă-ne păcatele! bolborosea Codorijci uitâtndu-se spre cer.

— Precista măti de, _chiabu)r, scăpă vorba Pavel fără să-şi diea seama, întorcâ.ndu-i-sipafjeîe şi pornind, fără să înceteze cu înjurăturile. Draou ştie ce-i cu lîumea asta! Se întorc toate pe dos! Omul sănătos Ia minte nu mai ştie ce Să creadă. Unul cu colectivizarea, altul cu războiul şi cu sfinţii din cer. Şi Codorici . . . cel) du steaua! . . .

Ajungând acasă intră în-tindă, sudluinid.— Uinide eşti tu, nevastă? - -— Vai de mine Păvăluc, da ce-i baiu?—i Tu-1 cunoşti pe Codorici?— Da cum. nu.Vaş cunoaşte? îl ştie tăt satul, mâncai-l-aţ" amarul

de hapsân. Tu nu-1 ş tii? ;-..—i „Cum .nu/.. cum ÎI ştiu eu, ihei'! . . . Vrea: război, auzi? Război...

Noi să mergem (iar el călare piej sa t. . . Război! 'Femeia se fopri 'deodată, rddicindu-şii mâna la gură.Parcel se uită la ea, fără să bage de seamă spaima) femeii, numai

după aceea începu să se mire de muţenia) atât de neaşteptată a ei.— Da ce-i, tui muiere ?

■ — Aă, cum să zic, iu-i) nimic, mă gândeam numai la Codorici, la...Ca juin fulgier îi ,te,epi p<iântţoţ cotripul.. lui.PaVel. ni şte,_ clevetiri de

mai! detmult, în legătură* cu Codorici "şi “cu nevastă-sa. Se zice că a vrut Codbrifci s ă. . . ,

— Ii dreptjQjşestea^ cu Codorici, auzi tu muiere? Spune/că de nu faq şi moarte de om! " " '

—i Hai nu mai vorbi despre astea. Au trecut toate. Codorici nu­mai a vrut. . . m’a prins odată când mergeam spre moară, dar. . . au venit nişte oameni . . .

Pavel se înroşi tot, părea opărit. Un nod amar i s’a oprit în gâtlej.— Şi dacă nu veneau oamenii? Atunci?. . .

- —■ 0 Maică sfântă, fereşte şi încunjură!— Na! Te aperi şi tu cu celje sfinte? Mi-a fost bugăt din sfinţenii.

Mi-,am dat seama! Când l-am văzut pe Codorici măsurând cruci!". . . “ Da,; mi-îaim dat iseama. . .

Glasul i sej potoli din ce în ce mai murit. Căzu pe gânduri'. Se re- Kiimă cu bărbia de colţul mesei şi se uitai dus la întinderea scândulrii, urmărind o 'nălucă ascunsă) undeva dincolo de pereţi. "

■ ®e ridică apoi greoi, şi aproape implfeticindu-se ieşi afară, aşezâw- du-se pgjtaig;ă. . ’ .

58

iSioarele era su]s, aproape deasupra casei. A trecut de amiază. Pe uliţă trecea numai pair icâte un om,, dându-i bineţe lui Pavel, fără să se oprească. -

Deodlată înicepu să se audă muzică idela căminiul cultural. Cânta radio. . . ■

Auzind horele vesele care răsunau] peste sat, îl cuprinse un fel de moleşeală, o amorţeală. Nu se mai gândea la nimic. Privea num'ad cum o furnică încerca să se urce pe talpa casei, ducând cu ea o povară de două ori mai mare. Se urca până la jumătate, scăpata jos şi iar pornea fără odihnă, dela capăt, spre urcuş.

— ■ Nu înţeleg 'nimic, nici eu nu miaâl ştiu ce să fac, — murmură petnfcru ;sine —■ gândindu-se la cele întâmplate şi da furnica cea cu p o-, vară, caire şi ea se străduia în zadar.

îşi îndreptă apoi privirea peste eiţrfce, fără rost.— Dracu ştie' . . . -Rămase aşa mult 'timp, cu ‘privirea ţintită într’un loc. Peste un

timp îşi reaminti de furnică. (N’o mai vedea. Oare unde o fi? S’o fi dusi? S’a lăsaiy păgubaşă ? >

Deodată izbucni din el iun glas plin de mirare. Dumica era pe talpă, grăbindu-se sprintenă cu povara în faţa ei, îndreptâindu-se spre perete unde pe semne îşi) avea gaura1., ;

Se ridică brusc' dle pe\ tal|pă, îşi săltă cioarecii pe şale şi fără să mai spună neveste-şi nimic, ieşi pe poartă, luând drumul spre cămin...

— Să văd ce ,o‘să mai fie ! — îşi zicea cm hotărîre. In mijlocul satului era adunată multă lume.i IO parte tocmai] ieşia din biserică, alta taseul|ba muzica. "

Se amestecă printre ei, intrând în vorbă ou Unuli şi altul, plin de curaj, parcă acuma s’ar fi1 născut. ,

Trăgea cu--urechile când la unul care vorbea mai aprins, când la alltul care) abia se auzea, ce spune.

Atunci a auzit nişte Ivorbe, care i-au atras1 imediat atenţia.Todbruţ al Simioamei Zicea, că a^tă-nOapte, tocmai când se întor­

cea dela oraş unde avea treburi, l-a întâlnit pe Toader, pe (fostul agent de poliţie de pe vremuri. Şi zicea Todoruţ că era tare grăbit şi dăatunci când a simţit că vine cineva în faţă ou] el, 'a luat-io la fugă pestecâmp, pierzându-şi urma în întunerec.

— Oare de ce o fi fugind? — se întrebau câţiva din jurul lui Todbruţ.

Ca prin, vis îi trecu lui (Pavel prin 'minte, o umbră de astănoapte, tjrecând1 pe uliţă, tocmai, când a ieşit să vadă ce fac vitele în grajd. Acum îşi dădea seama că era leit mersul lui1 Toader.

— El a fost, zise 'Cu glas tare, >să ştii că el a fost! IQamenid şi mai ales Todoruţ,. şi-iau deschis ochii miraţi, apropiindu-ise şi mai mult de Pavel. - .

— Toader? iCe să caute el noaptea în Sat?Iţ ştiau cei din Niegreda de mult pe Toader. O vreme se abatea des

pe la Codorici, încă'de demult, în regimul trecut. Era uni om cu-vază în

54

faţa jfomnilar: Unii apnneau căni rai fel de spion printre oameni, alţii că e agent die poliţie. Nimeni imn ştia însă lămurit. Mai nou iau aflat că iia caim, scăzut dcmnia şi ică a intrat la uzină ea un fel de slugă, ba se zicea că bau primit şi' în (Partid. S’o fi sdhiimlbat omul — ziceau unii' — dar acest lucru nud credeau, deoarece de câte ori venea prin

'.sat, asta încă mai (bine de un an, vorbea împotrivă cu comuniştii. Mai ales pe Lupan nu-1 putea suferi Nici cu, Oprişan dela Front nu se prea avea, bine.

■—■ Ciudate lucruri — zis© nedumerit Todoruţ, ridicând din umeri.Pavel nu-şi găsea linişte. îşi dădea limpede seama, Că omul de astă

noapte era Toader II cunoştea după păşitu-i mărunt, gjrăbit. Căută să-şi îndepărteze gândul dela el, dar nu era în stare. Ohre ce o fi cău­tat, JToader în sat?

Vremea a început să se scurgă pe nesimţite. Oamenii se răreau, plecau acasă, iar alţii, care a,u terminat cu gustarea se reîntorceau. Pavel nu se_ simţea flămând. Nici dor de easă nu mai' avea. Pierdu vpemea vorbind cu oamenii despre vreme,, despre vite, frământând însă mereu în el lucruri, ciudate.

Imtr’Un târziu nu se rniai putu stăpâni.'— (Ce ziceţi, măi oameni, de colectiv? O fi| bun?— Apoi, interveni fără şovăire Todonuiţ, desiigiur că o să/fie bine.

că doară dacă vom lucra (mai muljţi, vom şterge haturile şi vom ara ou tractorul,, apoi tot mai mult vom facelCa 'aşa, cu nenorocitele noa­stre de pluguri. Eu ştiu, am văzut ou ocbii mei, căci) eu) am fost pri-

'zonier-la-Puşi. Ami văzut acolo minuni de şi1 (azi înitr’una mă tot cru­cesc. Faină viaţă-ij acolo! Creşte grâul de ţi-ve mai mare dragul! Ca floarea!

— Ai Văzut tu, ou ochii? — întrebă nediumerît Paveli.— !Să mă trăzneaseă de nu zic drept, se jnjră omul, punându-şi

mâna pe piept.— Nu ştiu ce să zi,c,'adăogă Pavel, îmdiepărtându-se' încet, pornind

fără /ţintă spre curtea căminului, unde se adunau oamenii1 pentru ser­bare.

Pe la trei cqasuri, sala căminului ;se umplu. 'Aproape nu era loc •unde să stai. Um zumzet de voci, ca d'e albine răsunau între pereţii plini' de lozinci şi tablouri'. - - -

Se făcu, deodată linişte. Pe scenă apărură câţiva muncitori, ur­maţi de Lupan, secretarul Partidului şi de Oprişan, preşedintele Fron­tului Plugarilor. S’au aşezat la o masă lungă, pe nişte laviţe.

Lupan deschise adunarea. Cuvintele lui clalre, cu greutate, răsu­nau ca nişte bătăii de ciocan. Trupu-i îndesat, mic de statură, primea însiă. o importanţă ciudată. iStăpânea sala. Suta de ochi îl urmăreau, iar (gândurile se Uneau într’unul singur, în cel al lud Lupan. Vorbea despre muncitori, despre ţăranii muncitori, despre vremurile trecute, pomenind de câţiva bocotami din sat, despre Codorici şi despre steaua Jfui. Trecu apoi la problema colectivului, arătând1 că numai aşa se va putea scăpa de sărăcie. -

55

Pavel se simţea din nou ameţit. Auzindu-l' pe Lupan, vorbind des­pre colectiv, îmcepiu să creadă că poate totuşi sunt minciuni cete ce- spun unii. Cuvintele lui' Lupan îi străpungeau sufletul, frămâmtându-1 până’n adânc. ' , ‘

Oamenii din; sală ascultau şi ei absorbiţi. Ai fi putut auzi şi musca- ibâzâind pa la fereastră. ' '

Un puternic ropot de aplauze a isbucnit după ce Lupan a teru minut. " ;

— - Aşa-â, aşa-i — strigară câţiva oamenii mai dini faţă.Se ridică -apoi la cuvânt, spre marea mirare a lui Pavel, munci­

torul pe care-1 chema losif, cel) cu oare a vojrbit dimineaţă.dncepu să vorbească domol, salutând) ţăranii muncitori din comuna

Negreia din partea muncitorilor din uzină, amintind de prietenia care- treibue să se lege întrţe muncitori) şi ţăjrâni. Glasul îi1 deveni, din ce în ce mai puternic, rniai Ihotărît. Spunea de viaţa grea din trecut a mum- citarimid, de soarta ţărănimii, pomenind1 dle moşieri' şi chiaburi.

— Ei vreaiu război tovarăşi, noi vlrem pace! — \ continuă eu avânt losif. Noi muncim'pentru pace, ei uneltesc la război! Ii cunoaştem noi! Oameni ica,şi,,Codorici de aici din sat, pe (pământul căruia trebuiau să pătimească'până noaptea amărâţii1 de ţărani. -Chiaburii din sat an vrea să se întoarcă vremea lui idoidorici. De aceea vorbesc ei despre războia despre prăpăd şi moarte.

■— jju ma,i vrem acele vremuri!— Afară din sat cu bocotamii.— Ce mai caută Codorici în sat!Cuvintele mulţimii ţiuiau în urechile iui Pavel.

1 — Au dreptate — izbucni singur, răsunându-i cuvintele ca într’obiserică goală. -

Oamenii s ’au întors spre el, miraţi. Până acuma î-1 ştiau împotrivă, acuma. . . ,

Muncitorul începu însă din nou. Aduse vorba în, treacăt, către capăt' şi despre colectiv;, apoi închieie strigând trăiască de mai multe ori,- aşes., zându-se pe scaun, apoi ridicân-duHse făcea semn şi cetarllalţi să coboare de pe scenă,, căci începe programul artistici

Tineretul din sală începu să se îmbulzească înf faţă, născându-se -o învălmăşeală de nu mai ştiai bine ce se întâmplă. Strigăte şi apoi hohote de râs porniră -din toate părţile.

începu programul' cultural iad muncitorilor. iCdruri, recitări şi dan­suri. Pavel începu s’o caute pe Florica, dar n’o întâlni, dtecât mai târ- ziua. Vorbea îmbujorată cu losif. Pavel clătină din cap, fără să ştie ce să 'zică. „îmi pare om cinstit muncitorul ăsta. Dar prea- mult vor­beşte totuşi cu fata mea!” ~- 'Căuta privirea fetei, să-i facă semn, dar nu reuşi să se facă văzut: In cele din urmă, ieşi din cămin şi împreună cu câţiva, vecini pomi pe uliţă. . '

_ Când se sfârşi serbarea, soarele se apleca spre asfinţit. Umbrele caselor şi pomilor se alungeau pe uliţă, aducând răcoarea toamnei. Prun-

56

zele celor .doi plopi de lângă biserică au începiut să tremure miai repejior,. desprinzându-se câte una şi plutind, sus, d'use de vânt. '

Muncitorii se pregăteau de plecare. Maşina începu să d'uruie, stea­gurile au fost dini nou desfăşurate şi câlntecele istoucniră diin nou. In strigătele prietenoase ale ţăjnanilor, maşina porni „ridicând în uirma ei a. nor uriaş de praf, care, mânat de vânt, se slbătea în văzduh, peste sat

Pavel se îndreptă împreună cu alţi vecini spre casă. In dreptul casei lui Codorici o auzi pe IFlorica strigândiu-b Se întoarse şi o, aşteptă. Era roşie ca focul. (Ochii îi sclipeau ca dlouiă pietre spumpe.

— Vai tată, frumos a fost! -Pavel nu-i răspunse ci-i făcu semn să treacă înainte, că el are de-

vorbit cu oamenii. Se minuna uitândd-sfe la fată. 'Cum trece vremea! Mai eri se juca în prund şi acuma e fată de măritat. . .

Ajunşi acasă,, nevasta lui Pavel o luă l|a rost pe Florica, dece a întâfrziat atât de mult. Au trecut apoi în camera cealaltă, începând să şoptească:

— )A vorbit aşa frumos,, mamă!,— şuşotea fata, şiiri om ajtât de bun. O zis că mai vine pa la noi. Uf, mamă. . .

Pavel rămase ou gura căscată. Doar nu i-o fi; căzut Iosif la inimă? Nu-i părea rău, ciudat, dar i se părea cumva neobişnuit, aşa deo­dată . . . .

In sufletul lui au început să se amestece simţăminte deosebite, mă- cinându-l pâuă’n adânc. Ii răsunau încă în, minte cuvintele ljui1 Lupan şi ale muncitorului. Oh multe — se gândea Parvel — au dreptate. Prea nemernice vremuri erau măi de mult. Dacă erai sărac, nimeni nu te liua în seamă. Bocotanii din sat, în frunte cu Codorici, vorbeau în ibatj'ocură ou omul lipsit, iar dacă mergeai în oraş ea să-ţi ceri djreptate, găseai numai urechi surde. Tare greu a fost şi pentru Pavel până a reuşit, să-şi înjghebeze gospodăria. Acum eu colectivul. . .

Pavel credea de Un timp că tot satul ‘numai cu el are de lucru. Dupan Gavrilâ, de câte icjri îl întâlnea, căuta să-i vorbească despre eo-

■ lectiv. La fel şi Oprişan şi ceilalţi din Partid,. Dar nici bocotanii nu-i dau pace. Codorici, cu cei câţiva bocolani, ca Andriţu şi Spiridbn, îi dautâr- coale.dexajATO-vremevorfoimdu-i de mizeria ce va fi în colectiv. Pavel se' simţeâf mândru că au început să-l (socotească .printre cei înstăriţi, dar numai cu Codorici nu se putea împăca. II rodeau în inimă anii îndelungaţi petrecuţi pe pământurile chiaburului şi serile când istovit, iaştepta să apară luceafărul. , -

— Nu mai ştiu ce să fac, ce să cred de lumea asta — murmura Pavel, strângâuduhşi neputincios pumnii. ,

Ros ca de iun vierme, ieşi afară,, cuprinzând cu privirea întreaga curte, zăbovind apoi mai mult asupra uliţeL ‘

> ' !Se însera de-abinelea,, dar satul mai vuia, încă dje Viaţă. Izbucneaude pe uliţă chiote de fete şi râsetele feciorilor. Câte-un bătrân trecea pe de lături, blestemând pe cei neastâmpăraţi. _

•— Noroc, Pavele, da nu.ieşi şi)'tu pe uliţă? — auzi un glas pu­ternic. ’ .

57

îşi ridică dintr’odată privirea, zăriiidlu-1 printre găurile gardului de' nuiele pe Lupan, oare s’a opriţi în drum).

— De, mai stau şi eu să văd cum moare ziua, — îi răspunse Pavel tulburat, dându-şi seama ce ciudat îi tremura glasul.

Lupan se apropie de -poartă. Pavel porni înaintea lui. Şi-au dat mâna,, Pavel întâmzându-i-o moale, îa(r Lupan strângându-o cu putere.

•—■ Frumoasă toamnă, ce zici, măi Pavel?—■ Frumoasă, da!Cei doi loameni au început să vorbească despre vreme şi despre

semănături. Plutea, însă peste el o iceaţă de neîncredere. Miai ales Pavel o simţea aceasta. H cunoştea de mult pe Lupan, doar s’au jucat îm-* preună pe imaş şi au slujit amândoi la Codorici. Dar idie când Lupan

s ’a înscris în Partid şi de cândl a ajuns isecretarul organizaţiei, parcă s ’a schimbat (omul. Pavel începu să simtă o- răceală faţă de el, chiar şi neîncredere. De câteva ori chiar a căutat să-l ocolească- Nu-i plăcea să se uite în odhii-i cu privirea atât de ascuţită şi de pătrunzătoare. Parcă i-ar cere socoteală.

— ■ Adj fost la serbare,,măi Paivăl? -— Am fost, cum) săi iniu, fii fast — îi răspunse cui un glas care voia

să fie vioiu.— Ţi->a plăcut? Ce zici de muncitori?—■ Apoi. . . , .Pavel stătea în cumpănă fără isă ştie Ce să-i spumă. Lupan se uita

ţintă la el1, străpungându-1 aproape cu privirea, lin ceaţa serii se mai. ve­dea cum iui Lupan îi apar două dunguliţa de încreţituri între sprâncene.

— Măi Plavăl — începu (deodată c’un glas mai hotărît — pe ce • drumuri umbli tu? Cauţi, cărări care nu te pot duce la lumilnă. Mare păcat de tine! '

Pavel simţea că i se strânge inima şi că începe să Ibată cu mai multă putere. încercă să scape de privirea lui Lupan, dap nu reuşi nici

cum. Ii simţea ochii şi când nu,-i vedea.— Nu’nţeleg, IGavrilă, ce vrei să zici — întrebă şovăitor cu o undă

de prefăcută mirare. '— Ştii tu bine, despre ce vorbesc, că doar nu eşti copil de ieagăn.

Şi nel cunoaştem demult. Mă mir cum de te-ai schimbat aşa dela o vreme. Mai întâi veneai regulat, la şedinţele Frontului, ne ajutai. Amu...

•—■ Ştii. . . cu lucrul). . . îngână Pavel încurcat.—■ Ei, nu, cu lucrul, cu altceva . . .— Ba să ştii că . ■..

w ■* w * ^— Măi Pavăl, ştii tu, de seara aceea când am aşteptat să răsară

steaua lui Codorici şi când albea mai puteam răsufla de munciţi ce eram ? Era într’o primăvară. Iţi aduci, aminte? Când ne-am oprit toţi din lucru si ime-am adunat la sfat?

— M’d a . . . ( .— Şi cum apoi am jurat că nu vom mai merge la lucra până ce nu

ne va plăti omeneşte? Iţi aduci 'aminte oum m’au (bătut ia doua zi jan-

.58

diarmii, spunând că otrăvesc oamenii? Şi cum ţi-au tras şi ţie două palmi când ai încercat să mă (aperi? -

— E i . . . cum să nu!— Şi tu amu nu mai eşti cu noi, te-ai depărtat!— Cum să nu fiu! Adică . . .Pawel se înnecă de un nod din gât, caxe-i| apăru deodată, aducânduri

amar în gură. îşi simţea picioarele grele,, scihimbând greutatea corpului când pe unul când pe altul. .

— Tu nu-ţi dai seama, omule, că vreau să te amăgească? — con­tinuă Lupan 'punând o mână pe umărul lui Pavel.

— Cine?— Apoi ştii tu, oameni ca . . . ei, oameni ca de-alde Codorici, ca . . .— Cum? Precista mâne-sa de tâlhar! N ’am nimic ou el. Să-mi dea

pace. Şi el si tu! Mi-a fost bugăt. Să nu mă îmbete nimeni, de cap. îmi văd de treabă, nimeni să nu aibă nimic ou mine, că . . .

Glasul îi deveni din ce în ce mai nehotărît, înnecându-se în cele din urmă într’un mormăit neînţeles." " — Trebue să-ţi dai seama,, măi Pavăl, doar tu eşti om luminat, oar

menii idin sat te cunosc ca om cinstit,, da|r să tel dlai c u . . .— ■ Ţi-am spus!. . . 'iSe lăsă tăcere între cei doi) oameni. Nici unul nu mai ştia ce să

spună. Plutea între dânşii oi apă tulbure şi! grea de neputinţă.Deodată Lupan se aplecă mai) aproape de IPâivel, întrebându-i aproa­

pe în şoaptă:— Am auzit că l-ai văzut pe Toader astă-noiapte!■— Aşa mi' s|e pare,, îi răspunse mirat, de întorsătura gândului.— Ştii ce-i ou Toader? H caută de o săptămână Miliţia. Ii un spion

în slujlba străinilor. Unu care caută să bage zazanie între oameni şi să svonească despre război. Astă-noapte mi se pare că a umblat pe la Co­dorici !

— Pe la Codorici? — întrebă mirat Pavel. '— Da, pe la el! Uneltetsc ceva, se simte. Prea mult vorbeşte Co-

iorici despre război şi împotriva colectivului'!—■ Mi-a pomenit şi mie — scăpă vorba Pavel.

- Cine?—■ Codorici!— Ai vorbit eu el?— IM’am întâlnit astăzi!— Ei vezi? . . .Noaptea s’a lăsat limpede,, iar spre răsărit, în capătul uliţii se

/edea luminos luceafărul). Lupan privi steaua, dus pe gânduri, întorcân- lu-se -apoi spre Pavel.

— Dela tine aştept mai mult ca dela alţii. Şi satul aşteaptă să vadă je vei face tu. Mă’nţelegi? Nu asculta tu de vorbele lui 'Codorici.

Lupan i-a îîntins mâna lui Pavel, dând' să pornească.— Te aşteptăm, Pavel, între noi!

59

—. Vom mai trăi, şi vom mai'i vedea, îi răspunse Pavel, dând să intpe [cât mai repede în clurte şi apoi- în casă.

îşi simţea capul greu, iar inima amărîtă. Cu privirea, aţînltită în pământul negru, măcinat de gânduri, ,ajunse în uşa tinzii, zărind în treacăt luceafărul cai’e se apleca în depărtări sipre coarna deaLurilojr. Trecu apoi în casă unde lumina lămpii şi cina îi mai linişti puţin1 gân­durile. " - '

Toamna devenia târzie, j frunzele larămii ale pădurii1 au fost doborîtt de ploi. Vântul tăios dela miază noapte batea tot mai des. Arăturile dt toamnă se( apropiau (de sfârşit în Negreia.

Satul părea, că nu s’a schimbat, dar cu toate acestea, o frământare ascunsă domnea în, inimile 'oamenilor. O parte,, cei care s’au înscria Jr colectiv;, aşteptau, să se împlinească numărul1 şi să trimită cererea d< constituire Partidului. CeaJjâltă parte,; îşi apleca urechile la diferitele svonurii ce fulguiau în sat. j -

Din gură în ,gur% pe furiş, se, ivorbea ,tot mail mult de Toader. Uni spuneau că vine noaptea în; saţ, alţii că a lăsat scrisori de ameninţare lui Lupan şi celorlalţi înscrişi fn colectiv. Nimepii nu ştia însă sigur Câţiva cu îngerul mai s!jalbi, au început să clevetească. Doi din cei' în sorişi pentru colectiv au, ceţrut să !fie| şterşi de pe listă.

La sediul Partidului, Ija, Comitet, şedinţele s ’au înmulţit. Lupan ş Oprişan munceau .până noaptea târziu. Cu1 toate acestea, erau parei legaţii de mâini,. Umbra lui Toader plutea peste sat. Femeile nu îndirăz jneau să iasă noaptea jpel uliţă, temândluf-se dd svonurile din ce în ce mia înfricoşetoare. J .

1 Irntr’o şedinţă, care ţinu până noaptelai, 'îndată ce Lupan s’a întor dini oraş, s’a discutat amănunţit prdblema lui Toader. S’a luat hotărîrei de a se face pază în fiecare noapte. Lupan şi Oprişan şi'-au luat anga jiamentul că-1 vor pritode pe To,adera cu orile© risc. Nu. se mai puţep^su porta .imeltirile iui. Chiaburii din sat râdieau mulţumiţi. Codorici er şeful lor. In colectiv pil, se; mâi înscria nimeni. Mai tare Se bucurai

ohialburii. Unii oameni, înscrişi, năuciţi de vorfbe, începură să şovăie, si dea înapoi, vorbind tot mai deşi despre ştergerea) de Ipei liste. -

Pavel Eusu în aceste zile s’a sbătut ca peştele .pe uscat. Zi şi noapt nu mai 'avea linişte. Bocotanii se ţineau pe urmele lui, ameninţându- ou vo|rba. Comuniştii deasemeneaj treceau pe la el şl căutau să-i arat că bocotanii se folosesc de toate mijlloajcele ca, să înspăimânte pe loamen De câteva ori se mai întâ’ihi cu Lupani şi cu Oprişan,, aceştia aducân mereu vorba despre colectiv. , -

Nu mai (ştia uinde i-e capul. S’a certat şi cu nevastă-sa care şi es dela o vreme se temea de colectiv ca dle] para focului Venea de mult ori seara acasă, aducând fel! de fel d|e Veşti de prin siat. Se spunea, c americanii sunt gata să vină on armată şi să împiedice formarea colet tivului în Negreia. Aşa i-iau spus muerile lui Andriţu şi ,a lui Pantelimoi

60

Nu-şi putea răbda prin apropierea lui nici pe fată-sa, pe Florie a. Aceasta, de câteva zile, nu mai avea' răbdare, se 'tot gătea, căci a auzit dela cineva că iar vor veni muncitori în sat şi că va fi şi losif printre ei.

Lui Pavel îi ve'niea să-şi ia lumea în cap şi să pornească prin păduri, să scape de jăraticul eare-i mistuia inima!

— ■ Brecista măsii de lume, înjura des Pavel, neştiind' nici el sigur pe cine înjură din lume.

Iw

Lupan Gavril se simţea obosit. Toată ziua a muncit.) Şedinţa de seară a ţinut până târziu. Stătea lungit pe pat. In, caisă era întuneric şi linişte. Prin fereastră se vedeau stelele nopţii.

Nu-i venea somnul pe ochi. Se învârtea în, pat de pe o coastă pe alta. I s’a făcut şi cald sub pătura groasă de! lână.

Gândurile îl chinuiau. Toată activitatea lui a închinat-o înfiinţării unui colectiv. Tovarăşii/ dela plasă i-au dat tot ajutorul. Şi muncitorii veneau des prin Negreia. Veneau cu echipe culturale, eu brigăzi de re­parat unelte. De fiecare [dată dilsicuta’ cu ei, le cerea sfatul. .

. Era însă la mijloc Toader şi. .chiaburii. Răspândeau veşti despre război, ponegpeau colectivul.-(Toate/ însă pe[ ascuns-, pe furiş. Era satul plin de astfel de veşti. De multe ori se simţea descurajat.

— S/unt lujni secretar d!e partid prea slaib. Mi-e ruşine de tovarăşii oare şi-au pus încrederea în, mine — îşi zicea câte odată.

— Da ce pot să fac, izbucnea (apoi chinuit, ridicându-ise în- coate. Ce pot să fac?

începu ©ă-1 doară capul, II simţea greu. Parcă ar atârna de el o piatră dle moară. Se lăsă din nou pe spate, ţintuind cu privirea întune­ricul grinzilor. .

Vremea s-a strecura, minutele picurau, loviimdu-], pe Lupan necon­tenit, ca nişte cuie fierbinţi. • ' .

— De 1-âş putea prinde, l-aş . . .. Deodată se ridică brusc. Auzise nişte paşi în curte. Apoi la uşe. Cineva încerca- clanţa. Câteva bătăi scurte răsunară în linişte. Se trezi şi neva'stă-sa. - -

— Cin-e-i la uşi, Găvrilă! Auzi cum bate! -—■ Tovarăşe Lupan, deschide, sunt dela Miliţie.Sări din pat fără şovăire, cuprins de un fior sălbatic. Oare ce

poate fi ? -Deschise uşa cu şovăire. O lumină orbitoare îl făcut să-şi închidă

ochii. - ■—- Tovarăşe Lupan,, )sunt dlela Miliţie. -îmbracă-te repede, Toader

e în sat. A tras la o] muiere ide pe deal. -Ar fii bine să’4 luăm şi pe Oprişan, am fi mai |mulţi. Punem mâna pe el1!

— Imediat, tovarăşe, imediat, numai îmi trag bocancii.In câteva clipe era gata., Şi-â luat un sumam subţirei, - nu şi-l găsea

pe cellalt în întuneric, pornind spre ieşire.

61

— Să ai grijă Găvrilă, o auzi pe navastă-sa parcă într’un vis.— Să mergem! — zise omul dela Miliţie.Era om tânăr, să fi fost de douăzeci şi trei de ani, îmbrăcat ou

uniformă nouă-nouţă. In spate automatul strălucea uns cu grijă.— ■ Tovarăşul şef ne .aşteaptă în 'deal. . . Nle-a spus să trecem şi pe

la 'Oprişan. *— Şi pe la Oprişan? -— Neapărat! (Miai m'ulţi îl vom prinde de sigur. Nu ne scapă ei

dacă l-am dibuit aci. -—■ Să nu mai chemăm pe cineva?— Niu-i nevoie. Şi am pierde timp1 aşa. Trebue să ne mişcăm repede.L-au trezit din somn pe lOpjrişani şi tustrei au pornit pe uliţă în

sus, spre Dâmb. Lanterna tânărului miliţian răspândea fâşii de lumifcă pe uliţa plină de zgrunţuri.

Nici unul niu scotea un cuvânt. Fierbea în| ei (emoţia celor ce vor urma. . . •

La un pod de peste vale,, tânărul se opri, rămânând mai în urmă cu câţiva paşi.

Deodată, din întuneric, de lângă pod, răsună puternic un glas:— Să nu vă mişcaţi, că vă sboară scăfârlia!Un fior de 'lumină îi orbi pe cei doi oameni. In mâinile tânărului

ameninţa automatul, însoţitorul îndrepta .uin pistol.— Toader! — izbucni îngrozit Ojptrişan.Două clipe s'au scurs numai, dar era .un timp care-ţi părea fără

sfârşit. Sângele a început să clocotească mai eu grabă.Oprişan simţea că îl năpădeşte furia. Nu-şi mai dădea seama de

cele ce face. Un val de1 căldură îl cuprinse. Se smluci dintr’odată din făşia de lumină şi se năpusti asupra lui] Toader oare ţinea pistolul în mână.-A vrut să-l svârle din mână cu o lovitură de picior, dar nimeri alături.

O detunătură înfiorătoare] sparse, liniştea satului.Oprişan, preşedintele Frontului,| căzu în .genunchi, scoţând un .gea­

măt. îşi adună ultimele puteri şi târâşi o-luă la fugă. prin. întuneric.Cei doi bandiţi nu ştiau ce eă facă. Lupan se, gândea şi el să sară

La unul, dar ştia icâ ar fi zadarnic.— ■ După el, n/u treibuie să scape!, strigă cu un glas de oţel Toader,

făcându-i semni cu mâna tânărului.Acesta se luă după fugar şi-l ajunse îjm poarta unei oase. Voia să-l

lovească cu pistolul în cap, fără să mai tragă.Omul rănit, gâfâind, ajunse La- uşa unei case, bătând cu disperare.■— Deschideţi oameni buni,, săriţi!Pistolul tânărului văjrsă din nou foc, iar Oprişan se prăbuşi în nşe

cu faţa la pământ, horcăind.Satul se trezi deodată din somn. Câinii au început să latre, iar în

ferestrele caselor se aprindeau lumină,, aUzindiu-se strigăte dela un vecin la altul. '

62

Clipele treceau eu repeziciune. Cei doi bandiţi au pornit, mânându-.l pe Lupaii în fiaţă. [La marginea pădurii Toade^ îi dete o lovitură leu pistolul, ameţind'u-1. Secretarul1 căzu în genunchi. In aceeaşi clipă tână­rul îl legă la mâini, pe la spate, petrecându-i o năframă peste ochi,, sgâl- ţâindu-l1 apoi puternic ca să-şi revină.

II împingeau ca pe o vită la abator, peste cărări pline de gropi, peste câmpuri. '

— iSă nu faci' vre-o pacoste, javră, că-ţi siboară creerii, spunea rânjind Toader.,, de .câte ori Lupan încerca; să se oprească.

Vremea| trecea. Vântul tăios de toamrnă târzie, îll cuprindea pe Lu­pan, făcându-1 să-i dârdâie dinţii îm gură. Strângea ,cu furie pumnii mâi nilor legate, neputincios.

— S’a sfârşit cu toate — se gândea abătut. S’a) dus şi colectivul din sat!

O dlirere sfâşietoare îl chinuia în inimă. Amnarul îl făcea, aproape indiferent de 'cele ce se întâmplă cu el. îşi aduse aminte de navastă-sa şi apoi, fără să ştie dece, îl vedea prin năframa neagră pe Codorici. Rânjea!

' Mai multe ceasuri .au trecut aşa pe drum. [Frigul devenea mai pă­trunzător, vântul aproape îl îngheţa.

Ihtr’un târziu simţi miros de apă şi apoi uai susur monoton. „Oare ce .apă o fi? Nu cumva Someşul?” lAuzea distinct cum se spărgeau va­lurile de ţărm*. i

Un fluerat ai lui Toader, şi lapoi un, răspuns mai îndepărtat îl neli­nişti şi mai mult pe Lupan.

,Se auzi plescăiţi de lopeţi înl iapă şi un zornăit de lanţuri pe ţărm. II îmbrânciră pe Lupan în luntre (şi) aceasta porni legănată, făşâind în apă. ' \ '

Someşul era acoperit die ceaţă. Zorile ce se anunţau spre răsărit nu puteau pătrunde încă peste stratul gros., lăptos, de ceaţă. O raţă săl­batecă, întârziată, se trezi din isomini, .străbătând văzduhul, a'uzindu-i-se

miic aripilor. Totul părea ciudat, pustiu. . .Luntrea s’a lovit surd1 de ţărm. Se auziră din nou zornăitul lanţu­

rilor şi câteva şoapte neînţelese de Lupan. Se simţi îmrbâncit din nou şi o mapă puternică îl ridică de gulerul sumanului, făcându-i vânt pe ţărm, unde căzu în genunchi pe prundul moafe. Drumul continuă mai departe. Şoaptele din jurul său păreau că) s’au înmulţit. Treceau priln- tr’un stufăriş des, -cu sălciile aplecate, Icvindu-j necontenit pe Lupan care nu se putea ferii.

■—■ Aeum să te vedem, izbucnea câte un glas, urmat d'e râs stăpâ­nit, plin de răutate.

Prin mintea lui Lupan treceau fel de fel de gânduri. Se gândea cam îni ce parte ar putea (să se găsească, făcând!u-şi socoteala de timpul de când. era mânat ca o Ivită, dar nu-şi putea da nicicum seama. Ştia însă sigur, că singura apă mai mare din regiune este Someşul. Am ajuns

deci la Someş, — se frământai Lupan — peste, şasesprezece kilometri de Negreia. •

68-

Nesiguranţa în oare se găsea îl 'umplea de furie. De mai multe ori se gândea să strige, dar îşi dădea seama că aista ar însemna moartea lui.

Deodată Luipan fu M>it de un miros de fum. Vântul dimineţii adu­cea cu el un freamăt .potolit. al .unuijsat. Un cântat prelujng de cocoş trecu peste împrejurimie, pierzânduJse undeva departe. într’un ecou ■dilfolrmat.

Nu peste mult fu oprit. Se auzi un scârţâit puternic şi se pomeni trântit cu furie pe nişte paie. Tăbărâră asupra lui doi oameni, îi legară cu străşnicie picioarele* i-iau aistupat gura cu o' năframă. Pe urmă i-aiu scos legătura dela ocihi.

Era într’o şură largă. Simţea mirosul de fân şi d© bălegar dîn grajd şi auzi apoi distins loviturile de copite ale vitelor.

Se lumina de ziiuă. Prin’ crăpăturile porţii se streoulrau fu­ioare de lumină. Prin partea dte sus a porţii, Dup an zări ’uin colţ dintr’un turn. de biserică, necunoscut şi vârfurile câtorva brazi. Ce sat .poate fi? — Ise chinuia Lupan să afle, fără a-şi aduce aminte sH-i fi văzut vreodată. :

Ii părea ciudat că nimeni mu-i dă de urmă. De ar putea da un semn tovarăşilor! Se simţea atât die departe de lume, încât îi părea iun vis

satul său. Ii trecură priin minte steagurile miulte şi zecile de mii de mun­citori —oraşul care manifesta înitr’o zi caldă de 23 August. -A fost şi el în oraş. Aproape ix>t satul a ieşit. Câţi oameni erau! O mare nesfâr­şită. Şi acum nimeni nu ştia de el. Poate îl caută, dar cum l-iar găsi oare ? : .

Aşa şi-a frământat 'mintea toată ziua, fără să .ajungă la o ieşire.Să lăsă noaptea. Dijm când în când un moş întră pe portiţa din dos

să se uite ce rniai face. Niu-i adresa însă nieiun cuvânt. ‘Pe la miezul nopţii auzi l|a poarta şurii nişte glasuri. Simţea oum

un val de frig năvăleşte în şură. .L-au deslegat de picioare, ca să poată merge, îmforâncindu-1 prin

curte, .trecând printr’o ogradă, ajungând la iun grajd părăsit de la mar­ginea satului. Au intrat înj grajd.

Lupan credea ;că-i sare inima dela lloc. O furie groaznică l-a cuprins, căutând să-şi elibereze mâinile din legături,, dar fără rezultat. Se aprinse un chibrit, apoi flacăra domoală al .unei lumânări.1 vărsă raze peste Oa­menii din grajd. , ' '

Lupan nu cunoştea pe niciuniul dintre ei.’ Erau ţăranii, îmbrăcaţi bine, cu curele late la brâu. Dini ochii lor, isvolreau luciri pline „de ură, iar cuvintele pe oare le rosteau în noapte, trădau nişte pregătiri îngro­zitoare.

Aşteptau pe cineva, căci erau atenţi la fiecare foşnet. Lupan stătea răzimat de o grindă putredă, obosit, dar cu mintea mal activă ca ori­când!. Se întreba ce vor face du el, ce vreaM să afle dislia el. Nu va spune însă nimic! NiciUn cuvânt nu von scoate dela el!

Deodată se auziră ibătăi în uşe. Lumânarea fu acoperită şi unul din oameni zise tare. ■

— Deschideţi, bate Toader!

64

Uşa se deschise şi intră Toader, urmat de tânărul calre a omorît pe Oprişan.

Sângelie năvălii în rochii iui Lulpan. Aproape mi-i mai vedea pe bandiţi de furie. Ii venea să se repeadă 31a ei, îşi (frământa mâinile în legătoare. _ '

— Scoate ţi-i căluşul, porunci Toader aspru.Lupan simţindu-se liberat dle strânsoarea de pe gură, nu putu să

nu se rabde fără să nu scuipe unia, drept în faţa celui ce l-a deslegat.Un pumn zdravăn între coaste îi tăie [răsuflarea. Genunchii i se

:inmuiară şi era gata 'să cadă. Furia îi urcase un nod în gâtlej, înecân- du-1. Răsufla greu, aspru şi pripit.

— Nn te lastâmperi, nemernicule, lasă că-ţi vine vremea!Erau vreo cpt oamenii în grajd. S’au aşezat care pe unde putea,

.numai Toader, singur, stătea în pi>cio|atre.Deodată începu, să-l întrebe pe Lupan despre colectivul din Nejgreia,

despre oamenii către s’au înscris, şi (despre sarcinile pe care le-a primit dela Partid.

Lupan îşi dădea bine seama că dacă 'ar Ispuhje, ar fi acelaş lucru, tot moarte l-ar (aştepta. Dar era botărît să nu scoată ni'cio vorbă, orice ar face cu iei. Apum e tot una!

Vremea se scurgea fă|ră ca secretarul de partid; să scoată o «vorbă. (Nici, atunci n'a vorbit când Toader a înlceput să-l1 lovească între coaste -cu o rudă pe care o găsi l!a| îndemână. ■

îşi strângea «dinţii, aşteptând loviturile cu oehii închişi.Ca prin ceaţă, din vorbele oamenilor din grajd, şi-a dat seama că

se află în Pomi, un sat destul de mare de pe malul Someşului. Aici erau cele mai bune pământuri din regiune, iar chiaburii, destul de miulţi în sat, aveau mari întinderii de pământ. Se dUcen şi' aici o luptă pe viaţă şi pe moarte pentru înfiinţarea Unui colectiv. '

— S’au organizat, bandiţii-, — se gândea Lupan, plin de furie. Dar nu pentru multă vreme! ,

Toader devenea din lae în ce mai furios. Chiaburii din jur dădeau şi ei semne de nelinişte. Toţi îşi dădeau seama că nu vor. putea scoate nici un cuvânt delia Lupan.

Intr’un târziu, Toader făcu pn, semn ciudat ou mâna, înjurând .şi lovind cu picioruţ în omul) care stătea lungit pe podele.

L-au ridicat, au stins lumânarea şi Iau pornit din nou. Lupan şiba dat seama că 'unii au) plecat, iar cu el (ni’ad rămas decât trei oameni, printre care şi TlOiadejr. •

— Acum totul s’a sfârşit, ■— gemu, Lupan, fără puteri, slăbit de bătăi şi de foame. Nu-i nicio scăpare! -

Au ajuns pe malul Someşului. Nişte braţe vânjoase l-au înşfăcat, strecurându-i o sârmă în jurul gâtului, legând de ea1 un bolovan de pe marginea râultui.

Lupan stătea în genumdhi, fără să ise poată împotrivi, îmstrâmisorile ■■de cleşte.

Deodată se simţi îmbrâncit, rostogolinldtu-se cu piatră cu tot pe ma-

j A lm anahul literar, 5 — 1960 65

Iul destul de pieziş, înghiţindu-l! valurile. Nui-şl mai dădea seama de iuimilC'. Sfârşitul a sosit. Mâinile legate Ha spate, nu-1 mai puteau ajiuta.

Apa rece a Someşului l-a trezit pentru câteva clipe din amorţeală,. trăgându-1 însă o greutate mereu, spre fund. . . Nu ştia însă cum s’a. desprins 'din, sârmă bolovanul care-1 trăgea spre fund. Se simţi mai liber, mai uşurat. Svâcni din picioare, din tot corpul. Apa-1 mâna ca pe un pai. Lovi1 fundul cU; picioarele, simţi cum i se afundă bocancii în nisipul moale. Căută să sa susţină, dar nu-şi putut folosi mâinile, lă- sânduhse dus de vaîjuri. Iuota ;cu picioarele. Plămânii parcă stăteau să plesnească. Apa deveni însă din ce în ce mai mică. Terenul de sub picioare din ce în ce mai solid. Căpătă noi puteri. Se sbătea cu furie în valuri, dar simţea că le Irăzbeşte. înainta cu grabă, dar cu luare- aminte. Peste câteva mihute apa îi ajungea numai până la genunchi. . .

— Am scăpat, uf, cum de lalm scăjpat? — izbucni cuprins de o bu­curie nebună. 'înainte, repede, înainte, nu-i timp de pierdut! — se îm- 'bărbătă necontenit.

A ieşit din apă. Tot cu mâinile legate, pomi prim mărăcini, pr^n în­tuneric. Mereu înainte, tot înainte!

Zări o lumină în depărtare, |apoi alta Un sat!Ii ■ venea să chiuiască, să strige, dlar nu îndrăznea. Ii era frică să

nu-1 audă ceilalţi de dincolo.Lucrurile au început să se desfăşoare cu repeziciune. A ajuns îu

sat. S’au dat telefoane în oraş, s’âu cerut ajutoare ca să-ii prindă pe bandiţi. In' câteva minute fierbea întreaga regiune.

Negreia fu trezită brusc din somn, de două împuşcături, de lătratul fioros al câinilor ţşi de strigătele 'disperate ale muierii lui' Oprişan, care şi-a găsit bărbatul în uşa casei unde acesta a căutat să se adăpostească.

Nimeni nu ştia ce s’a întâmplat. Luminile lămpilor vărsau făşii de zare peste Oprişan,, scăldat în sânge,, cu faţa la pământ.

— Vai Dumnezeule, păzeşte-ne de rău! — se închinau muierile, fă - cându-şi cruce. ,

Cineva zisa tare că ar fi bine să fugă un om după Lupan, dă1 doar el e mai luminat şi va spune ce-i de făcut.

N ’a zis bine omul aceste cuvinte, că şi apăru nevasta lui Lupan, plângând. '

— ■ Unda-i bănbatu-meu? Undd.ii ? _începu să povestească printre sughiţuri cum a venit cineva care a

zis că-i dela Miliţie şi cum aiu mers şi după) Oprişan. _ ^Prin mulţimea adunată trecu un fior, capetele se mişcau nehotărâte,

o a io turmă fără stăpân.— Să le telefonăm!— Da, da, să telefonăm în oraş! aprobară mai multe voci. _ Riusu Pavel, care stătea şi el între oameni, n|u,-i venea să-şi ridice

privirea dela omul prăbuşit în sânge. H împresurau gânduri chinuitoare,

66

dajr nu putea face legătură între ele- Se simţea vinovat, nu ştia nici el dece, dar se simţea vinovat de moartea Hui Oprişan.

— Dar Lupan ujnide-o fi? — întrebă Pavel în jurul său.Toată ziua, satul vui ca Jun furnicar. Dini oraş au sosit miliţienii,

cercetau, au făcut percheziţii, dar pe Lupan nu 1-aui găsit.Şi Codorici a ieşit pe uliţă, întrebând mirat de cele ce se întâmplă

în sat, exprimându-şi mila după Oprişan şi Lupan, care totuşi. . . erau oameni de treabă.

A doua zi dimineaţă s’au dfesnodat toate tainele care ţineau strâns în glhiare întreg satul.

Au auzit că Lupan e în drum spre casă,, şi că l-au prins1 pe Toader şi încă pe vreo doisprezece chiaburi din Pomii şi din regiune.

Tot satul s’a mirat când Miliţia a intrat' la Codolrici şi l-a surprins pe acesta tocmai legându-şi într’o năframă (nişte bani şl acte. Era gata să 'fugă. * ’

Veştile se învăluiau cu repeziciune.— Auzi? Codorici?— El şi cu Toader au fost şefii!— Au înjghebat o bandă cu bocotandil din Pomi ca să nu reuşim

să facem colectiv !— Au vrut sâ-li omoare şi pe Lupan!—■ Nemernicii!La fiecare colţ de uliţă se frământau grupuri de oameni. -(Rusu Pavel era [ajproape 'beat. Toată ziua a hoinărit pe uliţă. Nu-şi

simţea rostul. îşi dădea sjeama pe ce căi streine a rătăcit. Nu era mult ca să-i atragă şi pe el în banda aceea de chiaburii!. . .

— Şi m’am vrut să ascult de Lupan, n’am crezut! — se căina Pavel, cuprins de disperare.

Acuma numai începea să-i cunoască pe oamenii care erau împotriva colectivului. Şi Codorici, Codorici cel eu războiul!. . .

Spre seară a sosit în sat Lupan. L’âu adu's cu o maşină a Partidu­lui. Pe faţă i se vedeau dlungi vinete dei lovituri, iar ochiul drept îî era umflat, de nu se vedea nimic din eh

Purta un palton ojrăşenesc, iar cioarecii pe care-i mai avea, erau rupţi şi murdari.

Maşina a oprit în faţa Comitetului. Ca un fulger se răspândi prin sat vestea sosirii lui Lupan.

Pe uliţe, cete de oameni, copii şi! femei se grăbeau spre Comitet, vorbind cu înfrigurare. _

Mulţimea care erai adunată în faţa Comitetului se îngroşa tot mai mult. Parc’ar fi fost un târg.

— Vedeţi cum me-au îmbătat de cap?— Şi ce mârşăvii!— i Nemernicii'! Ucigaşii! . . .Se făcu deodată linişte. ODn uşe apăru Lupan, ţinând o batista la

ochi. Câjnd văzu mulţimea din faţa 6% începu să se îmbete de cap, fiind nevoit să se razime de pervazul uşii.

67

Mulţimea aştepta să vorbească, idiar Lupan nu putea' scoate miciun cuvânt. , '

Seara se întuneca tot mai mult. Satul rămânea însă fără lumini. Toţi ierau plecaţi de acasă. Liniştea care s’a lăsat peste oameni părea ■ plină de aşteptări. ,

Deodată Lupan păşi mai înainte, coborând două trepte spre mul­ţime : . ! - '

— Vedeţi, a âpărut steaua — zise tare, arătând spre răsărit. lO învălmăşeală de glasuri sparse liniştea de mai înainte:■— Steaua-lui Codorici. . . 1—- S’a dus steaiua lui, odată cu el ! . . . strigă Ideodiată Rusu 'Pavel,

cuprins de furie. , ,îşi aduse aminte! de vorbelei pe care Le-au schimbat într’o seară în

poartă cu Lupan' şi l-a cuprins ruşinea de felul cum î-a! răspuns.Fără să ia în Seamă pe oamenii carerl îmbrânceau îşi făcu loc

printre ei, ajungând la trepte: j— Măi Lupan, eu mă înscriu în, colectiv: „Am trăit şi am văzut!”

Nimeni nu mă poate albate. i .Ca o furtună peste o mare jliniştită, aşa trecură cuvintele lui Rusu

peste mulţime.— Şi ep, şi. eu, izbucniră Zeci de glasuri din mulţime.■— Să piiaTă Ibocotanii! din sat!— Nu mai vrem să ne sugă măduva!Lupan Gavrilă Simţea că-i apar lacrimi în ochi. A ajuns să vadă

că oamenii şi-au dat seama de. toate mârşăviiî'e duşmanului de clasă. Fără să se poaită împotrivi, se apropie de Rusu şi-l strânse cu! putere în braţele-i aproape schilodite. ,

Rând pe rând apoi oamenii au intrat în 'cancelarie şi au semnat cererea pentru constituirea gospodăriei1 agricole colective, prima diin judeţ.

Feste şasezqdi de familii de ţărani s’au înscris în' acea sealră. iS’a făcut târziu când oam$nfii au| pornit spre casă. Rusu Pavel se

simţea uşor, parcă cineva i-ar fi luat o greutate de pe inimă. In aceste câteva zile (s’a schimbat’ atât (die mult, că nu se mai cunoştea.

Când a ajuns acasă şi a fost întâmpinat de FHorica, nu se miră de loc, când aceaslta îi spuse, că în Dumineca Viitoare, Iosif, muncitorul din oraş, va veni la ei acasă şi !o va cere de nevastă.

—> iO să jucăm tfata-mea, o, să jucăm la nunta ta şi ia serbarea în­fiinţării colectivului nostru, îi | răspunse Pavel, cuprinzând-o cu drag de umăr şi intrând în casă.

68

Boncso? IsLvân

C ununade dealuri îmbrăţişează valea/ ca un corn uriaş. In par­tea de răsărit a dealului nu creşte' nici iarbă, mu cresc mici copaci. In partea Aceea atinsă de soare, pietrele strălucesc

găllbiui. Parcă ar tfi fost uns-e ,du gălbenuş de ou.Valea n’are altă ieşire decât spre Aprusi Pe aici trece şoseaua asfal­

tată şi calea ferată, care taie (satul im două. Privită de pe deal, câmpia pare tigae uriaşă. Pe mânerul ei lat, o locomotivă minusculă trage după ea vagoane cât furnicile.

Coşul fabricei pa[re un (s/etan de întrebare; creşte din mijlocul sa­tului spre înălţimi. In jurul lui s(e înşiră clădiri du. acoperiş de sticlă. In partea de miazăzi -a câmpiei, unde dealul este acoperit de Ibrazd! şi de mesteceni cu coaja albă, se văld oamendi„care.,roiese miuneinld1. Gră­biţi,, aşează‘cărămizile una peste (alta. 'Alţii ridică pe ziduri grinzi lungi. Pun acoperişul. 'Ceva mai- departe sunt cinei case gata.. Direc­ţiunea fabricei consitrueşte case pentru muncitori.

Soarele de sfârşit de.Mai, urcat-spre'amiază, nu ştie de glumă., E atât de fierbinte, încât face pe cei ce nu sunt obişnuiţi ou eăldbiia să scape ţcâteo .înjurătură. Deodată sirena răsună puternic.

Amiaza! .Ordinea lucrului se destramă. Tinerii se înghesiuiesc la duşul- de

sub salcâmi, înconjurat cu gard dle scânduri ,şi se spală stropindu-şe unii pe -alţii, sau năvălesc la robinetele agăţate deasupra lăzilor leu tencuială. Apoi pleacă veseli! spre cantina fabricei.

Dar cei cinci de lângă zldluli de cărămizi, nu merg la masă. Deşi e o zăpuşală de cuptor, fac focuri. Pirdntre clădiri se mai zăresc în flrei-patru locuri, şuviţe die fum. Oreţngiile de brad uscate trozmesc, mistuite de flăcări. Dinspre pădure bate vânt. Se loveşte cu putere de zidurile noilor clădiri; se svârle sub 'flăcări: focul saltă sus, îşidesface aripile furios ca un cocoş roşu, bătăuş. Un alt val de vânt saltă spre flăcările ridicate; mângâie feţele celor ce stau în jurul fo­cului şi piepturile lor păroase, care se umflă în cămeşile desfăcute. Pe Laioş Iha atins mai mult. îşi acopere faţa ou mâna.

— Drace! şi îşi freacă pieptul. Nu-i nimic. Degetele Iui învârt din nou frigarea ascuţită, făcută dintr’un capăt de scândură. Chiar şi aşa,

69

şezând pe trei cărămizi, mu este mai înalt decât un om de statură mijlocie. Părul e creţ, (brun castaniu. O şuviţă îi cade pe frunte.

— Frumoasă filacără, te băribiejrleşte gratis1. Cuvintele au sărit în mijlocul râsului ce-1 scutura pe Balint, cel cu vorba repede şi faţa de vulpe. iStă şi el pe o> grăim®jo ară de cărămizi; râde săltând dlin picioare. Balint e muncitor isteţ şi iute, niu vpea să se asocieze cu nimenea. El spune: nu vreau să muncesc pentru altul! ‘ '

■—■ Eşti întocmai ca scttiela voastră, — îl împunge din nou. — In fiecare zi se răstoarnă şi voi o lipiţi iarăşi. Totuşi s’ar putea ca voi să fiţi primii, nu Aurel... Pe anine nu mă provocaţi la întrecere? Ha, Iha, ha...! Flacăra ţi-a mângâiat 'sprâncenele şi părul creţ. Ştie că te dud deseară 1a. Ilorna, pentru ea te fa|ci frumoşi...

— Ascultă Balint, nu igl|uimfi pe socoteala Iloned, eu am intenţii serioase... nu dau voie nimănui ca...

—■ Ho, iha, ha, hi, hi, hil... loonltinmă să râdă Balint. Ai intenţii serioase... nu dai voe nnlmălnlui să... nise el batjocorind pe Laioş. Şi alţii au intenţii serioase... în ceeace priveşte întrecerile.

‘ÎJ*

Mâna lui Laioş se învârteşte atât de repede din înoheetură de parcă ar da cu o mi(sitri!e tencuială; zgrunţuroasă pe un perete. Pe frigarea Itungă şi ascuţită e înfiptă slănina groasă de trei degete, în vârf o ceapă cărnoasă şi albă,, de mărimea unui ou de găină. In supă­rarea iui, loveşte cu frigarea slănina lui Balint, o împinge în cenuşe. Dar Balint o trage repede şi, roşu la faţă, ridică slănina care sfârâie în frigare, gata să-l lovească;.

—■ Ţi-o lipesc pe mutră, ursule.— Vezi-ţi de treabă, ică... ,■—■ Astâimpăraţi-ivă. Sunteţi în stare să vă îintăeraţi, spune Sanyi,

cel cu sprâncenele anai stufoase decât mustăcioara neagră de sub nas.■— iNu mai poţi nici glumi cu' el, bombăne fu|rios Balint. Mi-a

umplut slănina de eenrnşe.■—■ Pune-io deasupra flăcărilor, se va curăţa.— Să nu mai ,glumeşti cu mine, curcanuiie. Acum numai slănina

ţi-iam băgati-o ijm cenuşe, dar dacă îţi mai baţi joc de mine, te pun deasupra flăcărilor oa să plezneşti ca boaba de cucuruz când se fac floricele, mormăie Laioş caion. ,

— Parcă sunteţi nişte mânji neastâmpăraţi. Daţi din picior, muşcaţi, cri trebue. ori nu, — • se amestecă în discuţie Bagosi Pista, surdul. Mâncă. vişine din pălărie. Dinţii din faţă de pe maxilarul' de sus, îi lipsesc. 'PfinTbcul acesta gol, aruncă sâmburii împingându-i cu limba, în timp ce îi judecă: ■—■ lai muncă, acolo să arătaţi ce ştiţi, i— Face aluzie la Balint, care se face şi mai roşu.

BOlint şiba fript numai pe jumătate slănina. Muşcă din ea furios. Inghiţta bucăţi mari!, parcă 'ar ameninţa,

Laioş rămâne ultimul la foc. Jumara de slănină friptă, o vâră

70

deodată în gură, împreună cu bucăţica de pâine prăjită. Se ridică. Se duce la robinet. Bea zdravăn. Se culcă lângă ceillalţi, la umbra copa­cului

Saniyi pipăie ţigănite dim pachet, căutând una moale. Ia foc dela Karancsi cel lung ,oare sade lângă ©1. Suflă fumiul în urma lui Balmt, care pleacă tăcut. Acesta se înitoa|rce şi-i spune llui Bagosi: — O să vedem care e mai bun' la miuncă: eu sau voi.

— Oe v’a apucat, dece nu, vă împăcaţi?■— Se împacă cei supăraţi. OEu inu sunt.Liniştea e întreruptă de un cântec vesel. Se întorc dela cantină.

Cântă băieţii dim gnuipa lud Aurel, cel cu pistrui. Aurel e cel mai gă­lăgios. Faţa lui e peistrdţă ca oul de uliu. Dar cântă ca o pasăre.

— V ’aţi 'umflat iar cu varză creaţă. Befhăiţi ca nişte capre — le .spume cântăreţilor Bagosi surdul.

•a?

Speriată de gălăgia, ţaroa din cuibul oare se clatină pe o creangă, saltă afară. (înconjoară copacul croncănind!, apoi ziboară în linii ondu­late. Sirena pare a dat semnalul pent)ru sfârşitul repaosului, alungă la lucru pe cei ce s’au ascuns de soare. ISfe urcă pe schele. MJunca începe.

La grupul lui Laioş, au sosit cei doi ajutori, llmre şi Iânos, îm­preună eu tâmplarul Csige Feri. Şi ei mănâncă la cantină. La încura­jarea tovarăşului IMlualca, secretarul! comitetului de fabrică, Laioş a organizat edhipa a doua. Prima e a tui Aiurel. ‘Singuri 'nu prea făceau treabă. Cântau,, râdeau, făceau glume. Adum, pentrucă există două echipe pe şantier, s’au provocat la întrecere. Laioş ş’a întors de curând din Uniunea Sovietică, undte a fost prizonier. Explică tuturor că .priln munca colectivă se" poate- câştiga imiai' bine. In echipa lui Aurel, îmv- preună cu ajutorii,, isunt douăzeci şi doi de oameni'. Din prima ai, Laioş a veinit cu inovaţii. In loc de zece ajutori, a început doar cu dbi, a mai cerut un tâmplar, acum sunt şapte ou totul, Toţi îşi bat joc de ei: din zidari au devenit zilerii. Dar el nu se sinchiseşte; s’a apucat serios de miuncă.

■— Na, o să vedem noi, le spuine celor neîncrezători.Maiî cu seamă Bortdâs Laţi, cei uscat), a fost împotriva întrecerii.

Şi el 'lucrează la Aurel. Toate farsele dela el pornesc. E un burlac în­vechit, capul îi stă pe gâtul subţire şi lung, ca o măciulie de mac.

— Dacă nu se astâmpără şi aţâţă mereu băieţii împotriva mea, am isă-0. scutur odată să cadă tot moscul) din căpăţâna lui uscată, — la spus într’o zi Laioş. De atulneî e şi mai supărat şi dus pe gânduri. De ■duminică parcă şi Balâmt a început să-l cam sâcâie. In capul] llui Laioştoate gândurile sunt încâlcite.

— După dans, am condus apasă pe Hona, dela iCămitoul Cuituiral, nu cumva asta o fi pricina supărării lui' Balint? se întrelbă el.

— Sfoara! Mai sus, ridicaţi-o în vârf Nu vezi că atârnă? Trage-o .bune. Leag-o la rădăcina cuiului. Bine!

71

îşi continuă lucrul grăbit, în timp ce se gândeşte la. Bonta* Nici; când1 se ridică în vârful pMoa|rtelor, nu-i ajunge până la umăr. E: subţire, delicată. Şi ce binie o, aranjează halatul alb! Şi cât de blond îi e părul! Pe ihraţ crucea roşie. Parcă ar fî o doctoriţă. învaţă se- pregăteşte pentru examen. Te pomeneşti că va deveni medic. Şi dlece nl’iar putea1? Acum se poate şl la noii, nu numai în Uniunea Sovietică. Şi eu?... vT>a. îşi încleştează pumnul puternici; parcă ar vrea să apese- eleva. Aşeaiză cărămizile atât «dle repede, încât Imre nu răzbeşte să-fi diea la timp altele. ;

— Şi eu aş putea să învăţ, chiar,, dar deocamdată trebue să arăt aici, cum se lucrează în Uniunea Sovietică. Şi dacă niu va reuşi1? — se gândteşte cu groază la asta, — dacă vor râde, mă vor batjoco)rl! Pe Bonta... iaş pierde-ta. Eh! (Dacă acolo am fost în stare s’o f!ac, dlece nu aş facewo şi' aici? Toţi simt băieţi buni, mă vor ajuta. Dar schelele- astea, dece se prăbuşesc mereu? In definitiv, asta inu e treaba mea. Şi ale lui Aurel se prăbuşesc?.1 Totuşi -ar trebui să mă preocupe şi asta. Doar n’o să închid ochii, când! cineva le strică.

■—■ Noroc la lucru. Laioş Ise întoarce. E secretarul Comitetului de- fabrică. Coboară repede. Până a ajuns la secretar,, ceilalţi s’au: strâns în jurul lor. ; .

— Bună ziua tovarăşe Mihalca — şi îi întinde mâna secretarului..— Cum merge lucrul'?■—■ Merge bdnte, dlar... totuişi ceva nu e în regulă.— 'S’a Snlâmplat ceva? 1 _— Mi se pare că istrică cineva schelele. In! povesteşte cei a, observat.

In timp ce vorbeşte, secretarul oferă ţigări1 celor .din jur. Aprinde şi' Bagoşi o ţi-gare, deşi nu obişmueşte să fumeze. -Secretarul ia hârtie, creion, şi notează. Bagoşi din spatele Iul trage ou ochiul la ce scrie. '

— biţi vigilenţi'! Se uită la Bagoşi dle pe al cărui gât, Laioş tocmai' prinsese un purice gras. A băgat de seamă şiii secretarul şi a întrebat râzând!; — Ce-i tovarăşe, dece rabzi parazit pe gâtul tău? Bagoşi S’a făcut roşu ca racul. De ruşine a uitat să vorbească tare.

— N ’am băgat de seamă, îngână el încet, în timp ce se uită la; purieele pe care îl plesneşte (Laioş între degiete. — Cât e die puţei-nite, eu nu pot să plesnesc purecii decât cu unghia... spuse el mai- tatre.

-—■ Bine, şi aşa e bime„ miul-1 cruţa. Prihde-1 binle sub unghie — îi' spune râzând secretarul'. Ii strânge mâna şi porneşte spre Aureli

— Când se, ‘uită l|a timid,• parcă simţi că te mângâie căldlura din1 soba 'dle tuci — spune Laioş. ‘

— iCe e Bagoşi, tel-ai înroşit? Toţi râd de încurcătura lui Bagoşi, apoi Se apucă iar de lucru. 1

— Aşteaptă puţin ,îi spiune Laioş lui Imre. Privirea lui alunecă' pe schelă oa o pasăre, apoi trejde spre băeti.

Samyi lucrează du o lingură miare),; mai îngulstă cu patru centimetri decât peretele. Din lingură - j - o lingură compusă, inventată de el — tencuiala nu se risipeşte, se goleşte toată. Nu trebue să cheme. Iânosr,

72

aleargă cu sgomot pe scările die lemn. Schela se clfatină sub el. Nu e- bime legată.

— 'Am să văd ce e ou ea, după ce termin1 lucrul. Iâuos aşeagă. găleţile ou tencuială şi pleajdă cu cele goale. Sanyi umple despicătura lingurii. Tencuiala curge uniform* peste ‘ rândurile de cărămiziii Aouim lucrează la peirtele principal. Cu fiecare rând încan'jbară toată clădirea. Pentru pereţii despărţitori e pusă lqgătujră. Csige Feri e la sfoară şi la schele. — Nu o fi cumva acolo greşeală? Nu. Feri e un bun speci­alist şi e cinstit. Bajgoşi surdul şi1 Karamcsi cel lung cară cărămizi pe tăvi mari de grătare. Pun şapte dintrodată, le pun îţii pipioalpe, întrle ele siunt leţuri, în felull acesta Imre le poate apuca mail bine. In colţu­rile zidurilor, în locul ferestrelor, sunt aşezate vertical leţuri. Pe leţuri sunt semne făcute cu creionul, la distanţe de câte opt eentrimetri. Pe Secare linie, câte iun oui'. Asta este igrosimea unei cărămizi. Pe asta. se întinde frânghia. .

Toate acestea sunt inovaţii. Laioş leLa arihs din Uniune. Băieţii au mare încredere în el. -

Cei care lucrează la dDădirile ve'cine, vin mereu să-i) privească. In după amiaza aceasta, lucrul merge excepţional de bihe1.

—■ Ne privesc.... ne privesc, ■— spune Imre plin de bucurie. iS’a- pleaică spre Laipş, parcă l-ar şopti.

— Daţi-i înainte. O să ne privească ei şi mai şi... De pe frunte îi curg Ibrdbonne de sudoare. '

Balint lucrează la la cincea casă de aici, singur. N ’are decât două ajutoare. Unul oare poartă cărămizile, iar celălalt calre îl aduce ten­cuiala. El n’,a pus .scândură la colţurile clădirii. Are ochi buni. INu înseamnă decât tot al treilea sau al patrulea rând1. Pentru fiecare că­rămidă aşezată, la loc, se apleacă şi ar© nevoie (de câte cinci mişcări până o iaşează pe zid: pune tetocuiailn pe perete, se apleacă să ridice că- răjmida, o pune în tencuială şi o loveşte cu coada lingurii, să fie aşe­zată drept, .după frânghie. Frânghia tot el o aşează1, aleargă dela un capăt al clădirii la celălalt.

— ■ Nu-mi umple lada del tencuială, se usucă — ■ ţipă el la ajutor — , adăt-mi apă s’o mai siu(bţi|ez. Se opreşte, se uită la echipai lui Aurel ,,— lucrează câte doi,i tot ca mine”. Bordaisi uscatul cântă tărăgănat:

Pe cinie plânge rândunica,Deoe'-o fi ciripind) duios?...

Apoi se întoarce spre cei dela Laioş. — Ce repede lucrează! Privi­rea i se opreşte aşupra lui Laios care stă dlrept ca un par. Desigur nu îl dor şalele, el nu se apleacă pentru fijelcare cărămidă.

— înaintează bine? întreabă iaijutonu!ll.•— Esti gata?— Da.— Şi noi înaintăm, — se z'ăsteşte Balint, apucându-se din nou

de lucru.

73

Soarele nu se mai vede. A căzut după deal. Bazele lui nu mai untră decât prin despicătura ivăii, luhigi şi drepte. Printre clădiri, (u’au rămas decât paznicul! dle noalpte şi 'echipa lui I.aios: ei ţin o scurtă consfătuire. Laios ţine în mână ium creion şâj notează.

■— Şase mii opt suite (cărămizi.— (Tiu spui —■ se .adresează lui Eapancsi, .că1 efortul nostru e de­

geaba? Dacă vom continua mereu să spunem nu, atul^d .binemţeijes că nu vom reuşi. Avem mult buoluc cu, schelăria, Se prăbuşeşte mereu, fiindcă are numai doi metri. Prea mult trebue să ne aplecăm, să ne întindem. Ştiţi .ce? Să nu aşteptăm pe nimeni, să facem singuri aitele noi. Vreţi? ' )

— Vrem, de sigur că vrem! strigă Bagosi Pista, surdul).— Atunci, Ihiaidem.

Fierăstrăul ronţăe, bucăţi de lemn sar în aer, sună ciocanul... 'Se cară scânduri, (grinzi. A înserat. Aprind focul. Lucrează mai departe l>a lumina lui.

Balint stă în faţa oglinzii. Se îmbrapă cu atâta îngrijire, parcă s’ar pregăti pentru nuntă. Se mai priveşte odată. Iţii leagănă braţul stâng, parcă ar fi în mers. Face un pasi, — nu e bine. Işd aranjează cureaua ceasului şi o duce până la înjoheetum mâinii. îşi mai leagănă •odată mânia — acum se vede, -— aşa, e bine.

Hoinăreşte fără rost pe străzi. Celor ce îi idau bună ziua, le răs­punde. Pe lângă ceilalţi trece cu capul ridicat parcă nici nu bar cu­noaşte. Se uită la fetei Ba chiar se întoarce după câte una. Cineva îi pufcje mâna pe 'umăr. . .

— Iţi plac, nu? ' ’ .întâi se supără, apoi .priveşte pe bel ce Iha acostat şi devine din-

,tr‘odată vesel.— Te-ad îmbrăcat frumos — îi răspunde. II priveşte lung.— Ce te uiţi aşa ia miine, parcă acum m’iai vedea întâia oară?— Ai pălărie nouă.— Am.— S’o porţi sănătos, după ce o vom uda.O iau spre stradia Sankozi, peste drum, pieziş, unde este o cârciumă.

•Uşile cârciumii sunt desdhitee larg, ca două braţe gata să te cuprindă.— Haide — îi spuse celălalt.—• .Nu... am glumit doar, şi apoi am treabă la Căminul Cultural...

'îi răspunde Balint.— Haide, o să mergi şi ,acolo. Vreau să vorbesc du tine, — şi îi

trage spre cârciumă.Au înghiţit Ia repezeală im kilogram de vin. Bordâs, uscatul, dă

din cap. Crâşmăriţa, cea grasă şi, Iată în şolduri le-a şi adus kilogramul al doilea. Urechile lud Balint au început să-i landă. Bordâs se apleacă spre el. Glsul îi scapă sâsăit, dintre dinţii' rari şi galbeni. Cuvântul

74

sboară deadreptul Fpre Bahmit, însoţit din \când' în cand şi de scuipat. Ltunci Balint se retrage puţin şi îşi ştergea gura sclifosit, cu batista.

— Iţi spun eu, ăştia nu iaiu, nici» consideraţie pentru oameni1. Uite i eu sunt maestru calificat, ou carte de muncă, şi suntilDLt să lucrez ca o calfă... Ei, dar! Se va schimba situaţia şi atunci., pliasul i se schimbă şi isâsâie c& un gâscan. — Dar nu pot să-ţi vorbesc ie despre asta, mă înţelegi! ? i ■

— înţeleg, — îl .spune Balilnt, bâlibâindu-se şi1 bălăbămindu-se pe scaun. ' .

— Acum le trebue oamem ca Laios sau ca Aurel cel pistruiat, diuncă în colectiv, întreceri. Scot şi1 maţele diu om. 'Aseară spunea Vunel: „Trebue să ne luăm după Laioş. Aurel nu se sfieşte să Olaude )e alţii. Nu e cine ştie ce meseriaş; ii-aş lua cartea de muncă” .

In capul lui IBalint toate se învârtesc. Bordâs îl) apucă d’e braţ.— M’ai înţeles? Intri în echipa lui LaSlos. Vei face tot posibilul ca

iă nu-i reuşească nimliic. Vei strica tot.Balint aolbeaiză ochii la Bordâs şi bodogăneşte singur. Rădăcina

grumazului e atât d!e crtaaţă, ea tureacul unei cizme vechil In loc de trechi, pe capul .uscat, are doi colţunaşi tăiaţi oa pintenul'. Ochii h sumt işezaţi atât de lateral, pardă ar fi un cal. Deasupra gurii, în loc de nas, i atârnă un eâiltaboş răjsudiit. Părui e rar şi sfourliit, ca o blană de pisică înfuriată. —■ „Ce frumos eşti” — îşi spunie Balint sieşi.

— Hai să mergem; — IBalint ar vrea să plece., .— Miai stai niţel. Aşadar... n’ai nicio teamă... dacă o să fiii isteţ, o

lă te fac maestru. Să iai grije de schele, întotdeauna să se ‘prăbuşească, in seara asta trebue' isă le aranjazi, pe alte lui L'aios. Ţi-a lufcut-t» pe lomai? Câaid vei fi maestru, pe tine te va iubi.

— Pe Bona? — a întrebat Balint, dând din mână resemnat. Ea : a lui Laios.

•— N'u o lăsa, nu fi laş, e o fată frumoasă, ştii cum sunt femeile, iubesc pe cei mai mari în rang.

Ga să ajungi la Şantier, din strada Sarkozi, trebue să treci pela Căminul Cultural. Ferestrele căminului sunt luminate. Baliint se uită |a ferestre. Bordâs îl ia de braţ. târânclu-1 după eJ,

Uşa se deschide, cineva a ieşit.-— Balint, Balinit, — se aude o voce.Se lin torc. liana. _iBalint se îndreaptă repedie spre fată, părăsindu-,1 fără nicio vorbă

oe Bordâs. Siliueta şi glasul hui Bordâs care înjură, sunt înghiţite de htuneriiicul unei ulicioare.

•— Nu ştii unde e Laios? — întreabă fata.Balinit nu se apropie de ea, să nu i se. simtă mirosul de vin. Pace

sforţări să meargă ‘drept. Bina că e întunelrlc, se gândeşte Balint. Nu se vede nimic.

— Laioş? A rămas pe şantier, lucrează.■— E întuneric, niu se mai vedfâ.

75

— Nu ştiu.. Chiar acolo mergeam. Vino şi dumneata să vedem cePata ezită. ’— • Hai;, vino. <0 să se; bucure Laios.Pornesc.

— Ei, spune Laios mergând1 spre casă, — ajunge zidul la o înă ţime d'e u'n metru şi jumătate dela pământ. Punem un rând dle capo dle câte' o jumătate de metru: astea tfiaic doi metri. Apoi lucrăm, de doi metrii, un metru şi jumătate, şi încă o jumătate 'de metru şi ia ajuns înălţimea dle patru metri. Merge... O putem repeta'de opt oi Apoi n)e despărţim), fiecare va, face o grupă sepapaită. O să le arătă că într’o grupă ajunge un singur izidar. Restul poate fi făcut şi c ajutoare. Şi atunci nu vor putea spune că am făcut zileri din zidlai

• Drumul lor duce prin strada Pjrbletară. Vorbesc tare, cuvintele I< sar peste gardurile scunde,, în curţi. Undeva câfoltă un cocoş.

— Ce e? ■—■ priveşte Laios speriat. Cât e ceasul? •— Mai e până la miezul nopţii. Cocoşii ăştia sunt proşti, cântă

seara.'In colţul străzii, se despart.Lailos calcă igrăbilt, cu paşal tmia'ri, ,spre Căminul Culturali. Are

senzaţie neplăcută, parcă Iar fi pierdut ceva şi' se dude să caute. Şt de pe acum că nu via găsi pe nimeni'. Intră în bibliotecă. In afară ic bătrâna Roza, bibliotecara, iniu mai le nimenea. Bătrâna ţine o carte 1 mână. Dormitează. Laios îşi drege glasul ca -să spună ceva. Roza £ trezeşte speriată. — A plecat, a stat mult aici. N ’a mai putut aştepit şi a plecat. •— A plecat! 1— strigă Laios furios şi iese din biblioteci Se opreşte în uşe şi priveşte întunericul din stradă. E linişte peste toţ Doar- dinspre fabrică se nudle sforăitul maşinilor. Laioş are în mân un' llaţ de un metru şi jumătate şi îşi loveşte nervos pantalonii.

— A plecat cu Baltoţ,1 — îi spune alergând după el', bătrâna Rozi cajre nu pricepe de ce e supărat Laios. •

iSe întoapefe. Parcă l’-ar fi înţepat cu un ac. Laţul1 dîn mâna liui £ răsuceşte brusc. ■ .

— Aşa, aşteptaţi voi...' îşi spune îni gândul său. Ce vrei? Se întoars si fugi în noapte. ■ I !

(Hoinăreşte neliniştit pe străzi. Pe Ilonia a şi uitat-O', gândul lui mereu la Şantier. — (Mă dulc, îşi' zise hotărît. Acum e eliberat diel sel: zaţi'a apăsătoatre care l-a cuprins. Păşeşte mai uşor.

•—■ Poate voi afla cine strică sidheiele. Ehei!... decă mi-ar cădea î mână.... , ;

Târziu bagă de seamă că se împiedecă între cărămizi. — Am s ajuns. Priveşte în jur. Din spatele unei clădiri, apare o umbră apt dispare isirăşi. Vrea să fugă după ea ca să vadă ce e, diair se opreşt fiindcă aude glasuri. Degeaba • încearcă să vladă în întuneric, nu ved .pe nimeni. Glasurile se aud diln nou.

— N ’auizi ? Lasă)-mă în pace. Am fost nebună că am venit c dumneata. M’ai păcălit. Mirai spus că e aici. De sigur mă aşteapt

76

cum la bibliotecă. Laisă-mă în pace', nu fi obraznic... Ţi-iam spus ipe ne ilubeS'C. . -

— Ilonia, dragă Bona, vreaiu săi fii soţia mea».. Glasul bărbatului emură de emoţie.

— Porcule, iasărtmă, lasă-lmă, aifofeU’ strig. .Laios stă încremenit lângă petrete, eu respiraţia tăiată.Se aiuidie sgomotul unei încăierări.— La... Latos, ajutor, ajutor!Laios horcăie, geme, ca iu)w copaie rupt de furltună, se repedle în di-

eţţia glasurilor. (Dintr’o singură priivijre îşi1 dă "seama ce se întâmplă, lona se luptă cu Balint.

—7 Câine! Mama. ta !... Ăsta îmi eşti! Aruncă laţul. II apucă pe :alint de pantaloni şi de guler, $1 învârteşte de două ori în juirul lui, ând să-l trântească de pământ. 'Se and sgomote de paşii grăbiţi.

— Opreşte)-te, meibiuniule, ce vrei să faci? Se aude o fluekătură. Din tânga apar oameni în uniformă, iar 'dim' partea cealaltă soseşte paiz- icul. Balint se ciocneşte ide pazţnic trântiudu-1 la pământ. Scapă din lâna lui ILaiois şi rămâne lâţlgă paznic. Din cauza avântului pe care i l-a luat, Laios cade lovindu-pe cu capul d>e un dbîeet tare. Ameţeşte, îalint se ridică repede duprins de' groază, parca air arde hlainele pe el. ) ia Ua flugă. ' ■

—■ Ce ai făcut?' Ge ai făcut? — strigă cineva în el, la fieoarte pas. ’uge printre rânidlulrille de case, se împiedecă de grămezile de cărămizi. )in spre stânga, se prăbuşeşte o schelă cu sgomot mare. Cineva fuge i faţa lui. H recunoaşte. E^Bordâs. Spaima se schimbă în mânie,.

■— El e vinovalt pentru toatţe. Eu n’am vrut" decât să mă plimb, le vor spune acum ceilalţi'?. Daios o să mă omoare.

— Oameni Ibumi, veniţi încoace, încoace, — ■ urlă cât poate de tare i aleargă în urma lui Bordlâş, în întuneric. H ajunge, se împiedecă în ava şi cade. întinde mâna şi-l apucă pe Bordâs de picior. Cade şi îordas., iSe rostogolesc, se muşcă', hârăiie răguşit din grumaz. .

— Dă-mi drumul, netouniulleţ, — spune Bordâs, răsuflând greu.— Nu te las, tu eşti de vină! " 'Simte o lovitură în cap, apoi iun lichid! prelingăoidu-se cal'd pe gât.

Hoţul sie întunecă în jurul liui. Trei miliţieni oare de cinci zile pândeau >e cel ce strică schelele, îl (apucă zdravăn pe1 Bordâs. In'că n’a ajuns >ă se ridice. Corpul lui slalb se svârcolleşfe în mâinile lor puternice şi ipoi cade grămadă, oa o cârpă. Nu mai mişcă. Pieioarele-i subţiri îî simt cuprinse de tremur. Se aude ţăcănitul unei) lămpi de buzunar. II ssaminează pe Balint. In dosul urechii, o rană lungă.

— Să-l diucem şi pe ăsta? 'Balint se ridică...— O să poată veni singur. Să mergem.Ceva mai la o parte, se ridică şi LaiOs. E lovit. Sie freacă. E

puţin ameţit. Bona îl ia de ibraţ, îl sprijină. Laios se reaziimă de ea, se lasă dus. Cât e de puternică! gândeşte eli

— Ilona, — îi şopteşte Laios, şi o îmibrăţişea-ză.

77

— Laios, — îi spun© fata şi se strânge mai tare lângă ei.Se caută unul pe celălalt în întuneric. Nu trebrue să se caute pre

mult.■— Eşti lângă mine — îi spune Laios1.— Da, — îi şopteşte fata.Paznicul de noapte se ridică mormăind1.-— Ei Ce s’a. întâmplat?— Totul e îni regulă, i-au şi dus — îi răspunde Laios, dar; mia

puteai să stai culcat puţin.,Râd eu toţii. ,Un miliţian cane a rămas îiiii urmă se apropie de ei.—■ Dimineaţă să veniţi şi voi, trebue săi facem, un proces verbal— Nu, nu mă diue dimineaţă, — îi răspunde Ihotărît Laios, —

după ce îmi termin lucrul. Nu o £5! târziu nici atunci.■— Ilona, îii spune miliţianul, ai de liuicinu. Ar trebui bandajat ca

pul lui Bjalint. I La pocnit zdravăn Bordâs. -Cei doi pleacă. Rămâne paznicul singur, în noapte. Din spateh

dealului dinspre răsărit, se iivesc zorile.

-se*

Glasul sirenei i-a găsit pe toţi prezenţii la Ibeul) de muncă.■In echipa lui Aurel pistruiatul, l!a citirea apelului' lipseşte unul

Aujrel, umezeşte credlomui în gpră şi-1 şterge pe Bordâs Laţi, uscatul din caet.

Echipa iui Lailos a trecut lja o pită clădire. Zidurile cresc din temelii, până la un metru şl jumătate, repede, din ce în ce mai repede, Apoi, schelele cresc din nou, înconjiurâkid întreagă clădire. Zidul prin­cipal se ridică de jur împrejur. Apoi fac schele de doi metri1. E o imundă uşoară. Totul e la îndemână. Cărămizile se piunJ repede, foarte repede, Din lingura combinată curge tencuiala, zidul creşte printre leţuirile aranjate vertical. Frânghia1 e bine îţttinsă de Csige Feri. Bagoşi sur­dul şi ou K&roncsi cel lung, asudă. Totuşi cară cărămizile de zjor. Siub picioarele lui Laios, duduie treptleta de scânduri. Schela nu se mal clatină. Laios se uită din ,dândi în când1 la oiajmenid lui. Bagoşi îşi ţilme vârtful limbii ini l|acu]| dinţilor e'e 35, lipsesc. E roşu ca un sâmbure de vişină. •

— Ne mai trebue utai om pentru căratul' cărămiziilor, — constată Laios. Face socoteala grămezilor d)el cărămizi lucrate. Unu, doi, trei, ... chicii. Ochii îi strălucesc de bucuriei Trei1 mM patru sute zece. — Dacă ne purtăm până diseară, ajungem la şapte mii şi jumătate, DEUaidem.

Sună sirena. ,Amiaza! .'E foafrte jdalld. Totuşi Ba|g|oşi face focul. :Se aşează să-şi frigă

slănină. Balint siej apropie de el. S’e uită în pământ. Are capul bandajat;

78

parcă ar avea im turban. 'E palid, Nlasul pare mai lung, seamănă cu, un ardei ascuţit.

•— Laios... îmi diai voe să stau şi eu aici?— Nu eu am făcut focul.■— îmi dai voe? — şi sie uită rugător la Bagoşi.Bagoşi asudă lângă flăcări, deşi altădată suporta mai, bine do­

goarea focului. îşi aşează alături' pălăria verde învechităi. E chel. .Laios vc|rfbeşte: — B alint!... deşi nu eşti prea cinstit, totuşi... pe

lângă Bagoşi Pista mai trebue un om la purtatul cărămizilor.— Dacă vreţi să mă luaţi...

Pe o creangă a copacului, se aude mişcare. Ţaroa şi-a scos puii.■îşi curăţă cuibul. O coatjle subţire de ou cade încet, drept în capul

lui ‘Bagoşi.— Hm, te pomeneşti că ţaroa îşi va face cuibul în părul meu —

strigă Bagoşi tare.— Ce strigi aşa? — îi spună Karonăsi. Pe capul tău, păr ca pe

broască,Bagoşi nu răspundă, se ridică repede.- Din colţul casei, tovarăşul

MihalOa se î-nidreaptă spre ei. Bagoşi îşi duce mâna la lfocul unde, în. rândul trecut, Laios prinse puricelă- întâmpină pe cel venit cu faţa luiminată de zâmbete.

— Kh„ tovarăşe Mihalca, ai văzut că am prins purecele nostru,?Lui Mrbalca îi râd odhii— Ăsta a fost mai rău ca uni purece. Dar l-am turtit bine. Din.'

întâmplarea asta însă, am învăţat ceva, tovarăşi.Pocneşte din degete şi se uită la Balint.— Haddem, — spune Laios — Blstăză diădimi şapte mii cinci sute.

Prof. univ. Titus A . Crişan

CELE DOUÂ U N IVER SITĂŢI IN LUPTA PENTRU PACE

Era într’o zi însorită de început de vară. Pe culoarele Universităţilor1 clujene ■viaţa pulsa din plin; studenţi şi prlofesori fişi vedeau cu ochii rezultatele muncii lor de un an. Cu toţii erau mulţumiţi. Studenţii răspundeau bine la întrebări, rezolvau just problemele, profesorii îi priveau cu încredere şi simpatie, — erau doar după un an de eforturi comune, erau tovarăşi de muncă.

Dar pe neaşteptate soarele bucuriei lor parcă s’a întunecat. Zvonul, la înce­put fhesigur, pe urmă confirmat; s’a lătit ca fulgerul. A izbucnit războiul! în Coreea! ! ,

Poate că furnicarul hamic S’a oprit înmărmurit, poate că inimile au încetat să mai b a tă ... O cbpă doar. Eăspunsurile au continuat sătcurgă mai hotărîte, mai bune. Ele erau parcă tniştei tăişuri de săbii, care se înfigeau adânc în inimile

■ acelora care au pus la cale acest mârşav război.Fiecare examen luat era uri răspuns dat acelora, care aţâţă la război. „Da,

spuneau ei — studenţi şi profesori ■—■ noi ne pregătim peDtru viaţă, pentruo viaţă mai bună, mai fericită. Fiecare răspuns dat, fiecare examen luat, este o verigă nouă în lanţul greu care vă imobilizează) acţiunile voastre mârşave, prin care eăutaţi să tae itârîţi ÎU| gliiarele morţii şi laie mizeriei. Noi nu ne temem devoi, deoarece suntem mulţi şi puternici. Voi vă jsimţiţi slăbictWea şi acţiunilevoastre disperate Vă vor duce la pieire I"

Aşa gândeau cei mai mulţi,i zdrobitoarea majoritate. Pe feţei© lor se vederi întipărită hotărîrea de a lupta riiai mult ca oricând pentru viaţă, libertate şi pace.■ Comunicatul Comitetului Permanent al Congresului Mondial al Partizaniloi Păcii, ne arată că peste 300 de milioane <0e oameni au! ’aderat până acum la apelul care cere interzicerea armei atomice, declarând drept criminal de război guver T care ar îndrăzni să întrebuinţeze primul această teribilă armă ,de exterminări în massă a oamenilor. Aceste semnături date în numele a peste 600 milioane fiinţe omeneşti, reprezintă o forţă uriaşă )care\ este hotârîtă1 să se opună cu dâr­zenie încercărilor nesăbuite ale, imperialismului anglo-american, de a târî ome nirea într’un nou şi groaznic măcel universal. Printre laceste sute de milioane

-de semnături atât de mult grăitoareţ se găsesc şi câteva mii de semnături ■— tot atât de categorice şi ' de hotărîte provenite dela studenţii şi' întregul personal al celor două Universităţi clujene, „Dr. Victor Babeş" şi „Bolyai1’, înfrăţite în lupta pentru construirea socialismului în ţara noastră' îşi pentru menţinerea un'ei păci drepte şi democratice în lumea întreagă. '

80

Fiecare membru,al celor două Universităţi — dela student’ şi până la Eector şi-a simţit sufletul cuprins de mândrie şi bucurie, punându-şi semnătura pe

"acest document, prin. care cu toţii se înrolau ca soldaţi 'în marele front al păcii, luându-şi astfel angajamentul de a lupta ‘până la victoria finală, împotriva celor

„puţini, dar,încă destul de puternici, împotriva aţâţătorilor la război anglo— ame­ricani şi a slugilor lor. Aceşti tineri studenţi, împreună du întregul corp uni-

’ versitar, sunt însufleţiţi în lupta lor dârză de exemplul1 eroicului popor sovietic, format în cele peste trei decenii def existenţă a- primului Stat socialist din lume,

- de către gloriosul Partid Comunist (b) şi de geniile omenirii muncitoare Lenin şi Stalin.

Omul sovietic, născut în focul jluptelor Marei Bevoluţii Socialiste din Oc- tomvrie 1917, călit în lupta, grea şi îndelungată împotriva intervenţiei străine

-şi ia izolării, format în munca de zi de zi pentru construirea glorioasă a socia­lismului, dârz şi neînfricat în lupta pe -viaţă şi pe moarte împotriva cotropi­

i torilor fascişti, victorios şi conştient de puterea sa la sfârşitul Jnarelui Eăzboi ■ de Apărare a Patriei, este exemplul viu pe care-1 avem cu toţi în faţa ochilor.

Ca’ luptători pentru cauza păcii şi a democraţiei, colectivele celor două Universităţi clujene au" urmărit eu interes evoluţia, situaţiei internaţionale, care merge spre ascuţirea la extrem a luptei dintre leele două l'agăne. Aceasta le-a .fost dovedită prin faptei de• netăgăduit. - '

Uniunea Sovietică — bastionul păcii şi cd mai puternic stat din lume —- prin realizările sale gigantice, în drumul său spre construirea comunismului, în­registrează succese epocale pe plan economic, sociali, politie şi cultural. In jurul

;acestui pion de nezdruncinat al păcii şi socialismului se grupează stateiei de de­mocraţie populară, precum şi Republica Democrată Germană, care întruchipează •năzuinţele întregului popor german spre unitate şi independenţă. Izgonirea arma­delor Kuomintangului de pe Continentul)asiatic, de către vitezele armate populare •chinze, este o nouă lovitură dată imperialismului american, întărindu-se astfel considerabil lagărul păcii şi democraţiei ,prin eliberarea celor aproape |500 mi­lioane chinezi de sub jugul exploatării aşa numitei „civilizaţii americane”.!

Dar în timp )ce lagărul păcii se întăreşte şi se extinde, lagărul imperialisL. unului (scţârţăe din toate încheieturile sale. După mai bine dd doi iani de (aplicare a „Planului Marshalâ", ţările cana s’au bucurat de binefacerile „altruismului ame­rican" sunt pe pragul falimentului total. Acestei „binefaceri” se rezumă la scăde­rea catastrofală a producţiei industriale jproprii;, la sporirea şomajului, la extin- •derea pe scară şi mai întinsăţ a mizeriei şi la subjugarea totală politică şi pier­derea indepencljeţei | lor inaţionala. -

„Pactul, Atlanticului de Nord" a avut aceleaşi rezultate dezastruoase pentru ■3tatele semnatare, obligându-le la majorarea nelimitată â creditelor în vederea înarmărilor şi la supunerea' necondiţionată la armatelor lor naţionale unui coman­dament unic, care nu este nimic altceva decât supunerea oarbă ordinelor date de Washington. Consiliul european, Planul Schuman şi toate celelalte combinaţii militaro'-politice, nu Isunt decât manifestări ale isteriei războinice, manifestări caracteristice pentru o lume care îşi trăeşte (ultimele zile. _ -

, Intervenţia militară deschisă a imperialismului american în Coreea, este ac- -ţiunea disperată a nebunului care vrea să se debaraseze de cămaşa de forţă. „Această cămară se Istrânge tot mai mult şi din toate părţile în jurul celor ce

Alm anahul literar, 6 — 19B0 81

voi' să arunce omenirea înti'o catastrofă. Popoaiele însă luptă dm toate puteriler lor pentiu a împiedeca războiul şi pentru a-şi îmbunătăţi soarta, iGrevele de pre­tutindeni, acţiunile duse de partidele comuniste) şi muncitoreşti, moţiuni, /proteste şi lupta deschisă, cu toată iteroarea poliţienească del tip fascist, mstauiiată de către regimurile antipopulare fdin lagărul imperialist, ne dovedesc că marea massă a locuitorilor acestor ţări urăşte regimurilej existente.

Dar deasupra vocilor a zeci de milioane de (oameni caie cei pâine şi pace, îăzbate 'puternică vocea delegatului sovietic în Consiliul* de Securitate, care de­mască în faţa lumii întregi, mârşava agreeiuncţ americană în Coreea şi manevrele aţâţătorilor la un mou .măcel mondial. Delegatul sovietic A. Malik, reprezintă în. acest for internaţional pej toţi oamenii cinstiţi, jpe toţi cei ce nu vor să ddvmă came de tun în slujba intereselor imperialismului american. Această voce este puternică «1 va învinge, deoarece ea |îşi trage puterea dm voinţa sutelor de milioane de'bărbaţi şi fc-mei! ce nu mai vor război.

Dar dacă la ei, în lagăiul imperialist, (se vorbeşte numai de lăzboi, baze navale, credite militare şi greve, la noi, dincoace, se vorbeşte doar de planuri realizate sau depăşite, de bună starea poporului, de construcţie paşnică pentru o lume viitoare mai bună,; de luptă pentru pace, spre bmele omenirii muncitoare întregi, indiferent de naţionalitate, rasă, religie sau [credinţe politice. In această muncă de construcţie paşnică şi dja întărire neîncetată' a lagărului păcii se in­tegrează întregul popor muncitor din (Republica noastră populară. Fiecare .acţiune are drept scop ridicarea nivelului material şi cultural al poporului muncitor, în­drumat de către partidul clasei muncitoare, de către Partidul Muncitoresc Român, urmărindu-sc realizarea cât mai grabnică a socialismului şi întărirea lagărului păcii. Cele două Universitţi clujene, în (activitatea lor didactică şi ştiinţifică,,merg hotărîte pe această linie trasată de Partidul clasei muncitoare, spre sociaţIism, spre pace. -

Cele două Universităţi clujene, în cei doi ani de muncă — în urma reformei învăţământului .— şi-au înscris pe frontispiciul activităţii lor cuvintelct J.ui K. Marx: „Omul societăţii socialiste este, înainte de toate, omul unei înalte cul­turi11. In această (activitate de ridicare (necontenită a nivelului) ştiinţific şi cultu­ral al studenţilor şi a corpului didactic, cu toţii au avut înaintea ochilor exem­plul străţucit al ştimţei (Celei mai înaintate din lume, a ştiinţei sovietice. Acti­vitatea didactică şi ştiinţifică în oale două Instituţii de învăţământ superior sebazează pe scară din ce 'în ce mai (largă pe materialul ştiinţific şi documentar sovietic. Cosmopolitismul — această armă veninoasă! a imperialismului anglo- american .— este combătut şî izgonit dm, (sălile de curs, 'biblioteci şi laboratom. Cultura decadentă burgheză ce ne-a rămas moştenire dela fostele regimuri burgliezo-moşiereşti, este înlocuită cu ,cultura proletară, care1 — după cum ne învaţă I. Y. Stalin — „nu înlocueşte cultura naţională, dar îi dă' conţinut. Şi in­vers, cultura naţională nu înlocueşte bhiltura proletară, dar îi dă forma".

Un i aspect semnificativ al activităţii celor două Universităţi clujene, este strânsa colaborare dintrei ele, atât pe plan ştiinţific şi (didactic, cât şi (pe plan cultural Colaborarea, ce devine din zi în zi mai accentuată, se poate remarca atât în colectivele de lucru comunei, câtl şi! printr’un schimb periodic de1 experienţă în diferitele domenii cTp activitate. In numeroasele societăţi ştiinţifice, membrii celor două Universităţi' —» dela student la profesor — colaborează în cea mai per-

82

fecită armonie, avfuid, în faţă ţelunle clasei muncitoare, lupta pentni socialism şi pace.

In activitatea culturală acecaş coeziune se remaică prin organizarea — pe linie studenţească sau lunversitară — a diferitelor întruniri tovărăşeşti, manifestaţii sau serbări comune. Toate aceste fapte ne dovedesc că cele două popoare con­locuitoare — poporul român şi maghiar — asmuţite timp îndelungat unul împo­triva celuilalt de către burghezia exploatatoaie, îşi cunosc astăzi interesele şi au pornit pe diurnul bun al colaborăm tovărăşeşti în muncă.

Cursurile predate studenţilor, au ajuns în coi doi ani de aplicare a reformei învăţământului, la un nivel ştiinţifici ne mai întâlnit în Universităţile noastre. Acest lucru a fost posibil deoarece acum, la baza îyăţământului nostru ptă cea mai înaintată ştiinţă dm ,lume, ştiinţa marxist-leninistă. Sunt eliminate din cadrele preocupărilor didactice şi ştiinţifice interpretările mistice, arbitrare sau obiectiviste, această luptă ducândmţse în permanenţă j pentru înlăturarea definitivă a moştenirilor nefaste, ,ee na-au rămas dela vechea şcoala burgheză. In locul Aces­tor concepţii veclii — retrograde, Universitatea nouă leagă educaţia ştiinţifică cu practica vie a vieţii, luptând împotriva a tot co este, jieacţionai. Activitatea du dactică şi ştiinţifică este legată de problemele ridicării nivelului de trai al clamei muncitoare, de problemele construirii socialismului la noi în ţară, de lupta pen. tru pace pe plan mondial.|

Una dintre preocupările cler seamă ale celor două Universităţi este însuşirea cât mai grabnică şi în mai bune condiţmw) a limbii ruse, atât de către studenţi câţ şi de corpul profesoral, ,Cu toţii fcunt conştienţi de necesitatea însuşim cât mai temeinice a acestei limbi, deoarece în'acest fel cercdtănlor ştiinţifice şi activi­tăţii Ididactice li se deschid perspective |cu mult mai largi, piin luarea unui con­tact Idirect ou operele de importanţă capitală] ale lui Lemn şi Stalm, şi ou como­rile nesecate ale ştiinţei şi culturii ruse şi .sovietice. Cursurile) de limba rusă sunt îcgulat şi cu interes frecventate de studenţi, iar unii profesori şi asistenţi, au ajuns să poată ţitiliza. tratatele sovietice, fără a mai recurge la traduceri. Iu viitor acestor cuivţuia li fie va. da o importanţă şi mai maic, deoarece cu toţii simt conştienţi că prin însuşirea cât Imai grabnică! a limbii nise se grăbeşte con­struirea socialismului şi întărirea Patriei noastre în lupta pentru pace.

Compoziţia socială a Universităţilor clujene —- ţatât în cadrul corpului uni­versitar, cât şi în cel al studcfaţilor — s’a' îmbunătăţit simţitor. Astăzi nu mai este loc în Universităţile Noastre pentru duşmanii clasei muncitoare. In schimb însă Partidul şi Guvernul nostru asigură condiţii materiale optime pentru toţi ţinem cinstiţi şi doritori de învăţătură, prin acordarea ,de [burse dm ce în ce mai numeroase. In acest fel se asigură, prin formarea de noi cadre de specialişti, ieşiţi dm sânul clasei muncitoare, bine pregătiţi şi conştienţi de înalta lor mi­siune, elementele atât de preţioase şi do necesare pentru construirea socialismului şi menţinerea, păcn.

De altfel, schimbarea radicală ce s’a efectuat în ultimii doi ani în rândurile studenţimii clujene şi-a dat roadele pe ,toate planuule activităţii lor. Disciplina şi munca Studenţilor, atât în cursul- anului cât şi în timpul examenelor, a fost incomparabil mai bună ca,în anii trecuţi. Grupele de. studenţi, formate im cadrul anilor de studii, sunt cel mai eficace mijloc de a trezi simţul riispunderii fiecăruia în parte, faţă' de colectivul :liu-care face parte.

83

Roadele reforma învăţământului încep să se vadă în mod Jiotărît, datorită eforturilor comune ale corpului profesoral şi a studanţimii. Rezultatele exame- • nelor din anul şcolar 'expirat nu fost foarte bune. Procentul corigenţilor şi a repetenţilor a,scăzut în aşa jmăsură, încât ne face) să crediem că în curând, aceste două noţiuni Vor intra în coşul cu gunoi al moştenirilor vechii orânduiri burgheze. *

Activitatea tineretului nostru, universitar nu s’a limitat numai la rezolvarea problemelor, pur didactice, ci a fost extinsă şi la alte preocupări de 'ordin-edu- cativ-cultural şi sportiv. Organizarea diferitelor întruniri tovărăşeşti, a echipe­lor de dansuri, corun, a echipelor sportive, toate acestea contribue în mod efectiv la formarea, omului nou, a omului de imâine,' care va trăi şi' va lupta cu dârze­nie pentru cuceririle clasei1 muncitoarei. .. . Dar astăzi Universităţile noastre sunt organic legate şi de activitatea politică a ţării noastre, luând parte cu entuziasm la toate manifestările şi acţiunile organizate pe plan politic totem sau internaţional. Studentul de astăzi, profesorul da astăzi, jsunt strâns legaţi prin'1 toate fibrele lor de desfăşurarea vieţii politice de care,nu mai pot să rămână izolaţi Ca dovadă, participarea unanimă’ şi entu- . ziastă la acţiunea de semnare a Apelului dela Stockholm sau la toate manifestă­rile organizate de Comitetele ţde luptă pentru pace. Alegerea | delegaţilor la confe­rinţa judeţeană a Comitetelor de luptă pentru pace a dat loc- unor manifestări emoţionante da,ataşament şi hotărîre dârză pentru (nenţinerea păcii şi libertăţii . ajtjât de scump câştigate. "

Manifestările ce au j avut loc cu ocazia fnchiderii anului universitar 1949/50, au dat loc la o analiză critică şi antoţţritŞcâ a activităţii diferitelor ramuri de învăţământ. Printre deficienţele cele mai importante semnalate s’a remarcat că personalul didactic încă nul s’a putut obicinui cu munca în colectiv, colectivele de catedră funcţionând i destul de defectuos. Nu ja existat o colaborare suficientă între diferitele colective înrudite pentrUl a se ajuta în muncă şi a face schimb de experienţă. ' '

Tot ca o deficienţă a muncii în colectiv mai putem aminti că numai 17 dintre cutsurile redactate au fost analizate de colectivele Facultăţilor dela Univ. „V. Babeş", şi acest lucru s’a făcut numai spre sfârşitul anului şcolar, atunci când toate cursurile ar fi trebuit discutate în colectivele respectiva şi încă dela înce­putul anului şcolar. Din aceste .discuţiuni! a reeşiU că anumite cursuri predate mai păstrează rămăşiţe serioase de cosmopolitism şi (obiectivism şi o lipsă des1 atitudine partinică a redactorilor. Toate aceste lacune au fost semnalate pentru a se putea) înlătura încă dela începutul anului şcolar viitor.

O altă deficienţă foarte serioasă ce a fost semnalată este faptul că studenţii, nu au cercetat orele die (consultaţii. Frecvenţa lai aceste ore nu a fost satisfăcă­toare decât spre sfârşi tM 'anului şcolar, când, mai ales absolvenţii, au recurs la ajutorul personalului didactic, - pentru a se pregăti în vederea examenului de Stat. '

In munca de coordonare! şi coiitrol s’au 'remarcat deficienţe destul de i serioase mai, ales în semestrul 1, deficienţe care au fost în parte' înlăturate în semestrul. al, doilea al anului. -

* Astfel la Univ. „V. Babeş'1 faţă Ide procentajul repetenţilor din 1948/49 de 10,5%, în 1949/50 acesftja a,,'scăzut la 1,7% iar la Univ. „Bolyai" la 3,2%-

.84

Prm analizarea în spirit ontic şi autocntic a muncii unui an universitar şi prin angajamentele luate cu această ocazie în vederela [activităţii viitoare, se poate afirma că anul şcolar 1950/51, va fi' mai bogat în realizări pozitive, ca do­vadă a ataşamentului celor două Universităţi clujene la fcauza socialismului şi a păcii. '

Liniştea vacanţei is’aj aşternut pe culoarele şi săbiei]de curs ale Universităţi­lor! clujene. Săptămânile au trecut repede. Deodată paşi vioi au îuceput să urca treptele. In hali un afişier pu inscripţia: „Pentrin candidaţii la examenul de ad­mitere11, este cercetat cu ochi vioi şi veseli. Sunt tinerele vlăstare ale clasei mun­citoare şi ale ţărănimii muncitoare tare şi-au , îndreptat paşii spre Universităţi, însetate de ştiinţă şi cultură. 1

Săbie (le curs au pnns din nou; viaţă. Se ţin cursuri de pregătii e pentru tinerii candidaţi, care vor intra mâine într’o viaţă nouă, vor deveni studenţi. Personalul Universităţilor le stă la' dispoziţie ou informaţii precise. Ei sunt ime.. diat cazaţi în cămine şi obţin gratuit masa la cantină. Statul de democraţie populară are grije de 'ei, sunt doar .fiii poporului) muncitor. Nimic nu le bpseşte, căminele sunt curate, hranal dela cantină este substanţială. Condiţiuni optime le stau la |dispoziţie pentru a trece cu luşurinţă prunul prag spre viaţa cea nouă.

Da, într’adevăr, o viaţă nouă începe pentru ei. Câte lucruri noi n’au văzut şi înVăţat în numai câteva zile. Cercetează totul cu aviditatea omului însetat după ţot ce e nou şi înălţător. Grupuri, grupuri se opresc în faţa gazetelor de perete. Articole lungi,- mobilizatoare, le vorbesc} despre cel dej al II-lea Congres U. I. S. ce se ţine între! 14— 24 August la Praga. Acolo se găsesc reprezentanţii studen-

! ţ.imiî democrate din. 6'8 'de ţări, (colegii lor de mâine. Se discută despre interzi­cerea folosirii ştunţei în scopuri de război, despre lupta împotriva militarizării şcolilor, despre lupta studenţilor! din lumea întreagă pentru pace. Sunt entuzias­maţi şi pbni de elan. Aici este locul lor. Aceastăl luptă acerbă împotriva forţelor îăzboiului, împotriva aţâţătorilor la război, le măreşte entuziasmul pentru muncă. Şi ei vor deveni mâine studenţi, se vor încadra în frontul luptătorilor pentru pace, pentru progres şi bună starea omenirii muncitoare; de pretutindeni.

George Munte anu

UN CÂNTEC NOU AL ANILOR ACESTORA"

Lirica Veromcăi Porumbacu deţine un post înaintat în cadrul litera­turii noastre actuale. Insă acest sunet nou cu care s’a îmbogăţit poezia românească nu a avut dintru început puritatea ce-1 caracterizează tot mai mult în ultima vreme; această calitate a sa este rezultanta firească a străduin­ţelor perseverente pe care le-a depus şi le depune necontenit poeta pen­tru clarificarea sa ideologică şi artistică, pentru înţelegerea tot mai adâncă a vieţii noi, năzuind să obţină o modalitate personală de înregistrare a ceea ce aduce nou clasa muncitoare din ţara noastră în tezaurul istoriei omenirii. Lucrul trebue semnalat cu titlu de exemplu îndeosebi poeţilor de tot tineri, pentrucă făgaşul liric în care se mişcă Veronica Porumbacu în cele mai bune creaţii ale sale, este singurul car© poate duce în mod firesc la înfăptuirea unei arte trainice.

Poeta îşi făcea intrarea în literatura nouă prin 1947, publicând o cu­legere de versuri întitulată „Visele Babei Dochia“. Poeziile pe care ni le comunica atunci trădau însă lipsa unei perspective dare asupra realităţii şi a legilor oare-i determină desvoltarea. Răbufniri lirice scurte, redând idei şi simţiri nelimpezite, caracterizau acest început ăe mes’ij poetic. Asemeni altor poeţi, Veronica Porumbacu se găsea pe atunci în faza înfrigurată a căutării drumului spre o artă cu răsunet în masele populare. Ca şi acelora, realitatea î-a venit cu vremea în ajutor. Acţiu­nile revoluţionare tot mai numeroase ale dasei muncitoare de după pro- dam&rea Republicii Populare Române au început să indice cu tot mai multă limpezime orientarea spre socialism a maselor muncitoare conduse de Partid. Aici trebue căutat izvorul primordial de învăţăminte ai poetei. Al doilea izvor — nu mai puţin important — l-au constituit materialele teoretice de îndrumare a mundi artistice cu care Partidul a venit în mai multe rânduri în ajutorul creatorilor prin mijlodrea „Scânteii". Acestor ajutoare li se datoreşte în ultima instanţă cotitura intervenită în creaţia poetei la răstimp de aproape doi am după publicarea culegem pomenite mai sus. Cântarea Jiului, poem publicat în Contemporanul pe 'a finele smului 1949, marca momentul depăşirii certe a dibuirilor dela început. Majoritatea creaţiilor autoarei de după această dată au fost culese în placheta întitulată ,,Anii aceştia" pe care E. P. L. A. a scos-o de sub tipar pe la sfârşitul lui Aprilie 1950.

Poeziile cuprinse în această „ culegere întrunesc o bună parte dm ter m de curente ale liricii noastre noi. Poeta a dnstit memoria unora dintre luptătorii căzuţi pentru cauza clasei muncitoare în poemele: Mierla Im Uie Pintilie, Nu bate, Noaptea răzvrătiţilor. Poemul La- verificare fixează un aspect particular al acestei importante etape a istoriei Partidului

* Veronica Porumbacu, Anii aceştia, E. P. L. A., 1950.

86

nostru In poeme ca: Tot noi suntem a-lumii primăvară, Adevărul fără ■viză, Ţine minte, şi-a ridicat glasul pentru apărarea cauzei măreţe a păcii. Prin poemul Scapără, scapără, cremene, poeta participă la aniversarea Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie. 23. August, sărbătoarea eliberării noastre de sub jugul fascismului, este celebrată în poemul Baladă, iar noua Constituţie în Poveste dintr’un nou abecedar. In poemele: Gavroche, Cântecul lui Pablo Neruda, autoarea foloseşte pretexte livreşti pentru tra­tarea unor teme die- arzătoare actualitate, cum sunt lupta pentru pace, lupta popoarelor împotriva robiei capitaliste, etc. Chipul nou, al inovato­rului, este zugrăvit în minunatul poem Tovarăşul Matei a primit ,,Ordinul muncii", iar lupta pentru supunerea naturii' în Cântarea Jiului.

Poezia Veronicăi Porumfoacu cuprinde însă şi teme mai puţin frec­vente în lirica noastră nouă, egalând însă în importanţă pe cele pomenite anterior. încă din perioada în care un fel -de „deviere de stânga“ în ma­terie de creaţie se generalizase aproape pnntre creatorii de artă, îm- piedecându-i pe cei mai timoraţi dmtre ei să atace anumite teme ce erau socotite în mod greşit „interzise", poeta s’a situat în rândurile acelora oare au dovedit lărgime dte vederi şi spirit de iniţativă prin însuşirea şi trata­rea partinică a oricăreia dintre temele pe care le propune viaţa. Astfel, în Cântec (de spus cu o armonică) ori Idilă, poeta cântă dragostea cinstită care-i 'apropie pe bărbatul şi pe femeea muncitoare, infrumuseţându-le viaţa', stimulându-le munca. O evocare a doicii autoarei cuprind poemele: Doica mea şi Vorbeşte bătrâna mea doică. Un număr de poeme cuprind fixarea unor aspecte şi fapte din realitatea cotidiană oare pot fi ignorate de cei cu vedere scurtă, dar care ise situiază de fapt în categoria noului: Politehnica muncitorească, Schiţă, Odaia de oaspeţi. Prin tratarea unor asemenea teme desprinse dm actuaiitatea imediată, poezia Veronicăi Po- rumbacu poate fi socotită o cronică lirică în curs de redactare a vieţii noastre dâ toate zilele, a faptelor şi eforturilor care reprezintă însăşi lupta pentru construirea socialismului. -

M

Subliniam mai sus momentul de ootitură spre o creaţie pusă în slujba maselor muncitoare pe care-1 marca poemul Cântarea Jiului. El întrunea' unele dmtre elementele valabile, desvoltate în creaţiile de mai târziu ale poetei, dar şi slăbiciunile încercărilor ei anterioare. Valabilă era mtenţia de a crea un imn în cinstea brigăzilor de tineri entuziaşti care au unit în- tr’un timp record printr’o lime ferată bazinul carbonifer al' Văii Jiului de restul ţării. Defectuoasă era însă realizarea artistică a acestui poem. O atare acţiune ar fi trebuit să determine pe poetă să adopte o formă specifică — balada sau poemul epic, de .pildă — proprie unei redări concrete a luptei

pentru construirea grabnică a liniei ferate şi a celor care purtau această luptă: ţinem brigadieri. Pe această cale ar fi putut schiţa o acţiune concretă şi eroi vii, care se desvoltă şi-şi definesc fizionomia de-a-lungul diferitelor etape ale acestei uriaşe munci colective. Problema de bază oare i se pu­nea autoarei era să degajeze esenţialul din materialul care-i stătea la în­demână: profilul omului nou. Pentrucă oameni noi deveneau cei mai mulţi dmtre brigadieri în lupta pe care o duceau nu numai cu natura1, ci mai ales cu mentalitatea înapoiată a unora dintre tehnicienii care priveau cu scep­ticism această întreprindere de mare amploare ori cu sabotorii recrutaţi dintre elementele duşmănoase pătrunse pe şantier. Plasând elementul na-

87

tur al pe primul plan şi învălumdu—1 într’un lirism ditirambic; poeta nu. înţelegea că mai grea şi mai încărcată de consecinţe şi de învăţăminte decât lupta împotriva naturii a fost de fapt aceea pe care tinerii şantieru­lui au dus-o împotriva piedicilor puse la tot pasul de duşmanul de clasă. Ea nu înţelegea că acţiunea de construire a liniei ferate Eumbeşti— Live- zeni decurgea în condiţiile unei ascuţite lupte de clasă. Nesesizând această lege de bază a desvoltării noastre spre socialism, care acţiona cu o ascu­ţime mereu sporită atunci ca şi astăzi şi în acea împrejurare ca Şi în alte mii şi milioane de împrejurări concrete din viaţa noastră de luptă, poeta a deplasat centrul de greutate al poemului dela om la natură. Rezultatul a fost o zugrăvire idilică a realităţilor de pe şantier, o ignorare a. asprei lup­te de clasă, o icoană cu totul' generală a vieţii. Oamenii sunt văzuţi mai mult în eforturile lor fizice nu şi în puternica viaţă de colectiv pe care au înjghebat-o pe şantier, nu în atitudinea nouă pe care încep să o aibă unii faţă de alţii şi faţă de muncă, nu în transformarea conştiinţei lor. Numeroasele versuri izbutite presărare de-a-lungul poemului nu reuşesc să-l salveze ca întreg. Neaprofundarea materialului ce-i stătea la înde­mână, nu î-au permis poetei să utilizeze cele mar potrivite mijloace de prelucrare artistică a acestuia. De aici decurge impresia de amorf, de~ nediferenţiat pe care o lasă el la lectură cititorului de astăzi.

In ciuda marilor sale lipsuri, Cântarea Jiului prezintă totuşi o anu­mită importanţă pentru evoluţia poetei. Apariţia acestui poem marchează orientarea hotărîtă a observaţiei acesteia spre realităţiile noi ale ţării noastre şi ceea ce nu l-a reuşit să realizeze decât în naică măsură aici a. înfăptuit în multe din poemele elaborate mai târziu.

Un progres vizibil pe lima orientării realiste a liricei noi a înregistrat poeta în pastelurile sale, atât de diferite de cele datorite poeţilor clasici, înglobând în textura lor imaginea vieţii noastre de toate zilele Veronica Porumbacu reliefează cu pricepere elementul nou care germinează şi se- desvoltă pretutindeni în ţara noastră. Semnificativ este în această privinţă- poemul întitulat Schiţă, care redă un moment din viaţa călătorilor unui. tren ce aleargă peste câmp către cine ştie ce oraş:

„Trenul trecea prin câmpia cu bulgării uzi; prin fereasi/ră intrase miros primenit de secară.In compartiment pe bancă un om dormea dus,gâdilat pe obraji de arama luminii de-afară:‘ .

Nimic mai obişnuit decât această imagine generică a trenului cu călă­tori -adormiţi, valabilă, pentru -toate latitudinile. Descripţia realistă a poe— tei -alunecă însă nesimţit pe calea particulară. Strofele următoare ne ajută să înţelegem că trenul ce transportă tovarăşi, dintre care unii citesc Vâ­nătoare a de lupi a lui Petru Dumitriu, iar alţii scriu reportaje despre, depăşi-rile de normă alte petroliştilor dela schela „Muntenia", nu aparţine.- unei ţări oarecare, ci Republicii Populare Române:

,,Mă oprii din citit. Pe genunchi „Vânătoarea de lupi“ se sfârşise de mult: Ion izbândise în lume,Sub frunzele-amurgului ce nu mai puteam să le rup, . începui să privesc la fiecare tovarăş anume.

Alături un tânăr cu şapcă scrisese de zor, ca în mersul trenului, tremurat reportajul:

88

Pe schela ,,Sovromului“ metoda lui Crălov dă spor, şi opt sonde ale „M u n te n ie isunt în Ianuar cu forajul

Iată un pastel modelat din substanţa realităţii noastre cotidiene Noul se reliefează puternic în cadrul acestui tablou plin de mişcare dându-i unitate artistică, individualizându-1. In aceeaşi manieră realistă, cu ele­mente aparţinând vieţii noastre de toate zilele, a creat autoarea poemele- Politehnica muncitorească, La verificare, Odaia de oaspeţi, Şah la club, etc..

Tema dragostei a tratat-o autoarea în poezia Cântec (de spus cu o ar­monică). Un miner fruntaş din valea Jiului a venit să-şi petreacă zilele de odihnă la mare. Acolo, tot zăbovind în preajma jocului neostenit al va­lurilor, cunoaşte el chemarea dragostei. Sentimentul acesta deosebit a în­colţit şi s’a desvoltat în sufletul minerului pe neaşteptate, aşa cum a fost din totdeauna:

„Numui că i s’a ’ntâmplat odată când privea un val de peruzea, să coboare lângă el o fată,—■ şi minerul midt mi-o îndrăgea,. . .

să mi-o cânţi, armonică, vei vrea?

Astăzi se despart pe Inserate.Munca mâine iar va fi în toi.Doar un singur lucru nu mai poate — inima-să-şi ducă înapoi.

Ce-a mai fost, armonică, apoi-'

Cea dm urmă oară-o strânge ’n braţe.„Fata mea", îi spune, .;vrei să-mi scrii?"Zice ea, pnmndu-l drept în faţă- „Ai s’auai de mine într’o z i . . . “

Noutatea acestui poem de dragoste constă în faptul că el consem­nează sensul înalt, forţa educativă pe care o capătă acest sentiment în cadrul procesului dle transformare socialistă a relaţiilor obşteşti din ţaranoastră. Fata nu s’ar fi simţit demnă de alesul ei dacă nu l-ar fi egalatîn vrednicie. Primul mesaj adresat iubitului ei este grăitor în această privinţă; mumcitorul nostru

,,Svărle şapca ’n sus de bucurie, când şi-aruncă ochii pe ziar,

Să-ţi citesc, armonică, mai rar?

La cinci părţi de ring lucrează-odată fata ce-a iubit-o lângă ţărm . . .“

Poemul sugerează nenumăratele modalităţi care stau la dispo­ziţia poeţilor în direcţia tratării partinice a acestei teme adânc umane.

Un număr de poeme evocă pe unii dintre luptătorii căzuţi eroic pentru cauza clasei muncitoare. Caracteristic pentru evoluţia meşteşugului ar­

89-

tistic al poştei este -poemul Mierla lui Ilie Pintilie. Reluând străvechiul motiv folcloric al pasării care acordă ajutor celui întemniţat pe nedrept, autoarea simbolizează, prin întoarcerea mierlei acolo unde întemniţatul Ilie Pinilie i-a încredinţat „nădejdea, cu ură cu tot“, triumful cauzei cla­sei muncitoare în ţara noastră. Pe locurile unde se ridica temniţa dela gratiile căreia luptătorul comunist îşi înălţa cântecul' de revoltă, acum

„ .. . un alt cântec răsare . . .— Tu, mierlă, să ’nal\i bucurii1Roşu, un steag pe ’nchisoare,fâlfâie ’n zorii de zi!“

Accente adecvate a găsit poeta şi în ilustrarea temei păcii. In poemul,,Adevărul fără viză", aspiraţiile maselor muncitoare din toată lumeapentru o paoe trainică sunt asemuite cu forţa naturală a vântului. Şi după cum acestuia nu-i poţi opune nicio stavilă, nici dorinţa de pace a popoarelor nu mai poate.fi interzisă de imperialişti. Oamenii muncii n ’au uitat încă dezastrele provocate de ultimul războiu mondial şi acest me­mento tragic le ajută să respingă cu hotărîre propaganda isterică a aţâţă­torilor la războiu: ■

„Bate, bate-un vânt de pace, .Nu vor alţii să-i deschiză?Larg poporul îi desfacePorţile, şi fără viză!“

O bună parte dintre câştigurile anterioare ale liricei poetei au fost con­centrate în poemul Tovarăşul Matei a pnmit ,,Ordinul Muncii“, în careVeromca Porumbacu redă mai cuprinzător adevărul vieţii, atingând astfelo treaptă mai înaltă a măiestriei artistice.

Tema poemului este de acum familiară poeziei noastre noi. Important este însă faptul că poeta a reuşit s’o individualizeze într’o creaţie de va­loare. Este vorba în acest poem de un tânăr muncitor dintr’o fabrică na­ţionalizată, stăpânit de dorinţa îmbunătăţirii producţiei din secţia în care lucrează. Primele două strofe ale poemului ne şi comunică aceasta:' - V

. Nu. Hotărît nu-mi dă somnul de urmă.Pânză ta moale de ce nu mi-o ’ntinzi?Gândul acelaşi, nopţi albe îmi scurmăţâşnind sub pleoape din mii de oglinzi.

Neliniştea-mi fierbe şi azi în bulboane, şi azi în urechi îmi umblă ca’n scoc pocnetul ţevii ce nu vrea de loc să rămână un ceas fără toane . . “

Poeta a depus un efort apreciabil pentru a sesiza specificul psihologiei inovatorului. Gândurile privitoare la 'conducta buclucaşă care-1 stăpânesc pe tânăr cu puterea unei^obsesii, ne simt comunicate prin mijlocirea cât­orva comparaţii deosebit de plastice:

,,Şi aşa-mi umblă pocnetu ’n urmă mereu, precum se tot ţine şi râul de vale, -

90

umbra de om şi sfoara de smeu şi de melc, o dâră de bale ..

Inoitorii, care în cele mai multe cazuri erau oameni de condiţie socială modestă, au fost întâmpinaţi totdeuna cu neîncredere ori nepăsare de po­tentaţii olaselor dominante şi au trebuit ’să sufere adesea ironiile acestora şi ale mioapelor lor slugi. Nici tânărul ajutor de mecanic nu este scutit de batjocura unora dintre muncitorii stăpâniţi încă de o mentalitate înapoiată, 'inic-burgheză: .

,,En, radio la masă ţipa ’n gura mare eu stau lângă geam sub tăişuri de soare, când Mitru de-odată spre mine, cel plin de amar, la cantină, un deget întinde, ce hohot în jur!" l-au pus firmă pe. spate'

Bine-ai mai scris Pârvuţoi!Citiţi: P o c n e c u ţ ă . . . Turnat parcă-ţi şade . . .Aşa o să-i spunem şi noi!“

Descurajat de insuccesul repetat ai încercărilor sale singuratice de aaduce inovaţia dorită şi scos din fire de zeflemeaua constantă a răuvoi­torilor, Matei îi comunică secretarului Organizaţiei de bază a Partidului

-■soluţia extremă la care s’a hotărît să apeleze:

„ . . Ce? Braţe să fie, că muncă-i oriunde. Tovarăşe, plec.Aicea mereu mă petrec -zâmbetele ce mi se aruncă. ■ “

Răspunsul secretarului izvoreşte din adânca lui cunoaştere a oameni­lor şi din maturitatea sa politică:

Uşor e să fii azi aici, mâine unde?....................... . . . . t .

Sau crezi tu că oamenii ’n altfel voi• fi'1 .De nu s’au schimbat, să-i schimbăm . . . ‘

Tânărul ajutor de mecanic este ajutat să înţeleagă că încercările de unul singur nu reuşesc decât arareori. Intr’o şedinţă de producţie s’au pus bazele înfăptuirii acestei inovaţii prin munca colectivă. Oamenii rămaşi în urmă au învăţat mult de aici. Cel mai pornit adversar al lui Matei a fost antrenat în munca de punere în practică a inovaţiei acestuia şi reuşita experienţei a constituit o lecţie usturătoare şi pentru ei şi pentru alţi ze­flemişti şi sceptici dn uzină. Importanţa întreprinderii curajoase a lui Matei a fost subliniată de secretarul Nicu Vărar la şedinţa în timpul căreia ■tânărul inovator a fost decorat: '

„încet se mai coace a timpului pâine. , -Noi nu aşteptăm soroacele ei. 'In secţie — o ţiglă la lumea de mâine a pus-o chiar astăzi Matei."

Este sensibilă distanţa care desparte poemul acesta de Cântarea Jiului,

91

la care ne-âm oprit mai înainte. Acolo o mixtură neartistică de liric şi epic rezulta dim nepătrunderea în aiiâncime a vieţii noi care se înfiripa pe şan­tierele naţionale. Ai'ci, o ordonare de multe ori ingenioasă, a unui material bine cunoscut r de autoare redă'veridic, un colţ al! realităţii din fabricile ajunse ale poporului. ; -

- Poemul mai suferă de unele lipsuri. Dacă unii poeţi care cântă vieaţa de muncă şi luptă. a oamenilor noi alunecă uneori, în greşala de a stărui prea mult asupra aspectului pur mecanic al activităţii lor, estompându-le pe această cale personalitatea '— cazul unor poeme ale lui Mihu Dragomir — Veronica Porumbacu alunecă în greşala contrarie. Inovatorul Matei este căzut mai mult în frământarea sufletească p,e oare i-o prilejuieşte dorinţa' de a aduce îmbunătăţiri procesului de producţie şi cu totul insuficient în încercările concrete ale sale deî a rezolva această problemă. Realizarea ino­vaţiei e redată nebulos, nereaiist. Asupra acestui moment creator ar fi 'tre­buit să întârzie mai mult poeta, .pentrucă omul şi munca sa constitue.o unitate ce nu trebue ştirbită. -Omul imprimă un anumit caracter muncii, dar şi munca imprimă un anumit caracter omului care o depune. Urmărind acest proces dialectic în inter dependenţa şi condiţionarea sa reciprocă, au­toarea ar fi adus un spor şi mai apreciabil redării veridice a realităţii din uzină şi a muncitorilor. j .

Lipsurile poemului sunt însă anihilate în bună măsură de multiplele sale'merite. Ştudierea. atentă a vieţii i-a prilejuit poetei conturarea unul tip pozitiv, a inovatorului, în unele din trăsăturile lui caracteristice. Gându­rile şi faptele' cu bare l-a înzestrat autoarea, fac din el- un ins reprezenta­tiv pentru miile şi zecile de mii de inovatori şi fruntaşi în muncă pe care-i creşte în toată ţara" Partidul. De aceea, poemul ‘Tovarăşul Matei a primit ,,Ordinul Muncii“ o situiază pe! Veronica-Porumbacu în primele rânduri ale creatorilor noştri de poezie. .] -

Intr’o analiză amănunţită care i s’ar face întregii creaţii lirice a autoa­rei, a'cest-po&m crescut din realitatea imediată poate fi utilizat ca etalon în ce priveşte realizarea ideologică şi artistică. Pentrucă acolo unde cunoaş­terea realităţii, era deficitară, şi lirismul 'autoarei îşi pierdea din forţa deo­sebită de comunicare pe care p are în acest poem, oa şi în alte câteva:,-Mierla lui Ilie Pintilie, Nu bate, Baladă: îşi pierdea' caracterul de armă de cunoaştere şi de educare a cititorilor. Se poate ilustra aceasta prin poemul Scapără, scapără, cremene, scris în cinstea Revoluţiei din Octombrie, în care, cu toată şlefuirea atentă1 a versului, poeta nu reuşeşte să atenuieze impresia de provizorat a conţinutului' de idei şi simţiri'. Ea nu a reuşit de astă dată să degajeze un element de bază din noianul de fapte cu multiple semnificaţii ale Revoluţiei, făcând din acesta axa ordonatoare a întregului material ce-i stătea la îndemână. Cântând Revoluţia în general, poeta nu reuşeşte să ne comunice nimic mai mult decât unele dintre faptele cele mat bine cunoscute din istoria Marii Revoluţii, neordonate şi negradate artistic:

t„Noembrie: ninsoare domoaXă Pe chei, vârtej de răscoală.

Odată cu sceptrul. se sfarmă toţi evii ’n Palatul de iarnă.

■ De „Kronstadt“ apa se sparge.Steag roşu e ’n vârf de catarge, etc. ..

92

In sfârşit, în ordinea observaţiilor privitoare la mijloacele stilistice, 1 se mai pot imputa poetei unele imagini care ştirbesc pe alocuri viziunea rea­listă a operei sale. O asemenea imagine superfluă se strecoară într’una din strofele poeziei Schiţă:

,,Mă oprii din citit. Pe genunchi „Vânătoarea de lupi'Se sfârşise de mult: Ion izbândise in lume.

Sub frunzele-amurgului ce nu mai puteam să le rup începui să privesc la fiecare tovarăş anume."

(Sublinierea noastră. G. M )Sau aceasta, din poemul Cântarea Jiului:

,,Jiul îşi mână la vale cu bici de’nserăn herghelia.Valuri îşi flutură coama şi’n urma lor scânteie glia . .

(Sublinierea a Inoastră, G. M )

Asemenea lipsuri decurg, în ultimă instanţă, din inconsecvenţa utili­zăm de către poetă a metodei realiste. Ori, unitatea artistică a unei opere constă în consecvenţa şi deplinătatea realismului ei. Poeta va putea ajunge la o creaţie pe deplin realistă dacă va învăţa necontenit dela viaţă. Şi pentru o tot mai deplină măestrie artistică trebue să lupte au­toarea. Anumite lungimi de prisos, care paralizează aproape în întregime suflul liric din poemul Cântarea Jiului şi în mai mică măsură în Tovarăşul Matei a primit >,Ordinul Muncii" vor trebui evitate pe viitor. Numai întâr­ziem asupra, numeroaselor rime neizbutite ale multora din versurile sale, ele contribue totuşi până la un punct la scăderea nivelului artistic al res­pectivelor poeme. Materialul liric nu poate fi tratat oricum, la întâm­plare; în elaborarea lui artistică tr&buesc respectate anumite nctrme fun­damentale- a le . ar tei versului. De aceea li se impune poeţilor să studieze îndelung meşteşugul artei lor până în momentul în care aceasta devine aptă pentru redarea celor mai complexe aspecte şi probleme pe care le generează necontenit realitatea. Poporul muncitor aşteaptă dtela creatorii noştri opere tot mai desăvârşite în conţinut şi expresie, mai pe măsura fapelpr sale ■> măreţe. In această privinţă, strădania poeţilor noştri de a oglindi în versurile lor tot mai meşteşugit epopeea construirii socialismu­

lui îşi poate găsi un bun punct de plecare in moştenirea clasicilor poeziei româneşti şi universale şi în cele mai bune lucrări ale poeţilor sovietici contemporani. Asemenea opere oferă modele strălucite de rezolvare a va­riatelor şi dificilelor probleme de ordin principial şi tehnic pe care le ridică unui creator transpunerea vieţii în sfera artei.

Folosind în bună măsură aceste învăţăminte, Veronica Porumbacu se si­tuează, prin cele mai realizate creaţii ale ei, în primele rânduri ale ace­lora care militează pentru o poezie de un înalt nivel ideologic şi artistic

Pentru o poezie angajată deschis şi cât mai deplin în lupta pentru pace şi socialism a poporului nostru muncitor. Şi consecvenţa în munca sa de •creaţie îi va ajuta, fireşte, să dea literaturii noastre ereaţu tot mai trainice.

93

L,aurenţiu Tudor

B A L Z A C

,,Comunismul este logica vie a democraţiei1' — sena in romanul său. „Ţăranii" marele romancier realist francez Honore de Balzac. La o sută de ani dela moartea sa, aceste cuvinte profetice au devenit o realitate grăi­toare pentru toate popoarele lumii. Dar cum a putut gemul dela Tours, care scrisese în „Cuvânt înainte" la „Comedia umană" că el proslăveşte cele ,,două adevăruri eterne, Religia şi M on arh ia ...", să ajungă la pre­viziunea surprinzătoare de mai sus, în contradicţie completă cu vederile sala politice legitimiste? — O întrebare firească, ia care nu se poate răs­punde decât definind locul pe care-1 ocupă Balzac în literatura franceză şi în general în literatura universală. Răspunsul va explica şi alte lucruri care- ar putea să pară de neînţeles unora, cum este de pildă, faptul că, la săr­bătorirea centenarului morţii sale, Balzac este preţuit cu adevărat, nu de către reprezentanţii clasei sale — de burghezie — , ci tocmai de adversarii acestei clase, de clasa muncitoare; nicăeri Balzac nu se bucură de o mar largă şi mai justă preţuire decât în Uniunea Sovietică, ţara socialismului victorios, unde operele sale au atins tiraje de milioane de exemplare.

înainte de a trece la o prezentare mai amănunţită a problemei, să ne referim la scrisoarea lui Fr. Engels din Aprilie 1888 către Miss Hark- ness, care poate da răspuns întrebării ridicate mai înainte şi poate asigura un cadru just cercetării noastre. Iată ce scrie Engels despre Balzac: „Bal­zac, pe care eu îl Consider un maestru al realismului mult mai mare decât toţi Zola din trecut, prezent şi viitor, ne dă în a sa „Comedie umană" cea mai fericită istorie realistă a societăţii franceze, descriind sub formă de cronică de moravuri, aproape an de an, dela 1816 până la 1848, presiunea din ce în ce mai mare pe care burghezia în ascendenţă a exercitat-o asupra nobilimii care se reconstituise după 1815 şi care, în măsura posibilităţilor, ridica steagul vechei politeţe franceze. El descrie cum ultimele resturi ale acestei societăţi, exemplară pentru el, au sucombat puţin câte puţin în iaţa infiltrării parvenitului vulgar al finanţei sau au fost corupte de către el, cum doamna mare, ale cărei infidelităţi conjugale nu fuseseră, decât un mijloc perfect de a se adapta manierei celui care dispusese de ea prin căsătorie, a cedat locul burghezei care-şi procură un soţ pentru a avea bani sau toalete; în jurul acestui tablou central, el grupează întreaga istorie a societăţii franceze, din care eu am învăţat mai mult, chiar în ce priveşte detaliile economice (de exemplu redistribuirea proprietăţii reale- şi personale după Revoluţie) decât din toate-cărţile istoricilor, economişti­lor, statisticienilor de profesie din acea epocă, luaţi la un loc.

94

„Fără îndoială, în politică, Balzac era legitimist; marea sa operă este o elegie continuă care deplânge descompunerea iremediabilă a societăţii înalte; simpatiile sale sunt de partea clasei condamnate la pieire. Dar cu tote acestea, satira sa nu este niciodată mai ascuţită, ironia sa mai amară ca atunci când îi pune să acţioneze pe aristocraţi, tocmai acei oameni pen­tru care el resimţea o atât de adâncă simpatie. Şi singurii oameni despre care el vorbeşte cu o admiraţie neprefăcută sunt adversarii săi politici cei mai încarnaţi, eroii republicani din strada Cloître Saint-Merry, oamenii care în acea vreme (1830— 1836) reprezentau cu adevărat masele populare.

„Eu consider una din cele mai mari victorii ale realismului, una din cele mai valoroase particularităţi ale bătrânului Balzac faptul că el a fost nevoit să meargă împotriva propriilor sale simpatii de clasă şi a prejude­căţilor sale politice, că el a văzut inevitabilitatea prăbuşim aristocraţilor săi iubiţi şi i-a descris ca oameni care nu merită o soartă mai bună, că a văzut pe adevăraţii oameni ai viitorului numai acolo unde se puteau găsi în acea vreme1-. (K. Marx, Fr, Engels, „Scrisori alese11, Ed. Rusă; Moscova; Ogiz; 1948; pag. 405— 406).

Iată deci cum se face că, în ciuda concepţiei sale politice reacţionare, Honore de Balzac a reuşit să întrevadă oarecum viitorul. Problema este destul de limpede. Romancierul Balzac a învins pe ideologul reacţionar Balzac. Şi aceasta nu pentrucă Balzac ar fi avut ceva mistic — o natură dublă, cum încearcă să falsifice lucrurile unn critici burghezi, ci pentru simplul motiv că Balzac a fost credincios realităţii, artei sale realiste. Şi adevărul, viaţa a fost împotriva „aristocraţilor săi iubiţi11, ca şi a burghe­ziei în ascendenţă, născută cu germenu prăbuşirii în sânge; adevărul, viaţa a fost împotriva burgheziei şi pentru proletariat, măturând1 din calea sa şi vederile politice ale îdeologulm burghez Balzac şi pretenţia burghe­ziei la dominaţia veşnică a societăţii. In aceasta constă cheia înţelegem opere; şi personalităţii marelui romancier francez.

Aosstea fiind spuse, să încercăm să desprindem din opera sa uriaşă ceeace ea păstrează nou, ceeace condamnă vechiul, ceeace face din ea o cperă progresistă, durabilă.

Honore de Balzac a scris extrem de mult în relativ scurta sa viaţă. (S’a născut la 20 Mai 1799 şi a murit la 18 August looO). „Comedia umană11, care trebuia să conţină o sută treizeci şi şapte de titluri, dintre care trei­zeci şi două consacrate „Scenelor vieţii private11, numără nouăzeci şi una de lucrări; nu mai adăogăm la aceasta romanele de tinereţe, articolele de revista şi corespondenţa. O operă imensă. Aşa cum mărturiseşte el însuşi în „Cuvânt înainte11 la „Comedia umană11, Balzac a cercetat şi studiat socie­tatea franceză din timpul său cu tenacitatea şi spiritul ascuţit de observa­ţie a omului de ştiinţă. Departe însă de a reproduce aspectul superficial aii realităţii Balzac s’a străduit să desprindă ceeace este tipic, să sesizeze însăşi mişcarea societăţii. De aceea „Comedia umană11 este oglinda extrem de fidelă a luptelor de clasă din prima jumătate a secolului al X fX -lea ; ea reflectă cu exactitate acest caracter fundamental al societăţii capitaliste. Natural, Balzac se situează adesea pe punctul de vedere burghez, dar nu-i scapă ansamblul mişcării istorice şi se simte în general în opera lui forţa u’ezistibilă care transformă societatea din timpul său. -

Afişând vederi politice reacţionare, Balzac este partizanul unui regim de mână tare, un fel de „despotism luminat11, care nu poartă grija celor săraci decât pentru a nu se revolta. Aceasta era atitudinea burgheziei din timpul Imperiului şi a Restauraţiei. Aparent liberală în timpul Restaura­ţiei pentrucă se opunea reacţiunii nobiliare, conservatoare sub Monarhia

95

dm-Iulie, pentrucă se teme de mişcările populare, de genul celor din 1831'- şi 1834 ■ ,

Balzac şi-a desvoltat acest program politic.în mai multe din operele sale, în care burghezia ai putut găsi anumite sfaturi cinice de a se apăra în fa ţa . viitorului sumbru care o ameninţă. Dar, ca mare artist, Balzac arată chiar şi aici cum burghezia prezintă simptome mereu crescânde de degenerescenţă. Mărturie în această privinţă sunt unele pagini din ,.Mar­tirul calvin", oglindind Franţa din anul 1840, sau sfaturile abatelui Carlos Herreira pentru Lucien de Rubemprb din „Eva şi David". Dar pentru a putea înţelege mai bine gândirea lui Balzac, câteva citate din „Codul oame­nilor oneşti" şi din „Tratat al; vieţii elegante" vor arăta concret critica făcută de el societăţii din timpul său. ,

Iată ce este viaţa socială pentru Balzac: ,,Viaţa poate fi considerată ca o luptă continuă între bogaţi şi săraci. Unii s ’au pus Ia adăpost într’un loc solid cu pereţi de bronz, încărcat de muniţii; alţii dau târcoale, se întorc, sar, rod zidurile, şi, în ciuda fortăreţe]or, în ciuda porţilor, şanţurilor, bate­riilor, rar când asediatorii, aceşti Cazaci ai orânduirii sociale, nu obţin vreun avantaj".

Sau, iată cum ieste înfăţişată situaţia după revoluţia burgheză din Franţa:'„(După Revoluţie) societatea s ’a reconstituit, s’a re-baronificat, s'a re-contifioat, s’a rubinizat, şi penele de cocoş au fost însărcinate să înveţe bietul popor ceeace perlele heraldice îi spuneau odinioară.. . Şi în anul de graţie 1804, ca şi în anul 1120, ş ’a recunoscut că este nemărginit de plăcut, pentru un bărbat sau pentru o fem.ee, să-şi spună, privindu-şi concetăţenii: „Sunt mai presus de ei; eu îi stropesc cu noroi, îi protejez, îi guvernez şi fiecare vede clar că eu îi guvernez, îi protejez, îi stropesc cu noroi; căci un om care stropeşte cu ’noroi, care protejează sau guvernează pe alţii, vor­beşte, mănâncă, merge, bea, doarme, tuşeşte, se îmbracă; se distrează alt­fel decât oamenii stropiţi cu noroi, protejaţi şi guvernaţi". - -

Sau, iată în continuare, o demascare a pseudo-democraţiei burgheze. „Cu toată îmbunătăţirea aparentă imprimată orânduirii sociale de mişca­rea dela 1789, abuzul necesar care constitue inegalitatea averilor^ s’a regene­rat sub forme noi.. . Astfel, corisfinţind totul, prin reîntoarcerea ia monar­hia constituţională, o egalitate politică minoinoasă, Franţa n’a făcut 'decât să generalizeze răul: căci noi suntem o democraţie a bogaţilor (sublinierea

noastră L. T.). S’o mărturisim, lupta mare din sec. al XVIII-lea era o luptă de unul singur între starea a treia şi privilegiaţi. Poporul nu. fu aici decât o forţă auxiliară a celor mai abili. La fel, în Octombrie 1830, există încă două specii de oameni: bogaţii şi săracii..

Tot lui Balzac îi aparţine, se' pare, şi expresia „exploatarea omului de -către om“, folosită- de ei pentru caracterizarea vieţii muncitorilor, expresie care va primi întreg înţelesul ei deaibia la Marx.

Cu toate acestea, condiţia sa de clasă nu i-a permis să meargă mai departe, să întrevadă forţa revoluţionară a societăţii, care va desfiinţa exploatarea omului de către om. De aceea, opera sa este străbătută de acea atmosferă elegiacă despre care vorbea Engels.

Cu o forţă neobişnuită disecă Balzac societatea burgheză din timpul său, -Nimic nu scapă ochiului său de fin analist. Entuziasmându-se uneori naiv de succesele burgheziei sau supunând-o unei satire necruţătoare, Bai- zac a constatat lupta claselor şi caracterul inuman al capitalismului. Goana după bani, putreziciunea morală a societăţii burgheze sunt atât de puternic zugrăvite de Balzac în operele sale, încât după lectura lor, nu poţi decât să exclami: această societate trebue măturată, trebue purificată!

96

Citindu-I pe Balzac, ai impresia că în „Comedia umană" este ilustrat -artistic, sub nenumăratele lui aspecte, tabloul burgheziei aşa cum îl ştim descris de genialii întemeietori ai socialismului ştiinţific, Marx şi Engels, în lucrările lor teoretice, de pildă în capitolul „Burghezi şi proletari" din „Manifestul Comunist". Tocmai în aceasta stă valoarea deosebită a operei balzaciene. .

Totul se vmd'e şi se cumpără ,,pe bani peşin" în lumea burgheză. Banul -roade până în adâncuri societatea1 burgheză. Pasiunea banului distruge cele mai adânci, sentimente; dragostea părintească e desfiinţată de setea după bani la Grandet sau Goriot Nici Jerome Sechard dm „Don poeţi" nu este mai bun decât cei doi dinainte. Asasinatele la drumul mare i se par lui Balzac nimicuri pe lângă speculaţiile financiarilor. Iată ce scrie Balzac

,în această privinţă în „O fiică a Evei": „Asasinatele la drumul mare îmi par fapte de caritate în comparaţie cu unele combinaţii financiare". Bal­zac arată servilismul presei burgheze faţă de puterea banului şi al justiţiei burgheze faţă de guvern. „Tu nu ştii ce este justiţia. E scursoarea tuturor infamiilor morale". Sau iată cum caracterizează Balzac ziarul burghez „Este corupţia ascunsă". Sau cum prezintă el gazetăria în „Iluzii pierdute": „gazetăria burgheză este o şcoală a minciunilor şi a trădării, un antrepo­zit de venin! Ziaristul burghez, ziaristul burghez corupt îşi vinde sufletul, spiritul şi gândirea sa. El abdică dela voinţă. Un ziar este un „lupanar al gândirii". Corupţia fără margini a societăţii burgheze este zugrăvită de sus .şi până jos. Iată cum este prezentată şi puterea iubitei lui „monarhii": „Credeţi — spune unul din personagiile sale dm „Verişoara Bette" — că regele Louis-Philippe e cel care domneşte? Dar, mai presus dte rege, mai

presus de Chartă, se află sfânta, venerata, solida, drăgălaşa, frumoasa, gra­ţioasa, nobila, galbena, atotputernica piesă de o sută de galbenii".

In ce priveşte marea burghezie dm timpul său nu e nevoe să cercetezi istoria Rotschild-ii'or, a Lafitte-ilor, a Casimir Perier-ilor, pentru a o cu­noaşte. Istoria lor o găseşti vie şi reală în viaţa personagiilor lui Balzac, Nucingen, Kelier, Du Tiliet, Mercadet, etc. Iată cine deţine puterea şi mai

-ales iată cum este descris acest fapt în „Peau de Cbagrin":„Domnilor, să bem pentru puterea banului. D. de Valentin, devenit de

.şase ori milionar, ajunge la putere. El este rege, el poate totul, el este mai presus de totul, cum sunt toţi bogaţh. Pentru el, din nou, Francezii sunt egah în faţa legii este o minciună înscrisă în capul Chartei. El nu va asculta de legi, legile vor asculta de el. Nu există eşafod, nu există călău -pentru milionari". '

Balzac n’a putut să întrevadă sfârşitul domniei acestor monştri ai ome­nirii. Dar, demascându-i, Balzac a contribuit la netezirea drumului care ducea spre această cotitură unaşă în istoria lumii. De aceea nu mai pro­voacă mcio nedumerire faptul că Balzac o sărbătorit cu adevărat de oame­nii muncii de pretutindeni, de Ţara Socialismului victorios şi nu de Nucm- gen-ii zilelor noastre1, de imperialiştii francezi sau de stăpânii lor yankei.

Zadarnic încearcă siniştrii critici burghezi de genul unui oarecare Ber- nard Guyon să reducă măreaţa operă balzaciană la un elogiu al machiave­lismului; Balzac n’are nimic comun cu machiavelismul şi numai exemplele citate până acum sunt suficiente pentru a respinge această calomnie.

După cum am văzut încă la început, Balzac sublinia catolicismul său şi se înfăţişa pe sine ca pe un apărător al lui. Dar, şi în această privinţă e suficient să amintim romanul său, „Cure de Tours" pentru a vedea toată putreziciunea care se ascundea în dosul sutanei. „Puritatea" părinţilor care-şi fac afacerile, care profită de liberalismul fetelor bătrâne şi a vă­duvelor bogate este cu măestrie zugrăvită în acest roman Iar abatele Hya-

Alm anahul literar, 7 — 1950 97

cinthe Ţroubert reprezintă puterea ocultă a „Congregaţiei.11 Hyacint-he Trou- bert e un Louis XI. în sutană, un fel de Cippico al Vaticanului din zilele noastre

Spre cine se îndreaptă atunci simpatia lui? Spre mica burgnezie — spre Cesar Birotteaiu, comerciant cinstit, care este însă ruinat. Dar simpatia organică a operei sale se îndreaptă spre popor. - ,

O imagine frumoasă şi pură este cea a luptătorului revoluţionar Michel Cristien, mort în răscoala din (jloître Saint-Merry, la care se referă Engels. In „Messa Ateului", Balzac o spune deschis: „Tipul nobil nu se găseşte decât în popor".

In „Fata cu ochii de aur" Balzac airată gradul de asuprire şi sclavie a proletariatului din timpul său.! Iar la începutul romanului său „Facino, Cane" Balzac povesteşte cum urmărea cu o adâncă simpatie pe nuncitorii din faubourg-ul Saint-Antoine,1 sfârşmd prin a împărtăşi grijile, gusturile şi ura lor. , \

Trei din operele sale surit consacrate vieţii ţăranilor: „Medicul de> ţară", „Preotul de ţară" şi în special „Ţăranii", care este una din capod­operele sale. Ţăranul său trăeşte o viaţă mizerabilă, fiind exploatat de bur­ghezie. Ţăranul se revoltă şi a>ceasta-I face pe Balzac să avertizeze burghe­zia că va sfârşi ca şi'nobilimea. Avertisment cu adevărat profeţia.

„Orice-ar face, proprietarii jnu vor înţeLege necesitatea disciplinei (care face din Biserică un model admirafnl de guvernare) decât în momentul când se vor simţi ameninţaţi acasă, — şi atunci va- fi prea târzia! îndrăz­neala cu care comunismul, această logică vie şi activă a democraţiei, atacă societatea în ordinea morală, anunţă că de-aeum Samsonul popular, deve­nit prudent, sapă coloanele sociale în pivniţă, în loc de a le scutura în sala de ospeţe". (Ţăranii). • . - _

Lumea lui-Balzac este deosebit de diversă şi e greu s’o cuprinzi în câteva pagini. Totuşi o scurtă privire asupra ei ne poate face să ne dăm seama de ceeace însemnează mărea artă realistă a lui Balzac. -

Balzac a fost un puternic realist critic. Şi realismul Iui Balzac nu con- - stă numai în zugrăvirea realităţii, în ceeace are ca tipic, în pătrunderea în. adâncul realităţii. Balzac nu este un pictor de naturi moarte; el înfăţişează viaţa în evoluţia ei, în mişcare. Dar orizontul realismului critic este limitat;, el denunţă ce este veohiu,’ vede uneori realitaţea în mişcare, dar nu vede viitorul, germenii care se desvoltă. Condiţiile sale de clasă nu-i permit, acest lucru. Numai de pe poziţiile clasei muncitoare se poate avea şi per­spectiva viitorului şi acest lucru îl face arta realismului socialist, supe­rioară realismului critic. Pentru timpul său, pentru condiţia sa de clasă* Balzac a lăsat însă omenirii progresiste o moştenire preţioasă. Pentru a ne ' putea da seama de preţuirea de care se bucură Balzac din partea reprezen­tanţilor artei realismului socialist, vom cita cuvintele lui A. Fad-iev, secre­tarul general al Uniunii. Scriitorilor -Sovietici, la plenara X l-a a biroului acestei Uniuni: ' ' -

„balzac este mare pentrucă, mai mult decât oricare din artiştii bv:> ghezi ai Occidentului, el a făcut. în opera sa sinteza realismului şi a roman­tismului. Deaceea el a fost cel mai mare dintre realiştii secolului al X lX -lea în Europa Occidentală. , , '

„Oamenii universali", — scria el, — . . . „acceptă totul, lirismul ca şi acţiunea, drama ca şi oda, socotind că perfecţiunea cere o viziune com­pletă a lucrurilor. Această şcoală care se poate numi literatura eclectismu­lui, cere ca lumea să fie înfăţişată aşa cum este: imaginile şi ideile, ideia în imagine sau imaginea în ideie, mişcarea şi visul".

98

„Trebue părăsită terminologia perimată şi concentrată atenţia asupra exigenţei ca lumea să fie înfăţişată aşa cum este, ceeace după Balzac pre­supune mişcarea şi visul, adică romantismul.

„Balzac era. indiscutabil un realist, pentrucă a ştiut să dea o analiză socială şi economică de o forţă şi de-o amploare extraordinară a -societăţii care îi era contemporană. Dar el a ştiut să exprime cu justeţe evenimentele istorice veritabile, pentrucă a înfăţişat societatea în mişcare, înaintea revo­luţiei-burgheze franceze şi după această revoluţie.

,,Balzac recunoştea el însuşi această particularitate a operei sale: „ . . . Noi suntem aceia care creem realitatea veritabilă'1, — scria el, opu- nându-se realismului empiric şi tîrîtor. „Ea este asemănătoare cu para aceasta magnifică de Montreuil care este crescută cu o grijă nemărginită timp de o sută de ani. Realitatea despre care vorbiţi voi este asemănătoare perei pădureţe care nu este bună de nimic. Realitatea veritabilă, realita­tea artistică, trebue crescută ca para de Montreuil“

Observaţiile lui Fadeev vorbesc dela sine. Realismul socialist continuă pe o treaptă superioară tot ce a dat mai bun tradiţia progresistă. Realismul critic însă este fructul unui orizont politic, al unei perspective istorice limi­tate. Realismul socialist, dimpotrivă, este rodul conştiinţei politice, al celei mai largi perspective a viitorului, al orizontului neîngrădit, pe care-i dă con­cepţia despre lume a clasei muncitoare, ehberatoarea întregii societăţi. Realitatea realismului socialist este aşa cum a arătat-o tot Fadsiev asemă­nătoare „perei lui Miciurm“. Realitatea, în care omul nu mai este un instru­ment orb în mâinile legilor spontane ale desvoltăni sociale, ci un om liber, stăpân pe propriul său destin, care îşi construşete smgur viitorul. Arta realismului socialist, continuând cele mai valoroase tradiţii ale culturii umane, duce spre culmi pe care artiştii trecutului nici nu le-au putut visa, spre cultura societăţii comuniste.

In ţara noastră, Balzac a fost destul de puţin cunoscut. Burghezia dela noi s’a străduit să-l înfăţişeze cât mai denaturat pentru a nu putea fi accesibil maselor largi, temându-se de critica necruţătoare balzaciană. Jn Vautrm-n şi Rastignac-ii lui Balzac burghezia noastră şi-a simţit chi­pul său hâd şi s’a speriat. De aceea nici nu-i de mirare că, în timpul re­gimului burghezo-moşieresc din ţara noastră, opera balzaciană a fost puţin tradusă. Chiar traducerile făcute din Balzac constitue, cele mai multe din­tre ele, un act dte impietate faţă de memoria acestui gemal artist, prin modul în care au fost făcute şi prin condiţiile în care au fost editate. Ade­sea Balzac era trecut de editorii ignoranţi burghezi dela noi printre autorii literaturii bulevardiere, de scandal, uneori operele traduse din Balzac apă­rând cu coperte ridicole, deochiate. Şi prin aceasta burghezia dm ţara noastră încerca să compromită, să întineze opera acestui mare realist. Bal­zac însă, chiar şi în condiţiile mizerabile în care a fost editat la noi, a reu­şit într’o anumită măsură să pătrundă în popor, mărind ura acestuia îm­potriva burgheziei exploatatoare.

Deabia însă, după eliberarea ţării noastre de sub jugul fascist şi după instaurarea regimului de democraţie populară, opera lui Balzac, pusă în adevărată lumină, începe să devină un bun şi al poporului nostru. Tradu­ceri îngrijite şi editate, aşa cum se cuvine pentru un mare creator ca Bal­zac, au început să apară şi la noi. După „Moş Goriot“ şi „Ursula Mirouet“ editate nu de mult la „Cartea Românească1*, „Cesar Birotteau*1 apărut la Editura de Stat, constitue un progrea în prezentarea operei balzaciene şi, în acealş timp, un început fericit, care, fără îndoială, va fi continuat cu

99

alte capodopere ale marelui romancier francez. Balzac, marele scriitor rea­list, este al întregii omeniri progresiste. Balzac teoreticianul monarhiei absolute a murit demult, — chiar în timpul vieţii sale, măturat de viaţă, de mişcarea înainte a societăţii. Balzac rămâne mare însă prin opera sa grandioasă — un magistral şi puternic act de acuzare împotriva orânduirii burgheze. De aceea, în timp ce cioclii istoriei, reacţionarii francezi încearcă să reînvie afirmaţii politice reacţionare ale lui Balzac, pe care el însuşi ie-a dezis în opera sa, omenirea progresistă sărbătoreşte pe criticul ustu­rător al societăţii burgheze, pe genialul creator realist Balzac. Balzac este al poporului francez şi al tuturor popoarelor dm lume, care urăsc asuprirea şi exploatarea — pe care dl, cu oprofunzime genială, le-a demascat şi con­damnat în partea cea mai durabilă a operei sale.

100

Carnet Mvieiii

Tipicîil şi întâmplătorul

In cadrul rubncii „Critică--şi--bibliogrsL£ie“, din. revista „Znamia” (Nr. 7, 1950), onticul sovietic L. Skorino publică uu instructiv articol întitulat „Tipicul şi întâmplătorul“.

Pornind dela faptul că teza marxistă a cognoscjbilităţii lumii se referă dii’ect şi la domeniul eetetjicn, autorul articolului arată că estetica marxistă res­pinge concepţia idealistă despre aşa zisa natură iraţionalăţ subeouştientă şi pnn urmare incognoscibilă a procesului creator.

Aşa stând lucrurile, înlăturarea idealismului din domeniul esteticii nu pre_’ zintă numai o importanţă teoretică, ci şi o însemnătate extraordinar de mare

din punct de vedere practic. Şi anume, fiind o manifestare superioară a activi­tăţii spirituale umane, procesul de creaţie poate fi prin urmare dirijat.

„Estetica marxistă — sene L. Skorino, respingând coneepţia idealistă a talentului considerat ca o mărime iniţială, ce nu se Schimbă, priveşte talentul creatorului în desvoltare, scoţând la iveală şi luptând împotriva a tot ce îngră­deşte, sărăceşte sau împiedică creşterea lui."

„Şi realmente —■ continuă autorul articolului —■ dacă principiul conştient domină în artă, dacă opera artistului nu constitue rodul oarecărei pure „inspira­ţii", „revelaţii"', „iluminări", care nu depindo de el însuşi,’, ci, aşa după cum aceasta o atestă în mod convingător experienţa marilor clasici şi a contempora­nilor noştri, este rezultatul unei munci perseverente, gândite, cu un scop determi­nat, luminată die idei măreţe, atunci practic aceasta însemnează, pe de o parte că greşelile de creaţie, eşecurile, apariţia unor opere nereuşite nu reprezintă un rău inevitabil, şil pe de altă parte, — că succesele în creaţie nu sunt "deloc privi­legiile—celor aleşi, ci constitue un bun al întregii noastre literaturi, care după cum confirmă faptele, fără încetare şi pe un fnont foarte larg, îşi ridică nivelul său artistic“ .

„O condiţie indispensabilă a desvoltării talentului artistului, o condiţie a perfecţionării măestriei sale este urmarea., conştientă a principiilor esteticii ^mar. xiste,. alo esteticii realismuului socialist, care afirmă idealurile comuniste şi acea

' realitate în care ele se realizează".Pentrucă, după cum arată mai departe L. Skonno, „orice abatere dela aceste

principii, cel mai mic tribut, fie chiar inconştient, dat esteticii burgheze, sche­melor ei „depnnse", canoanelor ei, duce la eşecuri şi stagnări în creaţie, inde­pendent de forţa talentului scriitorului". In această privinţă autorul ilustrează cele de mai sus prin insuccesele din ultima vreme ale unor scriitori talentaţi ca: V. Kaverin, Iu. Gherman, Val. Kataev, etc. Ou toată diversitatea greşelilor

101

săvârşite de aceşti scriitori, în greşelile loi autoiul articolului găseşte o bază comună: abateiea dela principiile tipizăm, caiactenstice pentru îealismul socialist.

„Realismul sociălist cere dela artist pătiunderea activă şi dezvăluirea esen­ţei şi a coielăţuloi' fenomenelor vieţii, determinarea activă şi scoateiea la iveală a eepaco este nou. In această legătuiă, naturală, pim toate mijloacele posibilo se îmbogăţeşte şi so precizează înţelegeiea categoriilor tipicului şi întâmplă. torului“ .

Autorul aiticolului arată Că literatura burgheză a renunţat de mult la tipi- zaie, adică la „selecţionai ea şi genei alizanea fenomenelor unice". Literatul a 'b’ui-, glieză a proclamat altă metodă: acumularea pasivă)’'îixafea~_obiectivistă a toreni tului du fapte diveise. întâmplătorul şi particularul ocupă în literatura burgheză un loc de aceeaşi valoaie cu tipicul şi caracteristicul.

Eroul lor blazat, care nu are la ce să se gândească, pentru ce trăi şi spie ca să-şi îndrepte năzuinţele, pnu însăşi poziţia sufletească destructivă determină confuzia şi talmeş-balmeşul faptelor întâmplătoare

Pnn urinare, singură „metoda realismului socialist asigură rezolvarea justă a pioblemei tipicului: selecţionarea şi aprecierea faptelor realităţii după im poi. tonta lor istorică reală, în legătmo, şi interăapendenţa lor oiiectivă“ . Cât pri­veşte „înceicănle de a construi concluzii şi generalizări, de a tipiza pe baza „faptelor mărunte’ 1, smulse arbitrar dm legătura geneială, Lemn le numea cu dispreţ „ciorbă subiectivă“ .

„Devierea dela metoda realismului socialist spre metoda „faptelor mărunte’1, însemnează îenunţarea la adevărul autentic al artei, părăsirea tipicului pentru convenţional, a literaturii pentiu literatunsm”. .

L. Skormo, pe baza unoi exemple conciete dm îomanele „Pentru puterea Somatelor", al lui Val Kataev, „Cartea deschisă” al lui V. Kaverin şi „Locote nent-Colonel în serviciul medical” al lui Iu. Glierman, arată, cum datorită conoe- splor făcute aşa zisei „experienţe particulare*, alături de figurile poetice ale patrioţilor sovietici, întâlnim în aeosce opere pe psaudo-bolşievicul Gavrik („Pen­tru puterea sovietelor”) — cu o atitudine şi o concepţie de ştiengar (materialul fiind luat dm amintirile peisonalo ale autorului şi aşezat mecanic în noua reali­tate, în cai o nu are loc), sau figura eroului luptă în două ipostaze (în romanul „Locotenent-colonel în serviciul medical” al lui Iu. Glierman) : biologică şi socială.

Ceeaco îl face pe autor să conchidă că: „Mjetoda artistică nu există înafara timpului şi spaţiului, ea apare pe baza unui sistem îdeologrc determinat, de care şi rămâne, ulterior, indestructibil legată. Nu so poate aplica fără urmări dăună­toare metoda burgheză de fixare obiectivislă şi acumulare nevalorificahoare a faptelor la zugiăvirea realităţii sovietico. Viaţa dm'ţara-noastră-cere-dela scrii­tor o poziţie ideologică şi estetică activă. Altistul numai atunci va putea să înfăţişeze caractere tipice şi să scoată la iveală trăsăturile tipice dm fenomenele vieţii şi să separe ceeace este nou de ceeace este vecin, ceeace se desvoltă şi în- vmgo de ceeace piere, dacă va lupta pentru afnmarea tendinţelor revoluţionaie ale vieţii”. . .

L. Shoimo, analizând noul îoman „Jenia Maslova“ al lui VI. Dobrovolski, subliniază dcunelo pe care le aduce metoda pnsivă, obiectivistă de zugiăvne a realităţii. _

Astfel, deşi VI. Dobrovolski se strădueşte, just, să înfăţişeze soaita tipică v. tmehetiului sonerie, să arate ce căi laigi îi sunt deschise in faţă pentzu afir­mare, adesea străduinţele sale se rezumă la simple afirmaţii declarative, datorită tratăm impiepuuiiste a faptelor, făiă selecţionarea şi adâncirea lor. Intenţiile mari alo eroilor, riausiormările esenţiale petrecute în viaţa acestor eroi, de multe ori sunt futzo puse în gura unuia dm ei şi nu realităţi vu despunse dm însăşi acţiunea 1 omanului. 1,. Skorino arată că greşala capitală a romancierului constă

102

în faptul că acesta,, folosind metoda dc acumulare--obicctivistă-'şi-rijitâinplătoai-e' a faptelor, a înlocuit desvăluirea legilor vieţii prmtr'o înlănţuire pestriţă şi în­tâmplătoare de episoade. De aici-şi lipsa de claritate şi armonie a romanului Pentruc/ă, după cum arată autorul articolului, „Claritatea compoziţiei nu este deloc o calitate întâmplătoare pentru romanul realist şi ea nu se lexplieă numai prin gusturile personale ale unui scriitor sau altul, ci „pun metoda însăşi de abordai o a realităţii1-.

„Romanul îealist — continuă L. Skoi'ino — pune pe prunul plan nodurile do bază, hotărîtoare, ale evenimentelor, suboi donând toate detaliile şi faptele secundare sarcmei de pregătire şi cât mai deplină desvaluirc a principiului, pen­tru caro este şi scrisă -opera1'. Pe scurt, romanul realist are un „ţel al povestirii1’*.

Spre deosebire însă. ele romanul realist, romanul buigliez, tocmai datorită haosului lunui burgheze în descompunere, nu are şi mei nu poate avea un asei menea ţel.

„Conceptul de ţel al povestim — scrie L. Skorino — ca nod al evenimen­telor,' centru al sensului ideologic, dispaie din romanul burghez contemporan, si aceasta constitue unul dm simptomele degradăm lui In operele lui Proust,Joyce, Henumngway şi a altora la fel cu ei, povestirea nu are hotare piecisc,căci ea nu este îndreptată nici îutr’o direcţie.

Câteodată metoda fixării obiectiviste a faptelor vieţii primeşte o altă fonnă dăunătoaie: sub lozinca „adevărului vieţii“ sunt înfăţişate atât faptele istori­ceşte condiţionate si valabile, cât şi cele istoriceşte întâmplătoare şi puţin în­semnat;. îneci earea scriitorului de a se sprijini numai pe „experienţa particulară a artistului", se tiaduce în operă prm naturalism. Povestirea se transformă din oglindire a lumii îeale, obiective în expresie verbală a unui şuvoi de asociaţii arbitrare. Aceasta duce Ia deformarea romanului, la dezagregarea structurii com.| poziţiei sale“.

-Homnnul realist, tocmai pentrucă are un fir roşu călăuzitor, nu se pierdeîn oceanul de fapte măi un te, si înfăţişează tabloul întreg al realităţii şi 1111caleidoscopul întâmplărilor nesemnificative. Din diversitatea faptelor se cioncreti- zoază tipicul. Opera de creaţie devine astfel iodul una activităţi conştiente, o problemă de cunoaştere şi transformaic a realităţii.

. Din problemele criticii sovietice

„Pentru o cntică liteiaiă combativă, pnneipială“ se întitulează editorialul dm „Literaturnaia gazeta* (Nf: '70, "1950)-. --

După cum se poate vedea chiar dm titlu, articolul se ocupă de sarcinile nctualo ale onticii literaro sovietice.

Aiăitând di-uniul gl/nios patreurs de- literatura sovietică de-la publicarea rezoluţiilor istorice ale C. C. al P. C. (b) al U. R. S. S. „Despre îevistele

-„Zvezda*1 şi „Leningrad**, „Despre repertoriul teatrelor de dramă şi măsurile do îmbunătăţire a lui“ .şi „Dejspre filmul „Viaţa cea mare”, articolul caracte­rizează aceste lezoluţii ca o expresie a g'rijei stalimste pentru puritatea ideolo­gică şi înalta măestrie a creaţiei artistice. - -

’ 'Succesele înregistrate- de"bteratura sovietică în aceşti patru ani, vorbesc dela sine; cele mai reuşite din operele croate în ultimii uni nici uu mai tie- buese menţionate, pontrucă ele demult au devenit un bun al milioanelor de cititori. Din acestea reiese clar că literatura sovietică se află în plin avânt. Poporul cunoaşte şi iubeşte cărţile, care oglindesc verosimil viaţa sovietică,

-cărţi însufleţite de măreaţa idee a comunismului

103.

Dar poporul pe drept cuvânt cere ca scriitorii să privească cu şi mai multă,1 agerim'9 ceeace este nou în viaţa sovietică şi să-l sprijine cu şi mai multă îndrăzneală. Poporal doreşte ca temele mari ale contemporaneităţii sovietice să fie întruchipate în imagini artistice superioare, desăvârşite. Tocmai rodul acestei gnji pentru desvoltarea continuă a literaturii sovietice sunt nenumăratele scri­sori pe care le primesc zilnic diferitele ziare şi reviste din. partea cititorilor cu privire la noile cărţi apărate. înainte ca presa să aprecieze cărţile apărute, cititorii îşi spun deschis observaţiile lor cu privire la cărţile citite, problemele ridicate de noile căiţi, precum şi neajunsurile acestor cărţi, indiferent de nu­mele autorilor.

E deja de mult de când au apărut cnticile cititonlor cu privire la lipsu- rllo romanului lui E. Pauferov „Arta cea mare“. Tot o manifestare a grijai pentru înflorirea literaturii sovietice este şi scrisoarea celor 32 de studenţi leningrădeni cu privire la „Cartea descinsă" a lui V. Kaverin. Multe obser­vaţii juste au făcut cititorii, referitoare la romanul „Pentru puterea Sovietelor"- a lui Val. Kataev.

Bucurându-se de numărul mare de opere însemnate ale literaturii sovietice, cititorii vreau însă ca scriitorii să nu se mulţumească cu realizările obţinute, ci să se străduiască să-şi perfecţioneze mereu operele. In aclelaş timp, ei îsi exprimă nemulţumirea lor faţă de critica literară, care rămâne încă în urmă' faţă de literatură şi nu redă pe deplin imaginea amploarei şi diversităţii lite­raturii sovietice.

Citând o serio de exemple, între care şi cel al revistei „Literaturnaia gazeta", articolul arată că mai ales publicaţiile literare rămân în urmă în ce priveşte critica: nu sunt recenzate noile cărţi apărute decât cu întârziere şi adeseori sunt neglijate unele destul de importante.

Articolul arată şi cauzele acesta rămâneri în urmă a criticii literare. Astfel din punct do vedere organizatoric sunt arătate deficienţele resorturilor de critică ale revistelor literare, care, printre altele, atrag încă într'o măsură insuficientă po criticii, istoricii literari şi profesorii de specialitate dela universităţi şi institute superioare — din provincie.

Bevenind la expunerea conţinutului articolului, alături de cauzele organi­zatorice ale rămânerii în urmă a criticii literare, este indicată insuf icienta-prin­cipialitate a- unor critici. Este condamnată astfel poziţia comodă a unor critici caro aşteaptă să se pronunţe alţii mai înainte7 după cum sunt înfierate unele manifestări ale intoleranţei faţă de critică. O serie de critici, care n’au scris nimic în ultimul timp, sunt aspra criticaţi. La fel este condamnată şi poziţia unor critici care se arată îndrăzneţi numai faţă de, scriitbrii tineri şi înc.spă-. tori. Nu mai puţin sunt condamnate unele cazma de atitudine desconcideratoare şi do superioritate faţă de literaţii care scriu în gazetele din provincie şi în almanahuri, precum şi ieşirile de critică destractivă. ,

Articolul arată apoi că nivelul înalt ideologic şi măestria artistică a lite­raturii, cere şi dm partea criticii ridicarea măestriei artistice. Nu se bucură de autoritato nici în faţa scriitorilor şi mei a cititorilor onticul literar care înlo- cueşte analiza operei artistice de pe poziţiile vieţii prin expunerea impresiilor sale Bubiective.

O serie de gieşeli care s’au strecurat în câteva articole sunt umiarea cunoaş­terii insuficiento a realităţii de. către enticii respectivi.

O importanţă deosebită este acordată nivelului teoretic al criticii literare, subliniindu-se că încă uu întotdeauna criticii leagă problemele operelor noi apă­rute do problemele gmierale ale desvoltării literaturii sovietice şi că apar în- tr’un număr insuficient articolele de pi.obleme..

104

Iu ca pnveşto apropieu-a dintre istoricii literari şi critici, aiticolnl arată că s’a făcut încă piea puţin. Articolele unor istonci literari sunt sub măsura posibilităţilor de care ei dispun, iar unu entiei literali îşi mărginesc activitatea lor la manifestau „festive”.

Esta criticată şi insuficienta atenţie acordată de unu critici formei artistice a operelor. Unu fie că o ocolesc cu totul, fie că înserează câteva aprecieri gră­bite, şablonaide. Mai ales este subliniată insuficienta grijă acordată binbei opeiei aitistice. Lucrările fundamentale ale tovarăşului Stalin, sunt un model de felul cum criticii trebue să-şi însuşească temeinic teoria ştiinţifică a lingvis­ticei şi să pielucreze cu grijă piobicmele limbii şi stilului.

După toate aceste observaţii critice, aiticolul arată că Uniunea Scriitorilor trebue să aibă în grija ei ca criticii să-şi ndice cunoştinţele teoretice; să stu- diezo temeinic realitatea, să-şi pună permanent sarcina de a ridica noi cadre dla cnticiy" de ~ a" îndruma crestei ea şi pei fecţionarea “jhoza'torilor, poeţilor şi dramatuigiloi. -

Articolul aiată că liteiatura cea mai progresistă dm lume ceie critici caro să lupte mereu pentru perfecţionai ea lor ideologică şi artistică şi caTO să studiez© viaţa şi să judece operele de pe poziţiile ei, să lege manifestările lor critice <lc problemele arzătoare- ale realităţii şi să stăpânească la perfecţie metoda de analiză inarxist-leninistă a operelor literare. " "

In încheiere, articolul arată eă, în accepţiunea sovietică a criticului, el este un om care nu poate trece indiferent mei pe lâugă operele, literare minunate,, nici pe lângă cele negative, un om pentru care propaganda succeselor litera­turii, propaganda ~ a 'tot ceeace este nou în ea, lupta împotriva a ceeace este înapoiat — constitue o problemă personală, vitală.

VICTOR FRÂNCU

105

V. I. Lenin şi problemele artei

Aşa se întitulează competentul studiu de estetică marxist-leninistă al lui.M. Neiman, pe care revista „Viaţa Românească” îl reproduce în ultimul său număr.

Autorul încape, prin a suiblinia rolul' imens tpe care l-au, avut ideile leniniste în schimbarea radicală a conştiinţei oamenilor muncii din Ru!~ -sia, în transformarea fundamentală a vieţii1 lor imateriale şi spirituale. Un aport tot atât de uriaş au adus ideile leniniste şi la desvoltarea tutu­ror artelor sovietice. In vasta şi variata opeiră a lui Lenin sunt cuprinse şi problemele de iba,ză ale esteticii, precum şi ,,exemple clasice de apli­care a materialismului (dialectic la analiza faptelor şi fenomenelor ar­tistice” . încă înainte de Revoluţia din 'Octombrie, Lenin formulase deja tezele fundamentale ale esteticii socialiste. (O schiţă a lor poate fi re­constituită din cuvântările lui Lenin îndreptate împotriva narodnicismu­lui, precum şi din articolele şi părerile sale despre Kerlen, Belinschi, Cernişevschi, L. (N. Tolstoi, M iGorchi, etc. O formulare completă a ■acestor idei a dati-O' însă [Lenin în articolul „Organizaţia de partid şi literatura de .partid” şi în profunda ea lucrare filosofică „Materialism şi empiriocriticism”. „In aceste opere — subliniază M. Neiman — gă­sim bazele înţelegerii materialiste a istoriei culturii, precum şi o critică nimicitoare a culturţil şi artei burgheze”. ’

In continuare,, autorul subliniază faptul că lupta lui Lenin pentru o artă şi o literatură legate descihis de cauza clasei1 muncitoare, nu poate fi r'uptă de activitatea dusă de Marx şi Engels în vederea rezolvării problemelor estetice în veacul trecut. Şi în estetică învăţătura leninistă este o reluare şi o desvoltare creatoare a eoncepţiilior lui Marx şi En­gels privitoare la acest domeniu potrivit noilor condiţii istorice ale epocii imperialismului şi a revoluţiilor proletare. „Lenin* a pus problema principialităţii şi ,a, creaţiei artistice conştiente, într’un mo,d ce corespun­dea noilor condiţii istorice”, ■— arată Neiman. Lenin l-a criticat şi l-a corectat pe Ple'hanov, carsi reducea problemele .criticii în literatură şi artă numai la determinarea cauzelor şi a condiţiilor de apariţie a operei de artă, socotind icâ aprecierea nu intră ini problemele cercetării feno­menului artistic, iln opoziţie eu acesta, Lenilai a subliniat marea însem­nătate a aprecierii principiale a operelor artistice” din punctul de vedere al intereselor poporului” în articolul său „Organizaţia de partid şi lite­ratura de partid” , 'unde arăta că iar,ta nu poate fi „în general, o cilies1- iâune individuală, independentă da cauza generală a proletariatului”.

106

Lenin a aplicat în viaţă teza principialităţii artei, considerând ope­rele artistice, ca tşi pe creatorii lor, în strânsă legătură cu viaţa şi cu problemele ei. Referindu-se la un scriitor, totdeauna l-a situat în cadriul frământărilor şi luptei de clasă proprii societăţii şi epocii în «are a trăit. Astfel el1, i-a legat pe marii oametai de cultură ruşi de istoria imiş1- căriî die eliberare a claselor asuprite din. Rusia şi lena apreciat operele din punctul de vedere al intereselor poporului. Criticii noştri literari a.u mult de învăţat din exemplul analizelor profund principiale pe care ÎLenini le face operelior de seamă ale literaturii ruse.

M. Neiman arată mai departe că „(Baza filosofică a concepţiilor leni­niste asupra 'artei o consititue teoria materialistă a cunoaşterii, genial elaborată de Lenin în opera isa nemuritoare „Materialism şi empiriocriti­cism”. Ca şi Marx şi Engels, Lenin consideră conştiinţa umlană ca o re­flectare, a vieţii', iar arta drept oglindirea într’um mod specific a reali­tăţii, drept una dintre importantele forme de cunoaştere â acesteia. Isvorul cunoaşterii omeneşti îl constitue practica socială. De aici rezultă, in societatea împărţită în clase, caracterul de clasă ăl cunoaşterii, de­terminat de respectivul loc pe care-1 ocupă o anumită clasă în procesul producerii şi al repartizării bunurilor. De aici decurge, în‘ultimă instan­ţă, partinitatea artei, ca formă specifică de cunoaştere .a realităţii. '

Susţinând materialismul ca fiind singura concepţie filosofică justă, — concepţia claselor înaintate, legate nemijlocit de producţia bunurilor necesare societăţii, — Lenin promovează în domeniul artei concepţia rea­lismului drept singura justă, icapalbilă de a reda veridic realitatea în imagini artistice. De aceea Lenin apreciază operele de artă înainte de toate din punctul de vedere al cunoaşterii vieţii, considerând valoarea lor artistică în strictă dependenţă de realismul lor. O asemenea înţele­gere materialistă a rolului ş i funcţiunii creaţiei artistice, fereşte pe artişti de alunecarea în mlaştina formalismului ori a naturalismului burghez. -

Mai departe, 'Neiman aduce preţioase clarificări privitoare la me­toda realismului socialist. Referi-ndu-se la roiul fanteziei, a visului care păstrează contactul cu 'viaţa vie, Neiman arată că „Este clar . . . că baza realismului ca’metodă de creaţie artistică, o constitue nu numai facul­tatea conştiinţei umane de a oglindi just fenomenele Lumii înconjură­toare în trăsăturile lor esenţiale şi reale, ici) şi facultatea gândirii crea­toare de a depăşi mersul maturai al evenimentelor, de a pătrunde cu mintea în. viitor, de 'a tinde spre realizarea înaintatelor scopuri şi idea­luri puse în istorie, ou alte cuvinte capacitatea de visare, de fantezie, care) ,după cum spune Lenin este o însuşire dintre cel© mai! preţioase’’. Această facultate ,a gândirii creatoare generează elementul de roman­tism revoluţionar, care intră ca parte integranta în realismul socialist.

După Revoluţia din Octombrie, Lanin a dus Lupta împotriva scrii­torilor proletcultişti şi a celor d)ela R.AJP1., care încercau să rupă în mod nihilist arta sovietică de marea artă rusă, s’o rupă deci de' moş­tenirea valoroasă a trecutului. Necesitatea păstrării moştenirii trecu­tului în materie de' creaţie artistică este ilustrată, între 'altele, de cele afirmate de Lenin într’o discuţie cu Clara Zetkinr. „‘Frumosul trebue păstrat, trebue isă fie Hulat ca model, trebue ^ă pornim dela el, chiar dacă-i „vechi.” Die ce oare să întoarcem spatele frumosului autentic, să renunţăm la el ca la punctul de plecare pantruj desvoltarea ulterioa­ră, numai pentrucă e „vechi” ? De ce să ne închinăm în faţa a ceea

107

ce este nou ca în faţa unui zeu, căruia trebue să dl te supui, numai pen truca „este nou'’ ? (Este un nonsens, un adevărat nonsens”. Lemdi sulblinia adesea ideea că o cultură de amploarea celei socialiste ni poaite apărea din nirniic, că ea se va desvolta pe: baza tuturor cuceririlor materiale şi spirituale ale omenirii din epocile istorice precedente. Des voltând în noile condiţii istorice şi ridicând pe o treaptă nouă a des voltării moştenirea artistică a trecutului, arta epocii socialismului pute; căpăta acel caracter popular' din care (Letalii făcea un criteriu de ibaz; al stabilirii autenticităţii şi vlalalbilităţii ei.

Lenin atrăgea de asemenea atenţia asupra faptului eă arta şi lite ratura îşi au domeniul lor propriu1, independent de oricare alt domenii de activitate socială şi că ,,incontestabil, le necesar să se asigure < libertate cât mai mare iniţiativei personale, inclinaţiilor individuale gândirii şi fa'ntbeziei, formei şi conţinutului”. Este exprimat aici dezide râtul măestriei artistice, drept o condiţie ide bază a făuririi unei art< autentice. . "

_ In partea finală a studiului său, M. INeiman subliniază desvoltare: şi îmbogăţirea cu noi teze a învăţăturii leniniste despre artă de cătrs tovarăşul Stalin. învăţătura lui I. V. Stalin despre anta, „naţională prii formă, socialistă prin conţinut”, despre rolul de „inginerii ăi sufleteloc omeneşti” al iscrimtorilor, definiţia magistrală pe care el a dat-o me­todei realismului socialist, — sunt noi şi hotărîtoare contribuţii li dlesvoltarea tezaurului viu 'al esteticii marxist-ieniniste. „Astăzi1 ►— arată Neiman — arta timpurilor noastre ,art!a măreţei epoci stalinisi realizează în (operele ei, tot ,deeace a fost trasat în genialul program estetic al lui Lenin şi Stalini” -

(Studiul lui M. 'Neiman invită pe tinerii scriitori dini ţara udastr; la însuşirea cât mai desăvârşită! a învăţăturii lui Lenin şi Stalin deSprt natura şi menirea artei din societatea socialistă, pe care o construiri şi noi astăzi în Patria noastră. g.ţj

.Grigore Alexandrescu, Poezii alese '

In cadrul acţiunii de largă difuzare în mase a operelor clasicilor lite­raturii noastre, E. P. L. A. a editat recent în colecţia „Biblioteca pentru toţi“ o culegere de poezii alese din opera lui Grigore Alexandrescu. Cule­gerea este însoţită d'e un studiu introductiv în care sunt stabilite condi­ţiile care au dat naştere operei poetului, locul ei în cadrul moştenirii noastre literare şi aportul pozitiv pe care l-a adus în lupta pentru o orien­tare realistă a literaturii noastre.

Alexandrescu a fost unul dintre aoei scriitori înaintaţi, care atribuiau artei o precisă funcţiune socială. Expresia artistică a acestei înaintate con­cepţii o constitue fabula sa Oglinzile. Mai concludent încă în această privinţă este însă acest fragment din prefaţa la volumul său de poezii dir 1843, care constitue o veritabilă profesie de credinţă a poetului: „Eu suni din numărul acelora care cred că poezia, pe lângă neapărata condiţie de s plăcea, condiţia existenţei sale, este datoare să exprime trebuinţele socie­tăţii şi să deştepte simţăminte frumoase şi nobile care înalţă sufletul"

E. P L A , Biblioteca pentru toţi, 1950

108

Această lapidară definiţie a rolului artei este tot atât de actuală pe cât este de adevărată. Ea sintetizează trei dintre principiile fundamentale ale veritabilei creaţii artistice: 1) Arta autentică are totdeauna un conţi­nut social; 2) Prin înaltele idei ce conţine, arta autentică educă pe citi­tori; 3) Măestria artistică este o condiţie de bază a existenţei sale.

Aceste idei exprimau, în ultimă instanţă, concepţia despre artă a for­ţelor sociale progresiste ale vremii, care se grupau în perioada ce a pre­mers anului 1848 pentru a răsturna prin.violenţă orânduirea feudală. Par­ticipând la această luptă prin mijlocirea artei sale, Grigore Alexandrescu se situiază printre militanţii fruntaşi de pe frontul ideologic al mişcării paşoptiste şi printre cei mai înaintaţi reprezentanţi ai literaturii noastre clasice.

Centrul de greutate al creaţiei lui Alexandrescu îl constiue critica nedreptăţilor din societatea vremii sale, demascarea turpitudinii morale a claselor avute. S’a crezut o vreme că poetul utiliza biciul satirei şi al fabulei numai împotriva feudalilor băştinaşi, situându-se pe platforma de luptă a burgheziei întrucâtva revoluţionare. Le revine istoricilor literari sarcina de a spulbera această minciună a exegeţilor burghezi, pe baza probelor culese din opera sa. La o cercetare mai atentă se poate vedea1 că poetul a pătruns adânc Jn realităţile sociale ale vremii şi că cele mai bune, mai actuale creaţii "ale sale, aru isvorît din lupta pe care o purta nu în numele burgheziei, ci în al maselor largi asuprite. Concludentă în această privinţă este meditaţia cu caracter oarecum programatic Anul 1840, ,în care poetul îşi defineşte -atitudinea şi năzuinţele: __

,,Eu nu îţi cer în parte nimica pentru mine:Soa/rta-mi cu a mulţimii aş vrea să o unesc;Dacă numai asupră-mi tu poţi s’aduci vr’un bine,Eu râd d’a mea durere şi o dispreţuiesc."

(Sublinierea noastră. G. B.)**T

Aoestei „mulţimi" îi dorea poetul o viaţă mai bună şi multe mărturii •care vorbesc în acest sens sunt cuprinse în meditaţiile, epistolele, satirele şi fabulele sale, în care-i flagelează deopotrivă pe burghezi şi moşieri Această orientare avea să fie continuată mai târziu cu multă strălucire de Eminescu, în celebrele sale „Scrisori".

Micimea de suflet, cruzimea, lăcomia, făţărnicia şi corupţia de care dădea dovadă boerimea şi marea burghezie au fost vestejite dle Alexan­drescu în bucăţi ca: Satiră duhului meu, Ogarul şi iepurele ori Şoarecele şi pisica. Demagogia literară, falsul democratism care caracteriza încă de pe atunci burghezia şi-au aflat o clasică expresie în unele dm fabulele sale, cum sunt: Câinele şi căţelul ori Boul şi viţelul. Liberalismul şi egali­tarismul aventurierilor din Walt-Street-ul zilelor noastre şi al uneltelor lor de pretutindeni nu diferă prin nimic de acela al „dulăului Samson". Iar fizionomia morală a transfugului, atât de magistral schiţată de Alexan­drescu în Confesiunea unui renegat, o recunoaştem astăzi şi la Iuda-Tito şi la social-democraţii de dreapta de toate nuanţele. .

Exemplele de acest fel se pot înmulţi. Orientarea progresistă a poetu­lui decurge din atitudinea fundamentală pe care o adoptase în mod lucid faţă de societatea vremii sale: criticismul. Epoca în care trăia nu i-a per­mis lui Alexandrescu să întrezărească forţa care va primeni societatea dm temelii, glonficându-i apariţia şi faptele. Opera sa îşi menţine însă trăini­cia, datorită faptului că s’a structurat prin mijlocirea criticii neîmblân­zite pe care poetul a înidreptat-o împotriva cârdăşiei burgjhezo-moşiereşti,

109

în curs de formare. Având vederi sociale înaintate pentru vremea sa1, de- mascând cupiditatea şi mărginirea claselor avute, manifestând ataşament faţă de masele populare —■ în viitorul cărora credea, Alexandrescu se -si­tuează pe poziţii apropiate de acelea de pe care a dus lupta socială un alt mare patriot al nostru din cel de al doilea pătrar al secolului trecut: Bălcescu Caşi la acela, contactul nemijlocit cu masele asuprite, cunoaşte­rea vieţu şi a năzuinţelor lor, i-au ajutat lui Alexandrescu să vadă mai departe decât militanţii pentru scopurile înguste de clasă ale burgheziei, care la 1848 au trădat revoluţia.

întrunind asemenea caractere, opera lui Grigore Alexandrescu este aproape şi astăzi de sufletul poporului muncitor şi acest considerent a de­terminat reeditarea ei într’o culegere populară de către Editura pentru Literatură şi Artă. Critica noastră trebue s’o valorifice cu atenţie, să-i reliefeze întreaga semnificaţie progresistă, astăzi când masele în slujba că­rora Alexandrescu. declară deschis că vrea să-şi pună arta sa, îşi con­struiesc în libertate o vieaţă din ce în ce mai bună. §. ">)

începutul activităţii la Teatrul Naţional din Cluj

Activitatea Teatrului Naţional din Cluj, în vederea pregătirii unei noi stagiiiuni s ’a început dle alsîtăl dată, spre deosebire 'de stagiunile^ ante­rioare, sub semnul unei munci planificate şi ordonate J n cele mai' mici amănunte. Această preocupare ia conducerii Teatrului de a da muncii din instituţie un capacler ordonat, pentru a imprima întregii activi­tăţi o stabilitate şi o convergenţă mai strictă spre interesele artistiide, — deci înlăturarea haosului şi a întâmplătorului — ne diuce la con­cluzia că ne aflăm, în faţa ,uniui| mlo(d principial de, a privi1 problemele TelaitruM. Şi ajqest mod principiali de a privi lucrurile se reflectă în faptul că s ’a elaborlal un plan de muncă pentru prima parte a stagiunii, până la 31 Decembrie.

Făcând o scurtă analiză a acestui plan de muncă şi privindiu-Gi în lumina Scopurilor pe care trebue isă le urmărească, vom vedea în ce măsură el înseamnă un pas înainte înl viaţa teatrului şi întru cât slă­biciunile lui vor contribui la perpetuarea unor greşeli din treout.

'Primul pun|ct care ne întâmpină îni planul de muncă al Teatrului este stimularea şi îndrumarea idiramaturgiei locale, care constitue o iniţiativă din celle mai binie venite, penitrucă într’adevăr sectorul drama­tic lai producţiei originale este aproape inexistent. Acest punct prevede un mai strâns contact' qu; filiala Uniunii Scriitorilor şi organizarea unui cerc de scriitori tineri cărora să li sa înlesnească o apropiere permanentă de problemele şi munca specifică a teatrului1,, dândiu-li-se posibilitatea să se familiarizeze cu munca de creaţie scenică. Lai ace­laşi punct din program se spune: ,.,se vor scrie cel puţin: o piesă ,eu subiectul „Lupta pentru place” , una du „problema naţională” şi o comedie eu „lupta împotriva moralei burglheze” . Din această aifirmla- ţie categorică se desprinde una din slăbiciunile acestui program: pla­nificarea cu uşurinţă şi în, mod teoretic ,a unor lucruri „ca.re 'ar fi de diorit să se .întâmple” , însă pentru care nu s’au creat încă suficiente condiţii de pornire, deoia|reoe atât Teatrul! cât şi filiala Scriitorilor nlu s’a.u preocupat în mod serios cu încurajarea producţiei teatrale autoh­tone. Ceea ce putem totuşi sublinia aici este faptul’ că ,îm sfârşit, s ’a

110

luat aceasta iniţiativă de a se crea o preocupare serioasă şi permanentă pentru problemele creaţiei teatrale, deasemenaa putem aminti hotă­rârea tovarăşilor dela Teatrul Naţional de; a înlesni tinerilor scriitorii să-şi însuşească tehnica scenică şi numeroase alte cunoştinţe die specialitate

O altă sarcină care figurează în, programul Teatrului este aceea de a ţine o mai strânsă legătura cu presa din localitate în vederea popularizării spectacolelor şii a imiuniciil din Teatru. In această privinţă s’a şi ţinut o şedinţă ,ou reprezentanţii presei locale, în cadrul căreia ziarele au promis sprijinul lor mlai1 ales sub forma unei cronici teatrale regulate, iscrisă idjupă o prealabilă şedinţă comună, a cronicarilor 'dra­matici. In ceea ce priveşte aicasit schimb de .păreri între cronicarii drama­tici, el poate fi util într’o măsură) oarecare. 'Dar Cronica dramatică nu e bine să devină o aniexă ia Teatrului, nici să ajungă un' şablon, din care nimeni să mu mai înveţe nimic. Cronica Idramjatică, scrisă în mod princi­pial, va trebui să desbată curajos problemele spectacolului, să trezească discuţii şi interes.

Programul mai cuprinde numeroase alte sarcini, dintre care des­prindem: organizarea unui schimlb de experienţe cu alte teatre dinţară, fapt care a început să fie pus în practică în mod sporadic încă ddin stagiunea trecută. Ţinerea unor şedinţe lunare de 'analiză a muncii, elaborarea unor chestionare cu întrebări referitoare 1a, munca indivi­duală a actorilor. Aceste chestionare cuprind' însă multe întrebări gene­rale,, meprccise. A lipsit un, cjrilteniu de bază la( alcătuirea lor. _ _

Apoi scoaterea, unei- reviste program la fiecare premieră, îmbunătă­ţirea difuzării biletelor, mărirea numărului de spectatori, cursuri de calificare pentru muncitori, etc. Nu am 'amintit decât o mică parte din punctele acestui bogat program de activitate; el conţine numeroase sarcini şi responsabilităţi. Planificarea serioasă a muncii constitue un fapt îmbucurător pe care ţinem să-l subliniem. El va introduce un spirit de disciplină în muncă, va înlătura confuzia şi surprizele neplă­cute. Nu e mai puţin adevărat însă că preocuparea, de toate amănun­tele nesemnificative ale muncii ie fiecare zî, şedinţe şi disguţii nume­roase pentru orice chestiune neînsemnată, duca la, o lipsă de atenţie faţă d,e producţia artistică propriu zi.sâ, la neglijarea procesului de creaţie al actorului. In felul ,,acesta se ajunge la creara unor specta­cole1 care du.pâ o lungă perioadă de pregătire au totuşi numeroase slă­biciuni si nu prezintă decât un, redlus interes artislbio. Accentul înisă trebue deplasat în direcţia perfccţionâni artistice a spectacolelor. De­sigur, e necesar .să nu, fee nagli'lj'qae nici latura vieţii care se duce Sin Instituţie — şi tovarăşii fac bine că se ocupă de ea în mod serios.'— însă nn e bine să se nite că pentru a fi de un real folos 'publicului spectator si intereselor politice pe care ie slujeşte, Teatrul trebue să rea’izeze adevărate spectacole die artă.

Entuziasmul cu care porneştei la drum Teatrul Naţional. înseamnă îacjredere în forţele proprii,, în misiunea artei pe care o slujeşte, dar felul în care înţelege să se preocupe de probleme poate duce Ifoarte uşor la Uni birocratism dăunător producţiei .artistice. Pe de altă parţe, acest 'entuziasm nu este deservit în mod satisfăcător de către iaişa nu­miţii tehnicieni ai producţiei artistice care sunt directorii de scenă;*

111

în această direcţie, Teatrul are încă lipsuri, care nu-i pot aisigura o bună producţie decât în măsura în care vor fi înlăturate. Aceste lipsuri se referă îm primul rând la numărul insuficient al directorilor de scenă, iar în, aii doilea rând la faptul că directorii de scsnă existenţi nu depun toate eforturile, se mulţumesc cu rezultate mediocre şi nu aprofundează îndeajuns problemele spectacolului.

In ceea ce priveşte repertoriul, au fost programate până la 31 De­cembrie ipatru premiere,, cu piesele Ziua cea mare de Mania Baniuş, Tre­nul blindat de Vsevolod Ivauov, După 20 de ani, de iSvetllov şi Duşmanii dle M. iGorclii. Imafiară de aceste premiere au mai fost programate şapte reluări eu piese din stagiunea tpecută. "

Privind acest repertoriu, putem spune că el a fost ales după un criteriu principial, 'în aşa fel ’iea Teatrul să fie prezent cu spectacolele sale în lupta care se duce pentru construirea socialismului şi pentru pace. „Ziua cea1 mare” de Maria Banuş oglindeşte un moment din lupta pentru colectivizare, Trenul blindat, care se va juca la 7 Noembrie, aduce pe scenă episoiaide din războiul civil, arătând înfrângerea duşma­nilor Revoluţiei, iar Duşmanii de Gorchi înfăţişează trecutul de luptăal clasei muncitoare din" Rusia. Piesa] După 20 de ani d,e Svetlov, vă, fijucată şi pusă în 'scenă de către actorii tinerii dini teatru, cărora li se dă astfel posibilitatea Să-şi pună în evidenţă talentele şi priceperea.

Aşteptăm cu nerăbdare începerea stagiunii pentru a putea aprecia mai bine în ce măsură entuziasmul manifestat prin planul de lucru s'a concretizat în spectacolele reprezentate. V F.

Cu privire la libretul de operă

Importanţa textului în teatrul muzical este covârşitoare. Se poate spune - că recunoaşterea acestui adevăr constitue unul dm principiile de bază alerealismului în spectacolele de operă. Expresivitatea muzico-dramatică rezultă tocmai din pătrunderea organică, din sinteza elementelor expresive ale muzicii cu expresivitatea caracteristică limbii. Această pătrundere au realizat-o încreaţiile lor marii clasici ai muzicii ruse, Glinka, Dargomâjschi, iar din Grupul celor cinci cu deosebire Musorgschi, ridicând-o la rangul de metodă de creaţie prin excelenţă realistă în teatrul muzical şi în general în muzica vocală. Pentru marii clasici ai muzicii ruse, mai mult decât pentru compozitorii apuseni, legătura organică dintre text şi muzică constitue o problemă esenţială a creaţiei şi aceasta preocupare merge la Dargomâjschi — care afirmă limpede- „vreau ca sunetul să exprime direct cuvântul. Vreau adevărul," — şi la conti­nuatorul său cel mai direct în această privinţă, Musorgschi, până la tendinţade a transforma direct expresia vocală în forme melodice, la căutarea „con­turului muzical al limbii".

Recunoaşterea importanţei covârşitoare a legăturii organice dintre text şi muzică în teatrul realist muzical, aduce în discuţie una din problemele

112

cele mai spinoase ale spectacolelor noastre de”bpeiă, problema traducerii libre­telor. Teatrul burghez a făcut, în trecut, şi din această problemă o afaccere venală. Majoritatea libretelor de operă au fost traduse superficial, de oameni nepricepuţi, fără pricepere literară sau muzicală, grăbiţi să încaseze onorai ii şi procente, cu o ■ îngrozitoare denaturare nu numai a valorii artistice a libre­tului, dar şi cu o adevărată masacrare a partiturii muzicale, modificată în voie, după bunul plac al traducătorului comod. Denaturările de sens, falsi­ficările de conţinut şi amputările după placul şi interesele burghezo-moşierimii, alături de vulgaritatea cea mai anti-artistică şi de cacofonia cea mai crasă, constitue o tristă moştenire care se cere astăzi lichidată, pentru a desăvârşi piocesul realizării unui teatru muzical realist

- Problema este cu atât mai acută cu cât astăzi, când se traduc atâtea capodopere ale teatrului muzical clasic rus — prinţi e care tocmai opere ale ■compozitorilor ca Dargomâjschi şi Musoigschi în a căror creaţie legătura orga­nică între cuvânt şi muzică constitue un principiu de bază — această muncă nu este suficient de literală şi artistică, păstrând adeseori procedeele super­ficiale şi comode din trecut. Literaţii şi muzicieni vor tiebui să colaboreze şi să se angajeze într’o muncă competentă şi artistică, pentru revizuirea tex­telor existente, iar traducerile să constituie în viitor o problemă la rezolvajrea. căreia Uniunea Compozitorilor să participe activ. Un prim pas pentru rezolvarea acestei probleme ar putea fi unificarea textelor existente şi Impunerea unui text unic. Aceasta ar constitui o operaţie premergătoare stabilirii unui text -corect şi artistic tradus, susceptibil a fi tipărit.'

I. VĂLEANU

Pe marginea poeziei „ Plugul blestemat“ de V . Alecsandri

Discutând, în nr. 7 al Vieţii româneşti, câteva Din. problemele recon­siderării clasicilor noştri, tov. Eugen Campus semnalează, între altele, şi faptul că unii dmtre criticii noştri literari actuali adoptă faţă de scriito­rii pe care îi prezintă cititorilor o atitudine apologetică, exagerând — în mod unilateral şi neştiinţific — aspectele pozitive ale operei lor şi, fireşte, trecând cu vederea peste elementele ei negative In această ordine, remarcă mai departe Campus, un exemplu tipic poate fi considerat studiul lui G G Nicolescu despre Viaţa şi opera, lui Vasile Alecsandri, publicat mai întâi în paginile Vieţii româneşti şi reprodus în urmă, modificat, ca prefaţă la ediţia de Opere alese a poetului moldovean, apărută în Editura pentru li­teratură şi Artă a Uniunii Scriitorilor din R P. R„ în 1949.

In -studiul menţionat, Nicolescu distinge — just — in existenţa şi în activitatea literară a lui Alecsandri două perioade Tn cea dintâi, cuprinsă între anii 1840— 1860, scriitorul militează pentru idealurile de luptă ale democratismului burghez autohton;, în cea de a doua, ulterioară datei de 1860, Alecsandri părăseşte „linia democratismului burghez" şi devine un exponent al concepţiilor propagate de monstruoasa coaliţie, burghezo-mo- şierească Până aici, Nicolescu se menţine între limitele adevărului docu­mentar. In continuare, el încearcă însă să demonstreze pe de o parte că

A lm a n a h u l h to r a i , 8 — 1960 l l o

Aliecsandri nu şi-a renegat ,,t,otal“ nici după 1860 „vechile poziţii", iar per de alta, că „înainte de moartea sa cu doi ani“ el „găseşte câteva accente puternice care leagă sfârşitul! vieţii lui „de arzătoarele idealuri generoase ale tinereţii ei“ In sprijinul ultimei afirmaţii, Nicolescu citează şi poezia Plugul blestemat,'în care vede |,,un ecou-neaşteptat în conştiinţa" lui A le - csandri a răscoalelor ţărăneşti din 1888. Acesta să fie oare adevărul? Date ceva mai rezistente decât „subtilităţile" lui Nicolescu impun, după cum. vom vedea, o altă concluzie. j '

In 1872,, se publică la Bucureşti Scrienle lui Constantin Negruzzi. Solicitat- să prefaţeze ediţia, Alecsandri scrie o lungă Introducere, din cane des­prindem următorul fragment: „Desproprietărirea răzeşilor ajunsese (în timpul lui M. Sturza) o manie încuragiată şi ajutată chiar de braţele puter­nice ale administraţiei şi justiţiei.. . Mulţime de procesun se iscau din senin, în contra acelor nenorociţi moşneni, se aduceau • în împlinire prin măsuri arbitrare, caliceau mii de familii pentru ca să îngraşe un vecin căftămt, şi produceau uneori scene foarte dramatice. ■ 1 '

Un proprietar mare şi atotputernic avea alăturea cu moşia lui nişte răzeşti înteţiţi, care ţineau Ia pământurile .lor, dreaptă avere întemeiată pe hrisoave domneşti. — Orice propunere dm parle-i pentru schimb sau vân­zare rămăsese fără resultat. Ce;se întâmplă? Intr'o zi, ispravnicul ţinutului' însoţit de o ceată de slujitori, aduse un plug şi, urmând poroncilor ce pri­mise dela Iaşi, ordonă a trage brazdă prin mijlocul pământului răzeşesc. Boii pornesc, ferul plugului începe - a lăsa o brazdă neagră in urmă-i, când dintr'un rediu apropiat se iveşte o româncă înaltă, ce purta un copilaş la sân. Ea vine sumeaţă în faţa ispravnicului, depune copilul dinaintea boi­lor şi zice: „De vreme ce aţi venit hoţeşte, ca să ne luaţi moşia strămo­şească, na! trage brazda peste copilul meu, pentru ca să nu rămâe peritor de foame la uşele străinilor!" ,

Toţi stă tură încremeniţi! . i . afară de Ispravnic, care răcni înfuriat, la slujitori să dee copilul] în laturi: "

— Nu vă atingeţi de el, că-i amar de capul vostru1 — strigă Românca, şi ’n adevăr deodată se văd ieşind din rediu vr’o două sute de ţărani înar­maţi cu topoare şi coase. Ei veneau răpede şi ameninţători cătră părintele Ispravnic, dar acesta, ne găsind de cuviinţă a-i aştepta, îşi luă oeaita şi se- făcu nevăzut: La oarba! la oarba! strigau Românii din urmă, râzând de spaima lui, şi astfel ei rămaseră stăpâni pe moşia lo r . . . până la anul viitor. - 1 '- De pe atunci s’a răspândit ;în ,ţară cântecul Rezeşilor (sic) ca un semn.

caracteristic al timpului: ' ' "

Frunză verde de scumpie,Ard’o focu Irăzeşie!Eu chiteam că-i boerie,Şi-i numai io sărăcie!

etc., etc.“. (O variantă a acestor versuri aflăm în Cântul al II-lea din- Răzvan şi Vidra a lui B. Petriceicu-Haşdeu). ;

Pasajul transcris ne întâmpină şi în comedia întitulată Boieri şi cio­coi, concepută în, jurul anilor 1861— 1862, “terminată în 1872, când autoruL a cetit-o într’una din şedinţele Junimii, şi publicată în 1874, în coloanele Convorbirilor literare. Faţă de versiunea din Introducere la scrierile lui

11 i -

Constantin Negruzzi, cea din Boieri şi ciocoi prezintă unele modificări. Schimbările sunt însă neînsemnate, aşa încât se poate susţine că, în linii mari, ne găsim’ în prezenţa a două' redacţii puţin diferite ale aceleiaşi în­tâmplări. Reiese de aici că tema prelucrată în Plugul blestemat preocupase pe Alecsandri cu mult înainte de 1888 şi că prin urmare argumente puter­nice ne împiedică să socotim poezia amintită drept „un ecou .neaşteptat în conştiinţa" scriitorului f răscoalelor ţărăneşti. 1

In afară de faptele* aduse în discuţie anterior, mai există şi alte dovezi care pledează împotriva interpretării Lui Nicolescu. Se ştie, de exemplu, că între 30 Ianuarie 1885 şi Iunie 1890 Alecsandri şi-a petrecut majoritatea timpului în capitala Franţei, în calitate de ministru al ţării la Paris. De­parte, ateci, de compatrioţii săi, Alecsandri aElă în Aprilie 1888, din anu­mite ziare franceze, că ,,o grozavă revoluţie a îsbucnit în ţeara întreagă, de-a- lungul şi de-a-latul“, că „totul se distruge sub vălul încruntat al gloatelor, sângele curge şiroaie, în toate saltele se văd proprietari, arendaşi, primari, notari, spânzuraţi de crengile copacilor, iar casele lor, precum şi coşarele ard în flăcări, după ce au fost golite, jăfuite de tot ce cuprindeau în sânul lor". IV. Alecsandri, Scrisori..., Buc., Socec, 1904, p. 218— 219). El mai află dinir’o telegramă a guvernului, „că răscoala isbucmtă în câteva localităţi din Valahia şi mai cu seamă pe ’mprejurul Bucureştilor s’a potolit eu oare­care lupte de puţină gravitate" (ibid., p. 219) şi însfârşit, din surse austriace şi româneşti, că revolta ţăranilor s’ar datora instigaţiilor unor agenţi străini- Derutat de aceste informaţii contradictorii şi „îmbulzit de întrebări" la care nu putea răspunde, Alecsandri se adresează lui Al. Fapadopol-Gali- mach, rugându-1 să-i comunice: ce ştie despre răscoale, „ce este exact" din ştirile colportate de ziare şi „cum stăm1 ? Nu cunoaştem răspunsul lui Fapa1- dopol, dar el nici nu ne interesează în clipa de-faţă, pentrucă mult mai semnificativ decât acest răspuns ni se pare'în primul rând faptul că în- tâile informaţii alie lui Alecsandri relativ, la răscoale erau lacunare şi total deviate dela linia adevărului (să se compare aceste informaţii cu documen­tele din Răscoala ţăranilor din 1888, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1950), iar în rândul al doilea, că impresia produsă asupra sa de vestea îsbucnirii răscoalelor nu a fost, în niciun moment, deosebit de puter­nică. Sub acest ultim raport, Alecşandri se plasează la mari depărtări de Caragiale, de pildă, caire, în 1907, şi-a exprimat — într’o scriere mobiliza­toare şi de valoare’ antologică.— şi adânca sa iubire faţă de ţăranii răscu­laţi şi ura sa nemăsurată împotriva1 trântorilor ce îi exploatau sângeros.

Rezultă dm datele la care ne-am raportat că nimic nu ne îndreptă­ţeşte să vorbim nici- de astădată de un „ecou neaşteptat", ecou sub im­pulsul căruia Nicolescu pretinde că Alecsandri a scris. Plugul blestemat. Iată de ce este necesar să ne explicăm geneza poeziei într’un fel mai puţin ingenios decât Nicolescu, dar mai apropiat de realitate.

‘ In toamna ainului 1888, Alecsandri revine la Mirceşti, cu intenţia de a-şi petreoe aici 'concediul, în tovărăşia „băbuştii" sale, Paulina. Intenţia nu- şi-a realizat-o decât în parte, deoarece simţind ispita de a revedea cas­telul 'Peleş şi pe îmbuibaţii lui locatari, el pleacă la Sinaia, unde, în Oc- tomvrie 1888, îşi consumă zilele „cetind sau dormind" lungit pe canapele, jucând — seara — biliard cu „Omul cu ochii vineţi" sau, în alte cazuri, dând dispoziţii ca merele sosite dela: Mirceşti să fie aşezate „pe poliţe,, într’o cameră nici prea rece, nici prea caldă" şi ca ele să fie păstrate „nu­mai pentru regele" (Scrisori, p. 306, 307 şi 308).' In mijlocul atâtor îndelet­niciri de „scumpă distracţie", Alecsandri cunoaşte, pe lângă mulţumirea de

115

a se şti un oaspe „drăgălaş" al odioasei perechi regale, si pe aceea de a se simţi apucat de ceea ce el a numit în 1887, „strechia lucrului". îmboldit de ea, de această strechie, Alecsandri cotrobăeşte „in fundul sacului" său, unde — intr’un colţ demult uitat — descopere, exceptând alte lucruri, şi tema ce 1 se îmbulzise sub condei în 1§72. Acestei teme el îi va da, între 10 şi 12 Octomvrie 1888, expresie artistică în P lu gu l b lestem a t Intr’o scri­soare dm 12 Octomvrie, trimisă soţiei sale. cetim. „Dragă, am scris legenda Româncei care în vremea lui Sturza Vodă a ieşit înaintea plugului trimis de Vodă ca să taie în două moşia răzeşilor vecmi cu Flămânzii, şi a depus copilul ei îa picioarele boilor, zicând să tragă plugul peste trupul copilu­lui" Şi mai departe. „A plăcut foarte mult reginei, care s’a apucat să o traducă în hmba germană" (S crisori, p. 310). Textul citat este grăitor ş l ,

împreună cu celelalte date actualizate în rândurile de mai -sus, el este de natură să tempereze, nu să exalte entuziasmul cuiva laţă de revenirea lui Alecsandri, „înainte de moartea sa cu doi ani", la „arzătoarele idealuri ge­neroase ale tinereţii". Va trebui, deci, să acceptăm că, aşa cum a spus E. Campus, Alecsandri a fost înfeudai, în ultima fază a activităţii sale, bur- ghezo-moşienmii Pentrucă nu este în interesul critici noastre ştiinţifice ac­tuale, ca cercetătorii să înfrumuseţeze confuziile şi rătăcirile mciunuL scrii­tor, ci, dacă este posibil, să explice aceste confuzii şi rătăciri. Nu este, de asemenea, în interesul criticii noastre ştiinţifice actuale ca cineva, vor­bind despre Alecsandri, să nu recunoască răspicai că el a dus cu sine în mormânt cultul oamenilor neatmşi de „boala socialismului", cultul exploa­tatului „pacinic" şi „cu frica lui d-zeu“ (ScrtsQri p. 14). A crede altfel, în­semnează a reveni la poziţia reacţionară a istoriei literare burghezo-mo- şiereşti, care, prin G. Bogdan-Duică, a susţinut că „bătrâneţele" lui Ale­csandri „seamănă perfect cu tinereţele sale", pentrucă „dela acestea până la acelea el una a fost, un fel a fost" IOSIF PERVAIN

Pildă ne-a fost teatrul sovietic *

Au trecut 6 ani dela 23 August 1944, ziua eliberării scumpei noastre Patrii de sub jugul fascist, de către glorioasa Armată Sovietică. Iu aceşti şase am, clasa muncitoare dm ţara noastră, condusă de Partidul Muncitoresc Român, a lichidat cea mai mare parte din moştenirile întunecate ale trecutului. Tran­sformarea fundamentală în viaţa politică şi economică, a adus cu sine şi omare transformare, un nemaipomenit avânt şt în viaţa teatrului nostru.

Puterea de Stat capitalistă, partidele burgheze, au dispreţuit arta. Masele muncitoare erau intenţionat îndepărtate dela teatru. In regimul de democraţie populară, dimpotrivă, urmând pilda măreaţă a Uniunii Sovietice, desvoltarea, îndrumarea, sprijinirea instituţiilor culturale şi a oamenilor artei şi culturii au devenit probleme ale Partidului nostru, probleme de stat şi astfel au fosl create pentru artiştii noştri condiţiuni optime de creaţie. De-aceea, 23 August, este de fiecare dată un sărbătoresc prilej, pentru muncitorii artei şi ştimţei, de-a privi în urmă la drumul parcurs, de a face un bilanţ al înfăptuirilor, do

* Articol reprodus din ziarul „Ardealul nou", Tg.-Mureş.

116

a-şi fixa cele mai apropiate sarcini. Cu deosebire preţuim strălucitoarea săr­bătoare a poporului nostru, noi, membru teatrului Secuiesc de Stat din Tg.- Mureş, care a luat fiinţă datorită politicii naţionale consecvente a Partidului Muncitoresc Român. Este deci firesc ca în această zi să venim să dăm seamă despre realizările noastre ţi să aruncăm o privire asupra viitorului, care ne va aduce lupte noi, succese şi biruinţe - noi, în drumul construirii socialismului.

Cel mai de seamă succes al-stagiunii din 1949/50 îl constituie repertoriul. Piesele prezentate, în marea lor majoritate au cuprins în formă artistică toate problemele politice, sociale şi economice care au frământat massele în această perioadă a construirii socialismului, sau care urmează să fie rezolvate de clasa muncitoare, sub conducerea Partidului. In acest an, sarcinile centrale ale fiecărui om al muncii trasate de Partidul Muncitoresc Român, au fost desvoltarea industriei grele, transformarea socialistă a agriculturii, apărarea păcii şi lupta împotriva imperialismului. Teatrul nostru, prin prezentarea pieselor „Minerii", „Argilă şi porţelan", „Iarba rea" a dat expresie luptei eroice dusă în producţie de oamenii muncii, demascând în acelaş timp unel­tirile reacţiunu Prezentarea „Scrisorii pierdute", a piesei „Prea multă minte strică", a înfăţişat contrazicerile societăţii vechi, ajutând pe spectatori în acest fel să recunoască cu mai mare uşurinţă tendinţele reacţionare ivite în procesul desvoltăru noastre. -

„Burghezii", ne_a arătat lupta forţelor noi, în înflorire, împotriva lumii vechi în descompunere, a micii burghezii reacţionare Prin prezentarea „Cravatei Roşii", teatrul a contribuit la munca de educare a tineretului con­ştient, revoluţionar. Şi în fine, piesa sovietică de mare succes, „Ca^a cu sto­lurile trase", a desvăluit uneltirile răsboinice ale imperialiştilor americani şi a arătat lupta sinceră dusă de Uniunea Sovietică pentru pace.

O mare lipsă a repertoriului nostru a fost, că nu am adus pe scenă problema luptei de clasă la sate.

Totuşi am participat la munca căminelor culturale, am prezentat scurte programe artistice ţăranilor muncitori aflaţi în toiul secerişului şi a treeri- şului şi am luat parte la combaterea superstiţiilor şi a reacţiunii catolice. Cu aceste prilejuri, cea mai mare parte a ansamblului nostru a cunoscut ne­mijlocit problemele vieţii săteşti, aşa că în viitoarea stagiune, problemele arzătoare ale satului, le vom putea prezenta folosind armele realităţii.

O mare desvoltare a înregistrat teatrul nostru în stagiunea trecută, şi în ce priveşte calitatea. Ne-am însuşit metodele de muncă ale teatrului sovietic. Actorii noştri, urmând exemplul artei sovietice, au făcut primii paşi hotărî- tori, pentru scuturarea racilelor formalismului burghez. Ei au de-acum cura­jul şi ' pot să aducă în faţa poporului, pe limba poporului problemele lui.Arta teatrului sovietic ne-a arătat drumul către realitatea noastră.

Conţinutul ideologic, nivelul artistic al spectacolelor, au dovedit, că ac­torii au .înţeles îndrumarea şi învăţăturile Partidului.

Tot mai multe sunt acele creaţii care demonstrează desvoltarea calitativă

117

a actotilor noştri De pildă, Andrassi Mârton, care în trecut a jucat numai în roluri de operetă, ,a reuşit să interpreteze cu autenticitate pe eroul pozitiv dm piesele „Iarba rea“ şi „Micii burghezi1'. Sub semnul prieteniei româno- maghiare, un deosebit succes a constituit debutul actorului nostru Kovâcs Gyorgy pe scena teatrului naţional din Cluj, unde a interpretat pe Teterev dm „Burghezi", în limba română

In acest an am întreprins trei turnee, care au fost încununate cu succes. In special, socotim un nepreţuit câştig, schimbul de' experienţă dobândit, prin conferinţele comune cu actorii români dm oraşele pe unde am trecut

In stagiunea 1949/ 50, o biruinţă maie o constituie, nu atât suta de mii de spectatori, cât faptul că muncitorimea dm fabrici a fost aceea care a com­pus acest public, în cea mai mare parte. Personalul artistic şi tehnic de nenu­mărate ori au dat ajutor echipelor culturale ale organizaţiilor de massă, ale fabricilor, ateneelor populare, întărind astfel şi mai mult legătura lor cu massele

In faţa noastră stau sarcini mari Azi, când trebuie să folosim fiecarfl armă, pentru demascarea şi nimicirea aţâţătorilor la răsboi, corbi care doresc distrugerea umanităţii şi culturii, trebuie să aruncăm în luptă toato forţele artistice şi culturale. Alcătuirea repertoriului, creaţiile actorilor trebui? să întărească mai mult hotărîrea oamenilor munscn de a apăra pacea, trebuie să crească ura împotriva acelei clici banditeşti care dă naştere aţâţătorilor la răsboi

Tompa Miklos ,directorul Teatrului Secuesc de Stat dm Tg.-Mureş

La Taliane

Nuvela publicată de ITraian iCoşovei, în Cartea Poporului şi intitu­lată -La Taliane, aduce în (faţa cititorului, un fragment din viaţa pesca­rilor noştri care pe vreme frumoasă sau pe timp de furtună culeg din apele mării recoltă de| peşte. ■

Cei (doisprezece pescari dela talianiul şapte sunt şi ei antrenaţi în efortul de îndeplinire şi depăşire a Plan,ului de Stat. Membri de Partid cu toţii, ei sunt conştienţi de rostul însemnat al muncii lor, de greu­tatea aedstei munci precum şi de necesitatea. îndeplinirii ei necondi­ţionate. Intre ei fe|xi'stă 'unele diferenţe d’e concepţie care se răsfrâng pregnant asupra activităţii lor practice. Şi în urmărirea progresivă şi asiduă a lor se situiază ou osebire interesul scriitorului. Pescarul Po- pov, care făcuse şcoala de popi! în isatul Sfiştofea, păstrează urme alle educaţiei primite acolo şi cred. în existenţa unei „naturi ascunse” îm­potriva căreia orice acţiune umană este sortită dinainte eşecului. Acea­stă „natură ascunsă” dirigueşte totul; orice nesupunere omeneia'sică este_ primejduită de riposta diviină cuvenită. 'O asemenea concepţie ruptă^de realitate va avea urmări co'mcrete atunci când furtuna va pune în pericol existenţa talianelor rămase în, largul mării, In timp ce Cosma IPopov, sclav al prejiudecăţiltor dobândite în seminar, ezită şi

118

până la urmă refuză să participe la, acţiune, ceilalţi pescari din. italia­nul şapte nu vor pneget'a să se iurce in m ah urme şi băbaice pentru a merge să isalveze talianul primejduit de valurile furioase ale mării. Pe Oosma Popov îl vor cuprinde îmsă qurândl remuşcările; el îşi va da seama de greşala în ©are a. căzut şi cu conştiinţa clarificată şi cu rostu­rile lui sociale bine precizate, va luia loc în ibărcile plecate în ajutorul celor dela talianul şapte. Ba mai mult: după slalvarea talianului,, se va convinge că aşa zisa „natură ascunsă” eră o simplă iluzie. Marea vuia pentrucă era cuprinsă de furtună, iar pisica, mieuna lângă pui, poate din cauza foamei.

Nuvela îşi .distribuie' astfel interesul spre două probleme: pune­rea în lumină a dragostei nemăsurate de muncă a peseurilor care scot peşte .pentru popor şi nu pentru capitaliştii îmbuibaţi, şi Urmărirea atentă a procesului de .clarificare ideologică a ilui1 Popov. In ambele probleme talentul lui Coşovei s’a dovedit a îi viguros. .Mânuind cu măestrie arta cuvântului, dispunând de Variate surse de vocabular, — cu unele stângăcii1 inerente totuşi) debutului — , scriitorul a reuşit] să ne ofere frumoase descrieri ale interiorului unei locuinţe pescăreşti şi izbu­tite prezentări ale oamenilor încleştaţi cu furia marii. Reuşită de ase­menea ni se pare şi analiza minuţioasă a' procesului, sufletesc al lui Coama Popovl. .

La Taliane îşi are însă şi/ scăderile sale care trădează procedee de compoziţie moştenite dela şcolile literare (burglheze. Momentul iniţial 'al nuvelei, bunăoară, — acela în care pescarii, sunt tulburaţi mereu de mieunatul pisicii alscunse ia. lui’ Condrat, — este prea prelungit, dând mai de grabă impresia unei uverturi metafizice ca|re anunţă o nuvelă pjresiărata pe alocuri eu părţi umbrite. Mai ales că aici interesul vădit al scriitorului, furat [de pretext, este isă accentueze un fapt cu vizibile rezonanţe mistice (mieunatul ciudat şi „drăcesc” -), în vreme ce oamenii, ■care apar iatunci în scenă, devin, prin neaccentuarea 'existenţei lor, forţe secundare, care se vor declanşa ca figuri principale, pozitive, de abia în momentul luptei lor cu marea înfuriată. Scriitorul trebuia, prin, ur­mare,,- să transforme acest leit motiv al mieunatului care apare şi dispare, într’un amănunt care să nlu atragă asupra lud atenţia pricipală a cititorului Interesul autorului era necesar să se concentreze aşa dar asupra oamenilor. Eşalonând apoi acţiunea pe o durată de timp minimă (câteva ore) şi limitândunse doar la prezentarea pescarilor dela talianul şapte (episodul întâlnirii lui Popov ,efU| pescarii unui alt talian este ab­solut întâmplător), Tradan Coşovei priveşte nedialectic, existenţa eroi­lor săi. Şi tot din pricina aceasta, neglijează prezenţa periculoasă a duşmanului de clasă. Chiaburul sau oherhanagiul exploatator este pre­zent mai mult simbolic .prim Graciov, a cărui atitudine vrăjmaşă este sugerată palid. Era necesară o, laiducere în scenă, în acţiune, ,a chiabu­rilor din regiune. Scriitorul putea realiza lucrul acesta. Se putea bună­oară — şi faptul este absolut vieridic —1 să se prindă în.tr’un instanţa nsu un chiabur din partea ludului i(Graciov, de pildă), manifestându-şi aa/tisfacţia la gândul că furtunal ar putea duce talianele în largul mării, împiedecând astfel realizarea Planului de Stat. Sugestia aceasta nu vrea să fie prezentarea unei reţete literare. Adâncind realitatea, în contra­dicţiile ei, Traian Coşovei găseiai eu siguranţă o modalitate care să echi­libreze nuvela sa sub raportul conflictului d'intre personaje. Scriitorul este ameninţa,! să oglindească viaţa linear, eliminând implicaţiile mul-

119

tipie pe care aceasta le are. Pentrucă, introducând pe chiabur numai ca personaj simbolic, adiacent, Traian Coşovei n’a reflectat realitatea în complexitatea ei şi n’a justificat prin nimic prezenţa lui Graciav în. nuvelă.

Cu toate acestea La Taliaue, iprm problemele pe care le pune şi prin realizarea sa artistică, anunţă în ITraiain Coşovei pe unul dintre tinerii proza Lori români talentaţi ~ a.m-

Criticul şi viaţa

Dm cuprinsul celui de al 17-lea număr al revistei Utunlc (Drumul nostru), o menţiune particulară merită, datorită problemei pe care o dcsbntc, articolul Sovietică, î.a sfătuit pe scriitori „Să înveţe", în piimul rând, „dela viaţă"-

Cu ani în unnă, tov. Stalin, genialul conducător al popoarelor din Uniunea Sovietică, i-’a sfătuit pe scriitori „Să înveţe", în primul rând. ,,dela viaţă". Aplicând, în ultimul timp, stăruitor acest preţios îndemn şi la domeniul criticii literare, numeroase publicaţii periodice sovietice, de ex. Literaturnaia gazeta, au. arătat că una dintre îndatoririle mari ale criticului este să cunoască viaţa m toate articulaţiile ei şi să analizeze creaţiile literare dă pe poziţiile vieţui. Texţ telo subliniate indică nucleul în jurul căruia tolv. Poldes a ţesut o întâmplând bogată în sugestii. Iată, în rezumat, această întâmplare.

Intr’una din zile, criticul, lăsând în urmă-i redacţia, institutul de estetică şi biblioteca —■, pleacă în vilegiatură la Rodna, în Nordul Transilvaniei.. „Bru­moasă legiune!", îşi spune el, „şi câţi oameni necunoscuţi!'" Dorinţa de a sta de vorbă cu aceşti „necunoscuţi" îl tentează puternic, dar la prima încercare, limba i se împleticeşte. încetul eu încetul, criticul îşi dă - seama că el, imul dintro numeroşii comentatori ai literaturii noi din RPR, este — printre construc-s torii socialismului din Bodna — un intrus, un străin. El îşi dă, de asemenear seama că munca, obiceiurile, gândurile, viaţa familiară, felul de a vorbi, într’un cuvânt, existenta de toate zilele a acestor oameni îi sunt complet necunoscute. Constatarea îl descumpăneşte, dar în acalaş timp îl face să vadă 'îlar mai întâi rătăcirile sale de până acum si’n urmă, drumurile la capătul cărora el va putea ajunge un îndrumător al scriitorilor, caro, împreună cu dânsul, luptă, la noi„ pentru făurii ea unei literaturi „încălzite", am spune eu termenii lui Gorki, „la flacăra pateticului eroism muncitoresc de care e plină realitatea." Dintre căile întrevăzute, tov. Poldes acordă, în finalul articolului, o importanţă excep-l ţională orientării onticului în problemele complexe ale vieţii. „Criticul", afirmă, autorul, „trebue să' cunoască tot atât de bme viaţa (dacă nu mai bine), c(a însuşi scriitorul". El trebue să cunoască şi să iubească pei constructorii socialismului şi, concomitent, să, paiticipe, laolaltă cu creatorii le artă, la măreaţa luptă a clasei noastre muncitoare, condusă de Partid. Procedând! astfel, spune în încheiere tov. Poldes, criticul nu va mai fi ceea ce a fost . până acum, adecă: un cap căptuşit eu ultimele cuceriri ale esteticii niarxist.leni- niste, ei şi o minte capabilă să sesizeze măsura în oare opera literară reflectă sau nu veridic realitatea, de pe poziţiiile omului ce participă efectiv la transformănle- revoluţionare din patria noastră.

Am susţinut înainte că întâmplarea pe care tov. Poldes şi-a brodat reflecţiile în jurul temei indicate în titlu este bogată în sugestii. Ea ne sugerează, cţs pildă, iniţierea unei campanii do antrenare a unora dintre scriitorii noştri în sectorul criticii literare, scriitori oare, urmând exemplul lui A. Padeev:

120

şi ai altor literaţi sovietici, să discute, pe de o parte lucrările confraţilor lor, iar pe do alta, să tratezo competent problemele de bază ale realismului socialist. Ea ne mai sugerează şi o sarcină, a cărei înfăptuire grabnică rovine, credem, Uniunii Scriitonloi şi anume: înlesnirea documentăm onticilor, cu ajutorul Fondului lite­rar, asupra acelor probleme, pentru a căror redare! justă şi într’o desăvârşită formă artistică sciiitom au fost şi sunt ajutaţi să se edifice. -

Do sigur, măsurile indicate aici nu sunt singurele, dar ele, exceptând însu, şirea creatoare a experienţei sovietice şi călăuzirea atentă şi plină de grijă a Partidului, vor constitui — poate —1 o contribuţie reală la lichidarea rămânem în unnă a cnticii, faţă de însăşi desvoltarea literatului noastre actuale

I. PERVAIN

Atlastil lingvistic român

Rostul unui atlas lingvistic este de a pune în mâna cercetătorilor material' cules —; într’un timp cât se poate de scurt, — din toate colţu­rile unui teritoriu anumit. Materialul poate fi diir domeniul] unei singure limibi sau al mai multor limbi vorbite pe teritoriul respectiv. Atlasele lingvistice oglindesc dteci graiurile vorbite, într’o perioadă anumită, de populaţia de pe teritoriul studiat, înisă, totodată, ele simt întrebuinţate, şi la studierea istoriei graiurilbr sau limbilor înregistrate.

Atlasul lingvistic român este o operă care se pregăteşte de mult timp în cadrul Institututlui de Lingvistică (fost Muzeul limbii) române) din Cluj. Pelntru adunarea- materialului si’au întocmit două chestionare care conţin, în total, cca. 70100! die întrebări: chestionarul I dje 2200, chestionarul n de 4.800 de întţrebări. Doi anchetatori, fiecare cu câte un chestionar, au anchetat, între anii 10301 şi 1938, peste 309 de locali­tăţi: româneşti (printre care şi aromâne, meglenoromâne, istroromâne), ungureşti, ucrainiene, bulgăreşti, sârbeşti, săseşti şi una ţigănească. Răspunsujrilel înregistrate constau, în majoritatea cazurilor, din cuvinte rostite izolat. De acqea, pentru studii de sintaxă mai ales, s’au notat din fiecare localitate anchetată şi un număr oarecare de texte (obi­ceiuri, poveşti, versuri). După terminarea anchetelor au început lucră­rile pentru publicajrea imaterialului adunat. Au apărut trei volume de hărţi: două din Imaterialul cules de chestionarul I (aşaj numitul Atlas lingvistic român1 I)| şi un volum din materialul adunat cu chestionarul II (Atlasul lingţvistic român II). Paralel cu aceste volume au apărut

şi tot-atâtea volume în culori. Atlasul colorat este o inovaţie (româ­nească foarte binevenită şi folositoaţre studiilor, fiindcă uşurează mult observarea fenomenelor lingvistice de pe hărţi. S’a publicat de aseme­nea şi un volum de texte dialectale, culese de acad. E. Petrovici.

Din cauza războiului lucrările atlasului au stagnat timp de şase ani. Academia Republicii Populare Româneţ, ăctivând pe linia, trasată de Partidul Muncitoresc Român pentru promovarea ştiinţei şi a difuzării

121

ei în. mase eât mai largi, prin mijloacele materiale, care i-au, fost .puse la dispoziţie, a făcut posibilă reluarea lucrărilor de publicare a Atlasu­lui. Din Aprilie a. ic. un colectiv lucrează planificat, sujb îndrumarea, acad. E; Petrovici, la publicarea materialului cules de d-.sa cu chestio­narul II. Se va republica deasemenea şi materialul apătrut, întrucât altul este acum formatul ‘hărţilor1 şi allta este şi gruparea materialului.

Atlasul lingvistic român va fi un ipstrument deo,schit de preţios .şi indispensabil, pentţnu studiul limlbii române, mai ales pentru studiile dialectologica, în şcolile superioare. Dacă până ieri dialectologia româ­nească se întemeia pe material lingvistic cules din regiuni disparate, n.e>- sistematic şi adeseori rău notat, de acum înaiinte studenţii şi profesorii vor a'vea la-dispoziţie material adunat după toate cerinţele ştiinţifice şi din toate regiunile româneşti:

Dat-fiind că transcrierea, întrebuinţată îni Atlasul Lingvistic român -este întocmită pe sistemul grafic românesc obişnuit,.această operă va fi accesibilă iniu numai specialiştilor, ci şi tuturor celor care se intere­sează de problemele de limbă.

Dar importanţa Atlasului va fi valorificată mai ales de specialişti, -căror.al le revine sarcina de :a: lămuri mulite din problemele nedeslegate. încă ale limbii române. Deşi materialul Atlasului este nou,, un pricepă­tor ştie să găsească în el fire călăuzitoare, 'până lâ izvoarele v-echi ale trecutului nostru. Mai -ales pentru începuturile limbii române materialul Atlasului esţe de cea mai mare importanţă. (Tot .atât de valoroase sunt datele Atlasului şi pentru perioada de convieţuire a populaţiei (romanice ou Slavii. Urmărind elementele noastre de origine slavă, putem stabili locul şi1 timpul acestei convieţuiri, precum şi felul de viaţă' '(ocupaţia, organizarea s'ocială, obiceiurile etc.) ale acestor populaţii. De asemenea Atlasul ne ajută să studiem legăturile noastre şi cu alte popoare: Un­gurii, Saşii, etc. De aceea Atlasul lare valoare nu numai pentru limba română, ci şi pentru limbile înconjurătoare, mai ales că în; el se găsesc înregistrate şi elemente vechi, pierdute uneori din limbile de origine şi păstrate fie în limba noastră, fie în gnaiurile neromâneşti anchetate.

Chestionarele Atlasului nostru au fost astfel întocmite iucât răs­punsurile la întrebări să reflecteze toate .aspectele vieţii maselor largi populare, în deosebi a celor dela sate: agricultura, creşterea vitelor, păstoritul, industria casnică,, comerţulf, casa, obiceiurile ,etc. Materialul cules cuprinde deci o parte însemnată din ceea cej I. \V. Stalin numeşte, 'într’un recent studiu, fondul p|ritacipal ide cuvinte, fond care constitue esenţialul vocabularului unei limbi.- Este adevărat că schimbările în orânduirea socială şi în viaţa, eco­

nomică a ţării noastre care s’au produs după instaurarea regimului de democraţie popula,ră au avut şi vor avea tot mai mult repercusiuni asu­pra limbii, mai ales în capitolul lexical. Astfel, ca să aducem un exem­plu, terminologia agricolă din Atlas reflectă starea înapoiată, dhiar primitivă, a agriculturii ia multe regiuni ale ţării noastre, din vremea regimului trecut De sigur că acum, după crearea atâtor gospodării co­lective şi introducerea uneltelor perfecţionate de lucru, terminologia

.122

agricolă se schimbă şi se îmbogăţeşte, prin introducerea de cuvinte noi, para’jel ou progresele realizate în agricultura noastră. Materialul A tla ­sului va părea deci, ici şi colo, învechit. Aqelaşi lucru se va constata şi în alte capitole ale vocabularului legal de 'viaţa dela sate. Dar cred că în 'urma schimbărilor care se produc şi se vor produce în limbă, valoa­rea Atlasului nu va. scădea: el va rămâne un preţios anofnuufenl al graiurilor înregistrate in perioada pţiemărgătoare radicalei cotituri din viaţa poporului român şi a popoarelor conlocuitoare. î. PĂTRUŢ

Primii maierialişii greci *

Sub acest titlu, Edituia de Stat ne dă îu taaduceiea piof. A. Fienlnan, fragmentele celor dintâi filosofi mateialişti chil Grecia antică, împreună cu îefennţelc ce le avem despre ei dm diverse îsvoare vechi.

Valoarea acestei traduceri stă în faptul că iea aplică o metodă cu adevă-îat ştiinţifică în studiul istoriei filosofiei: străduinţa de a cunoaşte ideile pri­milor matenalişti greci dm textele lor autentice şi în lumina explicaţiei nim-xisto a condiţiilor sociale a căror îoflectaie sunt aceste idei.

Ir planul ei, colecţia de care scriem, ţme seama de definiţia ştiinţificăa obiectivului istoriei filosofiei. Ea ne arată cum s’a născut şi s’a desvoltat concepţia materialistă la primii gânditori greci: Thqles ăm M ilet, Ananmandros dm Milet, Anaxi/menes dm Milet, Empedoelcs dm A gn gen t şi Aiuxxagoias din Glazomene. Dc aici se vede clai că, în conţinutul ei, culegeiea do texte esteorientată do definiţia, precizată do Jdanov, după care istoria ştiinţifică a filo_ sofiei esta „iston a zămislim, apariţiei şi evoluţiei concepţiei materialiste ştiinţifice d op re ivme şi n legilor acesteia"' Ingrijitoiii tiaducem nu suntdefel înafară nici de cea de a doua paite a definiţiei dată de Jdanov, după caro „întrucât materialismul a ciescut şi s'a desioltat în ,lupta împotriva cureii, lelo: idealiste, istoria filoso fiei este pnn w m aie şi istona luptei dintre mate­rialism şi idruiism". Totuşi ei au ţinut, cum e si firesc, să ne arate mai întâi si să insiste mai ales asupia „lmiei mateiialiste'“ Desvoitaiea materialismului s'a făcut însă întotdeauna în luptă cu concepţia idealistă, —■ ceeace este ade­vărat şi despre îuceputuiile filosofiei gieceşti idealismul se manifestă priu pitagoiicieui, mai ales prin eleaţi, şi- pnn umi sofisti. Iată dece socotim căistoria acestei epoci dm gândirea filosofică va,ieşi mai bine în relief clacă gân­direa matenalistă va fi pusă în mai ascuţit contnist cu linia idealistă cu caie se afla în luntă. -

Ţinem să mai aiătăm eâteva însuşii! care fac valoaiea acestei ti aduceriÎntâi, însuşi cupriusul ideilor ce ni se aduc la cunoştinţă prezintă o valoare

rlj texte.istoucă: apaiiţia materialismului în Giecia antică „a însemnat în desvoitaiea ideologiei o etapă importantă: apariţia pnmei interpretări a lumii, care tindo să fio ştiinţifică11 — ne precizează prof. Ion Banu îu studiile introductive la traducerea textelor (pag. 24). Materialismul primilor filosofi antici este încă foarte naiv, explcaţnle date lumii, de ei, {sunt copilăreşti de multe ori. Va urma o desivoltare de două - mii emci sute de am pentrucă materialismul să ajungă la forma lui cu adevăiat ştiinţifică: materialismul dialectic. „Dela Tliales la materialismul dialectic modern este aceeaşi distanţă ca dela unealta ludimentară a milesianului la uzina socialistă sovietică modernă11 — observă

* Colecţia de texte filosofice; Editura de Stat, 1950

123

I. Banu. „Totuşi — apieua/.ă el, just, — elementele materiale ale milesiemlui au însemnat o etapă impoitantă în. cunoaşterea legilor celor mai generale ale naturii şi do aceea mentă toată atenţia noastră" (pg 24).

Apoi, traducerea i'ace un deosebit serviciu studiului filosofiei antice la noi. Până acum eiam mei eu constrânşu să faeein apel la auton burgheza; foaite puţini fiind aceia care aveau acces la textul grec. Traducerile în limbi străina sunt foarto rare şi foarte greu de găsit; încât, studiul acestei părţi din istoria filosofiei so făcea mereu după manuale sau surse mdiiecte.

O altă însuşire de preţ teoretic a acestor traducem de texte sunt studiile introduetivo caro lămuresc rădăcinile de clasă alo diferitelor concepţii şi modul cum elo reflectă stările socialo ale timpului. Sunt arătate cu gnj'ă condiţiile istorice, stai ea economică, relaţiile dintre clasele" şi păturile sociale, mişcările politico în mijlocul cărora şi ca o reflectare a cărora, apar concepţiile filosofice Ni so deschide, astfel, accesul, nu numai la cunoaşterea exactă a concepţiilor respective, dar şi la justa lor explicare şi interpretare ştiinţifică în lumina materialismului istoric.

Lucrarea, aşa cum se prezintă, oste un început serios al studierii istoriei filosofici iu spiritul ştiinţific, al gândirii marxmtdeniniste. Aşteptăm ea opeia începută să so extindă şi asupra celorlalte concepţii filosofice antice.

Prof. ursi v DUMITRU ISAC

124

B & f i w a i a

Victor Frâncu

M I C U L L A R O U S S E Ş I M A R I L E M I N C I U N I

Sub titlul „întrecere în ignoranţă şi minciună” (notă semnată de L. Liubimov) revista „Novâi IMSr” (nr. 8, 1050) publică o 'usturătoare demascare a aşa numitului dicţionar enciclopedic „Nouveau 'Petit La­rousse illiustre” (Paris, 1949),.

Maculatură ipseudo-ştii'nţilfică, „Micul Larousse” este un nou docu­ment al bicisniciei burgheziei dolarizate. Falsificarea grosolană, ca şi ignoranţa crasă, constitue „meritul” prilmeijpial al acestui ilustrat cate­hism al minciunii eu pretenţii „enciclopedice”.

Umilii lachei francezi -ai fasciştilor americ'ani din Wall-Street de­pun eforturi penibil de înduioşătoare pentru a câştiga bunăvoinţa stă­pânilor.

Şi într’adevăr,, răsfoind „Micul Larousse”, Ibusinessmanii yankei pot fi mulţumiţi: burghezia franceză dolarizată îi întrece în minciună şi ignoranţă, mai ales când este vorbă de a da informaţii despre Uniu­nea Sovietică. - "

Falsuri, tăcere vinovată şi minimalizări — iată esenţa „Micului" Larousse ilustrat”.

E suficient să vezi cât loc a consacrat „.Micul Larousse” Marei Revoluţii Socialiste din lOetiomibrie pelmtr.u a-ţi putea da seama în ce măsură a respectat cele sp[use în prefaţă („ICititonul poate fi convins că va găsi despre fiecare eveniment,, despre fiecare capodoperă, despre fiecare ţară şi despre fiecare om renumit o monografie clară şi sufi­cientă” ). Revoluţia burgheză franceză este prezentată în nu mai puţin de 52 de rânduri, 5Jar Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie în 3 rânduri (textual: „In secolul ră XX-lea marele războiu a provocat revo­luţia rusă din a'nul 1917, care a răsturnat orânduirea ţaristă şi dinastia Romaniovilor” ;. ’

Burghezul înspăimântat de Octombrie. Roşu şi-a dat arama pe faţă.Celui de al doilea război mondial îi sunt consacrate aproape trei

pagini. Natural, aşa stând lucrurile, sJar putea, crede că evenimentele mari, (hotărîtoare, în ce priveşte desnodământul războiului să fi găsit eco'ul cuvenit în /.obiectivul” idibţioniar enciclopedic. Da de unde! ? ■— niciuh cuvânt despre bătălia de lânigă Moscova, oare a sfărâmat în ţăndări mitul invincibilităţii armatei hitleriste. Iar despre cea mai mare bătălie din istorie, dbtepre lupta dela Stalingrad se scrie exact atât cât

125

despre ofen siva lui Montgomery la Tripoli. Despre bătălia dela Kursă nicio vorbă mu suflă mititelul „Larousse” . Afli, în, s&himb că Viena a fost ocupată, iar Berlinul a căzut — cât priveşte însă de cine a fost ocupată Viena şi’n faţa cui a căzut Berlinul, la fel se păstrează tâcefe, Tăcere elocventă, care smulge masca domnilor au Lori ai ilustratului şi anal ales ilustrativului „Larousse” .

Toboşarul războinic Churchill, care a încercat pe toate căile să împiedece crearea celui de al dioilea front în Europa, este numit de „obiectivul” „Larousse” : „inspiratorul! rezistenţei aliate în cel de al doi­lea răziboi mondial” .

Elogiul mişcător pentru veninosul reacţionar Churchilli nu rămâne însă un fapt izolat. împrumutând jargonul defunctului Goebbels şi al altor criminali de război hitlerişti, în cor cu „Vocea Americii”, „Micul Larousise” Inu oboseşte în )ai calomnia Uniunea Sovietică. Astfel, unde se (vorbeşte despre U.R.S.S., după ce este nevoit să recunoalscă, cons­trâns de evidenţă, că Uniunea Sovietică a „influenţat puternic la vic­toria aliaţilor în jCel de al1 dioilea război mondial”, în loc să abate că această „influenţă” a dus la salvarea popoarelor din Europa (între care şi a poporului francez) de sub robia intleristă, — „Micul 1/arousse” face concurenţă toitleriştilor îm ceeace pir,iveşte calomnia şi mine una, scriind că puterea militară a Uniunii Sovietice l-a dat posibilitatea . ., „să-şi extindă stăpânirea asupra întregii Eurojpfe de Răsărit”.

Iar unde vorbeşte despre ,,Ru(sia” se poate citi: „Frigul) l-a isgonit pe Napoleon diip Rusia”. Şi în această privinţă explicaţiile nu sunt mai prejes de cele ale hitleriştilor din 194.1. " ’

Dealtfel, ipentru a ne, ,da seama cât de mairi „cunoscători” ai isto' riei Rusiei sunt domnii iburigheizi dela „Lairouşse”, e suficient să citim ce sicrie despre Boris .Godunov: „Ţar rus, ministru al lui Fedor I, pe care l-a otrăvit şi| l-ia înlocuit la tron; a sfârşit prin 'sinucidere” ( !) — Nici Holliwood-ului nu i-a trăznit prin cap un astfel de „subiect” pentru un film curent din; „istoria nusă”.

Informaţiile asupra oraşelor Uniunii Sovietice, asupra numărului populaţiei şi producţiei indiusriale „Micul! Larousse” le ia din datele statistice publicate înainte de Revoluţie, do ar-doar o transforma Rusia într’o biată provincie a Europei! Informaţii curat naiziste, la fel cu cefe pe care le Xurnizaju altădată acoliţii dementului Hitleir pentru. aî"încu­raja în aventura âai criminalăj '

Nu mai puţină ignoranţă şi minciună dovedeşte ipretmsul dicţionar enciclopedie în ce priveşte ştiinţa rusă. Iată ce, scrie, de exemplu, despre marele geniu progresist al omenirii, întemeietorul! ştiinţei ruse: „Lo- monosov (Mihail Vasileviici) poet rus şi literat, s’a născut la Holmo- gorâ (171,1—1785) ” . Niciun cuvânt mai miult. Nu mai vorbim, de ilus­trul savant rus I. Pavlov, ren|umit în toată lumea, despre care „enci­clopedicul” „Larousse” nu aminteşte deloc. Inventarea telegrafului fără fir este trecută pe seama lui ’Branly, Marconi, etc. Iar A. Popov, ade­văratul inventator al telegrafului fără fir e trecut probabil la”;-etc. „'Cu surle şi tobe este trecută (patemitatda invenţiei lămpii electrice pe seama lui Edison, iar despre Lcdâglhin, care de fapt a inventa.t-o, nu se spune niciun cuvânt. >0 Iseri'e dei corifei ai ştiinţei ruse şi universale ca: I. Secenov,, P. Cebâşev, N. Jukovski, K. Timireazev, I. M;ciurin nici! nu sunt amintiţi.

126

In ce priveşte arta rusă, mititelul „Larousse” inu se lasă mai pre­jos. Ini „împărăţia’' lui 'a nimerit abia Vereşciag.hin, ca „autor de ta­blouri frumoase”. V. Surâkov, I. tRepin, K .’ Bnullov, A, Ivanov, K. Kramsikioi nu s'au învrednicit să fie trecuţi în „enciclopedicul” „La- rousse”. '

Ignoranţa şi perfidia, deopotrivă, şi-au pus pecetea pe această enciclopedică colecţie de stupidităţi burgheze: „Nouiveau Petit Laroustse îl'lustre”.

Marii scriitoii ruşi Necrasov, Herzen, Belinski, Cernâşervsiki sunt cu totul trecuţi sub .tăcere, iar desipre Puşkin se scriu pur şi simplu enormităţi. Alexandrlu Puşkin e făcut numai „poet liric’” ; ca,’ şi când „Evgheni Omeghin” ar fi odă, iar „Boris Godiunov” cantată.

Foarte elogios sunt prezentaţi, în schimb reacţionarii înrăiţi, tră­dătorii poporului francez: Gide şi Mauriac. Niciun cuvânt insă despre Barbusse!

Părerea domnilor autcfri ai JMSciuiui Larousse” despre progres au scăpat-o fără să vrea in fuga condeiului, scriind, de exemplu, despre Louis Blanc că a fost un om politic francez cu „vederi progresiste, dar uobile”. Acest „dar” spune mult. In el se ascunde toată hidoşenia acestor epave ale unei societăţi în descompunere, Ce anume dar? Mai presus de progres, de onoarea Franţei aceşti domini pun interesele lor de clasă. De aceea oipera lor este un serviciu de lacheul făcut imperia­lismului agresiv american ,celei mai negre reacţiuni din U.S.A., şi de aiurea. Poporul franoetz însă nu-şi ia informaţiile saie din cloaca de minciuni şi ignoranţă care este „Noveau Petit Larousse ilustre”. Despre aceasta vorbesc faptele grăitoare pe care d’omn'i dela „Larousse” nu le pot împiedeca: o sp|un darurile minunate triimisle de fiii şi (fiicele po­porului francez tovarăşului Staliinyo spun (străzile şi pieţele oraşelor franceze, care poartă numele marelui Stalin şi a Sta^ingradului, sim­bolul victoriei asupra fascismului.

Milioanele de francezi, care şi-au arătat adevărata lor preţuire pentru Tara Socialismului, nu pot fii înşelaţi die mititelul, mărunţii], meschinul „Larousse”, care nu le poate stârni decât dispreţ şi indignare.

127'