Amfiteatru Economic vă recomandă AE

Vol. 22 • Nr. 53 • Februarie 2020 123

MIJLOACE DE NATURĂ LEGISLATIVĂ

VIZÂND STIMULAREA ACHIZIȚIILOR ECOLOGICE ÎN SECTORUL PUBLIC.

STUDIU CRITIC PE CAZUL ROMÂNIEI

Ionel Bostan1 , Cristina Mihaela Lazăr2 și Nicoleta Asaloș3 1) Universitatea Ștefan cel Mare, Suceava, România

2)3) Universitatea Ovidius, Constanța, România

Vă rugăm să citați acest articol astfel: Bostan, I., Lazăr, C.M. and Asaloș, N., 2020. Legislative Means Aimed at Stimulating Green Procurement in the Public Sector. A Critical Case Study of Romania. Amfiteatru Economic, 22(53), pp. 221-238.

DOI 10.24818/EA/2019/53/221

Istoricul articolului

Primit: 29 septembrie 2019

Revizuit: 24 noiembrie 2019

Acceptat: 28 decembrie 2019

Rezumat

Într-un cadru caracterizat de un grad relativ ridicat de institituționalizare, cum este cel vizând Uniunea Europeană, devenea greu de imaginat că problema Achizițiilor publice ecologice (APE) ar putea excede acestuia. Importanța aparte a APE, datorată efectelor favorabile asupra dezvoltării durabile, conservării/îmbunătățirii mediului înconjurător, sănătăţii umane etc., la care se adaugă alte implicații pozitive de ordin social-economic, face ca acesta să constituie obiect distinct atât al strategiilor/politicilor UE cât și al sistemului legislativ aferent. În acest sens operează mai multe directive, decizii și recomandări, care, în mod evident, și-au pus o amprentă puternică și asupra polititicilor și legislației Statelor Membre. Plecând de la cerințele europene în domeniu, dar ținând seama și de cadrul normativ aplicat în România, am realizat o abordare a instrumentelor juridice destinate stimulării APE în sectorul public, scoțând în evidență disfuncționalitățile din domeniul legiferării speciale a achizițiilor ecologice. Avem în vedere aici unele întârzieri în aplicarea legislației europene, în privința apariției ghidului ce conține criteriile minime privind protecția mediului etc., dar și existența unor texte legislative lacunare sau contradictorii, precum și blocaje post-adoptare. Pentru atingerea scopului lucrării, prin care intenționăm să arătăm că mijloacele legislative sunt de natură să stimuleze achizițiile ecologice în sectorul public, realizăm o recenzie a literaturii ştiinţifice, după care ne oprim asupra cadrului legislativ european aplicabil APE. Insistăm apoi asupra elaborării și implementării instrumentelor juridice naționale vizând impulsionarea APE și a argumentelor pentru consolidarea sistemului APE prin mijloace de ordin normativ, rezervând în final o parte importantă caracterizării izvorului juridic special destinat reglementării APE în sectorul public național, care poartă amprenta unor trenări, lacune și blocaje post-adoptare. Abordarea noastră, în structura arătată, relevă că ansamblul normativ vizând sistemul APE din România este caracterizat de ineficiență, în opinia autorilor soluția constituind-o aducerea unor modificări în plan legislativ, strict în acord cu cele mai bune practici europene.

Cuvinte-cheie: achiziții publice ecologice; sistem normativ; lacune juridice; sancțiuni; ineficiența/inoperabilitatea legii

Clasificare JEL: K32, K39, Q56, Q59, R11.

Autor de contact, Ionel Bostan – ionel_bostan@yahoo.com sau ionel.bostan@fdsa.usv.ro

AE Mijloace de natură legislativă vizând stimularea achizițiilor ecologice în sectorul public. Studiu critic pe cazul României

124 Amfiteatru Economic

Introducere

În actualul context mondial și – cu precădere – european, când problematica legată

de protecția reală și durabilă a mediului înconjurător capătă importanță crescândă, devenind

obiect al unor politici de stat în majoritatea țărilor lumii, apreciem că orice temă legată de

argumentarea necesității extinderii achizițiilor publice ecologice (APE) merită a fi tratată în

mod predilect. De altfel, însăși inițiativa editorului de a pune în dezbaterea cercetărilor

români și străini o tematică de asemenea factură este mai mult decât necesară, dacă ne

gândim doar la faptul că, pe cât de importantă este aceasta, în România – dar și în lume – se

înregistrează progrese pe care le considerăm ca fiind cu mult sub posibilitățile societății.

Amintim că, în mod unanim, prin achiziții ecologice destinate sectorului public,

sau mai direct spus – achiziții publice ecologice, se înțelege, de fapt, „un proces prin care

autoritățile publice doresc să achiziționeze bunuri, servicii și lucrări cu un impact redus

asupra mediului, pe durata întregului ciclu de viață al acestora, în comparație cu bunurile,

serviciile și lucrările cu aceeași funcție primară achiziționate altfel decât prin achiziții

publice ecologice” (European Commission, 2008).

După recenzarea amplă a literaturii ştiinţifice, demersul nostru realizează o abordare a

instrumentelor juridice destinate stimulării achizițiilor ecologice în sectorul public (la acesta

adăugându-se și alte entități/autorități contractante, în anumite condiții stabilite de lege, chiar

dacă de fapt sunt subiecți de drept privat), plecând de la cerințele europene în această materie,

dar punând apoi accent pe cadrul normativ direct aplicabil APE în Romania.

Pentru că am intenționat ca această lucrare să se constituie într-un studiu critic pe

tema menționată, partea a doua a acestuia este consacrată analizării legislației speciale privind

APE la nivel național, ocazie cu care relevăm mai multe aspecte deficitare. În continuare

aducem în prim-plan unele elemente privind cadrul legislativ european aplicabil APE,

elaborarea și implementarea instrumentelor juridice naționale vizând impulsionarea APE,

argumente pentru consolidarea sistemului APE prin mijloace de ordin normativ și

caracterizarea izvorului juridic special destinat reglementării APE în sectorul public național.

Cu referire strict la România, arătăm că deși teoretic există de peste trei ani o lege

specială, dedicată reglementării APE, care – între altele – obligă la elaborarea unui Plan

Naţional în această privință, cu obiective concrete, dar și la „introducerea în procesul de

achiziţie publică a unor criterii privind protecţia mediului care să permită îmbunătăţirea

calităţii prestaţiilor şi optimizarea costurilor cu achiziţiile publice pe termen scurt, mediu şi

lung” (Government of Romania, 2014), realizările pe linia APE se prezintă astăzi la un

nivel destul de modest. Evident, neîmplinirile din sfera menționată nu sunt datorate

exclusiv deficiențelor de ordin legislativ, însă, pe baza studiilor întreprinse, putem afirma că

o regândire a normelor juridice incidente domeniului APE, în acord cu cele mai bune

practici europene, este menită să conducă la atingerea unor praguri superioare de

performanță în direcția arătată.

1. Abordări privind APE în contextul economiei circulare

La scară globală, acest tip de achiziţii este regăsit pentru prima dată în Planul de

aplicare al Summitului Mondial pentru Dezvoltare durabilă (desfășurat la Johannesburg în

anul 2002), care își propunea să „promoveze politici de achiziţie publică care încurajează

dezvoltarea şi comercializarea bunurilor şi serviciilor care respectă normele de mediu”

(WSSD, 2002).

Amfiteatru Economic vă recomandă AE

Vol. 22 • Nr. 53 • Februarie 2020 125

De altfel, întreaga discuție legată de APE, sub aspectul beneficiilor de mediu,

derivă din diferențele care apar în ce privește practicarea economiei circulare (deșeuri

minime, pentru că se vizează menținerea de resurse în sistemul economic prin intermediul

modernizărilor/revânzării/reutilizării acestora ca produse secundare) față de cea liniară

(Figura nr. 1).

Figura nr. 1: Schematizarea diferențelor Economie liniară – Economie circulară

Sursa: Adaptarea autorilor după Kaukewitsch, 2018

Ulterior momentului „Johannesburg” (2002), statele membre ale Organizației pentru

Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) au adoptat Recomandarea Consiliului „de a

îmbunătăţi performanţele ecologice ale achiziţiilor publice” (OCDE, 2002), ca mai apoi

peisajul normelor de drept internțional în această materie să capete o consistență în creștere.

Cu referire la problema implicării reale a Statelor Membre ale UE în introducerea

economiei circulare, după adoptarea actului „Achiziții publice pentru îmbunătățirea

condițiilor de mediu” (European Commission, 2008), apreciem ca fiind edificatoare datele

din tabelul nr. 1, care reflectă o „așezare a Statelor Membre pe trei benzi largi, în baza unui

clasament de implementare a Planurilor Naționale de Acțiune, APE și a economiei

circulare” (ECAP/European Clothing Action Plan, 2018).

Potrivit aceleiași surse, observând tabelul nr. 1, se poate releva că: (i) încă multe

țări trebuie să înceapă punerea în aplicare constantă a acțiunilor APE și a economiei

circulare sau să utilizeze achizițiile publice ca instrument strategic pentru încurajarea

circularității (Grupul 3); (ii) unele țări implementează APE într-o oarecare măsură, dar nu

fac legătura strictă cu economia circulară (Grupul 2); unele țări încep acum să

implementeze simultan APE și economia circulară (Grupul 1).

Motivația implementării politicilor de achiziţie publică ecologică devine cât se

poate de clară, fiind legată de avantajele pe termen mediu și lung, în privința mediului

înconjurător, ale adoptării și implementării acestui tip de achiziții (Bauer ș.a., 2009).

AE Mijloace de natură legislativă vizând stimularea achizițiilor ecologice în sectorul public. Studiu critic pe cazul României

126 Amfiteatru Economic

Tabel nr. 1: Clasificarea Statelor Membre ale UE în funcție de implementarea

Planurilor Naționale de Acțiune, APE și a economiei circulare

Sursa: ECAP, 2018

Pe scurt, produsele/serviciile cumpărate în cadrul acestui sistem sunt exclusiv de

natură a înlătura/diminua efectele negative cunoscute la nivelul mediului, dar și al sănătăţii

umane etc., la care se adaugă alte implicații de ordin economic (Figura nr. 2).

Figura nr. 2: Avantajele achizițiilor publice ecologice (APE)

Sursa: European Commission, 2010

Cât privește spațiul UE, dată fiind aici puterea ridicată de cumpărare prin APE

(care tinde către suma de 2000 mld. Euro), Comisia Europeană susține activ „o mai mare

utilizare a achizițiilor publice ca instrument strategic de sprijinire a protecției mediului”

(European Commission, 2019).

Amfiteatru Economic vă recomandă AE

Vol. 22 • Nr. 53 • Februarie 2020 127

Faptul că o proporție apreciabilă din resursele financiare implicate se constituie în

investiții pentru transporturi, infrastructură etc., face să apară interpretarea că, fără dubiu,

APE sunt menite să susțină masiv companiile inovatoare de tip sustenabil.

2. Recenzia literaturii ştiinţifice

O analiză a literaturii de specialitate axată pe problematica APE, a luat în

considerare lucrările cele mai reprezentative publicate în anii din urmă. Ceea ce constatăm

este că sub aspect teoretic și al importanței APE, aceasta este tratată cât se poate de bine și

documentat (Cheng ș.a., 2018). Ideea că „achizițiile ecologice ar putea atinge obiective de

dezvoltare durabilă prin procesul de achiziție și aprovizionare și ar trebui să ia în

considerare cel puțin patru teme: trecerea de la o abordare ecologică la dimensiuni sociale

și economice, sustenabilitate și inovare, probleme de aprovizionare etică și cuantificare”

(Xu ș.a., 2016) pare a fi cvasi-îmbrățișată.

O primă observație asupra literaturii în cauză este că dacă unii dintre autori

tratează problema teoretic sau global (Testa ș.a., 2016a; Igarashi ș.a., 2015), alții abordează

problemele la nivel național/regional/sectorial (Walter și Brammer, 2009; Michelsen ș.a.,

2009; Varnäs ș.a., 2009; Fuentes-Bargues ș.a., 2019; Zhu ș.a., 2013; Tessema și Marsille,

2009; Preuss, 2009; Appolloni ș.a., 2014; Aldenius și Khan, 2017; Smith și Terman, 2016),

ca, în fine, unii să confere publicațiilor lor importante accente internaționale (Brammer și

Walker, 2011; Nissinen ș.a., 2009).

În orice caz, studiul operelor la care facem trimitere aici reflectă o bună

cristalizare în materie de teorie specifică și concepte, diferind doar viziunea asupra

prioritizărilor care se impun ori modalitățile de transpunere în practică. Elementul comun

care străbate din respectivele lucrări îl constituie faptul că acest tip de achiziții, datorită

avantajelor induse în planul unui mediu sănătos și durabil, trebuie încurajat pe toate căile,

utilizând orice mijloace permise/prevăzute de sistemul legislativ. Inclusiv când este vorba

despre anumite metode de evaluare ori determinări de impact în privința APE, regăsim

lucrări valoroase (Shengguo ș.a., 2016; Oruezabala și Rico, 2012).

O abordare aparte o constituie cea prin care problematica APE este dezbătută în

contextul crizei economice (Nikolaou și Loizou, 2015) sau cea când sunt analizate dificultățile

inerente (Testa ș.a., 2016b; Thomson și Jackson, 2007) ori când se are în vedere contextul

tranziției de ordin socio-tehnic (Trindade ș.a., 2018). În ultima lucrare se arată că „Dezvoltarea

factorilor inter-organizaționali, care stau la baza formării nișei, a fost încă într-o fază inițială,

corespunzând creării inițiale a rețelelor sociale. Așteptările și viziunile, precum și procesul de

învățare ar avea nevoie de mult mai multă dezvoltare, pentru a asigura o traiectorie de succes și

a influența regimul respectiv” (Trindade ș.a., 2018).

Cu toate acestea relevate aici, anumite probleme din sfera adusă de noi în discuție –

cum ar fi cele legate de evaluări, indicatori, determinarea impactului real (direct/indirect) etc. –

încă nu și-au regăsit rezolvări integrale (Lundberg și Marklund, 2017; Lundberg ș.a., 2016),

impunându-se ca cercetătorii să insiste asupra acestora până la o edificare cât mai completă.

În privința abordărilor similare celei realizate de noi – din perspectivă legislativă,

literatura de specialitate nu este caracterizată nici pe departe de o abundență evidentă.

Totuși, putem reține pe baza titlurilor consultate că problema instrumentelor normative cu

impact asupra acestui tip special de achiziții a constituit obiect de preocupare al unor

valoroși autori în domeniu (Davies, 2011; Palmujoki ș.a., 2010).

AE Mijloace de natură legislativă vizând stimularea achizițiilor ecologice în sectorul public. Studiu critic pe cazul României

128 Amfiteatru Economic

Prezentări adecvate sub aspectul legislației europene regăsim la autorii suedezi

Sofia Lundberg și Per-Olov Marklund (2013), care în afara normelor prezentate de o

manieră remarcabilă se referă și la practici, modele și instrumente circumscrise

problematicii APE, cât și în cazul autorului slovac Tomáš Malatinec (2017). La nivel

european, este de referință lucrarea lui Roberto și Trybus (2010), la care se adaugă cele

scrise de Ajani (2008), Arrowsmith și Kunzlik (2009), Bovis (2007) ori McCrudden (2007).

În privința unor repere ale literaturii autohtone de specialitate, un studiu pe această

temă reține că deși „aspectul de mediu al sustenabilităţii este esenţial în domeniul

achiziţiilor publice (...)”, „protecţia mediului prin intermediul achiziţiilor publice este un

fenomen puţin studiat în România” (Cazan, 2014). De altfel, relevăm că însuși respectivul

studiu se constituie într-o „analiză cuprinzătoare a cadrului naţional şi comunitar în ceea ce

priveşte posibilitatea ca instituţiile publice să ia în considerare aspectele de mediu în

achiziţiile publice şi să livreze rezultate legate de dezvoltarea durabilă din perspectiva

protecţiei mediului” (Cazan, 2014).

Alte lucrări având autori români consultate de noi (Preda și Popescu, 2019; Preda

și Simion, 2019; Leica ș.a., 2017; Dacian și Neamtu, 2014; Giurca și Giurca, 2010) vin cu

alte unghiuri de abordare a problematicii APE, componenta de ordin legislativ ori a unor

principii, reguli și standarde uzuale, regăsindu-se și aceasta în diferite proporții.

3. Cadrul legislativ european aplicabil achizițiilor publice ecologice

Faptul că la nivelul Uniunii Europene, dezvoltarea durabilă constituie scop

fundamental (European Commission, 2007), fiind inclusă în actele constitutive (i.e. Tratatul

din 1997), a devenit de notorietate maximă. Derivând din importanța acesteia, „pilonul

mediului” a fost adăugat altor puncte importante ale Strategiei de la Lisabona (Commission

of The European Communities, 2005), ulterior adoptării Strategiei de dezvoltare durabilă a

UE de către Consiliul European de la Göteborg (2001). Evident, contextul fixării și atingerii

unor obiective înalte de ordin economic, corelat cu preocupările aparte pentru protecția

mediului (Bostan ș.a., 2010) (i.e. după ratificarea Protocolului de la Kyoto din 2002 asupra

schimbărilor climatice, UE s-a angajat să reducă emisiile de gaze având efect de seră, față

de nivelurile din 1990, cu 8% în intervalul 2008-2012), a generat și cadrul instituțional care

vizează achizițiile ecologice.

În privința APE, chiar mai înainte (2001), Comisia Europeană deja stabilise

„posibilităţile oferite de legislaţia comunitară pentru a integra considerentele de mediu în

procedurile de achiziţii publice” (European Commission, 2001). Însă, Directivele privind

achiziţiile publice au fost adoptate trei ani mai târziu (European Parliament, 2004a; 2004b),

abia din acest moment statele UE dispunând de instrumente juridice concrete, menite să

ofere o anumită soliditate contextulului instituțional în cauză.

Astfel, regăsim aici formule aplicabile pentru cazul opțiunii includerii unor

considerente de mediu în criteriile de selecţie a specificaţiilor tehnice şi de atribuire,

precum şi în contractul de achiziție, prin intermediul clauzelor de executare. Așa cum se

poate intui, respectivele instrumente juridice europene au vizat de la început tranzacțiile de

valori semnificative din spațiul UE, însă ulterior, anumite principii sub incidența cărora

intră și achizițiile publice verzi – libera circulaţie a mărfurilor, libertatea de stabilire şi

libertatea de a presta servicii, egalitatea de tratament, transparenţa etc. – au determinat

Curtea de Justiţie a UE să hotărască faptul că prevederile respectivelor Directive se aplică și

în cazul contractelor de achiziții care presupun sume aflate sub limitele stabilite.

Amfiteatru Economic vă recomandă AE

Vol. 22 • Nr. 53 • Februarie 2020 129

Între celelalte acte oficiale ale UE, de maximă relevanță în planul GPP, care au

intervenit în sistemul instituțional vizat ulterior adoptării Directivelor privind achiziţiile

publice din anul 2004, regăsim seria completă de directive: 2014/23/EU, 2014/24/EU și

2014/25/EU (European Commission, 2016a). Acestea au avut menirea să aducă toate

clarificările necesare aplicării normelor și principiilor vizând impulsionarea APE,

deschizând în același timp multiple oportunități celor interesați.

După adoptarea acestora, orice achiziție publică, ia strict în considerare

prevederile Acordului cu Organizația Mondială a Comerțului (OMC) privind concurența

internațională echitabilă pentru contractele publice, precum și principiile de bază ale

Tratatului UE (egalitatea de tratament, nediscriminarea, transparența și proporționalitatea),

indiferent de valoarea contractului. În acest sens, apreciem că schema de mai jos (Figura nr.

3) este cât se poate de elocventă.

Figura nr. 3: Elemente din sfera APE devenite posibile prin adoptarea

Directivelor din 2014 (2014/23/EU, 2014/24/EU and 2014/25/EU)

Sursa: European Commission, 2016b

Așa cum rezultă din cele arătate în această secțiune a demersului nostru, sistemul

juridic european consacră o serie întreagă de principii și norme ce necesită a fi respectate

întrutotul la atribuirea contractelor de achiziții publice.

În esență, prevederile directivelor invocate „permit în mod explicit folosirea

specificaţiilor ecologice la definirea cerinţelor, dacă: respectivele specificaţii – obligatoriu

accesibile tuturor părţilor interesate – sunt adecvate pentru definirea caracteristicilor

produselor vizate; cerinţele pentru etichetă se bazează pe informaţie ştiinţifică; etichetele

ecologice sunt adoptate cu participarea tuturor actorilor interesaţi – organisme

AE Mijloace de natură legislativă vizând stimularea achizițiilor ecologice în sectorul public. Studiu critic pe cazul României

130 Amfiteatru Economic

guvernamentale, consumatori, producători, distribuitori şi organizaţii de protecție a

mediului” (Giurca și Giurca, 2010).

Investigația noastră a confirmat că în baza cadrului legislativ european aplicabil

achizițiilor publice ecologice, la care ne-am referit și noi pe scurt, există o varietate cât se poate

de extinsă de modalități de a pune în aplicare și atât de importantele obiective de mediu.

4. Elaborarea și implementarea instrumentelor juridice naționale vizând

impulsionarea APE

4.1. Achizițiile publice ecologice în România – succintă privire critică

La nivel național, dispunem încă de acum trei ani de o lege specială, dedicată

reglementării APE. Operând în corelație/coroborare cu alte acte normative, aceasta poate fi

apreciată ca fiind una generatoare de birocrație contraproductivă. De altfel în general

procesul achizițiilor publice este caracterizat ca fiind unul complicat, adesea în mod inutil,

presupunând multiple proceduri, etape și termene fixe, blocaje prin contestații nejustificate

etc., lucru datorat preponderent ansamblului complex de norme naționale.

Pe cale de consecință, dată fiind legislația-cadru a achizițiilor publice (Government

of Romania, 2006), se subînțelege că și procesul APE comportă anumite dificultăți în

derularea sa. O imagine asupra desfășurării acestui tip de proces se poate sugera cu ajutorul

figurii nr. 4.

Figura nr. 4: Derularea procesului achizițiilor publice ecologice

Sursa: Adaptarea autorilor după Staropoli, 2017

Apoi, chiar dacă – pe de altă parte – au fost stabilite cu claritate responsabilităţile

autorităţilor competente pe linia implementării şi controlului aplicării prevederilor legii

Amfiteatru Economic vă recomandă AE

Vol. 22 • Nr. 53 • Februarie 2020 131

APE, sistemul în cauză este vizibil marcat de trenările apărute în privința punerii efective în

aplicare a acesteia.

În plus, nici Planul Naţional privind APE nu este încă elaborat și publicat, lucru

comun dealtfel mai multor state din UE (Figura nr. 5).

Figura nr. 5: State Membre ale UE cu/fără Plan Național de Acțiune (PNA)

privind APE

Sursa: Malatinec, 2017

În etapa de schițare a acestui Plan (2018-2019), România aflându-se clar doar în

stadiul (1) de pregătire a sistemului APE (Figura nr. 6), comunicările publice ale Ministerul

Mediului reflectă intenţia acestuia de a institui regula ca „toate instituţiile de stat să fie

obligate ca o parte din achiziţiile făcute an de an să fie din categoria verde, primele cifre

dezbătute vizând o ţintă de 5% pentru instituţiile centrale şi 2% pentru instituţiile publice

din teritoriu” (Călinoiu, 2018).

Figura nr. 6: Modelul de management al APE (Ciclul „Deming”)

Sursa: adaptarea autorilor după European Commission, 2009

AE Mijloace de natură legislativă vizând stimularea achizițiilor ecologice în sectorul public. Studiu critic pe cazul României

132 Amfiteatru Economic

În același context, ceea ce ar mai trebui remarcat este faptul că, așa cum se

prezintă preparativele de ordin normativ, neatingerea țintelor stabilite la bunuri din gama

„prima urgență” (alimente/catering, produse de curăţenie, mobilier, birotică, IT şi papetărie)

ar urma să atragă aplicarea de sancțiuni de către Agenția Națională pentru Achiziții

(ANAP) în sarcina entităților achizitoare/autorități contractante.

4.2. Argumente pentru consolidarea sistemului APE prin mijloace de ordin normativ

Ca Stat Membru al UE, în virtutea legislației care guvernează problematica adusă

în discuție, România este implicată efectiv în acțiuni vizând atingerea unor obiective

regăsite în Noua Agendă 2030 pentru dezvoltare durabilă. Acest important document, aflat

în concordanță cu cele stabilite prin Rezoluția Organizației Națiunilor Unite

„Transformarea lumii în care trăim”, adoptată de ONU în septembrie 2015, stabilește

obiective legate de dezvoltarea durabilă, constând în asigurarea consumului durabil și a

modelelor de producție adecvate, trecerea la o economie mai ecologică etc, favorizând, de

asemenea, implementarea APE, considerate drept instrument suplimentar pentru utilizarea

eficientă a resurselor (ONU, 2015).

Atitudini luate recent privind economia circulară reflectă angajarea Comisiei de a

sprijini o mai bună implementare a criteriilor APE și de a regândi modul în care ar putea fi

utilizate mai larg APE în întreaga UE, în special pentru produsele sau piețele care au o

relevanță ridicată pentru economia circulară (MSDEC, 2018). Pe această linie, este mai

mult decât semnificativ semnalul dat de la vârful conducerii UE în materie de legiferare a

APE: „trebuie să mergem în direcția achiziţiilor publice verzi şi multe State Membre o fac,

unele mai bine altele mai puțin bine. Dacă vom considera reguli care să fie impuse de sus

(top-down) trebuie să fim foarte atenți. Orice astfel de propunere într-un Stat Membru

trebuie să aibă susţinere politică pentru că altfel, evident, nu ar avea sens. Cu multă grijă

trebuie să valorizăm măsura în care o lege privind achiziţiile publice e posibilă sau nu”

(Potočnik, 2016).

De altfel este cunoscut faptul că politicile UE privind APE „încurajează statele

membre să ia măsuri suplimentare pentru aplicarea criteriilor aferente achizițiilor publice

verzi la cel puțin 50% dintre licitațiile publice” (European Commission, 2019).

În România, anumite prevederi legale care vin în sprijinul APE au fost adoptate cu

mai mult de zece ani în urmă. Acestea, odată aduse în discuție, în rândul specialiștilor

români regăsim opinia că „printre obstacolele majore în calea aplicării eficiente a APE se

numără elaborarea legislaţiei relevante în termeni prea largi acordând autorităţilor

contractante o largă putere de apreciere pentru a acţiona sau a nu acţiona” (Cazan, 2014).

Ideea persistă chiar și după adoptarea Legii privind achiziţiile publice verzi (2016), pentru

că ar fi trebuit luate realmente în calcul toate posibilităţile de dezvoltare, conform

modelului țărilor care au înregistrat performanțe pe acest plan – contribuţia la protecţia

mediului, extinderea pieţei cu produse/servicii prietenoase cu mediul etc.

Dar să vedem cum s-a pus problema în urmă cu trei ani, când devenise stringentă

în România adoptarea unei legi privind APE. Din start, pe fondul existenței dezideratului

reducerii emisiilor cu efect de seră prin diminuarea cantității de CO2 emisă în atmosferă,

scopul declarat a fost „elaborarea unui Plan Naţional privind APE cu ţinte anuale precise şi

introducerea în procesul de achiziţie publică a criteriilor de mediu” (Parliament of

Romania, 2015).

Amfiteatru Economic vă recomandă AE

Vol. 22 • Nr. 53 • Februarie 2020 133

Mai întâi a fost definit conceptul de „achiziţie publică verde”, respectiv acel

proces „prin care autorităţile contractante utilizează criterii privind protecţia mediului care

să permită îmbunătăţirea calităţii prestaţiilor şi optimizarea costurilor cu achiziţiile publice

pe termen scurt, mediu şi lung” (Parliament of Romania, 2015).

Apoi se face trimitere la cadrul legal care are legătură cu sistemul APE la nivelul

Uniunii Europene şi la nivel naţional, ținându-se cont de faptul că, potrivit CE, acest

concept „constă în utilizarea unor criterii de mediu clare, verificabile, justificabile și

ambițioase pentru produse și servicii, bazate pe o abordare axată pe ciclul de viață și pe

dovezi științifice” (European Commission, 2008).

Cadrul legal național aflat în legătură cu sistemul APE, la acel moment era cât se

poate de restrâns, fiind dat de: (i) Strategia naţională pentru dezvoltare durabilă, orizonturi

2013 – 2020 – 2030 (Government of Romania, 2008) și Ordonanța de urgență care

reglementa atribuirea contractelor de achiziţie publică (Government of Romania, 2006).

Înainte de menționarea schimbărilor preconizate, se amintește că la capitolul „Mediu” al

Programului Guvernamental 2013-2016 (Parliament of Romania, 2012) sunt cuprinse unele

angajamente referitoare la APE, între care încurajarea acestora prin adoptarea unui plan de

acţiune specific, vizând „promovarea modelelor de producţie şi consum durabile”,

dezvoltarea tehnologiilor curate şi prietenoase cu mediul, elaborarea unor criterii eficiente

pentru APE, neomițându-se nici necesitatea informării/conştientizării autorităţilor în aceeași

materie.

În privința așteptărilor referitoare la adoptarea unui asemenea act normativ,

acestea sunt legate de faptul că, odată stabilite autorităţile competente în implementarea şi

controlul aplicării legii APE, după adoptarea Planului Naţional privind APE și definirea

criteriilor vizând procesul de achiziţie publică, se va îmbunătăţi vizibil calitatea prestaţiilor,

antrenându-se într-un termen rezonabil (și) o optimizare a costurilor cu achiziţiile publice.

În afara implicațiilor benefice asupra mediului înconjurător, legiuitorul român a

luat în considerare și impactul asupra mediului de afaceri, explicând că promovându-se

APE pentru bunuri și lucrări/servicii, o consecință directă, dincolo de conştientizarea asupra

importanţei acestui domeniu – de la organisme publice până la consumatori, o constituie

dezvoltarea afacerilor IMM. Nu a fost considerat lipsit de importanță nici faptul că una din

menirile APE poate fi aceea de a îmbunătăţi practicarea agriculturii „bio”, determinându-se

apariția de „noi locuri de muncă, în special in mediul rural, contribuind astfel la

revitalizarea spaţiului rural” (Cazan, 2014).

În fine, sub aspectul comportamentului consumatorilor, se estimează că pe măsură

ce vor evolua lucrurile în materie de APE, aceștia vor conştientiza tot mai mult că,

orientându-se spre bunuri ecologice, consecințele favorabile asupra sănătății lor și a calității

vieții în general nu vor întârzia să apară.

4.3. Caracterizarea izvorului juridic special destinat reglementării APE în sectorul

public național: trenări, lacune, blocaje post-adoptare

Introdus în circuitul legiferării încă din anul 2014, ca inițiativă legislativă venind

din partea Executivului, Proiectul Legii privind achiziţiile publice verzi avea să fie adoptat

abia după doi ani. Trenările au ținut exclusiv de procedurile parlamentare, dar chiar așa

fiind situația s-a apreciat că prin acest act normativ se face „un pas important spre aderarea

la politica UE în domeniul mediului, care își are izvorul în Tratatul privind funcționarea

UE” (Centrul de Excelență în Achiziții Publice, 2019).

AE Mijloace de natură legislativă vizând stimularea achizițiilor ecologice în sectorul public. Studiu critic pe cazul României

134 Amfiteatru Economic

Dacă obiectivul legii îl reprezintă „stabilirea cadrului legal de desfăşurare a

achiziţiilor publice verzi în România”, scopul acesteia este dat, între altele, de următoarele:

„(i) promovarea protecţiei mediului şi a dezvoltării durabile; (ii) promovarea consumului şi

producţiei durabile, precum şi a eficienţei utilizării resurselor; (iii) încurajarea dezvoltării şi

aplicării tehnologiilor curate şi prietenoase cu mediul; (iv) promovarea progresului social

care favorizează dezvoltarea economică; (v) asigurarea utilizării eficiente a fondurilor, prin

promovarea produselor, serviciilor şi lucrărilor cu impact minim asupra mediului (...)”

(Parliament of Romania, 2016).

Propunându-și clarificarea unor termeni şi expresii utilizate în textul său, legea

redă în extenso semnificaţii pentru ceea ce înseamnă: autoritate contractantă, achiziţie

publică verde, contract de achiziţie publică verde, ţintă și etichetă ecologică europeană.

Extrem de important, plecând de la semnificația noțiunii de „autoritate contractantă”, vom

înțelege că legea în cauză nu se aplică doar în cazul achizițiilor realizate de entitățile

sectorului public sau al celor bugetare, ci și în alte multiple situații în care subiecții sunt de

drept privat.

În acest sens se face trimitere la la art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului

nr. 34/2006, despre care trebuie să amintim că a fost abrogată la interval de o lună de la

apariția Legii privind achiziţiile publice verzi, prin Legea nr. 98 privind achiziţiile publice,

lucru ce atrage dificultăți majore în implementare. Mai mult, plecând de la acest fapt,

specialiștii susțin că „deși Legea 69/2016 este în vigoare la ora actuală, cu o zi înainte de

intrarea în vigoare a devenit imposibil de aplicat și a fost abandonată – datorită motivului

mai înainte expus (n.a.)” (Centrul de Excelență în Achiziții Publice, 2019).

Totuși, aceasta, așa cum a fost adoptată în strânsă legătură cu Ordonanţa de

urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, devenea obligatorie, în egală măsură, pentru oricare

organism al statului sau de alt tip, înfiinţat pentru a satisface nevoi de interes general (dacă

este finanţat, în majoritate, de către un alt organism de drept public, ori este în

subordine/supus controlului unui alt organism de drept public). Se mai includ aici entitățile

„care au în componenţa consiliului de administraţie (...) mai mult de jumătate din numărul

membrilor acestuia numiţi de către un organism de drept public”. Intră sub incidența

regulilor din domeniul achiziţiilor publice și derularea unui proiect în cadrul unui

parteneriat public-public, ca și oricare asociere formată de una sau mai multe autorităţi

contractante de natuă publică etc.

În capitolul referitor la dispoziţiile aplicabile pentru achiziţia publică verde, Legea

privind achiziţiile publice verzi stabilește Ministerului Mediului „responsabilitatea

elaborării politicii naţionale în domeniul achiziţiilor publice verzi, precum şi a Planului

naţional de achiziţii publice verzi”. Acest din urmă document se referă la ţintele

multianuale cu caracter obligatoriu pentru APE, care trebuie respectate de autorităţile

contractante. Respectivele autorități atribuie contracte de achiziţie publică verde, stabilind,

prin documentaţiile aferente, criterii privind protecţia mediului, a căror formă este riguros

stipulată de lege (Art. 4).

Conform aceluiași articol (alin. 3), orice „autoritate contractantă defineşte şi aplică

specificaţiile tehnice prin care se descrie obiectul contractului sau părţi ale acestuia,

specificaţii ce se referă la respectarea unor sisteme, standarde şi/sau niveluri de performanţă

cu impact asupra protecţiei mediului, favorizându-se dezvoltarea durabilă prin

îmbunătăţirea calităţii prestaţiilor, a eficienţei acestora şi optimizarea costurilor, prin

raportarea la sisteme, standarde şi prescripţii tehnice care se referă: a) fie la sistemul UE de

etichetare ecologică; b) fie la criteriile specifice ale CE privind achiziţiile publice verzi; c)

Amfiteatru Economic vă recomandă AE

Vol. 22 • Nr. 53 • Februarie 2020 135

fie la criteriile UE privind producţia ecologică şi etichetarea produselor ecologice în

domeniul agriculturii şi produselor alimentare”.

În capitolul privitor la autorităţi competente, legea în discuție obliga Ministerul

Mediului, împreună cu ANAP, ca în termen de șase luni de la adoptarea ei „să elaboreze un

ghid cuprinzând criterii minime privind protecţia mediului pentru grupe de produse şi

servicii, precum şi caiete de sarcini standard” (Art. 5). Ulterior, același minister este obligat

să stabilească Planul naţional privind APE, dar nu mai târziu de 31 octombrie pentru anul

următor.

Capitolul amintit mai face referiri la atribuțiile operatorului Sistemului electronic

de achiziţii publice (SEAP) (Art. 6) precum și la responsabilităţile autorităţilor contractante

în implementarea Planului naţional privind APE.

Capitolul final al legii este cel privitor la sancţiunile care pot fi dispuse de ANAP,

văzute de specialiști drept „stimulente negative”, dacă se constată abateri de la normă în

urma monitorizării modului de atribuire a contractelor de achiziţie publică verde. Potrivit

Art. 9, alin. 1 „Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la

35.000 lei următoarele fapte: a) nerespectarea ţintelor stabilite în cadrul Planului naţional

privind APE; b) necompletarea de către autorităţile contractante a Formularului APV

(achiziții publice verzi – n.a.) în momentul în care se publică în SEAP anunţul de atribuire;

c) netransmiterea de către autorităţile contractante a Raportului APV completat, până la

data de 1 martie a anului următor celui în care s-a făcut monitorizarea”.

În opinia autorilor, Legea nr. 69/2016 privind achiziţiile publice verzi, putea fi

apreciată ca fiind un text normativ de calitate/eficient doar la momentul redactării

proiectului (2014). Perioada lungă de timp (doi ani) scursă în cadrul procedurilor

parlamentare până la adoptare (2016) a făcut-o inoperantă. Motivul este acela că în preajma

momentului când trebuia să intre în vigoare, a fost abrogată Ordonanţa de urgenţă a

Guvernului nr. 34/2006, pe ale cărei prevederi se baza masiv legea analizată de noi.

Adăugându-se și alte trenări (de această dată la nivelul Executivului) am avut de-a

face și cu anumite blocaje post-adoptare, generatoare de ineficiență. Este vorba despre

faptul că ghidul care cuprinde criteriile minime privind protecţia mediului pentru grupe de

produse şi servicii, precum şi caiete de sarcini standard, a fost publicat în Monitorul oficial

nr. 954 din 12 noiembrie 2018 (Ministry of the Environment, 2018), la doi ani și jumătate

după intrarea în vigoare a Legii nr. 69/2016. Aceasta în condițiile în care termenul legal era

de șase luni de la adoptarea Legii 69/2016, adică respectivul ghid ar fi trebuit publicat până

la data de 25 octombrie 2016.

Altă consecință generată în lanț, dat fiind contextul arătat, o constituie

neelaborarea și nepublicarea de către Ministerul Mediului a Planul naţional privind APE

nici într-un an din intervalul 2016-2018, deși obligația legală este ca acesta să fie definitivat

anterior datei de 31 octombrie pentru anul următor.

Date fiind aceste carențe sesizate de autori în materie de cadru normativ aplicabil

APE la nivel național, opinăm că o primă măsură care se impune în sensul remedierii lor, o

constituie corelarea tuturor textelor legislative care vizează sistemul achizițiilor publice în

ansamblul său. În acest sens, legiuitorul român ar trebui să realizeze armonizarea legii

speciale, la care ne-am referit pe larg anterior, cu prevederile Legii achizițiilor publice

(98/2016), Legii achizițiilor publice sectoriale (99/2016) și cu cele regăsite în Legea

100/2016 privind concesiunile de lucrări și servicii.

AE Mijloace de natură legislativă vizând stimularea achizițiilor ecologice în sectorul public. Studiu critic pe cazul României

136 Amfiteatru Economic

Concluzii

Partea concluzivă a lucrării noastre poate fi axată pe două idei. În primul rând, așa

cum rezultă din prima parte a acestui demers, preocupările legate de consollidarea/ eficientizarea sistemului APE au căpătat caracter prioritar – la nivel UE și, implicit, al Statelor Membre, tinzând să se permanentizeze. Mai mult, constatăm intensificarea eforturilor de tip politico-instituțional pe această linie, dată fiind importanța care se acordă astăzi, la nivel mondial, problematicii protecției mediului înconjurător și dezvoltării durabile.

Această cercetare vine să confirme necesitatea acordării de maximă atenție problemei APE, din motivele la care ne-am referit în lucrare, ceea ce concordă cu cele desprinse din ampla noastră recenzie a literaturii de specialitate. În acest sens, la nivelul UE a fost adoptat un cadru instituțional clar, cuprinzând norme menite să aducă îmbunătățiri semnificative pe planul menționat, care au fost preponderent transpuse la nivelul Statelor Membre. Cu toate acestea, așa cum am putut constata studiind rapoartele instituțiilor de profil, marjele de așteptare sunt încă ridicate în privința realizărilor efective. În al doilea rând, când aducem în discuție problemele legate de elaborarea și implementarea instrumentelor juridice naționale vizând impulsionarea APE, desprindem o serie întreagă de aspecte critice. Pe scurt, constatăm că respectivele instrumente nu și-au demonstrat nici pe departe eficiența în direcția stimulării achizițiilor ecologice în sectorul public.

Caracterizarea realizată de autori a izvorului juridic special destinat reglementării APE în sectorul public național, a pus în evidență trenările în adoptare – mai ales când este vorba despre elaborarea legislației secundare și terțiare, lacunele de text normativ și blocajele post-adoptare care au intervenit în ultimii cinci ani (2014-2019). De altfel, avându-și explicațiile în aceeași zonă, o altă constatare a noastră este că Legea APE s-a dovedit a fi inoperantă încă de la adoptarea acesteia în urmă cu peste trei ani. Acesta este și unul din motivele majore pentru care se apreciază astăzi că România se află sub nivelul așteptărilor în materie de APE.

Constatăm de asemenea blocaje post-adoptare, întârzieri pe linia elaborării legislației secundare și terțiare: ghidul cuprinzând criteriile minime privind protecţia mediului şi caietele de sarcini standard a fost publicat cu o întârziere de 2,5 ani, iar până la data studiului nostru, Planul naţional privind APE nu este publicat de Ministerul Mediului nici sub formă de proiect, deși o primă scadență imperativă era în octombrie 2016 etc.

Evident, autorii nu și-au prous să ofere soluții punctuale, însă investigațiile întreprinse îi îndreptățesc să afirme că acestea nu pot proveni decât din aducerea unor modificări în plan legislativ, în acord cu cele mai bune practici din statele avansate și cu luarea în considerare a specificului național.

Referințe Ajani, G., 2008. A Better Coherence of EU Private Law and Multilingualism. In:

R. Schulze ed., 2008. Common Frame of Reference and Existing EC Contract Law. Munchen: Sellier.

Aldenius, M. and Khan, J., 2017. Strategic use of Green Public Procurement in the bus sector: challenges and opportunities. J. Clean. Prod., [e-journal] 164, pp. 250-257. doi:10.1016/j.jclepro.2017.06.196.

Appolloni, A., Sun, H., Jia, F. and Li, X., 2014. Green Procurement in the private sector: A state of the art review between 1996 and 2013. J. Clean. Prod., [e-journal] 85, pp. 122-133. doi:10.1016/j.jclepro.2014.08.106.

Amfiteatru Economic vă recomandă AE

Vol. 22 • Nr. 53 • Februarie 2020 137

Arrowsmith, S. and Kunzlik, P., 2009. Social and environmental Policies in EC Procurement Law. Cambridge: Cambridge University Press.

Bauer, B., Christensen, J., Christensen, K., Dyekjær-Hansen, T. and Bode, I., 2009. Benefits of Green Public Procurement. Tema Nord 2009:593. Copenhagen: Nordic Council of Ministers.

Bostan, I., Burciu, A. and Condrea, P., 2010. Trends of the communitarian cohesion policies and advertising for eco-investments. Environ Eng Manag J, 9(6), pp.847-851.

Bovis, C.H., 2007. EU Public Procurement Law. Cheltenham: Elgar. Brammer, S. and Walker, H., 2011. Sustainable procurement in the public sector: an

international comparative study. Int. J. Operations Prod. Manag., 31(4), pp.452-476. Caranta, R. and Trybus, M. eds., 2010. The Law of Green and Social Procurement in

Europe. Copenhagen: DJØF Publishing. Cazan, R., 2014. Achiziţii publice ecologice în România. Protecţia mediului prin cheltuieli

publice responsabile. București: ECOPOLIS [online] Available at: ˂https://www.ecopolis.org.ro/media/Achizitii%20publice%20ecologice%20in%20romania-final.pdf> [Accessed 2 May 2019].

Călinoiu, A., 2018. Instituţiile publice din România vor fi obligate să facă achiziţii verzi. Telegrama, 27 Iunie, [online] Available at: ˂https://www.telegrama.ro/actualitate/ item/70889-proiect-institutiile-publice-din-romania-vor-fi-obligate-sa-faca-achizitii-verzi.html> [Accessed 27 May 2019].

Centrul de Excelență în Achizitii Publice, 2019. Ce se întâmplă cu Legea 69/2016 privind achiziţiile publice verzi?, [online] Available at: ˂https://www.linkedin.com/pulse/ce-se-%C3%AEnt%C3%A2mpl%C4%83-cu-legea-692016-privind-achizi%C5%A3iile> [Accessed 11 July 2019].

Cheng, W., Appolloni, A., D’Amato, A. and Zhu, Q., 2018. Green Public Procurement, missing concepts and future trend – A critical review. J. Clean. Prod., [e-journal] 176, pp.770–784. doi:10.1016/j.jclepro.2017.12.027.

Commission of The European Communities, 2005. Communication to The Spring European Council, Working together for growth and jobs (...),{SEC(2005)192}, {SEC(2005)193}, Brussels, [online] Available at: ˂https://www.fonduri-structurale.ro/Document_Files//strategialisabona/00000070/8kox1_Strategia_Lisabona_revizuita_eng.pdf> [Accessed 4 May 2019].

Davies, A., 2011. The law of green and social procurement in Europe. Eur. Law Rev., 36, pp.762–765.

Dragos, D.C. and Neamtu, B., 2013. Sustainable Public Procurement: Life Cycle Costing (LCC) in the New EU Directive Proposal. European Public Procurement and PPP Law Review, [e-journal] 1, pp.19-30. doi:10.21552/EPPPL/2013/1/159.

ECAP, 2018. Embedding Circular Procurement in purchasing of workwear. Project code: LIFE14, ENV/UK/00257, [online] Available at: ˂http://www.ecap.eu.com/wp-content/uploads/2018/07/Embedding-Circular-Procurement-in-purchasing-of-workwear.pdf> [Accessed 27 April 2019].

European Commission, 2001. Comunicarea interpretativă a Comisiei privind dreptul comunitar aplicabil contractelor de achiziţii publice și posibilităţile de a integra aspecte sociale în respectivele contracte, COM (2001) 566 final, [online] Available at: ˂https://ec.europa.eu/transparency/regdoc/rep/1/2001/EN/1-2001-566-EN-F1-1.Pdf> [Accessed 9 June 2019].

European Commission, 2007. Achiziţii ecologice. Luxemburg: Oficiul pentru Publicaţii Oficiale ale Comunităţilor Europene.

AE Mijloace de natură legislativă vizând stimularea achizițiilor ecologice în sectorul public. Studiu critic pe cazul României

138 Amfiteatru Economic

European Commission, 2008. Achiziții publice pentru îmbunătățirea condițiilor de mediu. Bruxelles: COM(2008)400 final, [online] Available at: ˂http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=COM:2008:0400:FIN:ro:PDF> [Accessed 22 April 2019].

European Commission, 2009. Instrumente de formare – Modulul 1. Un plan de Acțiune pentru Achiziții Publice Ecologice (Ciclul ”Deming”), [online] Available at: ˂https://www.fonduri-structurale.ro/Document_Files//Evenimente/00005751/r2dy6_Program%20Conferinta.pdf> [Accessed 27 May 2019].

European Comission, 2010. Green Public Procurement. [online] Available at: ˂https://ec.europa.eu/environment/gpp/pdf/brochure.pdf> [Accessed 27 April 2019].

European Commission, 2016a. Buying green! A handbook on green public procurement,. [online] Available at: ˂http://sustainable-procurement.org/fileadmin/user_upload/ layout/Documents/Buying-Green-Handbook-3rd-Edition.pdf> [Accessed 5 May 2019].

European Commission, 2016b. Sustainable procurement under The Procurement Directives [online] Available at: ˂http://sustainable-procurement.org/eu-policy> [Accessed 7 May 2019].

European Commission, 2019. Evaluarea punerii în aplicare a politicilor de mediu ale UE. Raport de țară – România, [online] Available at: ˂https://ec.europa.eu/environment/ eir/pdf/report_ro_ro.pdf> [Accessed 11 June 2019].

European Council, 2001. The Gothenburg European Council COM(2001) 264 final. European Parliament, 2004a. Directive 2004/17/EC of the European Parliament and of the

Council of 31 March 2004 coordinating the procurement procedures of entities operating in the water, energy, transport and postal services sectors.

European Parliament, 2004b. Directive 2004/18/EC of the European Parliament and of the Council of 31 March 2004 on the coordination of procedures for the award of public works contracts, public supply contracts and public service contracts.

Fuentes-Bargues, J.L., Ferrer-Gisbert, P.S., González-Cruz, M.C. and Jose Bastante-Ceca, M., 2019. Green Public Procurement at a Regional Level. Case Study: The Valencia Region of Spain. Int. J. Environ. Res. Public Health, [e-journal] 16(16), p.2936. doi:10.3390/ijerph16162936.

Giurca, I. and Giurca, I., 2010. Green public procurement regarding central heating systems. Management şi Inginerie Economică, 9(1(35)), pp.189-196.

Government of Romania, 2006. Ordonanța de urgență no. 34 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică.

Government of Romania, 2008. Hotărârea no. 1460 pentru aprobarea Strategiei naţionale pentru dezvoltare durabilă. Orizonturi 2013-2020-2030.

Government of Romania, 2014. Expunere de motive la Legea privind achiziţiile publice verzi, [online] Available at: ˂http://mmediu.ro/new/wp-content/uploads/2014/08/ 2014-08-26_Expun_motiv_Lege-APV.pdf> [Accessed 12 May 2019].

Igarashi, M., De Boer, L. and Michelsen, O., 2015. Investigating the anatomy of supplier selection in green public procurement. J. Clean. Prod., [e-journal] 108, pp.442–450. doi:10.1016/j.jclepro.2015.08.010.

Kaukewitsch, R., 2018. EU Green Public Procurement (GPP) Policy, Enhance thematic workshop. EC – Environment Directorate-General, [online] Available at: ˂https://www.interregeurope.eu/fileadmin/user_upload/tx_tevprojects/library/file_1520607101.pdf> [Accessed 22 April 2019].

Amfiteatru Economic vă recomandă AE

Vol. 22 • Nr. 53 • Februarie 2020 139

Leica, S.C., Radu, R.I. and Mihai, I.O., 2017. Sustainability of the Public Acquisitions System in Romania in the Process of Transition to a Green Economy. Ovidius University Annals. Economic Sciences Series, XVII(1), pp.524-529.

Lundberg, S. and Marklund, P.O., 2013. Green public procurement as an environmental policy instrument: cost effectiveness. Environ. Econ., 4(4), pp.75-83.

Lundberg, S. and Marklund, P.O., 2017. Influence of green public procurement on bids and prices. [online] Available at: ˂https://www.nhh.no/globalassets/departments/business-and-management-science/seminars/2016-spring/120516.pdf > [Accessed 12 May 2019].

Lundberg, S., Marklund, P.O. and Stromback, E., 2016. Is environmental policy by public procurement effective? Public Finance Review, 44(4), pp.478–499.

Malatinec, T., 2017. Legislative framework of green public procurement and Europeanisation of the Slovak practice. Juridical Tribune, 7(Sp. Issue), pp.95-107.

McCrudden, 2007. Buying social justice: Equality, Government Procurement and Legal Change. Oxford: OUP.

Michelsen, O. and De Boer, L., 2009. Green procurement in Norway: A survey of practices at the municipal and county level. J. Environ. Manag., [e-journal] 91(1), pp.160–167. doi:10.1016/j.jenvman.2009.08.001.

Ministry of the Environment, 2018. Order of the Minister of the Environment no. 1068/1652/2018 for approval of the Green Procurement Guide.

MSDEC, 2018. Green public procurement national action plan 2019-2025. Ministry for the Environment, Sustainable Development and Climate Change of Malta, [online] Available at: ˂https://msdec.gov.mt/en/decc/Documents/environment/gpp/2019/ secondNap/ gppSecondNap.pdf> [Accessed 29 May 2019].

Nikolaou, I.E. and Loizou, C., 2015. The Green Public Procurement in the midst of the economic crisis: Is it a suitable policy tool? J. Integr. Environ. Sci., [e-journal] 12(1), pp.49–66. doi:10.1080/1943815X.2014.993657.

Nissinen, A., Parikka-Alhola, K. and Rita, H., 2009. Environmental criteria in the public purchases above the EU threshold values by three Nordic countries: 2003 and 2005. Ecol. Econ., [e-journal] 68(1), pp.1838–1849. doi:10.1016/j.ecolecon.2008.12.005.

OCDE, 2002. Recommendation of the Council to improve the environmental performance of public procurement C(2002)3, [online] Available at: ˂http://www.oecd.org> [Accessed 24 April 2018].

ONU, 2015. Transforming our world: the 2030 Agenda for Sustainable Development, [online] Available at: ˂http://www.un.org/ga/search/view_doc.asp?symbol=A/ RES/70/1&Lang=E> [Accessed 29 July 2019].

Oruezabala, G. and Rico, J.C., 2012. The Impact of Sustainable Public Procurement on Supplier Management – The Case of French Public Hospitals. Industrial Marketing Management, 41(4), pp.573-580.

Palmujoki, A., Parikka-Alhola, K. and Ekroos, A., 2010. Green Public Procurement: Analysis on the Use of Environmental Criteria in Contracts. Rev. Eur. Community Int. Environ. Law, [e-journal] 19(2), pp.250-262. doi:10.1111/j.1467-9388.2010.00681.x.

Parliament of Romania, 2012. Government Program 2013-2016 approved by Parliament's Decision no. 45/2012, [online] Available at: ˂http://www.cdep.ro/proiecte/2015/400/60/ 3/em586.pdf> [Accessed 4 July 2019].

Parliament of Romania, 2015. Reason for the Draft Law on Green Public Procurement, [online] Available at: ˂http://www.cdep.ro/proiecte/2015/400/60/3/em586.pdf> [Accessed 24 June 2019].

AE Mijloace de natură legislativă vizând stimularea achizițiilor ecologice în sectorul public. Studiu critic pe cazul României

140 Amfiteatru Economic

Parliament of Romania, 2016. Law no. 69 on green public procurement, Available at: ˂http://www.mmediu.ro/app/webroot/uploads/files/2016-08-04_LEGE_Nr_69_din_ 2016.pdf> [Accessed 5 July 2019].

Potočnik, J., 2016. Green Public Procurement, [online] Available at: ˂https://ec.europa.eu/ environment/gpp/index_en.htm> [Accessed 2 June 2019].

Preda, I. and Popescu, D.I., 2019. Considerations on Green Public Procurement of Coaches. Journal of Eastern Europe Research in Business and Economics, [e-journal]. doi:10.5171/2019.139043.

Preda, I. and Simion, C.P., 2019. The Evaluation of Life Cycle Cost within Green Public Procurement of Sedans in Romania [online] Available at: ˂https://ibima.org/accepted-paper/the-evaluation-of-life-cycle-cost-within-green-public-procurement-of-sedans-in-romania> [Accessed 3 May 2019].

Preuss, L., 2009. Addressing sustainable development through public procurement: The case of local government. Supply Chain Manag. Int. J., [e-journal] 14(3), pp.213–223. doi:10.1108/13598540910954557.

Smith, C. and Terman, J., 2016. Overcoming the Barriers to Green Procurement in the County: Interest Groups and Administrative Professionalism. Journal of Public Procurement, [e-journal] 16(3), pp.259-285. doi:10.1108/JOPP-16-03-2016-B001.

Staropoli, C., 2017. GPP – Public Procurement and Energy Transition Science. [online] Available at: ˂https://www.webssa.net/files/slides_coursegpp-2017.pdf> [Accessed 21 May 2019].

Tessema, F. and Marsille, C., 2009. Practical Insights and Illustrative Examples on Sustainable Public Procurement. Case Studies from Europe. SuPP-Urb-China Paper, No. 3_EN/CN.CSCP. Wuppertal, Germany.

Testa, F., Annunziata, E., Iraldo, F. and Frey, M., 2016a. Drawbacks and opportunities of green public procurement: An effective tool for sustainable production. J. Clean Prod., [e-journal] 112, pp.1893–1900. doi:10.1016/j.jclepro.2014.09.092.

Testa, F., Grappio, P., Gusmerotti, N.M., Iraldo, F. and Frey, M., 2016b. Examining Green Public Procurement using content analysis: existing difficulties for procurers and useful recommendations. Environ. Dev. Sustain., [e-journal] 18(1), pp.197–219. doi:10.1007/ s10668-015-9634-1.

Trindade, P.C., Antunes, P. and Partidário, P., 2018. SPP Toolbox: Supporting Sustainable Public Procurement in the Context of Socio-Technical Transitions. Sustainability, [e-journal] 10(1), p.67. doi:10.3390/su10010067.

Varnäs, A., Balfors, B. and Faith-Ell, C. 2009. Environmental consideration in procurement of construction contracts: Current practice, problems and opportunities in green procurement in the Swedish construction industry. J. Clean. Prod., [e-journal] 17(13), pp.1214–1222. doi:10.1016/j.jclepro.2009.04.001.

Walter, H. and Brammer, S., 2009. Sustainable procurement in the United Kingdom public sector. Supply Chain Manag, 14(2), pp.128–137.

WSSD, 2002. World Summit on Sustainable Development. [online] Available at: ˂http://www.un.org/esa/sustdev/documents/WSSD_POI_PD/English/POIToc.htm> [Accessed 25 April 2019].

Xu, S., Chu, C., Ju, M. and Shao, C., 2016. System Establishment and Method Application for Quantitatively Evaluating the Green Degree of the Products in Green Public Procurement. Sustainability, [e-journal] 8, p.941. doi:10.3390/su8090941.

Zhu, Q., Geng, Y. and Sarkis, J., 2013. Motivating green public procurement in China: An individual level perspective. J. Environ. Manag., [e-journal] 126, pp.85-95. doi: 10.1016/j.jenvman.2013.04.009.