caiet de sarcini - valea nirajului de sarcini.pdfproiect co-finanțat din fondul european de...
Post on 28-Dec-2019
29 Views
Preview:
TRANSCRIPT
Proiect co-finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională
CAIET DE SARCINI
INFORMATII GENERALE
Denumirea proiectului
„BIODIVERSITATE ŞI DEZVOLTARE DURABILĂ ÎN VALEA NIRAJULUI ŞI A TÂRNAVEI MICI”
Proiectul va fi implementat în:
Regiunea: Centru
Judeţul: Mureş, Harghita, Sibiu
Localitatea: Acăţari, Albeşti, Bălăuşeri, Bahnea, Găneşti, Beica de Jos, Bereni, Chibed, Chiheru de
Jos, Coroisânmartin, Crăciuneşti, Daneş, Dumbrăveni, Eremitu, Ernei, Fântânele, Găleşti, Gheorghe
Doja, Ghindari, Gorneşti, Hodoşa, Hoghilag, Măgherani, Mica, Miercurea Nirajului, Nadeş, Neaua,
Păsăreni, Sângeorgiu de Pădure, Sărăţeni, Sighişoara, Sovata, Suplac, Vărgata, Veţca, Atid,
Corund, Lupeni, Praid, Săcel, Târnăveni, Viişoara, Zagăr.
Beneficiarul: Asociaţia Microregiunea Valea Nirajului – Nyárádmente în parteneriat cu Asociaţia
Microregională Târnava Mică – Bălăuşeri - Sovata
Durata proiectului: 36 luni
Localizarea proiectului: Numele ariei protejate: Dealurile Târnavelor – Valea Nirajului; Pădurile de Stejar
Pufos de pe Târnava Mare; Dealurile Târnavei Mici – Bicheş, Râul Târnava Mică
Codul sitului Natura 2000: ROSPA0028; ROSCI0186, ROSCI0297; ROSCI0384
Regiunea de dezvoltare: 7 Centru;
Obiectivele proiectului:
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă asigurarea managementului adecvat în aria naturală
protejată ROSPA0028 Dealurile Târnavelor şi Valea Nirajului, ROSCI0186 Pădurile de Stejar Pufos de pe
Târnava Mare, ROSCI0297 Dealurile Târnavei Mici – Bicheş şi ROSCI0384 Râul Târnava Mică în vederea
conservării pe termen lung a patrimoniului natural şi în vederea dezvoltării durabile a celor două
microregiuni învecinate.
Atingerea obiectivului general al proiectului se va realiza prin următoarele obiective specifice:
1. Gestionarea durabilă a resurselor ariilor naturale protejate ROSPA0028 Dealurile Târnavelor şi Valea
Nirajului, ROSCI0186 Pădurile de Stejar Pufos de pe Târnava Mare, ROSCI0297 Dealurile Târnavei Mici –
Bicheş şi ROSCI0384 Râul Târnava Mică în baza unui Plan de management integrat.
2. Informarea şi conştientizarea factorilor cu responsabilităţi în gestionarea şi conservarea resurselor
din ariile protejate şi a membrilor comunităţii locale asupra beneficiilor şi oportunităţilor generate de
administrarea eficientă a acestora.
3. Creşterea capacităţii instituţionale ale structurii de administrare în vederea gestionării eficiente a
ariei protejate
ACTIVITATILE PROIECTULUI
A. Elaborare / revizuire a planurilor, strategiilor şi a măsurilor de management al ariilor naturale protejate
şi alte activităţi conexe (activităţi preliminare măsurilor concrete de investiţii sau conservare)
Activitatea A.1. Realizarea studiilor necesare elaborării Planului de management integrat
Subactivitatea A.1.1 Inventarierea, cartarea, şi evaluarea stării de conservare a speciilor
din ROSPA0028, ROSCI0297 şi ROSCI0384 şi stabilirea măsurilor de conservare.
Subactivitatea A.1.2 Inventarierea, cartarea şi evaluarea stării de conservare a habitatelor
din ROSCI0186, ROSCI0297 şi ROSCI0384 precum şi stabilirea măsurilor de conservare
Subactivitatea A.1.3 Cartarea mediului fizic al siturilor
Subactivitatea A .1.4. Colectarea informaţiilor cu privire la categoria de folosinţă a
terenurilor şi structura proprietăţii
Activitatea A.2. Parcurgerea procesului de elaborare a planului de management integrat
Subactivitatea A.2.1. Elaborarea propriu zisă a planului de management integrat
Subactivitatea A.2.2. Aprobarea planului de management integrat
Activitatea A.3 Validarea datelor, avizarea planului de management integrat prin parcurgerea
procedurii SEA (Evaluarea pentru Planuri şi Programe) şi aprobarea ei
E. Activităţi de consultare, conştientizare şi informare
Activitatea E.1.:Activităţi de informare şi publicitate privind proiectul aflat în derulare
Activitatea E.2.: Activităţi de consultare, conştientizare
F. Activităţi de instruire şi creşterea capacităţii instituţionale de gestionare a reţelei de arii protejate
DESCRIEREA ARIEI VIZATE DE PROIECT
Denumirea ariei/zonei protejate: ROSPA0028 Dealurile Târnavelor şi Valea Nirajului
ROSCI0186 Pădurile de Stejar Pufos de pe Târnava Mare
ROSCI0297 Dealurile Târnavei Mici – Bicheş
ROSCI0384 Râul Târnva Mică
Denumire administrator/custode: Asociaţia Microregiunea Valea Nirajului – Nyárádmente în parteneriat
cu Asociaţia Microregională Târnava Mică – Bălăuşeri – Sovata şi Asociaţia „Grupul Milvus”
Suprafaţa (ha) ROSPA0028 Dealurile Târnavelor şi Valea Nirajului: 86.073 ha
ROSCI0186 Pădurile de Stejar Pufos de pe Târnava Mare 240 ha
ROSCI0297 Dealurile Târnavei Mici – Bicheş 37.082 ha
ROSCI0384 Râul Târnava Mică 331 ha
Recunoaştere conform legislaţiei comunitare/naţionale (cu menţionarea actului normativ prin care s-a
instituit regimul de protecţie):
Sit Natura 2000 ROSPA0028, ROSCI0186, ROSCI0297 şi ROSCI0384
Regimul de protecţie a siturilor ROSPA0028 Dealurile Târnavelor şi Valea Nirajului, ROSCI0186 Pădurile de
Stejar Pufos de pe Târnava Mare, ROSCI0297 Dealurile Târnavei Mici – Bicheş şi ROSCI0384 Râul Târnva
Mică a fost instituită pe baza Hotărârii de Guvern nr. 1284/2007 privind declararea ariilor de protecţie
specială avifaunistică ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România,
actualizată prin Hotărârea nr. 971 din 5 octombrie 2011, şi a Ordinului nr. 1964/2007 privind instituirea
regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanţă comunitară, ca parte integrantă a reţelei
ecologice europene Natura 2000 în România, actualizată prin Ordinul nr. 2.387 din 29 septembrie 2011.
Aspecte privind proprietatea asupra ariei/zonei proiectului şi modul principal de utilizare a terenurilor din
cadrul acesteia.
Cele patru arii protejate fiind situate în aceeaşi regiune geografică, poartă aceeaşi caracteristici atât din
punctul de vedere al formelor de proprietate, cât şi în ceea ce priveşte modul principal de utilizare a
terenurilor.
Regiunea are un profil agricol şi aproape toate activităţile economice se leagă de resursele naturale
bogate ale zonei, în regiune putând fi regăsite suprafeţe mari de păduri, sol de calitate predominantă
bună şi ape de suprafaţă cu debite considerabile.
Structura proprietăţilor funciare private era segregată aproape în toate perioadele istorice, iar cu
dispariţia cooperativelor agricole de producţie această fragmentare a devenit şi mai accentuată, lucru
care are o influenţă favorabilă asupra biodiversităţii regiunii. Este de constatat însă că în ultima perioadă
modul de utilizare a terenurilor suferă modificări semnificative: numărul societăţilor comerciale cu profil
agricol s-a înmulţit, ceea ce determină schimbarea metodelor de cultivare a terenurilor din cele
tradiţionale în agricultură intensivă, cu monoculturi mari, precum şi schimbarea habitatului semi - natural
(fâneţe, păşuni) datorită încetării activităţilor agricole ca cositul sau păşunatul (abandonarea unor
suprafeţe ceea ce determină împădurirea lor).
În ceea ce priveşte structura proprietăţilor silvice se constată aceeaşi fragmentare, însă modul principal
de utilizare având caracter omogen.
Cu toate acestea putem constata că structura proprietăţilor este fragmentată iar modul de utilizare a
terenurilor din cadrul ariilor protejate fiind, de asemenea, foarte diversificată.
În zona centrală, precum şi în partea de jos a Văii Nirajului şi a Târnavei Mici cea mai importantă activitate
agricolă este cultivarea cerealelor şi a legumelor (principalele culturi în Valea Nirajului de jos reprezintă
culturile legumicole), însă în partea superioară a cursului Nirajului şi a Târnavei Mici (zona montană) se
regăsesc suprafeţe întinse de păşuni şi fâneţe.
Potrivit Formularului standard Natura 2000 al ROSPA0028, principalele categorii de terenuri sunt:
- Culturi - Teren arabil: 9%;
- Păşuni: 19%;
- Alte terenuri arabile: 22%;
- Păduri de foioase: 39%;
- Vii şi livezi: 5%;
- Habitate de păduri (păduri în tranziţie): 6%.
Potrivit Formularului standard Natura 2000 al ROSCI0186, principalele categorii de terenuri sunt:
- Păşuni: 5%
- Alte terenuri arabile: 4%;
- Păduri de foioase: 91%.
Potrivit Formularului standard Natura 2000 al ROSCI0297, principalele categorii de terenuri sunt:
- Culturi - Teren arabil: 5%;
- Păşuni: 19%;
- Alte terenuri arabile: 15%;
- Păduri de foioase: 50%;
- Vii şi livezi: 4%;
- Habitate de păduri (păduri în tranziţie): 7%.
Potrivit Formularului standard Natura 2000 al ROSCI0384, principalele categorii de terenuri sunt:
- Râuri, lacuri: 20%
- Culturi (teren arabil): 54%;
- Alte terenuri arabile: 22%
- Alte terenuri artificiale (localităţi, etc): 4%.
Descrierea ştiinţifică a ariei/zonei proiectului cu precizarea surselor de informaţie:
Aria de protecţie specială avifaunistică ROSPA0028 - Dealurile Târnavelor - Valea Nirajului se află în
Regiunea de dezvoltare Centrală. Este situat în partea estică şi sud-estică a judeţului Mureş şi o parte din
vestul judeţului Harghita. Se întinde de-a lungul râurilor Niraj şi Târnava Mică (N 46.28’12”, E 24.50’29”) şi
se extinde pe o suprafaţă de 86.073 ha. Altitudinile sunt situate între 303 m şi 1090 m.
Situl cuprinde un număr mare de habitate schimbate de diferite activităţi antropice. Pe dealurile cu
altitudini joase ale sitului găsim păduri de amestec stejar şi carpen, dealurile mai înalte sunt acoperite de
păduri de fag. În afară de aceste două tipuri de păduri mai găsim şi pâlcuri mici de pini şi molid, acestea
fiind arborete plantate. În sit nu există molidiş natural.
Terenurile agricole se găsesc în văile majore ale sitului, în jurul localităţilor. De obicei parcelele sunt mici,
aspectul zonelor agricole fiind mozaicat. Cele mai frecvente plante cultivate sunt porumbul, grâul, cartoful
şi floarea soarelui. Este de menţionat faptul, că procentul de culturi agricole abandonate este pe alocuri
mare, acestea aflându-se într-o stare mai mult sau mai puţin avansată de degradare.
Păşunile şi fânaţele reprezintă şi ele un procentaj semnificativ, acestea aflându-se mai ales între zonele
împădurite şi terenurile arabile dar există şi parcele în sistemul mozaicat de parcele arabile.
Livezile şi viile sunt mai puţin reprezentate în sit, majoritatea acestora sunt bătrâne, abandonate.
Aria a fost propusă ca sit Natura 2000 în special în vederea conservării a unor specii de păsări din zone
colinare. Este unul dintre cele mai importante situri din centrul ţării, care dispune de populaţii
semnificative a multor specii prioritare pentru Directiva Păsări. Dorim să menţionăm faptul că în sit se
regăsesc 40 de specii de păsări de importanţă comunitară (cele mai importante sunt: Aquila pomarina,
Pernis apivorus, Crex crex, Caprimulgus europeus, Dendrocopos medius, Lullula arborea). În afară de
acestea în sit sunt prezente şi alte specii de importanţă comunitară (mamifere, amfibieni, plante, etc.).
Prin conservarea speciilor de păsări de importanţă comunitară se doreşte şi asigurarea menţinerii
populaţiilor celorlalte specii.
Situl ROSCI0186 - Pădurile de stejar pufos de pe Târnava Mare a fost desemnat în principal pentru
conservarea habitatului prioritar 91H0 - arborete pure de stejar pufos.
Se extinde pe o suprafaţă de 240 ha. Altitudinile sunt situate între 380 m şi 634 m.
Substratul geologic predominant este reprezentat de marne nisipoase. În subparcela silvică 95B apar
marne argiloase feruginoase (aici există si o alunecare de teren). În latura vestică, alături de specia
edificatoare, apar teiul pucios, jugastrul şi chiar carpenul (şi sub formă de regenerare naturală). În
subarboret predomină cornul alături de lemnul cainesc si paducel. Datorită închiderii coronamentului
(arboret şi subarboret) pătura erbacee este mai slab reprezentată decât în restul sitului. În ochiul stepic
din subparcela silvica 87A trebuie menţionată prezenţa habitatului prioritar 40A0* care însă este insular şi
ocupă mai puţin de 1% din suprafaţa sitului.
Situl este localizat la limita superioară a habitatului 91H0. Din acest motiv există zone de interferenţă a
stejarului pufos cu speciile mezofile (gorun, fag, carpen, tei), existenţa acestui habitat fiind condiţionată
de expoziţiile însorite, a naturii substratului litologic şi înclinării mari (peste 35-40 grade). Arealul în care
se află situl este fragmentat în ceea ce priveşte categoriile de folosinţă: terenuri agricole, păduri, păşuni,
fâneţe. Substratul geologic predominant este reprezentat de marne nisipoase.
Accesul în sit se poate realiza din Târgu Mureş pe DN 13.
Aria protejată ROSCI 0297 – Dealurile Târnavei Mici – Bicheş are un profil agricol şi silvic, aproape toate
activităţile economice se leagă de resursele naturale bogate ale zonei, în regiune putând fi regăsite
suprafeţe mari de păduri, sol de calitate predominantă bună şi ape de suprafaţă cu debite considerabile.
Aria se suprapune în mare parte cutelor strânse sub formă de anticlinale din vestul Depresiunii
Transilvaniei, constituite din depozite sedimentare mio-pliocene. Acestea sunt reprezentate prin marne,
argile şi nisipuri, cu intercalaţii de tufuri vulcanice şi strate de gresii sarmaţiene, alături de care apar
nisipuri, argile marnoase şi pietrişuri pannoniene.
Structura orografică prezintă o serie de culmi principale cuprinse între 470-540 m, care au o direcţie
generală nord-vest – sud-est, fiind separate de văi relativ largi, pe alocuri chiar mici depresiuni
intradeluroase. Din acestea se desprind culmi secundare, cu şei şi mameloane, cuprinse între 350-450 m,
perpendiculare pe culmile principale, având direcţii nord-est – sud-vest, pe alocuri nord-sud.
Aria ROSCI0384 Râul Târnava Mică este în proprietatea statului, iar pe marginea apei, Administraţia
Naţională ,,Apele Române” exercită drept de folosire pentru eventualele intervenţii, respectiv control.
Este un râu mic cu curs natural cu meandre în zona bioregiunii continentale, limitată de păduri aluviale.
Conţine 4 specii de peşti, o specie de mamifer, 2 specii de nevertebrate şi 3 specii de amfibieni, 1 habitat
de interes comunitar din anexa II Directiva Habitate.
LOCALIZAREA PROIECTULUI
Aria de protecţie specială avifaunistică ROSPA0028 - Dealurile Târnavelor-Valea Nirajului se află în
Regiunea de dezvoltare Centrală. Este situat în partea estică şi sud-estică a judeţului Mureş şi o parte din
vestul judeţului Harghita. Se întinde de-a lungul râurilor Niraj şi Târnava Mică (N 46.28’14”, E 24.50’31”) şi
se extinde pe o suprafaţă de 86.073 ha. Altitudinile sunt situate între 303 m şi 1090 m.
Accesul în sit se poate realiza din Târgu Mureş pe DJ 135, DN 13 şi DJ 153A. Dinspre Sovata se poate
accesa pe DJ 153, dinspre Reghin pe DN 15, iar dinspre Sighişoara, prin Cristuru Secuiesc, pe DJ 136. Pe
rurta Bălăuşeri-Sovata se traversează situl pe DN 13A.
Aria protejată ROSCI0186 - Pădurile de stejar pufos de pe Târnava Mare se află, de asemenea, în
Regiunea de dezvoltare Centrală, aparţinând din punct de vedere administrativ comunelor Bălăuşeri,
Daneş, Nadeş şi a oraşului Sighişoara din judeţul Mureş, precum şi comunelor Dumbrăveni şi Hoghilag,
judeţul Sibiu.
Se extinde pe o suprafaţă de 240 ha. Altitudinile sunt situate între 380 m şi 634 m
Accesul în sit se poate realiza din Târgu Mureş pe DN 13.
Situl ROSPA0028 - Dealurile Târnavei Mici - Bicheş se află în Regiunea de dezvoltare Centrală. Este situat
în partea estică şi sud-estică a judeţului Mureş şi o parte din vestul judeţului Harghita. Se întinde de-a
lungul cursurilor superioare ale râurilor Niraj şi Târnava Mică (N 46.32’17”, E 24.57’3”) şi se extinde pe o
suprafaţă de 37082 ha. Altitudinile sunt situate între 341 m şi 1090 m, cu altitudinea medie de 544 m.
Accesul în sit se poate realiza din Târgu Mureş pe DJ 135, DN 13 şi DJ 153A. Dinspre Sovata se poate
accesa pe DJ 153, dinspre Reghin pe DN 15, iar dinspre Sighişoara, prin Cristuru Secuiesc, pe DJ 136. Pe
ruta Bălăuşeri-Sovata se traversează situl pe DN 13A.
Aria de protecţie ROSCI0384 – Râul Târnava Mică se întinde pe o suprafaţă de 331 hectare, cu altitudini
cuprinse între 284 şi 312 m, altitudinea medie fiind de 347 m. Coordonatele sitului sunt: N 46°23’4” şi E
24°27’44”. Se află, de asemenea, în Regiunea de Dezvoltare Centru, aparţinând din punct de vedere
administrativ oraşului Sângeoriu de Pădure, precum şi comunelor Bahnea, Bălăuşeri, Coroisânmărtin,
Fântânele, Găneşti. Se extinde pe o suprafaţă de 331 hectare. Accesul în sit se poate realiza din oraşul
Târnăveni pe drumul judeţean nr. 142. Dinspre Târgu Mureş, situl poate fi accesat prin DJ 151B, respectiv
pe DN13 şi DN 13A. Ruta feroviară Blaj-Târnăveni-Praid reprezintă acces la sit pe toată lungimea acestuia,
calea ferată fiind construită de-alungul râului Târnava Mică.
Siturile ROSCI se suprapun pe proporţii diferite sitului ROSPA0028. Situl ROSCI0297 se suprapune cu
aproape 85%, iar siturile ROSCI0384 şi ROSCI0186 se suprapun pe o suprafaţă relativ mică la graniţa de
sud a ariei de protecţie specială avifaunistică ROSPA0028 - Dealurile Târnavelor-Valea Nirajului, ele
prezintă foarte multe elemente comune: pentru ambele zone biodiversitatea regiunii, flora şi fauna
extrem de bogată, specificul siturilor Natura 2000 reprezintă o adevărată şansă în vederea dezvoltării
durabile, aspecte ce pot conduce la formarea identităţii locale ale microregiunilor, la exploatarea
potenţialului turistic local şi la conservarea şi promovarea a tot ceea ce înseamnă caracter şi specific local.
Produsele agroalimentare care provin din aceste situri (neafectate de fertilizanţi chimici sau pesticide) au
o valoare adăugată specifică, aceasta influenţând potenţialul de promovare a agroturismului.
OBIECTUL PROCEDURII DE ATRIBUIRE
Obiectul procedurii de atribuire il reprezinta achizitionarea serviciilor de elaborare / revizuire a
planurilor, strategiilor şi a măsurilor de management al ariilor naturale protejate şi alte activităţi
conexe
DESCRIEREA DETALIATA A ACTIVITATILOR VIITORULUI CONTRACT
Activitatea va fi realizată în cadrul unui proces de planificare participativă de 29 de luni, fiind coordonată
de doi experţi interni din partea beneficiarului (biologi). Pentru obţinerea informaţiilor necesare elaborării
planului de management integrat vor fi întocmite studii care vor furniza informaţii despre situaţia
administrativă, despre mediul fizic al zonei studiate, precum şi despre mediul biotic – habitatele şi speciile
de interes conservativ. Rezultatele acestor studii vor crea premisele pentru elaborarea planului de
management integrat a celor patru arii protejate ROSPA0028, ROSCI0186, ROSCI0297 şi ROSCI0384.
Având în vedere faptul că cele patru arii protejate se suprapun într-o anumită suprafaţă, luând în
considerare caracterul omogen a întregii regiuni în care se regăsesc cele patru situri se va avea în vedere
elaborarea unui plan de management integrat pentru cele patru arii protejate.
Din punct de vedere operaţional, activităţile care conduc la elaborarea planului de management integrat
au fost clasate în trei grupe: realizarea studiilor necesare planificării, redactarea propriu-zisă şi depunerea
spre aprobare a planului de management integrat. În cadrul planului de management integrat vor fi
abordate toate speciile şi habitatele pentru care au fost declarate ariile protejate.
Activitatea A.1. Realizarea studiilor necesare elaborării Planului de management integrat
Subactivitatea A.1.1 Inventarierea, cartarea, şi evaluarea stării de conservare a speciilor din
ROSPA0028, ROSCI0297 şi ROSCI0384 şi stabilirea măsurilor de conservare.
Se va elabora studiul privind inventarierea şi evaluarea stării de conservare a speciilor menţionate mai jos,
cât şi distribuţia acestora. Acţiunea constă în inventarierea numărului aproximativ de exemplare a
speciilor enumerate mai jos, determinarea stării de conservare a speciilor precum şi stabilirea măsurilor
de conservare. Acţiunea se va realiza prin ieşiri regulate pe teren a experţilor din partea Prestatorului,
precum şi prin prelucrarea datelor culese cu ocazia deplasărilor pe teren.
După prelucrarea acestor date se va efectua cartarea speciilor, se va evalua starea de conservare a
speciilor şi stabilirea măsurilor de conservare.
Vor fi vizate în total 76 de specii, dintre care:
55 de specii de păsări, respectiv: Anthus campestris, Caprimulgus europaeus, Ciconia ciconia,
Circaetus gallicus, Crex crex, Dendrocopos medius, Ficedula albicollis, Hieraaetus pennatus,
Lanius minor, Lanius collurio, Lullula arborea, Pernis apivorus, Picus canus, Strix uralensis, Alcedo
atthis, Aquila chrysaetos, Aquila clanga, Asio flammeus, Bonasa bonasia, Bubo bubo, Buteo
rufinus, Circus aeruginosus, Circus pygargus, Circus cyaneus, Chlidonias hybridus, Dendrocopos
leucotos, Dendrocopos syriacus, Dryocopus martius, Emberiza hortulana, Falco peregrinus, Falco
columbarius, Ficedula parva, Ixobrychus minutus, Nycticorax nycticorax, Philomachus pugnax,
Sylvia nisoria, Tringa glareola, Egretta alba, Ciconia nigra, Anas platyrhynchos, Accipiter nisus,
Accipiter gentilis, Buteo buteo, Buteo lagopus, Falco tinnunculus, Falco subbuteo, Columba
oenas, Merops apiaster, Upupa epops, Anthus pratensis, Bombycilla garrulus, Lanius excubitor,
Jynx torquilla, Asio otus, Perdix perdix. Având în vedere faptul că aria protejată este de interes
avifaunistic, este necesară ca acţiunea să cuprindă întreaga suprafaţă a ariei protejate
ROSPA0028, respectiv 86.073 ha. Prestatorul va valorifica datele obţinute în urma implementării
proiectului „Conservarea Acvilei ţipătoare” finanţat prin programul Life, având ca scop
conservarea acvilei ţipătoare mici (Aquila pomarina), această specie nefiind obiectul acestei
acţiuni. Se va avea în vedere asigurarea continuităţii rezultatelor din studiile anterioare prin
integrarea lor în ansambul datelor obţinute prin implementarea prezentei acţiuni. Se va avea în
vedere, de asemena, şi studierea şi integrarea rezultatelor în ceea ce priveşte inventarierea
speciei, datele cartografice, măsurile de conservare, etc.
8 specii de mamifere: Lutra lutra, Ursus arctos, Canis lupus, Lynx lynx, Myotis myotis, Myotis
blythii, Rhinolopus hipposideros, Barbastella barbastellus
4 specii de amfibieni + 1 specie de reptilă: Triturus cristatus, Bombina variegata, Bombina
bombina, Emys orbicularis, Triturus vulgaris ampelensis
5 specii de peşti: Barbus meridionalis, Rhodeus sericeus amarus, Sabanjewia aurata, Gobio
albipinnatus, Cobitis taenia
3 specii de nevertebrate: Lucanus cervus, Unio crassus, Lycaena dispar
Structura acţiunii:
- Elaborarea metodologiei, planificarea exactă
- Efectuarea recensământului (inventarierii) speciilor enumerate.
- Cartarea speciilor;
- Evaluarea factorilor de ameninţare asupra speciilor enumerate.
- Evaluarea stării de conservare a populaţiilor speciilor enumerate.
- Elaborarea raportului privind mărimea şi starea de conservare a populaţiilor speciilor
enumerate.
- Stabilirea măsurilor de conservare;
În cadrul acestei activităţi în prima fază se va realiza planificarea exactă în timp al inventarierilor,
se vor elabora fişele de teren, se vor pregăti hărţile de bază (generale) si ortofoto-planurile
necesare şi o schemă a conţinutului minim al studiilor de specialitate privind speciile. În faza
următoare se vor desfăşura lucrările de elaborare a inventarierilor pe grupe de specii, prin
metodele specifice de studiu al fiecărei grup. Pentru fiecare grup cheie activităţile de inventariere
se vor efectua în perioada optimă din punct de vedere a ciclului de viaţă, ceea ce necesită o
planificare fragmentată în timp.
Folosind de datele obţinute în urma inventarierii se va efectua cartarea speciilor.
Fiecare specie va fi cartata, rezultatul fiind harta în sistem GIS a acestuia, astfel toate hărţile care
sunt anexă la planul de management integrat vor fi elaborate în GIS, sistem de proiecţie
Stereografic 1970 sau un alt sistem similar aprobat la nivel naţional. Formatul digital al bazelor de
date cartografice trebuie să permită interoperabilitatea între diferite programe de analiză GIS şi să
respecte specificaţiile INSPIRE pentru bazele de date geospaţiale ale ariilor protejate. Bazele de
date obţinute vor fi utilizate după implementarea proiectului de către administraţia ariilor
protejate cu ajutorul sistemului GIS.
Seturile de măsuri de management elaborate pentru conservarea speciilor de importanţă
comunitară vor avea în vedere priorităţile autorităţii centrale responsabile prevăzute în OUG
57/2007, aprobat prin Legea nr. 49 din 7 aprilie 2011.
Rezultate aşteptate (cuantificate):
- 1 inventar pentru 76 de specii conţinând şi raportul privind starea lor de conservare în
ariile ROSPA0028, ROSCI0297 şi ROSCI0384, dintre care 55 specii de păsări, 8 specii de
mamifere, 5 specii de amfibieni, 5 specii de peşti şi 3 specii de nevertebrate
- 76 de hărţi GIS realizate prin cartare – pentru speciile enumerate
- un raport cu evaluarea starii de conservare a celor 76 de specii
- 1 raport cu propuneri de măsuri de management pentru cele 76 de speciilor din aria
ROSPA0028, ROSCI0297 şi ROSCI0384
Subactivitatea A.1.2 Inventarierea, cartarea şi evaluarea stării de conservare a habitatelor din
ROSCI0186, ROSCI0297 şi ROSCI0384, precum şi stabilirea măsurilor de conservare
Se va elabora studiul privind inventarierea şi evaluarea stării de conservare a habitatelor în cadrul siturilor
ROSPA0186, ROSCI0297 şi ROSCI0384.
Acţiunea constă în inventarierea habitatelor, determinarea stării de conservare, precum şi stabilirea
măsurilor de conservare. Acţiunea se va realiza prin ieşiri regulate pe teren a experţilor din partea
prestatorului, precum şi prin prelucrarea datelor culese cu ocazia deplasărilor pe teren.
Vor fi vizate cele cinci habitate pentru care au fost declarate arii protejate, prevăzute în Anexa 2 din OUG
57/2007, aprobat prin Legea nr. 49 din 7 aprilie 2011. Acţiunile se vor derula paralel pentru cele cinci
tipuri de habitate pe suprafaţa totală a ariilor protejate ROSPA0186, ROSCI0297 şi ROSCI0384.
Fiecare habitat va fi cartat, rezultatul fiind harta în sistem GIS a acestuia, astfel toate hărţile care sunt
anexă la planul de management integrat vor fi elaborate în GIS, sistem de proiecţie Stereografic 1970 sau
un alt sistem similar aprobat la nivel naţional. Formatul digital al bazelor de date cartografice trebuie să
permită interoperabilitatea între diferite programe de analiză GIS şi să respecte specificaţiile INSPIRE
pentru bazele de date geospaţiale ale ariilor protejate. Bazele de date obţinute vor fi utilizate după
implementarea proiectului de către administraţia ariilor protejate cu ajutorul sistemului GIS.
După prelucrarea acestor date se va evalua starea de conservare a habitatelor si se vor stabili măsurile de
conservare.
Vor fi vizate următoarele habitate: 9130 Păduri de fag de tip Asperulo – Fagetum, 91H0* Vegetaţie
forestieră panonică cu Quercus pubescens, 91E0* Păduri aluviale cu Alnus glutinosa şi Fraxinus
excelsior, 91V0-Păduri Dacice de fag (Dacian beech forests – Symphyto Fagion) şi 91Y0- păduri dacice de
gorun şi carpen (Dacian Oak & hornbean forests).
Structura acţiunii:
- Elaborarea metodologiei, planificarea exactă
- Identificarea principalelor habitate;
- Cartarea habitatelor;
- Evaluarea factorilor de ameninţare asupra habitatelor
- Evaluarea stării de conservare a habitatelor
- Elaborarea raportului privind mărimea şi starea de conservare a habitatelor
- Stabilirea măsurilor de conservare;
Seturile de măsuri de management elaborate pentru conservarea habitatelor de importanţă comunitară vor avea în vedere priorităţile autorităţii centrale responsabile prevăzute în OUG 57/2007, aprobat prin Legea nr. 49 din 7 aprilie 2011.
Rezultate aşteptate (cuantificate):
- 1 inventar pentru cele 5 habitate din cuprinsul ROSCI0186, ROSCI0297 şi ROSCI0384
conţinând şi raportul privind starea lor de conservare;
- 5 hărţi GIS realizate prin cartare – pentru habitate
- 1 raport cu propuneri de măsuri de management pentru cele 5 habitate din cuprinsul
ROSCI0186, ROSCI0297 şi ROSCI0384 conţinând şi raportul privind starea lor de
conservare;
Subactivitatea A.1.3 Cartarea mediului fizic al siturilor
Prestatorul va elabora descrierea mediului fizic ale ariilor naturale protejate, vizate de proiect. Metode
folosite: consultarea bazelor de date ale instituţiilor de specialitate (OCPI, ANIF, etc.), cercetări de teren,
studiul bibliografiei de specialitate, prelucrare date de teren, procurarea datelor de specialitate privind
solurile, clima şi hidrologia ariilor vizate de proiect, analiza şi prelucrarea digitală a materialelor
cartografice existente.
Studiul factorilor fizici va accentua în mod deosebit starea factorilor cheie în conservarea habitatelor şi
speciilor de importanţă comunitară din zonă: hidrologia şi calitatea solurilor.
Acţiunea va cuprinde întreaga suprafaţă a ariilor protejate ROSPA0028, respectiv 86.073 ha, ROSCI0297,
respectiv 37.082 ha, ROSCI0384, respectiv 331 ha şi a ROSCI0186, respectiv 240 ha.
Rezultate aşteptate (cuantificate):
- 1 Studiu privind starea factorilor fizici ale ariilor cuprinzând cartarea mediului fizic;
- Realizarea de cca 5 hărţi GIS, respectiv: 1 hartă geografică, 1 hartă hidrografică, 1 hartă
geomorfologică, 1 hartă pedologică, 1 hartă de risc (terenuri erodate, alunecări de teren).
- Bază de date creată
Subactivitatea A.1.4. Colectarea informaţiilor cu privire la categoria de folosinţă a terenurilor şi
structura proprietăţii
Prestatorul va identifica situaţia juridică a terenurilor, categoria lor de folosinţă, structura proprietăţii
(public, privat), proprietari si administratori (privaţi, ocoale silvice, asociaţii, etc.)
Metode folosite: consultarea bazelor de date din cadrul instituţiilor de specilitate (autorităţi publice
locale, OCPI, APIA, etc.) cercetări de teren, studierea bibliografiei de specialitate, prelucrare date de
teren. Rezultatele vor fi înaintate sub forma unui studiu cuprinzător, iar datele obţinute privind situaţia
juridică, administrativă şi categoria de folosinţă vor putea fi incluse în sistemul geoinformatic al sitului.
Structura acţiunii:
- Elaborarea metodologiei, planificarea exactă
- Consultarea bazelor de date aflate la instituţiile de specilitate
- Studierea bibliografiei de specialitate
- Cercetări de teren
- Prelucrare date de teren
- Întocmirea bazei de date actuale privind situaţia juridică a terenurilor şi categoria lor de
folosinţă, identificarea proprietarilor si administratorilor, precum şi întocmirea bazei de
date cartografice aferente.
Locul de desfăşurare: Acţiunea se va desfăşura pe teren, în interiorul ariilor protejate, la diferite autorităţi
ale administraţiei publice locale, instituţii deconcentrate, respectiv la sediul UIP şi a Prestatorului.
Rezultate aşteptate (cuantificate):
- 1 studiu privind categoria de folosinţă a terenurilor şi structura proprietăţii pentru cele
două arii protejate, cuprinzând baze de date privind:
situaţia juridică a terenurilor;
hartă cu categoria lor de folosinţă
hartă privind structura proprietăţii
- Realizarea de cca. 3 hărţi GIS, respectiv: 1 hartă cu situaţia juridică a terenurilor, 1 hartă
cu categoria lor de folosinţă, 1 hartă privind structura proprietăţii
Activitatea A2: Parcurgerea procesului de elaborare a planului de management integrat
Dacă Activitatea A 1 are caracter pur ştiinţific, Activitatea 2 se va realiza prin metode participative,
scopul ei fiind elaborarea unui plan de management integrat bazat pe un larg consens social, realizat
printr-o largă cooperare între actorii locali din regiune, bazându-se pe colaborare, conlucrare şi
mobilizare extinsă în vederea implicării tuturor segmentelor societăţii în procesele de pregătire a
planului.
Subactivitatea A.2.1. Elaborarea propriu zisă a planului de management integrat
Elaborarea Planului de Management integrat va începe odată cu prelucrarea primelor date privind speciile
şi habitatele şi predarea studiilor de specialitate din cadrul Activităţii A.1. Procesul de elaborare a Planului
de Management va începe cu activitatea de planificare a procesului de elaborare şi va fi o activitate
continuă, care se va încheia odată cu finalizarea Planului. Elaboratorul Planului va utiliza şi va include
rezultatele studiilor de specialitate întreprinse în cadrul activităţii A.1.
Procesul de elaborare a Planului de Management Integrat se va efectua în şedinţe de lucru, la care vor
participa experţii Prestatorului, şi va parcurge următoarele etape (paşi): Identificarea zonelor de
management şi a celorlalte limite; Definirea scopului şi a categoriilor ariilor protejate; Elaborarea
procedurii de modificare şi revizuire a Planului; Elaborarea procedurii de implementare a Planului;
Definirea scopului si a temelor principale ale Planului de Management Integrat; Evaluarea temelor alese,
referitoare la: protejarea şi managementul biodiversităţii, protejarea şi managementul mediului fizic,
managementul folosirii resurselor naturale, susţinerea comunităţilor şi economiei locale; Stabilirea
obiectivelor de management pentru temele identificate, identificarea indicatorilor şi stabilirea gradului de
prioritate a obiectivelor; Definirea de arii de acţiune sau sub-teme pentru fiecare obiectiv; Identificarea
celor mai bune opţiuni de management pentru fiecare sub-temă; Identificarea acţiunilor de management
şi adăugarea de indicatori; Identificarea şi planificarea acţiunilor de monitorizare a implementării Planului
de Management Integrat; Desemnarea priorităţilor, Planificarea activităţilor de management integrat şi
identificarea colaboratorilor cheie; Elaborare versiune spre consultare text; Elaborare versiune finală text
cu includerea observaţiilor rezultate din consultări.
În toate fazele de elaborare a Planului de management vor fi luate în considerare propunerile şi
observaţiile formulate de către actorii locali, formulate cu ocazia dezbaterilor publice organizate cu ocazia
activităţilor de consultare şi conştientizare în cadrul proiectului.
Structura orientativă a Planului de Management Integrat va fi următoarea :
A. Introducere B. Descrierea Ariei Protejate C. Evaluarea D. Strategia
Obiectiv pe termen lung Zonare Programe de management
E. Plan Operaţional Subprograme
Obiective Acţiuni
F. Asigurarea implementării Luarea deciziilor Resurse Monitoring şi raportare Ciclul de planificare
G. Anexe Rezultate aşteptate (cuantificate)
- 1 plan de management integrat întocmit pentru ROSPA0028, ROSCI0186, ROSCI0297 şi
ROSCI0384
- Măsuri de conservare pentru 76 de specii din cuprinsul ariilor protejate ROSPA0028, ROSCI0297 şi
ROSCI0384 (se vor integra rezultatele proiectului „Conservarea Acvilei ţipătoare mici”, finanţat
prin programul Life, privind măsurile de conservare a acestei specii), precum şi pentru cele 5
habitate de interes comunitar din interiorul ROSCI0186, ROSCI0297 şi ROSCI0384
Subactivitatea A.2.2 Aprobarea planului de management integrat
Având în vedere necesitatea aprobării planului de management integrat de către autoritatea competentă
de mediu, această activitate se va derula după finalizarea planului. Subactivitatea se va realiza prin
transmiterea documentaţiei la autoritatea competentă, respectiv furnizarea de
informaţii/completări/clarificări la solicitările acesteia.
Ofertantul va preda documentaţia elaborată către beneficiar în vederea validării şi aprobării acestuia de
către structurile competente. Ofertantul are obligaţia de a furniza informaţiile/completările/clarificările
solicitate în ceea ce priveşte planul de management elaborat de acesta până la data aprobării acestuia de
către autorităţile competente.
Rezultate aşteptate (cuantificate): - 1 plan de management integrat aprobat de către autoritatea
competentă
DURATA CONTRACTULUI: Contractul se va derula pe o perioada de 29 luni, respectand termenele
maximale din Calendarul activitatilor.
RAPORTARE
Pe parcursul derularii contractului prestatorul va intocmi urmatoarele raportari:
Raportul de început – în termen de 15 zile de la primirea notificării privind începerea activităţilor contractului
Rapoarte de progres – se vor depune la finalizarea fiecărei etape prevăzute la descrierea activităților (vezi „structura acțiunii”)
Raportul de progres va cuprinde:
-Progresele înregistrate
-Dificultăţile întâmpinate în cursul implementării proiectului şi soluţiile propuse pentru a depăşi dificultăţile respective
-Rezultatele realizate în cursul perioadei de raportare, resursele utilizate, precum şi recomandările aferente, planificarea activităţilor proiectului pentru perioada următoare
Frecvenţa acestor rapoarte poate fi lunară sau trimestrială, urmând a fi precizată de ofertant în propunerea tehnică.
Raport final care va cuprinde toate activitățile prevăzute în prezentul Caiet de sarcini.
Orice alt raport cu privire la situaţia derulării contractului, la solicitarea achizitorului
CALENDARUL ACTIVITATILOR
A. Elaborare / revizuire a planurilor, strategiilor şi a măsurilor de management al ariilor naturale protejate şi alte activităţi conexe (activităţi
preliminare măsurilor concrete de investiţii sau conservare)
An AN I - 2012 AN II - 2013 AN III - 2014 AN IV – 2015
Luna VIII IX X XI XII I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII I II III IV V VI VII
A.1 1
A1.1
A1.2
A.1.3
A.1.4
A.2
A.2.1 2
A.2.2
1 - Finalizarea studiilor necesare elaborării planului de management integrat
2 – Finalizarea elaborării planului de management integrat
top related