ceramic greaca_ cu figuri negre
Post on 29-Jan-2016
130 Views
Preview:
DESCRIPTION
TRANSCRIPT
UNIVERSITATEA BUCUREȘTI
FACULTATEA DE ISTORIE
Epoca geometrică târzie și apariția figurilor
negre în ceramica grecească
Pavel (Staicu) Ioana Mădălina
Istoria artei, anul II
BUCUREȘTI
2014
Prăbușirea sistemului palațial micenian în secolul XII î.Hr., a dus la pierderea
îndemânărilor monumental arhitecturale și pictural figurative în sens larg. În cazul ceramicii la
roată, pe teritoriul Greciei continentale putem vorbi însă de o continuitate în aceasta „epocă
întunecată”, între Epoca Bronzului și începutul Epocii Fierului.
Din punctul de vedere al picturii vaselor ceramice, de la sfârșitul perioadei miceniene
până la sfârșitul secolului al VIII-lea, are loc dezvoltarea decorației geometrice. Forma vaselor
din această perioadă continuă într-un fel tradiția miceniană, însă convențiile decorative se
schimbă. Sfârșitul secolului IX și începutul secolului VIII cuprind stilul geometric matur, în care
vasele atice prezintă inovații importante. Imprortanța materială și decorativă denotă ascensiunea
vieții sociale, funeraliile sunt grandioase ca manifestări ale puterii . Marea parte a ceramicii ce a 1
supreviețuit trecerii timpului provine din morminte. Resturile incinerate erau depuse în vase de
ceramică, iar când inhumarea înlocuiește incinerarea, vasele sunt depuse la suprafața
mormântului. Amploarea vasului evidențiază calitatea defunctului, ajunând la înălțimi pe peste
1,5 m.
Atât forma vaselor cât și ornamentarea lor constituia un limbaj. Două forme sunt folosite
în mod special: craterul (krateres) folosit în viața de zi cu zi pentru a amesteca vinul cu apa erau
depuse pe mormintele masculine și amfora (amphora) cu mânere pe corp sau la umăr, folosite
pentru a căra apa, erau depuse pe mormintele feminine. Figurile își fac loc treptat în lumea
geometrică. În Creta, unde ceramica strict geometrică apare târziu și este folosită puțin timp,
figurile umane și reprezentări ale navelor apar la începutul secoului IX. În Grecia continentală
figurile folosite sunt cele ale cailor, iar cele umane se găsesc din a doua jumătate a secolului IX.
Decorația figurativă ajunge însă sa fie o parte importantă a ornamentelor doar de la mijlocul
secolului VIII. În atelierele regionale figurile sunt folosite în număr mic, însă la Atena are loc o
explozie a decorației figurative, unele vase mari fiind ornamentate cu peste 100 de figuri.
În decorația vaselor observăm prezența pe gâtul vasului a unei frize sau două, ornate cu
figuri din regnul animal foarte schematizate, integrate decorațiunii geometrice a ansamblului.
% Rene Ginouves, Arta greacă, ed. Meridiane, București, 1992, p.30.1
Acest tip de friză cu animale convenționale repetate este cel mai probabil un motiv introdus din
Orient . Sfârșitul epocii geometrice aduce însă un element important - reprezentarea figurii 2
umane, în general în zona dintre toarte, consacrată descrierii ritului funerar. Figurile umane sunt
încă geometrizate, membrele sunt filiforme iar torsul este rdus la forma unui triunghi. Nasul și
bărbia sunt vag indicate, iar ochiul este sugerat uneori printr-o suprafață circulară.
Kraterul din Kourion de la mijlocul secolului VIII, începutul perioadei geometrice târzii
prezintă forme animaliere schematizate. Motivele decorative, caii, căprioarele și păsările, nu sunt
menite să recreeze o scenă din sălbăticie, ci să umple câmpul vasului într-un mod echilibrat,
chiar simetric. Ele apar într-o friză continuă, spațiul de
sub patrupedul care paște este umplut fie de o pasăre,
fie de un romb ce are suprapusă o cruce, în registre
separate, incluzând unul central cu un aranjament
heraldic. Atât prin forma și aranjamentul lor, figurile nu
se îndepărtează de origanizarea ritmică a suprafeței
vasului. Acest aranjament accentuează partea largă a
vasului cu o friză continuă ce întrerupe ritmul orizontal,
în registrele dintre mânere este folosită verticalitatea,
poate pentru a minimaliza întreruperea în decor a
mânerelor. Prezența animalelor pe acest vas nu este
întâmplătoare, într-un mormânt al unui bărbat din
Lefkandi, datând cu aproximativ două secole înainte de
realizarea acestui vas, au fost găsite rămășițele a doi cai
sacrificați . Fără îndoială, acest vas transmite ideea de 3
bunăstare și putere.
Krater, cca. 750-740 î.Hr., Metropolitan Museum of
% Ibidem, p.31.2
% Robin Osborne, Archaic and classical Greek Art, ed. Oxford University Press, Oxford, 1998, p. 323
art, New York
Kraterul Dyplion din cca. 740 î.Hr. prezintă aproximativ același aranjament al figurilor,
însă de această dată sunt reprezentări umane. Friza orizontală formată prin cortegiul războinicilor
și a carelor de luptă, este întreruptă de panoul central care înfățișează trupul mort, orizontal,
înconjurat de personaje care îl deplâng. Specific acestei perioade, figurile nu sunt individualizate,
sunt reprezentate identic și diferențiate doar de gesturi. Spațiul dintre personaje este umplut de
motive strict decorative, cercuri cu punct și triunghiuri înscrise în pătrate. Personajele au o
legătură între ele, războinicii și carele de luptă formează o procesiune, frizele arată deci o
activitate corelată; acest vas marca mormântul unui bărbat, scenele arată rolul acestuia în
comunitate dar și ritualul părăsirii acesteia 4
Analizând cele doua vase tip krateres putem observa
o schimbare în modul de reprezentare. Nu este o schimbare
în sensul tehnicii sau a desenului, ci în relația dintre pictor și
privitor. Scena funerară și procesuală de pe vasul atenian
invită privitorul să intre în scena înfățișată de ritualul ce
precedă depunerea vasului pe mormânt, acest krater
deschide un dialog între artă și viață . Nu este de mirare că 5
aceste vase specifice societății ateniene din perioada
% Ibidem.4
% Ibidem,p. 33.5
Krater Dyplion, cca. 750 î.Hr.
geometrică târzie nu erau exportate. Figurile sunt la acest moment variații ale reprezentării
geometrice. Formele sunt schematizate, reduse la esențial și repetate în compoziție, fără șir
narativ, ele nu sunt individualizate și nu interacționează. Deși vasele cu figuri din perioada
geometrică târzie înfățisează diverse evenimente, acestea nu sunt scene narative, le lipsește
acțiunea. În această perioadă la Atena arta nu se dezvoltă în sens narativ, ci mai mult ca
relaționare între scenele figurative și privitor în context social . 6
La sfârșitul secolului VIII în diferite părți ale Greciei, dar în special în Creta, în insulele
Ciclade și Beoția, producătorii vaselor mari de păstrare, încep a le ornamenta cu decorații
imprimate, pentru a produce figuri în relief, la rândul lor incizate. În secolul VII decorația
figurativă devine mult mai elaborată, iar scene cu zeități, adesea cu forme exotice influențate de
iconografia orientală și mituri sunt prezentate.
Amphora Polyphemos a fost pictată la Atena în prima jumătate a secolului VII. Suprafața
decorată a vasului este redusă, figurile sunt foarte mari. Deși repetarea figurilor în aceeași
postură are încă un rol aparte, acțiunea domină scena, chiar și în reprezentarea animalelor. Pe
gâtul vasului trei bărbați înfig un țăruș de lemn în ochiul unui personaj reprezentat la o scară mai
mare, așezat și care ține o cupă de vin în mână. Fără îndoială e vorba de orbirea ciclopului
Polifem de către Odiseu și oamenii săi. Pe corpul amforei un bărbat este urmărit de două figuri
monstruoase, cu capetele ciudate reprezentate frontal; între bărbatul urmărit și cele persoanje este
un alt personaj feminin purtând o rochie decorată, iar in spatele celor doua figuri monstruoase
% Ibidem, p.34.6
este o alta decapitată. Acestea îl identifică pe erou cu Perseu,
ajutat de Atena, care scapă de surorile Meduzei. Ambele scene
duc privitorul în lumea mitului și a monștrilor. Acestă amforă a
fost descoperită în cimitirul din Eleusis. Amforele folosite la
păstrarea alimentelor și a băuturilor, erau depuse în mormintele
copiilor, imaginile înfricoșatoare fiind menite să țină departe
spiritele rele. Corpul
Amphora Polyphemus, cca. 650 î.Hr.
uman este reprezentat cu mai mult realism, dar este încă într-o perioadă de tranziție de la stilul
geometric ; pieptul este ușor triunghiular și se observă intenția de a reprezenta muscultatura 7
figurilor. Fața este mai bine reprezentată, cu barbă și păr, iar ochiul este redat frontal.
Schimbarea naturii si a folosirii imaginarului pe artefactele care îi înconjurau pe greci,
arată o schimbare în percepția locului pe care omul îl ocupă în lumea largă. În arta geometrică
este înfățișată o lume domesticită, reprezentată de cai, oi, vite, iar lumea morților este dominată
de rutina evenimentelor cotidiene, de procesiuni și bătălii. Acest imaginar, la fel ca și ornamentul
geometric regulat, este unul al controlului. Deși cel mai probabil poveștile circulau în perioada
geometrică - cele pe care noi le știm astăzi ca Iliada și Odiseea - pur și simplu ele nu sunt
% Rene Ginouves, op. cit., p. 45. 7
implicate în artele vizuale. Secolul VII, prin exuberanța stilului și a creaturilor alese să fie
reprezentate, este unul al imaginilor care scapă de sub controlul omului . Următoarele vase 8
ceramice prezintă motive exotice și explorează legăturile problematice între oameni sau între
oameni și zei.
La amfora lui Nessos (sfârșitul secolului VII), forma, tehnica și motivele decorative sunt
diferite față de vasele anterioare. Acest vas nu are corpul cu mult
mai larg în circumferință față de gât, trecerea dintre ele fiind lină.
Cele două mânere, care nu au o reală utilitate pentru un vas de
dimensiuni mari, menit a fi static, sunt pline și decorate. Gâtul se
termină cu o bordură greoaie, o zonă adițională decorată. Este
folosit meandrul geometric pentru a marca marginile gâtului și ale
toartelor, amfora este dominată de reprezentarea figurativă și de
motivul floral. Toate figurile sunt realizate în tehnica "figurilor
negre", folosită inițial în Corint, dar aici sunt folosite la o scară
diferită: figurile au detaliile mebrelor, ale faldurilor și ale feței
incizate, fără contur desenat, un rol minimal având inserția de mov
și alb. Corpul amforei prezintă în partea de jos o friză în care
delfinii sunt reprezentați
sărind de la dreapta la
stânga. Deasupra ei,
cele două Gorgone
aleargă de la stânga la dreapta, în timl ce corpul
Medusei decapitat este prăbușit. Gâtul vasului îl
înfățișează pe centaurul Nessos atacat cu o sabie de
Hercule. Imaginile nu prezintă întreaga poveste,
Perseu nu este reprezentat și nici Deianeira, a cărei
răpire de către Nessos este pedepsită de Hercule.
% Robin Osborne, op. cit., p. 65.8
Aceste imagini nu sunt menite să povestească, ci să exploateze poveștile. Ele sunt legate de
abilitatea omului de a se lupta cu mosntruosul și de a câștiga.
Din prima jumătate a secolului VI datează acest dinos atenian cu suport, cel mai mare vas
al primului artist atenian care și-a a semnat propriul nume - Sophilos. Marchează începutul
utilizării la scară largă a etichetelor picturale pentru identificarea personajelor și a obiectelor.
Dinos-ul lui Sophilos prezintă nunta lui Peleus și Thetis. Friza din vârful vasului prezintă zeii
primiți de Peleus pentru a celebra căsătoria care deja a avut loc. Procesiunea este inițiată de Iris,
mesagerul zeilor, și un grup de patru zeițe, îmbrăcate bogat, ce o include pe Hestia (zeița
atribuită pământului) și Demeter (zeița asociată cu agricultura și fertilitatea). Dyonisos, zeul
Dinos semnat de Sophilos, cca. 580 î.Hr., British Museum, Londra
vinului, urmează acest grup, poziția lui centrală în grupul celor patru zeițe arată importanța sa.
Dupa Hebe urmează centaurul Kheiron, purtând arcul de vânătoare, încărcat de prada vânată,
urmat de Thetmis și trei nimfe. Urmează una din primele care conduse de cei mai importanți zei
olimpieni: Zeus și Hera, Poseidon, Afrodita, Apollo, Artemis și Atena. În cele din urmă vine
Okeanos și soția sa Tethys, Eilethuia, zeița nașterii și Hephaistos, zeul fierar. Acest dinos a fost
depus într-un mormânt, dar Sophilos a mai pictat această scenă pe alte vase dinos din care s-au
păstrat doar fragmente, dar care au fost depuse la Acropolis. Dar prezența în procesiune a unor
personaje ce nu au loc special în pantheonul divin, precum Kheiron (va deveni tutorele fiului lui
Peleus și Thetys - Ahile) sugerează că povestea în sine e importantă, nu este doar o înșiruire de
zei. Acest mariaj reprezintă punctul în care muritorii și zeii se întâlnesc și se amestecă. Duce cu
gândul la gloria umană prin faptele eroice ale lui Ahile, dar și la problemele aduse de întâlnirea
dintre Hera, Atena și Afrodita și disputa asupra frumuseții lor rezolvată de judecata lui Paris și
consecințele răpirii Elenei.
Nunta lui Peleus și Thetis este imaginea centrală de pe un alt vas atenian semnat, vasul
Francois, opera lui Kleitias și a lui Ergotimos, probabil realizat un deceniu mai târziu. Scenele de
pe acest crater cu anse cu volute conțin atât momente cruciale ale poveștilor (Peleus și Meleager
sunt pe cale de străpunge cu lancea mistrețul caledonian) cât și momente în care acțiunea
crucială a trecut (întoarcerea corabiei lui Tezeu din Creta și dansul - geranos- femeilor ateniene).
Aluziile la evenimentele deja trecute sau care vor urma sunt frecvente în frize, dispuse astfel: trei
frize pe pântece, două pe gât și una pe piciorul vasului. Aceste scene sunt unite de două asocieri.
Vasul Francois (krater) cca. 570 î.Hr., Museo Archeologico, Florența
Pe de o parte este un set de scene construite în jurul lui Peleus - de la participarea lui în
vânătoarea misterțului caledonian, la mariajul cu Thetis și rolul său în războiul troian prin fiul
său, Ahile, care organizează jocurile funerare pentru prietenul său Patrocle, îl atacă pe Troilos, iar
în cele din urmă trupul său mort este reprezentat pe toartele vasului cărat de pe câmpul de luptă
de către Ajax. Pe de altă parte există un paralelism între anumite scene (lupta dintre centauri și
lapiți și eliberarea de Minotaur sunt o paralelă la eliberarea de mistrețul caledonian) ce leagă
faptele lui Peleus de cele ale eroului atenian Tezeu.
Este folosită incizia și organizarea decorațiilor în
frize, iar Kleitias a dus reprezentarea mitului,
paralelismul dintre diferite povești și folosirea
scrisului la un nivel mai înalt. Deși realizat dupa
convențiile vechi, ochiul este reprezentat din față pe
chipul din profil, torsul reprezentat frontal, cu incizii
rigide, personajele au trăsăturile individualizate,
devin animate.
Bibliografie:
Ginouves, Rene, Arta greacă, ed. Meridiane, 1992.
Osborne, Robin, Archaic and Classical Greek Art, ed. Oxford University Press, Oxford, 1998.
top related