cerea si oferta produselor alimentare si nnealimentare
Post on 15-Jan-2016
243 Views
Preview:
DESCRIPTION
TRANSCRIPT
Coordonator:
Prof.DOMAN EUGENCandidat: CHESOI CRISTINA
CLASA a XII a F
CERERE
A ŞI
OFERTA
PRODUSE
CUPRINS
ARGUMENT.....................................................................................................1
CAPITOLUL I CEREREA SI OFERTA......................................................3
1.1.Definirea cererii..........................................................................................3
1.2.Definirea ofertei..........................................................................................3
1.3 .Oferta.........................................................................................................5
CAPITOLUL II PRINCIPALELE PROPRIETATI ALE PRODUSELOR
ALIMENTARE................................................................................................9
2.1.Proprietati psihosenzoriale.........................................................................9
2.2.Proprietati fizice.......................................................................................11
2.3.Proprietati chimice..................................................................................13
2.4.Proprietati tehnologice............................................................................15
2.5.Proprietati biologice............................................................................15
2.6. Proprietati estetice.............................................................................15
2.7. Produse din ceramica.........................................................................18
2.8. Produse din lemn...............................................................................18
2.9. Fibre si fire textile.................................................................................20
CAPITOLUL III STUDIU DE CAZ.........................................................22
3.1 Prezentare S.C. IVOFLAS IMPEX SRL................................................22
3.2 Strucutra organizatorica..........................................................................23
BIBLIOGRAFIE...........................................................................................29
ARGUMENT
În prezenta lucrare „CEREREA ŞI OFERTA PRODUSELOR ALIMENTARE ŞI
NEALIMENTARE” vom vorbi despre analiza problemelor referitoare la ofertă a analizei
resurselor economice şi a factorilor de producţie, şi respectiv analiza bunurilor economice.
Subiecţii vieţii economice sunt consumatorul şi producătorul. Societatea poate avea
unul din următoarele sisteme economice: gospodăria naturală, adică tradiţională şi de schimb,
adică economia de piaţă, planificată centralizat şi mixtă. Aceste forme generale de organizare
a vieţii economice se deosebesc prin modalităţile de legătură dintre producător şi consumator.
În economia naturală există o legătură nemijlocită dintre producător şi cosumator ; resursele
sunt alocate, iar bunurile sunt distribuite în conformitate cu tradiţia stabilită.
Analiza cererii pe piaţă reprezintă continuarea problemelor privitoare la nevoile umane
şi la caracteristicile lor, la interesele economice. În acelaşi timp, teoria cererii constituie baza
alocării veniturilor limitate de către consumatorii raţionali.
Cererea pentru un anumit bun poate să crească sau să se reducă în funcţie nu numai de
preţ, ci şi de alţi factori, precum :modificarea veniturilor băneşti ale consumatorilor ;
modificarea preţurilor altor mărfuri ;numărul de cumpărători ; preferinţele cumpărătorilor ;
previziunea consumatorului privind evoluţia preţului la bunurile de larg consum şi a mărimii
venitului.
În primul rând, pentru a-şi satisface necesităţile, consumatorul terebuie să-şi procure
alimentele necesare. Prin urmare, la baza cererii se află nevoile consumatorului, iar cererea şi
oferta devin forme economice de manifestare a consumatorilor şi producătorilor.
În al doilea rând, vor procura produsele numai acei consumatori, care dispun de bani.
Aceasta înseamnă că cererea reflectă nu toate nevoile consumatorului, ci doar acele nevoi,
pentru satisfacerea cărora consumatorul are mijloacele băneşti necesare. Deci cererea este o
noţiune doar a economiei de piaţă şi reprezintă cantitatea de marfă acoperită cu bani pe care
cumpărătorii acceptă să o procure la anumite preţuri unitare, ţntro perioadă de timp concretă.
În al treilea rând, în economia de piaţă nevoile consumatorului se satisfac prin
intermediul votării cu banul în procesul de vânzare-cumpărare. Dacă consumatorul nu are
nici un interes faţă de marfă producătorului sau nu dispune de bani, atunci nu există legătură
economică dintre producător şi consumator. În acest caz, procesul de reproducţie se va stopa.
1
Prin urmare, pentru că economia de piaţă să prospere, este necesar să existe un
mecanism eficient de votare cu banul, atunci impulsul va trece de la consumator la producător
şi viceversa. În caz contrar, votarea cu banul este zădarnică.
Cererea pentru un anumit bun poate să crească sau să se reducă în funcţie nu numai de
preţ, ci şi de alţi factori, precum :modificarea veniturilor băneşti ale consumatorilor ;
modificarea preţurilor altor mărfuri ;numărul de cumpărători ; preferinţele cumpărătorilor ;
previziunea consumatorului privind evoluţia preţului la bunurile de larg consum şi a mărimii
venitului.
Piaţa exprima relaţiile economice dintre oameni, dintre agenţii economici, ce se
desfăşoară într-un anumit spaţiu, în cadrul căruia se confrunta cererea cu oferta de mărfuri, se
formează preţurile, au loc negocieri şi acte de vânzare-cumpărare, în condiţii de concurenţă.
Regulatorul principal al pieţei este concurenta, fiecare urmărindu-şi propriul interes,
satisfacerea cât mai bună a nevoilor de producţie sau de consum personal. Deosebit de
importanţă sunt autonomia de decizie a agenţilor economici, libertatea lor economică, pentru
că numai astfel se poate acţiona prompt şi eficient la cerinţele pieţei. În general, se considera
că exista următoarele tipuri de piaþã:
a) din punct de vedere al obiectului tranzacţiei economice: piaţa bunurilor de consum
final, piaţa factorilor de producţie (care, la rândul ei, include piaţa resurselor naturale, piaţa
muncii şi piaţa capitalului), piaţa monetară, piaţa financiară (inclusiv bursa);
b) din punct de vedere al extinderii teritoriale: piaţa locală, piaţa regională, piaţa
naţională şi piaţa mondială;
c) din punct de vedere al desfăşurării concurentei: piaţa cu concurenta perfectă sau
pură, şi piaţa cu concurenta imperfectă (formată, la rândul ei, din piaţa cu concurenta
monopolistica de tip oligopol, monopol, monopson, oligopson etc.).
Aceste diferite tipuri de piaţă formează un tot unitar, un sistem de piaţă, în sensul că
ele se influenţează reciproc, schimbările care au loc în cadrul unei pieţe reflectându-se, direct
sau indirect, în evoluţia altor pieţe sau în ansamblul relaţiilor de piaţă.
2
CAPITOLUL I
Cererea Și Oferta
1.1.Definirea ofertei
Cererea de produse reprezinta nevoile de bunuri si servicii care se satisfac prin
intermediul pietei, adica prin vânzare-cumparare. Cererea are drept suport puterea de
cumparare a oamenilor; ea exprima cantitatea de bunuri si servicii cerute, la un
moment dat, la preturile existente, considerând date veniturile si preferintele cumparatorilor.
Cererea poate fi:
a) individuala (din partea unui singur cumparator la un bun economic);
b) totala (din partea tuturor cumparatorilor la un bun economic);
c) agregata sau globala (din partea tuturor cumparatorilor) toate bunurile existente).
Ca volum, structura si nivel al cerintelor de consum, cererea are caracter dinamic. Principalii
factori de care depinde cererea sunt nevoile oamenilor, venitul si pretul. Pretul constituie un
factor care exercita o mare influenta asupra cererii de bunuri si servicii. Cererea se afla în
raport invers proportional fata de pret: când pretul creste, cererea scade, deoarece la un venit
dat posibilitatea de cumparare se micsoreaza; invers, când pretul scade, cererea creste. Astfel,
cererea este o functie descrescatoare fata de pret.
1.2. Definirea ofertei
Oferta reprezinta cantitatea de bunuri si servicii destinate vânzarii, pe piata, la un
moment dat. Ea poate fi:
a) individuala (oferta dintr-un bun din partea unui producator);
b) totala (întreaga cantitate dintr-un bun pe care producatorii o ofera spre vânzare);
c) agregata sau globala (toate bunurile si serviciile, din tara respectiva, destinate
pietei, exprimate în bani).
Oferta de marfuri, în dinamica ei, depinde de mai multi factori:
a) evolutia cererii de bunuri si servicii;
b) disponibilitatea factorilor de productie sau raritatea acestora, si randamentul lor
economic;
c) costul de productie (de fapt, costul marginal); d) pretul de vânzare al marfii; e)
posibilitatea de stocare a bunurilor si costul stocarii etc.
1. Legea cererii si a ofertei - pretul oricarui produs se ajusteaza de o asemenea
3
maniera, încât egaleaza cererea cu oferta pentru produsul respectiv.
2. Elasticitate - gradul în care cantitatea ceruta sau cantitatea oferita raspunde unor
modificari ale factorilor lor de influenta.
3. Elasticitatea cererii în functie de pret - masura în care cantitatea ceruta dintr-un
anumit produs se modifica drept raspuns la modificarea pretului acelui produs; se masoara ca
modificarea procentuala a cantitatii cerute impartita la modificarea procentuala a pretului:
[(ΔQ/Q)100]/[(ΔP/P)100]
(ΔQ/Q) x (P/ΔP). Aceasta este elasticitatea punctuala a cererii în functie de pret. În
cazul în care Δ este semnificativ de mare, se foloseste formula arcelasticitatii cererii în functie
de pret: [ΔQ/(Q 1+Q2)/2]/[ ΔP/(P 1+P2)/2].
4. Elasticitatea cererii în functie de venit - masura în care cantitatea ceruta dintr-un
anumit produs se modifica drept raspuns la modificarea veniturilor consumatorilor. Se
masoara ca modificarea procentuala a cantitatii cerute impartita la modificarea procentuala a
veniturilor.
5. Factorii care influenteaza elasticitatea cererii în functie de pret – existenta
unor produse substituibile (cu cât acestea sunt mai multe si cu cât sunt mai buni substituenti,
cu atât elasticitatea va fi mai mare), masura în care bunul respectiv este necesar (cu cât este
mai necesar, cu atât elasticitatea va fi mai mica), procentul din venituri cheltuit pentru
produsul în cauza (cu cât acesta este mai mic, eu atât mai mica va fi elasticitatea), perioada de
timp avuta în vedere (cu cât aceasta este mai mare, cu atât si elasticitatea va fi mai mare).
6. Elasticitatea ofertei în functie de pret - masura în care cantitatea oferita dintr-un
anumit produs se modifica drept raspuns. La modificarea pretului acelui produs, se masoara
ca modificarea procentuala a cantitatii oferite împartita la modificarea procentuala a pretului.
7. Factorii care influenteaza elasticitatea ofertei în functie de pret - principalul
factor este perioada de timp avuta în vedere (cu cât producatorii vor dispune de o perioada
mai lunga pentru a raspunde la modificarile pretului, cu atât elasticitatea ofertei va fi mai
mare).
8. Elasticitatea încrucisata a cererii - masura în care cantitatea ceruta dintr-un
anumit produs se modifica drept raspuns la modificarea pretului unui alt produs.
9. Elasticitatea cererii
Cererea de produse nu este o marime fixa. Sensibilitatea acesteiafata de variatia
pretului sau a venitului reprezinta elasticitatea cererii.În practica, exista si situatii de cerere
atipica, adica, sunt exceptiide la legea generala a cererii: daca pretul creste, creste si cererea,
dacapretul scade, scade si cererea. Comportamentul atipic al cererii seproduce în mai multe
4
cazuri: efectul Giffen, efectul de anticipare dinpartea consumatorilor, efectul de venit nul în
cazul bunurilor de luxfoarte scumpe, efectul de ostentatie si snobism din partea
unorconsumatori, efectul de informare imperfecta, dar si în cazul bunurilorimportante fara
înlocuitori, când marimea pretului, în general, nuatrage dupa sine o diminuare a cererii.
1.3.Oferta este o functie crescãtoare de preþ; ea se afla în raport direct
proportional
fata de pret, adica oferta creste când preturile cresc si se micsoreaza când preturile scad. În
practica exista si exceptii de la legea ofertei, denumite paradoxul ofertei (de exemplu, la
produse perisabile - legume, fructe, sau situatia în care unii producatori agricoli sunt nevoiti
sa-si vânda produsele chiar si la preturi în scadere, pentru a-si plati impozitele sau pentru a
rambursa creditele).
10. Elasticitatea ofertei în raport de pret reprezintã reactia ofertei la modificarile
pretului. Ea se masoara prin coeficientul de elasticitate a ofertei, calculat prin raportarea
modificarii cantitatilor oferite la modificarea pretului de vânzare
În functie de modul în care oferta reactioneaza la modificarile de preturi, se disting:
a) oferta elastica (variatia ofertei este mai mare decât variatia pretului);
b) oferta cu elasticitate unitara (variatia ofertei este egala cu variatia pretului);
c) oferta perfect elastica (la un nivel dat al pretului, cantitatea oferita creste continuu);
d) oferta inelastica (modificarea ofertei este mai mica decât modificarea pretului);
e) oferta perfect inelastica (la orice variatie a pretului, oferta nu se modifica).
11. Echilibrul pietei reflecta situatia în care cantitatile oferite si cele cerute sunt egale,
la pretul pietei. Se poate spune ca piata este în echilibru la pretul care permite egalitatea
cantitatii cerute de consumatori cu cea oferita de producatori. Atunci când se ia în calcul o
singura piata a unui produs, vorbim despre un echilibru partial, iar când sunt luate în calcul
toate pietele, tinând seama de interdependenta lor, vorbim despre echilibru general.
12. Efect de substitutie - efectul pe care 11 are o modificare a pretului asupra cererii
pentru un bun sau serviciu, în ipoteza ca venitul consumatorilor ramâne constant; efectul de
substitutie este întotdeauna negativ, adica atunci când pretul creste, cantitatea ceruta scade si
invers.
. Efect de venit - o modificare a pretului unui produs va determina o crestere (scadere)
a venitului real al consumatorului; în consecinta, consumatorul va cumpara mai mult (mai putin)
din toate produsele, inclusiv din cel al carui pret s-a modificat.
. Produs normal - acel produs în cazul caruia o crestere a veniturilor determina o
crestere a cantitatii cerute (alti factori ramânând nemodificati).
5
. Produs inferior - acel produs în cazul caruia o crestere a veniturilor determina o
scadere a cantitatii cerute (alti factori ramânând nemodificati).
. Produs de tip Giffen - un produs inferior, în cazul caruia efectul de venit este mai
putemic decât cel de substitutie, astfel încât curba cererii este o curba crescatoare.
. Produse substituibile - acele produse în cazul carora o crestere a pretului unuia
dintre ele determina o crestere a cererii pentru celalalt.
. Produse complementare - acele produse în cazul carora o crestere a pretului unuia
dintre ele determina o scadere a cererii pentru celalalt.
. Cantitatea oferita - cantitatea dintr-un produs pe care vânzatorii vor si pot o vânda.
. Legea ofertei - cantitatea oferita dintr-un produs creste pe masura ce pretul
produsului respectiv creste.
. Curba ofertei - reprezentarea grafica a modificarii cantitatii oferite, în functie de
modificarile pretului.
. Echilibru - situatia în care cererea si oferta sunt egale.
. Pret de echilibru - pretul care face ca atât cererea, cât si oferta sa fie egale.
. Cantitatea de echilibru - cantitatea oferita si, în acelasi timp, cantitatea ceruta,
atunci când pretul a egalat cererea cu oferta.
. Legea cererii si a ofertei - pretul oricarui produs se ajusteaza de o asemenea maniera,
încât egaleaza cererea cu oferta pentru produsul respectiv.
. Elasticitate - gradul în care cantitatea ceruta sau cantitatea oferita raspunde unor
modificari ale factorilor lor de influenta.
6
CAPITOLUL II
Principalele Proprietati Ale Produselor
Alimentare/Nealimentare
Produsele alimentare poseda un ansamblu de proprietati senzoriale, specifice si
variabile ca numar si intensitate, ce constituie pentru masa de consumatori unul dintre
criteriile importante in decizia de cumparare. Astfel se explica participarea acestor proprietati
cu 60% (medie) in coeficientul de calitate general (KG) al produselor alimentare.
Calitatea produselor alimentare este conferită de ansamblul însuşirilor fizice, chimice,
organoleptice, tehnologice şi proprii (intrinseci) ale produselor sau/şi dobîndite prin procesele
de prelucrare. Principalele proprietăţi ale mărfurilor alimentare sunt: organoleptice (psiho-
senzoriale), fizice, chimice, tehnologice, biologice, estetice.
2.1.Proprietati psihosenzoriale sunt foarte importante pentru mărfurile alimentare
avînd rol de influenţare a deciziei de acceptare (cumpărare) a produsului şi de declanşare a
apetitului. Consumatorul acceptă sau respinge un produs alimentar în funcţie de
caracteristicile senzoriale ale acestuia: aspect, miros, gust, consistenţă, culoare, apreciate prin
intermediul organelor de simţ, care transmit informaţii sistemului nervos central, determinînd
decizia.
Proprietăţile olfactive
Proprietăţile olfactive ale mărfurilor alimentare au o mare importanţă în reglarea
echilibrului psiho-fiziologic al omului, influenţîndu-i comportamentul prin stimularea sau
respingerea consumului anumitor produse.
Stimulii olfactivi sunt formaţi din moleculele substanţelor volatilizate, care sunt
aspirate. Proprietăţile olfactive se datoresc grupelor osmofore existente în moleculele
produselor, identificîndu-se peste 100 de componenţi care influenţează mirosul. Dintre aceştia
amintim acidul formic şi acidul acetic (miros pătrunzător), alcoolul metilic (miros neplăcut),
alcoolul etilic (miros slab dulceag), esterii (miros pronunţat de flori şi fructe), compuşii
cetonici (participă la formarea aromei substanţelor mentolate), compuşii cu sulf (participă la
formarea aromei unor legume cum sunt ceapa, usturoiul, hreanul etc.).
7
Proprietăţile gustative
Proprietăţile gustative sunt determinate de proprietăţile chimice ale alimentelor,
respectiv de componentele acestora care au gust şi se pot dizolva. Gustul este o formă a
sensibilităţii chimice, care serveşte la aprecierea şi selecţia produselor alimentare şi la crearea
condiţiilor psiho-fiziologice favorabile ingerării lor. Produsele se împart în sapide,cele care au
gust şi insipide, cele care nu au gust.
Gusturile se împart în patru senzaţii de bază: sărat, acru, dulce şi amar, provocate de
substanţele pure şi senzaţii derivate (mixte) provocate de amestecul substanţelor pure.
Gustul dulce pur, este conferit de: glucoză, galactoză, fructoză, lactoză şi zaharoză.
Gustul sărat pur este conferit de clorura de sodiu. Celelalte substanţe sărate au şi un
gust amărui sau acru.
Gustul acru pur este dat de soluţiile acizilor acetic, tartric citric, malic şi depinde de
prezenţa ionilor de hidrogen (pH).
Gustul amar pur este propriu produselor care au gruparea nitro (-No2), sărurilor de
magneziu şi chininei.
Bulbii gustativi sunt situaţi pe diferite părţi ale limbii, fiecare recepţionînd un anumit
gust: gustul amar se percepe mai intens la baza limbii, gustul dulce la vîrful limbii, gustul
sărat la vîrful limbii şi pe părţile laterale, iar gustul acru se percepe mai bine cu partea
mijlocie a limbii; de menţionat, că există şi zone de interferenţă.
Limitele absolute ale sensibilităţii gustative (stabilite de Sreiber) diferă la cele 4
gusturi. Astfel, concentraţiile minime şi maxime ale substanţelor, necesare receptorilor
gustativi pentru perceperea senzaţiilor specifice, sunt: 0,1-20% pentru gustul dulce; 0,05-10%
pentru gustul sărat; 0,0025 - 0,28% pentru gustul acru; 0,0001 - 0,0007% pentru gustul amar.
Aroma
Aroma este o caracteristică complexă gustativ-olfactivă, specifică produselor
alimentare. Ea este o senzaţie generată de proprietăţile unor substanţe care stimulează unul
sau ambele simţuri, pentru gust şi miros. Aroma este conferită de o substanţă chimică sau un
amestec de substanţe naturale sau sintetice şi are rol în particularizarea unor produse
alimentare. Pe lîngă componenţii cu gust şi miros, la formarea aromei participă şi proteinele,
peptidele, lipidele etc.Astfel, acidul glutamic, aminoacizii cu sulf, fosfopeptidele, acizii graşi
cu greutate moleculară mică etc. participă la intensificarea aromei. Cunoaşterea aromei are o
mare importanţă în alimentaţia publică, pentru îmbinarea componentelor care o generează şi
crearea condiţiilor de formare a ei în procesele tehnologice.
8
Proprietăţile tactile
Sensibilitatea tactilă a pielii este datorată terminaţiilor nervoase libere şi constituie o
cale importantă de obţinere a informaţiilor privind unele caracteristici de calitate ale
mărfurilor alimentare. Senzaţia tactilă este percepută după caz, prin intermediul pipăitului
(palpării) sau prin masticaţie. Astfel: caracteristicile mecanice sunt apreciate prin noţiuni ca:
fermitate (fragil, masticabil, moale, tare etc), gumozitate etc.; conţinutul de apă din produs se
apreciază prin: uscat, umed, apos etc; conţinutul de grăsimi se apreciază ca: uleios,
unsuros etc.
Sensibilitatea tactilă se perfecţionează prin exersare repetată, ajungîndu-se la
aprecierea cu o anumită aproximaţie, a densităţii siropurilor, uleiurilor sau fineţii făinii etc.
Datorită importanţei fiziologice şi comerciale a acestor caracteristici, tehnicile de
analiză senzorială a calităţii produselor s-au dezvoltat foarte mult, tinzînd a se constitui într-o
disciplină de sine stătătoare, numită "senzorica".
2.2.Proprietati fizice
Forma şi dimensiunea
Forma şi dimensiunea produselor alimentare, ca şi defectele şi culoarea sunt factori
legaţi de aspectul acestora şi care au o mare influenţă asupra primei impresii a
consumatorului. Consideraţiile care ţin de aspect au utilitate şi în operaţiunile de calibrare şi
clasare a unor produse (ouă, cereale, fructe etc.), contribuind la asigurarea uniformităţii şi
facilitînd operaţiunile de vînzare-cumpărare.
În cazul produselor vegetale, forma produselor este caracteristică speciei şi soiului şi
se apreciază prin măsurători sau vizual prin comparare cu elementul de referinţă. Prin
intermediul formei ambalajelor pot fi transmise consumatorului anumite mesaje referitoare la
caracteristicile produselor (ex: sticla de formă paralelipipedică utilizată pentru îmbutelierea
apei plate).
Mărimea produselor se exprimă prin lungime, lăţime, diametru etc., în funcţie de
specie, soi etc.; în mod uzual, după mărime, se deosebesc trei grupe de produse: mari, mijlocii
şi mici. De exemplu, merele din soiuri indigene au diametrul de 40-93 mm şi înălţimea de 40-
80 mm, caisele au diametrul de 35-65 mm, morcovul 20-60 mm etc. De menţionat că
mărimea nu este întotdeauna un indiciu pentru calitatea superioară a produselor. Astfel, la
castraveţi, morcovi, sfeclă, ridichi se apreciază exemplarele cu dimensiuni mijlocii.
9
Forma şi dimensiunile diferitelor produse sunt luate în considerare la calcularea
spaţiului pentru transport şi depozitare.
Masa
Masa este una dintre cele mai importante caracteristici ale mărfurilor. În vorbirea
curentă se utilizează frecvent expresiagreutate, în locul noţiunii fizice de masă.
La mărfuri, semnificaţia masei variază în funcţie de context, şi anume:
cantitatea de materie încorporată într-o anumită marfă, situaţie în care, masa are statut
de factor cantitativ. Se exprimă în unităţi de masă (kg) şi se determină cu balanţa. Se înscrie în
toate documentele care însoţesc marfa. Unele dintre aceste documente cuprind nu numai masa
propriu-zisă a mărfii, respectiv masa netă, ci şi masa brută, adică marfa şi ambalajul.
Diferenţa dintre masa brută şi masa netă o reprezintă tara (daraua), adică masa ambalajului,
recipientului, cutiei, vehiculului etc. în care se află marfa. Masa netă trebuie verificată de mai
multe ori pe parcursul circulaţiei mărfurilor, deoarece, ca urmare a acţiunii anumitor factori,
poate suferi modificări ce antrenează şi o serie de efecte economice.
În cazul produselor alimentare, masa este strîns corelată cu mărimea şi volumul
spaţiilor lacunare (goale sau pline cu sucuri), conţinutul în apă, substanţă uscată etc. În cazul
produselor vegetale de exemplu, ea depinde de specie, soi, condiţiile de vegetaţie etc. Astfel,
la mere masa unui fruct este cuprinsă de regulă între 50-300 g, la caise între 15-56 g, la vinete
150-300 g, sfecla roşie 300-1000 g etc.
În cazul raportării la unitatea de volum, caracteristica se numeşte masă
specifică sau densitate.
Capacitatea de sorbţie
Capacitatea de sorbţie reprezintă însuşirea unor produse alimentare (ex: fructe,
seminţe etc.) de înglobare a vaporilor de apă, a gazelor şi a substanţelor dizolvate în masa lor.
De aceea, la transportul produselor alimentare trebuie acordată o foarte mare atenţie evitării
contactului cu gaze care pot imprima un miros neplăcut (carburant etc.).
Formele sorbţiei sunt :
Absorbţia este proprietatea unui produs aflat în stare solidă sau lichidă (numit
absorbant) de a reţine un fluid (numit absorbit) care a pătruns în toată masa sa.
Adsorbţia este proprietatea unui produs aflat în stare solidă (numit adsorbant), de a
reţine şi fixa o substanţă lichidă sau gazoasă (numită adsorbat) la suprafaţa sa; inversul
adsorbţiei este desorbţia.
10
Chemosorbţia este fenomenul de interacţiune chimică dintre vaporii şi gazele sorbite
cu unele componente ale produselor; în cele mai multe cazuri fenomenul este ireversibil.
Capacitatea de sorbţie se exprimă prin higroscopicitate, umiditate, capacitatea de
cedare a apei, capacitatea de îmbibare.
Higroscopicitatea este proprietatea mărfurilor de a face schimb de vapori de apă cu
mediul înconjurător. Cînd aerul este umed şi fructele sau seminţele conţin puţină apă, acestea
reţin vaporii de apă din aer pînă se ajunge la un echilibru de higroscopicitate (ex: seminţele
cerealelor reţin mai multă apă decît cele ale plantelor oleaginoase).
Umiditatea exprimă conţinutul total de apă (în orice formă) al unui produs
higroscopic, fiind o caracteristică definitorie pentru foarte multe mărfuri alimentare.
Cunoaşterea acestui indice prezintă mare importanţă pentru produsele alimentare deoarece
influenţează masa comercială, determină condiţiile de păstrare, influenţează determinările de
laborator etc. Produsele higroscopice conţin în mod natural apă, motiv pentru care, în
circulaţia mărfurilor s-a stabilit prin convenţie, o anumită cantitate de apă admisă, menţionată
în standardele de produs şi denumită umiditate legală(ex. grîu 14%).
Valoarea umidităţii legale este avută în vedere în cazul tranzacţiilor comerciale, unde,
după cum s-a menţionat anterior, este utilizată la corectarea masei comerciale.
Umiditatea produselor higroscopice este influenţată de temperatura şi umiditatea
relativă a aerului.
Culoarea
Culoarea este o proprietate fizică importantă a produselor alimentare, fiind însă în
acelaşi timp, în corelaţie şi cu caracteristicile estetice şi psihosenzoriale ale acestora.
În colorarea diferitelor produse vegetale sunt implicaţi pigmenţi clorofilieni (pentru
culoarea verde), carotenoidici (galben portocaliu sau roşu), flavonici (culoarea galbenă),
antocianici (violet, albastru, roşu). În general, culoarea produselor vegetale prezintă mare
importanţă din punct de vedere tehnologic şi comercial, remarcîndu-se preferinţe pentru
anumite culori. Reacţiile diferite ale persoanei care percepe culoarea mărfurilor se explică
printre altele, prin asociaţiile pe care omul în cauză, le face cu anumite stări, însuşiri,
fenomene naturale etc. Aceste asociaţii sunt foarte importante în procesul de realizare a
produselor, a ambalajelor, a materialelor de prezentare, deoarece, culoarea trebuie să se
constituie într-un mesaj pe care produsul îl transmite cumpărătorului.
Mizand pe acest aspect, specialiştii au convenit asupra unei cromatici a ambalajelor
pentru fiecare categorie de produs. Aşa se face că de exemplu, albul este culoarea universală
11
adoptată de către industria laptelui şi a produselor lactate. În limbaj cromatic, albul semnifică
prospeţime, puritate, igienă iar asocierea lui cu roşu, care semnifică forţă şi dinamism,
sugerează că laptele este un produs hrănitor, fortifiant. Culoarea albastră, asociată culorii
albe pe ambalajul produselor lactate transmite ideea de proaspăt, uşor, dietetic la care se
asociază şi cea de siguranţă, încredere în produs şi implicit în firma producătoare.
Culoarea galbenă simbolizează căldura soarelui, lanurile de grîu, motiv pentru care este
frecvent folosită pe ambalajele destinate produselor de patiserie, panificaţie, cerealelor pentru
micul dejun etc. Culoarea maro un aliment bogat în elemente nutritive, un produs
nerafinat. Roşul asociat cu galben-auriu, o combinaţie des întîlnită pe pachetele de cafea,
sugerează un produs energizant, revitalizant. Galben auriu şi negru, folosite împreună,
sugerează eleganţăşi rafinament, utilizarea lor fiind recomandată de regulă pentru ambalajul
unui produs de lux.
Păstrarea caracteristicilor naturale ale produselor conservate este sugerată prin
prezenţa pe ambalaj a culorii verzi,care evocă natura, vitalitatea. Efectul psihologic al verdelui
este şi acela de încredere, satisfacţie, mulţumire.
Violet este considerată culoarea luxului, a misterului şi cu excepţia iaurturilor sau
băuturilor cu fructe sau arome de fructe de pădure, se foloseşte mai rar pe ambalajele
destinate produselor alimentare.
Din punct de vedere pur merceologic, cercetarea culorii urmăreşte: identificarea
produselor alimentare, stabilirea gradului de conformitate cu prevederile standardelor,
stabilirea gradului de impurificare, a respectării procedurilor tehnologice (ex. coacere,
prăjire etc.) a gradului de prospeţime, degradarea calitativă a produselor alimentare etc.
Indicele de refracţie
Indicele de refracţie este o constantă fizică proprie unor substanţe pure, în condiţii
specifice de temperatură şi presiune. Această proprietate reflectă puritatea precum şi
concentraţia. Acest indice este determinat de raportul dintre viteza luminii în primul mediu
(vi) şi viteza luminii în al doilea mediu (v2).
În merceologia produselor alimentare, determinarea indicelui de refracţie are drept
scop aprecierea unor caracteristici de calitate cum sunt puritatea (pentru grăsimi, ulei, lapte,
băuturi alcoolice etc.), concentraţia în zahăr (la sucuri, siropuri, marmelade etc).
Determinările de laborator se fac cu instrumente precise numite refractometre.
Căldura specifică
Căldura specifică reprezintă căldura absorbită sau cedată de unitatea de masă a unui
produs (corp). Se exprimă prin cantitatea de căldură necesară unui gram dintr-un produs,
12
pentru a-şi ridica temperatura cu 1oC, fără a-şi modifica starea fizică sau chimică; unitatea de
masură a căldurii este caloria.
Cunoaşterea acestei proprietăţi este foarte importantă pentru unele produse alimentare
la operaţiunile de transport, păstrare, prerăcire, congelare, cunoscut fiind faptul că la
temperatură ridicată activitatea metabolică este intensă şi deprecierea calităţii rapidă.
Punctul de congelare
Punctul de congelare este temperatura la care începe formarea cristalelor de gheaţă
într-o soluţie apoasă. Produsele vegetale cu conţinut ridicat de apă (fructe, legume) au
componentele chimice în stare de soluţie de diferite concentraţii sau în stare de geluri cu
diferite structuri. La scăderea temperaturii aceste produse îşi pierd elasticitatea şi apare o stare
pronunţată de rigiditate caracteristică stării de îngheţ sau congelare. La fructe punctul de
congelare variază între -0,7-6,9oC, iar la legume între -0,3-3,6oC .
Pentru produsele alimentare se mai apreciază şi alte prorprietăţi
fiziceprecum duritatea (pentru aprecierea consistenţei legumelor
şifructelor), vîscozitatea produselor alimentare lichide (ex: pentru ulei) etc.
2.3.Proprietati chimice
Exprimă compoziţia şi structura chimică a mărfurilor precum şi comportarea acestora
la acţiunea diferiţilor agenţi chimici. Cele mai importante aspecte vizează compoziţia chimică
şi stabilitatea faţă de acţiunea agenţilor chimici.
Compoziţia chimică este o proprietate de bază a produselor alimentare. Studierea
compoziţiei chimice presupune determinarea proporţiilor principalelor categorii de substanţe
ce intră în alcătuirea unui produs: substanţe de bază, substanţe adăugate, impurităţi şi corpuri
străine. Proporţiile acestora determină destinaţia produsului şi modul de comportare faţă de
anumiţi factori ce acţionează asupra acestuia în timpul transportului, utilizării sau păstrării.
Datele referitoare la compoziţia chimică sunt prezentate de regulă pe etichetele
ambalajelor.
Proprietăţile chimice se determină pe baza standardelor, prin metode de laborator.
Stabilitatea la acţiunea agenţilor chimici este proprietatea mărfurilor de a rezista sau
nu la contactul cu diferite substanţe (acizi, săruri, oxigenul din aer etc.).
Un exemplu în acest sens îl constituie oxidarea, care apare în urma reacţiei chimice de
combinare a oxigenului cu un element sau o substanţă din compoziţia produsului, sau prin
legarea oxigenului de molecula acelei substanţe.
13
Lipidele (grăsimile) din produsele alimentare oxidează (rîncezesc) foarte uşor în
prezenţa oxigenului, dacă nu sunt respectate condiţiile de conservare, ambalare, transport şi
depozitare specifice. În acest sens, umplerea completă a butoaielor cu ulei, ambalarea în vid
sau în gaz inert (azot, bioxid de carbon) a produselor ce conţin grăsimi, dezaerarea
conţinutului conservelor sterilizate, utilizarea substanţelor antioxidante (care fixează oxigenul
rezidual) asiură o stabilitate mai mare unor grupe largi de mărfuri alimentare.
2.4. Proprietati tehnologice
Principalele proprietăţi tehnologice sunt: fermitatea structotexturală stabilitatea, starea
de prospeţime şi sănătate gradul de maturare.
Stabilitatea produselor alimentare se referă la capacitatea acestora de păstrare în timp a
caracteristicilor iniţiale (calitative şi cantitative) şi la rezistenţa lor la manipulare şi transport;
deoarece toate produsele alimentare îşi modifică în timp caracteristicile iniţiale, în mod curent
această proprietate este asociată noţiunii de perisabilitate. De exemplu, din acest punct de
vedere legumele şi fructele se grupează în patru categorii:
excesiv de perisabile: legumele cultivate pentru partea vegetativă (salată, pătrunjel
frunze, mărar, leuştean etc.) şi fructe cu epiderma subţire şi intensitatea respiraţiei foarte
ridicată (căpşuni, dude, zmeură, coacăze etc.);
foarte perisabile: legume şi fructe cu epiderma subţire (ciuperci, castraveţi, ceapă
verde, dovlecei, cireşe, vişine, caise, piersici etc.):
perisabile: legume şi fructe rezistente la păstrare şi transport (conopidă, pepeni, vinete,
mere, pere, struguri etc.);
mai puţin perisabile: legume şi fructe cu o bună capacitate de menţinere a calităţii şi
care de regulă se consumă mai mult iarna (ceapă, morcov, ridiche de iarnă, sfecla roşie,
usturoi, unele soiuri de mere, pere, gutui etc.
Starea de prospeţime şi sănătate. În cazul produselor vegetale, prospeţimea se
apreciază după turgescenţa produselor şi depinde de momentul recoltării şi de condiţiile de
păstrare. Prezenţa pedunculului la unele fructe şi legume (căpşuni, vinete, pere,
ardei etc.) constituie un indiciu de calitate, deoarece îndepărtarea lui cauzează lezarea pulpei.
Starea de sănătate se apreciază vizual sau cu aparatură de laborator urmărindu-se
frecvenţa impurităţilor sau intensitatea atacului unor boli sau dăunători.
Gradul de maturitate la recoltarea produselor vegetale se apreciază după culoarea şi
consistenţa pulpei, gustul şi aroma produsului, formă, mărime, greutate, pigmentaţie etc.
14
2.5. Proprietati biologice
Proprietăţile biologice se referă la conţinutul microbiologic al produselor alimentare şi
la valoarea nutritivă a acestora.
Microbiologia materiilor prime principale are o influenţă determinantă asupra calităţii
produselor finite. Un număr excesiv de micelii de mucegaiuri în fructele şi legumele destinate
conservării sau congelării conduce la o calitate inferioară care se va regăsi în produsul finit.
De asemenea, prezenţa unui număr mare de microorganisme termorezistente în laptele
crud conduce la obţinerea unui lapte pasteurizat neconform normelor bacteriene.
În marile întreprinderi producătoare de alimente se efectuează în mod curent examene
microbiologice în laboratoare, iar calitatea materiei prime, a echipamentului şi a materialelor
de ambalat este sistematic inspectată.
Pentru majoritatea produselor alimentare criteriile microbiologice sunt prevăzute în
standardele specifice.
Valoarea nutritivă a produselor alimentare se apreciază din punctul de vedere al
conţinutului în substanţe necesare organismului (substanţe nutritive sau trofice, trofine). După
rolul lor metabolic acestea se împart în trei grupe: substanţe cu rol plastic, regeneratoare de
celule şi ţesuturi (în special protidele); substanţe cu rol energetic, care prin oxidare în
organism furnizează energia calorică necesară desfăşurării proceselor vitale şi cheltuielilor
energetice ale organismului datorate prestării diverselor activităţi (în principal glucidele şi
lipidele); substanţe cu rol catalitic, cum sunt vitaminele şi elementele minerale.
Prezentarea detaliată a acestor aspecte este făcută în capitolul destinat prezentării
compoziţiei chimice a produselor alimentare.
2.6. Proprietati estetice
Proprietăţile estetice ale produselor alimentare vizează în mod special aspectul
acestora, ca factor important în conturarea primei impresii a consumatorului faţă de produs.
Mesajul estetic poate fi transmis cumpărătorului în mod direct de către produs (ex. secţiunea
salamului cu şuncă, cu masline, brînza împletită etc.) sau indirect prin intermediul
ambalajului. O contribuţie deosebită la conturarea aspectului estetic, atrăgător este conferită
de către elemente estetice precum culoarea, forma, armonia produsului sau ambalajului etc.
Determinarea calităţii produselor alimentare
În industria alimentară, cuantificarea caracteristicilor de calitate ale alimentelor este
indispensabilă în aplicarea unui program de control a calităţii. Rezultatele evaluării senzoriale
15
sunt corelate cu datele furnizate de către laboratoare şi obţinute în urma testelor de natură
fizică, chimică, fizico-chimică, microanalitică şi histologică.
Metode fizice şi fizico-chimice
Examenele fizice măsoară anumite proprietăţi de natură fizică ale alimentelor precum:
volumul, culoarea, temperatura, lungimea, capacitatea de reţinere a apei, textura, rezistenţa la
tracţiune etc.
În practică pot fi întîlnite diverse alte metode fizice sau fizico-chimice utilizate pentru
controlul calităţii produselor alimentare.
Progresele tehnologice permit cuantificarea proprietăţilor de textură ale alimentelor cu
ajutorul texturometrului care este un dispozitiv ce simulează mişcarea dinţilor în timpul
masticaţiei, furnizînd astfel informaţii privind duritatea, consistenţa, elasticitatea etc.
Vîscozitatea unui lichid poate fi măsurată cu ajutorul vîscozimetrului prin determinarea
vitezei de cădere a unei sfere de metal într-un lichid (ex. ulei).
Aciditatea activă se determină prin măsurarea pH-ului, prin metode colorimetrice si
elctrometrice.
Comparatorul Lovibond are ca principiu de lucru compararea culorii sau nuanţelor
acesteia pentru miere, bere sau extract de vanilie.
Spectrometrele se utilizează pentru dozarea nitriţilor reziduali în produse uscate, a
concentraţiei de sare din alimente sau a cantităţilor de acid ascorbic sau de caroten din
anumite produse alimentare.
Analiza fluorescentă este o metodă fizico-chimică utilizată pe scară tot mai largă.
Astfel, în cazul determinărilor calitative, carnea şi extractele din carne capătă proprietăţi
fluorescente în funcţie de specia de animale de la care provin (ţesutul muscular proaspăt de la
bovine este roşu închis, catifelat; la ovine, cafeniu închis; la porcine, cafeniu deschis).
Metoda fluorescenţei este folosită şi pentru determinarea gradului de prospeţime a
produselor alimentare. Astfel, pe parcursul perioadei de păstrare, peştele, ouăle, lactatele,
cerealele şi produsele cerealiere îşi schimbă fluorescenţa. O altă aplicare a metodei este
determinarea cantitativă a vitaminei E, a proteinelor.
Fotometria cu flacără este în mod curent folosită pentru dozarea potasiului (K) şi a
sodiului (Na).
Cromatografia pe hîrtie este utilizată pentru determinarea substanţelor complexe cum
sunt: aminoacizii, acizii organici, vitamine, glucide, substanţe de adaos, precum şi pentru
identificarea falsificărilor. Cromatografia în fază gazoasă se aplică în analizele de aromă şi în
determinările de pesticide.
16
Metode chimice
Analizele chimice permit stabilirea naturii şi cantităţii diferitelor substanţe chimice
prezente într-un aliment. Metodele utilizate în industria alimentară îşi găsesc utilitatea în
situaţii precum: elaborarea şi aplicarea normelor de identitate şi de puritate; identificarea
anumitor substanţe din alimente; constatarea modificărilor calitative survenite în tipul
depozitării produselor; ameliorarea sau controlul calităţii alimentelor brute sau prelucrate;
determinarea valorii nutritive a alimentelor în scopuri ştiinţifice, dietetice, tehnologice sau
comerciale.
Metode microbiologice
Examenele microbiologice reflectă "recensămintele" microbiologice, definite ca
numărul de microorganisme viabile dintr-un eşantion dat. Prin standarde sunt fixate criterii
microbiologice pentru unele produse: numărul total de spori termofili, numărul de spori în caz
de alterare fără bombaj, bacterii producătoare de hidrogen sulfurat etc. Alte determinări
microbiologice cercetează prezenţa bacteriilor coliforme în laptele pasteurizat, verifică
drojdiile şi mucegaiurile din unt, ouă, zahăr, siropuri etc.
În cadrul bunurilor de larg consum, a produselor nealimentare sticla şi produsele din
sticlă ocupă un loc important,datorită proprietăţilor sale deosebite pe care le prezintă. In
anumite domenii de utilizare, cum ar fiarticolele de menaj, geamurile, articolele optice
produsele din sticlă nut pot fi înlocuite, cu bunerezultate, de alte mărfuri.
Materiile prime folosite la obţinerea sticlei.
La obţinerea sticlei sunt utilizate materii prime principale, care dau marea majoritate
a proprietăţilor, în rândul cărora intră vitrifianţii, fondanţii şi stabilizanţii, precum şi materii
primesecundare, care cuprind afinanţii, opacizanţii, decoloranţii şi coloranţii.
Materiile prime principalesunt principalele trei categorii de oxizi care alcătuiesccompo
ziţia sticlei cu un rol bine determinat în formarea proprietăţilor acesteia.
Vitrifianţii sunt materialele care intră în cantitatea cea mai mare în masa sticloasă,
avândrolul principal în formarea sticlei, deoarece prin topire şi răcire conferă starea vitroasă,
specificăsticlei (corp solid transparent). Materiile prime cu rol de vitrifianţi sunt: nisipul
cuarţos, cu unconţinut în dioxid de siliciu (SiO 2) de peste 95 %; boraxul şi acidul boric din
care rămâne în sticlătrioxidul de bor (B 2 O 3 ) şi pentaoxidul de fosfor (P 2 O 5).
Fondanţii au rolul de a coborî temperatura de topire a vitrifianţilor (sub 1500 o C) şi de
arealiza trecerea sticlei solide în stare păstoasă la o temperatură mai scăzută. Fondanţii folosiţi
laobţinerea sticlei sunt: carbonatul de sodiu - soda calcinată (Na 2 CO 3 ) şi carbonatul de
potasiu K 2 CO3.
17
Oxizii alcalini rămaşi după adăugarea fondanţilor participă la îmbunătăţirea unor
proprietăţi alesticlei cum sunt: luciul şi transparenţa.
Stabilizanţii au rolul de a mări stabilitatea chimică şi de a îmbunătăţi proprietăţile
mecaniceşi termice ale sticlei. Se foloseşte în cantităţi mari oxidul de calciu (calcarul), oxidul
de magneziu,iar în cantităţi mai mici oxidul de bariu, oxidul de plumb, oxidul de zinc.
Materiile prime secundare sunt substanţe care se adaugă în proporţii mai mici pentru
a-iconferi anumite proprietăţi sticlei.
Afinanţii au rolul de a limpezi masa sticloasă topită, eliminând bulele de aer şi de
gazerezultate din reacţiile chimice dintre componenţi prin antrenarea acestora la suprafaţă. În
calitate deafinanţi se folosesc: trioxidul de arsen, sulfatul de sodiu, azotatul de sodiu sau
potasiu, sultaful decalciu.
2.7. Produse din ceramica
Produsele ceramice prezintă o importanţă deosebită pentru articolele de menaj,
articoledecorative, obiecte de ceramică sanitară, materiale de construcţie (cărămizi), ceramică
tehnică.Aceste produse alături din cele din sticlă ocupă un loc important în cadrul bunurilor de
consum, atât pe piaţa internă, cât şi pe cea internaţională.
Materiile prime folosite pentru obţinereaproduselor ceramice
Produsele ceramice sunt produse cu structură policristalină, formate din particula
aglomerateunite între ele, ca urmare a fenomenelor fizico-chimice de sinterizare şi vitrifiere.
Sinterizarea este procesul de aderare a particulelor prin încălzire la temperaturi inferioare
temperaturii de topire,având ca urmare înmuierea lor superficială şi apariţia unor noi cristale
la limita dintre particuleleînmuiate. Vitrifierea este procesul de unire a particulelor solide
datorită apariţiei unei faze lichide(sticloase) şi a separării unei faze cristaline noi cu
micşorarea porozităţii produsului ceramic.Pentru obţinerea produselor ceramice se folosesc
materii primeprincipale, auxiliare şipentru glazură şi decor.a) Materii prime principale
Aceste materii prime au rolul cel mai important în formarea proprietăţilor masei
ceramice.Pentru obţinerea produsului ceramic brut se folosesc materiale plastice şi neplastice.
Materialele plasticeconstituie partea principală a masei ceramice care realizează
legăturaîntre toţi constituenţii acesteia. Din această grupă fac parte:argila şi caolinurile.
18
2.8. Produse din lemn
Lemnul este o materie primă valoroasă pentru unele ramuri ale economiei ca:
industriachimică (carton, celuloză, hârtie), industria textilă, industria mobilei, construcţii, instr
umentemuzicale etc., datorită avantajelor pe care le prezintă, şi anume rezistenţă mecanică
bună, masăspecifică redusă, prelucrare uşoară.Calitatea produselor din lemn, şi în special a
mobilei (cel mai important produs din lemn)depinde de structura, compoziţia chimică şi
proprietăţile lemnului.
Structura, compoziţia chimică şi proprietăţile lemnului
Prin structura lemnului se înţelege modul cum sunt grupate diferitele elementeanatomice,
care alcătuiesc masa lemnoasă.Lemnul are o structură microscopică:
- în care deosebim celule de forme şi dimensiunidiferite, şi o structură, macroscopică
-în care deosebim: coaja, cambiul, alburnul, duramenul,măduva, precum şi inelele
anuale, razele medulare şi porii.
Coaja (scoarţa)este alcătuită din două zone:- coa j a ex t e rnă fo rma tad in ce lu l e
moa r t e ş i du re , a r e ro l de p ro t ec ţ i e f a ţ ă deac ţ i unea agenţilor externi. Poate
avea suprafaţa netedă sau cu crăpături, de culori diferite, constituind unfactor de identificare
a speciilor lemnoase;- coaja internă (liberul) este un ţesut viu cu structură fibroasă şi poroasă
prin care circulăseva.
Cambiulconstituie stratul generator de dezvoltare a trunchiului adăugând în fiecare an
unnou inel de creştere. Inelele anuale indică vârsta arborelui.
Alburnuleste partea exterioară a cilindrului lemnos, lemnul tânăr care se întinde spre
coajă.Caracteristici: ţesut rar şi afânat, conţinut mare de umiditate, lemn puţin rezistent şi
durabil,îngeneral de culoare mai deschisă decât restul lemnului. El prezintă proprietăţi mai
scăzute faţă derestul lemnului si de aceea în operaţiile de debitare (taiere) se elimină.
Duramenul
Lemn matur, apare treptat în procesul de duramenificare a alburnului în timpulcreşterii
arborelui. Caracteristici: ţesut dens, rezistent, puţin permeabil la lichide. Duramenul
este partea cea mai importanta din lemn care asigura rezistenta lemnului, are un ţesut dens,
foarterezistent si puţin permeabil la lichide. La unele specii este distins colorat de alburn (ex:
nuc, plop,stejar, salcâm, ulm)
Inelele anuale sunt elemente anatomice care constituie cercuri concentrice,
delimitând zonaalburnului, duramenului şi măduvei. Lemnul de cea mai bună calitate este dat
de speciile care auinelele anuale crescute regulat, înguste şi egale.
19
Razele medulareapar sub forma unor linii radiale înguste sau late, care străbat
ineleleanuale, îndeplinind funcţia de conducere şi înmagazinare a substanţelor nutritive. Se
prezintă calinii lucioase, mai închise la culoare decât restul lemnului.
Porii (vasele)apar sub forma unor goluri mici, numărul şi mărimea
lor determinând porozitatea lemnului.
Mobila este unul dintre produsele cu niveluri foarte variate de calitate, cuprinzând
mobilă cu preţuri scăzute, lucrată mecanic, până la piese lucrate manual.Alături de calitatea
materiilor prime şi a materialelor, procesul tehnologic de fabricare îşi pune decisiv
amprenta asupra calităţii produselor finite de mobilier.
2.9. Fibre si fire textile
Denumirea de produse textile provine de la cuvântul latin„texere“(a ţese sau a împleti)
şiiniţial s-a aplicat numai produselor finite ţesute şi tricotate. În prezent, în cadrul acestei
grupe maride mărfuri sunt incluse: fibrele naturale, chimice şi sintetice, firele, ţesăturile,
materialele neţesute,tricoturile, imitaţiile de blănuri, covoare, produsele de galanterie,
broderiile etc. inclusiv toată gamade produse finite de îmbrăcăminte şi alte tipuri de produse
care sunt realizate din fibre şi fire textile.
Fibre textile
Fibrele textile sunt corpuri solide naturale, de origine animală, vegetală sau minerală
sauobţinute prin procedee chimice, din polimeri naturali sau sintetici.Ele constituie materia
primă de bază în obţinerea firelor, care la rândul lor, se prelucrează înţesături şi tricoturi, pot
fi împletite sub formă de frânghii, parâme şi sfori, pot fi împâslite(cunoscute sub numele de
materiale neţesute: pâsle, postavuri etc.) sau, cele foarte rezistente, seutilizează ca întăritor
în cadrul materialelor compozite.
Fibrele pot fi clasificate după mai multe criterii.Astfel, un prim criteriu este cel al
originii lor ,în funcţie de care, fibrele se împart în: fibre naturale de origine animală: mătasea,
lâna şi părurile;
fibre naturalede origine vegetală:bumbacul, kapocul, fibrele liberienedicotiledonate (inul, cân
epa, ramia, chenaful, teişorul etc.) şi fibrele liberienemonocotiledonate (manila, sisal etc.);
fibre naturale de origine minerală: azbestul; fibre din polimeri naturali obţinute prin procedee
chimice: viscoza, cupro, acetatetc; fibre din polimeri sintetici obţinute prin procedee chimice:
poliamidice, poliesterice, polietilenice, polipropilenice, fibre de sticlă, de zgură etc. Un alt
criteriu de clasificare este cel allungimii fibrelor, din acest punct de vedere,sortimentul
comercial cuprinzând fibre:scurte (cunoscute sub numele de ştapel sau fibre retezate,
20
fărâmiţate); fibre continuesau minfinite (monofilamentare); fascicule de filamente continue
nerăsucite (fuior); fascicule de filamente continue răsucite (tort).Un al treilea criteriu de
clasificare este cel al compoziţiei chimice al fibrelor, în funcţie decare, ele pot fi: fibre pe
bază de hidraţi de carbon: bumbac, kapoc, fibrele liberiene; fibre pe bază de substanţe
proteice: lâna şi părurile animale, mătasea; fibre pe bază de silicat de calciu şi de magneziu:
fibra naturală de azbest; fibre din polimeri naturali hidratcelulozice: viscoză, polinoze, cupro;
fibre din polimeri naturali estercelulozice: acetat; fibre din polimeri naturali proteice.
21
CAPITOLUL III
Studiu de caz
3.1 Prezentare S.C. IVOFLAS IMPEX SRL
Denumire SC IVOFLAS IMPEX SRL
Sediul social DR TR SEVERIN, ALEEA NUFERILOR 3 B, Jud Mehedinti
Nr. Registru Comertului J25/85/2005
Cod fiscal RO 17196336
Forma de propietate privata cu capital integral
Codul CAEN 46
Numar de salariati 45 persoane din care - 35 barbati
- 10 femei
Program de lucru 12 ore/zi ( nu se lucreaza noaptea)
Asociatii societatii:
Gradinaru Mihai ce detine 60 % capital
Cruceru Alin ce detine 40 % capital
22
Adimistratorii societatii:
Gradinaru Mihai cetatean roman
Cruceru Alin cetatean roman
IVOFLAS IMPEX SRL a fost infiintata in anul 2005. Conform datelor oferite de
Registrul Comertului, firma are ca domeniu de activitate principal Comert cu amanuntul al
fructelor si legumelor proaspete, in magazine specializate, cod CAEN 4721, fiind inscrisa
in LocalBizin sectiunea Comercianti en gros si en detail. Magazine care practica comertul cu
ridicata si cu amanuntul.
3.2 Structura organizatorica
Fig. 3.1
În figura 3.1 este prezentată structura organizatorică a SC IVOFLAS IMPEX
SRL
Societatea este impartita in 4 departamente,aceste departamente fiind:
Compartimentul Productie;
23
Compartimentul Financiar-contabil;
Compartimentul Comercial;
Compartimentul Resurse umane
A: Compartimentul Management
Un aspect aparte al functiei de previziune il reprezinta legatura cu procesul de
management strategic.
In majoritatea organizatiilor, managerii sunt interesati nu numai in elaborarea
strategiilor, ci si in aplicarea lor.
Prezentarea misiunii organizatiei, a scopului acesteia si a obiectivelor pe termen lung,
precum si a modalitatilor si a resurselor de realizare desemneaza planul strategic al
organizatiei.
Prin aceasta se incheie functia de previziune, insa se activeaza atributele celorlalte
functii manageriale, respectiv atributele de organizare, coordonare,antrenare si control-
evaluare.
Are loc ceea ce se numeste implementarea si evaluarea strategiei,adica cea de a doua
componenta a managementulai strategic.
asigura derularea procedurilor privind infiintarea si functionarea consiliilor de administratie la
nivelul unitatilor sanitare;
asigura derularea procedurilor privind numirea si revocarea din functie a managerilor si
managerilor interimari;
indeplineste formalitatile necesare privind asigurarea conducerii interimare pentru functiile de
conducere care fac parte din comitetul director al spitalelor;
îndeplineşte formalităţile necesare pentru incheierea si derularea contractelor de management,
conform prevederilor legale în vigoare;
24
B: Compartimentul Produselor
Acest compartiment este format din:
- Magazie;
Magazia este compartimentul unde sunt depozitate produsele.
C: Compartimentul Financiar-contabil
Compartimentul financiar-contabilitate este condus de o persoană cu studii
superioare economice cu contract individual de muncă de 8 ore pe zi.
Contabilitatea ţinută este una pe jurnal în format electronic.
În ceea ce priveşte imobilizările corporale şi necorporale societatea a optat pentru o
amortizare liniară si pentru durata minima.
În ceea ce priveşte investiţiile în spaţiile închiriate de societate acestea se va amortiza
până la sfârşitul perioadei de închiriere a spaţiului.
25
D: Compartimentul Comercial
Departamentul comercial este format din directorul relaţii furnizori şi referentul vamal
care se află în subordinea directorului relaţii furnizori.
Aceste persoane se ocupă de urmatoarele activităţi:
Încheierea de noi contracte în sistemul introduceri-expedieri cu diferiţi creatori de
rochii şi reînoirea contractelor existente , care sunt încheiate de obicei pe o perioadă de un an .
Obţinerea de autorizaţii de perfecţionare activă pentru contractele încheiate sau de
autorizaţii de perfecţionare pasivă pentru diferite utilaje importate în comodat.
Calcularea cubajelor pentru diferite produse.
Prenotarea încărcărilor dar şi descărcărilor la firma de transport.
Programarea producţiei în funcţie de cerinţele clienţilor şi comunicarea acestora
şefului de producţie.
Verificarea produselor descărcate sau încărcate în camioane care în prealabil au fost
notate de către personalul de la magazie.
E : Compartimentul de Resurse Umane
Acest departament este compus din catre directorul de resurse umane.
Acest departament se ocupa de:
-Salarizare
-Concedii si zile libere
-Contractele individuale de muncă
-Formarea profesională
-Disciplina muncii si sancţiuni disciplinare
-Recrutare si angajare de perso
3.3 Piaţa
Segmentul de piaţă
SC IVOFLAS IMPEX SRL nu se adresează unui anumit segment de piaţă .
Obiectivele strategice urmărite de SC IVOFLAS IMPEX SRL pe termen scurt, sunt
următoarele:
- creşterea cotei de piaţă pe toate pieţele externe pe care firma este prezentă în mod activ;
- recuperarea cheltuielilor de export şi realizarea de profit;
- îmbunătăţirea serviciilor pe care le oferă clienţilor;
26
- îmbunătăţirea continuă a produselor oferite.
Pe termen mediu, obiectivele strategice urmărite sunt următoarele:
- menţinerea cotei de piaţă, pentru aceasta punându-se accent pe creşterea calităţii produsului,
adaptarea acestuia la cerinţele pieţei externe;
- menţinerea clienţilor prin acordarea unor facilităţi.
Obiectivele urmărite pe termen lung sunt :
- creşterea cotei de piaţă ;
- extinderea şi dezvoltarea societăţii;
- câştigarea de clienţi noi.
b) Clienţii
Motivele pentru care clinţii apeleze la această societate pentru comenzi mai mari sunt
urmatoarele:
-din cauza preţurilor ridicate majoritate societăţilor de acest profil din Austria au fost închise
-în ultimul an iar majoritatea comenzilor producatorilor francezi au fost trimise către Italia.
calitatea produselor ;
-preţul produselor datorat salariilor care sunt de 4 ori mai mici decât în celelalte ţări din
Uniunea Europeana.
c) Concurenţa
Principalul concurent este SC ADM ROMANIA TRADING SRL
SC IVOFLAS IMOPEX SRL susţin principiul că succesul este proporţional cu
calitatea.
Pentru a-i depăşi pe concurenţi este absolute necesar să se lupte pentru perfecţionare.
Societatea îşi asumă riscul de a descoperi soluţii îndrăzneţe şi originale pentru rezolvarea cât
mai multor probleme complexe.
Mai există concurenţi în Italia şi Austria dar nu sunt competitivi din punct de vedere al
preţului , din această cauză, majoritatea societăţilor din Austria au fost închise şi este posibil
ca şi societăţile din Italia, iar în viitor SC IVOFLAS IMPEX SRL doreşte să se extindă în mai
multe localitati din Romania si in strainatate.
27
3.4 Analiza SWOT
Comform analizei SWOT vom analiza urmatoarele aspecte din punct de vedere al producţiei
dar şi a mediului extern al societaţii SC IVOFLAS IMPEX SRL.:
Puncte tari Puncte slabe Oportunităţi Amenintări
Puncte tari :
Criza a avut si are in continuare consecinte foarte puternice asupra multor sectoare.
Sociologii si economistii prognozau ca industria bunurilor de larg consum se va reconfigura
sub impulsul mutatiilor importante generate de criza economica si financiara globala, iar asta
este ceea ce traim si vedem acum. In 2011, cumparaturile in sine nu au mai reprezentat cea
mai mare distractie a romanilor, un indemn spre fericire, motiv pentru care toata lumea a
incercat sa se repozitioneze. Pe fondul reducerii salariilor, ale restructurarilor din sectorul
bugetar, al cresterii TVA-ului si a scaderii increderii consumatorilor, am asistat la o scadere
drastica a puterii de cumparare.
Astazi S.C. IVOFLAS IMPEX SRL a depasit problemele de la inceputul crizei, ne-am
stabilizat si chiar suntem pe o panta ascendenta.
Puncte slabe :
Imposibilitatea extinderii pe orizontală a municipiului datorită reliefului.
Relieful deluros din împrejurimi face foarte dificilă, daca nu chiar imposibilă
construirea unei şosele de centură atât de necesară
Zonă depresionară, caracterizată de curenţi reci şi umezi are ca efect un număr crescut al
bolnavilor de reumatism Dealul Feleacului face dificil traficul rutier pe drumul European E60,
atât la urcare, cat si la coborâre, mai ales pe timpul iernii pentru vehiculele de mare
tonaj.
Ameninţări :
În ultimi ani societaţile cu acelaşi profil ca şi SC ADM ROMANIA TRADING SRL
care işi desfaşurau activitatea în Italia sau Austria au început să işi infiinţeze societaţi în
România si in Tarile straine deoarece costurile sunt mult mai scăzute.
Scăderea cursului leu-euro reprezintă o ameninţare continuă pentru societate deoarece
facturile sunt realizate în euro iar personalul este renumerat în moneda naţionala.
28
BIBLIOGRAFIE
1. INDUSTRIA ALIMENTARA Intre Adevar Si Frauda Constantin Banu, Daniela
Ianitchi
2. Procesarea Industriala A Legumelor Si Fructelor NOUR VIOLETA
3. Ecotehnologie Si Reciclare In Industria Alimentara MIHAELA BOTIS NISTORAN
4. Biochimia Carnii Si A Subproduselor-D.Motoc/C.Banu
5. Indrumator Tehnic Pentru Intretinerea Igienica A Intreprinderilor Din Industria
Alimentara - G. Gramada, P. Petrovici
A. POLTZER - CHIMIA SI ANALIZA ALIMENTELOR SI BAUTURILOR
6. Daunatorii Produselor Agroalimentare Din Depozite , Beratlief/Boguleanu
7. PREVENIREA ACTIUNII FACTORILOR POLUANTI ASUPRA ANIMALELOR
SI PRODUSELOR DE ORIGINA ANIMALA
8. Biochimia Produselor Alimentare - C. Moraru, C. Banu (Colectiv)
9. Animal Factory – David Kirby
10. Against The Grain – Richard Manning
11. Earth Democracy: Justice, Sustainability, And Peace By Vandana Shiva
12. Blood, Bones, And Butter: The Inadvertent Reeducation Of A Reluctant Chef By
Gabrielle Hamilton
13. Deadly Feasts: The 'Prion' Controversy And The Public's Health By Richard Rhodes
14. Http://Www.Localbiz-Mehedinti.Ro/Ivoflas-Impex-Srl-Drobeta-Turnu-Severin-
F1470.Html
29
top related