despre caracterul dacilor si al romanilor

Revista românilor din Timoc

Columna Centenaria=războiul dintre romani şi daci (101-106 d.Cr.) Înaltă de 39,83 m

XCIV. DESPRE CARACTERUL DACILOR ŞI AL ROMANILOR

Relaţiile strămoşilor noştri

În perioada strămoşilor daci, geţi sau traci, cu cât un popor era mai primitiv, cu atât laşitatea şi trădarea de neam era virtute, ca şi azi.

Interesul pentru existenţa statală era secundar, prima era încredere familială, armonia socială. Se socotea trădare dacă una din femeile dacilor îşi dezonora bărbatul, înşelându-l. Atunci femeia era pedepsită cu moartea, pe când bărbatul nu.

Şi atunci, ca şi astăzi, trădarea urmărea o recompensă materială, mai rar morală, de exemplu: avansarea în grad militar, acordarea de proprietăţi, aur şi puteri politice. Până la urmă, trădătorul îşi schimba statutul social, din sclav putând deveni „taraboste”, rang înalt de boieri la daci.

Şi atunci, ca şi azi, predomina conştiinţa individuală, nimeni nu avea curajul să se gândească la conştiinţa socială. Iar depspre interesul public, nu se pomenea nimic, aproape ca astăzi. Daco-geţii-tracii şi romanii aveau o

1

psihologie cu înclinaţie spre laşitate şi trădare, cea mai josnică decădere morală.

Montesquieu şi alţii erau de părere că, datorită climei temperate, etno-psihologia popoarelor imprima caracterul naţiunilor din axa balcanico-mediteraneană ce este caracterizată prin longevitate oscilantă, anarhistă şi imorală, iar lichelismul politic se învârtea în jurul secăturilor naţionale de vârf.

Individualismul la strămoşii noştri, spune D. Drăghicescu, se poate dezvolta în societăţile dezbinate, anarhice, dar nu se poate dezvolta în societăţile unificate, puternic centralizate. Herodot îi caracteriza pe strămoşii noştri daci sau geţi ca fiind „cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci, cu inteligenţă vioaie, ingenioasă, născătoare şi o imaginaţie bogată” «dar şi cei mai numeroşi după indieni». Mai erau şi cumpătaţi, vicleni, perfizi şi înşelători. Duplicitatea dacilor era proverbială, susţine tot D. Drăghicescu. Însă dacii nu puteau să aibă un caracter pozitiv, în faţa unor vecini cu caractere negative, cum erau grecii şi romanii. Dacii şi-au modelat năravuri după cele două popoare mai cunoscute pe atunci în istorie.

Înfăţişarea caracteristică a dacilor era -bărboşi cu plete mari, purtau pantaloni lungi înnodaţi la glezne (iţari), tunică scurtă cu mâneci, fiind acoperiţi pe cap cu o căciulă conică, aşa cum poartă timocenii din Homole-Timoc şi azi. Femeile îmbrăcau o cămaşa plisată la gât şi pe piept, cu mâneci scurte, lungă până la pulpe dintr-o singură bucată aşa cum poartă timocencele şi azi.

Primul act de trădare al dacilor are loc în timpul regelui Oroles Pompeius Trogus la anul 200 î.Cr.. Atunci, se spunea că dacii nu s-au luptat bărăbăteşte cu bastannii care i-au bătut. De aceea şi regele Oroles i-a pedepsit ca atunci când se culcau, „să-şi pună capetele în locul picioarelor” şi să facă nevestelor (aveau câte 5-11 neveste) serviciile care, înainte li se făceau lor de către acestea, ca să nu mai fie laşi.

2

Cea mai răsunătoare trădare are loc sub Burebista, „cel mai mare dintre toţi regii Traciei şi Daciei”. După o inscripţie pe o piatră la Dionysopolis, Strabon spunea: „Iar Burebista a sfârşit prin a fi răsturnat de nişte răsculaţi, înainte ca romanii să fi pornit cu vreo armată împotriva lui. Cei care l-au urmat au îmbucăteţit întinderea stăpânită de el în mai multe părţi”. Complotul s-a întâmplat la anul 44 î.Cr..1

Statul centralizat al Daciei avea atunci capitala la Arcidava (Vărădia), de lângă Biserica Albă din Banatul sârbesc. Dacia se împărţea în 4 provincii, în frunte cu trădătorii. Se pare că nobilimea dacilor nu-i favoriza pe trădători, încât regele Burebista, care nu era agreat de popor pentru că interzisese cultura viilor, n-a putut intui la timp conspiraţia. Totuşi, Burebista a fost un rege mare de care se temeau romanii şi grecii. El era în bune relaţii cu Pompeius, socotit de Caesar un trădător. La Heraclea-Lyncestis – Bivtola de azi din Macedonia, face o înţelegere cu armata romană de sub comanda lui Pompeius, la anul 48 î.Cr..

Însă Caesar îl bate la Pharpales pe Pompeius, încât alianţa cu dacii a devenit perimată. Dacii, cunoscând caracterul schimbător al romanilor, căutau să pună piedici în dezvoltarea Imperiului Roman. La anul 42 î.Cr., ajunge regele Daciei Coson, izbuteşte să intre în legătură cu Brutus, renumitul fecior al lui Caesar, căruia i-a oferit sprijin armat împotriva «Triumvirilor» şi pentru participarea la asasinarea tatălui său (Cezar).

După H. Daicovici, e posibil ca Brutus să-i fi oferit o recompensă în bani, pentru ajutorul militar trimis. Dar, în acelaşi an, la Philippi (42 î.Cr.), Brutus fu bătut crunt de Octavianus. Coson, după ce fusese mituit de Brutus, va intra în relaţii cu Octavianus. Ba mai mult, era să facă o încuscrire cu acesta.

1 Mircea Bălan, Istoria Trădării la Romani 2001, p. 14

3

Numele de Coson s-a dat monedelor române care sunt îngropate mai mult în regiunea Orăştiei şi din care s-au descoperit câteva din comorile acestuia.

Dar adevăratele comori ale regilor daci se crede că sunt ascunse şi acuma sub vadul râurilor din Transilvania.

Pe atunci, Marcus Antoniu a trădat şi el interesele Romei pentru interesele Egiptului – aflat sub stăpânirea Romei, de dragul Cleopatrei. Atunci a intrat în conflict deschis cu Octavianus. Dacii îi vor sprijini pe trădători, de aceea, regele Daciei Dicomes, îi promite un ajutor militar serios.

Dio Cassius vorbeşte despre „dacii care îşi oferă serviciile mai întâi lui Octavianus, dar nedobândind nimic din cele cerute, trecură de partea lui Antonius”2. Cum se vede, trădarea şi trecerea de la un lider la altul, era ceva obişnuit. De aceea unele purtări ale politicienilor de azi, poate aici îşi au rădăcinile.

O trădare renumită în istorie o face regele dac Rholes, care din dorinţa de a stăpâni întreaga Dobroge – Sargeţia, îşi trădă neamul, trecând de partea Romei; îl bate pe un alt rege dac – Dapix, de acelaşi neam cu el. Aflat într-o cetate, este trădat la rândul lui de un soldat, care se înţelesese cu Crassus în greceşte, cum să deschidă porţile cetăţii.

Sub regele Daciei, Decebal, prin victoria din anul 87 d.Cr., asupra generalului roman Cornelius Fuscus, fu supranumit „Dece cel Puternic”, sau „regele Dece”.

Aproape de gura Timocului, în satul-port Praova, se găseşte cetatea Decebalum sau Deci, nume ce se păstrează şi azi; prin urmare e posibil să fi rămas de la Decebal. O caracterizare pe măsură a acestuia o face Dio Cassius.

2 Mircea Bălan, Istoria Trădării la Romani 2001, p. 16

4

Împăratul romanilor Traian împreună cu regele dacilor, Decebal, Părinţii românilor

El spune: „Era priceput în ale războiului şi iscusit la faptă, meşter în a întinde curse, viteaz în luptă, ştiind a se folosi cu dibăcie de o victorie şi a scăpa cu bine dintr-o înfrângere, pentru care lucruri, el a fost mult timp pentru romani un potrivnic de temut”.

Decebal se mai numea Durpaneus; el devine rege clientelar al Imperiului Roman, în baza unei convenţii, prin care

5

accepta drept prieteni şi duşmani pe prietenii şi duşmanii Romei.

Observaţiile nostre negastive faţă de caracterul dacilor şi al romanilor poate că nu sunt întemeiate, pentru că în vremea aceea încă nu serăspândise creştinismul şi deci, nu se putea ca un popor blând şi de caracter să poată trăi între popoare sălbatice.

Domiţian, împăratul Romei îi dădu lui Decebal bani şi meşteri să-şi construiască arme de război, poduri, etc.. Însă Decebal îi va înşela pe romani. De aceea, romanii vin cu oştire puternică, trec Dunărea prin provincia din sudul Dunării – Timoceania, pe la Viminacium – Costolac (azi Costol-localitate românească nu departe de podul peste Dunăre de la Cuvin), şi îi vor bate pe daci la anul 101 d. Cr.. Nici de data aceasta nu a respectat obligaţiile de la încheierea păcii. Din nou lucrează cu vicleşug şi de aceea, mulţi daci trecură de partea lui Traian, noul împărat al Romei (Rim).

Cronicarul împăratului roman Traian, Dio Cassius, povesteşte că Decebal a pus la cale până şi asasinarea împăratului Romei. Nereuşind, îl momi pe generalul său Longinus, comandantul armatei romane, să vină la o întâlnire pentru a discuta despre o înţelegere de pace. Generalul veni fu capturat, dar Decebal nu află de la el nimic, pentru că îşi puse capăt zilelor. Urmarea a fost războiul din 106, după ce Traian construieşte podul de la Pontes Costol, la Drobeta Tr. Severin, ce se mai vede şi azi. Decebal, pierzând bătălia de la Sarmisegetuza, s-a sinucis, împlantându-şi falcia în piept. De fapt „falcia” a fost cea mai de temut armă a dacilor. Cu aceasta s-a apărat Dacia până la 106 d.Cr..

După acest război s-a aşternut peste urmaşii daco-romanilor o istorie necunoscută, pierdută aproape 1 000 de ani; după ce a dispărut «falcia» de la daci s-a produs decăderea Daciei iar după ce au venit slavii şi bizantinii a dispărut caracterul ofensiv dinamic al strămoşilor încât poporul a decăzut moral, devenind supuşi, slugarnici şi

6

imorali. În această perioadă de aprox. 1 000 de ani romanii şi dacii, strămoşii noştri s-au aflat într-o continuă metomorfoză, iar dacii romanizaţi sunt primii urmaşi numiţi «mizi» din Moezia (Timoc) sau «blachi» (vlahi) din care s-au născut primii împăraţi romano-bulgari Petru şi Asan în timpul Imperiului romano-bulgar (1186-1280).

După Emil Cioran „înfrângerile de o mie de ani au născut lichele înfumurate, de o isteţime stearpă”. „Licheaua e definită ca un om de nimic, lipsit de demnitate, un netrebnic, o secătură, tipul trădătorului ideal”, spune istoricul Mircea Bălan3.

Despre aceşti trepăduşi, stăpâni pe situaţie, scriitorul Gabriel Liceanu spunea „Apel către lichele”. El desoperă în acest neam valah urmaşi ai dacilor şi romanilor, trădători de neam şi o pleavă naţională.

Mircea Vulcănescu face la rândul său o caracterizare a acestui popor, spunând că descendentul daco-romanilor îi lasă „o stranie impresie de secătură seducătoare”. De aceea, neamul este prostituat de sărăcie şi dezumanizat de chinuiţi şi dezumanizaţi din cauza imoralităţii bizantine şi slave ca şi când s-ar afla încă şi acum în formare. Astfel Dacia a fost prima provincie romană abandonată, şi poate primul pas către dezmembrarea Imperiului Roman.

După retragerea romană, teritoriile fostei provincii Dacia au făcut parte din regatul Vizigoţilor. În secolul IV, aceştia au fost alungaţi spre vestul Europei de invaziile hunilor europeni. În 332, împăratul Constantin cel Mare iniţiază construcţia unui pod peste Dunăre care să lege Imperiul Roman de Răsărit de vechea Dacie la Celei în Romanac, şi o campanie prin care şi-a atribuit titlul de Dacicus.

Dacă Isus Cristos n-ar fi fost răstignit de către iudei şi nu s-ar fi născut religia numită «Creştinismul», popoarele din peninsula Balcanică şi Europa s-ar afla azi încă în stare de 3 Mircea Bălan Istoria Trădării la Romani 2001, p. 21

7

decădere, sclavie, anarhie şi sărăcie. De aceea considerăm că iudeii răstignind-ul pe Isus au făcut un bine culturii şi civilizaţiei umane, întrucât fără creştinism lumea asta n-ar fi înregistrat nici un progres moral, social sau politic.

Strămoşii noştri daco-romani au şi ei un amestec în răstignirea lui Isus, însă poate că păcatul făcut ar putea fi mai mic decât progresul înregistrat de cultură şi civilizaţie.

Avem în curs de publicare o carte de isorie a românilor din Dacia Aureliană, pentru care vă rugăm,

fie pe cei din sudul Dunării, fie pe ei din nordul Dunării să ne trimită fotografii, hărţi vechi,

documente dintre cele mai reuşite ca să le putem folosi în cartea de istorie.

10.04.2023 Cristea SANDU TIMOC

ASTRA ROMÂNĂ, P-ţa Victoriei nr.3 ap. 14, Timişoaraastra_romana_timisoara@yahoo.comRugăm călduros cititorii să urmărească site-ul www.timocpress.info, al fraţilor noştrii din Timoc Serbia, de unde veţi obţine imagini şi ultimele ştiri despre persecuţia românilor. Vă mai rugăm pe toţi să nu ne uitaţi şi să ne trimiteţi e-mail-ul prietenilor şi al tuturor celor care au e-mail-uri în fiecare sat. Noi facem toate aceste proceduri continuu, săptămânal şi gratis.Dumnezeu să vă dea sănătate!

8

9