managementul riscului in entitatile din domeniul serviciilor
Post on 02-Feb-2017
226 Views
Preview:
TRANSCRIPT
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI
ELENA MIRELA NICHITA
MANAGEMENTUL RISCULUI
ÎN DOMENIUL SERVICIILOR
PROFESIONALE DE CONTABILITATE
Colecţia
Cercetare avansată postdoctorală în ştiinţe economice
ISBN 978-606-505-992-4
Editura ASE
Bucureşti 2015
Copyright © 2015, Elena Mirela Nichita
Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate autorului.
Editura ASE
Piaţa Romană nr. 6, sector 1, Bucureşti, România
cod 010374
www.ase.ro
www.editura.ase.ro
editura@ase.ro
Referenţi:
Prof. univ. dr. Rodica PAMFILIE
Prof. univ. dr. Constantin MITRUȚ
ISBN 978-606-505-992-4
Autorul îşi asumă întreaga responsabilitate pentru ideile exprimate, pentru originalitatea materialului şi pentru sursele
bibliografice menţionate.
Această lucrare a fost cofinanţată din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea
Resurselor Umane 2007-2013, proiect POSDRU/159/1.5/S/142115 „Performanţă şi excelenţă în cercetarea doctorală
şi postdoctorală în domeniul ştiinţelor economice din România”.
3
Cuprins
Summary ......................................................................................................................................... 5
Introducere ...................................................................................................................................... 7
Capitolul 1 Integrarea riscului în strategia de afaceri a unei entități ....................................... 9
1.1 Scurt istoric privind riscul ....................................................................................................... 9
1.2 Analiza riscului: de la amenințare la oportunitate ................................................................ 15
1.3 Cultura organizațională și atitudinea față de risc .................................................................. 19
1.4 Integrarea riscului în strategia de dezvoltare ........................................................................ 23
1.5 Risc și inovare ....................................................................................................................... 25
1.6 Evenimente de tip Black Swan ............................................................................................. 27
Capitolul 229 Instrumente de management al riscului în afaceri ............................................ 29
2.1 Standarde Internationale privind riscul ................................................................................. 29
2.2 Etapele procesului de management al riscului ...................................................................... 31
2.3 Instrumente de măsurare și evaluare a riscului ..................................................................... 32
2.3.1 Instrumente calitative de măsurare și evaluare a riscului ............................................ 38
2.3.2 Instrumente cantitative de măsurare și evaluare a riscului .......................................... 39
2.4 Dezvoltarea strategiilor de management al riscului .............................................................. 41
2.5 Indicatori de performanță în managementul riscului ............................................................ 41
Capitolul 344 Managementul riscului în domeniul serviciilor profesionale de contabilitate 44
3.1 Analiza sectorului de servicii profesionale de contabilitate .................................................. 44
3.2 Riscurile specifice sectorului de servicii profesionale de contabilitate ................................ 44
3.3 Instrumente specifice de măsurare a riscului în sectorul de servicii profesionale
de contabilitate ...................................................................................................................... 50
3.4 Raportarea riscului de către entitățile din domeniul serviciilor profesionale
de contabilitate ...................................................................................................................... 52
Capitolul 462 Ghid de bune practici în managementul riscului .............................................. 62
4.1 Cadrul de elaborare a bunelor practici pentru managementul riscului ................................. 62
4.2 Bune practici în managementul riscului în domeniul serviciilor profesionale
de contabilitate ...................................................................................................................... 64
4.3 Managerul de risc – o nouă poziție în organigrama entităților performante ......................... 65
4.4 Abordarea modernă a managementului riscului ................................................................... 67
Concluzii ........................................................................................................................................ 71
Glosar de termeni ......................................................................................................................... 72
Surse bibliografice ........................................................................................................................ 76
4
Contents
Summary ......................................................................................................................................... 5
Introducere ...................................................................................................................................... 7
Chapter 1 INTEGRATION OF RISK IN BUSINESS STRATEGY ......................................... 9
1.1 Short history about risk ........................................................................................................... 9
1.2 Risk analysis: from threat to oportunity ................................................................................ 15
1.3 Organizational culture and attitude against risk ................................................................... 19
1.4 Integration of risk in development strategy ......................................................................... 23
1.5 Risk and innovation ............................................................................................................. 25
1.6 Black Swan events ............................................................................................................... 27
Chapter 2 TOOLS USED IN RISK MANAGEMENT IN BUSINESS .................................. 29
2.1 International Standards regarding risk .................................................................................. 29
2.2 Stages in process of risk management ................................................................................. 31
2.3 Instruments used in risk measurement and evaluation ........................................................ 32
2.3.1 Qualitative instruments used in risk measurement and evaluation ............................. 38
2.3.2 Quantitative instrumets used in risk measurement and evaluation ............................. 39
2.4 Development of strategies for risk management .................................................................. 40
2.5 Performance indicators in risk management ........................................................................ 41
Chapter 3 RISK MANAGEMENT IN PROFESSIONAL SERVICES SECTOR –
ACCOUNTING SERVICES ....................................................................................................... 44
3.1 Analysis of accounting services sector ................................................................................ 44
3.2 Risk related to accounting services sector ........................................................................... 44
3.3 Instruments used for risk measurement in accounting services sector ................................. 50
3.4 Reporting risk by the entities from accounting services sector ........................................... 52
Chapter 4 GUIDE FOR BEST PRACTICES IN RISK MANAGEMENT .......................... 62
4.1 Framework for setting best practices in risk management ................................................... 62
4.2 Best practices in risk management in accounting services sector ........................................ 64
4.3 Risk Manager – a new place in companies chart ................................................................. 65
4.4 Modern approach in risk management ................................................................................. 67
Conclusions………………….…………………………………………………………………...71
Glossary ……………………...……………………………………………………………….....72
Bibliography .................................................................................................................................. 76
5
Summary
Risk management is considered an intuitive ability for any manager and it is considered that should
be a skill of any manager. In general, managers manage costs and revenues through performance
system, using quantitative tools blended with experience, professional judgement and past events.
Each entity confronts many risks: financial, economic, strategic, and operational.
The assessment of operational risks is a task for:
Internal and external auditors by applying requirements of Sarbanes – Oxley, COSO
and audit standards;
Cost analysis team;
Production methods department;
Risk managers that apply specific control procedures.
Mathematic modeling of risk was, and still is underappreciated, due to the fact is based on past
events, estimation of capital behavior and prevent much risks then can accept.
Financial transactions take place in real time and the potential risk exposure became more
important than a simple escalation of value, certainty. Business still not find an accepted method
for risk identification from operations, and long time these risks were considered impossible to
measure. The lack of a model for risk assessment, the practitioners used historical events (special
losses) as best and reliable source for risk measurement. But, what is the appropriate approach in
operational risk estimation? Against the conventional thinking, operational risk may be computed.
If we are discussing about bank or insurance sectors, we will find tools used for customers ranking
for credit, classification of customers based on complexity of transactions, geographical area or
synthetic products.
Today, the best techniques for mapping information related to risks for any organization are
integrated in a continuous process of risk measurement (quarterly, yearly). Usually, they develop
questionnaires to facilitate meeting with top management and operational / production
management. The questions and answers analyze types of risks and estimated losses, size and their
frequency and the possibility of integration of this information in risk models.
This writing present an analysis of operational risk identified in professional accounting services
industry, offering a new perspective about risk exposure, either at aggregate level, as granular
6
level in order to detail causes that may lead toward measures to control operational risk for
accounting services companies.
The paper develops a Failure Mode and Effects Analysis (FMEA) model for recording the
transactions and events that occurs during the lifetime of any entity and how accountant should be
aware about risks in their day-by-day activity taking into account the fact that accounting provides
an image of business and the outcomes of accounting represent the base for economic decisions.
FMEA model was developed by NASA at beginning of 60s to control the risks that astronauts cope
in their missions; the goal of method is to identify as earlier is possible the risks and to formulate
activities for minimizing the negative effects. Gradually, the method was adopted by many
industries, especially auto industry.
7
Introducere
Managementul riscului a fost considerat dintotdeauna o abilitate managerială intuitivă care se
așteptă să se regăsească la nivelul oricărui manager. Managerii gestionează veniturile și costurile
prin sistemul de performanță; de asemenea, ei gestionează riscurile cu ajutorul instrumentelor
cantitative combinate cu experiența și raționamentul profesional și evenimente trecute. La nivelul
unei entități se regăsesc mai ulte tipuri de riscuri: financiare, economice, strategice, operaționale.
Cuantificarea riscului operațional este atribuită:
auditorilor interni și externi care aplică prevederile din tratatul Sarbanes – Oxley,
prevederile emise de COSO și standardele de audit;
echipei de analiști ai costurilor
departamentului metode de producție
managerilor de risc care aplică procedurile de control sprecifice.
Modelarea matematică a riscurilor a fost și, în continuare este subapreciată, datorită faptului că ia
în considerare pierderi din trecut, estimări ale comportamentului capitalului și previne prea multe
riscuri decât se pot asuma. Tranzacțiile financiare au loc în timp real și potențiala expunere la risc
devine mult mai importantă decât o simplă escaladare a noțiunii de valoare, și cu siguranță, dincolo
de capitalul prevăzut de evenimentele de pierdere din trecut. Industria nu a găsit încă o modalitate
de a identifica expunerile operaționale și a pus o valoare consistentă asupra lor. Riscul operațional,
în toată diversitatea și complexitatea sa, mult timp a fost considerat a fi nemăsurabil. În acest caz,
în absența unui model de măsurare, industria a căutat să utilizeze date istorice (pierderi) ca fiind
singura sursă obiectivă de informații cu privire la riscurile operaționale. Care ar fi cea mai potrivită
abordare pentru estimarea riscului operațional? Contrar gândirii convenționale, riscul operațional
poate fi măsurat. Dacă se referim la industria bancară sau cea a asigurărilor, sunt dezvoltate
instrumente pentru clasificarea clienților lor pe categorii de rating de credit sau în funcție de
complexitatea tranzacțiilor de pe piața financiară sunt elaborate strategii de tranzacționare pe zone
geografice și produse sintetice.
În prezent, cele mai bune tehnici pentru cartografierea informațiilor despre risc de la nivelulul
oricărei entități se realizează printr-un proces continuu de evaluare a riscurilor (trimestrial, anual).
8
De obicei, se folosesc chestionare pentru a facilita întâlniri cu top managementul și managementul
operațional, de producție. Întrebările și discuțiile se axează pe tipuri de riscuri și pierderi estimate,
dimensiunea și frecvența acestora și posibilitățile de includere a acestor informații în modelele de
calcul a riscului.
Lucrarea de față re referă la riscurile din servciile profesionale de contabilitate, oferind o
perspectivă pentru a observa expunerea la risc, atât la nivel agregat, cât și granular, cu intenția de
a detalia cauzele care pot conduce la creșterea riscurilor și posibilitățile de control a acestora.
Lucrarea de față îsi proune să aplice modelul Faillure Mode and Effectss Analysis (FMEA) în
cadrul unei entități din sectorul serviciilor profesionale de contabilitate prin identificarea riscurilor
care pot apărea în procesul de înregistrare a evenimentelor și tranzacțiilor și de a ajuta contabilii să
evite posibile erori în activitatea lor.
Modelul FMEA a fost dezvoltat de NASA la începutul anilor 60 pentru a controla riscurile la care
sunt supuși astronauții în misiunile lor; scopul metodei este de a identifica cât mai devreme riscurile
în vederea formulării de activități pentru minimizarea efectelor lor negative. Treptat metoda a
început să fie aplicată și în alte domenii, mai ales în cel al construcției auto.
9
Capitolul 1
Integrarea riscului în strategia de afaceri a unei entități
1.1 Scurt istoric privind riscul
În prezent, atât cercetătorii, cât și practicienii se concentrează pe un nou concept: managementul
riscului; toate activitățile sunt acum analizate prin prisma riscului. Managementul riscului este des
întâlnit în domeniul finanțelor și al asigurărilor. Fiecare entitate are o toleranța particulară în ceea
ce privește riscul și strategia de gestiune a acestuia, iar unele, chair și-au implementat o strategie
globală privind riscul care influențează domeniul lor de activitate. Rolul unei arhitecturi privind
gestiunea riscului este dezvoltarea și aplicarea unui cadru conceptual care cuprinde toate riscurile
care ar putea afecta o entitate din diverse perspective: economie globală, economie națională, sector
de activitate, industrie, entitate individuală, inclusiv investitorii, creditorii, clienții săi.
Care este originea termenului risc? O analiză a etimologiei riscului este prezentată mai jos:
a) lb. latină: riscum, se referă la provocările cu care se confruntau negustorii prin furtunile de
nisip (Luhmann, 1993);
b) lb. arabă: risq, se referă la ceea ce Zeii îți oferă și trebuie să profiți (Althaus, 2005);
c) lb. greacă: rhiza, adică țărm stâncos, se referă la călătoriile pline de primejdii ale
negustărilor pe Marea Mediterană (van Asselt, 2000);
d) lb. italiană: risico (var. rischio) are același înțeles ca și în limba latină.
După cum putem observa, la început, riscul nu se referea doar la componenta negativă de pierdere,
pericol, ci includea și posibilitatea de succes, câștig, dar indiferent de originea termenului,
conceptul de risc exclude responsabilitatea umană (Titterton, 2005).
În teoria economică, riscul se referă la situațiile când decidentul poate atribui o probabilitate
posibilelor rezultate (Knight, 2005). Solon, un scriitor grec din Lumea Antică este considerat
primul autor care a menționat riscul în lucrările sale: „riscul există pretutindeni, în orice acțiune
pe care o întreprindem și nimeni nu știe când își face apartiția; când cineva încearcă să acționeze
10
în mod eficient, este posibil să eșueze în estimarea anumitor acțiuni și cade în mare și sumbru
ruină, dar altul, care acționează ineficient, un Zeu îi dă noroc în tot și scapă de nebunia lui”1.
Era modernă aduce schimbări în ceea ce privește conceptul de risc: Revoluția Industrială,
îmbunătățirea proceselor de producție și apariția disciplinei statistica au contribuit la dezvoltarea
ideii că riscul este o consecință a comportamentului uman și exclude orice destin sau noroc din
definiția riscului (Lupton, 1999); în acest context, riscul devine un element care se poate calcula
fiind o consecință a activităților efectuate.
Incertitudinea – utilizată la începutul erei moderne – reflectă evenimentele care nu pot fi estimate
sau evenimente necunoscute (Reddy, 1996). Linia subțire dintre risc și incertitudine o găsim
prezentă în opera lui Keynes atunci când analizează comportamentul investitorilor: lipsa
raționamentului este baza incertitudinilor, iar conceptual de risc înseamnă calculul probabilităților
(Reddy, 1996; Tversky și Fox, 1995; Knight, 1921).
Perioada contemporană exclude orice element pozitiv din structura riscului și este asociat doar cu
pericol, hazard, pierderi, amenințări. Lupton și Tulloch (2002) sunt de părere că riscul înseamnă a
trăi cu frică, anxietate și vulnerabilitate.
Pierderile înregistrate de unele din cele mai mari companii, în special din domeniul financiar
bancar, au confirmat faptul că în structura riscului predomină componenta negativă. Mai jos sunt
prezentate cronologic câteva cazuri de pierderi înregistrate de companii din întreaga lume:
1 There is risk in everything that one does, and no one knows where it will make his landfall when his enterprise is at its beginnings.
One man trying to act effectively fails to forecast something and falls into great and grim ruination, but another man, one who is
acting ffectively a God gives good fortune in everything and escapes from his folly. (Solon, VI century B.C citat de Keown et. al,
2005)
11
Tabelul 1. Companii care au înregistrat pierderi din cauza lipsei politicilor de management al riscului
Anul Compania Pierderea înregistratată Detalii
1980 - 1990 Owens Corning Fiber Glass 1,68 mld USD Tranzacții cu compania Owens Corning,
producător de materiale care conțin azbest.
1983 - 1995 Diawa Bank 1,1 mld USD Pierderi înregistrate ca urmare a faptului că un
angajat se ocupa atât de tranzacționările cu
instrumente financiare, cât și de departamentul de
hedging; a profitat de această poziție pentru a
ascunde pierderile generate de tranzacționări
nereușite.
1984 Texaco Inc. 3 mld USD Pennzoil a dat în judecată Texaco pe motiv că
aceasta intervine în procesul de fuziune cu Getty.
1985-1998 Cendant Corporation 2,85 mld USD Cea mai lungă perioadă în care s-au înregistrat
fraude contabile din istorie; directorii executivi au
conspirat în vederea majorării fictive a rezultatelor
pentru a ”corespunde” așteptărilor investitorilor.
1986 - 1990 Atlantic Richfield Company 1,5 mld USD Atlantic Richfiled Company a vândut sub cost
petrol nerafinat pentru a evita plata taxelor.
1989 - 1993 Showa Shell Sekiyu 1,5 mld USD Compania petrolieră a înregistrat pierderi
semnificative din tranzacții forward cu devize.
1990 – 1991 Tokyo Shinkin Bank 2,3 mld USD O filială a băncii Tokyo Shinkin a „uitat” să
înregistreze certificate de depozit cu o valoare de
piață de 172,5 mld yeni, cât depozitele băncii.
Tokyo Bank a falimentat în 1992.
1991 Bank of Credit and Commerce 17 mld USD Organismul de reglementare a estimat că 75% din
activele băncii fac obiectul fraudelor.
1991 – 1993 Metallgesellschaft 1,8 mld USD Tranzacții futures cu petrol care au generat pierderi
semnificative. Cazul Metallgesellschaft a tras un
semnal de alarmă asupra faptul că entitățile trebuie
să implementeze o strategie de mangement al
riscului care să includă teste de stres / scenarii
multiple.
12
Anul Compania Pierderea înregistratată Detalii
1992 Banca Nazionale del Lavoro 1,8 mld USD Angajații au pledat vinovați la acuzația că au
acordat în mod neutorizat împrumuturi Iraqului.
1992 Phar Mor 1,1 mld USD Fostul președinte al companiei a fraudat
organizația utilizând scheme creative de
supraestimare a profitului.
1994 Dow Corning 2 mld USD Compania a fost nevoită să plătească unui grup de
18 paciente despăgubiri semnificative; acestea au
raportat faptul că implanturile cu gel le-au
îmbolnăvit.
1994 Orange County 1,6 mld USD Utilizarea instrumentelor derivate în mod excesiv;
este unul din cazurile în care au fost implicați cei
mai mulți angajați.
1994 Kashima Oil 1,5 mld USD În urma pierderilor înregistrate din tranzacționarea
contractelor forward a utilizat tehnici de
contabilitate creativă pentru a evita recunoașterea
cheltuielilor (pierderilor).
1994 Prudential Securities Inc,
Prudential Insurance Company,
Prudential – Bache
1,4 mld USD Grupul Prudential a fost afectat de pierderi
importante datorate practicilor de recunoaștere a
veniturilor din vânzări și structurii de management
care provoma profitul mai presus de orice.
1995 Barings 1 mld USD Pierderile catastrofale au devenit o referință pentru
riscul operațional. Pierderea a fost ascunsă de Nick
Leeson într-un cont special controlat doar de el.
Leeson a încălcat conceptele fundamentale ale
practicilor de management al riscului operațional:
lipsa controalelor încrucișate și confirmarea
soldurilor. Leeson a avut posibilitatea de a fi
concomitent atât în front office, cât și back office.
1996 Sumitomo Corporation 2,875 mld USD Sumitomo a înregistrat pierderi semnificative în
urma tranzacțiilor cu cupru. Sumitomo reprezintă
un exemplu clasic privind tranzacțiile necinstite.
13
Anul Compania Pierderea înregistratată Detalii
1996 General Motoros 1,2 mld USD GM a înregistrat pierderi semnificative în urma
grevelor angajaților.
1998 Long Term Capital Management 4 mld USD Pierderea înregistrată de LTCM s-a datorat lipsei
unui model de management al riscului și a
controlului intern defectuos.
1998 - 1993 Drexel Burnham Lambert 1,3 mld USD Managementul companiei a efectuat tranzacții cu
acțiunile deținute de angați care au implicat
cheltuieli cu pensiile angajaților de peste 1 mld
USD.
1999 Saint Francis of Assisi Foundation 1,98 mld USD O fraudă din domeniul asigurărilor în care
M. Frankel a furat din fundație pentru a face donații
unei alte fundații proprii din Insulele Virgine. Sursa: Hoffman, 2002
14
După cum se poate observa, spre deosebire de riscul financiar, riscul operațional poate implica
orice angajat dintr-o entitate. Această afirmație prezintă o provocare imensă, dar în același timp o
oportunitate. Dacă putem controla această oportunitate care implică managementul riscului, nu
numai că suntem în măsură să creăm o pârghie pentru o disciplină eficientă în managementul
riscului, ci se poate genera o creștere exponențială a valorii entității pentru toți utilizatorii săi
(stakeholders).
Unul din motivele pentru care mangementul riscului operațional este dificil de realizat este datorită
faptului că se poate regăsi influența comportamentul uman. Conceptual de risc poate fi asociat cu
orice activitate ale cărei consecințe nu se cunosc. În general, termenul de risc îl regăsim în diverse
domenii, iar un studiu efectuat de Blaxter (1999) a demonstrat acest lucru; domeniile în care a găsit
lucrări cu privire la risc sunt:
a) Sănătate = 41%;
b) Bunăstare socială = 16%;
c) Managementul oraganizației = 10%;
d) Servicii publice = 10%;
e) Piețe financiare = 8%;
f) Opțiuni personale (individuale) = 8%;
g) Teorie (analiza abstractă) = 4%
Althaus (2005) consideră riscul o componentă prezentă în orice domeniu / știință:
Tabelul 2. Riscul în diverse științe
Știință Perspectiva asupra riscului Soluții
Științe inginerești,
matematică Element ce poate fi calculat Calcule
Fizică, bilogie, medicină Realitate obiectivă Principii, calcule
Științe juridice Greșeală Reguli, norme
Istorie, științe umaniste Romane, povestiri Narațiune
Lingvistică Concept Terminologie, înțeles
Artă (literatură, muzică,
poezie, teatru) Emoție, trăire, sentiment Emoție
Religie Destin Revelație
Filosofie Concept controversat, ce trebuie
dezbătut Înțelepciune
Audit Element ce poate fi calculat Calcule
Contabilitate Prudență Ajustări, provizioane Sursa: Adaptarea autorului după Althaus (2005)
15
1.2 Analiza riscului: de la amenințare la oportunitate
Deşi nu există o definiţie unică a riscului în literatura de specialitate, riscul este prezentat în
majoritatea cazurilor în raport cu instabilitatea efectelor aşteptate, respectiv posibilitatea ca
rezultatele obţinute să fie diferite de cele preconizate.
În limba chineză, conceptual de risc include cele două componente de amenințare și oportunitate,
iar caracterele folosite în dactilografierea termenului sunt:
Amenințare Oportunitate
Figura 1. Caractere chineze în definirea riscului
Sursa: www.google.com
Analiza riscurilor dintr-o entitate ar putea fi sintetizată în tabelul de mai jos:
16
Tabelul 3. Analiza riscului
Managementul
riscului la nivel
micro
(departament,
proces, sistem)
Managementul
riscului integrat
Management
prudenţial
Abordare
globală
a riscului
Reglementare
La nivel
internaţional, mai
ales pentru bănci și
asigurări
Agenţiile
de rating
Creşterea valorii
pentru acţionari
Creşterea
importanţei
controlului
intern
Abordare
în literatura
de pecialitate
Cuantificarea
riscului
Agregarea
riscului
Măsurarea
performanţelor,
inclusiv prin
integrarea
riscurilor
Managementul
riscurilor
calitative
Concentrare
Managementul
şi controlul riscului
pentru fiecare
departament/proces
(rezerva minimă
obligatorie)
Calculul
capitalului
economic
Calculul valorii
create pentru
acţionari
Includerea
riscurilor
calitative
în procesul
de management
al riscului
(viziune
strategică)
Tehnici
VaR
(value at risk);
credit rating
models
Economic capital
Risk-adjusted
return on capital;
shareholders
value added
Analiză
de sensivitate;
analiză bazată
pe scenarii Sursa: Analiză proprie
Cum se poate realiza o gestiune eficientă a riscurilor pentru o entitate care prestează servicii de
contabilitate? Pornind de la modelele folosite de institutille financiar-bancare, managementul
riscului se poate realiza prin parcurgerea a trei etape care să corespundă nivelurilor de detaliere a
proceselor de înregistrare a tranzacțiilor și evenimentelor :
M1 – nivel micro (nivel de bază, granular): cunoașterea riscurilor fiecărei tranzacţii;
M2 – nivel macro: cunoaşterea portofoliului de riscuri generat de toate tranzacţiile;
M3 – abordare integrate: realizarea unui model prin care se estimează pierderile probabile în
cazul în care au loc anumite evenimente care confirmă riscurile identificate anterior.
17
Figura 2. Niveluri în gestionarea riscurilor
Sursa: Propunerea autorului
Teoreticienii contabili au recunoscut de mult timp că sistemul informațiilor contabile este o parte
integrantă a sistemului de control al unei entităţi. În ceea ce priveşte riscurile contabile, analiza
acestora trebuie să pornească de la obiectivul situaţiilor financiare ce vizează prezentarea unei
imagini fidele. Obiectivul de imagine fidelă poate fi umbrit de riscurile generate de:
aplicarea defectuoasă a principiilor contabile;
încadrarea eronată a activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii;
realizarea incorectă a diferitelor activităţi specifice departamentului financiar-contabil etc.
Rapiditatea cu care au loc diverse schimbări ale mediului de afaceri are ca efect reducerea timpului
de reacţie a părţilor interesate, dar şi creşterea amplitudinii riscului de afaceri. În contextul creşterii
complexităţii mediului economic internaţional, a afacerilor derulate la nivel global, evaluarea
corectă a riscului de afaceri, precum și aplicarea unei strategii eficiente de gestionare, nu mai
reprezintă doar o opţiune a managerilor, ci o componentă absolut necesară consolidării poziţiei
economico-financiare a entităţilor interesate. Gestionarea sau managementul riscurilor financiar-
contabile se referă la toate procesele definite şi implementate de o entitate, în cadrul
departamentului financiar-contabil, al căror scop principal este diminuarea riscurilor potenţiale sau
existente. Aceste procese vizează: definirea, identificarea, analiza şi evaluarea riscurilor, stabilirea
unor proceduri de gestionare, monitorizare şi revizuire, precum și comunicarea, consultarea,
raportarea lor managementului de top. Gama instrumentelor de gestionare a riscurilor va fi astfel
diferenţiată în funcţie de etapa în care acestea se folosesc. De asemenea, o clasificare a acestor
instrumente de gestionare se poate face în funcţie de stilul de management care poate fi pro-activ,
ceea ce va implica folosirea preponderentă a unor instrumente active de gestionare a riscurilor, sau
M3
M2
M1
18
reactiv, şi atunci ponderea majoră va fi deţinută de instrumente de gestionare pasivă a riscurilor.
Instrumentele de gestiune activă se diferenţiază în acţiunile de evitare a riscului, cele de diminuare
a riscului şi cele de diversificare a riscului. Instrumentele de prevenire a riscului situându-se la
intersecţia modalităţilor de control activ şi pasiv a riscului, iar transferul riscului este parte
componentă a strategiilor de control pasiv a riscului.
Analiza detaliată a particularităţii riscurilor financiare şi contabile a permis concluzionarea faptului
că între cele două categorii de riscuri există atât o relaţie de interdependenţă, cât şi una de
incluziune. Acţiunea riscurilor financiare are efect asupra posibilităţii de atingere a obiectivelor
aferente maximizării profitului şi numerarului, iar contabilitatea are rolul de a reflecta aceste
modificări concomitent cu armonizarea politicilor financiare cu cele contabile şi elaborarea de
strategii de diminuare a consecinţelor manifestării riscurilor. În acest sens, a fost realizată o analiză
amănunţită a activităţilor ce stau la baza gestiunii riscurilor, atât prin detalierea informaţiilor
referitoare la: controlul intern, auditul intern și a altor forme de control financiar, cât și a
interdependenţelor dintre ele, identificându-se o serie de similarităţi și diferenţe între: auditul intern
și inspecţie; auditul intern și controlul intern; auditul intern și auditul extern.
O abordare modernă a riscului care implică recunoașterea atât a amenințărilor, cât și a
oportunităților, nu încurajează eliminarea riscului, ci crearea soluțiilor care să realizeze un echilibru
între asumarea riscului și managementul riscului.
În gestionarea riscului, managementul executiv trebuie:
să înțeleagă cât și cum afectează riscul operațional entitatea (identificarea riscului și
măsurarea riscului);
obțină informații despre riscul operațional (sursele și factorii care îl generează);
să aloce resurse adecvate pentru gestionarea riscului, așa cum se întâmplă și în cazul
riscului financiar, de piață, etc;
să analizeze efectele riscului operațional prin atribuirea de responsabilități;
să ofere recompense pentru îndeplinirea indicatorilor de performanță în măsurarea
riscului;
să eleboreze cele mai bune practici și să informeze toate departamentele cu privire la
posibilitățile de reducere a riscului;
să elaboreze o strategie unitară cu privire la managementul riscului.
19
Tabelul 4. Abordarea modernă a riscului
Piața /sectorul de activitate
Noi competitori
Consolidarea
industriei
Presiuni
asupra prețului
Cererea de
produse / servicii
Mediul sociopolitic
Disponibilitatea
capitalului
Costul materiei
prime
Reglementări
Politici antitrust
Politici de comunicare
Politici de securitate
Codul Muncii
Sistem de pensii
Siguranța produsului
Politici de recrutare
Sistem fiscal
Protejarea mediului
înconjurător
Riscuri
financiare
Guvernanța
corporativă
Hazard sau alte
evenimente externe
Catastrofe / dezastre
naturale
Acte de terorism
Război
Fraude
Produse contrafăcute
Litigii
Reputație
Lichiditate
Condiții
de creditare
(acces
la finanțare)
Calitatea
serviciilor
contabile
Sistemul fiscal
Guvernața
corporativă
Mediul legislativ
Codul Etic
Cultura
organizațională
Mediul
intern
Activitatea de
bază Strategia
Canalele
de distribuție
Departamentul
de vânzări
și marketing
Angajații
Calitatea
produselor /
serviciilor
IT
Strategii și inițiative
Achiziții și fuziuni
Relația cu investitorii
Utilizatorii
de informații
Sursa: Analiza autorului
1.3 Cultura organizațională și atitudinea față de risc
Cultura organizațională reprezintă valorile și comportamentul care contribuie la dezvoltarea unică
a mediului social al unei entități. Cultura organizațională include așteptările pe care le are entitatea,
experineța, filosofia și valorile care o întregesc și se exprimă prin imaginea pe care o oferă terților,
modul cum interacționează cu exteriorul și așteptările viitoare pe care le are; cultura organizațională
Mediul
extern
Mediul
extern
20
se bazează pe atitudinea, credința, obiceiurile, legile scrise și nescrise care s-au dezvoltat în timp și
sunt considerate valabile. Cultura organizațională se gasește în:
- modul în care entitatea își desfășoară activitatea, modul cum își tratează angajații, clienții;
- modul în care libertatea de opinie este permisă în luarea deciziilor, dezvoltarea ideilor și
exprimarea părerilor proprii;
- modul în care puterea și informațiile se comunică cadrul entității (niveluri de ierarhie);
- modul în care angajații contribuie la realizarea obiectivelor colective (angajamentul
salariaților).
Cultura organizațională afectează productivitatea și performanța entității și oferă linii directoare în
modul de tartare a clienților, calitatea produselor / serviciilor, punctualitate, pratici de marketing și
publicitate, metode de producție, crearea de noi produse / servicii și atitudinea de protejare a
mediului extern. Cultura organizațională este unică pentru fiecare entitate și foare dificil de
schimbat. Acțiunile managerilor privind riscul au o influență considerabilă asupra modului de
asumare a riscului la nivelul unei entități. Atitudinea managementului este considerate model și
preluată de angajați; potrivit teoriei sociale, indivizii au capacitatea de a învăța indirect, preluând
exemple din mediul apropiat (Bandura, 1986, 2001).
În analiza riscului, atitudinea managerilor față de risc contribuie la dezvoltarea unei culturi
organizaţionale care inițiază tendința de asumare a diferitelor categorii de riscuri și care poate
contribui la creșterea competitivităţii unei entități; analiza realistă a legăturii dintre risc și cultura
organizațională poate furniza informaţii relevante pentru îmbunătățirea acesteia şi, implicit, pentru
maximizarea performanţelor financiare. Cercetările efectuate de Hofstede (2000), Hofstede și alții
(2013) sunt cele mai cunoscute din sfera culturii organizaționale; analizele efectuate au permis
stabilirea a 5 trăsături ce trebuie avute în vedere în descrirea culturii organizaționale :
Distanța față de putere: ”reflectă gradul în care oamenii din cultura respectivă percep
inegalitatea socială ” (Hofstede și altii, 2013)
Masculinitate vs feminitate : ”importanța faptului de a te fi născut femeie sau bărbat,
preferința pentru competitivitate și promovare în detrimentul cooperării și armoniei
sau invers” (Hofstede și altii, 2013)
Individualism vs colectivism: ”se referă la măsura în care cultura încurajează
independența și libertatea individului față de grupul căruia îi aparține” (Hofstede și
altii, 2013)
21
Asumarea riscului vs evitarea incertitudinii: ”ușurința cu care cultura face față la nou
și își asumă riscuri”(Hofstede și altii, 2013)
Orientarea pe termen lung vs orientarea pe termen scurt: ”este legată de perioada de
timp pentru care oamenii își fac planuri și așteaptă rezultate și măsura în care au
tendința de a sacrifica ziua de astăzi pentru un rezultat viitor”(Hofstede și altii, 2013)
Pentru România, Hofstede a calculat:
a. niveluri foarte ridicate pentru indicii:
↑ Distanță față de putere (90, max 100)
↑ Evitarea incertitudinii (90, max 100)
b. niveluri scăzute pentru indicii:
↓ Individualism (30, max 100)
↓ Indulgență (20, max 100)
c. niveluri moderate pentru indicii:
↔ Masculinitate (42, max 100)
↔ Orientarea pe termen lung (52, max 100)
Figura 3. Indicii culturii organizaționale ai României
Sursa: Proiecția autorului pe baza datelor din cercetarea lui Hofstede
90
30
90
42
52
20
Distanță față
de putere
Individualism Evitarea
incertitudinii
Masculinitate Orientarea pe
termen lungIndulgența
România
22
Cultura organizațională poate fi modelată și studiile din domeniu (Spătaru-Oțelea, 2015)
ierarhizează elementele care pot contribui la conturarea atitudinii față de anumite situații:
- Orientarea spre munca în echipă: membrii unei entități sunt dispuşi să pună obiectivele
echipei mai presus de cele proprii;
- Sinceritatea: membrii unei entități comunică sincer și deschis, asigurând folosirea în
comun a informaţiilor şi reducând la minimum secretele;
- Împuternicirea angajaţilor: entitățile oferă posibilitatea angajaților să fie responsabili
pentru deciziile lor și delegarea responsabilităților este o practică utilizată în mod curent;
- Respectul pentru individ: în cadrul entității se manifestă toleranţă faţă de deosebirile dintre
oameni, din punct de vedere cultural, profesional sau social;
- Orientarea către client: entitatea consideră că activitatea sa trebuie să fie determinată de
condiţiile pieţei şi urmăreste satisfacerea cerințelor clienţilor;
- Spiritul competitiv şi dorinţa de a învinge : membrii entității sunt mobilizaţi de dorinţa de
realizare a obiectivelor, de succes;
- Atitudinea de manager: se acceptă ideile inovative şi de asumarea riscurilor;
- Învăţarea continuă : creșterea performanțelor se poate realiza și prin înnoirea continuă a
aptitudinilor şi atitudinilor;
- Încrederea : membrii unei entități sunt convinşi că fiecare dintre ei contribuie la realizarea
obiectivelor entității.
În urma analizei funcției de regresie liniară de tipul:
Y = a + bX,
unde:
Y – competitivitatea entității
X – cultura organizațională
s-a constatat că la o creştere cu o unitate absolută a culturii organizaţionale a entității,
competitivitatea sa înregistrează o creştere cu 1,837 unităţi (Spătaru-Oțelea, 2014).
Competitivitatea s-a măsurat cu ajutorul indicatorilor: cifra de afaceri; rata profitului;
productivitatea medie a muncii; cota de piaţă; calitatea produselor şi a serviciilor; imaginea /
reputația entității.
23
Pentru realizarea analizei regresie, mai întâi au fost realizate anchete sociologice pe un eșantion de
100 entități din România, care au permis identificarea factorilor favorabili, respectiv nefavorabili
în susținerea performanței:
Tabelul 5. Factori care afecteaza performanța
Factori favorabili
în susținerea performanței
Factori nefavorabili
în susținerea performanței
- predispoziţia angajaților pentru creativitate;
- asumarea din partea angajaților a unui grad
mare de risc;
- schimbarea şi flexibilitatea.
- lipsa de încredere şi deschidere
a managementului;
- orientarea pe termen scurt;
- orientarea spre interior.
Sursa: Prelucrare după Spătaru-Oțelea, 2014
Calculele econometrice au evidențiat corelațiile directe proporționale dintre :
- numărul orelor de formare profesională/ angajat și productivitatea medie a muncii şi cifra
de afaceri;
- gradul de stabilitate a personalului și calitatea produselor şi reputația / imaginea entității;
- nivelul mediu de calificare a personalului și productivitatea medie, imaginea firmei,
calitatea produselor şi cota de piaţă;
- cheltuielile cu responsabilitatea socială și imaginea / reputația entității;
- gradul de risc acceptat și rata profitului, cota de piaţă şi imaginea / reputația entității,
și corelațiile invers proporționale dintre :
- numărul litigiilor de muncă și imaginea reputația entității;
- rata absenteismului și cifra de afaceri, productivitatea medie a muncii şi imaginea
entității;
- cheltuielile cu responsabilitatea socială și rata profitului.
1.4 Integrarea riscului în strategia de dezvoltare
Dezvoltarea unei afaceri presupune adoptarea deciziilor și implementarea lor într-o manieră
consecventă, cu atât mai mult în prezent, când dimanica economiei are un ritm de creștere alert.
Global Economic Forum analizează anual riscurile care afectează lumea și prezintă situații
24
previzionale cum ar afecta acestea evoluția economiei mondiale. Pentru anul 2014, cele mai multe
și semnificative riscuri sunt cele legate de fraudarea bazelor de date (atacuri cibernetice) și crize
economice, în special financiare și fiscale.
Figura 4. Riscurile mondiale
Sursa: Global Economic Forum
În general, strategia unei afaceri se poate confrunta cu următoarele tipuri de riscuri:
a) posibilitatea neîndeplinirii standardelor de calitate a produselor livrate / serviciilor
efectuate;
b) crize financiare globale;
c) incapacitatea de a pătrunde pe piețe emergente;
d) schimbări în evoluția unor sectoare de activitate;
e) efectuarea de tranzactii strategice fără succes (fuziuni / achiziții de întreprinderi);
f) politici de responsabilitate socială inadecvate;
g) schimbări semnificative în comportamentul consumatorilor, etc.
La nivel unei strategii de dezvoltare, principalele acțiuni necesare managementului eficient al
riscului operațional sunt:
25
(a) crearea unei “culturi interne a riscului operaţional”;
(b) identificarea din timp a evenimentelor care ar putea fi clasificate ca fiind purtătoare de
risc operațional;
(c) îmbunătățirea controlului intern al entității;
(d) stabilirea, printr-o procedură internă, a nivelului riscului rezonabil;
(e) estimarea și previzionarea riscurilor operaţionale aferente noilor servicii / produse.
Studiile de specialitate din domeniul analizei microeconomice a costurilor evidențiază
comportamentul costului unitar pentru fiecare tip de producție, astfel încât să se poată elabora și
fundamenta decizii economice de producție în concordanță cu activitatea și specificul fiecărei
entități.
Figura 5. Comportamentul costurilor unitare
Sursa: Drury, 2003
1.5 Risc și inovare
Abilitatea entităților de a inova reprezintă factorul primar în atingerea și menținerea avantajului
competitiv (Teece et al., 1997; Baer, 2012); este foarte bine cunoscut faptul că ”producerea” de
idei creative este prima și cea mai critică etapă pentru inovare și, prin urmare, comportamentul
Co
stul
un
itar
Cantitatea produsă într-o perioadă Avantajul de cost pentru o
firmă specializată pe
producţia pe comenzi în loturi mici
Curba costului unitar pentru o
firmă specializată pe
producţia pe comenzi în loturi
mici
Curba costului unitar pentru o firmă
cu producţie de masă (volum mare )
care urmează strategia costului mic
Avantajul de cost al unui
producător pe scară mare
Avantajul de
cost al unui producător pe
scară redusă
26
creativ trebuie încurajat la nivelul tuturor departamentelor unei companii, datorită influenței lui
pozitive asupra inovării (Amabile et al., 2005). Literatura de specialitate a demonstrat că inovarea
presupune asumarea riscurilor (March și Shapira, 1987; Colquitt et al., 2007; Zahra, 2005; Latham
și Braun, 2009).
Dintr-o perspectivă managerială, legatura dintre asumarea riscului și performanță a fost analizată
prin diverse abordări, printre care și orientare antreprenorială și leadership (Covin și Slevin, 1986;
Wu, et al. 2005; Ling et al., 2008). Atitudinea managerilor față de risc este foarte variată; s-a
constatat că preferința mangerilor privind asumarea riscurilor este pozitiv asociată cu obținerea de
rezultate ridicate în inovare ( Ling et al, 2008). A gândi diferit implică incertitudine, decizii și
acțiuni curajoase, dar sunt elemente – cheie în obținerea de rezultate în inovare.
Inovația poate fi definite ca o implementare cu success a unei idei noi; în timp ce creativitatea se
referă la geneza unei idei noi, inovația include nu numai noutate, ci și utilitate. Inovația presupune
modalități noi pentru a rezolva probleme și obținerea unui succes comercial; inovația poate fi un
produs sau un process (OECD, 2005).
Factorii determinanți ai inovației includ:
factori exogeni: mediul extern al unei entități;
factori interni: cultura organizațională, structura organizației, strategia organizației.
Managerii recunosc faptul că în calitatea lor de factori de decizie strategici sunt in măsură să
identifice oportunitățile și să încurajeze inovarea, chiar dacă se confruntă cu incertitudini; inovația
are nevoie de resurse, timp, efort și o mai mare atenție din partea managementului, desi
rentabilitatea acestor investiții nu este cunoscută. Incertitudinea și gradul ridicat de eșec asociat
acestor tipuri de investiții conduc de multe ori la sub-finanțarea inovației (Finkelstein, 1992;
Garcia-Granero, 2015; Wu, 2008). Totuși, rentabilitățile posibile ridicate determină managerii să
opteze pentru soluții riscante și să se concentreze pe potențialele beneficii ale inovaței, decât pe
potențialele pierderi (Ling et al., 2008). Atitudinea managerilor față de risc face diferența în
abilitatea unei entități de a inova. Cercetările din domeniul antreprenorial și management au
dezvoltat conceptul de orientare antreprenorială (entrepreneurial orientation) ca o măsură în care
managerii sunt înclinați să-și asume riscuri legate de afacerea lor pentru a favoriza schimbarea și
inovarea pentru a obține avantaje competitive și a concura agresiv cu procesele și metodele altor
entitități (Covin și Slevin, 1986; Madsen, 2007; Wiklund și Shepherd, 2005; Zahra și Covin, 1995;
Atuahene-Gima și Ko, 2001).
27
Cercetările bazate pe interviuri au confirmat următoarele ipoteze (Garcia-Granero, 2015):
a. atitudinea față de risc a managerilor este corelată pozitiv cu climatul de asumare a
riscului.
b. există o corelație pozitivă între climatul de asumare a riscului și inovare și performanță.
c. relația dintre atitudinea față de risc și inovare este mediată de climatul de asumare a
riscului.
1.6 Evenimente de tip Black Swan
În ultimii ani, literatura de specialitate din domeniul finanțelor s-a concentrat pe analiza
evenimentelor de tip Black Swan în relație cu managementul riscului și procesul de luare a
deciziilor în mediul incert. Un element important este abilitatea instrumentelor de măsurare a a
riscului și teoria probabilităților de a surprinde cât mai bine conținutul unui eveniment de tip Black
Swan.
Metafora Black Swan ilustrează idea de eveniment foarte puțin probabil și cu consecințe greu de
estimat. Conceptul de Black Swan a fost introdus de poetul latin Juvenal (sec. I, II e.n.), care a scris
” un om bun este ca o pasăre rară și extraordinară pe pământ, ca o lebădă neagră”2, dar cu înțeles
ironic (Hammond, 2009); expresia folosită de Juvenal a devenit foarte cunoscută în sec. al XVI-lea
în Marea Britanie, reprezentând un lucru imposibil de realizat; până în acel moment, în lume nu se
văzuse decât lebede albe. Aristotel a utilizat termenul de lebădă albă ca un exemplu de relații
necesare și lebădă neagră ca improbabilă; acest exemplu poate fi folosit pentru a demonstra fie
raționamentul deductiv, cât și cel inductiv. Cu toate acestea, nici formă de raționament nu este
infailibilă, deoarece în termenii raționamentului inductiv avem nevoie de un argument pentru a
sprijini o concluzie, dar nu o asigură, și, în mod similar, în raționamentul deductiv (un argument
este dependent de adevărul intrinsec al ideii sale). O premiză falsă va conduce la un rezultat fals;
limita că ”toate lebedele sunt albe” a fost bazată mai mult pe limita experienței (toată lumea văzuse,
zise sau citise numai despre lebede albe). În acest context, al lipsei de cunoaștere, Hume3 (sec.
XVIII) contrazice raționamentul inductiv pentru că se bazează pe limitele cunoașterii științifice.
2 ”Rara avis in terris nigroque simillima cygno” (”A good person is as rare as a black swan”) 3 Istoric, filozof, economist, diplomat și eseist, cunoscut astăzi, mai ales, pentru lucrările sale empirice radicale, adept
al scepticismului și naturalismului
28
Taleb (2007), în lucrarea sa ”Black Swan” a scris că până la descoperirea Australiei, toată lumea a
fost convinsă că nu există decât lebede albe, dar în 1697, o expediție olandeză în vestul Australiei
a descoperit lebede negre, iar conceptul de Black Swan s-a dezvoltat ca fiind un lucru extrem de
rar (o raritate), dar care, mai târziu, poate fi infirmat: o eroare logică, adică dacă nu se știe despre
un lucru ceva, înseamnă că nu există.
Taleb (2007) definește un eveniment de tip Black Swan ca având următoarele caracteristici :
a. se află în afacra domeniului de așteptări obișnuite, pentru că nimic din trecut nu indică,
în mod convingător, posibilitatea de a se intâmpla ;
b. produce un impact extrem de important, semnificativ ;
c. în ciuda faptului că nu s-a mai întâmplat, natura umană poate inventa o explicație pentru
apariția sa, făcându-l inteligibil și predictibil.
Din punct de vedere filosofic, principala problemă legată de evenimentele rare este dată de faptul
că nu au existat în trecut și solicită aplicarea teoriei extrapolării, care, se asemenea, depinde de
teoria probabilităților (în acest caz, fiind extrem de mică).
Dar care este legătura dintre evenimentele de tip Black Swan și risc în termeni de analiză științifică?
În ce măsură ideile lui Taleb, în particular, distincția dintre Mediu și Extrem4 care oferi o explicație
științifică cu privire la existența riscului.
Unele cercetări (Aven, 2013) au studiat următoarele aspecte legate de evenimentele Black Swan:
a. distincția dintre incertitudine aleatorie și incertitudine epistemică: un eveniment de tip
Black Swan nu poate fi definit în mod semnificativ într-un context cu aceste
incertitudini?
b. Abilitatea de a identifica evenimentele de tip Black Swan;
c. Dificultatea de a elabora un model predictiv relevant și credibil pentru evenimentele de
tip Black Swan;
d. Situațiile caracterizate ca având consecințe important și probabilități nesemnificative
crează mediul pentru apariția evenimentelor Black Swan?
e. Situațiile caracterizate de incertitudini științific pot conduce la evenimente de tip Black
Swan?
4 Mediocristan și Extremistran
29
Capitolul 2
Instrumente de management al riscului în afaceri
2.1 Standarde Internationale privind riscul
Organizația Internațională de Standardizare (ISO)5 este o federație mondială de organisme care se
ocupă de stabilirea normelor de standardizare din toate domeniile, cu excepția electricității și
electronicii.
Organizația reprezintă peste 150 de țări, iar limbile oficiale sunt limba engleză și limba franceză.
Figura 6. Țările fac parte din Organizația Internațională de Standardizare
Sursa: Website-ul Organizației Internaționale de Standardizare
Legendă:
Țări membre ale ISO
Țări corespondente ISO
Țări observatoare
Țări cu ISO 3166-1, dar care nu sunt membre ISO
5 ISO este sigla pentru „International Organization for Standardization”. Deși acest cuvânt este un acronim, el derivă
și de la termenul grecesc „ισιος”, care înseamnă egal, isotonic, izomorf, izobare, izotop. Dacă ar fi fost doar un
simplu acronim atunci ar fi fost: OIS în lb. română, IOS în lb. engleză, OIN în lb. franceză, fondatorii însă au ales
ISO ca abreviere universal.
30
Standardizarea reprezintă o activitate organizată, de limitare la un minimum rațional necesar a
varietății produselor și mărcilor de materiale necesare fabricării acestora, prin elaborarea de noi
standarde și revizuirea lor. Rolul standardelor este să asigure, în mod unitar și general, ridicarea
calității produselor la nivelul celor mai bune realizări pe plan național și mondial.
Standardele sunt documente coerente și consecvente, elaborate de comisii coordonate de un
organism specializat, supuse permanent proceselor de revizuire și îmbunătățire, ținând cont de
progresul economic, social, tehnologic, etc; de obicei, la elaborarea lor participă producători,
utilizatori, consumatori, autorități.
Chiar dacă are un caracter voluntar, se recomandă implementarea standardelor pentru a contribui
la creșterea calității produselor, proceselor.
Pentru gestionarea riscului, ISO a elaborat standardul ISO 31000 – Managementul riscului.
Principii și linii directoare6.
Principiile de management al riscului desprinse din standardul ISO 31000 sunt :
a. Managementul riscului crează și protejează valoarea ;
b. Managamentul riscului este parte integrantă în toate procesele unei entități / organizații ;
c. Managementul riscului face parte în procesul de luare a deciziilor ;
d. Managementul riscului abordează incertitudinea în mod explicit ;
e. Managementul riscului este sistematic, structurat și oportun ;
f. Managementul riscului se bazează pe cele mai bune informații disponibile ;
g. Managementul riscului ste personalizat la nivelul fiecărei entități / organizații ;
h. Managementul riscului ia în considerare factori umnai, și culturali ;
i. Managementul riscului este un proces participativ și transparent ;
j. Managementul riscului este dinamic, iterativ și răspunde la schimbare ;
k. Managementul riscului conduce la îmbunătățirea continuă și dezvoltarea entității /
organizației.
Succesul în implementarea managementului riscului depinde de implicarea tuturor structurilor unei
entități.
6 În România, ISO 31000 a fost aprobat de Asociația de Standardizare din România (ASRO) la data de 15 iulie 2010
31
2.2 Etapele procesului de management al riscului
Activitățile specifice procesului de management al riscului trebuie realizate corent și consecvent
pentru a obține rezultate relevante. Contextul în care are loc implementarea procesului de
management al riscului se referă la mediul intern și extern în care își desfășoară activitatea o
entitate.
Contextul extern se referă, fără a se limita, la mediul economic, social, cultural, politic, legal, de
reglementare, financiar, concurențial, internațional, național, local, iar contexul intern se referă la
cultura organizațională dezvoltată la nivelul unei entități.
Tipurile de riscuri ce pot fi identificate și supuse procesului de management pentru a le diminua
sunt reprezentate mai jos:
RISC
MANAGEMENTUL RISCULUI ȘI CONTROLUL INTERN
Atitudinea față de risc Politici
de management
al riscului
Proprietarii de politici
Indicatori de risc
RISCURI
STRATEGICE
RISCURI
FINANCIARE
RISCURI
OPERAȚIONALE REGLEMENTĂRI
RAPORTAREA
RISCULUI
Achiziții
de întreprinderi,
fuziuni sau
divizări
Comunicare
de marketing,
brand
Sustenabilitate
Mediul extern
Accesul
la capital
Politica
financiară
și de dividend
Piața
Managementul
de produs
și politica
de prețuri
Lichiditatea
Integritatea
Managementul
resurselor umane
Managementul
operațional
Relația cu furnizorii
și clienții
Politica de distribuție
Concentrarea
pe client
Comunicarea internă
și externă
Mandatele
Legi
Conformitatea
cu calitatea
Politica fiscală
Raportarea
financiară
Audit
Figura 7. Tipuri de riscuri
Sursa: Proiecția autorului
32
2.3 Instrumente de măsurare și evaluare a riscului
Instrumentele de măsurare a riscului s-au dezvoltat în timp, devenind din ce în ce mai sofisticate,
pentru a putea face față mediului complex în care activează o entitate; astfel se pot identifica mai
multe abordări în activitățile de definire a riscului operațional și a intrumentelor de măsurare și
evaluare, astfel:
A. Abordarea business a riscului operational in cadrul entitatilor de prestari servicii. Industria
serviciilor financiare se confrunta cu elaborarea unei definitii a riscului operational, si in ciuda a
mai multor ani de incercari, acest risc a ramas cu cea mai putin dezvoltata definitie. Dupa mai multe
dezbateri, s-a acceptat ca definitia riscului operational sa fie reprezentata de pierderile provenite
din esecuri ale sistemelor informatice, proceselor sau resursei umane ai altor evenimente care nu
pot fi controlate de entitate. Unele organisme profesionale din domeniul riscului, definesc riscul
operational ca fiind alt risc decat cel de credit (credit risk) sau riscul de piata (market risk). Ca o
completare ca faptului ca nu exista o definitie clara a riscului operational, fiecare industrie si-a
definit riscul operational pe baza experientei sale si a mediului / contextului in care activeaza.
În ciuda acestor inconveniente, riscul operational poate fi descris astfel:
(a) risc financiar care nu este generat de riscul de piata (miscari neasteptate in pretul
activelor) sau risc de credit (falimente ale partenerilor / imposibilitatea partenerilor de
afaceri de a-si indeplini obligatiile financiare). Un exemplu ar putea fi cresterea costului
finantarii asociat cu incapacitatea unei entitati de a tranzactiona rapid pentru a acoperi
o expunere la expunerea ratei de schimb valutare;
(b) orice risc aparut dintr-o eroare / cadere a operatiunilor normale (erori ale sistemelor
informatice sau greseli de procesare / operare);
(c) orice risc generat de surse interne (fraude interne), mai putin impactul generat de
reglementari legislative sau dezastre naturale;
(d) pierderi directe sau indirecte rezultate din utilizarea ineficienta sau insuficeinta a
sistemelor, a resurselor umane sau alte evenimente externe (dezastre naturale sau
evenimente politice), mai putin riscul de business.
În urma unor studii efectuate de organismele de reglementare si analiza a riscurilor (GARP - Global
Association of Risk Professionals) s-au identificat cateva surse de risc care ar putea genera pierderi:
fraude, erori directe sau indirecte rezultate din actiuni ale resurselor umane, greșeli de management
(mismanagement), lipsa unor standarde sau politici de risc.
33
Basel Commitee on Bank Supervision (BIS) considera ca riscul operational este determinat de
probleme existente in cadrul guvernantei corporative si / sau a controlului intern. BIS afirma ca
riscul operational este riscul de a inregistra pierderi datorita proceselor inadecvate, resurselor
umane sau alte sisteme care nu pot proteja o entitate de evenimente externe. Criticile aduse acestei
definitii se refera la faptul ca BIS se concentreza pe pierderi directe si / indirect si nu ia in
considerare riscul strategic sau reputational. Acest aspect se considera a fi o mare omisiune din
definitia promovata de BIS. BIS defineste riscul operational prin intermediul functiilor sau
proceselor, resurselor umane, sistemelor, infrastructura unei entitati sau evenimente externe; BIS
include si riscul legal (legal risk) si nu aminteste de riscul reputational sau strategic, probabil, din
cauza faptului ca este dificil de cuantificat. Se poate formula ca BIS considera ca riscul reputational
nu reprezinta risc operational.
În evolutia riscului operational s-au identificat cinci etape:
(1) Abordarea tradiționala – metoda de baza care include, de obicei, control intern si audit
intern, fara nicio standardizare a riscului operational;
(2) Responsabilizarea – senior managementul trebuie sa aibe o abordare activa in
formularea politicilor de risc operational, politici bazate pe strategia afacerii;
(3) Supervizarea si monitorizarea – obiectivele riscului operational trebuie identificate si
indicatori de progres in monitorizarea lor trebuie stabiliti;
(4) Cuantificarea – in aceasta etapa, modelele analitice de evaluare a impactului financiar
generat de riscul operational trebuie integrate in strategia de risk management a entitatii.
Modele predictive de evaluare a riscului trebuie analizate impreuna cu managerii si
managerii de risc pentru revizuirea rezultatelor;
(5) Integrarea – managementul riscului operational trebuie conectat cu strategia entitatii
pentru a se determina impactul asupra acesteia.
Elementele de baza ale unui menagementului riscului operational pot fi:
(a) obiectivele / strategia managementului riscului operational, care trebuie stabilite pentru
intreaga entitate / business / produse / servicii; riscul si toleranta fata de risc trebuie
cuantificate;
(b) politicile riscului operational: fiecare entitate isi stabileste propria definitie a riscului
operational si importanta acestuia in dezvoltarea companiei; procesele necesare
managementului rscului si metodele de control trebuie identificate;
34
(c) evaluarea, masurarea si raportarea riscului operational prin utilizarea de informatii
financiare si non-financiare si identificarea si alocarea resurselor necesare acestui
proces;
(d) reducerea riscurilor – care sunt masurile ce trebuie luate pentru e minimiza expunerea
la risc, frecventa si gravitatea evenimentelor care pot reduce, elimina sau transfera riscul
operational;
(e) procesul operatiunilor zilnice: operatiile zilnice ale oricarei entitati pot contine elemente
de risc operational: tehnologice, reporting;
(f) stabilirea unei echilibru intre cultura privind abordarea riscului si politicile de risc prin
intermediul valorilor entitatii, incepand cu top managementul. (Tone of the top concept).
Abordările în masurarea riscului operational contin diverse avantaje si dezavantaje. O scurta
analiza acestora este realizata mai jos:
(I) Abordarea practica a managementului riscului operational (Practitioner measurement
approaches): aceasta abordare are avantajul accesului la date, transparenta privind
liniile de business, dar include dificultaea in obtinerea de date consistente si din
perspectiva externa entitatii; in general, practicienii nu sunt specializati in efectuarea
de estimari (forecasting);
(II) Abordarea economica (Economic pricing models): in acest caz, modelele de evaluare
a riscului operational sunt bazate pe date financiare (CAPM model); chiar daca aceste
modele au avantajul obtinerii cu usurinta a datelor si transparente, acestea nu includ
date din afara entitatii si nu dispun de variante de previziune;
(III) Modele bazate pe scenarii (Loss scenario models): aceste modele evalueaza pierderile
probabile prin maparea scenariilor intr-o matrice care include probabilitati ale
frecventeloe de aparitie a pierderilor. Avantajul acestor modele este ca managementul
entitatii intelege cu usurinta conceptele de risc operational si se poate implica in
identificarea si imbunatatirea unor aspecte de evaluarea a riscurilor strategice ale
entitatii. Dezavantajul acestor modele se refera la faptul ca sunt influentate de
perceptia persoanelor care elaboreaza scenariile, care nu pot fi reprezentative pentru
expunerea la risc a entitatii din perspectiva operationala;
35
(IV) Modele cantitative / statistice (Statistical / quantitative models): aceste modele sunt
folosite de catre banci utilizand baze de date complexe; modelulu Monte Carlo permite
obtinerea unei palete de pierderi potentiale. Avantajul acestor modele este ca ofera si
previziuni (looking forward approach) pentru ca folosesc date din trecut pentru a
estima pierderi viioare, iar dezavantajele se refera la faptul ca necesita o baza de date
complexa si se bazeaza pe informatii cantitative (elementele calitative sunt excluse).
Indicatorii de estimare a riscului operational propusi de Basel II sunt:
(a) Indicatorul de baza (Basic Indicator Approach – BIA) presupune un calcul simplu pe
baza datelor disponibile si nu face vreo diferentiere intre tipurile de banci sau liniile de
bunsiness.
(b) Indicele standard (Standard Approach – SA) este o extensie a indicatorului de baza
pentru a reflecta variatia riscurilor specifice fiecarei linii de business; in general, pentru
fiecare entitate se identifica un numar de 8 linii de business (standard). SA = EI or GI x
Beta, unde EI reprezinta indicatorul de expunere, GI (Gross income), veniturile, beta –
factor de multiplicare stabilit de Basel Committee. Acest indicator se estimeza pentru 3
ani, apoi se calculeaza media.
(c) Indicele altenativ (Alternative standardized approach – ASA) se aplica doar in anumite
conditii stabilite de organismele de reglementare nationale si se bazeaza pe un portofoliu
de active decat pe venituri. In masurarea riscului operational s-au dezvoltat si metode
avansate care includ si informatii calitative, nu doar cantitative: internal measurement
approach (IMA), loss distribution approach (LDA) sau scoredcard approach (SA).
Indiferent de metode de evaluare adoptata, trebuie sa se asigure ca într-o entitate există:
(a) un control intern independent al riscurilor;
(b) utlizarea rapoartelor privind riscul;
(c) alocarea clara a responsabilitatilor privind riscul operational;
(d) top managementul este implicat in integrarea riscului operational in strategia entitatii;
(e) exista suficiente resurse pentru gestionarea riscului, in general, si a riscului operational,
în particular.
36
În masurarea riscului operational sunt identificate doua abordari: de la varf la baza si de la baza la
vârf.
În abordarea de la varf la baza se pot aplica urmatoarele modele de evaluare a riscului: regresia
multifactoriala bazata pe rentabilitati / venituri / costuri / analiza scenariilor; in cazul abordarii de
la baza la varf se folosesc modele bazate pe procese, modele actuariale sau scorecard. În
managementul riscului, un rol important il are politica de gestionare a riscului. Din punctul de
vedere al unei organizaţii riscul reprezintă probabilitatea ca apariţia unui eveniment nefavorabil să
afecteze capacitatea acesteia de a-și atinge obiectivele, de a-și realiza sarcinile și de a nu înșela
așteptările acţionarilor/asociaţilor și ale clienţilor. Apariţia unor evenimente nefavorabile este
inerentă și prin urmare riscul nu poate fi eliminat. De aceea este important ca întreg personalul unei
organizaţii să se implice în eliminarea sau minimizarea consecinţelor acestor evenimente. In cadrul
entitatilor de prestari de servicii de contabilitate, am analizat riscurile operationale legate de
inregistrarea in contabilitate a tranzactiilor si a evenimentelor. Implicarea personalului trebuie
condusă prin politici adecvate.O politică de risc rezidă în stabilirea amplorii şi tipurilor de riscuri
pe care este dispusă să le accepte o organizaţie în legătură cu realizarea obiectivelor sale. Aceste
politici variază de la un domeniu de activitate la altul şi de la o organizaţie la alta, în funcţie de
natura activităţii desfășurate și de obiectivele pe care și le-a stabilit. Scopul unei politici de risc este
integrarea managementului de risc în cadrul managementului unei organizaţii. Politica de
management al riscului stă la baza strategiei cu care vor fi îndeplinite obiectivele managementului
de risc.
Câteva dintre principiile pe care se bazează sunt:
- Managementul de risc este esenţial pentru protejarea entităţii;
- Managementul riscului trebuie să răspundă obiectivelor și priorităţilor organizaţiei;
- Analiza și evaluarea riscului trebuie să fie realizate pe baza unor metode înţelese și
aprobate de management.
- Managementul organizaţiei trebuie să pună la dispoziţie reursele materiale necesare
identificării și prevenirii eficiente a riscurilor;
- Organizaţia trebuie să se concentreze pe prevenirea riscurilor și nu pe tratarea
consecinţelor apariţiei unui eveniment nefavorabil;
- Luarea deciziilor trebuie să se bazeze pe analiza riscului;
- Toţi angajaţii trebuie să contribuie la managementul eficient al riscurilor.
37
Managementul riscului nu reprezintă o activitate izolată de restul activităţilor de management.
Aprecierea și tratarea riscului trebuie realizată pentru toate domeniile de activitate ale organizaţiei
(asigurarea calităţii producţiei, economic, financiar, prelucrarea informaţiei, dezvoltare de proiecte,
protecţia mediului, resurse umane). Managementul riscului este esenţial pentru sprijinirea
managementului în luarea deciziilor și pentru managementul continuităţii afacerii.
Metodele moderne de identificare a riscului au fost inspirate şi s-au dezvoltat din tehnici deja testate
şi aplicate de managementul riscului. Orice companie se dezvoltă pe baza unei game largi de
procese. Prin reprezentarea acestor procese sub formă de diagramă – cartografierea lor – managerul
de risc încearcă o îmbunătăţire a activităţii companiei. Această metodă îşi are originile în
managementul calităţii şi în perioada reorganizării (reproiectării) proceselor din anii ’80 şi ’90 din
Statele Unite ale Americii şi din Europa. Sloganul curentului era „dacă nu s-a distrus, repară!”
adică, chiar dacă o afacere (companie) operează eficient şi efectiv, ea poate totuşi să beneficieze
de pe urma unei analize detaliate a proceselor în vederea îmbunătăţirii acestora (Dickson, 2003).
In managementul riscurilor este necesară o abordare unică, centralizată, sistemică. După cum se
ştie în derularea afacerilor se întâmpină presiuni intense în menţinerea avantajelor concurenţiale.
Companiile se află sub presiunea identificării tuturor riscurilor cu care se confruntă: de la riscuri
sociale, etice şi de mediu, la cele financiare şi operaţionale, precum şi la modul în care le
administrează la un nivel acceptabil. În acelasi timp, utilizarea procedurilor şi politicilor de
management al riscului integrat la nivel de intreprindere (ERM – Enterprise Risk Management) s-
a extins, iar organizaţiile recunosc astfel avantajele utilizării şi implementării managementului
riscurilor.
B. Abordarea empirică a riscului. In ceea ce priveste abordarea empirica a riscului, literatura de
specialitate se bazează pe modelele matematice de evaluare a portofoliilor de active dezvoltate de
Markowitz, Merton, Scholes, care sunt referinte in dezvoltarea instrumentelor de evaluare a
riscului. Internationalizarea pietelor financiare constituie mediul propice pentru crearea de noi
instrumente de masurare si evaluare a riscului; value-at-risk (VaR) sau CreditMetrix sunt exemple
concludente. Nu numai portofoliile mixte (internationale) influenteaza riscul (Olibe, Michello and
Thorne (2008)), ci si mediul economic (Chira și Marciniak, 2014). Instrumente alternative de
masurare si evaluare a riscului derivate din value-at-risk sunt dezvoltate de Alexander et al. (2006)
38
sau Huang et al. (2009). De asemenea, literatura de specialitate mentioneaza ca pentru companiile
nelistate, este mai dificil de aplicat aceste modele (Altman et al., 2007).
Pentru măsurea, evaluarea și implementarea unui management eficient al riscului au fost elaborate
instrumente calitative și cantitative. Alegerea instrumentului optim revine managementului care
trebuie să se bazeze pe specificul activității afacerii, mediul economic, raționament profesional și
date istorice relevante.
2.3.1 Instrumente calitative de măsurare și evaluare a riscului
Literatura de specialitate a dezvoltat diverse instrumente pentru măsurarea, analiza, controlul și
gestiunea eficientă a riscurilor.
Brainstorming
Structured or semi-structured interviews
Delphi technique
Check-lists
Preliminary hazard analysis (PHA)
Hazard and operability (HAZOP)
Hazard analysis and critical control points (HACCP)
Toxicity assessment
Structured “What-if” Technique (SWIFT)
Scenario analysis
Business impact analysis (BIA)
Root cause analysis (RCA)
Failure modes and effects analysis (FMEA) and failure modes and effects and criticality
analysis (FMECA)
Fault tree analysis (FTA)
Event tree analysis (ETA)
Cause-consequence analysis
Cause-and-effect analysis
39
Layers of protection analysis (LOPA)
Decision tree analysis
Human reliability assessment (HRA)
Bow tie analysis
Reliability centred maintenance
Sneak analysis (SA)and sneak circuit analysis (SCI)
Markov analysis
Monte Carlo simulation
Bayesian statistics and Bayes Nets
FN curves
Risk indices
Consequence/probability matrix
Cost/benefit analysis (CBA)
Multi-criteria decision analysis (MCDA)
2.3.2 Instrumente cantitative de măsurare și evaluare a riscului
În categoria instrumentelor cantitative de măsurare a riscului se pot include:
a. Cel mai cunoscut model de măsurare a riscului în doemniul financiar este modelul
Markowitz (1952) de analiză a variației medii (mean variance); atunci când un portofoliu este
format din două active cu rate de rentabilitate rx și ry și ponderea lor în structura portofoliului este
wx, respectiv wy, rentabilitatea portofoliului este: R = wx * rx + wy * ry și dispersia portofoliului
σ2 =w2 xσ2 x +w2 yσ2 y +2w1w2σx,y.
Valoarea la risc a portofoliului poate fi calculată astfel:
VaR p t+1/t = µt+1/t,portf + F−1 p(p)σt + 1/t,portf
b. Valoarea la risc, cunoscută în literatura de specialitate din finanțele corporative ca
Value at risk (VaR) a devenit instrumentul-standard de măsurare și evaluare a riscului. Valoarea la
risc este definită ca fiind cuartila distribuției ratelor de rentabilitate a unui activ financiar sau
portofoliu; acest indicator previzioneaza cel mai nefavorabil scenariu (worst case) la un anumit
40
nivel de încredere într-o anumită perioadă de timp; finanțiștii preferă să ia în considerare cuartla
negativă, astfel încât cu cât Valoarea la risc este mai ridicată, cu atât riscul este mai ridicat.
c. Modelul GARCH (G – generalizat; AR – autoregresiv; C – conditional; H –
heteroschedasticitate).
Acest model reprezintă o variantă generalizată a modelului propus Robert Engle în 1982.
Modelul cuprinde două ecuații: o ecuatie pentru medie (mean) și o ecuație pentru dispersie, după
cum urmează:
2
1
2
1
2
ttt
ttt xy
unde:
yt – variabila dependentă în perioada curentă analizată;
xt – variabila independenta perioada curentă analizată;
- coeficient: arata influența variabilei independente asupra variabilei dependente;
t – componenta reziduală;
2
t - dispersia variabilei dependente in perioada curentă.
- constanta ecuatiei dispersiei;
- coeficientul “ARCH”;
t-1 – componenta reziduală;
2
1t - dispersia variabilei dependente in perioada precedenta;
- coeficientul “GARCH”.
Având în vedere faptul că modelul GARCH analizează portofolii simetrice (serii de date simetrice)
și acest lucru este puțin probabil în realitate, modelul a fost îmbunătățit de Nelson (1991),
propunând modelul GARCH exponențial (folosirea logaritmului transformă modelul ca fiind
nonliniar, iar coeficienții reziduali în raport cu dispersia devin standardizați):
1
1
1
12
1
2 loglog
t
t
t
t
tt
41
2.4 Dezvoltarea strategiilor de management al riscului
Riscul operational crează o nouă oportunitate pentru orice entitate: elaboarea unor strategii,
instrumente și tehnici care nu doar să transforme, ci să complete eventualele lacune dintre
managementul strategic al entității și activitățile curente pentru a realiza cel mai important obiectiv:
creșterea valorii companiei pentru acționari / investitori / alte părți interesate (stakeholders). În
present, strategia de business și crearea de valoare pentru acționari trebuie să fuzioneze într-o
disciplină nouă – managementul riscului operational (Hoffman, 2002).
Strategiile de afaceri care încorporează și elemente de management al riscului analizează
atât factorii organizaționali cât și cei legați de stilul de abordare a riscului.
Factori organizaționali Factori care țin de atitudine
sunt esențiali, dar e puțin probabil să ofere
un avantaj competitiv pe termen lung
dacă sunt implementați contribuie
la obținerea de avantaje competitive
sustenabile
# integrarea riscului în cultura
organizațională;
# crearea și utilizarea unei rețele privind
cunoașterea și înțelegerea riscului;
# alinierea măsurilor de evaluare a riscului,
de gestiune a riscului și de comunicare
a riscului;
# conștientizarea bazelor cognitive privind
riscul;
# evaluarea vulnerabilităților;
# eliminarea atitudinii de negare a existenței
riscului ;
# crearea de parteneriate pentru
managementul riscului.
# crearea unui sistem de măsuri pentru a putea
acționa în timp util.
Figura 8. Factori-cheie în managementul riscului
Sursa: Proiecția autorului
2.5 Indicatori de performanță în managementul riscului
Organismele de reglementare au început să solicite entităților din ce în ce mai mult detalii și
informații cu caracter non-financiar pentru a le permite investitorilor să înțeleagă afacerile și pentru
a-i ajuta în luarea celor mai bune decizii de investire. Marile falimente din perioada contemporană
a indus un comportament mai prudent din partea investitorilor, iar departamentele de raportare au
42
inclus în documentele publicate și aspecte legate de riscurile cu care se confruntă, dar și măsuri de
precauție implementate.
Situaţiile financiare constituie suportul informaţional necesar efectuării analizei financiare
orientată spre formularea unui diagnostic financiar. Diferitele categorii de utilizatori ai informației
contabile folosesc informaţiile din situațiile / rapoartele financiare, precum şi alte informaţii oferite
de evidenţa contabilă, statistică şi operativă a unei entități, pentru a diagnostica activitatea acesteia,
iar pe această bază să-şi poată fundamenta deciziile economice şi financiare. Pe baza informaţiilor
conţinute în situaţiile financiare se iau decizii economice cu privire la, cel puțin:
cumpărarea, păstrarea ori vânzarea unei părţi din capital;
estimarea capacităţii întreprinderii de a-şi remunera salariaţii și a a-și plăti datoriile
scadente;
determinarea politicii fiscale,
determinarea beneficiilor şi a dividendelor.
Elaborarea acestor analize serveşte conducerii întreprinderii atât pentru cunoaşterea stării de fapt
reflectate prin nivelul performanţelor economico-financiare şi exercitarea pe această bază a
controlului privind modul de realizare a sarcinilor programate, cât şi pentru fundamentarea
activităţii viitoare
Din punctul de vedere al organismelor de reglementare din domeniul contabil, IASB – care emite
standardele internaționale de raportare financiară (IAS/IFRS), respectiv US SEC – care emite
standardele de raportare pentru entitățile americane (US-GAAP) există specificații cu privire la
raportarea riscului, după cum urmează:
Tabelul 6. Analiza comparată a riscului conform reglementărilor contabile
americane și internaționale
Caracteristica US - GAAP IAS / IFRS
Din punctul de vedere al
abordării
Abordare secvențială
(pas cu pas)
Se propune o abordare
secvențială
(încă nu a fost adoptată)
Standarde care abordează
riscul
SFAS 5, 131, 133;
FRR 48
IAS 1, 37; IFRS 7
Instrumente utilizate pentru
raportarea riscului
Note la situațiile financiare,
Management Discussions and
Analysis (MD&A)
Note la situațiile financiare,
Management Discussions
and Analysis (MD&A)
43
Caracteristica US - GAAP IAS / IFRS
Definirea noțiunii de risc În general, bazată pe
incertitudine
În general, bazată
pe incertitudine
Raportarea riscului și a
instrumentelor de
management al riscului
Instrumente financiare Instrumente financiare
Tipuri de riscuri prezentate
Riscuri financiare, de piață,
active și datorii contingente
Riscuri financiare, de piață,
active și datorii contingente
Raportarea continuității
activității în condiții de
incertitudine (going-concern
uncertainties)
Obligatoriu, prin aplicarea
cerințelor din standardul de
audit SAS 59
Reportarea continuății
activității în notele la situațiile
financiare
Cuantificarea riscului
Instrumente de cuantificare
a riscului pentru instrumentele
financiare (în general,
se recomandă modele
matematice)
Instrumente de cuantificare
a riscului pentru instrumentele
financiare (in general,
se recomandă modele
matematice)
Raportarea previziunilor
legate de riscuri
Nu există obligativitate,
dar se încurajează detalierea
unor astfel de informații
în documentele de analiză
ale managementului.
Nu se cer astfel de informații
Sursa: Proiecția autorului pe baza analizei comparative a standardelor de raportare
44
Capitolul 3
Managementul riscului în domeniul serviciilor profesionale de contabilitate
3.1 Analiza sectorului de servicii profesionale de contabilitate
Serviciile de contabilitate au un rol extrem de important în cadrul unei entități; gestiunea resurselor
și sursa primară a informațiilor necesare pentru forumalrea deciziilor manageriale este asigurată de
contabilitate. În România, sectorul serviciilor profesionale de contabilitate a evoluat semnificativ
după anii 90, de la rolul de înregistrare mecanică a tranzacțiilor la emiterea de rapoarte complexe
cu privire la activitatea unei entități. Piața serviciilor profesionale de contabilitate este estimate în
jurul valorii de 400 milioane euro (Vulpoi, 2014). În primul trimestru al anului 2015, INS a publicat
o creștere a contribuției serviciilor profesionale în cadrului PIB-ului țării cu +3,1%, față de aceeași
perioadă a anului 2014.
În cadrul unui studiu efectuat de Damodaran (2014) utilizând un eșsantion de 288 de entități din
domeniul serviciilor financiare non-bancare, a calculat un coeficient beta7 de 0,67 de risc.
3.2 Riscurile specifice sectorului de servicii profesionale de contabilitate
Riscurile la care este supusă o entitate de prestări servicii contabile pot fi:
riscuri financiare (de curs valutar, rata dobânzii);
riscuri operaţionale (înregistrări contabile eronate, tranzacții financiare sofisticate, etc);
riscuri legate de management (administrativ): leadership, recompense;
riscuri legate de tehnologia informaţiei (IT): acces la internet, soft de contabilitate,
infrastructură;
riscuri de integritate: acţiuni ilegale, frauduloase;
riscuri legate de strategie: mediul în care se desfăşoară activitatea, reglementările
contabile, industria, concurenţa, indicatori de măsurare a performanţei.
7 În domeniul financiar, coeficientul Beta măsoară expunerea la risc a unui portofoliu și are valori cuprinse între -1 și +1. Dacă
valorile sale sunt mai mari decât 1, activul este mai riscant decât piața; pentru valori cuprinse între 0 și 1, activul este mai puțin
riscant decât piața și pentru valori mai mici decît 1, există o relație inversă față de piață.
45
Entităţile care oferă servicii de contabilitate sunt cele care întocmesc situaţiie financiare pentru
clienţii lor. Dacă raportarea financiară s-a imbunătăţit, putem deduce că şi calitatea serviciilor
contabile a crescut, mai ales în cazul în care ne referim la entităţi listate. În literatura de specialitate
(Mikes A – Risk mangement and calculative cultures), pentru analiza riscului se propune o
descompunere a acestora în patru categorii: risc de proces, departament; risc integrat, management
prudent în analiza riscului şi abordare globală (holistică). Managementul riscului, chiar dacă este o
acţiune complexă, în esenţă, este un instrument de management care ajută o entitate să-şi elaboreze
politici de control a rezultaelor nefavorabile (Standard de Audit Intern 1130).
Ierarhizarea riscurilor din domeniul contabil se poate realiza astfel:
Tranzacții zilnice grupate pe clase de conturi
Contabilizarea tranzacțiilor
și a evenimentelor zilnice și elaborarea
registrelor specific: Registrul Jurnal
și Registrul Carte Mare.
Gruparea
tranzacțiilor
în funcție
de valoarea lor
(prag de
semnificație)
Gruparea
tranzacțiilor
pe tipuri
Tranzacții privind
schimbări
în mediul
economic (ex:
diferența de curs
valutar)
Înregistrarea sistematică a tranzacțiilor
și a evenimentelor
Identificarea riscurilor
Riscuri
de
procesare
Risc
de
piață
Risc
de
credit
Risc
de
lichiditate
Risc
privind
rata
dobânzii
Estimarea riscurilor
pe tipuri de riscuri / categorii
Evaluarea riscurilor
Riscuri
de
procesare
Risc
de
piață
Risc
de
credit
Risc
de
lichiditate
Risc
privind
rata
dobânzii
Evaluarea riscurilor
pe tipuri de riscuri / categorii
46
Aplicarea celor mai bune practici
în managementul riscului
Riscuri de
procesare
Risc
de
piață
Risc
de
credit
Risc de
lichiditate
Risc
privind
rata
dobânzii
Minimizarea efectelor riscurilor
prin aplicarea celor mai bune practice
adoptate de fiecare entitate
și, eventual, o ierahizare a acestora.
Calculul unui indice de risc
Propunerea unui indice
privind managementul riscului
Estimarea riscurilor reziduale și acceptate
Riscuri
de
procesare
Risc
de
piață
Risc
de
credit
Risc
de
lichiditate
Risc
privind
rata
dobânzii
Stabilirea riscurilor reziduale
și a nivelului riscului acceptat
Figura 9. Ierarhizarea riscurilor din domeniul contabil
Sursa: Proiecția autorului
Aplicarea metodei Failure Mode and Effects Analysis (FMEA) pentru înregistrarea tranzacţiilor şi
evenimentelor reprezintă o abordare nouă în evaluarea riscurilor unei entități din domeniul
servicilor profesionale de contabilitate. Metoda Failure Mode and Effects Analysis (FMEA) are ca
obiectiv o evaluare previzională a fiabilităţii unui proces şi de obţinere a calităţii optime, analizând
în mod sistematic defectele care pot apărea şi rezolvarea acestora imediat ce au fost descoperite.
Inginerii consideră FMEA o metodă calitativă de fiabilitate care permite depistarea anticipată a
defectelor.
Metoda Failure Mode and Effects Analysis (FMEA) are ca obiectiv o evaluare previzională a
fiabilităţii unui proces şi de obţinere a calităţii optime, analizând în mod sistematic defectele care
pot apărea şi rezolvarea acestora imediat ce au fost descoperite. Inginerii consideră FMEA o
metodă calitativă de fiabilitate care permite depistarea anticipată a defectelor. Câteva avantaje ale
aplicării metodei FMEA ar putea fi:
(1) metoda aplică înaintea finalizarii proiectului în echipa multifuncţionala;
(2) indică mecanismele de defectare şi cauzele potentiale corelate;
(3) identifică măsurile care pot duce la reducerea sau prevenirea greselilor;
47
(4) permite găsirea alternativelor pentru proiectare si evaluează obiectiv cerinţele;
(5) identifica probabilitatea ca modurile de defectare si efectele să fie luate in considerare
înca din timpul fazei de proiectare;
(6) ajută la analiza proiectelor si a programelor de planificare a etapelor;
(7) evaluează riscurile din prisma cerintelor clientului;
(8) permite depistarea si înregistrarea măsurilor de minimizare prin măsurile luate;
(9) oferă baza de date pentru proiectele următoare. În acest context, am elaborat o matrice
a riscurilor care să analizeze gravitatea erorilor ce pot apărea în procesul de contabilizare a
evenimentelor şi tranzacţiilor efectuate de o entitate.
Matricea are cele trei coloane specifice metodei Failure Mode and Effects Analysis: probabilitatea
apariţiei unei erori; gravitatea erorii şi cât de devreme poate fi descoperită o eroare.
Pentru fiecare din cele trei variabile am alocat grade de încadrare: 0 – 20%; 20% – 50%; 50% –
75%; 75% – 100%.
Tranzacţiile pe care trebuie să le analizăm au fost grupate în următoarele grupe:
(A) achiziţii, din care:
a1. achiziţii de mărfuri;
a2. Achiţii de utilităţi;
a3. Achiziţii de obiecte de inventar;
a4. Achiziţii de servicii;
a5. Achiziţii de consumabile;
a6. Achiziţii de imobilizări;
(B) Vânzări, din care:
b1. Vânzări de mărfuri;
b2. Vânzări de servicii;
b3. Vânzări de imobilizări;
(C) Tranzacţii cu banca, din care:
c1. Tranzacţii în lei;
c2. Tranzacţii în valută;
(D) Tranzacţii în numerar, din care:
d1. Tranzacţii cu numerar în lei;
d2. Tranzacţii cu numerar în valută;
48
(E) Avansuri de trezorerie;
(F) Lucrări de închidere, din care:
f1. Amortizare;
f2. Reevaluare creanţe/datorii în valută;
f3. Descărcări din gestiune;
f4. TVA;
f5. Tranzacţii intra-comunitare;
f6. Calcul impozit pe profit/venit;
f7. Situaţii financiare.
Această matrice a riscurilor a fost distribuită unor profesionişti contabili pentru a specifica, în
funcţie de domeniul de activitate al unui client, cum încadrează erorile şi gravitatea lor. Pe baza
centralizării răspunsurilor lor, voi elabora o funcţie de tip Value-at-risk (VaR) pentru a stabili
pierderile pe care un prestator de servicii contabile le-ar putea avea dacă aceste erori nu sunt
descoperite în timp util. Funcţia propusă va fi una derivată din Value-at-risk (VaR), şi anume Cash
flow at Risk (CFaR). Pierderile pe care un prestator de servicii contabile le-ar suport se referă la
sancţiunile stabilite prin acte normative.
Sancţiuni Legea 82/1991 (r)
Nr crt Contravenţie Articolul Sancţiunea
1. Contravenţie Art 42
1.1 deţinerea, cu orice titlu, de elemente de natura
activelor şi datoriilor, precum şi efectuarea de
operaţiuni economico-financiare, fără să fie
înregistrate în contabilitate
alineatul 1 Amendă de la 1.000
lei la 10.000 lei
1.2 nerespectarea reglementărilor emise de
Ministerul Finanţelor Publice:
alineatul 2
1.2.1 aprobarea politicilor şi procedurilor
contabile prevăzute de legislaţie
alineatul 2,
lit a)
Amendă de la 300 lei
la 4.000 lei
1.2.2 utilizarea şi ţinerea registrelor de
contabilitate
alineatul 2,
lit b)
Amendă de la 300 lei
la 4.000 lei
1.2.3 întocmirea şi utilizarea documentelor
justificative şi contabile pentru toate
operaţiunile efectuate, înregistrarea în
contabilitate a acestora în perioada la care se
referă, păstrarea şi arhivarea acestora,
precum şi reconstituirea documentelor
pierdute, sustrase sau distruse
alineatul 2,
lit c)
Amendă de la 300 lei
la 4.000 lei
49
Nr crt Contravenţie Articolul Sancţiunea
1.2.4 efectuarea inventarierii alineatul 2,
lit d)
Amendă de la 400 lei
la 5.000 lei
1.2.5 întocmirea, semnarea şi depunerea în
termenul legal la unităţile teritoriale ale
Ministerului Finanţelor Publice a situaţiilor
financiare anuale şi, după caz, a situaţiilor
financiare anuale consolidate, precum şi a
raportărilor contabile
alineatul 2,
lit e)
A. Cele referitoare la
întocmire şi semnare,
cu amendă de la 2.000
lei la 3.000 lei;
B. Cea referitoare la
depunerea în termenul
legal, cu amendă de la
300 lei la 1.000 lei,
dacă perioada de
întârziere este
cuprinsă între 1 şi
15 zile lucrătoare, cu
amendă de la 1.000 lei
la 3.000 lei, dacă
perioada de întârziere
este cuprinsă între
16 şi 30 de zile
lucrătoare, şi cu
amendă de la 1.500 lei
la 4.500 lei, dacă
perioada de întârziere
depăşeşte 30 de zile
lucrătoare
1.2.6 întocmirea, semnarea şi depunerea la
Ministerul Finanţelor Publice şi la unităţile
teritoriale ale acestuia, precum şi la
instituţiile publice ierarhic superioare a
situaţiilor financiare trimestriale şi anuale
ale instituţiilor publice, potrivit legii
alineatul 2,
lit f)
Amendă de la
1.000 lei la 3.000 lei
1.2.7 depunerea declaraţiei din care să rezulte că
persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1)-(3)
nu au desfăşurat activitate, respectiv a
înştiinţării prevăzute la art. 27 alin. (31)
lit. b);
alineatul 2,
lit g)
Amendă de la
100 lei la 200 lei
1.3 prezentarea de situaţii financiare care conţin
date eronate sau necorelate, inclusiv cu privire la
identificarea persoanei raportoare
alineatul 3 Amendă de la
200 lei la 1.000 lei
1.4 nerespectarea prevederilor referitoare la
întocmirea declaraţiilor prevăzute la art. 30 şi 31
alineatul 4 Amendă de la
400 lei la 5.000 lei
1.5 nerespectarea prevederilor referitoare la
obligaţia membrilor organelor de administraţie,
conducere şi supraveghere de a întocmi şi de a
publica situaţiile financiare anuale
alineatul 5 Amendă de la
400 lei la 5.000 lei
50
Nr crt Contravenţie Articolul Sancţiunea
1.6 nerespectarea prevederilor referitoare la
obligaţia membrilor organelor de administraţie,
conducere şi supraveghere ale societăţii-mamă
de a întocmi şi de a publica situaţiile financiare
anuale consolidate
alineatul 6 Amendă de la 10.000
lei la 30.000 lei
1.7 nerespectarea obligaţiei privind auditarea,
conform legii, a situaţiilor financiare anuale şi a
situaţiilor financiare anuale consolidate
alineatul 7 Amendă de la 30.000
lei la 40.000 lei
1.8 nedepunerea, potrivit prezentei legi, a situaţiilor
financiare anuale, a situaţiilor financiare anuale
consolidate, precum şi a raportărilor contabile
alineatul 8 Amendă de la 2.000
lei la 5.000 lei
1.9 nerespectarea prevederilor art. 10 cu privire la
organizarea şi conducerea contabilităţii
alineatul 9 Amendă de la 1.000
lei la 10.000 lei Sursa: Proiecția autorului pe baza informațiilor din Legea Contabilității
3.3 Instrumente specifice de măsurare a riscului
în sectorul de servicii profesionale de contabilitate
Aplicarea metodei FMEA pentru o entitate care prestează servicii profesionale de contabilitate a
condus al elaborarea următoarei diagrame (matrice a riscurilor):
Sursa: Proiecția autorului
Având la bază matricea de mai sus, pentru o entitate de prestări servicii indicele de risc se prezintă
astfel:
51
Tabel 9. Aplicarea FMEA în contabilitate
Probabilitatea de
apariței a unui
eveniment
(Occurance)
D
Probabilitatea de
detectare cât mai
devreme a unei erori
(detection)
O
Gravitatea erorii
(severity);
Consecințe
S
Neglijabilă 1 Cu certitudine 1 Maxim Clientul ar putea plăti amenzi
semnificative către autoritățile fiscale
10
Foarte scăzută 2 Foarte probabil 2 Extrem de ridicată Situațiile financiare nu corespund
cerințelor legale
9
Scăzută 3 Posibil 3 Foarte ridicată Clientul primește situații financiare
denaturate
8
Ocazională 4 Mai mult decât posibil 4 Ridicată Autoritățile locale resping situațiile
financiare / fiscale
7
Acum și în trecut 5 Mediu 5 Moderată Întârzieri semnificative în elaborarea
rapoartelor financiare / fiscale
6
În mod regulat 6 Scăzut 6 Scăzută Întârzieri nesemnificative în elaborarea
rapoartelor financiare / fiscale
5
Foarte regulat 7 Foarte scăzut 7 Foarte scăzută Întârzieri foarte mici în elaborarea
rapoartelor financiare / fiscale
4
Deseori 8 Puțin probabil 8 Extrem de puțin
Nesemnificativ
Necesitatea refacerii rapoartelor
financiare / fiscal, dar în termen
(fără întârzieri)
3
Foarte des 9 Extrem de puțin
probabil
9 Aproape deloc Efecte negative foarte mici 2
Extrem de des
(permanent)
10 Exclus 10 Deloc Fără efecte, nimic important 1
Sursa: Proiecția autorului
52
Modelul FMEA stabilește nivelurile de risc pe baza a trei compenente:
Probabilitatea de apariței a unui eveniment (Occurance);
Gravitatea erorii (severity);
Probabilitatea de detectare cât mai devreme a unei erori (detection).
3.4 Raportarea riscului de către entitățile din domeniul serviciilor
profesionale de contabilitate
Scopul raportărilor financiare este acela de a oferi informații folositoare utilizatorilor; utilitatea
informațiilor se definește prin caracteristici calitative, definite de IASB prin atributele:
fundamentale și amplificatoare. Criza financiară a accentuat limitele raportării financiare, care nu
a fost în măsură să prevină investitorii asupra riscurilor pe care le aveau de înfruntat. Unii dintre
manageri și-au exprimat rezervele cu privire la calitatea și relevanța raportării corporative,
afirmând că raportul anual nu mai este un instrument util (ACCA Survey, 2013). Datorită
schimbărilor recente petrecute în mediul de afaceri, managerii au fost motivați să regândească și
îmbunătățească filosofia, procesele și metodologiile de guvernanță a riscului. Lipsa de calitate,
lipsa furnizării informațiilor actualizate și lipsa sistemelor adecvate pentru a surprinde, raporta și
cuantifica informațiile corecte în cadrul unei entități reprezintă provocări fundamentale pentru
punerea în aplicare și susținerea tuturor aspectelor de management eficient a riscurilor. Costul lipsei
de transparență corporativă apare sub forma unui cost al îndatorării și al unei prime de risc, care
iau forma unei evaluări mai scăzute a entității, al unui cost mai mare de capital și al unui nivel mai
scăzut al investițiilor (EY Survey, 2013). Începând cu anii ’80, investitorii au fost mai interesați de
informațiile din notele explicative (notele la situații financiare) decât de rapoartele principale (care
relevă poziția și performanța financiară).
Un principiu cheie al unui management de risc profund este transparența riscului, atât în termeni
de raportare internă a riscurilor cât și în termeni e raportare externă (Lam, 2007). Informațiile
privind riscurile obținute în timp real sunt incomplete, neconsolidate sau abundente. În timp ce
există o cerere mare între managerii unităților de afaceri pentru rapoarte automate, consolidate și
pentru „capturi instantanee de risc” conform nevoilor, puține entități sunt capabile să satisfacă
aceste cerințe în ziua de astăzi. Abilitatea de a genera rapoarte mult mai frecvent, zilnic sau chiar
53
în timp real, ar face ca managementul riscului să fie un instrument mult mai flexibil, puternic și
valoros pentru managerii din domeniul afacerilor.
În studiul realizat de ACCA (2012) s-a ajuns la concluzia că profesioniștii contabili înțeleg riscul
și consideră că pot aduce o contribuție majoră managementului riscului, și vor să facă mai mult.
Sugerează, de asemenea, corelația între bunele practici contabile și comportamentul mai puțin
disfuncțional.
Cel puțin în teorie, contabilii vorbesc corect în termeni de risc. Aceștia îmbrățișează elementele
esențiale ale managementului riscului - obiectivitate, analiză atentă a situației, iar eșantionul supus
interviului a demonstrat o susținere copleșitoare a bunelor practici specifice. Contabilii pun o mare
valoare pe sprijinul pe care îl pot oferi factorilor decizionali și dețin o bună cunoaștere asupra
acestei problematici; aceștia doresc să își folosească mai mult competențele pentru a contribui la
un management integrat al riscului și a-i lăsa să facă aceasta pare să vină foarte mult în sprijinul
celor mai bune interese ale organizațiilor, ale activității lor și al altor părți interesate.
Dacă informația financiară trebuie să fie utilă, atunci trebuie să fie relevantă și să reprezinte în
mod corect ceea ce urmărește să reprezinte. Utilitatea informației financiare este îmbunătățită
dacă este comparabilă, dacă poate fi verificată, dacă este actualizată și dacă este transmisă pe
înțelesul utilizatorilor ei (IASB, 2010). Caracteristicile calitative ale informației financiare, așa
cum au fost stabilite în cadrul conceptual al Consiliului pentru Standarde Internaţionale de
Contabilitate (IASB), sunt esențiale pentru stabilirea standardelor și sunt destinate spre a fi utilizate
de firme când se iau anumite decizii asupra contabilității, în mod deosebit alegeri și schimbări
privind politicile contabile (IASB, 2010).
Cadrul conceptual pentru raportarea financiară a existat în două versiuni: originală (IASC 1989) și
cea revizuită (IASB 2010). Acestea conțin concepte precum relevanță, încredere, reprezentare
sinceră, capacitatea informațiilor de a fi verificate, comparabilitate, inteligibilitate și actualitate. Cu
excepția probabil a actualității, aceste concepte sunt abstracte. Dovezi indirecte asupra acestor
concepte s-au obținut prin utilizarea de reprezentări empirice: evaluări privind relevanța valorii
informațiilor financiare bazate pe regresii de preț asupra elementelor contabile, cum ar fi veniturile
(Barth et al. 2001, Hail, 2013); ale determinanților de actualitate asimetrică a veniturilor, bazați pe
regresii de venituri declarate (Basu, 1997; LaFond și Watts, 2008); ale beneficiilor comparabilității,
astfel cum au fost cuantificate prin similitudine venitul declarat al unei firme în raport cu alte firme
54
(De Franco et al., 2011); și inteligibilitatea notelor explicative contabile pe baza testelor de
lizibilitate și comprehensiune (Smith și Taffler, 1992).
În timp ce „calitatea” informației contabile și „transparența” sistemului de raportare sau standardele
contabile sunt termeni folosiți în mod obișnuit și interșanjabil, o definiție exactă a calității sau
transparenței asupra căreia să convină toata lumea a fost evazivă. Pownall și Schipper (1999)
definesc transparența ca fiind „standarde care indică evenimente, tranzacții, judecăți și estimări ce
stau la baza situațiilor financiare și a implicațiilor acestora” (Kothari). Levitt (1998) definește
standardele unei bune contabilități ca fiind acelea care „produc situații financiare care raportează
evenimente în perioadele în care acestea au loc și nu înainte sau după ce acestea au loc.” Ball et al.
(2000) și Ball et al. (1999) interpretează transparența ca fiind o combinație de proprietăți privind
prudența și actualitatea.
Transparență = f (O, P)
unde:
O – Oportunitate
P – Prudență
Calitatea informațiilor financiare pe care utilizatorii le primesc reprezintă atât o funcție a calității
standardelor (contabile) ce guvernează raportarea de informații contabile cât și implementarea
statutară sau aplicarea corporativă a standardelor într-o economie.
Calitatea informației financiare = f (CIFRS, CGAAP , RI, RV)
unde:
CIFRS – calitatea standardelor contabile internaționale
CGAAP – calitatea standardelor contabile locale / naționale
RI – raportare impusă
RV – raportare voluntară
Beneficiile raportărilor financiare explică cererea pentru standarde contabile și sisteme de raportare
de înaltă calitate. Literatura de specialitate arată că atât raportările impuse cât și cele voluntare
reduc asimetriile informaționale între participanții informați și cei neinformați de pe piață
55
(Diamond și Verrecchia 1991). Kothari ne amintește de faptul că asimetria informațională redusă
scade costul de capital prin micșorarea variațiilor dintre cerere și ofertă, îmbunătățind volumul de
comercializare și minimizând volatilitatea rentabilității acțiunilor (Leuz și Verrecchia, 2000). O
mulțime de lucrări analizează toate aceste trei aspecte și costul capitalului, atât din perspectivă
teoretică cât și empirică, începând cu Stoll (1978), Glosten și Milgrom (1985), Admati și Pfleiderer
(1988), și Amihud și Mendelson (1986, 1989).
Raportarea riscului este, de asemenea, influențată de cerințele organismelor de standardizare prin
emiterea de standarde contabile (IAS 32, IFRS 7, IFRS 8, IFRS 9, IFRS 13), care stau la baza
raportării riscului. Literatura de specialitate, aflată în plină dezvoltare, asupra Guvernanței
Corporative oferă o dovadă suplimentară asupra faptului că nevoile informaționale ale utilizatorilor
au fost recunoscute de autoritățile de reglementare și de profesia contabilă. Dezbaterea privind
Guvernanța Corporativă a început cu publicarea Raportului Cadbury, în 1992, care a recunoscut
nevoile utilizatorilor pentru oferirea unei explicații cu privire la factorii care pot influența
progresele viitoare ale unei companii. Raportul Cadbury a fost urmat de publicarea unei serii de
declarații și ghiduri (Codul Combinat și Raportul Turnbull). Directorii companiilor trebuiau să
declare dacă au respectat sau nu codul, prin realizarea unei verificări anuale a tuturor elementelor
de control și a sistemului de management al riscului. Raportul Turnbull emis în 1999 (Raportul
Turnbull, 1999) a evidențiat importanța controlului intern și a managementului riscului, și a
încurajat în mod explicit directorii companiilor din Marea Britanie să ofere utilizatorilor de rapoarte
financiare informații relevante și de înaltă calitate în raport cu riscurile cheie. Instituțiile din
domeniul contabil la nivel mondial au avut în vedere și au dezbătut timp îndelungat nevoile
informaționale ale utilizatorilor din perspectiva riscului, dar și din perspectiva incertitudinilor. În
Marea Britanie, Institutul Contabililor Autorizați din Anglia și Țara Galilor (ICAEW) și-a arătat
interesul timpuriu asupra acestui subiect și a emis mai multe documente în scopul de a ajuta
directorii companiilor în a identifica, gestiona și cuantifica riscul, și pentru a spori raportarea
publică a acestuia prin furnizarea de informații mai relevante asupra riscului cu privire la toate
tipurile de risc care au potențialul de a influența performanța corporativă (Financial Reporting of
Risk: Proposals for a Statement of Business Risk; emis în 1997; No surprises: the case for better
risk reporting emis în 1999).
Au existat două categorii de metode de cercetare asupra dezvăluirii riscului, prima, s-a concentrat
pe raportul anual ca sursă pentru analiza de conținut a dezvăluirii riscului, iar a doua s-a concentrat
56
pe analiza și discuțiile managementului (MD&A) (Amran et al., 2008). Rapoartele anuale au
reprezentat sursa principală pentru examinarea dezvăluirii riscului, directorii pregătindu-le pentru
a îndeplini cerințele legale impuse, precum și cu funcția de asumare a răspunderii (Linsley și
Shrives, 2005). Rapoartele anuale includ acum, pe lângă informațiile financiare cantitative, note
explicative, fotografii și grafice. Cele mei multe studii privind raportarea riscului sunt orientate
către: Marea Britanie (Admati & Cox, 2007; Dhanani, 2003; Iatridis, 2008; Linsley și Lawrence,
2007; Linsleyand Shrives, 2006; Solomon et al., 2000), Italia (Beretta & Bozzolan, 2004),
Portugalia (Lopes și Rodrigues, 2007); Canada (Lajili și Zéghal, 2005); Australia (Poskitt, 2005),
Statele Unite ale Americii (Hodder, et al., 2001; Jorion, 2002; Linsmeier et al., 2002; Rajgopal,
1999; Schrand, 1997), România și Bulgaria (Roman și Sargu, 2014). În România am descoperit un
interes crescut în domeniul riscului și cel al managementului riscului (Nichita, 2014), în mod
deosebit în ceea ce privește piața financiară (Horobet și Dumitrescu, 2008; Horobet și Ilie, 2009).
Hodder et al. (2001) a identificat trei rezultate prin examinarea Financial Risk Release (FRR Nr.
48):
(1) cerințele de raportare nu necesită un volum mare de informații de ordin cantitativ în
rapoartele anuale pentru a ajuta investitorii și utilizatorii să înțeleagă instrumentele
companiilor pentru raportarea riscurilor;
(2) procesul de evaluare a riscului este o chestiune foarte dificilă pentru utilizatori și
investitori;
(3) deși Financial Risk Release (FRR Nr. 48) conține trei formate de raportare pentru a ajuta
utilizatorii să evalueze riscul companiei, utilizatorii vor depinde de formatul folosit
efectiv.
Linsley și Shrives (2000) a examinat cerințele de raportare a riscului într-o cercetare asupra
avantajelor și dezavantajelor dezvăluirii informației privind riscul prin rapoartele anuale și
(Linsleyand Shrives, 2005) a examinat aceleași aspecte și în rapoartele financiare anuale ale
companiilor. Au ajuns la o concluzie importantă în sensul că entitățile pot reduce costul capitalului
prin îmbunătățirea calității și prin creșterea cantității dezvăluirilor informaționale în rapoartele
anuale. De asemenea, ei au încurajat firmele să dezvăluie informații de perspectivă pentru a crește
valoarea acestora pentru investitori. Dietrich et al. (2001) s-a concentrat, de asemenea, pe valoarea
dezvăluirii informațiilor de perspectivă în cadrul raportărilor anuale, considerând că vor conduce
la îmbunătățirea eficienței în piață. În acest timp, Botosan (2004) explică dificultatea acestei măsuri
57
privind calitatea dezvăluirii riscurilor, deoarece calitatea dezvăluirii depinde de percepția
utilizatorului, așa cum s-a menționat și de către Consiliul pentru Standarde Internaţionale de
Contabilitate. Cel mai important studiu a fost realizat de Linsley și Shrives (2006), care au analizat
dezvăluirile făcute prin riscurile incluse în notele explicative, componentă a situațiilor financiare
anuale pentru 79 de companii nefinanciare britanice. Aceștia au colectat informații privind riscurile
urmărind:
(1) trei categorii de informații explicative (avantaje/dezavantaje, monetar/non-monetar și
trecut/viitor,
(2) șase factori de risc (financiar, operațional, responsabilizare, procesarea informației și
tehnologie, integritate și strategie).
Aceștia au descoperit o asociere pozitivă între raportarea riscului prin notele explicative
(numărul dezvăluirilor care prezintă risc) și mărimea companiei (confirmată cu rezultate de către
Beretta și Bozzolan (2004) pentru companiile din Italia). De asemenea, aceștia au identificat o
asociere pozitivă între raportarea riscului prin notele explicative (numărul dezvăluirilor care
prezintă risc) și nivelul riscului de mediu (măsurat de către Innovest EcoValue’21TM), au aflat în
plus că întreprinderile ar dezvălui o mai mare cantitate de informații cu privire la risc dacă ar nivelul
riscului de mediu ar fi mai scăzut, și au observat că întreprinderile cu nivel ridicat de risc nu au
oferit părților interesate informații suficiente privind nivelul de risc. Mai mult, nu s-a descoperit
nicio asociere între raportarea riscului prin notele explicative (numărul dezvăluirilor care prezintă
risc) și cinci instrumente de cuantificare a riscului financiar, după cum urmează: rotaţia activelor,
rata solvabilității generale, gradul de îndatorare, scorul qui și factorul beta. Aceștia nu au
descoperit valorificarea monetară a informației privind riscul și nici dacă există bună-voință din
partea companiilor în a dezvălui informații privind riscurile viitoare. În plus, Linsley și Shrives
(2006) au descoperit că dezvăluirile de risc viitor sunt valoroase în opinia utilizatorilor rapoartelor
anuale.
Cercetarea efectuată se concentrează pe raportarea riscului de către un profesionist (contabil) în
cadrul situațiilor financiare: din moment ce aceștia pregătesc situațiile financiare ale altora, haideți
să analizăm dacă raportează și riscul, precum și modul în care aceștia o fac. Prima parte a cercetării
a fost de ordin calitativ (analiza literaturii de specialitate). Pe baza situațiilor financiare publicate
oficial, în mod deosebit notele explicative la situațiile financiare sau rapoartele de audit, căutăm
termenul risc și altele similare acestuia pentru a înțelege dacă profesionistul a raportat riscurile cu
58
care compania se confruntă; termenii similari sunt: risc de creditare, risc de piață, risc de diferențe
de curs valutar, risc valutar, risc strategic, risc operațional.
În cazul în care companiile sunt auditate, situațiile financiare (sau notele explicative la situațiile
financiare) includ mai multe aspecte privind riscurile, decât în cazul altor companii. În general,
riscul prezentat are legătură cu riscul financiar (risc de diferențe de curs valutar, risc de creditare,
risc de piață); serviciile profesionale ating foarte puține aspecte privind riscul strategic sau riscul
operațional. Am descoperit faptul că serviciile financiare (contabilitatea și fiscalitatea) nu folosesc
instrumente financiare.
Pentru a realiza o analiză cantitativă am aplicat modelul de regresie cu cinci variabile, după cum
urmează:
Raportarea riscului (RR) = β0 + β1Mărimea Societății+ β2Rata generală a îndatorării+
β3Rentabilitate economică (pe baza activelor) + β4Rentabilitate financiară (pe baza capitalului
propriu) + β5Audit+ Ɛ
Variabile independente Modul de măsurare
1 – Mărimea societății Logaritmul natural al cifrei de afaceri la sfârșitul perioadei.
2 – Rata generală a îndatorării Total datorii raportat la capitaluri proprii.
3 – Rentabilitatea economică Rentabilitatea activelor totale (ROA – return on assets).
4 – Rentabilitatea financiară Rentabilitatea capitalurilor proprii (ROE – return on equity).
5 – Audit Variabilă dummy - primește valoarea 1 dacă situațiile financiare
ale companiei sunt auditate de o firmă inclusă în Big 4, și devine
valoarea 0 în caz contrar (entități neauditate sau auditate de o
firmă care nu este inclusă în grupul Big 4).
Rezultatele econometrice ale analizei prin regresie sunt prezentate la finalul lucrării (Anexă).
Informațiile privind nivelurile la care se dezvăluie riscul s-au obținut din cadrul situațiilor
financiare anuale și din cadrul rapoartelor de audit pentru anii 2009 - 2013. Variabilele și posibilele
efecte asupra modelelor sunt explicate mai jos:
(1) Cercetarea folosește cifra de afaceri pentru a evalua mărimea companiei pe baza
faptului că serviciile profesionale dețin mai puține active decât altele (cele din producție) și cifra
59
de afaceri poate fi un indicator relevant. Faptul că marile companii au nevoi de finanțare mai
însemnate înseamnă că acestea oferă mai multe informații privind riscul.
(2) Rata generală a îndatorării se calculează ca total datorii împărțit la total active ale
companiei. O rată generală a îndatorării ridicată indică risc crescut pentru companie.
(3) Rentabilitatea este reprezentată de doi indicatori: rentabilitatea activelor și
rentabilitatea capitalurilor proprii; companiile mari sunt motivate în a dezvălui informații privind
riscul de nivel mai ridicat pentru a susține un nivel mai ridicat al rentabilității, crescând astfel
încrederea investitorilor și scăzând sensibilitatea la modificările de ordin politic.
(4) Considerăm că este important să cunoaștem dacă aceste companii sunt auditate sau nu;
variabila dummy primește valoarea 1 dacă sunt auditate de o companie care face parte din Big 4;
variabila dummy primește valoarea 0, dacă situațiile financiare sunt auditate de o companie care nu
face parte din Big 4 sau nu sunt auditate.
a. Analiză descriptivă
Anexa 1 oferă rezultatele privind analiza descriptivă, minimul, maximul, media și abaterea standard
a eșantionului (cu cât este mai mică abaterea standard cu atât sunt mai exacte predicțiile viitoare
deoarece există o variabilitate mai mică) pentru variabilele continue și categoriale din setul de
informații oferite de eșantion și oferă, de asemenea, informații privind raportarea informațiilor
pentru cinci ani (2009-2013).
Există o plajă largă de variație în ceea ce privește anumite variabile din eșantion, așa cum indică
valorile minime și maxime, în anul 2013, nivelul dezvăluirilor privind riscul (variabila dependentă
(rata generală a îndatorării)) variind de la 31,73 la 96,89 cu o medie de 28,55 și o abatere standard
de 12,05. Anul 2009 indică cea mai scăzută abatere standard pentru rata generală a îndatorării
(3,11). Cifra de afaceri (sub formă logaritmică) variază de la aproximativ 16 la aproximativ
18 pentru toți anii selectați. Indicatorii de rentabilitate prezintă valori negative când rezultatul
anului este reprezentat de pierdere. În general, companiile prestatoare de servicii contabile
formează eșantionul nostru privind profitul reportat (92%); pentru anumite companii venitul a fost
nesemnificativ, astfel că profitul tinde să fie zero.
Conform Anexei 1 există o mai mare diferențiere între mărimea companiilor cuantificate folosind
cifra de afaceri (abaterea standard este mai mare decât media). Rentabilitatea activelor a relevat o
mai mare dispersie între elementele eșantionului.
60
Analiza prin regresie multiplă
Rezultatele regresiei din Anexa 2 arată că abaterea standard a erorii este de 57,16; 54,25; 54,41;
46,57 și 50,02 pentru cei cinci ani. Rezultatele susțin din punct de vedere statistic (testele ANOVA)
semnificația modelului pentru toți cinci anii, deoarece statistica F a fost 2,80 (P=0,05=0,05) în
2009, 3,65 (P=0,021<0,05) în 2010, 3,60 (P=0,0022<0,05) în 2011, 6,75 (P=0,0013<0,05) în 2012
și 5,09 (P=0,005<0,05) în 2013. În 2009 și 2013 acestea au fost foarte aproape de nivelul de
semnificație de 5%.
Coeficientul de determinație înseamnă procentul variabilelor independente care exprimă variația
variabilelor dependente (nivelul de raportare a riscului), în alte cuvinte, procentul de distribuție al
variabilelor dependente datorat procentului de distribuție al variabilelor independente. Coeficientul
de determinație variază între 0,35 în 2009 (min.) și 0,57 în 2012 (max.) și este mai mic de 75%;
cea mai bună valoare (în 2012) implică faptul că variabilele independente explică 57% din
distribuția dezvăluirilor de risc, iar cele 43% rămase sunt datorate erorii sau altor factori
inexplicabili.
b. Rezultatele regresiei în raport cu variabilele independente – Anexa 3
Eșantionul estimat β0 (constant) și variabilele independente sunt:
2009 = {-270,55; 22,76; 0,04; -28,17; 16,35}
2010 = {-416,78; 31,74; 0,71; -11,26; -7,30}
2011 = {-462,40; 35,31; -0,27; 5,40; -24,59}
2012 = {-680,02; 49,75; -1,24; -74,35; -5,53}
2013 = {-521,62; 38,81; 0,54; -28,82; -2,76}
c1. Mărimea companiei este asociată în mod pozitiv cu raportarea sau cu riscul (P2009, P2010,
P2011, P2012, and P2013 sunt mai mici de 5%). Aceleași rezultate sunt relatate și în literatura de
specialitate (Beattie et al., 2004, Firth, 1979).
Companiile din eșantionul nostru sunt companii mari și prezintă în notele explicative la situațiile
financiare informații privind riscul în conformitate cu principiul oferirii exemplului, aceștia
pregătind rapoarte financiare pentru alte entități, este important ca propriile lor rapoarte să fie cele
care stabilesc standardul.
61
c2. Rata generală a îndatorării este important de corelat cu raportarea riscului, reieșind
pozitivă în 2009 și 2010, și negativă în 2011, 2012 și 2013. Acest fenomen poate fi explicat prin
faptul că acestea nu sunt listate la bursă, prin urmare nu există cerințe impuse privind raportarea și
debitorii împărtășesc informații private între ei.
c3. Rentabilitatea în termeni de rentabilitate a activelor și rentabilitate a capitalurilor proprii
este un indicator nesemnificativ, precum este și rata generală a îndatorării.
Riscul nu are întotdeauna consecințe negative pentru afaceri și există o nevoie reală în sensul
dezvoltării unei imagini de ansamblu asupra managementului riscului, care echilibrează riscurile și
oportunitățile. Organizațiile au ajuns să recunoască din ce în ce mai mult aspectul de oportunitate
și potențialul riscului în a crea valoare. Asumarea de riscuri este necesară pentru creștere economică
și succes, iar noua abordare a managementului riscurilor ar trebui să reîmbrățișeze riscul ca o sursă
de avantaje. S-a ajuns în esență la concluzia că riscul nu trebuie evitat complet, asumarea de riscuri
- susținută prin informații – însemnând, de fapt, avantajul competitiv (Casualty Actuarial Society,
2003).
62
Capitolul 4
Ghid de bune practici în managementul riscului
4.1 Cadrul de elaborare a bunelor practici
pentru managementul riscului
Cadrul de elaborare a ghidului de buen practici în managementul riscului are la bază cadrul
raportării financiare elaborat de IASB.
Caracteristicilor calitative recomandate de către IASB prin Cadrul Conceptual al raportării
financiare reprezintă referința pentru propunerea unui cadru bunele practice din manageemntul
riscului. Consiliul pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate a publicat în 2010 o nouă
versiune a Cadrului Conceptual de Raportare Financiară şi descoperim că se poate obţine calitatea
informaţiei financiare atunci când se îndeplinesc criteriile de relevanţă şi reprezentare fidelă. Noua
abordare privind caracteristicile calităţii în domeniul contabil le clasifică în fundamentale
(esenţiale) şi amplificatoare (complementare), după cum urmează:
Figura 10. Caracteristicile calitative ale informației contabile
Sursa: Proiecția autorului având la bază noua versiune a Cadrului Conceptual emis de IASB
Informaţii utile pentru luarea deciziilor
economice
Caracteristicile calitative ale informaţiei
financiare utile
COMPLEMENTARE FUNDAMENTALE
RELEVANŢĂ REPREZENTARE
FIDELĂ COMPARABILITATE OPORTUNITATE
VERIFICABILITATE INTELIGIBILITATE Trecut Viitor
Completă Neutră
Fără erori semnificative
63
Plecând de la Cadrul Conceptual al Raportării Financiare, ne-am propus să formulăm cerințe de
raportare specifice secțiunii aferente riscurilor întreprinderii (în acest context, privind calitatea
rapoartelor financiare prin calitatea caracteristicilor):
Relevanţă
1. Prezentarea strategiei de management al riscului
2. Prezentarea probabilităţii de apariţie a riscurilor
3. Prezentarea impactului riscului
4. Prezentarea riscurilor semnificative
5. Prezentarea impactului riscului în dezvoltarea activităţilor curente ale entităţii.
Inteligibilitate
1. Prezentarea definiţiei riscului şi a tipurilor de riscuri ce pot apărea la nivelul entităţii
2. Definirea activităţilor de management al riscului
3. Descrierea fiecărui tip de risc (utilizând tabele, grafice, informaţii narative)
4. Descrierea modelelor folosite în măsurarea riscurilor
5. Prezentarea informaţiilor legate de risc în contextul strategiei entităţii, a modelului
de business adoptat şi a performanţelor sale anterioare
6. Prezentarea informaţiilor legate de risc în previziunile entităţii (strategia pe termen lung).
Comparabilitate
1. Coerenţă în prezentarea riscurilor de la o perioadă la alta
2. Includerea informaţiei despre risc de la o perioadă la alta
3. Consecventa in utilizarea modelelor de măsurare şi evaluare a riscurilor
4. Prezentarea oricăror modificări în bazele de măsurare a riscurilor, a cauzelor sale şi a
impactului
5. Prezentarea modificărilor factorilor care influenţează riscul
6. Prezentarea oricăror modificări în strategia de măsurare şi evaluare a riscurilor.
64
Capacitatea de a fi verificate
1. Prezentarea informaţiilor cantitative despre risc
2. Prezentarea modelelor de măsurare a riscului
3. Prezentarea conceptelor de bază în identificarea şi măsurarea riscurilor
4. Prezentarea limitelor modelelor selectate pentru evaluarea riscurilor.
Profesionştii din domeniul financiar nu sunt împotriva raportării riscurilor; ei ar prefera să existe
un ghid de bune practici care să îi îndrume în acest sens. În general, rapoartele financiare conţin
informaţii cantitative (cifra de afaceri, active, datorii etc.), datele cu caracter nefinanciar nu pot fi
standardizate și presupun exercitarea raţionamentului profesional în raportarea lor.
O parte din informaţiile despre risc nu poate fi furnizată de departamentul de raportare financiară
pentru că se referă la strategia pe termen scurt sau lung a entităţii; în acest caz, managementul ar
trebui să devină implicat în raportarea riscului.
Cercetarea va prezenta modul în care se realizează prezentarea informațiilor privind riscul folosind
modelul regresiei. Alegerea firmelor s-a realizat pe baza disponibilității informațiilor. Studiul a
exclus firmele care activează în domeniile financiar și asigurări deoarece acestea fac obiectul unor
cerințe specifice de raportare a informațiilor, astfel că situațiile financiare anuale ale acestora nu
pot fi considerate ca fiind determinate în mod voluntar. Sursa eșantionului de date este
doingbusiness.ro; lucrarea a utilizat un eșantion alcătuit din 25 de companii, clasificate de
doingbusiness.ro ca fiind companii mari (website-ul doingbusiness.ro folosește metodologia E&Y
pentru a clasifica entitățile; formula propusă de E&Y include variabile calitative și cantitative).
Piața românească de servicii contabile se ridică la valoarea de 400 mil. euro (Vulpoi, 2014).
4.2 Bune practici în managementul riscului în domeniul
serviciilor profesionale de contabilitate
Managementul riscului operațional a condus la elaborarea de bune practici; dar pentru cine sunt
bune aceste practici? Cum se poate stabili dacă sunt bune? Având în vedere faptul că este o
disciplină relativ nouă, există îndoieli cu privire la calitatea acestor practici.
65
Componentele unei strategii de bune practici sunt:
a. Viziune, cultură și angajament față de entitate:
a1. Definirea riscului operațional la nivelul entității
a2. Elaborarea unei viziuni asupra riscului
a3. Implementarea unei culturi a integrării riscului
a4. Managementul riscului și reputația entității
b. Existența unui cadru și responsabilități:
b1. Dezvoltarea de departamente care se ocupă de managementul riscului
b2. Asigurarea suportului și pârghiilor necesare managementului riscului
b3. Crearea unui instrument care să reprezinte un model în managementul riscului
c. Elaborarea de strategii pentru riscul operațional:
c1. Publicarea și discutarea raportelor privind riscul operațional
c2. Acordarea de avantaje pentru managementul riscului (incentives)
c3. Integrarea riscului – ca activitate continuă
d. Monitorizare și management dinamic al riscului operațional:
d1. Implementarea proceselor de tip bottom – up pentru identificarea, evaluarea
și managementul riscului operațional
d2. Coordonarea evenimentelor și colectarea datelor pentru calculul indicatorilor
de risc
d3. Aplicarea de instrumente analitice pentru managementul riscului
d4. Implementarea instrumentelor de evaluare dinamică a riscului
e. Asigurarea resurselor financiare
f. Tehnologii pentru managementul riscului operațional:
f1. Implementarea instrumentelor de masurare a riscului
66
4.3 Managerul de risc – o nouă poziție în organigrama
entităților performante
Performanța unei entități nu mai este evaluate doar prin prima rezultatelor financiare, ci și prin
modul în care reușește să facă față dimanismului mediul economic, al internaționalizării.
Managerul de risc s-a dezvoltat ca o consecință a evenimentelor negative care au generat pierderi
semnificative pentru multe companii care nu au luat în considerare indicii și semnale interne și
externe privind posibilitatea existenței unor vulnerabilități.
Managerul de risc se ocupă exclusiv de gestiunea incertitudinilor și a riscurilor la care este supusă
o entitate; un program efficient de management al riscului se axează pe două acțiuni fundamentale:
măsuri de evitare a procedurii riscurilor (pre-eveniment);
măsuri de minimizare a efectelor riscurilor, dacă acestea s-au produs (post-eveniment).
Managerul de risc efectuează analize de tip valoare – vulnerabilitate - risc.
Studiile de piață efectuate de organismele de reglemetare a profesiei de risk manager au evidențiat
creșterea permanentă a roulului pe care îl are manegerul de risc în cadrul unei entități.
Figura 11. Avantajele managementului riscului
Sursa: Proiecție pe baza cercetărilor efectuate în entitățile de contabilitate
1.26%
21.85%
18.07%
17.65%
6.72%
15.55%
14.29%
4.62%
Altele
Dezvoltarea procedurilor de identificare a cât mai
multor riscuri
Creșterea calităților deciziilor de investire
Înțelegerea rolului guvernanței corporative
Creșterea încrederii relației dintre management și
acționari
Reducerea pierderilor financiare
Reducerea redundanței privind identificarea
riscurile
Creșterea încrederii relației dintre management și
clienți
Avantajele managementului riscului
67
Companiile recrutare au stabilit un profil al managerului de risc, din care am extras câteva
caracterisctici:
Figura 12. Profilul managerului de risc
Sursa: Proiecție pe baza informațiilor de pe paginile companiilor de recrutare
4.4 Abordarea modernă a managementului riscului
În prezent, majoritatea entităților își formulează politici complexe pentru a putea gestiona riscurile
operaționale și financiare. În procesul de luare a deciziilor, cel mai important aspect este crearea
de valoare, care implică realizarea unui echilibru între risc și rentabilitate. Multe entități consideră
managementul riscului o activitate care generează valoare adaugată, prin reducerea riscului, sau cel
puțin percepția despre risc; managementul riscului poate conserva valoarea prin protejarea
resurselor în cazul evenimentelor negative, deci manageemntul riscului are două roluri: de creare
de valaore și de conservare a valorii. În același timp, este important să recunoaștem că
managementul riscului nu presupune doar minimizarea riscului; până la urmă, profitul se obține în
urma activităților care implică și risc. În schimb, managementul riscului se ocupă cu gestiunea
diferitelor riscuri pentru maximizarea profiturilor viitoare prin minimizarea dezastrelor potențiale;
26.64%
11.35%
13.54%
23.14%
25.33%
Abilități de înțelegere a unei afaceri
Experiență in managementul operațional
Studii de finanțe
Abilități de comunicare cu superiorii și angajații
Abilități de estimare / măsurare a riscului
Cerințe specifice pentru funcțiile de manager de risc
68
prin urmare, managementul riscului este o activitate care presupune identificarea zonelor de risc și
echilibrarea potențialelor beneficii maxime cu potențialele pierderi maxime.
Managementul eficient al riscului se bazează pe următoarele acțiuni:
a) identificarea zonelor de risc și a activităților care sunt expuse riscului;
b) evaluarea potențialelor pierderi asociate acestor expuneri și compararea cu eventualele
profituri ce s-ar obține dacă s-ar asuma aceste riscului;
c) implementarea politicilor și procedurilor adecvate să maximizeze rentabilitățile
așteptate și minimizarea consecințelor.
În ultima decadă a anilor 90, Comitetul Turnbull a stabilit cele mai bune practici din domeniul
managementul riscului, accentuând importanța crescută a acestor acțiuni pentru toate tipurile de
business. În raportul emis în 1999, Comitetul Turnbull a insistat asupra faptului că trebuie să existe
o mai bună informare a investitorilor și a celorlalte grupe de utilizatori de informații financiare cu
privire la strategiile de risc adoptate de entități.
Studiul efectuat de Economist Intelligence Unit în 2001 cu privire la managementul riscului, a
identificat motivele pentru care entitățile ar trebui să-și dezvolte o strategie cu privire la riscuri:
obținerea unei mai bune înțelegeri a riscului asumat de entitate, pornind de la funcțiile
asumate până la departamente;
oferirea unui avantaj competitive printr-o mai bună și mai ebalorată analiză a riscului;
protejarea împotriva câștigurilor nefundamentate pentru acționari / investitori;
îmbunătățirea abilității de a răspunde în mod efectiv situațiilor de risc;
obținerea unui economii de costuri printr-un management echilibrat al resurselor interne.
În general, orice entitate este supusă risculor, într-un grad diferit sau în momente diferite, dar cel
puțin două tipuri de risc se pot confrunta:
a) expunerea la riscul operațional (de business) – riscul pierderilor generate de procesele
interne nepotrivite, resurse umane sau sisteme sau evenimente externe (Basel Capital Accord,
1999); asemenea risc afectează elemente care conduc la fluxuri de numerar incercte:
riscuri legate de producție – echipamente avariate sau produse defecte: risc de ineficiență
sau management operațional defectuos;
69
riscuri legate de resursele primare – epuizarea stocurilor sau greve ale angajaților,
pierderea angajaților cheie: riscul creșterii costurilor;
riscuri de piață – modificări în cerere sau creșterea concurenței: intrarea pe piață a unui
nou competitor;
riscuri de reglementare – schimbări majore în reglementări care pot genera costuri
suplimentare: schimbări privind securitatea și sănătatea angajților, drepturile angajaților,
situații de monopol, acorduri de vânzare, condiții de protejare a mediului;
riscuri strategice – procese decizionale insuficient de bine fundamentate: riscuri cu
privire la intrarea pe alte piețe, achiziții de alte companii (riscuri de sinergie);
riscuri legate de sisteme IT – colapsul sistemelor IT, viruși IT, eveneimente de tipul 9/11;
riscuri legate de reputație – riscul de a fabrica produse necalitative, supraevaluarea
anumitor produse,
riscuri politice – restricții impuse de acorduri politice internaționale: bariere de repatriere
a profituirlor, exproprieri de active.
b) Expunerea la riscul financiar – amenințările provocate de schimbpri în costul de finanțare
sau structura de finanțare. În această categorie, se pot menționa:
Riscul de insovență datorat metodelor nepotrivite de finanțate – de obicei, datoriile sunt
mai puțin costisitoare și dobânzile sunt deduse la calculul impozitelor, dar acționarii sunt
nemulțumiți că e posbil ca dividendele să nu fie plătite, spre deosebire de dobânzi care
au prioritate;
Riscul strategiilor de management financiar – gradul de îndatorare care nu este cel mai
potrivit, generând conflicte între manageri și acționari;
Riscul creșterii costului de finanțare prin creșerea ratei dobânzii;
Riscul schimării cotelor de impozitare a entităților, schimbări în elementele recunoscute
ca deduceri fiscale, convenții de evitare a dublei impuneri;
Schimbări în variabilele macroeconomice: rata dobânzii, cursul de schim valutar.
Toate aceste elemente afectează în mod negative fluxurile de numerar viitoare și de obicei,
elementele enumerate se influențează unele pe altele. Entitățile moderne încearcă să implementeze
sisteme integrate de management al riscului, estimând riscul la nivelul întregii entități (whole
organization) decât concentrându-se asupra riscurilor individuale. Abordarea integrată poate
70
identifica un portofoliu de riscuri care poate fi minimizat prin aceleași metode ca și portofoliile de
instrumente financiare, prin diversificare.
Pe o piață perfectă, acoperirea împotriva riscului ar putea fi lasată la latitudinea investitorilor care
ar trebui să stabilească nivelul de risc acceptat. Dar cum acest lucru este imposibil, iar piețele nu
sunt perfecte, conduc la faptul că managementul risuclui este o activitate care adaugă valoare unei
entități când este efectuată de manageri, decât de investitori / acționari (am putea afirma că
managerii au un avantaj competitiv față de investitori în procesul de hedging):
i. Managementul eficient al riscului poate reduce probabilitatea apariției dezastrelor
financiare (inclusiv faluimentul entității);
ii. Managementul eficient al riscului poate reduce costul de finanțare;
iii. Managementul riscului poate gestiona eficient problemele de comunicare dintre
management și investitori (agent problems);
iv. Managementul riscului poate conduce la îmbunătățirea procesului decizional și crearea
de valoare.
Obiectivul
unei entități Valoare creată pentru acționari
Cash flow Costul capitalului
Indicatori
care măsoară
valoarea
Creșterea vânzărilor
Gestiunea datoriilor
curente Rata dobânzii
Creșterea marjei
comerciale
Achiziții de active
curente
Politica de dividend
Vânzări estimate Structura capitalului
Nivel strategic
Strategia
de dezvoltare Strategia operațională
Strategia
de finanțare
Figura 11. Piramida creării de valoare
Sursa: Proiecția autorului
71
Concluzii
Schimbările continue ale mediului economic au determinat ca managementul entităților să adopte
strategii flexibile și inovative pentru maximizarea profitabilității; conceptul clasic de profit – ca
indicator de măsurare a perfoemanței – a fost înlocuit cu satisfacția clienților, diversificarea
portofoliului, reducerea riscului. Internaționalizarea afacerilor a creat oportunități, și în aceeași
măsură riscuri. Din studiile publicate (Hall, 1998) se pot identifica următoarele stadii privind
implementarea unui sistem holistic de management al riscului:
A. Ignorarea riscului: de obicei, în această fază, orice pierdere crează creații negative și
nu sunt soluții bine stabilite privind acoperirea pierderilor.
B. Reducerea riscului: managementul acceptă idea de risc și încep acțiunile de
identificare a riscurilor și de diminuare a consecințelor, identificarea posibilităților de
ameliorare a pierderilor (finanțare retrospectivă și / sau prospectivă).
C. Prevenirea riscului: are loc trecerea de la managementul riscului reactiv la
managementul riscului proactiv, iar gestiunea riscurilor este o activitate de echipă, în
care toate departamentele sunt implicate.
D. Anticiparea riscului: echipa de management al riscului dezvoltă instrumente specifice
de cunatificare a riscului, pornind de la cele statistice și din teoria probabilităților,
reușind să efectueze o ierarhizare a riscurilor în funcție de impactul lor și să estimeze
resursele necesare pentru a minimiza apariția lor.
E. Identificarea oportunităților: este un nivel în care se recunoaște existența riscurilor
și, în același timp existența oportunităților de câștig.
Managementul riscului nu înseamnă doar gestionarea unor evenimente, situații, ci și crearea unei
culturi organizaționale care să fie deschisă spre acceptarea riscului, educație în domeniul riscului,
asumarea responsabilității. Rolul managerului de risc este de a identifica măsurile care să conducă
la acceptarea unor pierderi minime în condițiile incerte și dificil de gestionat din prezent și de
maximizare a oportunităților. Politicile de management al riscului trebuie dezvoltate nuanțat în
funcție de domeniul de activitate al fiecărei entități.
72
Glosar de termeni
Atenuarea riscului – Măsurile întreprinse pentru diminuarea probabilităţii (posibilităţii) de
apariţie a riscului sau/şi de diminuare a consecinţelor (impactului) asupra rezultatelor (obiectivelor)
dacă riscul s-ar materializa; atenuarea riscului reprezintă diminuarea expunerii la risc, dacă acesta
este o ameninţare.
Cauză – fenomen care precedă şi, în condiţii determinate, provoacă apariţia altui fenomen, căruia
îi serveşte ca punct de plecare.
Competitivitate – capacitatea sau însuşirea unui sistem de a obţine rezultate superioare în
competiţia pe plan naţional sau internaţional cu sisteme similare
Controlul intern – Orice acţiune / măsură provenită din organizaţie, luată în scopul gestionării
riscurilor. Aceste măsuri pot fi luate fie pentru a diminua impactul în cazul materializării riscurilor,
fie pentru a reduce probabilitatea de materializare a riscurilor; controlul intern reprezintă tocmai
managementul riscurilor, deoarece, prin măsurile luate, se obtine o asigurare rezonabilă că
obiectivele organizaţiei vor fi atinse.
Cunoştinţe – ansambluri de informaţii aplicabile şi de abilităţi generate de utilizarea informaţiilor
de către receptorul lor, care au capacitatea de a genera prin folosire valoarea adaugată.
Decizie – varianta aleasă dintre mai multe posibile pentru a realiza un scops au un obiectiv.
Efect – rezultat obtinut în urma realizării unei acţiuni sau activităţi sau rezultatele manifestării unei
cauze sau unui ansamblu cauzal.
Evaluarea riscului – Evaluarea consecinţelor materializării riscului, în combinaţie cu evaluarea
probabilităţii de materializare a riscului; evaluarea riscului reprezintă evaluarea expunerii la risc.
Eveniment Black Swan – Eveniment Lebădă Neagră - evenimente a căror probabilitate de apariție
este extrem de rară; conceptul a fost dezvoltat de Taleb in cartea sa ”The Black Swan: The Impact
of the Highly Improbable ”(2007)
Expunere la risc – Consecinţele, ca o combinaţie de probabilitate şi impact, pe care le poate resimţi
o organizaţie în raport cu obiectivele prestabilite, în cazul în care riscul se materializeaza.
Factori de risc – pericole naturale , umane şi ecologice
FMEA – Failure Mode and Effects Analysis – Metodă de ierarhizare a riscurilor în procese de
producție; această metodă a fost dezvoltată de NASA în jurul anilor 1960 și aplicată în prezent în
multe industrii (auto, aerospațială, farma, chimie, energetică, etc. )
73
Gestionarea riscurilor sau managementul riscurilor – Toate procesele privind identificarea,
evaluarea şi aprecierea riscurilor, stabilirea responsabilităţilor, luarea de măsuri de atenuare sau
anticipare a acestora, revizuirea periodică şi monitorizarea progresului.
Hazard – Proprietatea intrinsecă a substanţelor periculoase sau a unei situaţiei fizice cu potenţial
de alterare a sănătăţii umane şi/sau a mediului; hazardul se identifică cu orice situaţie cu potenţial
de producere a unui accident. Riscul este probabilitatea ca hazardul existent să se transforme într–
un accident.
Impactul – Reprezintă consecinţa asupra rezultatelor (obiectivelor), daca riscul s–ar materializa.
Incertitudine – stare de nesiguranţă, de îndoială cu privire la producerea unui eveniment ,
fenomen, a unei situaţii etc., la momentul apariţiei acestora, la amploarea lor etc., determinată de
lipsa de claritate şi precizie a elementelor mentionate, de evoluţiile imprevizibile ale sistemelor
implicate.
Management al riscului – tip de management axat pe diminuarea riscurilor implicate de
funcţionarea şi dezvoltarea unei entităţi
Manager – persoana dintr–o organizaţie care este încadrată pe un post managerial , căreia îi sunt
nemijlocit subordonaţi alţi componenţi ai organizaţiei şi care ia decizii manageriale.
Materializarea riscului – Translatarea riscului din domeniul incertitudinii (posibilului) în cel al
certitudinii (al faptului împlinit). Riscul materializat se transformă dintr–o problemă posibilă într–
o problemă dificilă, dacă riscul reprezintă o ameninţare, sau într–o situaţie favorabilă, dacă riscul
reprezintă o oportunitate.
Mediu de afaceri – totalitatea elementelor exogene firmei, de natură economică,
manageriala,tehnică,demografică,culturală,ştiinţifică,psiho–sociologică ,educaţională ,ecologică,
politică şi juridică, ce îi marchează semnificativ existenţa,derularea şi rezultatele activităţilor sale.
Obiective – Scopurile pe care şi le stabileşte o organizaţie. Obiectivele generale se descompun, la
nivel operaţional, în obiective derivate şi specifice. La nivel global, obiectivele pot fi exprimate în
termeni generali, dar, la nivel operaţional, obiectivele se definesc precis, prin indicatori de rezultate
măsurabili. De aceea, obiectivele reprezintă rezultatele ce trebuie obţinute la nivelul organizaţiei şi
la nivelul fiecărei componente structurale din cadrul acesteia.
Organizaţie – grup de două sau mai multe persoane care interacţionează în vederea realizării unor
scopuri comune, de regulă în baza anumitor condiţii prestabilite.
74
Organizaţie – Persoanele care lucrează împreună pentru atingerea unor obiective prestabilite. O
organizaţie poate fi o autoritate publică, un serviciu guvernamental (minister, instituţie publică,
agenţie etc.), o întreprindere constituită sau nu în societate, o asociere de persoane fără scop
lucrativ, o colectivitate locală etc. De asemenea, tot organizaţii sunt considerate şi componentele
structurale (divizii, direcţii, servicii, birouri etc.).
Plan strategic – plan pe termen lung , de regulă 3–5 ani, în care se concretizează strategia
sistemului implicat
Probabilitate – caracterul a ceea ce este probabil; aparenţă de adevăr, posibilitate cu multe şanse
de realizare
Probabilitatea de materializare a riscului – Posibilitatea sau eventualitatea ca un risc să se
materializeze. Reprezintă o măsură a posibilităţii de apariţie a riscului, determinată apreciativ sau
prin cuantificare, atunci când natura riscului şi informaţiile disponibile permit o astfel de evaluare.
Profilul de risc – Un tablou cuprinzând evaluarea generală documentată şi prioritizată, a gamei de
riscuri specifice cu care se confruntă organizaţia.
Profit – indicator economic ce desemnează venitul net care rămâne în urma unei operaţii
economice; din punct de vedere contabil este caluclat ca diferență dintre venituri și cheltuieli
Rentabilitate – indicator de sinteză al activităţii desfăşurate de o organizaţie într–o anumită
perioadă, care exprimă capacitatea, respectiv gradul de folosire a capacităţii acelei organizaţii de a
obţine profit
Risc8,9 – aprecierea rezonabilă a faptelor astfel încât să se evite riscul transferului asupra viitorului,
a incertitudinilor prezentului, incertitudini ce pot greva patrimoniul şi rezultatele unei unităţi
economice.
Risc – O problemă (situaţie, eveniment etc.) care nu a apărut încă, dar care poate apare în viitor,
caz în care obţinerea rezultatelor prealabil fixate este ameninţată sau potențată. În prima situaţie,
riscul reprezintă o ameninţare, iar în cea de–a doua, riscul reprezintă o oportunitate. Riscul
reprezintă incertitudinea în obţinerea rezultatelor dorite şi trebuie privit ca o combinaţie între
probabilitate şi impact.
Risc – Probabilitatea unui efect specific asociat hazardurilor care apare într–o anumită perioadă de
timp sau în anumite condiţii care conduce la un incident/accident.
8 Există mai multe aborbări în definirea riscurilor 9 Daca riscul este o ameninţare, consecinţa asupra rezultatelor este negativă, iar dacă riscul este o oportunitate,
consecinţa este pozitivă.
75
Risc economic – eveniment neprevăzut care poate afecta în mod negativ activitatea economică
Risc financiar – evenimente nedorite, ce produc dereglări majore pe pieţele monetare, valutare şi
de capital
Risc inerent – Expunerea la un anumit risc, înainte să fie luată vreo masură de atenuare a lui.
Risc rezidual – Expunerea cauzată de un anumit risc dupa ce au fost luate măsuri de atenuare a
lui. Măsurile de atenuare a riscurilor apartin controlului intern. Din această cauză riscul rezidual
este o măsură a eficacitaţii controlului intern, fapt pentru care unele ţări au înlocuit termenul de risc
rezidual cu cel de risc de control. Obs. În concepţia anglo–saxonă, riscul rezidual este definit ca
fiind expunerea cauzată de un anumit risc, dupa ce au fost luate măsuri de atenuare a lui,
presupunând că m ăsurile sunt eficace.
Strategia de risc – Abordarea generală pe care o are organizaţia în privinţa riscurilor, care trebuie
să fie documentată şi uşor accesibilă în organizaţie. Obs. În cadrul strategiei de risc se defineşte
toleranţa la risc.
Toleranţa la risc – “Cantitatea” de risc pe care o organizaţie este pregatită să o tolereze sau la care
este dispusă să se expună la un moment dat.
76
Surse bibliografice
Abraham, S. şi Cox, P. (2007) Analysing the determinants of narrative risk information in UK
FTSE 100 annual reports. The British Accounting Review, 39(3), 227-248
Admati, A. şi Pfleiderer P. (1988) A Theory of Intraday Patterns: Volume and Price Variability,
Review of Financial Studies 1, pp. 3–40
Allan D. Grody Peter J. Hughes Steven Toms (2011) Enterprise Risk Management Symposium
Society of Actuaries March 14-16, 2011
Althaus, C.E. (2005): A Disciplinary Perspective on the Epistemological Status of Risk, Risk
Analysis, Vol. 25, No. 3, 2005, pg: 567 – 588.
Amihud, Y. and Mendelson H. (1986) Asset Pricing and the Bid-Ask Spread, Journal of Financial
Economics, vol.17, pp. 223–49
Amran, A., Bin, A.M.R., Hassan, B.C.H.M. (2008) Risk reporting. An exploratory study on risk
management disclosure in Malaysian annual reports Managerial Auditing Journal, 24(1),
39-57
Aven T., On the meaning of a black swan in a risk context, Safety Science, vol. 57, pp. 44–51
Ball, R., A. Robin, and J. Wu.(1999) Properties of Accounting Earnings under the Enforcement
Institutions of East Asian Countries, and Implications for Acceptance of IAS.Working
Paper, University of Rochester
Ball, R., Kothari S., and Robin A. (2000) The Effect of International Institutional Factors on
Properties of Accounting Earnings. Journal of Accounting & Economics 29, pp. 1–51
Barth M., Landsman W., Lang M. (1999) International Accounting Standards and accounting
quality, Working paper, Stanford University
Barth, M.E., Beaver, W.H. and Landsman, W.R., (2001) The relevance of the value relevance
literature for financial accounting standard setting: another view, Journal of Accounting
and Economics, 31 (1–3), 77–104
Basu, S., (1997) The conservatism principle and the asymmetric timeliness of earnings. Journal of
Accounting and Economics, 24 (1), 3–37
Beretta, S., and Bozzolan, S. (2004) A framework for the analysis of firm risk communication. The
International Journal of Accounting, 39(3), 265-288
77
Botosan, C. A. (2004) Discussion of a framework for the analysis of firm risk communication. The
International Journal of Accounting, 39(3), 289-295
Cleary S., Mallert T. (2007), Global Risk – Business Success in Turbulent Times, Palgrave
Macmillian, Marea Britanie
De Franco, G., Kothari, S.P. and Verdi, R.S., (2011) The benefits of financial statement
comparability, Journal of Accounting Research, 49 (4), 895–931
Dhanani, A. (2003). Foreign exchange risk management: a case in the mining industry. The British
Accounting Review, 35(1), 35-63. doi: 10.1016/s0890-8389(03)00002-7
Diamond, D., Verrecchia R. (1991) Disclosure, Liquidity, and the Cost of Capital, Journal of
Finance 46, pp. 1325–60
Dietrich, J. R., Kachelmeier, S. J., Kleinmuntz, D. N., and Linsmeier, T. J. (2001). Market
efficiency, bounded rationality, and supplemental business reporting disclosures. Journal
of Accounting Research, 39(2), 243-268.
Dionne G. (2013), Risk management: History, definition and critique, Canada Research Chair in
Risk Management, http://neumann.hec.ca/gestiondesrisques/13-02.pdf
Dionne G., Eeckhoudt L. (1985): Increasing Risk and Self-Protection Activities, The Geneva Papers
on Risk and Insurance, No. 47 (13), pp. 132-136, https://www.genevaassociation.org/
media/224344/ga1988_gp13(47)_dionneeeckhoudt.pdf
Glosten, L. and Milgrom P. (1985) Bid, Ask, and Transaction Prices in a Specialist Market with
Heterogeneously Informed Traders. Journal of Financial Economics 14, pp. 71–100.
Grody A., Hughes P., Toms, S. (2011) Risk Accounting: A Next Generation Risk Management
System for Financial Institutions, Journal of Financial Transformation, pp. 43- 56, Available
on-line la adresa: http://www.ermsymposium.org/2011/pdf/Grody_Hughes_Toms.pdf
Hail, L., (2013). Financial reporting and firm valuation: relevance lost or relevance regained?
Accounting and Business Research, 43 (4), 329–358.
Hall, E.M. (1998). Managing Risk: Methods for Software Systems Development. Addison-Wesley
Hodder, L., Koonce, L., and McAnally, M. L. (2001) SEC market risk disclosures: Implications
for judgment and decision making. Accounting Horizons, 15(1), 49-70
Iatridis, G. (2008) Accounting disclosure and firms' financial attributes: Evidence from the UK
stock market. International review of financial analysis, 17(2), 219-241.
Institute of Chartered Accountants in England and Wales (2015) www.icaew.com
78
International Accounting Standard Board (2015) www.iasb.org
Jorion, P. (2002). How informative are value-at-risk disclosures? Accounting Review, 911-931
Keown A., Martin J., Petty J. W., Scott D. F. jr. (2005): Financial management. Principles and
applications, Pearson Prentice Hall, New Jersey
Kothari S.P (2015), The role of financial reporting in reducing financial risks in the market,
http://www.economicadventure.org/economic/conf/conf44/cf44_6.pdf
LaFond, R. and Watts, R.L., (2008) The information role of conservatism, Accounting Review,
83 (2), 447–478.
Lajili, K., and Zéghal, D. (2005) A content analysis of risk management disclosures in Canadian
annual reports, Canadian Journal of Administrative Sciences/Revue Canadienne des
Sciences de l'Administration, 22(2), 125-142
Lam, J. (2007) Enterprise Risk Management at Asian Banks: From Challenges to Strategies,
Executive White Paper, Asia Risk Management Institute (ARMI).
Legea Contabilității 82/1991, republicată
Leuz, C. and Verrecchia R. (2000) The Economic Consequences of Increased Disclosure, Working
Paper, University of Pennsylvania
Levitt, A. (1998), The Importance of High-Quality Accounting Standards, Accounting Horizons
12, pp. 79–82
Linsley, P. M., and Lawrence, M. J. (2007), Risk reporting by the largest UK companies:
readability and lack of obfuscation. Accounting, Auditing & Accountability Journal, 20(4),
620- 627
Linsley, P. M., and Shrives, P. J. (2005) Examining risk reporting in UK public companies. The
Journal of Risk Finance, 6(4), 292-305
Linsley, P. M., and Shrives, P. J. (2006) Risk reporting: A study of risk disclosures in the annual
reports of UK companies, The British Accounting Review, 38(4), 387-404
Linsmeier, T. J., Thornton, D. B., Venkatachalam, M., and Welker, M. (2002), The effect of
mandated market risk disclosures on trading volume sensitivity to interest rate, exchange
rate, and commodity price movements. Accounting Review, 343-377
Lopes, P. T., and Rodrigues, L. L. (2007), Accounting for financial instruments: An analysis of the
determinants of disclosure in the Portuguese Stock Exchange, The International Journal of
Accounting, 42(1), 25-56
79
Luhmann, N. (1993), Risk: a social theory, Publisher Walter de Gruyter, Berlin
Lupton & Tulloch (2002): Life would be pretty dull without risk': Voluntary risk-taking and its
pleasures, Health, Risk & Society, Vol. 4, Issue 2
Lupton D. (1999): Risk, London Routledge
Neale B și McElroy T. (2004) Business Finance – a Value – based Approach, Dorchester: Henry
Ling Ltd, Marea Britanie
Nichita, M. (2014) Empirical research regarding risk and risk management in Romanian journals,
AAU Conference, Prague, Proceedings of the 2nd International Conference,
http://car.aauni.edu/wp-content/uploads/IRFS-Proceedings_2014-Published.pdf
Nichita, M., (2015), An overview on state of knowledge of risk and risk management in economics
fields, SEA - Practical Application of Science, Volume III, Issue 1 (7), pp. 423-429
Organizația Internațională de Standardizare (2015) www.iso.org
Poskitt, R. (2005). Disclosure regulation and information risk. Accounting & Finance, 45(3),
457-477.
Pownall, G. and Schipper K. (1999), Implications of Accounting Research for the SEC’s
Consideration of International Accounting Standards for U.S. Securities Offerings,
Accounting Horizons 13, pp. 259–80
Rajgopal, S. (1999) Early evidence on the informativeness of the SEC's market risk disclosures:
The case of commodity price risk exposure of oil and gas producers, Accounting Review,
251- 280
Roman A. and Sargu A. C. (2014) Bank liquidity risk analysis in the new European Union member
countries: Evidence from Bulgaria and Romania, Procedia Economics and Finance,
Vol. 15, pp 556-576
Schipper K (2005) The introduction of International Accounting Standards in Europe: implications
for international convergence, European Accounting Review, vol. 14(1), pp 101-126
Schrand C. M. (1997) The association between stock-price interest rate sensitivity and disclosures
about derivative instruments, Accounting Review, 87-109
Smith, M. and Taffler R., (1992) Readability and understandability: different measures of the
textual complexity of accounting narrative, Accounting, Auditing & Accountability Journal,
5 (4), 84-88
80
Solomon A and Solomon J. (2004), A conceptual framework of conceptual frameworks:positioning
corporate financial reporting and corporate environmental reporting on a continuum,
available on line at: https://business-school.exeter.ac.uk/documents/papers/accounting/
2004/0405.pdf
Solomon, J. F., Solomon, A., Norton, S. D., Joseph, N. L. (2000) A conceptual framework for
corporate risk disclosure emerging from the agenda for corporate governance reform, The
British Accounting Review, 32(4), 447-478
Stoll, H. (1978). The Supply of Dealer Services in Securities Markets, Journal of Finance 33,
pp. 1133–1151
Turnbull Report (1999) Internal Control: Guidance for Directors on the Combined Code
van Asselt, M.B.A. (2000): Perspectives on uncertainty and risk: The PRIMA approach to decision
support. Dordrecht, The Netherlands: Kluwer Academic Publishers.
Vulpoi M. (2014). Articol în presă, disponibil la adresa: http://anuaruldeconsultanta.ro/interviuri/
1544-marcel-vulpoi-director-general-vulpoi-a-toader-management-kepp-calm-and-hire-a-
consultant.html
81
Anexa 1
Sumarul caracteristicilor eșantionului
An Variabile Min. Medie
Abatere
standard Cuartila 1 Mediana Cuartila 3 Max.
2009
Cifră de afaceri* 16,0665 1,6758 15,3778 15,9242 17,2328 11,3674 18,6842
Rata generală a îndatorării 19,8625 18,6149 3,1164 14,9115 28,9406 0,0903 56,0730
Rentabilitatea activelor
(ROA) 0,2631 0,3727 0,0265 0,3128 0,4671 -0,7800 0,9616
Rentabilitatea capitalurilor
proprii (ROE) 0,7652 0,4882 0,4743 0,7480 1,1297 0,0000 1,8287
2010
Cifră de afaceri* 16,2494 1,3079 15,3269 16,0168 17,3756 13,4643 18,6449
Rata generală a îndatorării 24,0864 20,6545 12,1305 14,1900 30,2490 0,3353 69,7800
Rentabilitatea activelor
(ROA) 0,2371 0,2590 0,0391 0,2098 0,4037 -0,1608 0,9472
Rentabilitatea capitalurilor
proprii (ROE) 0,5391 0,7027 0,1794 0,5698 1,0881 -2,0301 1,4045
2011
Cifră de afaceri* 16,3267 1,2700 15,5078 16,0166 17,4546 14,0213 18,5120
Rata generală a îndatorării 20,2334 16,9122 11,4225 16,2530 23,8225 0,4107 57,9050
Rentabilitatea activelor
(ROA) 0,2155 0,2146 0,0095 0,1918 0,3340 -0,0680 0,6422
Rentabilitatea capitalurilor
proprii (ROE) 0,4033 0,4087 0,1054 0,3301 0,7333 -0,4844 1,1757
2012
Cifră de afaceri* 16,2545 1,1371 15,5725 15,9489 16,9326 14,3398 18,5725
Rata generală a îndatorării 22,6539 15,1031 10,6750 22,9230 32,0940 0,7854 50,4610
Rentabilitatea activelor
(ROA) 0,1702 0,2310 0,0000 0,0720 0,3295 -0,0702 0,8720
Rentabilitatea capitalurilor
proprii (ROE) 0,5164 1,6802 0,0000 0,1325 0,5275 -1,4844 1,8348
2013
Cifră de afaceri* 16,5070 1,1956 15,8162 16,2651 17,5516 14,1875 18,5672
Rata generală a îndatorării 31,7399 28,5589 12,0565 15,6220 50,2495 0,3818 96,8940
Rentabilitatea activelor
(ROA) 0,2387 0,2827 0,0600 0,2028 0,3796 -0,3494 0,8872
Rentabilitatea capitalurilor
proprii (ROE) 0,5847 0,5330 0,2026 0,5214 0,9387 -0,5846 1,8348 Cifră de afaceri* - ln cifră de afaceri
SD – Abatere standard
Anexa 2
AN 2009
Regresie statistică
Coeficientul de corelație multiplă 0,59921
Coeficientul de determinație 0,35905
Varianța coeficientului de determinație 0,23086
Abatere standard 57,16614
Observații 25
ANOVA
Nr. gradelor de
libertate al
repartiţiei
Sumele de pătrate
potrivit
descompunerii
Media sumelor
de pătrate
Valoarea
statisticii F
Probabilitatea
critică
unilaterală
Regresie 4 36.613,28741 9.153,32185 2,80092 0,05372
Valoarea erorii de
predicţie 20 65.359,35259 3.267,96763
Total 24 101.972,64000
AN 2010
Regresie statistică
Coeficientul de corelație multiplă 0,65007
Coeficientul de determinație 0,42259
Varianța coeficientului de
determinație 0,30711
Abatere standard 54,25872
Observații 25
ANOVA
Nr. gradelor de
libertate al
repartiţiei
Sumele de pătrate
potrivit
descompunerii
Media sumelor
de pătrate
Valoarea
statisticii F
Probabilitatea
critică
unilaterală
Regresie 4 43.092,45996 10.773,11499 3,65933 0,02153
Valoarea erorii
de predicţie 20 58.880,18004 2.944,00900
Total 24 101,972.64000
83
AN 2011
Regresie statistică
Coeficientul de corelație multiplă 0,64746
Coeficientul de determinație 0,41920
Varianța coeficientului de
determinație 0,30304
Abatere standard 54,41753
Observații 25
ANOVA
Nr. gradelor de
libertate al
repartiţiei
Sumele de pătrate
potrivit
descompunerii
Media sumelor
de pătrate
Valoarea
statisticii F
Probabilitatea
critică
unilaterală
Regresie 4 42.747,29376 10.686,82344 3,60887 0,02268
Valoarea erorii
de predicţie 20 59.225,34624 2.961,26731
Total 24 101.972,64000
AN 2012
Regresie statistică
Coeficientul de corelație multiplă 0,75800
Coeficientul de determinație 0,57457
Varianța coeficientului de determinație 0,48948
Abatere standard 46,57391
Observații 25
ANOVA
Nr. gradelor de
libertate al
repartiţiei
Sumele de pătrate
potrivit
descompunerii
Media sumelor
de pătrate
Valoarea
statisticii F
Probabilitatea
critică
unilaterală
Regresie 4 58.590,05192 14.647,51298 6,75272 0,00131
Valoarea erorii de
predicţie 20 43.382,58808 2.169,12940
Total 24 101.972,64000
AN 2013
Regresie statistică
Coeficientul de corelație multiplă 0,71028
Coeficientul de determinație 0,50450
Varianța coeficientului de determinație 0,40540
Abatere standard 50,26294
Observații 25
ANOVA
Nr. gradelor de
libertate al
repartiţiei
Sumele de pătrate
potrivit
descompunerii
Media sumelor
de pătrate
Valoarea
statisticii F
Probabilitatea
critică
unilaterală
Regresie 4 51.445,37251 12.861,34313 5,09085 0,00539
Valoarea erorii de
predicţie 20 50.527,26749 2.526,36337
Total 24 101.972,64000
84
Anexa 3
Rezultatele regresiei în raport cu variabilele independente
AN 2009
Coeficienți Abatere standard Statistica t Probabilitatea critică bilaterală
Constanta modelului -270,55572 114,74891 -2,35781 0,02868
Mărimea companiei 22,76394 7,07424 3,21786 0,00432
Rata generală a îndatorării 0,04853 0,06182 0,78498 0,44167
Rentabilitatea activelor (ROA) -28,17661 33,65863 -0,83713 0,41241
Rentabilitatea capitalurilor
proprii (ROE) 16,35923 25,72244 0,63599 0,53199
AN 2010
Coeficienți Abatere standard Statistica t Probabilitatea critică bilaterală
Constanta modelului -416,78349 144,34642 -2,88738 0,00911
Mărimea companiei 31,74461 8,65636 3,66720 0,00153
Rata generală a îndatorării 0,71819 0,64484 1,11374 0,27860
Rentabilitatea activelor (ROA) -11,26819 58,12568 -0,19386 0,84824
Rentabilitatea capitalurilor
proprii (ROE) -7,30507 21,92076 -0,33325 0,74241
AN 2011
Coeficienți Abatere standard Statistica t Probabilitatea critică bilaterală
Constanta modelului -462,40315 156,09317 -2,96235 0,00770
Mărimea companiei 35,31016 9,71281 3,63542 0,00165
Rata generală a îndatorării -0,27121 0,87052 -0,31155 0,75861
Rentabilitatea activelor (ROA) 5,40224 109,35449 0,04940 0,96109
Rentabilitatea capitalurilor
proprii (ROE) -24,59029 58,39171 -0,42113 0,67815
AN 2012
Coeficienți Abatere standard Statistica t Probabilitatea critică bilaterală
Constanta modelului -680,02783 159,32983 -4,26805 0,00038
Mărimea companiei 49,75614 10,07298 4,93956 0,00008
Rata generală a îndatorării -1,24370 0,88668 -1,40264 0,17606
Rentabilitatea activelor (ROA) -74,35483 45,61390 -1,63009 0,11873
Rentabilitatea capitalurilor
proprii (ROE) -5,53737 6,76845 -0,81812 0,42293
AN 2013
Coeficienți Abatere standard Statistica t Probabilitatea critică bilaterală
Constanta modelului -521,62316 153,61189 -3,39572 0,00287
Mărimea companiei 38,81354 9,18239 4,22695 0,00041
Rata generală a îndatorării -0,54174 0,46523 -1,16447 0,25794
Rentabilitatea activelor (ROA) -28,82514 40,23291 -0,71646 0,48199
Rentabilitatea capitalurilor
proprii (ROE) -2,76657 20,62398 -0,13414 0,89463
top related