organizarea si conducerea bancii internationale pentru reconstructie si dezvoltare(1).docx
Post on 15-Jan-2016
219 Views
Preview:
TRANSCRIPT
Organizarea și
conducerea Băncii
Internaționale pentru
Reconstrucție și
Dezvoltare
Coordonator
Anca Elena Nucu Student
Gîmbuță Maria
Finanțe și Bănci
Anul III, Grupa 5
2015
Cuprins
Introducere..............................................................................................................................................3
CAPITOLUL 1. Scurt Istoric al Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare....................................................................................................................................................................4
CAPITOLUL 2. Organizarea și conducerea Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și dezvoltare............................................................................................................................................7
2.1. Consiliul Guvernatorilor.........................................................................................................7
2.2. Consiliul Directorilor Executivi.............................................................................................8
2.3. Președintele Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare..................9
2.4. Consiliul de Supraveghere..................................................................................................10
2.5. Comitetele de Credit.............................................................................................................10
2.6. Comitetul Dezvoltării.............................................................................................................11
2.7. Comitetul de Politică Financiară........................................................................................11
Capitolul 3. Sistemul de luare a deciziilor și membrii Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare.............................................................................................................12
3.1.Sistemul de luare a deciziilor..............................................................................................12
3.2. Membrii......................................................................................................................................13
Concluzii.................................................................................................................................................15
Bibliografie............................................................................................................................................16
Introducere
2
Grupul Băncii Mondiale numără cinci instituții specializate în diverse aspecte ale dezvoltării
al căror principal scop este lupta împotriva sărăciei. Printre instituțiile Grupului Băncii Mondiale
se numără: BIRD – Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare; AID – Asociația
Internațională Dezvoltare; SFI – Societatea Financiară Internațională; AMGI – Agenția
Multilaterală de Garanție a Investițiilor; CIRDI – Centrul Internațional pentru Rezolvarea
Dezacordurilor privind Investițiile.
BIRD este o instituție financiară care are câteva caracteristici neobișnuite. Acționarii ei sunt
guverne suverane. Membrii pe care îi împrumută au un cuvânt de spus în stabilirea politicilor.
Împrumuturile Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare sunt însoțite de alte
servicii precum cele tehnice sau de consiliere pentru a asigura o folosire mai eficace a fondurilor.
De asemenea, spre deosebire de băncile comerciale, BIRD este condusă mai degrabă de influența
de dezvoltare decât de maximizarea profiturilor.
Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD) are ca principal obiectiv
reducerea sărăciei în țările cu venit mediu și cu o capacitate de îndatorare redusă promovând o
dezvoltare de sprijin prin împrumuturi și garanții. BIRD nu-și maximizează profitul, dar a avut
un venit net în fiecare an din 1948. Cu profiturile Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și
Dezvoltare se finanțează unele activități de dezvoltare și asigură putere financiară, ceea ce
permite împrumuturile cu costuri cât mai mici în piețe de capital și condiții foarte bune pentru
clienții care fac împrumuturi. Aparținând țărilor membre, BIRD leagă dreptul de vot de
subscripțiile de capital ale membrilor.
Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare:
Sprijină nevoile sociale și umane de dezvoltare, nevoi de lungă durată pe care creditorii
privați le găsesc neatrăgătoare;
Apără puterea financiară a celor care împrumută, acordând sprijin în perioadele de criză,
când oamenii săraci sunt cei mai afectați;
Folosește tactica de a împrumuta bani pentru a cumpăra o afacere, sperând că acea
afacere să aibă un profit destul de mare pentru a plăti dobânda de la împrumut, cu această tactică
promovând reformele instituționale
Catalizează capitalul privat, ajutând crearea unui climat favorabil de investiții.
3
CAPITOLUL 1. Scurt Istoric al Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare
Banca Mondială este o Instituție Financiară Internațională destinată să promoveze dezvoltarea
economică a țărilor membre și mai ales a țărilor în curs de dezvoltare cu ajutorul său financiar și
tehnic. Ea a fost creată la 1 iulie 1944 printr-o conferință a 44 de guverne, la Bretton- Woods,
New Hampshire. Acum are sediul la Washington și deține mai mult de 100 de birouri regionale.
Numără 187 (vezi anexa 1) de țări membre și, ca personal, în jur de 8000 de angajați la
Washington și 2000 în străinătate.1
Ideea creării unei Bănci pentru Reconstrucție și Dezvoltare își are originea în constatarea
faptului că piețele financiare și-au arătat reticente, în perioada interbelică, în a finanța proiectele
de investiții în țările în curs de dezvoltare, chiar și atunci când aceste proiecte prezentau toate
garanțiile de rentabilitate și de seriozitate. Banca Mondială a fost înființată cu misiunea de a
participa la finanțarea acestor proiecte de investiții, în special în regiunile cele mai puțin
dezvoltate. Prezența termenului de „reconstrucție” în titulatura Băncii trebuie să fie interpretată
în sensul propriu al termenului: în acel moment este vorba de a ajuta țările distruse în timpul
războiului să-și reconstruiască propriile infrastructuri economice, ceea ce va marca pentru un
timp îndelungat activitatea Băncii. În realitate, în primii săi ani de existență, Banca Mondială a
acordat câteva împrumuturi pentru reconstrucția Franței, Danemarcei, Olandei și Japoniei, pentru
a le ajuta să-și finanțeze reconstrucția economiilor lor.2
Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, cunoscută și sub denumirea de
„Banca Mondială”3, este cea de-a doua instituție financiară pilon, alături de Fondul Monetar
Internațional, constituită în urma Conferinței monetare și financiare a Națiunilor Unite, ținută la
Bretton Woods în Statele Unite ale Americii, în perioada 1-22 iulie 1944.
Statutul BIRD, semnat de participanții la Conferința de la Bretton Woods la 22 iulie 1944, a
intrat în vigoare la 27 decembrie 1945. BIRD, având sediul, ca și Fondul Monetar Internațional,
tot în capitala Statelor Unite ale Americii, și-a început activitatea la 25 iunie 1946 odată cu
lansarea subscripțiilor la capital.
În noiembrie 1947, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU) a acordat
Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD), statutul de instituție
specializată a Națiunilor Unite, în conformitate cu articolul 57 al Cartei ONU. În același timp, i
s-a recunoscut dreptul de a desfășura o activitate independentă.
1 Brezeanu, Petre, Șimon, Ilie, Instituții financiare internaționale, Ed. Economică, București, 2005, pag. 742 Boajă, Minică, Radu, Claudiu, Relații financiar monetare internaționale, Ed. Universitară, București, 2007, pg. 302-3033 Această denumire, încetățenită azi în literatura de specialitate, a fost folosită pentru prima dată de către Raportul anual al BIRD pe anul 1955
4
Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare este principala instituție (organizația
„mamă”) în cadrul grupului de organizații ce poartă numele de „Grupul Băncii Mondiale”. Din
acest grup mai fac parte:
Asociația Internațională pentru Dezvoltare (AID), creată la 26 septembrie 1950,
Societatea (sau Corporația) Financiară Internațională (SFI), care și-a început activitatea la
20 iulie 1956,
Agenția Multilaterală de Garantare a Investițiilor (MIGA), operațională din aprilie 1988
Centrul Internațional pentru Reglementarea Diferendelor privind Investițiile (CIRDI),
care funcționează din octombrie 1966.4
Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare a fost creată pe baza acordurilor
Conferinței Națiunilor Unite și Asociate de la Bretton Woods din anul 1944 pentru a facilita
finanțarea investițiilor în țările membre destinate realizării proiectelor de reconstrucție și
dezvoltare. Statutul Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare a intrat în vigoare la
27 decembrie 1847 după aderarea celor 27 de țări membre. Banca Internațională pentru
Reconstrucție și Dezvoltare este organizată sub forma unei societăți pe acțiuni, care deține
personalitate juridică proprie și are capacitatea de a încheia contracte, de a achiziționa și dispune
de bunuri imobile și mobile și de a institui proceduri legale.5
La început, Banca avea ca principal scop creşterea şi alocarea resurselor de capital pentru
reconstrucţia postbelică a ţărilor din Europa. După iniţierea PROGRAMULUI EUROPEAN DE
REFACERE din 1948, principalul obiectiv al BIRD a fost să acorde asistenţă pentru dezvoltarea
economică a ţărilor membre prin acordarea de credite pentru a sprijini pe o perioadă de timp
rezonabilă, finanţarea proiectelor de investiţii acolo unde nu exista capital privat.
Creditele acordate de Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare sunt restituite
în maximum 15 ani și au, în general, o perioadă de graţie de cinci ani. Creditele se acordă ţărilor
în curs de dezvoltare în stadiile mai avansate de creştere. Creditele sunt acordate guvernelor sau
garantate de acestea.
În anii '80, BIRD a alocat multe din resursele sale pentru a sprijini ajustarea şi reforma
politicilor economice menite să promoveze creşterea şi asigurarea în viitor a echilibrului balanţei
de plăţi. BIRD îşi finanţează activităţile din contribuţiile membrilor (în 1990 avea 153 de
membri), calculate în funcţie de cotele lor la Fondul Monetar Internațional, din vânzarea unei
părţi din împrumuturile acordate de ea și din creditele solicitate pe pieţele mondiale de capital.
4 Beșteliu, Raluca – Miga, Organizații internaționale interguvernamentale, Ed. C.H. Beck, București, 2006, pag 2475 Voinea, M., Gheorghe, Mecanisme şi tehnici valutare şi financiare internaţionale, Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 2004, pag. 255.
5
Rata de creditare a Bancii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare este revizuită
trimestrial şi se bazează pe costul mediu ponderat, prin scadență şi volum, al fondurilor de
capital luate cu împrumut de către BIRD în anul precedent.
Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare coordonează și oferă o gamă largă de
acţiuni de asistenţă tehnică pentru ţările membre. Ea conduce proiecte de fezabilitate şi studii de
evaluare, acţionând ca o agenţie de execuţie pentru numeroase proiecte de dezvoltare finanţate
de PROGRAMUL NAŢIUNILOR UNITE PENTRU DEZVOLTARE.
Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare colaborează cu mai multe agenţii
internaţionale şi regionale de dezvoltare. BIRD conduce, de asemenea, un colegiu de formare de
personal, Economic Development Institute, care asigură calificarea pentru înalţii funcţionari
guvernamentali din ţările membre, implicaţi direct în aplicarea şi evaluarea programelor de
dezvoltare. Activităţile de creditare şi de asistenţă tehnică ale BIRD sunt îndeplinite de trei
organizaţii afiliate: Asociația Internațională de Dezvoltare, Corporația Internațională de
Finanțare şi agenţia de Garantare Multilaterală a Investiţiilor, înfiinţate în anii 1956, 1960 şi
respectiv 1988. 6
6 http://www.capital.ro/definitie/termen/vezi/banca-internationala-pentru-reconstructie-si-dezvoltare-bird.html
6
CAPITOLUL 2. Organizarea și conducerea Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și dezvoltare
Conducerea activității Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare, se desfășoară
pe trei niveluri:
al Consiliului Guvernatorilor
al Consiliului Directorilor Executiv, denumit și Consiliul de Administrație
al Președintelui BIRD, asistat de personalul Băncii.
2.1. Consiliul Guvernatorilor
Este organul suprem de conducere a Băncii. El este compus din câte un guvernator numit de
către fiecare stat membru, de regulă, de guvernatorul băncii centrale sau ministrul de finanțe
pentru un mandat de 5 ani. Fiecare stat membru numește și un supleant al guvernatorului.
Statutar, Consiliul Guvernatorilor ia decizii în toate problemele ce țin de activitatea de bază a
instituției, care nu pot fi atribuite altor organe ale Băncii. Printre problemele de acest gen
menționăm:
Admiterea de noi membrii sau suspendarea calității de membru a unora
din statele membre;
Suplimentarea sau reducerea capitalului social al Băncii;
Aprobarea unor amendamente la Statutul BIRD, suspendarea unora din operațiunile
acesteia, sau repartizarea venitului său net.7
Consiliul Guvernatorilor se întrunește o dată pe an și ori de câte ori decide Consiliul sau cere
Directorul Executiv, sau dacă cer cinci membrii sau membrii care dețin ¼ din totalul voturilor.
Consiliul Guvernatorilor se întrunește în ședință dacă se îndeplinește condiția să fie prezenți
guvernatorii care dețin o majoritate de 2/3 din numărul voturilor. Fiecare membru dispune de
250 voturi plus un vot adițional pentru fiecare acțiune deținută.8
Consiliul Guvernatorilor se întâlnește anual – în mod tradițional în luna septembrie – simultan
cu reuniunea Fondului Monetar Internațional. Practic, are loc o sesiune comună a celor două
instituții.
Fiecare a treia adunare anuală se ține într-unul din statele membre, celelalte două având loc la
sediul instituției, Washington D.C. Consiliul Guvernatorilor ia hotărâri prin vot, în majoritatea 7 Beșteliu, Raluca – Miga, Organizații internaționale interguvernamentale, Ed. C.H. Beck, București, 2006, pag 250-2518 Voinea, M., Gheorghe, Mecanisme şi tehnici valutare şi financiare internaţionale, Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 2004, pag. 259
7
cazurilor cu majoritate simplă. În intervalul dintre adunările anuale, guvernatorii pot vota prin
corespondență simplă sau pe cale telegrafică.
Guvernatorul României este Sebastian Teodor Vladescu.
2.2. Consiliul Directorilor Executivi
Consiliul Directorilor Executivi este compus din 24 de membrii. Primii cinci acționari ai
Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare ( Statele Unite ale Americii, Franța,
Germania, Japonia, Marea Britanie) au dreptul să numească câte un director executiv. Ceilalți 19
directori executivi reprezintă, în urma alegerii, câte un grup de țări, în general din aceeași zonă
geografică.
Statutul Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare însărcinează Consiliul de
Administrație să conducă „operațiunile generale” ale instituției, ceea ce presupune decizii în
legătură cu acordurile de împrumut și garanție sau alte operațiuni de finanțare, rapoartele și
recomandările adresate Consiliului Guvernatorilor, operațiuni de asistență tehnică, etc.9
Directorii Executivi sunt numiți sau aleși la fiecare doi ani. Fiecare Director Executiv numește
un supleant cu putere deplină de a acționa în numele lui atunci când acesta nu este prezent. În
cazul în care Directorii Executivi sunt prezenți la reuniuni, supleanții pot participa dar fără drept
de vot.
Directorii vor ocupa această funcție până în momentul când se va numi sau va fi ales un alt
succesor. În cazul în care funcția unui director va deveni vacantă mai mult de nouăzeci de zile
înainte de sfârșitul mandatului său, un alt director va fi ales pentru restul perioadei de către
guvernator. În timp ce biroul rămâne vacant, supleantul fostului director va exercita atribuțiile.10
Ei au responsabilitatea în conducerea operațiilor generale ale Băncii Internaționale pentru
Reconstrucție și Dezvoltare în conformitate cu atribuțiile delegate de Consiliul Guvernatorilor.
Consiliul guvernatorilor poate să decidă cu o majoritate de 4/5 din totalul voturilor creșterea
numărului de directori. Directorii executivi sunt numiți sau aleși la fiecare doi ani. Fiecare
director executiv numește un supleant care deține puteri depline de a acționa în cazul în care
directorul lipsește.
Directorii executivi susțin interesele statelor membre pe care le prezintă, se consultă cu
acestea, explică impactul mecanismelor băncii și apără interesele băncii în raporturile cu țările
membre. Directorii executivi sunt implicați în examinarea programelor operaționale și
9 Beșteliu, Raluca – Miga, Organizații internaționale interguvernamentale, Ed. C.H. Beck, București, 2006, pag 25110 Articles of Agreement, art. V: Organization and Management, secţiunea 4, Directori Executivi
8
financiare, în difuzarea experienței și înlesnirea cunoașterii experienței băncii ce rezultă din
evaluarea retrospectivă a efectelor proiectelor finanțate.
Consiliul Directorilor executivi se întrunește, de regulă, de două ori pe săptămână, cu condiția
să fie asigurată participarea la reuniune a majorității directorilor dispunând de cel puțin jumătate
din numărul voturilor atribuite.
Tabelul nr.1. Puterea de vot a Directorilor Executivi
Directorii aleși de către: Număr de voturi Procente(%)
Statele Unite ale Americii
(SOLOMON )
265,219 15.74
Japonia ( HAYASHI ) 158,654 9.41
Germania ( HOVEN ) 82,700 4.91
Franța ( FAYOLLE ) 73,945 4.39
Marea Britanie
( MOOREHEAD )
73,945 4.39
Sursa: http://web.worldbank.org/WBSITE/EXTERNAL
Din Tabelul nr.1 se poate observa că ponderea cea mai mare în cadrul Consiliului
Directorilor revine Statelor Unite ale Americii ceea ce semnifică o influentă puternica din partea
acestui stat în comparație cu cea a Marii Britanii care deține procentul cel mai mic la egalitate cu
cel al Franței.
2.3. Președintele Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare
Este ales de către Directorii Executivi pentru a conduce activitatea pe o perioadă de 5 ani, dar
nu dispune de drept vot, decât în caz de egalitate. El are în subordine personalul operativ,
9
conduce operațiunile curente ale băncii, răspunde de organizarea, numirea și demiterea ofițerilor
și a personalului.
Președintele, ofițerii și personalul Băncii, în exercitarea obligațiilor, răspund de obiectivele și
atribuțiile Băncii.
Pornind de la caracterul internațional al instituției, se solicită membrilor să se abțină de la
încercări de a influența președintele, ofițerii și personalul în exercitarea funcțiilor lor.
Președintele Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare urmărește în numirea
ofițerilor și personalului asigurarea standardelor de competență și eficiență tehnică și promovarea
criteriului geografic în recrutarea personalului.11
Președintele – prin tradiție americană- și personalul Băncii al cărei șef este, ocupă un loc
important în conducerea Băncii Mondiale. Prin efectul combinat al diverselor dispoziții ale
statutului Băncii, președintele acesteia prezidează reuniunile Consiliului său de Administrație,
precum și pe cele ale celorlalte instituții din Grupul Băncii Mondiale. De fapt, președintele
Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare, al cărui mandat, reînnoibil, este de
cinci ani, girează toate operațiunile sale curente.12
Directorii executivi vor alege un preşedinte, care nu va fi nici guvernator, nici director
executiv sau supleant. El poate participa la şedinţele Consiliului guvernatorilor, dar nu au drept
de vot la aceste reuniuni. Preşedintele trebuie să înceteze să deţină oficiu în cazul în care
Directorii Executivi decid acest lucru.13
2.4. Consiliul de Supraveghere
Este format din șapte persoane aprobate de Consiliul Guvernatorilor, inclusiv din
reprezentanți ai intereselor bancare, comerciale și industriale. Membrii Consiliului de
Supraveghere au un mandat de doi ani. Consiliul de supraveghere asigură asistență și consiliere
în probleme legate de politica generală și se reunește anual.
11 Voinea, M., Gheorghe, Mecanisme şi tehnici valutare şi financiare internaţionale, Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 2004, pag. 259-26012 Beșteliu, Raluca – Miga, Organizații internaționale interguvernamentale, Ed. C.H. Beck, București, 2006, pag 251-25213 Articles of Agreement, art. V: Organization and Management, secţiunea 5, Președintele și Personalul
10
2.5. Comitetele de Credit
Sunt formate din experți aleși de către guvernatorul care reprezintă membrul în ale cărui
teritoriul se localizează proiectul și unul sau mai mulți membri ai personalului tehnic, care au
misiunea să analizeze și să raporteze asupra creditelor acordate.
2.6. Comitetul Dezvoltării
Analizează transferul resurselor către țările în curs de dezvoltare și examinează implicațiile
dezvoltării asupra economiilor țărilor membre.
2.7. Comitetul de Politică Financiară
Cooperează cu Fondul Monetar Internațional în examinarea unor probleme ale politicii
financiare și în formularea unor propuneri de îmbunătățire a politicii de creditare. 14
Capitolul 3. Sistemul de luare a deciziilor și membrii Băncii Internaționale pentru
Reconstrucție și Dezvoltare
3.1.Sistemul de luare a deciziilor
14 Voinea, M., Gheorghe, Mecanisme şi tehnici valutare şi financiare internaţionale, Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 2004, pag. 260
11
În luarea deciziilor, în problemele care impun votul şi se procedează la votare, se aplică un
sistem de vot ponderat, ponderarea făcându-se în funcţie de cota de capital la capitalul Băncii,
subscrisă de fiecare stat membru. Subscripţia fiecărui stat membru se divide în părţi egale a
100.000 dolari, fiecare fracţiune de 100.000 dolari reprezentând un vot. La numărul de voturi
rezultat din fracţionarea capitalului subscris, fiecare stat membru primeşte un număr de 250
voturi, egal pentru toate statele. Deci, fiecare membru dispune de 250 de voturi, plus câte un vot
suplimentar pentru fiecare fracţiune de 100.000 dolari din totalul subscripţiei sale.
Potrivit statutului, în afara unor situaţii de excepţie, în toate problemele supuse spre
dezbatere în cadrul Băncii (în cazul în care nu se ajunge la un consens), deciziile se iau cu
majoritatea voturilor exprimate. Modul de exprimare a acestora este însă diferenţiat, în funcţie
de organul în care se exprimă. În cadrul Consiliului guvernatorilor, fiecare guvernator dispune de
numărul de voturi atribuit ţării pe care o reprezintă. În Consiliu de Administraţie, fiecare director
executiv dispune de numărul de voturi al statului care l-a numit, în cazul în care în care este
director executiv numit, sau de numărul cumulat al voturilor atribuite membrilor care l-au ales
( atunci când este administrator ales). În cazul în care între membrii care au ales un director
executiv există opinii diferite, în legătură cu o problemă ce urmează a fi supusa votului,
directorul executiv respectiv nu poate fracţiona votul.
Sistemul de vot mai sus descris nu acţionează în mod automat, pentru orice hotărâre ce
urmează a se adopta. Marea majoritate a hotărârilor atât la nivelul Consiliului guvernatorilor cât
şi la cel al directorilor executivi se adoptă prin consens, deci, fără un vot formal. Adoptarea
hotărârilor prin consens implică armonizarea poziţiilor şi satisfacerea, pe cât posibil, a intereselor
tuturor statelor membre. Este de înţeles însă că natura consensului este inevitabil influenţată de
puterea de vot a diverselor state. De exemplu, hotărâri privind primirea ori excluderea unor
membri sau creşterea capitalului subscris, ce presupun, statutar, o majoritate de voturi de 85%,
nu pot fi luate fără votul SUA, care deţine peste 16% din capitalul Băncii şi din numărul total al
voturilor în cadrul acesteia.
3.2. Membrii
Ca și în cazul Fondului Monetar Internațional, calitatea de membru BIRD nu este
condiționată de apartenența la ONU (Organizației Națiunilor Unite). Ea este însă condiționată de
apartenența la Fondul Monetar Internațional: orice țară poate adera la Banca Internațională
pentru Reconstrucție și Dezvoltare numai dacă este membru al Fondului. Un stat poate dobândi
calitatea de membru BIRD atunci când acceptă regulile de conduită în materie de finanțe
12
internaționale care sunt, de fapt, cuprinse în statutul Fondului Monetar Internațional.
Condiționarea se menține și în cazul pierderii calității de membru: orice stat care încetează să
mai fie membru Fondului Monetar Internațional încetează, de asemenea, în următoarele trei luni,
să mai facă parte din BIRD, cu excepția cazului când intervine o decizie contrară a Consiliului
Guvernatorilor, luată cu o majorare de trei pătrimi din voturile atribuite.
În cazul neîndeplinirii obligațiilor statutare nu se ajunge automat la pierderea calității de
membru. Se procedează mai întâi la suspendare. Pierderea calității de membru poate interveni la
un an de la data suspendării, dacă între timp nu se ia o decizie de reabilitare.15
15 Beșteliu, Raluca – Miga, Organizații internaționale interguvernamentale, Ed. C.H. Beck, București, 2006, pag 248-253
13
Schema nr.1. Organigrama Băncii Mondiale
Concluzii
Preşedintele Băncii Mondiale, Robert B. Zoellick, prezidează reuniunile Consiliilor de
administraţie şi este responsabil pentru managementul general al băncii. Preşedintele este ales de
către Consiliul de administraţie pentru o perioada de cinci ani, dar nu dispune de vot numai în
caz de egalitate. El are în subordine personalul operativ fiind responsabil de organizarea,
angajarea și concedierea personalului.
Consiliul Guvernatorilor este compus din câte un guvernator pentru un mandat de cinci ani. El
este ales de către fiecare stat membru.
Deoarece guvernatorii se întâlnesc o dată pe an, ei deleagă sarcinile specifice Directorilor
Executivi, care lucrează la sediul central al Bâncii din Washington. Consiliul de Directori
Executivi de obicei se întruneşte cel puţin de două ori pe săptămână, pentru a supraveghea
activitatea Băncii. Responsabilităţile sale includ aprobarea de credite şi garanţii, subvenţii,
politici noi, bugetul administrativ şi deciziile financiare.
Concluzionând, pentru conducerea operațiunilor generale ale Băncii Internaționale pentru
Reglementare și Dezvoltare responsabilii sunt Directorii Executivi care își desfășoară activitatea
sub puterea delegată de Consiliul Guvernatorilor. Cinci dintre ei sunt numiți de către țările
membre care dețin cel mai mare pachet de acțiuni, restul până la 24 sunt aleși de celelalte țări
care nu dețin așa de multe acțiuni.
14
Bibliografie
1. Beșteliu Raluca – Miga, Organizații internaționale interguvernamentale, Ed. C.H. Beck,
București, 2006
2. Boajă Minică, Radu Claudiu, Relații financiar monetare internaționale, Ed. Universitară,
București, 2007
3. Brezeanu Petre, Șimon Ilie, Instituții financiare internaționale, Ed. Economică, București,
2005
4. Voinea M. Gheorghe, Mecanisme şi tehnici valutare şi financiare internaţionale, Ed. Sedcom
Libris, Iaşi, 2004
5. http://www.capital.ro, accesat la data de 12.03.2015
6. www.worldbank.org, accesat la data de 12.03.2015
15
ANEXE
16
Anexa 1.
Țările membre ale Băncii Mondiale:
Afganistan, 14 iulie 1955
Albania, 15 octombrie
1991
Algeria, 26 septembrie
1963
Angola, 19 septembrie
1989
Antigua şi Barbuda, 22
septembrie 1983
Argentina, 20 septembrie
1956
Armenia, 16 septembrie
1992
Australia, 05 august 1947
Austria, 27 august 1948
Azerbaidjan, 18 septembrie
1992
Bahamas, douăzeci şi unu
august 1973
Bahrain, 15 septembrie
1972
Bangladesh, 17 august
1972
Barbados, 12 septembrie
1974
Belarus, 10 iulie 1992
Belgia, 27 decembrie 1945
Belize, 19 martie 1982
Benin, 10 iulie 1963
Bhutan, 28 septembrie
1981
Bolivia, 27 decembrie
1945
Bosnia şi Herţegovina, 25
februarie 1993
Botswana, 24 iulie 1968
Brazilia, 14 ianuarie 1946
Brunei Darussalam, 10
octombrie 1995
Bulgaria, 25 septembrie
1990
Burkina Faso, 02 mai 1963
Burundi, 28 septembrie
1963
Cambodgia, 22 iulie 1970
Camerun, 10 iulie 1963
Canada, 27 decembrie
1945
Capul Verde, 20 noiembrie
1978
Republica Centrafricană,
10 iulie 1963
Ciad, 10 iulie 1963
Chile, 31 decembrie 1945
China, 27 decembrie 1945
Columbia, 24 decembrie
1946
Comore, 28 octombrie
1976
Congo, Republica
Democratică, 28
septembrie 1963
Congo, Republica, 10 iulie
1963
Costa Rica, 08 ianuarie
1946
Coasta de Fildeş, 11 martie
1963
Croaţia, 25 februarie 1993
Cipru, 21 decembrie 1961
Republica Cehă, un
ianuarie 1993
Danemarca, 30 martie
1946
Djibouti, 01 octombrie
1980
Dominica, 29 septembrie
1980
Republica Dominicană, 18
septembrie 1961
Ecuador, 28 decembrie
1945
Egipt, Republica Arabă, 27
decembrie 1945
El Salvador, 14 martie
1946
Guineea Ecuatorială, o
iulie 1970
Eritreea, 06 iulie 1994
Estonia, 23 iunie 1992
Etiopia, 27 decembrie
1945
Fiji, 28 mai 1971
17
Finlanda, 14 ianuarie 1948
Franţa, 27 decembrie 1945
Gabon, 10 septembrie
1963
Gambia,, 18 octombrie
1967
Georgia, 07 august 1992
Germania, 14 august 1952
Ghana, 20 septembrie 1957
Grecia, 27 decembrie 1945
Grenada, 27 august 1975
Guatemala, 28 decembrie
1945
Guineea, 28 septembrie
1963
Guineea-Bissau, 24 martie
1977
Guyana, 26 septembrie
1966
Haiti, 8 septembrie 1953
Honduras, 27 decembrie
1945
Ungaria, 07 iulie 1982
Islanda, 27 decembrie
1945
India, 27 decembrie 1945
Indonezia, 13 aprilie 1967
Iran, Republica Islamică,
29 decembrie 1945
Irak, 27 decembrie 1945
Irlanda, 08 august 1957
Israel, 12 iulie 1954
Italia, 27 martie 1947
Jamaica, douăzeci şi unu
februarie 1963
Japonia, 13 august 1952
Iordania, 29 august 1952
Kazahstan, 23 iulie 1992
Kenya, 03 februarie 1964
Kiribati, 29 septembrie
1986
Coreea, Republica, 26
august 1955
Kosovo, 29 iunie 2009
Kuweit, 13 septembrie
1962
Republica Kârgâză, 18
septembrie 1992
Populară Laos Republica
Democratică, 05 iulie 1961
Letonia, 11 august 1992
Liban, 14 aprilie 1947
Lesotho, 25 iulie 1968
Liberia, 28 martie 1962
Libia, 17 septembrie 1958
Lituania, 06 iulie 1992
Luxemburg, 27 decembrie
1945
Macedonia, Fosta
Republică Iugoslavă a, 25
februarie 1993
Madagascar, 25 septembrie
1963
Malawi, 19 iulie 1965
Malaezia, 07 martie 1958
Maldive, 13 ianuarie 1978
Mali, 27 septembrie 1963
Malta, 26 septembrie 1983
Insulele Marshall, douăzeci
şi unu mai 1992
Mauritania, 10 septembrie
1963
Mauritius, 23 septembrie
1968
Mexic, 31 decembrie 1945
Statele Federate ale
Microneziei de, 24 iunie
1993
Republica Moldova, 12
august 1992
Mongolia, 14 februarie
1991
Muntenegru, 18 ianuarie
2007
Maroc, 25 aprilie 1958
Mozambic, 24 septembrie
1984
Myanmar, 03 ianuarie
1952
Namibia, 25 septembrie
1990
Nepal, 6 septembrie 1961
Ţările de Jos, 27 decembrie
1945
Noua Zeelandă, 31 august
1961
Nicaragua, 14 martie 1946
Niger, 24 aprilie 1963
Nigeria, 30 martie 1961
Norvegia, 27 decembrie
1945
Oman, 23 decembrie 1971
Pakistan, 11 iulie 1950
Palau, 16 decembrie 1997
Panama, 14 martie 1946
18
Papua Noua Guinee, 09
octombrie 1975
Paraguay, 28 decembrie
1945
Peru, 31 decembrie 1945
Filipine, 27 decembrie
1945
Polonia, 27 iunie 1986
Portugalia, 29 martie 1961
Qatar, 25 septembrie 1972
România, 15 decembrie
1972
Federaţia rusă, 16 iunie
1992
Rwanda, 30 septembrie
1963
Samoa, 28 iunie 1974
San Marino, douăzeci şi
unu septembrie 2000
Sao Tome şi Principe, 30
septembrie 1977
Arabia Saudită, 26 august
1957
Senegal august, 31, 1962
Serbia, 25 februarie 1993
Seychelles, 29 septembrie
1980
Sierra Leone, 10
septembrie 1962
Singapore, 03 august 1966
Republica Slovacă, o
ianuarie 1993
Slovenia, 25 februarie
1993
Insulele Solomon, 22
septembrie 1978
Somalia, 31 august 1962
Africa de Sud, 27
decembrie 1945
Spania, 15 septembrie
1958
Sri Lanka, 29 august 1950
St Kitts şi Nevis, 15 august
1984
St Lucia, 27 iunie 1980
Sfântul Vincent şi
Grenadine, 31 august 1982
Sudan, 5 septembrie 1957
Surinam, 27 iunie 1978
Swaziland, 22 septembrie
1969
Suedia, 31 august 1951
Elveţia, 29 mai 1992
Republica Arabă Siriană,
10 aprilie 1947
Tadjikistan, 4 iunie 1993
Tanzania, 10 septembrie
1962
Thailanda, 03 mai 1949
Timorul de Est, 23 iulie
2002
Togo, o august 1962
Tonga, 13 septembrie 1985
Trinidad şi Tobago, 16
septembrie 1963
Tunisia, 14 aprilie 1958
Turcia, 11 martie 1947
Turkmenistan, 22
septembrie 1992
Tuvalu, 24 iunie 2010
Uganda, 27 septembrie
1963
Ucraina, 3 septembrie
1992
Emiratele Arabe Unite, 22
septembrie 1972
Marea Britanie, 27
decembrie 1945
Statele Unite ale Americii,
27 decembrie 1945
Uruguay, 11 martie 1946
Uzbekistan, douăzeci şi
unu septembrie 1992
Vanuatu, 28 septembrie
1981
Venezuela, Republica
Bolivariana de, 30
decembrie 1946
Vietnam, douăzeci şi unu
septembrie 1956
Yemen, Republica, 03
octombrie 1969
Zambia, 23 septembrie
1965
Zimbabwe, 29 septembrie
1980
19
top related