raport privind starea universitĂŢii -...
Post on 17-Feb-2018
266 Views
Preview:
TRANSCRIPT
1
RAPORT PRIVIND STAREA UNIVERSITĂŢII
2014
2
O CULTURĂ A CALITĂȚII PENTRU COMPETITIVITATE!
În Decembrie 2014, am aniversat 95 de ani de învățământ medical românesc în Transilvania,
moment aniversar care obligă să răspundem, în conformitate cu cerințele timpurilor, la apelul vizionar
al fondatorilor.
Principiile fundamentale care stau și azi la baza activităţii universităţii sunt cele enunțate de
părintele învățământului universitar medical românesc în Transilvania, Profesorul Iuliu Haţieganu:
1.Creația științifică
2.Instrucția
3.Educația
4.Viața universitară
5.Extensiunea universitară.
Azi, Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din Cluj pune în aplicare
principiile enunțate de profesorul Hațieganu pentru a se încadra în contextul competitivității
internaționale răspunzând cerințelor Spațiului European al Cercetării și Cunoașterii.
Competitivitatea universitară este o componentă integrantă a competitivității naționale. Iar
competitivitatea națiunilor este atăzi strâns legată de cea a universităților.
Cele mai importante realizări ale celor care trăiesc ÎN și PENTRU Universitatea de Medicină
și Farmacie „Iuliu Hațieganu” ne arată unde suntem și care ne sunt perspectivele:
-La începutul anului 2014, Universitatea noastra a demarat 2 proiecte strategice POSDRU care
au ca obiectiv principal creşterea calităţii cercetării ştiinţifice din domeniul medico-farmaceutic, prin
acordarea unui număr de 100 burse doctorale, respectiv 100 burse post-doctorale.
-În anul universitar 2013-2014 ,Universitatea avea în derulare 28 de proiecte naţionale şi
internaţionale de cercetare ştiinţifică, în valoare de peste 4 milioane de euro.
-Numărul publicaţiilor ISI, în anul universitar 2013-2014, a fost de 359, dintre care 353 cu factor
de impact.
-În anul 2014 a fost dat în exploatare instituţională și interinstituţională noul Centru de Cercetare
Pentru Genomică Funcţională, Biomedicină şi Medicină Translațională.
-În 2014, la cea de-a doua ediție a Galei Premiilor EduManager.ro, eveniment organizat sub
patronajul Ministerului Educației Naționale, Universității noastre i-a fost acordat
Premiul de excelență pentru activitatea de cercetare în instituțiile de învățământ superior. -Conform Web of Science, numărul de citări, în 2014 ( pâna la data de 1 noiembrie), al cadrelor
didactice și cercetătorilor UMF care și-au declarat afilierea instituțională, a fost de 2861
-Factorul de impact cumulat, în 2014, al articolelor publicate de cadre didactice și cercetători din
Universitate a fost de peste 1000 din care 260 au fost realizate de colectivul Centrului de cercetări
pentru Genomică Funcţională, Biomedicină şi Medicină Translaţională.,
-In cadrul ediţiilor XI şi XII (2013, 2014) ale Salonului de Inventică „ProInvent” cadrele
didactice ale Universităţii noastre au obţinut 17 diplome de excelenţă, medalii şi premii speciale.
-Raportul 858 cadre didactice/6138 studenti =0.139 cadre didactice/student, respectiv la un
cadru didactic revin 7 studenți .
-Raportul 79 Teze de doctorat susținute în Universitate, în anul univ. 2013-2014/1045 licentiați
pe Universitate, în septembrie 2014 =0.07 doctorate la o licență, respectiv la fiecare doctorat susținut
corespund 13 licențe susținute. Sau indirect spus, tot al treisprezecelea licențiat pregateste un doctorat.
-Raportul 79 Teze de doctorat susținute în Universitate, în anul univ. 2013-2014/858 cadre
didactice= 0.092 doctorate /cadru didactic, sau în sprijinul fiecărui doctorand stau 10 cadre didactice.
-Numărul de 2094 studenți cetățeni străini (proveniţi din 63 de ţări) raportat la 4044 studenți
cetățeni români , rezultă un indice de 0.51 studenți internaționali la un student autohton.
3
-11 cadre didactice din străinătate care au desfășurat activitate didactică în Universitate, în anul
univ. 2013-2014, raportat la 858 cadre didactice locale reprezintă o proporție de 0.01 cadre
internaționale la un local, respectiv pe lângă 78 de cadre didactice locale a activat câte un cadru
academic în mobilitate internațională.
-Din cele 359 de publicații indexate de Thomson Reuters, aproape 10% au fost elaborate în
colective internaționale sau au în lista de autori colaboratori internaționali.
-Presă și televiziune favorabile pentru Universitate în Franța și Elveția.
-Aprecieri elogioase din partea Ambasadorului Frantei.
-Aprecieri elogioase din partea Președintelui Colegiului Medicilor din Franța.
Aceste performanțe meritorii din ultimii doi ani, ale comunității noastre academice, ale
colectivelor didactice și de cercetare, ale profesorilor și studenților, ale întregii administrații
universitare ne pot conduce la împlinirea viselor, la împlinirea obiectivelor academice ambițioase
numai dacă asociem performanței continuitatea sustenabilă.
Prof. Dr. Alexandru Irimie,
Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca
4
STRUCTURA RAPORTULUI
BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI A UNIVERSITĂŢII, PE ANUL 2013 (P: 5)
FINANTAREA GLOBALA (P: 7)
RAPORT FINANCIAR 01 IANUARIE 2014 – 31 DECEMBRIE 2014 (P: 8)
SITUAŢIA FIECĂRUI PROGRAM DE STUDII (P: 10)
FACULTATEA DE MEDICINĂ (P: 10)
FACULTATEA DE MEDICINĂ DENTARĂ (P: 18)
FACULTATEA DE FARMACIE (P: 23)
SITUAŢIA PERSONALULUI INSTITUŢIEI SI A POSTURILOR VACANTE (P: 24)
REZULTATELE ACTIVITĂŢII DE CERCETARE (P: 37)
STUDIILE DOCTORALE 2014 (P: 40)
SITUAŢIA ASIGURĂRII CALITĂŢII ACTIVITĂŢILOR DIN CADRUL UNIVERSITĂŢII (P: 41)
ACTIVITATEA DEPARTAMENTUL DE RELAŢII INTERNAŢIONALE (P: 49)
SITUAŢIA RESPECTĂRII ETICII UNIVERSITARE ŞI A ETICII ACTIVITĂŢILOR DE CERCETARE (P: 63)
SITUAŢIA INSERŢIEI PROFESIONALE A ABSOLVENŢILOR DIN PROMOŢIILE PRECEDENTE (P: 64)
ACTIVITATEA CENTRULUI INTEGRAT DE EDUCATIE SI INFORMARE (P: 65)
ACTIVITATE EDITORIALA (P: 65)
DEPARTAMENTUL DE RELAȚII PUBLICE, IMAGINE, MARKETING ȘI PROTOCOL (P: 71)
CENTRUL DE COMUNICATII (P: 72)
ACHIZITII PUBLICE (P: 74)
CONTRACTE DE LUCRARI /SERVICII/PRODUSE (P: 74)
SERVICIUL TEHNIC (P: 78)
SERVICIUL APARATURĂ ŞI MATERIAL DIDACTIC (P: 78)
SERVICIUL TEHNIC (P: 78)
SERVICIUL SOCIAL-ADMINISTRATIV (P: 81)
5
BUGETUL DE VENITURI SI CHELTUIELI
FINANTAT INTEGRAL DIN VENITURI PROPRII PE ANUL 2014
Nr.crt. Denumirea indicatorilor Anual TRIM I TRIM II TRIM III TRIM IV
I Sold initial la 01 ianuarie
2014
65,586,250 x x x x
1
TOTAL VENITURI, din
care:
Clasificatie
venituri 205,024,228 47,157,224 50,299,901 48,905,790 58,661,313
1.1.
Subventii de la bugetul de
stat pentru institutii si
servicii publice sau activitati
finantate integral din venituri
proprii din care:
50,637,311 13,194,725 12,237,402 10,993,291 14,211,893
1.1.1 Finantare de baza 42.38 42,609,985 10,469,280 10,469,280 10,041,093 11,630,332
1.1.2 reparatii capitale 42.38 0 0 0 0 0
1.1.3 dotari si alte investitii,
reabilitari 42.38 200,000 0 0 0 200,000
1.1.4 burse si alte forme de protectie
sociala 42.38 4,039,414 1,576,173 1,021,000 585,000 857,241
1.1.5 reduceri privind transport
studenti 42.38 552,366 125,000 121,178 40,000 266,188
1.1.6 alocatii pentru obiective de
investitii 42.38
0 0 0 0 0
1.1.7 alocatii pentru procurari
calculatoare 42.38
0 0 0 0 0
1.1.8 subventii pentru camine si
cantine 42.38
3,235,546 1,024,272 625,944 327,198 1,258,132
1.2 Venituri proprii camine-
cantine 4,500,000 900,000 1,000,000 850,000 1,750,000
1.2.1 Venituri din concesiuni si
inchirieri 30.05
45,000 10,000 10,000 10,000 15,000
1.2.2 Venituri din prestari servicii 33.08 0 0 0 0 0
1.2.3 Venituri proprii camine-
cantine 33.14 4,455,000 890,000 990,000 840,000 1,735,000
1.3 Venituri proprii din prestari
servicii si alte activitati 88,375,087 18,512,500 21,222,500 21,642,500 26,997,587
1.3.1 Venituri din concesiuni si
inchirieri 30.05
850,000 150,000 150,000 150,000 400,000
1.3.2 Alte venituri din dobanzi 31.03 600,000 150,000 150,000 150,000 150,000
1.3.3 Taxe si alte venituri in
invatamant 33.05 80,875,087 17,312,500 19,922,500 20,492,500 23,147,587
1.3.4 Venituri din prestari servicii 33.08 4,000,000 900,000 1,000,000 850,000 1,250,000
1.3.5 Alte venituri din prestari de
servicii si alte activitati 33.50 2,050,000 2,050,000
1.4 Donatii si sponsorizari 37.01 538620 20,000 150,000 150,000 218,620
1.5
Venituri din valorificarea
produselor obtinute din
activitatea proprie
33.16 430,000 100,000 100,000 130,000 100,000
1.6. Venituri din cercetare 33.20 5543210 680,000 1,840,000 1,390,000 1,633,210
1.7
Fonduri externe
nerambursabile incasari
AM/rambursare/prefinantare
55,000,000 13,749,999 13,749,999 13,749,999 13,750,003
1.7.1
Subventii de la bugetul de stat
pentru institutii si servicii
publice sau activitati finantate
integral din venituri proprii
pentru proiecte finantate din
FEN postaderare
42.39 5,000,000 1,250,000 1,250,000 1,250,000 1,250,000
1.7.2 Fondul European de 45.01 32,000,000 8,000,000 8,000,000 8,000,000 8,000,000
6
Dezvoltare Regionala
1.7.2.1
FEDR-Sume primite in contul
platilor efectuate in anul
curent
45.01.01 26,500,000 6,625,000 6,625,000 6,625,000 6,625,000
1.7.2.2
FEDR-Sume primite in contul
platilor efectuate in anii
anteriori
45.01.02 500,000 125,000 125,000 125,000 125,000
1.7.2.3 FEDR-Prefinantare 45.01.03 5,000,000 1,250,000 1,250,000 1,250,000 1,250,000
1.7.3 Fondul Social European 45.02 18,000,000 4,499,999 4,499,999 4,499,999 4,500,003
1.7.3.1
FSE-Sume primite in contul
platilor efectaute in anul
curent
45.02.01 4,354,875 1,088,718 1,088,718 1,088,718 1,088,721
1.7.3.2
FSE-Sume primite in contul
platilor efectaute in anii
anteriori
45.02.02 11,645,125 2,911,281 2,911,281 2,911,281 2,911,282
1.7.3.3 FSE-Prefinantare 45.02.03 2,000,000 500,000 500,000 500,000 500,000
2 TOTAL CHELTUIELI din
care :
Clasificatie
cheltuieli 207,024,228 47,157,224 50,299,901 48,905,790 60,661,313
2.1 Invatamant superior -
universitar 65.06.01 199,288,682 45,232,952 48,673,957 47,728,592 57,653,181
2.1.1 TITLUL I Cheltuieli cu
personalul 10 81,859,985 18,841,000 22,635,000 19,200,000 21,183,985
2.1.2 TITLUL II Bunuri si servicii 20 29,627,157 6,000,000 4,000,000 6,500,000 13,127,157
2.1.3
TITLUL VIII Proiecte cu
finantare din fd. externe
nerambursabile
56 55,000,000 13,750,000 13,750,000 13,750,000 13,750,000
2.1.4 TITLUL IX Asistenta sociala
- 57 552,366 125,000 121,178 40,000 266,188
2.1.5 TITLUL X Alte cheltuieli 59 8,239,414 1,835,000 2,060,000 576,000 3,768,414
2.1.6 TITLUL XII Active
nefinanciare 71 24,009,760 4,681,952 6,107,779 7,662,592 5,557,437
2.2
Invatamant superior -
Camine si cantine pentru
studenti 65.11.04
7,735,546 1,924,272 1,625,944 1,177,198 3,008,132
2.2.1 TITLUL I Cheltuieli cu
personalul 10 1,396,000 389,000 389,000 389,000 229,000
2.2.2 TITLUL II Bunuri si servicii 20 6,334,946 1,535,272 1,236,944 788,198 2,774,532
2.2.3
TITLUL VIII Proiecte cu
finantare din fd. externe
nerambursabile
56 0 0 0 0 0
2.2.4 TITLUL IX Asistenta sociala
- 57 0 0 0 0 0
2.2.5 TITLUL X Alte cheltuieli 59 0 0 0 0 0
2.2.6 TITLUL XII Active
nefinanciare 71 4,600
0 0 0 4,600
Sold final la 31 decembrie
2014 63,586,250
X X X X
Rector: Director economic,
Prof. Dr. Alexandru Irimie Ec.Sorina Tecar
7
FINANŢARE GLOBALĂ
2014
TOTAL CHELTUIELI,
din care 109.248.542 lei 100,00%
Finanţare de bază
Cheltuieli salarii 42.604.802 39,00%
Venituri proprii
66.643.740 61,00%
Cheltuieli salarii 32.542.464
Cheltuieli materiale 21.154.992
Burse 1.292.536
Cheltuieli de capital 11.653.748
STUDENTI FIZICI ( 01.10.2014)
Studenti fizici Buget (+BSR) Cu taxa Total
Licenta 3.104 3.171 6.275
Master 116 115 231
Doctorat 314 56 370
Rezidentiat 2.156 227 2.383
Total 5.690 3.569 9.259
109.248.542 : 9.259 = 11.799 lei /Student fizic
8
RAPORT FINANCIAR
01 IANUARIE 2014 – 31 DECEMBRIE 2014
-
lei -
Surse de finantare Disponibil
la
01.01.2014
Încasări
01.01.2014 -
31.12.2014
%
Total
încasăr
i
Plăţi
01.01.2014 – 31.12.2014
Disponibil
la
31.12.2014
Finanţare de bază
(MEN)
27.645 42.609.985 31,02 42.604.802 din care:
42.604.802 chelt.de personal
- chelt.materiale
- chelt capital
32.828
Venituri proprii
(taxe şcolarizare,
înmatriculări,
reînmatriculări
,CPU,etc)
57.603.200
67.744.435
49,32
66.643.740 din care:
32.542.464 chelt.de personal
21.154.992 chelt.materiale
11.653.748 chelt. de capital
1.292.536 burse
58.703.895
Sponsorizare 263.586 386.392 0,28 482.125 din care:
45.424 chelt.de personal
387.586 chelt.materiale
38.615 chelt. de capital
10.500 burse
167.853
Cercetare 2.674.875
4.984.934
3,63 4.896.638 din care:
2.544.026 chelt.de personal
1.439.118 chelt.materiale
823.615 chelt.de capital
89.879 burse
2.763.171
Editura Medicală,
Clujul Medical,
Hotel
(Activitate
economica)
1.470.073 804.434 0,59 432.819 din care:
21.736 chelt.de personal
407.684 chelt.materiale
3.399 chelt.de capital
1.841.688
Venituri proprii
cămine cantină
(regie)
63.027 3.501.952 2,55 3.489.983 din care:
48.060 chelt.de personal
3.437.663 chelt.materiale
4.260 chelt capital
74.996
Fonduri
nerambursabile
(fonduri
preaderare şi
fonduri
postaderare)
1.319.825 8.153.535
5,94 7.562.391 din care:
921.793 chelt.de personal
1.846.932 chelt.materiale
4.610.217 burse
183.449 chelt capital
1.910.969
Fonduri cu
destinaţie specială-
total, din care:
* RK
2.162.754
-
8.027.326 7.359.822 2.830.258
-
* Subvenţii
cămine
cantină
- 3.235.546 2,36 2.890.279 din care:
1.204.265 chelt.de personal
1.686.014 chelt.materiale
345.267
9
- chelt.capital
* Reabilitari
cladiri
975.085 - - 975.085
* Burse 81.284 4.039.414 2,94 3.829.639 291.059
* Transport
studenţi
895 552.366 0,40 439.904 113.357
* Obiective de
investiţii
1.104.986 200.000 0,15 200.000 1.104.986
* Subvenţii
individuale de
sprijin pentru
cazare
504 - - - 504
Mecanismul
financiar SEE
- 126.243 0,09 94.420 din care:
60.664 chelt. de personal
26.614 chelt.materiale
7.142 helt.capital
31.823
Erasmus 891.675 1.005.258 0,73 1.027.882 din care:
42.012 chelt.de personal
130.356 chelt.materiale
855.514 burse
869.051
TOTAL 66.476.660 137.344.494 100% 134.594.622 69.226.532
10
SITUAȚIA PROGRAMELOR DE STUDIU ALE FACULTĂȚII DE MEDICINA
CONDUCEREA FACULTĂȚII: Funcție Titlu Academic Nume și prenume
Decan Profesor Anca Dana Buzoianu
Prodecan Conferențiar Mureșan Daniel
Prodecan Conferențiar Suciu Șoimița
Prodecan Conferențiar Man Sorin
Prodecan Profesor Mihu Carmen Mihaela
Consiliul facultăţii: Cadre didactice Studenți Total
30 10 40
I. OFERTA EDUCAŢIONALĂ
a) Studii de licență:
Specializări pentru profesii ale căror exercitare este reglementată sectorial în UE la 31.12.2014: Denumirea specializării Limba de
predare
Durata
studiilor
Nr. ECTS Acreditat/
autorizat
Observații
(activ,în
lichidare
Medicină Română 6 ani 360 acreditat
Medicină Engleză 6 ani 360 acreditat
Medicină Franceză 6 ani 360 acreditat
Asistență medicală generală Română 4 ani 240 acreditat
Specializări pentru profesii ale căror exercitare este reglementată general în UE la 31.12.2014: Denumirea specializării Limba de
predare
Durata
studiilor
Nr. ECTS Acreditat/
autorizat
Observații
(activ, în
lichidare
Balneofiziokinetoterapie şi
recuperare
Română 3 ani 180 acreditat
Radiologie și Imagistică Română 3 ani 180 acreditat
Numărul studenților, defalcat pe programe de studiu, este următorul: Situaţia studenţilor înmatriculați la programul de studiu Medicină – Română la 31.12. 2014
Buget Taxă Total/an
Baieți Fete Total Baieți Fete Total
An 1 100 198 298 11 15 26 324
An 2 80 216 296 15 5 20 316
An 3 73 220 293 34 15 49 342
An 4 78 205 283 44 15 59 342
An 5 80 204 284 43 19 62 346
An 6 80 198 278 18 24 42 320
Total 491 1241 1732 165 93 258 1990
Situaţia studenţilor înmatriculați la programul de studiu Medicină – Engleză la 31.12. 2014
Buget Taxă Total/an
Baieți Fete Total Baieți Fete Total
An 1 - -- - 106 92 198 198
An 2 - - - 102 72 174 174
An 3 2 - 2 64 33 97 99
An 4 - - - 48 51 99 99
An 5 3 - 3 44 51 95 98
An 6 1 - 1 39 28 67 68
Total 6 - 6 403 327 730 736
11
Situaţia studenţilor înmatriculați la programul de studiu Medicină – Franceză la 31.12. 2014
Buget Taxă Total/an
Baieți Fete Total Baieți Fete Total
An 1 - - - 54 58 112 112
An 2 - - - 51 44 95 95
An 3 - - - 48 38 86 86
An 4 1 - 1 45 34 79 80
An 5 - - - 43 36 79 79
An 6 2 2 4 60 57 117 121
Total 3 2 5 301 267 568 573
Situaţia studenţilor înmatriculați la programul de studiu Asistență medicală generală la 31.12. 2014
Buget Taxă Total/an
Baieți Fete Total Baieți Fete Total
An 1 3 38 41 4 53 57 98
An 2 2 33 35 2 53 55 90
An 3 3 37 40 3 5 8 48
An 4 2 22 24 2 19 21 45
Total 10 130 140 11 130 141 281
Situaţia studenţilor înmatriculați la programul de studiu Radiologie și Imagistică la 31.12. 2014
Buget Taxă Total/an
Baieți Fete Total Baieți Fete Total
An 1 9 6 15 - 15 15 30
An 2 6 10 16 2 13 15 31
An 3 8 7 15 1 5 6 21
Total 23 23 43 3 33 36 82
Situaţia studenţilor înmatriculați la programul de studiu Balneofiziokinetoterapie și recuperare la 31.12. 2014
Buget Taxă Total/an
Baieți Fete Total Baieți Fete Total
An 1 8 21 29 12 34 46 75
An 2 6 24 30 8 21 29 59
An 3 8 22 30 3 1 4 34
Total 22 67 89 23 56 79 168
Numărul studenților pe facultate pentru toate programele de studiu însumate Situaţia studenţilor înmatriculați la Facultatea de Medicină la 31.12. 2014
Buget Taxă Total/an
Baieți Fete Total Baieți Fete Total
An 1 120 263 383 187 267 454 837
An 2 94 283 377 180 208 388 765
An 3 94 286 380 153 97 250 630
An 4 81 227 308 139 119 258 566
An 5 83 204 287 130 106 236 523
An 6 83 200 283 117 109 226 509
Total 555 1463 2018 906 906 1812 3830
Promovabilitatea studenților defalcat pe programe de studiu la sfârșitul anului universitar 2013-
2014 Promovabilitatea studenţilor înmatriculați la programul de studiu Medicina-Română la sfârșitul anului
universitar 2013-2014
Nr. absolvenți Nr. promovați Promovabilitate %
An 1 310 296 95,48
An 2 327 322 98,47
An 3 345 330 95,65
An 4 351 346 98,57
12
An 5 321 318 99,06
An 6 325 319 98,15
Total 1979 1931 97,57
Promovabilitatea studenţilor înmatriculați la programul de studiu Medicina-Engleză la sfârșitul anului
universitar 2013-2014
Nr. absolvenți Nr. promovați Promovabilitate %
An 1 201 164 81,59
An 2 96 89 92,70
An 3 98 88 89,79
An 4 97 97 100
An 5 68 68 98,52
An 6 127 125 98,43
Total 687 631 91,70
Promovabilitatea studenţilor înmatriculați la programul de studiu Medicuină - Franceză la sfârșitul anului
universitar 2013-2014
Nr. absolvenți Nr. promovați Promovabilitate %
An 1 98 91 92,85
An 2 92 83 90,21
An 3 89 83 93,25
An 4 78 78 100
An 5 119 117 98,31
An 6 113 112 99,12
Total 589 564 95,75
Promovabilitatea studenţilor înmatriculați la programul de studiu Asistență medicală generală la sfârșitul
anului universitar 2013-2014
Nr. absolvenți Nr. promovați Promovabilitate %
An 1 97 93 95,87
An 2 48 48 100
An 3 45 45 100
An 4 43 42 97,67
Total 233 228 97,85
Promovabilitatea studenţilor înmatriculați la programul de studiu Balneofiziokinetoterapie și recuperare la
sfârșitul anului universitar 2013-2014
Nr. absolvenți Nr. promovați Promovabilitate %
An 1 62 58 93,54
An 2 36 34 94,44
An 3 17 17 100
Total 115 109 94,78
Promovabilitatea studenţilor înmatriculați la programul de studiu Radiologie și Imagistică la sfârșitul anului
universitar 2013-2014
Nr. absolvenți Nr. promovați Promovabilitate %
An 1 31 29 93,54
An 2 21 21 100
An 3 21 21 100
Total 73 71 97,26
Promovabilitatea studenților pe facultate pentru toate programele de studiu însumate Promovabilitatea studenţilor înmatriculați la Facultatea de Medicină la sfârșitul anului universitar 2013-
2014
Nr. absolvenți Nr. promovați Promovabilitate %
An 1 799 731 91,48
An 2 620 597 96,29
An 3 615 584 94,95
An 4 569 563 98,94
An 5 508 502 98,81
An 6 565 556 98,40
13
Total 3676 3533 96,10
Promovabilitatea la examenul de licență, sesiunea septembrie 2014
Program de studiu Număr absolvenți Promovabilitate
%
Medicină – Română 325 96,62
Medicină – Engleză 124 98,39
Medicină – Franceză 113 80,53
Asistență medicală generală 42 88,09
Moașe 2 100
Balneofiziokinetoterapie și recuperare 17 82,35
Radiologie și Imagistică 21 100
Laborator clinic 10 100
b) Programe de studiu Master la 31.12. 2014
Denumirea programului Limba de
predare
Durata
studiilor
Nr.
ECTS
Acreditat/
autorizat
Nr.
studenți
Observații
(activ, în
lichidare
Cercetări avansate în investigaţia
criminalistică şi în medicina
legală
Română 2 ani 120 acreditat 18
Optimizarea explorarilor
imagistice morfologice si
funcţionale
Română 2 ani 120 acreditat 19
Tehnici şi metode de reabilitare a
pacienţilor cu boli reumatologice Română 2 ani 120 acreditat 36
Asistenţă medicală specializată
în terapie intensivă Română 1,5 ani 90 acreditat 5
Medicină psihosomatică Română 1 an 60 acreditat 8
Urmarirea nou născutului cu risc Română 1 an 60 acreditat 5
Farmacologie clinică şi reguli de
bună practică Română 1 an 60 acreditat 5
Promovabilitate studenților masteranzi la susținerea disertației in anul 2014
Program master Nr. absolvenți Promovabilitate %
Optimizarea explorarilor imagistice morfologice si
funcţionale 9 66,66
Sexologie 6 16,66
Biostatistică si bioinformatică 6 50
Medicină psihosomatică 9 66,66
Managementul bolnavului critic 8 62,50
Ecografie şi imagistică medicală comparată 5 80
Total 43
c) Studii doctorale
Situația conducătorilor de doctorat la Facultatea de Medicină la 31.12.2014:
Conducatori
de doctorat
În activitate Pensionați Număr
doctoranzi
activi (în stagiu
legal)
Număr doctoranzi
în perioada de
graţie pentru
susţinerea tezei
Numărul teze
de doctorat
susținute
95 44 51 303 232 76
14
d) Cursuri postuniversitare: Număr cursuri postuniversitare susținute în anul 2014 - 109
Bursele Studenților :
Situația burselor acordate pe facultate în semestrul II 2013/2014
Anul
Nr.Stud.
Bugetați
Bursa
științifică
Bursa merit
Bursa
Socială
Total
A B C D E
I 290 - 1 27 20 - - 7 55
II 299 - 3 18 30 - - 2 53
III 283 - - 24 25 - - 6 55
IV 279 5 2 35 8 - - 3 53
V 271 1 7 25 11 - - 6 50
VI 293 4 7 37 1 - - 5 54
Asistență medicală generală 1 38 - - 1 5 - - 6 12
Asistență medicală generală 2 40 - 1 2 3 - - 2 8
Asistență medicală generală 3 24 - - - 2 1 - 1 4
Asistență medicală generală 4 25 - - 6 - - - 1 7
Balneofiziokinetoterapie și
recuperare 1 30 - - 2 2 1 - 4 9
Balneofiziokinetoterapie și
recuperare 2 30 - 1 - 3 1 - 3 8
Balneofiziokinetoterapie și
recuperare 3 13 - - 2 - - - - 2
Radiologie și Imagistică 1 15 - - - 2 1 - - 3
Radiologie și Imagistică 2 15 - - - 1 2 - 3 6
Radiologie și Imagistică 3 17 - 1 2 - - - - 3
Laborator clinic 3 10 - 1 - - - - 1 2
Master an I 50 - 4 4 1 - - - 9
Master an II 22 - 1 - - - - - 1
Total 2044 10 29 185 114 6 - 50 394
Situația burselor acordate pe facultate în semestrul I 2014/2015
ANUL
Nr. Stud.
Bugetați
Bursa
știintifica
Bursa merit
Bursă
Socială
Total
A B C D E
I 290 - - - 20 32 9 4 65
II 290 - 8 40 - - - 9 57
III 293 - 2 28 23 - - 1 54
IV 278 - 1 8 45 - - 2 56
V 280 7 15 31 - - - 3 56
VI 271 4 4 34 10 - - 6 58
Asistență medicală generală 1 41 - - - 6 - - 8 14
Asistență medicală generală 2 39 - - 1 1 5 - 8 15
Asistență medicală generală 3 40 - 1 2 6 - - 3 12
Asistență medicală generală 4 24 - - 3 3 - - 1 7
Balneofiziokinetoterapie și
recuperare 1 29 - - - 6 - - 6 12
Balneofiziokinetoterapie și 30 - - 2 2 2 - 1 7
15
recuperare 2
Balneofiziokinetoterapie și
recuperare 3 30 - 1 4 - - - 2 7
Radiologie și Imagistică 1 15 - - - 3 - - 1 4
Radiologie și Imagistică 2 16 - - - 1 1 - - 2
Radiologie și Imagistică 3 15 - - - 3 - - - 3
Master an I 40 - - - 3 5 - - 8
Master an II 33 - - 1 5 - - - 6
Total 2054 11 32 154 137 45 9 55 443
COMUNITATEA ACADEMICĂ
1) Studenți
Echivalări de studii, transferuri, mobilităţi studenţeşti: Transferuri 2014
Transferuri la Facultatea de Medicină 45
Transferuri de la Facultatea de Medicină 6
Total 51
Total studenți la Facultatea de Medicină care au efectuat mobilități ERASMUS
Program de studiu Număr mobilități
Medicină 97
Medicină doctorat 3
BFK 2
Radiologie și Imagistică 1
Studenți care au venit cu mobilități Erasmus Program de studiu Număr mobilități
Medicină 55
Asistență medicală generală 5
Laborator clinic 1
2) Cadre didactice
Situaţia posturilor didactice în Facultatea de Medicină la 31.12. 2014
Funcţie didactică Total posturi Posturi ocupate Posturi vacante Grad de
ocupare
Profesor 71 59 12 83.10%
Conferenţiar 117 94 23 80.34%
Şef de lucrări 227 184 43 81.06%
Asistent universitar 478 306 172 64.02%
TOTAL 893 643 250 72,00%
Situația gradului de ocupare a posturilor didactice la Facultatea de Medicină
Statele de funcții an 2014-2015
Departament / Disciplina Total
posturi
Ocupate Vacante Grad de
ocupare %
Departamentul I - Ştiinţe morfologice 74 38 36 51,35
1. Anatomie şi embriologie 40 20 20 50,00
16
2. Histologie 16 11 5 68,75
3. Anatomie patologică 18 7 11 38,89
Departamentul II - Ştiinţe funcţionale 64 42 22 65,63
1.Farmacologie, toxicologie si farmacologie clinică 18 11 7 61,11
2.Fiziologie 32 22 10 68,75
3.Fiziopatologie 14 9 5 64,28
Departamentul III - Ştiinţe moleculare 73 47 26 64,38
1.Biochimie medicală 21 11 10 52,38
2.Biofizică medicală 7 3 4 42,86
3.Biologie celulară si moleculară 8 7 1 87,50
4.Genetică medicală 14 10 4 71,43
5.Microbiologie 23 16 7 69,56
Departamentul IV - Medicină comunitară 59 41 18 69,49
1.Epidemiologie 9 8 1 88,89
2.Medicină de familie 15 8 7 53,33
3.Medicină legală 8 7 1 87,50
4.Medicina muncii 9 6 3 66,66
5.Sănătate publică și management 7 5 2 71,43
6.Igienă 11 7 4 63,64
Departamentul V - Medicină internă 121 85 36 70,25
1.Cardiologie Institutul Inimii 6 5 1 83,33
2.Cardiologie recuperare 7 6 1 85,71
3.Medicală I - Medicină Internă, Cardiologie şi
Gastroenterologie 24 19 5 79,16
4.Medicală II 29 17 12 58,62
5.Medicală III- Medicină Internă, Gastroenterologie 21 16 5 76,19
6.Medicală IV 21 12 9 57,14
7.Medicală V 13 10 3 76,92
Departamentul VI - Specialităţi medicale 91 65 26 71,43
1.Reabilitare medicală 14 7 7 50,00
2.Boli infecţioase 20 15 5 75,00
3.Dermatologie 11 8 3 72,73
4.Diabet si boli de nutriţie 11 7 4 63,63
5.Endocrinologie 9 8 1 88,89
6.Geriatrie 5 3 2 60,00
7.Nefrologie 8 6 2 75,00
8.Pneumologie 7 5 2 71,43
9.Reumatologie 6 6 0 100
Departamentul VII – Chirurgie 85 74 11 87,06
1.ATI 1 9 7 2 77,78
2.ATI 2 8 6 2 75,00
3.Medicină de urgenţă 5 3 2 60,00
4.Chirurgie I 12 10 2 83,33
5.Chirurgie II 11 11 0 100
6. Chirurgie III 13 12 1 92,30
7. Chirurgie IV 11 11 0 100
8. Chirurgie V 7 7 0 100
9. Chirurgie plastic 4 4 0 100
10.Chirurgie cardiovasculară 5 3 2 60,00
Departamentul VIII – Specialităţi Chirurgie 62 58 4 93,55
1.Imagistică medicală 7 7 0 100
2.ORL 8 8 0 100
3.Oftalmologie 10 9 1 90,00
4.Ortopedie traumatology 9 8 1 88,89
5.Radiologie 18 16 2 88,89
6.Urologie 10 10 0 100
Departamentul IX - Mama şi copilul 112 85 27 75,89
1.Obstetrică şi Ginecologie I 21 14 7 66,66
2. Obstetrică şi Ginecologie II 18 12 6 66,66
3.Neonatologie 6 6 0 100
4.Chirurgie pediatrică 7 7 0 100
17
5.Pediatrie I 18 13 5 72,22
6. Pediatrie II 21 20 1 95,24
7. Pediatrie III 14 9 5 64,28
8.Nursing 7 4 3 57,14
Departamentul X - Neuroştiinţe 49 37 12 75,51
1.Neurochirurgie 6 5 1 83,33
2.Neurologie şi Neurologie pediatrică 23 20 3 86,95
3.Psihiatrie şi Psihiatrie pediatrică 20 12 8 60,00
Departamentul XI - Oncologie 40 31 9 77,50
1.Chirurgieoncologică şi ginecologie oncologică 13 11 2 84,61
2.Hematologie 9 6 3 66,66
3.Imunologie 7 7 0 100
4.Oncologie medicală şi radioterapie 11 7 4 63,63
Departamentul XII - Educaţie medicală 63 40 23 63,49
1.Educaţie fizică 8 6 2 75,00
2.Informatică medicală și biostatistică 15 10 5 66,66
3.Ştiinţe socio-umaniste şi Istoria Medicinei 7 4 3 57,14
4.Limbi modern 21 15 6 71,43
5. Abilități practice 6 0 6 0
6. Psihologie medicală 6 5 1 83,33
Total Facultatea de Medicină 893 643 250 72,00
18
SITUAŢIA PROGRAMELOR DE STUDIU ALE FACULTĂŢII DE MEDICINĂ DENTARĂ
CONDUCEREA FACULTĂŢII: Funcţie Titlu Academic Nume şi prenume
Decan facultate Profesor Câmpian Radu Septimiu
Prodecan ştiinţific Profesor Dudea Diana
Prodecan didactic Conferenţiar Lucia Hurubeanu
Prodecan administrativ Profesor Roman Alexandra
Consiliul facultăţii: Cadre didactice Studenţi Total
15 4 19
I. OFERTA EDUCAŢIONALĂ
a) Studii de licenţă:
Denumirea specializării Limba de
predare
Durata
studiilor
Nr.
ECTS
Acreditat/ autorizat Observaţii
(active, în
lichidare)
Medicină Dentară
Română 6 360 Acreditat ARACIS
2014, nivel de
încredere ridicat
Engleză 6 360 Acreditat ARACIS
2010, nivel de
încredere ridicat
Franceză 6 360 Acreditat ARACIS
2010, nivel de
încredere ridicat
Tehnică Dentară Română 3 180 Acreditat ARACIS
2010, nivel de
încredere ridicat
Numărul studenţilor pe program de studiu: Situaţia studenţilor înmatriculaţi la programul de studiu Medicină Dentară la 31.12.2014
Buget Taxă Total/an
Băieţi Fete Total Băieţi Fete Total
An 1 27 55 82 55 54 109 191
An 2 24 57 81 50 65 115 196
An 3 21 60 81 65 36 101 182
An 4 20 53 73 83 42 125 198
An 5 12 59 71 72 73 145 216
An 6 22 51 73 55 66 121 194
Total 126 335 461 380 336 716 1177
Situaţia studenţilor înmatriculaţi la programul de studiu Tehnică Dentară la 31.12.2014
Buget Taxă Total/an
Băieţi Fete Total Băieţi Fete Total
An 1 7 22 29 10 13 23 52
An 2 7 23 30 15 4 19 49
An 3 10 20 30 10 6 16 46
Total 24 65 89 35 23 58 147
19
Situaţia studenţilor înmatriculaţi la Facultatea de Medicină Dentară la 31.12.2014
Buget Taxă Total/an
Băieţi Fete Total Băieţi Fete Total
An 1 34 77 111 65 67 132 243
An 2 31 80 111 65 69 134 245
An 3 31 80 111 75 42 117 228
An 4 20 53 73 83 42 125 198
An 5 12 59 71 72 73 145 216
An 6 22 51 73 55 66 121 194
Total 150 400 550 415 359 774 1324
Promovabilitatea studenţilor pe program de studio la sfârşitul anului universitar 2013-2014 :
Promovabilitatea studenţilor înmatriculaţi la programul de studiu Medicină Dentară la sfârşitul anului
universitar 2013-2014
Nr. Absolvenţi Nr. promovaţi Promovabilitate %
An 1 191 179 93,71%
An 2 190 185 94,73%
An 3 192 183 95,31%
An 4 235 215 91,48%
An 5 198 198 100%
An 6 195 173 88,71%
Total 1201 1133 94,33%
Promovabilitatea studenţilor înmatriculaţi la programul de studiu Tehnică Dentară la sfârşitul anului
universitar 2013-2014
Nr. Absolvenţi Nr. Promovaţi Promovabilitate %
An 1 51 46 90,19%
An 2 46 43 93,47%
An 3 39 39 100%
Total 136 128 94,11%
Promovabilitatea studenţilor pe facultate : Promovabilitatea studenţilor înmatriculaţi la Facultatea de Medicină Dentară la sfârşitul anului
universitar 2013-2014
Nr. Absolvenţi Nr. promovaţi Promovabilitate %
An 1 242 225 92,97%
An 2 236 228 96,61%
An 3 231 222 96,10%
An 4 235 215 91,48%
An 5 198 198 100%
An 6 195 173 88,71%
Total 1337 1261 94,31%
Promovabilitatea la examenul de licenţă, sesiunea septembrie 2014
Program de studiu Număr absolvenţi Promovabilitate %
Medicină Dentară 169 97,12%
Tehnică Dentară 39 100%
Total 208 98,55%
b) Programme de studiu Master la 31.12.2014
Denumirea specializării Limba de
predare
Durata
studiilor
Nr.
ECTS
Acreditat/
autorizat
Observaţii
(active, în
lichidare)
Medicină Dentară
Judiciară
Română 2 120 Acreditat
ARACIS 2011,
nivel de încredere
ridicat
20
Promovabilitate studenţi masteranzi la susţinerea disertaţiei în anul 2014
Program master Nr. absolvenţi Promovabilitate
Medicină Dentară Judiciară 12 100%
Total 12 100%
c) Studii doctorale :
Situaţia conducătorilor de doctorat la Facultatea de Medicină Dentară la 31.12.2014
Conducători
de doctorat
În
activitate
Pensionaţi Număr
doctoranşi
activi (în
stagiu legal)
Număr doctoranzi în
perioada de graţie
pentru susţinerea tezei
Număr teze de
doctorat
susţinute
12 4 8 58 21 8
Bursele Studenţilor :
Situaţia burselor acordate pe facultate în semestrul II 2013/2014 Anul Nr. Stud.
bugetaţi
Bursa
ştiinţifică
Bursă merit
A B C D E Bursă
socială
Total
I 110 2 7 8 3 20
II 101 1 12 2 3 3 21
III 95 1 12 3 2 18
IV 69 2 11 13
V 70 1 14 1 16
VI 76 1 6 6 13
Master an I 15
Master an II 18 1 2 3 6
Total 554 1 4 50 32 11 9 107
Situaţia burselor acordate pe facultate în semestrul I 2014/2015 Anul Nr. Stud.
bugetaţi
Bursa
ştiinţifică
Bursă merit
A B C D E Bursă
socială
Total
I 111 5 6 11
II 109 1 1 17 8 5 32
III 107 1 14 6 2 23
IV 70 2 15 4 21
V 70 7 6 1 14
VI 70 1 1 10 11 23
Master an I 8
Master an II 12 3 3
Total 557 1 2 24 63 19 18 127
II.COMUNITATEA ACADEMICĂ
1)Studenţi
Echivalări de studii, transferuri, mobilităţi studenţeşti: Transferuri 2014
Transferuri la Facultatea de Medicină Dentară 18
Transferuri de la Facultatea de Medicină Dentară 8
21
Total studenţi la Facultatea de Medicină Dentară care au efectuat mobilităţi ERASMUS Program de studiu Număr mobilităţi
Medicină Dentară 8
Tehnică Dentară -
Studenţi care au venit cu mobilităţi ERASMUS Program de studiu Număr mobilităţi
Medicină Dentară 4
Tehnică Dentară -
2)Cadre didactice
Situaţia posturilor didactice în Facultatea de Medicină Dentară la 31.12.2014 Funcţie didactică Total posturi Posturi ocupate Posturi vacante Grad de ocupare
Profesor 11 10 1 90,90%
Conferenţiar 13 9 4 69,23%
Şef de lucrări 38 23 15 60,52%
Asistent universitar 123 79 44 64,22%
TOTAL 185 121 64 65,40%
Situaţia gradului de ocupare a posturilor didactice la Facultatea de Medicină Dentară Statele de funcţii an 2014-2015
Departament/ Disciplina Total
posturi
Ocupate Vacante Grad de
ocupare %
Dep I Chirurgie Maxilo-Facială şi Radiologie/ Chirurgie
Orală şi Maxilo-Facială
22 12 10 54,54%
Dep I Chirurgie Maxilo-Facială şi Radiologie/ Chirurgie
Cervico facială şi ORL 3 3 0 100%
Dep I Chirurgie Maxilo-Facială şi Radiologie/ Ortodonţie 13 8 5 61,53%
Dep I Chirurgie Maxilo-Facială şi Radiologie/ Radiologie
dentară
5 2 3 40%
Dep II Odontologie Conservativă/ Odontologie,
Endodonţie, Patologie Orală
26 22 4 84,61%
Dep II Odontologie Conservativă/ Pedodonţie 8 7 1 87,5%
Dep II Odontologie Conservativă/ Prevenţia în Medicina
Dentară
8 5 3 62,5%
Dep III Reabilitare Orală/ Implantologie 12 6 6 50%
Dep III Reabilitare Orală/ Parodontologie 10 6 4 60%
Dep III Reabilitare Orală/ Reabilitare Orală, Sănătate
Orală şi Management
19 9 10 47,36%
Dep IV Protetică şi Materiale Dentare/ Materiale dentare,
Ergonomie
9 6 3 66,66%
Dep IV Protetică şi Materiale Dentare/ Propedeutică
Dentară, Estetică
22 13 9 59,09%
Dep IV Protetică şi Materiale Dentare/ Protetică Dentară 28 22 6 78,57%
Total 185 121 64 65,40%
Dinamica structurii de personal în cursul anului 2014
Ocuparea pe funcţii didactice prin concurs :
Promovări:
Sesiunea martie 2014 perioadă nedeterminată
-Departamentul I Chirurgie Maxilo-Facială şi Radiologie/ Chirurgie Orală şi Maxilo-Facială, post Şef lucrări poziţia 5 –
Dinu Cristian
-Departamentul II Odontologie Conservativă/Prevenţia în Medicina Dentară, post Şef lucrări poziţia 4 – Ioana Chifor
22
-Departamentul IV Protetică şi Materiale Dentare/Propedeutică Dentară, Estetică, post Şef lucrări poziţia 5 – Marius
Manole
Sesiunea septembrie 2014 perioadă nedeterminată
-Departamentul I Chirurgie Maxilo-Facială şi Radiologie/ Ortodonţie, post Conferenţiar poziţia 3 – Viorica Ţărmure
Concurs:
Sesiunea ianuarie 2014 perioadă dterminată
-Departamentul IV Protetică şi Materiale Dentare/Propedeutică Dentară, Estetică, post Şef lucrări poziţia 8 – Ţonea
Andrada Feliciana
-Departamentul IV Protetică şi Materiale Dentare/Propedeutică Dentară, Estetică, post Şef lucrări poziţia 17 – Grecu
Alexandru Graţian
-Departamentul IV Protetică şi Materiale Dentare/Propedeutică Dentară, Estetică, post Şef lucrări poziţia 24 – Juncar
Raluca Iulia
Premiile acordate de Facultatea de Medicină Dentară în anul 2014 :
-Premiul “Prof.Dr. Gheorghe Bilaşcu” acordat dnei Conf.Dr. Lucia Hurubeanu
-Premii Postere în cadrul Zilellor UMF 2014 acordate : I Asist.dr. Liana Crişan; II Dr. Daniel Tălmăceanu; III Asist.dr.
Ioana Hodişan.
23
SITUAȚIA PROGRAMELOR DE STUDIU ALE FACULTĂȚII DE FARMACIE
CONDUCEREA FACULTĂȚII: Funcție Titlu Academic Nume și prenume
Decan Profesor universitar Crișan Gianina Cristina
Prodecan Profesor universitar Palage Mariana
Prodecan Conferențiar universitar Iuga Cristina
Prodecan Conferențiar universitar Moldovan Mirela
Consiliul facultăţii: Cadre didactice Studenți Total
15 5 20
I. OFERTA EDUCAŢIONALĂ
a) Studii de licență:
Specializări pentru profesii ale căror exercitare este reglementată sectorial în UE la 31.12.2014: Denumirea
specializării
Limba de
predare
Durata studiilor Nr. ECTS Acreditat/
autorizat
Observații
(activ,în lichidare
Farmacie română 5 ani 300 acreditat activ
Farmacie franceză 5 ani 300 acreditat activ
Farmacie engleză 5 ani 300 acreditat activ
Specializări pentru profesii ale căror exercitare este reglementată general în UE la 31.12.2014: Denumirea specializării Limba de
predare
Durata
studiilor
Nr. ECTS Acreditat/
autorizat
Observații (activ,
în lichidare
Nutriție și dietetică română 3 ani 180 acreditat activ
Numărul studenților, defalcat pe programe de studiu, este următorul: Situaţia studenţilor înmatriculați la programul de studiu Farmacie în limba română la 31.12. 2014
Buget Taxă Total/an
Baieți Fete Total Baieți Fete Total
An 1 8 85 93 9 62 71 164
An 2 8 87 95 6 67 73 168
An 3 10 84 94 4 45 49 143
An 4 3 91 94 5 52 57 151
An 5 4 93 97 5 59 64 161
Total 33 440 473 29 285 314 787
Situaţia studenţilor înmatriculați la programul de studiu Farmacie în limba franceză la 31.12. 2014
Buget Taxă Total/an
Baieți Fete Total Baieți Fete Total
An 1 0 0 0 49 37 86 86
An 2 0 0 0 27 22 49 49
An 3 0 0 0 25 9 34 34
An 4 0 0 0 18 12 30 30
An 5 1 0 1 29 21 50 51
Total 1 0 1 148 101 249 250
Situaţia studenţilor înmatriculați la programul de studiu Farmacie în limba engleză la 31.12. 2014
24
Buget Taxă Total/an
Baieți Fete Total Baieți Fete Total
An 1 0 0 0 0 0 0 0
An 2 0 0 0 0 0 0 0
An 3 0 0 0 7 3 10 10
An 4 0 0 0 0 0 0 0
An 5 0 0 0 0 0 0 0
Total 0 0 0 7 3 10 10
Situaţia studenţilor înmatriculați la programul de studiu Nutriție și dietetică la 31.12. 2014
Buget Taxă Total/an
Baieți Fete Total Baieți Fete Total
An 1 1 19 20 4 15 19 39
An 2 2 18 20 3 8 11 31
An 3 1 19 20 1 10 11 31
Total 4 56 60 8 33 41 101
Numărul studenților pe facultate pentru toate programele de studiu (însumate) Situaţia studenţilor înmatriculați la Facultatea de Farmacie la 31.12. 2014
Buget Taxă Total/an
Baieți Fete Total Baieți Fete Total
An 1 9 104 113 62 114 176 289
An 2 10 105 115 36 97 133 248
An 3 11 103 114 37 67 104 218
An 4 3 91 94 23 64 87 181
An 5 5 93 98 34 80 114 212
Total 38 496 534 192 422 614 1148
Promovabilitatea studenților pe programe de studiu la sfârșitul anului universitar 2013-2014 Promovabilitatea studenţilor înmatriculați la programul de studiu
Farmacie în limba română la sfârșitul anului universitar 2013-2014
Nr. absolvenți Nr. promovați Promovabilitate %
An 1 166 164 98,79
An 2 156 145 92,94
An 3 160 154 96,25
An 4 168 162 96,42
An 5 162 161 99,38
Total 812 786 96,79
Promovabilitatea studenţilor înmatriculați la programul de studiu
Farmacie în limba franceză la sfârșitul anului universitar 2013-2014
Nr. absolvenți Nr. promovați Promovabilitate %
An 1 57 42 73,68
An 2 34 25 73,52
An 3 42 40 95,23
An 4 46 44 95,65
An 5 57 42 73,68
Total 236 193 81,77
Promovabilitatea studenţilor înmatriculați la programul de studiu
Farmacie în limba engleză la sfârșitul anului universitar 2013-2014
Nr. absolvenți Nr. promovați Promovabilitate %
An 1 0 0 -
An 2 10 10 100
An 3 0 0 -
An 4 0 0 -
An 5 0 0 -
Total 10 10 100
25
Promovabilitatea studenţilor înmatriculați la programul de studiu
Nutriție și dietetică la sfârșitul anului universitar 2013-2014
Nr. absolvenți Nr. promovați Promovabilitate %
An 1 32 31 96,87
An 2 33 33 100
An 3 27 26 96,29
Total 92 89 96,73
Promovabilitatea studenților pe facultate pentru toate programele de studiu (însumate) Promovabilitatea studenţilor înmatriculați la
Facultatea de Farmacie la sfârșitul anului universitar 2013-2014
Nr. absolvenți Nr. promovați Promovabilitate %
An 1 255 237 92,94
An 2 233 213 91,41
An 3 229 220 96,06
An 4 214 206 96,26
An 5 219 203 92,69
Total 1150 1079 93,82
Promovabilitatea la examenul de licență, sesiunea septembrie 2014
Program de studiu Număr absolvenți Promovabilitate %
Farmacie în limba română 161 100
Farmacie în limba franceză 42 95,23
Nutriție și dietetică 26 100
b)Programe de studiu Master la 31.12. 2014
Denumirea
programului
Limba de
predare
Durata
studiilor
Nr.
ECTS
Acreditat/
autorizat
Nr.
studenți
Observații (activ,
în lichidare
Cosmetologie română 1 an 60 acreditat 0 activ
Farmacovigilența:
Monitorizarea
siguranței
medicamentelor
română 1 an 60 acreditat 19 activ
Forme farmaceutice
moderne
română 1 an 60 acreditat 6 activ
Științe farmaceutice
aplicate
română 1 an 60 acreditat 10 activ
Toxicologia
medicamentului și a
mediului
română 1 an 60 acreditat 7 activ
Nutriția și calitatea
vieții
română 2 ani 120 acreditat 57
(30-anul 1;
27-anul 2)
activ
Promovabilitate studenților masteranzi la susținerea disertației in anul 2014
Program master Nr. absolvenți Promovabilitate %
Cosmetologie 4 100
Farmacovigilența: Monitorizarea siguranței
medicamentelor
15 100
Forme farmaceutice modern 15 80
Științe farmaceutice aplicate 6 83,33
Toxicologia medicamentului și a mediului 9 100
Nutriția și calitatea vieții 25 84
Total 74 89,18
26
c) Studii doctorale
Situația conducătorilor de doctorat la Facultatea de Farmacie la 31.12.2014:
Conducatori
de doctorat
În activitate Pensionați Număr
doctoranzi
activi (în stagiu
legal)
Număr doctoranzi
în perioada de
graţie pentru
susţinerea tezei
Numărul teze
de doctorat
susținute
14 7 7 48 12 16
c) Cursuri postuniversitare:
Număr cursuri postuniversitare susținute în anul 2014:
Bursele Studenților :
Situația burselor acordate pe facultate în semestrul II 2013/2014
Anul
Nr.Stud.
bugetați
(F+ND)
Bursa
Științifică
Bursa
merit Bursa
Socială
Total
A B C D E
I 94+20=114 0 0 1 2 12 0 1 16
II 94+20=114 0 0 1 4 8 0 2 15
III 90+20=110 0 0 2 2 14 0 3 21
IV 95 0 0 1 8 7 0 6 22
V 95 2 0 1 9 23 0 2 37
Master an I 25 0 0 3 1 0 0 0 4
Master an II 17 0 0 9 0 0 0 0 9
Total 570 2 0 18 26 64 0 14 124
Situația burselor acordate pe facultate în semestrul I 2014/2015
ANUL
Nr. Stud.
bugetați
(F+ND)
Bursa
Știintifica
Bursa
merit Bursă
Socială
Total
A B C D E
I 93+20=113 0 0 0 26 0 0 5 31
II 95+20=115 0 0 1 4 16 0 3 24
III 94+20=114 0 1 2 5 14 0 2 24
IV 90 0 0 0 6 9 0 0 15
V 95 4 0 3 6 13 0 5 31
Master an I 13 0 0 0 2 0 0 0 2
Master an II 10 0 0 2 0 0 0 0 2
Total 550 4 1 8 49 52 0 15 129
II. COMUNITATEA ACADEMICĂ
1) Studenți
Echivalări de studii, transferuri, mobilităţi studenţeşti: Transferuri 2014
Transferuri la Facultatea de Farmacie 1
Transferuri de la Facultatea de Farmacie 17
27
Total studenți la Facultatea de Farmacie care au efectuat mobilități ERASMUS
Program de studiu Număr mobilități
Farmacie nivel licenţă 30
Farmacie doctorat 3
Nutriţie nivel licenţă 2
Nutriţie nivel master 1
Studenți care au venit cu mobilități Erasmus
Program de studiu Număr mobilități
Farmacie nivel licenţă 8
Nutriţie nivel licenţă 1
2) Cadre didactice
Situaţia posturilor didactice în Facultatea de Farmacie la 31.12. 2014
Funcţie didactică Total posturi Posturi ocupate Posturi vacante Grad de
ocupare
Profesor 23 20 3 87%
Conferenţiar 19 15 4 79%
Şef de lucrări 39 21 18 54%
Asistent universitar 79 34 45 43%
TOTAL 160 90 70 56,25%
Situația gradului de ocupare a posturilor didactice la Facultatea de Farmacie
Statele de funcții an 2014-2015
Departament / Disciplina Total
posturi
Ocupate Vacante Grad de
ocupare %
Departament F1 34 22 12 56,41%
Chimie analitică și analiză instrumentală 12 9 3 75%
Chimie farmaceutică 8 5 3 63%
Chimie organică 8 4 4 50%
Fizica Farmaceutică – Biofizică 6 4 2 67%
Departament F2 39 21 18 53.86%
Chimie fizică 5 3 2 60%
Chimie generală și anorganică 8 5 3 63%
Chimie terapeutică 7 4 3 57%
Farmacologie, Fiziologie, Fiziopatologie 11 5 6 45%
Toxicologie 8 4 4 50%
Departament F3 45 26 19 57.77%
Analiza medicamentului 7 5 3 71%
Biochimie farmaceutică și laborator clinic 7 3 4 43%
Botanică farmaceutică 10 7 3 70%
Bromatologie, Igienă, Nutriție 9 5 4 56%
Farmacognozie 8 4 4 50%
Industria medicamentului și biotehnologii farmaceutice 4 2 2 50%
Departament F4 42 21 21 50%
Dermatofarmacie si cosmetology 4 2 2 50%
Farmacie clinică 7 3 4 43%
Matematică – Informatică 5 2 3 40%
Organizare și legislație farmaceutică 4 2 2 50%
Produse tehnico – medicale 6 2 4 33%
Tehnologie farmaceutică și Biofarmacie 16 10 6 63%
28
Total Facultatea de Farmacie 160 90 70 56.25%
b) Dinamica structurii de personal în cursul anului 2014
Ocuparea pe funcții didactice prin concurs:
martie 2014 posturi vacante pe perioadă nedeterminată astfel:
1 profesor Chimie terapeutică
1 profesor Toxicologie
1 profesor Tehnologie farmaceutică și biofarmacie
1 conferențiar Tehnologie farmaceutică și biofarmacie
1 asistent universitar Fizică farmaceutică – Biofizică
1 asistent universitar Dermatofarmacie și Cosmetologie
iunie 2014
1 șef lucrări Matematică - Informatică
ianuarie 2015 posturi vacante de asistent pe perioadă determinată la următoarele discipline:
2 asistenți Toxicologie
1 asistent Analiza Medicamentului
1 asistent Bromatologie, igienă, nutriție
29
SITUAŢIA PERSONALULUI INSTITUŢIEI SI A POSTURILOR VACANTE
ACTIVITATEA SERVICIULUI RESURSE UMANE SALARIZARE BURSE
Structura de personal didactic la 1 ianuarie 2014 a Universităţii de Medicină şi Farmacie ”Iuliu
Hațieganu” Cluj-Napoca
Facultatea /Functii didactice Total posturi didactice
Nr. Posturi didactice ocupate
Nr. Posturi didactice vacante
Grad de ocupare
MEDICINA 968 645 323 66.63%
Profesor universitar 85 58 27
Conferentiar universitar 136 99 37
Sef lucrari 257 183 74
Asistent universitar 490 305 185
MEDICINA DENTARA 195 121 74 62.05%
Profesor universitar 12 10 2
Conferentiar universitar 14 8 6
Sef lucrari 41 21 20
Asistent universitar 128 82 46
FARMACIE 177 85 92 48.02%
Profesor universitar 27 17 10
Conferentiar universitar 29 17 12
Sef lucrari 41 21 20
Asistent universitar 80 30 50
TOTAL UNIVERSITATE 1340 851 489 63.51%
Profesor universitar 124 85 39
Conferentiar universitar 179 124 55
Sef lucrari 339 225 114
Asistent universitar 698 417 281
Structura de personal didactic la 31 decembrie 2014 a Universităţii de Medicină şi Farmacie
”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca
Facultatea /Functii didactice Total posturi didactice
Nr. Posturi didactice ocupate
Nr. Posturi didactice vacante
Grad de ocupare
MEDICINA 895 643 252 71.84%
Profesor universitar 73 60 13
Conferentiar universitar 119 95 24
Sef lucrari 225 184 41
Asistent universitar 478 304 174
MEDICINA DENTARA 185 120 65 64.86%
Profesor universitar 11 10 1
Conferentiar universitar 13 9 4
Sef lucrari 38 23 15
Asistent universitar 123 78 45
FARMACIE 160 90 70 56.25%
Profesor universitar 23 20 3
Conferentiar universitar 19 15 4
Sef lucrari 40 21 19
Asistent universitar 78 34 44
30
TOTAL UNIVERSITATE 1240 853 387 68.79%
Profesor universitar 107 90 17
Conferentiar universitar 151 119 32
Sef lucrari 303 228 75
Asistent universitar 679 417 262
Angajări cadre didactice în 2014
Functia didactica
Nr cadre didactice angajate durata
determinata
Nr cadre didactice angajate durata nedeterminata
Nr cadre didactice promovate
Total MG MD FR Total MG MD FR Total MG MD FR
Profesor universitar 0 0 11 8 3
Conferentiar universitar 0 0 8 6 1 1
Sef lucrari 0 5 5 14 10 3 1
Asistent universitar 22 14 3 5 6 6 0
TOTAL 22 14 3 5 11 11 0 0 33 24 4 5
Pensionări sau plecări la cerere cadre didactice în 2014
Functia didactica Total
din care
Medicina Medicina Dentara Farmacie
Profesor universitar 5 5
Conferentiar universitar 3 3
Sef lucrari 6 6
Asistent universitar 14 9 5
TOTAL 28 23 5 0
Contracte de muncă suspendate la cadre didactice în 2014
Functia didactica Nr cadre didactice in cocediu de crestere a copilului
Nr cadre didactice in cocediu fara salar
Total Medicina
Medicina Dentara Farmacie Total Medicina
Medicina Dentara
Farmacie
Profesor universitar 0 0
Conferentiar universitar 0 0
Sef lucrari 2 1 1 5 4 1
Asistent universitar 11 6 3 2 13 6 3 4
TOTAL personal didactic 13 6 4 3 18 10 4 4
Numărul cadrelor didactice care au titlul ştiinţific de doctor la data de 31.12.2014
Functia didactica Total
Din care
Medicina Medicina Dentara Farmacie
Profesor universitar 90 60 10 20
Conferentiar universitar 119 95 9 15
Sef lucrari 229 185 23 21
Asistent universitar 190 157 19 14
TOTAL 628 497 61 70
31
Clasificarea personalului didactic pe funcții, grupe de vârstă și sex
Funcția
didactică
Grupa
de
vârsta
Total universitate Medicină Medicină Dentară Farmacie
To
tal
Din care
To
tal
Din care
To
tal
Din care
To
tal
Din care
Bărbaţi Femei Bărbaţi Femei Bărbaţi Femei Bărbaţi Femei Profesor
universitar
Peste
65 ani
1 1
1 1
Profesor
universitar
60-64
ani 34 23 11 28 19 9 5 3 2 1 1
Profesor
universitar
55-59
ani 22 11 11 17 9 8 1 1 4 2 2
Profesor
universitar
50-54
ani 13 3 10 9 2 7 2 1 1 2 2
Profesor
universitar
45-49
ani 16 3 13 5 1 4 2 2 9 2 7
Profesor
universitar
40-44
ani 2 1 1 2 1 1
Profesor
universitar
35-39
ani 2 2 2 2
Profesor
universitar
Total 90 43 47 60 31 29 10 4 6 20 8 12
Conferenţiar
universitar
60-64
ani 32 19 13 31 19 12 1
Conferenţiar
universitar
55-59
ani 15 9 6 13 9 4 2
Conferenţiar
universitar
50-
54ani 28 12 16 25 12 13 3
Conferenţiar
universitar
45-49
ani 25 9 16 19 8 11 2 1 3
Conferenţiar
universitar
40-44
ani 12 5 7 6 4 2 1 2 3
Conferenţiar
universitar
35-39
ani 7 5 2 1 1 1 3 2
Conferenţiar
universitar
Total 119 59 60 95 53 42 9 2 7 15 4 11
Şef lucrări
60-64
ani 8 3 5 8 3 5
Şef lucrări
55-59
ani 14 5 9 12 5 7 4 2 2
Şef lucrări
50-54
ani 36 17 19 32 17 15 2 1 1 3 3
Şef lucrări
45-49
ani 65 23 42 53 22 31 15 7 8 4 4
Şef lucrări
40-44
ani 54 14 40 42 13 29 6 3 3 9 1 8
Şef lucrări
35-39
ani 45 20 25 32 15 18 12 4 8 4 1 3
Şef lucrări
30-34
ani 6 2 4 4 2 2 2 1 1 1 1
Şef lucrări
Total 228 84 144 184 77 107 23 5 18 21 2 19
Asistent
universitar
60-64
ani 3 2 1 3 2 1
Asistent
universitar
55-59
ani 6 4 2 5 3 2 1 1
32
Asistent
universitar
50-54
ani 7 5 2 7 5 2
Asistent
universitar
45-49
ani 35 10 25 32 7 25 3 3
Asistent
universitar
40-44
ani 75 31 44 59 22 37 16 9 7
Asistent
universitar
35-39
ani 135 52 83 114 44 70 20 8 12 1 1
Asistent
universitar
30-34
ani 107 35 72 72 27 45 27 7 20 8 1 7
Asistent
universitar
25-29
ani 48 10 38 12 4 8 11 1 10 25 5 20
Asistent
universitar
Total 416 149 267 304 114 190 78 29 49 34 6 28
Total
general 853 335 518 643 275 368 120 40 80 90 20 70
Vârsta medie a personalului didactic în anul 2014, pe funcții didactice și pe sexe, pe total
universitate:
Funcția didactică
Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Iuliu Hațieganu”
Total
număr
persoane
Din care vârsta
medie
Din care
Barbaţi Femei Barbaţi Femei
Profesor universitar 90 43 47 55.82 57.86 53.96
Conferenţiar universitar 119 59 60 52.60 53.41 51.82
Şef lucrări 228 84 144 44.93 45.35 44.69
Asistent universitar 416 149 267 36.86 37.83 36.32
Total personal didactic 853 335 518 43.21 45.03 42.04
Număr cadre didactice care împlinesc vârsta standard de pensionare in anul 2015:
Funcție didactică Facultatea de
Medicină
Facultatea de
Medicină
Dentară
Facultatea de
Farmacie
Total
Profesor universitar 5 5
Conferențiar universitar 8 8
Șef lucrări
Asistent universitar
Total 13 13
Numărul total al gradațiilor de merit și a salariilor suplimentare aflate în plată la sfârșitul
anului 2014 și repartizarea lor pe facultăți și pe categorii de personal :
În plată în luna decembrie 2014
Gradații de merit acordate personalului didactic
Total
Profesori
universitari
Conferențiari
universitari
Șefi
lucrări
Asistenți
universitari
Facultate de Medicină 74 39 24 8 3
Facultatea de Medicină Dentară 8 7 1
Facultatea de Farmacie 19 17 2
Total 101 63 27 8 3
Personal didactic auxiliar 40
33
SALAR SUPLIMENTAR de până la 30% acordat pe criterii calitative in anul 2014
FUNCȚIA DIDACTICĂ %
Număr
total al
beneficiarilor ME
DIC
INĂ
ME
DIC
INĂ
DE
NT
AR
Ă
FA
RM
AC
IE
Total personal didactic 579 436 66 67
Profesor universitar 58 33 6 19
Profesor universitar 30% 37 21 4 12
Profesor universitar 25% 11 7 1 3
Profesor universitar 20% 9 4 1 4
Profesor universitar 10% 1 1
Conferențiar universitar 40 25 0 15
Conferențiar universitar 30% 12 3 0 9
Conferențiar universitar 25% 9 7 0 2
Conferențiar universitar 20% 6 5 1
Conferențiar universitar 10% 13 10 3
Șef lucrări 188 153 15 20
Șef lucrări 30% 136 115 9 12
Șef lucrări 25% 17 11 1 5
Șef lucrări 15% 35 27 5 3
Asistent universitar 293 225 45 23
Asistent universitar 30% 180 137 28 15
Asistent universitar 25% 31 23 2 6
Asistent universitar 15% 82 65 15 2
Total personal didactic auxiliary 290
Personal didactic auxiliary 30% 275
Personal didactic auxiliary 25% 12
Personal didactic auxiliary 20% 3
Fondul de salar total pentru anul 2014 raportat la fondul de salar din anul 2013
Total
universitate
Din care
Medicina Medicina Dentara Farmacie Administratie
Camine-Cantina
Fond de salarii Total pt anul 2013 61.114.175 38.124.091 7.407.314 7.030.114 7.529.753 1.022.903
Pondere din total universitate 2013 100% 62.38% 12.12% 11.51% 12.32% 1.67%
Fond de salarii Total pt anul 2014 61.424.187 37.592.227 7.734.091 7.173.187 7.907.191 1.017.491
Pondere din total universitate 2014 100% 61.20% 12.59% 11.68% 12.87% 1.66%
Repartizare pe principalele activitati
1.Salarii brute -Functia de baza 50.935.663 31.647.113 5.404.975 5.618.774 7.261.915 1.002.886
2. Plata cu ora 5.949.330 3.782.315 1.161.886 1.003.409 1.720
3. Cercetare 2.760.901 1.185.774 669.640 327.640 577.847
4. Masterat 417.684 205.828 143.459 68.397
5. Cursuri postuniversitare 418.645 322.136 96.509
6. Scoala doctorala si Conducere doctorat 144.478 93.564 29.325 21.589
7.Admitere+Rezidentiat 777.486 344.418 220.297 133.378
64.788 14.605
34
In anul 2014, activitatea didactica normată pe posturile vacante conform statelor de funcții ,a fost
realizată de către cadre didactice titulare și/sau cadre didactice asociate astfel:
Felul activitatii
Medicina Medicina Dentara Farmacie
Cadre didactice titulare
Cadre didactice asociate
Cadre didactice titulare
Cadre didactice asociate
Cadre didactice titulare
Cadre didactice asociate
Plata cu ora 78.06% 21.94% 85.05% 14.95% 86.47% 13.53%
Masterat 88.51% 11.49% 78.87% 21.13% 86.47% 13.53%
Salariul mediu de încadrare, salariul mediu brut şi salariul mediu net ,realizat în luna
decembrie 2014, pe funcţii didactice:
FUNCȚIA DIDACTICĂ
Salar mediu de
încadrare
lei
Salar mediu brut
lei
Salar mediu net
lei
Profesor universitar 4990 9729 6824
Conferentiar universitar 3052 5041 3536
Sef lucrari 2440 3819 2679
Asistent universitar 1921 2581 1811
Salariul mediu realizat de personalul nedidactic în luna decembrie 2014, calculate pentru
funcțiile cu studii superioare şi pentru cele cu studii medii, pe funcţii de conducere şi de execuţie:
SALARII
MEDII
Funcţii auxiliare de conducere Funcţii auxiliare de execuţie Funcţii administrative
Salar
mediu
încadrare
Salar
mediu
brut
Salar
mediu
net
Salar
mediu
incadrare
Salar
mediu
brut
Salar
mediu
net
Salar
mediu
incadrare
Salar
mediu
brut
Salar
mediu
net
Personal
cu studii
superioare 1678 4109 2882 1452 2249 1574 1358 1765 1238
Personal
cu studii
superioare
scurta
durata 1387 3931 2757 1183 1886 1323
Personal
cu studii
medii 1022 1738 1219 947 1021 757
Numărul posturilor ocupate la începutul anului 2014 comparativ cu sfârșitul anului 2014
categoria personal didactic auxiliar şi administrativ:
Servicii
functionale,structuri
administrative
Total
personal
nedidactic
ian . 2014
Din care Total
personal
nedidactic
dec.2014
Din care
Personal
didactic
auxiliar
Personal
administra
tiv
Personal
didactic
auxiliar
Personal
administrativ
Administratie
Generala 427 306 121 437 313 124
Cămine Cantină 80 11 69 76 11 65
TOTAL 507 317 190 513 324 189
35
Număr colaboratori externi in anul universitar 2013-2014 si sem I al anului univ.2014-2015
Anul 2013-2014 semII Anul 2013-2014 semI
Functia
didactica
Medicina Medicina
Dentara
Farmacie Medicina Medicina
Dentara
Farmacie
Total
Profesor
univ.asociat
6 1 4 6 1 1 19
Conferentiar
univ.asociat
4 1 4 9
Sef lucrari
asociat
5 1 3 5 1 15
Asistent univ.
asociat
149 66 23 99 16 12 365
Ore nedecontate la finalul anului universitar 2013-2014
Facultatea de
Medicină
Facultatea de
Medicină Dentară
Facultatea de
Farmacie
Total
Număr ore nedecontate 21.183 ore 2.373 ore 1.194 ore 24.750 ore
% din totalul orelor
decontabile
17.84% 8.0% 3.9% 13.83%
Numărul orelor convenţionale aferente posturilor vacante din statele de funcţii, sumele estimate a se
plăti şi cheltuiala totală a universităţii estimată pentru această activitate pentru anul universitar 2014-
2015:
FACULTATEA
Total ore
convenţionale de
curs şi lucrări
practice
2014-2015
Total ore
convenţionale
de curs şi
lucrări
practice
decontate in
semI.
2014-2015
Valoare
estimată
pt .anul
univ.
2014-
2015
Total cheltuieli
estimate cu plata cu
ora
2014-2015
MEDICINĂ 101.375 45.142 3.916.595 4.797.829
FARMACIE 29.412 15.990 1.142.685 1.399.789
MEDICINĂ DENTARĂ 28.343 12.128 1.091.378 1.336.938
TOTAL 159.130 73.260 6.150.658 7.534.556
Contractele de muncă suspendate ale personalului didactic auxiliar şi administrativ:
Creștere copil Concediu fără
salar
Număr 14 3
Angajari si promovări ale personalului administrativ și didactic auxiliar:
Nr
crt
Categoria de
personal
Angajari Plecari Promovari
Cu studii
superioare
Cu studii
medii
Cu studii
superioare
Cu studii
medii
Promovare
intr-o treapta
superioara
Promovare in
post cu studii
superioare
1 Personal didactic
auxiliar
27 14 8 46 2
2 Personal
administrativ
9 13
36
Evaluarea personalului
Grila de punctaj si rezultatele obţinute în urma evaluarii din noiembrie.2013:
Felul personalului
evaluat
Categoria personalului
evaluat
Nr persoane
evaluate Punctaj obtinut
Calificativ
obtinut in urma
evaluarii anuale
Personal didactic 213 4.51-5.00 pct FB
Personal didactic 266 3.51-4.5 pct. B
Personal didactic 110 2,00-3,5 pct S
Personal didactic 6 1,00-1,99 pct NS
Pers. didactic Total 595
Conducere Pers. didactic auxiliar 17 4.51-5.00 pct FB
Conducere Pers. didactic auxiliar 1 3.51-4.5 pct. B
Conducere Total 18
Executie Pers. didactic auxiliar 283 4.51-5.00 pct FB
Executie Pers. didactic auxiliar 16 3.51-4.5 pct. B
Pers. didactic auxiliar
Total 317
Executie Pers. Administrativ 73 4.51-5.00 pct FB
Executie Pers. Administrativ 63 3.51-4.5 pct. B
Executie Pers. Administrativ 11 2.62-3.50 pct S
Pers. Administrativ
Total 147
Total general 1059
Număr participări la cursuri de perfecționare și de specializare pentru personalul didactic auxiliar:
In anul 2014 au fost trimiși la cursuri de specializare- perfecționare 54 angajați , cheltuiala suportată de către universitate
cu aceste cursuri este de 145.104 lei
Plata drepturilor salariale câştigate în instanţă reprezentând diferenţe salariale conform Legii 221/2008:
In anul 2014 , din drepturile de natură salarială stabilite în favoarea personalului din universitatea noastră ,s-au achitat 2
tranșe și anume: în luna iulie tranșa de 10% și tranșa de 25% aferenta anului 2 si 3, de la data la care hotărârea
judecatorească a devenit executorie. Sumele achitate au fost: 225.418 lei (10%) și 551.764 lei (25%)
37
REZULTATELE ACTIVITĂŢII DE CERCETARE
Proiecte de cercetare științifică în derulare în cursul anului 2014
PROIECTE NATIONALE Nr.
Proiecte
Valoare UMF
Lei Euro
IDEI 5 7,040,600 1,564,578
Parteneriate Coordonator 12 8,800,069 1,955,571
Parteneriate Partener 22 9,419,882 2,093,307
Resurse umane - TE 2 1,270,833 282,407
Resurse umane - PD 1 71,824 15,961
Bursa tanarului cercetator 2 142,798 31,733
POSCCE 2 44,359,067 9,875,571
TOTAL 46 71,105,073 15,801,127
PROIECTE INTERNATIONALE Nr.
proiecte
Valoare UMF
Lei Euro
PN II Capacitati - Modulul III 1 212,873 47,305
PN II-IDEI-Program de Cercetare Romania-Elvetia (RSRP) 1 106,696 23,710
FP7 3 2,051,226 455,828
Acord colaborare Romania – Austria 1 27,969 6,215
Acord colaborare Romania – Franta 1 31,500 7,080
Acord colaborare Romania – Norvegia 2 652,838 148,133
Acord colaborare Romania – Elvetia 1 407,021 90,449
Acord colaborare Romania – SUA 1 165,000 36,667
AUF 3 352,350 78,300
TOTAL 14 4,007,473 893,687
Situaţia privind publicaţiile în reviste cotate ISI, ale cadrelor didactice şi cercetătorilor UMF
“Iuliu Haţieganu”, conform Web of Science in anul 2014
Anul Publicaţii în reviste ISI
Număr
publicaţii
ISI
Din care
cu FI>0
Factor impact
cumulat
(FI/2013*)
2014 Total publicaţii ISI (Article, Proceedings paper, Review,
Letter, Editorial material, Correction), din care: 413 351 1.014,136
Article 321 296 869,282
Proceedings paper 32 4 7,488
Review 34 28 62,590
Letter 13 12 41,169
Editorial material 12 10 30,768
Correction 1 1 2,839
38
CENTRALIZATOR privind publicaţiile în reviste cotate ISI, ale cadrelor didactice şi
cercetătorilor UMF ”Iuliu Haţieganu”, conform Web of Science 2014
Anul 2014
Număr publicatii ISI 413
Factor de impact cumulat (FI/2013*) 1.014,136
Situaţia privind totalul publicaţiilor ISI - pe universitate şi pe facultăţi – pentru care autorii au
declarat afilierea instituţională: UMF “Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca, evidenţiate în Web of
Science anul 2014
Facultatea Total publicatii ISI Factor impact
(FI/2013*)
Medicina Generala 333 906,457
Farmacie 69 105,511
Medicina Dentara 43 38,401
Total Universitate 413 1.014,136
Notă:
Totalul articolelor pe universitate nu rezultă din însumarea subtotalurilor pe facultăţi, publicaţiile au autori de la una sau
mai multe facultăţi.
*Lista cu FI se publică anual (aproximativ în luna iunie), în anul următor anului de raportare.
Diplome și Premii 2014
Entitatea emitenta Titlu Titular Obiect Perioada Denumire
eveniment
Universitatea
Tehnica Cluj-
Napoca sub egida
MEN, Academia de
Stiinte Tehnice din
Romania Filiala
Cluj
Diploma de
excelenta si
Medalia de
Aur
Dr. Manea Avram
(UMF Cluj-
Napoca),
Prof.Em.Dr.Ing.Pop
Dumitru (UT Cluj-
Napoca)
"Implant dentar
experimental care
reproduce
mobilitatea
fiziologica a
dintilor"
19-21.03.2014
ProInvent
2014 - editia a
XII-a
Universitatea
Tehnica Cluj-
Napoca sub egida
MEN, Academia de
Stiinte Tehnice din
Romania Filiala
Cluj
Diploma de
excelenta si
Medalia de
Aur
Dr.ing. Sarbu
Andrei CSI,
Dr.ing.Sandu
Teodor CSIII,
Prof.Dr. Sandulescu
Robert, Dr. Cristea
Cecilia, Dr. Dima
Stefan Ovidiu
CSIII, Prof.Dr.
Udrea Ion, Dr.
Bradu Corina, Dr.
Dumitru Anca
Aurelia, Dr. Vulpe
Silviu, Prof.Dr.
Iovu Horia, Chim.
Sarbu liliana CSII,
Dr. Bodoki Ede
"Procedeu de
obtinere a
granulelor de
polipirol continand
enzime imobilizate
covalent"
19-21.03.2014
ProInvent
2014 - editia a
XII-a
39
Universitatea
Tehnica Cluj-
Napoca sub egida
MEN, Academia de
Stiinte Tehnice din
Romania Filiala
Cluj
Diploma de
excelenta si
Medalia de
Aur
Braicu Cornelia,
Pileczki Valentina,
Neagoe Ioana-
Cornelia-Stanca,
Irimie Alexandru
"Metoda
multitintita de
inducere a
apoptozei in
celulele tumorale
mamare triplu
negative"
19-21.03.2014
ProInvent
2014 - editia a
XII-a
Forumul
Inventatorilor
Romani
Diploma de
excelenta
pentru
promovarea
creativitatii
Dr. Manea Avram
(UMF Cluj-
Napoca),
Prof.Em.Dr.Ing.Pop
Dumitru (UT Cluj-
Napoca)
"Implant dentar
experimental care
reproduce
mobilitatea
fiziologica a
dintilor"
19-21.03.2014
ProInvent
2014 - editia a
XII-a
Expozitia
Europeana a
Creativitatii si
Inovarii
Diploma si
Medalia de
Aur
Braicu Cornelia,
Pileczki Valentina,
Neagoe Ioana-
Cornelia-Stanca,
Irimie Alexandru
"Metoda
multitintita de
inducere a
apoptozei in
celulele tumorale
mamare triplu
negative"
21-25.05.2014 EuroInvent
2014
Expozitia
Europeana a
Creativitatii si
Inovarii
Diploma si
Medalia de
Aur
Ilea Aranka
„Device ad method
for testing the
resistance to
impact”
21-25.05.2014 EuroInvent
2014
Expozitia
Europeana a
Creativitatii si
Inovarii
Diploma si
Medalia de
Aur
Dr. Manea Avram
(UMF Cluj-
Napoca),
Prof.Em.Dr.Ing.Pop
Dumitru (UT Cluj-
Napoca)
"Experimental
dental implant that
reproduces the
natural teeth’s
mobility"
21-25.05.2014 EuroInvent
2014
Agentia de Stat
pentru Proprietatea
Intelectuala
Diploma si
Medalia
AGEPI
Dr. Manea Avram
(UMF Cluj-
Napoca),
Prof.Em.Dr.Ing.Pop
Dumitru (UT Cluj-
Napoca)
"Experimental
dental implant that
reproduces the
natural teeth’s
mobility"
21-25.05.2014 EuroInvent
2014
Edumanager.ro,
Oameni si
Companii, sub
patronajul
Ministerului
Educatiei nationale
Premiul de
excelenta
pentru
activitatea de
cercetare in
institutiile de
invatamant
superior
Universitatea de
Medicicna si
Farmacie „Iuliu
Hatieganu” din
Cluj-Napoca
Premiile
Edumanager.ro
2014
30.09.2014 Gala
edumanager.ro
40
Studiile doctorale 2014
Studiile universitare de doctorat se desfășoară în UMF Iuliu Haţieganu în baza Legii Educației Naționale nr. 1/2011, a
Legii nr. 288/2004 cu modificarea din Legea nr. 49/2013, a Codului Studiilor Universitare de Doctorat HG 681/2011, a
Regulamentului instituţional de organizare şi desfăşurare a programelor de studii universitare de doctorat (COD 21-0-18-
ROD) (modificat conform HS nr. 6 din 09.05.2012 şi a HS nr. 5 din 29.05.2013), precum și a modificărilor ulterioare ale
acestor reglementări.
1. Date statistice
UMF “Iuliu Haţieganu” urmărește atragerea de doctoranzi în vederea creşterii prestigiului precum şi pentru
internaţionalizarea universităţii. Asigurarea unor standarde înalte de calitate a fost concretizată prin criteriile de selecţie a
studenților-doctoranzi, precum şi a membrilor comisiilor de îndrumare. În prezent, în Universitate funcţionează o şcoală
doctorală care acoperă 3 domenii de doctorat: medicină, farmacie şi medicină dentară. Raportul sinoptic al doctoranzilor
este prezentat în tablelul 1.
Tabel 1 - Doctoranzi Total Inmatriculaţi 2014
Medicina Farmacie Medicină
dentară
Medicina Farmacie Medicină
dentară
În stagiu 303 48 58 87 12 10
În prelungire 228 11 20 0 0 0
Străini 4 1 1 2 1 0
TOTAL 535 60 79 89 13 10
Atribuirea de locuri de doctorat a luat în considerare raportul adecvat între numărul doctoranzilor și cel al conducătorilor
precum şi a condițiilor oferite studenţilor pentru cercetare prin cofinanţarea din surse externe. Raportul doctoranzi /
conducători de doctorat este de 5,57, în scădere fată de anii anteriori.
2. Conducători de doctorat
Un indicator cheie al dezvoltării şcolii doctorale a fost cel al creșterii numărului de conducători de doctorat prin cooptarea
cadrelor didactice care au obţinut atestatul de abilitare. În anul universitar 2013-2014 au fost susţinute 6 teze de abilitare şi
au fost aprobaţi prin HS 6 conducători de doctorat.
3. Teze de doctorat
În anul 2014 au fost susţinute public un număr de 100 teze de doctorat toate fiind confirmate de CNATDCU (tabel 2).
Tabel 2 - Teze confirmate Teze confirmate Medicina Farmacie Medicină dentară
Români 76 17 8
Străini 0 0 0
TOTAL 76 16 8
41
RAPORT DE ACTIVITATE A DEPARTAMENTULUI DE
ASIGURARE A CALITĂŢII PENTRU ANUL 2014
EVALUARE ACADEMICĂ
Departamentul de Asigurare a Calităţii realizează anual următoarele tipuri de evaluări: evaluarea activităţii didactice de
către studenţi, evaluarea cursurilor de pregătire pentru admitere şi a testelor pentru admitere, evaluarea din partea
candidaţilor la admitere, evaluarea programelor de studiu de către absolvenţi şi evaluarea multidimensională a Şcolii
Doctorale.
I.1. Evaluarea activităţii didactice de către studenţi în anul universitar 2013-2014
Situaţia formularelor de evaluare a activităţii didactice completate de către studenţi în anul universitar 2013-2014
Tabel 1. Evaluarea activităţii didactice de la cursuri
Evaluarea activităţii didactice de la cursuri
Număr formulare
completate: 9635
Aspecte evaluate Media răspunsurilor
01. Calitatea activităţii didactice per ansamblu. 3,46
02. Discurs logic şi coerent. 3,50
03. Insistarea pe aspectele dificile ale cursului. 3,44
04. Încurajarea participării active a cursanţilor. 3,18
05. Solicitare feedback din partea studenţilor referitor la modul de predare. 3,02
06. Disponibilitatea de a oferi ajutor suplimentar atunci când a fost nevoie. 3,40
07. Corectitudinea în relaţiile cu studenţii. 3,60
08. Respectul faţă de studenţi. 3,64
09. Comunicarea obiectivelor disciplinei şi a competenţelor care se urmăresc a fi dezvoltate. 3,44
10. Comunicarea procedurii şi criteriilor de evaluare a studenţilor. 3,48
11. Volum adecvat al materiei predate pe durata unui curs. 3,38
12. Eficienţa utilizării timpului alocat cursului. 3,44
13. Utilizarea de materiale didactice suport. 3,55
14. Utilitatea surselor bibliografice oferite la curs. 3,24
15. Prezenţa la curs. 3,44
Tabel 2. Evaluarea activităţii didactice de la lucrări practice şi stagii clinice
Evaluarea activităţii didactice de la lucrări practice şi stagii clinice
Număr formulare
completate: 7656
Aspecte evaluate Media răspunsurilor
01. Calitatea activităţii didactice per ansamblu. 3,57
02. Contribuţia aplicaţiilor practice la înteţelegerea materiei predate la curs. 3,53
03. Oferirea unor explicaţii clare pentru aplicaţiile realizate. 3,57
04. Încurajarea participării active a studenţilor la realizarea aplicaţiilor practice. 3,55
05. Solicitare feedback din partea studenţilor cu privire la modul de desfăşurare a activităţii
practice.
3,30
Nr. total de
formulare
CURSURI
Nr. total de
formulare
LP/STAGII
CLINICE
Nr. total de
formulare
EXAMENE
TEORETICE
Nr. total de
formulare
EXAMENE
PRACTICE
Nr. TOTAL de
formulare
completate
Semestrul I 7470 6042 2939 2309 18760
Semestrul II 2165 1614 1605 1188 6572
Anul universitar
2013-2014 9635 7656 4544 3497 25332
42
06. Disponibilitatea de a oferi ajutor suplimentar atunci când a fost nevoie 3,59
07. Corectitudinea în relaţiile cu studenţii. 3,70
08. Respectul faţă de studenţi. 3,72
09. Comunicarea obiectivelor activităţii practice şi a competenţelor care se urmăresc a fi
dezvoltate.
3,54
10. Comunicarea procedurii şi criteriilor de evaluare a studenţilor. 3,57
11. Eficienţa utilizării timpului alocat lucrărilor practice/stagiilor clinice 3,50
12. Raport nr. de studenţi/asistent lucrări practice (stagii clinice) 3,40
13. Aparatura, materialele şi instrumentele de lucru disponibile. 3,29
14. Prezenţa la lucrări practice/stagii clinice. 3,90
Tabel 3. Evaluarea metodelor de examinare teoretică
Evaluarea metodelor de examinare teoretică
Număr formulare
completate: 4544
Aspecte evaluate Media răspunsurilor
01. Conformitatea evaluării cu criteriile comunicate la începutul cursului. 3,57
02. Atitudine deschisă faţă de discutarea rezultatelor examinării. 3,40
03. Formularea clară a cerinţelor subiectelor de examen. 3,50
04. Corespondenţa cunoştinţelor evaluate cu ceea ce s-a predat la curs. 3,55
05. Suficient timp alocat examinării. 3,49
06. Aprecierea la nota finală a activităţii studentului din timpul semestrului. 2,89
07. Obiectivitatea evaluării. 3,45
08. Respectarea eticii universitare în desfăşurarea examenului. 3,61
Tabel 4. Evaluarea metodelor de examinare practică
Evaluarea metodelor de examinare practică
Număr formulare
completate: 3497
Aspecte evaluate Media răspunsurilor
01. Conformitatea evaluării cu criteriile comunicate anterior. 3,64
02. Atitudine deschisă faţă de discutarea rezultatelor examinării. 3,51
03. Formularea clară a cerinţelor subiectelor de examen. 3,63
04. Realizarea conexiunii teorie – practică în examinare. 3,56
05. Corespondenţa cunoştinţelor evaluate cu activităţile practice din timpul semestrului. 3,57
06. Suficient timp alocat examinării. 3,62
07. Aprecierea la nota finală a activităţii studentului din timpul semestrului. 3,13
08. Obiectivitatea evaluării. 3,54
Rezultatele evaluării activităţii didactice de către studenţi pentru anul universitar 2013-2014 indică în general un grad de
satisfacţie al studenţilor foarte ridicat în ceea ce priveşte calitatea procesului didactic din UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-
Napoca. Pentru o analiză aprofundată a activităţii didactice din cadrul fiecărei facultăţi/departament şi implicit
îmbunătăţirea acesteia, recomandăm consultarea raportului integral publicat pe site-ul universităţii şi accesarea platformei
https://eval.umfcluj.ro.
I.2. Evaluarea cursurilor şi testelor de pregătire pentru admitere – ediţia 2014 –
Prin intermediul acestei evaluări se măsoară gradul de satisfacţie al viitorilor candidaţi la admitere privind utilitatea şi
calitatea pachetelor de cursuri pregătitoare pentru admitere şi a testelor de pregătire pentru admitere oferite de
universitatea noastră. Chestionarul are 17 itemi şi este structurat pe 2 dimensiuni principale, care măsoară calitatea
pachetului de cursuri (12 itemi) şi calitatea testelor de pregătire pentru admitere (3 itemi), iar ultimele două aspecte
incluse în chestionar sunt rezervate secţiunii de observaţii.
Data aplicării formularelor Nr. total de respondenţi
24 mai 2014 1130
43
Distribuţia numărului de chestionare completate pentru evaluarea cursurilor şi testelor de
pregătire pentru admitere – ediţia 2014.
Pachet de curs Cod
specializare
Număr total
participanţi
Medicină/Medicină Dentară MED/STO 799
Asistenţă Medicală, Radiologie şi Imagistică, Balneofiziokinetoterapie,
Tehnică Dentară
AM/RI/BFK/TD 190
Farmacie – Chimie Organică FAR/ORG 40
Farmacie – Chimie Anorganică FAR/ANORG 83
Nutriţie şi Dietetică – Chimie Organică NUT/ORG 6
Nutriţie şi Dietetică – Chimie Anorganică NUT/ANORG 12
Total 1130
Itemii formularului de evaluare a cursurilor de pregătire pentru admitere şi a testelor de
admitere - Ediţia 2014 - Unul dintre cele mai apreciate aspecte ale desfăşurării cursurilor de pregătire pentru admitere este respectul pe care l-au
manifestat cadrele didactice față de participanți, acest item (Item 4) înregistrând o medie peste 4.6 în cazul tututor
pachetelor de cursuri pregătitoare pentru admitere evaluate de către participanţi (Nutriție și Dietetică – Chimie Anorganică
– 5.00; Asistenţă Medicală, Radiologie şi Imagistică, Balneofiziokinetoterapie, Tehnică Dentară – 4.87; Farmacie –
Chimie Anorganică – 4.83; Farmacie – Chimie Organică – 4.75; Nutriție și Dietetică – Chimie Organică – 4.67;
Medicină/Medicină Dentară - 4.63).
I.3. Evaluarea din partea candidaţilor la admitere – 2014 –
Această evaluare serveşte la identificarea următoarelor elemente: mediul de provenienţă al viitorilor studenţi ai
universităţii noastre, background-ul educaţional al acestora şi factorii care contribuie la luarea deciziei de a urma
cursurile universităţii noastre. În acelaşi timp, se urmăreşte conturarea unui profil al candidatului la admitere în
universitatea noastră şi identificarea principalelor motivaţii ale acestora de a urma o carieră în domeniul medico-
farmaceutic. Chestionarul a fost alcătuit din 22 de itemi, structuraţi pe şase dimensiuni majore: date socio-demografice,
surse de informare privind procesul de admitere în universitate, pregătirea pentru examenul de admitere, decizia de a
urma cursurile universităţii noastre, profilul candidatului şi motivaţia de a urma o carieră în acest domeniu.
PACHET CURSURI
01. Apreciaţi, per ansamblu, calitatea pachetului de cursuri la care aţi participat.
Apreciaţi în ce măsură:
02. Cursurile au fost interesante.
03. Cursurile au fost predate pe înţelesul dvs.
04. Cadrele didactice au manifestat respect faţă de participanţi (atitudine, mod de adresare).
05. Au fost oferite exemple relevante pentru a înţelege noţiunile teoretice.
06. Volumul de materie prezentată pe durata cursurilor a fost adecvat.
07. Cursurile au fost interactive (aţi fost încurajaţi să participaţi activ).
08. Au fost utilizate eficient diverse materiale didactice (prezentări PowerPoint, filme, folii, suport de curs, etc.).
09. Vi s-au oferit informaţii suplimentare asupra noţiunilor mai greu de înţeles din cadrul temelor discutate.
10. S-au oferit răspunsuri adecvate la întrebările participanţilor.
11. Consideraţi că aceste cursuri v-au sporit şansele de reuşită la examenul de admitere.
TESTE DE ADMITERE
Apreciaţi cât de mulţumiţi sunteţi de testele de admitere – ediţia 2014 sub următoarele aspecte:
13. Raportul calitate/preţ.
14. Gradul de dificultate al testelor.
15. Utilitatea acestora în pregătirea pentru examenul de admitere.
44
Data aplicării formularelor Nr. total de respondenţi
23 iulie 2014 2060
Situaţia chestionarelor completate de către candidaţii la admiterea în universitate – 2014
Specializare Total chestionare
validate
Medicină/Medicină dentară 1163
TED/BFK/RAI 431
Asistenţă Medicală Generală 186
Nutriţie şi dietetică 45
Farmacie 235
Total 2060
Concluziile evaluării
Candidaţii universităţii noastre sunt persoane cu un background educaţional solid, majoritatea provenind din licee cu profil
teoretic-real şi teoretic-ştiinţele naturii. Informaţiile despre procesul de admitere sunt accesibile tuturor, majoritatea
respondenţilor alegând site-ul universităţii ca principală sursă de informare. În pregătirea pentru examenul de admitere
majoritatea candidaţilor optează pentru manualele recomandate şi pachetele de cursuri şi teste de pregătire pentru admitere
oferite de universitate. Decizia de a urma cursurile universităţii noastre este mai degrabă una raţională, având la bază
notorietatea universităţii noastre, calitatea educaţiei oferită de aceasta, competenţele cadrelor didactice şi posibilităţile de
angajare după absolvire.
În ceea ce priveşte profilul candidatului la UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca, putem spune că acesta se
autocaracterizează ca fiind responsabil, dornic de a-i ajuta pe ceilalţi, care relaţionează uşor cu cei din jur, bun ascultător şi
îndemânatic. Principala motivaţie a respondenţilor de a urma o carieră în domeniul Sănătate este dorinţa de a ajuta
oamenii.
I.4. Evaluarea programelor de licenţă de către absolvenţii promoţiei 2014
Evaluarea programelor de studiu de către absolvenţii Universităţii de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca
se realizează la finalul fiecărui an universitar, absolvenţii având posibilitatea de a aprecia, per ansamblu, serviciile
educaţionale de care au beneficiat pe parcursul întregii lor pregătiri academice. Consecvenţa cu care se realizează acest tip
de evaluare permite compararea rezultatelor de la un an la altul şi oferă conducerii universităţii informaţii valoroase privind
aspectele ce necesită îmbunătăţiri. Numărul crescut de chestionare completate în fiecare an asigură validitatea acestei
practici de asigurare a calităţii în universitate. Chestionarul utilizat a cuprins 35 de itemi structuraţi pe patru dimensiuni
principale: calitatea activităţii didactice, dezvoltarea personală, facilităţi studenţeşti şi imaginea de ansamblu asupra
programului de studiu. Calitatea activităţii didactice a fost la rândul ei structurată în patru subdimensiuni: activitatea de
predare, sistemul de evaluare, relaţia cadru didactic-student şi resursele didactice. Cei 35 itemi ai chestionarului solicită
aprecierea aspectelor evaluate pe o scală de la 1 la 5 (1 - deloc / dezacord total; 2 - în mică măsură / dezacord; 3 –
suficient/nici acord, nici dezacord; 4 – în mare măsură / acord; 5 - în foarte mare măsură / acord total).
45
Distribuţia chestionarelor completate de către absolvenţii promoţiei 2014
Specializare Chestionare valide
Medicină generală 409
Medicină dentară 153
Farmacie 181
Asistenţă medicală generală 40
Nutriţie şi dietetică 24
Radiologie şi imagistică 22
Tehnică dentară 34
Balneofiziokinetoterapie 13
Total 876
Concluziile evaluării
Studenții în prag de absolvire sunt mulțumiți în general de activitatea de predare a cadrelor didactice ce fac parte din
universitatea noastră, semnalând totuși că ar trebui îmbunătățite aspectele ce țin de calitatea informațiilor de la cursuri și
stimularea studenților pentru a se implica activ în activitatea de predare. Absolvenții atrag atenția asupra unor aspecte ce
țin de sistemul de evaluare, considerând că necesită îmbunătățiri în ceea ce privește conexiunea dintre teorie și practică,
obiectivitatea evaluării și feedback-ul de pe parcursul anilor de studiu cu privire la progresul înregistrat. Relația cadru
diactic-student necesită îmbunătățiri în ceea ce privește corectitudinea de care dau dovadă cadrele didactice în relațiile cu
studenții, precum și implicarea lor în activitățile mai ample ce se desfășoară în universitate. În ceea ce privește existența și
utilizarea resurselor didactice, absolvenții semnalează necesitatea îmbunătățirii resurselor laboratoarelor, precum și
reconsiderarea bibliografiei la unele specializări din cadrul universității. În general, absolvenţii universităţii noastre
consideră că programul de studiu urmat a contribuit în mare măsură la dezvoltarea abilităţilor și competențelor personale,
asigurându-le o bază solidă pentru a deveni un bun specialist în domeniul Sănătate. În ceea ce priveşte facilităţile
studenţeşti, absolvenţii universităţii noastre sunt în mare parte mulțumiți de serviciile oferite de către biblioteca
universității, semnalând faptul că ar fi necesare îmbunătățiri în privința burselor, programelor de mobilitate și serviciilor pe
care le pune la dispoziție cantina universității. Majoritatea absolvenţilor consideră că programul de studiu urmat este unul
solicitant, însă prestigios, de calitate şi orientat spre dobândirea competenţelor necesare în formarea profesională.
I.5. Evaluarea multidimensională a Şcolii Doctorale 2014
Evaluarea cursurilor Şcolii Doctorale de către doctoranzi
Prin intermediul acestei evaluări se măsoară gradul de satisfacţie al doctoranzilor cu privire la calitatea cursurilor oferite
de Şcoala Doctorală în anul I de studiu. Aceasta face posibilă indentificarea modalităţilor prin care ar putea fi
îmbunătăţită curricula Şcolii Doctorale, în concordanţă cu necesităţile de formare ale doctoranzilor. Chestionarul măsoară
următoarele aspecte: calitatea cursurilor (structura logică, complexitatea informaţiilor, actualitatea informaţiilor, utilitatea
informaţiilor şi bibliografia recomandată), contribuţia cursurilor la dezvoltarea abilităţilor de cercetare ale doctoranzilor
(asimilarea cunoştinţelor fundamentale pentru cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea aptitudinilor necesare în cercetarea
ştiinţifică), timpul alocat cursurilor şi modificările care ar trebui aduse acestora în opinia doctoranzilor. În ultima parte a
chestionarului doctoranzii sunt rugaţi să aprecieze măsura în care oferta de cursuri a Şcolii Doctorale a răspuns
necesităţilor lor de formare şi să precizeze ce cursuri sau alte tipuri de activități educaționale ar putea fi utile formării lor.
Prin intermediul acestui chestionar au fost evaluate toate cele 9 cursuri obligatorii ale Şcolii Doctorale. Chestionarele au
fost administrate doctoranzilor înmatriculaţi în anul 2013, în perioada 09 iunie – 11 iulie 2014, în format electronic, prin
46
intermediul platformei Googledocs. Numărul total al respondenţilor este de 37, reprezentând 43% din total doctoranzilor
înmatriculaţi în acel an de studiu.
Majoritatea respondenţilor au apreciat pozitiv calitatea cursurilor Şcolii Doctorale, considerând că acestea au corespuns în
mare măsură nevoilor lor de formare în domeniul ştiinţific. Cu toate acestea, doctoranzii participanţi la evaluare au
formulat următoarele recomandări pentru îmbunătăţirea curriculei Şcolii Doctorale:
Lista titularilor de curs participanţi la evaluarea Şcolii Doctorale
Titlul cursului Nr. cadrelor didactice
respondente
Chirurgie experimentală folosind modelul animal 1
Legislaţie europeană în cercetare 1
Biocompatibilitatea produselor naturale şi de sinteză 1
Tehnici de comunicare şi prezentare 1
Prezentarea orală şi ppt-ul 1
Documentare ştiinţifică 1
Total 6
Deşi numărul redus de participanţi nu permite o generalizare a rezultatelor, putem concluziona anumite aspecte privind
percepţia titularilor de cursuri doctorale asupra performanţei doctoranzilor. Astfel, lectorii cursurilor Şcolii Doctorale au
apreciat că doctoranzii manifestă un interes crescut pentru materia predată, că participă la majoritatea cursurilor, însă se
implică într-o mai mică măsură activ în desfăşurarea acestora. Lectorii Şcolii Doctorale au apreciat că nivelul de pregătire
al doctoranzilor la finalul cursurilor este în general ridicat.
Evaluarea Şcolii Doctorale de către conducătorii de doctorat
Ca parte integrantă a evaluării multidimensionale a Şcolii Doctorale, evaluarea din partea conducătorilor de
doctorat se axează pe următoarele aspecte: performanţa doctoranzilor (activităţi relevante în pregătirea
doctoranzilor, sprijinul acordat doctoranzilor, impedimente întâmpinate de doctoranzi în parcurgerea
programului doctoral, oferta de cursuri, calitatea referatelor susţinute de doctoranzi, calitatea tezelor de
doctorat) şi relaţia conducător de doctorat – doctorand (numărul optim de doctoranzi care pot fi coordonaţi
într-un an, relaţia conducător de doctorat – doctorand, sprijinul solicitat conducătorilor de doctorat).
Chestionarele au fost aplicate online în perioada 11-30 iunie 2014, prin intermediul Googledocs, iar numărul
conducătorilor de doctorat care au răspuns apelului a fost 29.
EVALUARE PERIODICĂ INSTITUŢIONALĂ DE CĂTRE ARACIS
În perioada februarie – octombrie 2014, personalul Departamentului de Asigurare a Calităţii (DAC) a fost responsabil de
colectarea şi prelucrarea informaţiilor necesare pentru întocmirea dosarului de autoevaluarea instituţională. Sub
coordonarea şi supervizarea persoanei de contact pentru evaluarea ARACIS (Prof. Dr. Anca Buzoianu), Departamentul de
Asigurare a Calităţii a întocmit dosarul de autoevaluare instituţională cu anexele aferente (72 pagini, 109 anexe), a acordat
permanent consultanţă echipelor constituite la nivel de facultate în vederea întocmirii dosarelor de autoevaluare a
programelor de studiu Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară. În acest proces, Departamentul de Asigurare a Calităţii a
colaborat îndeaproape cu conducerea universităţii, personalul din toate structurile administrative şi reprezentanţii
organizaţiilor studenţeşti, mobilizând toate resursele universităţii pentru realizarea unui dosar complex, cu informaţii
precise şi de actualitate. Astfel, dosarul de autoevaluare instituţională reflectă cu acurateţe calitatea întregului proces
47
academic din universitate. De asemenea, Departamentul de Asigurare a Calităţii a fost implicat direct în organizarea vizitei
echipei de evaluare externă a ARACIS, în perioada 22-24 octombrie 2014, prin: definitivarea şi diseminarea programului
vizitei de evaluare, informarea şefilor serviciilor administrative şi membrilor comisiilor instituţionale de etică şi calitate cu
privire la întâlnirile programate cu echipa de evaluare şi aspectele ce urmau a fi discutate. Departamentul de Asigurare a
Calităţii a asigurat buna desfăşurare a evaluării externe prin asistarea echipei de evaluare pe întreaga durată a vizitei.
Eforturile cumulate ale celor implicaţi în procesul de evaluare au fost apreciate de către experţii ARACIS şi se reflectă prin
menţinerea calificativului acordat instituţiei în 2009 – grad de încredere ridicat. Acesta reconfirmă calitatea superioară a
serviciilor educaţionale oferite de UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca.
U-MULTIRANK 2015
Universitatea noastră a participat în acest an la U-Multirank 2015. Platforma U-Multirank permite ierarhizarea şi
compararea universităţilor din acelaşi domeniu în baza unor criterii comune. În etapa trecută au participat peste 850 de
universităţi, 1000 de facultăţi şi 5000 de programe de studiu din 74 de ţări din întreaga lume. Departamentul de Asigurare a
Calităţii a fost direct responsabil de colectarea informaţiilor necesare pentru participarea instituţiei la acest proces. În acest
sens, DAC a colaborat îndeaproape cu serviciile administrative şi decanatele facultăţilor şi a gestionat întreg procesul de
completare a chestionarelor U-Multirank (instituţional, pentru programul de studiu Medicină şi cel adresat studenţilor).
Rezultatele U-Multirank 2015 vor fi făcute publice în luna martie 2015.
48
DEPARTAMENTUL DE RELATII INTERNATIONALE
RAPORT ANUL UNIVERSITAR 2013-2014
Acorduri de colaborare bilaterală
1. Contract de colaborare bilaterală cu ―Ignacz Semmelweis ―University of Medicine, Budapesta, Ungaria.
2. Contract de colaborare bilaterală cu ―Albert Szent Gyorgy―Medical University, Szeged, Ungaria.
3. Memorandum de înţelegere cu The University Medical School of Pecs, Ungaria.
4. Contract de colaborare bilaterală cu The University Medical School of Debrecen, Ungaria
5. Contract de colaborare bilaterală cu Medical University of Sofia, Bulgaria
6. Contract de colaborare cu University of Belgrad (School of Medicine)
7. Convenţie de colaborare cu Université de Montréal, Canada
8. Acord de cooperare interuniversitară cu Université de Rouen, Franţa
9. Convenţie de colaborare cu Université de Nantes, Franţa
10. Convenţie de colaborare cu Université Saint-Quentin-en-Yvelines Versailles, Franţa
11. Acord cadru de cooperare universitară cu Université «Pierre et Marie Curie» Paris VI, Franţa
12. Acord de cooperare bilaterală cu Université de la Méditerranée Aix-Marseille II, Franţa
13. Acord de cooperare şi schimb cu Université ―Claude Bernard‖, Lyon I, Franţa
14. Acord de cooperare cu Universität Leipzig, Germania
16. Acord de cooperare didactică şi ştiinţifică cu Universita’ Degli Studi di Parma, Italia
17. Acord cadru de cooperare cu Université Libre de Bruxelles, Belgia
18. Acord cadru de cooperare bilaterală cu Haute école cantonale vaudoise de la santé Lausanne, Elveţia
19. Memorandum de cooperare cu University of Basel, Elveţia
20. Acord cadru de cooperare bilaterală cu Universitatea de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Chişinău,
Republica Moldova
21.Memorandum de cooperare cu “Johann Wolfgang Goethe” University of Frankfurt am Main, Germania
22. Contract Interinstituţional care asociază University of the Negev Ben Gurion (Israel), Soroka Medical Center Tel Aviv,
UMF Cluj, UMF Bucureşti şi UMF Iaşi
23. Contract Interinstitutional cu Taipei Medical University, Taiwan
24. Memorandum de cooperare cu Gangneung-Wonju National University - College of Dentistry, Republica Korea
49
25. Acord de cooperare cu University of Northern Iowa, SUA
26. Acord de cooperare bilaterală cu Tbilisi State Medical University, Georgia
27. School of Public Health, University of New York, SUA
28. University of Louisiana, SUA
PROGRAMUL DE INVĂŢARE PE TOATĂ DURATA VIEŢII
( Lifelong Learning Programme)
PROGRAMUL ERASMUS
Anul universitar 2013-2014 a fost ultimul an de derulare a Lifelong Learning Programme, fiind totodată anul în care s-a
lansat Programul Erasmus+, ce se va derula în perioada 2014-2021.
GRANTUL INSTITUTIONAL ERASMUS
Grantul total alocat UMF Cluj, respectiv utilizat în anul universitar 2013-2014 pentru mobilităţi externe şi organizarea
acestora a fost de: 421.933 Euro.
Bugetul a fost folosit astfel:
199.225 Euro pentru 66 mobilităţi de studiu pentru studenţi (457 luni de bursă)
153.721 Euro pentru 77 mobilităţi de plasament pentru studenţi (253 luni de bursă)
10.874 Euro pentru 12 mobilităţi ale cadrelor didactice, în scop de predare (45 zile de
predare)
41.965 Euro pentru 35 mobilităţi ale cadrelor didactice, în scop de perfecţionare ( 559
zile)
16.148 Euro pentru organizarea mobilităţilor
I. Acorduri bilaterale LLP/Erasmus
La finele anului universitar 2013-2014, UMF are un număr total de 100 parteneri de cooperare
Cod ISCED ( 0912)-Medicine
Parteneriatele Facultăţii de Medicină
Programul de licenţă Medicină 6 ani
Parteneriatele Facultăţii de Medicină:
Austria
1. Medical University of Vienna
2. Medical University of Graz
Belgia
1. Université Libre de Bruxelles
2. University of Gent
Franţa
1. Université d’Angers
2. Université de Nantes
3. Université de Picardie Jules Verne/Amiens
4. Université de Bretagne Occidentale/Brest
5. Université Joseph Fourier Grenoble
6. Université Catholique de Lille
7. Université d’Aix-Marseille
8. Université de Versailles Saint-Quentin-en-Yvelines
9. Université de Strasbourg
10. Université de Bordeaux
11. Université de Lorraine
12. Université Paul Sabatier Toulouse III
13. Université René Descartes Paris 13
14. Université de Lorraine/ Nancy
Germania 1. University of Köln
2. Humboldt-Universität zu Berlin
3. Universität Leipzig
4. Albert-Ludwigs-Universität Freiburg im Breisgau
50
5. Rheinisch-Westfälische Technische Hochschule Aachen
6. Universität des Saarlandes / Saarbrücken
7. Heinrich-Heine Universität Düsseldorf
8. Ernst-Moritz-Arndt-Universität Greifswald
9. Universität Rostock
Italia
1. Sapienza Università di Roma
2. Università degli Studi di Milano
3. Università degli Studi di Perugia
4. Università degli Studi di Bari Aldo Moro
5. Università Degli Studi di Torino
6. Seconda Università degli Studi di Napoli
7. Università Politecnica Delle Marche
8. Università degli Studi di Verona
9. Università degli Studi di Foggia
10. Università degli Studi di Messina
Spania
1. Universidad Complutense de Madrid
2. Universitat de Valencia
3. Universidad de Zaragoza
4. Universidad de Oviedo
5. Universidad de Córdoba
Grecia
1. University of Crete
2. University of Patras
3. Aristotle University of Thessaloniki
Olanda
1. Leiden University
2. Radboud Universiteit Nijmegen
Ungaria
1. Semmelweis University*
2. University of Debrecen
3. University of Szeged
Turcia
1. Abant Izzet Baysal University /Bolu
2. Istanbul University*
3. Selcuk University/ Konya*
4. Cukurova University/Adana
Polonia
1. Medical University of Bialystok
2. Medical University of Lodz
Slovenia
1. University of Maribor
Letonia
1. Riga Stradins University
Bulgaria
1. Medical University Sofia
2. Medical University of Plovdiv
3. Trakia University Stara Zagora
___________________________
* Acorduri noi
Cod ISCED (0913)—Nursing
Parteneriatele Facultăţii de Medicină
Programul de licenţă -Asistenţi Medicali Licenţiaţi
Belgia
1. Haute Ecole Louvain en Hainaut Gilly
Italia
1. Università degli Studi di Foggia
Elveţia
1. Haute Ecole de la Santé Vaud, Lausanne
Franţa
1. Institut de Formation Interhospitalier Théodore Simon Neuilly-sur-Marne
2. Institut de Formation en Soins Infirmiers Nancy
51
Portugalia
1. Cooperativa de Ensino Superior Politecnico e Universitario Porto
Spania
1. Universidad de Cordoba*
_______________________
* Acorduri noi
Cod ISCED (0915) - Therapy and Rehabilitation
Parteneriatele Facultăţii de Medicină
Programul de licenţă Balneofizio-kinetoterapie
Belgia
1. Haute Ecole Paul-Henri Spaak Bruxellles
Franţa
1. Institut Catholique de Lille
Portugalia
1. Cooperativa de Ensino Superior Politecnico e Universitario Porto
Cod ISCED (0914)- Medical disgnosis
Parteneriatele Facultăţii de Medicină
Programul de licenţă Radiologie și Tehnică de radiologie
Portugalia
1. Instituto Politecnico de Lisboa
Italia
1. Università Magna Graecia di Catanzaro
Cod ISCED (0916) -Pharmacy
Parteneriatele Facultăţii de Farmacie
Belgia
1. Université de Liège
2. Université de Mons-Hainaut/ Mons
3. Universiteit Gent
Bulgaria
1. Medical University of Sofia
2. Medical University of Plovdiv
Franţa
1. Université de Rouen
2. Université d’Aix-Marseille
3. Université de Picardie Jules Verne/Amiens
4. Université Joseph Fourier Grenoble
5. Université de Limoges
6. Université de Rennes1
7. Université de Lorraine
8. Université de Bordeaux
9. Université de Franche-Comté / Besançon
10. Université d’Angers
11. Université de Nantes
12. Université Paul Sabatier –Toulouse III
13. Ecole Nationale Supérieure des Mines d’Albi Carmaux*
Germania
1. Martin-Luther-Universität Halle-Wittenberg
2. Ruhr-Universität Bochum*
Spania
1. Universitat de Valencia
2. Universidad de Navarra
3. Universidad de Valladolid
Italia
1. Università Degli Studi di Firenze
2. Università Degli Studi di Parma
3. Università di Camerino*
4. University of Calabria
Olanda
1. Radboud Universiteit Nijmegen
Portugalia
52
1. Universidade do Porto
2. Universidade de Coimbra
2. Instituto Politecnico do Porto
3. Instituto Politecnico da Guarda*
4. Cooperativa de Ensino Superior Politecnico e Universitario
(domeniul de studiu nutriţie şi dietetică)
Turcia
1. Dicle University
*Acorduri noi
Cod ISCED-724 Dental Studies
Parteneriatele Facultăţii de Medicină Dentară
Austria
1. Medical University of Graz
Franţa
1. Université de Bordeaux
2. Université de Bretagne Occidentale Brest
3. Université de Strasbourg
4. Université de Lorraine, Nancy
Germania
1. Universität Regensburg
Italia
1. Seconda Università Degli Studi di Napoli
2. Università Degli Studi Magna Graecia di Catanzaro
3. Università Degli Studi di Verona
4. Università Degli Studi di Foggia
Spania
1. Universidad de Oviedo*
2. Universidad Rey Juan Carlos Madrid
Portugalia
1. Universidade Fernando Pessoa*
Bulgaria
1. Medical University of Sofia
__________________________
*Acorduri noi
MOBILITĂŢI EFECTUATE DE CATRE STUDENTI
IN CICLUL DE LICENTA, MASTER SI DOCTORAT IN ANUL UNIVERSITAR 2013-2014
Total mobilităţi de studiu efctuate la nivelul întregii universităţi: 66
Total mobilităţi de plasament efectuate la nivelul intregii universităţi: 77
TOTAL MOBILITǍŢI : 143 ( 5 % scădere faţă de 2012-2013)
FACULTATEA DE MEDICINǍ
-număr total de mobilităţi efectuate: 32
-număr de beneficiari de la linia de studiu în limba română: 31
-număr de beneficiari de la linia de studiu în limba engleză: -
-număr de beneficiari de la linia de studiu în limba franceză: 1
-număr total de mobilităţi de plasament: 61
FACULTATEA DE FARMACIE:
-număr total de mobilităţi efectuate : 32
-număr total de mobilităţi de studiu, inclusiv combinate: 2
-număr total de mobilităţi de plasament: 32 din care 2 ( master- Nutriţie) și - de la linia
de studiu în limba Franceză
53
FACULTATEA DE MEDICINǍ DENTARǍ:
-număr total de mobilităţi efectuate : 11
-număr total de mobilităţi de studiu, inclusiv combinate: 3 din care - de la linia franceză -număr total de
mobilităti transnaţionale de plasament : 8
DOCTORANZI
- număr total de mobilităţi efectuate: 5
MOBILITĂŢI ALE CADRELOR DIDACTICE
Mobilităti de predare:
-număr total de mobilităţi de predare: 12
-în domeniul Medicină: 10
-în domeniul Farmacie: 2
-în domeniul Stomatologie: -
Mobilităţi pentru stagii de perfecţionare ale cadrelor didactice şi personalului administrativ
număr TOTAL de mobilităţi de perfecţionare: 35
-în domeniul Medicină: 25
-în domeniul Medicina Dentară: 1
-în domeniul Farmacie: 5
-personal în domeniul de cercetare: 2
-personal administrativ:
ERASMUS INCOMING STAFF Anul universitar 2013-2014
A. Teaching staff Erasmus (Misiuni de predare Erasmus)
1. La Facultatea de Medicină au efectuat misiuni de predare următoarele cadre didactice:
- Prof. Dr. Aurel POPA-WAGNER de la Universitätsmedizin Rostock (Germania) Domeniul Neurologie – 2 misiuni
- Prof. Dr. Pierro PORTINCASA de la Universita degli Studi “Aldo Moro” di Bari (Italia) Domeniul Gastroenterologie
- Lector Dr. Darinka Slacheva DIMITROVA de la Medical University of Plovdiv (Bulgaria) Domeniul Farmacologie
Lector Dr. Elena Petrova DASKALOVA de la Medical University of Plovdiv (Bulgaria)
Domeniul Anatomie și embriologie
- Lector Dr. Maria Joao Carapinha de la Escuola Superior de Saude de Lisboa (Portugalia) Domeniul Medicină Nucleară
- Asist. Dr. Tülin FIRAT de la Abant Izzet Baysal University Bolu (Turcia) Domeniul Histologie
- Conf. Dr. Ensari GUNELI de la Dokuz Eylul University Izmir (Turcia) Domeniul Fiziologie
- Prof. Dr. Paul DENY de la Universitatea Paris 13 Domeniul Biochimie
- Prof. Dr. Horea PORUMB de la Universitatea Paris 13 Domeniul Biochimie
2. La Facultatea de Medicină - Programul Asistenţă Medicală au efectuat misiuni de predare
- Marie-Pierre COUSO de la Institut de Formation aux Soins Infirmiers „Théodore Simon” Neuilly-sur-Marne (Franţa)
- Evelyne TARDY de la Institut de Formation aux Soins Infirmiers „Théodore Simon” Neuilly-sur-Marne (Franţa)
3. La Facultatea de Medicină Dentară au efectuat misiuni de predare următoarele cadre didactice:
- de la Université Segalen Bordeaux II (Franţa):
Conf. Dr. Dominique ORIEZ – Domeniul Endodonţie
54
Conf. Dr. Jean-François PELI – Domeniul Endodonţie
Prof. Dr. Marie-José BOILEAU – Domeniul Ortodonţie
Asist. Dr. Sandrine GROS– Domeniul Ortodonţie
Asist Dr. Jean-Philippe PIA – Domeniul Protetică și estetică dentară
Asist. Dr. Emmanuel D’INCAU – Domeniul Protetică și estetică dentară
Asist. Dr. Mathieu CONTREPOIS – Domeniul Protetică și estetică dentară
- de la Université Segalen Bordeaux I (Franţa) Prof. Dr. Michel MESNARD
Domeniul Biomateriale si dispozitive medicale – 2 misiuni
- de la Universitatea Dicle, Diyabarkir (Turcia) Conf. Dr. Ozkan ADIGUZEL – Domeniul Endodonţie
4. La Facultatea de Farmacie au efectuat misiuni de predare următoarele cadre didactice:
- de la Universidad Politecnico do Porto (Portugalia):
Angelo Miguel CARDOSO DE JESUS
B. Staff training Erasmus
- Lector Dr. Dimitar MIRCHEV de la Medical University of Plovdiv (Bulgaria) a efectuat un stagiu de perfecţionare la
Disciplina Limbi moderne
- Chantal DE ROECK de la Haute Ecole Louvain en Hainaut (Belgia) – Domeniul Asistenţă Medicală
- Emilie VANDENBUSSCHE de la Haute Ecole Louvain en Hainaut (Belgia) – Domeniul Asistenţă Medicală
MOBILITĂŢI STUDENŢEŞTI ERASMUS PENTRU STUDIU
efectuate la UMF Cluj-Napoca Anul universitar 2013-2014
Nr.
crt.
Numele şi prenumele
studentului
Facultatea Universitatea
de origine
Perioada de mobilitate
Durata mobilităţii
1. POULIQUEN Marie
Madeleine Anne
Medicină Université de Bretagne
Occidentale Brest (Franţa)
30. 09. 2013 – 09. 07. 2014
2. SCOARNEC Violette
Marie Catherine
Medicină Université de Bretagne
Occidentale Brest (Franţa)
30. 09. 2013 – 09. 07. 2014
3. SANTA CRUZ
HERNANDO Alvar
Jose
Medicină Universidad Complutense de
Madrid (Spania)
30. 09. 2013 – 30. 06. 2014
4. SUAREZ SANCHEZ
Pablo
Medicină Universidad de Oviedo
(Spania)
30. 09. 2013 – 11. 07. 2014
5. LAPEÑA RODRIGUEZ
Maria
Medicină Universidad de Valencia
(Spania)
30. 09. 2013 – 28. 06. 2014
6. IZQUIERDO AICART
Amparo
Medicină Universidad de Zaragoza
(Spania)
30. 09. 2013 – 28. 06. 2014
7. VASQUEZ MANAU
Julia
Medicină Universidad de Zaragoza
(Spania)
30. 09. 2013 – 28. 06. 2014
8. RUIZ GARCIA Marta Medicină Universidad de Zaragoza
(Spania)
30. 09. 2013 – 10. 07. 2014
9. ORERA PEREZ Angel Medicină Universidad de Zaragoza
(Spania)
30. 09. 2013 – 29. 06. 2014
10. LABELLA ALVAREZ
Fernando
Medicină Universidad de Cordoba
(Spania)
30. 09. 2013 – 28. 06. 2014
11. MERINA GUERRA
Rafael
Medicină Universidad de Cordoba
(Spania)
30. 09. 2013 – 29. 06. 2014
12. BIANCHI Alessandro Medicină Universita Politecnica Delle
Marche Ancona (Italia)
30. 09. 2013 – 11. 07. 2014
13. MAGADDINO Paola Medicină Universita Degli Studi di
Messina (Italia)
30. 09. 2013 – 26. 07. 2014
14. BOCCHINI Yuri Medicină Universita Degli Studi di
Perugia (Italia)
30. 09. 2013 – 11. 07. 2014
15. BSOUL Anan Medicină Universita Degli Studi di
Perugia (Italia)
30. 09. 2013 – 11. 07. 2014
16. IANNOTTI Ferdinando Medicină Universita Sapienza di Roma 30. 09. 2013 – 30. 05. 2014
55
(Italia)
17. MAZZETTA Carlotta Medicină Universita Sapienza di Roma
(Italia)
30. 09. 2013 – 30. 07. 2014
18. SCALTRITO Liborio Medicină Universita Degli Studi di Bari
“Aldo Moro” (Italia)
30. 09. 2013 – 21. 02. 2014
19. ROMANAZZI
Raimondo
Medicină Universita Degli Studi di Bari
“Aldo Moro” (Italia)
30. 09. 2013 – 15. 07. 2014
20. MARID Ahmad Medicină Universita Degli Studi di Bari
“Aldo Moro” (Italia)
08. 10. 2013 – 09. 07. 2014
21. COPPOLA Giorgia Medicină Universita Degli Studi di Bari
“Aldo Moro” (Italia)
30. 09. 2013 – 25. 07. 2014
22. BARBERIO Valentina Medicină Universita Degli Studi di Bari
“Aldo Moro” (Italia)
30. 09. 2013 – 31. 07. 2014
MOBILITĂŢI STUDENŢEŞTI ERASMUS PENTRU PLASAMENT
efectuate la UMF Cluj-Napoca în anul universitar 2013-2014
Nr.
crt.
Numele şi prenumele
studentului
Facultatea
Instituţia de origine Perioada de mobilitate
Durata mobilitãţii
1. BENOIT Anne Medicină Université de Nantes
(Franţa)
02. 09. 2013 – 20. 12. 2013
2. MERCIER Marie Medicină Université de Nantes
(Franţa)
02. 09. 2013 – 20. 12. 2013
3. DUTEAU Camille Medicină Université de Nantes
(Franţa)
02. 09. 2013 – 20. 12. 2013
4. DUMOULIN Nicolas Medicină Université de Nantes
(Franţa)
02. 09. 2013 – 20. 12. 2013
5. AMMEUX Camille Medicină Université d’Angers
(Franţa)
21. 09. 2013 – 20. 12. 2013
6. DESVAUX Baptiste Medicină Université d’Angers
(Franţa)
21. 09. 2013 – 20. 12. 2013
7. VIEILLE Cassandre Medicină Université d’Angers
(Franţa)
21. 09. 2013 – 20. 12. 2013
10. 02. 2014 – 09.05. 2014
8. ROSSIGNOL Helene Medicină Université d’Angers
(Franţa)
21. 09. 2013 – 20. 12. 2013
10. 02. 2014 – 09.05. 2014
9. BOURGEAIS
Geofrey
Medicină Université d’Angers
(Franţa)
14. 02. 2014 – 30. 05. 2014
10. DERIES Florentin Medicină Université d’Angers
(Franţa)
14. 02. 2014 – 30. 05. 2014
11. SARRADE Thomas Université d’Angers
(Franţa)
14. 02. 2014 – 30. 05. 2014
12. GHAZI Camille Medicină Université d’Angers
(Franţa)
14. 02. 2014 – 30. 05. 2014
13. ROTH Andreas Medicină Universitat Koln
(Germania)
12. 08. 2013 – 30.11. 2013
14. RODRIGUEZ
CORRALES Elena
Medicină Universidad Complutense
de Madrid (Spania)
01. 09. 2013 – 06. 12. 2013
15. RODRIGUEZ
JIMENEZ Alfonso
Medicină Universidad de Cordoba
(Spania)
01. 10. 2013 – 31. 01. 2014
16. VRIJMOETH
Hedwig Dorinde
Medicină Radboud University
Nijmegen (Olanda)
29. 03. 2014 – 29. 06. 2014
17. DELIA Luciana Medicină Universita degli Studi di
Foggia (Italia)
14. 03. 2014 – 14. 08. 2014
18. NOUZA Valerie AML IFSITS Neuilly-sur-Marne
(Franţa)
15. 03. 2014 – 15. 06. 2014
18. TAHANOUT Faryd AML IFSITS Neuilly-sur-Marne
(Franţa)
15. 03. 2014 – 15. 06. 2014
19. CLEMENT Basile AML IFSI Nancy (Franta) 23. 03. 2014 – 22. 06. 2014
20. SCHUHLER Camille AML HELHa Gilly (Belgia) 31. 03. 2014 – 30.06. 2014
21. PONTHIERE Eve Tehnică de HELHa Gilly (Belgia) 10. 02. 2014 – 23. 05. 2014
56
laborator
22. MARALANI
Mahafarin
Științele sănătății Dokuz Eylul University
Izmir (Turcia)
01. 03. 2014 – 04. 08. 2014
23. RODALLEC Anne Farmacie Université de la
Méditerranée Marseille
(Franţa)
01. 10. 2013 – 31. 12. 2013
24. DJOUDAD EL
Mehdi
Farmacie Université de la
Méditerranée Marseille
(Franţa)
01. 10. 2013 – 31. 12. 2013
25. DARCY Ella Farmacie Université de la
Méditerranée Marseille
(Franţa)
01. 02. 2014 – 30. 04. 2014
26. BEAL Pierre-Adrien Farmacie Université de la
Méditerranée Marseille
(Franţa)
01. 02. 2014 – 30. 04. 2014
27. CHARTREUX
Alizée
Farmacie Université Rennes I
(Franţa)
03. 02. 2014 – 23. 05. 2014
28. AZE Valentin Farmacie Université de Rouen
(Franţa)
02. 01. 2014 – 02. 04. 2014
29 EIRADO PONTES
Marta Isabel
Farmacie Universidade do Porto
(Portugalia)
06. 01. 2014 – 06. 04. 2014
30. PONS REYES Bruna Farmacie-Nutriție Univerdidad Valencia
(Spania)
30. 09. 2013 – 30. 03. 2014
31. LABARBARIE
Nicolas
Medicină dentarã Université Segalen
Bordeaux (Franţa)
01. 02. 2014 – 30. 04. 2014
32. GHABAGNO Louis Medicină dentarã Université “Victor Segalen”
Bordeaux II (Franţa)
01. 02. 2014 – 30. 04. 2014
Stagii efectuate la UMF Cluj-Napoca
prin acord bilateral/ în afara programelor de schimb Anul universitar 2013-2014
Nr.
crt.
Numele şi
prenumele
Domeniul Instituţia de origine Perioada mobilitãţii
1. RABILLER
Erwan
Medicină Université de Nantes,
Franţa
23. 06. 2014 –08. 08. 2014
2. RUEL Nils Medicină Université de
Marseille, Franţa 01. 07. 2014 – 31. 08. 2014
3. CARRASSET
Etienne
Medicină Université de
Marseille, Franţa 01. 07. 2014 – 31. 08. 2014
4. LARDEUR
Manon
Moașe Université Catholique
de Lille, Franţa
03. 02. 2014 – 21. 02. 2014
5. LERNON Cléa Moașe Université Catholique
de Lille, Franţa
03. 02. 2014 – 21. 02. 2014
6. AVEZ
Lucie
Moașe Université Catholique
de Lille, Franţa
03. 02. 2014 – 21. 02. 2014
7. DESIRE
Camille
Moașe Université Catholique
de Lille, Franţa
03. 02. 2014 – 21. 02. 2014
8. BELVAL
Maxime
BFK Université Catholique
de Lille, Franţa
30. 06. 2014 – 25. 07. 2014
9. VIEIRA
Cindy
BFK Université Catholique
de Lille, Franţa
30. 06. 2014 – 25. 07. 2014
10. BAL
Christina
Medicină Medizinische
Universität Wien,
Austria
08. 05. 2014 – 05. 06. 2014
11. MERCEA
Andreea
Petra
Medicină Medizinische
Universität Wien,
Austria
07. 07. 2014 – 18. 07. 2014
12. JOPT
Konstantin
Medicină Universitätsklinikum
Hamburg, Germania
19. 05. 2014 – 13. 07. 2014
13. SCHITTEK
Paul
Medicină Universitätsklinikum
Hamburg, Germania
19. 05. 2014 – 14. 07. 2014
57
14. GHONIMY
ATTIA
Amro Ahmed
Fouaad
Medicină,
Cadru didactic -
Chir plastică
Al-Azhar University
Cairo, Egipt
01. 12. 2013 – 28. 01. 2014
15. SIRMATEL
Fatma
Medicină,
Cadru didactic
– Boli
infecțioase
Abant Izzet Baysal
University, Bolu,
Turcia
24. 05. 2014 – 28. 06. 2014
PROGRAME DE COOPERARE REGIONALĂ – CEEPUS
(CENTRAL EUROPEAN EXCHANGE PROGRAMME FOR UNIVERSITY STUDIES)
4 proiecte la care participă UMF (la 1 proiect are calitatea de coordonator, iar la 3 proiecte calitatea de partener)
1. Titlul proiectului: Psychosomatic Medicine, Nr. C III-RO-0016-00-13-14
Responsabil: Prof. Dr. Dan Dumitraşcu (coordonator)
Parteneri:
- Medizinische Universität Graz (Austria)
- Medizinische Universität Innsbruck (Austria)
- University of Szeged (Ungaria)
- „Semmelweis” University of Budapesta (Ungaria)
- Universitatea de Medicină și Farmacie “Nicolae Testemițanu“ Chișinău (Republica Moldova)
- University of Rijeka (Croaţia)
- University of Zagreb (Croaţia)
- Medical University of Sofia (Bulgaria)
- Thracian University of Stara Zagora (Bulgaria)
- Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca
- Universitatea „Transilvania” Braşov
- University of Sarajevo (Bosnia Herţegovina)
- University „Fan S. Noli” Korce (Albania)
Mobilităţi efectuate:
De la UMF:
Cadre didactice (teaching staff):
Prof. Dr. Dan Dumitraşcu
- la Facultatea de Medicină a Universităţii Medicale din Sofia (Bulgaria)
La UMF:
a). Cadre didactice (teaching staff):
Asist. Dr. Valentina Tzaneva, de la Universitatea Medicalã din Stara Zagora (Bulgaria)
Conf. Dr. Emiliya Konstadinova, de la Universitatea Medicalã din Stara Zagora (Bulgaria)
Prof. Dr. Mladenka Tkalcik, de la Universitatea Rikeja (Croaţia)
Asist. Dr. Sanda Pletikosic, de la Universitatea Rikeja (Croaţia)
Lector Dr. Adelina Galica, de la Universitatea “Fan S. Noli” Korce (Albania)
b). Studenţi ciclul III:
Iva Dugalic, de la Universitatea Rikeja (Croaţia)
2. Titlul proiectului: Image Processing, Information Engineering & Interdisciplinary Knowledge Exchange - Nr.
CIII-AT-004206-13-14 Responsabil: Prof. Dr. Dan Dumitraşcu (partener)
Parteneri:
- Medizinische Universität Graz (Austria)
- Medizinische Universität of Vienna (Austria)
- University of Debrecen (Ungaria)
- University of Szeged (Ungaria)
- University of Tirana (Albania)
- University of Rijeka (Croaţia)
- University of Zagreb (Croaţia)
58
- University of Montenegro (Montenegro)
- State University of Tetovo (Macedonia)
- Sts. Cyril and Methodius University of Skopje (Macedonia)
- Universitatea „Transilvania” Braşov
- Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
- Koszalin University of Technology (Polonia)
- University of Sarajevo (Bosnia Herţegovina)
- University of Belgrade (Serbia)
- University of Novi Sad (Serbia)
- University of Prishtina with temporary seat in Kosovska Mitrovica (Serbia)
Mobilităţi efectuate:
De la UMF:
Studenţi ciclul III (rezidenți):
Dr. Maria Mereuță, la Facultatea de Medicină din Graz (Austria)
Dr. Alexandru Pavel, la Facultatea de Medicină din Graz (Austria)
3. Titlul proiectului: Engineering as Communication language in Europe, Nr. CIII-PL-0203-02-13-14
Responsabil: Prof. Dr. Monica Popa (partener)
Parteneri:
- Czech Tecnical University in Prague (Cehia)
- VŠB – Technical University of Ostrava (Cehia)
- University of Miskolc (Ungaria)
- “Sts. Cyril and Methodius” University in Skopje (Macedonia)
- Poznan University of Technology (Polonia)
- Cracow University of Technology (Polonia)
- Universitatea Tehnică Cluj-Napoca
- University of Nis (Serbia)
- Slovak University of Technology in Bratislava (Slovacia)
- Technical University of Zvolen (Slovacia)
- Technical University of Sofia (Bulgaria)
- “J.J. Strossmayer” University in Osijek (Croaţia)
- Koszalin University of Technology (Polonia)
Mobilităţi efectuate:
De la UMF:
Cadre didactice (teaching staff):
Prof. Dr. Monica Popa, la Slovak University of Technology in Bratislava, filiala Trnava.
4. Titlul proiectului: Teaching and learning bioanalysis, Nr. CIII-HU-0010-04-13-14
Coordonator: Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu-Mureş
Responsabilul parteneratului: Prof. Dr. Radu Oprean (partener)
Parteneri:
- University of Vienna (Austria)
- University of Graz (Austria)
- Graz University of Technology (Austria)
- “Neophit Rilski” South-West University (Bulgaria)
- “St. Kliment Ohridski” University of Sofia (Bulgaria)
- University of Zagreb (Bulgaria)
- Palacký University of Olomouc (Cehia)
- Charles University in Prague (Cehia)
- Eötvös Loránd University (Ungaria)
- University of Debrecen (Ungaria)
- “Sts. Cyril and Methodius” University in Skopje (Macedonia)
- Warsaw University (Polonia)
- Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca
- University of Pécs (Ungaria)
- Universitatea de Nord Baia Mare
- University of Prishtina with temporary seat in Kosovska Mitrovica (Serbia)
- “Comenius” University in Bratislava (Slovacia)
- “Constantine The Philosopher” University in Nitra (Slovacia)
59
COOPERÃRI ÎN CADRUL AGENŢIEI UNIVERSITARE A FRANCOFONIEI (AUF)
Convenţii tripartite UMF- AUF-
Université Catholique de Louvain (Belgia)
Université Libre de Bruxelles
Facultés Universitaires Notre-Dame de la Paix Namur
Université de Montréal (Canada)
Université de Genève (Elveţia)
Université de la Méditerranée d’Aix-Marseille II (Franţa)
Université d’Angers
Université „Victor Segalen” Bordeaux II
Université „Joseph Fourier” Grenoble
Université „Claude Bernard” Lyon I
Université „Henri Poincaré” Nancy I
Université de Nantes
Université „René Descartes” Paris V
Université de Paris VIII Vincennes Saint-Denis
Université de Paris Sud XI
Université de Reims Champagne-Ardenne
Université de Rennes I
Université de Rouen
Université „Louis Pasteur” Strasbourg I
Université „François Rabelais” Tours
Université de Médecine et Pharmacie „Nicolae Testemitanu” Chişinău (Moldavie)
Participări la manifestări ştiinţifice francofone cu sprijin financiar AUF (în cadrul programului „Contributions
à des manifestations scientifiques”):
Lector Dr. Aurora Băgiag de la Disciplina Limbi moderne aplicate a participat la Congresul Mondial al Consiliului
International de Studii Francofone, San Francisco, 29 iunie -6 iulie 2014
Proiecte selecționate prin competiție de Agenţia universitară a Francofoniei
Apel 2012 - Soutien à la formation francophone (finanțare atribuită pentru anii calendaristici 2013 - 2014)
1). Réaliser un réseau régional interdisciplinaire de formation à la recherche visant l’impact de la maladie de reflux
gastro-œsophagien sur les structures dentaires afin de mettre en place une stratégie concernant la prophylaxie et la
thérapie pour améliorer la qualité de vie et de santé des patients visés (responsabil științific: Șef de lucrări Dr. Alina
Monica Picoș)
Parteneri:
- Université de Nantes
- Université Segalen Bordeaux
- Université de Belgrade
- Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu” din Chișinău
2). Tandem, bilinguisme et construction des savoirs disciplinaires: une approche du FLE/FOS en contact avec les langues
de l'ECO (responsabil științific: Lector Dr. Aurora Băgiag)
Parteneri:
- Université de Genève
- Université du Luxembourg
- Université ”Babeș Bolyai” de Cluj-Napoca
- Université ”Matej Bel” de Banska Bistrica
Apel 2013 - Soutien à la gouvernance universitaire (finanțare atribuită pentru anii 2014 - 2015)
Accompagnement des universités de l’ECO dans leurs démarches internes d'assurance qualité
60
(responsabil științific: Prof. Dr. Radu Oprean)
Parteneri:
- Université de Liège
- Université Pedagogică de Stat ”Ion Creangă” din Chișinău
- Université de Stat din Moldova
- Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu” din Chișinău
Primiri de bursieri în cadrul programului „Eugen Ionescu” AUF-MAE
PRIMIRI DE BURSIERI AI STATULUI ROMÂN, cadre didactice la
UMF „Nicolae Testemitanu” din Chişinău nominalizaţi prin Ordin al
MINISTRULUI EDUCAŢIEI NAȚIONALE (durata: o lună)
Anul universitar 2013-2014
Nr.
crt.
Prenumele şi
numele bursierului
Ţara
de origine
Tipul
candidaturii
Disciplina şi
responsabilul ştiinţific
Durata
1. Mariana Cebanu Republica
Moldova
Doctorat Reumatologie
Prof. Dr. Simona Rednic
3 luni
2. Cristina Rizov Republica
Moldova
Doctorat Diabet
Conf. Dr. Gabriela Roman
6 luni
3. Pacifique Ndishimye Maroc Doctorat Pneumologie
Prof. Dr. Carmen Monica Pop
4 luni
4. Julio-Hervé
Andriamadio
Madagascar Doctorat Chimie analitică
Farmacognozie
Prof. Dr. Radu Oprean
Prof. Dr. Ilioara Oniga
4 luni
5. Dominique Serge
Ngono Bikobo
Camerun Post-doctorat Chimie pharmaceutică
Prof. Dr. Ovidiu Oniga
5 luni
Nr.
crt.
Prenumele şi numele
bursierului
Disciplina de primire şi responsabilul ştiinţific
la UMF Cluj
Perioada
mobilităţii
1. Conf. Dr.
Tamara Hacina
Anatomie
Prof. Dr. Nadia Schmidt
Martie 2014
2. Conf. Dr. Nadejda Codreanu
Obstetrică-Ginecologie II
Prof. Dr. Dan Mihu
Martie 2014
3. Asist. Dr.
Ludmila Tertîșnîi
Radiologie
Prof. Dr. Silviu Sfrîngeu
Martie 2014
4. Conf. Dr.
Lev Stati
Chirurgie și ortopedie pediatrică
Conf. Dr. Dana Vasilescu
Aprilie 2014
5. Lector univ.
Aliona Busuioc
Limbi moderne
Lector Dr. Oana Mureșan
Aprilie 2014
6. Conf. Dr.
Vladislav Gogu
Dermatologie
Prof. Dr. Rodica Cosgarea
Mai 2014
7. Asist. Dr.
Oxana Turcu
Pediatrie II
Prof. Dr. Mariana Andreica
Iunie 2014
8. Asist. Dr.
Elena Bodrug
Farmacologie, Fiziologie și Fiziopatologie
Prof. Dr. Cristina Mogoșan
Iunie 2014
61
STAGII DE PRACTICĂ DE VARĂ ÎN UNGARIA ACORDURI BILATERALE ADMINISTRATE DE DEPARTAMENTUL DE RELAŢII INTERNAŢIONALE
Anul universitar 2013-2014
A. OUTGOING
B. INCOMING
ALTE ACTIVITĂŢI DESFÃŞURATE CU SPRIJINUL
DEPARTAMENTULUI DE RELAŢII INTERNAŢIONALE
XIXes Journées Universitaires Francophones de Pédagogie des Sciences de la Santé ; 24-27 septembrie 2014.
In perioada 15-22 mai 2014 a avut loc cursul ―Environmental Health Disparities and Justice‖ organizat în comun de
UMF Cluj şi University of Northern Iowa ; la curs au participat 25 de studenţi americani și 5 studenţi români.
Publicaţia departamentului: Buletin de relaţii internaţionale
PARTICIPĂRI LA MANIFESTĂRI ŞTIINŢIFICE INTERNAŢIONALE
Cu finanţare totală sau parţială din partea universităţii: 137
Cu finanţare din diverse granturi: 72
Cu finanţare proprie, din partea organizatorilor şi din sponsorizări: 271
Nr.
crt.
Prenumele şi numele
studentului
Facultatea,
anul
Universitatea
de primire
Durata
1. Căpuș Anamaria MG 4 „Semmelweis” University
Budapest 3 săptămâni
2. Fabian Tünde MG 4 „Semmelweis” University
Budapest 3 săptămâni
3. Marrouche Yasmina MG 4 „Semmelweis” University
Budapest 3săptămâni
4. Berghe Alexandra MG 4 Universityof Pecs 4 săptămâni
5. Moldovan Raluca MG 4 Universityof Pecs 4 săptămâni
6. Raţiu Adriana MG 4 Universityof Pecs 4 săptămâni
7. Ruparcsics Arnold MG 4 Universityof Pecs 4 săptămâni
8. Szigyarto Emma MG 4 Universityof Pecs 4 săptămâni
Nr. crt. Prenumele şi numele
studentului
Facultatea,
anul
Universitatea
de origine Durata
1. Jozsef HARASZTDOMBI MG 4 „Semmelweis” University
Budapest 4 săptămâni
2. Zsofia ANDREJSZKI MG 5 „Semmelweis” University
Budapest 2 săptămâni
3 Daniel KULIN MG 5 „Semmelweis” University
Budapest 2 săptămâni
4. Patricia KAROLYI MG 4 University of Pecs 4 săptămâni
62
PARTICIPĂRI LA MANIFESTĂRI ACADEMICE INTERNAŢIONALE: 28
RAPORTUL COMISIEI DE ETICA SI DEONTOLOGIE UNIVERSITARA 2014
Comisia de Etica si - a desfasurat activitatea in anul 2014 pe baza Regulamentului si a Codului etic aprobate
de Senatul Universitatii prin Hotararea nr. 8/ 28 iunie 2011.
In perioada 01.01.2014 - 31.12.2014 Comisia de etica a fost sesizata cu adresa nr. 1 / 23.09.2014, sesizarea a fost
solutionata avand rezolutia de neaplicare de sanctiuni.
Comisia de etica a fost sesizata cu adresa nr. 2 / 10.11.2014, cerere care a fost solutionata cu rezolutia „de
respingere” pe motiv de necompetenta.
Presedinte Comisie de Etica Universitara
Prof.dr.Mircea Grigorescu
Membrii
Prof.dr.Mihai Lucaciu
Prof.dr.Iancu Cornel
Conf.dr.Horatiu Rotaru
Dr. Cristian Neciu
Stud.Dragos Aconstantinesei
Stud. Horia Opris
Stud. Mariana Sipos
Consilier juridic Gocan Luminita
RAPORTUL DE ACTIVITATE AL COMISIEI DE ETICĂ A CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE
2014
Comisia de Etică a Cercetării ştiinţifice îşi desfăşoară activitatea pe baza regulamentului propriu de funcţionare
aprobat prin hotărârea nr. 10/ 29.09.2009 a Senatului Universităţii, iar procedurile de lucru au fost aprobate actualizate în
conformitate cu legislaţia în vigoare fiind revizuite în 19.01.2015.
Componenţa Comisiei de Etică a fost aprobată prin hotărârea nr. 11/ 18.03.2008 a Biroului Senatului şi este următoarea:
Preşedinte : Prof.dr. Felicia Loghin
Membrii: Prof.dr. Anca Buzoianu
Dr. Cornelia Popovici
Asist. Med. Ioana Cristoltean
Cons. Ju.r Gocan Luminiţa
Episcop Vasile Flueraş
La Comisia de Etică a Cercetării Ştiinţifice în anul 2014 au fost depuse spre avizare un număr 234 de dosare,
dintre care 43 de către companii private (companii de medicamente, laboratoare certificate pentru efectuarea de studii de
bioechivalenţă) şi 191 de către cadrele didactice şi doctoranzii Universităţii.
Dosarele au fost analizate de membrii comisiei, care au solicitat în 30% din cazuri modificări în continutul
formularelor pentru informarea pacienţilor, acordându-se avizul favorabil studiilor care au fost în concordanţă cu
reglementările în vigoare.
63
SITUAŢIA INSERŢIEI PROFESIONALE A ABSOLVENŢILOR DIN PROMOŢIILE
PRECEDENTE
Rezidentiat Noiembrie 2014
Medicina Procent
Total 351
Loc/Post 333 94.87
Care au promovat 345 98.29
Medicina Dentara Procent
Total 122
Loc/Post 57 46.72
Care au promovat 121 99.18
Farmacie Procent
Total 62
Loc/Post 38 61.29
Care au promovat 61 98.39
Rezidentiat Iunie 2014
Medicina Procent
Total 23
Loc/Post 22 95.65
Care au promovat 22 95.65
64
ACTIVITATEA CENTRULUI INTEGRAT DE EDUCATIE SI INFORMARE.
ACTIVITATEA EDITORIALA A CADRELOR UNIVERSITATII DE MEDICINA SI
FARMACIE “IULIU HATIEGANU” CLUJ-NAPOCA 2014
EDITURA MEDICALA UNIVERSITARA “IULIU HATIEGANU” CLUJ-NAPOCA
Nr.crt. Autori Titlul ISBN
1 Vasile Dan Stanca Urologie : manual pentru lucrari practice .
Facultatea de Medicina
9789736935657
2 Daniela Ionescu
Simona Margarit
Manual de anestezie-terapie intensiva pentru
asistentii medicali . Facultatea de Medicina
9789736935602
3 Roxana Stan
Corina Ionescu
Biochemistry : practical labs in pharmacy .
Faculty of Pharmacy
9789736935701
4 Dana Sirbu, Daniela Curseu,
Monica Popa
Igiena : suport de curs pentru studentii
Facultatii de Medicina Dentara
9789736935633
5 Grigore Baciut, Mihaela
Baciut, Simion Bran,
Winfried Kretschmer
Notiuni fundamentale de chirurgie
ortognatica = Fundamental principles of
orthognathic surgery = Notions
fondamentales de chirurgie orthognathique
9789736935718
6 Dana Sirbu,
Bogdana Nasui
Igiena alimentatiei si nutritiei . Curs pentru
studentii la Medicina
9789736935664
7
Daniela Curseu Igiena : curs pentru studentii Facultatii de
Medicina . Program de studiu profil medical
9789736935688
8 Daniela Curseu Igiena - profilaxie : curs pentru studentii
Facultatii de Medicina . Program de studiu
asistenti medicali
9789736935695
9 Ioan Tomuta, Alina Porfire ,
Marcela Achim
Strategii de dezvoltare farmaceutica a
medicamentelor conform conceptului de
calitate prin design
9789736935596
10 Sorin E. Leucuta, Marcela
Achim, Ioan Tomuta, Alina
Porfire , Rares Iovanov
Tehnologie farmaceutica industriala :
procedee de laborator / editia a 3-a /
9789736935572
11 Ana Coiug ,
Sophie Le Gal
Manuel de langue francaise pour les sciences
et les metiers de la sante
/ & DVD /
9789736935619
12 Adina Popa ;
Corina Briciu, Ofelia Crisan,
Elena Dinte, Lorena Filip ...
Ghid de practica in farmacie pentru studentii
anului V
9789736935671
13 Ileana Mitre ,
Grigore Baciut
Urgente medico-chirurgicale in medicina
dentara
9789736935770
14 Ileana Mitre ,
Grigore Baciut
Dispozitive si manopere utilizate pentru
tratamentul urgentelor : indrumator de lucrari
practice
9789736935787
15 Vlaicu Sandor Farmacografie : reglementari, notiuni
practice
9789736935763
16 Gheorghe Tomoaia Caiet de lucrari practice de ortopedie-
traumatologie
9789736935800
17 Petru Adrian Mircea , Simona
Valean
Gastroenterologie & hepatologie : notes de
cours pour les etudiants en medecine
9789736935794
18 Bogdana Nasui ,
Lucia Lotrean
Igiena alimentatiei si nutritiei : lucrari
practice pentru studentii la Medicina
9789736935824
19 Gianina Crisan Ghid de studii . Facultatea de Farmacie An
universitar 2013-2014
ISSN: 23599073
20 Roxana Stan ,
Corina Ionescu
Qualitative and quantitative determination of
biochemical parameters of diagnostic value :
practical labs
9789736935886
21 Ana Coiug Limba romana : elemente de comunicare in 9789736935831
65
mediul spitalicesc
/ & CD-ROM /
22 Radu Anghel Popp Genetica si embriologie dento-faciala : curs
pentru studentii anului II : Facultatea de
Medicina Dentara
9789736935879
23 Daniela-Saveta Popa Terminologie medicale et pharmaceutique
appliquee.
1er volume
9789736935961
24 Daniela-Saveta Popa Terminologie medicale et pharmaceutique
appliquee . 2eme volume
9789736935961
25 Cristina Nicula Ophtalmology / & DVD-ROM / 9789736935954
26 Irina Brumboiu Metode epidemiologice pentru practica de
asistenta medicala . Facultatea de Medicina
9789736935930
27 Doina Miere, Lorena Filip,
Roxana Banc, Anamaria
Cozma , Oana Stanciu
Bromatologie, igiena, nutritie : lucrari
practice
28 Ilioara Oniga, Daniela
Benedec, Daniela Hanganu ,
Anca Toiu
Analiza produselor naturale medicinale /
editia a 3-a /
9789736935893
29 Doina Miere, Lorena Filip,
Roxana Banc, Anamaria
Cozma , Oana Stanciu
Chimia alimentului: lucrari practice
30 Puia, Cosmin Ingrijiri calificate in chirurgie 9789736935992
31 Oniga, Ovidiu
Tiperciuc, Brîndusa
Eniu, Dan Tudor
Oniga, Ilioara
Medicatia anticanceroasa : actualitati si
perspective
9789736936005
32 Bagiag, Aurora
Guy, Nicolas
Tandem linguistique et immersion
reciproque : (activites et ressources
pedagogiques)
9789736936043
33 Zaharia, Valentin Chimie organica . Vol. 1 9789736936012
34 Lucaciu, Ondine Managementul si marketingul cabinetului de
medicina dentara
9789736936067
35 Bojita, Marius
Crisan, Ovidiu
Oprean, Luminiţa
Tiperciuc, Brîndusa
Zaharia, Valentin
Chimie organica : teste pentru admiterea la
Facultatile de Medicina, Medicina Dentara si
Farmacie
9789736935732
36 Oprean, Luminiţa
Hangan, Adriana
Bodoki, Andreea
Chimie anorganica : teste pentru admiterea la
Facultatea de Farmacie
9789736935756
37 Muresan, Adriana
Orăsan, Remus
Clichici, Simona Valeria
Schmidt, Ana Nadia
Szabo, Bianca
Biologie : teste pentru admitere
9789736935725
38 Crisan, Gianina
Stefanescu, Cristina
Biologie vegetala : teste pentru admiterea la
Facultatea de Farmacie
9789736935749
39 Picos, Alina Monica Eroziunea dentara in boala de reflux
gastroesofagian
9789736936036
ALTE EDITURI
Nr.crt. Autori Titlul ISBN Editura
1 Andrada Seicean Imagistica ecoendoscopica in
patologia bilio-pancreatica
9786061704408 Casa Cartii de Stiinta
Cluj-Napoca
2 Cornelia Popovici Fotbal . Pregatirea fizica a
fotbalistului
9786066900560 Napoca Star
Cluj-Napoca
3 Tudor-Eliade Ciuleanu ,
Nicolae Todor
Program de farmacografie
clinica in oncologia tumorilor
solide
9786066900621 Napoca Star
Cluj-Napoca
4 Vasilescu, Dana Elemente de ortopedie 9789735311902 Risoprint
66
pediatrica Cluj-Napoca
5 Nadim Al Hajjar Chirurgia pancreasului 9786065950276 Todesco
Cluj-Napoca
6 Andrada Seicean ;
Cristina Pojoga si
Mihaela Fadgyas-
Stanculete
Aspecte de profilaxie primara
si secundara in cancerul
colorectal
9786061704736 Casa Cartii de Stiinta
Cluj-Napoca
7
Zeno Sparchez ; Marcel
Tantau, Nicolae Bolog,
Mihaela Sparchez,
Pompilia Radu
Rolul ecografiei in
diagnosticul si tratamentul
obstructiei cailor biliare
9786061704729 Casa Cartii de Stiinta
Cluj-Napoca
8 Ioan Tomuta Cedarea in vitro a substantei
medicamentoase din produse
farmaceutice : Testul de
dizolvare
9789735311919 Risoprint
Cluj-Napoca
9 Andrei Cucuianu Protocoale de diagnostic si
tratament in hematologie
9786061704965 Casa Cartii de Stiinta
Cluj-Napoca
10 Sorin E. Leucuta Biodisponibilitatea si
farmacocinetica subcelulara
9786061705214 Casa Cartii de Stiinta
Cluj-Napoca
11 Laszlo Irsay , Viorela
Ciortea
Recuperarea gravidelor si
lauzelor cu patologie
locomotorie
9789731095295 Argonaut Cluj-
Napoca
12 Calomfirescu, Stefania
Kory
Despre profesorul dr. docent
Dumitru Dumitrascu si
evolutia scolii de
gastroenterologie clujeana
9789738099593
Ecou Transilvan
Cluj-Napoca
13 Dejica, Doru
Dejica, Valeria
Sistemul endocrin al vitaminei
D : miracol al secolului XXI.
Vol. 1
9789738099753
Ecou Transilvan
Cluj-Napoca
14 Grigorescu, Mircea
Irimie, Alexandru
Beuran, Mircea
Tratat de oncologie digestiva .
Volumul 2 : Cancerul
ficatului, cailor biliare si
pancreasului. Partea 1
9789732723357
Editura Academiei
Române
Bucuresti
15 Grigorescu, Mircea
Irimie, Alexandru
Beuran, Mircea
Tratat de oncologie digestiva .
Volumul 2 : Cancerul
ficatului, cailor biliare si
pancreasului. Partea a 2-a
9789732723357
Editura Academiei
Române
Bucuresti
16 Grecu, Ioan
Săndulescu, Robert V.
Maghear, Adela
Teze de doctorat in
invatamantul farmaceutic din
Cluj (1872-2013)
9789735312817
Risoprint
Cluj-Napoca
17 Calomfirescu, Stefania
Kory
Moartea cerebrala si problema
transplantului de organe
9789738099678
Ecou Transilvan
Cluj-Napoca
18 Calomfirescu, Stefania
Kory Academicianul Constantin
Bălăceanu-Stolnici
9786067300376 Ecou Transilvan
Cluj-Napoca
19 Sovrea Alina Carmen M.
Mihu Adina B. Bosca
Ioana Moldovan Andrei
Coneac Luca Di Natale
Exercices D’histologie 9789737768889 DIGITAL DATA
Cluj-Napoca
67
LISTA MANUALELOR/SUPORTURILOR DE CURS EDITATE DE CADRELE
UNIVERSITATII DE MEDICINA SI FARMACIE “IULIU HATIEGANU” CLUJ-
NAPOCA2014
EDITURA MEDICALA UNIVERSITARA “IULIU HATIEGANU” CLUJ-NAPOCA
Nr.crt. Autori Titlul ISBN
1 Vasile Dan Stanca Urologie : manual pentru lucrari
practice . Facultatea de Medicina
9789736935657
2 Daniela Ionescu
Simona Margarit
Manual de anestezie-terapie intensiva
pentru asistentii medicali . Facultatea
de Medicina
9789736935602
3 Roxana Stan
Corina Ionescu
Biochemistry : practical labs in
pharmacy . Faculty of Pharmacy
9789736935701
4 Dana Sirbu, Daniela
Curseu, Monica Popa
Igiena : suport de curs pentru
studentii Facultatii de Medicina
Dentara
9789736935633
5 Grigore Baciut, Mihaela
Baciut, Simion Bran,
Winfried Kretschmer
Notiuni fundamentale de chirurgie
ortognatica = Fundamental principles
of orthognathic surgery = Notions
fondamentales de chirurgie
orthognathique
9789736935718
6 Dana Sirbu,
Bogdana Nasui
Igiena alimentatiei si nutritiei . Curs
pentru studentii la Medicina
9789736935664
7
Daniela Curseu Igiena : curs pentru studentii
Facultatii de Medicina . Program de
studiu profil medical
9789736935688
8 Daniela Curseu Igiena - profilaxie : curs pentru
studentii Facultatii de Medicina .
Program de studiu asistenti medicali
9789736935695
9 Ioan Tomuta, Alina
Porfire , Marcela Achim
Strategii de dezvoltare farmaceutica a
medicamentelor conform conceptului
de calitate prin design
9789736935596
10 Sorin E. Leucuta,
Marcela Achim, Ioan
Tomuta, Alina Porfire ,
Rares Iovanov
Tehnologie farmaceutica industriala :
procedee de laborator / editia a 3-a /
9789736935572
11 Ana Coiug ,
Sophie Le Gal
Manuel de langue francaise pour les
sciences et les metiers de la sante
/ & DVD /
9789736935619
12 Adina Popa ;
Corina Briciu, Ofelia
Crisan, Elena Dinte,
Lorena Filip ...
Ghid de practica in farmacie pentru
studentii anului V
9789736935671
13 Ileana Mitre ,
Grigore Baciut
Urgente medico-chirurgicale in
medicina dentara
9789736935770
14 Ileana Mitre ,
Grigore Baciut
Dispozitive si manopere utilizate
pentru tratamentul urgentelor :
indrumator de lucrari practice
9789736935787
15 Vlaicu Sandor Farmacografie : reglementari, notiuni
practice
9789736935763
16 Gheorghe Tomoaia Caiet de lucrari practice de ortopedie- 9789736935800
68
traumatologie
17 Petru Adrian Mircea ,
Simona Valean
Gastroenterologie & hepatologie :
notes de cours pour les etudiants en
medecine
9789736935794
18 Bogdana Nasui ,
Lucia Lotrean
Igiena alimentatiei si nutritiei : lucrari
practice pentru studentii la Medicina
9789736935824
19 Gianina Crisan Ghid de studii . Facultatea de
Farmacie An universitar 2013-2014
ISSN: 23599073
20 Roxana Stan ,
Corina Ionescu
Qualitative and quantitative
determination of biochemical
parameters of diagnostic value :
practical labs
9789736935886
21 Ana Coiug Limba romana : elemente de
comunicare in mediul spitalicesc
/ & CD-ROM /
9789736935831
22 Radu Anghel Popp Genetica si embriologie dento-faciala
: curs pentru studentii anului II :
Facultatea de Medicina Dentara
9789736935879
23 Daniela-Saveta Popa Terminologie medicale et
pharmaceutique appliquee.
1er volume
9789736935961
24 Daniela-Saveta Popa Terminologie medicale et
pharmaceutique appliquee . 2eme
volume
9789736935961
25 Cristina Nicula Ophtalmology / & DVD-ROM / 9789736935954
26 Irina Brumboiu Metode epidemiologice pentru
practica de asistenta medicala .
Facultatea de Medicina
9789736935930
27 Doina Miere, Lorena
Filip, Roxana Banc,
Anamaria Cozma ,
Oana Stanciu
Bromatologie, igiena, nutritie : lucrari
practice
28 Ilioara Oniga, Daniela
Benedec, Daniela
Hanganu , Anca Toiu
Analiza produselor naturale
medicinale / editia a 3-a /
9789736935893
29 Doina Miere, Lorena
Filip, Roxana Banc,
Anamaria Cozma ,
Oana Stanciu
Chimia alimentului: lucrari practice
30 Puia, Cosmin Ingrijiri calificate in chirurgie 9789736935992
31 Oniga, Ovidiu
Tiperciuc, Brîndusa
Eniu, Dan Tudor
Oniga, Ilioara
Medicatia anticanceroasa : actualitati
si perspective
9789736936005
32 Bagiag, Aurora
Guy, Nicolas
Tandem linguistique et immersion
reciproque : (activites et ressources
pedagogiques)
9789736936043
33 Zaharia, Valentin Chimie organica . Vol. 1 9789736936012
34 Lucaciu, Ondine Managementul si marketingul
cabinetului de medicina dentara
9789736936067
69
ALTE EDITURI
Nr.crt. Autori Titlul ISBN Editura
1 Cornelia Popovici Fotbal . Pregatirea fizica
a fotbalistului
9786066900560 Napoca Star
Cluj-Napoca
2 Vasilescu, Dana Elemente de ortopedie
pediatrica
9789735311902 Risoprint
Cluj-Napoca
3 Nadim Al Hajjar Chirurgia pancreasului 9786065950276 Todesco
Cluj-Napoca
4 Andrei Cucuianu Protocoale de diagnostic
si tratament in
hematologie
9786061704965 Casa Cartii de Stiinta
Cluj-Napoca
5 Sorin E. Leucuta Biodisponibilitatea si
farmacocinetica
subcelulara
9786061705214 Casa Cartii de Stiinta
Cluj-Napoca
6 Laszlo Irsay ,
Viorela Ciortea
Recuperarea gravidelor si
lauzelor cu patologie
locomotorie
9789731095295 Argonaut Cluj-
Napoca
7 Sovrea Alina
Carmen M. Mihu
Adina B. Bosca
Ioana Moldovan
Andrei Coneac Luca
Di Natale
Exercices D’histologie 9789737768889 Digital Data
Cluj-Napoca
70
RAPORTUL DE ACTIVITATE 2014 A Departamentului de Relații Publice, Imagine,
Marketing și Protocol
Principalul scop al departamentului îl constituie promovarea universităţii. Acest obiectiv este îndeplinit prin
generarea unei vizibilităţi mai bune a instituţiei şi prin crearea și menţinerea unei imagini publice pozitive și reale a
Universității de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu”.
Departamentul serveşte drept intermediar între instituția pe care o reprezintă şi alte organizaţii şi promovează
valorile educaţionale, ştiinţifice, culturale, precum şi tradiţiile universităţii.
Are, de asemenea, rolul de a asigura comunicarea internă și externă a universității, astfel încât să se câștige și să se
mențină încrederea diferitelor categorii de public.
Activităţi desfăşurate în decursul anului 2014:
1. Asigurarea accesului la informaţiile de interes public, potrivit Legii 544/2001 ;
2. Elaborarea materialelor de prezentare şi promovare a universităţii (redactarea broşurilor/pliantelor de prezentare a
universităţii, a celor cuprinzând oferta academică, a materialor promoţionale; consiliere privind crearea
materialelor de promovare realizate de entităţi ale universităţii - facultăţi, departamente; definirea standardelor
vizuale, etc.) ;
3. Gestionarea relaţiilor cu mass-media au vizat:
a. Îmbunătățirea relaţiilor cu reprezentanţii presei prin furnizarea către aceştia de informaţii publice, de
interes mediatic;
b. Redactarea materialelor solicitate de mass-media (statistici, realizări de materiale scrise/filmate,
reportaje, interviuri, etc.);
c. Elaborarea şi difuzarea comunicatelor de presă (au fost emise 15 comunicate);
d. Organizarea şi buna desfăşurare a conferinţelor de presă susţinute de reprezentanţii abilitaţi ai conducerii
universităţii/facultăţilor (au fost organizate 5 conferinţe de presă);
Atât conferinţele de presă, cât şi comunicatele de presă au vizat promovarea:
- manifestărilor ştiinţifice (congrese, simpozioane, conferinţe, sesiuni de lucrări ştiinţifice, etc.) organizate sub
egida sau în colaborare cu UMF „Iuliu Haţieganu”
- proiectelor/programelor derulate de către UMF „Iuliu Haţieganu” şi finanţate din fonduri europene
- evenimentelor ce au loc de-a lungul anului universitar (examenul de admitere, examenul de simulare, festivitatea
de absolvire, rezidenţiat, inaugurări etc)
- campaniilor/proiectelor/acţiunilor desfăşurate de către organizaţiile studenţeşti afiliate la UMF „Iuliu Haţieganu”
- diverselor realizări ale comunităţii academice.
e. Monitorizarea zilnică a presei locale, naționale și internaționale; analiza publicaţiilor în ceea ce priveşte
apariţiile universităţii (publicaţii cotidiene, săptămânale, lunare; televiziuni, agenţii de ştiri);
Tipul de abordare a articolele/reportajele realizate despre UMF „Iuliu Haţieganu” :
Apariţii în mass-media Abordare pozitivă Abordare negativă Abordare neutră
locală 33 - 73
naţională 54 1 32
internaţională 1 - 4
71
4. Actualizarea paginii de web pentru prezentarea universităţii (peste 300 de postări), gestionarea mijloacelor
alternative de informare online – reţele sociale;
5. Redactarea şi trimiterea mesajelor şi comunicatelor în/din reţeaua internă, etc.
6. Organizarea evenimentelor de prezentare şi promovare a ofertei educaţionale (târguri de prezentare a ofertei
educaţionale: RIUF, UNIVERSITARIA);
7. Participarea la evenimentele universităţii (ceremonii, conferinţe, simpozioane, festivităţi);
8. Realizarea şi participarea la evenimente, acţiuni cu impact social, economic, mediatic, adresate potenţialilor
candidaţi, pentru a menţine în actualitate şi a dezvolta imaginea universităţii - în cadrul Programului “Şcoala
Altfel - Să ştii mai multe, să fii mai bun” (7-11 aprilie 2014) peste 600 de elevi de liceu au vizitat spaţiile de
învăţământ ale universităţii şi s-au familiarizat cu învăţământul medical şi farmaceutic superior;
9. Soluţionarea cererilor de afișare/postare, a solicitărilor de materiale de promovare, rezoluții diverse cereri, etc.
10. Efectuarea de raportări statistice.
RAPORTUL DE ACTIVITATE 2014 a Centrului de Comunicaţii
Principalele activităţi desfăşurate de Centrul de Comunicaţii in această perioadă au fost:
a asigurat administrarea şi mentenanţa echipamentelor active de reţea (switch-uri, router-e şi firewall-uri) şi a celor peste 20 de servere (web, aplicaţii, baze de date)
a modernizat intrastructura IT a universitatii prin achizitia a doua firewall-uri de tip next-generation si a doua noi servere pentru email
a asigurat asistenţă tehnică pentru organizarea şi desfăşurarea examenelor de Admitere - sesiunile iulie şi septembrie, Licenţă, Rezidentiat
a contribuit la actualizarea modulelor din cadrul EMSYS şi la instruirea personalului care le utilizează
a colaborat cu serviciul Salarizare pentru calculul salariilor, prelucrarea, exportul şi transmiterea datelor către băncile cu care se colaborează pentru plata salariilor şi a burselor
a centralizat, prelucrat şi analizat date primite de la Serviciul Financiar-Contabilitate şi Granturi pentru întocmirea de rapoarte către Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului şi Sportului
a inregistrat studentii de an 1 si a asigurat mentenanta pentru platforma software PeopleSoft
a colaborat cu Serviciul de Achiziţii în procesul de elaborare caiete de sarcini şi evaluarea tehnică a ofertelor pentru tehnica de calcul
a colaborat cu firmele de la care s-a achiziţionat tehnica de calcul în vederea rezolvării problemelor apărute la aceste echipamente în perioada de garanţie
a asigurat asistenţa tehnică pentru transmisii live din sălile de operaţie şi pentru videoconferinţe cu universităţi din ţară şi străinatate
72
a asigurat întreţinerea şi actualizarea diferitor pagini web ale Universitatii şi publicarea a numeroase site-uri pentru granturi si diferite reviste
a administrat serviciile de Digital Signage din Universitate
a asigurat buna funcţionare a celor peste 1300 de calculatoare şi a numeroase periferice folosite de către cadre didactice, studenţi şi administraţie, instalând aplicaţii, efectuând depanări hardware şi software, devirusări şi recuperări de date
Proiecte pentru anul viitor:
implementarea unui sistem de Helpdesk/Ticketing
73
RAPORTUL DE ACTIVITATE 2014 A Biroului Achizitii Publice
Dotari echipamente 2014
Nr.
Crt. Denumire
Valoare
LEI cu
TVA Facultatea/ Catedra
1
Sistem radiologic CBCT –sistem radiologic
panoramic de imagistica dentara si tomografie
volumetrica cu fascicol conic 761,360 Radiologie Dentara
2 Mobilier si echipamente de laborator 408,301 Facultatea de farmacie
3 Sistem cad cam 315,900 Propedeutica dentara
4
Echipament pt. aplicatii in domeniul medicinei
dentare si al chirurgiei orale si maxilo faciala
(LASER CHIRURGICAL) 243,040 Reabilitare orala
5 Microscoape 327,791
36 buc. Biologie celulara si
moleculara, 12 buc. Anatomie
patologica, 30 buc. Histologie
6
Sistem flourescenta NIR pt. chirurgia deschisa si
laparoscopica 571,987 Chirurgie 4
7 Sistem electronic acces biblioteca 189,075 Biblioteca
8
Sistem de manometrie digestiva de inalta rezolutie
cu holter pt. ph metrie 352,160 Medicala 2
9 Unit dentar complet cu compressor 712,426 Preventie in medicina dentara
10 Sistem microscop confocal 1,378,880 Centru de cercetare pt. genomica
11 Sistem 3D chirurgie laparoscopica 624,960 1 buc. Urologie 1 buc oncologie
12 Solutie de mesagerie-SERVERE 223,194 Centrul de comunicatii
13 Sterilizator cu aburi de capacitate mare 195,300 Preventie in medicina dentara
EVIDENTA Contracte de lucrari /servicii/produse aferente anului 2014
Nr.
crt.
Tip
ul
con
trac
tulu
i
Su
rsa
de
fin
anta
re
Denumire contract Contract nr./data
Comanda nr./data
Valoare contract
fara TVA in LEI Executant
Stadiul
executie
contract
Scopul
contractului
1 L VP
Lucrari de
Reabilitare
Cladire,str.Clinicilor nr.32- cerere de
oferta
19324/15.10.2014/6621 149,227.86 S.C.FININVEST
ALBA SRL
in
derulare,termen
fin.primavar
a 2015 prin Act aditional
refacerea
fatadei
aflata in stare
degradata
2 L VP
Reabilitare Cladire
Fiziologie,str.Clinicil
or 1-3-cerer de oferta
18321/6545/01.10.2014 335,231.81
S.C.ALEX ROM
SRL
Medias,jud.Sibiu
in
derulare,term
en fin.01.02.201
5 prin Act
aditional
oprire degradare
cladire,repa
rare invelitoare
3 F VP Furnizare mobilier de laboratoare si
Lot 1-8452/22.05.2014 86,018.73 ANTARES-scaune receptionat
74
4 F VP mobilier pentru
spatii de invatamant la cladirea Spatii de
Invatamant
str.Marinescu 23 -licitatie deschisa
Lot 2-8453/22.05.2014. 376,399.09 EURODIDACTICA-
mobilier receptionat
5 F VP Lot 3-8454/22.05.2014 253,942.39 EURITMIC-mese
laborator receptionat
6 F VP Lot4-8455/22.05.2014 312,938,00 TERRADENT-
mobilier laborator receptionat
7 L VP
Lucrari de
Reabilitare si refunctionalizare
Cladire G.
Cosbuc,str.A.Iancu nr.31-cerer de oferta
20760/6976/04.11.2014 1,749,818.21 SC ROMTEHNIC
CONSTRUCT SRL in derulare
creere
spatii activ.invata
m.prin
schimb.functiuni
8 L VP
Reamenajare si
reparatii Sala
senatului din Biblioteca si
Rectorat V. Babes 8 691/3748/14.01.2014. 106,782.26
SC CONCRET
DESIGN SRL
receptionat
9 S VP
Servicii de proiectare de inst gaz si exec,
PIF la catedra de
Limbi Moderne 3726/22.01.2014. 7,356.16
SC DIANLIV
INSTAL SRL receptionat
punere in
functiune a imobilului
10 S VP Expertiza tehnica la
Cladirea Cosbuc 3932/06.02.2014. 2,359.81
SC SEISMCONSTRUC
T SRL
realizat
11 L VP Amenajare spatiu la Cladirea Biblioteca
si Rectorat Babes 8
4968/4512/25.03.2014. 159,975.00 SC AHRA SRL realizat
12 S VP
Servicii de intocmire
Certificat energetic Spatii de inv.
Marinescu 23
4623/28.03.2014. 9,793.00 SC OMNIADVISOR
SRL realizat
13 S VP Servicii de cadastru la cladirile de pe
Pasteur si Marinescu
6027/10.04.2014. 61,600.00 SC TOPOGLOBUS
SRL receptionat
14 L VP Lucrari reparatii interioare la Babes
15
4807/11.04.2014 1,574.00 SC ALMAIRIM SRL realizat
15 S VP
Expertiza tehnice al
Cladirea Babes 8, pt prelungirea liftului
pana la subsol
4815/14.04.2014. 4,009.77 SC MAMA
CONCEPT SRL realizat
16 S Scam
Servicii de masurare rezistentei de
dispersie a prizelor
leg la pamant Camine UMF
6246/14.04.2014. 4,050.00
SC ELECTROPLUS SRL
realizat
17 S VP
Servicii de masurare
rezistentei de
dispersie a prizelor leg la pamant Cladiri
UMF
6247/14.04.2014. 10,200.00 SC ELECTROPLUS
SRL
realizat
18 S VCam
Servicii de masurare rezistentei de
dispersie a prizelor
leg la pamant Hotel Socrates
6248/14.04.2014. 600.00
SC ELECTROPLUS SRL
realizat
19 S VP
Verificarea tehnica
periodica a inst de gaz si a pct de ardere
la Cladirile UMF
6395/16.04.2014 15,648.00
SC DIANLIV SRL
realizat
20 S VCam
Verificarea tehnica
periodica a inst de gaz si a pct de ardere
la Caminile UMF
6396/16.04.2014. 5,280.00
SC DIANLIV SRL
realizat
21 L VP
Lucrari de recompartimentare
spatii parter
Farmacia Noua Creanga 12
4942/07.05.2014. 123,035.00 SC DACONS SRL realizat relocare
catedra
22 S VP
Intocmire Certificat
de atestare a
edificarii constr. Cosbuc 31
5046/14.05.2014.
6,500.00
SC TOPOGLOBUS
SRL realizat
23 S VP
Servicii de
intretinere PT Marinescu 23
5103/20.05.2014. 3,500.00
SC ELECTROPLUS SRL
realizat
24 S VCam Servicii de
intretinere PT Camin 1048/20.05.2014. 2,000.00
SC ELECTROPLUS
SRL realizat
75
VIIA
25 L VP Lucrari de reabilitare lift Babes 8
8606/5424/5425/23.05.2014.
173,000.00 SC KONE ASCENSORUL SRL
realizat
26 L VP
Lucrari de
recompartimentare
Farmacia Noua 7329/4942/07.05.2014. 123,035.00
SC DACONS SRL realizat relocare
catedra
27 L VP Amenajare teren de sport str. Pasteur 4-6
5402/12.06.2014 122,222.86
SC
TRANSFEROVIAR
GRUP SA
realizat
28 S VP Expertiza tehnica Cladirea Stoma str.
Clinicilor 32 5637/12.06.2014. 1,950.00
PF POPA AUGUSTIN
CONSULT
realizat
29 S VP
Servicii de elab doc de avizare a lucr de
intrventii REFUNCT
COSBUC 10028/5442/16.06.2014. 87,100.00
SC IMAGE ART
SRL
realizat
30 S VP
Servicii de elab doc
de avizare a lucr de
intrventii AMF MED I 10039/5443/16.06.2014. 34,100.00
SC IMAGE ART SRL
realizat
31 L VP Ridicare topo
Clinicilor 32 5496/18.06.2014. 2,500.00
PFA FARCAS
FLORIN VASILE realizat
32 S VP Modificare inst
termica Farmacia B 10125/5444/17.06.2014. 44,883.77 SC AGRISUT SRL realizat
33
L
VP
Servicii de elab doc
de avizare a lucr de
intrventii STOMA CLINICILOR 32
102010/5489/18.06.2014. 90,374.00
SC COCHECI
BIROU DE
ARHITECTURA SRL
realizat
34 L
VP Reparatii curente
Emil Isac 13 10332/5530/19.06.2014. 136,599.00 SC AHRA SRL realizat
relocare
muzeu
35
L
VP Reabilitare imprejmuire Pasteur
4-6 10331/5533/19.06.2014. 285,168.20
SC LIBRA SRL realizat
36
L
VCam
Lucrari de inst el,
circuir electric alimentare
Autoclava, Biobaza 5111/23.06.2014. 6,500.00
SC ELECTROPLUS SRL
realizat
37
L
VCam
Reparatii curente la camine pe loturi
Camin VIIA, IX si X
Hasdeu 10816/26.06.2014. 221,675.00
SC BT INSTALATII
SERVICE SRL realizat
igienizari
in vederea
cazarilor
38
L
VP
Reparatii curente la camine pe loturi
Camin B13 Hasdeu si Camin V. Babes
13 10817/26.06.2014. 34,319.72
SC CONSTRUCTII
SRL
realizat igienizari
in vederea
cazarilor
39 L
VP RK Amfiteatru
Dermatologie 11263/02.07.2014. 413,371.34 SC LIBRA SRL realizat
40
S
VP
Servicii de doc de
interventii RK
Cladire Adm Emil. Isac 13 13298/6152/30.07.2014. 23,779.00
SC EURO PROIECT SRL
realizat
41
S
VP
Intocmire
documentatie
cadastrala pentru intabulare cladire str.
Avram Iancu nr.31 6283/21.08.2014 14,200.00
SC TOPOGLOBUS
SRL
realizat
42 F VP
Servicii actualizare
pr tehn si asis tehn pt
Reab. Clad
Fiziologie str. Clinicilor 1-3 14919/6365/03.09.2014. 12,800.00 SC MEGAVOX SRL
realizat
43 L VP
RC lucrari la Catedra
, Cladirea Farmacia
Noua 6412/12.09.2014. 4,712.00 SC DACONS SRL
realizat Amenajare
spatiu
catedre
44 L VP RC la Amf Stoma
Motilor 33 6437/18.09.2014. 5,029.84 SC DACONS SRL realizat
inundatie
45 S VP
Reparatii curente la
Pct termic din Cladirea
ANATOMIE str. Clinicilor 3-5 17126/6456/19.09.2014. 127,884.98 SC AGRISUT SRL
realizat
46 F VP
RC vops, rep tenc,
rep pereti gipscarton
la Catedra Farmacologie din
cladirea Lab si Amf 18359/6592/02.10.2014. 19,289.00 SC DACONS SRL
realizat relocare
catedra
str.
Creanga
76
47
S
VP
Deviere retele
electrice pt amplasament lift la
Stoma Clinicilor 32 6699/14.10.2014. 19,983.64 FDEE ELECTRICA
realizat
48
S
VP
Reparatii racord
conducta de apa rece la Caminul VI
Observator 1227/30.09.2014. 6,099.61
SC AGRISUT SRL realizat
49 L
VP Reparatii int urgente la Amf Medicala I 20098/6829/24.10.2014. 32,954.00 SC AHRA SRL
realizat
50
S
VP
Inlocuire tablou el.
La Amf. Stoma
Motilor 33 6815/24.10.2014. 3,842.74
SC ELECTROPLUS
SRL
realizat
51
F
VP
Lucrari interventii la
constr inst Cantina
Babes 13 21632/1345/18.11.2014. 20,135.00 SC AHRA SRL
realizat urgente
cantina
52 S VP Raft arhiva 22160/7296/25.11.2014. 117,217.70 SC SOFTLINK SRL realizat
53
L
B
Instalatie climatizare
Laborator Genomica , Cladire Marinescu
23 17.12.02014 310,582.00 SC MOST SERV
realizat
54 L
VP Reparatii curente
medicala II 17.12.20014 62,092.00 SC FAGET
BIACONSTRUCT realizat
55
S
FS
Servicii asistenta
tehnica Camin VI
Obs. 02.12.2014 30,000.00 SC MEGAVOX SRL
in curs
3,111,663.40
RAPORT ACTIVITATE Serviciul aparatură şi material didactic 2014
I. Sisteme audio- video montate ptr. imbunatatirea calitatii de predare in UMF
2014
1. Montare Sistem audio-video la Catedra Farmacologie- 4 sali – Marinescu 23
2. Montare Sistem audio-video la Catedra Histologie
3. Montare Sistem audio-video la Catedra Anatomie / 3 Sali
4. Montare Sistem audio-video la Catedra Oncologie Radiologie – sala curs
5. Montare sstem duplex audio-video la Catedra Chirurgie 3 (Bloc operator – sala de curs)
II. Asistenta tehnica (proiectie video, sonorizare)
1. Doctorate
2. Scoala Doctorala
3. Medicina, Arta, Cultura
4. Festivitate de Absolvire a promotiei 2014 UMF
5. Festivitatea de deschidere a anului universitar 2014la toate facultatile UMF
6. Intalniri Allumni UMF
7. Intalniri, simpozioane, activitati artistice ale tuturor Organizatiilor studentesti UMF
III. Urmarirea mentenantei la :
sistemele de climatizare din UMF;
sistemele de supraveghere video, antiincendiu, antiefractie;
Sistemele de aer comprimat ale Fac. De Medicina Dentara;
Aparatura si material didactic UMF
77
RAPORT DE ACTIVITATE Serviciul Tehnic pe anul 2014
Principalele direcţii în care Serviciul Tehnic şi-a desfăşurat activitatea au fost:
- activitatea de patrimoniu
- promovarea şi realizarea obiectivelor de investiţii
- realizarea reparaţiilor capitale, reabilitărilor şi reparaţiilor curente la clădiri şi instalaţii
- activitatea de întreţinere curentă şi intervenţie
- activitatea de aprovizionare şi transport
- activitatea de urmărire şi decontare a serviciilor de consultanţă
- participarea în comisiile de licitaţii şi evaluare oferte
- întocmirea propunerilor de plan pe anul 2015
I . Activitatea de patrimoniu
Au fost urmarite si decontate serviciile de intocmire si obtinere a documentatiilor cadastrale necesare intabularii
urmatoarelor cladiri :
- Cladire Cosbuc
- Cladire Decanate
- Cladire Marinescu 23
Pentru obiectivele mai sus mentionate au fost obtinute extrase de carte funciara, acestea intrind in patrimoniul UMF Cluj –
Napoca.
De asemenea s-a realizat unificarea parcelelor de teren Pasteur nr. 4 – 6 si Marinescu nr. 23 lucru in urma caruia s-a putut
realiza amplasarea Centrului de Medicina Avansata – MEDFUTURE in zona Biobazei.
II. Activitatea de investitii , R.K. , reparatii curente si reabilitari la cladiri si camine II.1. Fonduri speciale
S-au semnat contracte de finantare din fonduri europene pentru obiectivele MEDFUTURE si Camin VI Observator.
Primul obiectiv va fi amplasat in zona Biobazei cu un regim de inaltime S + P + 3E si o suprafata desfasurata de :
2157 mp.
La cel de-al doilea obiectiv proiectul prevede mansardare si realizarea de camere cu bai proprii , fiecare camera avind
o capacitate de cazare de 3 studenti.
II.2. Lucrari de reabilitare si R.K. executate in 2014
1. S-a intocmit proiect pentru reabilitare fatade , reabilitare interioara si montarea unui lift pe fatada pentru Cladirea
Clinicilor nr.32.
In anul 2014 au fost atacate si realizate partial lucrarile de reabilitare a fatadei , finalizarea urmind a se face in
primavara anului 2015; valoarea contractului este de 149.228 lei fara TVA.
2. Au fost atacate si realizate in proportie de 95 % lucrarile de reabilitare acoperis Cladire Fiziologie eliminindu-se
total accentuarea degradarii acestei cladiri datorita infiltratiilor din precipitatii. S-a inlocuit total invelitoarea
inclusiv astereala , s-au refacut cosurile de fum , s-au inlocuit jgheaburile si burlanele .
Valoarea contractului de executie a fost de 335.232 lei fara TVA.
3. S-au atacat lucrarile de reabilitare si refunctionalizare la Cladirea Cosbuc str. A. Iancu nr.31. Proiectul prevede
pentru parter si etaj I realizarea a 28 cabinete dotate cu unituri dentare pentru activitatea studentilor de la
Facultatea de Medicina Dentara.
Valoarea lucrarilor se ridica la suma de 1.750.000 lei fara TVA.
4. S-au finalizat lucrarile la al doilea teren de sport in valoare de 122.223 lei fara TVA
5. S-au finalizat lucrarile la obiectivul Imprejmuire veche Pasteur nr. 6 in valoare de 285.168 lei fara TVA urmind ca
in anul 2015 sa se realizeze urmatorii 30 ml de imprejmuire respectindu-se aceeasi arhitectura.
6. Au fost executate si finalizate lucrarile de R.K. la Amfiteatrul Dermatologie in valoare de 413.371 lei fara TVA
7. S-au executat partial lucrari la Amfiteatrul Medicala I
8. Au fost atacate lucrarile la obiectivul Cladire Emil Isac nr. 13 pentru relocarea Muzeului de Istoria Medicinei
9. S-au executat lucrari de reabilitare si recompartimentare la Cladire Biblioteca si Rectorat str. V. Babes nr.8
inclusiv inlocuirea liftului , in valoare de 333.000 lei fara TVA
10. Spatiile de invatamint si cercetare din Cladirea Marinescu 23 au fost dotate cu mobilier si sistem de ventilatii in
valoare de 1.340.581 lei fara TVA
11. Sistem de rafturi mobile , arhiva Marinescu 23 in valoare de 117.218 lei fara TVA
III. Lucrari de reparatii curente executate in 2014 1. Farmacia Noua parter , Creanga nr.12 - 123.035 lei faraTVA
2. Reparatie instalatie termica Farmacia B - 45.000 lei - // -
78
3. Reparatii curente camine si cladiri - 335.000 lei - // -
4. Reparatii curente punct termic Clad.Anatomie - 128.000 lei - // -
5. Reparatii curente grup sanitar Anatomie - 43.689 lei - // -
6. Reparatii curente Cantina - 20.135 lei - // -
7. Reparatii curente Pediatrie III - 15.091 lei - // -
8. Reparatii Amfiteatru Medicala I - 32.954 lei - // -
9. Reparatii curente Catedra Farmacologie - 19.289 lei - // -
10. Adaptare inst. el. la mobilier Marinescu 23 - 18.000 lei - // -
11. Reparatii curente Amfiteatru Stoma Motilor - 5.000 lei - // -
12. Lucrari deviere instalatii electrice amplasare lift Clinicilor 32 – 20.000 lei - // -
13. Lucrari reparatii racord conducta apa rece Camin VI Observator - 6.100 lei - // -
IV. Lucrari de intretinere mentenanta realizate la instalatii si echipamente
1. Masurarea rezistentei la de dispersie a prizelor legate la pamint la cladiri si camine 14.850 lei - // -
2. Verificarea periodica a instalatiilor de gaz la cladiri si camine - 21.000 lei - // -
3. Servicii de intretinere PT - 5.500 lei - // -
4. Servicii intretinere lifturi cladiri si camine - 36.000 lei - // -
5. Servicii mentenanta bariere cladiri si camine - 25.000 lei - // -
6. Lucrari inst.el. alim. Autoclava Biobaza - 6.500 lei - // -
7. Lucrari de interventii , intretinere C T
8. Lucrari de interventii , intretinere Ventiloconvectoare
9. Lucrari de revizie si reparatii Timpl. Termopan
V. Actiuni proiectate a se finaliza in anul 2015
V.1. Lucrari
- Finalizarea lucrarilor la obiectivul Centrul de Cercetare in Medicina Avansata , MEDFUTURE
- Finalizarea lucrarilor la obiectivul „Reabilitare , refunctionalizare si mansardare Camin VI Observator
- Reabilitare Cladire Fiziologie
- Reparatii capitale Cladire Anatomie
- Reabilitare Camin VII Hasdeu
- Reabilitare Camin str. V. Babes nr.13
- Finalizarea lucrarilor de reabilitare Cladire Cosbuc
- Finalizarea lucrarilor de reabilitare la Cladire Stomatologie str. Clinicilor 32
- Reabilitare Cladire Emil Isac nr. 13
- Reabilitare Cladire Farmacia B
- Reabilitare Amfiteatru Stomatologie str. V. Babes nr. 1
- Reabilitare Amfiteatru Medicala V
- Intocmire SF si proiect pentru Cladire Biblioteca Centrala Universitara
V.2. Alte lucrari propuse
- Asfaltare alei auto si pietonale str. Pasteur 4 – 6, Marinescu 23
- Imprejmuire noua str. Pasteur 4
- Instalatii gaze Cladire Biobaza
- Reparatie invelitoare Cladire Biobaza
- Reparatie hidroizolatie Amfiteatru Simiti
- Reparatii subsol Cladire pasteur Centrala ( Microscop Electronic )
- Amenajare subsol – fosta Centrala Termica (linga statuie )
- Iluminat incinta Pasteur – Marinescu
- Repunere in functiune lift vechi Cladire Pasteur Centrala
- Reparatii Amfiteatru Medicala I
- Laborator endoscopie Medicala II
- Fatada si acoperis Cladire Cosbuc
- Igenizari Cladiri si camine
- Instalatie semnalizare incendiu Camin B11 si B13
- Recompartimentare Cladire Decanate – parter
- Lucrari reparatii terasa Amfiteatre str. V. Babes nr.8
79
I. Activitatea de patrimoniu
Urmărirea și decontarea serviciilor de întocmire și obținere a
documentațiilor cadastrale necesare întăbulării următoarelor
clădiri:
* Clădirea Coșbuc;
* Clădire Decanate;
* Clădire Marinescu 23.
Au fost obținute extrase de carte funciară pentru:
* Clădirea Coșbuc;
* Clădire Decanate;
* Clădire Marinescu 23.
S-a realizat unificarea parcelelor de teren Pasteur nr. 4-6 și
Marinescu nr. 23
S-a realizat amplasarea Centrului de Medicină Avansată –
MEDFUTURE în zona Biobazei.
II. Activitatea de investiții,
R.K., reparații curente și
reabilitări la clădiri și cămine
II.1. Fonduri speciale
MEDFUTURE și Cămin VI Observator
S-au semnat contracte de finanțare din fonduri europene.
Obiectivul MEDFUTURE va fi amplasat în zona Biobazei cu
un regim de înălțime S + P + 3E
și suprafață desfășurată de 2157mp.
Pentru obiectivul Cămin VI Observator, proiectul prevede
mansardare și realizare de camere cu băi proprii, cu capacitate
de cazare de 3 studenți fiecare.
II. Activitatea de investiții,
R.K., reparații curente și
reabilitări la clădiri și cămine
II.2. Lucrări de
reabilitare și R.K.
executate în 2014
Clădirea Clinicilor nr. 32
Întocmire proiect pentru reabilitare fațade, reabilitare interioară
și montare lift pe fațadă.
S-au atacat și realizat parțial lucrările de reabilitare a fațadei,
finalizarea urmând a se face în primavara anului 2015. (valoare
contract 149.228 lei fără TVA)
Clădire Fiziologie
S-au atacat și realizat în proporție de 95% lucrări de reabilitare
acoperiș;
Înlocuire totală astereală și învelitoare;
Refacere coșuri de fum;
Înlocuire jgheaburi și burlane. (valoare contract de executie
335.232 lei fără TVA)
Clădire Coșbuc str. A. Iancu nr. 31
S-au atacat lucrări de reabilitare și refuncționalizare; proiectul
prevede realizarea a 28 cabinete dotate cu unituri dentare
pentru activitatea studenților de la Facultatea de Medicină
Dentară. (valoare lucrări 1.750.000 lei fără TVA)
Al doilea teren de sport
Finalizare lucrări. (valoare lucrări 122.223 lei fără TVA)
Împrejmuire veche Pasteur nr.6
Finalizare lucrări. (valoare lucrări 285.168 lei fără TVA)
III. Lucrări de reparații curente executate în 2014
Farmacia Noua parter, Creangă nr. 12 (123.035 lei fără TVA)
Reparație instalație termicțăa Farmacia B (45.000 lei fără
TVA)
Reparații curente cămine și clădiri (335.000 lei fără TVA)
Reparații curente punct termic Clădire Anatomie (128.000 lei
fără TVA)
Reparații curente grup sanitar Anatomie (43.689 lei fără TVA)
Reparații curente Cantină (20.135 lei fără TVA)
Reparații curente Pediatrie III (15.091 lei fără TVA)
80
Reparații Amfiteatru Medicală I (32.954 lei fără TVA)
Reparații curente Catedra Farmacologie (19.289 lei fărăTVA)
Adaptare instalație electrică la mobilier Marinescu 23 (18.000
lei fărăTVA)
Reparații curente Amfiteatru Stomatologie Moților (5.000 lei
fără TVA)
Lucrări deviere instalații electrice amplasare lift Clinicilor 32
(20.000 lei fără TVA)
Lucrări instalații electrice alim. Autoclavă Biobază (6.500 lei
fără TVA)
Lucrări reparații racord conductă apă rece Cămin VI
Observator (6.100 lei fără TVA)
IV. Lucrări de întreținere mentenanța realizate la
instalații și echipamente executate în anul 2014
Măsurarea rezistenței de dispersie a prizelor legate la pământ la
clădiri și cămine (14.850 lei fără TVA)
Verificarea periodică a instalațiilor de gaz ale clădirilor și
căminelor (21.000 lei fără TVA)
IV. Lucrări de întreținere mentenanța realizate la
instalații și echipamente executate în anul 2014
Servicii de întreținere PT (5.500 lei fără TVA)
Servicii de întreținere lifturi clădiri și cămine (36.000 lei fără
TVA)
Servicii de mentenanță bariere clădiri și cămine (25.000 lei fără TVA)
Lucrări de intervenții, întreținere Ventiloconvectoare
V. Acțiuni urmând a se
finaliza în anul 2015
V.1. Lucrări
Finalizarea lucrărilor la obiectivul Centrul de Cercetare în Medicină
Avansată, MEDFUTURE
Finalizarea lucrărilor la obiectivul “Reabilitare, refuncționalizare și
mansardare Cămin VI Observator
Reabilitare Clădire Fiziologie
Reparații capitale Clădire Anatomie
Reabilitare Cămin VII Hașdeu
Reabilitare Cămin str. V. Babeș nr. 13
Finalizare lucrări de reabilitare Clădire Coșbuc
Finalizare lucrări de reabilitare la Clădire Stomatologie str. Clinicilor
32
Reabilitare Clădire Emil Isac nr. 3
Reabilitare Clădire Farmacia B
Reabilitare Amfiteatru Stomatologie str. V. Babeș nr. 1
Reabilitare Amfiteatru Medicală V
Întocmire SF și proiect pentru Clădire Bibliotecă Centrală
Universitară
V.2. Alte lucrări
propuse
Asfaltare alei auto și pietonale Pasteur 4-6, Marinescu 23
Împrejmuire nouă str. Pasteur 4
Instalații gaze Clădire Biobază
Reparație învelitoare Clădire Biobază
Reparație hidroizolație Amfiteatru Simiti
Reparații subsol Clădire Pasteur Centrală (Microscop Electronic)
Amenajare subsol – fosta Centrală Termică (lângă statuie)
Iluminat incintă Pasteur – Marinescu
Repunere în funcțiune lift vechi Clădire Pasteur Centrală
Reparații Amfiteatru Medicală I
Laborator endoscopie Medicală II
Fațadă și acoperiș Clădire Coșbuc
Igienizări clădiri și cămine
81
Instalație semnalizare incendiu Cămin B11 si B13
V. Acțiuni urmând a se
finaliza în anul 2015
V.2. Alte lucrări
propuse
Recompartimentare Clădire Decanate – parter
Lucrări reparații terasă Amfiteatru str. V. Babeș nr. 8
V.3. Servicii propuse
Servicii cadastru Clinicilor 1-3 si V. Babeș nr.8
Servicii Expertizare
Servicii Proiectare
Servicii Certificate Energetice
Servicii întreținere și reparații tâmplărie termopan
Servicii întreținere lifturi
Servicii mentenanță bariere auto
Servicii verificare și legare la pământ instalații electrice
Servicii verificare utilizare gaze naturale
Servicii întreținere instalații semnalizare la incendiu
Servicii mentenanță și reparații Centrale Termice
Servicii mentenanță și întreținere posturi trafo
RAPORT DE ACTIVITATE a serviciul social-administrativ 2014
- coordonează şi monitorizează activitatea administratorilor de cămin;
- coordonează şi monitorizează activitatea administratorilor de clădiri;
- coordonează şi monitorizează activitatea restaurantului;
- coordonează şi monitorizează activitatea serviciului de pază şi apărare civilă;
Menţionăm, lucrările, dotările efectuate la clădirile, căminele, restaurantul studenţesc şi hotel Socrates
CLĂDIRILE UMF:
►CLĂDIRE RECTORAT-ADMINISTRAŢIE-BIBLIOTECĂ
Str. Victor Babeş nr. 8
• Sala Senatului, etaj 5 - amenajare, reconfigurare şi dotare cu mobilier
• Birou secretar Preşedinte, etaj 6 – zugrăvit şi schimbat mocheta
• Cabinet Preşedinte, Secretar Şef, Secretar Rector, etaj 6 – montare uşă ieşire pe terasă
• Sala de şedinţe, etaj 6 – zugravit
• Rectorat, etaj 6 – montare jaluzele exterioare
• Amf. Opriş, etaj 1; Amf. Aleman, etaj 2 – zugrăvit
• Biblioteca, Birou Evidenţa Publicaţiilor, etaj 4 – zugrăvit
• Birou Şef Contabilitate, etaj 1 – zugrăvit şi schimbat parchetul
• Instalarea şi punerea în funcţiune a unui lift nou, de la demisolul clădirii
►CLĂDIRE MARINESCU, Str. Ghe. Marinescu nr. 23
• Corp A – etajele 2, 3, 4 – dotări cu mobilă şi echipamente:
- Etaj 1 Centrul de Aptitudini Practice şi Simulare în Medicină – dotări cu mobilier pentru birouri şi sălile de lucrări
practice.
82
- Etaj 2 Disciplina de Farmacologie, Toxicologie şi Farmacologie Clinică – dotări cu mobilier pentru bibliotecă,
secretariat, birouri, săli de lucrări practice şi echipamente de proiecţie pentru susţinerea cursurilor.
- Etaj 3 Disciplina de Botanică Farmaceutică, Disciplina de Bromatologie, Igienă, Nutriţie şi Laboratoare de
Tehnică Dentară – dotări cu mobilier şi echipamente specifice pentru laboratoare de tehnică dentară, mobilier pentru
secretariat, birou, bibliotecă şi săli de lucrări practice.
►ADMINISTRAŢIA CLINICILOR NR. 1-5
• Fiziologie – reparat acoperişul de la clădire
• Dermatologie – renovat amfiteatrul şi acoperişul clădirii
• Medicală I – renovat amfiteatrul
►CLĂDIRE DECANATE, str. Pasteur nr. 4
• Decanat Medicină – s-au montat jaluzele exterioare din aluminiu
• Departamentul de Cercetare, dezvoltare şi inovare – s-au montat plăcuţe interschimbabile
• exteriorul clădirii – s-a renovat
- s-au spălat şi curăţat geamurile de către alpinişti utilitari
• parter – s-au montat braţe hidraulice la uşi
►CLĂDIRE Limbi Moderne aplicate în Medicină, str. Pasteur nr. 6
• exteriorul clădirii – s-au spălat şi curăţat geamurile
• interiorul clădirii – s-a zugrăvit
• etaj 3 – s-au montat aviziere
►CLĂDIRI Pasteur 4-6, Farmacie-Creangă 12
● Pasteur 4-6 – amenajare, împrejmuire, reabilitare gard (gard istoric)
Amf. Manta, Amf. Preda, Amf. Iuliu Moldovan, Aula, Disciplina Histologie, Disciplina Genetică, Disciplina
Dermatofarmacie, Disciplina Farmacie clinică
- s-au efectuat reparaţii şi zugrăveli interioare
- disciplina Farmacologie Toxicologie – s-a mutat de la et. I Pasteur 6 în Marinescu 23
● zona albă – reparaţii şi zugrăveli exterioare
● Clădire Creangă 12 – Farmacie
- birouri, săli de curs etc. – montat thermostat calorifere
- disciplina Farmacie Clinică şi Dermatofarmacie – au fost mutate disciplinele de la subsol la etajul III
- disciplina Farmacologie – a fost mutată disciplina de la subsol la etajul I în Pasteur 6
- disciplina Botanică – a fost mutată din Creangă 12 în Marinescu 23
- disciplina Dermatofarmacie– vopsit geamuri, raşchetat parchet, finalizat lucrări mobilier, nişe – mutat disciplina
de la subsol la parter Creangă 12
- disciplina Farmacie Clinică – s-a mutat de la subsol la etajul III
► Administraţia Avram Iancu 31, clădire Anatomie Patologică şi Medicină Legală, clădire Stomatologie 32, clădire
stomatologie moţilor 33
● Clădire A. Iancu 31
- Muzeul de Istoria Medicinii s-a mutat de la parter, etaj I pe str. E. isac nr. 13
- Arhiva UMF s-a mutat pe str. Marinescu nr. 23
83
- amenajarea şi dotarea cu mobilier şi aparatură a spaţiilor pentru disciplinele PBL şi Imunologie, aparţinând Facultăţii de
Medicină
- începerea lucrărilor pentru amenajarea spaţiilor la disciplinele aparţinând Facultăţii de Medicină Dentară
● Clădire Anatomie Patologică şi Medicină Legală – str. Clinicilor nr. 1-5
- amenajarea şi dotarea grupurilor sanitare
● Stomatologie – str. Clinicilor 32
- s-a început reabilitarea, renovarea exterioară a clădirii
● Stomatologie – str. Moţilor 33
- zugrăvirea amfiteatrului
- montarea linoleumului pe scările de pe culoare din amfiteatru
CĂMINELE UMF
● Căminul VII Haşdeu
– s-au cumpărat 2 cuptoare cu microunde
● Căminul 7A Haşdeu
– s-au zugrăvit coridoarele, fără casa scării din cămin
- s-au înlocuit bucăţi de gresie în oficii şi uscătorii
- s-au cumpărat 4 frigidere
● Căminul IX Haşdeu
- s-au zugrăvit camerele şi spaţiile comune din cămin
- s-au cumpărat 2 cuptoare cu microunde
● Căminul X Haşdeu
- s-au zugrăvit camerele şi spaţiile comune din cămin
- s-au cumpărat 2 cuptoare cu microunde
● Cămin Garsoniere B13 Haşdeu
- s-au zugrăvit 20 de camere
● Căminul V. Babeş, str. V. Babeş nr. 13
- s-au zugrăvit 6 camere
► RESTAURANT STUDENŢESC
- amenajare, decorare-modernizare săli de mese, decora’iuni pere’i, inclusiv tablouri, tapetare blat mese
- montat uşă între sala mare de mese şi bucătărie
- dotare cu lap-top la casierie-linie autoservire pentru vizualizare meniu
- modificare linie autoservire
- zugrăvit toate sălile de la parter şi etaj I (săli de mese, bucătărie, vestiar, grupuri sanitare)
►HOTEL SOCRATES
- în vară s-au făcut mici reparaţii, zugrăveli în câteva camere, holul şi subsolul clădirii
- s-au achiziţionat 4 TV plasmă pentru camere
- pentru bucătărie s-au achiziţionat – filtru de cafea, aparat de prăjit pâine (toaster)
- s-au înlocuit 22 de scaune de la birourile din camere
- s-au înlocuit câteva covoare din camere
84
PERSPECTIVE DE VIITOR
Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca a inaugurat joi, 19
martie 2015, lucrările la clădirea viitorului Centru de Cercetare în Medicină Avansată şi
Medicină Translaţională, finanţate cu fonduri europene, informează AGERPRES.
Proiectul “Dezvoltarea infrastructurii de cercetare integrată pentru medicină avansată şi medicină
translaţională în vederea creşterii competitivităţii ştiinţifice la nivel internaţional în domeniile pentru
sănătate” – MedFUTURE, co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, propune
crearea şi dezvoltarea unui centru de cercetare de înaltă performanţă în domeniul medicinei avansate,
crearea şi dezvoltarea unor noi concepte la nivel molecular pentru înţelegerea mecanismelor ce duc la
apariţia unor boli precum şi la identificarea unor tratamente personalizate adaptate genotipului
pacientului, utilizînd tehnologii state of the art şi metode minim invazive.
Valoarea totală a proiectului este de 37.150.572,33 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă
este de 30.000.000 lei. Proiectul va fi implementat pe o durată de 17 luni.
La evenimentul inaugural a fost prezent şi ministrului Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici,
alături de conducerea universităţii şi reprezentanţi ai autorităţilor locale
top related