somnul patologic-insomniile
Post on 30-Jan-2016
233 Views
Preview:
DESCRIPTION
TRANSCRIPT
Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea Biologie şi Pedologie,
Departamentul Biologie şi Ecologie
ReferatLa disciplina
Metabolismul şi biologia proceselor patologice
Cu tema:
Somnul patologic-Insomniile
A efectuat: Luca Dorina, ŞBA1
A verificat: Bacalov Iurie, conf. universitar
Chişinău, 2015
1
Cuprins
1. Introducere, definiţii, precizare de noţiuni, de termeni şi sensuri.......................................................
p. 3
2. Clasificarea insomniilor.......................................... p. 4
3. Etiopatogenie............................................................. p. 7
4. Tratament………………………………………. p. 10
5. Concluzie.................................................................. p. 13
6. Bibliografie............................................................... p. 14
2
1. Introducere, definiţii, precizare de noţiuni, de termeni şi sensuri
Insomnia poate apărea în cortegiul simptomatic al celor mai variate afecţiuni organice, sau
poate constitui expresia unei perturbări în dinamica unor funcţii neuropsihice. Este limpede că
insomnia nu constituie numai o tulburare a somnului în sine, ci si o tulburare a ritmului biologic
nictemeral şi, ca atare, originea insomniei nu poate fi stabilită doar prin analizarea modului de
instalare și derulare a somnului, ci și prin depistarea perturbărilor existente în timpul stării de
veghe, perturbări, care prelungindu-se, deranjează mecanismele biologice neuroumorale de care
depinde ritmicitatea veghe-somn.
Se știe că lipsa somnului determină apariția unor perturbări complexe de natură fiziologică,
biochimică, psihologică și electroencefalografică, perturbări care sunt determinate fie de lipsa
somnului lent, fie de lipsa somnului rapid.Întrucât, aceste perturbări apar în cazurile de insomnie,
a devenit necesară stabilirea fiziopatologiei manifestărilor menționate, dependența acestor
fenomene de lipsa somnului în general sau de lipsa unuia dintre cele două tipuri de somn (lent
sau oniric), întrucât, numai astfel devine posibilă instituirea unui tratament patogenic eficace.
Acest obiectiv a putut fi realizat prin generarea stărilor de insomnie experimentală, fie prin
împiedicarea instalării complete a somnului, fie prin deprivarea selectiva a somnului lent sau
rapid.
Cât timp poate rămâne treaz un individ? La această întrebare se poate da numai un raspuns
relativ, deoarece performanțele fizice și intelectuale ale individului după 48-60 ore veghe
continuă sunt așa de modificate fată de performanțele stării vigile normale, încât, termenul de
veghe, după o perioadă lungă de somn, își pierde înțelesul uzual. Deci, se poate de afirmat că,
omul poate sta perfect treaz doar 20 ore, după această perioadă de timp, dacă individul nu
doarme, încep să apară perturbări care afectează randamentul mintal, respectiv capacitatea de a
reacționa la stimulii de mediu prin răspunsul optim; această scădere a randamentului mintal este
generată și de o scădere apreciabilă a capacității de concentrare a atenției, fapt care determină
creșterea procentajului de erori, scăderea capacității de memorizare, scăderea rapidității reacțiilor
motorii. În același timp apar și modificări emoționale care pot avea un aspect apatic sau unul
iritabil. De cele mai multe ori, persoanele deprivate de somn devin deosebit de iritabile. În
contrast cu scăderea randamentului mintal și cu modificările emoționale descrise, performanțele
fizice după 120 ore de deprivare de somn apar surprinzător de bine menținute. Această
deosebire de reacție față de deprivări se menține și după somnul recuperator. Chiar și dacă
individul va dormi 12-14 ore și va fi complet restabilit intelectual și emoțional, totuși va prezenta
o scădere marcată a performanțelor fizice, a căror revenire la normal se face lent, necesitând
chiar și câteva zile.
3
Fischgold citează cazul a doi bărbați care s-au oferit voluntar pentru o experiență de
deprivare totală de somn: cel mai tânar (17 ani) a rezistat 11 zile, pe când cel de 32 de ani a
rezistat doar 8 zile. Este important de semnalat că la persoanele mai în vârstă, după 96 de ore de
deprivare de somn au început să apară tulburări de percepție, chiar fenomene halucinatorii,
precum și stări confuzionale cu dezorientare, sau chiar modificări importante ale personalității.
În cazul menționat de Fischgold, persoanele nu au mai putut fi ținute în stare vigilă prin nici o
metodă, ele cufunzindu-se într-un somn foarte profund, care a durat 13-14 ore ,în care
procentajul de somn rapid a fost mult crescut.
2. Clasificarea insomniilor
Există numeroase criterii de clasificări, care diferă de la autor la autor. Astfel Klitman
împarte insomniile în primare sau esențiale și secundare sau simptomatice. Dar, deși această
delimitare pare tranșantă, lucrurile nu stau chiar așa, deoarece insomnia generată de neliniște sau
anxietate, care este considerată de unii ca insomnie primară, este interpretată de altii ca
secundară. Kleitman mai împarte insomniile, după cauza determinată, în insomnii endogene,
determinate sau legate de un proces patologic al uui viscer sau al unui sistem al organismului și
insomnii exogene, legate de ocupație, de modul de viață, de unele obiceiuri igienice greșite, de
diferite condiții ale mediului înconjurător, precum și de condiții climatice și meteorologice.
Delmas-Marshalet împarte insomniile în: a) insomnii cantitative, care sunt numai
excepțional totale, și care se împart, la rândul lor, în insomnii inițiale, când individul adoarme
foarte greu, după care, însă, doarme până dimineața, și insomnii terminale, când, după o
adormire normală, individul se trezește și nu mai poate readormi. b) Insomniile calitative, sunt
împărțite de Lhermitte și de Roger și Worster-Drought în insomnii predormiționale,
dormiționale și postdormiționale. Insomniile predormiționale sunt cele mai comune insomnii.
De fapt, latența somnului poate fi realmente lungă, dar aprecierea în timp facută de insomnia
acestei perioade este mult mai lungă decât în realitate. Insomniile dormiționale se caracterizează
prin apariția unor multiple perioade de veghe, care survin în timpul nopții și deranjează, astfel,
somnul nocturn. Spre deosebire de trezirile care pot surveni în mod fiziologic, trezirile
insomniacului durează vreme îndelungată și readormirea survine de fiecare dată, după așteptări
chinuitoare, exasperante. Adesea, aceste treziri se produc după vise cu conținut neplăcut, terifiant
sau după coșmaruri, din care cauză somnul este în general neliniștit și agitat. Insomnia
postdormițională survine mai ales la vârstnici și în special la cei care se culcă la ore timpurii.
Clasificările actuale împart insomniile în primare şi secundare. Insomnia primară
(idiopatică) nu are o cauză evidentă. Insomnia secundară, care însoţeşte o altă afecţiune,
netratată poate agrava boala de fond. Chiar dacă pentru mulţi pacienţi insomnia este o entitate
comorbidă, ea trebuie gestionată cu multă atenţie. Insomnia secundară poate fi urmarea unei 4
afecţiuni medicale (respiratorie: astm, boală pulmonară cronică obstructivă, hipoventilaţie
alveolară centrală; cardiacă: angină pectorală, insuficienţă cardiacă; gastrointestinală: reflux
gastroesofagian, ulcer gastric sau duodenal; dermatologică: prurit; oncologică; infecţioasă), a
sindroamelor de durere cronică (fibromialgie, durere neuropată, dureri articulare), a unor
afecţiuni neurologice (boli degenerative, sindroame cefalalgice, epilepsii, distonii) sau psihiatrice
(tulburări de anxietate, tulburări afective, tulburări de personalitate, psihoze, nevroze), a
menstruaţiei sau a sarcinii, dar şi a administrării unor medicamente sau chiar urmarea unei alte
tulburări de somn (apneea de somn centrală sau obstructivă, unele parasomnii, sindromul de
crampe nocturne, sindromul picioarelor neliniştite).
Din punctul de vedere al duratei simptomatologiei, insomniile pot fi împărţite în acute şi
cronice. Insomnia acută reprezintă tabloul tipic de insomnie cu fenomenele nocturne şi diurne,
dar cu o durată de maximum trei luni. Poate apărea la orice vârstă. Pacienţii care dezvoltă acest
tip de insomnie sunt, în general, indivizi cu un somn mai superficial, mai anxioşi sau depresivi,
care, la stres, reacţionează negativ foarte uşor. De cele mai multe ori, prin anamneză, medicul
poate afla evenimentul acut stresant/traumatizant care a determinat perioada de insomnie
(schimbări în viaţa personală sau profesională, schimbarea domiciliului etc.), care poate fi unul
negativ sau unul pozitiv. Prognosticul insomniei de scurtă durată este unul bun pentru că, de cele
mai multe ori, ea dispare după rezolvarea problemei determinante şi rareori necesită terapie
medicamentoasă. Pentru medic, este important să facă diagnosticul diferenţial cu o tulburare de
ritm circadian, care are o cu totul altă abordare terapeutică. Insomnia cronică se caracterizează
printr-un tablou clinic asemănător cu cel din insomnia de scurtă durată, doar că perioada de
simptomatologie depăşeşte trei luni. În această categorie de insomnie este important a se
căuta/exclude o boală de fond (afecţiune medicală, neurologică, psihiatrică). Manifestările
insomniei variază interindividual, dar pot varia şi în cadrul aceluiaşi individ de la o perioadă la
alta, în sensul că un pacient cu insomnie cronică se poate plânge de insomnie de adormire, iar
peste câteva luni de insomnie de menţinere. Factorii predispozanţi ai insomniei sunt: terenul
genetic, tipul de personalitate, anumite caracteristici fiziologice (rata ridicată a metabolismului,
tensiunea musculară crescută, tahicardia sinusală). Factorii precipitanţi ai insomniei sunt: stresul,
modificări în obiceiurile zilnice, alterarea ritmului somn-veghe (munca în schimburi,
modificarea fusului orar, igiena necorespunzătoare a somnului), medicamente (antidepresive,
antiepileptice, antiparkinsoniene, contraceptive, corticosteroizi, diuretice, hipolipemiante) sau
anumite alimente (băuturile alcoolice, cafeaua, coca-cola, ceaiul negru).
Un tip aparte de insomnie cronică idiopatică este insomnia paradoxală, în care pacientul se
plânge de insomnie dar el are un somn cu arhitectură şi durată normală la înregistrarea
polisomnografică şi nu are somnolenţă diurnă sau alte acuze pe perioada zilei. Aceşti pacienţi îşi
5
supraestimează latenţa de adormire şi îşi subestimează durata totală de somn. Această formă de
insomnie apare în special la femeile adulte şi reprezintă sub 5% din cazurile de insomnie cronică.
Insomnia poate lua aspecte variabile, de la o formă uşoară până la una severă, care pune viaţa în
pericol. Un exemplu de insomnie severă este insomnia fatală familială, o boală autozomală
dominantă cauzată de prioni. Este foarte rară şi apare, de fapt, în urma degenerării nucleilor
talamici (ventral anterior şi dorsomedial) şi nucleilor olivari. Se manifestă prin insomnie care
treptat ajunge totală, ducând la stupor şi comă, halucinaţii, tremor, mioclonii, distonii, ataxie,
hiperactivitate autonomă (tahicardie, tahipnee, hipertensiune, hipertermie, transpiraţie, salivaţie
abundentă) şi scădere ponderală marcată.
Într-o prezentare foarte succintă, insomnia adaptativă este rezultatul modificării stării
emoţionale a pacientului, ca urmare a acţiunii unor factori de stres, în timp ce insomnia
psihofiziologică este o exacerbare a stării de veghe, ce apare exact în momentul în care pacientul
îşi doreşte să adoarmă. Insomnia paradoxală este incapacitatea individului de a percepe, la
trezire, existenţa propriului somn. În acest caz, pacientul, deşi a dormit în limitele duratei
corespunzătoare vârstei, neagă prezenţa stării de somn. Insomnia idiopatică este o insomnie
cronică, cu mecanism endogen necunoscut, cu debut încă de la naştere. În decursul vieţii,
parcurgerea anumitor stări fiziologice de dezvoltare (pubertatea, adolescenţa, graviditatea, meno-
şi andropauza, bătrâneţea, senilitatea) determină insomnii, care îmbracă anumite particularităţi
clinico-somnografice şi care sunt încadrate într-o secţiune specifică a clasificării. De asemenea,
există multe afecţiuni somatice (cardiace, digestive, renale, osteo-musculo-articulare, endocrine,
dismetabolice ş.a.) care afectează indirect calitatea şi cantitatea somnului şi care ocupă, de
asemenea, un loc aparte în cadrul clasificării insomniilor. Insomnia determinată de tulburările
mentale este asociată cel mai frecvent cu anxietatea şi depresia psihică, însă ea este prezentă şi în
psihozele schizofrenice, afective bipolare, demenţe, psihosindroamele organice cerebrale ş.a.
Insomnia dată de igiena inadecvată a somnului se referă la nerespectarea condiţiilor pe care
trebuie să le îndeplinească, pe de o parte, dormitorul, iar pe de alta, condiţiile legate de regimul
de activitate al pacientului din timpul zilei. Insomnia comportamentală a copilăriei este o
insomnie datorată, în special, greşelilor repetate ale adulţilor, care nu ştiu să conducă şi să
supravegheze corect educaţia hipnică a copilului, imprimând somnului un ritual defectuos şi
păgubos. Drogurile sunt recunoscute pentru efectele lor insomniace, iar dintre acestea, canabisul
este cel mai hipno-perturbator. Insomnia dată de droguri şi insomnia indusă de compuşii
stimulanţi ai sistemului nervos central îmbracă unele aspecte particulare, care o diferenţiază net
de celelalte tipuri de insomnii. În primul rând, este de subliniat faptul că această insomnie este
caracterizată de supresia voită a somnului asociată dorinţei de obţinere a senzaţiilor euforizante,
hedonice. Uneori, insomnia poate apare şi ca urmare a abstinenţei de la compuşii halucinogeni.
6
O altă caracteristică a acestui tip de insomnie o reprezintă vârsta la care ea este frecvent
semnalată. Astfel, insomnia dată de substanţele stimulante şi droguri este specifică vârstei
adolescenţei şi tinerilor, adică segmentului de populaţie unde se înregistrează astăzi cel mai
ridicat consum de droguri şi abuz de stimulante ale sistemului nervos.
3. Etiopatogenie
Mecanismele de producer a insomniei sunt determinate în special de modificările stării de
excitabilitate a formației reticulte și corticale. Desigur că în aceste procese bioelectrice intervine
și factorul biochimic, prin dezechilibrarea ritmului de secreție a monoaminelor serotoninice și
catecolaminice. Factorii etiologici care pot genera acest dezechilibru neuroumoral sunt extrem de
variați. Astefl, excitația excesivă a căilor aferente sensitive sau senzoriale constituie adeseori
sursa hiperezcitabilității reticulate. Alteori acest effect e produs de hiperdinamisme affective
legate de anumite împrejurări.Un rol asemănător îl joacă stare anxioasă legată de anumite
evenimente. Alteori apare “insomnia de preocupare”, legată de teama de a nu se trezi la timp.
Trăirile afective negative, mai ales cele depresive, generează, de asemenea, insomnie. Adeseori,
utilizarea diverselor droguri și preparate determină insomnie prin hiperexcitabilitate reticulată și
corticală (folosirea amfitaminelor psihotonice sau a diverselor stimulente : cafeaua, ceaiul,
stricnina etc. ). Multe afecțiuni organice ale SNC pot genera insomnie, deși aceleași afecțiuni, în
alte împrejurări, pot determina apariția de hipersomnii. Astfel, encefalitele, sifilisul nervos,
diverse tulburări motorii sau leziuni nervoase generatoare de algii pot constitui originea unor
insomnii. Stările febrile din diferite boli infectocontagioase sau încălzirea excesivă, mai ales la
copii – hipoxia prin exces de CO2, diverse tulburări viscero – vegetative (digestive,
cardiace,respiratorii sau urinare), intoxicatiile endogene (uremie, diabet, hipertireoză),
intoxicațiile exogene sau alcool, diferite medicamente ( ca digitală sau beladonă) sau dimpotrivă
suprimarea bruscă a altora, pot genera insomnii rebele. Nu trebuie uitată oboseala fizică sau
intelectuală excesivă, care de asemenea poate induce insomnii, individul în cauza poate deveni
un nevrotic neodihnit și hiperiritabil, foarte adesea anxios. În sfârșit, unele cauze banale, cum ar
fi existența unor așternuturi prea aspre sau insuficient de curate, pot produce adeseori același
efect nefavorabil asupra somnului.
Există multe alte cauze care pot determina apariția insomniei. Astfel, la copii,
administrarea neritmică a alimentației în cursul nopții, lipsa igienei corporale, diverse tulburări
digestive, infecții etc. Constituie cauze care duc la perturbarea somnului. În sfârșit, la alți copii,
insomnia este legată de unele dificultăți respiratorii determinate de vegetații adenoide, amigdalite
sau hipertrofia timusului, eventual de unii factori psihoreactivi (teama de întuneric, etc.).
Insomnia vârstnicilor se referă cu deosebire la pensionarii care nu-și canalizează energia în nici o
direcție sau dorm în timpul zilei, fapt care se repercutează nefavorabil asupra somnului de 7
noapte. Insomniile foarte rebele apar în cursul bolilor psihice cu deosebire în depresia
melancoliformă și în psihoza schizofrenică, precum și în unele boli endocrine, ca de pilă
hipertiroidism.
Totuși există o clasificare a factorilor determinatori de insomnie, aceștia fiind împărțiti în 3
grupe:
1) Factorii predispozanţi. Despre aceşti factori ai insomniei se ştiu foarte puţine lucruri
astăzi. Cele câteva studii care încearcă să sugereze o anumită agregare familială pentru insomnie
nu sunt suficient de convingătoare. În schimb, există o preocupare tot mai efervescentă în
direcţia neurobiologiei stării de somn, a stării de veghe şi a tranziţiilor dintre acestea. Se ştie deja
de implicarea în menţinerea stării de veghe a circuitului feedback inhibitor format din neuronii
GABA-secretori şi galanină-secretori din nucleul preoptic ventro-lateral al hipotalamusului şi
despre neuronii hipocretin-secretori (orexin-secretori) din hipotalamusul posterior. Acest circuit
funcţionează ca un „comutator“ de tip „flip-flop“ care realizează trecerea rapidă de la starea de
somn la starea de trezire corticală. Nu este deocamdată suficient de clar în ce măsură
disfuncţionalităţi ale acestui sistem ar putea determina insomnia. În schimb, în etiologia
insomniei, sunt dovedite, deja, implicaţiile deficienţelor activităţii sistemului melatoninic, cele
ale receptorilor benzodiazepinici sau cele care constau în hiperfuncţia neuronilor secretori de
corticotropin. În acest sens, cercetările au dovedit faptul că hiperactivitatea hormonală
adrenocorticotropă se face responsabilă de augmentarea activităţii sistemului de trezire
neuronală. Nici hiperactivitatea sistemului de trezire corticală nu a fost omis din etiologia
insomniilor. Cercetările au arătat că există o accelerare a metabolismului glucozei cerebrale în
momentul trezirii şi în cel al adormirii, acompaniată de intensificarea undelor beta şi diminuarea
celor theta şi delta, concomitent cu augmentarea activităţii hormonului adrenocorticotrop.
Recentele studii de neuroimagistică funcţională realizate pe durata diferitelor faze ale somnului,
dar şi pe durata tranziţiilor veghe–somn şi somn–veghe, reprezintă argumentele adiţionale care
conferă credibilitate ipotezei hiperfuncţiei sistemului trezirii din insomnii.
2) Factorii precipitanţi ai insomniilor sunt mult mai bine cunoscuţi şi cuprind, de fapt, toate
tulburările comorbide insomniei, precum: tulburările psihice şi unele medicamente utilizate în
tratamentul lor, modificările ritmului somn–veghe, afecţiunile somatice şi tratamentele lor,
utilizarea de substanţe exogene stimulante (cafea, teofilină ş.a.), utilizarea altor substanţe
(steroizi, antihipertensive ş.a.). Tot în această categorie se încadrează şi factorii legaţi de
ambianţa mediului familial şi a mediului profesional. Studiile au confirmat faptul că nu numai
trăirile afectiv-emoţionale negative, ci şi emoţiile pozitive exagerate pot deveni factorii
precipitanţi ai insomniilor.
8
3) Factorii perpetuanţi din insomnii acţionează în strânsă legătură cu cei precipitanţi şi au la
bază un mecanism de natură psihică cognitivă şi comportamentală. Factorii cognitivi implicaţi în
perpetuarea insomniilor includ: a) concepţia greşită asupra necesităţii şi stabilităţii somnului;
b) refuzul total de recunoaştere obiectivă a cauzelor insomniei sau minimalizarea cauzelor
insomniei; c) teama exagerată, catastrofică, legată de faptul că somnul nu va putea asigura o
activitate corespunzătoare pe durata zilei. Aceste concepţii eronate determină instalarea unor
comportamente hipnice anormale. Comportamentul disgripnic perturbă homeostazia şi
arhitectura somnului, dereglând în felul acesta şi balanţa ritmului somn–veghe. Comportamentul
hipnic inadecvat devine, în timp, unul de tip „reflex condiţionat“, parţial conştientizat. În felul
acesta, stimulii care, în mod normal, induceau somnul, pot deveni stimulii de menţinere a stării
de veghe. Şi, invers, stimulii care, de obicei, menţin starea de veghe din timpul zilei pot
determina instalarea stării de somn în plină stare de veghe. Mai exact spus, insomniacul nu
doarme noaptea, în schimb, aţipeşte în repetate rânduri, şi chiar adoarme, în timpul zilei.
Aspectele semeiologice ale insomniilor au permis diferenţierea mai multor forme clinice de
insomnii.
Din categoria stimulanţilor centrali, fac parte o mare varietate de compuşi precum:
feniletilaminele (efedrina, amfetamina), hormonii tiroidieni, unii derivaţi xantinici (cafeina,
teofilina). Unele dintre aceste stimulante sunt utilizate în medicină pentru efectele lor
simpatomimetice (descongestionante, bronhodilatatoare, antihipotensive), în timp ce altele sunt
folosite pentru supresia apetitului alimentar, pentru tratarea deficitului de atenţie sau pentru
capacităţile lor energizante. În cazul stimulantelor, acuzele legate de dificultăţi în iniţierea
somnului apar la începutul tratamentului, adică în faza de instalare a tahifilaxiei, când este
necesară creşterea progresivă a dozei, sau atunci când administrările se fac prea aproape de ora
de culcare. Dezvoltarea toleranţei va spori progresiv cantitatea dozei necesare atingerii efectului
stimulant/euforizant, determinând instalarea fenomenelor de drogodependenţă. Încetarea bruscă
a administrării agenţilor stimulanţi poate conduce la apariţia simptomelor de sevraj. Drogurile
cuprind mai multe clase de compuşi, însă mai des utilizaţi sunt cocaina, marijuana, haşişul, LSD-
ul, ectazy. Ele sunt utilizate pentru efectele lor euforizant-hedonice şi energizante. Comparativ
cu substanţele stimulante, care necesită un consum mai îndelungat, drogurile dezvoltă imediat
fenomene de tahifilaxie. Dacă în cazul administrării stimulantelor, există acuze subiective legate
de insomnie, în cazul drogurilor nu există nici o acuză de acest fel din partea pacientului, ci,
dimpotrivă, acesta îşi provoacă voit şi doreşte, cu prisosinţă, suprimarea somnului. Pentru drogat,
somnul este inutil, un timp pierdut, care îi răpeşte din timpul rezervat trăirilor hedonice
halucinator-delirante. Insomnia drogatului este sesizată întotdeauna de anturaj şi nicidecum de
pacientul însuşi. Administrarea de droguri este trădată de prezenţa logoreei, creşterea activităţii,
9
comportament hipomaniacal, ideaţie paranoidă, stereotipii gestuale şi verbale, halucinaţii
euforizante tactile, vizuale, auditive. Simptomele pot mima pe cele ale unei schizofrenii
paranoide, ale unei catatonii, hipomanii sau, în fazele de detoxifiere, ale unei stări depresive
majore. Simptomele neurologice asociate insomniei secundare utilizării de droguri includ:
midriază, tremor, mişcări coreiforme ş.a. În cazul cocainei, este specifică mioza punctiformă şi
convulsiile generalizate. Din cauza folosirii frecvente a căii intravenoase pentru
autoadministrarea drogurilor şi a stimulantelor, pot apare hepatite infecţioase, SIDA, arterite
sistemice (în special, de la abuzul de amfetamine). Dependenţa psihică la stimulante şi droguri
poate determina instalarea unor depresii severe, adesea cu ideaţie suicidară în timpul detoxifierii.
Administrarea cronică de stimulante şi droguri se asociază cu disfuncţii familiale şi sociale
grave. Infecţiile, intoxicaţiile acute, aritmiile cardiace, hemoragiile cerebrale, convulsiile
(specifice cocainei) şi stopul respirator reprezintă ipostaza evolutivă nefastă şi inevitabilă a
continuării consumului de psihostimulante. Polisomnografic, stimulanţii sistemului nervos cresc
perioada de latenţă a somnului, scad durata totală a acestuia şi cresc numărul trezirilor spontane.
Timpul necesar instalării stadiului REM este prelungit, iar timpul total al stadiului de somn REM
este mult scurtat. La un acelaşi individ, toate aceste modificări ale somnului REM sunt
dependente de doza de drog administrată. La cei aflaţi în sevraj, latenţa somnului este redusă,
timpul total de somn este crescut şi se observă un rebound al somnului REM (creşterea timpului
total de somn REM). Aceasta este o etapă a somnului caracterizată prin mișcări oculare rapide
sub pleoapele inchise. Visele apar doar în această fază. Fiecare persoană are pe parcursul unei
nopți în care doarme, între 3-5 perioade de somn REM. Ele apar la intervale de 1-2 ore si variază
ca durată. Un episod de somn REM poate dura între 5 minute și o oră. Din durata totală a
unui somn, aproximativ 20% reprezintă stadiul REM de somn.
4. Tratament
Din cauza factorilor multipli care o pot provoca, insomnia constituie de cele mai multe ori
o problemă foarte dificil de rezolvat. Sigur că stabilirea etiologiei insomniei impune de la
început instituirea unei terapii corespunzătoare. Se tratează hipertensiunea arterială sau
fenomenele de insuficiență circulatorie cerebrală cronică, stările de iritație meningială,
afecțiunile hepatice sau renale, afecțiunile căilor respiratorii superioare sau ale aparatului
bronhopulmonar, tulburările gastrointestinale etc. Sânt, însă, unele indicații generale de care este
bine sa se țină cont indiferent de etiologia unei insomnii. Astfel, este indicată concentrarea
activității fizice a individului în cursul dimineții și a după-amiezii, evitându-se oboseala fizică în
preajma orei la care pacientul obișnuiește să se culce. Exercițiile fizice practicate înainte de
culcare, ca și timolepticele administrate seara, au efect excitator și agravează insomnia. Așezarea
în pat trebuie făcută numai după ce individul începe să devină somnoros, este indicat, să nu stea 10
în pat dacă nu adoarme, orele petrecute în așteptarea chinuitoare a somnului având un efect
negativ asupra adormirii. În sfârșit, mai trebuie precizat că, la culcare, pacientul trebuie să fie
relaxat intelectual. În acest sens, este absolut contraindicat ca, înainte de culcare, bolnavul să își
pună întrebarea dacă va putea să adoarmă sau nu și să se frământe în acest sens. Se recomandă o
baie la temperatura de 37 oC, baie în care pacientul să stea complet imobil timp de 15-20 minute.
Această baie ar ava un efect destul de favorabil, relaxând musculatura și sedând pacientul.
Terapia medicamentoasă cuprinde o vastă gamă de droguri și preparate. În general, cele
mai favorabile efecte se obțin utilizând anumite combinații medicamentoase în care se asociază
un sedativ, un hiptotic și un tranchilizant. La prescrierea medicamentelor trebuie luate în
considerație următoarele situații: 1) efectele medicamentelor nu apar imediat, ele trebuie luate cu
o perioadă de timp înainte de culcare. Bolnavul trebuie, însă, avertizat asupra acestui fapt,
deoarece, astfel, așteapă cu anxietate instalarea somnului, la care vrea să asiste în mod conștient.
Se știe, de exemplu, că bromurile acționează după câteva ore de la ingerare, de aceea soluțiile
polibromate se vor administra după amiază și la căderea serii. Barbituricele și tranchilizantele
necesită pentru apariția efectului o perioadă de 40-50 minute. 2) Medicamentele trebuie luate
într-o anumită ordine, folosindu-se acțiunea de potențare a unora asupra altora. 3) Nu este indicat
ca pacientul să mai ia droguri hiptotice în cursul nopții, deoarece în felul acesta toată dimineața
următoare va fi obnubilat și indispus. 4) Nu este indicat ca insomniacul să schimbe mereu
medicamentele hipnotice sau să mărească progresiv dozele, deoarece această cantitate crescândă
de medicamente constituie un aport zilnic de toxice, care, acumulându-se, contribuie la
accentuarea stării de oboseală și de adâncire a credinței sale în gravitatea bolii de care suferă.
Daca insomnia este tranzitorie sau de scurtă durată se instituie în primul rând un program
corect de somn: ora de culcare aproximativ în jurul orelor 21.00-22.00, în așa fel încât somnul să
fie de aproximativ 7-8 ore. De asemenea, tot ceea ce contribuie la relaxarea pacientului și crearea
unor condiții optime de somn sunt bine venite. Alcoolul se recomandă in cantități reduse (un
pahar de vin) pentru efectul său anxiolitic și sedativ numai daca nu există contraindicații și
niciodată în combinații cu pilule de somn. Dacă aceste metode nu dau rezultate, se va apela la
sfatul unui medic pentru a recomanda, în funcție de pacient, doze reduse de medicamente care
induc/produc somn, pentru a preveni ciclul vicios al insomniei psihofiziologice. Pentru început
trebuie încercate, în cazul insomniilor trazitorii și de scurtă durată, medicamentele care produc
ușoara sedare. Pentru insmoniile cronice de lungă durată aceste medicamente sunt rareori utile.
În prezent se consideră că doar schimbarea comportamentului, a stilului de viață sau/și
psihoterapia pot vindeca insomniile și că doar utilizarea singură si prelungită a pilulelor de somn
poate avea ca rezultat doar dependența de acestea. În cele mai multe cazuri aceste pilule devin în
timp mai puțin eficiente și necesită creșterea dozelor. De asemenea pot provoca fenomenul de
11
rebound, adică reapariția insomniei (uneori mai accentuată) la intreruperea bruscă a medicației
pentru somn. În general administrarea de medicamente pentru somn fară consultul unui medic nu
trebuie să se facă mai mult de 3-4 zile pe săptămână și nu în zile consecutive. Dacă după oprirea
lor și cu un program corect de somn, insomnia persistă sau reapare, se poate repeta administrarea
de medicamente, după aceleași reguli, înca 3-4 săptămâni. Alcoolul crește intensitatea si
frecvența efectelor secundare și trebuie evitat. Dacă insomnia se insoțește de probleme
psihiatrice (ex.: anxietate sau depresie), tratamentul se va adresa acestor afecțiuni care sunt
frecvent cauza insomniilor.
Medicația fără prescripție medicală
Aceste medicamente au ca efect secundar în primul rând, senzația de cap greu
(mahmureala), a doua zi după administrare. Ele au risc scăzut de dependență și nu prezintă riscul
supradozării. Alte efecte secundare sunt amețelile, tulburările de vedere, uscaciunea gurii. Nu
trebuie utilizate de persoane care suferă de aritmii cardiace, glaucom, prostată sau probleme
urinare. Cele mai utilizate sunt difenhidramină, doxilamină, pirilamină.
Daca insomnia este cauzata de dureri ușoare/medii antialgicele obișnuite (paracetamol, aspirina,
indometacinul, algocalminul) pot fi extrem de utile fără a provoca somnolența în timpul zilei.
Medicatia cu prescriptie medicală
Medicamentele utilizate in tratamentul insomniile se numesc hipnotice. Acestea prezintă
efecte secundare și riscul de dependență. Ele trebuie luate în doze cât mai mici posibile.
Benzodiazepinele sunt cele mai prescrise hipnotice. Principalele efecte secundare sunt:
somnolenta de peste zi, riscul de dependență dacă sunt utilizate incorect, accentuarea depresiei
dacă aceasta este prezentă. De asemenea, se contraindică la gravide (pot afecta fătul), la cei care
conduc autotomobile sau desfășoară o activitate ce necesitaă concetrare (operatori industriali,
controlori de trafic). Combinate cu alcoolul efectele secundare cresc în intensitate si frecvență.
Fenomenele de rebound pot fi severe la întreruperea bruscă cu reapariția insomniilor. Se
recomandă benzodiazepinele cu acțiune scurtă (alprazolam) care au efecte secundare mai puțin
intense.
Hipnoticele nonbenzodiazepinice. Prezintă un risc de dependență mai mic decât
benzodiazepinele cu acțiune lungă si sunt mai bine tolerate. Nu trebuie administrate mai mult de
7-10 zile. Sunt utile la bătrâni și în situațiile în care benzodiazepinele sunt contraindicate: la
pacienții cu depresie, afecțiuni respiratorii, etc. Pot prezenta fenomenul de rebound.
Antidepresivele. Sunt prescrise în cazul când insomnia însoțește depresia.
Barbituricele. Au fost medicația standard înainte de introducerea benzodiazepinelor.
Supradozarea este periculoasă. În prezent sunt foarte rar prescrise în tratamentul insomniilor.
Antihistaminicele. Pot fi utilizate pentru inducerea somnului în insomniile ușoare.
12
13
top related