analiza performantelor economico-financiare ale intreprinderii

45
ANALIZA PERFORMENŢELOR ECONOMICO-FINANCIARE ALE ÎNTREPRINDERII 1. Analiza indicatorilor de rezultate 2. Analiza indicatori valorici ai consumului de resurse 3. Analiza rentabilităţii întreprinderii 4.Analiza riscurilor întreprinderii În teoria şi practica economico- financiară se foloseşte atât singularul cât şi pluralul atunci când se abordează problematica performanţei. Astfel se vorbeşte de performanţa întreprinderi dar foarte adesea sunt analizate performanţele economico-financiare ale întreprinderii. Încercând să sintetizeze problematica performanţ ei autorii M. Niculescu şi G. Lavalette definesc acest concept ca fiind “echilibrul instabil rezultat din evoluţ ia conceptelor de eficienţă şi eficacitate” 1 . Punctul nostru de vedere este că modalitatea cea mai facilă de reflectare a performanţelor unei întreprinderi este prin intermediul rezultatelor acesteia, indiferent dacă rezultatele sunt exprimate în mărimi absolute (profit) sau în mărimi relative (rentabilitate). În sensul celor menţionate mai sus perfo rmanţa trebuie înţeleasă ca fiind capacitatea comportamentală a unui sistem de a obţine un rezultat situat valoric la nivele de referinţa care să îl definească şi comparabile cu realizări reprezentative din mediul economic în care acest sistem se manifestă . Mai trebuie menţionat faptul că în procesul de evaluare a performan ţelor unei întreprinderi este destul de riscant să tragem concluzii ferme. Aceste investigaţii au mai degrabă un caracter relativ deoarece condiţ iile afacerii diferă de la o întreprindere la alta şi de la o industrie la alta. În acelaşi timp sistemul indicatorilor de performanţă trebuie conceput pentru a satisface nevoia de informare a doua principale grupuri: managerii şi investitori. Pornind de la interesele celor două grupuri putem identifica sisteme diferite de evaluare a performanţelor, după cum se observa în tabelul de mai jos. Managerii Investitorii Analiza performanţelor operaţionale: - cifra de afaceri; - valoarea adăugată; - excedentul brut din exploatare; - rezultatul net al exploatării; - analiza cheltuielilor operaţionale; - analiza structurală; - analiza comparativă. Eficienţa investiţiei: - rentabilitatea activelor totale; - rentabilitatea activelor nete; - rentabilitatea capitalului investit; - rentabilitatea capitalului propriu; - profitul pe acţiune; - creşterea cotaţiei acţ iunilor. Profitabilitate: - marja brută din exploatare; - marja netă din exploatare; - marjă netă comercială; - marja resurselor consumate; - valoarea eonomică adăugată. Performanţa de pia ţă: - PER; - valoarea de piaţă; - gradul de multiplicare al CF-ului; - mişcările relative ale cotaţ iilor. O entitate economică poate să genereze performanţe economico-financiare doar ca urmare a derulării unei activităţi lucrative. Procesul de formare a acestor performante este un proces obiectiv, separat de modul de reflectare sau de calcul al nivelului de performanţă. Se poate astfel afirma că din procesul de formare a performanţelor economico-financiare derivă conţinutul economic al indicatorilor ce reflectă aceste performante. Procesul de analiză a performanţelor economico-financiare ale unei întreprinderi trebui sa parcurgă toate etapele de formare ale acestor performanţe, cele mai importante etape ale acestui proces fiind: analiza rezultatelor care exprimă volumul şi profitabilitatea activităţii întreprinderii; analiza consumului de resurse; analiza rentabilităţii întreprinderii; analiza riscurilor întreprinderii. 1 Niculescu M., Lavalette G. – Strategii de creştere, Ed. Economică, Bucureşti, 1999, pg. 255

Upload: pop-ion

Post on 17-Feb-2015

73 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

Analiza Performantelor Economico-Financiare Ale Intreprinderii

TRANSCRIPT

Page 1: Analiza Performantelor Economico-Financiare Ale Intreprinderii

ANALIZA PERFORMENŢELOR ECONOMICO-FINANCIARE ALE ÎNTREPRINDERII

1. Analiza indicatorilor de rezultate2. Analiza indicatori valorici ai consumului de resurse3. Analiza rentabilităţii întreprinderii4.Analiza riscurilor întreprinderii

În teoria şi practica economico-financiară se foloseşte atât singularul cât şi pluralul atunci când se abordează problematica performanţei. Astfel se vorbeşte de performanţa întreprinderi dar foarte adesea sunt analizate performanţele economico-financiare ale întreprinderii.Încercând să sintetizeze problematica performanţei autorii M. Niculescu şi G. Lavalette definesc acest concept ca fiind “echilibrul instabil rezultat din evoluţia conceptelor de eficienţă şi eficacitate”1.Punctul nostru de vedere este că modalitatea cea mai facilă de reflectare a performanţelor unei întreprinderi este prin intermediul rezultatelor acesteia, indiferent dacă rezultatele sunt exprimate în mărimi absolute (profit) sau în mărimi relative (rentabilitate).În sensul celor menţionate mai sus performanţa trebuie înţeleasă ca fiind capacitatea comportamentală a unui sistem de a obţine un rezultat situat valoric la nivele de referinţa care să îl definească şi comparabile cu realizări reprezentative din mediul economic în care acest sistem se manifestă.Mai trebuie menţionat faptul că în procesul de evaluare a performanţelor unei întreprinderi este destul de riscant să tragem concluzii ferme. Aceste investigaţii au mai degrabă un caracter relativ deoarece condiţiile afacerii diferă de la o întreprindere la alta şi de la o industrie la alta. În acelaşi timp sistemul indicatorilor de performanţă trebuie conceput pentru a satisface nevoia de informare a doua principale grupuri: managerii şi investitori. Pornind de la interesele celor două grupuri putem identifica sisteme diferite de evaluare a performanţelor, după cum se observa în tabelul de mai jos.

Managerii InvestitoriiAnaliza performanţelor operaţionale:

- cifra de afaceri;- valoarea adăugată;- excedentul brut din exploatare;- rezultatul net al exploatării;- analiza cheltuielilor operaţionale;- analiza structurală;- analiza comparativă.

Eficienţa investiţiei:- rentabilitatea activelor totale;- rentabilitatea activelor nete;- rentabilitatea capitalului investit;- rentabilitatea capitalului propriu;- profitul pe acţiune;- creşterea cotaţiei acţiunilor.

Profitabilitate:- marja brută din exploatare;- marja netă din exploatare;- marjă netă comercială;- marja resurselor consumate;- valoarea eonomică adăugată.

Performanţa de piaţă:- PER;- valoarea de piaţă;- gradul de multiplicare al CF-ului;- mişcările relative ale cotaţiilor.

O entitate economică poate să genereze performanţe economico-financiare doar ca urmare a derulării unei activităţi lucrative. Procesul de formare a acestor performante este un proces obiectiv, separat de modul de reflectare sau de calcul al nivelului de performanţă. Se poate astfel afirma că din procesul de formare a performanţelor economico-financiare derivă conţinutul economic al indicatorilor ce reflectă aceste performante.Procesul de analiză a performanţelor economico-financiare ale unei întreprinderi trebui sa parcurgă toate etapele de formare ale acestor performanţe, cele mai importante etape ale acestui proces fiind:

analiza rezultatelor care exprimă volumul şi profitabilitatea activităţii întreprinderii; analiza consumului de resurse; analiza rentabilităţii întreprinderii; analiza riscurilor întreprinderii.

1 Niculescu M., Lavalette G. – Strategii de creştere, Ed. Economică, Bucureşti, 1999, pg. 255

Page 2: Analiza Performantelor Economico-Financiare Ale Intreprinderii

Se poate observa că procesul de analiză porneşte de la nivelul de performanţă în formă globală (venituri şi cheltuieli) şi se continuă la nivele mai sintetice cum ar fi rentabilitatea şi se încheie cu evaluarea riscurilor care pot influenţa nivelul de realizare al performanţelor.

1. Analiza indicatorilor de rezultate

Obiective: reflectarea performanţelor financiare absolute ale întreprinderii din perspectiva volumului de activitate,

al profitabilităţii, cât şi al potenţialului de finanţare; aprecierea nivelului de realizare al rezultatelor financiare şi identificarea factorilor care au influenţat

respectivul nivel; identificarea masurilor care se impun pentru îmbunătăţirea nivelului de realizare al rezultatelor evaluarea politicii şi a strategiilor adoptate de management privind creşterea volumului de activitate; evaluarea efectelor induse de modificarea nivelului indicatorilor de volum asupra nivelului şi dinamicii

altor indicatori economico-financiari.

Instrumentele de analiză utilizate: contul de profit şi pierdere (CPP), soldurile intermediare de gestiune (SIG).

Tipuri şi metode de analiză: analiză de tip orizontal, analiză factorială, metoda comparaţiei, metoda substituţiei.

1.1. Cadrul general de abordare

Rezultatele pe care le generează o activitate lucrativă sunt, în general, diverse şi pot evidenţia modul de utilizare al diferitelor tipuri de resurse angrenate în funcţionarea întreprinderii. Un lucru ştim însă cu siguranţă şi anume că scopul tuturor activităţilor lucrative este obţinerea unui profit care să asigure remunerarea furnizorilor de capital la un nivel mediu sperat de către aceştia. Ori sistemul indicatorilor de rezultate tocmai acest lucru încearcă să-l măsoare şi anume finalitatea activităţilor lucrative, cuantificată la diferite nivele de realizare.O abordare sistemică a întreprinderii permite înţelegerea conversiei oricărei realizări din activitatea lucrativă, în rezultate monetare. Acest considerent evidenţiază de fapt importanţa indicatorilor de rezultate în aprecierea performanţelor obţinute la nivel microeconomic.Analiza principalilor indicatori de rezultate utilizează în demersul său practic o serie de modele factoriale. Construcţia acestora este orientată după modul în care anumite categorii de rezultate reacţionează la modificarea volumului de activitate sau a altor factorii din mediul economic al întreprinderii. Analiza indicatorilor de rezultate prin intermediul modelelor factoriale permite identificarea legăturilor factorial-cauzale dintre indicatorii analizaţi şi factorii de influenţă ai acestora, cu scopul formulării unor măsuri cât mai concrete de creştere a nivelului rezultatelor ce exprimă volumul activităţii şi a celora ce exprimă profitabilitatea.

1.2. Clasificarea rezultatelor

Având în vedere că în ţara noastră s-a adoptat un sistem contabil similar cu cel continental, în care formarea rezultatelor se realizează prin clasarea cheltuielilor după natura acestora, pot fi evidenţiate trei grupe principale de indicatori ce caracterizează rezultatele întreprinderilor:

indicatori de rezultate care exprimă volumul activităţii desfăşurate; indicatori de rezultate care exprimă profitabilitatea activităţii sau a întreprinderii în ansamblul

său; indicatori de rezultate ce măsoară potenţialul de finanţare al întreprinderii.

Page 3: Analiza Performantelor Economico-Financiare Ale Intreprinderii

Acest mod de separare al indicatorilor de rezultate permite o analiză diferenţiată a performanţelor unei întreprinderi, performanţe care se pot manifesta în două planuri diferite :

performanţe care ţin de extinderea volumului de activitate al întreprinderii şi care conduc la creşterea cotei de piaţă a firmei sau la consolidarea poziţiei pe piaţă a acesteia, acest gen de performanţă putând fi măsurată cu indicatorii de rezultate ce exprimă volumul;

performanţe care se concretizează în creşterea nivelului de profitabilitate al întreprinderii şi care nu întotdeauna sunt efectul creşterii volumului de activitate.

a) Indicatori de rezultate care exprimă volumul activităţii

Sistemul de indicatori care exprimă volumul oferă o imagine de ansamblu asupra finalităţii activităţii unei întreprinderi, imagine care reflectă în formă valorică capacitatea de producţie şi comercializare a acesteia.Indicatorii de rezultat care exprimă volumul sunt de mai multe tipuri, funcţie de anumite criterii, cum ar fi :

- stadiul activităţii la care se referă : producţie sau comercializare;- nivelul de cuprindere al ieşirilor;- gradul de extindere al rezultatului: global sau parţial.

Principalii indicatori care exprimă volumul sunt următorii :- Producţia marfă fabricată (Qmf);- Producţia vânduta (Qv);- Cifra de afaceri (CA);- Producţia stocată (Qs) – Variaţia stocurilor;- Producţia de imobilizări (Qi) – Producţia realizată de entitate pentru scopurile sale proprii şi

capitalizată;- Producţia exerciţiului (Qe), - Valoarea adăugată (VA),

b) Indicatori de rezultate care exprimă profitabilitatea activităţii

Sistemul de indicatori care exprimă profitabilitatea, spre deosebire de cei care exprimă volumul, oferă o imagine sintetică asupra eficienţei activităţii desfăşurate de întreprindere. Acesta este şi motivul pentru care în literatura de specialitate aceşti indicatori sunt mult mai agreaţi pentru aprecierea activităţilor economice sau a întreprinderilor în ansamblu.Indicatorii de rezultat care exprimă profitabilitatea sunt de mai multe tipuri, ei putând fi diferenţiaţi după diferite criterii cum ar fi :

- gradul de cuprindere care separă indicatorii în formă brută de cei în formă netă;- structurarea indicatorilor de rezultate care exprimă profitabilitatea pe tipuri de activităţi derulate

la nivel de întreprindere (exploatare, financiară, extraordinară).

Indicatorii de rezultate care exprimă profitabilitatea pot fi grupaţi astfel :- Rezultatul brut al exploatării (RBE), - Rezultatul exploatării (RE), - Rezultatul curent (RC), - Rezultatul extraordinar (Rext), - Rezultatul net (Rn),

c) Indicatori de rezultate care exprimă potenţialul de finanţare

Această categorie de indicatori pune în evidenţă rezultatele întreprinderi care au relevanţă în plan monetar dintre acestea cele mai importante fiind :

Page 4: Analiza Performantelor Economico-Financiare Ale Intreprinderii

- Capacitatea de autofinanţare (CAF)- Autofinanţarea (AF)- Cash flow-ul (CF)

1.3. Analiza rezultatelor care exprimă volumul activităţii

Rezultatele care exprimă volumul de activitate sunt primele care se formează, procesul de formare a acestora derulându-se practic concomitent cu procesul de producţie şi comercializare. Indicatorii de rezultate care exprimă volumul activităţii au la bază realizările globale obţinute în procesul productiv, realizări care în primă fază sunt în formă fizică iar după realizarea lor pe piaţă capătă formă valorică. Indicatorii care exprimă volumul spre deosebire de cei care exprimă profitabilitatea nu pot lua valori negative ci pot avea cel mult o valoare egală cu zero, ceea ce în activitatea productivă semnifică imposibilitatea realizării unor bunuri şi servicii utile care să fie cerute pe piaţă, iar în activitatea comercială semnifică imposibilitatea confirmării prin vânzare a rezultatelor obţinute în activitatea productivă.Rezultatele globale (sau de volum) au conţinut diferit atât funcţie de activitatea la care se referă (producţie sau comercializare) cât şi funcţie de gradul de cuprindere (întreaga activitate sau doar o parte a acesteia).

1.3.1 Analiza cifrei de afaceri

Cifra de afaceri poate fi definită ca fiind expresia valorică a tuturor afacerilor derulate de o întreprindere într-o perioadă determinată de timp. Cu ajutorul ei se măsoară performanţa comercială a firmelor, ea reflectând puterea concurenţială a acestora şi poziţia lor în cadrul pieţei. Acest indicator poate juca rolul de barometru, atât pentru analistul intern cât şi pentru cel extern, atunci când se urmăresc aspecte cum ar fi:

- dimensiunea întreprinderii;- poziţia strategică deţinută în cadrul pieţei;- politica de creştere promovată de managementul întreprinderii.

Nivelul şi dinamica cifrei de afaceri

Calculul unui indicator reprezintă practic, determinarea nivelului individual al acestuia la un moment dat. În cazul cifrei de afaceri şi al indicatorilor de rezultate în general, putem identifica două metode pentru calculul nivelului individual al acestora:

- metoda bazată pe volumul fizic al activităţii;- metoda documentelor contabile de sinteză.

Metoda bazată pe volumul fizic al activităţii

Premisa metodei: fiecare unitate fizică de produs are un cost de obţinere, un preţ de comercializare, o marjă de profit, etc.

Formula de calcul a cifrei de afaceri, potrivit acestei metode este următoarea:pvq=CA

unde: q – volumul fizic al activităţii; pv – preţul de vânzare.

Avantajele metodei:- face legătura între rezultatele fizice şi cele valorice;- permite aprecierea rezultatelor pe produse şi activităţi;

Page 5: Analiza Performantelor Economico-Financiare Ale Intreprinderii

- permite o analiză a factorilor care au determinat sau influenţat nivelul de realizare a rezultatelor.

Dezavantajele metodei:- rezultatele pot fi calculate doar pentru grupe omogene de produse (care pot fi însumate

cantitativ);- nu ţine cont de veniturile care nu sunt în legătură cu volumul fizic al activităţii (venituri

financiare, venituri excepţionale).

Metoda bazată pe situaţiile financiare anuale

Această metodă de determinare a cifrei de afaceri este una globală care nu ţine cont de produsele sau de activităţile care au contribuit la realizarea indicatorului, în schimb evidenţiază distinct perioada de timp la care se referă indicatorul.

vQvVmCA Vsbunde: Vm – venituri din vânzarea mărfurilor; Qv – producţia vândută; Vsbv – venituri din subvenţii de exploatare.

Imperfecţiunile metodei sunt imperfecţiunile sistemul contabil aplicat în economie la un moment dat.

Nivelul absolut al cifrei de afaceri ne oferă informaţii despre dimensiunea afacerii derulată de o întreprindere într-o perioadă de timp. Acest nivel deşi are, într-un anumit context, o capacitate informaţională ridicată, această capacitate este mult mai bine pusă în valoare prin comparaţii cu o valoare de referinţă. Analiza comparativ-cauzală a cifrei de afaceri este o analiză de tip postfactum, care vizează următoarele aspecte:- compararea nivelului realizat cu o bază de comparaţie considerată reprezentativă şi determinarea

abaterilor în plus sau în minus faţă de aceasta;- identificarea factorilor de influenţă care au determinat abaterea.Nivele bază de comparaţie pentru cifra de afaceri pot fi:- nivelul realizat al indicatorului în perioada precedentă;- nivelul programat sau bugetat al indicatorului;- nivelul realizat de alte întreprinderi reprezentative şi comparabile ca dimensiune cu întreprinderea

analizată, etc.Analiza dinamicii indicatorului reprezintă practic prima etapă a analizei comparativ-cauzale, iar rezultatele acestei prime etape pot fi exprimate în diverse moduri după cum urmează:a) Abaterea absolută a cifrei de afaceri, care cuantifică în mărimi absolute creşterea sau scăderea nivelului

realizat al acesteia faţă de o mărime luată ca bază de comparaţie.

lant;in baza-CA-CACA

fixa;baza-CA-CACA

1-ii

0i

unde: i – perioada curentă;0 – perioada bază de comparaţie;i-1 – perioada precedentă.

Acest tip de apreciere a dinamicii cifrei de afaceri prezintă relevanţă în primul rând din perspectiva sensului abaterii (pozitiv-negativ).

b) Indicele cifrei de afaceri evidenţiază în mod sintetic şi în expresie relativă, nivelul modificărilor absolute în raport cu baza de comparaţie luată în calcul.

Page 6: Analiza Performantelor Economico-Financiare Ale Intreprinderii

lant;in baza-x100CA

CAI

fixa;baza-x100CA

CAI

1-i

iCA

0

iCA

Dinamica cifrei de afaceri reflectată cu ajutorul indicelui este una calitativă şi este mai relevantă pentru specialişti, asigurând o percepţie rapidă a nivelului modificării. Totuşi relevanţa informaţională se asigură doar în condiţiile în care întreprinderile sunt comparabile ca dimensiune (o creştere cu 10% a unei cifre de afaceri de 100.000 euro are o anumită semnificaţie informaţională, iar dacă aceeaşi creştere de 10% se aplică la o cifră de afaceri de 1.000.000 de euro semnificaţia este cu totul alta).

c) Ritmul mediu de creştere a cifrei de afaceri, se referă la o perioadă de timp care include mai multe perioade de gestiune, motiv pentru care mai este cunoscut şi sub denumirea de “ritm mediu anual”. Indicatorul poate fi calculat şi pentru o singură perioadă de gestiune, atunci când facem comparaţii pe luni sau pe trimestre.

100- x100CA

CAR 1-n

0

nCA

unde: n – numărul de ani luaţi în calcul (nr. de luni dintr-un an);

Influenţa timpului în derularea afacerilor

Timpul poate fi privit într-o dublă ipostază din perspectiva derulării unei afaceri şi anume: în procesul investiţional – timpul este o resursă care contribuie prin trecerea sa la obţinerea unui câştig

de către investitor; în procesul de exploatare – timpul are o dublă influenţă:

- contribuie la obţinerea rezultatelor (favorabile sau nefavorabile);- este purtătorul unor influenţe negative sau pozitive induse, de cele mai multe ori, de factori

endogeni ai afacerii.

Dacă influenţele pozitive induse de trecerea timpului asupra cifrei de afaceri sunt binevenite şi de multe ori independente de efortul întreprinderii, pe noi ne preocupă influenţele negative exercitate de acest fenomen, cele mai importante dintre acestea putând fi:- denaturarea rezultatelor de fenomenul inflaţionist;- sezonalitatea rezultatelor;- modificarea rezultatelor obţinute din activitatea de import-export ca urmare a creşterii sau diminuării

cursului de schimb valutar.Aceşti factori de influenţă nu sunt generaţi de trecerea timpului dar sunt asociaţi cu acest fenomen, efectele favorabile sau nefavorabile generate de aceşti factori fiind înregistrate la momente diferite în timp.Inflaţia - este un fenomen negativ specific economiilor bolnave sau în recesiune. Acest fenomen denaturează indicatorii de rezultate în sensul creşterii artificiale a nivelului absolut al acestora ca efect al creşterii preţului la bunurile de consum şi servicii.Efectele inflaţioniste care se regăsesc în cifra de afaceri şi în toţi indicatorii de rezultate, pot fi eliminate prin deflatare sau inflatare (actalizare la inflaţie). Mărimile utilizate în procesul de eliminare a efectelor inflaţioniste pot fi:- indicele de creştere a preţurilor la bunurile de consum şi servicii (ip);- rata medie a inflaţiei pentru sectorul unde activează firma (rsi);- rata medie a inflaţiei în economie (ri).

Page 7: Analiza Performantelor Economico-Financiare Ale Intreprinderii

Modalităţi de deflatare:

relative;marimi-x100ip1

r1R

absolute;marimi-i1

1CACA

CArCA

ppcpcc

unde: CApcc – cifra de afaceri în preţuri convenţional constante; CApc – cifra de afaceri în preţuri curente; ip – indicele de creştere a preţurilor (rata inflaţiei); RrCA – rata reală de creştere a cifrei de afaceri; rCA - rata curentă de creştere a cifrei de afaceri (statistică).

Deflatarea asigură exprimarea datelor aferente perioadei de analiză în unităţi monetare constante aferente anului luat ca bază de comparaţie (primul an). Această metodă se practică mai ales în perioade cu hiperinflaţie (rata inflaţiei este mai mare de 10%)În ultima perioadă trendurile inflaţioniste au fost atenuate în majoritatea ţărilor fapt ce face ca inflaţia să devină un fenomen benign. În aceste condiţii se recomandă ca metoda de eliminare a fenomenului infaţionist să fie actualizarea la inflaţie sau utilizarea valorii actuale de piaţă.

Analiza factorială a cifrei de afaceri

Nivelul şi dinamica cifrei de afaceri se află permanent sub incidenţa unui complex de factori interni şi externi, efectul produs de aceştia putând conduce la creşterea sau diminuarea nivelului absolut al cifrei de afaceri. Rolul analizei factoriale este de a identifica principalii factori care influenţează cifra de afaceri, de a stabili sensul influenţelor şi de a determina nivelul acestora, astfel ca în final, să poată fi stabilite măsuri pentru limitarea acţiuni factorilor cu influenţă negativă, respectiv menţinerea şi amplificarea acţiunii factorilor cu influenţă pozitivă.

Sistemul de factori care influenţează, predominant, cifra de afaceri:- umane

1.1. Asigurarea cu resurse - materiale- tehnice- nivelul tehnic al mijloacelor fixe

1.2. Potenţialul tehnic - gradul de uzură fizică şi morală al utilajelor- nivelul tehnologic- nivelul de organizare al producţiei şi al muncii

I. Factori interni

1.3. Potenţialul productiv - gradul de valorificare al resurselor- nivelul calitativ al produselor oferite pe piaţă- gradul de cunoaştere a nevoilor pieţei- gama sortimentală oferită pe piaţă

1.4. Potenţialul comercial - forţa de comercializare (reţeaua de distribuţie)- promovarea şi susţinerea produselor pe piaţă- politica de preţ- serviciile oferite post-vânzare - numărul concurenţilor

2.1. Concurenţa - avantaje ale concurenţei (calitate, preţ)- produsele noi oferite pe piaţă

II. Factori externi

2.2. Evoluţii în cadrul pieţei- modificarea veniturilor populaţiei

- schimbări socio-profesionale- modificări demografice

2.3. Modificări în mediul - modificarea politicii fiscale

Page 8: Analiza Performantelor Economico-Financiare Ale Intreprinderii

economic al firmei - modificarea nivelului mediu al ratei dobânzii- modificarea cursului de schimb valutar

Modele de analiză factorială a cifrei de afaceri:

Modelele de analiză factorială a cifrei de afaceri sunt construite ţinând cont de următoarele aspecte:- să fie concordante cu nevoia informaţională a analistului intern sau extern;- să existe o relaţie de condiţionare economică între termenii care intră în modelul factorial;- modelul factorial să fie relevant pentru indicatorul analizat (CA) şi să pună în evidenţă unul sau mai

multe aspecte analizate;

Limitele acestor modele de analiză factoriale sunt date de faptul că permit analiza simultană doar a unui număr limitat de aspecte, care influenţează sau condiţionează fenomenul sau indicatorul analizat, motiv pentru care numărul de modele factoriale este cu atât mai mare cu cât este mai mare complexitatea şi diversitatea problematicii analizate.Funcţie de modalitatea de construcţie şi de modul de condiţionare a factorilor pot fi identificate două tipuri de analiză factorială a cifrei de afaceri:- analiza factorială a CA calculată ca indicator cu baza de calcul volumul fizic al vânzărilor;- analiza factorială a CA pe bază de rate explicative, după modelul Du Pont.

Analiza factorială a CA când baza sa de calcul este volumul fizic al vânzărilor

pq=CA v

Obiectivele principale ale metodei sunt următoarele:- determinarea abaterii absolute şi relative a indicatorului;- identificarea factorilor de influenţă;- determinarea nivelului şi a sensului influenţei factorilor;- stabilirea măsurilor ce se impun a fi luate pentru îmbunătăţirea nivelului indicatorului.

Modele de analiză:

vq vq

s sCA CA

p p p

Modelul teoretic Modelul practic

a) Influenţa determinată de modificarea volumului fizic al vânzărilor

00001(q)

q0000q00(q)

00001(q)

p)q(p)q(-p)q(Qf

1)(Iqq-IqQf

qq=Qf

ppp

ppgsf

Page 9: Analiza Performantelor Economico-Financiare Ale Intreprinderii

Modificarea volumului fizic al vânzărilor este un factor direct de influenţă al cifrei de afaceri, determinândmodificarea nivelului absolut al acesteia în acelaşi sens cu modificarea sa şi proporţional cu preţul mediu din perioada bază de comparaţie.

Modificarea volumului fizic al vânzărilor depinde de:- nivelul capacităţilor de producţie existente şi gradul de utilizare al acestora;- dimensiunea pieţei de desfacere şi structura consumatorilor;- concurenţa existentă pe piaţă;- competitivitatea produselor proprii (raportul calitate-preţ) în raport cu a produselor oferite de concurenţă;- strategiile şi tehnicile de promovare utilizate;- seriozitatea şi promptitudinea în raporturile cu beneficiarii;- raportul dintre ritmicitatea producţiei şi ritmicitatea livrărilor.

b) Influenţa determinată de modificarea structurii fizice a vânzărilor

)pp( qp)q(-p)q(Qf

Iq-qQf

q-q=Qf

0rs101rs1(s)

q0001(s)

00101(s)

pp

pgsfp

Influenţa exercitată de modificarea structurii vânzărilor se explică prin proporţia diferită de vânzare a produselor de la o perioadă la alta, în cazul în care preţurile unitare de comercializare sunt diferenţiate pe clase de calitate. Astfel, o creştere a ponderii vânzărilor la produsele care au preţ unitar de comercializare mai mare decât preţul mediu din perioada de bază, va determina creşterea nivelului total al cifrei de afaceri pe seama structurii, iar o creştere a ponderii vânzărilor la produsele care au preţ unitar de comercializare mai redus decât preţul mediu, va determina reducerea nivelului total al cifrei de afaceri.Modificarea structurii fizice a vânzărilor, în favoarea produselor care a preţ individual de comercializare mai mare decât preţul mediu, este condiţionată de următorii factorii:- să existe cerere pentru produsele respective;- să existe capacităţi disponibile la aceste produse sau să poată fi obţinute prin substituirea în producţia a

produselor cu preţ mic;- nivelul de profitabilitate al acestor produse să fie superior sau comparabil cu cel al produselor cu preţ de

comercializare mai mic.

c) Influenţa determinată de modificarea preţului unitar de vânzare

)pp( qp)q(-p)q(Qf

q-q=Qf

rs11rs111(s)

0111(s)

pp

Preţul reprezintă un element strategic de care firma trebuie să ţină seama în elaborarea politicii sale comerciale, iar procesul de stabilire a preţurilor de comercializare trebuie să ţină seama de următoarele aspecte:- obiectivele strategice ale întreprinderii (maximizarea profitului sau întărirea poziţiei pe piaţă);- situaţia financiară a întreprinderii (dacă poate sau nu să îşi permită menţinerea unui nivel scăzut al

preţului şi pe ce perioadă);- nivelul costului unitar al produselor, asigurat de randamentul procesului productiv;- tendinţele pieţei pe care activează întreprinderea (creştere, stagnare sau regres);- faza în care se află produsul pe curba sa de viaţă (lansare, creştere, maturitate sau declin);- concurenţa existentă pe piaţă şi poziţionarea produselor faţă de concurenţă.

Page 10: Analiza Performantelor Economico-Financiare Ale Intreprinderii

Politica de preţ a întreprinderii face parte din mixul de marketing şi nu depinde exclusiv de efortul propriu al întreprinderii, fiind o combinaţie între nivelul calitativ al produsului, strategia de piaţă a întreprinderii şi nivelul cererii pe piaţa unde este distribuit produsul.Asta înseamnă că managementul întreprinderii nu poate modifica nivelul preţului după bunul său plac astfel încât să obţină o creştere a cifrei de afaceri pe seama preţului, cel mult va putea să caute un raport calitate-preţ care să fie acceptat de către piaţă.

Analiza factorială a CA pe bază de rate explicative

Această modalitate de analiză factorială prezintă avantajul că permite evidenţierea contribuţiei pe care o au diferite categorii de resurse din întreprindere la realizarea volumului de activitate şi implicit la realizarea cifrei de afaceri. În acelaşi timp există şi serioase limite ale acestei modalităţi de analiză în sensul că abaterea indicatorului este atribuită în totalitate influenţelor produse de doi sau mai mulţi factori care sunt luaţi în calcul în cadrul modelului, făcându-se abstracţie de influenţa altor factori, care de asemenea au avut o contribuţie la realizarea cifrei de afaceri, dar cuantificarea acestei influenţe trebuie să se facă prin alt model de analiză factorială.

a) Modele bazate pe legătura dintre CA, modul valorificare a resurselor (umane şi tehnice) şi gradul de realizare pe piaţă a producţiei obţinute

modelul care urmăreşte contribuţia resurselor de muncă:

CA = Qe

CA x

Np

Qe x Np

unde: Np – numărul de personal;Qe - producţia exerciţiului;Qe/Np – productivitatea muncii;CA/Qe – gradul de realizare pe piaţă a producţiei obţinute;

modelul care măsoară contribuţia resurselor tehnice:

CA = Qe

CA x

Mf

Qe x Mf

unde: Mf – valoarea mijloacelor fixe existente în întreprindere;Qe - producţia exerciţiului;Qe/Mf – randamentul mijloacelor fixe;CA/Qe – gradul de realizare pe piaţă a producţiei obţinute;

Factorii de influenţi specifici primelor două modele:- un factor cantitativ (Np, Mf), care descrie volumul resursei pe care întreprinderea îl are la

dispoziţie pentru derularea activităţii;- un factor calitativ (Qe/Np, Qe/Mf) care descrie nivelul de eficienţă la care este valorificată

resursa;- un al doilea factor calitativ (CA/Qe) care descrie forţa de comercializare a întreprinderii.

modelul care măsoară contribuţia mixtă a celor două tipuri de resurse:

CA = Qe

CA x

Mfa

Qe x

Mf

Mfa x

Np

Mf xNp

unde: Mfa – valoarea mijloacelor fixe active;Mf/Np – dotarea tehnică a muncii;Qe/Mfa – randamentul mijloacelor fixe active;

Page 11: Analiza Performantelor Economico-Financiare Ale Intreprinderii

Determinarea nivelului şi a sensului influenţei factorilor pentru cele trei modele se realizează cu ajutorul metodei substituţiei, iar principalele măsuri de ameliorare a cifrei de afaceri prin intermediul factorilor de influenţă sunt următoarele:

- determinarea necesarului de resurse umane şi tehnice în concordanţă cu planul de producţie;- planul de producţie al întreprinderii să fie elaborat în strânsă legătură cu posibilităţile de

comercializare;- asigurarea cu resurse să fie făcută cantitativ, calitativ, în structură şi la termen;- gradul de valorificare a resurselor (productivitatea muncii, randamentul utilajelor) să fie cel puţin

comparabil cu media pe ramură sau cu nivelul realizat de o întreprindere reprezentativă din ramură;

- asigurarea unei poziţii competitive în cadrul pieţei sau a segmentului de piaţă unde firma activează, care să permită realizarea unui grad de valorificare a producţiei obţinute comparabil cu gradul de utilizare a capacităţilor de producţie.

b) Modele bazate pe eficienţa gestionării elementelor patrimoniale

Utilizarea acestui tip de modele permite evidenţierea contribuţiei întregului patrimoniu la realizarea volumului de activitate şi implicit la realizarea cifrei de afaceri, dar în acelaşi timp sunt cuantificate şi contribuţiile unor componente de bază ale patrimoniului, fără de care derularea activităţii nu ar fi posibilă. În acest mod pot fi făcute aprecieri atât asupra măsurii în care dimensiunea patrimoniului asigură realizarea unui nivel corespunzător al cifrei de afaceri, cât şi asupra modului de structurare a patrimoniului, respectiv asupra eficienţei gestionării resurselor patrimoniale.

modelul centrat pe eficienţa gestionării activelor circulante:

CA = Ac

CA x

AT

Ac x AT

unde: AT – valoarea activului total (patrimoniul total);Ac - active circulante;Ac/AT – rata activelor circulante;CA/Ac – viteza de rotaţie a activelor circulante;

modelul centrat pe eficienţa gestionării stocurilor:

CA = St

CAx

Ac

St x

AT

Ac x AT

unde: St – stocuri;St/Ac – rata stocurilor;CA/St – viteza de rotaţie a stocurilor;

modelul centrat pe eficienţa gestionării creanţelor:

CA = Cr

CAx

Ac

Cr x

AT

Ac x AT

unde: Cr – creanţe comerciale;Cr/Ac – rata creanţelor;CA/Cr – viteza de rotaţie a creanţelor;

Page 12: Analiza Performantelor Economico-Financiare Ale Intreprinderii

Premisa de bază a acestor modele este că un nivel ridicat al cifrei de afaceri poate fi realizat doar dacă întreprinderea dispune de un patrimoniu consistent, bine structurat pe elemente componente şi fiecare element patrimonial în parte este cât mai eficient gestionat.

c) Model bazat pe asigurarea finanţării procesului de exploatare

CA = NFR

CA x

FR

NFR x FR

unde: FR – fondul de rulment;NFR - necesarul de fond de rulment;NFR/FR – gradul utilizare a FR în procesul de exploatare;CA/NFR – viteza de rotaţie a necesarului de fond de rulment;

Modelul reuşeşte să pună în evidenţă următoarele aspecte:- existenţa sau inexistenţa unei marje de securitate privind finanţarea procesului de exploatare, marjă dată

de nivelul fondului de rulment;- măsura în care nivelul fondului de rulment este suficient de mare pentru a acoperi necesarul de fond de

rulment, astfel încât întreprinderea să fie echilibrată din punct de vedere financiar şi să se creeze premise pentru o finanţare normală a procesului de exploatare şi implicit pentru obţinerea nivelului planificat al cifrei de afaceri;

- dacă se asigură un nivel ridicat al vitezei de rotaţie a necesarului de fond de rulment, înseamnă că procesul de finanţare a exploatării s-a derulat în condiţii normale şi nu au existat decalaje semnificative între nevoile curente şi sursele de finanţare ale activităţii sau chiar dacă au existat, acest lucru nu a afectat semnificativ procesul de exploatare.

1.3.2 Analiza valorii adăugate

Valoarea adăugată constituie un concept esenţial al analizei economice şi sociale realizate la nivel de întreprindere. Ea reprezintă bogăţia creată de întreprindere şi face obiectul unei mize, atunci când se pune problema repartizării ei între participanţii la activitatea întreprinderii (salariaţi, stat, împrumutători, proprietari, etc.). Indiferent dacă aceşti participanţi sunt sau nu conştienţi, ei vor putea împărţi doar ceea ce a rămas după achitarea obligaţiilor faţă de terţi (furnizorii de materii prime, servicii şi utilităţi).Interesul manifestat de majoritatea analiştilor pentru acest concept nu este exagerat dacă avem în vedere că proporţia din valoarea adăugată, care revine fiecăruia dintre grupurile de participanţi, este determinantă pentru comportamentul lor faţă de întreprindere. În plus, având în vedere că valoarea adăugată la nivel microeconomic constituie baza de calcul a produsului intern brut, se apreciază că modul de distribuire a acesteia reprezintă unul din factorii cheie pentru explicarea crizelor macroeconomice

Metode de calcul a valorii adăugate

Calculul indicatorului se poate realiza prin două metode :- metoda sintetică sau substractivă;- metoda adiţională.

Metoda sintetică sau substractivă :

McCiQeVA )(

unde : VA – valoarea adăugată;Qe – producţia exerciţiului;Ci – consumuri intermediare (cumpărări de la terţi);

Page 13: Analiza Performantelor Economico-Financiare Ale Intreprinderii

Mc – marja comercială.

Consumurile intermediare reprezintă expresia valorică a tuturor elementelor utilizate în procesul de producţie (materii prime, materiale, energie, combustibili, apă servicii externe, etc.), elemente care sunt produse în alte unităţi economice, respectiv provin de la terţi.

Metoda adiţională :

PnIDbAmSVA unde : S – salarii;

Am – amortizarea anuală;Db – dobânzi plătite; I – impozite si taxe; Pn – profit net.

Această metodă de calcul a valorii adăugate porneşte de la modul de distribuire a valorii nou create în întreprindere între participanţii la activitatea acesteia.

Capacitatea întreprinderii de a produce valoare adăugată

Această capacitate se apreciază cu ajutorul ratei valorii adăugate (RVA) calculată după formula:

x100Qe

VAR VA

Rata valorii adăugate ne arată în procente (mărimi relative) cu cât a contribuit întreprinderea la valoarea producţiei pe care a obţinută. Cu cât nivelul acestei rate este mai ridicat cu atât capacitatea de prelucrare a întreprinderii este mai superioară şi plusul de valoare pe care îl adaugă este mai substanţial.Modificarea nivelului acestei rate poate fi determinată atât de modificarea randamentelor interne ale întreprinderii cât şi de modificare preţurilor de aprovizionare la consumurile intermediare, principalii factori de modificare fiind prezentaţi sintetic în tabelul următor:

Repartiţia

(distribuirea) valorii adăugate. Structura VA.

Valoarea adăugată generată de către întreprindere se repartizează între cinci părţi participante la activitatea întreprinderii: Personalul salariat care primeşte salariile ; Statul care percepe impozitele (impozite şi taxe, inclusiv impozitul pe profit); Împrumutătorii care percep dobânzile pentru titlurile de credit (împrumuturi) pe care le-au consimţit

întreprinderii ;

Elemente ce ţin de variaţia productivităţii întreprinderii

(elemente cantitative)

Elemente ce ţin de variaţia preţurilor

Elemente ce ţin de modificarea structurii

(sortimentul produselor)

variaţia randamentului materialelor (consumuri specifice);

variaţia randamentului serviciilor ;

variaţia randamentului utilajelor (mai buna utilizare a capacităţii de producţie) ;

variaţia preţului materiilor prime;

variaţia preţului materialelor şi a altor aprovizionări ;

variaţia preţului serviciilor.

producţia unor produse mai mult sau mai puţin purtătoare de valoare adăugată.

Page 14: Analiza Performantelor Economico-Financiare Ale Intreprinderii

Proprietarii întreprinderii şi conducătorilor săi care au dreptul la o remunerare (dividende, participări la profit, etc.);

Întreprinderea care beneficiază de sursele de autofinanţare (profit nerepartizat şi amortizări).Pentru aprecierea modului de distribuire a valorii adăugate se utilizează următoarele rate:

Personal :adaugataValoare

personaldeCheltuieli

Stat :adaugata Valoarea

taxesiImpozite

Grup şi asociaţi : adaugataValoare

irepartizarsiDividende

Împrumutători :adaugataValoare

dobinzilecu Cheltuieli

Întreprinderi :adaugata Valoare

areAutofinant

În aceea ce priveşte tendinţa este recomandat ca ritmul de creştere a elementelor să respecte o succesiune bine determinată şi anume: dividendele să crească aproximativ în acelaşi ritm cu autofinanţarea (dependent de politica de investiţii), iar profitul net să crească mai repede ca orice alt element. Ar fi bine ca remunerarea statului să se reducă, reflectând o reducere a presiunii fiscale şi implicit creşterea surselor de dezvoltare ale întreprinderii. Ponderea ridicată a dobânzilor poate reflecta o gestiune financiară deficitară. Creşterea în structură a cheltuielilor cu personalul reprezintă o creştere a consumului de muncă echivalat valoric, în detrimentul surselor de dezvoltare ale întreprinderii şi al nivelului de remunerare al proprietarilor.Din observaţii statistice pe mai multe economii dezvoltate au fost identificate următoarele structuri medii de distribuire a VA:

FRANŢA (%) ELVEŢIA (%) SUA (%)Personal 73,4 71,6 60,8Dobânzi 3,7 2,6 5,3Dividende 3,4 3,8 5,7Amortizări 17,6 14,1 15,3

Analiza valorii adăugate

Analiza factorială a valorii adăugate urmăreşte punerea în evidenţă a factorilor de influenţă care prin acţiunea lor modifică în timp nivelul indicatorului.

Nivelul şi dinamica indicatorului

Abaterea absolută : VA = VA1 – VA0; Abaterea relativă : IVA = (VA1/VA0)x100;

IVA = IVA-100;

Primul model factorial ia în calcul contribuţia muncii la producerea valorii adăugate, baza de pornire a modelului fiind următoarea formulă de calcul a VA:

VA = T x T

VA , ştiind că : T = Nm x nh ; nh = nz x hz ;

Page 15: Analiza Performantelor Economico-Financiare Ale Intreprinderii

unde : T- consumul de muncă în număr de ore lucrate pe an;

T

VA- valoarea adăugată pe unitatea de timp de muncă consumată;

Nm - numărul de muncitori;nh - numărul de ore lucrate de un muncitor pe an;nz - numărul de zile lucrate de un muncitor pe an;

hz - numărul de ore lucrate de un muncitor pe zi.În acest model se porneşte de la considerentul că nivelul absolut al valorii adăugate este o rezultantă a acţiunii a doi factori direcţi de influenţă:

- un factor cantitativ, care este consumul total de muncă (T);- un factor calitativ, care este valoarea adăugată obţinută pe unitate de consum de muncă (VA/T);

Modificarea în timp a nivelului valorii adăugate, ca urmare a acţiunii celor doi factori, numită şi abatere în mărime absolută, se poate determina după următoarea formulă :

VA = T1 x 1

1

T

VA- T0 x

0

0

T

VA,

Prin detalierea modelului factorial se poate ajunge la o structură arborescentă a factorilor de influenţă, care conţine :

Factori de influenţă direcţi(acţionează direct asupra VA)

Factori de influenţă indirecţi de gradul I

(acţionează prin intermediul consumului total de muncă)

Factori de influenţă indirectă de gradul II

(acţionează prin intermediul numărului de ore lucrate de un muncitor pe an)

consumul total de muncă (T); valoarea adăugată pe unitatea

de consum de muncă (VA/T).

numărul de muncitori (Nm); numărului de ore lucrate de

un muncitor pe an (nh).

numărul de zile lucrate de un muncitor pe an (nz);

numărul de ore lucrate de un muncitor pe zi (hz).

Căi de creştere a valorii adăugate :

a) Prin utilizarea extensivă a muncii

Utilizarea extensivă a muncii înseamnă de fapt un volum mai mare de timp de muncă alocat (un volum mai mare de consum de muncă) în condiţiile în care valoarea adăugată realizată pe unitatea de consum de muncă se păstrează nemodificată.După cum s-a observat în figura anterioară timpul de muncă pe care întreprinderea îl are la dispoziţie poate fi suplimentat, în vederea creşterii valorii adăugate, fie prin creşterea numărului de muncitori, fie prin creşterea numărului de ore lucrate de un muncitor pe an. La rândul său creşterea numărului de ore lucrate de un muncitor pe an se poate suplimenta prin creşterea numărului de zile lucrate pe an sau prin creşterea numărului de ore lucrate pe zi.

b) Prin utilizarea intensivă a muncii

Utilizarea intensivă a muncii trebuie să conducă la creşterea valorii adăugate pe unitatea de consum de muncă în condiţiile în care consumul total de muncă se păstrează nemodificat.Utilizarea intensivă a muncii este echivalentă cu sporirea productivităţii muncii, ea conducând la creşterea valorii adăugate deoarece fiecare unitate de produs are înglobată o valoare adăugată unitară, ori în condiţiile în care pe unitatea de consum de muncă se produce mai mult înseamnă că şi valoarea adăugată va fi mai mare.

c) Prin utilizarea extensivă şi intensivă a muncii

Dacă întreprinderea reuşeşte promovarea concomitentă a utilizării intensive şi extensive a muncii atunci efectul nu poate fi decât benefic pentru rezultatele activităţii, unul dintre acestea fiind şi valoarea adăugată.

Page 16: Analiza Performantelor Economico-Financiare Ale Intreprinderii

Al doilea model factorial ia în calcul capacitatea întreprinderii de a genera valoare adăugată, prin intermediul producţiei pe care o realizează, baza de pornire a modelului fiind următoarea formulă :

VA = Qe x (1 -Qe

Ci),

unde: Qe

Ci- valoarea consumurilor intermediare la un leu producţie a exerciţiului

(1 -Qe

Ci) - valoarea adăugată la un leu producţie a exerciţiului.

Abaterea în mărime absolută a valorii adăugate, pornind de la acest model, se poate determina astfel :

VA = Qe1 x (1 -1

1

Qe

Ci) - Qe0 x (1 -

0

0

Qe

Ci)

unde : VA – valoarea adăugată;Qe – producţia exerciţiului;Ci – consumuri intermediare (cumpărări de la terţi);

Căi de creştere a valorii adăugate :

a) Creşterea producţiei exerciţiului

Pentru creşterea producţiei exerciţiului se impune a se acţiona asupra componentelor care o formează, respectiv : producţia vândută (Qv), producţia stocată (Qs) şi producţia de imobilizări. Fiecare din componentele care formează producţia exerciţiului este dependentă de alte elemente cum ar fi : randamentul activităţii, preţurile de pe piaţă (de vânzare şi de achiziţie) şi structura producţiei.

b) Diminuarea consumurilor intermediare necesare realizării a 1 leu producţie a exerciţiului

Diminuarea consumurilor intermediare necesare pentru realizarea a 1 leu producţie a exerciţiului se poate realiza doar în condiţiile în care modificarea nivelului producţiei exerciţiului devansează modificarea nivelului consumurilor intermediare (IQe > ICi).Menţinerea permanentă a acestei corelaţii este la rândul ei condiţionată de următorii factori :- de structura valorică a producţiei exerciţiului, care trebuie să fie orientată spre produse la care costurile

intermediare la 1 leu producţie a exerciţiului să fie mai reduse decât media pe total produse;- de preţul cu care se vând produsele;- de costul de achiziţie a cumpărărilor externe.

Scopul acestei analize factoriale este de a scoate în evidenţă toţi factorii care pot influenţa nivelul valorii adăugate, atât pe cei cu influenţă pozitivă (de creştere) cât şi pe cei cu influenţă negativă ( de reducere). Managementul întreprinderii trebuie să limiteze acţiunea factorilor cu influenţă negativă şi să amplifice acţiunea factorilor cu influenţă pozitivă.

1.4. Analiza rezultatelor care exprimă profitabilitatea activităţii

Profitabilitatea activităţilor lucrative este o trăsătură a stării de performanţă ce caracterizează aceste activităţi, definind abilitatea lor de a genera profit.

Page 17: Analiza Performantelor Economico-Financiare Ale Intreprinderii

Indicatorii care măsoară rezultatele cu relevanta în termeni de profitabilitate sunt evidenţiaţi de două documente importante utilizate de analiza economico-financiara : “contul de profituri şi pierderi” şi “tabloul soldurilor intermediare de gestiune”.

1.3.1 Analiza rezultatului brut al exploatării (RBE)

Rezultatul brut al exploatării reuşeşte să surprindă cel mai bine capacitatea activităţii de exploatare de a genera profit, prin faptul că nu este afectat de principalele politici manifestate la nivel de întreprindere:

- politica de amortizare;- politica financiară;- politica fiscală a statului.

Se poate astfel afirma că acest rezultat are trei destinaţii majore:- retribuirea capitalului investit (propriu sau împrumutat);- retribuirea statului prin impozite directe (impozitul pe profit);- menţinerea substanţei economico-productive a întreprinderii (autofinanţare); Specific pentru acest indicator este faptul că rezultatul pe care îl evidenţiază se formează din raportarea cheltuielile monetare ( care corespund unor plăţi efective) la veniturilor monetare (care sunt urmate de încasări) şi exclude acele venituri şi cheltuieli care nu au relevanţă în plan monetar (venituri din provizioane, cheltuieli cu amortizări şi provizioane).

Indicatorul se poate găsi într-o dublă ipostază :- excedent brut de exploatare (EBE), atunci când avem un nivel pozitiv al indicatorului;- deficit brut de exploatare (DBE), atunci când avem un nivel negativ al indicatorului;

Indicatorul poate fi calculat prin doua metode :- metoda substractivă;- metoda adiţională.

Metoda substractivă :

AcheISAveVsvVARBE

unde : RBE – rezultat brut din exploatare;VA – valoarea adăugată;Vsv – venituri din subvenţii;Ave – alte venituri din exploatare;S – salarii;

I – impozite şi taxe;Ache – alte cheltuieli din exploatare.

Metoda adiţională :

VcdVpvPcdAmpRERBE

unde : RBE – rezultat brut din exploatare;RE – rezultatul exploatării;Amp – cheltuieli cu amortizări şi provizioane;Pcd – pierderi din creanţe şi debitori diverşi;Vpv – venituri din provizioane;Vcd – venituri din creanţe reactivate şi debitori diverşi.

Page 18: Analiza Performantelor Economico-Financiare Ale Intreprinderii

Ananaliza factorială a rezultatului brut al exploatatării

Modelul facorial de analiză: VA

RBE

Qex

VAQexRBE

Factorii de influenţă ai modelului sunt:

Qex – producţia exerciţiului

RBE VA / Qex – rata valorii adăugate RBE / VA – ponderea RBE în valoarea adăugată.

Măsuri de creştere a RBE conform modelului prezentat;a) creşterea volumului de activitate, în principal pe seama producţiei vândute, prin:

utilizarea capacităţilor de producţie disponibile; diversificarea activităţilor cu legătură sau fără legătură; dezvoltarea de noi produse pe noi pieţe;

b) creşterea ratei valori adăugate: - modificarea structurii producţiei în sensul creşterii produselor pentru care valoarea nou creată este

mai mare;- externalizarea serviciilor şi funcţiunilor necesare întreprinderii, dar care nu crează valoare (servicii

auxiliare, de deservire, de administraţie);- utilizarea celor mai bune tehnologii şi adecvarea nivelului calitativ al resurselor materiale cu cele

tehnice în vederea creşterii randamentelor de utilizare;c) sporirea ponderii RBE în VA:

- adecvarea politicii de salarizare cu capacitatea întreprinderii de a crea VA, astfel încât indicele VA să fie mai mare decât cel al cheltuielilor de personal (IVA > IChp);

- apelarea la firme de consultanţă tehnică, managerială şi contabilă (fiscală) pentru alegerea celor bune decizii privitoare la reducerea cheltuielilor şi prelevările fiscale.

1.3.2 Analiza rezultatului exploatării (RE)

Rezultatul exploatării realizează o exprimare mai sintetică a performanţelor activităţii de exploatare a întreprinderi deoarece rezultă prin deducerea ansamblului cheltuielilor de exploatare din ansamblul veniturilor exploatării. Rezultatul exploatării nu este afectat de politica financiară promovată de întreprindere sau de politica fiscală a statului. În schimb acest rezultat poate lua valori diferite de la un agent economic la altul funcţie de politica de amortizare şi de constituire a provizioanelor promovată de managementul întreprinderii.

Pentru calculul indicatorului se pot utiliza doua metode pe care le prezentam în cele ce urmează :

PcdAmpVcdVpvRBERE

unde : RE – rezultatul exploatării;RBE – rezultat brut din exploatare;Vpv – venituri din provizioane;Vcd – venituri din creanţe reactivate şi debitori diverşi;Amp – cheltuieli cu amortizări şi provizioane;Pcd – pierderi din creanţe şi debitori diverşi.

Page 19: Analiza Performantelor Economico-Financiare Ale Intreprinderii

expexp ChVRE

unde : RE – rezultatul exploatării;Vexp – venituri din exploatare totale;Chexp – cheltuieli din exploatare totale.

Rezultatul exploatării (sau rezultatul net al exploatării) se deosebeşte esenţial de rezultatul brut al exploatării ca urmare a efectelor politicii de amortizări şi provizioane promovată de managementul întreprinderii.

Opţiunile manageriale privind politica de amortizare se referă la:- alegerea uneia din metodele de amortizare stabilite prin lege;- utilizarea unor durate de amortizare mai scurte sau mai lungi (derogatorii), decât cele stabilite legislativ;- adaptarea la inflaţie a valorii imobilizărilor corporale.

Modele de analiză factorială a rezultatului exploatării

Analiza factorială a RE când baza sa de calcul este volumul fizic al vânzărilor

Dacă pornim de la considerentul că fiecare unitate fizică produsă şi comercializată are încorporat în preţul său de vânzare o marjă de profit atunci profitul din exploatare (Pe) se poate calcula după relaţia :

cqpq=Re vv sau )cp(q=Re v

unde : qv - cantitatea de produse vândută;p - preţul unitar de vânzare al produselor;c - costul unitar al produselor vândute.

Analizând în dinamică evoluţia profitului aferent vânzărilor se poate determina abaterea în mărime absolută a nivelului acestuia după relaţia :

)(q)(q=e 000v111v cpcpR

Modelul factorial de analiză:

vq

sRe

c

p

1) Influenţa determinată de modificarea volumului fizic al vânzărilor

)(q)(][q=Re 000v0001v(q) cpcps

Modificarea volumului vânzărilor este un factor direct de influenţă care determină modificarea profitului în acelaşi sens cu modificarea sa şi proporţional cu profitul mediu pe unitatea de produs.Modificarea volumului fizic al vânzărilor este determinat de :

Page 20: Analiza Performantelor Economico-Financiare Ale Intreprinderii

- concurenţa existentă pe piaţă;- raportul calitate-preţ faţă de cel al concurenţei;- strategiile şi tehnicile de promovare utilizate;- seriozitatea şi promptitudinea în raporturile cu beneficiarii;- raportul dintre ritmicitatea producţiei şi ritmicitatea livrărilor.

2) Influenţa determinată de modificarea structurii vânzărilor

)(][q)(q=Re 0001v001v(s) cpscp

Influenţa exercitată de modificarea structurii vânzărilor se explică prin proporţia diferită de vânzare a produselor de la o perioadă la alta. Astfel o creştere a ponderii vânzărilor de produse care încorporează o marjă de profit mai mare va determina sporirea masei totale a profitului după cum o creştere a ponderi vânzărilor de produse cu un nivel al profitului unitar mai redus decât profitul mediu unitar va determina reducerea masei totale de profit.

3) Influenţa determinată de modificarea costului unitar

)(q)(q=Re 001v101v(s) cpcp

Costul unitar este principalul factor prin care managementul întreprinderii poate acţiona pentru sporirea profitului aferent fiecărei unităţi fizice de produs.

Măsuri de reducere a costului unitar :- raţionalizarea consumurilor care asigură reducerea consumurilor specifice pe unitatea fizică de produs;- reducerea cheltuielilor de aprovizionare şi depozitare;- utilizarea unor înlocuitori mai ieftini şi comparabili calitativ.- creşterea productivităţii muncii;- reducerea cheltuielilor fixe.

3) Influenţa determinată de modificarea preţului unitar de vânzare

)(q)(q=Re 101v111v(s) cpcp

Preţul unitar de vânzare este un factor care produce o influenţă independentă de efortul întreprinderii deoarece nivelul acestuia este stabilit pe piaţă ca raport între cererea şi oferta de produse.

Analiza factorială a RE pe bază de rate explicative

Acest tip de analiză factorială a nivelului absolut al rezultatului exploatării este utilă mai ales pentru întreprinderile care au o activitate diversificată, nomenclatorul acestora nefiind omogen.

CA

REx

Qe

CAx

M

Qe

M

Mx

N

MxNRE

faf

fa

p

fp

Factorii de influenţă ai rezultatului exploatării, aferenţi acestui model, sunt :- asigurarea cu personal din punct de vedere cantitativ, structural şi de calificare (Np);- gradul de înzestrare tehnică a muncii ( Mf /Np);- ponderea mijloacelor fixe active în total mijloace fixe (Mfa/Mf);- randamentul utilizării mijloacelor fixe active (Qe/Mfa);- gradul de valorificare pe piaţă a producţiei obţinute (CA/Qe);

Page 21: Analiza Performantelor Economico-Financiare Ale Intreprinderii

- profitabilitatea vânzărilor (RE/CA).

Resursele de muncă şi capitalul fix reprezintă practic principalele resurse necesare derulării procesului productiv, de modul de asigurare şi de gradul de utilizare a acestora depinzând, în mare măsură, nivelul volumului de producţie al întreprinderii.La un nivel dat al capacităţilor de producţiei, cu cât gradul de valorificare pe piaţă a producţiei obţinute se apropie mai mult de gardul de utilizare a capacităţilor de producţie, capacitatea de comercializare a întreprinderii este mai ridicată şi creează premise pentru un nivel sperat al profitabilităţii.Marja de profitabilitate a vânzărilor influenţează în mod direct masa profitului din exploatare, nivelul acesteia fiind în directă corelaţie cu gradul de prelucrare al întreprinderii, cererea existentă pe piaţă şi politica comercială promovată.

2. Analiza principalilor indicatori valorici ai consumului de resurse

2.1. Consideraţii generale

A. Scopul analizei indicatorilor valorici ai consumului de resurse constă în identificarea rezervelor existente în volumul şi structura costurilor pe produs, a cheltuielilor pe unitatea valorică de producţie şi pe ansamblul întreprinderii. Aceste rezerve trebuie identificate şi prin măsuri specifice mobilizate în scopul creşterii gradului efectiv de valorificare a resurselor şi al reducerii rezervelor de potenţial.Analizei indicatorilor valorici ai consumului de resurse îşi propune diagnosticare şi evaluarea performanţelor obţinute de către întreprindere prin prisma consumului de factori de producţie rspectiv precizarea căilor de urmat şi mijloacelor necesare în vederea sporirii eficienţei activităţii desfăşurate.

B. Definirea indicatorului valoric fundamental al consumului de resurse.Expresia valorică a consumului de factori de producţie în sfera procesului de producţie reprezintă într-o accepţiune generală costul de producţie.În mod concret, costul reprezintă echivalarea valorică a consumurilor de resurse (umane, materiale, tehnice, financiare) necesare producerii şi comercializării produselor şi serviciilor.Nivelul costurilor de producţie depinde de următorii factori: nivelul consumului de resurse; instrumentele de echivalare valorică a acestor consumuri (preţuri, tarife, cote).Consumurile de resurse (factori de producţie) pot reprezenta: consumuri de materii prime, materiale consumabile, combustibili, energie – resurse materiale – costuri

materiale; consumuri de maşini, utilaje, instalaţii şi echipamente de lucru, spaţii de producţie sau de comercializare

– resurse tehnice – costul cu amortizarea sau chiriile; consumuri de muncă – resurse umane – costul cu munca vie (salarii); „consumuri financiare” – costul capitalului investit; „impozitarea acestor consumuri” – impozite, taxe, contribuţii la diverse fonduri publice centrale sau

locale.

C. Relaţia cost - cheltuială1. În teoria costurilor, noţiunea de cheltuială are o sferă de cuprindere mai largă decât aceea de cost. În

accepţiunea teoriei costurilor, costul reprezintă un consum de valori, iar cheltuiala este echivalentul transformării în structura mijloacelor circulante, în general având la bază o plată. Astfel, aprovizionarea cu materiale reprezintă o cheltuială, iar consumul acesteia devine cost. Cheltuielile apar în sfera circulaţiei, iar costul în sfera consumului. Cadrul de formare al cheltuielilor este reprezentat de sfera procesului de aprovizionare şi desfacere, iar cadrul de formare al costurilor este procesul de fabricaţie.

Page 22: Analiza Performantelor Economico-Financiare Ale Intreprinderii

Fig.2. Costul şi cheltuiala în teoria costurilor

2. În contabilitatea financiară, noţiunea de cheltuială reprezintă un consum de valori, înregistrat în momentul generării sau angajării acestuia şi nu în momentul plăţii acestuia. În acest caz clasificarea cheltuielilor de face după felul activităţii consumatoare de resurse şi după conţinutul lor economic. Noţiunea de cost, în acest context apare ca o noţiune importată, împrumutată, ce poate avea 2 sensuri: cost de producţie – când este preluat din contabilitatea de gestiune şi semnifică elementele de

cheltuieli ocazionate de fabricarea produselor, realizarea lucrărilor sau serviciilor; valoarea la preţ de înregistrare – când este preluată din teoria costurilor şi semnifică valoarea de

achiziţie a unor resurse.3. În contabilitatea de gestiune, cheltuiala apare ca o noţiune centralizatoare a elementelor de cheltuieli

din contabilitatea financiară, elemente grupate pe articole de calculaţie cu scopul repartizării acestora atât pe producţia obţinută, cât şi pe cea în curs de execuţie. Clasificarea cheltuielilor în acest context diferă în funcţie de specificul întreprinderii şi de modul de organizare al contabilităţii de gestiune (se recomandă clasificarea costurilor funcţie de modul de localizare (includere, repartizare) pe purtătorii de costuri şi centre de generare a consumurilor, în costuri directe şi indirecte). Noţiunea de cost este determinată prin repartizarea pe produs a acestor cheltuieli. Astfel costul de producţie este compus din cheltuielile directe şi indirecte de producţie repartizate raţional asupra produselor fabricate, serviciilor prestate sau lucrărilor executate, fiind compus din costul producţiei obţinute şi costul producţiei în curs de execuţie.

4. Din punct de vedere al analizei economico-financiare cheltuielile reprezintă consumuri / utilizări trecute de resurse, care sunt corelate pe baza principiului finalităţii, cu veniturile unei anumite perioade, abordând întreprinderea din perspectiva relaţiei acesteia cu mediul extern şi ţintind obiectivul rezultat (profit sau pierdere). Noţiunea de cost reflectă consumuri, atât trecute cât şi viitoare, care generează noi valori de întrebuinţare, fiind corelate, pe baza principiului cauzalităţii, cu performanţele rezultate în urma transferării acestor valori către consumator (cu valoarea percepută de client).

D. Tipologia indicatorilor valorici ai consumului de resursea) După felul activităţii consumatoare de resurse (după natura operaţiunilor în care s-au efectuat)

identificăm următoarele categorii de cheltuieli: cheltuieli de exploatare (ex. cheltuieli cu materiile prime, cheltuieli de personal, cheltuieli cu

amortizarea); cheltuieli financiare (ex. cheltuieli cu dobânzile); cheltuieli extraordinare (ex. valoarea pierderilor din calamităţi); cheltuieli cu impozitul pe profit.b) După conţinutul economic – natura economică, identificăm următoarele categorii de cheltuieli: cheltuieli cu materii prime şi materiale consumabile; cheltuieli de personal; cheltuieli cu impozite, taxe şi vărsăminte asimilate;

Procesul de producţie

Procesul de aprovizionare

Procesul de fabricaţie

Procesul de comercializare

CHELTUUIELI DE APROVIZIONARE Consumuri

COSTURI

CHELTUIELI DE DESFACERE

COST COMPLET

Page 23: Analiza Performantelor Economico-Financiare Ale Intreprinderii

cheltuieli cu lucrările şi serviciile executate de terţi; alte cheltuieli din exploatare (pierderi din creanţe şi debitori diverşi, cheltuieli excepţionale din

operaţiuni de gestiune (amenzi, penalităţi, despăgubiri) sau de capital (cedarea activelor); cheltuieli financiare; cheltuieli cu amortizările şi provizioanele; cheltuieli cu impozitul pe profit.c) După dependenţa faţă de volumul fizic al producţiei, identificăm următoarele tipuri de costuri: costuri fixe sau convenţional constante – sunt acele costuri care pe total rămân neschimbate la

modificarea volumului fizic al producţiei, iar pe unitatea fizică de producţie se modifică în sens invers şi în aceeaşi măsură cu modificarea volumului producţiei (ex. costurile cu amortizarea, costurile cu chiriile, costurile de personal – salarizarea în regie, costurile cu dobânzile, redevenţele la leasing etc.);

costuri variabile – sunt acele costuri care se modifică pe total odată cu modificarea volumului fizic al producţiei (Q); acestea sunt generate de consumul unor resurse (materiale, umane) care se identifică direct pe produse, materiale directe şi manoperă directă, în general; pe unitatea fizică de producţie, costurile variabile au un comportament relativ constant (ex. costuri materiale directe, costuri cu manopera directă – salarizarea în acord etc.).

d) După modul de localizare (includere, repartizare) pe purtătorii de costuri sau centre de generare a consumurilor, identificăm următoarele tipuri de costuri şi cheltuieli:

costuri (cheltuieli) directe: sunt repartizate în mod direct pe unitatea de produs; nivelul lor depinde direct de consumul de resurse şi de instrumentele de echivalare valorică ale acestor consumuri (materiale directe, manoperă directă).

Costul direct pe unitatea de produs are următoarea relaţie de calcul:

cd = cmd + csd;

unde: cmd – costul cu materiale directe unitare (materii prime, materiale, combustibile,energie); csd – costul cu salariile directe unitare (manopera directă).

n

1iipaicscmd ,

unde: cs – consum specific din materialul aprovizionat de tip „i”[kg, buc. mc, etc. / produs]; pa – preţ unitar de aprovizionare [RON / kg, buc, mc, etc];

n

1iishitncsd ,

unde: tn – timp normat pe unitatea fizică de produs de „i” [oră / produs]; sh –salariu mediu orar pe muncitor direct productiv [RON / oră];

n

1iicdiqCd ,

unde:q – cantitatea fizică de producţie din produsul de tip „i”; Cd – costuri directe totale. costuri (cheltuieli) indirecte: sunt legate de funcţionarea întreprinderii în ansamblul său, se urmăresc pe

total şi se repartizează asupra produselor cu ajutorul unor chei de repartizare, în funcţie de metoda folosită la calculaţia costurilor; sunt formate din:- cheltuieli comune secţiei (CMS);- cheltuieli generale de administraţie ale întreprinderii (CGA);

Page 24: Analiza Performantelor Economico-Financiare Ale Intreprinderii

- cheltuieli de desfacere şi marketing (CDM).

CDMCGACSSCi

2.2. Analiza indicatorilor valorici ai consumului de resurse ce au baza de calcul în volumul fizic al producţiei

Analiza principalilor indicatori valorici ai consumului de resurse se abordează cu ajutorul modelelor factoriale. Construirea acestora este orientată după modul în care categoriile de cheltuieli sau tipurile de costuri reacţionează la modificarea nivelului de activitate. Astfel costurile totale, variabile sau directe depind de volumul de activitate, analiza acestora presupunând modele orientate pe: unitatea fizică de producţie (costul mediu pe unitatea fizică de producţie); total (costuri totale); unitatea valorică de producţie (cheltuieli sau costuri medii la 1000 lei cifră de afaceri la 1000 lei

producţie).Costurile sau cheltuielile fixe şi indirecte, la modul general, nu depind de volumul de activitate, astfel că analiza acestora va presupune abordarea numai a indicatorilor la 1000 de lei producţie, dar care nu se supun regulilor mediei pe unitatea valorică de producţie. Abordarea analizei indicatorilor valorici ai consumului de resurse prin intermediul modelelor factoriale permite identificarea legăturilor factorial-cauzale dintre indicatorii definiţi şi factorii de influenţă, cu scopul formulării unor măsuri cât mai concrete de reducere a nivelului cheltuielilor şi costurilor.

A. Analiza indicatorilor valorici ai consumului de resurse pe unitatea fizică de producţie

Costul mediu pe unitatea fizică de producţie reprezintă consumul valoric de factori de producţie necesar realizării unei unităţi de produs, indiferent de tipul acestuia.

cgsf

q

cq

q

Cc

unde:

igsf – greutatea specifică fizică, adică ponderea deţinută de producţia fizică din tipul de produs „i” purtătoare

a costului unitar ic în total producţie fizică;

iq

iqigsf ;

i1igsf ).

Acest model de calcul şi model de analiză factorială este valabil pentru orice categorie de cost care are baza de calcul în volumul fizic al producţiei şi variază la modificarea acestuia (se formează de la unitar la total). Pentru tipurile de costuri care au baza de calcul în volumul fizic al producţiei modelul de analiză factorială este:

- costul mediu unitar : cgsfc ;

- costul variabil mediu : vcgsfcv ;

- costul direct mediu: dcgsfcd ;

- costul material direct mediu: mdcgsfcmd ;

- costul cu manopera directă mediu: cmapdgsfcmapd .

Page 25: Analiza Performantelor Economico-Financiare Ale Intreprinderii

Parcurgerea etapelor analizei factoriale:1. Identificarea factorilor de influenţă, conform ordinii de substituire:

0c1cc

0q0c0q

1q1c1q

c sf

0c0gs1c1gsc c

unde:

fs - variaţia structurii fizice a producţiei;c - variaţia costurilor unitare individuale pe produse.

2. Identificarea sensului şi cuantificarea intensităţii de acţiune a factorilor asupra indicatorului analizata. Influenţa structurii fizice a producţiei:

0c0gsf0c1gsf0q

0c0q

1q0c1q

sfc

b. Influenţa costurilor unitare individuale pe produse:

0c1gsf1c1gsf1q

0c1q

1q1c1q

cc

3. Explicarea mecanismului de transmitere a acţiunii factorilor asupra indicatorului analizat.

a. Întrucât c este un indicator calculat sub formă de medie aritmetică ponderată, structura fizică a producţiei este factor cu influenţă directă. Intensitatea acţiunii structurii fizice depinde de mărimea diferenţelor dintre nivelul individual al costurilor pe produse.Structura fizică a producţiei acţionează întrucât nivelul individual al costurilor este diferit pe produse (fiecare produs poate avea alt nivel individual al costului). Structura nu acţionează atunci când nivelul costurilor pe produse este egal pentru toate produsele, când există un singur produs sau o situaţie de excepţie când se compensează influenţele în nivelul mediu.Modificarea structurii are la bază ponderile diferite de realizare a producţiei fizice pe produse. Ponderile sunt modificate de ritmul diferit de realizare al producţiei pe produse:

0igsf1igsfQIqiI ;

0igsf1igsfQIqiI ;

0igsf1igsfQIqiI .

Consecinţele modificării structurii fizice a producţiei asupra c va fi dat de (explicitarea modului cum

structura fizică a producţiei îşi transmite influenţa asupra c ):

creşterea ponderii produselor ce au nivelul individual al c mai mare decât c din perioada de bază

(planificat) şi scăderea ponderii produselor cu un nivel individual mai mic decât c din perioada de bază

va determina o creştere a nivelului c ;

creşterea ponderii produselor ce au nivelul individual al c mai mic decât c din perioada de bază

(planificat) şi scăderea ponderii produselor cu un nivel individual mai mare decât c din perioada de bază

va determina o scădere a nivelului c .

b. Costurile unitare pe produse este factor cu influenţă directă, transmiţându-şi influenţă direct asupra c . În

modelul practic este factor cu influenţă direct. Scăderea lui c va determina reducerea c , respectiv creşterea

Page 26: Analiza Performantelor Economico-Financiare Ale Intreprinderii

costurilor unitare individuale pe produse va determina creşterea costului mediu pe unitatea fizică de producţie.

4. Măsuri de reducere a c :- creşterea ponderii produselor care au un cost unitar mai mic decât cel mediu al perioadei de bază, - reducerea costurilor unitare:

o scăderea consumurilor specifice de resurse (prin crearea accesului şi utilizarea unor tehnologii cât mai performante şi prin creşterea gradului de organizare al activităţilor);

o scăderea (negocierea) nivelului instrumentelor valorice de echivalare a consumurilor de resurse (scăderea preţurilor de aprovizionare, scăderea manoperei directe, reducerea tarifelor la utilităţi, ttansport etc. - în general reducerea preţurilor factorilor de producţie).

În legătura cu prima măsură, lucrurile la modul concret sunt mai dificile, având în vedere că opţiunea decumpărare a produselor, care va defini implicit şi structura producţiei fizice aparţine consumatorului. Referitor la cea de-a doua, căile de obţinere a costului redus sunt multiple şi specifice.Reducerea costurilor medii pe unitatea de produs este o necesitatea ce se impune ca urmare a faptului că „motorul” globalizării industriilor şi pieţelor poate fi considerat „căutarea costului redus”. Din această perspectivă, reducerea costurilor la nivelul întreprinderii trebuie să se constituie într-o preocupare permanentă. O dimensiune importantă a reducerii costurilor ţine de mediul intern al întreprinderii pornind de la tehnologiile de fabricaţie şi modul de organizare al activităţilor.B. Analiza indicatorilor valorici ai consumului de resurse pe total

Costurile totale reprezintă costul fabricării întregului volumului fizic de producţie. Pentru tipurile de costuri care au baza de calcul în volumul fizic al producţiei modelul de analiză factorială este:

qcC - Modelul teoretic (MT) sau

cqC - Modelul practic (MP). Aceste categorii de costuri sunt:

- Costul total : qcC ; cqC ;

- Costul variabil total : qcvCv ; vcqCv ;

- Costul direct total: qcdCd ; dcqCd ;

- Costul material direct total: qcmdCmd ; mdcqCmd ;

- Costul cu manopera directă total: qshtnqcsdFSa ; shtnqcsdqFSa (FSa –fond de salarii în acord).

Parcurgerea etapelor analizei factoriale:1. Identificarea factorilor de influenţă, conform ordinii de substituire:

0C1CC q

M.T. 0q0c1q1cC sf

c c

Factori direcţi Factori indirecţi Ordinul I Ordinul II

Page 27: Analiza Performantelor Economico-Financiare Ale Intreprinderii

Detalierea relaţiilor de calcul: qcC qcgsfC

qM.P. 0c0q1c1qC sf c Factori direcţi Ordinul I Detalierea relaţiilor de calcul: cqC

2. Identificarea sensului şi cuantificarea intensităţii de acţiune a factorilor asupra indicatorului analizata. Influenţa volumului fizic al producţiei:M.T.

q0c0q0c1q0cqC

MP.

0c0sf0q0c0sf1qqC - pune în evidenţă structura fizică a producţiei

0c0qqI0c0qqC - permite evitarea structurii fizice a producţiei

1qI0CqC

qI0CqC

b.Influenţa costului mediu pe unitatea fizică de producţie:M.T.

1qc1q0c1q1ccC

Relaţia de mai jos pune în evidenţă, conform modelului teoretic, că variaţia costului total este dată de suma influenţelor determinate de substituirea succesivă a celor doi factori de ordinul I (cu influenţă directă).

C0C1C0q0c1q1ccCqC

b1. M.T. Influenţa structurii fizice a producţiei

1q0c0gsf1q0c1gsfsfC ;

unde:

1q0c1q

sfcr0c1gsf - recalcularea costului mediu pe unitatea fizică de producţie după

modificarea structurii fizice a producţiei;

0c0c0gsf - costul mediu din perioada de bază.

1q0csfcrsfC

b. M.P.Influenţa structurii fizice a producţiei:

0c0sf1q0c1sf1qsfC - pune în evidenţă structura fizică a producţiei

qI0c0q0c1qsfC - permite evitarea structurii fizice a producţiei

b2. M.T.Influenţa costurilor unitare individuale pe produse:

1q0c1gsf1q1c1gsfcC

unde:

1q

1c1q1c1c1gsf - costului mediu din perioada curentă

Page 28: Analiza Performantelor Economico-Financiare Ale Intreprinderii

1qsfcr1ccC

Relaţia de mai jos pune în evidenţă, conform modelului teoretic, că variaţia costului total determinată de modificarea costului unitar mediu este egală cu suma modificărilor succesive a celor doi factori de ordinul II (cu influenţă indirectă).

cC1qc1q0c0gsf1q1c1gsfcCsfC c.M.P. Influenţa costurilor

unitare individuale pe produse:

0c1sf1q1c1sf1qcC

Relaţia de mai jos pune în evidenţă, conform modelului practic, că variaţia costului total este dată de suma influenţelor determinate de substituirea succesivă a celor trei factori de ordinul I (cu influenţă directă).

C0C1C0c0sf0q1c1sf1qcCsfCqC

3. Explicarea mecanismului de transmitere a acţiunii factorilor asupra indicatorului analizat.a.M.T. Modificarea nivelul producţiei fizice de la o perioadă la alta va determina modificarea în mod direct, în acelaşi sens a nivelului costului total, proporţional cu nivelul din perioada de bază a costului mediu pe unitatea fizică de producţie.

q0cqC

M.P. Volumul fizic al producţiei este factor cu influenţă directă asupra costurilor totale, modificarea sa determinând modificarea C în acelaşi sens, proporţional cu structura fizică şi costurile unitare individuale pe produse din perioada de bază.

qI0CqC

b. M.T. Modificarea nivelul costului mediu pe unitatea fizică de producţie de la o perioadă la alta va determina modificarea în mod direct, în acelaşi sens a nivelului costului total, proporţional cu nivelul din perioada curentă a volumului producţiei fizice.

1qcqC

b1. M.T. Structura fizică a producţiei este un factor de influenţă indirect, ce îşi va transmite influenţa asupra costului total prin intermediul costului mediu pe unitatea fizică de producţie. Cauzele modificării structurii

fizice şi modul cum îşi transmite influenţa asupra c au fost explicitate la pct.4.2.2. Modul cum c îşi transmite influenţa asupra C a fost explicitat anterior la punctul b.b2. M.T. Costurile unitare individuale pe produse este un factor de influenţă indirect, ce îşi va transmite influenţa asupra costului total prin intermediul costului mediu pe unitatea fizică de producţie. Modul cum

costurile unitare individuale pe produse îşi transmite influenţa asupra c au fost explicitate la pct.4.2.2.

Modul cum c îşi transmite influenţa asupra C a fost explicitat anterior la punctul b.b. M.P. Structura fizică a producţiei este un factor cu influenţă directă asupra C, ce îşi transmite influenţa în acelaşi sens, funcţie de nivelul din perioada curentă al producţiei şi de nivelul din perioada de bază a costurilor unitare individuale pe produse.c. M.P. Costurile unitare individuale pe produse este un factor cu influenţă directă asupra C, ce îşi transmite influenţa în acelaşi sens, funcţie de nivelul producţiei şi modul de structurare al acesteia din perioada curentă.

4. Măsuri de reducere a costurilor totale: creşterea volumului fizic al producţiei în scopul obţinerii economiilor de scară2. reducerea nivelului costurilor medii pe unitarea fizică de producţie, prin:

- creşterea ponderii produselor care au un cost unitar mai mic decât cel mediu al perioadei de bază, - reducerea nivelului costurilor unitare.

2 Economiile de scară sunt obţinute ca urmare a scăderii costurilor medii pe masura creşterii volumului producţiei. Această scădere a costului mediu derivă din nivelul relativ constant al costurilor fixe care se repartizează pe un volum de producţie din ce în ce mai mare (reducerea marjei costurilor fixe repartizate pe produse).

Page 29: Analiza Performantelor Economico-Financiare Ale Intreprinderii

În legătura cu prima măsură, lucrurile la modul concret sunt mai dificile, având în vedere că opţiunea de cumpărare a produselor, care va defini implicit şi structura producţiei fizice aparţine consumatorului.

C. Analiza indicatorilor valorici ai consumului de resurse pe unitatea valorică de producţie

Indicatorul valoric al consumului de resurse pe unitatea valorică este: cheltuieli (sau costuri) la 1000 lei cifră de afaceri sau producţie.

1000p

cvgs

pq

cq1000

CA

CCA1000/C

unde:

vigs – greutatea specifică deţinută de producţia valorică (cifra de afaceri) din tipul de produs „i” purtătoare a nivelului individual al costurilor la 1000 lei cifră de afaceri de ci / pi x 1000 în total producţie valorică

(cifră de afaceri);

ipiqipiq

iCAiCA

vigs ; i

1igsv ).

Acest model de calcul şi model de analiză factorială deopotrivă scoate în evidenţă faptul că indicatorul este o medie aritmetică ponderată.

Parcurgerea etapelor analizei factoriale:1. Identificarea factorilor de influenţă

0CA1000/C1CA1000/CCA1000/C

10000p0q0c0q

10001p1q1c1q

CA1000/C

=>

10000p0c

0gsv10001p1c

1gsvCA1000/C

sv => CA1000/C p 1000p/c c

unde:sv – structura valorică a producţiei;c / p x 1000 – nivelul individual al costului la 1000 lei cifră de afaceri pe produse;p – preţ unitar de vânzare; c – cost unitar pe produs.

2. Identificarea sensului şi măsurarea intensităţii de acţiune a factorilor asupra costului la 1000 lei cifră de afaceri

a. Influenţa determinată de modificarea structurii valorice a producţiei:

10000p0q0c0q

10000p1q0c1q

)sv(CA1000/C

10000p0c

0gsv10000p0c

1gsv)sv(CA1000/C

Page 30: Analiza Performantelor Economico-Financiare Ale Intreprinderii

b. Influenţa determinată de modificarea nivelului individual al costului la 1000 lei cifră de afaceri pe produse:

10000p1q0c1q

10001p1q1c1q

)1000px/c(CA1000/C

10000p

0c1gsv1000

1p1c

1gsv)1000px/c(CA1000/C

b1. Influenţa determinată de modificarea nivelului individual al preţurilor de vânzare pe produse:

10000p1q0c1q

10001p1q0c1q

)p(CA1000/C

10000p0c

1gsv10001p0c

1gsv)p(CA1000/C

b2. Influenţa determinată de modificarea nivelului individual al costurilor unitare pe produse:

10001p1q0c1q

10001p1q1c1q

)c(CA1000/C

10001p0c

1gsv10001p1c

1gsv)c(CA1000/C

)1000px/c(CA1000/C)sv(CA1000/CCA1000/C

)p(CA1000/C)c(CA1000/C1000px/cCA1000/C

3. Explicarea mecanismului de transmitere a acţiunii factorilor asupra indicatorului analizat.a. Întrucât CA1000/C este un indicator calculat sub formă de medie aritmetică ponderată, structura valorică a producţiei este un factor de influenţă directă. Intensitatea acţiunii structurii valorice depinde de mărimea diferenţelor între nivelul individual al costului la 1000 lei cifră de afaceri pe produse.Structura valorică a producţiei acţionează întrucât nivelul individual al 1000p/c este diferit pe produse

(fiecare produs poate avea alt nivel individual al 1000p/c ). Structura nu acţionează atunci când nivelul

1000p/c este egal pentru toate produsele, când avem un singur produs sau o situaţie de excepţie când se compensează influenţele în nivelul mediu.Modificarea structurii are la bază ponderii diferite de realizare a producţiei valorice pe produse. Ponderile sunt modificate de ritmul diferit de realizare al producţiei pe produse:

0igsv1igsvCAICAiI ;

0igsv1igsvCAICAiI ;

0igsv1igsvCAICAiI ;

Consecinţele modificării structurii valorice a producţiei asupra CA1000/C va fi dat de:

creşterea ponderii produselor ce au nivelul individual al 1000p/c mai mare decât nivelul mediu al

1000p/c din perioada de bază (planificat) şi scăderea ponderii produselor cu un nivel individual mai mic decât nivelul mediu al 1000p/c din perioada de bază va determina o creştere a nivelului

CA1000/C ;

Page 31: Analiza Performantelor Economico-Financiare Ale Intreprinderii

creşterea ponderii produselor ce au nivelul individual 1000p/c mai mic decât nivelul mediu al

1000p/c din perioada de bază (planificat) şi scăderea ponderii produselor cu un nivel individual mai

mare decât nivelul mediu al 1000p/c din perioada de bază va determina o scădere a nivelului

CA1000/C .b. Nivelul individualal costurilor la 1000 lei cifră de afaceri pe produse este un factor cu influenţă directă. Creşterea nivelului lui 1000p/c la toate produsele va determina creşterea indicatorului CA1000/C , situaţie nefavorabilă. Reducerea nivelului lui 1000p/c la toate produsele va determina reducerea

indicatorului CA1000/C , situaţie favorabilă întreprinderii.b1. Preţurile unitare de vânzare sunt în modelul teoretic, factori cu influenţă indirectă, transmiţându-şi influenţă asupra CA1000/C prin intermediul c/px1000. În modelul practic este factor cu influenţă direct. În ambele tipuri de modele influenţează în sens invers asupra indicatorului (creşterea lui p va determina reducerea lui c/px1000 şi implicit al CA1000/C , determinând în acest fel o influenţă favorabilă).b2. Costurile unitare pe produse sunt factori cu influenţă indirectă, transmiţându-şi influenţă asupra

CA1000/C prin intermediul 1000p/c . Factorul influenţează indicatorul în acelaşi sens (scăderea lui c va

determina reducerea lui 1000p/c şi implicit a CA1000/C , determinând în acest fel o influenţă favorabilă).

4. Măsuri de reducere a CA1000/C :

reducerea nivelului costurilor totale prin creşterea ponderii produselor care au un cost unitar mai mic decât cel mediu al perioadei de bază, reducerea costurilor unitare; prin creşterea producţiei fizice pentru obţinerea economiilor de scară;

creşterea nivelul cifrei de afaceri prin: creşterea producţiei fizice, creşterea ponderii produselor care au un preţ unitar de vânzare mai mare decât cel mediu al perioadei de bază şi creşterea preţurilor de vânzare;

creşterea ponderii produselor pentru care 1000p/c în perioada de bază este mai mic decât nivelul

mediu al 1000p/c din perioada de bază (planificat) ceea ce va determina scăderea nivelului

CA1000/C .Într-o abordare stric legată de factorii de influenţă identificaţi conform modelului factorial, măsurile directe de reducere a CA1000/C sunt:

creşterea ponderii produselor pentru care 1000p/c în perioada de bază este mai mic decât nivelul mediu al 1000p/c din perioada de bază (planificat) ceea ce va determina scăderea nivelului

CA1000/C ;

creşterea nivelului preţurilor de vânzare; reducerea nivelului costurilor de producţie.Subliniem şi în acest caz necesitatea identificării rezervelor interne la nivelul costurilor unitare şi creşterea competitivităţii întreprinderii prin intermediul costurilor.

2.3. Analiza indicatorilor valorici ai consumului de resurse care nu au baza de calcul în volumul fizic al producţie

Modelul factorial de analiză, aplicabil pentru acele tipuri de costuri care nu au baza de calcul în volumul fizic al producţiei (se formează pe total şi apoi se repartizează pe produse) este cel redat mai jos, cu exemplificare la nivelul costurilor fixe. Modelul este similar şi pentru costurilor indirecte.

1000pq

CF1000

CA

CFCA1000/CF

Page 32: Analiza Performantelor Economico-Financiare Ale Intreprinderii

Parcurgerea etapelor de analiză factorială:1. Identificarea factorilor de influenţă:

10000c0q

0CF1000

1c1q1CF

CA1000/CF

q

pq sf

CA1000/CF p CF

2. Identificarea sensului şi măsurarea intensităţii de acţiune a factorilor asupra indicatorului analizat:a. Influenţa determinată de modificarea nivelului cifrei de afaceri:

10000p0q

0CF1000

1p1q0CF

pqCA1000/CF

a1. Influenţa determinată de modificarea volumului fizic al producţiei:

10000p0q

0CF1000

qI0p0q0CF

qCA1000/CF

a2. Influenţa determinată de modificarea structurii fizice a producţiei:

1000qI0p0q

0CF1000

0p1q0CF

sCA1000/CF

a3. Influenţa determinată de modificarea nivelului individual al preţurilor de vânzare:

10000p1q

0CF1000

1p1q0CF

pCA1000/CF

Modificerea CA1000/CF ca urmare a modificării nivelul cifrei de afaceri este egală cu modificarea

CA1000/CF ca urmare a modificării celor 3 factori care determină cifra de afaceri.

PCA1000/CFsCA1000/CFqCA1000/CFpqCA1000/CF O precizare se

impune, referitoare la faptul că atunci când se analizează CA1000/CF , substituirea structurii fizice a producţiei nu este una reală, având în vedere faptul că în cazul costurilor fixe nu se pune problema structurii, deoarece repartizarea costurilor fixe pe total se poate face uniform, în marje egale pe fiecare produs. Pornind de la aceste considerente s-a optat pentru modul de substituire, la nivelul factorilor ce determină cifra de afaceri, prin trecerea pe total a producţiei prin intermediul indicelui producţiei fizice totale ( qI ).

b. Influenţa determinată de modificarea nivelului costurilor fixe totale:

10001p1q

0CF1000

1p1q1CF

CFCA1000/CF

Abatarea totală a CA1000/CF este egală cu suma abaterilor indicatorului ca urmare a substituirii succesive a factorilor care îl determină.

CFCA1000/CFpqCA1000/CFCA1000/CF

3. Explicarea mecanismului de transmitere a acţiunii factorilor asupra indicatorului analizat.a. Cifra de afaceri este un factor cu influenţă directă, ce acţionează asupra CA1000/CF în sens invers,proporţional cu nivelul CF din perioada de bază.

Page 33: Analiza Performantelor Economico-Financiare Ale Intreprinderii

a1. Volumul fizic al producţiei este un factor cu influenţă indirectă asupra CA1000/CF , ce îşi transmite influenţă prin intermediul cifrei de afaceri. Factorul acţionează asupra cifrei de afaceri, în mod direct, în acelaşi sens şi proporţional cu nivelul din perioada de bază a structurii fizice a producţiei şi a preşurilor de vânzare unitare.a2. Structura fizică a producţiei este un factor cu influenţă indirectă asupra CA1000/CF , ce îşi transmite influenţă prin intermediul cifrei de afaceri. Factorul acţionează asupra cifrei de afaceri în mod direct, în acelaşi sens şi proporţional cu nivelul din perioada de curentă a volumului producţiei fizice şi cu nivelul din perioada de bază a preţurilor unitare de vânzare.a3. Preţurile de vânzare unitare sunt un factor cu influenţă indirectă asupra CA1000/CF , ce îşi transmite influenţă prin intermediul cifrei de afaceri. Factorul acţionează asupra cifrei de afaceri în mod direct, în acelaşi sens şi proporţional cu nivelul din perioada de curentă a volumului producţiei fizice şi a preţurilor unitare de vânzare.b. Costurile fixe totale sunt un factor cu influenţă directă, ce acţionează asupra CA1000/CF în acelaşi sens şi proporţional cu nivelul CA din perioada curentă.

4. Măsuri de reducere a CA1000/CF :

creşterea nivelului cifrei de afaceri, prin:o creşterea volumului producţiei fizice;o creşterea ponderii produselor care au preţuri de vânzare mai mari decât preţul mediu din perioada

de bază;o creşterea nivelului preţurilor unitare de vânzare;

reducerea nivelului costurilor fixe totale (CF).Managementul întreprinderii mai trebuie să aibă în vedere posibilitatea transformării categoriilor de costuri fixe în costuri variabile şi în acest fel „legarea” categoriilor de costuri de volumul de activitate, operaţiune care are avantajul de a putea identifica comportamentul costurilor şi implicit creşterea posibilităţilor de reducere a acestora.

3. Analiza rentabilităţii întreprinderii

În termeni generali rentabilitatea caracterizează capacitatea unei activităţi lucrative de a genera un surplus peste resursele alocate derulării acestei activităţi. Având în vedere că derularea activităţilor lucrative presupune existenţa unui capital care să finanţeze resursele necesare acestei activităţi, putem spune că rentabilitatea reprezintă, de fapt, nivelul de retribuire a capitalului, indiferent de provenienţa acestuia. Rentabilitatea capitalului, redată în expresie relativă de ratele de rentabilitate, se află sub incidenţa a trei factori :- sursele de finanţare a activităţii ( care pot fi suficiente sau insuficiente);- structura surselor de finanţare (care trebuie să tindă spre optim);- riscul afacerii sau riscul investitorilor de a nu-şi recupera banii investiţi.

Rentabilitatea capitalului poate fi separată în două principale părţi:- rentabilitatea economică;- rentabilitatea financiară.

Importanţa cunoaşterii ratelor de rentabilitate deriva din:- favorizează orientarea structurii producţiei pe produse, ramuri şi subramuri, în sensul găsirii celor

care oferă cel mai mare avantaj competitiv;- stimulează gestiunea prin utilizarea raţionala a resurselor;- contribuie la întărirea interesului întreprinzătorului pentru diferenţierea produselor având in centrul

acesteia modernizarea conceptului de calitate;- favorizează segmentarea pieţei şi diferenţierea strategiilor comerciale.

Page 34: Analiza Performantelor Economico-Financiare Ale Intreprinderii

3.1. Analiza rentabilităţii economice

Rentabilitatea economică exprimă gradul de eficienţă a capitalului total aflat la dispoziţia întreprinderii ( sau a unei părţi a acestuia), indiferent de sursa de provenienţă a capitalului. Formula generală de calcul a rentabilităţii economice este următoarea :

acestuiaaparteosau totalCapitalul

iexploatarial economicRezultatul=)(reconomicaaterentabilitdeRata e

Rentabilitatea economică trebuie apreciată funcţie de nivelul inflaţionist al mediului economic unde acţionează întreprinderea. Pentru a se evita pierderea substanţei economice a întreprinderii şi pentru asigurarea recuperării integrale a efortului economic depus de către aceasta se impune ca rata economică de rentabilitate să fie mai mare decât rata inflaţiei.În raport cu rata inflaţiei se poate vorbi de două tipuri de rentabilitate economică:- rentabilitate economică nominală (ren);- rentabilitate economică reală (rer);

Într-un mediu inflaţionist rentabilitatea economică exprimată în termeni reali, calculată după formula lui Fisher, este mai mică decât rentabilitatea economică nominală, după cum rezultă şi din formula de mai jos :

rer = ren - ri , unde ri - rata inflaţiei;

Funcţie de nivelul inflaţionist din mediul economic analizat se pot identifica două situaţii privind calculul rentabilităţii economice reale pornind de la următoarea formulă :

(1 + ren) = (1 + rer)(1 + ri) , care devine :

ren = rer + ri + rer x ri

Cazul 1 : Când inflaţia este sub 10% (ri < 10%), ea poate fi considerată în limite normale, termenul rer x ri din relaţia de calcul ia valori mici care pot fi considerate neglijabile, iar calculul rentabilităţii reale se face după formula :

rer = ren - ri

Cazul 2 : Când inflaţia este mai mare de 10% (ri 10%), rentabilitatea economică reală se calculează după formula :

rer = i

ien

r

rr

1

Nivelul economic de rentabilitate pe care îl realizează o întreprindere trebuie să răspundă următoarelor cerinţe :- să remunereze capitalul investit cel puţin la nivelul ratei minime de randament din economie (rata medie

a dobânzii);- să remunereze riscul economic pe care şi l-au asumat furnizorii de capital în momentul efectuării

plasamentului.

Având în vedere interesele predominante care se manifestă la nivelul unei întreprinderi (interesul managerilor şi interesul furnizorilor de capital) şi speranţele asociate acestor interese privind nivelul de performanţă, putem separa rentabilitatea economică în două componente:

Page 35: Analiza Performantelor Economico-Financiare Ale Intreprinderii

- rentabilitatea economică a capitalului total – care prezintă interes pentru managementul întreprinderii;- rentabilitatea economică a capitalului investit – care prezintă interes pentru furnizorii de capital.

Rentabilitatea economică a capitalului total

Aceste rate exprimă gradul de eficienţă sau de remunerare a tuturor resurselor aflate în exploatarea întreprinderii, indiferent de provenienţa acestora (proprii, împrumutate sau atrase), formula de calcul a acestor rate poate lua următoarele forme :

re = AT

RE , sau re =

AT

RBE ,

unde: AT- activ total sau capital total investit în afacere;RE-rezultatul exploatăriiRBE – rezultatul brut al exploatării

Datorită faptului că rentabilitatea economică, în această formă de calcul, exprimă eficienţa generală a activului, deci a activităţii de ansamblu a întreprinderii, informaţia pe care o furnizează va avea un grad mare de interes şi de relevanţă pentru managerii întreprinderii.

Modele de analiză factorială a rentabilităţii economice

M1: re = AT

RBE=

AT

CAx

CA

RBE100x

Factori de influenţă:

x100CA

RBE- rata profitabilităţii globale sau marja brută din exploatare;

AT

CA- viteza de rotaţie a capitalului total

Condiţia de creştere a nivelului ratei: IRBE>ICA şi ICA>IAT

M2 re = AT

RE=

AT

CAx

CA

RE100x

Factori de influenţă:

x100CA

RE- marja netă din exploatare;

AT

CA- viteza de rotaţie a capitalului total.

Condiţia de creştere a nivelului ratei: IRE>ICA şi ICA>IAT

Rentabilitatea economică a capitalului investit

Apreciază nivelul de remunerare al capitalului investit indiferent de provenienţa acestuia (propriu sau împrumutat). Formula generală de calcul a acestor rate este următoarea :

re = Cinv

RBERE )(, unde Cinv- capitalul investit total;

Capitalul investit are în literatura economică de specialitate o percepţie destul de largă de aceea se impun a fi făcute următoarele precizări în legătură cu acest concept:

Page 36: Analiza Performantelor Economico-Financiare Ale Intreprinderii

capitalul investit include doar resursele financiare investite de furnizorii de capital (acţionari şi împrumutători) într-o anumită afacere;

capitalul investit este retribuit în schimbul utilizării lui (dobânzi şi dividende), spre deosebire de sursele financiare atrase care deşi rămân la dispoziţia întreprinderii o perioadă de timp nu se impune plata unui cost explicit al utilizări acestora;

Capitalul investit include fonduri provenite din surse proprii (Cpr) şi din surse împrumutate (Împ), acestea din urmă putând fi acordate pe termen mediu şi lung (Îtml) sau pe termen scurt (Îts). Având în vedere că expresia patrimonială a capitalului total este activul total şi în cazul capitalului investit se poate determina expresia patrimonială a acestuia caz în care rata rentabilităţii economice devine:

re = ItsCpm

RBERE

)(

, sau re = DbNFRAi

RBERE

)(

unde : Cpm – capital permanent (Cpr + Îtml)Ai – active imobilizateNFR- necesar de fond de rulment;Db- disponibilităţi băneşti;

Se poate observa că diferenţierea celor două formule este dată de numitorul acestora, respectiv de forma de exprimare a capitalului investit. Dacă în prima formulă acesta se exprimă sub formă de surse (specifice pasivului bilanţier), în cea de-a doua formulă este exprimat sub formă de mijloace economice (specifice activului bilanţier).

Rentabilitatea brută a capitalului investit nu este influenţată de politica de amortizare a întreprinderii, putând servi la analize comparative a întreprinderilor din acelaşi sector sau din sectoare diferite, indiferent de mărimea acestora.Această rentabilitate se calculează ca raport între rezultatul brut al exploatării (EBE) şi valoarea brută a capitalului investit , valoare care include mijloacele fixe la valoarea lor brută, formula de calcul putând lua următoarele forme :

reb = Cinvb

RBE sau reb =

DbNFRAib

RBE

,

unde : Cinvb – capital investit brutAib – active imobilizate brute

Rentabilitatea brută a capitalului investit măsoară capacitatea întreprinderii de a reface acest capital, gradul de eficienţă al întreprinderii fiind cu atât mai mare cu cât durata de refacere a capitalului este mai scurtă. În economiile dezvoltate, unde circulaţia capitalului este mai accelerată, se consideră că recuperarea capitalului investit total, pe seama excedentului brut din exploatare, trebuie să se realizeze în maxim 4 ani, ceea ce corespunde unei rentabilităţi brute a capitalului de minim 25%.

Rentabilitatea netă a capitalului investit rezultă după aplicarea politicii de amortizări şi provizioane a întreprinderii. Nivelul ratei se calculează ca raport între rezultatul exploatării (RE) şi valoarea netă a capitalului investit total (Cinvn), acest capital incluzând activele imobilizate la valoarea lor netă (Ain).

ren = Cinvn

RE sau ren =

DbNFRAin

RE

,

Această rată are un grad mare de relevanţă în ce priveşte remunerarea capitalului investit şi un grad mai mic de relevanţă în ce priveşte reînnoire acestuia.

Page 37: Analiza Performantelor Economico-Financiare Ale Intreprinderii

Modele de analiză factorială

M1: re = Cinvb

RBE=

Cinvb

CAx

CA

RBE100x

Factori de influenţă:

x100CA

RBE- rata profitabilităţii globale sau marja brută din exploatare;

Cinvb

CA- viteza de rotaţie a capitalului investit;

Condiţia de creştere a nivelului ratei: IEBE>ICA şi ICA>ICinv

M2: re = Cinv

RE=

Cinv

CAx

CA

RE100x

Factori de influenţă:

x100CA

RE- marja netă din exploatare;

Cinv

CA- viteza de rotaţie a capitalului investit.

Căi de creştere a rentabilităţii economice:1. Creşterea marjelor de acumulare, prin :- creşterea volumului fizic al producţiei care va permite scăderea marjei costurilor fixe pe produs şi

creşterea marjelor de profitabilitate;- modificarea structurii producţiei în favoarea produselor cu marje de profitabilitate mai mari ;- creşterea vânzărilor şi reducerea cheltuielilor plătibile;2. Creşterea vitezei de rotaţie a capitalului investit, prin :- optimizarea structurii capitalului;- materializarea capitalului în active să se facă într-o structură adecvată nevoilor de exploatare.

Pentru implementarea măsurilor de creştere a rentabilităţii întreprinderea poate promova două politici distincte cum ar fi :

politică a preţurilor mari (înalte) care asigură un nivel ridicat al marjelor de acumulare, respectiv o rotaţie mai lentă a capitalului;

politică a preţurilor joase care vizează un nivel mai scăzut al marjelor şi o viteză mare de rotaţie a capitalului.

3.2. Analiza rentabilităţii financiare

Rentabilitatea financiară, spre deosebire de cea economică, măsoară doar performanţa capitalului propriu, respectiv capacitatea acestuia de a degaja profit.Rentabilitatea financiară îşi are baza de formare în rentabilitatea economică iar diferenţa dintre cele două concepte este dată de politica de finanţare promovată de managementul întreprinderii.Rata de rentabilitate financiară exprimă în mărimi relative gradul de remunerare a investiţiei făcute de proprietari, fiind în fapt modul de reflectare a performanţelor financiare realizate prin investiţia făcută.

iproprietar de investite

ilorproprietar Profitul=)(rfinanciaraaterentabilitdeRata f Capitaluri

Page 38: Analiza Performantelor Economico-Financiare Ale Intreprinderii

Rentabilitatea financiară asigură remunerarea proprietarilor fie prin dividendele acordate fie prin acumulările din profit care se materializează în creşterea capitalului propriu al întreprinderii şi deci în creşterea valorii de piaţă a acţiunilor.Un aspect important al rentabilităţii financiare este identificarea şi delimitarea interesului manifestat de acţionarul majoritar, respectiv de acţionarul minoritar. Se pot astfel contura două tipuri de interese fiecare dintre acestea urmărind un nivel de rentabilitate care retribuie în mod diferit investiţia realizată.

Acţionarul majoritar realizează în general un plasament pe termen lung pentru care nu solicită o rentabilitate imediată pe acţiune, deci nu solicită un dividend important pe acţiune într-o perspectivă imediată, fiind mulţumit cu un nivel al rentabilităţii financiare care să îl satisfacă, în condiţiile în care o mare parte din profit rămâne în întreprindere şi contribuie la creşterea valorii de piaţă a acţiunilor.În aceste condiţii acţionarul majoritar va fi interesat de rentabilitatea financiară calculată după formula :

rf = Cpr

Pnx100 ,

unde : Pn - profitul net;Cpr - capital propriu.

Pentru aceeaşi categorie de acţionari rentabilitatea financiară a investiţiei realizate se mai poate aprecia şi cu indicatorul "Profitul net pe acţiune" (Pna), calculat după formula :

Pna = aNr

Pn ,

unde : aNr - numărul de acţiuni.

Acţionarul minoritar este în general interesat de rentabilitatea pe termen scurt, rentabilitate pe care o apreciază funcţie de dividendul pe care îl primeşte pentru fiecare acţiune deţinută şi care se calculează cu indicatorul "Dividendul pe o acţiune" (Da).

Da = aNr

D ,

unde : D - valoarea dividendelor distribuite la sfârşitul exerciţiului financiar.

Analiza factorială a rentabilităţii financiare

În mod identic cu rentabilitatea economică, se urmăreşte prin această analiză factorială, identificarea factorilor de influenţă ai rentabilităţii financiare şi a măsurilor care se impun a fi luate pentru sporirea nivelului acesteia.Model factorial se bazează pe legătura dintre rentabilitatea financiară şi profitabilitatea vânzărilor ajustată cu intensitatea utilizării capitalului propriu.

rf = Cpr

Pn, rf =

Cpr

CAx

CA

Pn,

r1 r2

unde: r1 - profitabilitatea vânzărilor sau rata marjei nete comerciale (factor cantitativ de influenţă);r2 - viteza de rotaţie a capitalului propriu prin cifra de afaceri sau intensitatea utilizării

capitalului propriu (factor calitativ).

Al doilea model factorial face legătura dintre rentabilitatea financiară şi rentabilitatea economică, punând în evidenţă corelaţiile şi condiţionările care pot exista între acestea.

Page 39: Analiza Performantelor Economico-Financiare Ale Intreprinderii

rf = Cpr

Pn, rf = (

Cpr

PTx

RE

Pn)x

AT

CAx

CA

RE, rf = re x

Cpr

PTx

RE

Pn

r1 r2 r3 r4

unde : PT- pasiv total (r1 + r2) - rata economică de rentabilitate;

r3 - ponderea profitului aferent proprietarilor (profitul net) în profitul generat de activitatea de exploatare (structura profitului); r4 – factor de multiplicare a capitalului;

Căile de creştere a rentabilităţii financiare sunt :1. Ameliorarea nivelului rentabilităţii economice, prin :

- practicarea unui nivel acceptabil al marjei de acumulare din exploatare;- creşterea vitezei de rotaţie a activului total (ICA > IAT);

2. Promovarea unei politici de finanţare prin credite care să aibă drept efect creşterea mai rapidă a profitului net comparativ cu profitul total al activităţii de exploatare (IPn > IRE) şi deci implicit creşterea mai rapidă a rentabilităţii financiare comparativ cu rentabilitatea economică;

3. Asigurarea resurselor de finanţare la nivelul necesarului cu păstrarea unei structuri financiare echilibrate, care să menţină riscul financiar de îndatorare în limite normale.

Sintetizând cele menţionate mai sus, se poate spune că rentabilitatea financiară este un indicator de apreciere a performanţelor întreprinderii, indicator al cărui nivel depinde de politica comercială promovată (marja brută de acumulare), de eficienţa utilizării patrimoniului total (viteza de rotaţie a activului) şi de politica financiară promovată (structura finanţării şi costul finanţării).

4.Analiza riscurilor întreprinderii

Riscul este o caracteristică normală a oricărei afaceri, nivelul la care el este acceptat depinde de atitudinea investitorului faţă de risc (aversiune sau disponibilitate) şi de rentabilitatea potenţială a investiţiei.Rentabilitatea este o restricţie ce se manifestă sub aspecte diferite dar corelate între ele: asigurarearemunerării factorilor de producţie ş i a capitalului investit dar ş i gestionarea resurselor în condiţii de eficienţă ş i eficacitate. Un diagnostic economico-financiar complet nu se poate realiza neglijând cuplul rentabilitate–risc. Riscul este o variabilă exogenă, antonimă rentabilităţii. Efectele riscului fiindcontradictorii, se pune problema stăpânirii unui anumit nivel al riscului pentru a obţine rentabilitateascontata. Riscul poate fi tradus şi ca variabilitatea profitului fata de media rentabilităţii din ultimele exerciţii financiare, ca incapacitatea întreprinderii de a se adapta la timp si cu cel mai mic cost la variaţia condiţiilor de mediul său economic.Principalele categorii de risc ce pot afecta activitatea întreprinderii sunt: riscul economic sau de exploatare; riscul financiar; riscul de faliment

4.1. Riscul de exploatare

După cum îi spune şi numele acest risc este specific exclusiv activităţii de producţie şi de comercializare a unei întreprinderi.Manifestare riscului de exploatare constă în variabilitatea rezultatului exploatării, ca efect al modificării condiţiilor din mediul economic unde întreprinderea activează. Se poate astfel afirma că riscul de exploatare reprezintă incapacitatea întreprinderii de a se adapta la timp şi cu cel mai scăzut cost la variaţia condiţiilor din mediu în care activează, incapacitate care va avea drept efect diminuarea profitului din exploatare sau chiar intrarea în pierdere.Factorii din mediul economic al întreprinderii (interni sau externi) care pot influenţa activitatea acesteia sunt:

Page 40: Analiza Performantelor Economico-Financiare Ale Intreprinderii

modificarea preţurilor de achiziţie sau de desfacere; accentuarea concurenţei pe piaţă; presiuni salariale; inovaţii tehnice şi tehnologice care afectează competitivitatea produselor; pierderea unor pieţe de desfacere.

Riscul de exploatare se va manifesta şi va afecta cu predilecţie acele întreprinderi care nu pot contracara la timp şi cu costuri minime acţiunea acestor factori (sau a altora).Prin implicaţiile pe care le poate genera asupra activităţilor productive, această categorie de risc este urmărită cu interes de două categorii de participanţi la activitatea întreprinderii şi anume : managementul întreprinderii care este interesat de stăpânirea unui nivel al riscului care să asigure

maximizarea profitului şi creşterea averii proprietarilor; investitorii externi care sunt interesaţi de un plasament cât mai bun al capitalului, plasament care îi va

satisface atunci când se asigură un nivel scontat de retribuire a capitalului investit la un grad de risc pe care sunt dispuşi să şi-l asume.

Metode de măsurare a riscului de exploatare: metoda pragului de rentabilitate sau a punctului critic; metoda elasticităţii rezultatului exploatării (levierul exploatării).Aceste metode deşi au fiecare în parte modalităţi distincte de cuantificare a riscului de exploatare, rezultatele obţinute se complectează reciproc conducând la o cât mai bună măsurare şi înţelegere a acţiunii riscului de exploatare.

Metoda pragului de rentabilitate

Pragul de rentabilitate reprezintă acel nivel al volumului valoric de activitate în care veniturile generate de activitatea de exploatare sunt egalate de cheltuielile de exploatare iar rezultatul este nul. Când se depăşeşte acest prag activitatea începe să fie rentabilă.Pentru a contracara acţiunea factorilor din mediul său economic întreprinderea trebuie să dispună de un timp minim de reacţie, acest timp fiind asigurat de decalajul dintre volumul de activitate realizat efectiv şi pragul de rentabilitate.Pragul de rentabilitate al întreprinderii este influenţat esenţial de nivelul cheltuielilor fixe, în sensul că cu cât ponderea cheltuielilor fixe în total cheltuieli este mai mare cu atât pragul de rentabilitate este mai ridicat şi invers. Datorită faptului că, cel puţin pe o anumită perioadă de timp, nivelul total al cheltuielilor fixe rămâne nemodificat indiferent de volumul de activitate realizat, atunci este uşor de dedus că acea cotă de cheltuieli fixe care revine pe fiecare unitate de produs va fi cu atât mai mică cu cât gradul de utilizare a capacităţilor se situează la un nivel mai ridicat. În aceste condiţii pragul de rentabilitate este echivalent cu acel volum de activitate la care cheltuiala fixă ce revine fiecărui produs egalează marja cheltuielilor variabile pe produs.Se poate astfel afirma că riscul de exploatare este cu atât mai mare cu cât nivelul activităţii de exploatare (CA) se situează în proximitatea pragului de rentabilitate, respectiv este cu atât mai mic cu cât nivelul de activitate este mai îndepărtat de pragul de rentabilitate

Modul de calcul al pragului de rentabilitate

CAprg =

CA

CVCF

1=

CA

CVCACF

=

CA

McvCF

=mcvR

CF

1

unde : CAprg - volumul valoric de activitate în punctul critic;CF - cheltuieli fixe aferente exploatării;CV - cheltuieli variabile totale;CA – cifra de afaceri;Mcv – marja cheltuielilor variabile

Page 41: Analiza Performantelor Economico-Financiare Ale Intreprinderii

mcvR - rata marjei cheltuielilor variabile.

Modul de interpretare a rezultatelor

În mărimi absolute : Msa = CA - CAprg

Marja de siguranţă în mărimi absolute exprimă diferenţa valorică existentă între volumul de activitate realizat sau previzionat şi volumul de activitate în punctul critic. Un rezultat pozitiv consistent semnifică un risc de exploatare scăzut pentru activitatea respectivă.

În mărimi relative : Msre = CA CA

CAprg

prg

x 100

În acest caz marja de siguranţă din exploatare (Msre) exprimă în procente vecinătatea volumul de activitate realizat sau previzionat faţă de pragul de rentabilitate. Din observaţii statistice s-a ajuns la următoarele asocierii între marja de siguranţă în mărimi relative şi riscul de exploatare :

când Msre < 10% riscul de exploatare prezintă o probabilitate mare de apariţie şi întreprinderea poate intra în pierdere la o fluctuaţie mică a factorilor din mediului său economic în care acţionează;

când Msre este cuprinsă între 10 şi 20% riscul de exploatare se situează la un nivel considerat normal, nivel care poate fi controlat înainte ca întreprinderea să intre în pierdere;

când Msre > 20% probabilitatea de apariţie a riscului de exploatare este scăzută, întreprinderea dispunând de un timp de reacţie suficient de mare pentru a contracara acţiunea factorilor perturbatorii din mediul său economic.

Metoda elasticităţii rezultatului exploatării (levierul exploatării)

Prin această metodă se pune în evidenţă gradul de sensibilitate a rezultatului exploatării la modificarea volumului de activitate, respectiv acel rezultat marginal al exploatării care se obţine sau se pierde prin creşterea sau scăderea volumului de activitate cu o unitate. Această variaţie a rezultatului exploatării la variaţia volumului de activitate se mai numeşte şi levier de exploatare.Gradul de reacţie a rezultatului exploatării la modificarea volumului de activitate se poate măsura cu ajutorul coeficientului de elasticitate (e) calculat după următoarea formulă :

e = CfCVCA

CVCA

CfcvpQ

cvpQ

Q

QCfcvpQ

cvpQ

Q

QRE

RE

)(

)()(

)(

=RE

Mcv

unde : Q - volumul producţiei fizice;p - preţul unitar;cv - costul variabil unitar.

Valoarea coeficientului de elasticitate permite următoarele interpretări privind riscului de exploatare : un nivel ridicat al coeficientului de elasticitate (e>11) evidenţiază o sensibilitate mare a rezultatului

exploatării la modificarea volumului de activitate, acest lucru face ca rezultatul exploatării să crească foarte mult atunci când volumul de activitate creşte dar şi să scadă foarte mult când volumul scade sub incidenţa factorilor de mediu. Aceste fluctuaţii mari nu înseamnă altceva decât o mare expunere la risc;

un nivel mediu al coeficientului de elasticitate (6<e<11) evidenţiază un risc controlabil, în condiţiile în care reducerea rezultatului exploatării sub impactul factorilor de mediu este moderată;

un nivel scăzut al coeficientului de elasticitate (e<6) evidenţiază o multiplicare mai lentă a rezultatului exploatării odată cu sporirea volumului de activitate dar şi o multiplicare mai lentă a pierderilor atunci când volumul scade, deci expunerea la risc este mai redusă.

Page 42: Analiza Performantelor Economico-Financiare Ale Intreprinderii

Se poate constata că între cele două metode de măsurare a riscului de exploatare există două legături importante: Una dintre legături constă în faptul că atunci când pragul de rentabilitate se situează la un nivel ridicat se va înregistra un nivel ridicat al coeficientului de elasticitate şi invers. Această legătură derivă din structurarea cheltuielilor în fixe şi variabile, ceea ce face ca acolo unde există o importanţă relativă a cheltuielilor fixe mai mare în raport cu cele variabile (activitatea întreprinderii depinde într-o măsură mai mare de cadenţa tehnologică decât de îndemânarea forţei de muncă) pragul de rentabilitate să fie la un nivel ridicat iar sensibilitatea profitului să fie mare. Dimpotrivă acolo unde importanţa relativă a costurilor fixe faţă de cele variabile este scăzută se va înregistra un nivel mai moderat al pragului de rentabilitate iar sensibilitatea profitului este redusă.A doua legătură se referă la corelaţia care există între nivelul coeficientului de elasticitate şi poziţia volumului de activitate realizat sau previzionat faţă de pragul de rentabilitate. Cu cât volumul de activitate al întreprinderii se îndepărtează de pragul de rentabilitate cu atât sensibilitatea profitului este mai redusă şi riscul de exploatare mai mic. În proximitatea pragului de rentabilitate al exploatării sensibilitatea profitului este mare iar riscul de exploatare crescut.

4.2. Riscul financiar

Într-o economie de piaţă, capitalul este alocat prin sistemul de preţuri. Dobânda este preţul plătit pentru capitalul împrumutat. Întreprinderile cu cele mai profitabile posibilităţi de investiţii sunt doritoare şi capabile sa plătească cel mai mult pentru a obţine capital şi, de aceea, ele tind să atragăcapitalul existent pe piaţă într-o mai mare măsura decât întreprinderile ineficiente. Măsura în care oîntreprindere utilizează creditul pentru finanţare are implicaţii importante asupra rezultatelor activităţii desfăşurate. Decizia întreprinderii de a utiliza capital împrumutat pentru completarea surselor de finanţare atrage un risc suplimentar pentru acţionariat – riscul financiar. Dacă orice întreprindere îşiasuma riscul afacerii (riscul de bază sau riscul sectorului de activitate), riscul financiar este un risc specific care rezulta din modalitatea de finanţare a activelor.Riscul financiar caracterizează variabilităţii rezultatului curent al întreprinderii sub efectul îndatorării financiare a acesteia. Finanţarea prin credite presupune un cost al finanţării, cost care reduce rezultatul activităţii de exploatare iar în anumite situaţii poate merge până la consumarea integrală a acestuia şi înregistrarea unui rezultat curent negativ.O componentă a riscului financiar este reprezentată de variabilitatea rentabilităţii capitalului propriu funcţie de structura financiară a întreprinderii şi funcţie de diferenţa dintre rentabilitatea capitalului investit şi costul capitalului împrumutat.Măsurarea riscului financiar se poate realiza prin două metode :- metoda pragului de rentabilitate;- metoda levierului financiar.

Metoda pragului de rentabilitate

Caracteristicile metodei sunt identice cu cele prezentate la analiza riscului de exploatare, specific pentru riscul financiar fiind influenţa cheltuielilor financiare care au caracter fix şi pot conduce la modificarea pragului de rentabilitate aferent întregii activităţi.

VTprg =

VT

CVDbCF

1=

VT

CVVTCFT

=

VT

McvCFT =

mcv

T

R

CF

1

unde : VTprg – valoarea veniturilor totale în punctul critic;CFT - cheltuieli fixe totale;CV - cheltuieli variabile;VT – venituri totale realizate sau planificate;Mcv – marja cheltuielilor variabile

mcvR - rata marjei cheltuielilor variabile.

Page 43: Analiza Performantelor Economico-Financiare Ale Intreprinderii

Rezultă astfel că riscul financiar, indus de politica de finanţare a întreprinderii, amplifică sau diminuează riscul de exploatare şi conduce la un risc global al afacerii superior sau inferior riscului de exploatare, funcţie de efectele politicii de finanţare adoptate de managementul întreprinderii.

Modul de interpretare a rezultatelor

În mărimi absolute : Msaf = VT - VTprg

Marja de siguranţă în mărimi absolute, influenţată de politica financiară, exprimă diferenţa valorică existentă între veniturile totale ale întreprinderii (inclusiv cele financiare) şi volumul de activitate total în punctul critic. Un rezultat pozitiv consistent semnifică un risc de financiar moderat şi implicit un risc global al facerii moderat.

În mărimi relative : Msrf = prg

prg

VT

VTVT x 100

În acest caz marja de siguranţă financiară (Msrf) exprimă în procente vecinătatea volumul global de activitate realizat faţă de pragul de rentabilitate. Interpretare : când Msrf < 10% şi Msrf<Msre riscul financiar contribuie la amplificarea riscului global al afacerii iar

probabilitate de apariţie a riscului global este mare ceea ce înseamnă că întreprinderea poate înregistra o pierdere curentă la o fluctuaţie mică a factorilor din mediului său economic în care acţionează;

când Msrf este cuprinsă între 10 şi 20%, iar Msrf>Msre riscul financiar se situează la un nivel considerat normal, politica financiară contribuie la reducerea riscului global al afacerii, iar managementul întreprinderii poate controla nivelul riscului global înainte ca întreprinderea să intre în pierdere;

când Msrf > 20% probabilitatea de apariţie a riscului financiar este redusă, întreprinderea dispunând de un timp de reacţie suficient de mare pentru a contracara acţiunea factorilor perturbatorii din mediul său economic.

Metoda levierului financiar

Impactul politicii financiare asupra performanţelor întreprinderii, nevoia de estimare a riscului atras defolosirea capitalului împrumutat în derularea activităţii întreprinderii, au dat naştere teoriei cunoscuta sub denumirea de efect de levier financiar. In principiu, levierul financiar cuantifică efectul îndatorării asupra ratei rentabilităţii capitalului propriu.Levierul financiar evidenţiază variabilitatea rentabilităţii capitalului propriu sub incidenţa politicii financiare promovate de managementul firmei.

Ecuaţia de determinare a efectului de levierului financiar este următoarea :

Rf = Re + (Re- Rd)xCpr

Df

unde : Rf – rata financiară de rentabilitate; Re – rata economică de rentabilitate; Rd - rata dobânzii;

Lf = (Re- Rd)xCpr

Df- levierul financiar;

Cpr

Df- gradul de îndatorare care mai este numit şi “braţul levierului financiar”.

Această ecuaţie măsoară efectul de levier financiar în cazul în care se face abstracţie de nivelul fiscalităţii din mediul economic unde activează întreprinderea.Atunci când nivelul de fiscalitate este luat în considerare ecuaţia devine :

Page 44: Analiza Performantelor Economico-Financiare Ale Intreprinderii

Rf = [Re + (Re- Rd)xCpr

Df]x(1-t)

unde : t – rata fiscalităţii;

Politica financiară a întreprinderii poate conduce la urătoarele situaţii privind efectul de levier financiar : Re > Rd (Lf>0) este o situaţie favorabilă întreprinderii şi propice îndatorării deoarece utilizarea surselor

împrumutate în procesul de exploatare conduce la creşterea rentabilităţii capitalului propriu, nivelul de creştere fiind cu atât mai mare cu cât gradul de îndatorare este mai mare, fără să se depăşească totuşi un

prag de îndatorare considerat normal din punctul de vedere al riscului financiar (Cpr

Df<100%);

Re < Rd (Lf<0) este situaţia când costul îndatorării devansează nivelul de rentabilitate al capitalului investit ceea ce înseamnă că sursele împrumutate sunt mai scumpe decât efectele pe care le generează iar aceasta va conduce la scăderea rentabilităţii capitalului propriu proporţional cu gradul de îndatorare;

Re = Rd această egalitate semnifică un efect de indiferenţă a structurii financiare a întreprinderii asupra rentabilităţii capitalului propriu, nivelul general de rentabilitate fiind egal cu dobânda plătită pentru credite şi deci rentabilitatea economică va fi egală cu cea financiară.

Întreprinderile care au un levier financiar scăzut au un grad de risc mai mic atunci când economia se află într-o perioada de recesiune, dar, în aceeaşi măsură, înregistrează profituri mai mici într-o perioadă de boom. Întreprinderile care au un levier financiar ridicat se pot afla în situaţia de a înregistra pierderi substanţiale, dar în acelaşi timp dispun de şansa de a realiza profituri la fel de mari. În consecinţădeciziile referitoare la utilizarea levierului financiar trebuie luate astfel încât să se stabilească un echilibru între gradul de risc şi nivelul de rentabilitate aşteptat.Politica de finanţare a întreprinderii implică echilibrarea gradului de risc cu nivelul de rentabilitate aşteptat. Implicarea în finanţarea activităţii întreprinderii într-o mai mare măsură a capitalului împrumutat atrage creşterea gradului de risc financiar, dar, în acelaşi timp, o rată de rentabilitate estimată la o valoaresuperioară. Structura optima a capitalului este cea care realizează un echilibru între gradul de risc financiar şi rata de rentabilitate estimată.

4.3. Riscul de faliment (insolvabilitate)

Solvabilitatea reprezintă capacitatea întreprinderii de a face faţă tuturor obligaţiilor de plată angajate anterior şi ajunse la scadenţă. Atunci când obligaţiile ajunse la scadenţă nu mai pot fi achitate din fondurile întreprinderii şi nici nu mai pot fi mobilizate alte surse financiare externe se spune că întreprinderea a intrat în încetate de plată şi se declanşează procedura de faliment.Evaluarea riscului de faliment se poate realiza cu ajutorul unor metode de predicţie, bazate pe unsistem de grupare a unor indicatori aflaţi în corelaţie cu starea de sănătate sau slăbiciune aîntreprinderilor. Metodele de analiză a riscului de faliment sunt tehnici statistice ale analizei discriminante care grupează caracteristicile financiare ale întreprinderilor cu funcţionare normală şi a celor cu dificultăţiîn activitatea de gestionare economico–financiara. Prin combinarea în anumite proporţii a unor indicatori seîncearcă departajarea î ntreprinderilor în situaţie de faliment de întreprinderile aflate în stare de incertitudine sau cu situaţie considerate normală. Combinaţia liniară a unor indicatori, numită funcţiescor, realizează aproximarea (cu un anumit grad de probabilitate) a riscului de faliment.Metoda scorurilor, in aprecierea riscului de faliment al întreprinderilor, apelează şi la o serie de indicatoriifinanciari cum ar fi: indicatori de rentabilitate, indicatori de structura ai activelor, indicatori de lichiditatesau indicatori de eficienţă. Condiţia de selecţie a indicatorilor care evidenţiază performanţa uneiîntreprinderi este relaţia de independenţă dintre aceştia. Existenta unui anumit grad de corelaţie între indicatori ar conduce la înregistrarea, în cadrul funcţiei scor, a unor influente repetate ale aceluiaşi fenomen economico–financiar.Scorul reprezintă o funcţie liniară a mai multor variabile (indicatori), ponderate cu anumiţi coeficienţi d e i m p or t a n ţ ă . Determinarea coeficienţilor de importanţă se face prin metoda celor mai mici pătrate,pe baza observaţiilor asupra unui lot reprezentativ de întreprinderi:

Page 45: Analiza Performantelor Economico-Financiare Ale Intreprinderii

Z a1 * R1 a2 * R2 ..............an * Rnunde:- Ri indicatori financiari;

- ai coeficienţi de corelaţie cu funcţia scor Z, respectiv variabilitatea marginală a scorului Z la o variaţie de o unitate a ratei Ri

Selecţia indicatorilor în cadrul metodei scorurilor se face pe baza rezultatelor înregistrate atât deîntreprinderile “sănătoase” cât şi de întreprinderile aflate în dificultate, pe perioade semnificative de timp: 5-10 aniDouă dintre funcţiile scor utilizate frecvent sunt:- Modelul Altman;- Mpdelul Canon-Holder.

MODELUL ALTMAN

Acesta se bazează pe următoarea funcţie: Z = 3,3xT1 + 1,0 xT2 + 0,6xT3 + 1,4xT4 + 1,2xT5 .

T1=AT

Pe; T2=

AT

CA; T3=

Dt

Cpr; T4=

AT

reinvestitProfit ; T5=

AT

Ac

Interpretarea valorilor funcţiei:- Z < 1,8 situaţie critică, probabilitate mare de intrare în faliment ;- 1,8 Z 3 riscul de faliment este într-o marjă normală ;- Z > 3 riscul de faliment este aproape inexistent .

MODELUL CANON-HOLDER

La baza acestui model stă următoarea funcţie scor:Z = - 0,16xR1 - 0,22 xR2 + 0,87x R3+ 0,1xR4 - 0,24xR5 sauZ = 16xR1 + 22 xR2 - 87x R3 - 10xR4 + 24xR5 .

R1=AT

St-Ac;T2=

PT

Cpm;T3=

CA

financiareChelt.;T4=

VA

personalulcu Chelt.;T5=

VA

EBE

Interpretarea valorilor funcţiei:

Starea întreprinderii Scor Z Probabilitatea de falimentSituaţie nefavorabilă

Z 4negativ0 - 1,5

1,5 - 4,0

80%75 - 80%70 - 75%

Situaţie incertă4 Z 9

4,0 - 7,57,5 - 9,0

50 - 70%35%

Situaţie favorabilă9 Z 16

9,0 - 10,010,0 - 13,013,0 - 16,0

30%25%15%

Situaţie foarte bunăZ 16

peste 16 sub 15%