analiza pest

25
Analiza Pest Analiza PEST caracterizează firma din punct de vedere al influenţei mediului politic, economic, social şi tehnologic. Factorii politico-legislativi Deciziile de marketing şi, în general, activitatea comercială sunt puternic afectate de mediul politic. Războaiele, conflictele dintre partide sau campaniile de alegeri locale sau naţionale pot aduce schimbări importante pe piaţă şi, implicit, în deciziile de marketing. Promulgarea sau abrogarea unor legi, decrete, ordonanţe şi hotărâri pot generea oportunităţi sau constrângeri pentru firmă, pentru furnizorii săi sau pentru clienţii săi. În strânsă legătură cu mediul politic, legislaţia românească a cunoscut schimbări majore după 1989. Parlamentul a votat Constituţia şi o serie de alte legi menite să pună bazele reformei în România, prin promovarea pluralismului formelor de proprietate şi afirmarea proprietăţii private. În continuare sunt prezentate cele mai importante acte normative de reglementare a taxelor şi impozitelor legate de activitatea economică, activitate efectuată atât de persoane juridice cât şi de persoane fizice: Lege nr. 414 din 26 iunie 2002 privind impozitul pe profit. Publicat în MO, Partea I nr. 456 din 27 iunie 2002; Lege nr. 345 din 1 iunie 2002 privind taxa pe valoarea adăugată. Publicat în MO, Partea I nr. 371 din 1 iunie 2002; Ordonanţa nr. 7 din 19 iulie 2001 privind impozitul pe venit. Publicat în MO, Partea I nr. 435 din 3 august 2001. Nr . Cr t SPECIFICAŢIE GRILA DE EVALUARE CRITICE 0.000 SLABE 0.250 MEDII 0.500 BUNE 0.75 0 FORTE 1.000 A AGREGAREA ŞI ÎNCADRAREA CRITERIILOR ÎN MATRICE 1 Reglementările guvernamentale 0.500 2 Stabilitatea legislativă 0.375 3 Legislaţia comercială 0.500 4 Reglementările antimonopol 0.375 5 Legislaţia privind drepturile 0.60

Upload: alexconte

Post on 28-Jun-2015

1.252 views

Category:

Documents


17 download

TRANSCRIPT

Page 1: Analiza Pest

Analiza Pest

Analiza PEST caracterizează firma din punct de vedere al influenţei mediului politic, economic, social şi tehnologic.

Factorii politico-legislativi

Deciziile de marketing şi, în general, activitatea comercială sunt puternic afectate de mediul politic. Războaiele, conflictele dintre partide sau campaniile de alegeri locale sau naţionale pot aduce schimbări importante pe piaţă şi, implicit, în deciziile de marketing. Promulgarea sau abrogarea unor legi, decrete, ordonanţe şi hotărâri pot generea oportunităţi sau constrângeri pentru firmă, pentru furnizorii săi sau pentru clienţii săi. În strânsă legătură cu mediul politic, legislaţia românească a cunoscut schimbări majore după 1989. Parlamentul a votat Constituţia şi o serie de alte legi menite să pună bazele reformei în România, prin promovarea pluralismului formelor de proprietate şi afirmarea proprietăţii private. În continuare sunt prezentate cele mai importante acte normative de reglementare a taxelor şi impozitelor legate de activitatea economică, activitate efectuată atât de persoane juridice cât şi de persoane fizice: Lege nr. 414 din 26 iunie 2002 privind impozitul pe profit. Publicat în MO, Partea I nr. 456 din 27 iunie 2002;

Lege nr. 345 din 1 iunie 2002 privind taxa pe valoarea adăugată. Publicat în MO, Partea I nr. 371 din 1 iunie 2002;

Ordonanţa nr. 7 din 19 iulie 2001 privind impozitul pe venit. Publicat în MO, Partea I nr. 435 din 3 august 2001.

Nr. Crt

SPECIFICAŢIEGRILA DE EVALUARE

CRITICE0.000

SLABE0.250

MEDII0.500

BUNE0.750

FORTE1.000

A AGREGAREA ŞI ÎNCADRAREA CRITERIILOR ÎN MATRICE1 Reglementările guvernamentale 0.5002 Stabilitatea legislativă 0.3753 Legislaţia comercială 0.5004 Reglementările antimonopol 0.375

5Legislaţia privind drepturile de proprietate intelectuală şi industrială

0.600

6 Legislaţia muncii 0.5007 Politica monetară şi valutară 0.5008 Politica bugetară 0.4009 Politica fiscală 0.40010 Activitatea partidelor politice 0.37511 Echilibrul puterilor în stat 0.37512 Relaţia patronat-sindicate-guvern 0.60013 Legislaţia privind protecţia mediului 0.375B STAREA ŞI REZERVA Starea Rezerva1 Reglementările guvernamentale 0.500 0.5002 Stabilitatea legislativă 0.375 0.6253 Legislaţia comercială 0.500 0.5004 Reglementările antimonopol 0.375 0.625

Page 2: Analiza Pest

5Legislaţia privind drepturile de proprietate intelectuală şi industrială

0.750 0.250

6 Legislaţia muncii 0.500 0.5007 Politica monetară şi valutară 0.500 0.5008 Politica bugetară 0.400 0.6009 Politica fiscală 0.400 0.60010 Activitatea partidelor politice 0.375 0.62511 Echilibrul puterilor în stat 0.375 0.62512 Relaţia patronat-sindicate-guvern 0.600 0.40013 Legislaţia privind protecţia mediului 0.375 0.625C CONCLUZII

SPECIFICAŢIE A I O1 Reglementările guvernamentale I2 Stabilitatea legislativă A3 Legislaţia comercială I4 Reglementările antimonopol A

5Legislaţia privind drepturile de proprietate intelectuală şi industrială

O

6 Legislaţia muncii I7 Politica monetară şi valutară I8 Politica bugetară A9 Politica fiscală A10 Activitatea partidelor politice A11 Echilibrul puterilor în stat A12 Relaţia patronat-sindicate-guvern O13 Legislaţia privind protecţia mediului AD TOTAL 7 4 2

ESTAREA MEDIULUI POLITICO LEGAL

0.463

-legislatia faciliteaza importul si exportul( Franta, Italia, Cehia si Slovacia) Regimul de export şi de import al României se bazează  pe premisa că exportul şi importul de bunuri din şi în teritoriul vamal al României este liber, fără a fi condiţionat de emiterea în avans a unei licenţe, cu excepţia cazurilor în care anumite produse se află sub incidenţa uneia din măsurile adoptate în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1526/2003 privind regimul general de export şi de import, respectiv (art. 2.1 din H.G. nr. 1526/2003)-Aspecte ecologice/de mediu-Legislaţia viitoare-Legislaţia europeană/internaţională-Procese de reglementare Reglementarile privind importul de tehnologii noi precum si legea IMM-urilor pun bazele unei dezvoltari solide a industriei. Din pacate exista si elemente negative printre care cel mai important este instabilitatea legislativa.-Politica nationala industriala se bazeaza pe imbunatatirea competitivitatii,avand in vedere consolidarea urmatorilor factori:capitalul uman, cercetarea, inovarea,-Forma de guvernamant Aceasta este favorabila dezvoltarii ideilor de afaceri. Romania a devenit „confectionerul Europei”, ceea ce înseamnă ca s-a investit mult în acest domeniu si exista

Page 3: Analiza Pest

interes atat din partea executivului cat si din partea investitorilor pentru dezvoltarea in continuare a ramurii confectiilor.

Reglementarile privind importul de tehnologii noi precum si legea IMM-urilor pun bazele unei dezvoltari solide a industriei. Din pacate exista si elemente negative printre care cel mai important este instabilitatea legislativa.

-Schimbarea guvernului

Guvernul nu da dovada de stabilitate si de aceea nu se creeaza o credibilitate in plan economic pe plan national si international

-Politici comerciale-Finanţare, granturi şi iniţiative-Lobby pe piaţa internă / grupuri de presiune-Grupuri de presiune internaţionale-Războaie şi conflict Factorii politici-legislativi influenteaza firma Rvl pozitiv dar si negativ. Adoptarea unor prevederi privind scutirea impozitarii profitului reinvestit creeaza cadrul necesar realizarii unui proces investitional crescut. Preocuparea pentru dezvoltarea sectorului confectiilor si faptul ca unele utilaje pentru aceasta industrie sunt scutite de taxele vamale sau acestea sunt reduse pot crea premise favorabile. Dar, tot mai multe firme vor fi tentate sa intre pe aceasta piata datorita facilitatilor acordate de guvern, fapt ce poate reprezenta o amenintare pentru aceasta firma.

-protectia consumatorului

Protectia consumatorului a fost introdusa in Tratatul asupra Comunitatii Europene prin Tratatul de la Maastricht. Scopul acesteia este acela de a promova sanatatea, securitatea, interesele economice si legale, precum si dreptul la informare al consumatorilor. Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor, organ de specialitate al administratiei publice centrale, in subordinea Guvernului, cu personalitate juridica, infiintat in anul 2001, isi desfasoara activitatea in conformitate cu Ordonanta Guvernului nr. 21/1992 privind protectia consumatorilor, cu modificarile si completarile ulterioare. Progrese notabile au fost înregistrate în reforma politicii în domeniul concurentei, prin întãrirea capacitãtii administrative a Consiliului Concurentei si îmbunãtãtirea aplicãrii reglementãrilor anti-trust si privind ajutorul de stat, evolutii confirmate si de ultimul Raport de monitorizare al Comisiei Europene.

-politica protectionista

In 1906-este data legea pentru incurajarea industriei textile , prin care fabricantii de produse textile erau scutiti de taxele vamale la import de in si canepa, cu conditia ca acel import sa scada anual cu 10 %, astfel incat in al 10-lea an de la aparitia legii , intregul consum de fire sa fie satisfacut de productia indigena.

Page 4: Analiza Pest

Factorii economici

Tranzitia de la economia centralizata la economia de piata a avut un puternic impact asupra stilurilor de viata din Romania. Trezirea din letargia comunista a avut efecte diferite asupra romanilor: pentru unii este prea tarziu pentru a schimba ceva, pentru altii reprezinta o ocazie de a profita de abilitatile lor. Pentru unii romani, ritmul schimbarii este un cosmar, iar pentru altii este o provocare. La sfarsit de mileniu, societatea romaneasca ofera un peisaj al contrastelor: de la disperare la bucurie, de la pesimism extrem la optimism absolut, de la furie la recunostinta, de la atitudini pasive la atitudini active, de la visare la pragmatism acut. Mediul economic influenţează prin nivelul veniturilor populaţiei, adică puterea de cumpărare. Indicele preţurilor de consum influenţează cererea de bunuri. Evoluţia vieţii economice se regăseşte în puterea de cumpărare şi în modul de cheltuire a veniturilor. naliza mediului economic a unei tari presupune, de exemplu, studierea principalelor variabile macroeconomice: rata cresterii economice, soldul contului curent, datoria externa, dependenta de exporturi, inflatia, rata dobanzii, raporturile dintre economii si investitii, raportul dintre serviciul datoriei externe si PIB. Agentiile de risc utilizeaza aceste criterii economice, alaturi de cele politice, in calcularea indicelui de risc de tara, indicator sintetic al oportunitatilor si amenintarilor acestui sistem. Principalii factori economici ce pot fi analizati sunt deci: rata inflatiei si a dobanzii, cursurile de schimb valutar, PIB si deficitul bugetar, rata somajului, productivitatea muncii la nivel macro si mezoeconomic, tendintele bursiere, fluctuatia preturilor, rata saraciei si consumul populatiei.

Analiza mediului economic

Nr. Crt

SPECIFICAŢIEGRILA DE EVALUARE

CRITICE0.000

SLABE0.250

MEDII0.500

BUNE0.750

FORTE1.000

A AGREGAREA ŞI ÎNCADRAREA CRITERIILOR ÎN MATRICE1 Rata dobânzii 0.3752 Rata inflaţiei 0.6253 Cursul de schimb 0.4004 Rata somajului 0.3755 Deficitul bugetar 0.5006 Balanţa comerciaă 0.5007 PIB şi alţi indicatori macroeconomici 0.5008 Creşterea economică 0.5009 Disponibilitatea creditului 0.37510 Productivitatea muncii 0.62511 Fiscalitatea 0.40012 Evoluţia pieţelor financiare 0.500

13Tratamentul aplicat de organismele financiar-bancare internaţionale

0.375

B STAREA ŞI REZERVA Starea Rezerva1 Rata dobânzii 0.375 0.6252 Rata inflaţiei 0.625 0.3753 Cursul de schimb 0.400 0.6004 Rata şomajului 0.375 0.625

Page 5: Analiza Pest

5 Deficitul bugetar 0.500 0.5006 Balanţa comercială 0.500 0.5007 PIB – alţi indicatori macroeconomici 0.500 0.5008 Creşterea economică 0.500 0.5009 Disponibilitatea creditului 0.375 0.62510 Productivitatea muncii 0.635 0.36511 Fiscalitatea 0.400 0.60012 Evoluţia pieţelor financiare 0.500 0.500

13Tratamentul aplicat de organismele financiar-bancare internaţionale

0.375 0.625

C CONCLUZIISPECIFICAŢIE A I O

1 Rata dobânzii A2 Rata inflaţiei O3 Cursul de schimb A4 Rata somajului A5 Deficitul bugetar I6 Balanţa comercială I7 PIB – alţi indicatori macroeconomici I8 Creşterea economică I9 Disponibilitatea creditului A10 Productivitatea muncii O11 Fiscalitatea A12 Evoluţia pieţelor financiare I

13Tratamentul aplicat de organismele financiar-bancare internaţionale

A

D TOTAL 6 5 2E STAREA MEDIULUI ECONOMIC 0.466

-rata inflatiei

Romania este pe locul doi in Uniunea Europeana dupa rata inflatiei, care, in luna martie, a ajuns la 4,2 la suta. Astfel, Romania a fost intrecuta, din acest punct de vedere, doar de Ungaria, care a avut o inflatie de 5,7 procente, potrivit datelor de la institutul european de statistica, Eurostat. Acest fapt conduce la scaderea puterii de cumparare a populatiei.

-rata somajului

Rata somajului inregistrat in luna ianuarie a fost de 8,1%, fata de 7,8% in luna decembrie 2009 si 4,9% in aceeasi luna a anului 2009. Numarul total al somerilor inregistrati in evidentele agentiilor judetene pentru ocuparea fortei de munca a fost de 740.982 de persoane, din care 306.977. femei. In urmatoarele judete rata somajului a fost sub procentul inregistrat la nivel national: Bucuresti (2,4%), Ilfov (2,6%), Timis (4,4%), Bihor (6,2%), Cluj (6,5%), Constanta si Maramures (cate 6,7%), Arad si Satu-Mare (7,0%), Iasi (7,4%), Giurgiu (7,5%), Botosani si Vrancea (7,7%).

Page 6: Analiza Pest

Cea mai mare rata a somajului s-a inregistrat in judetele: Mures, Sibiu, Suceava si Valcea (cate 8,4%), Braila (8,6%), Bistrita, Neamt si Tulcea (cate 8,8%), Bacau si Dambovita (cate 8,9%), Brasov (9,1%), Prahova (9,3%), Arges si Olt (cate 9,5%), Calarasi (9,7%), Buzau (9,9%), Gorj, Harghita, Hunedoara si Salaj (cate 11,0%), Caras Severin (11,2%), Galati (12,0%), Covasna si Ialomita (12,2%), Dolj (12,3%), Teleorman (12,7%), Alba (13,4%), Vaslui (13,5%), si Mehedinti (14,5%). Din totalul somerilor inregistrati la nivel national, 459.158 sunt someri indemnizati iar 281.824 neindemnizati. De asemenea, mentionam ca rata somajului in randul femeilor a fost de 7,3% .

-fluctuatia cursului de schimb al monedei nationale in raport cu principalele valute

Datorita deprecierii leului in raport cu euro profitabilitatea industriei scade deoarece lohn-ul genereaza venituri in valuta

-Ratele dobânzilor la creditele acordate de banci

Rata dobânzii de politică monetară şi ratele dobânzilor la facilităţile permanente

procente pe an

Valabilă din Politică monetară Facilitatea de creditare Facilitatea de depozit

30 mar.2010 6,50 10,50 2,50

4 feb.2010 7,00 11,00 3,00

6 ian.2010 7,50 11,50 3,50

30 sep.2009 8,00 12,00 4,00

5 aug.2009 8,50 12,50 4,50

1 iul.2009 9,00 13,00 5,00

7 mai 2009 9,50 13,50 5,50

5 feb.2009 10,00 14,00 6,00

1 aug.2008 10,25 14,25 6,25

27 iun.2008 10,00 14,00 6,00

7 mai 2008 9,75 13,75 5,75

26 mar.2008 9,50 12,00 2,00

-politica fiscala

În ceea ce priveşte politicile fiscale, numeroase state din zona euro se confruntă cu dezechilibre fiscale considerabile, care se deteriorează într-un ritm alert, riscând să

Page 7: Analiza Pest

conducă la rate ale dobânzilor pe termen mediu şi lung mai puţin favorabile şi la niveluri mai scăzute ale investiţiilor private.

Sistemul financiar

Vor continua falimentele in sistemul bancar, situatie care va permite jucatorilor mari sa ii inghita pe cei mici.

Bonusurile nu vor mai fi reduse, insa acestea vor fi acordate intr-o mai mare proportie sub forma de actiuni.

Dobanzile de referinta sunt asteptate se creasca in acest an. Totusi, Fed va mentine rata aproape de zero.

Economia mondiala

Economia mondiala va creste cu 3,1%, potrivit FMI, dupa ce a fost afectata de cea mai grava recesiune din ultimele decenii.

Somajul ramane una dintre principalele probleme, alaturi de datoria publica si de deficitul bugetar.

Nu exista pericolul ca vreunul dintre statele membre ale zonei euro sa intre in incapacitate de plata.

-Rata saraciei

In România, tinerii reprezintă categoria cea mai afectată privind accesul pe piaţa forţei de muncă.. Discrepanţa dintre nivelul de trai rural şi cel urban, la fel ca şi inegalităţile regionale, rămân vizibile. Chiar dacă sărăcia rurală a fost în mod evident diminuată începând cu 2000, aceasta era încă destul de mare în 2009,cu un nivel de 22,3%.

Page 8: Analiza Pest

În 2008, persoanele cele mai expuse sărăciei erau tinerii de 17 ani, rata acesteia în rândul lor fiind de 20% la nivelul Uniunii Europene. Cei mai mulţi adolescenţi afectaţi de sărăcie sunt, însă, din România, unde s-a întregistrat cea mai mare rată a sărăciei în rândul persoanelor de 17 ani: 33%

Pericolul sărăciei plana în 2008 asupra a 17% din populaţia UE, venitul acestora, după transferurile sociale, fiind sub pragul sărăciei, potrivit unui studiu publicat luni de Oficiul european de Statistică (Eurostat).

Cele mai ridicate rate ale sărăciei în 2008 s-au înregistrat în Letonia (26%), România (23%), Bulgaria (21%), Grecia, Spania şi Lituania (toate cu 20%), iar cea mai scăzută în Cehia (9%), Olanda şi Slovacia (ambele cu 11%), Danemarca, Ungaria, Austria, Slovenia şi Suedia (toate cu 12%).

-PIB

O scadere a PIB cu 4%, conform oficialului roman, inseamna o crestere cu 100.000 a numarului somerilor. In opinia expertilor UNICEF, saracia va continua sa fie concentrata in zonele rurale, dar in acest an saracia va creste mult mai repede in mediul urban. Aceasta este o consecinta a majorarii numarului de someri. Afectati de saracie vor fi si copiii. Astfel, copiii intre 0-14 ani si tinerii intre 15-24 de ani vor continua sa aiba cel mai inalt risc al saraciei. Cele doua grupe de varsta reprezinta 43 % din populatia saraca. De aceea, se impune diversificarea serviciilor sociale locale comunitare care sa protejeze efectiv cei mai multi copii in nevoie. Efectele crizei inseamna bani mai putini la buget.

-forta de negociere a sindicatelor

În domeniul textil, există asociaţii care cuprind cele mai mari firme în domeniu. Aceste asociaţii sunt extrem de utile, deoarece reprezintă interfaţa între companiile producatoare de textile şi guvern, ministere şi investitori. Aceste asociaţii fiind conduse în mare parte de directorii celor mai puternice companii, urmăresc promovarea şi dezvoltarea acestui domeniu, fac studii de analiză a companiilor româneşti care produc textile sau a intregii pieţe. Se poate spune ca aceste asociaţii până acum şi-au îndeplinit cu succes misiunea, reuşind să promoveze industria textila din România, şi nu doar munca lohn, aşa cum fac alte asociaţii care activeaza în alte sectoare.În prezent în România există numeroase asociaţii ale producătorilor de textile,.De cele mai multe ori aceste asociaţii au o colaborare strânsă cu ministerele şi sprijină iniţiativele producătorilor de textile din România.Se poate spune deci, că relaţia dintre aceste asociaţii şi guvern este una bună, influenţând pozitiv activitatea firmei analizate.

-deficitul bugetar

Deficitul bugetar, se afla inca in limitele impuse de FMI , dar nu se bazeaza pe o crestere reala a economiei, ci pe diferite fonduri primite ca sprijin de la institutiile internationale, si in mare parte a veniturilor obtinute de catre romanii care activeaza in strainatate si care

Page 9: Analiza Pest

trimit banii castigati in tara. Pentru ca deficitul bugetar sa fie in scadere, trebuie o politica economica sustinuta prin care sa se urmareasca cresterea PIB, si diminnuarea subventiilor acordate de stat intreprinderilor cu probleme financiare sau cu datorii.

-Balanta comerciala Din pacate Romania inca exporta forta de munca (lohn), si nu produse finite. Acest lucru dauneaza deoarece nu este un export sanatos, care sa incline favorabil balanta comerciala a Romaniei. De asemenea nivelul de trai scazut, a determinat reducerea importurilor.

-Productivitatea muncii

In domeniul textil, putem aprecia faptul ca in Romania exista specialisti foarte bine pregatiti, care au un randamet al muncii destul de ridicat. Pregatirea profesionala a acestora este la un nivel ridicat, ceea ce ofera muncii un nivel al productivitatii suficient de mare. Pregatirea pe care o dau institutiile de invatamant superior in domeniul textil, este inca multumitoare.Insa pe viitor se preconizeaza o scadere a populatiei care pot munci in acest domeniu. Aceasta este determinata in mod cert si de migratia fortei de munca in tari care platesc mult mai bine munca in acest domeniu.

Factorii socio-culturali reprezintă componentă care manifestă cea mai ridicată rigiditate la acţiunea factorului modificare, de aceea regula după care seghidează comportamentul întreprinderilor pe pieţele externe este de încercare de adaptare şi respectare a valorilor culturale. Cultura reprezintă totalitatea valorilor materiale şi spirituale acumulate de membrii unei colectivităţi umane, care o face să se deosebească de alte colectivităţi. În acest sens, cultura include sisteme de valori, iar valorile reprezintă fundamentele formării culturii.

Analiza mediului socio-cultural

Nr. Crt

SPECIFICATIEGRILA DE EVALUARE

CRITICE0.000

SLABE0.250

MEDII0.500

BUNE0.750

FORTE1.000

A AGREGAREA SI INCADRAREA CRITERIILOR IN MATRICE1 Nivelul educational 0.5002 Atitudinea populatiei fata de invatare continua 0.3753 Atitudinea populatiei fata de afaceri 0.3754 Atitudinea populatiei fata de munca 0.375

5 Atitudinea populatiei fata de organele administrative

0.375

6 Atitudinea populatiei fata de calitate 0.5007 Stilul de viata 0.3758 Securitatea sociala si problemele sociale 0.2509 Indicatori demografici 0.25010 Migrarea 0.25011 Imigrarea si emigrarea 0.125

12 Atitudinea fata de minoritati religioase,etnice, culturale, sexuale etc.

0.500

Page 10: Analiza Pest

13 Atitudinea fata de poluare 0.500B STAREA SI REZERVA Starea Rezerva1 Nivelul educational 0.500 0.5002 Atitudinea populatiei fata de invatare continua 0.375 0.6253 Atitudinea populatiei fata de afaceri 0.375 0.6254 Atitudinea populatiei fata de munca 0.375 0.625

5 Atitudinea populatiei fata de organele administrative

0.375 0.625

6 Atitudinea populatiei fata de calitate 0.500 0.5007 Stilul de viata 0.375 0.6258 Securitatea sociala si problemele sociale 0.250 0.7509 Indicatori demografici 0.250 0.75010 Migrarea 0.250 0.75011 Imigrarea si emigrarea 0.150 0.850

12 Atitudinea fata de minoritati religioase,etnice, culturale, sexuale etc.

0.500 0.500

13 Atitudinea fata de poluare 0.500 0.500C CONCLUZII

SPECIFICATIE A I O1 Nivelul educational I2 Atitudinea populatiei fata de invatare continua A3 Atitudinea populatiei fata de afaceri A4 Atitudinea populatiei fata de munca A

5 Atitudinea populatiei fata de organele administrative

A

6 Atitudinea populatiei fata de calitate I7 Stilul de viata A8 Securitatea sociala si problemele sociale A9 Indicatori demografici A10 Migrarea A11 Imigrarea si emigrarea A

12 Atitudinea fata de minoritati religioase,etnice, culturale, sexuale etc.

I

13 Atitudinea fata de poluare ID TOTAL 9 4E STAREA MEDIULUI 0.360

-Nivelul educational

Inca in Romania nivelul educational este satisfacator, dar din pacate intr-o tendinta de scadere. Aceasta are mai multe cauze. Situatia precara a tinerilor, care prefera sa se angajeze pentru a-si castiga existenta, si nu a face scoala. Pe de alta parte cadrele didactice din institutiile de invatamant care nu sunt suficient de bine motivate financiar, si dotarea tehnico-materiala a institutiilor de invatamant, sunt cauze majore ale deteriorarii invatamantului in Romania. Adoptarea unor sisteme noi de invatamant (care scade durata de pregatire in invatamantul superior), si evaluarea pe baza de sistem grila, care nu reflecta cunostintele absolventilor. Consider ca este un factor care in viitor va influenta negativ si deosebit de puternic anumite sectoare de pe piata forteid e munca din Romania. Mai ales in domeniul tehnologiei textile, unde calificarea necesara trebuie sa fie de un nivel inalt, accesul la informatie este extrem de util, chiar vital uneori, viitorii ingineri consider ca nu vor mai avea pregatirea vechilor generatii, care au creat renumele marilor institutii de invatamant univeristar din Romania.

Page 11: Analiza Pest

Consider ca principala cauza a acestui regres al educatiei in Romania, este saracia si nivelul precar de trai.Iar acest regres va influenta in sens negativ in foarte mare masura activitatea, randamentul, eficienta si eficacitatea companiilor din multe sectoare in Romania.

-Atitudinea populatiei fata de invatare continua

Populatia nu mai este interesata de a invata continuu, de a fi mai pregatit. Daca ar fi sa extindem putin analiza la sectorul analizat, exista absolventi de institutii universitare, care cauta sa se perfectioneze si sa exceleze in anumite domenii. Problema se pune ca acestia se pregatesc, dar nu pe domenii specifice, ci pe un segment destul de larg, si nu ajung sa exceleze intr-un anumit domeniu.

-Atitudinea populatiei fata de afaceri

Atitudinea populatiei fata de afaceri, este determinata in mare masura de conditia financiara precara, corelata cu indisponibiliatea bancilor de a acorda credite acelora care doresc sa inceapa o afacere. De asemenea pina in perioada trecuta, regimul fiscal, impozitele si taxele apasatoare erau o problema pentru a demara o afacere. De obicei, aceea care incep o afacere in domeniul textil, au cunostinte suficient de solide despre domeniul abordat, iar atitudinea lor este una pesimista, deoarece pot obtine venituri suficiente pentru a dezvolta afacerea pe o perioada relativ scurta pina la medie in timp.

-Atitudinea populatiei fata de munca

In tara noastra, datorita unui nivel scazut al remunerarii fortei de munca, atitudinea populatiei este una pesimista. Am mai putea face referire si la perioada comunista, cand calificarea in anumite meserii era una predominanta. In perioada post-comunista a inceput sa fie un exces de absolventi de institutii de invatamant superior, in anumite domenii, iar acest exces a dus la o reorientare a fortei de munca. Acest excedent de forta de munca in anumite sectoare, creaza un deficit de forta de munca pe alte sectoare. Spre exemplu exista un exces de absolventi in domeniul economic, juridic, medici, probabil si informaticieni, care creeaza un deficit de forta de munca, calificata in alte domenii. Acest excedent de forta de munca, creaza o concurenta acerba pe anumite piete a fortei de munca, ceea ce duce si la stabilirea unui salar minim si mediu in acel sector. Daca am analiza domeniul cercetat de noi, am putea spune ca persoanele calificate in domeniul textil sunt suficient de bine remunerate salarial, de aceea consider ca atitudinea acestora fata de munca este una pozitiva, sau optimista.

-Atitudinea populatiei fata de organele administrative

Populatia nu mai are incredere in organele administrative, ca urmare a nivelului coruptiei, existent in aceste structuri, si nivelul de trai scazut.

Page 12: Analiza Pest

-Atitudinea populatiei fata de calitate

Populatia si mai ales firmele si-au imbunatatit atitudinea fata de calitate. Se pune problema in acest caz, al pretului pe care acestia sunt dispusi sa il plateasca pentru a beneficia de o calitate mai sporita a bunurilor sau serviciilor achizitionate. Daca am extinde putin situatia si la compania analizata (RVL), aceasta are implementat sisteme de management al calitatii ISO 9001 si 2000, care ofera certitudine clientilor. Daca ar fi sa privim atitudinea fata de calitate din perspectiva clientilor pe care ai are RVL, am putea spune ca, calitatea produselor se regaseste si in modul de functionare a acestora, in capaciatea de a satisface necesitatile clientilor.

-Stilul de viata Acesta este puternic influentat de puterea financiara a categoriei de persoane la care ne referim. Daca ne-am referi la marea masa a populatiei din Romania, putem afirma ca datorita posibilitatilor financiare scazute, oamenii sunt interesati mai mult de supravietuire, decat de un standard de viata ridicat. As putea spune ca in ansamblu, in Romania, stilul de viata este mult mai modest decat in alte tari din Uniunea Europeana.

-Securitatea sociala, si problemele sociale

Romania sta inca destul de prost la programele de protectie sociala, reorientare profesionala si in general la protectia sociala. Nu exista programe concrete, eficiente si viabile pentru reabilitarea sociala a unor categorii defavorizate sau reorientarea lor profesionala

-Indicatorii demografici

In urma consultarii Anuarului Statistic al Romaniei pe anul 2009, am concluzionat ca rata natalitatii a scazut extrem de mult dupa anii 1990, s-a inregistrat o migratie a populatiei din mediul rural spre orasele mari sau capitala. Aceasta situatie corelata cu imigrarea va avea un impact negativ asupra tarii noastre. Spre exemplu in mediul universitar, anul 2007 a avut un impact negativ, deoarece in urma cu 18-19 ani, a scazut dramatic rata natalitatii. Acest lucru va duce la efecte negative in lant (un numar scazut de tineri studenti, absolvensti si mai apoi specialisti). Daca corelam si cu imigratia, putem spune ca vom duce lipsa de specialisti proaspat formati prin anii 2012-2014.

-Migrarea :

Nu as putea spune ca migrarea influenteaza semnificativ situatia analizata. Daca am analiza acest lucru din perspectiva dezechilibrelor care se pot crea referitor la forta de munca din diferite zone, am putea spune ca migrarea este un efect negativ. Dar din experienta proprie, as putea reaminti ca in multe zone s-au impus capete luminate venite din mediul rural. Deci aceasta migrare poate avea si efecte benefice asupra companiilor, dar acest lucru depinde de selectia pe care departamentul de resurse umane o face.

Page 13: Analiza Pest

Migrarea privita ca mutarea cetatenilor de la sate la orase, sau in orasele mari, are un impact negativ.

-Imigrarea si emigrarea

Imigrarea cetatenilor straini in Romania, este redusa (probabil datorita tranzitiei si a nivelului de trai destul de scazut). Problema se pune in cazul emigrarii. Se stie ca in ultimii ani , odata cu acordarea vizelor pentru cetatenii romani, a crescut numarul celor care pleaca pentru o anumita perioadam sau definitiv in alta tara. Procentul tinerilor printre cei care emigreaza este suficient de ridicat, iar acest lucru poate deveni un fenomen care sa influenteze negativ viitorul tarii noastre. Cel putin programele pentru tineri, de a emigra, sunt facute pentru cei care indeplinesc anumite conditii. Fiecare tara urmareste sa aduca oameni cat mai pregatiti in diferite domenii, de aceea emigrarea trebuie sa ne ingrijoreze. Desigur, ca emigrarea poate sa aduca si beneficii. Spre exemplu veniturile celor care muncesc sezonier in alte tari, este trimis in Romania. Numai anul trecut a intrat in tara valuta in suma de 2 miliarde de euro, ceea ce a echilibrat balanta de plati externa a Romaniei.

-Atitudinea fata de minoritati religioase,etnice, culturale, sexuale etc.

A suferit imbunatatiri considerabile, fiind recunoscuta si de institutiile europene de profil.

-Atitudinea fata de poluare

Este pe cale de imbunatatire, aceasta pe seama semnalelor trase de mass-media, si tendintei de civilizare a populatiei. Cu toate ca situatia se imbunatateste, nu se poate spune ca marile companii au in planurile de cheltuieli pentru perioadele viitoare sume considerabile pentru a preveni si stopa poluarea sau pentru protejarea mediului inconjurator.

Factorii tehnologic sunt reprezentati de tehnicile utilizate pentru crearea bunurilor materiale, cunoştinţele tehnice de specialitate de care dispun oamenii unei societăţi, şi care influenţează nivelul cererii; calitatea şi tipurile de produse solicitate; mijloacele de producere a bunurilor solicitate; mijloacele de distribuţie. Ca şi pentru piaţa internă, şi în marketingul internaţional întreprinderea trebuie să aibă în vedere tendinţele tehnologice de pe pieţele externe precum şi efectele generate de factorul de „distrugere creatoare

Page 14: Analiza Pest

Analiza mediului tehnologic

Nr. Crt

SPECIFICATIEGRILA DE EVALUARE

CRITICE0.000

SLABE0.250

MEDII0.500

BUNE0.750

FORTE1.000

A AGREGAREA SI INCADRAREA CRITERIILOR IN MATRICE

1Politica guvernamentala fata de cercetare-dezvoltare

0.500

2 Calitatea infrastructurii 0.4503 Telecomunicatiile 0.650

4Numarul de patente si natura acestora (autohtone, achizitionate)

0.250

5 Ritmul de aparitie al inventiilor 0.3756 Viteza de transfer a tehnologiilor 0.5007 Dotarea cu tehnica de calcul 0.6008 Dotarea tehnica a productiei 0.325

9Starea echipamentelor, capacitatilor de productie

0.375

10Gradul de innoire a mijloacelor tehnice si al tehnologiilor

0.375

11 Utilizarea mijloacelor fixe 0.37512 Gradul de inzestrare tehnica a muncii 0.37513 Incadrarea de personal tehnic 0.500B STAREA SI REZERVA Starea Rezerva

1Politica guvernamentala fata de cercetare-dezvoltare

0.500 0.500

2 Calitatea infrastructurii 0.450 0.5503 Telecomunicatiile 0.650 0.350

4Numarul de patente si natura acestora (autohtone, achizitionate)

0.250 0.750

5 Ritmul de aparitie al inventiilor 0.375 0.6256 Viteza de transfer a tehnologiilor 0.500 0.5007 Dotarea cu tehnica de calcul 0.600 0.4008 Dotarea tehnica a productiei 0.325 0.675

9Starea echipamentelor, capacitatilor de productie

0.375 0.625

10Gradul de innoire a mijloacelor tehnice si al tehnologiilor

0.375 0.625

11 Utilizarea mijloacelor fixe 0.375 0.62512 Gradul de inzestrare tehnica a muncii 0.375 0.62513 Incadrarea de personal tehnic 0.500 0.500C CONCLUZII

SPECIFICATIE A I O

1Politica guvernamentala fata de cercetare-dezvoltare

I

2 Calitatea infrastructurii I3 Telecomunicatiile O

4Numarul de patente si natura acestora (autohtone, achizitionate)

A

5 Ritmul de aparitie al inventiilor A6 Viteza de transfer a tehnologiilor I7 Dotarea cu tehnica de calcul O8 Dotarea tehnica a productiei A9 Starea echipamentelor, capacitatilor de productie A

10Gradul de innoire a mijloacelor tehnice si al tehnologiilor

A

11 Utilizarea mijloacelor fixe A12 Gradul de inzestrare tehnica a muncii A

Page 15: Analiza Pest

13 Incadrarea de personal tehnic ID TOTAL 7 4 2E STAREA MEDIULUI 0.434

-Politica guvernamentala fata de cercetare si dezvoltare

Datorita fondurilor insuficiente de care dispune statul, nu se investeste foarte mult in activitatea de cercetare dezvoltare. Programele de cercetare de tip grant lansate de Ministerul Educatiei si Cercetarii, nu sunt suficient de bine finantate, iar procesul de cercetare este de multe ori ingreunat si de lipsa documentatiilor si cartilor de specialitate.

-Calitatea infrastructurii

Inca in Romania, infrastructura lasa de dorit. In unele domenii, cum ar fi comunicatiile de date si retelele de transport a informatiilor, se fac investitii extrem de mari. Consider ca dezvoltarea viitoare a infrastructurii, din Romania, va oferi noi nise pentru firmele producatoare de textile, deoarece le va permita sa isi extinda gama de produse, la aplicatii de managementul resurselor pentru intreprinderi cu mai multe filiale, sau care detin mai multe puncte de vanzare.

-Numarul de patentente si natura acestora (autohtone sau achizitionate) Este intr-o crestere usoara fata de perioadele anterioare

-Ritmul de aparitie al inventiilor

Desi Romania se bucura de o apreciere internationala cu privire la inventica, ritmul de aparitie al inventiilor este redus. Consider ca in domeniul tehnologiei textile Romania nu exceleaza, deoarece nu dispune de echipamentele si tehnologia necesara pentru a se face cu adevarat cercetare si pentru a se inventa in acest domeniu. Si ca o completare, specialistii si profesorii romani de profil, pleaca in tari in care munca de inventator este platita de zeci, probabil de sute de ori mai bine.

-Dotarea tehnica a productiei

Dotarea tehnica, si starea echipamentelor, este destul de invechita. Managerii companiior din Romania, sunt constienti de faptul ca utilizarea unor echipamente invechite, care nu dau un randament ridicat, nu vor aduce beneficii majore. Prin urmare investitiile in noi echipamente, sau modernizarea celor existente, chiar informatizarea ciclului de productie, si utilizarea calculatorului in orice functiune a intreprinderii, trebuie sa reprezinte o prioritate a managerilor. Din cauza situatiei financiare nefavorabile a multor companii care au nevoie de schimabarea procesului tehnologic, si al introducerii noilor tehnologii n ciclul de productie, se face greoi, datorita si reticentei angajatilor si a conducerii in special la ideea de nou.

Page 16: Analiza Pest

-Starea echipamentelor, capacitatilor de productie

Starea echipamentelor utilizate in activitatea companiilor este modesta, majoritatea echipamentelor fiind invechite, de aici rezulta si capacitati de productie reduse.

-Gradul de innoire a mijloacelor tehnice si al tehnologiilor:

Datorita posibilitatilor financiare reduse, si a neimplementarii tehnologiilor si a mijloacelor tehnice in activitatea agentilor economici, nu se poate vorbi despre o innoire a acestora. Companiile care activeaza in domeniul tehnologiei textile existente este necesara pentru a face fata noilor cerinte si noilor tendinte. Consider ca pentru aceste companii, investirea in tehnologii si in a fi la curent cu tot ceea ce este nou, reprezinta un avantaj strategic. Desigur ca achizitionarea noilor tehnologii este utila si oportuna, doar atunci cand vechile echipamente au fost complet amortizate, deoarece se stie ca noile tehnologii si mijloacele tehnice noi sunt extrem de costisitoare.

-Utilizarea mijloacelor fixe

Gradul de utilizare al mijloacelor fixe per total industrie se pastreaza la nivele reduse.

-Gradul de inzestrare tehnica a muncii

Datorita netehnicizarii muncii in companiile din Romania, gradul de inzestrare al angajatilor nu este atat de mare. Angajatii care isi desfasoara activitatea in companiile din sectorul tehnologiei textile, trebuie sa aiba un nivel de pregatire foarte ridicat pentru a face fata cerintelor. Consieder ca abiliatile angajatilor de a lucra cu noile tehnologii, si in special cu calculatorul, poate sa fie un avantaj pentru companiile producatoare de textile, deoarece se reduce semnificativ timpul de training a personalului care vor utiliza programelor software.

-Incadrarea de personal tehnic

Incadrarea personalului tehnic, se face in Romania din necesitate, deoarece se utilizeaza metode si solutii tehnicizate, care necesita un expert uman pentru supervizarea sau rezolvarea acestor probleme.

Page 17: Analiza Pest