anca sandu tomaszewski -...

15
Universitatea Spiru Haret, Bucureşti Facultatea de Arhitectură Anul universitar 2015-2016 Anca Sandu Tomaszewski Doctrine şi curente Note de curs pentru anul V

Upload: dinhngoc

Post on 06-Feb-2018

218 views

Category:

Documents


1 download

TRANSCRIPT

Page 1: Anca Sandu Tomaszewski - arh.spiruharet.roarh.spiruharet.ro/images/MIRELA/AN_5/Curs_Istorie/002_Cap_I_Primii... · dup ă anul III pentru a lucra full time la antrepriza tat ălui

Universitatea Spiru Haret, Bucureşti Facultatea de Arhitectură Anul universitar 2015-2016

Anca Sandu Tomaszewski

Doctrine şi curente

Note de curs pentru anul V

Page 2: Anca Sandu Tomaszewski - arh.spiruharet.roarh.spiruharet.ro/images/MIRELA/AN_5/Curs_Istorie/002_Cap_I_Primii... · dup ă anul III pentru a lucra full time la antrepriza tat ălui

Modernitatea

şi primii modernişti

Cuprins ■ Betonul armat în arhitectură, Auguste Perret ■ H. P. Berlage, pionierul modernismului Olandez ■ Adolf Loos ■ Frank Lloyd Wright

Page 3: Anca Sandu Tomaszewski - arh.spiruharet.roarh.spiruharet.ro/images/MIRELA/AN_5/Curs_Istorie/002_Cap_I_Primii... · dup ă anul III pentru a lucra full time la antrepriza tat ălui

Betonul armat în arhitectură: Auguste Perret, 1874-1954,

A fost arhitect şi antreprenor, a abandonat facultatea (Academie des Beaux Arts)

după anul III pentru a lucra full time la antrepriza tatălui său. A înfiinţat apoi propria firmă, la care a lucrat cu fraţii lui, în primul rând Gustave, cei doi fiind curând cunoscuţi ca specialişti în proiectarea în beton armat. A fost printre primii arhitecţi care au utilizat betonul armat în construcţiile civile. A fundamentat clar ideea construcţiei alcătuite din structura de beton armat şi umplerile neportante. A aplicat betonului armat formele şi proporţiile artei greceşti – respectiv clasicismului francez, la care a adăugat suprafeţe cu texturi sofisticate. În 1944 declara: betonul meu e mai frumos ca piatra; îl prelucrez, îl cizelez… până depăşeşte ca frumuseţe paramentele cele mai preţioase. În 1943 a devenit membru al Academiei Franceze.

Cele două lucrări la care se raportează arhitectura lui Perret sunt Istoria arhitecturii lui Choisy (care considera că formele arhitec-turii au fost întotdeauna determinate de evoluţia tehnicilor) şi Betonul armat a inginerului Hennebique.

Cea mai importantă lucrare a lui Auguste Perret, imobilul de locuinţe din rue Franklin 25bis, 1903. Acestei maniere avea să-i fie consecvent toată viaţa.

Este un bloc de 8 etaje, cu structură pe cadre din beton armat. Nu s-a ferit să sugereze în beton armat structura specifică a construcţiilor din lemn. Casa e articulată pe verticală şi orizontală, are cinci travei, două bovindouri în consolă pe şase etaje. Deasupra bovindourilor sunt două terase descoperite, apoi clădirea se retrage de la aliniament pe ultimele două etaje. Concavitatea definită de traveile centrale a fost determinată de CUT şi POT.

Deşi Perret a considerat betonul ca material superior zidăriei în construcţii, el trata fiecare element separat. Nu a utilizat structura de beton ca un ansamblu, în felul în care aveau să-l valorifice mai târziu Walter Gropius şi toţi ceilalţi de după el.

În 1911 Henry van de Velde a proiectat teatrul Champs Elisée, apoi i-a solicitat lui Perret colaborarea în legătură cu betonul armat, la care era cunoscut ca specialist. A fost o inspiraţie proastă, pentru că în curând Perret şi-a însuşit lucrarea, l-a îndepărtat pe van de Velde, a modificat proiectul şi l-a luat în propria sa antrepriză. Construcţia s-a terminat în 1913.

Deşi pe din afară construcţia pare statică, clasică, simetrică şi sobră, soluţia structurală este dinamică şi abilă. Trei auditorii, sala mare având 1905 de locuri. Auditoriul circular e suspendat pe 8 coloane şi 4 arce.

După război, Perret a fost însărcinat cu reconstrucţia oraşului Le Havre, care

fusese grav distrus în război. În 1945, la 71 de ani, Perret a început proiectarea centrului civic, primăriei şi bisericii Saint Joseph, dar ele au fost construite după moartea lui. Aici şi-a aplicat cu consecvenţă stilul propriu, un fel de “clasicism structural“. Construcţiile respectau toate modului de 6.24 metri, considerat optim. Intenţia era ca fiecare bloc să beneficieze de maximum de însorire. Artera fovorită de care s-a ocupat Perret era Avenue Foch, care se întindea de la primărie până la coasta oceanului. Locuitorii oraşului s-au adaptat greu, după lungi critici adresate acestei arhitecturi. Dar Institutul Francez de Arhitectură şi UNESCO l-au apreciat şi l-au înscris în patrimoniul mondial al umanităţii, ca exemplu de poetică a betonului. (în 2002, resp. 2005)

Page 4: Anca Sandu Tomaszewski - arh.spiruharet.roarh.spiruharet.ro/images/MIRELA/AN_5/Curs_Istorie/002_Cap_I_Primii... · dup ă anul III pentru a lucra full time la antrepriza tat ălui

sistemul Hennebique

Sus: teatrul Champs Elysee Jos stânga: şantierul imobilului din rue Raynouard, 1928-30, Jos dreapta: biserica Notre Dame du Raincy

Page 5: Anca Sandu Tomaszewski - arh.spiruharet.roarh.spiruharet.ro/images/MIRELA/AN_5/Curs_Istorie/002_Cap_I_Primii... · dup ă anul III pentru a lucra full time la antrepriza tat ălui

În 1924 – Notre Dame du Raincy. Betonul forţat să fie o dantelărie. 1928-30 – blocul din rue Raynouard. Betonul obligat să lucreze separat în fiecare

element.

Biserica Saint Joseph din Le Havre a fost dedicată celor 80.000 de victime ale

celor 135 de raiduri aeriene. Biserica e similară bisericii Notre Dame du Raincy, din 1922-24, realizată tot în beron armat. Clădirea, simetrică e organizată în jurul unui turn central de 106 metri.

Auguste Perret este cel care a făcut din betonul armat, considerat până atunci un material grosier, bun numai în arhitectura industrială, un instrument rafinat al formei. Dintr-un material considerat ingrat, el a făcut o arhitectură cu valoare spirituală – spun criticii. Din motive economice, Perret n-a explorat posibilităţile betonului dincolo de sistemul stâlp-grindă – ceea ce multă vreme l-a dezavantajat. Perret a fost în primul rând un antreprenor curajos şi incisiv, dar şi un teoretician. Astfel a dat inovaţiilor lui tehnice o tentă filozofică, care l-a consacrat.

Auguste Perret, Biserica şi primăria din Le Havre

Page 6: Anca Sandu Tomaszewski - arh.spiruharet.roarh.spiruharet.ro/images/MIRELA/AN_5/Curs_Istorie/002_Cap_I_Primii... · dup ă anul III pentru a lucra full time la antrepriza tat ălui

Hendrik Petrus Berlage

1856-1934

Henrdrik Petrus Berlage a studiat la ETH Zürich cu Gottfried Semper în anii ‘1870, după care a lucrat prin Europa. În anii ‘1880 a instituit un parteneriat cu Theodor Sanders, care producea o combinaţie de proiecte practice şi utopice. A fost membru CIAM. Primele proiecte au fost făcute sub influenţa neo-romanicului, în cărămidă aparentă. După vizita în America, a fost marcat de arhitectura organică a lui Frank Lloyd Wright, ale cărui idei le-a promovat în Germania. A fost treapta de legătură între tradiţionalism şi modernism şi, de fapt, părintele modernismului în Olanda. A exercitat influenţă asupra mişcărilor De Stijl şi Neo Obiectivism. A primit medalia regală britanică în 1932.

Bursa din Amsterdam, 1898-1903. După ce, până în 1884 şi-a epuizat toate formele de eclectism la vile neoromanice

din cărămidă aparentă, s-a stabilit la acest idiom. La concursul pentru noua bursă, în 1883, Berlage a luat locul 4. Următoarele

patru versiuni ale acestui proiectului al lui au fost din ce în ce mai simplificate, până la forma finală, cea mai simplă şi raţională.

Prin această lucrare, una din cele mai importante din cariera lui, Berlage

celebrează primatul spaţiului, rolul anvelopantei de creator al formei şi o proporţionare sistematică - calităţi moderne ale arhitecturii.

Bursa din Amsterdam este integrată spaţiului urban. Berlage, deşi un modernist avant la lettre, ţinea mult la importanţa culturală a oraşului – dovedind afinităţi cu concepţiile lui Camillo Sitte.

Cu toată modernitatea, specificul culturilor nordice se păstrează – în calitatea spaţiului, în expresivitatea peretelui gol din cărămidă aparentă şi mai ales în structura raţională liber exprimată.

Page 7: Anca Sandu Tomaszewski - arh.spiruharet.roarh.spiruharet.ro/images/MIRELA/AN_5/Curs_Istorie/002_Cap_I_Primii... · dup ă anul III pentru a lucra full time la antrepriza tat ălui

De remarcat relaţia tectonică dintre zidul de cărămidă şi coastele metalice care susţin luminatorul. Relaţia rămâne aparentă, pentru a etala noul tip de estetică. Berlage, urbanistul oraşului Amsterdam. Comanda pentru masterplan Amsterdam sud - 1901. Sub influenţa lui Camillo Sitte, Berlage propunea o continuitate a mediului fizic, locuirea colectivă fără distrugerea intimităţilor, spaţiu public de calitate etc., principii care l-au adus în conflict cu CIAM în 1928. Gemeentemuseum, muzeul municipal din Den Haag, a fost ultima lucrare a lui Berlage. A început în 1933, iar la un an Berlage a murit în acelaşi oraş.

Page 8: Anca Sandu Tomaszewski - arh.spiruharet.roarh.spiruharet.ro/images/MIRELA/AN_5/Curs_Istorie/002_Cap_I_Primii... · dup ă anul III pentru a lucra full time la antrepriza tat ălui

Adolf Loos

1870-1933

Arhitect şi publicist. Născut la Brno, Moravia, ca fiu al unui pietrar; studiile superioare le face la

Technische Hochschule Dresden. În 1893 călătoreşte în America pentru a vizita expoziţia mondială de la Chicago,

dar rîmâne acolo timp de trei ani, găsindu-şi de lucru ocazional. Vine în contact cu scrierile lui Louis Sullivan, din care cel mai mult pare să-l fi impresionat Ornament în Arhitectură.

Întors la Viena, lucrează în biroul lui Mayreder, apoi ca arhitect independent. Activitatea lui e mai cu seamă în design interior, amenajări de boutique-uri şi cafenele. În paralel se afirmă ca publicist pe diverse teme – arhitectură, muzică, bune maniere, vestimentaţie.

Promova, desigur, gustul rafinat, dar în acord cu noua stare de lucruri în lume,

care era cu totul alta decât cea a secolului 19. Şi atunci sigur că îl combătea pe Semper, cu a sa manieră eclectică pe care o acuza de anacronism. De altfel, arhitecţii provocaţi de Loos la polemică erau doar cei de talie înaltă, cărora le reproşa că îşi pun competenţa în slujba unor ideologii profesionale improprii.

În 1898 a scris Die potemkinsche Stadt, o carte în care ironiza construcţiile eclectice de pe Ring. În clădiri cu funcţiuni publice moderne, cu mulţi utlizatori, li se aducea vienezilor înalta renaştere italiană şi nobilul clasicism care altădată deserveau doar aristocraţia sau clerul. Arhitectul şi clienţii lui erau, într-adevăr, până de curând, moştenitorii culturii clasice occidentale. Astăzi însă, ambii sunt burghezi, iar uneori arhitecţii trebuie să gândească şi pentru proletari.

Kärtner Bar, de exemplu, din 1907, de pe Kärtnergasse, în miezul luxos al Vienei, sugerează prin felul în care este amenajat, democraţia americană. Loos l-a gândit ca bar al şelarilor şi vizitiilor din zona Hofburg.

În 1908 apare Ornament şi crimă, publicaţie care declanşează disputa lui cu Wiener Sezession. Marele ironizat era Joseph Maria Olbrich, inventatorul atâtor decoraţii originale, total rupte de iz istoricist. Erau însă decoraţii, adaosuri gratuite, improprii arhitecturii. Două erau argumentele pe care le invoca împotriva ornamentului: mai întâi inutila pierdere de material, muncă şi bani, fără urmă de corespondent funcţional. În al doilea rând, considera apelul arhitectului la înfrumuseţare prin apelul la ornament ca pe

Cafe Museum, Viena, 1899 Pendulă, 1900

Page 9: Anca Sandu Tomaszewski - arh.spiruharet.roarh.spiruharet.ro/images/MIRELA/AN_5/Curs_Istorie/002_Cap_I_Primii... · dup ă anul III pentru a lucra full time la antrepriza tat ălui

ceva facil şi nedemn de un intelectual educat. Ornamentul, tendinţă artizanală, este proprie omului simplu, care de alt mijloc estetic superior nu dispune. El este legitimat să utilizeze ornamentul, pentru că el aparţine intrinsec unei culturi ancorate în tradiţional şi este astfel autentic. Arhitectul are însă o raţiune superioară, educată, şi astfel are mijloacele estetice ale designului. Iar arhitectura are capacitatea de a fi utilă şi interesantă prin propriile ei mijloace, pe care arhitectul este dator să le stăpânească şi exploateze.

Le reproşează acestor artişti ambiţia antidemocratică de a crea opera de artă

totală, adică de a-şi exercita controlul de la amplasament şi amenajare peisageră, trecând prin arhitectură, amenajare interioară, mobilier şi obiecte de ambient, până la vestimentaţie şi tacâmuri. Este o dovadă de aroganţă şi individualism din partea arhitectului să se erijeze în artist original, pe seama unei profesiuni care are alte responsabilităţi – nu în ultimul rând una socială faţă de oraş şi mase. Atitudinea aristocratică a arhitecturii este depăşită în această epocă de transformări – urbanistice şi de spirit al timpului. Principalul atacat era Henry van de Velde, pe această temă a operei de artă totală – Gesamtkunstwerk.

Adolf Loos prefigura modernismul şi discursul său era încă de neînţeles pentru contemporani. Atitudinea lui, principială, pasionată, avangardistă, l-a separat de creatorii vremii lui – atât de conservatori, cât şi de secesioniştii contemporani, care erau la acea dată cei mai progresişti. Ceea ce cerea el era ca arhitectura să nu slujească nici istoricismul aristocratic conservator, nici Jugendstilul, care era un substitut al culturii popoulare decorative. Arhitectura trebuia să servească funcţiunilor practice ale epocii. De aceea, arhitectura era construcţie, şi nu artă. Arta este o chestiune privată. Ea trebuie să-i placă doar celui care o cere şi celui care o creează. Arhitectura este însă o chestiune a oraşului şi a tuturor oamenilor, deci ea trebuie să placă tuturor.

De aceea, la toate lucrările lui se poate observa o atitudine diferită a arhitecturii de interior, în raport cu exteriorul. Dacă acesta este de multe ori sec, alte ori de o eleganţă sobră – niciodată însă expediat, ci voit reţinut, aproape ascetic. Interiorul însă este mult mai cald, doritor să ofere confort nu doar fizic, ci şi psihic.

Această problemă l-a preocupat pe Loos: unde este graniţa dintre confrtul informal de tip anglo-saxon, firescul constructiv şi funcţional şi fanteziile intelectuale elaborate de decorativiţtii Sezession? Efortul lui a fost de a combina raţionalitatea de tip Schinkel, cu pragmatismul american şi cu atmosferra plăcută a interiorului Arts & Crafts.

Apartamentul propriu, Viena, 1903 Imobilul Goldmansalatsch, Viena, 1909

Page 10: Anca Sandu Tomaszewski - arh.spiruharet.roarh.spiruharet.ro/images/MIRELA/AN_5/Curs_Istorie/002_Cap_I_Primii... · dup ă anul III pentru a lucra full time la antrepriza tat ălui

Dacă nu accepta condiţia de artă arhitecturii, era pentru că arta este prin definiţie

individualistă, vizând originalul. Arhitectura trebuie să adere la atitudinea americană: anonim, eficient, economic. Dar, mai ales europenii, nu se pot dezice de o anumită continuitate istorică, apanaj al culturii europene occidentale. Această continuitate a a promovat anumite tipuri de obiecte. Obiectul normativ, produs în serii industriale, nu trebuie să ignore aceste obiecte comune tradiţionale, ci trebuie să preia din ele ceea ce se poate. Această poziţie conciliatoare dintre omul de cultură occidental Loos şi intelectualul contaminat de civilizaţia globalistă americană, apare încă din 1903, în publicaţia Das Andere.

De altfel, de dragul continuităţii culturale, Loos era dispus să accepte „ornamentul arheologic”, ori monumentul funerar ca formă de artă.

În locul ornamentelor, Loos prefera estetica materialelor scumpe. În ciuda teriilor lui severe împotriva operei de artă totale a lui van de Velde, Loos

prevedea în casele lui cât mai mult mobilier fix, soluţie cu ajutorul căreia controla cât mai mult calitatea amenajării interioare chiar după ce intra pe mâna beneficiarilor.

Loos este şi autorul Raumplanului – o soluţie, în fond, estetică. Sigur că el n-ar fi

acceptat niciodată să recunoască faptul că în ciuda ascetismului afirmatm materialele scumpe, rusticitatea grinzilor şi şemineelor, eleganţa marmurei şi a mobilierului fix şi nu în ultimul rând raumplanul au fost soluţii – rafinate – de estetică a arhitecturii.

Din ideologia lui făcea parte exprimarea distincţiei dintre elementele structurale

şi cele nestructurale. S-a preocupat de senzaţia de spaţiu. A fost primul care a creeat promenade arhitecturale cu semnificaţii senzuale

chiar. El, şi nu Le Corbusier. De altfel, el a fost izvorul pentru avangarda franceză din jurul revistei L′esprit nouveau a lui Amédée Ozenfant şi Charles Edouard Jeanneret, care în 1920 a reeditat Ornament şi crimă. (Loos se instalase între 1923-28 la Paris.)

Materiale scumpe. Imobilul Goldman.

Asceza. Steinerhaus Democraţia, Kärtnerbar.

Page 11: Anca Sandu Tomaszewski - arh.spiruharet.roarh.spiruharet.ro/images/MIRELA/AN_5/Curs_Istorie/002_Cap_I_Primii... · dup ă anul III pentru a lucra full time la antrepriza tat ălui

Tot Loos a fost cel care a pus pentru prima dată problema planului liber, pe care

Le Corbusier şi l-a însuşit şi apoi consacrat. În Franţa, influenţa lui Loos s-a manifestat în programul purist de tipizare

francez, care, până la urmă, a devenit Stilul Internaţional. În 1928 se întoarce la Viena, unde în 1933 moare.

Raumplan. Knize haute couture. Mobilier fix. Vila Karma

Raumplan. Vilă la Venezia.

Raumplan. Vila Moeller, Praga.

Page 12: Anca Sandu Tomaszewski - arh.spiruharet.roarh.spiruharet.ro/images/MIRELA/AN_5/Curs_Istorie/002_Cap_I_Primii... · dup ă anul III pentru a lucra full time la antrepriza tat ălui

Traiectoria americană Office Building-ul american

Poate mai mult decât în Europa, evoluţia rapidă a vieţii urbane americane reclama soluţii arhitecturale noi faţă de tradiţionalele şi răspânditele construcţii americane din lemn. Magazinele şi birourile din marile oraşe erau construcţii de dimensiuni mari, care aveau nevoie de structură metalică, de ascensoare hidraulice, de încălzire centrală, aer condiţionat şi interfonie. Cum la Chicago, incendiul din 1871 a distrus cea mai mare parte din oraşul alcătuit din construcţii de lemn, ele au fost înlocuite de zgârie-nori - produs urban specific american inventat de }coala de la Chicago. Ei i se datorează deci forma cheie a arhitecturii epocii: imobilul de birouri şi comercial.

Pentru structura de rezistenţă a fost utilizat mai întâi metalul, apoi cadrele din beton armat. Aceste structuri ortogonale ar fi putut fi extinse oricât de mult, atât pe orizontală cât şi pe verticală, oferind posibilitatea unor goluri oricât de mari între limitele stabilite de stâlpi şi grinzi. Prima mare construcţie cu structură pe cadre (metalice) şi perete cortină (încă ambiguu) a fost Home Insurence, de William Le Baron Jenney, construită în 1884, care poate fi considerată punctul de plecare al viitorilor zgârie-nori.

Pe acest drum deschis, tema clădirilor de birouri a fost apoi consacrată de realizările lui Louis Sullivan - personajul dominant al }colii de la Chicago şi un mare pionier al modernismului. Deşi nu era deloc lipsit de cultură şi sensibilitate, ci dimpotrivă, Sullivan a întruchipat în clădirile sale pragmatismul american. Este autorul celebrei propoziţii Form follows function, pe care a explicat-o drept formula organică a existenţei, similară propoziţiei Funcţia creează organul, care trebuie reflectată şi în arhitectură. Ideea este că arhitectura trebuia să răspundă dinamicii vieţii în oraşul american în plină expansiune. Astfel, clădirile lui Sullivan doreau să exprime ceea ce, după el, trebuie să exprime întotdeauna arhitectura: modul de viaţă. Celebra sa maximă, devenită slogan al arhitecturii moderne, a fost ulterior absolutizată şi dogmatizată şi a dat acestei arhitecturi şi numele arhitectură functionalistă. Atât arhitectura, cât şi denumirea îşi păstrează şi astăzi valabilitatea, dar într-o manieră mult liberalizată şi nuanţată. 1

2

1. Louis Sullivan, Guaranty Building, Buffalo, 1894-95. Forma clădirii este rezultanta func\iunii sale. Parterul ]i mezaninul sunt transparente, păstrând contactul vizual cu strada, pentru că au valen\e publice. Etajele cu birouri sunt repetări ale aceluia]i modul, care s-ar fi putut multiplica oricât, după nevoi. 2. Fair Store, Chicago, în timpul construc\iei, în 1890. Arhitect este acela]i William Le Baron Jenney.

Page 13: Anca Sandu Tomaszewski - arh.spiruharet.roarh.spiruharet.ro/images/MIRELA/AN_5/Curs_Istorie/002_Cap_I_Primii... · dup ă anul III pentru a lucra full time la antrepriza tat ălui

Frank Lloyd Wright (1869-1959)

Arhitectura americană şi-a câştigat coerenţa nu prin generalizarea zgârie-norilor, ci, paradoxal, prin opera celui mai atipic dintre arhitecţii săi: Frank Lloyd Wright. Deşi elev al lui Sullivan, el a fost puţin interesat de clădirile de birouri, ci mai mult de crearea de spaţii interioare.

Începând din 1900, Wright a construit vile pentru bogaţii săi vecini de la periferia oraşului - vile cu forme diferite, dar cu o fizionomie în care se recunoştea aceeaşi mare personalitate. A fost epoca în care marele arhitect a dat o cu totul nouă interpretare locuinţei unifamiliale. El a spart pereţii cutiei tradiţionale - atât pe cei interiori cât şi pe cei exteriori - pentru a crea interioare care comunică atât între ele, cât şi cu exteriorul. A creat spaţiul deschis, flexibil şi articulat şi tot el a fost cel care a definit, după criterii moderne, zonele funcţionale în cadrul locuinţei.

Idealul declarat al lui Frank Lloyd Wright a fost arhitectura democraţiei. Pentru el, locuinţa individuală a încetat să fie doar un refugiu protector, egocentrist, al omului, ci prin felul în care a interpretat-o, i-a dat un nou sens de libertate şi mobilitate, de afirmare a identităţii individuale şi a modului de viaţă diferit al fiecărei familii.

Casele de prerie (Prairie Houses). Cu terasele lor ample şi acoperişurile în pantă lină, casele de prerie par să plutească în imensitatea plată a preriei americane. Erau primele creaţii care ilustrau noua ideologie lansată de Frank Lloyd Wright, aceea a spaţiului continuu şi a comunicării dintre interior şi exterior. Planul în cruce, cum e cel de la casa Isabel Roberts, a devenit caracteristic. Aripile casei pătrund în natură şi lasă natura să pătrundă în casă, prin mari suprafeţe vitrate şi pereţii amovibili ca nişte panouri. În mijloc se află întotdeauna căminul - fire place - centru, ax şi element simbolic, care evocă o relaţie fundamentală dintre existenţă şi natură.

Din cauza acestei relaţii fireşti, naturale, dintre mediul construit, viaţă şi mediul natural, arhitectura sa a fost numită “organică”. Este o interpretare modernă a semnificaţiilor ontologice fundamentale. Textul lui Wright care a teoretizat această concepţie despre habitat se numeşte “The Natural House”.

Casa Robie este apogeul acestei perioade în arhitectura lui Frank Lloyd Wright. Parterul este bine aşezat pe pământ, iar etajele în consolă, fixate în axul central, plutesc parcă, accentuând orizontala şi sugerând o extensie infinită. La interior nu mai există camere cu funcţii unice, ci spaţiile se întrepătrund, au înălţimi diferite şi sunt definite de poziţia omului în spaţiu. Casa Robie întruchipează ideea lui Wright despre locuinţa care nu doar adăposteşte, ci creează libertăţi în spaţiul existenţial creat de el “între pământ şi cer” (vorba lui Heidegger).

Frank Lloyd Wright : 1. Casa Isabel Roberts, Chicago, 1908. 2,3.Casa Robie, Chicago, 1909

1

2

3

Page 14: Anca Sandu Tomaszewski - arh.spiruharet.roarh.spiruharet.ro/images/MIRELA/AN_5/Curs_Istorie/002_Cap_I_Primii... · dup ă anul III pentru a lucra full time la antrepriza tat ălui

Marea dispută funcţiune-formă şi teoreticienii

raţionalişti Heinrich Hübsch, 1795-1863 "În ce stil să construim?"… “Dacă vrem să dezvoltăm un stil de calitate, aşa cum apreciem la alţii din trecut, el trebuie să emane din realitatea curentă, nu din cea trecută.“ Augustus Welby Northmore Pugin 1812-1852 Din logica constructivă decurge stilul, iar stilului trebuie să i se potrivească destinaţia clădirii. Karl Friedrich Schinkel, 1781-1841 “Istoricism nu înseamnă să repeţi arhitectura veche, pentru că că asta ar distruge istoria. A proiecta într-o manieră istoricistă înseamnă să introduci ceva nou, care în acelaşi timp să continue istoria.“ Leo von Klenze, 1784-1864 A dat interpretări subtile relaţiei dintre arhitectură şi epocă, pentru a le aplica apoi creativ pe arhitectura epocii sale. De pildă, a considerat că limbajul clasic, chiar dacă la vremea lui exprima armonia şi seninătatea, se potrivesc şi unor timpuri eroice. John Ruskin (1819-1900) Stilurile trebuie doar filtrate prin proba de foc a adevărului şi organicităţii. Evoluând din cea tradiţională, noile construcţii trebuie să se constituie într-o “purpose oriented architecture“ – adică o arhitectură adecvată destinaţiei ei. Eugene Viollet le Duc (1814-1879) În mod elocvent, conceptele sale s-au exprimat în contrarii: Goticul versus Clasicismul, construcţia versus ornamentaţia, adevărul versus minciuna, progresul versus academismul, ingineria versus arhitectura ca artă. Camillo Sitte 1843-1903 Intervenţiile asupra mediului construit al oraşului trebuie să urmeze mai mult decât principii ale regularităţii geometrice şi intenţiile de chipare edilitară. Oraşul este rezultatul unui proces cultural, incluzând o estetică ce-l face să fie prietenos faţă de cetăţeni. Gottfried Semper 1803-1879 De ce să ne inspirăm din antichitate, care fusese guvernată de un spirit şi nişte credinţe ale unei comunităţi care nu mai există? Arhitectura este expresia simbolică a unei societăţi anume, în timp şi spaţiu. Camillo Boito 1836-1914 Activ în domeniul restaurărilor, s-a străduit să reconcilieze viziunile contradictorii ale celor doi mari contemporani ai săi – John Ruskin şi Villet le Duc. William Morris (1834-1896)

Page 15: Anca Sandu Tomaszewski - arh.spiruharet.roarh.spiruharet.ro/images/MIRELA/AN_5/Curs_Istorie/002_Cap_I_Primii... · dup ă anul III pentru a lucra full time la antrepriza tat ălui

“ Have nothing in your houses which you do not know to be useful or believe to be beautiful.“