ANTANTELE ILICITE

1

Cuprins:

1. Introducere ……………………………………………….. 2

2. Capitolul I. Cadrul juridic de reglementare al antantelor … 4

3. Capitolul II. Tipuri de înţelegeri şi categorii de antante .… 12

4. Capitolul III. Exceptări de la principiul interzicerii

înţelegerilor anticoncurenţiale ……………………………. 17

5. Capitolul IV. Practicile anticoncurenţiale săvârşite de

autorităţile şi instituţiile administraţiei publice .................... 23

6. Sancţionarea antantelor …………………………………... 25

7. Concluzii …………………………………………………. 29

8. Bibliografie ……………………………………………….. 32

2

Introducere

Protecţia concurenţei prezintă un interes deosebit la nivelul economiei

naţionale, dar şi european care s-a confruntat şi se confruntă cu abuzul de poziţie

dominantă, înţelegerile şi concentrările anticoncurenţiale, practici neloiale care au

drept rezultat înrăutăţirea mediului concurenţial. Prin prezenta lucrare ne propunem sa

analizăm una din aceste practice anticoncurenţiale, şi anume antentele.

Concurenţa modifică sistemul de valori al consumatorilor în sensul creşterii

exigenţei, a nevoii de informare, a vitezei de reorientare spre alţi ofertanţi. În lupta

pentru cucerirea pieţei, ofertanţii aplică o serie de principii, precum concepte

sofisticate în materie de strategii de întreprindere şi de marketing, concepte pentru

câştigarea de cote de piaţă dominante în segmentele vizate, un angajament simultan

către o calitate înaltă şi o productivitate puternică fără a se face rabat la strategia

exigenţei înalte privind performanţele sau o orientare către ramurile economice care

presupun utilizarea tehnologiilor înalte şi diminuarea treptată a activităţilor în

domeniile aflate în declin.

Adeseori, din dorinţa de a obţine o poziţie dominantă pe piaţă, de a atrage cât

mai mulţi clienţi şi de a elimina concurenţii actuali şi potenţiali, agenţii economici

recurg la o serie de acţiuni şi fapte ilegale care au un efect negativ asupra mediului

concurenţial. Astfel, companiile sunt tentate să recurgă la comportamente

anticoncurenţiale pentru a-şi menţine profitul sau pentru a supravieţui, printre acestea

numărandu-se practicarea unor preţuri excesive sau de ruinare, în scopul înlăturarii

concurenţilor, precum şi întelegerile între agenţii economici în fixarea preţurilor.

Aceste practici anticoncurenţiale sunt în defavoarea consumatorului final, care trebuie

să plătească un preţ mai ridicat decât nivelul care s-ar stabili pe o piaţă concurenţială,

sau în defavoarea altor companii, care nu pot rezista pe o piaţă în care jucătorii mari

incheie intelegeri privind preţul de vânzare. Deci prin urmare aceste efecte sunt

3

resimţite nu numai de ceilalţi competitori, dar şi de consumatori şi chiar de societate în

ansamblu. De aceea, toate aceste fapte ilegale sunt sancţionate de către lege. În acest

sens, în ţara noastră este în vigoare Legea Concurenţei nr. 21/1996 care îşi propune să

protejeze, să menţină şi să stimuleze concurenţa şi mediul concurenţial normal.

Cercetarea ştiinţifică în domeniu este axată pe descoperirea de noi legităţi şi norme

specifice şi pe îmbunătăţirea celor existente şi este orientată spre găsirea unor strategii

cât mai eficiente în vederea luării deciziilor.

Trebuie subliniat faptul că politica de concurenţă nu este un scop în sine, ci unul

din mijloacele pentru atingerea unui ţel care, cel mai adesea, este definit ca fiind

satisfacerea intereselor consumatorilor. Pe fondul preocupărilor fireşti înscrise pe calea

spre progres, dezvoltare şi modernizare a producţiei şi distribuţiei, precum şi de creare

a unei jurisprudenţe specifice privind raporturile contractuale între agenţii economici,

necesitatea creării mediului concurenţial şi a respectării comportamentelor loiale ale

celor care se confruntă în lupta pentru câştigarea unor poziţii favorabile pe piaţă devine

tot mai acută şi mai reală. Una dintre condiţiile esenţiale pentru naşterea şi

consolidarea unei economii de piaţă este existenţa unui mediu concurenţial funcţional.

Anume de aceea protejarea concurenţei loiale prin reprimarea practicilor

anticoncurenţiale a constituit o prioritate încă de la constituirea Comunităţii Europene.

Regulile generale privind concurenţa pe piaţa internă a Comunităţii Europene erau

cuprinse în art. 85 şi 86 din Tratatul de la Roma din 1957 devenite 81 şi 82 după.

4

Capitolul I. Cadrul juridic de reglementare

al antantelor

Articolul 101 alin. (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene

interzice orice acorduri între întreprinderi, orice decizii ale asocierilor de întreprinderi

și orice practici concertate care pot afecta comerțul dintre statele membre și care au ca

obiect sau efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței în cadrul pieței

interne.

Acordurile între întreprinderi, decizii ale asocierilor de întreprinderi și

practicile concertate pot fi grupate în conceptul de antantă. În dreptul nostru, regimul

juridic al antantelor este cel stabilit prin art. 5 din Legea concurenței nr. 21/ 1996, care

este similar art.101 alin. (1) din Tratat și care, la art. 2 alin. 3, doar menţionează forma

grupării interzise, alături de coaliţie, grup, bloc, federaţie.

Chiar dacă legea nu defineşte antanta, cum de altfel nici legislaţia comunitară

nu defineşte expres antanta, cu toate acestea, termenul a fost îmbrăţişat de marea

majoritate a autorilor, precum şi de jurisprudenţă, datorită valenţelor şi conotaţiilor

sale, fiind un termen de mare generalitate.

Organizaţia Naţiunilor Unite, în documentul intitulat „Codul de conduită asupra

practicilor comerciale restrictive”, condamnă ferm „acordurile sau aranjamentele

oficiale, neoficiale, scrise sau nescrise intervenite între întreprinderi” care îngrădesc

fără drept concurenţa, de natură să prejudicieze comerţul internaţional, îndeosebi cel al

ţărilor în curs de dezvoltare, precum şi creşterea economică a acestor ţări.

Doctrina a definit antanta ca fiind orice înțelegere intervenită între două sau mai

multe întreprinderi, exprimată în scris - indiferent de forma, titlul ori natura actului sau

5

a clauzei ce o conține - sau tacită, explicită sau implicită, publică sau ocultă, având ca

obiect sau ca efect coordonarea comportamentului concurențial.

Aşa cum este prezentat, ca structură articolul 5 din lege, ca de altfel şi art 101

(fost–art 81, ex-art.85) se bazează pe trei elemente fundamentale:

1. Prohibiţia, în principiu, a antantelor anticoncurenţiale.

2. Declararea ca nule de drept a acordurilor sau deciziilor interzise.

3. Derogarea, pentru motive întemeiate, de la principiul de prohibiţie a antantelor.

În literatura de specialitate sunt amintite trei moduri de exprimare a antantelor:

A) Acordurile propriu-zise - orice contract - în sensul dreptului civil - poate

conţine o antantă (contractul de concesiune, franciză). Totuşi nu se ţine cont de

natura aparentă a acordului, contracte de constituire de societăţi, statute,

acordurile privind drepturile de proprietate intelectuală, un act unilateral,

scrisorilor circulare trimise de un fabricant distribuitorilor sai, toate acestea pot

sa exprime acorduri ilicite. Indicaţiile conţinute în aceste documente sunt

adesea acceptate tacit de către destinatari, chiar în absenţa unor presiuni

deosebite. Nu este necesar ca acordul să fie constrângător din punct de vedere

juridic, potrivit regulilor de drept civil ci sa fie expresia voinţei părţilor şi ca

acestea sa se considere legate sau obligate. Pot fi considerate acorduri simplele

angajamente morale, promisiunile, declaraţile de intenţii şi aranjamentele de

onoare.

B) Deciziile asociţiilor de intreprinderi - Regruparea asociativă a intreprinderilor

nu intră sub incidenţa concurenţei ilicite ci doar din momentul în care asociaţia

ia 'decizii' care au un caracter obligatoriu şi constrângător în ceea ce-i priveşte

pe membrii săi şi care le orientează comportamentul pe piaţă. Se cerceteaza

dacă, în fapt, decizia este constrângătoare, chiar în ipoteza când, formal, ea se

prezintă ca o simplă recomandare. Asociaţiile care organizează saloane

expoziţionale au dat naştere unui important contencios comunitar cu privire la

6

excluderea unui expozant, sau refuzul de a asocia un expozant potenţial, având

adeseori ca efect 'marginalizarea' comerciantului.

C) Practicile concertate - Concurenţa poate sa fie denaturată prin comportamente

care nu-şi au izvorul în 'acorduri' sau 'decizii'. În acest sens, dreptul american

antitrust cunoaşte noţiunea de 'concerted action' iar dreptul european al

concurenţei pe cea de 'practici concertate'. Criteriul determinant pentru

identificarea unei practici concertate este acceptarea conştientă şi voluntară a

unei pierderi de autonomie de către întreprinderile în cauză. Spre exemplu o

întreprindere a participat la o singură întalnire în scopul concertării dar, o data

informată despre acţiunile viitoare ale concurenţilor săi, să decidă să nu mai

respecte disciplina convenită. Comisia sancţionează această practică pentru că

concertarea a eliminat pentru intreprinderea respectivă incertitudinea

concurenţei aşa încât ea şi-a determinat comportamentul pe piaţă fară a mai fi

în mod real autonomă.

Potrivit dreptului comunitar (Decizia Comisiei Europene 87/409/EEC în

cazul Sandoz Prodotti Farmaceutici SpA din 13 iulie 1987 prin care a fost amendată

filiala italiană a grupului farmaceutic elvețian Sandoz. Decizia se referă la relația

comercială dintre Sandoz și clienții săi, în special utilizarea facturilor cu mențiunea

“exportul interzis”, ceea ce este contrar articolului 85 alineatul (1) din Tratat. O astfel

de prevedere are ca obiect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței în

cadrul pieței comune și poate afecta comerțul dintre statele membre. Mai mult decât

atât, utilizarea continuă a unor astfel de facturi ar putea avea ca efect descurajarea

clienților cu puține cunoștințe de drept comunitar.  Un al doilea aspect al cazului se

referă la practica Sandoz de a reduce de multe ori cantitățile comandate de clienții săi,

numindu-le "cerere normală", practicată de compania farmaceutică. În acest punct,

Comisia consideră că o astfel de practică poate fi un element al unui acord între părți )

și național (Decizia Consiliului Concurenței nr.35/2009 referitoare la încălcarea art.

5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei nr.21/1996, republicată, de către treizeci şi doi

7

de agenţi economici printr-o înţelegere anticoncurenţială pe orizontală de majorare a

tarifului la categoria auto B începând cu data de 01.02.2008 şi de fixare a unui nivel

minim al tarifului pentru această categorie ), noțiunea de înțelegere reprezintă orice

acord, consemnat în scris sau oral, public sau secret, indiferent de denumire, între

unul sau mai mulți operatori economici. Nu este necesar ca voința părților să ia

forma unui contract.

Curtea Europeană de Justiție a considerat că înțelegerea poate consta într-

o acțiune singulară, într-o serie de acțiuni sau într-un mod de comportament -

Hotărârea Curții – camera a șasea - din data de 8 iulie 1999, Cauza C - 49/92 P.,

Comisia Comunităților Europene împotriva Anic Partecipazioni SpA - Anic se

număra printre producătorii care aprovizionau piaţa de polipropilenă în 1977 -

material plastic ușor și rezistent folosit la fabricarea diferitelor obiecte. Anic încălcase

articolul 85 alineatul (1) din Tratat, prin faptul că participase, alături de alte

întreprinderi şi, în cazul societăţii Anic, aproximativ din noiembrie 1977 până la

sfârşitul anului 1982 sau începutul anului 1983, la un acord şi la o practică concertată,

datând de la jumătatea anului 1977, prin care producătorii care furnizau polipropilenă

pe teritoriul pieţei comune au luat legătura unii cu alţii şi s-au întâlnit periodic în

cadrul unor reuniuni secrete, în vederea examinării şi stabilirii politicii comerciale

proprii, au stabilit periodic preţuri „ţintă” pentru vânzarea produsului respectiv în

fiecare stat membru al Comunităţii, au convenit diverse măsuri în vederea facilitării

aplicării respectivelor preţuri ţintă, au efectuat creşteri de preţuri simultane, punând în

aplicare ţintele respective, şi-au repartizat piaţa, alocând fiecărui producător un

obiectiv sau o „cotă” anuală de vânzări sau, în lipsa unui acord definitiv pentru întregul

an, obligând producătorii să îşi limiteze vânzările lunare în raport cu o perioadă

anterioară.

Pentru ca înțelegerea să intre sub incidența art. 101 alin.(1) din Tratat, este

suficient ca operatorii economici să își fi exprimat intenția comună de a adopta o

anumită conduită pe piață - Hotărârea Curții din 15 octombrie 2002, C 238/99

P,Limburgse Vinyl Maatschappij NV și alții împotriva Comisiei Europene – Acum

8

mai mult de 20 de ani, Comisia a efectuat inspecții la sediile unui număr de

întreprinderi producătoare de policlorură de vinil sintetic, mai bine cunoscut prin

abrevierea sa PVC. Având în vedere durata procedurilor, cazul PVC este o adevarată

saga. Comisia Europeană a investigat, începând cu 13 octombrie 1983,

comportamentul a 14 întreprinderi active în industria PVC. La 21 decembrie 1988 a

emis o decizie prin care amenda toate aceste întreprinderi pentru încălcarea articolului

81 CE. Comisia a constatat că întreprinderile au luat parte la toate reuniunile periodice,

în scopul de a stabili prețurile-țintă și a cotelor de țintă și au planificat inițiative

concertate pentru a ridica prețurile.

Înțelegerea poate fi explicită, scrisă sau tacită, care poate fi dovedită prin

coroborarea actelor și faptelor dovedite.

Deciziile de asociere reprezintă o manifestare de voință preliminară, prin care

un operator economic consimte să realizeze o grupare, împreună cu alte entități

colective, care devine operantă doar dacă este finalizată printr-un acord.

La nivel european, acest concept a fost clarificat de Curtea Europeană de

Justiție care îl consideră o formă de coordonare între întreprinderi care, fără să fi fost

dusă până la realizarea unei convenții propriu-zise, substituie deliberat o cooperare

practică între ele, riscurilor concurenței; prin însăși natura sa, practica concertată nu

întrunește toate elementele unui acord, dar ea rezultă, în special, dintr-o coordonare

care se exteriorizează prin comportamentul participanților.

Hotărârea Curții din data de 14 iulie 1972, Cauza 48/69, Imperial Chemical

Industries Ltd. împotriva Comisiei Comunităților Europene – În esență, Curtea a

reținut că în perioada ianuarie 1964 – octombrie 1967 au avut loc în mai multe state

membre CE trei creșteri uniforme pentru vopsele: în ianuarie 1964 o creștere uniformă

cu 15% pentru anumite vopsele in Italia, Olanda, Belgia si Luxemburg. La începutul

anului 1965 a urmat Germania. La 1 ianuarie 1965 marea majoritate a producătorilor în

toate statele membre, mai puțin Franța, au introdus o creștere de 10%, pentru alte

vopsele, neacoperite de prima majorare. Pana în 1967, au mai fost crescute prețurile

pentru toate vopselele cu 8%, în toate statele membre, cu excepția Italiei, iar în Franța

9

cu 12%, pentru a compensa menținerea anterioară a prețurilor. Creșterile preturilor au

fost precedate de anunțuri ale unuia din producători în acest sens, urmate de majorările

introduse de ceilalți producători. Un element importat a fost întalnirea din august 1967

de la Basel, la care au participat toți producatorii, mai puțin cel italian, unde unul din

acestia a anunțat o creștere cu 8%. Priviteîn context, cele trei majorari consecutive au

revelat cooperarea progresivă între agenții economici implicați: creșterea din 1964,

spre deosebire de celelalte două, nu a fost precedată de un anunț al unui producător,

urmat apoi de majoritatea producătorilor; anunțurile au permis concertarea acțiunilor în

sensul evaluării modului de operare a competitorilor și eliminare a incertitudinilor, cu

efecte majore pe o piață de oligopol, care excludea posibilitatea unui simplu

comportament similar.

Comisia a considerat că aceste creșteri de prețuri provin de la practici concertate care

pot afecta comerțul dintre statele membre și care au ca obiect sau efect prevenirea,

restricția sau distorsionarea concurenței în cadrul pieței commune. Comisia a impus

amenzi întreprinderilor pentru încălcarea Articolului 85 din Tratatul de la Roma,

echivalentul de astazi a articolului 101 alin. (1). Comisia a stabilit că reprezentanți ai

întreprinderilor s-au întalnit la sediul Sandoz SA din Basel, Elveția, cu intenția de a

crește prețurile coloranților pe baza de anilină înainte de sfârșitul anului.

Companiile au contestat decizia Comisiei, argumentând că acele creşteri de

preţuri au fost rezultatul unui comportament paralel, normal pe o piaţă oligopol (acest

tip de piaţă este caracterizat prin existenţa unui număr mic de competitori, fiecare

dintre aceşti urmărindu-l pe cel care este liderul în materie de preţuri.

După numărul producătorilor implicaţi, Curtea a considerat că nu se poate

spune că piaţa europeană a vopselelor este o piaţă de tip oligopol. În consecinţă,

competiţia între preţuri ar fi trebuit să continue, nefiind justificat comportamentul

paralel în acest caz.

Astfel, creşterea uniformă şi generală a preţurilor nu putea fi decât rezultatul

unei intenţii comune a întreprinderilor de a ajusta preţurile pentru a evita riscurile

competiţiei, fapt ce este contrar art. 81 TCE.

10

În conformitate cu soluţia dată în această speţă, în cazul în care există creşteri

de preţuri similare, trebuie analizat dacă acestea reflectă existenţa unui comportament

independent în cadrul pieţei sau o practică concertată.

În speţă, Curtea a decis că producătorii, prin creşterea preţurilor au încercat doar

să elimine incertitudinea privind viitorul lor comportament, care nu mai prezenta,

astfel, nici un risc pentru competitor.

Actul de voinţă al participanţilor la o antantă poate îmbrăca forme diferite:

acorduri, decizii, practici concertate, înţelegere, pact, protocol, contract şi altele

asemenea, fie explicite,publice sau oculte, dar fără personalitate juridică.

Multitudinea termenilor utilizati de legiuitorul european dar şi cel român,

denotă încercarea de a acoperi toate semnificaţiile pe care le pot îmbrăţişa

manifestările ilicite. Pentru a exista acordul ilicit este suficient ca întreprinderile

implicate să exprime voinţa comună de a se comporta pe piaţă într-un mod

determinant.

Doctrinarii arată, având în vedere deciziile Curţii de Justiţie a Comunităţii

Europene că acordul ilicit se poate constitui şi prin cumpărare de acţiuni la o societate

concurentă, chiar dacă actul în sine nu ar avea efect anticoncurenţial, dar în acest mod

se poate influenţa decizia comerciantului realizându-se o restrângere sau o

distorsionare a concurenţei.

Nu toate acordurile sunt anticoncurenţiale. De exemplu, legea română stabileşte

un prag, un plafon prin depăşirea căruia înţelegerea devine practică anticoncurenţială.

Aşadar, o recomandare chiar dacă are caracter facultativ nu este permisă de Tratatul

CE

putând influenţa piaţa.

Prin practici concertate se înţelege o formă de coordonare a întreprinderilor fără

a

exista o înţelegere, un acord sau o decizie de asociere. Scopul acestor practici

concertate este de a înlocui conştient riscurile concurenţei.

11

În practică, aceste înţelegeri sunt foarte greu de dovedit, mai ales în situaţiile în

care îmbracă forma unor acorduri verbale, tacite, practicile concertate putând lua forma

şi a unor simple comportamente, manifestări de intenţie.

Doctrina arată, în acest sens, dificultăţile de încadrare a antantei când nu există

un acord formal din care să reiasă intenţiile părţilor, spre exemplu, mai ales în cadrul

reţelelor de distribuţie când producătorii transmit distribuitorilor anumite condiţii

generale de vânzare cu caracter anticoncurenţial. Simpla executare a clauzelor

respective, implică un acord implicit şi da naştere la o antantă.

Din analiza textului art.101 alin.1 din TFUE, putem desprinde ca fiind interzise

orice acorduri, decizii şi practici concertate ce pot afecta comerţul dintre statele

membre. Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene a stabilit că antanta trebuie

calificată prin raportare la una din cele trei categorii, dat fiind că obiectul probei nu

este acelaşi. Referitor la acest aspect trebuie să remarcăm că în practică este posibil ca

un comportament anticoncurenţial să se încadreze într-una sau alta dintre categorii sau

să fie susceptibil la mai multe calificări.

Subiecții antantei

Textul legii noastre, ca de altfel şi art.101 din Tratat, utilizează noţiunea de

întreprindere sau asociere de întreprinderi, eliminând divergenţele doctrinare existente

până la modificarea legii 21/1996 al cărei text folosea noţiunea de agent economic.

Prin întreprindere înţelegem orice entitate angajată într-o activitate economică,

adică o activitate constând în oferirea de bunuri sau de servicii pe o piaţă dată,

independent de statutul său juridic şi de modul de finanţare. Acestea pot fi persone

fizice sau juridice, de cetăţenie, respectiv de naţionalitate română sau străină.

12

Capitolul II. Tipuri de înțelegeri și categorii de antante

Protejarea concurenței loiale prin reprimarea practicilor anticoncurențiale a

constituit o prioritate încă de la constituirea Comunității Europene. Regulile generale

privind concurența pe piața internă a Comunității Europene erau cuprinse în art. 85 și

86 din Tratatul de la Roma din 1957 devenite art. 81 și 82 după.

Dispozițiile art. 101 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (fostul

art. 81 din Tratatul Comunităților Europene) interzic și declară incompatibile cu piața

comună orice acorduri între întreprinderi, decizii de asociere de întreprinderi și

toate practicile concertate susceptibile să afecteze comerțul între statele membre și

care au ca obiect sau efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței în

cadrul pieței interne.

Art. 102 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (fostul art. 82 din

Tratatul Comunităților Europene) precizează că este incompatibil cu piața internă și

interzis, în măsura în care comerțul între statele membre ale Uniunii Europene este

susceptibil de a fi afectat, comportamentul uneia sau mai multor întreprinderi de a

folosi într-un mod abuziv o poziție dominantă pe piața internă sau pe o parte

substanțială a acesteia.

Controlul respectării dispozițiilor art. 101 și 102 din Tratatul privind

funcționarea Uniunii Europene se realizează de către Comisia Europeană. Procedura

de control se desfășoară potrivit Regulamentului (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16

decembrie 2002 referitor la punerea în aplicare a regulilor de concurență prevăzute în

art. 81 și 82 din Tratat. Restricțiile de concurență se aplică nu numai întreprinderilor, ci

și guvernelor care acordă ajutoare operatorilor economici. Tratatul privind

funcționarea Uniunii Europene interzice, în principiu, prin art. 107- art. 109, toate

ajutoarele acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat, acordate sub orice

formă, care denaturează sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea

anumitor întreprinderi sau producții, în măsura în care afectează schimburile

13

comerciale dintre statele membre.

Conceptele de înțelegere și practică concertată se pot suprapune. În doctrină și

în practică, antantele sunt clasificate în antante orizontale și antante verticale.

- Antantele orizontale sunt acele acorduri sau practici concertate care se

realizează între doi sau mai mulți operatori economici care operează la

același nivel de piață (producători). Se are în vedere atât concurența reală, cât

și cea potențială, reprezentată de operatori economici care pot pătrunde pe

piață cu o investiție minimă, devenind concurenți reali. Este situația

acordurilor de cercetare-dezvoltare, acordurilor de specializare, acordurilor

de producție, acordurilor de comercializare, acordurilor de mediu.

- Antantele verticale sunt acele acorduri sau practici concertate convenite

între doi sau mai mulți operatori economici, care își desfășoară activitatea în

scopul îndeplinirii acordului respectiv, la niveluri diferite ale lanțului

producție-distribuție. Acordurile pot stabili condițiile în care părțile pot

cumpăra, vinde sau revinde anumite produse sau servicii. Este cazul

acordurilor de distribuție exclusivă, distribuție selectivă, cumpărare

exclusivă, vânzare exclusivă, franciză sau vânzare condiționată.

Cazul Consten SARL & Grundig Verkaufs GmbH vs. Comisia, nr.56

& 58\64, 10 iunie 1965 - Compania germană de electronice Grundig a încheiat un

contract de distribuţie exclusivă cu societatea franceză Consten, prin care Grundig a

fost de acord să aibă ca unic distribuitor în Franţa această firmă, iar în schimb Consten

se obliga să nu vândă produse competitoare sau să re-exporte produse Grundig.

Consten a primit, de asemenea, exclusiv dreptul de folosinţă a mărcii GINT, marcă

înregistrată internaţional de Grundig.

O altă companie franceză (UNEF) a cumpărat produsele Grundig din Germania,

unde erau mai ieftine, şi le-a revândut în Franţa.

14

În consecinţă, Consten a introdus o acţiune în faţa instanţelor franceze pentru

încălcarea dreptului asupra mărcii internaţionale GINT. Societatea UNRF a introdus

plângere în faţa Comisiei Europene cu privire la contractul existent între Grundig şi

Consten, contract care încălca art.81 TCE. Comisia a dat o decizie în favoarea

societăţii Consten, decizie ce a fost atacată de Consten şi Grundig în faţa CJCE.

Dreptul aplicabil: Art.81 TCE referitor la practicile concurenţiale

susceptibile de a distorsiona concurenţa pe plan comunitar.

Curtea a statuat că lista practicilor ilegale din art. 81 TCE este ilustrativă şi nu

exhaustivă. În acest articol sunt precizate doar interdicţia de a încheia înţelegeri prin

care se fixează preţuri, se limitează producţia sau pieţele, se aplică condiţii diferite

tranzacţiilor echivalente şi se impun obligaţii suplimentare fără legătură cu obiectul

contractului.

În soluţia dată, Curtea a considerat înţelegerea încheiată între Consten şi

Grundig ca având efectul partiţionării pieţei de-a lungul graniţelor naţionale,

eliminând, astfel, competiţia în detrimentul consumatorilor.

Decizia din această speţă a fost criticată pe motivul că interzice

acordurile „verticale” (între societăţi aparţinând unor niveluri diferite ale distribuţiei,

în speţă între producător şi distribuitor) Acordurile de acest tip sunt, în general, văzute

ca fiind mai puţin periculoase decât înţelegerile „orizontale”, adică acele acorduri

încheiate între companii aparţinând aceluiaşi nivel de producţie, cum ar fi cartelurile.

Astfel, unii comentatori au argumentat că nu trebuie interzise acordurile prin

care se restrânge disponibilitatea unei anumite mărci pe o piaţă, atâta vreme cât există

o concurenţă efectivă între branduri. Curtea a considerat că nu este nevoie să se ia în

considerare efectele unor înţelegeri, atâta vreme cât acesta are ca obiect prevenirea,

restricţionarea sau distorsionarea concurenţei.

15

Categorii de antante

În art. 101 alin. (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene sunt

identificate cinci tipuri de antante care constituie o încălcare a prevederilor Tratatului.

Textul nu exclude posibilitatea sancționării și altor forme decât cele prevăzute, în

măsura în care acestea distorsionează concurența.

1) Prima categorie se referă la înțelegerile, deciziile și practicile care stabilesc,

direct sau indirect, prețuri de cumpărare ori de vânzare sau orice alte condiții de

tranzacționare. Fixarea prețurilor este o practica anticoncurențială la care apelează cel

mai adesea întreprinderile în cadrul antantelor orizontale.

2) O altă categorie se referă la antantele care limitează sau controlează

producția, comercializarea, dezvoltarea tehnică sau investițiile. Aceste practici le

regăsim îndeosebi în comerțul internațional, când producătorii consacrați împiedică

pătrunderea concurenților pe o piață.

3) Al treilea tip de antantă interzisă se referă la împărțirea piețelor sau a

surselor de aprovizionare. Rațiunea instituirii unei astfel de interdicții se regăsește

în dorința legiuitorului de a apăra piața unică și de a o feri de o segmentare.

4) A patra categorie de antante interzise constă în aplicarea, în raporturile cu

partenerii comerciali, a unor condiții inegale la prestații echivalente, provocând în

acest fel unora dintre ei un dezavantaj concurențial. Această antantă presupune

aplicarea unui tratament preferențial unor parteneri comerciali, în detrimentul altora,

care, deși își asumă aceleași obligații cu primii, vor beneficia de mai puține avantaje.

5) Ultima categorie, sancționată prin Tratatul privind funcționarea Uniunii

Europene, se referă la condiționarea încheierii contractelor de acceptarea de către

16

parteneri a unor prestații suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu

uzanțele comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte. Aceste contracte sunt

cunoscute în doctrină și practică sub denumirea de contracte cuplate, înlănțuite sau

legate. Ele nu sunt interzise decât atunci când fac obiectul unei antante.

În dreptul nostru, antantele sunt sancționate de art. 5 alin. (1) din Legea nr.

21/1996. Legiuitorul român a preluat cele cinci categorii de antante interzise

enumerate art. 101 alin. (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii cărora le-a mai

adăugat alte două. Astfel, sunt interzise orice înțelegeri între întreprinderi, orice decizii

ale asociațiilor de întreprinderi și orice practici concertate, care au ca obiect sau au ca

efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței pe piața românească sau

pe o parte a acesteia, dacă:

- stabilesc, direct sau indirect, prețuri de cumpărare ori de vânzare sau orice alte

condiții de tranzacționare

- limitează sau controlează producția, comercializarea, dezvoltarea tehnică sau

investițiile

- împart piețele sau sursele de aprovizionare

- aplică, în raporturile cu partenerii comerciali, condiții inegale la prestații

echivalente, provocând în acest fel unora dintre ei un dezavantaj concurențial

- condiționează încheierea contractelor de acceptarea de către parteneri a unor

prestații suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanțele

comerciale, nu au legătura cu obiectul acestor contracte

- participă, în mod concertat, cu oferte trucate la licitații sau la orice alte forme de

concurs de oferte

- elimină de pe piață alți concurenți, limitează sau împiedică accesul pe piață și

libertatea exercitării concurenței de către alte întreprinderi, precum și

înțelegerile de a nu cumpăra de la sau de a nu vinde către anumite întreprinderi

fără o justificare rezonabilă.

17

Capitolul III. Exceptări de la principiul interzicerii

înţelegerilor anticoncurenţiale

Atât dreptul comunitar, cât şi cel naţional permit, având în vedere principiul

interesului economic general, excepţii, în anumite condiţii, care, pe scurt pot fi

rezumate printr-un test de oportunitate: efectele pozitive depăşesc pe cele negative, iar

cele negative nu depăşesc ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului propus.

În conformitate cu art. 81 alin. 3 TCE sau art. 5 alin. 2 Legea 21/1996,

înţelegerile, deciziile asociaţiilor agenţilor economici şi practicile concertate care se

încadrează în una din categoriile exceptate, potrivit Regulamentului CE nr. 1/2003 sau,

în România, potrivit regulamentelor emise de Consiliul Concurenţei, sunt considerate

legale, fără obligaţia notificării sau obţinerii unei decizii în acest sens de la Comisia

Europeană, respectiv Consiliul Concurenţei, cu obligaţia pentru agenţii economici în

cauză de a dovedi îndeplinirea condiţiilor prevăzute de legislaţia concurenţei.

Excepţiile se încadrează în două categorii, în funcţie de modul de reglementare

de către autorităţile de concurenţă: excepţii individuale şi excepţii de grup.

Exceptările de grup (aşa numitele „block exemptions”) sunt stabilite prin

regulamente ale Consiliului UE, Comisiei Europene, sau ale autorităţilor de concurenţă

din fiecare stat membru pentru statul respectiv. Ele includ anumite categorii de

acorduri susceptibile a aduce beneficii superioare efectelor negative reduse pe care le

au asupra mediului concurenţial şi acoperă acorduri pe verticală: acorduri privind

distribuţia sau furnizarea, transporturile maritime desfacerea de autoturisme, iar pentru

acordurile orizontale: acorduri privind transferul tehnologic, acordurile privind

cercetarea şi dezvoltarea, etc.

Ca exemplu putem da Decizia 73/323, Prym – Werke, J. Of. L 296/24.10.1973,

prin care Comisia Europeană a exceptat de la aplicarea art. 85 alin 3 (acum art. 81 alin.

18

1) acordul încheiat între societatea germană Prym şi societatea belgiană Beka privind

concentrarea producţiei de ace pentru maşinile de cusut de uz casnic într-o singură

fabrică, încetarea fabricării produsului respectiv la Prym, angajamentul acesteia din

urmă să nu achiziţioneze produsul decât de la Beka, în condiţii prestabilite, etc. Deşi

Comisia a reţinut că înţelegerea respectivă intră sub incidenţa art. 81 alin 1, afectând

mediul concurenţial pe piaţă, precum şi comerţul între statele membre, poate fi

exceptată individual potrivit alineatului 3, având în vedere următoarele efecte: scăderea

costurilor de producţie şi a preţurilor de desfacere, creând beneficii consumatorilor,

prin creşterea producţiei şi scăderea preţului, raţionalizarea producţiei şi introducerea

fabricării în serie, etc.

Înţelegerile care nu se încadrează în condiţiile stabilite pentru exceptările de

grup, atunci poate fi exceptat în mod individual, în urma analizării clauzelor

respective, care trebuie să se circumscrie condiţiilor stabilite de art. 81 alin. 3 TCE sau

art. 5 alin. 2 Legea nr. 21/1996. În plus, la aceste exceptări se adaugă acele acorduri

care, deşi nu se încadrează în condiţiile pentru exceptare, nu depăşesc pragurile de

minimis.

1. Exceptările de grup

Potrivit legiuitorului român, categoriile de înţelegeri, decizii şi practici

concertate, exceptate, precum şi condiţiile şi criteriile de încadrare pe categorii sunt

cele stabilite în regulamentele Consiliului Uniunii Europene sau ale Comisiei

Europene cu privire la aplicarea prevederilor art. 101 alin. (3) din Tratatul privind

funcţionarea Uniunii Europene anumitor categorii de înţelegeri, decizii ale asociaţiilor

de întreprinderi sau practici concertate, denumite regulamente de exceptare pe

categorii, care se aplică în mod corespunzător.

Regulamentul nr. 19/1956 al Consiliului din 2 martie 1964 a autorizat Comisia

Europeană să declare, prin regulamet, că art. 101 alin. (1) TFUE nu se aplică anumitor

19

categorii de acorduri, şi anume acelora la care nu participă decât două întreprinderi şi

care impun clauze de exclusivitate sau de limitare, în raport cu drepturi de proprietate

industrială sau de know-how.

Regulamentele de exceptare sunt valabile pe o perioadă limitată, putând fi

abrogate sau modificat în funcţie de schimbarea circumstanţelor care au condus la

adoptarea acestuia.

Primul regulament de exceptare adoptat de către Comisia europeană viza

acordurile de exclusivitate (Regulamentul nr. 67/67/CEE, care a fost înlocuit cu

Regulamentul nr. 83/1983 privind acordurile de distribuţie exclusivă şi Regulamentul

nr. 83/1984 privind acordurile de cumpărare exclusivă). Regulamentul nr. 2349/1984

privea acordurile de licenţă de brevete; Regulamentul nr. 4087/1988 asupra acordurilor

de franciză; Regulamentul nr. 556/1989 asupra acordurilor de licenţă de know-how;

Regulamentul nr. 24071996 asupra acordurilor de licenţă complexă.

2. Exceptările individuale

Pot exista o serie de înţelegeri între întreprinderi în care fapta se săvârşeşte, dar

în condiţiile în care, conform legii, îşi pierde caracterul de ilicit. Astfel se acorda un

beneficiu de exceptare.

Cadrul legal îl regăsim la articolul 5 alin. 2 din legea nr. 21/1996 aşa cum a fost

modificată. Conform acestuia interdicţiile prevăzute la alin.1 nu se aplică înţelegerilor

sau categoriilor de înţelegeri între întreprinderi, deciziilor sau categoriilor de decizii

ale asociţiilor de întreprinderi, practicilor concertate sau categoriilor de practici

concertate, atunci când acestea îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

● înţelegerea contribuie la îmbunătăţirea producţiei sau distribuţiei de mărfuri

ori la promovarea progresului tehnic sau economic, asigurând, în acelaşi timp,

consumatorilor un avantaj corespunzător celui realizat de părţile la respective

înţelegere, decizie ori practică concertată;

20

● impun întreprinderilor în cauză doar acele restricţii care sunt indispensabile

pentru atingerea acestor obiective;

● nu oferă întreprinderilor posibilitatea de a elimina concurenţa de pe o parte

substanţială a pieţei produselor în cauză.

Beneficiul de exceptare aşa cum a fost prezentat mai sus, corespunde normelor

europene care reglementează aceste exceptări la art. 101 alin.3 din Tratatul privind

funcţionarea CE.

Prevederile alin. 1 ale art. 5 din legea noastră respectiv art 101 din tratat pot fi

declarate inaplicabile în cazul:

- oricăror acorduri sau categorii de acorduri între întreprinderi;

- oricăror decizii sau categorii de decizii ale asocierilor de întreprinderi;

- oricăror practici concertate sau categorii de practici concertate şi care

îndeplinesc condiţiile cumulative prezentate anterior.

De asemenea, în sprijinul aplicării categoriilor de înţelegeri, decizii şi practici

concertate exceptate reglementate în Tratatul privind funcţionarea CE sau emis

regulamente ale Consiliului Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene, denumite

regulamente de exceptare pe categorii, ce se aplică în mod corespunzător

Atunci când sunt îndeplinite cele 3 condiţii, înţelegerea este considerată legală,

întrucât se presupune că va consolida concurenţa pe piaţa relevantă. Acest tip de

înţelegere nu trebuie notificată Consiliului Concurenţei. Atunci când nu sunt

îndeplinite condiţiile, beneficiul exceptării pe categorii poate fi retras.

La nivelul Uniunii Europene, Comisia Europeană poate retrage benefeciul

exceptării, atunci când constată că un acord care face obiectul unui regulament de

exceptare pe categorii, produce, în anumite situaţii, efecte incompatibile cu art. 101

alin. (3) TFUE. Dacă efectele se produc pe teritoriul unui stat membru, atunci

autoritatea de concurenţă din statul respectiv poate să retragă beneficiul unui

21

regulament de exceptare pe categorii în ceea ce priveşte teritoriul său sau o parte din

acesta, în cazul în care prezintă toate caracteristicile unei pieţe geografice distincte. În

caz de retragere, autoritatea care face retragerea trebuie să demonstreze că înţelegerea

încalcă prevederile art. 101 alin. (1) TFUE şi nu îndeplineşte condiţiile prevăzute în

art. 101 alin. (3) TFUE.

3. Pragul de minimis

Reglementarea pragului de minimis vizează acele acordurile de importanţă

minoră care nu pot aduce atingere în mod semnificativ comerţului dintre statele

membre sau care nu pot restrânge în mod semnificativ concurenţa, prin obiectul sau

efectul lor şi deci, nu intră în sfera de aplicare a articolului 5 alin 1, respectiv 101

alineatul (1)22 .

Conform art. 8 din legea 21/1996 aşa cum a fost modificată, prevederile art.5

alin 1 nu se aplică în următoarele situaţii:

a. în cazul în care cota de piaţă cumulată deţinută de părţile la o

înţelegere nu depăşeşte 10% pe niciuna dintre pieţele relevante

afectate de înţelegere, atunci când aceasta este încheiată între

întreprinderi care sunt concurenţi, existenţi sau potenţiali pe una dintre

aceste pieţe;

b. în cazul în care cota de piaţă deţinută de fiecare dintre părţile la o

înţelegere nu depăşeşte 15% pe niciuna dintre pieţele relevante

afectate de înţelegere, atunci când aceasta este încheiată între

întreprinderi care nu sunt concurenţi, existenţi sau potenţiali pe

niciuna dintre aceste pieţe;

c. în cazul în care este dificil să se stabilească dacă este vorba de o

înţelegere între concurenţi sau între neconcurenţi, se aplică pragul de

10%, potrivit prevederilor alin. 1 lit a.

22

De asemenea, atunci când pe o piaţă relevantă concurenţa este restrânsă de

efectul cumulativ al unor înţelegeri de vânzare de bunuri sau de servicii încheiate cu

diferiţi furnuzori sau distribuitori, pragurile prevăzute mai sus sunt reduse la 5%, atât

pentru înţelegerile încheiate între concurenţi, cât şi pentru cele încheiate între

neconcurenţi.

Totodată se apreciază ca un astfel de acord nu afectează concurenţa în cazul în

care cotele de piaţă nu depăşesc cu mai mult de 2% pragurile de 10%, 15%, respectiv

5%, în cursul a 2 ani calendaristici succesivi (art.8 alin 3 din lege).

Regulile enunţate mai sus nu se aplică înţelegerilor care, în mod direct sau

indirect, izolat sau în combinaţie cu alţi factori aflaţi sub controlul părţilor, au ca

obiect:

1. Fixarea preţurilor de vânzare a produselor către terţi;

2. Limitarea producţiei sau a vânzărilor;

3. Împărţirea pieţelor sau a clienţilor.

23

Capitolul IV. Practicile anticoncurenţiale săvârşite de

autorităţile şi instituţiile administraţiei publice

O categorie aparte o constituie practicile anticoncurenţiale ai căror subiecţi sunt

autorităţile şi instituţiile administraţiei publice centrale sau locale. Specificitatea

acestui articol este dată tocmai de subiectul activ, care în mod normal priveşte

întreprinderile. Prin dispoziţiile art. 9, autorităţile şi instituţiile administraţiei publice

centrale sau locale sunt amplasate pe acelaşi nivel de responsabilizare cu

întreprinderile, cu respectarea caracteristicilor activităţii desfăşurate.

Este evident că respectarea regulilor de concurenţă, specifice pieţei libere este o

obligaţie ce revine atât inteprinderilor cât şi autorităţile şi instituţiile administraţiei

publice centrale sau locale, care în temeiul atribuţiilor pe care le deţin, nu pot interveni

în activitatea întreprinderilor prin limitarea libertăţii comerţului sau a autonomiei

acestora ori prin stabilirea unor condiţii discriminatorii.

Astfel, la art. 9 din lege se prevede că sunt interzise orice acţiuni sau inacţiuni

ale autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice centrale sau locale, care restrâng,

împiedică sau denaturează concurenţa, precum:

a. limitarea libertăţii comerţului sau a autonomiei întreprinderilor, exercitate cu

respectarea reglementărilor legale;

b. stabilirea unor condiţii discriminatorii pentru activitatea întreprinderilor.

În cazul încălcării normelor de concurenţă statuate prin art.9 , Consiliul

Concurenţei poate dispune prin decizie o serie de măsuri pentru restabilirea mediului

concurenţial, acordând în acest sens un termen. În cazul în care autorităţile şi

instituţiile implicate nu se conformează deciziei, Consiliul Concurenţei poate intrduce

acţiune în contencios administrativ, la Curtea de Apel Bucureşti, solicitând instanţei,

după caz, anularea, în tot sau în parte, a actului care a condus la restrângerea ,

24

împiedicarea sau denaturarea concurenţei, obligând autoritatea sau instituţia implicată

să emită un act administrativ sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă.

Consiliul Concurenţei nu se poate adresa instanţei decât după scurgerea unui

termen de 6 luni de la data limită la care autoritatea sau instituţia în cauză avea

obligaţia de a se conforma deciziei Consiliului.

25

Capitolul V. Sancționarea antantelor

Art.5 al Legii 21/1997 actualizată în 2014 declară interzise înţelegerile, exprese

sau tacite sau practicile concertate intervenite între agentii economici, care au ca obiect

sau care pot avea ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenţei pe

piaţa românească sau pe o parte a acesteia, mai ales cele prin care se urmareşte:

a. stabilesc, direct sau indirect, preţuri de cumpărare ori de vânzare sau orice alte

condiţii de tranzacţionare;

b. limitează sau controlează producţia, comercializarea, dezvoltarea tehnică sau

investiţiile;

c. împart pieţele sau sursele de aprovizionare;

d. aplică, în raporturile cu partenerii comerciali, condiţii inegale la prestaţii

echivalente, provocând în acest fel unora dintre ei un dezavantaj concurenţial;

e. condiţionează încheierea contractelor de acceptarea de către parteneri a unor

prestaţii suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanţele

comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte;

f. constau în participarea, în mod concertat, cu oferte trucate la licitaţii sau la orice

alte forme de concurs de oferte;

g. elimină de pe piaţă alţi concurenţi, limitează sau împiedică accesul pe piaţă şi

libertatea exercitării concurenţei de către alte întreprinderi, precum şi

înţelegerile de a nu cumpăra de la sau de a nu vinde către anumite întreprinderi

fără o justificare rezonabilă.

Legea priveşte un sistem de sancţiuni complexe, civile, administrative şi penale.

La fel ca în dreptul comunitar sau în sistemele de drept europene, se instituie

sancţiunea civilă a nulităţii absolute a oricăror clauze, convenţii formale sau informale

care cad sub incidenţa articolului mai sus menţionat. Sunt considerate contravenţii:

·       Furnizarea de informaţii inexacte sau incomplete Consiliului Concurenţei

26

·       Furnizarea Consiliului Concurenţei de documente, înregistrări şi evidenţe

incomplete

·       Refuzul de a supune controlului intreprins de Consiliul Concurenţei prin

personalul abilitat în acest sens

Participarea cu intenţie frauduloasă şi în mod determinat a unei persoane fizice

la conceperea, organizarea sau realizarea practicilor interzise şi enumerate mai sus se

pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 4 ani sau cu amenda

Orice persoana care utilizeaza sau divulgă în alte scopuri decat cele prevăzute

de lege, documente şi informaţii cu caracter de secret profesional, primate sau de care

a luat la cunoştinţă în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu sau în legatură cu serviciul,

răspunde potrivit legii penale, precum şi potrivit normelor care reglementează

răspunderea civilă delictuală pentru acoperirea prejudiciului.

Legea instituie un sistem de sancţiuni specifice care constă în amenzi

cominatorii care sunt aplicate agenţilor economici de către Consiliul Concurenţei,

pentru a-i determina să renunţe la practicile restrictive, fie să comunice în mod corect

şi complet informaţiile ce le-au fost solicitate.

Prevederile Legii 21/1996 în material practicilor anticoncurentiale şi a abuzului

de poziţie dominantă nu se aplica agentilor economici la care cifra de afaceri pentru

exerciţiul financiar precedent recurgerii la comportamentele susceptibile a fi calificate

practicei anticoncurenţiale nu depaşeşte un plafon anual stabilit de către Consiliul

Concurenţei şi o cotă de piaţă ce nu depăşeşte 5% - plafonul actual este de 15 miliarde

de lei.

Prevederile Legii 21/1996 cu privire la concentrările economice nu se aplică

agenţilor economici implicaţi în operaţiunea a căror cifra de afaceri totală, nu

depaşeşte 65 miliarde de lei. Concentrările economice care depaşesc acest prag sunt

supuse controlului Consiliului Concurenţei şi trebuie notificate acestuia. Procedura

27

notificarii este stabilită prin Regulamentul Consiliului Concurentei din 14 aprilie 1997

privind autorizarea concentrarilor economice.

Ca regulă generală, antantele sunt lovite de nulitate. Totuși, cu caracter

excepțional, unele antante nu intră sub incidența art. 101 alin. (2) din Tratatul privind

funcționarea Uniunii Europene și a art. art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 actualizată

în 2014, atunci când acestea îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

1. contribuie la îmbunătățirea producției sau distribuției de mărfuri ori la

promovarea progresului tehnic sau economic, asigurând, în același timp,

consumatorilor un avantaj corespunzător celui realizat de părțile la

respectiva înțelegere, decizie ori practică concertată;

2. nu impun întreprinderilor în cauză restricții care nu sunt indispensabile

pentru atingerea acestor obiective;

3. nu oferă întreprinderilor posibilitatea de a elimina concurența de pe o

parte substanțială a pieței produselor în cauză.

Art. 8 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 stabilește regula conform căreia

prevederile art. 5 alin. (1) nu se aplică în cazul înțelegerilor considerate a avea un

impact minor asupra concurenței.

Aceasta este situația operatorilor economici care nu depășesc praguri de 10% și

respectiv 15%, după cum părțile la o înțelegere sunt sau nu concurenți, existenți sau

potențiali, pe una dintre piețele relevante afectate de înțelegere.

În situația practicilor care au ca obiect fixarea prețurilor de vânzare a produselor

către terți, limitarea producției sau a vânzărilor sau împărțirea piețelor sau a clienților,

operatorii economici nu vor beneficia de excepția de la aplicarea legii datorită faptului

că aceste înțelegeri sunt prezumate că afectează semnificativ concurența.

Încălcarea prevederilor art. 5 din Legea nr. 21/1996 și a prevederilor art. 101 din

Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene constituie contravenție și se

sancționează cu amendă de la 0,5% la 10% din cifra de afaceri totală realizată în anul

28

financiar anterior sancționării următoarele fapte.

Nulitatea antantelor restrictive – dreptul comunitar edictează în mod

excepțional sancțiuni civile iar una dintre aceste excepții o constituie art.81 paragraf 2

unde se stipulează că „acordurile sau deciziile interzise în virtutea prezentului articol

sunt nule de plin drept”. Curtea de Justitie a precizat caracterul absolut și retroactiv al

nulității și faptul că o antantă nulă nu poate să conserve nici un efect, nici între părți,

nici cu privire la terți.

Validarea antantelor restrictive – o antantă poate fi rascumparată, validată

dacă sunt îndeplinite cumulativ patru condiții:

·       Ameliorarea producției sau a distribuției ori promovarea progresului tehnic

sau economic;

·       Parte echilibrată din profitul rezultat rezervată utilizatorilor;

·       Restricții exclusiv indispensabile pentru atingerea acestor obiective;

·       Neeliminarea concurenței pentru o parte substanțială a produselor în

cauză;

29

Concluzii

În domeniul concurenţei, legislaţia de bază şi cea secundară sunt armonizate cu

legislaţia europeană similară, existând un grad avansat de compatibilitate referitor la

modul de tratare şi reglementare a întelegerilor, practicilor concertate, abuzului de

poziţie dominantă şi controlului concentrărilor economice.

În general, legislaţia privind concurenţa (înţelegerile, abuzul de poziţie

dominantă şi concentrările economice) urmează, asşa cum s-a apreciat şi în ultimul

Raport de evaluare asupra progreselor înregistrate de Romania, linia legislaţiei

Comunităţii: art.81 şi 82 din Tratatul de la Amsterdam (inclusiv Regulamentul 17/1962

privind aplicarea acestor articole) se reflectă în Legea 21/1996 în vigoare de la 1

februarie 1997; Reglementările CEE 4064/1989 şi 3384/1994 privind controlul

concentăarilor economice sunt preluate de Regulamentul privind autorizarea

concentăarilor economice adoptat de Consiliul Concurenţei. Au fost de asemenea

adoptate şn acelasi spirit, Regulamentul privind exceptarea pe categorii de înţelegeri,

decizii de asociere ori practici concertate; Regulamentul de organizare, funcţionare şi

procedură al Consiliului Concurenţei; Instrucţiuni cu privire la calculul cifrei de afaceri

şi Instrucţiuni pentru definirea pieţei. 

Regula comunitară cea mai importantă de concurenţă este art. 81 care se referă

la ceea ce majoritatea autorilor şi instanţe numesc 'antante'. Legea romana a

concurentei 21/ 1996 defineste in art.2 alin. 2 ceea clee inseamna antanta : “Când

agenţii economici, determinaţi conform alin. (1) lit. a), (agenţi economici sau asociaţii

de agenţi economici - persoane fizice sau juridice - de cetăţenie, respectiv de

naţionalitate română sau străină, denumiţi în continuare agenţi economici) participă la

o grupare realizată pe cale convenţională prin acord, înţelegere, pact, protocol, contract

şi altele asemenea, fie ea explicită, publică ori ocultă, secreta, dar fară personalitate

juridicaă şi indiferent de formă - antantă, coaliţie, grup, bloc, federaţie şi altele

30

asemenea -, pentru actele şi faptele prevăzute la alin. (1), săvârşite în cadrul participării

la o asemenea grupare, dispoziţiile prezentei legi se aplică fiecărui agent economic,

ţinând seama de principiul proportionalităţii.

Antantele sunt extrem de numeroase şi de diverse asemenea contenciosului

căruia îi dau naştere. Ele pot implica în mod egal mari grupuri industriale, ca şi

intreprinderi mici si mijiocii.

Textul Consiliului Economic European declară că acordurile între intreprinderi,

toate deciziile asociaţiilor de intreprinderi şi toate practicile concertate care sunt

susceptibile să afecteze, să restrângă sau să falsifice jocul concurenţei în interiorul

pieţei comune sunt interzise şi incompatibile cu această piaţă. Sancţiunile acestor

înţelegeri interzise pot fi administrative şi civile, totuşi este prevăzut că aceste

înţelegeri restrictive de concurenţă pot fi exceptate sau salvate de la sancţiune dacă

satisfac în mod cumulativ condiţiile de promovare a progresului tehnic, avantaje pentru

consumatori, neeliminarea concurenţei şi restricţii proporţionale cu satisfacerea acestor

obiective. Scutirea poate fi individuală sau edictata pe categorii de acorduri, pe baza de

regulament al Comisiei. Această posibilitate de scutire este caracteristică regimului

comunitar al antantelor, ea dezvăluind grija redactorilor tratatului de a pune bazele

unei 'politici de concurenţş' si nu de a impune o concurenţă perfectă pe piaţa comună.

Dacă Comisia, dupa o analiză atentă, estimează că înţelegerea nu intră sub

incidenţa art.81, va lua o decizie de atestare negativă adică antanta nu va fi considerată

ilicită, sau pur şi simplu să emită o scrisoare de clasare care indică numai aprecierea

Comisiei că nu este justificat să intervină.

Articolul 81 vizează comportamentul intreprinderilor iar aplicabilitatea lui este

subordonată afectării actuale sau potenţiale a comerţului între statele membre. Antanta

trebuie să exprime în primul rând un minim de coordonare sau de concertare între două

sau mai multe intreprinderi. Coordonarea sau concertarea se identifică prin constatarea

unei pierderi conştiente de autonomie. Antanta nu este prohibita decât dacă se

31

realizează cu scopul obţinerii unui anumit efect asupra concurenţei, un efect negativ

poate fi obţinut şi în condiţiile în care acesta nu este urmărit în mod explicit.

În concluziem, considerăm că singurul mod de control efficient al practicilor

comerciale restrictive este respectarea cu stricteţe a legislaţiei cu privire la concurenţă

deoarece doar respectarea legislaţiei în domeniul concurenţei asigură protecţia,

menţinerea şi stimularea concurenţei în vederea promovării concurenţei loiale şi a unui

mediu sănătos de dezvoltare.

32

Bibliografie

1. CĂPĂȚÂNĂ, Octavian, Dreptul concurenței comerciale, Ed. Lumina Lex,

București,1998

2. FUGARU, Cristina, Practici anticoncurențiale și politici antitrust în Uniunea

Europeană, Timișoara

3. GHEORGHIU, Gheorghe, NIȚĂ, Manuela, Dreptul concurenței interne și

europene, Ed. Universul Juridic, București, 2011

4. IRINESCU, Lucia, Dreptul concurenței-suport de curs, anul IV, Iași, 2012-

2013

5. MIHAI, Emilia ,Dreptul concurenței, Ed. Mirton, Timișoara, 2001

6. Decizia nr.49/03.12.2014

http://www.consiliulconcurentei.ro/uploads/docs/items/id9971/decizie_media_v

arianta_pentru_publicare.pdf

7. Decizia nr. 35/2009

http://www.consiliulconcurentei.ro/uploads/docs/items/id2900/decizie_scoli.pdf

8. Hotărârea Curții – camera a șasea – 8 iulie 1999, Cauza C - 49/92 P

http://www.ier.ro/sites/default/files/traduceri/61992J0049.pdf

9. Hotărârea Curții ,15 octombrie 2002, C 238/99 P

http://business.highbeam.com/437540/article-1G1-124134270/limburgse-vinyl-

maatschappij-nv

33

10. Hotărârea Curții din data de 14 iulie 1972, Cauza 48/69

http://www.eucomplaw.com/concerted-practices/

http://www.jstor.org/discover/10.2307/758265?

sid=21105853350871&uid=3738840&uid=2&uid=4

http://www.stiucum.com/drept/drept-general/Elemente-esentiale-privind-

dre93992.php

11. Decizia nr. 73/323, Prym – Werke, J. Of. L 296/24.10.1973

http://www.stiucum.com/drept/drept-general/Elemente-esentiale-privind-

dre93992.php

12. Cazul nr.56 & 58\64, 10 iunie 1965

http://curia.europa.eu/jcms/upload/docs/application/pdf/2009-05/tra-doc-ro-

arret-c-0056-1964-200802144-05_00.pdf

13. Legea concurenței nr. 21/1996

14. Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene

15. http://eur-lex.europa.eu

16. www.competition.ro

17. http://europa.eu

18. http://curia.europa.eu

34