8Duminică, 14 mai 2017

Anul omagial

Tainele icoanelorOrtodoxiei se cer mereupătrunse și descifratespre luminarea pașilorcredinței noastre. Ele nefac străvezie lumeaÎmpărăției pe care ni s-adat să o pregustăm încăde aici. Iată de ce și celmai mic detaliu alsimbolismului iconograficse dovedește de o mareimportanță pentrumaturizarea noastră înDuh. Despre acest tezaursfânt, tainic ascuns șitotodată tuturor revelatprin culoare, ne-a vorbitbine-cunoscutul teologortodox și filosof francezJean-Claude Larchet.

Ionuț Aurelian Marinescu

Domnule profesor, de ceOrtodoxia a preferat deveacuri să zugrăveascăicoana Învierii Domnuluisub chipul reprezentăriiPogorârii la iad a Mântui-torului și nu sub formaieșirii Lui triumfale dinmormânt?Pe această temă a existat o în-

treagă dezbatere: celebrul icono-graf și iconolog Leonid Uspenskya consacrat acestui subiect un stu-diu special, din cauza caracteruluisău problematic.

De fapt, adevărata icoană a În-vierii este cea de-a doua, care lereprezintă pe Sfintele FemeiMironosițe în fața mormântuluigol, împreună cu un înger care levestește Învierea. Ea este, de alt-fel, și cea mai veche, căci cel maivechi exemplar cunoscut al săudatează din secolul al III-lea, pecând cel mai vechi exemplar cu-noscut al icoanei Pogorârii la iadnu datează decât abia din secolulal VI-lea.

Este paradoxal faptul că înicoana celei mai mari dintre săr-bători (și a celui mai mare eveni-ment din iconomia mântuirii - căci„dacă Hristos n-a înviat, zadarnicăeste credința voastră” [1 Corinteni15, 17]) - Hristos nu este repre-zentat, în timp ce El apare în toatecelelalte icoane ale sărbătorilor(care prăznuiesc celelalte etapeale acestei iconomii).

Hristos Cel înviat nu apare dinmai multe motive: în primul rând,din cauza caracterului extraordi-nar al evenimentului; în al doilearând, pentru că cele patru Evan-ghelii nu furnizează nici oexplicație a modului în care s-apetrecut Învierea, iar icoanelesunt întotdeauna fidele istorisiriievanghelice, Tradiția păstrând șiea tăcerea referitor la acest su-biect; iar în al treilea rând, dincauza faptului că trupul înviat nueste perceptibil imediat: Mariadin Magdala nu-L recunoaște peHristos de lângă mormânt înainteca Acesta să i se reveleze (Ioan20, 14-16); ucenicii de la Emausnu Îl identifică nici ei: „ochii lorerau ținuți ca să nu-L cunoască”(Luca 24, 16); nici îngerii nu-L se-sizează, precum spune una dintrestihirile de la Utrenia glasului 5:

„Îngerii Tăi cei fără de trup n-ausimțit când ai înviat”.

Ce interpretare teologicăar trebui să dăm elemente-lor iconografice puse lao-laltă în reprezentările În-vierii Domnului? Pogorârea la iad este un fapt

foarte important, este punctul celmai de jos al chenozei Fiului luiDumnezeu. Este o etapă majorăa iconomiei Sale mântuitoare,pentru că ea a făcut ca toți drepțiiVechiului Testament (și ai tuturorveacurilor care au precedat În-truparea Domnului) să beneficiezede mântuirea pe care El acâștigat-o pentru întreaga uma-nitate, eliberându-i de putereadiavolului, a păcatului și a morții,și dând puterea să învieze tuturoroamenilor care au trăit înainte devenirea Sa printre noi.

În timp ce icoana Sfintelor Fe-mei Mironosițe aflate în fața mor-mântului gol este factuală, icoanaPogorârii la iad prezintă mai alesefectele duhovnicești ale acesteiadin urmă, având o puternică di-mensiune simbolică.

În primul rând, Hristos estereprezentat cu trupul, pe cândtextele liturgice ne spun că El S-apogorât la iad cu sufletul, timp încare trupul Său a rămas în mor-mânt (a se vedea Liturghia Sfân-tului Ioan Gură de Aur: „În mor-mânt cu trupul, în iad cu sufletul,ca un Dumnezeu, în rai cu tâlha-rul și pe tron împreună cu Tatălși cu Duhul ai fost, Hristoase, petoate umplându-le, Cel ce ești ne-cuprins”).

În al doilea rând, iadul este re-prezentat printr-un spațiu negru(care semnifică „întunericul celmai din afară”, o lume în care nupătrunde Lumina dumnezeiască).Porțile sale sunt căzute la pământ,încrucișate, călcate în picioare deHristos; acolo se află împrăștiatechei, încuietori deschise, lanțurirupte, toate semnificând faptulcă Hristos a deschis porțile iadu-lui, care până atunci erau încuia-te, pentru a-i scoate pe cei careerau închiși acolo, eliberându-i delanțurile lor pe aceia pe care iadulîi ținea captivi. În anumite icoane,vedem un om, așezat la pământ,cu mâinile și picioarele legate, re-prezentându-l pe diavol, căruiade acum i s-a luat puterea.

În al treilea rând, icoana pre-zintă în centrul său pe Adam șipe Eva, care sunt trași de Hristosdin mormintele lor ca și cum Hris-tos i-ar învia. Însă El nu-i învie,ci îi eliberează din iad, iar icoanaanunță învierea lor viitoare, înacelași timp cu a celorlalți oameni(căci ei sunt, în calitate deprotopărinți, rădăcinile întregiiumanități).

Evangheliile nu menționeazăpogorârea lui Hristos la iad, cumde altfel nu menționează nici mo-dul Învierii Sale. Sfântul ApostolPetru face însă două aluzii la ea(Faptele Apostolilor 2, 24-32; 1Petru 3, 19), iar slujbele liturgicedin Sfânta și Marea Sâmbătă vor-besc mult despre aceasta.

Și icoana Sfintelor FemeiMironosițe aflate în fața mormân-tului gol este bogată în conținut:faptul că Hristos nu este repre-

zentat arată că Învierea Sa con-stituie obiectul credinței noastre,lucru care este de altfel puternicsubliniat și de episodul cu TomaApostolul: „Pentru că M-ai văzutai crezut. Fericiți cei ce n-au văzutși au crezut!” (Ioan 20, 29). O altăînvățătură a acestei icoane estefaptul că femeile sunt cele caremerg primele la mormânt, și călor, nu ucenicilor, le este vestităprima dată Învierea (iată o fru-moasă expresie a valorizării fe-meilor de către creștinism și afaptului că ele adesea îi întrec pebărbați în râvnă!). În fruntea lor,Maria din Magdala, păcătoasa po-căită, o altă puternică învățăturăcare coincide cu numeroaseînvățături din Evanghelii!

Ce repere iconografice punîn evidență dumnezeirealui Iisus Hristos în repre-zentările Învierii Domnu-lui?În icoana Sfintelor Femei

Mironosițe aflate în fața mormân-tului gol, prezența lui Hristos, Ca-re a biruit moartea prin atotpu-ternicia dumnezeirii Sale, este pa-radoxal indicată prin însășiabsența Sa. Este o reprezentarepe care am putea-o califica dreptapofatică.

În icoana Pogorârii la iad, dum-nezeirea lui Hristos este afirmatăatât prin mandorlă (acel cerc în-treit din jurul Mântuitorului) șiprin razele luminoase ale acesteia(cărora se adaugă și veșmântulalb sau aurit al lui Hristos), câtși prin dinamismul posturii Saleși prin puterea gestului Său, când

îi trage pe Adam și pe Eva dinmormintele lor.

Cum îl poate icoana ajutape cel slab în credință șicum poate fi ea corectînțeleasă de cei care nuparticipă în mod frecventla sfintele slujbe?Icoanele exprimă prin imagini

istorisirile Evangheliilor sau alescrierilor apocrife inspiratoarepentru Biserică (spre exemplu,icoana Adormirii, care urmeazăistorisirea Protoevangheliei luiIacob). La fel ca și Sfintele Scrip-turi, ele nu acționează în mod ma-gic, automat, ci presupun o mini-mă adeziune a celui care se așazăîn fața lor. Ca și în toate realitățilebisericești în care se transmiteharul, se aplică principiul siner-giei, drag spiritualității ortodoxe(harul nu acționează decâtproporțional cu receptivitateaomului, tocmai pentru a-i respectalibertatea). Este clar că icoanaSfintelor Femei Mironosițe aflateîn fața mormântului gol face apella credința noastră, la fel cummormântul gol însuși a făcut apella credința femeilor mironosițe șimai apoi a apostolilor.

Totuși, un har este dat uneorifără ca omul să facă ceva pentrua-l primi. Unii oameni au revelații,sau cel puțin semne dumnezeiești,nu pentru că sunt demni de ele,ci gratuit, pentru că Dumnezeuconsideră că aceasta este moda-litatea cea mai potrivită pentrua-i convinge sau a le reorientaviața. Cei necredincioși beneficia-ză de mai multe minuni decât ceicredincioși (deja primii creștini semirau de aceasta), căci, precumexplică Sfântul Ioan Gură de Aurși Sfântul Ioan Casian, în cazulcelor credincioși, credința face in-utile semnele. Fără a merge atâtde departe, icoana beneficiază deo putere specială, aceea a imaginii,care este superioară conceptelorși cuvintelor în nașterea convin-gerii. Acestea din urmă ne pun înfața unei idei, în timp ce imagineane așază în fața unei realități.

Se spune adesea că frescele ca-re acoperă interiorul bisericilor(și uneori și exteriorul, ca în Ro-mânia) au fost concepute ca niștecatehisme destinate pruncilor șicelor care nu știu să citească. Însăele sunt pentru toți o completarea Sfintelor Scripturi, care ne acor-dă, altfel decât acestea, un anumitacces la Revelație. Prin cadrul ei,prin perspectiva sa inversă, icoanaeste o interfață al cărei conținutmerge către spectator, antrenân-du-l în același timp în interiorulei. Altfel spus, orice icoană dănaștere unei comuniuni. Modulde reprezentare specific icoanei(dacă aceasta este conformTradiției) îi permite celui care oprivește să depășească dimensiu-nea naturală a realității repre-zentate, dându-i acces la dimen-siunea supranaturală pe care eao poartă. Ea nu este o simplă re-prezentare umană, ci o reprezen-tare divino-umană. Chiar dacă di-mensiunea dumnezeiască nu poa-te fi exprimată decât prin mijloacesimbolice, ea se manifestă totușicu o anumită putere, care atingela un anumit nivel orice persoanăcare o privește cu respect. Icoanatransmite un har: la nivelul celmai elementar ea atrage, la unnivel mediu ea cheamă, iar la unnivel superior ea revelează șiunește într-o comuniune duhov-nicească.

Taine șisensuri

teologice înicoana Învierii