armonizarea legislatiei romaneŞti cu politicile uniunii europene ... · ae armonizarea legislatiei...

AE Armonizarea legislatiei romaneşti cu politicile Uniunii Europene privind protecţia consumatorilor

Amfiteatru Economic 558

ARMONIZAREA LEGISLATIEI ROMANEŞTI CU POLITICILE UNIUNII EUROPENE PRIVIND PROTECŢIA CONSUMATORILOR

Remus Baciu 1∗ şi Adriana Deac 2 1) 2) Academia de Studii Economice din Bucureşti, România

Rezumat

Politica de protecţie a consumatorilor se găseşte din ce în ce mai mult în centrul principalelor provocări cu care se confruntă cetăţenii, economia şi societăţile iar nevoia de încredere din partea consumatorilor, care să stimuleze economia, nu a fost niciodată atât de mare. (European Commission, 2007) Tocmai de aceea, la nivelul Uniunii Europene au fost reglementate principii directoare al căror scop este protecţia consumatorului. Aceste principii au fost incluse într-o Startegie comună a statelor comunitare, strategie prevăzută pentru perioada 2007-2013 şi care stabileşte şi acţiunile care trebuie întreprinse la nivelul Uniunii Europene în vederea realizării obiectivelor propuse. În cele ce urmează, vom prezenta ideile fundamentale prevăzute de startegia europeană pivind protecţia consumatorilor şi stadiul transpunerii lor în legislaţia noastră, în vederea realizării unei armonizări legislative complete.

Cuvinte-cheie: consumatori, protecţia consumatorilor, politici de protecţie a consumatorilor, startegia Uniunii Europene, armonizare legislativă Clasificare JEL: K 32

Introducere

Protecţia consumatorilor este o componentă esenţială a politicilor sociale promovate de către orice stat. Datorită importanţei pe care o prezintă, aceasta trebuie să se constituie într-o politică de sine stătătoare cu obiective, priorităţi şi instrumente proprii (Baciu, 2009).

În timp ce politica de protecţie are o geneză îndepărtată, mergând înapoi în timp până în perioada Romană, caracterizată prin adoptarea diferitelor legi care să ofere garanţii împotriva defectelor bunurilor comercializate, actualul cadru legislativ privind protecţia consumatorilor în statele dezvoltate îşi are originea în activismul anilor 1960-1970, perioadă în care cele mai multe principii privind protecţia consumatorului erau fie inaplicabile, fie prea larg prevăzute (Rickett & Telfer, 2003). Odată cu intrarea în secolul

∗ Autor de contact, Remus Baciu - [email protected]

Protecţia drepturilor şi intereselor consumatorilor AE

Vol XII • Nr. 28 • Iunie 2010 559

XXI, schimbările economice şi evoluţia teoriilor economice au determinat o nouă abordare a principiilor privind protecţia consumatorilor şi a politicilor protecţioniste. Noţiunile de „consumator” şi „drepturile consumatorilor” îşi au originea, în „Carta drepturilor consumatorilor” definită de fostul preşedinte american J.F.Kennedy în 1962, într-un mesaj special adresat Congresului american. Carta nu a mai fost definitivată, din cauza asasinării fostului preşedinte, însă ea rămâne importantă prin conturarea drepturilor fundamentale ale consumatorilor (dreptul de a alege liber, dreptul la informaţie, dreptul la petiţie şi ascultare, dreptul la protecţie), dar mai ales prin faptul că ea a servit drept model de referinţă la elaborarea legilor de protecţie a consumatorilor ce au apărut în S.U.A. şi în alte ţări (Baciu, 2009).

Odată cu dezvoltarea ştiinţei, a tehnicii şi tehnologiei, a comerţului şi a pieţelor de desfacere, consumatorul a început să fie pus în faţa unor produse din ce în ce mai complexe (Baciu, 2009). Prin intermediul mijloacelor de comunicare şi informare, a publicităţii comerciale, consumatorul ia contact cu o piaţă, în care agentul economic (fabricant, distribuitor, comerciant), deţine controlul absolut. Beneficiind de o mare putere economică acesta impune produsele pe piaţă, determinându-l pe consumator să le achiziţioneze, fie că ele corespund sau nu necesităţilor lui. Piaţa nu mai este locul în care consumatorul îşi exprimă sub formă de cerere trebuinţele, permiţând producătorului cunoaşterea şi satisfacerea lor, ci a devenit mijlocul prin care profesionistul acumulează cât mai mult capital. Pe de altă parte, viziunea contractualistă a consumului a rămas fără fundament. Bunurile se dobândesc prin încheierea de contracte tip, standard, la care consumatorul îşi exprimă doar adeziunea, neputând negocia clauzele contractuale (Bourgoignie, 2004, p. 37).

În aceste condiţii, în raportul de schimb se produce un dezechilibru: de o parte se află profesionistul (producător, distribuitor, comerciant), puternic din punct de vedere economic, bine organizat şi informat, iar de cealaltă parte, consumatorul, dezinformat, lipsit de puterea de a negocia, slab din punct de vedere financiar şi juridic.

În acest context, protejarea părţii slabe a apărut ca o necesitate, care s-a materializat într-o legislaţie relativă la protecţia consumatorului. Principalele probleme cu care se confruntă protecţia consumatorilor sunt legate de dificultatea creării unor mijloace cu adevărat eficace care să acţioneze pentru asigurarea unui echilibru de forţe în cadrul relaţiei ofertant-consumator. Mijloacele judiciare presupun apelarea la o instanţă civilă sau administrativă, ceea ce prezintă numeroase inconveniente pentru consumatori: costul foarte ridicat al justiţiei, obstacole de ordin psihologic, etc. Mijloacele extrajudiciare sunt organizate de stat sau instituţii particulare, fiind vorba, pe de o parte despre acţiunile de control desfăşurate de inspectorii autorităţilor de protecţie a consumatorilor cu scopul depistării eventualelor situaţii care pot constitui un pericol pentru sănătatea şi siguranţa cetăţenilor. Pe de altă, este vorba despre acţiunile instituţiilor particulare de informare şi conştientizare a cetăţenilor cu privire la drepturile lor în relaţiile cu comercianţii. Conştientizarea, informarea cetăţenilor în legătură cu drepturile care le sunt conferite prin numeroasele reglementări europene în domeniul protecţiei consumatorilor reprezintă un pas foarte important în vederea reducerii cazurilor de încălcări ale drepturilor consumatorilor. De asemenea, în vederea unei acţiuni cât mai eficiente a inspectorilor din domeniul protecţiei consumatorilor, aceştia trebuie să fie, în permanenţă, informaţi despre noile reglementări comunitare şi naţionale în domeniu, ceea ce presupune organizarea periodică de cursuri de perfecţionare, seminarii, parteneriate între autorităţile competente din statele Uniunii Europene.



1. Politici europene privind protecţia consumatorilor La nivel comunitar, reprezentanţii instituţiilor europene au desfăşurat o activitate

intensă în vederea realizării unei unificări a politicilor comunitare în domeniul protecţiei consumatorilor.

Având în vedere faptul că Uniunea Europeană, prin instituţiile sale, poate contribui la protejarea sănătăţii, a siguranţei şi a intereselor juridice şi economice ale cetăţenilor prin acţiuni în domeniul protecţiei consumatorilor, s-a stabilit un program de acţiune comunitară în domeniul protecţiei consumatorilor care să înlocuiască Decizia nr. 20/2004/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 08.12.2003, publicată în Jurnalul Oficial L 5 din 09.01.2004.

S-a considerat că trebuie acordată prioritate integrării intereselor consumatorilor în toate politicile comunitare, coordonarea cu aceste politici şi programe comunitare fiind o parte esenţială a garantării că interesele consumatorilor sunt luate în considerare în cadrul altor politici. De asemenea, s-a considerat că este în interesul general european ca aspectele de sănătate şi siguranţă ale serviciilor şi ale produselor nealimentare şi interesele economice şi juridice ale cetăţenilor, precum şi interesele consumatorilor în cadrul elaborării unor standarde pentru produse şi servicii să fie reprezentate la nivel comunitar.

Între noiembrie 2004 şi septembrie 2006, organizaţiile de consumatori, au fost consultate cu diferite ocazii cu privire la definirea priorităţilor viitoare ale politicii de consum. Mai precis, cu ocazia unui atelier organizat de Adunarea Generală a Organizaţiilor de Consumatori la Bruxelles în noiembrie 2004, în cadrul Grupului Consultativ European al Consumatorilor (10 decembrie 2004, 16 martie 2005, 20 septembrie 2006) şi cu ocazia audierilor bilaterale ţinute cu multe organizaţii naţionale ale consumatorilor în perioada ianuarie-februarie 2005 în Belgia, Cehia, Danemarca, Cipru, Grecia, Spania, Germania, Finlanda, Franţa, Ungaria, Irlanda, Luxemburg, Suedia, Marea Britanie, Olanda şi Polonia. De altfel, au avut loc întâlniri şi cu Biroul European al Asociaţiilor de Consumatori.

Eforturile comunitare au fost confirmate prin adoptarea la 18.12.2006 a Deciziei nr.1926/2006/CE a Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene de stabilire a unui program de acţiune comunitară în domeniul politicii de protecţie a consumatorilor (2007-2013), publicată în Jurnalul Oficial L 404 din 30.12.2006.

Prin decizia nr. 1926/2006/CE a Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene a fost instituit un program de acţiune comunitară în domeniul politicii de protecție a consumatorilor pentru perioada 31 decembrie 2006-31 decembrie 2013, scopul acestuia fiind de a completa, sprijini şi monitoriza politicile statelor membre şi de a contribui la protejarea sănătăţii, siguranţei şi intereselor economice şi juridice ale consumatorilor şi de a promova dreptul acestora la informare şi la educaţie, precum şi dreptul de a se organiza pentru a-şi apăra interesele.

Decizia urmăreşte să realizeze până în 2013 o piaţă internă mai integrată şi mai eficientă, în special în sectorul pieţei cu amănuntul. Consumatorii vor beneficia în mod egal de un nivel ridicat de încredere în produse, agenţi comerciali, tehnologii şi metode de vânzare pe pieţele cu amănuntul de pe teritoriul UE, bazat în mod egal pe un nivel ridicat de protecţie. Pieţele consumatorilor vor fi competitive, deschise, transparente şi echitabile. Produsele şi serviciile vor fi sigure. Consumatorii vor avea acces la serviciile esenţiale la preţuri rezonabile. Agenţii comerciali, în mod special IMM-urile, vor putea să comercializeze şi să vândă pur şi simplu produse consumatorilor pe teritoriul Uniunii Europene (European Commission, 2007, p.15).


Vol XII • Nr. 28 • Iunie 2010 561

Perioada 2007-2013 va cunoaşte totuşi o schimbare a ritmului de evoluţie faţă de trecut şi priorităţi de acţiune diferite. În mod special, politica Uniunii Europene de protecţie a consumatorilor va interacţiona mai îndeaproape cu alte politici şi la nivelul Uniunii. Se va urmări cooperarea mult mai strânsă cu statele membre, reflectând astfel interdependenţa ascendentă dintre politicile Uniunii Europene de protecţie a consumatorilor şi, respectiv, politicile naţionale din domeniu.

Obiectivele urmărite de program sunt: • Asigurarea unui nivel ridicat de protecţie a consumatorilor, în special prin elemente

de calitate, o mai bună consultare şi o mai bună reprezentare a intereselor consumatorilor şi • Asigurarea aplicării efective a normelor de protecţie a consumatorilor, în special prin

cooperarea pentru aplicarea legislaţiei, pentru informare, educaţie şi exercitarea căilor de atac.

Pentru realizarea acestor obiective, au fost prevăzute o serie de acţiuni (European Commission, 2007, p.19), respectiv:

• culegerea, schimbul şi analizarea datelor şi informaţiilor care furnizează o bază de cunoştinţe pentru dezvoltarea politicii de protecţie a consumatorilor şi pentru integrarea intereselor consumatorilor în alte politici;

• culegerea, schimbul, analizarea datelor şi informaţiilor şi elaborarea instrumentelor de evaluare care asigură o bază de cunoştinţe privind siguranţa produselor şi serviciilor de consum, inclusiv expunerea consumatorilor la substanţele chimice emise de produse, riscurile şi vătămările în legătură cu produsele de consum şi cu serviciile specifice şi analizele tehnice ale notificărilor de alertă;

• sprijin pentru consultanţă ştiinţifică şi evaluarea riscurilor, inclusiv misiunile comitetelor ştiinţifice independente stabilite prin Decizia 2004/210/CE a Comisiei din 3 martie 2004 de instituire a comitetelor ştiinţifice în domeniul siguranţei consumatorilor, sănătăţii publice şi mediului;

• elaborarea iniţiativelor legislative şi a altor iniţiative de reglementare şi promovarea iniţiativelor de coreglementare şi de autoreglementare;

• contribuţii financiare pentru funcţionarea organizaţiilor europene ale consumatorilor care reprezintă interesele consumatorilor pentru elaborarea standardelor pentru produse şi servicii la nivel comunitar;

• acţiuni de consolidare a competenţelor organizaţiilor regionale, naţionale şi europene de consumatori, în special prin formare şi schimburile de bune practici şi experienţă ale personalului, în special pentru organizaţiile consumatorilor din statele membre care au aderat la Uniunea Europeană la 1 mai 2004 sau ulterior;

• asigurarea aplicării efective a normelor de protecţie a consumatorilor, în special prin cooperarea pentru aplicarea legislaţiei, pentru informare, educaţie şi exercitarea căilor de atac;

acţiuni pentru îmbunătăţirea aplicării efective a legislaţiei comunitare privind protecţia consumatorilor, în special Directiva 2001/95/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 3 decembrie 2001 privind siguranţa generală a produselor (publicat în Jurnalul Oficial L 11, 15.1.2002) şi Regulamentul (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 octombrie 2004 privind cooperarea dintre autorităţile naţionale însărcinate să asigure aplicarea legislaţiei în materie de protecţie a consumatorului, publicat în Jurnalul Oficial L 364 , 9.12.2004.



Pentru punerea în aplicare a programului pentru perioada 31 decembrie 2006 - 31 decembrie 2013 a fost stabilit un plan financiar evaluat la 156800000 euro, Comisia Europeană fiind instituţia comunitară responsabilă pentru punerea în aplicare a programului.

Pe lângă statele comunitare, la program pot participa atât ţările AELS/SEE, în conformitate cu condițiile stabilite în Acordul SEE, cât şi terţe ţări, în special cele cărora li se aplică politica europeană de vecinătate, ţărilor care au depus o cerere de aderare, ţărilor candidate sau aderente la Uniunea Europeană şi ţărilor din Balcanii de Vest incluse în procesul de stabilizare şi de asociere, în conformitate cu condiţiile prevăzute în acordurile bilaterale sau multilaterale în cauză, încheiate cu aceste ţări, prin care se stabilesc principiile generale de participare la programele Uniunii Europene.

Comisia Europeană împreună cu statele membre, monitorizează punerea în aplicare a acţiunilor programului, informând permanent Parlamentul European şi Consiliul cu privire la aceasta. De asemenea, Comisia poate solicita statelor membre să-i transmită informaţii privind punerea în aplicare a programului şi impactul acestuia.

Evaluarea comparativă a politicilor naţionale de protecţie a consumatorilor realizată în a doua ediţie a tabloului de bord al pieţelor de consum, precizează că libera circulaţie a produselor sigure şi protecţia consumatorilor împotriva comercianţilor necinstiţi depind de nivelul de eficacitate al aplicării legislaţiei şi al supravegherii pieţei în toate statele membre (European Commision, 2009, pp. 14-15).

Procentul de consumatori care se simt protejaţi în mod adecvat de măsurile existente variază considerabil de la un stat membru la altul şi a fost mai scăzut în 2008 decât în 2006 în majoritatea ţărilor (Figura nr. 1). Aproximativ jumătate dintre europeni consideră că măsurile existente asigură o bună protecţie a consumatorilor. Datele colectate arată că aplicarea legislaţiei şi capacitatea de acţiune a consumatorilor în cadrul UE sunt departe de a fi omogene şi că majoritatea ţărilor prezintă aspecte pozitive şi negative.

Figura nr. 1: Procentul consumatorilor care se simt protejati în mod adecvat de

măsurile existente

Sursa: European Commision, 2008. Special Eurobarometer 298 and European Commision, 2006. Special Eurobarometer 205 on consumer protection in the Internal Market


Vol XII • Nr. 28 • Iunie 2010 563

Comisia se asigură că programul este evaluat pe o durată de trei ani de la începerea sa şi după încheierea acestuia. Comisia comunică rezultatele evaluărilor în cauză, însoţite de observaţiile sale, Parlamentului European, Consiliului, Comitetului Economic şi Social European şi Comitetului Regiunilor. Reglementările existente la nivelul Uniunii Europene privind protecţia consumatorilor garantează protecţia fundamentală a consumatorilor în toate statele membre. În multe state, aceste reglementări reprezintă piatra de temelie a politicilor naţionale în materie de protecţie a consumatorilor.

Majoritatea dispoziţiilor comunitare privind protecţia consumatorilor în UE sunt fondate pe principiul „armonizării minime”. Legislaţia recunoaşte explicit dreptul statelor membre de a aplica reguli mai stricte impuse de pragul-limită stabilit de dreptul comunitar.

Această abordare a fost în totalitate justificată pe vremea când drepturile consumatorilor variau foarte mult de la un stat la altul şi când comerţul electronic nu exista încă. Strategia precedentă prevedea o nouă abordare fondată pe principiul „armonizării totale”. Aceasta înseamnă pur şi simplu că, în vederea consolidării pieţei interne şi a protejării consumatorilor, legislaţia nu ar trebui, dat fiind domeniul său de aplicare, să lase statelor membre libertatea de a adopta măsuri suplimentare la nivel naţional.

În viitor, fiecare problemă de reglementare şi solicitările de propuneri, vor continua să fie judecate în funcţie de propriile merite şi de ansamblul instrumentelor de reglementare luate în considerare. Dacă propunerile legislative sunt identificate ca fiind soluţia adecvată, Comisia Europeană va acorda probabil prioritate armonizării totale a regulilor privind protecţia consumatorilor la un nivel ridicat care să corespundă acestei cerinţe.

De asemenea, Comisia va realiza o evaluare riguroasă a impactului oricăror propuneri legislative şi va colabora îndeaproape cu părţile interesate pentru a înţelege pe deplin impactul diferitelor opţiuni existente şi de a ajunge la un acord privind calea ce trebuie adoptată, astfel încât politica de protecţie a consumatorilor să devină un model pentru „o mai bună legiferare”.

Alegerea cu care se confruntă Uniunea nu lasă loc de interpretări: dacă intenţionează să-şi atingă obiectivele în materie de creştere şi locuri de muncă, are nevoie de o piaţă internă eficientă. O bună funcţionare a pieţei interne necesită armonizarea anumitor aspecte. Acest program este în mod cert ambiţios pentru o politică relativ tânără a Uniunii Europene. Dar instrumentele necesare există. În perioada 2007-2013, politica de protecţie a consumatorilor va putea sprijini foarte mult UE să facă faţă provocărilor reprezentate de creştere, locuri de muncă şi necesitatea reînnoirii legăturilor cu cetăţenii.

Uniunea Europeană va constata dacă şi-a îndeplinit misiunea în măsura în care, până în anul 2013, va putea demonstra în mod credibil tuturor cetăţenilor Uniunii Europene că pot face cumpărături oriunde în spaţiul comunitar, de la magazinul de la colţul străzii sau pe internet, având certitudinea că sunt protejaţi în mod eficient, fie împotriva produselor periculoase, fie împotriva comercianţilor necinstiţi. 2. Studiu privind transpunerea politicilor Uniunii Europene privind protecţia consumatorilor în legislaţia naţională Studiul are ca punct de pornire reglementările Uniunii Europene în domeniul protecţiei consumatorilor şi atinge toate categoriile de produse aflate în circuitul civil, produse care pot prezenta la un moment dat, în diverse circumstanţe, caracter de periculozitate pentru consumatori. Aceasta, deoarece orice produs este susceptibil de a fi



periculos, fie din cauza defectuozităţii sale datorată unei greşeli de fabricaţie, fie din cauza utilizării sale necorespunzătoare, fie din cauza naturii produsului însuşi. În realizarea studiului, folosind metoda comparativă, am analizat reglementările comunitare şi reglementările naţionale, urmărind modul în care autorităţile naţionale competente au înţeles să transpună pe plan intern reglementările existente la nivelul Uniunii Europene în domeniul protecţiei consumatorilor, inclusiv principiile prevăzute în strategia Uniunii Europene. Astfel:

• În domeniul produselor periculoase, România a transpus în legislaţia internă dispoziţiile celor mai importante două directive din domeniu, respectiv Directiva 85/374 CCE privind armonizarea dispoziţiilor legislative, de reglementare şi administrative ale statelor membre referitoare la răspunderea pentru produsele defectuoase şi Directiva 2001/95 CCE privind siguranţa generală a produselor. Referitor la Directiva 85/374 a Parlamentului European şi a Consiliului, din 25 iulie 1985 privind răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte (Republicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 313 din 22 aprilie 2008), modificată şi completată prin Directiva nr. 1999/34/EC a Parlamentului European şi a Consiliului, România a transpus acest act comunitar prin Legea nr. 240/2004.

Această Directivă stabileşte câteva principii în domeniul protecţiei consumatorilor faţă de eventualele prejudicii care le sunt cauzate de produsele defectuoase. Necesitatea transpunerii în contextul aderării la Uniunea Europeană reiese din eliminarea diferenţelor ce pot afecta concurenţa şi circulaţia de produse pe piaţă, existând diferite grade de protecţie a consumatorilor împotriva pagubelor generate de aceste produse.

Răspunderea producătorului se naşte din calitatea acestuia, fiind cel mai îndreptăţit să evalueze riscurile legate de produsele pe care le pune în circulaţie, stabilind şi măsurile necesare pentru diminuarea lor. Apare deci firească necesitatea ca producătorii să răspundă în mod direct pentru daunele provocate.

Prevederile contractuale nu pot limita sau exonera producătorul de răspunderea ce o poartă pentru punerea în circulaţie a unor astfel de produse.

Prin Legea nr. 240/2004 s-a urmărit creşterea nivelului de protecţie a consumatorilor, stabilindu-se în mod clar situaţiile şi modul de angajare a răspunderii producătorilor.

În condiţiile reglementării propuse, producătorul va răspunde pentru prejudiciul actual şi pentru cel viitor, chiar şi în situaţia în care aceasta este rezultatul cumulat al defectului produsului cu o acţiune sau o omisiune a unei terţe persoane.

Cu acest prilej, legislaţia internă în domeniu este corelată cu regimul juridic existent în ţările membre ale Uniunii Europene şi sunt prevăzute cazurile în care producătorii pot fi exoneraţi de răspunderea pentru prejudiciul creat prin punerea în circulaţie a produselor cu defect, care sunt limitativ enumerate, stabilindu-se clar limitele răspunderii producătorului, pentru pragul valoric stabilit în prezent la 2.000.000 lei şi, respectiv, la echivalentul în lei al 500 EURO ulterior aderării României la Uniunea Europeană. Această răspundere a producătorului este angajată pentru deteriorarea sau distrugerea oricărui bun, altul decât produsul defectuos dar în legătură cu acesta din urmă.

Totodată, prin acest act normativ se stabileşte un termen rezonabil în care persoana prejudiciată se poate adresa instanţei de judecată pentru repararea pagubei şi anume 3 ani de la data la care reclamantul a avut sau ar fi trebuit să aibă cunoştinţă de existenţa pagubei, a defectului şi a identităţii producătorului, însă nu mai târziu de împlinirea a 10 ani de la data la care producătorul a pus produsul respectiv în circulaţie, cu condiţia ca paguba să se fi produs înăuntrul termenului de 10 ani.


Vol XII • Nr. 28 • Iunie 2010 565

Cu privire la cea de-a doua reglementare comunitară, Directiva 95 din 03.12.2001 a Consiliului Uniunii Europene privind siguranţa generală a produselor, prin care a fost abrogată anterioara Directivă nr. 92/59 CCE privind siguranţa produselor, adoptarea sa a fost impusă de o serie de motive, respectiv: necesitatea de a completa, consolida sau clarifica unele dintre dispoziţiile sale, luând în considerare experienţa, precum şi evoluţiile noi şi relevante privind siguranţa produselor de consum. Directiva a fost transpusă în legislaţia internă prin Legea nr. 245/2004 privind siguranţa generală a produselor1. Legea preia textul directivei comunitare, oferind definiţii ale termenilor de “produs”, “produs periculos”, etc.

• În domeniul jucăriilor, cadrul legal este asigurat de Hotărârea Guvernului nr. 396/2003 privind asigurarea2 securităţii utilizatorilor de jucării şi Hotărârea Guvernului nr. 962/2007 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul liberei circulaţii a mărfurilor, hotărâri prin care sunt preluate prevederile Directivei 88/378/CEE privind jucăriile.

Parlamentul European a adoptat la 18 decembrie 2008 propunerea Comisiei Europene de a întări substanţial normele comunitare privind siguranţa jucăriilor. De asemenea, şi Consiliul a adoptat directive vizând consolidarea siguranţei jucăriilor pe piaţa internă (3744/08 şi 8923/09 ADD1). Astfel, consumatorii vor avea garanţia că jucăriile vândute în Uniune îndeplinesc cele mai stricte cerinţe de siguranţă din lume, în special în ceea ce priveşte utilizarea substanţelor chimice.

Noul cadru juridic abordează o serie amplă de probleme, pentru a se asigura că jucăriile nu prezintă riscuri pentru sănătate sau risc de leziuni. El îmbunătăţeşte normele existente privind comercializarea jucăriilor produse şi importate în Uniunea Europeană, în scopul de a reduce accidentele asociate jucăriilor şi de a obţine beneficii pe termen lung pentru sănătate (Baciu, 2009).

Noi cerinţe pentru produsele chimice. Produsele chimice care pot să provoace cancerul sau să modifice informaţiile genetice nu mai pot fi utilizate pentru fabricarea părţilor accesibile ale jucăriilor. Pentru anumite substanţe, cum ar fi nichelul, valorile limită acceptabile au fost reduse, în timp ce metalele grele deosebit de toxice, ca plumbul sau mercurul, nu mai pot fi utilizate în mod intenţionat pentru fabricarea jucăriilor. Substanţele parfumante alergenice fie sunt interzise cu desăvârşire, dacă au un potenţial alergenic ridicat, fie trebuie să fie indicate pe eticheta de pe jucărie dacă au un potenţial alergenic numai pentru unii consumatori.

Întărirea cerinţelor de siguranţă pentru a preveni riscul de sufocare. Sunt consolidate normele care protejează copiii de sufocarea provocată cu părţi de jucării, în special cu părţile de dimensiuni reduse, printre altele, pentru a combate noul risc pe care îl prezintă jucăriile de tipul celor cu ventuze. Jucăriile prezente în produsele alimentare sau încorporate într-un produs alimentar trebuie să prezinte propriul lor ambalaj. Sunt interzise jucăriile care fac corp comun cu un produs alimentar în momentul consumului (de exemplu „acadelele cu surpriză”) astfel încât este necesară consumarea produsului alimentar înainte de a avea acces direct la jucărie.

1 Publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 565 din 23 iunie 2004, modificata prin Legea nr. 363/2004 şi republicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 360 din 9 mai 2008 2 Publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 264 din 16 aprilie 2003, modificată şi completată prin Hotărârea Guvernului nr. 962/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 628 din 13 septembrie 2007



Avertismentele prezente pe jucării. Pentru a preveni accidentele, avertismentele trebuie să fie înscrise pe jucării într-un mod vizibil, uşor lizibil şi într-un limbaj uşor de înţeles de către consumatori. Avertismentele care contrazic destinaţia jucăriei sunt interzise, în special avertismentul „contraindicat copiilor mai mici de 36 de luni”, pe jucării care sunt destinate în mod clar acestui grup de vârstă. Jucăriile prezente în produsele alimentare sau încorporate într-un produs alimentar poartă inscripţia: „Conţine o jucărie; se recomandă supravegherea unui adult”.

• În domeniul substanţelor chimice periculoase, legislaţia-cadru este reprezentată de Hotararea Guvernului nr. 1408/4.11.2008 (Publicată în Monitorul Oficial al României nr. 813 din 04/12/2008) privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase. Prin această Hotărâre au fost preluate prevederile Directivei 67/548/CEE a Consiliului din 27 iunie 1967 privind aproprierea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative referitoare la clasificarea, ambalarea şi etichetarea substantelor periculoase, publicată în Jurnalul Oficial al Comunitatii Europene nr. 196 din 16 august 1967, cu modificările si completările ulterioare. Prin Hotararea Guvernului nr. 1408/4.11.2008 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase, s-au preluat prevederile privind definirea terminologiei în domeniu, categoriile de substanţe şi preparate periculoase, cerinţele pentru ambalaje, cerinţele privind etichetarea, cerinţele privind ambalarea şi etichetarea.

Cu privire la precursorii de droguri şi explozivii de uz civil, cadrul normativ în domeniu este reprezentat de Legea nr. 143/2000 privind traficul şi consumul ilicit de droguri (Publicată în Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 362 din 3 august 2000, cu modificările şi completările ulterioare) şi Legea nr. 118/1992 prin care Romania a aderat la Convenţia Naţiunilor Unite contra traficului ilicit de substanţe stupefiante şi psihotrope, Viena 1988 (Publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 494 din 10 iulie 2002). Legea nr. 143/2000 a fost modificată prin OUG 121/2006 privind regimul juridic al precursorilor de droguri. În Romania, regimul materiilor explozive este reglementat prin Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, cu modificarile si completarile ulterioare (Publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 298 din 28 decembrie 1995) si Normele tehnice privind deţinerea, prepararea, experimentarea, distrugerea, transportul, depozitarea, mânuirea şi folosirea materiilor explozive utilizate în orice alte operaţiuni specifice în activităţile deţinătorilor, precum şi autorizarea artificierilor şi a pirotehniştilor. Legea a fost consolidată în 2005 prin Legea nr. 464/200, Legea nr. 478/2003 şi Legea nr. 262/2005.

• În domeniul produselor medicamentoase, în România legislaţia cadru în este reprezentată de Legea nr. 95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în sănătate (Publicată în Monitorul Oficial al României nr. 372/28 apr. 2006, cu modificările ulterioare), prin care a fost abrogată Ordonanţa de urgenţă nr. 152/1999 privind produsele medicamentoase de uz uman. Principalele prevederi ale acestui act normativ se referă la autorizarea de punere pe piaţă, fabricaţia, testarea, supravegherea, etichetarea, publicitatea, clasificarea, distribuţia şi stabilirea preturilor produselor medicamentoase. Actul normativ a fost modificat şi consolidat în numeroase rânduri, ultima dată prin OUG nr. 1/2010. Actul normativ abilitează Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi Agenţia Naţională a Medicamentului să elaboreze legislaţia secundară în aplicarea acestui act normativ, în scopul transpunerii în legislaţia internă a numeroaselor directive comunitare din domeniul medical.


Vol XII • Nr. 28 • Iunie 2010 567

• În domeniul produselor cosmetice, legislaţia cadru este oferită de Legea nr. 178/2000 (Republicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 91 din 27 ianuarie 2005 şi modificată prin Legea nr. 469/2006) privind produsele cosmetice care transpune prevederile Directivei 76/768/CEE privind produsele cosmetice.

Legea reglementează condiţiile care trebuie să fie respectate la fabricarea şi comercializarea produselor cosmetice de uz uman, principalele prevederi referindu-se la definirea tehnologiei specifice, restricţiile privind substanţele utilizate în compoziţia produsului cosmetic, obligaţia notificării şi definirea acesteia, obligativitatea producătorului/importatorului referitor la întocmirea dosarului produsului cosmetic, inscripţionarea recipientelor/ambalajelor produselor cosmetice.

• În domeniul compatibilităţii electromagnetice, prevederile directivei 89/336/CEE privind compatibilitatea electromagnetică au fost initial preluate integral prin Hotărârea de Guvern nr. 497/18.04.2003 (Publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 329/15 mai 2003) privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă şi punere în funcţiune a aparatelor electrice şi electronice, din punct de vedere al compatibilităţii electromagnetice, elaborată de Ministerul Industriei şi Resurselor şi Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, cu termen de intrare în vigoare 01.01.2002 şi Hotărârea nr. 1.554/2003 (Publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 17/9 ian. 2004) pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 497/2003. Ulterior, aceste acte normative au fost abrogate prin Hotărârea de Guvern nr. 982/2007 privind compatibilitatea magnetică (Publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 645/21septembrie 2007).

Hotărârea de Guvern transpune integral prevederile directivei europene cu precizarea ca până la încheierea Protocolului European de Evaluare a Conformităţii - PECA, marcajul de conformitate aplicat pe produse va fi marcajul de conformitate CS, fiind admisă, în acelaşi timp, comercializarea produselor având marcajul de conformitate CE, în situaţia în care marcajul este aplicat de un producător dintr-un stat membru al Uniunii Europene.

Prin acest act normativ s-au introdus cerinţele esenţiale de securitate şi condiţiile de introducere pe piaţă şi funcţionare a aparatelor electrice şi electronice din punct de vedere al compatibilităţii electromagnetice, cerinţele minime pentru proiectare, construire, montare şi verificare a acestora, procedurile pentru evaluarea conformităţii, modelul declaraţiei de conformitate, precum şi criteriile minime cu privire la organismele de certificare desemnate. Pentru produsele la care se aplică cerinţele de compatibilitate electromagnetică, supravegherea pieţei va fi asigurată de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (pentru: receptoare radio şi TV, echipamente radio mobile radiotelefoane comerciale, aparate medicale, aparate TI, aparate electrice şi electronice de uz casnic, echipamente electronice educaţionale reţele şi echipamente de telecomunicaţii) destinate consumatorilor persoane fizice, de Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei (pentru: receptoare radio şi TV, echipamente radio mobile radiotelefoane comerciale, aparate TI, aparate pentru radionavigaţie aeriană, fluvială şi maritimă, emiţătoare radio şi TV) şi de Ministerul Industriei şi Resurselor (pentru: echipamente de producţie industrială, echipamente medicale şi ştiinţifice, aparate electrice şi electronice de uz casnic, echipamente electronice educaţionale, lămpi fluorescente şi cu descărcări în gaze).

• În domeniul produselor alimentare, Ordonanţa de Urgenta a Guvernului nr. 97/2001 (Republicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 168 din 5 mar. 2008) privind reglementarea producţiei, circulaţiei şi comercializării alimentelor reprezintă legislaţia cadru în domeniu, stabilind cadrul juridic unitar referitor la producerea, ambalarea,



depozitarea, transportul şi comercializarea alimentelor, responsabilitatea producătorilor şi comercianţilor de alimente şi organizarea controlului oficial al alimentelor. Până în prezent au fost transpuse în legislaţia naţională următoarele reglementări comunitare: - Prevederile Directivei 80/777/CEE, cu amendamentele ulterioare privind exploatarea şi comercializarea apelor minerale naturale sunt transpuse integral prin Hotărârea Guvernului nr. 1020/01.09.2005 privind aprobarea Normelor tehnice de exploatare şi comercializare a apelor minerale naturale cu modificările şi completările ulterioare. Prin Hotărârea de Guvern s-au introdus normele tehnice de exploatare şi comercializare a apelor minerale naturale, modalităţile de extracţie, transport şi îmbuteliere, fiind, de asemenea, stabilite modalităţile de etichetare şi comercializare a acestora. Supravegherea pieţei se realizează de către Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor. - Prevederile Directivei 79/693/CEE, cu amendamentele ulterioare privind gemurile de fructe, jeleul, marmelada şi piureul de castane sunt transpuse integral prin Ordinul comun nr.523/808/351 din 2003 al ministrului agriculturii, pădurilor, apelor şi mediului, al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor pentru aprobarea Normelor cu privire la natura, conţinutul, fabricarea şi etichetarea gemurilor, jeleurilor şi marmeladelor de fructe, precum şi piureului de castane îndulcit, destinate consumului uman . - Prevederile Directivei 74/409/CEE, cu amendamentele ulterioare privind mierea sunt transpuse integral prin Ordinul nr.522/798/317 din 2003 al ministrului agriculturii, pădurilor, apelor şi mediului, ministrului sănătăţii şi preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor pentru aprobarea Normelor privind denumirea, descrierea, definirea, caracteristicile şi compoziţia mierii Prin acest ordin s-au introdus normele cu privire la natura, conţinutul, originea, prezentarea, compoziţia, calitatea mierii, fiind, de asemenea, stabilite modalităţile de etichetare şi comercializare a acesteia. - Prevederile Directivei 93/77/CEE, privind sucurile din fructe şi anumite produse similare sunt transpuse integral prin Ordinul nr.510/768/319 din 2003 al ministrului agriculturii, pădurilor, apelor şi mediului, al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor pentru aprobarea Normelor cu privire la natura, compoziţia, fabricarea şi etichetarea sucurilor din fructe şi ale altor produse similare destinate consumului uman. Prin acest ordin s-au introdus normele cu privire la natura, conţinutul, compoziţia, fabricaţia sucurilor din fructe şi ale anumitor produse similare, fiind de asemenea stabilite modalităţile de etichetare şi comercializare a acestora, precum şi prevederile speciale cu privire la nectarurile din fructe. - Prevederile Directivei 73/437/CEE, cu amendamentele ulterioare privind zaharurile destinate consumului uman sunt transpuse integral prin ordicul nr. 269/453/81 din 2003 al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor, al ministrului sănătăţii şi familiei şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor pentru aprobarea Normelor cu privire la natura, conţinutul, originea, etichetarea şi marcarea unor zaharuri destinate consumului uman Prin acest ordin s-au introdus normele cu privire la natura, conţinutul, originea unor zaharuri destinate consumului uman, fiind de asemenea stabilite modalităţile de etichetare şi marcare a acestora, precum şi metoda de determinare a tipului de culoare, a conţinutului de cenuşă şi a culorii în soluţia de zahăr alb şi zahăr extra alb. - Prevederile Directivei 1999/4/CE privind extractele de cafea şi cicoare sunt transpuse integral prin Ordinul comun nr. 126/302 din 23.04.2001/16.05.2001 al ministrului


Vol XII • Nr. 28 • Iunie 2010 569

agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor şi ministrului sănătăţii şi familiei pentru aprobarea Normelor cu privire la natura, conţinutul, şi etichetarea extractelor de cafea şi cicoare, cu termen de intrare în vigoare septembrie 2002. Prin acest ordin s-au introdus normele cu privire la natura şi conţinutul extractelor de cafea şi cicoare, fiind de asemenea stabilite modalităţile de etichetare a acestora. - Prevederile Directivei 83/417/CEE, cu amendamentele ulterioare privind anumite lactoproteine (cazeine şi cazeinaţi) destinate consumului uman sunt transpuse integral prin ORDIN nr.6/828 din 2007 al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și al ministrului sănătății publice pentru aprobarea Normei cu privire la anumite lactoproteine - cazeine și cazeinați - destinate consumului uman. Prin acest ordin s-au introdus normele cu privire la natura, conţinutul, procedeele de fabricaţie şi calitatea lactoproteinelor destinate consumului uman, fiind de asemenea stabilite modalităţile de etichetare a acestora. - Prevederile Directivei 76/118/CEE, cu amendamente ulterioare privind anumite tipuri de lapte conservat parţial sau integral deshidratat destinat consumului uman sunt transpuse integral prin Ordinul nr.521/842/321 din 2003 al ministrului agriculturii, pădurilor, apelor şi mediului, al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor pentru aprobarea Normei privind definirea, denumirile sub care se vând, etichetarea şi condiţiile de calitate ale anumitor sortimente de lapte conservat, parţial sau total deshidratat, destinate consumului uman. Prin acest ordin s-au introdus normele cu privire la natura, conţinutul, fabricarea şi compoziţia anumitor tipuri de lapte conservat, parţial sau integral deshidratat, destinat consumului uman, fiind de asemenea stabilite modalităţile de etichetare a acestora. - Prevederile Directivelor 79/112/CEE, cu modificările ulterioare privind etichetarea, prezentarea şi publicitatea alimentelor destinate vânzării către consumatorul final, 1999/10/CE privind stabilirea criteriilor ecologice avute în vedere la etichetarea ecologică a lacurilor şi vopselelor, 89/396/CEE cu privire la indicarea sau marcarea identificării lotului din care fac parte alimentele şi 87/250/CEE privind indicarea concentraţiei alcoolice au fost preluate prin Hotărârea Guvernului nr. 784/1996, modificată şi completată prin Hotărârea Guvernului nr. 953/1999 pentru aprobarea Normelor privind etichetarea alimentelor. Ulterior acesta Hotarare de Guvern a fost abrogata iar prevederile sale au fost inglobate in Hotararea Guvernului nr.106 din 7 februarie 2002 privind etichetarea alimentelor cu modificarile si scompletarile ulterioare.

• În domeniul echipamentelor de protecţie personală. Ministerul Muncii a transpus în legislaţia română prevederile Directivei 89/686/CEE, cu amendamentele ulterioare privind echipamentele de protecţie personală conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 115 din 5 februarie 2004 (Publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 166/26.02.2004) privind stabilirea cerinţelor esenţiale de securitate ale echipamentelor individuale de protecţie şi a condiţiilor pentru introducerea lor pe piaţă, modificată prin Hotărârea de Guvern nr. 809/2005.

• În domeniul dispozitivelor medicale În prezent, în România, cadrul legislativ în domeniu este asigurat de Legea nr. 176/2000 privind dispozitivele medicale (Republicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 79 din 24 ianuarie 2005), elaborată de Ministerul Sănătăţii şi Familiei, prin transpunerea principalelor prevederi ale Directivelor 90/385/CEE privind dispozitivele medicale implantabile active, 93/42/CEE privind dispozitivele medicale, 98/79/CE privind dispozitivele medicale pentru diagnostic in vitro.



Principalele prevederi ale Legii se referă la: domeniile de aplicare, cerinţele esenţiale, cerinţele pentru introducerea pe piaţă şi punerea în funcţiune a dispozitivelor medicale, supravegherea pieţei, procedurile de evaluare a conformităţii, criteriile pentru notificarea organismelor de certificare, clasificarea dispozitivelor, recunoaşterea marcajului CE.

Normele de aplicare au detaliat procedurile de evaluare a conformităţii produsului, în sensul specificării procedurii de urmat de către producător, în funcţie de gradul de risc al dispozitivului medical. Totodată, normele cuprind şi procedura de investigaţie clinică care trebuie să se desfăşoare sub controlul Ministerului Sănătăţii şi Familiei şi a Comisiei de Dispozitive Medicale.

Prin Legea nr. 176/2000 privind dispozitivele medicale nu au fost transpuse prevederile din directivele menţionate referitoare la: - Procedurile speciale pentru sisteme şi sisteme de ambalare pentru dispozitivele medicale, conform art. 12 din Directiva 93/42/CEE privind dispozitivele medicale; - Deciziile privind clasificarea dispozitivelor medicale, clauza derogatorie pentru acestea; - Prevederile privind aplicarea marcajului CE şi cele referitoare la masurile avute în vedere de structurile de supraveghere a pieţei în cazul aplicării incorecte a marcajului CE pe dispozitivele medicale; - Măsurile speciale de monitorizare a sănătăţii conform art. 13 din Directiva 98/79/CEE privind dispozitivele medicale pentru diagnostic in vitro. Prevederile sus-menţionate, au fost transpuse integral prin Ordine ale ministrului sănătăţii şi familiei până la 31 decembrie 2002. Legea nr. 176/2000 privind dispozitivele medicale preia parţial prevederile directivei 84/539/CEE privind echipamentele electro-medicale utilizate în medicina umană şi veterinară, în sensul că au fost transpuse prevederile referitoare la dispozitivele electro-medicale utilizate în medicina umană.

• În domeniul recipientelor simple sub presiune, al recipientelor – butelii şi echipamente sub presiune, legislaţia în vigoare conţine prevederi sub forma unor prescripţii tehnice, care cuprind cerinţele de proiectare, construcţie, instalare, şi utilizare. Aceste prescripţii tehnice au fost emise de Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat – ISCIR şi cuprind cerinţele obligatorii a fi respectate de proiectanţi şi producători privind proiectarea, execuţia, instalarea şi supravegherea în funcţionare.

Directiva 87/404/CEE referitoare la recipientele simple sub presiune a fost transpusă integral prin Hotărârea Guvernului nr. 454/18.04.2003 (Republicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 583 din 08.08.2007) privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a recipientelor simple sub presiune, modificata prin Hotararea de Guvern nr. 1242/2004.

Prin acest act normativ s-au stipulat cerinţele esenţiale de securitate şi condiţiile de introducere pe piaţă pentru recipientele simple sub presiune, cerinţele minime obligatorii pentru proiectare, construire, montare şi verificare a acestora, procedurile unice pentru evaluarea conformităţii, modelul declaraţiei de conformitate, metodologia de inspecţie, de executare a testelor şi de supraveghere, precum şi criteriile minime cu privire la organismele de certificare recunoscute. Prevederile directivelor 76/767/CEE privind prevederile comune pentru recipiente sub presiune şi metode de verificare a acestora, 84/525/CEE privind recipientele – butelii pentru gaz, executate din oţel fără sudură, 84/526/CEE privind recipientele – butelii pentru


Vol XII • Nr. 28 • Iunie 2010 571

gaz, executate din aluminiu nealiat şi aliaje cu aluminiu fără sudură şi 84/527/CEE privind recipientele – butelii pentru gaz, executate din oţel nealiat sudate au fost transpuse prin Ordinul ministrului industriei şi resurselor nr. 113/19.04.2001 cu modificarile si completarile ulterioare privind aprobarea unor reglementări tehnice pentru recipiente – butelii.

Prevederile reglementărilor se referă la cerinţele impuse a fi respectate de fiecare categorie de recipient, aprobarea modelului, verificări, marcajul specific care se aplică pe astfel de recipiente, documentaţia tehnică care trebuie să le însoţească pentru a putea fi introduse pe piaţă.

Organismul de control care verifică respectarea ordinului menţionat este Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat – ISCIR.

• În domeniul produselor pentru construcţii, legislaţia română actuală este orientată preponderent pe construcţii şi mai puţin pe produse pentru construcţii, pe ambele direcţii existând elemente de concordanţă, elemente armonizate parţial, dar şi unele inadvertenţe faţă de acquis-ul comunitar în acest domeniu. Astfel, prin Legea nr. 10/1995 (Publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 12 din 24 ianuarie 1995) privind calitatea în construcţii, cu modificarile aduse prin Legea nr. 123/2007, este impusă obligaţia realizării construcţiilor astfel încât să fie satisfăcute cele 6 cerinţe esenţiale prevăzute de Directiva 89/106/CEE privind produsele pentru construcţii, iar în vederea atingerii acestui scop sunt stabilite condiţii reglementate care se adresează tuturor factorilor implicaţi în conceperea, realizarea, exploatarea şi post utilizarea construcţiilor. Unele din condiţiile reglementate de Legea nr. 10/1995 cu modificarile si ccompletarile ulterioare privind calitatea în construcţii se adresează produselor pentru construcţii şi furnizorilor de produse, dar într-o manieră care se apropie doar parţial de prevederile Directivei şi fără a avea în vedere prevederile Deciziilor; în plus, aceste condiţii nu sunt legate de introducerea pe piaţă şi libera circulaţie a produselor, ci de utilizarea lor în construcţii. Potrivit acestor reglementări, din anul 1995 a fost implementat în România sistemul “Agrementului tehnic pentru produse, procedee şi echipamente noi în construcţii”, care este racordat la regulile UEATC, şi fiind prevăzută obligaţia declarării/certificării conformităţii produselor cu standardele române sau cu agrementele tehnice româneşti, fără a se preciza însă concret procedura aplicabilă unui produs sau altuia, acestea fiind asumate în mod opţional de producători. Supravegherea pieţei va fi realizată de către Inspectoratul de Stat în Construcţii, instituţie care funcţionează în subordinea Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei.

• În domeniul textilelor, cadrul legislativ este asigurat de Hotărârea Guvernului nr. 527/2007 (Publicată în Monitorul Oficial al României nr. 426 din 26 iunie 2007) privind denumirea, marcarea compoziţiei fibroase şi etichetarea produselor textile, ale cărei prevederi au intrat în vigoare la 01.07.2007, cu excepţia prevederilor referitoare la verificările privind compoziţia fibroasă a produselor textile. Pentru aceasta a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 296/2008 privind stabilirea metodelor de analiză utilizate pentru determinarea şi verificarea compoziţiei fibroase a produselor textile prin care au fost preluate integral prevederile directivelor 96/73/CEE privind metodele de analiză cantitativă a amestecurilor binare de fibre textile şi 73/44/CEE privind analiza cantitativă a amestecurilor ternare de fibre textile.

Produsele textile sunt testate din punct de vedere fizico-mecanic şi chimic de Laboratorul de Încercări a Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Textile şi



Pielărie şi de alte patru laboratoare de întreprindere care au fost acreditate de organismul naţional de acreditare.

Totodată, reglementarea conţine prevederi suplimentare faţă de directiva comunitară privind la indicarea pe etichetă a principalelor caracteristici tehnice şi calitative ale produsului textil şi a denumirii şi adresei producătorului/importatorului.

Instituţia responsabilă pentru controlul aplicării legislaţiei naţionale în domeniu este Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului.

• În domeniul echipamentelor de radio şi telecomunicaţii. În prezent, cadrul legislativ este asigurat de prevederile cu caracter de principiu ale Ordonantei de Urgenţă a Guvernului nr. 79 din 13 iunie 2002 (Publicată în Monitorul Oficial al României nr. 457 din 27 iunie 2002) privind cadrul general de reglementare a comunicaţiilor şi Ordinul ministrului comunicaţiilor nr. 8/1998 şi Procedura de eliberare a autorizaţiilor de tip nr. 401/3125/1998, adoptată de Inspectoratul General al Comunicaţiilor în aplicarea Ordinului menţionat. Conform OUG nr. 79/2002, modificată în repetate rânduri, ultima dată prin Legea nr. 38/2009 privind modificarea şi completarea OUG nr. 79/2002, Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii eliberează autorizaţii de tip pentru echipamentele terminale de telecomunicaţii (inclusiv echipamentele staţiilor terestre de satelit) şi echipamentele de radiocomunicaţii, întrunind totodată atribuţiile de supraveghere a pieţei acestor echipamente. În vederea autorizării este necesară obţinerea certificatului de examinare de tip şi prezentarea declaraţiei de conformitate, pe baza unor proceduri similare celor prevăzute în Anexele I şi II ale Directivei 98/13/CE referitoare la echipamentele terminale de telecomunicaţii şi la echipamentele staţiilor terestre de comunicaţii prin satelit.

• În domeniul controlului armelor, legislaţia cadru în domeniu este asigurată de Legea nr. 17/1996 (Publicată în Monitorul Oficial al României nr. 74 din 11 aprilie 1996) privind regimul armelor de foc şi muniţiilor şi Legea nr. 295/2004 (Publicată în Monitorul Oficial al României nr. 583 din 30 iunie 2004), cu modificările ulterioare, prin care a fost abrogată legea nr. 17/1996, cu exceptia prevederilor art. 46-52, care au rămas în vigoare pentru fiecare instituţie care are încadrate persoane ce ocupă funcţii care implică exerciţiul autorităţii publice, înarmate cu arme de apărare şi pază, până la stabilirea în legile prevăzute la art. 43 a condiţiilor în care acestea pot purta şi folosi armele din dotare. Concluzii Studiul realizat dovedeşte, fără îndoială, disponibilitatea autorităţilor române de a transpune în legislaţia naţională reglementările Uniunii Europene în domeniul protecţiei consumatorilor. În cazul dispoziţiilor europene stabilite prin regulamentele Consiliului Uniunii sau ale Parlamentului şi ale Consiliului Uniunii Europene, autorităţile române au preluat integral aceste dispoziţii in legislaţia internă, inclusiv mijloacele juridice de îndeplinire a obligaţiilor asumate prin dispoziţiile respective. În cazul dispoziţiilor europene stabilite prin directivele Consiliului Uniunii Europene, autorităţile române le-au preluat sub aspectul obligaţiilor stabilite în sarcina tuturor statelor membre, rezervându-şi posibilitatea de a stabili prin reglementările interne mijloacele juridice de îndeplinire a acestor obligaţii conform posibilităţilor şi specificităţilor naţionale. Important este ca, reglementările deja transpuse în legislaţia internă, cât şi reglemetările ce vor fi adoptate la nivelul Uniunii Europene, să fie efectiv puse în aplicare


Vol XII • Nr. 28 • Iunie 2010 573

pentru realizarea scopului pentru care au fost adoptate, în caz contrar, toate aceste reglementări fiind lipsite de finalitate. Aplicarea acestor reglementări priveşte atât autorităţile statului, competente în domeniul protecţiei consumatorilor, cât şi consumatorii înşişi. În cazul autorităţilor competente, se impune informarea inspectorilor de specialitate în legătură cu noile reglementări în domeniu, pe de o parte, şi întocmirea cel puţin anual, a unui raport privind aplicarea la nivel naţional a reglementărilor comunitare, raport care să prezinte masura în care aceste reglementări au fost înţelese şi aplicate, dar, mai ales, acţiunile care se impun pentru o mai bună şi mai eficientă aplicare a normelor Uniunii Europene în domeniul protecţiei consumatorilor. În cazul cetăţenilor, al consumatorilor, se impune ca autorităţile competente, dar mai ales, organizaţiile nonguvernamentale, să desfăşoare ample activităţi de informare a consumatorilor în legătură cu drepturile care le sunt acordate prin noile reglementări.

Numai atunci când, atât consumatorii, cât şi autorităţile îşi cunosc drepturile care le sunt acordate şi obligaţiile care le revin, drepturi şi obligaţii pe care le şi pun în aplicare, numai atunci putem spune că reglementările Uniunii Europene şi reglementările naţionale, efectiv şi-au atins scopul pentru care au fost adoptate. Bibliografie Baciu, R., 2009. Răspunderea comerciantului pentru prejudiciile cauzate de produsele

periculoase. Ph. D. Bucuresti: ASE. Bourgoignie, T., 2004. Eléments pour une théorie du droit de la consommation. Brussels:

Story- Scientia, Louvain-la-Neuve. European Commission, 2009. The second edition of the Scoreboard Consumer Markets.

Luxemburg: Office for Official Publications of the European communities. European Commission, 2007. European Union Consumer Policy Strategy 2007-2013.

Luxemburg: Office for Official Publications of the European communities. Ghestin, J. & Fontaine, M., 1996. La protection de la partie faible dans les rapports

contractuels. Comparaisons franco-belges. Paris: L.G.D.J. Jakotă, M.V., 1993. Dreptul roman, vol.II. Iasi: Editura Fundaţiei „Chemarea”. Rickett, C. & Telfer, T., 2003. International perspectives on consumer access to justice.

Cambridge: Cambridge University Press. ***2006. Decision 1926/2006/EC of 18 December 2006 on establishing a Community

action program in the field of consumer policy, published in the Official Journal L 404 of 30 December 2006.

*** 2004. Decision no. 20/2004/EC the European Parliament and Council of 08.12.2003 on establishing a general framework for financing Community actions in support of consumer policy for 2004 and 2007, published in the Official Journal L 5 of 09 January 2004.

*** 2001. Directive 2001/95/EC of the European Parliament and the Council of 3 December 2001 on general product safety, published in the Official Journal L 11 of 15 January 2002.



*** 2004. Regulation (CE) no. 2006/2004 of the European Parliament and the Council of 27 October 2004 between national authorities responsible for the enforcement of consumer protection link, published in the Official Journal L 364 of 9 December 2004.

armonizarea legislatiei romaneŞti cu politicile uniunii europene ... · ae armonizarea legislatiei...

Documents