Panciu Andreea

Studii literare românești, anul II

Arta conversației sau cum să despici firul în paisprezece în cheie

modernistă

Motto: ,, Nimic nu mi se pare mai indecent decât confidenţele pe care un bărbat le face unei femei despre o altă femeie.”1

Motto: ,, Adevărul e cea mai bună minciună; în consecinţă, să vorbeşti deschis cu oamenii, să nu încerci să prosteşti pe nimeni.”2

Cuvinte cheie: Arta conversației, modernism, feminitate

Istoria și critica literară au dus, în secolul XXI, la conturarea unor ierarhii a căror

existență nu o putem nega din cauza unor accepțiuni personale ale istoricilor sau ale

criticilor literari. Dintotdeauna au existat valori separate taxonomic, opere literare sau

autori cu aceleași puncte de vedere, dar conturate sub forme variate. Hiba criticii literare

românești din perioada postbelică este, totuși, evidentă, controlul puterii influențând

iremediabil tot ceea ce se scria în epocă. De aici, până la o viciere a ierarhiilor este, astfel,

un pas foarte mic.

În ciuda neputinței de a utiliza toate argumentele echitabile sau pertinente în

comentarea unei opere literare, criticul sau scriitorul român a fost nevoit să adopte

diverse tertipuri, aluzii sau parafrazări, pentru a-și expune opinia sau, în cazul scriitorului,

pentru a-și construi opera. Acesta din urmă renunță, totuși, să joace într-un meci care este

1 Ileana Vulpescu, Arta Conversației, București, Arta Grafică, 1992.2 Ibid.

1

pierdut la masa verde în fața sistemului încă dinainte să se dea lovitura de start, astfel

încât scriitorul din epoca comunistă adoptă o formulă sigură și se aruncă în realitatea de

zi cu zi.

Un astfel de exemplu este și cartea Ilenei Vulpescu, Arta conversației, în care

autoarea construiește mai multe tipologii umane pe care le poziționează în contextul

politic al anilor în care România se afla sub conducere comunistă.

Întreaga pleiadă a figurilor care apar în roman frapează prin minuțiozitatea

conturării portretului fizic sau moral, dar personalitatea care iese în față este cea a

Sânzianei Hangan, protagonista acestui roman.

Scris sub formulă realistă, volumul aduce în prim plan destinul unei femei, tipar

des întâlnit în romanele interbelice ale perioadei moderniste. Minimalizarea sau chiar

ignorarea lumii feminine în etapele premergătoare modernismului este strâns legată de

mentalitatea colectivă privitoare la statutul de inferioritate al femeii în raport cu bărbatul.

În ciuda faptului că literatura nu poate ilustra niciodată realitatea într-o formă

complexă, literatura feminină și cea despre femei aduce argumente solide în ceea ce

privește egalitatea spirituală și morală dintre sexe. Prin Arta conversației, Ileana

Vulpescu poziționează, astfel, pe picior de egalitate femeia și bărbatul.

În căutarea iubirii ca principiu fundamental pe care se sprijină toate relaţiile inter-

umane şi care stă la baza fericirii depline se află și doctorița Sânziana Hangan. Datorită

perseverenţei în ceea ce priveşte atingerea punctului final, „fericirea”, Sânziana este

definită ca o luptătoare care nu se dă bătută prea uşor şi care nu este dispusă să fie

victimă a destinului. Astfel se explică şi relaţiile ei cele mai semnificative (cea cu soțul ei

Alexandru Bujor, relația platonică pe care o declanșează cu doctorul ce o ajută la nașterea

Măriei sau, bineînțeles, relația cu Pavel), considerate un „colac de salvare” în marea

utopică în care personajul se zbate pentru a ajunge la mal, iar aceste experienţe prin care

trece pot fi definite ca „experienţe de cristalizare”, ea descoperind „în tot ce i se

înfăţişează noi perfecţiuni ale fiinţei iubite. – spune Stendhal”.3

Experienţele ei erotice sunt într-o reală dependenţă cu perioada în care se petrec,

istoria (sau, mai bine spus, mentalul colectiv general) intervenind încă o dată în

coagularea şi menţinerea relaţiilor pe care personajul reuşise să le aibă.

3 Spiridon, Monica – Marin Preda: paradoxul despre actor, Craiova, Scrisul românesc Fundaţia Editura, 2009, p. 142.

2

Aspectul modernist al cărții pe care Ileana Vulpescu o conturează este dat, în

speță, de structurarea romanului sub formă de confesiune a personajului principal ( roman

– confesional adoptat în interbelic de principalele nume aflate pe scena literară: Camil

Petrescu, Anton Holban sau Cella Serghi). Astfel, observăm cum doctorița își

rememorează viața în conversații cu prietenii cei mai apropiați, în principal bărbați, dar

mai ales prin monolog interior.

Prima parte a romanului, aceea în care sunt înfățișate figurile masculine cele mai

influente din viața Sânzianei, dar și cele două fiice ale ei, Măria și Ana, în cadrul intim al

propriului cămin reprezintă scena cadru a romanului, un fel de ramă introductivă, care

este menită să facă trecerea către rememorarea propriu-zisă.

Amintirile sporadice ale Sânzianei nu sunt așezate cronologic, fapt care duce la o

construcție mai greoaie a subiectului, cel puțin în partea de început (aproximativ, primele

80 – 100 de pagini). Acest aspect este continuat și în confesiunea propriu – zisă pe care

protagonista i-o face lui Pavel, bărbatul cu care făcuse un copil, dar pe care a preferat să-l

crească de una singură.

Aflată la vârsta maturității depline, Sânziana Hangan încă aștepta marea

iubire, ,,dragostea absolută”. Ea avusese parte de o experiență erotică destul de bogată,

dar calitatea umană a bărbaților din viața ei a determinat-o să considere că perfecțiunea

sau, cel puțin, o stare cât mai apropiată de perfecțiune în viața sentimentală este o utopie.

Această dimensiune utopică a bărbatului pe care îl căuta reprezintă (sau este doar o

supoziție proprie) însuși regimul totalitar în care este poziționată acțiunea romanului.

Dualitatea iubirii pe care autoarea o înfățișează din perspectiva viziunii

personajului principal este preluată din teoria doctorului Ion Biberi asupra erosului, care

separă dihotomic iubirea: spiritualitate și corporalitate:

E de necrezut cum uită trupul. Ceea ce-ți rămâne dintr-un om e ceea ce-l abstrage din animalitate: gândirea lui, cuvintele, gesturile. Orizontalitatea erotică este cel mai perisabil element al unei legături”.4

4 Ileana Vulpescu, op. cit.

3

Din punctul de vedere al portretului fizic pe care Ileana Vulpescu i-l conturează

Sânzianei, trebuie menționată calitatea care o distinge pe aceasta, și anume frumusețea

fizică, pe care nu este nevoită să și-o evidențieze cu ajutorul tertipurilor specifice sexului

frumos. Ea nu se fardează, nu se coafează, nu merge la manichiuristă și, în ciuda acestei

lacune, doamna doctor este mereu admirată de bărbații care o înconjoară: ,,Mă iubiți

fiindcă sunt printre puținii oameni deștepți, capabili și cinstiți din jurul dumneavoastră,

care este întâmplător și femeie și vă și place.”5

În ciuda vieții tumultoase pe plan erotic a Sânzianei și al caracterului erotic

impregnat în paginile romanului, nu o putem cataloga pe aceasta drept un personaj

imoral, scenele cu tentă erotică lipsind cu desăvârșire. Totodată, se poate observa în

discursul și comportamentul protagonistei demnitatea specifică unei femei independente

din toate punctele de vedere: material, profesional sau afectiv. Neavând ambiții mundane

care să o transforme într-un mecanism structurat pe un anumit circuit, Sânziana Hangan

este un personaj liber (într-o lume încătușată) care permite cu greutate accesul în viața ei

și a fetelor sale (cel mai elocvent exemplu îl constituie refuzul pe care i-l oferă lui Pavel

atunci când acesta vrea să o recunoască oficial pe Ana ca fiind fiica lui).

Grosso modo, această cercetare sumară asupra personajului principal din Arta

conversației de Ileana Vulpescu denotă abilitatea autoarei de a construi o eroină demnă,

cu un discurs persuasiv frapant și pe care a reușit să o pună, în cheie modernistă, pe scena

începutului de postmodernism în literatura română.

Bibliografie:

A. Corpus de texte:

5 Ibid.

4

VULPESCU, Ileana, Arta Conversației, București, Arta Grafică, 1992.

B 1. Bibliografie critică și teoretică:

BIBERI, Ion, Eros,București, Albatros, 1974.

SPIRIDON, Monica, Marin Preda: paradoxul despre actor, Craiova, Scrisul românesc

Fundaţia Editura, 2009.

B 2. Surse web:

PLENICEANU, Lucia Gabriela, Literatura feminină în literatura engleză și română,

www.wobook.com, accesat la data de 21 mai 2015, URL: </WBR01cZ0FL4F-5-a/Tez-

de-doctorat/Page-5.html>

5