Ascultarea activăOana Lavric, anul II zi 2009-2010

Practicaţi cîteva ascultări active, apoi reproduceţi, în scris, una din ele.

În cele ce urmează voi relata o conversaţie purtată între mine şi un foarte bun prieten. Discuţia a avut loc săptămâna trecută odată cu prilejul reîntoarcerii acestuia din ţară:Robert: „Nu aş vrea să te mai stresez şi cu problemele mele...(pauză scurtă) ştiu cât de ocupată eşti !”Eu: „Stai fără grijă, cu toţii suntem ocupaţi la un moment dat, dar nu trebuie să ne neglijăm prietenii... Ia spune-mi, ce s-a întâmplat?” (empatie – grijă, compasiune, înţelegere; întrebare deschisă)Robert: „Aşa cum ştii şi tu, în vara de care tocmai am trecut, am terminat Politehnica şi a trebuit să îmi susţin lucrarea de licenţă. Totul a fost bine din fericire... (Robert a zâmbit, timp în care am zâmbit şi eu). Însă bucuria nu a durat prea mult. A venit şi momentul în care părinţii nu mă mai puteau susţine financiar şi prin urmare a trebuit să îmi caut un loc de muncă. Ideea în sine nu m-a speriat, deoarece ştiam că într-o zi, fie ea mai apropiată sau mai îndepărtată, trebuia să fac şi pasul acesta. După zile întregi de căutare eram cu totul deznădăjduit...(voce scăzută) nu îmi găsisem nimic pe placul meu, plus că peste tot unde am mers, directorii de întreprinderi cereau experienţă.”Eu: „Deci directorii de întreprinderi cereau experienţă...” (reflectare sau ecou)Robert: „Nu ştiam ce să fac, ce soluţie să găsesc. (era anxios, ca şi când ar fi trăit atunci, pe moment, experienţa relatată) Am încercat să le explic angajatorilor că o persoană care iese de pe băncile facultăţii nu are cum să aibă experienţă în domeniu şi că trebuie acordată o şansă şi tinerilor, însă nici măcar nu au vrut să mă asculte.”Eu: „Spuneai că le-ai adus la cunoştinţă directorilor că studenţii merită şi ei o şansă pentru a-şi arăta abilitatea în domeniu, am dreptate?” (reformulare sau parafrazare)Robert: „Da, aşa este. Văzând că toate drumurile îmi sunt închise, o mătuşă de-a mea m-a sfătuit să îmi încerc norocul şi în străinătate. Ea fusese plecată pentru 5 ani cu ceva timp în urmă şi astfel m-a încurajat să plec şi eu.”Eu: „Da, e normal să te fi îndrumat să pleci şi tu, după ce ea a petrecut atât de mult timp în străinătate.” (validare sau întărire suplimentară a spuselor vorbitorului)Robert: „O admir pentru ce a reuşit să facă în viaţa ei...(cu privirea în sus, oarecum gânditor) Cred că este foarte împlinită cu ceea ce are, cu soţul care o iubeşte foarte mult, cu copiii pe care i-a crescut şi i-a educat foarte bine, cu nepoţii cu care se joacă mai mereu.”Eu: „Şi ce ai ales să faci mai departe?” (readucerea conversaţiei la subiect)Robert: „Am reflectat foarte mult asupra ideii pe care mi-a dat-o, şi consultându-mă cu părinţii cu privire la acest lucru, am hotărât să plec. Resimţeam o oarecare supărare cu privire la această plecare, deoarece eram pus în situaţia de a-mi lăsa toţi prietenii şi toate cunoştinţele în ţară şi să plec pe o perioadă nedeterminată de timp.” (făcea pauze din ce în ce mai mari între propoziţii)Eu: „Trebuie să-ţi fi fost foarte greu să îţi laşi toţi prietenii şi să pleci!” (empatie)Robert: „Da, într-adevăr aşa a fost. Însă nici în Spania nu am dus-o aşa de bine. Am reuşit să-mi găsesc un serviciu acolo însă orele pe lucru erau prea multe. Eram nevoit sa lucrez 10 ore pe zi, cu o pauză doar

de jumătate de oră şi o singură zi liberă pe săptămână.(gesticulând foarte mult) Mă extenua programul, însă nu am avut nici motivaţia de a continua pentru salar, pentru că nici acesta nu era aşa de mare.”Eu: „Deci ai plecat în cele din urmă, însă nici acolo nu a fost aşa de bine din cauza programului prea mare şi a salarului prea mic.” (rezumare)Robert: „Am mai căutat şi alte locuri de muncă unde aş fi putut să lucrez, însă nu am obţinut nici un rezultat satisfăcător. Şi iată-mă din nou în ţară... (respirând adânc) Din nou fără loc de muncă şi speranţă de viaţă.”Eu: „Îmi pare rău să aud asta...Cum aş putea să te ajut?” (empatie – compasiune şi oferirea ajutorului)Robert: „Mă bucur că eşti alături de mine şi că vrei să mă ajuţi...(suspinând) însă nici eu nu ştiu cum aş putea să ies din impasul acesta. Tu ce ai face în locul meu?”Eu: „Tu ce crezi că ar trebui să faci?” (răspuns printr-o întrebare)Robert: „Nu ştiu exact...Mi-am pierdut orice speranţă, nu ştiu cum ar trebui să acţionez, spre ce să mă îndrept.” (foarte deznădăjduit)Eu: „Poate ar trebui să mai încerci încă o dată să cauţi un loc de muncă la noi în ţară, să mai încerci şi prin alte oraşe mai mari unde ai putea găsi mai multe oportunităţi; sau poate ar trebui să îţi creezi un CV şi să-l postezi pe internet, iar în felul acesta ce-i interesaţi ar putea să te contacteze.” (sfat sugerat la modul optativ)Robert: „Mulţumesc mult pentru că încerci să mă ajuţi... Într-adevăr, oricât de greu ţi-ar fi, şi oricâte piedici şi greutăţi ţi-ar apărea în cale, totdeauna este bine să ai alături un prieten de nădejde, de încredere care să te asculte şi să te înţeleagă. Apreciez foarte mult că ţi-ai sacrificat câteva minute din timpul tău liber pentru a mă asculta.” (replica cu o voce foarte senină)”Eu: „Şi eu mă bucur că am avut ocazia să te ajut şi să îţi ascult problemele pe care le ai... şi stai liniştit că clipele pe care le-am sacrificat au fost mai degrabă câştigate decât pierdute. Multă baftă în continuare.” (empatie – înţelegere, grijă)