atletism anul i. sem. i. initiere in atletism 2010

Vasile Bogdan Alexandra Pop

INI ŢIEREA ÎN ATLETISM

ŞCOALA ATLETISMULUI

2007

© 2005 Vasile Bogdan

Coperta. imagini şi tehnoredactare: Szabó Péter Zsolt

Editura GMI este acreditată de C.N.C.S.I.S. (Consiliul Naţional al Cercetării Ştiin ţifice din

Învăţământul Superior)

Pagina web a CNCSIS: www.cncsis.ro

Toate drepturile rezervate. Tipărit în România. Nici o parte din această lucrare nu poate fi

repropdusă sub nici o formă, prin nici un mijloc mecanic sau electronic, sau stocată într- o

bază de date fără acordul în prealabil scris al autorului.

All rights reseved. Printed in Romania. No parts of this publication may be reproduced or

distibuted in any form or by any means, or stored in a data base or retrieval system,

without the prior permission of the author.

Editura GMI Cluj – Napoca e-mail: younge_ [email protected]

Mobil: 0744 622193 http:// www.younge- group.com

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

BOGDAN, VASILE

Iniţiere în atletism, şcoala atletismului / Vasile Bogdan,

Alexandra Pop. - Cluj-Napoca : Editura G.M.I., 2008

Bibliogr.

ISBN 978-973-88283-4-6

I. Pop, Alexandra

796.42

Cuprins

PREFAŢĂ 5

CAPACITATEA MOTRIC Ă 12

PRICEPERILE MOTRICE 12

DEPRINDERILE MOTRICE 15

OBIECTIVELE DISCIPLINEI SPORTIVE 20

PROBLEMATICA DISCIPLINEI ATLETISM 23

CONSTATĂRI 24

SISTEMUL DE PROBE ÎN ATLETISM 26

CARACTERISTICILE PROBELOR ATLETICE 31

OBIECTIVELE INI ŢIERII ÎN ATLETISM 34

STRUCTURA ŞCOLII ATLETISMULUI 35

1.1. ŞCOALA ALERG ĂRII 36

A. EXERCIŢIILE PREG ĂTITOARE 39

B. EXERCIŢIILE PRETEHNICE (speciale) 48

C. EXERCIŢIILE TEHNICE 59

1.2. ŞCOALA SĂRITURII 81


B. EXERCIŢIILE PRETEHNICE (SPECIALE) 116


1.3. ŞCOALA ARUNC ĂRII 139


B. EXERCIŢIILE PRETEHNICE 174


CONCLUZII 181

BIBLIOGRAFIE 182

5

PREFAŢĂ

În literatura de specialitate găsim o multitudine

de abordări ale tematicii de faţă. Unele dintre acestea

fac o trecere în revistă a principalelor mijloace folosite

pentru iniţierea în practicarea atletismului, altele

încearcă o anumită sistematizare şi ordonare a acestor

exerciţii fizice specifice disciplinei. Ambele abordări

au un scop comun: prezentarea unor modele teoretice,

unele fundamentate, altele mai puţin, privind demersul

metodic pentru iniţierea începătorilor în practicarea

atletismului.

Am demarat studiul nostru de la următoarea

premisă:

Practica de zi cu zi, ne-a demonstrat existenţa

unei „rupturi” între cunoştinţele teoretice şi cele

practice privind activitatea sportivă. De multe ori am

remarcat un dezacord între ceea ce se practică în curtea

şcolii (în săli), cu ocazia lecţiilor de ed. fizică, şi

cerinţele teoretice privind demersul metodic (conţinut

6

şi abordare) care însoţeşte procesul de învăţare cuprins

în programa şcolară.

Evident că acest lucru ne obligă să ne întoarcem

la „originile” activităţii sportive, punându-ne retoric

următoarea întrebare:

„care este ponderea fundamentărilor teoretice în

activitatea de orientare şi ini ţiere a tinerilor spre o

probă atletică ?”

Indiscutabil că în multe privinţe fundamentarea

teoretică a luat-o înaintea practicii. De ce afirmăm

acest lucru?

Practicarea în mod organizat a exerciţiilor fizice

a constituit primul pas în evidenţierea activităţilor

motrice.

Progresele (în ameliorarea capacităţilor motrice)

înregistrate în urma valorificării unor exerciţii fizice,

au dat startul pentru fundamentarea teoretică a

fenomenului.

„Din acel moment s-a declanşat o competiţie

care durează şi acum, şi va fi prezentă şi pe viitor,

7

dintre ceea ce constituie bazele cunoştiinţelor practice

a exerciţiilor fizice şi fundamentarea teoretică a

acestora. Această competiţie este dură, dar necesară,

implicând o multitudine de cunoştinţe din diferite

domenii de cercetare, aşa cum sublinia A. Dragnea şi

Aura Bota, folosind sintagma „ sinteză

interdisciplinară” (Dragnea A.,Bota Aura, 1999, pag.

1)

Dar, este necesar să menţionăm faptul că în

unele cazuri, această „aprofundare teoretică” avansată

de unii autori, în loc să simplifice lucrurile, a crescut

dificultatea aplicării sale în practică, şi că în unele

situaţii, suportul teoretic care însoţea descrierea

activităţilor motrice abordate, a evoluat la cote

„complicate”, îngreunând punerea sa în aplicare.

Evident că abordarea empirică a activităţilor

sportive, bazată pe „inspiraţia de moment”, nu mai

poate fi acceptată când vorbim de sportul de

performanţă.

8

În această conjunctură ne alăturăm acelora care

consideră absolut necesară cercetarea, aprofundarea şi

interpretarea ştiinţifică din mai multe puncte de vedere

a fenomenului, dar subliniem noi, păstrând o anumită

„accesibilitate” a argumentelor care justifică demersul

teoretic al fenomenului.

De la practicarea cotidiană a activităţilor fizice,

la clasificarea exerciţiilor fizice cu temă, şi până la

executarea unor complexe de exerciţii fizice

caracterizate de fineţe şi perfecţiune, necesare însuşirii

procedeelor tehnice, este un drum lung şi anevoios,

presărat cu nenumărate obstacole.

Aceste obstacole derivă uneori din neselectarea

celor mai adecvate exerciţii fizice şi mijloace folosite

pentru învăţarea unor noi elemente tehnice, alteori

datorită eludării unui demers metodic corect, a etapelor

sale de iniţiere şi consolidare. Recomandarea care se

impune în acest caz este ca aceste etape să se

caracterizeze prin coerenţă şi pragmatism.

9

În această direcţie avansăm următoarea abordare:

REZULTAT SPORTIV SUPERIOR

↑

TEHNIC Ă PERFECŢIONAT Ă

↑

DEPRINDERI

MOTRICE

superioare

↑

PRICEPERI MOTRICE

SUPERIOARE

↑

Antrenament sportiv intens

↑

____________________________________________________

↑ TEHNIC Ă ↑

BRUTĂ

↑

DEPRINDERI

MOTRICE

PRICEPERI MOTRICE

elementare

↑

↑ EXERCIŢIU ACTIVITATE ↑

FIZIC MOTRIC Ă

_______________________________________________________

↑

ACTIVITATE FIZIC Ă SPONTANĂ

(după Bogdan V.)

10

În aceste condiţii se impunea o sistematizare şi o

clasificare coerentă a exerciţiilor şi mijloacelor folosite

pentru iniţierea în probele atletice, cunoscând faptul că

o deprindere motrică învăţată greşit, necesită un timp

mai îndelungat pentru a fi corectată.

Urmare a acestor necesităţi, dar mai ales a

importanţei pe care o constituie iniţierea în atletism,

noi am plasat acest „moment” pe un palier cuprins între

activitatea fizică spontană şi formarea tehnicii brute.

Acest palier cuprinde cele mai importante

momente ale „iniţierii în atletism”, deoarece acţionăm

pe un „teren curat”, netrebuind a ne „lupta” cu o serie

de deprinderi şi priceperi motrice greşit învăţate

anterior. Astfel avem „disponibilitatea şi terenul” pe

care să formăm „abilităţi motrice complexe” absolut

necesare obţinerii viitoarelor performanţe atletice.

Demersul nostru de a face o clasificare şi o

sistematizare a exerciţiilor şi a mijloacelor de iniţiere în

probele atletice se justifică întru totul, deoarece

orientează întreaga activitate sportivă spre, selectarea

11

riguroasă a acelor exerciţii fizice specifice care stau la

baza formării priceperilor motrice complexe cu adresă

spre probele de atletism.

Urmând această cale în procesul de perfecţionare

a abilităţilor motrice specifice probelor de atletism,

sunt asigurate condiţiile formarii de conexiuni,

stereotipuri dinamice, reflexe condiţionate, care la

rândul lor vor dezvolta capacităţi motrice diversificate.

În lucrarea de faţă ne propunem un mod de

abordare, sistematizare şi clasificare a mijloacelor şi

exerciţiilor fizice, care pot constitui o punte de legătură

între interpretarea teoretică a activităţilor motrice şi

practica de zi cu zi de pe terenurile de sport în cadrul

activităţilor de educaţie fizică şcolară, sau a

antrenamentelor sportive de iniţiere.

Nu trebuie să uităm nici un moment că în

funcţie de modalitatea în care structurăm şi aplicăm,

(într-o succesiune coerentă şi eficientă), exerciţiile

pregătitoare, pretehnice sau cele tehnice, vom avea

garanţia formării unor deprinderi şi priceperi motrice

12

corecte, absolut necesare obţinerii viitoarelor rezultate

sportive.

Motto

„Atletismul este o poveste eternă,

fără început şi sfârşit”

INTRODUCERE

O poveste fără început, pentru că nimeni nu

poate confirma cine a fost primul atlet. „Arheologia”

sportului coboară pe scara istoriei apropiindu-se tot

mai mult de izvor, fără a-1 găsi.

Fără sfârşit, pentru că atâta vreme cât va exista,

omul îşi va afla, în încercarea de a alerga, de a sări,

sau de a arunca, primele, cele mai naturale şi mai

directe posibilităţi de exprimare fizică.

Atletismul reprezintă esenţa sporturilor şi stă în

acelaşi timp la originea tuturor celorlalte modalităţi de

exercitare fizică care au apărut în timp şi care au

proliferat spectaculos în acest secol sportiv.

13

Atletismul constituie inima „Olimpiadelor”, cel

mai mare spectacol sportiv al lumii contemporane.

Atletismul încadrat în înţelesul larg al noţiunii

de sport, are valoare socială care satisface multiplele

valenţe specifice, de la formarea unor deprinderi şi

priceperi motrice, necesare activităţii de zi cu zi, la

cunoaşterea posibilităţilor limit ă ale individului.

Atletismul este un mijloc de bază al educaţiei

fizice. Prin utilizarea sistemului de exerciţii (probe)

atletice, se aduc contribuţii substanţiale la realizarea

sarcinilor educaţiei fizice la toate vârstele.

Rezultatele bune ale unor atleţi în marile

competiţii internaţionale, sunt rodul unor concepţii

metodice şi organizatorice aplicate cu discernământ în

practică de către cei mai experimentaţi specialişti

români. Atletismul este definit ca un:

„ Sistem de exerciţii realizat sub forma

alergărilor, săriturilor şi aruncărilor, naturale şi

stilizate, în scopul dezvoltării specifice a calităţilor

fizice (biomotrice) şi a obţinerii unui rezultat

14

superior în practicarea lor” (Terminologia educaţiei

fizice şi sportului, (1974)

I. DEFINIREA DISCIPLINEI ATLETISM

1. OBIECTIVELE DISCIPLINEI SPORTIVE

Atletismul însumează deprinderi şi priceperi

motrice fundamentate cu mişcări şi activităţi motrice

simple şi naturale ca: mersul, alergarea, săritura sau

aruncarea.

„Atletismul, din punct de vedere al conţinutului

practic, cuprinde un ansamblu de exerciţii fizice,

constituite într-un sistem propriu, reprezentat

schematic prin exerciţii de mers, alergări, sărituri şi

aruncări, exprimând în esenţă şi sinteză, gama tuturor

exerciţiilor practice din care este format

atletismul”(Colectiv autori,1978, pag. 6).

Aceste mişcări sau activităţi motrice simple, în

urma unor repetate îmbunătăţiri aduse în forma şi

conţinutul lor, au devenit pe rând:

15

● exerciţii fizice specifice atletismului, iar odată

cu structurarea lor conform unor regulamente şi

principii biomecanice, au format sistemul probelor

atletice.

În societatea modernă actuală, preocupările

pentru asigurarea unei stări de sănătate şi a unei

capacităţi biomotrice elevate a populaţiei, constituie un

demers constant.

În acest context educaţia fizică şi activităţile

sportive joacă un rol hotărâtor, contribuind la formarea

multilaterală a personalităţii.

Obiectivele şi sarcinile care orientează atletismul

de performanţă din ţara noastră pot fi realizate numai

dacă procesul de instruire–educare, organizarea şi

desfăşurarea acestuia, beneficiază, pe lângă asigurarea

unor baze materiale adecvate şi de sprijinul nemijlocit

al cercetării ştiinţifice, sub raportul perfecţionării

continue a tuturor componentelor sale.

„În accepţiunea atletismului ca mijloc al

educaţiei fizice, de regulă, folosim pentru toate

16

exerciţiile de mers, alergări, sărituri şi aruncări,

termenul general de „exerciţii de atletism”, iar când

atletismul potrivit caracteristicilor generale şi speciale

ale sportului se încadrează în categoria ramurilor

sportive, exerciţiile capătă denumirea de - probe de

atletism - ” (Colectiv autori, 1978, pag. 6)

Principalele obiective ale atletismului

●formarea şi perfecţionarea deprinderilor şi

priceperilor motrice specifice atletismului;

●consolidarea şi perfecţionarea tehnicii probelor

atletice;

●dezvoltarea fizică armonioasă;

●menţinerea unei stări fizice şi psihice

corespunzătoare;

●realizarea expresiei corporale;

●obţinerea de rezultate sportive, la diferite probe

atletice, la un nivel competitiv cât mai ridicat.

Aceste obiective se realizeaază printr-o muncă

migăloasă de zi cu zi pe stadioane şi în săli de atletism,

17

iar rezultatele sunt condiţionate în mare măsură de

datul genetic şi de calităţile volitive ale sportivilor. În

consecinţă, un rol foarte important, în sportul de

performanţă, îl are selecţia.

O selectie judicioasă a viitorilor atleţi trebuie să

aibă în vedere în primul rând abilităţile motrice:

capacitatea motrică, priceperile motrice şi deprinderile

motrice.

2. SPECIFICUL DISCIPLINEI

Atletismul în ansamblul său, este o ramură

sportivă care are la bază „întrecerea individuală”.

„Regulile de întrecere şi condiţiile organizatorice –

sportive sunt concepute pentru departajarea, după

valoarea sportivă a fiecărui individ - atlet - în raport cu

ceilalţi competitori, în cadrul aceleiaşi probe”. (Tatu T.,

Alexandrescu D., Ardeleanu T., 1983, pag. 8)

Ca o disciplină sportivă de sine stătătoare se

conduce după un sistem de reguli stabilit de

18

regulamentul competiţional elaborat de I.A.A.F. şi de

cel al F.R.A.

3.CARACTERISTICILE PROBELOR ATLETICE

3.1. TIPURILE PROBELOR ATLETICE

Întrecerile în atletism se caracterizează prin

următoarele:

► În probele de alergări şi marş sportiv, sportivul

urmăreşte să parcurgă o distanţă dată, respectând

anumite condiţii specifice şi de regulament, într-un

timp cât mai scurt; (Tatu T., Alexandrescu D., Ardeleanu T.,

1983, pag. 8)

► Alergările peste garduri şi obstacole, sunt probe

atletice complexe, în care atletul îmbină alergarea pe

plat cu trecerea unor obstacole, într-un timp cât mai

scurt, respectând anumite condiţii specifice şi de

regulament;

19

3.2. MODUL DE PRACTICARE A PROBELOR

ATLETICE

● sportul de masă (agrement) – cuprinzând un număr

mare de cetăţeni care prin practicarea celor mai simple

exerciţii specifice atletismului, realizează unele din

obiectivele generale ale disciplinei privind formarea

unor deprinderi şi priceperi motrice elementare, a unei

stări favorabile de sănătate, care contribuie la rândul

său la creşterea capacităţii de muncă;

● baza sportului de performanţă – care cuprinde

marea masă a tineretului angrenat în activităţi sportive

organizate.

Prin legitimarea lor la cluburile de profil sau în unităţi

şcolare cu profil sportiv, aceştia sunt organizaţi pe

grupe de începători şi avansaţi, fiind implicaţi în

activităţi sportive. Astfel sunt create premisele ca după

un timp, necesar instruirii lor, aceştia să fie promovaţi

pentru practicarea atletismului de înaltă performanţă.

● atletismul de înaltă performanţă – grupează un

număr restrâns de sportivi consacraţi, cu un stagiu

20

îndelungat în activitatea atletică. Aceştia sunt angrenaţi

în participarea la competiţii de înalt nivel naţional şi

internaţional, fiindu-le asigurate condiţii prioritare de

antrenament atât din partea cluburilor sau a asociaţiilor

sportive unde sunt legitimaţi, cât şi din partea federaţiei

de specialitate.

Din rândurile lor sunt selecţionaţi atleţii care vor

participa la competiţiile oficiale din calendarul

Federaţiei Române de Atletism la întreceri ca : Jocuri

Olimpice, Jocuri Mondiale Universitare, Campionate

Mondiale, Campionate Europene, meciuri inter-ţări,

toate acestea pe categorii de vârstă.

3.3. CALITǍŢILE BIOMOTRICE NECESARE ÎN

PRACTICAREA ATLETISMULUI

Specifice şi nespecifice, se dezvoltă în paralel cu

însuşirea procedeelor tehnice, dar şi prin exersarea de

sine stătător a exerciţiilor care constituie şcoala

atletismului.

21

Aici putem aminti următoarele calităţile biomotrice şi

componentele lor :

- Viteza;

- Forţa;

- Rezistenţa;

- Supleţea şi Mobilitatea;

- Îndemânarea şi Coordonarea;

- Calităţile biomotrice combinate;

CAPACITATEA MOTRIC Ă

„Capacitatea motrică reprezintă un complex de

manifestări preponderent motrice (priceperi şi

deprinderi) condiţionat de nivelul de dezvoltare a

calităţilor motrice (biomotrice). Este evident că aceste

concepte se află întro legătură condiţională, valoarea şi

nivelul de dezvoltare a uneia, determinând exprimarea

celeilalte, şi invers.

În aceste condiţii, priceperile şi deprinderile motrice se

constituie întro verigă esenţială în economia obţinerii

22

unei capacităţi motrice elevate, care la rândul său

condiţionează performanţa sportivă.”. (Dragnea A.,

Bota A., 1999, p. 155)

PRICEPERILE MOTRICE

Priceperile motrice formează baza

comportamentului învăţat, caracterizat printr-un grad

superior de adaptabilitate la situaţiile în care este supus

subiectul (Epuran M., 1986)

În executarea unor acte motrice noi, fiecare

individ se raportează în desfăşurarea acestora având ca

bază de plecare cunoştinţe şi experienţe acumulate

dintr-o activitate anterioară.

În general trebuie să aceptăm, că, din acest punct

de vedere, fiecare individ are o anumită experienţă

dobândită în timp, în funcţie de acumulările anterioare,

dar zicem noi, şi de plasticitatea scoarţei cerebrale.

Epuran M. precizează faptul că „ priceperile

motrice elementare sunt modalităţi de acţiune în care se

23

organizează un răspuns motric pe baza cunoştinţelor şi

a unor capacităţi motrice, în condiţiile iniţiale ale

învăţării”.

Este evident că în execuţia unor acte motrice

noi, inedite, răspunsul individului va fi în funcţie de

aptitudinile sale motrice, dar şi de acumulările

anterioare, acumulări care formează capacitatea lui

motrică.

În acest mod, în procesul de iniţiere, de învăţare a unor

acte motrice noi (a unor exerciţii fizice), aceste

acumulări anterioare, pot determina, pe de o parte, o

abilitate crescută în executarea acestora, iar pe de altă

parte, scurtarea timpului necesar însuşirii noilor

elemente.

Astfel, existenţa acestor priceperi motrice

elementare, aflate mai mult sau mai puţin în posesia

individului, constituie una din condiţiile necesare

etapei primare a procesului de învăţare.

Autorii Dragnea A., Bota A., consideră că:

„priceperea reprezintă stadiul iniţial în formarea

24

deprinderilor, că se realizează pe trei căi folosite

asociat sau separat:

a) observarea acţiunilor altora – după care se

încearcă imitarea acestora, ceea ce presupune

spirit de observaţie, atenţie, etc;

b) prin explicaţie (expunere verbală) – povestiri,

sublinieri, accentuarea diferitelor momente de

execuţie;

c) încercări practice directe – pe baza

cunoştinţelor din relatări şi din propriile

observaţii.

Aceiaşi autori definesc mecanismul care stă la

baza efectuării unor mişcări în premieră prin:

„Subiectul îşi formează întâi o imagine mentală. Astfel,

la baza priceperilor motrice stau imaginile mentale

construite pe baza unor informaţii despre forma şi

conţinutul mişcării (configuraţia spaţială) a secvenţelor

acesteia în absenţa stimulilor vizuali.”( Dragnea A., Bota

A., 1999, p. 156)

În concepţia autorilor citaţi mai sus, „priceperile

superioare sunt caracterizate de o mare complexitate

25

structural-funcţională, înglobând cunoştinţe, fondul de

imagini (memoria imagistică), experienţa, deprinderi

care pot fi actualizate, combinate şi selecţionate pentru

rezolvarea unor situaţii noi (originale) nestereotipe, în

continuă schimbare”. ( Dragnea A., Bota A., 1999, p. 157)

DEPRINDERILE MOTRICE

Deprinderile motrice sunt definite prin diverse

modalităţi ca:

- deprinderea este rezultatul învăţării ( Dragnea A.,

Bota A., 1999, p. 158)

- deprinderea este o manieră de comportament

dobândită prin repetare (exersare), ca sinteză

realizată pe plan cognitiv şi senzorial – motric. (

Epuran M., 1994)1.

- deprinderea este o componentă automatizată a

activităţii, caracterizată prin desfăşurarea în

afara sau prin reducerea controlului conştient,

1 citat de Dragnea A., Bota A., (1999)

26

realizare spontană şi facilă. ( P. Popescu-

Neveanu, 1978)2

La baza manifestării deprinderilor motrice, se află

formarea stereotipurilor dinamice, acele acte reflexe

induse de stabilizarea temeinică a unor căi aferente şi

efectoare, ca urmare a exersării, repetării în timp a unor

exerciţii compexe.

Deprinderile motrice „reprezintă caracteristicile de

ordin calitativ ale actelor şi actiunilor motrice

învăţate”.( Dragnea A., Bota A., 1999, p. 159)

Procesul de formarea a deprinderilor motrice,

prezintă câteva caracteristici dependente de „o serie de

procese şi fenomene psihice” ( Dragnea A.,Bota A., 1999,

p. 159).

Dupa Epuran M. (1994)3, iată câteva

caracteristici:

- deprinderile motrice fac parte din conduita

voluntară a omului;

2 citat de Dragnea A., Bota A., (1999) 3 citat de Dragnea A., Bota A., (1999)

27

- formarea deprinderilor este condiţionată de

factori obiectivi şi subiectivi, dintre care

amintim: aptitudinile, atitudinea, motivaţia,

ambianţa, capacitatea de autoapreciere;

- deprinderile motrice au o stabilitate relativă

chiar în condiţii variabile de execuţie. Din acest

motiv, este foarte important ca acestea să se

însuşească corect de la început, corectarea lor

ulterioară fiind foarte dificilă;

- deprinderile motrice îmbracă caracteristicile

subiecţilor care le execută, fapt care face posibil

să se discute despre „stil”, la anumite niveluri

(superioare) de învăţare şi aplicare.

II. PROBLEMATICA DISCIPLINEI ATLETISM

Pentru ca obiectivele disciplinelor sportive să

poată fi realizate în practică este necesară o

fundamentare teoretică, astfel încât activităţile practice

să nu se desfăşoare în mod empiric, ci pe o bază

28

ştiinţifică. Astfel în decursul timpului s-au constituit

discipline ca Teoria şi Metodica Atletismului, care ne

călăuzesc în actul de învăţare motrică şi ne ajută să

alegem mijloacele cele mai eficiente.

Teoria şi metodica atletismului având ca obiect

practica atletismului, a disciplinei ca mijloc al educaţiei

fizice şi a atletismului ca sport, cuprinde următoarele

probleme principale:

- precizarea noţiunilor legate de mişcarea

corporală şi selectarea seturilor de exerciţii

eficiente, într-o strânsă legătură interdisciplinară

cu biochimia, biomecanica , anatomia, fizica

etc;

- contribuţia atletismului la realizarea obiectivelor

educaţiei fizice şi sportului, sistematizarea

mijloacelor folosite;

- studiul mersului, alegării, săriturii şi a aruncării

ca şi componente ale activităţilor motrice ale

omului, cu implicaţiile de ordin biomecanic;

29

- studiul raţionalizării şi optimizării exerciţiilor de

atletism (studiul tehnicii), în scopul creşterii

eficienţei lor pe planul valorificării capacităţilor

motrice ale individului;

- precizarea căilor şi metodelor generale

(demersul metodic), în învăţarea şi

perfecţionarea tehnicii exerciţiilor de atletism,

precum şi particularităţile predării lor la diferite

nivele;

- stabilirea căilor şi metodelor de perfecţionare a

capacităţii de performanţă la diferite nivele;

- precizarea condiţiilor materiale şi organizatorice

necesare practicării atletismului de agrement şi

de performanţă;

- perfecţionarea continuă a calităţilor motrice

aferente probelor atletice. (Colectiv autori, 1978,

pag. 7)

30

CONSTATĂRI

Interpretările date de diverşi autori în urma

aprofundării tematicii respective, ne definesc rolul

(locul) pe care îl joacă formarea deprinderilor motrice,

a priceperilor motrice elementare, dar şi a celor

complexe, în activităţile de educaţie fizică şi

antrenament sportiv.

În acest mod, ni se oferă o multitudine de

posibilităţi pentru programarea, selectarea şi

standardizarea exerciţiilor fizice şi a mijloacelor (cu

ţintă directă) folosite, care, printr-un demers metodic

corect implementat, conduc spre formarea,

consolidarea şi perfecţionarea abilităţilor motrice

complexe, necesare realizării marilor performanţe

atletice.

„Cu atât mai mult devine necesară

cunoaşterea mecanismelor care stau la baza

formării stereotipurilor dinamice şi a reflexelor

condiţionate, care sunt asigurate, pe de o parte de

31

plasticitatea scoarţei cerebrale, iar pe de altă parte

de conţinutul şi diversitatea exerciţiilor fizice

folosite, care printr-o acţiune convergentă asigură

formarea unor abilita ţi motrice elevate, însuşiri

care vor da diferenţa privind valoarea şi calitatea

performanţelor sportive” . (n.a.)

III. SISTEMUL DE PROBE ÎN ATLETISM

În România, în cadrul educaţiei fizice şi a

sportului şcolar şi universitar, atletismul cuprinde

probe constituite pe criterii de vârstă, sex şi

disponibilităţi fizice.

În acest caz probele şi exerciţiile din atletism

(alergări, sărituri, aruncări) devin instrumente de lucru

mai obiective în activitatea de instruire şi de educare.

32

1. PROBELE DE ALERGĂRI

cuprind:

● Alergările de Viteză:

se desfăşoară:

► pe distanţe cuprinse între 50 m şi 100 m;

► probe intermediare cuprinse între 100 m şi

400 m;

● Alergările de Semifond:

se desfăşoară:


● Alergările de Fond:

se desfăşoară:

► pe distanţe cuprinse între 3000 m şi maraton;

● Alergări peste Garduri:

se desfăşoară:


● Alergări peste Obstacole:

se desfăşoară:


33

● Mar şul Sportiv:

se desfăşoară:

►pe distanţele cuprinse între 3 km şi 50 km;

● Alergările de Ştafete :

cuprind ştafete clasice ca :

► 4 x 100 m;

► 4 x 400 m;

Şi ştafete neclasice;

► 4 x 800;

► 400 m – 300 m – 200 m – 100 m;

► 4 x 1500 m etc.

2. PROBELE DE SĂRITURI

►săritura în lungime;

►săritura în în ălţime;

►triplusaltul;

►săritura cu pr ăjina,

34

3. PROBELE DE ARUNCĂRI :

►împingerea greutăţii;

►azvârlirea suliţei;

►azvârlirea mingii de oină;

►lansarea discului;

►lansarea ciocanului;

4. PROBELE COMBINATE (sau poliatloanele)

►triatlon;

►tetratlon;

►pentatlon

şcolar;

►hexatlon;

►heptatlon;

►decatlon;

5. CROSUL

►cuprinde alergări de fond - se desfăşoară pe

distanţe care variază între câteva sute de metri şi 10-12

km, în funcţie de vârstă, sex şi nivel de pregătire.

Aceste crosuri se organizează pe teren variat, străzi,

sau locuri special amenajate.

30

► În probele de sărituri, sportivul urmăreşte să se

desprindă de pe sol, respectând anumite condiţii

specifice şi de regulament, pentru a realiza un zbor cât

mai lung (la săritura în lungime şi la triplusalt) sau cât

mai înalt (la săritura în înălţime şi la prăjină); (Tatu T.,


► În probele de aruncări, să proiecteze obiectele

speciale în aer, la o distanţă cât mai mare, respectând

anumite condiţii specifice şi de regulament; (Tatu T.,


IV. ŞCOALA ATLETISMULUI

1. INIŢIEREA ÎN ATLETISM

Orice tânăr care urmează să practice un sport

trebuie să fie iniţiat cu specificul probei pe care o

doreşte. Această iniţiere, în atletism, se face printr-o

muncă perseverentă de însuşire a unor priceperi şi

deprinderi motrice de bază privind tehnica alergărilor

31

pe plat, a alergărilor peste garduri, a săriturilor şi a

aruncărilor.

La acestea se adaugă cerinţe privind dezvoltarea

unor calităţi psihice ca voinţă, tenacitate, curaj,

corectitudine etc, necesare pentru dobândirea

performanţei.

Obiectivele iniţierii în atletism sunt realizate în

principal prin exerciţiile şi mijloacele cuprinse în

sintagma „Şcoala atletismului”.

Astfel:

“ ŞCOALA ATLETISMULUI ” grupează un

sistem de mijloace (exerciţii) care alcătuiesc baza

practică pentru învăţarea tehnicii probelor de

atletism.

(Drăgan D.,1995, pag. 32)

32

2. STRUCTURA ŞCOLII ATLETISMULUI

În urma unor riguroase activităţi de selecţie şi

sistematizare, au fost alese şi grupate, acele exerciţii şi

mijloace, care prin acţiunea lor, au efect direct asupra

învăţării corecte a elementelor şi procedeelor tehnice.

Acestea au fost grupate în exerciţii şi mijloace care se

constituie în :

2.1. ŞCOALA ALERG ĂRII

2.2. ŞCOALA SĂRITURII

2.3. ŞCOALA ARUNC ĂRII

La rândul lor, aceste exerciţii pot fi ordonate într-o

clasificare după cum urmează4 :

- exerciţii pregătitoare

- exerciţii pretehnice (exerciţii speciale)

- exerciţii tehnice

- exerciţii tehnice executate fracţionat

- exerciţii tehnice executate global

4 Clasificarea reprezintă punctul de vedere al autorului

33

2.1. ŞCOALA ALERG ĂRII

Definiţie :

Şcoala alergării grupează exerciţii specifice şi

nespecifice necesare însuşii corecte şi eficiente, din

punct de vedere biomecanic, a tehnicii pasului

alergător, realizat în tempouri diferite.

OBIECTIVE :

a. însuşirea deprinderii corecte de alergare: relaxată,

eficientă şi economicoasă;

b. corelarea armonioasă dintre fuleu şi frecvenţă;

c. formarea capacităţii de percepere a vitezei de

deplasare, de evaluare a tempoului de alergare ;

d. formarea capacităţii de accelerare;

e. perfecţionarea coordonării mişcărilor în timpul

alergării;

f. dezvoltarea calităţilor biomotrice implicate în

efortul de alergare;

34

g. pregătirea musculaturii şi a articulaţiilor

angrenate în efortul de alergare;

h. coordonarea amplitudinii mişcărilor executate din

articulaţiile membrelor inferioare şi superioare;

i. dezvoltarea şi perfecţionarea capacităţii de efort

a organismului.

2.1.1. EXERCIŢII ŞI MIJLOACE CUPRINSE ÎN

ŞCOALA ALERG ĂRII.

A. EXERCIŢIILE PREG ĂTITOARE :

1. alergare uşoară în tempo uniform, de la

uşor spre tempouri crescute;

2. alergare şerpuită, cu schimbare de

direcţie;

3. alergare uşoară pe teren variat, cu urcări

şi coborâri de pante uşoare;

4. alergare laterală cu paşi încrucişaţi;

5. alergare laterală cu paşi adăugaţi;

6. alergare cu spatele.

35

B. EXERCIŢIILE PRETEHNICE (speciale) :

1. mers rulat;

2. alergare cu joc de gleznă;

3. alergare cu ridicarea genunchilor spre

înainte-sus (la diferite înălţimi);

4. alergare cu pendularea gambelor înapoi,

(călcâie la şezută);

5. alergare cu pendularea gambelor înainte;

(cu forfecarea gambelor înainte);

6. alergare cu pas vâslit.

C. EXERCIŢIILE TEHNICE :

1. pasul alergător lansat;

2. pasul alergător accelerat;

3. pasul alergător lansat de semifond, fond;

4. alergare pe linie dreaptă (în tempouri

diferite);

5. alergare pe turnantă (în tempouri diferite);

6. startul din picioare, lansarea de la start;

36

7. startul de jos, lansarea de la start;

8. alergarea propriu zisă pe parcurs;

9. finişul, trecerea liniei de sosire.

A. EXERCIŢIILE PREG ĂTITOARE

Constituie demersul de selectare şi aplicare, în

procesul de iniţiere, a unor exerciţii fizice nespecifice

şi specifice, având ca obiectiv formarea deprinderilor

motrice elementare de alergare.

Este evident faptul că alergările sunt

determinate, pe de o parte de forţa de impulsie

exercitată de glezne asupra solului, pe de altă parte, de

amplitudinea acestor mişcări de impulsie pe sol. Se

afirmă în rândul specialiştilor că nu poţi alerga rapid

(sprint) fără glezne puternice. Cu atât mai mult se

evidenţiează necesitatea implementării unor exerciţii

pregătitoare şi pretehnice care să faciliteze formarea

acestor abilităţi.

37

Aceste exerciţii reprezintă primii paşi ai iniţierii în

vederea orientării activităţilor motrice pentru formarea

şi consolidarea unor reflexe condiţionate, stereotipuri

dinamice, conexiuni neuro–musculare corecte, pentru

formarea unor capacităţi şi abilităţi motrice generale

caracteristice unor probe tehnice de alergare.

ALERGAREA U ŞOARĂ ÎN TEMPO UNIFORM

Se execută pe terenul de sport al şcolii, în parcuri

sau pe pista stadionului. Se începe alergarea într-un

tempo scăzut care se menţine pe tot parcursul distanţei

de alergare.

Se urmăreşte efectuarea unui pas alergător degajat,

rularea talpei piciorului pe sol: – plantă – pingea –

vârf; braţele pe lângă trunchi, îndoite din coate la 90

grade, efectuează o mişcare din articulaţia umărului

înainte şi înapoi.

Cuvinte cheie:

- aleargă uşor ;

- aleargă degajat;

38

- lasă umerii coborâţi;

- mişcă braţele;

- rulează talpa pe sol.

Greşeli frecvente:

- alergare rigidă din articulaţiile gleznelor ;

- ridicarea umerilor;

- rulare redusă la nivelul plantei;

- mişcări reduse la nivelul articulaţiilor umerilor.

Distanţele de alergare:

► alergare uşoară 300 m, mers 100 m, alergare uşoară

300 m;

► alergare uşoară 400 m – 600 m.

ALERGARE ŞERPUITĂ, CU SCHIMBAREA

DIRECŢIEI DE ALERGARE

Se execută pe terenul de sport al şcolii, în parcuri

sau pe pista stadionului. Se începe alergarea într-un

tempo scăzut care se menţine pe tot parcursul distanţei

de alergare.

39

Se urmăreşte efectuarea unui pas alergător

degajat, rularea talpei piciorului pe sol: – plantă –

pingea – vârf; braţele pe lângă trunchi, îndoite din

coate la 90 grade, efectuează o mişcare din articulaţia

umărului înainte şi înapoi.

La comanda profesorului, ocoliţi la stânga sau la

dreapta, şirul de elevi schimbă direcţia de alergare,

menţinând ritmul de alergare.

ALERGAREA PE TEREN VARIAT

Alergare uşoară în tempo moderat, efectuat pe

teren variat, care să cuprindă porţiuni de iarbă, alei,

dâmburi şi coborâşuri uşoare.

Se execută pe distanţe de 600 m – 1200 m.

Se urmăreşte efectuarea unui pas degajat, cu

poziţionarea corectă a trunchiului în timpul urcării sau

a coborârii pantelor, ori la trecerea unor obstacole.

Cuvinte cheie:

- aleargă uşor ;

40

- aleargă degajat;

- umerii coborâţi;

- mişcă braţele;

- apleacă-te uşor la deal;

- amortizează contactul cu solul la coborârea pantelor.

Greşeli frecvente:

- alergare rigidă din articulaţiile genunchilor şi a

gleznelor în timpul urcării sau coborârii pantelor,

- oscilaţii laterale sau frontale în timpul alergării.

ALERGAREA LATERAL Ă CU PAŞI

ADĂUGAŢI

Deplasarea se realizează prin poziţionarea

alergătorului lateral faţă de direcţia de alergare, cu un

umăr (sau celălalt) pe direcţia de alergare, prin

depărtarea şi apropierea picioarelor prin săltări uşoare,

în plan lateral. Braţele se balansează lateral şi se

încrucişează înaintea corpului, simultan cu mişcarea

picioarelor.

41

Se urmăreşte ca aşezarea picioarelor pe sol să se

efectueze pe pingea, pe partea exterioară a labei

piciorului, prin flectarea şi extensia moderată a

articulaţiilor gleznei, a genunchilor, în vederea

amortizării şocurilor produse de săltările succesive ca

urmare a deplasării.

Totodată se insistă asupra executării coordonate

a acţiunii braţelor şi a picioarelor.

Kinogramă nr.1

Cuvinte cheie:

- rămâi pe direcţie cu umărul;

- balansează braţele lateral;

42

- ia contactul pe pingea;

- lasă umerii degajaţi.

Greşeli frecvente:

- coordonarea deficitară a acţiunii braţelor cu cea a

picioarelor;

- impulsia incompletă a piciorului de sprijin de la sol.

ALERGAREA LATERAL Ă CU PAŞI

ÎNCRUCI ŞAŢI ANTERIOR

Deplasarea se realizează prin aşezarea

alergătorului lateral faţă de direcţia de alergare, cu un

umăr (sau celălalt) pe direcţia de deplasare, şi prin

aducerea piciorului din spate mult înaintea celui din

faţă, (acesta mişcare se efectuează energic). Braţele

lăngă corp, se mişcă activ pentru menţinerea

echilibrului.

Alergarea laterală cu paşi încrucişaţi anterior

este un exerciţiu pregătitor în atletism.

43

În cadrul jocurilor sportive se foloseşte o

variantă complexa a acestui pas şi anume, alergarea cu

paşi încrucişaţi anterior şi posterior.

Se urmăreşte ca aşezarea picioarelor pe sol să se

efectueze pe pingea, pe partea exterioară a labei

piciorului, prin flectarea şi extensia moderată a

articulaţiilor gleznei, a genunchilor, în vederea

amortizării şocurilor produse de săltările succesive ca

urmare a deplasării.

Totodată se insistă asupra executării coordonate

a acţiunii braţelor şi a picioarelor.

Kinogramă nr.2

Cuvinte cheie:

- rămâi cu umărul pe direcţie;

- trage activ piciorul din spate;

- du mult înainte piciorul din spate;

- mişcă braţele coordonat;

44

- nu te răsuci din bazin.

Greşeli frecvente:


picioarelor;

- impulsia incompletă a piciorului de sprijin de la sol;

- piciorul din spate este adus incomplet în faţă şi aşezat

prea repede pe sol.

ALERGAREA CU SPATELE

Este un exerciţiu complementar pentru

dezvoltarea îndemânării şi a coordonării, deplasarea

efectuându-se cu spatele pe direcţia de înaintare.

În prima etapă alergarea cu spatele se execută

urmărind o linie trasată pe teren, sau pe linia care face

demarcaţia culoarelor, după care poate fi efectuată pe

un teren fără semne de reper. Călcâiele sunt ridicate

energic şi pendulează spre direcţia de deplasare.

Trunchiul este uşor aplecat, braţele lucrează energic pe

lângă corp.

45

Consolidează şi întăreşte percepţia intuitivă şi

cea motrică a fazei pasului alergător posterior.

Se urmăreşte menţinerea echilibrului, a orientării în

spaţiu, a mişcărilor de coordonare dintre braţe şi

membre inferioare.

Kinogramă nr.3

Cuvinte cheie:

- ridică mult călcâiele şi împinge-le spre direcţia de

alergare;

- lucrează activ cu braţele;

- lasă pasul cât mai larg.

Greşeli frecvente:

- impulsia incompletă a piciorului de sprijin de la sol;


picioarelor;

46

- ridicarea insuficientă a călcâielor pe direcţia de

deplasare şi deplasarea cu un fuleu redus.

B. EXERCIŢIILE PRETEHNICE (speciale)

Grupează exerciţii şi mijloace specifice aplicate

în procesul de învăţare şi consolidare a unor deprinderi

şi priceperi motrice specifice probelor atletice de

alergare.

Obiectivele acestor exerciţii sunt de consolidare a

reflexelor condiţionate, stereotipurilor dinamice, a

conexiunilor neuro–musculare specifice unor probe

atletice, în vederea perfecţionării capacităţilor şi

abilităţilor motrice superioare necesare alergărilor.

MERS RULAT

Din mers uşor, se începe cu aşezarea călcâiului

energic pe sol, printr-o presiune accentuată (trăgând

mult de vârful piciorului în sus), continuând rularea pe

47

toată planta şi terminând mişcarea de rulare pe vârful

plantei piciorului (rularea începe de la călcâi şi se

termină prin ridicarea pe vârfuri). Braţele lucrează

coordonat alternativ, îndoite din coate, înainte –înapoi

pe lângă triunchi.

Constituie mişcarea opusă jocului de gleznă,

este un exerciţiu premergător învăţării jocului de

glezne.

Kinogramă nr.4

Cuvinte cheie:

- rulează complet talpa;

- mişcă braţele;

- urcă-te pe vârfuri.

Greşeli frecvente:

- rulare rigidă a plantei piciorului pe sol;

- coordonare deficitară a mişcării braţelor cu cea a

48

picioarelor;

- ridicarea umerilor;

- urcare insuficientă pe vârfurile picioarelor.

ALERGAREA CU JOC DE GLEZNE

Constă dintr-o succesiune de extensii şi flexii

efectuate la nivelul articulaţiei gleznelor, genunchilor

şi a articulaţiei coxo-femurale, executate în diferite

tempouri, accentul punându-se pe mişcarea de rulare

vârf – călcâi. Talpa piciorului se aşază pe direcţie,

insistând asupra mişcării de rulare. Deplasarea se

efectuează liniar.

Flexiile şi extensiile din articulaţiile genunchilor,

şoldului şi a gleznelor se efectuează pe direcţie, şi

relativ reduse, cu extensii complete în articulaţiile

genunchilor, evitând oscilaţiile transversale sau antero

– posterioare. Trunchiul este drept, braţele se mişcă pe

lângă corp din articulaţia umerilor, păstrând unghiul de

90˚ în articulaţia cotului. Se urmăreşte menţinerea unei

49

poziţii degajate, acţiunea coordonată a braţelor şi a

picioarelor.

Kinogramă nr.5

Cuvinte cheie:

- rulează complet talpa;

- mişcă braţele pe lângă corp;

- umerii relaxaţi;

50

- întinde genunchiul;

- execută pe loc sau cu uşoară deplasare.

Greşeli frecvente:


picioarelor;

- rularea (vârf-călcâi) insuficientă a plantei pe sol;

- extensia incompletă în articulaţia genunchiului

piciorului de sprijin.

ALERGAREA CU GENUNCHII SUS

„Alergarea cu genunchii sus” are ca punct de

plecare alergarea cu „joc de glezne”, în care mişcările

sunt mult mai ample din articulaţiile genunchilor şi cea

coxo-femurală, prin ridicarea accentuata înainte şi în

sus, a coapselor la diferite înălţimi. Gamba se menţine

flexată pe coapsă, planta piciorului oscilant este în

flexie (flexie plantară).

Flexiile şi extensiile din articulaţiile genunchilor,

şoldului şi a gleznelor se efectuează pe direcţie,

51

realizând extensii complete, şi evitând oscilaţiile

transversale sau antero-posterioare. Trunchiul este

drept, braţele se mişcă pe lângă corp din articulaţia

umerilor, păstrând unghiul de 90˚ în articulaţia cotului.

Consolidează şi întăreşte percepţia intuitivă şi cea

motrică a fazei pasului alergător anterior. Deplasarea se

efectuează liniar. Se urmăreşte menţinerea unei poziţii

degajate, acţiunea coordonată a braţelor şi a

picioarelor.

Kinogramă nr.6

4

Cuvinte cheie:

- trunchiul drept;

- mişcă braţele;

- ridică genunchii;

- întinde genunchiul;

- nu te balansa;

- nu te lăsa pe spate.

Greşeli frecvente:


picioarelor;

- extensia incompletă în articulaţia genunchiului

piciorului de sprijin;

- lăsarea pe spate a trunchiului;

- oscilaţii transversale sau antero-posterioare ale

trunchiului.

ALERGAREA CU PENDULAREA

GAMBELOR ÎNAPOI

Din alergare executată în diferite tempouri,

trunchiul este uşor proiectat înainte, gambele

pendulează energic înapoi, prin apropierea călcâielor la

bazin. Dezvoltă mişcările ample din articulaţia

54

genunchilor, şi totodată are efect favorabil asupra

amplitudinii mişcărilor din faza pasului posterior de

alergare. Pentru corectitudinea execuţiei, se evidenţiază

necesitatea plasării genunchiului piciorului pendulant

în urma verticalei care uneşte proiecţia şoldului cu

sprijinul pe sol.

Kinogramă nr.7

55

Cuvinte cheie:

- apleacă trunchiul uşor în faţă;

- mişcă braţele pe lângă corp;

- atinge cu călcâiul bazinul;

- lasă în urmă genunchiul;

- menţine coapsele pe direcţie;

- contactul cu solul pe pingea.

Greşeli frecvente:


picioarelor;

- ridicarea insuficientă a călcâielor spre bazin;

- plasarea genunchiului piciorului pendulant, înaintea

verticalei care uneşte proiecţia şoldului cu sprijinul

pe sol;

- mişcări oscilatorii în planurile laterale şi frontale.

56

ALERGAREA CU PENDULAREA

GAMBELOR ÎNAINTE

Cu trunchiul uşor lăsat pe spate, alergătorul se

deplasează înainte, membrele inferioare executând o

mişcare de forfecare, prin pendularea energică a

gambelor înainte. Se recomandă ca în momentul

maxim al pendulării gambelor înainte şi în sus, planta

piciorului să fie în flexie. Dezvoltă mobilitatea în

articulaţiiile genunchilor, şi dezvoltă grupele musculare

aferente triplei extensii.

57

Kinogramă nr.8

Cuvinte cheie:

- lasă-te uşor pe spate;

- mişcă braţele;

- ridică gambele;

- trage de vârfurile picioarelor.

Greşeli frecvente:


58

picioarelor;

- menţinerea plantei piciorului oscilant în extensie;

- insuficienta extensie în articulaţia genunchiului

piciorului oscilant.

ALERGARE CU PAS VÂSLIT

Din alergare cu genunchii sus, odată cu ridicarea spre

orizontală a genunchilor, gambele sunt împinse energic

înainte şi în sus, prin extensia maximă a articulaţiei

genunchiului, apoi piciorul coboară întins spre sol.

Trunchiul este lăsat uşor pe spate, braţele efectuează

mişcări ample pentru echilibrarea mişcărilor din

articulaţia coapsei, mărind efortul muscular şi

amplitudinea acestora în faza pasului anterior al

alergării. Poate să constituie un exerciţiu pregătitor

pentru alergarea peste garduri.

59

Kinogramă nr.9

Cuvinte cheie:

- ridică activ genunchiul;

- mişcă braţele;

- pendulează (întinde) în faţă gamba;

- trage de călcâi spre sol;

- nu te balansa.

Greşeli frecvente:

60


picioarelor ;

- ridicarea insuficientă pe orizontală a genunchiului

oscilant;

- întinderea incompletă a piciorului oscilant;

- oscilaţii frontale şi laterale ale trunchiului.

C. EXERCIŢIILE TEHNICE

Grupează exerciţii şi mijloace cu adresă directă

pentru consolidarea şi perfecţionarea deprinderilor şi

priceperilor motrice complexe, necesare executării

corecte şi eficace (din punct de vedere biomecanic), a

procedeelor tehnice specifice alergărilor atletice.

Scopul acestor exerciţii sunt:

►de perfecţionare a reflexelor condiţionate,

stereotipurilor dinamice, a conexiunilor neuro–

musculare specifice unor probe de alergări;

►ridicarea la cote maxime a capacităţilor fizice ale

individului;

61

►perfecţionează abilităţile motrice complexe.

PASUL ALERGĂTOR DE VITEZ Ă „LANSAT”

Definiţie:

Reprezintă parcurgerea unui interval

(distanţă dată de alergare) în timpul căreia tempoul

alergării (intensitatea) rămâne mereu constant.

Tempourile de alergare sunt cuprinse de la

moderat la maximal. Acest procedeu de alergare se

utilizează în probele de 100 m – 400 m, şi are

următoarele caracteristici5:

- contactul cu solul se face exclusiv pe pingea şi uşor

pe partea externă a plantei piciorului, cu aceasta

aflată în flexie dorsală;

- contactul cu solul se realizează eficace atunci când

proiecţia C.G.C. pe sol, cade puţin în urma

piciorului (pingeaua) alergătorului, pentru a reduce

reacţia tangenţială a fazei de amortizare;

5 Alexei M., Monea Gh., Bogdan V., 1996, Tehnica probelor atletice, Curs, (pg. 40)

62

- faza de impulsie activă se realizează prin derularea

amplă a plantei piciorului de sprijin, printr-o

extensie puternică din articulaţia gleznei şi a

genunchiului;

- împingerea în faţă a şoldului;

- plierea maximă a gambei pe coapsă, în faza de

pendulare posterioară;

- avântarea rapidă înainte şi în sus a piciorului îndoit

din genunchi, după care gamba începe să se

deplieze de pe coapsă şi să coboare activ pe sol;

- trunchiul are o poziţie verticală sau uşor înclinat

înainte cu 10˚-19˚, capul şi gâtul în continuarea

trunchiului, cu privirea îndreptată înainte, spre linia

de sosire;

- mişcările braţelor se realizează din axa umerilor, pe

direcţia de alergare, îndoite din articulaţia cotului, la

un unghi de 90˚, care tinde să se deschidă la

pendularea spre înapoi până la 140˚, umerii trebuie

sa fie relaxaţi;

63

- se urmăreşte permanent eliminarea oscilaţiilor

laterale sau frontale.

Cuvinte cheie:

- aleargă degajat;

- mişcă braţele amplu;

- rămâi cu trunchiul

drept;

- impusie completă;

- nu te clătina;

- ridică genunchii;

- privirea înainte.

Greşeli frecvente:

- alergare îngenuncheată;

- mişcări de braţe reduse şi în plan lateral;

- alergare galopată;

- oscilaţii laterale sau antero-posterioare.

PASUL ALERGĂTOR DE VITEZ Ă

„ACCELERAT”

Definiţie:

Reprezintă parcurgerea unei distanţă date de

alergare, în timpul căreia tempoul alergării

(intensitatea) creşte exponenţial (spre maximal)

63

până la mijlocul intervalului de alergare, urmată de

o decelerare treptată, până la oprirea totală a

alergătorului.

În cazul pasului alergător „accelerat” se

păstrează aceleaşi caracteristici tehnice şi biomecanice

ca şi la pasul alergător lansat, diferenţa constând în

faptul că:

- pe parcursul distanţei de alergare tempoul de

alergare creşte progresiv, (accelerare), pentru ca la

jumătatea distanţei de parcurs să se atingă viteza

maximă, după care rata deplasării să descrească

treptat (decelerare);

- dezvoltă simţul ritmului, formează capacitatea de

evaluare a tempoului;

- pe tot parcursul distanţei de alergare, (mai accentuat

în faza maximă a accelerării) se urmăreşte ca

alergarea să se execute relaxat, prin ritmarea

armonioasă a cadenţei cu fuleul pasului alergător.

Cuvinte cheie:

64

- aleargă degajat;

- lucrează din braţe;

- nu rupe brusc ritmul;

- decelerează treptat fără frânări pe călcâie.

Greşeli frecvente:

- ruperi de ritm inegale;

- mişcarea braţelor redusă;

- alergare îngenuncheată odată cu creşterea tempoului

de alergare.

PASUL ALERGĂTOR LANSAT DE SEMIFOND 6

Pasul alergător lansat de semifond, este cel

utilizat în probele de 800 m şi 1500 m, iar pasul lansat

de fond cel utilizat în probele de 5000 m, 10000 m şi

maraton. Modalitatea de plecare în aceste probe este

„startul din picioare”.


65

În alergările de semifond şi fond, tehnica pasului

de alergare este raţională atunci când toate mişcările

urmăresc realizarea economiei de efort în condiţiile

unui tempo susţinut.

Pentru aceasta se vor urmări câteva caracteristici

biomecanice ca:

- planta piciorului se va aşeza pe sol cât mai aproape de

proiecţia verticala a C.G.C. (pentru limitarea efectelor

de frânare în faza de amortizare);

- aşezarea piciorului pe sol se realizează mai întâi pe

partea exterioară a tălpii mediene, imediat după acest

prim contact greutatea corpului apasă pentru o clipă

toată talpa pe sol, după care aceasta se va derula din

nou dinspre călcâi spre vârf în fazele următoare ale

alergării;

- modul de aşezare a tălpii piciorului depinde de

lungimea fuleului şi de tempoul de alergare;

- unghiul de impulsie este mai ascuţit la alergările de

semifond din cauza tempoului mai ridicat şi va fi mai

deschis la alergările de fond;

66

- flexia gambei pe coapsă este mult mai redusă decât la

alergarea de viteză;

- trenul superior nu este aplecat decât foarte puţin, sau

chiar deloc, în timpul alergării ( 85˚-95˚ grade);

- braţele sunt îndoite la un unghi de 90˚, din articulaţia

cotului, sprijinind mişcările de alergare, umerii sunt

relaxaţi, uşor coborâţi;

- uniformitatea şi fluenţa în alergare, determină

economia de energie în mişcare;

- raportul optim între frecvenţa şi lungimea paşilor este

condiţionată de caracteristicile somatice şi funcţionale

ale alergătorilor şi de lungimea distanţelor de parcurs;

- în alergările de semifond şi fond, un rol deosebit îl are

ritmul de respiraţie care variază în funcţie de

particularităţile fiecărui alergător.

ALERGAREA PE LINIE DREAPT Ă

Alergarea se efectuează printr-o deplasare

liniară, pe porţiunea dreaptă a pistei sau a unui teren

67

care întruneşte condiţiile optime pentru desfăşurarea

acesteia.

Recomandăm acest exerciţiu pentru:

- consolidarea deprinderii de alergare corectă din

punct de vedere biomecanic, şi pentru evitarea

oscilaţiilor pe plan lateral, vertical sau frontal;

- consolidarea deprinderii de alergare pe linie

dreapta, (premergător alergării pe culoare, vezi 100

m plat), se execută alergările pe marcajul

culoarului;

- formarea ritmului şi a tempoului de alergare,

stabilizarea capacităţii de accelerare fără modificări

(biomecanice) ale structurii pasului alergător lansat

de viteză;

- formarea capacităţii de evaluare a tempoului de

alergare;

Cuvinte cheie:

- lasă pasul lung şi degajat pe direcţie;

- mişcă braţele pe lîngă trunchi;

68

- ţine trunchiul drept;

- aleargă pe pingea;

- nu te clătina;

- menţine direcţia de alergare.

Greşeli frecvente:

- oscilaţii frontale şi transversale;

- aşezarea plantei în afara axei de alergare.

ALERGAREA PE TURNANT Ă (ARC DE CERC)

Alergarea se efectuează printr-o deplasare

curbilinie, pe turnantă sau pe un arc de cerc.

Caracteristicile biomecanice ale pasului de alergare se

păstrează, cu unele modificări privind:

- trunchiul se înclină spre interiorul arcului de cerc;

- braţul interior acţionează mai scurt şi mai energic,

iar braţul exterior efectuează o mişcare mai amplă;

- înclinarea trunchiului spre interior este dată de

viteza de deplasare a alergătorului, şi de cele două

69

forţe (centrifugă şi centripetă) care tind să se

egaleze.

Cuvinte cheie:

- aleargă degajat;

- nu înclina triunchiul brusc spre interior;

- mişcă braţele;

- îndreaptă-te uşor la ieşirea din turnantă.

Kinogramă nr.10

70

Greşeli frecvente:

- oscilaţii frontale şi transversale;

- aşezarea plantei în afara axei de alergare;

- inclinarea insuficientă a trunchiului spre interiorul

axei de alergare;

- inclinarea abruptă în momentul maxim al traiectoriei

arcului de cerc.

STARTUL DIN PICIOARE

Este folosit la plecarea în probele de alergări mai

lungi de 400 m. Se învaţă global, în funcţie de

comenzile date.

La comanda „pe locuri” alergătorul se apropie de

linia de plecare, îşi aşează piciorul mai puternic (cel

de sprijin) în spatele liniei, fără să o atingă sau să o

calce, cu talpa piciorului orientată pe direcţia

alergării. Piciorul de sprijin (cel din faţă) este flectat

din articulaţia genunchiului, greutatea corpului

aproape în totalitate pe acest picior. Celălalt picior

71

(din spate) se aşează în spatele celui din faţă, la

aprox. 1 ½ - 2 tălpi, pe direcţia de alergare.

Trunchiul este uşor înclinat, privirea înainte, braţul

opus piciorului din faţă, uşor îndoit din articulaţia

cotului, atârnă liber în faţă. La comanda de plecare

(fluier, bătaie din palme, pocnetul pistolului), piciorul

din spate se trage energic în faţă şi se aşează activ pe

sol, braţele mişcându-se energic, alternativ.

Kinogramă nr.11

72

Cuvinte cheie:

- aşază-te în spatele liniei;

- greutatea pe piciorul din faţă;

- lasă braţul să atârne paralel cu piciorul din faţă;

- trage energic piciorul din spate;

- rămâi aplecat primii paşi;

- lucrează activ cu braţele.

Greşeli frecvente:

- nerepartizarea greutăţii pe piciorul din faţă;

- braţele nu lucrează în concordanţă cu picioarele, braţ

de aceeaşi parte cu piciorul oscilant;

- impulsia incompletă de la sol a piciorului de de

sprijin.

STARTUL DE JOS

Se găseşte prezentat în Cursul 7 : ”Bazele

tehnicii probelor de atletism”


73

Prezentarea bloc-startului:

Este un dispozitiv alcătuit din două părţi, o şină

şi două opritori (dispozitive de sprijinire a plantei) . Pe

aceste opritori se sprijină talpa picioarelor.

Ilustraţie nr.12

Acest dispozitiv este folosit la plecările în

probele de sprint, de la 50 m plat şi 50 m garduri, până

la 400 m plat şi 400 m garduri, inclusiv.

Opritorile pot fi plasate la diferite distanţe (în

adâncime) pe o parte şi alta a şinei, în funcţie de

lungimea segmentelor inferioare ale atletului.

Opritorile, din construcţie şi prin alcătuirea lor,

pot fi reglate sub diferite unghiuri de înclinare, de la

90˚ la 45˚.

74

Reglarea unghiului de înclinare al opritorilor,

precum şi a distanţei în adâncime, dintre opritori, se va

face în funcţie de necesităţile biomecanice, de formare

în articulaţiile genunchilor a unor unghiuri favorabile,

în vederea unui start activ şi eficace din bloc-start- uri,

la comanda „gata”,

Pentru obţinerea poziţiei corecte, din punct de

vedere biomecanic, la comanda „gata”, teoretic,

opritorile se reglează în felul următor:

-opritoarea din faţă, la un unghi de 45˚

(plus-minus 1˚-5˚)

- cel din spate la un unghi de 65-˚70˚

(plus-minus 1˚-5˚)

- distanţa în adâncime dintre opritori, variază în

funcţie de lungimea segmentelor inferioare. Cu cât

segmentele alergătorului sunt mai lungi, cu atât

creşte distanţa dintre opritori şi invers.

La comanda „gata”, prin ridicarea bazinului, şi

prin proiectarea înainte a umerilor, verticala coborâtă

de pe linia umerilor, cade peste linia de start, (C.G.C.

75

se mută spre înainte). Se urmăreşte obţinerea în

articulaţiile genunchilor a unor unghiuri favorabile, şi

anume: aprox. 90˚ în articulaţia genunchiului

piciorului din faţa, şi aprox. 110˚-115˚ în articulaţia

genunchiului piciorului din spate.

Posibilitatea reglării bloc-startului în adâncime, a

unghiurilor de înclinare al opritorilor, urmate de

ridicarea bazinului, de întinderea picioarelor din

articulaţiile genunchilor, (atât cât este necesar),

împingerea umerilor înainte (peste verticala care uneşte

linia de plecare cu planul umerilor), au ca scop

obţinerea unei poziţii eficiente atât din punct de vedere

biomecanic cât şi din punct de vedere tehnic.

Aceste poziţionări se constituie în premisele unui

start reuşit, corect şi eficient din punct de vedere

biomecanic.

76

Kinogramă nr.13

Cuvinte cheie:

- capul jos;

- umerii perpendiculari pe linie;

- ridică uşor bazinul;

- du-te cu umerii în faţă;

- trage activ piciorul din spate;

- rămâi aplecat;


- împinge energic în sol.

77

Greşeli frecvente:

- poziţie incomodă în bloc-ştart;

- planul umerilor nu cade vertical pe linia de plecare;

- braţele prea mult sau prea puţin depărtate faţă de

lăţimea umerilor;

- ridicarea prea mult sau prea puţin a bazinului la

comanda „gata”;

- deficienţe la obţinerea unghiurilor favorabile în

articulaţiile genunchilor în poziţia „gata”.

LANSAREA DE LA START 8

Se realizează din momentul declanşării

semnalului de plecare (comandă verbală sau pocnetul

pistolului de start), în care alergătorul reacţionează

prompt (viteza sa de reacţie), prin ridicarea mâinilor

de pe sol, piciorul din spate este tras energic înainte şi

aşezat cât mai repede pe sol în faţă. Acţiunea activă şi

energică a picioarelor pe sol, se realizează prin

8 Ibidem (pg. 40)

78

extinderea (extensia) completă în articulaţia gleznei,

genunchiului şi a şoldului a piciorului de impulsie.

Poziţia corpului este uşor flexată (aplecată), cu

privirea în faţă şi în jos. Braţele acţionează alternativ,

energic, având o contribuţie esenţială în învingerea

inerţiei date de aşezarea în bloc-ştarturi. Redresarea

alergătorului odată plecat în cursă se realizează

gradual, în funcţie de capacitatea lui de accelerare,

printr-o ridicare continuă a traiectoriei descrise de

C.G.C.

Lansarea de la start poate fi considerată ca fiind

terminată în momentul în care alergătorul se apropie

de viteza sa maximă.

Cuvinte cheie:

- rămâi aplecat;

- lucrează energic cu braţele;

- împinge energic în sol.

Greşeli frecvente:

- ridicarea prea timpurie a triunchiului;

79

- acţiunea braţelor lentă şi reţinută;

- impulsie incompletă în sol.

SPRINTUL FINAL ŞI SOSIREA

Se găsesc în Cursul9: „Bazele tehnice ale probelor de

Atletism”.

Sprintul final în alergările de semifond şi fond,

constă dintr-o mărire a vitezei de alergare în partea

finală a distanţei de alergare spre linia de sosire în

vederea obţinerii unui rezultat sau al plasării pe un loc

cât mai bun în clasamentul probei. Acest lucru se

realizează cu 200 m-300 m înainte de linia de sosire.

În alergările de viteză sprintul final se

declanşează cu 3-6m înainte de trecerea liniei de sosire,

prin aplecarea trunchiului şi proiectarea unuia sau

celuilalt umăr peste linia de sosire.

Braţele acţionează în concordanţă pentru

echilibrarea mişcării.

9 Ibidem (pg. 45) ?

80

Kinogramă nr.14

Cuvinte cheie:

- apleacă uşor umerii în faţă;

- lucrează cu braţele;

- împinge pieptul înainte.

Greşeli frecvente:

- aplecare timpurie sau tardivă a trunchiului pe linia

de sosire;

- aplecarea exagerată a trunchiului în apropierea liniei

de sosire, lucru ce ar putea provoca căderea

alergătorului.

81

2.2 ŞCOALA SĂRITURII

DEFINI ŢIE :

Şcoala săriturii grupeaz ă exerciţii şi mijloace

pregătitoare, executate în vederea efectuării unei

bătăi / desprinderi active şi ample de la sol, a

menţinerii coordonării şi a echilibrului în timpul

fazei de zbor, şi a obţinerii unei aterizări eficiente,

elastice, amortizate şi controlate.

OBIECTIVE

a. depistarea piciorului de bătaie (piciorul puternic şi

cel îndemânatic);

b. formarea deprinderii de a sări cu efectuarea bătăii pe

un picior, (desprindere unilaterală);

c. formarea deprinderii de bătaie eficientă, rularea

plantei piciorului, de la călcâi la vârf , cu angrenarea

segmentelor libere (avântare), coordonată şi energică;

d. formarea deprinderii de angrenare a segmentelor

libere, (a braţelor şi a piciorului liber) pentru creşterea

82

„ for ţei de avântare” ce uşurează efortul de

desprindere şi măreşte amplitudinea săriturii;

e. formarea şi perfecţionarea îndemânării şi a

echilibrului în faza de zbor;

f. formarea deprinderii de aterizare elastică, controlată

şi amortizată;

g. formarea şi consolidarea ritmului de alergare pe

elan;

h. dezvoltarea şi perfecţionarea calităţilor biomotrice

aferente probelor tehnice de sărituri.

2.2.1. EXERCIŢII ŞI MIJLOACE CUPRINSE ÎN

ŞCOALA SĂRITURII

A. EXERCIŢIILE PREG ĂTITOARE :

Se constituie în exerciţii şi mijloace folosite

pentru formarea unor deprinderi şi priceperi motrice

elementare de mişcare, în vederea executării unor

desprinderi pe orizontală sau pe verticală. Reprezintă

primii paşi de iniţiere în vederea orientării activităţilor

fizice spre formarea unor reflexe condiţionate,

83

stereotipuri dinamice, conexiuni şi engrame corecte,

pentru creşterea capacităţilor şi abilităţilor motrice

generale şi specifice unor probe de sărituri.

Exerciţiile pregătitoare grupează următoarele

abordări:

SĂRITURI EXECUTATE PE LOC :

Desprinderi pe verticală de pe două picioare:

► sărituri ca mingea, la diferite înălţimi;

►sărituri cu ridicarea genunchilor la piept;

►sărituri cu ridicarea călcâielor la bazin;

►sărituri cu extensia trunchiului;

►sărituri cu schimbarea direcţiei de deplasare- spre

stânga -dreapta sau înainte- înapoi.

Desprinderi pe verticală de pe un picior

►sărituri ca mingea la diferite înălţimi;

►sărituri cu ridicarea genunchiului la piept;

►sărituri cu ridicarea călcâielui la bazin;

84


►sărituri cu schimbarea direcţiei de deplasare-spre

stânga-dreapta sau înainte-înapoi.

Se realizează frontal sau individual cu colectivul

de elevi sau sportivi, pe un teren plat, fără denivelări.

Pentru perceperea corectă de către subiecţi a

exerciţiilor solicitate, demonstrarea va fi efectuată în

parametrii reali, urmărind să întregească şi să crească

capacitatea intuitivă a elevilor. Comenzile vor fi clare,

precise. Pentru aceasta se va solicita expres de către

profesori, ca mişcările să fie ample, degajate şi

executate în tempouri accesibile, de la moderat la

intensităţi ridicate.

Se va insista permanent ca intensitatea efortului

să crească treptat. Abordarea noilor exerciţii trebuie să

se realizeze doar în condiţiile consolidării şi stabilizării

clare şi precise, în memoria motrică a subiectului, a

exerciţiului anterior.

85

Scopul:

- Formarea, consolidarea şi perfecţionarea

capacităţii de angrenare a musculaturii şi a

articulaţiilor implicate în efortul de bătaie/desprindere

activă şi amplă de la sol;

- Dezvoltarea îndemânării şi a simţului de

orientare în spaţiu;


priceperii motrice complexe de aşezare corectă a

piciorului pe sol în vederea efectuării unei

bătăi/desprinderi active şi ample de la sol;

- Formarea, consolidarea deprinderii de aterizare pe

sol, executată controlat, echilibrat şi amortizat.

Recomandări:

Abordarea acestor succesiuni de exerciţii se

recomandă a se realiza în ordinea prezentată mai sus.

Considerăm că prin această abordare vom crea

premisele unor acumulări calitative bine consolidate în

memoria motrică a subiectului.

86

DESPRINDERI PE VERTICAL Ă DE PE DOUĂ

PICIOARE :

► sărituri ca mingea, de pe două picioare, la

diferite înălţimi

Din poziţia stând, uşor depărtat, cu picioarele

paralele, se execută simultan de pe ambele membre

inferioare, uşoare flexii din articulaţia genunchilor,

urmate de desprinderi pe verticală. Rularea la nivelul

plantei picioarelor efectuându-se de la călcâi spre vârf.

Extinderea din articulaţiile gleznelor şi a genunchilor

este completă. Trunchiul este drept, privirea înainte.

Braţele se mişcă simultan, executând o mişcare de

avântare pornită de lângă corp, spre înainte şi în sus,

oprindu-se la nivelul feţei. Revenirea pe sol se

efectuează în ordinea inversă, contactul cu solul fiind

luat de vârfurile plantei, urmate de o flexie controlată

în articulaţia gleznelor, a genunchilor şi revenirea

braţelor lăngă triunchi.

87

În funcţie de înălţimea (pe verticală) la care se

execută desprinderea, aceste mişcări sunt mai ample şi

invers.

Kinogramă nr.15

Cuvinte cheie:

- împinge din glezne;

- rulează pe tălpi;

- trage de braţe;

- întinde genunchii;

- amortizează revenirea

pe sol;

- leagă mişcarea.

Greşeli frecvente:

- împingere incompletă de la sol;

89

- extinderea redusă a articulaţiei genunchilor;

- acţiunea redusă de avântare a braţelor;

- aterizarea pe sol efectuată rigid, producând şocuri la

nivelul coloanei vertebrale şi în articulaţiile

gleznelor şi a genunchilor.

► sărituri de pe două picioare, cu ridicarea

genunchilor la piept


paralele, se execută simultan pe ambele membre

inferioare, flexii din articulaţia genunchilor, urmate de

desprinderi pe verticală. Rularea la nivelul plantei

picioarelor efectuându-se de la călcâi spre vârf.


este completă, urmată de ridicarea simultană a

genunchilor la orizontală (sau mai sus). Trunchiul se

menţine drept, eventual odată cu ridicarea genunchilor

la orizontală, se apleacă uşor. Braţele se mişcă

simultan, executând o mişcare de avântare pornită de

lângă corp, spre înainte şi în sus, oprindu-se la nivelul

90

pieptului. Revenirea pe sol se efectuează în ordinea

inversă, contactul cu solul fiind luat de vârfurile

plantei, urmate de o flexie controlată în articulaţia

gleznelor, a genunchilor şi revenirea braţelor lângă

trunchi. În funcţie de înălţimea (pe verticală) la care se

execută deasprinderea, aceste mişcări sunt mai ample şi

invers.

Kinogramă nr.16

88

Cuvinte cheie:

- împinge complet de la sol;

- ridică genunchii sus;

- nu te apleca;

- trage de braţe;

- amortizează aterizarea.

Greşeli frecvente:


- aplecarea exagerată a trunchiului;

- ridicarea incompletă a genunchilor.

►sărituri de pe două picioare cu ridicarea

călcâielor la şezută





89



este completă, urmată de ridicarea simultană a

călcâielor spre şezută. Trunchiul se menţine drept,

odată cu ridicarea călcâielor la bazin executându-se o

uşoară extensie a trunchiului. Braţele se mişcă

simultan, executând o mişcare de avântare pornită de

lângă corp, spre înainte şi în sus, dar menţinându-le

aproape de corp pentru echilibru, iar odată cu aducerea

călcâielor la şezută, braţele sunt aduse uşor în spate.

Revenirea pe sol se efectuează în ordinea inversă,

contactul cu solul fiind luat de vârfurile plantei, urmate

de o flexie controlată în articulaţia gleznelor, a

genunchilor şi revenirea braţelor lângă trunchi.



invers.

Cuvinte cheie:

- împinge complet de la sol;

- trage călcâiele la şezută;

90

- nu te apleca;


Kinogramă nr.17

Greşeli frecvente:


- aplecarea trunchiului;

- ridicarea incompletă a călcâielor la şezută.

91

► sărituri de pe două picioare cu extensia

trunchiului






Extinderea din articulaţiile gleznelor şi ale genunchilor

este completă, urmată de efectuarea extensiei

trunchiului. Braţele se mişcă simultan, executând o

mişcare de avântare pornită de lângă corp, spre înainte

şi în sus, dar menţinându-le aproape de corp pentru

echilibru, iar în momentul executării extensiei sunt

trase uşor înapoi pentru menţinerea echilibrului.

Revenirea pe sol se efectuează în ordinea

inversă, contactul cu solul fiind luat pe vârfurile

plantei, urmate de o flexie controlată în articulaţia

gleznelor, a genunchilor şi revenirea braţelor lângă

trunchi.

92



invers.

Kinogramă nr.18

Cuvinte cheie:

- împinge complet de la

sol;

- trage călcâiele spre

spate;

- trage capul pe spate;

- trage de braţe;


Greşeli frecvente:

89


- aplecarea trunchiului;

- extensia incompletă a trunchiului.

►sărituri de pe două picioare cu întoarceri

90°-180°-360° spre stânga sau spre dreapta


paralele, flexate din articulaţia genunchilor se iniţiază

desprinderile pe verticală. Rularea la nivelul plantei

efectuându-se de la călcâi spre vârf. Extinderea din

articulaţiile gleznelor şi a genunchilor este completă.

Din momentul începerii desprinderii pe verticală, prin

mişcările conduse de cap, de braţe şi de rotaţia

umerilor spre stânga sau spre dreapta, se determină

amplitudinea rotaţiei din timpul fazei de zbor (de la

45° - la peste 720°).

Acesta constitue un exerciţiu complex pentru

formarea şi dezvoltarea îndemânării, a coordonării

mişcărilor în faza de zbor, a săriturii.

Cuvinte cheie:

90

- întoarce-te activ spre...;

- du-te cu privirea pe direcţia de întoarcere;


Kinogramă nr.19

Greşeli frecvente:

- incompletă desprindere de la sol;

- întoarceri reduse ca amplitudine;

- coordonare deficitară între acţiunea braţelor şi a

picioarelor;

- aterizări rigide, neamortizate.

►DESPRINDERI PE VERTICAL Ă DE PE UN

PICIOR EXECUTATE DE PE LOC

91

Datorită faptului că efecutarea acestor exerciţii

solicită un plus de efort fizic, în mod firesc urmează

după cele menţionate anterior.

Se execută în aceeaşi ordine, cu aceeaşi abordare, doar

că efortul de desprindere este realizat de pe un picior.

► sărituri ca mingea de pe un picior

Kinogramă nr.20

►sărituri de pe un picior cu ridicarea genunchiului la piept

92

Kinogramă nr.21

►sărituri de pe un picior cu ridicarea călcâiului la bazin

Kinogramă nr.22

► sărituri de pe un picior cu extensia trunchiului

93

Kinogramă nr.23

► sărituri de pe un picior cu întoarceri de 90°-180°

-360° spre stânga sau spre dreapta

Cuvinte cheie:

- fă mişcări ample;

- împinge energic de la sol;

- ajută-te cu breţele;

- aterizează elastic.

Greşeli frecvente:

94

- impingere incompletă de la sol;

- coordonare deficitară a mişcărilor;

- aterizare rigidă;

- amplitudine redusă a desprinderilor.

SĂRITURI EXECUTATE DIN DEPLASARE :

Se realizează asemănător cu cele executate de pe

loc, cu deosebirea că de această dată intervine

deplasarea.

Desprinderi de pe două picioare

►sărituri ca mingea, la diferite înălţimi;

►sărituri cu ridicarea genunchilor la piept;

►sărituri cu ridicarea călcâielor la bazin;


►sărituri cu schimbarea direcţiei de deplasare;

►spre stânga-dreapta sau înainte-înapoi.

95

Desprinderi de pe un picior

►sărituri ca mingea la diferite înălţimi;

►sărituri cu ridicarea genunchiului la piept;

►sărituri cu ridicarea călcâiului la bazin;


►sărituri cu schimbarea direcţiei de deplasare, spre

stânga-dreapta sau înainte- înapoi.

Se execută: frontal sau individual cu colectivul de

sportivi, pe un teren plat, fără denivelări. Pentru

perceperea corectă de către subiecţi a exerciţiilor

solicitate, demonstrarea exerciţiilor va fi efectuată în

parametrii reali, urmărind să întregească şi să crească

capacitatea intuitivă a participanţilor. Comenzile vor fi

clare, precise. Pentru aceasta se va solicita expres de

către profesori ca mişcările să fie ample, degajate şi

executate în tempouri accesibile, de la moderat la

intensităţi ridicate.

Se va insista permanent ca intensitatea efortului

să crească treptat. Abordarea noilor exerciţii să se

96

realizeze doar în condiţiile consolidării şi stabilizării

clare şi precise, în memoria motrică a subiectului, a

exerciţiului anterior.

Scopul:


capacităţii de angrenare a musculaturii şi a

articulaţiilor implicate în efortul de

bătaie/desprindere activă şi amplă de la sol;

- Dezvoltarea îndemânării şi a simţului de



priceperii motrice complexe de aşezare corectă a

piciorului pe sol în vederea efectuării unei

bătăi/desprinderi active şi ample de la sol;

- Formarea, consolidarea deprinderii de aterizare pe

sol, controlată echilibrată şi amortizată.

97

Recomandări:

Abordarea acestor succesiuni de exerciţii se

recomandă a se realiza în ordinea prezentată mai sus.

Considerăm că prin această înlănţuire vom crea

premisele unor acumulări calitative bine consolidate în

memoria motrică a subiectului.

Cuvinte cheie:

- desprinde-te odată cu deplasarea înainte;

- împinge amplu de la sol;

- controlează braţele;

- privirea înainte;


Greşeli frecvente:

- coordonare ineficientă între acţiunea de avântare a

braţelor cu desprinderea de la sol;

- desprindere ineficientă de la sol ca urmare a

extensiei incomplete din articulaţiile coapsei, a

genunchilor şi a gleznelor,

98

- aterizarea pe sol efectuată rigid, cu şocuri,

- efectuarea de mişcări reduse ca amplitudine cauzate

de insuficienta forţă a membrelor inferioare.

SĂRITURI DE PE DIFERITE OBSTACOLE

De pe diferite obstacole (bănci, lăzi, cutii) aflate

la diferite înălţimi (20-40-60 cm) se efectuează

sărituri în jos, (adâncime) cu aterizare pe două picioare

sau pe un picior.

Scopul :

Se urmăreşte ca aterizarea pe sol să se realizeze

elastic, echilibrat, contactul cu solul să fie luat printr-o

amortizare eficientă, dată de flexia controlată a

articulaţiilor gleznelor, genunchilor şi a şoldului.

Se constituie ca mijloc eficient în lecţiile de ed.

fizică şi în antrenamentele cu temă pentru formarea

deprinderii de aterizare controlată, amortizată şi

elastică, dar şi pentru perfecţionarea forţei dinamice

(detentă).

99

Cuvinte cheie:

- păşeşte în faţă de pe ladă;

- îndoaie genunchii elastic la aterizare;

- ajută-te cu braţele la aterizare.

Kinogramă nr.24

Greşeli frecvente:

- păşire forţată de pe ladă;

- poziţie rigidă la aterizare;

- amortizare insuficientă din articulaţiile

genunchiului, gleznelor.

100

Recomandări:

Utilizarea acestor exerciţii va fi permanent în

concordanţă cu particularit ăţile de vârstă şi cu

nivelul de pregătire al executanţilor.

SĂRITURI PE DIFERITE OBSTACOLE

De pe sol, se efectuează sărituri (în sus, pe

verticală) pe diferite obstacole (lăzi, cutii, bănci), aflate

la diferite înălţimi (40-60-80 cm). Desprinderea poate

fi executată de pe două picioare sau de pe un picior.

Scopul:

Se urmăreşte ca desprinderea de pe sol să fie

activă şi amplă, la care se adaugă lucrul energic (de

avântare) al segmentelor libere.

Avântarea (acţiune cu efect direct asupra

amplitudinii desprinderii de pe sol) se realizează prin

acţiunea coordonată a braţelor (care pot lucra simultan

sau alternativ) şi a piciorului liber, (în cazul

desprinderilor de pe un picior). În funcţie de înălţimea

101

obstacolului pe care se execută desprinderea, forţa de

împingere în sol şi amplitudinea mişcărilor de avântare,

creşte direct proporţional cu aceasta.

Destinderea (extensia) din articulaţiile şoldului,

genunchilor şi a gleznelor este completă.

Acestea se constituie ca mijloc eficient în lecţiile

de ed. fizică şi în antrenamentele cu temă pentru

formarea deprinderii de desprindere de la sol, precum

şi pentru perfecţionarea forţei dinamice (detenta).

Recomandări:




Cuvinte cheie:

- împinge energic din picioare;

- trage puternic de braţe;

- întinde articulaţia genunchilor la desprindere.

102

Kinogramă nr.25

Greşeli frecvente:

- extensia incompletă în articulaţiile membrelor

inferioare;

- insuficientă avântare de pe sol;

- lucru redus din braţe în momentul avântării.

SĂRITURI PESTE DIFERITE OBSTACOLE

Săriturile executate peste diferite obstacole

(bănci, mingi medicinale, lăzi, cutii, garduri, stinghii)

îmbină eficient obiectivele majore ale şcolii săriturii.

103

Obstacolele pot avea diferite înălţimi şi

desprinderile pot fi executate de pe două picioare sau

de pe un picior.

Scopul:

Se urmăreşte ca desprinderile de la sol şi

aterizarea după obstacole, să se efectueze conform

cerinţelor prezentate mai sus.

Intensitatea efortului pentru realizarea unor desprinderi

ample şi active, precum şi obţinerea unor aterizări

elastice şi amortizate (care dau posibilitatea continuării

efortului), sunt în funcţie de numărul de obstacole şi

de înălţimea la care sunt plasate acestea. Aceste

exerciţii se constituie ca mijloc eficient în lecţiile de

ed. fizică şi în antrenamentele cu temă pentru

perfecţionarea forţei dinamice (detenta).

Recomandări:




104

Cuvinte cheie:

- împinge energic din picioare;


- întinde articulaţia genunchilor la desprindere;

- aterizează elastic.

Kinogramă nr.26

105

Greşeli frecvente:



- desprindere ineficientă de la sol ca urmare a

extensiei incomplete din articulaţiile genunchilor şi

a gleznelor;

- aterizarea pe sol se realizează cu piciorele prea

întinse, provocând şocuri la nivelul coloanei

vertebrale şi a genunchilor;

- aterizarea pe sol se realizează cu piciorele exagerat

de flectate, prăbuşirea bazinului pe călcâie, fapt care

atrage după sine forţarea articulaţiilor genunchiului.

SĂRITURI SUCCESIVE DE PE UN PICIOR

PE CELĂLALT

Săriturile succesive, efectuate de pe un picior pe

celalalt, în diferite combinaţii: stâng – stâng – drept –

drept sau stâng – stâng – drept, etc sunt combinaţii de

paşi săltaţi legaţi printr-un pas sărit (ca legătură).

106

Acestea sunt exerciţii complexe şi de mare dificultate

datorită efortului muscular necesar unei execuţii

corecte. Dezvoltă forţa dinamică, coordonarea şi simţul

ritmului.

Kinogramă nr.26

Cuvinte cheie:



107

- ridică genunchiul piciorului de avântare(cel liber);

- împinge bazinul înainte.

Greşeli frecvente:



- desprindere ineficientă de la sol ca urmare a extensiei

incomplete din articulaţiile genunchilor şi a

gleznelor;

- deficienţe de coordonare la desprinderea de pe un

picior pe celălalt;

- deficienţe provocate de lipsa forţei musculare a

membrelor inferioare.

Sărituri la groapa cu nisip

Sărituri succesive executate pe două picioare

(broscuţe) cu aterizare pe plat sau în groapa cu nisip.

Pot fi executate cu deplasare accentuată spre înainte

sau cu deplasare în sus, în funcţie de scopul urmărit.

108

Recomandări:




B. EXERCIŢIILE PRETEHNICE (SPECIALE)

Grupează exerciţii şi mijloace folosite pentru

consolidarea şi perfecţionarea deprinderilor şi

priceperilor motrice de mişcare cu direcţie spre

formarea unor reflexe condiţionate, stereotipuri

dinamice, conexiuni şi engrame corecte în vederea

creşterii capacităţilor şi abilităţilor motrice generale şi

specifice probelor de sărituri.

PASUL SĂLTAT CU BRA ŢE ALTERNATIVE

Se execută:

Succesiuni de săltări succesive pe verticală, în

care desprinderea se efectuează de pe un picior,

revenirea pe sol realizându-se pe acelaşi picior. După

aşezarea piciorului pe sol (împins cu călcâiul mult

109

înainte), printr-o rulare activă călcâi – vârf, piciorul de

bătaie se extinde din articulaţiile genunchiului şi a

gleznei, iar coapsa piciorului liber (piciorul de

avântare) se ridică la orizontală, înainte şi în sus, cu

genunchiul flectat (flexia gambei pe coapsa).

Această poziţie: piciorul de bătaie în extensie

(atârnă liber în jos), iar cel de avântare îndoit din

articulaţia genunchiului, se menţine până executantul

revine pe sol.

Braţele lucrează alternativ, din axa umerilor, înainte

şi înapoi (plan antero-posterior), îndoite din articulaţia

coatelor la 90˚, braţ la picior opus, înaintarea lor

oprindu-se la nivelul feţei. Aterizarea pe sol este

elastică, urmată de o păşire înainte a piciorul de

avântare şi de o desprindere similară cu cea anterioară.

Săltările (desprinderile) sunt legate armonios,

păstrând un ritm egal, şi evitând oscilaţiile transversale

sau cele antero-posterioare. Trunchiul este drept,

privirea înainte.

110

Prin această mişcare de avântare şi prin ridicarea

energică a coapsei piciorului liber (de avântare), corpul

este plasat pe o traiectorie (parabolă) înaltă.

Importan ţa

- constituie un mijloc eficient de dezvoltare a

priceperilor motrice complexe;

- sunt mijloace facile pentru învăţarea corectă a

desprinderilor (ample şi active) de la sol, obţinute în

urma unor bătăi (active şi energice), şi urmate de

aterizări amortizate (elastice şi controlate);

Kinogramă nr.27

111

- formează şi consolidează perceperea efortului

neuro-muscular (cu o dinamică mult crescută)

necesar acestor exerciţii;

- constituie exerciţiu pregătitor pentru săritura în

înălţime;

- îmbunătăţeşte şi perfecţionează acţiunea de

avântare, prin coordonarea mişcărilor executate de

braţe cu cea a piciorului de avântare;

- perfecţionează capacitatea de coordonare şi


- îmbunătăţeşte şi ameliorează forţa dinamică;

- se constituie într-un exerciţiu complex cu valenţe

diversificate.

Cuvinte cheie:

- împinge energic în sus;


- trage genunchiul piciorului de avântare, activ în sus,

- trunchiul drept;


112

- braţele se opresc în mişcarea înainte-înapoi, la

nivelul feţei.

Greşeli frecvente:

- coordonare deficitară între acţiunea braţelor cu a

piciorului liber de avântare;

- impulsie insuficientă de la sol;

- acţiunea braţelor dezordonată, mişcări prea largi,

sau reduse;

- coborârea timpurie spre sol a piciorului de avântare;

- oscilaţii frontale şi transversale ale trunchiului;

- rularea plantei pe sol incompletă.

PASUL SĂLTAT CU BRA ŢE SIMULTANE

Desprinderea se realizează identic, doar mişcarea

braţelor este diferită. De această dată mişcarea braţelor

se execută simultan şi anume: după aterizarea pe

piciorul de bătaie, braţele sunt trase simultan (deodată)

uşor spre jos – înapoi. În momentul în care rularea

călcâi – talpă – vârf atinge punctul maxim, iar piciorul

liber începe să urce spre orizontală cu gamba flectată

113

pe coapsa, braţele printr-o mişcare simultană, urcă de

jos – dinapoi spre înainte – sus, pe lângă corp, oprindu-

şi înaintarea la nivelul feţei. Această mişcare este

executată în acelaşi timp cu desprinderea de la sol

(blocare urmată de avântare). Prin această mişcare de

avântare şi prin ridicarea energică a coapsei piciorului

liber (de avântare), corpul este plasat pe o traiectorie

(parabolă) înaltă.

Kinogramă nr.28

114

Cuvinte cheie:

- împinge energic în sus;


- trage genunchiul piciorului de avântare, activ în sus,

- trunchiul drept;



nivelul feţei.

Greşeli frecvente:

- coordonare deficitară a acţiunii braţelor cu cea a

piciorului liber, impulsie insuficientă de la sol;


sau reduse;



- rularea plantei pe sol incompletă.

115

PASUL SĂRIT CU BRAŢE ALTERNATIVE

Se execută:

Succesiuni de săltări (desprinderi) succesive, pe

orizontală, în care desprinderea se efectuează de pe un

picior, revenirea pe sol realizându-se pe celălalt picior,

prin decalarea în plan sagital a coapselor. Cu cât

această decalare este mai accentuată cu atât traiectoria

săriturii va fi mai lungă.

Piciorul ia contactul cu solul la aterizare pe toată

talpa şi rulează activ spre vârf. Prin împingerea

energică pe sol, piciorul de bătaie se extinde complet,

iar prin împingerea şoldului spre înainte, desprinderea

se realizează oblic înainte şi în sus. Simultan, piciorul

liber (cel de avântare) este ridicat în faţă, la orizontală,

sau peste, îndoit din articulaţia genunchiului, gamba

fiind îndreptată spre jos.

Braţele lucrează alternativ, din axa umerilor,

înainte şi înapoi (plan antero-posterior), îndoite din

articulaţia coatelor la 90˚, braţ la picior opus, înaintarea

lor oprindu-se la nivelul feţei. Aterizarea pe sol este

116

elastică, contactul cu acesta este amortizat din

articulaţiile genunchiului şi a şoldului, urmată de o

desprindere similară.

Săltările sunt legate armonios, păstrând un ritm

egal, şi evitând oscilaţiile transversale sau cele antero-

posterioare. Trunchiul este drept, privirea înainte.

Prin această mişcare de avântare şi prin

împingerea energică a şoldului înainte, corpul este

plasat pe o traiectorie (parabolă) lungă.

Importan ţa

- constituie un mijloc eficient de dezvoltare a

priceperilor motrice complexe;

- sunt mijloace facile pentru învăţarea corectă a

desprinderilor (ample şi active) de la sol, obţinute în

urma unor bătăi (active şi energice), şi urmate de

aterizări amortizate (elastice şi controlate);

- formează şi consolidează perceperea efortului

neuro-muscular (cu o dinamică mult crescută)

necesar acestor exerciţii;

117

- constituie exerciţiu pregătitor pentru săritura în

lungime şi triplusalt;

- îmbunătăţeşte şi perfecţionează acţiunea de

avântare, prin coordonarea mişcărilor executate de

braţe cu cea a piciorului liber;

- perfecţionează capacitatea de coordonare şi


- îmbunătăţeşte şi ameliorează forţa dinamică;

- se constituie într-un exerciţiu complex cu valenţe

diversificate;

Cuvinte cheie:

- împinge energic înainte;


- trage genunchiul piciorului de avântare, activ în sus;

- rulează activ planta pe sol;

- trunchiul drept;



nivelul feţei.

118

Kinogramă nr.29

Greşeli frecvente:


piciorului liber, de avântare;


119

- poziţia trunchiului înclinată exagerat, sau lăsată pe

spate;


sau reduse;



- aşezarea plantei piciorului de impulsie pe vârf, sau

pe călcâie;

- precipitarea în timpul fazei de zbor lucru care

determină coborârea timpurie a piciorului de

avântare pe sol, implicit scurtarea desprinderii.

PASUL SĂRIT CU BRAŢE SIMULTANE

Se executa similar cu exerciţiul precedent,

mişcarea braţelor fiind aceea care face diferenţa.

Lucrul braţelor se realizează astfel: după aterizarea pe

piciorul liber (cel de avântare), braţele sunt trase

simultan uşor spre jos – înapoi. În momentul în care

rularea talpă – vârf atinge punctul maxim, iar piciorul

liber începe să urce spre înainte şi în sus, braţele printr-

120

o mişcare simultană, urcă de jos – dinapoi spre înainte

– sus, pe lângă corp, oprindu-şi înaintarea la nivelul

feţei. Prin această mişcare de avântare şi prin

împingerea energică a şoldului înainte, corpul este

plasat pe o traiectorie (parabolă) lungă.

Kinogramă nr.30

121

Cuvinte cheie:

- împinge energic înainte;


- trage genunchiul piciorului de avântare, activ în sus;

- trunchiul drept;



nivelul feţei.

Greşeli frecvente


piciorului liber de avântare;


- la poziţia trunchiului, înclinare exagerată, sau lăsare

pe spate;

- acţiunea braţelor dezordonată, mişcări prea largi;

sau reduse;



- aşezarea plantei piciorului de impulsie pe vârf, sau

pe călcâie;

122

- precipitarea în timpul fazei de zbor lucru care

determină coborârea timpurie a piciorului de

avântare pe sol, implicit scurtarea desprinderii.

SǍRITURI CU ATERIZAREA LA GROAPA CU

NISIP SAU PE SALTELE

Sărituri de pe loc, de pe doua picioare;

Sărituri de pe loc, de pe un picior;

Triplusalt de pe loc, şi cu elan redus;

Sărituri cu elan redus (1-3-5-7-9-paşi) cu

efectuarea bătăii pe lăzi cu înălţimi diferite;

Sărituri cu elan redus (1-3-5-7 paşi) cu

efectuarea bătăii pe lăzi aşezate sub nivelul pistei de

elan ( sub-bătaie);

Sărituri de pe loc, de pe două picioare, peste

ştachetă;

Sărituri de pe loc de pe un picior, peste ştachetă;

123

Contribuie la consolidarea şi perfecţionarea

priceperilor motrice complexe necesare executării

corecte şi eficiente a săriturilor.

SĂRITURA ÎN LUNGIME DE PE LOC

Este un procedeu tehnic intermediar

Săritorul se aşază cu vârfurile picioarelor la

marginea gropii cu nisip, sau în spatele unei linii

trasate pe sol. Tălpile picioarelor sunt paralele pe

direcţie, uşor depărtate, trunchiul este drept. Prin

mişcări uşoare de balansare simultane a braţelor,

înainte-înapoi pe lângă trunchi, prin flectarea uşoară a

articulaţiilor genunchilor, atunci când braţele sunt duse

înapoi, trunchiul se apleacă uşor, urmând ca printr-o

împingere energică şi activă a picioarelor pe sol,

(extensie din articulaţiile genunchilor) simultan cu

balansarea activă a braţelor înainte, săritorul să se

desprinde de la sol, oblic – în sus.

În faza de zbor, picioarele, menţinute în acelaşi

plan, sunt proiectate înainte, mult în faţa C.G.C., iar

124

trunchiul este aplecat. Picioarele (călcâiele) iau

contactul cu nisipul sau cu solul, amortizat, printr-o

flexie controlată din articulaţiile genunchilor şi a

şoldurilor, în vederea reducerii şocului şi a obţinerii

unei sărituri eficace, cu urme paralele pe nisip, fără a

lăsa amprente în urma acestora.

Importan ţa

- exerciţii pentru dezvoltarea forţei dinamice

(detentă);

- exerciţiu coordinativ;

- ameliorarea tehnicii aterizării în groapa cu nisip;

- perfecţionarea capacităţii de acţionare cu ambele

picioare, sprijin bilateral la desprinderea de la sol;

- evaluarea gradului de dezvoltare a forţei

dinamice.

125

Kinogramă nr.31

Cuvinte cheie:

- balansează înainte – înapoi braţele;


- nu te apleca în momentul desprinderii;

- trage de braţe energic;

- ridică picioarele spre înainte;

126

- aterizează elastic şi amortizat.

Greşeli frecvente:

- împingerea inegală de pe sol;

- tendinţa de a efectua dublă bătaie;

- deficienţe în lucrul braţelor;

- aplecare exagerată în momentul impulsiei de la sol;

- lăsarea pe spate în momentul aterizării în groapa cu

nisip;

- aterizare deficitară datorată aşezării asimetrice a

călcâielor în nisip;

- aterizare deficitară datorată aplecării exagerate a

trunchiului în momentul luării contactului cu

nisipul.

SĂRITURILE PLIOMETRICE

Sărituri de pe obstacole (lăzi, bănci, cutii)

aşezate la diferite înălţimi, executate pe două picioare,

sau pe unul, urmate imediat de o desprindere activă

înainte şi în sus.

127

Importan ţa

Constituie un exerciţiu complex, de o dificultate

majoră, necesitând o foarte bună coordonare neuro-

musculară.

Se urmăreşte ca după aterizarea pe sol, contactul cu

solul să fie foarte scurt, urmat de o desprindere pe

verticală, activă şi amplă.

Cunoscută şi sub denumirile10 de „ ciclu întindere-

scurtare sau „reflex miotatic de întindere”, pliometria

se referă la exerciţiile în care „muşchii se încarcă într-o

contracţie excentrică (lungire), după care urmează

imediat o contracţie concentrică (scurtare)”. Exerciţiile

pliometrice11 angajează mecanisme neurale complexe.

În exerciţiile pliometrice, muşchii se contractă cu mai

multă forţă şi mai rapid decât dintr-o poziţie de pre-

întindere, dată de un exerciţiu comun.

10 Bompa T., (2002) Teoria şi Metodologia Antrenamentului, Ed. Ex. Ponto, C.N.F.P.A., Bucureşti (pg. 323) 11 Ibidem

128

Kinogramă nr.32

Efecte:

- mobilizarea rapidă a unor activităţi de inervare

musculare crescute;

- recrutarea majorităţii, dacă nu a tuturor unităţilor

motorii şi a fibrelor musculare corespunzătoare;

- creşterea frecvenţei de lansare a impulsurilor de

către neuronii motori;

129

- transformarea forţei musculare în putere

explozivă(forţă dinamică).

Cuvinte cheie:

- porneşte săritura degajat;

- pleacă activ de la sol imediat după aterizare;

- ajută-te cu braţele.

Greşeli frecvente:

- timp latent (reacţie târzie) prelungit între momentul

aterizării pe sol şi desprindere;

- coordonare deficitară între acţiunea braţelor şi a

picioarelor ;

- abordarea exerciţiului fără o pregătire prealabilă, şi

fără o bază de forţă minimală.

Recomandări:




Nu se recomandă utilizarea exerciţiului la cei

cu vârste mici şi la începători.

130




priceperilor motrice necesare executării corecte şi

eficace (din punct de vedere biomecanic), a

procedeelor tehnice specifice probelor atletice de

sărituri.

Perfecţionează abilităţile motrice complexe.

Sărituri cu aterizarea la groapa cu nisip sau pe

saltele

Sărituri cu elan redus ( 1 - 3 - 5 - 7 - 9- 11 paşi

elan) prin diferite procedee tehnice caracteristice

probelor de sărituri (înălţime, lungime, triplusalt şi

prăjină);

Aceste sărituri pot fi executate în condiţii de

concurs, sau în condiţii uşurate ori îngreunate:

- cu bătaie pe lăzi cu diferite înălţimi;

131

- trambuline;

- efectuarea elanului la vale;

- efectuarea elanului în pantă;

- sub-bătaie, aşezarea podiumului de bătaie sub

nivelul pistei de elan etc.

Parametrii săriturilor sunt apropiaţi de cei

înregistraţi în condiţiile concursului;

Recomandări:




132

2.3. ŞCOALA ARUNC ĂRII

Definiţie:

Grupează exerciţii de aruncări cu diferite

obiecte, efectuate prin cele trei tipuri de aruncări :

azvârlire, împingere, lansare, executate cu două

mâini sau cu o mâna, din diferite poziţii.

2.3.1. TIPURILE DE ARUNCĂRI

În atletism avem trei tipuri de aruncări :

2.3.1.1. ARUNCĂRI DE TIP ÎMPINGERE

Acestea se execută printr-o presiune dinapoi-

înainte şi de jos în sus, mâna aruncătorului fiind

situată înapoia şi dedesubtul obiectului de aruncat.

Din această categorie face parte aruncarea

greutăţii.

133

2.3.1.2. ARUNCĂRI DE TIP AZVÂRLIRE

Aruncările de tip azvârlire se execută printr-o

tracţiune efectuată asupra obiectului de aruncat, pe

o traiectorie liniara, dinapoi-înainte, pe deasupra

umărului, bra ţul fiind plasat înaintea obiectului de

aruncat.

Din această categorie fac parte : azvârlirea suliţei şi

a mingii de oină.

2.3.1.3. ARUNCĂRI DE TIP LANSARE

Aruncările de tip lansare se execută printr-o

tracţiune asupra obiectului, dinapoi-înainte şi de jos

oblic în sus, pe o traiectorie curbilinie (circulară),

braţul aruncătorului fiind întins lateral, înaintea

obiectului.

Din această categorie fac parte : lansarea discului şi

a ciocanului.

134

OBIECTIVE

a. formarea deprinderii de angajare a întregului

corp în efortul de aruncare;

b. formarea deprinderii de accelerare a mişcării

(mişcare continuu accelerată);

c. formarea deprinderii de dublu sprijin pe sol în

timpul efortului final de eliberare a obiectului;

d. formarea deprinderii de depăşire a obiectului de

aruncat, prin angrenarea în mişcare a

segmentelor corpului într-o succesiune eficientă

din punct de vedere biomecanic:

călcâi,genunchi, şold, piept, umăr, braţ de

aruncare;

e. accentuarea poziţiei de „arc” de aruncare,

obţinute în urma depăşirii obiectului de

aruncare;

f. angrenarea succesivă a maselor musculare (într-

o anumită succesiune de timp şi intensitate) în

efortul de aruncare, de la grupele musculare mici

la cele mari;

135

g. dezvoltarea calităţilor biomotrice implicate în

aruncare.

MIJLOACE ŞI EXERCI ŢII CUPRINSE ÎN

ŞCOALA ARUNC ĂRII

A. EXERCIŢIILE PREG ĂTITOARE

Se constituie în exerciţii şi mijloace folosite

pentru formarea unor deprinderi şi priceperi motrice

elementare de aruncare. Reprezintă primii paşi în

vederea orientării şi ini ţierii activităţilor fizice spre


dinamice, pentru creşterea capacităţilor şi abilităţilor

motrice generale şi specifice unor probe de aruncări.

CLASIFICAREA EXERCI ŢIILOR

Clasificarea de mai jos cuprinde modalităţile de

ordonare a succesiunii exerciţiilor pregătitoare din

cadrul şcolii aruncărilor:

136

Se pot executa: ► cu două mâni

► cu o mână

Poziţiile din care pot fi executate aruncările:

► stând depărtat cu picioarele paralele;

► stând depărtat cu un picior în faţă;

► şezând pe diferite bănci, drepte sau înclinate;

► sprijin pe ambii genunchi;

► sprijin pe un genunchi;

► culcat facial, pe sol;

► culcat dorsal pe sol sau pe bancă, etc..

Obiecte şi materiale folosite pentru exersare:

Aceste obiecte pot fi diferite şi având greutăţi

variabile: de la obiecte foarte uşoare la obiecte grele

(mai grele ca materialul de concurs):

Mingi medicinale de la 1 kg. - 10 kg.

Greutăţi (bilu ţe) de la 0,5kg - 7 kg.

(nu se aruncă în curtea şcolii)

Bastoane de diferite dimensiuni;

137

Grenade de diferite dimensiuni;


Mingi mici de cauciuc, plastic, de oina;

Buşteni de diferite dimensiuni şi greutăţi;

Pietre şi bulgări de zăpadă


Scopul Importan ţa

Raţiunile pentru care demersul de învăţare a

mecanismelor de aruncare se recomandă a fi realizată

prin exerciţii efectuate cu două mâini sau cu o mână,

din diferite poziţii, sunt:

- executarea aruncărilor cu două mâini facilitează

formarea unor deprinderi de aruncare, şi reduce

timpul necesar formării acestora;

- prin acţionarea simultană a ambelor braţe asupra

obiectului de aruncat, efortul muscular necesar

acestor activităţi este mai scăzut;

138

- în cazul aruncărilor efectuate cu două mâini, efortul

muscular este preluat de mai multe grupe

musculare, uşurând perfecţionarea acestora;

- prin aruncările efectuate din diferite poziţii, cu o

mână sau cu două mâini, se poate acţiona direct

asupra acelor grupe musculare sau articulaţii care au

implicarea cea mai eficientă în efortul de aruncare;

- folosirea acestor demersuri metodice înlesnesc

formarea priceperilor motrice complexe privind

nivelul, intensitatea şi caracteristicile efortului

neuro-muscular necesare efectuării aruncării;

- se constituie în modalităţi de învăţare, consolidare

şi perfecţionare cu adresă directă a tehnicii probelor

de aruncări;

- datorită caracteristicilor probelor de aruncări, fazele

aruncărilor pot fi executate pe secvenţe:

♦ de pe loc;

♦ doar efortul final;

♦ cu simularea elanului, urmat de oprirea înaintea

efortului final;

139

♦elan, oprire şi continuarea aruncării;

♦elan, oprire înaintea efortului final, revenire şi

reluarea aruncării, etc.

Toate aceste abordări uşurează modalităţile de

învăţare, consolidare şi perfecţionare a aruncărilor.

ARUNCĂRI (ÎMPINGERI) EXECUTATE:

CU O MÂNĂ SAU DOUĂ MÂINI DE LA PIEPT:

► Stând depărtat cu picioarele paralele, (cu două

mâini)

Cuvinte cheie:

- îndepărtează mult, cotul (coatele) lateral de triunchi;

- împinge amplu oblic în sus;

- întinde braţul (braţele) la eliberarea mingii;

- urcă-te în sus pe picioare;

- împinge şoldul înainte;

- termină aruncarea pe vârful picioarelor.

140

Kinogramă nr.33

Greşeli frecvente

- cotul (coatele) aproape de triunchi;

- bazinul rămăne înapoi;

- împingere incompletă din braţ (braţe);

- amplitudine redusă a mişcării de împingere;

- poziţie îngenunchiată în momentul eliberării mingii.

141

►STÂND CU PICIOARELE DEPĂRTATE, (CU

O MÂNĂ)

Kinogramă nr.34

Cuvinte cheie:

- îndepărtează mult, cotul lateral de trunchi;


- întinde braţul la eliberarea mingii;

- urcă-te în sus pe picioare;



142

Greşeli frecvente

- cotul aproape de trunchi;

- bazinul rămăne înapoi;

- impingere incompletă din braţ ;



► STÂND CU UN PICIOR ÎN FAŢĂ, (CU DOUĂ MÂINI)

Kinogramă nr.35

143

Cuvinte cheie:

- îndepărtează mult, coatele lateral de trunchi;

- greutatea pe piciorul din spate;


- întinde braţele la eliberarea mingii;

- urcă-te pe piciorul stâng;



Greşeli frecvente

- coatele aproape de trunchi;

- greutatea rămâne pe piciorul din faţă;

- îndoirea piciorului stâng în fandare;

- bazinul rămâne înapoi;

- împingere incompletă din braţe;



144

► STÂND CU UN PICIOR ÎN FAŢĂ, (CU O

MÂNĂ)

Kinogramă nr.36

Cuvinte cheie:

- îndepărtează mult, cotul lateral de trunchi;

- greutatea pe piciorul din spate;



- urcă-te pe piciorul stâng;



145

Greşeli frecvente

- cotul aproape de trunchi;

- greutatea rămâne pe piciorul din faţă;

- îndoirea piciorului stâng (de blocare) în fandare;

- bazinul rămâne înapoi;

- împingere incompletă din braţ;



► ŞEZÂND PE SOL CU PICIOARELE

DEPĂRTATE (CU DOUĂ MÂINI)

Cuvinte cheie:

- îndepărtează mult, coatele lateral de trunchi;


- întinde braţele la eliberarea mingii;

- rămâi cu trunchiul drept.

146

Kinogramă nr.37

Greşeli frecvente

- coatele aproape de trunchi;

- împingere incompletă din braţe;

- amplitudine redusă a mişcării de împingere.

147

► ŞEZÂND PE SOL CU PICIOARELE

DEPĂRTATE (CU O MÂNĂ)

Kinogramă nr.38

Cuvinte cheie:

- îndepărtează mult cotul lateral de trunchi;



Greşeli frecvente:

- cotul aproape de trunchi,

- împingere incompletă din braţ;

- amplitudine redusă a mişcării de împingere.

148

►ŞEZÂND PE BANCĂ, (CU DOUĂ MÂINI)

Kinogramă nr.39

►ŞEZÂND PE BANCĂ, (CU O MÂNĂ)

Kinogramă nr.40

149

► SPRIJIN PE GENUNCHI, (CU DOUĂ MÂINI)

Kinogramă nr.41

► SPRIJIN PE GENUNCHI, (CU O MÂNĂ)

Kinogramă nr.42

150

► SPRIJIN PE UN GENUNCHI (CU DOUĂ MÂINI)

Kinogramă nr.43

► SPRIJIN PE UN GENUNCHI (CU O MÂNĂ)

Kinogramă nr.44

151

Greşeli frecvente:

- apropierea coatelor, sau a cotului de trunchi în

timpul împingerii mingii;

- amplitudine redusă a mişcărilor de aruncare a

obiectului;

- aruncarea obiectului înaintea atingerii celui mai

înalt punct de eliberare;

- aplecarea trunchiului în momentul eliberării

obiectului;

- răsucirea trunchiului în momentul final al eliberării

obiectului;

- rămânerea în urmă a şoldului şi a pieptului în timpul

efortului final;

- angrenarea întârziată a segmentelor corpului în

succesiunea corectă a mişcării ( călcâi,genunchi,

şold, piept, umăr, braţ de aruncare);

- căderea braţului opus celui de aruncare, (la

aruncările cu o mână);

- lăsarea capului mult prea pe spate, sau lateral în

momentul eliberării obiectului;

152

- braţul aruncător nu efectuează o mişcare continuu

accelerată.

ARUNCĂRI (AZVÂRLIRI) EXECUTATE:

► CU O MÂNĂ SAU CU DOUĂ MÂINI

DEASUPRA CAPULUI (UMĂRULUI), DIN

URMĂTOARELE POZI ŢII :

► STÂND DEPĂRTAT CU PICIOARELE

PARALELE, (CU DOUĂ MÂINI)

Kinogramă nr.45

153

► STÂND DEPĂRTAT CU PICIOARELE PARALELE, (CU O MÂNĂ)

Kinogramă nr.46

► STÂND CU UN PICIOR ÎN FAŢĂ, (CU DOUĂ MÂINI)

Kinogramă nr.47

154

► STÂND CU UN PICIOR ÎN FAŢĂ, (CU O MÂNĂ)

Kinogramă nr.48

► ŞEZÂND PE SOL CU PICIOARELE DEPĂRTATE, (CU DOUĂ MÂINI)

Kinogramă nr.49

155

► ŞEZÂND PE SOL CU PICIOARELE DEPĂRTATE, (CU O MÂNĂ)

Kinogramă nr.50

► ŞEZÂND PE BANCĂ, (CU O MÂNĂ) ► CULCAT PE BANCĂ DORSAL, (CU DOUǍ MÂINI)

Kinogramă nr.51

156

► CULCAT PE BANCĂ DORSAL, (CU O MÂNĂ)

Kinogramă nr.52

► CULCAT PE BĂNCI CU ÎNCLINAŢII DIFERITE, (CU DOUĂ MÂINI) ► CULCAT PE BĂNCI CU ÎNCLINAŢII DIFERITE, (CU O MÂNĂ)

157

► CULCAT PE SOL FACIAL, (CU DOUĂ MÂINI)

Kinogramă nr.53

► SPRIJIN PE GENUNCHI, (CU DOUĂ MÂINI)

Kinogramă nr.54

158

► SPRIJIN PE GENUNCHI, (CU O MÂNĂ)

Kinogramă nr.55

► SPRIJIN PE UN GENUNCHI, (CU DOUĂ MÂINI)

Kinogramă nr.56

159

► SPRIJIN PE UN GENUNCHI, (CU O MÂNĂ)

Kinogramă nr.57

Greşeli frecvente:

- îndoirea braţelor (a braţului) din articulaţia cotului,

în momentul azvârlirii;

- azvârlirea obiectului înaintea atingerii celui mai

înalt punct de eliberare;


obiectului;


obiectului;

- răsucirea trunchiului în momentul eliberării

obiectului;

160


efortului final;


succesiunea corectă a mişcării (călcâi,genunchi,


- căderea braţului opus celui de aruncare (la

aruncările cu o mână) în momentul efortului final;

- lăsarea capului mult prea pe spate, sau lateral, în

momentul eliberării obiectului;

- braţul aruncător nu efectuează o mişcare continuu

accelerată.

ARUNCĂRI (LANSĂRI) EXECUTATE:

Cu două mâini sau cu o mânăa, cu faţa pe

direcţie, sau stând lateral pe direcţia de aruncare,

(prin r ăsucire) din următoarele poziţii:

161

► STÂND CU UMĂRUL (STÂNG SAU DREPT) PE DIRECŢIA DE ARUNCARE, (CU DOUĂ MÂINI)

Kinogramă nr.58

► STÂND CU UMĂRUL (STÂNG SAU DREPT) PE DIRECŢIA DE ARUNCARE, (CU O MÂNĂ)

Kinogramă nr.59

162

► ŞEZÂND PE BANCĂ, CU O MÂNĂ

Kinogramă nr.60

► ŞEZÂND PE SOL CU PICIOARELE DEPĂRTATE, CU O MÂNĂ

Kinogramă nr.61

163

► SPRIJIN PE GENUNCHI, CU DOUĂ MÂINI

Kinogramă nr.62

► SPRIJIN PE GENUNCHI, CU O MÂNĂ

Kinogramă nr.63

164

► SPRIJIN PE UN GENUNCHI, CU O MÂNĂ

Kinogramă nr.64

165

► STÂND CU PICIOARELE PARALELE, DEPĂRTATE, CU DOUĂ MÂINI ÎNAINTE

Kinogramă nr.64

166

► STÂND CU PICIOARELE PARALELE, DEPĂRTATE, CU SPATELE SPRE DIRECŢIA DE ARUNCARE, CU DOUĂ MÂINI PESTE CAP:

Kinogramă nr.65

167

Greşeli frecvente:

- îndoirea braţelor (a braţului), în momentul lansării;

- raza descrisă de obiect este redusă datorită îndoirii

braţelor, (a braţului) şi a retragerii umărului (a

braţului aruncător) înspre înapoi;

- lansarea obiectului înaintea atingerii celui mai înalt

punct de eliberare;


obiectului;


obiectului;


efortului final;


succesiunea corectă a mişcării ( călcâi,genunchi,


- căderea braţului opus celui de aruncare (la

aruncările cu o mână);

168

- angrenarea musculaturii implicate în efortul de

aruncare nu se efectuează printr-o mişcare continuu

accelerată.

ORGANIZAREA COLECTIVULUI

Folosirea în cadrul orelor de pregătire, a

exerciţiilor din şcoala aruncării, necesită organizarea

activităţii de aşa natură, încât să se asigure securitatea

sportivilor sau a elevilor.

Elevii vor lucra pe două linii, faţă în faţă sau pe

perechi.

Distanţa (intervalul) dintre ei să fie suficientă

pentru a nu periclita securitatea partenerului de lucru.

Aruncările să se efectueze la comandă.

Recuperarea materialelor se va face după

epuizarea tuturor aruncărilor.

169

B. EXERCIŢIILE PRETEHNICE

Grupează exerciţii şi mijloace folosite pentru

consolidarea şi perfecţionarea deprinderilor şi

priceperilor motrice de mişcare cu direcţie spre


dinamice, conexiuni corecte, în vederea creşterii

capacităţilor şi abilităţilor motrice generale şi specifice

probelor de aruncări.

Cuprind exerciţii şi mijloace folosite cu temă

pentru învăţarea, consolidarea şi perfecţionarea unor

secvenţe tehnice, faze ale aruncărilor, care fac parte

din efortul de aruncare.

Se repetă aruncări din acele poziţii şi cu acele materiale

(de concurs sau materiale ajutătoare) care au cea mai

mare eficienţă în demersul de perfecţionare a tehnicii

aruncătorului, a perfecţionării calităţilor sale

biomotrice, în vederea ameliorării performanţei

sportive.

170

- Se execută aruncări de pe loc (efectuând efortul

final al aruncărilor),

- aruncări cu elan, cu oprire înaintea începerii

efortului final, stabilizare şi continuarea aruncării,

- aruncări cu elan, pornirea în elan, revenirea în

poziţia de început şi repetarea acestor secvenţe;

Se pot executa cu următoarele obiecte:

Mingi medicinale de la 1 kg. - 10 kg.

Greutăţi (biluţe) de la 0,5kg - 7kg. (nu în curtea

şcolii)

Discuri de diferite greutăţi 0,5kg – 2,5kg

Suliţe de diferite greutăţi 0,5kg - 1,00kg

Bastoane de diferite dimensiuni

Grenade de diferite dimensiuni ( nu în curtea

şcolii)

Mingi mici de cauciuc, plastic, de oina

Buşteni de diferite dimensiuni şi greutăţi

Pietre şi bulgări de zăpadă ( nu în curtea şcolii)

171




priceperilor motrice complexe necesare executării

corecte şi eficace (din punct de vedere biomecanic) a

procedeelor tehnice specifice probelor de aruncări.

Perfecţionează abilităţile motrice complexe.

Se pot executa cu următoarele obiecte:

Greutăţi de la 3kg - 7 kg. (nu în curtea

şcolii)

Discuri de diferite greutăţi 0,5kg –

2,5kg

Suliţe de diferite greutăţi 0,5kg -

1,00kg

Mingi mici de cauciuc, plastic, de oina

Pietre ( nu în curtea şcolii)

172

Constituie exerciţii şi mijloace folosite cu temă

pentru perfecţionarea unor secvenţe tehnice care fac

parte integrantă din efortul de aruncare.

Se repetă aruncări din acele poziţii ( de pe loc, sau cu

elan: alunecare, pivotare, piruetă) şi cu materiale de

concurs (mai uşoare sau mai grele decât cele oficiale

de concurs), care au cea mai mare eficacitate în

demersul de perfecţionare a tehnicii aruncătorului, a

perfecţionării calităţilor sale biomotrice la cel mai înalt

nivel, în vederea ameliorării performanţei sportive.

ARUNCAREA MINGII DE OIN Ă

Este o probă de aruncare, accesibilă şi facilă,

reprezentând o etapă intermediară pentru învăţarea

aruncărilor prin azvârlire, cu finalitate pentru învăţarea

aruncării suliţei.

Se execută de pe loc şi cu elan. La nivelul

studenţilor, în cadrul orelor de educaţie fizică,

disciplina atletism, se recomandă aruncările de pe loc.

173

Mingea de oină se apucă la nivelul falangelor

terminale ale degetelor mâinii braţului aruncător.

Aruncătorul se aşază în spatele unei linii trasate pe sol,

stabilit ca loc de executare a aruncării.

Dacă braţul aruncător este cel drept, atunci

piciorul stâng este considerat piciorul de blocare, şi se

aşează în spatele liniei, cu talpa piciorului orientată pe

direcţia de aruncare. Trunchiul este poziţionat lateral

faţă de direcţia de aruncare cu umărul liber pe direcţia

de aruncare. Mâna cu mingea de oină este întinsă

înapoi deasupra umărului, cu palma în sus, braţul fiind

în supinaţie la nivelul cotului. Piciorul dinspre partea

braţului aruncător este aşezat în urmă, la o distanţă de

două-trei tălpi de cel din faţă, cu talpa piciorului

poziţionată oblic înainte, sub un unghi de 45˚, lateral.

Greutatea este repartizată pe piciorul din spate. Mâna

opusă celei care ţine mingea, se află întinsă în faţă,

oblic în sus.

Aruncarea propriu zisă începe odată cu împingerea

energică în sol cu piciorul din spate, urmată de

174

întoarcerea călcâiului spre exterior. În continuare se

aduce genunchiul spre direcţia de aruncare urmată de

împingerea energică a şoldului înainte. Această

execuţie este realizată activ şi în ordinea prezentată. În

timpul acestei acţiuni, braţul cu mingea de oină rămâne

mult în urmă. Angrenarea braţului aruncător începe

odată cu terminarea împingerii din piciorul drept.

Şoldul apoi pieptul, umărul şi braţul cu cotul înainte

este tras înspre înainte. În această ordine, începe

mişcarea de tractare în axa longitudinală a aruncării,

urmată de urcarea energică pe piciorul de blocare şi

urmărirea mingii de oină cu braţul întins (uşor)

deasupra umărului. Braţul aruncător urmăreşte mingea

mult în faţă, eliberând mingea din punctul cel mai înalt.

Braţul liber se îndoaie din articulaţia cotului, este tras

lângă corp şi se blochează la nivelul pieptului.

Mişcarea poate fi asemuită cu o biciuire din încheietura

mâinii.

175

Kinogramă nr.66

Cuvinte cheie:

- întinde braţul în urmă;

- braţul cu mingea mai sus de planul umărului;

- braţul deasupra capului;

- urcă-te pe piciorul de blocare;

- împinge şoldul, bazinul înainte;

- loveşte mingea cu braţul.

176

Greşeli frecvente:

- nerepartizarea greutăţii pe piciorul din spate;

- braţul cu mingea se află sub nivelul umărului;

- braţul cu mingea este îndoit din articulaţia cotului;


succesiunea corectă a mişcării (călcâi, genunchi,


- eliberarea obiectului înaintea atingerii celui mai înalt

punct.

177

CONCLUZII

Exerciţiile şi mijloacele prezentate mai sus,

sistematizarea lor în ordinea dată, reprezintă o

abordare personală. Este de la sine înţeles că nu

constituie singura formă de abordare. Acestea pot fi

completate şi dezvoltate în mod continuu, obiectiv aflat

permanent în preocuparea noastră.

Am considerat că o atare abordare este spre ajutorul

celor interesaţi, constituind un punct de plecare.

Am ţinut cont în selectarea şi ordonarea exerciţiilor de

mai mulţi factori ca:

► accesibilitatea exerciţiilor,

► complexitatea exerciţiilor,

► gradul de intensitate a eforturilor musculare

implicate în eforturile specifice atletismului.

► găsirea celor mai scurte căi pentru formarea

deprinderilor şi priceperilor motrice complexe,

corecte şi eficace,

- formare a abilităţilor motrice (memorie motrică)

eficiente.

178

BIBLIOGRAFIE

1. Alexei M, 2005, Atletism, tehnica probelor,

Ed. Presa universitară Clujeană, Cluj-Napoca

2. Alexei M., 2005, Metodica învăţării probelor

atletice, Ed. Napoca Star, Cluj-Napoca

3. Alexei M., Monea Gh., Bogdan V.,1996,

„Tehnica probelor atletice”, Curs

4. Barbu Corina, 1999, „Predarea tehnicii

exerciţiilor de atletism la copii şi juniori”,

Editura Atlantis,Bucureşti.

5. Bogdan vasile, 2004, „Particularit ăţile tehnico-

biomecanice ale probelor atletice”, Ed.

Tipolitera, Cluj-Napoca.

6. Bompa T., 2002 „ Teoria şi Metodologia

Antrenamentului” Ed. Ex Ponto, Bucureşti

7. Cârstea Gh.1993 „Teoria şi metodica ed. fizice

şi sportului”, Ed. Universul, Bucureşti

179

8. Colectiv autori, 1978 ”Teoria şi Metodica

Atletismului” ,Curs de Bază., partea I, Ed.

I.E.F.S. Bucureşti.

9. Dragan D., 1997 „ Atletism. A.B.C.” Ed.

Librăriile Crişan.

10. Dragnea A., 2000, Teoria Educaţiei Fizice şi

Sportului, Ed. Cartea Şcolii, Bucureşti

11. Dragnea A., Bota Aura, 1999 „Teoria

activităţilor motrice” , Ed. A.N.E.F. Bucureşti

12. Epuran M. 1999, Psihologia sportului , curs, ed.

a II, Bucureşti.

13. Şiclovan I., 1979 „Teoria educaţiei fizice şi

sportului”, Ed. Sport-Turism, Bucureşti

14. Tatu T.,Ardeleanu T.,Alexandrescu D., 1980

„Atletism” Ed. A.N.E.F. Bucureşti

15. Tatu T., Alexandrescu D., Ardeleanu T.,1983

„Atletism” Ed. Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti.

16. „Terminologia educaţiei fizice şi sportului ”,

1974 Ed. Stadion, Bucureşti

atletism anul i. sem. i. initiere in atletism 2010

Documents

ntrete percepia

nu te cltina

nu te apleca

nu te balansa

startul din

unor unghiuri

contactul

arc de cerc