1. Introducere

1.1 Noţiuni generale despre autoritate

Ideea de autoritate stârneşte împotrivire indiferent de domeniul în care

este folosită. Când este vorba de viaţa religioasă a omului în societatea

contemporana cei mai mulţi doresc ca ei înşişi sa fie autoritatea ultimă a

vieţii lor. Este interesant faptul că şi in Creştinism ideea de autoritate a dat

naştere la multe discuţii controversate şi există diferite opinii cu privire la

autoritatea ultimă in materie de credinţă şi viaţă creştină.

Din totdeauna Creştinismul autentic a avut ca autoritate Sfânta

Scriptură, numai că în diferitele perioade ale istoriei pe lângă această

autoritate a mai fost adăugat şi altele ca: tradiţia, raţiunea şi experienţa

religioasă.

Dumnezeu a lăsat Scriptura ca o autoritate căreia omul sa i se supună,

conştient fiind că atunci când se supune autorităţii Scripturii se supune

autorităţii lui Dumnezeu, care se relevează pe Sine prin aceasta carte.

Supunându-se autorităţii Scripturii, omul se afla pe un teren sigur si are

autoritatea in lucrarea pe care o face pentru Dumnezeu.

Deci este evident ca Sfânta Scriptura are autoritate din partea lui

Dumnezeu si de aceea este foarte important ca sa se recunoască autoritatea

ei si ca omul sa i se supună.

„Scriptura are autoritate, aşa cum atât romano-catolicii cât şi

protestanţii evanghelici sunt de acord, deoarece este Cuvântul lui Dumnezeu.

Dar Scriptura nu este Cuvântul lui Dumnezeu doar pentru că aşa spune

biserica. Autoritatea Scripturii derivă din natura ei intrinsecă fiind o

comunicare din partea lui Dumnezeu către om—ea are autoritate

independent de biserică.”1

Carl F. Henry spunea in cartea Dumnezeu revelaţie si autoritate:

„Autoritatea Scripturii este o condiţie prealabilă pentru existenţa unei

biserici perseverente, hărăzită domniei lui Hristos, aşa cum este de fapt

Biserica prezentată de Cuvântul dat de Dumnezeu prin intermediul Duhului.

Evadarea de sub autoritatea Scripturii este semnul unei bisericii şovăitoare.” 2

Pentru a înţelege la ce anume se referă când vorbim despre autoritate trebuie

să urmărim câteva aspecte cu privire la aceasta:

1.2 Definiţii ale autorităţii

În Dicţionarul Biblic găsim un lucru interesant si anume ca autoritatea

este prezentată pornind de la cuvântul grecesc din Noul Testament pentru

autoritate, care este exousia si care înseamnă putere legitimă, reală si

neîmpiedicată de a acţiona, sau a poseda, a controla, a stăpâni ceva sau pe

cineva. Convingerea biblică unanimă spune că singura putere legitimă din

creaţie este in ultimă analiză puterea Creatorului. Autoritatea pe care o au

oamenii le este delegată de Dumnezeu, în faţa căruia ei sunt responsabili de

felul in care o folosesc. Deoarece orice autoritate îi aparţine în ultimă

instanţă lui Dumnezeu, supunerea faţă de autoritate in toate sferele vieţii este

o datorie religioasa, o parte a slujirii lui Dumnezeu. 3

1William Webster, Autoritatea Scripturii, (http://www.voxdeibaptist.org/autoritatea_scripturii.htm, 4:30, 5 octombrie 2007 )2 Carl F.H. Henry, Dumnezeu revelaţie si autoritate, vol4, (Oradea, Ed. Cartea Creştina,1999), p423 Dicţionar Biblic, (Oradea, Ed. Cartea Creştina, 1995), p11

O altă definire a autorităţii Bibliei este spusă de Millard J. Erikson în

cartea Teologie creştină, unde afirmă: „Prin autoritatea Bibliei noi înţelegem

că Biblia, ca expresie a voii lui Dumnezeu pentru noi, posedă dreptul suprem

de-a definii ce trebuie să credem şi cum trebuie să ne comportăm.” 4

El mai afirma şi următoarele:

„Dumnezeu Însuşi este autoritatea ultimă in probleme

religioase. El are dreptul acesta, atât in virtutea a cine

este El, cât şi virtutea a ceea ce face El. El are dreptul

să stabilească etalonul pentru credinţă şi practică. Totuşi

în problemele majore El nu-şi exercită autoritatea prin

crearea unei cărţi, Biblia. Prin urmare, pentru că ne transmite

mesajul Lui, Biblia are aceiaşi autoritate pe care s-ar

aştepta Dumnezeu sa I-o recunoaştem dacă ne-ar vorbi în persoană.” 5

La rândul său John Stott in cartea Să înţelegem Biblia, el defineşte

autoritatea Bibliei in felul următor:

„ Puterea sau greutatea pe care o posedă Scriptura

din pricina a ceea ce este, şi anume revelaţia divină

dată prin inspiraţie divină. Dacă ea este un cuvânt

de la Dumnezeu, atunci ea are autoritate asupra oamenilor

pentru că în spatele oricărui cuvânt rostit se află persoana

care-l rosteşte. Vorbitorul (caracterul, cunoştinţele si poziţia Lui)

determină modul in care oamenii îi vor asculta Cuvântul. Deci

Cuvântul lui Dumnezeu poartă autoritatea lui Dumnezeu.” 6

O alta definiţie este a lui Thiessen in cartea Prelegeri de Teologie

sistematică:

„Biblia are in sine autoritatea divină a lui

Dumnezeu. Ea are caracter de obligativitate

asupra omului, asupra gândirii,conştiinţei, voinţei

4 Millard J. Erikson, Teologie creştină, vol 1,( Oradea, Ed. Cartea Creştină, 1998), p2595 Millard J. Erikson, Teologie creştină, vol 1, (Oradea, Ed. Cartea Creştină, 1998), p2646 John Stott, Să înţelegem Biblia, (Romanian Aid Fund, 1993), p146

şi inimii sale. Omul, crezul si Biserica sunt toţi

supuşi autorităţii Scripturii. Dumnezeu a vorbit,

noi trebuie să ne supunem.

Eternul aşa vorbeşte Domnul este standardul nostru”.7

Ca o concluzie, putem observa ca in majoritatea definiţiilor,

Dumnezeu este recunoscut ca fiind autoritatea finală, dar nu este de neglijat

faptul că El îşi exercita autoritatea lui prin Scriptură.

Biblia prezintă declaraţia lui Dumnezeu, şi este, prin urmare, un

model al Credinţei. Daca s-ar cuveni sa credem afirmaţiile unui om onest, cu

cat mai mult ar trebui sa le credem pe cele ale lui Dumnezeu adevărat. Prin

respingerea acesteia, noi L-am face pe Dumnezeu mincinos. Când numim un

semen mincinos, înseamnă a-l insulta pentru caracterul lui vicios. Această

insultă I-o atribuim noi lui D-zeu atunci când refuzăm autoritatea Cuvântului

Său.

2. Tipuri de autoritate

Următoarele tipuri de autoritate sunt extrase din cartea The doctrine of

biblical authority, scrisă de Dildaz H. Russel si prelucrate in urmatoarea

formă:

2.1 Autoritate prin constrângere(impusă)

Acest fel de autoritate se refera cu precădere la autoritatea exercitată

de stat, poliţie, administraţie, părinţi şi orice persoană sau grup care are

puterea de a decreta deciziile lor şi să pedepsească pe cei ce nu le acceptă.

7 Henry Clarence Thiessen, Prelegeri de Teologie sistematică, (Romanian Aid Fund, 1979), p73

2.2 Autoritate delegată

Este un fel de autoritate prin constrângere sau imperială, dar ea vine

printr-un drept garantat de ultima sursă de autoritate.

2.3 Autoritate convingătoare

Este autoritatea celor superiori în conştiinţă, a experţilor în anumite

domenii, sau a celor cu experienţă de mână întâi. Autoritatea martorului

ocular, sau a oricui care are credibilitate.

2.4 Autoritate persuasivă

Este autoritatea bazată pe logică, pe argumente raţionale şi deducţii.

Cu toate acestea autoritatea nu este acceptată imediat, ea este atractivă

pentru ca este logică.

2.5 Autoritatea autentică

Este acel fel de autoritate intrinsecă, care se autovalidează. Aceasta

este autoritatea adevărului, care n-are nevoie de nici un alt suport, ci este

suficientă în ea însăşi.

2.6 Autoritatea preventivă

Este felul de autoritate dobândită printr-un standard acceptat în

comun. De exemplu, in cazul unui business făcut între 2 părţi, acolo se

formează un regulament cu privire la autoritatea asupra afacerilor ce se

creează intre cele 2 părţi.

2.7 Autoritatea funcţională

Este felul de autoritate care operează pentru o perioadă specifică şi

pentru un scop specific, şi numai în măsura in care autoritatea respectivă îşi

îndeplineşte scopul este considerată autoritate.

2.8 Autoritatea obişnuită

Este felul de autoritate dobândită printr-un proces lung de timp si

repetiţii. 8

Sunt necesare şi câteva distincţii pe acre le sugerează Millard J.

Erikson când vorbeşte despre autoritatea Scripturii.

O primă distincţie trebuie făcută intre autoritate şi forţă. Nu orice

autoritate are şi forţa necesară pentru a împlini ceea ce-şi propune. De

exemplu medicul care îi prescrie pacientului un tratament nu are în realitate

nici o putere să-i impună prescripţia9. Aşa cum reiese din definiţii numai

Dumnezeu are atât autoritatea cât şi puterea necesară pentru a împlini ceea

ce-şi propune.

Alte câteva distincţii trebuie făcute intre autoritate si autoritarism,

posedarea autorităţii si recunoaşterea ei şi în ultimu rând distincţia dintre

autoritatea istorică şi cea normativă.

In legătura cu ultima distincţie trebuie sa avem in vedere ca ambele

sunt foarte importante. La ce ne referim când vorbim despre autoritate

8 Dilday H. Russel, The doctrine of biblical authority, (Tennessee, Convention Press Nashwille, 1978), p 19-209 Millard J. Erikson,Teologie creştină….., p260

istorica? Ne referim la faptul că Dumnezeu prin prezentarea unor personaje

din vremurile biblice vrea sa ne arate voia Lui cu privire la acele personaje

sau grupuri de persoane. Însa când Biblia ne vorbeşte despre ceea ce aşteaptă

Domnul de la omul contemporan, aici avem de a face cu o autoritate

normativă. De ce sunt importante aceste doua? Domnul vrea să arate omului

contemporan care este voia Lui si ce aşteaptă El de al el şi de asemenea ce a

aştepta in vechime de la oamenii Sfintelor Scripturi.

O altă caracterizare a autorităţii pe care am putea-o, cu precădere la

Sfintele Scripturi este după cum urmează:

2.9 Autoritatea Bibliei este independentă

Autoritatea Bibliei este independentă, nu a fost conferită de către

oamenii care au scris-o şi nici nu a fost un derivat al transmiterii ei. Cei care

au transcris manuscriptele, fiind agenţii Providenţei în păstrarea şi

transmiterea Cărţii sfinte, cât şi cei care au tipărit-o şi s-au îngrijit ca aceasta

sa fie atât de răspândită, nu i-au conferit autoritatea, primind tot atât de

puţină autoritate cât de la biserica romană. Biblia posedă autoritate doar

pentru ca este Cuvântul lui Dumnezeu.

2.10 Autoritatea Bibliei este una directă

Autoritatea Bibliei este una directă, sursa provine direct de la

Dumnezeu, îndreptându-se direct spre mintea si inima fiinţei umane. Ideea

este ca noi trebuie sa ne folosim mintea şi inima pentru a cerceta Cuvântul

lui Dumnezeu si nu trebuie sa lăsăm pe nimeni să intre noi şi Dumnezeu.

Fiecare ar trebui sa ne spunem: „Vorbeşte Doamne căci robul tău ascultă”.

(1Samuel 3:9 ).

3. Autoritatea Sfintelor Scripturi- A fost, este şi va

rămâne o realitate în Bisericile creştine

Autoritatea este un subiect care deobicei iscă destul de mari

controverse în societatea noastră de azi ca de altfel în vremurile de demult.

Aceste controverse nu le găsim doar în sfera autorităţi biblice sau a bisericii

ci o găsim in viaţa de zi cu zi, in domenii mult mai dezvoltate. În general

oamenii se împotrivesc formelor dictatoriale sau arbitrare de exercitare a

autorităţii. Deşi toate acestea sunt lucruri care reprezintă o societate nu

intocmai ideală, ceea ce este interesant este faptul ca în religia creştină, în

poporul lui Dumnezeu totuşi exista o autoritate si un respect faţă de

„autorităţi”. Când vorbim de autoritate in lumea creştină ne referim la o

Autoritate supremă, divină, nu orice fel de autoritate, şi aceasta fiind

Dumnezeu. Însă această autoritate se împarte in alte autoritaţi, una dintre ele

fiind autoritatea bibliei. Când ne referim la aceasta autoritate ne uităm si

vedem dăinuirea ei în de-alungul vremii, si aici am vrea sa privim la 3

aspecte cu privire la timp şi spaţiul în care această autoritate a dăinuit şi

dăinuieşte:

3.1 Autoritatea Sfintelor Scripturi în vechime

Încă din vremurile străvechi, această autoritate a Sfintelor Scripturi a

fost şi nu a fost respectată, însă dacă ne uităm cu atenţie putem observa un

lucru foarte interesant şi anume în momentul în care poporul decidea să se

supună autorităţii Cuvântului lui Dumnezeu transmis fie prin oameni fie citit

din legea Domului, era binecuvântat şi plin de succes în ceea ce

facea(exemplu: in momentul în care Saul a hotarât să nu mai asculte de

Dumnezeu, binecuvantarea Domnului l-a părăsit).

3.2 Realitatea autorităţii Sfintelor Scripturi în

biserica secolului I şi pâna în biserica secolului XXI

Sursa autorităţii Bibliei este Dumnezeu, adevărul său esenţial este

consecinţa o riginii sale divine. Isus afirma: „Cuvântul Tău este

adevărul”(Ioan 17:17).

De unde ştim că în biserica primară Biblia avea autoritate?

Găsim în Cuvantul lui Dumnezeu, în Noul Testament, mai exact in

Faptele Apostolilor, pe apostolul Petru care citează din Vechiul Testament

urmatoarele:

Ci aceasta este ce a fost spus prin prorocul Ioel:În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul

Meu peste orice făptură; feciorii voştri şi fetele voastre vor

proroci, tinerii voştri vor avea vedenii, şi bătrânii voştri vor

visa visuri!

Da, chiar şi peste robii Mei şi peste roabele Mele voi

turna, în zilele acelea, din Duhul Meu, şi vor proroci.

Voi face să se arate semne sus în cer şi minuni jos pe

pământ, sânge, foc şi un vârtej de fum;

soarele se va preface în întuneric, şi luna în sânge, înainte

ca să vină ziua Domnului, ziua aceea mare şi strălucită.

Atunci oricine va chema Numele Domnului, va fi

mântuit.(Faptele Apostolilor 2:17-21).

Aceasta ne arată faptul că încă din prima biserică, autoritatea

Sfintelor Scripturi era o realitate, şi acest citat nu este singurul ci

putem găsim multe alte citate spuse de părinţii primelor biserici cu

privire la profeţii făcute în Vechiul Testament.

Biserica dintotdeauna a recunoscut autoritatea Bibliei, chiar

daca astazi este discutata. De ce natura este autoritatea ei? Daca

Biblia este o carte umana, autoritatea ei deriva din reputatia

savantilor, specialistilor in probleme religioase? Influenta Sa se

datoreaza faptului ca ea constituie cea mai buna sursa pentru istoric,

intr-un fel asemanator ca si aceea recunoscuta a lui Trucidite de

catre cei care studiaza razboiul din Peloponezia? Aceste doua

conceptii despre autoritatea Bibliei au partizanii lor, astazi. In ambele

cazuri, autoritatea atribuită Bibliei e în mod simplu relativă şi

temporară şi nu absolută şi ultimă. Savanţii se pot înşela, si Trucidide

insuşi, putea comite erori de apreciere. Astfel de concepţii despre

autoritatea biblica dau dreptul celor ce studiaza Scripturile sa le

corecteze, eventual.10

Noul Testament e inseparabil de Vechiul:”În Vechiul Testament,

Noul este ascuns, în Noul, Vechiul este descoperit” 11.A nega

inspiratia Vechiului Testament inseamna a sfida chiar autoritatea lui

Hristos, mai ales datorită faptului ca îsuşi Domnul Isus a depus

mărturie despre Vechiul Testament. El se foloseste de

Scriptura(Vechiul Testament) pentru a-l respinge pe satan, sa-i

corecteze pe farisei, sa-Si instruiasca ucenicii, sa-Si dovedeasca

misiunea Sa si pentru a-Si exprima suferinta pe cruce.

În concluzie putem observa faptul că încă din vremea Domnului

Isus, din prima biserică, Autoritatea Sfintelor Scripturi a fost cu

adevărat o realitate.

3.3 Trăinicia autorităţi divine

10 James Packer, Les mots en question,( Grace et verite, 1991), p.27-2811 Augustini Aurelii, Confesiuni,( Bucuresti, Ed. Humanitas, 2007)

Vorbind despre Sfintelor Scripturi(Vechiul Testament) putem

spune cu tărie că este Cuvântul viu şi adevărat al lui Dumnezeu, fie

că foloseşte limbajul literar-artistic, fie că tratează probleme din

lumea naturală a ştiinţei.12

După cum spunea şi Sfântul Augustin despre trăinicia

Cuvântului lui Dumnezeu:

Dar cerul şi pământul vor trece: cuvintele însă nu vor

trece, fiindcă şi pielea se va îndoi, şi iarba, peste care el se

întindea cu stralucirea lui, va trece şi ea; însă Cuvântul Tău

rămîne în veac.13

Uluitor este faptul că singura autoritate care a rămas peste ani

fără a fi schimbată este această autoritate a Sfintelor Scripturi şi

implicit a lui Dumnzeu. Dacă în vechime Cuvantul lui Dumnezeu a

avut autoritate, iar mai apoi în biserica primară, un lucru cert este că

şi în ziua de astăzi are aceiaşi autoritate în bisericile creştine.

Concluzie

Cu ceea ce aş vrea să rămânem din lucrarea pe care am prezentat-o aici, este exact ceea ce spune James Packer:

Autoritatea biblică decurge din inspiraţie...autoritatea ei emană din faptul ca e Cuvântul Său... „Aşa vorbeşte Domnul”- Viaţa de credinţa şi ascultare e fondată pe recunoaşterea acestei afirmaţii: ceea ce spune Scriptura, spune Dumnezeu. Cristos nu poate domni ca şi Domn în inima unui om care nu acceptă domnia Scripturii peste duhul său şi peste conştiinţa sa. Dacă vreţi să-l onoraţi pe Cristos şi Tatăl Său, aplecati-va inaintea Scripturii sfinte în care Tatăl depune mărturie despre Fiul prin Duhul!14

12 Vasile Talpoş, Studiu Introductiv în legea, istoria şi poezia Vechiului Testament,( Bucureşti, Ed. Didactică şi Pedagogică R.A) 13 Augustini Aurelii, Confesiuni,(Bucureşti, Ed. Humanitas,2007)14 James Packer, Les mots en question, (Grace et verite,1991), p.34`