avortul

SESIUNEA DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE A STUDENŢILOR„Evoluţia statului şi dreptului în perioada post-aderare”

AVORTUL- CRIMÃ SAU DOAR RESPECTAREA UNUI DREPT!?

St. Ştefania Cristina GHIOCANUSpecializarea A.P., anul al II-lea

Coord: Lect. univ. dr. Andreea DRÃGHICI Prep. univ. Andra DASCÃLU

Although it has been one of the most controversial problems in the past, abortion continues to be, even nowadays, a subject of the same complexity, with medical, social, economical, psychological and legal consequences.

Although in the past abortion was forbiden, representing the perpetration of a crime and being punished accordingly, today, at least from the legal perspective, the things are not the same.Due to the fact that the human embryo is considered by legislation to be an individual only after birth, abortion isn’t a crime, and consequently, isn’t punished as so, but it is forbiden in the last months of pregnancy. The human rights that have posed problems along the time, regarding the matter of abortion were: the right to life, the right of the child to be born, the right of the pregnant woman to dispose of her own body.

From the legal point of view, the right to life, the child’s right to be born aren’t violated, the women’s right to dispose of herself being observed.

Nicolae Iorga spunea cã: “ Pentru a fi cu adevãrat om, trebuie sã te gândeşti la douã lucruri: cã alţi oameni au fost ca sã fii tu şi cã tu însuşi eşti ca sã fie alţi oameni”. Astfel, problema pe care voi încerca sã o abordez este una destul de complexã şi controversatã, ridicând numeroase şi variate aspecte atât pe plan, medical, socio-economic, cât şi pe plan juridic; datoritã faptului cã este reglementatã diferit, în funcţie de cultura şi sistemul juridic din fiecare ţarã sau zonã geograficã cât şi datoritã multitudinii de cauze care conduc la aceastã problemã: AVORTUL. Toate aceste domenii: medical, social, economic, juridic, psihologic, funcţioneazã într-o strânsã legãturã, interdependenţa dintre ele ducând la un aspect fundamental: viaţa în sine.

Societatea reprezintã un organism viu care se regenereazã continuu dar, din pãcate mai apar şi “erori”. Am putea spune cã avem ca armã împotriva vieţii tehnologia extrem de avansatã care poate intreveni înainte de naştere.

Se pune astfel întrebarea: este o crimã sã nu-i permiţi unei fiinţe sã se nascã sau doar soluţionarea unei probleme ce ameninţã sã creeze altele?

I. Considerente istorice privind avortul şi dreptul femeii de a avortaVoi lua în calcul, în tratarea acestei teme şi câteva reglementãri istorice cu privire la avort şi

dreptul femeii de a-şi întrerupe sarcina.

73


Codul Penal din 1948 constituie un punct de plecare, stipulând în art.482 cã: “ acela care prin orice mijloace provoacã întreruperea cursului normal al sarcinii comite delictul de avort şi se pedepseşte precum urmeazã:1) când delictul este sãvârşit fãrã consimţãmântul femeii însãrcinate, cu închisoare corecţionalã de la 2 la 5 ani;2) când delictul este sãvârşit de însuşi femeia însãrcinatã, necãsãtoritã sau când aceasta a consimţit ca altcineva sã i-l provoace, cu închisoare corecţionalã de la 3 luni la 6 luni, iar dacã femeia este cãsãtoritã, cu închisoare corecţionalã de la 6 luni la un an.

Între anii 1948-1957 discrepanţa dintre lege şi activitatea nepedepselor ilegale s-a înrãdãcinat atât de mult în viaţa cotidianã încât însuşi legea nu mai avea sens. La 30 septembrie 1957 a fost adoptatã legea prin care avortul era legal la cerere.Textul decretului stipula cã: “ întreruperea unei sarcini normale trebuie sã fie facutã la cererea femeii însãrcinate”. Art.482 al Codului Penal a fost modificat astfel: “pot fi pedepsite numai avorturile care se efectueazã în afara instituţiilor medicale abilitate sau de cãtre persoanele cãrora le lipseşte o pregãtire profesionalã calificatã.

În 1959 Declaraţia Drepturilor Omului, la cap. II, pct.5 consacrã principiul 3: “copilul va avea dreptul la naştere, la un nume şi la o cetãţenie”.1

Se impune apoi perioada ceauşista ca accentuare ideologica asupra politicii demografice dobândind o formã concretã prin iniţiative legislative şi politice.

Interzicerea avorului în anul 1966 a constituit centrul legislaţiei şi al politicii care a afectat viaţa intimã a cetãţenilor prin legislaţia lui Ceauşescu. Intensificarea mãsurilor de interzicere a avortului a apãrut în ciuda curentului popular de a reduce numãrul de copii în familie. Continuarea tensiunilor care au rezultat din Campania agresivã a statului împotriva avortului şi a contracepţiei şi a trucurilor defensive ale populaţiei împotriva statului de a le controla viaţa de reproducere au afectat dramatic atât intruziunile regimului în intimitatea vieţii de zi cu zi cât şi constituirea corpului politic.2

Mai existã şi aşa cunoscuta problemã din Estul Europei, din ţãrile fostului bloc comunist, inclusiv România în care odatã cu apariţia noului Cod Penal din 1973 s-a interzis avortul la cerere. Aceste ţãri au avut mult de suferit pentru cã a crescut numãrul de avorturi prin modalitãţi empirice, ceea ce a condus simţitor la creşterea ratei mortalitãţii femeilor ce au apelat la aceastã metodã (5-10% din cazuri ca urmare a avorturilor provocate). Multe dintre ele, pentru a fi totuşi în siguranţã, mergeau în alte ţãri, unde avortul era permis prin lege, dar la aceastã metodã puteau apela decât femeile care proveneau din familii înstãrite.3

Legislaţia americanã rezolva diferit, de la stat la stat, problema avortului. Pedeapsa pentru avort ilegal mergea de la un an de închisoare în Kansas, pânã la 20 de ani în Mississippi.

Un caz aparte şi opus legislaţiei americane îl reprezintã cazul Chinei a cãrei populaţie depãşeşte un milliard, iar Guvernul a adoptat legi destul de severe în ceea ce priveşte rata natalitãţii. Dacã o femeie ce are un copil se decide sã mai dea viaţã altuia nu beneficiazã de concediu de maternitate, pe când, în urma unui avort o femeie primeşte concediu medical 14 zile şi este şi plãtitã. Dacã o femeie a suferit mai mult de douã avorturi are concediu medical de 30 zile fiind remunerate de fiecare data.

Dupã 23 de ani avortul a fost liberalizat.1 Victor Duculescu, Constanta Calinoiu, Georgeta Duculescu-Constitutia Romaniei- comentata si adnotata, Ed. Lumina Lex, 1997, p. 952 Victor Duculescu, Constanta Calinoiu, Georgeta Duculescu, op. cit p.973 Dan Manu- - Drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale in Romania, Ed. All Beck, Bucuresti, p.150

74


Începând cu 1 ianuarie 1990 a intrat în vigoare Decretul 605 emis pe 27 decembrie 1989 care autoriza avortul la cerere în primul trimestru de sarcinã, cu condiţia ca acesta sã fie efectuat de un obstretician-ginecolog. În aceste condiţii a scãzut natalitatea cât şi mortalitatea.

În România, legalizarea avortului are drept scop eliminarea avorturilor ilegale şi toate schelele lor dezastruoase; iar legalizarea contraceptivelor are drept scop reducerea de concepţii susceptibile de a conduce la întreruperea sarcinii.Dupã aceastã dublã mişcare operatã de România din 1990 se aştepta o diminuare a avorturilor, însã, din pãcate lucrurile nu au evoluat astfel. În ciuda liberãrii asigurate de lege, de a opta pentru întreruperea sarcinii asistãm aparent paradoxal la apariţia în continuare a noi cazuri de avort provocat empiric . cu mult mai puţine ca în trecut, dar destul de complicate.

În momentul actual, România foloseşte ca mijloc predominant de planificare familialã, avortul la cerere. Legislaţia dupã decembrie 1989 fiind cea dupã care se face avortul la cerere: “Avortul se practicã la cerere, fãrã nicio restricţie (teoretic pânã la 12 sãptãmâni de sarcinã)”.

II. Dimensiuni medico-juridice ale avortului şi copilului nenãscut. Reglementãri ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului în aceastã problemã

Din punct de vedere medical “avortul reprezintã încetarea unei sarcini prin mijloace chirurgicale sau medicale cu scopul de a rezulta moartea fetusului”. Ca şi în alte procedee medicale, cerinţele generale ale legii medicale aplicã, în special, legea consimţãmântului şi neglijenţei. Prin urmare, un pacient competent, fie copil sau adult trebuie sã consimtã valid la practicarea avortului. În cazul unui copil lipsit de capacitate, consimţãmântul pãrinţilor sau al Curţii trebuie sã fie obţinut acţionând în interesul cel mai bun al copilului. Dacã pacientul este un adult incapabil, un avort poate fi realizat numai dacã principiul necesitãţii o permite în interesul cel mai bun al acestuia. Cu excepţia cazului unui copil care este deja sub tutela curţii, nu existã alte cereri pentru a cerceta consimţãmântul Curţii sau o declaraţie a legalitãţii procedurii.4

Bioetica s-a ocupat de chestiunea avortului având ca scop” a cerceta în ce mãsurã embrionul uman este viaţã umanã individualizatã din primul moment al fecundãrii.5

”Deşi embrionul uman este un corp în devenire, el nu este totuşi o persoanã decât dupã naştere. Cât timp dureazã gestaţia el este o parte a altui corp, respectiv parte a corpului mamei. De aceea, el nu este dotat nici cu personalitate distinctã de cea a mamei, chiar dacã, în anumite condiţii, legea îi recunoaşte unele drepturi.6

Aşa se justificã de ce legislaţia privind avortul, îi permite mamei ca, în primele luni de viaţã şi fãrã nicio motivare, sã distrugã embrionul. O asemenea acţiune ar fi trebuit consideratã omuciderea dacã legiuitorul ar fi considerat cã embrionul este o persoanã. Astfel uciderea in utero nu constituie crimã şi nu va fi sancţionatã ca atare.În acelaşi timp însã, nu se poate nega faptul cã embrionul purtat de mamã este o “persoanã în curs de constituire”, motiv pentru care viaţa sa este protejatã în lunile avavansate de sarcinã, avortul nemaifiind permis decât în acele cazuri în care sãnãtatea sau chiar viaţa mamei ar fi astfel puse în pericol.7

Cu toate acestea, întreruperea unei sarcini nu reprezintã oare încãlcarea dreptului la viaţã asupra cãruia nicio persoanã nu ar trebui sã decidã?

4 Aurel Teodor Moldovan- Tratat de Drept Medical, Ed. All Beck, Bucuresti 2002, p.2515 Aurel Teodor Moldovan, op. cit., p.2536 Eugen Chelaru, Drept civil. Persoanele, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2008, p.67 Dan Manu, op.cit, p.155

75


Dreptul la viaţã reprezintã un drept fundamental, primondial, al fiinţei umane. Dupã cum s-a arãtat şi în doctrina constituţionalã, dreptul la viaţã este cel mai natural drept al omului fiind consacrat încã din antichitate.8

Mult mai delicatã este însã problema de a se şti de unde începe protecţia dreptului la viaţã. Copilul nenãscut dar conceput intrã sub protecţia art. 2 din C.E.D.O?Din acest punct de vedere, este de reţinut cã, spre deosebire de art.4 din Convenţia Americanã a Drepturilor Omului care dispune cã dreptul la viaţã este protejat “ în general începând cu concepţia”, art. 2 din C.E.D.O. nu dispune nimic cu privire la limitele temporare ale dreptului la viaţã şi nici nu defineşte persoana al cãrei drept la viaţã este protejat.9

Un exemplu în acest caz îl constituie o cauzã în care Comisia a recunoscut calitatea de victimã femeii care s-a plâns, pe temeiul art. 8 din Convenţie ce apãrã dreptul la viaţã privatã şi familialã, împotriva unei decizii a Curţii Constituţionale germane ce limita posibilitatea recurgerii la întreruperea voluntarã de sarcinã. Ea a precizat cã “ nu se poate spune cã sarcina priveşte numai domeniul vieţii private, atunci când o femeie este însãrcinatã, viaţa sa privatã este strâns legatã de fãtul care se dezvoltã”. Totuşi Comisia nu a considerat necesar sã examineze în ce mãsurã copilul care se naşte trebuie considerat ca o “viaţã” în sensul art. 2 din Convenţie, deoarece a constatat cã, în cauzã nu au fost încãlcate dispoziţiile art.8, cu motivarea cã orice reglementare a întreruperii voluntare de sarcinã nu constituie o ingerinţã în exerciţiul dreptului la viaţã privatã al mamei. 10

Alãturi de problema controversatã, dacã întreruperea voluntarã a sarcinii reprezintã sau nu încãlcarea dreptului la viaţã, mai existã şi un alt aspect la care încã nu s-a dat un rãspuns destul de explicativ: în ce mãsurã este recunoscut dreptul copilului de a se naşte? Nu reprezintã avortul nerespectarea acestui drept? Curtea Europeanã nu a fost, pânã de curând confruntatã în mod direct cu o asemenea problemã. Într-o cauzã în care mai multe organizaţii de consultanţã în materie de planificare familialã şi persoane fizice s-au plâns de intredicţia pe care le-au impus-o jurisdicţiile naţionale de a da consultanţã femeilor capabile sã procreeze cu privire la practicarea avortului în clinicile din strãinãtate, deoarece Constituţia statului în cauzã(Irlanda) interzicea, la acea data, întreruperea voluntarã de sarcinã, instanţa de contencios european a plasat analiza în temeiul art.10 al Convenţiei care protejeazã dreptul la libera exprimare şi informare, a cãrui încãlcare a constatat-o subliniind însã, în acelaşi timp, cã în speţã, ea nu este chematã sã determine dacã prin Convenţie este garantat dreptul la întrerupere voluntarã de sarcinã sau dacã dreptul la viaţã, recunoscut de art.2 se aplicã şi embrionului uman, şi aceasta, cu toate cã în apãrarea sa, Guvernul irlandez a susţinut cã dreptul copiilor de a se naşte poate fi dedus din interpretarea aceluiaşi text11

Un alt aspect care se ramarcã în tratarea acestei teme îl reprezintã, în aceeaşi mãsurã şi dreptul persoanei de a dispunde de ea însuşi.12 Dacã avortul reprezintã încãlcarea dreptului la viaţã al unei fiinţe şi nerespectarea dreptului copilului de a se naşte, acesta nu se opune dreptului persoanei de a dispune de ea însuşi chiar şi atunci când este vorba de existenţa “unui fãt” în

8 Gheorghe Iancu- Drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale in Romania, Ed. All Beck, Bucuresti, 2003, p. 99 Corneliu Birsan- Conventia Europeana a Drepturilor Omului- comentariu pe articole, vol. I, Drepturile si libertatile fundamentale, Ed. CH. Beck,, Bucuresti, 2002, p.15910 V. Cioclei- Drept civil. Persoanele, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2008, p.611 Corneliu Birsan, op. cit, p.16012 Ioan Muraru, Elena Simina Tanasescu- Constitutia Romaniei-comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2008. p.202

76


interiorul corpului sãu? Existã posibilitatea respectãrii simultane tuturor acestor 3 drepturi, atunci când vorbim despre avort? Viaţa privatã a unei persoane include şi atitudinea acesteia faţã de sine. Nu se poate concepe dreptul la respectul şi ocrotirea vieţii private, fãrã dreptul persoanei de a dispune de ea insuşi. Acest drept are decât o singurã limitare fireascã, respectiv condiţia de a nu încãlca drepturile şi libertãţile altora, ordinea publicã sau bunele moravuri.13

Se poate afirma, în esenţã, cã alin.2 al art. 26 se referã la libertatea corporalã, la dreptul persoanei de a dispune de propriul corp, dupã cum crede de cuviinţã.14

Acest drept este o veche revendicare feministã, strâns legatã de libertatea sexualã, de dreptul la avort, dreptul de a dona organe sau ţesuturi pentru transplanturi.Ca şi noţiunea mai largã de viaţã privatã şi noţiunea de libertate corporalã are un sens variabil în timp şi spaţiu,. De altfel, fiecare element ce ţine de aceasta are o dinamicã proprie. Aşa se întâmplã şi în cazul problemei avortului, soluţionatã în mod diferit de-a lungul timpului în interiorul aceluiaşi sistem de drept, sau în aceeaşi perioadã de timp, de la un sistem la altul. Aceastã problemã are şi în prezent o soluţionare diferitã, de la stat la stat, inclusiv în interiorul U.E.15

În timp ce majoritatea legislaţiilor europene admit posibilitatea femeii însãrcinate de a recurge la întreruperea cursului sarcinii, bineînţeles într-un termen care sa nu-i punã în pericol viaţa, legislaţia polonezã, spre exemplu, intrezice femeii însãrcinate acest drept.

III. Concluzii privind întreruperea provocatã a sarciniiDeşi posibilitatea de a avorta rãmâne, chiar şi în prezent, o problemã destul de controversatã,

în concluzie, se poate afirma cã este, de fapt o componentã a prerogativei recunoscute persoanei de a consimţi la intervenţii chirurgicale asupra propriului corp.

De aceea, nici bãrbatul cu care embrionul a fost conceput nu are posibilitatea sã se opunã avortului, indiferent dacã invocã protejarea unui interes propriu sau pretinde cã acţioneazã în interesul copilului nenãscut. 16

Având în vedere faptul, aşa cum am arãtat, cã embrionul nu este o persoanã decât dupã naştere, avortul în primele luni de sarcinã(în lunile avansate acesta nemaifiind permis, decât in cazuri de excepţie) nu reprezintã o crimã şi nu se pedepseşte ca atare. Trebuie însã, sã recunoaştem, cã deşi el nu este considerat de legiuitor a fi o crimã, aparent şi din alte puncte de vedere se încalcã totuşi dreptul la viaţã a copilului conceput şi dreptul acestuia de a se naşte, fiind respectat însã, dreptul mamei de a dispune de ea însuşi.

13 V. Cioclei, op.cit, p.25514 Ioan Muraru, Elena Simina Tanasescu, op. ci,. p.20715 Corneliu Birsan, op.cit, p.16516 Eugen Chelaru, op. cit, p.7

77


BIBLIOGRAFIE

1. Bîrsan Corneliu- Conventia Europeana a Drepturilor Omului- comentariu pe articole, vol. I, Drepturile si libertatile fundamentale, Ed. CH. Beck,, Bucuresti, 2002,

2. Chelaru Eugen- Drept civil. Persoanele, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2008, p.63. Cioclei V.- Drept civil. Persoanele, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2008, 4. Duculescu Victor- Constitutia Romaniei- comentata si adnotata, Ed. Lumina

Lex, 1997, 5. Iancu Gheorghe--Drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale in

Romania, Ed. All Beck, Bucuresti, 6. Manu Dan- Drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale in Romania, Ed.

All Beck, Bucuresti,7. Moldovan Teodor Aurel- Tratat de Drept Medical, Ed. All Beck, Bucuresti 2002,

78

avortul

Documents