ba lauri id insert are
DESCRIPTION
poveste terapeutica Sempronia FilipoiTRANSCRIPT
Balaurii din sertare
Era odată o fetiţă care avea foarte multe sertare în camera ei. Toate sertarele erau încuiate şi
fetiţa nu le descuia deloc. Fetiţa purta cu ea multe, multe chei, fiecare potrivindu-se câte unui sertar
din camera ei. Ţinea toate aceste chei la ea numai ca să fie sigură că nimeni nu-i va deschide vreun
sertar. Prietenii o tot întrebau despre sertare, dar ea nu dorea să vorbească despre asta, aşa că tot
schimba subiectul. Fetiţa nu era deloc de acord să vorbească despre sertarele încuiate. În plus, era
foarte atentă ca absolut nimeni să nu se apropie de cheile ei. Pentru că îi era atît de frică, sertarele
rămâneau mereu încuiate.
Dar să vedeţi ce s-a întîmplat. Fetiţa s-a împrietenit cu un băieţel pe care 1-a întîlnit. Erau
foarte buni prieteni, aşa că fetiţa îl asculta cu multă atenţie ce-i spunea. Într-o zi, băieţelul a întrebat-
o:
- Pentru ce porţi după tine toate cheile astea peste tot unde te duci?
Fetiţa şi-a lăsat capul în jos zicînd:
- Toate astea sunt cheile de la sertarele din camera mea pe care nu am voie să le descui.
- Spune-mi cînd te-ai uitat ultima oară în sertare? a continuat să întrebe băiatul.
- Oh, au trecut de atunci cîţiva ani, a răspuns fata.
Băiatul era foarte mirat:
- Dar pentru ce?
La început, fetiţei i se părea că nu poate avea mare încredere în băieţel, dar mai apoi s-a
hotărât să-i spună,:
- Pentru că în aceste sertare sunt nişte balauri. Îmi este foarte frică de ei. Dacă-i las să iasă,
ar năvăli în camera mea peste tot şi mi-ar putea face rău. Dacă balaurii vor ieşi de acolo,
n-o să mai ştiu cum să mă scap de ei.
- Dar tu de unde eşti aşa de sigură că acolo sunt balauri? Parcă spuneai că n-ai mai deschis
sertarele de mulţi ani..., s-a interesat băieţelul.
- Pur şi simplu ştiu că sunt acolo. Sunt absolut sigură, a spus fetiţa, uitându-se în jos la
smocul său de chei, pe care le strângea acum în mână mai puternic decât niciodată.
De la această discuţie, băiatul a început să o bată la cap iar şi iar, îndemnând-o să deschidă
sertarele. A ajuns chiar să-i promită că atunci când le va deschide, el va sta chiar lângă ea să o sprijine,
la nevoie. Fetiţa s-a lăsat convinsă până la urmă, aşa că au intrat amîndoi în cameră. S-au dus la
primul sertar şi, cu mare grijă, fetiţa a băgat cheia în broască. De frică, mai întâi a tras adânc aer în
piept, şi-a luat inima în dinţi, a răsucit cheiţa şi ...FIE CE-O FI!!! A închis ochii imediat pentru că nu
dorea deloc să vadă balaurul. Numai că, în acelaşi timp, era şi un pic cam curioasă să-i arunce o
privire. Cînd colo în sertar era doar un biet ursuleţ de catifea. La prima privire, tocmai pe el îl luase
fetiţa drept balaur!
Cu prietenul lângă ea, fetiţa a căpătat curaj şi s-a apucat să deschidă, rând pe rând şi alte
sertare. De câteva ori, la prima privire, fetiţei i se părea că vede în ele balauri. Dar, când se uita mai
atent, vedea că se înşelase. Pînă la urmă, cu ajutorul prietenului ei, a reuşit să deschidă toate sertarele
şi s-a convins că în niciunul nu se găsea nici un balaur. De-a dreptul uşurată, fetiţa a aruncat toate
cheile pentru că s-a hotărât să nu mai încuie sertarele acelea, pentru că în ele nu erau balauri. Fetiţa i-a
fost recunoscătoare prietenului ei şi i-a cumpărat de ziua lui un cadou, pentru că o ajutase să
descopere că nu sunt balauri totdeauna acolo unde ne închipuim că există.