REVISTA CLUBULUI DE PRESA

COLEGIUL ECONOMIC BUZĂU

NUMĂRUL III/ 1-15 MAI 2013

2

CUPRINS

CONCURSURILE NOASTRE DE TOATE ZILELE

COMPEŢIA ,,BUSINESS PLAN”, CADRUL PERFECT PENTRU

DEZVOLTAREA VIITORILOR ANTREPRENORI

Larisa Onică, Alin Cosma

Pg. 4

NOSTALGIA CUNOASTERII

Marcu Alexandru Cristian Pg. 8

MUZICA

Râpan Miruna Pg. 13

ALCOOLUL DAUNEAZA GRAV SANATATII!

Brânzea Steluţa

Pg. 15

LITERATURA – OGLINDA SUFLETULUI LUMII

Trifan Adrian

Pg. 16

UN ALT MOD DE A DEFINI CREAŢIA

Talpă Denisa

Pg. 22

LITERATURA ESTE LUMINA…

Piruşcă Adelina

Pg. 24

VÂNT DE PRIMĂVARĂ…

Găleată Andreea

Pg. 27

RĂTĂCIREA

Trifan Adrian

Pg. 28

3

Be Smart se vrea o revistă a elevilor şi tot ce vă

interesează pe voi puteţi găsi în ea.

Că este o competiţie importantă ca Business

Plan….

Că sunt gânduri ale colegilor mai mici legate de

Săptămâna Altfel….

Că sunt informaţii despre muzică….

Sau consumul de alcool ……

Că sunt scrieri ale colegilor voştri talentaţi…..

Citiţi totul şi vă aşteptăm şi pe voi să vă încercaţi

condeiele…..numărul 4 este deja în pregătire!

4

COMPEŢIA ,,BUSINESS PLAN”, CADRUL

PERFECT PENTRU DEZVOLTAREA

VIITORILOR ANTREPRENORI

Larisa Onică, Alin Cosma

Ziua de 28 februarie 2013 a scos la iveală spiritual

antreprenorial al elevilor de la Colegiul Economic. Cele mai

bune idei de afaceri ,,s-au bătut” în cadrul competiţiei

,,Business Plan” coordonată de prof. Magdalena Ardeleanu.

Firmele de exerciţiu de la clasele XI-a care au participat la

a V-a editie a competitiei ,,Bussines Plan” etapa pe şcoală au

fost următoarele:

1. Clasa XI A: FE Albinutza Eco Bzz

2. Clasa XI B: FE Jeunesse SRL

3. Clasa XI C: FE TIN-TIN SRL

4. Clasa XI D: FE Librio Regis SRL

5. Clasa XI E: FE IQ ADS SRL

6. Clasa XI G: FE G-nialii SRL

5

Juriul a fost alcătuit din persoane avizate să cuantifica

munca elevilor, fiind reprezentat de următoarele persoane:

Şerban Cornelia – profesor, Pavel Camelia- profesor,

Geambaşu Cornelia - director DJS Buzău şi Poteraşu

Gabriela- statistician.

Considerăm că fiecare firmă a avut ceva de spus şi remarcăm

totodată că modalitatea de a pune în practică ideile merită să

fie luată în seamă. Iată care sunt opiniile noastre vizavi de

fiecare firmă:

FE Albinutza Eco Bzz:

,,Albinuţa din Buzău, face mierea buna rău !"

La această firmă am apreciat foarte mult ţinuta, fetele fiind

costumate ca adevărate albinuţe dar şi tehnica de prezentare a

tuturor membrilor echipei.

FE TIN-TIN SRL:

,,Be crazy, be Tin Tin"

Este de apreciat că această firma dispune de un magazin

propriu şi elevii s-au implicat foarte mult.

FE Librio Regis SRL:

6

Un subiect destul de interesant, pentru noi, ca si elevi, a fost

prezentarea firmei Librio Regis care urmăreste atragerea

interesului elevilor către lectură.

FE IQ ADS SRL:

,,Noi facem lumea să vă vadă"

IQ ADS a reuşit să impresioneze prin atenţia acordată

clienţilor.

Participarea la acestă competiţie ne-a oferit posibilitatea să

aflăm care sunt opiniile cadrelor didactice, elevilor sau

membrilor juriului despre astfel de proiecte.

Reporter: Cum credeti ca s-au descurcat reprezentanţii

firmelor?

Prof. Adriana Anton: Elevii au muncit foarte mult, s-au

implicat, iar acest lucru s-a văzut. Firmele au nişte obiective

atractive pentru care muncesc cu plăcere. Este partea vizibilă

şi frumoasă a acestui modul.

Rep.: Considerati ca există o diferenţă între firmele din ediţiile

anterioare şi cele din acest an?

7

A.A.: Anul trecut am fost în juriu şi competiţia a fost foarte

puternică şi copiii au muncit extrem de mult, dar pot spune că

şi anul acesta există competiţie între firme.

Rep.: Firma câştigătoare se va descurca în etapa pe judeţ?

A.A.: Cu siguranţă cine iese din această competiţie este foarte

puternic, deoarece juriul este format şi dintr-un angajat

statistician şi evaluarea a luat în considerare partea mai puţin

plăcută de elevi, aceştia ferindu-se de cifre.

Reporter: Cat timp aţi alocat organizării acestei firme?

Elev Robert Moldoveanu: Aproximativ o lună deoarece a durat

până ne-am familiarizat cu acest domeniu de afacere.

Rep.: Ce sanse credeti ca aveti la etapa judeteana?

R.M.: Şanse destul de ridicate deoarece obiectul de activitate

are o finanţare inepuizabilă.

Rep.: Crezi că acest proiect a fost o experienţă folositoare?

R.M.: Da, deoarece am învăţat foarte multe lucruri folositoare

pentru firmă.

Reporter.: Cât timp ai alocat organizării acestei firme?

Elev Alexandra Tudor: Aproximativ două luni.

8

Rep.: De unde ai avut ideea înfiinţării acestei firme?

A.T.: Nu au existat mulţi concurenţi în domeniu. Aceasta este

premisa de la care am pornit.

Rep.: Crezi că implicarea în acest proiect a fost o experienţă

folositoare?

A.T.: Da, deoarece am învăţat multe lucruri noi şi utile pentru

firmă.

Colegii noştri calificaţi la faza regională s-au calificat pe

un onorant loc II.

FELICITĂRI elevilor şi profesorilor îndrumători!

NOSTALGIA CUNOAŞTERII

Marcu Alexandru Cristian

Timp, încotro mergi?

Spre ce meleaguri grăbit alergi ?

Şi cum poţi într-o zi

Să schimbi în oameni mari nişte copii?

9

Da, se întâmplă de mii de ani ca într-o vrajă, copiii ce mai

ieri priveau desene animate şi montau figurine lego să se

metamorfozeze în chipuri aproape mature, trecuţi deja prin

examene dificile, asemeni frumoşilor actori ai filmului

“Liceenii”.

Asemenea celor descrişi în versurile coloanei sonore a

emblematicii pelicule, noi, liceenii începători, până nu demult

boboci, învăţăm să devenim o echipă. Antrenorul nostru,

domnul diriginte, dl. profesor Constantin Dinu, este investit în

acest post extrem de important pentru a ne convinge că viaţa

ne va oferi probleme mult mai dificile decât cele de la

geometrie. Tocmai în motivarea acestor spuse , perioada de

„‟Şcoală altfel” a constituit astfel prilejul de a vedea şi înțelege

o „Altfel de şcoală‟‟. O săptămână din timpul nostru în care

am vrut să ne cunoaştem oraşul, aşezămintele sale culturale,

obiectivele economice, dar am intenţionat să socializăm

deopotrivă, să ne jucăm, să alcătuim echipe în care să ne

întrecem pe terenul de sport.

10

Astfel, putem înscrie în programul scolii altfel vizita la

Biblioteca Judeţeană ‚‟‟ Vasile Voiculescu‟‟ , locul unde, într-o

linişte deplină, păşind pe parchetul mirosind a lac proaspăt,

am simţit cuminţenia cărţilor vechi, ce păstreză neîmpărtăşit

secretul atâtor ochi încântaţi şi curioşi ai bunicului, poate ai

mamei, ai vecinului , ai colegului de bancă dintr-a şasea… Şi

mi-am amintit parcurgând încăperile bibliotecii că am

legitimaţie, dar, din păcate, n-am mai reuşit să găsesc în

paginile unei noi cărţi acel timp ce curge plăcut, încet dar

durabil hrănindu-ţi sufletul.

Ca o continuare a peripului în frumos, nelipsita sete de

primăvară ne-a condus în Parcul Crâng, un loc atât de drag

buzoienilor de toate vârstele, care acum, primăvara, este locul

de o frumuseţe inefabilă, ce ne hrăneşte inimile tinere, calde,

care au atâta nevoie de entuziasm, de iubire.Am admirat

pădurea, heleşteul, statuile datând din 1890, bisericuţa „ Sf.

Filofteia”, construită în 1922, insula ce şi-a pierdut podul,

rămânând izolată, obeliscul, înalt de 26,8 metri, inaugurat în

11

1976, la sărbătorirea a 1600 de ani de la prima atestare

documentară a urbei noastre.

Aerul curat şi cald de primăvară ne-a îndemnat să facem

mişcare, şi asta nu oricum, ci în echipă. Echipaţi, antrenaţi,

motivaţi de aplauzele colegelor noastre ( desigur, cele mai

frumoase din colegiu) am jucat fotbal, handbal, tenis de masă,

tot ce s-a putut şi vremea de afară ne-a permis. Astfel, toţi cei

600 de muşchi de care beneficiem fără nici un motiv ori efort

au devenit funţionali. Şi ne-am zis că, de acum încolo, n-o să

mai găsim pretexte – ba că n-avem unde depozita bicicleta, ba

că ne-au ruginit rolele, ba că n-avem echipament de firmă, ba

că tenisul este un sport prea scump. Şi-apoi că azi mi-e lene,

mâine am migrenă, joi am şapte ore, găsim o mie de motive şi

anii trec, orice zi pleacă irevocabil degeaba, peste trupul ce-a

fost cândva frumos, zvelt. Combătând acest comportament ,

am arătat că ne putem deconecta prin mişcare, ne putem

împrieteni, putem forma o echipă.

Echipă formează şi cei mai mari producători de pâine din

Buzău, S.C. Boromir Prod S.A., membră a grupului de firme

12

ce alcătuiesc S.C. Boromir S.A., actualmente cel mai mare

producător de pâine din România. Fabrica macină zilnic trei

sute de tone de grâu, produce făinuri, pâine, prăjituri şi

produse proaspete de patiserie. De altfel, societatea-mamă

deţine zece procente din morăritul românesc, având rezultate

financiare pozitive importante în fiecare an. Pentru că, între

noi fie vorba, cea mai bună pâine este, cu siguranţă cea de

Boromir, neambalată…

Şi iată cum ne-am petrecut săptămâna cu pricina. Am

vizitat locuri, am întâlnit oameni, ne-am întâlnit cu noi. Şcoala

ne-a oferit acest prilej, profesorii ne-au fost aproape.

Am câştigat prin mişcare, prin contactul cu realitatea, prin

contactul cu munca de zi cu zi a semenilor noştri ce trudesc la

ceas târziu, în noapte, pentru a ne dărui pâinea. Am petrecut

frumos şi constructiv o mică parte a timpului nostru, cu mult

elan, cu tinereţe. Cei ce ne-au însoţit s-au bucurat alături de

noi, amintindu-şi de frumoşii ani de liceu ce nu se pot sterge

din memorie.

13

Împreună, elevi şi profesori, am înţeles că primăvara este

cea mai frumoasă dintre fetele împăratului-anotimp, chiar

dacă plouă, chiar dacă o ascund vânturile, chiar dacă o atinge

frigul…

MUZICA

Râpan Miruna

Mă întreb dacă există viaţă fără muzică, sau dincolo de

muzică. Pentru că ştiu că muzică fără viaţă nu prea este.

Există muzică pentru oricine; pentru orice moment; pentru

orice cadru, pentru orice trăire, pentru orice simţ, pentru

senzaţii, pentru vise, pentru orice om sau neom, pentru oricâţi,

oricum, oricând. Nu generalizez, doar simplific.

Muzica instigă la generozitate pentru că este un bun al

tuturor, neperisabil, veşnic şi alienabil.

Există melodii care îţi mişcă membrele, care le aruncă în

aer, le rotesc în jurul corpului şi există melodii care îţi mişcă

sufletul.

14

Există cântece care au capacităţi incredibile de teleportare

între timp şi spaţiu, care reuşesc într-un mod de necrezut să

jongleze cu trecutul şi prezentul.

Muzica este singurul domeniu asupra căruia relativitatea nu

are niciun efect, nicio putere. Muzica este întotdeauna cu tine

când nimeni altcineva nu mai este.

Muzica te încruntă sau îţi lipeşte un zâmbet pe faţă, te face

să râzi zgomotos, să tremuri!

Prin muzică ne autocunoaştem. Ea ne trezeşte la viaţă, ne

zdruncină când este cazul, ne întăreşte, ne susţine. Vindecă!

Muzica ştie să vorbească pentru tine. Când, cu cine şi mai

ales cum. Alege cuvintele şi le potriveşte.

15

ALCOOLUL DAUNEAZA GRAV SANATATII!

Branzea Steluta

Specialiştii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii au estimat

că, în anul 2004, nu mai puţin de 94.451 de bărbaţi şi 25.284 de

femei din ţările Uniunii Europene au decedat din cauza

consumului de alcool. Aceasta înseamnă că 13,9% din decesele

înregistrate în rândul bărbaţilor şi 7,7% din cele în rândul

femeilor au avut la origine consumul de alcool.

Ceea ce nu spune statistica este că în România, dar nu numai,

tot mai multe femei beau în exces . Alcoolismul la femei a

16

cunoscut o creştere spectaculoasă, iar bărbaţii sunt pe locul al

patrulea în privinţa numărului de decese cauzate de alcool.

O constatare extrem de alarmantă, dacă ne gândim că

reprezentantele sexului feminin sunt mai vulnerabile în faţa

efectelor toxice ale alcoolului, comparativ cu bărbaţii.

LITERATURA – OGLINDA SUFLETULUI LUMII

Trifan Adrian

Sunt lucruri în lumea aceasta care, mai mult sau mai

puţin, ne sunt plăcute ochiului şi minţii. Unele sunt mai

importante decât altele, altele sunt indispensabile. Ei bine,

între tot ce există în univers, unii filosofi şi gânditori ai

vremurilor lor discută despre două arte care nu se pot separ,

există una în cealaltă şi sunt fundamentul a tot ceea ce este

creat. Una defineşte materia, cealaltă, spiritul. Este vorba

despre geometrie şi poezie. Pentru a mă apropia de temă, dacă

mi se permite, voi lărgi cadrul spunând „literatură” şi nu doar

„poezie”. Dacă geometria o putem asocia cu toate lucrurile ce

ne înconjoară, literatura este a omului, de fapt, a vieţii, în

17

general. Literatura este importantă pentru mine, o iubesc,

pentru că ea îmi permite să fiu eu, mă ajută să mă cunosc, ştie

totul despre mine şi prin ea mă pot oglindi în realitate. Am

învăţat să citesc şi cunosc ceea ce înseamnă să creezi literatură,

iar din ceea ce am aflat până în prezent, pot spune, cu mâna pe

inimă, că literatura este oglinda sufletului uman. Este oglinda

sufletului scriitorului, oglinda sufletului cititorului şi oglinda

sufletului lumii! Nu este nimic exagerat în această afirmaţie,

lumea asta ar putea fi la fel fără fotbal sau fără radio, chiar şi

fără internet , dar ,cu siguranţă, ar fi altfel fără „arta

sufletului”. Dar cum poate un scriitor să oglindească viaţa în

literatură?... Prin personajele sale, bineînţeles... Personajele

sunt oglinda, dacă vreţi, a sufletului uman. Însă nu e bine să

credem în orice ni se spune, prin urmare, afirmaţia mea

necesită un temei.

O să-mi încep argumentarea pornind de la propria-mi şi

infima (de ce să nu spun adevărul) experienţă. M-a legat ceva

de literatură…iubirea. Prima oară am citit, mult, şi acum

citesc, evident, dar acum câţiva ani chiar citeam mult. Azi am

18

uitat foarte mult din ce am citit, aşa sunt eu, dar niciodată nu

am uitat şi nu voi uita sentimentul dat de fiecare creaţie citită.

Era sufletul meu acolo! Iubirea mea… şi durerea… şi ura…

toate se oglindeau acolo! Acolo, în creaţie, eram eu! Cineva

crease odată ceva în care eu mă regăseam mai mult ca oriunde

în altă parte, ceva care mă lumina, pe mine şi eram sigur că şi

pe alţii. Atunci am realizat ce înseamnă un adevărat creator de

etern, de universal… şi am vrut şi eu să fiu la fel. M-am bâlbâit

la început, nu ştiam ce vreau, scriam puţin, neterminat,

neconturat. Mă bâlbâi şi azi, doar că ceva mai „elegant”. De

curând am dus la bun sfârşit o lume, o nuvelă, de fapt, cu

naştere şi cu moarte. Şi mi-am confirmat: personajele sunt

oglinda inimii, dar şi a raţiunii mele. Şi nu numai a mea, ci şi a

celor din jur. Personajul principal, Andrei Iorga, eu l-am creat

din mine, cu bucurie şi cu lacrimi. I-am dat raţiunea mea, i-am

dat iubirea şi slăbiciunile mele. Nu l-aş fi putut crea altfel sau

aş fi putut, dar nu ar fi fost literatură, ar fi fost…orice altceva.

Dar şi personajul feminin este un suflet al unei existenţe

sufleteşti din realitate. Felicia Iorga…nu ştiu, poate există

19

undeva, poate nu, dar iubirea ei, cu care m-a înnobilat şi

credinţa şi fricile şi durerea ei, există, în realitate, într-un suflet

drag mie. De fapt, întreaga lume din această nuvelă este o

oglindire a realităţii. Eu mă regăsesc în ea, şi tu, de asemenea şi

toată lumea, cu siguranţă, mai mult sau mai puţin. Aşadar, în

viaţa mea, literatura s-a dezlănţuit deja ca martor al eului

meu, prin personaje.

Să luăm, în al doilea rând, un exemplu clasic, bine

cunoscut, despre cum personajele din literatură sunt oglinzi ale

sufletului lumii. Voi aborda o capodoperă care ne dezvăluie

cum eul scriitorului se întrupează într-un personaj al său,

umanizându-l, prin propria-i experienţă. Este vorba despre

romanul erotic, experimental, „Maitreyi” al lui Mircea Eliade.

Romanul este bine cunoscut, o capodoperă a literaturii

universale şi un cufăr cu câţiva ani din viaţa scriitorului.

Subiectul este inspirat din realitate în mari proporţii, fapt din

care provine caracterul existenţialist al romanului. Jurnalul lui

Mircea Eliade, din perioada în care a trăit în India şi

preţioasele amintiri, au fost sursa de creaţie a romanului.

20

Personajul principal, alter-ego al scriitorului, Mircea Eliade i-a

împrumutat gândurile, iubirea şi tot ce înseamnă sentimente.

Astfel s-a produs umanizarea personajului, Allan fiind un

veritabil personaj sculptat pe sufletul creatorului său. Luptele

interioare, tragediile şi voluptatea iubirii sacre sunt toate

născute din sufletul omului Mircea Eliade care, dând viaţă

personajului său, a ajutat sute de mii de oameni, mai apoi, să

se regăsească în realitatea lor raportându-se la acest personaj.

Acesta este un exemplu clar cum sufletul scriitorului se

oglindeşte în personajul său.

O altă operă care, de asemenea, oglindeşte în personajele

sale, sufletul celui care a scris-o şi implicit a oricărui alt om,

într-o măsură sau alta, este „Enigma Otiliei”. George

Călinescu s-a remarcat prin mult mai multe alte lucrări, în

afară de romanul obiectiv de tip balzacian, „Enigma Otiliei”,

însă opera adusă în discuţie este remarcabilă. Este o frescă

veritabilă a societăţii bucureştene, în perioada dintre războaie,

ce reuneşte o varietate extraordinară de tipologii umane. G.

Călinescu i-a dat fiecăruia dintre personaje ceva din el şi ceva

21

din societatea în care a trăit. De aceea este imposibil ca citind

opera să nu ne regăsim, cel puţin, într-o ipostază a unui

personaj, sufletul nostru. Eu mărturisesc: împart cu Felix Sima

sârguinţa pentru studiu şi dragostea pentru misterul feminin.

Deci, pot spune că acest personaj este oglindirea unei părţi din

sufletul şi raţiunea mea.

Nu în ultimul rând, ţin să abordez o perspectivă diferită

faţă de modul în care scriitorul creează oglinzi sufleteşti, în

personajele sale. Dacă până acum a fost vorba despre propriile

sale sentimente, în mare parte, transmise personajului, acum

aş dori să discut şi o lucrare a scriitorului meu model, Liviu

Rebreanu, în care acesta mărturiseşte scene trăite de alţi

oameni, înţelese ce-i drept de propria sa raţiune. Este vorba

despre „Ion”, consacratul roman rebrenian. În această

capodoperă, L. Rebreanu prezintă câteva episoade văzute de

el, în satul Prislop, episoade care conturează destinul fizic şi

psihologic al eroului. Prin această abordare, experienţe reale

ale oamenilor, trăirile lor, se transformă în artă, căpătând

eternitate şi fiind reînviate de fiecare cititor.

22

Acestea fiind spuse, nu am pretenţia de a împărtăşi toate

punctele de vedere, dar, cu siguranţă, sper că am convins

câţiva oameni că literatura, prin personajele ei, oglindeşte

sufletul lumii şi că putem să ne îndreptăm mai des spre ea

pentru a ne înnobila, alina şi descoperi pe noi înşine.

UN ALT MOD DE A DEFINI CREAŢIA

Talpă Denisa

Opera literară este produsul unei anumite activităţi

creatoare şi produce, la rândul ei, o serie de reacţii subiective

în sufletul celui care ia contact cu ea. Astfel, personajul este

oglinda sufletului artistului creator, cristalizandu-se în ea

procesele sufleteşti care s-au dezvoltat în artist în timpul

creaţiei. Creatorul trăieşte o a două existenţă desăvârşită în

conştiinţa personajului creat. Opera nu e numai strigătul

sincer al unui suflet, dar şi produsul unei dibăcii care ştie să

câştige pentru sine atenţia şi înţelegerea oamenilor.Opera nu

este un document exclusive al sincerităţii artistului. Artistul nu

poate fi intuit în opera ca printr-un mediu transparent. Opera

23

îl poate şi ascunde pe acesta, el nu este numai sincer, ci şi

disimulat,rezultat al aptitudinii tehnice a omului.

Viaţa personajului literar nu este doar o imitaţie a vieţii

creatorului, o umbră a umbrelor. Totul ţine de pasiuni şi de

simţuri şi nu de raţiune. Personajul este mai presus de toate o

expresie a sentimentelor: fericire,plăcere, bucurie, melancolie

sau chiar nelinişte. Nimeni nu poate fi creator adevărat fără o

,,aprindere‟‟ a su-fletului,fără un grăunte de nebunie.

Creativitatea derivă astfel dintr-o stare psihică aparte,

diferită de cea normală.Toată această muncă a artistului se

compensează cu virtutea de regenerare şi înnobilare.

Personajul literar are ca scop să oglindească sufletul uman,

determinând importante modificări în mijloacele de expresie şi

în tehnica artistică. Acesta se produce în operă şi va trebui,

prin urmare, să se transpună cu totul şi să-şi realizeze rolul aşa

cum omul l-a conce-put, să fie ,,instrumentul pe care cântă

autorul‟‟. Rolul creatorului stă în adapta-rea personalităţii

sale la cea a personajului său şi în desăvârşirea în acest sens a

intenţiilor creatorului.

24

Omul este o fiinţa creatoare, care îşi depăşeşte mereu

creaţia, dar care, tocmai de aceea, nu-şi poate depăşi condiţia

de creator. Creatorul personajului nu se întreabă niciodată de

ce creează şi nici nu resimte oboseala muncii. El creează

întrucât aceasta este vocaţia sa, modul său de a fi în lume şi

fiindcă altfel nu poate şi nu înţelege să trăiască.

LITERATURA ESTE LUMINA…

Piruşcă Adelina

Obişnuim să ne căutăm liniştea sufletească în cărţi, motiv

pentru care căutăm poveşti de viaţă, de dragoste sau chiar

drame cu care să ne putem identifica şi în care să găsim soluţii

sau măcar o cale de ieşire ori, pur şi simplu, încercăm să ne

lepădăm de rutina zilnică şi să evadam în lumea cuvintelor, a

frumosului.

Citim poveşti de viaţă uluitoare şi de fiecare dată ni se

întâmplă să facem corelaţii cu viaţa cotidiană. Legăm

întâmplări, caractere umane de viaţa noastră şi suntem

implicaţi sufleteşte în ceea ce elucidăm din literatură. Trăim

25

povestea adunată din paginile romanelor sau ne-am dori

măcar o dată în viaţă să simţim fericirea personajelor ori

suntem fani ai dramei si curg şiraguri de lacrimi pe paginile

îngălbenite de vreme ale poveştilor sau , având o perioadă

depresivă, căutăm o soluţie pentru dilemele ce se ivesc de-a

lungul vieţii.

Ne găsim modele în care ne descoperim ca si cum ne-am

uita într-o oglindă. Eu, de exemplu, mă regăsesc în Otilia

Mărculescu a lui George Călinescu. Când am citit romanul, m-

am regăsit în caracterul ei, în felul ei de a fi, în dinamismul

său, chiar şi în contracdicţiile pe care le stârnea în jurul său, în

ambiguitatea cu care o percep ceilalţi, în sensibilitatea sa

artistică, dar şi în atracţia Otiliei pentru călătorii.

Un alt personaj cu care m-am identificat a fost Maitreyi a

lui Mircea Eliade. Mi-am recunoscut frenezia de a iubi cu tot

sufletul şi de a dărui totul şi chiar una dintre cele mai mari

incertitudini ale mele( o numesc asa pentru că nu ştiu dacă să-i

spun defect sau calitate) , faptul că iubesc mult prea mult

oamenii şi că nu îi cred capabili de lucruri josnice. M-am

26

gândit că poate voi avea acelaşi sfârşit tragic: voi căuta sensul

vieţii în iubire, dar mă voi pierde pe drum, răpusă de cei ce nu

mă vor înţelege. Aceeaşi pasiune pentru oameni şi pentru

dragostea purtată lor am regăsit-o în personajul Elei a lui

Camil Petrescu- în aparenţă , o amorezată incurabilă, capabilă

de sacrificiu şi de devotement, ba chiar să renunţe la tot; toate

acestea doar ca să îşi petreacă mai mult timp cu persoana

iubită. Am rupt legătura cu ea în momentul în care trece

ascensiunea socială pe primul loc în defavoare soţului.

După părerea mea, căutăm oglinda sufletului nostru în

personajele literare pe motiv că ar fi tragic dacă nu am face-o,

ar fi tragic şi ne-am pierde în anost. Viaţa este o luptă dură , cu

eul si cu societatea; este imprevizibilă, e ca o scară, are trepte

care duc sus ( deciziile corecte) si trepte care coboară (

greşelile). Important este să nu încetăm să urcăm pentru că

nimic nu este pierdut atâta timp cât încă mai credem şi mai

avem speranţă, atâta timp cât cele două nu s-au lepădat de noi.

Putem face orice ne dorim, iar litertura… literatura este

lumina de la capătul labirintului numit viaţă.

27

VÂNT DE PRIMĂVARĂ…

Găleată Andreea

Pământ, gunoi, praf...

Totul pierdut în vânt.

Suflet gol prins în mreje adânci,

Suflet plin de spini.

Surâs aparte, arzător,

Cu ochi închişi şi visători.

Doar vântu-mi mişcă acum o geană

Doar EL, doar el mai poate să mă vadă.

Stau jos, ascult. Ascult o chitară

Cu-o coardă ruptă ea şopteşte

Şi prin minune... reuşeşte.

Reuşeşte-o minune şi eşti în faţa mea.

Te chem, nimic nu se mai poate

Te vreau, te am şi totuşi eşti departe.

28

RĂTĂCIREA

Trifan Adrian

(Urmare din numărul 2)

V.

Andrei demisionase a doua zi din funcţia pe care o avea.

Felicia se gândise că el doar glumise noaptea trecută, când îi

comunicase decizia pe care a luat-o. Când auzi vestea oficial, fu

aproape să izbucnească nervos. Următoarele trei zile, Andrei a

lipsit de acasă, cea mai mare parte a timpului, neglijându-şi

familia. Ea se gândea că el îşi caută de muncă. El însă, se ducea

zilnic la David. Încerca să afle cum va face rost de bani, cât de

mulţi şi ce riscuri erau aduse în discuţie. Într-o seară el vru să

plece din casă pe la vreo zece noaptea. Felicia răbufni atunci:

- Să nu te pună Dumnezeu să pleci!

- Ce e în neregulă? Ce nu-ţi convine?

- Cum, ce nu-mi convine? Tu nu vezi că ne-ai lăsat în voia

sorţii? De trei zile nu mai dai pe acasă şi nici nu-mi spui

unde te duci. Nu zic, eşti matur, într-adevăr, ai viaţa ta,

însă tu ai şi un copil Andrei. Trei zile să nu mai ştim de

29

tine, e foarte grav. Eu nici măcar să adorm nu mai

reuşesc.

Arăta într-adevăr obosită. Andrei veni spre ea, îmbrăcat

de plecare cum era şi îi şopti: „La David am fost tot timpul,

încerc să fac bani, pentru voi”, o sărută pe frunte şi plecă.

Felicia rămase în picioare, înaintea uşii de la hol: „Chiar a

plecat….Unde te duci tu, Andrei? Unde pleci de lângă mine,

în fiecare noapte? Oare nu vezi tu că David e un om legat de

mâini şi de picioare cu lanţurile banilor? Nu eram noi, tu şi

eu, doi oameni liberaţi din aceste mreje? Nu eram noi

părinţii acestui copil? Cine eşti tu acum?” Se aşeză lângă cel

mic şi începu să-l îmbrace în pijamalele de noapte: „Ce

tânăr drept erai, ieşit din rândul lumii. Erai fericit cu

iubirea. Şi eu eram la fel ca tine. Ba, chiar îţi pot mulţumi

ţie, tu m-ai ajutat mereu să înţeleg mai bine erosul. De ce

cauţi acum fericirea în altă parte, când fericirea noastră e

aici, lângă mine, chiar acum…” şi privi, cu ochii umezi, pe

Alexandru.

30

Când bărbatul ei se întoarse, după vreo trei ore, Felicia nu

dormea. Stătea în pat, în fund, cu capul plecat şi cu mâinile pe

genunchii ridicaţi la piept. Se vedea că plânsese, pentru că avea

ochii roşii, umflaţi. Zărind-o astfel Andrei se trezi ca dintr-un

vis. Se aşeză lângă ea grăbit şi o întrebă:

- Felicia, cine te-a făcut să plângi? Femeia ridică privirea

şi se uita în ochii lui.

- Deci, te-ai întors… .Rămâi, Andrei, te rog să nu mai pleci!

vorbi ea, aproape rugându-i-se.

- Dar nu am fost plecat foarte departe. În afară de câteva

plecări în oraş, am stat la David.

- Ai fost departe Andrei, nici nu ştii cât de departe ai fost.

Slavă Domnului că te-ai întors tu, cel de care m-am

îndrăgostit.

- Felicia, ştii cât te iubesc! Am făcut toate astea pentru tine,

iar de mâine, nu voi mai pleca o perioadă. Avem bani

acum pentru mai multe zile. (scoase din buzunarul

interior al paltonului, pe care nu-l dezbrăcase, un teanc

de hârtii late, pe care le înmână soţiei).

31

La vederea gestului, o lacrimă se scurse pe obrajii Feliciei.

„Bani ne trebuie nouă?!!” Aruncă furioasă, prin casă, teancul

de hârtii, apoi se întoarse cu spatele la Andrei şi-şi aşeză capul,

uşor, pe pernă. Ar fi dorit ca el să lase banii jos, acolo de unde

nimeni nu i-ar fi luat şi să vină lângă ea s-o mângâie. El însă se

ridică alarmat din pat, pentru a strânge hârtiile, numărându-le

să vadă dacă nu cumva lipseşte vreuna:

- Ai înnebunit?! Eşti nebună! Eu fac pe dracu’ în patru

pentru tine, pentru banii ăştia şi tu îţi baţi joc de ei!?

- Mie nu-mi trebuie banii tăi. Eu am nevoie de tine!

- Aici sunt!, strigă el batjocoritor aproape, continuând să

adune.

- Nu, nu mai eşti…şopti Felicia, astfel încât să audă doar

ea. După ce termină de adunat hârtiile, Andrei le

ascunse într-un sertar, la fel cum procedase şi cu

probele. Între timp, ostenită după o zi de griji cu cel mic,

Felicia adormi.

32

Dimineaţa următoare se trezi înaintea lui. Văzându-l încă

acasă, lucru nemaipomenit pentru zilele trecute, se gândi că ar

fi bine să treacă cu vederea discuţia din seara ce trecuse. Până

la urmă el spusese că nu va mai pleca o perioadă. Se gândea

acum, că poate, el, nu ajunsese atât de rău, ci tot ea exagera.

De aceea când se trezi Andrei, ea îl întâmpină cu îmbrăţişări şi

mângâieri:

- Care va să zică, te-ai lecuit! spuse el încântat, râzând.

- Să nu mai vorbim, acum, despre asta. Mă duc până la el,

apoi pregătesc dejunul. Te aştept peste zece minute la

bucătărie. Trezeşte-l şi adu-l tu pe el la masă. De mine s-a

cam plictisit. Nu a mai stat cu tine de mult şi ştii şi tu cât îi

e de drag să-l ţii tu în braţe!

- Aşa o să fac.

Andrei se ridică din pat, îşi întinse oasele şi merse la geam.

Exact ca în acea primă zi fatidică, în care începuse totul,

soarele lumina puternic, iar peste drum, nenea Sandu, florarul,

îşi aranja taraba. Tânărul tată întoarse capul şi se uită către

sertarul cu bani: „În sfârşit”, apoi părăsi încăperea

33

îndreptându-se către camera fiului. Cel mic se bucură când se

simţi trezit de tatăl său, grângurind ceva de neînţeles. Andrei îl

ridică în braţe, ţinându-l de la subţioare, şi-l privi atent.

Devenise mai frumos. Părul negru, mătăsos, îi crescuse în aşa

fel că îl purta dat într-o parte. Obrajii deveniră mai zvelţi, mai

sănătoşi şi el însuşi crescuse. Tatăl era mândru: „Ce băiat

frumos are tata! Da, da! Tu eşti!”

Petrecură două zile în familie, liniştiţi. Felicia aproape uită

de bani. Mergeau zilnic în locuri liniştite ori la rude sau

prieteni de familie. Seara încercau să-l înveţe pe Alexandru

jocuri educative şi, la culcare, el îi citea ei câte un scurt citat

din vreun filosof, pe care îl comentau amândoi în tăcere apoi,

aşa cum obişnuiau în adolescenţă.

În cea de-a doua seară, ea nu adormise nici după ce

discutară timp însemnat. Nu putu. Îl simţea în sfârşit lângă ea,

cu sufletul. După ce termină el de vorbit, se apropie de el şi-l

sărută, mângâindu-i lent părul, cu degetele. Andrei de abia

atunci simţea că a reuşit să astupe acel hău care se iscase între

el şi ea. Îi putea simţi din nou bătăile inimii şi fu tulburat de

34

ele. Nu se putu stăpâni şi îi apucă sânul moale în palmă,

muşcând-o de buză. Femeia scoase un sunet scurt, ca o

chemare. Atunci Andrei o îmbrăţişă cu totul, simţindu-se

înnebunit de căldura trupului ei şi de spasmele bustului ei. O

săruta nebuneşte. A iubit-o atunci mai carnal ca niciodată, cu

toată suflarea lui. Felicia, mai ales, parcă vroia să-l fure pentru

ea atunci, să rămână al ei. Intuia că ceva groaznic luase formă

în soţul ei, ceva a cărui sămânţă el o purtase totdeauna, pe care

se chinuise să o inhibe: pofta de bani. Simţea că aceea va fi

ultima lor noapte de dragoste, de aceea îl iubea atunci ca

pentru eternitate, cu o sete cerească.

Singurul destin unanim valabil al omului este moartea.

Toate vorbele cum că: „i-a fost scris să devină…” sau „

destinul lui a fost să conducă…” sunt numai prostii. Dar

moartea ca destin implacabil nu trebuie să întristeze şi, mai

ales, nu trebuie să sperie. Viaţa, chiar şi cu un asemenea destin,

poate fi frumoasă. Totul depinde de alegerile pe care le facem,

în fiecare clipă, în cele mai banale sau importante situaţii. Dacă

alegem să iubim, ori să urâm sau să fim indiferenţi, este

35

alegerea noastră. Dacă, la un moment dat, alegem să bem un

pahar cu apă foarte rece, e posibil să răcim. Dacă alegem să

visăm sau nu, ori să trăim în prezent şi nu în trecut, e alegerea

noastră şi efectele ei, bune sau rele, vor veni la timpul lor.

Andrei făcuse deja o alegere, foarte importantă pentru

viaţa lui, care deja avea repercusiuni asupra lui, ca om şi

asupra familiei sale. În noaptea aceea Andrei adormise ostenit

lângă Felicia. Somnul lui a fost neîntrerupt, dar avusese două

visuri care l-au urmărit apoi zile în şir. În primul vis se făcea

că el şi David stăteau în faţa unui tribunal, cel mai mare dintre

ele. De partea cealaltă era soţia lui, Felicia, împreună cu fiul,

Alexandru, care crescuse de vreo şase ani, şi părinţii lui.

- Iată-ne ajunşi şi aici!, spuse David, care stătea în stânga lui

Andrei, rânjind cu gura până la urechi. Avea o lumină

demonică în ochi acest David, iar asta îl sperie puţin pe Andrei.

Era ca şi cum atunci, pentru întâia oară, îl vedea pe David cu

adevărat.

Tânărul Iorga arăta obosit, ca după un drum lung şi

anevoios, cu cearcăne adâncite şi obrajii supţi de anxietate.

36

- De ce ai ales să te vinzi? Erai mai scump decât orice…, se

auzi o voce blândă venind din dreapta. Lui Andrei îi

tresări inima şi i se dară pleoapele peste cap. Întoarse

capul cu o smucitură şi zări înaintea ochilor săi pe

Felicia, blândă şi gata să-l ierte, ca de fiecare dată: „Te-

am iubit cum niciodată o femeie n-a mai iubit un bărbat.

Te iubesc şi acum şi mă doare să te văd acolo, de partea

cealaltă, legat, prins în mrejele banilor. Te-aş ierta, dar

nu-i aşa că ai devenit prea mândru ca să-ţi ceri iertare?”,

completă ea.

- Felicia, te rog să mă…, încercă Andrei să zică, însă fu

întrerupt de râsul turbat al lui David.

- Nu face pe prostu’! Ştim amândoi ce mândru şi lacom eşti.

De ce te scuzi în faţa unor atât de lamentabili oameni? Ei

sunt nişte săraci, în lumea asta fără bani nu faci nimic!

- Sunt eu lacom?, întrebă foarte mirat Andrei, privindu-şi

palmele deschise în faţa ochilor, ca şi cum ar fi vrut să se

vadă în ele ca într-o oglindă.

37

- Eşti lacom la fel ca mine şi amândoi vom căpăta aceeaşi

soartă, întoarse David răspunsul, râzând din nou

nebuneşte.

- Mamă, te rog, ajută-mă! Ce să fac? Andrei îşi întoarse

privirea umilă către mama sa. Ea stătea lângă Felicia şi

lângă tatăl său, având în faţa ei pe Alexandru.

- Dragul mamei, luni în şir am plâns în noapte, rugându-mă

la El să te oprească. Dar tu ai minţit şi ai furat dreptatea

de la cei cărora li se cuvenea, împreună cu David al

Drăgăneştilor. Pe el nimeni nu-l va condamna. Asta e

viaţa fiule, cei ce şi-au pierdut umanitatea pot face mult

rău, dar cei ca tine, care au sufletul unui înger, dar îl

pângăresc, vor fi imediat pedepsiţi. Acum vei suporta

alegerea făcută. Nu te plânge!

Câteva întrebări îi apărură atunci instinctiv în minte lui

Andrei: „De ce am ales eu banii? Eram fericit, aşa că de ce?

Cum? Nu, nu sunt lacom, pur şi simplu, nu sunt! Cu toate astea

ei m-au abandonat! De ce nu vrea mama să mă ajute? De ce

Felicia nu iartă de astă dată? De ce se uită tata, cu atâta furie la

38

mine? Ştiu, pentru că ei sunt invidioşi! Pentru că eu am făcut

banii pe care ei şi i-au dorit mereu! Pentru că eu sunt bogat!...”

- Tu eşti un prost!, se auzi strigătul furios al unui copil.

Era Alexandru. Crescuse, era într-adevăr frumos,

precum îşi imagina tatăl său, dar îl privea acum pe

Andrei cu un fel de dezamăgire în privire: „Eşti un

sărac, un sclav nefericit, care ne-a nefericit şi pe noi!”

- Şi tu, fiule? Şi tu mă părăseşti?

- Tu ne-ai părăsit, tată! M-ai părăsit când încă nu ştiam ce e

durerea!

- Ce ştii tu ?! Am făcut totul pentru mama ta, pentru tine!

David avea dreptate, ar fi trebuit să nu vă dau nimic.

- Ai făcut pentru tine, totul!, spuse Alexandru: „Ai vrut să

fii bogat; tu erai invidios pe Drăgănescu. Aveaţi aceleaşi

studii, tu chiar munciseşi mai mult şi erai mai corect şi

vertical, tu erai mai fericit, el era singur, dar asta n-ai mai

văzut-o…

- Atunci rămâneţi voi fericiţi! Dacă m-aţi abandonat, vă voi

abandona şi eu în sărăcia voastră.

39

Cu o voce calmă, Felicia rosti: „Noi te-am iubit mereu şi

niciodată nu te-am abandonat. Chiar acum, eu strig „iubire”

către tine, dar banii ţi-au înfundat urechile. Îmi pare rău,

dragul meu…”.

- Destul!, izbucni Judecătorul şi plesni cu ciocanul său de

lemn în masă. Pocnitura îl lovi pe Andrei fix în inimă.

Simţi o durere surdă în piept, apoi deodată linişte şi un

cer albastru, fără nori, apăru în faţa sa.

Când se dezmetici, îşi dădu seama că se afla undeva, întins

pe spate, într-o iarbă verde, proaspăt tăiată, mirosind a

dimineaţă. Îşi ridică trunchiul, sprijinindu-se pe braţe. Atunci

soarele puternic îi orbi pentru moment ochii. Când vederea i s-

a lămurit, a văzut că era îmbrăcat în costum tradiţional

românesc, frumos brodat, din bumbac. În picioare nu avea

nimic. Se uita împrejur şi vedea numai verdeaţă, nimic altceva.

Doar undeva în dreapta sa, se putea observa acoperişul unei

case, undeva în vale. Se ridică în picioare vrând să o ia într-

acolo, dar când păşi pământul umed, cu iarba vie, simţi o atât

de mare bucurie pătrunzându-i în suflet încât răsuflarea i se

40

tăie pentru moment. Stătea drept, privind în jos cu ochii mari,

la picioarele goale ce sărutau pământul. Se simţea în sfârşit

liber, liber de toate păcatele sale. Nu s-a putut stăpâni şi a

început să alegere fericit, zâmbind spre cer, către casa aceea ce

se ivea încet-încet în vale. Avea senzaţia că viaţa întreagă îi

revenea în corp şi-l făcea să se simtă mai tânăr. Inima ii bătea

să-i sară din piept.

La un moment dat, când delirul se mai domoli, se opri

şocat din alergare. Ajunsese în vale şi, fără să-şi dea seama,

trecuse printr-o livadă cu pomi de toate soiurile. Dar mai mare

îi fu mirarea când, privind spre acea casă dinaintea sa,

conştientiză că se afla pe vechiul teren al bunicului său, de la

ţară, unde obişnuia să meargă când era mic. Iubea acel loc, ca

şi pe bunicul său, şi-l putea recunoaşte dintr-o mie. Casa avea

acoperiş cu patru laturi, cu ţiglă roşie, spartă pe alocuri. La

intrarea din faţă se distingea o cărare, făcută pe pământ, care

ducea către prispă. Acolo, stând împăcat bunicul său, îl privea

cu interes. Andrei fu destul de tulburat văzându-şi bunicul, dar

41

nu avu timp să adreseze întrebări, că picioarele l-au şi dus

către moşul de pe prispă:

- Bunicule, cum am ajuns aici? Ce e aici?

- Ce să fie, dragule? Aici e acasă!

- Visez?

- Se prea poate.

- Ah! Ce bine, atunci şi întâmplarea de mai devreme tot vis

a fost, continuă tânărul abia răsuflând după efortul

făcut. Se şterse pe frunte cu mâneca acelei cămăşi din

bumbac şi se aşeză lângă bunicul său.

- Cred că ai ceva să-mi spui, zise Iorga bătrânul. Andrei

oftă:

- Nu sunt bun de nimic, bunicule. Sufletul mi-e asuprit de

pofta banilor.

- Dacă erai chiar aşa rău, crezi că mai avea vreun rost

această discuţie?

- Nu ştiu.

42

- Andrei, viaţa nu te ajută întotdeauna să faci alegerile

corecte. Câteodată te împinge să greşeşti. Exact cum ţi s-a

întâmplat şi ţie.

- Aş putea să mai îndrept ceva?

- Sigur că da, numai că trebuie să renunţi la lăcomie. Tu te-

ai corupt. Erai un băiat drept, corect, dai ai ales să faci

bani necinstiţi. Ce ţi-au adus ei?

După vreo câteva clipe de gândire, lăsând capul în jos,

Andrei vorbi:

- Durere mi-au adus şi singurătate. Durere şi singurătate.

- Dragul meu, ai făcut o alegere greşită. Ştii acum că ar fi

trebuit să nu accepţi pachetul acela de la aşa zisul tău

prieten, dar asta a trecut. Peste puţin timp vei fi nevoit să

faci o altă alegere şi mai importantă. Eu nu te pot sfătui,

nu am voie, dar o să mă rog pentru tine. Însă ţine minte,

un om dacă s-a pierdut printre străini, trebuie să caute

drumul spre casă, nu alte drumuri obscure, iar drumul

spre casă este inima. Astfel rosti bunicul ultimele cuvinte,

43

după care o lumină puternică a sorbit totul pentru o

frântură de timp şi visul se încheie.

Era dimineaţă. Felicia se trezise şi dădea la o parte

perdelele lăsând soarele primăverii să pătrundă în cameră.

Andrei se trezi puţin trist. Uitase mare parte din ce visase şi i

se părea important. La un moment dat Felicia întrebă:

- Cum ai dormit?

- Am visat, cred, toată noaptea!

- Da? Îmi poţi povesti şi mie? Mă pricep la vise, ce ai visat?

- Acasă…m-am visat acasă….

VI.

Din acea zi totul o luă razna. Nemaiputându-şi aminti ce

visase, Andrei se enervă şi nici nu se mai sinchisea să-şi

amintească. După ce se trezi, primul lucru pe care l-a făcut a

fost să meargă la sertarul cu bani şi să verifice existenţa lor.

Văzând acest comportament al său, Felicia se sperie puţin. I se

părea că atunci, mai mult ca niciodată, se uita la bani cu ochi

adevărat lacomi.

44

Până la prânz s-a comportat diferit faţă de orice altă zi

dinainte. Se plimba prin casă, cu telefonul în mână. Felicia era

intrigată de acest du-te vino de colo-colo, dar şi de faptul că

toată ziua, până la prânz, nu se interesase absolut deloc de cel

mic. Băiatul venea la tatăl său pentru a se juca. Andrei însă, o

striga atunci pe Felicia să vină să-l ia de lângă el. La un

moment dat, Felicia îl întrebă, curioasă ce era cu el:

- Andrei, ai păţit ceva? Pari nervos.

- Da femeie, sunt! Tu vrei să mă enervezi mai rău? Femeia

tăcuse şi se retrase în camera fiului, mâhnită de

răspunsul soţului.

Pe la ora cinci după-amiază telefonul lui Andrei sună:

- Ziua bună, Andrei! Eşti bine? se auzi vocea din telefon.

- Da, sunt bine. Aşteptam telefonul tău. Un râs scurt se auzi

în telefon, apoi vocea cunoscută a lui David Drăgănescu.

- Hai la mine, la apartament, cu pachetul.

- În două minute… .

Imediat, Andrei se îmbrăcă şi se pregăti să plece. În faţa

uşii se gândi totuşi că ar fi mai sigur să ia cu el banii, să nu se

45

întâmple ceva cu ei. Apoi o anunţă pe Felicia că el pleacă şi dus

a fost. David îl aştepta nerăbdător. Când Andrei se făcu

comod, el îi luă pachetul din mână şi îl puse bine ascuns, în altă

încăpere. Se întoarse cu un teanc de bani:

- Uite, cinci mii! Lui Andrei îi sclipiră ochii, iar David a

sesizat aceasta: „Ce spui, a meritat?”

- Sigur că da! Acum nu vrei să spui că ne oprim, nu?

- A nu, desigur că nu! şi privirea lui David se lumină,

aducându-şi aminte de cuvintele lui Andrei la prima lor

întâlnire.

- Ia spune-mi, ce vom mai face?

- De azi vreau să te învăţ să multiplici banii ăştia. Cum?

Simplu, jocuri de noroc, poker!

- Sună interesant!

- Este!

În după-amiaza aceea David a stat cu Andrei şi l-a învăţat

regulile jocului de poker. Când a văzut cât de simplu se puteau

câştiga banii, (deoarece David, era clar, îl lăsa să câştige atunci,

pentru a-l prinde în patima jocului) Andrei fu extraordinar de

46

entuziasmat şi îi ceru lui David să meargă chiar în seara aceea

cu el să joace poker în oraş.

Aşa făcură. La joc Andrei câştiga foarte mult. Motivul?

David stabilise în prealabil să îl lase pe Andrei să câştige câţiva

bani de la toţi ceilalţi jucători de la masă, cu scopul de a-l

stoarce de bani serile următoare. Astfel Andrei s-a întors în

acea noapte acasă, destul de târziu, dar foarte bucuros. Pe

Felicia o găsi tot trează. Ca şi în celelalte seri când el lipsea, ea

nu putea dormi singură. Comportamentul să nu dădea deloc

de înţeles că ar purta vreo greutate pe conştiinţă, dat fiind

faptul că îşi lăsase încă o seară familia singură, însă ea tot îl

iubea.

- Văd că te-ai distrat! rosti ea, ironic.

- Chiar că m-am distrat, dar uite, din distracţia asta ies şi

bani. Andrei scoase la iveală din buzunarele de la palton,

o grămadă de bani, mai mulţi decât s-ar fi gândit Felicia

că vor putea ei face vreodată. Ea încremeni:

- Ce-ai mai făcut?

- Poker. Am fost la poker cu David!

47

- Să-l ia dracu pe David! El mi te-a luat. Şi tu eşti un nebun.

Mergi pe drum cu atâţia bani la tine…dacă te urmăreşte

vreunul cu care ai jucat, şi-ţi dă în cap?

- Băi femeie, tu nu eşti sănătoasă?, rosti el calm, superior.

Ce să-ţi fac eu dacă te gândeşti la prostii? Cine să-mi dea

în cap, femeie? Dacă ţie banii nu-ţi plac, taci dracului din

gură şi vezi-ţi de treabă.

Felicia oftă, apoi se aşeză cu capul pe pernă şi o lacrimă i

se scurse pe obrazul drept. Era soţul ei, cel care îi vorbea

astfel? Sau cu totul alt om?

- Te rog, stinge lumina.

- Mai şi plângi, proasto! spuse el râzând…înţelegând că

astfel Felicia va lua drept glumă cuvintele lui.

Câteva zile au mers lucrurile tot aşa, pentru toată lumea.

Andrei lipsea de acasă aproape toată ziua. Se întorcea noaptea,

aproape de dimineaţă, plin de bani, mirosind a băutură şi

uneori chiar a parfum de damă. Felicia suferea cumplit, dar se

străduia, de dragul lui Alexandru, să nu arate acest lucru. Era

o femeie puternică, nu vroia să divorţeze. Pentru ea tot el era

48

important. Tot îl aştepta până în zori, să ajungă acasă, să-l

vadă întreg, sănătos. El o găsea plângând uneori, dar nu-l mai

interesa. Îşi spunea că e problema ei şi că nu are decât să îşi

facă viaţa un calvar dacă asta vrea; pe el să nu-l oblige nimeni

să facă nimic mai mult decât să aducă bani în casă.

Lucrurile însă au devenit mai rele când, într-o seară, într-

un meci de poker încins, Andrei a pariat tot. Judecata îi era

modelată de alcool. Pierdu acea mână. Imediat a început o

criză, răsturnând aproape întreaga masă:

- Tu-vă mama voastră de hoţi! Ce, bă, crezi că eu sunt

prostu’ tău?

- Hoo…nene Andrei! Am câştigat cinstit.

- Pe dracu! Davide! Dă-mi nişte bani pentru un taxi până

acasă şi mă întorc cu alţi bani. David zâmbi şi-i înmână

banii simţind că în seara aceea urmau câştiguri colosale

pe seama lui Andrei.

- Poftim.

Tânărul plecă enervat şi se urcă în primul taxi. Ajuns

acasă, deschise furios uşile. Se duse la sertarul cu bani, îl

49

scoase şi-l aruncă cu totul pe pat. Felicia se uita speriată la

el, cum îşi îndesa banii în toate buzunarele, privind la ei cu

ochi mari, bulbucaţi.

- Ce crezi tu că faci? Distrugi casa?

- Taci! Mai bine te-ai culca! răspunse el de-a dreptul

furios.

- De ce să tac? De ce să tac?! Tu nu ştii cât rău îmi faci?

M-ai omorât zilele astea! Tu nu vezi că ne distrugi şi pe

noi şi pe tine cu jocul tău.

- Băi, femeie, nu mă face să dau!

- Ba, de ce să dai?, se răsti Felicia la el prinzând curaj.

Oricât de puternică era, nu mai putea răbda. Simţea că

în acea seară totul se va încheia, într-un fel sau altul şi în

orice caz, nu trebuia să-l lase să plece din nou pentru că,

astfel, era clar că-l pierdea definitiv: „Tu nu ştii ce

înseamnă să suferi! Tu nu ştii cum e să îngrijeşti un copil,

o casă! Tu nu ştii nimic! Nu ţi-e ruşine de tine? De luni de

zile nu mi-ai mai cumpărat o floare! Înainte nu ştiam ce

să mai fac cu ele, iar acum…Dar hai, ca poate sunt eu

50

proastă si nu merit o floare; îţi spun să mai ieşim şi noi în

oraş, toţi trei, la plimbare cu cel mic. Nu l-ai scos şi pe el

din casă de două săptămâni. Dar tu, nu, că: Mă duc cu

David acolo, fac cu David ailaltă… . David în sus, David

în jos! Te prosteşte, Andrei! Tu nu vezi?

- Hai, dă-te din uşă că deja mă enervezi, spuse Andrei,

aparent, destul de calm.

- Tot eu te-am supărat? Dar eu vin acasă beată, eu vin

acasă mirosind a parfum de bărbat? Zi!

- Măi femeie, te rog, dă-te la o parte şi încetează. Da, am

băut, poate peste măsură. Ei, şi ce? Asta cu femeile nu ştiu

de unde ai mai scos-o. El încercă să-şi facă loc pe lângă

ea, pentru a ieşi afară. Văzând că nu-l mai poate opri cu

vorba bună, Felicia îşi luă inima în dinţi şi ţipă:

- Dacă pleci acum, să nu te mai întorci! Nu te mai vrem! În

aceeaşi clipă mâna grea a bărbatului se rostogoli peste

obrazul ei, fulgerător, trimiţând-o la pământ

- Proasto! Asta e casa mea, pleacă tu dacă nu-ţi convine!, şi

ieşi trântind uşa în urma lui.

51

Felicia însă nu se ridicase. Palma bărbatului ei a fost cea

mai mare durere pe care o simţise vreodată. Nu o durere fizică,

ci una sufletească. Fusese lovită de omul pe care l-a iubit toată

viaţa şi pe care nu-l mai putea iubi de acum încolo. Plângea,

avea obrajii umezi de lacrimi. Plânsul ei însă, era acoperit de

plânsul copilului lor, care simţea că un blestem mare se

abătuse asupra căminului lor.

În cele din urmă, Felicia se ridică. Îşi dădea seama că s-a

sfârşit între ea şi Andrei, căci dacă ar mai fi rămas acolo,

împreună cu Alexandru, nimic bun nu s-ar mai fi întâmplat

pentru nimeni. Se duse aşadar la cel mic în cameră, îi

împachetă toate hăinuţele, îl îmbrăcă şi pe el de plecare, apoi

se îmbrăcă ea. Cu lacrimi în ochi se chinui să-i lase un mesaj de

rămas bun omului care însemnase pentru ea iubirea. L-a scris

pe o foaie, pe care a băgat-o într-un plic. Plicul l-a aruncat pe

patul lor. După aceea luă bagajele şi copilul şi plecă. Luară un

taxi către domiciliul părinţilor lui (cu ei se înţelegea bine).

Maşina gonea în noapte, sub luminile de veghe ale

52

Bucureştiului. O ploaie cu stropi grei începu la un moment dat

să lovească în caroseria maşinii.

- De ce plângeţi, doamnă? Dacă îmi permit să întreb.

- Fără motiv…plâng fără nici un motiv.

În acest timp Andrei se întoarse la cazinoul unde avea loc

jocul de poker. Când intră expresia feţei lui era schimbată.

Dacă plecase de acasă nervos pe soţia lui, acum arăta liniştit,

chiar bucuros văzând că domnii de la acea masă nu plecaseră.

- Uite-l că vine! Chiar am dat lovitura astă-seară, spuse

unul de la masă când îl zări pe Andrei făcându-şi loc

printre celelalte mese. David, care stătea la masă astfel

încât, când Andrei a intrat, el fu nevoit să întoarcă puţin

capul, avu un zâmbet subtil la remarca colegului său de

joc, după care zise:

- Bine ai revenit! Te-am aşteptat, cine te-a reţinut?

- Nevastă-mea. A apucat-o grija acum. Că, „ce-a devenit

căsnicia noastră?”, că, „dacă pleci, să nu te mai întorci!”.

- Şi tu ce-ai făcut?, întrebă unul.

- Am lăsat-o ca pe ea!

53

- Bun! zise altul.

Meciul care se juca la acel moment era unul cu pariuri

însemnate, fapt ce l-a atras imediat pe Andrei. Cu cât privea

mai mult cum sumele creşteau şi nervii se înteţeau, îşi pierdea

răbdarea să aştepte sfârşitul. În fine, când meciul se încheie, se

aşeză şi el la masă.

- Acesta va fi ultimul joc, domnilor, spuse David.

- Ar fi interesant să pariem tot ce am câştigat, oricum

nimeni nu va pierde toate rundele. Spunând acest lucru, unul de

la masă făcu altuia cu ochiul şi toţi între ei îşi făcură semn că s-

au înţeles să accepte.

Vroiau cu orice preţ să-i ia tot lui Andrei. El era nou, nu

ştia, de fapt, jocul; astfel că le era foarte uşor să-l lefterească.

La Andrei însă era o problemă. El nu câştigase nimic, dar

pierduse tot. Acum dacă vroia să joace, trebuia, normal, să

pună la bătaie tot ce adusese de acasă.

- Ei…tu ce faci, Andrei? Intri, ori ba?

- Păi, cum să fac, dacă eu nu am câştigat nimic?

- Pui la bătaie tot ce ai! Nu ne supărăm… .

54

- Chiar toţi banii? întrebă el încet, neplăcându-i

propunerea lor.

- Atunci pleacă! Asta e! Dar el vroia sa joace, neapărat.

- Bine, fie, intru!

- Bun, zise David sec.

Jocul începu. Cu fiecare mână jucată Andrei pierdea. Mai

câştiga din când în când, dar sume mici, neînsemnate. Când

realiză că a pierdut mai mult de jumătate din sumă, începu să

se enerveze. Cei de la masă, pricepuţi în astfel de situaţii, au

înţeles imediat că Andrei era atunci mai vulnerabil decât

oricând şi-şi făcură semn să joace tare. Andrei mai bău câteva

pahare cu vin şi începea deja să înjure.

- Hei! Vorbeşte frumos, nu suntem la ţară aici!, zise unul

- Raiul mă-tii!

- Cu ce ne găseşti vinovaţi pe noi, pentru că tu pierzi tot

timpul?

După încă alte două runde veni şi rândul lui Andrei la o

mână bună. Avea ceea ce se numeşte printre jucătorii de poker

„full house”. Instinctul îi spunea să parieze doar o parte din

55

bani, relativ însemnată, dar nu toţi. Patima l-a convins, până la

urmă, să pluseze tot ce mai avea. Trei tipi de la masă se

retrăseseră la acel moment. Doar David rămase, faţă în faţă cu

Andrei, privindu-l nostalgic de data aceasta.

- Chiar faci asta, Andrei? Nu credeam că poţi fi atât de

prost.

- Ei, hai, lasă că vedem noi cine-i prost şi cine nu-i.

- Am avut dreptate, de la început. Din facultate ştiam, am

simţit. Acesta era păcatul tău, care dormea în tine.

Blestemul tău. Banul. Patima ta. Sălăşluia înăuntrul tău.

A fost nevoie doar de cineva să o scoată de acolo. Dar să

nu te învinovăţeşti prea tare. A fost sângele tău , cel care

te-a împins aici. Tu ai ales. Când mi-ai acceptat pachetul,

aceea a fost alegerea.

Andrei întoarse cărţile.

- Ai avut o mână într-adevăr bună, dar… (şi în acel

moment inima lui Andrei se opri. Făcu ochii mari în

timp ce David lăsa cărţile să zboare pe masă. Chintă

royală) ai pierdut!

56

Cu ochii mari, speriaţi, Andrei de abia atunci se trezi din

starea sa pătimaşă şi conştientiză ceea ce tocmai făcuse: „Nu se

poate…Ce am făcut? Felicia!” Se ridică de la masă, în picioare,

dar rămase nemişcat, ţintuit acolo privind în jos. Rosti deodată

cu voce tare: „E în zadar oricum. A plecat…sigur a plecat.” Cei

de la masă, cu excepţia lui David (care avea o expresie de om

mulţumit ) se uitau miraţi la el: „Eu vă las domnilor. Plec. O

seară bună,” astfel îşi luă rămas bun de la acea lume în care

putrezise ( pentru că se simţea într-adevăr ca un mort ) şi ieşi

afară unde stropii de ploaie reci îl mustrau.

VII.

Ploua mult, stropi grei. Apa cădea din cer şi curăţa tot,

purificând. Era prima ploaie după sfârşitul iernii care lăsase în

urma ei gunoaie şi mizerie. Vântul abia adia, în rafale scurte.

Pe străzi era pustiu. Doar ploaia şi vuietul rar al vântului

tulburau liniştea acelei nopţi. Trist, cu capul plecat, Andrei

mergea spre casă, clătinându-se lent dintr-o parte, pe alta.

Părea precum o fantomă ce bântuie fără scop străzile capitalei.

57

Era un mort viu. Arăta îmbătrânit, cu barba udă de ploaie şi

părul atârnându-i peste frunte, cu ochii încercănaţi şi obrajii

supţi. La un moment dat, pasul lui pierdut se opri într-o baltă,

făcând să sară stropi de apă pe pantofi şi pantaloni. Stătea în

loc, ca un stâlp, cu privirea parcă înfiptă în pământ. Încercă

să-şi ridice ochii goi spre cer, dar întâlni stropii de ploaie ce

păreau ca o poruncă a Celui de Sus, să-şi plece capul. Mai

stătu acolo încă două minute, apoi se mişcă din nou: „Mă doare

tot, inima, sufletul şi ploaia asta. E groaznic. Dar…doresc o

durere ca asta, o merit. Îţi mulţumesc pentru că mă cureţi... .”

Merse aşa, neştiind dacă va ajunge acasă, încă vreun ceas.

Ajuns, în fine, în faţa blocului unde locuia, se vedea nevoit să

urce scările. Acum, ploaia ce căzuse peste el, îi umpluse hainele

cu apă, făcându-i urcatul o povară. Porni la fel de încet să

urce, treaptă cu treaptă. Pe la jumătatea drumului simţi că nu

mai poate. Trase aer în piept şi continuă să urce, urmărind

parcă ceva. În faţa uşii sale ciocăni, dar îşi dădu seama îndată

că nu-i va deschide nimeni. El rămăsese singur. Intră, se

dezbrăcă. Cu paşi grei merse prima oară spre camera lui

58

Alexandru. Acolo, în mijloc, pătuţul celui mic era gol şi

deasupra lui, jucăriile atârnau triste, fără scop: „ Dragul tatei,

iartă-mă. Ce o să te faci, tu, acum? Te-am nenorocit şi pe

tine…iartă-mă, căci eu, nu pot să mă mai iert…” şi ieşi din acea

încăpere, cu o lacrimă scurgându-i-se pe obrazul stâng.

Intrând în camera lui şi a Feliciei văzu pe pat scrisoarea lăsată

de ea. Se uită la ea din picioare, minute în şir, fără să scoată un

sunet, fără să o deschidă, apoi se trânti în pat, ud cum era.

Închise ochii. În acel moment îşi aminti cu totul acele vise pe

care le-a avut cu câteva seri în urmă. Îşi amintea totul despre

alegerile făcute şi se gândea că dacă ar trăi bătrânul bunic, l-ar

întreba pe el ce să facă: „Se pare că am greşit, bunicule. Mi s-a

oferit o şansa, cea din urmă. Aş fi putut rămâne acasă…te-am

dezamăgit şi pe tine…pe toţi. Locul meu nu mai e aici… .” Se

ridică în capul oaselor şi luă plicul în mână. Pe el scria:

„Pentru un suflet rătăcit”. Desfăcu plicul şi citi:

59

Andrei,

Căci soţ, eu nu-ţi mai pot spune. În această seară păcatele s-

au adunat pe capul tău şi ţi-au luat totul. Nu o să te consolez în

această scrisoare, căci nu meriţi. Vreau să-ţi amintesc numai de

noi, de tine.

Te-am iubit din clipa când ţi-am vorbit. Am suferit pentru

tine, pentru că nu te-ai realizat cum îţi doreai tu. O meritai, dar

soarta avea alte planuri pentru tine. Te-am iubit pentru că erai

tu, pentru că lângă tine puteam fi eu, pentru că ţi-ai fi vândut

trecutul pentru mine, pentru că puteam să ţin la tine, mai mult

decât la mine, pentru… .

Sunt tristă acum, pentru că s-a terminat. Sunt fericită însă

pentru că am dat viaţă unui copil minunat. Îţi mulţumesc. Tu m-

ai învăţat să fiu femeie. Iubirea noastră a însămânţat viaţă, viaţă

sănătoasă, binecuvântată. Bucură-te! Palma ta însă a ucis

iubirea. Nu de tot, dar destul cât s-o otrăvească. Să nu-ţi cauţi

scuze, nu da vina pe nimeni. Singurul vinovat eşti tu. O ştii prea

bine. Şi mai sunt vinovată şi eu, pentru că, poate, nu te-am

înţeles când ar fi trebuit. Pentru asta îmi cer iertare.

60

Noi plecăm. Te rog, nu ne căuta, până nu te regăseşti. Nu pe

tine te aştept. Îl aştept pe soţul meu, tatăl copilului meu. La

revedere, Andrei, ai grijă de tine şi să nu uiţi niciodată:”Ai fost

fericit, cândva!”

Cu dragoste,

Felicia I.

Când termină de citi scrisoarea, Andrei se simţea mort, de

tot, dezgustat de el însuşi. S-ar fi vrut mort, dar se gândea la

Felicia şi la fiul lor. Nu mai putea spune nimic. Nici nu mai

oftă. Se ridică foarte greu de pe pat. Merse încet la birou. Se

aşeză şi începu să scrie: „De trăit, eu nu mai pot trăi aici. M-am

pierdut pe mine însumi. Voi doi, vă rog, să mă iertaţi, iar dacă

nu, înţeleg. Eu plec acum. Nu ştiu exact unde, nu ştiu când şi

dacă mă voi întoarce vreodată, nu ştiu nimic, afară de faptul că:

Vă iubesc. Să nu uiţi asta. La revedere şi vă mulţumesc. Voi aţi

fost fericirea mea, cea adevărată.” Lăsă stiloul şi foaia pe birou.

61

Se ridică, merse în hol la fel de trist. Îşi puse pe cap pălăria,

acoperindu-şi ochii încercănaţi cu ea şi părăsi apartamentul.

În zorii zilei, ploaia se oprise. Norii se risipiră şi vremea

începu a se încălzi primăvăratec. Totuşi, capitala era tristă.

Soarele îşi făcea încet loc printre dealurile de la orizont. Pe

şoseaua ce părăsea Bucureştiul spre munte, se deosebea în

depărtare, înaltă, slabă, obosită, silueta unui om. Mergea fără

grabă, fără să se uite în jur, singur. Era umbra unui om

rătăcit, ce-a fost odată fericit, iar acum îşi urmează inima pe

drumul către „acasă”… .

62

REDACTIE: PROFESORI

COORDONATORI:

Râpan Miruna

Adrian Trifan

Larisa Onică

Alin Cosma

Marcu Alexandru Cristian

Branzea Steluta

Talpă Denisa

Piruşcă Adelina

Găleată Andreea

Irina Costianu

Janina Nedelcu

Cătălina Poştovei

Dinu Constantin

Logo revistă: Ilie Florentin

Be Smart (online) = ISSN 2286 – 2625

ISSN–L 2286 – 2625