BachOCEANUL CREATIEI

Co

lec]

iile

Co

tid

ian

ul•

SIM

FO

NIC

A

3

,

TEXT: Marius LucaART: Octavian Coci[TEHNOREDACTARE: Marius Matie[CORECTUR~: Oana Nedelcu

CREDITE FOTO:Coperta 1: Bach cåntånd la org`; Rischgitz/ Getty Images/ GuliverPagina 8: Hulton Archive/ Getty Images/ GuliverPagina 14: Stock Montage/ Getty Images/ GuliverPagina 20: Roger Viollet/ Getty Images/ GuliverPagina 26: Getty Images/ Guliver

La finalul secolului al XVII-lea, pu]in`lume din Turingia nu auzise de fami-lia Bach. De peste un veac, urma[ii luiVeit Bach – fondatorul ramurii muzi-cale a acestei familii – se remarcaser`ca excelen]i organi[ti [i cånt`re]i bise-

rice[ti, dominånd via]a muzical` a acestei regiuni centralea Germaniei. Cei mai mul]i dintre ei (istoria consemneaz`circa 80 de muzicieni din aceast` familie) nu trecuser`îns` dincolo de împrejurimile or`[elului Eisenbach,mul]umindu-se s` slujeasc` modest [i cu evlavie luteran`capelei din localitate.

Johann Ambrosius Bach fusese ini]ial violonist înErfurt, o localitate din apropiere. Dup` c`s`toria cu MariaElisabetha Lämmerhirt, fiica unor muzicieni din Eisenbach,se mutase în ora[ul so]iei sale, acolo unde activau maimul]i membri ai familiei Bach. Întors acas` – el însu[i sen`scuse aici în 1645 – Johann Ambrosius î[i închin` tim-pul slujbelor sale: trompetist al Cur]ii, instrumentist al bi-sericii Sankt Georg [i dirijor al orchestrei municipale. So]iasa se dedic` familiei [i na[terii de prunci, numai c`, din ceiopt adu[i pe lume, doar jum`tate reu[esc s` prind`r`d`cini. Ultimul dintre copiii so]ilor Johann Ambrosius [iMaria Elisabetha se na[te pe 21 martie 1685. Dou` zilemai tårziu este botezat la biserica Sankt Georg cu numelede Johann Sebastian Bach.

Despre copil`ria acestui ultim vl`star al lui Ambrosiusnu se [tiu prea multe lucruri. Ca în cazul tuturor celor dinmarea familie Bach, primele no]iuni muzicale preced cumult vårsta începerii studiilor generale. În cazul lui JohannSebastian, cel care îi serve[te drept mentor în ace[ti primiani de via]` este tat`l s`u, un excelent violonist [i un bunpedagog. Pe lång` studiul instrumentelor cu coarde, esteini]iat [i în studiul orgii, avånd ca profesor pe o rud`

Co

lec]

iile

Co

tid

ian

ul•

SIM

FO

NIC

A

03

1. ISTORIA UNUI OM:JOHANN SEBASTIAN BACH

Bac

h

de-ale sale, Johann Christoph Bach, o vreme organistul bisericii dinEisenbach. Acesta era recunoscut drept un mare virtuoz [i un mare com-pozitor (cel mai important din familia Bach pån` la Johann Sebastian), îns`lec]iile cu el au fost sporadice pentru c` Johann Christoph se stabilise în1678 la Curtea din Erfurt, iar obliga]iile de acolo îi permiteau destul de rars` concerteze în Eisenbach, s` se între]in` cu bunul s`u prieten Ambrosiussau s`-i predea fiului acestuia.

La vårsta de [apte ani, Johann Sebastian î[i începe studiile generale laLateinschule, o veche m`n`stire dominican` din localitate (care ast`zipoart` numele lui Martin Luther). Cursurile ultimilor doi ani, 1694-1695,atest` îns` numeroase absen]e cauzate probabil de decese în lan] din fa-milie. Primul care deschisese lista fusese unul dintre fra]ii mai mari, JohannBalthasar (n`scut în 1673); apoi unchiul Heinrich, organist al bisericiiLiebfrauen din Arnstadt, recunoscut în epoc` drept un „experimentat com-pozitor de corale, motete, concerte, preludii [i fugi”; urmeaz` fratele gea-m`n al tat`lui Ambrosius, Johann Christoph (altul decåt organistul dinErfurt) – violonist la Eisenbach; acestuia i-a urmat un v`r al tat`lui Ambro-sius, Johann Michael – un bun compozitor [i f`uritor de instrumente muzi-cale. Familia Bach, care nu mai avea timp s`-[i schimbe hainele de doliu,avea s` sufere îns` o nou` lovitur`: la începutul anului 1694, la vårsta decincizeci de ani, moare Maria Elisabetha, mama lui Johann Sebastian.Ambrosius nu î[i va jeli prea mult so]ia [i spre finalul anului se rec`s`tore[tecu Barbara Margaretha Keul, v`duva unui v`r, organistul Johann GüntherBach. Barbara Margaretha avea s` r`mån` îns` v`duv` pentru a doua oar`la începutul lui 1695: Ambrosius se stinge [i el din via]`, la doar trei lunidup` c`s`torie [i cu o lun` înainte de cea de-a zecea aniversare a fiului s`ucel mic, Johann Sebastian. Disperat`, Barbara înainteaz` o cerere oficial`de ajutor primarului din Eisenbach, care se mul]ume[te s`-i livreze o sum`de bani cu totul neînsemnat`.

În gazd` la fratele JacobSingura solu]ie, sau cel pu]in singura pe care Barbara a considerat-o

oportun`, era ca familia s` se despart`. V`duva p`r`se[te ora[ul pentru ase întoarce la Arnstadt, acolo unde tat`l ei era primar, luånd-o cu ea pefiica cea mare a familiei Bach, Maria Salome (1677-1727). Cei doi b`ie]imai mici, Johann Jacob [i Johann Sebastian, p`r`sesc [i ei tristele amintiri

Co

lec]

iile

Co

tid

ian

ul•

SIM

FO

NIC

A

05

ale înmormånt`rilor din Eisenbach pentru a se stabili înOhrdruf, un ora[ vecin unde locuia fratele lor mai mare,Johann Christoph (1671-1721), fost elev al renumituluiorganist Johann Pachelbel.

La Ohrdruf sunt înscri[i la liceul din localitate. JohannSebastian se dovede[te un elev str`lucit [i în doi aniajunge în fruntea clasei. Fratele Johann Jacob p`r`se[te[coala dup` numai un an pentru a reveni în Eisenbach caucenic al lui Heinrich Halle, un maestru al instrumentelorde suflat. Va deveni un bun flautist [i oboist, iar soarta îlva purta ca instrumentist în diferite orchestre din Suedia [i,mai tårziu, din Turcia. Johann Sebastian i-a compus, laplecarea sa din Ohrdruf, “Capriciu la plecarea fratelui multiubit” (înregistrat în catalogul lucr`rilor lui Bach – BWV,Bach-Werke-Verzeichnis, la num`rul 992).

Cåt prive[te studiile muzicale, Johann Christoph sedovede[te un profesor destul de sever. Obiectivul s`u eraca, în cel mai scurt timp, fratele s`u mai mic s`-[i însu-[easc` meseria de instrumentist [i s`-[i cå[tige astfel sin-gur påinea. Johann Sebastian nu i-a dat nici un motiv deîngrijorare, dovedind o mare ambi]ie [i o surprinz`toareputere de munc`. Apetitul s`u pentru cunoa[tere nu s-alimitat doar la muzic`, astfel c` rezultatele excelente ob]i-nute la absolvirea liceului din Ohrdruf îl determin` peJohann Christoph s`-l trimit` mai departe la studii.

Pe 30 martie 1700, Johann Sebastian intr` în cetateaLünenberg (situat` la sud de Hamburg) cu ceva reco-mand`ri din partea cantorului Elias Herda din Ohrdruf.Este admis în corul bisericii Sf. Mihail dup` un criteriu sta-bilit printr-un decret str`vechi, în care se preciza c` aveauîntåietate „copiii n`scu]i în familii s`race, care nu au dince tr`i, dar cu o voce bun`”. Instruirea era gratuit`, ceeace compensa remunera]ia mai mult decåt modest`; copiiicare, vorba decretului, „nu aveau din ce tr`i” erau pl`ti]iprost: cå]iva gologani la fiecare manifestare muzical`.

Partea plin` a situa]iei a reprezentat-o îns` progresulîn studiul muzicii. Planurile tån`rului Bach vizau ob]inerea

Bac

h

unui post de organist undeva la o biseric` din Turingia, f`r` a prefera unaanume. Prin urmare, se dedic` studiului orgii [i al stilurilor de compozi]ie,beneficiind aici de un context mai mult decåt favorabil. În Lünenberg [iHamburg activau în acea perioad` cei mai buni organi[ti ai Germaniei:Georg Böhm, J. J. Löwe, Reinhard Keiser, Johann Adams Reincken etc.Bach f`cea adesea drumuri la Hamburg pentru a asculta concertele dirijatede Keiser sau la Neuenfelde, pentru a deprinde secretele me[terului ArpSchnitger, un renumit f`uritor de orgi (exemplu fiind orga de la biserica Sf.Nicolai, cu patru claviaturi [i [aizeci [i dou` de registre, realizare important`pentru acele vremuri). Tot din aceast` perioad` dateaz` [i contactultån`rului Bach cu stilurile de compozi]ie de inspira]ie francez`, gra]ieorchestrei franceze angajate de ducele de Celle [i de so]ia acestuia, fran]u-zoaic` de origine.

La începutul toamnei anului 1702 este numit organist la biserica Sf.Iacob din or`[elul Sangerhausen, ca urmare a votului unanim primit dinpartea consiliului bisericesc din localitate. Era o slujb` la care Bach, în vårst`de [aptesprezece ani, visase mult în ultima vreme. Bucuria avea s` durezepån` în noiembrie, cånd ducele de Saxa intervenea pentru numirea în acestpost a unui protejat de-ai s`i, Johann Augustin Kobelius. Vrånd-nevrånd,Bach este nevoit s` se mul]umeasc` doar cu postul de violonist în orches-tra particular` a ducelui Johann Ernst de Weimar. Unele documente îlmen]ioneaz` în func]ia de “organist la curtea princiar` de Saxa de laWeimar”, ceea ce înseamn` c` uneori îl înlocuia pe organistul oficial alCur]ii.

Vara anului 1703 avea s` umfle cu vånt prielnic cariera tån`rului Bach,tot datorit` unui joc de culise. În Biserica Nou` (Neukirche) din Arnstadteste instalat` o org` nou-nou]` cu dou` claviaturi, construit` de me[terulJohann Wender din Mühlhausen. Cu acest prilej este numit un nou orga-nist, un oarecare Andreas Börner. Bach este desemnat membru în comisiade expertiz`, a c`rei îndatorire consta în examinarea orgii pån` în m`run-taie [i, în cazul în care aceasta func]iona corect, \n întocmirea raportuluipentru aprobare. Printr-o decizie de ultim moment, cel onorat cu inaugu-rarea orgii este nu organistul oficial, proasp`t numit, ci tån`rul Bach. M`ies-tria sa pune pe jar autorit`]ile muzicale ale locului [i, în urma cåtorva sforide culise, Andreas Börner este trimis la plimbare, în locul lui fiind numittån`rul în vårst` de optsprezece ani Johann Sebastian Bach.

Bac

hC

ole

c]iil

eC

oti

dia

nu

l•S

IMF

ON

ICA

07

Concediu la LübeckNoua situa]ie zåmbea astfel: un salariu de 50 de

florini pe lun`, plus 30 de florini pentru cas` [i mas`. Osum` frumu[ic` pentru acele timpuri, altfel mult preageneroas` dac` beneficiarul ei nu ar fi fost un individrecunoscut ca un muzician de viitor, care trebuia ]inutprin preajm`. Johann Sebastian mai avea îns` un avantaj– care, în eventualitatea unei lipse de talent, nu i-ar fiservit la nimic – ce ]inea de faima familiei Bach, legat` deora[ul Arnstadt de aproape un secol. Primul care în-nodase aceast` leg`tur` fusese Caspar Bach, un excelentfagotist numit în 1620 instrumentist în orchestra munici-pal`. Trei dintre fiii acestuia, Melchior, Nicolaus [iJohannes Bach, îi urmaser` ca muzicieni angaja]i înorchestr`. Bunicul lui Johann Sebastian, Christoph Bach(tat`l lui Ambrosius), fusese recrutat ca muzician munici-pal în 1654, se presupune [i datorit` fratelui HeinrichBach – organist la biserica Sfånta Fecioar` începånd din1641. Fiul lui Heinrich, Johann Günther Bach, fuseseorganist secundar [i primul so] al Barbarei Margaretha(cea de-a doua so]ie a tat`lui Ambrosius, [i el angajat ovreme ca muzician la Arnstadt). Ironia f`cea ca pån` [iAndreas Börner, „organistul oficial” de la Biserica Nou`,cel care fusese alungat de faima tån`rului Bach, s` fielegat de aceast` familie: so]ia lui era veri[oar` de-a treiacu Johann Sebastian.

Perioada de patru ani petrecut` la Arnstadt a însem-nat pentru Bach dezvoltarea sa în primul rånd ca instru-mentist f`r` tutela unui maestru. Î[i încheiase studiile ofi-ciale [i asta ar fi fost suficient. Îns` Bach nu era mul]umit,nu înv`]ase tot ce era de înv`]at nici în ceea ce priveainstrumentul [i cu atåt mai pu]in arta componisticii. Defapt, compozi]ia nu o înv`]ase de la nimeni în carne [ioase, ci doar prin intermediul partiturilor ilu[trilor com-pozitori ai vremii pe care Bach îi considera demni de a fistudia]i. Dup` doi ani, la cap`tul unei lungi perioade destudiu solitar, timp în care compusese mai multe toccate,

“Rug`ciunea de diminea]`cu Sebastian Bach”, pictur ̀de T.E. Rosenthal

Co

lec]

iile

Co

tid

ian

ul•

SIM

FO

NIC

A

09

preludii [i fugi, Bach ia hot`rårea de a-l c`uta pe DietrichBuxtehude, un faimos autor de cantate [i muzic` decamer`, care era considerat cel mai mare organist în via]`.

Cererea de concediu pe o lun` îi este aprobat`, a[ac` Bach pleac` la finalul lui octombrie 1705 spre Lübeck.Cum nu are bani de tr`sur`, este nevoit s` fac` tot dru-mul pe jos. Ajuns la destina]ie, pe la începutul lui noiem-brie, bate la u[a lui Buxtehude, în acel moment organistla biserica Sf. Maria din centrul ora[ului. Ini]ial, Bach con-siderase c` intervalul de o lun` îi era suficient pentruîntålnirea cu marele maestru, îns`, impresionat de orgaexcep]ional` a bisericii Sf. Maria (cincisprezece registreseparate cu ancii, împ`r]ite egal între trei claviaturi [ipedalier, cuprinzånd de la treizeci [i dou` de picioare, lacel mai grav, pån` la dou` picioare, cel mai acut, acesteultime registre fiind la pedalier, lucru foarte rar întålnit laacea vreme), decide c` îndatoririle sale la Arnstadt potsuferi o amånare...

A[a cum era de a[teptat, b`trånul maestruBuxtehude r`måne impresionat de cuno[tin]ele [i vir-tuozitatea acestui tån`r în vårst` de doar dou`zeci deani. Cåt despre Bach, vorba aceea – „mirarea lui n-a fostproast`”: Buxtehude era întocmai cum îl prezentaser`contemporanii, un muzician des`vår[it de o rigoare in-telectual` [i de o for]` creatoare cu totul surprinz`toarepentru acele vremuri. La toate acestea se ad`ugau uncuceritor talent al improviza]iei [i o perfect` st`pånire atehnicii contrapunctului – asupra c`reia cei doi au insis-tat mult în discu]iile lor. Buxtehude nu era doar organist:cu doar cåteva luni înainte de sosirea lui Bach, publicasedou` volume de muzic` de camer`, cuprinzånd pai-sprezece sonate pentru vioar`, violoncel [i clavecin.Prietenia dintre cei doi muzicieni, unul la finalul carierei,cel`lalt abia la începutul ei, p`rea s` duc` departe.Buxtehude îi propune lui Bach postul de organist oficialal bisericii, convins c` acesta va fi onorat de o asemeneainvita]ie.

...Nici vorb` c` era onorat, dar invita]ia lui Buxtehude

Bac

h

venea înso]it` de un mic „amendament”: c`s`toria cu fiica lui, AnnaMargareta. Cu doi ani în urm`, aceast` propunere fusese înaintat` [i alto-ra: Händel [i Mattheson, veni]i la Lübeck pentru a deprinde arta maestru-lui, sfår[iser` prin a refuza, f`cånd cale întoars` dup` numai o zi. Dup`cum se [tie, Händel nu s-a c`s`torit niciodat`, dar asta nu din cauza AnneiMargareta. Cåt despre Bach, acesta nu avea de gånd s` r`mån` celibatar,ba dimpotriv`, chiar începuse s` observe în dreapta [i-n stånga [i ochiseîn Arnstadt o veri[oar`, Maria Barbara Bach. Propunerea lui Buxtehudenu-i periclita vreun leg`månt, Bach nu se logodise, nu-i jurase iubire MarieiBarbara [i era foarte probabil ca aceasta nici s` nu aib` habar de inten]iilev`rului s`u. Refuzul lui Bach la propunerea lui Buxtehude venea din con-siderente pe care nu le putea m`rturisi maestrului s`u: în primul rånd,Anna Margareta era cu zece ani mai în vårst` decåt el [i fecioria ei tårziep`rea c` nu mai are r`bdare; în al doilea rånd (dup` spusele contempo-ranilor), nici nu era prea ar`toas`, ba, la drept vorbind, se afla destul dedeparte de un asemenea epitet. Aici s-a încheiat [i rela]ia dintre maestru[i elev, de[i au continuat s`-[i poarte un respect reciproc, a[a cum le st`teabine la doi muzicieni con[tien]i unul de valoarea celuilalt.

Toate acele variationes...Între timp, la Arnstadt, situa]ia se \nr`ut`]ise destul de serios. Bach

ceruse o lun` de concediu, îns` curånd se împlineau patru luni de la ple-carea sa. La întoarcerea în Arnstadt, la mijlocul lui februarie 1706, î[i g`-se[te patronii spumegånd de furie. I se cere socoteal`, îns` Bach nucatadicse[te s` r`spund` decåt monosilabic, rånjind dispre]uitor la între-b`rile care i se pun în leg`tur` cu motivele care l-au îndemnat s`-[i pre-lungeasc` atåt de mult [ederea. Pentru autorit`]ile din Arnstadt, este unprilej cum nu se poate mai potrivit pentru a rosti nemul]umiri mai vechi,mocnite, legate de refuzul lui de a cånta cu b`ie]ii din cor. Bach nu-[i negli-jase aceast` îndatorire, dar lipsa de interes, indisciplina [i, mai ales, lipsade talent a multora dintre elevi îl convinseser` c` nu prea avea rost s`-[ibat` capul cu ei. Refuz` totu[i s` r`spund` la aceast` întrebare. Îns`patronii s`i mai aveau o mustrare legat`, de aceast` dat`, de modul s`ude a cånta la org`: ce era cu acele variationes sau cu acele progresii dearmonii cromatice folosite în corale, care perturbau credincio[ii [i încurcaucori[tii?! Bach, t`ios, le-a cerut s`-[i caute un alt director muzical.

Consilierii nu l-au concediat, îns` rela]iile lor au r`mas încordate. În

Bac

hC

ole

c]iil

eC

oti

dia

nu

l•S

IMF

ON

ICA

1 1

lunile care au urmat, repro[urile au atins cota de alarm`:Bach refuza în continuare s` cånte cu b`ie]ii din cor, iarca un gest de „suprem` r`zvr`tire”, invitase o „tån`r`din afar` în tribuna corului [i cåntase împreun` cu ea”.S` fi fost Maria Barbara, veri[oara lui?! Biografii n-audezlegat înc` acest mister. Oricum, tensiunea nu maiputea fi îndurat`. Bach era hot`råt s` plece.

Ocazia se va ivi în prim`vara aceluia[i an: JohannGeorg Ahle, organistul bisericii Sf. Blasius din ora[ulMühlhausen, p`[e[te în lumea celor drep]i, l`sånd un locvacant de organist în lumea celor vii. Bach interpretasede Pa[te la Sf. Blasius o cantat` de-ale sale. Se depuncandidaturi, prilej de pronosticuri [i pariuri neoficiale;instrumenti[ti de toate vårstele î[i arat` disponibilitatea [idorin]a de a lua locul lui Ahle. Aflånd îns` de candidatu-ra lui Bach, concuren]ii î[i retrag pe rånd cererile, astfelc`, în ziua votului, nu mai r`måne decåt un pretendent.Ceea ce urmeaz` sunt simple formalit`]i: se stabile[tesalariul, „la fel cu cel primit în Arnstadt”; Bach cere pedeasupra 54 de bani]e de gråu, 8 steri (adic` 8 metricubi) de lemne [i 360 de sarcini de nuiele pentru aprinsfocul, toate „aduse în fa]a por]ii”. Cererile suplimentaresunt acceptate [i învoiala este pecetluit` printr-o strån-gere de mån`.

Lui Bach îi mai r`månea un singur lucru de f`cutînainte de a p`r`si definitiv Arnstadtul: c`s`toria cuveri[oara sa, Maria Barbara, s`vår[it` în toamnaaceluia[i an, pe 17 octombrie. Cu 50 de florini mo[tenirede la un unchi de-ai miresei (mort în august, acela[i1706), cei doi erau preg`ti]i s`-[i înceap` cum se cuvinevia]a împreun`.

În decurs de cåteva s`pt`måni, Bach ajunge în pos-tul de organist municipal, angajat în biserica principal` aora[ului Mühlhausen. Pe 4 februarie 1708 cånt` unmotet bisericesc la inaugurarea consiliului municipal dinlocalitate, dedicat celor doi primari. Flata]i, ace[tia sehot`r`sc s` finan]eze tip`rirea partiturii (prima lui lucrarepublicat` – “Dumnezeu este regele meu”, BWV 71).Încurajat de dovada acestei d`rnicii, Bach le înainteaz`

un proiect de îmbun`t`]ire a orgii bisericii centrale, cu recomand`ri precisede m`rire a instrumentului cu trei claviaturi [i pedalier. Proiectul este apro-bat [i astfel ora[ul Mühlhausen ajunge s` se måndreasc` cu o org` multmai bogat` în registre decåt cea din Arnstadt, de exemplu.

În aceste condi]ii, cererea de demisie înaintat` de Bach pe 25 iunie1708, la numai patru luni de la numirea sa în postul de organist munici-pal, nu avea cum s` nu surprind` autorit`]ile locale. F`r` a-[i motiva laînceputul scrisorii aceast` decizie, el se arat` recunosc`tor pentru onoarea[i ocazia de a îmbun`t`]i muzica bisericeasc` din Mühlhausen, m`rturisindtotu[i c` „...aici tr`iesc destul de stråmtorat, dup` ce pl`tesc chiria [i pro-dusele de consum nu-mi r`måne mare lucru”. Dar cererea de demisie nuera înaintat` din acest motiv: „Am primit, într-adev`r, cu recuno[tin]`entrée la capela Cur]ii [i la orchestra de camer` a Alte]ei Sale Serenissimede Saxa-Weimar”.

Demisia i-a fost acceptat` a doua zi, pe 26 iunie: era limpede c` ceidoi primari din Mühlhausen nu se puteau opune ducelui Wilhelm Ernst,a[a c` nu prea aveau încotro. Singurul lucru care i s-a cerut a fost supra-vegherea lucr`rilor de renovare a orgii, care, la urma urmei, se desf`[uraula cererea lui.

Despre cum nu se poate cånta la prima vedere

Organistul Cur]ii de la Weimar era în acel moment Johann Effler, pevremuri un faimos instrumentist, acum îns` doar un b`trån bolnav c`ruia,în momentul sosirii lui Bach [i \nvestirii lui în func]ie, i se face hatårul dea fi pensionat cu salariul de 130 de florini. Tån`rului succesor, în vårst`de dou`zeci [i trei de ani, i se stabile[te un salariu de 150 de florini pestecare avea s` primeasc` 18 bani]e de gråu, 12 bani]e de orz, lemne de foc[i 30 de m`suri de bere. Nu era deloc de lep`dat dac` ne gåndim c`, îndoar un an, din organist municipal al unei biserici de parohie ajungeaacum organist la Curtea castelului uneia dintre cele mai importante familiigermane. Salariul avea s`-i creasc` în 1711 cu peste treizeci de procente,ajungånd la rotunda sum` de 200 de florini. În plus, de[i nesemnificativdin punct de vedere financiar, de ziua onomastic` a ducelui Wilhelm Ernstprimea un „bonus” de 2 florini. Nu era singurul muzician de la Curte aflatîn aceast` situa]ie, dar aceast` simpl` gratifica]ie demonstra interesuldeosebit pe care îl purta Wilhem noului s`u organist. Spre deosebire de

Bac

hC

ole

c]iil

eC

oti

dia

nu

l•S

IMF

ON

ICA

13

celelalte Cur]i germane, unde erau la mare mod` fastul[i frivolitatea de inspira]ie francez`, cea din Weimarr`månea singura redut` de austeritate, unde banii nuerau arunca]i pentru amenajarea cåt mai spectaculoas`a gr`dinilor [i a parcurilor princiare sau pentru organi-zarea de baluri fastuoase. Ducelui de aici îi p`sa preapu]in de moda zilei, de bucatele fran]uze[ti cu numecomplicat sau de acei decoratori francezi care înghi]eau,pentru te miri ce, mii de florini din vistieria prin]ilor dim-prejur. Era mare iubitor al muzicii [i orchestra sa decamer` era destul de renumit` pentru instrumenti[tii eide excep]ie. Acum avea [i un compozitor pe m`sur` înpersoana tån`rului Bach [i, într-adev`r, majoritatealucr`rilor pentru org` ale acestuia aveau s` fie scrise laWeimar. Aici a compus cele [apte celebre toccate pen-tru clavecin, BWV 910-916, [i tot aici se pare c` a ter-minat “Suitele engleze”, BWV 806-811, la care seadaug` o sut` cincizeci de piese pentru org`; cu altecuvinte, o lucrare nou` la fiecare trei s`pt`måni.

Bach nu era îns` singurul organist [i compozitor dinWeimar. Exista cel pu]in unul care s` poat` emite pre-ten]ii asemeni lui Bach, mai ales c` aici este vorba decontext, [i nu de amprenta l`sat` în istoria muzicii.Johann Gottfried Walter (1684-1748) era v`r cu Bach [iapropiat ca vårst` de acesta. Un excelent compozitor [iinstrumentist, Walter a reu[it în timp s`-[i întocmeasc`una dintre cele mai bogate biblioteci muzicale dinGermania, iar în 1732 avea s` publice primul dic]ionarmuzical în limba german`, Musicaliches Lexicon.

Respectul [i prietenia dintre Bach [i Walter nu l-auîmpiedicat pe acesta din urm` s`-i joace o fars` depomin` v`rului s`u (cei mai mul]i biografi îl desemneaz`pe Walter ca autor al acestei glume). Bach \i declaraseunuia dintre muzicienii de la Curte c` partitura nu mai aresecrete pentru el [i ar putea oricånd s` descifreze laprima vedere orice bucat` muzical`. Aceste afirma]iiajung [i la urechile lui Walter, care compune o lucrareimposibil de cåntat, l`sånd totu[i ca momeal` un începutsimplu, care s` nu dea de b`nuit. Bach este invitat la

Portret al lui Bach aflat la British Museum

Bac

hC

ole

c]iil

eC

oti

dia

nu

l•S

IMF

ON

ICA

15

mas` [i, nerezistånd tenta]iei, se apropie de clavecin.Partitura era a[ezat` lång` instrument. Sub pretextulpreg`tirilor pentru mas`, gazda se retrage în buc`t`rie,a[teptånd... Bach se a[az` la clavecin [i începe s` cånte.Dup` cåteva m`suri se împotmole[te brusc [i o ia de lacap`t. Ghinion îns`, se opre[te iar, strigånd: „Nu, nimeninu poate cånta orice la prima vedere! E imposibil!”.

În decembrie 1713, Bach face o c`l`torie la Hallepentru a supraveghea repara]iile orgii din ora[.Consilierii de aici îi propun, mai mult într-o doar`,func]ia de organist al bisericii Sf. Fecioar`, îns`, subju-gat de orga cu trei claviaturi [i [aizeci [i cinci de re-gistre, Bach accept`. Are totu[i cåteva men]iuni legatede salariu [i de faptul c` nu-[i anun]ase demisia laWeimar. Dup` cåteva s`pt`måni de negocieri, cei dinHalle îl anun]` c` nu-[i pot permite s`-i ofere un salariumai mare. De cealalt` parte, la începutul anului 1714,ducele de Weimar îi propune o mare parte a îndato-ririlor capelmaistrului Johann Samuel Drese, care, dincauza b`tråne]ii, nu mai reu[ea s` fac` fa]` cerin]elorslujbei sale. Un decret de la Curte îi atribuia lui Bachsalariul de capelmaistru, f`r` a fi numit oficial în func]ie.Perspectivele se dovedeau încånt`toare, a[a c` Bach,de[i cu regret fa]` de orga din Halle, decide s` r`mån`la Weimar.

Anul urm`tor, în decembrie, b`trånul capelmaistruDrese moare. Bach, care avea obliga]ia de a compunelunar o cantat`, compune în numai trei s`pt`måni totatåtea cantate, semnalizåndu-[i astfel inten]ia de aob]ine oficial postul defunctului Drese. F`r` a se justificaîn vreun fel, numirea noului capelmaistru este amånat`.În spatele acestui refuz se afla inten]ia Cur]ii de a-laduce la cårma capelei pe compozitorul Telemann(r`mas în istorie drept cel mai prolific compozitor, cupeste 3.000 de lucr`ri publicate). Acesta nu va da cursinvita]iei [i în cele din urm`, în 1717, capelmaistru estenumit Johann Wilhelm Drese, fiul b`trånului Drese.

Lovitura l-a luat pe nepreg`tite pe Bach. Pentru adoua oar` în via]`, cineva îi sufla postul din cauza

jocurilor de culise. Mai ciudat era faptul c` la Weimar erau dou` familiidomnitoare, iar rela]iile dintre ele începuser` s` se deterioreze vizibil.Bach era angajat al ambelor Cur]i, îns` la finalul lui 1717, ducele WilhelmErnst interzice angaja]ilor Cur]ii sale s` lucreze pentru casa nepotului s`u,ducele Ernst August de Saxa-Weimar. Bach era foarte stimat de acestadin urm` [i întotdeauna bine venit în casa lui. Aici l-a cunoscut Bach peprin]ul Leopold von Anhalt-Köthen (fratele so]iei lui August), cel care i-apropus un post la Curtea sa pe un salariu de 400 de taleri, adic` dublufa]` de cel din Weimar. Bach a acceptat imediat, îns` ducele WilhelmErnst nu avea nici o inten]ie de a-l l`sa s` plece. Totu[i, la insisten]ele luiAugust al II-lea (elector de Saxa [i rege al Poloniei) – suzeranul luiLeopold von Anhalt-Köthen –, ducele Wilhelm de Weimar îi permite luiBach o scurt` c`l`torie la Dresda.

Un duel la DresdaAici se afla de fapt Curtea lui August al II-lea [i invita]ia acestuia nu

era cu totul întåmpl`toare. În Dresda urma s` soseasc` Louis Marchand,mare clavecinist [i organist de la Versailles, angajat al lui Ludovic alXIV-lea. Invita]ia adresat` lui Bach fusese rodul unui scenariu destul decomplicat. Concertmaistrul din Dresda, Jean-Baptiste Volumier, fusese[colit în Fran]a, îns` originea sa flamand` se r`zvr`tea împotriva faimeilui Marchand [i a unei posibile angaj`ri a acestuia la Curtea din Dresda.Ceea ce punea capac orgoliului maestrului Volumier era dispre]ul cu careMarchand vorbea de clavecini[tii germani. Dispus s`-i dea o lec]ie,Volumier a fost, se pare, cel care l-a convins pe August al II-lea s`-l invitepe Bach în Dresda pentru un duel muzical cu înfumuratul Marchand.

Concursul nu era unul oficial. De fapt, este foarte probabil caMarchand s` nu fi avut idee despre ce i se preg`tea. La sosirea sa înDresda, este invitat în casa primului-ministru pentru a sus]ine un concertla clavecin. Num`rul s`u de improviza]ie cucere[te asisten]a, din caref`cea parte [i Bach, de existen]a c`ruia Marchand nu avea habar. Dup`ce francezul prime[te aplauzele cuvenite, este invitat [i neam]ul s` aratede ce este în stare la clavecin. Bach interpreteaz` mai mult în joac` unpreludiu scurt, dup` care se arunc` vulture[te asupra temei interpretatede Marchand, improvizånd dou`sprezece varia]iuni care las` publicul,inclusiv pe francez, cu gura c`scat`. La final, Bach îi lanseaz` foartecurtenitor lui Marchand o invita]ie de a se duela la org`. Confruntarea,

Bac

hC

ole

c]iil

eC

oti

dia

nu

l•S

IMF

ON

ICA

17

stabilit` pentru a doua zi, nu s-a mai ]inut: în timpulnop]ii, Marchand fugise din Dresda. Bach a r`masdezam`git, nu pentru c` era sigur pe victorie, ci pentrurespectul pe care i-l purta lui Marchand ca instrumentist[i compozitor. Nu-i st`tea în fire s` se împ`uneze [i îiadmira sincer pe clavecini[tii francezi pentru stilul lorrafinat [i plin de muzicalitate.

Cu toate ova]iile din Dresda, Bach este silit s` seîntoarc` la Weimar. Se întoarce îns` cu mai mult curaj încererea adresat` lui Wilhelm Ernst de a-l elibera dinfunc]ie. Iritat mai mult de atitudinea sfid`toare a luiBach decåt de cererea în sine, ducele îl aresteaz` [i-ltrimite la închisoare pentru o lun`, atåt cåt îi trebuia s`cugete la ce era de f`cut. Înc`p`]ånarea lui Bach era le-gendar` [i e mai mult decåt improbabil ca ducele s` nufi realizat c` m`surile extreme nu îi foloseau la nimic înacest caz. Îns`, pentru a-i servi o lec]ie, la eliberarea dinînchisoare îl declar` c`zut în dizgra]ie, ceea ce era totunacu a-l da pe u[` afar`. Lucru care pe Bach l-a l`sat cutotul rece: era acum... liber s` intre în serviciul prin]uluiLeopold von Anhalt-Köthen.

Cine spune c` improviza]ia a murit?

Toate fuseser` orånduite pentru mutare înc` dinultima s`pt`mån` de închisoare a lui Bach. So]ia sapreg`tise bagajele, mapele cu partituri, instrumenteleetc. Prin]ul Leopold îi trimisese 50 de taleri care s`-iajute la cheltuielile pentru drum [i pentru tocmireatr`surilor de bagaje. A doua zi dup` eliberarea dinînchisoare, întreaga familie a luat drumul spre Köthen.Aici îi a[tepta deja noua locuin]`. Leopold îi stabilisesalariul lui Bach la 450 de taleri, cu 50 de taleri maimult decåt în]elegerea ini]ial`. Era izbitor contrastuldintre dizgra]ia în care p`r`sise Weimarul [i bucuria cucare era întåmpinat la Köthen. Pe 10 decembrie, Bach

cånta la aniversarea prin]ului Leopold, care împlinea dou`zeci [i trei deani, deci vårsta majoratului.

Tån`rul prin], el însu[i un excelent muzician amator (cånta la clavecin,vioar` [i violoncel), avea a[tept`ri mari de la noul s`u capelmaistru pen-tru a ridica prestigiul muzical al Cur]ii din Köthen. Bach avea ca principal`sarcin` compunerea de lucr`ri pentru muzic` de camer`, întrucåt Curteade aici era de rit calvinist, deci nu prea avea cine s` guste lucr`rile reli-gioase.

Din aceast` perioad` dateaz` vestitele “Concerte brandenburgice”,dedicate în prim`vara anului 1721 margrafului de Brandenburg, ChristianLudwig, zece trio-sonate, [ase suite pentru violoncel, patru uverturi, treipentru vioar` etc.

Prin]ul Leopold era un mare amator de c`l`torii, obi[nuind întotdeau-na s` ia cu el capelmaistrul [i cå]iva instrumenti[ti. În 1720, la întoarcereadintr-o asemenea c`l`torie, Bach avea s`-[i g`seasc` so]ia înmormån-tat`. Maria Barbara murise subit, înainte de a împlini treizeci [i cinci deani. Fuseser` c`s`tori]i timp de doisprezece ani, interval în care îi n`scuse[apte copii. Trei dintre ei muriser` la vårste foarte fragede, îns` doi din-tre cei r`ma[i în via]` vor deveni muzicieni mult mai faimo[i în epoc`decåt tat`l lor: Wilhelm Friedmann [i Carl Philipp Emanuel.

Chatharina Dorothea, fiica cea mai mare, urma s` aib` grij` de copii,de[i abia împlinise unsprezece ani. Bach, probabil amintindu-[i de faptulc` [i el î[i pierduse mama de timpuriu, va începe lec]iile de clavecin cuWilhelm Friedmann, în vårst` de nou` ani. Pentru el va scrie o culegerede piese intitulat` “C`rticica pentru clavecin”, care va r`måne în istorieca una dintre lucr`rile de baz` pentru studiul instrumentelor cu claviatur`.

La cåteva luni de la moartea Mariei Barbara, biserica Sf. Iacob dinHamburg î[i îngropa organistul. Bach pleac` la Hamburg pentru a seinteresa de noul post, r`mas deschis candidaturilor. Nu se putea spune c`nu era mul]umit de condi]iile de trai [i de lucru de la Curtea prin]uluiLeopold. Îns`, în compara]ie cu Hamburg, Köthen nu era decåt o mic`a[ezare calvinist`, destul de neînsemnat` [i de izolat` pe harta muzical`a statelor germane. La Hamburg era o breasl` serioas` a muzicienilor [if`uritorilor de instrumente care nu avea cum s` nu-l atrag`. La Hamburgerau [coli de prestigiu la care ar fi putut studia fiii s`i, dar poate cel maiîmbietor argument era existen]a unor orgi superbe, cele mai multe cupatru claviaturi [i [aizeci de registre. Orice ar fi compus Bach, [i nu seputea plånge de vreo îngr`dire în acest sens la Curtea din Köthen, orga

Bac

hC

ole

c]iil

eC

oti

dia

nu

l•S

IMF

ON

ICA

19

r`månea prima [i cea mai mare iubire a sa. Ajuns la Hamburg, Bach este invitat s` cånte la bi-

serica maestrului organist J. A. Reincken. La cei nou`zeci[i [apte de ani ai s`i, Reincken nu d`dea nici un semnde [ubrezenie, iar autoritatea lui în materie de muzic`era de necontestat în ora[ [i la Cur]ile dimprejur. În cin-stea lui, Bach improvizeaz` pe coralul “An WasserflussenBabylon”, scris chiar de b`trån (coral pe care Bach îl stu-diase fermecat cu dou`zeci de ani în urm`), interpretåndtotodat` [i cåteva lucr`ri proprii. Maestrului Reinckenera aproape imposibil s`-i smulgi o laud`, îns`,ascultåndu-l pe Bach, i-ar fi spus la final: „Credeam c`aceast` art` (a improviza]iei) a disp`rut, dar v`d c` eatr`ie[te înc` prin dumneavoastr`”.

Bach se înscrie pe lista candida]ilor la biserica Sf.Iacob. Audierile urmau s` aib` loc pe 28 noiembrie, îns`pe 23, Bach este nevoit s` se întoarc` la îndatoririle sluj-bei din Köthen. Oricum, în cazul lui nu mai era nevoie devreo audi]ie, concertase deja în fa]a autorit`]ilor dinHamburg [i era clar de ce era în stare. Aflånd de înscri-erea lui, mai mul]i candida]i nu s-au prezentat la audieri,con[tien]i c` nu aveau nici o [ans`. Totu[i, postul, de[iini]ial promis lui Bach, va fi ocupat de un oarecareJohann Joachim Heitmann, care f`cuse bisericii o do-na]ie de 10.000 de m`rci. Referindu-se la acest episod,compozitorul Mattheson spunea: „Preludiile lui au p`rutmai bune mul]umit` talerilor, nu degetelor”.

Libertatea de a nu cånta: dilem` sau favoare?

Bach s-a ar`tat dezam`git, dar cumva cu sufletulîmp`cat. O numire în postul de la Hamburg l-ar fi trans-format, foarte probabil, într-o ]int` a repro[urilor tån`-rului prin] Leopold, care se ar`tase, în fond, un st`pånrezonabil [i respectuos, gata oricånd s` îndeplineasc`dorin]ele capelmaistrului s`u. Bach î[i f`cuse dejasocoteala c` va îmb`tråni la Curtea din Köthen unde nu

Bach [i-a petrecut la Leipzig ultimii 27 de ani din via]`

Bac

hC

ole

c]iil

eC

oti

dia

nu

l•S

IMF

ON

ICA

21

se putea plånge de nimic. În plus, aceast` ultim` expe-rien]` din Hamburg îi ar`tase c` intrigile din marile ora[eerau direct propor]ionale cu dimensiunea lor. Îndreptån-du-[i aten]ia spre griji mai domestice, pe 3 decembrie1721, Bach se rec`s`tore[te. Aleasa este AnnaMagdalena Wilcke, fiica unui trompetist de la Curtea dinZeitz. Mireasa era [i ea muzician` profesionist` [i va fiangajat` la Köthen ca sopran`. Prima consecin]` a aces-tui mariaj era cre[terea venitului familial: salariul ei fu-sese deja stabilit la 360 de taleri pe an.

La opt zile dup` c`s`toria lui Bach, are loc o alta, dedata aceasta a prin]ului Leopold cu prin]esa FriedericaHenrietta von Anhalt-Berburg. Aleasa lui Leopold nu sed`dea în vånt dup` muzic` sau dup` art` în general. Înscurt timp, rolul instrumenti[tilor [i implicit al capel-maistrului p`le[te în importan]`. Pentru Bach, acestlucru nu reprezint` o tragedie pentru c`, nemaifiind silits` compun` la termen [i la comand`, î[i g`se[te timppentru a-[i pune în ordine compozi]iile de pån` atunci,în vederea public`rii lor. Majoritatea suitelor pentruclavecin vor fi adunate într-o culegere intitulat` “Suitefranceze” (BWV 812-816). Preludiile [i fugile pentruclavecin vor fi revizuite [i adunate în primul volum din“Clavecinul bine temperat” (BWV 846-869), o culegerede dou`zeci [i patru de preludii [i fugi în toatetonalit`]ile minore [i majore. Tot acum se dedic` unuimic volum numit “C`rticic` pentru clavecin”, adresatAnnei Magdalena, so]ia sa, care pe lång` lucr`rile salecuprinde mici compozi]ii ale altor mae[tri ai clavecinului:Georg Böhm, François Couperin, Johann Adolf Hasse,precum [i cåteva compozi]ii ale fiului Carl PhilippEmanuel.

Anul 1722 avea s` readuc` doliul în familie: ultimuldintre cei trei fra]i Bach, Johann Jacob, sau „fratele multiubit”, c`ruia Johann Sebastian îi dedicase cu pestedou`zeci de ani în urm` “Capriciu” (BWV 992), sestinge din via]` în Suedia.

Leipzig – un vis fierbinteAcela[i an avea îns` ve[ti bune pentru cariera lui Bach. Cantorul bi-

sericii [i {colii Sf. Toma din Leipzig moare peste var`, iar postul s`uînsemna titulatura de director muzical al universit`]ii [i al ora[ului. LaCurtea lui Leopold via]a muzical` în]epenise de-a binelea, concertele eraufoarte rare [i primite cu prea pu]in entuziasm, din cauza tinerei prin]ese.În schimb, Leipzigul promitea mult: pe lång` [colarizarea gratuit` de carear fi beneficiat copiii s`i [i posibilitatea acestora de a-[i continua studiilela prestigioasa universitate de acolo (fondat` în 1409), Bach [i-ar fi pututîncununa cariera cu un post pe care îl visa de mult [i pentru care se sim]eapreg`tit: acela de director muzical într-un mare ora[.

Lucrurile nu st`teau îns` simplu: consilierii din Leipzig î[i doreau maimult un profesor de prestigiu decåt un director muzical. Bach nu aveastudii universitare, spre deosebire de ceilal]i candida]i, muzicieni presti-gio[i ai epocii precum Telemann, Kauffman, Schott. Alegerea lor se vaopri pån` la urm` la profesorul Johann Christoph Graupner, format la uni-versitatea local`, dar angajat în acel moment capelmaistru la Darmstadt.Bach se prezint` [i el la probele oficiale cu dou` cantate. Încep negoci-erile cu el, a[teptåndu-se în acela[i timp r`spunsul lui Graupner. Acestadin urm` refuz` postul pentru c` st`pånul s`u, landgraful de Darmstadt,nu-i permitea s` plece, revan[åndu-se totu[i printr-o cre[tere semnifica-tiv` a salariului angajatului s`u.

În aceste condi]ii, cel preferat este Bach, care prime[te vestea chiarînainte de înmormåntarea prin]esei Friederica Henrietta, so]ia st`pånuluis`u. Moartea acesteia (în prim`vara lui 1723) nu-i schimb` îns` inten]iile.La solicitarea lui de a fi eliberat din func]ie, prin]ul Leopold reac]ioneaz`m`rinimos, acordåndu-i-o îns` cu lacrimi în ochi [i f`r` a-i lua titlul decapelmaistru al Cur]ii sale. Mi[cat de acest gest de bun`voin]` [i respect,Bach va continua s` se intituleze, pån` la moartea lui Leopold, în lucr`rilesale tip`rite „capelmaistru al Alte]ei Sale ducele von Anhalt-Köthen”. O poveste frumoas` [i destul de rar întålnit` în raporturile de la Cur]ileprincipilor germani.

Pe 23 mai 1723, familia Bach sose[te la Leipzig [i se instaleaz` într-unapartament destul de înc`p`tor situat într-o arip` a cl`dirii {colii Sf. Toma.{apte zile mai tårziu dirija prima sa cantat` oficial` de la Leipzig la biseri-ca Sf. Nicolai din localitate. Lucrarea lui Bach este primit` cu aplauze.Despre talentul muzical al noului cantor, autorit`]ile din Leipzig nu g`seau

Bac

hC

ole

c]iil

eC

oti

dia

nu

l•S

IMF

ON

ICA

23

prea multe lucruri de comentat, îns` r`månea în picioareproblema pedagogic`. Bach nu [tia latina (pe care tre-buia s-o predea elevilor de la Sf. Toma) [i, pentru a rezol-va aceast` chestiune, este nevoit s` pl`teasc` din buzu-narul s`u 50 de taleri unui profesor care s` fac` aceast`munc` în locul s`u.

Fuga unui cantor [i tema unui regeBach va r`måne în Leipzig urm`torii dou`zeci [i

[apte de ani, adic` pån` la moarte. Un mandat lung [ifructuos în care va da m`sura imensului s`u talent. Cutoate acestea, mai ales la începutul mandatului, rela]iilecu autorit`]ile din acest mare centru cultural german nuau fost întotdeauna dintre cele mai amicale. Prede-cesorul lui Bach, Johann Kuhnau, fusese un muzician deo cultur` pu]in obi[nuit`. Pe lång` studii de drept laUniversitatea din Leipzig, vorbea fluent cinci limbi (ita-lian`, francez`, greac`, ebraic` [i latin`) [i excela camatematician autodidact. Dup` o asemenea personali-tate cultural`, sub]irimea studiilor lui Bach p`rea destulde strident`, dar mai ales vulnerabil` în fa]a repro[urilorCur]ii de aici. Bach va încerca tot restul vie]ii s` r`zbuneaceast` lacun` din educa]ia sa prin instruirea exemplar`a copiilor s`i. Patru dintre ei vor ajunge studen]i la maimulte facult`]i ale universit`]ii: Drept, Filosofie,Matematic` etc.

Dac`, la începutul carierei sale din Leipzig, Bach sear`ta destul de intimidat de autoritatea mai marilor ora-[ului, cu timpul se obi[nuie[te s` ignore repro[urile lor,mai ales în ceea ce privea îndatoririle sale de profesor.La drept vorbind, dintre cei 55 de elevi muzicieni de laSf. Toma, numai 17 erau ap]i pentru a-[i îndeplini sar-cinile. Rectorul Ernesti [i ceilal]i membri ai consiliului seplångeau adesea de escapadele lui Bach la Weimar, laKassel [i îndeosebi la Dresda, unde era întotdeauna bineprimit de celebrul compozitor Johann Adolf Hasse [i deso]ia acestuia, cånt`rea]a Faustina Bordoni. Tot laDresda se bucur` de pre]uirea contelui Hermann Carl

Keyserling, c`ruia îi va dedica “Varia]iunile Goldberg” (publicate în 1742).Rela]iile lui Bach cu Johann August Ernesti, numit director muzical al

universit`]ii în 1734, au ajuns deseori la limit`. Ambi]iile lui Ernesti de aridica nivelul instruirii de la {coala Sf. Toma se ciocneau deseori deresponsabilit`]ile cantorului Bach, care nu suporta amestecul din afar` înceea ce privea atribu]iile sale. De mai multe ori, tensiunile dintre ei auexplodat în scandaluri publice în`bu[ite cu mult pragmatism de ceilal]imembri ai consiliului municipal, la ordinele directe ale prin]ului electorAugust, regele Poloniei, [i, mai tårziu, ale fiului acestuia, Friedrich Augustal II-lea.

Bach a fost nevoit s` suporte critici [i la adresa artei sale. Într-un arti-col ap`rut în revista muzical` din Hamburg – “Criticher Musikus” –,lucr`rile lui Bach erau descrise de organistul Johann Adolf Scheibe cagreoaie, sufocate de ornamente [i artificii. Bach nu a catadicsit s` r`s-pund`, îns` au f`cut-o mai mul]i admiratori ai s`i, printre care JoahnnAbraham Birnbaum, profesor de retoric` la Universitatea din Leipzig, [imuzicianul Lorenz Christoph Mizler.

Bach s-a deta[at îns` treptat de toate intrigile [i repro[urile care îierau adresate, cel pu]in în ultimii zece ani de via]`. Era mul]umit mai alesde faptul c` cei doi fii ai s`i mai mari î[i croiser` cu succes o carier` fru-moas`: Wilhelm Friedemann era deja supranumit „Bach din Halle”, iarCarl Philipp Emanuel - „Bach din Berlin”, ambii cu func]ii importante lacele dou` Cur]i [i cu o faim` ce amenin]a s` o întreac` pe cea a tat`luiJohann Sebastian, devenit „Bach cel b`trån”.

În prim`vara lui 1747, Bach ajunge la Postdam, la invita]ia regeluiFriedrich al II-lea al Prusiei, în serviciul c`ruia se afla fiul Carl PhilippEmanuel. La cererea regelui, improvizeaz` „o fug` pe [ase voci obligatedup` o tem` dat` de Maiestatea sa” care, dup` spusele lui PhilippEmanuel, „tare l-a mai mul]umit pe Maiestatea sa [i a fost admirat` detoat` lumea”. Dou` luni mai tårziu, Bach trimite spre tip`rire dou` fugibazate pe tema regal` pe care i le ofer` apoi lui Friedrich al II-lea cu titlul“Ofrand` muzical`”.

Ultima zi de mar]iAl`turi de “Arta fugii” [i “Misa în si minor”, “Ofrand` muzical`” se

num`r` printre ultimele lucr`ri semnate de Bach. În ultimii ani, vederea îisl`be[te peste m`sur`. Pentru a-[i rec`p`ta vederea este îndemnat de

Bac

hC

ole

c]iil

eC

oti

dia

nu

l•S

IMF

ON

ICA

25

apropia]i s` se lase operat de un vestit chirurg poposit înBerlin, John Taylor. Opera]ia de cataract` se dovede[tedezastruoas` [i va fi suplinit` de o medicamenta]ie cutotul nepotrivit` care îl arunc` la pat timp de [ase luni.La începutul anului 1750, Bach, în vårst` de 65 de ani,orbe[te complet. Nu mai putea suporta lumina zilei [iinflama]iile ochilor îi d`deau dureri insuportabile. Brusc,în diminea]a zilei de 18 iulie, î[i recap`t` vederea. Dup`doar cåteva ore, „sångele i s-a urcat la cap [i apoi avenit o fierbin]eal` mare”. Sunt chema]i doi dintre ceimai buni medici din Leipzig care îi acord` îngrijiri, scep-tici îns` în privin]a vreunei remedieri. Zece zile mai tår-ziu, pe 28 iulie, într-o zi de mar]i, la ora opt [i un sfert aserii, moartea avea s`-i sufle în lumånare. Va fi înmor-måntat dup` trei zile la cimitirul Johanneskirche.

Autorit`]ile ora[ului nu s-au ar`tat mirate de dispa-ri]ia sa, ba, dimpotriv`, începuser` s` adune candidaturipentru ocuparea postului s`u de la biserica Sf. Tomaînc` din prim`vara lui 1750. A doua zi dup` moartea sa,consiliul municipal s-a întrunit pentru desemnarea suc-cesorului. A fost ales cu unanimitate de voturi GottliebHarrer, un muzician mediocru care se bucura îns` desprijinul primului-ministru. Printre motivele invocate înalegerea lui Harrer a stat [i acela c` noul cantor studiasela Universitatea din Leipzig. Carl Philipp Emanuel Bach,care î[i depusese [i el candidatura în onoarea tat`luis`u, a fost nevoit s` se întoarc` la Berlin. Nu-l maire]inea nimic în Leipzig.

Bach a fost destul de departe de imaginea pe care oavem ast`zi despre geniu, solitar [i cu plete despletite,romantice. Era un om s`n`tos, plin de umor, care [tia s`se bucure din plin de via]`. A avut dou`zeci [i unu decopii, dintre care treisprezece au fost n`scu]i de cea de-adoua so]ie. Au supravie]uit doar opt: patru fete [i patrub`ie]i. Dintre fete, doar fiica cea mai mare a studiat mu-zica, avånd o voce frumoas` de sopran`. Cei patru fii audevenit muzicieni importan]i, cu o faim` mult mai mareîn epoc` decåt cea a tat`lui lor.

Portret uria[ realizat \n anul 2000, Anul Bach.Portretul era f`cut din 3.000 de buc`]i deplastic, m`sura 70x60 metri [i era atârnat \n fa]a bisericii “Sfântul Nicolai” din Leipzig

Bac

hC

ole

c]iil

eC

oti

dia

nu

l•S

IMF

ON

ICA

27

2. OPERA DE LA LIMITA PERFEC}IUNII

Elementul cel mai important pe care însu[i Bach l-aidentificat în ceea ce prive[te crea]ia sa este munca.Obi[nuia s` spun` adesea: "Ceea ce am reu[it s` fac euprin munc` [i sårguin]` ar reu[i [i altcineva care are unstrop de talent [i de îndemånare”. Johann NikolausForkel, primul biograf al compozitorului, poveste[te:"Se întåmpla adesea s` vin` cineva la el [i s`-i cear` obucat` u[oar` pentru claviatur`. R`spundea invariabil:«S` v`d ce pot face». De obicei alegea o tem` u[oar`,îns`, prelucrånd-o, avea atåt de mult de spus despreacel subiect încåt bucata devenea foarte dificil`. Dac`omul i se plångea, începea s` råd` [i spunea: «Nu tre-buie decåt s` o studia]i cu sårguin]` [i o s` mearg` cape roate; ave]i la fiecare mån` cinci degete la fel debune ca ale mele»". Cu toate acestea, era în mod sigurcon[tient de faptul c` munca nu reu[ea s` suplineasc`imagina]ia atunci cånd venea vorba de compozi]ie. Nulucra niciodat` cu elevii care, veni]i la el s` studiezecompozi]ia, se dovedeau incapabili de idei originale.

Primele lucr`ri care i-au influen]at compozi]iile aufost cele ale lui Monteverdi, Grandi, Casati, Rosenmüller,dar mai ales cele ale organi[tilor Pachelbel, Böhm, Keiser[i Reincken, acestuia din urm` dedicåndu-i “Fantezie [iFug` în sol minor” (BWV 542). Tot din aceast` perioad`de început a omagiilor aduse marilor mae[tri dateaz`cele [apte toccate pentru clavecin (BWV 910-916) pre-cum [i prima culegere de piese pentru clavecin în stilfrancez numite cu umor “Suitele engleze” (BWV 806-811), compuse în timpul [ederii la Weimar. De o impor-tan]` deosebit` sunt coralele [i cantatele, lucr`ri reli-gioase pe care Bach, de o smerenie rar`, le începea curug`ciunea “Iisuse, ajut`-m`!” [i le sfår[ea cu mul]umiri“numai pentru slava lui Dumnezeu”.

La Köthen, unde sarcina principal` era aceea de a

compune muzic` de camer`, scrie zece trio-sonate, dintre care numai“Sonata în sol major” (BWV 1039) este tipic` pentru trio, cu dou` viori[i bas continuu. Trio-sonata era interpretat` de cel pu]in patru instru-mente (contrazicånd astfel denumirea de "trio"), cu un instrumentmelodic pentru fiecare dintre cele trei linii muzicale ale trioului [i uninstrument cu claviatur` (clavecin, de obicei) care dubla partitura basu-lui. Bach va adapta trio-sonata tradi]ional` la un num`r mic de instru-menti[ti, repartizånd linia solo unui instrument cu coarde (vioar`, viol`sau violoncel), linia armonic` måinii drepte a clavecinului [i linia de basmåinii stångi. În felul acesta, un "trio" putea fi cåntat cu doar doi instru-menti[ti. Aici se înscriu cele [ase “Sonate pentru vioar` [i clavecin obligat”(BWV 1014-1019), [ase “Sonate pentru vioar`” (BWV 1001-1006) [i cele[ase “Suite pentru violoncel” (BWV 1007-1012). Din aceea[i perioad`Köthen dateaz` lucr`ri orchestrale în care partitura solo era încredin]at`unui singur instrument, exemplu în acest sens fiind cele patru Uverturi (BWV 1066-1069) [i cele trei “Concerte pentru vioar`” (BWV 1041-1043). Îns` cele mai spectaculoase concerte compuse la curtea duceluiLeopold sunt cele [ase pentru diferite instrumente intitulate “Concertelebrandenburgice” (BWV 1046-1051). Din punct de vedere cronologic,“Concertul brandenburgic nr. 5” este considerat primul concert pentruun instrument cu claviatur`, asta datorit` acelei caden]e superbe de 65de m`suri care confirm` rolul de solist acordat clavecinului. În trei dintrecele [ase concerte (mai precis în nr. 1, 3 [i 6), partitura consemneaz`"coruri" instrumentale de o importan]` aproape egal`, în timp ce, încelelalte trei, instrumentelor cu coard` le este opus cåte un grup deinstrumente soliste: în nr. 2 - trompeta; în nr. 4 - flautul [i în nr. 5 -clavecinul.

În linia tradi]iei de la LeipzigÎnainte de plecarea din Köthen alc`tuie[te o nou` culegere de suite

pentru clavecin, r`mase în istorie sub titlul de “Suitele franceze” (BWV812-816), una dintre cele mai apreciate lucr`ri ale lui Bach (mai ales deinstrumenti[ti, datorit` liniilor melodice mai pu]in complicate). Tot acumrevizuie[te cele mai multe dintre fugile [i preludiile pentru clavecin,incluse în cel mai important volum de muzic` din istorie: “Clavecinulbine temperat” (BWV 846-869). Realizat în 1722, acest volum cuprindedou`zeci [i patru de fugi [i preludii în toate tonalit`]ile majore [i minore,

Bac

hC

ole

c]iil

eC

oti

dia

nu

l•S

IMF

ON

ICA

29

demonstrånd interesul lui Bach în privin]a diviziuniioctavei în 12 semitonuri absolut egale. Terminat lavårsta de 37 de ani, “Clavecinul bine temperat” sublini-az` sfår[itul unei întregi perioade de evolu]ie, atåt dinistoria muzicii lui Bach, cåt [i din cea a lucr`rilor desti-nate pån` atunci acestui instrument de c`treclavecini[tii francezi [i germani.

Din perioada de la Leipzig dateaz` ciclurile de can-tate. În tradi]ia locului, cantorul trebuia s` compun` ocantat` pe s`pt`mån`, ce urma s` fie prezentat` dumi-nica la bisericile Sf. Toma [i Sf. Nicolai. Cu timpul, s-aîmp`måntenit obiceiul de a se prezenta o cantat` pen-tru fiecare dintre cele dou` biserici, astfel c` Bach eraobligat s` compun` dou` pe s`pt`mån`. Fiecare can-tat` trebuia s` aib` leg`tur` cu subiectul Evanghelieidin duminica respectiv`, iar un ciclu anual complet pre-supunea nu mai pu]in de [aizeci de cantate. Compozi-torii care ocupau func]ia de directori muzicali aveauobliga]ia de a compune o pasiune nou` pe an. CarlPhilipp Emanuel afirma c` tat`l s`u a compus cincicicluri de cantate pentru toate duminicile [i zilele de s`r-b`toare, ceea ce înseamn` c` s-au pierdut peste patrusute de cantate, din moment ce ast`zi se cunosc cupu]in peste dou` sute. Acela[i fiu men]ioneaz` c` Bachar fi compus cinci pasiuni: ast`zi se cunosc doar dou`integrale, la care se adaug` fragmente din a treia.“Patimile dup` Sfåntul Ioan” (BWV 245) [i “Patimiledup` Matei” (BWV 244) sunt datate 1724, respectiv1727. Din “Patimile dup` Marcu” nu s-a p`strat decåtlibretul; cåt despre una dintre pasiuni, pierdut` în negu-ra istoriei, “Patimile dup` Luca”, unii muzicologi aumari ezit`ri în a i-o atribui lui Bach. Se poate ca PhilippEmanuel s` se fi încurcat în socoteli [i în privin]anum`rului total de cinci, întrucåt toate datele istoriceconsemneaz` doar patru. Indiferent de num`rul lor,aceste lucr`ri ating cele mai înalte culmi ale muzicii reli-gioase din toate timpurile. În “Patimile dup` Matei”, peun libret de Picander, Bach utilizeaz` cel mai mare

num`r de interpre]i din întreaga sa carier`: dou` coruri, dou` orchestre,dou` orgi, care-[i r`spund dintr-o parte în cealalt` a bisericii, [i mai mul]isoli[ti vocali [i instrumentali. Cele 78 de numere ale lucr`rii cuprind dis-cursul dramatic al personajelor (Pilat, Petru, Iuda etc.) [i al corului(mul]imea, apostolii), medita]ia individual` (exprimat` muzical prin arii)[i, la final, rug`ciunea (coralul). O adev`rat` lucrare de oper` care com-penseaz` de fapt lipsa acestui gen (opera) din crea]ia lui Bach.

Spre finalul anilor 1720, Bach tip`re[te cåteva dintre piesele salepentru clavecin. Cele [ase “Partite” (BWV 825-830), publicate ini]ialcåte una pe an începånd din 1726 pån` în 1731, sunt reeditate învolum la începutul lui 1732. “Concertul italian” (BWV 972) [i “Uverturaîn stil francez” (BWV 831) sunt publicate în 1735, iar între 1741-1742vede lumina tiparului volumul “Varia]iunile Goldberg” (BWV 988).

Ultimele ofrandeLa începutul lui 1742, Bach finalizeaz` cel de-al doilea volum din

“Clavecinul bine temperat” (BWV 870-893), mult mai complex decåtprimul, realizat cu dou`zeci de ani \nainte. Din nefericire, nici unul din-tre aceste dou` volume nu a fost publicat în timpul vie]ii, ci abia dup`cincizeci de ani de la moartea sa. Tot în aceast` perioad` a anilor 1740revizuie[te cele mai bune corale pentru org` din tinere]e, tip`rite în jurulanului 1748 [i recunoscute ast`zi sub denumirea de “Coralele de laLeipzig” (BWV 651-668).

“Ofranda muzical`” (BWV 1079) a fost compus` cu ocazia vizitei luiBach la Postdam [i a întålnirii cu regele Prusiei, Friederich al II-lea.Partitura tip`rit` în 1747 con]ine dou` fugi, una pe trei voci, cealalt` pe[ase voci, ambele reunite sub denumirea de ricercar; cinci canoane, otrio-sonat`, alte cinci canoane urmate de un nou ricercar. Bach avea opredilec]ie pentru aceast` structur` simetric`, dar, fapt neobi[nuit, nu al`sat nici un fel de indica]ie instrumental` pentru aceast` lucrare ce îiîncununeaz`, în materie de scriitur` canonic`, întreaga oper`.

În iunie 1747, Bach intr` în Societatea de [tiin]e muzicale, fondat`în 1738. Membrii acestei societ`]i aveau obliga]ia ca pån` la vårsta de[aizeci [i cinci de ani s` prezinte anual o lucrare [tiin]ific`.

În acest scop, Bach compune pentru anul 1747 un volum devaria]iuni pe tem` de canon pentru org` (BWV 769). Referindu-se laaceast` lucrare [i, în special, la autorul ei, Marpurg vorbea peste ani de

Bac

hC

ole

c]iil

eC

oti

dia

nu

l•S

IMF

ON

ICA

31

"b`trånul Bach care era în stare s` creeze cåt ai batedin palme aceste lucruri pline de m`iestrie, încåt oricarealtul ar fi fost silit s` asude din greu la ele [i, ceea ce e[i mai r`u, zadarnic."

Spre deosebire de compozi]iile anterioare, ultima salucrare pentru claviatur` este bazat` pe o tem` unic`.“Arta fugii” (BWV 1080) trebuia s` con]in` 24 de fugirepartizate în [ase grupe. Ast`zi se cunosc doar 20.Pornind de la o tem` simpl`, Bach dezvolt` o adev`rat`arhitectur` - fugi simple cu dezvoltare liber`, fugi cusubiecte multiple, fugi cu consecvent obligat - în caresunt explorate toate tehnicile contrapunctice cunoscute.Tot artei contrapunctului îi este dedicat` [i ultimalucrare a lui Bach, început` probabil în jurul anului1733, dar finalizat` abia la sfår[itul lui 1749: “Misa însi minor” (BWV 232).

Bach nu a fost un creator de forme sau genuri.Crea]ia sa cuprinde lucr`ri de circumstan]`, compozi]iistråns legate de îndatoririle [i exigen]ele postului pe careîl ocupa la un moment dat. Originalitatea lui a venit îns`ca urmare a exigen]elor personale, construindu-[i întot-deauna diferit fugile, cantatele, coralele etc. Dac` în lu-cr`rile din tinere]e sintetizeaz` toate tehnicile [i moda-lit`]ile de expresie baroce de inspira]ie francez`, italian`[i german`, ultimele sale crea]ii aveau s` le dep`[easc`cu mult pe cele ale contemporanilor. Cu toate acesteanu trebuie s` ne mire faptul c`, \n epoc`, muzica lui Bacha alunecat din aten]ia compozitorilor vremii la pu]in timpdup` moartea sa, faima fiilor s`i, \n special Carl PhilippEmanuel [i Wilhelm Friedmann, dep`[ind-o cu mult pe asa. Istoria avea s` fac` dreptate. Mul]i ani mai tårziu,Beethoven, care afirma despre sine c` "între mine [iDumnezeu nu mai e nimic", avea s` amu]easc` în mo-mentul în care descoperea partiturile lui Bach. "Ocean,[i nu påråu, ar fi trebuit el s` se numeasc`”, spuneaBeethoven, referindu-se la sensul din limba german` alcuvåntului "bach", adic` "påråu".