cartea alimentatia echilibrata a omului sanatos

38
 1 Cap. I GREŞELI ÎN ALIMENTAŢIE FOLOSIREA EXCLUSIVĂ ŞI ABUZIVĂ A PÂINII ALBE Grâul este un aliment important pentru hrana omului, uşor de digerat, bogat în  proteine, enzime, fermenţi, vitamine şi minerale. Cu toate acestea, consecinţele nutriţionale care au decurs din introducerea tehnologiei de obţinere a făinii albe (începând din anul 1870) sunt de natură îngrijorătoare, fiind insuficient cunoscute şi înţelese. Încă din secolul al XVIII -lea au fost constatate avantajele folosirii pâinii negre în detrimentul celei albe. În ciuda acestui fapt, consumul de pâine albă a luat  proporţii, de-a lungul timpului observând u-se că această tendinţă de exagerare poate fi  pusă în legătură cu diverse patoge nii. Astăzi, superioritatea pâinii negre –  din punct de vedere calitativ   constituie un fapt demonstrat. Acest produs de panificaţie conţine o  parte din tăţe, celuloză, vit amine, săruri minerale şi un aport caloric redus. Pâinea albă, în general, conţine de trei ori mai puţine vitamine şi oligoelemente decâ t cea integrală, iar magneziu, calciu şi fosfor de cinci ori mai puţin. Astfel, valoarea nutritivă este mai scăzută, deoarece nu se reţine decât o parte din bobul de grâu (circa 50%), iar în partea albă a făinii rămân cele mai sărăcăcioase elemente nutriti ve. După procesul tehnologic de măcinare a grâului, făina albă mai conţine: vitamina B1    23%, riboflavină   20%, nicotinamidă   19%, piridoxină   29%, acid  pantotenic   50%, acid folic   33% şi vitamina E –  14%. De asemenea, şi procentul de minerale scade semnificativ: crom   13%, mangan    9%, fier    19%, cobalt    13%, cupru    10   20%, zinc    17%, molibden    50% şi magneziu –  17%. În acelaşi timp, conţinutul de fibre este scăzut, autorii fiind unanim de acord că fibrele au o importanţă  profilactică şi nutritivă deosebită. Pe de altă parte, absenţa fibrelor celulozice dăunează organismului uman, datorită creşterii colesterolului.  În contraindicarea folosirii exclusive a pâinii albe vine şi următorul argument: acest produs de panificaţie conţine aditivi chimici, iar uneori vitamine (medicamente) adăugate în scopul compensării pierderilor. Această practică contravine principiilor medicinii naturiste, deoarece valoarea nutritivă a vitaminelor de sinteză nu se ridică la nivelul vitaminelor biodisponibile, dizolvat e în mod natural în bobul de grâu. Mai mult decât atât, aditivii prezintă un grad ridicat de risc şi incertitudine în ceea ce  priveşte reac ţiile adverse, pe c are le pot induce în timp.  Cu cât făina din care se fabrică pâinea este mai albă la culoare, respectiv cu cât gradul de extracţie este mai mic, cu atât defic itul aminoacidic al pro teinelor din grâu se accentuează (60). În consecinţă, aminoacizii esenţiali, inclusiv cei din bobul de grâu, nu pot fi sintetizaţi de organism. Ori, prin extracţia făinii albe, aceştia sunt îndepărtaţi, lipsind organismul uman de cele mai valoroase elemente plastice. Anumite studii dovedesc modul în care diferenţele dintre făinele cu diverse grade de extracţie se regăsesc în pâine. Astfel, 300 g de pâine albă conferă numai 15  % din necesarul zilnic de tiamină, în vreme ce aceeaşi cantitate de pâine din făină intermediară are un aport de 25% tiamină, iar făina integrală contribuie cu 40% (60). În aceeaşi notă mai putem afirma că proteinele din făina albă au o valoare biologică redusă. Făina albă mai este incriminată şi în patogenia cariilor (24), precum şi în favorizarea constipaţiei, ca o consecinţă majoră a lipsei de glucoză.  

Upload: olty-grosu

Post on 18-Feb-2018

232 views

Category:

Documents


1 download

TRANSCRIPT

Page 1: Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

7/23/2019 Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

http://slidepdf.com/reader/full/cartea-alimentatia-echilibrata-a-omului-sanatos 1/38

  1

Cap. I

GREŞELI ÎN ALIMENTAŢIE 

FOLOSIREA EXCLUSIVĂ ŞI ABUZIVĂ A PÂINII ALBE 

Grâul este un aliment important pentru hrana omului, uşor de digerat, bogat în proteine, enzime, fermenţi, vitamine şi minerale. Cu toate acestea, consecinţele

nutriţionale care au decurs din introducerea tehnologiei de obţinere a făinii albe(începând din anul 1870) sunt de natură îngrijorătoare, fiind insuficient cunoscute şiînţelese. Încă din secolul al XVIII-lea au fost constatate avantajele folosirii pâiniinegre în detrimentul celei albe. În ciuda acestui fapt, consumul de pâine albă a luat

 proporţii, de-a lungul timpului observându-se că această tendinţă de exagerare poate fi pusă în legătură cu diverse patogenii. Astăzi, superioritatea pâinii negre –  din punct de

vedere calitativ –  constituie un fapt demonstrat. Acest produs de panificaţie conţine o parte din tărâţe, celuloză, vitamine, săruri minerale şi un aport caloric redus. Pâineaalbă, în general, conţine de trei ori mai puţine vitamine şi oligoelemente decât cea

integrală, iar magneziu, calciu şi fosfor de cinci ori mai puţin. Astfel, valoareanutritivă este mai scăzută, deoarece nu se reţine decât o parte din bobul de grâu (circa

50%), iar în partea albă a făinii rămân cele mai sărăcăcioase elemente nutritive.După procesul tehnologic de măcinare a grâului, făina albă mai conţine:

vitamina B1  –  23%, riboflavină –  20%, nicotinamidă –  19%, piridoxină –  29%, acid

 pantotenic –  50%, acid folic –  33% şi vitamina E –  14%. De asemenea, şi procentul deminerale scade semnificativ: crom  –  13%, mangan  –  9%, fier  –  19%, cobalt  –  13%,

cupru –  10 – 20%, zinc  –  17%, molibden  –  50% şi magneziu –  17%. În acelaşi timp,conţinutul de fibre este scăzut, autorii fiind unanim de acord că fibrele au o importanţă

 profilactică şi nutritivă deosebită. Pe de altă parte, absenţa fibrelor celulozicedăunează organismului uman, datorită creşterii colesterolului. 

În contraindicarea folosirii exclusive a pâinii albe vine şi următorul argument:acest produs de panificaţie conţine aditivi chimici, iar uneori vitamine (medicamente)

adăugate în scopul compensării pierderilor. Această practică contravine principiilormedicinii naturiste, deoarece valoarea nutritivă a vitaminelor de sinteză nu se ridică lanivelul vitaminelor biodisponibile, dizolvate în mod natural în bobul de grâu. Maimult decât atât, aditivii prezintă un grad ridicat de risc şi incertitudine în ceea ce

 priveşte reacţiile adverse, pe care le pot induce în timp. Cu cât făina din care se fabrică pâinea este mai albă la culoare, respectiv cu cât

gradul de extracţie este mai mic, cu atât deficitul aminoacidic al proteinelor din grâuse accentuează (60). În consecinţă, aminoacizii esenţiali, inclusiv cei din bobul degrâu, nu pot fi sintetizaţi de organism. Ori, prin extracţia făinii albe, aceştia suntîndepărtaţi, lipsind organismul uman de cele mai valoroase elemente plastice.Anumite studii dovedesc modul în care diferenţele dintre făinele cu diverse grade deextracţie se regăsesc în pâine. Astfel, 300 g de pâine albă conferă numai 15  % din

necesarul zilnic de tiamină, în vreme ce aceeaşi cantitate de pâine din făinăintermediară are un aport de 25% tiamină, iar făina integrală contribuie cu 40% (60).În aceeaşi notă mai putem afirma că proteinele din făina albă au o valoare biologicăredusă. Făina albă mai este incriminată şi în patogenia cariilor (24), precum şi înfavorizarea constipaţiei, ca o consecinţă majoră a lipsei de glucoză. 

Page 2: Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

7/23/2019 Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

http://slidepdf.com/reader/full/cartea-alimentatia-echilibrata-a-omului-sanatos 2/38

  2

ZAHĂRUL 

Este un aliment obţinut printr -un grad înalt de rafinare, conţinând 99,8%zaharoză. Mulţi autori atrag atenţia asupra efectelor nocive ale acestui produs şi îlconsideră responsabil, în mare parte, pentru patologia umană a ultimului secol. 

Dezavantajele folosirii zahărului 

În primul rând, este lipsit complet de trofine şi conţine numeroşi aditivi chimici.Apoi, prin procesul de rafinare, zahărul pierde mineralele şi vitaminele, iar pentru a fimetabolizat, sustrage aceste elemente din organismul uman (30). În concluzie, zahărulnu numai că nu aduce, dar chiar spoliază organismul de elemente nutritive.

Efectele negative ale consumului de zahăr 

Excesul de zahăr stimulează până la epuizare producţia de insulină a pancreasului, favorizând apariţia diabetului. Mai pe înţelesul tuturor, zahărul areasupra pancreasului un efect de biciuire. Statistic vorbind, se poate dovedi în mod certcă epoca modernă –  în care diabetul s-a răspândit ca un flagel –  se suprapune epocii

descoperirii şi folosirii extensive a zahărului. Consumul excesiv de zahăr duce şi lasporirea cazurilor cu dislipidemii (60). Altfel spus, consumul acestui produs

alimentar tulbură metabolismul grăsimilor. În final, abuzul de zahăr şi creştereagrăsimilor în sânge măresc riscul bolilor cardiovasculare.

Un alt motiv pentru care ar trebui să consumăm foarte puţin zahăr sau deloc este

faptul că acest aliment duce la creşterea morbidităţii cardio-vasculare. Să nu uităm că bolile cardiovasculare reprezintă prima cauză de mortalitate în patologia generală 

(60). Alte riscuri la care se expun consumatorii de zahăr costau în: creşterea frecvenţeicariilor (24), riscul de poluare microbian, sporirea numărului de cazuri cu rectocolităulcerohemoragică şi maladia Crohn (16), favorizarea obezităţii, iar în această ultimăsituaţie putem asista la un cumul de factori de risc: obezitate, diabet, dislipidemii (60).

ADITIVII

În Monitorul Oficial al României, Anul XI, nr. 268/1999, pag. 13, aditivii suntdefiniţi drept: Substanţe care se folosesc la prepararea unor produse în scopul

ameliorării calităţ ii acestora sau pentru a permite aplicarea unor tehnologii avansate

de prelucrare. 

Din păcate, definiţia oficială nu este suficient de clară, deoarece nu se specificădespre ce fel de substanţe e vorba, de ce trebuie ameliorată calitatea unor produse şidespre ce fel de calitate e vorba –  organoleptică sau nutritivă? 

În ultimii ani, mai multe şcoli de medicină şi asociaţii de protecţie aconsumatorului din lume au demonstrat nocivitatea E-urilor. David Stout a susţinut,într -un studiu făcut public în septembrie 1999: "Deşi SUA au aprobat cele mai siguresuplimente nutritive din lume, circa 76 de milioane de americani suferă intoxicaţiialimentare şi circa 5.000 dintre aceştia îşi pierd anual viaţa" (50). 

Un principiu străvechi, confirmat şi de ştiinţa modernă, spune că "nimic nu estemai periculos decât administrarea unei substanţe, timp îndelungat şi în mod repetat".Altfel spus, toate substanţele nealimentare, adică aditivii, medicamentele, noxelechimice profesionale, poluanţii de mediu şi chiar plantele medicinale, intră subincidenţa acestei axiome biologice. Consumarea lor un timp îndelungat şi în modrepetat induce diferite sindroame.

În numai patru ani (1998-2002), în ţara noastră au fost introduşi peste 70 deaditivi şi au fost interzişi doar 13. Dar   ce este mai regretabil, mulţi dintre aditiviiacceptaţi de autorităţile române au fost catalogaţi drept toxici în alte ţări civilizate, iaralţii netoxici au fost respinşi. 

Page 3: Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

7/23/2019 Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

http://slidepdf.com/reader/full/cartea-alimentatia-echilibrata-a-omului-sanatos 3/38

  3

O metodă în vogă prin care unii producători derutează cumpărătorii, falsificândinformaţia, este aceea de a nu menţiona pe ambalaj indicativul exact al aditivilorfolosiţi. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi alte organisme decontrol ale statului au depistat în repetate rânduri că, în locul unui astfel de număr de  

cod, s-a trecut pe ambalaj cuvântul afânători, în locul denumirii chimice s-a folosit

sintagma arome identic naturale, iar ca să nu se mai menţioneze conţinutul de benzoatde sodiu, salicilat, sorbat etc. a fost inscripţionată noţiunea de conservanţi.

Spre exemplificare, compoziţia reală a unei supe instant constă în: amidon

modificat, sare, pudră de tomate, sodium citrat, sodium diacetat, sirop de glucoză, uleihidrogenat, pudră de ceapă, guar gum, sodium ribonucleotide, proteină hidrolizatăvegetală, anti caking agents, yeats extracts, adipic acid, caseinat, chinolină,carmoizină, emulsionanţi (disodium monofosfat, gliceril minostearat, sodium

 polifosfat), condimente, arome, îndulcitori artificiali şi antioxidanţi. 

Clinica de oncopediatrie din Dusseldor f a lansat o listă cu E-uri cancerigene şi potenţial toxice, recomandând evitarea acestora (65). Menţionăm câteva: 

Cele mai periculoase adaosuri cancerigene: E 330 (acid citric/sare de lămâie) 

din unele băuturi răcoritoare şi dulciuri, amestecuri de condimente pentru

semipreparate cum sunt conservele de ciuperci, racii, pastele de tomate, sucurile deroşii, compoturile, muştarul sau brânzeturile; E 621 (glutamat de sodiu), folosit însosuri şi supe concentrate, a fost inter zis în Europa occidentală.

Adaosuri foarte cancerigene: E 211, E 131, E 142, E 213, E 214, E 215, E

217, E 239, E 123 –  toate au fost deja interzise în ţările ex-URSS. 

Adaosuri periculoase: coloranţii alimentari E110 (galben), E 124 (roşu ponceau), E 102 (tartrazină), E 120 (acid carminic).

Substanţe de evitat: E 102, E 123, E 110 din bomboane şi cremă de frişcă. Adaosuri potenţial toxice care duc la apariţia anumitor afecţiuni: E 220, E 221,

E 222, E 223, E 224  –  boli intestinale; E 338, E 339, E 340, E 341, E 450, E 461, E

463, E 465, E 466, E 407 –  tulburări de digestie; E 230, E 231, E 232, E 233 –  boli

dermatologice; E321, E 320 (antioxidant din margarină) –   tulburări în metabolismulcolesterolului; E 311, E 312 –  afecţiuni neurologice. 

Adaosuri suspecte: E 125, E 141, E 150, E 171-173, E 240, E 241, E 477.

Unele E-uri, considerate foarte periculoase de către aceeaşi clinică, se regăsescşi în pâine, aliment ce implică un grad foarte mare de risc, datorită consumului zilnic.Este vorba despre emulsifianţi (agenţi de prospeţime  E 471), întăritori de gluten,stabilizatori (E 472 şi E 482) şi agenţi de oxido-reducere (acizi alimentari E 300 şi E330).

În aceeaşi notă mai putem preciza că unii cercetători americani (39) considerăcă aspartamul (E 951) este răspunzător pentru circa 90 de simptome. De asemenea,

vinurile limpezite cu filtre amiant (conţinând fibre de silicat) sunt cancerigene,afectând plămanii şi tubul digestiv, aditivul fiind interzis în anumite ţări (54). 

Antibioticele din produsele alimentare  numite şi "nutritive"  au efecte

dezastruoase asupra sănătăţii. Utilizarea acestor antibiotice provoacă modificăriimportante asupra sensibilităţii bacteriilor, iar acest lucru se răsfrânge pe nesimţite în

 patologia umană. Astfel se explică, într -o anumită măsură, lipsa de sensibilitate la

antibiotice a tot mai multor germeni microbieni. Aceleaşi "antibiotice nutritive"sensibilizează alergic organismul oamenilor. Dacă la începutul secolului al XX-lea

abia începea să se contureze noţiunea de alergie, astăzi procentul bolnavilor alergici

este îngrijorător de mare, ajungându-se de la forme simple de urticarii până la şocuri

anafilactice. Faptul că unii bolnavi fac alergie la antibiotice, fără să se fi tratatvreodată cu asemenea medicamente, se explică printr -o sensibilizare lentă a

organismului pe cale alimentară. Antibioticele la care ne referim mai produc şidezechilibre ecologice în lumea microorganismelor. Ele distrug flora saprofită,

Page 4: Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

7/23/2019 Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

http://slidepdf.com/reader/full/cartea-alimentatia-echilibrata-a-omului-sanatos 4/38

  4

 proliferează virusuri, fungii, acarienii, rezultatul acestor dezechilibre fiind creştereaincidenţei bolilor virale, fungice şi a celor cauzate de acarieni. Din păcate, în faţaacestor boli, mijloacele terapeutice se dovedesc a fi foarte reduse, putându -se afirma

că afecţiunile respective sunt rezultate nefaste ale dezechilibrelor ecologice de mediu.

Iodul din sare şi efecte sale negative 

Consumul de iod, în ciuda reclamelor difuzate prin intermediul mass-media,

 provoacă hipertiroidii induse la eutiroidieni, sporirea volumului glandei tiroide de la4,8 ml la 8,6 ml (5), creşterea constantă a Basedow-ului autoimun, favorizeazătiroidita Hashimoto, induce fenomenul numit Tiroid cell necrosis  (necroza celulelor

tiroidiene) şi determină creşterea numărului de cazuri cu hipotiroidism subclinic lacopii şi adolescenţi. Consum excesiv duce la sporirea cazurilor de alergie la iod,

corelat cu un număr mare de investigaţii radiologice cu această substanţă, ceea ceamplifică incidenţa şocului anafilactic. Pe lângă hipotiroidia indusă de iod, mai estede menţionat creşterea alarmantă a cancerelor tiroidiene. Într-un studiu de dată relativrecentă efectuat în Tasmania s-a constatat că rata cancerului a crescut de trei ori, înultima vreme, la persoanele de peste 49 de ani (1).

FOLOSIREA SĂRII ALBE EXTRAFINE 

Sarea extrafină are două mari dezavantaje. Este tratată cu E 535, adică cuferocianură de sodiu, în acelaşi timp fiind foarte săracă în minerale, după cum reieseşi din tabelul următor: 

Compoziţie  Sare

extrafină 

Sare

gemă 

 NaCl 98,5 97,5

CaCl2 0,1 0,2

MgCl 2 0,03 0,1

CaSo3 1,2 1

MgSO4 Lipsă  0,04

Substanţeinsolubile în apă  0,06 1,2

Unii autori fac o legătură directă între frevenţa mare a bolilor cardiovasculare şifolosirea cu precădere a sării extrafine care, după cum se vede, este de circa 30 de orimai săracă în magneziu decât sarea gemă. De altfel, din practică se ştie că multe crizede angină pectorală scad în intensitate şi frecvenţă după tratamentul cu săruri de

magneziu. Asta nu înseamnă că omul  trebuie să mănânce multă sare gemă ca să fiesănătos, ci că e bine să o folosească în alimentaţie în locul celei extrafine. 

RAFINAREA ULEIULUI

Datorită procesului de rafinare, uleiul vegetal este sărăcit de principii nutritive.Procesul tehnologic presupune extragerea cu benzine superioare, tratarea cu alcalii,

albirea, dezodorizarea şi tratarea la temperaturi înalte, de 200– 250 de grade Celsius.

Efectele negative ale rafinării 

Pe lângă faptul că la rafinare se elimină aproape în totalitate fosfolipidele şi sereduce drastic conţinutul de vitamină E, în timpul hidrogenării se pierd vitaminele  

liposolubile şi îşi fac apariţia grăsimile trans, care se comportă în organism ca şigrăsimile hidrogenate, scăzând HDL (fracţiune a colesterolului sanguin transportat de

Page 5: Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

7/23/2019 Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

http://slidepdf.com/reader/full/cartea-alimentatia-echilibrata-a-omului-sanatos 5/38

  5

către lipoproteine). De asemenea, temperaturile ridicate ale procesului tehmologic duc

la formarea de compuşi ciclici de polimerizare, care prezintă o oarecare toxicitate.Totodată, prin rafinare apar produşi noi, greu sau imposibil de metabolizat (28), iar o

 parte dintre acizii graşi nesaturaţi se saturează, devenind aidoma acizilor graşi dinuntură. 

RENUNŢAREA LA ALIMENTELE INTEGRALE 

În opinia multor nutriţionişti, renunţarea la alimentele integrale constituie ogreşeală care a influenţat mult starea de sănătate a populaţiei planetei. Este suficientsă menţionăm câteva exemple care ilustrează diferenţa dintre compoziţia unui alimentintegral şi cea a unuia rafinat sau parţial rafinat. 

Conţinutul de vitamine în făina de grâu de diferite extracţii în %, faţă deconţinutul în grâu (tabel reprodus după Rodica Segal şi colaboratorii, Valoareanutritivă a produselor alimentare, Editura Ceres, Bucureşti, 1983). 

Extracţia

%

BB1

B2 PP

Acid

Pantotenic

BB6 Acid folic Biotină  Tocoferol

60

17,7 27,4 14,5

33,3 114,8 22 4,6 35,4

85

76,1 59,8 44

57,2 668,1 54 43 67,9

100

100 100 100

100 1100 100 100 100

Aşa cum am mai subliniat, sarea extrafină este de 30 ori mai săracă în magneziudecât sarea gemă (integrală). 

Procedeul de prelucrare a laptelui lichid integral în lapte praf face ca enzimelesă se distrugă total, iar vitaminele să fie parţial inactivate (60). În opinia celor mai

mulţi partizani ai dietei naturiste, renunţarea la alimentul integral este cel maiagravant factor în patologia şi malnutriţia zilelor noastre. Fiecare specie a fost creată

 perfectă, cu maximum de potenţial plastic şi energetic, pentru a servi omului. Ori, a

renunţa la integralitatea unui aliment înseamnă a contribui la propria noastră sărăcirede principii active. În plus, există riscul ca în timp să apară o pervertire a gustului, iaromul modern acceptă tot mai greu calităţile organoleptice ale alimentului integral. 

ORGANSIME MODIFICATE GENETIC

 Definiţie 

Organsimele vii la care au fost transferate gene străine faţă de zestrea ereditară proprie, pot fi considerate ca fiind modificate genetic, cu menţiunea că gena străină setransmite la descendenţi. Obţinerea de organisme transgenice presupune izolareaADN – ului corespunzător genei care ne interesează, apoi includerea lui într -un vector

 plasmidial sau fagic şi  transferul acestuia de la o specie la alta. Organismele

modificate genetic devin, de fapt, din ce în ce mai "puţin integrale", deoarece prin

hipertrofierea unei singure calităţi se pierd treptat alte calităţi. Diferitele combinaţiitransgenice oferă un potenţial infinit de denaturări. Crearea organismelor modificategenetic este cel mai elocvent exemplu despre modul în care poate fi pedepsit omul

 pentru tentativa lui de a sminti natura şi toate cele create de Divinitate. 

De exemplu, vacile transgenice obţinute pentru o mai mare producţie de lapte, prezintă imunodeficienţe grave, fiind necesare doze mari de antibiotice pentru tratarealor. Aceste medicamente ajung în lapte şi cresc automat numărul cazurilor de alergii

Page 6: Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

7/23/2019 Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

http://slidepdf.com/reader/full/cartea-alimentatia-echilibrata-a-omului-sanatos 6/38

  6

alimentare. Alte urmări constau în scăderea potenţialul reproductiv al vacilor şiapariţia bolilor digestive grave la aceste animale. 

Un caz elocvent în acest sens este următorul: după ce s -a creat un soi de soia

 bogat în metionină, producţia a trebuit stopată, fiindcă au apărut numerose alergii laaceastă substanţă. Laboratoarele de genetica plantelor se străduiesc să obţină plante

 bogate în anumite principii nutritive şi rezistente la insecte sau la insecticide, însă pelângă efectele adverse, încă nebănuite, o consecinţă gravă a transferurilor genetice oconstituie reducerea drastică a numărului de specii vegetale. Deoarece speciile

transgenice devin treptat "înlocuitoare", identitatea iniţială a plantelor se pierde întimp. Un alt mare dezavantaj al organismelor modificate genetic constă în faptul căefectele adverse nu pot fi anticipate şi nici evaluate în totalitatea lor, decât după untimp îndelungat de consum, când răul a fost deja comis. 

ABUZUL ALIMENTAR

Un vechi proverb francez spune că "omul mănâncă o treime din porţie ca sătrăiască el însuşi şi două treimi ca să trăiască doctorii". Există numeroase studii careîncearcă să demonstreze că, în ţările civilizate, cantitatea de alimente consumate zilniceste mult mai mare decât ar fi necesar. Numărul impresionant al celor ce suferă din

cauza obezităţii, pancreatitei, aterosclerozei, diabetului şi altor afecţiuni este o dovadăcertă că supralimentaţia este o mare problemă, cel puţin în ţările aşa-zis civilizate.

Aici trebuie spus  –  chiar cu riscul de a deranja unele interese  –  că n-ar fi exclus ca

numeroşii aditivi, modificarea genetică a organismelor, renunţarea la alimenteleintegrale, folosirea alimentelor pasate şi alte practici ale lumii moderne pot întâ rzia

senzaţia de saţietate, contribuind esenţial la aportul nesăbuit de alimente.

ABUZUL DE CARNE ŞI GRĂSIMI 

În Sfânta Biblie, carnea nu este interzisă, dar se recomandă abţinerea de laconsumul excesiv a acestui aliment.  Bine este să nu mănânci carne, nici să bei vin,

nici să faci ceva de care fratele tău se poticneşte, se sminteşte sau slăbeşte în credinţă  (Romani 14, 21).

Abuzul de grăsimi –   practică ce duce la creşterea mortalităţii datorate bolilorcardio-vasculare  –   este găsit responsabil de majoritatea autorilor şi se bazează pestudiile ştiinţifice efectuate în 20 de ţări (60). Nivelul colesterolemiei şi lipemieicreşte o dată cu cantitatea de colesterol din dietă şi cu numărul de calorii furnizate delipide în raţia zilnică. 

Alte studii indică lipsa cancerului de sân la populaţiile cu consum de lipide ceconţin sub 10% acizi graşi saturaţi. Pentru o creştere de 5% a caloriilor prin aport degrăsimi saturate, riscul de cancer de sân se amplifică cu 50 %. 

Împotriva consumului sau abuzului de carne există câteva argumente denetăgăduit. Fiziologic vorbind, consumul de carne nu este absolut necesarorganismului uman, fiindcă principiile nutritive existente în acest aliment pot fi

 preluate din altele. Este suficient să amintim, ca surse valoroase de proteine, ba chiar

de proteine calitativ superioare celor din carne, ciupercile, brânzeturile, unele legume,cerealele integrale, ouăle şi, în ultimă instanţă, peştele. Efortul digestiv pentrumetabolizarea cărnii este foarte mare –   în special pentru ruperea lanţurilor deaminoacizi – , iar PH-ul are tendinţa de a vira rapid spre acid, după consumul de carne. 

Abuzul de carne mai este responsabil şi pentru unele boli cum sunt guta, pancreatita, litiază urica, dermatozele şi altele. 

Carnea nu îşi exprimă dezavantajele şi eventualele efecte negative pe loc, după

un prânz bogat, însă statisticile demonstrează că, în a doua jumătate a vieţii, cei careau consumat abuziv carne au o patologie mult mai problematică decât ceilalţi . Înconceptul medicinii naturiste, a mânca zilnic carne constituie un mare şi inutil abuz.

 Nu trebuie să uităm şi faptul că, în practica alimentaţiei moderne, cele mai multe

Page 7: Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

7/23/2019 Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

http://slidepdf.com/reader/full/cartea-alimentatia-echilibrata-a-omului-sanatos 7/38

  7

 preparate din carne abundă în aditivi alimentari, uneori utilizându-se peste cinci E-uri

la un singur tip de produs.

FOLOSIREA APEI DE REŢEA ŞI A STRATURILOR DE SUPRAFAŢĂ 

Datorită activităţilor industriale, agricole şi urbane, în râurile României sedeversează peste şase milioane de tone de poluanţi. Tratarea apei cu clor, pentruînlăturarea acesui gen de neajunsuri, favorizează apariţia a două tipuri de compuşi

organici: halogenaţi nevolatili, cu greutate moleculară mare (clor, diclorbenzen,clorfenoli, clortoluen etc.) şi halogenaţi volatili cu greutate moleculară mică(haloformi sau trihalometani). Mai mulţi autori au constatat efectul cancerigen al

acestor produşi (46). În urmă cu aproape 20 de ani, cercetători români (32) au analizat 30 de studii

epidemiologice din întreaga lume şi au concluzionat că apa clorată creşte riscul deapariţie a cancerului rectal. Pe un total de 702 probe de apă, Mihaela Vasilescu astabilit că, în majoritatea acestor probe, se depăşeşte CMA (concentraţia maximăadmisă) de 0,5 g/l şi de pesticide (45). 

La Sesiunea ştiinţifică a Institutului de Igienă şi Sănătate Publică 1994 s-au

comunicat  –  pentru perioada 1991 – 1993  –  389 cazuri de intoxicaţii acute cu nitraţi,

soldate cu 13 decese. Calitatea apei fusese necorespunzătoare chimic în 84% dintre probe şi necorespunzătoare microbilogic în 74% dintre acestea (26). 

Într -un alt studiu comunicat la aceeaşi sesiune se arată că 48% dintre probeleanalizate au fost necorespunzătoare, din care: 45,6% depăşesc numărul de organismevegetale, 3,3% numărul de organisme animale, 4,4% conţin ouă de geohelminţi, iar în46,7% cauzele au fost mixte (animale, vegetale, ouă de geohelminţi etc.). 

Aceste statistici evidenţiază două concluzii îngrijorătoare. În primul rând, apelede suprafaţă –   cel puţin pe continentul european şi nord-american  –   sunt gravcontaminate, iar consumarea lor este periculoasă. Iar în al doilea, apa de reţea este, înciuda tratamentelor intensive, puternic poluată şi imposibil de adus la cote desiguranţă din punct de vedere epidemiologic şi toxicologic. De fapt, după cum se ştie,însăşi tratamentele pentru purificarea apei de reţea sunt implicate în cauzalitatea unormaladii.

POLUAREA HRANEI

Începem cu câteva exemplificări:  Roland Sananès (61) apreciază că, în ţările civilizate, fiecare locuitor consumă

circa 4, 5 kg aditivi alimentari pe an.

 Lipp şi I. Frank (21) constată, într -un studiu din anul 1996, că utilizarea pesticidelor a provocat trei milioane de intoxicaţii în lume, dintre care 220.000 de

cazuri au fost mortale. Incidenţa de Campylobacter în carcase, după spălare, rămâne foarte însemnată,

variind între 60% şi 100% (17).   Ne aşteptăm ca poluarea hranei cu insecticide să fie tot mai mare şi pe viitor,

deoarece aceasta se amplifică în timp. 

Page 8: Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

7/23/2019 Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

http://slidepdf.com/reader/full/cartea-alimentatia-echilibrata-a-omului-sanatos 8/38

  8

REZISTENŢA LA INSECTICIDE 

Anul Nr. Specii rezistente

1938 7

1948 14

1956 69

1970 224

1976 364

1980 428

1984 447

După cum se vede, poluarea hranei atinge cote impresionante, fără precedent înistoria civilizaţiilor . Impresionant este că această poluare nu poate fi consideratăaccidentală, ci chiar folosită dirijat, "ştiinţific", de către diferite instituţii oficiale  ale

unor state. Din nefericire, se bate prea multă monedă pe ideea riscului acceptat,

 principiu care, atât în medicina socială cât şi în ocrotirea sănătăţii publice, esteinacceptabil din punct de vedere deontologic. Asta pentru că fiecare fiinţă umană esteunică şi are dreptul de a nu fi expusă vreunui risc, cât de calculat ar fi el.

FOLOSIREA ÎNLOCUITORILOR  

Margarina

Prin faptul că margarina nu se găseşte nicăieri în natură, poate fi considerată unaliment nenatural. Din acest motiv, organismul îl recunoaşte cu greutate şi depune unefort imens spre a-l metaboliza. Pentru obţinerea margarinei se foloseşte ulei rafinat încombinaţie cu o pudră de nichel, încălzite la o temperatură de circa 400 de gradeCelsius, bine agitate şi apoi tratate cu hidrogen industrial. După 10–20 de ore rezultă

 produsul numit margarină, solid la temperatura camerei şi conţinând grăsimi saturatecomparabile cu cele de porc. Reclamele agresive au făcut ca acest produs să fie folosit

în cantităţi foarte mari, atât în ţările civilizate cât şi în cele sărace, în ciuda faptului că  dietetica naturistă pledează pentru folosirea untului în locul margarinei. Pentru ameliorarea calităţile organoleptice, în procesul de fabricaţie a acestui

aliment se adaugă: vitamina A, clorură de potasiu, antioxidanţi, acizi şi alcali, aromeşi coloranţi sintetici, vitamina D, mulsifianţi (mono şi digliceride), lecitină, izopropylori stearyl citrat şi diacetyl. 

Aspartamul

Acest produs a fost decoperit în SUA anilor 1965, iar astăzi se comercializeazăîn peste 60 de ţări (29). Aspartamul (E-951) a apărut pe piaţă cu intenţia de a înlocui

zaharul şi a se elimina efectele negative ale acestuia. Paradoxal, consumulrespectivului înlocuitor a ajuns mai periculos decât zahărul.

Americanul Mark D. Gold, dar şi alţi autori ca James şi Phyllis Bilch considerăaspartamul una din cele mai periculoase substanţe de pe piaţa alimentară. Aproape 90de simptome şi sindroame au fost raportate la Food and Drug Administration (FDA),concretizate în special în cefalee, vertij, spasme cerebrale sau coronariene, greţuri,spasme musculare, erupţii, depresie, astenie, iritabilitate, insomnie, tulburări de vedereşi auz, palpitaţii, senzaţia lipsei de aer, atacuri de panică, pierderea gustului, tulburăride memorie, dureri articulare şi altele. De asemenea, se consideră că aspartamul areun rol important în declanşarea tumorilor cerebrale, sclerozei multiple, epilepsiei,sindroamelor extrapiramidale, bolii Alzheimer, retardului mintal, limfoamelor,

malformaţiilor şi diabetului (50). Pentru a se înţelege şi mai exact cât de nocivă pentrusănătate este această substanţă, mai menţionăm că  Aspartamul dezvoltă aproximativ75% dintre efectele adverse ale aditivilor alimentari raportate de FDA.

Page 9: Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

7/23/2019 Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

http://slidepdf.com/reader/full/cartea-alimentatia-echilibrata-a-omului-sanatos 9/38

  9

Copiii cu fenilcetonurie nu pot metaboliza unul dintre cei doi aminoacizi aflaţiîn compoziţia aspartamului, şi anume fenilalanina, care o dată ajunsă în sânge poate

 provoca retard psihimotor grav. Această substanţă toxică este, conform legilor învigoare, admisă pentru prepararea diferitelor prăjituri, băuturi răcoritoare, îngheţate şi

 bomboane. De aceea este curios cum de se permite unei substanţe atât de periculoasesă intre în compoziţia a mii şi mii de produse alimentare  şi de ce consumatorii oacceptă, în ciuda pericolelor evidente care decurg din consumare ei. 

Zaharina

A fost descoperită şi fabricată, pornindu-se de la toluen, în anul 1879 (21).Statele Unite ale Americii au interzis Zaharina în 1997, dar după o vreme au readmis-

o, cu condiţia ca pe ambalaje să se inscripţioneze că administrată animalelor estecancerigenă. Ulterior, Congresul American a renunţat la acest avertisment, în urma

 presiunilor exercitate de industria alimentară şi în ciuda opoziţiei organizaţiilor de protecţie a animalelor (50).

Ciclamaţii 

Au fost descoperiţi în anul 1937, mai târziu fiind acuzaţi că ar avea o acţiunecancerigenă la om. Ajungându-se la un compromis, Comitetul mixt FAO  –   OMS

(organisme ONU pentru alimentaţie, agricultură şi sănătate) a limitat doza maximă la4 mg/zi/kg corp. Totuşi, Ciclamaţii sunt contraindicaţi copiilor şi femeilor însărcinate,iar în unele ţări ca Franţa sunt interzişi cu desvârşire (29). 

Din păcate, Ciclamaţii sunt utilizaţi, în ciuda contraindicaţiilor lor, fiindcă înmagazine nu este expusă public interdicţia cu privire la copii, iar contraindicaţia

 pentru femeile însărcinate este întotdeauna relativă, avându-se în vedere cădiagnosticul de sarcină se pune după cel puţin 2–3 săptămâni, poate chiar şi mai mult. 

CONSUMARE BĂUTURILOR RĂCORITOARE NENATURALE 

De regulă, aceste băuturi au la bază apa, la care se adăugă diverse ingredientesintetice precum coloranţii, aromele şi conservanţii. Despre benzoatul de sodiu, care

este prezent ca antiseptic în multe băuturi răcoritoare, se ştie că este extrem dealergizant, provocând urticarie sau agravând astmul bronşic. AsociaţiaConsumatorilor din Piaţa Comună Europeană consideră această substanţăcancerigenă, ea fiind interzisă în multe ţări. 

TRATAREA TERMICĂ ABUZIVĂ 

Tratarea termică abuzivă, adică prelungită sau efectuată la temperaturi de peste100 de grade Celsius prin prăjire, coacere sau fierbere, are efecte negative asupraalimentelor. Astfel, se distrug unii aminoacizi, pierderile cele mai însemnateînregistrându-se la lizină, meotionină şi arginină. Tratarea abuzivă reducedigestibilitatea şi disponibilitatea unor aminoacizi, iar fulgii de cereale sau produseleexpandate, realizate la temperaturi de peste 200 de grade Celsius, au valoarea

 biologică a proteinelor cu 30– 70% mai mică decât ar fi normal. Alte neajunsuriconstau în descompunerea vitaminei B1 la temperaturi înalte în nucleele piramidic şitiazolic, formarea de izomeri –  oze de tip L, pornind de la oze de tip D, acizi aminaţi

de tip D plecând de la acizi aminaţi de tip L şi acizi graşi trans  pornind de la acizigraşi cis. Toate aceasta împiedică acţiunea enzimelor care, se ştie, acţionează eficientdoar pe molecule originale (28).

Page 10: Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

7/23/2019 Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

http://slidepdf.com/reader/full/cartea-alimentatia-echilibrata-a-omului-sanatos 10/38

  10

Vişinile se degradează la tratamentele termice, proteinele scăzând de la 1% la 0,45%, lipidele de la 0,3% la 0,1%, calciul de la 0,03% la 0, 015%, vitamina B1 de la

0,04% la 0,01% (60). De asemenea, fierberea cu aruncarea apei elimină 30% până la70% din magneziul conţinut (11). 

Un alt impediment al tratamentului termic abuziv constă în interacţiunea dintre proteine şi glucide, cel mai bun exemplu fiind reacţia Maillard ce se produce întregrupul amino al proteinelor şi cel caloric al glucidelor. Se ştie că mulţi compuşiMaillard sunt insolubili în apă şi rezistenţi la enzimele proteolitice. 

În cursul fazei de digestie a alimentelor tratate termic apare o leucocitozătranzitorie (factor de apărare), în vreme ce la digestia alimentelor crude nu se petreceacest proces. Tratarea termică abuzivă mai favorizează saturarea, prin prăjireauleiului, a unei părţi din acizii graşi nesaturaţi, iar o altă parte din acizii graşinesaturaţi se transformă în forme trans, imposibil de digerat, în urma tratării termice auleiului extras la cald. Totodată, proteinele glutenului se coaguleză şi se denaturează,iar substanţele cu grupări SH provoacă înmuierea şi lichefierea glutenului. 

În fapt, tratarea termică abuzivă este tot o îndepărtare de la tradiţiile culinarestrăvechi, etalonul "temperaturii naturale" fiind apa care fierbe la 100 de grade

Celsius. Dietetica naturistă recomandă folosirea alimentelor crude sau –  acolo unde se

impune tratarea lor termică –   folosirea etalonului menţionat.  De aceea, medicina

naturistă respinge prăjirea în ulei, unde temperaturile ajung până la cote foarte înalte. 

TEHNOLOGII ŞI PRODUSE CARE DENATUREAZĂ STAREA NATURALĂ A ALIMENTELOR  

Datorită folosirii în exces a unor tehnologii şi semipreparate, starea naturală aalimentelor este total denaturată, ceea ce are urmări negative pentru organismul uman.Iată câteva exemplificări ale denaturării alimentelor: coagulările chimice, expandarea,afânarea, conservarea prin substanţe chimice, radiaţii, UHT, îngheţare, realizareasupelor instant, a maionezei industriale, a laptelui praf, prafului de ouă, de cartofi,

fasole, usturoi şi folosirea cuptorului cu microunde. În replică la aceste procedeenesănătoase, dietetica naturistă recomandă folosirea alimentelor cât mai aproape destarea lor naturală sau cel mult uşor fragmentate sau slab tratate termic. 

CONSUMAREA EXCESIVĂ A ALIMENTELOR MOI

Abuzul de mixare, tocare şi transformarea în paste a alimentelor are dreptconsecinţă negativă excluderea aproape totală a masticaţiei şi digestiei bucale, etapăimportantă pentru digerarea şi asimilarea principiilor nutritive. Digestia bucalăconţine următoarele trei faze: ingerarea, transformarea fizică şi cea chimică.Transformarea fizică constă în sfărâmarea şi înmuierea alimentelor, formarea boluluialimentar şi dizolvarea în parte a unor alimente. În cadrul transformării fizice sedisting două fenomene. Ptialina atacă amidonul şi glicogenul pe care le transformă îndextrină şi maltoză, acest lucru fiind posibil numai în cazul unui pH slab acid ca alsalivei (6,35 –  6,85). În fine, maltaza transformă maltoza în glucoză. 

Pentru ca digestia chimică să înceapă în faza bucală şi să se continue în ceagastrică, în mijlocul bolului alimentar, este necesar ca masticaţia să fie efectuatăcomplet, şi în nici un caz să nu se sară peste această etapă. Este ştiut faptul că aceiacare înghit nemestecat ajung obezi. Pierderea obiceiului de a mastica suficient e

responsabil şi de frecvenţa mare a cariilor şi parodontozei. 

Page 11: Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

7/23/2019 Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

http://slidepdf.com/reader/full/cartea-alimentatia-echilibrata-a-omului-sanatos 11/38

  11

POLUAREA CĂRNII ŞI A PRODUSELOR DIN CARNE 

Adesea, animalele crescute pentru carne, nu văd lumina soarelui, nu primeschrană naturală şi trăiesc în mari aglomeraţii pentru a se îngrăşa mai repede. În hrana şiîn corpul animalelor se introduc hormoni, antibiotice, vaccinuri, sedative şi vitamine,astfel încât după consum, substanţele chimice din carnea lor provoacă deseori alergii,obezitate, he patită toxică etc. 

CONSUMUL UNOR ALIMENTE SĂRACE ÎN PIGMENŢI VEGETALI 

Plantele alimentare cultivate în sere pentru consumul uman sunt foarte sărace înmagneziu.

ALIMENTAŢIE EXCLUSIVĂ 

În ultimii ani au apărut câteva practici dietetice periculoase. Dintre acestea

remarcăm curele de apă distilată, ce se întind pe parcursul a 30–40 de zile, existând pericolul unei morţi subite prin edem pulmonar acut datorat hipoosmozei

extracelulare. Deşi alimentaţia cu grâu încolţit nu se regăseşte în nici o civilizaţie, fieea cât de veche, oamenii au început să consume acest produs agricol care poatestimula mitozele şi prezintă riscul apariţiei unei neoplazii. 

De asemenea, extinderea aşa-zisei "teorii a crudului", la alimente care sunt greu

de digerabile, poate fi deosebit de periculoasă pentru organismul uman. 

LIPSA ALIMENTAŢIEI NATURALE PENTRU ALĂPTARE 

Laptele matern are cel puţin două mari calităţi care nu pot fi imitate în laborator.Compoziţie acestuia –  constând în proteine, glucide, lipide şi minerale –  este ideală,

laptele matern realizând  un transfer pasiv de anticorpi de la mamă la făt, ceinfluenţează pozitiv întreaga dezvoltare imunologică a organismului micuţului. Din

 păcate, multe femei nu alăptează suficient timp copiii, din diferite motive. Unele nu

vor să-şi deformeze sânii, altele cred în reclamele comerciale deşanţate, conformcărora laptele praf înlocuieşte cu brio laptele matern ş.a.m.d. 

Într -un studiu efectuat pe 2.458 de mame s-a dovedit statistic efectul protector al

alăptării naturale, amigdalectomia impunându-se într -un procent semnificativ mai

mare la copiii care nu au fost alăptaţi în mod natural. Mai poate fi spus că laptelematern îşi pierde calităţile în condiţii de stres, în special la mamele intelectuale şi lacele subnutrite, car e fac parte din familii sărace. Pledoaria pentru alimentaţia naturalănu are nevoie de un suport ştiinţific, însăşi instinctul speciei noastre demonstrând că,

 pentru un nou-născut, nimic nu este superior laptelui matern. 

VASELE ÎN CARE SE PREPARĂ MåNCAREA 

Autorii de studii nutriţioniste recomandă evitarea vaselor din aluminiu, cupru şisticlă datorită sărurilor pe care acestea le pot lăsa în alimente, în urma tratamentelortermice efectuate la temperaturi înalte. 

EFECTUL RADIAŢIILOR ASUPRA ALIMENTELOR  

Datorită radiaţiile ultraviolete, proteinele se coagulează, lipidele râncezesc, iarglucidele se descompun prin faptul că glucoza se transformă în acizi şi fructoza înalcooli, având un atom de carbon mai puţin. Totodată, vitaminele se descompun dincauza r adiaţiilor. Spre exemplu, vitamina C se degradează, tiamina îşi reduce

Page 12: Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

7/23/2019 Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

http://slidepdf.com/reader/full/cartea-alimentatia-echilibrata-a-omului-sanatos 12/38

  12

activitatea fiziologică, riboflavina este transformată în lumiflavină şi lumicrom –  elemente inactive pentru organism, vitamina A se descompune, iar vitamina E se

distruge (60).

Radiaţiile ionizante sunt la fel de periculoase pentru sănătate, deoarece reduccantitatea de aminoacizi esenţiali, aminoacizii suferă procese de decarboxilare şidezaminare cu formare de cetoze şi aldehide, iar lipidele formează peroxizi, suferind

 procese de deshidratare şi hidroliză. În timpul depozitării, valoarea indicelui de peroxidare continuă să crească, iar glucidele se oxidează şi vitaminele se irosesc la fel

ca la tratarea termică a alimentelor. În ciuda acestor efecte negative alarmante,radiaţiile sunt folosite intensiv în industria alimentară. 

AFUMAREA ALIMENTELOR

Tratamentul termic prin afumare conţine, ca efecte negative, acţiunea căldurii,a gazelor de ardere şi interacţiunea dintre componenţii fumului şi proteine (60).Datorită acestui procedeu, valoarea biologică a proteinelor se poate reduce cu până la50%, în vreme ce fenolii şi reductonele afectează în special lizina şi metionina. Alteneajunsuri constau în pierderea cu până la 15– 20% a vitaminelor din grupul B,

 precum şi efectul benzpirenul rezultat din afumare, care prezintă riscuri cancerigene.

SUBSTANŢE ADMINISTRATE ANIMALELOR ŞI PLANTELOR  

În scopul obţinerii unor producţii semnificative, animalele şi plantele suntsupuse unor tratamente care, în loc să amelioreze sănătatea acestora, le-o distrug. Spre

exemplificare menţionăm hormonii, antibioticele, tranchilizantele, vaccinurile,

 pesticidele, erbicidele şi diverse vitamine. În afară de această "infestare voită" existăşi una involuntară. Gh. Mohan şi A. Ardelean (23) citează un studiu  în care corpulunor păsări vânate pentru hrană conţin de 900 ori mai mult mercur decât doza admisăde Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Această infestare provine din grăunţele tratatechimic de pe câmpuri, cu care s-au hrănit nevinovatele zburătoare. Administrarea

substanţelor la care ne referim este de-a dreptul anacronică, deoarece, timp de milenii, plantele şi animalele au supravieţuit în lipsa acestor adaosuri chimice. Iar faptul că înultimile decenii au apărut, în replică, produsele alimentare ecologice, constituie cea

mai bună dovadă că plantele şi animalele pot creşte şi fără aceste substanţe. 

POLUAREA SOLULUI

După părerea specialiştilor, eroziunea solului se datorează poluării cu pesticide,cu îngrăşăminte chimice, ploilor acide, tăierilor masive  de păduri şi distrugeriiasociaţiilor vegetale naturale. Eroziunea solului a afectat în ultimul secol 20 demilioane km2 din terenurile cultivate, adică 28% din suprafaţa lor pe întreg globul

 pământesc (23). În anul 1939, Departamentul pentru Agricultură al SUA a înregistrat32 de tipuri de pesticide, iar în 1987 au fost atestate 1.200, care s -au regăsit în 37.000de produse comerciale. În anul 1989 s-au folosit pentru agricultura României1.159.000 de tone de substanţe chimice, din care 45.000 tone pesticide (47).

După Dr. J. Seignalet (28), insecticidele de tipul DDT (liposolubile) au oacţiune antiandrogenă, afectând major mobilitatea spermatozoizilor. Folosireaintensivă a îngrăşămintelor chimice a dus la scăderea materiei organice din sol de la4% la 2%, adică aproape de limita la care încep procesele ireversibile de deşertizare,cu consecinţe incalculabile pentru viitorul umanităţii. 

Page 13: Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

7/23/2019 Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

http://slidepdf.com/reader/full/cartea-alimentatia-echilibrata-a-omului-sanatos 13/38

  13

LIPSA CONVINGERILOR ŞI A PRACTICILOR LEGATE DE POSTULALIMENTAR

Importanţa postului decurge din faptul că  toate religiile importante ale lumii

recomandă postul. În concluzie, putem vorbi despre o practică străveche, ale cărei beneficii sunt confirmate de-a lungul timpului.

Postul alimentar –  cu sau fără tentă religioasă –  este destul de puţin practicat înlume. Asta în pofida faptului că există destule statistici ce dovedesc că persoanele care

ţin post nu se îmbolnăvesc de cancer şi nu se confruntă cu afecţiuni metabolice. În plus, subnutriţia la persoanele care se abţin în unele zile de la hrana animală, este mult

mai rar întâlnită decât obezitatea la gurmanzi. Postul creştin, prin alternanţă impusă, urmează calendarul marilor sărbători şi

al celor două zile săptămânale de post. Acest ritm, dincolo de semnificaţia religioasă,are menirea de a contribui la eliminările toxinelor şi a reziduurilor metaboliceacumulate în zilele cu alimentaţie excesivă. 

Cap. II

CONSECINŢELE ALIMENTAŢIEI MODERNE 

Alimentaţia modernă se confruntă cu o sumedenie de erori –   ce constau înfolosirea îngrăşămintelor chimice, insecticidelor şi erbicidelor, aditivilor în produselefinite, a organismeleor modificate genetic, zahărului, alimentelor rafinate, abuzului decarne şi grăsimi, a metodelor nenaturale de conservare –, toate acestea ducând,inevitabil, la modificarea indicatorilor de sănătate şi la influenţarea negativă a

 patologiei ultimului secol. Majoritatea specialiştilor nutriţionişti sunt de acord căschimbările esenţiale în alimentaţia secolului al XX-lea sunt cele mai responsabile de

frecvenţa unor boli specifice acestui secol.

După British Medical Association (53) expunerea la pesticide determină:

carcinogenitate (predispoziţie spre cancer), mutagenitate (agresiune asupramaterialului genetic), teratogenitate (efecte nocive asupra fătului), alergie şi diferitesindroame neuropsihice.

După Sleinuger (53), 10–20% din populaţia SUA acuză reacţii alergice laalimente, iar alergia la laptele de vacă apare într -un procent de 0,3 – 7,5%;

J. Seignalet a emis chiar ipoteza conform căreia populaţia ce emigrează riscă săse molipsească de bolile din noua regiune. Cei care ajung în Occident, spre exemplu,contacteze boli degenerative ca arteroscleroza, cancerul, afecţiunile metabolice, auto-

imune şi osteoporoza. Dr. Gene Spiller a comunicat statistici potrivit cărora, în ţările în care se

consumă cantităţi mari de grăsimi şi cantităţi mici de fibre, cereale, legume şi fructe,frecvenţa cancerului de sân şi colon este mult mai ridicată. 

De asemenea, Mark Bricklin, editor la pubilcaţia de prestigiu internaţional Natural Healing and Nutirtion, a scris în 1990 că abuzul de grăsimi este incriminat decreşterea frecvenţei cancerului de sân, colon şi prostată. Tot după părerea acestuiautor, circa 40% dintre caloriile americanilor provin din grăsimi. 

Aveline Kushi şi Wendy Esko corelează obiceiurile alimentare regionale cu

harta cancerului. După o analiză statistică efectuată în 44 ţări, autorii au ajuns laconcluzia că cea mai redusă incidenţă a cancerului poate fi întâlnită în ţările unde se

 păstrează dieta tradiţională constând în porumb, orez, soia şi grâu, iar cea mai ridicatăîn ţările europene, America de Nord şi Australia. Adică, tocmai acolo unde

alimentaţia modernă se utilizează la scara cea mai largă. În urmă cu două decenii, 13 cercetători de la Naţional Academy of Science audeterminat faptul că 30–40% dintre cazurile de cancer la bărbat şi 60% dintre cele lafemeie sunt legate de abuzuri alimentare, constând cu predilecţie în grăsimi saturate. 

Page 14: Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

7/23/2019 Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

http://slidepdf.com/reader/full/cartea-alimentatia-echilibrata-a-omului-sanatos 14/38

  14

Dr. F. de Waard (53) a analizat incidenţa cancerului în Olanda, în perioada celuide al doilea război mondial. Aşa a observat că numărul de astfel de cazuri a scăzut cu35 până la 60, în diferite regiuni ale ţării. Această diminuarre coincide cu perioadaunei diete sărace în grăsimi animale şi carne, dar bogată în pâine integrală şi vegetale. 

Un grupaj de şase studii prospective şi 24 de studii epidemiologice audemonstrat că vegetarienii prezintă o rată mult mai scăzută a hipertensiuniiarteriale(7). De asemenea, un studiu pe aceeaşi tematică a evidenţiat nivelul lipidelorîn sângele vegetarienilor, comparativ cu subiecţi hrăniţi în alte variante, constatându-

se că primii au niveluri mai scăzute ale colesterolului. În acelaşi timp, consumul de peşte s-a dovedit neutru, iar cel de lactate şi ouă a dus, de asemenea, la o creştere alipidelor.

Un alt studiu comunicat de Gene Spiller (22) este interesant şi semnificativ prinfaptul că dovedeşte legătura dintre nivelul mediu al colesterolului în sânge şi

 patologia din unele zone ale lumii. Astfel, au fost stabilite următoarele valori medii populaţionale: China  –   157 mg%, California  –   203 mg%, Scoţia – 238 mg%, iar

Finlanda –  238mg%.

 Norman şi Ruth Jervis (51) şi-au exprimat părerea că occidentalii consumă cu50% mai multe proteine decât are nevoie organismul, şi asta ar explica atât numărul

mare de cazuri de boli reumatismale, cât şi o parte din patologia hepatică şi renală. 

Lucrările lui Mc Carrison citate de aceeaşi autori sunt interesante prin faptul căîncearcă să identifice relaţia dintre patologia modernă şi renunţarea la alimentulintegral. Mc Carrison este de părere că renunţarea la alimentele integrale a crescutîngrijorător frecvenţa bolilor degenerative, non-infecţioase (carii dentare, obezitate,reumatism, sindroame alergice, constipaţie, cancer de colon, diverticuloză, cardiopatie

ischemică, afecţiuni neuropsihice, anomalii congenitale, diminuarea sau absenţalactaţiei materne şi altele), mai ales în Europa şi America de Nord. 

Denis Burkitt (53), încă acum 30 de ani, a demonstrat pe baza unor statisticielaborate că frecvenţa cea mai mare a cancerului de colon se regăseşte în ţările cualimentaţie rafinată şi conţinut sărac de minerale. În strânsă legătură cu acesteobservaţii, autorul demonstrază, pe baza unor studii de fiziopatologie, că la populaţiile

 primitive din Africa –  unde se consumă alimente integrale şi minerale din abundenţă – , timpul dintre ingerarea alimentelor şi evacuarea rezidurilor este de circa 35 ore. Astaîn vreme ce la elevii unui colegiu englezesc, unde se consumă exclusiv alimenterafinate, intervalul respectiv este de 89 ore, adică de două ori şi jumătate mai lung. 

W. Schultz –Friese a făcut observaţia că femeile japoneze şi eschimose nu seîmbolnăveau, în regiunile natale, de cancer de sân. În schimb, din momentul în careau renunţat să-şi alăpteze copii, au început să facă această formă de cancer, statisticileapropiindu-se de cele din ţările europene. După o statistică a lui Haldermann publicatăde W. Schultz-Friese, femeile obeze se îmbolnăvesc mai frecvent de cancer uterin şide diabet (64).

Din alt punct de vedere, se poate observa că toate statisticile demonstreazăurmătorul lucru: în ţările aşa-zis civilizate, consumul de alcool a crescut în ultimeledecenii. Astfel, s-au putut efectua analize pertinente şi s-a demonstrat că la alcoolici,cancerul de esofag este de 25 de ori mai frecvent decât la cei care nu consumă alcool(64).

În Tirolul de Nord există o localitate unde se consumă slănină afumată încantităţi foarte mari. Aici, cancerul gastric reprezintă 40% din totalul tumorilordiagnosticate.

În măsura în care lipsa magneziului este implicată în boala ischemicăcoronariană, trebuie să remarcăm că această patologie se leagă tot de alimentaţiamodernă. Pâinea albă este de cinci ori mai săracă în magneziu decât cea integrală,

sarea extrafină conţine de 30 de ori mai puţin din acest element chimic decât ceagemă, iar apa de la robinet este de trei ori mai săracă în magneziu decât cea de izvor. 

Page 15: Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

7/23/2019 Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

http://slidepdf.com/reader/full/cartea-alimentatia-echilibrata-a-omului-sanatos 15/38

  15

J. Seignalet, ca majoritatea autorilor, este de părere că la frecvenţa mare acancerelor contribuie şi consumul  exagerat de alimente afumate, prin prezenţa

 produşilor degajaţi ca benzopirenul, benzofluorenul şi benzantracenul. Earl Mindell a făcut observaţia că japonezii consumă între 50 şi 80 g de

soia/zi/cap de locuitor, iar americani doar circa cinci grame, în acelaşi interval detimp. Autorul continuă cu următoarele concluzii patologice bazate pe acesteconstatări: japonezii sunt cei mai longevivi dintre oameni, înregistrând cea maiscăzută rată a cancerului de colon şi de sân, cea mai scăzută rată a mortalităţii datorate

 problemelor cardiace şi de patru ori mai puţin cancer de prostată decât restul populaţiei planetei(14). Desigur, există şi alţi factori alimentari care contribuie laaceste diferenţe. 

Al. Nicholson (53) a demonstrat statistic că, pentru o creştere cu 5% a caloriilor

 prin aport de grăsimi saturate, riscul de cancer de sân majorează cu nu mai puţin de50%.

Obezitatea este, de asemenea, o consecinţă a alimentaţiei moderne, şi, totodată,un factor major de risc în bolile cardiace ischemice. Statisticile demonstrează, fărătăgadă, că numai în SUA există în jur de 40 de milioane de obezi. 

J.C. Basdekis (29) a făcut publică o statistică a consumului de zahăr în ultimulsecol, în ţările occidentale. Acesta a crescut de la 8 kg/an/cap de locuitor la 60

kg/an/locuitor. Autorul consideră că zahărul este răspunzător cel puţin de cariiledentare, diabetul zaharat şi cardiopatia ischemică. 

Un fenomen invers s-a petrecut în cazul cerealelelor domestice. În anul 1880se consumau 600 g/zi/persoană, iar în zilele noastre s-a ajuns la doar 144

g/zi/persoană. Reducerea sau lipsa din alimentaţie a cerealelor integrale a atras dupăsine o sărăcire periculoasă a consumului de fibre şi creşterea numărului de cazuri decancer de colon.

Lisa Turner, bazându-se pe statisticile anilor 1994, a observat că 70% dintredecesele înregistrate în SUA se datorează afecţiunilor cardiace şi cancerului, iar de

 jumătate dintre bolile cardiace sunt răspunzătoare dietele greşite (33). În concluzie, se poate spune că după schimbarea alimentaţiei de tip ancestral

într -una de tip modern, au apărut maladii noi sau a crescut vertiginos frecvenţa altora. 

Astăzi, patologia este dominată de următoarele suferinţe: - moarte cardiacă subită, cel mai adesea provocată de cauze cardiovasculare ca

hipertensiunea arterială şi cardiopatia ischemică; - cancer;

- diabet şi hiperinsulinemie; - obezitate;

- ateroscleroză; - boli imune;

- dislipidemie.

Cap. III

PRINCIPIILE DIETEI NATURISTE

ALIMENTUL INTEGRAL

A fost o vreme în istoria civilizaţiilor, când alimentele se foloseau doar integral.

Conform acestui principiu naturist, care n-a ucis pe nimeni de-a lungul timpului, este

de dorit ca omul sănătos să consume fructe întregi, nu numai sucul acestora. Deasemenea, aşa cum am mai precizat, se recomandă făina integrală în detrimentul celeialbe, laptele integral şi nu cel degresat, sarea gemă, iar nu cea extrafină şi aşa maideparte. În sprijinul acestui principiu avem cel puţin patru argumente. 

Page 16: Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

7/23/2019 Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

http://slidepdf.com/reader/full/cartea-alimentatia-echilibrata-a-omului-sanatos 16/38

  16

1. Natura oferă oamenilor civilizaţi alimente integrale din abundenţă. 2. Elveţianul Guy – Claude Burger (24) ne aduce aminte că în copaci cresc fructe,

nu sucuri de fructe, iar în bobul de grâu se găseşte făină integrală, nu făină albă. 3. Natura oferă un raport ideal între concentraţiile diferitelor principii nutritive.

4. Numeroase generaţii anterioare s-au hrănit doar cu alimente integrale, iaracestea s-au imprimat în memoria genetică a metabolismului uman. 

Din nefericire, renunţarea la alimentele integrale s-a produs exclusiv din motive

organoleptice sau comerciale, şi era de aşteptat ca o astfel de abordare să aibă urmărinefaste asupra sănătăţii populaţiei. După câteva generaţii care au consumat alimente parţiale, gustul –  din păcate –  s-a pervertit, astfel încât o mare parte a ţărilor europeneşi americane a ajuns să considere agreabilă doar pâinea albă, iar pe cea integrală să orespingă. Cei mai mulţi copii preferă dulciurile pe bază de zahăr, iar nu mierea, bachiar există prichindei care refuză laptele integral, preferând laptele praf. 

CEREALELE

După Biblie, cerealele şi  fructele au reprezentat alimentaţia omului până la potop (24). Totodată, majoritatea nutriţioniştilor sunt de acord că cerealele sunt

alimentele cu cea mai mare valoare nutritivă. În prezent, cerealele acoperă două treimidin calorii şi jumătate din raţia de proteine necesare omului. 

Grâul este cea mai folosită plantă dintre cereale. Denumirea ştiinţifică a grâuluiancestral este Triticum monococcum  cu genomul AA cu 7 perechi de cromozomi.

Multiple recombinaţii au dus în timp la selecţia Triticum turgidum,  din care derivăastăzi grâul dur (Triticum durum). Triticum aestivum derivă din Triticum spelta şi esteun hexoploid cu 21 de perechi de cromozomi. Grâul dur serveşte la fabricarea pastelorfăinoase, iar grâul aestivum la prepararea pâinii, produselor de patiserie şi prăjiturilor. 

Compoziţia grâului: 

 proteine 12,6%;- glucide 70,1%;

- celuloză 1,6%; - lipide 7%;

- cenuşă 1,7%. 

Cea mai mare cantitate de proteine se regăseşte în stratul aleuronic, 10 –  14%

în înveliş, 11% în endosperm şi 24 –  26% în germen. 

Glucidele sunt reprezentate în general prin intermediul amidonului, iar zaharozase găseşte numai în germene. 

Lipidele pot fi întâlnite în cantităţi mari în germene şi în stratul aleuronic. Cea

mai mare parte dintre lipide sunt trigliceride, dar şi acizi graşi liberi –  cu predilecţieacidul linoleic.

În continuare prezentăm conţinutul de vitamine al grupului B din bobul de grâu,după Rodica Segal (60): tiamină 0,3– 0,7 mg%; riboflorină 0,1 mg%; nicotinomidă 2 –  6 mg%; piridoxină 0,6 mg%.

Grâul dur conţine cantităţi mai mari de biotină. Vitaminele liposolubile suntconcentrate în germene, vitamina B 1 în scutelium, iar celelalte din grupul B –   înstratul aleuronic. Substanţele minerale sunt prezente în cantităţi mari în cortex şi în

stratul aleuronic. De aceea, făinurile albe sunt cele mai sărace în minerale. 

Compoziţia în minerale a bobului de grâu (în mg%), după Rodica Segal (60): 

Page 17: Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

7/23/2019 Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

http://slidepdf.com/reader/full/cartea-alimentatia-echilibrata-a-omului-sanatos 17/38

  17

K –  325 Na –  21

Ca –  62 S - 100

Mg –  114 P - 368

Cl –  30

Cea mai mare cantitate de fosfor se află, sub formă de fosfor fitic, în tărâţe (70– 75%). De asemenea, fierul, manganul şi calciul se regăsesc, în principal, în structurile

 periferice ale bobului de grâu. În tradiţia biblică, grâul se consuma sub formă de

 boabe prăjite pe o lespede de piatră, iar în situaţii de excepţie în stare crudă, ca pâinenedospită sau dospită. Valoarea nutritivă a grâului este una deosebită. În istoria monahismului ascetic,

se cunosc nenumărate cazuri ale unor pustnici care au trăit perioade lungi de timp

numai cu astfel de pâine şi apă. Analizele biochimice au demonstrat faptul că principiile nutritive ale acestei

cereale sunt repartizate în toate straturile bobului de grâu, iar o alimentaţie corectă şieficientă nu se poate obţine decât folosindu-se pâinea integrală. Numeroasele studiiasupra pâinii relevă că pâinea integrală nu predispune la obezitate, îşi păstreazăcalităţile timp îndelungat şi este bine tolerată de persoanele cu afecţiuni digestive. 

Orzul este a patra cereală consumată în lume, după grâu, orez şi porumb. 

Compoziţia orzului: 

- apă 13,92%; - proteină brută 10,53%; - lipide 2,08%;

- substanţe extractive neazotate 66,18%; - calciu 0,06%;

- fosfor 0,4%;

- potasiu 0,49%;

- sodiu 0,06%;

- clor 0,15%;- sulf 0,15%;

- magneziu 0,13%;

- fier 0,008%;

- mangan 0,17%;

- cupru 1,28%.

Orzul poate fi consumat sub formă de făină pentru pâine, pâine preparată înamestec cu alte cereale şi supă de cereale combinată cu alte specii de plante, inclusivcu leguminose. Orzul conţine  numeroase virtuţi terapeutice, cum sunt acelea de

tonifiant, mineralizant şi laxativ. 

Secara

Compoziţia secarei: 

-  proteine 8,2%;

- glucide 73,2%;

- lipide 1,5%;

- celuloză 1,6%; - cenuşă 1,5%. 

Experienţele pe animale de laborator, dar şi observaţiile asupra unorcolectivizăţi cu hrană diferenţiată (Kofranyi citat de R. Segal),   au demonstrat că proteinele din secară sunt superioare celor din grâu. Iată câteva argumente demne dereţinut: 

Page 18: Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

7/23/2019 Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

http://slidepdf.com/reader/full/cartea-alimentatia-echilibrata-a-omului-sanatos 18/38

  18

Conţinutul în minerale a pâinii de secară, la 100 g: calciu 44 mg, fosfor 160 mgşi fier 2,8 mg. 

Compoziţia în vitamine a pâinii de secară, la 100 g: vitamina B1 –   200 mg,

vitamina B2  –  150 mg şi vitamina PP –  1,5 mg.

Compoziţia în aminoacizi a boabelor de secară: arginină –   6,1%, histidină –  2,6%, izoleucină –  4%, leucină –  5,9%, lizină –  3,5%, metiononă –  4,9%, fenilanină –  5,4%, triptofan –  2,4% şi valină –  4,9%.

Pâinea de secară se consumă ca atare şi amestecată cu alte cereale. 

Porumbul

Compoziţia chimică (%): 

Conţinut Porumb boabe Făină de porumb

Proteine 10 9,6

Lipide 4 1,7

Glucide 70,7 72,1

Mălaiul Compoziţia în minerale şi vitamine (la 100g): 

Calciu 22 mg

Fosfor 240 mg

Fier 2,6 mg

Caroten 350 mcg

Vitamina B1 400 mcg

Vitamina B2 180 mcg

Vitamina PP 1600 mcg

Mălaiul se consumă ca boabe imature ("în lapte" –  cum i se mai spune), fierte

sau coapte, ca boabe mature fierte, mămăligă şi crupe, în combinaţie cu alte cereale pentru supă. 

Orezul

În comerţ există câteva sortimente precum orez  paddy nedecorticat, orez cargo

 –   având 80% din greutatea bobului  paddy, orez  semidecorticat   având 75% dingreutatea bobului paddy, orez alb, albit,  glasat  sau lustruit, care are 60% din greutatea

 bobului paddy, acesta din urmă fiind cel mai sărac în vitamine şi minerale.

Compoziţia chimică a bobului de orez (g/%): 

Orez Fulgi de orez

Proteine 7,6 7,5

Lipide 1 0,6

Glucide 75,8 80,6

Compoziţia în minerale a bobului de orez (mg/100g): 

Minerale Orez Fulgi de orez

Calciu 23 20

Fosfor 127 86

Fier 0,9 1,3

Page 19: Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

7/23/2019 Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

http://slidepdf.com/reader/full/cartea-alimentatia-echilibrata-a-omului-sanatos 19/38

  19

Compoziţia în vitamine a bobului de orez (la 100g): 

Caroten 30 mcg

Vitamina B1 40 mcg

Vitamina B2 30 mcg

Vitamina PP 1,3 mg

Orezul se consumă fiert în apă sau în baie de aburi, în supă combinat cu diversecereale, ca făină de orez în pâine împreună cu alte cereale şi ca fulgi de orez. 

Teoria piramidei USDA (Departamentul de Agricultură al SUA) plaseazăcerealele pe un loc important, adică la baza (primul nivel) piramidei. De asemenea,recomandările NACNE (National Advisary Committee on Nutririon Education)

reclamă "creşterea semnificativă a consumului de cereale integrale". Aceeaşirecomandare o lansează şi AMA (American Medical Association), respectiv revenireala un consum crescut de cereale integrale.

În finalul prezentăm câteva recomandări generale privind cerealele:

-  să fie consumate sub formă de cereale integrale; -  să se evite consumul de cereale germinate; - 

să fie tratate la temperaturi de maximum 100– 150 de grade Celsius;-  să se evite consumul cerealelor cultivate în soluri îngrăşate chimic;

-  să nu fie ierbicidate; -  să nu se folosească organisme modificate genetic.

În Cartea Sfântă a Creştinătăţii, cerealele (seminţele, ierburile) şi fructele(roadele pomilor), aşa cum reiese din Geneza 1,19, au constituit alimentaţia omului

 până la potop. Ele erau suficient de acoperitoare din punct de vedere energetic şi plastic, pentru a acoperi necesităţile omului. Alimentaţia modernă, bazată pe principiile alimentaţiei ancestrale, a redescoperit în ulimele decenii valoarea acestor

două tipuri de hrană.

FRUCTELE

La fel ca şi celelalte produse ale pământului, fuctele apar în Geneza (1, 29) cafiind alimentele omului de la creaţie şi până la potop. Ele sunt denumite în textul

 biblic roade a tot pomul purtător de rod cu sămânţă de pom întrânsul. 

Calităţile fructelor constau în nivelul ridicat de apă "biologică" de cea mai bunăcalitate, majoritatea conţinând lichid în proporţie de peste 90%. Totodată, sunt oimportantă sursă de glucide solubile (în special glucoza şi fructoza 3– 22%) şi seremarcă printr -o valoroasă sursă de vitamine, cu predilecţie vitamina C, bioflavone şicarotena, având rolul de antioxidant. 

Fructele sunt o sursă inegalabilă de minerale, în principal de potasiu. În acesteroade binecuvântate, fierul se regăseşte sub formă de compuşi organici uşorasimilabili. De asemenea, putem spune că în fructe se află oligoelementele într -un

raport care le favorizează asimilarea, reprezentând şi o importantă sursă de fibre(celuloză şi pectine). 

Sucurile de fructe, deşi nu pot înlocui fructele ca atare, au multe calităţi şiavantaje specifice, îndeosebi profilactice, prevenind formarea calculilor renali şi

 biliari. În acelaşi timp, ionii de calciu şi potasiu –  mult mai concentraţi în sucuri decâtîn fructe –, generează un efect alcalinizant, tamponând aciditatea gastrică. Absenţalipidelor face ca fructele să fie indicate şi în dislipidemii, prevenind obezitatea –  deoarece conţin puţine calorii –  şi grăbind senzaţia de saţietate. Fructele sunt indicate

şi în insuficienţa cardiacă, datorită aportului de potasiu, substanţă care este maifiziologică decât sarea cu potasiu. Băuturile răcoritoare naturale cu pulpă mai auavantajul că sunt bogate în celuloză, iar sucul de mere este tolerat bine de copiii cuenterocolite.

Page 20: Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

7/23/2019 Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

http://slidepdf.com/reader/full/cartea-alimentatia-echilibrata-a-omului-sanatos 20/38

  20

H. Jonyeux (25) afirmă că în fructul de kiwi s-ar afla o substanţă cu efectantitumoral (ACPS-R), de natură polizaharidică. Aceasta, până şi la şoarecii purtătoriai unei tumori, permite reducerea cu 88,8% a ascitei însoţitoare şi cu 49,6% ahepatomegaliei.

Alte calităţi de necontestat ale unor fructe: - strugurii au un conţinut bogat în fructoză şi fier; - smochinele conţin fibre în mari proporţii; 

- fructele cu boabe, muriforme (căpşuni, zmeură, mure, fragi) au în compoziţie pectine, vitamina C şi fier; - citricele sunt bogate în vitamina C, substanţă care nu se degradează pe timpul

iernii;

- fructele galbene (caisele, piersicile, pepenele, nectarinele ş.a.) conţin multcaroten;

- vişinile şi prunele au un efect laxativ moderat, cele din urmă putându-se păstraşi peste iarnă; 

- merele, gutuile şi perele servesc din plin extragerii pectinei; - curmalele prezintă o mare valoare energetică şi un conţinut ridicat de fier; - fructele oleaginoase (nuci, alune, fistic, arahide, mieji de dovleac şi floarea

soarelui) sunt preţioase pentru conţinutul în acizi graşi polinesaturaţi; - castanele constituie o sursă energetică importantă, datorită prezenţei

glucidelor;

- afinele şi porumbul conţin fier şi principii antidiareice. În piramida USDA, fructele sunt plasate la al doilea nivel, imediat după cereale

ca importanţă. AMA (American Medical Asociation) şi NACNE (National AdvisoryCommittee on Nutrition Education) recomandă consumul frecvent de fructe şi cereale,cea de-a doua instituţie demonstrând şi strânsa legătură dintre dietă şi boală. 

Fructele de pădure prezintă avantajul că cresc în zone nepoluate, nefiind stropitecu insecticide, iar solul este îngrăşat doar organic. Acestea se consumă ca atare, dreptsucuri proaspete obţinute prin presare, uscate, ca salate şi ceaiuri   din fructe uscate.

Majoritatea fructelor sunt accesibile tuturor categoriilor de populaţie, deoarece crescspontan, în stare sălbatică. Fructelor domestice trebuie acordată o atenţie deosebită,evitându-se cele tratate cu insecticide. Din cauza rezistenţei pe care au căpătat-oinsectele, în zilele noastre s-a ajuns la circa 15 stropiri pe an ale unui măr din stadiulde floare până la cel de fruct matur.

APA

Acest aliment fără de care omul nu poate trăi mai mult de trei zile, merită oabordare atentă. Organismul omului este constituit din apă, în procent de circa 70%.Toate reacţiile metabolice ale corpului uman se desfăşoară în apă. De asemenea, circa70% din globul terestru, este format tot din materie. Plantele conţin în structura lorîntre 70% şi 90% apă. 

 Necesarul uman de apă este de circa 2.500 ml pe zi pentru un adult, în care intrăşi apă endogenă. Calitatea acestui lichid este un factor esenţial în menţinerea stării desănătate, de aceea este bine să se ţină seama de faptul că apa ideală este cea de izvor.

Fluorizarea, clorurarea sau iodarea apei devin fenomene toxice, atunci cănd se practică timp îndelungat. Un alt argument convingător rezidă din realitatea căalimentele bogate în apă reprezintă o sursă valoroasă de apă exogenă (fructele,zarzavaturile proaspete ş.a.). 

Apa participă la metabolizarea alimentelor în trei faze succesive: 

1. În tubul digestiv au loc fenomene de hidroliză care favorizează absorbţia:glucidele trec în monozaharide, lipidele în acizi graşi şi glicerină, iar proteinele înaminoacizi.

Page 21: Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

7/23/2019 Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

http://slidepdf.com/reader/full/cartea-alimentatia-echilibrata-a-omului-sanatos 21/38

  21

2. În sânge şi tumori, apa este un transportor ideal pentru toate substanţelesolvite.

3. La nivelul ţesuturilor, apa participă la toate reacţiile de reducere şi oxidărifosforilante în procesele anabolice (57), devenind apă endogenă în procesele

catabolice.

Conţinutul alimentelor curente în apă în ml/100gr de aliment –   după Radu

 Pieptea:

Zarzavaturi

 proaspete 80  –  95 %

Cartofi,varză,fasole verde, roşii,conopidă, castraveţi, gulie, salată, ridichi

Fructe proaspete 80-

90 %

Mere, pere, cireşe, vişine, portocale,mandarine, lămâi

Lapte 90

%

-

Ciuperci 80-

90 %

Bureţi, mânătărci 

Peşte  75-

80 %

Carne de peşte proaspăt de toatefelurile

Ouă  75

%

Gălbenuş –  50 %; albuş 88% 

Smântână  60-

70 %

-

Făinoase  35-

40 %

Diverse sorturi de pâine 

Fructe

oleoginoase

5-

50 %

Arahide, alune, castane, migdale,

nuci

Icre, caviar

(presate)

35-

40 %

-

Unt, maioneză  15-

16 %

-

Apa plată este băutura optimă pentru organismul uman şi care nu are

contraindicaţii. Din unele observaţii clinice rezultă chiar că folosirea apei plate deizvor are o mare legătură cu longevitatea. Apa de puţ este acceptatbilă, cu condiţia casursa să se afle la mare adâncime, deoarece primele trei straturi sunt, de regulă,

 poluate cu nitriţi, datorită abuzului de îngrăşăminte azotate din sol. Abţinerea de laconsumul de apă, în ciuda senzaţiei de sete şi folosirea permanentă a diferitelor tipuride lichide, inclusiv apă fiartă sau distilată în locul apei naturale, constituie o greşeală

monumentală. Consumarea unui pahar de apă dimineaţa, pe stomacul gol, stimulează peristaltica intestinală, având un uşor efect laxativ. 

LEGUMELE

Leguminoasele uscate sunt valoaroase pentru conţinutul lor mare de proteine şi

glucide (mazărea, fasolea, lintea, năutul) sau proteine şi lipide (soia) (57). Totodată, proteinele din leguminoase au o mare solibilitate în apă. 

Page 22: Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

7/23/2019 Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

http://slidepdf.com/reader/full/cartea-alimentatia-echilibrata-a-omului-sanatos 22/38

  22

Compoziţia chimică (%): 

Pr 

odusul  pă 

Pro

teine

L

ipide

G

lucide

Cel

uloză 

C

enuşă 

Raport

Proteine/Lipide

M

azăre 

Fa

sole

Linte

So

ia

1

0

0

0

22

23

25

38

3

2

,8

1

,92

0

5

5,2

5

5,7

56,4

2

2

6,4

5,5

3,4

5

2,

4

3

2,

85

7,5

9

13,4

1,9

Soia

Aminoacizii esenţiali, cu excepţia triptofanului, se află în soia într -oconcentraţie mai mare decât în carne, fracţiunea solubilă a proteinelor conţinând 86%globuline, 8% albumine, 6% azot neproteic. De asemenea, lipidele din soia au o

 proporţie ridicată de acizi graşi nesaturaţi (85%), monosaturaţi (35%) şi polisaturaţi

(50%). Totodată, şi conţinutul de amidon este r edus.Vitaminele din soia sunt: ribloflavina, tiamina, acidul nicotinic, tocoferoli,

 piridozina şi aroteni, iar mineralele –   potasiu, sodiu şi calciu. Unele studii demonstreză scăderea colesterolului în sânge după trei săptămâni

de consum preferenţial de ulei de soia.

Mazărea 

Proteinele din mazăre au o mare solubilitate în apă, ceea ce explică marea lordigestibilitate (84,2%) (57). În acelaşi timp, conţinutul ridicat de lizină estecaracteristic pentru această plantă erbacee. 

Fasolea

Proteinele existente în fasole au un conţinut ridicat de tirozină şi lizină. Trebuieţinut cont de faptul că factorii antinutritivi din fasole pot fi înlăturaţi prin tratamentetermice dure. Amidonul prezent în fasole în proporţie de 50–60% reprezintă cel mai

mare aport de glucide. Pentru o preparare ideală se recomandă fierberea şi aruncarea primelor două ape. 

Lintea

Proteinele sunt de o calitate comparabilă cu cele din mazăre, dar această legumăuscată nu conţine, spre deosebire de celelalte leguminoase, factori antinutritivi ca

glicozizi cianogeni, saponine, alcaloizi toxici, hemaglutinine sau factori de flatulenţă. 

Năutul 

Unii autori au observat la această plantă leguminoasă –  care se consumă fiartă înapă –   efectul diuretic şi drenor al uraţilor, precum şi cel vomifug. Principaleleminerale conţinute în năut sunt fosforul, potasiul şi magneziul. 

Page 23: Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

7/23/2019 Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

http://slidepdf.com/reader/full/cartea-alimentatia-echilibrata-a-omului-sanatos 23/38

  23

ZARZAVATURILE

O cantitate importantă de celuloză se găseşte în ridichi, sfeclă, morcov şi păstârnac. Calităţile nutritive ale zarzavaturilor constau în: 

- celuloză, care prezintă o structură mai fină decât cea aflată în cereale, având proprietăţi bactericide, detoxifiante şi diminuând colesterolul; 

- bogăţia în vitamine, care este preponderentă în ardeiul gras, în ţelină şi varzăde Bruxelles. Vitamina K se găseşte din abundenţă în spanac şi varză. Specialiştii

consideră că, fără a se apela la produsele farmaceutice, necesarul de vitamina C şicaroten poate fi acoperit numai prin consumul de verdeţuri şi fructe; - varietatea de glucide, glucoza fiind prezentă în morcovi, zaharoza în sfeclă, iar

amidonul în cartofi; - bogăţia în minerale, magneziul fiind preponderent în spanac, cartofi şi sfeclă,

fierul în spanac şi urzici, iar potasiul în pătrunjel, spanac, cartofi şi vinete; - reglarea echilibrului acido-bazic, cenuşa lor fiind alcalină datorită prezenţei

 potasiului, calciului şi magneziului;- efectul diuretic datorat prezenţei sărurilor de potasiu; - existenţa unei importante surse de apă (70-90%).

Autorii tuturor studiilor ce pledează pentru o alimentaţie naturistă nu concep să

treacă o zi fără a se consuma zarzavaturi. De asemenea, în sezonul cald se puneaccentul pe "frunzoase" ca varza crudă, salata, mărarul, pătrunjelul, ceapă şi usturoiul,toate verzi. În sezonul rece sunt de preferat rădăcinoasele ca  morcovul, ţelina şi

 păstârnacul. 

CIUPERCILE

Compoziţia acestui aliment esenţial, din păcate prea puţin abordat la adevăratalui valoare, constă în 82–90% apă, 2–4% proteine, existând specii şi cu un conţinut de

 până la 30%, 1% –   lipide, 6% glucide, 1 –2% minerale şi 0,8% celuloză. Mineralelemai bine reprezentate în ciuperci sunt fosforul, clorul, sodiul, potasiul, magneziul,

calciul, fierul, zincul, cuprul, manganul şi iodul. Dintre speciile de ciupercii comestibile se disting: Hribul sau mănătarca

(Boletus edulis), Pitarca sau Mitarca grasă (Boletus luridus), Ciuperca de bălegar(Psalliata campestris), Ciuperca de câmp (Psallota arvensis), Buretele domnesc(Amanita caesarea), Pălăria şarpelui (Lepiota procera), Râşcovul (Lactariusdeliciosus), Iuţarul (Lactarius piperatus), Buretele de rouă (Marasmius oreades),Buretele ţepos (Hidnum repandum), Burete solzos sau Barba ţapului, Buretele galbensau Gălbiorul (Cantharellus cibarius), Barba caprei (Clavaria formosa), Trufa neagră(Tuber cibarium), Trufa (Tu ber aestivum sau Tuber brumale), Zbârciogul (Giramitraaesculenta), Urechiuşa (Peziza aurantia), Urechea babei (Peziza coccinea), Urechealui Iuda (Auricularia auricula- judae), Ghebele (Armillaria mellea), Vineţica sauPâinea pământului (Russula vessca), Păstrăvul (Pleurotus ostreatus) şi Buretele destejar (Fistulina hepatica).

Institutul de Cercetări pentru Ciuperci, în colaborare cu Centrul Naţional deCercetări asupra Cancerului, au demonstrat efectul antitumoral al principiului numitlenitan şi care se găseşte în unele specii ale acestei plante considerate inferioară,deoarece cu nu conţine clorofilă. Acelaşi lenitan are efecte anti-SIDA, alături de o altăsubstanţă numită glucan (33). 

M. Petre, în lucrarea "Ciuperci medicinale", prezintă o serie de studii

competente ce demonstrează că o alimentaţie bogată în ciuperci inhibă aromataza –  o

enzimă răspunzătoare de proliferarea neoplazică. De asemenea, studii efectuate pe specia Agaricus blazei demonstrează efectul desporire a capacităţii organismului de sinteză a interferonului şi a interleukinelor,efectul antimicrobian şi pe cel hipocolesterolemiant. Aceleaşi proprietăţi se

Page 24: Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

7/23/2019 Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

http://slidepdf.com/reader/full/cartea-alimentatia-echilibrata-a-omului-sanatos 24/38

  24

evidenţiază şi la specia Pleurotus ostreatus, comună în ţara noastră, care se dezvoltăatât spontan cât şi în cultură. 

Ciupercile mai poartă denumirea de "înlocuitori de carne", datorită conţinutului bogat în proteine de cea mai bună calitate. Aceste plante se pot consuma nepreparate,în stare crudă dar în mici cantităţi, sub formă de salată, eventual combinate cu diferitelegume şi preparate, fierte în apă ca supă sau cremă, coapte la cuptor, fripte la grătarori pe jăratec, murate în saramură sau oţet. Este bine de ştiut faptul că, cine vrea sărenunţe la carne din convingeri naturiste sau religioase, trebuie să devină un

consumator constant de ciuperci, deoarece acestea asigură necesarul de proteine, atâtdin punct de vedere cantitaiv cât şi calitativ. Tratamentul termic la care sunt supuse

ciupercile trebuie să  fie redus, evitându-se pe cât posibil prăjirea în ulei. Ciupercileideale sunt cele sălbatice, desigur comestibile, ori cele de cultur ă crescute pe substratnatural organic şi netratate cu insecticide. 

MIEREA

Mierea constituie principala sursă de glucide pentru organismul uman. Miereade albine este un produs natural obţinut de albine din nectarul florilor sau din sucurile

dulci de pe alte părţi ale plantelor verzi, pe care acestea le recoltează, le îmbogăţesc cu

 propriile substanţe, le prelucrează într -un mod specific şi le depozitează în celulelefagurilor din stupi.

În funcţie de provenienţă există miere polifloră, monofloră, de mană sau de pădure, cum i se mai spune. Conţine zaharoză, glucoză şi fructoză în cantităţi aproapeegale, proteine (0,2 –0,3% în mierea de flori şi 0,3–0,5% în mierea de mană),vitaminele A, B1, B2, B5, B6, C, E şi K, enzime ca invertaza, catalaza, peroxidaza,enzimele proteolitice, hialuronidază şi amilază, acizi organici, precum şi susbstanţeleminerale K, Na, P, Mg, S, Ca, Cl, Fe, Cu, Si, Al, Mn.

Compo

nent

Mierea de flori Mierea de

mană 

Zahărinvertit (glu +

fru)

74,4% 66,5%

Zaharoz

ă1,3% 3,9%

Dextrin

e şi gome 

0,10 – 0,25%

Substan

ţe minerale 

0,30 – 1,00%

Proteine 0,20 – 0,50%

Aciziorganici

0,14-1,10 %

Apă  18,0% 16,6%

Mierea bogată în fructoză, cum este cea de salcâm, se cristealizează cu greutate,

iar mierea bogată în glucoză, precum cea de rapiţă, se cristalizează cu uşurinţă. Calităţile şi efectele mierii de albine constau în următoarele proprietăţi: nu este

iritantă pentru mucoasa tubului digestiv, nu dezechilibrează flora intestinală saprofităa intestinului, este uşor asimilabilă, satisface rapid nevoile de energie aleorganismului, are proprietăţi antiseptice şi cicatrizante, e asimilată lent în organism,este predigerată chiar de către albine, conţine o bogăţie de minerale şi vit amine, cu

menţiunea că mineralele din miere au un accentuat efect eritropoetic, din acest motivmierea fiind indicată în anemii. Energia calorică eliberată de miere este folosităcomplet pentru nevoile organismului uman, spre deosebire de zahăr. Totodată, acidul

lactic din acest aliment corectează flora de putrefacţie a intestinului. 

Page 25: Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

7/23/2019 Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

http://slidepdf.com/reader/full/cartea-alimentatia-echilibrata-a-omului-sanatos 25/38

  25

Printr-un studiu realizat pe parcursul a trei ani, cercetătorii de la UniversityTeaching Hospital (Nigeria) au demonstrat efectul cicatrizant şi dezinfectant asupra

 plăgilor al mierii de albine. De asemenea, Dr. Gene Spiller (22) a comunicat

rezultatele unui studiu de laborator conform căruia, şobolanii alimentaţi cu mieredrept sursă de energie, au avut o durată de viaţă mai mare decât cei cărora li s-a

administrat zahăr. Mier ea, alăturii de fructe, reprezintă sursa cea mai valoroasă de glucide din

alimentaţia umană. În afară de valoarea sa dietetică, are şi o importantă valoare

terapeutică în anemii, ulcer, convalescenţe, bronşite, hepatită cronică şi este un bunextractor pentru principiile nutritive şi terapeutice din plante. Alimentul se poateconsuma ca atare, în diferite combinaţii cu salată de fructe, unt, etc. sau ca îndulcitor

 pentru ceai, cafea şi băuturi răcoritoare. Este foarte important ca mierea să nu fie păstrată sau preparată la temperaturi ridicate, fiindcă suferă un proces brusc deîmbătrânire şi devine toxică. Atât tradiţia biblică cât şi nutriţioniştii recomandă camierea să se consume cu moderaţie, cu toate că organismul uman îşi reglează senzaţiade saţietate faţă de această sursă de sănătate în mod natural, instinctual, astfel încât nuse cunosc boli cauzate de abuzul de miere. Nu acelaşi lucru se poate spune desprezahăr, al cărui consum exagerat poate constitui un factor etiologic. 

PEŞTELE 

Gene Spiller (22) citează mai multe studii ce demonstrează efectul benefic alconsumului de peşte –  în special cel de apă rece –  asupra cordului. În aprijinul acestorcercetări vin şi unele observaţii empirice, conform cărora la eschimoşi se înregistreazăo rată foarte scăzută a bolilor de inimă.

Dr. Kromhont, de la Universitatea Leiden din Danemarca, a urmărit, timp de 20de ani, 852 de bărbaţi de vârstă medie şi a constatat că, hrănindu -se de două ori pesăptămână cu peşte, mortalitatea coronariană a subiecţilor a scăzut cu 50%. StudiileUniversităţii de Medicină din Oregon confirmă aceste cercetări, observând aderenţatrombilor intravasculari la consumatorii de peşte. Cercetători japonezi au efectuat şi eistudii comparative asupra locuitorilor din satele de pescari şi cele de fermieri agricoli,rezultatele confirmând faptul că primii erau mai protejaţi în faţa maladiilorcoronariene.

Majoritatea autorilor sunt de acord că acidul cicosapentaenoic (EPA) şi aciduldocosahexaenoic (DHA) prezintă efecte benefice asupra aparatului cardio-vascular

(fiindcă sunt grăsimi polinesaturate) şi asupra colesterolului, scăzând nivelul acestuia. Un alt studiu citat de P. Biason (52), care a fost efectuat timp de doi ani asupra

 bolnavilor cu infarct miocardic, demonstrează că la consumatorii de Omega –3 aflat în peşte (450mg x 3/zi), mortalitatea a fost cu 29% mai redusă decât a lotului martor. 

În fine, un alt studiu citat de acelaşi autor –   efectuat asupra bolnavilor cu

angioplastie transluminală –, duce la următoarea concluzie: consumul de ulei de peşte,timp de şase luni, scade la jumătate numărul restenozarilor. 

Cercetări preliminare, care încă nu sunt confirmate de comunitatea ştiinţifică,demonstrează şi alte efecte benefice ale EPA si DHA cum sunt creşterea

 performanţelor cerebrale, sporirea vitalităţii spermatozoizilor, a acuităţii vizuale şi protecţia împotriva cancerului. Mai putem afirma că proteinele din peşte suntsuperioare celor din carnea altor animale, fiind bogate în minerale, cu predilecţie îniod.

 Natural Healing and nutrition din anul 1990 (40) citează un studiu dublu publicat în Formal of Allergy and Clinical Immunology. Conform acestuia, bolnaviiastmatici care au consumat ulei de peşte timp de şase luni au suferit mai puţine crize

de sufocare decât lotul martor. Reese Dubin, în cartea Miracle food cures from the Bible (58),  citează unstudiu efectuat de MRFIT Coordinating Center din Minneapolis, ce demonstrează că,la un lot de 6.000 de bărbaţi de vârstă medie, decesul prin cancer a fost mai redus la

Page 26: Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

7/23/2019 Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

http://slidepdf.com/reader/full/cartea-alimentatia-echilibrata-a-omului-sanatos 26/38

  26

subiecţii care au consumat peşte în mod regulat. Aceiaşi lucrare vorbeşte despre uneleobservaţii asupra bolnavilor HIV- pozitivi, la care speranţa de viata s-a dublat datorităconsumului constant de carne de peşte. 

Dr. A. Steinberg (58) a constatat că, la bolnavii cu  poliartrită reumatoidă ceconsumau regulat ulei de peşte, doza de antiinflamatoare a putut fi redusă la jumătate,fără a se înregistra reacţii adverse. E de remarcat faptul că substanţa Omega–3, aflatăîn uleiul de peşte, este mai bogată în grăsimi polinesaturate decât cea din plante (19).Regăsindu-se din abundenţă în grăsimea de peşte, Omega–3 inhibă formarea

tromboxanului, care este răspunzătoare de formarea plăcii de aterom şi a trombilor. Peştele proaspăt are ochii strălucitori, solzii aderenţi, la apăsare cu degetul nulasă urme, iar mirosul este specific. Poate fi preparat la grătar, la cuptor, în sos de uleide măsline cu vin, fiert în apă cu puţin ulei şi oţet, sau în baie de aburi. Nu serecomandă prepararea peştelui în alte grăsimi animale, deoarece îşi micşoreazăvaloarea nutritivă. Fiindcă nu conţine fibre, se poate servi în combinaţie cu legumesau cereale.

În culturile europene ale secolului care tocmai a trecut, consumul cărnii altoranimale a trecut –  din păcate –   pe primul loc faţă de cel de peşte. Este de dorit ca acestraport să se inverseze, cu menţiunea că trebuie acordată o importanţă deosebităcalităţii apelor, prin eliminarea sau măcar diminuarea pe cât posibil a poluării

industriale.

OUĂLE 

Au în compoziţie 72% apă, 14% substanţe proteice, 12% grăsimi, 0,60%glucide şi 1,40% cenuşă. Ouăle de raţă au cel mai mare conţinut de grăsimi, iar ouălede curcă –  cel mai redus. Oul este o importantă sursă de fosfor, fier, lecitină şi conţineaproape toate vitaminele, hidro şi liposolubile. Albuşul este lipsit de lipide, iargălbenuşul conţine o cantitate importantă de colesterol (200 –   400 mg). Cu toate

acestea, există mai multe studii ce demonstrează că albuşul nu influenţează majornivelul colesterolului din sânge. Ouăle au o mare valoare nutritivă şi mult mai multe

recomandări decât restricţii, cu excepţia unor cazuri rare de alergii. Acest aliment nuare contraindicaţii, dar sunt de preferat ouăle de la găinile hrănite în mod natural. 

LACTATELE

Istoria civilizaţiilor demonstrează că laptele şi produsele lactate constituie,alături de cereale şi fructe, dieta de bază a majorităţii popoarelor. Deşi există uneleopinii ce contestă valoarea nutritivă a laptelui pentru un mamifer adult, pe motiv că înlumea animalelor doar puii se hrănesc cu acest aliment, totuşi, în Biblie, ŢaraFăgăduinţei este denumit locul unde "curge lapte şi miere", expresie care a devenitulterior o sintagmă ce exprimă bunăstarea. Pe de altă parte, în toate culturile lumiiapare ocupaţia de păstor. 

 Nutrţioniştii consideră laptele "un aliment complet care conţine, în proporţiiechilibrate, toate elementele necesare întreţinerii şi dezvoltării organismului, cu efectemorfogenetice şi energetice remarcabile". 

Page 27: Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

7/23/2019 Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

http://slidepdf.com/reader/full/cartea-alimentatia-echilibrata-a-omului-sanatos 27/38

  27

Compoziţia chimică a laptelui de vacă, bivoliţă, oaie şi capră (după R. Segal):2

Sp

ecia

Dens

itatea

relativăd20.4

Grăsimea

%

Caz

eină 

%

Album

Globul

in

%

La

ctoză 

%

A

 pă 

%

Va

că 

Bivoliţă 

Oa

ie

Ca

 pră 

1,031

1,032

1,0361,031

3,5

7,8

6,24,0

3,5

6

82,6

0,50

0,53

0,801,15

4,6

4,5

4,24,6

87

-89

82,6

80

,8

86

-88

Proteinele din lapte prezintă un înalt nivel de asimilare (96%). Cazeina se precipită în prezenţa labfermentului şi a sărurilor de calciu –  principii ce stau la baza

transformării laptelui în brânză. Albumina este uşor asimilată de către nou -născuţi.Globulina se găseşte în cantitate mai mare în colostru (4%), faţă de laptele normal

(0,1%); de asemenea, are rolul de purtătoare a anticorpilor din lapte.Practic, în lapte se găsesc toţi aminoacizi esenţiali, cu un mic deficit de

metionină, dar consumul alimentului în combinaţie cu cereale sub formă de pâine,mămăligă sau paste compensează această lipsă. Grăsimiile din lapte asigură jumătatedin valoarea lui calorică. Din 12 acizi graşi, 11 sunt saturaţi, iar acidul oleic estenesaturat. Lactoza constituie un glucid specific laptelui format din glucoză şigalactoză. Prin prezenţa acestei substanţe, se pot obţine diferitele produse fermentateale laptelui, sub acţiunea microorganismelor. În lapte se găsesc, practic toatevitaminele, cele hidr osolubile având o concentraţie constantă, iar cele liposolubilevariind în funcţie de sezon. Deşi laptele este sărac în vitamina K, datorită lactozei, înintestin se dezvoltă o floră ce favorizează sinteza acestei vitamine. Mineralele dinlapte ajung în organism legate chimic de proteine sau prin absorbţie. Laptele mai esteşi o sursă bogată de calciu (120 mg%), dar şi de fosfor, potasiu ori magneziu. 

Mecinicov a efectuat unele studii populaţionale, ajungând la concluzia ca întreconsumul de iaurt şi longevitate există o relaţie directă: bacteriile lactice şi acidullactic din iaurt ar împiedica dezvoltarea în intestin a microorganismelor de putrefacţiece produc substanţe considerate toxice ca scetolul, indolul şi fenolul. De asemenea,lactobacilii determină, pe calea metabolizării sărurilor biliare, şi o scădere acolesterolului. Totodată, lactatele şi brânzeturile fermentate inhibă formareanitrozaminelor.

Acest aliment se consumă sub formă de lapte proaspăt crud, numai dacă

 provenienţa şi igiena sunt sigure, ca lapte fiert, iaurt, sana, kefir, brânză de vaci, brânză telemea, caşcaval etc. În funcţie de provenienţa laptelui, de tehnologia de preparare, a felului coagulării, adausurilor de condimente şi tipul fermentaţiei existăsute de feluri de brânză. Se recomandă folosirea laptelui integral şi consumul moderatde derivate lactate bogate în grasimi ca untul, smântâna, frişca şi altele. 

Industria laptelui a lansat, din păcate, produse ce se abat de la principiile dieteinaturiste şi care ar trebui evitate. Este vorba despre amidonul modificat genetic,

aromele nenaturale, coloranţii, laptele praf, cheagurile sintetice sau folosirea

metodelor de conservare foarte dure, cu raze gama, la temperaturi deosebit de ridicate.

PROBLEMA FIBRELOR

Teoria  privind alimentaţia bogată în fibre este indisolubil legată de cea aalimentului integral. Fibrele sunt un ansamblu de produşi specifici dietei vegetale, cenu pot fi atacaţi de enzimele digestive. După definiţia Asociaţiei Oficiale a

Page 28: Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

7/23/2019 Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

http://slidepdf.com/reader/full/cartea-alimentatia-echilibrata-a-omului-sanatos 28/38

  28

Chimiştilor din Agricultură, fibrele reprezintă reziduul ce rămâne după tratarea cuacid sulfuric, alcalii şi alcool. 

Fibrele sunt alcătuite dintr -un ansamblu de compuşi glucidici ca pectina,celuloza, hemiceluloza şi ligninele. 

Efecul fiziologic al fibrelor constă în: - capacitate mare de absorbţie şi legare a apei; astfel, raportat la 100 g, tărâţa de

grâu leagă 447g apă, morcovii –  208 g, merele –  177 g, varza –  168 g, conopida –  68

g, iar cartoful –  48 g; în funcţie de gradul de mărunţire, absorbţia poate creşte de trei

 până la cinci ori (57)2

;- accelerarea tranzitului intestinal;

- antrenarea deşeurilor metabolice din intestin, o dată cu apa, şi accelerareatranzitului intestinal evacuat;

- suplimentarea raţiei alimentare cu celuloză determină o creştere importantă asecr eţiei de lipide prin scaun; 

- alimentele bogate în pectine au un rol important în detoxifierea de metale grelecum sunt plumbul, arsenicul şi mercurul; 

- asimilarea carotenilor, a vitaminei A şi B, creşte substanţial atunci când serecurge la diete bogate în pectine; 

- celuloza din legume prezintă o structură mai fină decât cea din cereale şi trece

mai uşor în intestin sub formă de hidrocaloid. În legume, celuloza se găseşte legată de pectină, formând complexul pectină–celuloză, care are un bun efect de eliminare a

colesterolului din intestin.

Concentraţia de fibre a unor alimente, după Michel Montignac, citat de D.Menrath (12) 

PRODUSE

CEREALI

ERE

LEGU

MEUSCAT

E

FRUCTE

USCATE

OLEAGINOAS

E

LEGUME

VERZI

FRUCT

E

PROASPETE

Tărâţe40g

Pâine

integrală 13g 

Făinănecernută 19g 

Orez

integral 5g

Orez alb

1g Pâine albă1g

Fasole

25g

Mazăre23g

Linte

12g

 Năut2g

 Nucă decocos 24g

Smochine

18g

Migdale

14g

Curmale

9g

Arahide

8g

Mazăre verdefiartă 12g 

Pătrunjel9g

Spanac fiert

7g

Anghinare

4g

Praz

4g Varză4g

Ridichi

3g

Ciuperci

2,5g

Morcovi

2g

Salată verde2g

Lăptucă4g

Zmeură8g

Pere cu

coajă 3g 

Mere cu

coajă 3g 

Căpşuni2g

Piersici

2g

Page 29: Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

7/23/2019 Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

http://slidepdf.com/reader/full/cartea-alimentatia-echilibrata-a-omului-sanatos 29/38

  29

Toţi cercetătorii nutriţionişti sunt de părere că alimentaţia bogată în fibre e benefică şi că doza uzuală este de 30–40 g/zi. Importanţa fibrelor a fost evidenţiată,mai ales în ultimile decenii, când s-au observat consecinţele renunţării la alimentulintegral. De fapt, dacă omul sănătos ar consuma alimentele integrale, implicit ar aveaun aport normal, fiziologic, de fibre şi nu ar mai fi necesar nici un aport suplimentar.

PROBLEMA VEGETARIANISMULUI 

Disputa dintre adepţii înfocaţi ai vegetarianismului  şi cei ai regimului carnateste veche de când lumea şi încă nerezolvată. 

Argumente bibli ce

De la Facere şi până la potop, alimentaţia omului s-a bazat pe cereale şi fructe(Geneza 1, 29).  Aceasta este şi perioada în care s-a înregistrat cea mai ridicată 

longevitate şi vârsta matusalemică. Noul Testament recomandă renunţarea la carne,dar nu o interzice: Bine este să nu mănânci carne… (Romani 14, 21). În multe pasaje

 biblice se interzice consumul de sânge, de animale sugrumate sau animale moarte,

care n-au fost sacrificate prin exsanguinare.

Argumente ştiinţifice 

Studiile populaţionale pledează pentru vegetarianism, în acest scop utilizânddrept criterii de evaluare morbiditatea şi longevitatea. La ora actuală se apreciază cănumai în SUA ar exista circa 12 milioane de vegetarieni. Statisticile arată căvegetarienii au o incidenţă mai mică a bolilor cardiovasculare, a hipertensiuniiarteriale, a cancerului, în special a celui de colon şi de sân (14). Aceiaşi specialişticitează un studiu britanic după care vegetarienii înregistrează un nivel scăzut alcolesterolului şi un risc cu 57% mai mic pentru atacuri cardiace. Alte statistici

demonstrează că vegetarienii au nevoie de mai puţine intervenţii chirurgicale, pe parcursul vieţii lor. 

În altă ordine de idei, vegetalele sunt bogate în ceea ce organismul are o acutănevoie. Ne referim la proteine de calitate, minerale, lipide nesaturate, glucide

superioare şi fibre sărace în ceea ce organismul nu are nevoie, adică în grăsimisaturate).

George Webb, în  Natural Healing and Nutrition (40), apeciază că folosirea cu prioritate a vegetalelor aduce cantităţi importante de magneziu şi potasiu în organism,ferindu-l pe om de hipertensiune arterială. 

Asociaţia Forsight (30) recomandă orientativ ca în dieta zilnică, aproximativ65 –70% din hrană să fie de origine vegetală. Fără îndoială, vegetarianismul estesuperior regimului cu carne, însă aici se impune şi o abordare diferenţiată a acestuiaspect, în funcţie de problemele personale ale fiecărui individ. Spre exemplificare,

unele forme de colopatii nu tolerează vegetalele în mod exclusiv, dar  guta, afecţiunile

renale glomerulare şi pancreatita cronică se agravează în urma consumului de carne.Ar mai trebui spus că ateroscleroza, cu toate consecinţele ei nefaste  –   accidente

vasculare cerebrale, coronariene, sau arterite aterosclerotice –  este mult mai frecventăîn ţările în care se consumă carne la greu. 

Page 30: Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

7/23/2019 Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

http://slidepdf.com/reader/full/cartea-alimentatia-echilibrata-a-omului-sanatos 30/38

  30

PROBLEMATICA ALCOOLULUI, CAFELEI, CEAIURILOR ŞICONDIMENTELOR

Alcoolul

Se poate spune că, în cantitate mică, vinul este benefic pentru sănătate. Studii populaţionale (15) arată că la bărbaţii francezi care consumă două pahare de vin pe zi

se înregistrează cu 35% mai puţine decese cardiace şi cu 25% mai puţine decese princancer. În acelaşi timp, statisticile comparate demonstrează că, deşi francezii consumămai multe grăsimi animale decât americanii, mortalitatea prin boli cardiovasculare înFranţa este de 2,5 ori mai mică. 

Vinul roşu este superior celui alb sau roze deoarece strugurii negri conţin î n

coaja lor o cantitate mare de flavonoide care previne formarea de trombi şi, deasemenea, compuşi fenolici incluzând catechine, antociani şi taninuri ce scadcolesterolul.

Un studiu continuu, efectuat în California pe un eşantion de circa 300.000 desubiecţi, relevă că riscul cel mai scăzut de boli cardiovasculare se înregistrează printresubiecţii ce consumă două pahare de vin roşu pe zi. Tot în America de Nord, un studiu

recent pe un eşantion de 10.000 de femei demonstrează că riscul de deces prin bolicardiovasculare este de 1 la cele abstinente şi 0,7 –   0,8 la cele care consumă ocantitate moderată de alcool (27). 

Unele tradiţii recomandă ca vinul să se consume seara, înainte de cină. Alcoolul distil at  chiar şi în mici cantităţi, are mai multe efecte negative decât

 pozitive.

Berea  consumată în cantitate mică (200 –  300 ml/zi) nu are nici efecte negative,

nici pozitive.

Cafeaua   poate fi consumată fără riscuri în cantităţi reduse, adică o ceaşcă de 30 –   50 ml pe zi, cu condiţia ca aceasta să fie cafea naturală, fără aditivi şi aromesintetice. Gene Spiller remarcă trei studii –  dintre care două efectuate pe un număr

mare de subiecţi –  ce ajung la aceeaşi concluzie: o cantitate mare de cafea consumatăzilnic (peste cinci ceşti) duce sigur la creşterea colesterolul, iar o cantitate mică saumoderată (una, două ceşti/zi) nu influenţează nivelul colesterolului. 

În Italia se consumă cu predilecţie cafea espresso  preparată din cafea neagră prăjită şi supusă la presiune de vapori. În această ţară s-a constatat că creştereacolesterolului se află în relaţie directă cu cantitatea de cafea consumată zilnic. 

Corneliu Zeană (11) citează pe Lowik şi colaboratorii, care dovedesc că boabelede cafea conţin mari cantităţi de magneziu, ce tamponează efectele de hiperstimular eadrenergică ale cofeinei (dar nu şi pe cele psihostimulente), cu condiţia să fieconsumată cafea naturală şi nu solubilă. 

Atât autorii care au studiat efectele pe termen lung ale cafelei, cât şi tradiţialocală din ţările cultivatoare de cafea, recomandă una, două ceşti infuzate (sau filtru).Fierberea cafelei este contraindicată, deoarece aceasta devine foarte toxică şi îşi

 pierde aroma. De asemenea, tehnica preparării cu ajutorul vaporilor şi consumulcafelei solubile nu sunt recomandate. Pentru persoanele care prezintă intoleranţă lacafea –  insomnie, greţuri, cefalee, agitaţie, palpitaţii –  se recomandă evitarea totală aacestei băuturi. 

Ceaiul nu este recomandat de medicina naturistă –  în sensul evitării consumuluicontinuu sau abuziv de ceaiuri din plante medicinale  –, datorită posibilelor "inducţii

 patogenezice" cum sunt generarea unor simptome specifice, nepericuloase dar

confuze în planul diagnostic, ce apar prin administrarea timp îndelungat şi în modrepetat al unei anumite substanţe. Poate fi consumat lejer ceai verde şi din fructe, carenu induc patogenezii datorită faptului că sunt alimente, nu leacuri.

Page 31: Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

7/23/2019 Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

http://slidepdf.com/reader/full/cartea-alimentatia-echilibrata-a-omului-sanatos 31/38

  31

Ceaiul din fructe este deosebit de important pentru aportul său de minerale. Uniiautori apreciază  (33) că ceaiul verde se află pe locul al doilea, după apă, în ceea ce

 priveşte consumul de lichide pe planetă. Lisa Turner (33) consideră că aceeaşi băutură miraculoasă previne bolile

cardiovasculare, hipertensiunea arterială, cancerul, infecţiile acute de căi respiratoriisuperioare, diabetul zaharat şi stomatitele.

Cele mai importante beneficii ale ceaiului verde constau în prezenţa polifenolilor şi efectului lor antioxidant. Epigallocatechiin gallate (EGCG) are un rol

de protejare împotriva radicalilor liberi, de 200 de ori mai mare decât vitamina E. National Cancer Center Research Institut e din Tokyo a constatat o rată mai

mică a îmbolnăvirii de cancer în regiunile unde se consumă ceai verde în modconstant. De asemenea, mulţi autori au fost preocupaţi de mecanismul de acţiune alceaiului verde asupra organismului uman, constatând că quercitina are un puternicefect antiinflamator, antiviral şi antihistaminic, iar polifenolii blochează formareanitrosaminelor, despre care se ştie că sunt carcinogenetice. Autorii din Ţara SoareluiRăsare au convingerea că această băutură îi protejează şi pe fumători împotrivacancerului pulmonar, fiindcă japonezii contactează maladia într -o proporţie mairedusă decât cei americanii. Totuşi, este de preferat consumul a două–patru ceşti deceai verde pe zi, mai ales din frunze întregi şi nu prea fierbinte, căci, paradoxal,

altiminteri creşte riscul de cancer esofagian. Ceaiul negru conţine o concentraţie mai mică de EGCC decât cel verde şi de

aceea este mai puţin recomandat. Ca o concluzie, putem afirma că riscul apariţiei unui cancer esofagian este cu

60% mai mic la consumatorii de ceai, comparativ cu restul populaţiei. După cum se vede, majoritatea studiilor pledează pentru consumul cu moderaţie

al alcoolului, cafelei şi ceaiurilor, deoarece pe cât de dăunător este abuzul, pe atât de benefic se dovedeşte a fi consumul moderat. Dar un lucru care nu trebuie ignorat este

calitatea acestor produse, prin faptul că ceaiurile pot fi falsificate sau aditivateexcesiv, pentru a li se conferi tot felul de arome bune la gust. De aceea, se

recomdandă evitarea ceaiurilor cu aromatizate, cafeaua cu unele E-uri în compoziţie şi băuturile alcoolice în amestec cu substanţe de limpezire, stabilizare ş.a.m.d. 

GRĂSIMILE 

Pentru diminuarea grăsimilor din organism este bine să fie respectate o sumă de principii. Iată câteva dintre acestea: 

- excluderea sau evitarea la maximum a grăsimilor animale ca slănina şi untura; - consumul untului în cantităţi moderate, de trei, patru ori pe săptămână; 

- renunţarea la margarină, datorită  prezenţei lipidelor saturate şi a aditivilor dinacest aliment, ce nu se regăseşte în natură –   motiv pentru care căile metabolicefiziologice nu îl recunosc; 

excluderea sau reducerea pe cât posibil a uleiului rafinat din alimentaţie; - folosirea, pe cât posibil, a uleiului presat la rece. 

Pornind de la realitatea că studiile de dietetică demonstrează superioritateauleiului vegetal presat la rece, Dr. Gene Spiller îl citează pe Dr. A. Key careanalizează starea de sănătate a popoarelor mediteraneene. Raportul dovedeşte fărăechivoc faptul că, în satele din Creta –  cultivatoare de măslini şi mari consumatoarede ulei presat la rece  –, se întâlneşte cea mai mică incidenţă a bolilor şi deceselorcardiace. Pe măsură ce înaintăm spre ţările occidentale, iar  uleiul de măsline presat larece este înlocuit cu grăsimile animale, rata îmbolnăvirilor şi mortalităţii cardiace se

majorează. 

Page 32: Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

7/23/2019 Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

http://slidepdf.com/reader/full/cartea-alimentatia-echilibrata-a-omului-sanatos 32/38

  32

Uleiul de măsline se găseşte în comerţ sub trei forme : - extravirgin, adică presat la rece din măsline de cea mai bună calitate şi fără

nici un tratament chimic, ceea ce asigură o aciditate foarte redusă (sub 1 %); - virgin, mai puţin aromat, obţinut din măsline de diferite calităţi, având o

aciditate de 1 –  3 %;

- olive oil,  numit adesea  pur   sau 100% ulei de măsline pur ; este, de fapt, un

amestec de ulei rafinat şi extra– virgin.

Centrul pentru Boli Reumatice din Glasgow a efectuat un studiu dublu "orb" pe

reumatismul reactivat, constatând că 90% dintre bolnavii care au primit ulei deOenothera au ieşit din puseu. În teoria alimentaţiei piramidale, fructele şi seminţele oleaginoase se găsesc

 plasate la nivelul al treilea (la bază fiind cerealele, iar la nivelul al doilea –  fructele şivegetalele).

Asociaţia Foreseight (30) recomandă o dietă cu 3 –   5% lipide, suficientă pentru absorbţia vitaminelor liposolubile. Acelaşi grup de cercetători recomandă oactivitate fizică intensă persoanelor care consumă abuziv grăsimi, pentru a determinaarderea acestora. Combinaţia dintre sedentarism şi grăsimi saturate constituie unimpor tant factor de risc pentru cancer şi boli cardiovasculare. Dintre alimentele

 bogate în lipide remarcăm nucile, seminţele de dovleac, miejii de floarea soarelui,

fisticul, alunele, untul, smântâna, brânza de oaie, capră şi de bivoliţă, frişca,gălbenuşul de ou, somnul şi scrumbia. Ar mai fi de adăugat că nu există nici măcar unsingur studiu care să demonstreze vreun efect benefic al grăsimilor animale saturate.  În ciuda acestui fapt, consumul grăsimilor la care ne referim a crescut îngrijorător demult în ţările europene. 

CARNEA

Foarte puţini nutriţionişti mai recomandă astăzi consumul preferenţial de carne,iar majoritatea studiilor cu privire la alimentaţie dovedesc mai degrabă dezavantajeleacestui aliment. Carnea trebuie evitată, pe cât posibil, datorită aportului de acizi graşi

saturaţi, al nitriţilor, marcantei sărăcii în amino-acizi determinată de prelucrareatermică şi creşterii incidenţei cancerului de colon la populaţiile mari consumatoare decarne. La toate acestea se adaugă aportul de aditivi (cu dezavantajele lor), antibiotice,

hormoni şi sedative din hrană, vaccinuri, vitamine, mineralizări, precum şi E-urile

folosite la prelucrarea produselor din carne.

Persoanelor care adoră carnea şi nu pot renunţa la ea le recomandăm un dram decumpătare, respectiv consumul o dată sau de două ori pe săptămână. Dar şi atunci estede preferat carnea de animale hr ănite naural, preparatele fără adaos de aditivi şi carenu au fost congelate perioade lungi de timp. De asemenea, sunt de evitat prelucrările

 prea sof isticate, tocarea, prăjirea excesivă şi consumul mezelurilor tratate cu diversemirodenii sintetice.

POSTUL

Postul alimentar are două dimensiuni şi anume: una biologică, tradusă însupunerea organismului la o abstinenţă temporară şi una spiritual–religioasă.Majoritatea religiilor lumii îmbrăţişează în dogmele lor obiceiul de a posti. 

În paralel, medicina a evaluat consecinţele abuzului alimentar atât din punct devedere cantitativ cât şi calitativ. Cele mai grave boli ce pot fi contactate datorită 

excesului de alimente sunt ateroscleroza, obezitatea, diabetul, cancerul, pancreatitele,

litiaza şi cele cardiace. Pe de altă parte, există statistici ce dovedesc că postitorii sunt

 protejaţi cel puţin de unele boli precum cancerul, ateroscleroza şi obezitatea.Dimensiunea religioasă creştină a postului are câteva repere demne demenţionat. Însuşi Adam a fost alungat din Rai, deoarece n-a reuşit să se abţină şi agustat din fructul interzis. În Vechiul Testament se postea de două ori pe săptămână.

Page 33: Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

7/23/2019 Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

http://slidepdf.com/reader/full/cartea-alimentatia-echilibrata-a-omului-sanatos 33/38

  33

Iisus îşi începe misiunea de mântuire a oamenilor printr -un post de 40 zile. Alungarea

demonilor se realizează prin cele două arme ale creştinului: rugăciunea şi postul.Abstinenţa alimentară religioasă constituie o armă, nu o virtute. Toţi sfinţii au postitca să se purifice şi a-i putea ajuta pe oamenii aflaţi în nevoie. Pe lângă acesteadevăruri, mai putem spune că posturile alternative –   aşa cum le recomandă şiBiserica  –   sunt binevenite fiindcă, prin intermediul lor, organismul eliminăconsecinţele abuzurilor precedente. Totodată, posturile exagerate sau dietele preasevere, ce depăşesc rezistenţa organismului, sunt extrem de periculoase. 

RITMULUL MESELOR

Daniel Menrath consider ă că nutriţia omului decurge în mod firesc în treicicluri:

 Ciclul I  –  aportul alimentar, adică ingestia şi digestia alimentelor de la prânz până la ora 20.00. 

 Ciclul II  –  asimilarea, ceea ce înseamnă absorbţia şi utilizarea produşilor deabsorbţie: de la ora 20.00 până la ora 04.00. 

 Ciclul III –  eliminarea reziduurilor metabolice: de la ora 04.00 până a doua zila prânz. 

 Nutriţioniştii sunt de părere că este foarte important ca aceste clicluri să nu fiedereglate. Din păcate, se întămplă frecvent ca oamenii să servească cina după ora20.00, ceea ce duce la blocarea eliminării  reziduurilor metabolice şi la apariţiaobezităţii. În ţările occidentale există mentalitatea celor trei mese pe zi –   cea de

dimineaţă fiind foarte consistentă –   şi gustări între ele. În tradiţia monahismuluirăsăritean, îndeobşte la mănăstiri, încă din  primele secole ale Lumii exista obiceiul de

a se mânca de două ori pe zi, la 12.00 şi la 18.00. După părerea unor autori, cum este şi cea a Dr. Salzborn de la mijlocul

secolului trecut (64), bolnavii neoplazici ar trebui să se hrănescă în cantităţi mici, dar

din două în două ore. 

SFATURI PRACTICE

 Cerealele şi fructele nu trebuie să lipsească din alimentaţia zilnică.  Consumul de apă consumată zilnic (de izvor sau conţinută în fructe,

zarzavaturi, supe, ceaiuri ş.a.) se recomandă să depăşească 2 litri.

 Alimentaţia echilibrată presupune o varietate de produse, evitându-se

monotonia şi consumul frecvent al unui aliment predominant.  Deoarece omul poate trăi cu o cantitate redusă de mâncare, se impune o

cumpătare în alimentaţie proporţională cu riscurile de îmbolnăvire generate de excesulde alimente.

 Crudităţile vegetale sunt extrem de valoroase, iar tratarea termică, acolo unde

se impune, e bine să fie de scurtă durată şi la temperaturi care să nu depăşească cumult 100 de grade Celsius.

 Alimentele prea rafinate şi cele ce conţin aditivi trebuie excluse din hranazilnică. 

 Masticaţia prelungită este pe cât de necesară, pe atât de importantă.  Pâinea integrală, fără amelioratori, este alimentul ideal pentru organismul

uman.

 Vinul roşu netratat, consumat seara înainte de cină (100– 150 ml pe zi), este

 benefic pentru organismul uman.

 Alimentaţia sugarului la sân îi conferă acestuia o imunitate prelungită la boli. 

 

Postul are un efect profilactic şi curativ extrem de important, care se adaugăcurăţirii spirituale.  Cafeaua trebuie infuzată, nu fiartă (dată în clocot).  Ceaiul verde conţine foarte multe efecte benefice pentru sănătate. 

Page 34: Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

7/23/2019 Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

http://slidepdf.com/reader/full/cartea-alimentatia-echilibrata-a-omului-sanatos 34/38

  34

Prepararea alimentelor înainte de a fi consumate 

Din hrana zilnică nu trebuie să lipsească crudităţile. Majoritatea autorilor pledează în acest sens, în detrimentul celor ce recomandă alimentele tratate termic.Totuşi, pentru o abordare exactă a acestor principii nutriţioniste, trebuie cercetată şitoler anţa individuală a subiecţilor, pentru a se putea realiza o adaptare specifică şi

gradată, de la caz la caz. Al imentele ce pot fi consumate crude :  afine, agrişe, alune, ananas, anason,andive, anghinare, arahide, ardei, asmăţui, avocado, banane, caise, capere, castraveţi,căpşuni, cătină, ceapă, chimion, cimbru, cireşe, ciuperci în mici cantităţi, coacăze,coarne, corcoduşe, coriandru, creson, cuişoare, curmale, seminţe de dovleac, dude,fistic, seminţe de floarea-soarelui, ghimbir, grepfrut, gulie, gutuie, hrean, kiwi, lapte,

lămâie, lăptucă, leurdă, leuştean, lobodă, maghiran, mandarin, măceşe, măcriş, mărar,măsline, mere, miere, migdale, morcovi, moşmoane, mure, nuci, păpădie, păstârnac,

 pătrunjel, pepene, pere, piersici, portocale, praz, prune, rabarbă, revent, ridiche, rodie,

rosmarin, roşie, salată verde, scorţişoară, scoruşe, smochine, struguri, tarhon, ţelină,untişor, usturoi, varză, vişine, zmeură ş.a. 

Al imente ce trebuie tratate termic:   bame, cafea, carne, cartof, castane, ceai,cicoare, ciuperci (tratare termică uşoară), conopidă, dafin, dovleac turcesc, dovlecel,fasole, grâu, gulii, hrişcă, linte, mazăre, mei, năut, orez, orz, ovăz, ou, vinete, peşte,

 porumb, secară, sfeclă, soia, spanac, susan, ştevie, urzici ş.a. În orice caz, aşa cum am mai menţionat, tratarea termică trebuie realizată la

temperaturi relativ mici, sub 100 de grade Celsius. La această limită, studiile dovedesccă există puţine mutagene, molecule Maillerd şi izomeri, din acest motiv fiind de

 preferat coacerea sau gătitul la cuptor ori fierberea în apă şi baie de aburi. 

Vasele folosite la bucătărie 

Dietetica naturistă recomandă întoarcerea la timpul ancestral şi, din acest punctde vedere, se consideră că vasele de bucătărie confecţionate din pământ sunt ideale.Studiile moderne atestă, ce-i drept, că vasele din inox sunt la fel de bune, fiindcăîmpiedică pătrunderea unor metale în preparate. De asemenea, pâinea se recomandă afi păstrată în casete din lemn sau saci din pânză. 

Asociaţia Foreseight (30), care promovează naturismul  în rândul tinerilor cedoresc să aibă copii sănătoşi, are următoarele principii în privinţa tratării termice aalimentelor:

-  pregătirea la grătar este superioră prăjirii în ulei; - fierberea în baie de aburi este superioară celei în apă; - coacere car tofilor în coajă este preferabilă fierberii în apă sau prăjirii; - 

alimentele fierbinţi nu se păstrează mai mult de 18 ore în termos, deoarecedezvoltă produşi toxici; 

- după unele păreri, este de evitat folosirea cuptorului cu microunde, deoareceaceasta ar degrada în mod brutal proteinele din alimente şi ar produce compuşialergizanţi. 

Canti tatea hranei

Toţi autorii sunt de părere că principiul cumpătării este fundamental pentru oalimentaţie sănătoasă. Raportându-ne la mentalitatea europeană şi americană, hrana

 poate fi scăzută la jumătate, cu condiţia să consumăm alimente integrale. Meseleabundente solicită excesiv atât sistemul enzimatic intestinal, celula hepatică, cât şi pecea pancreatică. În acest sens, experienţele pe animale dovedesc o dublare a duratei de

viaţă la cele hrănite cu cumpătare, faţă de cele hrănite până la saţietate. 

Page 35: Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

7/23/2019 Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

http://slidepdf.com/reader/full/cartea-alimentatia-echilibrata-a-omului-sanatos 35/38

  35

Desigur, indiferent de condiţionare, dieta naturistă reclamă respectarea cerinţeiconsumului de alimente naturale şi integrale, dar asta nu înseamnă că nu trebuie ţinutcont şi de o abordare personală, dictată de preferinţele şi aversiunile alimentare alefiecărui subiect în parte. 

DIETA ŞI CANCERUL 

Cancerul, fiind o boală frecventă care seceră multe vieţi, cercetatorii şi -au pus

desigur problema relaţiei dintre alimentaţie şi această afecţiune. Toate studiilemedicale converg spre concluzia că incidenţa cancerului este mai mare la populaţiilecare consumă abuziv carne, grăsimi saturate şi zahăr. Pe de altă parte, există statisticice demonstrează o mică incidenţă a acestei boli în rândul vegetarienilor în general şicelor ce ţin post în special, precum şi a consumatorilor de fibre şi alimente integraledin abundenţă. Pe măsură ce omul a renunţat la hrana ancestrală, adoptând stilulalimentaţiei moderne, incidenţa cancerului a crescut, ajungând astăzi pe locul al doileaca mortalitate, după accidentele vasculare cerebrale şi bolile cardiovasculare. 

Dintre măsurile cele mai eficiente pentru prevenirea cancerului menţionămexcluderea aditivilor alimentari,  postul negru una sau două zile pe săptămână, sau

 postul numai cu consum de lichide ori cereale integrale şi fructe. De asemenea,

consumul preferenţial de ciuperci constituie o metodă profilactică pentru prevenireacancerului, alături de excluderea sau reducerea substanţială a grăsimilor animale, azahărului şi consumul cât mai frecvent de alimente bogate în vitamina C, în fibre, ceaiverde şi cereale integrale. 

DIETA ŞI ATEROSCLEROZA 

În topul cauzelor mortalităţii se situează bolile cardiovasculare şi accidentele

vasculare. Cauza cea mai de temut în această patologie este ateroscleroza, cu diferiteleei localizări –   coronariene, valvulare, arterele cerebrale şi arterele periferice. Toţinutriţioniştii sunt de acord că dieta condiţionează procesul intim de sclerozare  –  mai

devreme sau mai târziu –   a sistemului arterial. Pentru prevenirea aterosclerozei se poate recurge la reducerea consumului de sare, în special cea extrafină şi a grăsimiloranimale. De asemenea, sunt recomandate consum preferenţial de uleiuri

 polinesaturate, în special Omega 3 care se găseşte la peşte, şi cel abundent de alimente bogate în fibre, care reţin şi elimină grăsimile saturate din intestin. 

DIETA ŞI OBEZITATEA 

Procentul mare de obezi din ţările europene şi continentul nord -american se

datorează unor greşeli grave în alimentaţia modernă, precum abuzul cantitativ dealimente şi lipsa cumpătării, folosirea exclusivă sau abuzivă a pâinii albe, consumulexcesiv de grăsimi şi micşorarea fazei de digestie bucală a alimentelor –   ceea ce

traduce prin reducerea masticaţiei –, folosirea alimentelor moi ori tocate. Alţi factorifavorizanţi ai obezităţii sunt abuzul de zahăr şi de mâncăruri aditivate –  unele E-uri

având efect anabolizant –  şi lipsa sau reducerea fibrelor din alimentaţie. Obezitatea poate fi preîntâmpinată prin diminuarea cantitativă a alimentelor,

cum ar fi reducerea cu 50% raportată la propriile obiceiuri alimentare, printr -omasticaţie prelungită, excluderea zahărului, pâinii albe, alimentelor conţinând E-uri şia grăsimilor saturate. Se mai recomandă ca ultima masă să fie luată la ora 18.00 şiţinerea postului una, două zile pe săptămână . 

DIETA ŞI ALERGIILE 

 Numărul mare de alergici, în special suferinzi de alergii cutanate şi digestive, sedatorează în principal celor trei cauze cunoscute:

Page 36: Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

7/23/2019 Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

http://slidepdf.com/reader/full/cartea-alimentatia-echilibrata-a-omului-sanatos 36/38

  36

- denaturarea proteinelor alimentare prin tehnologii sofisticate cum sunt

cuptorul cu microunde, UHT, ingineria genetică, congelarea şi decongelarea,expandarea ş.a.; 

- adaosului de substanţe străine în alimente şi băuturi precum aditivii alimentari,

îngrăşămintele anorganice, insecticidele, conservanţii ş.a., pe care, deoareceorganismul nu a fost obişnuit, le metabolizează cu greutate; 

- rafinării alimentelor în special a zahărului, uleiului şi margarinei. În concluzie, se impune suprimarea cauzelor alergiilor şi revenirea la

alimentaţia ancestrală, care nu are un impact atât de negativ asupra organismuluiuman.

ALIMENTE CE TREBUIE EVITATE

 –  alimente contraindicate –  

Industria alimentară lansează tot timpul alimente cu aprobări în regulă, care, înconceptul medicinii naturiste, nu sunt recomandate nici măcar omului sănătos,darmite celui bolnav. În continuare menţionăm o listă orientativă, cu numele generical unor asemenea alimente, rafinări care prezintă mari abateri de la alimentaţiaancestrală, ori sunt contrafaceri, amestecuri de substanţe de sinteză etc. Categoric că

aceste aşa-zise alimente trebuie evitate, doarece produc o intoxicare lentă aorganismului, iar efectul, de cele mai multe ori ireversibil, se observă după mulţi ani. 

- zahărul şi alimentele preparate cu zahăr, cu excepţia zahărul brun, care esteacceptat de majoritatea autorilor;

- îndulcitori ca aspartamul şi ciclamatul; - margarina;

- băuturile răcoritoare chimizate; - laptele praf;

- mezelurile preparate industrial;

- conservele;

- praful de ouă; - supele instant;- cafeaua solubilă; - alimentele aditivate cu E-uri;

- apa de reţea; - alimentele ce conţin hidrolizat de proteină; - alimentele rezultate din organisme modificate gnetic;

- apa de suprafaţă, datorită cantităţilor mari de nitriţi; - alimentele obţinute din culturi tratate cu îngrăşăminte chimice; - laptele şi băuturile sterilizate cu raze gama; - alimentele congelate timp îndelungat sau decongelate şi congelate de mai

multe ori.

În altă ordine de idei, deşi grăsimile animale –  în special slănina şi untura –  sunt

naturale, trebuie evitate pentru că există numeroase studii care le incriminează cafactor de risc în creşterea incidenţei cancerului şi aterosclerozei. Această lucrare nu îşi

 propune şi nu poate să epuizeze toate "invenţiile" nenaturale ale industriei şicomerţului cu alimente. Dar, cunoscând principiile dietei naturiste, orice om îşi poateapără organismul de erorile la care acesta este expus. Calităţile organoleptice alemultor alimente pot fi înşelătoare, iar E-urile sunt suficient de perfide pentru a oferi

gust, miros sau aspect plăcut unui produs, mai ales persoanelor intoxicate cronic cuaditivi.

Page 37: Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

7/23/2019 Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

http://slidepdf.com/reader/full/cartea-alimentatia-echilibrata-a-omului-sanatos 37/38

  37

SAREA

Este preferabil să utilizăm sarea "integrală" obţinută direct din zăcământ, căcieste mai bogată în minerale, în special în magneziu şi mai săracă în sodiu decât sareaextrafină. Chiar şi persoanele sănătoase este bine să consume cât mai puţină sare. 

Conţinutul în sare al câtorva alimente după J. Claude Basdekis (29) 

Aliment Conţinut în sare în mg/100g

Măsline în saramură  2400

Sardine în ulei  760

Varză acră  650

Măsline  600

Pâine albă  500

Fasole verde (cutie) 410

Fasole albă  310

Biscuiţi uscaţi  300

Unt 200

Ou întreg  130

Ţelină rădăcini  110

Spanac verde 100

Carne de pui 75

Carne de viţel  90

Morcov 50

Iaurt 50

Lapte dulce integral 140

Mazăre uscată  40

Struguri uscaţi  22

Pepene galben 20Varză  15

Ridichi 14

Paste 12

Ceapă  10

Orez 4

Merită să menţionăm faptul că, pentru omul sănătos, abuzul de sare este la fel dedăunător precum renunţarea completă la acest ingredient. În concluzie, soluţia optimăconstă într -un consum cumpătat de sare integrală. 

CONŢINUTUL UNOR ALIMENTE ÎN PRINCIPII NUTRITIVE 

Cele mai bogate alimente în :

- proteine: carne, peşte, ou, lapte, ciuperci, soia, linte, bob, fasole boabe, mazăreuscată, năut, secară, mei, orez orz, ovăz, grâu, porumb, hrişcă, măsline, migdale, nucăde cocos, nuci, miez de florea soarelui, alune, arahide.

-  glucide: miere, făină integrală de grâu, orez, porumb, fasole, linte, bob, soia,

smochine, cacao, struguri, prune, măceşe, banane, arahide, ananas, cartof; 

- lipide nesaturate:  şofrănel, susan, măsline, floarea soarelui, soia, migdale,arahide, nuci, avogado, nucă de cocos; 

Page 38: Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

7/23/2019 Cartea Alimentatia Echilibrata a Omului Sanatos

http://slidepdf.com/reader/full/cartea-alimentatia-echilibrata-a-omului-sanatos 38/38

- calciu  (peste 50 mg/100 g): smochine, migdale, părtunjel, creson, fasole boabe, lapte şi produse lactate, alune, coacăze negre, arahide, agrişe, curmale, ovăz,nuci, măsline, varză, spanac; 

- fier  (peste 2 mg/100 g): revent, secară, smochine, spanac, migdale, mure, ovăz, părtunjel, porumb, fasole, curmale, măsline, coacăze negre; 

-  fosfor   (peste 100mg/100 g): carne, peşte, ou, lapte şi produse lactate, fasole boabe, linte, mazăre, ciuperci, secară, ovăz, dovleac seminţe, alune, nuci, migdale,castane, grâu, porumb, orez, cătină, smochine.