cărticica cu lecturi - clasa i

67
Emil Gârleanu (1878-1914) Emil Gârleanu s-a născut la 5 ianuarie 1878, la Iaşi. Sensibil la frumos, încă din copilăriei l-au încântat minunatele peisaje, frumuseţile basmelor povestite de bunica în „cerdacul de lemn încărcat cu flori de brumă - dimineaţa care abia aşteptau zorile spre a se redeschide, lumea plină de taine a „celor ce nu cuvântă“. Mai târziu îşi aminteşte cu emoţie de manualul de citire al bunului dascăl Ion Creangă după care a învăţat „primele buchii“ şi spune: „Am iubit cartea aceasta, se vede că am iubit-o!“ În povestirile sale zugrăveşte cu gingăşie universul gâzelor, plantelor şi animalelor. Aceste povestiri sunt strânse în volumul „Din lumea celor care nu cuvântă“ constituind opera sa reprezentativă. 5

Upload: doina-burtila

Post on 20-Dec-2015

979 views

Category:

Documents


224 download

DESCRIPTION

Cuprinde texte literare si exercitii pe baza lor ( 67 pagini ) .

TRANSCRIPT

Page 1: Cărticica cu lecturi - clasa I

Emil Gârleanu(1878-1914)

Emil Gârleanu s-a născut la 5 ianuarie 1878, la Iaşi. Sensibil la

frumos, încă din copilăriei l-au încântat minunatele peisaje, frumuseţile

basmelor povestite de bunica în „cerdacul de lemn încărcat cu flori de brumă

- dimineaţa care abia aşteptau zorile spre a se redeschide, lumea plină de

taine a „celor ce nu cuvântă“.

Mai târziu îşi aminteşte cu emoţie de manualul de citire al bunului dascăl

Ion Creangă după care a învăţat „primele buchii“ şi spune: „Am iubit cartea

aceasta, se vede că am iubit-o!“

În povestirile sale zugrăveşte cu gingăşie universul gâzelor, plantelor şi

animalelor. Aceste povestiri sunt strânse în volumul „Din lumea celor care nu

cuvântă“ constituind opera sa reprezentativă.

5

Page 2: Cărticica cu lecturi - clasa I

1. Uneşte cu o linie cuvintele cu înţeles asemănător.

• se deşiră • mulţime

• noiane • se împrăştie

• freamăt • îndrumare

• călăuzire • zgomot, înfiorare

• îngrijat • vârtej, bulboane

• vâltoare • îngrijorate, neliniştit

• rarişti • coloană, mulţime

• stol • loc cu copaci rari, răriş

• călăuză • ghiol

• stingher • delicat, firav, fin, gingaş

• plăpând • singur

• simbol • imagine care reprezintă indirect, un obiect, un

simţământ

2. Reconstituie fragmentul din text. Urmează modelul.

se deşiră

iar se strâng

Paserile se rotesc în înalt

şi iar se răresc

le pun în frunte, şi-n vârf de săgeată călătoresc

apoi îşi aleg călăuzele

Transcrie fragmentul.

NEDESPARTITE

Toamnă! Pădurea fumegă. Negurile se lasă perdeluind zările. Păsările se rotesc

în înalt, se deșiră, iar se strâng și iar se răresc, apoi își aleg călăuzele, le pun în frunte,

și-n vârf de săgeată călătoresc. Se ridică stolul sus-sus, pe apa albastră a cerului, și lin,

ca împinse de un dor tainic, vâslesc, se șterg din zarea plaiurilor noastre. Se duc!

Încotro?

În nopțile reci de toamnă văzduhul parcă freamătă. O lume ciudată pare că

prinde ființă sub stele; noiane de frunze desprinse pare că sunt purtate de vânturi;

umbre se strecoară rătăcite; țipăte răsar și se sting; chemări de călăuzire umplu largul

cuprinsului. Sunt păsările călătoare. Și cu ele parcă iau ceva din sufletul nostru, în

ochii lor parcă fură soarele, pe aripile lor parcă duc primăvara.

Un stol de turturele a întârziat. Grăbite s-au strâns în dimineața aceasta, și-n

fâlfâirile lor, care se aud ca niște sunete supte ușor dintrun flaut, pornesc. Întâi o iau

pe-aproape de pământ, peste lunci, deasupra rariștilor, printre plopii înalți, ca și cum

ar vrea să mai vadă locurile aceste o dată. Apoi fac un ocol mare, de jur împrejurul

păduricii, în vreme ce o rază de soare împunge pânza norilor și tivește pe cer o dungă

de lumină. Bucuroase, păsările bat din aripi și se hotărăsc. Patru, două perechi, o iau

mai înainte, o pereche rămâne în zbor mai potolit, în urmă. Ajung deasupra râului;

un țipăt năbușit, din gușă — un semn al călăuzei — vrea să le strângă pe toate la un

loc. Și-n clipa aceea un bubuit de pușcă clocotește aerul cuprinsurilor. Cele două

perechi feresc ca fulgerul în lături; dar din perechea din urmă, o turturică își curmă

zborul, își adună apoi puterile, cu cel din urmă fior al vieții, se rotește în două cercuri,

se înalță drept, ca o săgeată în văzduh, spre raza de soare, apoi cade rostogolindu-se

în undele râului, care o fură și o poartă mai departe.

Stingherul, soțul, urmărește puțin stolul, apoi se întoarce, caută îngrijat și, pe

apa tulbure, își vede tovarășa. O putere îl ține atunci deasupra vâltorii, cu ochii

nedesprinși de la trupul plăpând și pătat de sânge ce lunecă la vale, de la trupul pe

care, în cercuri strânse, îl urmărește mereu.

Și sub cerul în care raza de soare s-a stins, călătoresc trei: stolul care se șterge în

zare ca un rămas bun, pasărea moartă mânată de valuri, și porumbelul care se rotește

mereu, urmărindu-și soția, ca un simbol al veșnicei iubiri!...

Și-n urma lor, toamna cade mai grea!

6 7

,–

1

Page 3: Cărticica cu lecturi - clasa I

1. Uneşte cu o linie cuvintele cu înţeles asemănător.

• se deşiră • mulţime

• noiane • se împrăştie

• freamăt • îndrumare

• călăuzire • zgomot, înfiorare

• îngrijat • vârtej, bulboane

• vâltoare • îngrijorate, neliniştit

• rarişti • coloană, mulţime

• stol • loc cu copaci rari, răriş

• călăuză • ghiol

• stingher • delicat, firav, fin, gingaş

• plăpând • singur

• simbol • imagine care reprezintă indirect, un obiect, un

simţământ

2. Reconstituie fragmentul din text. Urmează modelul.

se deşiră

iar se strâng

Paserile se rotesc în înalt

şi iar se răresc

le pun în frunte, şi-n vârf de săgeată călătoresc

apoi îşi aleg călăuzele

Transcrie fragmentul.

NEDESPARTITE

Toamnă! Pădurea fumegă. Negurile se lasă perdeluind zările. Păsările se rotesc

în înalt, se deșiră, iar se strâng și iar se răresc, apoi își aleg călăuzele, le pun în frunte,

și-n vârf de săgeată călătoresc. Se ridică stolul sus-sus, pe apa albastră a cerului, și lin,

ca împinse de un dor tainic, vâslesc, se șterg din zarea plaiurilor noastre. Se duc!

Încotro?

În nopțile reci de toamnă văzduhul parcă freamătă. O lume ciudată pare că

prinde ființă sub stele; noiane de frunze desprinse pare că sunt purtate de vânturi;

umbre se strecoară rătăcite; țipăte răsar și se sting; chemări de călăuzire umplu largul

cuprinsului. Sunt păsările călătoare. Și cu ele parcă iau ceva din sufletul nostru, în

ochii lor parcă fură soarele, pe aripile lor parcă duc primăvara.

Un stol de turturele a întârziat. Grăbite s-au strâns în dimineața aceasta, și-n

fâlfâirile lor, care se aud ca niște sunete supte ușor dintrun flaut, pornesc. Întâi o iau

pe-aproape de pământ, peste lunci, deasupra rariștilor, printre plopii înalți, ca și cum

ar vrea să mai vadă locurile aceste o dată. Apoi fac un ocol mare, de jur împrejurul

păduricii, în vreme ce o rază de soare împunge pânza norilor și tivește pe cer o dungă

de lumină. Bucuroase, păsările bat din aripi și se hotărăsc. Patru, două perechi, o iau

mai înainte, o pereche rămâne în zbor mai potolit, în urmă. Ajung deasupra râului;

un țipăt năbușit, din gușă — un semn al călăuzei — vrea să le strângă pe toate la un

loc. Și-n clipa aceea un bubuit de pușcă clocotește aerul cuprinsurilor. Cele două

perechi feresc ca fulgerul în lături; dar din perechea din urmă, o turturică își curmă

zborul, își adună apoi puterile, cu cel din urmă fior al vieții, se rotește în două cercuri,

se înalță drept, ca o săgeată în văzduh, spre raza de soare, apoi cade rostogolindu-se

în undele râului, care o fură și o poartă mai departe.

Stingherul, soțul, urmărește puțin stolul, apoi se întoarce, caută îngrijat și, pe

apa tulbure, își vede tovarășa. O putere îl ține atunci deasupra vâltorii, cu ochii

nedesprinși de la trupul plăpând și pătat de sânge ce lunecă la vale, de la trupul pe

care, în cercuri strânse, îl urmărește mereu.

Și sub cerul în care raza de soare s-a stins, călătoresc trei: stolul care se șterge în

zare ca un rămas bun, pasărea moartă mânată de valuri, și porumbelul care se rotește

mereu, urmărindu-și soția, ca un simbol al veșnicei iubiri!...

Și-n urma lor, toamna cade mai grea!

6 7

,–

1

Page 4: Cărticica cu lecturi - clasa I

3. Desenează drumul păsărilor aşa cum este prezentat de autor în primul alineat din text.

4. Marchează în textul dat partea care descrie zborul turturelelor.

5. Lectura are titlul „Nedespărţite“ deoarece:

Păsările călătoresc totdeauna în grupuri.

Una dintre păsări nu mai pleacă în lunga călătorie, deoarece nu-şi poate

părăsi soţia moartă.

Fiecare pasăre pleacă singură.

6. Ce crezi că s-a întâmplat cu pasărea care a rămas? De ce?

7. • Ţi-a plăcut lectura?

• Ce te-a impresionat?

a) Cum a prezentat autorul zborul păsărilor?

b) Ce a făcut soţul care a rămas singur?

c) Titlul ales de autor?

d) Finalul întâmplării?

•Cum ţi-ai fi dorit să se finalizeze zborul turturelelor?

DA NU

8 9

Virgil Carianopol(1908-1984)

Virgil Carianopol s-a născut pe 29 martie 1908 la Caracal, în judeţul Olt.

Este fiul Atenei (născută Popescu) şi al lui Grigore Carianopol, funcţionar

la tribunal. Primii ani de şcoală îi face la Caracal. Urmează apoi o şcoală militară

şi Facultatea de Litere şi Filozofie din Bucureşti.

Din 1956 până în 1963 face închisoare politică la Aiud şi Periprava.

Debutează în 1928 în revista “Vraja“, apoi în 1931 cu volumul „Flori de

spini“. Urmează volumele, “Frunzişul toamnei mele”, “Scară la cer”, “Cântece

româneşti”, “Cântece olteneşti”.

CARTEA

Cartea e ca mama noastră:

Ea ne-nvaţă ce e bine,

Tot ce trebuie să facem

Si să ştie orişicine.

Ea dă sfaturi tuturor,

Inţeleaptă, ajutor

Pentru toţi ce vor să-i ceara,

Dă lumina tuturor.

Page 5: Cărticica cu lecturi - clasa I

3. Desenează drumul păsărilor aşa cum este prezentat de autor în primul alineat din text.

4. Marchează în textul dat partea care descrie zborul turturelelor.

5. Lectura are titlul „Nedespărţite“ deoarece:

Păsările călătoresc totdeauna în grupuri.

Una dintre păsări nu mai pleacă în lunga călătorie, deoarece nu-şi poate

părăsi soţia moartă.

Fiecare pasăre pleacă singură.

6. Ce crezi că s-a întâmplat cu pasărea care a rămas? De ce?

7. • Ţi-a plăcut lectura?

• Ce te-a impresionat?

a) Cum a prezentat autorul zborul păsărilor?

b) Ce a făcut soţul care a rămas singur?

c) Titlul ales de autor?

d) Finalul întâmplării?

•Cum ţi-ai fi dorit să se finalizeze zborul turturelelor?

DA NU

8 9

Virgil Carianopol(1908-1984)

Virgil Carianopol s-a născut pe 29 martie 1908 la Caracal, în judeţul Olt.

Este fiul Atenei (născută Popescu) şi al lui Grigore Carianopol, funcţionar

la tribunal. Primii ani de şcoală îi face la Caracal. Urmează apoi o şcoală militară

şi Facultatea de Litere şi Filozofie din Bucureşti.

Din 1956 până în 1963 face închisoare politică la Aiud şi Periprava.

Debutează în 1928 în revista “Vraja“, apoi în 1931 cu volumul „Flori de

spini“. Urmează volumele, “Frunzişul toamnei mele”, “Scară la cer”, “Cântece

româneşti”, “Cântece olteneşti”.

CARTEA

Cartea e ca mama noastră:

Ea ne-nvaţă ce e bine,

Tot ce trebuie să facem

Si să ştie orişicine.

Ea dă sfaturi tuturor,

Inţeleaptă, ajutor

Pentru toţi ce vor să-i ceara,

Dă lumina tuturor.

Page 6: Cărticica cu lecturi - clasa I

De-aceea, dragi copii, întruna

S-o-ntrebaţi, că, la nevoie,

Ea nu doarme, ea chiar noaptea

Este trează pentru noi.

1. Răspunde la întrebări:

Cu cine compară preţul cartea? De ce?

Cui dă cartea sfaturi?

De ce este cartea trează şi noaptea?

Cum poate să lumineze drumul?

2. Scrie cuvinte cu înţeles asemănător pentru:

ne învaţă făclie

sfaturi univers

înţelepciune drumul

3. Scrie cuvinte cu înţeles opus pentru:

bine noaptea

înţeleaptă trează

lumină veche

4. Scrie enunţuri în care să foloseşti cuvântul “carte” cu înţelesuri diferite.

10

Are-nţelepciunea veche,

E făclie-n univers,

Ea vă luminează drumul

Pentru cat aveţi de mers.

5.

6. noaptea minţii = necunoaştere, neştiinţă

Reciteşte fragmentul încadrat, apoi răspunde la întrebarea:

Cum poţi “întreba” o carte?

7. făclie = obiect care dă lumină şi căldură

Găseşte o explicaţie pentru versul al doilea din strofa a IV-a.

Dacă ştii să citeşti, fiecare om este o carte.

De fiecare dată când deschizi o carte înveţi ceva.

Nu uita!

11

Cartea ne învaţă...

Page 7: Cărticica cu lecturi - clasa I

De-aceea, dragi copii, întruna

S-o-ntrebaţi, că, la nevoie,

Ea nu doarme, ea chiar noaptea

Este trează pentru noi.

1. Răspunde la întrebări:

Cu cine compară preţul cartea? De ce?

Cui dă cartea sfaturi?

De ce este cartea trează şi noaptea?

Cum poate să lumineze drumul?

2. Scrie cuvinte cu înţeles asemănător pentru:

ne învaţă făclie

sfaturi univers

înţelepciune drumul

3. Scrie cuvinte cu înţeles opus pentru:

bine noaptea

înţeleaptă trează

lumină veche

4. Scrie enunţuri în care să foloseşti cuvântul “carte” cu înţelesuri diferite.

10

Are-nţelepciunea veche,

E făclie-n univers,

Ea vă luminează drumul

Pentru cat aveţi de mers.

5.

6. noaptea minţii = necunoaştere, neştiinţă

Reciteşte fragmentul încadrat, apoi răspunde la întrebarea:

Cum poţi “întreba” o carte?

7. făclie = obiect care dă lumină şi căldură

Găseşte o explicaţie pentru versul al doilea din strofa a IV-a.

Dacă ştii să citeşti, fiecare om este o carte.

De fiecare dată când deschizi o carte înveţi ceva.

Nu uita!

11

Cartea ne învaţă...

Page 8: Cărticica cu lecturi - clasa I

Mihail Sadoveanu(1880-1961)

Marele scriitor Mihail Sadoveanu s-a născut în 1880 la Paşcani.

Profira, mama sa, ţărancă din satul Verşeni, i-a încântat urechile cu cele mai

frumoase poveşti. Vacanţele petrecute la bunici, în Verşeni, i-au îmbogăţit

mintea cu întâmplări şi istorisiri despre oameni şi locuri. A urmat şcoala

primară la Paşcani, gimnaziul la Fălticeni şi liceul la Iaşi.

A scris povestiri pentru copii, despre natură, despre tradiţiile

româneşti, nuvele, schiţe, romane, memorii.

De reţinut pentru vârsta noastră sunt povestirile pentru copii:

Dumbrava minunată, Nada Florilor, Împărăţia apelor, Domnu’ Trandafir.

domnu’ trandafir

12

,

Azi, după ce am văzut iar mănăstirea Neamţului, „vechea

Mănăstire Albă cu trecut aşa de neguros şi de bogat", şi după ce

am văzut Cetatea, „cuibul aprigilor războinici de odinioară",

m-am suit de la un han, care răsufla aburi de mâncări felurite,

într-o birjă mare cât o corabie, la care erau înhămaţi patru cai cu coastele destul de

arătoase.

Mă gândeam la vremea când am cutreierat cu tine aceste locuri, când am mîncat

ouă răscoapte, sus, între ruini, când am băut, firitisindu-ne unul pe altul în

singurătatea aceea, sticla cea cu vin armaş pe care ne-o dăruise părintele Visarion, şi

când am cântat într-un amurg liniştit, într-o pulbere de aur:

Pe o stâncă neagră, într-un vechi castel,

Unde curge-n vale un râu mititel...

Uite, ca de ieri mi-aduc aminte de înserarea aceea, de melodia noastră trăgănată

pe care o cântam cu glasuri aşa de mişcate, şi de versurile pe care le-am zgâriat acolo,

pe o piatră, de versurile înflăcărate pe care nu le-am mai găsit şi din care-mi aduc

aminte numai frânturile de la începutul acestei epistole...

Și m-am suit, în haradaica aceea cu patru cai, între buccele mari, între madame

grase care se uitau zâmbind la mine, ş-am pornit spre târguşorul meu natal într-un

sunet domol de clopote dogite.

La spate aveam, departe, munţii în ceaţă; înainte se desfăşurau dealuri

păduroase; şi mă simţeam, cu toată tovărăşia gălăgioasă, uşor şi vesel ca în cea dintâi

tinereţă. Prin nouraşii de praf luminos care ne urmăreau în vârtejuri, priveam

ogoarele verzi, satele liniştite cu biserici albe, sclipirile depărtate ale apelor... Din

când în când ne întîlneam cu băieţandri care-şi păşteau în şanţuri boulenii albi cu

coarnele lucii. Ne urmăreau cu priviri liniştite până departe, şi rămâneau în urmă, tot

mai în urmă. Şi parcă îmi venea să mă opresc, să-i întreb, să le spun o vorbă bună.

Erau chipuri pe care le mai văzusem, pe care le uitasem de când m-am înstrăinat, şi

pe care le regăseam aceleaşi în liniştea şi seninătatea lor.

Şi cu cât mă apropiam de locul unde m-am născut, cu atât se deşteptau

amintirile copilăriei, vii şi luminoase, parcă răsăreau din împărăţia uitării prietini

pierduţi care mă salutau cu zâmbete de bunătate.

Când intrarăm la Moţca în codru, zvoana de glasuri din trăsură se potoli ca

printr-unfarmec. Caii mergeau la pas şi, în linişte, ascultam freamătul uşor al

desişurilor. Parcă era un cântec, şi parcă-mi venea să dorm. Şi dintr-odată, dintre

chipurile trecutului, care mă cercau unul după altul, unul rămase mai desluşit, şi-i

zâmbii cu dragoste în piroteala care mă copleşea.

Era Domnu, domnu Trandafir, învăţătorul meu.

Nu-l văzusem de mult pe domnu Trandafir. Îmi închipuiam că e pensionar, că

13

Page 9: Cărticica cu lecturi - clasa I

Mihail Sadoveanu(1880-1961)

Marele scriitor Mihail Sadoveanu s-a născut în 1880 la Paşcani.

Profira, mama sa, ţărancă din satul Verşeni, i-a încântat urechile cu cele mai

frumoase poveşti. Vacanţele petrecute la bunici, în Verşeni, i-au îmbogăţit

mintea cu întâmplări şi istorisiri despre oameni şi locuri. A urmat şcoala

primară la Paşcani, gimnaziul la Fălticeni şi liceul la Iaşi.

A scris povestiri pentru copii, despre natură, despre tradiţiile

româneşti, nuvele, schiţe, romane, memorii.

De reţinut pentru vârsta noastră sunt povestirile pentru copii:

Dumbrava minunată, Nada Florilor, Împărăţia apelor, Domnu’ Trandafir.

domnu’ trandafir

12

,

Azi, după ce am văzut iar mănăstirea Neamţului, „vechea

Mănăstire Albă cu trecut aşa de neguros şi de bogat", şi după ce

am văzut Cetatea, „cuibul aprigilor războinici de odinioară",

m-am suit de la un han, care răsufla aburi de mâncări felurite,

într-o birjă mare cât o corabie, la care erau înhămaţi patru cai cu coastele destul de

arătoase.

Mă gândeam la vremea când am cutreierat cu tine aceste locuri, când am mîncat

ouă răscoapte, sus, între ruini, când am băut, firitisindu-ne unul pe altul în

singurătatea aceea, sticla cea cu vin armaş pe care ne-o dăruise părintele Visarion, şi

când am cântat într-un amurg liniştit, într-o pulbere de aur:

Pe o stâncă neagră, într-un vechi castel,

Unde curge-n vale un râu mititel...

Uite, ca de ieri mi-aduc aminte de înserarea aceea, de melodia noastră trăgănată

pe care o cântam cu glasuri aşa de mişcate, şi de versurile pe care le-am zgâriat acolo,

pe o piatră, de versurile înflăcărate pe care nu le-am mai găsit şi din care-mi aduc

aminte numai frânturile de la începutul acestei epistole...

Și m-am suit, în haradaica aceea cu patru cai, între buccele mari, între madame

grase care se uitau zâmbind la mine, ş-am pornit spre târguşorul meu natal într-un

sunet domol de clopote dogite.

La spate aveam, departe, munţii în ceaţă; înainte se desfăşurau dealuri

păduroase; şi mă simţeam, cu toată tovărăşia gălăgioasă, uşor şi vesel ca în cea dintâi

tinereţă. Prin nouraşii de praf luminos care ne urmăreau în vârtejuri, priveam

ogoarele verzi, satele liniştite cu biserici albe, sclipirile depărtate ale apelor... Din

când în când ne întîlneam cu băieţandri care-şi păşteau în şanţuri boulenii albi cu

coarnele lucii. Ne urmăreau cu priviri liniştite până departe, şi rămâneau în urmă, tot

mai în urmă. Şi parcă îmi venea să mă opresc, să-i întreb, să le spun o vorbă bună.

Erau chipuri pe care le mai văzusem, pe care le uitasem de când m-am înstrăinat, şi

pe care le regăseam aceleaşi în liniştea şi seninătatea lor.

Şi cu cât mă apropiam de locul unde m-am născut, cu atât se deşteptau

amintirile copilăriei, vii şi luminoase, parcă răsăreau din împărăţia uitării prietini

pierduţi care mă salutau cu zâmbete de bunătate.

Când intrarăm la Moţca în codru, zvoana de glasuri din trăsură se potoli ca

printr-unfarmec. Caii mergeau la pas şi, în linişte, ascultam freamătul uşor al

desişurilor. Parcă era un cântec, şi parcă-mi venea să dorm. Şi dintr-odată, dintre

chipurile trecutului, care mă cercau unul după altul, unul rămase mai desluşit, şi-i

zâmbii cu dragoste în piroteala care mă copleşea.

Era Domnu, domnu Trandafir, învăţătorul meu.

Nu-l văzusem de mult pe domnu Trandafir. Îmi închipuiam că e pensionar, că

13

Page 10: Cărticica cu lecturi - clasa I

trebuie să fi îmbătrânit. Eu îl vedeam însă tot ca odinioară, nalt, bine legat, cu

mustăcioară neagră pe care şi-o tundea totdeauna scurt, zâmbind cu bunătate,

încruntându-se câteodată, insuflându-ne un respect nemărginit.

Toate patru clasele erau grămădite într-o odaie lungă. Unora din băieţi le da

teme, pe alţii îi asculta. Când explica, ascultam toţi; şi istoriile minunate cu Ştefan cel

Mare şi Mihai Viteazul le-am ştiut chiar din clasa întăia.

Mai cu samă explicaţiile la istorie erau minunate. Pe sub tavanul scund al clasei

treceau eroii altor vremuri în cununile lor de neguri. Îi urmăream înfiorat, auzeam

parcă freamătul luptelor şi, acasă, îi visam o noapte întreagă.

Uite, şi acum mi se pare că Domnu nostru a fost un om deosebit. Îi scînteiau

privirile şi era şi el mişcat când ne spunea despre mărirea strămoşilor. Când făcea un

semn cu mâna, aşa, într-o parte, parcă ridica o perdea de pe trecut, şi eu vedeam tot ce

spunea glasul lui... Şi când mă gîndesc bine, când judec cu mintea de-acum, când caut

să adun unele fapte pe care atunci, copil, le treceam cu vederea, găsesc cu mirare că

Domnu era un om foarte năcăjit, hărţuit de administraţie, că cu greu îşi ducea

gospodăria lui, că venea de multe ori amărât, ca să ne dea cu dragoste învăţătura de

toate zilele... Dar atunci nu, n-avea altă grijă decît să ne spuie istorii mişcătoare.

Ca dânsul poate au mai fost mulţi. Şi toţi, dragă prietine, când te gândeşti bine,

au fost nişte apostoli, care au îndurat sărăcie şi batjocură, care au trecut printr-un

vifor de nemulţămiri şi vorbe rele, şi care totuşi au izbutit să-şi îndeplinească, cu

bine, menirea...

Domnu nostru ne-a învăţat rugăciuni, ne-a învăţat cântece care erau aşa de

frumoase pentru copilăria şi sufletele noastre, deşi nu le înţelegeam bine; ne-a

învăţat să credem şi în alte lucruri, în trecutul şi vrednicia noastră, lucruri pe care

mulţi le batjocoreau în acea vreme; ne-a învăţat multe, de care aminte nu ne mai

aducem, dar care au rămas în fundul sufletului ca seminţe bune ce au înflorit bogat

mai târziu...

Îmi aduc aminte... Într-o sară ne strânseserăm la şcoală la împletit panere.

Şedeam încerdac, în cerdac la Domnu, şi unul spunea o poveste. Era o linişte mare în

împrejurimi înprimăvara aceea, şi departe, spre Siret, se auzea, abia se auzea un

cântec de fluier. Umbrele înserării ne învăluiră, povestitorul tăcu, şi noi rămaserăm

fără vorbe, cu Domnu în mijlocul nostru, ascultând adierea depărtată a cavalului.

- Măi băieţi, staţi, c-am să vă cetesc şi eu o poveste...

Şi a aşezat în geam, pe dinlăuntru, o lampă, şi în lumina ei, acolo între noi, ne-a

14

cetit Harap-Alb al lui Moş-Creangă. Glasul lui curgea domol şi basmul ne fermeca pe

toţi ca un cântec frumos. Povestea mi-a rămas adânc săpată în suflet, şi, mai târziu,

când am cetit-o într-o odăiţă scundă, în Iaşi, pe când făceam liceul, am stat mult şi m-

am gândit la sara când o cetea învăţătorul, m-am gândit ca la o altă poveste senină a

copilăriei mele...

Dintre toate amintirile frumoase, această sară, cînd ne-a cetitpovestea, rămase

stăruitoare în piroteala mea, în legănarea trăsurii mari, pe când clopotele sunau încet

prin liniştea pădurii. Treceam printre două ziduri de verdeaţă care-mi trimeteau

aburiri răcoroase, şi mă apropiam repede de locul unde a fost odată şcoala, unde m-

am jucat, unde Domnu şi-a petrecut atâţia ani - treizeci - dăscălind şiruri după şiruri

de copilandri cu ochii neliniştiţi.

Acolo nu mai e nimic, e loc gol, şi Domnu, îmbătrânit, cu părul alb, se plimbă

încet, cu mânile la spate, singur şi trist.

Îl întreb:

- Ce mai faci ?

- Greu, greu ! îmi răspunde încet, dând din cap. De acuma mă duc să mă

întâlnesc cu Harap-Alb şi cu Creangă...

Şi parcă mă cuprinde o înduioşare, mă uit la dânsul şi nu-mi vine a crede că el e

omul tânăr care altădată ne-a strecurat în suflete atâta credinţă şi atâta foc !

M-a deşteptat larma glasurilor şi lumina albă a câmpiei. Târguşorul meu se

vedea departe, într-o grămădire de acoperişuri negre şi roşe. Eram neliniştit, voiam

să văd cât mai curînd pe dascălul copilăriei. Şi vezi tu, dragă, poate scrisoarea aceasta

de aceea e aşa de sentimentală şi aşa de plină de puncte de exclamaţie, pentru că

vestea pe care am aflat-o, a fost tristă. Totuşi trebuia să mă aştept la ea. Domnu nu

mai era nici vesel, nici trist, nici bătrân... După ce şi-a isprăvit cei treizeci de ani de

dăscălie, s-a dus unde-i locul tuturor. Câte ceva din sufletul lui a rămas în sufletul

multora, dar el nu mai este, şi-a îndeplinit cu anevoie o muncă grea de care nu s-a

plâns şi prin care n-a strălucit, - a murit împăcat, ca mulţi alţii, şi acum se odihneşte !

II

Din ziua când m-am întors aici, în târguşorul nostru cel vechi, n-am stat o clipă.

Am cutreierat în lung şi în lat locurile cunoscute, în care au rămas vii pentru sufletul

meu întâmplărilecopilăriei, - întâmplările luminoase ale copilăriei aşa de

îndepărtate.

15

Page 11: Cărticica cu lecturi - clasa I

trebuie să fi îmbătrânit. Eu îl vedeam însă tot ca odinioară, nalt, bine legat, cu

mustăcioară neagră pe care şi-o tundea totdeauna scurt, zâmbind cu bunătate,

încruntându-se câteodată, insuflându-ne un respect nemărginit.

Toate patru clasele erau grămădite într-o odaie lungă. Unora din băieţi le da

teme, pe alţii îi asculta. Când explica, ascultam toţi; şi istoriile minunate cu Ştefan cel

Mare şi Mihai Viteazul le-am ştiut chiar din clasa întăia.

Mai cu samă explicaţiile la istorie erau minunate. Pe sub tavanul scund al clasei

treceau eroii altor vremuri în cununile lor de neguri. Îi urmăream înfiorat, auzeam

parcă freamătul luptelor şi, acasă, îi visam o noapte întreagă.

Uite, şi acum mi se pare că Domnu nostru a fost un om deosebit. Îi scînteiau

privirile şi era şi el mişcat când ne spunea despre mărirea strămoşilor. Când făcea un

semn cu mâna, aşa, într-o parte, parcă ridica o perdea de pe trecut, şi eu vedeam tot ce

spunea glasul lui... Şi când mă gîndesc bine, când judec cu mintea de-acum, când caut

să adun unele fapte pe care atunci, copil, le treceam cu vederea, găsesc cu mirare că

Domnu era un om foarte năcăjit, hărţuit de administraţie, că cu greu îşi ducea

gospodăria lui, că venea de multe ori amărât, ca să ne dea cu dragoste învăţătura de

toate zilele... Dar atunci nu, n-avea altă grijă decît să ne spuie istorii mişcătoare.

Ca dânsul poate au mai fost mulţi. Şi toţi, dragă prietine, când te gândeşti bine,

au fost nişte apostoli, care au îndurat sărăcie şi batjocură, care au trecut printr-un

vifor de nemulţămiri şi vorbe rele, şi care totuşi au izbutit să-şi îndeplinească, cu

bine, menirea...

Domnu nostru ne-a învăţat rugăciuni, ne-a învăţat cântece care erau aşa de

frumoase pentru copilăria şi sufletele noastre, deşi nu le înţelegeam bine; ne-a

învăţat să credem şi în alte lucruri, în trecutul şi vrednicia noastră, lucruri pe care

mulţi le batjocoreau în acea vreme; ne-a învăţat multe, de care aminte nu ne mai

aducem, dar care au rămas în fundul sufletului ca seminţe bune ce au înflorit bogat

mai târziu...

Îmi aduc aminte... Într-o sară ne strânseserăm la şcoală la împletit panere.

Şedeam încerdac, în cerdac la Domnu, şi unul spunea o poveste. Era o linişte mare în

împrejurimi înprimăvara aceea, şi departe, spre Siret, se auzea, abia se auzea un

cântec de fluier. Umbrele înserării ne învăluiră, povestitorul tăcu, şi noi rămaserăm

fără vorbe, cu Domnu în mijlocul nostru, ascultând adierea depărtată a cavalului.

- Măi băieţi, staţi, c-am să vă cetesc şi eu o poveste...

Şi a aşezat în geam, pe dinlăuntru, o lampă, şi în lumina ei, acolo între noi, ne-a

14

cetit Harap-Alb al lui Moş-Creangă. Glasul lui curgea domol şi basmul ne fermeca pe

toţi ca un cântec frumos. Povestea mi-a rămas adânc săpată în suflet, şi, mai târziu,

când am cetit-o într-o odăiţă scundă, în Iaşi, pe când făceam liceul, am stat mult şi m-

am gândit la sara când o cetea învăţătorul, m-am gândit ca la o altă poveste senină a

copilăriei mele...

Dintre toate amintirile frumoase, această sară, cînd ne-a cetitpovestea, rămase

stăruitoare în piroteala mea, în legănarea trăsurii mari, pe când clopotele sunau încet

prin liniştea pădurii. Treceam printre două ziduri de verdeaţă care-mi trimeteau

aburiri răcoroase, şi mă apropiam repede de locul unde a fost odată şcoala, unde m-

am jucat, unde Domnu şi-a petrecut atâţia ani - treizeci - dăscălind şiruri după şiruri

de copilandri cu ochii neliniştiţi.

Acolo nu mai e nimic, e loc gol, şi Domnu, îmbătrânit, cu părul alb, se plimbă

încet, cu mânile la spate, singur şi trist.

Îl întreb:

- Ce mai faci ?

- Greu, greu ! îmi răspunde încet, dând din cap. De acuma mă duc să mă

întâlnesc cu Harap-Alb şi cu Creangă...

Şi parcă mă cuprinde o înduioşare, mă uit la dânsul şi nu-mi vine a crede că el e

omul tânăr care altădată ne-a strecurat în suflete atâta credinţă şi atâta foc !

M-a deşteptat larma glasurilor şi lumina albă a câmpiei. Târguşorul meu se

vedea departe, într-o grămădire de acoperişuri negre şi roşe. Eram neliniştit, voiam

să văd cât mai curînd pe dascălul copilăriei. Şi vezi tu, dragă, poate scrisoarea aceasta

de aceea e aşa de sentimentală şi aşa de plină de puncte de exclamaţie, pentru că

vestea pe care am aflat-o, a fost tristă. Totuşi trebuia să mă aştept la ea. Domnu nu

mai era nici vesel, nici trist, nici bătrân... După ce şi-a isprăvit cei treizeci de ani de

dăscălie, s-a dus unde-i locul tuturor. Câte ceva din sufletul lui a rămas în sufletul

multora, dar el nu mai este, şi-a îndeplinit cu anevoie o muncă grea de care nu s-a

plâns şi prin care n-a strălucit, - a murit împăcat, ca mulţi alţii, şi acum se odihneşte !

II

Din ziua când m-am întors aici, în târguşorul nostru cel vechi, n-am stat o clipă.

Am cutreierat în lung şi în lat locurile cunoscute, în care au rămas vii pentru sufletul

meu întâmplărilecopilăriei, - întâmplările luminoase ale copilăriei aşa de

îndepărtate.

15

Page 12: Cărticica cu lecturi - clasa I

Am văzut, la Siret, locul unde mă scăldam cu dracii de sama mea. Ne bălăceam

în valuri, ieşeam la mal şi ne ungeam cu nomol din cap pînă-n picioare; lăsam să ne

pârlească soarele prietin, ne sculam, ne alungam în lungul malului cu chiote şi cu

răcnete, apoi dintr-odată săream cu toţii în apă, în bufneli asurzitoare şi în curcubeie

de stropi.

Am văzut iarăşi întinsele zăvoaie de sălcii cenuşii în care intram cu grozava frică

debursuci. Frica ţinea pînă ce dădeam de desişurile cu mure, când ne puneam la

ospăţ şi la taifas. Pe urmă, prin poieni, chiote şi goană, parcă venise pe acele

meleaguri o oştire de sălbatici...

Ş-am mai văzut, la marginea târgului, şurile dărăpănate, pline de poloboace,

unde ne jucam de-a ascunsul, noaptea. Cu cât fior căutam prin colţuri negre, şi

cotrobăiam prin poloboacele răsunătoare şi cercetam, prin podurile în care se

furişau dungi albe de lumină, pe tovarăşii ascunşi ! Şi-mi aduc aminte că totdeauna

trebuia să mormăiesc singur, să spun câte o ghiduşie ca să izbucnească în râs cineva...

Numai aşa puteam să dau de o urmă în pustiul acela !

Şi câte şi câte lucruri care m-au înfiorat şi m-au bucurat ! Pe toate le-am văzut.

Totuşiniciunul nu m-a mişcat aşa de mult, frate dragă, ca locul - numai locul a rămas -

unde odată era şcoala.

Acolo am intrat în freamătul de copii cu teamă şi cu bucurie în întâia dimineaţă,

când m-a adus tata de mână; acolo era un păr care făcea pere aşa de bune, din care

Domnu ne dăruia de gustare câte două la începutul fiecărei vacanţe; acolo era curtea

unde înălţăm iarna uriaşi de zăpadă, la capul cărora ne suiam cu scara, să le punem

pipe în gură şi cărbuni în locul ochilor; acolo multe lucruri s-au petrecut, prietine, - şi,

de-acolo pornind, simt că iar mă cuprinde înduioşarea şi iar am să-ţi vorbesc şi în

această scrisoare de domnu Trandafir.

Era un om bine făcut, puţin chel în vârful capului, cu ochii foarte blajini. Când

zîmbea, se arătau sub mustaţa tunsă scurt nişte dinţi lungi, cu strungă la mijloc.

Când ne învăţa cum să spunem poeziile eroice, vorbea tare şi înălţa în sus braţul

drept; când cântam în cor, lovea diapazonul de colţul catedrei, îl ducea repede la

urechea dreaptă, şi, încruntînd puţin dinsprîncene, dădea uşor tonul: laaa ! - iar

băieţii răspundeau într-un murmur subţire, şi aşteptau cu ochii aţintiţi la mâna lui,

care dintr-odată se înălţa. Atunci izbucneau glasurile tinere, într-o revărsare caldă.

Când trebuia câteodată, sâmbăta după amiază, să ne cetească din poveştile lui

16

Creangă, ne privea întăi blând, cu un zâmbet liniştit, ţinând cartea la piept, în dreptul

inimii, - şi în bănci se făcea o tăcere adâncă, ca într-o biserică.

Tu bagi de samă că nu-ţi vorbesc de gramatică şi de aritmetică. Şi nici nu-ţi voi

vorbi. Acestea se făceau bine; băieţii învăţau după puterile lor; dar sunt nişte lucruri

aşa deneînsemnate când le pui faţă în faţă cu învăţătura cealaltă, sufletească, ce ne-o

da Domnu ! Şi ne-o da această învăţătură nu pentru că trebuia, şi pentru că i se plătea,

dar pentru că avea un prisos de bunătate în el şi pentru că în acest suflet era ceva din

credinţa şi curăţenia unuiapostol.

Acolo, în colţul acela de ţară, putea să fie cum voia învăţătorul. Nimeni dintre cei

mari nu-l tulbura; nimeni nu se interesa cum mergea şcoala lui. Bine, rău, - el făcea

ceea ce socotea că trebuie să facă, şi atât.

De aceea domnu Trandafir al nostru a rămas foarte mirat când, într-un rând, în

cei din urmă ani de dăscălie, a primit vizita unuia din cei de sus.

Să vezi cum a fost.

Într-o bună zi, iată că intră pe poarta ogrăzii doi străini. Băieţii în clasă erau

cumonitorii. Domnu, în grădină, priveghea la descărcatul unui car de fîn. Era foarte

gospodăros şi-i plăcea să se facă fiecare lucru cu rânduială.

Străinii se apropie.

- Bună-ziua !

- Mulțămim dumilorvoastră !

Domnu Trandafir se uită la străini; străinii se uită la domnu Trandafir.

- Mă rog, ce doriţi dumneavoastră ?

- Apoi, uite ce e... dacă eşti bun... Am vrea să vedem şcoala...

- Cum nu, numai să isprăvesc cu fânul ista. Mărie ! ia vezi de ceva răcoreală !

dulceţi, cafea ! Ia şedeţi vă rog, colea, la umbră, în cerdac, oleacă, de mai răsuflaţi...

- Nu, că suntem cam grăbiţi...

- Uite, îndată, cât ai bate din palme...

Şi iată-l că se scutură de fân, trece înainte şi pofteşte pe străini în clasă. Acolo

întrebări: câţi copii vin la şcoală, câţi sunt înscrişi ? şi Domnu răspunde că vin câţi sunt

înscrişi, şi se cam miră de ce l-or fi întrebând orăşenii de lucruri de acestea. Revizori

nu sînt; pe revizor îl cunoaşte el bine şi ştie că vine de două ori pe an. Vine rar, că ştie

cu cine are de-a face. În sfîrşit, or fi fiind alţi slujbaşi mai mari, mai ştii ? Iar unul din ei:

- Mă rog, fii bun şi fă o lecţie... aşa, de curiozitate...

Şi Domnu face o lecţie, uite aşa, cum o făcea el totdeauna, întreabă pe băieţi,

17

Page 13: Cărticica cu lecturi - clasa I

Am văzut, la Siret, locul unde mă scăldam cu dracii de sama mea. Ne bălăceam

în valuri, ieşeam la mal şi ne ungeam cu nomol din cap pînă-n picioare; lăsam să ne

pârlească soarele prietin, ne sculam, ne alungam în lungul malului cu chiote şi cu

răcnete, apoi dintr-odată săream cu toţii în apă, în bufneli asurzitoare şi în curcubeie

de stropi.

Am văzut iarăşi întinsele zăvoaie de sălcii cenuşii în care intram cu grozava frică

debursuci. Frica ţinea pînă ce dădeam de desişurile cu mure, când ne puneam la

ospăţ şi la taifas. Pe urmă, prin poieni, chiote şi goană, parcă venise pe acele

meleaguri o oştire de sălbatici...

Ş-am mai văzut, la marginea târgului, şurile dărăpănate, pline de poloboace,

unde ne jucam de-a ascunsul, noaptea. Cu cât fior căutam prin colţuri negre, şi

cotrobăiam prin poloboacele răsunătoare şi cercetam, prin podurile în care se

furişau dungi albe de lumină, pe tovarăşii ascunşi ! Şi-mi aduc aminte că totdeauna

trebuia să mormăiesc singur, să spun câte o ghiduşie ca să izbucnească în râs cineva...

Numai aşa puteam să dau de o urmă în pustiul acela !

Şi câte şi câte lucruri care m-au înfiorat şi m-au bucurat ! Pe toate le-am văzut.

Totuşiniciunul nu m-a mişcat aşa de mult, frate dragă, ca locul - numai locul a rămas -

unde odată era şcoala.

Acolo am intrat în freamătul de copii cu teamă şi cu bucurie în întâia dimineaţă,

când m-a adus tata de mână; acolo era un păr care făcea pere aşa de bune, din care

Domnu ne dăruia de gustare câte două la începutul fiecărei vacanţe; acolo era curtea

unde înălţăm iarna uriaşi de zăpadă, la capul cărora ne suiam cu scara, să le punem

pipe în gură şi cărbuni în locul ochilor; acolo multe lucruri s-au petrecut, prietine, - şi,

de-acolo pornind, simt că iar mă cuprinde înduioşarea şi iar am să-ţi vorbesc şi în

această scrisoare de domnu Trandafir.

Era un om bine făcut, puţin chel în vârful capului, cu ochii foarte blajini. Când

zîmbea, se arătau sub mustaţa tunsă scurt nişte dinţi lungi, cu strungă la mijloc.

Când ne învăţa cum să spunem poeziile eroice, vorbea tare şi înălţa în sus braţul

drept; când cântam în cor, lovea diapazonul de colţul catedrei, îl ducea repede la

urechea dreaptă, şi, încruntînd puţin dinsprîncene, dădea uşor tonul: laaa ! - iar

băieţii răspundeau într-un murmur subţire, şi aşteptau cu ochii aţintiţi la mâna lui,

care dintr-odată se înălţa. Atunci izbucneau glasurile tinere, într-o revărsare caldă.

Când trebuia câteodată, sâmbăta după amiază, să ne cetească din poveştile lui

16

Creangă, ne privea întăi blând, cu un zâmbet liniştit, ţinând cartea la piept, în dreptul

inimii, - şi în bănci se făcea o tăcere adâncă, ca într-o biserică.

Tu bagi de samă că nu-ţi vorbesc de gramatică şi de aritmetică. Şi nici nu-ţi voi

vorbi. Acestea se făceau bine; băieţii învăţau după puterile lor; dar sunt nişte lucruri

aşa deneînsemnate când le pui faţă în faţă cu învăţătura cealaltă, sufletească, ce ne-o

da Domnu ! Şi ne-o da această învăţătură nu pentru că trebuia, şi pentru că i se plătea,

dar pentru că avea un prisos de bunătate în el şi pentru că în acest suflet era ceva din

credinţa şi curăţenia unuiapostol.

Acolo, în colţul acela de ţară, putea să fie cum voia învăţătorul. Nimeni dintre cei

mari nu-l tulbura; nimeni nu se interesa cum mergea şcoala lui. Bine, rău, - el făcea

ceea ce socotea că trebuie să facă, şi atât.

De aceea domnu Trandafir al nostru a rămas foarte mirat când, într-un rând, în

cei din urmă ani de dăscălie, a primit vizita unuia din cei de sus.

Să vezi cum a fost.

Într-o bună zi, iată că intră pe poarta ogrăzii doi străini. Băieţii în clasă erau

cumonitorii. Domnu, în grădină, priveghea la descărcatul unui car de fîn. Era foarte

gospodăros şi-i plăcea să se facă fiecare lucru cu rânduială.

Străinii se apropie.

- Bună-ziua !

- Mulțămim dumilorvoastră !

Domnu Trandafir se uită la străini; străinii se uită la domnu Trandafir.

- Mă rog, ce doriţi dumneavoastră ?

- Apoi, uite ce e... dacă eşti bun... Am vrea să vedem şcoala...

- Cum nu, numai să isprăvesc cu fânul ista. Mărie ! ia vezi de ceva răcoreală !

dulceţi, cafea ! Ia şedeţi vă rog, colea, la umbră, în cerdac, oleacă, de mai răsuflaţi...

- Nu, că suntem cam grăbiţi...

- Uite, îndată, cât ai bate din palme...

Şi iată-l că se scutură de fân, trece înainte şi pofteşte pe străini în clasă. Acolo

întrebări: câţi copii vin la şcoală, câţi sunt înscrişi ? şi Domnu răspunde că vin câţi sunt

înscrişi, şi se cam miră de ce l-or fi întrebând orăşenii de lucruri de acestea. Revizori

nu sînt; pe revizor îl cunoaşte el bine şi ştie că vine de două ori pe an. Vine rar, că ştie

cu cine are de-a face. În sfîrşit, or fi fiind alţi slujbaşi mai mari, mai ştii ? Iar unul din ei:

- Mă rog, fii bun şi fă o lecţie... aşa, de curiozitate...

Şi Domnu face o lecţie, uite aşa, cum o făcea el totdeauna, întreabă pe băieţi,

17

Page 14: Cărticica cu lecturi - clasa I

vorbeşte şi el; spune lucruri care şi pe el îl mişcă şi-l ajung la inimă. Şi iată că orăşenii

îl privesc cu ochii dintr-odată încălziţi, întreabă şi ei pe copii, ascultă o poezie,

Domnu îşi loveşte uşor diapazonul de colţul catedrei: laaa ! şi clasa răspunde într-o

adiere uşoară de glasuri tinere, şi toţi cântă, cântă aşa, de-i place şi lui domnu

Trandafir şi zice şi el la urmă: „Brava, băieţi !"

Iar străinii îl întreabă iar, dar cu glasurile cu totul schimbate şi cu altă lumină în

ochi, de unde-i, şi la ce şcoală a învăţat, cum îşi petrece viaţa; şi Domnu răspunde şi

nu prea, şi începe a se întreba de ce l-or fi iscodind oare orăşenii aceia.

Îi pofteşte la masă, ei îl roagă să-i ierte că nu pot, trebuie să plece; îi roagă să beie

măcar un pahar de apă, ei îi mulţămesc iar. Unul scoate ceasul; altul, cu un ton de

respect, spune ceva. Şi cel care pare a fi mai mare, porneşte înainte. Iar domnu

Trandafir întreabă tainic pe cestălalt,rămas mai în urmă:

- Mă rog, domnule, dacă eşti bun şi nu te superi... cu cine am onoarea ?

- Eu?... Eu sunt inspectorul cutare...

- Hm ! şi domnu Trandafir se uită cu coada ochiului, neîncrezător, la domnul

inspector. Nu, fără şagă !... Dar celălalt domn?

- Celălalt e domnul Ministru !

Asta e prea-prea; şi Domnu începu a râde cu hohot.

- Ei, ştii că ai haz ! Nu, că asta-i chiar frumos !

- Cum, dumneata crezi că glumesc ?

-Ei, asta-i ! dar cum ai socoti dumneata că am să cred asemenea lucru ? Ce are să

caute Ministrul aici, în sărăcia asta a noastră ?

Şi celălalt străin se întoarce, zâmbeşte, scutură mâna lui domnu Trandafir şi-l

felicitează. Şipleacă amândoi, - iar pe urmă mult s-a minunat dascălul nostru când a

aflat de la primărie că în adevăr Ministrul şcoalelor a fost străinul cel drept, slab, cu

mustaţa neagră.

Nu, Domnu nostru nu ne-a învăţat niciodată din pricină că se temea de cei mari.

Îi era drag să ne înveţe, şi parcă eram copiii lui, - asta am simţit-o totdeauna, cât am

fost sub privegherea lui. Se supăra rar şi nu spunea decât două vorbe. Asta-i era

mânia cea mai mare:

- Măi domnule !

Nouă ne venea să intrăm în pământ, când zicea: „Măi domnule !"şi se uita urât

la noi. Îmi aduc aminte ce zarvă a fost când, într-un rând, s-a zvonit că pe Domnu

nostru are să-l mute într-o altă comună, peste Siret. Ne-am strâns sara toţi băieţii, am

vorbit, unii plângeau, şi am luat o hotărâre mare, să ne ducem şi noi cu Domnu peste

Siret.

Dar Domnu nu s-a dus nicăieri; a rămas acolo pe pământul nostru; şi în

pământul nostru l-au şi îngropat.

I-am văzut mormântul. O cruce de stejar, înegrită de ploi: deasupra, un brad,

care fâşâie la cea mai uşoară suflare de vânt. Flori sălbatice pe pământul negru. Pe

cruce, o tăbliţă: „Aiciodihneşte robul lui D-zeu Neculai Trandafir..." şi celelalte

cuvinte nu se mai cunosc, le-au şters ninsorile şi ploile.

Nici şcoala unde m-a învăţat el nu mai este. Acuma băieţii învaţă într-alt loc,

într-o clădire nouă, naltă şi frumoasă. Eu nu m-am dus însă s-o văd pe aceea; eu m-

am dus să văd locul gol unde a fost o odaie scundă, în care ne era cald vara şi frig

iarna, în locul acela odată a trăit un om. Pentru amintirea lui îţi trimet această

scrisoare. Poate şi tu te vei gândi o clipă la dascălul acesta necunoscut şi vei dori

odihnă lină „robului lui D-zeu", al cărui nume ploile şi ninsorile în curând îl vor

şterge şi de pe crucea mormântului. Cât despre oamenii care l-au rănit şi l-au

mâhnit,ei de mult l-au uitat !...

Şi mă vei ierta că te-am făcut să pierzi jumătate de ceas cu aceste lucruri aşa de

vechi !

1. Răspunde la întrebări:

Ce chip din trecut i-a rămas lui Sadoveanu în amintirile sale?

Cum arăta Domnu’ Trandafir?

Cum era Domnu’ Trandafir?

Ce i-a învăţat el pe elevi?

Ce le-a strecurat învăţătorul în suflete?

18 19

Page 15: Cărticica cu lecturi - clasa I

vorbeşte şi el; spune lucruri care şi pe el îl mişcă şi-l ajung la inimă. Şi iată că orăşenii

îl privesc cu ochii dintr-odată încălziţi, întreabă şi ei pe copii, ascultă o poezie,

Domnu îşi loveşte uşor diapazonul de colţul catedrei: laaa ! şi clasa răspunde într-o

adiere uşoară de glasuri tinere, şi toţi cântă, cântă aşa, de-i place şi lui domnu

Trandafir şi zice şi el la urmă: „Brava, băieţi !"

Iar străinii îl întreabă iar, dar cu glasurile cu totul schimbate şi cu altă lumină în

ochi, de unde-i, şi la ce şcoală a învăţat, cum îşi petrece viaţa; şi Domnu răspunde şi

nu prea, şi începe a se întreba de ce l-or fi iscodind oare orăşenii aceia.

Îi pofteşte la masă, ei îl roagă să-i ierte că nu pot, trebuie să plece; îi roagă să beie

măcar un pahar de apă, ei îi mulţămesc iar. Unul scoate ceasul; altul, cu un ton de

respect, spune ceva. Şi cel care pare a fi mai mare, porneşte înainte. Iar domnu

Trandafir întreabă tainic pe cestălalt,rămas mai în urmă:

- Mă rog, domnule, dacă eşti bun şi nu te superi... cu cine am onoarea ?

- Eu?... Eu sunt inspectorul cutare...

- Hm ! şi domnu Trandafir se uită cu coada ochiului, neîncrezător, la domnul

inspector. Nu, fără şagă !... Dar celălalt domn?

- Celălalt e domnul Ministru !

Asta e prea-prea; şi Domnu începu a râde cu hohot.

- Ei, ştii că ai haz ! Nu, că asta-i chiar frumos !

- Cum, dumneata crezi că glumesc ?

-Ei, asta-i ! dar cum ai socoti dumneata că am să cred asemenea lucru ? Ce are să

caute Ministrul aici, în sărăcia asta a noastră ?

Şi celălalt străin se întoarce, zâmbeşte, scutură mâna lui domnu Trandafir şi-l

felicitează. Şipleacă amândoi, - iar pe urmă mult s-a minunat dascălul nostru când a

aflat de la primărie că în adevăr Ministrul şcoalelor a fost străinul cel drept, slab, cu

mustaţa neagră.

Nu, Domnu nostru nu ne-a învăţat niciodată din pricină că se temea de cei mari.

Îi era drag să ne înveţe, şi parcă eram copiii lui, - asta am simţit-o totdeauna, cât am

fost sub privegherea lui. Se supăra rar şi nu spunea decât două vorbe. Asta-i era

mânia cea mai mare:

- Măi domnule !

Nouă ne venea să intrăm în pământ, când zicea: „Măi domnule !"şi se uita urât

la noi. Îmi aduc aminte ce zarvă a fost când, într-un rând, s-a zvonit că pe Domnu

nostru are să-l mute într-o altă comună, peste Siret. Ne-am strâns sara toţi băieţii, am

vorbit, unii plângeau, şi am luat o hotărâre mare, să ne ducem şi noi cu Domnu peste

Siret.

Dar Domnu nu s-a dus nicăieri; a rămas acolo pe pământul nostru; şi în

pământul nostru l-au şi îngropat.

I-am văzut mormântul. O cruce de stejar, înegrită de ploi: deasupra, un brad,

care fâşâie la cea mai uşoară suflare de vânt. Flori sălbatice pe pământul negru. Pe

cruce, o tăbliţă: „Aiciodihneşte robul lui D-zeu Neculai Trandafir..." şi celelalte

cuvinte nu se mai cunosc, le-au şters ninsorile şi ploile.

Nici şcoala unde m-a învăţat el nu mai este. Acuma băieţii învaţă într-alt loc,

într-o clădire nouă, naltă şi frumoasă. Eu nu m-am dus însă s-o văd pe aceea; eu m-

am dus să văd locul gol unde a fost o odaie scundă, în care ne era cald vara şi frig

iarna, în locul acela odată a trăit un om. Pentru amintirea lui îţi trimet această

scrisoare. Poate şi tu te vei gândi o clipă la dascălul acesta necunoscut şi vei dori

odihnă lină „robului lui D-zeu", al cărui nume ploile şi ninsorile în curând îl vor

şterge şi de pe crucea mormântului. Cât despre oamenii care l-au rănit şi l-au

mâhnit,ei de mult l-au uitat !...

Şi mă vei ierta că te-am făcut să pierzi jumătate de ceas cu aceste lucruri aşa de

vechi !

1. Răspunde la întrebări:

Ce chip din trecut i-a rămas lui Sadoveanu în amintirile sale?

Cum arăta Domnu’ Trandafir?

Cum era Domnu’ Trandafir?

Ce i-a învăţat el pe elevi?

Ce le-a strecurat învăţătorul în suflete?

18 19

Page 16: Cărticica cu lecturi - clasa I

2. Explică expresiile:

“a ridica o perdea de pe trecut“

“avea un prisos de bunătate”

“a primit vizita unuia din cei de sus”

“îi plăcea să se facă fiecare lucru cu rânduială”

“să isprăvesc cu fânul ista”

“spune lucruri care şi pe el îl mişcă şi-l ajung la inimă”

“orăşenii îl privesc cu ochii dintr-odată încălziţi”

“Domnu’ Trandafir întreabă tainic”

“şi parcă eram copiii lui, asta am simţit-o totdeauna, cât am fost sub privegherea

lui”

3. Scrie cuvinte cu înţeles asemănător pentru:

învăţător =

târguşor =

am cutreierat =

prieten =

ghiduşie =

freamăt =

blând =

ogradă =

să isprăvesc =

nu-l tulbura =

glasuri =

iscodind =

din pricină =

zarvă =

hotărâre =

4. Scrie cuvinte cu înţeles opus pentru:

blând

bunătate

acolo

am râs

ieşeam

luminoase

târziu

5. Scrie un text despre profesorul tău în care să-l descrii şi să specifici ceea ce

admiri la el.

6. Ai dori să fii profesor? De ce?

m-au bucurat

tăcere

însemnate

nimeni

străin

rar

curiozitate

20 21

Page 17: Cărticica cu lecturi - clasa I

2. Explică expresiile:

“a ridica o perdea de pe trecut“

“avea un prisos de bunătate”

“a primit vizita unuia din cei de sus”

“îi plăcea să se facă fiecare lucru cu rânduială”

“să isprăvesc cu fânul ista”

“spune lucruri care şi pe el îl mişcă şi-l ajung la inimă”

“orăşenii îl privesc cu ochii dintr-odată încălziţi”

“Domnu’ Trandafir întreabă tainic”

“şi parcă eram copiii lui, asta am simţit-o totdeauna, cât am fost sub privegherea

lui”

3. Scrie cuvinte cu înţeles asemănător pentru:

învăţător =

târguşor =

am cutreierat =

prieten =

ghiduşie =

freamăt =

blând =

ogradă =

să isprăvesc =

nu-l tulbura =

glasuri =

iscodind =

din pricină =

zarvă =

hotărâre =

4. Scrie cuvinte cu înţeles opus pentru:

blând

bunătate

acolo

am râs

ieşeam

luminoase

târziu

5. Scrie un text despre profesorul tău în care să-l descrii şi să specifici ceea ce

admiri la el.

6. Ai dori să fii profesor? De ce?

m-au bucurat

tăcere

însemnate

nimeni

străin

rar

curiozitate

20 21

Page 18: Cărticica cu lecturi - clasa I

VOCABULAR

Şi cum de la miazănoapte

Vine vântul fără milă,

De pe vârful şurii noastre

Smulge-n zbor câte-o şindrilă.

suri = argintii

plumb = metal moale şi greu, cenuşiu albăstrui

zdrenţuită = ruptă, sfâşiată

şură = construcţie în care se adăpostesc vitele

şindrilă = scândurică de brad

viforniţa = furtună, vijelie, viscol

păgână = persoană care se închină zeilor.

golaş = fără pene

1. Scrie numărul strofei care corespunde fiecărui enunţ:

Strofa

Grădina este acoperită cu un văl de brumă argintie care usucă

rădăcina firelor de lămâiţă.

Vântul nemilos, de la miazănoapte, vine şi smulge-n zbor câte o

şindrilă de pe vârful şurii.

Pe deasupra pădurii apar norii cenuşii şi grei, iar porumbul cu

frunzele rupte se mişcă neîncetat.

Furtuna îndoaie nucii bătrâni iar sus pe cumpăna fântânii

plânge un pui de ciocârlie.

Poetul şi puiul golaş de ciocârlie sunt trişti.

Octavian Goga(1881-1938)

Octavian Goga s-a născut la 1 aprilie 1881, la Răşinari - Sibiu. Tatăl său

Iosif era preot, iar mama sa Aurelia, învăţătoare.

A scris următoarele volume de versuri: Ne cheamă pământul, Poezii, Din

umbra zidurilor, Cântec fără ţară, Din larg.

În poeziile sale, O. Goga prezintă frumuseţile ţării noastre, îşi exprimă

sentimentele pe care le trăieşte în mijlocul naturii, vorbeşte despre viaţa

satului ardelean, dragostea de neam şi de ţară.

Toamna

Văl de brumă argintie

Mi-a împodobit grădina

Firelor de lămâiţă

Li se uscă rădăcina.

Peste creştet de dumbravă

Norii suri îşi poartă plumbul,

Cu podoaba zdrenţuită

Tremură pe câmp porumbul.

De viforniţa păgână

Se-ndoiesc nucii, bătrânii,

Plânge-un pui de ciocârlie

Sus pe cumpăna fântânii.

Îl ascult şi simt subt gene

Cum o lacrimă-mi învie:

- Ni se-aseamănă povestea,

Pui golaş de ciocârlie

Page 19: Cărticica cu lecturi - clasa I

VOCABULAR

Şi cum de la miazănoapte

Vine vântul fără milă,

De pe vârful şurii noastre

Smulge-n zbor câte-o şindrilă.

suri = argintii

plumb = metal moale şi greu, cenuşiu albăstrui

zdrenţuită = ruptă, sfâşiată

şură = construcţie în care se adăpostesc vitele

şindrilă = scândurică de brad

viforniţa = furtună, vijelie, viscol

păgână = persoană care se închină zeilor.

golaş = fără pene

1. Scrie numărul strofei care corespunde fiecărui enunţ:

Strofa

Grădina este acoperită cu un văl de brumă argintie care usucă

rădăcina firelor de lămâiţă.

Vântul nemilos, de la miazănoapte, vine şi smulge-n zbor câte o

şindrilă de pe vârful şurii.

Pe deasupra pădurii apar norii cenuşii şi grei, iar porumbul cu

frunzele rupte se mişcă neîncetat.

Furtuna îndoaie nucii bătrâni iar sus pe cumpăna fântânii

plânge un pui de ciocârlie.

Poetul şi puiul golaş de ciocârlie sunt trişti.

Octavian Goga(1881-1938)

Octavian Goga s-a născut la 1 aprilie 1881, la Răşinari - Sibiu. Tatăl său

Iosif era preot, iar mama sa Aurelia, învăţătoare.

A scris următoarele volume de versuri: Ne cheamă pământul, Poezii, Din

umbra zidurilor, Cântec fără ţară, Din larg.

În poeziile sale, O. Goga prezintă frumuseţile ţării noastre, îşi exprimă

sentimentele pe care le trăieşte în mijlocul naturii, vorbeşte despre viaţa

satului ardelean, dragostea de neam şi de ţară.

Toamna

Văl de brumă argintie

Mi-a împodobit grădina

Firelor de lămâiţă

Li se uscă rădăcina.

Peste creştet de dumbravă

Norii suri îşi poartă plumbul,

Cu podoaba zdrenţuită

Tremură pe câmp porumbul.

De viforniţa păgână

Se-ndoiesc nucii, bătrânii,

Plânge-un pui de ciocârlie

Sus pe cumpăna fântânii.

Îl ascult şi simt subt gene

Cum o lacrimă-mi învie:

- Ni se-aseamănă povestea,

Pui golaş de ciocârlie

Page 20: Cărticica cu lecturi - clasa I

22

2. Formulează enunţuri folosind expresiile:

- văl de brumă

- văl pe cap

3. Scrie însuşiri pentru cuvintele:

nori brumă pui

grădină nori viforniţă

4. Alcătuieşte enunţuri în care cuvântul „poartă“ să aibă sensuri diferite.

5. Selectează din poezie cuvinte care se scriu cu „m“ înainte de „p“ şi „b“.

Alcătuieşte enunţuri cu ele.

6. Înlocuieşte una dintre literele cuvintelor date pentru a obţine cuvinte noi:

de, văl, fire, suri, uscă, vine, porumbul, milă.

Exemplu: uscă - urcă

7. Desparte în silabe cuvintele: plumb, lămâiţă, podoabă, norii, dumbravă,

împodobit.

Completează:

Titlul poeziei

Autorul

Poezia are _______ strofe. Fiecare strofă are ______ versuri.

Expresii deosebite care te ajută să scrii un text despre toamnă.

Citeşte şi poezia „Toamna“ de George Topârceanu

de George Topârceanu

Toamna cu-a ei albă frunte

Şi cu galbeni-i conduri

A lăsat argint pe munte

Şi rugină pe păduri.

Cerul şi-a schimbat veşmântul

Ploaia parcă stă să-nceapă

Printre brazi coboară vântul

Ca un foşnet lung de apă.

Toamna

Astfel, turmă după turmă

Pleacă toamna de la stâni,

De rămas pustii în urmă

Munţii singuri de bătrâni,

Cu poteci fără de soare,

Luminişuri fără flori,

Singuratice poene

Cu mesteceni visători...

Colo sus, culcat, pe-o rână,

Stă Negoiu mohorât,

Cu-a lui negură bătrână

Care-i ţine de urât.

Page 21: Cărticica cu lecturi - clasa I

22

2. Formulează enunţuri folosind expresiile:

- văl de brumă

- văl pe cap

3. Scrie însuşiri pentru cuvintele:

nori brumă pui

grădină nori viforniţă

4. Alcătuieşte enunţuri în care cuvântul „poartă“ să aibă sensuri diferite.

5. Selectează din poezie cuvinte care se scriu cu „m“ înainte de „p“ şi „b“.

Alcătuieşte enunţuri cu ele.

6. Înlocuieşte una dintre literele cuvintelor date pentru a obţine cuvinte noi:

de, văl, fire, suri, uscă, vine, porumbul, milă.

Exemplu: uscă - urcă

7. Desparte în silabe cuvintele: plumb, lămâiţă, podoabă, norii, dumbravă,

împodobit.

Completează:

Titlul poeziei

Autorul

Poezia are _______ strofe. Fiecare strofă are ______ versuri.

Expresii deosebite care te ajută să scrii un text despre toamnă.

Citeşte şi poezia „Toamna“ de George Topârceanu

de George Topârceanu

Toamna cu-a ei albă frunte

Şi cu galbeni-i conduri

A lăsat argint pe munte

Şi rugină pe păduri.

Cerul şi-a schimbat veşmântul

Ploaia parcă stă să-nceapă

Printre brazi coboară vântul

Ca un foşnet lung de apă.

Toamna

Astfel, turmă după turmă

Pleacă toamna de la stâni,

De rămas pustii în urmă

Munţii singuri de bătrâni,

Cu poteci fără de soare,

Luminişuri fără flori,

Singuratice poene

Cu mesteceni visători...

Colo sus, culcat, pe-o rână,

Stă Negoiu mohorât,

Cu-a lui negură bătrână

Care-i ţine de urât.

Page 22: Cărticica cu lecturi - clasa I

VOCABULAR

Fiind bAiet pAduri cutreieram

Fiind băiet păduri cutreieram

Și mă culcam ades lângă izvor,

Iar brațul drept sub cap eu mi-l puneam

S-aud cum apa suna-ncetișor:

Un freamăt lin trecea din ram în ram

Și un miros venea adormitor.

Astfel ades eu nopți întregi am mas,

Blând îngânat de-al valurilor glas.

Răsare luna,-mi bate drept în față:

Un rai din basme văd printre pleoape,

Pe câmpi un val de arginție ceață,

Sclipiri pe cer, văpaie peste ape,

Un bucium cântă tainic cu dulceață,

Sunând din ce în ce tot mai aproape...

Pe frunza-uscate sau prin naltul ierbii,

Părea c-aud venind în cete cerbii.

Alături teiul vechi mi se deschide:

Din el ieși o tânără crăiasă,

Pluteau în lacrimi ochii-mi plini de vise,

Cu fruntea ei într-o maramă deasă,

Cu ochii mari, cu gura-abia închisă;

Ca-n somn încet-încet pe frunze pasă,

Călcând pe vârful micului picior,

Veni alături, mă privi cu dor.

Și ah, era atâta de frumoasă,

Cum numa-n vis o dată-n viața ta

Un înger blând cu fața radioasă,

Venind din cer se poate arăta;

Iar păru-i blond și moale ca mătasa

Grumazul alb și umerii-i vădea.

Prin hainele de tort subțire, fin,

Se vede trupul ei cel alb deplin.

bucium = vechi instrument muzical de suflat, de forma unui tub lung făcut din coajă de tei sau din lemn, folosit (mai ales de ciobani) pentru a da semnale.

tainic = plin de taină; secret;maramă = fâşie de ţesătură albă (de borangic) cu care femeile de la ţară îşi

acoperă capulgrumaz = gât, ceafă.

1. Explică următoarele cuvinte cu ajutorul dicţionarului explicativ al limbii

române:

a cutreiera =

freamăt =

sclipire =

24

Mihail Eminescu

(1850-1889)

¨Mihai Eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoşani.

Este fiul lui Gheorghe Eminovici şi al Ralucăi. Copilăria şi-a petrecut-

o la Ipoteşti, unde admira frumuseţile naturii (codrul şi apele

limpezi). Asculta cu mare interes folclorul românesc de la bătrânii

din sat.

Prieten şi cu Ion Creangă, de care l-au legat stima şi preţuirea

reciprocă, Mihai Eminescu a iubit şi folosit graiul neîntrecut şi

curat al poporului în opera sa. L-a impresionat frumuseţea de basm a

peisajului românesc (Floare albastră; Lacul, Sara pe deal, Freamăt

de codru), s-a inspirat din poezia populară (Revedere, Ce te legeni,

Somnoroase păsărele, La mijloc de codru).

23

Page 23: Cărticica cu lecturi - clasa I

VOCABULAR

Fiind bAiet pAduri cutreieram

Fiind băiet păduri cutreieram

Și mă culcam ades lângă izvor,

Iar brațul drept sub cap eu mi-l puneam

S-aud cum apa suna-ncetișor:

Un freamăt lin trecea din ram în ram

Și un miros venea adormitor.

Astfel ades eu nopți întregi am mas,

Blând îngânat de-al valurilor glas.

Răsare luna,-mi bate drept în față:

Un rai din basme văd printre pleoape,

Pe câmpi un val de arginție ceață,

Sclipiri pe cer, văpaie peste ape,

Un bucium cântă tainic cu dulceață,

Sunând din ce în ce tot mai aproape...

Pe frunza-uscate sau prin naltul ierbii,

Părea c-aud venind în cete cerbii.

Alături teiul vechi mi se deschide:

Din el ieși o tânără crăiasă,

Pluteau în lacrimi ochii-mi plini de vise,

Cu fruntea ei într-o maramă deasă,

Cu ochii mari, cu gura-abia închisă;

Ca-n somn încet-încet pe frunze pasă,

Călcând pe vârful micului picior,

Veni alături, mă privi cu dor.

Și ah, era atâta de frumoasă,

Cum numa-n vis o dată-n viața ta

Un înger blând cu fața radioasă,

Venind din cer se poate arăta;

Iar păru-i blond și moale ca mătasa

Grumazul alb și umerii-i vădea.

Prin hainele de tort subțire, fin,

Se vede trupul ei cel alb deplin.

bucium = vechi instrument muzical de suflat, de forma unui tub lung făcut din coajă de tei sau din lemn, folosit (mai ales de ciobani) pentru a da semnale.

tainic = plin de taină; secret;maramă = fâşie de ţesătură albă (de borangic) cu care femeile de la ţară îşi

acoperă capulgrumaz = gât, ceafă.

1. Explică următoarele cuvinte cu ajutorul dicţionarului explicativ al limbii

române:

a cutreiera =

freamăt =

sclipire =

24

Mihail Eminescu

(1850-1889)

¨Mihai Eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoşani.

Este fiul lui Gheorghe Eminovici şi al Ralucăi. Copilăria şi-a petrecut-

o la Ipoteşti, unde admira frumuseţile naturii (codrul şi apele

limpezi). Asculta cu mare interes folclorul românesc de la bătrânii

din sat.

Prieten şi cu Ion Creangă, de care l-au legat stima şi preţuirea

reciprocă, Mihai Eminescu a iubit şi folosit graiul neîntrecut şi

curat al poporului în opera sa. L-a impresionat frumuseţea de basm a

peisajului românesc (Floare albastră; Lacul, Sara pe deal, Freamăt

de codru), s-a inspirat din poezia populară (Revedere, Ce te legeni,

Somnoroase păsărele, La mijloc de codru).

23

Page 24: Cărticica cu lecturi - clasa I

VOCABULAR

Mie-mi curge Dunărea,

Numai omu-i schimbător,

Pe pământ rătăcitor,

Iar noi locului ne ținem,

Cum am fost așa rămânem:

Marea și cu râurile,

Lumea cu pustiurile,

Luna și cu soarele,

Codrul cu izvoarele.

doină = cântec popular care ex-

primă diferite sentimente (de dor, jale,

dragoste etc.)

cofă = vas de capacitate mică, cu

o singură toartă, confecţionat din

scânduri de brad, în care se ţine apa;

doniţă.

27

Revedere

Codrule, codruțule,

Ce mai faci, drăguțule,

Că de când nu ne-am văzut

Multă vreme au trecut

Și de când m-am depărtat,

Multă lume am îmblat.

Ia, eu fac ce fac demult,

Iarna viscolu-l ascult,

Crengile-mi rupându-le,

Apele-astupându-le,

Troienind cărările

Și gonind cântările;

Și mai fac ce fac demult,

Vara doina mi-o ascult

Pe cărarea spre izvor

Ce le-am dat-o tuturor,

Împlându-și cofeile,

Mi-o cântă femeile.

Codrule cu râuri line,

Vreme trece, vreme vine,

Tu din tânăr precum ești

Tot mereu întinerești.

Ce mi-i vremea, când de veacuri

Stele-mi scânteie pe lacuri,

Că de-i vremea rea sau bună,

Vântu-mi bate, frunza-mi sună;

Și de-i vremea bună, rea,

1. Răspunde la întrebări:

Cine îi adresează întrebări codrului?

Ce schimbări aduce iarna?

Ce ascultă codrul în timpul verii?

Ce elemente enumeră codrul ca fiind neschimbătoare?

2. Scrie cuvinte cu acelaşi înţeles pentru:

codru

drăguţule

troienind

veacuri

cărarea

Page 25: Cărticica cu lecturi - clasa I

VOCABULAR

Mie-mi curge Dunărea,

Numai omu-i schimbător,

Pe pământ rătăcitor,

Iar noi locului ne ținem,

Cum am fost așa rămânem:

Marea și cu râurile,

Lumea cu pustiurile,

Luna și cu soarele,

Codrul cu izvoarele.

doină = cântec popular care ex-

primă diferite sentimente (de dor, jale,

dragoste etc.)

cofă = vas de capacitate mică, cu

o singură toartă, confecţionat din

scânduri de brad, în care se ţine apa;

doniţă.

27

Revedere

Codrule, codruțule,

Ce mai faci, drăguțule,

Că de când nu ne-am văzut

Multă vreme au trecut

Și de când m-am depărtat,

Multă lume am îmblat.

Ia, eu fac ce fac demult,

Iarna viscolu-l ascult,

Crengile-mi rupându-le,

Apele-astupându-le,

Troienind cărările

Și gonind cântările;

Și mai fac ce fac demult,

Vara doina mi-o ascult

Pe cărarea spre izvor

Ce le-am dat-o tuturor,

Împlându-și cofeile,

Mi-o cântă femeile.

Codrule cu râuri line,

Vreme trece, vreme vine,

Tu din tânăr precum ești

Tot mereu întinerești.

Ce mi-i vremea, când de veacuri

Stele-mi scânteie pe lacuri,

Că de-i vremea rea sau bună,

Vântu-mi bate, frunza-mi sună;

Și de-i vremea bună, rea,

1. Răspunde la întrebări:

Cine îi adresează întrebări codrului?

Ce schimbări aduce iarna?

Ce ascultă codrul în timpul verii?

Ce elemente enumeră codrul ca fiind neschimbătoare?

2. Scrie cuvinte cu acelaşi înţeles pentru:

codru

drăguţule

troienind

veacuri

cărarea

Page 26: Cărticica cu lecturi - clasa I

6. Scrie cuvinte cu înţeles opus pentru:

adesea tânără

se deschise venea

micului mă culcam

7. Ce crezi că l-a inspirat pe poet atunci când a scris aceste versuri? Bifează

corespunzător.

amintirile din copilărie;

dragostea faţă de natură.

8. Ce alte elemente din natură apar în poezie pe lângă pădure?

izvorul vântul

miresmele cerul

Le-ai mai întâlnit în alte poezii scrise de Mihai Eminescu?

Scrie titlul unei poezii.

9. Ai în biblioteca personală o carte scrisă de cel mai mare poet român, Mihai

Eminescu?

10. Completează tabelul:

animale care trăiesc în pădurile noastre plante care trăiesc în pădurile noastre

11. Scrie da sau nu.

Ai fost vreodată într-o pădure?

Ai ascultat cântecul păsărelelor?

Ai simţit mireasma ierbii, a florilor, a frunzelor*?

Ai sfătui pe cineva să cutreiere pădurile?

Ai băut apă de izvor dintr-o pădure?

Ai simţit că pădurea trebuie apărată de către oameni?

DA NU

26

2. Răspunde la întrebări:

Cine cutreiera pădurile?

Ce asculta poetul?

Ce elemente îi apar în vis?

Cum arăta tânăra crăiasă?

3. Completează enunţurile folosind cuvinte din poezie.

Un freamă trecea din ram în ram

Un bucium tainic cu dulceaţă,

Alături vechi mi se deschise

Din el ieşi o tânără

Pluteau în ochii-i plini de vise

Cu fruntea ei într-o deasă,

Cu mari, cu gura-abia închisă.

4. Uneşte cuvintele date cu formele lor literare:

ades izvor

isvor adesea

numa peste

preste numai

5. Scrie cuvinte cu înţeles asemănător pentru:

câmpie răsare

cutreieram rai

lin blând

25

Page 27: Cărticica cu lecturi - clasa I

6. Scrie cuvinte cu înţeles opus pentru:

adesea tânără

se deschise venea

micului mă culcam

7. Ce crezi că l-a inspirat pe poet atunci când a scris aceste versuri? Bifează

corespunzător.

amintirile din copilărie;

dragostea faţă de natură.

8. Ce alte elemente din natură apar în poezie pe lângă pădure?

izvorul vântul

miresmele cerul

Le-ai mai întâlnit în alte poezii scrise de Mihai Eminescu?

Scrie titlul unei poezii.

9. Ai în biblioteca personală o carte scrisă de cel mai mare poet român, Mihai

Eminescu?

10. Completează tabelul:

animale care trăiesc în pădurile noastre plante care trăiesc în pădurile noastre

11. Scrie da sau nu.

Ai fost vreodată într-o pădure?

Ai ascultat cântecul păsărelelor?

Ai simţit mireasma ierbii, a florilor, a frunzelor*?

Ai sfătui pe cineva să cutreiere pădurile?

Ai băut apă de izvor dintr-o pădure?

Ai simţit că pădurea trebuie apărată de către oameni?

DA NU

26

2. Răspunde la întrebări:

Cine cutreiera pădurile?

Ce asculta poetul?

Ce elemente îi apar în vis?

Cum arăta tânăra crăiasă?

3. Completează enunţurile folosind cuvinte din poezie.

Un freamă trecea din ram în ram

Un bucium tainic cu dulceaţă,

Alături vechi mi se deschise

Din el ieşi o tânără

Pluteau în ochii-i plini de vise

Cu fruntea ei într-o deasă,

Cu mari, cu gura-abia închisă.

4. Uneşte cuvintele date cu formele lor literare:

ades izvor

isvor adesea

numa peste

preste numai

5. Scrie cuvinte cu înţeles asemănător pentru:

câmpie răsare

cutreieram rai

lin blând

25

Page 28: Cărticica cu lecturi - clasa I

Călin Gruia(1915-1989)

Călin Gruia a fost scriitor român, autor al unor volume de poveşti pentru copii

şi de versuri. Între anii 1951 şi 1969 a fost redactor la emisiunile pentru copii ale

Radioteleviziunii Române.

A publicat: Moara lui Elizei, Nuieluşa de alun, Vântură-lume, Ciuboţelele

ogarului etc.

ciubotelele ogarului

De unde avea Iepurele doi galbeni, nici eu nu ştiu!

Dar povestea spune că, într-o toamnă, el pornise spre un

iarmaroc vestit. De mult se gândea Iepurele că i-ar sta bine cu o

pălărie albă ca pana de păun şi cu o scurteică verde, dar nu pentru

asta se grăbea el spre iarmaroc, ci ca să-şi cumpere ceva pentru

încălţat, că era desculţ.

Începuseră ploile de toamnă, vântul împrăştia frunzele pe

poteci şi frigul prinse să-l strângă de picioare. De aceea, îşi înfundă

pălăria veche până peste urechi, îşi strânse zăbunul pe trup şi iuţi

pasul, ca să ajungă mai repede la iarmaroc.29

vine

tânăr

întinereşte

rămânem

28

3. Scrie cuvinte cu înţeles opus:

m-am îndepărtat

astupând

gonind

umplând

4. Ce te face să crezi că autorul vorbeşte cu codrul?

a) Din dragoste pentru natură, poetul consideră codru ca fiind o persoană.

b) Codrul este o persoană.

c) Discuţia are loc doar în imaginaţia poetului.

5. Completează tabelul folosindu-te de text.

asemănări deosebiri

6. Găseşte o explicaţie afirmaţiei făcute de poet în versurile încadrate.

OM / CODRU

Page 29: Cărticica cu lecturi - clasa I

Călin Gruia(1915-1989)

Călin Gruia a fost scriitor român, autor al unor volume de poveşti pentru copii

şi de versuri. Între anii 1951 şi 1969 a fost redactor la emisiunile pentru copii ale

Radioteleviziunii Române.

A publicat: Moara lui Elizei, Nuieluşa de alun, Vântură-lume, Ciuboţelele

ogarului etc.

ciubotelele ogarului

De unde avea Iepurele doi galbeni, nici eu nu ştiu!

Dar povestea spune că, într-o toamnă, el pornise spre un

iarmaroc vestit. De mult se gândea Iepurele că i-ar sta bine cu o

pălărie albă ca pana de păun şi cu o scurteică verde, dar nu pentru

asta se grăbea el spre iarmaroc, ci ca să-şi cumpere ceva pentru

încălţat, că era desculţ.

Începuseră ploile de toamnă, vântul împrăştia frunzele pe

poteci şi frigul prinse să-l strângă de picioare. De aceea, îşi înfundă

pălăria veche până peste urechi, îşi strânse zăbunul pe trup şi iuţi

pasul, ca să ajungă mai repede la iarmaroc.29

vine

tânăr

întinereşte

rămânem

28

3. Scrie cuvinte cu înţeles opus:

m-am îndepărtat

astupând

gonind

umplând

4. Ce te face să crezi că autorul vorbeşte cu codrul?

a) Din dragoste pentru natură, poetul consideră codru ca fiind o persoană.

b) Codrul este o persoană.

c) Discuţia are loc doar în imaginaţia poetului.

5. Completează tabelul folosindu-te de text.

asemănări deosebiri

6. Găseşte o explicaţie afirmaţiei făcute de poet în versurile încadrate.

OM / CODRU

Page 30: Cărticica cu lecturi - clasa I

Şi cum mergea Iepurele uitându-se când în dreapta, când în stânga, ciulind

urechile la orice foşnet, iată că mai spre seară se întâlni pe o potecă cu Ogarul...

Ogarul era gras, voinic, îmbrăcat într-o şubă călduroasă şi purta în picioare nişte

ciuboţele nou-nouţe... După ce-şi dădură bineţe, ca doi călători de treabă, o porniră

împreună prin desişul pădurii. Iepurelui i se scurgeau ochii după ciuboţelele

Ogarului; pentru că tare mai erau frumoase, iar lui îi era straşnic de frig la picioare!

- Cât ai dat pe încălţări? întreba sfios Iepurele.

- Doi galbeni, cât să dau! îi răspunse fudul Ogarul.

- Mă duc şi eu la iarmaroc - adăugă Iepurele - să-mi cumpăr ciuboţele.

- Păi, tot acolo merg şi eu, am treabă cu un negustor . . . Ciubotele se găsesc câte

vrei, numai bani să ai!

- Am doi galbeni, şopti Iepurele.

Ogarul nu spuse nimic, ci îşi răsuci vârful mustăţilor ca şi cum lui nu i-ar fi păsat

câţi bani are Iepurele. Şi au mers ei aşa, au mers, până s-a întunecat de-a binelea.

Drumul nu-l mai vedeau bine. O ploaie rece şi deasă se abătu în calea lor, de-i

dârdâiau bietului Iepure dinţii de frig.

- Uite ce zic eu, cumetre, vorbi Ogarul. Te văd desculţ . .. Şi apoi e noapte şi frig...

Mai ai şi bani la dumneata... Bani am şi eu ... şi cine ştie cu cine ne putem întâlni, ca

pădurea e plină de tâlhari...

Iepurele ciuli urechile, îşi strânse mai tare zăbunul, ca să simtă banii ce-i avea

într-un buzunăraş la piept.

- Şi ce-i de făcut atunci? intrebă el.

- Păi, de ce sunt pe lume hanuri?... Pentru vreme de noapte, pentru adăpost ... E

pe aproape hanul Ursului... Eu zic să tragem la el, dormim şi pornim mâine

dimineaţă... Poate până atunci mai stă şi ploaia.

Iepurele nu avu încotro şi-l ascultă pe Ogar. Scuturându-şi luleaua de uşa

hanului, Mos Martin îi primi tare bucuros:

- Ce vreme rea! Nu te-ar lăsa inima să laşi pe cineva afară!... Hei, şi dumneata.

mai eşti şi desculţ... Treci colo lângă foc, de-ţi mai încălzeşte picioarele!

Iepurele se apropie zgribulit de vatră. În afară de ei şi hangiu nu mai era nimeni

în han. Moş Martin ieşea din când în când afară şi se uita de-a lungul drumului, să

vadă dacă nu cumva se mai îndreapta spre hanul lui niscaiva călători.

- Eu zic să cerem ceva de mâncare - şopti ogarul - şi udătură.

- Cere dumneata, cumetre. Mie nu mi-e foame ... Şi apoi nu am nici un mărunţiş.

Că dacă schimb un galben, rămân toată iarna desculţ.

- Hei, ce ciudat mai eşti, cumetre!... Dar cine ţi-a cerut, mă rog să-ţi schimbi gal-

benii... Pentru plată am eu bani destui ... Că doar nu mă voi lăcomi la un sărac ca tine ...

Şi întorcându-se Mos Martin în han, Ogarul spuse:

- Ei, Moş Martine, dă-ne ceva de îmbucat şi de băut. . .

- Am nişte plăcinţele . . .

- Aş mânca şi eu din ele!

- Am friptură, faguri de miere, şi vin de stafide . . .

- Dă-ne de toate şi din toate, cumetre, spuse Ogarul lingându-şi buzele.

Moş Martin îşi puse sorţul pe dinainte, ca un hangiu adevărat ce era, şi prinse a

aduce bunătăţile. Ogarul începu să înghită cu lacomie bucată dupa bucată. Iepurele

se ruşină şi abia-abia gustă şi el o bucăţică de plăcintă cu varză. Şi poate n-ar fi gustat

deloc dacă nu l-ar fi poftit Ogarul.

- Mănâncă, cumetre, ca de la dumneata mănânci.

Ogarul parcă nu mâncase de o lună, aşa-i trosneau fălcile şi-i umbla limba în

gură. până să-şi fumeze Mos Martin luleaua, Ogarul mânca toată mâncarea din han.

La urmă ceru o cană cu vin de stafide, pe care o bău pe nerăsuflate. Iepurele se uită

mirat. Se minuna şi Moş Martin.

- Măi, măi, încă n-am văzut un drumeţ mai flămând ca dumneata. Să-ţi fie de

bine, Ogarule... Şi acum, vorba aceea: ,,Frate, frate, dar brânza-i cu bani"... Aţi mâncat

şi băut numai bine de doi galbeni.

Ogarul prinse a se căuta prin buzunari. Căută prin buzunari la pantaloni, căută

la şubă, dar degeaba căuta: nu avea nici un ban. În cele din urmă, spuse Iepurelui:

- Plăteşte, dumneata, cumetre!

- Cum, să plătesc? Aşa ne-a fost vorba?

- Plăteşte, că am uitat punga acasă. Iţi dau eu banii la iarmaroc. Am să mă

împrumut la un prieten negustor . ..

- Cum? ... Vai, ce să mă fac?! Să rămân desculţ?

Ogarul începu să râdă pe sub mustăţi. Moş Martin îşi ieşi din fire.

- Mie să nu-mi umblaţi cu de-astea. Plătiţi, că altfel am eu ac de cojocul vostru ...

- El m-a poftit şi la han, el m-a poftit şi la masă, spuse chicotind Ogarul. El să

plătească.

- Nu-i adevărat, Moş Martine. Eu n-am mâncat mai nimic. Vine iarna şi, dacă

plătesc, rămân desculţ...

- Ei, că doar n-oi încălţa eu toţi desculţii din lume! Că a mancat şi băut Ogarul e

drept, dar lucru curat aicea nu-i... Acum îmi dau eu seama ce fel de muşterii mai 3130

Page 31: Cărticica cu lecturi - clasa I

Şi cum mergea Iepurele uitându-se când în dreapta, când în stânga, ciulind

urechile la orice foşnet, iată că mai spre seară se întâlni pe o potecă cu Ogarul...

Ogarul era gras, voinic, îmbrăcat într-o şubă călduroasă şi purta în picioare nişte

ciuboţele nou-nouţe... După ce-şi dădură bineţe, ca doi călători de treabă, o porniră

împreună prin desişul pădurii. Iepurelui i se scurgeau ochii după ciuboţelele

Ogarului; pentru că tare mai erau frumoase, iar lui îi era straşnic de frig la picioare!

- Cât ai dat pe încălţări? întreba sfios Iepurele.

- Doi galbeni, cât să dau! îi răspunse fudul Ogarul.

- Mă duc şi eu la iarmaroc - adăugă Iepurele - să-mi cumpăr ciuboţele.

- Păi, tot acolo merg şi eu, am treabă cu un negustor . . . Ciubotele se găsesc câte

vrei, numai bani să ai!

- Am doi galbeni, şopti Iepurele.

Ogarul nu spuse nimic, ci îşi răsuci vârful mustăţilor ca şi cum lui nu i-ar fi păsat

câţi bani are Iepurele. Şi au mers ei aşa, au mers, până s-a întunecat de-a binelea.

Drumul nu-l mai vedeau bine. O ploaie rece şi deasă se abătu în calea lor, de-i

dârdâiau bietului Iepure dinţii de frig.

- Uite ce zic eu, cumetre, vorbi Ogarul. Te văd desculţ . .. Şi apoi e noapte şi frig...

Mai ai şi bani la dumneata... Bani am şi eu ... şi cine ştie cu cine ne putem întâlni, ca

pădurea e plină de tâlhari...

Iepurele ciuli urechile, îşi strânse mai tare zăbunul, ca să simtă banii ce-i avea

într-un buzunăraş la piept.

- Şi ce-i de făcut atunci? intrebă el.

- Păi, de ce sunt pe lume hanuri?... Pentru vreme de noapte, pentru adăpost ... E

pe aproape hanul Ursului... Eu zic să tragem la el, dormim şi pornim mâine

dimineaţă... Poate până atunci mai stă şi ploaia.

Iepurele nu avu încotro şi-l ascultă pe Ogar. Scuturându-şi luleaua de uşa

hanului, Mos Martin îi primi tare bucuros:

- Ce vreme rea! Nu te-ar lăsa inima să laşi pe cineva afară!... Hei, şi dumneata.

mai eşti şi desculţ... Treci colo lângă foc, de-ţi mai încălzeşte picioarele!

Iepurele se apropie zgribulit de vatră. În afară de ei şi hangiu nu mai era nimeni

în han. Moş Martin ieşea din când în când afară şi se uita de-a lungul drumului, să

vadă dacă nu cumva se mai îndreapta spre hanul lui niscaiva călători.

- Eu zic să cerem ceva de mâncare - şopti ogarul - şi udătură.

- Cere dumneata, cumetre. Mie nu mi-e foame ... Şi apoi nu am nici un mărunţiş.

Că dacă schimb un galben, rămân toată iarna desculţ.

- Hei, ce ciudat mai eşti, cumetre!... Dar cine ţi-a cerut, mă rog să-ţi schimbi gal-

benii... Pentru plată am eu bani destui ... Că doar nu mă voi lăcomi la un sărac ca tine ...

Şi întorcându-se Mos Martin în han, Ogarul spuse:

- Ei, Moş Martine, dă-ne ceva de îmbucat şi de băut. . .

- Am nişte plăcinţele . . .

- Aş mânca şi eu din ele!

- Am friptură, faguri de miere, şi vin de stafide . . .

- Dă-ne de toate şi din toate, cumetre, spuse Ogarul lingându-şi buzele.

Moş Martin îşi puse sorţul pe dinainte, ca un hangiu adevărat ce era, şi prinse a

aduce bunătăţile. Ogarul începu să înghită cu lacomie bucată dupa bucată. Iepurele

se ruşină şi abia-abia gustă şi el o bucăţică de plăcintă cu varză. Şi poate n-ar fi gustat

deloc dacă nu l-ar fi poftit Ogarul.

- Mănâncă, cumetre, ca de la dumneata mănânci.

Ogarul parcă nu mâncase de o lună, aşa-i trosneau fălcile şi-i umbla limba în

gură. până să-şi fumeze Mos Martin luleaua, Ogarul mânca toată mâncarea din han.

La urmă ceru o cană cu vin de stafide, pe care o bău pe nerăsuflate. Iepurele se uită

mirat. Se minuna şi Moş Martin.

- Măi, măi, încă n-am văzut un drumeţ mai flămând ca dumneata. Să-ţi fie de

bine, Ogarule... Şi acum, vorba aceea: ,,Frate, frate, dar brânza-i cu bani"... Aţi mâncat

şi băut numai bine de doi galbeni.

Ogarul prinse a se căuta prin buzunari. Căută prin buzunari la pantaloni, căută

la şubă, dar degeaba căuta: nu avea nici un ban. În cele din urmă, spuse Iepurelui:

- Plăteşte, dumneata, cumetre!

- Cum, să plătesc? Aşa ne-a fost vorba?

- Plăteşte, că am uitat punga acasă. Iţi dau eu banii la iarmaroc. Am să mă

împrumut la un prieten negustor . ..

- Cum? ... Vai, ce să mă fac?! Să rămân desculţ?

Ogarul începu să râdă pe sub mustăţi. Moş Martin îşi ieşi din fire.

- Mie să nu-mi umblaţi cu de-astea. Plătiţi, că altfel am eu ac de cojocul vostru ...

- El m-a poftit şi la han, el m-a poftit şi la masă, spuse chicotind Ogarul. El să

plătească.

- Nu-i adevărat, Moş Martine. Eu n-am mâncat mai nimic. Vine iarna şi, dacă

plătesc, rămân desculţ...

- Ei, că doar n-oi încălţa eu toţi desculţii din lume! Că a mancat şi băut Ogarul e

drept, dar lucru curat aicea nu-i... Acum îmi dau eu seama ce fel de muşterii mai 3130

Page 32: Cărticica cu lecturi - clasa I

sunteţi! V-aţi sfătuit să-mi faceţi pagubă ... Şi Moş Martin apucă un ciomag pe care îl

ţinea pitit după uşă pentru asemenea călători şi îl ridică spre Ogar.

Ogarul îl arătă pe Iepure. Iepurele, văzând ciomagul, începu să tremure de frică.

Şi de voie, de nevoie, scoase din buzunar băsmăluţa în care avea legaţi cei doi galbeni

şi plăti ursului. Moş Martin se uită la ciuboţelele Ogarului, apoi la picioarele goale

ale Iepurelui, mârâi ceva şi luă galbenii. Ogarul îşi şterse mustăţile, se culcă şi adormi

fără grijă. Moş Martin văzând că nu mai vine nimeni la han se duse şi el în odaia lui să

se întindă pe o laviţă. Numai Iepurele nu se culca. Cum putea să doarmă? Rămăsese

fără bani... Şi de-afara vântul se auzea mai furios şi ploaia bătea în ferestre. De necaz,

Iepurele începu să plângă pe înfundate... Cum de se lăsase păcălit de Ogar. Ofta şi se

gândea că în curând va veni iarna. Vor fi viscole şi zăpezi- mari... va fi mult mai frig,

iar el va umbla zgribulit şi desculţ... Ogarul sforăia într-o odaie, Moş Martin în alta,

numai pe bietul Iepure nu-l prindea somnul.

Şi a stat Iepurele, a stat, până la miezul nopţii. Şi s-a tot gândit şi răzgândit, ce să

facă, ce să dreagă? Parcă vedea cum desfăcuse băsmăluţa şi dăduse lui Moş Martin

banii... Cum ursul stătuse o clipă pe gânduri, uitându-se când la ciuboţelele

ogarului, când la picioarele lui, de parcă ar fi voit să-i spună, ceva. Ce anume?

Deodată, în mintea Iepurelui se făcu lumină, îşi şterse lacrimile şi intră în odaia

Ogarului. Ciuboţelele erau puse lângă sobă să se usuce. Nu mai stătu pe gânduri...

Încălţă ciuboţelele Ogarului, păşi încet, ieşi din han şi ţine-o băiete tot într-o fugă.

,,Mi-am făcut singur dreptate", se gândea iepurele, afundându-se tot mai mult

în pădure şi-n noapte.

Spre ziuă, se trezi Ogarul şi voi să se încalţe. Dar ia ciuboţelele de unde nu-s!

Moş Martin, ivindu-se în prag, dădu, râzând din umeri. Ogarul nu mai zăbovi la han,

ci porni să-şi caute încălţările. Se cunoşteau bine urmele din noroi si începu Ogarul a

fugi şi a fugi pe urmele Iepurelui. La inceput îi venea tare greu, el era gras, de-abia se

mişca, da-ncetul cu încetul, prinse a se subţia la alergatură.

Nu după multă vreme îl zări pe Iepure pe un deal. Ţine-te după el!

Au fugit, au tot fugit prin pădure, peste ogoare, peste dealuri, hăt în zare.

Ogarul gâfâia şi se subţia, Iepurele tot mai sprinten se făcea.

Trecu toamna, trecu iarna, veni primăvara, apoi veni şi vara şi fuga lor nu mai

contenea.

Se zice că pe Iepurele din poveste Ogarul nu l-a putut prinde. Dar, de atunci,

cum vede Ogarul un Iepure, cum se ia dupa el, cu gând să-l prindă şi să-l descalţe.

iarmaroc = târg mare ţinut la date fixe, bâlci

zăbun = haină ţărănească lungă până la genunchi, purtată pe timp de iarnă şi

confecţionată din lână sau bumbac

lulea = pipă

laviţă = scândură lată fixată pe ţăruşi în casele bătrâneşti, pe care se stă

1. Completează lista. Urmează modelul:

iarmaroc ® târg

potecă ®

drumeţ ®

odaie ®

2. Răspunde la întrebări:

Unde a plecat Iepurele?

Când are loc întâmplarea?

La ce se gândea Iepurele?

Cu cine s-a întâlnit?

Ce i-a propus Ogarul?

De ce nu i-a cerut mâncare Iepurele hangiului?

Cum a mâncat Ogarul?

Cine a plătit?

De ce a început Iepurele să plângă?

33

a zăbovi ®

zare ®

sprinten ®

32

Page 33: Cărticica cu lecturi - clasa I

sunteţi! V-aţi sfătuit să-mi faceţi pagubă ... Şi Moş Martin apucă un ciomag pe care îl

ţinea pitit după uşă pentru asemenea călători şi îl ridică spre Ogar.

Ogarul îl arătă pe Iepure. Iepurele, văzând ciomagul, începu să tremure de frică.

Şi de voie, de nevoie, scoase din buzunar băsmăluţa în care avea legaţi cei doi galbeni

şi plăti ursului. Moş Martin se uită la ciuboţelele Ogarului, apoi la picioarele goale

ale Iepurelui, mârâi ceva şi luă galbenii. Ogarul îşi şterse mustăţile, se culcă şi adormi

fără grijă. Moş Martin văzând că nu mai vine nimeni la han se duse şi el în odaia lui să

se întindă pe o laviţă. Numai Iepurele nu se culca. Cum putea să doarmă? Rămăsese

fără bani... Şi de-afara vântul se auzea mai furios şi ploaia bătea în ferestre. De necaz,

Iepurele începu să plângă pe înfundate... Cum de se lăsase păcălit de Ogar. Ofta şi se

gândea că în curând va veni iarna. Vor fi viscole şi zăpezi- mari... va fi mult mai frig,

iar el va umbla zgribulit şi desculţ... Ogarul sforăia într-o odaie, Moş Martin în alta,

numai pe bietul Iepure nu-l prindea somnul.

Şi a stat Iepurele, a stat, până la miezul nopţii. Şi s-a tot gândit şi răzgândit, ce să

facă, ce să dreagă? Parcă vedea cum desfăcuse băsmăluţa şi dăduse lui Moş Martin

banii... Cum ursul stătuse o clipă pe gânduri, uitându-se când la ciuboţelele

ogarului, când la picioarele lui, de parcă ar fi voit să-i spună, ceva. Ce anume?

Deodată, în mintea Iepurelui se făcu lumină, îşi şterse lacrimile şi intră în odaia

Ogarului. Ciuboţelele erau puse lângă sobă să se usuce. Nu mai stătu pe gânduri...

Încălţă ciuboţelele Ogarului, păşi încet, ieşi din han şi ţine-o băiete tot într-o fugă.

,,Mi-am făcut singur dreptate", se gândea iepurele, afundându-se tot mai mult

în pădure şi-n noapte.

Spre ziuă, se trezi Ogarul şi voi să se încalţe. Dar ia ciuboţelele de unde nu-s!

Moş Martin, ivindu-se în prag, dădu, râzând din umeri. Ogarul nu mai zăbovi la han,

ci porni să-şi caute încălţările. Se cunoşteau bine urmele din noroi si începu Ogarul a

fugi şi a fugi pe urmele Iepurelui. La inceput îi venea tare greu, el era gras, de-abia se

mişca, da-ncetul cu încetul, prinse a se subţia la alergatură.

Nu după multă vreme îl zări pe Iepure pe un deal. Ţine-te după el!

Au fugit, au tot fugit prin pădure, peste ogoare, peste dealuri, hăt în zare.

Ogarul gâfâia şi se subţia, Iepurele tot mai sprinten se făcea.

Trecu toamna, trecu iarna, veni primăvara, apoi veni şi vara şi fuga lor nu mai

contenea.

Se zice că pe Iepurele din poveste Ogarul nu l-a putut prinde. Dar, de atunci,

cum vede Ogarul un Iepure, cum se ia dupa el, cu gând să-l prindă şi să-l descalţe.

iarmaroc = târg mare ţinut la date fixe, bâlci

zăbun = haină ţărănească lungă până la genunchi, purtată pe timp de iarnă şi

confecţionată din lână sau bumbac

lulea = pipă

laviţă = scândură lată fixată pe ţăruşi în casele bătrâneşti, pe care se stă

1. Completează lista. Urmează modelul:

iarmaroc ® târg

potecă ®

drumeţ ®

odaie ®

2. Răspunde la întrebări:

Unde a plecat Iepurele?

Când are loc întâmplarea?

La ce se gândea Iepurele?

Cu cine s-a întâlnit?

Ce i-a propus Ogarul?

De ce nu i-a cerut mâncare Iepurele hangiului?

Cum a mâncat Ogarul?

Cine a plătit?

De ce a început Iepurele să plângă?

33

a zăbovi ®

zare ®

sprinten ®

32

Page 34: Cărticica cu lecturi - clasa I

3. Încercuieşte varianta corectă.

Iepurele avea:

a) doi prieteni

b) doi galbeni

c) doi păuni

Vântul împrăştia:

a) flori de iasomie

b) fulgi de nea;

c) frunze pe poteci.

Iepurele se gândea:

a) că i-ar sta bine cu o pălărie albă cu pană de păun şi cu scurteică verde;

b) că i-ar sta bine cu o pălărie veche afundată până la urechi;

c) că i-ar sta bine cu ciuboţelele Ogarului.

Iepurele nu a cerut mâncare hangiului deoarece:

a) nu-i era foame;

b) nu avea mărunţiş;

c) nu avea bani decât pentru ciuboţele.

Ogarul i-a spus Iepurelui:

a) să mănânce mai puţin;

b) “mănâncă cumetre, că de la dumneata mănânci“

c) să nu mai mănânce.

4. Cine a greşit?

a) iepurele b) ogarul c) iepurele şi ogarul.

Motivează alegerea făcută.

5. Alcătuieşte enunţuri în care să foloseşti grupurile de cuvinte:

fricos ca un iepure -

doarme iepureşte -

TITLUL

AUTORUL

Scrie enunţuri prin care să dai sfaturi personajelor

Alcătuieşte două propoziţii prin care

să evidenţiezi ce a greşit ogarul

Scrie trei cuvinte care arată

însuşirile ogarului

Personajele din acest text sunt:

Alcătuieşte trei propoziţii prin care

să evidenţiezi ce a greşit iepurele

Scrie trei cuvinte care arată

însuşirile iepurelui

Acţiunea se petrece(când?)(unde?)

3534

Page 35: Cărticica cu lecturi - clasa I

3. Încercuieşte varianta corectă.

Iepurele avea:

a) doi prieteni

b) doi galbeni

c) doi păuni

Vântul împrăştia:

a) flori de iasomie

b) fulgi de nea;

c) frunze pe poteci.

Iepurele se gândea:

a) că i-ar sta bine cu o pălărie albă cu pană de păun şi cu scurteică verde;

b) că i-ar sta bine cu o pălărie veche afundată până la urechi;

c) că i-ar sta bine cu ciuboţelele Ogarului.

Iepurele nu a cerut mâncare hangiului deoarece:

a) nu-i era foame;

b) nu avea mărunţiş;

c) nu avea bani decât pentru ciuboţele.

Ogarul i-a spus Iepurelui:

a) să mănânce mai puţin;

b) “mănâncă cumetre, că de la dumneata mănânci“

c) să nu mai mănânce.

4. Cine a greşit?

a) iepurele b) ogarul c) iepurele şi ogarul.

Motivează alegerea făcută.

5. Alcătuieşte enunţuri în care să foloseşti grupurile de cuvinte:

fricos ca un iepure -

doarme iepureşte -

TITLUL

AUTORUL

Scrie enunţuri prin care să dai sfaturi personajelor

Alcătuieşte două propoziţii prin care

să evidenţiezi ce a greşit ogarul

Scrie trei cuvinte care arată

însuşirile ogarului

Personajele din acest text sunt:

Alcătuieşte trei propoziţii prin care

să evidenţiezi ce a greşit iepurele

Scrie trei cuvinte care arată

însuşirile iepurelui

Acţiunea se petrece(când?)(unde?)

3534

Page 36: Cărticica cu lecturi - clasa I

Mihail Drumeş(1901-1982)

S-a născut la 26 noiembrie 1901 în Macedonia sub numele de Mihail

Dumitrescu. Este fiul lui Vasile Dimitrie (devenit Dumitrescu) şi al Despinei.

Familia sa, de origine aromână, s-a stabilit în Oltenia. A urmat liceul la

Caracal şi Craiova, iar Facultaeta de litere şi filozofie la Bucureşti.

A debutat în revista Flamura, în 1922.

Scrie şi pentru copii interesante povestiri istorice.

Mircea cel batran nicopole

În cortul celor doi stăpânitori de la Baia de Aramă, la

jumătatea drumului dintre munţi şi Dunăre, domnul Mircea

grăi către regele Sigismund în seara când aflară că nici un

picior de turc sau de bulgar nu se mai afla pe malul

românesc:

3736

- Dumnezeu ne-a stat într-ajutor, frate Sigismund! Pe buna ta credinţă, iată că

păgânii sunt acum mai departe de fruntariile Măriei tale. Ştiu că te vei putea bucura

în pace!

- Asemenea şi Măria Ta, frate Mircea. Că amândoi, după ostenelile pe care le-am

îndurat. drept avem şi la câţiva ani de hodină!

Spunând acestea Sigismund sorbi cu sete din licoarea bălaie.

Cu toate astea domnul Ţării Româneşti nu părea împăcat cu cugetul său, căci

zise:

- Nu la hodină mă gândesc, frate Sigismund, ci mai curând la luptă nouă!

Păgânul de peste Dunăre pace nu ne va lăsa, oricât am râvni-o noi. M-am măsurat

adesea cu el, îi cunosc poftele nesăţioase şi puterea. Până nu-l vom răpune, nici să nu

ne gândim că ne vom bucura de o zi sau o noapte de pace!

- Să trecem oare Dunărea, să ne luăm după el şi să-l batem? întrebă regele

Sigismund cu un surâs, că ştia bine că oştile amândurora nu erau îndestulătoare

pentru asemenea ispravă.

- Asta n-aş spune-o decât dacă aş avea minte de copii, răspunse Mircea,

scuturând pletele, care, în urma anilor grei pe care-i trăise, albiseră de tot. Dar mi se

pare, frate, că din bătălia noastră toate neamurile creştine se înfruptă, că Baiazid şi pe

ele le ameninţă cu contopirea nu numai pe noi. Drept ar fi, socot, să trimitem pe la

măriţii domni din Apus soli care să le arate că nu vom fi în stare să facem singuri zid

împotriva armiilor lui Baiazid, fiorosul turc caer a luat până acum trei sferturi din

împărăţia bizantină, ţine un harem la Adrianopol şi va intra în curând şi în

Constantinopol. Dacă domnilor creştini le e milă de neamul lor, de credinţa lor cât şi

de capetele lor cele mândre, să trimită pe sârg cavaleri viteji cu oaste destulă. Şi

astfel, împreună, noi toţi creştinii ameninţaţi de Semilună, eu şi Măria Ta, cu

priceperea noastră ostăşească, ei cu numărul, să pornim peste Dunăre şi să zdrobim

o dată pentru totdeauna capul năpârcii în cuibul ei cu ouă! După aceea vom avea

răgaz un veac să ne tot gospodărim ţările şi să ne însurăm flăcăii şi fetele, să bem în

tihnă berea asta aurie ca spicul grâului.

Regele Sigismund se lovi peste genunchi cu buzduganul ţintuit cu aur, de care

nu se despărţea, apoi zise cu jumătate glas, de parcă vorbea mai mult cu sine:

- Asta aşa e! Noi ne omorâm aci, ca prinţii Apusului să huzurească! Nu-i drept,

că osteneala noastră nu se va isprăvi niciodată!

Apoi, ridicând pleoapele cu gene bălaie, grăi către Mircea:

Page 37: Cărticica cu lecturi - clasa I

Mihail Drumeş(1901-1982)

S-a născut la 26 noiembrie 1901 în Macedonia sub numele de Mihail

Dumitrescu. Este fiul lui Vasile Dimitrie (devenit Dumitrescu) şi al Despinei.

Familia sa, de origine aromână, s-a stabilit în Oltenia. A urmat liceul la

Caracal şi Craiova, iar Facultaeta de litere şi filozofie la Bucureşti.

A debutat în revista Flamura, în 1922.

Scrie şi pentru copii interesante povestiri istorice.

Mircea cel batran nicopole

În cortul celor doi stăpânitori de la Baia de Aramă, la

jumătatea drumului dintre munţi şi Dunăre, domnul Mircea

grăi către regele Sigismund în seara când aflară că nici un

picior de turc sau de bulgar nu se mai afla pe malul

românesc:

3736

- Dumnezeu ne-a stat într-ajutor, frate Sigismund! Pe buna ta credinţă, iată că

păgânii sunt acum mai departe de fruntariile Măriei tale. Ştiu că te vei putea bucura

în pace!

- Asemenea şi Măria Ta, frate Mircea. Că amândoi, după ostenelile pe care le-am

îndurat. drept avem şi la câţiva ani de hodină!

Spunând acestea Sigismund sorbi cu sete din licoarea bălaie.

Cu toate astea domnul Ţării Româneşti nu părea împăcat cu cugetul său, căci

zise:

- Nu la hodină mă gândesc, frate Sigismund, ci mai curând la luptă nouă!

Păgânul de peste Dunăre pace nu ne va lăsa, oricât am râvni-o noi. M-am măsurat

adesea cu el, îi cunosc poftele nesăţioase şi puterea. Până nu-l vom răpune, nici să nu

ne gândim că ne vom bucura de o zi sau o noapte de pace!

- Să trecem oare Dunărea, să ne luăm după el şi să-l batem? întrebă regele

Sigismund cu un surâs, că ştia bine că oştile amândurora nu erau îndestulătoare

pentru asemenea ispravă.

- Asta n-aş spune-o decât dacă aş avea minte de copii, răspunse Mircea,

scuturând pletele, care, în urma anilor grei pe care-i trăise, albiseră de tot. Dar mi se

pare, frate, că din bătălia noastră toate neamurile creştine se înfruptă, că Baiazid şi pe

ele le ameninţă cu contopirea nu numai pe noi. Drept ar fi, socot, să trimitem pe la

măriţii domni din Apus soli care să le arate că nu vom fi în stare să facem singuri zid

împotriva armiilor lui Baiazid, fiorosul turc caer a luat până acum trei sferturi din

împărăţia bizantină, ţine un harem la Adrianopol şi va intra în curând şi în

Constantinopol. Dacă domnilor creştini le e milă de neamul lor, de credinţa lor cât şi

de capetele lor cele mândre, să trimită pe sârg cavaleri viteji cu oaste destulă. Şi

astfel, împreună, noi toţi creştinii ameninţaţi de Semilună, eu şi Măria Ta, cu

priceperea noastră ostăşească, ei cu numărul, să pornim peste Dunăre şi să zdrobim

o dată pentru totdeauna capul năpârcii în cuibul ei cu ouă! După aceea vom avea

răgaz un veac să ne tot gospodărim ţările şi să ne însurăm flăcăii şi fetele, să bem în

tihnă berea asta aurie ca spicul grâului.

Regele Sigismund se lovi peste genunchi cu buzduganul ţintuit cu aur, de care

nu se despărţea, apoi zise cu jumătate glas, de parcă vorbea mai mult cu sine:

- Asta aşa e! Noi ne omorâm aci, ca prinţii Apusului să huzurească! Nu-i drept,

că osteneala noastră nu se va isprăvi niciodată!

Apoi, ridicând pleoapele cu gene bălaie, grăi către Mircea:

Page 38: Cărticica cu lecturi - clasa I

- Drept ai socotit, frate Mircea! O să trimit de îndată doisprezece soli cu scrisori

latineşti pe la toate Curţile.

Domnul Ţării Româneşti, ridicând ochii în sus, grăi:

- Numai să vie cavalerii cu oaste, cum au mai venit odată, am auzit, acum un

veac, de au încercat să alunge pe păgâni şi să cucerească Mormântul Domnului

nostru Iisus Hristos. Veni-vor prinţii? Asta e vorbă! făcu Mircea.

Sigismund se înroşi ca un rac fiert, de sângele furios care-i năvăli deodată-n

obraji.

- Dacă nu von prinţii şi cavalerii, frate Mircea, apoi să ştii că deschid eu turcilor

fruntariile şi le dau drumul spre Apus, că nu suntem vrednici de o soartă maibună!

- Să le scrii asta, frate Sigismund!

- Da, le voi scrie! făcu regele înfundat, apoi, bătând din palme, îşi cheamă

grămăticul latinesc.

Sigismund se ţinu de cuvânt. În câteva luni solii lui străbătură ţările apusene şi

în mai puţin de un an, făcu ca Baiazid, dincolo de Dunăre, să prindă de veste, şi astfel

se închegă o armată uriaşă a creştinilor, meniţi să alunge pe turci din Europa pentru

totdeauna.

Se iviră, în armuri scăpărătoare, întâi cavalerii francezi şi burgunzi, iubitori de

slavă, neînfricaţi şi dornici ca numele lor să răsune o dată cu alăutele cântăreţilor-

poeţi, din castel în castel.

Din Nurenberg, cetatea catolică din preajma Rinului, sosiră cavalerii teutoni, ba

trecută marea cea strâmtă, a Mânecii, şi puseră piciorul pe continent târând de

dârlogi caii mari, speriaţi, şi ostaşi în armuri grele din insulele englezilor.

Dogele Veneţiei scrise regelui Sigismund că bun gând avusese să se puie în

fruntea unei crudiade şi că, neavând pedestraşi, îi va trimite o flotă în apele

Bizanţului, spre a tăia în două calea din Asia a lui Baiazid, tocmai când turcul avea

mai multă nevoie de ajutor.

În vara anului 1396, pe la începutul lui august, se adunase la Orşova şi Turnu

Severin toată oastea creştină, în frunte cu Mircea şi cu Sigismund, căpeteniile de

luptă, în număr de mai bine de o sutăde mii, cei mai mulţi călări.

După sfatul domnului Ţării Româneşti, oştile puseră mâna pe cetăţile dunărene.

Vidinul întâi, ca turcii să nu cadă în spatele creştinilor şi să le împiedice legătura cu

malul stâng.

Cetatea Rahovei căzu şi ea numaidecât.

Numai cetatea Nicopolei ţinu şaisprezece zile, deşi era luată cu asalt de pe apă şi

de pe uscat, deopotrivă. Ţinu, oricum, destul ca Baiazid, care se afla atunci la

Târnovo, să afle de cele ce se petreceau pe malul Dunării şi să se pregătească de luptă.

Îşi adună oştirea şi chemă grabnic pe cneazul sârb, Despot, supus lui, cu toată

armia ce o avea la îndemână.

Apoi se repezi spre cetatea asediată.

Lupta avu loc în ziua de 28 septembrie şi multă vreme biruinţa fu nesigură; şi

turcii, şi creştinii o rupseră de fugă. Apoi se adunară iar.

Domnul Mircea, care se trăsese înapoi regelui Sigismund spre a-i lăsa toată

slava, îl povăţui, în ajunul luptei celei mari şi hotărâtoare, să nu-şi arunce cavalerii în

bătaia săgeţilor turceşti.

- Lasă-mă pe mine, cu oştirea mea, să văd întâi cum stau oştile turceşti şi să

chibzuim cum să-i lovim pentru a-i scoate din bârloagele lor. Altminteri, frate

Sigismund, e mare primejdie pentru noi toţi. Cavalerii sunt în arumuri grele, nu-i

străbate săgeata, dar o dată doborâţi de pe cal, fără cai sunt ca morţi, că nu-i mai poate

ridica nimeni în toiul bătăliei. Şi Baiazid ştie asta.

Cu toată uimirea cam dispreţuitoare a cavalerilor apuseni, care văzură pe

Mircea în fruntea unui pâlc de numai o mie de călăreţi, neocrotiţi de zale, ci numai în

sumane, domnul se repezi în puterea nopţii spre şanţurile turceşti pe care le iscodi cu

de-amănuntul.

La înapoiere, arătă regelui Sigismund cum trebuia să înceapă, unde trebuia să se

desfăşoare şi cum să se încheie bătălia din acea zi. Dar ceru învoirea ca el, cu românii

lui să înceapă lupta spre a înşela pe turci, care şi ei erau cât frunza şi iarba. Ducele de

Burgundia dădu deoparte cu mâna lui de fier, înzăuat de sus până jos, pe domnul

Mircea şi zise pe latineşte către regele Sigismund:

- Eu mă duc la turci! Numaidecât! Am şase mii de călăreţi înveşmântaţi în oţel şi

ei, şi caii lor! Acest muntean cu soldaţii lui în sumane de cânepă mai rău ne încurcă.

Şi porni împotriva turcilor. Răzbi două şanţuri, dar la al treilea se simţi

înconjurat. Vru să se întoarcă. Jumătate din călăreţi fură doborâţi, împiedicând şi

mersul celorlalţi. Nu scăpă nici unul. Turcii îi prinseră pe toţi, cu ducele de

Burgundia în frunte.

Sigismund căută pe domnul Mircea spre a-l întreba ce e de făcut, dar nu-l mai găsi

nicăieri. Înţelegând că nu mai era vreme de pierdut, regele Sigismund se puse în fruntea

oştirii sale şi porni împotriva turcilor. După o luptă grea, răzbi o pedestrime deasă, care

3938

Page 39: Cărticica cu lecturi - clasa I

- Drept ai socotit, frate Mircea! O să trimit de îndată doisprezece soli cu scrisori

latineşti pe la toate Curţile.

Domnul Ţării Româneşti, ridicând ochii în sus, grăi:

- Numai să vie cavalerii cu oaste, cum au mai venit odată, am auzit, acum un

veac, de au încercat să alunge pe păgâni şi să cucerească Mormântul Domnului

nostru Iisus Hristos. Veni-vor prinţii? Asta e vorbă! făcu Mircea.

Sigismund se înroşi ca un rac fiert, de sângele furios care-i năvăli deodată-n

obraji.

- Dacă nu von prinţii şi cavalerii, frate Mircea, apoi să ştii că deschid eu turcilor

fruntariile şi le dau drumul spre Apus, că nu suntem vrednici de o soartă maibună!

- Să le scrii asta, frate Sigismund!

- Da, le voi scrie! făcu regele înfundat, apoi, bătând din palme, îşi cheamă

grămăticul latinesc.

Sigismund se ţinu de cuvânt. În câteva luni solii lui străbătură ţările apusene şi

în mai puţin de un an, făcu ca Baiazid, dincolo de Dunăre, să prindă de veste, şi astfel

se închegă o armată uriaşă a creştinilor, meniţi să alunge pe turci din Europa pentru

totdeauna.

Se iviră, în armuri scăpărătoare, întâi cavalerii francezi şi burgunzi, iubitori de

slavă, neînfricaţi şi dornici ca numele lor să răsune o dată cu alăutele cântăreţilor-

poeţi, din castel în castel.

Din Nurenberg, cetatea catolică din preajma Rinului, sosiră cavalerii teutoni, ba

trecută marea cea strâmtă, a Mânecii, şi puseră piciorul pe continent târând de

dârlogi caii mari, speriaţi, şi ostaşi în armuri grele din insulele englezilor.

Dogele Veneţiei scrise regelui Sigismund că bun gând avusese să se puie în

fruntea unei crudiade şi că, neavând pedestraşi, îi va trimite o flotă în apele

Bizanţului, spre a tăia în două calea din Asia a lui Baiazid, tocmai când turcul avea

mai multă nevoie de ajutor.

În vara anului 1396, pe la începutul lui august, se adunase la Orşova şi Turnu

Severin toată oastea creştină, în frunte cu Mircea şi cu Sigismund, căpeteniile de

luptă, în număr de mai bine de o sutăde mii, cei mai mulţi călări.

După sfatul domnului Ţării Româneşti, oştile puseră mâna pe cetăţile dunărene.

Vidinul întâi, ca turcii să nu cadă în spatele creştinilor şi să le împiedice legătura cu

malul stâng.

Cetatea Rahovei căzu şi ea numaidecât.

Numai cetatea Nicopolei ţinu şaisprezece zile, deşi era luată cu asalt de pe apă şi

de pe uscat, deopotrivă. Ţinu, oricum, destul ca Baiazid, care se afla atunci la

Târnovo, să afle de cele ce se petreceau pe malul Dunării şi să se pregătească de luptă.

Îşi adună oştirea şi chemă grabnic pe cneazul sârb, Despot, supus lui, cu toată

armia ce o avea la îndemână.

Apoi se repezi spre cetatea asediată.

Lupta avu loc în ziua de 28 septembrie şi multă vreme biruinţa fu nesigură; şi

turcii, şi creştinii o rupseră de fugă. Apoi se adunară iar.

Domnul Mircea, care se trăsese înapoi regelui Sigismund spre a-i lăsa toată

slava, îl povăţui, în ajunul luptei celei mari şi hotărâtoare, să nu-şi arunce cavalerii în

bătaia săgeţilor turceşti.

- Lasă-mă pe mine, cu oştirea mea, să văd întâi cum stau oştile turceşti şi să

chibzuim cum să-i lovim pentru a-i scoate din bârloagele lor. Altminteri, frate

Sigismund, e mare primejdie pentru noi toţi. Cavalerii sunt în arumuri grele, nu-i

străbate săgeata, dar o dată doborâţi de pe cal, fără cai sunt ca morţi, că nu-i mai poate

ridica nimeni în toiul bătăliei. Şi Baiazid ştie asta.

Cu toată uimirea cam dispreţuitoare a cavalerilor apuseni, care văzură pe

Mircea în fruntea unui pâlc de numai o mie de călăreţi, neocrotiţi de zale, ci numai în

sumane, domnul se repezi în puterea nopţii spre şanţurile turceşti pe care le iscodi cu

de-amănuntul.

La înapoiere, arătă regelui Sigismund cum trebuia să înceapă, unde trebuia să se

desfăşoare şi cum să se încheie bătălia din acea zi. Dar ceru învoirea ca el, cu românii

lui să înceapă lupta spre a înşela pe turci, care şi ei erau cât frunza şi iarba. Ducele de

Burgundia dădu deoparte cu mâna lui de fier, înzăuat de sus până jos, pe domnul

Mircea şi zise pe latineşte către regele Sigismund:

- Eu mă duc la turci! Numaidecât! Am şase mii de călăreţi înveşmântaţi în oţel şi

ei, şi caii lor! Acest muntean cu soldaţii lui în sumane de cânepă mai rău ne încurcă.

Şi porni împotriva turcilor. Răzbi două şanţuri, dar la al treilea se simţi

înconjurat. Vru să se întoarcă. Jumătate din călăreţi fură doborâţi, împiedicând şi

mersul celorlalţi. Nu scăpă nici unul. Turcii îi prinseră pe toţi, cu ducele de

Burgundia în frunte.

Sigismund căută pe domnul Mircea spre a-l întreba ce e de făcut, dar nu-l mai găsi

nicăieri. Înţelegând că nu mai era vreme de pierdut, regele Sigismund se puse în fruntea

oştirii sale şi porni împotriva turcilor. După o luptă grea, răzbi o pedestrime deasă, care

3938

Page 40: Cărticica cu lecturi - clasa I

să fi avut cam douăsprezece mii de luptători, dar se pomeni dinaintea unei oştiri de

călăreţi, cărora li se adăugară îndată cei cincisprezece mii de călăreţi ai cneazului

sârbesc. Atunci nâavu încotro şi o rupse de fugă, urmat de cavalerii din Nurenberg şi

din Anglia. Când ajunseră la Dunăre, se urcară în câteva corăbii cu pânze şi se lăsară

duşi de valurile fluviului până la mare, de unde se îndreptară spre Bizanţ.

Târziu, la adăpostul zidurilor cetăţii, regele Sigismund, amărât şi bolnav, zise

tovarăşilor de fugă:

- Dacă-l aveam în luptă pe Mircea, tovarăşul meu, nu ne băteau turcii.

- De ce nu l-ai luat? întrebă un cavaler înalt, cu chip alb şi ochi albaştri.

- L-am alungat, ca să trec slava biruinţei pe seama Ducelui de Burgundia! Şi

domnul muntean şi-a luat oamenii şi s-a tras către locurile lui, bănuind pesemne ce

vom păţi de la turci.

În vremea aceasta, mândra oştire de la Nicopole se împărţise în două, urmărită

de aceeaşi soartă: o parte încerca să fugă spre Dunăre, dar fu ajunsă şi tăiată de turcii

îndârjiţi. Altă parte căzu prinsă şi fu căzută cu hangerul de călăii lui Baiazid. Scăpară

numai acei cavaleri – puţini la număr – care îşi putură răscumpăra viaţa cu aur.

Pe drumurile strâmte ale Ţării Româneşti, înainta domnul Mircea, înlăturat din

luptă, împreună cu Stibor, voievodul Transilvaniei care adăstase la Dunăre cu o

oştire proaspătă.

Astfel creştinitatea pierdu la Nicopole prilejul de a zdrobi puterea musulmană.

Mai degrabă din mândrie decât din lipsă de vitejie, cavalerii crucii pierduseră lupta

cea mare.

- Pe cât erau de îndrăzneţi, dacă ar fi fost şi smeriţi dinaintea unui bătrân ca

mine, mai priceput şi frecat decât ei cu greul războiului, puneam pe fugă oastea

turcească, Stibore! glăsui domnul Mircea cu mare amărăciune.

De la Baia de Aramă, oştile porniră spre Curtea de Argeş, de unde cei do tovarăşi se

despărţiră după ce înfrânseseră pe nevolnicii apărătoriai lui Vlad, care pieri în luptă.

Şi astfel, în vremea când tovarăşii săi de la Nicopole ascunşi la Bizanţ se gândeau

să ocolească ţărmurile Greciei, spre a ajunge în Dalmaţia, domnul Mircea se urcă iar

în scaunul de domnie de la Curtea de Argeş.

Baiazid nu cuteză să mai treacă Dunărea, să dea piept cu oastea voievodului.

Dimpotrivă, vodă, credincios legământului cu ţara lui Sigismund, lovi şi risipi o

oştire turcească ce trecuse munţii şi se întorcea cu pradă.

Pe sultan îl bătu gândul în cele din urmă să facă un legământ cu domnul Ţării

Româneşti, viteazul apărător al Dunării, cum avea şi cu bulgarii şi sârbii. Dar fu

chemat grabnic în Asia.

Hanul mongolilor, Timur-Lenk (Timur cel Şchiop), pe care îl cunoştea sub nu-

mele de Tamerlan, om cu chipul, dar fiară cu firea, întrecând în cruzimi tot ce se

pomenise, năvăli din inima Asiei până în Anatolia, leagănul neamului şi puterii

turceşti.

Istovit de luptele din sudul Dunării, padişahul nu putu pune împotriva

năvălitorilor mongoli oştirea care s-ar fi cerut, dar hotărât să nu cadă fără a lupta,

Baiazid, cu iuţeala fulgerului, cum îi era şi porecla, se repezi cu toată călărimea să

zdrobească pe Tamerlan, cel ce se hrănea cu lapte de iapă şi carne crudă de cal.

Lupta fioroasă de la Ankara – unde în zilele noastre e aşezată capitala Turciei – se

încheie cu înfrângerea turcilor. Baiazid fu prins. Nu-l omorâră, ci mult mai crunt în

pedepsiră decât dacă i-ar fi tăiat capul. Hanul mongol îl închise într-o cuşcă, asemeni

unei fiare şi îl plimbă cu alai ca să-l vadă toate noroadele pe care tamerlan le robise.

Huiduit şi scuipat pretutindeni, mândrul Baiazid muri în această uluitoare

umilinţă.

După obiceiurile cuceritorilor mongoli, Timul cel Şchiop nu rămase el stăpâni-

tor al turcilor, pentru că ţinta lui era numai lupta şi prada. Purcese către miazănoapte,

trecu Munţii Caucaz spre a se măsura cu hanii tătari, veniţi mai dinainte tot din inima

Asiei şi cu ţarii din Kiev şi din Moscova.

Fiii lui Baiazid, 19 la număr, care moşteneau o ţară întinsă şi un neam războinic,

se luară la harţă pentru domnie.

Din cuibul lui de piatră, de la Argeş, domnul Mircea văzu că acum era prilejul de

a se amesteca în zâzania moştenitorilor musulmani, spre a-şi feri ţara de poftele

viitorului padişah.

Şi nimeri bine. Că, sprijinind pe unul din fiii lui Baiazid, Musa, cu oştirea şi cu

aurul Ţării Româneşti, acesta ajunse sultan.

Numai că norocul domnului Ţării Româneşti fu mai mic decât priceperea lui,

întrucât Mahomed, alt fiu al lui Baiazid, ridicându-se împotriva fratelui de pe tron, îl

bătu la Ciamurli, lângă Sofia, şi-l ucise, rămânând singur sultan, încoronat la

Adrianopole.

Mircea Voievod înlătură şi de astădată nenorocul: trimise la Adrianopole, în

ziua încoronării lui Mahomed, o solie de boieri în zale de cavaleri, cu daruri de

cinstire şi de prietenie.

4140

Page 41: Cărticica cu lecturi - clasa I

să fi avut cam douăsprezece mii de luptători, dar se pomeni dinaintea unei oştiri de

călăreţi, cărora li se adăugară îndată cei cincisprezece mii de călăreţi ai cneazului

sârbesc. Atunci nâavu încotro şi o rupse de fugă, urmat de cavalerii din Nurenberg şi

din Anglia. Când ajunseră la Dunăre, se urcară în câteva corăbii cu pânze şi se lăsară

duşi de valurile fluviului până la mare, de unde se îndreptară spre Bizanţ.

Târziu, la adăpostul zidurilor cetăţii, regele Sigismund, amărât şi bolnav, zise

tovarăşilor de fugă:

- Dacă-l aveam în luptă pe Mircea, tovarăşul meu, nu ne băteau turcii.

- De ce nu l-ai luat? întrebă un cavaler înalt, cu chip alb şi ochi albaştri.

- L-am alungat, ca să trec slava biruinţei pe seama Ducelui de Burgundia! Şi

domnul muntean şi-a luat oamenii şi s-a tras către locurile lui, bănuind pesemne ce

vom păţi de la turci.

În vremea aceasta, mândra oştire de la Nicopole se împărţise în două, urmărită

de aceeaşi soartă: o parte încerca să fugă spre Dunăre, dar fu ajunsă şi tăiată de turcii

îndârjiţi. Altă parte căzu prinsă şi fu căzută cu hangerul de călăii lui Baiazid. Scăpară

numai acei cavaleri – puţini la număr – care îşi putură răscumpăra viaţa cu aur.

Pe drumurile strâmte ale Ţării Româneşti, înainta domnul Mircea, înlăturat din

luptă, împreună cu Stibor, voievodul Transilvaniei care adăstase la Dunăre cu o

oştire proaspătă.

Astfel creştinitatea pierdu la Nicopole prilejul de a zdrobi puterea musulmană.

Mai degrabă din mândrie decât din lipsă de vitejie, cavalerii crucii pierduseră lupta

cea mare.

- Pe cât erau de îndrăzneţi, dacă ar fi fost şi smeriţi dinaintea unui bătrân ca

mine, mai priceput şi frecat decât ei cu greul războiului, puneam pe fugă oastea

turcească, Stibore! glăsui domnul Mircea cu mare amărăciune.

De la Baia de Aramă, oştile porniră spre Curtea de Argeş, de unde cei do tovarăşi se

despărţiră după ce înfrânseseră pe nevolnicii apărătoriai lui Vlad, care pieri în luptă.

Şi astfel, în vremea când tovarăşii săi de la Nicopole ascunşi la Bizanţ se gândeau

să ocolească ţărmurile Greciei, spre a ajunge în Dalmaţia, domnul Mircea se urcă iar

în scaunul de domnie de la Curtea de Argeş.

Baiazid nu cuteză să mai treacă Dunărea, să dea piept cu oastea voievodului.

Dimpotrivă, vodă, credincios legământului cu ţara lui Sigismund, lovi şi risipi o

oştire turcească ce trecuse munţii şi se întorcea cu pradă.

Pe sultan îl bătu gândul în cele din urmă să facă un legământ cu domnul Ţării

Româneşti, viteazul apărător al Dunării, cum avea şi cu bulgarii şi sârbii. Dar fu

chemat grabnic în Asia.

Hanul mongolilor, Timur-Lenk (Timur cel Şchiop), pe care îl cunoştea sub nu-

mele de Tamerlan, om cu chipul, dar fiară cu firea, întrecând în cruzimi tot ce se

pomenise, năvăli din inima Asiei până în Anatolia, leagănul neamului şi puterii

turceşti.

Istovit de luptele din sudul Dunării, padişahul nu putu pune împotriva

năvălitorilor mongoli oştirea care s-ar fi cerut, dar hotărât să nu cadă fără a lupta,

Baiazid, cu iuţeala fulgerului, cum îi era şi porecla, se repezi cu toată călărimea să

zdrobească pe Tamerlan, cel ce se hrănea cu lapte de iapă şi carne crudă de cal.

Lupta fioroasă de la Ankara – unde în zilele noastre e aşezată capitala Turciei – se

încheie cu înfrângerea turcilor. Baiazid fu prins. Nu-l omorâră, ci mult mai crunt în

pedepsiră decât dacă i-ar fi tăiat capul. Hanul mongol îl închise într-o cuşcă, asemeni

unei fiare şi îl plimbă cu alai ca să-l vadă toate noroadele pe care tamerlan le robise.

Huiduit şi scuipat pretutindeni, mândrul Baiazid muri în această uluitoare

umilinţă.

După obiceiurile cuceritorilor mongoli, Timul cel Şchiop nu rămase el stăpâni-

tor al turcilor, pentru că ţinta lui era numai lupta şi prada. Purcese către miazănoapte,

trecu Munţii Caucaz spre a se măsura cu hanii tătari, veniţi mai dinainte tot din inima

Asiei şi cu ţarii din Kiev şi din Moscova.

Fiii lui Baiazid, 19 la număr, care moşteneau o ţară întinsă şi un neam războinic,

se luară la harţă pentru domnie.

Din cuibul lui de piatră, de la Argeş, domnul Mircea văzu că acum era prilejul de

a se amesteca în zâzania moştenitorilor musulmani, spre a-şi feri ţara de poftele

viitorului padişah.

Şi nimeri bine. Că, sprijinind pe unul din fiii lui Baiazid, Musa, cu oştirea şi cu

aurul Ţării Româneşti, acesta ajunse sultan.

Numai că norocul domnului Ţării Româneşti fu mai mic decât priceperea lui,

întrucât Mahomed, alt fiu al lui Baiazid, ridicându-se împotriva fratelui de pe tron, îl

bătu la Ciamurli, lângă Sofia, şi-l ucise, rămânând singur sultan, încoronat la

Adrianopole.

Mircea Voievod înlătură şi de astădată nenorocul: trimise la Adrianopole, în

ziua încoronării lui Mahomed, o solie de boieri în zale de cavaleri, cu daruri de

cinstire şi de prietenie.

4140

Page 42: Cărticica cu lecturi - clasa I

2. Răspunde la întrebări:

Ce l-a povăţuit Mircea cel Bătrân pe Sigismund, în ajunul luptei celei mari şi

hotărâtoare?

Câţi călăreţi avea acesta şi în ce erau îmbrăcaţi?

Câţi turci erau?

Care a fost răspunsul dat de ducele de Burgundia?

Ce a păţit oastea acestuia?

De ce au fost înfrânţi creştinii la Nicopole?

3. Explozie stelară

Alcătuieşte câte două întrebări, pentru fiecare colţ al stelei, referitoare la

conţinutul lecturii.

Zâzania între urmaşii lui Baiazid nu încetă nici după încoronarea lui Mahomed,

care avu de înfruntat răscoala unui alt frate, Mustafa, ajutat într-ascuns de domnul

Ţării Româneşti, care nu putea îngădui o creştere a puterii turceşti în sudul Dunării.

De aci se trase năvălirea turcilor în Dobrogea şi luptele de la Isaccea, cetate păzită de

oştenii lui Mircea.

După treizeci şi doi de ani de domnie înţeleaptă şi vitejească, stăpânind cea mai

mare întindere pe care a avut-o vreodată Ţara Românească, Mircea cel Bătrân se

stinse la 31 ianuarie 1418. Prin vitejia lui a mântuit fiinţa neamului românesc într-un

veac de închegare; prin destoinicia lui ar fi putut cruţa lumea creştinţă de năvălirile şi

asupririle oştilor musulmane; prin dibăcia lui a ţinut multă vreme cumpăna între

urmaşii lui Baiazid-Fulgerul.

Locul de veci unde odihneşte marele voievod este Mânăstirea Cozia, cea zidită

de el, la poalele munţilor, lângă apa Oltului.

1. Formulează întrebări potrivite pentru următoarele răspunsuri:

Mircea cel Bătrân l-a sfătuit pe Sigismund la Baia de Aramă, să trimită soli la

domnii din Apus pentru a se uni împotriva lui Baiazid.

Mircea cel Bătrân se baza pe priceperea sa ostăşească şi pe numărul aliaţilor.

Acesta spera ca ţările aliate să aibă pace pentru cel puţin un veac.

Sigismund a trimis doisprezece soli pe la Curţi.

Armata uriaşă a creştinilor dorea să-i alunge pe turci din Europa pentru totdeauna.

Oastea creştină a cucerit Vidinul şi Cetatea Rahovei.

4342

Cine?

Ce?

Când?De ce?

Unde?

Page 43: Cărticica cu lecturi - clasa I

2. Răspunde la întrebări:

Ce l-a povăţuit Mircea cel Bătrân pe Sigismund, în ajunul luptei celei mari şi

hotărâtoare?

Câţi călăreţi avea acesta şi în ce erau îmbrăcaţi?

Câţi turci erau?

Care a fost răspunsul dat de ducele de Burgundia?

Ce a păţit oastea acestuia?

De ce au fost înfrânţi creştinii la Nicopole?

3. Explozie stelară

Alcătuieşte câte două întrebări, pentru fiecare colţ al stelei, referitoare la

conţinutul lecturii.

Zâzania între urmaşii lui Baiazid nu încetă nici după încoronarea lui Mahomed,

care avu de înfruntat răscoala unui alt frate, Mustafa, ajutat într-ascuns de domnul

Ţării Româneşti, care nu putea îngădui o creştere a puterii turceşti în sudul Dunării.

De aci se trase năvălirea turcilor în Dobrogea şi luptele de la Isaccea, cetate păzită de

oştenii lui Mircea.

După treizeci şi doi de ani de domnie înţeleaptă şi vitejească, stăpânind cea mai

mare întindere pe care a avut-o vreodată Ţara Românească, Mircea cel Bătrân se

stinse la 31 ianuarie 1418. Prin vitejia lui a mântuit fiinţa neamului românesc într-un

veac de închegare; prin destoinicia lui ar fi putut cruţa lumea creştinţă de năvălirile şi

asupririle oştilor musulmane; prin dibăcia lui a ţinut multă vreme cumpăna între

urmaşii lui Baiazid-Fulgerul.

Locul de veci unde odihneşte marele voievod este Mânăstirea Cozia, cea zidită

de el, la poalele munţilor, lângă apa Oltului.

1. Formulează întrebări potrivite pentru următoarele răspunsuri:

Mircea cel Bătrân l-a sfătuit pe Sigismund la Baia de Aramă, să trimită soli la

domnii din Apus pentru a se uni împotriva lui Baiazid.

Mircea cel Bătrân se baza pe priceperea sa ostăşească şi pe numărul aliaţilor.

Acesta spera ca ţările aliate să aibă pace pentru cel puţin un veac.

Sigismund a trimis doisprezece soli pe la Curţi.

Armata uriaşă a creştinilor dorea să-i alunge pe turci din Europa pentru totdeauna.

Oastea creştină a cucerit Vidinul şi Cetatea Rahovei.

4342

Cine?

Ce?

Când?De ce?

Unde?

Page 44: Cărticica cu lecturi - clasa I

6. Scrie cuvinte cu înţeles asemănător:

vreme –

gând –

7. Scrie cuvinte cu sens opus:

norocul –

pricepură –

se odihneşte –

ridicând –

să se încheie –

8. Stabileşte trăsăturile comune şi trăsăturile diferite pentru domnitorul

Mircea cel Bătrân şi regele Sigismund.

4. Explică expresiile:

„Dumnezeu ne-a stat într-ajutor“

„Vom avea răgaz un veac să ne tot gospodărim ţările“

„turcii erau cât frunza şi iarba“

„Hanul mongolilor, Timur-Lenk, om cu chipul, dar fiară cu firea“

„Din cuibul lui de piatră, de la Argeş“

„Norocul domnului Ţării Româneşti fu mai mic decât priceperea lui“.

5. Foloseşte expresiile în enunţuri noi:

„cap de copil“

„priceperea ostăşească“

„cu jumătate de glas“

„armuri scăpărătoare“

„o rupse la fugă“

„îl bătu gândul“

4544

fiu –

pâlc –

Mircea cel Bătrân Sigismund

mândruviteazmodest

Page 45: Cărticica cu lecturi - clasa I

6. Scrie cuvinte cu înţeles asemănător:

vreme –

gând –

7. Scrie cuvinte cu sens opus:

norocul –

pricepură –

se odihneşte –

ridicând –

să se încheie –

8. Stabileşte trăsăturile comune şi trăsăturile diferite pentru domnitorul

Mircea cel Bătrân şi regele Sigismund.

4. Explică expresiile:

„Dumnezeu ne-a stat într-ajutor“

„Vom avea răgaz un veac să ne tot gospodărim ţările“

„turcii erau cât frunza şi iarba“

„Hanul mongolilor, Timur-Lenk, om cu chipul, dar fiară cu firea“

„Din cuibul lui de piatră, de la Argeş“

„Norocul domnului Ţării Româneşti fu mai mic decât priceperea lui“.

5. Foloseşte expresiile în enunţuri noi:

„cap de copil“

„priceperea ostăşească“

„cu jumătate de glas“

„armuri scăpărătoare“

„o rupse la fugă“

„îl bătu gândul“

4544

fiu –

pâlc –

Mircea cel Bătrân Sigismund

mândruviteazmodest

Page 46: Cărticica cu lecturi - clasa I

Într-o zi, mergând printr-o pădure, văzu cum o namilă de om se încăierase cu un

ditamai urs, o fiară fioroasă şi sălbatică. Pe dată, oamenii lui Decebal puseră mâna pe

săbii pentru a-i veni în ajutor semenului lor. Dar Decebal le făcu semn să stea liniştiţi

şi să privească şi ei această neobişnuită înfruntare. Şi semnul lui parcă voia să spună:

„Un astfel de om nu are nevoie de ajutor!“

Şi, într-adevăr, după un timp pe care nimeni nu îşi pusese în gând să îl măsoare,

furaţi de lupta ce se încinsese pe viaţă şi pe moarte, văzură cu nespusă bucurie cum

omul prinde capul ursului ca într-un cleşte şi i-l răsuceşte cu putere, frângându-i-l.

Urmă o urare puternică ţâşnită din piepturile tuturor, în cinstea biruitorului.

Dar omul, pe care lupta se părea că nu-l obosise prea mult, îl văzu pe rege.

Înaintă spre el şi, înclinându-se cu respect şi iubire spre cel care reprezenta virtutea şi

trăinicia dacă, îi spuse:

– Bine-ai venit, mărite rege Decebal, în împărăţia aceasta!

Decebal tresări:

– Despre ce împărăţie vorbeşti, voinice?

– Despre împărăţia codrului. Aici supuşi sunt cei slabi, iar stăpâni cei puternici!

– Tu printre care te numeri?

– Eu sunt stăpân, mărite rege. Pentru că sunt om liber!

– Şi care-ţi sunt supuşii?

– Urşii, ei sun supuşii mei. Niciunul n-a izbutit să-mi curme zilele câte le am

hărăzite pe pământ. Eu am doborât însă atâţia. Pe nici unul prin vicleşug. Prin luptă

dreaptă, mărite rege!

Decebal prinse a râde. Se bucură din inimă că dăduse peste asemenea om. În

minte i se înfiripă gândul de a-l face oştean. Bun de luptă, nu cu fiarele codrului, ci cu

vrăjmaşii pământului dac. Îl privi şi-i zise răspicat:

– Care ţi-e numele, voinice? Nu cumva Ursu?

– Murceneu mă cheamă, rege! răspunse cu mândrie voinicul.

– Murceneu? Numele sună frumos şi parcă pe măsura voiniciei tale. Ţi s-ar

potrivi, alături de numele acesta mândru pe care îl ai, să-ţi mai spunem şi Ursul dac.

Nu eşti tu ursul urşilor în putere?

– Murceneu, ursul dac! repetară cei din alai.

Şi parcă vorba aceasta era de când lumea potrivită pentru un astfel de om.

Dar Decebal nu ajunsese acolo unde voia. Continuă cu acelaşi glas puternic şi

atrăgător:

Petru Demetru Popescu(1929)

Petru Demetru Popescu s-a născut pe 29 iulie 1929. Este originar din comuna

Bulcăneşti, judeţul Prahova.

Este absolvent al Facultăţii de Istorie la Universitatea di Bucureşti. Scrie

legende şi povestiri istorice pentru copii

MURCENEU, URSUL DAC

Viteazul Decebal pornea adesea în peregrinare, urmat de un

alai mic, format din câţiva dintre cei mai apropiaţi supuşi ai săi.

Voia să-i cunoască mai bine pe daci, să le ştie păsurile şi viaţa, să-i

ajute la necaz. După cum era dornic să cunoască meleagurile peste

care stăpânea, minunatele meleaguri cuprinse între semeţii munţi

Carpaţi şi fluviul sfânt Dunărea, cu ape albastre ca şi cerul senin,

să le ştie cărările şi potecile chiar şi cu ochii închişi.

4746

Page 47: Cărticica cu lecturi - clasa I

Într-o zi, mergând printr-o pădure, văzu cum o namilă de om se încăierase cu un

ditamai urs, o fiară fioroasă şi sălbatică. Pe dată, oamenii lui Decebal puseră mâna pe

săbii pentru a-i veni în ajutor semenului lor. Dar Decebal le făcu semn să stea liniştiţi

şi să privească şi ei această neobişnuită înfruntare. Şi semnul lui parcă voia să spună:

„Un astfel de om nu are nevoie de ajutor!“

Şi, într-adevăr, după un timp pe care nimeni nu îşi pusese în gând să îl măsoare,

furaţi de lupta ce se încinsese pe viaţă şi pe moarte, văzură cu nespusă bucurie cum

omul prinde capul ursului ca într-un cleşte şi i-l răsuceşte cu putere, frângându-i-l.

Urmă o urare puternică ţâşnită din piepturile tuturor, în cinstea biruitorului.

Dar omul, pe care lupta se părea că nu-l obosise prea mult, îl văzu pe rege.

Înaintă spre el şi, înclinându-se cu respect şi iubire spre cel care reprezenta virtutea şi

trăinicia dacă, îi spuse:

– Bine-ai venit, mărite rege Decebal, în împărăţia aceasta!

Decebal tresări:

– Despre ce împărăţie vorbeşti, voinice?

– Despre împărăţia codrului. Aici supuşi sunt cei slabi, iar stăpâni cei puternici!

– Tu printre care te numeri?

– Eu sunt stăpân, mărite rege. Pentru că sunt om liber!

– Şi care-ţi sunt supuşii?

– Urşii, ei sun supuşii mei. Niciunul n-a izbutit să-mi curme zilele câte le am

hărăzite pe pământ. Eu am doborât însă atâţia. Pe nici unul prin vicleşug. Prin luptă

dreaptă, mărite rege!

Decebal prinse a râde. Se bucură din inimă că dăduse peste asemenea om. În

minte i se înfiripă gândul de a-l face oştean. Bun de luptă, nu cu fiarele codrului, ci cu

vrăjmaşii pământului dac. Îl privi şi-i zise răspicat:

– Care ţi-e numele, voinice? Nu cumva Ursu?

– Murceneu mă cheamă, rege! răspunse cu mândrie voinicul.

– Murceneu? Numele sună frumos şi parcă pe măsura voiniciei tale. Ţi s-ar

potrivi, alături de numele acesta mândru pe care îl ai, să-ţi mai spunem şi Ursul dac.

Nu eşti tu ursul urşilor în putere?

– Murceneu, ursul dac! repetară cei din alai.

Şi parcă vorba aceasta era de când lumea potrivită pentru un astfel de om.

Dar Decebal nu ajunsese acolo unde voia. Continuă cu acelaşi glas puternic şi

atrăgător:

Petru Demetru Popescu(1929)

Petru Demetru Popescu s-a născut pe 29 iulie 1929. Este originar din comuna

Bulcăneşti, judeţul Prahova.

Este absolvent al Facultăţii de Istorie la Universitatea di Bucureşti. Scrie

legende şi povestiri istorice pentru copii

MURCENEU, URSUL DAC

Viteazul Decebal pornea adesea în peregrinare, urmat de un

alai mic, format din câţiva dintre cei mai apropiaţi supuşi ai săi.

Voia să-i cunoască mai bine pe daci, să le ştie păsurile şi viaţa, să-i

ajute la necaz. După cum era dornic să cunoască meleagurile peste

care stăpânea, minunatele meleaguri cuprinse între semeţii munţi

Carpaţi şi fluviul sfânt Dunărea, cu ape albastre ca şi cerul senin,

să le ştie cărările şi potecile chiar şi cu ochii închişi.

4746

Page 48: Cărticica cu lecturi - clasa I

– Murceneu, pământul dac are acum nevoie de luptători ca tine, pentru că

armatele împărăţiei de la Roma vin spre noi cu gând să ne cuprindă. Supuşii acestei

împărăţii n-au colţi şi gheare, ci lănci şi săbii tăioase!

Murceneu tăcu şi-l privi pe Decebal. Apoi zise senin:

– Ştiu şi eu? Sunt om liber, mărite rege. Stăpân la mine acasă!

Regele înţelese. De aceea se grăbi să-i spună:

– Supuşi mei sunt şi ei oameni liberi, Murceneu. Venind în oastea dacilor, şi tu vei

rămâne om liber. Să ştii, Murceneu, că noi luptăm ca să rămânem toţi liberi. De la mic la

mare. Să nu ne înrobească vrăjmaşii. Atunci nu ne vom mai putea bucura în voie de

lumina soarelui, de răcoarea izvoarelor, de carnea căprioarelor şi de hrana ogoarelor!

Murceneu îl privi din nou pe rege, senin. Parcă şi mai senin. Se pare că înţelesese

totul.

– Dacă-i aşa, vin în oastea ta, rege. Urşii pot să se mai plimbe nestingheriţi prin

pădure până ce mă voi întoarce să le amintesc că le sunt stăpân. Acum merg să lupt

pentru libertatea pământului dac!

Traian mânase multe armii vrăjmaşe spre Dunăre şi peste Dunăre. Acum lupta

devenise pretutindeni, în zeci de locuri, la munte şi la câmpie, strânsă şi crâncenă.

Din când în când romanii încercau să cucerească o cetate, cu armele lor de război:

berbeci de sfărâmat zidurile şi catapulte,scări de căţărat şi de pătruns în cetate. Dar

dacii, sfătuiţi de regele lor, erau mari meşteri în aşezarea unor capcane şi în folosirea

fiecărei ridicături de pământ, a apelor, mlaştinilor, tufişurilor. Decebal însuşi alegea

mereu locurile cele mai prielnice. Nici acum nu greşise. Se afla cu oastea lui pe un

pisc de munte, mai ceva decât o cetate. De acolo văzu armiile romane cum îşi făceau

lor printre stânci, urcând anevoie.

Poziţia pe care se aflau dacii era minunată. Şi totuşi romanii se apropiau tot mai

mult de acest loc. Erau mult mai mulţi şi bine înarmaţi. Nu trebuiau lăsaţi cu nici un

chip să ajungă la ei.

Decebal stătea în picioare, drept ca o statuie, contopindu-se parcă şi el piscurile

durate de vreme în piatră. Pe faţa lui nu se citea, la fel ca şi pe cea a piscurilor, nici o

mişcare. Stătea într-o aşteptare supremă. Dar mintea lui era ca o flamură veşnic

arzătoare. Iscodea mişcările celor care se apropiau cu paşi de pisică. Deodată faţa lui

se lumină, semn că îşi făurise un plan căruia se pregătea să-i dea viaţă.

Într-adevăr, făcu deodată semn lui Murceneu, Ursul dac. Iar când acesta se află

lângă el, îi zise:

– A venit vremea, Murceneu, să-ţi arăţi întreaga putere!

Murceneu îl privi senind, ca întotdeauna, şi zise cu un zâmbet ce trăda

mulţumire deplină că regele îi cere ajutorul:

– Porunceşte, stăpâne!

– Vezi bolovanul de colo?

– Îl văd prea bine!

– E uriaş bolovanul. Dar şi tu eşti uriaş. Nădăjduiesc să-l poţi urni de la locul lui

şi să-l porneşti spre vrăjmaşul care se pregăteşte să ne atace!

Un murmur de admiraţie porni de pe buzele luptătorilor daci. Înţeleseseră

planul regelui şi ştiau că şi de data aceasta, ca întotdeauna, Decebal cumpănise bine

şi avea dreptate. Numai aşa asediatorii se putea vedea în situaţii de asediaţi. Şi asta

într-un chip cu totul neaşteptat pentru ei.

Murceneu îl mai privi o dată pe rege. Apoi îl întrebă domol:

– Chiar acum, sau mai zăbovesc?

– Acum, Murceneu! Orice întârziere ne poate costa scump!

Murceneu înţelese. Îşi dădu jos blana de urs pe care o purta şi rămase cu pieptul

gol. Şi atunci toţi văzură ce făptură uriaşă era Ursul dac. Îşi încordă puterile şi

încercă să urnească stânca din loc. Nu izbuti însă.

Dacii murmurară din nou. De data aceasta a dezamăgire. Mai cu seamă că, la o

foarte mică depărtare de acolo, apăruseră primele coifuri ale legionarilor şi

centurionilor romani.

Atunci regele îi strigă lui Murceneu:

– Prinde-ţi bine picioarele în pământ, Murceneu! Trebuie să urneşti bolovanul!

Gândeşte-te că o faci pentru izbăvirea pământului dac! Trebuie să biruim!

La auzul acestor cuvinte, Murceneu făcu întocmai. Şi deodată, ca prin minune,

se auzi o trosnitură puternică şi stânca parcă se mişcă de la locul ei. Clătinată puţin,

ea fu apoi desprinsă cu şi mai mare putere şi porni să se rostogolească cu un vuiet

uriaş la vale. Era timpul cel mai nimerit. Prăbuşindu-se ca un tăvălug, de-a latul, lovi

în plin armiile asediatorilor. Odată cu stânca, se mai porniră la vale şi alţi bolovani.

Îngroziţi, romanii nu mai avură vreme de nimic. Unii erau sfârtecaţi de marginile

colţuroase ale bolovanilor, alţii se aruncau înspăimântaţi în prăpastie. Nici unul nu

mai ajunse până la daci.

Văzând biruinţa, dacii izbucniră, după vechiul lor obicei, în urale de bucurie! Îl

înconjurară pe Murceneu cu dragoste. Însuşi Decebal îi puse Ursului dac mâna pe

umăr şi-i zise:4948

Page 49: Cărticica cu lecturi - clasa I

– Murceneu, pământul dac are acum nevoie de luptători ca tine, pentru că

armatele împărăţiei de la Roma vin spre noi cu gând să ne cuprindă. Supuşii acestei

împărăţii n-au colţi şi gheare, ci lănci şi săbii tăioase!

Murceneu tăcu şi-l privi pe Decebal. Apoi zise senin:

– Ştiu şi eu? Sunt om liber, mărite rege. Stăpân la mine acasă!

Regele înţelese. De aceea se grăbi să-i spună:

– Supuşi mei sunt şi ei oameni liberi, Murceneu. Venind în oastea dacilor, şi tu vei

rămâne om liber. Să ştii, Murceneu, că noi luptăm ca să rămânem toţi liberi. De la mic la

mare. Să nu ne înrobească vrăjmaşii. Atunci nu ne vom mai putea bucura în voie de

lumina soarelui, de răcoarea izvoarelor, de carnea căprioarelor şi de hrana ogoarelor!

Murceneu îl privi din nou pe rege, senin. Parcă şi mai senin. Se pare că înţelesese

totul.

– Dacă-i aşa, vin în oastea ta, rege. Urşii pot să se mai plimbe nestingheriţi prin

pădure până ce mă voi întoarce să le amintesc că le sunt stăpân. Acum merg să lupt

pentru libertatea pământului dac!

Traian mânase multe armii vrăjmaşe spre Dunăre şi peste Dunăre. Acum lupta

devenise pretutindeni, în zeci de locuri, la munte şi la câmpie, strânsă şi crâncenă.

Din când în când romanii încercau să cucerească o cetate, cu armele lor de război:

berbeci de sfărâmat zidurile şi catapulte,scări de căţărat şi de pătruns în cetate. Dar

dacii, sfătuiţi de regele lor, erau mari meşteri în aşezarea unor capcane şi în folosirea

fiecărei ridicături de pământ, a apelor, mlaştinilor, tufişurilor. Decebal însuşi alegea

mereu locurile cele mai prielnice. Nici acum nu greşise. Se afla cu oastea lui pe un

pisc de munte, mai ceva decât o cetate. De acolo văzu armiile romane cum îşi făceau

lor printre stânci, urcând anevoie.

Poziţia pe care se aflau dacii era minunată. Şi totuşi romanii se apropiau tot mai

mult de acest loc. Erau mult mai mulţi şi bine înarmaţi. Nu trebuiau lăsaţi cu nici un

chip să ajungă la ei.

Decebal stătea în picioare, drept ca o statuie, contopindu-se parcă şi el piscurile

durate de vreme în piatră. Pe faţa lui nu se citea, la fel ca şi pe cea a piscurilor, nici o

mişcare. Stătea într-o aşteptare supremă. Dar mintea lui era ca o flamură veşnic

arzătoare. Iscodea mişcările celor care se apropiau cu paşi de pisică. Deodată faţa lui

se lumină, semn că îşi făurise un plan căruia se pregătea să-i dea viaţă.

Într-adevăr, făcu deodată semn lui Murceneu, Ursul dac. Iar când acesta se află

lângă el, îi zise:

– A venit vremea, Murceneu, să-ţi arăţi întreaga putere!

Murceneu îl privi senind, ca întotdeauna, şi zise cu un zâmbet ce trăda

mulţumire deplină că regele îi cere ajutorul:

– Porunceşte, stăpâne!

– Vezi bolovanul de colo?

– Îl văd prea bine!

– E uriaş bolovanul. Dar şi tu eşti uriaş. Nădăjduiesc să-l poţi urni de la locul lui

şi să-l porneşti spre vrăjmaşul care se pregăteşte să ne atace!

Un murmur de admiraţie porni de pe buzele luptătorilor daci. Înţeleseseră

planul regelui şi ştiau că şi de data aceasta, ca întotdeauna, Decebal cumpănise bine

şi avea dreptate. Numai aşa asediatorii se putea vedea în situaţii de asediaţi. Şi asta

într-un chip cu totul neaşteptat pentru ei.

Murceneu îl mai privi o dată pe rege. Apoi îl întrebă domol:

– Chiar acum, sau mai zăbovesc?

– Acum, Murceneu! Orice întârziere ne poate costa scump!

Murceneu înţelese. Îşi dădu jos blana de urs pe care o purta şi rămase cu pieptul

gol. Şi atunci toţi văzură ce făptură uriaşă era Ursul dac. Îşi încordă puterile şi

încercă să urnească stânca din loc. Nu izbuti însă.

Dacii murmurară din nou. De data aceasta a dezamăgire. Mai cu seamă că, la o

foarte mică depărtare de acolo, apăruseră primele coifuri ale legionarilor şi

centurionilor romani.

Atunci regele îi strigă lui Murceneu:

– Prinde-ţi bine picioarele în pământ, Murceneu! Trebuie să urneşti bolovanul!

Gândeşte-te că o faci pentru izbăvirea pământului dac! Trebuie să biruim!

La auzul acestor cuvinte, Murceneu făcu întocmai. Şi deodată, ca prin minune,

se auzi o trosnitură puternică şi stânca parcă se mişcă de la locul ei. Clătinată puţin,

ea fu apoi desprinsă cu şi mai mare putere şi porni să se rostogolească cu un vuiet

uriaş la vale. Era timpul cel mai nimerit. Prăbuşindu-se ca un tăvălug, de-a latul, lovi

în plin armiile asediatorilor. Odată cu stânca, se mai porniră la vale şi alţi bolovani.

Îngroziţi, romanii nu mai avură vreme de nimic. Unii erau sfârtecaţi de marginile

colţuroase ale bolovanilor, alţii se aruncau înspăimântaţi în prăpastie. Nici unul nu

mai ajunse până la daci.

Văzând biruinţa, dacii izbucniră, după vechiul lor obicei, în urale de bucurie! Îl

înconjurară pe Murceneu cu dragoste. Însuşi Decebal îi puse Ursului dac mâna pe

umăr şi-i zise:4948

Page 50: Cărticica cu lecturi - clasa I

– Să trăieşti, Murceneu. Ne-ai fost de mare ajutor. Prin tine am obţinut astăzi o

biruinţă strălucită. Ţie ţi-a fost greu ca nouă să ne fie uşor!

– Nu mi-a fost chiar aşa de greu, mărite Decebal! zise Ursul dac, zâmbind.

– Ia spune, Murceneu, să audă toţi luptătorii noştri, de unde ai luat atâta putere

pentru a nărui imensul bolovan?

– Chiar tu, mărite rege, m-ai sfătuit!

– Eu? Cum puteam eu s-o fac, Murceneu? întrebă Decebal, cu vădită mirare.

– Mi-ai spus: „Prinde-ţi bine picioarele în pământ, Murceneu…“ Pământul

nostru, Zamolxis cel binecuvântat, mi-a dat puterea de care aveam trebuinţă. Pe el

am să-l slujesc în veci, rege al dacilor!

Decebal îl privi cu căldură pe Ursul dac. Îl îmbrăţişă, apoi rosti cu glas de tunet

de se auzi până departe, peste întinderi:

– De aceea este pământul nostru nemuritor, pentru că a născut oameni ca noi. De

aceea suntem noi, dacii, nemuritori, pentru că ne-am născut pe acest pământ şi

luptăm pentru libertatea lui veşnică!

peregrinare =

1. Răspunde la întrebări:

Ce urmărea Decebal în peregrinările sale?

Cu cine s-a întâlnit?

Ce i-a propus Decebal?

Care era împărăţia lui Murceneu?

Pentru ce luptau dacii?

De ce considera Decebal că dacii sunt nemuritori?

Cine l-a ajutat pe Murceneu să urnească imensul bolovan?

2. Explozie stelară

Alcătuieşte câte două întrebări pentru fiecare

colţ al stelei referitoare la conţinutul lecturii.

3. Transformă în vorbire indirectă fragmentul:

„ – Bine-ai venit, mărite rege Decebal, în împărăţia aceasta?

– Urşii, ei sunt supuşii mei. Prin luptă dreaptă, mărite rege.

4. Stabileşte trăsături comune şi trăsături diferite pentru regele Decebal şi

Murceneu, ursul dac.

Cine?

Ce?

De ce?Din ce cauză?sau Pe cine?

Cu cine?

Decebal Murceneu

uriaşviteaziscusit

5150

Page 51: Cărticica cu lecturi - clasa I

– Să trăieşti, Murceneu. Ne-ai fost de mare ajutor. Prin tine am obţinut astăzi o

biruinţă strălucită. Ţie ţi-a fost greu ca nouă să ne fie uşor!

– Nu mi-a fost chiar aşa de greu, mărite Decebal! zise Ursul dac, zâmbind.

– Ia spune, Murceneu, să audă toţi luptătorii noştri, de unde ai luat atâta putere

pentru a nărui imensul bolovan?

– Chiar tu, mărite rege, m-ai sfătuit!

– Eu? Cum puteam eu s-o fac, Murceneu? întrebă Decebal, cu vădită mirare.

– Mi-ai spus: „Prinde-ţi bine picioarele în pământ, Murceneu…“ Pământul

nostru, Zamolxis cel binecuvântat, mi-a dat puterea de care aveam trebuinţă. Pe el

am să-l slujesc în veci, rege al dacilor!

Decebal îl privi cu căldură pe Ursul dac. Îl îmbrăţişă, apoi rosti cu glas de tunet

de se auzi până departe, peste întinderi:

– De aceea este pământul nostru nemuritor, pentru că a născut oameni ca noi. De

aceea suntem noi, dacii, nemuritori, pentru că ne-am născut pe acest pământ şi

luptăm pentru libertatea lui veşnică!

peregrinare =

1. Răspunde la întrebări:

Ce urmărea Decebal în peregrinările sale?

Cu cine s-a întâlnit?

Ce i-a propus Decebal?

Care era împărăţia lui Murceneu?

Pentru ce luptau dacii?

De ce considera Decebal că dacii sunt nemuritori?

Cine l-a ajutat pe Murceneu să urnească imensul bolovan?

2. Explozie stelară

Alcătuieşte câte două întrebări pentru fiecare

colţ al stelei referitoare la conţinutul lecturii.

3. Transformă în vorbire indirectă fragmentul:

„ – Bine-ai venit, mărite rege Decebal, în împărăţia aceasta?

– Urşii, ei sunt supuşii mei. Prin luptă dreaptă, mărite rege.

4. Stabileşte trăsături comune şi trăsături diferite pentru regele Decebal şi

Murceneu, ursul dac.

Cine?

Ce?

De ce?Din ce cauză?sau Pe cine?

Cu cine?

Decebal Murceneu

uriaşviteaziscusit

5150

Page 52: Cărticica cu lecturi - clasa I

5. Jurnalul dublu

Selectează din lectură un fragment care ţi-a plăcut foarte mult. Scrie-l în partea

stângă a jurnalului. În partea dreaptă argumentează de ce ţi-a plăcut, ce ai reţinut

important din el, de ce îţi aduce aminte acest fragment, ce te-a impresionat, ce

nelămurire ai cu privire la acel fragment.

Ioan Neniţescu(1854-1901)

Scriitorul s-a născut pw 11 aprilie 1854, la Galaţi. A decedat la 23 februarie

1901, la Buzău.

TARA MEA

Acolo unde-s nalți stejari

Și cât stejarii nalți îmi cresc

Flăcăi cu piepturile tari,

Ce moartea-n față o privesc;

Acolo, unde-s stânci și munți,

Și ca și munții nu clintesc

Voinicii cei cu peri cărunți

În dor de țară strămoșesc;

,

5352

Page 53: Cărticica cu lecturi - clasa I

5. Jurnalul dublu

Selectează din lectură un fragment care ţi-a plăcut foarte mult. Scrie-l în partea

stângă a jurnalului. În partea dreaptă argumentează de ce ţi-a plăcut, ce ai reţinut

important din el, de ce îţi aduce aminte acest fragment, ce te-a impresionat, ce

nelămurire ai cu privire la acel fragment.

Ioan Neniţescu(1854-1901)

Scriitorul s-a născut pw 11 aprilie 1854, la Galaţi. A decedat la 23 februarie

1901, la Buzău.

TARA MEA

Acolo unde-s nalți stejari

Și cât stejarii nalți îmi cresc

Flăcăi cu piepturile tari,

Ce moartea-n față o privesc;

Acolo, unde-s stânci și munți,

Și ca și munții nu clintesc

Voinicii cei cu peri cărunți

În dor de țară strămoșesc;

,

5352

Page 54: Cărticica cu lecturi - clasa I

Și unde dorul de moșie

Întotdeauna drept a stat

Și bărbăteasca vitejie

A-mpodobit orice bărbat;

Acolo este țara mea,

Și neamul meu cel românesc!

Acolo eu să mor aș vrea,

Acolo vreau eu să trăiesc!

1. Explică cu ajutorul dicţionarului următoarele cuvinte şi foloseşte-le în

enunţuri: robia şi moşie.

2. Răspunde la întrebări:

Unde consideră Ion Neniţescu că este ţara sa?

Cine sunt cei care nu se clintesc, asemeni stâncilor şi munţilor?

De cine mai este mândru poetul?

Acolo unde întâlnești

Cât ține țara-n lung și-n lat

Bătrâne urme vitejești

Și osul celor ce-au luptat;

Și unde vezi mii de mormane

Sub care-adânc s-au îngropat

Mulțime de oștiri dușmane,

Ce cu robia ne-au cercat;

Acolo este țara mea

Și neamul meu cel românesc!

Acolo eu să mor aș vrea,

Acolo vreau eu să trăiesc!

Ce au păţit cei care au vrut să cucerească ţara noastră?

Ce sentimente se desprind din această poezie?

3. Explică următoarele expresii:

„dorul de moşie“ =

„neamul românesc“ =

4. Uneşte versurile cu însuşirile potrivite:

„Flăcăi cu piepturile tari“ vâstnicii, bătrânii

„Ce moartea-n faţă o privesc“ patrioţi

„Voinicii cei cu peri cărunţi“ viteji, puternici

„Şi unde dorul de moşie“ curajoşi, neînfricaţi

Întotdeauna drept a stat“

5.

Selectează din poezie, adjective

potrivite pentru substantivele:

stejari

voinicii

urme

Cu ce sunt comparaţi flăcăii?

Selectează din poezie trei sub-

stantive la numărul singular.

Ce exprimă versurile:

„Acolo eu să mor aş vrea,

Acolo vreau eu să trăiesc!“

5554

Page 55: Cărticica cu lecturi - clasa I

Și unde dorul de moșie

Întotdeauna drept a stat

Și bărbăteasca vitejie

A-mpodobit orice bărbat;

Acolo este țara mea,

Și neamul meu cel românesc!

Acolo eu să mor aș vrea,

Acolo vreau eu să trăiesc!

1. Explică cu ajutorul dicţionarului următoarele cuvinte şi foloseşte-le în

enunţuri: robia şi moşie.

2. Răspunde la întrebări:

Unde consideră Ion Neniţescu că este ţara sa?

Cine sunt cei care nu se clintesc, asemeni stâncilor şi munţilor?

De cine mai este mândru poetul?

Acolo unde întâlnești

Cât ține țara-n lung și-n lat

Bătrâne urme vitejești

Și osul celor ce-au luptat;

Și unde vezi mii de mormane

Sub care-adânc s-au îngropat

Mulțime de oștiri dușmane,

Ce cu robia ne-au cercat;

Acolo este țara mea

Și neamul meu cel românesc!

Acolo eu să mor aș vrea,

Acolo vreau eu să trăiesc!

Ce au păţit cei care au vrut să cucerească ţara noastră?

Ce sentimente se desprind din această poezie?

3. Explică următoarele expresii:

„dorul de moşie“ =

„neamul românesc“ =

4. Uneşte versurile cu însuşirile potrivite:

„Flăcăi cu piepturile tari“ vâstnicii, bătrânii

„Ce moartea-n faţă o privesc“ patrioţi

„Voinicii cei cu peri cărunţi“ viteji, puternici

„Şi unde dorul de moşie“ curajoşi, neînfricaţi

Întotdeauna drept a stat“

5.

Selectează din poezie, adjective

potrivite pentru substantivele:

stejari

voinicii

urme

Cu ce sunt comparaţi flăcăii?

Selectează din poezie trei sub-

stantive la numărul singular.

Ce exprimă versurile:

„Acolo eu să mor aş vrea,

Acolo vreau eu să trăiesc!“

5554

Page 56: Cărticica cu lecturi - clasa I

6. Scrie cuvinte cu înţeles asemănător.

voinicii =

vitejie=

mulţime =

7. Scrie cuvinte cu înţeles opus:

înalţi =

acolo =

întotdeauna =

8. Jurnalul dublu

Scrie din memorie, în partea stângă, strofa care ţi-a plăcut cel mai mult, iar în

partea dreaptă explică de ce ai ales acea strofă, în ce fel te-a surprins, la ce te-ai gândit

când ai făcut alegerea.Nichita Stănescu

(1933-1981)Nichita Stănescu s-a născut la Ploieşti, unde a urmat liceul „I.L. Caragiale“. A

studiat apoi la Facultatea de filologie din Bucureşti.

În 1957 debutează cu poezii în revista „Tribuna“ din Cluj. Apare apoi volumul

de poezii „Sensul iubirii“. Tipăreşte mai multe culegeri de poezii, dintre care cităm: „O

viziune a sentimentelor“, „11 elegii“, „Alfa“, „Oul şi sfera“, „Necuvintele“, „Un

pământ numit România“, „Clar de lună“.

Ce am eu mai curat în mine, somnul

străbătut de vise vechi,

ce ai tu mai curat în tine, lemnul

arbore cu verzi urechi,

Ce am eu mai ascuns în mine,

sângele mișcând un gând,

ce ai tu mai curat în tine,

amirosul de pământ,

TARA,

5756

Page 57: Cărticica cu lecturi - clasa I

6. Scrie cuvinte cu înţeles asemănător.

voinicii =

vitejie=

mulţime =

7. Scrie cuvinte cu înţeles opus:

înalţi =

acolo =

întotdeauna =

8. Jurnalul dublu

Scrie din memorie, în partea stângă, strofa care ţi-a plăcut cel mai mult, iar în

partea dreaptă explică de ce ai ales acea strofă, în ce fel te-a surprins, la ce te-ai gândit

când ai făcut alegerea.Nichita Stănescu

(1933-1981)Nichita Stănescu s-a născut la Ploieşti, unde a urmat liceul „I.L. Caragiale“. A

studiat apoi la Facultatea de filologie din Bucureşti.

În 1957 debutează cu poezii în revista „Tribuna“ din Cluj. Apare apoi volumul

de poezii „Sensul iubirii“. Tipăreşte mai multe culegeri de poezii, dintre care cităm: „O

viziune a sentimentelor“, „11 elegii“, „Alfa“, „Oul şi sfera“, „Necuvintele“, „Un

pământ numit România“, „Clar de lună“.

Ce am eu mai curat în mine, somnul

străbătut de vise vechi,

ce ai tu mai curat în tine, lemnul

arbore cu verzi urechi,

Ce am eu mai ascuns în mine,

sângele mișcând un gând,

ce ai tu mai curat în tine,

amirosul de pământ,

TARA,

5756

Page 58: Cărticica cu lecturi - clasa I

Oh, și ce am sfânt pe lume,

dulcele pământ al tău, de vis

și tot ce-i în tine nume

de caisă din cais –

amiros =

1. Răspunde la întrebări.

Cu cine poartă dialogul mental poetul?

La ce se referă autorul când spune: „ce am eu mai curat în mine“? (ce calităţi

deosebite, prin ce se remarcă)

Cu ce se identifică poetul în această poezie? (sau: În ce se regăseşte?)

Ce elemente importante din natură prezintă poetul? (lemnul – arbore cu verzi

urechi, amirosul de pământ; tot ce-I în tine nume de caisă din cais; ramura cu flori de

măr şi c-o pasăre măiastră.

Ce este ţara pentru tine? Argumentează.

Ce sentimente nutreşte poetul faţă de ţară?

2. Stabileşte corespondenţa legăturilor pe care le face poetul între sine şi

elementele din natură.

3. Trasează o linie de la versuri la explicaţia potrivită:

• “somnul / străbătut de vise vechi” • amintirile frumoase

• “lemnul / arbore cu verzi urechi“ • copacii ca martori ai evenimentelor

importante din viaţa ţării

• “tot ce-i în nume / de caisă din cais” • rod al pământului

• “ramură cu flori de măr • reînvierea naturii şi perfecţiunea

şi c-o pasăre măiastră” vieţuitoarelor

4. Explică expresia:

“ dulcele pământ al tău, de vis”

5. Scrie cuvinte cu acelaşi înţeles:

ţară =

popor =

curat =

ascuns =

arbore =

6. Scrie cuvinte cu înţeles opus:

curat =

ascuns =

dulcele =

iubirea =

unire =

7. Scrie cuvinte nume care se potrivesc pentru următoarele cuvinte care

exprimă însuşiri:

Model: pământ sfânt

curat dulce vechi

Totul, tot ce este adevăr

stă-n îmbrățișarea noastră,

ramură cu flori de măr

și c-o pasăre măiastră.

Poetul Natura

somnul, străbătut de vise vechi ramură cu flori de măr şi c-o pasăre măiastră

sângele mişcând în gând tot ce-I în tine nume de caisă din cais

dulcele pământ amirosul de pământ

tot adevărul din noi lemnul arbore cu verzi urechi 5958

Page 59: Cărticica cu lecturi - clasa I

Oh, și ce am sfânt pe lume,

dulcele pământ al tău, de vis

și tot ce-i în tine nume

de caisă din cais –

amiros =

1. Răspunde la întrebări.

Cu cine poartă dialogul mental poetul?

La ce se referă autorul când spune: „ce am eu mai curat în mine“? (ce calităţi

deosebite, prin ce se remarcă)

Cu ce se identifică poetul în această poezie? (sau: În ce se regăseşte?)

Ce elemente importante din natură prezintă poetul? (lemnul – arbore cu verzi

urechi, amirosul de pământ; tot ce-I în tine nume de caisă din cais; ramura cu flori de

măr şi c-o pasăre măiastră.

Ce este ţara pentru tine? Argumentează.

Ce sentimente nutreşte poetul faţă de ţară?

2. Stabileşte corespondenţa legăturilor pe care le face poetul între sine şi

elementele din natură.

3. Trasează o linie de la versuri la explicaţia potrivită:

• “somnul / străbătut de vise vechi” • amintirile frumoase

• “lemnul / arbore cu verzi urechi“ • copacii ca martori ai evenimentelor

importante din viaţa ţării

• “tot ce-i în nume / de caisă din cais” • rod al pământului

• “ramură cu flori de măr • reînvierea naturii şi perfecţiunea

şi c-o pasăre măiastră” vieţuitoarelor

4. Explică expresia:

“ dulcele pământ al tău, de vis”

5. Scrie cuvinte cu acelaşi înţeles:

ţară =

popor =

curat =

ascuns =

arbore =

6. Scrie cuvinte cu înţeles opus:

curat =

ascuns =

dulcele =

iubirea =

unire =

7. Scrie cuvinte nume care se potrivesc pentru următoarele cuvinte care

exprimă însuşiri:

Model: pământ sfânt

curat dulce vechi

Totul, tot ce este adevăr

stă-n îmbrățișarea noastră,

ramură cu flori de măr

și c-o pasăre măiastră.

Poetul Natura

somnul, străbătut de vise vechi ramură cu flori de măr şi c-o pasăre măiastră

sângele mişcând în gând tot ce-I în tine nume de caisă din cais

dulcele pământ amirosul de pământ

tot adevărul din noi lemnul arbore cu verzi urechi 5958

Page 60: Cărticica cu lecturi - clasa I

6160

Otilia Cazimir(1895-1967)

S-a născut în anul 1895 în satul Cotul Vameşului, de lângă Roman. A fost

al cincilea copil al învăţătorului Gheorghe Gavrilescu. Ea purta numele de

Alexandra Gavrilescu. Pseudonimul de Otilia Cazimir i l-au sugerat Garabet

Ibrăileanu şi Mihail Sadoveanu.Volumele de poezii Lumini şi umbre, Fluturi de

noapte, Cântec de comoară, Baba iarna intră-n sat evocă vârsta copilăriei,

existenţa oamenilor umili, viaţa misterioasă a vietăţilor mărunte, păsări,

gângănii, florile de câmp şi din grădină, sesizând durerile mici, dorurile şi

dorinţele tainice.

- Greu tătucă, greu de tine!

Iaca, stau şi mă socot

Dacă nu cumva-i mai bine

Să mă mut mai cătră vară,

Că-s bătrân şi nu mai pot!…

1. Notează A / F:

Anotimpul în care se petrece acţiunea este iarna.

Crăciunul se sărbătoreşte pe 24 decembrie.

Personajele acestei poezii sunt Moş Crăciun şi un moşneag.

Moş Crăciun aduce daruri în Ajunul Anului nou.

Din cauza greutăţii sacului, dar şi din cauza vârstei înaintate, Moş Crăciun

se gândeşte să-i viziteze pe copii vara.

2. Scrie cuvinte cu acelaşi sens pentru cele subliniate în poezie şi cuvinte cu

sens opus pentru cele încadrate în dreptunghi.

3. Rescrie corect pe spaţiul de mai jos următorul enunţ:

în ajun. Irina şi Ştefan l-au aşteptat pe moş crăciun în mirosul înbietor de

cozonac, lîngă bradul luminat şi frumos înpodobit.

Moş-Crăciun, la urcuş,

S-a pornit cu sacu-n spate.

Drumu-i rău, şi-i lunecus,

Şi moşneagul nu mai poate.

Lung se uită îndărăt,

Scuturându-şi barba rară

De omăt,

Şi oftează sub povară:

LA DRUM

Page 61: Cărticica cu lecturi - clasa I

6160

Otilia Cazimir(1895-1967)

S-a născut în anul 1895 în satul Cotul Vameşului, de lângă Roman. A fost

al cincilea copil al învăţătorului Gheorghe Gavrilescu. Ea purta numele de

Alexandra Gavrilescu. Pseudonimul de Otilia Cazimir i l-au sugerat Garabet

Ibrăileanu şi Mihail Sadoveanu.Volumele de poezii Lumini şi umbre, Fluturi de

noapte, Cântec de comoară, Baba iarna intră-n sat evocă vârsta copilăriei,

existenţa oamenilor umili, viaţa misterioasă a vietăţilor mărunte, păsări,

gângănii, florile de câmp şi din grădină, sesizând durerile mici, dorurile şi

dorinţele tainice.

- Greu tătucă, greu de tine!

Iaca, stau şi mă socot

Dacă nu cumva-i mai bine

Să mă mut mai cătră vară,

Că-s bătrân şi nu mai pot!…

1. Notează A / F:

Anotimpul în care se petrece acţiunea este iarna.

Crăciunul se sărbătoreşte pe 24 decembrie.

Personajele acestei poezii sunt Moş Crăciun şi un moşneag.

Moş Crăciun aduce daruri în Ajunul Anului nou.

Din cauza greutăţii sacului, dar şi din cauza vârstei înaintate, Moş Crăciun

se gândeşte să-i viziteze pe copii vara.

2. Scrie cuvinte cu acelaşi sens pentru cele subliniate în poezie şi cuvinte cu

sens opus pentru cele încadrate în dreptunghi.

3. Rescrie corect pe spaţiul de mai jos următorul enunţ:

în ajun. Irina şi Ştefan l-au aşteptat pe moş crăciun în mirosul înbietor de

cozonac, lîngă bradul luminat şi frumos înpodobit.

Moş-Crăciun, la urcuş,

S-a pornit cu sacu-n spate.

Drumu-i rău, şi-i lunecus,

Şi moşneagul nu mai poate.

Lung se uită îndărăt,

Scuturându-şi barba rară

De omăt,

Şi oftează sub povară:

LA DRUM

Page 62: Cărticica cu lecturi - clasa I

4. Scrie cuvinte cu sens asemănător şi alcătuieşte propoziţii cu trei dintre ele:

un drum – două drumuri povară

sac sărbătoare

barbă copil

5. Alcătuieşte enunţuri în care cuvântul „mut” să aibă sensuri diferite.

6. Imaginează-ţi că îl surprinzi pe Moş Crăciun când aduce cadourile în

noaptea de Ajun. Scrie în 10 rânduri un dialog purtat cu acesta.

Rodica

Rodica, fetiţa cea cuminte, doarme în pătişorul ei. Într-un colt al

odăii, pomul, adus pe furiş, aşteaptă zorii zilei, dimpreună cu toate

jucăriile de pe el. Sunt de toate, mici şi mari, de carton, de lemn şi de

zahăr.

Dar în noaptea dinspre Ajun, jucăriile prind fiinţă la unii copii

cuminţi şi aşa se face că la miezul nopţii împrejurul patului Rodicăi e

un sobor. Iepurele de carton şi-a ciulit urechile şi din trei sărituri a

fost în pat. Lângă el, broasca de hârtie e acum o broască aievea şi

vorbeşte cu mâţa de cârpă, care toarte cu ochii sticloşi, cu mustăţile

frumos aduse de jur împrejurul botului. Şi cel din urmă care prinde

făptura e încerul din vârful pomului, care vine de-şi reazămă braţele

de pătişorul fetiţei.

– Ce frumos doarme, zise îngerul.

– Aşa dorm copiii, răspunse mâţa; ei nu au vise rele ca oamenii

mari, trecuţi prin multe.

– Aşa dormim şi noi, adaugă iepurele. Dar broasca râde:

– Ba că chiar cu urechile ciulite, s-o ştergi când cade vreo frunză.

– Dumneata te ascunzi sub pietre, cred şi eu, zise iepurele.

Dar îngerul îl opreşte.

– Ce, ca să vă certaţi, va înfăptuit Dumnezeu şi v-a trimis aici?

Cele trei vieţuitoare îşi vin în fire:

– Aşa-i!

– Aşa-i!

– Aşa-i!

Page 63: Cărticica cu lecturi - clasa I

4. Scrie cuvinte cu sens asemănător şi alcătuieşte propoziţii cu trei dintre ele:

un drum – două drumuri povară

sac sărbătoare

barbă copil

5. Alcătuieşte enunţuri în care cuvântul „mut” să aibă sensuri diferite.

6. Imaginează-ţi că îl surprinzi pe Moş Crăciun când aduce cadourile în

noaptea de Ajun. Scrie în 10 rânduri un dialog purtat cu acesta.

Rodica

Rodica, fetiţa cea cuminte, doarme în pătişorul ei. Într-un colt al

odăii, pomul, adus pe furiş, aşteaptă zorii zilei, dimpreună cu toate

jucăriile de pe el. Sunt de toate, mici şi mari, de carton, de lemn şi de

zahăr.

Dar în noaptea dinspre Ajun, jucăriile prind fiinţă la unii copii

cuminţi şi aşa se face că la miezul nopţii împrejurul patului Rodicăi e

un sobor. Iepurele de carton şi-a ciulit urechile şi din trei sărituri a

fost în pat. Lângă el, broasca de hârtie e acum o broască aievea şi

vorbeşte cu mâţa de cârpă, care toarte cu ochii sticloşi, cu mustăţile

frumos aduse de jur împrejurul botului. Şi cel din urmă care prinde

făptura e încerul din vârful pomului, care vine de-şi reazămă braţele

de pătişorul fetiţei.

– Ce frumos doarme, zise îngerul.

– Aşa dorm copiii, răspunse mâţa; ei nu au vise rele ca oamenii

mari, trecuţi prin multe.

– Aşa dormim şi noi, adaugă iepurele. Dar broasca râde:

– Ba că chiar cu urechile ciulite, s-o ştergi când cade vreo frunză.

– Dumneata te ascunzi sub pietre, cred şi eu, zise iepurele.

Dar îngerul îl opreşte.

– Ce, ca să vă certaţi, va înfăptuit Dumnezeu şi v-a trimis aici?

Cele trei vieţuitoare îşi vin în fire:

– Aşa-i!

– Aşa-i!

– Aşa-i!

Page 64: Cărticica cu lecturi - clasa I

frumoşi nuferi, să-I facem cununi de flori!

– Îndată!

Şi broasca se făcu nevăzută.

– Tu, iepure, du-te la împărăteasa veveriţelor şi spune-I să-ţi dea un pumn de

alune, o mână de grâu şi o ramură de vâsc!

– Îndată!

Şi iepurele sari din pătişor şi se duse pe urma broaştei.

– Tu, mâţă, na, toarce cămăşuţa asta!

Şi îngerul îi dădu două mănunchiuri de raze, pe care le avusese jurubiţe pe

aripile lui.

– Eu o să-I împletesc părul.

Şi cu degetele moi şi albe, îngerul începu să împletească părul negru al copilei.

– Îngerule, începu mâţa, iartă-mă că te întreb: la fiecare copil trimite Dumnezeu

în ajunul Crăciunului câte un înger şi câte trei vietăţi?

– Nu! În fiecare an, numai câte un copil are norocul ăsta, Dumnezeu face acest

lucru în amintirea copilului din Betleem, care e Isus Hristos. Anul acesta norocul e al

Rodicăi… Ei, dar ştii că întârzie trimişii!

Îngerul îşi flutură odată aripile şi, ca printr-o minune, broasca sari în pat cu o

cunună întreagă de nuferi.

– Iartă, îngerule, c-am întârziat. Nicio floare de nufăr nu mai era. Într-o clipă

împărăteasa bălţii a îmbobocit nuferii, i-a înflorit şi apoi i-a cules.

Îngerul luă cununa, o puse pe capul fetiţei şi o meni:

– De flori să ai parte; curate ca ele să fii, ca ele să-ţi înflorească faţa, copil frumos

şi drag!

Şi în clipa aceasta, ţup şi iepurele!

– Veveriţa dormea. Am sculat-o. Era tehue. În loc de alune îmi dase nuci. Când

mi-a dat vâscul, am venit de-a-dura în zăpadă. Uite-le!

Îngerul le luă. Împrăştie alunele şi grâul peste tot părişorul şi zise:

– De roadele pomilor şi a câmpului să ai parte mereu şi ramura verde de vâsc i-o

puse binişor în mână:

– Şi verde şi trainică, aşa ca ramura aceasta, să-ţi fie sănătatea până la adânci

bătrâneţe!

Şi luând ce torsese mâţa, urzi şi ţesu cămăşuţa şi porunci vietăţilor:

Tu, broască, într-o clipă să te duci şi să-mi aduci din balta fermecată cei mai –

îmbrăcă repede cu cea ţesută din raze şi o binecuvântă:

– Şi cămaşa fericii veşnic s-o ai!

Broasca, iepurele şi mâţa aşezară frumuşel fetiţa iar pe pernă.

– Acum am isprăvit, zise mâţa.

– Numai eu mai am o însărcinare, răspunse îngerul.

Şi plecându-se uşor peste faţa Rodicăi, o sărută pe frunte. Şi în clipa aceea casa se

lumină ca de o scăpărare de soare.

Fetiţa mişcă buzele şi surâse, iar îngerului îi fu frică.

– Sst! să nu se trezească; plecaţi la locul vostru! porunci vietăţilor.

Şi toate vietăţile stătură iar la loc, încremenite, împrejurul pomului, iar îngerul

se ridică în vârf, unde fusese mai înainte, cu mâna întinsă, cu degetele împreunate, ca

şi cum ar binecuvânta…

1. Completează enunţurile folosind grupuri de cuvinte din text:

Întâmplările din text se petrec în

Personajele întâmplării sunt:

În fiecare an Dumnezeu trimite unui singur copil, cel mai cuminte, câte un înger

şi trei vietăţi în amintirea

2. Completează tabelul:

Ridicaţi-o încet, să nu se trezească. Şi dezbrăcând fetita de cămăsuţa ei, o

denumirea

animalului

unde este trimis mediul de viaţă însuşirea

iepurele la împărăteasa

veveriţelor

rapid (bun alergător)

în apă

pricepută la tors

Page 65: Cărticica cu lecturi - clasa I

frumoşi nuferi, să-I facem cununi de flori!

– Îndată!

Şi broasca se făcu nevăzută.

– Tu, iepure, du-te la împărăteasa veveriţelor şi spune-I să-ţi dea un pumn de

alune, o mână de grâu şi o ramură de vâsc!

– Îndată!

Şi iepurele sari din pătişor şi se duse pe urma broaştei.

– Tu, mâţă, na, toarce cămăşuţa asta!

Şi îngerul îi dădu două mănunchiuri de raze, pe care le avusese jurubiţe pe

aripile lui.

– Eu o să-I împletesc părul.

Şi cu degetele moi şi albe, îngerul începu să împletească părul negru al copilei.

– Îngerule, începu mâţa, iartă-mă că te întreb: la fiecare copil trimite Dumnezeu

în ajunul Crăciunului câte un înger şi câte trei vietăţi?

– Nu! În fiecare an, numai câte un copil are norocul ăsta, Dumnezeu face acest

lucru în amintirea copilului din Betleem, care e Isus Hristos. Anul acesta norocul e al

Rodicăi… Ei, dar ştii că întârzie trimişii!

Îngerul îşi flutură odată aripile şi, ca printr-o minune, broasca sari în pat cu o

cunună întreagă de nuferi.

– Iartă, îngerule, c-am întârziat. Nicio floare de nufăr nu mai era. Într-o clipă

împărăteasa bălţii a îmbobocit nuferii, i-a înflorit şi apoi i-a cules.

Îngerul luă cununa, o puse pe capul fetiţei şi o meni:

– De flori să ai parte; curate ca ele să fii, ca ele să-ţi înflorească faţa, copil frumos

şi drag!

Şi în clipa aceasta, ţup şi iepurele!

– Veveriţa dormea. Am sculat-o. Era tehue. În loc de alune îmi dase nuci. Când

mi-a dat vâscul, am venit de-a-dura în zăpadă. Uite-le!

Îngerul le luă. Împrăştie alunele şi grâul peste tot părişorul şi zise:

– De roadele pomilor şi a câmpului să ai parte mereu şi ramura verde de vâsc i-o

puse binişor în mână:

– Şi verde şi trainică, aşa ca ramura aceasta, să-ţi fie sănătatea până la adânci

bătrâneţe!

Şi luând ce torsese mâţa, urzi şi ţesu cămăşuţa şi porunci vietăţilor:

Tu, broască, într-o clipă să te duci şi să-mi aduci din balta fermecată cei mai –

îmbrăcă repede cu cea ţesută din raze şi o binecuvântă:

– Şi cămaşa fericii veşnic s-o ai!

Broasca, iepurele şi mâţa aşezară frumuşel fetiţa iar pe pernă.

– Acum am isprăvit, zise mâţa.

– Numai eu mai am o însărcinare, răspunse îngerul.

Şi plecându-se uşor peste faţa Rodicăi, o sărută pe frunte. Şi în clipa aceea casa se

lumină ca de o scăpărare de soare.

Fetiţa mişcă buzele şi surâse, iar îngerului îi fu frică.

– Sst! să nu se trezească; plecaţi la locul vostru! porunci vietăţilor.

Şi toate vietăţile stătură iar la loc, încremenite, împrejurul pomului, iar îngerul

se ridică în vârf, unde fusese mai înainte, cu mâna întinsă, cu degetele împreunate, ca

şi cum ar binecuvânta…

1. Completează enunţurile folosind grupuri de cuvinte din text:

Întâmplările din text se petrec în

Personajele întâmplării sunt:

În fiecare an Dumnezeu trimite unui singur copil, cel mai cuminte, câte un înger

şi trei vietăţi în amintirea

2. Completează tabelul:

Ridicaţi-o încet, să nu se trezească. Şi dezbrăcând fetita de cămăsuţa ei, o

denumirea

animalului

unde este trimis mediul de viaţă însuşirea

iepurele la împărăteasa

veveriţelor

rapid (bun alergător)

în apă

pricepută la tors

Page 66: Cărticica cu lecturi - clasa I

3. Cum crezi că a procedat îngerul când a trimis micile vietăţi să aducă diferite

obiecte? Bifează cu „x“.

A ţinut cont de însuşirile fiecărui animal.

A trimis animalele la întâmplare.

4. Transcrie din text fragmentele care prezintă menirile îngerului:

a) Să fie curată şi frumoasă.

b) Să fie bogată şi sănătoasă.

c) Să fie fericită.

5. Observă şi rezolvă sarcinile.

Câte globuri are fiecare copil?

Raluca

Dănuţ

6. Desenează alte obiecte cu care poţi orna un pom de Crăciun.

Raluca Dănuţ

10globuri

roşii

9globuri

galbene

8globuri

albastre

7. Ce ai dori să primeşti de la Moş Crăciun?

8. Dacă ai avea posibilitatea să alegi un copil care să primească darurile pe

care le-a primit Rodica, pe cine ai alege?

9. Scrie o strofă dintr-un colind românesc.

Page 67: Cărticica cu lecturi - clasa I

3. Cum crezi că a procedat îngerul când a trimis micile vietăţi să aducă diferite

obiecte? Bifează cu „x“.

A ţinut cont de însuşirile fiecărui animal.

A trimis animalele la întâmplare.

4. Transcrie din text fragmentele care prezintă menirile îngerului:

a) Să fie curată şi frumoasă.

b) Să fie bogată şi sănătoasă.

c) Să fie fericită.

5. Observă şi rezolvă sarcinile.

Câte globuri are fiecare copil?

Raluca

Dănuţ

6. Desenează alte obiecte cu care poţi orna un pom de Crăciun.

Raluca Dănuţ

10globuri

roşii

9globuri

galbene

8globuri

albastre

7. Ce ai dori să primeşti de la Moş Crăciun?

8. Dacă ai avea posibilitatea să alegi un copil care să primească darurile pe

care le-a primit Rodica, pe cine ai alege?

9. Scrie o strofă dintr-un colind românesc.