ceeol article
DESCRIPTION
CEEOLTRANSCRIPT
De la avangard la teatrul absurdului
«From the avant-garde to the theatre of the absurd»
by Raluca Radoi
DE LA AVANGARD LA TEATRUL ABSURDULUI
Raluca Rdoi
[email protected]
Abstract: Placing the theatre of the 1950s in a wider social and
historical context is still a challenge for theatre researchers, mainly
because its most significant figures did not follow any common
literary program. The “theatre of the absurd”, as Martin Esslin
named it in his 1961 seminal study, represents a catalyst of various
influences. This essay aims to highlight the paradoxical originality
of this genre by pointing out some of the major influences it
absorbed from the avant-garde movements that preceded it.
Keywords: theatre of the absurd, avant-garde , Samuel Beckett,
Eugene Ionesco, modernism, postmodernism
Teatrul absurdului a fost i rmâne un subiect controversat, atât în context cultural- istoric, cât i în planul teoretizrii studiilor teatrale. Unii cercettori accept acest gen de teatru ca aparinând deceniului al aselea, în vreme ce alii consider c el descrie un curent început cu mult înaintea lui Beckett sau Ionesco. În mare parte, aceast disput se datoreaz, probabil, faptului c marii autori ai absurdului nu au adoptat nici un program, ci s-au
apropiat numai prin trsturi comune ale operelor. Numele de teatru al absurdului a aprut mai târziu, în 1961, în cartea cu acelai nume a lui Martin Essslin. El a fost cel care a dat natere acestui termen rmas în posteritate. Îns, muli au încercat s demonstreze
apartenena acestui teatru la alte micri i curente ale secolului XX. Micarea de avangard,
prin toate manifestrile ei, transfer numeroase tendine acestui catalizator de influene din
alte epoci care este teatrul absurdului. Acest fapt ne aduce la tema eseului de fa:
avangardele în teatrul absurdului sau influenele avangardei asupra acestui concept teatral.
Eseul de fa îi propune studiul anumitor influene avangardiste, precum i al motivelor
pentru care teatrul absurdului nu poate fi considerat teatru de avangard. O micare de avangard presupune orice form de art opus tradiionalului: o art
radical, caracterizat de nevoia de a nega i unit de aceast negaie. Avangarda este
178
Concept vol 6/nr 1/2013 Research
caracterizat de o cutare neobosit a noului, iar reprezentanii si, dei aparin unor
ideologii diferite, sunt legai prin atitudini i particulariti estetice.100 Aadar avangarda refuz orice tip de art tradiional, iar avangarditii ader la aceast micare, diferii în idei,
dar unii în scop i mijloace de expresie. Prin toate mijloacele, avangarda a reuit s destrame ceea ce arta încercase de secole s construiasc: armonia reprezentrii fiinei umane.
Avangarda este fenomenul modernist ce precede, în mod evident, teatrul absurdului, tocmai
pentru c reprezentanii absurdului preiau doar anumite trsturi ale micrii i îi pun
amprenta original asupra lor. În cartea sa dedicat teatrului absurdului101, Martin Esslin
reunete o serie de autori, explic termenul i proveniena sa. Astfel, teatrul absurdului este o
oglindire a unei epoci ce are ca trstur specific „sentimentul c certitudinile i
convingerile fundamentale ale epocilor anterioare s-au risipit, c au fost experimentate i gsite necorespunztoare”102. Absurdul caut s exprime lipsa de sens a condiiei umane
prin renunarea la gândirea raional i devalorizarea radical a limbajului.103 Noutatea pe
care o prezint absurdul const, de fapt, în amestecarea inedit a mai multor micri artistice i îmbinarea lor original. Absurdul nu a aprut din neant, ci a fost o acumulare de direcii
deschise pân atunci. Esslin însui vorbete despre o anume „tradiie a absurdului”. Putem distinge acolo cele mai importante influene din teatrul absurdului: teatrul antic,
Shakespeare, avangarda, existenialismul, Nietzsche, Artaud, teatrul epic i altele. Mai presus de toate, teatrul absurdului se nate pe fundalul istoric al Celui de-al Doilea Rzboi Mondial. Acest eveniment are cu siguran o influen fundamental ce determin apariia unui teatru
care înfieaz întunecarea total a fiinei umane, lipsa unei raiuni a existenei, nonsensul i
absena comunicrii. Cea de-a doua conflagraie mondial, cea mai devastatoare din istoria
omenirii, a produs marea criz a valorilor umane. Creaia dramaturgilor absurdului este
rezultatul experienelor traumatizante din rzboi, iar viziunea lor asupra omului se
înfieaz prin dezumanizare. Aadar, aceast experien îi va pune amprenta asupra
tuturor influenelor din teatrul absurdului. Beckett a trit efectele rzboiului într-un spital
100 Innes, Christopher, Avant-garde theater: 1892-1992, Ed. Routeledge, Londra, 1993, p. 5 101 Esslin, Martin, Teatrul absurdului, Ed. Unitext, Buc., 2009 102 Ibidem, p. 18-19 103 Ibidem, p. 20-21 104 Saiu, Octavian, Ionescu/Ionesco: Un veac de ambiguitate, Ed. Paideia, Buc., 2011, p. 25
. Pentru
179
Concept vol 6/nr 1/2013 Research
Ionesco, implicaiile rzboiului au reprezentat, în primul rând, ruptura definitiv cu ara de origine, România, i exprimarea prin teatrul absurdului a dezumanizrii la care a fost martor. O influen avangardist notabil în teatrul absdurdului a avut-o Alfred Jarry cu
„Ubu Roi” (1896), care a provocat un scandal imens în epoc. Strategia lui Jarry a fost gândit pentru a provoca publicul burghez i a-i condamna propria natur. Ubu este un personaj care întruchipeaz natura animal a omului, cruzimea i lipsa de compasiune fa de semenii si. Jarry deschidea o nou epoc: teatrul de avangard.105 Absurde în discurs,
personajele lui rtcesc, iar absena logicii i haosul cuvintelor sunt rezultatul sufletului gol al eroilor ce triesc într-un univers dezarticulat. 106 Absurdul comic al personajului Ubu
prefigureaz clar umorul absurdului cultivat în piesele lui Ionesco, îns acestea sunt departe de copilriile lui Jarry, de spiritul lui ludic. Teatrul absurdului graviteaz în jurul ideii de comunicare fr nici un rezultat, a nonsensului, dar absurditatea fiinei umane merge
incomparabil mai departe decât teatrul avangardist a lui Jarry, care parodiaz existena uman raportându-se la teatrul clasic. „Cântreaa cheal” poate fi un exemplu pentru influena lui Jarry asupra operei lui Ionesco prin tragicomicul ei, prin dorina autorului de ataca „«mica burghezie universal... personificarea ideilor i a sloganurilor acceptate»”107,
îns el realizeaz acest lucru prin tact i simplitate i nu încearc s produc un oc, ci s sublinieze lipsa de individualitate în contextul social. Aproape douzeci de ani mai târziu, Guillame Apollinaire, inspirat la rândul lui de Jarry, pune în scen „Mamelele lui Tiresias”, un vodevil ce transmite într-un stil grotesc un mesaj politic ce poate fi rezumat la
105 Esslin, Martin, Teatrul Absurdului, Ed. Unitext, Buc., 2009 , p. 319-320 106 Balot, Nicolae, Lupta cu absurdul, Ed. Univers, Buc.. 1971, p. 134-136 107 Esslin, Martin, Teatrul Absurdului, Ed. Unitext, Buc., 2009, p. 129 108 Ibidem, p. 323 – 325
Absurdului su îi este caracteristic o anumit simplitate în structur i limbaj, dar nu are ca scop o tulburare a spectatorilor, ci mai degrab înfiarea condiiei naturii umane. Influene notabile asupra absurdului s-au înregistrat i din zona altor curente avangardiste precum dadaismul, suprarealismul i cubismul. Fie c aceste influene provin din zona artelor plastice, din literatur sau artele spectacolului au avut un impact demn de menionat pentru teatrul anilor '50. Ceea ce le este caracteristic tuturor acestor micri, i separ totodat absurdul de ele, este nevoia lor exprimat de a nega, precum i direciile clare i programele manifest. Teatrul absurdului nu s-a definit niciodat ca micare.
Dadaismul fondat de Tristan Tzara s-a nscut ca reacie împotriva Primului Rzboi Mondial, ca o necesitate moral de a amenda noiunile far substan ale timpului. Dar
180
Concept vol 6/nr 1/2013 Research
protestul dadaist urmrea distrugerea unei lumi, negarea absolut a raiunii, era împotriva a tot ce existase pân atunci.109 Motenirea pe care o las micarea Dada este parodia creaiilor de orice fel, iar antiteatrul lui Ionesco va porni din tentativele dadaiste de distrugere ale
universului estetic.110 Chiar Esslin distinge în Ionesco urme dadaiste ale dialogurilor pline de
nonsens inspirate din piesa lui Tzara „Inima cu gaz”.111 Se remarc aici i o alt apropiere dintre teatrul absurdului i dadaism: amândou au aprut dup al Doilea, respectiv, Primul Rzboi Mondial. Exist o nevoie de a se revolta în oamenii care supravieuiesc unui asemenea eveniment, o dorin de a schimba totul în jur. La dadaiti s-a manifestat prin
negarea violent. Reprezentanii absurdului au negat doar în mod indirect. Ionesco i Beckett nu au publicat nici un program manifest i nu s-au încrâncenat ctre nici o idee pentru c: „nevoia lor a fost una singur, dominant: de a se exprima.”112
Teoreticienii suprarealismului au preluat denumirea de la Apollinaire, îns i-au
atribuit o alt semnificaie. Dac Apollinaire vedea în suprarealism o încercare de a surprinde esena lucrurilor, pentru André Breton, cel care a publicat primul manifest al
micrii, termenul s-a concretizat în trecerea de la negaie la afirmaie, în cutarea unei soluii pentru criza epocii. Suprarealismul reprezenta contientizarea i soluionarea rupturii dintre art i societate, dintre fantezie i realitate.113 Iraionalitatea întâmplrilor din Primul Rzboi Mondial zdruncin credina în raiune i în gândirea tiinific, ceea ce îi determin pe artiti s se îndrepte ctre teme fantastice i onirice.114 Cu toate acestea, suprarealismul a
109 Micheli De, Mario, Avangarda artistic a secolului XX , Ed. Meridiane, Buc., 1968, p. 140-143 110 Balot, Nicolae, Lupta cu absurdul, Ed. Univers, Buc., 1971, p. 265 111 Esslin, Martin, Teatrul Absurdului, Ed. Unitext, Buc., 2009, p. 329 112 Saiu, Octavian, Posteritatea absurdului, Ed. Paideia, Buc., 2012, p. 66 113 Micheli De, Mario, Avangarda artistic a secolului XX , Ed. Meridiane, Buc., 1968, p. 159-160 114 „Istoria Artei, pictur, sculptur, arhitectur”, Ed. Enciclopedia RAO, Buc., 2000, p. 276-277 115 Micheli De, Mario, op.cit., p. 181-182
Picasso ocheaz prin modul su de a reprezenta chipul uman, spulber toate noiunile tradiionale asupra imaginii fiinei umane. El reuete în 1907, prin „Domnioarele din Avignon”, s revoluioneze pictura i, mai ales prin acest tablou, s se dezic de viziunea tradiional asupra chipului femeii. Influenele acestei micri sunt
181
«From the avant-garde to the theatre of the absurd»
by Raluca Radoi
DE LA AVANGARD LA TEATRUL ABSURDULUI
Raluca Rdoi
[email protected]
Abstract: Placing the theatre of the 1950s in a wider social and
historical context is still a challenge for theatre researchers, mainly
because its most significant figures did not follow any common
literary program. The “theatre of the absurd”, as Martin Esslin
named it in his 1961 seminal study, represents a catalyst of various
influences. This essay aims to highlight the paradoxical originality
of this genre by pointing out some of the major influences it
absorbed from the avant-garde movements that preceded it.
Keywords: theatre of the absurd, avant-garde , Samuel Beckett,
Eugene Ionesco, modernism, postmodernism
Teatrul absurdului a fost i rmâne un subiect controversat, atât în context cultural- istoric, cât i în planul teoretizrii studiilor teatrale. Unii cercettori accept acest gen de teatru ca aparinând deceniului al aselea, în vreme ce alii consider c el descrie un curent început cu mult înaintea lui Beckett sau Ionesco. În mare parte, aceast disput se datoreaz, probabil, faptului c marii autori ai absurdului nu au adoptat nici un program, ci s-au
apropiat numai prin trsturi comune ale operelor. Numele de teatru al absurdului a aprut mai târziu, în 1961, în cartea cu acelai nume a lui Martin Essslin. El a fost cel care a dat natere acestui termen rmas în posteritate. Îns, muli au încercat s demonstreze
apartenena acestui teatru la alte micri i curente ale secolului XX. Micarea de avangard,
prin toate manifestrile ei, transfer numeroase tendine acestui catalizator de influene din
alte epoci care este teatrul absurdului. Acest fapt ne aduce la tema eseului de fa:
avangardele în teatrul absurdului sau influenele avangardei asupra acestui concept teatral.
Eseul de fa îi propune studiul anumitor influene avangardiste, precum i al motivelor
pentru care teatrul absurdului nu poate fi considerat teatru de avangard. O micare de avangard presupune orice form de art opus tradiionalului: o art
radical, caracterizat de nevoia de a nega i unit de aceast negaie. Avangarda este
178
Concept vol 6/nr 1/2013 Research
caracterizat de o cutare neobosit a noului, iar reprezentanii si, dei aparin unor
ideologii diferite, sunt legai prin atitudini i particulariti estetice.100 Aadar avangarda refuz orice tip de art tradiional, iar avangarditii ader la aceast micare, diferii în idei,
dar unii în scop i mijloace de expresie. Prin toate mijloacele, avangarda a reuit s destrame ceea ce arta încercase de secole s construiasc: armonia reprezentrii fiinei umane.
Avangarda este fenomenul modernist ce precede, în mod evident, teatrul absurdului, tocmai
pentru c reprezentanii absurdului preiau doar anumite trsturi ale micrii i îi pun
amprenta original asupra lor. În cartea sa dedicat teatrului absurdului101, Martin Esslin
reunete o serie de autori, explic termenul i proveniena sa. Astfel, teatrul absurdului este o
oglindire a unei epoci ce are ca trstur specific „sentimentul c certitudinile i
convingerile fundamentale ale epocilor anterioare s-au risipit, c au fost experimentate i gsite necorespunztoare”102. Absurdul caut s exprime lipsa de sens a condiiei umane
prin renunarea la gândirea raional i devalorizarea radical a limbajului.103 Noutatea pe
care o prezint absurdul const, de fapt, în amestecarea inedit a mai multor micri artistice i îmbinarea lor original. Absurdul nu a aprut din neant, ci a fost o acumulare de direcii
deschise pân atunci. Esslin însui vorbete despre o anume „tradiie a absurdului”. Putem distinge acolo cele mai importante influene din teatrul absurdului: teatrul antic,
Shakespeare, avangarda, existenialismul, Nietzsche, Artaud, teatrul epic i altele. Mai presus de toate, teatrul absurdului se nate pe fundalul istoric al Celui de-al Doilea Rzboi Mondial. Acest eveniment are cu siguran o influen fundamental ce determin apariia unui teatru
care înfieaz întunecarea total a fiinei umane, lipsa unei raiuni a existenei, nonsensul i
absena comunicrii. Cea de-a doua conflagraie mondial, cea mai devastatoare din istoria
omenirii, a produs marea criz a valorilor umane. Creaia dramaturgilor absurdului este
rezultatul experienelor traumatizante din rzboi, iar viziunea lor asupra omului se
înfieaz prin dezumanizare. Aadar, aceast experien îi va pune amprenta asupra
tuturor influenelor din teatrul absurdului. Beckett a trit efectele rzboiului într-un spital
100 Innes, Christopher, Avant-garde theater: 1892-1992, Ed. Routeledge, Londra, 1993, p. 5 101 Esslin, Martin, Teatrul absurdului, Ed. Unitext, Buc., 2009 102 Ibidem, p. 18-19 103 Ibidem, p. 20-21 104 Saiu, Octavian, Ionescu/Ionesco: Un veac de ambiguitate, Ed. Paideia, Buc., 2011, p. 25
. Pentru
179
Concept vol 6/nr 1/2013 Research
Ionesco, implicaiile rzboiului au reprezentat, în primul rând, ruptura definitiv cu ara de origine, România, i exprimarea prin teatrul absurdului a dezumanizrii la care a fost martor. O influen avangardist notabil în teatrul absdurdului a avut-o Alfred Jarry cu
„Ubu Roi” (1896), care a provocat un scandal imens în epoc. Strategia lui Jarry a fost gândit pentru a provoca publicul burghez i a-i condamna propria natur. Ubu este un personaj care întruchipeaz natura animal a omului, cruzimea i lipsa de compasiune fa de semenii si. Jarry deschidea o nou epoc: teatrul de avangard.105 Absurde în discurs,
personajele lui rtcesc, iar absena logicii i haosul cuvintelor sunt rezultatul sufletului gol al eroilor ce triesc într-un univers dezarticulat. 106 Absurdul comic al personajului Ubu
prefigureaz clar umorul absurdului cultivat în piesele lui Ionesco, îns acestea sunt departe de copilriile lui Jarry, de spiritul lui ludic. Teatrul absurdului graviteaz în jurul ideii de comunicare fr nici un rezultat, a nonsensului, dar absurditatea fiinei umane merge
incomparabil mai departe decât teatrul avangardist a lui Jarry, care parodiaz existena uman raportându-se la teatrul clasic. „Cântreaa cheal” poate fi un exemplu pentru influena lui Jarry asupra operei lui Ionesco prin tragicomicul ei, prin dorina autorului de ataca „«mica burghezie universal... personificarea ideilor i a sloganurilor acceptate»”107,
îns el realizeaz acest lucru prin tact i simplitate i nu încearc s produc un oc, ci s sublinieze lipsa de individualitate în contextul social. Aproape douzeci de ani mai târziu, Guillame Apollinaire, inspirat la rândul lui de Jarry, pune în scen „Mamelele lui Tiresias”, un vodevil ce transmite într-un stil grotesc un mesaj politic ce poate fi rezumat la
105 Esslin, Martin, Teatrul Absurdului, Ed. Unitext, Buc., 2009 , p. 319-320 106 Balot, Nicolae, Lupta cu absurdul, Ed. Univers, Buc.. 1971, p. 134-136 107 Esslin, Martin, Teatrul Absurdului, Ed. Unitext, Buc., 2009, p. 129 108 Ibidem, p. 323 – 325
Absurdului su îi este caracteristic o anumit simplitate în structur i limbaj, dar nu are ca scop o tulburare a spectatorilor, ci mai degrab înfiarea condiiei naturii umane. Influene notabile asupra absurdului s-au înregistrat i din zona altor curente avangardiste precum dadaismul, suprarealismul i cubismul. Fie c aceste influene provin din zona artelor plastice, din literatur sau artele spectacolului au avut un impact demn de menionat pentru teatrul anilor '50. Ceea ce le este caracteristic tuturor acestor micri, i separ totodat absurdul de ele, este nevoia lor exprimat de a nega, precum i direciile clare i programele manifest. Teatrul absurdului nu s-a definit niciodat ca micare.
Dadaismul fondat de Tristan Tzara s-a nscut ca reacie împotriva Primului Rzboi Mondial, ca o necesitate moral de a amenda noiunile far substan ale timpului. Dar
180
Concept vol 6/nr 1/2013 Research
protestul dadaist urmrea distrugerea unei lumi, negarea absolut a raiunii, era împotriva a tot ce existase pân atunci.109 Motenirea pe care o las micarea Dada este parodia creaiilor de orice fel, iar antiteatrul lui Ionesco va porni din tentativele dadaiste de distrugere ale
universului estetic.110 Chiar Esslin distinge în Ionesco urme dadaiste ale dialogurilor pline de
nonsens inspirate din piesa lui Tzara „Inima cu gaz”.111 Se remarc aici i o alt apropiere dintre teatrul absurdului i dadaism: amândou au aprut dup al Doilea, respectiv, Primul Rzboi Mondial. Exist o nevoie de a se revolta în oamenii care supravieuiesc unui asemenea eveniment, o dorin de a schimba totul în jur. La dadaiti s-a manifestat prin
negarea violent. Reprezentanii absurdului au negat doar în mod indirect. Ionesco i Beckett nu au publicat nici un program manifest i nu s-au încrâncenat ctre nici o idee pentru c: „nevoia lor a fost una singur, dominant: de a se exprima.”112
Teoreticienii suprarealismului au preluat denumirea de la Apollinaire, îns i-au
atribuit o alt semnificaie. Dac Apollinaire vedea în suprarealism o încercare de a surprinde esena lucrurilor, pentru André Breton, cel care a publicat primul manifest al
micrii, termenul s-a concretizat în trecerea de la negaie la afirmaie, în cutarea unei soluii pentru criza epocii. Suprarealismul reprezenta contientizarea i soluionarea rupturii dintre art i societate, dintre fantezie i realitate.113 Iraionalitatea întâmplrilor din Primul Rzboi Mondial zdruncin credina în raiune i în gândirea tiinific, ceea ce îi determin pe artiti s se îndrepte ctre teme fantastice i onirice.114 Cu toate acestea, suprarealismul a
109 Micheli De, Mario, Avangarda artistic a secolului XX , Ed. Meridiane, Buc., 1968, p. 140-143 110 Balot, Nicolae, Lupta cu absurdul, Ed. Univers, Buc., 1971, p. 265 111 Esslin, Martin, Teatrul Absurdului, Ed. Unitext, Buc., 2009, p. 329 112 Saiu, Octavian, Posteritatea absurdului, Ed. Paideia, Buc., 2012, p. 66 113 Micheli De, Mario, Avangarda artistic a secolului XX , Ed. Meridiane, Buc., 1968, p. 159-160 114 „Istoria Artei, pictur, sculptur, arhitectur”, Ed. Enciclopedia RAO, Buc., 2000, p. 276-277 115 Micheli De, Mario, op.cit., p. 181-182
Picasso ocheaz prin modul su de a reprezenta chipul uman, spulber toate noiunile tradiionale asupra imaginii fiinei umane. El reuete în 1907, prin „Domnioarele din Avignon”, s revoluioneze pictura i, mai ales prin acest tablou, s se dezic de viziunea tradiional asupra chipului femeii. Influenele acestei micri sunt
181