cetatenia europeana

144
Tema: CETĂŢENIA EUROPEANĂ Plan de lucru: Introducere 1. Noţiunea şi natura juridică a cetăţeniei în Dreptul internaţional 1.1. Teorii despre cetăţenie 1.2. Drepturile cetăţeneşti 1.3. Cetăţenia şi integrarea politică şi socială 2. Geneza şi evoluţia Uniunii Europene 2.1. Tratatul de la Maastricht din 7 februarie 1992 2.2. Tratatul de la Amsterdam din 2 octombrie 1997 3

Upload: marina-gutu-iabanji

Post on 03-Jul-2015

2.017 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: Cetatenia Europeana

Tema: CETĂŢENIA EUROPEANĂ

Plan de lucru:

Introducere

1. Noţiunea şi natura juridică a cetăţeniei în Dreptul internaţional

1.1. Teorii despre cetăţenie

1.2. Drepturile cetăţeneşti

1.3. Cetăţenia şi integrarea politică şi socială

2. Geneza şi evoluţia Uniunii Europene

2.1. Tratatul de la Maastricht din 7 februarie 1992

2.2. Tratatul de la Amsterdam din 2 octombrie 1997

3. Conceptul cetăţeniei UE

3.1. Baza juridică. Obiectivele.

3.2. Esenţa conceptului cetăţeniei europene.

3.3. Importanţa aplicării în practică a cetăţeniei europene.

Concluzii

Bibliografia

3

Page 2: Cetatenia Europeana

INTRODUCERE

Deşi este frecvent folosit conceptul de cetăţenie nu este uşor de definit.

Unii cercetători definesc cetăţenia drept o simplă “situaţie juridică”, alţii –

“situaţie juridică care rezultă din raporturile juridice statornice”, un grup de autori

o consideră “calitatea persoanei fizice ce exprimă relaţii permanente”, conform al-

tei opinii aceasta este “legătura politico-juridică nelimitată în timp şi spaţiu”.

Cetăţenia este a cea calitate juridică care permite persoanelor să aibă drepturi

politice şi civile precum şi să îşi asume obligaţii de natură politică şi civilă.

La 7 februarie 1992 în Tratatul de la Maastricht apare pentru prima dată men-

ţionat termenul de “cetăţenie europeană”. Această cetăţenie vine să o completeze

pe cea naţională şi nici de cum să o înlocuiască. Cele două cetăţenii nu suportă

confuzii, cetăţenia europeană fiind reglementată prin normele dreptului comunitar,

iar cetăţenia naţională este reglementată prin normele de drept constituţional naţio-

nal. Cetăţenia europeană se atribuie pentru orice cetăţean al unuia dintre statele

membre ale Uniunii Europene.

Ne-am ales această temă pentru cercetare din mai multe considerente: în pri-

mul rând, pentru că mi-am dorit mult să înţeleg mai bine procesul de integrare eu-

ropeană la care aspiră şi Republica Moldova, iar în al doilea rând, este o temă care

a fost mai puţin abordată în literatura de specialitate.

Actualitatea temei. Cetăţenie europeană este o temă actuală deoarece tinde să

constituie pentru Uniunea Europeană o sursă de legitimitate. Faptul că s-a instituit

o cetăţenie a Uniunii fără personalitate juridică are o semnificaţie simbolică şi po-

litică, având în vedere că această cetăţenie în principal se rezumă în acordarea de

drepturi pe care resortisanţii statelor membre, ca indivizi, pot să le valorifice şi să

le exercite la nivelul Comunităţii.

4

Page 3: Cetatenia Europeana

Scopul lucrării demonstrarea necesităţii unei cetăţenii unice în Europa.

Lucrarea noastră cuprinde trei capitole. Fiecare capitol în parte este specific

în felul său care îşi doreşte să elucideze cât mai multe date şi evenimente.

Capitolul I Noţiunea şi natura juridică a cetăţeniei în dreptul internaţional se

poate spune că este un capitol pur teoretic. În acest capitol vom încerca să analizăm

cât mai multe noţiuni, definiţii cu privire la cetăţenie în accepţiunea mai multor au-

tori. După care, tot aici ne vom opri puţin la drepturile cetăţeneşti. Drepturile cetăţe-

neşti sunt importante în analiza socială nu pentru că structurează relaţiile sociale, ci

pentru că oamenii luptă să obţină şi să apere drepturile care le vor aduce un minim

de oportunităţi şi condiţii pentru existenţa socială şi pentru că drepturile (în special

drepturile cetăţeneşti) sunt asociate nu pur şi simplu cu statutul social, ci cu instituţii

sociale aflate în centrul structuri sociale.

Prin capitolul II care se numeşte Geneza şi evoluţia Uniunii Europene, încer-

căm să aflăm de unde, cum şi de ce a apărut “cetăţenia europeană”. În 1974, cu

ocazia întâlnirii la nivel înalt de la Paris, şefii de stat şi de guvern au decis că era

necesar să se identifice drepturile care ar putea fi atribuite resortisanţilor lor ca

membri ai Comunităţii. Prima manifestare evidentă a unei “cetăţenii” europene a

fost desigur alegerea Parlamentului european prin vot universal direct, în 1979, ca

urmare a deciziei Consiliului din 20 septembrie 1976. O nouă etapă a fost trecută

cu ocazia Consiliului european de la Fontainebleau din iunie 1984, prin constitui-

rea unui comitet denumit “Europa cetăţenilor” având sarcina de a inventaria măsu-

rile concrete susceptibile să dea acestei noţiuni un conţinut juridic, noţiune care nu

a primit totuşi o expresie pe planul dreptului. Numeroase alte iniţiative de natură

mai mult simbolică au avut de asemenea rolul de a constitui în mod progresiv un

început de “identitate” europeană, ca de exemplu drapelul, imnul sau paşaportul

european ce urmăreau să concretizeze ideea unei apartenenţe la aceeaşi comunita-

te. Tratatul de la Maastricht modifică dispoziţiile cuprinse în art.3 din Tratatul de

5

Page 4: Cetatenia Europeana

la Roma (1958) prin adăugarea de noi obiective în ceea ce priveşte politicile co-

munitare în care sunt incluse: libertatea de circulaţie şi de şedere pe teritoriul co-

munitar, dreptul de a alege şi de a fi ales în alegerile locale şi cele europene este

asigurat tuturor cetăţenilor Uniunii, la locul unde aceştea îşi au reşedinţa; dreptul

la protecţie diplomatică etc.

O altă etapă în evoluţia procesului de integrare este semnarea la 2 octombrie

1997 a Tratatului de la Amsterdam, care dezvoltă măsurile referitoare la plăţi de

acord a vizelor, politica de imigrare şi azil, reguli referitoare la trecerea frontiere-

lor statelor de la graniţa Comunităţii.

În capitolul III. Conceptul cetăţeniei UE, cetăţenia europeană este concepută

într-o perspectivă dinamică. Ea prevede posibilitatea unei extinderi a drepturilor.

Drepturile ce decurg din cetăţenia europeană sunt: dreptul la libera circulaţie şi li-

bera stabilire pe teritoriul statelor membre; dreptul de a vota şi de a fi ales în ale-

gerile europene şi în cele municipale; dreptul la protecţie diplomatică şi consulară;

dreptul la petiţionare; dreptul la mediere precum şi dreptul de a comunica cu insti-

tuţiile comunitare.

Aspectele tratate în lucrarea dată au constituit obiectul de cercetare a mai

multor autori, atât din Republica Moldova cât şi din România. Lucrările studiate

de noi la care ne-am referit în cadrul lucrării de faţă au fost izvoare (documente

naţionale şi internaţionale: ex. Tratatul de la Roma, Tratatul de la Maasrticht, Tra-

tatul de Amsterdam etc.), monografii ale autorilor Nicolae Osmochescu, Gheorghe

Bichicean, Dumitru Mazilu, J.M.Barbalet etc., manuale autorilor: C.Leicu,

M.I.Nicu, C.Andronovici, A. Năstase, R.Munteanu şi articole scrise de G.Fabriciu,

L.Ciorbea, M.I.Anghel, I.Georgiu, A.Ciobanu-Dorea etc.

În concluzie putem spune ca aplicarea acestor drepturi pe teritoriul UE consti-

tuie faptul că dreptul comunitar este un sistem juridic unitar şi general, prioritar

faţă de dreptul intern iar pe cale de consecinţă putem spune că cetăţenia europeană

este cetăţenia comunităţii europene.

6

Page 5: Cetatenia Europeana

CAPITOLUL I.

Conceptul şi esenţa cetăţeniei

1.1. Teorii despre cetăţenie

Statul este subiectul originar, direct şi nemijlocit al dreptului internaţional,

având capacitatea deplină de a-şi asuma totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu ca-

racter internaţional. Statele sunt egale din punct de vedere juridic, indiferent de în-

tindere, populaţie, dezvoltare sau forţă militară.

Pentru ca o entitate să aibă personalitate juridică de tip statal se cer întrunite

următoarele elemente: populaţia (o colectivitate permanentă, organizată şi relativ

numeroasă), teritoriul (care este cadrul spaţial de aşezare a colectivităţii umane), o

autoritate guvernamentală independentă în luarea deciziilor (care să dispună de at-

ributele puterii pe un anumit teritoriu şi asupra unei populaţii stabilite) şi „capaci-

tatea de a intra în relaţii cu alte state”

Populaţia unui stat cuprinde cetăţenii stalului (resortisanţi) faţă de care sta-

tul îşi exercită jurisdicţia sa deplină, precum şi protecţia sa diplomatică, când ei

se află în străinătate; străinii, persoane care au cetăţenia altor state; persoanele

cu dublă cetăţenie (bipatrizii): persoanele fără cetăţenie (apatrizii); persoanele

strămutate (refugiaţii) şi persoanele aparţinând unor minorităţi etnice, religioase

sau lingvistice, cetăţeni ai statului respectiv care beneficiază de o anumită protec-

ţie internaţională referitoare la drepturile fundamentale ale omului1. Regula gene-

rală în materia populaţiei statelor este că statul îşi exercită jurisdicţia sa asupra

tuturor oamenilor aflaţi pe teritoriul său.

De la această regulă fac excepţie diplomaţii, personalul consular al statelor

străine aflaţi pe teritoriul statului ca funcţionari internaţionali, care se bucură de

1 Marţian Niciu, Drept internaţional public, vol.II, Ed. Fundaţiei Chemarea, Iaşi, 1993, p.6

7

Page 6: Cetatenia Europeana

un statut special internaţional - cel al imunităţilor şi privilegiilor diplomatice. Da-

torită statutului lor, aceste persoane sunt scoase de sub jurisdicţia statului pe al

cărui teritoriu beneficiază de statutul respectiv.

Faptul că reglementarea statutului juridic al populaţiei este de competenţa

internă a fiecărui stat nu exclude însă colaborarea internaţională între state, în

anumite probleme legate de acest statut, precum drepturile omului, problema re -

fugiaţilor şi emigranţilor, regimul juridic al străinilor, combaterea pe plan

internaţional a criminalităţii2

În dreptul internaţional public cetăţenia este obiect de reglementare numai

sub aspectul apartenenţei unei persoane la un stat determinat şi sub cel al men-

ţinerii legăturii persoanei fizice cu statutul ei şi în situaţia când se află pe teritoriul

altui stat sau într-o zonă spaţială nesupusă suveranităţii vreunui stat. Dreptul in -

ternaţional recunoaşte că statul îşi exercită jurisdicţia sa asupra cetăţenilor săi

oriunde s-ar afla aceştia. De asemenea, el recunoaşte statelor dreptul la protecţia

diplomatică şi consulară faţă de cetăţenii săi când se află în străinătate.

În principiu, statul are competenţă exclusivă în edificarea legilor şi reglemen-

tărilor privind cetăţenia. Cetăţenia este deci în exclusivitate o chestiune de drept

intern. Statul determină, de sine stătător, criteriile şi modalităţile de obţinere sau

pierdere a cetăţeniei sale, precum şi drepturile şi obligaţiile ce revin cetăţenilor săi

în baza acestei calităţii.

Libertatea statului de a stabili criteriile şi modurile de obţinere a cetăţeniei

sale este general admisă, singura limitare a acestei libertăţi operând în cazul când

legislaţia privind dobândirea cetăţeniei ar fi bazată pe criterii rasiale, religioase sau

politice, încălcându-se astfel normele internaţionale privind drepturile omului.

2 Raluca Miga-Beşteliu, Drept internaţional. Introducere în dreptul internaţional public. – Ed. ALL, Bucureşti, 1997, p.147.

8

Page 7: Cetatenia Europeana

În afară de aceasta, dreptul internaţional determină condiţiile opozabilităţii ce-

tăţeniei faţă de alte state, în acest scop încheindu-se şi tratate internaţionale, în ab-

senţa lor, o regulă cutumiară, recunoscută de jurisprudenţa internaţională, prevede

că, spre a fi opozabilă, cetăţenia trebuie să fie efectivă şi nu fictivă şi să oglindească

existenţa unui factor social de legătură cu statul a cărui cetăţenie este invocată.

Conceptul de cetăţenie îşi începe existenţa odată cu primele comunităţi umane

sedentare. El se referă la cei care sunt (sau nu sunt) membrii unei aceleiaşi comuni-

tăţi. Deşi cetăţenia este o noţiune cu un caracter politic evident, apar totuşi două

probleme legate de exercitarea ei, care ne arată ca abordarea doar a dimensiunii po-

litice este insuficientă pentru o înţelegere adecvată a acesteia. Cine şi în ce condiţii

poate beneficia de cetăţenie nu este doar o problemă ce ţine de domeniul juridic şi

de natura formală a drepturilor implicate, ci este şi o chestiune ce priveşte competen-

ţele nonpolitice ale cetăţenilor care derivă din resursele sociale pe care le administ-

rează şi la care ei au acces. Un sistem politic ce pretinde că oferă un statut egal de

cetăţean nu este în realitate chiar atât de echitabil în cazul în care face parte dintr-o

societate divizată pe baze inegale.

Diferite tipuri de comunităţi politice dau naştere la diferite forme de cetăţenie.

Aceste principii simple au fost formulate pentru întâia oară acum aproape două mi-

lenii şi jumătate în a treia carte a Politicii lui Aristotel. Principala diferenţă dintre

cetăţenia aşa cum este ea concepută în statul-cetate din Grecia antică şi în statul

naţional democratic modern priveşte dimensiunile sau sfera comunităţii politice.

Pentru Aristotel, cetăţenia se identifica cu statutul privilegiat al grupului conducă-

tor în statul-cetate. Pentru Aristotel, statutul de cetăţean era acordat doar celor

care participau efectiv la luarea deciziilor şi la exercitarea puterii. Astăzi, cetăţenia a

fost extinsă la nivelul întregii societăţi. Acest din urmă proces reprezintă pentru

9

Page 8: Cetatenia Europeana

statul modern atât emblema realizărilor sale, cât şi baza limitărilor sale3. Genera-

lizarea cetăţeniei moderne la nivelul structurii sociale înseamnă că toate persoane-

le, în calitatea lor de cetăţeni, sunt egale în faţa legii şi, prin urmare, că nici o

persoană sau un grup social nu este privilegiat juridic. Şi totuşi, acordarea cetăţe-

niei în contextul inegalităţilor existente între clasele sociale ar putea să însemne

că exercitarea efectivă a drepturilor şi competenţelor legale ce dau, substanţă sta-

tutului de cetăţean nu este accesibilă tuturor celor care în mod teoretic le posedă.

Cercetătorii în domeniu examinează noţiunea de cetăţenie din perspectiva a

două accepţiuni4, sensuri5 a) instituţie juridică şi b) condiţie juridică (un stat)6.

Aceste două accepţiuni sunt strâns legate între ele, drepturile subiective ale

unei persoane derivând tocmai din normele pe care le consacră sau le reglementea-

ză. Cetăţenia în sens de instituţie juridică ţine de dreptul obiectiv, pe când cetăţe-

nia în sens de condiţie juridică se include sferei drepturilor subiective, axându-se

pe ideea de subiect de drept.

În prima accepţiune cetăţenia reprezintă un ansamblu de norme juridice ce reg-

lementează raporturi sociale grupate în jurul necesităţii de a asigura plenitudinea

drepturilor şi obligaţiilor prevăzute de Constituţie şi legi acelor persoane care, prin

sentimentele şi interesele lor, sunt strâns legate de destinele7 statului respectiv. Din

acest punct de vedere cetăţenia constituie o categorie legată de dreptul obiectiv.

Instituţia juridică a cetăţeniei, în reglementarea actuală, scrie I.Deleanu, nu

mai este o instituţie care să aparţină în exclusivitate dreptului constituţional. Iar

V.Popa menţionează că cetăţenia serveşte drept obiect de studiu la mai multe dis-

3 J.M.Barbalet. Cetăţenia. – Bucureşti, 1998, p.23.4 I.Muraru, Drept constituţional fi instituţii politice, –Bucureşti, Editura ACTAMI, 1997,

p.153; I. Deleanu, Drept constituţional şi instituţii politice, tratat. – Editura Nova, Bucureşti, 1996, voi.2, p.24; Ivanov V.M. Kонституционное право Республики Молдова. – Chişinău, 2000, p. 150.

5 T. Drăganu, Drept constituţional şi instituţii politice, tratat elementar. – Editura „Lumina LEX", 2000, vol.I, p.131.

6 I. Deleanu, op. cit., p.24; T. Drăganu, op. cit., p. 131.7 I. Deleanu, op. cit. p.24; T. Drăganu, op.cit., p. 132.

10

Page 9: Cetatenia Europeana

cipline juridice, cum ar fi dreptul internaţional public (susţinem acest punct de ve-

dere, dată fiind Convenţia europeană cu privire la cetăţenie, adoptată la Strasbourg la

6 noiembrie 1997 şi ratificată de către Parlamentul RM prin Hotărârea din 14 octom-

brie 1999, nr.621-XIV)8 şi privat, dreptul familiei, dreptul civil etc.

Fiind o instituţie complexă, cetăţenia este o instituţie a dreptului constituţio-

nal, menţionează I. Deleanu întrucât: a) Ea este o expresie a suveranităţii politice.

Statul, pe temeiul suveranităţii lui, stabileşte statutul juridic al cetăţenilor săi; b)

Numai cetăţenii statului respectiv au dreptul de a participa la executarea puterii în

formele instituţionalizate ale democraţiei directe (sufragiul, referendumul, iniţiati-

va populară) sau în cele ale democraţiei reprezentative.9

În a doua accepţiune cetăţenia reprezintă condiţia juridică sau statutul ce se

creează prin normele juridice acelor persoane care au calitatea de „cetăţean”. În

acest sens ea se „axează pe ideea de subiect de drept a cărui poziţie juridică în cad-

rul unor anumite raporturi o caracterizează şi numai aici se vorbeşte de cetăţenia10

unei persoane, dobândirea şi pierderea cetăţeniei.

O analiză critică a lucrării lui T.H.Marshall, Cetăţenia şi clasa socială (1950).

În această lucrare este formulată o teorie asupra cetăţeniei centrată exact pe raportul

dintre evoluţiile statutului de cetăţean şi cele ale sistemului de clase. Argumentul lui

Marshall prezintă un interes particular întrucât, explicând natura cetăţeniei in

societatea britanică postbelică, adică, o dată cu apariţia statului bunăstării sociale

(welfare state), el oferă şi o explicaţie a apariţiei cetăţeniei în statul naţional modern

în termenii evoluţiei istorice a societăţii capitaliste. Marshall îşi poate susţine

argumentaţia făcând distincţia între diferitele părţi sau elemente ale cetăţeniei; pro-

8 Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova pentru ratificarea Convenţiei europene cu privire la cetăţenie nr.621-XIV din 14.10.99 (Monitorul oficial al Republicii Moldova,4noiembrie 1999,nr.l20-122, art.583.

9 V. Popa, Dreptul public.– Chişinău, 1998, p.284; I.Muraru, op. cit., p. 153.10 T. Drăganu, op. cit., p. 132.

11

Page 10: Cetatenia Europeana

cedând astfel, el oferă o nouă caracterizare a cetăţeniei care permite ea însăşi o

analiză a relaţiilor dintre cetăţenie şi societate care lipseşte din alte abordări.

Modul cum este concepută cetăţenia la Marshall este în întregime unul con-

venţional. Întâi, el afirmă că cetăţenia este un statut ataşat acelor membrii cu drep-

turi depline ai unei comunităţi, pentru a sublinia apoi că aceia care deţin acest sta-

tut sunt egali în ceea ce priveşte drepturile şi libertăţile ce decurg din acesta. Mar-

shall adăuga că societăţi diferite vor atribui drepturi şi responsabilităţi diferite sta-

tutului de cetăţean, întrucât nu există vreun principiu universal care să determine

acele drepturi şi responsabilităţi necesare legate de cetăţenie în general. Tocmai

prin faptul că depăşeşte ideea convenţională că statutul de membru al unei comu-

nităţi este în mod preponderent o chestiune politică, reuşeşte Marshall să contri-

buie la studiul cetăţeniei. El identifică trei părţi sau elemente distincte ale cetăţe-

niei care pot fi prezente sau nu în orice structură dată a cetăţeniei: este vorba de

drepturile civile, politice şi sociale.

Elementele cetăţeniei pe care le distinge sunt definite prin intermediul unor

mulţimi determinate de drepturi şi prin instituţiile sociale prin care aceste drepturi

sunt exercitate. Recunoaşterea explicită a necesităţii de a înţelege cetăţenia cu aju-

torul anumitor drepturi şi a contextului internaţional prin care aceste drepturi sunt

exercitate reprezintă o abordare originală a ideii că drepturile sunt intrinsec legate

de persoane: în acest sens, conceptul de „drepturi ale omului” ne poate oferi o înţe-

legere a drepturilor cetăţeneşti. Pe de altă parte, abordarea lui Marshall arată ca

drepturile au sens numai în contexte instituţionale specifice şi că sunt prin urmare

realizabile numai în condiţii materiale specificate11.

Elementul civil al cetăţeniei este alcătuit din drepturile necesare libertăţii in-

dividuale, iar instituţia direct asociată cu acesta este statul de drept şi un sistem ju-

11 J.M.Barbalet. op. cit., p.36.

12

Page 11: Cetatenia Europeana

risdicţional. Partea politică a cetăţeniei constă din dreptul de a participa la exerci-

tarea puterii politice. Asemenea drepturi sunt asociate cu instituţiile parlamentare.

Elementul social al cetăţeniei este alcătuit din dreptul la un i standard de viaţă co-

respunzător şi din dreptul de a accede la moştenirea socială a societăţii12. Aceste

drepturi sunt realizate în mod semnificativ prin serviciile sociale şi prin sistemul

educaţional.

Elementele diferite ale cetăţeniei au baze instituţionale specifice şi, în măsura

semnificativă, şi un istoric diferit. Aceasta înseamnă că cetăţenia cuprinde elemen-

te care nu sunt în mod necesar croite din acelaşi material şi care au relaţii specifice

cu grupuri sociale distincte şi între ele.

Cel mai important aspect al teoriei despre cetăţenie este probabil acela că, în

mod direct şi explicit, abordează problema relaţiei dintre cetăţenie şi clasă socială.

Marshall observă că dezvoltarea instituţiilor cetăţeniei moderne în Anglia a coincis

cu ascensiunea capitalismului.

În faza incipientă a evoluţiei capitalismului, cetăţenia tindea să submineze

privilegiile tipice de clasă care erau o moştenire a trecutului feudal, în timp ce, si-

multan, ea consolida relaţiile de clasă capitaliste timpurii bazate pe producţia şi

schimbul de mărfuri, în această perioadă sistemul de clasă moştenea privilegiile

ereditare, drepturile cutumiare şi cele legale provenind din sistemui feudal ante-

rior. Dezvoltarea cetăţeniei moderne de la mijlocul secolului al XVII-lea, aducând

elementul esenţial al egalităţii juridice, a slăbit şi a subminat aceste aspecte de

clasă facilitând apariţia unui sistem de clasă bazat pe un set de relaţii strâns legate

de instituţiile proprietăţii private. Subminând un anumit sistem de clasă, cetăţenia

a promovat şi a apărat un altul. În secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea drepturile ce-

tăţeneşti se armonizau perfect cu inegalităţile de clasă ale societăţii capitaliste.

12 M.I.Nicu. Drept internaţional public. – Arad, 1997, p.47.

13

Page 12: Cetatenia Europeana

Asemenea drepturi erau „necesare pentru menţinerea acelei forme specifice de ine-

galitate”, deoarece pe vremea aceea drepturile cetăţeneşti erau de fapt drepturi ci-

vile, iar drepturile civile „erau indispensabile unei economii de piaţa competitive”.

Aceasta pentru că drepturile civile ofereau acelora care le posedau posibilitatea de

a pătrunde pe piaţă ca agenţi independenţi. Din perspectiva drepturilor civile, nu se

face distincţie între capitalişti şi muncitori, ei având aceleaşi drepturi de a intra pe

piaţă şi de a încheia contracte unii cu alţii13. Dacă aceste drepturi reprezintă esenţa

cetăţeniei, atunci cetăţenia va consolida inegalităţile de clasă.

Dezvoltarea cetăţeniei, inclusiv a cetăţeniei sociale, a dus la apariţia unor noi

inegalităţi. Cetăţenia socială a încercat să reducă anumite inegalităţi sociale, în spe-

cial cele legate de operaţiunile economice de pe piaţă, astfel încât valoarea pe piaţă

a indivizilor să nu mai determine venitul lor real; aceasta se realizează prin interme-

diul administraţiei de stat care asigură bunurile şi serviciile economice pentru cetă-

ţeni ca pe nişte drepturi.

Apariţia cetăţeniei „este stimulata atât de lupta dată pentru câştigarea anumi-

tor drepturi, cât şi de satisfacţia oferită de posesia lor”. A te bucura de drepturile

cetăţeneşti în stadiile lor civile şi politice înseamnă exercitarea libertăţilor şi a pu-

terii politice; prin urmare, un element de conflict potenţial este inerent şi în exerci-

tarea drepturilor cetăţeneşti. Acest lucru se întâmplă mai ales într-o societate divi-

zată de inegalităţi sociale în care drepturile cetăţeneşti sunt acordate persoanelor

independent de clasă socială şi unde principiul cetăţeniei şi componentele sale se

opun inegalităţilor de clasă.

În viziunea lui T. Drăganu, care, considerând cetăţenia din punctul de vedere

al subiectului, ei ca o situaţie juridică (un statut), termen prin care se desemnează un

complex de drepturi subiective şi obligaţii ale unei persoane, unite între ele

printr-o conexitate specială.

13 I.Diaconu. Curs de drept internaţional public. – Bucureşti, 1993, p.76.

14

Page 13: Cetatenia Europeana

Dacă savanţii în domeniu acceptă această idee în unanimitate, nu acelaşi lucru

se poate spune şi despre însăşi definirea cetăţeniei, aceasta fiind obiectul unor contro-

verse sub raport juridic.

T.Drăganu defineşte cetăţenia ca fiind „situaţia juridică rezultând din aparte-

nenţa unei persoane fizice la un stat determinat, caracterizată prin faptul că acesta

are plenitudinea drepturilor şi obligaţiilor prevăzute de Constituţie şi legi, inclusiv

drepturile politice, obligaţia de fidelitate faţă de patrie şi cea de apărare a ei”. I.De-

leanu menţionează că „cetăţenia este situaţia juridică care rezultă din raporturile ju-

ridice statornice ce intervin între o persoană fizică şi stat, situaţie caracterizată prin

plenitudinea drepturilor şi obligaţiilor reciproce, prevăzute de Constituţie şi alte legi.

Pe când G.Vrabie şi I.Muraru consideră cetăţenia ca „acea calitate a persoanei

fizice ce exprimă relaţiile permanente sociale economice, politice şi juridice dintre

persoana fizică şi stat, dovedind apartenenţa sa la statul român şi atribuind

persoanei fizice posibilitatea de a fi titularul tuturor drepturilor prevăzute de

Constituţia şi de legile României”. Iar Ivanov V.M. defineşte cetăţenia ca legătură

politico-juridică „nelimitată în timp şi în spaţiu, dintre om şi stat, în virtutea căreia

omul dispune deplenitudinea drepturilor şi libertăţilor proclamate şi garantate de

Constituţie, legile statului, îndeplineşte obligaţiile, precum şi se bucură de

apărarea şi protecţia statului atât în interiorul lui cât şi peste hotare”. La rândul său

V.Popa defineşte cetăţenia ca „legătură politică şi juridică permanentă, nelimitată

în timp şi spaţiu, dintre persoanele fizice şi stat, legătură ce semnifică apartenenţa

acestora la stat şi se exprimă prin ansamblul drepturilor şi obligaţiilor reciproce pe

care statul le garantează”.

Şirul definiţilor poate fi prelungit, însă cele expuse ne permit să evidenţiem

atât elementele comune tuturor definiţiilor, cât şi deosebirile evocate de savanţi.

Elementele comune sunt următoarele:

15

Page 14: Cetatenia Europeana

a) referirea în definiţii la „persoana fizică” şi la „stat”;

b) „plenitudinea de drepturi şi obligaţii reciproce proclamate şi garantate

de Constituţie şi legi”, făcându-se uneori enumerarea succintă a lor, cum ar fi

drepturile politice etc. Cu această ocazie facem trimitere la Aristotel, care scria:

„Despre acela care are dreptul de a participa la puterea legislativă sau judiciară, noi

putem

confirma că anume el este cetăţean al acestui stat”.

Unii cercetători definesc cetăţenia drept o simplă „situaţie juridică”, alţii -

„situaţie juridică care rezultă din raporturile juridice statornice”, un grup o consideră

„calitate a persoanei fizice ce exprimă relaţii permanente”, altul - „legătură po li-

tico-juridică nelimitată în timp şi spaţiu”, iar alt grup - „legătură politică şi juridi-

că permanentă, nelimitată în timp şi spaţiu”.

În opinia noastră, cetăţenia este acea calitate a persoanei fizice ce expri-

mă legătura politico-juridică permanentă nelimitată în timp şi spaţiu dintre

această persoană fizică şi statul respectiv, atribuind plenitudinea de drepturi şi

obligaţii reciproce stabilite de Constituţie şi legi.

1.2. Drepturile cetăţeneşti

Cetăţenia se poate dobândi, în principal, prin două modalităţi: prin naştere şi

prin naturalizare.

Prin naştere, cetăţenia se poate dobândi fie urmând principiul “dreptului

sângelui” - jus sanguinis - copilul având cetăţenia părinţilor, fie cel al “dreptului

solului” - jus soli - potrivit căruia copilul capătă cetăţenia statului pe teritoriul

căruia s-a născut, indiferent de cetăţenia părinţilor14.

În unele state ca: Franţa, Japonia, Suedia şi Filipine copilul dobândeşte prin

naştere cetăţenia părinţilor, în alte ţări precum Argentina şi Paraguay se aplică

14 Dumitra Popescu, Adrian Năstase, Florian Coman, Drept internaţional public. – Ed. Şansa, Bucureşti, 1994, p.130.

16

Page 15: Cetatenia Europeana

principiul jus soli. Există state, precum: S.U.A. şi Marea Britanie, care folosesc un

sistem mixt, rezultat din aplicarea celor două principii enunţate.

Prin naturalizare, dobândirea cetăţeniei are loc la cererea persoanei interesate,

pe baza deciziei autorităţilor competente ale statului solicitat.

Legislaţiile naţionale prevăd o serie de condiţii pentru acordarea cetăţeniei la

cererea persoanei15, precum: reşedinţa solicitantului pe o perioadă de timp (între 3

şi l0 ani) pe teritoriul statului respectiv (excepţiile sunt prevăzute expres de lege),

buna moralitate, cunoaşterea limbii naţionale, îndeplinirea unui serviciu guverna-

mental, cerinţa de a dispune de mijloace de existenţă.

Metodele cele mai frecvente prin care se dobândeşte cetăţenia prin metoda

naturalizării sunt:

– căsătoria unui cetăţean al unui stat cu un cetăţean al altui stat. Legislaţia

tradiţională a unor state în trecut consacra obligaţia femeii care se căsătorea cu un

străin să adopte cetăţenia soţului, ceea ce era expresia statutului de inegalitate a

femeii faţă de bărbat. După adoptarea Cartei O.N.U. şi a altor documente16 care

reglementau drepturile omului legislaţiile naţionale din foarte multe state au

consacrat principiul liberului consimţământ al femeii căsătorite cu un străin de a

opta pentru menţinerea cetăţeniei sale sau de a lua cetăţenia soţului;

– înfierea sau adopţia. Copilul înfiat capătă, prin înfiere, cetăţenia adopta-

torului, în anumite condiţii de vârstă şi cu exprimarea voinţei libere, potrivit legis-

laţiei interne. Dacă în statul celui care adoptă sau al adoptatorului nu se recunoaşte

înfierea, cetăţenia copilului este aceea a statului pe al cărui teritoriu locuieşte;

– redobândirea sau reintegrarea se referă la revenirea la cetăţenia avută an-

terior şi este prevăzută de legile unor state referitoare la cetăţenie pentru persoa-

15 Ibidem, p.130.16 Convenţia asupra cetăţeniei femeii căsătorite, adoptate în 1957 de Adunarea Generală a

ONU.

17

Page 16: Cetatenia Europeana

nele care revin din emigraţie sau care şi-au pierdut cetăţenia prin căsătorie cu un

străin, de care divorţează;

– opţiunea se invocă în cazul transferului de teritoriu de la un stat la altul,

pentru persoanele care locuiesc pe teritoriul transferat, în perioada când se admi-

teau cucerirea şi anexarea de teritorii, se aplica regula potrivit căreia persoanele af-

late pe teritoriul anexat deveneau ipso fado cetăţeni ai statului cuceritor, pierzând

vechea cetăţenie. După afirmarea principiului naţionalităţilor şi al dreptului popoa-

relor la autodeterminare, s-a impus instituţia opţiunii (alegerii) care reprezintă ma-

nifestarea de voinţă a persoanelor care locuiesc pe teritoriul transferat de a-şi alege

cetăţenia unuia din cele două state.

– transferul sau strămutarea de populaţie se realizează pe baza convenţiilor

încheiate între state, potrivit cărora populaţia transferată dobândeşte cetăţenia statu-

lui pe teritoriul căruia este deplasată”, în baza unor tratate, aceste persoane pot opta

pentru cetăţenia unuia din cele două state.

– acordarea (naturalizarea stricto sensu) constă în faptul că atunci când do-

bândirea cetăţeniei se face la cererea persoanei interesate, cetăţenia este acordată

de către organul competent al statului respectiv.

– cetăţenia de onoare se conferă cetăţeanului unui stat pentru merite deose-

bite faţă de umanitate sau faţă de statul care o conferă.

Odată cu dobândirea cetăţeniei a fost alcătuit un sistem de drepturi cetăţeneş-

ti. Sistemul drepturilor cetăţeneşti a fost alcătuit din elemente relativ independente,

cu structuri şi fundamente distincte. Separarea elementelor cetăţeniei este semnifi-

cativa nu numai din perspectiva distincţiei analitice între drepturi, dar şi pentru că

practicile asociate cu fiecare set de drepturi au efecte sensibil diferite asupra rela-

ţiilor sociale şi asupra organizării economice şi politice a societăţii.

18

Page 17: Cetatenia Europeana

Cetăţenia poate fi caracterizată atât ca un statut, cât şi ca un set de drepturi.

Această asociere a drepturilor şi statutului nu este întâmplătoare. În cei mai generali

termeni, drepturile sunt importante deoarece ele atribuie persoanelor o competenţă

specifică în virtutea unui statut juridic sau convenţional. Aceasta înseamnă că per-

soanele pot avea anumite competenţe sau înlesniri pentru unele acţiuni – ca o conse-

cinţă a statutului lor. Drepturile unei persoane derivă din ataşamentul lor la un status

deoarece statutul unei persoane indică, practic, ce poate întreprinde, ce competenţe

are acea persoană. Punând problema astfel, statusul devine o realitate în adevăratul

sens al cuvântului. Acesta este un aspect al statusului care este preponderent în for-

mele sale juridice, spre exemplu17. Drepturile legal constituite, cum ar fi cele ale an-

gajaţilor stabilite prin sentinţe de dreptul muncii sau cele ale persoanelor supuse

procedurilor juridice penale, sunt fixate şi aplicate prin autoritatea publică. Dreptu-

rile juridice, deci, şi competenţele pe care le presupun sunt atribuite persoanelor ca

o consecinţă a modului cum ele sau situaţia lor materială sunt clasificate în drept, ca

o consecinţă a statutului lor juridic. Totuşi trebuie adăugat că drepturile sunt create

prin chiar actul exercitării lor, şi că tocmai această exercitare generează competenţe-

le ce le sunt asociate. Acest lucru este valabil pentru drepturile juridice ca şi pentru

alte tipuri de drepturi şi ne indică un alt aspect al statutului ca fenomen social.

Drepturi diferite conferă persoanelor competenţe diferite. Unele drepturi, drep-

turile la bunăstare (welfare rights) саге prevăd pentru persoane un nivel minim al

condiţiilor materiale de trai, oferă accesul nu doar la oportunităţi, ci şi la poziţii so-

ciale. Distincţia între oportunitate şi poziţie socială este uşor de făcut, dar în fapt re-

laţia dintre ele este una complexă. Spre exemplu, s-a remarcat deseori că egalitatea

oportunităţilor conduce la inegalitatea veniturilor sau a poziţiilor sociale. Aceasta

deriva din faptul că diferitele tipuri de resurse “sau celelalte mijloace prin care opor-

17 M.Azarov. Introducere în dreptul constituţional şi instituţional al U.E. – Chişinău, 2001. p.73.

19

Page 18: Cetatenia Europeana

tunităţile se valorifică, sunt ele însele inegal distribuite în rândurile populaţiei. „Un

drept la proprietate nu este un drept de a poseda o proprietate, ci un drept de a o

achiziţiona, dacă poţi, şi de a o proteja, daca izbuteşti”18. Deci săracii şi milionarii

posedă aceleaşi competenţe prin dreptul la proprietate, fără ca distribuţia proprietă-

ţii să fie în vreun fel afectată. Cu toate acestea, competenţele exercitate prin

dreptul la vot sau la grevă, oferă oportunităţi ce pot influenţa situaţia materială, iar

în absenţa acestora situaţia materiala cu greu s-ar putea modifica într-o direcţie fa-

vorabilă acelora lipsiţi de putere socială. Cu anumite excepţii, se poate deci spune

că unele drepturi (deşi nu drepturile în general) pot servi ca un mijloc social de îm-

bunătăţire a situaţiei materiale care altfel nu ar fi posibilă. Drepturile sunt prin ur-

mare mult mai importante pentru cei lipsiţi de putere socială şi politică, decât

pentru cei aflaţi la putere.

Nu toate drepturile, şi nici măcar toate drepturile juridice, sunt şi drepturi cetă-

ţeneşti. Lucrul acesta poate părea evident, dar este necesar să-1 subliniem, întrucât o

anumită confuzie îl învăluie. Cetăţenia este un statut acordat acelora care sunt mem-

bri deplini ai unei comunităţi naţionale şi drepturile cetăţeneşti sunt cele care derivă

din şi facilitează participarea la această „posesiune comună”. Drepturile cetăţeneşti,

ca drepturi ale persoanelor din comunitatea unui stat naţional vor fi în mod funda-

mental asigurate de către stat, dar aceasta nu este unica lor trăsătură. în general,

drepturile implică unele responsabilităţi pentru cei care le exercită. Dar, anumite

drepturi reclama responsabilităţi din partea celorlalţi. Drepturile cetăţeneşti impun

anumite restricţii autorităţii suverane a statului. În acest sens, H.R.G.Greaves consi-

deră că drepturile cetăţeneşti „pot fi numite mai bine responsabilităţile statului faţă

de membrii săi”. Nu toate drepturile care constrâng statul sunt ipso facto drepturi

cetăţeneşti, dar toate drepturile cetăţeneşti se bucură de această proprietate. Totuşi,

18 I.Cloşcă, I.Suciavă. Tratat de drepturile omului. –Bucureşti, 1995, p.57.

20

Page 19: Cetatenia Europeana

drepturi cetăţeneşti distincte realizează acest lucru în moduri diferite19. Aceasta exp-

lică, parţial, de ce drepturi cetăţeneşti care sunt universale şi care, prin urmare satis-

fac în principiu interesele tuturor celor care le împărtăşesc, tind în fapt a să serveas-

că în mod diferit interese sociale distincte şi, în special, clase sociale diferite.

Diferitele drepturi care compun cetăţenia modernă nu sunt confecţionate din

acelaşi material şi, în anumite circumstanţe, se pot naşte tensiuni între ele. Dreptu-

rile civile deşi revint indivizilor, sunt folosite pentru a crea grupuri, asociaţii, cor-

poraţii şi mişcări de tot felul”, în acest sens. Drepturile civile sunt „o formă de pu-

tere”: Aceasta” în contrast vizibil cu drepturile sociale, care nu sunt destinate în

nici un caz exercitării puterii. El adaugă în continuare că, deşi drepturile sociale

sunt foarte „individualiste”, ele privesc indivizii ca pe nişte beneficiari (consu-

mers), şi nu „cat pe nişte agenţi (actors)”. Ontologic vorbind, diferenţa dintre-

drepturile civile şi cele sociale nu putea fi mai mare. Drepturile cetăţeneşti „const-

râng” statul. Ca elemente ale cetăţeniei, atât drepturile civile, cât şi cele sociale fac

acest lucru, dar în moduri diferite. C.B.Macphersori exprimă sugestiv această idee

atunci când spune că drepturile civile sunt drepturi împotriva statului, câtă vreme

drepturile sociale reprezintă revendicări ale unor privilegii garantate de către stat.

Distincţia pune în lumină diferenţa dintre drepturile civile şi cele sociale din pers-

pectiva obligaţiilor statului faţă de cetăţenii săi. Pentru ca persoanele să acţioneze

(act) ca cetăţeni, trebuie să existe libertăţi pe care statul să nu le poată încălca şi

prin urmare, acţiuni pe care statul să nu le poată înfăptui; pentru ca persoanele să

consume ca cetăţeni, statul trebuie să se îngrijească de aceasta, şi, ca urmare, sa în-

făptuiască anumite acţiuni specifice. Această distincţie indică şi o altă diferenţă

între cele două tipuri de drepturi. Asigurarea subvenţiilor de către stat înseamnă că

drepturile sociale reclamă nu doar un aparat administrativ extins, dar şi anumite

19 J.M.Barbalet. op.cit., p.44.

21

Page 20: Cetatenia Europeana

condiţii de evaluare şi o activitate profesională de distribuire a subvenţiilor sociale,

care nu sunt necesare în exercitarea drepturilor civile şi politice cetăţeneşti20. Un

corolar ar fi acela că, în afară de costurile efective ale subvenţiilor sociale, dreptu-

rile sociale cetăţeneşti încurajează apariţia unei pături de funcţionari, de specialişti

şi semispecialişti, cu efecte deloc de neglijat pentru structurile şi procesele de clasă

sau pentru cele fiscale şi politice într-o democraţie modernă. Nu există vreun efect

social corespunzător al drepturilor civile.

Ar fi imprudent să afirmăm că diferitele drepturi componente ale cetăţeniei

moderne sunt în mod egal garantate de către stat Nu numai ca drepturile civile şi

cele sociale presupun principii şi baze diferite, dar între ele poate exista şi o anu-

mita tensiune. Situaţia devine şi mai complicată prin acţiunile anumitor sectoare

ale statului care sunt implicate în aplicarea drepturilor cetăţeneşti. Întreaga comp-

lexitate a relaţiei dintre componentele cetăţeniei poate fi cel mai clar pusă în evi-

denţă într-o analiza a drepturilor salariaţilor. Problema rolului drepturilor civile în

constituirea celorlalte drepturi şi a relaţiei lor cu acestea, problema influenţei clase-

lor sociale asupra drepturilor cetăţeneşti şi cea a elementelor constitutive ale cetă-

ţeniei moderne sunt aduse toate în discuţie prin conceptul de cetăţenie a muncii21.

Se observă destul de clar că relaţia dintre diferitele componente ale cetăţeniei

este una complexă. Drepturile civile, spre exemplu, sunt cruciale pentru crearea

economiei capitaliste, dar oferă şi posibilitatea muncitorilor de a contesta anumite

aspecte ale acesteia. Drepturile salariaţilor au tendinţa de a se opune unor aspecte

ale drepturilor civile, în special drepturile de proprietate şi drepturile patronilor

care derivă din contractul de muncă; dar încercând să menţină şi să mărească sala-

riile şi să ofere siguranţa locului de munca, ele au şi tendinţa să stabilizeze pieţele

de mărfuri şi relaţiile industriale. Relaţia logică dintre diferitele tipuri de drepturi

este legată de relaţiile sociale existente în întreaga societate.20 C.Leicu, I.Leicu. Instituţiile comunitare. – Bucureşti, Ed.Lumina Lex, 1996, p.68.21 Stephane Rials. Declaraţia drepturile omului şi ale cetăţeanului. – Iaşi: Polirom, 2002, p.260.

22

Page 21: Cetatenia Europeana

Drepturile sunt importante în analiza socială nu pentru ca structurează relaţii-

le sociale, ci pentru că oamenii luptă sa obţină şi apără drepturi care, cred ei, le vor

aduce un minimum de oportunităţi şi, deci, condiţii pentru existenţa socială, şi

pentru că drepturile (în special drepturile cetăţeneşti) sunt asociate nu pur şi simp-

lu cu statutul social, ci cu instituţii sociale aflate în centrul structurii sociale. Aces-

te instituţii, care au raporturi imperfecte cu drepturile sunt cele care încearcă struc-

turarea relaţiilor sociale.

Dacă drepturile cetăţeneşti nu sunt respectate atunci cetăţenia se pierde.

Aceasta, potrivit legilor diferitelor state, are loc în următoarele cazuri:

– prin renunţare; se face printr-o cerere expresă, în formă autentică, de către

persoana interesată în dobândirea altei cetăţenii;

– prin retragere; are loc pe baza aplicării legii interne, printr-o hotărâre judecăto-

rească şi este adoptată ca sancţiune împotriva cetăţeanului locuind în străinătate, care

a avut o conduită pentru care legea prevede sancţiunea retragerii cetăţeniei.

În unele ţări, retragerea cetăţeniei are loc prin actul unei autorităţi executive.

În alte ţări, legea prevede retragerea automată a cetăţeniei în anumite împrejurări22.

Retragerea apare tot ca o sancţiune, dar intervine automat, fără un act juridic al

unei autorităţi interne.

Deosebirile existente cu privire la principiile şi modurile diferite de dobândire

şi pierdere a cetăţeniei în practica statelor dau naştere la situaţii şi probleme care

implică interesele mai multor state, ceea ce a făcut necesară găsirea de soluţii prin

intermediul unor reglementări internaţionale.

Astfel de consecinţe generează situaţiile de bipatridie sau dubla cetăţenie, si-

tuaţia juridică a unei persoane fizice care posedă concomitent cetăţenia a două sau

mai multor state (pluricetăţenia).

22 Dobândirea unei noi cetăţenii; neîndeplinirea unui act obligatoriu, ca de exemplu, refuzul de a reveni în ţară pentru serviciul militar.

23

Page 22: Cetatenia Europeana

Această caracteristică apare datorită lipsei de concordanţă între legile diferite-

lor state cu privire la dobândirea şi pierderea cetăţeniei, în principal pe două căi în

situaţia dobândirii cetăţeniei prin naştere şi în cea a naturalizării.

Cazurile de bipatridie sunt de natură să creeze complicaţii în relaţiile dintre

state, în această idee s-a încercat reglementare cazurilor de conflicte ale legilor

asupra cetăţeniei, s-a încercat încheierea unor convenţii multilaterale, fără rezulta-

te, datorită ciocnirii de interese între ţările de emigraţie şi cele de imigraţie. S-au

încheiat o serie de convenţii bilaterale prin care se stabilesc unele norme pentru

evitarea dublei cetăţenii.

Asemenea convenţii sunt repuse în discuţie astăzi, fiecare ţară fiind preocu-

pată să-şi aproprie emigraţia din afară.

Apatridia este situaţia unei persoane care nu are cetăţenia nici unui stat.

Apatridia s-a extins devenind o problemă de drept internaţional în actualitate, în

mod normal, orice persoană are o cetăţenie. Ea poate să rămână fără cetăţenie, da-

torită conflictelor dintre legile diferitelor state cu privire la cetăţenie.

Apatrizii, fiind lipsiţi de orice legătură cu un stat, sunt supuşi jurisdicţiei statului

pe teritoriul căruia se află, unde au calitatea de străini. Dar, spre deosebire de

străini care beneficiază de protecţia diplomatică a statului căruia îi aparţin, apatrizii

nu au dreptul la o astfel de protecţie.

Refugiatul este persoana care în urma unor temeri justificate de a fi persecuta-

tă pe motiv de rasă, religie, naţionalitate, apartenenţă la un grup social sau opinie

politică şi-a părăsit ţara sa de origine şi, din cauza acestor temeri, nu poate sau nu

doreşte să revină în această ţară. Această definiţie se găseşte în Convenţia de la Ge-

neva din 1951 privind statutul refugiaţilor, respectiv în Protocolul său adiţional din

1967, care prevăd că statele părţi trebuie să recunoască anumite drepturi refugiaţi-

lor, în conformitate cu tratamentul acordat străinilor în general23.

23 Adrian Năstase, Drept internaţional contemporan. – Ed. ALL Beck, Bucureşti, 2002, p.76.

24

Page 23: Cetatenia Europeana

Având în vedere complexitatea problemei refugiaţilor, în 1947 s-a creat Or-

ganizaţia Internaţională pentru Problemele Refugiaţilor, transformată în 1951 în

înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi.

Expulzarea este actul prin care un stat constrânge unul sau mai mulţi străini

aflaţi pe teritoriul său să-1 părăsească, în situaţia în care aceştia devin indezirabili,

pentru săvârşirea de fapte care încalcă legile sau interesele statului de reşedinţă.

La rândul său, extrădarea este actul prin care un stat predă, în anumite con-

diţii, la cererea altui stat, o persoană aflată pe teritoriul său, presupusă a fi autoarea

unei infracţiuni, pentru a fi judecată sau pentru a executa o pedeapsă la care a fost

condamnată anterior.

Dreptul de azil este un drept suveran al unui stat de a acorda permisiunea de int-

rare şi stabilire pe teritoriul său unor persoane străine, urmărite în ţara lor pentru acti-

vităţi politice, ştiinţifice, religioase, ce sunt considerate de acest stat ca fiind contrare

ordinii de drept. Această definiţie desemnează instituţia azilului teritorial, echiva-

lent cu refuzul extrădării şi care este un drept exclusiv al statului care îl acordă (sau

nu), şi nu al persoanei care îl solicită.

La baza acordării azilului teritorial stau raţiuni de ordin umanitar, motiv

pentru care acordarea sa nu trebuie considerată ca act inamical faţă de statul al că-

rui cetăţean este azilantul. Din punctul de vedere al individului, dreptul de a solicita

azil este considerat ca drept fundamental, fiind prevăzut de Declaraţia Universală a

Drepturilor Omului, în articolul 14.

O altă contribuţie notabilă în materie o reprezintă Declaraţia 2312/1967 a Adu-

nării Generale a ONU privind azilul teritorial, care prevede că statele trebuie să res-

pecte acordarea azilului de către alte state în virtutea suveranităţii lor, inclusiv

pentru persoanele care luptă împotriva colonialismului, dar că nu trebuie acordat

celor ce au comis crime contra păcii, crime de război sau împotriva umanităţii.

25

Page 24: Cetatenia Europeana

Spre deosebire de azilul teritorial, azilul diplomatic constă în primirea şi pro-

tecţia acordată în localurile ambasadelor sau oficiilor consulare dintr-un stat a unor

cetăţeni ai acestui stat urmăriţi de propriile autorităţi sau a căror viaţă este în

pericol ca urmare a unor evenimente interne. Azilul diplomatic nu este recunoscut

ca instituţie juridică a dreptului internaţional general, fiind însă practicat în calitate

de cutumă locala ori pe baza unor instrumente juridice regionale între unele state

latino-americane (Convenţia de la Havana din 1928 sau Convenţia de la Caracas

din 1954).

1.3. Cetăţenia şi integrarea politică şi socială

Nu putem vorbi de integrare politică şi socială decât în măsura în care acţiuni-

le politice şi sociale se armonizează cu practicile înrădăcinate şi sunt compatibile

cu acţiunile altora (mai curând decât să intre în conflict cu acestea). Indivizii şi gru-

purile implicate în asemenea procese sunt astfel „încorporate” sau „integrate” într-un

sistem sociale unificat. Această terminologie poate fi contestată pentru că pare să

admită fie părţi interconectate funcţional şi, ca urmare, un „sistem” rectificat, fie o

clasă, pătură sau grup dominant manipulator capabile să obţină consimţământul ce-

lor subordonaţi politic şi social. Există cu siguranţă aspecte de acest gen în diferite

abordări ale integrării sociale. Dar nu este nevoie din aceste motive să afectăm mo-

dul în care folosim noţiunea. Integrarea poate fi înţeleasă simplu ca un termen ce

se referă la o situaţie în care interacţiunile nu subminează o mulţime de relaţii mai

mult sau mai puţin stabile şi solide, în care sunt implicaţi indivizi şi grupuri.

O primă abordare posibilă susţine că integrarea este obţinută atunci când acţiu-

nea este determinată de un set comun de norme şi valori. Această poziţie, de regulă

asociată cu opera lui Telcott Parsons, subliniază natura sistematică şi funcţională a

valorilor fundamentale. Dacă e posibil ca obţinerea integrării să ducă la încurajarea

unei adeziuni generale la un set de norme mai mult sau mai puţin comune, faptul că

26

Page 25: Cetatenia Europeana

integrarea socială se realizează prin implicarea unui sistem comun de valori nu mai

poate fi acceptat, în cazul în care condiţiile şi oportunităţile sociale sunt inegal distri-

buite, tind să apară în mod corespunzător seturi diferite de valori şi perspective.

Acestea nu pot constitui un sistem unificat, întrucât ceea ce are valoarea unui avantaj

pentru unii, poate fi pentru alţii un dezavantaj.

O a doua abordare se concentrează nu atât pe valori, cât pe beneficiile mate-

riale. Dacă grupurile de interese (sau reprezentanţii lor) sunt capabile să negocieze

între ele şi sa cadă la înţelegere asupra schimbărilor dintre ele, se poate ajunge la o

anumită formă de echilibru pragmatic care, deşi limitat şi temporar, va fi privit de

cei care participă la el ca o parte dintr-o structură prin care cel puţin unele avantaje

vor reveni fiecăruia dintre ei. Asemenea schimbări sociale, în care sunt implicate

într-o anumită măsură toate interesele sociale, tind să producă o satisfacţie generală

faţă de înţelegerile existente. În acest context e mai puţin probabil ca obiectivele

care subminează înţelegerile existente să fie promovate, renunţându-se la ele daca

alte interese sunt satisfăcute.

O a treia posibilitate este ca persoanele şi grupurile să accepte o situaţie dată şi,

ca urmare, să fie integraţi social, atunci când le lipsesc mijloacele pentru a o putea

modifica sau înlocui.

Cetăţenia, presupunând participarea egală într-o comunitate naţională, este un

mijloc de obţinere a integrării sociale şi politice, fie prin adeziunea generală la va-

lori comune, fie prin contestarea inegalităţilor existente. Deşi este dificil de negat

rolul cetăţeniei într-o analiză a integrării sociale şi politice, este necesar să adău-

găm că drepturile cetăţeneşti nu pot fi privite doar ca o forţă ce contribuie la integ-

rare. Există unele motive pentru a respinge identificarea cetăţeniei cu integrarea

socială. În primul rând, drepturile cetăţeneşti au fost nu doar liantul armoniei so-

ciale, ci şi factor de conflict social. În al doilea rând, ar fi dificil să susţinem că

27

Page 26: Cetatenia Europeana

acele guverne care restrâng sfera cetăţeniei – desfiinţând, de exemplu, aparatul ser-

viciilor sociale ale statului –, subminează prin aceasta integrarea socială. Trebuie

să ţinem cont însă de un lucru: dacă procesele de integrare au loc nu înseamnă că

nu există procese contrare sau că societatea este un întreg coerent, stabil şi nes-

chimbător.

Importanţa drepturilor politice cetăţeneşti, şi în special a dreptului de vot, este

aproape unanim recunoscută ca fiind esenţială pentru procesul integrării.

În măsura în care drepturile cetăţeneşti au un rol în ceea ce priveşte integra-

rea, el derivă din egalitatea statutelor pe care o presupun. Diferenţele dintre situa-

ţiile materiale ale indivizilor, care pot produce divizări şi rezervări sociale, îşi

pierd semnificaţia ca urmare a participării egale într-o comunitate de cetăţeni

Capacitatea statutului de cetăţean de a diminua semnificaţia inegalităţilor so-

ciale cu potenţial distructiv derivă, din efectul real al cetăţeniei asupra inegalităţii

înseşi. Această interacţiune între cetăţenie şi clasa socială nu se sfârşeşte niciodată;

inegalitatea nu poate fi înfrântă definitiv prin cetăţenie şi, prin urmare, nici integra-

rea nu va fi vreodată completă sau încheiată.

Cetăţenia are un rol în ceea ce priveşte integrarea socială deoarece ea are o im-

portanţă specială pentru participarea la viaţa socială. Aceasta deoarece pentru

Marshall cetăţenia nu este doar o egalizare a drepturilor în sensul formal al cuvântu-

lui ci implică ceva de natură substanţială; este vorba de participarea reală într-o co-

munitate reală. Cetăţenia necesită „un sentiment nemijlocit al apartenenţei la o co-

munitate bazate pe loialitatea faţă de o civilizaţie care este o posesiune comună”.

O interpretare facilă a acestei idei subliniază componenţa normativă a cetăţe-

niei, în care indivizii în calitatea lor de cetăţeni sunt legaţi prin adeziunea comună la

valori naţionale şi sociale.

Cetăţenia prin intermediul drepturilor civile creează un sistem de clasă în care

culturile de clasă distincte sunt slăbite. Cetăţenia, în special prin drepturile sociale,

28

Page 27: Cetatenia Europeana

înlătură importanţa inegalităţilor de clasă. Producţia de masa creează o civilizaţie

materială comună în care este sprijinită cererea de lărgire a cetăţeniei.

Procesul pe care se bazează integrarea este cel al egalizării în cadrul unui culturi

materiale ca fundament al unei civilizaţii comune care face inegalităţile de clasă lipsi-

te de importanţă. Aceasta nu va fi o sursă de integrare dacă conflictul dintre cetăţenie

şi clasa socială este cronic. Integrarea socială nu este niciodată încheiată sau obţinută

în cele din urmă.

Dezvoltarea cetăţeniei oferă un statut egal care reducând semnificaţia socială a

inegalităţilor de clasă tinde să diminueze conflictul şi tensiunea dintre clase şi, prin

aceasta, să consolideze integrarea socială. Între cetăţenie şi clasa socială există o

contradicţie fundamentală şi că, din acest motiv, integrarea nu este niciodată

încheiată, iar conflictul şi tensiunea dintre clase sunt totdeauna posibile. Dacă

inegalităţile de clasă sunt atenuate de către cetăţenie, se naşte întrebarea care este

sursa apariţiei acestor tensiuni şi conflicte.

29

Page 28: Cetatenia Europeana

CAPITOLUL II

Geneza şi evoluţia reglementărilor Uniunii Europene în materia cetăţeniei

De la răpirea Europei legendare de către Zeus şi până la înfiinţarea Uniunii

Europene ca putere economică şi politică mondială a trecut multă vreme, dar nu

fără ca ideea unei uniuni între popoarele, naţiunile europene să nu fi fost descope-

rită, tratată şi dezvoltată de către filosofi, scriitori, regi, împăraţi, istorici, jurişti,

politicieni şi oameni de ştiinţă de pe bătrânul continent.

Cuvântul Europa din punct de vedere etimologic provine din limba greacă şi

în istoria antică în timpul războaielor persane era folosită ca denumire pentru pe-

ninsula greacă. După aceea, odată cu extinderea Imperiului Roman şi după migra-

ţia triburilor germanice această denumire s-a extins si pentru denumirea vestului şi

nordului continentului.

Istoricul UE înseamnă istoria împăcării între naţiuni vrăjmaşe de secole, în-

seamnă crearea unui nou sistem economic, juridic si politic inter (supra) statal

unde principiul suveranităţii are un rol secundar dar în acelaşi timp primordial

(teoria subsidiarităţii), înseamnă istoricul creării unei insule de stabilitate si pros-

peritate capabilă să ajute şi pe celelalte state şi să asigure un climat de securitate

într-o regiune confruntată anterior aproape permanent de războaie.

Din punct de vedere al compoziţiei etnice, Europa, cu mici excepţii este conti-

nentul popoarelor de origine germană, romană şi slavă care fac parte din marea fami-

lie a popoarelor indo-europene, iar din punct de vedere religios putem afirma de ase-

menea cu mici excepţii, că Europa este continentul creştin. Această omogenitate însă

este relativă şi de suprafaţă, spaţiul geografic dintre Oceanul Atlantic, Munţii Ural,

Oceanul îngheţat şi Marea Mediterană cunoscând de a lungul istoriei foarte multe

30

Page 29: Cetatenia Europeana

divergenţe si conflicte. Ca o replică, ca un reflex de supravieţuire faţă de aceste

conflicte a apărut mai ales în vestul continentului ideea unei uniuni europene24.

2.1. Tratatul de la Maastricht (7 februarie 1992)

Tratatul de la Maastricht trebuie situat în contextul istoric al procesului de integ-

rare lansat în anii 50, ai secolului trecut. Dacă de la tratatele de la Roma şi până la

Actul unic european, prima reformă de ansamblu a acestora, au trebuit să treacă ap-

roape 30 ani, în schimb de la intrarea în vigoare a Actului unic în 1987 şi până la des-

chiderea conferinţelor interguvernamentale conducând la semnarea în februarie 1992

a Tratatului de la Maastricht au trecut mai puţin de patru ani.

Actul unic european a reflectat o opţiune politică, constând în a întări integra-

rea prin stabilirea unui spaţiu fără frontiere interne şi prin ameliorarea proceselor

decizionale. Totodată, Actul unic european, instrument al relansării construcţiei eu-

ropene, cuprindea, în preambulul său, şi pentru prima dată hotărârea statelor memb-

re de a realiza o Uniune europeană şi de a o dota cu mijloace de acţiune necesare.

În timp ce Tratatul de la Roma stabilea “fundamentele unei uniuni fără înceta-

rea mai strânsă între popoarele europene” (primul alineat din preаmbul), Actul

unic european poate fi considerat ca fiind tranziţia necesară instituirii Uniunii eu-

ropene25.

Actul unic şi programul marii pieţe unice au creat astfel un dinamism nou

după ani de stagnare şi de controverse adesea sterile. Dar mai ales au provocat o

reacţie în lanţ, reformele antrenând alte reforme pe calea integrării.

Elementul declanşator l-a constituit dezbaterea asupra Uniunii economice şi

monetare care să vină să completeze piaţa unică. A apărut pe parcurs un consens

24 Faian Gyla, Curtea Europeană de Justiţie, instanţă de judecată supranaţională, Ed. ALL Beck, Bucureşti, 2002, p.7

25 R.Munteanu. Drept european. Evoluţie. Instituţii.–Oridine juridică.–Bucureşti:Ed.Oscar Print, 1996, p.97.

31

Page 30: Cetatenia Europeana

asupra faptului că realizarea unei uniuni economice şi monetare constituie un

complement natural şi indispensabil stabilirii vastei pieţe fără frontiere interne,

etapă a construcţiei europene consacrată de Actul unic european şi articolul 8A,

ceea ce făcea necesară întărirea convergenţelor politicilor economice şi macroeco-

nomice ale statelor membre, însoţită de crearea unei monede unice26. Deplina reu-

şită a obiectivului 1992 implica deci un acord asupra finalităţilor economice ale

marii pieţe.

O altă serie de factori care au contribuit la accelerarea construcţiei europene

au fost evenimentele istorice ce au avut loc în anii 1989-1991, dominate de prăbu-

şirea sistemului comunist, dar şi de războiul din Golf, evenimente în faţa cărora cei

“12” au acţionat cu o eficacitate inegală.

Dacă, din punct de vedere economic, faţă de profundele transformări interve-

nite în ţările din Europa centrală şi de răsărit, Comunitatea bine organizată şi-a pu-

tut dovedi eficienţa imediat cum şi prin programe de ajutor şi cooperare pe termen

mai lung, acţionând asupra ţărilor din Est ca un model şi o speranţă, din punct de

vedere diplomatic, politic şi militar însă cei doisprezece au dat dovadă de o inefi-

cientă aproape totală: au fost absenţi în Golf, nu au putut împiedica explozia sân-

geroasă din Iugoslavia. Această separare artificială dintre economic şi politic şi ab-

senţa, adesea, a unei viziuni globale coerente, făcea tot mai resimţită nevoia depă-

şirii acestei separări, a accelerării construcţiei politice a Europei şi a dotării sale,

pe lângă instrumentele comerciale şi economice de care dispunea şi cu mijloacele

de acţiune, necesare unei adevărate politici externe şi de securitate comună, care să

depăşească deci o simplă cooperare interstatală.

Cu alte cuvinte, importanţa economică dobândită de Comunitate şi locul pe

care această importanţă economică i-l conferea pe scena internaţională, impunea

26 Ibidem, p.97.

32

Page 31: Cetatenia Europeana

mai mult decât o simplă expresie a intereselor economice comune; cerea o unitate

şi o coerenţă de acţiune în domeniile proprii politicii externe, atât pentru a răspun-

de însăşi exigenţelor vieţii internaţionale în care Comunitatea a devenit actor cât şi

pentru a garanta reprezentarea eficace şi colectivă a celor doisprezece pe plan in-

ternaţional, ceea ce făcea necesară instituirea şi a unei uniuni politice.

În acest context, şi în strânsă legătură cu prăbuşirea sistemului comunist, un

rol esenţial pentru evoluţia Comunităţii l-a avut reunificarea Germaniei şi a cărei

consecinţă imediată a fost integrarea fostei R.D.Germană în CEE27, evenimente ce

au demonstrat că integrarea europeană şi reunificarea germană nu erau antinomice.

La Consiliul european de la Maastricht din 9-10 decembrie 1991, şefii de stat

şi de guvern ai celor douăsprezece state membre ale Comunităţilor europene, reu-

niţi în conferinţă inter guvernamentală pe baza articolului 236 din Tratatul CEE,

au ajuns la un acord asupra proiectului de tratat asupra Uniunii europene, prin care

se angaja o nouă etapă importantă în construcţia europeană. Acest acord era un

acord politic. Înaintea semnării trebuia să se dea forma juridică definitivă textelor

consolidate ale celor două aspecte ale tratatului - o “uniune politică” şi “o uniune

economică şi monetară” negociate separat28.

La 7 februarie 1992, la Maastricht, miniştrii afacerilor externe şi miniştrii de

finanţe ai celor douăsprezece state membre au semnat Tratatul asupra Uniunii eu-

ropene.

S-a angajat apoi faza ratificărilor naţionale care ar fi trebuit să se încheie,

potrivit Tratatului, la 31 decembrie 1992 pentru a putea intra în vigoare la 1 ianua-

rie 1993, dar problemele ridicate mai ales de rezultatul negativ al referendumului

din Danemarca (2 iunie 1992), apoi de organizarea unui nou referendum danez în

27 Ch.Zorgbibe. Construcţia europeană. Trecut, prezent, viitor. – Bucureşti: Ed. Trei, 1998, p.54.28 R.Munteanu. Drept european. Evoluţie. Instituţii. Ordine juridică.– Bucureşti: Ed. Oscar

Print, 1996, p.97.

33

Page 32: Cetatenia Europeana

luna mai 1993 (în urma Consiliului european de la Edinburgh din 12 decembrie

1992), pozitiv de această dată, cum şi de amânările guvernului britanic şi necesita-

tea unei revizuiri constituţionale în Germania, au condus la reportarea datei de int-

rare în vigoare a Tratatului de la Maastricht la 1 noiembrie 199329.

Tratatul este încheiat pe o durată nelimitată. După şase ani de la Actul unic

european, Tratatul asupra Uniunii europene constituie, în procesul de creare a unei

Uniuni mereu mai strânse între popoarele Europei, o etapă nouă şi de substanţă.

În preambulul tratatului cu privire la Uniunea europeană se afirmă voinţa Statelor

membre ale Uniunii europene “de a institui o cetăţenie comună resortisanţilor lor” şi

articolul 8 al CE instituie “o cetăţenie a Uniunii”30.

Primul alineat al preambulului afirmă hotărârea statelor membre de a par-cur-

ge o nouă etapă în procesul de integrare europeană angajat prin crearea Comunită-

ţilor europene, iar în ultimul alineat se arată că în perspectiva etapelor ulterioare ce

urmează să fie trecute pentru a face să progreseze integrarea europeana, statele

membre au decis să instituie o Uniune europeană. Acest tratat prevedea că o nouă

conferinţă trebuia să se reunească în 1996 pentru a continua procesul de instaurare

a unei Uniuni europene.

Atunci s-a intrat într-un ciclu de modificări repetate ale textelor de bază care

trebuiau să le realizeze în etape succesive, ceea ce însemna o adevărată uniune poli-

tică. Se confirma astfel viziunea lui Robert Schuman potrivit căreia Europa nu se va

forma dintr-o dată într-o construcţie de ansamblu, ci treptat printr-o serie de realiză-

ri concrete. O întrebare care se poate ridica având în vedere titlul însuşi al tratatului

- “Tratat asupra Uniunii europene” – este aceea dacă Uniunea europeană se substi-

tuie Comunităţilor născute din tratatele de la Paris din 1951 şi de la Roma din 1957.

29 D.Mazilu. Integrarea europeană. Drept comunitar şi Instituţii Europene. – Bucureşti: Ed. Lumina Lex, 2001.

30 Cl.Blumann. Drept comunitar material, traducere N.Suceveanu şi D.Sârcu. – Chişinău : CE USM, 2002. 516 p.

34

Page 33: Cetatenia Europeana

Răspunsul la această întrebare care a făcut de altfel şi obiectul în cursul negocierii

tratatului, este în sensul că Uniunea europeană nu se substituie Comunităţilor -

acestea fiind menţinute şi chiar dezvoltate prin Tratatul de la Maastricht, ci le înglo-

bează într-un ansamblu mai larg31.

Uniunea trebuia să se prezinte ca o structură (de “templu grec”) bazată pe trei

piloni de natură diferită, unul de natură comunitară, alţi doi de natură interguver-

namentală. Această din urmă construcţie juridică distinge materiile comunitare

propriu-zise, în care metoda comunitară s-ar aplica deplin, de noile domenii (poli-

tică externă, securitate comună, justiţie, afaceri interne) supuse altor reguli mai

puţin “integraţioniste” dar mai eficace şi constrângătoare decât cele care condu-

ceau cooperarea inter guvernamentală de tip clasic.

Prezentarea generală a structurii Tratatului. Tratatul asupra Uniunii europe-

ne cuprinde şapte titluri precedate de un preambul32.

Tratatul asupra Uniunii este completat de un număr de 17 protocoale care fac

parte integrantă din tratat, din care 16 sunt anexate la Tratatul CEE, devenită Co-

munitatea europeană, şi numai protocolul al 17-lea este anexat la Tratatul asupra

Uniunii europene şi la cele trei tratate constituind Comunităţile europene. Protoco-

lul al 11-lea şi cel de al 12-lea se referă la realizarea uniunii monetare, iar cel de al

14-lea, relativ la politica socială, cuprinde în anexă un acord între statele membre

ale Comunităţilor, cu excepţia Marii Britanii. Sunt de asemenea anexate la tratat

33 declaraţii grupate într-un Act final, plus o declaraţie adoptată la 1 mai 1992, ul-

terior semnării Tratatului de la Maastricht.

În structura Tratatului de la Maastricht, Uniunea europeană cuprinde Comu-

nităţile (primul pilon) completate cu politica externă şi de securitate comună (al

31 Doumente de bază ale Comunităţii şi Uniunii Europene. – Bucureşti, 1999, p.258.32 Ibidem.

35

Page 34: Cetatenia Europeana

doilea pilon) şi cooperarea în domeniul justiţiei şi al afacerilor interne33 (al

treilea pilon).

Această structură este net diferită de cea instaurată prin Actul unic european

cu cele două compartimente bine separate: Comunitatea pe de o parte şi coopera-

rea politică pe de altă parte.

Structura Uniunii, prin Tratatul de la Maastricht, a devenit astfel mai unitară,

chiar dacă în acelaşi timp este mai complexă şi ambiguă.

A devenit mai unitară întrucât cei trei piloni sunt indisolubil legaţi în ansamb-

lul care constituie Uniunea. Spre deosebire de Actul unic, Tratatul de la Maastricht

defineşte în dispoziţiile comune obiectivele Uniunii şi unele principii fundamentale

pe care trebuie să le respecte şi precizează totodată că Uniunea dispune de un cadru

instituţional unic.

Structura instituţională a Uniunii este bazată pe principiul potrivit căruia insti-

tuţiile sunt comune dar exercită competenţele lor după proceduri diferite după cum

dirijează Comunităţile sau cooperările politice.

Tratatul afirmă, identitatea Uniunii pe scena internaţională şi instaurează o

“cetăţenie a Uniunii”, păstrând şi conservând în acelaşi timp ceea ce s-a realizat pe

plan comunitar. Tratatul prevede proceduri unice, mai întâi pentru modificarea

Tratatului asupra Uniunii şi a celorlalte tratate pe care Uniunea se bazează, apoi

pentru aderarea noilor state membre34. Unitatea dintre cei trei piloni ai Uniunii eu-

ropene este realizată datorită dispoziţiilor comune şi a dispoziţiilor finale.

Articolul A din Tratatul asupra Uniunii europene enunţă caracteristicile

esenţiale ale acesteia precizând, la alineatul 1, că înaltele Părţi Contractante

instituie între ele o Uniune europeană, denumită “Uniune” şi, la alineatul 2 că tra-

tatul marchează o nouă etapă în procesul de creare a unei Uniuni fără încetare mai

33 Ibidem. 34 I.Jinga. Uniunea europeană – Realităţi şi Perspective. – Bucureşti, 1999, p.53.

36

Page 35: Cetatenia Europeana

strânsă între popoarele Europei, în care deciziile sunt luate cât mai aproape posibil

de cetăţeni. Se poate spune în acest fel că Tratatul asupra Uniunii este plasat în

contextul său istoric, iar în acest context, Uniunea este numai o etapă a unui proces

neterminat încă, a cărui finalitate ultimă deşi nu este indicată cu claritate, pune în

evidenţă menţinerea unui înalt grad de flexibilitate. Remarcăm evidenţierea

aspectului democratic al scopului spre care se dirijează acest proces, pentru că va

fi vorba de o “Uniune fără încetare mai strânsă între popoarele Europei”35, şi de o

Uniune în care deciziile se vor situa într-o relaţie de proximitate cu cetăţenii, adică

dominată de principiul democratic ceea ce este de natură să confere construcţiei

europene legitimitate democratică.

La alineatul 3 al aceluiaşi articol se arată că Uniunea este întemeiată pe Co-

munităţile europene completate cu politicile şi formele de cooperare instaurate

prin tratat.

Această formulare, care plasează în centrul Uniunii Comunităţile tradiţionale –

cărora Tratatul de la Maastricht le conferă noi competenţe – este destinată să pună

în evidenţă caracterul unitar al ansamblului. La baza Uniunii europene rămân Co-

munităţile europene la care se adaugă, în completare, politicile şi formele de coo-

perare instaurate prin tratat, respectiv politica externă şi de securitate comună

(PESC) şi cooperare în domeniile justiţiei şi al afacerilor interne.

Potrivit alineatului 3, Uniunea are drept misiune să organizeze în mod coerent

şi solidar relaţiile dintre statele membre şi dintre popoarele lor. O asemenea preci-

zare pune în evidenţă importanţa conferită principiului solidarităţii între popoare.

În concluzie, instituirea Uniunii constituie o etapă în crearea unei uniuni a po-

poarelor Europei, care se întemeiază pe o structură cu trei piloni şi se foloseşte de

un cadru instituţional preexistent.

35 R.Munteanu. Drept european. Evoluţie. Instituţii. Ordine juridică. – Bucureşti: Ed. Oscar Print, 1996, p.97.

37

Page 36: Cetatenia Europeana

Tratatul de la Maastricht, nu realizează fuziunea Comunităţilor, nici integra-

rea domeniilor de cooperare în Comunitate. El înglobează aceste diferite elemente

într-o suprastructură al cărei interes este de a exprima unicitatea aparatului institu-

ţional şi obiectivul de unificare progresivă.

Obiectivele pe care trebuie să le realizeze Uniunea prin cei trei piloni sunt

enunţate la articolul B. Faptul că în acest text nu se precizează în mod explicit

obiectivele fixate pentru fiecare pilon, ci acestea sunt enumerate în general ca fiind

obiectivele globale ale Uniunii, pune, credem, în lumină, voinţa de a asigura coe-

renţa şi unitatea în realizarea lor de către Uniune.

Tratatul de la Maastricht introduce noţiunea de cetăţenie europeană pentru a

consolida relaţia existentă între Uniunea europeană şi cetăţenii Statelor membre, dar

nu o defineşte. El se limitează doar că “cetăţean al Uniunii orice persoană care are

cetăţenia unui Stat membru” sau că “cetăţenii uniunii se bucură de drepturi şi sunt

supuşi obligaţiilor prevăzute de prezentul tratat” (Tratatul CE art.8, art.17 nou)36.

Obiectivele Uniunii sintetizate la articolul В sunt următoarele37:

promovarea unui progres economic şi social echilibrat şi durabil, în special

prin crearea unui spaţiu fără frontiere interne, prin întărirea coeziunii economice şi

sociale şi prin stabilirea unei uniuni economice şi monetare comportând la termen

o monedă unică, în conformitate cu dispoziţiile din tratat;

afirmarea identităţii Uniunii pe scena internaţională în special prin punerea

în aplicare a unei politici externe şi de securitate comună inclusiv definirea la

termen a unei politici de apărare comună, care ar putea să conducă, la momentul

potrivit, la o apărare comună;

36 Blumann Cl. Drept comunitar material, trad. D.Sârcu şi N.Suceveanu. – Chişinău, CE USM, 2002, p.3

37 R.Munteanu. op.cit., p.111.

38

Page 37: Cetatenia Europeana

întărirea protecţiei drepturilor şi intereselor cetăţenilor statelor membre prin

instaurarea unei cetăţenii a Uniunii;

dezvoltarea unei cooperări strânse în domeniul justiţiei şi al afacerilor

interne;

menţinerea integrală a realizării comunitare (“l'acquis communautaire”) şi

dezvoltarea acesteia, cu scopul de a examina, conform procedurii vizate la artico-

lul N, paragraful 2, în ce măsură politicile şi formele de cooperare instaurate de

tratat ar trebui să fie revizuite pentru a asigura eficacitatea mecanismelor şi institu-

ţiilor comunitare.

Alineatul ultim al articolului В precizează că obiectivele Uniunii sunt realiza-

te conform dispoziţiilor din tratat, în condiţiile şi potrivit ritmurilor ce sunt prevă-

zute de tratat, cu respectarea principiului subsidiarităţii astfel cum este definit la

articolul 3 В din Tratatul instituind Comunitatea europeană.

La articolul F figurează mai multe principii pe care se întemeiază Uniunea38.

Astfel potrivit prevederilor paragrafului 1: O Uniunea respectă identitatea naţio-

nală a statelor membre, ale căror sisteme de guvernământ sunt bazate pe principiile

democratice.

Această formulare constituie mai întâi o luare de poziţie netă în favoarea unei

anumite viziuni a Uniunii, în sensul că nu ar trebui să aducă atingere identităţilor

naţionale ale statelor membre care o constituie. Accentul pus pe o Uniune care să

cuprindă şi nu să excludă identităţile naţionale este importantă din moment ce se

manifestă temeri în privinţa apărării identităţilor locale faţă de uniformizare

înţeleasă ca fiind imputabilă acţiunii Comunităţilor. În al doilea rând, acest ali-

neat conţine un semnal politic clar adresat statelor terţe care ar fi candidate la ade-

38 Mihaela-Augustina Dumitraşcu. Locul şi rolul Convenţiei Europene a Drepturilor omului în cadrul normativ al Uniunii Europene. // Analele Universităţii din Bucureşti, Anul LIII, 2003, p.132.

39

Page 38: Cetatenia Europeana

rare. Recunoaşterea faptului că sistemele de guvernământ ale statelor membre sunt

întemeiate pe principii democratice este de acum înscrisă în dreptul originar.

Cel de al doilea paragraf al articolului F confirmă că Uniunea respectă dreptu-

rile fundamentale, astfel cum sunt garantate de Convenţia europeană pentru apăra-

rea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, semnată la 4 noiembrie 1950, şi

astfel cum rezultă din tradiţiile constituţionale comune statelor membre, ca princi-

pii generale de drept comunitar.

Conform art.8 alin.1 CE (art.17 alin.1 nou) “este cetăţean al Uniunii europene

orice persoană e posedă cetăţenia unui Stat membru”.39

Calitatea de cetăţean european este deci condiţionată de deţinerea sau dobân-

direa cetăţeniei unui Stat membru.

Formularea utilizată de Tratatul asupra Uniunii cuprinde anumite precizări

utile. În primul rând, consistenţa acestor drepturi fundamentale este de acum înainte

stabilită, fiind vorba de toate drepturile garantate de Convenţia semnată în 1950 şi

pe care toate statele membre au ratificat-o ca şi de drepturile rezultând din tradiţiile

constituţionale comune ale statelor membre, în al doilea rând, statutul drepturilor

fundamentale în ordinea juridică comunitară este precizat în prezent prin dreptul

originar dar în fond rămâne din punct de vedere juridic acelaşi cu cel pe care Curtea

Europeană de Justiţie l-a stabilit în jurisprudenţa sa trecută. Aceste drepturi

constituie “principii generale de drept comunitar” care se impun acţiunii instituţiilor

făcând parte din “blocul” legalităţii comunitare. În fine, revine Uniunii să respecte

aceste drepturi fundamentale. Conform paragrafului 3 al articolului F, Uniunea se

dotează cu mijloace necesare pentru a atinge obiectivele sale şi pentru a duce la bun

sfârşit politicile sale. Textul proclamă un principiu general, un angajament40 care se

adresează în realitate instituţiilor Comunităţii şi Consiliului european.

39 Cl. Blumann. Op.cit., p.6.40 http: // european-convention. eu.int

40

Page 39: Cetatenia Europeana

Este de remarcat că pe parcursul negocierilor, propunerea spaniolă, susţinută

de Comisie, asupra cetăţeniei europene comporta dispoziţii interesând drepturile

omului şi în special aderarea Comunităţii la Convenţia europeană a drepturilor

omului. S-a decis totuşi că trebuia să se distingă drepturile omului de drepturile ce-

tăţeanului, de aceste din urmă drepturi beneficiind numai naţionalii statelor memb-

re ale Comunităţii. Totodată, dacă drepturile cetăţeanului au fost înscrise în partea

comunitară a tratatului şi sunt astfel însoţite de efecte juridice reale, dimpotrivă,

negociatorii au considerat că drepturile omului şi-ar găsi mai degrabă loc printre

dispoziţiile comune ale tratatului, adică în afara competenţei Curţii de Justiţie. în

ciuda acestor restricţii, respectarea drepturilor omului, care figura deja în pream-

bulul Actului Unic formează obiectul unei jurisprudenţe anterioare a Curţii de Jus-

tiţie, la care se referă menţiunea “principii generale de drept comunitar” din artico-

lul К în schimb negociatorii nu au mers atât de departe, cum doreau Belgia, Spania

şi Comisia, care au cerut ca tratatul să precizeze că Uniunea ar adera la Convenţia

europeană a drepturilor omului.

Aderarea a noi state europene. Potrivit prevederilor articolului O, orice stat eu-

ropean poate să ceară să devină membru al Uniunii. El adresează cererea

Consiliului, care se pronunţă în unanimitate după ce a consultat Comisia şi după

avizul Parlamentului european care se pronunţă cu majoritatea absolută a membrilor

care îl compun.

Condiţiile admiterii şi adaptările pe care această admitere le antrenează în ce

priveşte tratatele pe care este întemeiată Uniunea, fac obiectul unui acord între

statele membre şi statul solicitant. Respectivul acord este supus ratificării de către

toate statele contractante, conform regulilor lor constituţionale. Ţările candidate vor

trebui să accepte toate componentele şi obiectivele Uniunii descrise în dispoziţiile

41

Page 40: Cetatenia Europeana

comune41. Înseamnă deci că ţările candidate vor trebui să adere nu numai la Comu-

nităţi dar şi la politica externă şi de securitate comună cum şi la cooperările în do-

meniile justiţiei şi ale afacerilor interne.

Pe de altă parte, faptul că orice stat european poate cere să devină membru al

Uniunii, nu înseamnă că se deschide un drept automat la aderare. Din totdeauna

pentru aderarea la Comunităţile europene s-a cerut îndeplinirea unor condiţii prea-

labile: regim politic democratic, sistem economic de piaţă liberă, capacitate admi-

nistrativă etc. În perspectiva aderării la Uniunea europeană şi a celor şase state

asociate din Europa centrală şi de est – Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Româ-

nia, Bulgaria – trebuie să se ţină seama şi de articolul F din dispoziţiile comune,

care, referindu-se în mod explicit la principiile democratice şi la Convenţia euro-

peană a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, a făcut din acestea o con-

diţie constituţională42. În legătură cu aderarea la Uniunea europeană a celor şase

state asociate, această problemă a format pentru prima dată obiect de discuţie la

Consiliul european de la Copenhaga din 21 şi 22 iunie 1993.

Cu acest prilej, Consiliul european a convenit ca ţările asociate din Europa

centrală şi de est care doresc, vor putea deveni membre ale Uniunii europene.

Aderarea va avea loc de îndată ce ţara asociată va fi în măsură să îndeplinească

obligaţiile care decurg, întrunind condiţiile economice şi politice cerute.

S-a precizat, că aderarea cere din partea ţării candidate să aibă instituţii stabi-

le garantând democraţia, preeminenţa dreptului, respectarea drepturilor omului,

existenţa unei economii de piaţă viabile ca şi capacitatea de a face faţă presiunii

concurenţiale şi forţelor care acţionează în economia de piaţă din interiorul

Uniunii. Aderarea presupune capacitatea ţării candidate de a-şi asuma obligaţiile,

41 Gh.Bichiecean. Istorie europeană. – Sibiu, 2001. 42 R.Munteanu. Drept european. Evoluţie. Instituţii. – Ordine juridică.– Bucureşti: Ed. Oscar

Print, 1996, p.119.

42

Page 41: Cetatenia Europeana

şi în special de a accepta obiectivele Uniunii politice, economice şi monetare. Într-

o asemenea perspectivă, s-a subliniat, capacitatea Uniunii de a asimila noi membri

menţinând elanul integrării europene constituie totodată un element important răs-

punzând interesului general, atât al Uniunii cât şi al ţărilor candidate. în acelaşi

timp, Consiliul european va continua să urmărească de aproape progresele realiza-

te de fiecare ţară pentru a îndeplini condiţiile de aderare la Uniune şi va trage

concluziile care se impun43.

Consiliul european de la Essen din 9 -10 decembrie 1994, a adoptat strategia

de pregătire a aderării la Uniunea europeană a celor şase state asociate din Europa

centrală şi de est: Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, România, Bulgaria. În intro-

ducerea la acest raport se arată că scopul strategiei este cel de a permite ţărilor

asociate să se pregătească în mod progresiv pentru integrarea în piaţa internă a

Uniunii europene adoptând, în etape, realizările din piaţa internă a Uniunii. Pentru

a favoriza integrarea, strategia va fi însoţită de punerea în aplicare a unor politici

implicând punerea la punct a infrastructurilor, cooperarea în cadrul reţelelor trans-

europene, promovarea cooperării intraregionale, cooperarea în domeniul mediului

înconjurător, al politicii externe şi de securitate comună, al cooperării în domeniul

justiţiei şi afacerilor interne, culturii, educaţiei şi formarea de specialişti.

Integrarea va fi susţinută de Programul PHARE al Uniunii care va deveni un

instrument de finanţare pe termen mediu. Realizarea strategiei pe plan politic are

în vedere stabilirea de relaţii structurate între ţările asociate şi Uniune, favorizând

astfel un climat de încredere reciprocă.

Articolul Q precizează, ca şi articolele 240 CEE şi 208 CEEA, că prezentul

tratat este încheiat pentru o durată nelimitată. Se confirmă astfel caracterul irevo-

cabil şi ireversibil al angajamentelor statelor membre. In ce priveşte ratificarea şi

43 Ibidem, p.120.

43

Page 42: Cetatenia Europeana

intrarea în vigoare a tratatului, prevăzută de articolul R, care se inspiră în mod di-

rect din articolele corespunzătoare din Tratatul CEE (articolul 247) şi CEEA (arti-

colul 224), sunt aspecte la care ne-am mai referit la început şi nu vom intra în alte

amănunte44.

Dispoziţiile Tratatului de la Maastricht ce modifică Tratatul de la Roma

Tratatul de la Maastricht redefineşte structura instituţionala a Comunităţii Eu-

ropene, extinde competenţa acesteia în noi domenii de activitate şi introduce noi

dispoziţii care guvernează cooperarea în domeniul politicilor economice.

Introduce, de asemeni, un nou concept, şi anume acela de cetăţenie europea-

nă. Se preconizează ca progresul economic şi social favorizat prin crearea unui spa-

ţiu fără frontiere interne să fie accelerat prin afirmarea unei uniuni economico-mo-

netare care să ducă în cele din urmă la folosirea monedei unice.

Din punct de vedere politic, tratatul schiţează obiectivele ce urmează să fie

atinse de comunitate în viitor, deschizându-se o nouă etapă în procesul colaborării

mai strânse între popoarele Europei comunitare. În aceasta etapă deciziile referi-

toare la destinul Comunităţii Europene urmează să fie luate într-o măsura tot mai

mare de către cetăţeni.

Tratatul de la Maastricht modifică dispoziţiile cuprinse în articolul 3 din Tra-

tatul de la Roma prin adăugarea de noi obiective în ceea ce priveşte politicile co-

munitare în care sunt de acum incluse: constituirea şi dezvoltarea reţelelor europe-

ne de transport, politicile privitoare la mediul înconjurător, la proiecţia consumato-

rilor, precum şi la protecţia sănătăţii.

Are loc, consacrarea unei politici comune în domeniul industrial, precum şi a

unei noi politici în domeniul social-cultural. Tratatul de la Roma ce institute Co-

munitatea Economică Europeană a fost modificat şi prin introducerea prevederilor

44 Ibidem, p.123.

44

Page 43: Cetatenia Europeana

referitoare la cetăţenia Uniunii. Astfel, orice persoana fizică ce are naţionalitatea

unui stat membru se bucură de calitatea de cetăţean al Uniunii Europene45. Din cali-

tatea de cetăţean al Uniunii decurg drepturile specifice ce sunt garantate şi anume:

dreptul la libera circulaţie şi de libera şedere pe teritoriul statelor membre, dreptul

de a alege şi de a fi ales la nivel local precum şi la nivel european, dreptul de a se

bucura de protecţie diplomatică în terţe state şi respectiv dreptul de petiţionare.

Se releva noua dimensiune politică ce este introdusa prin dispoziţiile Tratatu-

lui de la Maastricht ce consacră libertatea de circulaţie şi de şedere pe teritoriul co-

munitar desprinsa din contextul strict economic al constituirii pieţei interne, vizat

de dispoziţiile cuprinse iniţial în Tratatul de la Roma. Singurele restricţii impuse

sunt cele referitoare la limitările incluse în tratat sau în dispoziţiile de aplicare ale

acestuia. Ele sunt dictate de raţiuni de ordine publică, de securitate publică şi de

sănătate publică.

Totodată, dreptul de a alege şi de a fi ales în alegerile locale şi cele europene

este asigurat tuturor cetăţenilor Uniunii, la locul unde aceştia îşi au reşedinţa. De

unde rezultă că orice cetăţean al Uniunii care îşi are reşedinţa într-un stat membru

al cărui resortisant nu este îşi poate exercita aceste drepturi în alegerile locale în

aceleaşi condiţii ca şi resortisanţii acelui stat. Derogările de la aceste prevederi

sunt admise dacă sunt temeinic justificate de problemele specifice ale vreunui stat

membru46. În ceea ce priveşte însă dreptul de vot şi de eligibilitate în alegerile eu-

ropene, acesta va fi exercitat în aceleaşi condiţii de către toţi cetăţenii Uniunii fără

a se face diferenţa după cum aceştia sunt sau nu resortisanţi ai statului membru în

care îşi au reşedinţa.

Dreptul la protecţie diplomatica şi consulară se concretizează în asigurarea

acestei protecţii în statele terţe membre ale Uniunii de către autorităţile diplomati-

45 C.Leicu. Drept comunitar. – Bucureşti, 2001, p.168.46 V.Creţu. Drept internaţional public. – Bucureşti: Ed. Fundaţiei „România de Mâine”, 1999.

45

Page 44: Cetatenia Europeana

ce şi consulare ale oricărui stat membru, pentru cetăţenii Uniunii ce sunt resorti-

sanţi ai unui stat membru ce nu este reprezentat în statul ne-membru respectiv.

Protecţia realizată de autorităţile diplomatice şi consulare va fi asigurata în

aceleaşi condiţii ca şi cea oferită propriilor naţionali, dar presupune existenţa

acordului statului terţ.

Dispoziţiile Tratatului de la Maastricht referitoare la cetăţenia Uniunii au în

vedere şi dreptul cetăţenilor de a adresa petiţii Parlamentului European. Acest

drept este extins nu doar la cetăţenii Uniunii dar şi la persoanele fizice ce îşi au re-

şedinţa într-un stat membru, precum şi la persoanele juridice ce îşi au sediul într-

un stal membru al Uniunii. Această prerogativă poate fi exercitată sub condiţia ca

obiectul cererii adresate Parlamentului European să vizeze o chestiune ce este de

competenţa Comunităţii şi totodată să se refere la petiţionar.

Dispoziţiile Tratatului de la Roma sunt modificate prin Tratatul de la Maast-

richt şi prin consacrarea principiului subsidiarităţii. Potrivit acestui principiu, în

domeniile ce nu-i sunt de competenţă exclusivă. Comunitatea nu va acţiona decât

dacă şi în măsura în care obiectivele acţiunii sale nu pot fi soluţionate în mod efi-

cient de statele membre. Acest principiu nu va fi însă de aplicabilitate în domeniile

în care Comunitatea are competenţa exclusivă cum sunt de pildă domeniile politi-

cilor agricole, domeniul transporturilor, al concurenţei sau al politicii comerciale

comune. Doar în domeniile în care competenţa Comunităţii nu are caracter exclu-

siv (cum sunt domeniile politicilor sociale, cel al sănătăţii şi protecţiei consumato-

rilor şi respectiv al mediului s.a.), principiul subsidiarităţii îşi va găsi efect. Astfel,

în condiţiile în care dimensiunile şi efectele acţiunii vizate depăşesc capacitatea

statelor membre şi pot fi realizate mai eficient prin intervenţia Comunităţii, aceasta

va acţiona însă numai în proporţia în care este necesar. Se va păstra deci un echi-

libru între obiectivele urmărite şi mijloacele utilizate pentru atingerea lor, permi-

46

Page 45: Cetatenia Europeana

ţându-se astfel autorităţilor nationale să aibă propria lor contribuţie în adoptarea

măsurilor necesare. Această din urmă precizare este valabilă nu numai în domenii-

le ce nu cad în competenţa exclusivă a Comunităţii, dar şi în celelalte domenii.

Principiul subsidiarităţii prezintă o importanţă deosebită deoarece prin aplicarea sa

se realizează o delimitare a sferei de acţiune dintre Comunitate şi statele membre47.

Asigurarea respectării acestui principiu se realizează cu larga participare a ins-

tituţiilor comunitare. Astfel, Comisia Europeană, în exercitarea atribuţiei sale de

iniţiativă legislativă va avea în vedere respectarea principiului pentru fiecare pro-

punere ce este iniţiată.

Aceeaşi, regulă va fi aplicabilà şi în ceea ce priveşte eventualele amendamen-

te aduse de către Consiliul Miniştrilor sau de către Parlamentul European. Cele trei

instituţii comunitare antrenate în procedura legislativă vor verifica permanent res-

pectarea cerinţelor instituite pe baza principiului subsidiarităţii.

Prevederile Tratatului de la Maastricht prin care se modifică dispoziţiile Tra-

tatului de la Roma în partea referitoare la obiective şi politici comune, prin care se

introduc cetăţenia europeană şi principiul subsidiaritaţii, determină practic trecerea

de la Comunitatea Economică Europeană la Comunitatea Europeană, trecere de

altfel anticipată de prevederile Actului Unic European.

Din cele prezentate rezultă cu pregnanţa cele mai importante modificări aduse

Tratatului de la Roma de către Tratatul de la Maastricht, modificări ce corespund

unei noi etape a procesului de integrare europeană în care se tinde spre constituirea

unei adevărate Uniuni Europene ai cărei piloni de baza sunt pe lângă Comunităţile

Europene şi noile domenii de cooperare şi anume: politica externă şi de securitate

şi respectiv justiţia şi afacerile interne.

47 P.Fontaine. Construcţia europeană de la 1945 până în zilele noastre. – Iaşi: Institutul European, 1996.

47

Page 46: Cetatenia Europeana

Tratatul de la Maastricht introduce noţiunea de cetăţenie europeană pentru a

consolida relaţia existentă între Uniunea europeană şi cetăţenii Statelor membre, dar nu

o defineşte. El se limitează doar a declara că “e cetăţean al Uniunii orice persoană care

are cetăţenia unui Stat membru “ sau că “cetăţenii uniunii se bucură de drepturi şi sunt

supuşi obligaţiilor prevăzute de prezentul tratat” (tratatul CE art. 8, art. 17 nou). Şi, pa-

radoxal, el înserează(include) dispoziţiile cu privire la cetăţenia Uniunii în tratatul CE,

ce constituie partea a doua, şi nu în tratatul cu privire la Uniunea europeană48.

2.2. Tratatul de la Amsterdam (2 octombrie 1997)

Tratatul de la Amsterdam a adăugat dreptul la comunicare cu instituţiile şi u

unele organe ale Comunităţilor (CE art.1 alin.3 nou)49.

O altă etapă în evoluţia procesului de integrare este marcată prin adoptarea de

către conferinţa interguvernamentală de la Amsterdam, ce a avut loc în luna iunie

1997 reunind în cadrul său pe şefii de stat şi de guvern din ţările membre, a unui

nou tratai de revizuire a dispoziţiilor tratatelor ce fundamentează Uniunea Euro-

peană. Tratatul de la Amsterdam, a cărui semnare a avut loc la 2 octombrie 1997,

cuprinde dispoziţii ce vizează adâncirea integrării atât prin trecerea în competenţa

Comunităţii a unor domenii ce erau cuprinse în aria cooperării interguvernamenta-

le cât şi prin dezvoltarea politicilor şi a obiectivelor Uniunii Europene. Sunt prevă-

zute a trece în competenţa Comunităţii măsurile referitoare la politica de acordare

a vizelor, politica de imigrare şi azil, regulile referitoare la trecerea frontierelor

statelor de la graniţa Comunităţii.

Se va dezvolta de asemeni, însă numai la nivel de cooperare şi acţiuni comu-

ne, conlucrarea în domeniul activităţii judiciare şi а poliţiei50.

În ceea ce priveşte politica externă şi de securitate comună ea rămâne pe mai

departe în domeniul cooperării interguvernamentale, Tratatul de la Amsterdam 48 Cl.Blumann, op.cit., p.5. 49 Blumann Cl. op.cit., p.13.50 C.Leicu. Drept comunitar. – Bucureşti, Lumina Lex, 1998, p.35.

48

Page 47: Cetatenia Europeana

stabilind însă definirea progresivă a unei politici de apărare comune în perspectiva

creării unui sistem defensiv comun, în cadrul căruia un rol deosebit revine –

structurii militare – Uniunea Europei Occidentale.

Tratatul de la Amsterdam reiterează prevederile Tratatului de la Maastricht

referitoare la atribuţia Consiliului European de a defini orientările generale de po-

litica externa şi securitate comună. Totodată, Tratatul precizează că această institu-

ţie va lua deciziile referitoare la strategiile comune puse în practicii de către Uniu-

nea Europeana în domeniile în care statele membre au interese importante.

În ceea cea priveşte colaborarea externă, pe baza prevederilor Tratatul de la

Amsterdam, statele membre ale Uniunii vor putea să-şi intensifice relaţiile de cola-

borare cu terţe state, în mod diferenţiat. Dezvoltarea acestor relaţii se va realiza

numai în condiţiile în care există sprijinul unei majorităţi, sau, după caz, a

unanimităţii statelor membre.

Tratatul de la Amsterdam cuprinde şi prevederi referitoare la politica de asi-

gurare a locurilor de muncă şi de protecţie socială. Conform acestor dispoziţii, sta-

tele membre vor promova o politica de coordonare a creării de locuri de muncă în

vederea dezvoltării capacităţii de elaborare a unei strategii comune privind nivelul

de angajare. Se urmăreşte, de asemeni, eliminarea discriminărilor şi asigurarea

unui tratament optim în ceea ce priveşte condiţiile de muncă şi ocupare a posturi-

lor, dezvoltarea politicilor comune din domeniul protecţiei mediului, al sănătăţii

publice şi protecţiei consumatorilor.

Tratatul de la Amsterdam reiterează faptul că: „Uniunea Europeană este fon-

dată pe principiile libertăţii, democraţiei şi ale respectării drepturilor omului şi li-

bertăţilor fundamentale”. Aceste modificări aduse tratatului Comunităţii Europene

şi respectiv Tratatului de la Maastricht corespund nevoilor de evoluţie a procesului

49

Page 48: Cetatenia Europeana

de integrare în perspectiva adâncirii sale precum si in perspectiva aderării de noi

state la Uniunea Europeana51.

Din perspectiva adâncirii procesului integrării se impune precizarea că în vii-

tor prevederile tratatelor pe care se fundamentează Uniunea Europeana vor fi mo-

dificate şi îmbogăţite cu noi elemente.

Fenomenul integraţionist este unul extrem de complex şi cu consecinţe

majore, ce-l particularizează în ansamblul fenomenelor similare existentei până în

prezent pe plan mondial. Nota sa definitorie constă în faptul că s-a realizat în con-

diţiile şi pe fondul tranziţiei de la civilizaţia şi societatea de tip industrial la socie-

tatea şi civilizaţia de tip post-industrial. Totodată, ea a început şi s-a realizat până

la începutul deceniului 10 în condiţiile războiului rece şi a separării Europei prin

cortina de fier.

Integrarea europeană, privită în comparaţie cu alte procese similare, s-a carac-

terizat prin aceea că ea este rezultatul acţiunii conjugate a agenţilor economici cu

cei politici şi prin aceea că s-a realizat între state puternic industrializate din Euro-

pa Occidentală.

Existenţa unui nivel relativ apropiat al economiilor statelor fondatoare nu nu-

mai că a reclamat integrarea acestora din punct de vedere economic, dar a şi favo-

rizat-o. Acest aspect s-a materializat în progresul economic mereu ascendent al

Comunităţii52. Însă, nu trebuie ignorat faptul că implicarea continuă a factorilor

politici în realizarea integrării a asigurai acesteia coerenţă, continuitate şi un cadru

politico-juridic adecvat dezvoltării ei.

Acţiunea conexiunii inverse a agenţilor politici şi a celor economici a

contribuit nu numai la mersul mereu ascendent al dezvoltării, ci şi la o natură plu-

risectorială a integrării. Un pivot esenţial al întregului edificiu comunitar l-a cons-

51 Ibidem, p.36.52 Ibidem, p.37.

50

Page 49: Cetatenia Europeana

tituit valorificarea normelor şi structurilor democratice specifice societăţii contem-

porane. Crearea arhitectonicii comunitare nu s-a făcut în detrimentul concepţiilor

şi practicilor democratice caracteristice statelor naţionale occidentale, ci a însem-

nat valorificarea acestora în viaţa comunitara. O atenţie deosebită, de exemplu, s-a

acordat, paralel cu instituirea cetăţeniei Uniunii, problemei respectării drepturilor

şi libertăţilor cetăţeneşti53.

În pofida disfuncţionalităţilor şi stărilor de criză, care nu au ocolii evoluţia fe-

nomenului integrării, acesta şi-a regăsit întotdeauna resursele interne de depăşire a

momentelor dificile, făcând apel la flexibilitatea ce ii este caracteristică.

Această organizaţie integraţionista a reuşit să se impună atât la nivel european

cât şi pe plan internaţional. Situându-se printre primele puteri economice, politice

şi militare ale lumii Uniunea Europeana joacă un rol important pe plan mondial.

Forţa ei de influenţă s-a extins dincolo de sfera continentului, suscitând interesul a

numeroase state de pe alte continente, unele dintre acestea devenindu-i membri

asociaţi.

Totodată, în condiţiile trecerii de la hipolarism la multipolarism, ea se prefi-

gurează ca un viilor centru de putere mondială, în plin proces de afirmare, cu un

rol deosebit în soluţionarea problemelor globale ale contemporaneităţii. în acest

proces de tranziţie. Uniunea Europeana reprezintă ea însăşi un factor modelator,

cu ample influenţe asupra destinelor viitoare ale lumii.

De fapt, tratatele de la Maastricht şi Amsterdam, dacă ele se inspiră din cele două

concepţii, consfinţesc un ansamblu de drepturi care se apropie mai mult de noţiunea

de cetăţenie în accepţiunea sa tradiţională decât cea de Europă a cetăţenilor (Cap. 2).

Cetăţenia europeană, astfel cum este desemnată actualmente de tratate se prezintă ca

o structură larg empirică, marcată prin dorinţa de a adăuga drepturi noi la drepturile

anterior deja recunoscute resortisanţilor comunitari şi căreia îi lipseşte un pic de coeren-

53 Ibidem, p.37.

51

Page 50: Cetatenia Europeana

ţă. De asemenea, e vorba de o noţiune evolutivă, susceptibilă de a se lărgi pe parcur-

sul revizuirii tratatelor54.

Putem concluziona că fenomenul comunitar este cel mai reprezentativ eveni-

ment al secolului XX în viaţa Europei care prefaţează viitorul ei în condiţiile post-

industrialismului şi un model al evoluţiei societăţii omeneşti aflată în pragul mile-

niului III. Căci, indiferent de forma politica pe care o va îmbrăca, fenomenul integ-

rării aparţine viitorului omenirii. Cetăţenia europeană invită logic spre o anumită

armonizare a legislaţiei cu privire la acordarea cetăţeniei, armonizare care este puţin

realizabilă în prezent din cauza gradului înalt de sensibilitate politică a problemei55.

54 Cl. Blumann. Op.cit., p.5. 55 Ibidem, p.6.

52

Page 51: Cetatenia Europeana

CAPITOLUL III.

Conceptul de cetăţenie europeană

Uniunea Europeană reprezintă o asociere benevolă şi paşnică de 25 state pe

principiul de parteneri egali în drepturi, în scopul creării unui vast spaţiu eco-

nomic, a unei „zone a libertăţii, securităţii şi justiţiei”56 în care persoanele pot

circula şi se pot stabili în mod liber, iar popoarele statelor membre se bucură de o

deplină securitate.

Constituirea Uniunii Europene nu a fost lipsită de greutăţi, dar integrarea în

plan politic, juridic, instituţional, social, cultural, ştiinţific etc. a peste 370 milioa-

ne de persoane s-a realizat prin depăşirea obstacolelor generate de diferenţele de

cultură, tradiţie, sisteme juridice şi economice, inclusiv elemente ale conştiinţei

naţionale57.

Cetăţenia este acea calitate juridică care permite persoanelor să aibă drepturi

politice şi civile58, precum şi să îşi asume obligaţii de natură politică şi civilă3. Fiind,

în acelaşi timp, o stare de fapt şi o calitate juridică a persoanelor, cetăţenia este în

permanentă evoluţie, astfel încât, în prezent, putem vorbi despre o cetăţenie

politică, economică, socială, precum şi despre cetăţenia naţională sau despre cetă-

ţenia europeană.

3.1. Baza juridică. Obiectivele.

Termenul de “cetăţean” pentru prima dată este utilizat în Tratatul de la Roma,

iar în preambulul Tratatului privind Uniunea Europeană (semnat la Maastricht

la data de 7 februarie 1992) se arată că reprezentanţii statelor membre sunt decişi să

56 Documente de bază ale Comunităţii şi Uniunii Europene. – Bucureşti: Ed. Polirom, 1999. p.257.

57 C.Leicu. Drept comunitar. – Bucureşti: Ed. Lumina Lex, 1998. – p.15.58 I.Muraru. Drept constituţional şi instituţii politice. – Bucureşti: Ed. Actami, 1998, p.146-

147.

53

Page 52: Cetatenia Europeana

instituie „o cetăţenie comună pentru cetăţenii lor”, iar în titlul „Dispoziţii comune”

– art. A - faptul că statele membre instituie între ele o „Uniune” care are ca obiec-

tiv şi „întărirea protecţiei drepturilor şi intereselor cetăţenilor acestor statelor prin

instituirea unei cetăţenii a Uniunii” (Tratatul de la Maastricht art. В alin.1 pet.3)59.

Prin tratatul de la Maastricht a fost pusă baza juridică a cetăţeniei europene

prin care orice cetăţean al unuia dintre statele membre ale Uniunii poate beneficia

de toate drepturile acordate prin acest tratat.

În preambulul tratatului cu privire la Uniunea europeană se afirmă voinţa Sta-

telor membre ale Uniunii europene “de a institui o cetăţenie comună resortisanţilor

lor” şi articolul 8 al CE instituie “o cetăţenie a Uniunii”60.

Recunoaşterea şi consacrarea cetăţeniei europene a avut drept efect întărirea

şi promovarea identităţii europene, ale cărei elemente esenţiale: „respectarea diver-

sităţii culturale, democraţia reprezentativă, domnia legii, justiţia socială şi respec-

tarea drepturilor omului” au fost individualizate în actul adoptat la Consfătuirea

şefilor de state sau de guverne de la Copenhaga din 14 decembrie 1973, intitulat

“Document asupra identităţii europene”.

Conceptul de cetăţenie europeană a mai fost definitivat prin “Declaraţia de la

Birmingham” din octombrie 1992 subliniind că „cetăţenia Uniunii conferă cetă-

ţenilor noştri avantaje, drepturi şi protecţie, dar fără a se substitui în nici un fel ce-

tăţeniei naţionale”, iar prin “Declaraţia privind cetăţenia unui stat membru”, anexa-

tă la Tratatul de la Maastricht, se arată că „problema de a şti dacă un cetăţean are

sau nu cetăţenia unui stat membru este rezolvată doar prin raportare la dreptul na-

ţional al statului în discuţie”61.

59 Documente de bază ale Comunităţii şi Uniunii Europene. – Bucureşti: Ed. Polirom, 1999. – p.173.

60 Cl.Blumann, Drept comunitar material, trad. D.Sâru, N.Suceveanu, p.2.61 Documente de bază ale Comunităţii şi Uniunii Europene. – Bucureşti: Ed. Polirom, 1999. –

p.277.

54

Page 53: Cetatenia Europeana

În aceeaşi ordine de idei Tratatul de la Amsterdam explică clar legătura dintre

cetăţenia europeană şi cea naţională, subliniind că „cetăţenia Uniunii completează

cetăţenia naţională şi nu o înlocuieşte”62.

Conform stipulărilor tratatelor menţionate mai sus am putea susţine că o per-

soană pentru a beneficia de cetăţenia europeană este necesar, în primul rând, să fie

cetăţean al unuia dintre statele membre. Această cetăţenie conferă drepturi supli-

mentare şi complementare faţă de cetăţenia naţională după cum urmează (conform

Tratatului instituind Comunitatea Europeană): dreptul la libera circulaţie şi stabilire

pe teritoriul statelor membre, prevăzut în art. 8A(1); dreptul de a vota şi de a fi

ales în alegerile europene şi în cele municipale, înscris în art. 8B; dreptul la pro-

tecţie diplomatică şi consulară, reglementat prin art. 8C din alin.1; dreptul la peti-

ţionare prevăzut în art.8D alin.1; dreptul de mediere, înscris în art. 8D alin.2, pre-

cum şi dreptul de a comunica cu instituţiile, introdus prin Tratatul de la Amsterdam

(titlul VI, art. 2, par.11).

Cetăţenia europeană reprezintă o inovaţie empirică ce se caracterizează printr-

o ambiguitate şi limite ce afectează atât noţiunea (Cap. 1) propriu-zisă, cât şi, core-

lativ, Statutul de cetăţean european63.

Cetăţenia continuă să desemneze calitatea juridică care permite unei persoane

de a lua parte la viaţa Statului bucurându-se de drepturi civile şi politice şi fiind

supus, în schimb, unor obligaţii, cele ca votul obligatoriu sau serviciul naţional.

Ideea esenţială este că cetăţeanul european trebuie să ocupe locul central în

edificarea europeană, în spiritul dezvoltării sentimentului său de apartenenţă la

Uniunea europeană64.

62 Ibidem, p.278.63 Cl.Blumann, op. cit., p.4.64 Ibidem, p.4.

55

Page 54: Cetatenia Europeana

Dreptul de a circula şi de a se stabili în mod liber. Dispoziţiile incluse în a

doua parte a tratatului CE sub denumirea de “Cetăţenia Uniunii” trebuie să ser-

vească ca ghid în studiul asupra Statutului cetăţeanului european. Este cazul de a

aminti că ele nu prezintă o coerenţă perfectă.

În primul rând, dacă articolul 8 § 2 CE (17 § 2 nou) declară logic că cetăţenii

Uniunii nu au numai drepturi, dar sunt de asemenea supuşi obligaţiilor, atunci el se

limitează, în ceea ce priveşte ultimele, de a face trimitere “la obligaţiile prevăzute

de prezentul tratat” fără a preciza conţinutul. Trebuie oare, de exemplu, de a consi-

dera că una din aceste obligaţii este respectarea egalităţii dintre bărbat şi femeie în

materie de remunerare (art. 119, art. 141 nou) sau interzicerea oricărei discriminări

fondată pe naţionalitate (art. 6, art. 12 nou).

La moment, recunoaşterea cetăţeniei europene apare ca lipsită de orice conţi-

nut specific în ceea ce priveşte obligaţiile. Este poate manifestarea faptului că soli-

daritatea între cetăţenii Uniunii n-a atins încă un nivel suficient pentru a constitui

fundamentul obligaţiei. Sau mai simplu e vorba de consecinţa declinului serviciu-

lui militar, care constituia obligaţia clasică al cetăţeanului în cadrul naţional, ser-

viciul care pentru moment nu se intenţionează a fi substituit la nivel european de

un serviciu social65.

Apoi, fiind vorba despre drepturi, tratatul, pe de o parte, reafirmă dreptul deja

recunoscut anterior, dreptul la libera circulaţie şi libera şedere, pe de altă parte intro-

duce noi drepturi, drepturi politice (dreptul de a alege şi de a fi ales la alegerile eu-

ropene şi la alegerile municipale), garanţii (protecţia diplomatică şi consulară,

dreptul la petiţie, dreptul de a depune plângere la mediator, dreptul de comunicare

cu instituţiile).

65 Cl.Blumann, op.cit., p.8.

56

Page 55: Cetatenia Europeana

1. Înainte de a prezenta argumentarea juridică a acestui drept trebuie precizat

că, în mod obişnuit, prin circulaţia internaţională a persoanelor se înţeleg trei

aspecte complementare66:

a) trecerea frontierelor unui stat de către cetăţenii altui stat pentru vizite de

scurtă durată (indiferent de scop, esenţial fiind că nu se urmăreşte stabilirea pe

teritoriul statului respectiv);

b) trecerea frontierelor şi stabilirea într-un alt stat decât acela de cetăţenie.

Reglementările şi practica internaţională disting între şedere de scurtă durată şi

şederea de lungă durată care implică în mod cert accesul pe piaţa forţei de muncă;

c) modul în care străinii aflaţi în mod legal pe teritoriul unui anumit stat be-

neficiază şi îşi exercită drepturile civile, economice, sociale şi în anumite cazuri

politice în cadrul acelui stat. În acest sens, intră aici drepturile şi obligaţiile legate

de statutul persoanei, modul de intrare în raporturi de muncă, prestaţiile sociale,

recunoaşterea şi exercitarea altor drepturi care împlinesc statutul persoanei.

Însă în termenii articolului 8A, paragraful 1, orice cetăţean al Uniunii are

dreptul de a circula şi de a se stabili în mod liber pe teritoriul oricărui stat memb-

ru67, sub rezerva limitărilor şi condiţiilor prevăzute de tratat şi de dispoziţiile

pentru aplicarea acestuia.

Iar la paragraful 2 se arată: Consiliul poate adopta dispoziţii vizând facilitarea

exercitării drepturilor prezentate la paragraful 1; excepţie fiind cazul în care trata-

tul dispune altfel, Consiliul statuează în unanimitate la propunerea Comisiei şi

după avizul conform al Parlamentului european.

Din informaţia prezentată în articolul 8A sesizăm faptul căci acesta se referă

la un drept sau la o libertate având o dublă natură. Mai întâi este vorba de un drept

66 A. Ciobanu-Dorea. Unele consideraţii privind libera circulaţie a persoanelor în Uniunea Europeană şi implicaţiile acesteia pentru România // Analele Universităţii din Bucureşti. Seria Drept. 2002-I, ianuarie-martie. P.26.

67 L.Ciorbea. Cetăţenia europeană // Dreptul, Nr.9, 2000. P.27.

57

Page 56: Cetatenia Europeana

fundamental al omului de a putea circula, dar acest drept nu este asigurat decât în

cadrul teritorial al statului al cărui resortisant este persoana respectivă, celelalte

state nefiind obligate să primească un străin pe teritoriul lor şi putând într-o anumi-

tă măsură să aducă restricţii şederii sale. În acelaşi timp aceste drepturi reprezintă în

sistemul comunitar o libertate de bază (în acest sens art.3, lit.с) necesară realizării

pieţei interne, sub forma liberei circulaţii a muncitorilor, libertăţii de stabilire şi a

prestării de servicii, dar care sub acest aspect, nu sunt asigurate decât operatorilor

economici fiind subordonate deci de exercitarea unei activităţi economice.

Or, prin articolul 8A, dreptul la circulaţie şi de şedere este recunoscut cetăţe-

nilor Uniunii şi nu numai resortisanţilor comunitari. Această schimbare înseamnă

că folosinţa drepturilor de circulaţie şi de şedere este definitiv desprinsă de orice

referinţă la condiţia economică a beneficiarilor pentru a se raporta de acum înainte

la un concept şi la un statut de dimensiune politică68.

Limitările şi condiţiile prevăzute de tratat şi la care se referă sfârşitul paragra-

fului 1, sunt limitări autorizate pentru raţiuni de ordine publică, de securitate publică

şi de sănătate publică, prevăzute de articolele 48, paragraful 3 şi 55 din Tratatul CE.

În schimb, se poate pune întrebarea dacă limitările duratei de şedere, sau cele

privind nivelul resurselor, acoperirea socială, sau formalităţile administrative sus-

ceptibile să fie cerute de statele membre sunt încă opozabile. Dificultatea rezultă din

necesitatea de a concilia afirmarea dreptului de a circula şi de şedere în mod liber pe

teritoriul statelor membre cu rezerva limitărilor şi condiţiilor prevăzute de dispoziţiile

luate în aplicarea tratatului, restricţiile relative la durata şederii sunt de acum înainte

caduce, în măsura în care ar afecta substanţa însăşi a dreptului de şedere.

68 I.Georgiu. Libertatea de circulaţie şi consecinţele integrării României în Uniunea Europeană // Dreptul, Nr.11, 2002. P.85.

58

Page 57: Cetatenia Europeana

Textul articolului 8A a dat de asemenea dreptului de circulaţie şi de şedere o

posibilitate de deschidere, întrucât paragraful 2 constituie o bază juridică nouă şi

specifică pentru punerea sa în aplicare2.

În legătură cu libera circulaţie a persoanelor în CE, este necesar să se menţio-

neze cele trei directive adoptate de Consiliu în 1990, în temeiul articolului 235

Tratat CEE, şi prin care s-a extins beneficiul dreptului de liberă circulaţie şi de şe-

dere persoanelor ce nu sunt active, muncitorilor salariaţi şi nesalariaţi care şi-au în-

cetat activitatea, precum şi a studenţilor (respectiv directivele Consiliului

Nr.90/364, 90/365 şi 90/366 din 28 iunie 199069, directiva Nr. 90/366 a fost

anulată de Curtea de Justiţie - Hotărârea din 7 iulie 1992 - dar Curtea a menţinut în

mod provizoriu ansamblul efectelor directivei anulate până în momentul în care

Consiliul o va înlocui printr-o nouă directivă având ca bază juridică articolul 7,

paragraful 2). Deşi aceste directive au constituit un progres-sensibil pe calea

autonomiei dreptului de circulaţie şi de şedere ele nu s-au angajat totuşi pe calea

consacrării unui drept autonom de circulaţie şi de şedere decurgând din simpla

calitate de resortisant comunitar.

Curtea de Justiţie a anulat de altfel directiva relativă la dreptul de şedere al

studenţilor, considerând că aceasta trebuia să se întemeieze pe articolul 7, paragra-

ful 2 - relativ la nediscriminarea pe motiv de naţionalitate - şi nu pe articolul 235

din Tratatul CEE. O asemenea dezbatere ar trebui să fie în principiu lipsită de

interes în viitor, întrucât articolul 8A oferă o bază juridică suficientă şi exclusivă.

Din punct de vedere procedural, se remarcă faptul că măsurile de facilitare

pentru exercitarea dreptului de liberă circulaţie şi de şedere necesită o propunere a

Comisiei şi unanimitatea în Consiliu, şi de asemenea, un aviz conform al

Parlamentului european referitor la textul respectiv (articolul 8A, paragraful 2). În

69 L.Ciorbea. Cetăţenia europeană // Dreptul, Nr.9, 2000. P.28.

59

Page 58: Cetatenia Europeana

ce priveşte conţinutul, se poate considera că masurile pentru care este prevăzută

procedura de la paragraful 2 sunt măsuri ce au în vedere facilitatea liberei circulaţii

şi liberei şederi a cetăţenilor pe teritoriul comunitar, ceea ce le distinge de “limi-

tările şi condiţiile” de la paragraful 1, căci, acestea din urmă rezultă din însăşi tra-

tatul şi măsurile luate pentru aplicarea tratatului, şi nicidecum din procedura de la

paragraful 2.

Din cele expuse mai sus vedem că articolul 8A instaurează de acum înainte

un drept căruia instituţiile comunitare trebuie să-i dea substanţă, deci conţine obli-

gaţia de a-1 aplica.

O asemenea interpretare este întărită de paragraful 2, a cărui formulare presu-

pune că acest drept preexistă şi deci dispoziţiile luate pentru aplicarea sa nu ar tre-

bui să se refere decât la modalităţile şi la condiţiile de realizare cu scopul precis de

a facilita exercitarea acestuia. Limitările autorizate nu ar putea fi decât cele prevă-

zute de tratat70, şi anume cele justificate prin considerente de ordine publică, de se-

curitate publică şi de sănătate publică.

În sfârşit, dincolo de obligaţiile juridice conţinute în articolul 8A, simpla îns-

criere în tratat a acestui drept constituie un angajament de a-i da un conţinut

concret, adică pe viitor se tinde la aplicarea în practică a acestui drept pe întreg

spaţiu unional.

b) Dreptul de vot şi de eligibilitate la alegerile municipale şi la cele

europene.

Alegerile politice permit de a desemna membrii autorităţilor chemate să repre-

zinte cetăţenii la conducerea afacerilor publice. De aceea participarea la aceste ale-

geri este în mare măsură rezervată cetăţenilor, după cum dreptul internaţional autori-

zează acest lucru. Admiterea resortisanţilor altor State membre constituie deci un

70 Dreptul Uniunii Europene. – Chişinău, 2003. – p.155.

60

Page 59: Cetatenia Europeana

progres semnificativ pentru realizarea unificării politice, fie că e vorba de alegerile

în Parlamentul european sau de alegerile municipale ceea ce depăşeşte măsurile

simbolice ca drapelul Uniunii, imnul sau paşaportul comunitar71.

Încă prin Tratatul de la Roma din 1957 se impunea obligaţia fiecărui stat

membru al Uniunii de a recunoaşte pe teritoriul său, un statut cvasi-identic al cetă-

ţenilor celorlalte state membre cu cel al propriilor cetăţeni, excepţie făcând doar un

număr limitat de drepturi politice şi economice (dreptul de a alege şi de a fi ales în

alegerile generale naţionale şi dreptul de a ocupa anumite funcţii publice)72. Prin

Tratatul de la Maastricht din 1992 a fost fixată o evoluţie considerabilă în materia

alegerilor în Uniunea Europeană, articolul 8В din tratat se consacră cetăţeanului

Uniunii dreptul de a vota şi de a fi ales la alegerile municipale precum şi la alege-

rile pentru Parlamentul european acolo unde-şi are reşedinţa73.

Potrivit articolului 8B, paragraf 1, orice cetăţean al Uniunii având reşedinţa

într-un stat membru al cărui resortisant nu este are dreptul de vot şi de eligibilitate

la alegerile municipale în statul membru unde îşi are reşedinţa, în aceleaşi condiţii

ca resortisanţii acestui stat.

Dispoziţia menţionată din Tratatul asupra Uniunii europene îşi găseşte expli-

caţia în măsura în care dreptul de vot şi de eligibilitate este înţeles ca fiind indiso-

lubil legal de cetăţenia statală. Acest considerent justifică desigur şi limitarea atri-

buirii drepturilor electorale cetăţenilor Uniunii în statul membru de reşedinţă

numai la nivelul local.

Până la tratatul cu privire la Uniunea europeană resortisanţii comunitari care îşi

aveau reşedinţa în afara ţării lor de origine nu aveau deloc posibililatea practică de a

71 Cl.Blumann, op.cit., p.8.72 A. Ciobanu-Dorea. Unele consideraţii privind libera circulaţie a persoanelor în Uniunea

Europeană şi implicaţiile acesteia pentru România // Analele Universităţii din Bucureşti. Seria Drept. 2002-I, ianuarie-martie. P.27.

73 R.Munteanu. Drept european. Evoluţie. Instituţii. Ordine juridică. – Bucureşti, 1996. p.138.

61

Page 60: Cetatenia Europeana

participa la alegerea parlamentarilor europeni. Într-adevăr, cu excepţia Irlandei,

Olandei şi Belgiei (dar cu anumite condiţii), Marii Britanie în ceea ce priveşte numai

resortisanţii irlandezi, Statele nu permiteau resortisanţilor altor State membre de a

vota. La fel, eligibilitatea era rezervată cetăţenilor, cu excepţia Italiei. Rămânea

numai recurgerea, tehnică incomodă, la votul prin procură sau corespondenţă74.

Regula, astfel cum este formulată la paragraful 1, corespunde cu punerea în

aplicare a principiului tratamentului naţional, care este unul din principiile directorii

ale tratatelor comunitare, dar care anterior nu a fost niciodată extinsă şi la

drepturile politice.

Dar, asimilarea resortisanţilor din celelalte state membre cu naţionalii din sta-

tul în care se află, din punct de vedere al drepturilor politice, nu este absolută, în

măsura în care articolul 8 B, paragraful 1, fraza a doua, permite să i se aducă rest-

ricţii. Se arată, astfel, că acest drept va fi exercitat sub rezerva modalităţilor ce vor

fi adoptate de Consiliu, statuând în unanimitate la propunerea Comisiei şi după

consultarea Parlamentului european, modalităţi ce pot prevedea dispoziţii deroga-

torii dacă probleme specifice unui stat membru le justifică.

Dreptul de vot şi de eligibilitate la alegerile pentru Parlamentul european, for-

mularea cuprinsă la paragraful 2 al articolului 8B este asemănătoare cu cea de la

paragraful 1. Se stipulează în acest sens că, orice cetăţean al Uniunii având reşe-

dinţa într-un stat membru al cărui resortisant nu este are dreptul de vot şi de eligi-

bilitate la alegerile Parlamentului european în aceleaşi condiţii ca resortisanţii

acestui stat3.

Dreptul de a participa la alegerile politice pentru Parlamentul European pre-

văzut în art. 8B, paragraful 2 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, este

un drept politic, unul dintre elementele ordinii de drept comunitare şi reprezintă

74 Cl.Blumann, op. cit., p.10.

62

Page 61: Cetatenia Europeana

un pas spre realizarea unificării politice, deoarece alegerile se organizează pentru

un organ ce are o structură şi o putere suprastatală.

Consacrarea prin tratat a dreptului pentru cetăţenii Uniunii de a participa la

alegerea Parlamentului european într-un alt stat membru decât cel al cărui naţiona-

li sunt, poate fi considerată ca marcând o derogare în raport cu principiul potrivit

căruia alegerea Parlamentului european ar trebui în mod necesar să coincidă cu o

reprezentare a popoarelor statelor membre ale Comunităţii pe o bază exclusiv na-

ţională.

Miza de participare la alegerile municipale depăşeşte încă pe cea de participa-

re la alegerile europene în Statul de reşedinţă. Pe de o parte, dreptul comunitar de-

seori se dă drept ceea ce ar putea fi echivalent cu condiţia acordată resortisanţilor

străini Uniunii europene. Pe de altă parte, alegerile municipale diferă fundamental

de alegerile Parlamentului european. In timp ce ultimele privesc o instituţie ce ţine

de ordinea juridică comunitară, deci exterioară Statului, primele privesc o instituţie

ce constituie un element al puterii de Stat75.

Dreptul de a participa la alegerile municipale prevăzute în art. 8B paragraful

1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană este un drept de natură administ-

rativă şi are ca obiectiv integrarea resortisanţilor stabiliţi în alt stat membru, fără

a se aduce atingere dreptului de a vota şi de a fi ales în statul de origine, acest din

urmă drept fiind un drept de natură constituţională câştigat prin însuşi faptul cetă-

ţeniei76. Precizăm că exercitarea acestui drept nu necesită o armonizare globală a re-

gimurilor electorale în statele membre ale Uniunii şi are ca obiect toate persoanele

titulare ale cetăţeniei europene, indiferent dacă sunt sau nu şi cetăţeni ai statului în

care domiciliază.

75 Cl.Blumann, op.cit., p.11.76 L.Ciorbea. Cetăţenia europeană // Dreptul, Nr.9, 2000. P.29.

63

Page 62: Cetatenia Europeana

Pentru exercitarea acestor drepturi persoanele trebuie să îndeplinească cu-

mulativ următoarele condiţii: să fie cetăţeni ai Uniunii; să aibă reşedinţa în statul

în care urmează a-şi exercita dreptul de vot sau şi-au depus candidatura; să se con-

formeze dispoziţiilor din statul de rezidenţă privind exercitarea dreptului de vot şi

de a candida, aplicabile naţionalilor.

În ce priveşte aplicarea în practică a dreptului de a vota şi de a fi ales în ale-

gerile europene şi în cele municipale, toate statele membre ale Uniunii au introdus

în legea lor naţională Directiva Consiliului Nr.94/80/C.E. privind modalităţile de

exercitare a dreptului la vot şi de a fi ales în alegerile municipale de către cetăţenii

Uniunii stabiliţi într-un stat membru fără a avea cetăţenia acestuia, iar unele state

ca: Italia, Finlanda, Luxemburg, Spania, Olanda, Franţa şi Portugalia au făcut mo-

dificările corespunzătoare şi în Constituţii77. Astfel, în articolul 48 alin.4 din Cons-

tituţia italiană se arată că “prin lege se va stabili în ce condiţii şi în ce situaţii ce tă-

ţenii rezidenţi îşi pot exercita dreptul la vot”, prin articolul 9 alin.3 din Constituţia

Marelui Ducat al Luxemburgului se stipulează că “prin lege se pot conferi drepturi

politice şi nonluxemburghezilor”, iar în Constituţia Finlandei (secţia 1 alin.2) se

prevede că “orice cetăţean finlandez, precum şi orice străin rezident permanent în

Finlanda care a împlinit vârsta de 18 ani are dreptul de a vota în alegerile locale,

precum şi în referendumurile locale în condiţiile stabilite prin act al Parlamentului”.

Posibilitatea, pentru cel ce nu este resortisant al statului respectiv, de a fi elec-

tor şi a fi eligibil într-un alt stat membru constituie un prim pas spre o schimbare

importantă a principiului reprezentării, aplicabil desemnării Parlamentului euro-

pean. De la alegerea, numai de către naţionali, a unei adunări reprezentând popoa-

rele statelor membre, se trece spre alegerea de către cetăţenii europeni a unui Par-

lament reprezentând întreaga populaţie a Uniunii, ceea ce are consecinţe asupra

77 Ibidem. P.28-29.

64

Page 63: Cetatenia Europeana

însuşi principiului reprezentativităţii, întărind legitimitatea democratică a Parla-

mentului european.

c) Dreptul la protecţie diplomatică şi consulară în terţe ţări.

Acest drept se reglementează prin articolul 8C, prin care orice cetăţean al

Uniunii beneficiază, pe teritoriul unei terţe ţări în care statul membru al cărui cetă-

ţean este nu este reprezentat, de protecţie din partea misiunilor diplomatice şi con-

sulare ale oricărui stat membru, în aceleaşi condiţii ca naţionalii acelui stat78.

Se constată din formularea reţinută că nu este vorba de o protecţie diplomati-

că şi consulară europeană care ar fi permis o substituire sau un adaos la protecţia

exercitată de fiecare stat membru a protecţiei asigurată de Comunitate sau de

Uniune79.

Nu este vorba nici de o protecţie comună, a cărei exercitare, subsidiară sau

complementară, ar fi putut fi încredinţată colectivităţii statelor membre, formulă ce

ar fi putut să-şi găsească suportul în dispoziţiile din Tratatul asupra Uniunii referi-

toare la politica externă şi de securitate comună.

Soluţia reţinută la Maastricht constă numai într-o extindere a protecţiei diplo-

matice şi consulare clasice, pe baza unui mecanism interstatal menţinând monopo-

lul statelor membre privite individual în exercitarea acestei funcţii de protecţie.

Exercitarea acestui drept presupune totuşi acordul statului terţ respectiv, aces-

ta fiind de altfel şi obiectul alineatului 2 al articolului 8C, în termenii căruia, state-

le membre vor stabili între ele regulile necesare şi vor angaja negocierile inter-na-

ţionale cerute în vederea asigurării acestei protecţii80.

d) Dreptul de petiţionare şi dreptul de a se adresa mediatorului.

78 A. Ciobanu-Dorea. Unele consideraţii privind libera circulaţie a persoanelor în Uniunea Europeană şi implicaţiile acesteia pentru România // Analele Universităţii din Bucureşti. Seria Drept. 2002-I, ianuarie-martie. P.30.

79 R.Munteanu. Drept european. Evoluţie. Instituţii. Ordine juridică. – Bucureşti, 1996. – p.140.

80 Ibidem; L.Ciorbea. Cetăţenia europeană // Dreptul, Nr.9, 2000. P.29.

65

Page 64: Cetatenia Europeana

Articolul 8D din tratat se referă la două noi drepturi ale cetăţenilor Uniunii,

drepturi care sunt în legătură şi cu întărirea rolului de intermediar pe care îl are

Parlamentul european între instituţiile comunitare şi cetăţean.

Alineatul întâi al articolului 8D consacră dreptul pentru orice cetăţean a Uniu-

nii de a adresa în scris o petiţie Parlamentului european, conform dispoziţiilor de

la articolul 138 D81.

Conform stipulărilor acestor dispoziţii, orice cetăţean al Uniunii, ca şi orice

persoană fizică sau juridică având reşedinţa sau sediul statutar într-un stat membru

are dreptul de a se adresa unei instituţii politice comunitare pentru ceea ce aprecia-

ză că reprezintă o nemulţumire a lor privind domeniile de activitate ale Uniunii,

care îl sau o privesc în mod direct.

Dreptul de petiţionare nu este totuşi o noutate, articolul 128 din regulamentul

interior al Parlamentului european dispunând că orice cetăţean al Comunităţii are

dreptul de a prezenta cu titlu individual sau în asociere cu alţi cetăţeni, cereri sau

doleanţe scrise (petiţii) Parlamentului european82.

Conţinutul noului articol 8 D, alineatul 1 şi dispoziţiile articolului 138 D la

care trimite, introduce două modificări substanţiale dreptului de petiţionare în ce

priveşte beneficiarii şi în legătură cu modalităţile de exercitare.

Prin prima modificare, se constată o extindere a câmpului de aplicare a dreptu-

lui de petiţionare, întrucât beneficiul său nu este limitat la cetăţenii Uniunii, ci acest

drept este conferit şi persoanelor juridice - comunitare sau nu - cum şi persoanelor

fizice care nu sunt cetăţeni ai Uniunii dacă au reşedinţă într-un stat membru.

Cea de-a doua conţine, unele restricţii în ce priveşte modalităţile de exercitare

a acestui drept, întrucât petiţia (plângerea, cererea) trebuie să poarte nu numai

81 Ibidem; I.Jinga. Uniunea Europeană – Realităţi şi perspective. – Bucureşti: Ed. Lumina Lex, 1999. p.63.

82 R.Munteanu. Drept european. Evoluţie. Instituţii. Ordine juridică. – Bucureşti, 1996. p.141.

66

Page 65: Cetatenia Europeana

asupra unui subiect legat de domeniile de activitate ale Comunităţii, ci să se refere

totodată în mod direct la autorul petiţiei.

În termenii alineatului 2, orice cetăţean al Uniunii poate să se adreseze media-

torului instituit conform dispoziţiilor articolului 138 E. Potrivit acestui din urmă

text, mediatorul este numit de Parlamentul european şi este abilitat să primească

plângeri relative la cazuri de proastă administrare în acţiunea instituţiilor sau orga-

nelor comunitare, cu excluderea Curţii de Justiţie şi a Tribunalului de primă ins-

tanţă în exercitarea funcţiilor lor jurisdicţionale83.

Dacă în termenii articolului 8D, alineat 2, acest drept este recunoscut tuturor

cetăţenilor Uniunii, articolul 138E, la care articolul 8D, alineat 2 face trimitere, lăr-

geşte câmpul de aplicare al dreptului de a se adresa mediatorului la orice persoană

fizică sau juridică având reşedinţa sau sediul său statutar într-un stat membru.

Dacă e să ne referim la mediator, acesta este numit de Parlamentul european,

după fiecare alegere, pentru durata legislaturii (primul mediator Ombudsman fiind

numit la data de 12 iulie 1995)84, este independent, este dotat cu puterea de a efec-

tua anchete în cadrul instituţiilor care fac obiectul plângerii şi adresează raportul

său anual numai Parlamentului european. Demiterea mediatorului poate fi cerută

numai de Parlamentul european.

e) Dreptul de a comunica cu instituţiile comunitare. Acest drept al cetăţenilor

europeni a fost introdus prin titlul VIA, articolul 2, pct.11 al Tratatului de la Ams-

terdam, având următorul conţinut: “Fiecare cetăţean al Uniunii poate să scrie ori-

cărei instituţii sau organ arătat în acest articol sau în articolul 4, în una din limbile

menţionate la articolul 248 şi să i se răspundă în aceeaşi limbă”.

83 Documente de bază ale Comunităţii şi Uniunii Europene. – Bucureşti: Ed. Polirom, 1999. – p.264.

84 L.Ciorbea. Cetăţenia europeană // Dreptul, Nr.9, 2000. P.30.

67

Page 66: Cetatenia Europeana

Dacă exerciţiul primelor trei drepturi este supus condiţiilor stabilite prin tra-

tate sau prin legislaţia comunitară secundară (regulamente, directive, decizii, reco-

mandări, opinii, acţiuni comune), exerciţiul ultimelor trei drepturi este accesibil tutu-

ror persoanelor fizice şi juridice care îşi au domiciliul sau reşedinţa într-unul din

statele membre ale Uniunii Europene.

3.2. Esenţa conceptului cetăţeniei europene.

Cetăţenia europeană, noţiune instituită prin Tratatul de constituire a Comu-

nităţii Europene şi pe plan juridic, va fi supusă regulilor de procedură prevăzute

prin acest tratat şi mai ales va fi supusă controlului Curţii de Justiţie. Această ce -

tăţenie nu suprimă nici unul din drepturile ce derivă din cetăţenia naţională, doar

conferă drepturi suplimentare exprimând concepţia de bază a sistemului juridic

comunitar cu privire la persoană ca nefiind doar un simplu prestator de activităţi

cu caracter economic, ci un participant liber la viaţa publică a comunităţii în care

trăieşte. Cetăţenia europeană oferă drepturi care se exercită la nivelul Uniunii

Europene şi care invită statele membre la armonizarea legislaţiilor lor naţionale.

Cele două cetăţenii nu suportă confuzii, cetăţenia europeană fiind reglemen-

tată prin normele dreptului comunitar, iar cetăţenia naţională este reglementată prin

normele dreptului constituţional naţional.

3.3. Importanţa aplicării în practică a cetăţeniei europene

Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene prin decizia nr.2 (februarie 1989)

a statuat că „ceea ce constituie baza legalităţii de tratament faţă de cetăţenii statelor

membre ai Comunităţii Europene nu mai este calitatea de cetăţean al unui anumit

stat, ci calitatea de resortisant al comunităţii”85, iar prin decizia nr.21 (iulie 1974) a

85 I.Jinga. Uniunea Europeană – Realităţi şi perspective. – Bucureşti: Ed. Lumina Lex, 1999. – p.53.

68

Page 67: Cetatenia Europeana

hotărât că „tratamentul inegal aplicabil cetăţenilor unui alt stat membru în compa-

raţie cu naţionalii proprii nu poate fi admis pe teritoriul nici unui stat comunitar”86.

În luna noiembrie 1996 Parlamentul European şi Comisia au lansat o cam-

panie de anvergură intitulată Cetăţeni ai Europei 1996, pentru a informa cetă-

ţenii Uniunii asupra drepturilor de care dispun în cadrul acesteia. Tot în acest

scop, în luna ianuarie 1996, Comisia a creat un grup (prezidat de d-na Simone

Veil) care avea ca scop examinarea dificultăţilor pe care le întâmpină cetăţenii

Uniunii în exercitarea dreptului lor de a se stabili sau de a muncii pe întreg terito-

riul Uniunii.

Dreptul la liberă circulaţie şi stabilire reprezintă una din cele mai mari reuşite ale

Uniunii Europene, fiind şi temeiul pentru „crearea unui spaţiu de libertate, securitate,

şi justiţie” aşa cum se arată în art.1 pct.3 alin.2 din Tratatul de la Amsterdam87.

Nici unul din drepturile atribuite cetăţenilor europeni nu are o aplicare mai

mare în practică decât libera circulaţie a persoanelor pe întreg teritoriul Uniunii

Europene. Libera circulaţie a persoanelor înseamnă, în primul rând dreptul lucrăto-

rilor care sunt cetăţeni ai unuia dintre statele membre de a se deplasa liber în vede-

rea găsirii unui loc de muncă, de a se stabili pe teritoriul acestora în vederea exe-

cutării prestaţiilor prevăzute într-un contract de muncă, şi de a rămâne în continua-

re pe teritoriul acestor alte state membre decât acela de cetăţenie după încetarea

contractului de muncă.

În acest scop fiecare stat membru este obligat să elimine orice discriminare

directă sau indirectă între proprii săi cetăţeni şi cetăţenii celorlalte state membre în

ceea ce priveşte accesul acestora pe piaţa muncii, remuneraţia pentru munca pres-

tată, celelalte condiţii de muncă şi de securitate socială, precum şi în ceea ce pri-

86 Ibidem, p.73.87 L.Ciorbea. Cetăţenia europeană // Dreptul, Nr.9, 2000. P.28.

69

Page 68: Cetatenia Europeana

veşte orice alte elemente care ar putea constitui obstacole în calea liberei circulaţii

a persoanelor.

De drepturile recunoscute de tratat şi legislaţia secundară se bucură nu numai

lucrătorii care sunt în cursul executării unui contract de muncă, sau care au

încheiat un contract de muncă şi urmează să înceapă executarea acestuia, ci şi cei

în căutarea unui loc de muncă. Sunt consideraţi lucrători atât persoanele care exe-

cută un contract de muncă pe o perioadă nedeterminată, cât şi cei al căror contract

este încheiat pentru o perioadă determinată; sunt incluşi, de asemenea, muncitorii

sezonieri, precum şi cei care traversează o frontieră internă pentru a presta activită-

ţile prevăzute în contractul de muncă. De asemenea lucrători mai sunt consideraţi

şi sportivii profesionişti, precum şi persoanele care sunt remunerate cu o cotă-parte

din sumele rezultate din vânzarea produselor muncii lor, sau care sunt răsplătite

pentru munca prestată cu cele necesare traiului cotidian, şi nu în mod necesar sub

formă bănească.

Deci de prevederile legislaţiei comunitare referitor la libera circulaţie a forţei

de muncă poate beneficia orice persoană care desfăşoară o activitate:

a) având o valoare economică;

b) aflându-se în acest scop sub direcţia unei alte persoane, fizice sau juridice;

c) pentru care primeşte în schimb o remuneraţie sub orice formă.

În practică, oricine îşi dă seama că, în afară de declararea unor astfel de prin-

cipii foarte generoase, în realitate, mai ales în domeniul activităţilor de natură eco-

nomică, pot apărea şi alte obstacole, în afară de discriminarea bazată pe criterii de

cetăţeniei.

În acest sens statele pot să stabilească condiţii de recunoaştere a calificărilor

profesionale pentru persoanele de origine din alte state care vor să lucreze pe teri-

toriul lor, care să conducă la discriminări practice în raport cu proprii cetăţeni,

70

Page 69: Cetatenia Europeana

anulând orice libertate de circulaţie88. Pot fi stabilite, de asemenea, condiţii foarte

complexe privind regimul de exercitare a anumitor activităţi industriale sau comer-

ciale, care conduc de asemenea la crearea de obstacole în calea liberei circulaţii.

De aceea, în cele câteva decenii care au trecut de la crearea Uniunii Europene, la

nivel comunitar s-au adoptat câteva acte normative vizând să producă o armoniza-

re între diferite reglementări dintre statele membre în privinţa recunoaşterii recip-

roce a calificărilor profesionale, a diplomelor, certificatelor de studii, certificatelor

de calificare profesională etc. Recunoaşterea certificatelor mai sus pomenite se ba-

zează pe câteva principii clare89:

1. Principiul încrederii mutuale între statele membre, presupunând că o califi-

care obţinută într-un stat membru îndeplineşte condiţiile de calitate şi probitate ce-

rute pe teritoriul tuturor.

2. Principiul compatibilităţii studiilor efectuate în diverse state membre.

Aceasta impune recunoaşterea reciprocă a diplomelor şi calificărilor fără armoni-

zarea prealabilă a condiţiilor de acces la profesie şi de exercitare a profesiei.

Aceste două sisteme de armonizare a diplomelor şi certificărilor profesionale

instituie şi un mecanism de compensare a diferenţelor de durată a studiilor, o com-

pensare prin intermediul experienţei profesionale.

Constituirea unei pieţe europene a forţei de muncă impunea o informare cât

mai completă a cetăţenilor interesaţi asupra numărului şi naturii locurilor de muncă

existente pe teritoriul Uniunii, precum şi a calificărilor cerute de acestea, punându-se

astfel în contact oferta cu cererea într-o bursă a locurilor de muncă. Necesitatea de

informare a fost satisfăcută prin crearea din 1958, a ceea ce se numeşte în prezent

reţeaua Eures (European Employment Service), fiind constituită dintr-o bază de

88 Ovidiu Tinca. Exercitarea profesiei de avocet într-un alt stat membru al Uniunii Europene decât în cel în care a fost obţinută diploma // Dreptul, Nr.8, 2002, P.224.

89 Nichita Vasile C. Integrarea europeană. – Bacău: Ed. Deşteptarea, 1996. – p.78.

71

Page 70: Cetatenia Europeana

date informatizată şi dintr-un număr de birouri regionale răspândite în întreaga

Uniune Europeană90, care se află în coordonarea generală a Comisiei Europene.

Măsura complementară pentru asigurarea mobilităţii lucrătorilor a constituit-o

garantarea şi încurajarea accesului la educaţie al copiilor lucrătorilor migraţi. Tra-

tatul instituind Comunitatea Europeană şi legislaţia secundară adoptată în temeiul

acestuia obligă statele membre să trateze copii lucrătorilor imigranţi din alte state

membre în acelaşi mod cu copiii cetăţenilor statelor lor, inclusiv în ceea ce priveşte

taxele de şcolarizare şi subvenţiile publice acordate elevilor şi studenţilor91.

Statele membre având obligaţia de a nu discrimina între proprii lucrători şi cei

având cetăţenia altor state membre şi aflaţi pe teritoriul său nu se aplică însă nu-

mai condiţiilor de acces pe piaţa forţei de muncă şi prevederilor contractului de

muncă, ci şi beneficiul drepturilor de securitate socială. Cumulul transfrontalier al

prestaţiilor de securitate socială, ca expresie concretă a teoriei drepturilor câştiga-

te, nu este un simplu pandant al liberei circulaţii a persoanelor, ci face parte din

miezul acesteia, căci lipsa unui asemenea cumul constituie un factor inhibitor al

mobilităţii. Astfel, în aplicarea articolului 42 din Tratatul instituind Comunitatea

Europeană, legislaţia comunitară secundară asigură:

a) rambursarea în statul de domiciliu al membrilor familiei a cheltuielilor de

sănătate efectuate de aceştia, în condiţiile în care lucrătorul munceşte şi este asigu-

rat într-un alt stat membru;

b) cumularea pensiilor de acelaşi tip dobândite de către un lucrător în state

membre diferite, fără însă ca aceasta să poată obţine un volum total al prestaţiilor

mai mare decât maximumul pensiei pe care ar fi obţinut-o dacă şi-ar fi desfăşurat

întreaga activitate sub imperiul legislaţiei unuia dintre statele în care a fost ocupat;

90 C.Smochină. Drept european. – Chişinău, 2001. – p.19-20.91 A.Ciobanu-Dordea. Unele consideraţii privind libera circulaţie a persoanelor în Uniunea

Europeană şi implicaţiile acesteia pentru România // Analele Universităţii din Bucureşti. Seria Drept. 2002-I, ianuarie-martie. P.29.

72

Page 71: Cetatenia Europeana

c) şomerului care se deplasează într-un alt stat pentru căutarea unui loc de

muncă, timp de maximum trei ani din momentul deplasării, prestaţii la nivelul

practicat în statul ultimului loc de muncă, suportate de acest stat;

d) acoperirea cheltuielilor medicale ale persoanelor asigurate într-un stat

membru care se deplasează temporar, în scopuri turistice sau lucrative, pe teritoriul

altui stat membru, de către acesta din urmă.

În aceeaşi ordine de idei prin legislaţia secundară au fost definitivat şi dreptul

la intrare şi reşedinţă în Uniunea Europeană (Directiva 68/360 CE), care se referă

în deosebi la aplicarea acestui drept muncitorilor şi familiilor lor. Principalele pre-

vederi garantează dreptul:

1) de a părăsi statul natal pentru a putea lucra în alt stat membru;

2) de a intra pe teritoriul altui stat membru dacă prezintă o carte de identitate

sau un paşaport valabil (art.3 (1)). Vizele de intrare pot fi cerute pentru membrii

familiei care nu sunt cetăţeni ai unui stat membru şi dacă e cazul, statele membre

trebuie să acorde acestor persoane toate facilităţile pentru a obţine vizele necesare;

3) de a obţine un permis de rezidenţă la prezentarea actelor de intrare şi

(pentru muncitori) a certificatului de angajare şi (pentru membrii familiei) a docu-

mentelor emise de autorităţile din statul de origine sau ale statului din care vin prin

care se dovedeşte relaţia lor cu muncitorul şi, dacă sunt întreţinuţi de acesta, a unui

certificat din statul care vin care confirmă acest fapt (art.3 (3)).

Dreptul la intrare conferit prin legislaţia Comunităţii Europene include

dreptul de a intra pentru a căuta de lucru, însă o persoană căutându-şi de lucru nu

poate rămâne pe o perioadă nedefinită, în această direcţie Legislativul UE a indicat

că o persoană este îndreptăţită să rămână pe teritoriul unui stat membru şase luni,

însă poate să se reţină mai mult de acest termen dacă poate demonstra că face efor-

turi reale de a găsi de lucru şi că există o şansă reală de a fi angajată. Astfel, o pre-

73

Page 72: Cetatenia Europeana

vedere a legislaţiei naţionale conform căreia un cetăţean al unui stat membru tre-

buie să părăsească ţara la expirarea unei perioade stipulate contravine dreptului

Uniunii Europene.

Conform articolului 6 al Directivei 68/360 permisele de rezidenţă trebuie să

fie valabile pentru o perioadă de cel puţin cinci ani de la data emiterii şi să poată fi

reînnoite automat. Un permis valabil nu poate fi retras unui muncitor, conform art. 7

(1) al Directivei mai sus menţionate, doar pentru că este temporar incapabil de

muncă din cauza unei boli, sau a unui accident sau pentru că este involuntar şo-

mer. de aici am putea deduce că dacă un muncitor voluntar părăseşte locul de

muncă, atunci statele membre au dreptul de a retrage permisul de rezidenţă acelei

persoane.

În situaţia unei angajări a persoanei pe o perioadă scurtă (între 3 şi 12 luni), se

emite acesteia un permis temporar, care poate fi limitat la perioada de angajare.

Pentru persoanele care se angajează pentru mai puţin de 3 luni, dreptul de reziden-

ţă este recunoscut de statul gazdă fără emiterea unui permis.

Regulamentul 1612/68 CE de asemeni face parte din legislaţia secundară a

Uniunii Europene care vine să completeze dreptul la libera circulaţie a persoanelor

pe teritoriul statelor membre. Acesta reglementează accesul la condiţiile de angaja-

re în acest sens importantă fiind Partea I “Angajarea şi familiile muncitorilor” care

conţine trei titluri92:

Titlul I: “Eligibilitatea pentru angajare” (art.1-6) – prevede dreptul muncito-

rului la accesul la angajare.

Titlul II: “Angajarea şi egalitatea tratamentului” (art.7-9) – se referă la dreptul

la tratament egal nu numai în problemele legate de angajare, ci şi în privinţa avan-

tajelor sociale, cum ar fi locuinţa.

92 Dreptul Uniunii Europene. – Chişinău, 2003. – p.163.

74

Page 73: Cetatenia Europeana

Titlul III: “Familiile muncitorilor” (art.10-12) – se ocupă de drepturile fami-

liilor.

Primul titlu se referă la nedescriminarea între cetăţenii statelor membre în

ceea ce priveşte accesul la angajare, astfel, în principiu, slujbele sunt în mod egal

disponibile pentru cetăţenii tuturor statelor membre. Nici unul din statele Uniunii

Europene nu pot limita numărul celor de altă naţionalitate care se vor angaja într-o

activitate, de asemenea ele trebuie să ofere celor de altă naţionalitate aceeaşi asis-

tenţă în căutarea unei slujbe pe care o pune la dispoziţia cetăţenilor proprii. Totuşi

statele membre pot impune celor de altă naţionalitate, conform art.3(1), condiţii

“legate de cunoştinţele lingvistice impuse de natura slujbei care trebuie ocupată”.

Referitor la titlul doi despre angajarea şi tratarea egală a muncitorilor toată in-

formaţia este concentrată în articolul 793:

1. Un muncitor care este cetăţean al unui stat membru nu poate, pe teritoriul

altui stat membru, fi tratat diferit faţă de muncitorii din acel stat din cauza naţiona-

lităţii, în ceea ce priveşte condiţiile de angajare şi de lucru şi mai ales remunerarea

sau concedierea şi, dacă ajunge şomer, repunerea în drepturi sau reangajarea.

2. Se va bucura de aceleaşi avantaje sociale şi fiscale ca şi muncitorii cetăţeni

ai statului respectiv.

3. De asemenea, în virtutea aceloraşi drepturi şi în aceleaşi condiţii ca şi cetă-

ţenii statului respectiv, va avea acces la pregătire în instituţiile de formare profe-

sională şi centrele de reorientare profesională.

4. Orice clauză a unui contract colectiv sau individual sau a altui regulament

privind eligibilitatea angajării, remunerarea şi alte condiţii de lucru sau concedie-

rea vor fi nule şi neavenite în măsura în care prevăd sau autorizează condiţii discri-

minatorii vizând muncitorii care sunt cetăţeni al altor state membre.

93 Dreptul Uniunii Europene. – Chişinău, 2003. – p.165; M.Azarov. Introducere în dreptul constituţional şi instituţional al Uniunii Europene. – Chişinău, 2001. – p.92, 95.

75

Page 74: Cetatenia Europeana

Titlul trei (art.10(1)) al Regulamentului mai sus menţionat defineşte ceea ce

se înţelege prin membrii ai familiei unui muncitor în scopul de a hotărî ce persoa-

ne au dreptul de a emigra împreună cu muncitorul în statul gazdă. Acestea sunt94:

1. Soţia (ul) şi descendenţii lor care nu au împlinit 21 de ani sau depind de ei.

2. Rudele dependente pe linie ascendentă ale muncitorului şi soţiei(ului) acestuia.

Membrii familiei unui muncitor cetăţean al Uniunii Europene au dreptul să

emigreze cu acesta indiferent de naţionalitatea lor. Articolul 10 (2) prevede că sta-

tele membre trebuie să faciliteze admiterea oricărui alt membru al familiei care se

încadrează între cei prevăzuţi în articolul 10 (1), dar care depinde de muncitor sau

a locuit cu acesta în statul de origine.

Muncitorul migrat dacă doreşte să-şi aducă familia obligatoriu trebuie să-i

asigure cu locuinţă considerată normală pentru muncitorii din ţara respectivă în zo-

na care locuieşte el (10 (3)). Referitor la situaţia soţilor, “soţ(ţie)” poate fi persoa-

na care e căsătorit (tă) cu muncitorul şi nu acea care conveţuieşte cu ea. Conform

art.11 soţia şi copii muncitorului angajat într-un stat membru au dreptul să des-

făşoare orice activitate ca persoană angajată pe teritoriul aceluiaşi stat, chiar dacă

nu sunt cetăţeni ai unui stat membru.

În privinţa copiilor, art.12 prevede că sunt îndreptăţiţi la accesul fără discri-

minare la cursurile de formare educaţională, profesională sau la ucenicie. Acesta

include atât dreptul de a fi admişi la cursuri cât şi de a beneficia de subvenţii care

să îi ajute să le frecventeze.

Drepturile cetăţenilor europeni la libera circulaţie şi stabilire în orice stat al

Uniunii Europene după cum am relatat mai sus au fost completate de un şir de di-

rective şi regulamente care vin numai să uşureze aplicarea în practică a cestor

drepturi.

94 Dreptul Uniunii Europene. – Chişinău, 2003. – p.171-172.

76

Page 75: Cetatenia Europeana

Toate restricţiile cu privire la libertatea de circulaţie şi de stabilire bazate pe

criteriul naţionalităţii în prezent se tinde a le elimina, cetăţenii oricărui stat membru

al Comunităţii Europene având dreptul de a circula şi de a se stabili pe teritoriul

altui stat, în aceleaşi condiţii ca şi naţionalii acestuia din urmă.

Aplicarea normelor comunitare mai sus arătate pe întreg teritoriul Uniunii Eu-

ropene constituie expresia faptului că dreptul comunitar este, în acest moment, un

sistem juridic unitar şi general, prioritar faţă de dreptul intern.

Normele comunitare nu sunt nici inferioare şi nici superioare faţă de normele

interne, ci, astfel cum am mai arătat, prioritare, ceea ce le permite să anuleze efec-

tul reglementărilor naţionale ce derogă de la regula comunitară şi să ia locul nor-

mei de drept intern în legislaţia naţională, dreptul comunitar fiind dreptul comuni-

tăţii europene şi, pe cale de consecinţă, cetăţenia europeană este cetăţenia comuni-

tăţii europene.

Cetăţenia europeană face obiectul unor cercetări. Poate într-o zi partajul se

va face mai bine între drepturile pe care trebuie să le recunoaştem oricărei per -

soane – inclusiv cetăţenilor europeni! – în relaţiile sale cu instituţiile Uniunii şi

drepturile specifice Statutului cetăţenilor Statelor membre. Se va conveni revizui-

rea acestei de a doua categorie de drepturi şi de a lua măsuri în toată amploarea sa.

Că ea include în mod necesar principiul nediscriminării în funcţie de cetăţenie (tra-

tatul CE art. 6; art. 12 nou) confirmă faptul că analiza cetăţeniei nu va constitui de-

cât stadiul prealabil al libertăţilor şi protecţiilor pe care dreptul Uniunii le garantea-

ză persoanelor95.

În anul 2004 în cadrul Conferinţei interguvernamentale se v-a aproba varianta

definitivă a Proiectului de Constituţie a Uniunii Europene care are trei părţi, Partea I

– Titlul II “Cetăţenia unională şi drepturile fundamentale” se referă nemijlocit la ce-

tăţenii Uniunii Europene şi la drepturile acestora. După aprobare probabil foarte

95 Cl.Blumann, op. cit, p.21.

77

Page 76: Cetatenia Europeana

uşor se vor înlătura problemele legate de cetăţenia europeană şi drepturile reieşite

din ea.

Normele comunitare nu sunt nici inferioare şi nici superioare faţă de normele

interne, ci prioritare, ceea ce le permite să anuleze efectul reglementărilor naţionale

ce derogă de la regula comunitară şi să ia locul normei de drept intern în legislaţia

naţională, dreptul comunitar fiind dreptul intern în legislaţia naţională, dreptul co-

munitar fiind dreptul comunităţii europene şi cetăţenia europeană este cetăţenia co-

munităţii europene.

În concluzie putem menţiona că în 2007 când România va avea drepturi depli-

ne în Uniunea Europeană, atunci toţi cetăţenii Republicii Moldova care au dubla ce-

tăţenie, atunci vor avea aceleaşi drepturi ca şi cetăţenii Uniunii Europene.

78

Page 77: Cetatenia Europeana

CONCLUZII

Uniunea Europeană a întemeiat o ordine de drept autonomă din punct de ve-

dere juridic, sociologic şi economic. Ea este "expresia unei conştiinţe deosebite a

valorilor, impregnate de o comuniune legislativă europeană". Actualmente ea încă

se prezintă ca o "ordine de drept parţială" imperfectă, necesitând completarea din

elementele fundamentale ale ordinii de drept naţionale cu care deseori se întrepăt-

runde şi împleteşte.

După voinţa întemeietorilor ei, Uniunea Europeană este o alianţă de state eu-

ropene, cu o ordine de drept proprie şi autonomă ale căror subiecte de drept sunt

nu numai înseşi statele membre, ci şi fiecare persoană în parte. În spiritul de a întă-

ri protecţia drepturilor şi intereselor cetăţenilor statelor membre a Uniunii Europe-

ne a fost instaurată ideea unei cetăţenii europene, însoţită de drepturi şi obligaţiuni

clar definite.

Iar pentru a înţelege cetăţenia europeană a trebuit mai întâi să elucidăm prob-

lemele referitoare la noţiuni, teorii, concepte cu privire la cetăţenie în general.

După care într-un capitol aparte am analizat geneza şi evoluţia conceptului de ce-

tăţenie în Uniunea Europeană, iar în ultimul capitol al lucrării am încercat să anali-

zăm înseşi cetăţenia europeană.

Este cetăţean al Uniunii Europene orice persoană având cetăţenia unui stat

membru ce decurge din aplicarea dispoziţiilor proprii acestui stat. Cetăţenia Uniu-

nii care completează cetăţenia naţională, se compune dintr-un ansamblu de dreptu-

ri şi obligaţiuni care completează drepturile şi obligaţiile caracteristice cetăţeniei

unui stat.

La data de 28 octombrie 2002 Prezidiul Convenţiei Europene de la Bruxelles a

prezentat Plenului proiectul preliminar al unei constituţii pentru Europa, proiect ac-

cesibil publicului pe site-ul Convenţiei. În acest context precizăm că textul cu valoare

79

Page 78: Cetatenia Europeana

constituţională poartă numele, în proiect, de "Tratat instituind o constituţie pentru

Europa" şi este alcătuit din trei părţi: Structura constituţională, politicile Uniunii

Europene şi implementarea lor şi – ultima parte – prevederi generale şi finale.

În partea I, titlul II "Cetăţenie unională şi drepturile fundamentale", art.6

poartă denumirea "Carta drepturilor fundamentale". Acesta menţionează în ceea ce

priveşte aplicarea constituţiei, nediscriminare pe motive de naţionalitate fără a se

aduce, însă, atingere dispoziţiilor sale speciale. Articolul următor vorbeşte despre

cetăţenia Uniunii, prevăzând că fiecare cetăţean al statelor membre va avea în plus

cetăţenia unională care nu va înlocui cetăţenia sa naţională; în plus toţi cetăţenii,

bărbaţi sau femei vor fi egali în faţa legii. Paragraful II al art.7 enumeră drepturile

pe care le au cetăţenii UE, dintre care menţionăm: dreptul de a circula şi de aşi sta-

bili rezidenţa în mod liber pe teritoriul statelor membre, dreptul de a vota şi de a

candida la alegerile pentru Parlamentul european, dreptul de a se bucura pe terito-

riul unei ţări terţe în care statul membru al cărui cetăţean este nu este rezident, de

protecţia autorităţilor diplomatice şi consulare ale oricărui stat membru în aceleaşi

condiţii ca şi cetăţenii acestui stat; dreptul de petiţie la Parlamentul european şi de

a scrie instituţiilor şi organelor consultative ale UE în oricare dintre limbile ofi-

ciale ale UE şi de a obţine răspuns în aceeaşi limbă. Paragraful ultim al articolului

precizează faptul că aceste drepturi vor fi exercitate în concordanţă cu limitele şi

con-diţiile definite de prezenta constituţie şi de legislaţia subsecventă96.

Putem concluziona, că numai după ce se vor realiza toate etapele de aprobare

a prezentului proiect de Constituţie (preconizat pentru 2004) se va putea spune ca

a fost îndeplinită promisiunea oficialilor de la Bruxelles de a plasa cetăţenii în

centrul activităţilor Uniunii Europene.

96 Mihaela-Augustina Dumitraşcu. Rolul şi locul Convenţiei Europene a drepturilor omului în cadrul normativ al Uniunii Europene. // Analele Universităţii din Bucureşti, Anul LIII, 2003, P.148.

80

Page 79: Cetatenia Europeana

BIBLIOGRAFIE

Acte normative

1. Convenţia asupra cetăţeniei femeii căsătorite, adoptate în 1957 de Adunarea

Generală a ONU.

2. Dobândirea unei noi cetăţenii; neîndeplinirea unui act obligatoriu, ca de exemplu,

refuzul de a reveni în ţară pentru serviciul militar.

3. Documente de bază ale Comunităţii şi Uniunii Europene. – Bucureşti: Ed. Polirom,

1999. p.257.

4. Dreptul Uniunii Europene. – Chişinău, 2003. – p.155.

5. Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova pentru ratificarea Convenţiei europene

cu privire la cetăţenie nr.621-XIV din 14.10.99 (Monitorul oficial al Republicii

Moldova,4noiembrie 1999,nr.l20-122, art.583.

Manuale şi monografii

1. Azarov M. Introducere în dreptul constituţional şi instituţional al Uniunii

Europene. – Chişinău, 2001.

2. Barbalet J.M. Cetăţenia. – Bucureşti, 1998, p.23.

3. Blumann Cl. Drept comunitar material, trad. D.Sârcu şi N.Suceveanu. – Chişinău,

CE USM, 2002.

4. Bichiecean Gh. Istorie europeană. – Sibiu, 2001.

5. Cloşcă I., Suciavă I. Tratat de drepturile omului. – Bucureşti, 1995.

6. Creţu V. Drept internaţional public. – Bucureşti: Ed. Fundaţiei „România de

Mâine”, 1999.

7. Deleanu I. Drept constituţional şi instituţii politice, tratat. – Editura Nova,

Bucureşti, 1996.

8. Diaconu I. Curs de drept internaţional public. – Bucureşti, 1993.

9. Drăganu T., Drept constituţional şi instituţii politice, tratat elementar. – Editura

„Lumina LEX", 2000, vol.I.

81

Page 80: Cetatenia Europeana

10. Dumitra Popescu, Năstase Adrian, Coman Florian, Drept internaţional public. –

Ed. Şansa, Bucureşti, 1994.

11. Faian Gyla, Curtea Europeană de Justiţie, instanţă de judecată supranaţională, Ed.

ALL Beck, Bucureşti, 2002.

12. Fontaine P. Construcţia europeană de la 1945 până în zilele noastre. – Iaşi:

Institutul European, 1996.

13. Georgiu I. Libertatea de circulaţie şi consecinţele integrării României în Uniunea

Europeană // Dreptul, Nr.11, 2002.

14. Jinga I. Uniunea Europeană – Realităţi şi perspective. – Bucureşti: Ed. Lumina

Lex, 1999.

15. Ivanov V.M. Kонституционное право Республики Молдова. – Chişinău, 2000.

16. Leicu C., Leicu I. Instituţiile comunitare. – Bucureşti, Ed.Lumina Lex, 1996.

17. Leicu C. Drept comunitar. – Bucureşti, Lumina Lex, 1998.

18. Mazilu D. Integrarea europeană. Drept comunitar şi Instituţii Europene. –

Bucureşti: Ed. Lumina Lex, 2001.

19. Miga-Beşteliu Raluca, Drept internaţional. Introducere în dreptul internaţional

public. – Ed. ALL, Bucureşti, 1997.

20. Muraru I. Drept constituţional fi instituţii politice, –Bucureşti, Editura

ACTAMI, 1997.

21. Munteanu R. Drept european. Evoluţie. Instituţii. – Ordine juridică.– Bucureşti:

Ed. Oscar Print, 1996.

22. Năstase Adrian, Drept internaţional contemporan. – Ed. ALL Beck, Bucureşti,

2002.

23. Nicu M.I. Drept internaţional public. – Arad, 1997.

24. Nichita Vasile C. Integrarea europeană. – Bacău: Ed. Deşteptarea, 1996.

25. Popa V. Dreptul public. – Chişinău, 1998.

26. Rials Stephane. Declaraţia drepturile omului şi ale cetăţeanului. – Iaşi: Polirom,

2002.

27. Smochină C. Drept european. – Chişinău, 2001.

82

Page 81: Cetatenia Europeana

28. Zorgbibe Ch. Construcţia europeană. Trecut, prezent, viitor. – Bucureşti: Ed. Trei,

1998.

Periodice

1. Ciorbea L. Cetăţenia europeană // Dreptul, Nr.9, 2000.

2. Ciobanu-Dorea A.. Unele consideraţii privind libera circulaţie a persoanelor în

Uniunea Europeană şi implicaţiile acesteia pentru România // Analele

Universităţii din Bucureşti. Seria Drept. 2002-I, ianuarie-martie.

3. Dumitraşcu Mihaela-Augustina. Locul şi rolul Convenţiei Europene a Drepturilor

omului în cadrul normativ al Uniunii Europene. // Analele Universităţii din

Bucureşti, Anul LIII, 2003.

4. Tinca Ovidiu. Exercitarea profesiei de avocat într-un alt stat membru al Uniunii

Europene decât în cel în care a fost obţinută diploma // Dreptul, Nr.8, 2002.

83