COORDONATORI:CONSTANTIN AÎONIŢOAIE

VASILE BEKCHEŞAN

AUTOEl:

Constantin Aioniţoaie, Vasile Bercheşan.etealimitrascH, Oîîstaiîtin

Editura 5,Carpati" Craiova, i994

2

CUPRINS

PREFAŢA .......................................................................................................................................... 9

CAPITOLUL I — Metodica criminalistică şi rolul ei în prevenirea infracţiu-nilor (Constantin Aioniţoaie, Vasile Bercheşan)..........................................................................11

Secţiunea I — Metodica criminalistică, ramură a ştiinţei criminalisticii . . 11

■Secţiunea a Il-a ■— Obiectul şi principiile metodicii criminalistice.....................................................13

Secţiunea a lU-a — Legătura metodicii criminalistice cu alte ştiinţe. Rolulmetodicii criminalistice în prevenirea infracţiunilor.................................................................... 17

CAPITOLUL II — Cercetarea omorului (Vasile Bereheşan, Ion N. Dumitraşcu) 21

Secţiunea 1 — Noţiuni generale.............................................................................................................21

Secţiunea a U-a — Problemele care trebuie să fie lămurite în cursul cercetării 22

Secţiunea a Ul-a — Primele măsuri care se întreprind pentru administrareaprobelor . . :........................................................................................................................31

Secţiunea a IV-a — Alte activităţi care se. întreprind pentru dovedirea acti-vităţii ilicite. Unele particularităţi privind cercetarea omorului urmatde dezmembrarea cadavrului ori în cazurile în care cadavrul nu a fostde.scoperit..................................................................................................................................68

CAPITOLUL III — Cercetarea infracţiunii de pruncucidere (Vasile Bercheşan,Jon-Eugen Sandu).......................................................................................................................78

Secţitinen I — Consideraţii generale.......................................................................................................78Secţiunea a Il-a — Problemele pe care trebuie să le lămurească cercetarea . 79

Secţiunea a IlI-a — Activităţile care se întreprind pentru administrarea pro-belor........................................... . . .....................................................................................86

eAPITOLUL IV — Particularităţile cercetării uciderii şi a vătămării corpo-rale din culpă — săvârşite ca urmare a accidentelor de circulaţie (VasileBercheşan).................................................................................................................................. 96

Secţiunea I — Noţiuni introductive.........................................................................................................96

Secţiunea a Il-a — Problemele pe care trebuie să le lămurească cercetarea . 99

Secţiunea a IlI-a — Primele măsuri pe care trebuie să le întreprindă orga-nele de urmărire penală.............................................................................................................113

Secţiunea a IV-a — Alte activităţi care se întreprind pentru administrareaprobelor . . -........................................................................................................................135

CAPITOLUL V — Cercetarea infracţiunilor privitoare la viaţa sexuală (Con- ^stantin Aioniţoaie, lon-Eugen Sandu)..........................................................................................146

Secţiunea I — Particularităţile cercetării infracţiunii de viol 148Secţiunea a Il-a — Particularităţile cercetării infracţiunii de raport sexual

cu o minoră.................................................................................................................................152Secţiunea a IlI-a — Particularităţile cercetării infracţiunii de întreţinere de

relaţii sexuale între persoane de acelaşi sex..............................................................................155Secţiunea a IV-a — Particularităţile cercetării infracţiunii de perversiune

sexuală.......................................................................................................................................160

CAPITOLUL VI — Cercetarea infracţiunilor de furt şi tâlhărie (ConstantinAioniţoaie, Vasile Bsrclieşan) .....................................................................................................164

Se.cţi'J.nea I ■— Consideraţii generale . . ...........................................................................'. . 164.Secţiunea a ll-a -— Problemele pe care trebuie să le lămurească cercetarea .....................................167Secţiunea a IlI-a — Primele activităţi care se întreprind pentru administra-rea probelor............................................................................................................................................ 180Secţiunea a IV-a — Alte activităţi care se întreprind pentru, administrarea

probelor...................................................................................................................................... 196Secţiunea a V~a — Particularităţile cercetării furturilor săvârşite în sectorul

transporturilor feroviare de mărfuri.......................................................■................................ 202Secţiunea a Vl-a ■— Particularităţile cercetării furturilor de şi din autovehicule 210Secţiunea a Vll-a — Particularităţile sustragerilor de argint industrial . . . 214

.CAPITOLUL VII — Metodica cercetării delapidării (Constantin Aioniţoaie,Vasile Bercheşan).......................................................................................................................219

Secţiunea I — Consideraţii generale...................................................................................................... 219Secţiunea a Il-a — Problemele pe care trebuie să le lămurească cercetarea . 222Secţiunea a lU-a — Primele măsuri pe care trebuie să le întreprindă organele

de urmărire penala ................................................................................................................ 230Secţiunea a IV-a — Alte activităţi care se întreprind pentru administrarea

probelor....................................................................................................................... 240

CAPITOLUL VIII — rarticuiarităţiîe cercetării înşelăciunii (Constantin Aioni-ţoaie, Vasile Berciieşan)...........................................................................................................255

Secţiunea I — Noţiuni introductive......................................................................................................... 255Secţiunea a Il-a — Probleme pe care trebuie să le lămurească cercetarea . .....................................256Secliunea a llI-a — Activităţile care se întreprind pentru administrarea pro-belor, în raport cu infracţiunea concret săvârşită.................................................................................. 273

CAPITOLUL IX — Cercetarea infracţiunilor săvârşite la regimul produselorşi substanţelor toxice sau stupefiante (Vasile Bercheşan, Constantin Pletea) 284

Secţiunea I — Consideraţii generale..................................................................................................... 284Secţiunea a ll-a — Problemele pe care trebuie să Ie lămurească cercetarea . 285Secţiunea a lll-a — Activităţile care se întreprind pentru administrarea

probelor ........................................................................................,....................................... . 299

«APITOLUL X! — Particularităţile cercetării infracţiunilor săvârşite la regimularmelor, muniţiilor şi materiilor explozive (Vasile Bercheşan) . . . . 324

Secţiunea l — Consideraţii generale........................................................................................................ 324Secţiunea a Il-a — Problemele pe.care trebuie să le lămurească cercetarea ...................326Secţiunea a Ill-a — Activităţile care se întreprind pentru administrarea pro-belor..................................................................................................................................... 337

CAPITOLUL XI — Cercetarea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei(Constantin Aioniţoaie, Vasile Bercheşan, lon-Eugen Sandu)..................................................... 348

Secţiunea l — Consideraţii generale........................................................................................................ 343Secţiunea a Il-a — Problemele pe care trebuie să le lămurească cercetarea..........................................352Secţiunea a Ill-a — Activităţile care se întreprind pentru administrarea pro-belor........................................................................................................................................................ 355

4

PREFAŢA

Schimbările de esenţă petrecute în societatea românească, realizările, obţinute pe linia consolidării democraţiei şi inaugurării statului de drept impun crearea unui cadru — legislativ şi organizatoric — menit să contribuie la prevenirea şi combaterea eficace a criminalităţii.

Viaţa, integritatea corporală şi sănătatea persoanei, avutid public şi privat, sănătatea publică etc. reprezintă valori fundamentale ale societăţii, iar formarea, desfasurarea şi dezvoltarea normală a relaţiilor sociale legate de ocrotirea lor juridică nu, este posibilă fără combaterea cu fermitate a tuturor faptelor ce aduc atingere — într-un fel sau altul — acestor valori.

In acest context, Tratatul de metodică criminalistică — volumul I — abordează cercetarea infracţiunilor contra persoanei — omor, pruncucidere, vătămare corporală şi cele privitoare la viaţa sexuală, — a celor îndreptate împotriva patrimoniului — furtul, tâlhăria, delapidarea şi înşelăciunea —, contra sănătăţii publice — traficul de stupefiante —, precum şi a celor referitoare la regimul stabilit pentru unele activităţi reglementate de lege — nerespectarea regimului armelor, muniţiilor şi materiilor explozibile şi încălcarea regimului instituit pentru trecerea frontierei de stat a României — într-o concepţie unitară, evidenţiind pericolul social deosebit al acestor fapte. Totodată, ţinând cont de specificul infracţiunilor — generat, în principal, de modalităţile normative şi faptice — lucrarea detaliază problemele pe care trebuie să le lămurească cercetarea şi activităţile ce se întreprind pentru administrarea probelor şi asigurarea tragerii la răspundere penală a persoanelor vinovate. Prin explicarea şi interpretarea noţiunilor din legea penală şi procesual penală — în lumina ultimelor modificări ale legislaţiei — lucrarea are meritul de a încerca să contribuie la uniformizarea practicii judiciai-e şi de a se constitui într-un instrument de lucru util celor ce îşi desfăşoară activitatea pe tărâmul luptei împotriva criminalităţii. De asemenea, din cuprinsul fiecărui capitol rezidtă rohd deosebit ce revine ştiinţei criminalisticii — în general — şi metodicii criminalistice — în special —• pe linia prevenirii, descoperirii şi combaterii faptelor antisociale şi, de aici, necesitatea aprofundării cunoştinţelor de către toii cei ce aplică sau se pregătesc să devină sluji-torii legii.Elaborată de un grup de cadre didactice din catedra de criminalistică a Facultăţii de Poliţie din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru loan Cuza" şi specialişti din Ministerul de Interne, lucrarea oferă organelor judiciare — poliţie, magistratură ş.a. —, studenţilor facultăţilor de drept şi elevilor şcolilor militare ale Ministerului de Interne, pe lângă cunoştinţele teoretice necesare, îndrumări de ordin practic, generalizate de experienţa pozitivă a organelor de urmărire penală. Frecventele referiri la practica judiciară şî literatura de specialitate — atât română, cât şi -străină —, opiniile proprii în legătură cu unele probleme şi chiar propu- петйе de modificare a unor acte normative, însoţite de o bogată ilustraţie, dovedesc preocuparea autorilor pentru aprofundarea tematicii abordate şi legarea aspectelor teoretice de activitatea organelor judiciare.

Fiind prima lucrare de acest gen 'din România, Tratatul de metodică criminalistică — volumul I — este o continuare firească a Tratatului de tactică criminalistica, elaborat de aceeaşi autori.

Prof. Univ. dr. GHEORGHE NISTOREANUDecanul Facultăţii de Poliţie din Academia de

Poliţie „Alexandru loan Cuza"Vicepreşedinte al Societăţii Române de

Criminologie şi CriminalisticăVicepreşedinte al Societăţii Române de Drept Penal

5

C A P I T O L U L I

METODICA CRIMINALISTICA ŞI ROLUL EI ÎN

PREVENIREA INFRACŢIUNILOR

CONSTANTIN AIONIŢOAIE VASILE BERCHEŞAN

S e c ţ i u n e a I Metodica criminalistică, ramură a

ştiinţei criminaîisticii

Intr-o acepţiune mai largă, criminalistica este definită ca ştiinţa care are drept obiect cercetarea mijloacelor şi elaborarea metodelor pentru strângerea, fixarea şi examinarea probelor judiciare în vederea descoperirii infracţiunilor şi infractorilor, precum şi găsirea unor procedee de prevenire a infracţiunilor.*

Apariţia acestei ştiinţe — la sfârşitul secolului al XlX-lea şi începutul secolului al XX-lea — s-a datorat progresului fără precedent înregistrat de cunoaşterea umană în toate domeniile dar, mai ales necesităţii folosirii descoperirilor geniului uman în lupta împotriva criminalităţii în continuă creştere.^

Criminalistica a fost privită de întemeietorul ei,^ ca o ştiinţă de sine stătătoare, având menirea de a servi scopului nobil de aflare a adevărului în procesul -judiciar, prin descoperirea infracţiunilor şi identificarea autorilor acestora.

In literatura juridica, fără a nega caracterul ei de ştiinţă, numeroşi autori s-au preocupat de stabilirea caracterului acesteia, precum şi de denumirea pe care trebuie să o poarte.

întrucât mijloacele şi procedeele oferite de noua ştiinţa erau folosite, îndeosebi, de către poliţie, criminalistica a fost cunoscută sub denumirea de „poliţie ştiinţifică" sau „poliţie tehnică".^ Referitor la caracterul ei, chiar întemeietorul criminaîisticii o considera „o ştiinţă a stărilor de fapt în procesul penal"Alţi autori au definit criminalistica drept „o ştiinţă

' ' ' * Dicţionar enciclopedic român, voi. I, lit. A—С, Editura Politică, Bucureşti, 19G2, pag. 831.E. Stancu, Criminalistica, voi. I, Telinica criminalistică. Universitatea din Bucureşti, Facultatea de

drept, 1981, pag. D—11.^ Hans Gross, îndreptarul judecătorului de instrucţie in sistemul criminalistica, MiJnchen, 1893.* R. A. Rei.ss, Manuel de Police scientifique (tehnique), vol. I, Lausanne, 1911; E. Locard, Manuel de

technique policiиre, Paris, 1929.^ Hans Gross, Cesammelte Kriminalistiche Aufsatze, Leipzig, 1902.

8 n' O&iecоui şi metoda criminalistica sovietice. Moscova, 1958.P. F. Ceccaldi. Des faits aux preuves. Essai de philosophie criminalistique, оn „Revue Internationale de Police Criminelle", nr. 264/1973, pag. 2.С. Suciu, Criminalistica, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972,pag. 6.1" I. Anghelescu, I. R. Constantin şi L. Coman, Definiţia, obiectul şi metodele de studiu ale criminaîisticii. Legătura criminalistica cu alte ştiinţe, !n „Tratat prac-pas'. 9.I. Anghelescu, 1. R. Constantin şi t. Coman,

op. cit., pag. 15.6 13

а procesului„о totalitate de acţiuni, procedee şi metode de descoperire şi examinare a probelor"' sau ,,un ansamblu de procedee aplicabile in -cercetarea şi studiul crimei — în sensul larg al cuvântului —, pentru a ajunge la dovedirea ei''."

Evidenţierea statutului de ştiinţă distincta a criminaîisticii a preocupat şi mulţi autori români. Astfel, potrivit unor opinii, „obiectul criminaîisticii consta în elaborarea metodelor tehnico-ştiinţifice şi tactice şi stabilirea mijloacelor necesare aplicării lor, în vederea descoperirii, ridicării, fixării şi examinării urmelor infracţiunii, demascării infractorului, precum şi pentru stabilirea măsurilor de prevenire a infracţiunilor".^ într-o altă opinie, criminalistica este considerată „acea ştiinţă care elaborează şi foloseşte mijloace şi metode tehnico-ştiinţifice, precum şi procedee tactice destinate descoperirii, fixării, ridicării, examinării şi interpretării probelor judiciare, efectuării expertizelor şi constatărilor tehnico-ştiinţifice, în scopul prevenirii şi descoperirii infracţiunilor şi a altor încălcări ale legii, identificării făptuitorilor şi administrării probelor necesare aflării adevărului în procesuî judiciar".

După opinia noastră, criminalistica este ştiinţa juridică ce se ocupă cu sttidierea, elaborarea şi aplicarea metodelor şi mijloacelor tehnico-ştiinţifice de descoperire şi examinare a urmelor şi mijloacelor materiale de probă, a metodelor tactice de efectuare a activităţilor de urmărire penală şi metodicii de cercetare a diferitelor genuri de infracţiuni în scopul prevenirii şi combaterii criminalităţii."

Ca ştiinţă de sine stătătoare, criminalistica are un obiect de studiu propriu şi un domeniu de cercetare bine delimitat, folosind în acest sens metode specifice. Ea îşi creează mijloace tehnice şi metode proprii de lucru pe baza cuceririlor ştiinţifice sau, după caz, adaptează, dezvoltă şi perfecţionează altele, din diverse domenii ale ştiinţei; — chimie, fizică, fizica nucleară, matematică, biologie, antropologie, medicină etc.'^

Principalele laturi ale obiectului ştiinţei criminalistice pot fi grupate astfel:—• elaborarea şi folosirea de metode şi mjloace tehnico-ştiinţifice necesare

cercetării urmelor infracţiunilor, respectiv urme create de om, de instrumente, de arme de foc, de mijloce de transport, de fenomene fizico-chimice, în scopul identificării persoanelor sau obiectelor care le-au creat;

— preluarea din alte domenii ale ştiinţei şi adaptarea la nevoile specifice a unor metode şi mijloace de examinare — chimie, fizică, medicină legală, psihologie, logică, informatică ş.a., în vederea obţinerii de probe necesare descoperirii infracţitinilor şi cercetării infractorilor;

" P. Bouzat, J. Finale], Traitй de droit pйnal et de criminologie, vol. I, Paris,1963.

— elaborarea de procedee tactice pentru efectuarea unor acte de urmărire penală necesare desfăşurării pe baze ştiinţifice a activităţii de cercetare penală;

—• elaborarea metodicii de cercetare a diferitelor genuri de infracţiuni, prin studierea practicii judiciare, valorificarea şi generalizarea experienţei pozitive a organelor de urmărire penală;

—' elaborarea şi folosirea unor metode şl mijloace tehnico-tactice necesare împiedicării săvârşirii de infracţiuni sau producerii urmărilor acestora;— stabilirea cauzelor care au determinat şi a condiţiilor care au favorizat săvârşirea infracţiunilor şi iniţierea măsurilor de prevenire necesare;— asigurarea operativităţii şi eficienţei în descoperirea şi probarea infracţiunilor, identificarea şi dovedirea vinovăţiei făptuitorilor cu repercusiuni benefice asupra activităţii de prevenire.

Ştiinţa criminalistică este structurată pe trei părţi: tehnica criminalistică, tactica criminalistică şi metodica cercetării diferitelor genuri de infracţiuni.

Tehnica criminalistică cuprinde totalitatea metodelor ştiinţifice şi a mijloacelor tehnice necesare descoperirii, fixării, ridicării, examinării şi interpretării urmelor şi a mijloacelor materiale de probă, efectuării constatărilor tehnico-ştiinţifice şi a expertizelor. Ea are un câmp vast de acţiune, incluzând fotografia .şi filmul judiciar, dactiloscopia, grafoscopia, trăseologia, balistica judiciară, antropologia judiciară, fonetica judiciară ş.a.

La rândul ei, tactica criminalistică cuprinde principiile generale ce stau la baza tuturor activităţilor de urmărire penală şi tactica desfăşurării diferitelor activităţii concrete — cercetarea la faţa locului, percheziţia, reţinerea şi arestarea, ascultarea învinuitului sau inculpatului, ascultarea martorilor, confruntarea, reconstituirea ş.a.''

Metodica criminalistică este definită ca parte a criminaîisticii care ,,so ocupă cu particularităţile cercetării diferitelor genuri de infracţiuni, tinându-se seama de regtilile generale ale tehnicii şi tacticii crimina-iJstice".'*

S e c ţ i u n e a a l l - a Obiectul şi principiile

metodicii criminaiistice

Metodica criminalistică este acea parte a ştiinţei criminalistice care studiază, elaborează şi aplică regulile de cercetare a diferitelor genuri de infracţiuni, bazate pe respectarea strictă a prevederilor legale şi pe experienţa pozitivă generalizată a organelor de urmărire penală.

Ea se ocupă de cercetarea diferitelor genuri de infracţiuni, cum ar fi cele îndreptate împotriva persoanei, patrimoniului, autorităţii, înfăptuirii justiţiei, relaţiilor de convieţuire socială etc.

Este vorba, deci, de un domeniu distinct al criminaîisticii, având în vedere că metodele, mijloacele tehnice şi metodele tactice criminalistice

C. Aioniţoaie, op. cit., pag. 10. " I. Anghelescu, I. R. Constantin şi L. Coman, op. cit., pag. 15.

714

jurărilor şi modalităţilor concrete în care e-a săvârşit infracţiunea, în faţa cercetării se ridică problema lămuririi locului şi timpului când s-a consumat activitatea ilicită, funcţie de aceste elemente fapta putând fi calificată sau nu — exemplu: furtul săvârşit în timpul nopţii, dintr-un loc public, prin efracţie sau escaladare з.аЛ^

în referire la făptuitori, cercetarea trebuie să lămurească cine sunt aceştia, dacă îndeplinesc cerinţa legală pentru a fi subiecţi ai unor infracţiuni — în cazul delapidării, abuzului şi neglijenţei în serviciu etc. —, natura relaţiilor dintre aceştia şi victimă — soţ, rudă apropiată, tutore, educator etc. —, vârsta, dacă la săvârşirea faptei au participat majori împreună cu minori — şi deci sunt aplicabile prevederile legale privitoare la circumstanţele agravante —, existenţa şi formele participaţiei penale ş.a. Legat de problema făptuitorilor, se impune lămurirea laturii subiective a infracţiunii — vinovăţie sau culpă —, precum şi a existenţei ori inexistenţei vreunei cauze ce înlătură caracterul penal al faptei — lipsa pericolului social, legitima apărare, starea de necesitate, constrângerea fizică şi morală, cazul fortuit, iresponsabilitatea ş.a.i'

în cazul unor infracţiuni — în special cele îndreptate împotriva patrimoniului — o problemă principală pe care trebuie să o lămurească cercetarea o reprezintă cuantumul prejudiciului cauzat, destinaţia bunurilor sau valorilor provenite din infracţiune, posibilităţile de recuperare a pagubei pricinuite prin activitatea infracţională — fie prin restituirea lor persoanelor păgubite, fie prin instituirea măsurilor asigurătorii.

Printre alte probleme pe care trebuie să le lămurească cercetarea unei infracţiuni se înscriu: existenţa sau inexistenţa concursului de infracţiuni — şi, în consecinţă, măsurile .ce urmează a fi întreprinse pentru extinderea cercetărilor.

Una dintre problemele de lămurit care nu trebuie să lipsească din planul de cercetare o constituie cauzele care- au determinat, condiţiile şi împrejurările ce au favorizat sau înlesnit săvârşirea infracţiunii şi măsurile de prevenire ce se impun a fi luate ori propuse.

Odată stabilite problemele ce trebuie lămurite în raport cu natura infracţiunii şi condiţiile concrete în care a fost săvârşită, organele judiciare trebuie să desfăşoare activităţile specifice de urmărire penală pentru administrarea probelor. Problemele stabilite pot fi lămurite prin efectuarea uneia sau mai multor activităţi de urmărire penală, menite să ducă la conturarea infracţiunii, identificarea şi prinderea făptuitorilor şi la dovedirea vinovăţiei acestora.

Astfel, la identificarea autorului unei infracţiuni şi dovedirea vinovăţiei pot concura rezultatele diverselor activităţi de urmărire penală, cum ar fi: cercetarea la faţa locului, constatarea infracţiunii flagrante, efectuarea percheziţiei, dispunerea constatărilor tehnico-ştiinţifice sau a expertizelor, ascultarea martorilor, confruntarea, prezentarea pentru recunoaştere a persoanelor şi a obiectelor ş.a.

Metodica criminalistică, ţinând cont de regulile generale ale tehnicii şi tacticii criminalistice, de cunoştinţele furnizate de alte ramuri ale ştiinţei şl generalizând experienţa pozitivă a organelor judiciare oferă cadrul şi recomandă folosirea unor metode adecvate de cercetare în raport cu natura infracţiunii săvârşite, împrejurările în care a avut loc, urmele ră-

se aplică în cercetarea unor infracţiuni cu particularităţile lor, particularităţi determinate, atât de natura faptei, cât şi de condiţiile concrete în care a fost săvârşita.

Metodica criminalistică stabileşte folosirea celor mai adecvate reguli de cercetare — mijloace tehnice şi procedee tactice criminalistice — care asigură clarificarea problemelor esenţiale privitoare la conţinutul infracţiunii, participanţi, împrejurările în care a fost săvârşită pentru aflarea-adevărului în cadrul procesului penal.

Obiectul metodicii criminalistice este structurat astfel: problemele care trebuie să fie lămurite în cursul urmăririi şi activităţile necesar a fi desfăşurate pentru administrarea probelor şi lămurirea completă a cauzei.

în ceea ce priveşte problemele de lămurit în cursul cercetării, reţinem că acestea se stabilesc în concret, în fiecare cauză în parte, în raport de conţinutul infracţiunii săvârşite.

Natura infracţiunii comise determină activităţile ce trebuie întreprinse pentru administrarea probatoriilor. Este de observat că în cazul unor infracţiuni, în cadrul activităţilor ce trebuie întreprinse se disting primele măsuri, care nu suferă amânare, menite să asigure desfăşurarea în bune condiţii a cercetărilor ulterioare şi alte activităţi de urmărire penală ce se întreprind pentru administrarea probatoriilor. De exemplu, in cazul infracţiunilor de omor, pruncucidere, viol, furt, tâlhărie, distrugere ş.a., este greu de presupus că activităţile pentru administrarea probelor se vor putea desfăşura, în bune condiţii, fără efectuarea de urgenţă a cercetării la faţa locului, a percheziţiei domiciliare, a verificării şi ridicării de înscrisui-i, fără darea în urmărire a obiectelor sustrase ori fără identificarea, urmărirea şi prinderea făptuitorilor.

Spre deosebire de astfel de situaţii, în cazul altor infracţiuni, cum ar fi: înşelăciunea, abuzul sau neglijenţa în serviciu, darea, luarea de mită traficul de influenţă, denunţarea calomnioasa, mărturie mincinoasă, abandonul de familie ş.a., nu se mai pune problema luării măsurilor urgente de natura celor menţionate; pentru administrarea probelor în vederea dovedirii infracţiunii şi a vinovăţiei făptuitorilor se desfăşoară alte activităţi de urmărire penală, în raport cu particularităţile cauzei.

Particularităţile cercetării se stabilesc în raport cu specificul fiecărei cauze, specific determinat de natura faptei, condiţiile de loc şi timp în care a fost săvârşită, modul de operare folosit, mobilul şi scopul activităţii ilicite, făptuitori, calitatea şi contribuţia lor la infracţiunea comisă.

Astfel, fiind sesizate despre săvârşirea unei anume fapte, organele judiciare trebuie să lămurească dacă în cauză este vorba sau nu despre o faptă prevăzută de legea penală, iar în caz iafirmativ, care este natura infracţiunii comise şi organele competente să efectueze urmărirea. în acelaşi timp, cel ce instrumentează cauza trebuie să-şl prefigureze mental dacă din datele pe care le deţine este conturat sau nu obiectul material al infracţiunii, implicit situaţia premisă şi conţinutul constitutiv — latură obiectivă, element material, cerinţă esenţială, urmarea imediată, legătura de cauzalitate ş.a. Totodată, trebuie lărnurite modalităţile concret© in care a fost săvârşită infracţiunea în raport cu natura ei — formă simplă sau agravată — ori, după caz, dacă modurile de operare folosite se constituie în elemente de circumstanţiere ce duc la agravarea faptei — de exemplu: săvârşirea omorului prin cruzimi, asupra a două sau mai multor persoane, asupra unei femei gravide etc.i= Alteori, din analiza împre-

Codul penal al Romăniei, art. 176.Codul penal al României, art. 208—209. " Idem, art.

44—51.

8

rea, datele confidenţiale ce privesc persoana învinuitului, inculpatului ori martorilor ş.a.

— Principiul -fermităţii. Manifestând un adevărat cult pentru adevăr şi dreptate, ca şi pentru principiile menţionate, organele judiciare trebuie să acţioneze cu toata hotărârea pentru asigurarea tragerii la răspundere penală a celor ce au săvârşit infracţiuni.

Principiile enunţate se condiţionează reciproc; respectarea lor, corelate cu alegerea celor mai adecvate procedee tactice în raport cu particularităţile fiecărei cauze, constituie garanţia desfăşurării unei munci de calitate, în slujba aflării adevăridui.^i

mase la fata locului si modul de valorificare a acestora, problematica ce trebuie abordata în ascultarea martorilor, învinuiţilor sau mculpaţilor etc. Observăm că metodica criminalistica stabileşte atât cadrul în care trebuie să se desfăşoare cercetarea diferitelor infracţiuni, cât şi particularităţile de care trebuie să se ţină seama în instrumentarea fiecărei cauze aflată în lucru.

în acelaşi timp, este de reţinut că ea nu poate şi mci nu-şi propune să afle reţete general valabile, pentru că aşa cum orice persoană care a comis p infracţiune sau orice obiect folosit la săvârşirea ei nu este identic decât'cu el însuşii» tot aşa nu pot exista două infracţiuni identice.Realizarea scopului pe care şi-1 propune cercetarea, respectiv aflareaadevărului şi soluţionarea temeinică şi legală a cauzei sub toate aspec-tele, nu estй posibilă fără respectarea unor principii, din care amintim:'_______ Principiul legalităţii, potrivit căruia, în întreaga lor activitate or-ganele de urmărire penală trebuie să se conformeze întocmai dispoziţiilorlegale, să respecte cu stricteţe drepturile şi libertăţile fundamentale alepersoanelor şi să nu întreprindă nici o activitate ce ar putea aduce atingeredemocraţiei şi statului de drept.

—■ Principiul prezumţiei de jievinovăţie — derivat din principiul legalităţii — consta în aceea că învinuitul sau inculpatul este considerat nevinovat atâta timp cât vinovăţia lui nu a fost dovedită potrivit normelor stabilite de lege.i^ Altfel spus, organele judiciare trebuie să-şi desfăşoare activitatea de aşa manieră încât orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsita în raport cu vinovăţia sa şi, pe cale de consecinţa, nici o persoană nevinovata să nu fie judecată şi condamnată pe nedrept.— Principiul operativităţii, care presupune în primul rând, luarea tuturor măsurilor în ve"?}Erea-cunstatării la timp a faptelor care constituie infracţiuni. în al doilea rând, principiul celerităţii impune ca desfăşurarea activităţii de administrare a probelor să asigure apropierea momentului tragerii la răspundere penală de cel al săvârşirii infracţiunii,^" cu efecte deosebite pe linia activităţii de prevenire.— Principiul necesităţii şi oportunităţii. In virtutea acestui principiu, organele judiciareTHovidîna un dezvoltat discernământ juridic şi respectând cu stricteţe legea şi regulile tacticii criminalistice trebuie să întreprindă numai acele măsuri care sunt necesare pentru administrarea probelor şi să aprecieze momentul optim de desfăşurare a lor, în vederea-soluţionării operative şi la înalt nivel calitativ a cauzelor penale.

— Principiul Qbieetwităţii ce impune ca organele judiciare — atât în pregătirea, câv şi în desfăşurarea activităţilor pentru administrarea probelor — să nu plece cu idei preconcepute, să dovedească tact şi răbdare, să consemneze întocmai rezultatul activităţilor întreprinse, să depună eforturi atât pentru administrarea probelor în acuzare, cât şi a celor în apărare şi să folosească multiplele posibilităţi oferite de ştiinţa şi tehnica moderna pentru aflarea adevărului.

—• Prină-piiul conspirativităţii, care constă în păstrarea secretului privind activităţile de urmărire penală ce urmează a fi efectuate, rezultatul celor deja întreprinse, probele ce confirmă sau, după caz, infirmă învinui-

S e c ţ i u n e a a l l l - a

Legătura metodicii criminalistice cu alte ştiinţe. Rolul metodicii criminalistice în prevenirea infracţiunilor

Criminalistica are un caracter autonom, obiectul ei fiind total diferit de al altor ştiinţe juridice.Pe de altă parte, această ştiinţă deşi are o structura complexa, prin însăşi finalitatea ei — rezolvarea problemelor multiple pe care le generează marea varietate a infracţiunilor cercetate şi împrejurările în care au fost săvârşite — se prezintă ca tin sistem unitar şi armonios.

Parte componentă a criminaîisticii, metodica îşi păstrează toate caracterele acesteia, respectiv: judiciar, autonom, unitar şi multidisciplinar. Pe drept cuvânt, în literatura de specialitate s-a subliniat că ştiinţa criminaîisticii — deci şi metodica criminalistică — este „o punte de legătură intre ştiinţele naturii şi ştiinţele juridice, prin intermediul acesteia metodele celor dintâi găsindu-şi aplicare în procesul judiciar"."

In ciuda caracterului său autonom, metodica criminalistica, prin obiectul său de studiu dar, mai ales, prin aportul la aflarea adevărului este strâns legată atât de ştiinţele juridice, cât şi de alte ramuri ale ştiinţei.

Din domeniul ştiinţelor juridice, metodica criminalistică are cele mai strânse legături cu dreptul penal, dreptul procesual penal şi criminologia. Dar, nu puţine sunt cazurile când, pentru rezolvarea diverselor probleme, organele de urmărire penală ori instanţele de judecata recurg la cunoştinţele specifice dreptului civil, dreptului procesual civil, dreptului muncii, dreptului funciar, dreptului comercial ş.a. Se poate concluziona, că administrarea probelor într-o cauză penală — prin metodele şi mijloacele specifice metodicii criminalistice — nu se poate face decât respectând şi aplicând normele juridice din domeniul diferitelor ramuri de drept.

Legătura cu dreptul penal. Daca din diferite definiţii consacrate în literatura de specialitate rezultă că dreptul penal este „acea ramura a dreptului public intern care se ocupă de infracţiuni şi de pedepse ce tre-

I. Anghelescu, I. R. Constantin şi L. Coman, op. cit., pag. 16. 1' Codul de procedură penală al Homâniei, art. 66; în acelaşi sens, N. Vo-lonciu. Drept procesual penal. Editura Didactica şi Pedagogică, Bucureşti, 1972, pag. 10.

'■"> C. Aioniţoaie, op. cit., pag. 12.In acelaşi sens, C. Aioniţoaie, op. cit., pag. 12, " E. Stancu, op.

cit., pag. 14." C. Suciu, op. cit., pag. 11, citat de E. Stancu, op. cit., pag. 16. 2 — Tratat de

metodica criminalistică voi, I -j: 17

buie aplicate acelora care le comit"^*, „un ansamblu de legi care reglementează într-o ţară dată exerciţiul represiunii prin stat"^^ ori „un ansamblu de norme juridice care reglementează dreptul de a pedepsi de care dispune statul; delictul este condiţia exercitării acestuia, — iar pedeapsa constituie consecinţa lui",^"' rezultă implicit, legătura acestuia cu metodica criminalistică.

Criminalistica, în general, şi metodica criminalistică, în special, contribuie ia dovedirea elementelor constitutive ale infracţiunilor, descoperirea, cercetarea şi interpretarea urmelor, faptelor de natură penală, precum şi la identificarea şi prinderea făptuitorilor.

Legătura cu dreptul procesual penal. întreaga activitate de descoperire şi administrare a probelor în procesul penal se desfăşoară pe baza şi în conformitate cu prevederile legii procesuale penale. Prin obiectul lor, materializat în lupta împotriva criminalităţii, dreptul procesual penal şi metodica criminalistică se intercondiţionează reciproc, ambele servind scopului procesului penal — aflarea adevărului în cauză. Prin urmare orice activitate specifica metodicii criminalistice, începând cu cercetarea la faţa locului şi terminând cu prezentarea materialului de urmărire penală, inclusiv întocmirea referatului cu propuneri în cauză — fără a mai discuta de desfăşurarea judecăţii — impune respectarea cu stricteţe a normelor juridice cuprinse în legea procesuală penală.

Legătura cu criminologia. După cum este cunoscut, criminologia este ştiinţa care „studiază legităţile fenomenului infracţional, natura şi esenţa sa, dinamica şi genetica lui, în vederea elaborării mijloacelor şi metodelor cele mai adecvate, pentru prevenirea şi înlăturarea treptată a cauzelor şi condiţiilor criminalităţii".-^ Elaborând metode şi procedee specifice de descoperire şi cercetare a infracţiunilor, metodica criininalistică se interferează cu criminologia în lupta comuna pentru eradicarea fenomenului infracţional.

Legătura cu dreptul civil. O serie de infracţiuni ca furtul, tâlhăria, înşelăciunea, distrugerea, abuzul de încredere ş.a. aduc atingere dreptului de proprietate, public sau privat. Dacă dreptul penal prin sancţiunile sale, apără relaţiile' sociale reglementate de dreptul civil împotriva infracţiunilor,3° metodica criminalistică este aceea care asigură descoperirea şi probarea activttăţii ilicite desfăşurate. Mai mult, în procesul de evaluare a pagubelor pricinuite prin infracţiuni şi repararea prejudiciilor cauzate, organele judiciare sunt obligate să se conformeze "dispoziţiilor legii civile, atât în ce priveşte modul de calcul, cât şi în privinţa bunurilor exceptate de la indisponibilizare.^i

I. Tanoviceanu, Tratat de drept şi de procedură penală, voi. I, Bucureşti,1924, pag. 13. , . ^ ,

Roger Merle, Andre Vitu, Traitй de droit criminel, Paris, Editions Cuias, 1967, pag. 93.J. Constant, Traitй йlйmentaire de droit pйnal, Liиge, Imprimeries Nationales, tome I, 1965, pag.

56." In acelaşi sens, E. Stancu, op. cit., pag. 19.

A. Dincu, Curs de criminologie si penoiogie. Tipografia Universităţii din -Bucureşti, 1969, pag. 13.2» Vezi şi E. Stancu, op. cit., pag. 20.™. I. Oancea, Drept penal — partea generală —, Editura Didactică si Pedagogică, Bucureşti, 1971,

pag. 19.C. Aioniţoaie, V. Bercheşan, I. Marcu, Luarea măsurilor asigurătorii, în „Tactica criminalistică".

Ministerul de Interne, Bucureşti, 1989, pag. 226—238. De aceeaşi autori. Luarea măsurilor asigurătorii, in „Tratat de tactica criminalistică". Editura „Carpaţi" Craiova, 1992, pag. 279—291.

In aceeaşi ordine de idei se poate vorbi despre legătura metodicii criminalistice cu dreptul familiei, dreptul muncii, dreptul administrativ, dreptul constituţional ş.a.

Legătura cu alte ştiinţe. Prin natura obiectului său, metodica criminalistică are multiple legături şi cu alte ştiinţe ori ramuri ale acestora.

Astfel, medicina legală furnizează date indispensabile privitoare la natura şî cauza morţii, mecanismul producerii leziunilor, împrejurările de ordin medical în care s-au comis infracţiunile contra vieţii, integrităţii corporale sau sănătăţii.

Psihologia judiciară este un aliat preţios al celui ce efectuează cercetarea unei cauze penale prin aceea că îl înarmează cu noţiuni privind caracteristicile psiho — comportamentale ale participanţilor la procesul penal — infractor, martor, victimă —, legităţile psihice ce acţionează în diferite etape ale derulării activităţii infracţionale "bri ale soluţionării cauzei.32 Psihologia judiciară ajută în mod substanţial la desfăşurarea cu succes a tuturor activităţilor de urmărire penală. La rândul ei, psihiatria îşi aduce contribuţia atât la stabilirea existenţei ori inextistenţei responsabilităţii penale, cât şi prin oferirea unor date legate de făptuitorii sau martorii psihopaţi ori handicapaţi mintal.

întrucât criminalistica — prin caracterul ei miultidisciplinar — se află la limita dintre ştiinţele naturii, între acestea din urmă şi metodica criminalistică există o mare \farietate de conexiuni.Chimia, de exemplu, pune la dispoziţia metodicii criminalistice metode de analiză necesare descoperirii produselor şi substanţelor toxice sau stupefiante, a falsurilor în înscrisuri ş.a., în timp ce fizica ajută activitatea de urmărire penală cu o serie de metode tehnico-ştiinţifice şi mijloace — special adaptate şi perfecţionate —- destinate să răspundă nevoilor procesului penal, cum ar fi: microscoape, aparate fotografice, de filmare şi videofilmare, spectro-grafe, spectrofotometre, refractometre, dispozitive cu raze infraroşii şi ultraviolete, instalaţii de radiaţii — X, gama şi beta —, halografia, foto-calorimetria etc.

De asemenea, legătura metodicii criminalistice cu biologia permite acesteia să se folosească de anumite metode cu ocazia examinării unor urme de natură organică — sânge, secreţii, fire de păr, resturi vegetale ş.a.

Analiza, sinteza, deducţia etc., metode de studiu proprii logicii, se regăsesc particularizate în cadrul metodicii criminalistice cu prilejul elaborării versiunilor, interpretarea urmelor infracţiimii, verificarea şi aprecierea probelor ş.a.

în sfârşit, datele oferite de matem.atică, contabilitate, statistică ş.a. sunt de un real folos pentru metodica criminalistică, în sensul că permit desfăşurarea unei activităţi calificate pe linia probării infracţiunilor, în special a celor săvârşite în paguba avutului public.

în Tratatul de tactică criminalistică^^ au fost prezentate modalităţile prin care diferitele activităţi de urmărire penală îşi pot aduce contribuţia la prevenirea criminalităţii.

^2 I. Anghelescu, I. R. Constantin şi L. Coman, op. cit., pag. 18, E. Stancu, op. cit., pag, 21.C. Aioniţoaie, I. E, Sandu, Tractica criminalistică — Rolul ei in prevenirea , şi combaterea infracţiunilor,

în Tratat de tactică criminalistică, Editura Carpaţi, Craiova, 1992, pag. 13—15.

2' 19

C A P I T O L U L IICum activităţile de tehnică şi tactică criminalistică se sintetizează în metodica criminalistică, rezultă că în cadrul acesteia se finalizează măsurile de prevenire.

Pe lângă cele prezentate, merită subliniate următoarele aspecte:Operativitatea în activitatea de urmărire penală, pe lângă faptul că asigură o

bună finalitate judiciara, are importanţă şi pentru prevenirea săvârşirii de infracţiuni. Astfel, asigurarea tragerii la răspundere penală a infractorilor într-un moment cât mai apropiat de cel al săvârşirii faptei are efect educativ-preventiv, atât asupra celor implicaţi în cauză, cât şi asupra altor elemente predispuse să săvârşească fapte antisociale. La aceasta trebuie adăugată satisfacţia pe cafe o încearcă membrii societăţii faţă de politica penală a statului de reprimare a fenomenului infracţional.

Organele de urmărire penală sunt obligate să-şi desfăşoare activitatea în aşa fel încât să asigure aflarea adevărului în fiecare cauză în parte, examinând toate circumstanţele în care a fost săvârşită fapta, toate trăsăturile individuale ale infractorului, pentru pregătirea cauzei spre o corectă şi legală soluţionare. Ideile preconcepute în activitatea de urmărire penală sunt inadmisibile întrucât fac imposibilă aflarea adevărului, putând genera grave erori judiciare.

Calitatea actelor de urmărire penală efectuate în cauză, pregătirea acesteia pentru soluţionarea legală şi corectă constituie o altă latură importantă a activităţii de prevenire.

Ceea ce este deosebit de important şi prin aceasta se explică contribuţia majoră a metodicii criminalistice la prevenirea infracţiunilor, constă în faptul că în urma instrumentării unei anumite cauze penale, organele de urmărire au posibilitatea să stabilească care anume, din multitudinea de cauze, condiţii sau împrejurări au generat, înlesnit ori favorizat, în acel caz săvârşirea infracţiunii şi să stabilească, în concret, măsurile de prevenire specifice care să fie luate sau supuse atenţiei celor competenţi.

CERCETAREA OMORULUI

VASILE BERCHEŞAN ION N. DUMITRAŞCU

S e c ţ i u n e a 1

Noţiuni generale

Infracţiunile contra vieţii' se caracterizează^ în principal, prin elementul lor material ce constă în' atingerea valorilor sociale ocrotite. Această atingere poate avea consecinţă cea mai gravă, adică stingerea vieţii şi desfiinţarea fizică a persoanei.^ Gradul de pericol social p>e care îl prezintă faptele încriminate sub denumirea generica de „omucidere" este deosebit de ridicat, ele punând în primejdie nu numai securitatea fiecărei persoane ci, implicit, a întregii colectivităţi. Aceasta deoarece, fără asigurarea cadrului legal care să garanteze respectul pentru viaţa persoanelor nu este posibilă o liniştită convieţuire — atât la nivel microsocial, cât şi la nivel macrosocial —. Cu toate că faptele de omuci-dere lezează grav aceleaşi relaţii sociale, fiind susceptibile de a avea ca rezultat moartea unei persoane, gradul de pericol social pe care îl prezintă fiecare diferă, în raport cu forma de vinovăţie, relaţiile dintre făptuitor şi victimă, modul în care s-a săvârşit infracţiunea ş.a.^

Este de observat faptul că, deosebirile menţionate se răsfrâng atât asupra sancţiunii, cât şi a conţinutului încriminărilor.

în capitolul de faţă ne propunem să tratăm metodica cercetării infracţiunilor de omor^, omor calificat'^ şi de omor deosebit de grav^, celelalte infracţiuni din cuprinsul capitolului al ll-lea - din codul penal, . partea specială, urmând să facă obiectul altor capitole.

Referindu-ne la infracţiunea de omor, deşi textul de lege nu vorbeşte despre „omor simplu", expresia trebuie acceptată, chiar şi numai din considerentul că textele următoare — în care sunt prevăzute formele agravate ale infracţiunii — se referă la „omor calificat" şi ,,omor deosebit de grav".

^ Codul penal al României, partea specială, titlul II, cap. I, secţiunea I. " V. Dongoroz ş.a. — Explicaţii teoretice ale Codului penal român — voi. IU — partea specială —, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1971, pag. 175. ' Idem, pag. 180.

* Codul penal al României, art. 174. = Idem, art. 175. ^ Ibidem, art. 176.

2311

tenta morţii violente, organele de urmărire penală trebuie să lămurească dacă rezultatul produs este sau nu urmarea directa a acţiunii de ucidere — ex. moartea femeii însărcinate ca urmare a unor manopere avortive, violul care s-a soldat cu moartea sau sinuciderea victimei.*

în stabilirea naturii morţii, implicit a cauzelor şi mecanismului de producere, un rol de prim ordin revine medicine! legale. Totuşi, considerăm că şi organele de urmărire penală trebuie să cunoască — având în vedere situaţiile concrete în care acţionează — un minimum de date menite să facă diferenţierea între o moarte violentă, de una neviolentă, între leziunile produse prin acţiunea diferitelor mijloace, influenţele factorilor de mediu asupra aspectului iniţial al traumatismelor ş.a. Evident că prin constatarea sau expertiza medico-legală problemele în discuţie vor fi lămurite pe bază de argumente ştiinţifice. Dar, până la obţinerea concluziilor specialiştilor, organul de urmărire penală va trebui să interpreteze o serie de urme, să-şi explice mecanismul de formare a acestora, să elaboreze anumite versiuni şi, în raport cu acestea să desfăşoare activităţi concrete de identificare şi prindere a făptuitorului. Astfel, în, cazul morţii consecutive leziunilor produse prin obiecte contondente — plane (scândură, cărămidă, muchia toporului etc.), în Ungrii obtuz (drug de fier în patru muchii, ciocan cu suprafaţa pătrată sau rotundă ş.a.), cu suprafaţă sferică (bilă, piatră) sau cu suprafaţă cilindrică (baston, ţeava ş.a.) — forma obiectului se reflectă complet sau parţial în leziune, depinzând de regularitatea ei şi de unghiul de încli-nare, la care se adaugă greutatea obiectului şi energia cinetică, precum şi regiunea corpului unde .acţionează factorul mecanic* Rănile contuze au marginile neregulate, zdrenţuite, întrerupte adesea de punţi de piele intactă, motiv pentru care nu trebuie confundate cu rănile tăiate ce au marginile absolut netede, tranşante. Rănile de acest gen nu sunt profunde, iar hemoragia este redusă. In cazul leziunilor mortale consecutive traumatismelor prin obiecte ascuţite — despicătoare, tăietoare, înţepătoare-tăietoare — în general, rănile tăiate au lungimea mai mare decât adâncimea. Sinucigaşul se înjunghie stând în picioare sau şezând şi atunci sângele se scurge în şiroaie paralele pe părţile anterioare ale corpului şi picioare, producând mici bălţi — pete de ' sânge prin scurgere.La infracţiunea de omor, mişcarea victimei, acţiunile întreprinse pentru a se apăra etc. vor face ca petele de sânge să fie numeroase, de forme şi mărimi variate şi împrăştiate în câmpul infracţiunii. Caracteristica rănilor produse prin obiecte înţepătoare-tăietoare este existenţa unui orificiu de pătrundere şi a unui canal. In general, orificiul reflectă lăţimea minimă a instrumentului şi uneori, chiar unele particularităţi ale acestuia — în special la rănile produse în craniu, stern, omoplat. La infracţiunile de omor săvârşite prin arme de foc, leziunile corporale şi modificările ţesuturilor determinate prin împuşcare se datoresc factorilor primari — influenţaţi de acţiunea directa a proiectilului — şi factorilor suplimentari — concretizaţi în rupturile provocate de gaze, arsurile, afumările, tatuajul, inelele de frecare şi de metalizare şî impri-

' Codui penal al Romăniei, art 197, alin. 3.^ M. Kernbach — Medicina judiciară. Editura Medicală, Bucureşti, 1958, pag. 126—128. în acelaşi sens,

V. Beliş ş.a. — Medicina legală. Editura Teora, Bucureşti, 1992, pag. 41—46.^ M. Kernbach — op. cit., pag. 187.

In cazul săvârşirii uneia din infracţiunile menţionate, urmărirea penală se efectuează, în mod obligatoriu, de către procurorul de la unitatea de procuratură corespunzătoare tribunalului care judecă în prima instanţă cauzaJ

Cu toate acestea, organelor de poliţie le revin o m.ultitudine de sarcini pe linia cercetării, administrării probelor, identificării şi prinderii făptuitorului. Conlucrând pu organele procuraturii, organele de poliţie au datoria să cunoască în detaliu modalităţile de comitere a acestor infracţiuni şi, în raport cu acestea şi cu particularităţile fiecărei cauze în parte, să aleagă metodica de cercetare cea mai adecvată.

S e c ţ i u n e a a l l - a

Problemele care trebuie să fie lămurite în cursul cercetării

Prol^lematica ce trebuie să-şi găsească rezolvarea pe parcursul cercetării este deosebit de complexă şi variată. Atât în forma sa tipică, cât şi în formele agravate, omorul poate prezenta o multitudine de modalităţi faptice determinate de împrejurările concrete în care a lost săvârşit.

Dar, indiferent dз modalităţile de comitere ori de particularităţile ce ţin ele realizarea concretă a acţiunii de ucidere,-cercetarea trebuie să clarifice, în principal, următoarele probleme:

— natura morţii;— cauza nemijlocita a morţii;—■ locul şi timpul săvârşirii infracţiunii;— metodele şi mijloacele folosite pentru săvârşirea şi acoperirea

infracţiunii;— identitatea şi calitatea victimei;— făptuitorii, calitatea acestora şi contribuţia la săvârşirea infrac-ţiunii;— mobilul şi scopul săvârşirii infracţiunii;— condiţiile şi împrejurările care au generat, facilitat sau favorizat săvârşirea omorului.

1. Natura morţii

Infracţiunea de omor — atât în forma sa tipică, cât şi în formele agravate — poate prezenta numeroase şi variate modalităţi faptice determinate de împrejurările concrete în care a fost săvârşită. Indiferent de modalităţile de comitere, cercetarea trebuie să lămurească dacă în: cauză este vorba de un omor, de o moarte neviolentă — patologică sau fiziologică —, sinucidere sau accident. După cum, dacă se confirmă exis-

' Codul de procedură penală al României, art. 209 alin 3, 4 şi art. 27, pet. 3. lit. a.

1224

marea gurii ţevii.'' Sub acţiunea proiectilului, pe corpul uman se va forma un orificiu de pătrundere, destul de apropiat de diametrul proiectilului, cu lipsă de ţesut.'^ Existenţa rupturilor provocate de gaze, arsurilor ori a urmelor de afumare etajate — una la suprafaţa ţintei şi a doua în straturile de dedesubt,'^ în cazul urmelor lăsate pe îmbrăcăminte — demonstrează că tragerea s-a efectuat de la o distanţă foarte mică — între 3—12 cm; —, forma lor fiind influenţată direct de felul armei, felul оiicаrcаturii, ungtiiul de tragere ş.a. Toate acestea se constituie în elemente ce pot dirijai cercetările încă din faza iniţială.

Aşa de exemplu, în cazul sesizării despre producerea unui accident de circulaţie cu urmări mortale, descoperirea pe corpul sau îmbrăcămintea victimei a urmelor din categoria celor de mâi sus, coroborate cu lipsa unor leziuni specifice evenimentelor rutiere impune şi formularea versiunii privind disimularea omorului într-un accident.

2. Cauza nemijlocită a morţii

Pentru dovedirea existenţei infracţiunii de omor organele de urmările penală trebuie să lămurească dacă între activitatea desfăşurată de făptuitor, mijloacele folosite de acesta şi rezultatul produs există sau nu o legătura de cauzalitate. Cu alte cuvinte, dacă acţiunile ori inacţiunile celui în cauză şi modalităţile concrete în care a acţionat constituie cauza morţii —, în cazul omorului consumat —, sau erau susceptibile de a produce acest rezultat — în cazul tentativei de omor. Nefiind vorba de o cauzalitate exclusivă, ci de o legătură de cauzalitate, aceasta nu este condiţionată de suficienţa acţiunii de ucidere, de a produce prin ea însăşi moartea victimei. De asemenea, nu prezintă relevanţă, sub aspectul raportului de cauzalitate, dacă acţiunii de ucidere i s-au adăugat şi alte cauze preexistente — concomitente sau survenite —, cum ar fi: boala victimei ori complicaţiile survenite ca urmare a renunţării la tratamentul medical prescris sau neglijenţei în aplicarea acestuia.'^

în acest sens s-a pronunţat şi practica judiciară. Astfel, faptul că victima — lovita cu pumnii şi picioarele peste tot corpul până ce aceasta, yăzând la pământ nu a mai putut să se ridice, fiind în stare de inconştienţă — nu a fost internata de urgenţă într-un serviciu de specialitate — ceea ce, dacă s-ar fi întâmplat, ar fi oferit „şanse de supravieţuire", aşa cum se arată în actele medico-legale — nu constituie cauza morţii victimei şi nu întrerupe raportul de cauzalitate dintre fapta inculpatului şi rezultatul survenit. în aceste condiţii, inculpatul a comis infracţiunea de omor, iar nu loviri cauzatoare de moarte'^.

Inculpatul a aplicat victimei, în cap, mai multe lovituri cu un corn de căprior. Victima a fost imediat internată în spital, iar după 8 zile

de spitalizare a fost externata, considerându-se că- este vindecată; peste o săptămână însă, ea a fost reinternată în spital, în stare de comă, decedând a doua zi. Din actele medicale de la dosar a rezultat că plaga frontală prezentată de victimă — vârful de corn se rupsese şi rămăsese în cavitatea craniană —■ era de la început extrem de gravă, fiind, prin ea însăşi, direct mortală, chiar în condiţiile unui tratament prompt şi corespunzător. în atare situaţie, nedecelarea de către organele medicale de specialitate a corpului străin din craniu şi, ca urmare, neaplicarea unei terapeutici adecvate nu constituie cauza morţii victimei şl nu întrerupe raportul de cauzalitate dintre fapta inculpatului şi rezultatul sur-venit, atâta vreme cât se constata că fără activitatea inculpatului moartea л.'1с11те1 nu s-ar fi produs.'"

Neaplicarea, de către organele medicale, a unei terapeutici complete nu poate constitui cauza morţii persoanei şi nu poate fi interpretată ca o întrerupere a raportului de cauzalitate între fapta inculpatului şi rezultatul produs."

3. Locul şi timpul săvârşirii infracţiunii

Nu de puţine ori, pentru a induce în eroare organele de urmărire penală, făptuitorii transporta cadavrul victimei din locul unde a fost săvârşită infracţiunea, fie pentru a îngreuna descoperirea acestuia, fie pentru a disimula omorul într-o altă faptă — accident de circulaţie, sinucidere, moarte accidentală datorată atacului unor animale sălbatice etc. Din acest considerent, stabilirea locului şi timpului săvârşirii infracţiunii prezintă o importanţă deosebită. Locul comiterii faptei oferă posibilitatea descoperirii, fixării, ridicării tuturor categoriilor de urme şi mijloace materiale de probă care, interpretate şi valorificate ştiinţific, vor duce la identificarea făptuitorului. Apoi, ambianţa locului faptei, urmele şi modul lor de amplasare în câmpul infracţiunii sunt de natură să prefigureze acţiunile desfăşurate de făptuitor înainte, în timpul şi după comiiterea agresiunii, reacţia victimei, modul de operare folosit, mobilul şi scopul faptei ş.a., în raport cu care pot fi elaborate cele mai plauzibile versiuni şi desfăşurate cele mai eficiente măsuri de verificare a lor. Prin urmare, pe timpul desfăşurării cercetării, dar m^ai ales cu ocazia cercetării locului faptei, trebuie să se lămurească dacă locul unde a fost descoperit cadavrul coincide sau nu cu cel în care făptuitorul a desfăşurat activitatea ilicită. La lămurirea acestui aspect contribuie, deopotrivă, natura leziunilor existente pe corpul victimei, modul lor de amplasare, forma — în raport cu obiectele folosite —, lipsa unor urme ce trebuia să existe în contextul dat, existenţa unor urme care nu se justifică etc.

Cunoscându-se, chiar cu aproximaţie, data săvârşirii infracţiunii, organele de urmărire penală vor urmări să stabilească traseul şi activităţile premergătoare săvârşirii faptei desfăşurate de victimă, persoanele care au văzut-o ultima dată, eventualele incidente avute, bunurile şi valorile pe care le avea în momentul atacului, starea ei în acel moment ş.a.

Trib. Supr., sect, pen., dec. nr. 72/1981. -" Idem, sect, pen., dec. nr. 1642/1974, în Repertoriu alfabetic de practică judiciara în materie penală pe anii 1969—1975, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1977, pag. 304.

" С Suciu — Criminalistica —, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, ]972, pag. 347—352.Orificiile de ieşire, în mod obişnuit, nu prezintă astfel de rupturi de ţesut

(N.A.)." C. Suciu, op. cit., pag. 354.

V. Dongoroz ş.a., op. cit., pag. 183.Trib. Supr., sect, pen., dec. nr. 352/1981, în Repertoriu de practică judiciară in materie penală pe

anii 1981—1985, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989.

2713

în primejdie de mi-jlocul utilizat de către făptuitor. De exemplu, folosirea unor explozivi, a gazelor asfixiante ş.a. în locul obişnuit de trecere a persoanei vizate, dar pe unde circulă şi alte persoane; otrăvirea apei din fântâna folosita şi de alte persoane decât cea împotriva căreia este îndreptată acţiunea de ucidere etc.

împrejurarea privitoare la cruzimi^^ există din moment ce la săvârşirea omorului s-a folosit ca procedeu supunerea la cruzimi Nu prezintă relevanţa faptul că moartea victimei a fost pricinuită efectiv de cruzimile practicate sau dacă au precedat actul uciderii.

Cruzimile nu presupun numai provocarea de suferinţe fizice victimei ■— suferinţe care, de cele mai multe ori ar fi imposibil de stabilit, ci şi ferocitatea cu care infractorul a săvârşit omorul şi care trezeşte în conştiinţa membrilor colectivităţii sentimente de groază, de repulsie. In această situaţie, devine irelevantă împrejurarea că victima şi-a pierdut cunoştinţa, nemaipercepând cruzimea, elem.entul determinat pentru reţinerea agravantei fiind pericolul social deosebit pe care-1 prezintă inculpatul prin modul în care a săvârşit omorul.

Săvârşirea omorului prin cruzimi presupune, din punct de vedere obiectiv, o activitate caracterizată prin folosirea unor procedee de natura să producă moartea victimei într-un timp relativ mai îndelungat, ca ur.ro.are a vătămărilor şi suferinţelor inerente utilizării acelor procedee. Este necesar să se stabilească dacă autorul, desfăşurând activitatea pentru a ucide, a avut reprezentarea că victima va sucomba in urma unor suferinţe deosebit de grele. Aceste cerinţe — obiective şi subiective — sunt realizate în cazul în care inculpatul, pentru a ucide victima, a stropit-o cu benzina, după care i-a dat foc.^''

Fapta unei persoane de a aplica victimei — care, în cele din urmă a decedat — cu deosebită intensitate, numeroase lovituri cu o curea peste tot corpul, constituie omor deosebit de grav, săvârşit prin cruzimi, iar nu infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte.^=

în sfârşit, agravanta constând în aceea că făptuitorul a comis omorul, profitând de starea de neputinţă a victimei de a se apăra implică pe de o parte, dovedirea faptului că autorul a cunoscut starea victimei, iar, pe de altă parte, că a profitat de această stare. De exemplu, o persoană aflata în stare de somn .este în neputinţa de a se apăra împotriva agresiunii. Atacul executându-se în momentul în care victima, nepu-tându-1 percepe, nu poate lua hotărârea de a se apăra, impusă de instinctul de conservare, demonstrează • circumstanţa agravantă a omorului săvârşit prin profitarea de starea de neputinţă a victimei de a se apăra.-5

De asemenea, pe parcursul cercetării, trebuie să se stabilească ac-iiviLăţile concrete desfăşurate de făptuitor pentru a se sustrage de la urm.ărire penală, arestare sau de Ia executarea pedepsei, acţiunile intre-pîinsQ pentru derutarea cercetărilor r- distrugerea sau deznnembrarea cadavrului, îngroparea acestuia, disimularea om.orului într-o altă formă ds moarte violenta sau neviolentă etc.

De asemenea, cunoscând timpul comiterii faptei se vor putea face verificări referitor la modul cum şi-au petrecut timpul în perioada critică persoanele bănuite, dacă au fost văzute la locul faptei, ori în împrejurimile acestuia, posibilitatea ajungerii în acel loc — în raport cu alibiu-rile invocate — interesul imediat pe care l-ar fi avut în suprimarea vieţii victimei, m.odul cum au reacţionat la descoperirea cadavrului ş.a. Şi, nu în ultimă instanţă, lămurirea problemei locului şi timpului săvârşirii infracţiunii concură — alături de alte elemente —, la încadrarea juridică corespunzătoare a faptei comise — cu premeditare, din interes material, pentru a înlesni sau ascunde săvârşirea altor infracţiuni etc. —, cu implicaţii în activitatea de administrare a probelor.

4. Metodele şi mijloacele folosite pentru săvârşirea şî acoperirea infracţiunii

Având în vedere că infracţiunile de omor sunt fapte comisive şi materiale, deci condiţionate de producerea unui rezultat, fiind susceptibile de o desfăşurare în timp, organele de urmărire penală trebuie să lămurească atât metodele şi mijloacele ce au dus la consumarea faptei, cât şi actele preparatorii ori cele ce întrunesc elementele constitutive ale tentativei.

Astfel, pe "parcursul cercetării trebuie să se stabilească dacă victima a fost urm.ăritâ, atrasă în cursă, atacată prin surprindere etc, toate de natură să deraoa^treze pi'cmsditarsa. Există prerneditaie atunci când între rezoluţiunea infracţională şi executarea infracţiunii .se interpune un interval de timp în care făptuitorul a desfăşurat, pe lângă actele premergătoare menţionate şi alte activităţi: culegerea de informaţii, confecţionarea sau procurarea rhijloacelor necesare scopului propus, inclusiv căutarea complicilor. Trebuie reţinut însă că pentru a se reţine premeditarea — cu implicaţie asupra încadrării juridice'^ — este necesar să se pi'obeze că acea hotărâre a fost exteriorizată, manifestată şi obiectivizată în actele pregătitoare efectuate, singur elementul timp nefiind suficient."' Premeditarea, implicând o concretizare, în acte de pregătire, a hotărârii infracţionale luate, presupune nu numai trecerea unui timp mai îndelungat, dar şi condiţii necesare cântăririi tuturor posibilităţilor de săvârşire şi a consecinţelor legate de hotărârea luată.^°

LămAirind problema metodelor şi mijloacelor folosite pentru săvârşirea infracţiunii, organele de urmărire penală trebuie să depună toate diligentele pentru identificarea instrumentelor folosite pentru atingerea scopului propus — armă de foc, topor, cuţit, substanţă toxica ş.a. —, să stabilească dacă-în executarea rezoluţiunii infracţionale s-au folosit mijloace ce pun în pericol viaţa m.ai multor persoane ori dacă autorul faptei a recurs la cruzimi pentru suprimarea vieţii victimei.

Agravanta folosirii unor .mijloace care pun în pericol viaţa m.ai multor persoane-' nu presupune ca fapta respectiva să fi avut ca rezultat moartea altor persoane, fiind suficient ca viaţa acestora să fl i'u^t pusă

Codul penal al României, art. 176 alin. 1, Ut. a. " Trib. Supr., .sect, pen., dec. nr. 9/1970.^* Idem, sect, pen., dec. nr. 6442/1970, dec. nr. 1442/1971 şi dec. nr. 239/1972. Ibidem, dec. nr.

29/1975. Ibidem, sect, pen., dec. nr. 280/1974.

" Codul penal al României, ari 175, alin. 1, lit. a. " V. Dongoroz ş.a., op. cit., pag. 188.

Trib. Supr,, sect, pen., dec. nr. 2997/1974.Codv.1 perial al României, art. 175 alin. 1, lit. e.

2914

cercetarea trebuie să lămurească dacă omorul a fost sau nu determinat de nemulţumirea — justă sau injustă — a făptuitorului faţă de modul în care victima şi-a îndeplinit, faţă de el, îndatoririle de serviciu sau publice. în lipsa unei astfel de legături, fapta constituie infracţiunea de omor simplu. Dacă funcţionarul — victimă a unei infracţiuni de omor îşi depăşeşte atribuţiile de serviciu, nemaiputând fi considerat că acţiona în cadrul îndatoririlor ce îi reveneau potrivit funcţiei sale, fapta inculpatului constituie infracţiunea de omor.^* în cazul în care victima era o femeie gravidă^^ trebuie demonstrat că făptuitorul a-cunoscut starea de graviditate sau că această stare a fost atât de evidenta încât aceasta şi-a putut da seama de existenţa sarcinii. Atunci când există pluralitate de victime,^'' pe lângă datele ce trebuie lămurite pentru fiecare victimă — menţionate mai sus — trebuie să se stabilească şi dacă moartea a două sau mai multor persoane s-a datorat aceleiaşi acţiuni a făptuitorului — declanşarea unei explozii, tragerea cu o armă de foc asupra unui grup, punerea de otravă în hrana destinată mai multor persoane ş.a.în caz contrar neputându-se reţine această agravantă.

5. Identitatea şi calitatea victimei

De multe cri, stabilirea identităţii victimei constituie punctul de plecare în derularea celorlalte activităţi de urmărire penală sau cu caracter operativ. Lămurind această problemă, organele de urmărire penală au posibilitatea să culeagă date de natură să prefigureze mobilul şi scopul infracţiunii, să fixeze corect cercul de bănuiţi şi, implicit, ss desfăşoare activităţile necesare pentru urmărirea şi prinderea făptuitorului.

Stabilirea calităţii victimei este necesară şi pentru încadrarea corectă a infracţiunii.

Rude apropiate, în înţelesul legii,^* sunt ascendenţii şi descendenţii., fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi persoanele devenite prin înfiere astfel de rude. Raportul matrimonial trebuie să fie valabil în momentul săvârşirii infracţiunii; dacă la data săvârşirii omorului soţii divorţaseră sau căsătoria era nulă — indiferent de motiv — nu operează agravanta privind omorul săvârşit asupra soţului.

Agravanta menţionată există şi atunci când fapta a fost comisa de nepot asupra unchiului, deoarece unchii şi mătuşile — care sunt rude colaterale de gradul lll — sunt consideraţi, potrivit legii penale, rude apropiate.^°

Verii primari sunt, de asemenea, rude apropiate şi, prin urmire, omorul săvârşit asupra unui văr primar duce la încadrarea faptei în omor calificat.2° Mai mult, practica judiciară a statuat că din moment ce nu se contesta că inculpatul este fiul victimei — rezultat din relaţiile de concubinaj ale acestuia cu mama lui — omorul comis de inculpat asupra tatălui său atrage aplicarea agravantei ■— omor săvârşit asupra unei rude apropiate^ — chiar dacă filiaţia nu a fost legal stabilită; sub acest aspect, în procesul penal, filiaţia poate fi dovedită prin orice mijloc de probă.31

Cunoscând identitatea victimei, organul de urmărire penală trebuie să lămurească starea în care se găsea aceasta anterior agresiunii, pentru a se putea concluziona dacă se afla sau nu în starea -de neputinţă de a se apаra^*^ şi, pe cale de consecinţă, dacă făptuitorul a profitat de acea stare. Cauzele de ordin fizic sau psihic de natură a face ca o persoană să se afle în neputinţa de a apăra pot să anuleze sau chiar să diminueze energiile necesare apărării. Astfel, se găsesc în situaţia de a nu se putea apăra persoanele grav bolnave, cele infirme sau nevârstnice, persoanele afiate în stare de inconştienţă etc; de asemenea, şi acelea a căror forţă este vădit disproporţionata de cea a făptuitorului.^'

Calitatea pe care o îndeplinea victima interesează sub aspectul încadrării juridice, în sensul de a stabili dacă aceasta se află în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau publice'"' şi dacă omorul s-a săvârşit în legătură cu aceste calităţi. Pentru a putea reţine această agravantă.

6. Făptuitorii, calitatea acestora şi contribuţia la săvârşirea infracţiunii

Participanţii la săvârşirea omorului, calitatea şî contribuţia lor la comiterea infracţiunii, constituie o problema esenţială pe care trebuie să o lămurească cercetarea, tocmai datorită multitudinii de aspecte pe care le ridică, aşa cum vom observa în cele ce urmează.

Subiect nemijlocit al infracţiunii de omor, autor al faptei — indiferent de modalităţile concrete de săvârşire ori de elemente de circumstanţiere ce duc la agravarea faptei — poate fi orice persoană, responsabilă penal, care săvârşeşte o acţiune sau inacţiune ce are drept urmare imediată suprimarea vieţii unei persoane. Excepţia de la această regulă Q constituie agravanta constând în omorul săvârşit asupra soţului sau unei rude apropiate, când autor nu poate fi decât o persoană ce are o astfel de calitate. La săvârşirea faptei pot contribui şi alţi subiecţi activi — în calitate de coautori, instigatori, complici —, cercetării reve-nindu-i sarcina de a stabili, în concret, calitatea şi gradul de participa-ţie al fiecăruia. în privinţa participaţiei, practica judiciară este constantă în a considera că exista coautorat în situaţia în care mai multe persoane au lovit victima cu un instrument apt pentru a ucide — cuţit, topor, briceag, ciomag, etc — chiar dacă numai lovitura unuia dintre participanţi a fost mortală; acţionând simultan, cu aceeaşi intenţie de a ucide şi completându-se unul pe altul, inculpaţii sunt coautori.^* Sunt coautori la omor atât acela care loveşte mortal victima, cât şi acela care o imobilizează ori încearcă să o dezarmeze sau împiedica pe altul să intervină

Trib. Supr., sect, pen., dec. nr. 2777/1974. ^ Codul penal al României, art 176 alin. 1, lit. e. " Idem, art 176 alin. 1, lit. e.

V. Dongoroz ş.a., op. cit., pag. 198.Trib. Supr., sect pen., dec. nr. 1362/1983, dec. nr. 360/1979, dec. nr. 467/1978 şi dec. nr. 32/1977

în Practică judiciară jienală, vol. I, Editura Academiei, Bucureşti, 1988, pag. 85.

" Codul penal al României, art. 175 alin. 1, lit. с. Idem, art. 149.Trib. Supr., sect, pen., dec. nr. 1498/1975. ^" Idem,

sect, pen., dec. nr. 1511/1975." Ibidem, sect pen., dec. nr. 1416/1982 şi dec. nr. 18/1981.=^ Codul penal al Romăniei, art 175 alin. 1, lit. d; in acelaşi sens, Supra, sect, a U-a, pet. 4." Trib. Supr., sect, pen., dec. nr. 1033/1981.

Codul penal al României, art 175 alin. 1, lit f.

3115

în apărarea victimei.'"' Din contra, nu există coautor at dacă fiecare inculpat acţionează independent şi în momente diferite, lovind mortal victima.^' Simpla prezenţă fizică a unei persoane alături de inculpat, la locul şi momentul săvârşirii de către acestea din urmă a omorului, nu constituie coautorat.''^ Inculpatul, fiind prezent înarmat, când ceilalţi inculpaţi aplicau victim.ei lovituri cu sapa şi toporul şi" întărind prin aceasta ' hotărârea inculpaţilor de a comite infracţiunea este complice la infracţiune."

Fapta unuia dintre inculpaţi de a striga, către csilalii inculpaţi — care, în acel mornent, loveau victima cu parii — că aceasta ,,trebuie omorâtă" nu constituie instigare la infracţiunea de om.or, deoarece nu a avut un efect determinant pentru declanşarea agresiunii, ci constituie complicitate morală." In afară de gradul de participaţie al fiecărui făptuitor, stabilit din contextul împrejurărilor cauzei, organul de urmărire penală trebuie să aibă în vedere şi aspectele referitoare la conduita acestuia anterior săvârşirii infracţiunii şi. In special, antecedentele penale în materie, cunoscând că pentru reţinerea agravantei — da către o persoană care a mai săvârşit un omor'*'' — fapta ce constituie „alt omor'' trebuie să fi fost comisă înainte, printr-o acţiune separată şi să fie o infracţiune consumată.

7. Mobilul şi scopul săvârşirii infracţiunii

In timpul cercetării trebuie să fie lămurit motivul sau mobilul ce o determinat activitatea ilicită a făptuitorului. Omorul poate avea ca mobil teama, dorinţa de răzbunare, ura, gelozia, pasiuni puternice, dorinţa de îmbogăţire ş.a. Numai cunoscând ceea ce 1-a determinat pe făptuitor să conceapă şi să pună în aplicare rezoluţiunea infracţională se poate înţelege toată complexitatea faptei, gradul ei de pericol social, precum şi modul cum trebuie individualizată pedeapsa.*" Cunoaşterea mobilului şi scopului ргег1л1а importanţă, în primul rând, pentru corecta încadrare-juridică a faptei. Atunci când omorul a fost săvârşit din interes material'', trebuie să se stabilească în ce a constat aceasta — urmărirea unui folos, avantaj, beneficiu material concretizat. Pentru a se reţine această agravantă este suficient să se constate că făptuitorul a urmărit un astfel de interes, indiferent dacă, după consumarea infracţiunii a realizat sau nu interesul material scontat. în situaţia în care om.orul a fost săvârşit pentru a se sustrage ori a sustrage pe altul de la urmărire sau arestare, ori de la executarea unei pedepse,^^ trebuie dovedit scopul urmărit de făptuitor, neavând nici o relevanţă juridică împrejurarea că făptuitorul sau persoana pe care a înţeles să o sustragă de la urmărire, arestare sau executare a reuşit să realizeze sau nu scopul propus.

După cum., atunci când omorul a fost săvârşit pentru a ini;?sni sau ascunde săvârşirea altei infracţiuni,^^ agravanta există indiferent dacă făptuitorul a reuşit sau nu să ascundă fapta penală comisă anterior sau să înlesnească comiterea alteia.

în m.od similar — cu difarenţierile legate da finalitatea activităţii ilicite — se pune problema în cazul omorului comis pentru a săvârşi sau ascunde săvârşirea unei tâlhării sau piraterii.^" iar atunci când victima se afla în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau obşteşti, stabilirea scopului poate duca la încadrarea faptei într-o infracţiune contra sta-tului.51

8. Condiţiile şi împrejurările care au generat, înlesnit sau favorizat săvârşirea infracţiunii

Infracţiunile de отюг, prin pericolul social deosebit pe care-1 prezintă, impun din partea organelor de urmărire penală acţiuni concertate în direcţia prevenirii săvârşirii acestor manifestări antisociale. Cunoaşterea cauzelor ce generează astfel de fapte, a mediilor propice unde se comit, a persoanelor aflate în stări conflictuale, precum şi a celor predispus! la. săvârşirea iitfraciiunilor de omor sunt de natură să conducă la măsuri preventive eficiente, specifice activităţii organelor de poliţie. Pe de altă parte, descoperirea operativă a celor ce au comis asemenea fapte grave, administrarea tuturor probatoriilor şi tragerea la răspundere penală a celor vinovaţi, la un. moment cât mai apropiat de cel al comiterii faptei, contribuie la restrângerea criminalităţii în materie şi la protejarea mai eficientă a vieţii persoanei.

S e c ţ i u n e a a I I I - a'

PriiTîeîe măsttri ca.re se btrepi-ind penirw administrarea probelor

Aşa cum s-a precizat, deşi urniărirea se efectuează în mod obligatoriu ds către procuror, organele de cercetare penală ale poliţiei au obligaţia de a efectua actele de urmărire care nu suferă amânare, chiar dacă acestea privesc o cauză dată în competenţa de cercetare a altor organe. Participarea organelor de cercetare penală ale poliţiei, alături de procurorul competent, la efectuarea activităţilor care nu suferă amânare se impune şi din alte considerente, care au fost deja arătate.^'

Printre activităţile de urmărire penală urgente la care organele de cercetare penală ale poliţiei participă nemijlocit se înscriu:

1. Cercetarea la' faţa locului;

<" !(Ssm, dec. nr. 71/1979 si dec. nr. 1278/1975." Ibidem, dec. nr. 2133/1968.« Ibidem, dec. nr. 2819/1982." Ibidem, dec. nr. 9C3/198--1 si dec. nr. 2250/1973." Ibidem, dec. nr. 7357/1970'.

Codul penal al României, art. 176, alin. 1, lit. c.Trib. Supr., sect, pen., dec. nr. 2515/1971.Codul penal al României, art 175 alin. 1, lit. b. " Idern, art. 175

alin. 1, lit. g.

Codul penal al României, art. 175 alin. 1, lit h. ™ Idem, art. 176 alin. 1, lit. d. =' Ibidem, art. 160.^'■^ Codul de procedură penală al României, art 213. =^ Supra, sect. I.

32 16 — Tratat de metodică crlminalietică voi. I

tarea organului de cercetare penală competent să efectueze cercetarea _ locului faptei etc.^'' Modul de efectuare a activităţilor sus-menţionate au fost detaliate la disciplina de tactică criminalistică. Respectarea cu stricteţe a regulilor tacticii criminalistice, precum şi a experienţei pozitive a organelor de urmărire penală în materie se impune ca o necesitate de prim ordin. Nu de puţine ori, neluarea măsurilor arătate ori tratarea lor cu superficialitate a dus la pierderea unor probe preţioase pentru cauză, dirijarea cercetării pe piste greşite, cu repercusiune directă asupra finalităţii judiciare şi, ceea ce este mult mai grav şi de neconceput, la apa-riţia erorilor judiciare.

Oricare ar fi împrejurările comiterii faptei, salvarea vieţii victimelor şi asigurarea acordării primului ajutor este o sarcina prioritară.

Pe buiiă dreptate, în literatura de specialitate s-a evidenţiat că apărarea vieţii unei persoane nu poate veni niciodată în concurs cu alte interese,^* ajutorul medical acordându-se chiar când există riscul distrugerii unor urme.

Este obligaţia celui sosit primul la faţa locului ca, înainte de a ridica victima, să noteze şi să marcheze locul şi poziţia în care a fost găsită.^» Luând măsuri pentru înlăturarea ,,curioşilor", primul sosit la faţa locului nu trebuie să omită faptul că printre aceştia ar putea să se afle şi persoane ce au perceput împrejurările comiterii faptei, acţiunile făptuitorului după săvârşirea infracţiunii, direcţia în care s-a deplasat, semnalmentele acestuia ori caracteristicile ţinutei vestimentare etc. De aceea, problema identificării martorilor trebuie să se situeze în centrul preocupărilor lucrătorului de poliţie ce asigură conservarea aspectului iniţial al locului faptei. Declaraţiile acestora, date în condiţiile nevicierii de către factorii obiectivi sau subiectivi ce influenţează mărturia, când cele_percepute nemijlocit sunt „vii" în memorie vor constitui un ajutor nepreţuit pentru echipa de cercetare în direcţionarea, cercetării locului faptei, corecta delimitare a acestuia şi luarea măsurilor operative de urmărire şi prindere a infractorilor.

De asemenea, poliţistul sosit primul la faţa locului nu trebuie să piardă din vedere că cercetarea locului faptei este de regulă, irepeta-bilă şi, în consecinţă, să depună toate diligentele atât pentru a înlătura posibilitatea modificării — întâmplătoare ori intenţionate — a aspectului iniţial al locului unde s-a săvârşit infracţiunea, cât şi pentru a evita distrugerea, alterarea sau dispariţia urmelor şi mijloacelor materiale de jjrobă.^» Am amintit succint unele sarcini ce revin lucrătorilor de poliţie ajunşi primii la faţa locului, tocmai pentru a evidenţia importanţa cu tptul deosebită ce trebuie acordată acestora.

2. Dispunerea constatării ori a expertizei medico-legale;3. Dispunerea constatărilor tehnico-ştiinţifice sau a expertizelor criminalistice;4. Stabilirea identităţii victimei;5. Identificarea şi ascultarea martorilor;6. Efectuarea percheziţiilor;7. Identificarea, urmărirea şi prinderea făptuitorilor.

1. Cercetarea Ia faţa locului

Cercetarea la faţa locului se înscrie printre activităţile de bază ce contribuie în mod substanţial la aflarea adevărului în cauză, de ea depinzând în mod substanţial lămurirea problemelor referitoare la faptele si împrejurările acesteia,' inclusiv cu privire la persoana făptuitorului.^'* Nu de puţine ori, această activitate se constituie în unica modalitate de obţinere a" probelor şi mijloacelor materiale de probă, cel puţin în prima fază a cercetărilor.-"

în general, în cazul infracţiunilor de omor, prin noţiunea de „loc al faptei" se înţeleg, după caz, următoarele:

—porţiunea de teren, segmentul de druni ori. încăperea în care a fost descoperit cadavrul, părţi din acesta, schelet, precum şl împrejurimile acestora;

— locul unde s-a consumat episodul principal al faptei, respectiv unde a fost suprimata viaţa victimei;— locul unde a fost'abandonată victima ori cel în care cadavrul a fost dezmembrat, inclusiv împrejurimile acestuia;— locul unde a survenit moartea victimei, în situaţia în care acesta nu coincide cu locul agresiunii;—căile de acces folosite de făptuitor pentru a pătrunde în câmpul infracţiunii, precum şi locul pe unde 1-a părăsit^^ ş.a.

Despre săvârşirea urior infracţiuni îndreptate împotriva vieţii, mai exact descoperirea unor cadavre purtând semne de moarte violentă, organele de cercetare penală sunt sesizate fie prin denunţ, fie din oficiu. Odată sesizate, organele de cercetare penală au obligaţia de a lua primele masuri —■ verificarea sesizării, salvarea victimelor, dacă acest lucru mai este posibil, conservarea aspectului locului faptei, raportarea evenimentului, anunţarea echipei de cercetare constituită la nivelul fiecărei unităţi de poliţie, a procurorului, medicul legist, precum şi a altor specialişti, în raport cu situaţia concretă de la locul faptei şi problemele ce le ridică fiecare cauză în parte. Reamintim aici sarcinile ce revin lucrătorilor de poliţie care au ajuns primii la faţa locului: salvarea victimelor şi asigurarea acordării primului ajutor medical calificat, identificarea martorilor oculari, ă persoanelor suspecte, identificarea şi prinderea făptuitorului, conservarea aspectului locului faptei şi interzicerea pătrunderii în câm.pul infracţiunii a oricărei persoane ce nu are atribuţii pe linia cercetării la faţa locului ori a salvării victimelor, încunoştin-

" A. Swenson, O. Wendel, Descoperirea iniractiunilor — metode moderne de investigaţie criminală — Stolcholm, 1954 (traducere în limba română) pag 31- în acelaşi sens, C. Aioniţoaie, op. cit., pag, 5-6 şi V. Bercheşan, C. Pletea, Eugen I. Sandu, op. cit., pag. 31—35.L. Coman şi M. Constantinescu, Reguli tactice ale eiectuării cercetării la 1aţa locului, în „Tratat practic de criminalistică", voi. I, Ministerul de Interne, ed. 1976, pag. 425; în acelaşi sens, A. Ciopraga — „Criminalistica. Elemente de tactică" — Universitatea „A. I. Cuza" laşi, Facultatea de drept. Ediţia 1986, pag. 34—35. A. Swensson, O. Wendel, op. cit., pag. 14

A. Swerisson, O. Wendel, op. cit., pag. 1: „Acela care soseşte primul la locul faptei este obligat să se îngrijească ca nici una din probe să nu fie omisă din neglijenţa sau prostie... In funcţie de măsurile pe care acesta le va lua, în 99»/o din cazuri vor îi sau nu vor fi descoperite probe, iar cele descoperite să fie folosite in mod cuvenit..."." V. Bercheşan, C. Pletea şi Eugen I. Sandu — Cercetarea la faţa locului —, în „Tratat de tactică

criminalistică". Editura Carpaţi, Craiova, 1992, pag. 26.« C. Aioniţoaie — Tactica cercetării la faţa locului —, în „Curs de criminalistică" — Anexă —,

Academia de Poliţie „A. I. Cuza" Bucureşti, Ediţia 1985, pag. 2.* V. Bercheşan, C. Pletea şi Eugen I. Sandu, op. cit., pag. 27.

Faptul că cercetarea la faţa locului este considerată „partea cea mai Importantă a instrumentării cauzei penale""' este demonstrată şi prin aceea că din echipa ce examinează locul unde s-a săvârşit infracţiunea de omor trebuie să facă parte şeful poliţiei judeţene sau unul din locţiitorii acestuia. Totodată, potrivit reglementărilor în vigoare, şefii unităţilor judeţene de poliţie, precum şi şefii formaţiunilor centrale din Inspectoratul General al Poliţiei au obligaţia să organizeze activitatea de aşa manieră încât, în orice moment, — atât în timpul, cât şi în afara programului —, ofiţerii şi subofiţerii de poliţie să poată interveni prompt pentru efectuarea cercetării la faţa locului, iar mijloacele de transport şl cele de tehnică criminalistică să fie permanent pregătite şi în stare de funcţionare.^^

Pe toată durata cercetării la faţa locului, echipa constituită în acest Bcop va executa sarcinile dispuse de către procuror, acesta conducând nemijlocit activitatea de căutare, descoperire, fixare şi ridicare a urmelor şi mijloacelor materiale de probă.

După sosirea echipei de cercetare la faţa locului, — înainte de a se trece la examinarea criminalistica propriu-zisă —, şeful echipei trebuie să ia o serie de măsuri urgente şi să le aducă la cunoştinţa celorlalţi ntembri. în raport cu particularităţile fiecărui caz în parte, cu urmările activităţii ilicite desfăşurate, natura şi configuraţia locului ce urmează a fi cercetat, aceste măsuri constau în:

— informarea operativă asupra evenimentului ce a avut loc;— verificarea modului în care cel sosit primul la faţa locului a acţionat până la sosirea echipei, rezultatele pe care le-a obţinut, dispunând, după caz, fie continuarea măsurilor deja întreprinse ori completarea lor cu alte activităţi de maximă urgenţă, fie reluarea acestora, ţinând cont de toate elementele de fapt oferite de aspectul câmpului infracţiunii;— stabilirea, până în cele mai mici detalii, a modificărilor survenite, în aspectuLiniţial al locului faptei;— delimitarea corectă a locului de cercetat;— identificarea martorilor oculari şi a persoanelor suspecte ce nu-si

"justifica prezenţa în zonă ori nu pot da o explicaţie plauzibilăîn legătură cu acţiunile întreprinse după producerea evenimentului — mutarea cadavrului în alt loc, deşi acest lucru nu era reclamat de acţiunile de salvare sau acordarea primului ajutor, efectuarea „curăţeniei" în locul unde s-a comis infracţiunea, sesizarea cu întârziere a organelor competente, încercarea de a canaliza depoziţiile martorilor prin impunerea şi „argumentarea"' propriei versiuni ş.a."^— organizarea sau, după caz, suplimentarea măsurilor de pază a locului faptei, inclusiv a celor menite să ducă la înlăturarea pericolelor iminente — .surse de incendii, explozii etc.

Nu insistăm asupra celor menţionate din considerentul că ele sunt specifice oricărei cercetări la faţa locului, indiferent de natura infracţiunii săvârşite."* Delimitarea corectă a locului ce urmează a fi examinat din punct de vedere criminalistic prezintă însă anumite particularităţi, reliefate atât de literatura de specialitate, cât şi de practica ju-di'iarа.

Literatura de specialitate — atât cea românească, cât şi cea străină — este unanimă în a considera că fixarea locului de cercetat constituie „cheia" întregii activităţi, având menirea de a situa în centrul atenţiei spaţiul — locul sau încăperea — unde s-au derulat episoadele infracţiunii, precum şi împrejurimile acestuia. Numai procedând în acest mod se crează premiza descoperirii tuturor urmelor şi mijloacelor materiale ce au legătură cu cauza. în delimitarea corectă a locului faptei un rol deosebit, pe lângă propriile constatări, îl au informaţiile obţinute de la lucrătorii ajunşi primii la faţa locului, martorii oculari ori de la cei care au sesizat săvârşirea infracţiunii.^^ Cunoştinţele şi experienţa pozitivă, generaUzată de criminalistica, coroborate cu modul de operare folosit de către făptuitor, configuraţia terenului, timpul comiterii şi alte elemente de natură a individualiza fapta dau posibilitatea reprezentării logice a limitelor posibile a locului unde ar putea fi de.scoperite urme şi mijloace'materiale de probă.

Oricare ar fi situaţia de la faţa locului, se recomandă ca limitele stabilite să fie mai largi, existând astfel certitudinea că nu au fost omise suprafeţe pe care ar putea exista urme.""

Astfel, dacă infracţiunea de omor s-a comis într-un imobil situat în mediul urban cercetarea trebuie să cuprindă toate încăperile, inclusiv dependinţele — bucătărie, holuri, grup sanitar, scara şi subscara, balcon, boxă, garaj etc. — precum şi spaţiile folosite în comun. Nu trebuie exclusă posibilitatea ca, în raport cu urmele descoperite şi interpretarea mecanismului de formare a acestora ori cu descoperirea aşa-numitelor „împrejurări negative", precum şi cu prefigurarea mobilului şi scopului infracţiunii cercetarea să fie extinsă şi asupra apartamentelor şi imobilelor vecine,"'

In cazul locuinţelor situate în mediul rural, pe lângă examinarea tuturor încăperilor, se impune cercetarea anexelor aferente gospodăriei ■—• grajd, şură, saivan, patul, hambar, pivniţă, locul de depozitare a combustibililor ori materialelor de construcţie, grădina, livadă, vie, wc-uri, gropi de var ş.a. Şi în aceste cazuri trebuie avute în vedere imobilele ce împrejmuiesc locuinţa unde a fost descoperit cadavrul, precum şi terenurile cu destinaţie agricolă, forestieră sau piscicolă înconjurătoare, aparţinând fie victimei, fie altor persoane cu care aceasta se afla în stări conflictuale.

împrejurarea că locul de cercetat este situat în câmp, pădure, apă etc, trebuie să determine extinderea suprafeţei de examinat pe o

" C. Aioniţoaie, cit., pag. 12—18.'■^ A. Ciopraga, op. cit., pag. 50.

Maurice J. Fitzgerald, op. cit., pag. 36: „Locul unde s-a săvârşit o crimă nu se mărgineşte la împrejurimile imediate, ci cuprinde atât de mult din regiunea înconjurătoare cât poate fi necesar pentru a înţelege pe deplin împrejurările exacte care înconjoară comiterea crimei. Aceasta include, bineînţeles, o ase-menea porţiune din suprafaţa de apropiere şi de fugă cât poate fi determinată".

' De un real folos în asemenea cazuri poate fi prelucrarea urmei de miros, cu ajutorul câinelui de urmărrie (N,A,),

Charles E. O'Hara, Principiile de bază ale cercetării penale, Ediţia a IV-a, Editura Charles C. Thomas, Springfield, Illinois, S.U.A., 1976; Maurice J. Fitzgerald, Handbook, oj criminal investigation (Manual de cercetare penală), traducere în limba română, pag. 38; E. Stancu, op. cit., pag. 31.

" Instrucţiunile ministrului de interne nr. 89/1990 privind cercetarea la fala locului de către unităţile şi subunităţile de poliţie, art. 11.

V. Bercheşan, C. Pletea, Eugen I. Sandu, op. cit., pag. 37—43; în acelaş: sens, C, Aioniţoaie, op. cit., pag, 14^ E. Stancu, ,,op. cit., pag. 39—42; A. Ciopraga., op. cit., pag. 43.

3'34 35

1836

distanţă cât mai mare, cuprinzând drumurile, potecile, locurile obligatorii de trecere — poduri, podeţe etc. — până la localităţile limitrofe sau drumurile naţionale ori judeţene intens circulate. Practica a dovedit că, pe aceste căi folosite de infractor pentru a se îndepărta cât mai repede de locul unde a comis fapta pot fi descoperite urme şi mijloace materiale de probă, de mare valoare pentru cauză. De regulă, comportamentul infractorului suferă o transformare după săvârşirea faptei. Emoţiile pricinuite de agresiunea comisă şi lupta cu victima, teama de a nu fi surprins sau văzut de cineva la locul faptei ori în zonă, îndoielile privind realizarea mobilului sau scopului urmărit ş.a. se estompează pe măsură ce se, depărtează de câmpul infracţiunii. Pe primul plan trec acum alte preocupări cum ar fi: aruncarea ori ascunderea instrumentelor de care s-a folosit, curăţirea urmelor rămase pe vestimentaţie şi încălţăminte — în special a celor de sânge —, abandonarea unor obiecte proprii de îmbrăcăminte deteriorate, care ar putea trezi suspiciuni în rândul persoanelor întâlnite, tendinţa de a scăpa cât mai repede de anumite lucruri, luate de la victimă — înscrisuri, acte de identitate, portofel, chei etc. —, dorinţa de a ajunge cât mai repede în locuri unde să fie văzut ori să atragă atenţia prin modul de comportare, voit ostentativ, pentru a-şi crea ,,alibiuri". Rezultatele acestor manifestări psihice ale făptuitorilor trebuie să fie valorificate în vederea delimitării corecte a locului ce urmează a fi cercetat.

Dacă moartea s-a produs prin înec. nu trebuie omise malurile apei, căile de acces spre aceasta şi de la ea' spre periferie, imobilele sau amenajările existente în imediata vecinătate — case, moteluri, campinguri, cherhanale etc. După cum, în cazul morţilor produse prin explozii, cercetarea trebuie extinsa până la limita maxima de acţiune a suflului exploziei pe orizontal.^^

Trebuie precizat că delimitarea locului de cercetat poate fi reconsiderată, ulterior, în raport' cu datele oferite de examinarea detaliata a locului unde s-a săvârşit infracţiunea. Prin urmare, suprafaţa respectivă poate fi, după caz, -fie restrânsă, fie extinsă, scopul final este acela de a nu scăpa atenţiei nici o porţiune de teren în care să se găsească urme sau mijloace materiale de probă. .,

O altă activitate importanta ce revine şefului echipei de cercetare sa referă la stabilirea metodelor concrete de examinare criminalistică a locului faptei. Şi în acest caz, practica pozitivă a organelor judiciare oferă soluţii adecvate, ţinând cont de natura locului unde s-a săvârşit infracţiunea, întinderea acestuia, detaliile topografice şi de planimetrie, prezenţa ori lipsa vegetaţiei ş,a. Regula generală este ca punctul de plecare al cercetării să se situeze în centrul locului faptei — unde se află cadavrul — apoi să se extindă spre periferie. Pentru căutarea cadavrului, a instrumentelor folosite pentru comiterea omorului, precum şi pentru stabilirea căilor de acces este indicat să se înceapă cercetarea dinspre exterior spre centru, în spirală,în măsura în care limitele exterioare pot fi determinate.

Dacă cercetarea se face în loc deschis, în cazul când nu se poate delimita de la început suprafaţa ce urmează a fi examinată, ea poate fi efectuată fie de-a lungul itineraralui рагсгы-з de făptuitor din locul imde s-a consumat episodul principal — şi se observa rezultatul activităţii ilicite — spre exterior, fie din centrul locului faptei spre periferie, în spirală, lărgindu-se treptat zona examinată.™

în locurile închise, metoda concretă de cercetare trebuie aleasă în raport cu dimensiunile acestora. Astfel, în interiorul depozitelor, halelor, magaziilor etc. cercetarea se face, de obicei, pe fâşii dreptunghiulare, în cazul încăperilor mari şi înguste se recomandă ca cercetarea să se facă pe întregul front al acestora — limitata de pereţii laterali — din punctul de acces, spre cealaltă extremitate. Din contră, dacă locul faptei este situat în încăperi relativ mici, cercetarea trebuie să se efectueze de-a lungul pereţilor, de regulă în sensul acelor de ceasornic.

Examinarea propriu-zisă. a locului faptei debutează cu orientarea locului faptei din punct de vedere topografic şi criminalistic.''' Fixarea locului unde s-a săvârşit infracţiunea se face cu ajutorul fotografiei de-orientare''^ şi a fotografiei schiţă, în cazul în care cercetarea se efectuează pe un loc întins — câmp, şosea, etc. — pentru a permite identificarea cu uşurinţă a acestuia, fotografia de orientare trebuie să surprindă — în m^od obligatoriu —■ anumite .puncte de reper (fig. 2.1)

Fig. 2.П.De cele mai multe ori, un asem.enea spaţiu nu poate fi- cuprins într-o singura

imagine, situaţia în care se recurge la metoda, fotografiei panoramice — liniare sau circulare (fig. 2.2.—2.3). Dacă infracţiunea de omor s-a săvârşit într-un imobil, fotografia de orientare trebuie să fixeze

V. Bercheşan, C. Pletea, Eugen I, Sandu, op, cit, pag. 41." In tratarea activităţilor ce se desfăşoară la faţa locului se va urmări succesiunea cronologică a

acestora şi nu abordarea lor prin prisma fazei statice ori fazei dinamice a cercetării, având în vedere că, de regulă, cele două faze, fie că se derulează în paralel, fie că se întrepătrund (N.A.).

" R. A. Reiss — Manual de poliţie ştiinţifică —, Paris, 1911, pag. 68,

C. Aioniţoaie, op. cit., pag. 13; în acelaşi sens, C, Aioniţoaie, V. Bercheşan, Metodica cercetării infracţiunilor săvârşite ca urmare a nerespectării normelor privind circulaţia pe drumurile publice, în „Curs de criminalistică" — Anexa — Academia de Poliţie „A. I. Cuza" Bucureşti, Ediţia 1985, pag. 57—58.

C. Aioniţoaie, op. cit., pag. 14—16.

19

căile de acces spre imobil, precum şi intrările — ieşirile în şi din locuinţa în cauză (fig. 2.4—2.5).

La rândul ei, fotografia schiţă trebuie să redea imaginea cadavrului Şl a obiectelor dm jurul acestuia," indiferent de procedeul prin care se

Fig. 2.4.

realizează - unitară, de pe poziţii contrare, înorun . ■

lare — (fig. 2.6—2.8). ^^crucişate sau perpendicn-După marcarea căilor de acces în câmpul inf,-clusiv al şefului echipei şi al

ofiţerului criminal^.f^^*'""" ~ ^'^^^^^^— se trece la e.xami-

" y . Manea .şi Gh. Niţă - Curs de tehnică criminalistică, voi. l, Academia'^2^- P^&- 60-91; în acelaşi s^ns, C. ' AionftoTie!Op. cil'., pag. Jo. • '

2040

cesului Or, acest aspect capătă o importanţă covârşitoare pentru organul iudiciar, pus în situaţia de a investiga operativ şi a gasi cele mai eficiente metode de identificare şi prindere a infractoru ui. Data aproximativă a instalării morţii, stabilită de medicul legist în urma examinării cadavrului, va constitui punctul de plecare în determinarea activităţilor desfăşurate de victimă în perioada critică, persoanele cu care a intrat în contact ori cele văzute în câmpul infracţiunn, persoanele cu un comportament suspect ce şi-au făcut apariţia în zona, cele ce au părăsit subit localitatea- ori imobilul în care s-a comis ornorul, hunurile şi va-lorile pe care le'-a avut victima asupra sa. Formularea corecta a versiunilor privind cercul de persoane bănuite, mobdul Şi scopul infracţiunii şi verificarea operativă a acestora sunt influenţate direct de aprecierile făcute la fata locului de către medicul legist. Dupa examinarea cadavrului se trece'la recoltarea depozitului subunghial şi a firelor de păr din diferite părţi ale corpului. Amprentarea, toaletarea şi restaurarea cadavrului se realizează ulterior de specialistul criminalist şi medicul^^^'^Examinarea victimei presupune şi cercetarea îmbrăcămintei. Prac-tica iudiciară recomandă că această activitate sa se desfăşoare într-oanumită ordine, începându-se cu obiectele de la exteriorul bustului, con-tinuându-se cu lenjeria, pantalonii etc. şi finahzandu-se cu examinareaarticolelor de încaltăminte.'^ Cercetarea articolelor de vestimentaţie tre-buie făcută cu muită atenţie, accentul fiind pus pe descrierea fiecăruiobiect în parte, a mărimii, taliei, poziţiei şi ordimi în care sunt dispusepe cadavru a caracteristicilor individuale — natura materialului, cu-loare croială, emblema fabricii, monograma, natura materialului dincare este confecţionată căptuşeala, culoarea, numărul de nasturi, modulde dispunere şi starea acestora — existenţa celorialte accesorii _ fer-moare, curele, bretele, cordoane etc. —, ciorapii — felul; materialul dincare sunt confecţionaţi, culoarea, mărimea, gradul de uzură, existenţaunor corpuri sau substanţe străine aderente^» ş.a. -, obiectele de încăl-ţăminte - felul, modelul, mărimea, culoarea, natura materialului, gra-dul de uzură, deformări caracteristice, existenţa eventualelor zgârieturi,tăieturi, urme de frecare etc. •,- ,

Examinând vestimentaţia, specialistul criminalist şi naedicul legist trebuie să pună în evidenţă eventualele urme de tarare, de^ murdărire recenta şi semnele de violenţă — număr, formă, poziţie, dimensiune, aspectul marginilor, lipsa de substanţă — şi corespondenţa dintre acestea şi urmele imprimate pe corpul victimei.s" De pe îmbrăcămintea şi încălţămintea cadavrului pot fi relevate, fixate şi ridicate şi alte categorii de urme — biologice, de natură chimică, bunuri, înscrisuri ori valori aparţinând victimei ş.a. ~, precum şi microurme, fie de natura umană, fie de natură animală sau vegetală ori microurme ale obiectelor.ej In legătură cu microurmele, hteratura de specialitate concluzionează că descifrarea mecanismului lor de formare şi a mesajului informaţional pe

narea cadavrului. Examinarea priveşte, pe de o parte cercetarea corpului victimei, iar pe de altă parte, cercetarea îmbrăcămintei şi încălţămintei. Fără a modifica poziţia cadavrului, medicul legist va constata realitatea morţii, evidenţiind semnele morţii şi modificările cadaverice; lipsa respiraţiei, absenţa pulsului şi a zgomotelor cardiace, dispariţia reflexului corneean şi opacifierea corneei, răcirea şi deshidratarea cadavrului ş.a.^^ Totodată, examinarea cadavrului trebuie să pună în evidenţă semnele de violenţă, urmârindu-se locul şi numărul, natura,' as- . pectul exterior şi înclinaţia, forma marginilor şi, evident, poziţia plăgilor în raport cu anumite puncte anatomice de referinţă. în aceeaşi ordine de idei trebuie evidenţiate sem.nele particulare —■ natura, felul, amplasarea, forma, aspectul, dimensiunile, coloraţia etc. —, precum şi alte urme ale infracţiunii — depuneri de substanţe sau produse biologice normale ori patologice, fragmente de unghii, produse sau substanţe toxice, caustice ş.a.''*

Descriind cadavrul, mai ales al celui cu identitate necunoscută, nu ti-ebuie omise: vârsta aproximativă, talia şî constituţia, culoarea părului şi ocliilor, starea dentiţiei etc.

De o mare importanţă pentru explicarea mecanismului de formare a urmelor, pentru determinarea modului de operare folosit de făptuitor şi implicit, pentru formularea corectă а versiunilor este descrierea poziţiei cadavrului — înclinaţia capului, poziţia membrelor superioare şi inferioare faţă de trunchi —, locul unde a fost găsit — apă, sub dărâmături, spânzurat, îngropat —, culoarea pielii şi a mucoaselor, urmele eventualelor noduri sau legături, scurgeri de substanţe de natura biologică, semnele şi gradul de putrefacţie, mirosul ş.a.

Datele culese de medicul legist cu aceasta ocazie vor fi continuate prin investigaţiile ştiinţifice de laborator şi se vor concretiza în cuprinsul raportului de constatare sau expertiza medico-legală._Dar, interpretarea acestora la faţa locului sunt de natura să direcţioneze cercetările, să ofere cel puţin indicii cu privire la natura morţii, mecanismul de formare a leziunilor, data instalării -morţii şî să constituie temei pentru formularea versiunilor ce trebuie verificate paralel cu examinarea locului faptei.- Spre exemplificare menţionăm faptul că, deşi răcirea cadavrului constituie un semn de moarte reală, literatura şi practica medico-legală consideră că utilizarea datelor obţinute prin explorarea ei pentru stabilirea datei morţii este relativă, aceasta relativitate fiind dată de numeroşi factori ce determină şi influenţează pierderea de căldură de către corp.''^ Cunoscând însă faptul că la o temperatură de 15—20°C răcirea cadavrului se face cu l°C/oră în primele 4 ore post-mortem şi apoi cu 2°C/orа, Şncepând de la exteriorul corpului spre interior, iar rigiditatea cadaverică se instalează şi durează 2—6 ore după relaxarea imediat post-mortem, fiind mai rapidă la muşchii articulaţiilor mici -— ceafă, mandibulă, cot, genunchi'''' — se poate aprecia, cu aproximaţie, data survenirii de-

" V. Panaitescu — Tanatologia medico-legală —, în „Medicina legală", Editura Teora, Bucureşti, 1992, pag. 18—22.

L. Coman, I. R. Constantin, Unele particularităţi ale cercetării la faţa locului in infracţiunile de omor şi în cazul cadavrelor neidentificate, în „Tratat practic de criminalistică", voi. I, Ministerul de Interne, Bucureşti, 1976, pag. 434— 438.

™ V. Panaitescu, op. cit., pag. 23.''■' Etapa de generalizare a rigidităţii cadaverice se desfăşoară pe parcursul următoarelor 14—24

ore (N.A.), citat din V. Panaitescu, op. cit., pag. 25.

™ L. Coman, I. R. Constantin, op. cit., pag. 434.™ Idem, op. cit., pag. 435.

I. Cioc, Urmele obiectelor de îmbrăcăminte, în „Tratat practie de criminalistică", voi. I, Ministerul de Interne, Bucureşti, 1976, pag. 247—24a

" O. Pop, Unele consideraţii în legătură cu microurmele, în „Tratat practic de criminalistică", voi. I, MinistWul de Interne Bucureşti, 1976, pag. 416—419.

4321

Fig. 2.13.

care-1 poartă se constituie într-un ajutor nepreţuit în identificarea făptuitorului şi dovedirea activităţii infracţionale.'^

Reamintim că, înainte de a se trece la examinarea victimei — când poziţia cadavrului nu a fost modificată se execută fotografiile judiciare, cunoscute sub denumirea generică de fotografii ale obiectelor principale, ale cadavrului şi ale urmelor, respectând întocmai regulile de tehnica criminalistică privind poziţia aparatului de fotografiat, unghiul de fotografiere şi condiţiile de iluminare (fig. 2.9—2.11)

In cazul descoperirii de cadavre — sau părţi din acestea — îngropate, fotografiile trebuie să redea succesiv diferitele etape ale dezgropării, aspectul şi poziţia acestora în fiecare etapă a căutărilor, inclusiv după scoaterea la suprafaţă (fig. 2.12—2.16).

Fig. 2.10." Examinarea microurmslor se face în condiţii de laborator, ceea ce nu exclude posibilitatea

identificării lor chiar cu ocazia cercetării la faţa locului (N.A.); a se vedea în acelaşi sens, A. Swensson, O. Wendel, op. cit., şi P. Kirk, Crime investigation. Universitatea din California, 1966.

22

Fig. 2.16.

44

La moartea prin spânzurare, imaginea fotografica trebuie să redea, atât cadavrul suspendat — aşa cum se prezintă în momentul sosirii echipei —, cât şi aspectul acestuia după ce a fost coborât în vederea examinării, cu păstrarea intactă a laţului şi nodurilor.^s

Dacă moartea s-a produs prin înecare — submersie — este indicat ca, pe cât posibil, fotografiile să fie făcute, atât în locul unde a fost găsit cadavrul, cât şi imediat după scoaterea sa la mal"^ (fig. 2.17—2.19).

Fig. 2.17.

Fig. 2.1S.^' A. Svi'enssoN, O. Wendel, op. cit, pag. 6—7: „...Având de-a face cu cazuri de spânzurare, ţineţi minte despre importanţa păstrării în stare intactă a nodului .." Acest lucru se poate realiza în cazul în care apa este de adâncime mică, cadavrul a fost descoperit

în mâl ori a fost împins de curenţi aproape de ma] (N.A.).

Fig. 2.19.Fig. 2.21.

Fig. 2.20. - Fig.

2.22.Pentru evidenţierea micro sau macroreliefului leziunilor existente pe corp,

precum şi a urmelor descoperite pe vestimentaţie se execută fotografiile de detaliu, după regulile cunoscute (fig," 2.20—2,22),

Din cele expuse rezultă clar că examinarea cadavrului sub cele două aspecte^—^corp şi ţinută vestimentară — se face atât prin observarea victimei, fără a-i schimba poziţia iniţială, cât şi prin mişcarea acesteia în vederea cercetării complete a urmelor existente. Este încă o dovadă a caracterului pur convenţional al delimitării în faza statică şî faza dinamică a cercetării la faţa locului, activităţile succedându-se în ordinea lor cronologică, firească.

După examinarea cadavrului şi a vestimentaţiei acestuia — şi după fixarea şi ridicarea urmelor descoperite ctî' această ocazie — se trece la examinarea suprafeţei de sub cadavru şi din imediata sa vecinătate — parchet, duşumea, covor, sol, etc.'=

Sub cadavru şi în jurul acestuia pot fi descoperite urme de natura umană, atât urme formă — ale mâinilor,^6 picioarelor, înscrisuri, noduri şi legături etc. —, urme materie — sânge, salivă, spermă, fire de păr ş.a, —. cât şi alte categorii de urme — de încălţăminte, ale obiectelor de îmbrăcăminte, ale mijloacelor de transport, instrumente folosite la săvârşirea agresiunii, obiecte sau părţi din obiecte provenite de la infractor sau victimă (fig. 2.23—2,26),

în spaţiile închise, pe obiecte, suporturi sau alimente pot fi evidenţiate urme do buze, nas, urechi sau dinţi. Cu prilejul examinării terenului din jurui cadavrului trebuie să se acorde atenţie deosebită modului în care sunt dispuse ' Tmele şi mijloacele materiale de probă care, coroborat cu poziţia cadavrului, poate oferi indicii valoroase privind raportul dinamic agresor—victima, dacă locul în care a fost găsită victima

С Aioniţoaie, Metodica cercetării omorului, în „Curs de criminalistică",. voi, III, partea I, „Metodica criminalistică". Academia de Politie „A, I. Cuza". Ediţia 1977, pag. 7—8. I. R, Con,stantin. Marius Râdulescu, Dactiloscapia, Ministerul de Interne. Bucureşti, 1975

23

48 24 — Tratat de metodică crtminallâtlcă voi. I

în cazul omorului săvârşit prin arme de foc, trebuie să se descrie _ în amănunt orificiul sau orificiile de intrare, zona corpului unde sunt" amplasate, aspectul exterior al leziunii — lipsă de substanţă la nivelul pielii de formă rotundă sau ovalară, cu m.argini fin dinţate, înconjurată de o zonă îngustă, de 1—3 mm, excoriată, de culoare roşie, pergamentoasă după moarte, devenind brună şi formând aşa-num_itul „guleraş de eroziune—, orificiile de ieşire precum şi urmele secundare ale împuşcăturii, respectiv: arsuri în jurul orificiului de intrare, urmele rezultate din acţiunea gazelor, cele de funingine, de pulbere nearsă — în special pe hainele victimei —, dispuse în formă de cerc în jurul orificiului de intrare, dacă tragerea s-a făcut perpendicular pe planul ţintei sau ovală, alungită, dacă tragerea s-a făcut oblic, inelul de metalizare sau guleraşul de ştergere şi urmele de unsoare.^' Descoperirea armei în astfel de cazuri este una din sarcinile importante ale cercetării la faţa locului. Ea trebuie căutată atât în imediata vecinătate a cadavrului, cât şi în locurile unde făptuitorul a lăsat urme ori pe căile de acces. Uneori, arma poate fi găsită în fântâni, ape curgătoare, îngropată în pământ, în scorburile copacilor etc. Tuburile trase vor fi căutate începând din zona în care se bănuieşte că a stat infractorul. Gloanţele pot fi descoperite în diverse locuri, în raport cu împrejurările în care s-a comis fapta: în pereţi sau tavan, în mobilierul din încăpere, pe sau în podea, îji tocul uşilor şi ferestrelor, în îmbrăcămintea victimei, în cadavru ori în alte locuri — vehicule, pomi, garduri etc.^" Dacă au fost găsite arma, tuburile şi gloanţele trebuie să se stabilească poziţia acestora atât faţă de cadavru, cât şi a unora faţă de celelalte. Toate acestea, coroborate cu leziunile de pe cadavru constituie elementele de bază în stabilirea direcţiei, distanţei de la care s-a tras şi a unghiului de tragere,^! putându-se stabili cu exactitate locul de unde s-a executat tragerea. Or, descoperirea locului de unde s-a tras este de natură să ducă la descoperirea altor urme, cu valoare pentru cauză — atât arme, tuburi, cartuşe netrase, cât şî urme lăsate de făptuitor.

Arma descoperită trebuie să fie examinată pentru evidenţierea urmelor specifice tragerii, a mirosului, a eventualelor urme digitale, biologice ş.a. în acelaşi scop, pe tuburile găsite vor fi căutate urme ale împuşcării recente.^^

Descoperirea pe corpul victimei de leziuni produse prin instrumente ascuţite, respectiv plăgi înţepate — produse de cui, andrea etc. —, plăgi tăiate — cauzate de lamă, brici ş.a. — ori despicate — generate de instrumente grele, de genul toporului, satârului, sapei etc. —impune căutarea instrumentelor creatoare de urme, inclusiv, pe căile de acces. Cu privire la obiectele descoperite trebuie să se noteze natura, poziţia lor faţă de cadavru şi alte repere fixe din teren, starea în care se află şi urmele pe care le poartă (fig. 2.27).

Fig. 2.26.

V. Dragomirescu, Leziunile ţi moartea prin arme de ioc, în „Medicina legală". Editura Teora, Bucureşti, 1992, pag. 99.

V. Mâcelaru, Urmele create prin folosirea armelor de foc, în „Tratat practic de criminalistică", voi. I, Ministerul de Interne, Bucureşti, 1976, pag. 275—282,

Idem, op. cit., pag. 285.C. Aioniţoaie, op. cit., pag. 8.Luciul proaspăt al metalului tubului provenit din acţionarea asupra acestuia a percutorului şi ghiarei

extractoare, mirosul de pulbere arsă, etc. (N.A.).V. Beliş, Traumatologia medico-legală, în „Medicina legală", Editura Teora Bucureşti, 1992, pag.

46—47.

coincide cu cel în саге а fost suprimata viaţa acesteia ş.a. Totodată se impune evidenţierea aşa-numiteloi' „împrejurări negative"respectiv a acelor urme, obiecte, situaţii, indicii ce contravin logicii, care contrazic atât susţinerile unor persoane privind natura faptei săvârşite, cât şi da-tele concrete oferite de locul faptei.

C. Aioniţoaie, op. cit., pag. 6.

nind de la acest considerent, cu ocazia cercetării la faţa locului, în toate cazurile, se impune căutarea urmelor focului, examinarea stării instalaţiilor electrice, existenţa ori lipsa unor obiecte de uz casnic ce funcţionează pe bază de curent electric, starea acestora etc."

Deşi moartea prin frig este în general o moarte accidentală, nu simt excluse cazurile de omor — în special asupra persoanelor în imposibilitatea de a se apăra ori asupra noilor născuţi —, după cum, pot exista situaţii când îngheţarea cadavrului este făcută pentru a camufla cauza reală a morţii.s^ Trebuie reţinut faptul că frigul nu distruge, ci conservă urmele leziijnilor organice ori a altor modalităţi de săvârşire a infracţiunii, motiv pentru care, atât examenul extern, detaliat al cadavrului, cât şî expertiza medico-legală se vor face după dezgheţare, la sediul unităţii medico-legale, în încăperi răcoroase.''®

Toate constatările făcute cu ocazia cercetării la faţa locului, toate urmele şi mijloacele materiale de probă descoperite, relevate, fixate şi ridicate vor trebui descrise amănunţit în cuprinsul procesului-verbal, respectând întocmai condiţiile de fond şi formă pe care trebuie să le îndeplinească acest principal mijloc de fixare al rezultatelor cercetării locului răvârşirii infracţiunii. Reamintim că este obligatorie consemnarea tuturor constatărilor făcute, indiferent dacă între urmele, mijloacele materiale de probă ori diversele împrejurări ale cauzei şi versiunile elaborate cu privire la modalităţile concrete de săvârşire sau la legătura lor cu fapta comisă se poate stabili sau nu vreo conexiune logică. Aceasta se va face ulterior, când cel ce efectuează cercetarea are posibilitatea să coreleze toate datele şi indiciile, să aprecieze la justa valoare probele obţinute şi să le raporteze la ceea ce a perceput nemijlocit cu prilejul examinării locului faptei.Dacă se admite în unanimitate că în efectuarea cercetării la faţa locului nu trebuie să se pornească cu idei preconcepute, cu atât mai mult trebuie acceptată ideea că se interzice cu desăvârşire înserarea în procesul-verbal a presupunerilor, părerilor sau concluziilor pe marginea celor constatate.

Pornind de la premiza că schiţa locului faptei, indiferent de modalităţile de reprezentare grafică, ajută la înţelegerea corectă a tabloului real al locului săvârşirii omorului, întregeşte celelalte mijloace de fixare a cercetării la faţa locului şi trebuie să ilustreze cât mai fidel constatările din procesul-verbal, cei ce efectuează cercetarea au datoria să depună toate diligentele pentru a asigura exactitatea măsurătorilor şî a le transpune grafic, respectând cu stricteţe regulile stabilite de tactica cri-minahstică.^^-

Fig. 2.27.

Atunci când din analiza stării cadavrului şi a mediului ambiant rezultă că moartea s-a produs prin otrăvire, la faţa locului trebuie să se procedeze la .ridicarea recipientelor — sticle, pahare, flacoane —, tacâmurilor, resturilor alimentare şi de hârtie, vomismentelor şi chiar a materiilor fecale, întrucât ele pot evidenţia ingerarea unor substartţe toxice. Acestea, împreună cu hainele, lenjeria de corp şi de pat —■ chiar murdare — trebuie ambalate şi sigilate, având în vedere că numai analiza de laborator poate stabili cu certitudine dacă prezintă sau nu urme de substanţe toxice.'"" Ridicarea obiectelor şi produselor menţionate se impune cu atât mai mult, cu cât, anumite toxice produc pe corpul victimei leziuni minime sau necaracteristice.*^

De asemenea, trebuie acordată atenţie descoperirii de înscrisuri, emanate de la victimă, ele fiind de natură să indice dacă în cauză este vorba de omor sau sinucidere. Mai mult, dacă moartea s-a produs prin intoxicaţie cu oxid de carbon, se impune examinarea atentă a stării instalaţiilor de gaze, maşinilor sau a sobelor ce funcţionează pe bază de gaze, a furtunurilor ori dispozitivelor de racordare ş.a.

Dacă moartea s-a produs prin electrocutare ori ca urmare a temperaturilor înalte, cu ocazia examenului extern al cadavrului trebuie puse in evidenţă atât leziunile caracteristice — marca electrică, arsura electrică, metalizarea pielii, edemul electrogen, epidermoliza, necrozele, figurile trăznetului, respectiv arsurile provocate de corpuri incandascente, de diferite grade —cât şî urme ce pot indica originea ar.surii — funingine, resturi de lichide ş.a. —, în raport cu acestea putându-se stabili, pe de o parte natura şi cauza morţii iar, pe de altă parte, dacă агзгл-rile s-au produs în timpul vieţii sau post-mortem. Ultim.'il aspect prezintă importanţă deosebită din punct de vedere al cercetării înti-ucât arderea cadavrului este o dovadă de ascundere a adevăratei cauze a morţii. Por-

C. Aioniţoaie, op. cit., pag. 9, V, Beliş, op. cit., pag. 117.Leziunile anatomo-patologice suferă modificări rapide la o dezgheţare bruscă (N,A.). -

'™ V, Bercheşan, C, Pletea, Eugen I. Sandu, op. cit., pag:'5l.Hans Gross, Manuel pratique d'instruction criminelle, Paris, 189Э: „,., modul în care este redactat

procesul-vsrbal este piatra de încercare pentru judecătorul de instrucţie, în nici o altă împrejurare el nu-şi manifestă mai bine, îndemânarea, limpezimea vederii, logica raţionamentului, energia metodică şi con-ştientă a scopului pe care îl urmăreşte şi iarăşi, în nici o altă împrejurare nu-şi manifestă mai bine neîndemînarea, neprevederea, dezordinea, nesiguranţa şi ezitarea ...".

•"^ V. Bercheşan, C. Pletea, Eugen I, Sandu, op. cit., pag, 48—51." 'пп^ l '.t r toxice funcţionate, respectiv t..K.e f^matic^ _ CO, hemolizants -, toxice celulare - acidul cinhidnc ?■ dern^aţu sai — şi toxicele nervoase - stricnina, opiacee (N.A.); vezi ş. V. Panauescu. op. cit.. pag. 123.

»" V. Beliş, op. cit.. pag. 114-115 şi 117—120.

SO4' 5

dare — se impune determinarea legăturii cauzale dintre acestea şi traumatismul iniţial.'""

La moartea produsă prin armele de foc sau suspectată de a fi produsă cu asemenea mijloace, constatarea medico-legală se va axa pe lămurirea unor probleme, de genul:

— dacă leziunea este produsa sau nu prin armă de foc;— orificiul de intrare şi de ieşire;— diagnosticul leziunilor produse prin arma de foc faţă de leziunile produse

de alţi agenţi traumatici;— caracterul vital sau post-mortal al rănii împuşcate;— numărul şî succesiunea împuşcăturilor;— legătura cauzală dintre leziunile constatate şi producerea morţii; —■ posibilitatea autoproducerii leziunilor — în condiţiile date — pentru diferenţierea omorului de sinucidere;—distanţa şi direcţia din care s-a tras;..— arma din care s-a tras ş.a.'"'Se observă că parte din problemele enunţate — distanţa şi direcţia de

tragere, identitatea armei, numărul şi succesiunea împuşcăturilor — fac obiectul constatării tehnico-ştiinţifice balistice. Nu este vorba de e suprapunere a celor două genuri de constatări sau expertize ci ne aflăm în prezenţa unei expertize complexe — criminalistică şi medico-legală — în cadrul căreia specialiştii din ambele domenii de activitate sunt chemaţi să colaboreze în vederea formulării unor concluzii comune privind mecanismul de producere a urmelor — leziunilor —, agentul vulnerant, сои-cordanţa dintre urmele existente ş.a.'"^

în cazul morţii produse prin traumatisme chimice,^"''' constatarea sau expertiza medico-legală este chemata să răspundă la o serie de întrebări, din care amintim:

—dacă moartea s-a datorat sau nu unei otrăviri?— care este natura, cantitatea şi calea de pătrundere în organism a

substanţei toxice — inclusiv, forma şi condiţiile în care aceasta a fost ingerată?—dala aproximativă a ingerării toxicului?—mijloacele prin care s-a putut procura substanţa otrăvitoare, având în vedere natura ei — medicament, substanţe folosite în anumite ramuri industriale sau utilizate în scop casnic etc.""

Problemele se pun în mod asemănător şi la moartea produsă prin agenţii traumatici biologici — moartea produsă prin veninuri, insecte, toxinfecţiile alimentare, intoxicaţiile cu ciuperci.'"

în practica organelor de urmărire penală apar situaţii când obiectivul principal al constatării medico-legale nu îl constituie stabilirea mecanismului de producere a leziunilor şi cauza morţii, ci condiţiile particulare în care s-a acţionat. Aceasta, îndeosebi, în cazul asfixiilor mecanice, -

2. Dispunerea constatării ori a expertizei medico-legale

Examinarea cadavrului cu ocazia cercetării la faţa locului nu permite obţinerea unor date amănunţite pe baza cărora să se poată trage concluzii certe privind natura morţii, mecanismul producerii leziunilor, data instalării morţii ş.a. Toate datele de natura medico-legală legate de împrejurările comiterii omorului urmează să fie lămurite de medicul legist şi demonstrate ştiinţific în cadrul constatării medico-legale. în conformitate cu prevederile legii procesual penale, în cazurile de moarte violentă, de moarte a cărei cauză nu se cunoaşte sau ese suspectă ori atunci când este necesara examinarea corporală a învinuitului sau persoanei vătămate pentru a constata pe corpul acestora existenţa urmelor infracţiunii, organul de urmărire penală este obligat să dispună efectuarea constatării medico-legale.

Pentru ca rezultatele constatării medico-legale să contribuie la aflarea adevărului în cauză, organele de urmărire penală au datoria să asigure medicului legist condiţii optime de activitate, în sensul de a-i pune la dispoziţie, atât în faza iniţială, cât şi pe parcursul efectuării lucrării, toate materialele şi datele de care are nevoie pentru efectuarea unei lucrări de calitate.'°^ Conlucrarea permanenta dintre medicul legist şî organul de urmărire penală dă posibilitatea acestuia din urmă să cunoască rezultatele obţinute şi să rezolve cu operativitate diversele probleme ce apar în urma examinării cadavrului.Constatarea medico-legală se dispune prin rezoluţie motivată.

Nu suntem de acord cu practica unor organe de urmărire penală de a dispune efectuarea acestei lucrări prin adrese — în care se solicită răspuns la probleme de ordin general, fără detalierea problematicii ce trebuie rezolvate în raport cu particuiarităţile fiecărei cauze. Oricât de bine pregătit profesional ar fi medicul legist, el nu se poate substitui organului de urmărire penală şi nu poate rezolva problemele ce ţin exclusiv de anchetă.

Referitor la problematica ce trebuie rezolvată prin constatarea medico-legală, ea diferă în raport cu agenţii traumatici ce au acţionat asupra victimei.

■ Astfel, în cazul morţii violente prin traumatisme mecanice, medicul legist va fi solicitat să lămurească:

— felul morţii;— leziunea sau leziunile cauzatoare de moarte;— efectele leziunii cauzatoare de moarte asupra organismului;— cauza imediata a .morţii;— mecanismul de producere a leziunilor— cu precizarea naturii

agentului vulnerant, a legăturii de cauzalitate dintre traumatism, şi efectele sale."'^

în cazul unor mecanisme complexe de producere a leziunilor, medicul legist trebuie să se pronunţe asupra ponderii fiecăruia în tan.Htogenezn; în m.od similar în cazul stabilirii unor complicaţii — cauzalităţi secun-

105 V, Beliş, op. cit., pag. 72.'"■ V. Dragomirescu, op. cit., pag. 99.

C. Aioniţoaie, C. Pletea, Constoînveo teJinico-ştiiTiţifică şi expertiză, în „Tratat de tactică criminalistică". Editura „Carpaţi", Craiova, 1992, pag. 252; In acelaşi sens, L. lonescu. Expertiza complexă, în „Revista română de drept" nr. 3/1978.

' ■' Vezi V. Panaitescu, Traumatismele chimice (toxicologia medico-legală), în op. cit., pag. 122—144.'"> M. Kernbach,.op. cit., pa"g. 402—403. V. Beliş,

op. cit., pag. 145.1»= V. Dcngoroz ş.a., op. cit., pag. 239; Practica judiciară şi medico-legală recomandă ca efectuarea constatării să fie făcută de acelaşi medic legist care a ■ examinat cadavrul la faţa locului {N.A.). '" C. Aioniţoaie, op. cit., pag. 10. lub V. Beliş, op. cit., pag. 70—71.

5326

fie asfixii prin compresiune — spânzurarea, sugrumarea, ştrangularea etc. —, fie prin ocluzie — sufocarea, ocluzia căilor respiratorii prin corpi străini, de natură solidă şi înecarea. Asfixiile mecanice prin compresiune produc, în general, leziuni asemănătoare şi numai examenul intern poate explica şî demonstra ştiinţific tanatogeneza, respectiv infiltratele sanguine subcutanate şi în părţile moi la nivelul şanţului, coroborate cu poziţia laţului şi forţa de compresiune, cu fracturi la nivelul osului hioid şi cartilajelor laringelui ori luxaţii de coloană cervicală — în cazul spân-zurării —, comprimarea mai lentă asupra plexurilor nervoase cervicale ^ la moartea prin ştrangulare^^^ —, tulburările; specifice provocate de comprimarea asupra pachetului vasculo-nervos al gâtului, laringelui şi nervului laringeuii^ — în cazul morţilor produse prin sugrumare — ş.a.

Examenul intern la moartea produsă de ocluzia căilor respiratorii prin lichide — înecarea sau submersia —, evidenţiind leziunile specifice, face distincţie netă între sugrumare şi moarte reflexă, între moartea în apă şi înecarea veritabilă, precum şi între asfixia vitală şi asfixiile post-mortale,"* ultimele demonstrând simularea spânEurării.

Varietatea mare a modalităţilor traumatice în cazul omorului reprezintă un cadru mult mai larg decât aspectele de ordin general prezentate mai sus. Dar, indiferent de modalitatea concreta de săvârşire a infracţiunii, medicului legist îi revine sarcina elucidării aspectelor multiple ce privesc organismul uman şi factorii de ordin biologic de natură a constitui probe în procesul penal.''^ După cum, în cazuri deosebite, medicul legist poate oferi date concludente referitoare la reconstituirea împrejurărilor în care s-ar fi putut săvârşi infracţiunea, prin cunoştinţele sale fiind un adevărat consilier al organului de urmărire penală şi al specialistului criminalist în problemele de specialitate, dar fără să-şi depăşească competenţa.""

în raport cu modalităţile concrete în care s-a săvârşit infracţiunea, la faţa locului pot fi găsite — aşa cum s-a precizat —o multitudine de urme:

— urme ale omului — atât urme formă, cât şi urme materie;— urme ale animalelor;— urme ale vegetalelor;

— urme ale obiectelor — îmbrăcăminte, încălţăminte, instrumente, arme, mijloace de transport, substanţe pulverulente''^ ş.a.;— urme create de diverse fenomene — de genul celor provocate de scurtcircuitele electrice, scurgerilor provocate de curenţii de înaltă tensiune, a substanţelor radioactive etc.

Nu ne propunem tratarea în detaliu a problemelor ce pot fi lămurite prin constatările tehnico-ştiinţifice sau expertizele criminaiistice. ci doar exemplificarea celor de ordin general, considerându-le strict necesare pentru formularea corectă a întrebărilor ce se adresează specialiştilor.

Astfel, în cazul urmelor de mâini, când se prezintă urma şi modelul de comparaţie, specialistului trebuie să i se solicite să stabilească dacă urma ridicată cu ocazia cercetării locului faptei şi amprenta prezentate sunt sau nu create de aceeaşi persoană.

După unii autori, constatarea tehnico-ştiinţifică sau expertiza dacti-loscopică poate avea câ obiect şl stabilirea faptului dacă amprentele de la cadavru şi amprentele presupuselor rude ale acestuia conţin dermatoglife caracteristice care să confirme rudenia.în situaţia în care specialistului i se prezintă numai urma în litigiu

ori obiectul purtător de urme,'-" constatarea tehnico-ştiinţifică sau exper-tiza dactiloscopică vă putea lămuri probleme de genul:■y — dacă obiectul ridicat din câmpul infracţiunii prezintă sau nu urme

şi, în caz afirmativ, numărul şi natura acestora — digitale sau palmare;— tipul, subtipul şi varietatea urmelor respective;— dacă urmele în cauză prezintă suficiente elemente individuale pentru

identificare;

— mâna şi degetul de la care provin urmele; ^ — mecanismul de formare a urmelor;—• dacă desenul papilar a fost impregnat cu vreo substanţă în momentul

creării urmelor, precum şi natura acelei substanţe;— vechimea urmelor.'2'Urmele de picioare ridicate de la faţa locului pot face obiectul constatării tehnico-

ştiinţifice dactiloscopice sau traseologice. Nu se ridică nici un fel de probleme atunci când se prezintă şi persoana bănuită de comi-^ terea omorului, sarcina constatării

sau expertizei fiind aceea de a stabili dacă urma descoperită la faţa locului şi modelele pentru comparaţie au

3. Dispunerea constatărilor tehnico-ştiinţifice sau a expertizelor criminalistice

Lămurirea problemelor multiple şi diverse pe care le ridică soluţionarea legală şi temeinică a cauzelor privind acest gen de infracţiuni, impune valorificarea ştiinţifică a urmelor şi a mijloacelor materiale de probă descoperite şi ridicate de la faţa locului, prin intermediul constatărilor tehnico-ştiinţifice şi a expertizelor criminalistice. Urgenţa dispunerii constatărilor tehnico-ştiinţifice criminalistice este dată, fie de pericolul dispariţiei unor mijloace de probă ori de schimbare a unor situaţii de fapt, fie de necesitatea lămuririi fără întârziere a unor fapte sau împrejurări ala cauzei.

"'■^ In astfel de cazuri, şanţul de ştrangulare nu are amprenta nodului, este complet, inelar, are adâncime uniformă şi este plasat, de regulă, in treimea medie a gâtului (N.A.).

V. Dragomirescu, op. cit, pag. 108—110. Idem, pag. 113.în acelaşi sens, Constanţa Naneş, Omorul. Metoda de probaţiune medico-legală, mecanisme

lezionale, probleme de cauzalitate şi tanatogeneza, în „Medicină legală". Editura Teora, Bucureşti, 1992, pag. 63.

Idem, pag. 64.

Vezi, Supra, secţiunea a I!I-a, pct. 1. "«.Gh. Păşescn Noţiunea şi clasificarea generală a urmelor, în „Tratat practic de^^criminaUstica", voi. I, Ministerul de Interne, Bucureşti, 1^76, pag П7-11дvol т Jîni^;»??"f'"?*l"- '^"^^'^ mlinilor, în „Tratat practic de criminalistică", voi. I, Ministerul de Interne, Bucureşti, 1976,. pag. 143.

Urme de această natură pot fi relevate şi de corpul victimei (NA.) In acelaşi sens, I. R. Constantin, op. cit., pag, 148.

54 .■

2856

fost create sau nu de aceeaşi persoană. Cum, de cele mai multe ori, în faza iniţială a cercetărilor, nu poate fi prezentata şi persoana despre care se presupune că a creat urma, specialiştii vor fi solicitaţi să răspundă la o serie de întrebări, cum ar fi;

— natura urmei prezentată spre examinare;___ dacă urma plantară prezintă suficiente elemente individuale de

identificare;— piciorul de la care provine urma;

— mecanismul de formare, substanţa cu care a fost creata şi vecKi-mea aproximativă a urmei;

— direcţia de mers a persoanei ce a creat urma;— sexul, greutatea aproximativă şi vârsta persoanei care a creat urma plantară, eventual, particularităţile anatomo-patologice ale persoanei respective.

România se situează printre primele ţări din lume privind identificarea persoanelor după urmele buzelor."^ Este adevărat că astfel de urme se găsesc destul de rar la locul săvârşirii infracţiunii. Totuşi, nu este exclus ca urmele buzelor să fie descoperite pe alimente, pe obiecte de sticlă — pahare, căni etc. —, porţelan, lut ars smălţuit ş.a. Pornind de la faptul că desenele coriale sunt unice la o persoană, în prezent este ■ unanim acceptată ideea potrivit căreia urmele de buze pot duce cu certitudine la identificarea unei persoane în aceeaşi măsură ca şi urmele desenului papilar.

Printre problemele ce pot fi rezolvate prin expertiza urmelor de buze, amintim :

— dacă obiectul ridicat de la faţa locului prezintă sau nu urme de buze şi natura acestora;— dacă urmele de buze au fost formate de una sau mai multe per-soane şi dacă prezintă suficiente elemente caracteristice de identificare;— dacă urmele au fost create de buza superioară sau inferioară şi eventualele malformaţii congenitale — „buza de iepure", „gura de lup" şi „macrostonia" — sau patologice pe care le prezintă persoana ce a creat urmele;

— sexul, vârsta aproximativa şi tipul antropologic al persoanei;— mecanismul de formare a urmelor, particulele adiacente ce se găsesc în urmele de buze, eventual, vechimea lor;— grupa sanguină a persoanei care a creat urmele de buze şi dacă aceasta coincide cu modelul pentru comparaţiei^^ ş.a.

Pentru identificarea persoanelor care au creat urme de dinţi, urechi, nas sau ale altor părţi ale feţei şi corpului uman, organele de urmărire

D. Icnete, Urmele picioarelor, în „Tratat practic de criminalistică", voi. I, Ministerul de Interne, Bucureşti, 1976, pag. 157—158.

Prima expertiză- referitoare la examinarea urmelor de buze s-a efectuat în ţara noastră în anul 1969 (N.A.)." 1=^* Citat din I. R. Constantin, Urmele buzelor, în „Tratat practic de criminalistică", voi. I, Ministerul de Interne. Bucureşti, 1976, pag. 159—164.

penală pot recurge la concursul specialiştilor pentru a elucida una sau mai multe probleme, cum ar fi;'^'

—dacă urmele descoperite la faţa locului au fost create de un corp uman şi, în caz afirmativ, de care parte a acestuia — ureche, nas, ridurile feţei, bărbie, coate, genunchi etc.;—dacă urma de dinţi a fost creată de dantura umană şi care sunt caracteristicile danturii persoanei care a creat urma;—dacă urmele au fost create de una sau de mai multe persoane şi dacă prezintă sau nu elemente de identificare;— tipul antropologic al persoanei ce a creat urma, iar în cazul urmei de dinţi dacă dentiţia creatoare de urme a suferit tratament SLomatologic;'^'^—dacă partea corpului ce a creat urma prezintă vreo maladie sau malformaţie de ordin congenital ş.a.i^'

Dacă moartea s-a produs prin spânzurare ori victima a fost legată cu diverse materiale — sfori, frânghii, sârme, şireturi, curele de piele etc. —, examinarea de către specialistul criminalist a nodurilor şi legăturilor descoperite poate oferi date preţioase pentru identificarea făptuitorului. Astfel, specialistul sau expertul criminalist poate fi solicitat să lămurească probleme de genul:—dacă nodul sau legătura au fost executate de o persoană ce posedă

deprinderi specifice practicării unei profesii sau meserii şi, în caz afirmativ, care este profesia ori meseria probabilă a acesteia;—caracteristicile individuale ale legăturii sau nodului;—poziţia făptuitorului în momentul efectuării nodului sau legăturii, respectiv poziţia victimei în momentul legării;—dacă legătura sau nodul în litigiu ar fi putut fi executat de către persoana de la care s-au obţinut modele pentru comparaţie.'^*

Urmele materie de natură umană, denumite fie urme biologice, fie urme biocriminalistice se întâlnesc, aşa cum am^ văzut, frecvent în locul unde s-a săvârşit infracţiunea de omor. Indiferent dacă urmele sunt de sânge, de salivă, de spermă, de natură piloasă, osteologica ş.a., examinarea acestora — în condiţii de laborator — poate oferi indicii preţioase pentru desfăşurarea unor activităţi operative, de natură să ducă la identificarea şi prinderea făptuitorului. în raport cu natura urmelor materie descoperite la faţa locului, constatarea tehnico-ştiinţifică sau expertiza biologică — biocriminalistică — poate lămuri o problematică diversificată.

Astfel, în cazul urmelor de sânge:—natura urmei ~ dacă este sânge uman sau animal;—care este grupa sanguina — sistemul clasic ABO, tipul de hapto-globină,

factorul Gm'^s —, vechimea probabilă a urmei de sânge;V. Stanciu, Urmele dinţilor şi C. Panghe, Urmele urechilor, nasului şi ale altor părţi ale feţei şi

corpului uman, în „Tratat practic de criminalistică", voi I Ministerul de Interne, Bucureşti, 1976, pag. 169-178.

în unele situaţii se pot solicita reconstituirea fizionomiei după urmele de dinţi (N.A.).Evident, în cazul prezentării modelului pentru comparaţie se va solicita specialistului să

concluzioneze dacă urma în litigiu si modelul de comparat au fost sau nu create de aceeaşi persoană (N.A.).N. Vasiliniuc, Nodurile şi legăturile, în „Tratat practic de criminalistică". voi. I, Ministerul de Interne,

Bucureşti, 1976, pag. 193—194.M. Dragomir, Gh. Asanache, Urmele de sânge, în „Tratat practic de cri-mmalistică", voi. I,

Ministerul de Interne, Bucureşti, 1976, pag. 202—203.

58 29

— poziţia corpului victimei în momentul sângerării, eventual, regiunea anatomica de unde provine urme de sânge'^" ş.a.

Cu privire la urmele de salivă, specialistul sau expertul se poate pronunţa cu privire la următoarele aspecte:— dacă pe obiectul ridicat de la locul faptei se găsesc sau nu urme de

salivă, dacă este saliva de natură umană, precum şi caracterul secretor sau nesecretor al persoanei de la care provine;— grupa sanguină a persoanei de la care provine urma şi indiciile ce atestă starea de sănătate a persoanei, mediul profesional, tratamente medicamentoase urmate, inclusiv unele vicii.

La urmele de spermă se ridică, în general aceleaşi probleme, respectiv natura acestora, grupa sanguina a persoanei de la care provin, vechimea aproximativa a urmelor şi dacă persoana ce a creat urmele suferă de vreo boală venerică ori altă afecţiune de natură patologică.

Examinarea firului de păr poate elucida anumite aspecte, de natură să ducă, coroborată cu ălte probe, la identificarea autorului şi, implicit, la dovedirea vinovăţiei. Problemele de genul; partea din corpul uman sau zona de unde provin firele de păr, modul de detaşare, existenţa urmelor de distrugere, sânge, paraziţi ori a unor alteraţii patologice, culoarea naturală — în cazul în care părul prezintă urme de vopsire —, sexul şi vârsta probabilă a persoanei ş.a. sunt de'natură să restrângă cercul de bărruiţi şi în final, prin prezentarea firelor de păr pentru comparaţie, specialistul să se pronunţe dacă urma are sau nu aceleaşi caracteristici generale şî individuale cu probele prelevate de la persoana suspectă.

La urmele create de animale interesează natura, specia de animal ce le-a creat, precum şi mecanismul de formare a acesteia.

în mod asemănător se pune problema şi în cazul urmelor formă de natură vegetală, precum şi a celor biologice de aceeaşi natură, cu anumite particularităţi. Astfel,, dacă în cazul urmelor formă se va cere specialistului sau expertului să precizeze dacă urma a fost creată de aceeaşi plantă cu cea de la care provine modelul de comparaţie,"^ în cazul urmelor biologice de natură vegetală interesează, printre altele, următoarele:

— zona de provenienţă a plantei, stadiul de vegetaţie şi anotimpul căreia îi corespunde;— dacă planta creşte natural ori este cultivată;— eventualele prelucrări şi modificările suferite în urma acestui proces — sau modificările ori particularităţile cauzate de detaşare —, cU evidenţierea legăturilor ce există cu activitatea desfăşurată de către făptuitor;— dacă există corespondenţă de gen şi specie între urma în litigiu şi modelul prelevat pentru comparaţie ş.a.^-i

Expertiza sau constatarea tehnico-ştiinţifică balistică are drept scop identificarea armei de foc — pe baza examinării glonţului, tubului, bure-

lor, urmelor împuşcăturii —, precum şi stabilirea vechimii, direcţiei, distanţei, unghiului de tragere şi a altor împrejurări legate de împuşcătură.

De asemenea, prin constatările şi expertizele efectuate se oferă date privind starea de funcţionare a armelor şî muniţiilor, urmele de intrare şi de ieşire a gloanţeior, urmele de ricoşeu, urmele suplimentare ale împuşcăturii, ale celor create de armă pe gloanţe şi pe tubul cartuşului, distanţa şi direcţia de tragere la pistoalele cu bolţuri şi armele atipice.'^^

Stabilirea problematicii constatărilor tehnico-ştiinţifice sau expertizelor privind urmele obiectelor — încălţăminte, îmbrăcăminte, instrumente, mijloace de transport, coloranţi, vopsea, metale, sticlă, hârtie ş.a. — identificate, fixate, ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului în cazul infracţiunii de omor nu diferă de cea a constatărilor sau expertizelor dispuse în cazul cercetării altor genuri de infracţiuni, motiv pentru care nu insistăm asupra lor.

4. Stabilirea identităţii victimei

Pentru stabilirea corectă a versiunilor şi desfăşurarea operativa a activităţilor de verificare a acestora, cunoaşterea identităţii victimei reprezintă condiţia esenţială.""

Nu de puţine ori, cu ocazia cercetării la faţa locului asupra cadavrului nu se găsesc acte care sâ-i ateste identitatea. Alteori, cu acest prilej se descoperă astfel de acte, dar, fie că prezintă suspiciuni sub aspectul autenticităţii, fie că sunt alterate de diverşi factori —• acţiunea îndelungată a apei, ardere etc.

Identificarea victimei unei infracţiuni de omor poate fi făcuta atât prin activităţi specifice de urmărire penală, cât şi prin metodele tehnicii criminalistice.

Dintre activităţile de urmărire penală — cu respectarea tuturor regulilor tacticii criminalistice — cea mai frecvent întâlnită este prezentarea pentru recunoaştere. Prezentarea pentru recunoaştere a cadavrului se face înaintea efectuării constatării medico-legale şi cJupă ce, în prealabil, s-a procedat la toaletarea şi, după caz, la restaurarea acestuia. Cadavrul se prezintă — în mod individual — rudelor, cunoştinţelor, prietenilor sau vecinilor. în situaţia în care cadavrul este într-o stare avansată de putrefacţie ori sunt găsite numai resturi din cadavru se procedează la prezentarea pentru recunoaştere a obiectelor aparţinând acestuia — fie obiecte de îmbrăcăminte, fie de altă natură cum- ar fi: inele, cercei, meda^ lioane, brăţări, ceasuri etc."' Alteori, prezentarea pentru recunoaştere se poate face şi după fotografie. Aprecierea rezultatelor prezentării pentru recunoaştere a obiectelor ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului trebuie făcută cu multă prudenţă, fiind posibile erori din partea celor chemaţi să facă recunoaşterea. -

Stabilirea regiunii anatomice de unde provine urma se poate face numai în cazul sângelui proaspăt şi lichid (N.A.).

'■^1 M. Dragomir, Gh. Asanache, Urmele de salivă, în op. cit., pag. 206—207.i^'-^ Vezi şi M. Dragomir, Gh. Asanache, Urmele de natură piloasă, în op. cit., pag, 213—214.

Gh. Asanache, M, Constantinescu, Urmele formă lăsate de vegetale, ia „Tratat practic de criminalistică", voi. I, Ministerul de Interne, Bucureşti, 1376, pag. 239.

Gh. Asanache, Urmele biologice de natură vegetală, în op. supracit.^ pag. 241—242.

"5 Prin examinarea în raze gama, Ia nivelul Institutului de Criminalistica, ■există posibilitatea efectuării unei radiografii perfecte a oricărei arme care nu poate fi desfăcută, pentru a stabili starea mecanismelor interioare, precum şi dacă este sau nu încărcată (N.A.).

C. Aioniţoaie, op. cit., pag. 13."' C. Aioniţoaie, E. Stancu, Prezentarea pentru recunoaştere, în „Tratat de tactică criminalistică".

Editura „Carpaţi", Craiova, 1992, pag. 189—191.

6130

5. Identificarea şi ascultarea martorilorо altа posibilitate de identificare a victimei este oferită de constatarea tehnico-ştiinţifică dactiloscopică prin compararea impresiunilor digitale ale cadavrului cu urmele din evidenţele mono şi decadactilare. Este încă un motiv în plus ca amprentarea cadavrului să se facă în toate situaţiile. Dacă victima infracţiunii de omor a fost cercetata anterior într-o cauză penală identificarea sa se poate face cu uşurinţă. Alteori, aşa cum am văzut,"^ în cadrul constatării tehnico-ştiinţifice sau expertizei dactiloscopice, specialistului i se poate solicita să precizeze dacă amprentele cadavrului neidentificat şi cele ale presupuselor rude apropiate prezintă dermatoglife caracteristice care să confirme rudenia.''^''' Oricum, amprentarea cadavrului este impusă şi de necesitatea excluderii urmelor acestuia dintre celelalte urme de mâini ridicate din câmpul infracţiunii.

Examinarea trăsăturilor individuale ale persoanei din fotografia de semnalmente — ce formează obiectul constatării tehnico-ştiinţifice sau expertizei fotografico-judiciare — contribijie la identificarea cadavrului. In cadrul Institutului de Criminalistica din Inspectoratul General al Poliţiei funcţionează un laborator de antropometrie judiciară care permite obţinerea unor date deosebit de preţioase. Cu ajutorul unor truse antropologice complexe şi a unei aparaturi de supraproiecţie se pot determina următoarele: vechimea aproximativă a oaselor umane, sexul, vârsta persoanei după schelet, identificarea persoanei după fotografie — prin reconstituirea fizionomiei după craniu şi prin supraproiecţia efectuată între craniu fără identitate şi fotografiile persoanelor dispărute.

Totodată, examinarea maxilarelor şi dinţilor cadavrelor cu identitate necunoscută — prin realizarea fotografiei şi mulajului de dinţi — poate duce la reconstituirea fizionomiei, cu indicarea sexului, vârstei — cu aproximaţie de -5—10 ani, în raport cu lipsurile dentare şi gradul de uzură al marginilor tăioase ale dinţilor incisivi —, tipul antppo-logic ş.a.'^"

Tot în scopul identificării victirnei, o contribuţie însemnată şi-o aduce constatarea tehnico-ştiinţifică sau expertiza tehnica a actelor, cunoscută şi sub denumirea de examen al documentelor. Acest gen de constatare sau expertiză permite stabilirea autenticităţii actului de identitate găsit asupra cadavrului, relevarea textelor şterse sau greu lizibile, refacerea actelor rupte.

Prin folosirea combinei electronooptice care permite vizualizarea ca-racteristicilor identificatoare ale scrisului sub incidenţa razelor ultraviolete şi infraroşii'^' — se pot efectua examinări ale actelor deteriorate prin ardere, rupere, prin acţiunea apei etc.

Identificarea martorilor ce pot furniza date legate de împrejurările săvârşirii infracţiunii constituie una din sarcinile urgente care trebuie rezolvate. Depoziţiile acestora determină de multe ori orientarea activităţii organelor de urmărire penală.

Martorii oculari trebuie ascultaţi, pe cât posibil, chiar cu ocazia cercetării la faţa locului. Dacă acest lucru nu poate fi făcut în cursul acestei activităţi, ascultarea se va efectua în cel mai scurt timp posibil, în felul acesta evitându-se ,,alterarea" declaraţiilor prin influenţele diverşilor factori, fie obiectivi, fie subiectivi.'-'^

Ascultarea martorului ocular trebuie să lămurească, în detaliu, următoarele:— locul şi timpul când s-a comis infracţiunea;— împrejurările în care a luat la cunoştinţă despre comiterea omorului;— locul în care se afla şi aspectele pe care le-a perceput;—acţiunile făptuitorului înainte, în timpul şi după comiterea agresiunii;I— cauzele ce au generat starea conflictuale dintre agresor şi victimă;— instrumentele ori obiectele de care s-a folosit făptuitorul pentru a curma

viaţa victimei;'— identitatea făptuitorului ori semnalmentele acestuia şi ţinuta ves-

timentară;— identitatea victimei;—direcţia în care s-a deplasat făptuitorul după săvârşirea infracţiunii;—alte persoane care mai cunosc despre fapta comisă şi împrejurările în care au luat la cunoştinţa despre aceasta;—posibilitatea de a recunoaşte pe făptuitor, în situaţia în care l-ar revedea ş.a.

Persoanele care au descoperit cadavrul pot furniza relaţii privitoare la împrejurările în care au descoperit victima, poziţia iniţială, modificările survenite în câmpul infracţiunii — cine le-a făcut şi în ce scop'^^ —^ identitatea victimei etc.

Alte categorii de persoane din rândul cărora pot fi identificaţi martorii sunt: cele apropiate victimei, vecinii acesteia, colegii săi de muncă ori persoanele făcând parte din cunoştinţele celor incluşi în cercul de bănuiţi sau care cunosc despre activităţile acestora în perioada critică.

Astfel, rudele victimei vor fi întrebate despre activităţile desfăşurate de aceasta în perioada dinaintea comiterii agresiunii, motivul prezenţei în docul unde a fost găsita, stările confHctuale pe care le-a avut cu persoanele din anturajul său, ameninţările pe care le-a primit şi de la cine, bunurile şi valorile pe care le-a avut la plecarea din locuinţă — ori bunuri ce lipsesc din imobil —, vizitele pe care le-a primit victima în ultima perioadă şl scopul acestora ş.a. Totodată trebuie stabilit ce activităţi au desfăşurat martorii în perioada critică, precum şi împrejurările în care au aflat despre faptă.'» Supra, secţiunea a IlI-a, pct. 2; Vezi ţi C. Turai şi I. Leonida, Dermatogli-fologia, Editura Medicală,

Bucureşti, 1971, cap. IX.™ In acelaşi scop, amprentele cadavrului pruncului sunt comparate cu ale presupusei mame, pentru

evidenţierea dermatoglifelor caracteristice de rudenie (N.A.)."° P. Firu, C. Rişcuţia, Expertiza reconstituirii fizionomiei după urmele dinţilor, în „Tratat practic de

criminalistică", voi. II, Ministerul de Interne, Bucureşti, 1978, pag. 80—83."' I. Anghelescu, Cercetarea mijloacelor materiale de probă- în cadrul laboratoarelor Institutului de

Criminalistică, în „Probleme de criminalistică şi criminologie" nr. 1/1983, pag. 29—30.V. Bercheşan, Eugen Sandu, Ascultarea martorilor, în „Tratat de tactică criminalistică". Editura

„Carpaţi", Craiova, 1992, pag. 122—131 şi 147—148. '" C. Aioniţoaie, op. cit., pag. 14.

31 63

Cu martorii identificaţi din rândul vecinilor victimei, pe lângă problemele arătate, pot fi lămurite şi aspecte legate de comportamentul acesteia în familie, viciile, natura relaţiilor lor cu persoana decedată, reacţia rudelor la aflarea veştii descoperirii cadavrului, comportarea suspectă a vreunuia din membrii de familie, persoanele ce i-ar fi putut dori moartea ori şi-au exprimat dorinţa de a-i suprima viaţa etc.

De un real folos pot fi declaraţiile martorilor identificaţi din rândul vecinilor, cunoştinţelor, prietenilor,, persoanelor incluse în cercul de bănuiţi. Datele cu privire la activităţile desfăşurate de persoana suspectă înainte şi după săvârşirea infracţiunii, ora plecării şi sosirii în locuinţă, ţinuta vestimentară, obiectele sau instrumentele pe care le avea asupra sa, motivarea eventualelor leziuni ori pete de sânge pe îmbrăcăminte ş.a. sunt de natură să înlăture „alibiurile" invocate de persoana bănuită. Practica judiciara cunoaşte cazuri când astfel de martori au recunoscut instrumentul cu care a fost săvârşit omorul ca fiind al celui inclus în cercul do bănuiţi. Alteori, ei au oferit relaţii cu privire la bunurile achiziţionate de persoana suspectată, modul de viaţă al acesteia peste posibilităţile legale de câştig, în perioada următoare omorului comis în scop de j3.î, plecarea precipitată din localitate etc., aspecte care, coroborate cu celelalte probe administrate au dus la dovedirea vinovăţiei acesteia.

Reconstituind traseul parcurs de victimă până în locul unde i-a fost suprimată viaţa pot fi identificaţi martori care să confirme acţiunile ei, persoanele cu care a venit în contact sau semnalmentele acestora, eventualele diferende şi altercaţii avute, locul unde a fost văzută ultima oară şi starea în care se găsea ş.a. Astfel de martori pot fi: salariaţi ai unităţilor comerciale —■ restaurante, bufete, hoteluri, moteluri, campinguri —, colegi de serviciu, funcţionari publici — poştaşi, pădurari, paznici —, persoane aflate la munca câmpului ori pe diverse şantiere etc.

' De asemenea trebuie identificaţi martori şi pe itinerariul parcurs da făptuitor pentru a se îndepărta de locul faptei. Datele oferite de astfel de martori, cu referire în principal la identitatea făptuitorului sau semnalmentele acestuia, caracteristicile individuale de identificare ale îmbrăcămintei şi încălţămintei, starea acestora — rupte, mototolite, cu pete de sânge etc. —, existenţa pe corp a unor leziuni şi obiectele ce le avea asupra sa sunt deosebit de valoroase şi permit desfăşurarea operativă a unor activităţi de urmărire şi prindere a celui vinovat.

Sfera persoanelor ce pot fi ascultate în calitate de martor diferă de la cauză la cauză, putând fi restrânsă sau extinsă în raport cu împrejurările în care s-a săvârşit infracţiunea, particularităţile locului faptei, natura urmelor descoperite ş.a.m.d.

terilor sau a altor persoane care se sustrag de la urmărirea penală sau de la judecată.

Percheziţia efectuată la persoanele bănuite poate conduce la descoperirea instrumentelor folosite la comiterea omorului — cuţit, brici, topor etc. —, arme de foc şi muniţie, instrumente cu care a fost dezmembrat cadavrul ş.a. Faptul că pe acestea se descoperă urme ale infracţiunii contribuie, în mod decisiv, la identificarea făptuitorului si la dovedirea activităţii infracţionale desfăşurate.

De o mare atenţie trebuie să se bucure căutarea obiectelor de îmbrăcăminte şi încălţăminte ale persoanei la care se efectuează percheziţia şi care au corespondent în urmele descoperite la faţa locului. Ulterior, prin constatarea tehnico-ştiinţifică traseologică se ' va putea stabili cu certitudine dacă firele textile găsite la fata locului au făcut sau nu corp comun cu obiectul de îmbrăcăminte ridicat la percheziţie ori dacă, urmele de încălţăminte — ridicate cu aceeaşi ocazie, au fost formate de încălţămintea găsită asupra persoanei bănuite.

Uneori, scopul percheziţiei vizează descoperirea unor substanţe toxice, a unor recipiente sau vase ce poartă astfel de urme, a instrumentelor — ace, seringi etc. — cu care au fost administrate victimei, înscrisuri care dovedesc provenienţa acestora etc. Alteori, scopul principal al percheziţiei îl constituie descoperirea de cadavre ori părţi din acestea. (Fig. 2.28—2.30).

l-'ig. 2.29. Fig. 2.30.

6. Efectuarea percheziţiilor

rŞi percheziţia — fie domiciliară, fie la locul de muncă'" — este una din"'activităţile de urmărire penală, de maximă urgenţă, urmăriiid descoperirea obiectelor sau instrumentelor ce au servit la comiterea omorului, a celor care poartă urmele infracţiunii, a bunurilor sau valorilor produs al infracţiunii, a cadavrelor sau părţi din acestea, precum şi a făptui-

'" С Aioniţoaie, V. Berctieşan, Г. Boţob, Percheziţia, în „tratat de tactică criminalistică". Editura ,,Carpaţi" Craiova, 1992, pag. 206—236.

Fig. 2.33. -G4 32 - Tratat de metodică criminailstlcă voi. I Qţj

Totodată, la percheziţia efectuată la persoana bănuită, trebuiecăutate obiectele, înscrisurile şi valorile de care a fost deposedată victima |şi care pot dovedi mobilul şi scopul infracţiunii, precum şi mijloacelede transport, pentru a se stabili corespondenţa dintre acestea şi urmelede la faţa locului. ' .

Trebuie precizat că percheziţia se efectuează nju numai la persoanele suspecte, ci şi la domiciliul sau locul de muncă al victimei. Prin desco- ; perirea unor înscrisuri pot fi puse în evidenţă relaţiile dintre infractor şi victimă — de exemplu, scrisori de ameninţare"^ —, precum şi urme ori indicii valoroase pentru cauză.""

7. Identificarea, urmărirea şi prinderea făptuitorilor

Toate activităţile de urmărire penală menţionate converg spre aceeaşi finalitate judiciară, respectiv identificarea, prinderea şi probarea activităţii infracţionale a autorului omorului.

In cele ce urmează vom aborda câteva probleme referitoare la măsurile urgente ce trebuie luate chiar cu ocazia cercetării la faţa locului I ori imediat după aceasta, menite să ducă la identificarea şi prinderea operativă a făptuitorului.

Studierea urmelor de miros uman sau provenite de la anumite I substanţe ori procese s-a impus ca o necesitate în activitatea de descoperire a făptuitorilor. Prin prelucrarea urmei de miros câinele de urmărire | poate conduce la locul unde se află persoana ce interesează ori la locul unde au fost ascunse sau abandonate bunurile provenite din infracţiuni. Chiar dacă folosirea câinelui de urmărire nu se finalizează cu descoperirea locurilor menţionate, ea poate oferi indicii privind direcţia în care s-a deplasat făptuitorul, permiţând luarea ori continuarea măsurilor de urmărire. Practica judiciară recomandă ca folosirea câinelui de urmărire să se facă în faza de început a cercetării locului faptei, respectiv după marcarea căilor de acces şi examenul exterior al victimei, în aşa numita „fază statică" a examinării locului unde s-a săvârşit infracţiunea."' j

în baza semnalmentelor furnizate de martorii oculari se poate trece ! Ia realizarea portretului vorbit al infractorului, folosind metodele tehnice cunoscute: schiţa de portret (Fig. 2.31), fotorobotul, metoda identi-kit <Fig. 2.32), mimicompozitorul (Fig. 2.33)»' şi realizarea portretului pe calculator (Fig. 2.34). I

Constatarea tehnico-ştiinţifică sau expertiza de portret oferă posibilitatea identificării persoanei după fotografie ori prim-planul filmului judiciar, folosindu-se diferite metode, cum ar fi: compararea prin con-

C. Aioniţoaie, op. cit., pag: 14. HB Percheziţia la locuinţa victimei se impune şi în situaţia când se reclamă ■dispariţia unei persoane şi există temei să se presupună că omorul este cauza dispariţiei (N.A.).

A se vedea în acest sens, A. Greblea, I. Sandu şi N. Stoica, Urmele de miros, în „Tratat practic de criminalistică", voi. I, Ministerul de Interne, Bucureşti, 1976, pag. 220—225.

C. Panghe, C. Dumitrescu, Portretul vorbit. Ministerul de Interne, Bucureşti, 1974; în acelaşi sens, C. Panghe, Realizarea portretului vorbit la }aţa locului, în „Tratat practic de criminalistică", voi. I, Ministerul de Interne; Bucureşti, 1976, pag. 111—116.

66 33

fruntare, stabilirea continuităţii liniare, tehnica coroiajului, măsurarea valorilor unghiulare şi proiecţia punctelor comune (Fig. 2,35—2.38),

Oricare ar fi metodele folosite pentru identificarea persoanei, făptuitorul trebuie dat în urmărire şi organizate măsurile corespunzătoare pentru prinderea lui.

Un sprijin considerabil în identificarea făptuitorului îl poate aduce şi constatarea tehnico-ştiinţifică a stresului psihologic. Printre mijloacele tehnice de detectare a tensiunii emoţionale sunt folosite în mod frecvent: poligraful, detectorul de tensiune emoţională în voce, detectorul de tensiune emoţională în scris.

Poligraful înregistrează sub formă grafică trei modificări „tipice" etărilor emoţionale: tensiunea arterială şi pulsul, dereglările respiraţiei şi

Fig. 2.3S.E, Stancu, Consideraţii .privind folosirea mijloacelor telmico-ştiinţifice de depistare a tensiunii emoţionale în ascultarea învinuiţilor sau inculpaţilor, în „Probleme de criminalistică şi criminologie" nr. 1/1983, pag. 36—38.

Fig. 2.37.

rezistenţa electrodinamică (R,E,D.). Detectorul de tensiune emoţională în voce — apărut în S.U.A, în perioada anilor 1970 —, folosit, de regulă, împreuna cu poligraful depistează microtremurul vocii determinat de stările neurovegetative specifice emoţiei. La rândul său, detectorul de tensiune emoţională în scris — un dispozitiv anexă al poligrafului — pune în evidenţa trei caracteristici ale scrisului şi anume: timpul delatenţă, durata scrierii răspunsului şi presiunea scrierii.

Trebuie precizat că rezultatele folosirii acestor mijloace nu constituie prin ele însele o dovadă certă că cel supus testării este autorul sau are vreo participaţie la săvârşirea omorului, ci ele urmează a fi coroborate cu celelalte probe administrate în cauză. După opinia noastră, faptul că piin asemenea testări se restrânge la minimum cercul de persoane bănuite, dând posibilitate organelor de urmărire penală să-şi concentreze eforturile pe verificarea unui număr restrâns de persoane şi să desfăşoare activităţile adecvate constituie un ajutor substanţial pentru cei ce efectuează cercetarea, cu efect pe planul operativităţii şi folosirii judicioase a forţelor.

Precizărn că activităţile de urmărire penală prezentate — exceptând cercetarea la faţa locului — nu se desfăşoară într-o ordine prestabilită. Aceasta, din considerentul cătoate activităţile menţionate — fie că Fig. 2.38,

34

privesc stabilirea identităţii victirnei, fie că au menirea să ducă la identificarea făptuitorului şi probarea activităţii infracţionale ■— converg şi se completează reciproc în realizarea scopului procesului penal, respectiv aflarea adevărului în cauză şi asigurarea tragerii la răspundere penală a celor vinovaţi. ■

Desfăşurarea cu prioritate a uneia sau alteia din activităţile menţionate ţine de specificul fiecărei cauze, determinate de împrejui'ările concrete în care s-a săvârşit fapta şi de considerente ce ţin de tactica adoptată în cercetare.

ficarea operativă- a tuturor aspectelor nou apărute. Această planificare, făcută în comun, direcţionează activităţile ce urmează a fi întreprinse pentru asigurarea unei finalităţi judiciare de calitate,'^' conferă perspectivă investigaţiilor, reprezentând rezultatul unui proces complex de analiza ce însoţeşte întreaga urmărire penală.

în cadrul planificării un rol deosebit îl joacă elaborarea versiunilor şi, în raport cu acestea, stabilirea activităţilor specifice de verificare.

Rezultatele obţinute cu prilejul cercetării la faţa locului, interpretarea urmelor descoperite, datele furnizate de martorii oculari ş.a. permit elaborarea unor versiuni verosimile, de natură să direcţioneze activitatea organelor de urmărire penală. Dintre acestea, un loc important trebuie să-1 ocupe cele privind natura şi cauza morţii, făptuitorii, mobilul gi scopul săvârşirii infracţiunii.

Interpretarea şi aprecierea corectă a urmelor şi mijloacelor materiale de probă ce indică mobilul şi scopul omorului prezintă însemnătate, pe lângă încadrarea juridică a faptei, şi sub aspectul limitării ori restrângerii cercului de persoane bănuite de săvârşirea infracţiunii. în acest sens, iipsa obiectelor, valorilor ori înscrisurilor — constatată cu ocazia examinării îmbrăcămintei cadavrului —, buzunare întoarse, căptuşeala tăiată sau sfâşâiată etc. oferă posibilitatea să se presupună că omorul a fost 'săvârşit din interes material. Obiectele de mobilier sparte, lucrurile împrăştiate sunt specifice om.orului săvârşit în acelaşi scop. Alteori, elaborarea versitmilor privind mobilul-omorului este determinată de natura bunurilor dispărute din locuinţa victimei, precum şi de relaţiile existente între acestea şi anumite persoane. Astfel, dacă din primele verificări rezultă că lipsesc diferite valori — bijuterii, bani, înscrisuri de valoare etc. — se poate presupune că mobilul omorului a fost tot interesul material.

In cazul în care, din aceleaşi verificări a rezultat că între persoanele cu care victima a avut legături se află şi unele ce i-ar fi putut provoca moartea din diferite motive — gelozie, răzbunare, neânţelegeri familiale ş.a. —, toate acestea ar putea -constitui temeiul pentru elaborarea versiunilor privind mobilul săvârşirii faptei.

Tabloul oferit de locul faptei poate indica şi persoanele ori categoria de persoane în rândul cărora trebuie căutat făptuitorul. De exemplu, atunci când victima a fost găsită întinsă în pat, îmbrăcată sumar, se poate presupune că autorul este o persoană din anturajul acesteia ori din cercul de cunoştinţe sau prieteni. La aceeaşi versiune se poate ajunge şi în urma analizării comportamentului infractorului la locul faptei. Descoperirea urmelor de spargere numai în încăperile în care se aflau bunurile dй valoare constituie un indiciu că făptuitorul, fie că a mai fost în locuinţa respectivă, fie că a cunoscut detalii cu privire la locul de păstrare al bunurilor. In astfel de cazuri nu trebuie exclusă versiunea simulării, în sensul că pentru a ascunde adevăratul mobil al infracţiunii făptuitorul poate crea intenţionat urme din care să se creadă că omorul-a fost săvârşit din interes material.

Versiunile privind locul şi timpul săvârşirii infracţiunii prezintă importanţă pentru stabilirea şi desfăşurarea activităţilor de identificare-

S e c ţ i u n e a a IV-a

Alte activităţi care se întreprind pentru dovedirea activităţii ilicite. Unele particularităţi privind cercetarea

omorului urmat de dezmembrarea cadavrului ori în cazurile în care cadavrul nu a fost descoperit

1. Alte activităţi care se întreprind pentru administrarea probelor

Lămurirea cauzei sub toate aspectele presupune desfăşurarea şi a altor activităţi de urmărire penală, cum ar fi:— organizarea şi planificarea cercetărilor;— ascultarea învinuiţilor sau inculpaţilor;'-'*'— efectuarea confruntării;— efectuarea prezentării pentru recunoaştere şi a reconstituirii ş.a. Şi în

efectuarea acestor activităţi, organele de cercetare penală alepoliţiei colaborează cu organele de procuratură competente să efectueze urmărirea.

De fapt, în activitatea organelor de urmărire penală este destul de greu să se facă o demarcaţie precisă între activităţile ce intră în categoria aşa numitelor „prime măsuri" şi celelalte activităţi ce trebuie întreprinse pentru administrarea probelor. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, rezultatul acestora din urmă vine să confirme sau să infirme rezultatul unor activităţi desfăşurate anterior.

Pe de altă parte, unele activităţi efectuate în prima fază a cercetărilor sunt finalizate pe parcurs, desfăşurându-se, uneori în paralel cu cele denumite generic „alte activităţi". Iar dacă adăugăm la cele expuse şi posibilităţile pe care le au organele de poliţie de a desfăşura anumite activităţi specifice — în special, privind urmărirea, prinderea şi reţinerea făptuitorilor — apare, şi mai pregnantă necesitatea conlucrării dintre cele două organe până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Privită din acest unghi de vedere, planificarea cercetărilor şi, implicit, organizarea lor este destinată realizării unei munci de calitate, corelarea tuturor măsurilor şi acţiunilor ce se întreprind pentru veri-

^" A. Ciopraga, Criminalistica. Elemente de tactică. Universitatea „A. I. Cuza" îaşi. Facultatea de drept, ed. 1986, pag. 7.

'^^ C. Aioniţoaie, E. Stancu, Planificarea urmăririi penale, in „Tratat de tactică criminalistică". Editura „Carpaţi", Craiova 1992, pag. 17.

le" Problematica de lămurit prin ascultarea diferitelor categorii de martori a fost tratată la secţiunea a IlI-a, punctul 5 (N.A.).

3570

— care era ţinuta sa vestimentara şi ce încălţăminte purta, insis-tându-se pe descrierea amănunţită a fiecărui obiect de îmbrăcăminte şi pe caracteristicile încălţămintei;

— dacă o cunoştea pe victimă, de când, în ce împrejurări a cunos-cut-o şi natura relaţiilor dintre ei; ______________________________

— când s-a întâlnit ultima dată cu victima, unde, motivul întâlnirii şi discuţiile ce le-au purtat, precum şi persoanele ce pot confirma aceasta;

—• cauzele care au generat conflictul;— împrejurările în care a comis omorul;— instrumentele, obiectele, armele de care s-a folosit, loviturile' aplicate şi

zona corpului în care a lovit;— reacţia victimei şi modul în care a încercat să se apere:— obiectele, valorile şi înscrisurile pe care le-a luat de la victimă — cu

descrierea caracteristicilor individuale;— acţiunile întreprinse pentru a şterge urmele ori a ascunde fapta comisă;— itinerariul parcurs de la locul faptei, locurile unde s-a oprit, persoanele cu

care s-a întâlnit, discuţiile avute cu acestea, eventual, motivele ce le-a invocat referitoare la prezenţa lui în locul respectiv ori cu privire la starea în care se afla —■ hainele rupte, pătate, zgârieturi etc.;

— motivele invocate faţă de membrii de familie ori alte rude privitoare la acelaşi aspect; .

—■ destinaţia bunurilor, valorile luate de la victimă, precum şi a obiectelor, instrumentelor sau armelor cu care a înfăptuit omorul;

— ce „alibiuri« şi-a creat pentru a încerca să scape de răspundere pentru fapta comisă şi acţiunile întreprinse în acest sens ş.a.

Problemele enumerate sunt orientative, ele putând fi extinse în raport cu împrejurările concrete în care a fost săvârşită infracţiunea, probele şi mijloacele de probă existente la data ascultării, forţa probantă a acestora şi, nu în ultimul rând, poziţia pe care o adoptă învinuitul sau inculpatul în cursul cercetării. Oricum, problematica ascultării trebuie să se regăsească în planul de ascultare ce finalizează pregătirea acestei importante activităţi.

După identificarea autorului infracţiunii de omor, în faţa organelor de urmărire penală se pune şi problema de a stabili dacă cel în cauză suferă sau nu de vreo tulburare psihică, care îi afectează capacitatea normală de a înţelege şi de a-şi dirija voinţa potrivit scopului propus.'-'^ Aceasta se realizează prin dispunerea expertizei psihiatrice, ramură a expertizei medico-legale şi care are ca obiect determinarea stării sănătăţii psihice a unei persoane."^ Efectuarea acestui gen de expertiză este_ necesară pentru determinarea discernământului şi, prin urmare a:-vinovăţiei.

Dispunerea expertizei psihiatrice poate fi determinată de conduita anormală a unei persoane — în faţa organelor de urmărire penală —

а făptuitorului. Dacă cercetarea locului faptei'şi examinarea cadavrului duc la concluzia că omorul a fost săvârşit în locul unde a fost descoperită victima, în elaborarea versiunii privind locul comiterii omorului trebuie să se ia în considerare dacă alegerea acestui loc este rezultatul unui complex de împrejurări întâmplătoare ori natura şi caracteristicile topografice ale terenului sunt susceptibile de a presupune că acesta a fost ales cu premeditare. Din contră, dacă urmele descoperite la locul faptei şi pe cadavru dovedesc că omorul s-a comis în alt loc, versiunea privitoare la locul comiterii faptei trebuie să ia în considerare şi cauzele care au determinat pe făptuitor să deplaseze victima, cunoscând că, de regulă, făptuitorul procedează în acest mod întrucât locul res-pectiv poate contribui într-un fel sau altul — la identificarea lui. Versiunile privind timpul comiterii infracţiunii au menirea de a orienta cercetările în direcţia stabilirii activităţilor ce le desfăşura victima în acel moment, motivul prezenţei sale în acel loc, bunurile şi valorile pe care le avea asupra sa, precum şi persoanele cu care a luat legătura ori cele care au văzut-o ultima oară.

La elaborarea versiunilor referitoare la făptuitori şi împrejurările în care a fost săvârşită infracţiunea nu trebuie să se omită urmele şi mijloacele materiale de probă —• instrumentele folosite pentru suprimarea vieţii victimei, urmele de picior, urmele mijloacelor de transport ş.a. —-, de multe ori acestea oferind indicii cu privire la profesia şi ocupaţia făptuitorului ori sectorul de activitate — ex. instrumente de cismărie, lăcătuşerie, instrumentar medical, produse ori substanţe toxice etc.

Multitudinea împrejurărilor şi modalităţilor concrete de săvârşire a infracţiunilor de omor face aproape imposibilă enumerarea tuturor aspectelor ce trebuie avute în vedere la elaborarea versiunilor privitoare la faptă, mobil şi scop, participanţi, împrejurările în care s-a săvârşit ş.a. Ceea ce trebuie reţinut este faptul că din analiza tuturor datelor oferite de cercetarea locului faptei şi primele verificări trebuie să se elaboreze toate versiunile posibile, fără a se stabili o ordine de prioritate şi, mai ales fără a se exclude cele ce par, la prima vedere, mai puţin verosimile. Acest lucru se va face ulterior, pe măsura efectuării activităţilor de verificare, până la confirmarea a ceea ce numim „versiune de lucru".

Nu insistăm asupra modului în care trebuie pregătite, desfăşurate şi materializate rezultatele celorlalte activităţi de urmărire penală enunţate, întrucât ele sunt cunoscute de la disciplina tactică criminalistică, respectând, în principiu, aceleaşi reguli, indiferent de infracţiunea ca face obiectul cauzei aflate în lucru.

Unele particularităţi, generate în primul rând de natura infracţiunii comise, se întâlnesc la ascultarea îiivinuitului sau inculpatului. Prin ascultarea acestuia trebuie să fie lămurite, în principal următoarele:

— modul în care s-a pregătit pentru săvârşirea omorului şi activi-tăţile pe care le-a desfăşurat în acest scop;— modul în care şi-a petrecut timpul în perioada premergătoare, concomitentă şi ulterioară săvârşirii infracţiunii;— locul unde s-a aflat, activităţile desfăşurate, persoanele care l-au văzut şi pot confirma acest lucru;

•—■ motivul pentru care s-a aflat în locul unde a fost săvârşit omorul sau în împrejurările acestuia — ori cum explică faptul că a fost văzut în acele locuri —;

V. Dongoroz ş.a., op. cit., pag. 260.E. Mihuleac,, Expertiza judiciară. Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1971,

pag. 2i.

36 73

sau îngropate celelalte părţi din cadavru şi apoi de a stabili identitatea victimei. Prin stabilirea identităţii victimei se ajunge la locul unde s-a săvârşit omorul şi în raport cu datele oferite de examinarea acestuia, la elucidarea faptului dacă locul unde s-a comis infracţiunea coincide sau nu cu cel în care a fost dezmembrat cadavrul.

Cercetarea la faţa locului presupune tot atâtea activităţi de acest fel — distincte între ele — câte părţi din cadavru au fost descoperite, astfel încât, în final, să se contureze locul săvârşirii infracţiunii în toată accepţiunea sa,'"" -l

Examinarea din punct de vedere criminalistic a locului unde s-au găsit părţi din cadavru se face după regulile cunoscute. Specifice în astfel deoazuri simt următoarele categorii de urme: piese sau părţi de îmbrăcăminte, sfori rămase pe părţile cadavrului ori care au servit la ambaliu-ea lor —, cu diferite legături sau noduri, ambalaje"" — hârtie, material plastic, cârpe, saci etc. — urme ale mijloacelor de transport folosite, eventual, la transportarea părţilor din cadavru ş.a. Examenul părţii din cadaVru poate pune în evidenţă atât leziuni, cât şi anumite senrne particulare — cicatrice, negi, tatuaje sau malformaţii congenitale —• cm valoare deosebită pentru identificarea victimei.

Constatarea medico-legală trebuie să răspundă unei problematici diverse, oum ar fi: sexul, .vârsta, tajia aproximativa, culoarea părului şi ochilor, procedeul utilizat pentru dezmembrarea cadavrului, instrumentul folosit pentru secţionare,"'^ prezenţa semnelor de violenţă şi ,meca-nismul lor de producere, grupa sanguină a victimei, existenţa semnelor de graviditate, prezenţa spermei şi grupa sanguină a persoanei de la care provine, apartenenţa tuturor părţilor la uh singur cadavru, eventual mecanismul producerii morţii şi data instalării ei.

Identificarea victimei, precum şi a obiectelor găsite cu ocazia cercetării la faţa locului se realizează —- atunci când este posibil — prin prezentarea părţilor din cadavru pentru recunoaştere, în primul rând celor ce au sesizat dispariţia unor persoane — soţ, rude apropiate, vecini, colegi de serviciu etc. Dacă s-a găsit craniul, identificarea se poate face fie prin supraproiecţia realizată între acesta şi fotografiile persoanelor dispărute sau reconstituirea fizionomiei — atât după craniu cât şi după fotografia şi mulajul dinţilor.'*'

Uneori, se descoperă numai oase disparate, fragmente de os ori caiiilagii, resturi de ţesut osos provenite din incinerări — amestecate cu cenuşă de provenienţa umană, resturi de combustie sau alte corpuri străine — de o mare diversitate sub aspectul formei, coloritului ori existenţei părţilor moi aderente. Dacă sub acţiunea factorilor chimici — sodă caustica, acid clorhidric, var nestins — osul uman suferă profunde degradări morfo-fiziologice, factorii de mediu nu afectează 03ul, putându-se determina mecanismul de producere a acţitanilor ce au provocat lezarea integrităţii sale şi natura acestuia — mecanică, termică etc.

de declaraţiile martorilor sau rudelor cu privire la faptul că perseana în cauză"suferă de o boală psihica, precum şi în toate cazurile când există suspiciuni asupra stării psihice a învinuitului sau inculpatului.

în acest ultim caz, precum şi în cazul omorului deosebit de grav expertiza psihiatrică este obligatorie.'^' Probleme deosebite se pun în faţa experţilor psihiatri în cazurile de simulare.

Practica judiciară recomandă dispunerea acestei expertize în toate cazurile de omor, în primul rând pentru a cunoaşte de la început starea psihică a făptuitorului iar, in al doilea rând, pentru a evita simularea unei boli psihice, fie pe parcursul urmăririi penale, fie în faza de judecată.

In literatura de specialitate s-a pus problema dacă, în legătură cu răspunderea persoanei care se afla în faţa organelor judiciare, expertul psihiatru poate să aibă vreo opinie. Trebuie precizat ca răspunderea nu este o noţiune medicală, ci juridică şi prin urmare, stabilirea ei este un atribut exclusiv al organelor judiciare. Pentru a se pronunţa cu privire la vinovăţia sau nevinovăţia unei persoane organul de urmărire penală— ca organ judiciar — trebuie să ţină seama nu numai de concluziile expertizei psihiatrice, ci de întregul material probator administrat în cauză.iî^" Ca atare este total contraindicat să se ceară expertului să răspundă dacă infractorul este responsabil sau nu pentru fapta care i se pune în sarcină.

2. Particularităţile cercetării omorului urmat de dezmembrarea cadavrului

în linii generale, metodica cercetării este aceeaşi ca şi în cazul în care nu s-a procedat la dezmembrarea cadavrului. Particularităţile în aceste situaţii sunt determinate de dezmembrarea cadavrului, urmărin-du-se ascundefea locului omorului, înlăturarea mai uşor a părţilor din cadavru,-imposibilitatea- identificării victimei'^s.

Practica judiciară şi literatura de specialitate'»* scot în e-videnţă faptul că autori ai unor astfel de fapte sunt, de regulă, fie soţul sau rudele victimei, fie alte persoane cu care aceasta a avut anumite legături— concubini, vecini, relaţii de afaceri, anturaj etc. în marea majoritate a cazurilor, omorul cu dezmembrarea cadavrului se săvârşeşte în mediul urban, fapt explicabil prin aceea că în aceste localităţi este' mult mai dificilă transportarea unui cadavru fără ca acest lucru să fie sesizat de vreo persoană, iar pentru a face să dispară victima, autorul ar trebui să parcurgă distanţe destul de mari.

In astfel de cazuri, organele de urmărire penală se sesizează prin descoperirea unei părţi din cadavru. Prima problemă care se ridica în faţa cercetării este aceea de a descoperi locurile unde au fost aruncate

'»» Supra, secţiunea a IlI-a, pct. 1.Pe acestea pot fi evidenliate uriDe de mâini, încălţăminte, etc. (N.A.). Instrumentul folosit pentru dezmembrare şi procedeul utilizat în acest scop poate oferi indicii privind profesia făptuitorului — măcelar, chirurg, auto-p.sier ş.a. (N.A.).

Supra, secţiunea а IlI-a, pct. 4; în acelaşi sens, E. Stancu, Investigarea ştiinţifică a infracţiunilor. Curs de criminalistică, partea a ll-a şi a IlI-a, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de drept, .1988, pag. 250.

Codul de procedură penală al României, art. 117 alin. 1.E. Tomorug, Problema psihiatriei judiciare In România, în Probleme de psihiatrie. Editura Medicală,

Bucureşti, 1957. '" V. Dongoroz ş.a., op. cit., pag. 260.S. A. Golunski ş.a., Criminalistica, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1961, pag. 429.I d em , pag. 430.

Pornind de la aceste considerente, expertiza urmelor osteologice poate da răspuns, printre altele, la o serie de întrebări:— natura umană sau animală a oaselor ori resturilor de oase;— sexul, vârsta şi talia aproximativă a victimei;— semnele de violenţă, caracterul vital al leziunilor şi instrumentul cu care

au fost create, inclusiv dacă acestea au fost create post-mortem ori în timpul vieţii;— succesiunea creării leziunilor, direcţia şi poziţia agresorului în raport cu victima în momentul producerii lor;— malformaţiile — dobândite sau congenitale — ale osului examinat, factorii de floră, faună etc. ce au acţionat asupra cadavrului ş.a.e*

Tot în scopul stabilirii identităţii victimei se impune identificarea şi ascultarea tuturor persoanelor ce domiciliază sau lucrează în apropierea locurilor unde au fost găsite părţile din cadavru ori pe căile de acces spre acestea.

In situaţia în care victima a fost identificată şi s-a stabilit locul săvârşirii infracţiunii se va trece la efectuarea celorlalte activităţi de urmărire penală în vederea descoperirii făptuitorului şi probarea activităţii sale. Cu ocazia efectuării percheziţiei este necesar să se acorde atenţie deosebită descoperirii urmelor de sânge, a sforilor, cârpelor, obiectelor de îmbrăcăminte, a altor părţi din cadavru —• încă nedescoperite — ori aparţinând altor victime ş.a. (Fig. 2.39—2.42), precum şi ambalaje asemănătoare cu cele în care au fost găsite părţi din cadavrul dezmembrat.Nu trebuie omis faptul că, între timp, făptuitorul poate spăla îmbrăcămintea sau obiectele respective, motiv pentru care şe recomandă ca acestea să fie examinate în condiţii de laborator. Cât priveşte ascultarea martorilor din rândul membrilor de familie, a vecinilor ori a colegilor de serviciu trebuie să se insiste pe stabilirea împrejurărilor în care a dispărut victima, explicaţiile date cu privire la lipsa acesteia, cine le-a făcut, comportarea unor persoane ulterior dispariţiei ş.a. Restul activităţilor se desfă.şoară după regulile generale şi nu comporta explicaţii suplimentare. . . .

3. Particularităţile cercetării omorului în cazul în care cadavrul nu a fost descoperit

Frecvent, organele de urmărire penală sunt sesizate despre dispariţia unor persoane. Aceasta nu înseamnă că în toate cazurile, omorul este cauza dispariţiei. Pentru a ajunge la o astfel de concluzie, organele de urmărire penală trebuie să desfăşoare activităţi de verificare pentru a lămuri pe de o parte împrejurările dispariţiei, iar, pe de altă parte, dacă aceasta se datorează omorului ori unor cauze de altă natură.

Astfel, organele de urmărire penală trebuie să stabilească cine este persoana dispărută, trăsăturile sale de ordin psiho-comportamental, mediul din care provine, ultimul domiciliu şi domiciliul ori reşedinţele anterioare, ocupaţia, locul de muncă, modul în care şi-a îndeplinit obligaţiile profesionale — inclusiv problemele pe care le-a avut pe linie de

Fig. 2.39.

Fig. 2.40.

Fig. 2.42.

1"» Gh. Asanache, M. Drag-omir, Urmele de natură osteologică în „Tratat practic de criminalistică", voi. I, Ministerul de Interne, Bucureşti, 1976, pag. 215—217. 1" S. A. Golunski ş.a.. op. cit., pag. 432.

74

76 38

Tot în scopul identificării persoanelor dispărute trebuie făcute verificări la spitale, morgă, precum şi în evidenţele organelor de poliţie - § — cârtoteca antropologică a cadavrelor cu identitate necunoscută şi a persoanelor cu identitate necunoscută.

De asemenea, se vor face verificări în evidenţele Ministerului de Interne sau ale Ministerului Justiţiei pentru a se stabili dacă persoana dispărută nu este cercetată în stare de arest preventiv ori execută o pedeapsă privativă de libertate sau a părăsit ţara.

Concluzionând putem afirma că în situaţia în care organele de urmărire penală se confruntă cu astfel de cazuri trebuie făcute diferenţieri între diversele categorii de persoane dispărute, în funcţie de acestea acordându-se prioritate unora sau altora dintre activităţi, astfel:

— persoane cu existenţă şi comportare normală, provenite din familiile organizate, ctmoscuţi cu un psihic echilibrat şi ataşaţi de familie;

— persoane cu o comportare dubioasă, imorală, frecventând cercuri şi anturaje de aceeaşi factura, de obicei cu familii dezorganizate şi stăpânite de diverse vicii;

■— persoane cu afecţiuni psihice grave, cunoscuţi pentru tentativele de sinucidere ori de părăsire repetată a domiciliului.'^'

După identificarea victimei ori când există probe şi indicii temeinice că s-a săvârşit o infracţiune de omor — chiar dacă nu a fost descoperit cadavrul — cercetarea se efectuează după regulile arătate.'^'

serviciu —, comportarea în familie şi societate, viciile, cercurile de prieteni sau anturajul de moralitate îndoielnica ş.a. Aceste probleme pot fi lămurite prin ascultarea rudelor, cunoştinţelor, colegilor de serviciu, vecinilor etc. Prin ascultarea acestor persoane trebuie să se insiste pe evidenţierea conflictelor de ordin familial, natura şi cauza acestora, frecvenţa lor, precum şi pe degenerarea acestora în molestări, alungarea din lociiinţă ş.a. Alteori, din depoziţiile acestor martori pot rezulta conflicte de altă natură şi persoanele cu care le-a avut, modul de viaţa, moralitatea — relaţii extraconjugale, frecventarea unor locuri rău fa-mate, părăsirea domiciliului şi întreţinerea unor fŞaţii de concubinaj ş.a., — dacă a mai dispărut şi cu alte prilejuri, după cât timp a revenit, dacă şi-a exprimat dorinţa de a întreprinde vreo călătorie — unde, cu cine, în ce scop şi pe ce perioadă etc. Din investigaţiile la ultimul loo de muncă trebuie urmărite — pe lângă cele expuse — şi alte aspecte: dacă i s-a desfăcut contractul de muncă şi pentru ce motiv, dacă avea gestiune şi situaţia acesteia, cuantumul lipsurilor în gestiune, diferendele avute şi motivele acestora etc. De asemenea, trebuie stabilită starea psiMcă şi fizică a persoanei înaintea dispariţiei, când a fost văzută ultima oară, dacă s-a confiat unui prieten despre intenţia de a părăsi domiciliul şi localitatea sau de a se sinucide. Nu în ultimul rînd, verificările trebuie să-1 vizeze pe cel ce a sesizat dispariţia şi pe stabilirea acţiunilor şi comportamentului — atât anterior cât şi după aiiunţarea dispariţiei — în vederea evidenţierii eventualelor contraziceri dintre declaraţiile acestuia şi restul materialului probator administrat în cauză.

Stabilind traseul parcurs de persoana dispărută, după declaraţiile celor ce au văzut-o ultima oară, în baza semnalmentelor şi a caracteristicilor individuale ale ţinutei vestimentare pot fi identificaţi şi ascultaţi alţi martori care să confirme prezenţa acesteia pe itinerariul indicat, acţiunile întreprinse, persoanele ce o însoţeau — sau semnalmentele acestora — starea fizică şi psihică a persoanei în cauză, alte împrejurări care pot contribui la elucidarea momentului şi cauzelor dispariţiei.

Concomitent cu desfăşurarea de investigaţii şi ascultarea de martori trebuie să se procedeze la cercetarea amănunţită a locurilor unde s-ar putea afla cadavrul persoanei dispărute — subsoluri, lacuri, păduri, tufişuri, gropi etc. — mai ales când exista indicii că aceasta ar fi putut fi victima unui viol sau a unei tâlhării. Cu atât mai mult se impune cercetarea amănunţită a terenului din jur când drumul- parcurs trece printr-o pădure ori printr-un loc pustiu.'"^

Aceeaşi atenţie trebuie acordată cercetării domiciliului persoanei dispărute, insistându-se pe identificarea obiectelor, valorilor şi documentelor ce atestă identitatea şi pe care aceasta trebuia, în mod normal să le ia, dacă plecarea din locuinţă nu s-ar fi făcut în condiţii de constrângere ori ar fi părăsit de bunăvoie imobilul. Cu acest prilej trebuie să se procedeze la descoperirea, relevarea, fixarea şi ridicarea unor urme ce denotă săvârşirea omorului —^ urme de sânge, modificări recente ale pardoselei, zidurilor interioare, zugrăveli sau vopsiri proaspete —, absenţa unor bunuri de strictă necesitate — covoare, carpete, preşuri, perdele etc. — transformările aduse topografiei terenului înconjurător —■- astuparea unor gropi, deplasarea unor materiale de construcţie dintr-un loc în altul, împrejmuirea unor suprafeţe ş.a.

In acelaşi sens, E. Stancu, op. cit., pag. 252. Supra, secţiunea a IlI-a şi secţiunea a IV-a, pct. 1.S. A. Golunski ş.a.. op. cit., pag. 427—428.

39 79

C A P I T O L U L III CERCETAREA INFRACŢIUNU DE

PRUNCUCIDERE

prin urmare nici de pruncucidere. O a doua condiţie privind existenţa situaţiei premise este ca pruncul să fie un nou-născut.'

Aşa cum s-a arătat, între infracţiunea de pruncucidere şi infracţiunea de omor există o strânsă. legătură. Lipsa uneia din cele două cerinţe esenţiale ale laturii obiective, ori a uneia din condiţiile situaţiei preexistente duce la încadrarea faptei în infracţiunea de omor.

Acţiunea penală pentru infracţiunea de pruncucidere se pune în mişcare din oficiu, urmărirea penală se efectuează de către procuror, iar judecarea în prima instanţă este de competenţa tribunalului judetean.*

Şi în acest caz, organele de poliţie au datoria de a acţiona pentru dovedirea existenţei sau inexistenţei infracţiunii, de a desfăşura activităţi specifice pentru identificarea persoanei vinovate şi probarea activităţii infracţionale.

VASILE BERCHEŞAN lON-EUGEN SANDU

S e c ţ i u n e a I

Consideraţii generaleS e c ţ i u n e a a l l - a Problemele pe care trebuie să le

lămurească ceîcetareaV Pruncucidereai este fapta mamei care, aflată într-o stare de tulburare pricinuită de naştere, îşi ucide imediat copilul nou-născut. Infracţiunea de pruncucidere fiind în esenţă o faptă de omor — supusă însă unei sancţiuni atenuate — face parte din grupul de infracţiuni împotriva persoanei.2 Incriminând' această faptă, legiuitorul a ţinut cont de datele oferite de ştiinţa medicală potrivit cărora există situaţii când—din cauza naşterii şi imediat după aceasta — femeia poate avea anumite stări ce-i pot provoca o tulburare fizică şi psihică de natură a o împinge la uciderea propriului copil.

Fiind o varietate a infracţiunii de omor, conţinutul său constitutiv—atât în latura sa obiectiva, cât şi în latura subiectivă — în linii mari, nu se deosebeşte de conţinutul constitutiv al omorului.

Trebuie avut în vedere faptul că pentru existenţa infracţiunii de pruncucidere se cer îndeplinite — cumulativ- — două cerinţe esenţiale:

a)Prima cerinţă esenţială constă în condiţia ca acţiunea de ucidere a copilului nou născut să aibă loc imediat după naştere.

b)A doua cerinţă esenţială priveşte elementul material al infracţiunii, respectiv ca acţiunea de ucidere să fie determinata de starea de tulburare pricinuită de naşterea. Pentru concretizarea acestei cerinţe este necesar ca între starea de tulburare pricinuită de naştere şi starea de tulburare — generată de factori psihici sau fizici — care a condus la săvârşirea acţiunii de ucidere să existe un raport de cauzalitate.

Din cele expuse mai sus rezultă că în structura infracţiunii de pruncucidere — şi deci în conţinutul său juridic — intră, pe lângă componenta conţinutului constitutiv şi o situaţie premisă. O primă condiţie pentru realizarea acestei situaţii preexistente este ca femeia gravidă să fi născut un copil viu, în caz contrar neputându-se vorbi de omor şi

' Coiul penal al României, art. 177. V. Dongoroz ş.a., Explicaţii teoretice ale Codului penal român, voi. III, — par Lea speciala —, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1971, pag. 202—203.

Infracţiunea de pruncucidere este, în esenţă, o faptă de omor al cărei obiect îl constituie ocrotirea vieţii copiilor nou-născuţi, ocrotire ce statuează dreptul la viaţă al oricărui copil, precum şi obligaţia pentru toţi membrii societăţii de a respecta acest drept.^

Cercetarea infracţiunii de pruncucidere trebuie să lămurească următoarele probleme: 1 — natura şi cauza morţii; 2 — starea de nou-născut; 3 — gradul de rudenie dintre făptuitor şi victima; 4 -r- locul şi timpul comiterii infracţiunii; 5 — existenţa stării de tulburare psihica a mamei, pricinuită de naştere; 6 — făptuitorii şi contribuţia lor la săvârşirea faptei; 7 — cauzele, condiţiile şi împrejurările care au determinat sau favorizat săvârşirea infracţiunii.,

1. Natura şi cauza morţii

Lămurirea acestei probleme are o importanţă deosebită dacă ţinem seama de faptul că natura şi cauza morţii reprezintă una din condiţiile indispensabile pentru existenţa infracţiunii de pruncucidere.

Un copil poate fi născut la termen ori înainte, mort sau viu, moartea survenind imediat după naştere, la câteva ore sau câteva zile. De asemenea, la naştere, femeia poate beneficia sau nu de asistenţă medicală de specialitate."

Deci, moartea noului-născut poate avea loc înainte de naştere, în timpul naşterii sau după naştere, formele acesteia patologică, accidentală ori violentă —, putând fi întâlnite atât înainte, cât şi post-

' V. Dongoroz ş.a., op. cit., pag. 203.* Codul de procedură penală al României, art. 209, alin. 4 şi art. 27, pct. 1, lit. a.' V. Dongoroz ş.a., op. cit., pag. 202. A se vedea şi M. Kernbach, op.

cit., pag. 407—408.

НО 6 — Tratat de metoaică cii;,:!_ria!isiic5 vcl, î

natal. Trebuie precizat cа nu orice moarte violentă poate face obiectul infracţiunii de pruncucidere, ci în cauza ar putea fi vorba şi .de un accident.' Moartea accidentală se poate datora accidentelor sarcinii sau naşterii — asfixia intrauterină, dezlipirea prematura a placentei, torsiunea puternică a cordonului ombilical ş.a., respectiv întreruperii premature a circulaţiei placentare ori a traumelor obstйtricale. Literatura de specialitate evidenţiază cazuri de moarte violentă accidentală oum ar fi: naştere sau epuizarea precipitată a fătului, cădere copilului din mâinile cel«r ce asistă naşterea, lăsarea involuntară a membranelor peste faţa copilului, expunerea neintenţionată a acestuia la acţiunea nefavorabilă a factorilor de mediu ş.a.^

Sub aspectul infracţiimii de pruncucidere, organele de urmărire penală trebuie să lămurească dacă moartea noului-născut a fost violentă şi dacă aceasta s-a datorat acţiunilor ori inacţiunilor mamei. Practica judiciară şi literatura medico-legală scot în evidenţă diverse metode de săvârşire a infracţiunii prin acte comisive: asfixia mecanică sub multiplele ei forme — sufocarea prin astuparea orificiilor respiratorii externe, compresia toraco-abdominală, obstruarea faringelui, introducerea noului-născut în saci de plastic, frigider ori ale locuri lipsite de aer etc.; strangularea cu mâna sau cu laţul şi înecarea; lovirea capului noului-născut cu obiecte contondente sau de obiecte de acest fel; producerea de plăgi cu instrumente ascuţite, tăietoare sau despicătoare.^

Totodată, cercetarea trebuie să lămurească dacă este vorba de o moarte accidentală sau de pruncucidere prin omisiime voluntară — de exemplu, expunerea voită a noului-născut dezbrăcat la temperaturi de 8°—10°C — şi dacă leziunile existente pe corpul victimei se datorează unor factori de ordin accidental sau au fost generate de acţiuni specifice pruncuciderii.

Diferenţierile dintre moartea patologică şi cea violentă comisivă este de natura să ducă la stabilirea existenţei sau inexistenţei infracţiunii.

2. Starea de nou-născut

O altă problemă pe care trebuie să o lămurească cercetarea este aceea a stării de nou-nâscut, respectiv dacă este realizata şi cea de-a doua condiţie pentru existenţa situaţiei premise.'" Lămurirea stării de nou născut — coroborata cu cea a viabilităţii fătului şi a duratei vieţii intrauterine —■ este absolut indispensabilă sub aspectul delimitării infracţiunii de pruncucidere de infracţiunea de omor. în acelaşi sens, naşterea tmui copil mort exclude posibilitatea existenţei infracţiunii de pruncucidere şi, cu atât mai mult a celei de omor. Prin urmare, lămurirea stării de nou-născut prezintă importanţa majoră, atât sub aspectul încadrării juridice a faptei, cât şi din punct de vedere al activităţilor ce vor fi executate pentru adrninistrarea probelor şi alegerii celei mai adecvate tactici de cercetare.

In mod obişnuit, starea de nou-născut este evidenţiată de particularităţile morfologice ale fătului, adică prin dimensiuni, pornindu-se de la criteriul cantitativ al greutăţii şi proporţiilor. Astfel, obstetrica socoteşte noul-născut norm.al în greutate de 3 000—4 000 g," cu diferenţieri pe sexe — de regulă, 3 000—3 500 g pentru băieţi şi 2 900—3 200 g pen-îru fetiţe'^ —, între 2 500—3 ООО g acesta fiind considerat subponderal iar, între 1 ООО—2 500 g imatur.'^ De asemenea, nou-născutul prezintă diferenţe profunde de , ordin calitativ privind compoziţia, structura şi funcţia diferitelor ţesuturi şi sisteme morfo-funcţionale.

De exemplu, lungimea unui nou-născut la termen se situează între 50—54 cm la băiet şi 49—51 cm la fetiţe, craniul este relativ mare, având perimetrul de 34—35 cm, toracele se prezintă sub formă de trunchi de con cu baza mare în jos — având perimetrul de 31 cm —, iar abdomenul este mare şi măsoară în jur de 32—34 cm.

Descoperirea cadavrului cu dimensiunile menţionate, asociată cu alte urme ce atesta starea de nou-născut'^ şi existenţa leziunilor sped-, tice uciderii prin acte comi.sive'5 indică pruncuciderea şi impune luarea unor masuri operative de identificare a autoarei şi pentru ridicarea altor urme şi mijloace materiale de probă.

3. Gradul de rudenie dintre făptuitor şi victimă

Potrivit legii, subiect activ al infracţiunii de pruncucidere nu poate fi decât mama noului-născut. De aceea, cercetarea trebuie să lămurească dacă moartea s-a produs datorită acţiunilor comisive sau omisive voluntare ale celei care i-a dat naştere ori ale altor persoane.

Dacă la săvârşirea infracţiunii au participat alte persoane este absolut obligatorie —■ pe lângă stabilirea gradului de participaţie — lămurirea legăturilor şi a gradului de rudenie dintre victima şi făptuitor,, cunoscând că în raport cu acestea şi cu împrejurările în care a fost săvârşită, fapta poate constitui omor calificat,'^

4. Locul şi timpul săvârşirii infracţiunii

Noţitmea de „loc al faptei" în cazul infracţiunii de pruncucidere cuprinde o arie destui de mare şi de diversificată, generată, în principal, de acţiunile făptuitoarei din momentul naşterii şi până în momentul ascunderii ori abandonării cadavrului. Prin urmare, „loc al faptei" ar putea fi:

— locul unde s-a produs naşterea;— locul unde s-a săvârşit infracţiunea;

'• M. Kernbach, op. cit., pag, 40S, " N. Drugeseu, op. cit., pag. 146." In mod obişnuit, sub 1 ООО g nou-născutul este socotit neviabil şi, numai-în mod cw totul

excepţional, viabil (N.A.).'* Vezi, Infra, sect, a Ш-а, pct. 1. Dintre acestea,. cel mai important este-cordonul ombilical — 50—60 cm —, turgescent, lucios şi fără linie de demarcaţie la locul de inserţie cu abdomenul în primele 24 ore (N.a!). Infra, sect, a Il-a, pct, 6,

^' Ccdul penal al României, art, 175.

' lon-Eugen Sandu, Metodica cercetării infracţiunii de pruncucidere, în „Curs de criminalistică", voi. Ш, „Metodica criminalistică" — partea î, Academia de Poliţie „A. I. Cuza", Bucureşti, 1977, pag. 26.

" M. Kernbach, op. cit., pag. 420.' N. Drugeseu, Pruncuciderea, în „Medicina legală". Editura Teora, Bucureşti, 1992, pag. 150.'» Vezi, Supra, sect. I.

41 6 ' 83

— locul unde s-a descoperit cadavrul noului-născut, părţi din acesta-ori urme din care să reAilte că a fost incinerat, macerat, devorat de > animale etc.;— itinerarul parcurs de autoarea infracţiunii ori de alte persoane de la locul naşterii şi până la locul în care a fost abandanat cadavrul;— locul unde au fost descoperite instrumente, obiecte, recipiente

etc. ce au servit la naştere, transportarea cadavrului sau supri- > marea vieţii noului născut.'' Stabilirea locului unde a fost săvârşită infracţiunea prezintă importanţă din mai multe considerente. în primul rând, în locurile menţionate pot fi găsite urme şi mijloace materiale de probă care — valorificate ştiinţific — pot conduce la identificarea autoarei faptei şi la do-ve^rea vinovăţiei acesteia. De asemenea, urme.le descoperite la faţa locului demonstrează, — prin evidenţierea leziunilor şi modalităţilor de comitere a faptei ş.a. — dacă în cauză este vorba de pruncucidere sau de infracţiunea de omor şi deci, contribuie la o încadrare juridică corespunzătoare, în al doilea rând, cunoaşterea locului unde s-a săvârşit infracţiunea constituie punctul de plecare în formarea cercului de per-soane bănuite şi — lucrul deosebit de important — în identificarea martorilor, atât a celor care au perceput direct împrejurările ori anumite episoade ale activităţii infracţionale, cât şi a celor care au aflat despre săvârşirea faptei din surse intermediare.

Referitor la timpul când s-a săvârşit infracţiunea, stabilirea acestuia constituie încă una din cerinţele esenţiale pentru existenţa infracţiunii de pruncucidere şi, implicit, a vinovăţiei. Legea statuează expres că pentru a exista infracţiunea de pruncucidere, moartea noului-născut — datorată acţiunilor mamei ori inacţiunilor intenţionate ale acesteia — sa se fi produs imediat după naştere. Atât în literatura şi practica judiciară, cât şi în cea medico-legală s-au purtat discuţii în legătura cu stabilirea unor criterii specifice şi a unui limbaj unitar în ceea ce pri- , veste înţelesul noţiunii de „imediat după naştere".'*

Opiniile diferite pornesc de la faptul că în literatura şi practica medico-legală, unii autori'^ consideră nou-născut copilul în primele 15—• 20 de zile de viaţă, perioadă în care acesta se adaptează mediului extern, se elimină cordonul ombilical, apar tulburările digestive şi de nutriţie şi sunt necesare îngrijiri deosebite. Alţi autori plasează perioada neonatală într-un interval de 30 zile, în timp ce alţii consideră că regresiunea modificărilor produse de actul naşterii — involuţia cordonului ombilical, depăşirea crizei fiziologice etc. — cuprinde 14—15 zile. Toate acestea ţin însă de aspectele de ordin strict medical, legate da împărţirea copilăriei în anumite perioade şi de nivelul de dezvoltare îizică şi psihică corespunzătoare fiecărei etape.^"

Din punct de vedere al existenţei sau inexistenţei infracţiunii da pruncucidere, moarteC-noului-născut trebuie să fi survenit la un moment cât mai apropiat de cel al naşterii şi copilul a căpătat o existenţă

" lon-Eugen Sandu, op. cit., pag. 29. Idevx, op. cit., pag, 29. M. Kernbach, op. cit., pag. 409,De regulă, copilăria este împărţită in următoarele perioade: nou-născut, sagar, copil mic, preşcolar,

şcolar şi adolescent (N.A.).

biologica independentă,^» curmarea vieţii fiind strâns legată de stare», mamei, survenita imediat după naştere. Stabilirea elemervtului timp şi includerea lui în noţiunea de „imediat după naştere'* implică lămurirea, faptului dacă pe cadavrul noului-născut există sau nu semne ale naşterii recente. In afara particularităţilor morfologice ale fătului,^^ sem^ nele unei naşteri recente sunt date şi de alte urme descoperite pe cadavru. Dintre acestea amintim:

—ш-те de sânge şi vernix caseosa — substanţă grasă, de culoare alb-gălbuie, conţinând glicogen şi colesterol, produsă fie de glandele sebacee ale fătului, fie de epiteliul amniotic — pe iegu-mente;=3—prezenţa bosei sero-sanguine, care dispare în 2—3 zile de la. naştere;—pielea de culoare roşie — eritemui fiziologic său eritemui nou--lui-născut;-^—căderea cordonului ombilical, ceea ce demonstrează o viaţă extra-uterină de cel puţin 3 zile; pergamentarea — mumifierea — ace.s-tuia se produce în primele 2—6 zile de la naştere şi uneori, chiar-mai repede;

—părul din zona capului lung de 1-—3 cm;—descuamarea — furfuracee sau în lambouri — în regiunea abdominală — care începe după 24 ore —, baza toracelui, axile, regiunile inghinale; descuamarea maximă se observă între a 3-a şi a 5-a .zi;25

—tmghiile de la mâini depăşesc pulpa degetului, testiculele sunt. coborâte în scrot iar labiile mari acoperă pe cele mici^^ ş.a.

La toate cele expuse — constatate cu ocazia cercetării la faţa locului şi a examenului extern al cadavrului — se vor adăuga, ulterior, examinările medico-legale care vor stabili cu certitudine starea . de nou-născut, vârsta intrauterina, viabilitatea fătului şi dovezile de instalare-a -vieţii extrauterine.

Datele furnizate de medicul legist în prima fază a cercetărilor sunt un ajutor nepreţuit pentru organul de urmărire penală, funcţie de-acestea putând fi elaborate versiuniile privitoare la natura faptei, făptuitori, mobilul infracţiunii, împrejurările în care a fost comisă ş.a. şi-dispunerea operativă a măsurilor de verificare a lor.

Trebuie reţinut, în contextul celor arătate, că pentru existenţa infracţiunii de pruncucidere, cercetarea trebuie să lămurească faptul că-noul-născut se afla în viaţă în momentul comiterii faptei, fiind irele- ' vantă din punct de vedere al încadrării juridice constituţia fizică a acestuia, care să-i prezume viabilitatea. Cu toate acestea, evidenţierea caracteristicilor morfo-fiziologice sunt absolut necesare, atât pentru a demonstra starea de nou-născut, cât şi pentru reţinerea evenualelor circumstanţe atenuante, în cazul în care, copilul, deşi născut viu, era ne\dabil."

" lon-Eugen Sandu, op. cit., pag. 27.f^' Supra, sect, a Il-a, pct. 2." N. Drugescu, op. cit., pag. 146.^* Dispare în câteva zile de la naştere (N.A.).'■^ Vezi, M. Kernbach, op. cit., pag. 430.''^ N. Drugescu, op. cit., pag. 146. °" A se vedea, M. Kernbach, op. cit.., pag. 424.

direa împrejurării că suprimarea vieţii copilului a a^гut loc imediat după naştere, precum şi a faptului că mama şi-a ucis copilul în timp ce se afla într-o stare de tulburare pricinuită de naştere, pe iângă alte mij-ioace de probă, este necesară şi efectuarea unei expertize medico-legale, prir. care să se ateste că, în împrejurările concrete în care a fost comisă fapta, mama a acţionat în condiţiile menţionate.^*

Starea de tulburare pricinuită de naştere poate fi stabilita, exactitatea concluziei specialistului fiind influenţată decisiv de apropierea momentului examinării de cel al naşterii şi săvârşirii infracţiunii.

6. Făptuitorii şi contribuţia lor la săvârşirea faptei

Infracţiunea de pruncucidere este susceptibilă de a fi săvîrşită şl în participaţie. Din acest considerent, organele de urmărire penală trebuie să lămurească activitatea ilicită desfăşurată de fiecare participant, contribuţia fiecăruia la consumarea activităţii ilicite şi, pe aceasta bază, să administreze probatoriile necesare în vederea dovedirii vinovăţiei.

Nu se pune problema încadrării juridice a faptei atunci când mama şj-a ucis copilul, imediat după naştere şi s-a dovedit eă în acel moment se afla într-o stare de tulburare pricinuita de naştere. După cum, nu ridică probleme încadrarea juridica atunci cînd faptei îi lipseşte una din condiţiile ce determină existenţa infracţiunii de pruncucidere — starea de nou-născut, moartea să fi survenit imediat după naştere şi să fi fost provocată de mama aflată într-o stare de tulburare psihică pricinuită de naştere. Ih raport cu acţiunile comisive sau omisive voluntare, fapta înibracă aspectul infracţiunii de omor calificat^^.

Problemele privind gradul de participaţie şi încadrarea juridica a faptei se pun atunci când Ia uciderea copilului nou-născut au contribuit şl alte persoane — fie singure, fie alături de mamă.

Practica judiciară a statuat că fapta mamei de a consimţi, imediat după naştere, ca viaţa copilului să fie suprimată de o altă persoană constituie complicitate Ia infracţiunea de omor calificat." De asemenea, dacă uciderea noului-născut a fost comisă de o altă persoană, activitatea infracţională a mamei urmează să fie încadrată, după caz, ca instigare, complicitate sau coautorat la omor calificat — omor săvârşit cu premeditare, asupra unei rude apropiate ori profitând de starea de neputinţă a victimei de a SG apăra.

Pe de altă parte, în Kpsa unor elemente circumstanţiale care să justifice încadrarea îapleî ca infracţiune de pruncucidere, activitatea mamei de a fi suprimat viaţa copilului nou-născut constituie infracţiunea de omor calificat." într-o atare situaţie, în sarcina celorlalţi participanţi urmează a se reţine săvârşirea infracţiunii de omor calificat — profitând de starea de neputinţă a victimei de a se apăra — şi, în raport cu alte elemente — premeditare, rude apropiate — şi omor cu premeditare ori asupra unei rude apropiate.

5. Existenţa stăiii de tulburare psihică a mamei, pricinuită de naştere

ЧPentru diferenţierea infracţiunii de pruncucidere de infracţiunea de omor,

cercetarea trebuie să lămurească dacă mama ce şi-a ucis imediat copilul nou-născut se afla sau nu într-o stare de tulburare pricinuită de naştere. Starea de tulburare — de ordin psihic —, cauzata de naştere şi raportul de cauzalitate ce există între aceasta stare şi uciderea noului-născut se constituie într-o altă condiţie indispensabilă perrtru existenţa infracţiunii de pruncucidere. Tulburarea priciuită de naştere poate fi de natură psihică, dar ea poate fi provocata şi de anumiţi factori fizici, concretizată în tulburări psihoemoţionale, hemoragii în timpul naşterii, şoo obstetrical. De exemplu, aşa-numita febră puerperală poate da o stare de tulburare psihică datorită pătrunderii în uter a unui agent patogen.28

Unii autori susţin că, de regulă, starea psihica a mamei, imediat după naştere, nu se datorează în mod direct unor psihoze provocate da ' .aarcină sau de naştere, ci agravării unor psihoze preexistente sarcinii."' Din acest considerent, în lămurirea acestei probleme trebuie să se ţină seama, printre altele, şi de antecedentele patologice ale mamei, consti-tuţia psiho-somatică, evoluţia sarcinii, condiţiile 'în care a avut loc naşterea™ ş.a. Alţi autori admit existenţa unor stări psihofiziologice anor-' roaie determinate de naştere.^i Din punct de vedere al cercetării trebuie > reţinut că aceste stări, deşi pot explica conduita deviantă a femeii aa sunt de natură să ducă la diminuarea sau abolirea discernământului pentru fapta comisă. Altfel spus, stările psihofiziologice anormale — pricinuite de naştere — nu produc modificarea comportamentului mamei, nu-i alterează voinţa şi, în nici un caz, nu duc la iresponsabilitatea celei în cauză.

în aces sens s-a pronunţat şi practica judiciară. Astfel, ceea ce determină încadrarea faptei ca infracţiune de pruncucidere nu este o talburare determinată de împrejurări lăturalnice procesului fiziologic ai • naşterii — împrejurarea că inculpata era necăsătorită, că a născut pe •ascuns, că după săvârşirea faptei a avut o reacţie psihogena depresivă —, ci tulburarea cauzată de o stare psihofiziologică anormală ce, aneorî, se poate produce în timpul naşterii. Complexul de situaţii con-fiictuale premergătoare şi exterioare naşterii, ca şi consecinţele acestora asupra psihicului femeii — de pildă, teama de reacţia 'părinţilor ; , sau de oprobriul celor din jur — nu sunt decât mobiluri ale săvârşirii faptei, neputându-li-se da efect juridic, în înţelesul de „tulburare pri-îdnaită de naştere".

Uciderea noului-născut, săvârşită de mamă imediat după naştere, eonstituie infracţiunea de pruncucidere numai în cazul când din actele dosarului rezultă cu certitudine că anterior naşterii mama "nu a avut fntenţia de a-şi oinorî copilul şi că uciderea a fost determinată de o stare ireactivă nevrotică psihopatologică pricinuită de naştere.^ Pentru dove-

Plen Trib. Supr., dec. de îndrumare nr. 2/1976 (extras).f . ■ i" '^■^i"^ "i"""" Staţiuni comisive involuntare sa pune problema încadrării faptei de ucidere din culpa (N.A.).

Ре"аг al Romăniei, art. 26 rap. Ia art, 175 lit. с; în acelaşi sens. Trib. Supr., sect, pen., dee. nr. 1830/1975. . Plen Trib. Supr,, dee. de îndrumare ar. 2/1078 (extras).

lon-Eugen Sandu, op. cit., pag. 27. ^ M. Kernbach, op. cit, pag. 440.

N. Drugeseu, op. cit., pag. 150. '1 Idem, pag. 146.*2 Trib. Supr., sect, pen., dec. nr. 3865/1971. Idem, sect,

pen., dec. nr. 5793/1970.

8.84

8743

In sfârşit, activităţile complicelui sau instigatorului la suprimarea vieţii copilului nou-născut, imediat după naştere, de către mama care .s-a aflat într-o stare de tulburare pricinuita de naştere, se consideră complicitate ori instigare la omor calificat,'' iar nu la infracţiunea de pruncuci-dere.39

Din cele expuse rezulă necesitatea lămuririi în detaliu a contribuţiei fiecăruia dintre participanţi, actele concrete prin care s-a materializat activitatea infracţională şi aportul adus la ascunderea urmelor faptei comise. Numai lămurind aceste probleme se poate concluziona că activitatea organelor de urmărire penală s-a desfăşurat la un înalt nivel calitativ şi a dus, în final. Ia aflarea adevărului în cauză',

7. Cauzele, concfiţiile şi împrejurările care au determinat, favorizat sau înlesnit săvârşirea infracţiunii

Evidenţierea, pe parcursul cercetărilor, a cauzelor, condiţiilor şi împre-jurărilor ce au generat şi favorizat săvâşirea infracţiunii de pruncucidere este de natură să ducă la luarea unor măsuri corespunzătoare de prevenire.

Aceste infracţiuni, cu un pericol social ridicat, prin urmă,rile lor — de ordin demografic, social, economic etc. — îşi au sorgintea în m.ultiple cauze: familii dezorganizate, întreţinerea de relaţii adulterine, neînţelegerea rolului pe care trebuie să-1 joace familia — la nivel micro şi ma-crosocial — şi de aici, raportimi sexuale întâmplătoare ori relaţii de concubinaj, lipsa de comunicare şi înţelegere între părinţi şi tinerele ajunse la vârsta adolescenţei, frecventarea imor locuri de moralitate îndoielnică, consimi de alcool, droguri ş.a. Cauzele şi condiţiile sunt multiple, în raport cu mediul de viaţă, sistemul educaţional, posibilitatea de a în-ţelege responsabilitatea ce şi-o asumă femeia de a păstra sarcina, reacţia celor din jur etc.

Depistându-le, organele de urmărire penală au posibilitatea să întreprindă acţiuni specifice cu caracter preventiv, cum ar fi: prezentarea faptelor prin mijloacele mass-mediei, — tv.. presă, radio —, propunerea organizării unor procese cu publicitate lărgită, acţiuni pe linia eradicării vagabondajului şi prostituţiei ş.a.

3. dispunerea constatării medico-legale;4. dispunerea constatărilor sau expertizelor criminalistice;5. identificarea şi ascultarea altor categorii de martori; e. efectuarea percheziţiei şi ridicarea de înscrisuri;

7. ascultarea învinuitei sau inculpatei, precum şi a Celorlalţi făptuitori;

8.alte activităţi ce se întreprind pentru administrarea probelor.

1. Cercetarea la faţa loculuiActivitate de urmărire penală de cea mai mare importanţă, cercetarea la

faţa locului se desfăşoară după regulile menţionate la cercetarea omorului,'" iar locurile de examinat au fost deja prezentate."

La examinarea cadavrului noului-născut trebuie să se insiste pe_ evidenţierea leziunilor — atât cele cranio-cerebrale, cât şi cele dispuse pe corpul victimei —, acestea oferind indicii privind metodele şi mijloacele folosite pentru uciderea copilului şi ascunderea infracţiunii.

Astfel, în cazul lovirii capului cu obiecte contondente neregulate sau colţuroase, traumatismul cranio-cerebral îmbracă forme lezionale grave,alăturate unor leziuni contuzive pe alte segmente ale capului-------------(fracturi,rupturi de organe, plăgi profunde, etc.'- Tegumentele nou-născuţilor au o structură fragilă, subţire, lipsită de pâr, ceea ce face ca leziunile externe să se prezinte, în special, sub forma de echimoze, hematoame, excoriaţii. Plăgile apar mai rar datorită elasticităţii planului osos subiacent.'^ Datorită transparenţei tegumentului, şi a aderenţei mai mici a pielii la epl-craniu, în lovirile cu obiecte contondente echimozele se observă frecvent, iar hematoamele se formează mai uşor. Excoriaţiile şi plăgile superficiale apar frecvent în lovirile tangenţiale ori cu obiecte ce prezintă asperităţi. Plăgile profunde contuze se întâlnesc în cazul traumatismelor puternice, fiind însoţite, de regulă, de leziuni osoase.

Aceleaşi leziuni cranio-cerebrale se întâlnesc şi în cazul în care copilul a fost lovit de corpuri dure — duşumea, perete etc. — ori când a fost strâns de picioare şi lovit." In afară de fracturile de diferite forme şi localizări se vor găsi hemoragii întinse ale policraniului, precum şi hemoragii în musculatura membrelor inferioare. Aspectele deosebite ale fracturilor—■ fracturile progresive ori deformarea osoasă „în minge de ping-pong" —, deosebite de ale adulţilor, sunt determinate de particularităţile craniului noului-născut — elasticitatea mare a osului, existenţa fontane-lelor şi a spaţiilor suturale fibroase.

în cazul lovirii cu obiecte cu suprafaţă mică, pe craniu pot apare deformări localizate, fisuri sau fracturi radiare pornite de la punctul de impact, în timp ce fracturile liniare localizate pot proveni fie din căderi, fie din loviri cu suprafeţe plane.: _ ■ La rândul lor, fracturile orificiale indica obiectele cu care au fost create — înţepătoare-tăietoare, înţepătoare, despicătoare.

S e c ţ i u n e a a I l I - a

Activităţile care se întreprind pentru administrarea probelor

Descoperirea cadavrului unui copil nou-născut ori a unor părţi din acesta impune desfăşurarea aceloraşi activităţi ca şi în cazul infracţiunii de omor, respectiv:

1. cercetarea la faţa locului;2. ascultarea persoanelor ce au descoperit cadavrul;

*" Supra, cap. II, sect, a IlI-a, pot. 1,. " Supra, cap. Ш, sect, a Il-a, pct. 4. " N. Drugescu, op. cit., pag. 150.

• A - " ^' ^- Traumatologia mecanică în practica medico-legală siludtciara. Editura Academiei României, Bucureşti, 1985 pag 99 " M. Kernbach, op. cit.,

pag. 437.

3» Codul penal al României, art. 175 lit. d. sau după caz, şi Ut. a ori с din

acelaşi ai^t^ ^^^^ ^ îndrumare nr. 2/1976 (extras).

88 44

în sfârşit, fracturile ds bază întinse — traversând baza craniului sj având o întindere mai mică la boltă — demonstrează câ moartea noului-născut s-a produs prin compresiune craniană. Prezenţa şanţului şi a hemoragiei în musculatura gâtului sunt semnele caracteristice' ale ş'trangu-iării, după cum, existenţa corpilor străini în cavitatea bucala — produse toxice, hârtie etc. —, cu rupturi ale mucoasei şi hemoragie sunt dovezi certe ale producerii morţii prin sufocare. Aceste date, furnizate de medicul legist, permit organului de urmărire penală să elaboreze versiunile privind natura şi cauza morţii şi, pe parcursul verificării acestora, să identifice obiectele şi inistrumentele cu care au fost produse leziunile, probând în felul acesta atât existenţa infracţiunii de pruncucidere.''-^ cât şi vinovăţia.

Pe corpul cadavrvjlvai trebuie să se caute urmele ce atestă starea de nou-născut — sânge şi vernix caseosa, lanugo, prezenţa bosei sero-sanguine sub formă de edem gelatinos şi infiltrat sanguin, prezenţa erit&mu-Sui ş.a. —, particularităţile morfologice,*" existenţa procesului de descua-mare şi stadiul acesttâa, modificările cordonului ombilical şi apariţia fenomenului de mumificare ş.a. Totodată, trebuie evidenţiate semnele din care rezultă că noul-născut a primit sau nu îngrijiri după naştere; în aCest sens, cordonul ombilical secţionat — cu margini netede — şi ligaturвt, nu rupt — cu margini în formă de franjuri —, corpul curat-şi spălat, fac dovada asistenţei noului-născut. Din contră, corpul murdar, plin de sânge şi sebwm, cordonul ombilical rupt demonstrează lipsa de îngrijire.'" Toate aceetea simt indicii deosebit de preţioase, putând contura, încă din faza iniţială a cercetărilor, fie existenţa infracţiunii de pruncucidere, fie a celei de omor calificat.

Cu ocazia cercetării la faţa locului, în raport cu natura locului ce urmează a fi examinat trebuie să fle căutate urme şi mijloace materiale de probă specifice, care să dacă la lămurirea împrejurărilor în care a fost săvârşită infracţiunea. In rândul acestora, se înscriu: articole de îmbrăcăminte abandonate, leujerie de corp ori părţi din acestea, cârpe, tifon, vată medicinală, ziare etc. Atenţie deosebită trebuie acordata ambalajelor în care a fost găsit cadavrul — pungi, saci, sacoşe, valize ş.a. —, pe acestea putând fi descoperite, relevate, fixate şi ridicate urme papilare create de făptuitori, iar uneori, explicând chiar mecanismul producerii morţii — asfixia prin sufocare. De asemenea, în jurul cadavrului şi în împrejurimile locudui faptei trebuie căutate obiectele ori instrumentele ce au servit la suprimarea vieţii noului-născut —■ obiecte contondente, instrumente tăioase, înţepătoare etc. —, precum şi instrumentele ce au fost folosite la naştere, de natură roedico-chirurgicală.

Dacă locul unde s-a produs naşterea coincide cu cel în care a fost descoperit cadavrul, pe lângă urmele şi mijloacele de probă menţionate — se vor căuta urmele specifice naşterii — placenta, sânge, lichid amniotic ş.a. —, rufe, cârpe etc., recipiente folosite pentru colectarea lichidelor provenite de la naştere — sânge, amnios, colostru, secreţie vulvo-vagi-nală, fire de păr etc. —, fie provenite de la victimă — sânge, venix ca-eeosa, lanugo, frag.mente tisulare, resturi de ţesătimi sau organe exterio-

"> Sau, după caz, a infracţiunii de omor calificat (N.A.). " Supra, sect, a Il-a, pct. 2 şi pct. 4. " M. Kernbach, op. cit., pag. 431.

rizate pe corp în regiunea organelor genitale, anexele fetale.^' Totodată, pe suporturile existente la faţa locului pot fi descoperite urme de natură patologică, cum ar fi; secreţie purulenta vuîvo-vaginală, fragmente degenerate — malign sau benign — din epiteliul coreal ş.a.*' Când naşterea şS moartea noului-născut s-a produs într-o locuinţă, căutarea unor astfel da j.irme trebuie extinsă şi la anexele acesteia — magazii, şopron, hambar, şură, latrină etc. precum şi la terenurile din jur — grădină, livadă, tere-n'J.ri agricole.

Atunci când moartea noului-născut s-a produs prin ardere şi carbonizare trebuie căutate resturi calcinate sau cenuşa, precum şi vasele folo-■siie pentru incinerare; în mod similar, în cazul distrugerii cadavrului prin acţiuni chim.ice, fizice sau mecanice.

La cadavrele dezmembrate ori aflate îhtr-un stadiu avansat de putrefacţie, sistemul osos prezintă o serie de caracteristici de mare valoare. .4stfe], mandibula prezintă pe fiecare jumătate patru alveole dentare, câte un mugure dentar şi pereţi interalveolari vizibili. Acest lucru, precum şi 4—5 nuclee de osificare ale sternului sunt o dovadă concludentă a faptului că victima a fost un copil matur, născut la termen şi viabil.^

Când părţile moi au dispărut in urma putrefacţiei, lungimea oaselor indică maturitatea şi naşterea la termen: humerusul 7,5 cm, femurul 6,7 cm, clavicula 3,5 cm şi tibia 7,7, cm.

!n sfârşit, în raport cu configuraţia terenului imde a fost descoperit cadavrul se vor căuta şi alte categorii de urme: plantare, de încălţăminte, ale mijloacelor de transport, urme de natură vegetală,*' particule de sol ş.a.

Ca şi în cazul omoriilui, descoperirea nodurilor şi legăturilor au o importanţă deosebită în procesul de identificare a făptuitorului.

2. Ascultarea persoanelor ce au descoperit cadavrul

Această activitate se execută fie ca ocazia cercetării la faţa locului, £ie imediat după examinarea' acestuia. Din declaraţiile acestor martori trebuie să rezulte, printre altele:

—împrejurările în care au descoperit cadavrul noului-născut orî s-au sesizat despre existenţa unor colete cu un conţinut suspect;—persoana ori persoanele ce au abondonat coletul, semnalmentele şi caracteristicile îmbrăcămintei şi încălţămintei acestora;—direcţia din care au venit, activităţile desfăşurate în locul unde au abandonat cadavrul, itinerarul folosit pentru a părăsi acel loc;

—modul în care au transportat victima şi posibilităţile de a reca-noaşte gentile, valizele, geamantanele etc.;—mijlocul de transport folosit — marcă, tip, culoare, eventual, na-m,ăr de înmatriculare;

« lon-Eugen Sandu, op. cit., pag. 32, " Idem, pag. 33.

La acestea se adaugă nucleul de osificare — 4—5 ram — Ia epifiza inferJ-ош-а a femurului (nucleul lui Bйclard), orificiul Batallo — la inimă — deschis sle»slenla- meconiului în intestine (N,A.): vezi, M. Kernbach, e». cit., рад 423—424=' Supra, cap. II, sect, a Ill-a, pct. 2. • f . f ^ ^

9145

— daca au mai văzut persoanele respective în locul abandonării cadavrului noului-născut — când, activităţile desfăşurate, modul în care şi-au motivat prezenţa în zonă;— cine sunt proprietarii terenurilor din jurul locului abandonării;— modificările locului faţă de aspectul iniţial — cine le-a făcut, când, în ce scop — ş.a.

4. Dispunerea constatărilor tehnico-ştiinţifice sau expertizelor criminalistice

î n raport cu natura urmelor descoperite cu ocazia cercetării' la faţa locuiui şi în cazul infracţiunii de pruncucidere pot fi dispuse diverse genuri de constatări tehnico-ştiinţifice sau expertize: dactiloscopice, traseo-logice, grafoscopice, chimice, biocriminalistice ş.a. Marea majoritate a acestora sunt dispuse in vederea identificării autoarei infracţiunii şi a eventualilor participanţi.

Constatările tehnico-ştiinţifice sau expertizele biocriminaUstice se dispun in mod frecvent, în special, pentru examinarea urmelor de sânge, solicitandu-se determinarea grupei şi subgrupei sanguine şi, atunci când este posibil, al factorului Rh. Atunci când se poate duce identificarea unei urme de sânge dincolo de sistemul ABO — O I, A II, В III, AB TV — fiecare grup suplimentar determinat limitează în mod considerabil sursele posibile ale sângelui, deci ale persoanelor bănuite de comiterea infracţiunii.

La constatarea tehnico-ştiinţifică dactiloscopică este specific făptui că prin studiul dermatogUfelor se poate stabili dacă amprentele cadavrului noului-născut şi ale presupusei mame conţin dermatoglife caracteristice care să confirme rudenia.^® Acest lucru este posibil datorită faptului că dermatoglifele sunt structuri transmisibile ereditar — bazate pe aspectul specific al relaţiilor dintre mamă şi copil —, şi, prin urmare, in structura dermatoglifelor noului-născut se regăsesc şi elemente provenite de la mamă.5''

Examinarea odontolcgică judiciară oferă răspuns cu privire la maturitatea noului-născut, durata vieţii intrauterine şi viabihtatea sa. De asemenea, osteologia judiciară, examinând sistemul osos al cadavrelor aflate în .stadiu avansat de putrefacţie şi determinând nucleele de osificare şî lungimea, poate oferi date certe referitoare la maturitatea fătului şi'naş-terea la termen.

5. Identificarea şi ascultarea altor categorii de martori

Persoane care pot furniza relaţii cu privire la faptă şi împrejurările comiterii ei pot fi identificate şi din rândul altor categorii de persoane, cum ar fi:

—-membrii de familie, vecini, colegi de serviciu;—personalul unităţilor medico-sanitare unde cea în cauză a efectuat tratament medical ori a fost luată în evidenţă;—persoane din cercul de prieteni, cunoştinţe etc;—persoane ce locuiesc pe traseul parcurs de făptuitoare din locul naşterii până la locul abandonării cadavrului;— salariaţi ai staţiilor CF.R. şi personalul de întreţinere al trenurilor de călători, în situaţia în care fapta s-a comis în tren ori în apropierea gărilor, haltelor, viaductelor etc;— cadre didactice şi colegii de şcoală, dacă autoarea infracţiunii a frecventat cursurile vreunei unităţi de învăţămînt;

3. Dispunerea constatării medico-legale

Constatarea medico-legală se dispune atât asupra cadavrului noului-născut, cât şi asupra mamei sau presupusei mame pruncucigaşe.

Constatarea medico-legală asupra cadavrului noului-născut trebuie să lămurească următoarele probleme:

— starea de nou-născut şi particularităţile morfologice caracteristice care o atestă;— durata vieţii intrauterine ;==^— viabilitatea fătului, cu evidenţierea datelor care o confirma sau o infirmă — gradul de dezvoltare, malformaţiile congenitale incompatibile cu viaţa, afecţiuni pulnnonare acute contractate intrauterin ori respirate amniotic în timpul naşterii" etc.; -— dovezile instalării vieţii extrauterine prin apariţia respiraţiei pulmonare — demonstrată de rezultatele docimaziei hidrostatice pulmonare, a docimaziei histologice pulmonare ori gastro-intestinale sau, în cazul de putrefacţie avansată, de starea fibrei elastice;""*— durata vieţii extrauterine şi probele care o confirmă — modificările tegumentelor, ale cordonului ombilical, existenţa sau lipsa basei serosanguine, modificările tubului digestiv;— dacă fătul a primit sau nu îngrijiri după naştere;— cauza morţii noului-născut, făcându-se diferenţierea între leziunile traumatice şi eventualele traumatisme obstйtricale, între moartea patologica şi cea violentă — fie accidentală, fie comisivă.

Constatarea medico-legală asupra mamei sau presupusei mame prunc-ucigaşe se dispune în scopul stabilirii semnelor de naştere, precum şi pentru aprecierea tulburărilor pricinuite de naştere. în acest sens, se va solicita să se precizeze dacă femeia supusă examinării medico-legale prezintă semnele naşterii — recente sau vechi —, datele care dovedesc naşterea recenta — modificările la nivelul organelor genitale şi ale uterului, ruptura de perineu, ori soluţiile de continuitate la nivelul comi.suri-lor colului uterin, aspectul lohiilor, prezenţa şt caracteristicile secreţiei lactate etc. —, precum şi existenţa urmelor de violenţă în regiunea abdominală sau pe organele genitale. în cazul în care se invocă pierderea cunoştinţei ori producerea unei- hemoragii puternice după naştere se va solicita stabilirea cauzelor acestor stări. Totodată tulburările psihice ale mamei se stabilesc prin examen psihic şi psihologic."^

^ Inclusiv prin identificarea punctelor de osificare ale unor oase şi a mugurilor dentari primitivi (N.A.).^ N. Drugeseu, op. cit,, pag. 147, " Idem, pag. 148,« Ibidem, op. cit., pag. 150. Este vorba de expertiza medico-legală psihiatrică (N,A.). ■

Supra, cap, II, sect, a IV-a.In acelaşi sens, lon-Eugen Sandu, op, cit., pag, 42.

46 93

jerie — de corp şi de pat —, substanţe etc. purtătoare a urmelor infracţiunii.Totodată, cu aceasta ocazie trebuie căutate înscrisuri — scrisori, reţete, fişe

medicale ş.a. — din care să rezulte starea de graviditate, unităţile spitaliceşti care i-au acordat asistenţa medicală, diagnosticul la internare şi externare, tratamentul medicamentos prescris etc. Nu trebuie omisă nici căutarea unor acte care atestă starea psihică a celei în cauză înainte de săvârşirea infracţiunii — maladia de care a suferit, perioada, ■fratamentul ufmat, diagnosticul la externare — elemente de natură să contribuie lа lămurirea şi să explice starea psihică a mamei, principuită de naştere. De un real folos în elucidarea tuturor împrejurărilor cauzeJ este descoperirea şi ridicarea altor înscrisuri — fişe, analize de laborator ori certificate — pentru concediul medical sau reducerea timpului de lucru.

în acelaşi scop, de la unităţile sanitare se vor ridica — în original sau în copie — registrele de luare în evidenţă a femeilor gravide, foile d© observaţie clinică, biletele de ieşire din spital, certificatele pentiu concediu medical ş.a.^^

7. Ascultarea învinuitei sau inculpatei, precum şi a celorlalţi făptuitori

In raport cu particularităţile fiecărei cauze, cu materialul probator administrat până la acea dată şi forţa probanta a acestuia, ascultarea învinuitei sau inculpatei trebuie să vizeze lămurirea următoarelor probleme principale :

— existenţa stării de graviditate şi motivele care au determinat-o sa ducă sarcina până la termen;— cine este tatăl copilului şi relaţiile în care se află cu acesta;-— cine a avut iniţiativa uciderii noului-născut şi împrejurările în care a luat hotărârea suprimării vieţii acestuia;— acţicmile întreprinse pentru a asctmde sarcina faţă de membrii de familie, rude, cunoscuţi, colegi de serviciu etc.;— locul unde a născut şi motivele alegerii acestuia;— persoanele care au asistat-o la naştere şi în ce a constat ajutorul acestora;'— îngrijirile acordate noului-născut;— modul în care a suprimat viaţa noului-născut, obiectele sau instrumentele de care s-a folosit, provenienţa acestora, locul unde le-a ascuns ori abandonat, după comiterea faptei;— activităţile desfăşurate în vederea ascunderii infracţiunii săvârşite — modul de transportare a cadavrului, obiectele în care a fost transportat, cine a făcut coletele, nodurile şi legăturile, când şi cine a incinerat fătul, vasele sau recipientele folosite, produsele de combustie utilizate, traseul parcurs de la locul comiterii pruncuciderii până la locul ascunderii, considerentele pentru care a ales locul respectiv pentru ascunderea sau îngroparea victimei ş.a.;

Problematica de lămurit cu aceste categorii de martori diferă de la cauză la cauză, în funcţie de specificul acesteia, împrejurările concrete în care s-a săvîrşit infracţiunea, mobil, participanţi ş.a. Oricum, din depoziţiile acestora trebuie să rezulte, în principal, următoarele:

— domiciliul făptuitoarei în momentul săvârşirii infracţiunii, precum şi domiciliile sau reşedinţele anterioare;

.— comportamentul manifestat în familie, la locul de muncă şi însocietate; .— natura relaţiilor оы cei din jur; —' motivul

schimbării domiciliului sau reşedinţei;— dacă a lipsit de la domiciliu ori de la locul de muncă, perioada şi

motivele invocate;— particularităţi în comportamentul autoarei, anterior comiterii faptei şi

după aceea;— dacă au ;sesizat la aceasta manifestările specifice stării de graviditate;— dacă făptuitoarea a manifestat anumite stări depresive ori şî-a exprimat

dorinţa de a părăsi domiciliul ori de a se sinucide şi cum şi-a motivat atitudinea;

— pregătirile făcute înainte de naştere şi cum a motivat faţă de cunoscuţi lipsa copilului — a născut în altă localitate, copilul este la părinţi^ a murit în timpul naşterii sau s-a născut mort etc.;— starea fizică şi psihică a femeii văzute în tren, staţia C.F.R. ori în apropierea acesteia;

— îngrijirile medicale solicitate şi acordate la unităţile medico-sani-tare, diagnosticul şi tratamentul prescris;

— situaţia şcolară a celei în cauză, motivul invocat pentru absenţe sau întreruperea cursurilor ş.a.

Datele oferite de martori, coroborate cu rezultatul celorlalte activităţi de urmărire penală sunt de natura să clarifice existenţa ori inexistenţa infracţiunii de pruncucidere. Astfel, dacă femeia a ascuns sarcina, a părăsit precipitat locuinţa şi s-a deplasat să nască într-un loc ferit, fără asistenţa, nu a dat îngrijiri fătului după naştere, coroborate cu rezultatul constatării medico-legale din care rezultă că moartea noului-născut — la termen şi viabil — a fost violentă, conduc spre concluzia că in cauză nu este vorba de pruncucidere, ci de omor calificat.

6. Efectuarea percheziţiei şi ridicarea de înscrisuri

Scopul principal al percheziţiei efectuate la autoarea' sau persoana bănuita de săvârşirea pruncuciderii îl constituie descoperirea obiectelor sau instrumentelor ce au servit la suprimarea vieţii noului-născtit, a obiectelor care poartă urmele naşterii sau au fost folosite la naştere, a obiectelor cu care a fost transportat cadavrul, a vaselor ori recipientelor folosite pentru incinerare, precum şi a obiectelor de îmbrăcăminte, len-

^' De regulă, această activitate se execută atunci când se descoperă cadavrul Boului-născul şi ulterior locul unde s-a produs naşterea şi uciderea fătului (1Я..А.).

" Asemenea înscrisuri pot fi ridicate şi de Ia locul de muncă al învinuitei sau laculpatei (N.A.).

.47 95

.— persoanele ce au ajutat-o în activitatea infracţionala şi contribuţia fiecăreia la pregătirea, punerea în- executare şi ascunderea urmărilor faptei;

— cum a motivat absenţa de la domiciliu, locul de muncă etc. faţă de familie, colegi, prieteni ori, după caz, lipsa copilului; "

— dacă după naştere au survenit complicaţii, natura acestora şi dacă s-a adresat vreunei unităţi medicale ş.a.

Din declaraţiile celorlalţi coînvinuiţi sau coinculpaţi trebuie să re-.2ulte: gradul de rudenie faţă de mamă şi noul-născut, data cînd au luat la cunoştinţă despre starea de graviditate a femeii şi iminenţa naşterii, modul în care au organizat suprimarea vieţii fătului şi acţiunile desfăşurate pentru atingerea scopului propus, condiţiile în care a avut loc naşterea, metodele şi mijloacele folosite pentru comiterea faptei şi pentru ascunderea ei, obiectele, instrumentele ori substanţele de care s-au folosit, locul ascunderii cadavrului etc. De fapt,, aceste persoane fiind participanţi la infracţiunea de omor calificat,'''' ascultarea lor se face după regulile cunoscute.

8. Alte activităţi ce se întreprind pentru administrarea probelor

Din rândul acestora, menţionam: planificarea cercetărilor; prezentarea pentn.1 recunoaştere; efectuarea confruntării; reconstituirea.

La fel ca în cazul infracţiunii de omor, în planificarea cercetărilor un rol deosebit îl deţine elaborarea versiunilor şi, din rândul acestora, cele privitoare la natura faptei şi autoarea pruncuciderii. Pornind de la rezultatul activităţilor de urmărire penală desfăşurate — cercetarea la faţa locului"', ascultarea martorilor etc. — organele de urmărire penală trebuie să elaboreze versiunile cu privire la natura faptei, încercând să explice mecanismul de ppoducere al leziunilor, cauzele care le-au generat, neexcluzând posibilitatea morţii patologice ori-a morţii-accidentale, neimputabile mamei sau altor persoane. Marea diversitate a cazurilor întâlnite în practica judiciară irajxine interpretarea corectă a tuturor urmelor şi mijloacelor materiale de probă descoperite la faţa locului. Carac-xeristicile morfologice ale noului-născut, urmele descoperite pe cadavru conduc spre elaborarea versiunii că fătul a fost născut sau nu la termen şi că era viabil ori neviabil. .4cest lucru, alăturat faptului că femeia a născut într-un loc inadecvat, ascuns şi că după naştere a aruncat fătul sau 1-a supus unor agresiuni de natură mecanică sau fizică pledează pentru versiunea omorului calificat şi nu a pruncuciderii^-. Din aceeaşi perspectivă trebuie privită şi starea psiiiică a femeii pricinuită de naştere. Transportarea cadavrului în alt loc decât în cel în care a avut loc naşterea, ascunderea în colete, geamantane, saci etc., ^îngroparea, incinerarea ori lăsarea în locuri pustii — în speranţa că va fi devorat de"animale sălbatice — fac posibilă elaborarea, alături de versiunea pruncuciderii, şi -aceea a omorului calificat.

Rezultă că între cele două infracţiuni — deşi distincte prin obiectul material şi modul de sancţionare — diferenţierile sunt de nuanţă şi numai verificarea tuturor versiunilor poate conduce la formularea iinor concluzii certe, fundamentate din punct de vedere ştiinţific.

La rândul lor, versiimile cu privire la autoarea infracţiunii trebuie să-şi aibă punctul de plecare tot în rezultatele cercetării la faţa locului şi datele medico-legale oferite de examinarea cadavrului. Instrumentele folosite pentru suprimarea vieţii noului-născut ori anumite substanţe descoperite pe obiectele de îmbrăcăminte sau lenjerie cu care a fost înfăşurat cadavrul pot oferi indicii cu privire la profesia sau locul de muncă al mamei pruncucigaşe. împrejurarea că la faţa locului se descoperă o mare cantitate de sânge, iar cadavrul prezintă — pe lângă alte leziuni — cordonul ombilical rupt în zona de inserţie cu abdomenul fac posibilă: presupunerea că, la naştere, femeia a suferit o puternică hemoragie care necesită pentru oprire intervenţie de specialitate. Cu alte cuvinte, pentru a-şi salva viaţa autoarea infracţiunii este obligată să se adreseze unui medic specialist, altfel riscând să intre într-un şoc hemoragie. Verificarea unei asemenea versiuni la unităţile medicale din zonă poate conduce-la identificarea autoarei*^. La fel se pune problema şi în situaţia în care la faţa locului nu se găseşte placenta şi există date că a rămas în uterul femeii, extragerea ei neputând fi făcută decât tot în urma unei intervenţii de specialitate.

De un mare ajutor în elaborarea versiunilor privind autoarea infracţiunii sunt declaraţiile celor ce au descoperit cadavrul şi investigaţiile făcute în jurul femeilor semnalate că duc o viaţă dezordonată, întreţin-raporturi sexuale întâmplătoare, au fost însărcinate şi au afirmat că au născut în alte localităţi şi au copiii la diferite rude.'^'

Pentru identificarea autoarei, de ■ multe ori este necesară efectuarea prezentării pentru recunoaştere a persoanei bănuite — ale cărei semnalmente au fost reţinute de către martori — ori a lucrurilor, îndeosebi a celor folosite pentru transportarea şi abandonarea cadavrului. Atât efectuarea prezentării pentru recunoaştere, cât şi confruntarea se face potrivit regulilor obişnuite.

Reconstituirea se efectuează, de regulă, în cazurile când se impune stabilirea traseului parcurs de mama pruncucigaşă de la locul unde а suprimat viaţa fătului, până la locul tmde a abandonat cadavrul şi aceasta prezintă anumite particularităţi de ordin topografic şi de planimetrie. Alteori, prin reconstituire se verifică posibilităţile ce le-au avut martorii de a vedea şi auzi cele relatate. Exista şi situaţii când se recurge la reconstituire pentru a verifica aptitudinile făptuitoarei de a desfăşura o anumită activitate — de exemplu, de a face anumite noduri sau legături ori de a confecţiona un colet într-un anume fel —, precum şi de a verifica afirmaţiile făptuitoarei în legătură cu naşterea precipitată şi posi-bilitatea alunecării fătului printr-un anumit orificiu^' qj-j producerii accidentale involuntare a leziunlor — la naşterile din poziţie ortostatică.*"*

'^ M. Capotă, Cercetarea împrejurărilor în care a decedat un nou-născut a2 cărui cadavru a fost găsit pe calea ferată, in „Probleme de criminalistică şi de-criminologie" nr. 2—3/1983, pag. 118—125. lon-Eugen Sandu, op. cit., pag. 37. ^' M. Capotă, op. cit., pag. 125. M. Kernbach, op. cit., pag. 420.

" Supra, sect, a Il-a, pct. 6:In special, a datelor rezultate din examenul extern al cadavrului (N.A.). Oricum, o asemenea versiune nu trebuie, apriori, exclusă (N.A.).

96 7 — Tratat de metodică criminalistica voi. I . 48

în cele ce urmează, ne vom referi la metodica cercetării infracţiunilor de ucidere şi vătămare corporală din culpă _— rezultate în urma evenimentelor rutiere —, acestea fiind faptele cu pericolul social cel mai ridicat. Pe de altă parte, reţinem că metodica cercetării celorlalte infracţiuni — distrugerea din culpă, abuzul în serviciu contra intereselor publice şi neglijenţa în serviciu — este aceeaşi, indiferent dacă faptele s-au comis pe un drum public sau în alte locuri.

Infracţiunea de ucidere din culpă face parte din grupul infracţiunilor contra persoanei şi din subgrupul infracţiunilor contra vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii,^ deosebindu-se de omor prin forma de vinovăţie, în forma sa tipica,^ uciderea din culpă poate prezenta multiple modalităţi faptice determinate de împrejurările concrete în care s-a săvârşit fapta — locul, timpul, datele privind condiţia victimei, existenţa culpei comune —, precum şi de cauzele ce au generat culpa — neatenţie, nepricepere, imprudenţă, pripeală ş.a.''

Uciderea din culpă prezintă şi anumite modalităţi normative agravate, respectiv comiterea faptei ca ttrmare a nerespectării dispoziţiilor legale, ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi.^ în această modalitate, uciderea din culpă poate fi săvârşită şi de conducătorul unui vehicul — fie cu tracţiune mecanică, fie cu tracţiune animală —, fapta fiind caracterizată prin cauza ce a determinat rezultatul produs şi anume ne-respectarea regimului legal de exercitare a unei profesii, meserii ori unei anumite activităţi.^

O altă modalitate normativă agravată priveşte săvârşirea infracţiunii de către un conducător auto ce avea în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală ori era în stare de ebrietate.

Pentru a se reţine săvârşirea uciderii din culpă în această modalitate se cer întrunite următoarele cerinţe esenţiale:

— făptuitorul să aibă calitatea de conducător al unui autovehicul — autoturism, autocamion, autobuz, troleibuz, tramvai sau orice mijloc de transport cu propulsie mecanică care circulă- pe drumurile publice;— autorul infracţiunii să fi avut în momentul săvârşirii faptei o îm-bibase alcoloică peste limita legală ori să se fi aflat în stare de ebrietate.

Această ultimă cerinţă constituie tot nerespectarea dispoziţiilor legale privind conducerea pe drumurile pubhce a unui autovehicul, Codul rutier încriminând o asemenea faptă, săvârşită de persoana aflată într-o astfel de stare. Referitor Ia această modalitate, trebuie precizat faptul că legiuitorul a prevăzut alternativa formelor de intoxicaţie alcoolică, pe de o parte, datorită împrejurării că o persoana poate fi în stare de ebrietate

C A P I T O L U L IV

PAETICULARITАTIП.E CEP.CETÂEII UCIDERII ŞI A VĂTĂMĂRII COKPORALE DIN CULPĂ SĂVÂRŞITE CA URMAESA ACCIDENTELOR DE CIKCULAŢIE

VASILE BSRCHEŞAN

S e c ţ i u n e a I

Noţiuni introductive

In practica organelor judiciare, urmările încălcării normelor privind cmculaţia pe drumurile, publice sunt. denumite generic „accidente de circulaţie".

.'^.e.,SE£^^ reprezintă, de fapt, consecinţe ale încălcării normeFor privind circulaţia pe drumurile publice, constituind infracţiuni prevăzute de legea penală.i

Pe lângă marile avantaje şi facilităţi aduse în viaţa persoanei si a societăţii transporturile auto au produs şi continuă să producă efecte deosebite. Printre acestea se numără, pierderile de vieţi omeneşti si pagubele materiale incalculabile.

Statisticile întocmite — atât pe plan mondial, cât şi la nivel naţional — evidenţiază faptul că accidentele de circulaţie ocupă locul al treilea, ca factor de mortalitate, după bolile cardio-vasculare şi cancer.^ iar pentru persoanele ce nu depăşesc 35 ani, accidentele de circulaţie constituie principala cauză de deces.з In lume, se înregistrează 1—-2 decese şi peste 60 de vătămări la fiecare 3 minute, iar în decursul unei zile aproape 1 ООО morţi şi peste 20 ООО de vătămări.

Accidentele de circulaţie pot fi clasificate astfel:— coliziunea mijloacelor de transport;— răsturnarea şi avarierea unor vehicule;— lovirea unor obiecte fixe aflate pe părţile laterale ale drum.uiui public;— căderea unui călător, încărcător, însoţitor etc. de pe scară sau din

caroserie;— lovirea unor pietoni"* ş.a.

* V. Dongoroz ş.a.. Explicaţii teoretice ale Codului penal român, voi. III, partea specială. Editura Academiei României, Bucureşti, 1971, pag. 207. .!> Codul penal al României, art. 178 alin. 1.

V. Dongoroz ş.a., op. cit., pag. 208. " Codul penal al României, art. 178 alin. 2. " V. Dongoroz ş.a., op. cit., pag. 209. 1° Codul penal al României, art. 178 alin. 3.

' Codul penal al României, art, 178, 184, 219, 249.^ C. D. Blaj, Comportamentul la volan. Editura Medicală, Bucureşti, 1932, pag. 183.^ N. Nibtor, M. Stoleru, Expertiza tehnica a accidentului de circulaţie. Editura Militară, Bucureşti,

1987, pag. 9.* C. Aioniţoaie, V. Berclieşan, Metodica cercetării infracţiunilor săvârşite ca urmare a nerespectării

normelor privind circulaţia pe ' drumurile publice, în ^.Curs de criminalistică. Anexă", Academia de Poliţie „A. I. Cuza", 1985, pag. 43.

49

S e c ţ i u n e a a I l - a Problemele pe care trebuie să le

lămurească cercetareafără să ajungă la limita legală de îmbibaţie alcoolică, iar, pe de altă parte, din considerentul că starea de ebrietate poate fi dovedită prin orice mijloc de probă. Dacă uciderea din culpă a fost săvârşită de un conducător auto profesionist, aflat în stare de ebrietate, este îndeplinită a treia modalitate normativă agravată," legea instituind prezumţia legală de culpă pentru cei ce exercita o profesie sau meserie într-o astfel de stare şi cauzează uciderea unei persoane.

în sfârşit, ultima modalitate agravată a infracţit^iii de ucidere din culpă este pluralitatea de victime,!^ йa privind toate modalităţile de săvârşire a infracţiunii — atât cea simplă, cât şi cele agravate.

Pentru infracţiunea de ucidere din culpă acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, urmărirea penală se efectuează de organele de cercetare ale poliţiei," iar judecata în primă instanţă se face de către judecătorie.

Vătămarea corporală din culpă'^ este fapta persoanei câre cauzează, din culpă, unei alte persoane vreuna din vătămările, consecinţe ale in-fracţiimilor de vătămare corporală sau vătămare corporală gravă. In forma sa simplăi^ — tipică — fapta constă dintr-o acţiune sau inacţiune prin care s-a pricinuit integrităţii corporale sau săntătăţii o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 60 de zile. Legea prevede şi două modalităţi agravate. în cazul primei modalităţi agravate se cere ca element circumstanţial cauzarea unei vătărnări ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile sau fapta să se fi soldat cu pierderea unui simţ sau organ, încetarea funcţionării acestora, o infirmitate permanentă — fizică ori psihică —, sluţirea, avortul ori punerea în primejdie a vieţii persoanei." A doua modalitate agravată»' cuprinde atât forma tipică, cât şi prima modalitate agravată, ia care se adaugă împrejurarea că săvârşirea faptei este rezultatul nerespectării dispoziţiilor legale privitoare la exercitarea unei profesii sau meserii ori pentru îndepKnirea unei anumite activităţi sau nerespectării măsurilor de prevedere pentru desfăşurarea acestora. Este cazul faptelor de acest gen săvârşite de persoanele ce conduc un vehicul pe drumvirife publice.

Cunoscând modalităţile normative şi faptice ale infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, organele de urmărire penală au posibilitatea, pe lângă asigurarea unei încadrări juridice corespunzătoare, în raport cu infracţiunea concret săvârşită, să stabilească problemele pe care trebuie să le lămurească cercetarea şi, implicit, activităţile corespunzătoare ce vor fi desfăşurate pentru administrarea probelor.

Organele de urmărire penală se confruntă cu o multitudine de situaţii, iar lămurirea problemelor pe care le ridică cercetarea şi efectuarea activităţilor necesare în acest scop impune însuşirea unor cunoştinţe din diverse domenii de activitate.

Principalele probleme ce urmează a fi lămurite pe parcursul cercetării sunt: '1.Locul producerii accidentului şi consecinţele încălcării normelor privind

circulaţia pe drumurile publice;2.Mecanismul producerii accidentului de circulaţie şi cauzele acestuia;3.Starea victimei după accident;4.Persoanele vinovate şi forma de vinovăţie;5.Existenţa concursului de infracţiuni şi posibilităţile de extindere a cercetărilor;6.Cauzele, condiţiile şi împrejurările care au determinat, înlesnit sau favorizat săvârşirea infracţiunilor.

1. Locul producerii accidentului şi consecinţele încălcării normelor privind circulaţia pe drumurile publice

Despre producerea unor accidente. de circulaţie soldate cu moartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii unor persoane, organele de urmărire penală se sesizează prin toate modurile de sesizare cunoscute — plângere, denunţ, din oficiu —, ponderea deţinând-o denunţurile făcute de participanţii la traficul rutier — conducători auto, bici-clişti, pietoni etc.

Pentru зa uciderea sau vătămarea corporală din culpă să fie considerate rezultat al încălcării normelor privind circulaţia pe drumurile publice, locul faptei trebuie să fie situat pe un astfel de drum, adică pe o cale de comunicaţie terestră — mai puţin căile ferate — amenajată pentru circulaţia vehiculelor, aflată în administraţia unui organ de stat, dacă este deschisă circulaţiei publice.'

Sublinierea se impune întrucât uciderea sau vătămarea corporală din culpă săvârşită în afara drumului public — drumuri forestiere, petroliere, miniere etc. ori drumuri de incintă, aflate în administrarea unei unităţi publice — constituie alte infracţiuni — de exemplu, infracţiuni la regiinul protecţiei muncii.

Din categoria drumurilor publice — destinate satisfacerii cerinţelor de transport ale econimiei naţionale şi ale populaţiei — amintim: . ,

— drumurile naţionale — D.N. — care - asigură legăturile dintre" Bucureşti şi municipiile reşedinţă de judeţ, alte municipii şi oraşe, centre economice, turistice sau culturale importante, precum şi cu toate ţările vecine;— drumurile judeţene — D.J. — şi drumurile comunale —■ D.C. ■— care fac legăturile rutiere dintre localităţile judeţului, cu cele din

Codul penal al României, art. 178 alin. 4. "2 Idem, art. 178 alin. 5." Codul de procedură penală al Romăniei, art 207. " Idem, art. 25.'5 Codul penal al României, art. 184.

Idem, art. 184, alin. 1. 1- Ibidem, art. 134 alin. 2. ^^> Ibidem, art. 184 alin. 3.

997'

50100

judeţele învecinate, precum şi cu obiectivele importante situate în afara localităţilor; — străzile — magistrale, de legătură^ colectare ori de folosinţă locală —, asigurând circulaţia rutieră şi pietonală în interiorul localităţilor.Trebuie precizat că sunt descliise circulaţiei publice şi drumurile ce

deservesc în mod obişnuit o anumită unitate sau organizaţie publică, dacă respectiva unitate sau organizaţie nu consideră necesar să ia măsuri de restricţie — instalând panouri vizibile de interzicere a circulaţiei publice — iar pe drumurile în cauză circulă atât autovehicule proprii, cât şi alte vehicule.'^

Lămurirea locului unde s-a produs accidentul prezintă, deci importanţă deosebită, atât sub aspectitl corectei încadrări juridice a faptei săvârşite, cât şi pentru stabilirea competenţei de cercetare — atât din pvmct de vedere material, cât şi teritorial, cunoscut fiind faptul că în cazul infracţiunilor contra protecţiei muncii urmărirea penală se efectuează, în mod obligator, de către procuror.^"

Sub aspectul urmărilor nerespectării normelor de circulaţie pe dru-curile publice, cercetarea trebuie să lămurească dacă evenimentul a cauzat uciderea uneia sau mai multor persoane, vătămarea integrităţii corporale sau sănătăţii uneia ori mai multor persoane, păgubirea patrimoniului unei persoane,^! precuni şi existenţa raportului de cauzalitate între acţiunea sau inacţiunea conducătorului auto şi rezultatul produs. în cazul infracţiunii de vătămare corporală din culpă interesează natura vătămărilor produse de accidentul de circulaţie şi, în special, gravitatea acestora. De fapt, acest ultim aspect se constituie în una din principalele probleme ale cercetării. Raportată la gravitatea vătămărilor pricinuite, vătămarea corporală din culpă atrage după sine atât o încadrare juridică corespunzătoare, cât şi determinarea metodicii specifice de cercetare, după cum fapta a fost săvârşită în forma ei tipică sau în cele două modalităţi agravate.22

Lămurirea sub toate aspectele a consecinţelor nerespectării normelor privind circulaţia pe drumurile publice — atât în legăttiră cu uciderea din culpă şi vătămarea corporală din culpă propriu-zise, cât şi cu privire la alte urmări — este del natură să asigure cadrul necesar pentru soluţionarea temeinică şi legală a cauzei.

2. Mecanismul producerii accidentului de circulaţie şi cauzele acestuia

Diferitele analize statistice — efectuate pe plan naţional şi internaţional — demonstrează că accidentele de circulaţie nu sunt întâmplătoare şi nici imprevizibile sau inevitabile, întâmplătoare fiind numai apariţia lor la un moment dat.^s

In literatura de specialitate se arată că prin stabilirea acţiunii care a determinat accidentul se poate determina cine este autorul, şi prin urmare, cine poate îi tras la răspundere,^* acesta fiind sensul cercetării raportului de cauzalitate în domeniu.

Factorii care concură la producerea accidentelor de circulaţie pot fi grupaţi în două mari categorii: factorii externi şi factorii interni. Dintre aceştia amintim:a)caracteristicile şi starea drumului public;b)condiţiile meteorologice şi de vizibilitate; "zc) intensificarea traficului rutier pe artera respectivă;d)starea autovehiculelor angajate în accident;e)starea şi comportamentul participanţilor la traficul rutier.

a) Caracteristicile şi starea drumului public

Pentru aprecierea cât mai exacta a împrejurărilor în care s-a produs accidentul de circulaţie, precum şi a altor factori perturbatori în relaţia autovehicul — conducător auto — victimă, organele de urmărire penală trebuie să se edifice asupra drumului sau porţiunii de drum unde s-a produs evenimentul rutier.

Elementele caracteristice ce definesc forma unui drtrm îft plan •—"în profil longitudinal şi transversal — constituie elemente geometrice ale drumului.25 De aceea, organele de urmărire penală trebuie să lămurească ce secţiune are drumul în profil longitudinal, în pantă sau rampă (Fig. 4.1 —4.2.. .). Aceeaşi importanţă trebuie acordată şi profilului transversal al drumului — rambleu ori debleu — (Fig. 4.3—4.4). Cele mai des întâlnite elemente geometrice ale drumului sunt: aliniamentele, curbele, declivităţile, lăţimea părţii carosabile şi acostamentele.

Fig. 4.1.

Fig. 4.2." I. Bolocan, I. Stânca, op. cit., pag. 18.^ H. Vlăsceanu, Drum cu prioritate, in colecţia „Biblioteca automobilistului", A.C.R., Bucureşti, 1983, pag. 29.

A se vedea în acest sens. Trib. Supr., sect, pen., dec. nr. 290/1981. »- Codul de procedură penală al României, art. 209 alin. 3.2' I. Bolocan, I. Stanca, Accidentul de circulaţie. Editura Militară, Bucureşti, 1977, pag. 21.'''' Vezi, Supra, sect. I.'» N. Nistor, M. Stoleru, op. cit., pag. 11.

51102

produce un efect psihologic asupra conducătorului auto, materializat în micşorarea capacităţii de conducere cu 15—25о/в faţa de situaţia când ar circula pe o bandă cu lăţimea normală.

Starea căii rutiere are repercusiuni asupra capacităţii de conducere şi în cazul în care suprafaţa carosabilă este deteriorată. La deplasarea pe un astfel de drum valoarea aderenţei la un anumit rnoment poate să nu fie aceeaşi la toate roţile, ceea ce sporeşte probabilitatea producerii derapajului. Formarea unor declivităţi mari în îmbrăcămintea drumului — nesemnalizate — determină, mai ales în condiţiile circularii cu viteze mari, producerea unor defecţiuni la sistemele de direcţie sau rulare, în acest fel explicându-se pierderea controlului volanului, intrarea în coliziune cu alte autovehicule ori părăsirea părţii carosabile.

Cele expuse prezintă importanţă în aprecierea corectă a situaţiei de la faţa locului, a împrejurărilor care au concurat la producerea accidentului şi, în final, la stabilirea vinovăţiei persoanelor implicate.

b) Condiţiile meteorologice şi de vizibilitate

Vizibilitatea în sectorul de drum pe care s-a produs accidentul de circulaţie este determinată, în primul rând, de starea şi caracteristicile drumului public. In afara acestora, vizibilitatea mai poate fi influenţată şi de: condiţiile atmosferice existente în momentul producerii accidentului, prezenţa vegetaţiei — copaci, tufe etc. — pe părţile laterale ale drumului, circulaţia pe timp de noapte ş.a.

După cum rezultă din statisticile şi cercetările efectuate, condiţiile meteorologice nefavorabile — ceaţă, ploaie, ninsoare, polei etc. —, pe de o parte micşorează vizibilitatea şi fac drumul alunecos, iar, pe de altă parte, afectează capacitatea de conducere, prin suprasolicitarea sistemului nervos central.

Sub aspectul lămuririi mecanismului producerii accidentului şi deci a vinovăţiei persoanelor implicate, factorii meteorologici menţionaţi au înrâurire directă asupra coeficientului de aderenţă. Variaţia coeficientului de aderenţă în diverse condiţii de deplasare a autovehculelor şi în raport cu diverşi factori ce afectează valoarea acestora a fost stabilita pe cale experimentală (Tabelul nr. 1).

TABELUL NR. 1

Fig. 4.3.

Fig. 4.4., Existenţa curbelor/oferă posibilitatea stabilirii măsurilor de conduită

preventivă pe care trebuia să le ia conducătorul auto, ştiut fiind faptul că în astfel de situaţii, viteza pentru atacarea virajelor trebuie mult şi din timp redusă, raza de curbură fiind elementul geometric ce influenţează direct asupra stabilităţii şi înscrierii autovehiculului în curbă. Lămurind aceste probleme, organul de urmărire penală va putea udterior stabili dacă cel aflat ia volan a rulat cu viteză pînă la limita „evitării oricărui pericol", dacă s-a conformat indicatoarelor rutiere ce impuneau restricţiile de viteză în zonă ori dacă victima — prin acţiunile sau inacţiunile sale — a contribuit Isau nu, parţial ori în exclusivitate, la producerea accidentului.

Referitor la partea carosabilă — porţiunea centrală a drumului —, trebuie stabilită lăţimea acesteia, numărul de benzi pe sens, existenţa trotuarelor şi a bordurilor de îacadrare, a acostamentelor. Trebuie urmărită existenţa indicatoarelor rutiere, a marcajelor transversale şi longitudinale, în raport cu acestea putându-se aprecia atât comportamentul participanţilor la trafic, cât şi alte elemente ce pot demonstra mecanismul producerii accidentului şi cauzele care l-au generat.

De o atenţie deosebită trebuie să se bucure lămurirea problemei privind învelişul drumului. învelişul părţii carosabile prezintă o mare varietate: beton, beton asfaltat, pavaj de piatră, pământ, nisip etc. Importanţa cunoaşterii acestui aspect derivă din aceea că, în raport cu suprafaţa ce acoperă calea de rulare se va calcula şi coeficientul de aderenţă al pneurilor, element esenţial în stabilirea vitezei autovehiculului, atât înainte, cât şi în momentul impactului.'"

In literatura de specialitate-' sunt prezentate o serie de circumstanţe care influenţează fiziologia conducerii şi Smitele de adaptabilitate ale conducătorului auto, generate de caracteristicile geometrice şi topome-trice ale căilor rutiere. Astfel, lăţimea benzii de circulaţie are efect asupra capacităţii de conducere a autovehiculului. Reducerea lăţimii benzii

^'^ Vezi. infra, sec. a Il-a, pct. 2, lit. Ъ.N. Nistor, M. Stoleru, op. cit., pag. 12—13; în acelaşi sens, C. D. Blaj, op. cit., pag. 137-138.

Nr. crt.Felul câil de rulareCoeficientcarosabil uscatde adereoiţăcarosabU umed1.Beton sau beton asfaltic nou0,7—0,8 ;0,5—0,62.Asfalt tratat cu criblură0,6—0.70,4—0,53.Asfalt lustruit0,5—0,60,35—0,454.Piatră cubică0,4—0,70,3—0,45.Piatră de râu0,4—0,60,3—0,46.Piatră spartă0,4—0,50,o5—0,4.).7.Pământ bătătorit0,5—0,60,3—0,48.Nisip0,5—0,60.6—0,79.Zăpadă9,11—0,210.Polei9,1—0,15

Valorile coeficientului de aderenţă^^

C, Aioniţoaie, V. Berche.şan, op. cit., pag, 44—45. După N, Nistor, M, Stoleru, op. cit., pag. 61.

104 52

sarcina de a lămuri cauzele producerii acestor coliziuni şi, în raport cu acestea, de a elucida mecanismul producerii accidentului de circulaţie. -

Din practica judiciară a rezultat că intrarea greşită într-un viraj, depăşirea fără asigurare a altor autovehicule, explozia unui pneu şi adormirea la volan sunt cauzele principale ale colizitmii frontale. Coliziunile faţă-spate, produse, în special, pe şoselele aglomerate din afara localităţilor şi în traficul urban se datorează, fie nerespectării distanţei corespunzătoare faţă de autovehiculul din faţă — raportata la viteza de circulaţie şi condiţiile de drum —, fie defecţiunilor existente la sistemul de frânare, iluminare — semnalizare, direcţie. în unele cazuri, nereducerea vitezei pe timp de noapte generează tamponările autovehiculelor staţionate.

Coliziunile laterale — produse în intersecţii — pot fi explicate prin neacordarea priorităţii de trecere ori a semnificaţiei culorii semaforului electric, precum şi prin preselectarea defectuoasă a benzii de circulaţie sau schimbarea bruscă a direcţiei de mers.

Lămurirea problemei stării autovehiculului angajat în accident prezintă importanţa din mai multe considerente:

— oferă posibilitatea stabilirii exacte a împrejurărilor producerii accidentului, a vitezei de impact, a poziţiei relative a autovehi-lelor ş.a.;— dă o imagine clară, atât asupra manevrelor efectuate de conducătorul auto — anterior impactului —, cât şi asupra persoanelor

. vinovate de nerespectarea regulilor circulaţiei pe drumurile publice;— crează posibilitatea evidenţierii defecţiunilor tehnice pe care le prezenta

autovehiculul în momentul accidentului şi, pe această bază, stabilirea legăturii de cauzalitate dintre acestea şi rezultatul produs.

De reţinut că stabilirea stării tehnice a autovehiculului trebuie făcută imediat după producerea accidentului, ştiut fiind că ulterior se produc anumite modificări, cu toate consecinţele negative pe care le antrenează şi cu efect direct în determinarea cauzelor şi mecanismului producerii evenimentului rutier, implicit a vinovăţiei;

— asigură stabilirea şi, ulterior evaluarea corectă a avariilor, respectiv a pagubelor materiale cauzate prin infracţiune;— este de natură să conducă la o încadrare juridica corespunzătoare a faptelor săvârşite.

e) Starea şi comportamentul participanţilor la traficul rutier

Dacă se admite că peste 80o/q din accidentele de circulaţie se datore.sc factorului uman,^^ este explicabilă preocuparea organelor de urmărire penală de a lămuri — sub toate aspectele — starea şi comportamentul persoanelor care au concurat la producerea accidentului.

De fapt, factorii interni care contribuie la producerea evenimentelor rutiere sunt reprezentaţi de materialul uman — conducători auto, pietoni, biciclist! etc. —, dinamica accidentelor fiind, în principal, legată nemijlocit de conduita celui aflat la volan.

în afară de natura învelişului drumului şi de condiţiile meteorologice, valorile coeficientului de aderenţa sunt influenţate şi de construcţia şi starea anvelopelor — elasticitate, profil, presiune, grad de uzură ş.a.

Pantele, rampele şi curbele reduc considerabil vizibilitatea în planul di-umului, acestea fiind generatoare de evenimente rutiere, mai ales în cazul manevrelor de depăşire pe sectoarele de drum respective.

Circulaţia pe timp de noapte favorizează producerea evenimentelor rirtiere, datorită faptului că obstacolele aflate pe partea carosabilă sau în imediata apropiere a acesteia — pe acostament ori îh afara drumului —• par a fi mult mai departe şi mai mari decit în realitate.^i ■ Acest lucru trebuie avut în vedere atât în stabilirea situaţiei exacte de la faţa locului, cât şi în aprecierea declaraţiilor învinuitului sau inculpatului, martorilor ori persoanelor vătămate.

c) Intensitatea traficului rutier pe artera respectivă

Pentru a avea o imagine cât mai clară a mecanismului şi cauzelor care au generat şi concurat la producerea accidentului, cercetarea trebuie să lămurească intensitatea fluxului pe segmentul de drum în momentul producerii evenimentului. Intensitatea circulaţiei este un indicator de bază în aprecierea fluxului de trafic. Ea esfe neiiniformă" în timp, modificându-se în anumite ore din zi, zile ale săptămânii şi luni ale anului, ceea ce influenţează negativ desfăşurarea traficului, favorizând producerea accidentelor.32 Crescând intensitatea şi viteza de circulaţie apare pericolul coliziunii autovehiculelor care circulă pe aceeaşi bandă, cauza principală fiind frânarea bruscă şi nepăstrarea distanţei dintre autovehiculele care se succed. Literatura de specialitate evidenţiază elementele care limitează şi adesea întrerup fluenta traficului rutier. Astfel, intersecţiile la acelaşi nivel sunt cele mai frecvente locuri" generatoare de' accidente de circulaţie. După opinia aceloraşi autori,'^ abundenţa de in-dicatoare, reclame şi diverse panouri distrag atenţia conducătorilor auto şi chiar îl orbesc. De asemenea, circulaţia pe aliniamente lungi şi monotone pot provoca oboseli şi, uneori, adormirea la volan.

Lămurirea acestei probleme este importantă, atât pentru stabilirea vizibilităţii — influenţată de prezenţa pe artera rutieră a altor mijloace de transport —, cât şi pentru evidenţierea faptului dacă cel aflat la volan a respectat sau nu obligaţiile ce-i reveneau, în condiţiile deplasării pe o arteră intens circulată.

d) Starea autovehiculelor angajate în accident

în traficul rutier, coliziunile dintre autovehicule pot fi de cele mai diverse tipuri: frontale, faţă-spate, laterale, sub aspectul numărului de dimensiuni cu care autovehiculul intră în impact ele putând fi unidimensionale sau bidimensionale.'^ Organelor de urmărire penală le revine

™ N. Nistor, M. Stoleru, op. cit., pag. 12." în sp>ecial autovehiculele care circulă cu farurile aprinse — cu faza de d-um — dau obstacolelor aceste imagini iluzorii (N-A.). " N. Nistor, M. Stoleru, op. cit., pag. 12: " idem, op. cit., pag. 13. " Ibidem, pag. 109—112.

'5 C. D. Blaj, op. cit., pag. 193.

53106

Sub aspectul stării participanţilor la trafic, îndeosebi a conducătorilor auto, un rol important asupra limitelor fiziologice şi psihice îl au oboseala, boala, alcoolul şi medicamentele.

Diferite boli, coroborate cu consumul de medicamente ori stimulente se constituie în factori favorizanţi ai producerii accidentelor.

Consumul de medicamente — sedativele, hipotensivele, antialergi-cele,. antibioticele ş.a. —, fiecare cu specificul său, influenţează negativ capacitatea de conducere. Contrar unor păreri, cofeina nu diminuează oboseala sau influenţa alcoolului ci, la unele persoane, produce o stare contrară — nelinişte, tremurări, nesiguranţă în mişcări etc.

Analizând comportamentul participanţilor la trafic, organele de urmărire penală trebuie să acorde atenţie deosebită stabilirii măsurilor luate şi manevrelor efectuate de conducătorul auto pentru evitarea accidentului.

Acest lucru se impune mai ales în situaţia când se invocă starea de necesitatele ori cazul fortuit." Starea de necesitate implică existenţa mui pericol grav care nu ar putea fi înlăturat decât prin săvârşirea unei fapte de natură 'penală. Astfel, fapta conducătorului auto de a frâna brusc ^ manevra îrî unna căreia a intrat în derapaj şi a lovit un alt autovehicul oare circula regulamentar, producând vătămarea corporală a unui pxasager — încercând să oprească autovehiculul din care căzuse o persoana şi care era târâtă, cu piciorul prins de uşă, constituie stare de necesitate^'

Există caz fortuit dacă, în timp ce o persoană conducea autovehiculul cu viteza legală, datorită uzurii premature, pivotul inferior a ieşit din lăcaşul său — în urma ruperii accidentale a armăturii metalice ce fixează această articulaţie —, făcând ca mecanismul de direcţie să se blocheze şi să se producă un accident de circulaţie soldat cu moartea unei persoane şi vătămarea gravă a alteia.

Oboseala are ca efect principal încetinirea manevrelor, scăderea atenţiei, nesincronizarea mişcărilor ş.a. Conducerea autovehiculului într-o asemenea stare, coroborată şi.accelerată de anumite circumstanţe — căldura din catdnă, zgomotul uniform al motorului, monotonia dnяnului etc. — oboseşte sistemul nervos.*"

Toate acestea trebuie să stea în atenţia organelor de urmărire penală întrucât, în anumite situaţii, starea de oboseală, pe lângă faptul că explică împrejurările care au dus la producerea accidentului, poate constitui temei pentru extinderea cercetărilor. Astfel, practica judiciară a statuat că fapta unui funcţionar de a da dispoziţie unui conducător auto, aflat în subordinea sa, să plece într-o nouă cursă pe o distanţă mare, deşi cunoştea că acesta este obosit, ca urmare a conducerii autovehiculului timp de mai multe ore, prevăzând şi acceptând în condiţiile date — timp de noapte şi ploaie — posibilitatea producerii unui accident cu consecinţe vătămătoare pentru persoanele transportate şi pentru autovehicul cori-

™ Codul penal al României, art. 45. " Idem, art. 47. -™ G. Antoniu, Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei, în „Practica ]uaiciara penală", voi. I,

partea generală. Editura Academiei Române, Bucureşti, 1988, pag. 219,'» Trib. Supr., sect, pen., dec. nr. 1023/1980; vezi şi G. Antoniu, op. ,.Й., pag, 220—221.

N. Nistor, M. Stoleru, op. cit., pag. 14.

stituie — în cazul când asemenea consecinţe au avut loc — infracţiunea de abuz în serviciu.^'

Consumul de alcool, prin efectele sale — paralizarea centrilor inhibatori, scăderea atenţiei, încetinirea reflexelor, reducerea acuităţii vizuale, apariţia tulburărilor de echilibru ş.a. — afectează puternic capacitatea de conducere auto şi se constituie într-o importanta cauză a producerii accidentelor de circulaţie. ,

Din punct de vedere al cercetării, starea conducătorului auto şi a victimei în momentul impactului, pe fondul consumtjlui de alcool, are importanţă deosebită, pe de o parte, pentru elucidarea mecanismului producerii accidentului şi dovedirii vinovăţiei, iar, pe de altă parte, pentrtî extinderea cercetărilor în cauză.

Pentru a-şi forma o imagine completă asupra . comportamentului conducătorului auto, organele de urmărire penală trebuie să lămurească; ce activităţi a desfăşurat acesta după producerea accidentului, respectiv dacă; a oprit şi a acordat primul ajutor victimei sau a transportat-o'la cea mai apropiată unitate sanitară ori, dimpotrivă, a, părăsit locul faptei, a abandonat autovehiculul implicat în accident^^ ş.a. Toate acestea, în afara asigurării unei încadrări juridice corespunzătoare a faptelor, caracterizează profilul moral al făptuitorului, aspectul fiind reliefat şi de cunoaşterea cornportamentului anterior al aњstuia — dacă a mai fost cercetat pentru fapte similare ori sancţionat pentru încălcarea regulilor prevăzute de Codul rutier etc.

în legătură cu victimele trebuie să se stabilească ce calitate aţj avut — pieton, biciclişti, însoţitori, pasageri, ocupanţi ai altor mijloace de transport —, locul pe care-1 ocupau, acţiunile întreprinse înainte de accident, manevrele efectuate pentru evitarea impactului, contribuţia lor la producerea accidentului. ,

Ponderea conflictelor autovehicul — pieton se înregistrează în mediul urban unde, o dată ou dezvoltarea oraşelor a crescut spectaculos şi traficul pietonal. Privit statisticilor, în zonele urbane 50Vo din accidente se produc din cauza nerespectării regulilor de circulaţie de către pietoni.''?

. t'ornind de lâ această realitate, pe lângă calitatea avută în. evenimentul rutier, organele de urmărire penală trebuie să elucideze şi următoarele aspecte:

— direcţia în care se deplasa victima în momentul în care a fost lovită de autovehicul;— distanţa parcursă de la trotuar sau acostament spre axul drumului ori de la ultimul loc de oprire până la locul impactului;— viteza de deplasare;— starea fizico-psihică a victimei;

Numai lămurind problemele enunţate, organele de urmărire penală vor ptJtea aprecia exact împrejurările în care s-a comis accidentul, contribuţia fiecаrui_ participant la producerea lui şi posibilitatea reală pe care a avut-o coMcătorul auto de a" evita impactul.

Datele de mai sus trebuie coroborate cu viteza de deplasare a auto-vehicultilui. Este cunoscut faptul că dacă viteza de rulare este mai mare,

" Trib. Supr., sect, pen., complet militar, dec. nr. 89/1973.Nu de puţine ori, după abandonarea autovehiculului cei în cauză înscenează furtul acestuia (N.A,).

" N. Nistor, M. Stoleru, op. cit., pag. 156.

54108

posibilitatea de evitare a accidentului este mai mică. în raport cu viteza, creşte sau descreşte, atât timpul, cât şi distanţa de oprire. (Tabelul nr. 2)

TABELUL NR. 2 Valorile distanţei de frânare în raport cu viteza de circulaţie'''

3. Starea victimei după accident

Dacă în cazul uciderii din culpă problema principală este de a stabili legătura de cauzalitate şi accidentul produs, atunci când din impact a rezultat vătămarea integrităţii corporale a uneia sau mai multor persoane problema stabilirii stării victimei prezintă importanţă deosebită.

Cu ocazia cercetării la faţa locului, organele de urmărire penală trebuie să consemneze, în detaliu, numărul, poziţia şi mărimea leziunilor existente pe corpul victimei, aceste date fiind de un real folos în elucidarea tuturor problemelor cauzei — Încadrare juridică, stabilirea competenţei, alegerea metodicii adecvate de cercetare ş.a.

In cadrul evenimentelor rutiere pot fi întâlnite fie leziuni produse prin ifnpact direct,^8 fje leziuni prin contact indirect.

Din punct de vedere medico-legal, leziunile traumatice şi aspectele lor morfologice mai importante sunt: echimozele, excoriaţiile, plăgile şi fracturile. Gravitatea leziunilor este determinată de viteza de deplasare a autovehiotolului, care condiţionează cantitatea de energie cinetică ce se dezvoltă în momentul impactului. în cazul victimelor ocupante ale unor mijloace de transport, volanul, bordul, parbrizul, oglinda retrovizoare interioară etc. pot produce leziuni ale craniului, coloanei vertebrale, toracelui, bazinului ori membrelor. In ceea ce priveşte pietonul implicat în accident, acesta poate suferi leziuni simple — prin lovire, strivire, comprimare (Fig. 4.5) — sau complexe — rezultate din asocierea a două sau mai multe mecanisme lezionale simple. Evident organele de urmărire penală nu se pot substitui medicului legist în aprecierea naturii leziunilor produse, a mecanismului formării lor, etc. Cunoaşterea unor noţiuni generale este însă mai mult decât necesară.

In primul rând, aceasta se impune pentru căutarea, descoperirea, relevarea, fixarea şi ridicarea urmelor existente pe autovehiculul implicat în accident, avându-se în vedere corespondenţa dintre acestea şi urmele

: NT. Elementele Valorile distantei de frânare (ţm) la viteza de mers (knr./n) de: :

distanţei de: crt. oprire 40 50 60 70 80 90 ) 100 110 1.0 130 140 150

Distanţa parcursă corespunzătoare timpului de perce-pere a obstacolului, acţionării pedalei de frână şi intrării în acţiune a sistemului de

frânare. 8,3 10,4 12,5 11,6 16,7

18,7

20,9 23 25 28 29,2 312. Distanţa de frâ-

nare activă. 10,8

16,1 23,2 31,4 41 52 64,5 76 93 107,0

123 144,41 3. Distanţa totală

de oprire 18,6

26,5 35,7 46 57,7

70,7

85,4 99 .118

135,6

152,8 175,4

Aşadar, distanţa parcursă de la observarea obstacolului, în raport ou viteza de deplasare a autovehiculului, este de natură să confirme dacă exista sau nu posibilitatea evitării impactului.

Viteza de deplasare a pietonului constituie un factor important în lămurirea mecanismului producerii accidentului. La prima vedere, s-ar părea că stabilirea vitezei pietonului — anterior impactului —, pe lângă faptul că este extrem de dificil de realizat ar putea — în final — duce la erori de apreciere, cu toate consecinţele negative ce decurg din aceasta. Fără a intra în detaUi amintim că studiile de trafic pietonal au scos în evidenţă faptul că viteza de mers pe jos — ţinând cont de toate influenţele obiective şi subiective — rămâne practic aceeaşi.^^ Datele furnizate de cercetarea la faţa locului, depoziţiile martorilor oculari, declaraţiile învinuitului sau inculpatului pot contribui — uneori destul de exact — la stabilirea vitezei pietonului înainte de accident. Astfel, dacă acesta a circulat în pas obişnuit — circa 4 km/h —, observându-1 din timp, conducătorul auto are posibilitatea să evite impactul. Nu acelaşi lucru se poate realiza dacă pietonul se angajează în traversare în fugă, adică având o viteză de aproximativ 9—10 km/h.^"

Literatura de specialitate oferă puţine informaţii despre biciclişti, deşi aceşti participanţi Ia traficul rutier sunt, nu de puţine ori, victime ale accidentelor de circulaţie. Este cunoscut că viteza de deplasare a bicicliştilor variază între 10 km/h şi 25 km/h.""

După N. Nistor, M. Stoleru, op. cit., pag. 92." Acest parametru nu este influenţat substantial de tipul de drum, caracteristicile traficului auto ş.a.

(N.A.)." Pentru studiile de amenajare a traversărilor de drumuri şi străzi se consideră că viteza de mers a

pietonului este de 1,2 m/s (N.A.)." Intervalul de succedare între doi biciclişti care se deplasează în coloană cu o viteză medie de 15

km/li este de 0,8 m (N.A.); în acelaşi sens, N. Nistor, M. Stoleru, op. cit., pag. 163. Fig. 4.5.Este vorba de leziunile primare ce apar după primul contact ţi leziunile secundare, generate

de contactele ulterioare (N.A.).

I l l55

sub influenţa băuturilor alcoolice —, neândeplinirea sâu îndeplinirea defectuoasa a îndatoririlor de serviciu — cu ştiinţă sau din culpă punerea în circulaţie pe drumurile publice a unui autovehicul ne înmatriculat ori punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a .unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, neândeplinirea .sau îndeplinirea defectuoasă a atribuţiunilor de verificare tehnică a autovehiculelor ş.a.

De multe ori, uciderea sau vătămarea corporală din culpă se săvârşeşte în concurs cu infracţiunea de părăsire a locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie. De remarcat ca obligaţia dй a rămâne la locul acddentului revine "fiecăruia dintre conducătorii autovehiculelor implicate în evenimentul rutier, fiind lipsit de relevanţă faptul că, ulterior, se constată că numai unul din ei este vinoVat ori că accidentul s-a datorat culpei exclusive a victimei.'"

In practica organelor judiciare s-au ridicat o serie de probleme legate de existenţa sau inexistenţa concursului de infracţiuni. Astfel, în cazul uciderii din culpă cu ocazia conducerii unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care are în sînge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală sau este în stare de ebrietate, aceasta îşi pierde individualitatea şi se integrează în conţinutul infracţiunii de ucidere din culpă, săvârşita în a doua modalitate agravată.^'

Fapta unui conducător auto — încadrat în muncă la o unitate care, nerespectând dispoziţiile legale privitoare la circulaţia pe drumurile publice, a produs un accident de circulaţie în urma căruia autovehiculul s-a răsturnat, fără a suferi avarii, dar a produs moartea unei persoane, constituie infracţiunea de ucidere din culpă, nu şi ceea de neglijenţă în serviciu.^*

împrejurarea că prin aceeaşi faptă — de nerespectare de către conducătorul auto a dispoziţiilor legale privind circulaţia pe drumurile publice — s-a cauzat moartea a două persoane constituie o agravantă a infracţiunii de ucidere din culpă," aşa încât, într-o asemenea situaţie nu există concurs de infracţiuni.^''.

încredinţarea autovehiculului, pentru a fi condus pe drumurile publice, unei persoane ce nu posedă permis de conducere şi care, din nepricepere, provoacă un accident mortal de circulaţie, constituie şi infracţiunea de ucidere din culpă, întrucât intre acţiunea celui ce a încredinţat autovehiculul şi rezultatul produs există un raport de cauzalitate.**

de pe corpul victimei. Natura leziunilor produse indică — de multe ori — poziţia ocupată de pasageri în autovehiculul care a produs accidentul. Or, în nenumărate situaţii în practica judiciară, acest aspect se impune cu necesitate, mai ales în cazul când cel aflat la volan — în momentul impactului — era, fie cu alcoolemie peste limita legală, fie' fără permis de conducere şi susţine că nu el conducea autovehiculul, ci unul din pasageri, în aceeaşi ordine de idei, cunoaşterea leziunilor specifice accidentelor rutiere oferă posibilitatea descoperirii aşa-numitelor „împrejurări negative" şi, pe cale de consecinţă, prilejul evidenţierii urmelor altor infracţiuni disimulate în accidente de circulaţie.

în sfârşit, în raport cu leziunile constatate organele de urmărire penală au posibilitatea să prefigureze, încă din momentul cercetării, locului faptei, viitoarea încadrare juridică — vătămare corporală din culpă în forma simplă ori în forma agravată — şi să ia miăsurile ce se impun pentru administrarea probatoriilor.

4. Persoanele vinovate şi forma de vinovăţie

Referitor la persoanele vinovate de producerea consecinţelor trebuie să fie avute în vedere atât participanţii la traficul rutier, cât şi alte categorii de persoane care au concurat, într-un fel sau altul, la producerea urmărilor

Din această ultimă categorie fac parte: persoanele ce aveau obligaţia să verifice starea tehnică a autovehiculelor înainte de plecarea în cursă, persoanele din conducerea autobazelor, coloanelor auto, garajelor etc oare, deşi cunoşteau starea în oare se aflau conducătorii auto i-au obligat să plece în cursă ş.a.

Din analiza împrejurărilor în care s-a produs accidentul, ţinând cont de toate aspectele cauzei, organele de urmărire penală trebuie să aprecieze dacă este vorba de culpa exclusiva a conducătorului auto, de culpa exclusivă a victim.ei ori dacă la producerea evenimentului şi a consecinţelor au concurat victima, conducătorul auto şi alte persoane, reţinându-le aşa-mmiita „culpă comună".

în legătură cu persoanele vinovate trebuie să se lămurească şi alte probleme, cvim ar fi: profesia, ocupaţia, antecedentele penale în materie, cetăţenia ş.a.

5. Existenţa concursului de infracţiuni şi posibilităţile de extindere a cercetărilor

încălcarea normelor privind circtilaţia pe drumurile publice poate avea drept consecinţă uciderea sau vătămarea din culpă a unor persoane ori distrugerea din culpă. De reţinut că, uneori, producerea urmărilor se poate datora şi altor încălcări ale dispoziţiilor legale: conducerea pe drumurile publice a гтш autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală sau este în stare de ebrietate, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere ori cu permis de conducere necorespunzător categoriei din care_face parte autovehiculul, încredinţarea sp.'-e conducere a unui autovehicul unei persoane — ştiind că acesta nu posedă permis de conducere ori se află

'"' Subiecţi activi ai infracţiunii de neglijenţă în serviciu pot fi numai conducătorii auto profesionişti, întrucât respectarea regulilor de circulaţie reprezintă pentru aceştia o obligaţie de serviciu (N.A.).

C. Aioniţoaie, V. Bercheşan, Metodica cercetării infracţiunilor săvârşite la regimul circulaţiei pe drumurile publice, în „Curs de criminalistică. Anexa", Academia de Poliţie „A. I. Cuza", 1985, pag, 100.

Codul penal al României, art, 178 alin, 3; a se vedea în acest sens. Trib. Supr., sect, pen,, dec. nr. 212/1974.

Trib. Supr., sect, pen., dec. nr. 2557/1971.Codul penal al Romăniei, art. 178 alin. 5.Intr-o asemenea situaţie se va reţine о singură infracţiune de ucidere din culpă, prev. de art. 178

alin. 3 şi 5; în acelaşi sens. Trib. Supr., sect, pen., dec. nr. 3174/1974.Trib. Supr., sect, pen., dec. nr. 2628/1981.

112 56 — Tratat de metodică criminalistica voi. I 1 i Q

stabilirea infracţiunilor săvârşite prezintă importanţa atât din punct de vedere al încadrării juridice, cât şi pentru determinarea activităţilor specifice necesare administrării probelor, în raport cu particularităţile fiecărei infracţiuni în parte.

6. Cauzele, condiţiile şi împrejurările care au determinat, înlesnit sau favorizat săvârşirea infracţiunilor

Statisticile efectuate în ultimii ani demonstrează faptul că, în medie, din 5 accidente grave, 3 s-au datorat culpei conducătorilor auto, restul producându-se din culpa pietonilor. Aceleaşi statistici relevă faptul că peste 570/0 din evenimentele rutiere sunt produse de autoturisme, 18»/о de autocamioane, 16% de autobasculante, automacarale, autocisterne ş.a., iar restul revine altor mijloace de transport — autobuze, troleibuze, tramvaie ş.a.^"

Cercetarea acestor infracţiuni trebuie să stabilească, în fiecare caz în parte, cauzele care au dus la producerea consecinţelor, precum şi condiţiile ori împrejurările favorizatoare.

Printre cauzele generatoare de evenimente rutiere grave, amintim:— viteza neadecvata la condiţiile de trafic, în special, la starea drumului şi

la condiţiile meteorologice;— starea tehnică necorespunzătoare a autovehiculelor, datorată ne-efectuării verificărilor tehnice anuale ori ignorării unor defecţiuni la sistemele de direcţie, frânare, iluminare-semnalizare;— starea necorespunzâtoare a unor drumuri şi lipsa ori amplasarea defectuoasă a unor indicatoare rutiere;— aprecierea eronată a tmor situaţii, fie din cauza lipsei de experienţă la volan, fie din cauza oboselii, consumului de alcool, medicamente ş.a.

Având în vedere pericolul deosebit pe care-1 prezintă infracţiunile săvârşite ca urmare a nerespectării normelor privind circulaţia pe dru-muile publice, suferinţele şi dramele pe care le generează, precum şi pagubele materiale pridnuite este necesară organizarea şi desfăşurarea unei activităţi ştiinţifice, continue şi perseverente de prevenire.

Studierea situaţiilor statistice privind accidentele de circulaţie permit formaţiunilor de profil să stabilească orele de patrulare, traseele cele mai periculoase şi locurile unde se produc оncаlcаri cu repercusiuni pentru viaţa şi integritatea persoanelor. Pe baza studierii frecvenţei accidentelor într-o anumită zonă şi a cauzelor care le generează se pot face propuneri pentru construirea şi modernizarea unor drumuri, poduri, amplasarea unor indicatoare etc.

Tot ca o măsură preventivă, organele de urmărire penală au posibilitatea să prezinte prin mijloacele de informare în masă — presă, radio, televiziune — cazurile deosebite şi cauzele care le-au generat, consecinţele ce decurg din nerespectarea normelor de circulaţie pe drumurile publice, obligaţiile ce revin tuturor participanţilor la traficul rutier. Alteori, organele de urmărire penală pot face propuneri pentru organizarea unor procese cu publicitate lărgită.

S e c ţ i u n e a a I l I - a

Primele măsuri pe care trebuie să le întreprindă organele de urmărire penală

Sesizate despre producerea unor accidente de circulaţie soldate cu morţi şi răniţi ori pagube materiale, organele de urmărire penală trebuie să întreprindă următoarele masuri urgente:

1.Cercetarea la faţa locului;1.Examinarea autovehiculului despre care se presupune că a fost angajat

în accident;2.Ascultarea martorilor oculari şi a persoanelor vătămate;3.Dispunerea expertizei stării de intoxicaţie alcoolică,1. Identificarea, urmărirea şi prinderea conducătorului auto implicat în

accident, luarea măsurilor pentru asigurarea fluentei traficului rutier şi conservarea — asigurarea — autovehiculului angajat în evenimentul rutier.

1. Cercetarea Ia faţa locului

Şi în cazul acestor infracţiuni, cercetarea la faţa locului se constituie in activitatea de bază, de modul în care este pregătită, desfăşurată şi finalizata depinzând — în ultimă analiză — soluţionarea cauzei sub toate aspectele.

Această activitate constituie pimctul de plecare în adminisitrarea probatoriilor şi determină direcţiile în care vor fi desfăşurate ulterior cercetările. Potrivit legii,^' în cazul uciderii din culpă şi-a vătămării corporale din culpă, competenţa de cercetare revine organelor de poliţie, cu excepţia cazurilor expres prevăzute,^^ date în competenţa altor organe de urmărire penală. De asemenea, organele de cercetare penală ale poliţiei sunt competente şi în cazul accidentelor săvârşite de cetăţenii străini, indiferent dacă victima este cetăţean român sau străin.^^

înainte de deplasarea la faţa locului se întreprind:— verificarea sesizării;— dirijarea unui-echipaj la locul accidentului în vederea luării măsurilor

ce""'nu suferă amânare şi conservării urmelor şi mijloacelor materiale de probă rămase la faţa locului;

— stabilirea competenţei şi constituirea echipei de cercetare la faţa locului;— deplasarea urgentă la locul faptei.

Codul de procedură penală al României, art. 207.« Idem, art 27 pct. 1 lit. d şi art. 29 pct. 1 lit. b; Codul penal al Românişi, art. 8.

С. Aioniţoaie, V. Bercheşan, Metodica cercetării infracţiunilor săvârşite ca urmare a nerespectării normelor privind circulaţia pe drumurile publice, în „Curs de criminalistică. Anexă", Academia de Poliţie „A. I. Cuza", 1985, pag. 52.

N. Nistor, M. Stoleru, op. cit., pag. 9—10.

57

Acti\atăţile menţionate au fost detaliate la tactica cercetării la faţa locului.*» Din echipa de cercetare trebuie să facă parte:

— lucrători de la formaţiunea circulaţie;— specialistul criminalist;— lucrători de poliţie judiciară — în cazul accidentelor de circulaţie cu urmări mortale şi al căror autor nu este cunoscut;— alţi specialişti — medic legist, ingineri sau tehnicieni auto ori cadre didactice din învăţământul tehnic;*'— apărătorul*^ — când autorul infracţiunii a rămas la faţa locului ori când a fost urmărit şi prins de lucrătorii ce au ajuns primii la faţa locului.

Sarcinile lucrătorilor care au ajuns prinlii la faţa locului

Lucrătorii Ministerului de Interne — indiferent de specialitatea, formaţiunea sau unitatea din care fac parte, dacă sunt în timpul sau în afara programului de lucru — sunt obligaţi să intervină pentru luarea următoarelor măsuri:

a) acordarea primului ajutor pentru salvarea vieţii victimelor;b) înlăturarea pericolelor iminente;c)raportarea evenimentului;d) identificarea martorilor oculari;a) asigurarea pazei şi conservarea urmeler şi a mijloacelor de probă existente la faţa locului;b) organizarea urmăririi conducătorului auto angajat în accident, care a părăsit locul faptei; -c)descongestionarea arterei de circulaţie şi asigurarea fluenţei traficului rutier

ta te.*" Este indicat ca cei ajunşi primii la faţa locului să solicite sprijinul persoanelor de specialitate — medici, asistenţi medicali etc. — aflate în zonă.

In cazuri excepţionale, printre măsurile ce trebuie luate la faţa locului se înscriu: degajarea faringo-traheală, respiraţia artificială, oprirea hemoragiei, neutralizarea efectelor şocului pentru circulaţia sângelui, tratarea fracturilor ş.a.**

De regulă, se ia măsura transportării victimei la cea mai apropiata unitate sanitară în vederea acordării îngrijirilor medicale calificate. în acest sens, normele legale în vigoare dau dreptul lucrătorilor îvliniste-rului de Interne să folosească autovehiculele persoanelor fizice sau juridice pentru transportarea la punctele de prim ajutor a victimelor accidentelor de circulaţie. în cazul când nu există altă posibilitate, transportarea victimei la unitatea sanitară trebuie făcută Chiar cu auto-vehicolul angajat în accident. într-o asemenea situaţie, pe lângă obligaţia de a nota şi marca poziţiile victimei şi autovehiculului, trebuie reţinute şi Următoarele: tipul, marca şi numărul de înmatriculare al autovehiculului, datele de identificare al conducătorului auto — inclusiv seriile şi numerele permisului de conducere şi certificatului de înmatriculare etc. Conducătorului auto angajat în accident i se va pune în vedere să se reîntoarcă — după transportarea victimei —, de urgenţa, la locul faptei.

De asemenea, trebuie reamintit faptul că măsura salvării victimelor se ia, chiar cu riscul de a fi distruse anumite urme existente la faţa locului, viaţa unui om neputând intra niciodată în concurs cu alte interese.*'

Despre activităţile desfăşurate şi modificările intervenite în câmpul infracţiunii, lucrătorii ajunşi primii la faţa locului vor raporta ulterior şefului echipei de cercetare.

b) înlăturarea pericolelor iminente

în anumite situaţii, îndeosebi în cazul catastroafelor rutiere, lucrătorii care au ajuns primii la faţa locului trebuie să ia măsuri pentru înlăturarea pericolelor iminente de explozie sau incendiu, cum ar fi: îndepărtarea obiectelor inflamabile de sursa de foc, interzicerea accesului persoanelor cu foc deschis sau ţigări în apropierea autovehiculului al cărui carburant s-a scurs pe partea carosabilă, oprirea circulaţiei în zonă ori devierea acesteia pe artere laterale, anunţarea organelor competente pentru localizarea şi stingerea incendiilor şi acordarea sprijinului necesar după sosirea acestora la faţa locului.

c) Raportarea evenimentului

Lucrătorii ajunşi primii la locul accidentului sunt obligaţi să raporteze despre evenimentul produs unităţii de poliţie competente, informând

a) Acordarea primului ajutor pentru salvarea vieţii victimelor

în primul rând, atât lucrătorii Ministerului de Interne, cât şi ori- • care altă persoană — martori ai accidentelor de circulaţie — au obligaţia morală şi legală de a interveni pentru a apăra rănitul de pericolele adiţionale — omorârea prin explorie, carbonizare, arsuri grave etc.

Practica judiciară şi medicală demonstrează faptul că, în rnulţe accidente de circulaţie, moartea nu este determinată de gravitatea leziunilor, ci de neasigurarea menţinerii funcţiilor vitale. în circa 60—70% din accidente victima suferă traumatisme craniene, care provoacă o stare de inconştienţă imediată — datorată unei inhibiţii pasagere a activităţii cerebrale —, fără apariţia concomitentă a unor le.^iuni ale pielii ori a hemoragiilor intercraniene.*'' O astfel de stare generează o insuficientă oxigenare a plămânului — sittsaţie ce poate apare şi în cazul leziunilor toracice —, motiv pentru care trebuie intervenit cu maximă operativi-

V. Bercheşan, C. Pletea, I. E. Sandu, Cercetarea la faţa locului, în „Tratat de tactică criviinalistică", Editura Carpaţi, Craiova, 1992, pag. 35—37. Vezi, Infra, sect, a IlI-a. '2 Codul de procedură penală al României, art. 172, aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 32/1990.

" С. Aioniţoaie, V. Bercheşan, op. cit., oag. 52—55. " N. Nistor. M. Stoleru, op. cit., pag. 281.

"5 Urgenţa intervenţiei este reclamată de faptul că timpul pentru reoxigenare este extrem de scurt (N.A.).

N. Nistor, M. Stoleru, op. cit., pag. 285—288.L. Coman, M. Constantinescu, Reguli tactice ale ejectuării cercetării la ţaţa locului, în „Tratat

practic de criminalistică", voi. I, Ministerul de Interne, Bucureşti, 1976, pag. 425; în acelaşi sens, A. Ciopraga, Criminalistica, Elemente de tactica. Universitatea „A. I. Cuza" Iaşi, Facultatea de drept. Ed. Д986, pag. 34—35.

8' 115

58116

operativ urmărirea şi prinderea făptuitorului, fără a mai aştepta sosirea echipei de cercetare. Pe baza informaţiilor furnizate de martorii oculari trebuie să se stabilească direcţia în care s-a deplasat autovehiculul, caracteristicile acestuia, semnalmentele conducătorului auto, precum şi urmele de accident ce pot exista pe autovehiculul în cauză, ţinând cont de urmele rămase la faţa locului, atât pe partea carosabilă, cât si pe victimă.

Aceste date vor fi comunicate, fie direct, fie prin intermediul organului de poliţie, posturilor sau echipajelor aflate pe traseul pe care se presupune că se deplasează autovehiculul imphcat în accident.

Se recomandă ca sesizarea posturilor de poliţie să se facă începând cu cele mai depărtate, existând astfel posibiltăţi mai mari de reţinere a infractorului. De asemenea, se recomanda efectuarea de verificări-pe străzile şi drumurile laterale ori la garajele din apropiere, practica demonstrând că, de multe ori, autorii infracţiunilor opresc autovehiculele în aceste locuri, fie pentru a şterge urmele accidentului, fie pentru a le abandona.

g) Descongestionarea arterei de circulaţie şi asigurarea fluenţei traficului rutier

Dacă ambianţa 'de la faţa locului — creată ca urmare a evenimentului rutier produs — nu impietează asupra circulaţiei pe artera respectiva examinarea criminalistică a locului accidentului poate fi făcută fără să se aducă modificări poziţiei autovehiculului sau obiectelor. De multe ori, însă, datorită accidentului, circulaţia este îngreunată sau, practic, devine imposibilă, existând riscul producerii şi a altor accidente. Pentru a evita astfel de consecinţe, lucrătorii sosiţi primii la faţa locului trebuie să ia măsuri fie de dirijare a circulaţiei pe drumurile laterale, fie să asigure deplasarea autovehiculelor pe un singur sens, iar când acest lucru nu este posibil, să marcheze poziţiile iniţiale ale obiectelor şi persoanelor accidentate, făcând deplasările sau modificările strict necesare descongestionării arterei şi asigurării fluenţei traficului rutier.

Primele măsuri care trebuie luate la faţa locului, înainte

de a se proceda la examinarea acestuia

După sosirea echipei de cercetare la faţa locului, aceasta trebuie să desfăşoare următoarele activităţi:

a) verificarea dacă lucrătorii care au ajuns primii la faţa locului au luat masurile ce se impuneau în prima urgenţă; dacă acestea nu au fost luate, şeful echipei va dispune efectuarea acestora, fără întârziere:

b) îndepărtarea de la faţa locului a persoanelor care, prin acţiunile lor — voluntare sau involuntare — ar putea stînjeni efectuarea cercetării ori ar putea deteriora sau distruge urmele şi mijloacele materiale de probă-

c)verificarea măsurilor luate pentru paza şi conservarea urmelor şi mijloacelor materiale de probă: toate schimbările survenite în aspectul, iniţial al locului fapt'-i trebuie să fie reţinute şi consemnate ulterior în procesul-verbal, asigurându-se, în acest fel, obiectivitatea cercetării şi dând posibilitatea interpretării corecte a

despre natura faptei, consecinţele survenite, întinderea aproximativă a pagubelor, precum şi despre măsurile pe care le-au întreprins până în acel moment.

d) Identi-ficarea martorilor oculari

Aceasta este o activitate de cea mai mare importanţă, având în vedere că-aeclaraţiile persoanelor ce au perceput nemijlocit împrejurările în care s-a produs accidentul contribuie —- uneori în mod decisiv — Ia elucidarea mecanismului producerii evenimentului rutier, a cauzelor acestuia şi, implicit, la stabilirea vinovăţiei persoanelor implicate. După identificare, acestor persoane li se solicită să rămână pe loc până la^ sosirea echipei de cercetare. Se recomandă ca, pe cât posibil, aceşti martori să fie feriţi de eventualele influenţări ori sugestionări, venite fie din partea conducătorului auto sau victimei, fie din partea altor persoane interesate — rudele victimei, pasagerii din autovehiculul implicat în accident ş.a.

Pentru lucrătorii care au ajuns primii la faţa locului, una dintre obligaţiile esenţiale este de a stabili care dintre persoanele existente acolo au perceput într-adevăr aspecte din împrejurările în care s-a produs accidentul de circulaţie şi de a le nota pentru a fi ascultate în calitate de martori. Sublinierea se impune, cu atât mai mult, cu cât în astfel de situaţii sunt identificate foarte multe persoane care îşi atribuie calitatea de „martori" şi care îşi prezintă „cunoştinţele" cum s-au produs şi mai ales cum s-ar fi putut derula evenimentele. Numai observând această condiţie şi respectând-o declaraţiile persoanelor identificate la faţa locului vor avea valoare pentru cauză.

e) Asigurarea pazei şi conservarea urmelor şi a rAifloacelor materiale de probă existente la faţa locului

Această măsura este impusă de necesitatea înlăturării posibilităţii ca urmele şi mijloacele materiale de probă, rezultate din accident, să sufere modificări ori să fie distruse datorită acţiunii factorilor externi — ploaie, ninsoare etc. — sau activităţilor voluntare sau neintenţionate ale unor persoane. îndepărtarea persoanelor care nu îşi justifică prezenţa în locul respectiv şi interzicerea accesului în locul faptei a celor ce nu au atribuţii pe linia ceicetării ori a salvării victimelor se impune cu atât mai mult cu cât, zona unde s-a produs accidentul de circulaţie — fiind loc public — este deschisă accesulului unui mare număr de pietoni şi mijloace de transpcrt. în scopul protejării urmelor şi mijloacelor materiale de probă se poate proceda la acoperirea lor — cu saci, folii de polietilenă etc. — sau la împrejm.uirea locului Unde sunt dispuse.

f) Organizarea urmării condxicătorului autorului auto angajat in accident, care a părăsit locul faptei

In situaţia în care conducătorul auto care a produs accidentul de circulaţie a părăsit locul faptei, cei sosiţi primii la faţa locului —■ după luarea măsurilor ce nu suferă amânare — trebuie să organizeze în mod

11959

releve, fixeze, ridice şi să se interpreteze urmele lăsate pe partea carosabilă, pe autovehicul sau pe alte obiecte aflate la faţa locului. Faţă de locul unde s-a produs accidentul şi de mecanismul acestuia urmele pot fi descoperite, atât înainte de punctul de impact, cât şi după acesta, iar, uneori, numai după impact. Astfel, în cazul lovirii unui pieton pot apare urme, atât înainte, cât şi după locul impactului cu victima. Dacă aceste urme apar numai înaintea locului de impact, ele se constituie în aşa-numitele „împrejurări negative" ce trebuie clarificate pe parcursul cercetării prin alte metode.'"

Lucrurile aparţinând victimei — geantă, sacoşă, pălărie, umbrelă, pantofi etc. — pot fi dispuse după locul impactului, pe direcţia de deplasare a autovehiculului ori în apropierea acestuia — dacă au fost purtate de partea frontală a autovehiculului. în cazul coliziunii dintre două autovehicule este posibil ca unele părţi desprinse dintr-un autovehicul să fie purtate de celălalt autovehicul, pe direcţia sa-de înaintare, după impact

La locul accidentului pot apare următoarele categorii de urme:a) urme existente pe corpiil şi garderoba victimei;b) urmele create de pneurile autovehiculelor pe suprafaţa carosabilă;c) urme provenite din desprinderea unor părţi componente ale auto-

vehiculelor ori lăsate de obiectele căzute din acestea;d) urme de lichide provenite de la autovehicule sau din autovehicule;e) urme produse prin lovirea sau frecarea dintre diferitele părţi ale

autovehiculelor implicate în accident sau între autovehicule şi alte obiecte;

f)alte categorii de urme — biologice, textile, digitopalmare, urme de sol etc.

a) Urme existente pe corpul şi garderoba victimei

Pe corpul, hainele şi îmbrăcămintea Victimei rămân multiple urme, rezultat al accidentului. Descoperirea, revelarea, fixarea, ridicarea şi examinarea acestora oferă posibilitatea stabilirii mecanismului producerii accidentului, autovehiculul implicat, timpul survenirii morţii ş.a. Un autovehicul în m.işcare poate lovi victima, producând leziuni la cap, to-race, abdomen sau membre. De obicei, lovirea corpului se asociază cu târârea victimei pe partea carosabilă sau cu izbirea corpului de obiectele învecinate.

Lovirea — reprezentând primul contact dintre autovehicul şi victimă — se va găsi pe o singură parte a corpului şi se caracterizează prin scurgeri sanguine abundente — sub formă de echimoze, hematoame sau revărsate sanguine în cavităţile lovite.''-

Leziunile de târâre sau de izbire pot îmbrăca fie forme mai uşoare — echimoze, hematoame —, fie forme grave, de tipul fracturilor craniene.

In cazul în care victima este târâtă pe distanţe mai lungi, pe corpul acesteia se vor găsi leziuni multiple, complexe: zgârieturi sub formă de benzi pe partea târâtă, numeroase echimoze şi plăgi contuze'". Amplasa-

modului de formare a urmelor şi. pe această bază, a mecanismului de producere şi a cauzelor accidentului;

d)delimitarea locului de cercetat. în cazul accidentelor de circulaţie — prin care s-a produs moartea sau vătămarea integrităţii corporale sau sănătăţii uneia sau mai multor persoane —, locul faptei cuprinde, după caz: locul impactului autovehicul-pieton,. autovehicul-obiect fix aflat pe marginea drumului public, auto-vehicul-autovehicul, ori locul unde călătorul, însoţitorul etc. a căzut de pe scară, din cabină sau remorcă, porţiunea de supra-

' faţă carosabilă pe care a fost târâtă victima, traseul parcurs de autovehicul din momentul impactului sau coliziunii până la oprire şi locul unde a oprit conducătorul auto pentru a şterge urmele infracţiunii, existente pe autovehicul.**e)stabilirea ordinii şi metodelor ce vor fi folosite în cercetare. Lite-ratura*^ şi practica judiciară recomandă ca cercetarea la faţa locului să urmeze traseul victimâ-autovehicul-periferie, în direcţia de unde a venit autovehiculul ce a produs accidentul; atunci când conducătorul auto a părsit locul faptei — împreună cu autovehiculul implicat în accident —, cercetarea -trebuie extinsă pe direcţia deplasării acestuia ori unde se presupune că s-a ascuns.

Desfăşurarea cercetării la faţa locului

Poate mai mult decât în cazul- altor infracţiuni, la cercetarea locului faptei cazul accidentelor de circulaţie, interferenţa dintre faza statică şi faza dinamică este vizibilă, activităţile specifice fiecărei faze desfăşurându-se, de foarte multe ori, concomitent.

îh activitatea organelor judiciare se pot întâlni următoarele situaţii:— conducătorul auto şi autovehiculul angajat în accident au rămas la faţa

locului;— conducătorul auto a părăsit locul accidentului, abandonând autovehiculul

— fie în locul impactului sau coliziunii, fie în imediata apropiere;— atât conducătorul auto, cât şi autovehiculul implicat în evenimentul rutier

au părăsitTocul faptei.în raport cu situaţia concretă existentă la faţa locului, cu metodele stabilite

pentru cercetare şi ordinea desfăşurării acesteia, în alegerea locului de unde va începe examinarea trebuie să se ţină cont de natura şi urmările accidentului, intensitatea traficului rutier, condiţiile meteorologice ş.a. De regulă, în cazul accidentelor soldate cu moartea sau vătămarea integrităţii corporale cercetarea trebuie să aibă ca punct de plecare victima, extinzândurse apoi la autovehiculul implicat şi continuând spre periferie, cu accent pe examinarea traseului parcurs, — atât înainte, cât şi după impact.™

Cu ocazia cercetării la faţa locului pot fi descoperite diferite urme. Pentru a stabili dinamica accidentului este necesar să se caute, descopere.

" N. Nistor, M. stoleru, op. cit., pag. 182.' M Kernbach, Medicina judiciară. Editura Medicală, Bucureşti, 1958. paz 186, = Idem, op, cit., pag. 167,

V. Bercheşan, C. Pletea, I, E. Sandu, op. cit., pag. 27. I" Idem, pag. 39; In acelaşi sens, C. Aioniţoaie. V. Bercheşan, op. pag. 57—58.

'° Supra, sect, a lll-a, pct. 1.

.60

rea leziunilor corporale şi forma acestora depinde de partea autovehiculului cu care a fost lovită victima. Astfel, bara va produce leziuni numai în zona membrelor inferioare, aripa poate lovi abdomenul, în timp ce parbrizul şi lada autovehiculului produc leziuni în zona toracelui şi a capului'^ De foarte multe ori, lovirea este asociată cu proiectarea victimei, aşa încât cadavrul este găsit la distanţe destul de mari de auto-vechicul, iar leziunile — prin aspectul lor — se vor apropia de cele cauzate de căderile de la înălţime. Dacă victima a fost călcată cu una sau mai multe roţi, cadavrul va prezenta leziuni grave de zdrobire şi strivire a ţesuturilor. (Fig. 4.6—4.7)

După ce s-a fixat prin fotografiere poziţia cadavrului faţă de autovehicul şi obiectele înconjurătoare, se trece la examinarea detaliată a

tuturor leziunilor existente pe corp, insistându-se pe descrierea formei, mărimii, aspectului şi amplasării lor. La examinarea victimei trebuie' acordată atenţie „împrejurărilor negative". De exemplu, o astfel de împrejurare ar putea consta în lipsa sângelui la faţa locului, deşi victima prezintă multiple leziuni, situaţie ce impune elaborarea versiunii omorului, disimulat în accident de circulaţie. Examinarea victimei se continuă cu verificarea amănunţită a îmbrăcămintei şi încălţămintei pentru descoperirea: urmelor de natură biologică, noroi, vopsea, fragmente de sticlă, particule de sol, imprimării desenului antiderapant al anvelopei, urma de târâre sau ale diferitelor părţi a autovehiculul ş.a.

Fixarea locului şi a modului de repartizare a urmelor pe corpul şi garderoba victimei oferă date cu privire la poziţia acesteia faţă de sensul de mers al autovehiculului care a accidentat-o. Dacă roţile au trecut peste victimă, uneori — direcţia de deplasare a'autovehiculului poate fi stabilită' după felul în care sunt şifonate, boţite, aşezate cutele hainelor, unele peste altele.

Examinarea urmelor dй târâre poate duce, atât la determinarea poziţiei şi a modului în care s-au deplasat victima şi autovehiculul, cât şi a locului unde a fost lovită, locului agăţării cu îmbrăcămintea de părţile proeminente ale autovehiculului, a locului abandonării sau a celui unde a rămas după târâre.

O altă problemă care se ridică în legătură cu victima — dacă acest lucru nu s-a făcut până la sosirea echipei de cercetare — este stabilirea identităţii acesteia, pe baza actelor de identitate sau a altor înscrisuri găsite asupra ei. Când asemenea acte nu se găsesc, cadavrul va fi descris după metoda portretului vorbit, va fi fotografiat şi amprentat, după re-guhle cunoscute. Toate obiectele, înscrisurile sau valorile găsite asupra victimei trebuie descrise — cu evidenţierea caracteristicilor individuale— şi ridicate, despre aceasta făcându-se menţiune în procesul — ver-

b) Urmele create de pneurile autovehiculelor pe suprafaţa carosabilă

Aceste urme apar, în special, în timpul frânării, dar şi în procesul de rulare — când drumul este acoperit cu noroi, zăpadă etc. — şi furnizează date privitoare la direcţia de deplasare a autovehiculelor, încărcătura acestora, intensitatea efortului de frânare, starea tehnică- a frânelor etc. Asemenea urme nu apar — în timpul rulării — pe suprafeţe tari şi curate, ci numai în cazul frânărilor violente, la derapaje şi demaraje bruşte, precum şi la virajele strânse — efectuate la viteze mari— sau viraje bruşte.

Ui-mele lăsate de pneuri prin frânare permit să se aprecieze oum s-a acţionat asupra pedalei de frână — brusc, continuu, cu intermitenţă —, intensitatea frânării, dar, mai ales,, viteza iniţială de deplasare.

Suprafaţa antiderapantă a roţilor se deosebeşte foarte mult — ca desen, lăţime—, de la un gen de autovehicul la altul. Caracteristicile individuale ale pneurilor pot consta din uzura parţială sau totală a dese-

Fi? . .Dispnnerea leziunilor pe corpul victimei depinde şi de forma şi mărimea autovehiculului care a produs accidentul (N.A.).

C. Aioniţoaie, V. Bercheşan, op. cit.. pag. 63—64.

61122

circa 1—2 m —, mai pronunţate pe prima porţiune şi mai estompate către final.Din cele expuse rezultă importanţa ce trebuie acordata urmelor de pneuri

găsite la faţa locului, măsurării acestora cu cea mai mare exactitate şi fixării lor, atât în procesul-verbal, cât şi în .schiţa locului faptei şi fotografiile judiciare executate cu această ocazie. Având în vedere că lungimea urmei de frânare reprezintă un element de bază în calcularea vitezei cu care a circulat autovehiculul înainte de accident'''', de felul cum sunt respectate cerinţele menţionate depinde stabilirea mecanismului produњrii accidentului, a cauzelor acestuia şi, pe această bază, vinovăţia persoanelor implicate în evenimentul rutier.

nolui antiderapant, uzura laterală — datorată unghiului de bracaj defectuos reglat —, găuri, tăieturi, petice, urme de pietricele pătrunse în şanţurile dintre desenele antiderapante, urmele folosirii lanţurilor ş.a.

De regulă, la faţa locului se găsesc numai urmele lăsate de suprafeţele de contact ale pneurilor roţilor din spate, cele din faţă fiind acoperite — total sau parţial — de acestea, datorită mişcării spre înainte a autovehiculului'®.

In raport cu situaţia concretă de la faţa locului, organele de urmărire penală trebuie sa ţină cont şi de alte aspecte. Uneori, din cauza frânării bruşte, roţile autovehiculului se blochează pe toată distanţa de frânare sau pe o porţiune din ea, determinând patinarea în direcţia de mers. Din această cauză, pe suprafaţa carosabilă se vor fornia urme bine conturate şi clare, cu exces de particule de cauciuc pe margini.

Acest lucru trebuie reţinut deoarece la calcularea vitezei se va aplica coeficientul de aderenţa, la limita inferioară a valorii sale''''.

Dacă autovehiculele implicate în accident sunt echipate cu instalaţie de frânare prevăzută cu sistem antiblocare, urmele de frânare au un aspect mai puţin intens în prima parte, căpătând apoi o formă identică cu urmele lăsate de roţile blocate.

Pe spaţiile de frânare mari, urmele nu au aspectul unor linii duble continue pe toată lungimea, ci se repetă de două sau mai multe ori — în funcţie de numărul de acţionări ale pedalei de frână până-la blocare —, pe distanţa parcursă cu roţile blocate coeficientul de aderenţă atingând valoarea minimă. (Fig. 4.8)

c) Urme provenite din desprinderea unor părţi componente ale au-tovehiculelor ori lăsate de obiectele căzute din acestea.

în momentul impactului sau frânării violente pe partea carosabilă ori pe lateralele drumului public pot rămâne atât resturi de încărcătură şi ambalaje transportate de autovehiculul implicat în accident, cât şi resturi din garniturile sau racordurile de cauciuc, ornamente ori accesorii — oglinda retrovizoare, ai-itena radio, masca şi emblema de la radiator etc. Aceste urme pot furniza date privind direcţia de mers, locul producerii impactului, viteza de deplasare a autovehiculului ş.a.

Mai mult, aşa cum se va vedea, ele contribuie substanţial la identificarea autovehiculului im.plicat în accident — când acesta a părăsit locul faptei — şi a făptuitorului.

Fig. 4.3.

d) Urme de lichide provenite de la autovehicule sau din autovehicule

Urmele de ulei, vaselină, benzină etc. apar fie datorită avariilor produse în momentul coliziunii la instalaţiile de răcire, ungere sau frânare, fie ca rezultat al unei defecţiuni anterioare impactului. Examinând cu atenţie aceste urme, organele de urmărire penală pot trage concluzii referitoare la direcţia de deplasare a autovehiculului, integritatea instalaţiei de frânare —■ dacă frânele sunt acţionate hidraulic —, 1осиГ producerii impactului ş.a. Urmele de ulei — provenite de la instalaţia de ungere — se păstrează un timp mai îndelungat pe suprafaţa părţii carosabile. Uneori, la locul accidentului, lichidele se pot prezenta şi sub formă de scurgeri, dând posibilitatea să se precizeze locul unde s-a oprit autovehiculul după impactul şi să se reconstituie parcursul acestuia.

Urmele de lichide, rămase pe diferite suporturi, inclusiv pe corpul victimei — sub formă de scurgeri, pete, stropi — pot contribui la identificarea autovehiculului cu care a fost produs accidentul.

Uneori, urmele de frânare păstrează deformat desenul pneului, acesta fiind alungit pe direcţia de rulare şi mai clar către margini''*.

Dacă accidentul s-a produs în curbă, pe un drum cu aderenţă scăzută, iar autovehiculul nu avea instalaţia de frânare reglată uniform pe toate roţile, frânarea bruscă explică deraparea acestuia.

în acest caz, urmele de derapare trebuie analizate în raport eu urmele de frânare iniţiale, iar dacă acestea nu există ori s-a creat o pauză între ele, vor fi apreciate în funcţie de ecartamentul şi ariţpatamentul autovehiculului, pentru a se stabili începutul şi.sfârşitul fiecărei urme'".

Urmele de demarare lăsate de pneuri — la pornirea de pe loc, cu acceleraţii foarte mari — furnizează date privitoare la poziţia iniţială a autovehiculului la pornire. Astfel de urme sunt, în general, scurte —

'"^ Excepţia fac urmele create în timpul virajelor (N.A.). '''' Supra, sect, a Il-a, pct. 2, lit. b.™ In acest caz coeficientul de aderenţă este luat în calcul la limita superioară a valorii sale (N.A.); vezi

.şi N. Nistor, M. Stoleru, op. cit., pag. 178.Dacă la capătul unei urme sunt sti-ânse pietricele, nisip, particule de cauciuc ş.a., înseamnă că

acela este sfârşitul urmei (N.A.).

" Vezi, Infra, sect, a IV-a, pct. 5, b." Astfel de urme se prezintă, de regulă, sub formă de pete alungite sau dungi continue (N.A.). .

12562

e) Urme produse prin lovirea sau frecarea dintre diferitele părţi ale autovehiculelor implicate în accident sau între autovehicule şi alte obiecte.

Urmele din această categorie ar putea fi clasificate astfel:— urme provenite de la faruri, lanterne de poziţie şi semnalizare, geamuri, parbrize;

— urme de vopsea;— urme de sol, etc.La faţa locului pot fi descoperite fragmente de sticlă rezultate din spargerea

farurilor, lanternelor, geamurilor şi parbrizelor. Aceste urme pot fi găsite pe partea carosabilă, în blocurile optice ale autovehiculului, pe corpul sau garderoba victimei. Valorificate prin constatări tehnico-ştiinţifice sau expertize, prin reconstituirea întregului după părţile componente, pot contribui la identificarea autovehiculului implicat în accident. Aceeaşi valoare de identificare o prezintă şi fragmentele de vopsea desprinse de pe autovehiculele implicate în evenimentul rutier.

Datorită impactului cu un pieton, autovehicul sau obiect fix, din in-frastructura autovehiculului angajat în accident —- de regulă, îmbâcsită cu noroi — cad pe partea carosabilă urme de sol. Compararea compoziţiei chimice*^ a acestor urme cu probe de sol prelevate de pe autovehiculul despre care exista indicii *cа a fost angajat în accident şi a părăsit locul faptei, chiar dacă nu oferă o concluzie certă, este de natură să demonstreze că autovehiculul respectiv are legătură cu accidentul. Datele obţinute în acest mod, coroborate cu alte probe şî mijloace materiale de probă duc la identificarea autovehiculului cu care s-a produs accidentul şi de aid. Ia identificarea făptuitorului. Pe lângă acestea, ui-mele respective oferă indicii valoroase referitoare Ia direcţia de mers, locul im-pactului şi chiar viteza de deplasare a autovehiculului*'.

în momentul impactului se produce, în majoritatea cazurilor, şi degradarea unor părţi ale autovehiculelor ori a unor obiecte din locijl accn-dentului sau a părţii carosabile. Fără a intra în detalii, amintim că în situaţia în care coliziunea se produce sub un unghi mic, pe suprafaţa caroseriei nu apar urme de deformare, ci numai de frecare. La colizitmile, sub unghiuri mari, urmele de deformare şi frecare oferă date ce permit să se facă aprecieri privind mişcarea autovehiculelor.

O altă situaţie, întâlnită frecvent în activitatea organelor judiciare, este aceea când, după coliziune, autovehiculul se răstoarnă, efectuând mişcări complexe de rotire şi translare.

Reconstituirea traseului parcurs de autovehicul se poate face-numai în baza urmelor de deformare şi de frecare dintre caroserie şi suprafaţa drumului** (Fig. 4.9—4.15). Urmele de înfundare sunt produse de obicei, de bara de protecţie a autovehiculului'^ (Fig. 4.16—4.18).

"'■^ O astfel de analiză complexă se realizează — în condiţii de laborator — prin utilizarea unor metode moderne: microscopia optică, spectrografia, difracţia în raze X, spectrofotometria de absorbţie atomică ş.a. (N.A.); a se vedea în acest sens. Tratat practic de criminalistică, voi. III, Ministerul de Interne, Bucureşti, 1980, pag. 440—456.

N. Nistor, M. Stoleru, op. cit., pag. 177.Idem, op. cit., pag. 180.Prin măsurarea înălţimii barei de protecţie şi cea a urmelor lăsate de bară faţă de sol se poate

stabili dacă înainte de impact autovehiculul era în mers liber ori în stare de frânare ^au accelerare (N.A.).

m

Fig. 4.11.

Fis. 4-^"-128 64 - Tratat de metodică crlmlnaUEtică voi. I 229

Prin valorificarea acestor urme se ajunge la identificarea persoanei care s-a aflat la volan în momentul impactului. Având în vedere că forma leziunilor descoperite pe corpul victimei corespunde reliefului exterior al autovehiculului, cu ocazia cercetării la faţa locului se impune examinarea detaliată a tuturor părţilor acestuia — bara de protecţie, numărul de înmatriculare, cârligele 'de remorcare, roţile din faţă, radiatorul, farurile, capota, parbrizul şi ştergătoarele de parbriz, caroseria, părţile din spate şi infrastructura. К

De pe infrastructura autovehiculului trebuie recoltate probe de soî, pentru a fi comparate cu cele descoperite pe partea carosabilă, ri-ridicate din zona unde s-a produs accidentul.

Cu ocazia examinării aspectului exterior al autovehiculului trebuie să se insiste pe stabilirea amplasării, înălţimii, dimensiunilor, formelor, adâncimii şi culorii, precum şi celorlalte caracteristici exterioare ale armelor de înfundare şi de frecare. Aceeaşi atenţie trebuie, acordată resturilor din echipamentul rupt sau spart.

Verificarea stării tehnice a autovehiculului implicat în accident

Această activitate se efectuează, de regulă, cu ocazia cercetării Ia faţa locului**, de către specialişti din cadrul formaţiunilor de circulaţie ori de către ingineri, tehnicieni auto 1ваи eadre didactice din învăţământul tehnic de specialitate. Ea vizează stabilirea următoarelor aspecte:

— starea teimică a sistemelor de frânare, direcţie şi iluminare -— semnalizare;

— starea sistemului de închidere-deâchidere a uşilor;— poziţia acului de kilometraj, a manetei schimbătorului de viteze şi a

ştergătoarelor de parbriz;— temperatura apei din radiator, precum şi cea din baia de ulei;— presiunea în pneuri ş.a.Cu această ocazie trebuie să se verifice pneurile, insistând asupra formei

canalelor, profilului exterior — longitudinale, simple cu crestături înguste sau în formă complicată, cu proeminenţe dispuse cu pas variabil, universal —, urmelor de străpungere, vulcanizare etc., ecartamen-tului şi ampatamentului. De asemenea, vor fi evidenţiate avariile suferite de autovehicul în urma accidentului. Toate constatările făcute cu privire la starea tehnică a autovehiculelor vor fi consemnate într-un-proces-verbal separat, care se. anexează la procesul-verbal de cercetare la faţa locului.

Importanţa deosebită pe care o prezintă verificarea stării tehnice a autovehicululului rezidă în aceea că datele obţinute cu acest prilej, corelate cu starea şi caracteristicile drumului public, condiţiile atmosferice şi de vizibilitate, intensitatea traficului rutier şi celelalte date oferite de examinarea locului faptei vor asigura obiectivitatea concluziilor expertizei tehnice auto, ce se va dispune ulterior în cauză.

f) Alte categorii de urme — biologice, textile digito-palmare, urme de sol etc.La faţa locului se întâlnesc numeroase urme de natura biologică — sânge, pâr,

ţesut organic etc. Prezenţa acestora la locul faptei determină natura urmelor care trebuie căutate cu ocazia examinării autovehiculului care a produs accidentul ori

despre care se presupune că a fost implicat în evenimentul rutier. Dacă victima a fost lovita de aripa sau alte părţi ale autovehiculului —• aflat în viteză — este

posibil ca în locul impactului să fie descoperite mici fragmente de ţesături aderate de partea carosabilă — in urma de frânare — sau pe părţile laterale ale autovehi-

culului. Când autovehiculul cu care s-a produs accidentul a fost abandonat la locul faptei trebuie să fie căutate, relevate, fixate şi ridicate urme digitale sau palmare

de pe suporturile care păstrează astfel de uiTne: portiere şi mânerele nichelate ale acestora, geamuri, parbrize, bord, maneta schimbătorului de viteze ş.a.

Totodată, în interiorul autovehiculelor trebuie căutate urme biologice, înscrisuri etc. (Fig 4.19—4.20).

Atunci când situaţia de la faţa locului nu permite, verificarea stării tehnice a autovehiculului se va face imediat după aceasta, constituindu-se într-o activitate distinctă (N."A.).

130 659*

Fixarea rezultatelor cercetării la faţa localui bilirea unui autovehicul sau grup de autovehicule ' despre care exista suspiciuni că ar avea legătura cu accidentul produs. Deci, în astfel de cazuri, problema principală este aceea de a stabili autovehiculul cu care a fost produs accidentul şi, numai după rezolvarea. acesteia, de a .identifica persbana ce se afla la volan în mornentul impactului. Trebuie precizat că este vorba tot de o examinare din punct de vedere criminalistic, efectuată la o dată ulterioară cercetării locului unde s-a produs accidentul de circulaţie. Se recomandă ca această activitate să fie desfăşurată de către specialistul criminalist care a participat la cercetarea lo-cului accidentului.

In cadrul acestei examinări trebuie avute în vedere toate categoriile de urme ce au fost descoperite la' locul accidentului^", acestea urmând a fi interpretate în. corelare cu cele descoperite pe autovehiculul bănuit. Astfel, pe părţile proeminente ale acestuia trebuie căutate urmele de contact — zgârieturi, înfundături,^ urme de frecare, accesorii ori părţi din echipament rupte sau lipsă —, urme de proiectare —• materiale plastice, fragmente de sticlă, pelicule de vopsea ş.a. —, urme biologice, textile etc

Trebuie să se urmărească dacă la autovehiculul respectiv aa fost înlocuite echipamentele sau accesoriile distruse sau avariate în urma acci-dentuluj. De aceea examinarea va fi extinsă asupra ramelor farurilor şi. lăcaşurilor lanternelor de .poziţie — semnalizare, în scopul evidenţierii microurmelor. Această activitate începe de la bara de protecţie din faţă, continuându-se cu numărul de înmatriculare, radiatorul, parbrizul şi ştergătoarele de parbriz, caroseria, cârligele de remorcare, .părţile din. spate şi infrastructura autovehiculului*'» — insistând pe evidenţierea eventualelor urme' pe părţile proeminente ale diferenţialelor, cutiei de viteză, frânelor, osiilor, părţilor inferioare ale motorului^^ etc.

Dată autovehiculul în cauză a fost revopsit — parţial sau total —, întrjcât există posibilitatea evidenţierii sub stratul de vopsea aplicat a stratului vechi, se vor ridica probe din stratul vechi, precizându-se culoarea, porţiunile chituite ş.a. Având în vedere că după producerea accidentului făptuitorii spală autovehiculele este puţin probabil ca pe păr- , ţile laterale să mai poată fi descoperite urme de natură biologică —■ sânge,- păr, ţesut organic ori fibre textile. Totuşi existenţa lor nu trebuie exclbsă, îndeosebi pe tămburi şi jenţile roţilor. Oricum, astfel de urme trebuie cîăutate pe infrastrustura autovehiculului, mai ales când acciden-' tul s-a produs prin călcarea victimei. în caroserie sau remorcă se vor căuta resturi de încărcătură, ambalaje ş.a., de aceeaşi natura cu cele descoperite la locul accidentului.

Examinarea autovehiculului trebuie să fie urmată de cercetarea zonelor învecinate locului unde a fost descoperit, în vederea identificării echipamentelor, accesoriilor, pieselor etc., rupte, sparte — înlăturate sau înlocuite.

Prin examinarea urmelor descoperite cu această ocazie şi compararea lor cu cele găsite la locul unde s-a produs accidentul se poate stabili cu certitudine dacă autovehiculul în cauză a fost sau nu implicat în evenimentul rutier.

Rezultatul cercetării la faţa loctilui se fixează prin: procesul-verbal, schiţa localmi faptei, ifotografiile judiciare, filmai judiciar şi înregistrările video.

■ Din cuprinsul procesului-verbal de cercetare la faţa locului — care constituie principalul mijloc de fixare — trebuie să rezulte următoarele:

—anul, luna, ziua şi locul întocmirii;—componenţa echipei de cercetare, cu specificarea gradului, numelui,

prenumelmi şi organul de urinărire penală din care provin membrii acesteia; -

-— nomele, prenumele, calitatea şi unitatea din care provin ceilalţi participanţi;— temeiul de fapt al efectuării cercetării la faţa locului;—modul de sesizare şi conţinutul pe scurt al acesteia;— temeiul de drept al intervenţiei organului de urmărire penală*";

—menţiuni referitoare la martorii asistenţi;—amplasarea loculni faptei;—măsurile Itaate pentru paza şi conservarea urmelor şi mijloacelor

materiale de probă — înaintea sosirii echipei de cercetare;—modificările survenite în câmpul infracţiunii — cine le-a făcut, în ce scop, poziţia iniţială a victimei, autovehiculului şi altor obiecte;

■— poziţia în care a fost găsită victima şi autovehiculul implicat în accident;—constatările făcute cu prilejul cercetării la faţa locului;— rezultatul examinării victimei şi măsurile luate pentru acordarea

îngrijirilor medicale, urmele şi mijloacele materiale de probădescoperite pe partea carosabilă şi datele obţinute în urma examinării autovehiculului;

— menţitani despre masurile luate pentru asigurarea autovehiculu-, lui angajat în 'accident şi, după caz, pentru conducerea făptui-■ torului în vederea recoltării probelor biologice şi examenului,

clinic, necesare stabilirii alcoolemiei;—menţiune despre fotografiile judiciare efectuate şi despre întocmirea

schiţei locului faptei;— observaţiile martorilor asistenţi şi obiecţiile făptuitorului ş.a.^^ Schiţa locului faptei, fotografiile,'înregistrările pe peliculă cinema-

tograflcă sau video se realizează după regulile cunoscute^^, acordându-se atenţie deosebită exactităţii măsurătorilor efectuate în teren.

*• 2. Examinarea autovehiculul despre care se presupune că a fost angajat în accident

în practica organelor de urmărire penală se întâlnesc frecvent situaţii când autorul faptei a părăsit locul accidentului, împreună cu autovehiculul implicat în evenimentul rutier. Analizând şi interpretând ur-'mele descoperite la faţa locului, prin activităţi multiple se ajunge lai sta-

" Supra, sect, a IlI-a, pct. 1. Idem..paritP f!, ioT^f' "^"^ proceda Ia ridicarea de probe de sol pentru a fi com-parate cu cele descoperite Ia locul accidentului (N.A.).Codul de procedură penală al României, art. 129—131. V. Bercheşan, C.

Pletea, I. E. Sandu, op. cit., pag. 49—51. Idem, pag. 51—75.

132 66

3. Ascultarea martorilor oculari şi a persoanelor vătămate

Factorul uman — conducători auto, pietoni, biciclişti etc. — constituie elementul principal în producerea evenimentelor rutiere ■— nu numai din punct de vedere procentual, ci şi ca importanţă absolută. Aceasta se explică prin faptul că, în ultimă analiză, aspectele rntiere şi cele teh-nioe sunt implicate în accidentul de crculaţie numai în strictă concordanţă cu cei aflaţi Ia volan, pe de o parte.', şi victimele impactului — pietoni, biciclişti, pasageri etc., pe de altă parte. Astfel spus, elementul uman în sistemul de trafic rutier este mai variabil şi mai imprevizibil decât factorii vehicul şi drum*'^.

Identificarea şi ascultarea martorilor unui accident de circulaţie capătă, în acest context, valenţe aparte. Importanţa deosebită a acestei activităţi este dată şi de faptul că, de multe, ori, împrejurările producerii accidentului, autovehiculul implicat şi chiar mecanismul producerii impactului nn se pot stabili decât pe baza celor percepute — în total san în parte — de persoanele aflate ocazional în locul producerii evenimentului rutier. Pe lângă faptul că perceperea este involuntară, de regulă, martorii oculari ian cunoştinţă de accident în urma zgomotului produs de impact ori ca urmare a strigătului victimei"*. Din acest considerent, marea majoritate a martorilor iau cunoştinţă numai- de urmările accidentului, fiind în măsură să relateze — uneori, mergând până la detaliu — acţiunile ori inacţiunile conducătorului auto şi ale victimei, după accident,' tipul, marca şi eventual numărul de înmatriculare al autovehiculului, numărul de persoane care se aflau în mijlocul de, transport, direcţia în care s-ă deplasat ş.a.

. Cu prilejul ascultării martorilor oculari, trebuie să se insiste asupra tuturor detaliilor, a împrejurărilor în care aceştia au perceput anumite episoade ale faptei, posibilităţile reale pe Care le-au avut -de a percepe cele relatate. Este deosebit de important să se stabilească ce au perceput întradevăr martorii din împrejurările producerii accidentului şi care este partea lor de „contribuţie" la declaraţiile pe care Ie fac. Organele de urm.ărire penală trebuie să manifeste multă circumspecţie faţă de dec-,, laraţiile acestor martori, ţinând cont de factorii obiectivi' şi subiectivi ce pot influenţa mărturia: defecţiuni ale analizatorilor perceptivi, starea fizică şi psihică în momentul perceperii, nivelul de pregătire şi de cultură generală, experienţa de viaţă, capacitatea de a aprecia corect dis-tanţele şi intervalele de timp, condiţiile meteorologice şi de vizibilitate, distanţa lă care se afla de locul inipactului ş.a."= Sub aspectul tratat, astfel de probleme se pun în cazul martorilor de bimă-credinţă, animaţi de dorinţa de a declara adevărul şi de a ajuta organele de urmărire penală. De aici, se desprinde ideea de a stabili, chiar cu ocazia primei ascultări, martorii de rea-credinţă şi de a determina cauzele declaraţiilor mincinoase, interesul acestora de a denatura adevărul.

Poate mai mult decât în cazul altor infracţiuni, în cazul uciderii sau vătămării corporale din culpă ca urmare a accidentelor de circulaţie, as-_cultarea acestei

categorii de martori trebuie să se facă chiar cu ocazia

cercetării la faţa locului sau imediat după aceasta. Procedând în acest _mod se evită posibilitatea sugestionării ori autosugestionării martorilor,„prelucrării" de către aceştia a celor percepute sau a coruperii lor decătre persoanele interesate. Practica judiciara oferă cazuri în care, pentrua-şi retrage plângerea — în cazul vătămării corporale simple — parteavătămată a condiţionat aceasta de plata unei suir^e considerabile, atră-gând de partea sa şi pe unii martori oculari. Alteori, din aceleaşi consi-derente de ordin material, martorii s-au ,,aliat" cu făptuitorul, încercândsă „detnonstreze" lipsa de vinovăţie a acestuia. Neascultarea martorilorimediat după producerea accidentului când, sub impresia celor petre-cute şi percepute, ar fi relatat adevărul a dus — in final — la obţinereaunor declaraţii de genul: „Nu-mi aminteso exact............", „Este posi-bil............", „S-ar putea să se fi întâmplat aşa...............".

Evident, astfel de declaraţii nu au valoare pentru cauză, în schimb, au implicaţii directe în stabilirea vinovăţiei persoanelor angajate în'acci-dent.

Atunci când situaţia impune, înregistrarea declaraţiilor martorilor pe bandă magnetică'", cu ocazia cercetării la faţa locului, se constituie într-un ajutor- preţios pentru organele de urmărire penală. Atât practica judiciară, cât şi literatura de specialitate"'' au evidenţiat avantajele înregistrării declaraţiilor pe bandă m.agnetică: '—■ exactitatea Consemnărilor; - — operativitatea cu care se face consemnarea — înregistrarea — CU economie de timp, ce poate fi folosit la efectuarea altor activităţi urgente impase de cercetarea la faţa locului: primele investigaţii, luarea măsurilor de urmărire şi prindere a făptuitorului ş.a.;

- — constituie un element de comparaţie în cazul unor retractări ulterioare.Referitor la partea vătămată, declaraţiile acesteia pot pune în lumină diferite

elemente de fapt, de natură a servi ca probe în cauză: persoana făptuitorului, modul de comitere şi împrejurările săvârşirii infracţiunii, urmările produse ş.a.

Ascultarea victimei accidentului. trebuie să fie direcţională, pentru lămurirea următoarelor probleme:

—calitatea pe care a avut-o în traficul rutier — călător, pieton, biciclist etc;— locul unde se afla sau locul pe unde a transversat, s-a angajat în transversare — în pas normal sau în fugă;

— acţiunile pe care le-a întreprins pentru evitarea impactului; —■ autovehiculul care a accidentat-o — tip, marcă, culoare, num^ăr

de înmatriculare;— acţiunile ori inacţiunile condticătorului auto — atât înainte, cât şi după accident —, direcţia în care s-a deplasat pentru a părăsi iocul faptei;

— starea sănătăţii după accident şi actele medico-legale care o atesta;

videomi^etlcalN^AT''"^' """""'"^^ ^"'"^Sistrarea declaraţiei pe bandăю^пЛ ?A '^Д7^'" f^Verienţa folosirii magnetofonului in activitatea de urmărire iienaia, in „t'iooleme de criminalistică şi criminologie" nr, 1/1931, pag, 25.

^ N. Nistor, M. Stoleru, op. cit., pag, 140.C. Aioniţoaie, V. Bercheşan, op. ctt., pag. 70—72. ,

5» V. Berche.7an, I. E. Sandu, Ascultarea martorilor, în „Tratat de tactica cri-minalistică". Editura „Carpaţi" Craiova, 1992, pag. 122—131. . .

134 67

— dacă se constituie parte civilă în proces şi cuantumlil despăgubirilor solicitate. -

în obţinerea unor informaţii preţioase pentru cauză, ascultarea urgentă, sumară — dacă este posibil chiar la faţa locului —, cu înregistrarea declaraţiei pe bandă magnetică, este deosebită mai ales când există pericolul ca persoanele vătămate să înceteze din viaţă.

4. Dispunerea expertizei stării de intoxicaţie alcoolică

Atunci când există suspiciuni cu privire la faptul că autorul accidentului era sub influenţa alcoolului în momentul impactului se impune conducerea acestuia, de urgenţă^ pentru recoltarea probelor biologice şi examenul clinic, în vederea stabilirii alcoolemiei. Expertiza stării de intoxicaţie alcoolică reprezintă unica modalitate de a dovedi că făptuitorul a condus autovehiculul având o îmbibaţie alcoolică peste limita, legală"* şi are ca obiect următoarele probleme:— dacă făptuitorul a consumat băuturi alcoolice;— cantitatea de alcool ingerată şi timpul scurs de la ingerare până în

mom^entul producerii accidentului;— gradul de alcoolemie; , ■

— existenţa manifestărilor specifice stării de ebrietate ş.a.în activitatea organelor de urmărire penală se întâlnesc frecvent situaţii când

se pune problema interpretării măsurii în care starea de influenţă alcoolica este cauza principală a producerii evenimentului cercetat, întrucât în marea majoritate a cazurilor se solicită aprecierea alcoolemiei pe bază de calcul, în raport cu cantitatea de băutură ingerată, trebuie reţinut faptul că absorbţia alcoolulvji este influenţată de diverşi factori:

■— concentraţia în alcool a băuturii;— timpul de ingerare; ■— prezenţa sau absenţa alimentelor în stomac;—■" factorul individual sexul, vârsta, natura băutiirilor alcoolice,starea de stress ş.a. Aceste date trebuie avute in vedere cu prilejul ascultării

făptuitorului — la faţa locului sau imediat după aceasta — şi a martorilor.

5. Identificarea, urmărirea şi prinderea conducătorului auto implicat în accident, luarea măsurilor pentru asigurarea . fluenţei traficului rutier şi conservarea! — asigurarea — autovehiculului angajat în evenimentul rutier

Atunci când autorul faptei a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie trebuie să fie întreprinse măsuri pentru identificarea, urmărirea şi prinderea acestuia. în acest scop, un rol deosebit îl au rezultatele cercetării la faţa locului, datele furnizate de martorii oculari şi de personele vătămate.

Cum pentru a se ajunge la autorul faptei este necesară identificarea autovehiculului cu care a fost produs accidentul, trebuie să se procedeze

^ Starea de ebrietate poate fi dovedită si prin alte mijloace de probă (N.A.).

la verificarea tuturor autovehiculelor bănuite, indiferent de proprietarii acestora. .

în primă urgenţa, -verificarea va fi efectuată asupra autovehiculelor din zona unde s-a produs accidentul, continuând apoi cu zonele limitrofe, situate pe direcţia.în care a dispărut.

în toate cazurile, după cercetarea la faţa locului, trebuie să se ia măsurile necesare pentru înlăturarea urmărilor impactului. Odată cu scoaterea în afara părţii carosabile a autovehiculului, artera de circulaţie va ii redată traficului rutier, în condiţii de maximă siguranţă — refacerea parapetelor, montarea indicatoarelor rutiere, înlăturarea tuturor obstacolelor, repararea podurilor etc. —, antrenând la această activitatea factorii responsabili.

Totodată, organele de urmărire penală au obligaţia să ia măsuri pentru convervarea şi asigurarea autovehiculului implicat în accident. Dacă este posibil, auŞtovehiculul va fi condus la sediul organului de poliţie şi sigilat, întocmindu-se despre aceasta un proces-verbal. Autovehiculul mai poate fi lăsat în custodia unei persoane, după regulile cunoscute.

Oricare ar fi modalitatea pentru care se optează, măsura se impune din următoarele considerente :— înlătură posibilitatea ca persoanele interesate să recurgă la înlocuirea

unor piese, subansamble etc., pentru a invoca ulterior cazul fortuit;■— oferă garanţia obiectivitătii concluziilor expertizei tehnice auto ce se va

dispune ulterior în catiză;— previne eventuale sustrageri din autovehicul, cu toate consecinţele ce decurg dintr-o atare situaţie.

S e c ţ i u n e a .a IV-a

ALTE ACTIVITĂŢI CARE SE ÎNTREPEIND PENTRU ADMINISTRAREA PROBELOR

Printre acestea, se înscriu:

1. Planificarea cercetărilor;2. Dispunerea constatării medico-legale şi a constatărilor telmico-ştiinţifice sau expertizelor criminalistice;3. Ascultarea martorlor; _ " •4. Ascultarea învinuiţilor sau inculpă'ţilor;'5. Dispunerea expertizei tehnice auto;6. Reconstituirea.

1. Planificarea cercetărilor

în cazul uciderii din culpă şi vătămării corporale din culpă, lămurirea ' tuturor problemelor, şi desfăşurarea activităţilor specifice în vederea administrării problelor nu pot fi asigurate decât printr-o planificare judicioasă.

68136

— data producerii leziunilor;— numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare'—• dacă în urma vătămărilor produse s-a cauzat persoanei o infirmi-tate permanentă, pierderea unui simţ sau organ ori a funcţiiloracestuia etc. ' ' ^Dacă în urma accidentului a survenit moartea vreunei persoane, constatarea

medico-legală va lămuri: natura şi cauza morţii, mecanismul de producere a acesteia şi data instalării.

Genurile de'constatări tehnico-ştiinţifice sau expertize criminalistice care pot fi dispuse în cazul cercetării acestor infracţiuni diferă de la cauză la cauză, în raport cu natura urmelor şi mijloacelor materiale de probă descoperite cu ocazia cercetării locului accidentului ori a examinării autovehiculului bănuit că a fost angajat în impact. Printre constatările tehnico-ştiinţifice sau expertizele mai frecvent întâlnite menţionăm:a) constatarea tehnico-ştiinţifică sau expertiza traseologică;b)constatarea tehnico-ştiinţifică sau expertiza chimică;c) constatarea tehnico-ştiinţifică sau expertiza biocriminalistică;d)constatarea tehnico-ştiinţifică sau expertiza dactiloscopică.

a) Constatarea tehnieo-ştiinţijică sau expertiza traseologică

Acest gen de constatare sau expertiză poate rezolva următoarele probleme:— care este mecanismul de formare a urmei;— tipul autovehiculului care a creat urma;—■ ampatamentul şi ecartamentul autovehiculului;— direcţia de deplasare a mijlocului de transport; '

— tipul autovehiculului de la care provin fragmentele de sticlă — de far, parbriz, geam etc., şi peliculele de vopsea descoperite la faţa locului;— dacă urmele au fost sau nu create de autovehiculul pus la dispoziţie, ca model de comparat.

ţj) Constatarea tehnico-ştiinţifică sau expertiza chimică

] Prin analizele complexe de laborator se poate stabili compoziţia chi-,mică a urmelor de far, parbriz, vopsea, sol, lubrifiant! etc., ridicate de la faţa locului. Totodată, specialistul trebuie să stabilească dacă urmele menţionate au sau nu aceeaşi compoziţie chimică cu urmele de aceeaşi natură descoperite pe autovehiculul despre care se presuptme că a fost implicat în accident.

Acest gen de constatare sau expertiză realizează doar o identificare de gen'. Prin urmare, concluziile acesteia nu constituie probe certe care dovedeas,că vinovăţia, ci doar indicii ce trebuie coroborate cu celelalte probe şi mijloace de probă administrate în cauză. Pe de altă parte, în cadrul analizelor de laborator urmele examinate se distrug. Din motivele arătate — rezultatul la care se ajunge şi iminenţa distrugerii urmelor în procesul examinării la acest gen de constatare tehnico-ştiinţifică sau expertiza trebuie să se apeleze numai în cazuri excepţionale, respectiv atunci când urmele descoperite la faţa locului sunt improprii constatării tehnico-ştiinţifice sau expertizei traseologice.

"Analizând rezultatele obţinute cu prilejul cercetării la faţa locului, a examinării autovehiculului despre care se presupune că a fost angajat în accident, a interpretării urmelor descoperite şi a celorlalte măsuri întreprinse, organele de urmărire penală elaborează versiuni cu privire la diversele'împrejurări ale cauzei. In situaţia în care autorulfaptei a rămas ia faţa locului, aria versiunilor este mult mai restrânsă, limitându-se, de cele mai multe ori, la cele privitoare la mecanismul producerii şi la cauza accidentului. Cu totul altfel se pune problema în cazul când făptuitorul a părăsit locul accidentului, abandonând autovehiculul şi, mai ales atunci când atât conducătorul auto, cât şi autovehiculul implicat au părăsit locul faptei. în această ultima situaţie se impune elaborarea unor versiuni diverse prioritare fiind cele referitoare la autorul infracţiunii şi autovehiculul'angajat în evenimentul rutier. Astfel, pot fi elaborate versiuni de genul:— autor al faptei ar putea fi un conducător auto care domicihaza ori îşi are

reşedinţa în zona producerii accidentului sau riverană acesteia;— autor al accidentului ar putea fi o persoană — conducător auto — care lucrează la una din unităţile situate pe artera de circulaţie respectivă ori împrejurimi;— autoţ- al infracţiunii ar putea fi o persoană ce domiciliază, lucrează sau se află în tranzit spre localităţile limitrofe, situate pe direcţia de deplasare a autovehiculului;

— autovehiculul implicat în accident a fost furat din locul de parcare ş.a.Alte Aversiuni ce pot fi elaborate se referă la: ' • • .— forma de vinovăţie — culpa exclusivă a conducătorului auto, culpa

exclusivă a victimei sau culpă comună;— împrejurările, mecanismul şi cauz'ele producerii accidentuliaip— starea şi comportamentul participanţilor la traficul rutier etc. Planificarea cercetării şi materializarea acesteia într-un document de

planificare — plan de cercetare penală sau fişă de cercetare — asigmră jalonarea activităţilor într-o ordine cronologică şi neomiterea niciunui aspect ce are legătură cu cauza^"".

2. Dispunerea constatării medico-legale şi a constatărilor tehnico-ştiinţifice sau

expertizelor criminalistice

Principalul criteriu pentru delimitarea vătămării 'corporale din culpă, în forma simplă de cea în forma agravată este timpul de îngrijire medicale necesare pentru vindecare."" Aşadar, în aprecierea gravităţii social-juridice a acestei fapte antisociale, principalele criterii sunt de ordin me-dical.i''^ Constratarea medico-legală este chemată să răspundă la următoarele probleme:— existenţa leziunilor pe corpul victimei;

natura leziunilor produse şi mecanismul de formare a acestoraj

C. Aioniţoaie, E. Stancu, Planificarea urmăririi penale, în „Tratat de tactică criminalistică". Editura „Carpaţi" Craiova, 1922, psg. 17—25. "O Codul penal al Homâniei.sart. 182.

101 V. Mărgineanu, Expertiza medicală în vătămarea integrităţii corporale, Ы „Probleme de criminalistică ţi criminologie" nr. 3/1981, pag. 19.

138 69

c) Constatarea tehnico-ştiinţifică sau expertiza biocrimirmlistică

Constatările tehnico-ştiinţifice sau expertizele de acest gen au ca obiect examinarea urmelor de sânge şi histologice descoperite în infrastructura sau pe părţile laterale .ale autoveiiiculului implicat sau bănuit că a fost implicat în accident, a firelor de păr etc., specialiştii fiind solicitaţi să răspundă la întrebări de genul:

— dacă urmele sunt sau nu de sânge;— dacă sângele este de natură umană sau animală;— grupa sanguină a sângelui analizat.Prin examinarea firului de păr'o^ se poate caracteriza acest gen de urmă

materie din punct de vedere morfologic — culoare, lungime, grosime, forma şi aspectul canalului medular, forma cuticulei, culoarea pig-ttienţilor din zona corticală, aspectul capătului liber —, al sexului persoanei de la care provine şi al stabilirii grupei sanguine'"^.

d) Constatarea tehnico-ştiinţifică sau expertiza ■ dactiloscopică

In situaţia în care autovehiculul implicat în accident a fost abandonat la faţa locului sau în alte locuri ori a fost identifict ulterior, urmele papilare prezintă importanţă în procesul de identificare a făptuitorilor.

3. Ascultarea martorilor

în cercetarea uciderii şi vătămării corporale din culpă, săvârşite ca urmare a accidentelor de circulaţie, ascultarea martorilor reprezirvtă acti-. vitatea cu o pondere deosebită. în afara martorilor oculari,^'''' martorii mai pot fi identificaţi din rândul următoarelor categorii de persoane :

— călători, pietoni, biciclişti, conducători de autovehicule neangajate în accident care se deplasau pe aceeaşi arteră de circulaţie şi au observat acţiunile conducătorului auto implicat în accident, înainte de producerea evenimentului;— angajaţii autobazelor, garajelor sau altor unităţi publice sau pri-vate unde lucrează conducătorii auto vinovaţi de producerea ac-cidentului ori unde au fost reparate autovehiculele;— persoane ce pot furniza date în legătură cu starea conducătorilor auto înainte de accident — oboseală, influenţa alcoolului etc.

Cu ajutorul acestor martori se pot lămuri o serie de probleme, cumar fi: ' .

. — traseul parcurs de făptuitor la data producerii accidentului — direcţia de deplasare, modul în care conducea autovehiculul, regulile de circulaţie încălcate ş^a.;— comportarea făptuitorului după producerea accidentului;

— activităţile desfăşurate de autorul faptei în vederea ştergerii urmelor infracţiunii;— modul în care cel în cauză a motivat avariile suferite de autove-liiculul pe care îl conducea;

— împrejurările în care făptuitorul a consumat băuturi alcoolice înainte de accident — sortimentul, calitatea, persoanele în compania cărora a consumat alcool, starea în care se afla înainte de urcarea la volan ş.a.— „alibiurile" pe care a încercat să şi le creeze pentru a scăpa de răspundere penală, etc.;— starea şi comportamentul victimelor accidentului.

Din nou, subliniem importanţa care trebuie acordată factorilor obiectivi şi subiectivi ce pot influenţa declaraţiile martorilor. Deseori, se cere martorilor să aprecieze viteza de deplasare a autovehiculului în momentele premergătoare accidentului, distanţa la care a fost proiectata victima etc. îndeosebi, aprecierile cu privire la viteză şi distanţe trebuie privite cu foarte mare rezervă. Afirmaţiile de genul ,,viteză excesivă" sau „mare" ori „viteză de bolid" sunt, în marea majoritate a cazurilor exagerate — chiar prezumând buna-credinţă a celui ascultat. în astfel de situaţii este necesar să se ceară martorului să precizeze criteriile pe-care le-a avut în vedere la aprecierea vitezei şi distanţelor.'"^

O condiţie importanta pentru obţinerea unor depoziţii utile cauzei — sub aspectul exactităţii şi detalierii celor relatate — este.ca ascultarea tuturor martorilor să se facă de către un singur lucrător.-Acesta trebuie să cunoască bine situaţia de la faţa locului, celelalte probatorii administrate, să fie în măsura să aprecieze exactitatea şi sinceritatea relatărilor, să intervină cu întrebări utile pentru lămurirea problemelor solicitate,martorilor.

4. Ascultarea învinuiţilor sau inculpaţilor

Alături de împrejurările de fapt în care s-a produs accidentul — stabilite pe baza constatărilor făcute cti ocazia cercetării la faţa locului, ascultării martorilor, persoahelor vătămate ş.a. —, ascultarea învinuiţilor sau inculpaţilor poate contribui decisiv la lămurirea completă a rrieca-nismului şi cauzelor producerii accidentului, a răspunderii pentru, producerea acestuia. Problemele pe care trebuie .să le lămurească ascultarea diferă de la cauză la cauză. Ascultarea învinuiţilor sau inculpaţilor trebuie să se efectueze cât mai urgent posibil, succesul fiind condiţionat de probele administrate până în acel moment, de măsura în care acestea reuşesc să formeze, un tablou complet al celor petrecute, de pregătirea care se face în vederea desfăşurării acestei activităţi.

Indiferent de condiţiile şi împrejurările în care s-a produs accidentul, planul de ascultare trebuie să vizeze lămurirea următoarelor probleme:

—■ împrejurările concrete în care s-a produs accidentul; — cauzele care au generat producerea acestuia; . — momentul în care victima s-a angajat în traversare şi când a observat-o, în condiţiile date de vizibilitate;

'"^ Astfel de urme pot fi descoperite, în special, în cazul abandonării autovehiculului implicat în accident (N.A.).

Mina Dragomir,. Expertiza firului de păr, in-„Probleme de criminalistică şi criminologie" nr. 2—3/1983, pag. 74.

Supra, sect, a IlI-a, pct. 3.V. Stoica. Cercetarea accidentelor de circulaţie, în „Probleme de criminalistică şi criminologie" nr.

3/1981, pag. 60.

140 70

— acţiunile ori inacţiunile victimei, înainte de impact;— viteza cu care a circulat pe porţiunea respectivă de drum;— motivul pentru care nu s-a conformat semnificaţiei indicatoarelor rutiere ce impuneau restricţii de viteza în zonă ori rularea сш o viteza până la limita evitării oricărui pericol;

—- starea fizică în momentul conducerii autovehiculului şi producerii accidentului — obosit, bolnav, sub influenţa băuturilor alcoolice;— motivele care l-au determinat să conducă autovehiculul într-o astfel de stare;— persoanele în compania cărora a consum.at băuturi alcoolice — locul, cantitate, sortimentul şi ora ingerării alcoolului, alimentele consumate;— activităţile pe care le-a întreprins pentru evitarea accidentului prin manevrarea autovehiculului;— acţiunile ori inacţiunile ulterioare producerii accidentului;

— motivele care l-au determinat să părăsească locul faptei fără în-. cuviinţarea organelor de poliţie şi să abandoneze autovehiculul

implicat în accident;— activităţile pe care le-a întreprins în vederea ştergerii urmelor infracţiunii;

■— persoanele care mai cunosc despre fapta săvârşită şi împrejurările în care au luat cunoştinţă despre aceasta ş.a.

: 5. Disptlnerea expertizei tehnice auto

Acest gen de expertiză prezintă o importanţa cu "totul aparte, cu ajutorul ei putându-se elucida problemele referitoare la mecanism.ul producerii accidentului, în general, sau unele aspecte ale acestuia, în special.

Categoriile de probleme puse în faţa expertizei tehnice auto pot fi grupate astfel:

a) probleme privind'starea tehnică a autovehiculului;b)probleme referitoare la împrejurările în care s-a produs accidentul;c) probleme legate de comportamentul participanţilor la trafic, implicaţi în evenimentul rutier;d)probleme referitoare la evaluarea pagubelor.

a) Probleme privind starea tehnică a autovehiculului

Sub acest aspect expertul tehnic auto este solicitat să elucideze urmă-toarele: j,

— existenţa sau inexistenţa defecţiunilor tehnice şi, în caz afirmativ, natura acestora;

—■ data apariţiei defecţiunilor tehnice constatate;— cauzele datorită ^ cărora au apărut defecţiunile tehnice constatate'— legătura de cauzalitate dintfe defecţiunile tehnice pe care le prezintă

autovehiculul implicat în accident şi urmările produse;— posibilitatea prevederii din timp a acestor defecţiuni de către persoanele

care răspund de starea tehnică a autovehiculului;

— dacă defecţiunile puteau fi depistate prin simpla exploatare a auto-vehiculului ori numai prin demontarea pieselor, mecanismelor sau subansamblelor;

b) Probleme referitoare la împrejurările în care s-a produs accidentul

Pentru .a-lămuri aceste probleme, expertul tehrîic auto va fi solicitat să dea răspuns la următoarele:

— viteza cu care a circulat autovehiculul anterior frânării raportată la caracteristicile şi starea drumului public, precum şi la .condiţiile meteorologice şi de vizibilitate;

— viteza autovehiculului în momentul impactului;— timpul necesar intrării în funcţiune a frânelor;— timpul de reacţie necesar pentru perceperea pericolului de accident, în

situaţia dată;— cauzele tehnice care au determinat răsturnarea autovehiculului pe

partea carosabilă — cu o anumita înclinare, umiditate şi tmghi de viraj — şi viteza cu care trebuia să circule pentru a evita deraparea sau răsturnarea etc.'""

Probele pe baza cărora se poate determina viteza unui autovehicul sunt: lungimea urmei de frânare, distanţa de rulare libera, distanţa de rulare cu frâna de motor, energia cinetică consumată pentru deplasarea sau deformarea maselor intrate în coliziune, distanţa de proiectare a unor obiecte provenite de la autovehicul şi spaţiul de împrăştiere a fragmentelor rezultate din spargerea parbrizului,'"" precum şi diagrama tahograf.i»»

Literatura de specialitate evidenţiază mai multe formule de calculare a vitezei iniţiale după urmele de frânare. Potrivit unor opinii, această activitate este atributiil exclusiv al expertului tehnic auto şi, prin urmare, cunoaşterea formulelor de calcul nu sunt necesare organelor de urmărire, penală ce instrumentează cauza. Nu împărtăşim acest punot^ de vedere din următoarele considerente:

— dispunând expertiza tehnică auto, organul de urmărire penală trebuie să aibă, cel puţin, cunoştinţe generale în domeniu, pentru a fi în măsură să stabilească tematica necesară elucidării tuturor împrejurărilor legate de producerea accidentului şi să pună la dispoziţia expertului toate "elementele pentru efectuarea lucrării;

— după primirea raportului de expertiză, trebuie să interpreteze şi să evalueze expertiza la justa ei valoare, în coroborare cu toate celelalte probe administrate.

La argumentele de rnai sus s-ar mai putea adăuga si acela că, încă din faza cercetării la faţa locului, organul de urmărire penală are posibilitatea să calculeze, chiar aproximativ, .viteza- autovehiculului înainte de

C. Aioniţoaie, V. Bercheşan, op. cit., pag. 76—77. ■ N. Nistor, M. Stoleru, op. cit., pag. 201.Autovehiculele destinate transportului de mărfuri, precum şi cele destinate ' transportului interurban

de persoane trebuie să fie echipate cu tahometre; din diagrama trasată automat de acest aparat rezultă grafic valoarea vitezei din momentul începerii procesului de frânare, precum şi ora la care s-a executat manevra (N.A.).

71 143

impact şi să-şi prefigureze mental activităţile pe care le Va desfăşura pentru stabilirea mecanismului producerii accidentului.

Redăm exemplificativ, câteva formule de calcul mai des uzitate în activitatea practică :-

în careV ~ viteza minimă înainte de accident, exprimată, în km/h; if = coeficientul de aderenţă; 5/= lungimea urmei de frânare; 25i= constantă rezultată din transformarea vitezei de deplasare din m/s în km/h, luând în considerare viteza imprimată de forţa gravitaţională (3,62.9,8-2) -Atunci când se calculează viteza după această formulă trebuie sa se ţină cont — pe lângă natura şi starea drumului public, condiţiile atmosferice, construcţia şi starea pneurilor etc., cu implicarea directa" a'^upra coeficienului de aderenţă — şi de unele ipoteze simplificatoare admise, respectiv: frânarea se face pe ambele osii, nu se consideră rezistenţa de rulare si nici rezistenţa aerului.

— distanţa de la care conducătorul auto a acţionat asupra frânei de serviciu, ţinând cont de locul unde s-a produs impactul şi viteza cu care a circulat;

— posibilităţile pe care le-a avut conducătorul auto, în condiţiile date, de a evita accidentul prin manevrarea autovehiculului.

Păstrând argumentaţia prezentată, exemplificăm patru formule de calcul al distanţei la care se afla autovehiculul în momentul în care pietonul a pătruns pe banda dи circulaţie.

1) Astfel, atunci când pietonul traversează artera de circulaţie înain-tea începerii procesului de ifrânare se va utildza formula:

Sa= distanţa la care se afla autovehiculul în momentul angajării pietonului în traversare;

Vi= viteza iniţială de deplasare a autovehiculului;Vp= viteza de deplasare a pietonului;Sp= spaţiul parcurs de pieton pe partea carosabilă — din momentul în care putea fi văzut de conducătorul auto — până la locul impactului,' 5/o=distanţa parcursă de autovehiculul în stare frânată, până la oprire;

■9red= valoarea redusă a coeficientului de aderenţă — între valoarea minimă şi cea maximă;"" Ke= coeficientul de exploatare a frânelor.

2) Când pietonul traversează artera în momentul procesului de frânare, se aplică relaţia;

V p

3) Dacă traversarea s-a făcut la sfârşitul procesului de frânare, formula de calcul va fi:

„ Vi KcVC-Sa= — Sp— —-----------

V p 3i6 g cpred

4) în cazul în care pietonul a pătruns pe calea carosabilă în timpul procesului de frânare, când autovehiculul era deja frânat, se va folosi formula:

V= \ / 254 и ± —) S f . unde:2)

г = valoarea declivităţii (%);semnul -b = pentru cazul când autovehiculul a circulat pe o rampă; semnul — = pentru cazul când autovehiculul a circulat pe o pantă.

os 17 1 / sf '204 ■ Q .3) '^=\/--------Ţr—^'in care:.

V = viteza în km/h; 5/ = lungimea urmei de frânare; 254 = coeficient invariabil; Q = coeficient de aderenţă; К = coeficientul de exploatare a frânelor.'"*

., , , urmele frânei la4) viteza Ia ^ ^^Si^,. ' Laccident . _

accident frânei / urmele frânei laverificarea frânei

g-pred\ V p s <prcd /2Kec) Problemele legate de comportamentul participanţilor la

trafic, implicaţi în evenimentul rutier

Atunci când în accidentul de circulaţie a fost implicat şi un pieton, expertiza tehnică auto trebuie să lămurească:

— distanţa la care se afla autovehiculul în momentul când pietonul s-a angajat în traversare;

d) Probleme referitoare la evaluarea pagubelor

Atunci când, pe lângă Uciderea sau vătămarea din culpă a uneia sau mai multor persoane, s-a produs şi avarierea autovehiculului implicat în accident, expertizei tehnice auto îi revine sarcina de a evalua şi pagu-

'™ In mod asemănător se pune problema şi în cazul în care victimă a acci-dentului a fost un biciclist (N.A.). ' .

Această valoare. este în funcţie de forma şi intensitatea amprentei urmei de frânare (N.A:).

144 72 — Tratat de metodică crlniinaliBUcâ voi. I 245

bele pricinuite cu această ocazie. La evaluarea unui autovehicul se ţine cont de mai multe elemente, cum ar fi: valoarea de achiziţie, parcursul real, starea tehnică, durata de exploatare şi coeficientul de uzură.

Este de remarcat faptul că pentru stabilirea cu exactitate a avariilor este necesar .să se determine gradul de uzură al autovehiculului în mornentul producerii accidentului, valoarea devizului de reparaţii cuprinzând preţul pieselor şi materialelor, precum, şi manopera, calculat potrivit normativelor în vigoare.

în stabilirea tematicii expertizei tehnice auto, prin maniera de formulare a întrebărilor, organul de urmărire penală trebuie să ţină seama de faptul că expertul nu poate să răspundă decât la problemele de strictă specialitate. Formularea unor întrebări de genul „Ce reguli de circulaţie au fost încălcate de către . . .", „Dacă victima a traversat reglementar strada" ori „Cine se face vinovat de producerea accidentului.. .", denotă fie necunoaşterea, fie greşita înţelegere a rolului şi limitelor expertizei tehnice auto, având drept consecinţă depăşirea competenţei expertului şi formularea unor concluzii necorespunzătoare.

6. Reconstituirea

Rolul şi locul reconstituirii în cazul uciderii sau vătămării corporale din culpă, săvârşite ca urmare a nerespectării normelor privind circulaţia pe drumurile publice pot fi definite în. mod corespunzător numai în condiţiile unei corecte reprezentări a scopului acesteia. Atât literatura de specialitate, cât şi practica judiciară admit că scopul .reconstituirii în cercetarea unor astfel de cauze îl reprezintă verificarea şi ilustrarea probelor administrate în "cursul cercetării, şi mai puţin acela al administrării de noi probe în cauză. De regulă, atunci când se recurge la reconstituire nu se urmăreşte verificarea şi precizarea unor aspecte privitoare la mecanismul producerii accidentului ori la posibilităţile evitării acestuia, în condiţiile date, ci la stabilirea posibilităţii perceperii unor împrejurări legate de evenimentul rutier cercetat. Este şi firesc să fie aşa, atâta vreme cât problemele legate de mecanismul producerii accidentului, viteza autovehiculului înainte şi în timpul impactului ş.a., pot — şi este indicat — să fie lămurite prin expertiza tehnică auto.

Aşadar, ponderea principală o deţin reconstituirile efectuate pentru stabilirea posibilităţii de observare, percepere, mem.orare sau reproducere a unui fapt sau fenomen. Cum accidentele de circulaţie sunt evenimente cu desfăşurare rapidă, posibilitatea perceperii şi fixării în memorie este mai redusă. Asemenea reconstituiri oferă posibilitatea verificării declaraţiilor martorilor şi părţii vătămate. Alteori, se poate recurge la reconstituire pentru a evidenţia traseul parcurs de făptuitor după săvârşirea faptei, locul unde a abandonat autovehiculul ori unde s-a oprit pentru a . şterge urmele infracţiunii.

Concluzionând, trebuie reţinut că este interzis să se efectueze recon-stituirea dacă prin reproducerile ce se urmăresc se poate pune în pericol

viaţa, integritatea corporală sau sănătatea participanţilor la acesta activitate, în nici un caz, nu pot fi reproduse fapte şi împrejurări de genul:—derapărilor;— frânărilor dure, extreme;— răsturnărilor;— circulaţiei cu viteză mare, pe timp de noapte, ceaţă, pe un drum acoperit

cu mâzgă, polei etc.;— circulaţiei pe timp de noapte, cu viteză mare şi fără sistem de iluminare—semnalizare;— coliziunii dintre două sau mai multe autovehicule ori catastrofelor rutiere;— circulaţiei pe un pod neconsolidat sau pe un teren accidentat, pentru a verifica rezistenţa autovehiculului ori îndemânarea conducătorului auto ş.a.''*

. '" I. Cora, Unele probleme pe care le ridică reconstituirea în cauzele privind accidentele rutiere, in „20 de ani de expertiză criminalistică", Ed. Ministerul Justiţiei, Bucureşti, 1978, pag. 189—192.

146 10* 147

C A P I T O L U L V •

CERCETAREA UNOR INFRACŢIUNI PRIVITOARE LA VIAŢA SEXUALĂ

Vârsta victimei prezintă o importanţă deosebita, ştiut fiind faptul că, atunci când aceasta nu împlinise 14 ani, infracţiunea este calificată.

Raporturile dintre victimă şî făptuitor " interesează pentru corecta încadrare juridică a faptei. Sub acest aspect trebuie stabilit dacă victima se afla în îngrijirea, ocrotirea, educarea, tratamentul ori paza făptuitorului.

b) Existenţa raportului sexual produs în condiţiile constrângeriisau pi-ojitându-se de imposibilitatea, victimei de a se apăra oride a-şi exprima voinţa. • '

Trebuie să se stabilească dacă a avut loc un raport sexual şi dacă acesta s-a produs prin constrângere sau profitându-se de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa.

Referitor la constrângere trebuie să se stabilească natura acesteia: fizică sau morală. ,

Cu privire la constrângerea fizică este necesar să se" stabilească cine şi împotriva cui a exercitat-o, când, unde, metodele şi mijloacele folosite în acest scop. Totodată, trebuie cunoscut dacă modul de acţiune, m^e-todele şi mijloacele folosite au fost de nattiră să înfrângă rezistenţa victimei pentru a ■ accepta raportul sexual. De asemenea, trebuie stabilite modul în care a reacţionat victima faţă de situaţia în care a fost pusă şi posibilităţile pe care le-a avut de a scăpa de făptuitor. Raportul între constrângerea fizică exercitată şi rezistenţa victiriiei ori posibilităţile acesteia de a scăpa de făptuitor trebuie apreciat în concret, avându-se în _^ vedere condiţiile in. care a fost săvârşită fapta, pentru a se putea conclu-ziona în mod corect dacă este vorba de viol ori de plângeri neîntemeiate ' din partea unor persoane interesate.

în cazul constrângerii morale trebuie stabilit în ce a constat pericolul grav cu care a fost- ameninţată persoana de seX feminin în,scopul determinării la întreţinerea raportului sexual. Şi constrângerea morală trebuie apreciată în raport cu împrejurările de fapt — natura ameninţărilor, gravitatea acestora, starea victimei şi puterea sa de rezistenţă morală.

Atunci când victima s-a aflat în imposibilitatea.de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, trebuie să se stabilească.:

— starea acesteia, cine" şi cum a provocat-o, mijloacele folosite în acest scop şl celelalte condiţii în care a avut Ioc raportul sexual.

c) Făptuitorii, calitatea şi contribuţia lor la săvârşirea infracţiunii.

în legătură cu făptuitorii trebuie să se stabilească raporturile lor cu victima pentru corecta încadrare juridică.^

Numărul făptuitorilor, calitatea în care au participat Ia săvârşirea infracţiunii şi activitatea, concret desfăşurată reprezintă alte-_:aspecte importante ce trebuie stabilite în legătură cu aceştia.

Atunci când la săvârşirea violului aii participat mai multe persoane este necesar să se stabilească dacă s-au aflat „împreună" în timpul şi la locul săvârşirii infracţiunii pentru că, în caz afirmativ, căsătoria vre-

CONSTANTIN AIONIŢOAIE lON-EUGEN SANDU

Infracţiunile de a căror metodica ne vom ocupa în prezentul capitol constituie atentate la viaţa sexuală —atribut important al personalităţii umane.

Dintre infracţiunile făcând parte din acest capitol,! yoni trata particularităţile cercetării infracţiunilor de: viol — cea mai gravă atingere adusă libertăţii sexuale —, raportuL sexual cu o minoră, relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex şi perversiunea sexuală.

S e c ţ i u n e a I Particularităţile cercetării

infracţiunii de viol

1. Problemele care trebuie să fie lămurite în cursul cercetării

Problemele de lămurit în cursul cercetării trebuie să ducă la stabilirea existenţei sau inexistenţei faptei reclamate, având în vedere conţinutul concret al acestei infracţiuni. în acelaşi timp, este necesar să se stabilească dacă, în raport de condiţiile concrete în care a fost săvârşită, infracţiunea îmbracă forma simplă sau calificată ori, în raport cu împrejurările ce i-au urmat există cauze de nepedepsire. în acest sens, cercetarea trebuie să lămurească mai multe probleme, după cum urmează:

a) identitatea persoanei vătămate — vârsta şi raporturile în care se afla cu făptuitorul.

Atunci când urmare violului 'a survenit (moartea sau sinyciderea victimei şi identitatea sa na este cunoscută, sarcina organelor de urmărire penală este de a stabili identitatea victimei, dat fiind că nu pot îi lămurite celelalte probleme ale cauzei fără a se şti cine este victima infracţiunii.

■"■ ^ Codul penal al României, Partea speciala, Titlul II, Cap. III, art 197—198, 200—201.2 A se vedea supra, sect. I, pct. a.

148 74

g)Existenta concurs^dui de infracţiuni şi măsurile care se impun pentru extinderea cercetarilњ:

Una dintre sarcinile organelor de urmărire penală ce trebuie rezolvată, având în vedere condiţiile în care se desfăşoară activitatea ilicită, -este de a stabili dacă violul a fost sau nu săvârşit în concurs cu alte infracţiuni. Problema prezintă importanţă, dat fiind că practica judiciara oferă suficiente cazuri când, în afara violului, se săvârşesc şi alte infracţiuni cum ar fi: lipsirea de libertate-în mod ilegal, perversiunea sexuală, tâlhăria ş.a. In astfel de situaţii, în planul de urmărire penală trebuie să fie prevăzute problemele de lămurit şi activităţile specifice pentru administrarea probatoriilor în vederea extinderii cercetărilor cu privire la toate infracţiunile concurente săvârşite.

h)Cauzele, condiţiile şi împrejurările care au determinat, înlesnit sau favorizat săvârşirea infracţiunii şi măsurile de prevenire ce,se impun a fi luate

2. Activităţile care se întreprind pentru administrarea probelor

Activităţile care se întreprind -pentru administrarea probelor în scopul lămuririi problemelor enunţate diferă de la cauză la cauză, în *" raport cu particularităţile acesteia. în cele ce urmează ne vom referi la acele activităţi care au aplicabilitate în marea majoritate a cazurilor.

Sesizarea despre săvârşirea infracţiunii de viol se face, de regulă, prin plângerea persoanei vătămate, deşi aceasta este obligatorie numai în cazul formei simple,' tipice a infracţiunii.^

Printre activităţile care se întreprind în scopul arătat, se înscriu : a) verificarea plângerii, b) ascultarea părţii vătămate, c) cercetarea la faţa locului, d) dispunerea constatării medico-legale şi a constatărilor tehnico-ştiinţifice, e) efectuarea percheziţiei, f) prezentarea pentru recunoaştere, g) ascultarea martorilor, h) ascultarea învinuiţilor sau in-::. ulpaţilor, i) reconstituirea.

a)Verificarea plângerii

Prin această activitate se urmăreşte dacă plângerea îndeplineşte ,con- , diţiile legale'' .— este făcută de persoana îndreptăţită, în termenul prevăzut de lege, adresată organului competent, corespunde sub aspectul conţinutului — dacă se referă într-adevăr la infracţiunea de.viol sau la altă faptă. Această verificare priveşte mai mult aspectul formal ' pentru că temeinicia plângerii urmează a fi stabilită prin toate activităţile ce vor fi întreprinse ulterior în cauză.

b) Ascultarea părţii vătămate

în desfăşurarea ascultării apar, de multe ori, probleme complicate şi delicate care ridică gradul de dificultate al activităţii. Ascultarea părţii

unuia dintre făptuitori cu victima nu mai duce la exonerarea de răspundere penală, nici chiar a celui ce se căsătoreşte. De aceea, se impune analiza atentă a tuturor elementelor cauzei şi interpretarea corectă a noţiunii „două sau mai multe persoane împreună", având în vedere că participanţii — instigatori, autori, complici — se pot afla sau nu la locul faptei în momentul consumării infracţiunii, în raport de care se face aplicarea dispoziţiilor legale.*

Referitor la bărbatul reclamat a fi autorul violului trebuie să se stabilească şi capacitatea acestuia de coabitare — de a avea raport sexual, condiţie fără, de care nu se poate discuta despre existenţa infracţiunii de viol.

d) Urmările infracţiunii.

In cursul cercetării trebuie să se stabilească urmările faptei săvârşite, în primul rând trebuie avut în vedere dacă a survenit vreuna din- : tre consecinţele care duc la agravarea răspunderii penale: vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, moartea ori sinuciderea victimei, precum şi legătura de cauzalitate între violul comis şi urmările arătate. ■

De-asemenea, trebuie să se stabilească eventualele urmări care atrag răspunderea pentru săvârşirea şi a altor infracţiuni: furt, tâlhărie, distrugere, lipsirea de libertate în mod ilegal ş,a. — aflate în concurs cu cea de viol.

e) Relaţiile anterioare dintre făptuitor şi victimă.

Ori de câte ori se sesizează săvârşirea unei infracţiuni de viol, cu lămurirea acestei probleme ar trebui să înceapă activitatea în cauză.

.Problema comportă clarificarea a două aspecte: dacă victima şi făptuitorul se cunoşteau înainte de săvârşirea faptei, apoi care au fost relaţiile dintre aceştia. Lămurirea problem.ei se impune pentru a se înlătura sesizările netemeince privind săvârşirea infracţiunii, având în vedere că, de multe ori, organele de urmărire penală primesc plângeri din partea unor aşa-zise victime, care urmăresc satisfacerea diferitelor interese, plângeri ce necesită pentru verificare cheltuieli de forţe şi timp. Dacă verificarea nu se realizează în mod temeinic se poate ajunge la apariţia unor erori judiciare.

f) încheierea căsătoriei între autor şi victimă.

Având în vedere cauza de nepedepsire prevăzută de lege,* este necesar să se stabilească dacă, pe parcursul urmăririi penale, a intervenit căsătoria dintre autor şi victimă sau, în caz de participaţie, dintre victimă şi oricare dintre participanţi, cu excepţia cazului când violul a fost săvârşit de „două sau mai multe persoane împreună", pentru a se propune soluţia corespunzătoare în cauză.

- Codul penal al Rdmâniei, art. 197, alin. 2, lit. b şi alin. final. « Idem, art. 197, alin. final.

5 Codul penal al României, art; 197, alin. 1 şi alin. 4.*i Codul de procedură penală al României, art. 222, 279, 283, 284.

150 75

Constatarea medico-legală poate pune în evidenţă urme ale luptei , dintre făptuitor şi victimă rămase pe hainele sau corpul agresorului. De asemenea, pe' hainele victimei şi ale făptuitorului pot fi evidenţiate diferite urme biologice ca ;5âiige, sperma, fire de păr, care examinate şi coroborate cu rezultatul altor activităţi ,de anchetă pot contribui la identificarea infractorului-

Nu trebuie omisă nici posibilitatea pe care o are constatarea medieo-legală de a confirma sau infirma declaraţiile victimei referitoare la natura violenţelor la care a fost supusă, vechimea urmelor de. violenţă pe care le prezintă, elemente deosebite pentru corecta desfăşurare a ■cercetării, mai ales pentru demascarea simulărilor.

Constatarea medico-legală poate stabili şi aptitudinea fiziologică a bărbatului bănuit de a întreţine un raport sexual. ' .

Natura constatărilor tehnico-ştiinţifice care pot fi dispuse diferă în raport cu urmele descoperite la faţa locului, la percheziţie, pe garderoba sau corpul victimei ori ale făptuitorului: biocriminalistice, chimice, dac-f tiloscopice, traseologice ş.a,

e) Efectuarea percheziţiei

Prin efectuarea percheziţiei se urmăreşte descoperirea de obiecte (. de îmbrăcăminte, încălţăminte conţinând urme, în spйcial, materie, rezultat al săvârşirii

infracţiunii sau luate de la locul faptei, obiecte folosite pentru constrângeire sau din cele de care a fost deposedată victima, atunci când în afară de viol au fost săvârşite tâlhării

sau furturi.

f) Prezentarea pentru recunoaştere

Activitatea se foloseşte frecvent pentru stabilirea identităţii făptuitorilor cu ajutorul victimei sau a martorilor atunci când aceştia au reţi-' nut semnalmentele ori caracteristicile ce permit identificarea.

g) Ascultarea martorilor

Particlilaritaţile concrete ale fiecărei cauze permit stabilirea diferi-^ telor categorii de persoane din rândul cărora pot fi identificate cele ce urmează a fi ascultate în calitate de martori.

Problematica de lămurit prin ascultare se stabileşte de la speţă la speţă, în raport cu datele pe care le cunosc martorii.

Subliniem importanţa pe care o prezintă stabilirea relaţiilor anterioare dintre făptuitor şi victimă, cu ajutorul martorilor făcând parte din anturajul acestora.

*, h) Ascultarea învinuiţilor sau incidpaţilor

In condiţiile în care învinuiţii sau inculpaţii acceptă colaborarea cu organele de urmărire penală, cu ei pot fi lămurite toate problemele cauzei. Indiferent, însă, de poziţia pe care se situează aceştia, organele de urmărire penală sunt obligate să insiste, cu ocazia ascultării, pentru

vătămate necesită lămurirea unor aspecte complexe legate de împrejurările care au precedat, însoţit şi urmat săvârşirii infracţiunii, iar referirile la diversele laturi ale vieţii intime ale persoanei vătămate, pe care aceasta nu are interes să le facă publice, determină adesea neconcordanţe între declaraţiile obţinute şi realitatea faptelor. Este .de reţinut, însă,' că atenţia, tactul^ răbdarea, delicateţea, dar şi perseverenţa celui ce conduce ascultarea poate asigura succesul activităţii.

Prin ascultarea părţii vătămate trebuie să fie lămurite probleme de natura: împrejurările în care a cunoscut pe făptuitor, relaţiile anterioare cu acesta, constrângerile exercitate asupra sa, condiţiile de loc şi timp în care a fost săvârşită infracţiunea, modul în care a reacţionat victima, urmele lăsate pe corpul sau hainele agresorului, natura relaţiilor sexuale întreţinute, activitatea victim.ei după săvârşirea faptei, numărul făptuitorilor şi contribuţia fiecăruia la comiterea infracţiunii, semnalmentele sau caracteristicile pe baza cărora pot fi identificaţi făptuitorii ş.a. Q importanţă aparte o prezintă identificarea, cu această ocazie, a persoanelor ce urmează a fi ascultate în calitate Se martori.

c)Cercetarea la faţa locului

Această activitate vizează descoperii-ea urmelor -infracţiunii, în mod special a urmelor materie specifice, a instrumentelor folosite penîru-ameninţarea ori lovirea victimei, a resturilor de substanţe destinate г aduce victima în situaţia de a nu se putea apăra ori de a-şi exprima voi;:ţa, a obiectelor pierdute de făptuitori sau de victimă ş.a.

Cercetarea la faţa locului are im.portanţă şi pentru perceperea şî fixarea împrejurărilor din locul în care se afirmă că a fost săvârşit violul în vederea aprecierii posibilităţii de comitere a faptei în condiţiile prezentate de către victimă şi pentru identificarea eventualelor ' persoane ce au putut percepe aspecte legate de săvârşirea infracţiunii.

d)Dispunerea constatării medico-legale şi a constatărilor tehnico-şdinţifice

în cazul violului trebuie să fie examinate victima, făptuitorul şi lenjeria acestora.

Constatarea medico-legală poate demonstra existenţa deflorării recente, în condiţiile în care victima violului a fost virgină şi examinarea se realizează în maximum 10 zile de la producerea raportului sexual.

• în cazul femeilor cu trecut sexual, constatarea medico-legală poate pune în evidenţă existenţa spermatozoizilor în cavitatea vaginală, cu condiţia ca victima să fie examinata în maximum 24—36 ore de la raportul sexual şi să nu-şi fi făcut toaleta. Sperm.atozoizii pot fi puşi în evidenţă şi pe lenjerie ог1фе locul unde s-a ejaculat, îţi condiţiile contactului sexual întrerupt, oe unde necesitatea ca la cercetarea localui faptei, să se acorde atenţie tuturor acestor locuri.

La examinarea victim.ei se poate constata prezenţa urmelor de violenţă create prin constrângerea fizică exercitată de către făptuitor, starea sănătăţii victimei, sau existenţa unor afecţiuni patologice datorită cărora aceasta nu s-a putut apăra. '

76

clarificarea următoarelor aspecte: condiţiile în care au cunoscut victima, metodele şi mijloacele folosite pentru exercitarea constrângerii ori spre a aduce victima în imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, modul în care a reacţionat victima, raporturile sexuale — relaţiile sexuale întreţinute, locul şi timpul săvârşirii faptei, durata în care victima a fost lipsită de libertate, numărul participanţilor, ce a întreprins fiecare, unde se aflau în -momentul săvârşirii faptei, alte infracţiuni săvârşite în afara violului, activităţile desfăşurate după comiterea faptei.

, Şl prin această activi-ţate trebuie să se urmărească dacă învinuitul, inculpatul se cunoştea cu victima şi relaţiile în care s-au aflat.

i) Efectuarea reconsîiturii.

Cu privire la reconstituire trebuie reţinut că în cazul violului — ca de altfel în cazul tuturor infracţiunilor privitoare la viaţa sexuală, nu se reproduc decât acele împrejurări de natură a verifica audibilitatea, vizibilitatea, posibilitatea de escaladare, de trecere printr-un" anumit loc, posibilitatea de creare a unor urme în condiţiile date şi nimic altceva.'

b) Activitatea ilicită desfăşurată

în primul rând, trebuie să se stabilească existenţa raportului sexual.în cazul minorei între 14 şi 18 ani este necesar să se stabilească ce a

întreprins făptuitorul, în calitatea pe care o avea, pentru obţinerea consimţământului victimei de a întreţine raport sexual. Acest aspect prezintă interes pentru a se stabili existenţa sau inexistenţa acestei infracţiuni, întrucât atunci când raportul sexual a a-vut loc fără ca făptuitorul să se fi folosit de calitatea sau fără să fr întreprins activităţi pentru determ.inarea minorei la raport sexual fapta nu constituie infrac-ţi-ane.

De asemenea, trebuie să stabilească dacă în afara acestei infracţiuni nu au fost săvârşite şi alte fapte — perversiune sexuală, corupţie sexuală — aflate în concurs cu raportul sexual cu o minoră.

c)Făptuitorul şi raporturile în care se afla cu victima

în referire la făptuitor este necesar să fie lămurite mai multe aspecte. Astfel, în ca*?ul raportului sexual cu o minora sub 14 ani, cercetarea trebuie să stabilească faptul că autorul a cunoscut vârsta victimei, condiţie esenţială pentru existenţa infracţiunii. Trebuie să se mai stabilească dacă minora se afla în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului — pentru reţinerea agravantei prevăzute de lege.!" Apoi, în cazul minorei între 14 şi 18 ani trebuie stabilit dacă făptuitorul avea calitatea de tutore, curator, supraveghetor, îngrijitor, medic curant sau educator faţă de victimă şi s-a folosit de această cali-tate pentru determinarea acesteia la raport sexual. în ambele situaţii trebuie stabilit dacă au existat participanţi — instigatori, complici — şi activitatea desfăşurată de fiecare.

d) Urmările faptei

Sub aspectul urmărilor, trebuie să se stabilească dacă a intervenit vreuna dintre consecinţele ce atrag agravarea răspunderii penale: vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori moartea victimei.

e)Data şi locul săvârşirii infracţiunii

Sub acest aspect interesează, în mod deosebit, data când a avut loc prîmiul raport sexual cu victima, având în vedere vârsta acesteia: sub 14 ani sau între 14 şi 18 ani. Repetarea acestuia atrage răspunderea pentru infracţiunea continuată.

f) încheierea căsătoriei între autor şi victimă

Având în vedere că încheierea căsătoriei între autor şi victimă — atunci când există condiţiile legale pentru aceasta, constituie cauză de impunitate, trebuie să se' stabilească dacă până la terminarea cercetării penale a intervenit aceasta, pentru a se propune-soluţia de neurm>аrire.

S e c ţ i u n e a a Il-a

Particularităţile cercetării infracţiunii de raport sexual cu o minoră

1. Problemele care trebuie să fie lămurite în cursul cercetării

al Persoana vătămată şi situaţia acesteia

Un prim aspect ce trebuie lămurit îl constituie vârsta persoanei de sex feminin cu care a fost întreţinut raportul sexual. în acest sens, tre-. buie stabilit dacă minora a împlinit sau nu -vârsta de 14 ani la data săvârşirii faptei, cunoscut fiind că raportul sexual cu o persoană de sex feminin care nu a împlinit vârsta de 14 ani constituie infracţiune. Totodată, trebuie stabilit dacă minora sub 14 ani, cu care a fost întreţinut raportul sexual, se afla în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza" sau ' tratamentul făptuitorului, spre a se constata dacă sunt întrunite condiţiile pentru reţinerea agravantei prevăzute de lege^.

în cazul minorei între ,14—18 ani,' trebuie să se stabilească dacă la data întreţinerii raportului sexual se afla în vreuna din situaţiile prevăzute de lege, sub aspectul, calităţii în raporturile sale cu făptuitorul,» condiţie în absenţa căreia fapta nu constituie infracţiune.

' C. Aioniţoaie, E. Stancu, Reconstituirea, în „Tratat de tactică criminalistică''. Ed. Carpaţi, Craiova, 1992; pag. 269.

' Codul penal al României, aft. 198, alin. 3. ' Idem, art. 198, alin. 2.

" Codul penal al României, art. 198, alin. 3.

, 1536?

154 77

m.otivele arătate la ascultarea părţii vătămate, la care şe adaugă posibi-lit:ăţi!e acestora de a percepe şi reda fidel împrejurările referitoare la săvârşirea infracţiunii, precUm şi de reţinerile în a face declaraţii despre activitatea ilicită a unor persoane de care, într-un fel sau altul, depind. ■Cu această ocazie trebuie să fie lămurite aspecte privind: calitatea făptuitorului, comportarea generală faţă de minorele aflate în educare, supraveghere, îngrijire etc., datele pe care îe cunosc despre săvârşirea infracţiunii şi, modul în care au luat cunoştinţă de acestea, persoanele care mai cunosc despre infracţiune şi condiţiile în care a fost săvârşită.

Persoanele care pot fi ascultate în calitate de martori mai pot fi identificate în rândul colegilor de serviciu ai făptuitorului, de la care se pct obţine date .utile referitoare la infracţiune şi împrejurările în care a fost săvârşită.

d)Ascultarea învinuiţilor sau inculpaţilor

Prin ascultarea învinuiţilor sau inculpaţilor trebuie să se stabilească dacă aveau cunoştinţă despre , vârsta minorei, calitatea faţă de victimă sau raporturile în care se aflau cu aceasta, activităţile pe care le-au întreprins pentru determinarea la întreţinerea raportului sexual, condiţiile cie loc şi timp în care a fost săvârşită infracţiunea, persoanele care cu-.nosc despre activitatea ilicită desfăşurată.

e)Verificarea şi ridicarea de înscrisuri.

Activitatea priveşte verificarea şi ridicarea documentelor din care rezultă vârsta şi situaţia victimei, precum şi cele care atestă calitatea făptuitorului faţă de aceasta-

2. Activităţile care se întreprind pentru administrarea probelor

Principalele activităţi ce se întreprind pentru -administrarea orobe-Icr sunt: a) ascultarea părţii- vătămate, b) dispunerea constatării medico-legale Şl a constatărilor tehnico-ştiinţifice, c) ascultarea martorilor d) ascultarea învinuiţilor sau inculpaţilor, e) verificarea si ridicarea de înscrisuri-

a) Ascultarea părţii vătămate

Ascultarea ridică o multitudine de dificultăţi determinate de vârsta victimei, de amănuntele pe care trebuie să le prezinte privind .viaţa sa intimă, de persoanele la a căror activitate trebuie- să facă referire în relaţiile sale — persoane apropiate, de care este legată afectiv ori de care depinde.

Prin ascultare- trebuie să fie lămurite aspecte diferite, cum ar fi: vârsta şi situaţia victimei: sub 14 ani — aflată în îngrijirea, ocrotirea, ■ educarea, paza sau tratamentul făptuitorului —, autorul şi calitatea acestuia în cazul minorei între 14 şi 18 ani — tutore, curator, îngrijitor,, supraveghetor, medic, profesor sau educator şi activităţile întreprinse -pentru determinarea raportului sexual, condiţiile de timp şi loc in care a fost săvârşită infracţiunea, alte relaţii întreţinute cu făptuitorul, persoanele ce cunosc despre fapta a cărei victimă a fost şi modul în Ccfre au luat cunoştinţă despre aceasta, starea sănătăţii sale după săvârşirea infracţiunii.

b) Dispunerea constatării medico-legale şi a constaturilor tehnico-ştiinţifice

întrucât în cazul acestei infracţiuni, raportul sexual este consimţit, în faţa constatării medico-legale nu se mai ridică problema evidenţierii urmelor de violenţă pe corpul victimei sau a făptuitorului. Constatarea medico-legală poate, însă, demonstra deflorarea recentă sau prezenţa spermatozoizilor în cavitatea vaginală, în condiţiile arătate la cercetarea infracţiunii de viol. De asemenea, constatarea medico-legală poate pune în evidenţă consecinţele întreţinerii unor astfel de'relaţii pentru dezvoltarea fizică şi psihică a minorei.

Cu privire la constatările tehnico-ştiinţifice este necesar a se reţine im.portanţa pe care o prezintă constatarea tehnico-ştiinţifică biocriminalistică, dat fiind posibilitatea descoperirii unor urme biologice: sânge,, fire de păr, sperma ş.a., care examinate în laborator pot oferi date pentru stabilirea existenţei infracţiunii şi dovedirea vinovăţiei făptuitorului.

c)Ascultarea martorilor

Martorii în cazul acestei infracţiuni-pot fi identificaţi, în principal,, dintre colegii minorei cu care a fost întreţinut raportul sexual şi dintre vecinii acesteia. Dificultatea ascultării martorilor este determinata de

S e c ţ i u n e a a IlI-a

Particularităţiie cercetării infracţiunii de întreţinere de reiaţii sexuale între persoanele de

aceiaşi sex

1. Problemele pe care trebuie să Ie lămurească cercetarea

a) Făptuitorii şi. natura activităţii ilicite desfăşurate

Pentru lămurirea acestei probleme trebuie să se stabilească cine sunt bărbaţii, în cazul pederastiei sau cine sunt femeile, în cazul lesbianismului, care au întreţinut relaţii sexuale.

Atunci când relaţiile sexuale au fost întreţinute de către un major cu un minor de acelaşi sex trebuie să fie lămurite mai multe aspecte pentru a se putea concluziona dacă fapta îndeplineşte condiţiile agravan-

156 78

văzută de lege.'^ Problema urmărilor activităţii ilicite se ridica în cazurile când infracţiunea a fost săvârşită asupra unui minor sau asupra unei persoane aflată în imposibilitatea de a se apăra, de a-şi exprima voinţa, ori prin constrângere si, aşa cum s-a arătat, este necesar a se stabili raportul de cauzalitate între fapta comisă şi vreuna dintre aceste urmări.'s

tei prevăzută de lege,'^ printre care; cine este făptuitorul, cine este minorul, dacă făptuitorul cunoştea vârsta minorului, natura relaţiilor sexuale întreţinute şi împrejurările concrete în care au avut loc.

Când relaţiile sexuale cu o persoana de acelaşi sex aflata în imposibilitatea de a se apăra, de a-şi exprima voinţa sau prin constrângere este necesar să se stabilească: cine este făptuitorul cine este persoana asupra căreia a fost exercitată constrângerea, natura constrângerii, metodele şi mijloacele folosite pentru exercitarea ei; care era starea persoanei datorită căreia s-a aflat în imposibilitatea de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa — cine, când şi cum a adus-o în această stare. Aceste aspecte trebuie lămurite pentru a se stabili dacă sunt îndeplinite condiţiile agravantei prevăzute de lege.'^

în cazul îndemnării sau ademenirii unei persoane, în public, în vederea practicării relaţiilor sexuale între persoane de acelaşi sex''' trebuie să se stabilească: cine este făptuitorul, metodele şi m.ijloacele folosite pentru îndemânare sau ademenire, locul săvârşirii faptei, persoanele asupra cărora a fost săvârşită infracţiunea.

în legătura cu făptuitorii trebuie să se mai stabilească num.ăruî acestora, modul de organizare, procedeele folosite pentru recrutarea partenerilor, rolul pe care şi l-au atribuit în relaţiile sexuale. întreţinute, perioada în care le-au practicat, antecedentele în materie.

Cu privire la natura relaţiilor întreţinute este necesar să se stabilească dacă acestea au constat în acte sexuale nefireşti, între persoane de acelaşi sex, respectiv în acte homosexuale. Precizarea se impune pentru a se deosebi fapta despre care discutăm de infracţiunea de viol sau de cea de perversiune sexuală."

Când infracţiunea a fost săvârşită asupra unui minor, a fost comisă prin constrângere sau asupra unei persoane aflată în imposibilitatea de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, este necesar să fie lămurite mai multe aspecte pentru a se putea concluziona dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru reţinerea agravantei prevăzută de lege:'- cine este minorul, dacă făptuitorul cunoaşte vârsta acestuia, natura relaţiilor' sexuale întreţinute şi condiţiile concrete în care a avut loc; cine este persoana asupra căreia a fost exercitată constrângerea, natura constrângerii, metodele şi mijloacele folosite pentru exercitarea ei; care era starea persoanei aflată în imposibilitatea de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa — cine, când, cum a adus-o în aceasta stare.

în cazul prozelitismului'3 trebuie să se stabilească metodele şi mijloacele folosite pentru îndemnarea sau ademenirea la practicarea acestor relaţii si persoanele asupra cărora a fost săvârşită fapta.

b) Urmările activităţii ilicite

Sub aspectul urmărilor trebuie să se stabilească dacă fapta a produs scandal public. De asemenea, trebuie să se stabilească dacă infracţiunea ' săvârşită a

determinat vătămarea gravă a integrităţii sau a sănătăţii, moartea sau sinuciderea victimei pentru a se putea reţine agravn!-;;?. pre-

2. Activităţile care se întrejirind pentru administrarea probelor

Cercetarea în cazul acestei infracţiuni prezintă dificultăţi întrucât, pe de o parte, faptele şi împrejurările în care au fost săvârşite nu sunt percepute de persoane^ care să fie ascultate în caHtate de martori, iar, pe de altă .parte, făptuitorii neagă, de regulă, activitatea ilicită desfăşurată.'''. La acestea se adaugă sentimentele de afecţiune care se manifestă faţă de parteneri, din care cauză relaţiile sexuale practicate sunt recunoscute cu greutate.

Printre activităţile care se întreprind în astfel de cauze se înscriu: a) constatarea infracţiunii flagrante; b) efectuarea percheziţiei); c) dispunerea constatării medico-legale, a constatărilor tehnico-ştiinţifice sau a expertizelor; d) ascultarea învinuiţilor sau inculpaţilor; e) efectuarea confruntării; i) prezentarea pentru recunoaştere; g) ascultarea martorilor.

a) Constatarea infracţiunii flagrante

în general, principalele forme de homosexualitate pot fi constatate flagrant.Pentru aceasta este necesar să fie cunoscute condiţiile de loc şi timp în care

se realizează aceste acte, natura lor şi să se desfăşoare o temeinică pregătire în vederea desfăşurării şi reuşitei activităţii.

Pentru constatarea infracţiunii nu trebuie să fie omisă • posibilitatea folosirii marcărilor criminalistice chimice care sunt de natură a dovedi existenţa infracţiunii şi a vinovăţiei făptuitorilor,

b) Efectuarea percheziţiei

Cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la participanţii la săvârşirea infracţiunii pot fi descoperite jurnale intime ale. acestora, scrisorile ce şi le-au adresat, fotografiile primite ori executate împreună, albume' sau fotografii pornografice, cadourile pe care şi le-au oferit.

De asemenea, pot fi descoperite prosoape cu resturi de materii fecale, urme de sânge sau lichid spermatic. Rezultatele percheziţiei exploatate prin dispunerea constatărilor biocriminalistice şi folosite în mod judicios în ascultarea învinuiţilor sau inculpaţilor pot duce la determinarea acestora să recunoască activitatea ilicită desfăşurată.

>5 Codii? penal al Romăniei, art. 200 alin. 4. " Supra, secţiunea. I, pct. d." C. Aioniţoaie, Metodica cercetării unor infracţiuni privitoare la viaţa sexuală, în „Curs de

criminalistică", voi. Ш, Metodica criminalistică, partea I, Academia de Poliţie „A. I. Cuza", 1977, pag. 84.

Codul penal al Roinâniei, art. 197, 2OI.Idem, art. 200, alin. 2. " Ibidem,

art. 200, alin. 3-. '' Ibidem, art. 200, alin. 5.

158 79

—unde au întreţinut relaţii sexuale, cu descrierea amănunţită ainteriorului camerelor respective, cu indicarea obiectelor ce se aflau înîncăperi;■ '

—dacă si în ce a constat scandalul public produs;—dacă au purtat corespondenţă cu persoanele cu care au întreţinut

asemenea relaţii; în ce a constat aceasta, cum au scris-o, pe ce fel de hârtie, cum a\i semnat-o, dacă posedă corespondenţă de la parteneri, unde se află;

—dacă s-a.u fotografiat împreună cu persoanele cu care au întreţmut relaţii sexuale, unde, când, cu ce ocazie;

'— unde sunt fotografiile;—dacă şi-au dăruit reciproc fotografii, ce fel, câte, unde se afla acestea;—dacă au primit sau au dat cadouri partenerilor; în ce au constat acestea, cu

ce ocazie, unde se află;—persoanele care mai frecventau cercul lor.în cazul infracţiunii. prevăzută de art. 200 alin. 2 şi 3 cu ocazia ascultării

învinuiţilor sau inculpaţilor trebuie lămurite următoarele aspecte: cine este rninorul, dacă ştiau vârsta acestuia, starea persoanei cu care au întreţinut raportul homosexual, cine a provocat-o, modul în care au exercitat constrângerea şi mijloacele folosite în acest scop.

Atunci când este vorba de prozelitism, cu învinuiţii sau inculpaţii trebuie să fie lămuriteV cine sunt persoanele îndemnate sau ademenite, modelele şi mijloacele pe care le-au folosit, dacă persoanele asupra cărora au exercitat activitatea ilicită au întreţinut sau nu relaţii homosexuale — deşi sub aspectul existenţial infracţiunii nu prezintă importanţă dacă au trecut sau nu la săvârşirea faptei.

Asa cum s-a arătat, recunoaşterea faptelor se face cu greutate de către învinuiţi, inculpaţi din cauza afecţiunii faţă de parteneri, a încercărilor de a scăpa dз răspunderea penală, de aceea se impune mult tact, răbdare şi perseverenţă în ascultarea acestora.

e)Efectuarea confruntării

De regulă, se efectuează confruntări pentru verificarea, precizarea si consoUdarea declaraţiilor învinuiţilor, inculpaţilor, participanţi la săvârşirea infractiunii'l Aceste confruntări trebuie efectuate de îndată ce învinuiţii, iriculpaţii şi-au recunoscut faptele săvârşite pentru a preîntâmpina retractarea declaraţiilor.

f) Prezentarea pentru recunoaştere

Activitatea se foloseşte, în principal, pentru'stabilirea identităţii învinuiţilor sau inculpaţilor cu ajutorul părţii vătămate," dar şi cu ajutorul ai'tor învinuiţi, inculpaţi

participaţi la săvârşirea infracţiunii. > Frecvenţa activităţii se explică prin faptul că, uneori, partenerii sunt recrutaţi ocazional, fără să-şi cunoască numele, ci doar

prenumele, dimi-

c)Dispunerea constatărilor medico-legale, a constatărilor tehnico-ştiinţifice şi a expertizelor

Constatarea medico-legală poate contribui la dovedirea activităţii ilicite desfăşurate de către făptuitori.

Astfel, la subiecţii activi glandul prezintă o alungire, o formă mult mai ovală, iar penisul este mult mai subţiat, împrejurări care demonstrează practicarea actelor de pйdйrastie. Prin analizele de laborator efectuate asupra resturilor de materii fecale recoltate de pe lenjeria şi penisul subiecţilor activi, se poate stabili, sub aspect parazitologic, dacă acestea provm de la cei în cauză sau de la partenerii lor pasivi.

_ Cu ocazia constatării m.edico-legale, efectuate asupra subiecţilor pasivi, se va examina în special sfincterul anal, care prezintă o relaxare si flexibilitate deosebite, iar anusul este în formă de pâlnie cu vârful în orificiul anal. De asemenea, se constată ştergerea pliurilor radiale ale anusului, iar în stadii mai avansate se observă o deschizătură permanentă a anusului cu sciţrgeri continue de materii fecale.

Concluzii valoroase pot fi trase şi în urma examinării în laborator a spermei recoltate din anusul subiecţilor pasivi; de exemplu, prezenta blenoragiei rectale duce la concluzia certă cu privire la activitatea ilicită a acestora.

în asemenea cazuri nu este exclusa folosirea constatărilor tehnico-ştiinţifice asupra înscrisurilor găsite cu ocazia percheziţiilor efectuate la învinuiţi, ■ inculpaţi pentru determinarea scriptorilor.

Nu trebuie exclusă nici dispunerea expertizei medico-legale psihiatrice pentru stabilirea stării psihice a învinuiţilor sau inculpaţilor.

d) Ascultarea învinuiţilor sau inculpaţilor

Se cunoaşte faptul că această infracţiune, prin natura sa, se săvârşeşte de două persoane. "în marea majoritate a cazurilor o persoană întreţine relaţii sexuale cu mai multe persoane, astfel că cercul persoanelor care sunt în legătură unele cu altele şi care au săvârşit împreună asemenea acte este destul de larg, iar cercetările se efectuează, de obicei, asupra întregului grup ori a majorităţii participanţilor care au întreţinut astfel de relaţii-

Cunoscând faptul câ în cercetarea grupurilor de infractori care au săvârşit asemenea fapte; o' mare importanţă o prezintă recunoaşterile Învinuiţilor, inculpaţilor, care trebuie coroborate în aşa fel încât eventuala retractare a unora să nu pună la îndoială vinovăţia lor, este indicat a se alege pentru prima ascultare învinuitul, inculpatul, considerat sincer, dispus să recunoască faptele săvârşite. în acest fel, pe lângă faptul că se obţin date despre activitatea sa, se verifică problele existente, se pot doVedi şi infracţiunile săvârşite de ceilalţi membri ai grupului.

Cu ocazia ascultării învinuiţilor, inculpaţilor, trebuie să se stabi-lească: • '

— când au început activitatea ihcită;— persoanele de acelaşi sex cu care au întreţinut relaţii sexuale;— împrejurările în care şi-au cunoscut partenerii: data, locul, intermediarii,

persoanele care mai erau de faţă; C. Aioniţoaie, C. Butoi, Confruntarea, în „Tratat de tactică criminalistică". Ed. Carpaţi, Craiova, 1992, pag. 167—168.

" Codul penal al României, art. 200 alin. 2 şi 3.

80

persoană aflată în imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa sau prin constrângere.

In cazul prozelitismului tr-ebuie să se. stabilească persoanele ademenite sau îndemnate la practicarea actelor-de perversiune sexuală, în ce a constat ademenirea sau îndemnarea, ce metode şi mijloace au fost folosite în acest scop.Totodată, este necesar să se stabilească amploarea activităţii ilicite desfăşurate —

săvârşirea actelor de perversiune sexuală în mod orga--;nizat, producerea unui scandal public de amploare deosebită — pentru "a se putea aprecia în mod corect

gradul de pericol social al infracţiunii şi făptuitorilor,b)Făptuitorii, calitatea şi contribuţia fiecăruia la săvârşirea infracţiuniiAvând în vedere modalităţile în care se săvârşeşte infracţiunea cercetarea

trebuie să ducă la identificarea tuturor făptuitorilor şi la stabilirea contribuţiei pe care au avut-o la săvârşirea ei.

Cercetarea trebuie să stabilească dacă toţi făptuitorii urmează să răspundă penal. Problema prezintă interes deoarece, deşi infracţiunea în forma ei tipică presupune o pluralitate naturală de făptuitori, cu contribuţii bilaterale, ambii răspunzând penal, atunci când actele de per-. versiune sexuală au fost săvârşite asupra unei persoane aflată în imposibilitatea de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau prin constrângere, numai făptuitorul care a avut rol activ răspunde penal — persoana cu rol pasiv este victimă a infracţiunii.Pe lângă acest aspect, trebuie să se stabilească dacă nu a existat şi o pluralitate ocazională, sub forma instigării şi complicităţii.^^ In acest din urmă caz trebuie stabilit cine sunt participanţii şi contribuţia pe care au avut-o la săvârşirea faptei.

In cazul ademenirii sau îndemnării lă practicarea actelor de perversiune sexuală trebuie să se stabilească cine sunt făptuitorii, calitatea acestora faţă de persoanele cu privire la care au desfăşurat activitatea ilicită, cine sunt cei îndemnaţi ori ademeniţi, condiţiile în care a fost săvârşită infracţiunea.

In toate cazurile este necesar a se stabili antecedentele în materie şi, în general, în materie de infracţiuni privitoare Ia viaţa sexuală, pentru corecta caracterizare a gradului de pericol social pe care-l prezintă făptuitorii.

c)Urmările faptei

Scandalul public constituie cerinţa esenţială pentru existenţa infracţiunii în cazul actelor nefireşti în legătură cu viaţa sexuală. Scandalul public presupune ca fapta să fi ajuns la cunoştinţa altor persoane şi acestea să-şi fi manifestat revolta, repulsia, indignarea faţă de practicarea actelor nefireşti în legătură cu viaţa sexuală. Organele de urmărire penală trebuie să stabilească dacă şi ce persoane au luat cunoştinţă despre actele practicate, modul în care au aflat despre existenţa lor, cum au reacţionat faţă de activitatea făptuitorilor.

nutivele sau poreclele, situaţii care impun ca în timpul cercetârilor să se procedeze la prezentarea pentru recunoaştere în vederea identificării tuturor persoanelor care au întreţinut împreună relaţii sexuale.

a) Ascultarea martorilor

De regulă această infracţiune nu se săvârşeşte în asistenţa altor persoane, de aceea persoanele ascultate în calitate de martori nu vor putea furniza reiaţii cu privire la împrejurările în care a fost săvârşită fapta. Martorii pot, însă, furniza date privitoare la modul de viaţă, conduita morală a învinuiţilor, inculpaţilor, legăturile acestora, scandalul public produs.

Declaraţiile cu valoare pentru cauză pot fi obţinute de la soţi sau foştii soţi ai învinuiţilor, inculpaţilor, de la părinţi; vecini, colegi de serviciu ai acestora, de la personalul de serviciu de la băile sau W.C-urile publice, plasatoarele de bilete de la cinematografe, teatre etc.

Cu ocazia ascultării m.artorilor, ca şi în cazul ascultării învinuiţilor, inculpaţilor, se "impune mult tact pentru a nu afecta sentimentele persoanelor ascultate.

S e c ţ i u n e a a IV-a Particularităţile cercetării infracţiunii de

perversiune sexuală

1. Problemele pe care trebuie şă le lămurească cercetarea

Principalele probleme ce se ridică în faţa cercetării, care trebuie lămurite pentru stabilirea existenţei sau inexistenţei infracţiunii şi a vinovăţiei făptuitorilor pot fi formulate astfel: a) activitatea ilicită desfăşurată; b) făptuitorii, calitatea şi contribuţia lor la săvârşirea infracţiunii; c) urmările faptei; d) existenţa concursului de infracţiuni şi măsu-i'ile care se impun pentru extinderea cercetărilor; e) cauzele, condiţiile şi, împrejurările care ■ au determ.inat, înlesnit sau favorizat săvârşirea infracţiunii.

a) Activitatea ilicită desfăşurată

Sub acest aspect trebuie,să se.stabilească existenţa unor acte nefireşti în legătură cu viaţa sexuală, dacă actele heterosexuale nefireşti reprezintă manifestări psihopatologice — sadism, masochism, vampirism, voaierism etc. — sau perversiune sexuală viciu, aspect deosebit pentru propunerea măsurilor adecvate în cauză.

Cercetarea trebuie să stabilească dacă actele de perversiune sexuală au fost practicate asupra persoanelor special ocrotite de lege-" — minor,

''^ Codul penal al Romăniei, art. 201 alin. 2 şi art. 200 alin. 2 şi 3. ^" V. Dongoroz, op. cit., pag. 390. 2- Idem, pag. 390.

11 — Tratat de metodică crlmlnallsacă voi, I Jgl

Urmarea constând în scandalul public, trebuie să fie stabilită şi In cazul când fapta a fost săvârşita asupra unui minor ori împotriva alteî persoane contra voinţei acesteia.

Cercetarea trebuie să stabilească şi legătura de cauzalitate între actele de perversiune sexuală şi scandalul public provocat, dat fiind că lipsa acestei legături face ca fapta să nu constituie infracţiune.

Atunci când a survenit vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, moartea ori sinuciderea victimei — este vorba de persoana cu care au fost întreţinute actele de perversiune sexuală împotriva Voinţei sale — trebuie să fie stabilită, de asemenea, legătura de cauzalitate dintre fapta săvârşită şi urmările produse.

d)- Existenţa concursului de infracţiuni şi măsurile ce se impun pentru extinderea cercetărilor

Infracţiunea de perversiune sexuală se săvârşeşte, de multe ori, în concurs cu alte fapte privitoare la viaţa sexuală, cu infracţiimi contra libertăţii persoanei, contra patrimoniului etc."

Organele de urmărire penală au datoria să stabilească toate infracţiunile concurente şi să ia măsuri pentru elucidarea împrejurărilor în care au fost comise, să administreze probele pentru dovedirea vinovăţiei participanţilor.

2. Activităţile care se întreprind pentru administrarea probelorDespre săvârşirea infracţiunii de perversiune sexuală organele de urmărire

penală se sesizează, de obicei, prin extinderea cercetărilor în cazul altor infracţiuni privitoare la viaţa sexuală.

Precizăm că în cele ce urmează nu vom trata decât acele activităţi specifice care se impun pentru administrarea probatoriilor şi asigurarea soluţionării corecte a cauzelor privind această infracţiune. Printre acestea menţionăm: a) ascultarea părţii vătămate; b) ascultarea martorilor; c) dispunerea constatării medico-legale; d) ascultarea învinuiţilor sau inculpaţilor.

a) Ascultarea părţii vătămate

Pornind de la considerentul că, de regulă, infracţiunea de perversiune sexuală este sesizată de către persoana împotriva voinţei căreia a fost comisă — minor, persoană aflată în imposibilitatea de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, constrânsă la practicarea actelor de perversiune — înscriem această activitate pe primul plan în rândul celor ce se întreprind în cauză.. De altfel, este puţin probabil că în alt mod s-ar putea ajunge la stabilirea existenţei infracţiunii şi a vinovăţiei — în condiţiile în care partenerii cuplului răspund penal şi nu au interesul să divulge actele comise.

Ascultarea părţii vătămate trebuie să ducă la lămiurirea următoarelor aspecte: numărul participanţilor, cine sunt făptuitorii sau elementele necesare identificării lor, modul în care i-a cunoscut, condiţiile în care a ajuns la locul în care a fost săvârşită fapta, constrângerile exercitate asupra sa ori starea în care se afla, natura actelor de perversiune sexuală

la care a fost supusă, activitatea desfăşurată de către fiecare participant, modul în care a reacţionat victima, persoanele care cimosc despre faptă şi împrejurările în care a fost săvârşită.

Prin ascultarea părţii vătămate pot fi obţinute date preţioase pentru stabilirea scandalului public, produs urmare actelor de perversiune sexuală- în acest scop, partea vătămată trebuie să fie întrebată despre persoanele cu care a discutat în legătură cu săvârşirea faptei a cărei victimă a fost, despre numărul lor şi modul în care s-au manifestat acestea faţă de evenimentul despre care au aflat.

b) Ascultarea Tnartorilor

Ascultarea martorilor în cazul acestei infracţiuni vizează, maî rar, condiţiile în care a fost săvârşită fapta, dat fiind că actele de această natură sunt intime şi au loc fără asistenţă.

Prin ascultarea persoanelor care au aflat ulterior despre actele practicate pot fi obţinute date din care să rezulte urmarea respectiv scandalul public, pentru a se reţine existenţa infracţiunii de perversiune sexuală. Pentru aceasta trebuie să fie identificate şi ascultate cât maî multe persoane care au aflat despre practicarea actelor de perversiune sexuală, urmărindu-se: ce au aflat, de- la cine, persoanele care au maî luat cunoştinţă despre activitatea ilicită şi modul în care au reacţionat, cine sunt făptuitorii, cine este victima etc.

c)Dispunerea constatării medico-legale

Constatarea medico-legală poate stabili daca în speţă estй vorba de manifestări psihopatologice — sadism, masochism, vampirism, bestialitate sau de perversiune sexuală viciu şi prin aceasta îşi aduce contribuţia la măsurile ce se impun în cauză — de siguranţă sau de sancţiune penală. De exemplu, în cazul sadismului examenul psihic al făptuitorului este obligatoriu.-*. Atunci când actele de perversiune .sexuală au fost violente, a survenit

vătămarea corporală gravă sau moartea victimei, constatarea medico-legală este obligatorie şi trebuie să rezolve problemele specifice^'

d) Ascultarea învinuiţilor sau inculpaţilor

Prin ascultarea învinuiţilor sau inculpaţilor trebuie să fie lămurite ormătoarele probleme: persoanele de sex opus cu care au întreţinut acte nefireşti în legătură cu viaţa sexuală, natura acestor acte, condiţii de loc şi timp în care au săvârşit fapta, persoanele cu care au discutat despre activitatea desfăşurată.

în cazul când fapta a fost săvârşită împotriva persoanelor special ocrotite de lege trebuie să se urmărească: cine sunt persoanele şî starea acestora. --

De asemenea, trebuie stabihte prin ascultarea persoanelor pe care le-au îndemnat sau ademeiiit la practicarea actelor de perversiune sexuală, metodele şi mijloacele folosite pentru aceasta.

" V. Beliş, Medicina legală, Ed. Teora, Bucureşti, 1992, pag. 169. ''^ Supra, secţiunea I, pct. 2, d.

A se vedea supra, secţiunea I, pct. 1, lit d.

162 îl' 163

82164

C A P I T O L U L VI

CERCETAREA INFRACŢIUNILOR DE FURT ŞI TÂLHĂRIE

CONSTANTIN AIONIŢOAIE VASILE BERCHEŞAN

In conformitate cu prevederile constituţionale, tipologia de bază a sistemului proprietăţii este dată de proprietatea publică şi cea privata, deosebirile fundamentale şi caracteristicile acestora fiind legate de titularul proprietăţii, de obiectul şi de regimul juridic diferit.^

Proprietatea publică aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale* — comuna, oraşul, municipiul şi judeţul.' Potrivit concepţiei consacrate în dreptul constituţional comparat, referitor la titularul proprietăţii, statul nu cuprinde şi unităţile administrativ-teritoriale, ci numai autorităţile publice.^ Prin urmare, statul şi unităţile administrativ-teritoriale sunt în exclusivitate titularii proprietăţii publice. Mai mult, por-nind de la considerentul că proprietatea privata poate aparţine oricărui subiect de drept, rezultă că atât statul, cât şî unităţile administrativ-teritoriale pot fi şi titulare ale unui astfel de drept. Privită prin aceasta prismă, poziţia acestora — din punct de vedere juridic — este similară cu poziţia oricărui alt titular, proprietatea privată fiind ocrotită în mod egal de lege.*

In legătură cu obiectul proprietăţii publice trebuie precizat faptul că bunurile ce-1 constituie sunt expres prevăzute în Legea fundamentală, respectiv „bogăţiile de orice natură ale subsolului, căile de comunicaţie, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil şi acele ce pot fi folosite în interes public, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de lege."" Cu alte cuvinte, ca expresia a caracterului public al, proprietăţii, bunurile menţionate nu. pot face decât obiectul acesteia, fiind excluse de la proprietatea privată. Pentru a putea îi exploatate privat, bunurile proprietate publică pot fi închiriate sau concesionate."

De asemenea, trebuie reţinut faptul că deşi inviolabilitatea proprietăţii publice nu este expres prevăzuta în Constituţie, acest lucru rezultă neândoielnic, atât din caracterul său exclusiv, eât şi din caracterul inalienabil al acesteia.

Spre deosebire de proprietatea publică, proprietatea privată nu este exclusiva, titular al acestui drept putând îi orice subiect de drept: persoane fizice, organizaţii sociale,*^ societăţi comerciale, regii autonome, asociaţii cu scop lucrativ, fundaţii etc. —, statul, unităţile administrativ-teritoriale — comuna, oraşul, municipiul, judeţul —, cetăţeni străini sau apatrizi'3 ş.a. Jn altă ordine de idei, proprietatea privată nu este limitată, având în vedere că obiectul acesteia poate fi constituit din orice bun, excepţie făcând, bineînţeles, bunurile ce formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice.

S e c ţ i u n e a I

Consideraţii generale

Furtul şi tâlhăria sunt infracţiuni cu un pericol social ridicat întrucât, pe lângă pagubele pricinuite patrimoniului, lezează grav şi relaţiile sociale care ocrotesc viaţa, integritatea corporală şi sănătatea persoanelor.

Schimbările petrecute în societatea românească au determinat restruc-turarea tuturor sferelor vieţii economico-sociale. în mod firesc, măsurile preconizate privind reorganizarea întregii activităţi economice* şi-au găsit reflectarea şi în plan legislativ, actuala lege penală nefăcând nici o distincţie — sub aspectul tratamentului juridic — între faptele îndreptate împotriva proprietăţii publice şi cele care aduc atingere proprietăţii private.2

Noţiunea de „patrimoniu" din dreptul penal are acelaşi înţeles cu noţiimea similara din. dreptul civil, cuprinzând toate drepturile reale, toate drepturile cu caracter patrimonial şi toate obligaţiile pri\nnd entităţi care sunt susceptibile de a fi evaluate economic, precum şi orice situaţie care prezintă chiar numai o aparenţă de drept.'

Reunirea într-un singur titlu a infracţiunilor contra proprietăţii — denumite generic „Infracţiimi contra patrimoniului" — a avut menirea de a alinia prevederile legii penale la dispoziţiile cuprinse în Constituţie, în sensul eliminării tratamentului juridic, discriminatoriu — după cum faptele de natură penală erau îndreptate împotriva „avutului obştesc" sau „avutului personal", iar, pe de altă parte, a pus capăt opiniilor contradictorii generale de sfera de aplicabilitate a noţiunii de „avut obştesc".*

' M. Constantinescu, în „Constituţia României comentată ţi adnotată" —, Regia autonomă „Monitorul Oficial", Bucureşti, 1992, pag. 295. -" Constituţia României, art. 135, alin. 3. ' Idem, art, 3 alin. 3. " M. Constantinescu, în op. cit, pag. 295. Э Constituţia României, art. 41 alin. 2. " Idem, art. 135, alin. 4.

'"■ Ibidem, art. 135 alin. 5 în acelaşi sens, M. Constantinescu ş.a. — op. cit., pag. 296.Cu condiţia ca acestea să fie persoane juridice, numai în această calitate putând fi titulare de

patrimoniu (N.A.)." Cu excepţia dreptului de proprietate asupra pământului (N.A.); în aeelaşl sens, M. Constantinescu, în

op. cit., pag. 103.

' Transformarea unităţilor de stat în regii autonome şi societăţi comerciale, punerea în aplicare a prevederilor legii funciare ş.a. (N.A.).

2 Codul penal al României, partea specială, titlul II, „Infracţiuni contra patrimoniului".' V. Dongoroz ş.a. — Explicaţii teoretice ale Codului penal român, voi. III, partea specială, Ed.

Academiei Române, Bucureşti, 1971, pag. 444.* Vezi în acest sens Decizia Plenului Curţii Constituţionale a României nr. 1/7.09.1993 (publicată în

Monitorul Oficial al României nr. 232/27.09.1992).

166 83

Concluzionând, se poate afirma că, în cadrul sistemului proprietăţii, proprietatea privată constituie regula, cea publică fiind excepţia. Pe de altă parte, ţinând cont de faptul că proprietatea privată consacră libertatea persoanei din punct de vedere economic, ea sta la baza economiei de piaţă şi justifică regimul special de protecţie — statuat atât iii normele constituţionale, cât şi în dispoziţiile legii penale.

Protejarea şi dezvoltarea patrimoniului constituie o necesitate obiectivă, în apărarea sa folosindu-se mijloace multiple, atât extrajuridice, cât şi juridice. Din punct de vedere al reglementărilor legii penale, relaţiile sociale de ordin patrimonial, a căror formare, desfăşurare şi dezvoltare sunt asigurate prin ocrotirea şi garantarea proprietăţii constituie obiectul juridic generio al ocrotirii contra infracţiunilor îndreptate împotriva patrimoniului.

Ca manifestare ce prezintă pericol social, furtul este fapta oricărei persoane care fără drept, ia un lucru mobil din detenţia sau posesia altei persoane, în scopul de a şi-1 însuşi pe nedrept." De fapt, furtul reprezintă forma tipică a infracţiunilor patrimoniale ce se realizează prin acţiune de sustragere. Legea nu foloseşte denumirea de „furt simplu". Dar atâta timp cât există infracţiunea distinctă de furt calificat^^, din punct de vedere terminologic această denumire se impune. Elementul material al infracţiunii de furt constă în acţiunea de luare a unui bun mobil din posesia sau detenţia unei "persoane. Prin „a lua" se înţelege a scoate bunul din sfera de stăpânire a persoanei în posesia sau cietenţia căreia se găsea sau trebuia să se găsească.

Acţiunea de luare este realizată din moment ce prin schimbarea .situaţiei de fapt anterioară a bunului acesta nu se mai află la dispoziţia celui care îl poseda, ci la dispoziţia celui care a săvârşit infracţiunea.

Prin ui-mare, pentru existenţa infracţiunii de furt trebuie întrunite cumulativ următoarele cerinţe esenţiale:— lucrul sustras să fie un bun mobil;—bunul să se fi aflat în posesia sau detenţia unei alte persoane;— luarea bunului să se fi făcut fără consimţţământul celui deposedat.

Din punct de vedere al legii penale, termenii de posesie" şi „detenţie" au înţelesul de simplă stăpânire de fapt. Nu are nici un fel de relevanţă dacă cel ce avea stăpânire de fapt a bunului era sau nu proprietar ori titular al vreunui drept de a poseda sau deţine. Pe de altă parte, cerinţa ca bunul să se afle în „posesia" sau detenţia „altuia" este îndeplinită chiar şi atunci când bunul s-ar găsi ocazional şi temporar în mâinile făptuitorului. Aceasta deoarece, simplul contact material, simpla manipulare a unui bun nu conferă nici posesia, nici detenţia bunului respectiv.

Variantă a infracţiunii de furt, conţinutul constitutiv al furtului calificat — considerat de lege ca reprezentând un grad generic de pericol social mai ridicat — presupune aceleaşi elemente componente, cerinţe, singura deosebire fiind existenţa unui element circumstanţial."

' Furtul săvârşit prin violenţe sau ameninţări, ori prin punerea victimei în starea de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, precuni şi

furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului sustras, înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea, constituie infracţiunea de tâlhărie, fie în forma sim.plă ,!8 fie în forme agravate — când fapta s-a săvârşit în timpul nopţii, într-un loc public sau într-un mijloc de transport, de . două sau mai multe persoane împreună, de către o persoana mascată, deghizată ori travestită, de către o persoană având asupra sa o arma sau substanţa narcotică, din locuinţă, ori când fapta a avut ca urmare vătămarea corporală gravă sau rnoartea victimei, precum şi în cazul în care tâlhăria a produs consecinţe deosebit de grave, prin acestea din urmă înţelegând o pagubă materială mai mare de 15 ООО ООО lei sau o perturbare deosebit de gravă a activităţii cauzată unui organ de stat, unei instituţii, regii autonome, societăţi comerciale, altei persoane juridice ori unei persoane fizice.

S e c ţ i u n e a a I l - a Problemele pe care trebuie să le

lămurească cercetarea

Având în vedere formele pe care le îmbracă infracţiunile de furt şi tâlhărie, varietatea modalităţilor de comitere, frecvenţa cu care se săvârşesc şi prejudiciile cauzate, organele de urmărire penală au datoria să analizeze, în detaliu, fiecare cauză în parte, să stabilească problemele pe care trebuie să le lămurească cercetarea şi, pe această bază, să desfăşoare activităţile specifice pentru administrarea probelor.

Sesizate despre săvârşirea unor astfel de fapte, organele de urmărire penală trebuie să lămurească:1. Locul şi timpul săvârşirii furtului sau tâlhăriei;2. Modul de operare folosit pentru săvârşirea infracţiunilor;3. Bunurile, valorile care au fost sustrase şi persoana prejudiciată, precum

şi celelalte urmări ale săvârşirii infracţiunii;4. Făptuitorii şi contribuţia fiecăruia la săvârşirea infracţiunii;5. Destinaţia bunurilor şi valorilor sustrase şi posibilitatea recuperării prejudiciului cauzat;6. Existenţa concursului de infracţiuni;7. Condiţiile şi împrejurările care au determinat, favorizat sau înlesnit săvârşirea furtului ori tâlhăriei.

1. Locul şi timpul săvârşirii furtului sau tâlhăriei

I^ămurirea acestei probleme prezintă importantă din mai mtdte considerente:

a) Locul faptei oferă cele mai multe posibilităţi pentru identificarea, relevarea, fixarea şi ridicarea urmelor şi a mijloacelor nidle-

" Codii/ penal al României, art. 203. '5 Idem, art. 209.

V. Dongoroz, ş.a., op. cit., pag. 463. " Infra, sect, a Il-a, pct. 1 şi 2.

i« Codul penal al României, art. 211 alin. 1. " Idem, alin. 2 şi 3 şi art. 146.

84168

tea de a verifica dacă bunurile sau valorile — despre care victima pretinde că a fost deposedată — se aflau sau nu în patrimoniul persoanei fizice sau juridice în

momentul în care a fost sesizata săvârşirea infracţiunii. Practica organelor judiciare semnalează — destul de frecvent — cazuri când unii gestionari reclamă

că li s-au sustras mult mai multe bunuri şi valori decât în realitate, încercând în felul acesta să acopere lipsurile preexistente în gestiune. S-au întâlnit situaţii

când cei puşi să gestioneze sau să administreze bunurile au recurs la înscenarea furtului sau tâlhM-iei pentru a „justifica" delapidările sau neglijenţele săvârşite

anterior. Deşi mai rar, în practică s-au întâlnit şi persoane .fizice care, încercând să obţină o dezdăunare mai mare au exagerat urmările faptei a căror victime au

fost.g)Importanţa stabilirii locului şi timpului săvârşirii infracţiunii se explică şi prin faptul că face posibilă darea în urmărire operativă a bunurilor şi valorilor sustrase.

în prima fază a cercetărilor atenţia organelor de urmărire penală va fi îndreptată, fără îndoială, spre locurile unde, de obicei, se valorifică astfel de bunuri — pieţe, târguri, oboare, gări, autogări, talciocuri etc. — situate în zona imde a fost comis furtul sau tâlhăria.h)Luarea operativă a măsurilor de identificare, urmărire şi prindere a

făptuitorilor îşi are punctul dй plecare tot în cunoaşterea locului şi timpului în care s-a comis infracţiunea.

Analizând şi interpretând corect urmele descoperite la faţa locwlui, stabilind direcţia în care s-a deplasat autorul faptei — de exemplu, în cazul furtului unui autovehicul —, acesta poate fi prins pe itinerarul de deplasare.

i) Nu în ultimul rând, din punct de vedere al importanţei şi im-plicaţiilor sale —, în funcţie de locul şi timpul .săvârşirii infrac-ţiunii se asigură o încadrare juridică corespunzătoare.

.Potrivit legii,21 fapta se consideră săvârşită în „loc public" atunci când a fost comisă într-un loc care, prin natura şi destinaţia lui, este întotdeauna accesibil publicului, indiferent dacă este prezentă sau nu vreo persoană în acel loo şi în acel moment.

Furtul comis pe o şosea sau stradă, în timpul nopţii, va fi considerat calificat sub aspectul ambelor agravante, aplicate cumulativ. în schimb, având în A^edere numai locul faptei, nu va fi calificat furtul săvârşit într-o curte, garaj sau alt loc care nu era accesibil publicului.

Practica judiciară este constantă în a aprecia că săvârşirea furtului în timpul nopţii este aplicabilă ori de câte ori se dovedeşte că fapta a fost comisă într-o asemenea perioadă, existenţa ei nefiind condiţionată nici de caracterul public al locului faptei, nici de absenţa luminii sau de clandestinitatea pătrunderii în locul respectiv.^^ Situaţia este similară în cazul furturilor săvârşite în aceleaşi locuri în timpul unei calamităţi, fiind aplicate cumulativ ambele agravante. Rampa unei staţii de cale ferată, de pe care se încarcă sau în care se descarcă diferite materiale, fiind în permanenţă accesibilă publicului, trebuie considerată loc public în sensul legii, chiar dacă este păzită.^^ Dacă furtul s-a

riale de probă, interpretarea şi .valorificarea acestora în scopul elucidării diverselor împrejurări ale cauzei;b)Cunoaşterea timpului şi locului săvârşirii furtului sau tâlhăriei constituie

un indiciu valoros pentru formarea corectă a cercului de bănuiţi.In raport cu locul unde s-a desfăşurat activitatea infracţională, organele de

urmărire penală trebuie să-şi îndrepte în primul rând atenţia asupra persoanelor ce domiciliază, îşi au reşedinţa ori îşi desfăşoară activitatea în apropierea acestuia sau în zona limitrofă. De asemenea, vor fi incluse în cercul de bănuiţi persoanele ce frecventează anumite locuri din zonă, care îşi au anturajul sau cercul de prieteni în vecinătatea locului unde s-a comis fapta. Este evident că, în primul rând, în cercul de bănuiţi vor fi inoluse persoanele cu trecut infracţional ori predispuse să comită fapte de natură penală — cunoscuţi infractori, condamnaţi contravenţional, elemente parazitare, gazdele de infractori, tăinuitori, minori fugiţi din centrele de reeducare ori proveniţi din familii dezorga-nizate ş.a. Nu este lipsit de importanţa să semnalăm faptul că o activitate calificată — ce implica conlucrarea dintre diferite organe de poliţie — reclamă organizarea activităţii de culegere de informaţii, prioritar, în zona unde s-a desfăşurat activitatea ilicită, imediat după sesizare şi efectuarea cercetării la faţa locului.c) Cunoaşterea locului unde s-a desfăşurat activitatea ilicită şi, în principal,

a timpului constituie punctul de plecare în identificarea martorilor.Este vorba atât de martorii oculari, cât şi de alte categorii de persoane ce

pot furniza date legate de activităţile desfăşurate de făptuitori — înainte, în timpul şi după comiterea faptei •—, locurile unde au fost ascunse bunurile sau valorile sustrase, locurile şi persoanele care au valorificat produsele infracţiunii ş.a. d)Pornind de la locul şi timpul săvârşirii furtului sau tâlhăriei organele de

urmărire penală au posibilitatea — prin activităţi ulterioare — să verifice declaraţiile martorilor şi ale părţii vătămate.

Astfel, se poate stabili dacă martorii ascultaţi în cauză s-au aflat ori nu în locul şi la data la oare susţin că au perceput cele relatate, apreciindu-se dacă în condiţiile date — distanţă, luminozitate etc. — aveau posibilitatea să vadă şi să audă faptele şi împrejurările comiterii infracţiunii şi, pe această bază, să se sesizeze posibilele erori de percepere. După cum, organele de urmărire penală au posibilitatea să aprecieze buna sau reaua-credinţă a m.artorilor, interesul pe care aceştia l-ar avea, eventual, în cauză.

In acelaşi sens, se va putea aprecia veridicitatea declaraţiilor persoanei vătămate cu privire la posibilităţile pe care le-a avut de a reţine semnalmentele făptuitiorului şi deci, de a-1 putea recunoaşte în situaţia în care i-ar fi prezentat:

e)Odată cunoscut locul şi timpul săvârşirii infracţiunii, există posibilitatea să se stabilească activităţile desfăşurate de învinuit sau inculpat în perioada critică, iar prin activităţile de urmărire penală desfăşurate să se administreze probatoriife necesare în vederea înlăturării „alibiurilor" invocate de către făptuitori.

f) Pe de altă parte, cunoaşterea locului şi timpului săvârşirii furtului sau tâlhăriei oferă organelor de urmărire penală posibilita-

21

" Plen. Trib. Supr., dec. de îndrumare nr. 3/1970. " Trib. Supr., sec. pen. dec. nr. 3592/1970.

170 85

în ceea ce priveşte infracţiunea de tâlhărie, cercetarea trebuie să lămurească, pe lângă activitatea specifică prin care s-a realizat ajungerea făptuitorului în locul în care se aflau bunurile sau valorile însuşite, şi în ce au constat violenţele, ameninţările, acţiunile prin care victima a fost pusă în stare de inconştienţă ori neputinţă de a se apăra, inclusiv mijloacele folosite în acest scop.^''

Infracţiunile de furt şi tâlhărie pot ■ fi săvârşite în diverse modalităţi, fie normative, decurgând din dispoziţiile incriminatoare, fie faptice, când privesc particularizări concrete. Aceste infracţiuni prezintă cele mai numeroase şi variate posibilităţi de realizare, cu particularităţi ce duc, în mod firesc, la existenţa unui bogat cadru de modalităţi ale infracţiunii, aproape imposibil de enumerat.

Importanţa cunoaşterii modului în care făptuitorul a intrat în posesia bunurilor sau valorilor este evidenţiată şi prin aceea că oferă posibilitatea determinării activităţilor specifice care urmează a fi întreprinse pentru administrarea probelor, astfel:a)Cunoscând modul de operare, organele de' urmărire penală vor proceda,

de îndată, la formarea cercului de bănuiţi.în primul rând vor fi avute în vedere persoanele care anterior au mai comis

astfel de fapte, folosind acelaşi mod de operare. Faptul că prin activităţile specifice efectuate sunt descoperite asupra persoanelor bănuite sau Ia domiciliul acestora instrumentele folosite — sau care ar fi putut fi folosite la conuterea faptei — constituie premiza demascării făptuitorilor. Raportarea modului de operare la cercul de bănuiţi, duce la restrângerea acestuia, cu implicaţie directă asupra operativităţii finalizării cauzei.b)Lămurirea modului de operare prezintă importanţă deosebită şi sub

aspectul asigurării unei încadrări juridice a faptei.^'Escaladarea, efracţia încuietorilor, spargerea geamurilor, folosirea fără drept

a unei chei adevărate sau a unei chei mincinoase etc. sunt, aşa cum s-a arătat, tot atâtea elemente ce duc Ia calificarea furtului. Practica juridică a statuat faptul că efracţia încuietorilor sau uşilor trebuie înţeleasă în sensul că asupra lor s-a exercitat o violenţă ce duce, în mod firesc, la degradarea acestora. O asemenea activitate, inclusiv rezultatul produs este însă absorbită de infracţiunea de furt calificat.^^ Astfel spus, prin efracţie se înţelege spargerea, ruperea, forţarea, degradarea, distrugerea, smulgerea, găurire'a, tocirea, pilirea etc., adică orice acţiune de punere a lor — tot prin violenţă — în stare ds a face posibilă intrarea infractorului în acel loc. Astfel, dacă pentru a pătrunde într-un depozit — de unde a sustras mai multe bunuri — inculpatul a înlăturat plasa de sârmă ce acoperea fereastra, furtul se consideră săvârşit prin efracţie.^" De asemenea, trebuie reţinut că prin cheie mincinoasă nu se înţelege neapărat o cheie asemănătoare celei adevărate. Aceasta, deoarece legiuitorul a înţeles să pedepsească m.ai

comis în localul unei anltăţi — restaurant, bufet, magazin, depozit etc. —, în momentul când acesta era închis şi nu era accesibil publicului, nu este calificat sub aspectul agravantei „comis într-un loo ■public" .2*

j) In sfârşit, lămurirea problemei locului şi timpului săvârşirii furtului sau tâlhăriei oferă posibilitatea, evidenţierii cauzelor, condiţiilor şi împrejurărilor care au determinat sau favorizat săvârşirea faptelor şi în consecinţă luării măsurilor de prevenire cores-punzаtoare.2=

2. Modul de operare folosit pentru săvârşirea infracţiunilorLămurirea problemei modului de operare folosit reprezintă fără îndoială, una

din sarcinile esenţiale ale cercetării. Atât furtul, cât şî tâlhăria pot fi comise într-o multiudtine de modalităţi normative şi faptice.

Organele de urmărire penală trebuie să lămurească dacă furtul s-a comis în vreuna din împrejurările ce duc la calificarea faptei — furtul a Ifost săvârşit de două sau mai multe persoane împreună, de o persoană având asupra sa o armă sau o substanţă narcotică, prin efracţie, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase.

Faptul că infractorul avea asupra sa o armă sau substanţă narcotică este de natură să confere faptei un grad sporit de pericol, întrucât făptuitorul se simte încurajat să comită infracţiunea datorită mijloacelor pe care le are asupra sa şi pe care le-ar putea folosi la nevoie. Sub acest aspect, folosirea efectivă a armei sau substanţei narcotice transformă furtul în tâlhărie, motiv pentru care probarea acestei împrejurări nu este posibilă decât în cazul constatării infracţiunii flagrante.

Cât priveşte efracţia, escaladarea, folosirea fără drept a unei cheiadevărate ori a unei chei mincinoase, împrejurările ce duc la califica-rea furtului se referă fie la violarea închizătorilor — încuietorilor, fieîa violarea îngrădirilor — împrejmuirilor. închizătorile pot fi atât exte-rioare —- de la intrarea într-o locuinţă sau organizaţie socială, magazie,pivniţă etc. —, cât şi interioare — de la dulapuri, uşi, case de bani ş.a.Ele pot fi violate în modalităţile arătate: efracţie, folosirea unei cheiadevărate ori întrebuinţarea unei chei mincinoase, false, potrivite. Larândul lor îngrădirile se violează- prin escaladare şi uneori prin spar-gere-efracţie. Pentru a putea reţine aceste împrejurări, organele de ur-mărire penală trebuie să stabilească dacă furtul a fost săvârşit prinfolosirea acestor procedee sau mijloace, simpla constatare că făptuito-rul avea asupra sa mijloacele de efracţie, escaladare sau chei veritabileori false nefiind suficientă ' pentru reţinerea acestei împrejurări cali-ficatele ' г ;

In acelaşi sens, C. Aioniţoaie, Metodica cercetării infracţiunilor de furt şi tâlhărie, în „Curs de criminalistică", voi. III, Metodica criminalistica, partea I, Academia de Poliţie „A. I. Cuza", Ediţia 1977, pag. 120.

E. Stancu, op. cit., pag. 256.Trib. Supr., sect, pen., dec. nr. 2086/1971. '° In mod similar s-au pronunţat instanţele de judecată şi într-un

caz de furt când făptuitorul a pătruns într-o locuinţă, înlăturând plasa ce acoperea fereastra balconului (N.A.); Vezi Trib. mun. Buc, sect a Il-a pen., dec. 1588/1984, In „Repertoriu de practică judiciară in materie

penală" (pe anul 1981—1985, pag. 123.

Trib. Supr., sec. pen. dec. nr. 3535/1970. ^ E. Stancu — Criminalistica, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de drept, Ediţia 1983, pag. 255—256; în acelaşi sens, C. Aioniţoaie, V. Bercheşan — Par-ticularităţile cercetării furturilor de şi din autovehicule, în „Curs de criminalistică. Anexă", Academia de Poliţie „A. I. Cuza", Ediţia 1985, pag. 112—114.

V. Dongoroz ş.a., op. cit., pag. 473—479.

17,386

aspra furtul comis prin folosirea unei chei mincinoase, având în vedere, nu îndemânarea infractorului de a confecţiona cheia mincinoasă şi nici asemănarea acesteia cu una adevărată, ci împrejurarea că el a violat încuietoarea menită să asigure o protecţie sporită bunurilor asi~ gurate.3^ In caz de escaladare, aceasta poate fi reţinută ca agravantă numai dacă a reprezentat pentru făptuitor un mijloc de realizare a infracţiunii, nu şi în situaţia în care a constituit un mijloc de îndepărtare de la locul săvârşirii faptei.^^

c)..Cunoaşterea modului de operare folosit la comiterea furtului sau -tâlhăriei determină luarea operativă a măsurilor de identificare şi ridicare a obiectelor ce au servit la comiterea faptei.

Nu de puţine ori, în practică apar situaţii când, pentru a putea comite furtul ori tâlhăria şi, mai ales, pentru a transporta bunurile, făptuitorii se folosesc de mijloace de transport — fie cu tracţiune mecanica, fie cu tracţiune animală.

Pentru a se putea face aplicarea prevederilor legale privind confiscarea lucrurilor ce „au servit la săvârşirea infracţiunii" este necesar ca iucrul în cauză să fi fost folosit la realizarea acţiunii ce caracterizează latura obiectivă a infracţiunii.

Totodată, trebuie realizată cerinţa ca bunul respectiv să aparţinăfăptuitorului.33 ' . , - „ ,

In acest sens a-a pronunţat şi practica juridică considerând că, în situaţia în care inculpatul a fost cercetat pentru complicitate la infracţiunea de furt calificat, constând în aceea că a ajutat pe alţii să fure diverse bunuri transportând produsul infracţiunii cu autoturismul proprietate personală, organului de urmărire penală îi revenea obligaţia de a ridica, în vederea confiscării autoturismului în cauză.^*

S-ar părea la prima vedere, că soluţia menţionată este incompatibilă cu prevederile Legii fundamentale, care statuează expres că averea dobândită licit nu se confiscă, instituind şi prezumţia caracterului licit dobândirii averii.^' Considerăm că prevederile de mai sus se referă doar ia imposibilitatea confiscării averii ca pedeapsă complimentară — abrogată de actuala legislaţie'—, alăturată pedepsei principale. Situaţia pe care o discutăm se încadrează în prevederile legii privind confiscarea specială, ca măsură de siguranţă şi nu constituie pedeapsă complimentară — fiind vorba ,de „lucrurile care au servit sâu au fost destinate să servească la săvârşirea infracţiunii.зв

.3. Bunurile, valorile care au fost sustrase şi persoana prejudiciată, precum şi celelalte urmări ale săvârşirii infracţiunii

Bunurile şi valorile ce formează obiectul activităţii ihcite îmbracă o diversitate de forme şi tipuri. Lămurirea acestei probleme se impune, pe de o parte pentru a stabili natura bunurilor obiect al infracţiunii, cuantumul prejudiciului cauzat proprietăţii şi consecinţele acestuia, iar

pe de altă parte, pentru a stabili urmările faptei asupra vieţii, integrităţii corporale sau sănătăţii victimei infracţiunii.

Determinarea bunurilor sustrase este necesară pentru:■— darea acestora în urmărire;■—■ identificarea lor asupra făptuitorilor ori altor persoane care a intrat în

posesia lor;— restabilirea situaţiei anterioare, prin restituirea lucrurilor părţii vătămate;.— verificarea dacă bunurile sau valorile reclamate ca furate se găseau în

patrimoniul organizaţiei sociale sau persoanei fizice în momentul comiterii furtului sau tâlhăriei.^''— aprecierea dacă pretenţiile civile formulate sunt justificate ori. cei păgubiţi încearcă să obţină o despăgubire mai mare decât li s-ar cuveni de drept,— corecta individualizare a faptei şi reliefarea cauzelor, condiţiilor, împrejurărilor care au favorizat săvârşirea infracţiunii;'^— asigurarea unei încadrări juridice corespunzătoare, ţinând cont de faptul că formele agravate ale furtului şi tâlhăriei sunt condiţionate de consecinţele deosebit de grave care s-au produs prin fapta ilicită.'"

In practica de urmărire penală s-au întâlnit situaţii când asupra unor persoane cercetate au fost descoperite bunuri şi valori, pe care acestea nu le-au putut justifica. Problema stabilirii unităţii sau persoanei păgubite ridică probleme deosebite datorate, în principal, faptului că cei prejudiciaţi, sesizează organele de urmărire penală de pe raza unde îşi au sediul sau, după caz, domiciliul ori reşedinţa.

Alteori, persoanele vătămate nu sesizează organele de urmărire penală despre comiterea faptei. Cunoscând că în cazul furtului şi tâlhăriei, acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, organele de urmărire penală trebuie să depună toate diligentele pentru identificarea unităţii sau persoanei fizice în patrimoniul căreia s-a produs paguba. Mai mult, în raport cu persoana păgubită, în unele cazuri se stabileşte competenţa organelor îndrituite să efectueze cercetarea şi judecarea cauzei.*"

De mai multe ori infractorii sunt prinşi de alte organe de urmărire penală decât cele sesizate despre săvârşirea infracţiunii. Prin activităţile desfăşurate, aceste organe descoperă bunurile şi valorile provenite din furt sau tâlhărie, obţin recunoaşterile făptuitorilor, dar nu dispun de plângerile celor vătămaţi. De aici necesitatea conlucrării permanente dintre organele de urmărire penală pentru identificarea tutiiror plângerilor, precum şi a cauzelor penale în care autorii nu au fost încă descoperiţi. Sub aspectul finalităţii judiciare, conlucrarea dintre organele judiciare este de natură să ducă — pe lângă identificarea persoanei vătămate — şi la stabilirea tuturor furturilor comise de infractorul san grupul de infractori cercetaţi."

" Supra, secţ. a Il-a, pct. 1, lit. „t". E. Stancu, op. cit., pag. 255.In mod similar se pune problema în cazul tâlhăriei care a avut consecinţă moartea victimei (N.A.).De exemplu, în cazul în care bunurile aparţin Ministerului Apărării Nationale sau Ministerului de

Interne (N.A.)." C. Aioniţoaie, V. Bercheşan, op. cit., pag. 117—119.Trib. Supr, .secţ. pen., dec. nr. 3229/1970; în acelaşi sens, C. Aioniţoaie, V. Bercheşan, op. cit.,

pag. 116.Trib. Supr, secţ. pen., dec. nr. 1105/1971 şi dec. nr. 485/1983. '3 Idem, sect,

pen., dec. nr. 2814/1982. 3» Ibidem, dec. nr. 2528/1987 (extras).Constituţia României, art. 41 alin. 7. ™ Codul penal

al României, art. 118 lit. Ъ.

87 175

Lămurirea cuantumului prejudiciului cauzat prezintă relevanţă sub aspectul consecinţelor pe care le-a produs fapta, funcţie de acestea apreciindu-se formele agravate ale furtului sau tâlhăriei, respectiv consecinţele deosebit de grave, cu toate implicaţiile ce decurg din acestea. In cazul infracţiunii de tâlhărie — pe lângă aspectele menţionate — organele de urmărire penală trebuie să lămurească existenţa leziunilor pe corpul victimei, natura, acestora, mecanismul de formare, data producerii lor, numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare sau alte consecinţe — pierderea unui simţ sau organ, sluţirea, infirmitatea permanentă fizică sau psihică s.a. —, data survenirii morţii etc.*2

4. Făptuitorii şi contribuţia fiecăruia Ia săvârşirea infracţiunii

Această problemă se pune, îndeosebi, în cazul furturilor sau tâlhăriilor săvârşite de grupuri de infractori, ce au comis timp îndelungat mai multe infracţiuni de acest gen.

In primul rând, importanţa stabilirii făptuitorilor, a calităţii şi contribuţiei fiecăruia la consumarea activităăţii infracţionale este cieter-minată de necesitatea efectuării unei încadrări juridice corespunzătoare faptelor comise, premiză a administrării tuturor prchatoriilor şi a asigurării tragerii la răspundere penală a celor vinovaţi, în raport de calitatea şi contribuţia avută. După cum este cunoscut, î n funcţie de numărul participanţilor, furtul poate fi sau nu calificat. Această agravantă operează atunci când fapta a fost săvârşita de două sau mai multe persoane împreună şi ea presupune executarea unor acţiuni comune şi si-multane, care necesita prezenţa tuturor participanţilor la locul faptei, in momentul săvârşirii acesteia.^' Agravanta menţionată nu este condiţionată de aptitudinea tuturor participanţilor de a fi traşi la răspundere penală; ea este incidenţă chiar dacă unul dintre făptuitori s-a aflat în eroare de fapt, neştiind că bunurile la a căror luare a cooperat —- la cererea celorlalţi participanţi — nu aparţin acestora, ci unei persoane fizice sau organizaţii sociale. Dacă se reţine această agravantă în sar-.cina făptuitorilor, organul de urmărire penală nu mai poate face aplicarea legală referitoare la furtul săvârşit din trei sau mai multe persoane împreună.''-' Cumulând cele două agravante ar însemna să se admită că una şi aceeaşi împrejurare ds fapt să poată constitui o cauză de dublă agravare a pedepsei.*'

Furtul săvârşit de un major împreună cu un minor constituie furt calificat — săvârşit de două persoane împreună —• chiar dacă minorul nu răspunde penal.*^ Conlucrarea mai multor făptuitori la comiterea aceleiaşi infracţiuni este de natură să determine un pericol sporit al faptei, indiferent dacă toţi sau numai o parte din ei sunt responsabili.-''

Mai mult într-o atare împrejurare operează şi dispoziţiile cu caracter agravant, respectiv săvârşirea infracţiunii de către un infractor majop împreună cu un- minor.''^

Sunt coautori la furt inculpaţii care au pătruns noaptea în magazia unui şantier de construcţii de unde au sustras diferite materiale, indiferent dacă numai unul dintre ei a deschis magazia. Dacă unii dintre coautori au avut şi iniţiativa furtului sau tâlhăriei, determinând pe ceilalţi să comită fapta, vor răspunde numai în calitate de coautori, această activitate absorbind pe aceea de instigator''^

Există infracţiune continuată de furt, săvârşită -în coautorat, daca inculpaţii s-au înţeles să sustragă unele piese — contactori electrici —, chiar dacă nu au participat, concomitent, toţi la toate furturile.^"

Pe de altă parte, acela care ajută pe inculpat la săvârşirea de acte de executare a furtului este complice la furt, chiar dacă autorul nu a reuşit să consume Infracţiunea.^'

în situaţia în care unii dintre inculpaţi au ameninţat victima, iar ceilalţi au deposedat-o de bunuri, toţi sunt coautori ai infracţiunii de tâlhărie. Cu toate că au desfăşurat activităţi materiale distincte, ei arj cooperat în mod nemijlocit Ia comiterea faptei prin acţiuni ce s-au completat reoiproc.^-

Lămurind problemele legate de făptuitori, calitatea şi contribuţia îa săvârşirea infracţiunilor, organul de urmărire penală trebuie să stabilească dacă sunt întrunite condiţiile legale pentru a li se reţine în sarcină şi infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni. De aici, necesitatea de a se lămuri şi alte aspecte, vizând perioada de când făptuitorii .acţionează împreună, înţelegerile intervenite între ei, scopul constituirii în grup şi rolul fiecăruia.

Pentru a exista această infracţiune trebuie să existe o întovărăşire de oarecare durată, în vederea realizării unui scop infracţional comun, şi nu o simplă înţelegere, întâmplătoare şi spontană.De asemenea, pentru existenţa infracţiunii este suficient ca între făptuitori să fi.intervenit un Consens fără echivoc, privind constituirea şi scopul asocierii, fapta consumându-se în momentul realizării" acestui consens.'*

5. Destinaţia bunurilor şl valorilor sustrase şi posibilitatea recuperării prejudiciului cauzat

Recuperarea prejudiciului cauzat prin infracţiune reprezintă o sarcină de prim ordin pe care organele de urmărire penală trebuie să o ■urmărească pe toată durata cercetărilor. Din acest punct de vedere, cunoaşterea destinaţiei bunurilor şi valorilor sustrase oferă posibilitatea descoperirii lor în locurile unde au fost ascunse sau depozitate ori asu-]-/га persoanelor ce au intrat — într-un med sau altul — în posesia lor.

Codul penal al Romăniei, art. 75 Ut. c; în acelaşi sens Trib."Supr., sect. реп. dec. nr. 1628/1971.G. Antoniu ş.a., Practică judiciară penală, voi. I. Editura Academiei Române, Bucureşti, 1988, pag.

86.Trib. Supr,, secţ, pen,, dec. nr, 423/1982. " G, Antoniu

ş.a., op. cit., pag. 100,^- In acela.şi sens, Trib. Supr,, secţ, pen., dec. nr. 4G05/1971.

Trib. Supr., secţ.. pen., dec. nr. 2635/1971 (extras). " Idem, dec. nr. 2495/1976 (extras).

Codul penal al României, art. 211 alin. 2 lit „e" si art. 211 alin. 3 (teza^ " Trib. Supr., sect. pen. dec. nr. 567/1970. " Codul penal

al României, art. 75 lit. a.Trib. Supr., sect. pen. dec. nr. 102/1970. « Idem, dec. nr.

1352/1970 şi dec. nr. 4993/1970. " C. Aioniţoaie, V. Bercheşan, op. cit., pag. 120,

Lămurirea acestei probleme prezintă importanţa din mai multe considerente:a)oferă garanţia restabilirii situaţiei anterioare — prin restituirea lor

persoanelor păgubite;b)asigură, pe lângă repararea pagubei, şi un important mijloc de probă în dovedirea vinovăţiei făptuitorului;c)permite stabilirea bunei sau relei-credinţe a persoanelor care au achiziţionat bunurile, reaua-credinţă constituind temei pentru extinderea cercetărilor şi pentru alte fapte şi făptuitori — complicitate, tăinuire.

Practica judiciară a statuat că acela care primeşte, în mod obişnuit, pentru a ascunde sau valorifica, lucruri provenite din furturi repetate — săvârşite de o altă persoană — este complice, şi nu tăinuitor; autorul a cotinuat să comită furturile numai cunoscând că are sprijinul moral şi material al celui ce ascunde sau valorifică bunurile sustrase:^^d)dă posibilitatea descoperirii şi ridicării — pe lângă bunurile ce fac

obiectul cauzei aflate în lucru — şi a altor obiecte ori valori, provenite din furturi anterioare şi a căror autori nu au fost încă descoperiţi.

In faţa organelor de urmărire penală se ridică şi sarcina evaluării pagubelor produse prin furt sau tâlhărie.

In cazul prejudicierii patrimoniului acţiunea civilă se porneşte şi se exercită din oficiu. Potrivit legii, organele de urmărire -penală au obligaţia să solicite unităţii sau persoanei păgubite situaţia cu privire la întinderea pagubei şi date referitoare la faptele prin care paguba a fost pricinuită, aceasta fiind obligată să le prezinte.^" La prima vedere ar părea că problema evaluării pagubelor nu interesează sau interesează mai puţin organele de urmărire penală, calcularea prejudiciului şi obligarea celui vinovat la dezdăunare fiind — după unele opinii — atributul exclusiv al instanţei de judecată. Nu împărtăşim un asemenea punct de vedere, considerând că el nu răspunde nici cerinţelor legale şi nici necesităţilor de ordin practic. Fără a intra în detalii, opinăm că organul de urmărire penală are datoria să cunoască în detaliu modul în care trebuie să se facă calcularea prejudiciului cauzat prin infracţiune, pe parcursul cercetării identificând bunurile ce vor face obiectul in-disponibilizării — prin instituirea măsurilor asigurătorii privind reparaţiile civile. Evaluarea pagubelor aduse patrimoniului se face ţinând cont de principiul general de calcul al prejudiciului.^' Pe de altă parte, în practică apar situaţii când cuantumul prejudiciului este diferit în ceea ce priveşte soluţionarea laturii penale de cel avut în vedere la soluţionarea laturii civile. într-adevăr, potrivit legii pentru soluţionarea laturii, civile, evaluarea pagubelor se face luând în consideraţie preţurile în vigoare la data producerii pagubei. în cazul în care nu se poate determina data producerii pagubei se vor lua în consideraţie preţurile în vigoare la data constatâării ei. Din modul în care este redactat textul de mai sus s-ar putea înţelege că indiferent de momentul când are loc repararea prejudiciului, calculul lui se face ţinând cont de preţul în vigoare la data producerii acestuia. Dar, nu de puţine ori, persoana

ce a cauzat paguba este obligată la repararea ei la o dată ulterioară producerii.Atât literatura de specialitate,^^ cât şi practica judiciară^^ s-au pronunţat

în sensul că dispoziţiile cuprinse în textul amintit nu derogă de la cerinţa asigurării unei complete reparări a prejudiciului cauzat. De aceea, textul în cauza — care nu reglementează în mod expres modul de stabilire a despăgubirilor în situaţia modificării preţurilor, survenite în cursul procesului — are în vedere numai situaţia în care, îa data obligării la despăgubiri, preţul este identic cu cel din momentul cauzării pagubei.

In situaţia în care preţul s-a mărit ori s-a redus înainte ca făptuitorul să fi fost obligat la repararea pagubei, calcularea prejudiciului trebuie să se facă luând în calcul preţul existent în momentul obligării. Din punctul nostru de vedere considerăm o atare soluţie echitabilă, întrucât numai în acest mod persoana păgubită are posil3ilitatea să-şi acopere în totalitate paguba cu .suma pe care o primeşte, aceasta reprezentând echivalentul bunului de care a fost lipsită. A proceda în alt mod, ar însemna să se admită că despăgubirea ar putea fi inferioara sau ar putea depăşi valoarea prejudiciului suferit. Mai mult, în raport cu modalităţile concrete de săvârşire a faptei — de exemplu,/asupra produselor petroliere sau gazelor naturale din conducte, depozite sau cisterne, în cazul furturilor de autovehicule etc. la calcularea prejudiciului cauzat trebuie să se ţină seama, pe lângă valoarea bunului sustras, şi de cheltuielile ocazionate de repunerea în circuitul economic al mijloacelor degradate ori aduse în stare de neîntrebuinţare, precum şi de> beneficiul nerealizat în perioada aferentă reparaţiilor respective, în concluzie, dacă de la data săvârşirii infracţiunii şi până la terminarea procesului penal preţul bunurilor care au format obiectul activităţii ilicite a suferit modificări cuantumul despăgubirilor civile se stabileşte în raport cu preţul acestor bunuri la data judecării cauzei.^" Or, de acest lucru trebuie să ţină cont organele de urmărire penală în dispunerea şi aplicarea măsurilor asigurătorii privind reparaţiile civile,

Având în vedere cele expuse, calcularea prejudiciului pentru soluţionarea laturii penale în cazul unor infracţiuni contra patrimoniului — inclusiv furtul şi tâlhăria — când pentru încadrarea juridica se ţine cont şi de valoarea pagubei se face în raport cu preţurile existente' la data comiterii infracţiunii.^^

6. Existenţa concursului de infracţiuni

De regulă infracţiunile de furt şi tâlhărie se săvârşesc. în concurs cu alte infracţiuni de acest gen, cu infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, la regimul armelor, muniţiilor, substanţelor ori produselor toxice sau stupefiantelor ş.a.

C. Buga, Disciplina muncii in wiităţile agricole. Editura Ceres, Bucureşti, 1983, pag. 188.*3 Trib. Supr., sect: pen., dec. nr. 238/1975, dec. nr. 313/1977 şi dec. nr. 623/1982. в" Idem, sect, pen., dec. nr. 469/1976.

C. Aioniţoaie, V. Bercheşan, I. Marcu, op. cit., pag. 284. «- Trib. Supr., dec. nr. 40/1982.

12 — Tratat de metodica criminalistică vol. I 177

" Trib. Supr., sect, pen.; dec. nr. 569Д970.Codul de procedură penală al Romăniei, art. 17. " С. Aioniţoaie, V. Bercheşan, I. Marcu, Luarea

măsurilor asigurătorii, în „Tratat de tactica criminalistică". Editura Carpaţi, Craiova, 1992, pag. 283.

176

178 89

tare CU energie electrică ale „RENEL", contacte de argint industrial ne aflăm în prezenţa unui concurs între infracţiuea de furt şi cea de distrugere,"* respectiv între infracţiunea de fiirt şi infracţiunea la regimul instituit pentru metalele preţioase.''^

Aşa cum s-a precizat,™ termenul de „proprietate publică" are o sferă de aplicabilitate precis delimitată, în conţinutul ei intrând numai bunurile' expres prevăzute de Constituţie. Chiar admiţând opinia că ambasadele statelor străine aflate în România ar face parte din categoria „instituţiilor publice" cărora statul român le-ar putea da în administrare, închiria sau concesiona bunuri proprietate publică — părere pe care nu o împărtăşim, în raţiunile deja expuse — în patrimoniile acestora nu intră şi bunurile ce aparţin unor organizaţii străine sau persoanelor fizice care le deservesc.

Prin urmare, dacă făptuitorii au sustras mai multe bunuri ale unei ambasade — aflate în incinta acesteia — fapta lor întruneşte elementele constitutive de infracţiunii da furt în paguba proprietăţii private, obiectele sustrase nefiind patrimoniul statului român sau unităţilor administrativ teritoriale care să răspundă de integritatea lor." Distincţia priveşte evident, identificarea persoanelor ce urmează a fi chemate iu proces, fie în calitatea de părţi civile, fie, după caz, în calitate de părţi vătămate ori martori, după regulile cunoscute.

Fapta unei persoane de a-şi însuşi bunurile perpoanei vătămate prin ameninţare cu cuţitul întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, iar nu ale infracţiunii de şantaj,'^ în cauză nefiind vorba de concurs de infracţiuni. în situaţia în care inculpatul a constrân.s concomitent mai multe persoane, printr-o unică acţiune de ameninţare cu bătaia, să-i dea banii, alte bunuri pe care le aveau asupra lor constituie •— datorita pluralităţii subiecţilor pasivi şi a rezultatelor produse —• tot atâtea infracţiuni de tâlhărie, în concurs ideal, şi nu una singură, chiar dacă victimele au remis sumele sau obiectele în acelaşi timp.'^

Pentru existenţa infracţiunii de tâlhărie este necesar ca făptuitorii să fie exercitat violenţele fie în scopul comiterii unui furt, fie — după săvârşirea furtului —■ 'în scopul păstrării bunului furat, ori înlăturării urmeior infracţiunii sau pentru ca infractorii să-şi asigure scăparea. Ca atare, fapta inculpaţilor de a fi pescuit, fără drept şi de a fi lovit pe paznicul - care-i surprinsese constituie infracţiune la regimul vânatului şi pescuitului, în concurs cu infracţiunea de ultraj şi nu tâlhărie.'*

Tot sub aspectul tratat, organele de urmărire penală trebuie să reţină în sarcina făptuitorilor — atunci când sunt întrunite condiţiile le-gale's — alături de infracţiunea de furt sau tâlhărie "şi asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni.

Astfel, fapta unui inculpat de a fi luat din incinta unei unităţi economice un .autoturism în scopul de a-1 folosi pe nedrept şi apoi,' după ce. a circulat cu el, de a-şi fi însuşit, în momentul abandonării, unele piese componente, constituie două infracţiuni de furt — săvârşite în momente diferite şi în realizarea unor s'copuri diferite —, aflate în concurs real. Pluralitatea de infracţiunis^ există şi în situaţia în care s-au sustras, cu aceeaşi ocazie, bunuri aparţinând mai multor proprietari. In astfel de cazuri, cele mai multe soluţii din practica judiciară s-au pronunţat în sensul existenţei unui concurs real de infracţiuni chiaf dacă faptele se comit cu aceeaşi ocazie şi printr-o acţiune continuată neîntreruptă.^*

In aceeaşi ordine de idei, fapta de a sustrage, în mod neîntrerupt, din mai multe autovehicule, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a unor bunuri aparţinând, unele persoanelor fizice şi altele unei unităţi, întruneşte elemente constitutive a mai multor infracţiuni, în concurs real.

Tot astfel, există concurs de • infracţiuni atunci când,, după sustragerea armamentului şi muniţiei dintr-un depozit, inculpatul a deţinut mai mult timp bunurile furate — furt şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.^5

Atât în literatura de specialitate, cât şi în practica judiciară s-a pus problema dacă în cazul furturilor săvârşite din vagoanele C.F.R., prin ruperea sigiliilor, există concurs între infracţiunea de furt şi cea de rupere de sigihi,^^ ori ne aflăm în prezenţa unei forme calificate de furt, comis prin efracţie. Nu împărtăşim acest ultim punct de vedere, pornind, fie şi numai de la semnificaţia sigiliului — ca semn al unui organ de stat sau organizaţii — aplicat pe un obiect spre a servi la conservarea sau la identificarea sa şi, nicidecum, ca sistem de închidere a locului unde se afla bunul în cauză. Cu alte cuvinte, ruperea sigiliilor apare ca o acţiune distinctă şi nu ca modalitate de efracţie a încuietorilor. Aceasta cu atât mai mult cu cât ruperea sigiliului se sancţionează chiar în situaţia în care-bunul ar fi lăsat mai departe intact, 'fapt ce relevă mai clar independenţa- acţiunii de rupere a sigiliului de o eventuală acţiune asupra bunului sigilat."' în mod similar se pune problema şi în cazul furtului de curent electric prin ruperea sigiliului de la contor.

în cazul săvârşirii unui furt prin efracţie, escaladarea sau folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase, dintr-i) locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de acestea, există o singura infracţiune — complexă — de fur't calificat, violarea de domiciliu absorbindu-se în mod natural în conţinutul acesteia.

Dacă făptuitorii au smuls, din diferite instalaţii, piese electronice sau dacă au sustras — prin efracţia — din diverse puncte de alimen-

Trib. Supr., sect, pen., dec. nr. 56/1981.Decretul nr. 244/1978 privind regimul metalelor preţioase, pietrelor preţioase şi semipreţioase naturale,

art. 50 lit. с; G. Antoniu ş.a., op. cit., pag. 118. '° Vezi, Supra, sect. I.'1 Trib. Supr., sect, pen., dec. nr. 1025/1983. '^ Idem, dec. nr. 2686/1975. ' " Ibidem, dec. nr. 1641/1982. . In acelaşi sens. Trib. Supr., sect. pen. dec. nr. 471/1981. '■^ Supra, sect, a Il-a, pct. 4.

" Codul penal al României, art 33." Trib. Supr., .sect, pen., dec. nr. 30Q6/1986; în acelaşi sens, G. Antoniu s.a.,

op. cit., pag. 12(>—127. - ■ . . .Codul penal al României, art. 279.

56 Idem, art. 243; A se vedea în aceiaşi sens. Trib. Supr., sect, pen., dec.nr. 447/1981. ■ f .

" G. Antoniu ş.a., op, eit., paj. 128.

180 9 0

fel de fapte, în accepţiunea de „loc al faptei" se includ, în general, următoarele:— locul în care s-au aflat bunurile şi valorile sustrase;— itinerarul parcurs de către infractori în momentul imediat premergător ajungerii la locul d^ unde şi-au însuşit bunurile sau valorile;— locul unde făptuitorii s-au ascuns şi au pândit victima;— itinerarul parcurs de autorii infracţiunilor după desfăşurarea activităţii ilicite şi pe care au fost urmăriţi de către persoanele vătămate, martorii oculari sau organul constatator;— locurile unde au fost ascunse sau depozitate obiectele sau valorile provenite din furt sau tâlhărie;— locurile unde s-au ascuns făptuitorii — după săvârşirea infracţiunii — pentru a scăpa de urmărire, în condiţiile concrete de săvârşire a faptei ş.a.

Pornind de la datele pe care le oferă natura locului faptei, observarea şi interpretarea modului de operare, activitatea ilicită desfăşurată de infractori, precum şi succesiunea acţiunilor întreprinse în câmpul infracţional, organele de urmărire penală au posibilitatea să delimiteze suprafaţa de cercetat şi să stabilească metodele concrete de cercetare.''^

Prin observarea şi interpretarea modului de operare, organele de Urmărire penală trebuie să stabilească locul de unde va începe cercetarea, modul în care se va face aceasta, pentru a nu scăpa examinării nici o urmă sau mijloc material de probă.

De o foarte mare importanţă este determinarea microurmelor care ar putea exista şi a locurilor unde trebuie căutate.''' Descoperirea microurmelor are ca punct de plecare identificarea, relevarea, fixarea şi ridicarea urmelor şi interpretarea corectă a mecanismului de formare a lor.

Cu prilejul cercetării căilor de acces spre locurile unde se aflau bunurile şi valorile sustrase trebuie să se examineze amănunţit suprafeţele pe unde s-a realizat pătrunderea — acoperiş, zid, plafon, ferestre, uşi etc. — Pe aceste căi de acces pot fi descoperite urme de încălţăminte, urme plantare, instrumente folosite pentru efracţie, obiecte sau părţi din obiectele sustrase, ori, chiar lucruri aparţinând făptuitorilor — pierdute sau abandonate. (Fig. 6.1—6.11).

7. Condiţiile şi împrejurările care au determinat, favorizat sau înlesnit săvârşirea furtului sau tâlhăriei

Clarificarea condiţiilor şi împrejurărilor care au favorizat săvârşirea furtului sau tâlhăriei este de natură să ofere organelor de urmărire penală posibilitatea realizării laturii preventive.

Cunoaşterea acestor condiţii şi împrejurări favorizatoare este cerută — înainte de toate — de alegerea celor mai eficiente metode de combatere a infracţiunilor de acest gen. în acest sens, organele de urmărire penală pot folosi, pe lângă mijloacele de prevenire cunoscute — dezbaterea unor cazuri prin mijloacele de informare în masă, propuneri pentru organizarea unor procese cu publicitate lărgită ş.a. — şi alte modalităţi specifice: intensificarea masurilor de pază, pregătirea antiinfracţională a populaţiei, antrenarea la activitatea preventivă a salariaţilor organizaţiilor sociale, desfăşurarea operativă a unor. activităţi de urmărire şi prindere a infractorilor şi asigurarea tragerii la răspun-dere penală la un moment cât mai apropiat de cel al comiterii faptei ş.a.'^

Pentru clarificarea tuturor problemelor pe care le ridică cercetarea se impune cu necesitate cunoaşterea detaliată a tuturor actelor normative, precum şi a aspectelor rezultate din literatura de specialitate şi practica pozitivă a organelor judiciare. Numai în acest mod se va putea asigura administrarea probatoriilor complete, temeinice şi legale, în raport cu specificul şi particularităţile fecărei cauze penale.

S e c ţ i u n e a a I l I - a

Primele activităţi care se întreprind pentru administrarea

probelor

în rândul acestora, se înscriu:1.Cercetarea la faţa locului;2.Constatarea infracţiunii flagrante;3. Identificarea şi ascultarea martorilor. Ascultarea părţii vătămate;4.Efectuarea percheziţiei;5. Identificarea, urmărirea şi prinderea făptuitorilor.

1. Cercetarea Ia faţa loculuiCercetarea la faţa locului se înscrie printre activităţile cărora, cu tot

caracterul lor aşa-zis auxiliar, li se atribuie o semnificaţie deosebită în realizarea scopului procesului penal.

Dată fiind multitudinea modalităţilor de săvârşire a infracţiunilor de furt şi tâlhărie şi a diversităţii împrejurărilor în care se comut ast-

™ V. Bercheşan, С. Pletea, I. Е. Sandu, Cercetarea la faţa locului, în „Tratat de' tactică criminalistică". Editura „Carpaţi", Craiova, 1992, pag. 41—42.

™ Când cercetarea se desfăşoară într-un loc închis — magazine, unităţi de alimentaţie publică, fabrici, uzine etc. — spaţiul de cercetat trebuie să cuprindă toate încăperile, inclusiv construcţiile auxiliare (N.A.).

^'^ C. Aioniţoaie, V. Bercheşan, op. cit., pag. 123. E. Stancu, op. cit., pag. 25.

91Fig. 6.4.

Fig. 6.5.

In locurile unde s-a realizat pătrunderea, efracţia, escaladarea pot fi descoperite instrumente de spargere, precum şi urmele rezultat al spargerii — particule de lemn, vopsea, metal etc. O atenţie deosebită trebuie acordată descoperirii şi fixării urmelor instrumentelor cu care s-a realizat forţarea. Totodată, pe obiectele respective — îndeosebi pe geamuri, piese de mobilă, obiecte metalice nichelate ş.a. — trebuie căutate, relevate, fixate şi ridicate urme papilare. Pentru aceasta, nu trebuie omis nici un obiect care, prin natura sa, poateprim.i şi păstra asemenea urm.e şi pe care i-ar fi putut atinge făptuitorul.

Examinând încăperile în care se aflau bunurile şi valorile sustrase,cercetarea trebuie să evidenţieze mo- , t" ' ^ ^ ^ ^ ^ 'Ju»*».* 4dul de amplasare a acestora_, urmele periferice ale obiectelor dispărute, urmele de forţare ale sistemelor de închidere a uşilor, dulapurilor, lăzilor etc. (Fig. 6.12—6.14) Şi în aceste locuri trebuie insistat pe identificareaurmelor de mâini. După cum, urmele _ ;^de încălţăminte — ridicate de pe du- ' şumea, covoare, folii de plastic, hârtieetc. — vor constitui indicii preţioase "^^р* ' '» * ipentru orientarea cercetărilor şi, în ' final, probe pentru dovedirea vino- " văţiei făptuitorilor. în aceeaşi ordinede idei se pune problema în cazul ; '^j^ _ ^urmelor de buze, nas, urechi, etc., _ i', \ ^X- ,precum şi în cazul urmelor de na-tură biologică - fire de păr, resturi * ' ' '"^ ' Jde ţigări, salivă, spută, sânge ş.a. ^-f ^ ^ / T Г " "

Practica judiciară şl literatura 'de specialitate recomandă căutarea Fig. G.i..

t

m M

Fig. 6.7.

Fig. 6.9.acestor categorii de urme şi pe itinerariile folosite de infractori pentru a se

îndepărta de locul faptei.Din punct de vedere psihologic, obiectele şi fenomenele percepute de

irifractor în timpul comiterii faptei — instrumentele folosite pentru efracţie, contextul spatio-temporal, eventuali martori etc. — provoacă acestuia anumite trăiri şi reacţii emoţionale, trăiri şi reacţii care sunt determinate, atât de stirescîtarea nervoasă pe care o trăieşte autorul faptei, cât şi de imperfecţiunea simţurilor. '

Infractorul trăieşte real riscul, este stăpânit de teama de a nu fi descoperit, iar apariţia unor situaţii neprevăzute, extreme — ex. apariţia paznicilor, a lucrătorilor de poliţie ori a unor martori — îl fac să-şi piardă controlul şi să acţioneze precipitat. Numai în acest mod. pot fi explicate „scăpările" sau „gafele", cum ar fi: pierderea obiectelor personale în câmpul infracţiunii ori a unor corpuri delicte, renunţarea la portul mănuşilor, neştergerea unor categorii de urme, autoaccidentarea ş.a. Toate

92

186 93

Indiferent de modalităţile în care s-a săvârşit furtul, o atenţie deosebită trebuie acordată eviclenţierii aşa-numitelor „împrejurări negative". Dintre „împrejurările negative" sau indiciile ce pot demonstra înscenarea furtului, menţionam următoarele:

— la faţa locului nu se constată urme care în mod normal ar trebui să existe după tabloul oferit de câmpul infracţional — de exemplu, lipsa urmelor mijloacelor de transport atunci când bunurile reclamate ca furate nu puteau fi transportate în alt mod, iar solul

* trebuia să păstreze .desenul antiderapant al anvelopelor;— condiţiile existente nu permiteau săvârşirea faptei în împrejurările date;— la faţa locului se descoperă urme ce nu pot fi justificate în raport cu natura activităţilor desfăşurate de infractori.^'— orificiile create prin spargerea uşilor ori dimensiunile 'geamurilor nu permit nici intrarea făptuitorilor şi nici scoaterea bunurilor despre care se afirmă că au fost sustrase;

— deşi se încearcă să se acrediteze ideea că infractorul a pătruns pe fereastră şi tot pe acolo a părăsit locul faptei, împreună Cu obiectele furate, praful de pe pervazul acesteia este intact;

— lacătul care — potrivit afirmaţiilor — asigura încăperea este găsit tăiat, dar în jurul uşii şi pe lacăt nu se găsesc particule metalice provenite din pilire sau tăiere;

— bunurile despre care se susţine că au fost furate nu puteau fi depozitate în locul indicat, având în vedere natura, forma şi mărimea lor ş.a.

Atunci când se constată asemenea „împrejurări negative", organele de urmărire penală trebuie să caute instrumentele cu care s-au putut ,,crea" urmele, menite să „demonstreze" furtul sesizat — unelte cu care s-a practicat spărtura în zid, cleşte, patent, pânză de bomfaier etc.

Cercetarea la faţa locului în cazul infracţiunii de tâlhărie urmăreşte, în general, identificarea, relevarea, fixarea şi ridicarea aceloraşi categorii de urme. în plus, trebuie căutate urmele specifice agresiunii, respectiv urmrele de sânge, noduri şi legături, corpuri contondente ori instrumentele — tăietoare, înţepătoare, despicătoare — cu care au fost produse leziunile pe corpul victimei, fire de păr, fire textile, urme vegetale, particule de sol ş.a.

Dacă victima a rămas. la locul faptei, examenul acesteia trebuie să evidenţieze leziunile existente pe corpul ei, dimensiunile,' forma şi amplasarea lor, poziţia iniţială în care a fost găsită etc. Totodată, se va proceda la examinarea amănunţită a ţinutei vestimentare şi a încălţămintei. Modul în care se face examinarea victimei şi a garderobei acesteia, precum şi descrierea constatărilor făcute în procesul-verbal nu diferă de activităţile similare ce se desfăşoară cu ocazia cercetării infracţiunii de omor^-. In situaţia în care victima a fost pusă în stare de inconştienţă ori în imposibilitatea de a se apăra prin folosirea de substanţe narcotice, cu ocazia cercetării la faţa locului se vor căuta ambalaje, recipiente, tifon, tampoane de vată, cârpe etc. purtând urmele unor astfel' de substanţe»'.

Fig. 6.14.

acestea denotă о bulversare а structurilor emoţionale al făptuitorului si lipsa de control asupra comportării obişnuite, caracteristice unei gândiri şi activităţi normale.*" Descoperite, toate categoriile de urme lăsate de infractor pot fi valorificate ulterior în scopul identificării sale şi soluţionării cauzei.

In zonele limitrofe locului unde s-a comis furtul trebuie să se caute urme de încălţăminte şi, după caz, urme ale mijloacelor de transport, obiecte de îmbrăcăminte sau părţi din acestea, fire textile, resturi de ambalaje, instrumente folosite la efracţie s.a. (Fig. 6.15—6.16).

2JP

Fig. 6.16. " De exemplu, deşi se pretinde că infractorii au spart geamul pentru a pătrunde in interior, fragmentele de geam spart sunt dispuse numai în exterior (N.A.). Supra, cap. II, secţ. a lll-a, pct. 1. " C. Aioniţoaie, op. cit., pag, 127,с. Aioniţoaie, T. Butoi, Ascultarea învinuitului sau inculpatului, în „Tratat de tactica criminalistică".

Editura „Carpaţi", Craiova, 1992, pag. 101.

18894

O altă precizare care se impune este aceea că, în marea majoritate a cazurilor, constatarea în flagrant a furturilor presupune o temeinică pregătire prealabilă.

Astfel, fiind sesizate despre săvârşirea unor astfel de fapte, organele de urmărire penală trebuie să recurgă la organizarea unor acţiuni menite să ducă la surprinderea făptuitorilor în momentul comiterii infracţiunii.

Se apreciază în felul acesta că numai prinderea în flagrant crează posibilitatea dovedirii faptei şi a vinovăţiei, premiza extinderii cercetărilor pentru identificarea autorilor unor furturi comise anterior — înregistrate cu autori neidentificaţi — şi, pe această bază, prevenirea săvârşirii unor noi fapte de acest gen.

Trebuie arătat câ, în cazul furturilor în paguba proprietăţii private aria posibilităţilor de constatare a infracţiunii flagrante se restrânge, în general, la furturile de şi din autovehicule şi furturile din buzunare. Acestea nu exclude posibilitatea ca şi celelalte furturi să poată fi constate în flagrant.

în luarea hotărârii pentru trecerea la constatarea infracţiunii îlag-rante^' trebuie să stea rezultatele cercetărilor la faţa locului în cazul unor furturi anterioare — comise în condiţii asemănătoare de timp şi loc —, modurile de operare folosite, numărul făptuitorilor, bunurile şî valorile vizate, modul de deplasare până la locul faptei şi de părăsire a, acestuia-ş.a. Practica organelor judiciare demonstrează că furturile, — săvârşite într-o multitudine de modalităţi faptice — se comit, de regulă, pe timp de noapte, de grupuri de infractori ce folosesc mijloace de transport — atât pentru a ajunge în locul unde sunt depozitate bunurile şi valorile, cât şi pentru a transporta produsul infracţiunii şi a ieşi rapid din zona unde au comis fapta.

în raport cu datele menţionate şi alte aspecte rezultate din analizarea cauzei se vor stabili următoarele:

— locul unde urmează să se acţioneze;— componenţa echipei ce va acţiona — cu sarcini precise pentru fiecare

participant;—modul în care se va acţiona — pe diferite variante — în raport cu

activităţile desfăşurate de făptuitori, măsurile de precauţie pe care şi le iau, acţiunile ce le întreprind pentru a intra în posesia bunurilor şi valorilor etc;

—momentul intervenţiei echipei, în aşa fel încât infractorii să fie prinşi având asupra lor bunurile ori valorile furate, instrumentele ori obiectele de care s-au folosit pentru săvârşirea faptei.

—dotarea tehnico-materială a echipei — atât pentru efectuarea cer-cetărilor la faţa locului, cât şi pentru deplasarea membrilor echipei —, inclusiv mijloacele de comunicare între cei ce efectuează constatarea şi de imobilizare a infractorilor — bastoane de cauciuc,, armamentul din dotare, câini de serviciu etc. ;

— traseul ce urmează a fi parcurs de echipă pentru intrarea în dispozitivul stabilit;

Atunci când făptuitorii au fost prinşi la faţa locului, se impune examinarea amănunţita a corpului acestora şi a ţinutei vestimentare în vederea identificării leziunilor pe care le prezintă — create de victimă în acţiunea sa de a se apăra —, urme luate de pe corpul şi hainele victimei — urme de sânge, spută, microfibre textile etc. —, precum şi urme luate de la locul comiterii tâlhăriei, cum ar fi: microparticule de sol, lemn, metal, vopsea ş.a. De asemenea, se va examina îmbrăcămintea şi încălţămintea făptuitorilor în vederea descoperirii rupturilor — generate de lupta cu victima, bunurilor şi valorilor obiect al tâlhăriei, obiectelor, instrumentelor ori substanţelor folosite la săvârşirea faptei.

Din cele expuse rezultă în mod convingător importanţa ce trebuie acordată cercetării la faţa locului, căutării tuturor urmelor ce pot rămâne în câmpul infracţiunii şi, pe această bază, crearea premizelor de valorificarea ştiinţifică a acestora. Perceperea nemijlocită a locului unde s-a comis furtul sau tâlhăria şi interpretarea urmelor oferă garanţia identificării operative a făptuitorilor, dovedirii vinovăţiei, asigurării tragerii la răspundere penală şi, nu în ultimul rând, a recuperării prejudiciului cauzat prin infracţiune.

Toate constatările făcute cu ocazia cercetării la faţa locului trebuie consemnate — în detaliu — în procesul-verbal de cercetare ilustrat cu planşa cuprinzând fotografiile judiciare executate şi schiţa locului faptei.^

2. Constatarea infracţiunii flagrante

Printre activităţile cu pondere însemnată pe linia prevenirii, un rol important îl ocupă constatarea infracţiunii flagrante.

Importanţa acestei activităţi este dată, pe de o parte, de faptul că duce la împiedicarea consumării activităţii ilicite iar, pe de altă parte, prin descoperirea operativă a infracţiunilor comise se realizează tragerea la răspundere penală a făptuitorilor la un moment cât mai apropiat de cel al comiterii faptei. Apropierea celor două momente — al comiterii şi al sancţionării — are repercusiuni atât asupra făptuitorilor, cât şi asupra altor persoane predispuse la săvârşirea furturilor ori a altor genuri de infracţiuni.^5

După cum este cunoscut, este flagrantă infracţiunea descoperită în momentul săvârşirii sau imediat după cornitere. Cu alte cuvinte, pentru a exista starea de flagrantă, prinderea făptuitorului trebuie să se realizeze în timpul şi la locul săvârşirii faptei sau cât mai aproape de acest moment. De asemenea, este considerată flagrantă şi infracţiunea al cărui făptuitor — imediat după comiterea faptei — este urmărit de persoana vătămata, martorii oculari sau de strigătul public. Totodată, este considerată flagrantă şi fapta al cărei autor este surprins aproape de locul unde s-a săvârşit infracţiunea cu arme, instrumente sau orice alte obiecte de natură a-1 presupune participant la comiterea ei.^^

Observam din economia textului de lege că, asemenea situaţii pot apare în cazul oricărui furt sau tâlhărie.

Hotărârea pentru trecerea Ia constatarea infracţiunii flagrante o ia şefuî unităţii de poliţie după analiza tuturor împrejurărilor cauzei, a necesităţii şi oportunităţii unei astfel de activităţi (N.A.).

V. Bercheşan, C. Pletea, I. E. Sandu, op. cit., pag. 49—51. C. Aioniţoaie, V. Bercheşan, I. E. Sandu, Constatarea infracţiunii flagrante, în „Tratat de tactică criminalistică". Editura „Carpaţi", Craiova, 1992, pag. 292. Codul de procedură penală al Romăniei, art. 405.

95 191

impune având în vedere că, în marea majoritate a cazurilor, după comiterea furtului autorul plasează obiectul sustras altor participanţi şi aceştia reuşesc să dispară înainte ca victima ori'martorii oculari să se fi sesizat sau să-l alerteze pe cel păgubit. Dacă adăugăm la aceasta şi faptul că cel ce acţionează direct este de multe ori un minor ce nu a împlinit vârsta de 14 ani, ceilalţi participanţi fiind majori, rezultă importanta deosebită pe care trebuie s-o acorda organul de urmărire penală identificării şi prinderii tuturor făptuitorilor, în vederea asigurării tragerii lor la răspundere penală. Alteori, asupra celor ce primesc bunul furat pot fi găsite diverse sume de bani, acte de identitate etc, sustrase anterior şi pe care infractorii nu au avut timp să le abandoneze, acestea constituind probe de necontestat pentru descoperirea autorilor altor fapte de acest gen. Legat de cele expuse, practica judiciară a statuat că în cazul în care, imediat după ce a sustras portofelul persoanei vătămate, într-un mijloc de transport în comun, inculpatul, dându-şi seama că a fost simţit de victimă a aruncat portofelul şi a fugit, nu conferă faptei sale caracterul de tentativă la infracţiunea de furt calificat, ci acela de furt calificat.

Constatarea în flagrant a infracţiunii de furt permite folosirea procedurii speciale de urmărire şi judecare. în cazul în care sunt întrunite cerinţele legale, fapta şi făptuitorii fiind cunoscuţi, iar probele de vinovăţie sunt evidente se impune folosirea acestei proceduri. într-o astfel de situaţie, declaraţiile părţii vătămate, ale martorilor şi ale făptuitorilor -vor fi consemnate în procesul-verbal la persoana I singular.

Dacă în privinţa furturilor din buzunare nu se ridică probleme deosebite privind folosirea procedurii speciale de urmărire şi judecare, în schimb, folosirea acestei proceduri în cazul altor furturi întâmpină serioase dificultăţi. Suntem de acord că această procedură nu poate fi aplicată în cazul furturilor în paguba proprietăţii publice, având în vedere volumul activităţilor^ ce urmează a se desfăşura pentru admanistrarea probelor, printre care şi necesitatea dispunerii unor constatări tehnico-ştiinţifice, organizarea şi efectuarea unor reconstituiri ş.a., activităţi ce nu pot fi practic desfăşurate în termenul prevăzut de lege^\ pentru procedura spetrială. ^La fel, în cazul tâlhăriilor când, în raport cu rezultatele constatării medico-legaJe se procedează la încadrarea juridică a faptei şi administrarea probatoriilor. în schimb, în cazul furturilor de şi din autovehi-ct.ile — chiar săvârşite în participaţie — opinăm pentru folosirea acestei proceduri. Obţinând condamnarea făptuitorilor pentru "furtul constatat in flagrant, organele de urmărire penală vor putea proceda în continuare la efectuarea de verificări pentru a dovedi vinovăţia acestora şi cu privire la alte furturi, fără a Impieta asupra operativităţii cercetărilor, a prelungirii arestării preventive ş.a.

3. Identificarea şi ascultarea martorilor. Ascultarea părţii vătămate

Martorii pot fl identificaţi din rândul persoanelor care au perceput unele episoade ale faptei, care au văzut la infractori bunuri provenite din furt sau tâlhărie, care au confecţionat acestora diverse chei sau instrumente — folosite ulterior la comiterea infracţiunilor —, care au primit

— alte persoane care participă la constatarea infracţiunii flagrante specialişti, martori asistenţi.ss

Referitor la martorii asistenţi, deşi legea procesuală penală*^, oferă posibilitatea alegerii acestora din rândul angajaţilor unităţii păgubite, opinăm că într-o atare situaţie trebuie stabiliţi înainte de deplasarea în vederea constatării infracţiunii flagrante. Acest lucru este cerut, în principal, de necesitatea asigurării unei depline conspirări a acţiunii. Alegerea momentului intervenţiei prezintă o importanţă cu totul deosebită, orice eroare putând duce la eşecul acţiunii.

Practic:a pozitivă a organelor de urmărire penală recomandă că, în cazul furturilor din magazine, unităţi de alimentaţie publică ş.a. să se acţioneze după ce făptuitorii au pătruns în incinta acestora şi au intrat în posesia obiectelor şi valorilor, produs ai infracţiunii.

Realizarea elementului surpriză constituie, în toate situaţiile, condiţia asigurării succesului. De asemenea,, izolarea şi percheziţionarea făptuitorilor, inclusiv a bagajelor şi mijlocului de transport folosit de^aceştia,—permit descoperirea unor probe şi mijloace materiale de probă utile cauzei şi, în acelaşi timp, asigură prevenirea unor evenimente negative—da exemplu, asupra infractorilor ar putea fi găsite arme, substanţe etc. cu care ar putea ataca organele de urmărire penală ori să-şi provoace vătămări.

Trebuie reţinut că, indiferent de condiţiile în care se realizează constatarea infracţiunii flagrante, organele de urmărire penală trebuie sfl procedeze în continuare la examinarea criminalistică, în detaliu, a locului faptei, în vederea descoperirii, relevării, fixării şi ridicării tuturor urmelor şi mijloacelor materale de probă.

Toate constatările făcute cu ocazia constatării infracţiunii flagrante trebuie să se materializeze în cuprinsul procesului verbal, la care se anexează, după caz, planşa cu fotografiile judiciare executate, schiţe, desene etc. 8"

La toate furturile săvârşite, regula generală este că prinderea în flagrant se realizează* numai după o temeinica pregătire. Acestea nu exclude posibilitatea constatării spontane a unor astfel de fapte^ când acti-vitatea pregătitoare este redusă substanţial, organului de urmărire penală revenindu-i doar sarcina alegerii momentului propice intervenţiei şi a modalităţilor dp prindere şi imobilizare a infractorilor. Astfel de situaţii pot apare cu prilejul efectuării unor controale, razii, filtre de verificare a traficului rutier ş.a.

In cazul furturilor din buzunare, de asemenea, nu se poate pune, de regulă, problema desfăşurării unor activităţi pregătitoare. De obicei, organele' de urmărire penală sunt sesizate despre comiterea unor astfel, de fapte la strigătul părţii vătămate, al martorilor oculari ori la strigătul public. Ele trebuie să treacă, de îndată, la prinderea făptuitorului, identificarea şi percheziţionarea acestuia şi să ia măsuri urgente de identificare şi prindere a celorlalţi participanţi. Totodată, trebuie să se examineze _ locul faptei, de multe ori autorul furtului aruncând produsul infracţiunii:., în imediata apropiere. Identificarea operativă a celorlalţi participanţi se

C. Aioniţoaie, V. Bercheşan, I. E. Sandu, op. cit., pag. 293—296.^ Potrivit art. Ill С. рг. pen., prin derogare de la regulile stabilitй de legea procesuală penală, martorii

asistenţi pot fi persoane din cadrul unităţii unde se efectuează actul procedural .(N.A.).™ C. Aioniţoaie, V. Bercheşan, I. E. Sandu, op. cit., pag. 301. Codul de procedură penală al Roviâniei, art. 463—470.

192 96 — Tratat de metodică criminalistică voi. I J93

sau cumpărat anumite bunuri din cele sustrase ori care cunosc despre preocupările infractorilor, modul cum şi-au petrecut tim-pul în perioada critică, anturajul, felul de viaţă etc.^^

Ascultarea martorilor are drept scop stabilirea acelor împrejurări, episoade ale furtului, care au fost percepute direct în momentul săvârşirii lor, ca şi identificarea autorului — din rândul persoanelor incluse în cercul de bănuiţi ori a celor văzute la faţa locului'''.

în cazul furturilor săvârşite în paguba unei organizaţii sociale nu trebuie omişi martorii ce pot fi identificaţi din rândul salariaţilor unităţii păgubite. Astfel de persoane pot furniza date în legătură cu inexistenţa bunurilor — reclamate ca furate —, anumite lipsuri în gestiune — anterioare „sesizării" organelor de urm.ărire penală — ş.a. Atenţie deosebită trebuie acordată stabilirii calităţii procesuale — martori sau învinuiţi — a persoanelor ce au prim.it de la infractori bunuri provenite din infracţiune ori care au confecţionat făptuitorilor instrumente ■— din cele folosite la efracţie —, ori au reparat diverse obiecte, de aceeaşi provenienţă. Cunoaşterea de către persoanele menţionate a provenienţei bunurilor primite, cumpărate ori aduse pentru reparaţie constituie temei pentru tragerea acestora la răspundere penală, sub aspectul infracţiunilor de tăinuire sau complicitate la furt.

Dacă situaţia permite, martorii aculari trebuie să fie identificaţi chiar cu ocazia cercetării la faţa locului. Practica judiciară demonstrează că ascultarea acestora, la faţa locului, oferă date deosebit de preţioase pentru organul de urmărire penală. Acest fapt se datorează; pe de o parte, impresiilor proaspete din memoria martorilor — aflaţi încă sub impresiile emoţiilor cauzate de evenimentul perceput — iar, pe de altă parte, datorită faptului că depoziţiile lor nu au suferit nici un fel de alterări — generate de „contribuţia" unor persoane interesate ori estompate de trecerea timpului.

Cu ocazia ascultării martorilor trebuie să fie lămiurite următoarele probleme principale:

— locul unde s-au aflat în momentul perceperii celor relatate;— distanţa de la locul unde s-au aflat şi locul unde s-a comis fapta sau

vreun episod al acesteia; '—■ condiţiile de timp, atmosferice şi de vizibilitate în care au perceput;— acţiunile desfăşurate de făptuitori în acel moment;— modul în care făptuitorii au intrat în posesia bunurilor sau valorilor,

loviturile aplicate victimei, obiectul sau instrumentul cu care au lovit;— acţiunile victimei de a se apăra şi a scăpa de agresori;— semnalmentele făptuitorilor şi ţinuta vestimentară, eventual — dacă îi

cunoaşte —, numele, prenumele, porecla ori alte date de identificare;— starea victimei după comiterea tâlhăriei — existenţa leziunilor pe corpul

acesteia, zona în care erau dispuse, dacă a discutat cu persoana vătămată şi conţinutul discuţiilor purtate;

— dacă cei în cauză aveau asupra lor obiecte, colete, geamantane etc. — mărime, culoare, alte caracteristici individuale — şi modul cum le transportau — cu uşurinţă, cu efort deosebit ş.a. —;— mijlocul de transport folosit de către făptuitori — culoare, tip, marcă, eventual număr de înmatriculare etc.;— direcţia din care au venit şi direcţia în care s-au deplasat autorii furtului sau tâlhăriei;— alte persoane care mai cunosc despre săvârşirea infracţiunii şi împrejurările în care au luat la cunoştinţă despre aceasta — în mod direct sau din surse mediate;— posibilitatea de a recunoaşte pe autorii faptei în situaţia în care i-ar revedea ş.a.

Şi în cazul persoanei vătămate, ascultarea trebuie să se facă fie cu ocazia cercetării la faţa locului, fie la un moment cât mai apropiat de cel al comiterii faptei. Aceasta cu atât mai mult cu cât victima ar putea deceda, lipsind astfel organul de urmărire penală de unele informaţii deosebit de utile pentru cauză. Din acest considerent, ascultarea, chiar neformală, se impune ca o necesitate de prim ordin.

De regulă în cazul acestor infracţiuni persoana vătămată sesizează organele de urmărire penală prin plângere. .Ascultarea sumară — imediat după depunerea plângerii — este necesară pentru obţinerea unui minim de date în vederea direcţionării cercetărilor, inclusiv a cercetării .la faţa locuîui şi elaborării versiunilor.

Persoanei vătămate trebuie să i se aducă la cunoştinţă că are posibilitatea să opteze fie pentru calitatea procesuală de parte civilă — dacă solicită repararea prejudiciului cauzat — sau parte vătămata — când renunţă la pretenţiile civile de dezdăunare —, fie pentru calitatea de martor. De asemenea, că are posibilitatea să fie asistată de apărător pe toată durata procesului penal.

Din declaraţiile părţii vătămate trebuie să rezulte următoarele:— împrejurările în care a luat cunoştinţa despre săvârşirea furtului ori, după caz, a fost victima tâlhăriei;— bunurile şi valorile _ce i-au fost sustrase, caracteristicile acestora, modul de ambalare sau montare a acestora pe diverse suporturi;— modul în care a fost ameninţată, lovita sau pusă în imposibili-tatea de a se apăra de către agresor şi felul în care a încercat să se apere —• eventualele urme lăsate pe corpul şi vestimentaţia autorului tâlhăriei;— semnalmentele făptuitorului, iar în caz că-1 cunoaşte, datele de identificare;— persoanele care cunoşteau despre existenţa bunurilor şi valorilor sustrase, precum şi cele care aveau acces în locurile unde se aflau acestea;— contravaloarea bunurilor şi valorilor sustrase, şi suma cu care se constituie parte civilă în proces;— starea sănătăţii după comiterea tâlhăriei, actele medico-legale ce o atestă, precum şi pretenţiile civile pe care le are, decurgând din vătămările pricinuite;— posibilitatea de a recunoaşte bunurile de care a fost deposedată prin infracţiune ori pe autorul infracţiunii ş.a.

"2 C. Aioniţoaie, V. Bercheşan, op. cit, pag. 134." E. Stancu, Investiaarea ştiinţifică a infracţiunilor. Curs de criminalistică. Partea a Il-a şi a IlI-a,

Universitatea Bucureşti, Facultatea de drept. Ediţia 1988, pag. 298—299. Codul de procedură penală al României, art. 6, modificat prin Legea nr. 32/1990.

bare —, materializarea corectă a rezultatelor percheziţiei în cuprinsul procesului-verbal ş.a.

Percheziţia trebuie să se efectueze în baza autorizaţiei, evitând în felul acesta consecinţele negative ce ar putea surveni când se recurge ia obţinerea consimţământului scris al persoanei ce urmează a fi percheziţionată şi se primeşte refuzul acesteig.^^

Nu în toate cazurile prima percheziţie se soldează cu rezultat pozitiv, în raport cu specificul cauzei, apar situaţii când se impune repetarea — după un anumit timp — acestei activităţi. Practica judiciară a semnalat cazuri când, după efectuarea percheziţiei, infractorii au readus bunurile şi valorile furate în locuinţă. Pentru a preveni astfel de situaţii este necesar ca, încă din faza de pregătire, să fie identificate toate persoanele la care ar putea fi ascunse bunurile furate, iar percheziţiile să fie declanşate simultan.

5. Identificarea, urmărirea şi prinderea făptuitorilor

Datele obţinute cu ocazia cercetării locului faptei, rezultatul ascultării părţii vătămate şi a martorilor — stabilirea locului şi timpului săvârşirii infracţiunii, analiza urmelor şi mijloacelor materiale de probă şi interpretarea acestora, elucidarea modului de operare folosite, cunoaşterea caracteristicilor individuale ale bunurilor sustrase şi darea lor în urmărire — sunt de natura să ajute la identificarea şi prinderea făptuitorilor.

Cunoscând semnalmentele făptuitorilor, potrivit depoziţiilor martorilor, persoanei vătămate ori ale celor ce răspundeau de bunurile sustrase, precum şi caracteristicile individuale ale îmbrăcămintei, organele de urmărire penală au posibilitatea realizării portretului vorbit al infractorului — după metodele cunoscute^^ —• şi darea acestuia în urmărire.

De aceeaşi atenţie trebuie să se bucure descrierea bunurilor sustrase. Martorilor şi persoanelor răspunzătoare de integritatea bunurilor furate — evident şi persoanelor vătămate — trebuie să li se solicite cât mai multe detalii. Asfel, în cazul mărfurilor trebuie să se indice marca' de fabrică, eticheta, seriile de fabricaţie ori inscripţiile pe care; le poartă, în cazul furturilor de autovehicule vor fi avute în vedere: culoarea, anul de fabricaţie, marca, modelul, numărul de înmatriculare, seria motorului şi a saşiului şi alte caracteristici de identificare ■— accesorii, imme de tam.ponări ş.a.

Dacă obiectul furtului a constat în bijuterii, ceasuri etc. se va insista pe obţinerea unor date privind felul metalului din care au fost confecţionate, modelul, numărul pietrelor montate, iniţialele sau alte semne gravate, valoarea ş.a., respectiv felul metalului —■ alb sau galben —, de damă sau bărbătesc, tipul — de mână sau buzunar •—, inscripţii, numerele de pe capace'"" etc.

Toate informaţiile obţinute trebuie comunicate urgent — telefonic sau prin radio — unităţilor de poliţie situate pe itinerarul pe care s-a deplasat făptuitorul.

Despre necesitatea ascultării părţii vătămate şi a martorilor, fie cu ocazia cercetării la faţa locului, fie imediat după aceasta s-a pronunţat şi literatura de specialitate. Diverşi autori au adus argumente incontestabile în sprijinul celor afirmate.^^

Redăm un singur exemplu, care ni se pare edificator: „De obicei, omiterea interogării victimei şi a martorilor în timp util are drept rezultat că aceştia uită fapte importante. Când nu sunt interogaţi de îndată, ei adaugă fapte imaginare la povestea lor, datorită repetării constante la prieteni şi la rude, iar în unele cazuri sunt sensibilizaţi. . ..««'^

4. Efectuarea percheziţiei

-Cu ocazia cercetării furtului şi tâlhăriei efectuarea percheziţiei se constituie într-o activitate de cea mai mare importanţă, un mijloc eficace pentru dovedirea vinovăţiei făptuitorilor. Atunci când se pregăteşte percheziţia nu trebuie să se piardă din vedere nici un detaliu — cunoaşterea făptuitorului în toate componentele laturilor sale psiho-com-portamentale, obţinerea datelor referitoare la amplasarea imobilului, stabilirea locurilor pe unde percheziţionatul ar putea, eventual, să dispară, vecinii ş.a. — dar, în mod deosebit, trebuie să"se determine scopul percheziţiei. Evident că, scopul principal îl constituie descoperirea bunurilor şi valorilor sustrase, a obiectelor şi instrumentelor — ori armelor, substanţelor — utilizate în comiterea furtului sau tâlhăriei.

bar, nu trebuie omis că la • domiciliul sau locul de muncă al făptuitorilor pot fi descoperite şi alte bunuri sau valori ce au făcut obiectul unor furturi comise anterior ori care sunt deţinute contrar dispoziţiilor legale — arme, muniţii, substanţe toxice sau stupefiante etc. De asemenea, trebuie căutate obiectele de îmbrăcăminte şi încălţăminte purtate de făptuitor în momentul săvârşirii infracţiunii şi care au lăsat urme la faţa locului.

Modul de efectuare a percheziţiei este cel cunoscut, cu precizarea că, în lumina noilor reglementări, la această activitate participă şi apărătorul celui în cauză. Lipsa apărătorului nu împiedică desfăşurarea activităţii, dacă acesta a fost încunoştinţat despre data si locul desfăşurării perche-ziţieLS'

Se impune ca regulile de tactică criminalistică să fie riguros respectate: pătrunderea în locul de percheziţionat, legitimarea şefului echipei şi arătarea scopului — cu prezentarea autorizaţiei de percheziţie —, identificarea percheziţionatului şi a celorlalte persoane, supravegherea atentă a acestora — după ce, în prealabil au fost, obligatoriu, percheziţionate corporal —, căutarea sistematică în toate camerele, dependinţele şi anexele, arătarea obiectelor, înscrisurilor şi valorilor descoperite martorilor asistenţi şi celorlalţi participanţi — şi semnarea lor spre neschim-

°* A. Swensson, O. Wendel, Descoperirea infracţiunilor — metode moderne de investigare criminală, Stokholm, 1954, tradupere în limba română, pag. 1 ; Maurice J. Fitzgerald, Handbook of criminal investigation, pag. 16—17.

5" Maurice Fitzgerald, op. cit., pag. 12: ...........................prietenii inculpatului' — mai alesdupă ce acesta a fost arestat — încearcă fie să ajungă la un compromis cu martorul — cerându-i să-şi „coloreze" mărturia —, fie să recurgă la ameninţări, mituiri şl chiar agresiuni".

" Codul de procedură penală al Romăniei, art. 172, modificat prin Legea nr. 32/1990.C. Aioniţoaie, V. Bercheşan, I. Boţoc, Percheziţia, în „Tratat de tactică criminalistică". Editura „Carpaţi", Craiova, 1992, pag. 220—221. Supra, cap. II, sect, a IlI-a, pct. 7. Maurice J. Fitzgerald, op. cit., pag. 61—63.

19513*194

196 98

Având în vedere caracteristicile bunurilor sustrase şi locurile unde, de obicei, se valorifică — târguri, pieţe, gări, autogări, magazine de recondiţionat, unităţi „Consignaţia" ş.a. —, precum şi persoanele care practică vânzarea ■— cumpărarea acestora, prin darea în urmărire se poate ajunge la identificarea bunurilor şi, pe această bază, a infractorilor.""

Cu ocazia cercetării la faţa locului, atunci când există condiţii pentru prelucrarea urmei de miros, folosirea câinelui de urmărire poate da rezultate bune.

La identificarea şi prinderea infractorilor concură şi alte activităţi, cum ar fi: dispunerea constatărilor telinico-ştiinţifice,''-', efectuarea operativă a percheziţiilor"'', ş.a.

Nu trebuie omis faptul că unul din principiile ce stau la baza cercetării criminalistice este şi acela potrivit căruia orice activitate ilicită se consumă în timp şi spaţiu şi lasă urme, ceea ce confirmă teza consacrată că nu există infracţiune perfectă.'"^ Cercetarea furturilor şi a tâlhăriilor evidenţiază clar acest adevăr.

Genurile de constatări tehnico-ştiinţifice sau expertize ce pot fi dispuse în cazul acestor infracţiuni diferă de la cauză la cauză, în raport cu natura urmelor şi mijloacelor materiale de probă descoperite, în special, cu ocazia cercetării la faţa locului ori a constatării-infracţiunii flagrante. Organele de urmărire penală intră însă în posesia urmelor şi mijloacelor materiale de probă şi cu prilejul efectuării altor activităţi: percheziţia, ridicarea de obiecte şi înscrisuri ş.a.'""

în cazul furturilor comise prin efracţie, prin folosirea cheilor originale sau a celor potrivite, urmele papilare, de încălţăminte, biologice, pilitură de fier, rumeguş, fragmente de geam, urme ale instrumentelor folosite etc., descoperite pe uşi, fichete, case de bani, seifuri, dulapuri, duşumea, căi de acces ş.a. vor face ■— după caz — obiectul constatărilor tehnico-ştiinţifice sau a expertizelor:

— dactiloscopice;— traseologice;— fizico-chimice;— biocriminalistice.Acelaşi genuri de constatări tehnico-ştiinţifice şi expertize se vor dispune şi

în cazul furturilor săvârşite prin demontarea, tăierea, spargerea geamurilor de la ferestre, vitrine, uşi ori prin forţarea uşilor şi a încuietorilor.

La dispoziţia specialiştilor vor fi puse urmele descoperite — de găurire, de rupere, de tăiere, papilare, biologice, fragmente de sticlă, fire textile —, precum şi microurmele descoperite — particule de m.etal sau de lemn, de rocă sau diamant, folosit la tăiere, praf, rugina, var etc">'

Atunci când organele de urmărire penală cercetează furturi comise prin spargerea acoperişului, gurilor de aerisire, plafoanelor, zidurilor ş.a., ori furturi săvârşite prin spargerea caselor de bani, a dulapurilor metalice, prin îndepărtarea gratiilor etc., constatarea tehnico-ştiinţifică sau expertiza traseologică este chemată să identifice obiectul creator a urmelor descoperite la faţa locului — instrumente de spargere, încălţăminte, mij-lor de transport. Acestea nu exclude ca, în raport cu alte categorii de urme, concluziile specialiştilor să conducă, în final, la descoperirea autorului faptei.

Constatările tehnico-ştiinţifice sau expertizele biocriminalistice şi chimice pot, la rândul lor, conduce la restrângerea cercului de bănuiţi şi, prin coroborarea rezultr.Mor cu alte probe administrative în cauză, la identificarea făptuitorilor.

S e c ţ i u n e a a I V - a

Alte activităţi care se întreprind pentru administrarea probelor

Pentru soluţionarea temeinică şi legală a cauzei, organele de urmărire penală trebuie să desfăşoare şi alte activităţi în vederea administrării probelor.

Printre acestea, enumerăm:1. Dispunerea constatărilor tehnico-ştiinţifice sau a expertizelor criminalistice;2. Dispunerea constatării medico-legale;3. Ascultarea învinuiţilor sau inculpaţilor;4. Luarea masurilor pentru recuperarea prejudiciului cauzat prin infracţiune;5. Alte activităţi ce se întreprind pentru administrarea probelor.

1. Dispunerea constatărilor tehnico-ştiinţifice sau a expertizelor criminalistice

Aplicarea tehnicilor de vârf din domeniul diferitelor ştiinţe — fizică, chimie, biologie etc. — de către ştiinţa criminalisticii este un fapt do notorietate.

în hteratura de specialitate'"'' s-a evidenţiat faptul că, oricât de bine dotat ar fi un laborator criminalistic, oricât de variate şi moderne tehnici de analiză ar utihza, aportul cuceririi ştiinţei este sensibil diminuat dacă cel care instrumentează cauza nu caută şi nu descoperă toate urmele infracţiunii, nu are cunoştinţe generale referitoare la examinările ce se fac în laboratoarele criminalistice, nu analizează exact urmele susceptibile de a fi valorificate ştiinţific şi, mai ales, nu formulează sau formulează incomplet întrebările la care trebuie să răspundă specialiştii.

'"^ 1. R. Constantin, Unele metode şi principii ale criminalisticii, în „Şcoala românească de criminalistică", Bucureşti, 1975, pag. 70.

"" C. Aioniţoaie, C. Pletea, Constatarea tehnico-ştiinţijică şi expertiza, în „Tratat de tactică criminalistică", Editura „Carpaţi", Craiova, 1992, pag. 228.

'5' V. lonescu, Unele particularităţi ale cercetării la faţa locului în cazul infracţiunilor de furt in paguba avutului public, particular sau personal şi C. Aioniţoaie, Unele particularităţi ale cercetării la faţa locului in cTizul infracţiunilor de tâlhărie — ambele în „Tratat practic de criminalistică", voi. I, Ministerul de Interne, Bucureşti, 1976, pag. 440—448.

C. Aioniţoaie, V. Bercheşan, op. cit., pag. 131.Infra, secţ. a IV-a, pct. 1.Vezi, Supra, secţ. a IlI-a, pct. 4.Maurice J. Fitzgerald, op. cit., pag. 133—134.

99 199

2. Dispunerea constatării medico-legale

în cazul infracţiunilor de tâlhărie, subiect pasiv este, după caz, proprietarul bunului, persoana care are bunul respectiv în primire — gestionar sau administrator —, în pază — paznic — ori altă persoană care deţine un bun al unei unităţi — locatar —, precum şi orice persoană care, fiind de faţă la săvârşirea faptei, a suferit acte de violenţă'°8 sau ameninţare. Dacă victima a fost supusă la violenţe fizice, constatarea medico-legală trebuie să răspundă la următoarele întrebări:

" — dacă victima prezintă sau nu leziuni corporale;— natura leziunilor constatate, mecanismul lor de formare şi natura

obiectului sau instrumentului cu care au fost create;— data producerii leziunilor;— consecinţele leziunilor provocate asupra integrităţii corporale, sănătăţii

sau vieţii victimei, respectiv numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare ori dacă loviturile apUcate au pus sau nu în pericol viaţa persoanei;

— data instalării morţii şi mecanismul de producere;— dacă, în baza probelor existente se poate concluziona că în cauză este

vorba de automutilare în vederea simulării tâlhăriei;'""— raportul de cauzalitate între leziunile existente pe corpul victimei şi

rezultatul produs.Acest ultim aspect se impune lămurit în situaţia în care, în urma tâlhăriei, a

survenit decesul victimei.""Din cele expuse rezultă că rezultatul constatării medico-legale — dispusă

asupra victimei tâlhăriei — are menirea de a stabili urmările infracţiunii, cu înrâurire directă asupra încadrării juridice a faptei, cunoscut fiind că provocarea de vătămări corporale grave ori moartea victimei constituie agravante ale infracţiunii de tâlhărie.

Uneori, atunci când autorul tâlhăriei a fost prins într-un timp cât mai apropiat de cel al comiterii faptei, constatarea medico-legală este solicitată să aprecieze dacă pe corpul infractorului există leziuni, natura lor, mecanismul de formare şi data producerii lor. Coroborat cu declaraţiile victimei şi ale martorilor, rezultatul constatării medico-legale contribuie în mod substanţial la dovedirea vinovăţiei autorului infracţiunii.

Atât în cazul furturilor, cât şi a tâlhăriilor, din declaraţia învinuiţilor sau inculpaţilor trebuie să rezulte:

— modul în care s-au pregătit în vederea săvârşirii infracţiunii — obiecte, instrumente pregătite sau confecţionate în acest scop, persoanele care le-au confecţionat, inclusiv dacă acestea cunoşteau destinaţia lor,'" informaţiile culese despre victime, înţelegerile dintre participanţi;

— timpul şi locul săvârşirii infracţiunii;— mijloace folosite pentru a intra în posesia bunurilor sau valorilor —

traseul parcurs, modul de escaladare — efracţie, locul unde se aflau bunurile, drumul parcurs în incinta imobilului, felul în care a transportat bunurile ori valorile furate etc. •—, precum şi pentru a pune victima în imposibilitatea de a se apăra ori a-şi exprima voinţa — loviturile aplicate, obiectele sau instrumentele folosite, zona corpului în care au lovit, victima, substanţele folosite şi modul în care le-ău procurat, în ce au constat ameninţările ş.a.;

— bunurile şi valorile sustrase —• cu evidenţierea caracteristicilor individuale — şi destinaţia ulterioară a acestora;

— modul în care a reacţionat victima când a fost atacată;— cine i-a ajutat la săvârşirea furtului sau tâlhăriei şi în ce a constat

contribuţia celorlalţi participanţi la pregătirea, săvârşirea şi ascunderea urmelor infracţiunii;

— traseul parcurs pentru a părăsi„locul faptei;— locul unde se află obiectele sau instrumentele folosite pentru comiterea

infracţiunii — atât cele utilizate la efracţie, cât şi cele ce au servit pentru ameninţarea ori exercitarea violenţelor asupra victimei;

— modul în care an valorificat produsul infracţiunii;—■ dacă s-au constituit în grup în vederea comiterii de infracţiuni, modul de

organizare şi rolul ce revenea fiecărui participant;— alte persoane care cunosc despre săvârşirea infracţiunii şi împrejurările

în care.au luat cunoştinţă despre aceasta;— alibiurile pe care şi le-au creat în vederea derutării organelor de urmărire

penală ş.a.Practica judiciară evidenţiază faptul că în cazul unor astfel de infracţiuni pot

fi folosite, cu bune rezultate, urhiătoarele procedee tactice — fie separat, fie combinate — :

— ascultarea sistematică a participanţilor cu pirivire la fiecare- infracţiune săvârşită şi referitor la rolul fiecăruia;

— solicitarea de a justifica modul în care infractorii şi-au petrecut timpul în perioada comiterii furturilor sau tâlhăriilor ori solicitarea justificării bunurilor şi valorilor descoperite — cu ocazia percheziţiilor ori în momentul prinderii;

— ascultarea unui învinuit despre activitatea celorlaţi coinvinuiţi sau coinculpaţi;

— folosirea întrebărilor detalia şi ascultarea repetată.1

'" Supra, secţ. a IlI-a. pct, 4. ,

3. Ascultarea învinuiţilor sau inculpaţilor

Rezolvarea problematicii complexe pe care o ridică ascultarea în-vinuiţilor sau inculpaţilor nu se poate asigura decât printr-o temeinicăpregătire şi alegerea celor mai adecvate procedee tactice de ascultareAlegerea procedeelor tactice de ascultare este condiţionată de particu-larităţile fiecărei cauze şi, nu în ultimul rând, de psihologia fiecărui in-fractor în parte.—---------------------------1

lub V. Dongoroz ş.a., op. cit., pag. 613.In acelaşi sens, vezi C. Aioniţoaie, op. cit., pag, 138. Codul penal al Romăniei, art. 225 alin. 3.

100 201

Ultimele două procedee şi-au dovedit eficienţa, în special, în cazul grupurilor de infractori care au acţionat o perioadă mare de timp. De regulă, infractorii se înţeleg, în eventualitatea că vor fi prinşi, ce anume să declare, cum să declare şi care să fie „participaţia" fiecăruia. Nu puţine V sunt cazurile când unii infractori, asumându-şi întreaga răspundere pentru faptele săvârşite încearcă să facă „scăpaţi" p>e ceilalţi, îndeosebi pe organizatorii grupului. Alteori, deşi unii din membrii grupului au avut o contribuţie majoră la pregătirea, organizarea şi punerea în aplicare a rezoluţiei infracţionale, ceilalţi încearcă sar le rezerve un rol minor, insignifiant, de „victime inocente" care au ajuns cu totul întâmplător să participe la săvârşirea faptelor. Or, întrebările detaliu, ascultarea repetată au tocmai menirea de a evidenţia contrazicerile dintre declaraţiile participanţilor cu privire la amănuntele legate de împrejurările comiterii faptei.42

este posibil — cu prilejul efectuării altor activităţi — reţinere sau arestare preventivă, percheziţia ş.a.

Dacă în cauză există mai mulţi învinuiţi sau inculpaţi, măsura aplicării sechestrului penal trebuie să fie dusă la îndephnire în mod simultan. Practica judiciara a statuat că, în situaţia în care valoarea bunurilor învinuitului sau inculpatului — asupra cărora s-au luat măsuri asigurătorii —■ depăşeşte valoarea pagubei — a cărei acoperire este, astfel, certă —• nu există temei pentru a se lua măsuri asigurătorii şi asupra bunurilor aparţinând persoanei responsabile civilmente."" învinuiţii sau inculpaţii minori între 14—16 ani trebuie obligaţi la recuperarea prejudiciului cauzat prin furt sau tâlhărie, solidar cu părţile responsabile civilmente"' particularitatea răspunderii minorului pentru paguba produsă găsindu-şi suportul legal în prezumţia de culpă stabilită în sarcina părinţilor."'

5. Alte activităţi ce se întreprind pentru administrarea probelor

Multitudinea de modalităţi şi împrejurări faptice în care se săvârşesc infracţiunile de furt şi tâlhărie impun ca, în raport cu specificul fiecărei cauze, să se desfăşoare şi alte activităţi de urmărire penală.

Astfel, în multe situaţii se folosesc cu succes prezentarea pentru re-cunoaştere — atât pentru identificarea autorilor, cât şi a bunurilor ori valorilor sustrase. Atunci când au fost identificaţi martori oculari, acestora le sunt prezentate persoanele incluse în cercul bănuiţilor. Rezultatul pozitiv al acestei activităţi este evidenţiat de faptul că, odată realizată identificarea, organele de urmărire penală îşi vor orienta cercetările în principal, asupra persoanei respective, cu efect benefic sub aspectul operativităţii şi al economisirii forţelor.

Alteori, se impune prezentarea pentru recunoaştere a făptuitorului de către persoana ce a cumpărat de la aceasta diverse bunuri, necunos-când provenienţa lor ilicită, dovedindu-se şi în acest mod vinovăţia celui în cauză. De asemenea, bunurile descoperite asupra făptuitorilor, cu ocazia percheziţiilor ori a altor activităţi vor fi prezentate — înainte de res-stituire — pentru recunoaşterea persoanelor care au fost deposedate de ele prin infracţiune.""

Reconstituirea este o altă activitate de urmărire penală şi de tactică criminalistica folosită frecvent în cercetarea infracţiunilor de furt şi tâlhărie. Ea poate fi efectuată pentru reproducerea artificială a tuturor activităţilor desfăşurate de infractor în momentul săvârşirii infracţiunii, a unor episoade ale acesteia sau a unor împrejurări ale cauzei, în scopul verificării veridicităţii probelor administrate — declaraţiile martorilor, învinuiţilor sau inculpaţilor —, a versiunilor elaborate, precum şi pentru obţinerea de probe noi. Aşa fiind, cu ocazia reconstituirii pot fi reproduse activităţile desfăşurate de făptuitori, sub aspectul posibilităţii sau imposibilităţii comiterii faptei în condiţiile date, respectiv dacă cel în cauză a putut desfăşura anumite acţiuni — de exemplu, escaladarea unui zid,

4. Luarea măsurilor pentru recuperarea prejudiciului cauzat prin infracţiune

Recuperarea prejudiciului cauzat prin infracţiune este una din sarcinile de cea mai mare importanţă pentru organele de urmărire penală.

Luarea miăsurilor asigurătorii se face din oficiu, şi sunt obligatorii'i^. Din acest motiv, organelor de urmărire penală le revine obligaţia ca, încă din faza iniţială a cercetărilor, să identifice în patrimoniul făptuitorilor bunurile mobile şi imobile care să facă obiectul măsurilor asigurătorii privind reparaţiile civile. Dacă măsura asigurătorie este solicitată de unitatea păgubită, aceasta trebuie să justifice pretenţia sa — arătând temeiurile ce îndreptăţesc luarea măsurii şi cuantumul pagubei.

Indiferent de situaţie, organelor de urmărire penală le revine sarcina de a face investigaţiile necesare în vederea stabilirii valorii pagubei pricinuită prin infracţiune. în acest sens, la cererea organului de urmărire penală unitatea sau persoana fizică este obligata să prezinte situaţia privind întinderea pagubei şi date referitoare la faptele ce au generat prejudiciul.""

Aşa cum este cunoscut, măsurile asigurătorii privind reparaţiile civile se realizează prin aplicarea pe bunurile făptuitorului — după caz, şi ale persoanei responsabile civilmente — a unui sechestru penal care poate avea diferite forme de realizare: sechestrul propriu-zis, luarea inscripţiei ipotecare şi instituirea popririi.

Pentru a preveni eventualele ascunderi a bunurilor, practica judiciară recomandă ca aplicarea sechestrului penal să se facă — atunci când

"^Maurice J. Fitzgerald, op. cit., pag. 88—89: „...Poate să se obţină noi dovezi care să arunce o lumina suplimentară asupra vinovăţiei suspectului. Rea-mintiţi-vă că faptele descoperite, atunci când controlăm declaraţiile, nu-1 vor surprinde pe bănuit, dar el va fi cu siguranţă nepregătit- pentru un anchetator înarmat cu noi fapte suplimentare... Din nou bănuitul este lăsat să povestească, i se cer mai multe amănunte asupra faptelor pe care anchetatorul le ştie acum că sunt false. Atunci se exploatează avantajul, iar suspectul este confruntat cu faptul din povestirea sa, care a fost găsit fals.. .".

V. Dongoroz ş.a., op. cit., pag. 338.Codul de procedură penală al României, art. 17.С. Aioniţoaie, V. Bercheşan, I. Marcu, op. cit., pag. 286—29.1.

'"^ Trib. Supr., sect, pen., dec. nr. 1839/1974. Idem, dec. nr. 4408/1981. Codul civil al României, art. 1000 alin. 2. С. Aioniţoaie, op. cit., pag. 141—142.

101 203

pătranderea printr-o anumita deschizătură, ridicarea obiectelor la o anumită înălţime ş.a. Foarte multe împrejurări pot fi reproduse pentru a verifica posibilităţile de a vedea sau a auzi ale martorilor.

La rândul ei, confruntarea, pe lângă faptul că poate duce la eliminarea contrazicerilor esenţiale între declaraţiile părţilor — cu privire la una şi aceeaşi faptă sau împrejurare de fapt •— poate fi efectuată şi numai în scopul \'erificării, precizării şi întăririi declaraţiilor.

Atunci când există date despre înscenarea furtului — pentru acoperirea unor lipsuri din gestiune — organele de urmărire penală pot dispune şi alte activităţi, cum ar fi: verificarea şi ridicarea de înscrisuri, efectuarea unor revizii contabile-judiciare.

In toate cazurile, dar în special în cele cu grupuri de infractori, cu infracţiuni numeroase şi multiple legăturile infracţionale se îjnpune o planificare atentă a cercetărilor, o eşalonare riguroasă a activităţilor ce urmează a fi întreprinse pentru administrarea probelor.

— locul unde a fost violat vagonul şi s-a comis furtul, precum şi împrejurimile acestuia;

— traseul parcurs de garnitura de' trиn din locul unde s-a comis fapta şi pînă la locul unde s-a constatat săvârşirea infracţiunii;

— locul unde au fost ascunse sau aruncate bunurile furate'^' etc. La cele de m.ai sus se adaugă şi specificul activităţii din acest sector

organele de urmărire penală fiind obligate să-şi coreleze activităţile cu cele ce se derulează în traficul feroviar de mărfuri. De multe ori, violarea vagoanelor nu este sesizata la staţia următoare de oprire, ci la o staţie intermediară ori, chiar, la cea de destinaţie. Pe parcurs însă, garnitura de tren poate fi prelucrată, unele vagoane rămânând pe traseu, iar altele, intrând în componenţa altor trenuri. Alteori, deşi se constată violarea vagonului la prima oprire, aceasta nu poate îi cercetat, el urmând a fi examinat din punct de vedere criminalistic fie la staţia următoare, fie la staţia terminus.

Toate acestea dovedesc dificultatea stabilirii locului şi timpului săvârşirii infracţiunii — cel puţin în prima fază a cerecetării.

Odată lămurită această problemă, organele de urmărire penală pot stabili persoanele din rândul cărora urmează a fi identificaţi făptuitorii, procedând la formarea cercului de bănuiţi, darea în urmărire a bunurilor furate etc.

Din considerentele arătate, conlucrarea operativa dintre formaţiunile de poliţie transporturi feroviare de pe traseul parcurs de garnitura de tren se impune ca o necesitate de prim ordin.

b) Modul de operare folosit

Lămurirea împrejurărilor în care infractorii au intrat în posesia bunurilor, a modurilor de operare folosite este una din sarcinile esenţiale ale cercetării. Practica judiciară cunoaşte o mare diversitate de moduri de operare, din care amintim:

—Violarea plumburilor. Pentru a realiza acest lucru, infractori procedează la lărgirea orificiilor — în locurile în care capetele sforii ies din acestea —, ridicarea plumbului de pe sfoară şi desfacerea nodului. După sustragerea bunurilor, autorii furtului refac nodul sforii, presează plumbul — fie între două bucăţi de lemn, fie cu ajutorul unui cleşte protejat de cauciuc, pluş, pânză etc. — fără a fi deteriorate iniţialele acestuia. Unii infractori recurg la tăierea sforii plumbului de la mijlocul buclei, scămoşarea capetelor iar, după săvârşirea infracţiunii, lipesc capetele scămoşate cu diverse substanţe adezive. Alteori, făptuitori taie sfoara de' lângă orificiul plumbului şi, după ce lărgesc orificiul, presează plumbul de aşa manieră încât — la prima vedere acesta parй intact.'^^ Nu de puţine ori se recurge la tăierea şi înlocuirea plumburilor.

S e c ţ i u n e a a V - a

Particularităţile cercetării furturilor săvârşite în sectorul transporturilor feroviare de

mărfuri

Cercetarea furturilor din vagoanele de marfă prezintă o serie de particularităţi. Aspectele specifice privesc atât problemele pe care trebuie să le lămurească cercetarea, cât, mai ales, activităţile concrete care se impun a fi întreprinse pentru administrarea probatoriilor.

1. Problemele pe care trebuie să le lămurească cercetarea a)

Locul şi timpul săvârşirii furtului

Clarificarea acestei probleme prezintă o importanţă cu totul deosebită şi ridică cele mai mari dificultăţi în timpul cercetării. Aceasta deoarece, în marea majoritate a cazurilor, furturile din vagoanele de marfă se constată în alte lacuri decât în cele unde au fost săvârşite. Pe de altă parte, constatarea unor astfel de fapte se face la an moment relativ îndepărtat în timp, cu toate consecinţele negative ce decurg din aceasta — distrugerea unor urme, posibilitatea înstrăinării bunurilor sustrase ş.a.

în aceste cazuri, aria locului faptei are o întindere mult mai mare şi ea cuprinde:

— vagonul asupra căruia s-a acţionat şi din care s-a furat;— împrejurimile vagonului din care s-au sustras bunurile — atât vagoanele

învecinate din garnitura de tren, cât şi terenul înconjurător;C. Aioniţoaie, Metodica cercetării infracţiunilor săvârşite în sectorul transporturi feroviare de

mărfuri, în „Curs de criminalistică", voi. III, Metodica criminalistică, partea I", Academia de Poliţie „A. I. Cuza", Bucureşti, 1977, pag. 149.

''^^ In ultima perioadă, datorită folosirii plumburilor din material plastic ori pe suport de sârmă sau tablă, aceste moduri de operare se întâlnesc mai puţin (N.A.).In acelaşi sens, C. Aioniţoaie, E. Stancu, Reconstituirea, în „Tratat de tactică criminalistică".

Editura „Carpaţi" 1992, pag. 258—260.

102 205

de către persoane care au posibilitatea să folosească cleştele de presat pentru că, de regulă, acest mod de operare fiind folosit de angajaţii C.F.R., aceştia pot înlocui plumbul distrus. La vagoanele destinate transportului de cereale se violează plumburile de la orificiile de scurgere vrac, situate la podeaua acestora. După cum, se întâlnesc cazuri de violare a plumburilor de la obloanele de aerisire ori de la flanşa sau doma vagoanelor tip cisternă.

—Deschiderea oblonului de aerisire neasigurat cu grătar fix. în acest scop, făptuitorii introduc diverse instrumente — cuţite, pânze de bomfaier, sârme oţetite etc. — în marginea oblonului şi reuşesc să înlăture cârligul de siguranţă; după sustragerea bunurilor, închiderea oblonului se face folosind acelaşi sistem.—Spargerea pereţilor laterali sau frontali ai vagonului, precum şi a podelei, cu răngi, topoare, burghie, fierăstraie etc.

—"Violarea —■ în diverse moduri — a coletelor şi containerelor aflate în magazii, pe rampele de încărcare-descârcare ori în va-goane'^^ ş.a.

2. Activităţile care se întreprind pentru administrarea probelor

a) Cercetarea la faţa locului

Dat fiind specificul „locului faptei", multitudinea locurilor ce intră în aceasta accepţiune,'^^ în marea majoritate a caztarilor, iniţial, cercetarea la faţa locului se rezuma la examinarea vagonului găsit violat.

Cercetarea atât a vagonului din care s-a furat, cât şi a locului unde" э fost săvârşită fapta se poate realiza numai în situaţia în care infracţiunea a fost comisă în staţiile CF.R. ori triajele acestora sau pe traseul dintre două staţii — iar furtul a fost descoperit la prima oprire.

Organele de -urmărire penală sunt sesizate de regulă, despre existenţa unor vagoane violate de către angajaţii CF.R.

Cei care ajung primii la faţa locului trebuie să sohcite organelor feroviare competente să aplice plumburile de siguranţă, până la sosirea e-chipei şi începerea verificării. Apoi, vor lua măsuil de conservare a ur-nielor şi mijloacelor materiale de probă şi asigurarea pazei — în situaţia în care prin locul unde este spart vagonul se poate sustrage în continuare din conţinut. După confrtmtarea documentelor de transport cu conţinutul vagonului găsit în neregulă, aceştia vor raporta evenimentul organului de -poliţie transporturi feroviare, competent din punct de vedere teritorial

înainte de începerea examinărilor propriu-zLse, echipa de cercetare trebuie să stabilească următoarele :

■— Locul unde se află vagonul violat şi împrejurimile acestuia.în acest sens se va preciza dacă vagonul în cauză se află în com-pimerea garniturii de tren sau dacă trenul a fost descompus, iar vagonul este staţionat pe linia de garare ori în linia de magazie, numărul vagonului, numărul maşinii — locomotivei — care 1-a tractat şi al vagoanelor vecine etc.;— Persoana care a sesizat săvârşirea faptei ; dacă aceasta are calitatea de lucrător comercial şi a controlat violarea pliunburilor cu prilejul luării în primire a vagonului şi verificării acestuia îşi va materializa constatările făcute într-un raport de eveniment.— Cu ce ocazie s-a constatat fapta şi activităţile ce au fost desfă-şurate din momentul sesizării şi până la sosirea echipei de cercetare. In afara celor menţionate se vor lămuri şi aspectele privitoare la aplicarea plumburilor de sigiuranţă, asigurarea pazei vagonului, modificările survenite în aspectul iniţial al locului faptei ş.a.— Starea în cţare se află vagonul, ocazie cu care se determină şi modul de operare folosit de către infractori. Stabilirea stării vagonului este absolut necesară, întrucât examinarea propriu-zisă — din punct de vedere criminalistic —■ trebuie să înceapă din locul pe unde au pătruns infractorii sau pe unde au fost scoase bunurile, în aceste locuri trebuie să fie evidenţiate orificiile create, amplasarea şi dimensiunile acestora.

Trebuie urmărita existenţa unor mărfuri sau ambalaje lângă vagon, â instrumentelor folosite pentru spargeiie, precum şi a altor urme lăsate

c) Făptuitorii, calitatea şi contribuţia lor la săvârşirea infracţiunii

De regulă, furturile din acest sector de activitate se săvârşesc de grupuri de infractori, ponderea fiind deţinută de angajaţii CF.R. ori de persoanele ce au tangenţă cu transporturile feroviare de mărfuri, cum ar fi:

—angajaţii feroviari din turele de serviciu, partidele de m.anevră, triaje, magazii — de marfă şi mesagerii —, din loturi şi punctele de lucru;

•— foşti salariaţi CF.R. cărora li s-au desfăcut contractele de muncă din diferite motive;

—alte persoane care nu sunt angajate în unităţile de transport .feroviar, dar au legătură cu acestea — delegaţi cu transporturi" ai unităţilor economice, încărcători-descărcători'pe rampe, lucrătorii zilieri în complexul staţiilor C.F.R., persoane ce lucrează în apropierea gărilor sau traseelor de cale ferată ş.a.

în afara acestora, autori ai furturilor din vagoane pot fi:—регзо.чпе cu antecedente penale ori sancţionate contravenţional —

care domiciUază sau lucrează în preajma staţiilor C.F.R.;—elemente cunoscute că se ocupă cu traficul de aur, valută, contrabandă

etc., în staţiile CF.R. ori în mijloacele de transport feroviare;—persoanele fără ocupaţie care frecventează gările, triajele sau do-

miciliază în aproprierea acestor locuri ş.a.Celelalte probleme pe care trebuie să le lămurească cercetarea, res-

pectiv bunurile furate — natura, caracteristicile şi valoarea lor —, exis-tenţa concursului de infracţiuni, condiţiile şi împrejurările favorizatoareetc. nu ridică probleme deosebite faţă de furturile săvârşite în alte sec-toare de activitate.----------------------1

C. Aioniţoaie, op. cit., pag. 146—147.

Supra, secţ. a V-a, pct. 1, lit. ă.

103 207

De pe bunurile existente şi de pe ambalaje pot fi relevate, fixate şiridicate urme de mâini, de încălţăminte, unne create de instrumentelefolosite de făptuitori etc. (Fig. 6.19—6.23).

de făptuitori. Plumburile trebuie ridicate şi conservate pentru a evita distrugerea urmelor de violare ce ar putea exista pe ele ori pe sforile sau sârmele de susţinere.

Cercetarea la faţa locului continuă cu examinarea interiorului vagonului, începând cu mărfurile aflate în imediata apropiere a uşii, oblonului sau orificiului practicat prin spargerea pereţilor. Atenţie deosebită trebuie acordată modului în care sunt amplasate bumnile şi ambalajele acestora, locului unde s-au aflat obiectele furate, locurilor rămase БЬеге ca urmare a siistragerii din conţinutul vagonului. Toate acestea trebuie fixate, având în vedere că, pe baza lor, se va putea aprecia dacă lipsurile se datorează furtului pe timpiil transportului ori altor activităţi ilicite desfăşurate cu prilejul încărcării mărfurilor de către expeditor (Fig. 6.17—6.18).

Fig. 6.18.

208 104 — Tratat de metodica criminalistică voi. I 209

Attmci când se descoperă mărfuri sau ambalaje — aruncate de--a lungul tras'eelor C.F.R. — se va nota modul de dispunere, urmele existente la locul respectiv. De asemenea, trebuie identificat proprietarul terenului respectiv, având în vedere că acesta ar putea aparţine chiar făptuitorului sau tmuia dintre complici.'^'

Aşa cum am arătat,'^^ în practica organelor judiciare se întâlnesc situaţii când, deşi se constata violarea unor vagoane, cercetarea la faţa locului şi verificarea conţinutului nu este posibilă. Organul constatator va aplica plumbttl de sigiuranţă şi va menţiona acest lucru în documentele ce însoţesc transportul. Acesta are obligaţia să comunice telefonic cele constatate primului post de poliţie transporturi feroviare de pe traseul t.mde staţionarea terencdui permite efectuarea verificării — luând măsiiri pentru însoţirea garnitttrii. Dacă vagoanele violate sunt încărcate cu mărfuri perisabile, aceetea vor fi semnMate organelor C.F.R. — în vederea remedierii neregulilor —, permiţând continuarea transportului până la staţia de destinaţie ori punctul de frontieră — unde se va face exami-narea criminalistică şi verificarea conţinutului.

b) Verijicarea şi ridicarea de înscrisuri

Această activitate are un rol deosebit atât în stabilirea locului şi timpului săvârşirii infracţiunii, cât şi îii identificarea făptuitorilor. Ea priveşte, în primul rând verificarea trenurilor în componenţa cărora a circulat vagonul violat şi, traseul parccms de acesta, precum şi a personalului feroviar ce a deservit trenurUe respective. Prin coimpararea datelor obţmute din aceste verificări se poate stabili locul probabil unde s-a comis furtul şi persoanele din rândul cărora trebuie identificaţi infractorii. Pe de altă parte, verificarea şi ridicarea înscrisurilor urmăreşte stabilirea tuturor furturilcur săvârşite într-o anumită perioadă, de un grup de infractori.

In vederea realizării obiectivelor menţionate, organele de urmărire penală trebuie să cunoască toate evidenţele ce se folosesc în acest sector de activitate, cum ar fi:

—• listele şi foile de încărcare de la magaziile staţiilor C.F.R. ;—■ situaţiile întocmite de expediţie şi camionaj ;— pontajele şi registrele întocmite de tinităţile care-şi încarcă direct

mărfurile;— condica de aplicare a plumburilor — pentru vagoanele complete — şi foile de însoţire de la magaziile de măa-furi — pentru vagoanele colective;

— registrele I.D.M., condicile de scriere a vagoanelor, condicile de prezenţă a personalului,, graficele regulatorului de circulaţie, indexul vagoanelor în tranzit;'^''

— condicile de expediere a trenurUor —■ din care se stabilesc magazinerii care au primit şi expediat vagoanele;'^"

Fig. 6.23.Fig. 6.22.

Tot CU ocazia cercetării la faţa locului se face şi verificarea conţinutului vagonului, confruntând situaţia existentă cu menţiunile din documentele de transport, lucru deosebit de important pentru stabilirea şi evaluarea pagubelor produse prin infracţiune. Atunci când situaţia permite, cercetarea va fi extinsă şi la vagoanele vecine sau de pe liniile apropiate, inclusiv a locomotivei. Practica judiciară oferă suficiente exemple când infractorii — de regulă angajaţi ai C.F.R. — au ascuns bunurile furate fie în alte vagoane, fie în locomotivă (Fig. 6.24), până la ieşirea din tură ori până la ridicarea acestora de către alţi participanţi — coautori sau complici.

La furturile din colete se impvme examinarea amănunţită a acestora, insistându-se pe sistemele de închidere, sigilare, plumburile aplicate etc., în vederea evidenţierii urmelor de forţare.

rig. 6.24.

In asemenea situaţii, în funcţie de condiţiile de Ia faţa locului se poate folosi câinele de urmărire pentru prelucrarea urmei de miros (N.A.), Supra, sect, a V-a, pct. 1, lit. a.

Aceste înscrisuri oferă date cu privire Ia persoanele ce au executat diverse activităţi la vagoanele violate (N.A.).

Este vorba de vagoanele ce au suferit manevrări şi prelucrări (N.A.).

1. Problemele pe care trebuie să le lămurească cercetarea

Printre problemele specifice, amintim:

a)Locul săvârşirii furtului

în cazul acestor infracţiuni, prin „loc al faptei" se înţelege:— autovehiculul fturat sau din care s-a furat;— locul unde se afla autovehiculul asupra căruia s-a acţionat şi îm-prejttrimile acestuia;— itinerarul parcurs de făptuitor pentru a ajunge la locul tmde se afla autovehiculul, precum şi traseul străbătut pentru a se îndepărta de acel loc;— locul unde a fost abandonat autovehiculul furat şi împrejurimile "acestuia;

—■ locul unde a fost demontat autovehiculul furat, unde au fost depozitate sau ascunse piesele sau accesoriile proveni1>e de la acesta, unde au fost aruncate resturile autovehiculului dezmembrat, precum şi împrejurimile acestora;— locul unde au fost ascunse bxmitirile sustrase din autovehicul ş.a.i29

b)Modul de operare folosit la săvârşirea furtului

Una din sarcinile esenţiale ale cercetării furtului o constituie stabilirea activităţilor desfăşurate de către făptuitori pentru a intra în posesia bunurilor sau valorilor.

Practica organelor de urmărire penală evidenţia'ză o multitudine de moduri de operare. Dintre acestea, amintim următoarele:

— forţarea încuietorilor uşilor ori portbagajelor prin lovituri aplicate cu pumnul ori corpuri contondente;— spargerea geamurilor laterale ori a parbrizelor cu ajutorul unor corptmi dure — piatră, bară metalică etc. —, amortizând zgomotul;

— forţarea cu ajutorul tmor instrumente — special pregătite în acest scop —, a unor şurubelniţe sau sârme de oţel a geamului deflector — ori a celui glisant — şi deblocarea portierei;— scoaterea parbrizelor din garniturile de cauciuc;— deschiderea uşilor prin folosirea tmor chei mincinoase;— furtul unor părţi componente şi accîesorii — roţi, faruri, oglinzi retrovizoare, ştergătorul de parbriz — sau, chiar, motoare, baterii cu actunulatori ş.a.'^"

Prin modurile de operare menţionate ■— întâlnite mai frecvent — făp-.tuitorii se introduc în interiorul autovehiculelor, fie pentru a sujstrage diferite btmuri şi valori, fie pentru a fura autovehiculele respective. Stmt semnalate cazuri de furturi de autovehicule, mergând de la autoturisme până la autobuze, tractoare, buldozere şi, chiar, macarale de mare tonaj. O parte din furturi se comit în scop de „agrement", autovehiculele fiind

C. Aioniţoaie, V. Bercheşan, op. cit, pag. 126. "» Idem, op. cit., pag. 114—115.

___ rapoartele echipelor care au făcut verificarea vagoanelor;___ graficul impegatului de la regulatorul de manevră — pentru - a

stabili ora trierii trenului, ora ia care a fost găsit vagonul violat, timpiil cât acesta a stat în grupa de manevră şi persoanele care l-au manevrat, ora la care a fost tras la grupa de plecare şi timpul de staţionare în locul respectiv;

—' graficul impegatului „blovhist" — din care rezultă data, ora şi linia pe care a sosit garnitura de tren, în componenţa căreia a fost găsit vagonul violat;

— banda vitezometrică; aceasta împreună cu registrul regulatorului de circulaţie folosesc la stabilirea mersului trenului — a opririlor, staţionărilor şi restricţiilor de viteză avute pe parcurs;

— procese verbale de constatare, acte privind lipsurile reziiltate la recepţionarea mărfurilor de către beneficiari, precum şi cele privind litigiile existente între beneficiari şi' furnizori ş.a.

c) Dispunerea constatărilor tehnico-ştiinţifice sau a expertizelor

Cu ocazia cercetării la faţa locului, pe şinele de glisare, plumburi şi în interiorul vagoanelor — la vagoanele de coletărie —, pe scări, pereţi laterali, podea, plafon, robinete — la vagoanele tip cisternă —, precum şi la sistemele de asigurare şi plumburi — în cazul vagoanelor de marfă — pot fi descoperite, relevate, fixate şi ridicate diverse categorii de urme: papUare, de încălţăminte, biologice, ale instrumentelor folosite la spargere, de lubrifiant! etc.

Ponderea în cadrul constatărilor tehnico-ştiinţifice 'sau a expertizelor o deţine cea liraseologică — în special asupra plum:burilor — şi dactiloscopice.

Constatarea tehnico-ştiinţifică sau expertiza traseologică asupra plumburilor se imptine pentru a se demonstra, pe de o parte, că plmm-burile au fost violate iar, pe de altă parte — în cazul că nu prezintă urme de violenţă —, pentru a se dovedi că iipsm-ile provin de la furnizorul care a încărcat marfa sau alte persoane care au executat această operaţie.

în raport cu natura urmelor descoperite se pot dispune şi alte genuri de constatări tehnico-ştiinţifice sau expertize, cum ar fi: bioorimi-nalistice, chimice, grafoscopice ş.a.

S e c ţ i u n e a a V l - a

Particularităţile cercetării furturilor de şi din autovehicule

Ii4irturne de şi din autovdiicule simt infracţiuni cu un pericol social ridicat, datorită frecvenţei cu care se săvârşesc, dar, mai ales, pagubelor pricinuite.

210 14* 211

212 106

a) Cercetarea la faţa loculuiabandonate după consumarea carburantului din rezervor. Dar, majoritatea faptelor de aoest gen se săvârşesc în scopul demontăiii pieselor, subansamblelor şi accesoriilor, acestea fiind ulterior valorificate pe piaţa organizată şi neorganizată.

Cunoaşterea modului de operare este necesară şi pentru a se asigurao corectă încadrare juridică a faptelor comise. Sub acest aspect, problemedeosebite se ridică în situaţia în care autori ai faptei sunt conducătoriauto. angajaţi ai unor unităţi. Practica judiciară a statuat că sustragereade către un'conducător auto a unor bunuri aparţinînd imei organizaţiisociale pe care le transportă, constituie infracţiunea de furt, numai în si-tuaţia în care bunurile au fost luate în primire de o altă persoană, careînsoţeşte transportul. în caz contrar — deci în ipoteza în care aceasta îşiînsuşeşte btmurile ce i-au fost încredinţate spre transport şi pe care le-aluat în primire, cu obligaţia de a le preda destinatarului, în cantitatea şi^sortim^entele menţionate în actul de transport —, fapta întruneşte ele-mentele constitutive ale infracţiunii de delapidare. însuşirea de cătreconducătorul auto a carburanţilor şi luhreffanţilor — încredinţaţi pentruexploatarea maşniii constituie furt.'" în aceiaşi ordine de idei, înstrăina-rea anvelopei de la autovehicul, aparţinând unităţii de către conducătorulauto ce-1 deserveşte, nu constituie infracţiunea de abuz de încredere, ciaceea de furt.'" ' ' ' ■

Ceroetarea la faţa locului se face după regulile cunoscute, specific fiind categoriile de urme ce trebuie căutate, relevate, fixate şi ridicate cu acest prilej. Astfel, la furtttrile de autovehicule se vor căuta urme în locurile de garare sau staţionare ale acestora, precum şi în locurile în care au fost abandonate.

în astfel de cazuri trebuie căutate:—urme formă lăsate de anvelope şi de alte părţi al^e autovehicii-lului;—urme de încălţăminte şi îmbrăcăminte;—■ urme materie lăsate de piesele şi părţile componente ale autove-

hiculului ;—urme de carburanţi şi lubrifianţi;—beţe de chibrituri, sârme etc. — folosite la realizarea contactu-lui'33 etc.După găsirea autovehiculului — fie abandonat, fie în posesia făptuitorilor —

se vor examina: portierele, contactul, încuietorile de la capotă şi bortbagaj, geamurile farurilor, ramele de fixare ale parbrizului, bordul, volanul, scatmele, podeaua ş.a. în raport cu situaţia concretă, se vor căuta şi urme de revopsire, precum şi urme rezultate din schimbarea -numărului de înmatriculare, a saşiului sau a seriei de m^tor. De asemenea, trebuie evidenţiate modificările indicatorului de kilometraj şi ben-.zină, existenţa unor obiecte şi însa-isuri abandonate.

La furturile din autovehicule — după examinarea farurilor, semna-lizatoarelor, oglinzilor retrovizoare, capacelor de la roţi ş.a. —, în interior — pe banchetă, podea, scrumiere etc. —■ trebuie să fie căutate urme materie formate din resttmi de obiecte — ţigări, chibrituri —, urme de -natură biologică, mia-oparticule de sol, fibre textile, vopsea etc. Nu trebuie omisă examinarea înscrism-ilor găsite în interiorul autovehiculului, nefiind exclusă posibilitatea găsirii şi a tmor însaisuri aparţkiând făptuitorului — uitate sau abandonate de acesta. De o mare atenţie trebuie să se_ bucure respectarea regulilor criminalistice privind relevarea, fixarea şi ridicarea urmelor, în special a celor create de mâini. în sezonul rece sau atunci când cercetarea se efectuează in primele ore .ale dimineţii este indicat să nu se treacă de îndată la căutarea şi ге1ел'^агеа acestei categorii de urme, deoai-ece, temperatura scăzută a caroseriei, interiorului şi mediului ambiant nu permit evidenţierea corespunzătoare a lor. Din acelaşi considerent, urmele papilare răm,ase pe suprafeţele piane sau curbe trebuie ridicate direct pe peliculă de tip folio, evitând'u-se în felul acesta •defonnările ce pot apare prin fotografiere. Indiferent de situaţie, se va nota starea instalaţiei de realizare a contactului, temperatura apei în radiator şi în baia de ulei, precum şi avariile pe care, eventual, le prezintă autovehiculul examinat.

b) Constatarea infracţiunii flagrante

Pentru surprinderea în flagrant a făptuitorilor — după pregătirea minuţioasă a acţitmii — organele de urmărire penală trebuie să aleagă cel mai propice moment al intervenţiei. In cazul furturilor din autovehicule se recomandă să se acţioneze în momentul în care făptuitorii au pă-

c) Prejudiciul cauzat patrimoniului prin infracţiune

Atunci când restittiirea autovehiculului ori a bunurilor şi valorilor sustrase din acestea, nu este posibilă, în faţa organelor 'de urmărire penală se pune problema evaluării pagubelor produse. Dacă în privinţa bunurilor sustrase din autovehicul nu se ridică problиme deosebite — evaluarea făcându-se după regulile cunoscute"", în cazul furtului unui autovehicul prejudiciul se compimedin:— valoarea autovehiculului la data comitei-ii furtului;— C/V carburanţilor şi lubrefianţilor;— uzm-a maşinii — în perioada în care a fost scoasă din patrimoniul unităţii

sau persoanei fizice păgubite;— costul reparaţiilor ocazionate de repunerea în circulaţie;— beneficiul nerealizat, dar numai în perioada necesară pentru reparaţii.'"^Restul problemelor pe care urmează să le lămurească cercetarea nu

prezintă aspecte deosebite de celelalte furturi,

2. Activităţile care se întreprind pentru administrarea probelor

Caracterul specific al problemelor pe care trebuie să le lămurească cercetarea, determină particularităţile unor activităţi ce se întreprind pentru administrarea probelor şi ne referim în sipecial, la ceroetarea la faţa loctiluî, constatarea infracţiunii flagrante şi la dispunerea constatărilor tehnico-ştiinţifice sau a expertizelor.

131 Plen. Trib., Supr. dec. de îndrumare nr. 1/1972. Trib. Supr., sect. pen. dec. nr. 2647/1975. Supra, sect, a Il-a, pct. 5. Trib. Supr., sect, pen., dec. nr. 164/1981.

V. lonescu, op. cit., pag. 443.

214 107

trims în autovehiculul vizat şi au inixat în posesia bunurilor şi valorilor ce fac obiectul infracţiunii. în felul acesta se dovedeşte atât intenţia, cât şi scopul umaărit.de cei în cauză. -

După cum este cunoscut, pentru existenţa infracţiunii de furt legea penală cere o intenţie caracterizată prin scopul mTnărit de făptuitor. Condiţia „însuşirii pe" nedrept" nu trebuie să fie realizată în fapt, ea fiind cerută numai ca scop urmărit de infi-actor. Ca atare, pentru a exista infracţiunea de furt din autovehiculei'*^ este suficient să se dovedească faptul că autonil a urmărit acest scop, fiind irelevantă împrejurarea că acesta a reuşit sau nu să-1 atingă ori că, imediat după sushragere a fost deposedat sau a abandonat bunurile şi valorile furate. în mbd siiuilar se pune problema şi în cazul furturilor de autovehicule, situaţie în care organele de urmărire penală trebuie să intervină după ce făptuitorul — odată intrat în autovehicul — a efectuat operaţiunile de pornire a motorului. Astfel se poate dovedi că infractorul a avut drept scop — ceî puţin — folosirea fără drept a autovehiculului.''''

c) Dispunerea constatărilor tehnico-ştiinţifice şi a expertizelor

Cele mai frecvente genuri de constatări tehnico-ştiinţifice sau expertize care pot fi dispuse sunt: dactiloscopice, traseologice — în.vederea recoTistituirii întregului după părţile sale componente, identificării încălţămintei care a creat urma descoperită la faţa locului ori a instrumentului care a lăsat urmă de forţare —, bioo-iminalistice, chimice ş.a.

Sesizate despre săvârşirea sustragerilor de argint Industrial, organele de urmărire penală trebuie să lămurească o serie de probleme specifice şi să desfăşoare activităţile corespunzătoare pentru clarificarea lor.

1. Probleme pe care trebuie să le lămurească cercetarea

Specifice pentru acest gen de infracţiuni sunt:a)natura materialului cu privire la care s-a desfăşurat activitatea ilicită;b)provenienţa argintului industrial şi scopul sustragerii acestuia;c)prejudiciul cauzat şi măsurile ce se impun pentru repararea pagubelor.

a) Natura materialului cu privire la care s-a desfăşurat activitatea ilicită

Organele de urmărire penală sunt sesizate — prin oricare din modurile de sesizare cunoscute — despre una din următo-arele situaţii de fapt :

— existenţa unor cantităţi de argint industrial asupra unor persoane fizice;— prelucrarea, transportul ori vânzarea — cumpărarea acestui material;— sustragerea imor obiecte conţinând argint industrial.Punctul de plecare pentru desfăşurarea activităţilor ulterioare îl constituie

stabilirea faptului dacă într-adevăr în cauză 'este vorba de argint^ industrial sau nu. Trebuie reţinut faptul că acest material se prezintă sub variate forme: — pastile ce au fost montate pe instalaţii, maşini, ^utilaje, agregate ori au fost destinate acestui scop, granule, pulbere, pastă — folosită în procesul de producţie în raport cu diferitele faze ale acestuia —, reziduuri rezultate din procesul de fabricaţie, sârme, bai-e etc.

Cunoaşterea naturii materialului — sub aspectul conţinutului de argint fm — şi al stării fizice este necesară pentru stabilirea provenienţei implicit, pentru identificarea locului de unde a fost sustras.""

b) Provenienţa argintului industrial şi scopul sustragerii acestuia

Existenţa acestui 'material în posesia imei persoane fizice implică, mvariabil, o provenienţă ilicită. De aceea, una din sarcinile principale ale cercetării este de a lămuri de unde şi cum a fost procurat argintul industrial. Stabilirea scopului sustragerii — vânzare sau prelucrare''" — este de natură să ducă la organizarea şi desfăşurarea unor activităţi, cum ar fi: constatarea infracţiunii flagrante, cercetarea la fata locului, efectuarea percheziţiEor ş.a.

S e c ţ i u n e a a V l l - a Particularităţile

sustragerilor de argint industrial

Valoarea deosebită pe care o prezintă argintul industrial — dată fiind puritatea acestuia —, faptul că este folosit sub forme variate şi într-un număr însemnat de ramuri ale economiei naţionale constituie eleniente de tentaţie pentru persoanele necinstite, dornice de câştiguri Uicite prin sustragerea acestui material."* De regulă, asemenea activităţi infracţionale sunt iniţiate şi desfăşurate de grupuri de infractori din rândul romilor, în ultimul timp, traficul cu acest material s-a „intemaţionahzat , la comiterea infracţiunilor participând şi cetăţeni străini, în special turci, arabi, sârbi şi italieni.'" Din cele expuse rezultă — în parte — şi par-ticidarităţEe în cercetarea acestui gиn de furt.

De fapt, această condiţie se pune în cazul tuturor furturilor, indiferentde natura bunurilor ce fac obiectul sustragerii (N.A.). . x ^- •-

'" C. Aioniţoaie, V. Bercheşan, Ion Eugen Sandu — Constatarea infracţiunii flagrante, în „Tratat de tactică criminalistică", Editura „Carpaţi" Craiova, 1992, DSff 295

C. Aioniţoaie, C. iPletea, Metodica cercetării sustragerilor de argint in-dustrial, în „Curs de criminalistică" — Anexă, Academia de Poliţie „A. I. Cuza ,l985, pag. 164. , r„

'3" In anumite perioade, un kg de argint industrial se vindea pentru un Kg de aur (N.A)."° C. Aioniţoaie, C. Pletea, op. cit., pag. 166. -

De multe ori, argintul industrial sustras este prelucrat — în locuri special amenajate — m obiecte de uz personal, în special, articole de podoabă (N.A.).

■216 108

argint industrial; fragmente din piesele sustrase, urme digitale şi palmare pe maşinile, utilajele ori instalaţiile asupra cărora s-a acţionat ş.a.

Tot cu această ocazie este necesar să se stabilească starea instalaţiilor, maşinilor, utilajelor etc. după săvârşirea infracţiunii, având în •vedere că in sarcina făptuitorului urmează a se reţine şi infracţiunea de distrugere.'^' Totodată, trebuie să se urmărească modul şi condiţiile în care sunt păstrate şi asigurate bunurile ce conţin argint industrial, înscrisurile care evidenţiază mişcarea argintului în procesul de producţie, inclusiv cele întocmite cu ocazi,a recupe'ării reziduurilor.

Cei'oetarea la faţa locului, atunci când se lecurge la prelucrarea argintului industrial sustras în locuri special amenajate, trebuie să ducă la descoperirea instalaţiilor, uneltelor şi recipientelor folosite în acest scop — forme de -turnare, matriţe, stanţe etc. —, a obiectelor din argint — atât prelucrate cât şi neprelucrate —, a suporturilor pe care s-a aflat argintul industrial ş,a.

с) Prejudiciul cauzat prin infracţiune şi măsurile care se impun pentru repararea pagubelor

Evaluarea pagubelor cauzate îmbracă anximite forme specifice. Astfel, dacă obiectul sustragerii l-au constituit contactorii electrici — rnon-taţi pe diferite maşini, instalaţii, utilaje, etc. —, la calcularea prejudiciului trebuie să se ţină cont de :

—• valoarea argintului fin conţinut în aliaj;—valoarea obiectelor ce conţin aceşti contactori;—c/v cheltuielilor ocazionate de repunerea în funcţiune a maşinilor, instalaţiilor şi utilajelor respective;—beneficiul nerealizat de unitate, dar numai pe timpul cât durează reparaţiile.

Dacă argintul industrial sustras a fost sub formă de lingouri laminate, pulbere, pastă, reziduuri rezultate din procesul de producţie, prejudiciul va consta numai din c/v conţinutului de argint fin al acestora. Evaluarea corectă a pagubelor produse prin infracţiune prezintă interes atât pentru aprecierea consecinţelor şi pericolul social al faptei, cât şî pentru cunoaşterea cuantumului despăgubirilor civile la care va fi obligat făptuitorul."^

2. Activităţile care se întreprind pentru administrarea probelor

a) Constatarea infracţiunii flagrante

Autorii sustragerilor de argint industrial pot fi surprinşi în momentul transportului, prelucrării, actelor de vânzaie-cumpărare. Prinderea in flagrant se poate realiza şi în cazurile când există sesizări privind su.stra-geri de argint industrial dintr-un anumit loc şi activitatea ilicită nu poate fi întrerupta în alt mod. Activitatea se desfăşoară după regulile cunoscute^ insistându-se pe descrierea situaţiei în care агг fost găsiţi făptuitorii, activităţile pe care le desfăşurau în momentul sui~prinderii, preci.mi şi pe descrierea detaliată a obiectelor descoperite. Sublinierea se impime întm-cât, nu în toate cazurile argintii industrial se prezintă sub formă de m.etal alb strălucitor. Totodată, trebuie descrise şi ridicate toate ustensilele, recipientele, formele etc, folosite pentru prelucrarea metalului sustras. In situaţia în care făptuitorul a fost surprins sustrăgând argirit industrial dintr-o unitate economică, practica judiciară recomandă şi ridicarea de probe de argint industrial din locul unde s-a comis infracţiunea.

b) Cercetarea la faţa locului

Cercetarea la faţa locului în astfel de cazuri trebuie să ducă la descoperirea urmelor şi mijloacelor materiale de probă care rămân la locui infracţiunii, în raport cu specificul locului unde s-a consumat activitatea infracţională. Astfel, pe maşinile, utilajele, instalaţiile sau agregatele —-de pe care s-a deprins argintul industrial — pot fi descoperite: urme ale instrumentelor folosite pentru desprinderea obiectelor purtătoare de

c) Verificarea şi ridicarea de înscrisuri

în insti-umentarea cauzelor de această natură, verificarea, ridicarea şi asigurarea înscrisurilor privind existenţa şi mişcarea argintului industrial prezintă importanţă pentru stabilirea infracţiunii, a vinovăţiei, dar şi a condiţiilor ce au făcut posibilă săvârşirea faptelor. Efectuarea de urgenţă a acestei activităţi este de natură să împiedice distrugerea în.scri-surilor de către cei interesaţi. Printre înscrisurile ce trebuie verificate şi ridicate se numără:— înscaisurile prin care se ţine evidenţa argintului industrial;—documentele prin care se face distribuirea şi primirea deşeurilor

rezultate din fazele procesului de pi-odiicţie;—decizia — în ti-ei exemplare — aflată la magazia de materiale —, emisă de conducătorul unităţii, împreună cu specimenul de semnătură a persoanei împuternicite să folosească argintul industrial in procesul de pi'oducţie;—procesul-verbal de introducere a metalului preţios în procesul de producţie, întocmit de o comisie formată din -maistru, şef de echipă şi controltil tehnic de calitate;"'^

—fişele de evidenţă ale produselor finite;—notele de predare către magazie a reziduurilor rezultate din procesul

tehnologic ş.a.

d) Dispunerea constatărilor tehnico-ştiinţifice şi a expertizelor

In raport cu natura urmelor descoperite cu ocazia cercetării la faţa locului ori cu prilejul efectuării altor activităţi — percheziţii, verificări şi ridicări de înscrisuri — se vor dispune genurile de constatări tehnico-ştiinţifice sau expertize corespunzătoare.

Specifică, însă, în cazul sustragerilor de argint industrial este expertiza tehnică.

'" Supra, secţ. a Il-a, pct. 6.Acest proces-verbal se întocmeşte şi se păstrează în locul unde se prelucrează argintul industrial

(N.A.).C. Aioniţoaie.X. Pletea, op. cit., pag. 168.

109 219

Problematica expertizei tehnice vizează lămurirea următoarelor aspecte:— conţinutul fin de argint al pbiectelor cu privire la care s-a desfăşurat activitatea ilicită şi valoarea acestuia i'''^— dacă din reziduurile din care s-a sustras se poate obţine argint metalic şi în ce concentraţie;""— posibilitatea de sustragere existente în unitate — prin analiza consumiUrilor specifice pe unitatea de produs, a calităţii produsului finit, posibilitatea obţinerii argintului metalic din pastă sau reziduuri,. în condiţiile declarate de către făptuitori;— cuantumul prejudiciului cauzat avutului public ş.a.

C A P I T O L U L VII

METODICA CERCETАRII DELAPIDĂRII

CONSTANTIN AIONIŢOAIE VASILE BERCHEŞAN

S e c ţ i u n e a I

Consideraţii generale

Dintre infracţiunile contra patrimoniului', delapidarea prezintă cel mai ridicat pericol social, atât datorită pagubelor pricinuite, cât şi faptului că persoana ce o comite nesocoteşte obligaţiile de fidelitate şi probitate care incumbă oricărui gestionar sau administrator al bunurilor încredinţate^.

Potrivit legii", infracţiunea de delapidare constă în însuşirea, folosirea sau traficarea de către un funcţionar, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri, pe care le gestionează sau administrează. Rezultă că, pentru existenţa infracţiunii — în afara acţiunii de sustragere — se cer îndeplinite, cumulativ, două condiţii, respectiv:— bimurUe ce formează obiectul activităţii ilicite să aparţină unei persoane

juridice;— făptuitorul — funcţionar — să aibă calitatea de gestionar sau administrator al bunurilor.

Cu. alte cuvinte, bunurile însuşite, folosite sau traficate să se afle în posesia sau detenţia statului, imitaţilor adrftiinistrativ teritoriale sau unei organizaţii sociale.''

In legislaţia noastră penală stmt definite noţiunile de ftmcţionar public şi de funcţionar.

Astfel, prin „funcţionar public'''^ se înţelege orice persoană care exercită, permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investită, de orice natură, retribuită sau nu, în servicicd unui organ sau instituţii de stat, judeţene, municipale, orăşeneşti sau comunale sau al unei regii autonome ori societăţi comerciale cu capital integral sau majoritar de stat.^ Prin „funcţionar" se înţelege persoana menţionată mai sus, pre-

^ Codul penal al României, Partea specială, titlul III. In acelaşi sens, V. Dongoroz, Explicaţii teoretice ale Codului penal român, voi. III, Partea specială. Editura Academiei Române, Bucureşti, 1971, pag. 595. 2 Codul penal al Romăniei, art. 2151 alin. 1.*A se vedea în acest sens, cap. VI, sect. I (N.A.).*Codul penal al Romăniei, art 147, alin'. 1.

"5 Această expertiză se efectuează la Banca Naţională a României şi unităţile ei teritoriale (N.A.).»^Se efectuează la. Institutul de cercetări în domeniul metalelor neferoase Bucureşti şi la unitatea de

profil Baia Mare (N.A.).

110 221

vate metodici de Cercetare, stabihrea corectă a prejudiciului cauzat şi luarea măsurilor de reparare integrală a acestuia, inciusiv prin atragerea la răspundere civilă a persoanelor responsabile civilmente.*"

La rândul ei, „traficarea* presupune, pe lângă scoatei-ea hemului din sfera patrimonială a unităţii şi o acţiune subsecventă de înstrăinare a bunului, de dare a lui în folosinţă altei persoane, în schimbul realizării unui profit — exprimat fie în bani, fie în alte avantaje. Şi această modalitate de săvârşire a delapidării se realizează, ca şi în cazul folosirii — prin scoaterea temporară a bunului din unitate.

Trebuie reţinut că valoarea economică a bunuruor care formează elementul material al infracţiunii de delapidare prezintă o importanţă d.eosebită, deoarece, de acest element depinde atât cuantumul pagubei, cât şi gradul de pericol social al faptei. Astfel, delapidarea poale avea consecinţe deosebit de grave,^ aceasta fiind modalitatea agravată a infracţiunii.

Plin acţiunea de sustragere — indiferent de modalităţile de realizare — se produce şi urmarea imediată, respectiv crearea stării de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite, prin punerea unităţii în imposibilitatea de a avea şi a folosi btmul. Pentru a exista infracţitmea de delapidare este necesar ca între acţiunea de sustragere şi urmarea imediată să existe un raport de cauzalitate, altfel spus, deposedarea unităţii de un anumit bun să fi fost făcută de gestionar sau administrator prin însuşire, folosire sau traficare. Sub acest aspect, pe de o parte, dacă deposedarea nu s-a realizat printr-o sustragere, ci s-a datorat altor catize — furt, pierdere etc. — nu se poate vorbi de legătură de cauzalitate şi, prin tirmare nici de delapidare. Pe de altă parte, simpla presupunere că lipsa bunului din patrimoniul unităţii s-ar datora unei sustrageri nu este de natură să dovedească legătura de cauzalitate, respectiv că sustragerea este rezultatul activităţii ilicite a gestionarului sau administratorudui bunului. Având în vedere că lipsa s-ar putea datora şi altor cauze — neglijenţă, greşeli în evidenţa primară şi de contabDîtate etc. — pentru existenţa legăturii de cauzalitate nu este suficientă numai verificarea scriptică a actelor de gestiune, ci aceasta trebuie întregită cu verificarea faptică şi cu dovedirea actelor de sustragere.

Nu trebuie omis faptul că delapidarea, fiind o infracţiune de rezultat — materială — se consumă în momentul în care acţitmea de sustragere a fost dusă până la capăt şi s-a produs urmarea imediată, consumarea mate.rializându-se, în concret, printr-o pagubă cauzata -Lmităţii.'"

De cele mai multe ori — bunul aflându-se în incinta unităţii — delapidarea se consumă în momentul scoaterii acestuia din incintă. Alteori, bcmitl — deşi sustras dintr-o gestiune — nu este scos din unitate, fapta fiind totuşi considerata delapidare, în forma consumată, întrucât prin acţmnea sa, gestionarul — administratorul — a schimbat poziţia anterioară a bunului, trecându-1 în sfera sa de acţiune." Există şi situaţii

cum şi orice salariat care exercită o însăi-cinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în, alineatul sus-menţionat.''

Având în vedere dispoziţiile legale, apreciem că atât funcţionarul public, cât şi funcţionarul pot fi subiecţi ai infracţiunii de delapidare, dacă au calitatea de gestionari sau de administratori ai bimimilor.

Gestionarul este angajatul imitaţii care are, ca atribuţii principie de serviciu, primirea, păstrarea şi eliberarea de bunuri aflate în administrarea, folosirea sau deţinerea — chiar temporară — unei unităţi, indiferent de locul tm.de se află btmuţile sau de modul de dobândire a acestora. Aşadar, gestioiiarul, este, în-conformitate cu prevederile legale un funcţionar care, luând în primire bunurile vine în contact anaterial cu acestea, în vederea păstrării şi eliberării lor.

Trebuie reţinut că este considerat gestionar şi persoana care gestionează în fapt anumite bunuri. Este vorba de acei gestionari care îşi asumă rolul de gestionar său acceptă să facă acte de gestiune sau de persoanele partictilare care primesc să facă astfel de acte — de exemplu, soţia sau o rudă a gestionarului.

Spre deosebire de gestionare, administrarea presupune un con-i,Dlex: de acte de dispoziţie — planificarea, aprovizionarea, desfacerea, repartizarea, plăţile etc. —, vizând, deci, efectuarea unor operaţii a.supra bimu-rilor ce aparţin unei unităţi în raport cu natura şi scopul patrimoniului acesteia. Evident că astfel de acte de dispoziţie sunt atributul conducătorilor unităţii — director, contabil, inginer şef ş.a. — dar, dacă prin ele s-ar însuşi,' folosi sau trafica bunuri din patrimoniul acesteia, cei în cauză săvârşesc infracţiunea de delapidare. Dacă gestionarul — prin atribuţiile legate de primirea, păstrarea ori eliberarea bunurilor — vine în contact direct şi material cu bunurile respective administratorul are numai un contact posibil, \'irtual.'

Dacă pentru existenţa infracţiunii de delapidare se cer îndeplinite cele două condiţii menţionate, elementul material al faptei — sustragerea bunurilor din patrimoniul unităţii — se poate realiza prin mai multe modalităţi faptice: însuşire^ folosire sau traficare.

..însuşirea" presupime atât scoaterea buntuui din posesia sau detenţia unităţii, cât şi trecerea 'acestuia în stăpânirea făptuitorului, moment din care infractorul poate dispune de el — să-1 constune sau să-1 îr,străi-neze.

Ca modalitate de sustragere, „folosirea" trebuie înţeleasă ca un cumul de acţiuni, adică luarea bunului şi scoaterea sa din patrimoniul unităţii, urmată de folosirea acestuia.

întrebuinţarea şi tragerea de foloase de pe urma bunului-sustras, poate fi făcută, atât de gestionarul sau administratorul ce le are in primire şi păstrare, cât şi de alte persoane, chiar străine de unitate. Se impune diferenţierea celor două modalităţi de sustragere: în timp ce ..însuşirea" presuptme că bunul a .'rămas asupra f ăptutitorului, bunul „folosit'' este readus în tmîtate după un timp, în acest caz fiind vorba de o scoatere temporară a sa din patrimoniul persoanei juridice vătămate priri infracţitme.

O atare diferenţiere, deşi în principiu nu duce la schimbarea încadrării juridice a faptei, este de natură să asigure alegerea celei mai adec-

" Evident când în sarcina lor nu se retine altă formă de participaţie la desăvârşirea delapidării (N.A.).Codul penal al Romăniei. art. 215', alin. 2.Cu privire la acest aspect, a se vedea C. Barbu, Delapidarea' si furtul in paguba avutului obştesc.

Editura Şiinţifică, Bucureşti, 1973, pag. 102—103." Este cazul unui magaziner ce sustrage din gestiunea sa o cantitate de materiale, ascunzând-o într-o

magazie alăturată; idem în situaţia în care un casier ia din casa de bani o anumita sumă şi o pune în buzunar ori în servietă (N.A.).

i'' Codul penal al României, art. 147, alin, 1. ' V. Dongoroz ş.a., op. cit., pag. 599.

111 223

când infracţiunea nu se poate consuma decât în afara unităţii — de exemplu, în cazul în care bunul este sustras dintar-un mijloc de transport de către persoana care 1-a primit şi avea obligaţia să-1 predea beneficiarului.

Fără a intra în detalii, menţionăm faptul că în situaţia în care delapidarea s-a săvârşit prin însuşirea de către făptuitor a bunurilor pe care le gestionează sau administrează, organele de urmărire penală trebuie să lămurească următoarele:a)dacă scoaterea ilicită a bunului din sfera patrimonială a unităţii a fost

urmată de trecerea efectivă în stăpânirea făptuitorului saua altei persoane;

Astfel, reţinerea de către şeful de unitate la un magazin a unor simie de bani rezultate din vânzările zilnice, împachetarea şi ascunderea lor în dulapul de la biroul său, precum şi nedeclararea acestora la începutul controlului contabU. constituie infracţiunea de delapidare, nu aceea de abuz în serviciu, fapta consumându-se în momentul scoaterii sumei din circuitul valoric.'^ Fapta unui contabil-şef de a acorda unui gestionar perisabilităţi la care nu avea dreptul şi de a primi apoi de la el — la cererea sa — contravaloarea acestora, constituie infracţiunea de delapidare — contabilul-şef având atribuţii de administrare a- patrimoniului unităţii, iar însuşirea s-a comis printr-un act de dispoziţie al său.'^ Fapta responsabilului gestionar al unei unităţi de prestări servicii — care execută la comanda lucrări eu materialele unităţii — de a-şi însuşi contravaloarea unor materiale eliberate, precum şi costul lucrărilor efectuate cu acele materiale constituie infracţiunea de delapidare.'"

b)metodele şi mijloacele folosite pentru însuşirea bunului;în acest sens, fapta gestionarului unui depozit de cherestea de a fi luat

pentru el, din gestiune, o cantitate de material lemnos, de a o fi încărcat într-un camion şi de a fi încercat să o scoată pe poarta depozitului — cu un aviz de expediţie pe care îl falsificase — constituie pe lângă infracţiunile de fals intelectual şi uz de fals, infracţiunea de delapidare consumată, nu o tentativă la delapidare.'^ însuşirea plusurilor realizate prin vânzarea mărfurilor cu un preţ superior celui stabilit întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare, deoarece gestionarul are, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, obligaţia de a înregistra plusurile.'*

înţelegerea intervenită între doi gestionari ca unul din ei să nu predea celuilalt unele materiale aprobate a-i fi remise — deoarece acesta din xumă avea plus de materiale în gestiune — ci bani, urmată de împărţirea contravalorii materialelor nepredate şi de întocmirea tmor facturi de predare fictive, nu constituie acte de pregătire, ci infracţiunea de delapidare consumată.'"

c) dacă şi cum se reflectă în gestiune delapidarea săvârşită;Fapta unei persoane care — efectuând în fapt acte de gestiune, deşi nu este

încadrată într-o funcţie de gestionar — îşi însuşeşte cu ocazia efectuării unor plăţi, sume de bani ridicate de la bancă pe bază de acte false, constituie infracţiunea de delapidare, şi nu aceea de înşelăciune^» în cazul în care funcţionarul delegat de conducerea unităţii să facă plata salariilor îl instigă pe cel însărcinat cu întocmirea statelor de plată să

S e c ţ i u n e a a Il-a Problemele pe care trebuie să le

lămurească cercetarea

Indiferent de imitatea sau sectorul de activitate unde s-a săvârşit infracţiunea de delapidare, pentru o cercetare operativă şi completa se impune clarificarea următoarelor probleme:1. Activit

atea ilicită desfăşurată în vederea săvârşirii delapidării şiascunderii acesteia; „ ..

2. Bunurile care au format obiectul însuşirii, folosum sau traticarii;3. Urmările activităţii ilicite; _4 Făptuitorii si contribuţia fiecăruia la săvârşirea infracţiuriu;5. Destinaţia bunurilor delapidate şi posibilitatea recuperam prejudiciului

cauzat;6. Existenţa concursului de infracţiuni şi măsurile care se impun pentru

extinderea cercetărilor;7. Cauzele, condiţiile şi împrejurările care au generat, înlesnit sau favorizat săvârşirea infracţiimii de delapidare.

1. Activitatea ilicită desfăşurată în vederea săvârşirii delapidării şi ascunderii acesteia

Orice sustragere produce o pagubă, dar nu orice pagubă este urmarea unei sustrageri.'^ Pornind de la această realitate, organele de urmărire penală trebuie să lămurească în ce a constat activitatea ilicită a gestionarului — administratorului — pentru a scoate bunul din sfera patrimonială a unităţii, dacă într-adevăr este vorba de sustragere şi formele prin care s-a materializat — însuşire, folosite, traficare.

Infracţiunea de delapidare poate prezenta multiple şi variate modalităţi faptice de realizare a acţiunii de sustragere.

' La rândul lor, aceste modalităţi faptice sunt particularizate în raport cu specificul fiecărei cauze în parte, împrejurările ce însoţesc săvârşirea infracţiunii, modul si mijloacele de realizare a activităţii de sustragere s'.a. Atât literattira de specialitate, cât şi practica judiciară evidenţiază'procedeele complicate — cu abilităţi şi mijloace variate' — de săvârşire a delapidării, astfel încât fapta să nu poată fi descoperită cu uşurinţă, iar făptuitorii să acţioneze timp îndelungat, cu toate consecinţele ce decurg pentru unitate şi sub aspectul recuperării prejudiciului cauzat.

C. Barbu, op. cit; pag. 95. " V. Dongoroz ş.a., op. cit., pag. 603.

" Trib. Supr., secţ. pen,, dec. nr. 2462/1983 (extras). '^ Idem, dec. nr. 1608/1984.

Ibidem, dec. nr.. 1336/1977. " Ibidem, dec. nr. 627/1982. '" Idem, dec. nr. 1287/1975 şi dec, nr. 176/1976. '" Ibidem, dec. nr. 201/1977.

Ibidem, dec. nr. 2904/1984.

112

făcut traficarea, perioada cât bunul a fost scos din unitate, folosul — profitul — obţinut de făptuitor, destinaţia acestuia etc.

Astfel, fimcţionarul care având drept de dispoziţie — administrator —• foloseşte autovechîculul unităţii pentru a efectua curse de pasageri în schimbul unor sume de bani, săvârşeşte infracţiunea de delapidare, în modalitatea traficării. La fel, în cazul în care gestionarul scoate din unitate anumite obiecte de uz curent — televizor, aragaz, radiator electric etc. — şi ie închiriază, primind în schim.b diverse sume de bani, iar la sfârşitul perioadei de închiriere aduce bunurile înapoi în..gestitme.^"

Din cele expuse rezultă că infracţiunea de delapidare prezintă multiple forme de săvârşire. Gama metodelor şi mijloacelor utilizate de infi-actori pentru săvârşirea şi ascunderea urmelor infracţiunii este- atât de diversă, încât face, practic, imposibilă enumerarea lor.

Din practica organelor de urmărire penală reţinem., cu titlu exemplificativ, cele mai frecvente metode şi mijloace folos:ite de infractori:a)Crearea în gestiune a tmor plusiul de bunuri materiale, mijloace băneşti etc., urnxată de însuşirea acestora, prin:

— recepţionarea şi înregistrarea tmor cantităţi mai mici de btmtiri decât cele primite în realitate de la furnizori ;— nerecepţionarea şî neînregistrarea în gestiune â cantităţilor de mărfuri primite în plus de la furnizori;— falsificarea ori substituirea unor mărfuri;— depozitarea unor mărfuri în locuri neprielnice, pentru a câştiga înj volmn ori greutate;

—■ înregLS'trarea procentelor maxime de perisabilitate fără ca aceastasă ее fi produs în realitate; —' întocmirea de acte fictive cu ocazia

reaşezării preţurilor etc.b) însuşirea directă de mărfuri, valori sau alte bimuri, cu sau fără acoperirea temporară a lipsei în gestiune, prin:

— micşorarea fictivă a stocului faptic al gestiunii prin neînregistrarea sau înregistrarea cu întârziere a documentelor de primire a mărfurilor;

— majorarea artificială a stocurilor de mărfuri; —• înregistrarea fictivă la pierderi a unor bunuri ;— întocmirea de acte fictive privind darea în custodie; transferul sau

livrarea unor mărfuri ;—■ simularea furtului sau a altor infracţiuni ş.a.Clarificarea activităţii ilicite permite determinarea cu exactitate a

documentelor întocmite în fals sau falsificate, conduce la stabilirea persoanelor care au participat la săvârşirea infracţiunii, a gradului de vinovăţie al acestora, a legăturilor infracţionale ş.a.

2. Bunurile care au format obiectivul însuşirii, folosirii sau traficării

Infracţiunea de delapidare are întotdeauna un obiect material, aparţinând patrimoniului tmităţii şi asupra căruia se exercită în mod direct şi nemijlocit acţiunea de sustragere. Pentru a forma obiectul material al

introducă о pesrsoană fictivă şi apoi reţine suma menţionată în statul de plată falsificat, săvârşeşte infracţiunea de- delapidare şi nu aceea de abtiz în serviciu.2'

d) perioada în care s-a desfăşurat activitatea ilicită;însuşirea umti bun din patrimoniul unităţii presupune un moment iniţial —

de scoatere a bunului din posesia sau detenţia unităţii păgubite —. şi un moment subsecvent — de trecerea a acestuia în stăpânirea făptuitorului. Lămttrirea acestui aspect este important, atât pentru încadrarea juridică a faptei, cât şi pentru stabilirea perioadei ce trebuie supusă verificării, fie prin revizie contabilă, fie prin expertiza contabilă judiciară. Astfel, există infracţiunea continuată de delapidare şi în cazul în care o persoană a sustras bani, în mod repetat, la diferite intervale de timp, de la două casierii ale aceleiaşi unităţi, la care îndeplinea concomitent funcţia de casier, dacă în raport cu metodele folosite, se constată că toate aceste sustrageri — din patrimoniul aceleaşi unităţi —■ au fost ccmiise cu o rezoluţie infracţională unică.^^

Când delapidarea s-a săvârşit prin „folosirea" bunurilor, organele de urmărire penală trebuie să lămurească dacă scoaterea ilicită a acestora din sfera patrimonială a unităţii a fost urmată de întrebuinţarea lor temporară, fie de către gestionar — administrator —, fie de altă persoană. Totodată, ceroetarea trebuie să lămurească cine sunt persoanele ce au folosit bunurile, perioada cât acestea au fost scoase din unitate şi care sunt urmările faptei. în situaţia în care contabilul-şef face o comandă unei unităţi pentru livrarea unor bunuri, achită facturile emise de furnizor — din fondurile propriei unităţi —■ şi apoi dă bimurile achiziţionate unor persoane particulare — în folosul cărora fusese făcută, de altfel, întreaga operaţie — fapta sa întruneşte elementele constitutive ale infrac-ţiunii de delapidare, evident, în concurs cu cea de fals intelectual şi uz de fals.-" Utilizarea repetată a unor sume de bani luate din gestiune pen-tru acoperirea unor lipsuri anterioare constituie o modalitate de folosire —• deci de delapidare — şi urmările acestor fapte se includ în rezultatul delapidării. Astfel fiind, pentru corecta încadrare juridică a infracţiunii de delapidare, trebuie luate în considerare nu numai sumele definitiv însuşite, ci şi cele utilizate pentru acoperirea golurilor gestionare produse prin însuşii-e.^" Infracţitmea de delapidare prin folosinţă subzistă şi în situaţia în care nu s-a cauzat unităţii o pagubă evaluabilă în bani: caracteristic pentru această modalitate a irifi-acţiunii este, pe de o parte, împrejurarea că făptuitorul ori altă persoană au tras foloase nelegale de pe гд-та patrimoniului unităţii, iar, pe de altă parte că, prin folosire, bunul în cauză a fost scos Ьгтротаг din sfera patrimonială în care se găsea şi, astfel s-a creat o stare de pericol pentru avutul unităţii.^"

Atunci când delapidarea s-a săvârşit prin „traficare''', cercetarea trebuie să lămurească dacă scoaterea ilicită a bunului din tmdtate s-a făcut în scopid. obţinerii unui profit, deci acţiunea de sustragere a fost urmată de operaţii cu caracter speculativ. Prin urmare şi în aoest caz, pe lângă bunurile scoase din patrimoniul tmităţii, organele de urmărire penală trebtiie să lămurească cine este persoana în folosul căreia s-a

" Trib. Supr., dec. nr. 6311/1970.^2 Idem, sect, pen., dec. nr. 561/1975.■■'^ Idem, dec. nr. 2278/1984.

Ibidem, sect, pen., dec. nr. 1981/1977 (extras). г« Ibidem, dec. nr. 23/1973. C. Barbu, op. cit., pag. 90. 15 — Tratat de metodică

criminalistica voi. I 225

infracţiimii, bunul însuşit, folosit sau traficat trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe :— să fie un bun mobil, deoarece numai un astfel de bun este suscep-- tibil

de sustragere;— să aibă o existenţă materială ;^'

— să aibă o valoare economică, respectiv să fie exprimat într-un preţ, într-un tarif sau într-o listă de valori.'*

Deci, delapidarea are ca obiect bunuri patrimoniale; obiecte, bani, valori, animale, înscrisuri sau energii care au valoarea economică — aparţinând patrimoniului unităţii sau care, deşi nu fac parte "din avutul acesteia, se găsesc în sfera relaţiilor patrimoniale ale unităţii prejudiciate.

Prin „bani''' se înţelege: hârtia — monedă, bilete de bancă sau moneda metalică. „Valorile" sunt hârtiile de valoare de orice fel: titluri de credit, de creanţă ori alte valori economice — cecuri, hârtii de virament, timbre, mandate poştale, tichete ori abonamente de călătorii, obligaţiuni C.E.C. ş.a. — adică înscrisuri ce încorporează valori patrinioniaie şi a căror caracteristică, ca valoare încorporată, este legată de însăşi deţinerea titlului.-" Prin ,,bunuri* se înţeleg orice fel de obiecte mobile care au valoare economică — produsele industriale, agricole, de uz ■ casnic ş.a. Remarcăm că valoarea economică a bunurilor reprezintă un element deosebit de important, în raporţ__cu aceasta stabilindu-se întinderea pagubei, grad-ul de pericol social al faptei, adică încadrarea juridică a infracţiunii în foiTna sim-plă ori în modalitatea agravată.

3. Urmările activităţii ilicite

în determinarea urmărilor infracţiunii de delapidare, cercetarea trebuie să stabilească — în primul rând — existenţa şi întinderea prejudiciului cauzat. în al doilea rând, trebuie stabilite urmările pe care le-a avut activitatea ilicită asupra realizării sarcinilor de producţie ale unităţii păgubite ori dacă prin activitatea sa, făptuitorul a produs o perturbare deosebit de importantă a activităţii unităţii. Pentru a se aplica modalitatea agravată a infracţiunii — delapidarea a avut consecinţe deosebit de grave-'" —, pe lan.gă valoarea pagubei ca atare, organele de lu--mărire penală trebuie să stabilească şi alte aspecte care, alături de prejudiciu, amplifică rezultatul infracţiunii, dându-i dimensiuni şi sensuri deosebite.

Potrivit legii penals''', fapta poate avea consecinţe deosebit de ;rp'ave în situaţii de natura:

— a produs pagube m.ari — peste 15 ООО ООО lei;— a avut repercusiuni asupra, planului naţional sau al planului unităţii —

exemplu, 'sustragerea unor importante valori sau materiale ce au atras întârzieri ori diminuări ale sarcinilor de pian, ca'impHcaţii grave pe linia onorării contractelor, plăţii daunelor

provocate partenerilor de afaceri, rezilierii contractelor şi pierderea pieţelor de desfacere;

— a produs o perturbare deosebit de gravă a activităţii unităţii ori a cauzat astfel de urmări, cum ar fi: sustragerea unor piese, sub-ansamble, maşini, utilaje, etc. care duc la oprirea sau întreruperea procesului de pro-ducţie; sustragerea unor cantităţi m-ari de materii prime care au generat restrângerea activităţii productive ş.a.

Criteriile precizate, pe baza cărora se poate aprecia gravitatea consecinţelor delapidării nu sunt cumulative şi nici limitativ prevăzute. Prin urmare, existenţa chiar şi a uneia din situaţiile menţionate este suficientă pentru a se reţine că fapta a avut consecinţe deosebit de grave.^'-Totodată, Ia stabilirea gravităţii consecinţelor produse prin delapidare, nu pot fi totalizate valorile pagubelor cauzate prin mai multe asemenea infracţiuni concurente, ci trebuie să se ţină seama de prejudiciul produs prin fiecare infracţiun.e de delapidare în parte.^^

Determinarea corectă a urmărilor infracţiunii de delapidare permite soluţionarea atât a acţiunii civile, cât şi a celei penale, luarea măsurilor de indisponibilizare a bunurilor aparţinând persoanelor vinovate şi a celor răspunzătoare civilmente, pentru repararea pagubelor produse prin infracţiune.

4. Făptuitorii şi contribuţia fiecăruia la săvârşirea infracţiunii

Cu privire la autorul infracţiunii trebuie clarificate următoareleaspecte:— calitatea acestuia — funcţionar — cu atribuţii de gestionare ori administrare a bunurilor obiect al infracţiunii de delapidare;— vârsta, studiile, antecedentele penale; alte condiţii de angajare şi menţinere în funcţie; .

—■ bunurile şi valorile pe care le posedă; —■ modul de viaţă şi anturajul făptuitorului;—■ garanţiile constituie — numerar şi garanţia suplimentară — condiţiile în

care s-au constituit ş.a.Dacă infracţiunea s-a săvârşit în participaţie trebuie să se stabilească

calitatea fiecărui participant, activitatea ilicită desfăşurată de fiecare, folosul material realizat şi destinaţia acestuia,

în cazul acestei infracţiuni se impune stabilirea modului în care participanţii au fost organizaţi pe verticală şi orizontală.

Practica judiciară evidenţiază nenumărate cazuri de săvârşirea a delapidării în participaţie. De exemplu, s-a statuat că este inexact, în principiu, că delapidarea dintr-o gestiune nu poate fi comisă — în calitate de autor — decât de o singură persoană, atâta timp cât este posibil ca una şi aceeaşi gestiune să aibă mai mulţi gestionari şi ca fiecare dintre ei să săvârşească acte materiale caracteristice acestei infracţiuni. Nu este deci necesar ca unul sau nitul dintre gestionari să realizeze singur întreaga activitate de însuşire, folosire sau traficare; este posibil ca, acţionând în baza unei înţelegeri, fiecare dintre coautori să comită ac-

In cazul creanţelor sau a altor valori existenţa lor este reflectată material în documentul care le constată (N.A.).

V. Dongoroz ş.a. — op. cit., pag. 596. C. Barbu, o p ' cit., pag. 55. ^° Coiul penal al României, art. 215, alin. 2. ^' Idem, art. 146. ^- în acelaşi sens, Trib. Supr., secţ. pen., dec. nr. 147/1983. " A se vedea,

Trib. Supr., secţ. pen., dec, nr, 2253/1971,

226 15' 227

228 114

ţiuni ce realizează elementul material al infracţiunii de delapidare, faptele lor fiind astfel concordante sub aspect material şi psihic."* Dacă ambii gestionari s-au înţeles să sustragă din gestiunea comună, ei vor răspunde pentru coautorat la delapidare, indiferent de modul cum a acţionat fiecare, ori dacă numai unul a scos mărfuri din gestiune şi le-a valorificat, dând şi celuilalt o parte din suma realizată."^ De asemicnca, coautorii răspund pentru o infracţiune unică continuată de delapidare chiar dacă nu toate actele de însuşire au fost comise în participaţie, imele fiind săvârşite individual's în situaţia îmxare contabilul-şef, membra al comisiei de inventariere, primeşte din partea gestionarului o parte din plusul constatat la inventar, el este autor al infracţiunii de delapidare, şi nu al infracţiunii de luare de mită."' Sunt, de asemenea, autori ai unor infracţiuni de delapidare şefii unor depozite care şi-au creat plusuri în gestiune pe care le-au valorificat prin magazinele de desfacere.'"

Tot în legătură cu contribuţia fiecărui participant la săvârşirea delapidării, practica judiciara a statuat că fapta revizorului contabil care, la cererea gestionarului, nu înregistrează plusul descoperit în gestiune, spre a împărţi cu gestionarul banii echivalenţi plusului este complice la delapidare şi evident, autor al infracţiunii de luare de mită.""

Dacă inculpatele s-au ajutat reciproc prin, mutarea mărfurilor de la o unitate la alta, înaintea efecturii inventarului, spre a ascunde lipsurile din ambele gestiuni ca urmare a sustragerilor, va exista, pe lângă delapidare, şi complicitate la delapidare.''"

în sfârşit, casierul care intervine pentru a se trece pe statul de plată persoane fictive, reţinând sum.ele cuvenite acestora, comite, pe lângă infracţiunea de delapidare şi pe aceea de instigare la fals,*'

Prin lămurirea contribuţiei fiecărui participant la săvârşirea infracţiunii se asigură, în afara unei încadrări juridice corecte, premiza extinderii cercetărilor pentru toate infracţiunile comise, alegerii celei mai adecvate metodici de cercetare, recuperării integrale a prejudiciului cauzat ş.a.

parte civilă. La rândul ej, instanţei de judecata îi revine obligaţia de a. rezolva din oficiu repararea pagubei produse prin infracţiune.

Tocmai de aceea, stabilirea destinaţiei bunurilor ce au făcut obiectul delapidării trebuie să stea în centrul atenţiei organelor de urmărire penală pe întreaga perioadă a instrumentării cauzei. Este recomandabil ca identificarea bunurilor, atât a celor sustrase — folosite sau traficate —, cât şi a altor bunuri din patrimoniul făptuitorului — când delapidarea s-a comis în modalitatea însuşirii — să se facă în faza iniţială a cercetărilor. Nu de puţine ori, făptuitorii recurg la ascunderea bunurilor sustrase, astfel că identificarea locurilor şi stabilirea metodelor de ascundere se constituie într-o sarcina deosebită a cercetării. De regulă, cercetarea infracţiunii de delapidare, mai ales în cazul participaţiei, se întinde pe o perioadă mai îndelungată. Or, neluând măsurile corespunz^ltoare de identificare a bunurilor sustrase — pentru a fi restituite unităţii păgubite — sau a bunurilor care să facă obiectul indisponibihzării se crează posibihtatea pentru infractori de a se sustrage de la repararea pagubei, în scopul stabilirii destinaţiei bunurilor ce au făcut obiectul activităţii ilicite se fac verificări în jurul rudelor şi a cercului de prieteni, practica oferind numeroase exemiple când autorii infracţiunilor, fie că au ascuns produsul delapidării la aceste persoane, fie că au achiziţionat diverse bunuri pe numele acestora, folosind banii însuşiţi sau proveniţi din valorificarea bunurilor delapidate. în aceeaşi ordine de idei, trebuie acordată atenţie deosebita identificării persoanelor responsabile civilmente şi atragerii lor la răspundere materială, în solidar cu învinuiţii sau inculpaţii.

6. Existenţa concursului de infracţiuni şi măsurile care se impun pentru extinderea cercetărilor

Având în vedere marea varietate a metodelor şi mijloacelor folosite de infractori pentru realizarea sustragerii şi pentru ascunderea faptei săvârşite, infracţiunea de delapidare poate fi săvârşită în concurs cu alte infracţiuni.

De regulă, delapidarea se săvârşeşte în concurs cu falsul intelectual, falsul material în înscrisuri oficiale şi uzul de fals.^^

Alteori, delapidarea poate fi săvârşită în concurs cu abuzul sau cu neglijenţa în serviciu. Astfel, faptele unui gestionar de a vinde mărfurile din gestiunea sa la un preţ superior şi de a-şi însuşi diferenţele constituie, pe lângă infracţiunea de abuz în serviciu şi infracţiunea de delapidare?" După cum, nu este exclus ca delapidarea să fie comisă în concurs cu infracţiunea de furt. Prin urmare, dacă gestionarul sustrage din gestiune bani pentru a cumpăra — conform unei înţelegerii prealabile — bunuri sustrase de alt inculpat de la o altă unitate, faptele lui întrunesc atât elementele constitutive ale delapidării, cât şi ale complicităţii la furt.*4 Nu (Je puţine ori, infractorii atrag la activitatea infracţională persoane cu atribuţii de control asupra gestiunii. Este situaţia revizorului contabil care nu înregistrează plusul descoperit în gestiune şi, la propunerea gestionarului, împarte cu acesta banii'echivalenţi plusului consta-

" Codul penal al Homâniei, avt. 288, 289, 291." Trib. Supr., secţ. pen., dec. nr. 1287/1975 (extras)." Idem, dec. nr. 992/1975.

5. Destinaţia bunurilor delapidate şi posibilitatea recuperării prejudiciului cauzat

Cercetarea nu trebuie să se limiteze numai la stabilirea cuantumului prejudiciului cauzat, ci şi la lămurirea destinaţiei banilor, valorilor sau bunurilor sustrase, în vederea reparării pagubelor pricinuite prin infracţiune. Reamintim că în cazul infracţiunii de delapidare, organele de urmărire penală trebuie să ia în mod obligatoriu măsuri asigurătorii în vederea reparării pagubei, indiferent dacă unitatea s-a constituit sau nu

" Trib. Supr., sect, pen., dec. nr. 63/1980 (extras). Idem, dec. nr. 1564/1979.

G. Antoniu, Participaţia, Sn Practică judiciară penala. Editura Academiei Române, Bucureşti, 1988, pag. 87. Idem, pag. 8*.

Trib. Supr., secţ. pen., dec- nr. 25/1979. '9 Idem, sect, pen., dec. nr. 1205/1985. 'О Ibidem, dec. nr. 294/1981. " Ibidem, dec. nr. 6311/1970.

115 231

tat,''^ fapta sa constituind luare de mită şi complicitate la delapidare, în concurs real.

De asemenea, se întâlnesc frecvent cazuri când, alături de infracţiunea de delapidare, infractorii comit — în concurs — şi alte fapte de natură penală: neglijenţă în serviciu, distrugerea — de exemplu, incendierea unităţii în scopul acoperirii lipsurilor din gestiune, produse prin delapidare ■— introducere de mărfuri în gestiune prin mijloace, frauduloase''" ş.a.

Stabilifea tuturor infracţiunilor concurente impune din partea organelor de urmărire penală acţiuni specifice pentru lămurirea împrejurărilor în care a fost comisă fiecare faptă în parte şi probarea întregii activităţi infracţionale a celor cercetaţi.

7. Cauzele, condiţiile şi împrejurările care au generat, înlesnit sau favorizat săvârşirea infracţiunii de delapidare

Cu ocazia instrumentării' cauzei, organele de urmărire penală trebuie să stabilească ce cauze au determinat săvârşirea delapidării şi întinderea pagubei, precum şi care au fost factorii care au înlesnit, într-un fel sau altul, activitatea ilicită.

Printre acestea, se înscriu:—■ lipsa de control ori efectuarea unor controale superficiale de către

organele în drept cu privire la patrimoniul unităţilor;— încadrarea şi menţinerea în funcţiune a unor gestionari cu neres-

pectarea dispoziţiilor legale (vârsta, studii, experienţă, antecendentй ş.a.);— încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la constituirea garanţiilor;— atragerea în activitatea infracţională a unor persoane cu atribuţii de

control asupra gestiunii învinuitului ş.a.Cunoscând aspectele menţionate, organele de urmărire penală pot

interveni eficient, cu mijloace specifice, pe linia prevenirii săvârşirii unor astfel de fapte şi apărării patrimoniului.

loacele folosite pentru realizarea sustragerii ş.a., în cadrul primelor măsuri se înscriu:

1.— Documentarea asupra specificului activităţii din unitatea sausectorul în care s-a săvârşit infracţiunea ;2.— Verificarea gestiunii şi a persoanei care poartă răspundereaacesteia;3.— Efectuarea percheziţiei;4.— 'Verificarea şi ridicarea de înscrisuri.

1. Documentarea asupra specificului activităţii din unitatea sau sectorul in care s-a săvârşit infracţiunea

Oricât -de bine pregătite ar fi, organele de urmăiire penală nu au posibilitatea să ctmoască toate problemele legate de locul unde s-a săvârşit infracţiunea, modul de organizare, specificul activităţii, reglementările de ordin intern ş.a. Acest lucru este practic imposibil, având în vedere marea diversitate a locurilor unde se comut delapidări, împrejurările ce însoţesc, de regulă, săvârşirea unor astfel de fapte, multitudinea procedeelor şi mijloacelor folosite de infractori pentru a realiza acţiunea de sustragere şi de acoperire a faptei.

De aceea, înainte de a trece la orice altă activit.at€, organele de urmărire penală trebuie să procedeze la o documentare asupra lociilui unde s-a cornis infracţiunea de delapidare, numai în acest fel putând să abordeze problemele cercetării în cunoştinţă de cauză, să sesizeze neregulile în circuitul economico-financiar al unităţii păgubite, persoanele care puteau şi aveau obligaţia de a verifica legalitatea şi realitatea documentelor primare şi de contabilitate, alte condiţii care au favorizat şi facilitat săvârşirea faptei etc.

Din această activitate trebuie reţinute o serie de date, cum ar fi; ■— natura unităţii în care au apărut neregulile, stabilindu-se produsele ce fac obiectul activităţii productive, documientăţia acestora, circuitul lor în cadrul unităţilor, legătura dintre producţie şi comerţ, condiţiile de livrare a mărfii către beneficiari ş.a.; —■ modul şi locurile de aprovizionare cu materii prime, relaţiile cu furnizorii, decontarea cheltuielilor ocazionate de achiziţionarea m.ateriilor prime etc.;— modul de ţinere a evidenţei bunurilor intrate şi ieşite din unitate, inclusiv

a m^ijloacelor fixe şi a obiectelor de inventar;— felul în care este organizată şi se desfăşoară primirea şi recep--ţionarea

mărfurilor, persoanele cu atribuţii pe această linie, condiţiile de depozitare şi conservare a bvmurilor, actele ce se întocmesc cu prilejul recepţionării şi legalitatea acestora ş.a.;

— modul în care se execută verificarea scriptică şî faptică a gestiunii, intervalul de timp în oare se efectuează, data ultimei verificări gestionare de fond, constatările făcute şi măsurile luate;

— sistemul de p.ază al unităţii şi modul în care se face controlul materialelor la ieşirea din incinta unităţii ;

— actele normative ce reglementează activitatea unităţii ş.a. Datele de mal sus sunt exemplificative, în raport cu specificul cauzei,

documentarea putând cuprhide şî alte aspecte.

S e c ţ i u n e a a I l I - a

Primele măsuri pe care trebuie să ie Întreprindă organele de urmărire penală

Despre săvârşirea infracţiunii de delapidare, organele de urmărire penală pot lua cunoştinţa prin oricare din modurile de sesizare — plângere, denunţ, din oficiu. In raport cu specificul activităţii din unitatea sau sectorul de activitate unde s-a săvârşit infracţiunea, metodele şi mij-

Supra, secţ. a Il-a, pct. 4; Trib. Supr., secţ. pen., dec. nr. 1205/1985. " A. Filipaş, Pluralitatea de infracţiuni, în Practica judiciară penală, voi. I, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1988, pag. 121.

116 233

Importanţa deosebită a activităţii de documentare rezidă în aceea că ofeiă organelor de urmărire penală posibilitatea de a aborda în cunoştinţă de cauză problemele complexe ale cercetării, cu consecinţe benefice pe linia planificării activităţilor de urmărire penală, stabilirii tematicii reviziei contabile şi a experitzei contabile, identifcării martorilor şi stabilirii problematicii de ascultare a acestora, prefigurării eventuale-ior legături infracţionale, alegerii celei mai adecvate tactici de ascultare a martorilor, învinuiţilor sau inculpaţilor, atragerii la răspundere materială — în solidar cu învinuiţii sau inculpaţii — a persoanelor responsabile civilmrente.

2. Verificarea gestiunii şi a persoanei care poartă răspunderea acesteia

Orice sesizare — indiferent de provenienţă, împreună cu documentele care stau la baza ei trebuie studiată şi verificată temeinic. Aceasta are drept scop să stabilească dacă sesizarea este completă, suficient documentată — mai ales cu privire la întinderea pagubei —, persoanele răspunzătoare, perioada şi împrejurările în care s-a comis fapta etc.^'.

Dacă datele din materialele de sesizare nu permit tragerea de concluzii cu priviî-e la existenţa faptei, implicit, lă întinderea pagubei cauzate, este necesar să se efectueze verificări suplimentare, atât în ceea ce priveşte situaţia gestiunii ce face obiectul cauzei cât şi cu privire la persoana care poartă răspunderea acesteia.

Modalităţile frecvente prin care se fac astfel de verificări sunt:a)Solicitarea efectuării inventarierii;b)Solicitarea şi aprecierea rezultatelor reviziei contabile.

a) Solicitarea efectuării inventarierii

Controlul financiar ulterior''* — în care se cuprind şi obiectivele controlului gestionar de fond, denumit generic „inventariere" —■ are dnept scop în principal verificarea modului de utilizare a_ mijloacelor materiale şi băneşti, aplicarea legislaţiei cu caracter economic — financiar, întocmirea şi executarea planului de producţie, realizarea profiturilor şi rambursarea cheltuielilor, precum şi situaţia pagubelor pricinuite patrimoniului unităţii ş,a. Actele normative în vigoare prevăd pentru personalul cu atribuţii de control financiar obligativitatea înaintării orga-nelor de procuratură actele încheiate în cazul când, în urma controlului unei gestiuni, constată fapte de natura penală, încunoştiinţând concomitent despre aceasta conducerea unităţii verificate. în cele ce urmează ne vom referi, pe scurt, la situaţia când efectuarea controlului gestionar de fond—- inventarierii — este solicitată de organele de urmărire penală, sesizate anterior despre existenţa unor minusuri într-o gestiune ori săvârşirea unor sustrageri din patrimoniul unităţii.

Solicitând o astfel de verificare, organele de urmărire penală trebuie să stabilească, împreună cu organele de control financiar documentele şi operaţiile ce vor fi analizate, perioada supusă controkщui, obiectivele de verificat şi întinderea acestora, procedeele de control ş.a.

Trebuie cunoscut faptul că integritatea valorilor, legalitatea şi realitatea operaţiilor se stabilesc de organele de control financiar prin: control documentar, control faptic, control reciproc şi control încrucişat.

Controlul documentar urmăreşte stabilirea autenticităţii docimien-telor, sub aspectul ex.actităţii întocmirii lor şi efectuării corecte a calculelor ţinând cont de modul de folosire a formularelor tipizate, completarea exactă a datelor şi existenţa semnăturilor originale.'" Controlul faptic — efectuat la locurile unde se află valorEe materiale şi băneşti — urmăreşte stabilirea cu exactitate a cantităţilor şi valorilor, starea acestora, modul cum, sunt utilizate etc. Verificarea integrităţii valorilor materiale şi băneşti şi determinajiea calitativă şi valorică se face, după caz, prin cântărire, măsurare, degustare sau ahaliza de lalxirator a produselor.

Controlul reciproc constă în confruntarea — în cadrul aceleiaşi unităţi — a ътог documente ce au conţinut asemănător, dar care pot diferi ca formă. Controlul încrucişat are ca obiect verificarea şi confruntarea tuturor exemplarelor unui document, existent la unitatea controlată şi la alte unităţi — de exemjplu, originalul unei facturi aflat la tmitatea beneficiară trebuie confruntat cu copia rămasă la furnizor, iar actele de ieşire din depozit a unor mărfuri se confruntă cu actele de la unitatea de desfacere care le-a primit.

Primind rezultatul inventarierii, organele de Lirmărn-e penală'sunt obligate să-1 examineze critic pentru a stabili dacă între actul de sesizare şi ceea ce s-a constatat cu prilejul controlului gestionar de fond există concordanţă şi, în caz afirmativ, dacă există documentaţia necesară. Totodată, trebuie verificat modul în care actele ce evidenţiază rezultatul controlului*" răspund obiectivelor stabilite, cu referire specială la: integritatea valorilor materiale şi băneşti; .aprovizionare, expediţia, _ transportul, recepţia, conservarea şi eliberarea bunurilor ; întocmirea şi circulaţia documentelor primare, conducerea evidenţelor tehnico-operative şi contabile, precum şi realitatea datelor înscrise în acestea, modul de păstrare, evidenţă, circulaţie şi utilizare a formularelor cu regim special; răspunderile ce revin .anumitor per-soane pe linia diminuării patrimoniului unităţii ş.a.

De asemenea, se va verifica dacă s-a respectat metodolo.gia de efectuare a inventarierii. în acest sens menţionăm că înainte de începerea oricărui control al unei gestiuni trebuie să se ia gestionarului o declaraţie — semnată şi datată — din care să rezulte dacă are sau nu plusuri în gestiune, dacă are în păstrare bunuri aparţinând terţilor, documentele de primire-eliberare neoperate în evidenţa gestiunii, dacă gestionează valori materiale şi băneşti şi în alte locuri ori deţine numerar rezultat

In cazul în care se constată modificări, nu sunt completate toate rubricile formularului sau unele date _sunt indescifrabile organul de control trebuie să extindă verificările cu privire la actul respectiv — prin control reciproc sau încrucişat —, în scopul stabilirii legalităţii şi realităţii operaţiilor (N.A.).

^" La unităţile care ţin evidenţa global-valoric se folosese listele de inventariere, iar la cele în care evidenţa' se ţine cantitativ-valoric se folosesc situaţiile ue gestiune comparative.

" C. Aioniţoaie, A. Ungureanu, Metodica cercetării delapidării, în „Curs de criminalistică", partea I, Academia de Poliţie „A. I. Cuza", Bucureşti, 1977, pag. 101.

" M. Boulescu, P. Bîrnea, M. Epuran, G. Paraschiv, Control financiar şi expertiză contabilă. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1980, pag. 13.

117 235

unităţii sau a persoanelor ce prezintă interes pentru cauză, să stabilească ce posibilităţi există în verificarea unei unităţi sau alteia prin revizie, să cunoască metodele de verificare faptică şi documentară pe care le poate folosi revizorul contabil, precum şi dispoziţiile legale care reglementează evidenţa materialelor şi circulaţia documentelor în unitatea respectivă, mictodologia controlului activităţii gestionare ş.a.

Totodată, organele de urmărire penală trebuie să se orienteze asupra celor mai buni revizori contabili din unitate, iar, dacă situaţia impune, asupra revizorilor din unităţile ierarhic superioare celei unde urmează să se facă revizia, sohcitând delegarea lor în acest scop de către conducerea unităţii respective.''"

Stabilirea corectă a tematicii reviziei contabile constituie condiţia de bază în realizarea scopului pe care şi-1 propune, fiind atributul organului de urmărire penală.

Aceasta deoarece el cunoaşte specificul cauzei, problemele ce urmează a fi clarificate şi pentni a căror re:';olvare se recurge la revizie. Desigur că, în stabilirea tematicii, organul de urmărire penală poate şi trebuie să se consulte cu revizorul, dar, sub nici o formă, nu trebuie lăsată problematica de lămurit în cursul verificărilor la latitudinea organului de revizie. Ea trebuie să decurgă din împrejurările concrete ale cauzei, conţinutul problemelor să fie de competenţa revizorului, evitflndu-se formur lările de ordin general, ambigue şi echivoce, de genul: „Să se execute o revizie contabilă asupra gestiunii . . ." sau ,,Să se efectueze o revizie completă, multilaterală.. Practica judiciară demonstrează că, ori de câte ori s-au întocmit astfel de „tematici" s-a ajuns, în final, la o revizie formală, fără valoare pentru cauză.

în tematica reviziei contabile trebuie să fie înserate astfel de probleme încât să reuşească să cuprindă toate aspectele a căror elucidare se urmăreşte. Dacă în momentul stabilirii tematicii unele probleme nu sunt pe deplin cunoscute, organul de urmărire penală ai^e posibilitatea — ulterior — să solicite completarea acesteia.

De asemenea, se recomandă ca tematica să cuprindă pi-oblem.e numai pentru perioada ce prezintă interes pentru cauză, în limitele căreia există indicii că s-au săvârşit faptele. Observaţia este valabilă şi în cazul verificării unei persoane, tematica putând fi extinsă şi cu privire la activitatea altora numai dacă este absolut necesar. Şi determinarea metodelor pe care revizorul urmează să le folosească ţine 'de iniţiativa organului de urmărire penală. Dar, nu trebuie omis faptul că, în egală măsură, învinuitul sau inculpatul poate solicită folosirea de către organul de revizie şi a altor metode.

Concluzionând, tematica reviziei contabile trebuie stabilită în raport cu particularităţile concrete ale cauzei, dictate de specificul unităţii — sau sectorul de activitate în care s-au săvârşit faptele —, de problemele de strictă specialitate ce necesită a fi clarificate prin efectuarea ei.

Spre exemplificare, tematica unei revizii contabile în sectorul circulaţiei mărfurilor trebuie să cuprindă:

— stocul faptic — bunuri, valori la ultimul inventar; ■

din vânzări ş.a. Listele de inventariere trebuie să fie întocmite pe locuri de depozitare, pe gestiuni şi categorii de bunuri, fiecare listă fiind semnată de către toţi membrii comisiei.^'

Noţiunile — de maximă generalitate — prezentate sunt de natură să ofere o viziune de artsamblu privind_ rolul controlului gestionar, modul de organizare şi funcţionare, posibilităţile oferite organelor de urmărire penală pe linia stabilirii pagubelor cauzate patriraomului,. a persoanelor vinovate şi a cauzelor care le-au generat ş.a.

b) Solicitarea şi aprecierea rezultatelor reviziei contabile

Revizia contabilă reprezintă imul din principalele instrumente prin care se asigură stabilirea pagubelor cauzate avutului unităţii. De aici necesitatea ca organele de urmărire penală să-şi manifeste rolul activ, atât în dispunerea şi urmărirea desfăşurării, cât şi în analizarea şi folosirea rezultatelor acestei activităţi în cauză. Ea este un mijloc de control eco-nomic-administa-ativ oe constă în verificarea activităţii economico-finan-ciare a unităţii într-o anumită perioadă, având drept scop stabilirea situaţiei gestiunii la un moment dat: lipsurile sau plusurile în gestiune, valoarea pagubelor pricinuite, activităţile ilicite generatoare de prejudicii, metodele şi mjloacele folosite în acest scop, persoanele răspunzătoare de neregulile constatate ş.a. Pentru realizarea scopidui pe care şi-1 propune, revizia contabilă poate cuprinde fie întreaga activitate eco-nomico-financiară a unităţii, fie numai o parte din activitatea acesteia ori numai a unor gestionari — pe o perioadă mai mare sau m.ai scin4ă.^'

Potrivit legii procesuale penale,^- organele de urmărire penală sunt obligate să solicite unităţii păgubite să prezinte situaţia cu privire la întinderea pagubei şi date referitoare la faptele prin care aceasta a fost pricinuită, tmitatea în cauză fiind obligată, să prezinte datele cerute. Cum revizia contabilă este unul din instrumentele prin care se stabilesc pagubele, această activitate nu trebuie lăsată numai în seama imitaţii a cărui patrimoniu a fost prejudiciat. Organul de urmărire penală trebuie să-şi manifeste rolul său activ, concretizat în:

— stabilirea momentului instituirii reviziei contabile;— întocmirea judicioasă a tematicii acesteia;— antrenarea'la efectuarea acestei activităţi a celor mai competenţi

revizori contabili, recrutaţi, de regulă, fie din unitatea prejudiciată, fie din alte unităţi.

Trebuie reţinut că momentul solicitării reviziei contabile este deosebit de important în'asigurarea operativităţii cercetărilor. Aceasta datorită faptului că, pe de o parte, lucrările reviziei durează, în general, un timp îndelimgat —■ ce atrage prelungirea termenelor de cercetare —, iar, pe de altă parte, în cursul ^ desfăşurării acestei activităţi pot fi relevate fapte noi care necesită extinderea cercetărilor.

Pentru solicitarea reviziei contabile, organul de urmărire penală trebuie să realizeze o documentare temeinică cu privire la activitatea

^' Pe ultima filă gestionarul va menţiona că toate cantităţile au fost stabilite în prezenţa sa, precum şi obiecţiile cu privire la cele constatate.

De regulă, perioada ce ' trebuie cuprinsă în control se situează între două inventare, respectiv de la data terminării ultimului inventar efectuat până la data începerii inventarului de control următor (N.A.).

Codul de procedură penală al Românei, art. 17 alin. 2.

Revizia contabilă se instituie pe bază de delegaţie semnată de conducătorul ^unităţii din care face parte revizorul contabil (N.A.). '

" G. Zaharachesou, Modalităţi practice de apreciere şi valorificare a actelor de control financiar în activitatea de urmărire penală, în „Probleme de criminalistică şi criminologie" nr. 1/1981, pag. 38—52.

tea demonstra, fără dubii, activitatea ilicită a persoanei verificate, modalităţile concrete de comitere a delapidării.

Un alt aspect al colaborării dintre organul de urmărire penală şi revizor se referă la stabilirea priorităţilor în desfăşurarea anumitor activităţi; necesitând, de regulă, un volum mare de muncă şi timp, verificarea evidenţei valorice şi cantitative trebuie efectuate în faza iniţială a reviziei.

Trecerea revizorului la altă imitate şi solicitarea de note explicative de la uneleu-pиrsoane trebuie să se facă numai cu acordul organului de urmărire penală. Efectuând verificări la altă imitate, fără ştirea organului de urmărire penală se crează posibilitatea ca revizorul — neintenţionat — să alerteze pe cei ce au concurat — într-un fel sau- altul — la săvârşirea infracţiimii, să-i determine să distrugă evidenţele ori să se sustragă de la urmărirea penală. în aceeaşi optică trebuie privită şi solicitarea de către revizor a notelor explicative de la anumite persoane, această activitate urmând a fi efectuată nuimai după ce persoanele în cauză au fost ascultate de organul de urmărire penală.

I^ocedându-se altfel s-ar putea ca, denaturând adevărul în faţa revizorului, persoana în cauză să se situeze pe aceeaşi poziţie şi pe parcursul cercetărilor, cu toate consecinţele ce decurg dintr-o astfel de situaţie. Alteori, organul de urmărire penală trebuie să stabilească problemele pe care trebuie să le abordeze revizorul cu prilejul luării notelor explicative. De exemplu, dacă obiectul reviziei contabile constă în verificarea neregulilor comise ca urmare a pontărilor fictive, revizorul se poate limita la examinarea fişelor de pontaj şi luarea de note explicative de la persoana care le-a completat sau verificat, celelalte activităţi — verificarea însuşirii sumelor aferente a plăţilor fictive ş.a. — fiind de competenţa organului de urmărire penală.

Conlucrarea dintre revizor şi organul de urmărire penală nu trebuie înţeleasă ca o subordonare a primului faţă de cel de-al doilea. Atât revizorul contabil, cât şi organul de urmărire penală fiecare în limitele atribuţiilor ce Ie revin, sunt chemaţi să descopere şi să probeze săvârşirea unor fapte antisociale, generatoare de prejudicii în paguba patrimoniului. Este recomandabil ca instrumentarea cauzei să-şi urmeze cursul, în paralel cu efectuarea reviziei. Practica unor organe de urmărire penală de a suspenda efectuarea cercetărilor pe timpul executării reviziei contabile are efecte negative atât în planul operativităţii, cât şi sub aspectul calităţii activităţii de urmărire penală.

Pentru a soluţiona cauza sub toate aspectele, organul de urmărire penală are următoarele îndatoriri :

—să folosească şi să coroboreze probele descoperite în cursul reviziei cu cele deja administrate în cauză, asigurând astfel o desfăşurare continuă, operativă şi unitară a cercetărilor;

—să dirijeze pe revizor în raport cu materialul probator existent în cauză şi cu tactica de cercetare adoptată;

—să verifiњ şî să folosească pentru cauză — pe măsură ce sunt descoperite — toate datele pe care revizorul le relevă.

Primind procesul-verbal de revizie — şi documentele anexate la acesta —, organul de urmărire penală trebuie să procedeze la verificarea conţinutului acestuia, acordând atenţie următoarelor probleme:

—modul în care a fost respectată tematica stabilită;

—_intrări în perioada de verificare;___ieşiri în perioada de verificare;—diferenţe în plus sau în minus;—perisabilităţi, pierderi etc. — dacă s-au produs, dacă s-au acordat,

legalitatea acordării acestora;—valoarea prejudiciuliii cauzat şi din ce se compune;—cauzele lipsurilor şi consecinţelor financiar-contabile;—dispoziţiile legale încălcate şi persoanele care se fac răspunzătoare;—măsurile ce pot fi luate în timpul verificării gestiunii pentru înlăturarea consecinţelor;—mărfuri fără mişcai-e, cu mişcare lentă, greu vandabile sau nevandabile;—condiţiile de angajare a gestionarilor şi de menţinere a lor în funcţie ;—legalitatea şi realitatea înregistrării în documentele primare şi contabile;—completarea şi utilizarea formularelor tipizate, cu „regim special ş.a.

Pe parcurstil reviziei contabile, organul de urmărire penală trebuie să ţină permanent legătura cu revizorul, să se asigime că tematica a fost bine înţeleasa şi este respectată-întocmai.

Practica judiciară evidenţiază necesitatea desfăşurării reviziei după un plan întocmit de comun acord cu cel ce efectuează revizia, în care să se prevadă, printre altele, următoarele:

—începerea inopinantă a reviziei la o anumită imitate;—cuprinderea în operaţiunile de revizie a mai multor obiective deodată;—ordinea în care se vor desfăşura diverse activităţi de verificare;—metodele oe vor fi folosite pentru efectuarea reviziei;—termenele acestor activităţi;—solicitarea de no.te explicative de la persoanele în sarcina cărora se-reţin răspunderi ;—măsurile de asigurare şi pază a documentelor;—modul de treoere a revizonjQui în alte unităţi pentru efectuarea unor verificări ş.a.

Fără a detalia cele expuse, insistăm asupra faptului că rezolvarea corectă a acestor probleme asigură cadrul optim pentru buna desfăşurare a reviziei. începerea inopinată a verificării gestionare dă posibilitatea descoperirii unor probe valoroase pentru cauză — plusuri sau minusuri în gestiune, documente falsificate etc. —, prevenirii oricăror încercaţi de acoperire a minusurilor create:^^ La rândul lor, metodele de desfăşurare a reviziei trebuie stabilite de comun acord, ţinâiîdu-se cont de datele pe care le deţine organtd de ш-mărire penală privitoare la metodele şi mijloacele prin care s-a realizat activitatea ilicită. De exemplu, corelându-şi activitatea, în timp ce revizorul va verifica crearea de plusuri la materiile prime — prin nerespectarea reţetarelor, conform normelor de standardizare — organul de urmărire penală va dispune contatarea tehnico-ştiinţifică sau expertiza asupra produsului finit. în felul acesta se va pu-

5' Dacă unitatea are filiale, secţii, magazine, chioşcuri etc. operaţiunea trebuie declanşată simultan, în toate locurile, afectînd, din timp, numărul necesar de persoane (N.A.).

237® 236-

— dacă ravizoi-ul contabil a respectat dispoziţiile legale în materie şi metodele de lucru stabilite;— dacă persoanele în sarcina cărora s-au stabilit răspunderi au prezentat note explicative şi acte justificative privind activitatea pe care au desfăşurat-o;— modul în care revizorul a interpretat notele explicative şi actele justificative prezentate;— dacă au fost respectate condiţiile de fond ale procesului verbal de revizie contabilă, respectiv: consemnarea integrităţii mijloacelor materiale şi băneşti — deţinute cu orice titlu — ale unităţii; moditl în care au fost respectate dispoziţiile legale privitoare la aprovizionarea, expediţia, transportul şi recepţia mijloacelor materiale, precum şi cele privitoare la conservarea, manipularea şi eliberarea acestora; felul în care au fost utilizate mijloacele materiale în procesul productiv — consumuri, ideşeuri, rebuturi, remedieri, refaceri, degradări, deprecieri, perisabilităţi, casări, scoateri din uz, recuperări, transferări, reduceri de preţuri ş.a.; dacă au fost efectuate inventarele periodice şi rezultatul .acestora; modul de întocmire şi circulaţia documentelor primare; perioada verificată, documentele examinate — cu elementele de identificare ale acestora —; persoanele răsptmzătoare pentru neregulile constatate; măsurile-luate în timpul reviziei pentru recuperarea prejudiciului cauzat ş.a.;— modul în care s-au respectat condiţiile de formă ale procesului-verbal: data şi locul întocmirii,, numele, prenumele şi calitatea celui care 1-a încheiat; delegaţia şi temeiul în baza căruia a efectuat revizia contabilă, denumirea unităţii unde> a executat revizia, constatările făcute, potrivit tematicii — prezentate la condiţiile de fond — şi semnăturile.'''

Totodată, organul de urmărire penală trebuie să verifice dacă s-au anexat toate materialele care să confirme cele consemnate în procesul-verbal şi anume:

— sesizările primite de la diferite persoane;" -—• procesul-verbal de sigilare;— notele de constatare;^"— notele expHcative;— declaraţia gestionartilui —• luată înaintea începei"ii reviziei;— tabele de situaţii, listele de inventariere, procesele-verbale de constatate

a contravenţiilor;— angajamentele scrise ale persoanelor vinovate de producerea pre-

judiciului, luate în vederea acoperirii pagubei şi care sunt titluri executorii ;

— documentele ce privesc operaţiile economice sau financiare con-ta-bile^" etc.

Rezultatele reviziei con1;abile trebuie apreciate şi folosite în contextul întregului material probator administrat în cauză. în raport cu rezultatul acestei activităţi, organul de urmărire penală procedează la ascultarea învinuiţilor sau inculpaţilor, a martorilor, verificarea şi ridicarea de înscrisuri, dispunerea unor constatări tehnico-ştiinţifice sau expertize ş.a.

Persoana care poartă răspunderea gestiunii trebuie verificată şi sub aspectul nivelului de trai, a bunurilor procurate în perioada cât a funcţionat ca gestionar, a cercului de prieteni, anturaj etc., rezultatele acestor verificări fiind corelate cu datele obţinute în cauză privind întinderea prejudiciului şi posibilitatea recuperării lui prin indisponibilizarea bunurilor m.obile şi imobile ale făptuitorului etc.

3. Efectuarea percheziţiei

Scopul principal al percheziţiei îl constituie identificarea bunurilor ce au format obiectul infracţiunii de delapidare, precum şi a unor înscrisuri ce au legătură cu cauza.

Astfel, la domiciliul sau la locul de muncă al făptuitorului pot fi descoperite înscrisuri — ori copii ale acestora — care au fost folosite la săvârşirea sau ascunderea delapidării, cum ar fi; liste de inventariere, facturi, avize de expediţie, borderouri de achiziţii, procese-verbale de. recepţie, bonuri de consum, fişe de pontaj,' state de plată ş.a. O deosebită importanţă pentru cauză o prezintă descoperirea unor însemnări făcute de făptuitor cu privire la cantitatea bunurilor sustrase din gestiune, la împărţirea acestora între participanţi, adrese, numere de telefon ş.a. care pot dovedi legăturile infracţionale, locurile unde s-au valorificat bunurile delapidate etc."" De asemenea se impune a fi căutate şi ridicate bimuri achiziţionate cu sumele de bani delapidate ori, după caz, sumele provenite din vânzarea bunurilor sustrase din gestiune, precum şi cele care reprezintă profitul obţinut în urma traficării.

Cu această ocazie, organele de urmărire penală trebuie să identifice în patrimoniul făptuitorului bunurile mobile şi imobile ce urmează să fie indisponibilizate în vederea recupicrării prejudiciului cauzat. Percheziţia .dom.iciliară se va efectua şi la locuinţa persoanelor unde infractorii au ascuns bunurile delapidate.

4. Verificarea şi ridicarea de înscrisuri

Verificarea şi ridicarea de înscrisuri se impune, practic,. în majoritatea cazurilor, având ca obiectiv înscrisurile din care rezultă situaţia reală a gestiunii, modul de ţinere a evidenţelor ş.a."'

înscrisurile asupra cărora trebuie să-şi îndrepte atenţia organele de urmărire, penală diferă de la cauză la cauză, în raport cu specificul unităţii sau sectorului de activitate în care s-a săvârşit infracţiunea, cu metodele şi mijloacele folosite pentru realizarea acţiunii de sustragere şiRevizorul contabil trebuie să semneze pe fiecare pagină a procesului-verbal, iar conducătorul unităţii

la sfârşitul acestuia (N.A.)." Acestea nu se vor lăsa' unităţii controlate (N.A.).

Se fac în situaţia în care pe parcursul reviziei se constată unele fapte ce nu mai pot fi reconstituite ulterior (N.A.).

Astfel de documente se anexează în original — ex. prezintă corecturi sau , ştersături, există date că sunt fictive ori că se urmăreşte distrugerea sau sustragerea lor (N.A.).

™ C. Aioniţoaie, A. Ungureanu, op. cit, pag. 103." E. Stancu, „Investigarea ştiinţifică a infracţiunilor. Curs de criminalistică — partea a Il-a şi a IlI-a",

Universitatea din Bucureşti, Facultatea de drept. Bucureşti, 1988, pag. 282.

\— persoanele vinovate şi contribuţia lor la pregătirea, desf ăşur.aiea şi consumarea activităţii infracţionale;— valoarea pagubelor cauzate, precum şi celelalte consecinţe ale delapidării ;

—■ destinaţia bunurilor însuşite, folosite sau ti-aficate şi posibiltăţile de recuperare a prejudiciului ş.a.

Fiecăreia din problemele înscrise în planul de cercetare trebuie să-i corespundă una sau mai multe activităţi de urmărire penală, în aşa fel încât să se asigure lămurirea tutiiror împrejurărilor săvârşirii faptei, infracţiunile comise în concurs cu delapidarea, legăturile infracţionale' etc.

O problemă deosebită de care trebuie să se ţină seama în planificarea cercetării, o constituie elaborarea versiunilior.

în raport cu diversitatea modalităţilor faptice de săvârşire şi ascundere şi specificul unităţii ori sectorului de activitate in care s^ desfăşurat acţiunea de sustragere, versiunile pot viza, orientativ, următoarele aspecte:

— natura faptei;— participanţi;

— metode "şi mijloace folosite — atât pentru săvârşirea, cât şi pentru acoperirea delapidării ş.a.

Referitor la natura faptei pot fi elaborate versiuni de genul :— lipsa constatată' în gestiune se datorează acţiunii de sustragere desfăşurată de gestionar sau administrator;— paguba cauzată unităţii este rezultatul neîndeplinirii sau înde-plinirii defectuoase a atribuţiilor de serviciu, din culpă, de către persoana ce avea obligaţia să primească, să păstreze şi să elibereze bunurile;

— lipsa este rezultatul unui furt;— paguba nu este reală, ci apare ca rezultat al unor înregistrări greşite în evidenţa contabilă.

în cazul evidenţierii unor plusuri în gestiune, se impune şi elaborarea versinuilor privind introducerea ilegală de mărfuri în gestiune şi crearea de plusuri prin mijloace frauduloase.

Cu privire la participanţi se pot formula versiuni ca:— gestionarul — administratorul — a acţionat singur;

— le săvârşirea faptei au participat şi alte persoane în calitate de coautori, instigatori, complici, tăinuitori sau favorizatori.

De asemenea, se pot elabora versiuni cu privire la latura obiectivă a infracţiimii: însuşirea, folosirea sau traficarea s-a comis o singura dată ori infracţiunea are caracter de repetabilitate; pentru realizarea acţiunii de sustragere infractorul a întrebuinţat acte false ş.a.

Versiunile elaborate, problemele de lămurit şi activităţile de întreprins se trec în planul de cercetare într-o ordine judicios stabilită, de aşa manieră încât verificarea lor să asigure obţinerea probatoriilor pentru clarificarea tuturor împrejurărilor cauzei, având în vedere şi aspectele ce permit extmderea cercetărilor cu privire la toate infracţiunile săvârşite.

ascundere а acesteia ş.a. în acest scop, încă de la- primirea sesizării, organele de urmărire penală treKiie să stabiliească — în baza tmei documentări minuţioase"^ — înscrisurile de care s-au folosit ori se puteau folosi făptuitorii'pentru comiterea şi ascunderea infracţiunii: rapoarte de luci'u, facturi, note de transfer, avize de expediţie, borderouri de vânzări zilnice, monetare, bonuri de т.агса], bonuri şi fişe de materiale, liste de inventariere, procese-verbale de primire-recepţie ş.a. Odată stabilit acest fapt,_ înscrisurile respective trebuie ridicate,-., cu respectarea întocmai a dispoziţiilor legale şi a regulilor de tactică criminalistică. Operativitatea în luarea acestei masuri este determinată, în primul rând, de înlătu-i-area posibilităţii distrugerii înscrisurilor ce au legătm-ă cu cauza, făcută fie de către autorul infracţiunii, fie de alte persoane interesate.

S e c ţ i u n e a a I V - a

Alte activităţi care se întreprind pentru

administrarea probelor

Dintre acestea, ne vom referi la:1.Planificarea cercetărilor;2.Dispunerea şi folosirea rezultatelor co^nstatărilor tehnico-ştiinţifice şi a

expertizelor;3.Identificarea şi ascultarea martorilor;4.Ascultarea învinuiţilor sau inculpaţilor;5.Alte activităţi, în raport cu specificul cauzei, confruntarea, prezentarea

pentru recunoştere, luarea măsurilor asigtuătorii, extinderea cercetărilor etc.

1. Planificarea cercetării

Cercetarea delapidării presupune, de regulă, гт volum mare de muncă, având în vedere mviltitudinea şi complexitatea problemelor de lămurit şi activităţile oe urmează a fi efectuate. Planul de cercetare are menirea să asigure o jalonare judicioasa a" muncii, stabilirea priorităţilor în executarea anumitor activităţi, urmărirea dinamicii activităţii de pro-baţiune ş.a.

In cuprinsul planului trebuie să se regăsească toate problemele specifice care urmează a fi lămurite, precum şi activităţile care se impun pentru completa clarificare a împrejurărilor în care a fost săvârşită infracţiunea, cum ar fi:

— metodele şi nщjloacele folosite pentru comiterea şi ascunderea delapidării;

— data sau intervalul de timp în care a fost săvârşită fapta;

^ Vezi Supra, secţ. a III- pct. 1.16 — Tratat de mstodlcă erlminaUstică voi. I 241240

2. Dispunerea şi folosirea rezultatelor constatărilor tehnico-ştiinţifice şi a expertizelor

Pentru lămurirea anumitor împrejurări ale cauzei, organele de urmărire penală pot disptme diverse constatări tehnico-ştiinţifice sau expertize, cele mai frecvent întâlnite fiind următoarele:— constatarea tehnico-ştiinţifică sau expertiza grafică;— expertiza merceologică;— expertiza agrotehnică şi agroalimentară ; ■—

expertiza teluiică;— expertiza contabilă-judiciară etc.Constatarea tehnico-ştiinţifică sau expertiza grafică, având drept scop

identificarea autorilor actelor false ori falsificate ulterior întocmirii nu ridică probleme deosebite în activitatea practică.

Expertiza merceologică este necesară în siutaţiile când se imptine elucidarea unor probleme, de genul: originea produselor, condiţiile de fabricare, calitatea şi preţul acestora etc: Prin conţinutul său, acest gen de expertiză se apropie foarte mult de expertiza tehnică, fără a face însă întotdeauna apel Ia analize de laborator. De regulă, o astfel de expertiză se dispune pentru stabiltrea cantităţii şi calităţii mărfttrilor textile, din piele, blănuri etc., pe timpul transportului, al depozitării şi punerii în vânzare. Alteori, în sarcina acestei expertize se pune problema stabilirii dacă bunurile puse în vânzare corespund standardului stabilit, tmitatea care a fabricat un amimit produs, timptd. când a fost produsă marfa respectivă ş.a.

La rândul ei, expertiza agrotehnică şi agroalimentară poate elucida problemele legate de calitatea produselor, corespondenţa lor cu standardele şi tehnologia de fabricaţie, aplicarea procentului stabilit pentru pierderea în greutate a produselor, cauzele care au determinat calitatea necorespimzătoare a produselor etc.""

Expertiza tehnică poate avea ca obiect, printre altele, determinarea calităţii unor bunuri industriale, apartenenţa generică a obiectelor ce constituie probe materiale, proprietăţile acestora ş.a.

Fără îndoială, expertiza contabilă-judiciară este cel mai des folosită în cercetarea infracţiunii de delapidare. Din acest considerent ne propunem să evidenţiem, mai- pe larg, atât problemele legate ds pregătirea în vederea dispunerii acesteia, cât şi aspectele ce trebuie avute în vedere cu prilejul verificării şi aprecierii rezultatelor.

, în literatura de specialitate, noţiunea de expertiză contabilă este definită atât într-un sens mai larg, cât şi într-un sens mai restrâns.

într-o accepţiune mai largă expertiza contabilă constă în activitateade cercetare, evaluare şi apreciere — fundamentată multilateral de cătreun specialist, numit expert — a unei probleme din activitatea social-eco-nomică. în accepţiunea mai restrânsă, prin expertiza contabilă se înţelegeactivitatea desfăşurată de unul sau de mai mulţi experţi contabili, care —pe baza cunoştinţelor lor teoretice şi a practicii acumulate în domeniulfinanciar-contabil — cercetează şi lămuresc modul în care se reflectă îndocumente-şi în contabilitate faptele sau împrejurările indicate de orga-nele judiciare."*----------------------1

Dacă se impune stabilirea compoziţiei chimice a produselor alimentare, experţii vor folosi procedee chimico-bacteriologice (N.A.).

. ' " E. Mihuleac, Expertiza judiciară, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1971, pag. 32.

Frecvenţa dispunerii expertizei contabile în activitatea organelor de urmărire penală impune o organizare şi o metodologie riguroase.

Din punct de vedere juridic forţa probantă a expertizei cantabile se înscrie între două lim.ite şi anume:— acoperirea unei activităţi incorecte prm înregistrări contabile formal

corecte;—prezentarea unor activităţi sau operaţii ea fiind incorecte deşi în realitate ele sunt corecte — dar nu sunt oglindite riguros în activitatea contabilă.

Aşadar, obiectul expertizei contabile cuprinde situaţii, activităţi sau operaţii economico-financiare indicate de către organul de игт;аг1те penală, care se bazează pe investigarea documentelor, registrelor, bilanţurilor şi a diferitelor calcule economice, interpretarea diverselor relaţii economice şi financiare — dintre întreprinderi, instituţii şi persoane —, caracterizarea şi fixarea stării de fapt în raport cu legile şi alte dispoziţii normative care reglementează domeniul cercetat.

Această eî-^pertiză se dispune în următoarele situaţii:— când problemele ivite în cursul cercetărilor nu pot fi clarificate decât prin cunoştinţe de specialitate;— când după efectuarea . reviziei contabile sunt prezentate imele documente care nu au fost luate în considerare;— Ccând revizia contabilă efectuată a avut în vedere unele acte care ulterior s-au dovedit a fi false; ,— când există neconcordanţă între rezultatul revizie contabile şi rezultatul celorlalte activităţi de urmărire penală desfăşurate în cauză.

în vederea dispunerii expertizei contabile organul de'urmărire penală trebuie să întreprindă o serie de activităţi, concretizate în:a) studierea dosarului cauzei;b) solicitarea Biroului local pentru exptertize contabile să recomande

experţii pentru efectuarea lucrării ;c) stabilirea întrebărilor la care urmează să răspundă experţii;d)alegerea expertului sau experţilor —■ din cei recomandaţi de Biroul local — şi desemnarea acestuia (acestora) pentru efecttiarea lucrării;e) ascultarea învinuitului s-au inculpatului cu privire la -dispimerea expertizei ;f) chemarea părţilor şi a expertului contabil;g) lămuriri date părţilor şi expertului;h) întocmirea ordonanţei pentru dispimerea expertizei contabile;

i) stabilirea datei depunerii raportului de expertiză;j) fixarea remuneraţiei expertului;k) punerea la dispoziţia expertului contabil a actelor neceseare efectuării

lucrării;1) înştiinţarea Biroului local pentra expertize contabile;m) înştiinţarea reprezentantului unităţii păgubite despre ordonarea

expertizei, obiectul acesteia, numele expertului, întrebările stabilite şi drepturile procesuale pe care le are în legătură cu expertiza.

a) Din studierea dosarului cauzei organul de urmărire penală trebuie să-şi extragă problemele a căror lămurire necesită dispunerea expertizei, domeniile cîe activitate în care trebuie să fie specialişti experţii

16 243242

244 122

e)Chemarea părţilor şi a expertului contabil. Când dispune efectuarea unei expertize contabile organul de urmăi'ire penală fixează un termen şi citează părţile, precum şi expertul contabil."^ Dacă inculpatul este arestat, se vor lua măsurile necesare pentru asigurarea prezenţei acestuia la termenul fixat. Expertul este obligat să se prezinte la organid de urmărire penală care 1-a desemnat pentru efectuarea expertizei, sarcina efectuării acesteia este obligatorie, ea neputând fi refuzată decât pentru motive temeinice.""

Deşi prezenţa părţilor nu este-obligatorie, organul de urmărire penală trebuie să ia toate măsurile pentru a se asiguua că acestea au luat cunoştinţă de motiviil chemării şi că nu au existat eventuale cauze care să le împiedice să participe."''

Organul de urmărire penală trebuie să insiste ca părţile să fie prezente pentru discutarea obiectivelor expertizei împretmă cu expertul contabil, această discuţie constituind un factor mobilizator pentru expert în descifrarea acelor probleme neclare sau insuficient aproftmdate, în cursul cercetării sau de către revizia contabilă.

g)Lămuririle date părţilor şi expertului contabil. La termenul fixat, mai înainte de a da lămuriri părţilor şi expertului organul de urmărire penală trebuie să se informeze dacă expertul se află în vreunul din cazurile de incompatibilitate, dacă se abţine" sau dacă" are motive temeinice să refuze sarcina expertizei contabile.

Totodată, întreabă părţile dacă au motive să solicite recuzarea expertului contabil desemnat."^ După parcurgerea acestei etape obligatorii, organul de urmărire penală aduce la cunoştinţa părţilor şi a experttdui obiectul expertizei şi întrebările la care expertul trebuie să răspundă, punându-le în vedere că au dreptul să facă observaţii cu privire la aceste întrebări, să ceară modificarea,sau completarea lor. Tot cu această ocazie se aduce ia cvmoştinţă părţilor că au dreptid eă ceară numirea şi a câte unui expert recomandat de ele, care să participe la efectuarea expertizei, remimeraţia şi alte cheltuieli ocazionate de executarea lucrărilor de expertiză urmând să fie suportate de partea care 1-a recomandat."^

Pentru ca discuţiile purtate să fie eficiente este indicat ca, imediat după numire, expertul să fie invitat să facă o cunoaştere sumară a actelor ce-i vor fi puse la dispoziţie pentru efectuarea expertizei. în felul acesta, fiind în cimoştinţă de cauză expertul va avea posibilitatea să contribuie, prin prezentarea unor puncte de vedere argumentate, la îmbunătăţirea obiectului expertizei şi a întrebărilor la oare urmează să răspundă. Se înţelege că, organul de urmărire penală trebuie să cunoască" în detaliu atât materialul din dosar, cât şi actele de revizie contabilă. Numai în acest mod va fi în măsură să susţină o discuţie serioasă, să adopte o poziţie justă faţă de propimerile de modificare sau de completare a întrebărilor la care urmează să răspundă expertul.

contabili саге vor fi investiţi cu executarea lu.crаrii, întrebările ce urmează a fi formulate pentru lămurirea problemelor ce interesează cauza, materialele ce vor fi puse la dispoziţia specialistului, măsurile care trebuie luate pentru ca activitatea de expertiză să se desfăşoare în conformitate cu prevederile legale etc.

b) La cererea organelor de urmărire penală — făcută în scris — Birourile pentru expertize contabile recomandă un număr de experţi contabili în vederea desemnării unuia — sau mai multora dintre ei — pentru efectuarea expertizei. De regulă, în adresă se solicită recomandarea unui nuniăr de 2—3 experţi. în cazuri excepţionale, expertizele pot fi efectuate şi de specialişti de înaltă calificare — academicieni, profesori, doctori — care nu figurează în evidenţe ca experţi, dar pot fi reco-m.andaţi de Servi ciixl Central pentru Expertize Contabile, la solicitarea organelor de urmărire penală.

La rândul ei, partea interesată, afară de cazul când legea dispune altfel, are dreptul să ceară, ca pe lângă expertul recomandat şi ulterior desemnat, să participe —• pe cheltuiala sa — şi un њcpert propus de ea, care este în evidenţa Birourilor pentru expertize contabile sau un specialist cu înaltă calificare; în acest ultim caz este necesară recomandarea Serviciului Central pentru Expertize Contabile.

c) Pentru a asigura o formulare согесШ a întrebărilor la care urmează să răspundă expertul contabil, implicit a obiectului expertizei, este necesar ca organul de urmărire penală să cun:oască bine lucrările existente în dosarul cauzei şi să studieze temeinic materialul documentar pe care îl pune la dispoziţia expertiJui. Nu este poeibU să se formuleze întrebări apte de a fi folosite în toate cauzele penale; conţinutul acestora depinde de esenţa cauzei, de specificul operaţiilor întreprinderii sau ale organizaţiei unde au fost săvârşite faptele, precum şi de particidarităţile săvârşirii acesteia.

d) Desemnarea expertidui. Pe baza recomandărilor făcute de Biroul sau de către Serviciul Central pentru Expertize Contabile, organul de urmărire penală numeşte unul sau mai mulţi experţi.

Nici legea procesual penală şi nici actul normativ în materie nu prevede obligativitatea desemnării unui aniunit număr de experţi. La stabilirea nrunărului experţilor este necesar să se ţină cont de complexitatea expertizei, volumul de acte ce se verifică, precum şi celelalte lucrări care urmează a fi efectuate, astfel încât să se asigure realizarea unei lucrări complete şi într-un termen care să nu greveze asupra operativităţii soluţionării cauzei. Totodată, organul de urmărire penală este obligat să comunice Biroului pentru exptertize contabile numele exptertruui numit.

e) Ascultarea învinuitului sau inculpatului cu privire la dispunerea expertizei. învinuitului sau inculpatului trebuie să i se aducă la cunoştinţa că urmează a se dispune expertiza, numele experţilor, obiectul exper- . tizei, şi întrebările formulate în acest scop, dreptul pe care-l are de a formula şi alte întrebări, de a numi un expert care să participe la efectuarea lucrării, alături de cei desemnaţi de organul de urmărire penală.

"5 Codul de procedură penală al României, art. 175 şi urmat.Decretul nr. 79/1971, privind expertiza contabilă şi expertiza tehnică, modificat prin Decretul nr.

396/1976, art. 16." De asemenea se va asigura prezenţa apărătorului (N.A.).

Codul de procedură penală al României, art. 50—51; (în acelaşi sens, Decretul nr. 79/1971, modificat, art. 17. s» Idem, art 120 alin. 2 şi 3.

123 247

Examinând obiecţiile şi сегегДе formulate de părţi şi expert, organtd de urmărire penală hotărăşte cu-privire la uirmătarele probleme:— admite sau respinge cererile părţilor şi ale expertului de modificare sau

completare a întrebărilor la care trebuie să răspundă expertul;— admite cererile părţilor cu privire la numirea câte unui expert recomandat de fiecare din ele, care să participe la efectuarea expertizei şi procedează la desemnarea expertului conform prevederilor legale;— admite sau respinge cererea exp^ertului cu privire la fixarea unui alt termen, de predare a expertizei decât cel menţionat în ordonanţă;— aduce la cunoştinţă expertului dacă la efectuarea expertizei urmează să participe părţile şi stabileşte modul în care expertul poate lua legătura cu părţile pentru a primi explicaţii de la acestea şi pentru a consulta materialele aflate în posesia lor;— stabileşte locul unde se va efectua expertiza contabilă —■ la sediul organului de urmărire penală, la sediul unităţii prejudiciate sau în alt loc; este exclus ca acesta să efectueze expertiza la domiciliul său, unde nu are voie. să păstreze acte, documente sau alte materiale folosite la efectuarea expertizei;— aduce la cunoştinţă expertului contabil ce materiale i se pun la dispoziţie, acestuia fiindu-i interzis să ridice orice fel de acte de la părţi şi să le ataşeze la raportul de expertiză sau să completeze dosarul. Expertul are posibilitatea să solicite completarea materialului ce i s-a pus la dispoziţie.

Despre toate activităţile stabilite şi hotărârile luate, organul de urmărire penală întocmeşte un proces-verbal, care' se ataşează la dosarul cauzei.

h) întocmirea ordonmţei pentru dispunerea expertizei contabile.Expertiza contabilă se-dispune de către organele de urmărire penală

prin ordonanţă. - , . . .Aceasta conţine, în afara menţiunilor prevăzute în legea procesuală penală

şi următoarele: numele expertului sau experţilor ntuniţi; obiectul expertizei; întrebările la care trebuie să răspundă expertul; data depunerii raportului de expertiză şi remuneraţia provizorie a expertului.

Referitor la motivele dispunerii expertizei contabile, organul de urmărire penală va menţiona împrejurările de fapt care impun apelarea la cunoştinţele unui specialist, acestea corelându-se cu obiectul expertizei şi întrebările formulate.

i) Stabilirea datei depunerii raportului de expertiză contabilă. încuprinsul ordonanţei prin care dispune efectuarea expertizei contabile,organul de urmărire penală stabileşte şi termenul la care expertul ur-mează-să depună raportul. Prevederile 'legale în vigoare nu fixează ter-mene în cadrul cărora urmează să se efectueze expertiza, ci lasă aceastăproblemă la aprecierea organului care o dispune. în stabilirea dateidepunerii reportului trebuie să se ţină cont de complexitatea lucrărilor,de eventualele deplasări pe care trebuie să le facă expertul şi, nu înultimul rând, de urgenţa care se impune în soluţionarea cauzei respective.Pentru a se asigura stabihrea unui termen realist, care să poată fi res-

pectat, legea procesuală penală,'"' prevede că acesta trebuie adus la cunoştinţa expertului, după examinarea obiecţiilor şi cererilor formulate de părţi şi experţi.

Termenul de depunere a expertizei poate fi prelungit de organul de urmărire penală prin rezoluţie motivată, la cererea motivată a expertului, însoţită de avizul şefului biroului local pentru expertize contabile. Când în mod nejustificat expertul nu respectă termenul fixat, poate fi sancţionat."'!

j) Fixarea remuneraţiei expertului. Organul de urmărire penală stabileşte, prin negociere, onorariul pentru expertul numit. După depunerea raportului de expertiză şi a decontului de cheltuieli, avizat de biroul pentru expertize contabile, acelaşi organ stabileşte suma definitivă cuvenită.

Cuantumul onorariului cuvenit experţilor se stabileşte prin negociere, în conformitate cu actele normative în vigoare." Evident că, la stabilirea remuneraţiei experţilor trebuie să se aibă în vedere complexitatea experţilor şi gradul de calificare al experţilor.

k) Punerea la dispoziţia expertului contabil a actelor necesare efectuării expertizei contabile.

După eventuala completare a ordonanţei de efectuare a expertizei contabile, în urma discuţiei purtate de organul de urmărire penală cu părţile şi cu expertul, acesta procedează la punerea la dispoziţia expertului a tuturor actelor şi documentelor necesare pentru executarea expertizei.

De îndeplinirea corectă a acestui act depinde, în mare măsură, rezultatul final al expertizei contabile. Dispoziţiile procesuale penale prevăd, de altfel, în mod expres, dreptul expertului de a lua cunoştinţă de materialul necesar pentru efectuarea expertizei.'^" Totodată, dacă ' materialul necesar expertizei, pus la dispoziţie, este insuficient, expertul trebuie să aducă aceasta la cunoştinţa organului care a ordonat expertiza, cerând completarea lui. Aşadar, organul de urmărire penală este dator să se îngrijească de obţinerea tuturor materialelor necesare expertizei In situaţia în care în dosarul cauzei s-a efectuat revizia contabilă, expertul va trebui să ia la cunoştinţă de materialele întocmite cu această ocazie. De asemenea, acestuia trebiiie să-i fie puse la dispoziţie înscrisu-rile ridicate pe parcurs de către organul de urmărire penală, în măsura în care acestea sunt necesare pentru formularea răspunsurilor la întrebările stabilite. După cum, experţii trebuie să ia cunoştinţă de declaraţiile învinuiţilor sau inculpaţilor ori martorilor —- date în special pe marginea reviziei contabile sau a unor documente contabile întocmite pentru săvârşirea sau acoperirea infracţiunii.

1) înştiinţarea Biroului local pentru expertize contabile. Organul care a dispus efectuarea expertizei este obligat să comunice Biroului local pentru expertize contabile, atât numele expertului de-

■"i Codul de procedură penală al României, art. 120 alin. 4. ■'^ Idem, art 198 alin. 1, lit. „d".

Hotărârea Guvernului României nr. 519 din 26.07.1991 privind plata experţilor şi a altor specialişti care efectuează expertize judiciare.

Codul de procedură penală al Romăniei, art. 121 alin. 1.

124 249

acestea constituie principala dovadă a operaţiilor efectuate, pe baza lor făcându-se înregistrările în evidenţa contabilă; —■ temeiul în baza căruia expertul contabil a admis sau a respins unele documente şi date ale evidenţei contabile pe care şi-a întemeiat revizia constatările, precum şi argumentarea suficienţei sau insuficienţei materialelor folosite de controlul financiar;— dacă expertul contabil a explicat deosebirile dintre

constatările sale şi cele ale reviziei contabile;— modul în care au fost rezolvate obiecţiile, explicaţiile date de părţi pe parcursul desfăşurării expertizei — dacă a dat curs acestor obiecţii şi explicaţii, corelându-le cu actele şi datele din evidenţa contabilă, le-a acceptat necritic, nu le-a luat în considerare;— în cazul în care expertiza contabilă s-a bazat pe o expertiză de • altă natură — ex. expertiza tehnică —, dacă expertul contabil aa analizat susţinerile celorlalţi experţi în raport cu legislaţia în vigoare, modul în care se reflectă concluziile acestora în evidenţa contabilă, dacă a transformat în valori nivelurile cantitative stabilite de specialişti, ori şi-a însuşit mecanic datele celorlalte expertize;— dacă expertul contabil a folosit materialul de urmărire penală — declaraţii învinuiţi, inculpaţi, martori etc. — numai în măsura în care au orientat cercetările spre documentele contabile şi, pe cale de consecinţă, concordanţa sau neconcordanţa care există între datele documentelor şi evidenţei contabile şi conţinutul materialelor de urmărire penală respective;— dacă actele ce au fost examinate de expertul contabil sunt cele puse la dispoziţie de organul de urmărire penală sau au fost predate expertului direct de către părţi; o asemenea verificare are menirea de a înlătura posibilitatea prezentării unor acte justificative fictive;

■— dacă expertul a evidenţiat fără a le lua în considerare la formularea concluziilor, actele ce prezintă vicii de formă"— nu sunt vizate pentru controlul preventiv etc. —, sau, deşi formal sunt corespunzătoare — semnături, ştampilă etc. — nu sunt întocmite pe baza unei operaţii economice reale; aceste acte urmează a fi examinate de organul de urmărire penală şi luate în considerare numai în măsura în care se colaborează cu alte date ce rezultă din probele administrate în cauză;— dacă expertul contabil şi-a bazat constatările pe evidenţa con-tabilă, corelata cu alte documente, şi nu a făcut aprecieri care să depăşească posibilităţile specialităţii sale.

b) Examinarea completă în lumina prevederilor legale, a tuturor roblemelor ce au constituit obiectul expertizei contabile. ' Organul de urmărire penală are datoria să verifice:

— dacă expertul contabil a examinat în întregime materialele ce i s-au pus la dispoziţie, conform metodologiei elaborată de spe-specialitatea sa, pentru ca astfel să-şi fundamenteze ştiinţific concluziile;— dacă la calcularea prejudiciului au fost avute în vedere preve-derile legale în materie;

semnat, cât şi data stabilită pentru depunerea raportului de expertiză. Primind comunicarea, şeful Biroului local pentru expertize contabile este obligat să urmărească depunerea raportului de expertiză la termenul fixat şi să nu avizeze prelungirea acestui termen decât în situaţiile când o asemenea solicitare este justificată.

m) înştiinţarea reprezentantului unităţii prejudiciate despre ordonarea expertizei, obiectul acesteia, numele expertului, întrebările stabilite şi drepturile procesuale pe care le are în legătură cu expertiza.

Organul de urmărire penală finalizează activităţile pregătitoare prin înştiinţarea conducătorului unităţii sau a reprezentantului acesteia despre expertiza dispusa, obiectul şi tematica acesteia, numele expertului şî drepturile ce le are, pentru a-i acorda tot sprijinul. în timpul îndeplinirii însărcinării sale, expertul beneficiază de o adevărată ocrotire juridică.

Pregătirea în vederea dispunerii expertizei contabile este o activitate complexă, migăloasă, de felul în care este realizată depinzând, în ultimă instanţă, obţinerea unui mijloc de probă concludent pentru cauză.

Legea procesuală penală nu recunoaşte o ierarhie a probelor aşa cum era situaţia în sistemul probelor formale. Prin urmare nici expertizei contabile nu i se acordă o atenţie deosebita, fiind lăsata la libera apreciere a organului care a dispus-o.

Verificarea expertizei contabile presupune, pe de o parte, verificarea îndeplinirii formelor de ordin procedural iar, pe de altă parte, o verificare a conţinutului său.

în primul rând organul de urmărire penală trebuie să examineze dacă au fost îndeplinite formele procedurale prevăzute de legislaţia în vigoare şi anume:— dacă expertul a fost desemnat potrivit dispoziţiilor legale- şi

dacă nu există motive de recuzare în sarcina sa, care să nu fi fost evidenţiate;— dacă s-a răspuns la toate întrebările adresate expertului;— dacă expertul a luat legătura cu părţile şi în ce condiţii;— dacă raportul este datat şi semnat de către toţi experţii;— dacă opiniile separate sunt consemnate în anexe la raport ori dacă s-au întocmit rapoarte separate în cazul deosebirilor esenţiale între concluziile experţilor;— dacă s-au întocmit anexe la" raportul de expertiză contabilă şi acestea sunt semnate de expert.

Constatarea unor deficienţe în această fază, poate avea_drept consecinţă, fie anularea expertizei, fie restituirea raportului de expertiză pentru completarea lui ori pentru datare şi semnare.

Verificarea conţinutului expertizei are drept scop să stabilească dacă aceasta corespunde exigenţelor de ordin ştiinţific şi logic şi dacă este temeinic motivat.

în cadrul acestei verificări organul de urmărire penală procedează la examinarea modului îrr care expertul a executat următoarele lucrări:

a) Examinarea tuturor actelor şi materialelor puse la dispoziţie de către organul de urmărire penală.

Cu această ocazie trebuie avute în vedere următoarele:— dacă expertul contabil a folosit documentele primare şi justifi-cative în care au fost înscrise .operaţiile economico-financiare;

125 251

—' dacă expertul contabil a făcut o corectă aplicare a legislaţiei în timp, în sensul de a se referi la dispoziţiile legale în vigoare în perioada vizată de expertiză;— dacă au fost respectate prevederile legale cu privire la aplicarea compensărilor şi acordarea perisabilităţilor.

c) Folosirea unor metode variate de avMiză şi examinarea datelor pentru fundamentarea ştiinţifică a concluziilor expertizei.

Pentru realizarea din punct de vedere calitativ a lucrării încredinţate, expertul contabil nu trebuie să se limiteze la o singură metodă de examinare, ci să folosească toate metodele adecvate cazului respectiv, în legătură cu operaţiile de evidenţă contabilă.d) Concordanţadintre concluziile expertizei şi partea discriptivă a raportului de expertiză contabilă.

Organul de urmărire penală este obligat să verifice dacă concluziile-la care a ajuns expertul sunt sprijinite pe materialul analizat, dacă ele reprezintă consecinţa logică a constatărilor făcute în partea examinativă a raportului. Numai concordanţa dintre aceste părţi dă eficienţă deplină lucrării efectuate de expertul contabil. Concordanţă deplină trebuie să existe şi între raportul de expertiză — în totalitatea iui — şi anexele acestuia.

e) Caracterul complet al raportului de expertiză contabilă.Corolarul tuturor verificărilor efectuate" de organul de urmărire penală îl

constituie examinarea caracterului complet al raportului de expertiză contabilă, în sensul de a se observa dacă obiectul expertizei şi întrebările adresate expertului au fost rezolvate în m.od just, dacă s-a răspuns la toate problemele şi în ce mod. în felul acesta, organul de urmărire penală trebuie să acorde o atenţie deosebita modului în care au fost formulate răspunsurile, conţinutul lor şi detalierea aspectelor contabile dificile.

Dacă organul de urmărire penală ajunge la concluzia că expertiza nu este satisfăcătoare dispune refacerea sau completarea ei, stabilind totodată şi termenul până la care trebuie depus raportul de expertiză.

3. Identificarea şi ascultarea martorilor

în cazul infracţiunii de delapidare martorii pot fi identificaţi din rândul diferitelor categorii de persoane, astfel:

— persoane angajate în unitatea unde s-a săvârşit infracţiunea care, deşi nu aveau răspunderea bunurilor ce au format obiectul sus-tragerii cunosc despre activitatea ilicită a făptuitorului;— persoane care au efectuat diferite operaţiuni în legătură cu bu-nurile — încărcare, descărcare, transport, depozitare etc. — ce ulterior au fost delapidate;— persoane pe nuinele cărora au fost întocmite diferite acte fictive, cum ar fi: borderouri de achiziţii, bonuri de materiale, fişe de pontaj, state de salarii etc;— persoanele cu atribuţii de control gestionar care au făcut parte din echipele de inventariere;— persoane care au cumpărat de la făptuitor bunuri sustrase din gestiune ori au primit cadou astfel de bunuri;

— persoane care au luat în primire gestiunea după constatarea lipsurilor sau înainte de aceasta;

— vecini, prieteni, colegi de-serviciu etc., care pot furniza date legate de modul de viaţă al celui în cauză, bunurile mobile şi imobile achiziţionate în perioada cât acesta a funcţionat ca gestionar sau administrator ş.a.^-'

în raport de categoria de persoane din rândul căreia sunt identificaţi martorii, urmează a fi stabilită şi tematica de ascultare a acestora. O atenţie deosebită trebuie acordată icientificării martorilor din rânciul salariaţilor unităţii unde s-a săvârşit infracţiunea şi, în special, a celor care au sesizat anumite nereguU.

Problemele care urmează a fi lămurite prin ascultarea martorilor di-feră de la cauză Ia cauză. .Astfel, prin ascultarea martorilor care au lu-crat în unitatea unde s-a săvârşit delapidarea pot fi lămurite, printrealtele: ' ' -

—^'modul în care şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu făptuitorul;— metodele şi mijloacele folosite de infractor pentru a sustrage bunuri din gestiune;— procedeele prin care făptuitorul şi-a creat, plusuri în gestiune sau, după caz, împrejurările în care a introdus ilegal mărfuri în gestiune — cantitate, sortimente,''sursa de aprovizionare, preţul de achiziţie şi cel de valorificare etc.;— modul în care era primită, recepţionată şi depozitată marfa, inclusiv persoanele care au efectuat transportul, încărcarea şi descărcarea;— actele false întocmite de gestionar — ori cele falsificate de gestionar — pentru a ascunde urmele infracţiunii;

— legăturile infracţionale ale făptuitorului şi contribuţia celorlalţi participanţi la pregătirea, desfăşurarea şi finalizarea activităţii ilicite;

— persoane care mai cunosc despre împrejurările în care s-a săvârşit infracţiunea şi destinaţia bunurilor delapidate ş.a.

Cu martorii pe numele cărora au fost întocmai diverse acte trebuie să se lămurească:

— perioada în care au lucrat în unitate şi dacă aceasta coincide cu cea menţionată în actul în litigiu;

— dacă au primit bunurile înscrise pe numele lor, insistându-se pe detalierea problemelor legate de cantitate, sortimente, tip, marcă, mod de ambalare etc.;^^

— dacă au încasat sumele de bani înscrise pe numele lor în statele de plată a salariilor şi au semnat de primirea acestora;

— ce alte persoane mai cunosc despre cele relatate etc.La aprecierea declaraţiilor martorilor trebuie să se ţină cont de poziţia şi

eventualul interes pe care l-ar putea avea în cauză, astfel:— persoanele care au preluat gestiunea de la făptuitor au, în general,

tendinţa de a declara o lipsă mai mare decât cea existentă în reahtate;

■" С Aioniţoaie, A. Ungureanu, op. cit., pag. 110.■'-^ Inclusiv, dacă bunurile în cauză au fost predate, persoanele care le-au primit, actele întocmite cu

această ocazie (N.A.).

126 253

—destinaţia sumelor, valorilor; bunurilor sustrase, locul unde se află acestea;

—bunurile, valorile pe care le posedă; care dintre acestea au fost procurate cu sumele realizate din activitatea infracţională;— cine mai cunoaşte despre infracţiunea săvârşită, despre metodele şi mijloacele folosite în acest scop;—probele pe care le propun în apărarea lor; dasă posedă acte justificative privind situaţia gestiunii, cauzele care au determinat

-fezultatele produse, activitatea pe care au desfăşurat-o. Succesul lămuririi problemelor arătate ca şi a altora, cu ocazia ascultării învinuitului sau inculpatului, este determinat de:

—pregătirea temicinică a acestei activităţi;— cunoaşterea dosarului cauzei, folosirea cu pricepere a probelor de

vinovăţie în cursul ascultării.O deosebita importanţă o prezintă desfăşurarea ascultării sistematice în

cadrul căreia să se urmărească lămurirea tuturor problemelor cauzei. Despre fiecare aspect al activităţii ilicite desfăşurate este necesar să se ia declaraţii separate. De exemplu, dacă în cadrul activităţii ilicite desfăşurate, învinuitul sau inculpatul a folosit înscrisuri pentru săvârşirea sau acoperirea infracţiunii, procedându-se la ascultarea acestuia, trebuie să se ia declaraţii amănunţite cu privire la fiecare înscris în parte urmărindu-se: împrejurările în care 1-a întocmit, operaţiunile la eare se refera, în ce constă falsificarea actului, cine a mai participat la întocmirea lui, cui aparţin semnăturile, etc. Numai procedându-se în acest fel, se pot obţine detaliile atât de necesare verificării explicaţiilor învi-nuitului sau inculpatului.

Cu ocazia ascultării învinuitului sau inculpatului, organul de urmărire penală nu trebuie să se limiteze numai la lămurirea problemelor privind cazul respectiv, ci să urmărească şi descoperirea altor infracţiuni şi infractori, întrucât este ştiut că o persoană vorbeşte mai uşor despre faptele altora decât despre ale sale.

Este deosebit de important ca în activitatea de determinare a făp-tuitorilor să dea explicaţii cu privire la metodele de sustragere şi legă-turile infracţionale să se pornească de la veriga cea mai slabă din grupulde infractori şi anume aceia care, datorită faptului că sunt mai puţin\-inovaţi ori au produs un prejudiciu mai mic, sunt gata să-şi recunoascăvina. De regulă, cei care au sustras bunuri, valori, se străduiesc să con-vingă că este vorba de neglijenţă, recunoscând adevărata situaţie numaicând sunt puşi în faţa probelor. - .

în apărarea lor, unii învinuiţi sau inculpaţi pot să justifice lipsurile faptice cu acte de scăzământ sau cu acte în care se arată că bunurile respective s-au distrus.

Când simt prezentate asemenea argumente, este necesara examinarea locului unde se pretinde că a avut loc distrugerea, pentru a se stabili realitatea celor afirmate de ei, după ce în ргеа1ф11 li s-au cerut explicaţii scrise în legătură cu aceste locuri, după ascultarea unor martori etc. şi apoi să se procedeze la confruntarea datelor obţinute şi, după caz, la reascultarea învinuiţilor, inculpaţilor.

La ascultarea învinuiţilor, inculpaţilor, trebuie să se insiste pentru a se afla dacă bunurile delapidate au fost folosite sau traficate, cât timp, în ce scop şi la ce dată au fost readuse în gestiune.

___ martorii identificaţi din rândul revizorilor ori altor persoane cuatribuţii de control pot exagera sau minimaliza vinovăţia făptuitorului, poziţia lor fiind influenţată direct de faptul că activitatea ilicită s-a desfăşurat sau nu în perioada în care ei au avut calitatea menţionata şi au contribuit sau nu la descoperirea neregulilor;— de multe ori persoanele care au predat anumite bunuri sunt interesate să declare că predarea s-a făcut în conformitate cu cele specificate în actul de predare—primire; la rândul lor persoanele care.au primit bunurile în cauză pot nega atât primirea, cât şi semnătura din actele existente;— persoanele ce au efectuat diverse operaţii în legătură cu bunurile pot denatura adevărul pentru a încerca să ascundă participarea lor la săvârşirea faptei — instigatori, complici, favorizatori —■ ş.a.

Practica pozitivă a organelor de urmărire penală evidenţiază faptul că declaraţiile reale şi veridice se obţin de la martorii identificaţi din rândul persoanelor care nu au avut vreo răspundere cu privite la bnnu-rile ce au format obiectul activităţii ilicite.

De o atenţie deosebită trebuie să se bucure declaraţiile persoanelor care cunosc despre modul de viaţă al făptuitorului, cheltuielile făcute în intervalul de timp ce face obiectul verificărilor, bunurile — mobile .şi imobile — achiziţionate ş.a. Prin depoziţiile acestor persoane se poate dovedi, indirect, acţiunea de sustragere din gestiune a bunurilor. Totodată, pot fi identificate bunurile procurate cu sumele delapidate, mai ales în cazul în care acestea au fost achiziţionate pe numele altor persoane.

4. Ascultarea învinuiţilor sau inculpaţilor

Ascultarea învinuitului sau inculpatului constituie o activitate deosebită pentru lămurirea împrejurărilor săvârşirii delapidării şi a condiţiilor eare au favorizat-o.

Cu ocazia ascultării învinuitului sau inculpatului este necesar să se lămurească împrejurările săvârşirii delapidării şi a condiţiilor care au favorizat-o.

Prin ascultarea învinuiţilor, inculpaţilor, se pot lămuri:— perioada în care au lucrat, funcţia deţinută şi atribuţiunile de serviciu;— gestiunea aNOită; sittjaţia acesteia la primire şi predare;— metodele şi mijloacele folosite pentru sustragerea de bani, valori sau alte

bunuri : modul cum şi-au creat plusurile în gestiune, modul de sustragere şi valorificare a acestora; modul cum au sustras sumele de bani, valorile sau bunurile; dacă şi ce acte au folosit pentru aceasta;

— metodele si mijloacele folosite pentru acoperirea delapidării; actele folosite în acest scop;

— data la care au săvârşit delapidarea sau perioada în care au desfăşurat activitatea infracţională;

— persoanele care i-au ajutat în săvârşirea delapidării, valorificarea bunurilor sustrase şi acoperirea infracţiunii;

127

C A P I T O L U L VIII PARTICULARITĂŢILE CERCETĂEIÎ

ÎNŞELĂCIUNII5. Alte activităţi, în raport cu specificul cauzei confruntarea,

prezentarea pentru recunoaştere, luarea măsurilor asigurătorii, extinderea cercetărilor etc.

în raport cu specificul fiecărei cauze în parte, organele de urmărire penală recurg si la alte activităţi de cercetare, de natură să conducă la eliminarea contrazicerilor esenţiale dintre declaraţiile persoanelor ascultate — în cazul confruntării — sau la identificarea unor persoane ori a bunurilor ce au format obiectul acţiunii de sustragere — obiecte, animale —, prin prezentarea acestora pentru recunoaştere celor care le-au văzut anterior si le-au reţinut sem-nalmentele sau trăsăturile caracteristice, lîeamintim că în cazul infracţiunii de delapidare trebuie luate măsurile asigurătorii în vederea reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune. Luarea acestor măsuri se face potrivit regulilor, cunoscute.

De asemenea, pe toată durata cercetărilor, organele de urmărire penală au datoria să extindă cercetările pentru toate faptele stabilite în sarcina învinuitului sau inculpatului ori pentru alte persoane ce au contribuit la săvârşirea activităţii ilicite, asigurându-se în felul acesta lămurirea m.ultilaterală şi completă a cauzei.

CONSTANTIN AIONIŢOAIE VASILE BERCHEŞAN

S e c ţ i u n e a î

Noţiuni introductive

Alături de furt, tâlhărie şi delapidare, înşelăciunea face parte din categoria infracţiunilor patrimoniale,' prezentând un grad de pericol social deosebit. Prin modul în care este concepută şi realizată, prin urmările produse — pagube pricinuite proprietăţii publice şi private — înşelăciunea aduce atingere relaţiilor sociale de ordin patrimonial, a căror form.are, desfăşurare şi dezvoltare sunt de neconceput fără asigurarea unui clim.at de bună-crcdinţă şi încredere ce trebuie să existe în relaţiile interumane.^

Potrivit legii,^ varianta tip a infracţiunii de înşelăciune, consta în fapta unei persoane care, în scopul obţinerii pentru sine ori pentru aitul a unui folos material injust, induce în eroare o altă persoană, cau-zîndu-i o pagubă materială. Altfel spus, o persoană urmăreşte, prin acţiuni, de amăgire, realizarea unui profit nedrept, în timp ce o alta — ca rezultat direct al amăgirii — efectuează acte de dispoziţie păgubitoare pentru propriul patrimoniu.

In afară de forma simplă — varianta tip —, înşelăciunea are şi o variantă specială,'' cunoscută sub denumirea de „înşelăciune în convenţii". Dacă pentru existenţa infracţiunii în varianta simplă legea penală nu prevede nici o cerinţa esenţială, pentru varianta specială este necesară, în primul rând, îndeplinirea condiţiei ca inducerea în eroare să se fi produs cu ,,prilejul încheierii sau executării unui contract", în аГ doilea rând, fapta trebuie să fie săvârşită într-o asem.enea manieră, încât, fără eroarea în care a fost indus şi menţinut, cel înşelat fie că nu ar îi încheiat contractul, fie că nu 1-ăr fi executat în condiţiile sti-pulate. De asem.enea, contractul — convenţia — trebuie să privească avu-

1 Codul penal al Romăniei, Partea specială, Titlul III.^ In acelaşi sens, V. Dongoroz ş.a.. Explicaţii teoretice ale Codului penal român. Partea specială, voi.

Ш, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1971, pag. 526,' Codul penal al României, art, 215 alin. 1, ' Idem, art, 215 alin. 3.

12817 — Tratat de metodică criminalistică voi. I 257

tul celui indus în eroare, din acest punct de vedere neavând relevanţa nici obiectul şi nici caracterul contractului, singura condiţie fiind aceea că prin el să se fi luat ori să se fi asumat angajamente de ordin patrimonial.'

Pe lângă cele două modalităţi normative, înşelăciunea prezintă şi o modalitate agravată," comună atât formei simple, cât şi formei speciale, respectiv când fapta a fost comisă prin ,,folosire de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase".

Alte modalităţi agravante ale infracţiunii de înşelăciune constau în emiterea unui CEC asupra unei instituţii de credit sau unei persoane, ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea ne-, cesară, precum şi fapta de a retrage, după emitere, provizia, în total sau în parte ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust, dacă s-a pricinuit o pagubă 'posesorului cecului.''

.'\tunci când înşelăciunea a avut consecinţe deosebit de grave, pedeapsa este cu mult mai gravă."

Reamintim că în cazul infracţiunii de înşelăciune, acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.

1. Persoanele înşelate

Infracţiunea de înşelăciune se săvârşeşte cu prilejul formării, modificării ori stingerii unui raport patrimonial ce priveşte două persoane— făptuitorul şi victima activităţii ilicite desfăşurate de acesta. Aşadar, subiectul pasiv al infracţiunii este persoana care -a fost direct păgubită prin acţiunea de amăgire, luând o dispoziţie patrimonială păgubitoare pentru sine. Literatura şi practica judiciară evidenţiază şi cazuri când, datorită amăgirii o persoană ia dispoziţii de ordin patrimonial păgubitoare pentru altul —, de exemplu, mandatarul care, datorită inducerii în eroare, face o plată pentru man dantele său^ —, fiind considerată victimă a infracţiunii. Alteori, paguba se răsfrânge atât asupra persoanei amăgite, cât şî asupra alteia.

Cunoaşterea persoanei înşelate interesează, în primul rând, sub aspectul stabilirii unităţii păgubite ori, după caz, a persoanei fizice prejudiciate prin activitatea ilicită'**. în afara datelor de identificare, în cazul persoanelor fizice, victime ale infracţiunii, organele de urmărire penală trebuie să ţină cont şi de trăsăturile de ordin psihocomporta-mental ale acestora. în prezent este unanim acceptată ideea potrivit căreia, spre deosebire de infractor", victima nu concepe şi nu pregăteşte fapta socialmente periculoasă în mod ilegal. Fiind atrasă prin manopere do-losive, victima acţionează în sensul obţinerii unor foloase materiale sau realizării unor servicii. Din acest considerent nu împărtăşim opiniile ex-primate, în special, în unele lucrări de specialitate din străinătate — potrivit cărora exista pentru unele persoane o anume „vocaţie victimală". Cu alte cuvinte, nu se poate vorbi de o relaţie infractor-victimă în care ultima ar manifesta trăsături de caracter ce o apropie mai mult de infractor, facilitîndu-i acestuia realizarea acţiunii sale ilicite. A accepta o astfel de teorie înseamnă, implicit, a admite posibilitatea ca persoana înşelată să dorească să devină victima înşelăciunii.

Este adevărat că persoana înşelată prezintă anumite trăsături generale de ordin psihic, cum' ar fi; slab simţ de autoconservare, lipsă de experienţă de viaţă —, slabă rezistenţă la tentaţii — şi de aici, o credulitate excesivă şi un grad sporit de sugestibilitate —, spirit critic şi autocritic slab dezvoltat; tendinţa de a angaja discuţii cu persoane întâlnite ocazional şî, nu în ultimul rând, dorinţa de a obţine — pe căi facile —• profituri'^.

Aceste aspecte trebuie avute în vedere cu prilejul pregătirii şi alegerii celei mai adecvate tactici de ascultare. Pe de altă parte, cunoaşterea caracteristicilor generale de ordin psihic ale persoanei înşelate oferă posibilitatea prefigurării tabloului psihocomportamental al făptuitorului— evident, când acesta nu este cunoscut —, element esenţial pentru stabilirea „modului de operare» folosit în realizarea activităţii ilicite.

Concluzionând, putem afirma că relaţia infractor-victimă este — în majoritatea cazurilor — întâmplătoare şi imprevizibilă, trăsăturile de ordin psihic ale victimei constituind factori ce favorizează activitatea infracţională.---------------------1

" V. Dongoroz ş.a., op. cit., pag. 527." In cazul infracţiunii de înşelăciune poate exista pluralitate de subiecţi pa-.ţiivi (.N.A.)." Infra, secţ. a Il-a, pct. 2.

C. Nicola, Unele elemente de psihologie judiciară. Ministerul de Interne, Serviciul Editorial şi Cinematografic, 1979, pag. 73.

S e c ţ i u n e a a Il-a Probleme pe care trebuie să Ie

lămurească cercetarea

Sesizate despre săvârşirea acestei infracţiuni — fie în paguba proprietăţii publice, fie în paguba proprietăţii private —, organele de urmărire penală trebuie să lămurească următoarele probleme principale:

1. Persoanele înşelate;2. Făptuitorii şi contribuţia lor la săvârşirea infracţiunii;

3. Activitatea ilicită desfăşurată pentru inducerea ori menţinerea în eroare a persoanei înşelate;4. Bunurile care au format obiectul folosului material injust reali-zat de către făptuitori;5. Consecinţele activităţii ilicite desfăşurate şi măsurile ce trebuie întreprinse pentru recuperarea prejudiciului şi restabilirea situaţiei anterioare;6. Existenţa concursului de infracţiuni şi posibilităţile de extindere a cercetărilor;7. Cauzele, condiţiile şi împrejurările ce au generat şi favorizat săvârşirea infracţiunii.

' Şi în cazul înşelăciunii săvârşite în forma simplă se efectuează acte cu caracter patrimonial, dar acestea se realizează fără ca între părţi să existe formal o convenţie (N.A.).

' Codul penal al României, art. 215 alin. 2.' Idem, art. 215, alin. 4.' Ibidem, art. 215, alin. 5.

258129

2. Făptuitorii şi contribuţia ior Ia săvârşirea infracţiunii

Autor al infracţiunii de înşelăciune poate fi orice persoană, legea necondiţionând existenţa faptei de vreo anume calitate pe care trebuie s-o aibă făptuitorul. Dacă, totuşi, făptuitorul a avut o anumită calitate şi aceasta a coiitribuit la realizarea elementului material al infracţiunii — de exemplu, şeful celui indus în eroare sau o rudă apropiată — a celui amăgit — calitatea autorului infracţiunii trebuie avută în vedere, sub aspectul reţinerii după caz, fie a circumstanţelor agravate, fie a celor atenuate." Trebuie precizat faptul că în situaţia în care la realizarea activităţii ilicite a contribuit acţiunea concertată a mai multor persoane, înşelăciunea poate fi săvârşită şi în participaţie..

Organele de urmărire penală trebuie să lămurească, pe lângă problema identităţii făptuitorului, şi pe aceea a contribuţiei avute în conceperea şi realizarea activităţii ilicite — coautor, instigator, complice.

Cunoaşterea făptuitorului — făptuitorilor — prezintă importanţă şi din punctul de vedere al stabilirii tuturor consecinţelor infracţiunii, luării măsurilor operative de recuperare a prejudiciilor cauzate, a înlăturării consecinţelor juridice ale actelor încheiate în condiţiile inducerii şi menţinerii în eroare a persoanelor păgubite, a restabilirii situaţiei anterioare.

Ca şi în cazul victimei, organele de urmărire penală trebuie să cunoască făptuitorul şi în laturile sale psihocomportamentale. Practica organelor, judiciare evidenţiază faptul că, în marea majoritate a cazurilor, escrocii, spre deosebire de alte categorii de infractori, se disting prin următoarele trăsături de ordin psihic; inteligenţă şi inventivitate — caracterizate în abilitatea cu care depistează persoanele credule şi naive, sesizează slăbiciunile acestora şi dorinţa lor de a obţine avantaje facile —, perspicacitate şi spontaneitate în alegerea „stratagemelor" prin care să inducă în eroare victimele ori găsirea de m.otivaţii credibile — atât pentru menţinerea în eroare, cât şi pentru ,,întărirea" convingerii celui înşelat —, siguranţă de sine — tupeu —' în dialogul purtat cu victima — poziţie hotărâtă, convingătoare, susţinerea fără sfială şi ezitare a punctului de vedere pe care vrea să-1 impună, evitând gesturile sau afirmaţiile care ar putea să-i demaşte —, un nivel acceptabil de pregătire de cultură generală sau de specialitate, prin folosirea unui vocabular ales, în scopul întregirii aspectului general, a notei de „încredere" şi „respect" pe care are nevoie pentru reuşita acţiunilor lor ş.a. Toate aceste „calităţi" sunt, de regulă, dublate de o ţinută vestimentara elegantă — mergând până la pedanterie — menită a ciea impresia unor jjersoans respectabile, cu o anumită poziţie în societate ori cu o anumită funcţie în cadrul organelor de stat sau publice — atunci când îşi atribuie astfel de calităţi.

Trăsăturile generale de ordin psihic ale făptuitorilor sunt .de natură să conducă la formarea corecta a cercului de bănuiţi, identificarea operativă şi darea lor în urmărire, precum şi la alegerea celor mai potrivite tactici de desfăşurare a diverselor activităţi de urmărire penală, îinpuse de specificul cauzei aflate în lucru.

3. Activitatea ilicită desfăşurată pentru inducerea ori menţinerea în eroare a persoanei înşelate

Din analiza laturii obiective a infracţiunii rezultă că elementul material — atât în varianta simplă, cât şi în variantele agravate — constă in ,,inducerea în eroare", adică prin amăgirea, înşelarea bunei-credinţe a, persoanei faţă de care se efectuează o astfel de acţiune dolosivă. Inducerea în eroare poate fi săvârşită, potrivit legii, fie prin , prezentarea ,,ca adevărată a unei fapte mincinoase", fie prin prezentarea „ca mincinoasă a unei fapte adevărate". Organelor de urmărire penală le revine sarcina de a lămuri în ce au constat, în concret, activităţile făptuitorului menite să realizeze „inducerea în eroare".

In înţelesul legii, a prezenta „ca adevărată o faptă mincinoasă" în-.seamnă a inventa, a scorni, a determina o persoana să creadă- în existenţa unei situaţii, stări, întâmplări etc., a unui lucru ori a unei persoane ş.a., care în realitate nu există.'^

Prezentarea „ca mincinoasă a unei fapte adevărate" implică din partea făptuitorului o acţiune de natură să acrediteze ideea că o situaţie, stare, întâmplare etc. nu există,, deşi realitatea este alta.

Tot ca acţiune de amăgire trebuie înţeleasă şi „menţinerea în eroare"!' a unei persoane. Literatura de specialitate'" precizează că amăgirea poale fi realizată prin orice fel de mijloc, pornind de la simpla minciună — afirmaţie ori invocarea unei teorii sau păreri ca dovadă .sau scuză pentru întărirea unei afirmaţii făcute — până la simpla reticenţă — tăcere, omisiunea de a releva ş.a. Important, sub aspectul tratat, este ca mijloacele folosite, coroborate cu anumite fapte sau împrejurări, să confere afirmaţiilor făcute de făptuitor aparenţa de veracitate, fiind lipsit de relevanţă faptul că victima s-a lăsat prea uşor convinsă. Alteori, mijloacele de inducere în eroare sunt deosebit de periculoase, fiind calificate de lege ca „frauduloase" şi considerate ca circumstanţe agravante legale. Este vorba de acele mijloace care în aparenţa au aspect de veridicitate, adică în mod obişnuit inspiră încredere şi înlătură osi'ce suspiciune — de exemplu, prezentarea unui înscris, oferirea unei garanţii reale sau personale, invocarea unor importante relaţii'"' ş.a.

Cele mai frecvente' mijloace frauduloase folosite de făptuitori sunt cele de „nume sau calităţi mincinoase" pe care şi Ie atribuie. Trebuie reţinut faptul că, în situaţia în care mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune — uzurpare de caUtăţi oficiale.'^ port nelegal de uniforrnă" ş.a. — se aplică regulile privitoare Ia concursul de infracţiuni.

Infracţiunea de înşelăciune — atât în paguba proprietăţii private, cât şi în paguba proprietăţii publice — poate prezenta diverse modalităţi faptice, concretizate, de multe ori, fie prin alte mijloace de arnăgire decât cele frauduloase, fie determinate de împrejurările în care a avut loc acţiunea de inducere ori de menţinere în eroare.

" In acelaşi sens, V. Dongoroz ş.a. op. cit., pag. 528.Acest mod de săvârşire a infracţiunii este prevăzut numai pentru varianta specială a înşelăciunii

— art 215 alin. 3 C. pen. (N.A.).V. Dongoroz ş.a., op. cit., pag. 529.Idem, op. cit.,' pag. 533. '" Codul penal al

Romăniei, art. 240.Idem, art. 241 alin. 2.

" V. Dongoroz ş.a., op. cit., pag. 527.

130 261

şelăciune — în modalitatea agravata — cât şi infracţiunea de uz de fals.-2 Autor al infracţiunii de înşelăciune poate fi numai persoana care, prezentând nemijlocit' ca adevărate fapte mincinoase sau ca mincinoase fapte ■ adevărate, induc în eroare o altă persoana, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust. Orice alte acţiuni prin care se contribuie la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, dar prin care nu se realizează nemijlocit însăşi acţiunea de inducere în eroare prin prezentarea denaturată a realităţii, pot constitui acte de înlesnire ori de ajutor, în vederea comiterii-âCestei infracţiuni, deci acte de complicitate, şi nu de coautorat.^3

încheierea unui contract în vederea prezentării unui spectacol, care nu a mai fost prezentat, dar pentru care inculpatul a primit anticipat; o sumă de bani, nu constituie infracţiunea de înşelăciune în convenţii dacă inculpatul nu a acţionat cu intenţie frauduloasă — nu a întrebuinţat mijloace frauduloase pentru a determina încheierea contractului, ci doar a acceptat propunerea celeilalte părţi, iar, pe de altă parte nu a putut contacta pe unii actori vizaţi —, fapta săvârşită având caracter civil.2* Este de remarcat că pentru existenţa infracţiunii de înşelăciune în varianta specială — înşelăciunea de convenţii — se cere ca, fie la încheierea convenţiei, fie pe parcursul executării, inculpatul să fi întreprins acţiuni de inducere în eroare prin amăgire sau întrebuinţare de mijloace frauduloase şi numai "în acest "fel să fi determinat partenerul să încheie sau să execute convenţia. Simpla neexecutare a unei obligaţii asumate în cadrul unei convenţii civile nu are caracter penal, chiar dacă inculpatul s-a angajat că va executa obhgaţia până la o anumită dată, ştiind că nu-şi va putea respecta angajamentul, dar nu a uzat de mijloace amăgitoare pentru a convinge partea adversă că va executa convenţia în termen.

Potrivit principiilor de drept civil, oricine se angajează este obligat să-şi execute întocmai obligaţia luată, consecinţele nerespectării fiind reglementate de Codul civil. Mai mult, acest cod prevede posibilitatea nerespectării obligaţiilor asumate prin convenţii şi de aceea, pentru garantarea respectării acestora — în afara mijloacelor generale —, în convenţii se înserează clauze sau pacte, în baza cărora creditorul poate chema mai'uşor la răspundere, pe cale civilă, pe debitorul care nu-şi execută obligaţia. 'Toate acestea sunt specifice dreptului civil şi străine dispoziţiilor de drept penal.

Nu sunt întrunite elementele infracţiunii de trafic de influenţă, ci ale infracţiunii de înşelăciune, atunci când inculpatul pretinde o sum.ă. de bani cu scopul de a interveni pe lângă organele de poliţie sau procuratură pentru ca acestea să execute o hotărâre judecătorească nedefinitiva; în afară de faptul că o astfel de hotărâre nu este executorie, punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti nu intră în atribuţiile organelor mai sus-arătate.^"

Nu ne propunem prezentarea tuturor modalităţilor faptice pe care le îmbracă activitatea ilicită. De altfel, numai enumerarea acestora ar fi aproape imposibilă, dată fiind marea diversitate a situaţiilor de ordin practic, a împrejurărilor concrete în care se săvârşeşte infracţiunea, a condiţiilor ce preced, însoţesc şi succed activitatea ilicită etc.

De aceea, ne vom rezuma la a exemplifica unele modalităţi de săvârşire a înşelăciimii:

a) înşelăciuni săvârşite prin promisiuni de a procura victimelor anu-mite bunuri mai greu de găsit în condiţiile golurilor de aprovi-zionare din reţeaua comercială sau inexistente pe piaţa autohtonă.

Pe lângă faptul că victimele sunt atrase de perspectiva obţinerii rapide a bunului dorit şi investirea capitalului într-un lucru de valoare — indiferent de fluctuaţiile monedei naţionale în raport cu valutele liber convertibile —, ele vizează şi realizarea unor economii substanţiale, infractorii având „grijă" să le asigure că vor procura bunurile direct de îa furnizor, deci fără a include în preţ taxele de transport, adaosul comercial etc Nu puţine sunt cazurile când, pentru a întări convingerea victimelor, făptuitorii le prezintă unele documente fictive, cum ar fi : acte de proprietate, înştiinţări de deplasări în străinătate, acte de vân-zare-cumpărare ş.a.^" După primirea contravalorii bunurilor promaso — sau a unei părţi din acestea — infractorii dispar.

b) înşelăciuni comise prin promisiunea efectuării anumitor servicii.Gama serviciilor promise îmbracă cele mai diverse forme: încadrări înmuncă, admiterea în diferite unităţi de învăţământ, repartizarea de lo-cuinţe din fondul de stat, stabilirea şi schinibarea domiciliului în ora-şele mari, amânarea ori scutirea de efectuarea stagiului militar ori, duoăcaz, efectuarea acestuia în unitatea, arma şi localitatea unde îşi are do-miciliul solicitantul, obţinerea de autorizaţii pentru desfăşurarea unoractivităţi în baza liberei, iniţiative, obţinerea ori închirierea unor spatiisau terenuri în vederea censtruirii unor obiective — inclusiv a obţineriimaterialelor de construcţie necesare —, obţinerea de vize pentru ple-carea în străinătate, obţinerea permiselor cJe conducere auto ş.a. S-auîntâlnit cazuri când infractorii au pretins şi primit diverse sume de baniori alte avantaje materiale promiţând că vor interveni la organele dedrept în scopul suspendării executării unor pedepse, obţinerii' graţieriiunor pedepse, „rezolvării" unor dosare de urmărire penală aflate înlucru la organele de cercetare penală ale poliţiei etc Şi în aceste cazurimfractorii însoţesc realizarea serviciului promis de alte activităţi doio-eive — atribuirea de nume, titluri şi calităţi fictive,^' procurarea de le-gitimaţii, adeverinţe etc. pe care le modifică şi le fac asemănătoarecelor originale, afirmarea numelui persoanei pe lângă care, chipurile, aravea trecere şi se bucură de încredere.

în lumina celor expuse, practica judiciară a statuat că înşelăciunea săvârşită prin folosirea unui înscris oficial sau sub semnătură privată, cunoscând că acest înscris este fals, constituie atât infracţiunea de în-

Plen. Trib. Supr., dec. de îndrumare nr. 9/1971. 2= Trib. Supr., secţ. pen., dec. nr. 2225/1970.

A se vedea Trib. Supr., secţ. pen., dec. nr. 1685/1976.V. Papadopol, M. Popovici — Repertoriu alfabetic de practică judiciară in materie penală pe anii

1963—2975, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1977, pag. 246 (Trib. Jud. Galaţi, dec. pen. nr. '567/1969).

A se vedea în acest sens. Trib. Supr., Secţ. pen., dec. nr. 40/1970.

Uneori, pentru a întări convingerea că afirmaţiile lor au un suport roal, infractoriii prezintă mostre ale bunurilor pe care se angajează să le procure. Ingineri, medici, ofiţeri de poliţie, magistraţi etc. (N.A.).

262 131

specializate, prezentându-le ca fiind din aur, argint sau. platină; Cum preţul solicitat se situează sub cel oficial, făptuitorii reuşesc, de multe ori,' să-şi vândă „marfa", naivitatea cumpărătorilor de ocazie jucând rolul hotărâtor.

e) înşelăciuni săvârşite prin 'organizarea jocurilor de întrajutorare.-In ultimii ani au luat amploare înşelăciunile săvârşite prin sistemul

aşa-ziselor jocuri de întrajutorare.Organizatorii unor asemenea jocuri, fără să aibă în obiectul autorizaţiei

asemenea activităţi, încasează de la participanţi diverse sume în lei sau în valută, cu obligaţia achitării, după un timp, a unor câştiguri de 6—8 ori mai mult decât suma depusă.

După o perioadă de tirnp, în care onorează plata pentru unii participanţi la joc, făptuitorii, fără să achite câştigurile promise sau să restituie sumele depuse de către participanţi dispar ori se declară în imposibilitatea onorării obligaţiilor asumate, păgubind cu zeci sau sute de milioane lei creduhi participanţi la joc.

f) înşelăciuni comise prin apelarea la farmece^ descântece, vrăji orila prezicerea viitorului-

Având în vedere că la orice joc de noroc atât câştigul, cât şi pierderea sunt aleatorii infractorii folosesc fel de fel de rnijloace, dovedin-du-şi „inventivitatea" în deposedarea victimelor de importante sume de bani ori obiecte de valoare. Fie că este vorba de însemnarea discretă a cărţilor de joc, de perforarea şi injectarea cu pirită a zarurilor-^, / excrocii lasă întotdeauna impresia că joacă „curat", iar câştigul se datorează exclusiv şansei.

Cât priveşte ghicitul în cărţi, cafea, cu ghiocul, efectuarea de farmece, vrăji sau alte practici oculte, prezicerea viitorului prin „cititul" în palmă etc., victimele sunt recrutate prin excelenţă din rândul persoanelor naive, cu un nivel scăzut de cultură generală şi mari carenţe în educaţie. Autorii înşelăciunii sunt, şi în acest caz, persoane provenind din rândul etniei romilor. Şi practica judiciară s-a pronunţat în sensul că fapta inculpatului de a fi indus în eroare o persoană bolnavă, afir-mându-i că are legături cu cineva care, o poate vindeca, prin rugăciuni şi vrăji, şi de a fi obţinut în felul acesta diferite sume de bani, în ,mai multe rânduri, sub pretextul că le trimite acelei persoane, constituie infracţiunea de înşelăciune, săvârşită în modalitatea agravată.Tot înşelăciune, dar săvârşită în modalitatea simplă constituie şi fapta persoanei de a fi obţinut bani şi alte foloase materiale de la persoanele vătămate pentru a ie vindeca copiii — prin farmece şi descântece —, pretinzând că este autorizată să exercite această activitate.'" Considerăm opinia justă şi ne raliem părerii că simpla afirmaţie făcută — că poate vindeca prin farmece şi descântece, având autorizaţie în acest sens — nn constituie un. „mijloc fraudulos" din acelea la care se referă dispozi-

c) înşelarea unor persoane cu prilejul efectuării de schimburi valu-tare, cunoscuta în argoul infractorilor sub denumirea de „şmen"sau „ţeapă".

Pentru realizarea acţiunii de amăgire, făptuitorii pregătesc uri teano de hârtii tăiate la mărim.ea bancnotelor de 500 lei, 1 ООО lei sau — mai rar — 5 ООО lei. Pentru a crea impresia că întreg teancul este format din bancnote, infractorii aşează câteva bancnote deasupra şi dedesupt.

După acostarea persoanei dispusă să facă schimb valutar, cei în cauză tratează paritatea valutei în raport cu moneda naţională, cad de acord asupra preţului — de regulă, mai mic decât cel oferit de casele ele schimb — şi scot din buzunar un teanc de bancnote autentice, având grijă să plaseze sub acesta teancul dinainte pregătit — asa numitul „şmen".

Preocupaţi de menţinerea în. eroare a „clientului", escrocii încep să numere cu voce tare bancnotele autentice. La un moment dat, oprhi-du-se din numărătoare, cer persoanei să le înmâneze valuta, o introduc în buzunar şi, cu aerul cel mai firesc, continuă numărătoarea. în momentul considerat de ei oportim, se opresc brusc, privesc într-o anumită direcţie şi — simulând panica — strigă celui cu care fac „tranzacţia": „Fugi... Poliţia!". în momentul de derută creat, escrocii dispar,' nu înainte de a-şi „dovedi fair-play-ul«, respectiv de a plasa victimei teancul de hârtie.

Destul de frecvent, această faptă întruneşte elementele constitutive ale înşelăciunii în convenţii. In acest sens s-a pronunţat şi practica judiciară care a statuat că fapta unei persoane de a conveni cu un cetăţean străin pentru a cumpăra de la acesta unele bunuri, cu plata preţului în lei şi, după primirea bunurilor — valută sau obiecte — da a-i" remite un pachet ce conţinea în realitate doar 200 lei si simple foi de hârtie, constituie infracţiunea de înşelăciune în convenţii." Argumentele aduse în sprijinul acestei soluţii constau, pe de o parte, în aceea că în înţelesul legii, varianta specială' a înşelăciunii există şi în situaţia în care activitatea 'celui înşelat se situează în afara cadrului legal, instituit — în cazul prezentat, schimbul valutar efectuat altfel decât prin unităţile specializate. Pe de altă parte, nu are relevanţă din puncîl de vedere al existenţei infracţiunii nici faptul că suma de bani pe care ceî înşelat trebuia să o primească ar fi putut face ulterior obiectul confiscării, deoarece,, din punctul de vedere al relaţiilor patrimoniale dintre părţi, cetăţeanul străin a fost păgubit cu valoarea bunurilor cumpărate de la el.

d) în.şelcciuîu săvârşite prin vânzarea unor articole de podoabă orialte obiecte ca fiind confecţionate din metale preţioase.

.Această modalitate de comitere a înşelăciunii este folosită, în special, de infractori din rândul romilor. Având' cunoştinţă şi deprinderi în confecţionarea artizanală a unor .obiecte de podoabă — verighete, cer--" cei, lănţişoare, brăţări ş.a. — aceştia folosesc ca materie primă metalele comune- — alam.ă, aramă, bronz. etc. Pentru a induce în eroare pe viitorii amatori de a-şi investi banii în. astfel ds obiecte, infractorii lustruiesc „bijuteriile" şi imită marcajul Băncii Naţionale ori a unor firme------------------------------1

Trib. Supr., Secţ. pen., dec. nr. 527/1985 (extras). '-^ Zarurile astfel „pregătite" sunt folosite pe o masă sub care e.ste instalat un electromagnet, acţionat de un complice (N.A.).

V. Papadopol', M. Popovici — Repertoriu alfabetic de practică judiciară ir. materie penală pe anii 1576—19S0, Editura Ştiinţifică 'şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, pag. 224 (Trib. Jud. Hunedoara, dec. pen. nr. 79/1976 —extras).

trib. Jud. Dolj, dec. pen. nr. 2325/1972 în „Revtsta română de -drept" nr. 7/1973, pag. 161.

264 132

sau minerali, modificarea prin adăungire ori scrierea — după înlăturarea totală a textului iniţial — a numelui, prenumelui şi celorlalte daîo', înlocuirea fotografiei ş.a.

b) înşelăciuni comise prin falsificarea lozurilor în plic şi a biletelor din sistemele de joc loto-pronosport.

Se întâlnesc mai rar datorită măsurilor de prevenire luate de unitatea emitentă. Totuşi apare posibilă comiterea înşelăciunii — în cazul lozurilor în plic — în aceasta modalitate, infractorii procedând la răzui-rea scrisului original şi trecerea îh locul acestuia a „câştigului" prin tipărire sau creionare. Sumele menţionate sunt mici, şi nu depăşesc plafonul celor care sunt plătite pe Ioc de către vânzătorii ambulanţi, fără o verificare" de specialitate. Trebuie reţinut faptul că, în cazul biletelor loto, pentru existenţa infracţiunii este necesar ca falsificarea să fie făcută de asemenea rnanieră încât să poată produce consecinţe juridice. Astfel, fapta imei persoane de a prezenta drept câştigător un bilet ,,loto", ale cărei cifre au fost modificate în aşa fel încât falsul apare evident, nu constituie tentativă la infracţiunea de înşelăciune, deoarece biletul, fiind alterat în asemenea mod, era absolut impropriu de a iinduce in eroare pe angajaţii ce aveau obligaţia să primească şi să verifice valabilitatea lui''' ,'\tunci când o persoană depune la o agenţie „Loto" un bilet falsificat, ulterior constatat nevalabil în cadrul operaţiei de omologare, fapta sa constituie tentativă la infracţiunea de înşelăciune. Nu pot fi invocate dispoziţiile de nepedepsire — imposibilitatea de consumare a infracţiunii datorită modului cum а fost concepută executarea"" deoarece neconsumarea infracţiunii nu s-a datorat modului în care a fost conceputa executarea, ci defectuozităţii mijloacelor folosite-*.

c) înşelăciuni săvârşite prin falsificarea actelor de studii sau de vechime în muncă.

In scopul realizării unor venituri ilicite, prin ocuparea unor funcţii pentru care sunt necesare studii de speciaUtate, unele persoane recurg la prezentarea de diplome sau alte acte de studii false.

Falsificarea în totalitate a actelor de studii este mai dificil de realizat, o asemenea activitate necesitând cunoştinţe şi deprinderi deosebite, inclusiv în domeniul tipografic. Din acest motiv, infractorii procedează de regulă, la falsificarea parţială a diplomelor — obţinute fie prin furt, fie prin alte mijloace —, folosind diverse procedee, cum ar fi: radierea înscrisului iniţial şi înscrierea numelui şi prenum.elui infractorului, adăugirea unor litere sau grupuri de litere la numele ori prenumele titularului real, reproducerea formularului prin mijloace moderne de copiere, urmate de înscrierea în fals a datelor, imitarea semnăturilor şi aplicarea ştam.pilei — fie sustrasă, fie confecţionată special în acest scop.

Frecvent se întâlnesc situaţii când anumite persoane folosesc acte de vechime false în scopul obţinerii de pensii, măririi fictive a cuantumului acesteia ori obţinerii altor drepturi la care nu au dreptul potrivit prevederilor legale. Pentru punerea în aplicare a rezoluţiei infracţionale, infractorii folosesc formulare şi ştampile ale unor unităţi pubhce care s-au desfiinţat sau comasat, sustrag formulare în alb şi ştampilele

ţiile legii penale. In mod similar se pune problema în situaţia în care fapta a constat în inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase — infractorul pretinzând că ştie să ghicească viitorul —, urmată de primirea unei sume de bani de' la cel indus în eroare"'. De asemenea, constituie înşelăciune — în formă simplă — fapta unui medic care, afirmând în mod mincinos că un me-dic^ament are însuşiri miraculoase în vindecarea unei boli, vinde medicamentul la preţ superior celui real şi dobândeşte astfel un folos material injust.

Şi înşelăciunea săvârşită în paguba unor regii autonome şi societăţi comerciale cunoaşte o mare varietate de modalităţi faptice, din care exemplificăm următoarele:

a) înşelăciuni săvârşite prin falsificarea libretelor de economii.Pentru comiterea infracţiunii, făptuit-orii recurg fie la falsificarea soldului

existent pe libret, fie la trecerea fictivă de sume la rubrica „depuneri", majorând în felul acesta soldul real. In,primul caz, infractorii profită de neatenţia funcţionarilor de la ghişeele C.E.C. şi reuşesc să intre în posesia unor sume de bani, cu mult 'peste soldul real. Â doua situaţie se întâlneşte mai rar, ea presupunând-pe lângă realizarea unei compoziţii a cernghi .— apropiate ca nuanţă cu cea folosita de unităţile de profil şi confecţionarea uneia sau mai multor ştampile care să imite pe cele autentice. Totuşi, practica organelor de urmărire penală cunoaşte şi astfel de cazuri. Cu ani în urmă. Poliţia municipiului Bucureşti a soluţionat o astfel de cauză în care inculpatul a cauzat un prejudiciu avutului pubhc de peste 200.000 lei. In prima fază făptuitorul şi-a procurat in mod legal un libret de economii cu dobândă şi câştiguri, având soldul de 100 lei. Apoi, timp de trei luni a confecţionat — artizanal — două ştampile, având drept model ştampila aplicată cu ocazia primei depuneri şi, a realizat combinaţia de cerneluri până a reuşit să obţină o nuanţă simiilară celei din libret. Inculpatul a înscris la rubrica „Depuneri-' diverse sume — variind Intre 1.500 şi 3000 Iei, — mărind fictiv soldul. La fiecare „depunere" avea grijă să aplice ştampila, în ăşa fel ca totul să pară autentic.

In ultima fază făptuitorul s-a prezentat la diferite oficii P.T.T.R., solicitând restituirea unor sume mici — de regulă 500 lei —, pentru care nu se efectua verificarea fişei de sold. După prima reuşită, infractorul şi-a procurat încă 10 librete de economii, pe diverse nume, cu buletine furate şi falsificate prin înlocuirea fotografiei, cu şoldul de 100 lei fiecare, pe care le-a falsificat, obţinând diferite sume de bani.

Exemplul prezentat demonstrează inventivitatea acestor infractori, pregătirile pe care le fac pentru a pune în aplicare rezoluţia infracţională şi măsurile pe care le iau pentru a nu fi descoperiţi. Identificarea făptuitorilor devine şi mai dificilă când uzează de acte de identitate false ori falsificate, inclusiv când libretele de economii sunt emise în baza unor astfel de acte. Pentru falsificarea actelor de identitate şi a libretelor de economii se utilizează diverse procedee, cUm ar fi: ştergerea scrisului — de mână sau de maşina — cu ajutorul unor solvenţi organici

^' Trib. mun. Bucureşti, secţ. a Il-a pen., dec. nr. 698/1981, Sn V. Papadopol, Şt. Danes, Repertoriu de practică judiciară in materie penată pe anii 1981—19S5, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989, pag. 174.

=2 Trib. Supr., secţ. pen., dec. nr. 2687/1969. Codul penal al României, art. 20 alin. 3. Trib. Supr., secţ. pen., dec. nr. 4298/1970.

266 133

ţinerea evidenţei vânzărilor realizate prin magazie, de a fi întocmit bonuri fictive cu preţuri ds vânzare mai mari şi de a fi încasat diferenţele — personal sau prin alte persoane — de la casieria unităţii, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune şi nu pe acelea ale infracţiunii de delapidare; inculpatul nu era gestionarul banilor pe care şi i-a însuşit şi nu avea vreo atribuţie de administrare a acestor sume^". ■ infracţiunea de înşelăciune, considerându-se consumata în momentul încheierii contractului — prin inducere în eroare a unei părţi de către cealaltă parte — rezultă că fapta de a fi încheiat cu o întreprindere de industrializare a cărnii un contract de creştere şi îngrăşare de animale, fără a poseda animalele şi de a fi încasat — pe baza acestui contract — o sumă de bani, cade sub incidenţa textului de lege ce încriminează înşelăciunea comisă în varianta specială, chiar dacă până la soluţionarea cauzei termenul de predare a animalelor contractate nu expirase-". ■ ■

în aceeaşi ordine de idei, fapta reprezentantului unei organizaţii publice care contractează cu producătorii predarea de animale îngrăşate,, de a încheia contracte fictive cu diferite persoane cunoscute că nu posedă animate, constituie complicitate la infracţiunea de înşelăciune, comisă de acestea, şi nu coautoraf^.

Conducătorul auto care foloseşte ilegal autovehiculul unităţii şi obţine, cu titlu de salariu, sume necuvenite — pentru orele în care a efectuat transporturi, ilicite — săvârşeşte atât infracţiunea de abuz în serviciu, cât şi pe aceea de înşelăciune'-'', în sfârşit, trebuie reţinut faptul Că atunci când infracţiunea de înşelăciune s-a săvârşit prin folosire.! unor declaraţii false, caracterul calificat al acesteia nu se înlătură prin amnistierea infracţiunii de fals în declaraţii^''.

e) înşelăciuni comise prin decontarea jictivă a cheltuielilor ocazionate de deplasări în interesul serviciului ori alte acMvităţi.

Şi în astfel de situaţii practica judiciară oferă numeroase exemple. Astfel, depunerea unei foi de parcurs primită în alb de inculpat şi completată în fals de o altă persoană cu date fictive — ceea ce a determinat achitarea unei sume de bani nedatorate =— este suficientă pentru a constitui elementul material al infracţiunii de înşelăciune, chiar dacă. odată cu foaia de parcurs nu s-a depus şi documentaţia necesară pentru susţinerea acesteia'*^. Persoana încadrată în muncă, detaşată cu serviciul în altă localitate şi care, falsificând acte în care menţionează în mod ireal că ar fi locuit la persoane particulare contra plată — deşi în realitate locuiesc în dormitorul comun al întreprinderii la care fusese detaşat —, încasează de la unitatea sa anumite sume de bani, nu poate invoca — pentru a demonstra lipsa de prejudiciu pentru unitate —, dispoziţiile legale care acordă celor detaşaţi dreptul de a primi sume pentru cazare, deoarece acest drept este prevăzut numai pentru cazurile în care unitatea nu poate asigura cazarea persoanelor detaşate"". Dacă inculpatul a solicitat decontarea costului unor bilete de călătorie falsificate, însă costul

unor unităţi ş.a. Nu trebuie omis faptul că unii infractori nu numai că falsifică şi folosesc — pentru uz propriu — acte de studii sau de dovedire a vechimii în muncă, dar devin ,,furnizorii" unor astfel de documente pentru alte persoane interesate, evident, în. schimbul unor sume de bani sau altor foloase materiale.

Persoana care nu are vechimea necesară în muncă pentru a obţine pensie de serviciu, dar, prin prezentarea unor acte false cu privire la timpul cât a fost încadrată în muncă obţine pensie, comite infracţiunea de înşelăciune''^.

Fapta inculpatului de a obţine încadrarea în muncă' prin folosirea unor acte de studii false constituie înşelăciune şi în situaţia în care munca prestată a fost corespunzătoare, dacă s-a cauzate pagubă unităţii'". Infracţiunea de înşelăciune săvârşită prin prezentarea de acte de studii false la încadrarea într-o funcţie, prin declaraţii mincinoase în vederea încasării alocaţiei de stat pentru copii, ori prin prezentarea de acte de ve-cbime în muncă false în scopul obţinerii pensiei sau a ajutorului social, urmate de încasarea periodică a unor sume de bani necuvenite este coruinuată".

d) înşelăciuni săvârşite cu ocazia încheierii şi derulării contractelor economice ori îndeplinirii atribuţiilor de serviciu de către angajaţii regiilor autonome şi societăţilor comerciale.

Infracţiunea de înşelăciime în sectorul activităţilor economice îmbracă cele mai diverse forme şi modalităţi, începând de la atestarea nereală a unor situaţii de fapt sau stări menite să inducă în eroare cealaltă parte contractantă, până la finalizarea obligaţiilor contractuale asa-mate. Pe de altă parte, salariaţii unor societăţi comerciale, în scopul obţinerii de venituri ilicite păgubesc patrimoniul acestora prin atestarea iiereală a unor împrejurări, stări de fapt, etc. în ultima perioadă se constată tendinţa unor agenţi economici de a eluda prevederile legale privind impozitul pe profit şi plata taxelor vamale pentru mărfurile impor-tate, concretizată în comercializarea unor produse prin depăşirea coeficientului de adaos comercial şi prezentarea unor documente ce însoţesc m.ărfurile importate în care sunt menţionate preţuri mult mai mici decât cele practicate pe piaţa internă şi internaţională, în scopul micşorării taxelor vamale aferente.

Practica judiciară oferă numeroase exemple de modalităţi faptice de comitere a infracţiunii de înşelăciune. Astfel, în cazul în care, în urma inducerii în eroare de către un infractor, o unitate a plătit unei al'ce unităţi economice o sumă de bani, din care ulterior infractorul a primit, sub form.ă de retribuţie sau alte drepturi băneşti necuvenite, fapta în-trnr.eşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune^'. Contractele încheiate de inculpaţi cu unităţi agricole sunt coiAtracte de inuncă pentru efectuarea unei anumite lucrări, iar nu contracte de antrepriză. Prin ur.mare, faptele acestora de a întocm.i stata de plată fictive şi de- a-ş! însuşi sum.ele da bani înscrise în acte constituie infracţiunea de înşelăciune^'". Fapta contabilului unei întreprinderi, îm.puternicit cu

Trib, Supr,, secţ. pen.,'dec nr, 223/1977, " Idem, dec, nr. 69/1976. " Ibidem, dec. nr. 6703/1970," In acelaşi sens, Trib, Supr., secţ, pen,, dec, nr, 1851/1975,

A se vedea şi Trib. Supr,, secţ. pen., dec. nr. 2099/1970 (extras). « Idem, secţ. pen., dec. nr. 1937/1970. *e Ibidem, secţ. pen,, dec. nr, 1340/1970.

" Trib. Supr., secţ. pen., dec. nr. 1250/1972 (extras). ™ Idem, dec. nr. 221/19Г)9.

Plen Trib. Supr., dec. de indrumsre nr. 5/1972. ^' In acela.şi sens, Plen. Trib. Supr., dec, de îndr'Jmare nr. 4/1974 (extras).

Vezi şi Trib, Supr,, secţ pen,, dec, nr, 2926/1975.

268 134

cadrarea juridică corespunzătoare, şi alegerea celei mai adecvate metodici de cercetare, în raport cu specificul fiecărei cauze.

Emiterea de cecuri asupra unor instituţii de credit, cunoscând că pentru valorificarea lor nu există acoperirea necesară, precum şi retragerea după emitere a proviziei constituie alte modalităţi de săvârşire a înşelăciunii in paguba proprietăţii publice sau private, care în ultimul timp au cunoscut o amploare deosebita.

4. Bunurile care au format obiectul folosului material injust realizat de către făptuitori

Ca orice infracţiune patrimonială, înşelăciunea care are ca obiect material fie bunuri materiale, fie înscrisuri cu valoare patrimonială, aceasta din urmă putând să existe în momentul premergător consumării faptei, ori să fie întocmite şi semnate ca urmare a acţiunii de amagire*". Totodată, înscrisul se poate referi la un drept real sau la un drept de creanţă.

Cil alte cuvinte, obiectul material al infracţiunii de înşelăciune poate fi orice bun mobil — bani, produse, etc. — sau un înscris ori titlu ce atestă un drept — drept de proprietate, creanţa •— sau o obligaţie-''''.

Pe de altă parte, din analiza modalităţilor normative şi faptice ale săvârşirii infracţiunii rezultă că bunurile —"obiect material — pot fi re.mise direct făptuitorului de către persoana amăgită sa-j de către in-term.ediar-'''. De aici rezidă necesitatea lămuririi problemei caracteristicilor bunurilor ce au format obiectul activităţii ilicite, a valorilor, a destinaţiei acestora şi a altor persoane ce au venit în contact cu ele, asigu-rându-se, pe lângă obţinerea unui preţios mijloc de probă, şi posibilitatea recuperării pagubelor pricinuite.

5. Consecinţele activităţii ilicite desfăşurate şi măsurile ce trebuie întreprinse iientru recuperarea prejudiciului şi restabilirea situaţiei

anterioare

■ Cum infracţiunea de înşelăciune are ca obiect material lucruri, bani, valori, animale, înscrisuri sau energii — care au valoare economică ■—, aparţinând proprietăţii private sau publice ori care, deşi nu fac parte din avutul public, se găsesc în sfera relaţiilor patrimoniale a unei unităţi sau organizaţii, în faţa organelor de urmărire penală se ridica problema lămuririi consecinţelor activităţii ilicite desfăşurate de către ,iăptuitori.

Lămurirea acestei probleme prezintă importanţă deosebită, în primul rând, sub aspectul încadrării juridice corespunzătoare a faptei comise, încadrarea infracţiunii de înşelăciune, în modalitatea deosebit de agravata depinde nemijlocit de cuantumul prejudiciului cauzat, în raport . cu acesta apreciindu-se consecinţele deosebit ele grave ale faptei comise. Potrivit practicii judiciare, la caracterizarea drept „deosebit de grave" a consecinţeler infracţiunii de înşelăciune trebuie să se ţină seama de

acestora nu depăşeşte valoarea celor pe care întreprinderea trebuie să ie plătească pentru efectuarea deplasării, fapta sa nu întruneşte elementele infracţiunii de înşelăciune — pentru că nu s-a produs nici o pagubă —, ci numai elementele infracţiunii de fals şi uz de jfals" în situaţia în care inculpatul, în calitate de lucrător şi având sarcina de a executa comenzi în cadrul unei unităţi prestatoare de servicii către populaţie a primit sume de bani pentru procurarea materialelor necesare executării com.enzilor, fapta sa de a fi prezeittat documente de justificare fictive în ceea ce priveşte preţurile plătite şT de a-şi fi însuşit diferenţele nu constituie infracţiunea de delapidare, ci aceea de înşelăciune^".

f) alte modalităţi fapUce de săvârşire a infracţiunii de înşelăciune.

a) Falsificarea documentelor ce atestă valoarea patrimoniului unităţilor ro.mâneşti şi a celor aparţinând întreprinzătorilor străini, cu prilejul constituirii societăţilor mixte, concretizata în siabevaluarea cotei de participare a părţii române şi majorarea artificială — fără acoperire — a capitalului străin, având drept consecinţă trecerea în proprietatea „partenerului de afaceri" a unei părţi considerabile din patrimoniu_ şi obţinerea unui coeficient de profit superior celui la care ar fi avut dreptul, în raport cu sumele investite. Trebuie remarcat faptul că, în astfel de cazuri, organului _ de urmărire penală îi revine sarcina de a stabili cu certitudine scopul urmărit de făptuitori prin activitatea ilicita, acesta constituind elementul principal în asigurarea unei încadrări juridice co-respunzătoare faptei comise.b) Falsificarea actelor însoţitoare ale mărfurilor aduse din import, supuse operaţiunilor de vămuire. Cunoscând că taxele vamale se percep în raport cu valoarea acestora, făptuitorul — în înţelegere cu expor-tnvorul — menţionează un preţ pe unitatea de produs cu mult inferior celui de achiziţie — şi practicat pe piaţa internaţională sau românească, în felul acesta, făptuitorul — fie cetăţean român, fie întreprinzător străin ce desfăşoară activităţi pe baza liberei iniţiative în ţara noastră — obţine de două ori foloase necuvenite prin manevrele frauduloase utilizate: o dată, prin plata unor teixe vamale iaferioare celor legal stabilite prin actele norm.ative în vigoare şi, a doua oară, prin plata Unui impozit pe profit diminuat, acesta având ca bază de calcul tot valoarea de achiziţie.c)Atestarea, prin acte justificative false, a expirării perioadei de folosinţă a unor piese, accesorii sau subansamble — îndeosebi cele auto — ori a ajungerii acestora la un grad de uzură ce pune în pericol siguranţa în exploatare. Pe baza acestor acte, cei în cauză ridică piese, subansamble etc. noi, pe care, ulterior, le valorifică — fie personal, fie prin intermediul unităţilor specializate, de regulă cele particulare.

Din cele expuse rezultă marea diversitate a situaţiilor ce apar în activitatea organelor de urmărire penală.

Lămurind problema activităţii ilicite desfăşurate de făptutori, respectiv a metodelor şi mijloacelor folosite pentru, săvârşirea şi ascunderea urmelor infracţiunii, orgaîiele de urmărire penală asigură, pe lângă în----------------------1

Trib, Supr., secţ. pen., dec. nr. 937/1970.*" Prin primirea sumelor de bani pentru procurarea materialelor, inculpatul nu a dobândit calitatea

de gestionar şi nici nu a devenit gestionar de fapt; vezi şi Trib. Supr., secţ. pen., dec. nr. 2408/1976.

In acelaşi sens, V. Dongoroz s.a. — op. cit., pag. 526. Idem, pag. 627.

" De exemplu, un ,bun sau o sumă de bani remise făptuitorului de către o torţă persoană din ordinul celui amăgit (N.A.).

135 271

toata suma plătită nedatorat de unitatea, subiect pasiv al infracţiunii, şi nu numai de suma de care a beneficiat, fără drept infractorul^^. Consecinţele „deosebit de grave" — la care se referă legea penală'^ — au în vedere unul sau mai multe din criteriile enumerate în cuprinsul textului, între care, în primul rând producerea unor „pagube materiale mari"5<. în cazul înşelăciunilor, comise de mai mulţi inculpaţi, pentru a stabili dacă este aplicabilă agravanta consecinţelor deosebit-de gravй:— organul de urmărire penală are datoria să analizeze fiecare infracţiune în parte şi să facă o corectă încadrare juridica în raport cu pericolul social al fiecărei infracţiuni; el nu poate aprecia gradul de pericol social raportându-se la cuantumul prejudiciului cauzat prin mai multe fapte determinate, săvârşite de mai mulţi inculpaţi"'"'.

In raport eu prejudiciul cauzat se face şi încadrarea juridică a faptei. Este caziţl infracţiunii de înşelăciune săvârşită prin falsificarea libretelor de economii.

Astfel, dacă inculpatul, falsificând un libret de economie sustras de la altă persoană, 1-a utilizat scoţând de Ia o agenţie C.E.C. o sumă de bani, înainte ca agenţia care a plătit suma săli luat Ia cunoştinţă da anularea libretului — potrivit reglementărilor în vigoare —, Casa de Economii şi Consemnaţiuni nu răspunde faţă de titularul libretului. întrucât aceasta nu a fost păgubită, ci prejudiciul s-a produs în patrimoniul titularului libretului sustras, fapta săvârşită constituie infracţiunea de înşelăciune, săvârşită în modalitatea agravată'". In aceeaşi ordine de idei s-a statuat că unitatea C.E.C. răspunde faţă de titularul libretului numai în limita sumelor pe care inculpatul a reuşit să le ridice după ce aceasta a primit comunicarea referitoare la libretele anulate,. în care figura — ca anulat — şi libretul în cauză;' deci prejudiciul cauzat unităţii prin infracţiunea de înşelăciune trebuie circumscris Ia aceleaşi sume, la care urmează a se adăuga dobânzile aferente". Alteori, deşi fapta se săvârşeşte în legătură cu bunurile aflate în păstrarea unei unităţi, consecinţele se răsfrâng asupra patrimoniului unei persoane fizice. Aşa de exemplu, inducerea în eroare a unei garderobiere, prin atribuirea calităţii de depunător a unei haine pentru care s-a eliberat fişă — pierdută de depunătorul real şi găsită de inculpat'^" —.

In al doilea rând, lămurirea problemei consecinţelor activităţii ilicite se impune din punctul de vedere al recuperării prejudiciului cauzat — prin instituirea măsurilor asigurătorii — şi restabiUrea situaţiei anterioare. Practica judiciară este constantă în a aprecia că despăgubirile datorate ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni, stabilite într-o sumă globală, trebuie să cuprindă atât pierderea suferită de partea vătămată, cât şi beneficiul nerealizat. In cazul în care obiectul material al înşelăciunii ÎI constituie o sumă de bani, beneficiul ce urmează a fi achitat unităţii păgubite constă, in conformitate cu prevederile legii civile=^, în dobânda legală aferentă, plătibilă pe toată perioada de la data săvârşi-

rii infracţiunii şi până-la achitarea sumei datorate. Dacă obiectul material al infracţiunii îl constituie o sumă de bani încredinţată cu titlu de avans spre decontare, inculpatul urmează să fie obligat atât Ia restituirea sumei nedecontate, cât şi Ia plata majorărilor aferente pentru fiecare zi de întârziere"". In cazul în care inculpatul, folosindu-se de un buletin tie identitate furat, a obţinut de la o cooperativă — specializată în închirierea anumitor categorii de bunuri — câteva asemenea bunuri pe care şi le-a însuşit, inculpatul va fi obligat să plătească unităţii păgubite nu num.ai valoarea bunurilor însuşite, ci şi chiria zilnică datorată pentru acele bunuri, calculata potrivit tarifelor existente"'. Tot pe linia evaluării corecte a pagubelor pricinuite prin infracţiune trebuie reţinut că prejudiciul adus unităţii nu constă în valoarea avansurilor primite şi decontate cu acte false, ci în folosul obţinut de inculpat, reprezentat de diferenţa de preţ realizată prin mijloace frauduloase"^

Aspectele menţionate atestă că evaluarea pagubelor pricinuite prin faDta cauzatoare de prejudicii impune organelor de urmărire penală sta-fcijirea corectă a acestora şi luarea de măsuri operative pentru identificarea în patrimoniul făptuitorului ori, după caz, şi a persoanei responsabile civilmente a bunurilor mobile şi imobile, susceptibile să facă obiectul indisponibilizării prin m.ăsurile asigurătorii.

Cunoaşterea tuturor consecinţelor activităţii iUcite este necesară şi pentru stabilirea măsurilor ce se impun în vederea restabilirii situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii. în acîst sens, subliniem importanţa propunerii măsurilor pentru anularea efectelor juridice ale actelor ilegale încheiate în condiţiile săvârşirii înşelăciunii.

6. Existenţa concursului de infracţiuni şi posibilităţile de extindere a cercetărilor

Infracţiunea de înşelăciune se săvârşeşte, de i'egulă, în concurs cu infracţiunile de fals — fals intelectual şi fals material în înscrisuri oficiale —' şi uz de fals. Concursul între aceste infracţiuni există în cazurile când inculpatul întocmeşte state de plată fictive şi încasează o sumă de bani pe baza lor, or; când falsifică datele înscrise în carnetul de muncă şi ie prezintă cu ocazia încadrării, încasând repetat un salariu superior. ii\ situaţia în care inculpatul ridică pentru unitate bunuri suplimentare în raport cu nota de comandă — pe bază de acte pe care le-a falsificat —, însuşindu-şi obiectele luate în plus, ori amăgirea persoanei vătămate s-a făcut prin folosirea unui înscris oficial sau sub semnătura privată, cunoscând că, este fals"", infracţiunea de înşelăciune trebuie reţinută în concurs cu uzul de fals.

Alteori, infracţiunea de înşelăciune este săvârşită în concurs cu aceea cio abuz în serviciu. Este cazitl conducătorului auto care foloseşte ilegal autovehiculul unităţii şi obţine ■ cu titlu de salariu, sume necuvenite —

Plsn Trib. Supr., dec. de încirumare nr. 4/1974 (e-vtras). ' Codul penal al-Иiomаniei, art. 144. " Trib, Supr. secţ pen., dec. nr. 309/1979 (extras).

In acelaşi sens, Trib. Supr., secţ. pen., dec. nr. 1178/19G9. s» Idem, dec. nr. 1S43/1969, dec. nr. 1890/1978 şi dec. nr. 1410/1982. " Ibidem, dec. nr. 4713/1971 (e.\tras).

Ibidem, dec. nr. 673/1977 (extras). ■™ Codul civil al României, art. 1088,

Plen Trib. Supr., dec. de îndrumare nr. 2/1972.V. Papadopol, St Danes — Repertoriu de practică judiciară în materie гс-лсйа pe anii 19SI—П9S5,

Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989, pag. 91 (Trib. Jud. Constanţa, dec. pen.' 900/1983).°- Trib. Supr., sect, pen., dec. nr. 2--1C8/1976 (extras).

Plen Trib. Supr,, dec. de îndrumare nr. 9/1971; Vezi şi A. Filipaş, Pluralitatea de infracţiuni, in: „Practica judiciară penală, voi. I", Editura Academiei Române, Bucureşti, 1988, pag. 119.

pentru orele în care a efectuat transporturi ilicite"*. Declararea unor fapte necorespunzâtoare realităţii, făcută în vederea producerii unei consecinţe jcuidice şi care a determinat întocmirea unui act oficial, nu constituie-şi tentativă la infracţiunea de .înşelăciune, ci numai fals în declaraţii, dacă hotărârea de a utiliza actul în scopul obţinerii unui folos injust nu a fost pusă în executare"'.

Nu există infracţiune de înşelăciune în concurs cu delapidarea î.i cazul când inculpatul a folosit manopere dolosive pentru a acoperi lipsa din gestiunea sa — produsă prin Japtele anterioare —, Întrucât aceste manopere urmăreau acoperirea imbi prejudiciu deja existent, şi nu cauzarea unei noi pagube"". Sumele primite de inculpaţii care.aii confirmat a-vizele fictive reprezintă folosul obţinut de ei prin săvârşirea infracţiunii de înşelăciune şi, ca atare, nu pot constitui obiectul unei activităţi iii-fracţionale materiale distincte, de luare şi, respectiv dare de mită"'.

In sfârşit, întocmirea de către o persoana încadrată în muncă a unor acte false cu ajutorul cărora au fost scoase din depozit unele bunuri, în scopul de a fi predate pentru utilizarea lor, în procesul muncii, unei alte persoane încadrate în muncă, nu constituie infracţiunea de înşelăciune calificată, ci aceea de fals şi abuz în serviciu — dacă sunt întrunite elementele acestor infracţiuni; în adevăr, în măsura în care bunurile nu au ieşit din sfera de dispoziţie şi de folosinţa a unităţii, nu se poate afinna că s-a produs o pagubă patrimoniului a_cesteia şi, prin urmare, mi poate exista concurs între infracţiunea 'de înşelăciune şi faptele menţionate'^''.

Problema existenţei sau inexistenţei concursului de infracţiuni trebuie să preocupe în mod deosebit organele de urmărire penală pe toată durata cercetării. Numai în acest mod se poate realiza dezideratul soluţionării temeinice a cauzelor penale, extinderii cercetării pentru toate faptele şi toţi făptuitorii, implicit a lămuririi problemelor specifice şi administrării probelor pentru fiecare infracţiune concurentă, asigurând, evident, şi o corectă încadrare juridică.

7. Cauzele, condiţiile şi împrejurările ce au generat şi favorizat săvârşirea infracţiunii

Analiza modurilor de operare folosite pentru realizarea -activităţii ilicite au scos în evidenţă o serie de cauze, condiţii şi împrejurări favorizatoare, din care amintim,:— posibilitatea relativ uşoară de a falsifica unele documente — foi

de pontaj, adeverinţe de vechime în muncă ş.a.;— superficialitatea manifestată de unii funcţionari în verificarea do-_ cumentelor ce li se prezintă;— neglijenţa unor persoane în păstrarea actelor de identitate, libretelor C.E.C. ori a actelor de studii;— posibilitatea falsificărilor unor ştampile datorită simiplităţii. lor;— naivitatea unor persoane, asociată cu ignoranţa şi, uneori, chiar reaua-credinţă, care, dorind să-şi rezolve unele interese acceptă realizarea lor pe alte căi decât cele legale ş.a.

Trib. Supr., secţ. pen., dec. nr. 1851/1975. "5 Idem, dec. nr. 1860/1970.68 Ibidem, dec. nr. 2384/1973 şi dec. nr. 1552/1974. Ibidem, dec.

nr. 851/1979 (extras), ibidem, dec. nr. 4104/1970.

Cunoaşterea cazurilor, condiţiilor şi împrejurărilor care favorizează comiterea infracţiunii de înşelăciune constituie o necesitate pentru aprecierea j'ustă a măsurilor ce trebuie luate pe linia prevenirii şî combaterii acestei fapte antisociale.

S e c ţ i u n e a a I I I - a Activităţile care se întreprind pentru

administrarea probelor:

Printre activităţile care se întreprind pentru administrarea probelor, în vederea lămuririi problemelor enunţate, se înscriu:

1.Ascultarea părţii vătămate;2.Efectuarea percheziţiei;„3. "Verificarea şi ridicarea de înscrisuri;4. Dispunerea constatărilor tehnico-ştiinţifice sau a expertizelor;5. Prezentarea pentru recunoaştere;6. Ascultarea martorilor, învinuiţilor sau inculpaţilor;7. Alte activităţi, în raport cu specificul cauzei.

1. Ascultarea părţii vătămate

Una dintre activităţile principale în cercetarea infracţiunii de înşelăciuni săvârşite în paguba proprietăţii private o constituie identificarea persoanelor vătămate."" Dificultăţile în identificarea victi.melor înşelăciunii se datorează, în principal, faptului că acestea nu sesizează organele de urfnărire penală, pe de o parte, datorită sentimentului de jenă că au ajuns în aceasta postură datorită naivităţii de care au dat dovadă, iar pe de altă parte, datorită temerii că ar putea fi consideraţi complici ai infractorului ori traşi la răspundere că au încercat să-şi rezolve interesele prin eludarea prevederilor legale. Totodată, având în vedere că escrocii îşi recrutează victimele din cele m.ai diverse locuri este posibil ca aceştia să fie prinşi şi cercetaţi de organele de -urrnări.re penală din alte localităţi — sau unităţi — decât locul de domiciliu sau reşedinţă al celor înşelaţi. De aici, necesitatea conlucrării permanente dintre organele de urmărire penală pentru stabilirea tuturor faptelor comise de cei cercetaţi, stabilirii consecinţelor infracţiunilor săvârşite şi luării m.ăsurilor de recuperare a prejudiciilor cauzate.

Reamintim că, în conformitate cu prevederile legale, pornind de la faptul că în cazul înşelăciunii acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, pentru desfăşurarea acestei activităţi este necesar ca organul de urmărire penală sesizat despre săvârşirea infracţiunii să fi dispus începerea urmăririi penale. După identificare, organul de urmărire penală este obligat să cheme, pentru a fi ascultată, persoana ce a suferit o pagubă

C. Aioniţoaie, Metodica cercetării înşelăciunii, în „Curs de cTiminalistică, voi. Ш, Metodico criminalistică, partea a Il-a", Academia de Politie „A. I. Cuza", Bucureşti, 1977, pag. 3.

272 18 — Tratat de metodicu crlmlnaUsticâ voi. I 273

pilele — fie confecţionate artizanal, fie sustrase din diferite locuri — tuşuri, cerneluri, instrumente scripturale, formulare tipizate ş.a. ; Descoperirea la domiciliul percheziţionatului sau la locul său de muncă a unor înscrisuri pe care acesta le-a primit de la persoanele vătămate este de natură să ducă la identificarea tuturor persoanelor înşe-l.".te, constituind, pe lângă importante mijloace de probă, şi punctul de plecare pentru extinderea cercetărilor cu privire la alte infracţiuni săvârşite. Dacă percheziţia s-a finalizat cu identificarea şi ridicarea unor înscrisuri ce atestă legăturile infracţionale ale percheziţionatului, valorificarea acestora pe parcursul cercetărilor oferă posibilitatea extinderii cercetărilor şi asupra altor participanţi, contribuind la lămurirea rolului şi contribuţiei acestora în pregătirea şi desfăşurarea activităţii ilicite, precum şi la stabilirea foloaselor injuste de care au beneficiat.

Odată cu precizarea scopului principal al percheziţiei, cu prilejul pregătirii^ şi desfăşurării acestei activităţi, organele' de urmărire penală m i trebuie să omită căutarea şi descoperirea unor obiecte, înscrisuri sau v;aori deţinute contrar dispoziţiilor legnie — arme, muniţii, toxice, stupefiante etc., precum şi identificarea în patrimoniul făptuitorului de bu--■nu.ri mobile sau imobile care să facă obiectul indisponibihzării, în vederea reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune'-'. Este necesară semnarea spre neschimbare'3 a înscrisurilor descoperite, de către cel percheziţionat, precum şi fotografierea tuturor obiectelor descoperite în locurile unde au fost găsite. Acestea, îm.preună cu procesul-verbal, întocmit •cU respectarea strictă a legii procesuale penale'-" şi regulilor de tactică criminalistică'-' constituie, importante mijloace de probă in dovedirea existenţei infracţiunii şi a "vinovăţiei.

materială prin infracţiunea comisa, înainte de ascultare, persoanei vătămate trebuie să i se aducă la cunoştinţă dreptul la opţiune pe care îl are, respectiv de a participa în proces în calitate de parte vătămată, parte civilă sau martor'".

Din declaraţia persoanei vătămate trebuie să rezulte următoarele:— împrejurările în care a cunoscut pe infractor, eventual, persoana care i l-a recomandat;

— identitatea făptuitorului sau, după caz, semnalmentele ori altedate necesare identificării; • '

— problemele pentru a căror rezolvare a apelat la făptuitor;— activităţile infractorului pentru a o induce sau menţine în eroare —

numele şi calităţile pe care şi le-a atribuit, înscrisurile pe care le-a folosit pentru a-i întări convingerea în spusele sale privitoare la posibilităţile pe care le are în rezolvarea problemelor, persoanele despre care a afirmat că le cunoaşte şi îl pot ajuta, înscrisurile pe care le-a primit de la infractor drept „garanţie" a respectării angajamentului asumat ş,a.;

— bunurile — sume de bani, obiecte etc, — pe care Is-a înmânat făptuitorului, caracteristicile individuale de identificare ale acestora, inclusiv persoanele care au asistat la înmânarea folosului necuvenit; .

— alte persoane înşelate — datele de identificare, problemele pentru care au apelat la făptuitor, sumele cu care au fost înşelate —, precum şi împrejurările în care au luat cunoştinţă despre aceasta;

— persoanele care mai cunosc şi pot furniza relaţii despre activi- . tatea infractorului;

— posibilitatea de a recunoaşte pe autorul infracţiunii;— dacă se constituie parte civilă îin proces şi suma pe care o, solicită drept

despăgubiri etc,""3. Verificarea şi ridicarea de înscrisuri

Această activitate are o pondere deosebită în cazul înşelăciunii săvârşite în paguba unor unităţi. Ea vizează, identificarea şi ridicarea de la persoanele care le deţin —> unităţile în patrimoniul cărora s-a înregistrat paguba sau alte unităţi — a' înscrisurilor ce servesc ca mijloc de probă,™ atât a celor ce au fost folosite la săvârşirea infracţiunii, cât şi a celor utilizate pentru acoperirea ei. înainte de a trece la efectuarea acestei activităţi, organul de urmărire penală trebuie să procedeze — ca şi în cazul delapidării — la o temeinică documentare cu privire la unitatea sau sectorul de activitate în care s-a săvârşit înşelăciunea. Numai cunoscând natura şi specificul unităţii păgubite, cel ce'efectuează cercetarea va putea să-şi formeze o imagine clară cu privire la fazele procesului productiv, actele ce se întocmesc cu prilejul primirii — recepţio-hării materiilor prime şi produsului finit, modul de întocmire şi înscrisurile folosite la eliberarea materialelor din m.agazii şi depozite, circui-

2. Efectuarea percheziţiei

Indiferent de locul unde se execută — la domiciliu sau locul_ de muncă — percheziţia are drept scop descoperirea bunurilor — bani, obiecte, înscrisuri etc, — ce au constituit folosul material primit de infractor ca urmare a activităţii ilicite desfăşurate. Pregătind percheziţia, organele de urmărire penală nu trebuie să piardă din vedere posibilitatea -descoperirii înscrisurilor de care s-a folosit făptuitorul pentru ' săvârşirea'infracţiunii: acte de identitate false, acte de studii, adeverinţe de vechime în muncă, librete de economii 'ş.a. In aceeaşi ordine de. idei, nu trebuie omisă descoperirea instrumentelor şi m.aterialelor ce au servit îa falsificarea documentelor destinate să inducă sau să menţină în eroare persoanele înşelate. în această categorie intră matriţele, pansoanele, ştam-

C. Aioniţoaie, -V, BerchSş'an, I, Botoc, Percheziţia, în „Tratat de tactică crimmalistică". Editura „Carpaţi", Craiova, 1992, pag. 207—208, " Codul de procedură penală al Romăniei, art, 107. Idem, art. 91,"^^ A se vedea, C, Aioniţoaie, V. Berche.şan, I, Boţoc, op, cit., pag, 233—234. ''\In acelaşi sens, C, Aioniţoaie, E, Pălănceanu, Ridicarea de obiecte şi in~ sensuri, m „Tratat de tactică criminalistică", Ed, „Carpaţi", Craiova, bG92, pag, 194.'

IS* 275

™ C. Aioniţoaie, V. Bercheşan, Ascultarea părţii vătămate, părţii civile şi r>ârţii responsabile civilmente, în „Tratat de tactică criminalistică". Editura Carpaţi, Craiova, 1992, pag. 151; vezi şi Codul de procedură penală al României, art. 76.

С. Aioniţoaie, op cit., pag. 3; în acelaşi sens, C. Aioniţoaie, V. Bercheşan, •-■3.D. cit., pag. 156.

274

275 138

tul actelor financiar contabile, persoanele ce aveau —• ca atribuţii pro-fesionale ____ obligaţia verificării legalităţii şi autenticităţii înscrisurilor ^prezentate, a completării şi respectării regulilor instituite pentru formularele cu regim special ş.a. Documentarea temeinica asigură, în afara posibilităţii identificării şi ridicării tuturor înscrisurilor în litigiu şi, pa această bâză, a stabilirii corecte a întinderii pagubei pricinuite şi identificarea persoanelor ce urmează a fi atrase la răspunderea materială — în solidar cu inculpatul — în calitate de persoane responsabile civilmente.

Verificarea şi ridicarea de înscrisuri trebuie raportată, evident, şi la metodele şi mijloacele folosite de infractori, concretizate în modalităţile faptice de comitere a înşelăciunii.

Astfel, în cazul infracţiunii de înşelăciune săvârşită prin folosirea de acte de vechime în miuncă false în vederea obţmerii pensiei, organele de urmărire penală vor proceda la verificarea şi ridicarea actelor clcpuse de făptuitor la dosarul de calculare a pensiei. După verificarea şi ridicarea acestora, în vederea stabilirii autenticităţii lor, se vor efectua ve- « rificări la unităţile şi organizaţiile în numele cărora au fost întocmite înscrisurile menţionate sau în locurile unde se află arhiva unităţilor care .■^.i-au încetat activitatea, urmărindu-se dacă persoana în cauză a lucrat în unitatea respectiva, perioada în care şi-a desfăşurat activitatea, CPI;-latea şi funcţia pe care a avut-o, salariul primit în ultimii ani, şi legalitatea acestuia în raport cu studiile şi calificarea sa etc. Toate aceste ve-rificări trebuie să clucă la clarificarea problemei dacă actul în litigiu a fost sau nu eliberat de unitatea respectivă şi, în caz afirmiativ, realitatea şi legalitatea acestuia, implicit, persoana care l-a întocmit. în activitatea organelor judiciare apar situaţii când nici unitatea emitentă şi nici arhiva nu mai există — datorită unor incendii sau calamităţi na-turale. In asemenea cazuri, în mod cu totul excepţional, stabilirea faptului dacă o persoana a lucrat sau nu şi vechimea ei în muncă poate fi stabihtă prin ascultarea-martorilor, identificaţi din rândul foştilor sala- ■> riaţi. Atunci când organele de urmărire penală sunt sesizate despre ocuparea unor funcţii de către persoane ce au prezentat acte de studii false, în prima urgenţă se impune ridicarea dipjomelor, certificatelor ori altor înscrisuri din care rezultă pregătirea şcolară a celui în cauză, de la unitatea unde acesta îşi desfăşoară activitatea. Dacă aceste documente Ир-sesc, vor fi ridicate alte înscrisuri, cum ar fi: cartea de muncă, cereri de * angajare sau transfer ori, după caz, de solicitare a unui post, inclusiv de . participare la concursurile pentru ocuparea unui post sau funcţie, autobiografii etc. din care rezultă pregătirea pe care şi-a atribuit-o făptuitorul. Tot pentru stabilirea autenticităţii actelor de studii folosite de către făptuitor este necesar să se efectueze verificări la unităţile de învăţământ in numele cărora a fost întocmit, confruntându-se actul în litigiu cu duplicatul actului înregistrat Ia poziţia respectivă. Din această verificare trebuie să rezulte dacă făptuitorul a fost înmatriculat şi a urmat cursu-rile, perioada şcolarizării, data absolvirii, dacă i s-a înmânat actul de studii în htigiu, precum şi calificarea obţinută după şcolarizare. Pentru actele de studii întocmite în numele unor instituţii de învăţământ din străinătate, se vor face verificări şi se vor ridica — de la Ministerul în-

văţământului şi Ştiinţei '— înscrisurile ce atesta faptul că acestea au fost - recunoscute şi echivalate''''.

Atunci când înşelăciunea a fost săvârşită prin ridicarea de la diverşi-agenţi economici a unor produse pe bază de documente nereale trebuie ridicate, de la unităţile păgubite, delegaţiile, avizele de expediere, facturile folosite în acest scop.

Dacă înşelăciunea s-a comis prin falsificarea libretelor dc economii, activitatea vizează verificarea şi ridicarea tuturor foilor de depunere şi restituire, precum şi a copiilor fişelor de sold ale libretelor fără acoperire, acestea urmând a fi confruntate cu Ubretele C.E.C. de care s-a folosit făptuitorul'8.

Şi în cazul celorlalte modalităţi faptice de săvârşire a infracţiunii de in.'-.elăciune, verificarea şi ridicarea de înscrisuri joacă un rol de prim ordin in dovedirea existenţei ori inexistenţei faptei şi a vinovăţiei făptuitorului. Aşa de exemplu, în cazul înşelăciunilor săvârşite cu ocazia încheierii şi derulării contractelor economice, copiile de pe contractele încheiate, înscrisurile întocmite cu prilejul discuţiilor pfecontractuale şi negocierilor, m.onstrele prezentate de făptuitor ş'i garanţiile oferite sunt de natură să evidenţieze manoperele dolosive folosite pentru inducerea şi m.enţinerea în eroare a celeilalte părţi contractante. Când s-au prezentat documente ce atesta date ireale privind cantitatea şi preţul produselor achiziţionate din im.port, declaraţia vamală, actele întocmite pentru plata taxelor vamale, precum şi actele însoţitoare ale mărfii pot demonstra mijloacele frauduloase utilizate de infractor pentru a sustrage de la vămuire produsele, ca şi eludarea prevederilor legale privind impozitul pe profit.

Când înşelăciunea a fost săvârşită cu ocazia constituirii de societăţi mixte cu capital românesc şi străin se impune ridicarea documentelor redactate cu ocazia înfiinţării societăţilor mixte, cele privind evaluarea patrimoniului părţii române, contribuţia partenerului străin şi modul de îm.părţire a profitului obţinut.

Atunci când înşelăciunea s-a comis prin pontarea fictivă a unor persoane şi încasarea sumelor de bani trecute pe numele acestora, organele de urmărire penală trebuie să procedeze la ridicarea foilor colective de prezenţă — sau condicilor de prezenţă — a fişelor de pontaj şi pontaju-iui centralizator şi a copiilor de pe statele de plată a salariului,''», a cererilor şi fişelor de lichidare ş.a., înscrisuri indispensabile dovedirii faptului că persoanele trecute fictiv în pontaj nu au prestat munca ori nu se mai aflau în unitate la data întocmirii actelor.

înscrisurile menţionate — care trebuie verificate şi ridicate s-au referit doar la câteva situaţii ce pot apare în activitatea organelor judiciare şi ele au fost menţionate cu titlu de exemplu.

Diversitatea metodelor şi mijloacelor folosite de făptuitori pentru pregătirea şi desfăşurarea activităţii infracţionale fac ca înscrisurile ce au legătură cu fapta să difere de la cauză la cau.ză, specificul fiind dat, în principal, do sectorul de activitate vizat prin săvârşirea înşelăciunii.

" C. Aioniţoaie, op. cit., pag. n. -Idem, op. cit., pag. 14.Dacă aceste state- conţin semnături ce urmează a fi supuse con.statării teh-

nico-ştiinţifice grafoscopice, ele urmează a'fi ridicate în original (N.A.).

139 279

4. Dispunerea constatărilor tehnico-ştiinţifice sau a expertizelor

Folosite frecvent în cercetarea infracţiunii de înşelăciune, constatările tehnico-ştiinţifice sau expertizele sunt menite să contribuie, prin valorificarea ştiinţifica a mijloacelor de probă,"la clarificarea diferitelor împrejurări referitoare la condiţiile în care a fost săvârşită infracţiunea, făptuitori etc., în scopul aflării adevărului"". Genurile de constatări tehnico-ştiinţifice sau expertize diferă de la caz la caz, în raport cu metodele şi mijloacele folosite de făptuitor pentru comiterea înşelăciunii sau acoperirea acesteia. Pentru stabilirea Vechimii unor documente, a succesiunii executării diferitelor menţiuni din cuprinsul acteiof în litigiu, a autenticităţii ştampilelor, sigiliilor, timbrului sec etc. se dispune exame-nul tehnic al documentelor. Acest gen de constatare tehnico-ştiinţifică se foloseşte, de exemplu în cazul înşelăciunilor comise prin acte de studii false, a celor săvârşite prin falsificarea libretelor de economii, a celor comise prin utilizarea actelor false de vechime în muncă, precum şi în cazul când este necesara stabilirea- autenticităţii documentelor folosite pentru justificarea provenienţei unor bunuri.

De asemenea, examenul tehnic al documentelor se dispune şi în cazul unor înşelăciuni în paguba unei persoane fizice, respectiv atunci când făptuitorul s-a folosit — pentru realizarea acţiunii de amăgire — de acte de identitate false — buletine de identitate, legitimaţii de serviciu, delegaţii etc. — şi este. necesară stabilirea autenticităţii acestora.

Pentru identificarea scriptorului, constatarea tehnico-ştiinţifică sau expertiza grafoscopică — grafică — poate lămuri o serie de probleme, cum ar fi:

— dacă înscrisurile în litigiu au fost executate de una- şi aceeaşi persoană;— dacă scrisul respectiv a fost sau nu executat de persoana' cercetată;— dacă înscrisul folosit pentru inducerea şi menţinerea în eroare a

persoanei vătămate a fost executat de altă persoană decât cea care s-a folosit de el în comiterea infracţiunii.

Atunci când înşelăciunea a fost săvârşită prin întocmirea fictivă a tinor devize de lucrări, expertiza tehnica poate elucida probleme de gG-nul: natura, cantitatea şi calitatea materialelor folosite, volumul de lucrări executate, c/v manoperei şi diferenţa dintre aceasta şi cea încasată prin falsificarea documentelor ş.a. Alteori, pentru determinarea- v-a-lorii pagubelor pricinuite patrimoniului prin înşelăciune pot fi disp'use revizii contabile sau expertize contabile judiciare, problematică acestora fiind asemănătoare cu cea tratată la infracţiunea de delapidare.

Expertiza tehnico-contabiiă se impune pentru stabilirea corectitudinii evaluării cotelor părţi de contribuţie la constituirea societăţilor mixte cu capital românesc şi străin şi a modului de repartizare a profitului.

In acela.şi sen.s, C. Aioniţoaie, C. Pletea, Constatarea tehnico-ştiinţifică şiexpertiza, ţn „Tratat de tactică criminalistică". Editura „Carpaţi", Craiova, 1992,pag. 238. , '

" "Vezi şi C. .A.ioniţoaie, op. cit., pag. 15.« Supra, Cap. VII, Secţ. a IlI-a şi a IV-a.

5. Prezentarea pentru recunoaştere

Fiind o formă de realizare concretă a identificării, prezentarea pentru recunoaştere este activitatea de tactică' criminalistică folosită frecvent -în cercetarea infracţiunii de înşelăciune. După primirea sesizării şi ascultarea persoanei vătămate, organul de urmărire penală analizează modul de operare folosit de făptuitor, compară semnalmentele reţinute de cel înşelat cu acelea ale elementelor infractoare — aflate în e-vidcn-ţele organelor de poliţie — şi procedează la formarea cercului de bănuiţi. Prezentarea pentru recunoaştere se face după regulile cunoscute^' pentrn identificarea făptiiitorilor, fie de către victimele infracţiunii, fie de către martori oculari.

Alteori, recunoaşterea persoanei bănuite se poate face şi după fotografie, respectând întocmai regulile de tactică criminalistică.

Deşi destul de rar, în unele situaţii apare necesitatea prezentării pentru recunoaştere a lucrurilor sau animalelor ce au constituit folosul m.aterial injust obţinut de infractor.

In cazul înşelăciunii în paguba unei persoane juridice, această activitate se. foloseşte de regulă, pentru identificarea infractorilor care nu fac parte din rândul salariaţilor unităţii păgubite.

6. Ascultarea martorilor, învinuiţilor sau inculpaţilor

Având în vedere marea diversitate a modalităţilor faptice în care se săvârşeşte infracţiunea de înşelăciune, metodele şi mijloacele folosite de către făptuitori în desfăşurarea activităţii ilicite, practic este imposibilă .enumerarea categoriilor de persoane care pot fi ascultate în calitate de martori şi problemele de lămurit cu aceştia, precum şi problematica ce trebuie avută în vedere cu ocazia ascultării învinuiţilor sau inculpaţilor. Vom încerca, totuşi, să prezentăm exemplificativ modul de a rezolva aceste chestiuni deosebite.

Astfel, în cazul înşelăciunii săvârşite în paguba unităţilor economice, martorii por fi identificaţi dintre:

— persoanele trecute fictiv în foile de pontaj şi statele de plată a salariilor;— colegii ori foştii colegi de serviciu ai celor pontaţi fictiv — prezenţi în

unitate la data întocmirii actelor în.litigiu;'persoanele care cunosc şi pot confirma m.odul în care făptuitorul şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu, în raport cu funcţia şl calitatea avute;

— salariaţii serviciilor sau birourilor de personal care au primit de la inculpat acte de studii sau de vechime în muncă falsificate**-',

■ precum şi cei care au operat în evidenţe, având lа bază astfel de acte;

C. Aioniţoaie, E. Stancu, Ргегглеагеа pentru recunoaştere, în „Tratat de tactica criminalistică", Editura „Carpaţi", Craio-v-a, 1992, pag. 185—189.

" Aceste persoane vor fi ascultate în calitate de' martori numai în situaţia în care se constată că nu cunoşteau despre faptul că menţiunile făcute au la bază acte fictive şi nu intră în atribuţiile lor verificarea autenticităţii acestora (N.A.).

2S0 140

___ membrii echipelor sau persoanele care au efectuat diferite lu-crări, pentru care, ulterior, făptuitorul a întocmit devize de exe-cuţie false;

___ angajaţii magaziilor şi depozitelor de materiale, precum şi con-ducătorii auto care pot furniza date cu privire la natura, canti-tatea şi calitatea materialelor primite de infractori şi transpor-tate pentru efectuarea lucrărilor;— persoanele care cunosc împrejurările în care au fost încheiate contractele în legătura cu care a fost desfăşurată activitatea ge-neratoare de prejudicii;

— foştii colegi de şcoală a celui în cauză, precum şi persoanele din cercul său de prieteni, rude etc., care pot confirma pregătirea şcolară a acestuia, unităţile de învăţământ frecventate şi caUîicarea obţinută;— persoanele care au confecţionat pentru făptuitor diferite matriţe, suporturi, instrumente etc., evident, fără a cunoaşte destinaţia ulterioară a acestora;

— vecinii, prietenii, persoanele din anturaj, colegii de muncă ş.a., care pot da relaţii în legătură cu modul de viaţă al făptuitorilor, cheltuielile făcute şi bunurile achiziţionate în perioada ce face obiectul verificărilor ş.a.

Rezultă că ponderea o reprezintă martorii identificaţi din rândul personalului unităţii în paguba căreia a fost săvârşită înşelăciuiiea şi care pot furniza date privind activitatea desfăşurată de către infractori, metodele şi mijloacele folosite pentru aceasta.

In cazul înşelăciunii săvârşite în paguba cetăţenilor, de cele mai multe ori, martorii pot fi identificaţi din rândul persoanelor care au asistat la „înţelegerea" intervenită între infractor şi victimă ori au fost prezenţi în momentul înmânării folosului material injust. în raport cu specificul cauzei şi modalităţile concrete în care au acţionat făptuitorii, martorii pot fi identificaţi —■ ca şi în cazul înşelăciunii în paguba unei unităţi."— şi din rândul altor categorii de persoane: vecini, cerc de prieteni, anturaj, persoane care au văzut la infractor diferite înscrisuri, titularii buletinelor de identitate sau legitimaţiilor de serviciu — pierdute sau furate — etc.

Problematica de lămurit cu martorii se stabileşte în fiecare caz în parte, funcţie de categoria de persoane din rândul cărora au fost idcnti-hcaţi, precum şi de împrejurările pe care le-au perceput*'. Astfel, în cazul înşelăciunii comise prin folosirea de acte de vechime sau de stiidii false, ascultarea se va axâ, în principal, pe lămurirea următoarelor probleme:

— perioada în care au lucrat în unitatea care figurează ca emitentă a actelor de vechime în muncă;

— dacă îi cunosc pe făptuitori şi aceştia au lucrat în unitatea respectivă, perioada cât au lucrat, funcţiile şi calităţile avute, motivul plecării din unitate ş.a.;

— data încetării activităţii unităţii, a comasării acesteia şi împrejurările în care a dispărut arhiva;

— unităţile la care au lucrat ulterior inculpaţii, calităţile şi funcţiile îndeplinite;— unităţile şcolare pe care le-au frecventat cei în cauză, perioada, foştii colegi şi motivele pentru care nu şi-au continuat studiile etc.

Cu martorii care au efectuat lucrări — al căror deviz a fost falsificat — se pot lămuri probleme de genul:— natura lucrărilor efectuate;

■■^ data începerii şi finalizării lucrărilor de execuţie;— activităţile executate pentru organizarea de şantier;— persoanele care au prestat efectiv muncă;— volumul lucrărilor executate, cantitatea şi cahtatea materialelor aduse, a

celor folosite şi destinaţia celor rămase neutilizate;— modul în care 'inculpaţii şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu, persoanele cu care aveau legături etc.'*''

Martorii prezenţi în momentul încheierii contractelor — convenţiilor — ori în cel al înmânării folosului necuvenit vor fi solicitaţi să lă-inurească probleme, ca:

—- împrejurările în care victima a cunoscut pe făptuitori;_— calităţile pe care şi le-au atribuit, precum şi înscrisurile pe care

le-au prezentat pentru a am.ăgi victima şi a-i întări convingereaîn realitatea afirmaţiilor făcute;

— coriţinutul contractului — convenţiei — încheiat, activităţile anterioare întocmirii acestuia, persoanele prezente, eventual,' obiecţiile acestora —, „garanţiile" oferite de făptuitori etc.;

— sumele de bani sau alte avantaje obţinute de inculpaţi, cu descrierea caracteristicilor individuale de identificare;— alte persoane care au mai fost înşelate în acelaşi mod, precum şi persoane care cunosc despre activitatea ilicită a făptuitorilor ş.a.

La rândul ei, ascultarea învinuiţilor sau inculpaţilor trebuie să ţină cont atât de împrejurările concrete în care aceştia au acţionat, cât şi de trăsăturile lor psihocomportamentale.'*'' Nu trebuie omis faptul că, în marea majoritate a cazurilor, aceşti infractori versaţi încearcă să acrediteze ideea că sumele de bani obţinute de la victimă constituie doar un împrumut, neobţinut în condiţii oneroase ori că, manoperele folosite nu au vizat obţinerea pentru ei a unor foloase necuvenite sau o pagubă de ordin patrimonial, d au acţionat în interesul bunului mers al activităţii productive, al depăşirii greutăţilor întâmpinate în aprovizionare etc., 'ei fund, chipurile, victime ale faptului că au „apărat" interesele salariati-lor.ss Dm acest considerent opinăm că pregătirea în vederea ascultării acestei categorii de învinuiţi sau inculpaţi trebuie făcută cu cea mai mare atenţie, organele de urmărire penală procedând, pe lângă cunoaşterea făptuitorului — în toate laturile sale psihice şi de comportament — si la stabilirea procedeelor tactice cele mai adecvate de ascultare. Considerăm câ — fără a exclude posibilitatea folosirii celorlalte procedee tac-

Probleme asemănătoare se pun şi în cazul când înşelăciunea s-a săvâtşit prin pontari fictive şi încasarea sumelor aferente (.H.A.). ^' Vezi, Supra, secţ. a Il-a, pct. 2.

In acelaşi sens, Aioniţoaie, op. cit., pag, 6.G. Aioniţoaie, op. cit., pag. 6.

282141

tice de ascultare'*^ — cel mai indicat procedeu este acela al prezentării progresive a probelor de. vinovăţie. Ascultarea învinuiţilor sau inculpaţilor trebuie să ducă la lămurirea problemelor esenţiale ale cauzei, în raport cu specificul acesteia, cum ar fi:

— îm.prejurările în care au cunoscut victimele;— calităţile pe care şi le-au atribuit şi înscrisurile de care s-au folosit pentru

a le induce şi menţine în eroare;— obiectul „tranzacţiei* şi „garanţiile" pe care le-au oferit şi prin care au

întărit convingerea că ie vor rezolva problemele;— sumele de bani — ori alte avantaje materiale — pe care le-au primit ca

urmare a înşelării victimelor, etc.;■— îm.prejurările în care s-au angajat la unităţile prejudiciate; , — m.odul în care au intrat în posesia actelor de vecîiime în muncă ori de studii, metodele folosite pentru falsificarea acestora — eventual, persoanele care i-au ajutat la falsificarea documentelor respective sau de la care au procurat actele nereale;

— perioada şi unităţile unde au lucrat, ocupând funcţii pe baza actelor de studii false prezentate, salariul şi alte drepturi băneşti primite necuvenit;

— modul în care şi-au pi-ocurat actele de identitate şi libretele de economii folosite la săvârşirea înşelăciunii;

— cine a falsificat aceste acte, metodele şi mijloacele folosite în acest scop, unităţile C.E.C. unde au solicitat restituirea unor sume de bani şi cuantum.ul acestora, persoanele care au completat foile folosite pentru falsificare — matriţe, ştampile, sigilii, cerneluri, instrumente scripturale ş.a.;

— înţelegerile pe care le-au avut cu furnizorii externi pentru a trece în actele însoţitoare ale mărfii preţuri mai mici decât cele practicate pe scară internaţională, folosul obţinut de aceştia, sumele de bani „economiste" în felul acesta prin neplata integrală a taxelor vamale, preţul de vânzare al mărfurilor importate pe piaţa internă, profitul real obţinut, profitul declarat, impozitul plătit şi documentele folosite în acest scop;

— persoanele pe care le-au introdus fictiv în pontaj, numărul de zile atestate ca lucrate, sumele de bani încasate în numele acestora, modul în care au reuşit să intre în posesia banilor, dacă au semnat în statele de plată a salariilor etc.;

— împrejurările. în care au încheiat contractul în condiţii dezavantajoase pentru unitate, cauzele contractuale stipulate prin inducerea în eroare a părţii contractante, actele de care s-au folosit;

•— sumele — ori alte avantaje — obţinute — în urma săvârşirii infracţiunilor şi destinaţia acestora ş.a.

Cu privire la folosirea procedeelor tactice de ascultare, a se vedea С Aioniţoaie, T. Butoi, AscuUareo. învinuitului sau inculpatului, în „Tratat de tactică criminalistică", Editura „Carpaţi", Craiova, 1992, pag. 99—109; E. Stancu, Investigarea ştiinţij ică a infracţiunilor. Curs de criminalistică, partea a ll-a şi a IlI-a, Universitafaa Bucureşti, Facultatea de drept, 1988, pag. 112—111; A. Ciopraga, Criminalistica. Elemente de tactică. Universitatea „AI. I. Cuza" Iaşi, Facultatea de drept, I'J6(5; pag. 119.

7. Alte activităji, în raport cu specificul cauzei

'. , f !Г infracţiuni, în raport cu metodele folosite deinfractori, de poziţia adoptată de aceştia pe parcursul cercetărilor s a pot fi efectuate şi alte activităţi. Astfel, confruntarea.este folosita atâ+' pentru eliminarea contrazicerilor esenţiale dintre declaraţiile рагШо/ cat Şl pentru verificarea şi precizarea recunoaşterii învinuiţilor saJ ini cuipaţilor"».^ Atunci când se impune, în scopul verificării posibilităţilor învinuitului sau inculpatului de a executa falsul, în condiţiile date se poate folosi cu succes reconstituirea — de exemplu, făptuitorul este solicitat sa execute actul de studii fals ori anumite detahi ale acestuia»' in sfârşit, luarea măsurilor asigurătorii se impune ori de câte ori s-a cauzat o pagubă şi prejudiciul nu a fost recuperat în alt mod

^istir^" ^?r^ '^^°"''°Д1^'^'^- Confruntarea, in „Tratat de tactică crimina-.Mtica Editura „Carpaţi", Craiova, 1992, pag. 167-168 с,иа.п2 С. Aioniţoaie, op. cit., pag 12.

142 285

C A P I T O L U L IX internaţionale la care- ţara noastră a aderat,' punând de acord regimul legal al stupefiantelor din ţara noastră cu legislaţia pe plan internaţional.

.Actele normative ce reglementează regimul produselor şi substanţelor de aceasta natură se referă la:

—activitatea de stupefiante;— condiţiile în care produsele şi substanţele stupefiante pot fi fabricate,

condiţionate, experimentate, comercializate, transportate, importate, exportate, depozitate, distruse, deţinute şi administrate;

—unităţile cărora le este permisă activitatea cu stupefiante si condiţiile în care se poate desfăşura o astfel de activitate;

—obligaţiile privitoare preîntâmpinării toxicomaniei;—organele care au atribuţii pe linia constatării şi sancţionării abaterilor le

regimul instituit.Alte acte normative^ reglementează producerea, deţinerea si orice alte

activităţi privind circulaţia produselor şi .substanţelor toxice, cultivarea în scop de prelucrare a plantelor care conţin astîel de substanţe, precum şi experimentarea acestora.

Datorită efectelor nocive privind sănătatea publica, unele fapte legate de regimul substanţelor şi. produselor stupefiante ori toxice simt încriminate de legea penală.^

CEFXETAREA iNFRAGŢÎUNILOE SĂVÂRŞITE LA EEGПMUL PRODUSELOR Şî SUBSTANŢELOR TOXîCE SAU STUPEFIANTE

VASILE BERCHEŞAN CONSTANTIN PLETEA

S e c ţ i u n e a I

Consideraţii generale

- Traficul cu stupefiante şi substanţe toxice constituie o infracţiune internaţionala larg răspândită, cu implicaţii profunde, atât de natura juridică, cât şi medicală.

Potrivit estimărilor făcute de diferite organisme statale şi interna-ţionale,' aproape 100 milioane de persoane din întreaga lume sunt victime ale abuzului de produse ori substanţe stupefiante sau toxice, Consecinţele nefaste ale consumului frecvent de asemenea produse sau substanţe — afecţiuni organice şi psihice grave, decese datorate supradpză.rii, depersonalizarea şi degradarea toxicomanilor etc. —, asociate cu săvârşirea unor infracţiuni cu un grad ridicat de pericol social, fac ca acest adevărat flagel al lumii contemporane să provoace pierderi umane considerabile.

Amplasarea geografică a ţării noastre Ia intersecţia principalelor căi de comunicaţie care leagă Orientul Apropiat cu ţările Europei Occidentale, la care se adaugă intensificarea schihiburilor comerciale, turistice, culturale etc., numărul mare de cetăţeni străini aflaţi la studii ori în scop de afaceri ş.a. constituie condiţii favorizatoare ale traficului şi consumului de stupefiante ori toxice şi pe teritoriul românesc.

Faptul că până în prezent România nu se înregistrează cu probleme deosebite pe linie de trafic ilicit şi consumatori indigeni se datorează măsurilor întreprinse pentru prevenirea introducerii unor astfel de pro duse şi substanţe, instituirii unui sistem unitar de control al producţiei licite şi al circuitului legal al. stupefiantelor şi toxicelor. Pe de altă parte, legislaţia în materie^ — deşi susceptibilă de îmbunătăţiri — porneşte de la faptul că regimul stupefiantelor constituie obiectul unor convenţii

. S e c ţ i u n e a a I l - a Probiemeîe pe care trebuie

să le iămurească cercetarea

Sesizate despre săvârşirea unor-iniracţiuni la acest regim, organ ele de urmări re

pen ală trebuie să lămurească;1. - Aspectele pe care le îmbracă activitatea ilicita;1. Produsele sau substanţele stupefiante ori toxice care au făcut obiectul

activităţii ilicite;2. Locul şi timpul săvârşirii infracţiunii. Modurile de operare folosite;3. Făptuitorii, calitatea acestora şi contribuţia la săvârşirea infracţiunii.

Forma de vinovăţie;5; Existenţa concursului de infracţiuni;6. Condiţiile şi împrejurările care au favorizat săvârşirea infracţiu-

nilor. " - . ■ ' •

,. Romania a aderat la Convenţia din 1961 — Convenţia unică asup-a s^un»-liantelor —, la Convenţia din 1971 — Convenţia internaţională asupra substanţelor psihotrope — Şl la Protocolul din 1972 privind amendamentele la Convenţia unică asupra stupefiantelor din 1961; Anexa nr. 1.

* Decretul nr. 466/1979 privind regimul produselor şi substanţelor to.xice- Ordinul ministrului sănătăţii nr. 43/1980 pentru aprobarea listei substanţelor toxice si a plantelor care conţin sub,stanţe toxice.

' Vodul penal al Romăniei, art. 312; Vezi şi Infra, secţ. a Il-a, pct. 1.

. ^ I. Suceavă, P. Olaru, Miraj şi realitate, Editu.^a Militară, Bucureşti, 1985, pag. 190.^ Legea nr. 73/1969 privind regimul produselor şi al substanţelor stupefiante. Instrucţiunile nr.

103/1970 pentru executarea prevederilor Legii nr. 73/1969 şi Hotărârea Guvernului României nr. 75/1991 pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la -normele privind regimul produselor şi substanţelor stupefiante.

143 287

După cum, trebuie remarcat faptul că pentru existenţa infracţiunii;, implicit a vinovăţiei, o cerinţa — sine qua non — este aceea că acţiunile care constituie elementul material al infracţiunii să fie săvârşite „pe ne-drept".s Remarca se im^pune întrucât, în anumite situaţii şi condiţii prevăzute de lege, acţiunile respective — producere, deţinere, punere în circulaţie, experimentare etc. — sunt perm.ise. Deci activităţile enumerate devin infracţiuni numai în cazul când sunt desfăşurate de persoane care nu au dreptul să le efectueze.

Pentru conturarea infracţiunii este necesar ca acţiunea să fie săvârşită de aşa manieră încât să creeze o stare de pericol pentru sănătatea publică, iar această stare de pericol constituie urmarea imediată în conţinutul infracţiunii.

Starea de pericol presupune posibilitatea obiectivă de a se vătăma sănătatea uneia sau mai multor persoane care achiziţionează produse sau substanţe stupefiante sau toxice, provenite din traficul ilicit "al acestora.

Pe de altă parte, având în vedere activitatea ilicită desfăşurata de către făptuitori şi modalităţile concrete de realizare, cercetarea trebuie să lămurească dacă între acţiunea sau acţiunile celui în cauză şi starea de pericol pe care o crează pentru sănătatea publică există sau nu o legă--tură de cauzalitate,^

Nu trebuie omis faptul că, infracţiunea de trafic de stupefiante se consumă în momentul în care acţi'.mea prin care s-a săvârşit traficul — producerea, deţinerea, operaţia de circulaţie, cultivarea, experimentarea, prescrierea medicală ş.a. — a fost complet executată — dusă până la capăt — şi, în mod. implicit a apărut urmarea im.ediată, adică starea de pericol.

Concluzionând, putem desprinde ideea că dispoziţiile legii penale încriminează traficul de substanţe ori produse toxice sau stupefiante în trei variante:

— traficul propriu-zis — producere, deţinere, circulaţie;— înlesnirea traficului — culturi, experienţe;— favorizarea traficului — prescripţii medicale, organizarea saiş îngăduirea

consumului.Fiecare modalitate normativă poate prezenta diferite modalităţi faptice,

determinate de formele concrete în care s-a săvârşit infracţiunea şi care trebuie să fie lămurite în cursul cercetării.

2. Produsele sau substanţele stupefiante ori toxicecare au făcut obiectul activităţii ilicite <

Sesizate despre săvârşirea unei astfel de infracţiuni, în faţa organelor de urmărire penală se pune cu prioritate problema clarificării naturii produsului ori substanţei ce formează obiectul material al infracţiunii de trafic de stupefiante. Este şi firesc să fie aşa, atâta timp cât,' natura acestora — stupefiante, sau toxice — face să subziste sau nu infracţiunea oe trafic de stupefiante.

1, Aspectele pc care le îmbracă activitatea ilicită

Potrivit legii penale, constituie infracţiunea de trafic de stupefiante „producerea, deţinerea sau orice operaţie privind circulaţia produselor ori substanţelor stupefiante sau toxice, cultivarea în scop de prelucrare a plantelor'ce conţin astfel de substanţe ori experimentarea produselor sau substanţelor toxice". Constituie de asemenea infracţiune „prescrierea de către medic, fără a fi necesar, a produselor sau substanţelor stupefiante, precum şi organizarea ori îngăduirea consumului de asemenea produse sau substanţe, în locuri anumite".

Traficul cu produse şi substanţe stupefiante constă, aşadar, în următoarele activităţi interzise;— producerea; —

• deţinerea;— orice operaţie privind circulaţia;— cultivarea în scop de prelucrare;

— prescrierea de către medic — fără a fi necesar — a stupefiantelor;— organizarea sau îngăduirea consumului; —- experimentarea;— administrarea produselor sau substanţelor stupefiante, sub orice formă,

unei alte persoane;— recoltnreţi şi obţinerea in scop de prelucrare a plantelor care conţin stupefiante.

Legea penală încriminează aceste operaţii dacă sunt efectuate „pe nedrept". .In consecinţă, cercetarea trebuie să clarifice în care dino situaţiile menţionate se află făptuitorul.

Prin ' „producerea" substanţelor, .ori produselor stupefiante sau toxice se înţelege, după felul produselor sau substanţelor în cauză, fabricarea, extracţia, prepararea ori condiţionarea produsului s?.u substanţei.

Prin „deţinere''' se înţelege păstrarea de produse sau substanţe stupefiante ori toxice în scopuri ilicite.

Prin „operaţii privind circulaţia" produselor ori substanţelor toxice sau stupefiante se înţeleg orice acte legate de circulaţia acestora, cum ar fi: oferirea spre vânzare, punerea în vânzare, distribuirea ori transportul acestor produse sau substanţe, vânzarea, cumpărarea."

„Cultivarea''' în scop de prelucrare a plantelor care conţin substanţe stupefiante presupune: însămânţarea, răsădirea, îngrijirea şi recoltarea unor astfel de plante în vederea prelucrării. '

La rândul ei, „experimentarea" presupune operaţii de dozare, ele combinare sau de încercare a produselor sau substanţelor — efectuate cie regulă, în laborator.

Trebuie relevat faptul că, deosebirile dintre activităţile care privesc traficul cu produse ori substanţe toxice şi traficul cu produse ori ^substanţe stupefiante constă în aceea că, pentru traficul de stupefiante se prevăd în plus acţiunile:— prescrierea de către medic fără a fi necesar;— organizarea sau îngăduirea consumului;— adrninistrarea substanţei unei alte persoane;

— recoltarea ori obţinerea plantelor care conţin stupefiante,'1

1* Legea nr. 73,/1969, art. 1 alin. 3.' Codul penal al României, art 312 alin. 2.

' V. Dongoroz ş.a. — Explicaţii teoretice ale Codului penal român —, Ed, Academiei Române, Bucureşti, 1972, pag. 908—612.

" Producerea stării de pericol fiind inevitabilă în cazul 'sâvâr.sirii vreuneia c.-.n acîiunle de trafic de stupefiante sau toxice, legătura de cauzalitate rezuită „es rc" din acţiunea comisă şi nu necesită probe speciale (N.A.).

288 19 - Tratat йе melodică crlminallsacă voi. I £89

Opiul poate fi întâlnit şi sub alte forme, cum ar fi: opiul preparat," opiul medicinal,drossul —■ -di-o.idia de opiu.^' Restul de opiu fumat este CLuioscut şi sub denumirea de opiu calcinat.

Morfina,^^ principalul alcaloid al opiului, poate fi extrasă direct, deci fără trecere prin faza intermediară a producţiei de opiu. Se prezintă sub forma unei ptiilbei'i pufoase, având culoarea ' variind între alb m.urdar sau galben deschis şi maroniu.

Este o substanţă cu gust amar, solţtbilă în alcool şi senisibilă la. umiditate. Poate fi întâlnită -şl sub formă de tablete ori cuburi de diferite mărimi. Pentru folosirea în scop terapeutic, morfina este transformată în săruri — sulfat de morfină; clorhidrat de morfină, tertratul de morfină ş.a. — sulb forma unor pulberi albe, cristaline, inodore, solubile în apă şi se administrează, fie sub formă de tablete, fie sub formă de fiole injectabile.

Heroina —. cel mai puternic alcaloid al opiului — se obţine, fie prin sinteză — din m.orfină —, fie direct, din capsulele de papaver somnife-i-um. Se -prezintă sub ferma unei pulberi ' extrem de fine, cristaline, de culoare albă, cu un gust amar, solubilă în apă şi alcool. In momentul de faţă heroina nu "se mai produce licit în nici o ţară din lume, datorită interdicţiei imptise de O.M.S. de a fi folosită în scop terapeutic.

Totuşi ea continuă să fie fabricată în laboratoarele clandestine situate în Asia de sud-est •— ,',Triunghiul de aur" —, Europa occidentală (Franţa, Italia) şi Mexic, dominând piaţa ilicită a drogurilor.

Anhidrida acetică^^ — produs indispensabil fabricării heroinei — este un lichid incolor, cu miros înţepător, întrebuinţat în industria coloranţilor, a medicamentelor şi a acetatului de celuloză. De aici, gustul amar şi mii-osul slab de oţet al heroinei.

Pe piaţa ilicită a stupefiantelor sunt în vânzare patru sortimente de heroina,^'' — denumite sau codificate cu nr. 1, 2, 3 şi 4 —•.

Având în vedere puritatea mai scăzută în substanţă activă, heroina nr. 1 şi nr. 2 nu mai sunt căutate nici de traficanţi şi nici de către toxicomani.

Heroina iir. 3 —■ sub denumirile sub care circulă —, ca şi heroina nr. 4, prezintă aceleaşi proprietăţi fizice ca şi heroina bază, cu precizarea

Natura substanţelor sau produselor cu privire la care a fost desfăşurată activitatea făptuitorilor se stabileşte prin constatările tehnico-ştiinţifice sau expertizele care se dispun în cauză, însă pentru organele de urmărire penală este obligatorie cunoaşterea acestora şi, mai ales, a modultii în care se prezintă, a metodelor pe care le folosesc infractorii pentru a le sustrage controMui şi identificării.

Stupefiantele se prezintă ' într-o multitudine de forme; încercând o clasificai'e a lor, având drept criterii modvd de acţiune şi modul de producere, aceasta arată astfel:

hipnotice neuroleptice tranchilizante

opiaceele amfetamine

halucinogene propriu-zise (haşiş, mescalină etc.)halucinogene depersonalizante (L.S.D., psilocy-bina etc.)opiacee (opiu, morfină)heroină cannabis cocaină peyotl etc.mes cal ină psilocybina L.S.D.

MacuZ de opm'" — papaver somniferum — este stupefiant prin el însuşi. Opiul brut, obţinut prin coagularea latexxdui scurs 'la incizarea capsulei, în contact cu aertil capătă culoarea maroniu spre brun.. După recoltare, opiul brut este adunat în bulgări sau calupuri, iar după uscare devine sfărâmicios, cu interiorul moale. Are un gust amar şi un miros asemănător amoniacului.

Cel mai adesea opiul brut este ambalat în celofan, folii de plastic sau alte materiale care 'menţin umidiiatea. Resturile de opiu fumat seamănă cu bucăţile mici de cărbune de lemn sau cu seminţe de struguri calcinate. '

psiholeptice : (depresive)

psihoanaîeptice; (stimulente)psihodisleptice : (halucinogeiîe

DUPĂ IWODUL DE ACŢIUNE:

Produce de natură, vegetală :

DUPĂ MODUL В CUM SUNT PRODUSE:

Produse de natură sintetică:

" Opiul preparat este obţinut prin fierberea şi fermentarea opiului brut .şi se poate prezenta sub formă dи plăci, batoane subţiri sau blocuri, cu o lungime de până la 0,20 m.

" Opiul medicinal (concentrat), preparat pentru a putea fi folosit în scopuri medicale, se prezintă sub formă de pudră sau granule de culoare alb-gălbuie, solubil în apă sau alcool. El se utilizează şi amestecat cu alte substanţe care constituie preparate farmaceutice.

" Drossul (drojdia) de opiu se obţine prin fierberea în apă şi filtrarea opiului calcinat." Morfina, prima dintre „drogurile albe" a fost obţinută pe cale chimică, din opiul brut, în anul 1805.

Denumirea de morfină — de la Morfeu, zeul somnului ■şi al nopţii — i-a fost dată de către Sertijrner, în anul 1817.

" Potrivit surselor, principala firmă care asigură substanţele chimice necesare producerii ilegale a heroinei este concernul farmaceutic „Merch" din Darmstadt (Germania).

Heroina nr. 3 — având un, conţinut de heroină pură între 35—9C"/o, cel m-îi frecvent de 60»/о — este drogul cel mai solicitat şi este cunoscut în lumea traficanţilor sub diverse denumiri: „Hong-Kong Rock.s" („Pietre de Hong Копг"), .,Brown Sugar" („Zahăr maro" sau „Vogelfutter" („Hrană pentru păsărele"). Heroina nr. i are o puritate de peste 95»/o.Papaver somniferum este o plantă anuală ce creşte intre 0,65--1,30 m, producând flori albe, roz,

violete sau purpurii, cu patru petale. Numai planta care produce flori albe conţine alcaloizi stupefianţi. Cap.sula macului de opiu ai-e formă aproape sferică, uşor ovală de sus înspre jos, este de mărimea unei nuci şi poate fi recunoscută după coroana dinţată, de dimensiuni reduse, aflate îh partea superioară.

că ultimul sortiment seamănă foarte mult cu talcul. în ultimul tim.p, heroina a apărut în traficul ilicit sub diferite culori: brună, gălbuie, roz şi chiar roşie." Alteori, dată fiind toxicitatea ei deosebită, dar şi pentrti a induce în eroare organele de urmărire penală, toxicomanii şi traficanţii o amestecă cu lactoză, zahăr pudră, lapte praf sau alte ingrediente. Tocmai din acest considerent organele de urmărire penală trebuie să manifeste o atenţie sporită şi faţă de produsele ori substanţele care, la prima vedere, par total inofensive.

Cannabis indica conţine în vârful tulpinei, în ramurile şi frunzele tinere, precum şi în- flori — în special lemele — substanţe denumite tetrahidrocanabinoli (T.H.C.) cu efect stupefiant halucinogen. în traficul ilicit acest stupefiant se Intâhieşte sub formă de frunze sau părţi florale — marijuana —, pulbere sau turte — haşiş —, răşini, ori în stare lichidă in diferite amestecuri şi purtând diverse denumiri. întrucât între haşiş şi marijuana este o foarte mare asemănare, în ultimul timp cele două stupefiante sunt denumite generic „ciannabis". Ci,ыoarea acestora variază de la maron deschis spre brun.

Cocaina — principalul alcaloid extras pe cale chimică din frunzele de coca ■—■ este o substanţă de culoare albă, cristalină, solubilă în alcool, eter şi cloroform. Atunci când se prezintă sub formă de pulbere poate fi consumată prin prizare nazală dar, de cele mai multe ori, se administrează prin injecţii intravenoase. Poate fi recunoscută întrucât, aplicată pe limbă sau pe ţesuturile mucoasei nazale produce senzaţia de frig, iar datorită anesteziei locale, ţesuturile respective se înnegresc.

Mescalina se'obţine prin extracţie din cactusul — cultivat mai ales în Mexic —, denumit Peyotl", mai exact din cele două discuri care cresc în vârful plantei (mescal butons —- nasturi de mescalina), care după recoltare sunt tocate şi uscate. Acest halucinogen se poate prezenta ca o piilbere albă, cristalină sau sub formă lichidă.

L.S.D-ul — dietilamida acidului 'lisergic — în stare pură, se prezintă sub forma unui lichior incolor, inodor şi insipid, dar prin traficul ilicit apare ca pulbere de culoare alb murdaî-, tablete sau capsule operculate, de diferite mărimi şi culori. L.S.D-ul se administrează pe cale bucală, poate fi injectat, dar cel mai adesea se foloseşte prin îmbibarea bucăţilor de zahăr în această soluţie.

Medicamentele, ce conţin stupefiante, se împart în trei categorii şs anume:— specialităţi farmaceutice; ■— produse galenice;— substanţe pentru uz farmaceutic.'*Produsele şi suljstanţele toxice folosite în scop medical sunt cele prevăzute

în tabelele „"Venena" şi „Geparanda* din Farmacopeea română în vigoare.'^ Celelalte substanţe toxice şi plantele care conţin astfel de substanţe sunt prevăzute în lista aprobată prin ordinul ministrului sănătăţii.

3. Locul şi timpul săvârşirii infracţiunii-Moduri de operare folosite

Una dha sarcinile de bază ce revin organelor de urmărire pen,alâ pe linia combaterii cu fermitate a traficului de stupefiante constă în cunoaşterea principalelor caracteristici ale traficului ilicit, metodele şi mijloacele folosite pent-ru procurarea stupefiantelor — atât pe plan'naţional, cât şi internaţional —, locul şi timpiы când s-a săvârşit fapta.

în legătură 'cu I0C1.Ы comiterii s-a constatat că, de regulă, infracţiunile de acest gen pot fi comise în:

—' puncte de trecere a frontierei şi terenurile înconjurătoare; , — porturi, aeroporturi, staţii CF.R. şi oficii P.T.T.R.;— mijloace de transport;— locuri de cazare şi distracţie;•— fabrici şi unităţi care produc, prepară sau condiţionează medicamentele

pe bază de stupefiante;— unităţi medieo-farmiaceutice — spitale, policlinci, dispensare, farm..acii

шпапе sau veterinare; -— unităţi de învăţământ cu. profil medico-sanitar sau de chimie;— imitaţi specializate în exportul şi importul de stupefiante; "— depozite de materii prime intermediare sau finale care conţin

stupefiante;— terenuri cultivate cu mac opiaceu ori cu plante ce conţin substanţe

toxice, ş.a.^"Stabilirea cu exactitate a locului unde s-a săvârşit infracţiunea pre-2mtă

importanţă din mai multe con.siderente.Astfel, locul faptei oferă cele mai multe şi variate posibilităţi da identificare a

urmelor şi mijloacelor materiale de probă, interpretarea şi valorificarea lor în vederea elucidării tuturor împrejurărilor cauzei.

Totodată, cunoaşterea locului unde s-a săvârşit infracţitmea oferă posibilitatea descoperirii locurilor unde au fost ascimse sau depozitate substanţele ori produsele stupefiante sau toxice, obiect al traficului ilicit.

Pe de altă parte, lucul faptei constituie pimctul de plecare, atât în identificarea martorilor, cât şi a altor făptuitori —■ complici, instigatori, etc., ori a toxicomanilor.

După cum, nu trebuie omis faptul că, în raport cu împrejurările concrete ale cauzei, organele de urmărire penală pot proceda la darea în urmărire — atât a persoanelor semnalate că au săvârşit astfel de fapte, cât şi a stupefiantelor traficate — atenţia principală fiind îndreptată, cel puţin în prima fază a cercetărilor, spre locurile din zona unde s-a comjs fapta. Cunoscând locul săvârşirii infracţiunii, organele de urmărire penală pot întreprinde măsuri pentru identificarea bunurilor sau valorilor procurate cu sumele de bani provenite din vânzarea drogurilor. Valorificarea datelor privind locul comiterii faptei, frecvenţa săvârşirii într-un anumit loc, precum şi posibilităţile de plasare determină inte.nsificarea măsurilor de supraveghere a locurilor pretabile, a persoanelor suspecte,

Ы. Bărbulescu, E. Prodan şi I. Grigorescu, Prevenirea, descoperirea si cercetarea infracţiunilor la regimul stupefiantelor". Ministerul de Interne, 1979, pag. 40.

" Culoarea diferită a heroinei se datorează impurităţilor ce apar în procesuj fabricaţiei.Specialităţile farmaceutice, produsele galenice şi substanţele pentru uz farmaceutic sunt menţionate în Anexa nr. 2. Vezi, Anexa nr. 3.

290 .29' 291

292 147

intensificarea controalelor, asigură posibilitatea constatării în flagrant a infracţiunii.

în sfârşit, cunoaşterea locului săvârşirii infracţiunii oferă premiza unei corecte încadrări juridice a faptei.

Pi'oblema timpului interesează, atât pentru' determinarea perioadei în care făptuitcrul şi-a desfăşurat activitatea ilicită, cât şi pentru stabilirea cuantumului prejudiciului cauzat şi asigurarea imei încadrări juridice cor€spгmză^oare faptei comise.^'

In activitatea lor infracţională traficanţii folosesc cele mai diverse metode şi procedee, fie pentru procurarea, fie pentru traficarea stupefiantelor. Pentru a putea acţiona cu succes în direcţia prevenirii on a descoperirii operative a faptelor deja comise, organele de urmărire penală trebuie să cunoască metodele folosite de infractori. Pe plan internaţional sunt cunoscute mai multe surse de aprovizionare:— deturnarea opiului brut din circuitul legal, provenit din culturile de mac

licite, dar insuficient controlate şi vânzarea lui traficanţilor;— ctdtivarea clandestină a macului de opiu, a cannabisului, a arborelui de coca şi a altor plante ce conţin stupefiante ;— piielucrarea Uicită a produselor naturale sau de origine naturală în alte stupefiante —• morfină, heroină, haşiş etc.;— nepredarea, către organismul naţional de control al opiului brut —'provenit din culturi realizate pe suprafeţe mai mari decât cele declarate şi autorizate sau din recoltele mai mari obţinute de pe suprafeţele de teren declarate şi autorizate pentru cultivare;— furtul din depozitele autorizate să păstreze stupefiantele naturale destinate prelucrării licite;— furtul comis pe timpul transportării stupefiantelor naturale, exportate legal ţărilor neproducătoare;— furtul de produse şi substanţe stupefiante din depozite, spitale, farmacii ;

— fabricarea ilicită - a stupefiantelor sintetice în laboratoareie clandestine — L.S.D., amfetamine, barbiturice ş.a.

Pe plan naţional cele mai multe surse şi mai frecvente metode de procurare a stupefiantelor sunt:

— din străinătate, prin introducerea lor clandestină în ţară;— prin intermediul personalului muncitor din unităţile medico-far-maceutice

— prescrierea pe reţete a unor stupefiante pentru im diagnostic nereal; completarea pe reţete a numelui unor persoane venite ocazional la consultaţii, a unor persoane decedate ş.a. şi ridicarea stupefiantelor; furtul de stupefiante de la bolnavii aflaţi în tratament; furtul unor reţete cu timbru sec, în alb, pe care este aplicată ,parafa medicului; falsificarea condicilor de prescripţii medicale destinate exclusiv pentru stupefiante; sustragerea unor stupefiante din depozite, farmacii, spitale sau unităţi de salvare şi falsificarea actelor de gestiune etc. ;

— din fabricile care le produc sau le prelucrează prin: „justificarea" imei calităţi inferioare a plantelor din care se extrag, existenţa

unor procente mari de umiditate, şi impurităţi, aphcându-se coeficiente maxime de scăzăminte legale; prin sustragerea substanţelor din locurile unde se prepară produsele ce conţin stupefiante, folosindu-se cantităţi mai mici decât cele prevăzute în normele tehnologice şi înlocuirea, lor cu alţi componenţi —■ glucoza, amidon, carbonat de calciu ş.a., în cazul comprimatelor — sau apă-distilată când stupefiantele se pre-zintă sub formă lichidă; sustragerea substanţelor sub formă injectabilă unde, datorită modului de organizare a procesului de producţie, fiolele trec prin mai multe secţii până ajung să fie depozitate, iar predarea fiolelor între secţii nu se face prin numărarea lor, întrucât ar necesita un mare volum de muncă;

— alte surse şi metode folosite: furtul de stupefiante din farmacii sau spitale prin forţarea dulapurilor cu denumirea ,,Venena",--inducerea în eroare a medicilor ce au

dreptul să elibereze reţete cu timbru sec, prin simularea unor afecţiuni cu dureri puternice — mai ales renale sau hepatice —; determinarea ori înţelegerea

intervenită" între toxicomani şi unii bolnavi de neoplasm pentru " a le împrumuta sau da fiole de stupefiante, ori apelarea, în acelaşi scop. Ia familiile celor decedaţi ş.a. în legătură cu locurile' şi mijloacele de ascundere a stupefiantelor, traficanţii se

dovedesc foarte inventivi. Alegerea unui loc pentru ascundere depinde de cantitatea ce urmează a fi traficată, mijlocul de transport folosit, existenţa

controalelor la care trebuie să se supună şi, nu în ultimul rând, de nivelul de pregătire şi ingeniozitatea traficantului. Practica judiciară a relevat faptul că pentru

transportul stupefiantelor su^t folosite cele mai diverse mijloace de transport: autoturisme, autobuze, camioane, trenuri de călători şi marfă, vapoare, şalupe ori alte ambarca-ţiimi mici, avioane comerciale — de călători şi mărfuri — aparţinând

unor com.panii sau persoane particulare.Alteori, stupefiantele pot fi ascunse în obiectele de îmbrăcăminte, de uz

casnic, în alimente, băuturi, pe corp, în pachetele cu ţigări sau cutiile cu chibrituri ş.a.

In ultima perioadă sunt semnalate cazuri de disimulare a drogurilor prin impregnarea lor în ţesături — îmbrăcăminte, bagaje etc. —, hârtie şi alte suporturi, precum şi transformarea stupefiantelor — în special a cocainei — în stare lichidă.'^■'^ Astfel, ţesăturile de bumbac sunt îmbibate cu cocaină dizolvată în alcool pur, lichidul obţinut fiind în prealabil trecut printr-un filtru de hârtie. In cazul ţesăturilor sintetice dizolvarea stupefiantului — cocaină sau opiu — se face în cloroform.s^

Potrivit art. 77 din Instrucţiunile nr. 103/1970 a Mini.sterului Sănătăţii, unităţile farmaceutice păstrează stupefiantele în dulapuri cu uşi oarbe, închise cu chei, prevăzute cu eticheta purtând semnul „cap de mort" si inscripţia „Venena" (N.A.).

" C. Tuhaşu, Moduri de operare inedite utilizate de traficanţii de droguri, în „Buletinul informativ al poliţiei antidrog", nr. 1/1991, Ministerul de Interne. Compania „Tipoart", Bucureşti, 1991, pag. 16—19.

Recuperarea drogului se face prin înmuierea ţesăturii într-o soluţie de acetonă — timp de 15 minute — filtrarea lichidului şi uscarea într-un recipient până la reapariţia cristalelor de stupefiant (N.A.).

In cazul cultivării, experimentării, organizării sau îngăduirii consumului, precum .şi a deţinerii produselor ori substanţelor to.xice sau stupefiante, infracţiunea este continuată (N.A.).

294 148

a) medicii, fannaciştii şi personalul sanitar cu pregătire medie care, având posibilităţi mai m.ari de a ргосш-а stupefiante, cunoscând că au efecte calmante rapide, ccmsunaă iniţial cantităţi mici. Ulterior, devin dependenţi de drog şi caută să-1 procure chiar de la locul de muncă ;b) personalul mimcitor de teren de la staţiile de „salvare" care efectuează tratam.ent la domiciliul bolnavilor;c)personaiui medical din unităţile veterinare, ce tratează animalele cu stupefiante şi au posibilităţi să su.'îtragă cantităţi însenmate de astfel de stupefiante sau produse, putându-le foarte uşor justifica;d) personalul muncitor din fabricile de medicamente, depozitele şi rmităţile de desfacere — având, posibihtăţi de procurare a stupefiantelor fără riscuri prea mari ;e) persoane care au rude sau cunoscuţi în străinătate şi primesc pachete cu medicamente sau alte bimuri, printre care se pot ascunde stupefiante ;f) lucrătorii de la vamă sau pimctele de control al trecerii frontierei — care cunosc foarte bine locurile de ascundere a stupefiantelor — şi care, corupţi, pot favoriza trafictil ilicit ori pot plasa drogurile — fie direct consumatorilor, fie intermediarilor;

i) elementele afaceriste de tot felul — os-pătari, recepţioneri hote-luri, ghizi etc. care văd în traiicul. cu stupefiante un mijloc facilde a dobândi venituri dicite şi au, în virtutea atribuţiilor profe-sionale, posibilitatea de a intra în contact cu diverşi traficanţi;

j) persoanele care produc, deţin, cultivă în vederea prelucrării, fac operaţii privind circulaţia ori experimentează produse cu su'ostenie toxice ş.a.

Din, oele expuse, rezultă că autori ai infracţiunii de trafic de stui>e-fiante stmt foarte diverşi, în funcţie de modalităţile concrete de săvârşire a faptei. La unele modalităţi, autor poate fi orice persoană — ex. producerea, deţinerea ori circulaţia produselor sau sutetanţelor stuce-fiante.^5

In cazul experimentării substanţelor sau produselor toxice ori în cazul prescrierii unei substanţe stupefiante, autor al infracţiunii nu poate fi decât o persoană calificată. Ca atare, pe lângă datele legate de persoana făptuitorului — nume, prenume, vârstă, loc de muncă, antecedente penale ş.a. — organele de urmărire penală trebuie să clarifice, ocupaţia ş3 cetăţenia celui în cauză. Cunoaşterea cetăţeniei autorului infracţiunii prezintă o importanţă cu totul aparte. Cercetarea cetăţenilor străini ridică, în general, o multitudine de probleme.

în primul rând, pentru cercetarea, începerea urmăririi penale, reţinerea şi arestarea acestora, trebuie respectate cu stricteţe ordinele şi iiistrucţiunile conducerii Ministerului de Interne. Pe de altă parte, nu trebuie omis faptul că, după primirea aprobărilor necesare, cetăţenilor străini li se aplică, procedura specială de urmărire şi judecată. La cele de mai sus se adaugă şi as.pectul, deloc neglijabil, că" ascultarea făptuitorilor trebuie făcută prin intermediul interpreţilor, majoritatea înscrisurilor simt redactate în diferite limbi străine, iar verificarea unor declaraţii impune obţinerea unor date de la organele de poliţie din alte state.

4. Făptuitorii, calitatea acestora şi contribuţia lor la săvârşirea infracţiunii. Forma de vinovăţie

în ţara noastră produsele şi substanţele toxice ori stupefiante pot fi introduse de următoarele categorii de persoane :a)cetăţenii străini ■ veniţi în ţară ca turişti, specialişti comercianţi, artişti,

sportivi etc. care aduc stupefiante, atât pentru corisum propriu, cât şi pentru comercializare.

Astfel, cetăţenii italieni A.P. şi D.G.V. au fost depistaţi fumând marijuana într-un motel din apropierea Timişoarei, iar cetăţeanul vest-ger-man U.R. a fost găsit drogat — având asupra sa 3 g heroină — la coborârea din avion pe aeroportul Mihail Kogâlniceanu.b)studenţii străini care îtavaţă în ţara noastră, în special cei proveniţi din

ţările imde se cultivă şi se consumă stupefiante în mod curent.în acest sens, exemplificăm cazul studenţilor libanezi S.K., A.A. şi C.K. din centrul universitar Ploieşti care au vândut pe valută altor 7 studenţi străini din centrele universitare Bucureşti. Ploieşti şi Timişoara, cantitatea de aproxniativ 2 :kg haşiş. Studentul costarican J.R.A.C. a introdus în mod ilegal în ţara noastră seminţe de cannabis indica pe care le-a cultivat în municipiul Cluj-Napoca în grădina închiriată de la cetăţeanul român P.I. în mod repetat acesta a cultivat cannabisul şi 1-a vândut altor cetăţeni străini, fiind descoperit numai în urşTia internării într-o clinică, în \'ederea dezintoxicării, a doi dintre studenţii străini consumatori. De la autor a fost ridicată cantitatea de 30 kg cannabis.c) marinarii străini, mai ales cei veniţi din ţările Orientului şi ale Africii. în portul liber Sulina cetăţeanul român D.V. a intrat în legătură cu marinarul egiptean R.L, de la care a cumpărat —■ cu suma de 100 ООО lei — cantitatea de 2 kg haşiş, pe care intenţiona s-o revândă, pe valută, altor cetăţeni străini.d)şoferii străini — .îndeosebi turci şi greci — de pe autocamioanele T.I.R., aflaţi în tranzit prin ţajra.noastră. în cursul unei cercetări efectuate asupra cetăţeanu.lui turc K.Y. cu privire la cantitatea de 24 kg răşină de cannabis şi 531 g heroină — ascunsă meşteşugit în praguri, rezerti-orul de benzină şi masca autovehiculului pe care-1 conducea — acesta a declarat că are cunoştinţă de stupefiantele găsite, dar că ele aparţin cetăţeanului turc S.M., cu care s-a înţeles să i le transporte în Germania contra sumei de

. 1 500 D.M.W.e)cetăţenii străini care vin în vizită la rude domiciliate sau cu reşedinţa în ţara noastră.f) unii cetăţeni rom.âni care fac, în mod repetat, deplasări în străinătate şi au posibilităţi să prociire stupefiante.

Printre persoanele de origine româna care pot săvârşi astfel de fapte, smintim:

a) bolnavii cărora li s-au administrat în mod greşit stupefiante, au, devenit toxicomani şi, schimbându-li-se tratam.enttd, simt nevoia de a consuma în continuare stupefiante, procurându-le ilicit;

b)persoanele internate în unităţi medicale pentru dezintoxicare şi care, după externare, lipsite de voinţă, consumă în continuare stupefiante, procurate clandestin;

''^ In mod similar si în cazul variantei privitoare la cultivarea plantelor care conţin stupefiante sau toxice (N.A.).

296 149

In cazul în саге autor al infracţiunii este гт oetaţean român, lămurirea problemelor privitoare la ocupaţie, loc de тшлса şi atribuţiile-de serviciu oferă premiza unei corecte încadrări juridice, stabilirea perioadei de timp УЛ care a acţionat, a modurilor de operare folosite', a mijloacelor şi meto-dialor, de ascundere a faptei, a legăturilor infracţionale etc., şi alegerii celei mai adecvate tactici de cercetare.

La săvârşirea infracţiunii de trafic de stupefiante pot participa coautori, instigatori şi complici, în cursul cercetării organul judiciar fiind obligat să stabilească în mod precis contribuţia fiecăruia la consumarea actului infracţional — atât pentru asigurarea unei încadrări juridice corespunzătoare, cât şi pentru crearea condiţiilor realizării unei juste dozări şi individualizări a pedepsei.

Trebuie reţinut, în contextul celor arătate, că, potrivit legislaţiei noastre,"^ toxicomanii nu sunt consideraţi infractori, fapta lor de a consuma produse ori substanţe stupefiante fără prescripţie medicală, îmbrăcând aspect contravenţional.

Atât practica judiciară în materie, cât şi literatura de specialitate îiu îmbrăţişat tmanim acest punct de vedere.

Nu împărtăşim în totalitate acest punct de vedere şi argcmrtentăm opinia contrară prin următoarele:a)—■ Este adevărat că dispoziţiile incriminatoare prevăzute de legea penală^' nu prevăd printre modalităţile de săvârşire a infracţiunii, în n-tod expres, şi „consumul" de stupefiante. Acelaşi text de lege interzice insă „deţinerea" şi ,,operaţiile" privind circulaţia produselor ori substanţelor stupefiante sau toxice.

Pe de altă parte, chiar din cuprinsul legii speciale,rezultă că „Prinproducerea, deţinerea sau orice operaţie privind circulaţia produselorori substanţelor stupefiante se înţelege, după caz,....................vânzarea, cum-părarea, distribuirea şi transportul sub orice formă a acestor produse sausubstanţe".

Deci, consimiatorul de stupefiante, pe lângă acţiunea de a-şi autoadministra drogul, fără prescripţie medicală — ceea ce 1-a dus în postura de toxicoman — a desfăşurat anterior cel puţin una din activităţile interzise: „cunapărare", „deţinere" ori ,,transportul" unor astfel de substanţe sau produse.

b) In altă ordine de idei, atâta timp cât a fost dovedită fără dubiu taxicoimani.a, considerăm că s-a dovedit, implicit şi activitatea de trafic ilicit, comisă, evident, la o dată anterioară, organele de urmărire penală având datoria să elucideze toate aspectele legate de sursele de aprovi-zioniare, modul de procurare a drogurilor, frecvenţa în timp, acţiunile concrete d^ăşurate de toxicoman din momentul intrării în pcxsesie a drogului şi până în momentul autoadministrării.

c) Potrivit Instrucţiunilor MinisteruM Sănătăţii, unităţile în care se internează toxicomanii prin stupefiante, care se prezintă din proprie iniţiativa, sunt obligate să'sesizeze organele de urmărire penală, în vederea urmăririi sau depistării surselor de procttrare. Aceleaşi instrucţitmi^^ prevăd internarea toxicomanilor — care nu se prezintă din proprie iniţiativă sau se opun intemării —• în regimul stabilit pentru îngrijirea

medicală a ,,bolnavilor mintal periculoşi^'. Pornind de la cele arătate, este justificat interesiil pentru stabilirea surselor de aprovizionare, în vederea depistării traficanţilor, confiscării produselor sau substanţelor stupefiante, prevenirii intoxicării altor persoane. A considera, insă, pe toxicomani doar o simplă „victimă" a trafictilui de stupefiante, credem că s-ar „legaliza" activitatea unor indivizi, asimilaţi chiar de lege „bolnavilor mintali periculoşi".

Or o asemenea alternativă se exclude din capul locului, nefiind nici în litera şi nici în spiritul legii penale şi a legilor speciale în materie.d)Săvârşirea acestei infracţiuni aduce atingerea relaţiilor sociale privitoare la valoarea socială a sănătăţii publice şi legiuitorul a înţeles să impună a antmie comportare în acest domeniu tutm-or cetăţenilor. Сшп infracţitmea se Consumă în momentul executării a uneia din acţitmile interzise, legătura de cauzalitate rezultă „ex re" dba acţitmea comisă şi nu necesită probe speciale.

Prin intrarea în posesia produsului ori substanţei toxice, a apărut şi urmarea imediată, respectiv crearea stării de pericol de a se vătăma sănătatear tmeia sau mai multor persoane, fiind irelevant dacă toxicomanul va folosi pentru sine sau pentru altiJl stupefiantul procurat în condiţii de trafic ilicit. Că ulterior acesta a folosit numai pentru sine stupefiantul procurat ilegal este o problemă ce ţine exclusiv de persoana sa şi ca atare, considerarea faptei lui de a-şi autoadministra stupefiante fără prescripţie medicală drept contravenţie este pe deplin jtostificată.e)Dacă ar fi dorit acest lucru, legiuitorul ar fi prevăzut expres — fie în legea penală, fie în legile speciale — posibilitatea şi condiţiile de exonerare de răspundere penală a toxicomanilor sau, ar fi calificat acţiunile acestora de procurar-e, deţinere, transport etc. a stupefiantelor, tot contravenţii la acest regim.

Evident că, în raport cu împrejurările concrete ale săvârşirii faptei, de poziţia avută pe parcitrsul cercetărilor, de ajutorul dat pentru descoperirea traficanţilor şi depistarea surselor de aprovizionare, toxicomanului i se vor aplica circumstanţele atenuate legale.

Considerăm că o ,,lege ferenda" în materie ar avea menirea să clarifice pe deplin problema pusă în discuţie şi să ofere o vizitme unitară pentru practica judiciară.

Pentru a avea caracter penal, fapta de a trafica produse sau substanţe stupefiante ori toxice trebuie săvârşită cu intenţie. Cu alte cuvinte, făptuitorul trebuie să-şi fi dat seama că săvârşeşte fără drept acţitmea de trafic de stupefiante sau toxice şi să îi prevăzut că prin activitatea sa lezează relaţiile sociale privitoare ia sănătatea publică.

5. Existenţa concursului de infracţiuniPrin maniera în care este concepută şi realizată, de cele mai multe ori,

infracţitmea de trafic de sttipefiante se săvârşeşte în concuns cu alte fapte antisociale —■ prevăzute atât în legea penală, cât şi în "legile speciale.

Astfel, în cazul introducerii sau scoaterii din ţară de produse sau substanţe toxice ori stupefiante, fără autorizaţie, în sarcina făptuitorului urmează a se reţine, pe lângă infracţiunea de trafic de stupefiante ^şi infracţiunea de contrabandă, aflate în concurs ideal.

Hotărârea Guvernului României nr. 75/1991, art, 1, lit. P. " Codul penal al României, art. 312. begea nr. 73/19G9,, art. 1 alin. 3. Vezi In.strucţiunile nr. 103/1970, art. 88.

298 150

— neverificaiea de către cei în drept a exactităţii suprafeţelor cultivate cu plante ce conţin substanţe stupefiante sau toxice, în concordanţă cu autorizaţia eliberată;— neţtnerea la zi a evidenţei materiilor prime intrate în secţiile de fabricaţie sau condiţionare, a produselor intermediare rezultate şi a cantităţilor de produse recuperate din procesul tehnologic;''— neverificarea sistematică a corelaţiei dintre stocul scriptic şi cel faptic;— neurmărirea restituirii stupefiantelor, neconsumate — rămase de la bolnavii decedaţi în termen de 10 zile de la -deces, de către medicii care au eliberat prescripţii de ridicare a produselor;^^— nerespectarea regim.ului legal instituit pentru reţetele cu timbru sec;

— neţinerea de către farmaciile de" toate categoriile a evidenţei zilnice a mişcării produselor şi substanţelor stupefiante în registrul destinat special acestui scop, numerotat şi sigilat de Direcţia sanitară judeţeană sau a m.imicipiului Bucureşti ;— neîntocmirea comenzilor şi facturilor pentru produse ori substanţe stupefiante pe formulare separate, precum: şi nepăstrarea acestora separat de celelalte acte, în condiţii care să garanteze deplina lor siguranţă;— elibeiarea produselor şi substanţelor stupefiante din unităţile far-maceutice fără prescripţie medicală;— nesesizarea organelor de urmărire penală a cazurDor de toxicomanie, de către organele sanitare care au stabUit aceste cazuri, ş.a.

Multe din cazurile menţionate sunt considerate potrivit prevederilor legale în vigoare'" — contravenţii la regimul substanţelor sau produselor toxice ori stupefiante. Dar tocm.ai aceste fapte, cu pericol social redus, nesesizate la timp, pot genera comiterea unor fapte mult. mai grave, cu consecinţe deosebite pentru sănătatea publică.

Cum, de regulă, traficanţii — îndeosebi cei străini — pentru camuflarea activităţii infracţionale, folosesc frecvent identităţi false, într-o atare situaţie urmează a se reţine, după caz, şi infracţiunea de fals — material sau intelectual —, uz de fals ori fals privind identitatea.

Când fapta este săvârşită de un,medic care prescrie — fără a fi necesar — produse sau substanţe stupefiante, în sarcina sa se va reţine .şî infracţiunea de fals intelectual, iar cînd se falsifică şi condicile de prescripţii destinate exclusiv pentru stupefiante, infracţiunea de trafic de stupefiante va fi reţinută în concurs cu infracţiimea de fals material în înscrisurile oficiale.

în mod similar se pune problema când se sustrag stupefiantele de la camei-ele de gardă ale unităţilor spitaliceşti, ocazie cu care cei interesaţi justifică folosirea stupefiantelor în unele cazuri urgente, înscriind în condica de aparat şi caietul de evidenţă a consumului nume fictive ori numele reale ale unor persoane care au trecut pe la camera de gardă, dar au fost tratate cu alte medicamente.

Alteori, traficul de stupefiante se săvârşeşte în concui-s cu furtul — ex. sustragerile din depozite, farmacii, secţii ale fabricilor de profil, din mijloacele de transport.

- în situaţia în care se sustrag astfel de produse sau substai^ţe din gestiuni — de către cei care le au în păstrare sau administrare — în sarcina făptuitorului urmează să se reţină şi infracţiunea de delapidare.

Nu de puţine oiii, traficul de sbupefiante se săvârşeşte în concurs -cu infracţiuni la regimul armelor şi muniţiilor, a metalelor preţioase, pietre-■lor preţioase şi semipreţioase naturale ori cu infracţiunile de dare şi iuare de mită.

Iată aşadar, o multitudine de alte fapte de natură penală care pot fi săvârşite în concurs cu traficul de stupefiante. Organelor de urmăriră penală le revine obligaţia de a elucida toate aspectele cauzei, stabilind problematica de lămurit şi activităţile specifice pentru administrarea probelor în raport cu fiecare gen de infracţiune constatată, asigurând în acest fel, soluţionarea, cauzei sub toate laturile sale componente.

6. Condiţiile şi împrejurările care au favorizat săvârşirea infracţiunilor

Pe parcursul cercetării unor astfel de infracţiuni, organele de urmărire penală trebuie să reţină care au fost condiţiile care au favorizat comiterea faptelor, pi-ecum şi îm.prej urările concrete care le-au înlesnit. Printre acestea, amintim:— organizarea necorespunzătoare a procesului de producţie în unităţile de

profil, care facilitează sustragerea de stupefiante sau toxice;— modul defectuos de-depozitare a materiilor prirne şi prodiiselor .finite ori neasigurarea lor conform prevederilor legale;— nerespectarea dispoziţiilor legale privind condiţiile de angajare a gestionarilor tmor astfel de produse sau substanţe;'"

30 Pe această linie se înscrie şi nerespectarea interdicţiei instituite prin art. П din Instrucţiunile nr. 103/1970 a Ministerului Sănătăţii care statuează că: „personalul medico-sanitar uman sau veterinar şi orice alte persoane care prin specificul activităţii trebuie să manipuleze produse sau substanţe stupefiante şi care s-au dovedit toxicomani prin stupefiante nu pot manipula sau prescrie astfel da produse".

S e c ţ i u n e a a I l I - a Activităţile care se întreprind pentru

administrarea probelor

1. Constatarea infracţiunii flagranteConstatarea în flagrant a infracţiunii în astfel de cazuri se poate realiza: în

momentul trecerii peste frontieră a produselor sau substanţelor toxice ori stupefiante;"în momentul realizării actelor de vânzare-cumpă-rare a acestora, în momentul transportului; al sustragerii din locurile de stocare şi depozitare sau în momentul organizării şi desfăşurării consu-m.ului. Pentru a se asigura reuşita acţiunii, întreaga activitate trebuie or-

" Instrucţiunile nr. 103/1970 a Ministerului Sănătăţii, art. 34, lit. „d". Idem, art 65." Hotărârea Guvernului României nr. 75/1991 pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la

normele privind regimul produselor şi al substanţelor stupefiante.

151 301

,— explicaţiile făptuitorului cu privire la activităţile pe care le-a desfăşurat în momentul depistării sale, natura şi provenienţa substanţelor sau produselor găsite ş.a.;— menţiune despre bunurile, valorile şi îriscrisurile ridicate;— observaţiile martorilor asistenţi şi obiecţiile făptuitorilor.

2. Cercetarea la faţa locului

Prin „loc al faptei" se înţeleg următoarele:— locurile din fabricile şi unităţile care produc, prepară sau condiţionează m-edicamente pe bază de stupefiante sau toxice;

—■ laboratoarele de anauiză chimică sau de control al mиdicameri-telor;— unităţile de învăţământ medico-sanitar sau chimic ;— unităţile medico-farmaceutice — spitale, policlinici, dispensare şi farmacii umane sau veterinare;

—' tmităţiie de com.erţ exterior care se ocupă cu importul şi exportul de stupefiante;— depozitele de materii prime, produse intermediare sau finite;— terenurile cultivate cu mac opiaceu;— puncte de trecere a frontierei şi zonele limitrofe ;— staţiile C.F.R., aeroporturi, porturi, oficii P.T.T.R.;— locurile de cazare şi distracţie —■ hoteluri, m.oteluri, campinguri, baruri, restaurante etc.;— mijloace de transport.'^'

Cercetarea la faţa locului trebuie efectuată cu respectarea strictă a tuturor regulilor de tactică ori criminalistică, ţinând cont de specificul concret al faptelor ce formează obiectul material al infracţiimii de trafic de stupefiante. Practica pozitivă a organelor judiciare a scos în evidenţă unele particularităţi legate de cercetarea la faţa locului în cazul acestei infracţiuni.

Ca şi în cazul constatării infracţiunii flaigrante — de fapt, în foarte multe cazuri, aceste activităţi se întrepătrund — echipa care efectuează cercetarea la faţa locului trebuie să fie dotată cu:— trusa cu reactivi pentru testarea stupefiantelor;

—■ sonde de control (periscop) pentrxt cercetarea гтог locuii greu accesibile de la autovehicule;

— aparatură pentru radiografierea unor obiecte în care sunt ascunse produse ori substanţe stupefiante sau toxice;

— aparatură Se fotografiere, filmare sau videofilm;are ş.a.Cu ocazia depla,sării la faţa locului, în funcţie de situaţi-n datîi, din echipă va

trebui aă facă pa.rte specialişti în materie şi să se asigure prezenţa unui interpret.După ajungerea echipei la faţa lociilui, în faza statică a cercetării, se va

proceda la :— luarea im.ediată .a m-ăsurilor de prevenire a intoxicaţiilor cu toxice sau

stupeiiante;.----------------------------1

E. Prodan, Unele particularităţi ale cercetării la faţa locului in cn:r!t! infracţiunilor de trafic de stupefiante, în „Tratat practic de criminalistică", voi. I, Ministerul de Interne, Bucureşti, 1976, pag. 455—457.

ganizată în cale mai mici detalii —■ avându-se în vedere modurile de operare diversificate practicate de traficanţi, locurile de ascundere folosite, măsurile de precauţie pe care le iau infractorii pentru a nu fi descoperiţi etc.

Momentul i'itervenţiei organelor de urmărire penală trebuie să fie astfel ales, încât să ducă la surprinderea făptuitorului în momentul realizării uneia din modalităţile de' săvârşire a infracţiunii de trafic de stupefiante.

Astfel, în cazul introducerii de produse sau substanţe stupefiante prin punctele de control al trecerii frontierei, este indicat să se intervină după ce făptuitorul s-a prezentat la punctul de control şi au fost îndeplinite formalităţile necesare, inclusiv după ce a prezentat documentele vamale false ori documentele privind alte bunuri. In cazurile când traficanţii de stupefiante plasează drogurile unor alte persoane — fie pentru a le revinde, fie j>entru a le tranzita — trebuie să se acţioneze, :după caz, ori în momentul plasării, ori în momentul realizării tranzacţiei.

Când activitatea ilicită a constat în sustragerea de toxice sau stupefiante din fabrici, farmacii, depozite, secţii etc., surprinderea trebuie realizată după ce făptuitorul a intrat în posesia lor, acîest lucru oferind posibilitatea administrării probelor de vinovăţie — atât sub aspectul in-fracţitmii de trafic de stupefiante, cât şi sub laspectul altor infracţiimi săvârşite {furt, delapidare ş.a.).

înainte de a se trece la surprinderea făptuitorilor se impune supravegherea lor atentă, „înregistrarea" tuturor activităţilor desfăşurate, pa-soanele cu oare au intrat în legătură, mijloacele de transport folosite ş.a. Lucrătorii care urmează să acţioneze trebuie să fie temeinic instruiţi, să cunoască în amămmt toate datele oe-i privesc pe făptuitori, să stabilească modalităţile de legătură între ei, să fie dotaţi corespunzător pentru a acţiona m orice situaţie.

Din cuprinsul' procesului-verljal de constatare a infracţiunii flagrante trebuie să rezulte următoarele:

—• data şi locul constatării ;—• calitatea, numel'e şi prenumele oelor care fac constatarea şi organul din care fac parte; —• temeiul de fapt şi de drept al intervenţiei; —■ datele de identificare ale martorilor asistenţi;— activităţile desfăşurate de făptuitori în momentul surprinderii — în

funcţie de modalităţile concrete de săvârşire a infracţiunii;— identitatea făptuitorilor, cu precizarea actului în baza căruia s-a făcut identificarea, organul emiitent, data aplicării vizei de intrare în ţară etc. ;— starea'" în care se găseau făptuitorii în momentul depistării ;— rezultatul percheziţie corporale, a percheziţiei efectuate asupra bagajelor şi mijlocului de transport cu care se deplasau;

—■ descrierea detaliată a substanţelor ori produselor ce par a fi stu-pefiante, gă.site asupra făptuitorului;— rezultatul folosirii trusei cu reactivi centru testarea stupefiantelor;

Atunci când se apropie mcmentul injectării sau ingerării stupefiantelor, la toxicomani apar simptome ca: lăcrimări, curgeri nazale, dureri, mâncărimi, stare de teamă, frisoane, dilatarea pupilelor, irascibilitate, agitaţie, nervozitate.

Toxicomanii aflaţi sub influenţa drogurilor sunt somnolenţi, apatici, puţin comunicativi, privesc în gol şi caută să se izoleze pentru a trece la consum (N.A.).

152 303

fotografierea sau înregistrarea video a stupefiantelor sau toxicelor -— în locurile unde au fost ascunse — şi a persoanelor implicate în traficul ilicit;descopei-irea obiectelor corp delict şi a urinelor,vizibile — pipe cu care s-a. fumat, resturi de ţigări, fiole goale, seringi etc., înţepături, cruste, cic-atrice pe membrele inferioare şi superioare ale consuiT^atorilor de stupefiante; (Fig. 9.1—9.3).

— efectuarea percheziţiei corporale asupra persoanelor implicate găsite la faţa locului — în vederea găsirii unor produse sau substanţe stupefiante ori toxice, a unor obiecte şi înscrisuri ce pot constitui mijloc de probă ;— folosirea câinelui de urmărire pentru prelucrarea urmei de mi-ros.^^

In faza dinamică a cercetării la faţa locului, se desfăşoară:— examinarea amănunţită de către medic a persoanelor despre care există indicii că se află sub influenţa consumului de stupefiante; această examinare se impune cu acuitate în vederea recoltării probelor biologice — sânge şi urină — în timp util şi luarea măsurilor medicale reclamate de situaţia de fapt constatată;— efectuarea unor. fotografii sau înregistrări de detaliu — îndeosebi asupra urmelor injecţiilor, resturilor de ţigări, a resturilor pulberilor de stupefiante, a reţetelor şi a altor înscrisLtri ce interesează cauza;

— examinarea ţinutei vestimentare şi a altor obiecte aparţinînd făp-tuitorului;

— examinarea minuţioasă a bagajelor şi coletelor, urmărindu-se des-coperirea pereţilor şi fundurilor duble, a capacelor.

Aceeaşi atenţie trebuie acordată verificării alimentelor şi băuturilor. Practica semnalizează cazurile unor traficanţi care au ascuns diferite cantităţi de stupefiante în cutiile de compoturi, în sticlele cu băuturi alcoolice, în bucăţile de ciocolată, în cutii de conserve ş.a. (Fig. 9.4—9.10).

O im.portanţa cu totul aparte prezintă căutarea, identificarea, relevarea, fixarea şi ridicarea urmelor digitale de pe înscrisurile găsite asupra făptuitorilor ori de pe ambalaje — atât a celor în care se află diverse cantităţi de stupefiante, cât şi cele cu care sunt ambalate alte produse

:- î-ig. 9.4.Heroina este toxica chiar şl pentru câinii special dresaţi în vederea descoperirii drogurilor. Fiind puşi, în cadrul „atribuţiunilor de serviciu" să descopere drogul după miros, câinii devin foarte curând dependenţi de acesta, dae semne evidente când îi resimt lipsa, în caz de „suspendare din post" şi mor ht decurs de cel mult ura an datorită „supradozării" — I. Suceavă şi P. Olaru, op. cit., pag. 197.

----------------------1

304 20 — Tratat de metodică criminalistică vol. .1 3Q5

Fig. 9.10.

Fig. 9.7.

20*

154Fig. 9.13.

ce cuprind în conţinutul lor produse ori substanţe stupefiante. Exernplul de mai jos ni se pare edificator.

La P.C.T.F. Giurgiu au fost depistaţi 4 cetăţeni sârbi. De la început, prezenţa lor a trezit suspiciuni în sensul că, deşi veneau din Turcia prin Bulgaria şi afirmau că sunt „grăbiţi", au preferat ruta ocolitoare prin România. La controlul riguros efectuat asupra autoturismului s-a descoperit în portbagaj un tub, tip spray, ce conţinea vopsea de culoare gri, nuanţa mai închisă decât a autovehiculului.

Culoarea respectivă a fost identificată ca aplicată în zona rezervorului de benzină şi în compartimentul motorului, în spatele bateriei, locuri tmde s-au găsit 10,480 kg. răşină cannabis şi 1 kg haşiş lichid.

Răşina cannabis se prezenţa sub formă de calupuri, ambalate în pungi din material plastic şi lipite cu o hârtie gumată. O rolă cu astfel de hârtie gumată a fost găsită şi în torpedoul autoturismului, al cărui proprietar M.S. a declarat că întreaga cantitate de droguri îi aparţine, că a cumpărat-o din Turcia cu suma de 350 $ S.U.A., iar ceilalţi ocupanţi ai autoturismului nu au cunoştinţă despre existenţa stupefiantelor. Totodată, din cele trei scrumiere ale autovehiculului au fost recoltate mai multe resturi de ţigări, dintre care trei resturi confecţionate manual.

De pe hârtia gumată, cu care erau lipite pungile ce conţineau calupurile de răşină cannabis, au fost relevate mai multe urme digitale, ce s-au dovedit a fi ale lui M.S. şi M.I. — unul din ocupanţii autoturism.ului. Ulterior analizele fizico-chimice au scos în evidenţă că cele trei resturi de tipări conţineau particule de răşină cannabis. Urmele digitale relevate de pe hârtia resturilor de ţigară s-a stabilit că aparţin numitei B.M.D. care, în faţa probelor a recunoscut că este consumatoare de droguri şi că a procurat —■ împreună cu ceilalţi trei — cantitatea de stupefiante găsită.

Din exemplul citat se desprind necesitatea examinării în detaliu a mijloacelor de transport folosite de persoanele despre care există suspiciuni sau se deţin date că practică comerţul ilicit cu stupefiante. Practica pozitivă a organelor de Urmărire penală a scos în evidenţă, atât posibilităţile multiple de ascundere pe care le pot oferi mijloacele de transport, cât şi ordinea în care trebuie să fie căutate.

Astfel, în vehiculele cu mjotor, în special autoturisme, se pot ascunde şi transporta până la 100 kg. stupefiante, fără să se atragă atenţia, Locurile special amenajate prezintă O extrem de mare varietate. In general, toate locurile unde există materiale de acoperire — tapiţerie, capacele roţilor ş.a. — uşor manevrabile, se pot amenaja ascunzători. Cu ocazia examinării autovehiculelor trebuie acordată atenţie deosebită portierelor, pragurilor, stâlpilor de susţinere a plafonului, podelei, plafonului, ari^ pilor, barelor de protecţie, roţilor, rezervoarelor de apă şi benzină, bateriei, tubulaturii sistemelor de ventilaţie şi încălzire, tabloul de bord, farurilor şi lămpilor de poziţie, tapiţeriei, scaunelor.

La autocamioanele T.I.R. se impune examinarea sistemailui frigorific, suspensia, saşiul rem.orcii, insistându-se pe zonele unde apar suduri sau vopsiri recente. De asemenea, nu trebuie omis faptul că, de multe ori, traficanţii folosesc diferite ascunzători şi dispozitive secrete de deschidere a uşilor fără violarea sigiliului de plumb vamal (Fig. 9.11.—9.18).

Omiterea sau tratarea cu superficialitate a examinării anumitor părţi din autovehicule poate duce la rezultate nedorite, cu repercusiuni, uneori grave.

Fig. 9.13.

155Э

Cu ocazia cercetării autoturismului cetăţeanului turc S.H. au fost găsite — în canapea — 26 calupuri de răşină cannabis iar, într-un sac cu alimente încă 132 plicuri cu acelaşi conţinut. Fiind deferit justiţiei şi executând pedeapsa în penitenciar, S.H. s-a interesat insistent de modalitatea în care ar putea să-şi recupereze autoturismul confiscat.

Sesizate, organele de poliţie au procedat la reexam.inarea autoturismului în cauză, ocazie cu care s-au mai găsit 13 calupuri de ră.şină cannabis în rezervorul de benzină secţionat. într-un alt caz cu prilejul examinării autoturism.ului marca „Ford", aparţinând cetăţeanului turc A.M. s-au găsit iniţial 37 turte de haşiş, în greutate de 19,150 kg. După condamnare, autoturismul a fost vândut la licitaţie, iar cumpărătorul — cu ocazia unor reparaţii la caroserie — a mai găsit în ascunzători amenajate în aripi, încă 27 calupuri, în greutate de 14,450 kg.

310156

în vagoanele de cale ferată, ascunzătorile cele mai frecvent folosite sunt:— tapiţeria interioară a vagoanelor;— plafoniere şi lămpi;— scrumiere;— spatele aparaturii radiatorului de căldură;— dosul tablourilor;— coşurile pentru hârtii, ş.a.;— locuri existente la extremităţile vagoanelor: dulapuri goale sau cele pentru releele electrice, compartimentele mecanismelor uşilor cu-lisante, dulapul stingătorului de incendiu, prizele electrice neconectate, dulapul pentru produse farmaceutice şi cel pentru piese de schimb;— toalete şi spălătoare: compartimentul rezervorului de apă şi cel al încălzitorului de apă, suportul pentru săpun, şerveţelele şi suportul pentru şerveţele, sub etajeră sau lavabou, sub suportul hârtiei igenice, în sulul hârtiei igienice;

, — compartimentele: în spate sau sub canapele, spătarele pe care se sprijină capul, miesele rabatabile, perdelele (jaluzelele), suportul pentru mâini;— culoarele compartimentelor: jaluzelele (storurile), portbagajele, scaunele rabatabile, uşile culisante;— compartimentul vagonului de dormit: soneriile şi suporturile lor, saltelele, perdelele, locurile pentru bagaje, instalaţiile sanitare, masa şi vasul de noapte;— cuşeta controlorului de la vagonul de dormit; cuşeta în general, depozitul de lenjerie de pat, dulapurile şi recipienţii, lenjeria curată şi murdară, sacii pentru lenjerie, barul.

Nu trebuie omis nici exteriorul vagonului — dulapurile pentru baterii, spaţiile goale şi terasele, gurile de apă, soclurile pentru lăm.pi, prizele electrice cu capac, lonjeroanele etc — unde se pot amenaja foarte uşor ascvmzători şi care pot fi închise şi deschise cu ajutorul unor scule de uz curent cum ar fi cleşte, şurubelniţă, cheie pătrată ş.a.

Când cercetarea la faţa locului se face pe o navă maritimă sau fluvială vor fi examinate:— cabinele personalului;— obiectele acestora;— părţile comune ale navei;— farmacia;

— tubulatura din băi şi toalete; .— toate locurile de pe punte;— rezervorul de reziduri etc.în cazul unei aeronave se au în vedere încăperile pentru depozitarea

alimentelor, bunurile echipajului şi bagajele pasagerilor.în laboratoare, fabrici, depozite, spitale se examinează dulapurile, rafturile

şi sertarele cu medicamente, produsele chimice, reactivi, solvenţi. Este indicat să se ridice în vederea cercetărilor fiolele- .sparte, seringile, sticlele sau recipientele — mai ales cele care nu au etiBhetă. Totodată, cu ocazia cercetării la faţa locului trebuie să se urmărească existenţa şi justificarea, după evidenţă, a reţetelor cu timbru sec din unităţile medicale.

Trebuie precizat că toate substanţele sau produsele ce conţin stupefiante — inclusiv toxicele — se ridică pentru cercetări. De asemenea, se va .proceda la ridicarea tuturor materialelor ce au fost folosite la fa-

bricare, prelucrare, procurare, administrare sau procurare — aparatură, reactivi, solvenţi, seringi, reţete cu timbru sec, pipe etc.

Materialele folosite la ambalarea drogurilor descoperite trebuie să fie perfect curate şi etanşe, pentru- a nu se influenţa calitatea produsului, umiditatea, aspectul exterior ş.a.

Din cuprinsul procesului-verbal de cercetare la faţa locului trebmie să rezulte, în principal, următoarele:

— data şi locul întocmirii;— calitatea, numele şi prenumele, unitatea din care fac parte membrii echipei de cercetare;''— temeiul de fapt al efectuării cercetării la faţa locului;— modul de sesizare şi conţinutul sintetizat al acesteia;-— temeiul de drept'^ al efectuării;— datele de identificare ale martorilor asistenţi;— constatările făcute la faţa locului — amplasarea locului faptei în contextul terenului, în raport cu punctele cardinale şi reperele fixe, identitatea făptuitorilor, activitatea desfăşurată de aceştia, măsurile luate pentru întreruperea activităţii ilicite ş.a.m.d.;— urmele găsite, fixate şi ambalate, cu precizarea exactă a locurilor unde au fost găsite stupefiantele sau toxicele, sortimentele şi cantităţile, modul de ambalare şi prezentare, metodele de ascundere;— explicaţiile făptuitorului cu privire la împrejurările în care a fost găsit, provenienţa produselor şi substanţelor obiect al traficului ilicit;— menţiune despre urmele şi mijloacele materiale de probă ridicate;— marca aparatului foto şi filmul folosit pentru executarea fotografiilor judiciare, condiţiile de luminozitate;

■—■ menţiune despre executarea schiţei locului faptei şi scara la care a fost făcută;— precizarea că a fost folosit câinele de urmărire:— ora începerii şi ora termunării cercetării la faţa,locului şi condiţiile în care s-a efectuat;— observaţiile martorilor asistenţi şi obiecţiile făptuitorului;— numărul de exemplare în care s-a întocmit procesul-verbal.

3. Efectuarea percheziţiei, verificarea şi ridicarea de obiecte şi înscrisuri

In efectuarea percheziţiei trebuie să se ţină seama de ceea ce este specific în cercetarea infracţiunii de trafic de stupefiante, aspecte pe care Ie vom sublinia în cele ce urmează.

în primul rând trebuie reţinut că aceasta activitate — chiar dacă este efectuată în cadrul actelor premergătoare, pentru documentarea începerii urmăririi penale —, în cazul străinilor, nu poate fi declanşată decât după obţinerea aprobărilor necesare.

In altă ordine de idei, referindu-ne la baza legală, se impune ca percheziţia să fie făcută numai în baza autorizaţiei, cu excepţia cazurilor când ea este urmarea constatării infracţiunii flagrante.

" In situaţia când Ia cercetarea la faţa locului participă şi alţi specialişti se va menţiona: numele, prenumele şi instituţia din care fac parte. Codul de procedură penală al României, art.-129—131.

312 157

Pe de altă parte, atunci când percheziţia se extinde şi asupra mijlocului de transport folosit de traficant şi se impune examinarea rigu- " roasă a autovehiculelor în vederea descoperirii ascunzătorilor amenajate m^eşteşugit, este necesar să se apeleze lă unii mecanici sau tinichigii auto. In felul acesta se evită riscul degradării autovehiculelor în cauză datorită necunoaşterii modului de demontare a unor subansamble.

Produsele sau substanţele toxice sau stupefiante trebuie ambalate cu grijă, pentru a se evita deteriorarea lor. In mod similar se va proceda cu seringile, fiolele folosite, vasele — sticle, recipienţi etc. — şi resturile de ţigări suspecte de conţinut cu stupefiante, precum şi înscrisurile ce au legătură cu cauza cercetată.

Referindu-ne la exemplul citat mai sus,'^ în cazul celor patru cetăţeni sârbi depistaţi la P.C.T.F. Giurgiu, pe unul din înscrisurile găsite ascunse în tapiţeria autoturismului erau menţionate numele celor patru ocupanţi ai autoturismului, iar în dreptul fiecăruia sume care totalizau 350 $ S.U..4., atât cât a declarat M.S. că a plătit pentru întreaga cantitato de drog. Pornindu-se de la acest aspect, pe parcursul cercetărilor a fost posibilă dovedirea vinovăţiei tuturor participanţilor. Practica judiciară în materie a evidenţiat faptul că în cazul abandonării stupefiantelor în anumite locuri, pe baza urmelor papilare relevate de pe ambalaje şi unele înscrisuri a fost posibilă identificarea ulterioară a traficanţilor.

• O ultimă remarcă se referă la obligativitatea consemnării în procesul verbal a denumirii originale a produsului sau substanţei descoperite, în limba în care este scrisa, situaţie impusă de faptul că unele substanţe pot fi foarte u.şor confundate cu medicamentele de uz general .— ce au aceeaşi formă, mărime sau culoare, iar unele dintre produsele farmaceutice, deşi conţin acelaşi stupefiant,- apar în comerţ sub denumiri total diferite, în funcţie de firma şi ţara producătoare.

Ridicarea de obiecte şi înscrisuri poate fi efectuată ca activitate procedurală de sine stătătoare, în afara percheziţiei.

Aceasta activitate priveşte ridicarea unor înscrisuri, ori copii ale acestora, cum ar fi :

— reţete cu timbru sec în care sunt consemnate diagnostice fictive;— caiete pentru evidenţa folosirii formularelor cu timbru sec;— registre pentru evidenţa mişcării produselor şi substanţelor stupefiante in farmacii;— condici de prescripţii medicale destinate exclusiv pentru stupefiante^", certificate de deces;— foi de observaţie clinică;— condicile de aparat şi caietele de evidenţă ale camerelor de gardă din unităţile spitaliceşti;

—- registre pentru evidenţa produselor şi a substanţelor stupefiante în laboratoarele de analiza şi de cercetări ştiinţifice din învăţământ, cabinet&le de analiză, institutele de cercetări ştiinţifice şi din alte unităţi ce deţin şi manipulează produse şi substanţe stupefiante;

— actele de gestiune — intrări-ieşiri — din spitale, farmacii, staţii de salvare, depozite etc;

Percheziţiile în asemenea situaţii, trebuie efectuate cu maximă opera-tivitate, realizându-se elementul surpriză, fără însă a se neglija problemele de detaliu.

O problemă cu totul aparte, înainte de declanşarea percheziţiilor o constituie stabilirea — până la detalii — a scopului activităţii, apreciindu-se, după caz, dacă el nu poate fi realizat prin alte mijloace mai eficiente.

Cunoaşterea persoanelor ce urmează a fi percheziţionate este obligatorie şi presupune, pe lângă obţinerea unor date legate de nume, prenume, profesie etc., şi aflarea unor date referitoare la modul de viaţă, anturajul şi cercul de prieteni, locurile mai intens frecventate, vicii', temperament ş.a. In cazul străinilor, este necesar să se cunoască dacă este traficant de stupefiante ori este dat în urmărire, data intrării în ţară, identitatea pe care a declarat-o în faţa organelor vamale, persoanele pe care le-a contactat de la intrarea pe teritoriul ţării, locurile de cazare, mijloacele de transport folosite, frecvenţa cu care s-a deplasat în anumite locuri etc.

Momentul efectuării percheziţiei trebuie ales cu multă grijă, de regulă, atunci când stadiul cercetărilor permite formarea convingerii că se vor putea obţine maximum de probe, în raport cu scopul urmărit:

— depistarea unuia sau mai multor consumatori de stupefiante în-tr-uii anumit loc;— găsirea unor produse ori substanţe stupefiante;— prinderea unui traficant care se ascunde într-un anumit loc;— găsirea instalaţiilor pentru producerea sau condiţionarea unor astfel de substanţe sau produse;

—■ identificarea u.stensilelor folosite de toxicomani în administrarea stupefiantului ;— gă.sirea obiectelor folosite pentru ascunderea stupefiantelor;— identificarea şi ridicarea înscrisurilor referitoare la modul de procurare a drogurilor, acte de identitate folosite, diverse însemnări — privind nume de persoane, localităţi din ţară, sume de bani ş.a.;— identificarea unor bunuri sau valori obţinute în urma traficului ilicit;— descoperirea unor bimuri sau valori deţinute contrar dispoziţiilor legale în 'vigoare — arme, muniţii, explozivi, metale preţioase.

Pe baza unui studiu atent trebuie să se realizeze cunoaşterea prealabilă a locurilor de percheziţionat şi în mod special al celor de ascundere, în funcţie de care se stabileşte numărul membrilor din echipa care va acţiona, ca şi dotarea tehnico-materială a acestora.

Practica recomandă ca şi la efectuarea acestei activităţi să fie folosiţi câinii de urmărire, special dresaţi pentru depistarea stupefiantelor. Fotografierea stupefiantelor, a locurilor de ascundere, a instrumentelor folosite la fabricarea, prepararea sau consumarea lor este utilă nu numai pentru documentarea cauzelor aflate în lucru, dar şi pentru instruirea practică a lucrătorilor de urmărire penală.

O altă particularitate în efectuarea percheziţiilor la cetăţenii, străini constă în folosirea unor interpreţi — translatori autorizaţi — care să mijloacească comunicarea între organele de urmărire penală şi străinii în cauză, interpreţi ce trebuie identificaţi şi cunoscuţi anterior momentului declanşării acţiunii, evitând astfel riscul unor eventuale inexactităţi şi incorectitudini din partea acestora.

-Vezi supra, secţ. a IlI-a, pct. 2; *° Pe aceste condici, soră sau asistentă medicală poate adăuga — după semnarea ei de către medic — fie alte stupefiante, fie altă cifră la nr. fiolelor administrate (N.A.).

158 315

— registre de producţie a şarjelor remaniate şi a cantităţilor rezultate după remaniere;— comenzi şi facturi pentru produse sau substanţe stupefiante;—autorizaţii eliberate de Ministerul Sănătăţii pentru activităţi cu substanţe sau produse stupefiante, în scopul uman, veterinar, ştiinţific sau industrial;— registre privind evidenţa produselor în secţiile de fabricaţie sau de condiţionare;— registre de evidenţă a probelor prelevate-"' şi procese verbale de valorificare sau distrugere a acestora;—bonuri^2 în j3a2a cărora se face eliberarea produselor şi a substanţelor- stupefiante din secţia de producţie către secţia depozitare;—acte de însoţire a transporturilor unor astfel de substanţe;—procese-verbale de distrugere a produselor şi substanţelor devenite necorespunzătoare din diferite cauze;— situaţiile trimestriale înaintate de unităţile care fabrică stupefiante prin sinteză, extracţie, transformare, purificare etc., precum şi de cele care condiţionează astfel de produse; Ministerul Sănătăţii — .Direcţia farmaceutică şi a aparaturii medicale;—documentaţiile şi buletinele de analiză în cazul pierderilor de stupefiante ori toxice;—procese-verbale de restituire către farmacii a stupefiantelor ne-consumate;— registre pentru evidenţa mişcării produselor şi a substanţelor toxice în fabrici, laboratoare, depozite, subdepozite;— registre pentru evidenţa mişcării produselor şi substanţelor toxice în unităţile sanitare şi farmaceutice umane şi veterinare de toate categoriile;— registre de copiere a prescripţiilor medicale pentru produsele şî substanţelor toxice a căror evidenţă este obligatorie;—ordinele de transport pentru toxice, emise de conducerea unităţii;— cererile de casare a produselor şi substanţelor toxice şi autorizaţiile eliberate în acest sens ş.a.

In anumite situaţii, evidenţa toxicomanilor comunicaţi de unităţile sanitare,-constituie punct de plecare în extinderea cercetărilor, în dovedirea activităţii infracţionale a traficanţilor. în cazul cetăţenilor străini trebuie acordată atenţie maximă actelor de identitate prezentate de aceştia organelor vamale.

De exemplu, la P.C.T.F. Calafat s-a descoperit cantitatea de 9,150 kg. cannabis asctmsă într^un autoturism „Mercedes", înmatriculat în Germania, proprietar figurând cetăţeanul turc F. I.

Autoturismul era condus de Т.Н. care a declarat că nu cunoaşte ni-mic despre drogul găsit, el fiind doar angajat să conducă maşina în ţarade înmatriculare. Din datele furnizate de Secretariatul general al O.I.P.C.— Interpol şi B.N. Interpol Ankara s-a constatat că Т.Н. este un numefictiv, acesta fiind identificat — după fotografii şi impresiunile digitale —în persoana cetăţeanului turc B.A., cunoscut traficant de stupefiante şi ur-------------------------------1

" Se păstrează la secţia de control tehnic al întreprinderii, precum- şi în registrul de evidenţă al secţiei de producţie (N.A.).

" Se întocmeşte în trei exemplare (un ex. la secţia producţie, un ex. la secţia de depozitare şi un ex. la serviciul contabilitate (N.A.).

mărit de autorităţile iugoslave în vederea executării unei pedepse pentru fapte similare.

Sub aspectul problemei tratate, alte înscrisuri ca: note de plată a cazării la hotel, chitanţe de achitare a convorbirilor telefonice, diferite adrese, fotografii, vizele din paşapoarte, pot contribui la dovedirea infracţiunii, implicit a vinovăţiei.

4. Dispunerea constatărilor tehnico-ştiinţifice, medico-legale. şi a expertizeicr

în activitatea de documentare a activităţii ilicite, valorificarea ştiinţifică a urmelor şi mijloacelor materiale de probă capătă o importanţă majoră, de concluziile rapoartelor de constatare tehnico-ştiinţifică sau expertiză depinzând, în ultimă instanţă, posibilitatea dovedirii existenţei infracţiunii.

Printre constatările tehnico-ştiinţifice şi expertizele care se pot dispune în astfel de cazuri, amintim:

a) CONSTATAREA . TEHNICO-ŞTIINŢIFICĂ SAU EXPERTIZA TOXICOLOGICA care se dispune pentru a se stabili dacă produsul ori substanţa ridicată de la făptuitori este toxic sau stupefiant, în înţelesul legii, ori dacă are în compoziţie stupefiante.

Cu ocazia efectuării unor activităţi de urmărire penală — cercetarea la faţa locului, constatarea infracţiunii flagrante ş.a. — organele constatatoare au posibilitatea să testeze produsele sau substanţele suspecte, folosind trusa cu reactivi pentru, testarea stupefiantelor. Identificarea constă în amestecarea unei mici cantităţi din substanţa în cauză cu un anumit reactiv care îşi va schimba culoarea, în raport cu substanţa analizată, motiv pentru care această metodă este cunoscută sub denumirea de reacţie de culoare.

Trebuie precizat însă că, rezultatul testării nu constituie mijloc de probă, ci doar un indiciu orientativ pentru cei prezenţi la faţa locului, chiar dacă testarea este făcută de un specialist în materie, prezent în echipa de cercetare.'^'^

Sarcina identificării stupefiantelor şi toxicelor este de competenţa spe-cialiştilor şi a laboratoarelor de profil şi numai raportul de constatare tehnico-ştiinţifică sau de expertiză constituie mijloc de probă.

De aceea, în rezoluţia motivata, va trebui să se solicite specialiştilor să răspundă la întrebări de genul:

— dacă substanţa supusă examinării este stupefiant sau conţine stu-pefiante?

—■ în caz afirmativ, despre ce produs sau substanţă este vorba?— care este denumirea exactă a substanţei sau produsului în litigiu?In raport cu obiectivul urmărit, se vor adresa specialiştilor şi întrebări

referitoare la puritate, concentraţie, greutate, umiditate, dacă stupe.-fiantele au fost sau nu falsificate etc.

.Alteori, analizele de laborator pot ajuta la descoperirea originii stu-pefiantelor, precizându-se dacă sunt sustrase dintr-o fabrică ori au altă

" Prezenţa opiului impregnat în ţesături poate fi depistată prin înmuierea ace.5tora în apă. Dacă ţesătura dobândeşte culoarea maronie, acesta este un indiciu ce atestă prezenţa drogului (N.A.) în acelaşi sens, C. Tuhaşu, op. cit., pag. 17.

159 317

provenienţă ilicită, prin analiza comparativă chimică a eşantionului de probă cu substanţele încriminate.

Problema se pune în mod similar şi în cazul produselor sau substanţelor toxice.

Cu titlu de exemplu, arătăm metodele folosite în cadrul analizelor propriu-zise, pentru a reliefa multiplele posibilităţi oferite de noile cuceriri ale ştiinţei, metode utilizate frecvent de labtiratoarele de profil din ţara noastră: cromatografia în faza gazoasa — pentru toxicele gazoase, determinarea ph-ului — în analiza toxicelor sau stupefiantelor lichide şi solide —, spectroscopia în emisie, difracţia în raze X, microscopia electronică — în cazul substanţelor anorganice.

în analiza substanţelor de natură organică — lichide sau solide — metodele folosite sunt: examinarea prin cromatografie în strat subţire, examinarea reziduurilor extractelor de solvenţi organici prin metode cromatografice, spectrofotometria în domeniu I.R., U.V. sau vizibil ş.a."-*

b) CONSTATAREA TEHNICO-ŞTIINŢIFICA SAU EXPERTIZA FI-ZICO-CHIMICĂ, având drept obiect stabilirea unor urme de substanţe sau produse stupefiante pe obiectele găsite la diferite persoane — seringi, pipe, pahare, linguriţe.

Acest gen de constatare tehnico-ştiinţifică sau expertiză se efectuează, în general, prin examinarea comparativă ce constă în coroborarea rezultatelor analizelor, efectuate asupra probei în litigiu, cu cele obţinute din analizarea probei de comparaţie sau cu datele privind caracteristicile fizico-chimice ale substanţelor, existente în literatura de speciahtate, sub formă de tabele sau cataloage.

c) CONSTATAREA TEHNICO-ŞTIINŢIFICĂ SAU EXPERTIZA DACTILOSCOPICĂ, în cazurile când pe ambalajele stupefiantelor sau pe unele înscrisuri se descoperă impresiuni digitale, având drept scop identificarea persoanei sau persoanelor care au creat aceste urme.

d) CONSTATAREA TEHNICO-STIINTIFICĂ SAU EXPERTIZA. GRAFICĂ ŞI TEHNICA A DOCUMENTELOR. în timpul examinării înscrisurilor, pe lângă identificarea scriptorului sau a maşinii la care au fost dactilografiate textele în litigiu, specialiştilor li se va cere să răspundă şi la alte probleme, cum ar fi:

—stabilirea autenticităţii şi vechimii înscrisurilor;—materialele din care este confecţionat suportul — hârtie, plastic, pânză etc.;

—materialele cu caie au fost scrise textele — cerneală, tuş, pastă ş.a.;—autenticitatea ştampilelor aplicate;—stabilirea provenienţei materialelor — file rupte diri agendă, coli de

hârtie cu anumite particularităţi privind calitatea, pagini din ziare străine etc.;— refacerea înscrisurilor rupte, arse, a textelor şterse sau acoperite etc.

în raport cu natura urmelor găsite la fata locului pot fi dispuse si alte constatări tehnico-ştiinţifice sau expertize — traseologice, biocriminalistice, chimice ş.a.m.d.

Constatarea medico-legală are menirea de a elucida dacă persoana supusă examinării este sau nu sub influenţa consumului de stupefiante, natura stupefiantului consumiat, dacă decesul s-a produs din cauza stupefiantului ingerat, dacă persoana suferă de afecţiunea înscrisă în receptele in baza cărora au fost eliberate stupefiantele.

5. Ascultarea martorilor, învinuiţilor sau inculpaţilor.Ascultarea toxicomanilor "'-

Având în vedere modalităţile diferite în care se poate săvârşi infracţiunea de trafic de stupefiante, locurile unde se pot comite asemenea fapte şi multitudinea modurilor de operare folosite de infractori, martorii pot fi identificaţi din rândul diverselor categorii de persoane. Declaraţiile martorilor, coroborate cu celelalte probe şi mijloace materiale de probă, conduc la elucidarea cauzei, sub toate aspectele.

Martorii pot fi identificaţi din rândul următoarelor categorii de persoane :— medici, farmacişti sau alte cadre din rândul personalului sanitar cu pregătire medie care, prin natura muncii lor, pot furniza date privind neregulile săvârşite în legătura cu reţetele-cu timbru sec, cazurile de sustrageri de stupefiante sau toxice, procedeele folosite de cei vinovaţi ş.a. Aceşti martori mai pot furniza relaţii preţioase cu privire la toxicomanii care încearcă să procure stupefiante din aceste locuri.

—■ persoane care supraveghează activitatea personalului muncitor din locurile unde se fabrică, prelucrează, condiţionează substanţele ori produsele toxice sau stupefiante, cele care transportă produsele de la o secţie la alta, fac aprovizionarea cu materii prime, lucrează în cadrul depozitelor etc., care cunosc despre neregulile comise 1л locul de muncă, persoanele vinovate, modul în care s-a comis şi s-a acoperit activitatea infracţională. Nu rare au fost situaţiile când astfel de persoane a u fost sohcitate de cei interesaţi să le procure stupefiante;

— persoane care-şî desfăşoară activitatea pe nave, aeronave, trenuri, autovehicule destinate transportului internaţionale rutiere — marinari, piloţi, personal de bord, însoţitori ai vagoanelor de dormit etc. De' multe ori, aceştia pot oferi informaţii preţioase legate de activitatea traficanţilor, persoanelor cu care au intrat în contact, modul de comportare pe timpul transportului, bagajele şi coletele pe care le aveau asupra lor în momentul îmbarcării ş.a.

— persoane ce deservesc hotelurile, motelurile, camping-urile unde au fost cazaţi străinii ori cei ce deservesc barurile, restaurantele unde au fost' semnalaţi traficanţii. De la aceştia se pot obţine date în legătură cu persoanele care i-au vizitat pe cei în cauză, frecventa acestor vizite, cheltuielile făcute, perioadele de timp cât au lipsit din locurile de cazare, comportarea suspectă a acestora ori „grija" deosebită manifestată faţă de unele persoane sau locuri.

—• persoariele din cercul de prieteni sau anturajul toxicomanilor, din declaraţiile, cărora pot reieşi date legate de persoanele care vizitau frecvent pe făptuitor, deplasările făcute în diverse localităţi din

Pe plan mondial, metodele cele mai moderne folosite sunt cele croma-to^afice respectiv cromatografia în faza gazoasă. Pentru uşurarea identificării stu-petiantelor şi altor toxice sunt folosite gazcromatografele portabile, capabile să depisteze orice substanţe, chiar în atmosfera unei camere (NA)

160 319

— locurile unde sunt depozitate stupefiante, insistându-se pe indicarea gazdelor şi a altor legătiu-i — atât de pe teritoriul ţării noastre, cât şi al altor state;—modul în care au reuşit să le treacă prin punctele vamale şi eventualele legături cu vameşii;

- — metodele şi locurile de ascundere a stupefiantelor în vederea tranzitării lor;—alibiurile pe care şi le-au creat;—actele false folosite;—alte transporturi de stupefiante efectuate anterior, traseele parcurse, mjjlocul de transport folosit;—alţi traficanţi cunoscuţi de ei, metodele folosite pentru ascunderea stijpefiantelor, mijloacele de transport utilizate, traseele folosite sau pe care le vor folosi în viitor ş.a.

în cazul ascultării toxicomanilor trebuie să se insiste pe stabilirea tuturor surselor de aprovizionare, substanţele folosite, modul şi locul de păstrare, modul de administrare, persoanele care i-au ajutat sau care cunosc despre activitatea lor.

Indiferent de modalitatea în care s-a săvârşit infracţiunea, ascultarea trebuie să lămurească deci, activităţile concrete desfăşurate de învinuiţi sau inculpaţi pentru consumarea activităţii ilicite, modul de operare, manoperele folosite pentru ascunderea urmelor-infracţiunii, legăturile infracţionale, persoanele care cunosc despre activitatea ilicită şi împrejurările în care au luat la cunoştinţă despre aceasta ş.a,

7. Cooperarea organelor de poliţie cu alte,organe şi organisme interne şi internaţionale pentru prevenirea şi combaterea

traficului de stupefiante

Organele de poliţie desfăşoară o bogată activitate menită să prevină să-^îrşirea unor asemenea fapte, deosebit de periculoase pe teritoriul patriei noastre.

Cunoaşterea şi apUcarea cu fermitate a legilor constituie chezăşia eradicării manifestărilor antisociale care se mai comit în acest domeniu.

în activitatea de prevenire şi combatere fermă a încălcărilor de lege ia regimul instituit, privind produsele şi substanţele stupefiante sau toxice, organele de urmărire penală ale pohţiei colaborează cu alte organe ce au atribuţii pe această linie.

De comim acord cu aceste organe se organizează controale în locurile şi obiectivele pretabile săvârşirii de infracţiuni.

De asemenea, luarea măsurilor pentru popularizarea legislaţiei în vigoare, educarea cetăţenilor în vederea prevenirii toxicomaniei, dezintoxicarea şi readaptarea socială a toxicomanilor, cunoaşterea celor pre-dispuşi să încalce dispoziţiile legale şi determinarea lor să renunţe la comiterea de fapte antisociale sau depistarea acestora în faza actelor pregătitoare ori imediat după săvârşirea infracţiunii, sunt activităţi ce au drept scop final lichidarea 'fenomenului infracţional. Măsurile întreprinse au determinat, aşa cum am arătat, ca România să nu se înregistreze cu probleme deosebite pe linie de trafic ilicit de stupefiante, pe pian naţional.

Având în vedere că ponderea o deţin cetăţenii străini — atât cei aflaţi pe teritoriul ţării din diverse motive, cât şi cei în tranzit — pentru

ţară în anumite perioade, manifestările „ciudate" observate de acesta şa.— rudele bolnavilor cărora li s-a prescris tratament medical pa bază de stupefiante şi care după deces au restituit substanţele rămase, pentru a lămuri căror persoane le-au predat, data, eventual actele întocmite cu această ocazie. Tot de la această categorie de martori se pot obţine relaţii referitoare la persoanele care au vizitat bolnavul în perioada tratamentului şi care i-au solicitat „împrumut" stupefiante ori la cele care s-au oferit să cumpere stupefiante rămase.

— persoanele trecute fictiv în reţetele cu timbru sec ori în evidenţele camerelor de gardă sau a staţiilor de salvare, pentru a elucida aspectele legate de data prezentării la consultaţie, medicul care i-a consultat, tratamentul medicamentos prescris şa.— persoanele din cadrul unităţilor unde se cultivă plante ce conţin substanţe toxice sau stupefiante, în legătură cu realitatea suprafeţelor cultivate, producţia obţinută, modul de sustragere al plantelor, persoanele vinovate, actele justificative întocmite pentru ascunderea activităţii infracţionale etc.— ălte persoane care pot furniza 'date ce interesează cauza.

în legătură cu învinuiţii, inculpaţii şi toxicomanii, având în vedere opinia exprimată în legătură cu calitatea procesuală a acestora din urmă,-*"' problemele pe care trebuie să le lămurească ascultarea sunt identice. .Aceasta, indiferent dacă toxicomanii vor fi sau nu trimişi în judecată pentru fapta comisă anterior autoadministrării de stupefiante, fără prescripţie medicală. în lumina opiniei formulate, considerăm că, în nici un caz, aceştia nu trebuie ascultaţi ca martori, sub prestare de jurămâiit, iar declaraţia să le fie consemnată pe formular tipizat. întrucât ascultarea acestuia este obligatorie, declaraţia sa va fi consemnată pe coală albă, de hârtie.-, Orice persoană implicată în traficul de stupefiante trebuie ascultată, pornindu-se de la împrejurarea concretă în care" a fost prinsă.

Din declaraţiile acestora trebuie să-rezulte, în principal, următoarele:— de unde veneau şi unde se deplasau în momentul depistării;— provenienţa stupefiantelor, numele şi prenumele persoanei de la *

care le-au procurat, locul şi împrejurările în care a avut loc tran-• zacţia, preţul de cumpărare;— persoanele cărora urmau să le predea produsele sau substanţele toxice;— persoanele cu care au luat sau urmau să îa legătura şi în ce scop;— suma pe care urmau să o încaseze pentru stupefiantele sau serviciile făcute — de la cine, modalitatea de plată ş.a.

Ascultarea traficanţilor de stupefiante proveniţi din rândurile cetăţenilor străini, aflaţi în tranzit prin ţara noastră, pe lângă aspectele arătate, trebuie să ducă la lămurirea următoarelor probleme:

— legăturile infracţionale, modul "cum este organizat şi funcţionează traficul ilicit;

-— procedee folosite şi sarcinile fiecărei legături;— sursa de provenienţă a stupefiantelor, destinaţia lor — localitatea şl persoana —, precum .şi modul în care urma să se facă predarea;

Vezi, Supra, secţ. a Il-a, pct 4.

320 21 — Tratat de metodică criminalistică voi. I 161

tica pozitivă şi rezultatele obţinute în lupta împotriva acestui flagel al umanităţii. Schimburi de informaţii se realizează şi cu specialişti din -cadrul Diviziei de stupefiante O.N.U.

Cooperarea se realizează şî cu unele state neafiliate la O.I.P.C. — Interpol, cu ocazia unor simpozioane sau reuniuni internaţionale privind prevenirea şi combaterea traficului de stupefiante.

prevenirea introducerii în ţară organele de poliţie colaborează intens cu organele vamale şi poliţia de frontieră.

Schimbul de informaţii reciproce privind particularităţile traficului de stupefiante, locurile şi metodele de descoperire a (traficanţilor şi consumatorilor, etc. este menit să contracareze orice încercare de introducere în ţara noastră a produselor şi substanţelor stupefiante.

Din acelaşi considerent ţara noastră desfăşoară o largă cooperare internaţională. Lupta împotriva contrabandei cu stupefiante reclamă, de multe ori, acţiuni întreprinse în cooperare gu una sau mai multe ţări, având drept scop depistarea traficanţilor, confiscarea stupefiantelor, activităţi ce sunt reglementate prin tratate bilaterale sau convenţii internaţionale.

.Aderarea ţării noastre la Convenţia unică asupra stupefiantelor din 1961 şi la Organizaţia Internaţională de Poliţie Criminală — Interpol — a impus luarea unor măsuri de natura să faciliteze cooperarea eficientă împotriva traficului ihcit cu stupefiante şi îndeplinirea sarcinilor asumate prin aderarea la convenţii internaţionale.

Pentru sprijinirea ţărilor care se ocupă de combaterea traficului de droguri şi a consumului ilegal de stupefiante Secretariatul general al O.I.P.C. — Interpol trimite tuturor ţărilor afiliate următoarele documente;

—fişele (notiţele) unor traficanţi daţi în urmărire, pentru a fi supravegheaţi sau arestaţi;—adrese prin care sunt semnalate autoturismele, navele şi aeronavele suspecte că fac trafic de stupefiante;—situaţii recapitulative lunare — în care sunt prezentate pe continente şi ţări toate cazurile de descoperire a stupefiantelor, cu indicarea datei, locului, datelor de stare civilă ale persoanelor implicate, modului de operare, felului şi cantităţii stupefiantului, locului de achiziţie şi destinaţie, mijlocul de transport folosit;—circulare de informare referitoare la unele moduri de operare noi şi la locurile de ascundere, sortimentele noi de stupefiante puse in circulaţie pe piaţa ilicită ş.a.;— rapoartele anuale privind ansamblul traficului internaţional — volumul confiscărilor pe tipuri de stupefiante, numărul de confiscări pe continente şi ţări, numărul persoanelor implicate pe naţionalităţi, categoriile de mijloace de transport folosite, numărul laboratoarelor şi culturilor clandestine, concluziile desprinse şi recomandările adresate ţărilor membre.

Prin Biroul Naţional Interpol se pot solicita şi obţine de la Secretariatul general al O.I.P.C. — Interpol sau de la alte birouri naţionale — Interpol o serie de date, cum ar fi:

— informaţii în legătură cu persoanele arestate, implicate sau suspecte că fac trafic ilicit cu stupefiante;—verificări supUmentare ori informaţii referitoare la traficanţi, cauze, mijloace de transport, moduri de operare, impresiuni digitale, fotografii etc.

La rândul său B.N. — Interpol transmite Secretariatului general O.I.P.C. — Interpol, statistici privind cantităţile de stupefiante confiscate şi date despre persoanele implicate, conform ordinelor şi instrucţiunilor în vigoare, aprobate de conducerea Ministerului de interne.

Organele de poliţie colaborează cu autorităţile similare ale ţărilor afiliate Ia O.I.P.C. — Interpol, prin schimburi de experienţă privind pi-ac-

ANEXA 1

NOMENCLATURA

TRATATELOR INTERNAŢIONALE IN MATERIE DE STUPEFIANTE ELABORATE SUB AUSPICIILE COMISIEI PENTRU STUPEFIANTE

1. Convenţia din 1912 — Convenţia internaţională asupra opiului, semnată laHaga la 23.01.1912 cu amendamentele stabilite prin Protocolul semnat de LakeSuccess, New York, la 11.12.1946.2. Acordul din 1925 — Acordul privind producerea, comerţul interior şi folosirea opiului preparat, semnat la Geneva, la 11.02.1925, cu amendamentele stabilite prin Protocolul semnat la 11.12.1946 la Lake Success, New York;3. Convenţia din 1925 — Convenţia internaţională asupra opiului semnată la Geneva, la 11.12.1946, cu amendamentele aduse prin Protocolul semnat la Lake Success, în 1946;4. Convenţia din 1931 — Convenţia i.nternaţională privind limitarea producerii şi reglementarea desfacerii narcoticelor, semnată la Geneva, la 13.07.1931, cu amendamentele ce i-au fost aduse in 1946 la La'Ke Success;5. .acordul din 1931 — Acordul privind controlul asupra consumului de opiu fu.mat în Extremul Orient, semnat Ia Bangkok, la 27.11.1931, cu amendamentele din 1946, de la Lake Success.6. Convenţia din 1936 — Convenţia privind represiunea traficului ilicit de droguri, semnată la Geneva, la 26.06.1936, cu amendamentele aduse la Lake ■Success;7. Protocolul din 1916 — semnat Ia Lake Success, New York, la 11.12.1946 prin care au fost aduse amendamente acordurilor şi convenţiilor menţionate la pct. 1—6;8. Protocolul din 1948, semnat la Paris, la 19.11.1948, prin care se pun sub control internaţional anumite droguri neprevăzute de Convenţia din 13.11.3931;9. Protocolul din 1953, privind limitarea şi reglementarea culturilor de mac, precum şi producerea, comerţul internaţional en-gross şi folosirea opiului, semnat Ia New York, la 23.06.1953;

ÎO. Convenţia din 1961 — Convenţia unică asupra stupefiantelor —, semnată la New York, la 30.03.1961;П. Convenţia din 3971 — Convenţia internaţională asupra substanţelor psihotrope, semnată la Viena, la

21.02.1971;12. Protocolul din 1972 — privind amendamentele la Convenţia unică asupra stupefiantelor din 1961, semnat

la Geneva, la 25.03.1972.

162

ANEXA nr. г Neostigmini broidumNicotinamidumNoscapini hydrochloridumPapaverini hydrochloridumPhenobarbitalumPhenobarbitalum natricumFhenytoinumPrednisoloni acetasPrednisolonumPrednisoni acetasPrednisonumProcaini hydrochloridumPromethazini maleasReserpinum-ResorcinolumScammaniae rйsinaSecale cornutumSirupus opii.Soluţie digitoxiniSoluţie epinephriniSoluţie formaldehydiSoluţie hydrogenii peroxydi concentraSoluţie nitroglycerini spirituosaSparteini sulfasStrychini semenSuxamethonii chloridumTinctura AconitiTinctura AnticholerinaTinctura BelladonnaeTinctura DigitalisTinctura IpecacuanhaeTinctura strychniTolazolini -hydrochloridumTricresolumTriamcinoloni acetonidumUrethanumZinci chloridum

VENENA

Isoprenalini hydrochloridum Lanatosidum „C" Natrii fluoridum Pethidini hydrochloridum Physostigmini_salicylas Pilocarpini nilras Pilocarpini hydrochloridum Pulvis opii et ipecacuanhae . Strophantosidum g Strychnini nitras Strychnini sulfas Tinctura opii

Comprimata amobarbitali natrici Comprimata cyclobarbitali Comprimata digoxini Comprimata hidrochlorothiazidi Comprimata phenobarbitali Comprimata obducta lanatosidi ,,C" Corti-soni acetas Chinidini sulfas ChinidinumChjnini hydrochloridum Chinini sulfas Cycîobnrbitalum Deso;4"ycortoni acetas Digitalis purpucese folium DisuifiranumI^giiniis purpureae pulvis tiltratus -Kmetini hydrochloridum Kpiicdrini hidroehloridum -Krgocalciferolum Extractum Belladonae siccum -fOxtractum Hyoscyami siccum E-xtractum Secalis cornuţi siccum -Hcpr.rinum natricum Hyrirochlorothiazidum ilydrocortisoni acetas -l) ydrocortisonu m Hydrocortisoni hemisuccinas Hyoscyami folium Injeclio heparin! natria Injcctio insulini lodumIpecacuanhae radixIsohiazidumJaiapae rйsinaLevarterenali bitartrasLidocainum-Nalrii nitris

PRODUSELE GALENICE ŞI SPECIALITĂŢILE FARMACEUTICE,SUPUSE PREVEDERILOR LEGII 73/1969, PREVĂZUTE ÎN NOMENCLATORUL MINISTERULUI

SANATAŢII

PRODUSE GALENICE Mixtura

anaestesica cocâini (soluţia Bonain)Pulvis opii et ipecacuanhae (pulbere de opiu şi ipeca; sinonim; pul vis Do veri)Sirupus opii (sirop de opiu)Sirupus Opii dilutus (sirop de opiu diluat)Tinctura anticholerina (tinctură anticolerină)Tinctura opii (tinctură de opiu)Tinctura opii composita (tinctură de opiu compusă)

SPECIALITĂŢI FARMACEUTICE

■ Aethil morphinum hydrochloricum (clorhidrat de etil morfină;-sinonim: Djonină)-Cocainum hydrochloricum (clorhidrat de cocaină)-Codeinum "(codeină)-Codeinum hydrochloricum (clorhidrat de codeină)-Codeinum phQsphoricuin (fosfat de codeină)- Extractum opii siccum (extract uscat de opiu)-Morphinum hydrochloricum (clorhidrat de morfină)-Opium concentratum (opiu concentrat; sinonime: omnopan şi pantopan)-Opium pulveratum (opiu pulbere)

ANEXA nr. 3

SUBSTANŢELE TOXICE EXISTENTE ÎN UNITĂŢILE FARMACEUTICE

SEPARANDA

Acidum aceticum Acidum hydrochloricum Acidum nicotinicum Acidum phosphoricum Aconiti tuber Achhylis p-aminobenzoas Aetylmorphini hydrocloridum Amobarbitalum natricum Amylocaini hydrochloridum Argenti nitras Barbitalum Barbitalum natricum Belladonna folium

Belladcnnae radixBromisovalumBromoformiumChloraminum ВChloramphenicoUimCodeini hydrochloridumCodeini phosphasCodeinumCoffeinumCoffeinum et acidum citricum Coffeinum et matrii benzoas Colecalciferoium Comprimata acetyldigitoxini

Acenocoumarolum -Acetyldigitoxinum -Atropini sulfasBuîylscopolammonii brcmidumClonidinaDe-s!anosidum-DigitoxinumDigoxinumEpinephrinumErgcmetrini maleas-Krgotiimini tartiasHis'amini hydrochloridumHydrargyri o.xycy-anidum

21 323

324 163

care au dreptul să efectueze asemenea operaţii, condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească şi să le respecte unităţile respective privind înregistrarea sau autorizarea de deţinere, preparare, experimentare, transport, depozitare, manipulare, folosire ş.a. a unor astfel de materii.

Legea penală incriminează două infracţiuni de nerespectare a regimului armelor şî muniţiilor, respectiv:— deţinerea, portul, confecţionarea, transportul şi orice

operaţiuni privind circulaţia armelor şî muniţiilor ori funcţionarea atelierelor de reparat arme, fără drept — forma tipică;— nedepunerea armei sau a muniţiei în termenul prevăzut de lege la organul competent de către persoana căreia i s-a respins cererea pentru prelungirea valabilităţii permisului — ca variantă asi-milată.5

Totodată, legea prevede trei variante agravate ale primei infracţiani — deţinerea, înstrăinarea sau portul, fără drept, de arme asctmse ori de arme militare, precum şi a muniţiei pentru astfel de arme; deţinerea, înstrăinarea sau portul, fără drept, a imai mttltor arme, exceptând cele menţionate în prima variantă agravată, precum şi a armelor de panoplie ori a muniţiei respective în cantităţi mari; portul de arme, fără drept, în localul organizaţiilor publice, la întrunirile publice ori în localurile unde se desfăşoară alegeri.^

Infracţiunea de nerespectare a regimului materiilor explozive constă fie în fabricarea, prelucrarea, deţinerea, transportul ori folosirea materiilor în cauză, fie în orice altă operaţie privind circulaţia acestora, fără drept.''

Potrivit reglementărilor în vigoare şi literaturii de specialitate,^ armele şi muniţiile ce fac obiectul infracţiunilor săvârşite la acest regim pot fi clasificate astfel:

a) după destinaţia lor: arme militare — de luptă^ —; arme de vânătoare — cu alice, glonţ, cu alice şi glonţ —, cu repetiţie sau auto-m.ate, având una sau două ţevi; arme de tir sportiv, fie arme de foc, fie cu aer sau alte gaze comprimate, fabricate sau confecţionate special pentru trageri sportive — omologate şi recunoscute de Federaţia Româna de Tir; armele deghizate — ascunse —, respectiv arme de foc, fabricate sau confecţionate de aşa manieră, încât existenţa lor să nu fie vizibilă sau bănuită;'" armele de panoplie, adică armele de foc făcute inofensive, care, prin valoarea lor istorică, documentară, ştiinţifica, artistică etc. stmt destinate a fi păstrate în instituţii de artă şi cultură ori panoplii personale;" orice alte arme — cu ţeava retezată, de fabricaţie proprie, etc. —, speciale — având la bază principiul aruncării unuia sau mai multor

r---------------------=■ Codul penal al Romăniei, art. 279 alin. 1 şi 2.

Idem, art. 279 alin. 3, lit. a—с. •> Ibidem, art. 280." D. Schiopu, Contribuţii la etiologia şi morlologia leziunii de impact in împuşcarea cu pistoletul, în

„Probleme de criminalistică şi criminologie" nr. 2—3/1983, pag. 95—96." Revolverele, pistoalele, pistoletele-mitralieră şi puştile-mitralierâ (N.A.).

Este vorba de aşa-numitele pistoale-stilou, pistoalele-baston, pistoale-cuţit ş.a. (N.A.)." In această categorie se includ şi unele arme de foc, în stare de funcţionare, care constituie rarităţi ori

au o valoare deosebită (N.A.).

C A P I T O L U L X

PAETICULARITÂŢILE CЛRCETARO INFRACŢIUNILOR SĂVÂRŞITE LA RESIMUL ARMELOR, MUNIŢIILOR Şî MATERIILOR EXPLOZIVE

VASILE BERCHEŞAN

S e c ţ i u n e a I

Consideraţii generale

Infracţiunile săvârşite la regimul armelor şi muniţiilor' prezdntă un grad ridicat de pericol social, punând în pericol -statul, viaţa şi integritatea fizica sau sănătatea persoanelor, proprietatea publica şi privata, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, ordinea şi liniştea publică.

^ Armele prezintă mijlocul cel mai eficace folosit de către infractori atât pentru a săvârşi fapte de natură penală, cât şi pentru a-şi asigura scăparea, în cazul în care sunt surprinşi la locul infracţiunii ori sunt urmăriţi de organele judiciare, partea vătămată sau martori. Şi materiile explozive-' constituie surse reale de pericol, putând genera' consecinţe deosebit de grave, prin folosirea lor în scopuri ilicite ori prin manevrarea imprudenta, de către persoane neavizate.

Din considerentele arătate s-a impus, ca o necesitate de prim ordin, crearea unui cadru legislativ^ menit să asigure protecţia valorilor, implicit a relaţiilor sociale a căror ocrotire este realizată prin apărarea ordinii de drept, siguranţei persoanelor, proprietăţii publice şi private.-i

Actele normative în vigoare stabilesc ce se înţelege prin arme, muniţii şi materii explozive supuse acestui regim, condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele fizice şi juridice pentru deţinerea, portul şi folosirea armelor, cazurile în care se face uz de armă, operaţiunile cu arme şi muniţii, modul de funcţionare a atelierelor de reparat arme, aplicarea vizelor, acordarea, retragerea şi schimbarea autorizaţiilor şi permiselor de port armă etc., precum şi operaţiile ce se executa în procesul de producţie al unităţilor prin folosirea de materii explozive, persoanele

' Codul penal al României, art. 279. ^ Idem, art. 280.' Decretul nr. 367/1971, privind regimul armelor, muniţiilor şi materiilor explozive; Decretul nr.

297/1977 privind regimul materialelor exolozive folosite in economie; Decretul nr. 231/1974 privind dotarea organizaţiilor de stat şi obşteşti cu arme militare şi muniţie corespunzătoare şi Decretul nr. 299/1979 privind deţinerea armelor de vânătoare şi de tir pentru paza şi combaterea păsărilor dăunătoare în pepinierele piscicole situate în Delta Dunării ş.a.

In acelaşi sens, V. Dongoroz ş.a.. Explicaţii teoretice ale Codului penal roman, voi. IV, Partea specială. Editura Academiei Române, Bucureşti, . 1972, pag. 328 Şl 340.

326 164

2. Armele, muniţiile şi materiile explozive ce au făcut obiectul activităţii ilicite.

3. Provenienţa armelor, muniţiilor şi materiilor explozive;4. Locul şi timpul săvârşirii infracţiunii;5. 'Făptuitorii, calitatea şi contribuţia la săvârşirea infracţiunii;6. Scopul săvârşirii infracţiunii;7. Cauzele, condiţiile şi împrejurările care au generat, înlesnit sau favorizat

săvârşirea infracţiunii.

1. Activitatea ilicită desfăşurată

Cercetarea trebuie să lămurească în care din modalităţile concrete a fost săvârşită infracţiunea, respectiv dacă aceasta s-a materializat în una sau mai multe acţiuni prohibite. Trebuie remarcat faptul că pentru existenţa infracţiunii este suficient săvârşirea uneia din acţiunile menţionate,'' după cum în cazul săvârşirii mai multor acţiuni — de exemplu, deţinere şi transport de arme, deţinere şi vânzare de muniţii, confecţionare şi reparare de arme etc.'^ :— există tot o singură infracţiune, şi nu mai multe infracţiuni concurente.

în sensul legii, prin deţinerea armelor şi muniţiilor trebuie înţeles că acestea au fost primite şi ipăstrate de către făptuitor. Nu prezintă nici nn fel de relevanţă-dacă cel ce deţine arme şi muniţii le-a dobândit şi le deţine pentru el sau pentru alttd. Totodată, pentru existenţa infracţiunii nu are relevanţă nici modul de dobândire — cumpărare, donare, împrumut etc. — şi nici fapttil că cel în cauză deţine o singură armă şi muniţia aferentă în cantitate mică. Pe parcursul cercetărilor organul de urmărire penală trebuie să lămurească şi astfel de aspecte — îndeosebi provenienţa armelor şi muniţiilor-" —, dar nu pentru a dovedi existenţa sau inexistenţa Infracţiunii, ci pentru a documenta alte laturi ale activităţii infracţionale, extinderea cercetărilor, stabilirea cauzelor şi condiţiilor care au generat şi favorizat comiterea faptelor ş.a. în aceeaşi ordine de idei, deţinerea de materii explozive presupune primirea şi păstrarea acestora de către făptuitor, indiferent de cantitate, formă, mod de dobândire ori perioada cât au fost în posesia sa.

Pentru a reţine săvârşirea faptei în modalitatea portului de armă, -organele dй urmărire penală trebuie să lămurească dacă în momentul surprinderii făptuitorul avea asupra sa armele şi muniţiile, indiferent de timpul cât le-a purtat. Nu trebuie omis faptul că pentru a ise reţine portul de armă, aceasta trebuie să fie încărcata ori făptuitorul să aibă asupra sa şî muniţii. Distincţia trebuie făcută pentru a se reţine săvârşirea faptei în această modalitate, având în vedere că deţinerea constituie infracţiunea chiar în situaţia în care este vorba de o armă neîncărcata.^'

Confecţionarea de arme şi muniţii înseamnă producerea acestora fie de către o singură persoană, fie de mai multe. Sub aspectul tratat, pentru a se reţine săvârşirea infracţiunii prin confecţionarea nu prezintă importanţă dacă arma în cauză a fost realizată de o singura persoană sau dacă

proiectile, substanţe aprinse, luminoase ori împrăştierii gazelor nocive şi de neutralizare.'-b) după construcţia canalului ţevii: arme cu ţeava ghiruuită, cu ţeava lisă şi

cu ţevi combinate — .având una #au două lise şî нпа ghintuită.c)după lungimea ţevii: arme cu ţeava lungă — 50—80 cm —, de tipul puştilor, carabinelor, puştilor mitralieră, armelor de vânătoare şi de tir, anne cu ţeava mijlocie — 20—50 cm — cum sunt pistoalele mitralieră şi armele сг: ţeava scurtă — '3—20 cm —, în această ultimă categorie intrând revolverele şi pistoletele.d) după modul de funcţionare: arme cu încărcare simplă — la care operaţiunile iniţiale de încărcare se repetă, manual, la fiecare foc'--' —, armele cu repetiţie — alimentate cu cartuşe din încărcător," armele semiautomate — construite pe principiul încărcării şi descărcării cu ajutorul presiunii gazelor'^ şi armele automate — prevăzute atât cu încărcător, cât şi cu sisteme perfecţionate ce

. permit utilizarea gazelor provenite din deflagraţia pulberii şi în-chiderea-deschiderea automată a culasei.e) după calibru:"' arme dc colibru mic — până la 6,35 mm —, arme de calibru mijlociu — între 6,35 mm şi 9 mm — şi arme de calibrib mare — peste 9 mm.f) după muniţia folosită; ar-me cu glonţ — militare —, arme cu -aZice — de vânătoare — şi arme mixte - cu glonţ şî alice.''

în înţelesul legii, prin muniţie se înţeleg: cartuşele, proiectilele şi Încărcăturile de orice fel care pot fi folosite la armele menţionate.

La rândul lor, materiile explozive cuprind: explozivii propriu-zişi, amestecurile explozive, pirotehnice şi simple, mijloacele de iniţiere, cele auxiliare de aprindere, precum şi orice substanţe sau amestecuri de substanţe capabile să dea reacţii chimice instantanee, cu degajare de căldură şi gaze la temperatură înaltă.

S e c ţ i u n e a a l l - a Problemele pe care trebuie să ie

lămurească cercetarea

Despre săvârşirea unor infracţiuni la acest regim, organele de urmărire penala pot fi sesizate fie prin denunţ, fie din oficiutoareS probTemt;'"

1. Activitatea ilicită desfăşurată.

Din această categorie fac parte .şi pistoalele de semnalizare, de start, dealarmă ş.a. nesupuse regimului autorizării. (N.A.).

Singurele arme de acest fel care se mai fabrică sunt cele de stand şi armele de vânătoare cu plumb (N.A.)." Puştile de război fabricate intre anii 1866—1940, unele carabine şi puşti de vânătoare (N.A.).1 Din această categorie fac parte pistoletele şi carabinele (N.A.).

Este vorba de armele de luptă — militare —, întrucât armele de vânătoare au alte criterii de stabilire a calibrului (N.A.). Unele arme de vânătoare (N.A.). '» Vezi Supra, secţ. I.

V. Dongoroz, ş.a., op. cit., pag. 331. 2" Infra, secţ. a lî-a, pct. 3. ^' V. Dongoroz, ş.a., op. cit, pag. 331.

165329

mai multe persoane au executat diferite piese componente — ce an fost ulterior asamblate.

In cazul materiilor explozive, fabricarea — ca activitate ce consti-ti'ie elementul material al infracţiunii — presupune producerea acestora i!rintr-un proces complex, având drept finalitate realizarea unui produs finit.

Fabricarea materulor explozive nu este sinonimă cu acţiunea de pre-lucrarej^ ultim.a desemnând operaţiunea prin care materia explozivă capătă o formă precis 'determinată — cartuşe, bombe, mine, maşini infernale ş.a.

Folosirea de materii explozive constituie infracţiune indiferent de modul sau scopul în care se realizează — pentru producţie, confecţionarea de muniţii, de obiecte de distracţie ori pentru experimentări etc.

Atât în cazul armelor şi muniţiilor, cât şi în cazul materiilor explozive, pentru a se putea reţine săvârşirea infracţiunii prin acţiunea de transport, cercetarea trebuie să lămurească dacă acestea au fost deplasate dintr-un loc în altul — în afara clădirii sau împrejmuirii, în aceeaşi localitate ori dintr-o localitate în alta. Trebuie reţinut că transportul presupiine întotdeauna deţinerea armelor şi muniţiilor, nu şi portul acestora.

In ceea ce priveşte operaţiunile de orice fel privind circulaţia armelor, muniţiilor şi materiilor explozive cercetarea trebuie să lămurească — de la caz la caz — acţiunile prin care făptuitorul le-a procurat sau transmis — vânzare-cumpărare, împrumut, donaţie, operaţiuni de import-export, consignaţie, introducere ori scoatere din ţară ş.a. Prin funcţionarea atelierelor de reparat arme trebuie să se înţeleagă activitatea — organizată în forma şi cu mijloacele de atelier — de reparare a armelor, fiind irelevantă situaţia că atelierul este încadrat cu ima sau mai multe persoane.-^

Pentru a constitui acţiuni prin care se săvârşesc infracţiuni la acest regim, modalităţile prezentate trebuie să fie realizate fără drept, respectiv prin încălcarea actelor normative în vigoare, aceasta constituind cerinţa esenţială pentru întregirea laturii obiective.

Deţinerea şi portul de arme şi muniţii de către persoanele fizice sunt permise numai cu autorizarea de către poliţiile judeţene ori a municipiului Bucureşti.23 De asemenea, cetăţenii rornâni pot fi autorizaţi să deţină şi să poarte numiai anumite categorii de arme şi anume: de vânătoare, de tir, iar dintre armele militare numai pistol. Şi armele de panoplie pot fi deţinute numai de către persoanele autorizate, portul lor fiind interzis.

Prin urmare, lipsa autorizaţiei ori depăşirea obiectului acesteia atrage după sine considerarea deţinerii, portului etc. fără drept infracţiuni la regimul armelor şi muniţiilor. In mod similar se pune problema în cazul materiilor explozive.

In cazul variantei asimilate a infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, cerinţa esenţială este îndeplinită dacă făptuitorul, a continuat să deţină ori să .poarte armele şi muniţiile după expirarea termenului de valabilitate a autorizaţiei — şi deci a permisului —, precum şi în cazurile de retragere a permisului, de încetare a activităţii ce

a justificat autorizarea de a deţine şi purta armele şi muniţiile în cauză, inclusiv în cazul când a survenit decesul titularului.

Cerinţa ca armele şi muniţiile să fie deţinute sau purtate fără drept este îndeplinită şi atunci când acestea depăşesc felul şi numărul — stabilite pentru fiecare caz în parte — de către organele competente. Legat de acest aspect, trebuie reţinut faptul că pentru armele cu alice se acordă 200—400 bucăţi, pentru armele cu glonţ — cu excepţia celor de calibru redus^'' — se autorizează deţinerea a 20—60 bucăţi. Nu trebuie considerat că menţiunea înscrisă în permisul de armă „sau componentele necesare confecţionării acestei cantităţi" dă dreptul titularului să deţină capse sau pulbere în plus faţă de numărul cartuşelor deţinute în mod legal.25 Din acest considerent, cantitatea de capse sau pulbere deţinută în plus faţă de numărul de cartuşe la care are dreptul — şi pe'care trebuie să le confecţioneze —, precum şi depăşirea limitei cantităţii de muniţie echivalente numărului de cartuşe aprobat pentru ar-m,ele de vânătoare îl situează pe deţinător în afara cadrului legal instituit. Sub aspectul unei încadrări juridice corespunzătoare, atât practic;» judiciară, cât şi literatura de specialitate-^ s-au pronunţat în sensul că deţinerea unei arme şi unei cantităţi mici de muniţie —■ peste cele autorizate — îmbracă elementele constitutive ale formei tipice a infracţiunii, în timp ce deţinerea ori portul mai multor arme sau muniţii în cantităţi mari constituie a doua formă agravată.

La rândul lor, confecţionarea, transportul, operaţiunile privind circulaţia armelor, muniţiilor şi materiilor explozive, funcţionarea atelierelor de reparat arme şi folosirea materiilor explozive sunt considerate efectuate fără drept, după caz: dacă sunt urmarea acţiunii unei persoane fizice, — în cazul confecţionării de arm.e, în orice condiţii —; a unei persoane fizice'ce nu posedă ordinul de transport emis de unitate ori efectuează transportul în alte condiţii decât cele statuate în dispoziţiilor legale; înstrăinarea sau împrumutarea armelor şi muniţiilor de către persoanele care nu au autorizaţia de deţinere; introducerea sau scoaterea din ţară — de către cetăţenii români sau străini domiciliaţi sau aflaţi temporar în România a altor arme decât cele de vânătoare, de tir, muniţii pentru acestea, armele de panoplie — înscrise în actele de trecere a frontierei —^'; vânzarea de muniţii confecţionate mianual ş.a.28.

Lămurirea problemei activităţii ilicite desfăşurate prezintă importanţă deosebită atât pentru asigurarea unei încadrări juridice corespunzătoare a faptelor eorAise şi, pe această bază, a desfăşurării activităţilor specifice de administrare a probelor, cât şi pentru stabilirea cauzelor

Pentru astfel de fţrjne — calibrul 5,6 mm — se acordă un număr de 100—200 cartuşe.^= Potrivit legii, persoanele fizice nu au dreptul să deţină materii explozive, cu excepţia pulberilor

necesare confecţionării cartuşelor de vânătoare, în cantitatea echivalenta muniţiei aprobate de organele competente (N.A.); Vezi şi Decretul nr. 367/1971 art. 45.

V. Dongoroz ş.a., op. cit., pag. 333.Idem, în cazul introducerii ' ori scoaterii din ţară de arme .şi muniţii în alt număr şi altă cantitate

decât cele pe care au dreptul să le deţină (N.A.).Fabricarea, prelucrarea şi folosirea materiilor explozive sunt considerate ca efectuate fără drept

dacă făptuitorii lucrează ca persoane particulare, iar scopul este altul decât confecţionarea cartuşelor de vânătore ori îndeplinirea obligaţiilor de muncă (Decretul nr. 367/1971, art. 34, 44 şi 5).

Poîî-ivit legislaţiei în vigoare, persoanele fizice nu mai au dreptul să deţină ateliere particulare de reparat arme (N.A.).

2' Pentru persoanele ce domiciliază pe teritoriul de competentă a acestor or-,?ane (N.A.); Decretul nr. 357./1971, art. 6.

166 331

Armele de panoplie — cu excepţia celor ce constituie rarităţi sau prezintă o valoare istorică, documentară, ştiinţifică ori artistică ' deosebită — se fac inofensive prin perforarea camerei cartuşului, diametrul orificiului fiind de 5 mm. Referitor la astfel de arme, organele de urmărire penală trebuie să lămurească dacă persoanele oare le deţi)i sunt autorizate să le păstreze în calitate de-colecţionari. Pe de altă parte, dacă armele de panoplie sunt în stare de funcţionare, este necesar să se stabilească dacă există acte eliberate de organele competente care să ateste valoarea lor deosebită ori constituie rarităţi şi, prin urmare, sunt exceptate din rândul armelor ce sunt făcute inofensive.

Există însă şi unele dispozitive care funcţionează ca şi armele de foc, având drept principiu de funcţionare forţa de expansiune a gazelor provenite din detonarea unei capse, dar care nu pot fi considerate ca făcând parte din' categoria armelor supuse regimului autorizării — de exemplu: pistoalele de împlântat bolţuri,^^ pistoalele de start, pistoalele folosite în abatoare pentru sacrificarea animalelor ş.a.

Trebuie reţinut că nu constituie obiect material al infracţiunii anumite părţi din armă, separate, ci numai arma în integralitatea ei. De aceea nu va constitui infracţiune deţinerea unei arme căreia îi lipsesc anumite părţi esenţiale, de exemplu, închizătorul.5^ Legat de aceasta, se desprinde ideea că pentru existenţa infracţiunii şi deci, a vinovăţiei, armele în cauză trebuie să fie în stare de funcţionare.

In legătură cu muniţiile, practica judiciară şi literatura de specialitate au statuat că tuburile, burele, rondelele ori alicele, luate separat, nu pot fi considerate muniţii — în înţelesul legii —, decât în cazul în care au fost constituite în cartuşe, proiectile ori încărcături care, împreună cu capsele şi pulberea, formează muniţia ce se foloseşte la armele menţionate. De asemenea, deţinerea de pulbere pentru confecţionarea cartuşelor de vânătoare — fără autorizaţie sau în cantităţi mai mari decât cele aprobate — nu constituie deţinerea de materii explozive, fără drent, ci infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor. In ceea ce priveşte cantitatea de arme şi muniţii, pentru a se reţine a doua varianta agravată a infracţiunii^'' — ,,rnai multe arme" sau „muniţii în cantităţi mari" — trebuie să existe cel puţin doi'ă arme pentru care nu există autorizare, respectiv muniţii în cantităţi neobişnuite, suspecte.

şi condiţiilor ce au generat şi favorizat săvârşirea unor astfel de fapte, cu efect pe linia combaterii şi prevenirii săvârşirii infracţiunilor lă acest regim.

2. Armele, muniţiile şi materiile explozive ce au făcut obiectul activităţii ilicite

Am văzut ce se înţelege prin arme, muniţii şi materii explozive, în sensul prevederilor legale în vigoare, precum şi clasificarea acestora.-^

Pe lângă lămurirea problemei categoriei din care fac parte armele, muniţiile şi materiile explozive — care constituie obiectul activităţii ilicite —, organele de urmărire penală trebuie să lămurească şi alta aspecte, cum ar fi: caracteristicile de fabricaţie — confecţionare — şi funcţionare, dacă îndeplinesc condiţiile pentru a fi considerate arme de foc, de tir sau de panoplie, cantitatea de arme — deţinută, purtată sau înstrăinată —, felul şi cantitatea de muniţii ori materii explozive, starea în care se află acestea ş.a.

Astfel, organele de urmărire penală trebuie să lămurească dacă armele descoperite întrunesc sau au caracterul de arme militare. Legat) de acest aspect trebuie precizat că deşi baionetele sau săbiile sunt destinate pentru a imobiliza, răni sau ucide şi se află în dotarea forţelor armate, ele nu pot fi considerate — separat — ca fiind arme militare, nefiind incluse în categoria armelor de foc.

Asemenea arme, denumite genetic „arme albe" — baionetele, săbii, şişuri, pumnale, cuţite, boxuri, castete ş.a. — nu formează obiectul infracţiunilor la regimul armelor, deţinerea şi portul lor făcând obiectul altor reglementări^"

In legătură cu armele de tir — armă sport, armă liberă calibru mare, armă standard calibru mare, armă de calibru redus pentru ţintă mişcătoare, armă standard, armă de talere, pistolul sportiv, pistolul li-ber-precizie, pistolul viteză şi pistolul calibru mare — cercetarea trebuie să lămurească dacă ele sunt în numărul şi cantităţile strict necesare efectuării antrenamentelor şi participării la concursurile sportive de tir — specificate în autorizaţie —, precum şi dacă asociaţiile sau cluburile sportive autorizate respectă prevederile legale privind calibrul, greutatea maximă, rezistenţa trăgaciului, forma patului etc. Precizarea se impune, având în vedere că orice armă care nu se încadrează în caracteristicile aprobate şi omologate nu poate fi considerată armă de tir, ea urmând a fi inclusă în categoria altor tipuri de arme.

Armele de vânătoare, în raport cu destinaţia pe care o au prin actul de autorizare, pot fi folosite şi pentru trageri sportive." întrucât nu este instituită obligaţia de omologare sau recunoaşere a armelor de vânătoare, s-a considerat că fac parte din această categorie atât armele cu glonţ — calibrul 5,6 mm —, cât şi cele cu aer sau alte gaze comprimate, care pot fi întâlnite — după destinaţia expres prevăzută în autorizaţie — atât în categoria armelor de tir, cât şi a celor de vânătoare.

3. Provenienţa armelor, muniţiilor şi materiilor explozive

Lămurirea acestei probleme prezintă o importanţă deosebită, avândîn vedere regimul strict instituit atât pentru arme şi muniţii, cât şi pen-tru materiile explozive.-----------------------------1Capsele folosite sunt considerate materii explozive şi prin urmare nu pot fi deţinute de persoanele fizice,, iar unităţile publice au obligaţia să respecte regi_ mul materialelor explozive folosite în economie (N.A.). '■■^ V. Dongoroz ş.a., op. cit., pag. 329. " Codul penal al României, art. 279 alin. 3, lit. b. In acelaşi sens, C. Aioniţoaie, I. E. Sandu, Metodica cercetării infracţiunilor de regimul armelor, muniţiilor, materiilor explozive, radioactive, toxicelor şi stupefiantelor, în „Curs de criminalistică", voi. III, Metodică criminalistică, partea a Il-a, „Academia de Poliţie" „A. I. Cuza", Eucure.şti, 1977, pag. 101.^ Supra, secţ. I.

™ Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

^^ Este vorba de armele calibru 12 mm deţinute de secţiile şi cluburile sportive ce au secţii de talere (N.A.).

167 335

turnare în depozite a explozivilor neconsumaţi — aceştia sunt lăsaţi în firide pentru a fi folosit de schimbul următor^' ş.a.

— împrumutarea unor arme şi muniţii; în acest caz trebuie lămurit dacă atât cel ce a împrumutat, cât şi persoana căreia i-a fost încredinţată arma şi muniţia aferenta sunt în drept să le deţină, deci dacă sunt autorizaţi de organele competente, perioada cât a durat împrumutul, cantitatea de muniţie împrumut:,tâ şi în ce scop — vânat mare sau mic —, muniţia rămasă neconsiim.ată şi nerestituită etc.;

— introducerea în ţară de arme şi muniţii, în alte condiţii decât cele prevăzute de lege;

— confecţionarea de arme artizanale în scop de folosire s :u valorificare către cei interesaţi.

4. Locul şi timpul săvârşirii infracţiunii

Cu excepţia celei de-a.treia variante agravate'^, infracţiunea de ne-respectare a regimului armelor şi muniţiilor nu este condiţionată de vreo cerinţă privitoare la locul şi timpul săvârşirii faptei.

Pentru a se putea reţine săvârşirea ■ infracţiunii în varianta menţionată, organele de urmărire penală trebuie să stabilească dacă făptuitorul a purtat arma în localul unei organizaţii de stat sau publice, cu prilejul unei întruniri publice ori în localurile în care se organizează alegeri ■— stabilite prin legea electorală şi nominalizate expres de organele desemnate să pregătească operaţiile electorale. în aceeaşi ordine de idei, trebuie stabilit că portul armei în localul organizaţiei de stat sau publice ori la întrunirea pubhcă s-a făcut fără drept. Potrivit prevederilor leeale'^, în aceste locuri pot purta arme şi m,uniţii numai organele de menţinere a ordinii publice, persoanele dotate cu arme pentru paza unor asemenea localuri, precum şi alte persoane care au dreptul să deţină arme, în situaţia în care au de îndeplinit obligaţii legale in legătură cu armele şi muniţii'le pe care le detin,"" iar la întrunirile publice numai organele de "mienţinere a ordinii publice.

Ci.i totul altfel se pune problema când portul armei s-a făcut în-tr-i;n local de alegeri unde acest lucru este interzis, indiferent de calitatea nerso-nej"' ori atribuţiile ce-i revin pe linia organizării şi desfăşurării alegerilor.

Pcntm o mtErpretare uniformă a dispoziţiilor legale precizăm că prin ..localul" organizaţiilor amintite trebuie înţeles imobilul — sau partea din imobil — unde acestea îşi at.] sediul şi implicit, îşi desfăşoară activitatea. Prin urmare, locurile deschise — curte, ,orădină, teren de sport etc. — nu pot fi asimilate localurilor şi, deci, săvârşirea faptei în

" Ds multe Ori artificierii nu completează zilnic formularul „îndeplinirea com-n .'şi mi restituie la depozite materialele explozive nefolosite ori cele recu-регатс din nteuH, acestea rămânând fără pază în firide sau alte locuri, expuse perico|-;I;ii de a fi sustrase (N.A.).

Codul venal al României, art 279 alin, 3, lit, c^ Decretul nr, 367/1971, art, 29 alin. 1, ' In acela.şi sens, V. Dongoroz ş,a,, op, cit., pag. 335, " Chiar orerinele de pază au obligaţia să rămână în afara localului, <N.A.),

ЯЗ:?

stabilirea provenienţei este de natura să asigure, pe lângă o încadrare juridică corespunzătoare, şi soluţionarea completă a cauzei — inclusiv evidenţierea cauzelor care au generat şi favorizat săvârşirea infrac-ţiuiulor şi extinderea cercetărilor cu privire la alte infracţiuni săvârşite cu ocaaia procurării acestora.

Din analiza practicii judiciare rezultă diferite modalităţi faptice prin care făptuitorii intră în posesia armelor şi muniţiilor, precum şi a materiilor explozive, cum ar fi:

— sustrageri de arme şi muniţii din locurile de depozitare —■ amenajate defectuos, fără grile metalice la uşi şi ferestre şi fără sisteme de alarmare;

~ sustragerea de arme şi muniţii din poligoanele de tir aparţinând unor asociaţii sau cluburi sportive; dacă armele sunt furate din magaziile amenajate necorespunzător, muniţiile sunt sustrase fie prin nefolosirea întregii cantităţi distribuite pentru antrenamentele sportivilor, fie prin semnarea în fals — de către antrenori — a sportivilor ce lipsesc de la antrenamente; cantitatea ridicata în contul acestora fiind ulterior valorificată la persoanele interesate;— sustragerea din magaziile cluburilor ori asociaţiilor sportive — cu secţii de tir — a unor piese rămase de la armele predate la casare şi valorificarea lor unor persoane care le pot folosi l.a confecţionarea unor arme artizanale;— nefolosirea şi înstrăinarea muniţiei repartizate de filialele de vânătoare sau magazinele de specialitate pentru distrugerea răpitoarelor; având în vedere că dovada împuşcării se face prin prezentarea pielii — în cazul răpitoarelor cu păr — sau a animalelor, în cazul răpitoarelor cu pene, cartuşele de vânătoare se sustrag de unii membri ai comisiei de distrugere a picioarelor de răpitoare care menţionează în procesul verbal că s-a ars o cantitate mai mare decât cea reală.'" Alteori, după ce persoana autorizată — vânător sau paznic — a ridicat cantitatea de muniţie menţionată în tabel, aceleaşi persoane modifica datele înscrise iniţial în tabel, însuşindu-şi diferenţa de cartuşe;

— substituirea de arme din magazinele de comercializare a acestora prin introducerea altora provenite din furt;

— sustragerea de la inventar —■ cu prilejul reaşezării unor preţuri — a unor cartuşe de vânătoare şi vânzarea lor la noile preţuri, diferenţa de bani fiind însuşită ds gestionar;

— crearea de plusuri la materiile explozive în sensul că, în înţelegere cu gestionarul, artificierul trece în nota de comandă o cantitate mai mare decât cea necesară executării lucrării, surplusul fiind folosit apoi în scopuri ilicite — scoaterea de arbori, braconaj etc.;

— sustragerea din punctele de lucru de materii explozive de către alte persoane decât artificierii — mineri, manipulanţi, muncitori ş.a. — care profită de faptul că unii factori- de răspundere — maiştri, şefi de brigadă, şefi de schî.mb şi de sectoare — nu urmăresc stadiul lucrărilor, roai ales în subteran, nu iau măsuri de re-

™ în continuare infractorii trec în tabelul de distribuţie cu cartU-şe persoane icri-v-e (N.A.).

332

perimetrul acesteia nu atrage aplicarea agravatei — evident, când portul armei şi muniţiei se face fără drept.

Prin „întrunire publica» se înţelege o adunare de persoane, într-un număr mare, ca răspuns la o convocare publică.

Referitor la omisiunea depunerii armelor şi muniţiilor,"^ organele de urmărire penală trebuie să lămurească dacă sunt îndeplinite cele două cerinţe pentru a se putea reţine săvârşirea infracţiunii in aceasta modalitate:

— omisiunea depunerii armelor şi muniţiilor să se fi produs după respingerea cererii de prelungire a valabilităţii permisului;

— termenul fixat de lege pentru depunerea armelor şi muniţiilor la organul competent să fi expirat.

Retragerea permiselor de armă şi a autorizaţiilor de deţinere poate surveni în următoarele cazuri:

— când titularul permisului comite infracţiuni ori are comportări ce pun în pericol statul, ordinea publică, integritatea fizică sau sănătatea persoanelor;

— când titularul permisului a contractat anumite afecţiuni care pun în pericol propria viaţă sau a altora;

— când a fost militar şi după trecerea în rezervă nu i s-a aprobat să mai deţină armele primite drept recompensă;

—• atunci când, din motive neîntemeiate, nu se prezintă'pentru viza permisului, în perioada stabilita;

— în cazul plecării definitive din ţară;— când titularul renunţă să mai deţină armele înscrise în permis şi prezintă

actele din care rezultă înstrăinarea acestora;— în caz de deces al titularului ori de declarare a dispariţiei pe cale

judecătorească.în toate cazurile menţionate, titularii permiselor — ori urmaşii celor decedaţi

sau dispăruţi — sunt obligaţi să predea armele şi muniţiile sau numai permisul — în ca'zul când renunţă să mai deţină arme şi muniţie, prezentând actele de înstrăinare în termen de 10 zile de la luarea la cunoştinţă a dispoziţiei prin care s-a respins cererea de prelungire a per-misului''^ sau, după caz, de la înstrăinarea armelor, de la decesul titularului ori de la data rămânerii definitive a hotărârii de declarare a dispariţiei.

întrucât în activitatea organelor de urmărire penală au existat opi--nii contradictorii, precizăm că termenul de 10 zile se calculează potrivit dispoziţiilor legii procesuale penale," respectiv nu se ia în calcul nici ziua de la care începe să curgă termenul şi nici ziua în care-acesta se împlineşte, precizarea fiind valabilă şi pentru termenul de 90 de zile — când arma este depusă în consignaţie la magazinul de comercializat pentru a fi vândută. Organele de urmărire penală trebuie să stabilească data ]-a care titularul a fost încunoştinţat despre respingerea cererii de prelanf^ire a'valabilităţii permisului şi în raport cu acesta, să aprecieze dacă făptuitorul a depăşit sau nu termenul prevăzut de lege, în care avea obligaţia■---------------------------1

Codul penal al României, art. 279 alin 2" Decretul nr. 367/1971, art. 19," Codul de procedură penală al Romăniei, art. 100.

să predea armele şi muniţiile. în mod similar, organele de urmărire penală au obligaţia să verifice la organele legale data decesului titularului de permis ori data când a rămas definitivă hotărârea de declarare judecătorească a dispariţiei.

Deşi locul şi timpul săvârşirii infracţiunii, cu excepţiile menţionate," nu condiţionează celelalte acţiuni prin care se încalcă regimul stabilit privitor la arme şi muniţii, sub aspectul cercetării, organele de urmărire penală trebuie să ţină cont şi de aceste elemente pentru a stabili împrejurările în care s-au comis faptele, contribuţia fiecărui participant la consumarea activităţii ilicite,. locurile de ascundere, persoanele care cunosc despre fapta săvârşită ş.a.

5. Făptuitorii, calitatea şi contribuţia la săvârşirea

infracţiunii

în general, autor al infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi m.uniţiilor poate fi orice persoană, exceptând nepredarea armei şi muniţiei la termenul fixat de lege la organul competent, când autor nu poate fi decât o persoană ce a posedat permis ori este urmaş al unei astfel de persoane — în cazul decesului sau declarării judecătoreşti a dis-Ijariţiei titularului de permis. Şi infracţiunile de nerespectare a regimului materiilor explozive — în toate modalităţile faptice —• pot fi comise de orice persoană, legea necondiţionând existenţa faptei de o anume calitate a persoanei ce o săvârşeşte.

Din practica judiciară a rezultat că, de regulă, autori ai infracţiunilor la acest regim sunt următoarele categorii de persoane:

— foşti condamnaţi pentru infracţiuni contra persoanei prin folosi-rea armelor de foc, deţinere ilegală de arme sau acte de braconaj;— foşti armurieri ori persoane care s-au ocupat cu repararea armelor în JTiod ilegal;— persoane care au lucrat sau lucrează în unităţile producătoare de arme, m-uniţii şi materii explozive, precum şi în cele ce folosesc explozivi în procesul de producţie;

-— persoane cărora li s-au retras permisele de armă şi există date că intenţionează să procure arme şi muniţii, eludând prevederile legale;— foştii deţinători de arme şi muniţii care au reclamat furtul sau pierderea acestora;

— dezertori sau evadaţi cu arme şi muniţii asupra lor;— traficanţi de aur şi cei cercetaţi pentru infracţiunea de contrabandă;— autori ai infracţiunilor la regimul produselor sau substanţelor toxice ori

stupefiante;

'5 In cazul străinilor veniţi temporar în România, pentru a participa la con-cMr.surile oficiale de tir, aceştia pot deţine şi purta armele de tir sau de vânătoare, după caz, precum şi muniţia corespunzătoare numai până la expirarea vizei de ţcdere în ţară şi numai dacă acestea au fost menţionate în paşaport sau alte acte valabile de trecerea frontierei (N,A,),

— persoane саге se pregătesc să treacă fiaudulos frontiera ş.a.— persoane care confecţionează arme in mod artizanal.Este adevărat că, în anumite situaţii,^'* faptele sunt săvârşite chiar de către

cei ce le au în primire sau administrare — antrenorii secţiilor de tir din asociaţiile şi cluburile sportive, gestionarii ori personalul tehnic din cadrul filialelor de vânătoare şi magazinele de comercializat arm.й şi muniţii aparţinând asociaţiilor vânătorilor şi pescarilor sportivi, responsabilii atelierelor de reparat arme, pădurarii şi personalul operativ pentru paza şi valorificarea vânatului din cadrul ocoalelor silvice, şefii de depozite şi artificierii care manipulează materii explozive ş.a.

Calitatea acestora nu are nici un fel de relevanţă sub aspectul infracţiunilor de nerespectare a regimului armelor, muniţiilor şi materiilor explozive, dar trebuie avute în vedere la conturarea infracţiunilor concurente — de exemplu, delapidare, abuz sau neglijenţă în serviciti ş.a.

Totodată, având în vedere că infracţiunile la acest regim sunt susceptibile a fi săvârşite în toate formele de participare^'', organelor de urmărire penală le rev-ine sarcina de a lămuri, pe parcursul cercetării, activitatea concret desfăşurată de fiecare făptuitor, contribuţia adusă la pregătirea, desfăşurarea şi consumarea activităţii infracţionale.

6. Scopul săvârşirii infracţiunii

Stabilirea scopului pentru care. au fost săvârşite infracţiunile prezintă importanţa deosebită pentru caracterizarea pericoluliti social, precum şi pentru stabilirea altor infracţiuni concurente.''^ Astfel, sustragerea de arme şi muniţii poate fi săvârşită în scopul suprimării vieţii tmeia sau mai multor persoane, comiterii unor tâlhării, trecerii frauduloase a frontierei ş.a. Din practică rezultă că cele mai multe infracţiuni la acest regim — inclusiv la cel stabilit pentru materiile explozive — se comit în scopul săvârşirii actelor de braconaj, scoaterii arborilor din rădăcini, săpării puţurilor de fântână etc. Atenţie deosebită trebuie acordată armelor confecţionate artizanal — de elemente infractoare, recrutate în special din rândul romilor. Alteori, îndeosebi în cazul introducerii în ţară de arme şi muniţii şi a deţinerii mai multor arme şi muniţii în cantităţi m.ari, actvititatea infracţională poate avea drept scop săvârşirea unor fapte îndreptate împotriva statului şi a ordinii de drept. Tocmai de aceea, ţinând cont de starea de pericol pe care o crează, prin atingerea adusă valorilor sociale şi lezarea relaţiilor sociale a căror ocrotire este asigurată prin apărarea acestora, organele de urmărire penală trebuie să depună toate diligentele pentru dovedirea scopului activităţii ilicite, procedând 1» extinderea cercetărilor pentru alte fapte şi făptuitori şî asigurând soluţionarea cauzei sub toate aspectele.

7. Cauzele, condjţiiile şi împreiurăriie care au generat, înlesnit sau favorizat săvârşirea infracţiimii

Pe parcursul cercetărilor organele de urmărire penală trebuie să evidenţieze cauzele care au generat încălcările la regimul instituit pen,-tru arme, muniţii şi materiile explozive, condiţiile favorizatoare de care au profitat infractorii pentru a desfăşura activitatea ilicită, persoanele — cu atribuţii pe linia asigurării, conserv;ării, manipulării şi ţinerii evidenţelor etc. — ce nu şi-au îndeplinit ori-şi-au îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, luând, după caz, masurile legale ce se impun.

Cele mai frecvente cauze şi condiţii favorizatoare, reliefate de practica judiciară, sunt:

— neluarea măsurilor de asigurare a armelor, muniţiilor şi materiilor explozive — prin depozitarea lor în magazii inadecvate, fără grile la uşi şi ferestre, fără sisteme de încuietoare corespunzătoare şi fără sisteme de alarmare;

— neţinerea evidenţei la zi''^ a tuturor armelor aduse la reparat în atelierele specializate.

— lipsa de control la asociaţiile şi cluburile sportive, filialele de vânătoare, magazinele de comercializat arme şi muniţii şi ocoalele silvice privind modul de distribuire a m.uniţiei, întocmirea actelor justificative, modul de returnâre a muniţiei nefolosite ş.a.^^

— neîndeplinirea îndatoririlor specifice, de către persoanele ce folosesc materii explozive în procesul de producţie, prin solicitarea unor cantităţi peste cotele necesare, necompletarea formularului ,,îndeplinirea -comenzii", nereturnarea materiilor explozive neconsumate şi lăsarea lor schimbului următor ş.a.

Prin sesizarea deficienţelor constatate şi conlucrarea cu factorii competenţi, organele de urmărire penală pot să-şi aducă aportul îa prevenirea săvârşirii în viitor a unor astfel de fapte.

S e c ţ i u n e a a I l I - a Aclivităţiia care se întreprind pentru

auministrarea probelor

Printre activităţile care se întreprind pentru administrarea probelor în cauzele privind infracţiunile la regimul armelor, muniţiilor şi materiilor explozive se înscriu:

1.Constatarea infracţiunii flagrante;2.Cercetarea la faţa locului;3.Efectuarea percheziţiei;4.Verificarea şi ridicarea de înscrisuri;

" Această evidenta trebuie să fie ţinută într-un registru tip, avizat de organele de poliţie (N.A.).Supra, secţ. a Il-a, pct. 3.

Vezi. Supra, secţ. a Il-a, pct. 3. avea ca autor, decât o singură persoană, iar nepredarea armei şi muniţiei nu poate fi săvârşită în complicitate (N.A.).

" In acelaşi sens, C. Aioniţoaie, I.E. Sandu, op. cit., pag. 101." Deţinerea, portul, înstrăinarea şi nepredarea armelor şi muniţiilor nu pot

336 22 — Tratat de metodica criminalistică voi. I 337169 335

170

— în momentul în care făptuitorul are arma asupra lui — fie încărcată, fie cu muniţia separat" —^ ^gj^^ acesta dovedindu-se atât portul, cât şi deţinerea fără drept a armei şi muniţiei în cauzа;^-'— după confecţionarea armei şi muniţiei ori, după caz', în momentul în care s-a realizat asamblarea armei, din piesele componente procurate sau confecţionate;

— în momentul în care armele, muniţiile ori materiile explozive sunt deplasate in afara clădirii sau împrejmuirii în care se' aflau, fаrа ordinul de transport emis de unitatea deţinătoare ori în alte condiţii decât cele prevăzute de actele normative în vigoare; surprinzând făptuitorul în momentul transportării armelor şi muniţiilor, implicit, se face şi dovada deţinerii acestora;

— după efectuarea operaţiunilor de comerţ — vânzare-cumpărare _________a armelor şi muniţiilor, inclusiv a celor confecţionate manual,"'-' ocazie ou care se face dovada atât a deţinerii şi portului fără drept a armelor şi muniţiilor, cât şi efectuarea de operaţii cu acestea;-'''^— după ce s-au efectuat operaţiile vamale şi persoanele în cauză — cetăţeni români ori străini domiciliaţi în România sau veniţi temporar în ţară — au încercat să scoată ori să introducă alte arme decât cele de vânătoare sau de tir — şi muniţiile pentru acestea —, ori arme de panoplie înscrise în actele de trecere a frontierei; la fel, în situaţia în care persoanele menţionate au încercat să introducă în ţară arme şi muniţii în alt număr şi altă cantitate decât cele pe care au dreptul să le deţină;— în momentul în care făptuitorul a intrat, fără drept, în localul unde se desfăşoară o întrunire publică ori în spaţiul destinat ale-■gerilor, având asupra sa arme şi muniţii şi în acest caz, dovedind portul fără drept al armiamentului în locurile menţionate se probează şi deţinerea acestora;

— imediat după ce făptuitorul^^ a finahzat activitatea de fabricare şi prelucrare a materiilor explozive;•— î n momentul folosirii materiilor explozive în alte scopuri decât pentru

îndeplinirea obligaţiilor de muncă — de exemplu, infracţiuni la regimul economiei vânatului şi pescuitului; în acest саг-se recomandă ca intervenţia organelor de

urmărire penală să se facă, pe cât posibil, înainte ca făptuitorul să-şi fi pus în aplicare intenţia de a comite acte de braconaj-ori de â săvârşi alte fapte, cum ar

fi: scoaterea arborilor din rădăcină, dislocarea-pământului pentru săparea unei fântâni etc. Cu ocazia constatării infracţiimii flagrante se vor lua măsuri de îm-

piedicare a dispariţiei făptuitorului, identificarea armelor, muniţiilor, şi materiilor explozive, căutarea, relevarea, fixarea şi ridicarea urmelor infracţiunilor concurente săvârşite. O atenţie deosebită trebuie acordata percheziţiei

corporale, a bagajelor şi a mijlocului de transport folosit. în

5.Dispunerea constatărilor tehnico-ştiinţifice sau a expertizelor;6.Ascultarea martorilor;7.Ascultarea învinuiţilor sau a inculpaţilor.

1. Constatarea infracţiunii flagrante

Infracţiunile la regimul armelor, muniţiilor şi materiilor explozive — indiferent de modalităţile faptice de comitere — sunt susceptibile da a fi constatate în flagrant.

Organizarea acestei activităţi presupune o pregătire temeinică, mergând până la detalii, orice omisiune putând duce la incidente dintre cele mai grave.

Primind sesizarea, organele de urmărire penală trebuie să obţină cât mai multe date despre făptuitori, modul de operare pe care îl folosesc, persoanele participante, timpul când acţionează, locurile unde as-cunci armele, muniţiile ori materiile explozive, locul şi data când intenţionează să le folosească, m.odul în care este acoperită activitatea ilicită ş.a.

Referitor la persoana făptuitorilor, pe lângă datele de indentificare, profesie, loc ds muncă — inclusiv unităţile unde au lucrat anterior —, domiiciliul etc. trebuie să se st-abilească dacă au mai fost cercetaţi şi judecaţi pentru asemenea fapte ori pentru alte infracţiuni săvârşite cu violenţă şi in care au folosit arme de foc, la regimul vânatului şi pescuitului, cortrabandă ş.a.^'

Totodată, din" verificările efectu;',te asupra făptuitorilor trebuie^ să rezulte: tipul de armament deţinut şi caracteristicile acestuia; data şi îm-prejurările în care au procurat arma şi în ce scop, dacă au adus modificări armei — natura acestora, când şi unde s-au făcut modificării ori reparaţiile, inch.isiv persoana care le-a executat —; locul şi modalităţile de uncie şi-au procurat, ori îşi procură muniţia; unde şi în ce condiţii au folosit armamentul şi persoanele care i-au văzut; locul unde sunt ascunse armele, muniţiile ori materiile explozive şi acţiunile pe care Se pregătesc să le Întreprindă etc.

Constatarea infracţiunilor flagrante trebuie să se facă numai atunci când întreruperea acivifiăţii ilicite nu poate fi făcută în alt fel, surprinderea făptuitorului în momentul săvârşirii uneia din acţiunile ce constituie obiectul infracţiunii fiind unica modalitate de dovedire a existenţei faptei şi vinovăţiei.

De aceea, alegerea momentului intervenţiei se constituie în condiţia de bază pentru asiguiarea reuşitei acţiunii. Consumarea faptei are loc în momentul în care Înlrrictorul a dus până la capăt acţiunea ce constituie elementul material al infracţiunii şi a creat starea de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite.

Aceasta fiind regula generală, organele de urmărire penală trebuie să intervină -—ţinând cont de datele ce rezultă din sesizare privind condiţiile de loc şi' timp, activitatea iUcită ce se desfăşoară, făptuitorii şi numărul acestora etc. — astfel:

Supra, secţ. a Il-a, pct. 1.Acţiunea de deţinere se consumă în momentul în care făptuitorul a intrat în posesia armei şi

muniţiei (N.A.).S5 Decretul nr. 367/1971, art. 19, alin. 1.

In mod similar se pune problema în cazul împrumutului sau înstrăinării armelor şi muniţiilor de către persoane care nu sunt în drept să le deţină (N.A.).

Potrivit legii, fabricarea şi prelucrarea materiilor explozive se consideră efectuată „fără drept" când făptuitorul lucrează ca persoană particulară (N.A-).Vezi Supra, secţ. a Il-a, pct. 5. ^2 In acelaşi sens, V. Dongoroz

ş.a., op. cie., pag. 336.

situaţia în care făptuitorul a fost prins în momentul când încerca să treacă sau să scoată peste frontieră arme, muniţii sau materii explozive, percheziţia are drept scop descoperirea locurilor — special amenajate — in care au fost ascunse obiectele şi materiile a căror trecere peste frontieră sau introducerea în ţară s-a încercat.

Toate constatările făcute cu aceasta ocazie vor fi consemnate — detaliat — în cuprinsul procesului-verbal, după regulile cunoscute.De asemenea, trebuie luate toate măsurile pentru conservarea armelor, muniţiilor şi m.ateriilor explozive descoperite.""

2. Cercetarea în faţa locului

în cazul infracţiunilor săvârşite la regimul arm^elor, muniţiilor şi materiilor explozive, prin „loc al faptei" se înţelege, după caz, următoarele:

— locurile în care au fost ascunse armele, muniţiile ori materiile explozive şi împrejurimile acestora;— atelierele de reparat arme ce .funcţionează în afara prevederilor legale;— mijloacele folosite în vederea transportării armelor, muniţiilor şi materiilor explozive; -— locurile în care s-au confecţionat armele, muniţiile, precum şi cele în care s-au fabricat şi prelucrat materiile explozive, inclusiv împrejurimile acestora;— locurile unde s-au săvârşit fapte de natură penală sau contravenţională prin folosirea armelor şi materiilor explozive şi împrejurimi;— locurile unde s-au efectuat trageri cu armele şi muniţiile Ce fac obiectul activităţii ilicite ori unde s-au folosit materiile explozive în alte scopuri decât realizarea obligaţiilor de muncă ş.a.»'

Cercetarea Ia faţa locului se efectuează respectând întocmai regulile de tactică criminalistică. Având în vedere specificul acestor infracţiuni, literatura de specialitate recomandă ca în prima fază a cercetării — faza statică —, după fotografierea sau videofilmarea aspectului locului faptei, precum şi a armelor, muniţiilor şi materiilor explozive, să se treacă la descoperirea şi fixarea urmelor de împuşcare ori de ricoşeu pe obiectele şi suprafeţele din jur — pereţi, tavan, podea, obiecte de mobilier ş.a.

în p-ralel trebuie să se treacă la stabilirea mirosului specific tragerii recente, procedându-se la recoltarea probelor de aer.^^

Atunci rând condiţiile permit, folosirea câinelui de urmărire pentru prelucrarea urmei de miros poate duce la rezultate deosebit de utile:

cauzei. în situaţia în care exista date despre existenţa la faţa locului a unui anumit exploziv, înainte de a se începe orice activitate, şeful echipei Va lua măsuri de evacuare a persoanelor din imobil sau din zona periclitată şi de protejare a obiectelor, înscrisurilor şi valorilor existente. Oricare ar fi situaţia, nu se va începe cercetarea criminalistica a locului infracţiunii decât după sosirea specialiştilor şi luarea de către aceştia a măsurilor de deminare, dezamorsare, asanare etc."'

Trecând la examinarea locului faptei — în aşa-numita „fază dinamică" ■—, organele de urmărire penală trebuie să acorde cea mai m.are atenţie poziţiei în care au fost găsite armele, muniţiile ori materiile explozive, stârii acestora, a urmelor ce se găsesc pe armamentul în cauză ş.a. .Astfel, se va urmări dacă explozivul este amorsat sau nu, acest lucru putând fi constatat după aspectul său, respectiv după exi.stenţa fitilului, sertisajul explozorului, mecanismul de percuţie ori conductorului electric. înainte de a se trece la examinarea armei, se va stabili dacă aceasta este încărcată şi se va nota seria,^' manevrarea acesteia fiind făcută de aşa manieră încât să elimine riscul oricărui accident. în cazul descoperirii unor arme ruginite sau blocate — dacă există posibilitatea — se va solicita efectuarea unei gamagrafii"^ pentru stabilirea existenţei cartuşelor în detonator.

Pe armamentul şi cartuşele descoperite pot fi identificate diferite urm.e: papilare, de flacără, pulbere^ arsă, fum, de vaselină şi ulei de arm'ă, de sânge, urme textile, vopsea, particule de noroi şi sol ş.a.

Ridicarea şi ambalarea urmelor trebuie să se facă cu cea mai mare precauţie, având în vedere, pe de o parte, necesitatea păstrării lor intacte pentru a fi valorificate din punct de vedere ştiinţific, iar, pe de altă parte, pentru a preântâmpina producerea unor evenimente nedorite, cu consecinţe privind viaţa, integritatea corporală sau sănătatea — atât a membrilor echipei, cât şi a altor persoane — ori asupra proprietăţii publice sau private. Din aceste considerente, arma treluie ambalată intr-o cutie c-are să o protejeze de eventualele şocuri pe timpul transportului Fiecare cartuş descoperit se ambalează separat; în mod similar în cazul proiortiîeîor.

în cazul descoperirii de piese de dimensiuni mici — fragmente de .arcuri, şuruburi etc, — acestea vor fi ambalate, tot separat, pe cât posibil în cutii căptuşite cu vată evitându-se în felul acesta distrugerea eventualelor microurme existente. Din acelaşi motiv, este total contraindicat să se percuteze arma, chiar în ca.7ul când este descărcată""' ori să se înlăture anumite ii-^npurităţi de pe ţeava sau alte piese.""

Dr- asemenea, organele de urmărire penală trebuie să ţină cont de temperatura medinlui ambimt, mai ales când cercetarea la faţa locului

Este interzisă atingerea obiectelor suspecte ori deplasarea şi depozitarea Ia sedi'i! organului de poliţie, în incinta sau apropierea unor imobile, în locurile circulate (N.A,); în acelaşi sens, V. lonescu, op. cit., pag, 459,

''■ Cu această ocazie se vor efectua fotografiile ori filmările de detaliu pentru identifîcarea acesteia (N,A,),

V, lonescu, op. cit., pag. 458. ™ Prin percutare se poate rupe cuiul percutor sau poate plesni arcul, iar vibraţi;]." generate de percutare pot duce la distrugerea microurmelor fie de pe ţeavr,, .'ip d= pe alte părţi ale armei (N.A.),

.aburirea ţevii prin suflare modifică sau distruge atât urma de miros, câ1 şi micrf-'i mele (MA.).

C. Aioniţoaie, I. E. Sandu, op. cit., pag. 103. 5" C. Aioniţoaie, V. Berc.he.şan. I. E. Sandu, Constctnrea infractivnn flagrante, în „Tratat de tactică criminalistică". Editura Carpaţi, Craiova, 1992, pag. 301. ™ A se vedea, Infra, secţ. a IlI-a, pct. 2,

V. lonescu, Unele particularităţi ale cercetării la faţa locului in cazul in-ţracţiunilor la regimul armelor, muniţiilor şi materiilor explozive, în „Tratat practic de crimnn'isticâ", voi. I. Ministerul de Interne. Bucureşti. 1976, pag. 457. "5 Idem, pag. 258.

171

342172

se efectuează pe timp de iarnă.Mai mult, la temperaturi sub 0° С unii explozivi — de exemplu, dinamita — se pot autoiniţia la mişcări bruşte,, fenomenul datorându-se conţinutului ridicat de apă al acestora care îngheaţă.^'

Toate constatările făcute cu ocazia cercetării la faţa locului trebuie să fie consemnate în cuprinsul procesului-verbal.

In afara urm.elor menţionate nu trebuie omise suporturile din care-e-au extras proiectilele, diametrele orificiilor create de acestea, greutatea armei, lungimea tuburilor şi greutatea cartuşelor descoperite, în aşa fel încât, procesul-verbal să ofere un tablou complet al locului faptei, ai ermelor şi mijloacelor materiale de probă descoperite.

3. Efectuarea percheziţiei

Percheziţia — fie domiciliară, fie la locul de muncă — urmăreşte descoperirea armelor, muniţiilor şi materiilor explozive deţinute fără, drept, a armelor şi muniţiilor confecţionate ori a anumitor piese ce urmau a fi asaip.blate într-o armă, a materiilor explozive fabricate sau prelucrate, a diferitelor utilaje, aparate, instrumente etc. ce au servit ori erau destinate să servească confecţionării armelor, fabricării sau prelucrării materiilor explozive. Uneori, percheziţia vizează şi descoperirea produsului infracţiunii săvârşite prin folosirea armelor de foc, în special a vânatului sau peştelui obţinut prin acte de braconaj, a arborilor sau cioatelor scoase cu ajutorul explozivului. De asemenea, cu ocazia pregătirii acestei activităţi nu trebuie să se omită căutarea şi descoperirea unor înscrisuri ce dovedesc provenienţa armelor, muniţiilor şi materiilor explozive.

Considerăm că in cazul acestor infracţiuni, pe lângă faptul că percheziţia trebuie să se efectueze numai pe bază de autorizaţie, este necesar ca organele de urmărire penală să cunoască in prealabil locurile sau posibilele locuri de ascundere a armelor, muniţiilor sau materiilor explozive, ţinând cont de toate particularităţile cauzei şi caracteristicile imobilului de percheziţionat.""

Cu ocazia percheziţiei trebuie acordată atenţie unor locuri cum ar fi: pereţii, tocurile uşilor, duşumeaua, obiectele de mobilier, scările şi balustradele acestora, grupurile sanitare, instalaţia electrică etc., precum şî anexele imobilului — pod, grajd, şură, hambar ş.a. — şî terenul înconjurător."'

Totodată trebuie urmărit modul în care au fost ambalate şi conservate armele, muniţiile şi niateriile explozive descoperite. De exemplu,, dacă acestea au fost ambalate în ziare se va menţiona publicaţia, data apariţiei, ele constituind cel puţin un indiciu cu privire la data când făptuitorul a intrat în posesia lor, le-a ambalat, a umblat cu ele; ziarele, hârtiile şi celelalte ambalaje trebuie conservate cu grijă, pe acestea putând fi relevate urme papilare aparţinând persoanei la care au fost descoperite; in felul acesta înlăturându-se eventualele susţineri ale făptuitorului cu

armelor. rnur^mnorTr^.EZ''''^ descrie^ef ^ ^^^tenţa celor аescopeыtиtf pentru înlăturarea о о Й ч '.' Р '' ^ е L^^^^^^^^^ Şi .transportvl

Şl per^tru prevenirii S ' - ^ distr-i ţb e respectate cu stricteţe.'^^fectuârii Percheziriei como'' "' "' Sn" "rme şi microurme,

trecerea 1. desfa.^uSea nc* ^ ', V^-^^^^'a utn ^^^ " intim obligativitate:, ■ i-ea nc.c,i-,-iţ:e, domicjjj'^ condiţia esenţială pentru

4. Verificarea şi ridicarea de înscrisuri

-a>ea''de'[nscrS're' «-^^eastfel, la orgLele™rp"olir ° ^^«v'itSf ««carea, verificarea şi ridi-~ 'registrul tip de eSin^^°'"'^^ VerTf,'^^ Pondere însemnată,^^ria permisul 'ГЙ'^ ' f- P^^^oÎ,?*^ "™âtoarele;n^arca, seria si cahbrS ^^^berârj^^br fizice care deţin armemisului s.a " "^"^ armelor, ^^V '^'^'^iciliul, locul de muncă,^ P^^^i^e or de arma i ^ ^^"""^ ^^''"'"''^ ^'^"^ "^^^^

";!s\lui, SjlJTp?enull1'"X'ara '"'"'^^tiunea de speciali-n^isul, numărul de înril^^^^'' P^^r oaf-^' ^"P^n^вnd seria per-berarea permisului -^4^4^^^ al e° 'Căreia i s-a eliberat per-

- registrul tio pentru Lf"" ^^^Pt^nerif^"" P"" '^are a solicitat eli-Printre altele n™--'^''"^^ Perso acesteia etc"data elib^Sii'^SZ] ^^^t^^i^g^^^"''Juridice din care rezultă, ?' prenumele sestinnJ ,T^ ^''^Hăti ~^ dovezii ~ de deţinere si Când s-a facat^SппuSr4"^^5seK^°"""^^ şi sediul, numele- fegistrul tip în care 4 вТ^ ^«''brul armelor, data

" vederea confiscării ^^^^^ntiat?^^^" 'Ш curs de cercetar- ^ ^^"^ ''^^ârH ^'"'^'^ 9^ rr^nniixile ridicate

vind felul, marca ,1 """"^^t ге^Г ^^^i de la persoanele atlatedicărn--------------calibrul агЛ'^^ги se pot extrage date pri-

fost trimisă arma au ^f^'. ^^^^ге"'^"^ a ap^rtŞnni, motivul ri-, în caznl în care fTotnt" muniţia etcV^^^^^donare etc. -, unde a

nul prevăzut de lege ori гяпн''"^ ^ Pred ,""™ârul locrârii. " "^ lav t dispărut pfin hot?r3 ^.^"'^^enft d * arma si xrmniiia în terme-

dupa caz, comunSrJt ^ ,'' J^^decâto'J^fsul titularului - sau a Шde deces sau după hotgr-/ •''^^^^^a p^ţ^^.^a - este necesar să se ridice,

tuitorul a avut атогГаг^Г-^"i^^^^^rea'?^ ^°Pie duvă certificatultimp Şi-a pierdut caUtaZT ' ^ l ^^ r%f ^^masă definitivă. Dacă făp-

Pentru apărare^B se va " ^âdea Zl^^^^t^'^ ~ pistol - şi între------------------------- ^ '^"^'^a şi ridica^P/ul să deţină arme şi muniţie

oS^^^^ '- -SSjHS? ^^^ î-e^i^trare a,e iucrărl-

Perrr^is'^le , ^'"'^'^'■ih, j"\'" evidenţa privind cumpărarea

î an la foгmlu^^^'^'^,^^ ca urmare a d . <=ărora s-au efectuat aseste" ' " ter ^™-- -Л!^^^^ '' -"'i^H^ se Păstrează cea.orărilor-prin /3% s"a^^^?^ .registru se vo^' ^ ~ P"" ^^аere, tocare - întoc-^-to^m :' P--atff 47e lf"!^^ înregistrare a lu-

^tat sau o irr^ponantа actfvît'^'^ep nit "^'Г^^ «^™^'°r. ^'^'^wvjtate pubiicа° ""''^'е implica exerciţiul

In astfel de cazuri este recomandat ca arma ^! muniţia să fie examinate după ce au fost depuse într-o încăpere cu temperatura cunstantă. V, lonescu, op. cit., pag. 45Я.C. Aioniţoaie, V, Bercheşan, I. Botoc, Percheziţia, în „Tratat de tactică criminalistică", Editura Carpaţi, Craiova, 1902, pag. 211—219. Idem, pag. 22.-J—231.

173345

Specifice, totuşi, în cazul acestor infracţiuni sunt constatările tehnico-ştiinţifice sau expertizele balistice, fonobalistice, tehnice şi chimice.

Prin expertiza sau constatarea tehnico-ştiinţifică balistică se urmăreşte, în principal, stabilirea următoarelor aspecte:—dacă dispozitivul prezentat pentru examinare constituie armă de foc în

sensul legii;— tipul şi modelul armei de foc;— starea de funcţionare a armei;—posibilităţile de tragere cu o armă defectă;—posibilităţile de declanşare a focului fără a se"3cţiona asupra trăgaciului;— starea de funcţionare, calibrul şi eficacitatea unei arme de construcţie artizanală;—dacă pe ţeava armei există urme ale factorilor suplimentari şi dacă tragerea este de dată recentă;—distanţa de la care s-a tras;—direcţia de tragere, poziţia victimei şi a trăgătorului;—dacă un orificiu de împuşcătură este de intrare sau de ieşire;—dacă victima a fost lovita printr-un foc tras direct sau prin ricoşeu;,— relevarea seriei armei de foc;— sistemul, modelul şi marca armei cu care au putut fi trase tuburile sau gloanţele supuse examinării;—dacă tuburile de cartuş şi gloanţele ridicate de la locul faptei sau extrase din corpul victimei au fost trase cu o anumită armă.

Referitor la muniţii trebuie să se stabilească: seria de fabricaţie, calibrul, modelul, felul glonţului şi al tubului, starea calitativă, dacă au fost confecţionate industrial sau artizanal, asemănarea dintre cartuşe, clacă alicele ori muniţiile folosite penti-u încărcarea acestora prezintă .■ыse.mаnаri cu modelele de comparaţie ş.a.'^

La rândul ei, expertiza fonobalistică, cunoscuta şi sub denumirea de expertiză fonocriminahstică poate avea ca obiect identificarea anhelor de foc după reprezentarea sonoră a împuşcăturii.^"

în sfârşit, prin constatarea tehnico-ştiinţifică sau expertiza chimică se pot lămuri probleme privind natura şi compoziţia materiilor explozive, dacă prezintă aceleaşi caracteristici şî com.poziţie chimica \u substanţa explozivă prelevată ca model pentru comparaţie, dacă sunt în stare de folosire etc.^'

6. Ascultarea martorilor

Martorii pot fi identificaţi din rândul celor mai diverse categorii de persoane, cum ar fi:—persoane din cadrul filialelor de vânătoare şi salariaţi ai magazinelor de

comercializat arme şi muniţii, aparţinând asociaţiei vânătorilor şi pescarilor sportivi:

calităţii, de la data luării măsurii curgând termenul în care acesta era obligat să restituie arma militară şi muniţia.'' Când obiectul activităţii ilicite l-a constituit deţinerea fără drept de arme de panoplie trebuie ridicate atât actele de provenienţă — factură, act de vânzare-cumpărare, act de donaţie, certificat de succesiune —, cât şi cele din care rezultă valoarea documentară, istorica, ştiinţifica ori artistică deosebită. De la asociaţiile sau cluburile sportive cu secţii de tir se vor ridica situaţiile în care sunt evidenţiate normele fixate pentru antrenamentele sportivilor, graficele antrenamentelor şi prezenţa sportivilor, cantitatea de muniţie consumata şi cea rămasă şi returnată ş.a. De asemenea, din atelierele de reparat arme se va' verifica — şi ridica — registrul tip de evidenţă a tuturor armelor intrate pentru reparaţii,putându-se..dovedi astfel clacă se introduc pentru reparat şi arme deţinute ilegal.

La filialele de vânătoare şi magazinele de comercializat arme şi muniţii — aparţinând asociaţiei vânătorilor şi pescarilor sportivi — trebuie verificate şi ridicate; actele privind repartizarea armelor paznicilor de vânătoare, numărul de cartuşe alocate pentru împuşcarea răpitoarelor cu pâr şi pene, procesul-verbal de distrugere a picioruşelor de răpitoare ş.a. în aceeaşi ordine de idei, de la ocoalele silvice se impun a fi ridicate înscrisu.rile ce atestă repartizarea armelor şi muniţiilor pădurarilor şi personalului operativ pentru paza şi valorificarea vânatului, modul de distribuire, folosire şi justificare a muniţiei ş.a.

în cazul infracţiunilor de nerespectare a regimului materiilor explozive se vor verifica înscrisurile privind modul de ţinere a evidenţelor explozivilor folosiţi în procesul de producţie; cantitatea solicitată în baza comenzilor, cantitatea distribuită, completarea zilnică a formularului „îndeplinirea comenzii", situaţia materiilor explozive — nefoîosite sau recuperate din rateuri — restituite la depozite etc.

în paralel, trebuie ridicate actele privind situaţia lucrărilor de la punctele de lucru, pentru a compara volumul de lucrări executate cu materiile explozive primite şi „justificate" că au fost folosite la realizarea sarcinilor de producţie.

5. Dispunerea constatărilor tehnico-ştiinţifice sau a expertizelor

în cercetarea acestor, infracţiuni, un rol important în dovedirea vinovăţiei făptuitorilor îl au constatările tehnico-ştiinţifice sau expertizele. Genurile de constatări tehnico-ştiinţifice şi expertize diferă de îa cauză la cauză, în raport cu particularităţile acesteia, urmele şi mijloacele materiale de probă descoperite cu prilejul efectuării diverselor activităţi de urmărire penală — cercetarea la faţa locului, constatarea infracţiunii flagrante, percheziţia, ridicarea de înscrisuri ş.a. Astfel, pot fi dispuse constatări tehnico-ştiinţifice sau expertize dactiloscopice, grafice, examenul tehnic al documentelor, traseologice ş.a.

■™ C. Aioniţoaie, I. E. Sandu, op. ей., pag. 108.'° I. Anghelescu, Cercetarea mijloacelor materiale de probă în cadrul laboratoarelor Institutului de

criminalistică, în „."robZeme de criminalistică şi criminologie", nr. 1/1983, pag. 29.I. Sima, Urmele create de explozii, în „Tratat practic de criminalistică", voi. I, Ministerul de Interne,

Bucureşti, 1976, pag. 370.In situaţia în care cel în cauză are şi armă de vânătoare — înscrisă în acelaşi permis — poate să

rămână în continuare membru al asociaţiei vânătorilor şi pescarilor sportivi (N.A.).™ Acest registru tip — avizat de organele de politie — trebuie ţinut zilnio de responsabilii de ateliere

(N.A.).

346 174

— pădurari şi personalul operativ angajat pentru paza şi valorificarea vânatului;— salariaţii atelierelor de reparat arme;— sportivi, antrenori, conducători de cluburi şi asociaţii sportive cu secţii de tir;

—■ persoane ce lucrează în unităţile care produc, manipulează şi păstrează materiale explozive;— persoane care îşi desfăşoară activitatea în punctele de lucru unde se folosesc materii explozive ori în depozite;— beneficiarii unor lucrări executate de făptuitor prin folosirea de materii explozive ş.a.

Din declaraţiile martorilor trebuie să rezulte:— tipul, marca şi caracteristicile armamentului văzut asupra făptuitorului;— sursa de aprovizionare a infractorilor cu arme, muniţii sau materii explozive;

— data, locul şi condiţiile în care au fost folosite armele, muniţiile ori materiile explozive;

— locul unde sunt ascunse acestea;— locul şi timpul când învinuitul sau inculpatul a folosit arma de foc pentru

a comite acte de braconaj sau, după caz, a executat lucrări particulare folosind materii explozive;

— când l-a văzut ultima oară pe făptuitor cu armamentul şi muniţia asupra lui;

— persoanele care au confecţionat diferite piese componente ale armei, locul unde au fost executate, precum şi locul unde a fost asamblată armă;

— persoanele care au cumpărat asemenea arme;— data şi persoanele care au adus arme la reparat, tipul, felul şi marca

acesteia, m^otivul pentru care responsabilul atelierului nu a înregistrat-o .în registrul tip;

—■ norma de cartuşe alocată făptuitorului pentru distrugerea răpitoarelor, cantitatea de piei şi picioare prezentate pentru a justifica muniţia, modul în care procesul-verbal întocmit de comisia de distrugere a picioarelor de răpitoare reflectă realitatea;

— numărul de cartuşe distribuite pentru antrenamente, zilele în care anumiţi sportivi au lipsit de la pregătire, dacă s-a ridicat muniţie şi pentru cei absenţi şr care a fost destinaţia ulterioară a acesteia;

— volumul lucrărilor executate în punctul de lucru, de câte ori şi cantitatea ele explozibil folosit, modul de justificare a materiilor explozive neutilizate ori recuperate din rateuri, locurile de ascundere a acestora, modul de utilizare sau valorificare a

~ _ acestora ;— persoanele care mai cunosc despre activitatea infracţională desfăşurată

de către făptuitori;— alte date ce interesează cercetările — modul de depozitare a armelor,

muniţiilor şi m.ateriilor explozive, paza şi conservarea acestora, cum s-au distrus explozivii ce aveau termenul de garanţie expirat, modul de ţinere şi corectitudinea evidenţelor ş.a.

7. Ascultarea învinuiţilor sau inculpaţilorîn raport cu împrejurările concrete ale săvârşirii infracţiunilor,

cu .modalităţile faptice de comitere şi cu urmările acestora, problematica ascultării învinuiţilor sau inculpaţilor diferă de la cauză la cauză. Cu ocazia ascultării trebuie să fie lămurite, în principal, următoarele:— de când deţin arma, muniţiile ori materiile explozive;— felul, tipul, marca, modelul, seria şi calibrul armei deţinute;— provenienţa armei, muniţiilor sau materiilor explozive;— împrejurările în care au împrumutat arma şi muniţiile;— scopul pentru care au procurat armele, muniţiile sau materiile explozive;— persoanele care au confecţionat piesele componente şi locul unde a fost

asamblată arma — persoanele care le-au executat şi dacă aveau cunoştinţă despre faptul că piesa în cauză este destinată confecţionării unei arme, locul asamblării şi cine a executat-o ş.a.;— motivul pentru care au încercat să introducă sau să scoată din ţară alte arme decât cele prevăzute în paşaport ori în alte acte valabile de trecere a frontierei de stat române ori în -cantităţi mai mari;''-

■•— îif ce fmprejurări au primit armele pentru reparare şi motivul pentru care nu le-au înregistrat în registrul tip;— modul cum au tansportat armele, muniţiile şi materiile explozive, scopul acestei activităţi şi considerentele pentru care nu s-au conformat dispoziţiilor legale în vigoare;— cantitatea şi sortimentul materiilor explozive fabricate şi prelucrate, scopul şi împrejurările în care le-au folosit;— considerentele pentru care au solicitat o cantitate mai mare de materii explozive pentru realizarea sarcinilor de producţie, cantitatea folosită, cantitatea rămasă, modul cum au justificat explozivul primit;— locul unde au ascuns materiile explozive nefolosite şi care a fost destinaţia ulterioară a acestora;— alte fapte de natură penală comise prin folosirea armelor de foo şi materiilor explozive — natura faptei, data şi locul comiterii, urmările, persoanele care mai cunosc despre aceasta etc.;— persoanele cărora le-au executat lucrări particulare, natura acestora şi cantitatea de materii explozive folosite în acest scop;— ce alte persoane mai cunosc despre activitatea infracţională pe care au desfăşurat-o şi în ce împrejurări au luat la cunoştinţă despre aceasta;

—• ce persoane mai deţin ilegal arme, m.uniţii şi materii explozive, provenienţa acestora, data şi locul folosirii;— motivele pentru care nu au solicitat autorizaţie etc.

^- Idem. în cazul introducerii sau scoate:-ii din ţara a altor arme decât cela specificate (N.A.).

175

C A P I T O L U L Xп In conformitate cu legislaţia actuală, infracţiunea de trecere frau-_ duioasă a frontierei îmbracă mai multe modalităţi normative, fiecăreia corespunzându-i una sau mai multe modalităţi faptice, în raport cu acţiunile concrete desfăşurate de făptuitor, scopul urmărit, natura bunurilor trecute ilegal peste forntieră şi, bineînţeles, gradul de pericol social al activităţii ilicite.^

Astfel, în forma simplă — tipică — fapta constă în intrarea sau ieşirea din ţară prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat. Astfel spus, elementul material al infracţiunii se concretizează într-o acţiune comisivă — fie de intrare, fie de ieşire din ţară —, cerinţa esenţială fiind ca aceasta să se facă „în mod fraudulos" Trecerea „frauduloasă" trebuie înţeleasă în sensul că intrarea sau ieşirea din ţară s-a realizat fie prin alte locuri decât cele destinate trecerii călătorilor, fie prin punctele de control stabilite, dar folosind diverse mijloace, cum ar fi: ascunderea în locuri special amenajate în mijloacele de transport, folosirea de documente false, intrarea cu viză de tranzit şi rămânerea în ţară. în acest ultim caz, cerinţa esenţială pentru existenţa infracţiunii este îndeplinită întrucât documentul ce legitima trecerea frontierei în tranzit nu poate justifica rămânerea în ţară, o astfel de faptă fiind asimilată „intrării frauduloase".''

Sub aspectul tratat trebuie precizat faptul că, prin ^ecificul său, această infracţiune nu poate fi comisă decât la frontiera statului, adică la linia de demarcaţie politico-geografică dintre teritoriul asupra căruia îşi exercită autoritatea statul rom.ân şi teritoriile statelor limitrofe — sau marea liberă —, indiferent că este vorba de frontiera terestră, aeriană sau acvatică.^ Deci, locul săvârşirii infracţiunii poate fi orice punct situat pe graniţa statului."

. Trecerea frauduloasă a frontierei poate fi săvârşită şi în alte modalităţi ce conferă faptei un grad sporit de pericol social. Astfel, dacă făptuitorul a trecut ilegal frontiera de stat — în condiţiile prevăzute la varianta tipică —, dar în scopul sustragerii de Ia executarea unei pedepse,'" pentru existenţa infracţiunii este necesar ca, pe lângă realizarea cerinţei esenţiale — trecerea frontierei să fie făcuta în mod fraudulos — să fie îndeplinita cumulativ şi altă cerinţa, respectiv cel în cauză să urmărească prin activitatea ilicită sustragerea de la executarea unei pedepse. Din redactarea textului de lege se desprinde ideea că pentru realizarea conţinutului celei de-a doua cerinţe esenţiale este necesar ca împotriva celui în cauză să se fi pronunţat o hotărâre judecătorească de condamnare, răm.asă definitivă. Este vorba numai de pedepsele principale aplicate.^'

S-a pus problema dacă acelaşi regim sancţionator operează şi în cazul în care se constata că cel care a trecut fraudulos frontiera se sustrăgea de la urmărirea penală ori de la reţinere sau arestare. Opinăm că în nici un caz nu trebuie asimilată sustragerea de la executarea unei pedepse cu acţiunea de sustragere de la urmărirea penală ori de la

CEECETAREA INFRACŢîU.\n O E TKECEREE FRAUDULOASA A FRONTIEKEП

CONSTANTIN AIONIŢOAIE VASILE BERCHEŞAN lON-EUGEN SANDU

S e c ţ i u n e a I

Consideraţii

generaleAutoritatea de stat constituie o valoare socială deosebită a cărei respectare

şi protejare împotriva oricăror atingeri — prin- fapte socialmente periculoase — trebuie realizata prin mijloacele dreptului penal.i în sfera activităţii pe care o desfăşoară, organele de stat acţionează ca purtătoare a autorităţii ce le este legal conferită.- Prin urmare, infracţiunile contra autorităţii aduc atingere prestigiului şi respectului datorat acesteia, manifestată fie în mod simbolic — în însemnele sau emblemele statului —, fie în activitatea organelor de stat sau a persoanelor ce lucrează în cadrul acestora şi le reprezintă.

Făcând parte din categoria infracţiunilor contra autorităţii, trecerea frauduloasă a frontierei constituie o încălcare gravă adusă unuia dintre atributele fundamentale ale statului nostru.

Frontiera de stat a României desparte teritoriul naţional de teritoriile statelor vecine şi marea teritorială de zona contigua, iar în plan vertical delimitează spaţiul aerian şi subsolul statului român de spaţiul aerian şi subsolul statelor vecine. Ea este stabilită în conformitate cu prevederile tratatelor internaţionale încheiate cu statele vecine şi este inviolabilă.3

Respectarea regimului juridic al frontierei de stat a României se realizează de către Ministerul de Interne — prin Comandamentul Naţional al Grănicerilor şi Direcţia Generală de paşapoarte şi a poliţiei de frontieră.^ Trecerea frontierei de stat a României de către persoane, mijloace de transport, mărfuri şi alte bunuri poate fi făcută numai prin punctele de control deschise traficului internaţional, excepţie fiind cazul când, în condiţiile stipulate prin acordurile şi înţelegerile încheiate cu statele vecine s-au stabilit şi alte locuri.^

6 Legea щ.. 56/1992, art. 65—68.' V. Dongoroz ş.a., op. cit., pag. 65.' V. Râmureanu, Infracţiuni contra autorităţii, în „Codul penal comentat şi adnotat. Partea specială,

voi. II", Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1977, pag. 50." V. Dongoroz ş.a., op. cit., pag. 64. Legea nr.

56/1992, art. 66." Codul penal al României, art. 53.

' O. Stoica — Drept penal. Partea specială. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1976, pag. 215.^ In acelaşi sens, V. Dongoroz ş.a., Explicaţii teoretice ale Codului penal român — Partea specială —.

voi. IV, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1972, pag. 7.' Legea nr. 56/1992 privind frontiera de stat a României,,art. 1; 2.' Idem, art. 5 alin. 2.= Ibidem, art. 6.

350176

sele materiale sau de altă natură" au intrat în posesia funcţionarului, urmau să fie înmânate ulterior sau promisiunea nu a fost urmată de executare.

Ultima modalitate normativă agravată şi care conferă faptei un grad sporit de pericol social constă în trecerea frauduloasă a frontierei prin mijloace care pun în pericol viaţa, integritatea fizică ori sănătatea grănicerilor, poliţiştlior sau lucrătorilor vamali, precum şi în scopul scoaterii din ţară de bunuri aparţinând patrimoniului cultural naţional sau de valoare deosebită, al traficării de arme, muniţii, materiale explozive sau radioactive, a produselor şi substanţelor stupefiante, psihotrope ori toxice.

Modalităţile faptice enunţate se referă aşadar, fie la numărul făptuitorilor, la modul de organizare, la acţiunile lor, menite să forţeze frontiera de sfat, fie la natura bunurilor ce formează obiectul activităţii ilicite. Trebuie remarcat faptul că, potrivit legii, modalităţile faptice arătate constituie, fiecare în parte, infracţiunea de trecere frauduloasă a frontierei, ,,dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă". Din modul de redactare a textului se înţelege, printre altele, că atacarea grănicerilor, poliţiştilor sau lucrătorilor vamali constituie numai infracţiunea de trecere frauduloasă a frontierei dacă rezultatul agresiunii „nu constituie o infracţiune mai gravă". Dar, persoanele menţionate se află în exerciţiul funcţiunii, iar funcţia ce o îndeplinesc implică exerciţiul autorităţii de stat şi, prin urmare, lovirea sau orice acte de violenţă, precum şi vătămarea corporală săvârşite împotriva acestora întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj, în forma sa agravată."

Raportată în timp, acţiunea făptuitorului de a trece fraudulos frontiera succede celei de ultragiere, cel în cauză săvârşind două activităţi ilicite, subsecvente şi distincte, aflate în concurs. Dacă făptuitorul, a cauzat prin agresiune moartea personalului destinat pazei şi controlului frontierei de stat pentru a-şi pune în aplicare planul de evaziune, în nici un caz aceasta nu poate fi considerat doar un simplu mijloc de trecere fraduloasă a frontierei. După cum, cel în cauză nu va fi ţinut să răspundă numai pentru infracţiunea contra vieţii săvârşită — omor, omor deosebit de'grav ori, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. A aprecia în acest mod înseamnă a accepta ideea că infracţiunea de tre-cere frauduloasa a frontierei este absorbită în conţinutul constitutiv al infracţiunilor amintite. Considerăm că şi în acest eaz este vorba de concurs de infracţiuni. Cât priveşte miodalitatea de săvârşire a infracţiunii în scopul scoaterii din ţară de bunuri din patrimoniul cultural naţional sau de valoare deosebită, al traficării de arme, muniţii, materiale explozive sau radioactive, a produselor şi substanţelor stupefiante, psihotrope ori toxice, observăm că aceste bunuri au un regim juridic strict reglementat de legile speciale în materie. Este adevărat că, sub aspectul pedepsei infracţiunile săvârşite la acest regim „nu sunt mai grave" decât trecerea frauduloasă a frontierei săvârşită în aceasta m.odalitate. Dar, până a a]v.nge să fie trecute în mod clandestin peste frontieră făptuitorul a .desfăşurat ce1I'puţin una din activităţile prohibitive ce formează obiectul infracţiunilor în discuţie, respectiv cele la regimiul armelor, muniţiilor, materiilor explozive sau radioactive, produselor şi substan-

reţinere sau arestare. în primul rând, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti operează principiul prezumţiei de nevinovăţie, în al doilea rând, dacă legiuitorul ar fi dorit acest lucru ar fi menţionat expres printre cerinţele esenţiale ale existenţei infracţiunii şi trecerea frauduloasă a frontierei de stat în scopul sustragerii de la urmărire penală sau de la reţinere ori arestare. Atitudinea infractorului după săvârşirea infracţiunii ce face obiectul cauzei în care a fost cercetat anterior trecerii frauduloase a frontierei, poate constitui temeiul aplicării circumstanţelor agravante. Oricum, trecerea sau tentativa de trecere fauduloasă a fontierei de către o persoană aflată într-o asemenea postură trebuie avută în vedere cu prilejul dozării pedepsei — atât pentru fapta comisă anterior, cât şi pentru cea care a adus atingere regimului juridic al frontierei.

Faţă de legislaţia anterioară,actele normative în vigoare incriminează şi fapta persoanei care racolează, îndrumă sau călăuzeşte o altă persoană în scopul trecerii frauduloase a frontierei, activitatea infracţională având un grad de pericol social mai ridicat dacă priveşte un grup de persoane ori a urmărit obţinerea de foloase materiale sau de altă natură.Dacă termenii de „racolare", „îndrumare" sau „călăuzire" nu ridică probleme de interpretare, având aceeaşi semnificaţie ca în limbajul curent, în schimb modul în care este redactată modalitatea agravantă a infracţiunii săvârşite în această formă — ,,ori a urmărit obţinerea de foloase materiale sau de altă natura" — necesită unele comentarii. Este adevărat că subiect al infracţiunii poate fi orice persoană, legea necondiţionând existenţa infracţiunii de vreo anume calitate pe care trebuie s-o aibă făptuitorul. Dar, astfel de fapte se săvârşesc în zona frontierei de stat, la consumarea activităţii ilicite putând participa şi persoane cu atribuţii de pază şi control, respectiv cele ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul unităţilor şi subunităţilor Comandanrientului' Na-ţional al Grănicerilor, Direcţiei generale de'paşapoarte şi a poliţiei de frontieră, precum şi din alte ministere," cărora le revin sarcini specifice în punctele de control pentru trecerea frontierei de stat române, la aceasta adăugându-se, în mod fiesc, organele vamale. Toate aceste persoane au, potrivit legii, calitatea de funcţionari. Or, în situaţia în care vreuna dintre persoanele din categoriile menţionate înlesneşte tecerea frauduloasă a frontierei — prin îndrumare sau călăuzire —■ în scopul obţinerii unor foloase materiale sau de altă natură, fapta sa întruneşte elementele constitutive ale infracţiuriii de luare de mită,'' în concurs cu infracţiunea la regimul juridic al frontierei. înţelegerea intervenită între funcţionar şi persoana sau grupul de persoane cărora urmează să li se faciliteze — în modalităţile expres prevăzute — trecerea frauduloasă a frontierei face ca infracţiunea de luare de mită, respectiv dare de mită să fie consumate în momentul punerii în aplicare a acţiunii de „îndrumare'-', ,,călăuzire" sau „racolare''^ .Aceasta deoarece inlr'acţiunea de dare — luare de mită se consumă în niomentul pretinderii, acceptării ori nerespingerii promisiunii, fiind hpsit de relevanţă faptul că „foloa-

Codul penal al Romăniei, art. 245 (abrogat prin Decretul-lege nr. 12/1990). " Legea nr. 56/1992, art. 67." Ministerul Economiei şi Finanţelor, Ministerul Transporturilor. Ministerul Sănătăţii, Ministerul Agriculturii si

Alimentaţiei, Ministerul Comerţului si Turismului." Codul penal al României, art. 254.

Lesrea nr. 56/1992, art. 68. " Codul penal al Romăniei, art 239 alin. 2." Idem, art 174, art. 175 alin. 1, lit. a, e, f şi h, art. 176 lit. b şi art. 183.

23 — Tratat de metodică criininalistică vol. I 353177

ţelor stupefiante şau toxice — confecţionare, cumpărate, deţinere, port, transport, orice operaţie privind circulaţia acestora etc. Irrdiscutabil, şi în acest caz trebuie să se aplice regulile privitoare la concursul de infracţiuni.

Având în vedere cele arătate atât în ce priveşte trecerea frauduloasă a frontierei în această ultima modalitate normativă, cât şi cea constând în racolarea, îndrumarea şi călăuzirea în vederea trecerii frauduloase a frontierei pentru obţinerea unui profit considerăm că o „lege ferenda" — în spiritul argumentelor invocate — ar avea mienirea să înlăture interpretările contradictorii şi să constituie o practică unitara pentru toate organele judiciare.

înarmaţi ori constituiţi în grup, urmărind scoaterea din ţară de bunuri făcând parte din patrimoniul cultural-national sau de valoare deosebita ori pentru care este necesara o autorizaţie.

Astfel, trebuie să se stabilească în ce a constat şi cum s-a realizat racolarea, îndrumarea sau călăuzirea, persoanele la care se refereau aceste activităţi, condiţiile în care au fost făcute angajamentele — mai ales sub aspectul înţelegerilor realizate, foloaselor materiale urmărite de către făptuitori, numărul de persoane ce urmează să fie ajutate şi al concursului ce trebuie să fie acordat celor interesaţi. Cercetarea trebuie să stabilească ce mijloace au fost folosite pentru forţarea frontierei sau pentru atacarea grănicerilor, poliţiştilor sau a lucrătorilor vamali. Totodată, trebuie avute în vedere urmările activităţii ilicite desfăşurate pentru a se realiza corecta încadrare juridică a faptei şi asigurarea tragerii la răspundere penală a făptuitorilor. De asemenea, este necesar să se stabilească mijloacele de care s-au folosit făptuitorii, existenţa grupului şi a modului de organizare în vederea trecerii frauduloase a frontierei.

Tot în aceste cazuri trebuie să se mai stabilească dacă activitatea ilicită a-fost consumată sau condiţiile în care a fost întreruptă, pentru a se asigura aprecierea pericolului social al infracţiunii şi corecta încadrare juridica a faptei.

Este de reţinut că stabilirea activităţii ilicite desfăşurate prezintă importanţă pentru aprecierea corecta a faptului dacă aceasta constituie infracţiune sau contravenţie la regimul vamal, pentru că unele fapte ce se săvârşesc la acest regim constituie contravenţii şi nu infracţiuni.

2. Scopul activităţii ilicite desfăşurate

Sub acest aspect, trebuie să se stabilească ce s-a urmărit prin săvârşirea infracţiunii — în afară de intrarea sau ieşirea din ţară în mod fraudulos. Este necesar a se stabili dacă trecerea frauduloasa a frontierei a urmărit vreunul din scopurile care atrag agravarea răspunderii pentru fapta săvârşită. Din acest punct de vedere trebuie stabilit dacă cel ce a trecut fraudulos frontiera era condamnat, pedeapsa aplicată, precum şi faptul că infracţiunea la regimul frontierei a fost săvârşită pentru a se sustrage executării pedepsei.

Tot sub aspectul scopului, este necesar a se stabili foloasele pe care le-au urmărit cei care au racolat, îndrumat ori călăuzit persoane pentru trecerea frauduloasă a frontierei. Valorile sau bunurile materiale interesează, atât pentru încadrarea juridică a faptei şî aprecierea pericolului social al activităţii ilicite a infractorilor, cât şi pentru a stabili ce bunuri urmează a se trece în folosul statului sub aspectul confiscării speciale.^"

De asemenea, trebuie să se stabilească dacă trecerea frauduloasă a frontierei s-a făcut pentru scoaterea din ţară de bunuri diii patrimoniul cultural naţional, de bunuri de valoare deosebită sau pentru traficarea de arme, muniţii, materiale .explozive sau radioactive, de produse ori substanţe stupefiante, psihotrope şau toxice. Este necesar a se stabili care

S e c ţ i u n e a a Il-a Problemele pe care trebuie să le lămurească

cercetarea

în raport cu variatele modalităţi normative şi faptice în care poate fi săvârşit infracţiunea de trecere frauduloasă a frontierei se stabilesc şi problemele care trebuie să fie lămurite în cursul cercetării, probleme pe care le vom prezenta în cele ce urmează.

1. Activitatea ilicită desfăşurată, metodele şi mijloacele

Pentru existenţa infracţiunii este necesar a se stabili în ce a constat activitatea de încălcare a regimului frontierei şi care au fost mij- ■ loacele folosite pentru -aceasta. Multiplele modalităţi de realizare a activităţii ilicite impun a se stabili cum s-a făcut intrarea sau ieşirea " frauduloasă din ţară.

Atunci când trecerea frontierei a fost făcută prin alte locuri decât cele legal prevăzute pentru aceasta, trebuie stabilite locurile folosite şi modalităţile de trecere. Când trecerea s-a realizat prin locurile stabilite, trebuie evidenţiate modalităţile frauduloase prin care au fost eludate dispoziţiile legale — lipsa documentelor, folosirea unor documente falsificate sau aparţinând altor persoane, lipsa vizelor de intrare, modificarea perioadei pentru care a fost acordată viza de şedere în ţară, ascunderea în diverse mijloace de transport etc. în astfel de situaţii, se impune stabilirea provenienţei documentelor folosite, unde şi cum au fost confecţionate ori falsificate, sau cine, unde, când, cum a amenajat locurile de ascundere în mijloacele de transport folosite pentru trecerea frauduloasă a frontierei.

Problemele deosebite, sub aspectul activităţii ilicite, se ridică în cazul formelor agravate ale infracţiunii — racolarea, îndrumarea, călăuzirea, săvârşirea faptei din interes material, folosirea forţei, atacarea grănicerilor, poliţiştilor sau lucrătorilor vamali, de către infractori

^^ Legea nr. 56/1992, art. 69.2° Idem, art 67 alin. 4, Codul penal al României, art. 118 lit с.

354 23* 178

S e c ţ i u n e a a Il-a Activităţile care se întreprind pentru

administrarea probelor

din bunurile ori produsele menţionate au făcut obiectul trecerii frauduloase a frontierei, modul în care s-a încercat ori s-a realizat trecerea. Şi în aceste cazuri se impune a se stabili, pe lângă trecerea ori încercarea trecerii peste frontieră, provenienţa bunurilor şî substanţelor care au făcut obiectul activităţii ilicite pentru a se asigura corecta încadrare a faptelor săvârşite.

3. Făptuitorii, calitatea şi contribuţia fiecăruia la săvârşirea infracţiunii

Pe lângă identitatea făptuitorilor, calitatea şi contribuţia pe care au avut-o la săvârşirea infracţiunii, interesează numărul lor, modul de organizare, modul de acţiune, mijloacele de care s-au folosit şî scopul urmărit. Astfel spus, trebuie să se stabilească acele circumstanţe de natură a caracteriza pe fiecare dintre participanţi la săvârşirea infracţiunii pentru a se asigura tragerea ior legală şî temeinică la răspunderea penală.

Astfel, trecerea frauduloasă a frontierei de către condamnatul care urmăreşte sustragerea de la executarea pedepsei este de natura să atragă agravarea răspunderii pentru fapta săvârşită.

Pe de altă parte, având în vedere că unele modalităţi ale infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei presupun participarea mai multor persoane la săvârşirea faptei — racolarea, îndrumarea sau călăuzirea, perceperea unor foloase materiale sau de altă natură de către cei care, prin încălcarea îndatoririlor de serviciu, au facilitat trecerea frauduloasă a frontierei,^' săvârşirea faptei de către persoane constituite în grup, prin falsificarea documentelor de trecere a frontierei sau prin mijloace de transport în care au fost amenajate locuri speciale de ascundere, se impune, odată în plus, necesitatea ca organele de urmărire penală să stabilească toţi participanţii la săvârşirea faptelor, cu activitatea concret desfăşurată, pentru a se asigura corecta administrare a răspunderii penale.

4. Existenţa concursului de infracţiuni şi măsurile ce se impun pentru extinderea

cercetărilor

Reţinem faptul că infracţiunea de trecere frauduloasă a frontierei se săvârşeşte, de regulă, în concurs cu alte infracţiuni cum ar fi: falsul material în înscrisuri oficiale, uzul de fals, ultrajul împotriva grănicerilor, poliţiştilor sau lucrătorilor vamali, infracţiuni le regimul armelor, muniţiilor, materialelor explozive, radioactive, produselor şi substanţelor stupefiante, psihotrope sau toxice, infracţiuni la regimul privind patrimoniul cultural naţional, infracţiuni de dare şi luare de mită.^^

De aceea, este necesar ca în fiecare cauză să se stabilească infracţiunile concurente săvârşite şi în raport cu situaţia concretă să se întreprindă activităţile specifice de urmărire penală pentru administrarea probelor.

Pornind de la specificul infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei şi de la modalităţile faptice de comitere, principalele activităţi care se întreprind pentru dovedirea existenţei infracţiunii şi a vinovăţiei constau în:

1. Constatarea infracţiunii flagrante;2. Cercetarea la faţa locului;3. Verificarea şi ridicarea de obiecte şi înscrisuri;4. Dispunerea constatărilor tehnico-ştiinţifice şi a expertizelor;5. Identificarea şi ascultarea martorilor;6. Ascultarea învinuiţilor sau inculpaţilor;7. Extinderea cercetărilor pentru alte infracţiuni şi făptuitori ş.a.

1. Constatarea infracţiunii flagrante

Potrivit legii,^3 în zona de frontieră, grănicerii aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu au dreptul să controleze actele de identitate ale persoanelor şi să procedeze — la nevoie — la identificarea acestora, să oprească şi să controleze mijloacele de transport, să cerceteze suprafeţele de teren, căile de comunicaţie şi construcţiile izolate, să oprească, să reţină şi să cerceteze persoanele despre care există informaţii sau probe că au săvârşit fapte de natură penală etc.

Totuşi, printre atribuţiile principale ce le revin, organele de grăniceri acţionează pentru descoperirea, reţinerea şi cercetarea — în Condiţiile legii — persoanelor care săvârşesc infracţiuni la regimul jliridic al frontierei de stat готапе.--" Prin urmare, în noua reglementare în materie, organele de grăniceri au dobândit calitatea de organe de cercetare penală, cu toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din acestea.

La rândul ei, poliţiei de frontieră îi revin, alături de organele de grăniceri, atribuţii atât pe linia descoperirii şi cercetării infracţiunilor la regimul frontierei, cât şi a altor infracţiuni constatate pe teritoriul său de competenţă.25 Este de remarcat faptul că marea rnajoritate a infracţiunilor la regimul frontierei de stat a României sunt constatate de organele menţionate, la care se adaugă şi alte persoane ce îşi desfăşoară activitatea în punctele de control trecere frontieră^^ — inclusiv militari în termen sau angajaţi pe bază de contract pentru controlul şi supravegherea mijloacelor de transport la trecerea frontierei de stat.^'

In contextul celor arătate, constatarea infracţiunii flagrante are o importanţă cu totul deosebită, de modul în care este pregătită, desfăşurată şi sunt materializate rezultatele acesteia depinzând, în ultimă instanţă, dovedirea existenţei ori inexistenţei faptei şi a vinovăţiei. O

Legea nr. 56/1992, art. 14. 2* Idem, art. 12 lit. „h". " Ibidem, art 18. 2^ Vezi supra, cap. ХГ, sect. I. ^^Legea nr. 56/1992 art. 21^ 22 şi 24.A se vedea supra, secţiunea I.

22 Idem.

179 357

în cazul intrării cu viză de tranzit şi rămânerea în ţară, constatarea în flagrant a infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei se realizează în; momentul părăsirii aeroportului ori în imediata apropiere a acestuia. Viza de tranzit nu acordă dreptul de şedere pe teritoriul naţional şi prin urmare surprinderea făptuitorului în aceste locuri face ca infracţiunea să fie consemnată. Dacă fapta a constat în trecerea sau încercarea de trecere a frontierei de stat prin folosire de documente false sau falsificate, intervenţia organului constatator trebuie să se facă după prezentarea documentelor menţionate — şi care în urma controlultîi s-au dovedit false sau falsificate. în astfel de cazuri se aplică un tratament dife-renţiat, după cum cel în cauză a intenţionat să părăsească sau să intre fraudulos în România. Dacă în prima situaţie prganele constatatoare se află în faţa unei încercări de ieşire din ţară în mod fraudulos — deci a unei contravenţii —, în cea de-a doua situaţie, fapta îmbracă elementele constitutive ale infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei, săvârşită în varianta tip — forma simplă —, consumată. Evident, în prima situaţie, cei în cauză urmează să răspundă penal şi pentru infracţiunile de fals, uz de fals etc.

O altă remarcă priveşte modul în care trebuie acţionat în situaţia în care există date sau suspiciuni că persoana în cauză este înarmata ori încearcă să scoată din ţară bunuri din patrimoniul cultural naţional sau de valoare deosebită, arme,- muniţii, materiale explozive - sau radioactive, produse sau substanţe stupefiante, psihotrope ori toxice.^^ g j aceste cazuri, tactica criminalistică recomandă să se intervină tot după prezentarea persoanei vizate şi verificării paşaportului şi a celorlalte documente^ Un asemenea mod de acţiune fee justifică prin aceea că, în tonformîtate cu prevederile legii,'' controlul vamal al mărfurilor, bagajelor, coletelor şi a altor bunuri aflate asupra persoanelor se face după efectuarea controlului documentelor pentru trecerea frontierei de stat," de către personalul vamal din echipele de control. Or, intervenţia organului constatator, coroborată cu descoperirea în colete' bagaje etc. a valorilor sau bu-nurilor menţionate face ca momentul surprinderii să se situeze în timp după ce făptuitorul a comis tentativa de trecere frauduloasă a frontierei în scopurile arătate. De fapt, descoperirea ulterioară a bunurilor şi valorilor arătate nu face decât să demonstreze scopul activităţii ilicite. Din Dunct de vedere tactic, intervenţia în acest moment este reclamată şi de ifaptul că asupra infractorului s-ar putea găsi arme orî alte substanţe cu care acesta ar putea ataca organele de grăniceri sau ale poliţiei de frontieră, precum şi alte persoane care îşi desfăşoară activitatea în punctele de control, încercând să treacă fraudulos frontiera, prin forţă.în felul acesta se crează posibilitatea prevenirii unor evenimente mai grave, având drept consecinţă nierderi de vieţi omeneşti, vătămarea integrităţii corpo-rale sau a sănătăţii ori pagube materiale.

în sfârşit, în raport cu mijlocul de transport folosit pentru realizarea ac-tivităţii ilicite constatarea infracţiunii flagrante se face după cum urmează:

— în aeroporturi, controlul pentru trecerea frontierei se face la plecarea şî sosirea aeronavelor în şi din curse internaţionale.

Dacă la plecare, ootrivit celor menţionate, persoana se poate găsi în postura de contravenient, la sosire, întotdeauna, aceasta se află în faza

altа precizare care se impune este aceea că, dat fiind specificul acestor infracţiuni, marea majoritate a lor se constata spontan, motiv pentru care activităţile pregătitoare lipsesc sau ponderea lor este foarte scăzută.

Momentul intervenţiei organelor constatatoare trebuie ales de asemenea manieră încât să se asigure surprinderea făptuitorului în postura realizării cel puţin a uneia din modalităţile faptice ce materializează activitatea ilicită.

Dacă aceasta este regula generală, organele'care realizează constatarea în flagrant a infracţiunii sunt obligate să ţină cont şi de alte elemente şi împrejurări de fapt, cum ar fi: locul şi timpul săvârşirii faptei; numărul făptuitorilor, calitatea acestora, acţiunile ori inacţiunile desfăşurate în momentul surprinderii, manevrele dolosive întrebuinţate pentru inducerea în eroare a celor cu atribuţii pe linia asigurării pazei şî supravegherii frontierei de stat, mijloacele de transport folosite pentru realizarea activităţii ilicite ş.a.

Astfel, în cazul variantei tip a infracţiunii^^ fapta poate fi constatată cu ocazia violării fâşiei de protecţie a frontierei de stat, după trecerea acesteia, în locahtăţile incluse în zona de frontieră, în punctele de control destinate trecerii persoanelor, mijloacelor de transport, mărfurilor şi altor bunuri — deschise traficului internaţional —, precum şi locurile stabilite pentru trecere — în condiţiile stipulate prin acorduri şi înţelegeri între România şi statele vecine.^^

Prin punctele de control trebuie înţeles, în raport cu situaţia concretă, şi cele de control rutiere, staţia C.F.R. de frontieră sau pe parcurs între aceasta şi o staţie interioară, porturile, aeroporturile etc. Altfel spus, este vorba de locurile unde se realizează efectiv controlul persoanelor, mijloacelor de transport sau mărfurilor.

Direcţia în care se îndreaptă persoana ce a fost surprinsă încălcând regulile instituite la regimul juridic al frontierei prezintă relevanţă sub aspectul încadrării juridice a faptei comise. Astfel, dacă aceasta a fost surprinsă în momentul violării fâşiei de protecţie a frontierei de stat, îndreptându-se spre teritoriul statului vecin, dar mai înainte de a atinge limita frontierei,'" fapta sa constituie „încercare de ieşire din ţară prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat",^' contravenţie ce urmează a fi sancţionată conform prevederilor legale în vigoare. Din contră, dacă cel în cauză a fost surprins în timp ce viola fâşia de protecţie ori imediat după aceasta, înaintând în interiorul teritoriului naţional, fapta sa întru-neşte elementele constitutive ale infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei. In aceeaşi ordine de idei, constatarea infracţiunii flagrante trebuie făcuta după ce făptuitorul s-a prezentat la punctul de control şi au fost îndeplinite toate formalităţile necesare, respectiv după ce acesta a prezentat paşaportul şi celelalte documente pentru trecerea frontierei de stat — eliberate de autorităţile române sau cele străine, recunoscute sau acceptate de statul român. Sublinierea se impune, având în vedere că

2» Legea nr. 56/1992, art. 65.^'J Idem, art. 6 alin.- 2.

Potrivit legii, făşia de protecţie a frontierei de stat are o lăţime de 20 m de la linia frontierei, pentru frontiera de uscat, şi de la limita revărsărilor de ape — pentru frontiera de apă —, către interior (N.A.); vezi şi Legea nr. 56/1992, art. 4 alin. 1, lit. a.

" Legea nr. 56/1992, art. 69 alin. a.« Legea nr. 56/1992, art. 68 alin. I, lit с. 5' Idem, art. 27." Ibidem, art 88 alin. 1, lit. a şi b.

180 359

infracţiunii consumate, indiferent de modalităţile faptice de comitere. Excepţia o constituie călătorii în tranzit cu escală în România. întrucât acestora nu li se efectuează controlul paşapoartelor dacă nu părăsesc aerogara, ci primesc din partea companiilor aeriene româneşti cărţi de îmbarcarea pentru cursa cu care continuă calătoria,'^ prin urmare surprinderea în afara aerogării este de natură să demonstreze intenţia făptuitorilor de a trece fraudulos frontiera, eludând prevederile legale.—pentru navele care intră sau ies din porturile româneşti în curse externe

controlul se efectuează în punctele de control portuare, cu excepţiile expres prevăzute de lege.'*'

Persoanele care încalcă regimul juridic al frontierei de stat române pot fi surprinse atât în aceste puncte de control portuare, în raport cu sectorul navigabil al Dunării'' sau ultimul port românesc din care navele pleacă direct în cursă.

Şi aici tebuie făcute diferenţierile privind direcţia în care se deplasează persoana găsită în neregulă, în cazul încercării' de a părăsi în acest mod ţara fapta îmbrăcând aspect contravenţional.

— în punctele de control rutiere sau cele pentru controlul trecerii frontierei al trenurilor — de marfă şi călători — depistarea celor ce încearcă ori au trecut deja fraudulos frontiera se realizează cu prilejul efectuării controlului asupra autoturismelor, autobuzelor, autocarelor, automarfarelor şi a celorlalte mijloace de transport rutiere ori a trenurilor.

Pe lângă faptul că organele de constatare evidenţiază cu această ocazie că persoanele în cauză nu deţin documente legale care să le permită trecerea frontierei, acestea trebuie să identifice locurile special amenajate folosite atât pentru ascunderea persoanelor, cât şi a valorilor din patrimoniul cultural naţional, a armelor, muniţiilor, produselor şi substanţelor stupefiante, psihotrope orî toxice etc., dovedindu-se scopul activităţii ilicite şi asigurându-se, în felul acesta, o corectă încadrare juridică a faptelor comise.

Dacă există informaţii privind racolarea, îndrumarea sau călăuzirea imei persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei, constatarea in-f4cţiunii fla.6ante trebuie pregătită cu mare atenţie. Opinăm că momentul intervenţiei trebuie ales când făptuitorul a ajuns în zona de frontieră şi s-a îndreptat cu persoanele racolate spre fâşia de protecţie a frontierei de stat orî când a „predat" persoanele racolate şi călăuzite celui ce urmează să le treacă efectiv graniţa. Acţionând în acest mod se asigură surprinderea fătuitorilor după ce au pus în executare activitatea ilicită, per-mîţându-se şi descoperirea asupra acestora a foloaselor materiale sau de altă natură primite în scopul facilitării trecerii frauduloase a frontierei, precum şi identificarea altor persoane asupra cărora trebuie extinse cercetările.'*

Oricare ar fi modurile de acţiune şi momentul ales pentru intervenţie, organele constatatoare sunt obligate să efectueze mai îhtâi percheziţia corporală asupra persoanelor vizate, să asigure paza celor depistaţi că au încălcat regimul juridic al frontierei de stat, să identifice martorii ocu-

lari, să fotografieze locurile special amenajate pentru ascundere, să descrie în detaliu toate bunurile, valorile şi documentele descoperite — cunoscând că acestea se ridică în vederea confiscării —, să ridice înscrisurile de care s-a folosit fătuitorul şi, atunci când prin modalităţile faptice de comitere a infracţiunii au rămas urme la locul faptei, să procedeze la efectuarea cercetării la faţa locului. Activităţile menţionate trebuie să se desfăşoare în prezenţa martorilor asistenţi, acestora oferindu-li-se posibilitatea să observe toate activităţile făptuitorului, precum şi tot ce s-a descoperit cu prilejul constatării infracţiunii flagrante. Procesul-verbal încheiat cu această ocazie trebuie să îndeplinească toate condiţiile de fond şi formă cunoscute, apropiindu-se de cel încheiat cu ocazia constatăriri infracţiunii flagrante a faptelor săvârşite la regimul produselor şi substanţelor toxice sau stupefiante ori la regimul armelor, muniţiilor şi materiilor explozive.'^

2. Cercetarea la faţa locului

Ca activitate distinctă, cercetarea la faţa lacului este efectuată în situaţia în care trecerea frauduloasă a frontierei s-a realizat prin violarea fâşiei de protecţie şi făptuitorii nu au fost descoperiţi ori când infracţiunea s-a săvârşit prin forţă sau prin atacarea grănicerilor, poliţiştilor ori lucrătorilor vamali.

Pe fâşia de protecţie a frontierei trebuie căutate, fixate şi ridicate, îndeosebi, urmele de încălţăminte, plantare şi cărări de urme, insistându-se pe descrierea dimensiunilor, sensului de mers etc., după regulile cunoscute. Cercetarea va fi extinsă, în raport cu topografia terenului, spre zonele limitrofe — spre interior —, în vederea descoperirii locurilor unde s-au ascuns făptuitorii — păduri, locuri de păşunat, malurile cursurilor de apă, puncte de lucru, clădiri izolate ş.a. — înainte ori după trecerea frauduloasă a frontierei, în locurile respective şi pe căile de acces spre şi dinspre acestea pot fi descoperite, fixate şi ridicate diverse categorii de urme: resturi de alimente, ambalaje, obiecte uitate sau abandonate, urme papilare — relevate pe sticle, cutii de conserve consumate etc.^" —, urme de natură biologică — fire de păr, spută, resturi de ţigări —, urme ale mijloacelor de transport, urme de încălţăminte, diferite înscrisuri ş.a. Interpretarea corectă a urmelor descoperite la faţa locului şi corelarea cu alte date"' oferă posibilitatea determinării timpului comiterii faptei şi luării măsurilor operative de urmărire şi prindere a infractorilor. Dacă trecerea frontierei s-a realizat prin intrarea frauduloasă în ţară, folosirea câinelui de urmărire, pentru prelucrarea urmei de miros, poate conduce la rezultate pozitive. în situaţia în care din analiza şi in-terpretarea urmelor rezultă că autorul sau autorii infracţiunii au ieşit fraudulos din ţară, conlucrarea cu organele similare din statele vecine — realizată în conform.itate cu prevederile actelor normative în vigoare, acor-rdurile şi înţelegerile dintre România şi aceste state — poate conduce la ""prinderea infractorilor şi luarea măsurilor legale pentru asigurarea tragerii lor la răsptmdere penală.

Legea nr. 56/1992, art 44 alin, 3.Idem, art. 35 alin. 1. " Ibidem, art. 35

alin. 2—5.Şi. implicit, asupra altor infracţiuni, când la comiterea faptelor sunt antrenaţi funcţionari din cadru!

punctelor de control ori personal cu atribuţii pe linia pazei şi controlului trecerii frontierei de stat (N.A.).

A se vedea supra, cap. IX, secţ. a IlI-a, pct 1, cap. X, secţ.. a IlI-a, pct. 1.*° Se recomandă ca astfel de urme să fie căutate, relevate, fixate şi ridicate în condiţii de laborator

(N.A.)." Ele exemplu, timpul scurs de la trecerea patrulei de grăniceri până în momentul constatării violării

fâşiei de protecţie (N.A.).

360 181

documentele de trecere a frontierei de către organele care le-au eliberat sau au acordat viză română"ori de organele din punctele de control." Totodată, dacă datele privind armele şi muniţiile respective — marcă, tip, calibru etc. —" corespund cu cele menţionate în documenteîn mod similar pentru armele — de vînătoare, tir, panoplie —■ aflate asupra călătorilor în tranzit prin România.^5

De asemenea, la Direcţia generală de paşapoarte şi a poliţiei de frontieră se vor solicita date cu privire la numărul intrărilor şi ieşirilor din ţară a unei persoane, punctele de frontieră prin care au trecut etc., procedându-se la verificarea şi ridicarea înscrisurilor întocmite de către acestea.

Pentru dovedirea faptului că cel în cauză a trecut în mod fraudulos frontiera în scopul sustragerii de la executarea unei pedepse se va proceda la ridicarea — în copie — hotărârii judecătoreşti, rămasă definitivă şi a mandatului de executare a pedepsei.

Alte înscrisuri care pot fi verificate şi ridicate, în raport cu specificul cauzei, se referă la: provenienţa şi mişcarea unor produse sau substanţe toxice ori stupefiante,^^ evidenţa armelor şi muniţiilor deţinute de persoanele fizice şi juridice, a muniţiei alocate, a modului de distribuire, folosire şi justificare a muniţiei şi materialelor explozive ş.a.*^ Dintre înscrisurile care pot fi ridicate prin intermediul Biroului Naţional — Interpol de un real ajutor sunt fişele — notiţele —■ traficanţilor de droguri daţi în urmărire, precum şi adresele prin care sunt semnalate autoturismele, navele şi aeronavele suspecte că fac trafic cu stupefiante etc.

Tot din rândul înscrisurilor ce trebuie verificate şi ridicate şi care dovedesc scopul trecerii ori încercării de trecere fraudiiiloasă a frontierei se numără şi cele care atestă apartenenţa unor bunuri la patrimoniul cultural naţional ori valoarea deosebită a acestora.

De la persoanele fizice pot fi ridicate diferite însemnări, schiţe de trasee, hărţi etc. din care rezultă nume de persoane, sume de bani etc., deosebit de importante, mai ales pentru dovedirea activităţii de racolare a unor persoane în vederea trecerii frauduloase a frontierei şi foloaselor obţinute.

4. Dispunerea constatărilor tehnico-ştiinţifice şi a expertizelor

Genurile de constatări tehnico-ştiinţifice sau expertize diferă de la cauză la cauză, în raport cu natura urmelor descoperite la faţa locului sau cu ocazia constatării infracţiunii flagrante. In general, cu ocazia cercetării acestei infracţiuni poate fi întâlnită toată gama de constatări tehnico-ştiinţifice cunoscute, respectiv: traseologice, grafice, examen tehnic al documentelor, dactiloscopie. balistice, biocriminalistice ş.a.

în rândul acestora, având în vedere modurile de operare şi mijloacele folosite în desfăşurarea activităţii ilicite, un loc important îl ocupă

în cazul trecerii frauduloase a frontierei prin forţă ori prin atacarea persoanelor cu atribuţii de pază şi control, la faţa locului pot fi descoperite şi ridicate, după caz, urme specifice infracţiunilor îndreptate împotriva vieţii, integrităţii corporale sau sănătăţii — leziuni produse prin arme de foc sau alte categorii de arme, prin instrumente înţepătoare, tăietoare, despicătoare etc. urme principale şi secundare ale împuşcăturii, urme caracteristice distrugerilor săvârşite prin incendii, explozii ori alte asemenea mijloace, urme produse în cazul evenimentelar rutiere ş.a.

"rllrmele — indiferent de natura lor ■—■ şi mijloacele materiale de probă descoperite trebuie descrise în amănunt în cuprinsul procesului-verbal, după reguli cunoscute, acordându-se cea mai mare atenţie ambalării şi transportării lor în condiţii de maxima siguranţă. Orice neglijenţă ori tratare cu superficialitate a regulilor criminalistice poate avea consecinţe dintre cele mai grave, sub aspectul valorificării din punct de vedere ştiinţific a urmelor şi mijloacelor materiale de probă ridicate de la faţa locului. în raport cu modalităţile faptice de comitere a infracţiunii, procesul-verbal de cercetare la faţa locului va avea un conţinut asemănător cu cel care se încheie în cazul infracţiunilor săvârşite în concurs cu trecerea frauduloasă a frontierei, tratate pe larg în cuprinsul prezentei lucrări,^^ diferenţierile fiind date, în principal, de locul comiterii faptelor, împrejurările concrete în care au acţionat fătuitorii, modul de operare folosit şi urmările produse prin activitatea infracţională ş.a.

3. 'Verificarea şi ridicarea de obiecte şi înscrisuri

Activitatea de verificare şi ridicare a unor obiecte şi înscrisuri are o pondere însemnată în dovedirea activităţii infracţionale a persoanelor cercetate. Dacă fn privinţa obiectelor ce au legătură cu fapta comisă na se ridică probleme deosebite, identificarea, verificarea şi ridicarea înscrisurilor capătă, în condiţiile folosirii acestora pentru pregătirea, desfăşurarea şi materializarea activităţii ilicite, o importanţă cu totul deosebită. Astfel de înscrisuri pot fi găsite fie la punctele de control trecere frontieră, fie la alte unităţi ori organizaţii publice, uneori, chiar la persoane fizice. înscrisurile verificate şi ridicate de la persoanele fizice şi juridice situate în afara punctelor de frontieră — în interiorul ţării — demonstrează activităţile desfăşurate de infractori anterior trecerii sau încercării de trecere frauduloasă a frontierei. Pe lângă obţinerea unor probe concludente din care rezultă săvârşirea infracţiunilor concurente, înscrisurile în cauză dovedesc, implicit, scopul urmărit fle fătuitori prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat române.

Astfel, de Ia punctele de control trecere frontieră se vor ridica paşapoartele si celelalte documente de trecere a frontierei, declaraţiile vamale şi actele prezentate pentru mărfurile, bagajele, coletele şi celelalte bunuri aflate asupra persoanelor, confruntându-se cele înscrise în actele menţionate cu rezultatul controlului documentelor şi al controlului vamal. De exemplu, dacă după trecerea frontierei de stat se găsesc asupra unei persoane arme de vînătoare, de tir şi muniţia pentru acestea, precum şi arme de panoplie se va verifica dacă acestea au fost înscrise în

" Legea nr. 56/1992. art 29 alin. 1. ' " De asemenea, dacă persoanele respective au depus la poliţia de frontieră alte arme decât cele menţionate în documente (N..'\.). « Legea nr. 56/1992. art. 30—32.

Vezi supra, cap. IX, secţ. a IlI-a, pct. 3. " Supra, cap. X, secţ. a IlI-a, pct. 4.

" A se vedea în ?њst sens. Cap. П, sect, a IlI-a, pct 1, Cap. IV, secţ. a IlI-a, pct. 1, Cap IX, secţ. a IlI-a, pct. 2 şi Cap. X, secţ. a IlI-a, pct. 2 (N.A.).

182 363

expertiza tehnică a documentelor, expertiza fotografiei de portret şi expertiza grafică.

Expertiza tehnică a documentelor se dispune pentru examinarea actelor de identitate folosite la trecerea frauduloasa a frontierei şi urmăreşte rezolvarea unor probleme cum ar fi:

— continuitatea liniară a amprentei ştampilei sau a timbrului sec;—urmele de violare privind modul de fixare a fotografiei;—modificările pe care le prezintă scrisul ce completează actul de identitate referitoare la datele de identificare, semnalmentele, perioada de valabilitate, ţara care le-a eliberat;—metodele şi mijloacele folosite pentru falsificiarea documentelor;

— scrisul iniţial care a completat actul supus examinării. Expertiza fotografiei de portret se dispune pentru a se stabili dacă

fotografia de pe documentele de identitate reprezintă sau nu persoana care foloseşte actul respectiv;

Constatarea tehnico-ştiinţifică sau expertiza grafică vizează identificarea persoanelor care au completat scrisul depus pe documtntele falsificate.

5 . identificarea şi ascultarea martorilor

Persoanele care pot furniza date referitoare la activitatea desfăşurată de făptuitori sunt identificate, de obicei, din rândul următoarelor categorii:— locuitori .ai localităţilor din zona de frontieră;—salariaţi ai unităţilor miniere, a exploatărilor de ţiţei, gaze, ape minerale

şi termale, a exploatărilor forestiere, balastiere sau de cariere, de îmbunătăţiri funciare şi irigaţii — situate pe adâncimea de 500 m de la fâşia de protecţie a frontierei, către interior —, care funcţionează cu acordul prealabil al Comandamentului Naţional al Grănicerilor.■'^

—participanţi la vânătorile organizate, în condiţiile legii, în zona de frontieră;«3

—persoanele ce se ocupă cu păşunatul în zona de frontieră — în locurile stabilite de autorităţile administraţiei publice locale, împreună cu comandanţii unităţilor teritoriale de grăniceri;^''

—personalul navelor şi aeronavelor, precum şi călătorii acestora;— lucrătorii din punctele de control trecere frontieră ş.a.^iDin declaraţiile acestor persoane trebuie să rezulte, în principal, ur-

mătoarele:— împrejurările în care au văzut pe făptuitori şi activităţile pe eare le

desfăşurau;— numele şi prenumele acestora ori — în situaţia în care nu-i cu-■ noaste — semnalmentele şi caracteristicile ţinutei vestimentare;

— persoanele cu care au luat legătura înainte de a ajunge în apropierea fâşiei de protecţie;

— modul în care şi-au justificat prezenţa în zonă;— mijloacele de transport folosite pentru a ajunge în zona de frontieră;— felul în care au încercat să treacă fraudulos frontiera şi persoanele care

i-au ajutat;— identitatea pe care şi-au declarat-o cu ocazia controlului documentelor;— modalităţile folosite pentru racolarea persoanelor în vederea trecerii

frauduloase a frontierei;— itinerariile folosite pentru îndrumarea şi călăuzirea persoanelor racolate;— sumele de bani pretinse şi primite de persoanele pe care le-au racolat,

îndrumat şi călăuzit;— persoanele care îşi desfăşoară activitatea în punctele de frontieră şi cu

care făptuitorii în cauză au legături ş.a.

6. Ascultarea învinuiţilor sau inculpaţilor

In raport cu modalităţile concrete în care au acţionat şi scopul urmărit prin trecerea frauduloasă a frontierei, ascultarea învinuiţilor sau inculpaţilor trebuie să ducă la elucidarea următoarelor probleme principale:

— motivul pentru care au încercat ori au trecut fraudulos frontiera de stat;— provenienţa documentelor de trecere a frontierei pe care le-au prezentat

cu ocazia controlului —■ cine le-a falsificat, în ce mod, persoanele care i-au ajutat în acest sens etc.;

— când au luat cunoştinţă că au fost condamnaţi definitiv şî instanţa care a pronunţat sentinţa;

— provenienţa bunurilor găsite cu ocazia controlului bagajelor, coletelor, mijlocului de transport etc.,^^

— activităţile pe care le-au desfăşurat pentru pregătirea trecerii frontierei şi persoanele care 1-aa ajutat;

— modul în care au forţat trecerea frontierei ori au atacat grănicerii, poliţiştii ori lucrătorii vamali şi motivele care i-au deteminat să procedeze în acest mod;

— persoanele pe care le-au racolat, modul şi persoanele prin intermediul cărora aa luat legătura cn acestea, înţelegerile realizate СП persoanele ce doreau să treacă fraudulos frontiera, sumele de bani ori alte foloase pe care le-au obţinut, itinerariile folosite, persoanele de legătură — inclusiv cele din punctele de control — care le-au facilitat activitatea infracţională ş.a.

« Legea nr. 56/1902, art. 54. " Idem, art. 60. Ibidem, art. 61.

Inclusiv, persoanele ce au fost racolate în vederea trecerii frauduloase a frontierei (N.A.).■■'^ Dacă asupra făptuitorului s-au găsit arme, muniţii, materii explozive, toxice, stupefiante etc.

ascultarea învinuitului sau inculpatului va urmări lămurirea în detaliu, a problemelor menţionate la cap. IX, sect, a IlI-a, pct. 5 si cap. X, secţ. a IlI-a, pct. 7 (N.A.).

183

7. Extinderea cercetărilor pentru alte infracţiuni şi făptuitori BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

Pe întreaga durată a cercetărilor, organele de urmărire penală trebuie să depună toate diligentele pentru documentarea întregii activităţi infracţionale desfăşurate de cei în cauză, administrând probele necesare pentru fiecare infracţiune aflată în concurs -cu trecerea frauduloasă a frontierei. Astfel, trecerea frauduloasă a frontierei poate fi săvârşită în concurs cu infracţiunile de fals — fie fals intelectual, fie fals material în înscrisuri oficiale — şi uz de fals. Alteori, în raport cu scopul urmărit de făptuitor şi, în special, cu natura bunurilor cu privire la care s-a încercat ori au fost trecute peste frontieră, cercetările trebuie extinse şi asupra infracţiunilor la regimul arm.elor, muniţiilor, substanţelor explozive sau radioactive, la regimul produselor şi substanţelor toxice sau stupefiante etc., precum şi a persoanelor ce au săvârşit — alături de cei care au comis şi infracţiunea de trecere frauduloasă a frontierei — infracţiunile menţionate. Nu trebuie omisă nici posibilitatea extinderii cercetărilor pentn.i infracţiunile de dare şi luare de mită, atunci când la săvârşirea faptelor au participat şi persoane cu atribuţii de pază şi control ai trecerii frontierei de stat române.

* * * — Constituţia României.* • • — Codul penal al Romăniei.* * • — Codul de procedură penală al României.* • * — Legea nr. 56/1992 privind frontiera de stat a României.* * * — Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească.* * * — Legea nr. 73/1969 privind regimul produselor şi al substanţelor stupefiante.* * * — Decretul nr. 79/1971 privind expertiza contabilă şi tehnică, modificat prin Decretul nr. 275/1973 şi Decretul nr. 396/1976.* * * — Decretul nr. 367/1971 privind regimul armelor, muniţiilor şi materiilor explozive.* * * — Decretul nr. 466/1979 privind regimul produselor şi substanţelor toxice.* * * — Hotărârea Guvernului României nr. 75/1991 pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele privind regimul produselor şi substanţelor stupefiante.

V. DONGOROZ ş.a. — Explicaţii teoretice ale Codului penal român, voi. III, Partea specială. Editura Academiei Ro'mвnк, Bucureşti, 1971. tea specială. Editura Academiei Române, Bucureşti, 1972.

V. DONGOROZ ş.a. — Explicaţii teoretice ale Codului penal român, voi. V, РакС. SUCIU — Criminalistica, Editura Didactică şi Pedagogica, Bucureşti, 1972.E. STANCU — Investigarea ştiinţifică a infracţiunilor. Curs de criminalistică, partea a Il-a şi a IlI-a,

Universitatea Bucureşti, Facultatea de drept, 1988.E. STANCU — Criminalistica, voi. I, Tehnica criminalistică. Universitatea din Bucureşti, Facultatea de drept,

1981.A. CIOPRAGA — Criminalistica. Elemente de tactică —, Universitatea „Alex. I Cuza", Iaşi, Facultatea ,de

drept, 1986.A. CIOPRAGA — Evaluarea probei testimoniale in procesul penal. Editura Junimea, Iaşi, 1979.T. BOGDAN — Probleme de psihologie judiciară. Editura ştiinţifică. Bucureşti, 1973.T. BOGDAN, I. SINTEA — Analiza psihosocială a victimei. Rolul ei yn procesul judiciar. Ministerul de Interne.

Bucureşti, 1988.COLECTIV — Tratat practic de criminalistică, voi. I, Ministerul de Interne, Bucureşti, 1976.C. AIONIŢOAIE ş.a. — Curs de tactică criminalistică, voi. I şi II, Academia de

Poliţie „Alex. I. Cuza", Bucureşti, 1983. C. AIONIŢOAIE ş.a. — Curs de criminalistică — Anexă —, Academia de Poliţie

„Alex. I. Cuza", Bucureşti, 1985. COLECTIV — Curs de criminalistică, voi. III. Metodica criminalistică, partea I,

a Il-a şi a IlI-a, Academia de Poliţie „Alex. I. Cuza", Bucureşti, 1977. COLECTIV — Tratat de tactică criminalistică. Editura „Carpaţi", Craiova, 1992. COLECTIV — Tactica crimirmlistică. Ministerul de Interne, Serviciul Editorial şi

Cinematografic, Bucureşti, 1989. C. TURAI — Elemente de criminalistică. Tehnică criminală. Poliţie ştiinţifică —,

Bucureşti, 1947.C. NICOLA — Unele elemente dй psihologie judiciară. Ministerul de Interne, Serviciul Editorial şi

Cinematografic, Bucureşti, 1979.

R. A. REISS — Manuel de Police scientifique (tehnique), vol. I, Lausanne, 1911. P, BOUZAT, J, PINATEL — Traitй de droit pйnal et de criminologie, vol. I, Paris, 1963.P. F. CECCALDI — Des faits aux preuves. Essai de philosophie criminalistique, оn „Revue Internaţionale de

Police Criminelle" nr. 264/1973.B. M. SAVER — Obiectul şi metoda criminalisticii sovietice. Moscova, 1958.ROGER MERLE, ANDRE VITU — Traitй de droit criminel. Editions Cujas, Pa-ris, 1967.' * * — îndreptarul anchetatorului penal, vol. I — III, Moscova, I9S9 (traducere în limba română).I, TANOVICEANU — Tratat de drept şi de procedură penală, voi, I, Bucureşti, 1924,J, CONSTANT — Traitй йlйmentaire de droit pйnal, Liиge, Imprimeries Nationales, tome I, 1965,A, DINCU — Curs de criminologie şi penologie, Tipografia Universităţii din Bucureşti, 1969,I. OANCEA — Drept penal. Partea generală. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1971,N, VOLONCIU — Drept procesual penal. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972.E, MIHULEAC — Expertiza judiciară. Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1971, M, BOULESCU ş.a. — Control financiar şl expertiza contabilă. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1980.C. POPESCU, A. DEBOVEANU — Expertiza contabilă judiciară. Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1960.M. OROVEANU — Pentru a reglementare uniformă şi completă a expertizei, în

„Revista română de drept" nr. 10/1976. V. STOICA — Principiile noii reglementări a expertizei contabile şi a expertizei

tehnice, în „Revista română de drept" nr. 5/1971.D. V. MIHAESCU — Expertiza judiciară în procesul penal, cu privire specială asupra modului de desemnare a expertului, în „Revista română de drept" nr. 3/1968.

G. ZAHARACHESCU — Modalităţi practice de apreciere şi valorificare .a actelor de control financiar în activitatea de urmărire penală, în Probleme de criminalistică şi criminologie" nr. 1/1981.

I. ARGEŞEANU — Probleme privind dispunerea, efectuarea şi aprecierea expertizei contabile în faza de urmărire penală, în „Probleme de criminalistică şi criminologie" nr, 1/1981.

N. NISTOR, M. STOLERU — Expertiza tehnică a ccidentului de circulaţie. Editura Militară, Bucureşti, 1987.C, D. BLAJ — Comportamentul la volan. Editura Medicală, Bucureşti, 1982.I. BOLOCAN, I, STANCA — Accidentul de circulaţie. Editura Militară, Bucureşti, 1977,E. VLASCEANU — Drum cu prioritate, în colecţia „Biblioteca automobilistului", A..C,R., Bucureşti,

1983.C. PANGHE, C. DUMITRESCU — Portretul vorbit. Ministerul de Interne, Bucureşti, 1974.

COLECTIV — Şcoala românească de criminalistică, Bucureşti, 1975.COLECTIV — Prezent şi perspectivă in criminalistică. Editura Ministerului de Interne, Bucureşti, 1979.COLECTIV — „20 de ani de expertiză criminalistică". Editura Ministerului Justiţiei (Lucrările sesiunii de

referate şi comunicări din 15—16.12.1978), Bucureşti, 1979.HANS GROSS — Gesammelte Kriminalistiche Aujsatz, Leipzig, 1902.HANS GROSS — îndreptarul judecătorului de instrucţie în sistemul criminalisticii

(traducere în limba română), Miinchen, 1893. HANS GROSS — Manuel practique d'instruction criminelle (traducere în limba

română), Paris, 1899.A. SWENSSON, C. WENDEL — Descoperirea infracţiunilor — metode moderne de investigaţie criminală

(traducere în limba română), Stocholm, 1954.MAURICE J. FITZGERALD — Handbook of criminal investigation (Manual de cercetare penală), traducere în

limba română.CHARLES E. O'HARA — Fundamentals of criminal Investigation (Principii de bază ale cercetării penale —

traducere în limba română), Ediţia a Il-a şi a IV-a, Editura Charles C. Tomas, Springfield, Illinois, S.U.A., 1976.

CHARLES LAGNEAU — De L'expertise а base scientifique comme moyen de preuve en matiиre criminelle, thйs pour le doctorat, Paris, 1934.

DONNEDIEU DE VABRES — Prйcis de droit criminelle. Collection Prйcis Dalloz, ediţia a Il-a, 1953.S. A, GOLUNSKI s,a. — Criminalistica, Editura ştiinţifică. Bucureşti, 1961, COLECTIV — Practică judiciară penală, voi, I, Partea generală. Editura AcademieiRomâne, Bucureşti, 1988, V. PAPADOPOL, M, POPOVICI — Repertoriu alfabetic de practică judiciară în materie penală pe anii 1976—1980, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982,V, PAPADOPOL, ST. DANES — Repertoriu de practică judiciară in materie penală pe anii 1981—1985,

Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989,V, BELIŞ ş,a, — Medicina legală. Editura „Teora", Bucureşti, 1992.V. BELIŞ, C. NANEŞ — -Traumatologia mecanică in practica medico-legală şi judiciară, Editura Academiei

Române, Bucureşti, 1985.M. KERNBACH — Medicina judiciară. Editura Medicală, Bucureşti, 1958.D. ŞCHIOPU — Contribuţii la etiologia şi morfologia leziunii de impact in împuşcarea cu pistolul, în

„Probleme de criminalistică şi criminologie" nr. 1/1983 şi 2—3/1983,COLECTIV — Introducere în teoria şi practica medico-legală. Editura ,,Dacia", Cluj-Napoca, 1979.COLECTIV — Dicţionar de criminalistică, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1984.l. PASCU, S. IVAN — Tâlhăria. Aspecte de teorie şi practică judiciară. Editura Ministerului de Interne,

Bucureşti, 1992,• * * _ Dicţionar enciclopedic romăn,^ voi, I, lit. A—З, Editura Politică, Bucureşti, 1962C. BARBU — Delapidarea şi furtul în paguba avutului obştesc. Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1973.I. SUCEAVA, P. OLARU — Miraj şi realitate. Editura Militară, Bucureşti, 1985.M. BĂRBULESCU, E. PRODAN, I. GRIGORESCU — Prevenirea, descoperirea şi cercetarea infracţiunilor la

regimul stupefiantelor. Ministerul de Interne, Bucureşti, 1979.

CONTENTS

FORWARD................................................................................................................................................ 9

CHAPTER I — The Melhodology of Criminalistics and its Role in the OffencePrevention (Constantin Aioniţoaie, Vasile Bercheşan) ............................................................... и

Secti07i J — The methodology of Criminalistics, a branch of the CriminalisticsScience........................................................................................................................................ 11

Section I I — The Object and Principles of Criminalistics Methodology . . . 13Section I I I — The Connection of Criminalistics Methodology with other

Sciences. The Role of Criminalistics Methodology in Offence Prevention 17

CHAPTER II — The Examination of the Murder (Vasile Bercheşan, Ion N.Dumitrascu) ........................................•.................................................................................... 21

Section I — General Ideas........................................................................................................................ 21Section I I — The Problems that should .be solved during the Research . . . 22Section H I — The First Measure that are taken for the evidence administration 31.Section I V — Other activities that are carried out to prove the oUicit activity,some peculiarities regarding the examination of the murder followed

by the body dsmemberraent or in case the body has not been dscovered 68

CHAPTER III — The Examination of the Infanticide Offence (Vasile Berche-şan, lon-Eugen Sandu)................................................................................................................ 78

Section 1 — General Considerations..................................................................................................... 78Section I I — The Problems that hhould be solved by the research . . . . 79Section I I I — The Activities that are carried out for evidence administration 86

CHAPTER IV — The Characteristics of the Infanticide Examination and of guiltily body hurt-committed as a result of the traffic accidents (VasileBercheşan) .............................................................................................................................. 9(i

Section I — Introductory Rudiments.......................................................................................; . . 96Section I I — The Problems that should be taken by the penal pursuit bodies 99Section I I I — Other Activities carried out by the penal pur.suit bodies . .. 113Section I V —

CHAPTER V — The Examination of the Offences against Sexual Life (Con-stantin Aioniţoaie, lon-Eugen Sandu) ......................................................................................... 140

Section I — The Characteristics of the Rape Offence............................................................................... 146Section I I — The Characteristics of the Offence of having sex with an Infant 152Section I I I — The Characteristics of the Examination of the Sexual Relations

between Persons of the same Sex.............................................................................................. 155Section IV — The Characteristics of the Examination of Sexual Perver.sity 160

CHAPTER VI — The Examination of Offences of Theft and Robbery (Constan-tin Aioniţoaie, Vasile Bercheşan) .............................................................................................. 164

24 — Tratat de meiodicа criminalistica vol. I 359

SOMMAIRESection 1 — General Considerations..................................................................................... 164Section I I — Problems that should be solved by the examination........................................................ 167Section I I I — The first activities that are carried cut by the evidence admi-

nistration ................................................................................................................................... 180Section IV — Other activities carried out for evidence administration . . . 196Section V — The Characteristics of the Examination of the Thefts Committed

in the Goods Transportation....................................................................................................... 202Section V I — The Characteristics of the Examination of the Thefts of/from

Vehicles ..................................................................................................................................... 210Section VU — The Characteristics of Industrial Silver Thefts................................................................. 214

CHAPTER Vir — The Methodology of Embezzlement e.\'amination (Constan-tin Aioniţoaie, Vasile Bercheşan)................................................................................................219

Seciton I — General Considerations....................................................................................................... 219Section и — Problems that should be solved by the Examination......................................................... 222Section H I — The first Measures to be taken by the Penal Pursuit Bodies . 230Section I V — Other Activities carried out for Evidence Administration . . . 240

CHAPTER VIII — The Characteristics of the Fraud (Constantin Aioniţoaie,Vasile Bercheşan)......................................................................................................................255

Section I — Introductory Ideas............................................................................................................... 255Section I I — Problems to be solved by the Examination...................................................................... 256Section I I I — The Activities carried out for Evidence Administration according

to the Offence Committed.......................................................................................................... 273

CHAPTER IX — The Examination of the Drug and Toxic Substances Offences(Vasile Bercheşan, Constantin Pletea) '............................................................................ 284

Section I — General Considerations......................................................................................................284Section I I — Problems to be solved by the Examination......................................................................285Section I I I — The Activities carried out for Evidence Examination . . . . 299

CHAPTER iXJ — The Characteristics of the Examination of the Arms, Ammu-nition and Explosives Offences (Vasile Bercheşan)....................................................................324

Section I — General Considerations......................................................................................................324Section n — Problems to be solved by the Examination........................................................................326Section I I I — The Activities carried out by Evidence Administration . . . . 337

CHAPTER KI — Examination of the Offence of Illegally Passing the Border(Constantin Aioniţoaie, Vasile Bercheşan, lon-Eugen Sandu) ...................................................348

Section I — General Considerations......................................................................................................348Section I I — The problems that should be solved by the Examination . . . 352 Section I I I — The Activities that are carried out for evidence administration 355

Eeleoted Bibliogi-aphy.........................................................................................................................365

PREFACE ................................................................................................................................................. 9

CHAPITRE I — La mйthodique criminalistique et son rфle dans la preventiondes infractions (Constantin Aioniţoaie, Vasile Bercheşan) ...................................................' . П

Section Г — La mйthodique criminalistique, branche de la science de la cri- •minalistique ............................................................................................................................... H

Section I I — L'objet et les principes de la mйthodique criminalistique . . . 13Section m — La liaison de la mйthodique criminalistique avec les autressciences. Le rфle de la mйthodique criminalistique dans la prйvention

des infractions........................................................................................................................... n

CHAPITRE II — L'investigation de l'homicide (Vasile Bercheşan, Ion N. Du-mitraşcu) ...................................................................................................................................21

Section I — Notions gйnйrales..................................................................................,.............................21Section I I — Des problиmes qu'on doit йclaircir dans une investigation . . 22 Section I I I — Les premiиres mesures qu'on entreprend pour administrer les

preuves.......................................................................................................................................31Section I V — D'autres activitйs qu'on entreprend pour prouver l'activitй illicite.

Quelques particularitйs concernant l'investigation de l'homicide suivi dudйmembrement du cadavre on bien les cas dans lesquels le cadavren'a pas йtй dйcouvert................................................................................................................68

CHAPITRE III — L'investigation de l'infraction d'infanticide (Vasile Berche-şan, lon-Eugen Sandu)...............................................................................................................78

Section I — Considйrations gйnйr,9les ...................................................................................................78Section I I — Des problиmes que l'investigation doit йclaircir................................................................79Section I I I — Les activitйs gu'on entreprend pour administrer les preuves 86

CHAPITRE IV — Les particularitйs de l'invesUgation de l'homicide ef de lalйsion corporelle par culpabilitй — commis dans les acidents de circu-lation (Vasile Bercheşan)............................................................................................................96

Section I — Notions en guise d'introduction............................................................................................ 96Section I I — Des problиmes qu'on doit rйsoudre dans une investigation . . . 99Section I I I — Les premiиres mesures que les organes d'investigations pйnale

doivent entreprendre................................................................................................................. 113Section IV — D'autres activitйs qu'on entreprend dans l'administration des

preuves....................................................................;................................................................. 135

CHAPITRE V — t'investigation des infractions concernant la vie sexuelle(Constantin Aioniţoaie, lon-Eugen Sandu)..................................................................................146

Section I — Les particularitйs de l'investigation de l'infraction de viol . . . 146 Section И .— Les particularitйs de l'investigation dan l'infraction concernant

le rapport sexuel avec une mineure...........................................................................................152

24* 371

187

CHAPITRE XI — D'investigation de l'infraction de pasage ilicite de la fron-tiиre (Constantin Aioniţoaie, Vasile Bercheşan, lon-Eugen Sandu) . . . 348

Section I — Considйrations gйnйrales.................................................................................................... ,343Section I I — Des problиmes que l'investigation doit йclaircir............................................................... .332Section I I I — Des activitйs qu'on entreprend pour administrer les preuves . . 355

Section I I I — Les particularitйs de l'investigation, dans l'infraction du maintiende rapports sexuels entre personnes du mкme sexe.................................................................155 ,,

Section I V — Les particularitйs de l'inve.stigation concernant l'infraction deperversion sexuelle........................................................................................................■. . 160

CHAPITRE VI — L'investigation des infractions de vol et de brigandage(Constantin Aioniţoaie, Vasile Berclie.san).................................................................................164

Section 1 — Considйrations gйnйrales................................................................................................. 164Section I I — Les problиmes qui doivent кtre йclaircir dans l'investigation . . 167Section 111 — Les premiиres activitйs qu'on entreprend pour administrer les

preuves....................................................................................................................................... 180Section IV — D'autres activitйs qu'on entreprend pour administrer les jjreuves 196Section V — Les particularitйs de l'investigation concernant les vols commis

dans le secteur des transports ferroviaires de marchandises.................................................... 202Section V I — Les particlaritйs de l'investigation concernant les vols de/dans

les vйhicules automobile.').........................................................................................................210 ^Section VU — Les particlaritйs concernant les soustractions d'argent industriel 214

CHAPITRE VII — La mйthodique dans l'investigation de la dйlapidation(Constantin Aioniţoaie, Vasile Berclieşan) ................................................................................219

Section I — Considйrations gйnйrales................................................................. .,............................ 219Section I I — Des problиmes que l'investigation doit йclaircir ............................................................ 222 !Section 111 — Les premiиres mesures que les organes d'investigation pйnale

doivent entreprendre................................................................................................................. 230Section IV — D'autres activitйs qu'on entreprend dans l'administration des

preuves...................................................................................................................................... 240

CHAPITRE VIII — tes parlicularifйs concernant l'investigation de l'escro-querie (Constantin Aioniţoaie, \/'asile Bercheşan).....................................................................255

Section 1 — Des notions gйnйrales en guise d'introduction................................................................ 255Section I I — Les problиmes qui doivent кtre йclaircir dans l'investigation . . 256Section I I I — Les activitйs qu'on entreprend pour administrer les preuves par

rapport а l'infraction rйellement commise................................................................................. 273

CHAPITRE IX — L'investigation des infractions concernant le rйgime desproduits et des substances toxiques ou des drogueS (Vasile Bercheşan, |Constantin Pletea).....................................................................................................................284

Section 1 — Considйrations gйnйrales..................................................................................................284Section I I — Les problиmes qu'on doit йclaircir dans l'investigation . . . . 285 Section I I I — Les

activitйs qu'on entreprend pour administrer les preuves . . 299

CHAPITRE X — Les particularitйs de l'investigation concernant les infractionscommises dans le domaine du rйgime des armes, des munitions et des tmatiиres explosives (Vasile Bercheşan)....................................................................................324

Section I — Considйrations gйnйrales....................................................................................................324Section 11 — Les problиmes qu'on doit йclaircir par l'investigation....................................................326Section m — Les activitйs qu'on entreprend dans l'administration des preuves 337

Bibliographye .sйlective 365

188 375

INHALTSVERZEICHNISAbschnitt H I — Besonderheiten der Ermittlung im Falle des intimen Verkehrs

zwischen gleichgehchlechtlichen Personen................................................................................155Abschnitt IV — Besonderheiten der Ermittlung von sexuellen Perversionen . . 160KAPITEL VI — Diebstahl- und StraBenraubermittlungen (Constantin Aioni-ţoaie, Vasile Bercheşan) .........................................................................................................................164

Abschnitt I — Allgemeines.......................................................................................................................164Abschnitt I I — Probleme, die im Laufe der Ermittlungen geklart v\erden

mussen.......................................................................................................................................167Abschnitt 111 — Die ersten MaBnahmen, die zur Beibringung von Bemeisstucken

getroffen werden miissen...........................................................................................................139Abschnitt IV — Andere Tлtigkeiten, die zur Beibringung von Beweisstilcken

entfaltet werden.........................................................................................................................196Abschnitt V — Besonderheiten der Diebstahlermittlungen im Bereich der F.isen-

bahntransporte.........................................................................................................................202Abschnitt V I — Besonderheiten der Ermittlungen im Falls der Wagendiebstahie

und der Diebstahle ans den Wagen.........................................................................................210Abschnitt VU — Besonderheiten der Veruntreuung von industriellem Silber 2l4

KAPITEL VII — Die Ermiftlungsmethodik der Unterschlagung (ConstantinAioniţoaie, Vasile Berclieşan) r...................................................................................................219

Abschnitt 1 — Allgemeines..................................................................................................................... 219Abschnitt I I — Probleme, die im Laufe der Ermittlungen geklart werden mussen 222Abschnitt I I I — Die ersten MaBnahmen, die von den Organen der strafrechtli-

chen Verfolgung getroffen werden miissen ........................................................................... 230Abschnitt IV — Andere Tлtigkeiten, die zur Beibringung von Beweisstucken

entfaltet werden . . ".............................................................................................................. 240

KAPITEL VIII — Besonderheiten der Ermittlungen im Falle des Bctrugs(Constantin Aioniţoaie, Vasile Bercheşan).................................................................................255

Abschnitt 1 — Einleitende Begriffe........................................................................................................ 255Abschnitt I I — Probleme, die im Laufe der Ermittlungen geklart werden mussen 256Abschnitt H I — Tatigkeiten, die zur Beibrungung von Beweisstucken im Ver-

haltnis-zu der begangenen Gesetzubertretung entfaltet werden . . . . 273

KAPITEL IX — Die Ermittlungen der strafbaren Handlungen ' im Bereichder Gift- und Rauschgiftstoffe (Vasile Bercheşan, Constantin Pletea) . 284

Abschnitt 1 — Allggemeines..................................................................................................................284Abschnitt I I — Probleme, die im Laufe der Ermittlungen geklart werden mussen 235 Abschnitt I I I — Besonderheiten beim Nachweisen der strafbaren Handlungen 299

KAPITEL X — Besonderheiten der Ermittlungen strafbarer Handlungen imBereich der Waffen, Munition und Sprengstoffe (Vasile Bercheşan) . . 324

AbscJimtt 1 — Allgemeines....................................................................................................................324Abschnitt и — Probleme, die im Laufe der Ermittlungen geklart werden

miissen ......................................................................................................................................326Abschnitt 111 — Tatigkeiten, die zur Beibringung von Bewei'istucken entfaltet

werden ..............................................................................".......................................................337

VORWORT.............................................................................................................................................. 9

KAPITEL I — Die krirainalistische Methodik und ilire RoUe in der Verhiitungder GesetzUbertretungen (Constantin Aioniţoaie, Vasile Bercheşan) . . 11

Abschnitt I — Die kriminalistische Methodik — Zweig der kriminalistischenWissenschaft..............................................................................................................................11

Abschnitt и — Gegenstand und Prinzipien der kriminalistischen Methodik . . 13Abschnitt in — Das Verhaltnis der kriminalistischen Methodik zu anderenWissenschaften. Die Rolle der kriminalistischen Methodik in der Ver-hiitung der GesetzUbertretungen..........................................................................................................17

KAPITEb II — Ermittlungen des Totschags (Vasile Bercheşan, Ion N. Du-mitrascu)....................................................................................................................................21

Abschnitt I — AUgemeine Begriffe.........................................................................................................21Abschnitt 11 — Probleme, die im Laufe der Ermittlungen geklart werden mussen 22Abschnitt m — Erste MaBnahmen zur Beibringung von Beweisen........................................................31Abschnitt I V — Andere Vorkehrungen zwecks Nachweises gesetzwidriger Tătig-

keiten. Einige Besonderheiten der Ermittlungstatigkeit im' Falle einesTotschlags gefolgt von der Zergliederung des Leichnams oder wenn derLeichnam nicht getunden wurde................................................................................................68

KAPITEL III — Ermittlungen im Falle des Kindesmordes (Vasile Bercheşan,lon-Eugen Sandu)......................................................................................................................78

Abschnitt I — AUgenieines , . -...........................................................................................................78Abschnitt I I — Probleme, die im Laufe der Ermittlungen geklart werden mussen 79Abschnitt I I I — Tлtigkeiten, die zweks Beibringung von Beweisen entfaltetwerden ..................................................................................................................................................

KAPITEL IV — Besonderheiten der Ermittlung und fahrlassigen Totschlagsund der Korperverletzung als Folgrschwerer Verkehrsunfalle (VasileBercheşan).................................................................................................................................96

Abschnitt I — Einleitende Begriffe......................................................................................................... 96Abschnitt I I — Probleme, die im Laufe der Ermittlungen geklart werden mussen 99Abschnitt 111 — Die ersten MaBnahmen, die von den Organen der strafrechtli-

chen Verfolgung getroffen werden mussen............................................................................... 113Abschnitt I V — Andere Tлtigkeiten, die zur Beibringung von Beweistticken

enfaltet werden.......................................................................................................................... l-'S

KAPITEL V — Ermittlung des Sexualverbrechen (Constantin Aioniţoaie, lon-Eugen Sandu) ............................................................................................................................1*6

Abschnitt I — Besonderheiten der Ermittlung von Vergewaltigungen . . . . 146 Abschnitt I I — Besonderheiten der Ermittlung im Falle des Beischlafs mit

einer Minderjakrigen..................................................................................................................152

KAPITEL XI — Die Uiitersucheng der illegalen Grenziiberschreitung (Con-stantin Aioniţoaie, \'?.5ile Bercheşan, lon-Eugen Sandu)......................................................... 348

Abschjiitt I — Ailgemeines.................................................................................................................. 348Abschnitt I I — Probleme, die im Laufe der Ermittungen geklart werden

miJssen....................................................................................................................................... 352Abschnitt I I I — Tatigkeiten, die zweks Beibringung voa Beweisentfaltet werden 355

Selektive Literator................................................................................................................................. 363;

Format: ]6;'70xl00. Nr. do coii: 23,5. Apărut: 1994. Tiparul executat sub cda. nr. 144/1994, la

Imprimeria de Vest, Oradea, st*'. Mareşal Ion Antonescu nr. 105. România