1

CLUBUL SPORTIV MUNICIPAL BUCUREȘTI

ORIENTAREA METODICĂ A PREGĂTIRII ÎN HANDBAL

2014

2

Lucrare inspirată de Orientarea Metodic ă a Pregătirii

elaborată de Federația Român ă de Handbal

Prof. Bogdan Macovei

adaptată, adăugită și resistematizată de:

Prof. univ. dr. Adrian Dragnea Prof. Constantin C ăliman Prof. Narcis Cristea-Mic

3

INTRODUCERE

Concepţia de pregătire şi participare în competiţiile de handbal reprezintă chintesenţa experienţei acumulate pe plan internațional şi național, prezentată sistemtic drept izvor de inspiraţie, adaptare şi proiectare a pregătirii şi participării la jocurile din calendarele competiţionale.

Orientarea metodică a F.R. Handbal a fost elaborată ca urmare a experienţei Școlii Româneşti de Handbal şi a acumulării cunoştinţelor rezultate din studierea dinamicii deosebit de alerte a dezvoltării hanbalului mondial în ultimul deceniu. În consecinţă pregătirea echipelor de handbal se va desfăşura pe baza orientării metodice de faţă, precum şi prin aplicarea adaptată, cu discernământ, a noutăţilor ce vor apare în filozofia şi dinamica jocului pe parcursul anilor. Această orientare nu încorsetează capacitatea creativă a antrenorilor ci se constituie ca un profil ce deţine elemente de structură (tehnică, tactică, capacităţi fizice și psihice, metodologie, documente de planificare, mijloace), considerate fundamentale, cu recomandări privind punerea în aplicare şi elaborarea altor variante de pregătire, sau joc care pot duce la creşterea performanţelor în handbal. Tendinţele de dezvoltare a handbalului vor fi verificate şi justificate temeinic înainte de aplicare (aprofundare) la oricare nivel de pregătire.

Cerinţele privind concepţia de pregătire şi documentele de planificare, sunt obligatorii pentru toate echipele, la toate nivelele, ce fac parte din secţia de handbal a C.S.M. Bucureşti.

Autorii

4

5

1. CARACTERISTICI ȘI TENDINŢE DE DEZVOLTARE ÎN HANDBAL

Trăsătura cea mai importantă și în același timp evidentă este dinamica alertă în care evoluează jocul determinând schimbări spectaculoase în toate planurile, tehnic, tactic, capacitate de efort, pregătire mentală, management, capacitate de refacere și tot ansamblul de măsuri organizatorice necesare optimizării activității.

Dinamica evolutivă caracterizează în primul rând jocul, ca oglindă a eșafodajului creat de antrenamente, structuri în cadrul cărora se aplică inovări și reactualizări ale unor metode confirmate anterior sau adaptări din diferite științe și din alte ramuri de sport. Toate acestea crează surprize care în mediul competițional handbalistic crează superioritate în fața adversarilor.

Se remarcă de asemenea nivelul foarte ridicat al pregătirii jucătorilor de performanță, concretizat în indici morfologici și funcționali superiori, capacitate tehnică robustă adaptată spiritului jocului, sănătate și capacitate de refacere optime, integrare deplină în echipă care la rândul său favorizează manifestarea individualității jucătorilor.

În ultimii 10 ani au apărut numeroase echipe de mare valoare, atât de băieți cât și de fete, în tot mai multe țări și continente, care au dus la creșterea competitivității, în cele mai dese cazuri concurența fiind caracterizată de combativitate la limita maximă admisă. Analizele întreprinse de specialiștii Federației Române de Handbal și a altor cercetători din domeniul sportului au scos în evidență caracteristici, direcții de dezvoltare și tendințe ce se manifestă în handbalul modern. Pe baza acestora coachs și specialiști pot elabora modele de pregătire a handbaliștilor și de abordare a jocurilor, pentru toate categoriile de sportivi. Prezentăm în continuare cele mai importante caracteristici ale jocului de handbal modern.

6

1.1 VITEZA TOT MAI CRESCUTĂ A JOCULUI

Viteza din ce în ce mai mare de acţionare corporală şi manifestare tehnico-tactică este tendinţa dominată în toate acţiunile individuale ale jocului, determinând implicit creşterae vizibilă a ritmului şi tempoului de joc.

Atacul rapid (contraatacul, faza a II-a, repunerea rapidă după gol sau după recuperarea mingii) a devenit pentru toate echipele de valoare o preocupare constantă. Date statistice clare arată că echipele finaliste la J.O. şi C.M. au înscris între 20 şi 30% (minim 18 % şi maxim 40%)din goluri din astfel de acţiuni.

Trecerea din apărare în atac, se realizează cu mare rapiditate în aproape toate ocazile de recuperarea mingii, încercându-se permanent şi insistent surprinderea apărării încă în curs de organizare.

Reducerea la maxim, sau chiar eliminarea fazei de organizare, cu momentele de pauză (asezarea în sistem mai ales la echipe care fac schimbări atac-apărare) esteprezentă la toate echipele. Atacul exercită în mod continuu o presiune asupra apărării prin trecerea rapidă dintr-o acţiune în alta, desfășurate în ritmuri rapide. Diverse momente tactice sau de strategie vor dicta variațiile de ritm de atac. Sunt evidente în present acțiunile rapide de joc desfășurate în ritmuri rapide și tempouri în continuă creștere.

7

1.2 TEHNICA INDIVIDUALĂ TINDE SPRE PERFECłIUNE ŞI EFICIENłA MAXIMĂ ÎN VITEZĂ PRESIUNEA TOT MAI MARE A ADVERSARILOR

Perfecționarea și manifestarea măiestriei tehnico-tactice individuale a jucătorilor este o caracteristică evidentă şi în plină concornaţă cu viteza tot mai crescută a jocului. Imperativul creşterii tempoului cere în consecință o tehnică perfectă şi completă, atât în manevrarea balonului cât şi în ce privește mișcarea în teren, marcajul și demarcajul, blocajul ș.a.. Numai o tehnică foarte bună poate determina mărirea vitezei de joc.

Au apărut o serie de procedee noi sau unele reconsiderate şi readaptate din punct de vedere biomecanic condiţiilor impuse atât în creşterea vitezei de acţionare cât şi determinatede presiunea continuă a adversarului şi necesitatea de crea surpriză în desfășurarea acțiunilor.

PASAREA

Din alergare (şi de pe piciorul braţului de aruncare); Împinsă (fără ridicare braţului); Cu pământul (cu ricoşeu din şold); Cu mâna stângă şi dreaptă cu acelaşi randament; Cu prinderea şi pasarea din săritură (aeriană); Voleibalată cu o mâna şi cu ambele mâini.

ARUNCAREA (de pe sol sau din deplasare)

Din sprijin pe piciorul din partea braţului de aruncare; Din săritură cu bătaie pe ambele picioare; Din săritură cu bătaie pe piciorul din partea braţului de aruncare;

8

Din săritură cu bătaie pe pasul 1 sau 2.

Este necesar să subliniem ca procedeele clasice, ABC-ul handbalului rămâne în continuare esenţa pregătirii tehnice și numai după învăţarea corectă a acestora şi perfecţionarea lor, se vor putea folosi eficient şi noile procedee, dictate de necesitate a creşterii vitezei de joc şi pentru surprinderea adversarului.

1.3 PERFECłIONAREA SPECIALIZĂRII PE POST IN PARALEL CU ACłIONAREA EFICIENTĂ PE ALTE 2-3 POSTURI

Pentru toate posturile din echipă s-a dezvoltat şi perfecţionat un baraj tehnico-tactic considerabil în continua creştere.În acelaşi timp,fiecare jucător acţionează eficient şi pe alte 2-3 posturi. Specializarea maximă pe post trebuie să se împletească organic cu acţionarea pe alte 2-3 posturi.

Mărirea mobilităţii jucătorilor pe posturia apărut ca o cerinţă a jocului de viteză şi a impertivului de a fi permanent periculos oriunde te-ai afla în teren, dar mai ales pentru a suprinde mereu adversarul.

PIVOTUL: Rolul şi sarcinile pivotului au devenit tot mai numeroase şi complexe în organizarea jocului.

Adesea, el este iniţiatorul al combinaţiilor de atac, devenind chiar conducător de joc, sau un apărător important.Raza lui de acţiune s- a mărit considerabil şi implicit, bagajul tehnico-tactic.Datorită apărărilor avansate, care le crează spaţii mai mari de mişcare, pivoţii ies foarte adesea până la 9-10 metri, pentru a intra alternativ în combinaţie de cuplu (cu interii sau centrul), apoi revin pe semicerc în alte zone.De asemenea, în dese cazuri aruncă de la 8-9 metri ieşind la învăluire.

9

În jocul echipelor de valoare apare sistematic un al II-lea pivot, temporar, care poate fi oricare din jucătorii de la 9 metri, sau mai adesea centrul sau extremele. Este aşa numitul pivot-mobil, iar apariţia lui tot mai frecventă la finalizare i-a determinat pe specialiști să-i acorde în înregistrările statistice, rubricii specifice.

EXTREMELE: Este de remarcat creșterea considerabilă a eficacităţi pe acest post, în jocul în sistem.Extremele de valoare cunosc şi efectuează execut foarte bine, pe lângă procedeele de aruncare clasice, şi unele specifice:

Aruncarea cu mărirea foarte mare a unghiului şi aterizarea spre centrul semicercului pe piciorul de bătaie.

Aruncarea cu boltă peste portar. Aruncarea cu pământul şi efectul de ocolire. Aruncarea liftată. Aruncarea aeriană (prinderea şi aruncarea din săritură deasupra semicercului).

Mai trebuie arătat că majoritatea jucătorilor extreme vin la învăluire şi aruncă de la 9-10 metri, pătrunzând şi acţionând ca un inter. Deasemenea, extremele şi-au perfecţionat jocul fără minge, mai ales prin pătrunderi surpriză (fără minge), în spatiul dintre apărătorii laterali sau intermediari sau centrali.

Rămâne ca proprietate pentru ambele extreme, sarcina rezolvării contraatacului direct şi participarea activă la desfăşurarea atacului rapid.

INTERUL: Rolul, sarcinile şi mai ales raza de acţiune s-auamplificat considerabil.

10

De la interii excusivi aruncători de la distanţă, de pe postul lor, aceștia au devenit jucătorii polivalenți, care realizează depăşirea cu pătrundere şi aruncare din plonjon de la 6 m, de asemenea se infiltrează pe semicerc şi acţionează ca niște veritabili pivoți. Rolul de aruncători de la distanţă rămâne o sarcină principală realizat din diverse puncte ale terenului, mergând uneori chiar până la postul opus de inter, când fazele jocului impun această situație.

Există tendinţa transformării interului într-un jucător polivalent pe toată linia de 9 m, în plus acţionând eficace temporar şi ca pivot sau chiar extremă așa cum s-a afirmat anterior.

Viteza de joc crescută şi mai ales presiunea activă a apărător au determinat apariţia unor aruncări speciale:

Cu săritură pe ambele picioare; Din sprijin pe piciorul braţului de aruncare; Din sprijin cu evitare, plus plonjon; Din săritură şi aruncare de la sold.

CENTRUL: Rolul principal al acestui jucătoreste de conducător de joc, sau cum este denumit „antrenorul din teren”.

Remarcăm tot mai des tendinţa jucătorului din centru de a acţiona temporar cu mare eficienţă de pe alte posturi, transformându-se în pivot mobil sau poate juca pe oricare parte şi ca inter. Raza lui de acţuine este foarte mărită, normal şi bagajul de cunoştinţe tehnico-tactice este în creştere la nivelul celor 3-4 posturi ce le abordează temporar.

11

Conducătorii de joc, se valorifică cu numărul de goluri la nivelul interilor, fără a-şi neglija însă sarcina principala de a conduce şi organiza echipa în atac.

PORTARUL: rolul şi importanţa acestui post este tot mai mare, în corelaţie cu numărul mare de aruncări spre poartă şi cu accentul care se pune pe atacul rapid în care, atât în atac, cât şi în apărare, portarul are roluri decisive.

Perfecţionarea jocului atacanţilor a impus pentru portari o sporire a măiestriei tehnico-tactic şi a suportului pregătirii fizice, în special detentă (braţe-picioare) şi viteza sub toate formele în condiții de concentrare și stress prelungit.

Se remarcă o mai mare implicare a portarului în jocul echipei, în apărare, prin colaborare permanentă cu toţi coechipierii, şi în atac prin asigurarea atacului rapid şi în unele cazuri în faze şi combinaţii la poarta adversă.

1.4 VARIETATEA ŞI MOBILITATEA SISTEMELOR DE JOC

Pe plan internațional se aplică o mare varietate a sistemelor de joc, atât în atac cât şi în apărare. Acestea s-au remarcat cu deosebire în jocurile echipelor finaliste la J.O, C.M şi C.E.

În esență, nu este vorba de sisteme noi, ci de variante ale sistemelor consacrate, adaptate condițiilor și situațiilor create în diferite jocuri, un rol important având particularitățile adversarilor.

Pe plan metodic se acționează prin folosirea mai multor variante de sisteme de joc în alternanţă, pe parcursul unui meci sau chiar în aceeaşi fază de joc.

12

Activitatea creatoare a antrenorilor şi a jucătorilor de imaginare a unor așezări variate este tot mai prezentă evidențiind tendința de aplicare a unei stategii rezultate din gruparea mai multor sisteme de joc.

ATACUL: În construirea atacului se manifestă tendința unei simplificări „aparente” a joculuiizvorâtă ca reacție dintr-o eficientă organizare şi adaptare la apărările tot mai avansate şi agresive care se practică astăzi de majoritatea echipelor.

Aproape indiferent de varietatea manierelor tactice (circulaţii, combinaţii) în faza de prefinalizare şi mai ales în faza de finalizare în prim plan apar:

Raportul unu la unu (1-1) în care depăşirea ca sumă a componentelor tehnico-tactice individuale, dar şi psiho-fizice, apare ca o determinantă a jocului;

Relaţia de colaborare (în cuplu) 2-3 jucători care constituie nucleul oricărei acţiuni tactice, în care blocajul şi derivatele lui(plecare din blocaj, paravanul, un-doi) sunt deasemenea determinante fundamentale ale jocului;

Jocul f ără minge , creşte considerabil în importanţă, fie în acţiunea de favorizare a coechipierilor pentru valorificarea raportului 1-1, 2-2 şi mai ales în exploatarea spaţiilor temporar lăsate libere de jocul avansat al apărării (pătrunderea fără minge).

Din cele de mai sus rezultă aparenta simplificare a jocului în atac în care finalizarea apare ca rezultat al rezolvării raportului 1-1 sau a relaţiei de cuplu.

13

Performanţele la cel mai înalt nivel sunt favorizate de utilizarea pe scară largă a inteligenței artificiale atât în pregătirea strategiilor de joc cât și în aplicarea acestora. Rezultă astfel o diversificare a tacticilor de atac în funcție de fiecare adversar.

APĂRAREA: Sistemele de apărare avansate-ofensive-agresive, domină la ora actuală handbalul modern, fiind prezente la toate echipele de valoare, indiferent de aşezarea în teren, majoritatea pornind de la sistemul de apărare 3-2-1, pe care îl adaptează şi interpretează în funcţie de adversar, la specificul şi posibilităţile proprii, dar şi de obiectivele (calificare, scor), sau diverse momente tactice. Alte echipe folosesc clasicul 6-0 sau 5+1 (folosit ceva mai des de către echipele feminine) care au devenit însă mai ofensive prin acţiunea apărătorilor centrali şi mai ales cei intermediari care ies mai des şi întrerup jocul ori de câte ori este necesar.

Nu putem afirma că au apărut sisteme noi de apărare, ci variante adaptate, a celor consacrate însă, diferită este modalitatea de aplicare a lor astfel:

pronunţatul caracter ofensiv-agresiv-avansat atât în sistem cât şi în ansamblul echipei, precum şi în acţiunile tehnico-tactice individuale ale fiecărui jucător;

atacarea adversarului, împiedicând orice acţiune de construcţie a jocului, inclusiv declanşarea contraatacului;

caracterul tot mai elaborat şi exact pus la punct al mecanismelor sistemelor de apărare;

implicarea intelectuală a concentrării și gândirii în procesul de anticipare a acțiunilor adversarilor;

14

folosirea ca elemente de surpriză, în alternanţă a mai multor sisteme sau variante de apărare în acelaşi meci sau chiar în aceeaşi fază de joc.

În consecință se impun următoarele:

Suprafaţa de acţionare şi mişcare a fiecărui apărător se mărește considerabil.

Contactul direct cu adversarul este aproape permanent şi suficient de aspru şi în forţă.

Apărătorul se află în permanentă mişcare şi luptă aproape fără întrerupere, fiind permanent solicitat fizic şi psihic la cote foarte înalte și maxime;

Bagajul de cunoştinţe tehnico-tactice trebuie să fie foarte mare, iar condiția fizică şi pregătirea psihică sunt solicitate la cote ridicate.

1.5 PREGĂTIREA ATLETICĂ – SPECIALĂ ESTE CARACTERIZATĂ DE VITEZĂ ȘI FORŢĂ ÎN CONDIŢII DE ANDURANŢĂ

O excelentă condiție pregătire fizică rezultată din dezvoltarea calităţilor motrice la cote înalte constituie condiția de bază în aplicarea în condiții deosebit de solicitante a bagajului tehnico-tactic.

În procesul de pregătire, în prim plan se situează complexul de calităţi rezistenţă/viteză/forţă/ îndemânare.

15

1.6 PREGĂTIREA PSIHOLOGICĂ

Componenta psihologică este tot atât de importantă ca şi orice formă de pregătire fizică, tehnică, tactică sau activităţi educaţionale.

Antrenamentul sportiv în handbal este total (fizic, motric, psihic şi social) componentele sale, armonios dezvoltate, duc la realizarea performanţelor superioare. Angajarea sportivului în antrenamente şi jocuri este de asemenea totală.

Pregătirea psihologică se desfășoară în mai multe direcţii:

Cunoaşterea profundă a sportivilor, a personalităţii acestora în dinamică evolutivă şi diferenţială;

Dezvoltarea capacităţii psihice superioare conform cerinţelor handbalului de performanţă: dezvoltare cognitivă, motivaţie optimă, echilibrul afectiv, creativitate şi voinţă;

Însuşirea şi aplicarea mecanismelor de pregătire integrală, integrarea în grup, comunicarea verbală şi nonverbală, colaborarea cu antrenorul şi echipa de specialişti;

Formarea capacităţii de autoreglare, combaterea stresului și anxietății, antrenament mental, refacere psihologică, evitarea epuizării profesionale (burnaut).

16

17

2. CONCEPłIA DE JOC A ECHIPELOR DE HANDBAL DIN CADRUL C.S.M.B.

Concepția de joc constitue criteriul fundamental de elaborare a modelului de pregătire și de abordare a jocurilor oficiale și neoficiale.Concepția prefigurează modul de organizare a echipelor, desfășurarea acțiunilor individuale și colective, sistemele de joc, acțiunile pe linii și cupluri și în mod special a mentalității în baza căreia să participe la competiții. Aceasta constituie ghidul de bază al întregului proces de pregătire.

Concepția de pregătire și de joc se elaborează de coaches, echipelor de handbal în urma analizei tendințelor de evoluție manifestate pe plan mondial precum și de experiența națională în cazul nostru de Școala Românească de Handbal.

Concepțiade joc este sinteza faptică și logică a desfășurării pregătirii și a competițieiprefigurând fundamentele programării și planificării pe termen scurt, mediu și lung.

2.1 CONCEPŢIA DE JOC ÎN APĂRARE

În apărare se va urmări realizarea practică, a unor caracteristici și principii de bază, care să asigure o mai mare eficientă a sistemelor de apărare folosite. Astfel se va urmări realizarea în primul rând a creării raportului supranumeric în zona mingii, iar în al doilea rând creșterea agresivității individuale, pe cupluri de posturi și implicit a întregului sistem de apărare, oricare ar fi acesta.

18

Pentru realizarea acestor două obiective se impun: atacarea adversarului cu minge, dublarea, marcajul (sub toate formele), urmărirea pivotului. Toate aceste deprinderi tehnico-tactice au la bază o mult mai mare mobilitate în teren, mai ales spațială, dar și temporală-anticipație, viteză de deplasare.

Funcționarea sistemului de apărare este condiționată de respectarea cu strictețe a tuturor principiilor și regulilor de bazăși a funcționalității cuplurilor de posturi din cadrul acestuia.

Replierea este asigurată în timp util având la bază startul și marcajul vârfurilor de contraatac, atât în zona centrală, cât și în zonele laterale ale terenului. Se vor stabili sarcini individuale împotriva celor mai periculoși jucători adverși folosiți ca vârfuri de cotraatac (extreme sau plus) sau marcajul strâns alternat cu marcaj de supravaghere spre centrul terenului, asigurând posibilitatea funcționării zonei temporare ca fază următoare a apărării.

Zona temporară va trebui să rezolve atât întreruperea fazei a II-a adverse, cât și faza de inițiere a atacului rapid organizat.

Se pune accent pe împărțirea zonelor, pe atacarea adversarului cu minge și pe întreruperea circulației mingii si a jucătorilor și împiedicarea finalizării din unghiuri laterale.

Revenirea foarte rapidă în sistem după marcarea unui gol, trebuie să se facă pentru a nu fi surprinși de repunerile rapide de la centru.

Este necesar să se realizeze un procent de cel mult 20% de goluri primite pe contraatac și atac rapid.

19

Apărarea în sistem are la bază sistemul 6:0 zona agresiv, iar ca variant a acestuia sistemul 5+1 zona cu unul din apărătorii intermediari avansați la interul advers cel mai periculos. Sistemul secundar utilizat va fi 5+1 zona clasic, cu apărătorii intermediari avansați în partea mingii sau ca variantă, cu intermediarul la marcaj la intercepție în partea opusă mingii. În situații speciale va fi folosit și sistemul 5+1 combinat cu pregătirea variantei de joc 5:5 sau 6:6.

Apărătorii laterali care vor avea ca adversari direcți extremele adverse, vor fi specializați pentru aceste posturi. În cadrul sistemului 6:0 zona vor folosi cu precadere marcajul strans, alternat cu marcajul la interceptie si de supraveghere, in functie de valoarea adversarului si de situatia tactica din teren.

La încercarea extremei de transformare in pivot, in prima fază, se va intârzia pătrunderea, iar în faza următoare va efectua schimbul de oameni cu apărătorul intermediar, preluând cu marcaj STRÂNS interul și predând extrema intermediarului.

Se pune un accent deosebit pe dublarea intermediarului, mișcarea permanentăîn teren și pregătirea pentru intercepția paselor extremă-extremă sau inter opus-extremă.

Apărătorii intermediari au caadversarii direcți interii adverși și pentru acest post vor fi specializați jucătorii.

În cadrul sistemului 6:0 zona se va efectua marcaj de supraveghere la interi, urmând ca în momentul prinderii mingii să-i atace pentru a împiedica aruncarea la poartă, depășirea sau pasarea în condiții optime.

20

În raportul de 1 la 1apărătorii intermediari însoțesc deplasarea interului pânăîn momentul în care acesta nu mai este in posesia mingii sau nu mai este periculos pentru poartă. El va fi dublat spre exterior de catre apărătorul lateral și spre centru de către apărătorul central, urmând la rândul lui să-i dubleze pe aceștia.

Schimbul de oameni (adversari) se va efectua în următoarele situații: încrucișare inter-centru sau centru-inter, blocaj-plecare pivot-inter, învăluire interioară extremă sau învăluire exterioară interul, pivotul este plasat între apărătorul lateral și cel intermediar.

Apărătorii centrali au ca adversari direcți centrul și pivotul echipei adverse. Repartizarea adversarilor la nivelul zonei centrale se va face în funcție de plasamentul pivotului, centralul din acea zona efectuând marcaj strâns la pivot, celălalt central avansând și marcând la supraveghere centrul advers.

În situația în care pivotul este plasat între apăratorii centrali principul de bază va fi ca centrul advers să fie atacat de aparătorul central din partea opusă din care vine mingea iar, centralul din partea mingii să asigure marcajul pivotului.

Apărătorii centrali dublează apărătorii intermediari și dublează unul pe celălalt. Vor face schimb de oameni în următoarele situații: încrucișare centru-inter sau inter-centru, blocaj-plecare pivot-centru sau pivot-inter, pivotul se deplasează în zona centrală opusă sau când pivotul se plasează între apărătorii lateral și intermediar.

În funcție de deplasarea pivotului alternează marcajul strâns cu cel la intercepție.

21

Sistemul de apărare 5+1 zona se folosește ca al II-lea sistem de bază, iar pentru realizarea lui pentru +1 va fi specializat un jucător cu bune calități fizice și tehnice. Apărătorii laterali au o zonă mult mai largă de acțiune în detrimentul adâncimii, cu obligativitatea dublării apărătorilor intermediari și a deplasării întregii zone de apărare spre partea mingii.

Apărătorii intermediari vor fi dublați permanent de către +1, și la rândul lor vor trebui să dubleze apărătorul central și +1.

Apărătorul central retras are ca adversar direct pivotul (plasat în toată zona centrală) și va dubla intermediarii și +1. În momentul în care pivotul se plasează între lateral și intermediar centralul preia interul și intermedarul marchează pivotul.

Se va acorda mare atenție schimbului de oameni între +1 și intermediari la încrucișări și între central și intermediari la blocajul-plecare pivot-inter. În toate situațiile în care echipa adversă joacă cu doi pivoți (specializați sau prin transformare) +1 va marca strâns centrul sau interul din partea mingii, transformând sistemul în 5+1 combinat.

În funcție de situațiile concrete din teren se folosesc cele două variante de sistem 5+1 zona:

atacarea interului aflat în posesia mingii (cu +1 care se va retrage și va dubla intermediarul respectiv și cu lateralul și intermediarul din partea opusă retrași și deplasându-se toată zona pentru asigurarea superiorității numerice în partea mingii);

22

marcajul de supraveghere la interul cu minge (dacă este mai puțin periculos) și marcaj la intercepție la interul și extremă opusă (+1 mai mult sau mai puțin avansat, în funcție de jocul centrului advers).

Sistemul de apărare 5+1 combinat este folosit atât ca variante din sistemele 5+1 zona și 6:0 zona, dar și ca sistem de bazăîn anumite jocuri, faze de joc sau situații de joc.

Este necesară realizarea în condiții foarte bune a schimbului de oameni între +1 și apărătorul central sau intermediar al cărui adversar încearcă blocaj pentru demarcarea atacantului marcat strict, și perfecționându-se simultanși varianta jocului 5 la 5.

Situațiile speciale se tratează în funcție de adversar, rezultat și timpul de joc, în superioritate, inferioritate numerică sau finaluri de reprizăși de joc.

În superioritate numericăse folosește sistemul5+1 combinat alternat cu 6:0 zona, agresiv sau retras, în funcție de situația concretă din teren.

În inferioritate numerică se caută realizarea egalității numerice în partea unde se află mingea prin deplasarea apărătorului lateral din partea opusă la nivelul interului (extrema opusă nefiind marcată); se evită blocajele pivotului mai ales în zona centralăși se va încerca întreruperea circulației mingii mai ales la nivelul jucătoarelor din linia de 9m.

Finalurile de reprize sau de joc se abordează în funcție de rezultat, fie prin încercarea de intercepție a mingii, fie prin împiedicarea finalizării, prin faulturi de joc repetate.

23

Alte sarcini:

marcajul la intercepție la nivelul apărătorilor laterali (oprirea pătrunderilor extremelor);

colaborarea portarului cu apărătorii;

marcajul strâns la nivelul interului în momentul transformării sistemului de atac 4:2;

recuperarea aruncărilor respinse de către portar sau revenite din bară;

perfecționarea tehnicii individuale de blocare a aruncărilor la poartă ca ultim procedeu.

2.2 CONCEPŢIA DE JOC ÎN ATAC

Atacul rapid folosit este prin:

contraatac direct;

faza a II-a clasică;

atacul rapid organizat (repunerea rapidă a mingii după primirea unui gol);

transformarea extremei în al doilea pivot prin învăluire interioară a extremei.

24

Se pune accent pe startul la contraatac în primul rând la nivelul extremelor și în al doilea rând la nivelul liniei de 9m care trebuiesă câștige teren în adâncime în momentul intrării în posesia mingii. În acelasi timp, în cazul atacului rapid, se transformă interul în al doilea pivot (cu încrucișare centru-inter sau fără).

Atacul în sistem

Ca sistem de bază, va fi utilizat atacul cu un pivot, urmând ca variantă, transformarea acestuia în atacul cu doi pivoți prin jucătorii extremă sau centru. Acțiunile tehnico-tactice de baza vor reprezenta realizarea superiorității numerice prin atac în pătrundere succesivă începând de la conducătorul de joc sau de la extremă.

Jucătorii din linia de 9 m vor acționa prin:

depășire cu rotare de braț;

depășire cu schimbare de direcție stânga și plecare spre dreapta (pas sărit în lateral);

fentă de aruncare din săritură;

dribling, pătrundere sau aruncare;

fentă de pasă – pătrundere – aruncare;

fentă de aruncare cu pași încrucișați și pătrundere spre stânga.

25

Extremele vor acționa în funcție de așezarea în teren:

cu fața spre poartă– schimbare de direcție spre interior - plecare spre exterior, schimbarede direcție spre exterior - plecare spre interior - pivotare spre exterior;

cu umărul spre poartă (demarcare foarte rapidă din colțul terenului): prin-plan – plecare spre exterior – prin-plan pivotare spre exterior.

Pivoții acționează într-o zonă mai largă atât în adâncime cât și în largime, asigurând crearea raportului supranumeric prin plim-plan, mai ales în zona centrală.

Se angajează extremele și pivotul cu pasa cu pământul și tot la linia de 9m se va accentua finalizarea cu sprijin pe sol (pas adaugat sau incrucisat, aruncarea din alergare).

Contraatacul, faza a II-a, atacul rapid, trebuiesă ajungă la nivelul a 30 % din totalul golurilor (80 % cel putin eficacitate). Pentru realizarea acestui obiectiv trebuie crescută viteza de recuperare și de repunere a mingii de către portar.

Se pune accent pe mobilitatea în teren la linia de 9 m (mărirea zonei de acțiune a jucătorilor cu minge, dar și deplasarea fără minge în teren).

Perfectionarea prinderii și pasării mingii rămâne obiectiv prioritar pentru diminuarea greșelilor tehnice și pentru creșterea tempoului de joc.Precizia aruncărilor, mai ales „sus și întors”, trebuiesă fie condiția principală la nivelul finalizării atacului.

26

Acțiunile tehnico-tactice colective împotriva sistemului de apărare 6:0 zona sunt:

atac succesiv – atac succesiv retur cu pivotul între apărătorul intermediar (AI) și apărătorul central (AC);

învăluire interioară de extremă din atac succesiv (cu retur, cu atac succesiv continuat, cu încrucișare inter-inter);

schimb de locuri centru-inter fără minge din atac succesiv, continuată cu încrucisare inter-inter sau cu atac succesiv;

încrucișare inter-centru cu pivotul între AI si AC, continuată cu încrucișare inter-inter sau cu atac succesiv;

încrucișare inter-inter cu pivotul între AI și AC;

încrucișare centru pivot: directă„falsă”, “falsă” cu pasă la centru;

transformarea extremei în doi pivoți fără minge (cu încrucișare cu pivotul) și cu minge.

transformarea interului în doi pivoți prin plecare de inter cu minge (cu încrucișare inter-inter sau fără) sau variantă franceză;

dublu paravan centru-pivot sau centru-extremă, cu încrucișare inter-inter sau fără.

Împotriva apărării 5+1 zonă sau combinată vor fi folosite următoarele combinații tehnico-tactce colective:

27

transformarea centrului în al doilea pivotcu minge sau fără;

transformarea extremei în al doilea pivot cu minge, din învăluire;

transformarea interului în al doilea pivot cu minge;

blocaj-plecare centru pivot cu centru la încrucișare la interul de aceeași parte cu blocajul pivotului;

extrema în blocaj la plus 1” (pas la centru și depășire exterioară);

pivotul blocaj fără minge, interul angajat de către centru;

centru blocaj fără minge, interul opus angajează interul ieșit din blocaj;

învăluire interioară de extremă cu pivotul blocaj la plus 1 fără minge (cu și fără încrucișare inter-inter);

schimb de posturi inter-centru făra minge, pe pasa de la interul opus.

2.3 SITUAŢII SPECIALE DE DESFĂȘURARE A JOCULUI

Superioritate numerică:

atac succesiv cu finalizare în zona centrală: încrucișare centru-inter fără minge, continuată cu atac succesiv;

28

învăluire interioară de extremă;

încrucișare inter centru cu sau fără retur inter/inter;

încrucișare inter centru cu 1-2, cu pivotul blocaj la apărătorul central;

angajarea extremei de către interul opus.

Inferioritate numerică

învăluire interioară de extremă cu retur;

încrucișare extremă-extremă cu pasă deasupra semicercului;

încrucișare inter-centru continuată cu atac succesiv.

Alte situaţii speciale

9 m organizat (lateral și central); 9 m direct;

finaluri de repriză sau joc;

6:4 sau 4:6 (utilizarea depășirilor individuale);

repunere rapidă a mingii de la centru după primirea unui gol (atac succesiv cu blocaj al pivotului în zona centrală);

7:6 (utilizarea jocului cu doi pivoți).

29

2.4 SARCINI ALE JUCĂTORILOR ÎN APĂRARE PE POSTURI

În apărare specializarea pe post apare ca strict necesară, cu condiția asigurării pregătiri de baza pe toate posturile și mai ales a permanentei integrări si angrenari armonioase a acțiunilor individuale în mecanismul de joc colectiv specific sistemelor aplicate.

APĂRĂTORUL LATERAL – are ca adversar principal extremă acționând astfel:

să joace cât mai avansat și agresiv la extrema sa, împiedicând-o să participe la organizarea și inițierea atacului și mai ales să stopeze pătrunderea ei spre poartă pentru a arunca;

când mingea este la centru sau pe partea opusă, iese cu fața la extremă executând marcaj de intercepție și supraveghere;

când mingea este la interul de pe partea sa, se retrage oblic spre apărătorul intermediar, pe care-l dublează, dar supraveghează permanent extremă;

în cazul în care interul dă pasă la extremă, atacă agresiv oprindu-i ferm acțiunea; dacă nu a reușit, se retrage pe semicerc închizându-i pătrunderea, în extremis „oferindu-i” un unghi cât mai mic de aruncare;

în situația în care interul încearcă depășirea între apărătorul lateral și cel intermediar, închide culoarul de pătrundere, oprindu-l și împiedicând pasarea la extremă;

preîntâmpină pătrunderea extremei în spatele apărătorului intermediar, o însoțește și o „predă” în fața acestuia și preluând interul sau alt atacant venit pe extremă.

30

în cazul în care extrema a pătrus prin spatele apărătorului intermediar și mingea este pe partea sa, însoțește extrema și o predă apărătorului central, preluând după caz pivotul sau interul respectiv.

în cazul în care pivotul venit în fata apărătorului lateral împiedică angajarea lui de extremă și îl „închide” energic dacă primește mingea ca să nu mai poată pasa la extremă.

răspunde de recuperarea mingiilor respinse de către portar sau venite din bara spre extremă, inclusiv la 7 m.

APĂRĂTORUL INTERMEDIAR are ca adversar direct interul și va acționa astfel:

supraveghează și stânjenește permanent jocul interului din fața sa în faza de organizare și prefinalizare, schițând intenții de intercepție;

atacă pe momentul de prindere a mingii, împiedicând adversarul direct să recepționeze mingea și să joace în bune condiții;

dacă adversarul se îndreaptă spre poartă pentru aruncare, atunci îl atacă ferm la minge (pe braț) oprind categoric o eventuală depășire, iar în caz că întârzie în toate aceste acțiuni caută să blocheze cu orice preț aruncarea;

dacă interul în posesia mingii se deplasează spre centru sau spre extremă, îl însoțește „în luptă” până face schimb de oameni, sau până dă pas, împiedicându-l pe acesta să finalizeze;

dacă mingea este la extremă de pe partea sa, se deplasează oblic spre apărătorul lateral, pe care-l dublează, închizând ferm eventuala pătrundere prin spate;

31

dacă mingea este la centru sau la interul opus, se retrage oblic spre centru, cu fața la minge, dublând apăratorul central și împiedicându-l să pasese la pivot.

efectuează schimb de oameni numai când:

pivotul este între apăratorul intermediar și cel lateral: preia pivotul și preda interul apărătorului central (retras);

centrul încrucisează la interul pe care-l marchează, preia centrul și preda interul apărătorului central (avansat);

pivotul iese la blocaj (plecare) spre inter și reușește aceasta astfel: preia pivotul și preda interul apărătorului central;

trebuie să recupereze mingiile respinse de portar sau revenite din bară în zona sa sau a apărătorului lateral, dacă acesta a plecat pe contraatac.

APĂRĂTORUL CENTRAL AVANSAT are ca principal adversar centrul. Acesta este denumit vârf în cadrul sistemului 3-2-1 și zburător în cazul sistemului 5+1, acționând astfel:

supraveghează permanent acțiunile centrului, împiedicându-l să organizeze și să dirijeze jocul, iar atunci când acționează direct spre poartă, îl atacă sever oprind pătrunderea sau aruncarea la poartă;

prin marcaj la supraveghere și intercepție, stânjenește mult circulația jucătorilor și a mingii în zona centralăși caută să acopere pivotul, preîntâmpinând o pasă la acesta;

atacă interii care au scăpat spre poartă în zona centrală împiedicându-i să arunce sau să angajeze pivotal;

32

închide ferm culoarul lângă apărătorii intermediari, când interii (sau centrul) încearcă pătrunderea spre centru, sau îi depășesc pe aceștia;

în cazul pătrunderii sau plasării unui al 2-lea pivot, se retrage să-l acopere sau iese la unul din interi rămași afară în funcție de sistem și opțiuni tactice de moment.

APĂRĂTORUL CENTRAL–RETRAS are ca adversar principal pivotul. Un singur jucător în sistemul 3-2-1 sau 5+1 și doi în sistemul 6-0, va acționa astfel:

marchează pivotul din față, la supraveghere în toată zona centrală, atunci când nu are mingea și foarte sever din spate atunci când o prinde;

dacă se aruncă de la distanță – interul, centrul sau orice jucător se deplasează spre zona centrală, făcând blocaj chiar dacă are sarcina de a marca pivotal;

închide în final pătrunderea oricărui atacant scăpat în zona centrală cu riscul pasării pivotului.

Apărătorul central retras face schimb de oameni numai când:

pivotul se deplasează spre extreme în spatele apărătorului lateral: îl predă acestuia și preia interul;

pivotul iese la blocaj (plecare) spre inter, îl predă apărătorului lateral și preia interul;

pivotul iese la blocaj spre apărătorul cental avansat, îl predă apărătorului central avansat și preia centrul;

33

centrul reușește o depășire;

face schimb de oameni cu celălat apărător central (în sistemul 6-0) când pivotul se deplasează pe cealaltă jumătate de teren, predă pivotul celuilalt apărător central și preia centrul.

2.5 SARCINI ALE JUCĂTORILOR PE POSTURI ÎN ATAC

Jucătorii atacanți trebuie să fie supra specializați pe posturi, și în același timp să acționeze eficient pe cel puțin alte două, trei posturi.

În jocul modern, aceasta se observă în situații ca:

portarul respinge, recuperează și transmite mingea foarte precis și rapid;

centrul se infiltrează ca pivot sau se deplasează pe postul de inter pe orice parte;

pivotul este oricând un centru conducător de joc;

interii acționeazăși aruncă la poartăși de pe partea opusă, uneori chiar și de pe extremă;

iar extreme pătrund spre centru unde devin veritabili pivoți.

EXTREMA acționează astfel:

în momentul în care adversarul pierde, trebuie să plece pe contraatac, de fiecare data în mare viteză, chiar dacă nu i se pasează.

34

dacă nu a primit mingea, se oprește pe linia de la 9m, lângă tușă; pătrunde pe semicerc numai dacă aparatorul lateral nu s-a repliat sau a ieșit la interul de pe partea sa; deasemenea mai pătrunde și se remarcă pe semicerc când apărarea este dezorganizată, sau zona temporară este mult avansată;

în faza de organizare a jocului, stă larg spre exterior, iar în atacul cu pase succesive inițiază pătrunderea și amenințăîntre primii doi apărători și pasează foarte rapid;

în atacul în circulație, pătrunde printre apărători pânăîn zona centralăși uneori dincolo de ea, transformându-se în pivot temporar; execută paravane și blocaje pentru linia de 9m dar și pentru pivot, eventual finalizând de pe acest post cu procedee specifice, după care revine pe post sau circulă până la extrema opusă;

pe post are o permanentă tendință de a acționa ofensiv, schitând depășiri și presând mereu apărătorul lateral.

în cazul de situație „unu la unu ”în unghi favorabil efectuează cu hotărâre depășirea apărătorului, fie spre exterior, fie spre interior.

finalizează în general cu plonjon sărit, mărindu-și cât mai mult unghiul spre centrul semicercului.

trebuie să cunoască și să execute bine, următoarele combinații tactice:

paravan simplu și dublu cu pivot sau centru – la interul de pe partea sa, sau partea opusă; toate combinațiile în triunghi pe extremă cu interul și pivotul plasat pe partea sa. combinații cu centrul și interul opus, paravanul, blocaje simple sau duble, blocaj – plecare din

blocaj; cel puțin două-trei combinații în cuplu de doi cu interul, cu pivotul sau cu centrul.

35

INTERUL acționează astfel:

în momentul în care intră în posesia mingii, se demarcă lateral în zona de 9-10 m pentru a primi mingea și a lansa ca intermediar contraatacul spre vârfuri, cu pase precise numai dacă aceștia sunt în mod clar liberiși nu există pericol de intercepție;

pleacă în viteză accelerată pe faza a II-a căutând să folosească pasele scurte de urcare rapid în atac, totul în vitezăși deplină siguranță.

insistăîn continuarea fazei a II-a dacă adversarul nu s-a organizat încă prin combinații simple de „un doi”; sau execută o încrucișare simplă cu centru sau celălat inter;

în faza de organizare, la atacul cu pase succesive, pătrunde între al 2-lea și al 3-lea apărător pe pasa de la extremăși între ultimii 2 apărători si pe pasa de la centru;

caută să fie permanent ofensiv mișcându-se activ pe picioare, lansându-se direct spre poartăși pasând mingea în miscare, după care, cât mai rapid,încearcă: fie o aruncare la poartă; ori execută depășire individuală rapidăîn forță, sau pasează eficient punând în poziție de șut ceilalți coechipieri;

permanent caută cu privirea și încearcă o angajare eficientă a extremei sale sau a pivotului, dar numai în mare siguranță;

trebuie să arunce puternic, precis și derutant de la distanță și semidistanță, surprinzând adversarul prin procedee variate executate rapid.

36

Trebuie să cunoască următoarele combinați tactice de bază: încrucișarea cu centru și șut sau pas la interul opus; încrucișarea dublă cu centrul și interul opus; blocaj-plecare cu pivotul sau centrul, toate combinațiile de cuplu cu extremă de pe partea sa și în 3 cu pivotul și extrema. De asemenea:

trebuie să cunoască și să se încadreze perfect în circulațiile și combinațiile specifice echipei, a sistemului de joc aplicat sau cele rezultate din analiza așezării și tacticii de joc a apărătorilor adverși;

trebuie săștie perfect ce are de facut în situații de superioritate sau inferioritate numerică, la lovituri libere de la 9 m; în cazul demarcajului și om la om;

în superioritate numerică, nu forțează aruncarea de la distanță, ci asigură atac succesiv bun pentru extreme, sau o angajare la pivot total liber, pătrunde pe un culoar liber numai dacă are șanse sigure de a înscrie;

în cazul în care apărarea este avansată, se atacă pe depășiri, angajări la semicerc, combinații cu extremele;

în cazul în care este marcat „om la om”, încearcă depășirea cu și mai ales fără minge, intră în combinație cu centrul sau pivotul pentru blocaj, eventual continuă cu blocaj-plecare.

când mingea este pe extremă opusă, se retrage puțin, pentru a asigura echilibrul defensiv, cu o atenție pe plecarea apărătorului lateral pe contraatac sau apărătorului intermediar pe faza a II-a.

37

CENTRUL acționează astfel:

imediat ce echipa a intrat în posesia mingii, se demarchează lateral – central la 9 -10 m pentru a primi mingea și a lansa ca intermediar contraatacul spre vârfuri cu pase lungi si precise,

pleacă pe faza a II-a în viteza accelerată, prin pase scurte și sigure cu interii în special, dacă nu găsește coechipieri liberi apelează la dribling așteptând demarcarea altor coechipieri;

principala sarcină este de a conduce și organiza jocul în atac fără renunțarea însă la intenția de a înscrie gol;

stopează faza a II-a și organizează echipa în teren, „dictează efectuarea” a două ture de pase rapide în potcoavă sau direct succesiv.

inițiază circulații și combinații specifice luând permanent măsuri de revenire ofensivă în caz de nereușită;

intervine și ordonează atacul la momente fixe;

în cazul aruncărilor de la 9 m face zid cu pivotul și sugerează combinații.

în caz de superioritate sau inferioritate numerică, liniștește jocul și comandă o combinație sau circulație cunoscutăși adecvată;

nu lasă echipa să joace haotic, trebuie să cunoască cum trebuie acționat în fața oricărui sistem de apărare și cu varianta lui, în situații speciale, scor, timp, obiectivul jocului, să sesizeze din timp toate manevrele și acțiunile adversarului, mai ales punctele slabe și cele forte.

38

pentru a conduce jocul echipei în atac trebuie să acționeze astfel:

să cunoască sarcinile și acțiunile personale preferate ale fiecărui coechipier, pe toate posturile;

să manifeste hotarâre și spontaneitate în decizii și să aibă capacitatea de a se impune coechipierilor; să-și păstreze calmul și luciditatea tot

timpul, și în special în momentele grele, când susține moral și prin acțiuni întreaga echipă; nu trebuie „să-și piardă capul’’;

trebuie să cunoască bine sarcinile și acțiunile specifice altor posturi, în special de inter sau pivot, unde în orice clipă poate acționa eficient ca un veritabil specialist pe aceste posturi;

este în permanență legatură cu antrenorul pentru a transmite echipei indicațiile acestuia.

PIVOTUL va acționa astfel:

pleacă pe contraatac în viteză accelerată, drept spre semicercul adversul, foarte atent la eventualele pase scurte de „urcare” pe faza a II-a.

în finalul fazei a II-a se plasează pe semicerc în zona centrală, căutând să fie angajat, sau să se angajeze în combinații spontane, în special în doi, paravane sau blocaje, cu interul și centrul venit din spate;

în jocul organizat se plasează fie central, fie pe al 2-lea apărător la comanda conducătorului de joc, sau după cum o cer combinațiile specifice sau spontan după sistemul de apărare folosit de adversar;

39

să cunoască și să aplice în joc, în primul rând blocajul și paravanul, plecarea din blocaj și pătrunderea sau infiltrarea la semicerc după paravan;

să cunoască și să execute la momentul oportun toate mijloacele de colaborare în cuplu, cu:

extrema: blocaj la apărătorul 2 pentru pătrundere, paravan, apărătorul 2 sau 3 pentru aruncare din învăluire, apariție pe aparătorul 2 pentru a fi angajat;

cu interul: paravan simplu și dublu cu extremă sau centrul; ieșirea la încrucișare continuată cu paravan, blocajul pentru pătrundere sau culoar de aruncare; blocaj; plecare;

cu centrul: este în permanent contact vizual și de colaborare, centrul conduce jocul și este cel care-l va angaja cel mai mult, execută la comandă sau spontan, blocaj la centru, blocaj-plecare, „urmărirea” centrului și toate combinațiile de ansamblu ale echipei în care are permanent un rol clar stabilit.

În cazul situațiilor speciale:

la 9 m se așează foarte repede în zid. recuperează mingea, pasează atent la aruncător; în superioritate numerică blochează deplasarea apărării în centrul sau pe apărătorul lateral; la inferioritate numerică iese la circulație pe 9m, eventual în centru, fără legăturăîntre jucători; răspunde de recuperarea mingiilor respinse de portar, sau venite din bara în toate zona

centrală; în cazul în care echipa sa pierde mingea, caută să frâneze lansarea contraatacului sau a

fazei a II-a cu toate mijloacele tehnice-tactice permise și aceasta numai în primele secunde după care se repliază în mare viteză.

40

41

3. PRINCIPALELE GRUPE DE MIJLOACE UTILIZATE PENTRU REALIZAREA CONCEPŢIEI DE JOC

3.1 MIJLOACE ȘI PROCEDEE PENTRU PREGĂTIREA DE BAZĂ

antrenamentul în circuit pentru dezvoltarea forței generale și specifice, fiind folosite îngreuieri diferite în funcție de nivel de pregătire: cu greutatea corpului, cu îngreuieri 1-4 Kg sau cu 40-80% cu un total de 10-12 tone pe antrenament (în funcție de etapa de pregătire respectivă);

antrenament în circuit pentru rezistență și forță până la 18 stații în funcție de nivelul de pregătire;

antrenament pentru alte capacități și deprinderi sub formă de circuit.

mijloace specifice pregătirii tehnico-tactice darfolosind mingiile umplute (medicinale) de 700 g;

exerciții specifice școlii – alergării executate în condții diferite de teren (nisip, plat, pantă ascendentă sau descendentă, cu ritm și tempou variat);

exercitii specifice școlii – săriturii (pas saltat și pas sărit) efectuate într-o mare varietate de forme și diferite suprafete de teren;

variante de exerciții pliometrice executate în diferite condiții;

probele de control elaborate de FRH: alergare de viteză 10x30 m cu start din picioare, 30 m dribling printre jaloane, aruncarea mingii de handbal la distanță, triunghiul, pentasalt, 400 m pauza 1 min– 400 m pauza 2 min – 800 m (pentru consacrați);

42

exerciții din gimnastica acrobatică și gimnastica la sol;

jocuri sportive complementare, înot;

alergări de lungă durată, în teren variat, cu schimbări de tempou sau cu variante.

3.2 MIJLOACE PENTRU PREGĂTIREA SPECIFICĂ PE POSTURI ȘI PE FAZE

EXTREMA

FAZA I-a

1) Startul rapid (anticipat) și alergarea în mare viteză;

2) Prinderea mingii venită din spate și lateral;

3) Driblingul simplu și multiplu;

4) Pasărea din mare viteză;

5) Aruncarea la poartă: din săritură (cu și fără plonjon); din alergare.

FAZA a II-a și ATACUL RAPID

1) Alergare accelerată cu schimbări de direcție și ritm;

2) Infiltrarea la semicerc și acționarea ca pivot;

3) Aruncarea la poarta din plonjon sărit; din alergare; din săritură;

43

4) Efectuarea de paravane, blocaje și plecări din blocaj.

FAZA a III-a

1) Ocuparea postului și plasamentul cât mai lateral în funcție de circulația mingii și sistem;

2) Ieșirea la minge, acționarea ofensivă și pasarea;

3) Deplasarea permanentă spre colț, la linia de 9m și la nivelul apărătorului intermediar.

FAZA a IV-a

1) Aruncarea la poartă:

a) Din săritură cu mărirea unghiului și ducerea brațului lateral;

b) Din săritură cu bătaie pe piciorul drept sau stâng;

c) Din săritură cu aterizare pe piciorul din partea brațului de aruncare;

d) Din plonjon sărit cu evitare;

e) Din învăluire cu aruncare de la 8-9m.

f) Aruncarea cu bolta peste portar (din săritură cu și fără plonjon);

g) Cu prindere și aruncare din săritură deasupra semicercului;

h) Din sprijin.

2) Pasarea mingii:

44

a) În pătrundere succesivă, zvârlită sau din pronație;

b) Peste semicerc la pivot sau la extremă opusă;

c) Angajarea pivotului la acțiuni de învăluire.

3) Acțiuni individuale de depășire a apărătorului direct:

a) Spre interior și spre exterior.

4) Circulația pe semicerc:

a) Acționarea directă ca pivot; paravane; blocaje și plecări din blocaj.

PIVOTUL

FAZA I-a

1) Startul rapid și alergarea de viteză;

2) Pasarea mingii în vitezăîn toate direcțiile;

3) Aruncarea la poartă din alergare, din săritura sau plonjon.

FAZA a II-a și ATACUL RAPID

1) Prinderea mingiilor pasate puternic de la distanță;

2) Aruncarea din plonjon;

3) Paravanul pentru aruncare și blocajul pentru pătrundere.

45

FAZA a III-a

1) Deplasarea în fata apărării în poziție fundamentală în funcție de deplasarea mingii și de sistem;

2) Ieșirea în întâmpinarea mingii, pasarea și reluarea locului in dispozitivul de atac.

FAZA a IV-a

1) Demarcajul permanent prin deplasări rapide în poziție fundamentală și ocuparea primului plan;

2) Paravanul pentru favorizarea aruncărilor;

3) Blocajul, pentru favorizarea pătrunderilor sau a aruncărilor și pentru demarcarea unui jucător din linia de 9m urmat de plecarea în culoar;

4) Aruncarea la poartă din plonjon sau plonjon sărit precedată de pașii pivotului;

5) Aruncarea din angajare deasupra semicercului;

6) Aruncarea pe la spate.

INTERUL

FAZA I-a

1) Lansarea contraatacului în calitate de intermediar: demarcaj, intrarea în posesia mingii, pasarea spre vârful de contraatac.

46

FAZA a II-a și ATACUL RAPID

1) Alergarea de viteză (accelerată);

2) Lansarea atacului prin pase scurte și medii în viteză;

3) Aruncarea la poartă din săritură, din alergare, cu elan de pași încrucișați sau pas săltat;

4) Pasa de angajare: din săritură, din pronație, directă cu pământul;

5) Depășirea adversarului cu schimbări de direcție în mare viteză.

FAZA a III-a

1) Pasele în pătrundere succesivă: de deasupra umărului, din pronație, împinsă, cu pământul.

FAZA a IV-a

1) Aruncarea la poartă:

a) Din săritură: clasică sau cu evitare înaltă sau pe lângă șold (elan scurt de 1 sau 2 pași);

b) Din sprijin pe sol: cu pas încrucisat, cu pas săltat, cu pas adăugat;

c) Cu sprijin pe piciorul brațului de aruncare;

d) Din alergare;

47

e) Pe lângă șold sau pe lângă genunchi;

f) Cu evitare din sprijin sau săritură.

2) Pasele de angajare:

a) Directe, din pronație, pe la spate, cu pământul, din săritură.

3) Mișcări înșelătoare:

a) Schimbare simplă și dublă de direcție (pe 1 și 2 picioare);

b) Fenta de aruncare la poartă urmată de depășire sau pasă – eventual angajare;

c) Fenta de păsare urmată de depășire, aruncare, pasare sau angajare.

4) Acțiuni tactice:

a) Încrucișarea simplă sau dublă;

b) Intrarea în paravan, blocaj și plecarea din blocaj;

c) Intrarea temporară pe pivot;

d) Învăluiri scurte și lungi, chiar până la extremă.

CENTRUL

FAZA I-a

1) Lansarea contraatacului în calitate de intermediar:

a) Demarcaj, intrarea în posesia mingii, pasă la vârful de contraatac.

48

FAZA a II-a și ATACUL RAPID

1) Alergarea de viteză – accelerată;

2) Lansarea mingii în atac prin pase în viteză;

3) Aruncarea la poartă: din saritură; din alergare;

4) Pasa de angajare: directă-puternică; din săritură; din pronație cu pământul;

5) Depășirea directă a adversarului cu schimbări de direcție.

FAZA a III-a

1) Pasarea rapidă a mingii (sau temporizat) în toate direcțiile de atac: zvârlită, pronație.

FAZA a IV-a

1) Pasarea mingii în pătrundere succesivă executată cu măiestrie.

2) Pasele de angajare:

a) Directe; din pronație; pe la spate; pe la ceafă; pe sub picior; cu pământul; din săritură;

3) Pase speciale de legăturăîntre jucătorii în circulație: oferite; lansate; pe sub axilă; pe la spate; cu pământul.

4) Aruncarea la poartă:

a) Aruncarea din sprijin pe sol; clasică; cu sprijin pe piciorul brațului de aruncare;

49

b) Pe lângă șold cu și fără plonjon;

c) Din săritură: peste adversar; cu evitare sau pe lângă șold;

d) Din plonjon sau plonjon sărit;

e) Din alergare.

5) Mișcări înșelătoare:

a) Fenta de pasare urmată de: depășire, aruncare, pasare;

b) Fenta de pasare urmată de: angajare, aruncare; pasare; depășire;

c) Depășire individuală cu schimbări de direcție: simple; duble; pe 1 sau 2 picioare.

6) Acțiuni tactice de bază:

a) Încrucișarea; blocajul; paravanul; plecarea din blocaj.

7) Acționarea eficientă pe alt post:

a) Infiltrarea pe semicerc ca pivot temporar; acționare pe post de inter; învăluire până la extremă.

PORTARUL

FAZA I-a

1) Recuperarea cât mai rapidă, repunerea rapidă a mingii, și lansarea sigură a contraatacului.

50

FAZA a II-a și ATACUL RAPID

1) Pasarea rapidă la cel mai apropiat coechipier demarcat, ieșind din semicerc pentru a asigura mingea sau la jucătorul plasat la central terenului.

FAZA a III-a

1) Urmărește de la propria linie de 9m desfășurarea jocului pregătit pentru a împiedica lansarea contraatacului advers.

FAZA a IV –a

1) Deplasarea în poartă permanent în poziție fundamentală specificăși asigurarea plasamentului optim în funcție de unghiul de aruncare și procedeul atacantului.

2) Prinderea mingiilor aruncate spre poartă.

3) Respingerea mingii cu brațul și piciorul precedată de deplasarea adaugată.

4) Dirijarea și colaborarea cu apărătorii proprii.

ALTE MIJLOACE SPECIFICE:

exerciții de prindere și pasare în condiții variate: de pe loc și din deplasare, cu și fără apărători, variante de formații, ritm, tempou, distanță, forță de pasare, precizie, etc;

toate formele de deplasare în teren specifice jocului în atac și în apărare, înainte, înapoi, lateral, diagonal, cu variații de ritm, viteză de deplasare sau trasee de deplasare, dirijate de diferiți stimuli;

51

repetarea acțiunilor tehnico-tactice individuale de depășire individuală în condiții de adversitate, pe posturile principale și secundare – se va avea în atenție corectitudinea tehnică, viteză de execuție și continuitatea acțiunii;

repetarea acțiunilor tehnico-tactice de apărare (atacarea adversarului, marcajul, blocarea aruncărilor, recuperarea mingilor revenite din bară sau respinse de portar) în condiții de adversitate și în contextul includerii lor în acțiunile pe cupluri de posturi;

repetarea acțiunilor tehnico-tactice de angajare a pivotului și extremelor cu accent pe pasa cu pământul, în condiții de adversitate și cu o mare varietate de poziții în teren sau precedate de alte acțiuni de prefinalizare;

la nivelul aruncărilor la poartă vor fi utilizate aparatele ajutătoare: jaloane, fileul de volei, stachetele, băncile de gimnastică, grilajul pentru poartă, totul rezumându-se la creșterea eficacității și preciziei, în condiții apropiate de joc;

exercițiile de bază pentru realizarea sarcinilor individuale tehnico-tactice vor fi cele de atacant-apărator în condiții de joc, pe posturile principale sau secundare.

3.3 MIJLOACE DE ANTRENAMENT PE CUPLURI ȘI POSTURI

repetarea acțiunilor tehnico-tactice specifice relației 2 atacanți – 2 apărători;

în atac : încrucișare, paravan, blocaj, blocaj-plecare, pătrundere în culoar, angajare, învăluiri exterioare sau interioare;

52

în apărare : închiderea de culoare, atacarea adversarului și dublare, schimbul de oameni la încrucisare, învăluire și blocaj – plecare;

repetările acestor acțiuni vor avea la bază adversitatea pe posturile respective din atac și apărare: extrema (E) – inter (I)/ap ărător lateral (AL) – ap ărător intermediar(AI), inter – centru /AL și apărator central (AC), inter – pivot/AI și AC, centru – pivot/AC și AC, extrem ă – pivot/AL și AI ;

repetarea acțiunilor tehnico-tactice specifice raportului de 3 atacanți și 3 apărători:

în atac : încrucișare dublă, blocaj-plecare cu pas la centru sau la inter, atac în pătrudere succesivă și retur, dublu paravan C/P sau C/E, învăluire cu sau fără retur;

în apărare : schimbul de oameni la încrucișare și la învălurie, închiderea de culoare, schimbul de oameni la bloc-plecare, deplasarea zonei pentru asigurarea superiorității numerice, blocarea aruncărilor, atacarea adversarului și dublarea, marcajul;

repetarea următoarelor acțiuni tehnico-tactice va fi efectuată în condiții de joc, pe următoarele variante de cupluri de posturi: E-I-C/AL-AI-AC, E-I-P/AL-AI-AC, I-C-P/AI-AC-AC, I-C -I/AC-AC-AI

repetarea acțiunilor tehnico-tactice specifice relației 4 atacanți – 4 apărători:

în atac: încrucișări și transformare a extremei, centrului sau interului in pivot,schimburi de locuri fără minge a jucătoarelor din linia de 9m, trasee de legare a jocului liniei de 9m cu semicercul prin iesirea pivotului pasare și reluarea postului în altă zonă, atac în pătrundere succesivă și retur, învăluri interioare de extremă cu sau fără transformare în pivot;

53

în apărare: deplasarea zonei pentru asigurarea superiorității numerice, schimbul de oameni la încrucișări duble sau succesive, schimbul de oameni la învăluiri și la transformarea extremei, interului sau centrului în pivot, atacarea și dublarea, marcajul strâns al pivotului în momentul ieșirii acestuia spre linia de 9m, închiderea culoarelor de pătrudere;

cuplurile de posturi ce vor acționa în raport de adversitate vor fi: E-I-C-P/AL-AI-AC-AC, E-I-C-I/AL-AI-AC-AC, I-C-I-P/A I-AC-AC-AI ;

repetearea acțiunilor tehnico-tactice specifice raportului de 5 atacanți – 5 apărători:

în atac: atacul în pătrundere succesivă cu și fără retur, cu pivotul între AI și AC sau între AC și AC, transformările în pivot ale extremelor, centrului sau interilor, schimburile de locuri fără minge ale jucătoarelor din linia de 9m, paravanul dublu sau triplu;

în apărare: deplasarea zonei pentru asigurarea superiorității numerice, schimburile de oameni la încrucișări, transformări în pivot ale extremelor sau jucătoarelor din linia de 9m, atacarea și dublarea, blocarea aruncărilor de la distanță, întreruperea acțiunilor după maximum 4-5 pase;

cuplurile ce vor activa vor fi: E-I-C-I-P/AL-AI-AC-AC-AI pe partea stângă sau dreaptă a atacului respectiv apărării.

În toate variantele de cupluri de posturi repetarea acțiunilor se va efectua în superioritate numerică sau inferioritate numerică, cu anumite sarcini precise sau liber, având ca prioritate omogenizarea cuplurilor (atac și apărare), dar și cresterea eficacității acțiunilor (atac și apărare); nu vor fi neglijate situațiile speciale, mai ales cele de inferioritate numerică în atac și cele de superioritate numerică în apărare.

54

În partea a II-a a pregătirii se vor stabiliza cuplurile de posturi în așa fel încât jucătorii să se integreze perfect în cerințele posturilor pe care vor juca, formându-se astfel cupluri stabile mai ales la nivelul apărării (AC-AI, AC-AC) .

3.4 PREGĂTIREA ÎN GRUP

repetarea acțiunilor tehnico-tactice colective în stare de adversitate (jocuri școală, jocuri de pregătire și de verificare) va fi principala metodă de pregătire colectivă; componenta lotului, vârsta și experiența competițională ne face să credem că în realizarea acestor mijloace poate sta reușita;

jocuri împortiva unor adversari puternici, cu sisteme diferite de joc în atac și în aparare,dar mai ales antrenamentele în care combativitatea jucătoarelor atât din atac cât și din apărare să se ridice la efortul din joc, vor fi mijloacele de bază în realizarea sarcinilor pregătirii colective;

o mare importanță se va acorda rezolvării situațiilor specifice și mai ales rezolvării tactice a finalurilor de repriză și de joc, prin repetări a tuturor situațiilor ce pot apare, în funcție de scor și de timpul de joc rămas.

3.5 PREGĂTIREA TEORETICĂ

În cadrul ședințelor de pregătire teoretică vor fi discutate și prezentate materiale privind:

analiza participării, analiza potențialilor adversari (date statistice și prezentări video);

concepția de joc în atac și în apărare;

55

va fi reluată prezentarea regulamentului de joc, cu accent pe diferențele dintre modul de arbitraj intern și internațional;

va fi explicat conceptul de odihnă activă și de necesitatea asigurării unui potențial motric adecvat;

vor fi repetate noțiunile de bază pentru refacerea organismului după efort, medicamentația de refacere și de susținere, dar mai ales problematica dopingului în sport.

3.6 MIJLOACE PENTRU PREGĂTIRE INTEGRALĂ – JOCURILE

Exerciţiile cu caracter integral – jocurile – sunt cele care asigură intrarea în formă sportivă, dezvoltarea sau menţinerea acesteia.

J.K. Ghermănescu clasifică jocurile astfel:

Jocul şcoală are ca obiective:

învăţarea sau perfecţionarea procedeelor tehnice, a structurilor tehnico-tactice în condiţii de foc;

creşterea capacităţii de aplicare în foc a unor exerciţii mai dificile, asamblarea planurilor tactice;

învăţarea unor sisteme de foc;

învăţarea sau perfecţionarea fazelor jocului.

56

În perioada competiţională prin jocul şcoală se caută adaptarea concepţiei tactice într-un plan tactic întocmit după particularităţile viitorilor adversari, locul de desfăşurarea a competiţiei, oră, etc.

Jocul şcoală se poate organiza pe jumătate de teren ca o poartă sau pe tot terenul.

Adversari tebuie să aibă o valoare mai scăzută decât formaţia care se antrenează, pentru a pune în practică sarcinile jocului. Antrenorii intervin în desfăşurarea joculuipe care îl pot întrerupe pentru explicaţii, demonstraţii şi reluări din anumite faze.

Jocul de antrenament Scopul organizării acestui tip de joc este perfecţionarea jocului bilateral prin aplicarea oportună şi eficientă a fazelor sistemelor; precum şi omogenizarea cuplurilor, a liniilor şi a echipei în integralitatea sa. Se urmăreşte, deasemenea, aplicarea unor noi aplicaţii tactice: partenerii de întrecere, pentru realizarea scopurilor prezentate vor fi de valoare apropiată, sau mai valoroşi dacă se urmăreşte o solicitare maximă a echipei care se antrenează.

Se recomandă ca partenerii de joc să aibă, pe cât posibil caracteristici apropiate cu adversarii ce urmează a fi întâlniţi în meciurile oficiale.

Acest tip de jocuri se planifică în cadrul microciclurilor (ca mijlocul, acestora) din etapa precompetiţională şi pe perioada competiţională sau ori de câte ori este nevoie la ora la care urmează a se desfăşura jocul oficial în condiţii organizatorice similare acestuia.

Jocul de verificare este considerat cel mai veridic şi complex test prin care se evalueauză nivelul de pregătire al unei echipe. Acesta se organizează într-o ambiantă cvasi – oficială având ca partener echipă de

57

aceeaşi valoare cu cea evaluată. Se urmăreşte jocul echipei în ansamblu cu deosebire cum este aplicată concepţia tactică, dar şi jucătorii, individual, pe posturi, pe linii şi pe fazele jocului.

Jocurile de verificare pot fi organizate şi sub formă de trioluri pentru verificare unor jucători invitaţi sau a jucătorilor proprii.

Aceste jocuri se recomandă a fi înregistrate şi analizate.

Jocul competiŃional nu trebuie confundat cu jocul oficial deşi orice participare la o competiţie oferă prilejul repetării în condiţii complete a celor pregătite în lecţii. Jocurile competiţionale sunt organizate în mod amical sub forma cupelor, a trofeelor sau ca bilaterale tradiţionale cu scopul pregătirii finale înaintea jocurilor oficiale. Aceste jocuri reprezintă bune ocazi de a favoriza intrarea în formă sportivă.

Prin ambianţa creată, sportivi sunt puşi în situaţii competiţionale apropiate sau identice cu cele din jocurile oficiale.

Acest tip de joc poate constitui şi criteriul de selecţie si deschide sezonul competiţional. Se poate concepe în întregime modelat după jocurile oficiale care urmează. Având în vedere că jocurile competiţionale se folosesc pentru finisarea pregătirii sportivilor şi introducerea acestora în atmosfera jocurilor oficiale, ele au un caracter integral în semnul că pe lângă competiţiile regulamentare pot fi folosite mijloace de refacere biologice şi psihologice.

Jocul competiţional este ultima formă de organizare care se foloseşte pentru asamblarea finală a echipelor.

Mijloacele competiţionale fac parte organic de conţinutul perioadelor pregătitoare şi competiţională, folosite singular sau în combinaţie cu alte tipuri de mijloace.

58

59

4. FORMA SPORTIVĂ ŞI PERIODIZAREA ANTRENAMENTULUI ÎN HANDBAL

Forma sportivă are un caracter fazic determinat de legile generale ale adaptării organismului şi implică:

1) instalarea formei sportive sau dezvoltarea progresivă a capacităţii de performanţă;

2) valorificarea capacităţii de performanţă superioară (cea mai înaltă posibilă);

3) ieşirea treptată din starea de formă sportivă maximă.

Corespunzător legilor şi fazelor se organizează perioada preg ătitoare, perioada competi ţional ă şi perioada de tranzi ţie.

Stabilitatea formei sportive depinde de modul în care este dirijat antrenamentul pe parcursul întregii perioade pregătitoare, concretizat în modul de înlănţuire a diferitelor tipuri de mezocicluri şi microciluri, desigur în funcţie de raporturile şi ponderile dintre mijloacele antrenamentului (exerciţii fizice, structuri, pauze, mijloace de refacere.)

În handbal, anul competiţional poate avea mai multe faze de obţinere a formei sportiveîn funcţie de structura anului competiţional (2-3) turul şi returul campionatului sau situaţii în care se organizează turnee după intervale de timp mai mari (2-3 luni).

Dinamica formei sportive în handbal se desfăşoară sub formă de platou, cu mici oscilaţii, în funcţie de importanţa jocurilor la care se participă, în cele două macrocicluri corespunzătoare turului şi returului de campionat. Echipele de începători pot avea 2-3 cicluri de faze în funcţie de calendarul competiţional şi

60

stuctura anului şcolar. În cazul jucătorilor cuprinşi în loturile naţionale sau ale cluburilor participante în cupele europene, pot fi programate mai multe faze de obţinere a formei optime în concordanţă cu importanţa seriei de jocuri la care participă.

Regula fundamentală ce acţionează în obţinerea formei sportive este raportul corect dintre solicitare şi refacere şi ponderea diferitelor tipuri de mijloace (de bază, specifice, competiţionale, de refacere – restabilire).

O durată prea lungă a formei sportive înseamnă că la un moment dat aceasta stagnează şi probabil forma sportivă maximă nu a fost atinsă(Matveev). Faza de regres se datorează epuizării organismului, stare ce implică odihnă pentru refacere.

În cazul periodizării anuale cu două macrocicluri se poate acţiona pentru scăderea formei sportive prin utilizarea în mai mică măsură o (pondere mai redusă), exerciţiilor cu caracter specific și competiţional (scăderea intensităţilor prin alte mijloace, fără a elimina jocurile orientat) care favorizează economisirea resurselor organismului urmând ca după acestea să crească intensitatea solicitărilor prin modelarea integrală a pregătirii conform jocurilor importante la care urmează a se participa.

În prezent cerinţele generale ale planificării pe cele 3 perioade rămân valabile pentru handbaliştii începători şi consacraţi, însă nu mai corespund integral pentru handbaliştii de performanţă. Schimbările, la această ultimă categorie de sportivi, sunt determinate de necesitatea creşterii volumelor de antrenament (în limitele necesităţilor adaptării) iar intensitatea eforturilor cu 100% (raportat la nivelul de solicitare al jocurilor cele mai importante).

61

Se menţionează că stabilitatea formei sportive e determinată de împletirea ponderilor pregătirii generale, a pregătirii specifice şi a celei competiţionale în perioada pregătitoare.

Pregătirea generală are o pondere mai mare în perioada pregătitoare la începători, apoi se echilibrează cu cea specifică şi competiţională,în schimb la handbaliştii de performanţă pregătirea de bază are un loc redus (este necesară pentru readaptarea generală la efort) comparativ cu pregătirea specifică şi competiţională.

La sportivi consacraţi se folosesc exerciţii apropiate de cerinţele jocurilor chiar pentru pregătirea fizică generală, cu deosebire însă pentru cea specifică.

În acest context handbaliştii vor efectua un număr mare de repetări ale structurilor de joc la intensităţi critice (85-90%) sau supracritice 100%. Acestea vor grăbi intrarea în forma sportivă sau o vor tempera în funcţie de starea de adaptare şi intervalul de timp până la jocul important.

4.1 OBIECTIVELE, CONłINUTUL ŞI STRUCTURA PERIOADEI PREGĂTITOARE

Perioada pregătitoare este unitatea stucturală cu ponderea cea mai importantă în cadrul macrociclului de antrenament, deoarece în timpul ei se pun bazele viitoarelor performanţe şi se asigură stabilitatea formei sportive (rezultatele sportive fluctuante se datorează în mare măsură carenţelor privind pregătirea funcţională de bază, a celor psihice de bază şi de ramură dar şi a mijloacelor specifice).

62

Obiectivele perioadei pregătitoare:

1. creşterea capacităţi funcţionale a organismului;

2. educarea increderii în capacităţile proprii şi a posibilităţilor de afirmare;

3. învăţarea şi perfecţionarea comportamentelor tehnico-tactice sau restructurarea acestora;

4. dezvoltarea capacităţii de efort specifice handbalului (pe fazele jocului şi a jocului integral);

5. corectarea rămânerilor în urmă (dacă acestea au fost constatate la analiza activităţi în anul competiţional precedent); obiective de pregătire;

6. însuşirea concepţiei tactice şi aplicarea în situaţiile obietive ale jocurilor.

Perioada pregătitoare se împarte în două etape ce cuprind fiecare 2-3 mezocicluri (la sportivi de performanţă poate fi un singur mezociclu).

1. Etapa de pregătire generală sau de bază (după ponderea mai mare a exerciţiilor de bază).

2. Etapa pregătirii specifice (după ponderea mare a mijloacelor specifice).

Etapa de pregătirii de bază

în prima parte a sa este îndreptată (de regulă la începători) pentru creşterea nivelului pregătiri fizice generale şi însuşiri deprinderilor motrice, vizând dezvoltarea capacităţilor aerobe, aerob-anaerob (mixte)

63

dezvoltarea grupelor musculare şi în general a sistemelor funcţionale ce condiţionează însuşirea tehnicii şi tacticii handbalistului.

La începători concepţiile de bază vor avea în vedere dezvoltarea coordonării, preciziei, orientării spaţiale (în teren), controlul muscular şi echilibrul. Toate acestea pe fondul general al creşterii capacităţilor generale.

Gama exerciţiilor este foare largă constituită din cele cuprinse în şcoala alergării, şcoala săriturii, şcoala mingii, aruncare prindere, deplasare în diferite direcţii şi cu obstacole, cele de dezvoltare a grupelor musculare, exerciţii cu greutatea propriului corp, ş.a.

La sportivii de performanţă se va urmări şi adaptarea la cerinţele antrenamentului complex din etapa următoare precompetiţională.

În etapa pregătirii de bază volumul efortului creşte de regulă prin exerciţiile de bază, dar şi prin cele specifice (creşterea este aproape paralelă) în timp ce intensităţile cresc prin exerciţiile specifice. Intensităţile cresc atât cât este necesar fără a împiedica creşterea volumului: numărul de repetări necesare pentru dezvolatarea capacităţilor aerobe, aerobi - anaerobi şi pentru perfecţionarea deprinderilor tehnico tactice şi dezvoltare fizică.

Regula este dat ă de cre şterea treptat ă a volumului efortului care asigur ă stabilitatea formei sportive. În cazul cre şteri accelerate a intensit ăţii preg ătiri se for ţează întregul proces de antrenament, iar forma sportiv ă viitoare devine instabil ă.

64

Etapa pregătirii specifice sau precompetiŃională

Obiectivul acestei etape este intrarea în forma sportivă programată. Acţiunile întreprinse urmăresc:

dezvoltarea stării de antrenament specifice;

dezvoltarea calităţilor motrice combinate (suport al structurilor tehnico -tactice) specifice handbalului;

perfecţionarea structurilor tehnico-tactice (componente ale modelului de joc);

dezvoltarea capacităţii de concentrare în funcţie de fazele jocului:

creşterea combativităţii;

dezvoltarea încrederii în forţele proprii;

dezvoltarea spiritului de echipă;

învățarea și aplicarea antrenamentului mental având ca obiect noile structuri tehnico-tactice.

Pe măsură ce se apropie sfârşitul acestei etape pregătirea capătă caracter integral, jocurile de diferite tipuri intrând organic în componenţa etapei ca mijloace principale de pregătire.

Intensitatea efortului creşte treptat prin renunţarea la exerciţiile de bază şi înlocuirea lor cu exerciţii specifice. Se programează tot mai des microcicluri de 3-6 lecţii cu intensităţi maximale şi submaximale alternate cu lecţii de refacere (descărcare).

65

În cazul programării mai multor lecţii pe zi se vor concepe microciluri cu durata de 2-3 zile (4-6 lecţii) sau mai multe, în funcție de obiectivele urmărite.

Înainte de a intra în perioada competiţională, (începutul turului sau returului) ultimul microciclu sau chiar întreg mezociclul se concepe în întregime modelat după caracteristicile jocurilor la care urmează să se participe.

Perioada pregătitoare (ca şi perioada competiţională) este de bază cu precizarea ca volumele şi intensităţile de antrenament sunt mari 70-100%, din capacitatea maximă procedura fiind deţinută de mijloacele competiţionale (jocuri).

Refacerea trebuie strict supravegheată medical astfel încât numai după analizarea testelor biologice şi psihologice să se poată reîncepe antrenamentul. Monitorizarea medicală complexă este cea care determină alegerea mijloacelor şi metodelor de antrenament.

Durata perioadei pregătitoare variază în funcţie de nivelul pregătirii sportivilor, de durata calendarului competiţional şi de numărul de microcicluri în timpul anului competiţional. În cazul copiilor perioada pregătitoare poate dura 1-2 luni, în timp ca la handbaliştii de performanţă, între 30 de zile (sau mai puţin) şi 40 de zile. Durata se stabileşte în funcţie de calendarul competiţional (stuctură şi durată).

4.2 OBIECTIVELE, CONłINUTUL ŞI DURATA PERIOADEI COMPETIłIONALE

Obiectivul fundamental al întregului an de pregătire se realizează în perioada competiţională prin perfecţionarea, valorificarea şi menţinerea formei sportive a sportivilor.

Aceasta implică îndeplinirea următoarelor sarcini:

66

perfecţionarea capacităţii de adaptare in condiţii de adversitate crescută implicată de desfăşurarea jocurilor oficiale importante (de obiectiv).

perfecţionarea pregătirii integrale (fizică, tehnico-tactică, psihologică);

dezvoltarea motivaţiei pentru performanţă şi a capacităţii de concentrare conform fazelor jocurilor;

dezvoltarea spiritului de observație și a stăpânirii de sine;

dezvoltarea spiritului de echipă prin relaţionarea în jocuri cu coechipierii conform cerinţelor tactice.

Dezvoltarea capacităţii de efort în perioada competiţională este continuă conform cerinţelor impuse de desfăşurarea calendarului competiţional, aceasta vizând capacitatea de performanţă integrală.

Pregătirea tehnico-tactică trebuie să se apropie de perfecţiune. Aceasta presupune posibilitatea aplicării deprinderilor şi priceperilor în condiţii variate, de mare adversitate. Dezvoltarea gândiri tactice este un obiectiv permanent, de la lecţie la lecţie şi de la joc la joc.

Desfăşurarea antrenamentelor trebuie să fie modelată integral după condiţiie şi cerinţele jocurilor la care urmează să se participe.

Perfecţionarea pregătirii se realizează prin jocuri majoritatea acestora au caracter oficial. Tot atât de numeroase sunt şi jocurilre de pregătire şi de verificare utilizate pentru apropierea şi acomodarea cu jocurile importante, de obiectiv. Acestea orientează întreg sistemul de pregătire.

67

Un loc important îl au mijloacele de refacere a capacităţilor de efort fizic şi psihic. În cazul desfăşurării jocurilor la două zile, unul de celălalt se poate participa pe fondul unei refaceri incomplete (88-90%) care solicită organismul în mod deosebit dar stimulează în mare măsură dezvoltarea capacităţii de efort.

În cazul desfăşurării jocurilor la interval de 4-5 zile sau mai mult, microciclurile vor conţine cel puţin o zi pentru refacere cu efort fizic scăzut şi mijloace de refacere şi apoi cel puţin două lecţii cu jocuri modelate după jocurile oficiale la care urmează a se participa. Alternarea solicitărilor maximale şi submaximale cu acţiunile de refacere-restabilire ţin de experienţa competiţională a jucătorilor şi măiestria coach-ului.

Formaţia structurală de bază a perioadei competiţionale o constituie mezociclul competiţional care cuprinde microciclul de apropiere (modelat) dinaintea jocurilor inportante, microciclurile încheiate cu joc şi microciclul de descărcare.

În cazul perioadelor competitionale de lungă durată (4-6 luni )se pot programa mezocicluri intermediare (cu deosebire în cazul intreruperilor campionatelor) care asigură stimulii puternici de creşterii a nivelului general al pregătirii, prin includerea lecţiilor cu solicitări ridicate şi programarea unor jocuri cu adversari puternici sau cu întâlnirea a două echipe diferite, câte o repriză, în aceiaşi lecţie de antrenament. (acestea implică măsuri organizatorice diferite).

Mezociclurile intermediare se programează şi cu scopul reducerii supraîncărcări în cazul unui număr mare de jocuri solicitante cu prevederea ultimului microciclu care să asigure reintrarea în starea de pregătire necesară alocării următoarelor jocuri din calendarul competiţional. Perioadele competiţionale au conţinuturi şi forme diferite în funcţie de stadiile de pregătire ale handbaliştilor (începători, avansaţi, consacraţi, performanţă înaltă).

68

4.3 OBIECTIVELE, CONłINUTUL ŞI DURATA PERIOADEI DE TRANZIłIE

Obiectivul principal al perioadei de tranziţie este de a face legătura dintre două macrocicluri. Această perioadă asigură refacerea capacităţii de efort, recuperarea după accidente şi menţinerea unui nivel al capacităţii de efort mai scăzut (aproximativ 70-75% faţă de cel maxim) care să asigure procedura supracompensării şi intensificarea pregătirii în perioada pregătitoare.

Pregătirea de tranziție nu are durată precisă fiind determinată de nivelul de pregătire şi caracteristicile calendarului competiţional (la copii durează între 35-45 de zile sau mai puţin). În perioada de tranziţie se folosesc mijloace din alte ramuri de sport, cu caracter atrăgător, relaxant,interesant (jocuri, excursii, înot, schi, patinaj, etc.) asociate cu activităţi culturate.

Tabel 1: PERIODIZAREA PREGĂTIRII

LUNILE ANULUI

MACROCICLU PERIOADE DE PREGĂTIRE

OBIECTIVE ȘI TIPURI DE MEZOCICLURI TIPURI DE MICROCICLURI

IULIE

PREGĂTIRE ANGRENARE ACOMODARE

PREGĂTIRE

DE BAZĂ/COMBINAT PREGĂTITOR AUGUST

SLEFUIRE/ PRECOMPETIȚIONAL APROPIERE

SEPT COMPETIȚIONAL COMPETIȚIONAL / APROPIERE/

69

OCT COMBINAT/

INTERMEDIAR CONCURS/SOC/

CONTRAST

NOV TRANZIȚIE

REFACERE DEGREVARE/REFACERE

ANGRENARE

NORMAL/PREGĂTITOR DEC

PREGĂTIRE DE BAZA/COMBINAT

IAN ȘLEFUIRE/ PRECOMPETIȚIONAL APROPIERE

FEBR

COMPETIȚIONAL

COMPETIȚIONAL/ INTERMEDIAR/COMBINAT

APROPIERE/ CONCURS/SOC/

CONTRAST MARTIE

APRILIE COMPETIȚIONAL/

INTERMEDIAR

APROPIERE/ CONCURS/SOC/

CONTRAST/REFACERE MAI

REFACERE DEGREVARE/REFACERE IUNIE TRANZIȚIE

70

71

5. PROGRAMAREA ŞI PLANIFICAREA PREGĂTIRII ÎN HANDBAL

5.1 PROGRAMAREA ANTRENAMENTULUI REPREZINTĂ ACTIVITATEA DE ELABORARE A OBIECTIVELOR, A SARCINILOR PREGĂTIRII, FORMELOR DE ORGANIZARE ŞI PRINCIPALELOR GRUPE DE METODE ŞI MIJLOACE.

Programele vizează pregătirea handbaliştilor pe termen lung, imediat după selecţie, în funcţie de obiectivele clubului pe termen – 4-8 ani.

Procesul de pregătire se desfăşoară pe baza unor modele elaborate pentru fiecare stadiu ce vor asigura continuitatea şi ritmicitatea antrenamentului în conformitate cu dinamica proiectată a dezvoltării capacităţii de performanţă.

Programele de pregătire concretizează strategia C.S.M.B. a secţiei de handbal în principal şi evidenţiază valoarea coaching-lui utilizat pe termen lung.

Programarea implică parcurgerea mai multor faze:

Prognoza sau prevederea ştiinţifică a intenţiilor şi caracteristicilor de dezvoltare a handbalului pe plan internațional şi național.

Analiza propriei activităţi competiţionale.

72

Evaluarea resurselor proprii (posibile) umane, eonomico-financiare, material, tradiţii, experienţă acumulată.

Stabilirea obiectivelor de performanţă pe stadia şi a celor privind dinamica capacităţii de performanţă (corelate).

Modelul de pregătire (conţinutul antrenamentului şi structura) pe factori morfologici, funcţionali, motrici, psihologici şi sociali.

Întocmirea (schiţelor) planurilor de pregătire anuale.

Aplicarea planurilor de pregătire, ajustarea şi adaptarea acestora (feed-back).

Evaluarea operativă a rezultatelor pregătirii pe substructuri anuale (perioade, mezocicluri) şi la sfârşitul fiecărui macrociclu.

Componentele programelor sunt următoarele:

Obiectivele de performanţă, elaborate în perspectivă.

Obiectivele pregătirii (instruirii).

Prognoza rezultatelor posibile de realizat.

Modelele de pregătire: morfologice, funcţionale, biochimice, psihologice şi de team building.

Calendarul competiţional (pe cicluri anuale).

73

Dinamica şi orientarea pe stadii ale antrenamentului şi anii competiţionali.

Structura antrenamentului.

Dinamica efortului(fizic-psihic) cu volume și intensităţi ale orientării acestuia.

Factorii favorizanţi ai performanţei şi prevenirea celor nefavorabili.

5.2 PLANIFICAREA ANTRENAMENTULUI

5.2.1. METODOLOGIA ELABORĂRII PLANULUI ANUAL DE PREGĂTIRE

Analiza activităţii în anul competiţional anterior:

Rezultatele obținute în calendarul competițional anterior raportate la obiectivele de performanță și de pregătire;

Desfășurarea pregătirii și refacerii conform documentelor de evidență;

Starea de sănătate a sportivilor, dietă, medicație, asistență medicală;

Indicatorii de pregătire și concurs: planificat/realizat:

Dinamica efortului și forma sportivă. Management logistic, condiții, materiale. Nivel de pregătire (valoarea capacității de performanță pe componentele antrenamentului).

74

Eficienta concepției de pregătire și de joc.

Funcționalitatea structurilor de echipă, compartimentelor, fazelor, liniei, posturi, sisteme de joc.

Comportamentul performanțial al echipei/posturi.

Orientări și tendințe de evoluție a jocului pe plan intern și internațional (comparații cu modelele internaționale)

Concluzii

Exemple de evidenţe (Tabelul nr. 2)

Tabel 2: COMPORTAMENTUL PERFORMANŢIAL AL ECHIPEI

PARAMETRI SEZONUL PRECEDENT OBIECTIV ANUL URMĂTOR

Posesii 60,77 % Ex. 62-66

Aruncarea la poartă din acțiune/ Goluri marcate

6 m

9 m

Aruncarea de la 7 m/goluri

Contraatac/Goluri marcate 6 m

9 m

Prinderi greșite

75

Pase greșite

Semicerc

Pași

Dublu Dribling

Fault în atac

Deposedarea adversarului

Blocarea aruncării

Intercepții

Greșeli poziționare în aparare

Fault în aparare

Eliminări 2 min.

Mingi aparate de către portar

Mingi recuperate Pase decisive/ Contraatac de către portar

Mingi pierdute

Goluri marcate

Goluri primite

Control medical și probe de control

76

Tabel 3: COMPORTAMENTUL PERFORMANŢIAL PE POSTURI

PARAMETRI Total Extreme Interi Centri Pivo ți Portari

1. Posesii ale mingii

2. Aruncări la poartă din acțiune

*Contraatac/Atac rapid

*Atac pozițional/9m/Semicerc

3. Aruncări la poartă de la 9 m

4. Aruncări de la 7 m

5. Mingi câștigate

*Interceptii

*Blocate

*Recuperate din semicerc

*Apărate de portar

6. Mingi pierdute

*Greșeli tehnico-tactice *Penalizări (eliminări 2 min., cartonase gaben/roșu)

7. Pase decisive

8. Faulturi

9. Goluri marcate

77

10. Timp efectiv de joc 11. Monitorizare frecvența cardiacă

în efort

12. Distanțe parcurse

*Tempo 2/4, 3/4, 4/4.

13. Evaluări /Aprecieri Mass-Media

Tabel 4: EFICIENŢA ECHIPEI TEHNICE (Antrenor, Medic, Psiholog, Preparator Fizic, Kinetoterapeut,s.a.)

COMPONENTA MĂSURATĂ PARAMETRI EVALUARE

1. Starea de sănătate Nr.îmbolnăviri, accidente, recuperare, vol. O2 max, capacitate anaerobă, biochimie, etc

Scări de evaluare, standarde.

2. Capacitate psihică Cognitiv, afectiv, motivatie, vointa, concentrare Evidențe, teste, probe, scări de evaluare etc.

3. Capacitate motrică Număr deprinderi tehnico-tactice, priceperi motrice, capacitate de adaptare, eficiență

Probe și norme de control complexe

4. Capacitate de integrare în grup – integrare în echipa

Cooperare, colaborare pe faze și posturi Sociometrie, observații din antrenamente și jocuri

78

Tabel 5: CONCLUZII ȘI PROPUNERI PENTRU NOUL SEZON COMPETIŢIONAL

PARAMETRI PROPUNERI, MĂSURI, ORIENTĂRI

1. Starea de sănătate 1. Renunțarea la obiceiuri nocive

2. Alimentația - Refacerea 2. Educația alimentară

3. Indicatorii pregătirii 3. Volume, Intensități (ore, timp efectiv de lucru etc.)

4. Orientarea pregătirii 4. Preponderența unor componente

5. Dinamica formei sportive 5. Vârfuri de formă sportivă și strategia realizării

6. Comportament în joc 6. Parametrii prospectivi pt echipă și pe posturi

7. Obiectivele pregătirii pe etape pentru echipă și individualizate pe posturi

7. Etapa pregătirii de bază/ precompetițională și competitionale/ tranziție

NOTĂ

Se formulează obiectivele de performanță echipe/posturi și obiectivele de pregătire pentru echipă și individualizate pe posturi

79

5.2.2. COMPONENTELE PLANULUI DE PREGĂTIRE PE AN COMPETIŢIONAL

1. Obiectivele de performanţă;

2. Obiectivele de pregătire (instruire) – generală – echipă;

• pe posturi;

• pe cupluri;

• individuale;

3. Programul competiţional sau calendarul competiţional (precis);

4. Sportivi nominalizaţi a fi cuprinşi în pregătire (lotul);

5. Periodizarea pregătirii (pe macrocicluri tur şi retur, durate şi conţinut);

6. Concepţia de pregătire şi de joc;

7. Dinamica formei sportive (în date corelate cu calendarul competiţional);

8. Echipa tehnică ce va contuce activitatea şi atribuţiile fiecărui component;

9. Probele de control, controlul medical şi datele de efectuare a acestora;

10. Datele şi locurile pregătirii – condiţii;

11. Condiţii economico-financiare;

80

12. Indicatorii cantitativi ai pregătirii;

• Numărul lecţiilor de antrenament şi dinamica intensităţii acestora (%);

• Număr zile de antrenament (volumul antrenamentelor);

• Număr zile competiţionale;

• Numărul de jocuri – oficiale, pregătitoare, de verificare, şcoală, competiţionale;

• Zile sau perioade de restabilire şi refacere (separat).

Tabel 6: GRAFICUL FORMELOR DE PREGĂTIRE ȘI ACTIVITĂŢILOR COMPETIŢIONALE ÎNTR-UN AN COMPETIŢIONAL

Luna Ziua 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31

Iul

CANTONAMENT

Aug J J

TURNEU

Sep J 1 2

TURNEU

Oct 3 4 5 6

Nov 7

ODIHNĂ ȘI REFACERE

Dec

CANTONAMENT

Ian J J

81

TURNEU TURNEU

Feb 8 9 10

Mar 11 J

TURNEU

Apr 12 13 14 TSF I TSF II

Mai TFINAL

Iun

5.2.3. Planul de pregătire pe mezocicluri

Mezociclurile sau ciclurile de mărime mijlocie sunt alcatuite din 3-6 microcicluri.

Tipuri de mezocicluri :

De angrenare – fundamentare (reacomodarea după o pauză mai îndelungată – odihnă, accidentare, îmbolnavire):

volum: mijlociu – mare, intensitate: mică – mijlocie, durata: 1-2 mezocicluri;

82

De bază (principal) are drept scop parcurgerea programului de antrenament și îndeplinirea obiectivelor fundamentale ale echipei;

De șlefuire (supraînvățarea unor acțiuni de joc, corectarea unor greșeli);

Precompeti ționale (asemănătoare cu cele competiționale, modelează sistemul competitional – starea biologică, ambient, etc.;

Competitionale (microcicluri de apropiere, de concurs, de refacere după concurs);

Intermediare se programează între două turnee sau două jocuri foarte importante;

De tip combinat (combinații între funcțiile amintite anterior – microcicluri combinate, pregătire – refacere, control – pregătire, etc.).

Structura planurilor de pregătire pe mezocicluri

Obiective de performaţă pe mezocicluri (intermediare);

Obiectivele de pregătire (intermediare);

Microciclurile de pregătire (sisteme de lecţii de antrenament, şedinţe, unităţi sau succesiuni).

83

EXEMPLU DE PLAN DE PREGĂTIRE PE MEZOSTRUCTURĂ1

Ramura de sport : HANDBAL

Perioada : COMPETIŢIONALĂ

Nivel de instruire : JUNIORI I (fete)

OBIECTIVE INTERMEDIARE

Obiectiv de performan ţă: ocuparea locului III în clasamentul Campionatului Naţional de Handbal - juniori I

Obiective de instruire:

Pregătire fizică:

creșterea vitezei de derulare a fazelor de joc; menţinerea rezistenţei specifice dobândite în perioada pregătitoare.

Pregătire tehnică:

perfecţionarea procedeelor de pasare şi aruncare la poartă; creşterea eficienţei aruncărilor la poartă de pe posturi.

1 Plan elaborat de conf..univ. dr. Marina Igorov.

84

Pregătire tehnico-tactică:

consolidarea învăluirilor; perfecţionarea atacului poziţional în circulaţie cu un pivot ; perfecţionarea sistemelor de apărare pe zonă 6:0 şi 5:1.

Pregătire psihologică:

stimularea şi dezvoltarea capacității de concentrare, gândirii şi iniţiativei în timpul jocului; dezvoltarea voinței și stăpânirii de sine în momentele controversate ale jocului.

Se planifică 5 lecţii pe microciclu, în primul şi al treilea microciclu jocurile oficiale se desfăşoară în deplasare, în cel de-al doilea acasă.

Nr. m.i. L1 L2 L3 L4 L5 JOC OF.

I Fizic specific Tehnic-tactic Tehnic-tactic Tehnic-tactic Joc antren

Tehnic-tactic

X

II -Refacere

-tehnic Fizic specific Tehnic-tactic

Tehnico-tactic Joc antren

Tehnic-tactic

X

III Tehnic-fizic

specific Fizic specific Tehnic-tactic

Tehnico-tactic Joc antren

Tehnic-tactic

X

85

MICROCICLUL NR. 1

Lec ţia nr.1

Obiective opera ţionale:

Dezvoltarea grupelor musculare mari cu accent pe musculatura scapulo-humerală, antebraţelor, braţelor şi musculaturii picioarelor

Dezvoltarea vitezei de deplasare şi de execuţie.

mijloace dozare

Alergări pe 30 m

Alergare accelerată pe 100 m

Deplasări în poziţie fundamentală, cu ieşire-retragere pe semicercul de 6 m şi 9 m – sprint pe diagonala mare şi continuarea deplasării în poziţie fundamentală pe semicercul din cealaltă jumătate de teren – sprint pe diagonala mare

Pe perechi la distanţa de 3-4m – pase zvârlite de deasupra umărului cu mingi îngreuiate – 1kg (maximum dacă nivelul forței permite)

6 x 30 m, I-100%, p - 30”

4 x 100 m, I-75%, p - 45”

3 x 1’, I - 75%, p - 30”

3 x 15”, I – 75%, p - 30”

86

Ο Ο

În triunghi acelaşi exerciţiu

Ο

Ο Ο

La nivelul interilor, pase în pătrundere succesivă cu ameninţarea porţii şi retragere la urma propriului şir (mingea de 1kg)

Acelaşi exerciţiu cu mingea de handbal

Pe lungimea terenului, pase în doi din deplasare cu aruncare la poartă din alergare

Acelaşi exerciţiu cu aruncare la poartă din săritură

De pe loc, sărituri cu coarda pe ambele picioare

Sărituri cu genunchii la piept

Flotări

3 x 30”, I – 75%, p - 45”

3 x 5’, I – 70%, p - 30”

3 x 5’, I – 80%, p - 30”

2x4, I-75%, p-5’, 4 final. fiecare

2x4, I-75%, p-5’, 4 final. fiecare

4x1’, I-80%, p/30”

3x15, I-80%, p/30”

3x10, I-75%,p/30”

volum– 80%, intensitate – 78%

87

Lec ţia nr.2

Obiective operaţionale:

Alternarea fazelor jocului – atac-apărare-atac Consolidarea învăluirilor Consolidarea contraatacului susţinut

mijloace dozare

Pe lungimea terenului, suveică dublă, după pasarea mingii atacantul devine apărător

ΟΟΟ ΟΟΟ

ΟΟΟ ΟΟΟ

Învăluire între extrema şi interul de aceeaşi parte – finalizează extrema

Acelaşi exerciţiu – extrema angajează pivotul demarcat, care finalizează din plonjon

Acelaşi exerciţiu – extrema pasează interului drept care finalizează din săritură

4x3. I-80%, p-30”

2 x 3’, I-80%, p-1’

2 x 3’, I-80%, p-1’

2 x 3’, I-80%, p-1’

88

Contraatac cu două vârfuri – finalizare din alergare şi săritură

Acelaşi exerciţiu cu încrucişare între vârfuri

Două extreme şi un centru – pase în trei cu finalizarea jucătorului din centru

Acelaşi exerciţiu cu încrucişarea extremelor, după care pasează jucătorului din centru care aruncă la poartă din săritură

2 x 3’, I-85%, p-1’

2 x 3’, I-80% ,p-1’

2 x 3’, I-75% ,p-1’

2 x 3’, I-75%,p-1’

volum – 65%, intensitate – 78%

Lec ţia nr.3

Obiective operaţionale:

Consolidarea circulaţiei jucătorilor pe semicerc Consolidare blocaj – plecare din blocaj Perfecţionarea atacului succesiv Perfecţionarea aruncărilor la poartă de pe posturi

89

mijloace dozare

Jucătorii dispuşi pe extremă dreaptă şi stângă un jucător centru - extrema pasează centrului care intră în circulaţie – centrul angajează extrema aflată în circulaţie care pasează mai departe extremei , exerciţiul continuă

Jucătorii dispuşi pe cele două extreme şi cei doi interi – circulaţia jucătorilor de semicerc cu pas la interul de aceeaşi parte-care pasează mai departe interului opus care angajează extrema aflată în circulaţie-pasă extremei opuse-exerciţiul continuă

Pe cupluri de jucători – doi atacanţi şi un apărător-se execută blocaj – plecare din blocaj cu finalizare din plonjon-fiecare trece prin rolul de pivot

6 jucători în apărare – în sistemul pe zonă 6:0 şi şase atacanţi – un jucător pivot apărare semiactivă – atacantul execută pase în pătrundere succesivă cu pasă peste semicerc

Acelaşi exerciţiu cu finalizarea extremelor aruncare la poartă de pe posturi

3 x 3’, I-80%, p-1’30”

3 x 3’, I-80%, p-1’30”

3 x 3’, I-80%, p-1’30”

3 x 3’, I-80%, p-1’30”

3 x 3’, I-80%, p-1’30”

volum –75%, intensitate – 80%

90

Lec ţia nr.4

Obiective operaţionale:

- Consolidarea apărării în inferioritate numerică; - Perfecţionarea aruncărilor la poartă de pe extremă

mijloace dozare

Trei apărători-patru atacanţi, atacul execută pase în pătrundere iar apărarea încearcă să acopere zona centrală şi să marcheze pivotul

Acelaşi exerciţiu 4 apărători – 5 atacanţi

Acelaşi exerciţiu 5 apărători – 6 atacanţi

Aruncări la poartă de pe extremă cu pasă de la inter

Joc bilateral cu temă –marcajul pivotului în inferioritate numerică – se aruncă la poartă după 3-5 pase.

2 x 3’, I-85%, p-2’

2 x 3’, I-85%, p-2’

2 x 3’, I-80%, p-2’

2 x 10 fiecare, I-80%, p-1’

2x20’, I-90%,p-5’

volum – 70%, intensitate – 85%

91

Lec ţia nr.5

Obiective operaţionale:

Consolidarea contraatacului Perfecţionarea apărării pe zonă Perfecţionarea aruncărilor la poartă de la 9m

mijloace dozare

Contraatac cu pasă de la portar şi exerciţiul se reia din partea opusă

Acelaşi exerciţiu cu finalizare din alegare şi din săritură

Trei apărători- atacul pe cele trei posturi din linia de 9m – inter – centru – inter - atacul execută pase în pătrundere cu ameninţarea porţii şi retragere la urma propriului şir-apărarea ieşire şi retragere oblic înapoi spre direcţia de pasare a mingii

Acelaşi exerciţiu 5 apărători - 5 atacanţi

Acelaşi exerciţiu cu efectiv complet – 6 apărători-6 atacanţi

Aruncări din săritură de la 9 m peste apărători

5x fiecare, I-95%, p -30” 5x fiecare, I-95%, p -30”

2 x 3’, I-95%, p-90”

2 x 5’, I-85%, p -3’

2 x 5’, I-85%, p-3’

3x10 ar. fiecare, I-80%, p-1’

volum – 50%,intensitate – 90%

92

MICROCICLUL NR. 2

Lec ţia nr.1

Obiective operaţionale:

Refacere prin sporturi complementare Consolidarea prinderii şi pasării mingii

mijloace dozare

Joc bilateral de fotbal, pe terenul de handbal, cu tema – golul este validat numai dacă s-a marcat de la 6 m

Pase în triunghi

Pase în pătrat

Pase de pe loc

Pase din deplasare pe lungimea terenului, fără finalizare

Pase din deplasare spre dreapta , deplasare în partea opusă

Gimnastică de relaxare, stretching

2 x 15’, I-75, p-3’

3x1’,I-70%, p-30”

3x1’,I-70%, p-30”

3x1’,I-70%, p-30”

4x1’30”,I-70%, p-60”

4x1’30”,I-70%, p-60”

1x10’, I-50%

volum – 60%, intensitate – 65%

93

Lec ţia nr.2

Obiective operaţionale:

Dezvoltarea capacităţii coordinative Dezvoltarea musculaturii membrelor inferioare Dezvoltarea detentei în regim de rezistenţă

mijloace dozare

Fiecare jucător cu minge, jonglerii cu minge pe lungimea terenului

Dribling cu schimbări de direcţie

Dribling printre jaloane aşezate la 3 m unul de celălalt

Sărituri repetate cu atingerea unui obiect suspendat

Culcat dorsal, împingerea partenerului cu picioarele talpă în talpă - flexia şi extensia picioarelor, fiecare opunând o uşoară rezistenţă

Genuflexiuni

Sărituri ca mingea

Sărituri alternative pe banca de gimnastică

1 x 6’, I-70%

3x1’30”, I-75%, p-30”

3x15rep., I-85%, p-30”

3x15rep., I-85%, p-30”

2x1’30”, I-70%, p-30”

3x15, I-85%,p30”

4x20,I-85%, p30”

3x30”, I-85%, p-30”

volum -75%, intensitate - 80%

94

Lec ţia nr.3

Obiective operaţionale:

Consolidarea acţiunilor individuale – depăşire - 1 la 1 Perfecţionarea paravanelor la aruncările de la 9 m Perfecţionarea contraatacului

mijloace dozare

Un atacant-un apărător - o minge - dribling pe lungimea terenului, atacantul încercând să depăşească apărătorul, după 3-4 execuţii se schimbă rolurile

Acţiune individuală în relaţia 1 la 1, cu aruncare la poartă

Extrema - pas centru, care iniţiază încrucişarea pentru inter, după care execută paravan din mişcare cu pivotul pentru interul care aruncă la poartă din săritură

Din circulaţie, extrema execută paravan pentru interul opus, care aruncă la poartă

Fiecare jucător execută contraatacuri din cele patru colţuri ale terenului, cu finalizare din alergare şi din săritură

5x1’, I-75%, p-30”

3x1’, I-85%, p-30”

2x5’, I-80%, p-90”

4x3’, I-85%, p-90”

4x4, I-95-100%, p-1’30”

volum – 65%, intensitate – 85%

95

Lec ţia nr.4

Obiective operaţionale:

- Consolidarea-perfecţionarea atacului succesiv - Consolidarea încrucişărilor

mijloace dozare

Pase în pătrundere succesivă – la nivelul celor doi interi

Acelaşi exerciţiu, la nivelul liniei de 9 m

Acelaşi exerciţiu cu efectiv complet cu pasa extremei peste semicerc

Pe lungimea terenului pase în doi cu încrucişare şi aruncare la poartă de la 9 m

Inter-centru-încrucişare simplă-aruncare la poartă din săritură

Inter-centru-inter - încrucişare dublă -aruncare la poartă din săritură

Joc bilateral cu temă atacul succesiv

3x1’, I-80%, p-30”

3x1’, I-85%, p-30”

5x2’, I-85%, p-1’

4x fiecare, I-90%, p-30”

3x1’, I-85%, p-30”

3x1’, I-85%, p-30”

2x20’, I-95%, p3’

volum – 75%, intensitate – 90%

96

Lec ţia nr.5

Obiective operaţionale:

- Alternarea fazelor jocului – atac-apărare-atac - Perfecţionarea încrucişărilor, perfecţionarea apărării pe zonă 6:0

mijloace dozare

Suveică dublă pe lungimea terenului – după pasare atacantul devine apărător

Trei apărători-trei atacanţi – atacul execută pase în pătrundere la semnal –pasă la portar, repliere, apărătorii devin atacanţi-exerciţiul continuă

Pase în trei cu schimb de locuri cu finalizare din săritură

Trei apărători - trei atacanţi - apărare semiactivă, atacul execută încrucişare simplă pentru unul din interi cu finalizare

Acelaşi exerciţiu cu încrucişare dublă

Efectiv complet- 6 apărători - 6 atacanţi atacul execută pase cu pătrundere succesivă alternând încrucişările simple şi duble între interi – apărare activă

4x I-75%, p-30”

3x5’, I-85%, p-1’

6x I-85%, p-30”

3x3’, I-80%, p-1’

4x3’, I-80%, p-1’

2x10’, I-80%, p-1’

volum – 60%,intensitate – 80%

97

MICROCICLUL NR. 3

Lec ţia nr.1

Obiective operaţionale:

Consolidarea prinderii şi pasării mingii Menţinerea rezistenţei specifice –viteză în regim de rezistenţă

mijloace dozare

Pase în triunghi

Pase în pătrat

Pase de pe loc

Pase din deplasare pe lungimea terenului, fără finalizare

Pase din deplasare spre dreapta, deplasare în partea opusă

Joc de handbal bilateral, pe tot terenul, fără dribling

Joc de handbal bilateral, pe tot terenul, finalizare din încrucişare

3x1’,I-75%, p-30”

3x1’,I-75%, p-30”

5x1’,I-75%, p-30”

4x1’30”,I-80%, p-60”

4x1’30”,I-80%, p-60”

2x20’, I-75%

1x20’, I-75%

volum – 80%, intensitate – 77%

98

Lec ţia nr.2

Obiective operaţionale:

Consolidarea circulaţiei la semicerc Perfecţionarea blocajului şi plecării din blocaj Perfecţionarea atacului succesiv

mijloace dozare

Circulaţie în opt a extremelor la semicerc

Circulaţie la semicerc cu pasă la centru-reangajare

Circulaţie la semicerc cu pasă la interul opus-reangajare, pasă la extrema opusă-exerciţiul continuă

Doi atacanţi – pivot - centru şi un apărător semiactiv, atacantul execută blocaj – plecare din blocaj, după 5 execuţii se schimbă rolurile

La nivelul liniei de 9 m pase în pătrundere succesivă cu trei apărători activi

Efectiv complet - atac succesiv cu finalizare pe extreme

3x2’,I-90%, p-30”

3x2’,I-85%, p-30”

2x5’,I-80%, p-60”

3x3’,I-80%, p-60”

3x3’,I-90%, p-30”

4x5’,I-85%, p-45”

volum – 75%, intensitate – 85%

99

Lec ţia nr.3

Obiective operaţionale:

Dezvoltarea-menţinerea forţei grupelor musculare cu accent pe musculatura spatelui şi abdomenului

Dezvoltarea-menţinerea vitezei de reacţie şi repetiţie

mijloace dozare

Ştafete

Pe perechi deplasări în oglindă

Starturi din diferite poziţii

Pase în doi de pe loc

Culcat dorsal, mâinile la ceafă-ridicarea trunchiului la 900

Echere

Culcat facial, mâinile la ceafă extensia trunchiului

4x3x30 m, I100%, p-45”

3x1’,I-75%, p-30”

5x2x15m, 100%, p-45”

5x30”,I-80%, p-30”

3x10,I-75%, p-30”

3x10,I-80%, p30”

3x15,I-75%, p-30”

volum – 70%, intensitate – 84%

100

Lec ţia nr.4

Obiective operaţionale:

Consolidarea paravanelor Perfecţionarea învăluirilor

mijloace dozare

La cele două semicercuri - învăluire între extreme şi interul de aceeaşi parte – cu apărători semiactivi

Învăluire cu pasă la interul opus-extrema continuă deplasarea, este reangajată de inter - finalizare din plonjon

Paravan de doi centru-pivot - la aruncările libere de la 9 m - se aruncă de pe inter stâng – centru şi inter drept

Joc bilateral cu aceeaşi temă

3x3’, I-85%, p-30”

3x3’, I-90%, p-30”

3x3’, I-80%, p-30”

2x20’, I-90%, p-3’

volum – 75%, intensitate – 87%

101

Lec ţia nr.5

Obiective operaţionale:

- Consolidarea contraatacului - Perfecţionarea aruncărilor la poartă de pe posturi

mijloace dozare

Contraatac rapid cu un vârf

Contraatac rapid cu două vârfuri

Contraatac rapid cu intermediar

aruncări la poartă de pe posturi cu apărător semiactiv

aruncări la poartă de pe posturi cu apărător activ

4x, I-100%, p-45”

4x2, I-100%,p-45”

6x, I-100%, p-45”

2x5’, I-80%, p-90”

2x5’, I-85%, p-90”

volum – 50%, intensitate – 95%

102

Dinamica efortului pe parcursul mezociclului competiŃional pentru handbal - junioare

40

50

60

70

80

90

100

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15

Volum

Intensitate

103

104

105

6. COACHING ÎN HANDBAL

Coaching-ul este un proces de conducere desfășurat în vederea dezvoltării capacităților sportivilor în, urmarea în competiții, evaluarea rezultatelor și conducerea în viitor pe baza informațiilor obținute.

Coaching-ul este un proces interpersonal desfăşurat între coach şi sportivii săi, care presupune cel puţin două categorii de probleme:

de implementare;

de dezvoltare (developmentale).

Coach-ul pornește de la următoarea întrebare: Ce trebuie să fac pentru ca sportivii pregătiți de mine să fie mai buni? Se prefigurează 3 puncte de sprijin:

1. Lupta împotriva proceselor psihice negative, gândire pozitivă, feed-back

2. Stabilirea obiectivelor şi a metodelor care se pot folosi

3. Recunoaşterea valorilor în drumul spre realizarea obiectivelor

106

6.1 CADRUL CONCEPTUAL AL COACHING-ULUI

Este necesară dezvoltarea unei profesii de coach, după un model conceptual care să delimiteze status-ul şi rolul profesioniştilor, vocabularul (terminologia) comună care va fi promovat în acţiunile de coaching, un cadru educativ-formativ şi condiţiile de valorificare a specialiştilor.

Coaching-ul este un fenomen interpersonal şi de aceea el acţionează ţinând seama de calităţile, aspiraţiile, abilităţile, valorile, atât ale sportivilor, cât şi ale coach-ului, precum şi dinamica interacţiunilor dintre ele.

Practica de coaching sau coaching-ul aplicat se referă la activitatea şi experienţa personală a coach-ului, acestea includ comportamentul observabil, pe de o parte, (cum a ac ţionat? şi cum ac ţioneaz ă?) şi comportamentul cognitiv (ce ştie? ce a învăţat? ce produs intelectual teoretic are?), desigur, totul ţinând seama de contextul ambiental în care se desfăşoară.

EducaŃia coach-ului devine aproape imposibil de realizat dacă nu se organizează într-un cadru delimitat de cunoştinţe, acţiuni şi exerciţii, pe stadii şi nivele de pregătire ale unor echipe.

Dezvoltarea (evoluŃia) profesională este determinată de interacţiunea dintre standardele profesionale sau status-ul, cerinţele organizaţionale şi aşteptările socio-culturale.

EficienŃa coaching-ului se evaluează în funcţie de raportul dintre obiective şi rezultate. În atenţia evaluatorilor stau preocupările individuale ale coach-ului, supraestimarea, selecţiile făcute, progresul realizat, recompensele.

107

Cercetarea sau construirea propriei baze de date, trebuie să fie riguroasă, să poată fi analizată în comparaţie cu alte elemente, să folosească limbaj consacrat, să rezulte noi căi de acţiune şi să genereze noi întrebări.

6.2 ELEMENTELE UNUI CADRU CONCEPTUAL PENTRU COACHING-UL SPORTIV

Concept Scop Întreb ări tipice

Limbaj şi terminologie

Comunicare; dezvoltare profesională

Ce înţelegem exact prin „training”, „pregătire”, „performanţă”, „proces de coaching”, „intervenţie”, „luarea deciziei” etc.? Există un consens în privinţa interpretării şi a semnificaţiei?

Scop şi natură Definirea limitelor; clarificarea răspunderii şi a responsabilităţii

Care este diferenţa dintre coaching, predare şi instruire în sport? În ce măsură pot fi făcuţi antrenorii coach răspunzători de performanţa sportivului?

Elemente esenţiale

Educarea coach-ului; analiza performanţei coaching-ului

Care sunt cele mai importante părţi ale procesului de coaching? Care este efectul eşecului asupra implementării unui program cuprinzător?

Modelare Descriere, analiză şi predicţie Cum poate fi descris procesul de coaching aşa încât să se faciliteze analiza practicii şi să se ofere informaţii asupra scopului cercetării?

108

Specificitate versus genericism

Descrierea comportamentului individual; aplicaţie

Sunt „stilurile” de coaching categorii comportamentale utile analizei? Cum poate varietatea din practica sportivă specifică să fie eficient înţeleasă?

Expertiză

Educaţia coach-ului; dezvoltarea profesională; identificarea cunoştinţelor şi a deprinderilor

Prin ce diferă antrenorii coach experţi de cei novice? Ce funcţii le sunt specifice antrenorilor coach?

Rol Responsabilităţi de graniţă; dezvoltare profesională; conflict inter- şi intraroluri

Cum este influenţat rolul coach-ului de cerinţele organizaţionale? Ce factori îi influenţează rolul la diferite niveluri? (de ex. antrenorii coach reprezentativi ai grupului/echipei)

Valori Înţelegerea comportamentului; recrutare şi selecţie; dezvoltare profesională

Există o relaţie între cadrul contextual şi cel valoric? Cum interacţionează valorile personale cu cele care organizaţionale? Cum se construieşte elementul uman în procesul de coaching?

Evaluare Dezvoltare profesională; răspundere/eficienţă

Există măsuri utile ale eficienţei coaching-ului? Există vreo diferenţă între antrenorii coach eficienţi, competenţi şi de succes?

109

6.3 UN MODEL DE COACHING2

Identificarea componentelor fundamentale (de bază) ale modelului. Reprezintă un set de supoziţii, de trăsături, care pot fi ulterior folosite şi drept criterii de evaluare (informaţii, structură morfologică, funcţii, tehnică etc.), denumite şi blocuri de construcţie.

Cadrul general al modelului de coaching

2 John Lyle, Sports coaching concepts. Un cadru pentru comportarea coach. (completată şi comentată de noi).

30

Blocurile de construc ţie ale modelului de

coaching

Baza informaţională Expertiza de coaching Capabilităţile performerului (valoarea) Analiza performanţei Operaţionalizarea Dezvoltarea sistematică Planificarea Obiectivele (stabilirea obiectivelor) Sisteme de reglare Proceduri de monitorizare Antrenament (training) Calendarul competiţional (program) Individualizare Semnificaţia personală şi socială

30

A

B

Blocurile de construcţie folosite diferit fără a pierde pattern-ul („miezul”)

110

6.4 DEZVOLTAREA COMPONENTELOR MODELULUI DE COACHING

6.4.1. Baza informaŃională.

Informaţia este „combustibilul” necesar realizării coaching-ului. Planificarea, deciziile, reglarea, monitorizarea, evaluarea şi toate alte acţiuni nu au logică şi implicit, eficienţă, dacă nu au la bază un volum suficient de informaţii detaliate. În cadrul acestui proces, tot atât de importantă este selecţia datelor în sensul reţinerii datelor utile, semnificative, fapt ce presupune inteligenţă în reţinerea datelor utile (planificare, forma opoziţiei adversarilor, valoarea acestora, condiţii de desfăşurare, date despre proprii sportivi – sociale, educaţionale, palmares, recorduri ş.a.).

Implementarea coaching-ului implică diferenţierea dintre: conştientizare, inteligenţă, şi datele ce trebuie implementate).

Necesitatea sistematizării, depozitării (stocării) şi regăsirea informaţiilor (necesitatea metodelor moderne)

Există o linie fină între informaţie şi capacitatea coach-ului de a o înţelege, prelucra şi aplica.

Utilizarea personală de către coach a mijloacelor de informaţie creează şi condiţiile înţelegerii formelor de utilizare.

111

6.4.2. Expertiza de coaching.

Operaţia de expertizare depinde de cunoştinţele şi deprinderile coach-ului (mentale şi motrice) care constituie valorile personale ale acestuia. Sistemul (matricea) deprinderilor cognitive şi specializate va fi exersat în contextul de comunicare, management, conducere (leadership) şi decizie rapidă (dacă e cazul) sau de reflecţie profundă.

Cunoştinţele se pot grupa astfel:

Cunoştinţe specifice – sportive (handbal): tehnică, tactică, echipamente, palmares, rezultate etc.);

Cunoştinţe principiale ale aplicaţiilor practice (teoria şi metodica antrenamentului, strategii de adaptare, forme de planificare, strategii de învăţare şi predare etc.);

Cunoştinţe asociate (subdisciplinare): fiziologia efortului, psihologia sportului şi diferenţială a handbalului, biomecanică, refacere etc.

Deprinderile şi cunoştinţele necesare se presupun a fi prezente la nivelul întregii echipei de coaching, al tuturor specialiştilor (evitaţi „dialogul surzilor”).

Expertiza coach-ului poate fi realizată pe căi mai directe („scurtături”) prin luarea unor decizii profesioniste în funcţie de rutinele tactice, deschise însă managementului crizei sau unor reflecţii mai profunde.

Cunoştinţele coach-ului se pot clasifica în trei grupe:

112

1) cunoştinţe declarative (cunoştinţe „despre” sportul în care este specializat, despre un joc de o anumită importanţă etc.)

2) Proceduri sau tehnici de aplicare a metodelor şi derivatelor acestora (procedurale)

3) Cunoştinţe „propoziţionale” (ce se va întâmpla dacă) sau efecte posibile în cazul în care…

6.4.3. Valoarea (capabilitatea) echipei sau a jucătorilor.

Coaching-ul este lipsit de sens în lipsa performerului sau echipei şi ca atare aceştia reprezintă un bloc crucial, indispensabil. Valoarea dată de capabilităţile (capacităţile manifeste) determină stabilirea obiectivelor, realizarea performanţelor şi întregul proces constituit din blocul pregătire – refacere. Acest proces este dificil de realizat şi este apanajul unor minţi bine pregătite, care vor lua în consideraţie interacţiunea dintre: blocul genetic, influenţele mediului, învăţare, tehnologie şi factorii care determină inconsecvenţa rezultatelor. În vreme ce factorii ereditari pot stabili limitele performanţei, calitatea procesului de coaching determină cât de aproape de aceste limite poate ajunge un jucător.

În procesul coaching la echipe este implicată într-o oarecare măsură şi individualizarea, care reprezintă o dificultate sporită în conducere.

6.4.4. Analiza performanŃei.

Înţelegerea performanţei presupune conştientizarea profundă a acesteia. În toate etapele dezvoltării sale, începând de la obiective, predicţie, monitorizare, schiţarea programului de antrenament, planificarea

113

strategiei şi tacticii. De la o etapă la alta, antrenamentul trebuie să amelioreze capacitatea de performanţă, repetarea rezultatelor bune şi implicit obţinerea unora superioare. Pentru aceasta se acţionează sistematic asupra tuturor componentelor capacităţii de performanţă.

Deşi performanţa se exprimă prin rezultat, ea poate fi înţeleasă numai în termenii părţilor componente.

Componentele performanţei sunt de două tipuri: primare (tehnică, tactică, fizică, strategică, psihologică, atitudinală, evenimenţială) şi secundare (echipament, dispoziţie de moment, interacţiune socială ş.a.).

Echilibrul între cele două componente diferă de la o ramură de sport la alta.

Antrenorii coach vor explica şi influenţa factorii stabili şi controlabili care sunt cei fizici, tehnici, tactici, funcţionali, fără a-i neglija pe cei instabili: tactica adversarilor, vremea, condiţii meteo, efort etc. Dacă factorii stabili sunt corect dezvoltaţi, capacitatea de adaptare a sportivilor la ceilalţi factori, va fi superioară.

Trebuie făcută distincţia între performanţă ca rezultat (comparat cu palmaresul, clasamentul etc.) şi criteriile sau capacitatea absolută bazată pe măsurători, care dau valoarea (forma sportivă mai scăzută a unor adversari, într-un anumit moment, pot duce la un rezultat favorabil, însă întâlnirea aceluiaşi adversar într-un alt timp, ar putea duce la un rezultat opus celui obţinut anterior).

114

6.4.5. OperaŃionalizarea.

Transferul de concepţie la aplicarea practică implică comportamentul activ al coach-ului (intenţii, planificare, antrenament, competiţie), sportivului şi celorlalţi factori implicaţi. Transpunerea prin operaţii practice a celor gândite şi planificate în contextualizarea (crearea condiţiilor, a contextului pregătirii) şi chiar a pregătirii individualizată, desăvârşeşte procesul de coaching. Operaţionalizarea are trei funcţii:

managementul practicii (planificarea şi conducerea lecţiilor – unităţilor – de antrenament în diferite forme de pregătire);

managementul competiţiei sportive (pregătire, selecţie, conducere);

managementul programului (organizare, administrare, finanţare, contacte, participări, întâlniri profesionale etc.).

Echilibrul între aceste funcţii este în mare măsură influenţat de valoarea, disponibilitatea şi contribuţia membrilor echipei de specialişti.

Efectul întregului program depinde de contextul în care se desfăşoară (legislaţie internaţională, naţională – federaţie – patron, calendar competiţional, cadrul social general etc.).

115

6.4.6. Dezvoltarea sistematică.

Îmbunătăţirea performanţei trebuie să fie stabilă, predictibilă şi manageriabilă (posibil de realizat cu condiţiile reale în care se desfăşoară procesul). Nu merge cu expresii de tipul „Lasă că vom vedea” sau „Dacă vom avea nevoie, o să încercăm să rezolvăm”. Asta înseamnă NEPROFESIONALISM.

Progresele sunt determinate de baza ştiinţifică a pregătirii luând în discuţie toţi parametrii şi principiile realizării lor. Progresele nu trebuie să fie rezultatul şansei sau al unor întâmplări. Progresele se bazează pe posibilitatea controlului variabilelor şi luarea deciziilor în consecinţă, deci pe date, dovezi, principii, metode.

În întreg procesul trebuie aplicată sistematic pregătirea psihologică în special, exerciţiile de concentrare – relaxare, pregătirea intelectuală, motivaţia, voinţa, echilibrul afectiv şi într-un cuvânt, dezvoltarea continuă a spiritului de competitor. Responsabilitatea şi optimismul trebuie să caracterizeze antrenamentele şi competiţiile.

6.4.7. Planificarea.

Rezultatul abordării raţionale şi sistematice precum şi reducerea caracterului imprevizibil al performanţei se oglindesc în planificare care devine elementul central şi esenţial al procesului de coaching. Planificarea este o predeterminare a practicii. Există o mare varietate de modele de planificare.

116

6.4.8. Stabilirea obiectivelor.

Este un exerciţiu intelectual, practic şi experenţial al unui coach profesionist. Obiectivele sunt ţinte şi părţi importante ale managementului practicii, determinând implicit succesul sau eşecul. Obiectivele sunt elemente integrative care fac legătura dintre intenţie şi potenţialul sportivilor, aspiraţiile acestora, resurse, aspiraţii ambientale şi organizaţionale şi întregul proces operaţionalizat. Acceptarea obiectivelor are impact (determină) angajarea sportivului în procesele de antrenament şi de competiţie. Obiectivele determină pregătirea şi performanţele care stau la baza exerciţiului de planificare.

Există obiective finale (de performanţă) şi obiective „output” (de instruire), descrise în termeni componentelor capacităţii de performanţă. Obiectivele pot viza şi componente ale procesului de antrenament (adeziunea la antrenament, interesul, responsabilitatea etc.).

Se impune armonizarea obiectivelor personale cu cele ale echipei: Discordanţa dintre ele determină eşecul.

6.4.9. Sistemul de reglare.

Natura procesului de coaching implică o reglare permanentă, deoarece mediul este schimbător, salturile în pregătire sunt evidente şi în consecinţă trebuie adaptate constant sarcinile de lucru.

Reglarea este continuă cu scopul armonizării (optimizării) planificării cu sarcinile de lucru, cu realitatea practică, perspectivele acesteia şi circumstanţe.

117

Este important ca reglarea să se realizeze după ce s-au stabilit pragurile (normele), catalizatorii (factorii condiţionali sau favorizanţi), filtrele decizionale care determină controlul asupra întregului proces.

6.4.10. Proceduri de monitorizare.

La baza întregului proces de coaching trebuie să stea raţionalizarea şi interpretarea datelor evaluării: Planificarea, analiza şi evoluţia performanţei trebuie să se bazeze pe date suficiente şi mai ales adecvate, atât din competiţie, cât şi din antrenamente.

Devin condiţii ale monitorizării datele recoltate din înregistrările video, telemetria, evidenţa procedeelor, eficacitatea lor, travaliul realizat, cronometrarea, notarea, date de laborator, date psihologice etc.

O măsură necesară constă în organizarea datelor, clasificarea şi uşurinţa regăsirii lor.

6.4.11. Programul de pregătire (antrenamentul).

Această componentă a performanţei determină valoarea acesteia şi mai ales raţionalitatea sa.

Pregătirea implică un număr foarte mare de activităţi inclusiv recuperarea, pregătire psihologică individualizată, aspecte educative etc. În performanţă, „pregătirea ocupă tot timpul”, motiv pentru care orice activitate extrasportivă sau neinclusă în program determină consum suplimentar de energie şi preocupări psihice stresante. Se apelează în dese cazuri la un program ce include şi unii membri ai familiei (soţie, părinţi etc.).

118

6.4.12. Calendarul competiŃional.

Competiţiile variază semnificativ ca nivel, grad (clasificare) şi intensitate. Competiţiile sunt principalele forme de evaluare a progresului şi succesului. Acestea fac legătura dintre obiective şi pregătire.

Calendarul competiţional arată măiestria antrenorului în alegerea competiţiilor necesare verificării nivelului de pregătire şi valorificării în întâlniri oficiale (Vezi propunerile lui I.K. Ghermănescu). Calendarul competiţiilor neoficiale trebuie să fie flexibil, iar cel competiţional capătă flexibilitate în funcţie de calificările în etapele superioare ale unor cupe.

6.4.13. Individualizarea.

Această activitate depinde de mărimea lotului, nevoile jucătorului, specificul postului pe care evoluează, evenimente etc.

Procesul de coaching este unic, original o dată cu aplicarea.

Abordarea de către coach a pregătirii în mod particular.

Specificul ramurilor de sport influenţează individualizarea.

119

6.4.14. SemnificaŃia personală şi socială.

Nu trebuie uitat că procesul de coaching este o activitate interpersonală. Acesta are impact direct asupra indivizilor cu care se lucrează cât şi asupra mediului social apropiat şi a celui social mai larg. Rolul media este important, deoarece evidenţiază recunoaşterea socială, clasifică şi atribuie calificative asupra modului de realizare a statutului de către coach.

6.5 RESPONSABILITĂłILE COACH-ULUI

Coach = persoana care r ăspunde (are atribu ţiile) nemijlocit de concep ţia preg ătirii integrale, tactica şi preg ătirea psihologic ă înaintea competi ţiei, în timpul competi ţiei şi realizeaz ă evaluarea rezultatelor şi comportamentelor sportivilor. În centrul aten ţiei sale se situeaz ă valorificarea maxim ă a capacit ăţii de performan ţă.

Cele mai importante responsabilităţi ale coach-ului sunt următoarele:

Cunoaşterea perfectă a obiectivelor pentru o anumită competiţie şi pe cele intermediare realizării acestora. De pildă, dacă într-o competiţie oficială trebuie realizat un anumit obiectiv (timp, kg ridicate, victorie în caz de joc bilateral), coach-ul trebuie să ştie că acesta va fi posibil numai dacă în zilele premergătoare competiţiei sportivul realizează anumite performanţe în jocurile oficiale sau concursurile de verificare sau de pregătire. Pe baza acestor rezultate, printr-o mobilizare psihică eficientă, coach-ul are un coeficient ridicat de siguranţă în ce priveşte realizarea obiectivului.

120

Stabilirea şi realizarea practică a nivelului eforturilor specifice pe care trebuie să le realizeze sportivul în zilele premergătoare competiţiei şi în timpul acesteia, ţinând seama de numeroşi factori favorizanţi sau limitativi (adversari, conduite, arbitrii, public, condiţii de mediu, aparatură etc.).

Cunoaşterea profundă a particularităţilor individuale ale sportivilor, cu deosebire a celor psihologice, de personalitate şi luarea măsurilor de a folosi metode în concordanţă cu aceste trăsături (crearea de situaţii problematice, modul de a se adresa, ambianţa precompetiţională etc.).

Elaborarea de soluţii sau variante posibile pentru modul în care sportivul percepe şi se acomodează pe parcursul competiţiei. Coach-ul trebuie să fie pregătit din timp cu alternative de acţiune în funcţie de gradul de adaptare a sportivului şi mai ales să-l conştientizeze în caz de derută datorată unei percepţii neclare a situaţiilor (vezi jocurile sportive, sporturile de luptă etc.).

Dinamica intereselor în diferite momente de timp premergătoare concursului şi în timpul acestuia.

Evitarea dificultăţilor de conflicte latente, pe de o parte între sportivi sau antrenori, coach şi sportivi; sunt necesare măsuri de aplanare (de stingere) a acestora. Stabilirea cu precizie a sarcinilor competiţionale şi evitarea oricăror factori care ar putea împiedica formarea unei imagini clare a ceea ce trebuie realizat. Recomandăm în acest sens aplicarea testului sociometric în vederea realizării unei baze relativ obiective în aprecierea preferinţelor şi respingerilor reciproce sau unilaterale.

Speranţele sociale, ale diferitelor grupuri sau personalităţi faţă de obiectivele de realizat în competiţii. Este vorba, pe de o parte de opinia publică şi, pe de lată parte, de grupurile (factorii)

121

care conduc şi finanţează activitatea competiţională. În cele mai dese cazuri, aceştia sunt cei care stabilesc obiectivele şi care, pentru a le putea atinge angajează antrenori, coachi, specialişti în medicină, psihologi etc.

Un spaţiu special în preocupările coach-ului trebuie să îl ocupe presa, analizele, sugestiile, statisticile făcute de diferiţi ziarişti, analişti, cunoscători temeinici ai unei ramuri de sport. Coach-ul trebuie să stabilească măsurile cele mai potrivite pentru a nu veni în contradicţie cu media care este la îndemâna publicului iubitor de sport. O imagine nefavorabilă în presă, constituie, de cele mai multe ori, premisele unei demisii. Coach-ul de succes este capabil să găsească explicaţii plauzibile (pe bază de analiză lucidă) la succes sau eşec; să evite răspunsurile standard, de tipul: elevii mei au respectat în totalitate planul tactic stabilit şi au ieşit învingători sau în caz de nereuşită, sportivii nu au respectat…Asumarea răspunderii, în caz de nereuşită, de către coach este o datorie de onoare. El a selecţionat sportivii, a stabilit formaţiile, a precizat sarcinile tactice, a creat condiţii favorizante, şi-a luat angajamente faţă de finanţatori etc.

6.6 PROFILUL PROFESIONAL AL COACH-ULUI

Din paginile anterioare a rezultat că un coach de succes trebuie să fie în primul rând un foarte bun psiholog, nu numai în sensul de a cunoaşte profilul psihologic al sportivilor şi conţinutul psihologic situaţional (spiritul momentului) ci şi măsurile consacrate pentru a realiza pregătirea psihologică (mijloace şi metode) şi mijloace create ad-hoc originale. Aceste acţiuni necesare înainte, în timpul şi după competiţie, implică necesitatea reunirii într-un sistem concentric, de reluare nuanţată, de la o etapă la alta, a măsurilor, mijloacelor şi metodelor care se reglează şi condiţionează reciproc.

Considerăm că, din punct de vedere profesional, un coach este caracterizat de următoarele aspecte:

122

1. Competen ţă profesional ă de excep ţie şi preg ătire psihologic ă superioar ă, care dep ăşeşte cu mult nivelul comun.

În acest sens, competenţa nu vine în primul rând din acte (diplome, certificate etc.) ci din modul în care aplică concret cunoştinţele dobândite prin studii. De aceea foarte importante sunt succesele realizate anterior, frecvenţa acestora şi nivelele la care au fost realizate.

Coach-ul trebuie să cunoască perfect conţinutul ramurii sau probei sportive, căutând să se distingă prin promovarea noutăţilor, să dea dovadă de creativitate, care îi va garanta în mare măsură succesul.

Pregătirea psihologică (în care includem şi şcoala vieţii) trebuie să aibă o profundă bază ştiinţifică, singura în măsură să asigure reuşita practică. Faptele demonstrează că marii coachi sunt teoreticieni şi practicieni de excepţie, capabili nu numai să conducă activităţi practice ci şi seminarii, să ţină prelegeri şi lecţii practice etc. În aceste sens, exemplele sunt numeroase.

2. Coach-ul trebuie s ă conştientizeze deplin r ăspunderea care îi revine în realizarea obiectivelor competi ţionale.

El trebuie să-şi mobilizeze la maximum capacităţile pentru a găsi soluţiile potrivite, de mobilizare şi conducere a sportivilor spre victorii.

123

Conduita etică a coach-ului trebuie să fie desăvârşită; să promoveze permanent spiritul sportului, să traducă în fapt ceea ce înţelegem prin fair-play. Etica profesională şi etica sportivă nu sunt numai două noţiuni promovate sistematic în teorie, ci aspecte practice reale, care trebuie concretizate prin mijloace adecvate.

3. Puterea de convingere este esen ţială în ansamblul calit ăţilor pe care trebuie s ă le posede un bun coach şi cel mai bun mijloc este puterea exemplului.

În practică, se foloseşte foarte mult, cu rezultate notabile, scoaterea în evidenţă a trăsăturilor pozitive ale sportivilor, care dau încredere şi celor negative ce impun autoanaliză şi mobilizează. El trebuie să insufle sportivilor convingerea însufleţitoare că sunt capabili să facă faţă solicitărilor şi să învingă. Să radieze încredere în sine şi să posede o forţă psihică molipsitoare.

În altă ordine de idei, coach-ul trebuie să fie pentru sportivii săi un model de corectitudine, competenţă profesională, punctualitate şi model de viaţă în general.

Convingerea sportivilor în ce priveşte o idee de joc, încrederea în victorie, capacitatea de performanţă şi altele se realizează prin repetarea la antrenamente, prin datele concrete ale unor teste, prin comentariile specialiştilor, prin aducerea în actualitate a unor reuşite anterioare etc.

Toate acestea au darul de a-i însufleţi pe sportivi şi le întăresc convingerea că prin aplicarea celor învăţate vor dobândi victoria.

124

4. Capacitatea de a modifica „din mers” (în timpul com peti ţiei) comportamentul sportivilor (clamarea, impulsionarea sau schimbarea acţiunilor tactice), care poate înclina balan ţa victoriei în favoarea propriilor sportivi.

În acest sens, coach-ul trebuie să aibă pregătite câteva variante de plan tactic, elaborate în funcţie de situaţiile probabile ce se pot ivi în timpul competiţiei. Acestea trebuie să fie adevărate alternative impuse de situaţiile de concurs. Efectuarea înlocuirilor de jucători la timpul potrivit şi cu sportivi capabili de a realiza noua idee tactică fac parte din capacitatea de conducător al sportivilor în timpul jocului. Coach-ul trebuie să-şi conducă proprii sportivi spre victorie, dar şi să rezolve precis şi rapid, în primul rând, situaţiile critice care pot apărea în urma unor greşeli (pase greşite la adversar, deposedări nerealizate, căzături etc.).

5. Trebuie s ă fie modest sau, mai corect spus, s ă fie re ţinut în ce prive şte propria activitate şi rezultatele realizate.

Nu trebuie să-şi propulseze propria persoană şi rezultatele realizate în scopul de a ieşi în evidenţă. Nu este cazul să caute a fi mediatizat cu orice preţ, mai ales prin minimalizarea activităţii altora şi amplificarea propriei activităţi.

Coach-ul trebuie, în mod discret, să demonstreze că-şi serveşte cauza, îşi realizează cu seriozitate şi competenţă sarcinile, demonstrând că ceea ce face este din pasiune pentru profesie şi pentru ramura de sport în care activează, îşi exercită cu plăcere activitatea. Trebuie să rezulte că este animat de o motivaţie intrinsecă, ca rezultat al unei puternice pasiuni pentru profesie. Un bun coach trăieşte în mod echilibrat şi succesele şi eşecurile, fiind bine apreciat de către proprii sportivi, conducători, media şi fani.

125

6. Un bun şi apreciat coach este cel care manifest ă solicitudine fa ţă de problemele sportivilor şi altor persoane cu care vine în rela ţii profesionale.

În acest sens, trebuie să fie săritor, fără a fi servil. Nu trebuie nici un moment să lase loc pentru a fi manipulat (de aceea calităţile profesionale, morale şi mai ales integrarea socială deplină şi corectă sunt atu-uri de bază). Profiturile materiale sub orice formă peste cele legale, normale, contractuale sunt cele mai riscante din acest punct de vedere.

7. Un bun coach dispune de o mare rezisten ţă psihic ă.

Răbdarea, în ceea ce priveşte valorificarea capacităţii de performanţă, trebuie să fie dublată de măsuri pe toate planurile. Răbdarea în competiţii şi afişarea încrederii în posibilităţile propriilor sportivi, le dă siguranţa acestora că pot obţine un rezultat favorabil. Datorită experienţei acumulate, un bun coach trebuie să ştie şi să afişeze că un joc se încheie o dată cu semnalul dat de arbitru. A considera un joc încheiat înainte de scurgerea timpului regulamentar poate duce ori la înfrângere, ori la egalare, ori la creşterea sau scăderea diferenţei de puncte.

Din aceste puncte de vedere trebuie să nu-şi piardă nici o dată curajul şi încrederea în proprii sportivi şi în propriile capacităţi. Forţa echipei pe care o constituie stă în încrederea reciprocă a membrilor acesteia.

126

8. Un bun coach trebuie s ă fie loial şi corect, nu trebuie s ă aibă şi să manifeste antipatii bazate în cele mai dese cazuri pe subiectivism.

În aplicarea recompenselor şi pedepselor trebuie să fie corect (aplicarea regulamentelor) şi cinstit, dar şi înţelegător prin acceptarea unor compromisuri (minime) pentru a salva situaţii (mai ales conflictuale) care pot genera rezultate grave.

9. Un coach nu trebuie s ă îndrume prin „lozinci”, ci prin date concrete.

Declaraţiile de dragul declaraţiilor în cele mai dese cazuri produc efecte inverse faţă de cele dorite.

Toate aceste caracteristici sunt de dorit a fi regăsite în personalitatea şi activitatea unui coach. Ele sunt repere dar şi deziderate care însă nu pot fi realizate cu succes decât atunci când va lucra cu sportivi ce posedă o capacitate de performanţă şi de înţelegere peste cea medie şi o pregătire de bază (fundamentală) temeinică.

Între coach şi sportivii săi se realizează, din punct de vedere al teoriei reglării, un schimb informaţional care duce la funcţionarea optimă a sistemului. Aceste informaţii nu trebuie emise numai în situaţiile competiţionale, cu mult înainte de competiţii, ca sportivii să fie familiarizaţi cu limbajul, să înţeleagă semnificaţie fiecărui cuvânt sau semn. De aceea, un coach începe pregătirea înainte de competiţie cu suficient timp şi o continuă şi după aceasta fără a se rezuma numai la durata desfăşurării sale.

127

Prezentăm câteva aspecte caracteristici ale informaţiilor pentru ca acestea să fie eficiente:

Să fie clară, precisă, uşor de înţeles, într-un limbaj accesibil;

Să fie motivantă;

Să stimuleze creativitatea;

Să ducă la adaptarea rapidă în raport cu situaţia concretă;

Să nu fie abundentă (nu este reţinută), tumultoasă;

Tonul să fie convingător (să nu streseze);

Să sădească încredere în acţiunile întreprinse;

Să ducă la mobilizarea energiilor;

Să fie (dacă este cazul) individuală şi neapărat individualizată;

Să nu lezeze independenţa sportivului, oferindu-i acestuia posibilitatea de a face sugestii;

Să fie suficient de detaliată pentru a nu crea confuzii (să nu fie criptică).

În finalul consideraţiilor noastre despre coaching, evidenţiem că acesta trebuie privit ca:

ASISTENłĂ INTERVENłIE AMELIORARE EVALUARE

128

129

CUPRINS

1. CARACTERISTICI ȘI TENDINȚE DE DEZVOLTARE ÎN HANDBAL ........................ ............................... 5

1.1 VITEZA TOT MAI CRESCUTĂ A JOCULUI ............................................................................................................. 6

1.2 TEHNICA INDIVIDUALĂ TINDE SPRE PERFECŢIUNE ŞI EFICIENŢA MAXIMĂ ÎN VITEZĂ PRESIUNEA TOT MAI MARE A ADVERSARILOR ....................................................................................................................... 7

1.3 PERFECŢIONAREA SPECIALIZĂRII PE POST IN PARALEL CU ACŢIONAREA EFICIENTĂ PE ALTE 2-3 POSTURI ........................................................................................................................ 8

1.4 VARIETATEA ŞI MOBILITATEA SISTEMELOR DE JOC ...................................................................................... 11

1.5 PREGĂTIREA ATLETICĂ – SPECIALĂ ESTE CARACTERIZATĂ DE VITEZĂ ȘI FORȚĂ ÎN CONDIȚII DE ANDURANȚĂ .............................................................................................................................. 14

1.6 PREGĂTIREA PSIHOLOGICĂ............................................................................................................................... 15

2. CONCEPŢIA DE JOC A ECHIPELOR DE HANDBAL DIN CADRUL C.S.M. B. ................................... 17

2.1 CONCEPȚIA DE JOC ÎN APĂRARE ...................................................................................................................... 17

2.2 CONCEPȚIA DE JOC ÎN ATAC ............................................................................................................................. 23

2.3 SITUAȚII SPECIALE DE DESFĂȘURARE A JOCULUI ......................................................................................... 27

2.4 SARCINI ALE JUCĂTORILOR ÎN APĂRARE PE POSTURI ................................................................................. 29

2.5 SARCINI ALE JUCĂTORILOR PE POSTURI ÎN ATAC ......................................................................................... 33

3. PRINCIPALELE GRUPE DE MIJLOACE UTILIZATE PENTRU REALIZAREA CONCEP ȚIEI DE JOC ..................................................................................................... 41

3.1 MIJLOACE ȘI PROCEDEE PENTRU PREGĂTIREA DE BAZĂ ............................................................................ 41

3.2 MIJLOACE PENTRU PREGĂTIREA SPECIFICĂ PE POSTURI ȘI PE FAZE ....................................................... 42

3.3 MIJLOACE DE ANTRENAMENT PE CUPLURI ȘI POSTURI ............................................................................... 51

3.4 PREGĂTIREA ÎN GRUP ........................................................................................................................................ 54

3.5 PREGĂTIREA TEORETICĂ ................................................................................................................................... 54

3.6 MIJLOACE PENTRU PREGĂTIRE INTEGRALĂ – JOCURILE ............................................................................. 55

4. FORMA SPORTIVĂ ŞI PERIODIZAREA ANTRENAMENTULUI ÎN HANDBAL ......... .......................... 59

4.1 OBIECTIVELE, CONŢINUTUL, DURATA ŞI STRUCTURA PERIOADEI PREGĂTITOARE ................................. 61

4.2 OBIECTIVELE, CONŢINUTUL ŞI DURATA PERIOADEI COMPETIŢIONALE ...................................................... 65

4.3 OBIECTIVELE, CONŢINUTUL ŞI DURATA PERIOADEI DE TRANZIŢIE ............................................................. 68

130

5. PROGRAMAREA ŞI PLANIFICAREA PREG ĂTIRII ÎN HANDBAL .................................. .................... 71

5.1 PROGRAMAREA ANTRENAMENTULUI REPREZINTĂ ACTIVITATEA DE ELABORARE A OBIECTIVELOR, A SARCINILOR PREGĂTIRII, FORMELOR DE ORGANIZARE ŞI PRINCIPALELOR GRUPE DE METODE ŞI MIJLOACE. ...................................................................................................................................................................71

5.2 PLANIFICAREA ANTRENAMENTULUI .................................................................................................................73

5.2.1. METODOLOGIA ELABORĂRII PLANULUI ANUAL DE PREGĂTIRE .............................................................................. 73

5.2.2. COMPONENTELE PLANULUI DE PREGĂTIRE PE AN COMPETIȚIONAL .................................................................... 79

5.2.3. Planul de pregătire pe mezocicluri ................................................................................................................................... 81

6. COACHING ÎN HANDBAL ............................... ..................................................................................... 105

6.1 CADRUL CONCEPTUAL AL COACHING-ULUI ..................................................................................................106

6.2 ELEMENTELE UNUI CADRU CONCEPTUAL PENTRU COACHING-UL SPORTIV ...........................................107

6.3 UN MODEL DE COACHING ................................................................................................................................109

6.4 DEZVOLTAREA COMPONENTELOR MODELULUI DE COACHING .................................................................110

6.4.1. Baza informaţională. .......................................................................................................................................................110

6.4.2. Expertiza de coaching.....................................................................................................................................................111

6.4.3. Valoarea (capabilitatea) echipei sau a jucătorilor. ...........................................................................................................112

6.4.4. Analiza performanţei. ......................................................................................................................................................112

6.4.5. Operaţionalizarea. ..........................................................................................................................................................114

6.4.6. Dezvoltarea sistematică. .................................................................................................................................................115

6.4.7. Planificarea. ....................................................................................................................................................................115

6.4.8. Stabilirea obiectivelor. .....................................................................................................................................................116

6.4.9. Sistemul de reglare. ........................................................................................................................................................116

6.4.10. Proceduri de monitorizare. ..............................................................................................................................................117

6.4.11. Programul de pregătire (antrenamentul). ........................................................................................................................117

6.4.12. Calendarul competiţional. ...............................................................................................................................................118

6.4.13. Individualizarea. ..............................................................................................................................................................118

6.4.14. Semnificaţia personală şi socială. ...................................................................................................................................119

6.5 RESPONSABILITĂŢILE COACH-ULUI ................................................................................................................119

6.6 PROFILUL PROFESIONAL AL COACH-ULUI .....................................................................................................121

CUPRINS ...................................................................................................................................................................................129