colegiul economic administrativ iași ecouri și perspective...nicoleta burduhosu -clasa a xi- a c...

ECOURI și PERSPECTIVE

Colegiul Economic Administrativ Iași

REVISTA COLEGIULUI ECONOMIC ADMINISTRATIV, nr. 2 / anul școlar 2018-2019 REVISTĂ MAGAZIN CALEIDOSCOP DESTINATĂ ELEVILOR DIN CICLUL LICEAL Fondată la Iași în 2006

APARE SEMESTRIAL

nr.2

REVISTA COLEGIULUI ECONOMIC ADMINISTRATIV, nr. 2 / anul școlar 2018-2019 Revistă Magazin Caleidoscop destinată elevilor din ciclul liceal Fondată la Iași în 2006 APARE SEMESTRIAL ISSN 2501-6636 ISSN-L 2501-6636 Membri de onoare ai colectivului de redacție: Prof. dr. Gabriela Țiplic – director Prof. Pintilei Nicoleta – director adjunct REDACȚIA: Prof. dr Ilie Eliza Prof. dr. Horceag Elena Prof. dr. Copăcel Natalia-Alina Prof. Arhire Roxana Prof.psihopedagog Morărașu Violanda Stoleriu Bianca, clasa a IX-a G Gugulică George, clasa a XI-a F (realizare copertă) Macari Dragoș, clasa a XI-a F Burduhosu Nicoleta, clasa a XI-a C Lauș Delia, clasa a XI-a C Ciobanu Mihaela, clasa a XI-a C Adresa redacției: Colegiul Economic Administrativ Iaşi, Strada Sãrãriei nr.35 Telefon/fax: 0232.267.669 ; 0232.216 .450 Email: [email protected] Web: www.colegiul-economic.ro

ECOURI ȘI PERSPECTIVE Revista Colegiului Economic Administrativ

Revistă Magazin Caleidoscop destinată elevilor din ciclul liceal Fondată la Iași în 2006

nr. 2 anul școlar 2018 - 2019

1

ECOURI DIN L ITERATURĂ

Pagina 2 - DIALOGURI ÎNTRERUPTE GÂNDURI DESPRE MENIREA LITERATURII ȘI FRUMUSEȚEA LECTURII STOLERIU ANDREEA BIANCA, CLASA a IX- a G COORDONATOR: COPĂCEL NATALIA-ALINA Pagina 3 – LITERATURA BUCĂTARU AMALIA, CLASA a IX- a G Pagina 4 - ALEGEREA DESTINULUI DIANA EFTODII –CLASA a XII- a I Pagina 9 - “ELOGIUL SATULUI ROMÂNESC” DE LUCIAN BLAGA. D ISCURSUL DE RECEPȚIE ÎN ACADEMIA ROMÂNĂ SANDU IOANA, CLASA a IX-a I Pagina 11 - PROFESORII-SIMBOLURI REPREZENTATIVE ALE VIEȚII NOASTRE COORDONATOR: PROF.DR.HORCEAG ELENA - ELEV: MICHIDUȚĂ BIANCA, CLASA a IX-a A Pagina 13 - ÎNVĂȚĂMÂNTUL DE IERI ȘI DE AZI - DE VORBĂ CU UN PROFESOR ÎNDRĂGIT OCTAVIAN ANCUȚA, CLASA a IX-a A Pagina 14 - AI RĂMAS LA FEL PECINGINĂ IOANA, CLASA a XI-a C PROF. COORDONATOR: PROF. ARHIRE ROXANA

Pagina 16 - DIN DRAGOSTE PECINGINĂ IOANA, CLASA a XI-a C COORDONATOR: PROF. ARHIRE ROXANA

Pagina 17 - ANOTIMP PECINGINĂ IOANA, CLASA a XI-a C COORDONATOR: PROF. ARHIRE ROXANA

Pagina 18 - POEME ÎN OGLINDĂ... UNIVERSUL POEZIEI BUCĂTARU AMALIA, CLASA a IX- a G ADAPTARE POETICĂ DUPĂ VIAȚA MEA SE ILUMINEAZĂ DE NICHITA STĂNESCU

Pagina 19 - ÎNTREBĂRILE VIEȚII TOMESCU MIHAELA, CLASA a IX- a F COORDONATOR: PROF. NĂSTUȚĂ IOLANDA

Pagina 21 – POEZIA PAVĂL IULIA BIANCA , CLASA a IX- a G

Pagina 22 - TIMPUL... STOLERIU ANDREEA BIANCA, CLASA a IX- a G

Pagina 23 - LUMINA VIEȚII MELE PAVĂL IULIA BIANCA, CLASA a IX- a G

Pagina 24 - LECTURI... CIOPEICĂ DUMITRA, CLASA a X- a B

Pagina 25 - DIALOGURI ȘI PASIUNI... POVESTEA ÎNCEPE AȘA… ZMĂU GEORGIANA, CLASA a XII- a F

Pagina 27 - PROIECT JUDEȚEAN -FOLCLORUL, OGLINDA SPIRITUALITĂŢII ROMÂNEŞTI COORDONATOR: PROF. ARHIRE ROXANA NICOLETA BURDUHOSU -CLASA a XI- a C

Pagina 29 – LECTURI... RECENZIE DUPĂ ROMANUL ZECE NEGRI MITITEI DE AGATHA CHRISTIE ADELINA ATODIRESEI, CLASA a IX- a I

Pagina 30 - PORTRETUL LUI DORIAN GREY DE OSCAR WILDE MACARI DRAGOȘ, CLASA a XI- a F

Pagina 32 - INTERVIU - DIALOGURI IMAGINARE, DIALOGURI PESTE TIMP BITIUȘCĂ ALINA, CLASA a X- a B COORDONATOR: PROF. DR.COPĂCEL NATALIA-ALINA

Pagina 36 - ECOURI LITERARE, DIALOGURI INTERDISCIPLINARE - PARTEA A II-A PROF. MAGDA BARCAN Pagina 41 - DESPRE TALENTUL MAGDEI SAU EVADĂRI DIN REAL - PROF. NATALIA COPĂCEL



nr. 2anul școlar 2018 - 2019

2

DIALOGURI Î NTRERUPTE

GÂNDURI DESPRE MENIREA LITERATURII ȘI FRUMUSEȚEA LECTURII

STOLERIU ANDREEA BIANCA, CLASA a IX- a G

(1) ,,Literatura trebuie să-ți amintească și reamintească. Ființa umană este condiționată să

uite (...). Literatura trebuie să-ți pună întrebări, nu neapărat să-ți sugereze răspunsuri. Simplul

exercițiu al întrebărilor e uneori suficient pentru perseverare.”

(http://suplimentuldecultura.ro/21750/interviu-cu-scriitoarea-mihaela-perciun-literatura-

trebuie-sa-ti-puna-intrebari-nu-neaparat-sa-ti-sugereze-raspunsul/)

Literatura este menită să te facă să simți din ce în ce mai multe emoții, să te facă uman si să

te transpună în diferite timpuri. Simpla prezență a literaturii în viața noastră este un motiv de bucurie.

Singura noastră grijă ar trebuie să fie cum să citim mai multe cărți într-un timp cât mai scurt. Viața




3

este scurtă și trebuie trăită și în cărți și în natură. Un motiv în plus să te apuci de citit este faptul că-ți

face inima să tresară, mintea să fugă printre toate povești, iar sufletul ți-l liniștește. Dacă nu riști nu

câștigi, așa că riscă! Sari în universul literaturii, chiar dacă ai șansa să te pierzi. Într-un final te vei

regăsi și povestea ta va continua.

Mereu m-am întrebat de ce copiii adorm în timp ce citesc. Răspunsul a fost simplu. Copiiilor

le place să viseze. Fetele visează că sunt prințese, iar baieții că sunt prinții ce le salvează. Am ajuns

la concluzia că cititul înseamnă imaginație, iar imaginația stă la baza dezvoltării noastre. Așa că

citește cât mai poti, cât mai poți visa, mai târziu visele tale vor fi spulberate de adevărata față a

umanității.

L ITERATURA

BUCĂTARU AMALIA, CLASA a IX- a G

(2),,Literatura trebuie să-ți amintească și reamintească. Ființa umană este condiționată să uite

(...). Literatura trebuie să-ți pună întrebări, nu neapărat să-ți sugereze răspunsuri. Simplul

exercițiu al întrebărilor e uneori suficient pentru perseverare.”




4

(http://suplimentuldecultura.ro/21750/interviu-cu-scriitoarea-mihaela-perciun-literatura-trebuie-sa-

ti-puna-intrebari-nu-neaparat-sa-ti-sugereze-raspunsul/)

Literatura ne poate duce într-o altă lume, poate mai bună, mai fascinantă. Ea ne poate inspira,

ne energizează și ne deschide ochiii către noi orizonturi.

Literatura nu are niciodată un final, mereu vom găsi ceva nou de adăugat sau de descifrat.

Noi, oamenii, avem nevoie de imaginație, iar literatura este răspunsul cel mai bun. Citind, parcurgem

cu mintea spații imense, depășim limitele timpului, adăugând în trecut și viitor.

Literatura ne emoționează, trecem de la emoție la gândire, iar de la gândire la acțiuni

voluntare.

Citatul despre literatură a fost extras din interviu cu scriitoarea Mihaela Perciun, publicat în

revista Suplimentul de cultură. Acesta a fost folosit ca punct de plecare de către elevi în

creațiile lor.

(Sursa online: http://suplimentuldecultura.ro/21750/interviu-cu-scriitoarea-mihaela-perciun-

literatura-trebuie-sa-ti-puna-intrebari-nu-neaparat-sa-ti-sugereze-raspunsul/)

ALEGEREA DEST INULUI

DIANA EFTODII –CLASA a XII- a I

"Soarta", am auzit de multe ori acest cuvânt și mereu au existat păreri diferite despre el,

suntem oameni și suntem diferiți, înțelegem soarta diferit.

Unii spun că totul depinde de soartă. Ei bine, aproape totul. Cineva este fericit și bogat -

înseamnă că soarta îl tratează favorabil. Și dacă, cu cineva s-a întâmplat un accident - bine, așa este

soarta. Alți oameni spun că un om își construiește propriul destin și își determină propria viață. În

cazul în care o țigară aprinsă este aruncată în iarba uscată, atunci se poate produce un incendiu. Totul

în viață este determinat de acțiunile persoanei în sine, la tot ce se întâmplă sunt motive explicabile.

Cred că fiecare persoană are propriul său destin care îi oferă posibilitatea trăirii unei vieți

unice. La urma urmei, cineva este născut în familia președintelui, iar cineva –în familia în care părinții




5

sunt dependenți de droguri. Dar sunt sigură că fiecare își poate schimba propriul destinul și poate

schimba șidestinul altor persoane, atât negativ cât și pozitiv. În loc să stați și să vă plângeți de soarta

pe care o aveți mai bine este să vă luați inima în dinți și să acționați, să fiți creatorii propriilor destine.

Există un basm italian despre fetița Fortuna, care avea o soartă crudă. Oriunde nu se îndrepta

fetița săracă, eșecurile au urmărit-o în mod constant, dar ea a reuși să treacă peste aceste eșecuri și să

învingă soarta rea prin bunătate și muncă stăruitoare. În basm, Fortuna își găsește soarta înfățișată

sub forma unei vrăjitoare bătrâne, pe care a îmbrăcat-o într-o rochie frumoasă, i-a pieptănat părul și

a parfumat-o. De asemenea, a hrănit-o pe bătrânăcu prăjituri, pe care ea le-a copt. Și soarta și-a

schimbat atitudinea față de fata, a devenit binevoitoare și blândă.

Observăm că fiecare om este stăpânul propriul său destin.

Adesea, o persoană începe să se gândească la ceea ce este viața atunci când a trecut prin multe

experiențe. Toate evenimentele importante, oamenii dragi, visele care s-au împlinit și cele care nu se

vor împlini niciodată - toate acestea constituie comoara neprețuită a vieții umane cauzată de destin.

Viața umană este o mare responsabilitate față de sine. Oricine își poate alege propria

cale,unde își poate dezvălui talentele, iar cu ajutorul muncii și al efortului va reuși să-și atingă

obiectivele.

Destinul meu a fost unul complicat, am trecut prin multe greutăți până a ajunge la viața pe

care o am acum. Încă de când eram copilă am înfruntat singură toate greutățile pe care le-am întâlnit

în drumul meu. La vârsta de cinci ani l-am pierdut pe tata în război, eram mică și nu înțelegeam ce se

întâmplă, am văzut doar cum mama a primit o scrisoare. O scrisoare, ce se poate întâmpla de la o

scrisoare? Însă acea scrisoare a adus doar lacrimi... A trecut mult timp de atunci, multe s-au uitat, dar

scrisoarea de pe front a rămas în inimile noastre.

28 iunie 1941

Scumpa mea soție,

Nu știu dacă aceste, ultimele mele gânduri, frământările mele vor ajunge cândva la tine, dar

presimt că aceasta este ultima mea scrisoare. Îmi este nespus de greu să redau ceea ce am pe suflet

în momentul de față, acum, când înțeleg că nu mai am nicio șansă să vă revăd, măcar pentru o clipă.

Acum se dă o luptă fierbinte și grea – mortală! Tancul nostru a fost lovit și suntem înconjurați

de fasciști. Zilnic opunem rezistență atacului, dar încă mai rezistăm, nu cedăm. Strada unde ne aflăm

acum este împrăștiată cu cadavre în uniforme verzi, arată ca niște șopârle mari imobile și peste tot




6

e roșu, e sânge. Astăzi este a zecea zi a războiului și am rămas în doi, eu și Dumitru Popescu, ți-am

mai vorbit despre el. Nu ne gândim la salvare sau la moarte, suntem războinici și nu ne temem să

murim pentru Patrie, pentru Pace pentru viitorul copiilor noști. În aceste clipe avem un singur scop,

acela de a ne răzbuna, de a face ca germanii să plătească din plin pentru viața noastră și pentru tot

ce au făcut țării.

Stau într-un tanc desfigurat de la mulțimea de lovituri primite. Căldura este insuportabilă,

iar setea devine mai cumplită cu fiecare clipă și nu este nici măcar o picătură de apă. Portretul tău

și al fetiței noastre stă în fața mea. Mă uit la el, la ochii tăi verzi, la buclele fetiței și mă simt mai

bine – voi sunteți cu mine, suntem doar noi. Vreau din nou să vorbim fără încetare, să petrecem

timpul în parc și să o aud pe Ana cum râde, exact așa cum făceam în zilele pașnice, pe 22 iunie în

Ivanovo, când a fost declărat că începe războiul. Când am să vă revăd, când voi privi din nou în

ochii tăi pătrunzători, când am să o mai țin în brațe pe Ana? Poate niciodată. La urma urmelor,

războiul... Când tancul nostru pentru prima dată s-a întâlnit cu inamicul, eu l-am lovit cu un pistol,

cu foc de mitralieră, ca să distrug cât mai mulți fasciști și să se sfârșească mai repede, ca să pot cât

mai repede să te văd, draga mea. Dar visul meu nu s-a împlinit... Tancul se cutremură din cauza

loviturilor puternice ale inamicilor, dar noi încă suntem în viață.

Nu mai avem muniții și patroanele sunt pe sfârșite. Dumitru bate dușmanul cu focul focalizat,

iar eu mă ”odihnesc”, vorbesc cu voi. Știu că este ultima dată. Și vreau să vorbesc foarte mult, dar

nu mai este timp. Îți amintești cum ne-am spus la revedere, cum m-ai petrecut la gară? Atunci tu te

îndoiai de cuvintele mele că te-aș iubi pentru o veșnicie și o zi.

Ai propus să ne înscriem, ca să fiu mereu doar al tău. Eu, cu entuziasm am îndeplinit

propunerea ta. Acum când suntem soț și soție și avem un strop de fericire care crește, acum când tu

ești doar a mea și eu al tău, acum pot să mor liniștit. E bine să mori când știi că acolo, departe, există

persoane apropiate de tine, o bucățică din sufletul tău, care își amintește de tine, se gândește și te

iubește. ” E bine să fii iubit...” Prin găurile tancului văd strada, copacii vierzi, iar florile din grădină

sunt strălucitoare. La voi, supraviețuitorii, după război viața va fi la fel de frumoasă, plină de

culoare. Pentru asta nu-mi este frică să mor. Nu plânge! La mormântul meu probabil că nu vei veni,

dar nici nu cred că va fi mormânt. Dar acest lucru nu e important.

Se apropie minutul cel groaznic, dar mor în tăcere, este teribil să mori la vârsta de 25 de ani!

Tu, iubita mea, dragostea mea să fii fericită, să trăiești viața din plin, să o trăiești pentru amândoi,

să ai grijă de fetița noastră și să-i povestești despre mine, despre noi. Și să știi că te-am iubit, te

iubesc și te voi iubi mereu!




7

Cu dragoste, Mihai

Această scrisoare este tot ce a mai rămas de la tata și o parte din mine, este o amintire despre

părintele pe care nu l-am avut alături și care și-a pierdut viața pentru a salva alte vieți.

După moartea tatei, mama nu mai avea timp liber, ea lucra zi și noapte pentru ca noi să avem

cu ce să ne alimentăm și loc unde să dormim. Nu aveam bani, însă mama a insistat să fac școală. A

fost greu, nu avea cine să mă ajute la teme și să-mi țină apărarea când aveam nevoie, dar eu am fost

puternică și am luptat, am învățat și asta pentru ca mama să se poată mândri cu mine. În ultimul an

de studii mama se îmbolnăvise, medicii au zis că nu va reuși să supraviețuiască, iar eu, eu nu eram

lângă ea. Când am primit scrisoarea care mă informa că mamei îi este rău și se află la pat, am lăsat

totul și am revenit acasă. Mama s-a bucurat să mă vadă atât de mare și puternică, dar inima mea era

atât de tristă, tristă pentru că înțelegeam că acestea sunt ultimele momente petrecute alături de ea. În

prima zi de primăvară mama a deschis ochii pentru ultima dată, m-a privit și a zâmbit blând. De

atunci am rămas doar cu amintirea zâmbetului ei.

Mereu mi-a fost greu, e greu să crești fără un părinte alături și să-l vezi pe al doilea cum

muncește din toate puterile pentru tine, însă am fost puternică, dar moartea mamei a fost o lovitură

prea puternică pentru mine și am căzut. Viața mea a fost lipsită de sens, totul a devenit cenușiu, am

uitat tot ce ma învățat cândva mama, am uitat să lupt, să zâmbesc, să iert și să ajut, nu mai trăiam,

doar existam. În acel moment ura mi-a acaparat inima, iar eu mă sufocam în sentimente.

După ceva timp am găsit scrisoarea tatei pe care mama o păstrase tot acest timp. Am citit și

recitit scrisoarea o noapte întreagă, în ea era cel mai frumos lucru, era o bucățică din inima mea, era

amintirea despre păținții mei. Am înțeles că tata a murit prea tânăr și nu a reușit să-și trăiască viața

alături de mama, nu a reușit să-i spună tot ce avea pe suflet, iar scrisoarea pe care o scrisese era ultima

lui șansă. Mi-a fost și mai greu, greu pentru că am înțeles că nici eu nu am reușit să-i spun totul

mamei. Eram inconștientă de ceea ce făceam și nici nu țin minte cu exactitate tot ce am făcut, știu

doar că am luat pixul în mână și am început să scriu, iar sufletul meu a început să se încălzească. La

final aveam și eu o scrisoare pentru mama, dar pe care ea nu o va citi niciodată.

Dragă mamă, mijesc zorii primăverii, cu parfum de ghiocei... Se limpezesc ceruri, se colorează

vise...Nu știu când, și nu știu cum, în Primăvară am pășit și eu. Nu mai sunt fetița cea mică,

blondă, cu ochii verzi de smarald și cu două codițe. Am alte idei, și visuri, și doruri... Numai

dorul de tine a rămas același. De brațele iubitoare, de vorbele blajine și înțelepte care-mi




8

vindecau rănile și-mi uscau lacrimile. Iubirea dăruită în fiecare dimineață avea puterea să

transforme și cea mai urâtă zi de toamnă într-una fericită.

Îți mai amintești fricile mele? Uneori mă mai stăpânesc și acum și-mi lipsești, îngere

păzitor.... Am încă nevoie de certitudinea că vei fi mereu lângă mine și mă vei apăra, că vei alunga

întunericul și mă vei liniști... Am fost o fetiță năzbâtioasă, mereu în căutare de ceva nou; în

momentele de explorare mă mai loveam, însă nu eu, ci tu simțeai durerea mea. De-abea acum

înțeleg și-mi pare rău !

Mă gândesc câtă răbdare ai avut cu mine, învățându-mă tot ce știu acum, chiar dacă de

cele mai multe ori mă împotriveam. M-ai învățat să înțeleg, să cedez, și cel mai important, să

iubesc. Să iubesc tot ce ne înconjoară, să iubesc oamenii - chiar și pe cei care m-au trădat -, să

răspund mereu la rău cu bine și să am încredere în mine.

Acum înțeleg, mamă, că aveam nevoie de toate cuvintele tale moralizatoare pentru a crește un

vlăstar rezistent la loviturile vieții, pentru a avea puterea de a nu permite ca nimic și nimeni să-

mi invadeze frumusețea sufletului și să o distrugă. M-ai protejat mereu și mi-ai arătat că viața

nu se compunr doar din două culori, alb și negru, ci mai multe, are culorile curcubeului. Mi-ai

arătat că acolo unde este iubire este și susținere, încredere, curaj, fericire, durere, lupte, dor,

credință...

Dar cum să reușesc să le țin piept de una singură?

Sunt tristă și dezămăgită de viața în care am pășit pentru a mă maturiza și a creea

frumosul. Lumea e atât de rea, oamenii sunt ocupați cu treburile lor zilnice, uitând de cei dragi...

Am impresia că ei nu trăiesc, ei doar există și caută metode pentru a-și mări perioada de

existență. Privesc în jur și nu găsesc ceea ce am așteptat eu și vreau înapoi în timp, unde eram

fără de griji, lângă tine. Copilul din mine vrea înapoi, vrea acasă, vrea vechile amintiri, emoții și

sentimente.

Mamă, m-am schimbat, nu mai sunt așa cum m-ai învățat, am cedat rapid vieții și am uitat

visurile, aspirațiile mele, dar am reușit să te înțeleg. Iar în această Primăvară a mea, am de gând

să-mi aduc aminte de toate visurile, aspirațiile și să merg prin viață cu calitățile, informațiile,

sfaturile și îndemnurile tale. Să nu exist, ci să trăiesc, să trăiesc așa cum m-ai învățat.

Îți mulțumesc, dragă mamă, pentru grija neobosită cu care ai vegheat asupra mea. Semințele

sădite vor încolți toate și-mi vor colora viața, ca florile primăverii strălucind sub boabele tale de

rouă. Iar curcubeul ne va uni mereu sufletele și zâmbetele. Îmi pare rău că în acest moment greu am

uitat tot ce m-ai învățat, dar îți promit, îți promit că nu voi ceda, voi merge înainte și voi fi mereu o

fetiță puternică așa cum ai vrut tu ca eu să fiu. TE IUBESC!




9

Înțelegeam că această scrisoare va rămâne doar pentru mine, nu va ajunge la mama, dar

datorită ei eu mă regăsisem. Atunci am decis că îmi voi creaea propriu destin, n-am să cedez. Destinul

pe care îl avusem până atunci era unul plin de greutăți și pierderi, nu pot să zic că acum nu întâmpin

greutăți, dar pot să afirm că nu voi cădea din cauza lor.

Am muncit, am muncit foarte mult ca la final să am un loc de muncă, dar să nu muncesc

pentru cineva, să muncesc pentru mine, mi-am deschis propria afacere și m-am axat doar pe muncă.

În prezent, afacerea pe care am deschis-o eu și pentru care am muncit mult, acum a trecut în

mâinele fetei mele, care se descurcă de minune. Din fetița cu fața de îngeraș, cu ochii verzi ca ochii

mamei și cu părul blond buclat nu a mai rămas nimic, greutățile prin care am trecut, destinul pe care

l-am înfruntat m-au schimbat, acum sunt o bătrânică cu riduri și părul cenușiu. O bătrânică împlinită,

pentru că am o familie frumoasă pe care am învățat-o să nu se limiteze la ideea că nu-ți poți schimba

destinul: totul este posibil prin muncă și curaj.

“ELOGIUL SATULUI ROMÂNESC” DE LUCI AN BLAGA. D ISCURSUL DE RECEPȚ IE ÎN

ACADEMIA ROMÂNĂ

Sandu Ioana, clasa a IX-a I




10

Motto: “Sat al meu, ce porți în nume/ sunetele lacrimei, / la chemări adânci de mume / în cea

noapte te-am ales / ca prag de lume / și poteca patimei. // Spre tine m-a-ndrumat / din străfund de

veac, / în tine cine m-a chemat / fie binecuvântat, / sat de lacrimi fără leac.” (Lucian Blaga)

Autorul Lucian Blaga îşi declară, în acest discurs, sentimentele de admiraţie faţă de satul

tradiţional românesc, fiindcă îşi aminteşte de dulcea sa copilărie.

Poetul a avut marea ocazie de a fi ales membrul al unei instituţii academice, iar drumul parcurs cu

succes, a dat roade datorită locului natal, adică satului său prea iubit. Satul trăieşte în el, îl resimte cu

multă energie, bucurie, la fel cum își aduce aminte și de dulcea copilărie. Fiind fiu de preot, toată

copilăria, adoleşcenţa şi tinereţea până la vârsta de 20 de ani, şi-a petrecut-o cu persoane dragi alături.

Locul natal cuprinde pentru el un apogeu, este un centru de lume, care nu poate fi regăsit și atins

decât în lumea frumoasă a satului. Există, pe de altă parte, aspecte tainice, orizonturi şi structuri

secrete ale unui sat care pot fi sesizate doar în copilărie. Fiecare sat are frumusețea, unicitatea și

tainele sale.

În general, se poate afirma că satele sunt văzute cu mai multă iubire şi încredere decât oraşele din

cauză că oamenii respectă anumite tradiţii în locuri diferite. La fel a făcut şi poetul Lucian Blaga,a

văzut în satul său un izvor al artei, iar cu ajutorul lui Dumnezeu, a reuşit să-şi păstreze iubirea faţă de

locul în care a copilărit: “Satul trăieşte în mine într-un fel mai palpitant, ca experienţă vie. Sunt fiu

de preot – toată copilăria, o fantastic de lungă copilărie, adolescenţa, întâia tinereţe pînă la vârsta

de douăzeci şi atâţia ani, le-am petrecut, cu întreruperi impuse de nomadismul sezonier al şcolarului,

la sat, sau în nemijlocită apropiere, în orice caz în necurmat contact cu satul natal. Sufletul, în

straturile cele mai ascunse ale sale, mi s-a format deci sub înrâurirea acelor puteri anonime, pe cari

cu un termen cam pedant m-am obişnuit să le numesc „determinante stilistice” ale vieţii colective.

Ceea ce şcoala românească sau străină au adăugat, cred că n-a putut să altereze prea mult o

substanţă sufletească modelată după nişte tipare cu atât mai efective, cu cât se impuneau mai

inconştientşi mai neîntrerupt.”

Copilăria petrecută la sat, vârsta sensibilității, reprezintă pentru scriitor, unica sa copilărie:

Copilăria petrecută la sat mi se pare singura mare copilărie: “Cine nu priveşte în urma sa peste o

asemenea copilărie, mi se pare aproape un condamnat al vieţii” afirmă Lucian Blaga.

PERSPECTIVA UNUI ELEV




11

„Gândirea fiecărui copil care a crescut la ţară este una diferită fată de a unui copil care a

crescut saua copilărit la oraş. La ţară, timpul copilăriei este plăcut, datorită legăturilor strânse din

comunitate, între copii, tineri, oameni vârstnici.

Satul românesc a avut specificul lui întodeauna, fiind o mândrie pentru cei care îi cunosc tainele. La

sat au crescut oamenii de renume, importanţi scriitori, muzicieni. În zilele noastre, la sat, se

păstrează cu sfinţenie obiceiurile și datinile lăsate de strămoșii nostrii. De exemlu, au fost păstrate

costumele populare tradiționale, portul ce se purta în fiecare zi, diferit de cel de acum, din prezent.

De exemplu, bisericile la sate sunt văzute cu admirație de către săteni, pentru că reprezintă un loc

apropiat, fiind, totodată, un spațiu sacru.

PROFESORI I -S IMBOLURI REPREZENTATIVE ALE V IEȚ I I NOASTRE

COORDONATOR: PROF.DR.HORCEAG ELENA

ELEV:MICHIDUȚĂ BIANCA, CLASA a IX-a A

Voi începe cu un citat important pentru mine „Un bun profesor este un maestru al simplificării si un

dușman al simplismului”( Louis A. Bernan). Un citat reprezentativ pentru profesorul meu de suflet

pe care l-am ales deoarece doamna profesoară Ana Iulia a participat activ la dezvoltarea caracterului

meu, dar și în evoluția mea ca elev.

Mintea și sufletul doamnei profesoare au fost și vor rămâne permanent un mister pentru mine,

așa că, întrebările adresate nu sunt nici mai mult nici mai puțin decât curiozitățile mele asupra gândirii

profesoarei mele.




12

„- În adolescență, tânărul se află în căutarea propriei identități: începe să se întrebe cine este

si ce rost are în viață. Cum vă descurcați cu astfel de adolescenți în fiecare clasă, cu cel puțin 25 de

elevi?”

„- În viața de profesor cea mai importantă este înțelegerea și relația profesorului cu elevii

săi. Este adevărat că nu e ușor să înțelegi nevoile fiecăruia și să-i agreezi caracterul. Fiecare dintre

noi are griji, chiar și cei care sunt tineri, așa încât, comportamentul înțelegător este cel mai

important.”

„Înțelegerea are o limită, corect?”

„-Așa cum spune și citatul << Nu fi îngăduitor cu cel căruia i se arată îngăduința decât dacă

se căiește.>> extras din „Sentințe", nu pot fi toleranta permanent cu cei care nu arată interes cat de

puțin. Faptul că iert o dată nu mă face sa iert de două ori!”

„Limba română este una frumoasă. Cum ați știut ca a fi profesor de limba si literatura

romana este vocația dumneavoastră?”

„-Mi-a plăcut in totdeauna sa citesc, să descopăr frumosul in literatura. Mereu explicam si

povesteam părinților si prietenilor ceea ce lecturam.”

„Acum ceva timp mi s-a pus întrebarea: <<Mersul la școală este o obligație sau o

nevoie?>>. Acum o adresez si eu mai departe. Ce părere aveți?”

„-O întrebare gândită si dezbătută de mulți elevi si profesori. Dacă nu simți școala ca pe o

nevoie, simte-o ca pe o obligație. Obligația ta pentru viitorul tău. Dumnezeu ne-a lăsat liberi.

Alegerea o faci singur. Fiecare își alege propriul drum.”

„Încă o data mi-ați demonstrat ca perspectiva dumneavoastră asupra tuturor întâmplărilor

vieții omenești poate schimba si viziunea celorlalți. Va mulțumesc pentru toleranța de a-mi răspunde

la întrebările poate mult prea copilărești.”




13

ÎNVĂȚĂMÂNTUL DE IER I Ș I DE AZ I

-DE VORBĂ CU UN PROFESOR ÎNDRĂGIT-

OCTAVIAN ANCUȚA, CLASA a IX- a A

-Doamna profesoară, puteți să îmi spuneți cum era înainte învățământul ?

-Profesorii erau rigizi mai puțin comunicativi. Se punea accent pe ascultare și predare, însă depindea și de profesor și de elev, la fel ca și azi. Programul era foarte încărcat, însă, ca și acum, nu era exigență egală la toate obiectele. E adevărat că de atunci și până acum programele s-au mai modificat, dar tot au rămas noțiuni pe care elevul nu le poate utiliza în viața de toate zilele.

- Ce știți despre învățământul din alte țări?

-În alte țări programul este mai lejer. În plus, acolo elevul este învățat să învețe și este foarte bine motivat. Elevii români văd în bacalaureat o amenințare, nu o motivație. De ce s-a ajuns la o astfel de stare? Deoarece în învățământul nostru nu se pune accent pe originalitate. Profesorii pedepsesc, uneori, o astfel de atitudine, fapt ce dă naștere unui sentiment de teamă elevului. Nu-i mai place sã vinã la școală și nici nu dă ce e mai bun din el.

- Ce vă deranjează pe dumneavoastră, ca profesor, la elevii din ziua de astăzi?

-Mă deranjează cel mai mult blazarea, lipsa unui țel pentru care să lupte, frica de școală. În orice colectiv se creează o ierarhie pe care mulți nu o acceptă, însă nu au curaj să se opună curentului. Elevilor le este jenă să fie diferiți, de aici provine frica de a nu fi acceptați într-o colectivitate, și, implicit, frica de școală.




14

- Să schimbăm puțin registrul discuției. Doamna profesoară, ați chiulul de la ore vreodată sau ați părăsit incinta școlii de bunăvoie și nesilită de nimeni?

-Bineînțeles. Acest lucru face parte din viața de elev. Chiulul este o formă de protest, dar poate fi la fel de bine și o formă de lașitate. Orice om normal își aduce aminte de școală cu plăcere, doar în cazul în care a luat toate notele de la 1 la 10, a venit din când în când total nepregătit la ore și a acumulat numărul minim de absențe pentru coloratură. Aceste clipe sunt pline de aventură. Am chiulit și cu toată clasa, nu numai individual, a fost foarte frumos.

- Ca ultimă idee a dialogului nostru, ce ar trebui să rețină elevii?

-Învățați să învățați din orice conjunctuctură!

AI RĂMAS LA FEL

PECINGINĂ IOANA, CLASA a XI-a C

PROF. COORDONATOR: ARHIRE ROXANA

Ai rămas la fel,

Cu ochii blânzi si un zâmbet cald.

Mă primești ca întotdeauna cu brațele deschise,

Mă iubești și învinovățești indiferența pentru durere

Ești aici, și totuși ai plecat

Mai spune-mi ce îmi spuneai și ieri

Șoptește-mi ușor la ureche secrete demult uitate

Și promite-mi ziua de mâine

Și apoi eternitatea.

Roagă-te pentru sufletul meu.

Dă-mi o mână de ajutor sa ies din abisul dragostei nesfârșite




15

Îndrumă-mă spre Paradis

Și lasă îngerii să ne poarte spre lumea de apoi

Întoarce-te la mine

Și spune-mi că mă iubești

Minte-mă, iubite, în timp ce pășești

Spre drumul care te depărtează tot mai mult de mine.




16

DIN DRAGOSTE



Ascultă sunetul pădurii

Care te atrage înăuntrul ei,

Șoptindu-ți vorbe dulci

Ce te fac să te îndrăgostești de ea.

Privind la marea tenebroasă

Prin care înoată peștii auriți,

Ea te privește tăcută,

Zâmbind și iar zâmbind.

Dar tu, naivul înger,

Te îndrăgostești încet

Și îi dai crezare,

Ca lui Dumnezeu.

Și nu știa el, oare,

Că ziua ce-o să vină

Mielul cu blana sa cea albă

Se va transforma în șarpe?




17

ANOTIMP



Pe stradă e-o lume întunecată

Cu o voce neîncetată.

Pași singuratici se aud ursuzi,

Este toamnă.

Apusul s-a sfârșit demult,

Luna a rămas pe cer plângând,

În juru-i stele-i consolează

Inima ei de gheață.

Stropii de ploaie au început să cadă

Ca săbii, înjunghiind pământul

Orașul a rămas fără viață.

Toamna și-a spus cuvântul.




18

POEME ÎN OGL INDĂ. . .

UNIVERSUL POEZIEI

BUCĂTARU AMALIA, CLASA a IX- a G

ADAPTARE POETICĂ DUPĂ VIAȚA MEA SE ILUMINEAZĂ DE NICHITA STĂNESCU

DESEN REALIZAT DE BUCĂTARU AMALIA, CLASA a IX- a G

Părul tău e mai pătruns de raze

Regina sufletului meu.

Țărmul s-a rupt de mare și te-a urmat

Ca o fantomă, ca un șarpe dezarmat.

Trec amintirile vremii în declin,

Corăbiile dorului meu deplin.




19

Și lumea mea se iluminează,

Sub ochiul tău căprui,

Și-alerg spre noi destine,

Și vin mereu spre tine.

Mai lasă-mă o secundă.

Mai lasă-mă un timp.

Mai lasă-mă o viață să te pot iubi.

Mai lasă-mă un pic.

ÎNTREBĂRILE V IEȚ I I

TOMESCU MIHAELA, CLASA a IX- a F

PROF. COORDONATOR: NĂSTUȚĂ IOLANDA

DESEN REALIZAT DE ELEVA COTEA LUIZA CĂTĂLINA, CLASA a XI- a




20

Ce știți voi despre iubire,

Dacă nici nu ați iubit?

Ce înseamnă fericire,

Dacă tot ați suferit?

Cum vă pare noua lume,

Când în jur e suferință?...

Mai aveți și chef de glume,

Pe când nu aveți credință!...

Vă cunoașteți limba țării

Dacă alta învățați?

Sau e din fățărnicie

Să păreți mai avansați?

Întrebări avem prea multe,

Dar răspunsuri prea puține,

Nu uitați cele mărunte,

Prețuiți ce v-aparține!




21

POEZ IA

PAVĂL IULIA BIANCA , CLASA a IX- a G

Poezia este ochiul care plânge,

Lacrimi ajungând în debitul durerii.

Fiind imaginea tăcerii...

Pe retină.

Poezia e gândul care curge...

Prin venă.

Poezia, în fond...

Doar opinie ascunsă de lume.

Doar opinie ascunsă de lume.

Materia ei fiind inspirația,

Și manifestul expirația.

(după ,,Poezia’’ , de Nichita Stănescu )




22

T IMPUL. . .

STOLERIU ANDREEA BIANCA, CLASA a IX-A a G

DESEN REALIZAT DE STOLERIU ANDREEA BIANCA, CLASA a IX- a G

Așa repede timpul trece

Și afară e din ce în ce mai rece

Ca o umbră, ca un șarpe dezarmat

Timpul tot s-a spulberat

Nu mai pot da timpul înapoi

Să retrăiesc momentele când am fost doi

Dar, te rog, lasă-mi un minut

Să mă gândesc la ce-am pierdut

Căci nu vreau să știu ce-am pierdut

Tu, omule, să rămâi mut

Căci visul si speranța mea




23

S-au spulberat în preajma ta

LUMINA V IEȚ I I MELE

PAVĂL IULIA BIANCA

CLASA a IX a G

Chipul tău dezmierdat de soare,

Păzit de umbra sufletului meu

Aruncă priviri spre mare,

Iar să-ți vorbesc...e greu.

Și aș sări în lacrimile cerului gri

Dacă lângă mine, o viață ai fi ...

Căci privindu-te...

Îmi saltă sufletul,




24

Cuceresc pământul,

Nu simt ploaia...și nici vântul

Neuniform...e ce simt pentru tine.

Și nu doar in zilele senine.

Dă-mi nopțile de vară înapoi,

Când eram fericiți amândoi.

Dă-mi înapoi zilele ploioase...

Când sufletul meu nu îți era umbră...

Ci umbrelă!

LECTURI . . .

CIOPEICĂ DUMITRA, CLASA a X- a B

Povestea Faridei-fata care a învins ISIS de Andreea

Hoffman și Farida Khalaf este o carte care ne aruncă în plin

război islamic în „numele religiei" cel puțin așa își justifică

statul islamic acțiunile de terorism și cruzime împotriva

propriilor semeni.

Religia, o ramură de bază în originea tuturor

lucrurilor, un simbol divin al nașterii lumii și făuritor al

universului. În același timp, religia este unul dintre motivele

pentru care s-au purtat, deseori, bătălii sângeroase care n-au

făcut decât să ne demonstreze un nou exces de zel și putere

din partea altor semeni.

Citind Poveste Faridei am revenit la vechea mea dilemă: de ce atâta crima justificată în

numele credinței, când, aruncând o privire mai atentă diferitelor religii, credința este aceeași, iar

diferența constă doar în practică sau ritualuri?




25

Într-un final, tot eu mi-am reamintit că la sfârșitul zilei, religia poate fi doar o unealtă în

mâinile celor care vor să subjuge populația și să o transforme în propriile marionete, pentru a căpăta

putere și a semăna teroare.

Farida, geniul matematician al școlii din Kocho, este trasă brusc din viața ei liniștită în care

trăiește, cel mai mare vis al ei fiind acela de a deveni profesoară de matematică. Când Statul Islamic

își întinde brațele sângeroase peste teritoriul orașului Kocho, Farida face cunoștința cu eroarea și

neputința de a-și mai putea controla propriul destin. Familia îi este fărămițată și aruncată în neant.

Despărțită de ei, Farida nu e numai smulsă din sânul familiei ci aruncată într-o sclavie inacceptabilă

pentru secolul XXI ( și, totuși, o realitate) Teroriștii nu se multumesc numai cu distrugerea fizică a

lumi,i ci simt și o satisfacție bolnavă în distrugerea psihică a prizonierilor. Bărbații yazidiți sunt uciși,

băieții sunt spălați pentru a putea fi atrași în rândurile armatei extremiste, iar fetele si femeile sunt

vândute ca sclave.

Povestea Faridei este realitatea terorii din mijlocul războiului. Un război care nu poate fi

justificat, înțeles și mai ales scuzat. Andreea Hoffman, alături de Farida Khalaf, aduce în lumina

reflectoarelor adevarata dramă din mijlocul războiului islamic.

DIALOGURI Ș I PAS I UNI . . .

POVESTEA ÎNCEPE AȘA..

ZMĂU GEORGIANA, CLASA a XII- a F




26

Am intrat în trupa de teatru a liceului în urmă cu patru ani, dintr-o întâmplare, când, fiind ascultată

la ora de logică, doamna profesoară a vrut să-mi pună nota 3, dar i-a plăcut cum am încercat s-o

conving să n-o facă. Rezultatul? Nota a fost "amânată", ulterior aceasta a devenit un 8, iar eu m-am

ales cu un mic rol în spectacolul din acel an - Ministrul Justiției în "Regele Mathias", o adaptare după

romanul lui Janusz Korzack. Teatrul mi-a deschis o nouă lume, iar acum, în ultimul an de liceu sunt

la cel de al patrulea rol al meu, cel de doamnă profesor - într-o adaptare a piesei "Dragă Elena

Serghevna" de Ludmila Razumovskaia. Anterior acestuia am jucat rolul unui jongler în spectacolul "

Puterea obișnuinței de Thomas Bernhard, iar în clasa a 10-a am jucat rolul lui William, un alt personaj

ce m-a făcut să descopăr frumusețea acestei arte.

Pentru mine, toate rolurile au fost o ocazie de a mă descoperi, de a mă cunoaște în felurile

ipostaze, iar rolurile total diferite m-au făcut să trăiesc o multitudine de sentimente și să îmbrac mereu

haina unor personalități diferite.

Pasiunea pentru teatru m-a ajutat foarte mult și încă o mai face pentru că din fiecare rol, al meu

sau al colegilor mei, am învățat ceva, despre mine sau despre ceilalți. Teatrul, cu tot ce înseamnă el,

regie, scenografie, text, coregrafie, improvizație și joc actoricesc m-a făcut să privesc în alt mod

lucrurile din jurul meu, să gândesc și să privesc altfel lumea.

Așadar, pentru mine teatrul e mai mult decat o pasiune sau un un simplu hobby, este o parte din

personalitatea mea.




27

PROIECT JUDEȚEAN -FOLCLORUL, OGL INDA SP IR ITUAL ITĂŢ I I ROMÂNEŞT I

COORDONATOR: PROF. ARHIRE ROXANA

NICOLETA BURDUHOSU -CLASA a XI- a C

În perioada martie-aprilie 2019, Colegiului Economic Administrativ și Colegiului Național ,,Emil

Racoviță" au desfășurat activități de promovare a

folclorului în cadrul proiectului județean „Folclorul,

oglinda spiritualităţii româneşti”, coordonat de doamna

profesor, Roxana –Ioana Arhire.

Proiectul s-a adesat atât elevilor din clasele I –

XII (inclusiv clasa pregătitoare), cât și cadrelor didactice

îndrumătoare, care fac din lectură un act reflexiv, de

autocunoaştere şi cunoaştere a lumii, care conştientizează

necesitatea întoarcerii la origini și care, prin lectură, se




28

prind în acest miraj al perceperii lumii prin prisma folclorului, văzut ca mărturie vie a însăși ființei noastre

naționale.

În cadrul concursului s-au primit numeroase lucrări din județul Iași la ambele secțiuni: secțiunea de

creații populare reflectate în literatură și cea de creații artistice.

Activitatea din cadrul proiectului a îmbrăcat forme diverse, fiind organizate evenimente precum un

spectacol folcloric sau o expoziție inedită de mărțișoare, semne de carte, măști, felicitări sau alte obiecte

realizate de elevi.

Acestă manifestare care promovează folclorul constituie zestrea din străfundurile istoriei, și reprezintă,

totodată, o parte însemnată a vieţii spirituale a unui popor, rădăcinile noastre.

Manifestarea s-a impus în rândul activităţilor educative organizate în judeţul Iaşi prin diversele teme

propuse în fiecare an, dar mai ales prin originalitatea sa. Elevii au fost încurajaţi să scrie eseuri sau să

confecționeze diverse creații artistice având ca punct de plecare experiențele lecturii.

Copilo, pune-ţi mânile pe genunchii mei. / Eu cred că veşnicia s-a născut la sat. / Aici orice

gând e mai încet, / şi inima-ţi zvâcneşte mai rar, / ca şi cum nu ţi-ar bate în piept, / ci adânc în pământ

undeva”. Aşa spunea Lucian Blaga, în „Sufletul satului”, iar noi, elevii implicați în activitățile

proiectului am simțit cum învie în noi un strop din sufletul satului românesc.




29

ALTE LECTURI . . .

RECENZIE DUPĂ ROMANUL ZECE NEGRI MITITEI DE AGATHA CHRISTIE

ADELINA ATODIRESEI, CLASA a IX- a I

“Zece...negri”. Zece străini au fost atraşi de un misterios “U.N. Owen”, pe o insulă pustie, într-

o casă din apropierea Devon-ului. În timpul cinei, un mesaj înregistrat, îi acuză pe fiecare în parte de

câte o crimă, iar în final, în aceeşi seară, unul dintre oaspeţi moare. Desprinşi de lume din cauza unei

furtuni violente şi urmăriţi de versurile unei poezii, care numără descrescător de la zece la zero,

oaspeţii lui “U.N Owen” încep, unul câte unul, să moară. Care din ei este criminalul? Oare va

supravieţui cineva?

De multe ori, am fost contrariată pe parcursul lecturii, deoarece, imediat cum suspectam pe

cineva pentru comiterea crimelor, personajul păşea în nefiinţă alături de ceilalţi. Şi apoi, trebuia să-

mi îndrept suspiciunile către altcineva, devenind, din ce în ce mai curioasă, să aflu cine este

criminalul,să dezleg misterul cărții ca un adevărat detectiv. Recunosc că am avut un miliard de




30

suspiciuni, dar reuşisem să anticipez finalul. Undeva, pe la jumătatea cărţii, m-am gândit la această

ipoteză, dar mi-am zis că nu merită să îi acord importanţă.

Tot ce îţi pot spune, dragă cititorule,este că în aceată carte nimic nu este ceea ce pare a fi, niciun

detaliu nu este întâmplător, iar finalul este departe de orice aşteptări ai fi avut tu. Mărturisesc că mi-

a pus mintea la mare încercare,şi în dificultăţi pe care nu le-aş fi putut înţelege fără epilog. Dacă vrei

să dezlegi şi tu enigma celor zece negri mititei, atunci îţi sugerez să îţi iei repede cartea, şi să te apuci

de citit! E un roman de nota zece!

PORTRETUL LUI DORIAN GREY DE OSCAR WI LDE

MACARI DRAGOȘ, CLASA a XI- a F

Cum ar fi să îţi vezi sufletul?

Cum ar fi ca altcineva să fie victima păcatelor și a desfrânărilor tale?

Cum ar fi ca trecerea timpului să nu aibă niciun efect asupra ta?




31

"Dorian Gray" este romanul care dă răspunsul la aceste întrebări, din perspectiva autorului,

desigur. Oscar Wilde aduce în prim plan un tânăr inocent și credul, dar deosebit de frumos, ce ajunge

în Londra epocii victoriene. Personalitatea lui este modelată de cei pe care îi întâlneşte acolo: un

artist, pictorul Basil şi lordul Henri Wotton, un petrecăreţ, filosof al plăcerilor ce devine mentorul lui

Dorian.

Tânărul este făcut conştient de frumuseţea sa de către cei din jur şi ajunge să se admire într-un

portret pe care îl face prietenul său, Basil. Acesta este momentul în care Dorian îşi doreşte să rămână

veşnic ca în tablou: tânăr, frumos, fermecător, perfect! În curând descoperă că dorinţa i se poate

împlini: timpul nu mai acţionează asupra trupului său, ci asupra tabloului. Din acest punct totul se

desfăşoară ca un vârtej, acţiunile lui sunt îndreptate doar către distrugere şi el decade tot mai mult

găsind o plăcere în a contempla ravagiile pe care le face asupra sufletului său întruchipat în portret.

Are o nouă filosofie de viaţă în care singurele valori sunt tinereţea şi frumuseţea, iar el este propriul

lui idol.

Cartea “Portretul lui Dorian Grey” este incredibil de uşor de citit, chiar dacă nu este o carte facilă, ci

una plină de semnificaţii şi consideraţii filosofice. Dialogurile interesante, firul narativ, te țin mereu

cu atenția captată. Replicile dintre personaje captează cititorul, descrierile destul de scurte şi doar

atunci când sunt necesare, iar acţiunea pare că se desfășoară sub ochii cititorului curios.

M-a fascinat și am ramas uimit de personajul principal, tânărul superb, cinic, îndrăzneţ, fără

limite, care ştie că lumea e a lui. Iniţial cartea părea doar o reproducere drăguţă a atmosferei din

Londra secolului XIX, dar semnificaţiile se acumulează progresiv, astfel încât abia spre finalul cărţii

începi să înţelegi adevărata ei complexitate.




32

INTERVIU - D IALOGURI IMAGINARE, D IALOGURI PESTE T I MP

BITIUȘCĂ ALINA, CLASA a X- a B

COORDONATOR: PROF. DR.COPĂCEL NATALIA-ALINA

REPORTER: Ați auzit vreodată fără să vreți că cineva

dorește să scape de Borges?

BORGES: Și eu aș vrea. M-am săturat de el.

REPORTER: Pentru început, nu ați dori să ne dezvăluiți și nouă, cititorilor dumneavoastră,

cum dați viață operelor dumeavoastră? Să ne spuneți ce se ascunde în spatele cuvintelor pe care

le așterneți pe foaie și anume în gândirea și emoțiile dumneavoastră.

BORGES: Pot să vă spun că, fie că scrii poezie, fie că scrii fabule, tumultul interior este același,

procesul se realizează în afara voinței tale. Văd două lucruri. Aceste lucruri sunt începutul unei poezii,

începutul unei fabule și sfârșitul ei. Asta-i tot. Și eu trebuie să inventez, trebuie să fabric tot ce este

între ele. Asta-mi rămâne mie de făcut.

REPORTER: În general aveți un subiect anume despre care scrieți sau vă gândiți la mai multe?

Cum vă vin ideile sau ce vă inspiră?

Jorge Luis Borges (n. 24 august 1899 la Buenos Aires - d. 14 iunie

1986 la Geneva, Elveția; de fapt Jorge Francisco Isidoro Luis Borges

Acevedo) a fost unul dintre cei mai importanți scriitori ai secolului al

XX-lea. Romancier, poet, eseist argentinian, este faimos pentru

povestirile sale fantastice, în care a unit cu măiestrie idei filozofice și

metafizice cu temele clasice ale fantasticului (și anume: dublul,

realitatea paralela a visului, cărțile misterioase și vrăjite, salturile în

timp). Adjectivul "borgezian" definește concepția despre viață ca

poveste ("fiction"), ca minciună, ca operă contrafăcută, dată drept

adevarată (ca în faimoasele sale recenzii de cărți imaginare).




33

BORGES: N-am încercat niciodată un anumit subiect. Las subiectele să mă caute pe mine, după care,

plimbându-mă pe stradă, trecând dintr-o camera în alta în casa mea, o masa mica pentru un orb, simt

că ceva urmează să se întâmple și acest ceva poate fi un vers sau poate fi o formă oarecare.

REPORTER: Operele dumneavoastră uimesc fiecare cititor. Aveți o metodă anume prin care

să îi faceți să simtă acea uimire? Opiniile lor vă afectează modul de a scrie?

BORGES: Presupun că fiecare poet are metoda lui; după câte știu, sunt scriitori care știu numai

începutul, încep să scrie și, când ajung aprope de sfârșit, descoperă sau inventează sfârsitul. Eu însă

trebuie să știu începutul și sfârșitul. Și fac tot ce pot să nu las părerile personale să-mi stingherească

scrisul. Nu mă gândesc la morala fabulei, ci la fabulă. Părerile vin și pleacă, opiniile politice se

schimbă, părerile mele personale sunt mereu altele. Dar atunci când scriu încerc să fiu credincios

visului, să fiu devotat visului.

REPORTER: Credeți că modul dumeavoastră de a folosi cuvinte cât mai simple în opera este

apreciat de critici sau cel puțin de cititori?

BORGES: Când am început să scriu foloseam un stil foarte boroc. Făceam tot ce putem ca să fiu Sir

Thomas Browne, Gongora sau Lugones sau altcineva. Apoi încercam mereu să însel cititorul,

foloseam necontenit arhaisme sau neologisme. Acum însă încerc să scriu cuvinte cât mai simple.

Încerc să evit cee ace în engleză se cheamă cuvinte dificile sau cuvinte de dicționar. Fac tot posibilul

să le evit. Eu îmi deghidez povestirile îm povestiri simple. De fapt, le rescriu de vreo nouă zece ori,

până când îmi dau sentimental că sunt scrise într-un mod neglijent.

REPORTER: Care credeți că este cea mai bună operă a dumneavoastră?

BORGES: Cred că cea mai bună carte a mea de nuvele este ultima pe care am scris-o, Cartea de

nisip, în ea nu există niciun cuvânt care să-l încurce pe cititor. Povestirile sunt spuse simplu, deși ele

nu sunt deloc simple, din moment ce nu există lucruri simple în univers, totul este complex. Încerc să

fiu cât mai aproape de banal.

REPORTER: Dacă ați fi rugat să recomandați doar două cărți pe care le-ați scris, pe care le-

ați recomanda și de ce?

BORGES: Dacă nu-mi cunoașteți carțile, pe două dintre ele mă aventurez să le recomand atenției

dumneavoastră. O să vă ia cam o oră să le citiți. Prima, o carte de poezii, se intitulează Historia de la




34

noche, iar a doua, El libro de arena. Cât despre celelalte, le puteți da uitării cu ușurință, v-aș fi foarte

recunoscător dacă ați face-o, căci eu le-am și uitat.

REPORTER: Ați avut vreodată impresia că citirorii vă interpretează greșit operele?

BORGES: Dimpotrivă. Cred că mi-o îmbogățesc. Căci la final. Actul de a citi reprezintă o elaborare,

așa cum experiența este și ea o elaborare. Ori de câte ori citesc ceva, acel ceva se schimbă. Si ori de

câte ori scriu ceva, acel ceva este schimbat tot timpul de fiecare cititor în parte. Fiecare experiență

nouă îmbogățește o carte.

REPORTER: Ne puteți da un exemplu?

BORGES: Mă gândesc la Biblie, dacă vă gândiți cât de mult a fost îmbogățită de fiecare generație.

REPORTER: Considerați că sunteți legat de fiecare operă a dumneavoastră? Chiar dacă ați

afirmat că unele trebuie date uitării.

BORGES: Cred că un scriitor este mereu schimbat de produsul său. Poate că la început ceea ce scrie

nu este relevant pentru el. Dacă însă continuă să scrie, va descoperi că aceste lucruri sunt o continuă

provocare. Regret, dar trebuie să spun că am scris cam cincizeci sau șaizeci de cărți și totuși descopăr

că toate aceste cărți există în prima carte pe care am publicat-o, în acea carte obscură, scrisă cu foarte

mult timp în urmă.

REPORTER: Puteți spune că acea carte este cartea sufletului dumneavoastră?

BORGES: Mă reîntorc mereu la această carte în care mă regăsesc și-n care-mi aflu cărțile viitoare.

Tot ce pot să fac este să recitesc această carte și să rescriu ce este acolo. Asta e tot ceea ce pot să fac.

REPORTER: Doar o ultimă întrebare pe care o să v-o adresez. Ce sfat le-ați da persoanelor

care doresc să înceapă să scrie?

BORGES: Un scriitor trebuie să scrie cu o anumită inocență. Nu trebuie să se gândească la ceea ce

face. Altfel, nu scrie poezie adevărată.

² Întrebările Interviului imaginat au fost elaborate de eleva BITIUȘCĂ Alina, pornind de la

fragmente dintr-un discurs al autorului, despre literatură și creație (sursa: volumul Jorge

Luis Borges - Cărțile și noaptea, Editura Junimea, 1988).




35

DESEN REALIZAT DE COTEA LUIZA CĂTĂLINA, CLASA a XI- a




36

ECOURI L ITERARE, D IA LOGURI INTERDISC IPL INARE - PARTEA A I I -A

PROF. MAGDA BARCAN

1) Poștașul sună întotdeauna de două ori

Titlul episodului nu are legatură directă cu versiunea filmului reușit de Jack Nicholson si

Jessica Lange, ci una indirectă cu poștașul, mai nou, curierul lumii noastre moderne. Dar, daca tot

veni vorba de film, îmi dau seama că nu m-am intersectat cu el (filmul) de o mulțime de ani și realizez

că ar fi timpul să-mi recondiționez memoria.

În schimb, poștașul este prezent la ușa casei într-o manieră consecventă și realistă, exact cand

ți-e lumea mai dragă. Vorba vine! Ca nu ți-e așa dragă lumea, cât e să-ți fie date câteva clipe de

amorțire a realității în pragul amiezii. Lovește în ușă cu setea omului care trebuie să scape de deșert

și să ajungă la oaza cea mai apropiată. Soneria e stricată de vreo 4 ani, dar nu o mai repar, mă sperie

mai tare decât zgomotul metalului iscat de bocănitul lui, familiar deja.

Copilul și-a făcut comandă o pereche de pantaloni. E la al 50-lea pachet de acest fel, celelalte

100 de pachete sunt cu alte articole rulate pe net. Casa trebuie extinsă considerabil pentru garderoba

care tinde spre infinit. Nu știu unde le caută, cum rostogolește site-urile, nu atinge hainele, așa cum




37

nu ating nici eu cuvintele, dar le găsește și primește comenzile. Poștașul sună (bate) întotdeauna de

două ori, să fie sigur că-mi activează șirul de îngrijorări ce se pune în mișcare odată cu nepotrivirea

mărimilor. De fiecare dată (aproape), trebuie să iau legatura cu doamna care ajustează aceste visuri

materializate în îmbrăcăminte, le prinde sau le desprinde cu ace și mașini de cusut iîntr-un număr ce

se dorește a fi favorabil. Dar sunt frumoase!, aud un ecou dintr-o altă cameră! Pentru mine nu-s nici

frumoase, nici urâte, ci, mai degrabă, obositoare, de o calitate incoloră, nu mă interesează povestea

lor, asa cum nu mă interesează notiunea de vlogger, deși am primit reproșul mutual al ignoranței mele

vădite. Pachetele cele mai liniștitoare sunt acelea care apar din țări îndepărtate precum Suedia, de

exemplu. De acolo se ivesc niște papuci (imi scapă denumirea), care te reintroduc în lumea

devoratoare de încălțări de un anumit tip, cartea de vizită, permisul ce-ți asigură adaptarea la lumea

mondenă. Papucii nu-ți dau nicio bătaie de cap, vin exact pe mărirea, culoarea și calitatea dorite,

direct proporționale cu suma achitată, formată din mai multe cifre. Dar sunt de firmă! Nu știu ce

firmă, cred e doar o sintagmă.

- Ce rochie drăguță! De unde ți-ai luat-o?

- De pe net, vine raspunsul scurt al vreunei amice.

Interesant că, desi sunt un locatar permanent, cu acte în regula al lumii virtuale, nu mă atrage

în niciun fel drumul mătăsii. La acest capitol, am nevoie de o vizualizare clară, tridimensională, fără

alte tonuri decât cele proprii dimensiunii de culoare certă. Bucuria achiziționării de pe net este pentru

unii, probabil, aidoma cu fericirea mea de a devora cuvintele din acest spațiu, de a le redefini,

transforma în sensuri care construiesc modele existențiale noi, cu o umbră de zâmbet, dacă se poate!

3) Astăzi am fost șoferiță 3 ore, cu o scurtă

întrerupere de alimentare. Sunt în plin progres, deși

șofez de o eternitate, parcă nu mă mai obosește așa

repede șofatul la drum lung, ori vorba vecinului meu

octogenar: doamna, nu ați muncit destul la viața

dvs.! Ce-i drept, îl privesc cu invidie (de după

perdele) cum își ia Matizul în fiecare dimineață, la

cei trecuți de 85 ani. Cică petrece mult timp la

bibliotecă, se documentează direct din cărțile

franceze și-i place istoria în continuare. Are o

grădină în spatele blocului și un solariu, evident.




38

Totul confecționat și cultivat de el. Ne-a dat și nouă o bucată de pământ, că doar e al tuturor, să-l

săpăm, straturi, zmeură, căpșuni, ce-om dori, numai să ne apucăm de treabă. După primul hârleț, cred

că am crescut în ochii lor (are și o soție eternă) cu un etaj. E sprinten, atent, politicos, dar nu aude.

Ne înțelegem prin țipete, după auzul meu, după al lui - nu știu cum e, are o proteză auditivă și-mi

urmărește atent mimica feței, intuiește ce ar trebui să audă. În fine, va pleca împreună cu soția lui,

ceva mai în vârstă, la Constanța, așa face în fiecare vară și ne lasă nouă locul plătit de la primărie, că-

i mare bătălia pe cap de mașină. Au o casă acolo, ce urmează a fi zugrăvită luna viitoare. Nu cred că

o remobilează. Dar mai știi!? Anul trecut l-am întrebat dacă poate conduce mașina atâția km și nu are

nevoie de mai multe pauze. Nu, îmi strigă el, în 500 de km am făcut o singură pauză - 30 de minute.

M-am uitat lung și nesigur, dar zâmbetul lui jovial și privirea sinceră din ochii cenușii ai vârstei m-

au convins că nu glumește. Unii-s nemuritori.

De fapt, voiam să povestesc despre altceva în drumul meu de 3 ore, dar m-am luat cu vecinul

și am divagat bine de tot, așa încât mă întorc altădată cu episodul dorit.

4) Liniște

În ultima perioadă, încerc să înot spre suprafață din

tumultul oceanului urban, cu valuri înalte, naufragii,

visuri frânte, spre locuri pașnice, verdeață, flori de cireș,

adieri de primăvară și altfel de voci. Aproape că e

Paradisul, într-o vecinătate imediată- varianta

pământească; l-am descoperit cu mirare dincolo de un șir

de case înlănțuite, cu un grilaj de fier implacabil. La

intrare se taie bilete întocmai ca la Grădina Botanică,

spectacol în aer liber, dar altfel de teatru, unul absurd al vieții și al morții. Cei care își poartă doar

pașii pe acolo, sunt lăsați să intre liber, fără bilet. Eternitatea este atât de aproape, doar 15 minute mă

despart de ea, dar nu am fost niciodată prea curioasă ce lume imensă și tăcută stă pitită dincolo de

strada animată. Monumente aliniate matematic, sculpturi de marmură, îngeri coborâți din cer, poze

noi sau vechi, șterse de trecerea anilor adăpostesc povești de viață. Pe aleea principală îl descopăr pe

profesorul meu de psihologie, Andrei Cosmovici. Acum câțiva ani, conducea mașina prin Tătărași si

mă întrebam de ce a dispărut din peisajul traficului. Intuiam că a plecat de tot, dar nu mă așteptam

să-l reintalnesc așa de simplu în plimbarea mea. Poza de pe piatra funerară e a tatălui, alături e bunicul,

toți profesori universitari. For that you need pedigree and not a degree.




39

Ingineri, doctori, actori, poeți, scriitori, academicieni au numele inscripționate odată cu profesia lor,

certitudinea ce-i leagă cu cei care îi citesc, rătăciți ca mine. Ceilalți îi poartă în suflet. Asta e pe aleea

principală, pe cele secundare nu le-am explorat încă.

Nu demult, chiar se jucau de-a v-ati ascunselea, aici, prin soare, se plimbau, zâmbeau, iubeau

cu speranță și mister, se îmbrățișau, îmbătrânind de fericire, își purtau adolescența până la ultima

picătură de viață. Unii s-au retras de tot sub lespezile titanice, alții au alt plan: să se obișnuiască cu

veșnicia. Îngerul cu aripi diafane și piatră nu ascund nimic, sunt trecute doar datele de naștere și-și

așteaptă cu răbdare locatarii eterni. Îmi imaginez un dialog:

- Pe unde te-ai plimbat astăzi?

- Am trecut pe la mormântul meu, am făcut curat, am aprins candela, am adus flori...

E doar un exercițiu simplu de asumare a vieții și a morții, nu-mi dau seama în ce paradigmă

și-au confecționat structura ce îi determină în a-și construi casa veșnică, rece, de piatră, perfect

finisată, eventual, cu un epitaf tulburător.

Acum câtiva ani îmi scoteam niște fotografii în variantă palpabilă și mă uitam la modelele

expuse pentru eternitate. Domnul care se ocupa cu profesia pozelor m-a întrebat dacă-s interesată de

astfel de fotografii. Am zâmbit. Nu, nu mă interesează deloc. Dar sigur mă interesează o bancă de pe

alee și am să o cumpăr, așa cum unii investesc în veșnicie de timpuriu.

5) Acasă

Mama stă culcată de o săptămână (și mai bine) cu o pernă

electrică ce-i încălzește spatele, cu televizorul pe Eurosport

și telefonul lipit de o mână, cea în care palma a luat forma

smartphon-ului. Cealaltă mână e libera pentru a-l butona.

Impropriu spus! Ar fi timpul ca atingerea să fi ajuns fină ca

mătasea; încă nu, apasă pe touchscreen sănătos, precum pe

o sonerie, îndelung, așteptând ca gazda să-i răspundă. După câteva luni, deja concurează cu orice elev

la mânuirea obiectului, cred ca aș prinde-o și la oră, citind vreun articol despre Wawrinka sau Raonic.

E fascinată. Sunt încântată că am reușit să o conving sa pătrundă în lumea asta mai bună și mai

îngăduitoare, ce-ți poate împinge zilele într-un soi de optimism și mirare, pe care nici măcar Freud

nu l-a anticipat. La rându-mi, și eu am fost atrasă în acest spațiu fantezist și intangibil de Mara, când

a împlinit exact 13 ani și nu am putut să o refuz.




40

Dintr-o lovitură, are aproape 200 de prieteni pe fb.

-Mamă, cine este doamna asta drăguță care îți dă like și îți trimite inimioare?

- Nu o cunosc, dar am să mă interesez, văd cî avem prieteni comuni. Am dat accept la toată

lumea, dar nu prea îi stiu, foști elevi, și-au schimbat numele...

Pe unii îi mai recunosc, seamănă leit cu unul dintre părinți.

Cu ocazia asta, sora mea din Germania a revenit instant la Cândesti, iar eu am rămas tot la

200 de km distanță; e într-o permanentă discuție despre rutina zilnică, povești de bucătărie, copii,

televizor. Toate s-au apropiat de mama.

- Vrei să te învăț să trimiți poze?

Mă privește sceptic, neîncrezătoare că ar putea reuși. Avem două lecții: una pe whatsapp, alta

pe mess. Am făcut câteva exerciții de fixare, mâine îi dau extemporal.

Mă roagă să-i completez câmpurile libere cu locul natal, studiile. Îi explic ca nu-s importante,

dar simt o suferință la refuzul meu și-mi revizuiesc opțiunea conștiincios.

-Vă rog, faceți puțină liniște!- zice mama cu glasul suferind al spondilozei cervicale

prelungite. Vreau să-i urmăresc pe Stevens și Williams, mai sunt câteva bile.

Snooker-ul a rămas sportul ei preferat. După tenis! Îi cunoaște pe toți: Ding, O' Sullivan,

Selby, Trump, Allen, Harry, Maguire, Marco Fu etc. Îmi povestește despre ei, bilele de toate culorile,

loviturile de strategie cu tacul. Fiecare are antrenor, așa cum Simona-a avut pe Darren Cahill.

Întotdeauna m-am întrebat dacă e nevoie de multe formule de fizică și matematică pentru o lovitură

de grație.

Mama a croșetat, mai bine de jumătate de viață cuvinte în clasă și acasă. În rest, are croșetate

niște mileuri, lungi, late, ce acoperă aproape toată masa și scad vederea cu ceva dioptrii. A ieșit la

pensie când se apropia de 52 de ani, dacă mai avea puțina răbdare, putea să aștepte și să fie acum

tânără pensionară, la numărul magic 69, care tocmai s-a aprobat. Dar a preferat snooker-ul.

După o scădere simplă, as avea 7 ani de muncă, ceea ce ar da un suflu nou existenței mele

efemere. Dar nu, eu fac parte dintre aceia care vor pleca direct cu Daniel și Anca din școală, asta e

firma mea funerară favorită, dintre cele 500 care sunt în Iași și așteaptă să câștige o pâine pe spinarea

ta. Printre multitudinea de inscripții seducător-mortuare ce-ți luminează diminețile, am văzut că au




41

una care se intitulează: Decese - Urgențe. Nu știu dacă trebuia să plâng, dar mi s-a părut o glumă

reușită. Am divagat puțin.

Într-un fel, e explicabil, cum adică să nu-ți mai recunoști elevii după 20 de ani de pensie?

Trebuie să-i păstrezi vioi, mișcători, pasionați de matematică 😁, cu toți iubiții de pe fb, care-s

dragostea vieții lor, iar după 2 luni, jură altă dragoste eternă. Așa ceva nu este permis a se da uitării

în câțiva ani de pensie. Legătura creată va rămâne indestructibilă, nici ei nu te pot uita usor, aici nu

mai dezvolt, subiect tabu!

Aș mai filosofa puțin pe apanajul senectuții din care fac parte rutina, posomorârea, dar mama

mă salvează și dă semne de întremare.

Va confecționa prăjitură cu nucă și glazură de ciocolată, împachetată de 1000 de ori pentru

mine. Dar astăzi are o misiune suplimentară: să fotografieze prăjitura și să o șeruiască prietenilor ei

din telefon. Cred ca i-ar servi și pe cei din realitatea de odinioară, dar s-au retras încet și sigur, unul

câte unul. Nu, nu au murit.

DESPRE TALENTUL MAGDEI SAU EVADĂRI D IN REAL

PROF. NATALIA COPĂCEL




42

Dragă Magda, la tine discursul matematic nu doar că se împletește cu cel literar, ci se ciocnește,

de-a dreptul, cu el, devenindu-i asimptotă verticală, tinzând spre limite nebănuite, hrănindu-se din

substanța unui real sublimat. Cu tine, banalul devine spectacol existențial sau contemplare, lumea

obiectuală sare în fraze glumețe sau voit tenebroase și se avântă, mai apoi, în câte un binom scindat,

poate, între oniric și realitate. Omul e o sumă de posibilități, e figura caldă a mamei, e chipul drag al

copilului, e chiar poștașul/curierul grăbit, poștașul care merge pe sfoară, pe aceeași sfoară, grăbit,

iremediabil grăbit, obsesiv grăbit, e omul înte-un bazar virtual ce promite frumusețea la un click

distanță, e omul invizibil sau intelectualul căruia i-a rămas, uneori, mic locul în lume, e omul

plimbăreț prin locuri care duc spre eternitate. O sumă de combinații, aranjamente de spirit, permutări

sau grupuri de cuvinte în care, vedem bine, ironia, umorul, aluzia, insinuarea și tot subînțelesul stau

bine alături, în câte o poveste atât de frumos croită.

Și nu, nu e deloc ciudat ca matematica să se afle la doar o aruncătură de băț...a sufletului, de atâtea

povești ce se ascund în noi. Uite, cuvintele, ce frumos le-ai prins între degete, și ce bine le șade sub

privirea ta, sub condeiul ascuțit și lucid al conștiinței.

Îmi cer iertare dacă am greșit cumva lecția aceea grea, despre matematică, nici nu mai știu dacă

binomul era al lui Newton sau al altcuiva... Pesemne că gândurile mele au rămas agățate într-o limită

care tinde spre infinit la visare.




43

ECOURI D IN ISTORIE

Pagina 44 – CE ÎNSEAMNĂ MAREA UNIRE DE LA 1918? CIOBANU MIHAELA, LAUȘ DELIA, CLASA a XI-A C

Coordonator: Prof.dr. Ilie Eliza

Pagina 47 – EVOLUȚIA DRAPELULUI ROMÂNESC IN CEI 100 DE ANI DE EXISTENȚĂ Coordonator: Prof.dr. ILIE ELIZA

Pagina 50 – HORA - SPIRITUALITATE,

IDENTITATE ȘI CULTURĂ UNGUREANU TEODOR, CLASA a XI- a C

Coordonator: Prof.dr. ILIE ELIZA

Pagina 53 – IAȘUL ÎNTRE TRECUT ȘI PREZENT... CATĂTĂLIN DUMITRIU, CLASA a IX- a A Coordonator: Prof.dr. HORCEAG ELENA




44

CE ÎNSEAMNĂ MAREA UNIRE DE LA 1918?

CIOBANU MIHAELA, LAUȘ DELIA, CLASA a XI- a C

Coordonator: Prof.dr. Ilie Eliza Acum 100 de ani, la Alba Iulia

”Și cât de sfântă era ziua aceea, 1 decembrie 1918, cum se îmbrățișau românii, cât de senină

le era fața, cum au uitat fiecare de ce religie, de ce confesiune și cărei clase aparține! Se vedeau că

sunt fii ai aceluiași neam, care se înfățișau nu numai în haine frumoase, ci curățindu-și și sufletul, ca

astfel lepădând toate patimile și toate urile, să intre în pământul făgăduinței.” (Fragment din

discursul lui Ștefan Cicio-Pop, rostit în Camera Deputaților la 1 decembrie 1932)

În anul 2018 comemorăm 100 de ani de la evenimentul politic major al anului 1918:

desăvârșirea statului național român, realizată prin unirea provinciilor românești cu România. La

început a fost unirea Basarabiei cu România (27 martie 1918), mai apoi unirea Bucovinei cu

România (28 noiembrie 1918), iar în final unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului

cu Țara Mamă, România (1 decembrie 1918). Cele trei uniri formează împreună Marea Unire de la

1918, iar în 2018, la 100 de ani de la acele evenimente, sărbătorim CENTENARUL MARII

UNIRI.




45

Duminică, 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, vântul bătea tăios și era frig. Vârtejuri reci de

ninsoare și lapoviță măturau orașul. Zeci de mii de țărani, mii de mineri, intelectuali, cu fanfare și

steaguri tricolore în frunte, unii cu copii în brațe, porneau din toate colțurile Ardealului, cu sănii, cu

trăsuri, cu trenuri, cu căruțe, călare sau pe jos spre Alba Iulia. La 100 de ani de la acest eveniment

100 de români din județul Covasna vor reface Drumul Unirii către Cetatea Alba Iulia, cu căruțele, și

vor purta drapele din perioada interbelică. Punctul de întâlnire al Marșului Centenarului Marii Uniri

a fost localitatea Vâlcele, unde s-au adunat pe 25 noiembrie, pentru a ajunge la Alba Iulia în data de

1 decembrie. Potrivit iniţiatorilor, proiectul a presupus deplasarea unei delegaţii cu 100 de

participanţi, cu căruţele, pe traseul parcurs de înaintaşii noştri care, în condiţiile specifice anului 1918,

au străbătut sute de kilometri, în căruţe şi pe jos, pentru a fi prezenți la Marea Adunare Naţională de

la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918.

România nu mai arată ca acum 100 de ani, după Marea Unire. În 28 iunie 1940, în urma

Pactului Ribbentrop-Molotov, România este sfâșiată, din nou, și pierde Basarabia, Bucovina și

Ținutul Herței. Umbra acelei zile, tragice pentru România, este încă resimțită de întreaga suflare

românească. Comemorarea Centenarului României, pe lângă o sărbătoare plină de bucurie, trebuie să

fie și un motiv de reflecție, dar mai ales de conștientizare că e de datoria noastră să refacem ceea ce

au pus în operă românii în ziua de grație 1 decembrie, a anului 1918.




46

Românii au sărbătorit Centenarul asa cum au știut mai bine. În București au defilat

aproximativ 4000 de soldați români și străini în Piața Arcului de Triumf. Şi în Spania, unde este cea

de-a doua mare comunitate de români din afara graniţelor, a fost marcată Ziua Naţională cu cântece

populare româneşti care au răsunat în centrul capitalei Madrid. Iar la Paris, un moment festiv s-a

desfăşurat la Arcul de Triumf, unde sute de oameni au asistat la o defilare cu steagurile României. Şi

la Bruxelles, românii s-au adunat pentru a petrece româneşte cu mâncare tradiţională, muzică şi

dansuri populare. În comunitățile istorice, Centenarul a fost sărbătorit prin dansuri și cântece

românești.

Cei 100 de ani de istorie au fost deja scriși, dar împreună putem contribui la scrierea

următorilor 100 de ani. Chiar dacă nu vom mai putea participa la următoarea sărbătoare de 200 de

ani, împreună putem face România mai bună și mai frumoasă, pentru că merită și pentru ca nepoții și

strănepoții noștri să se bucure de această țară minunată. La mulți ani, România!




47

EVOLUȚIA DRAPELULUI ROMÂNESC IN CE I 100 DE ANI DE EX ISTENȚĂ

În anul 2018, numit și anul centenarului, România comemorează 100 de ani de la un mare

eveniment politic, și anume, desăvarșirea statului național român, prin unirea provinciilor românești,

formând, în mod oficial, România de astăzi. În decursul acestor ani, țara noastră trece printr-o mulțime

de schimbări pe toate planurile.

Tricolorul, așa cum îl știm astăzi, a fost adoptat în anul 1867 (după Unirea Moldovei cu Țara

Românească) și păstrat până în anul 1948, când comunismul a ajuns la putere, înlăturându-l pe Regele

Mihai I. Astfel, drapelul suferă câteva schimbări în acești ani ai istoriei române.

În constituția din 1866 se prevedeau următoarele: „Culorile Principatelor – Unite urmează a

fi Albastru, Galben și Roșu”. Ordinea și dispoziția culorilor au fost stabilite de către deputații de la

acea vreme, în cadrul unei adunări, la 26 martie 1867.

Steagul României, după Marea Unire:

Mai târziu, după Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 – ziua în care se sărbătorește Ziua

Națională a României - drapelele militare erau tricolore și aveam pictată în centru stema României.

În colțuri se găseau cifrele regale ale monarhilor Ferdinand I, Carol al II-lea și Mihai I, încoronate și

înconjurate cu o coroană de frunze de stejar din aur. Hampa drapelelor avea în vârf o acvilă de metal

cu zbor în jos, încoronată și purtând în cioc o cruce.




48

Steagul României în perioada comunismului:

La trei ani după terminarea celui de-al doilea Război

Mondial, în urma venirii comuniștilor la putere și instaurarea

republicii, în România au fost interzise toate însemnele

regatului, inclusiv stemele și steagurile tricolore care le

purtau.

Pe data de 9 ianuarie 1948, a fost emis un decret în ceea

ce prevedea că noua stemă a republicii să fie înfățișată prin

următoarele: „un tractor, un grup de trei furnale pe câmpul unui soare care răsare, înconjurat de o

înmănunchere de spice de grâu, legate de o panglică având inscripția Republica Populară Română și

inițialele R. P. R. la capătul spicelor”.

În 1965, o nouă constituție prevedea la articolul 118: „Drapelul Republicii Socialiste România

poartă culorile albastru, galben și roșu, așezate vertical, cu albastru lângă lance. În mijloc este așezată

stema Republicii Socialiste România”.

Steagul Revoluției:

Din Decembrie 1989, încă de pe data de 17, stema R.S.R. a fost decupată de pe drapele, fiind

înlocuită cu un cerc gol. De aici a apărut și sintagma „drapel cu gaură”.

Decretul-Lege nr. 2 din 27 decembrie 1989, care privea constituirea, organizarea și

funcționarea Consiliului Frontului Salvării Naționale prevedea la articolul 1 că „drapelul țării este

tricolorul tradițional al României, având culorile așezate vertical” în ordinea amintită cunoscută

deja.




49

Steagul României în prezent:

Ultima modificare a drapelului a venit

în 1994: „Drapelul României are formă

dreptunghiulară. Lățimea drapelului este egală

cu 2/3 din lungimea acestuia, iar dimensiunile

fâșiilor culorilor sunt egale”. Tot în 1994 au fost

stabilite și culorile definitive ale steagului:

albastru cobalt, galben crom și roșu vermion.

În zilele noastre, drapelul se regăsește în multe

moduri reprezentative, ceea ce ilustrează importanța majoră a acestuia în existența noastră, a românilor de pretutindeni.




50

HORA - SP IR ITUAL ITATE , IDENTITATE Ș I CULTURĂ

UNGUREANU TEODOR, CLASA a XI- a C

Coordonator: Prof.dr. ILIE ELIZA

Hora este un dans tradiţional românesc care strânge pe toată lumea într-un cerc mare. Dansatorii se

ţin de mână şi cercul se învârte, de obicei în sens invers acelor de ceasornic, iar fiecare dansator

urmează o succesiune de trei paşi în faţă şi un pas în spate.

În secolul 19 „primavara popoarelor” încurajează studiul culturilor naţionale. Doi ani după

mişcările revoluţionare din 1850, Anton Pann scrie unsprezece melodii în „Spitalul amorului” ( sau

Cântătorul dorului ). Béla Bartók publică în 1918 „Dansuri populare romaneşti” şi „Muzica populara




51

românească din Maramureş”. Dar nu este primul scriitor care se concentrează pe comori melodice

din România. Nu se cunoaşte creatorul original, hora rămâne dansul reprezentativ al românilor.

Izvoarele dansului se trag din trecutul îndepărtat, aflându-le la traci şi geto-daci. Din cele mai vechi

timpuri viaţa cotidiană a poporului a fost însoţită de dansurile de colectivitate, în care s-a reflectat

energia emoţională: „Hora”, „Sârba”, „Bătuta”, „Brâul” „Învârtita”, „Trei lemne”, etc.

La mijlocul secolului al XIX–lea noţiunea de „horă” cu sensul ei general este înlocuită cu noţiunea

„Joc”. Jocul era organizat de un grup de flăcăi. Ei strîngeau bani şi angajau muzicanţi. În zilele de

sărbătoare jocul dura de obicei de dimineaţă până seara târziu.

În secolele al XIX–lea – XX–lea dansurile libere sunt înlocuite cu dansurile de pereche şi cele de

grup. Peste Carpaţi, în cetatea băniei, pictorul Theodor Aman surprinde prin arta culorii minunatele

hore ţărăneşti, lăsându-ne moştenire celebra pânză cu “Hora de la Aninoasa”. Muzica, sculptura şi

celelalte arte frumoase i-au dat noi sensuri artistice.

Dincolo de valorile etnofolclorice cuprinse în ritmurile specifice fiecărei zone, hora primeşte şi

semnificaţii istorice. Figurinele de lut ars descoperite de arheologi şi denumite în mod simbolic “Hora




52

de la Frumuşica” sunt o mărturie a existenţei milenare a acestui dans pe meleagurile noastre. El nu

este întâlnit la alte popoare.

Numele de Horea este o poreclă ce îşi are originea în aceeaşi “horă” la care Nicola Urs cânta din

fluier moţilor din Albac. Răscoala lui Horea este asemuită unui foc aprins în jurul căruia se învârte

hora celor trei căpitani: “Trage hora ca să joc/ La lumina celui foc”. Cel care conferă semnificaţii

profund sociale şi-i întăreşte mesajul istoric este bardul de la Mirceşti, Vasile Alecsandri prin

faimoasa “Horă a Unirii”, caracterizată de Mihai Eminescu drept “cea mai frumoasă horă a neamului

românesc”.

Versurile sale au fost puse pe muzică de către compozitorul Alexandru Flechtenmacher şi s-a cântat

şi jucat în marile pieţe din oraşele Bucureşti şi Iaşi cu ocazia dublei alegeri a domnitorului Alexandru

Ioan Cuza. Din acest moment, hora a devenit simbolul înfrăţirii tuturor românilor. La 24 ianuarie

1859, cântecul şi dansul s-au contopit în ritmul aceleiaşi simţiri:

“Hai să dăm mână cu mână/ Cei cu inima română,/ Să-nvârtim hora frăţiei/ Pe pământul României”.

De atunci, pentru România, hora devine un dans şi un cântec al chemării revoluţionare, un simbol al

biruinţei şi legământului celor care, înfrăţiţi se simt ai acestui neam şi ai acestui pământ.

Ca într-o horă, parcă îşi dau mâna Carpaţii şi formează un minunat brâu toate apele. Hora e ceva

din ritmul fluierului sfânt al lui Iancu, din faptele măreţe ale lui Cuza, din dangătul clopotelor de la

Putna şi Alba Iulia, din îndemnul spre marea Unire cu Ţara. Ea este astăzi expresia cea mai fidelă a

permanenţei şi libertăţii, este metafora renaşterii noastre naţionale. Pe parcursul istoriei sale

îndelungate dansul în Moldova a suferit mereu transformări, reflectând dezvoltarea culturală a

Moldovei, însă, şi-a păstrat elementele sale tradiţionale, care stau astăzi la baza dansului contemporan

moldovenesc.




53

IAȘUL ÎNTRE TRECUT Ș I PREZENT. . .

CATĂTĂLIN DUMITRIU, CLASA a IX-A a Coordonator: Prof.dr. HORCEAG ELENA

TEATRUL NAȚIONAL ÎN 1912

Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași este o instituție publică culturală, aflată în subordinea Ministerului Culturii și Cultelor, fiind cel mai vechi Teatru Național din România. Clădirea Teatrului Național din Iași este înscrisă în Lista Monumentelor Istorice.




54

TEATRUL NATIONAL IN 2019

UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA ÎN 1860




55

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) este o universitate de stat din Iași și una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior din România, situată într-unul dintre cartierele istorice ale orașului, Copou, și cuprinzând 15 facultăți și numeroase centre de cercetare

UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA ÎN 2019




56

CATEDRALA MITROPOLITANĂ DIN IAȘI ÎN 1919-1940

Catedrala Mitropolitană din Iași, cu hramul Sfânta Parascheva, Întâmpinarea Domnului și Sfântul Mucenic Gheorghe,

este biserica catedrală a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, una dintre cele șase catedrale mitropolitane ortodoxe din România.




57

CATEDRALA MITROPOLITANĂ DIN IAȘI ÎN 2019

Palatul Culturii - palat al muzeelor, recunoscut ca efigie a orașului Iași, a fost construit în stil neogotic și a reprezentat una dintre ultimele expresii ale romantismului în arhitectura oficială. Palatul Culturii este sediul Complexului Muzeal Național „Moldova”, ce cuprinde Muzeul de Istorie a Moldovei (1916), Muzeul Etnografic al Moldovei (1943), Muzeul de Artă (1860), Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu” (1955)

PALATUL CULTURII ÎN 1910

PALATUL CULTURII ÎN 2019




58

RÂPA GALBENĂ ÎN 1924

Esplanada Elisabeta din Iași este o lucrare de amenajare a spațiului public situată în zona cunoscută sub numele de Râpa Galbenă, o zonă cu o diferență de nivel importantă aflată la baza Dealului Copou. A fost construită la sfârșitul secolului al XIX-lea - începutul secolului al XX-lea pentru a facilita circulația pietonilor între zona Gării din Iași, Dealul Copou și zona centrală a orașului.




59

GARA DIN IAȘI ÎN 1934

Gara Iași este o gară de cale ferată din municipiul Iași (România), care a fost construită în anul 1870. Ea se află localizată în Piața Gării. Este gara principală a municipiului Iași, fiind în același timp una din cele mai tranzitate din România, după numărul de călători. Gara Iași a fost inclusă în Lista monumentelor istorice din județul Iași, elaborată în anul 2004.

GARA DIN IAȘI ÎN 2019




60

ECOURI D IN ECONOMIE

Pagina 60 – FIRMELE DE EXERCIȚIU ÎN ȘCOALA NOASTRĂ APOLLO & ARTEMIS

CLASA a - XI- a F, FIRMA DE EXERCIȚIU COORDONATĂ DE PROF. DR. MOCANU BRÎNDUȘA – MARIA

Pagina 64 – FIRMA DE EXERCIȚIU ÎN ȘCOALA NOASTRĂ...




61

F IRMELE DE EXERCIȚ IU ÎN ȘCOALA NOASTRĂ

APOLLO & ARTEMIS CLASA a XI- a F, FIRMA DE EXERCIȚIU COORDONATĂ DE PROF. DR. MOCANU BRÎNDUȘA - MARIA Arta de a expune

Misiunea noastră

Suntem o firmă ce desfășoară activități de creare, promovare a imaginii dorite, tipar publicitar

pentru partenerii noștri de afaceri într-un mod artistic, creativ, inovativ.

Viziunea noastră

Firma noastră își propune să devină un nume important în domeniul publicității, oferind

mediului de afaceri/cultural/academic/instituțional soluții eficiente, artistice, dinamice, inovative de

creare și promovare a imaginii, activităților desfășurate. Acest lucru este posibil prin investirea în

inovații tehnologice, în dezvoltarea, perfecționarea angajaților noștri ce-și desfășoară activitatea într-

un domeniu dinamic, în plină dezvoltare.

Reflectarea artistică a realității

Sigla și sloganul publicitar

Oferindu-i o floare, îți exprimi aprecierea.

Oferă-i o agendă în care îi poți scrie “Tu ești

primavara mea! Te iubesc!”




62




63

F IRMA DE EXERCIȚ IU Î N ȘCOALA NOASTRĂ. . .

Târgul Firmelor de Exercițiu 2019

Colegiul Economic Administrativ din Iași a organizat, cu sprijinul Ministerului Educației

Naționale, a Inspectoratului Școlar Județean Iași și a Centralei Rețelei Firmelor de Exercițiu, ediția a

VI-a a Târgului Regional al Firmelor de Exercițiu “Pași spre succes”. Proiectul a fost aprobat în

CAER 2019, Domeniul Tehnic, poziția 1484.

Târgul Regional al Firmelor de Exercițiu “Pași spre succes” s-a desfășurat în perioada

10 – 11 mai 2019 la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”, Iași, Sala Pașilor Pierduți.




64

Târgul Regional al Firmelor de Exercițiu- Pașcani, ediția a VI-a




65

Târgului Național al Firmelor de Exercițiu, Bacău 2019




66




67

ECOURI D IVERSE

Pagina 69 – ECOURI DIN TRECUT BUTNARU ALEXANDRA, CLASA a IX- a A

PROF.COORDONATOR: MORĂRAȘU VIOLANDA

Pagina 73 – INFLUENȚA TEHNOLOGIEI ÎN COMUNICAREA INTERUMANĂ LUCAȘENCO CĂTĂLINA, CLASA a XI- a C

Pagina 81 – SUCCES SAU VALOARE? DILEMA SOCIETĂȚII CONTEMPORANE

LUCAȘENCO CĂTĂLINA, CLASA a XI- a C




68

ECOURI D IN TRECUT

BUTNARU ALEXANDRA, CLASA a IX- a A

PROF.COORDONATOR: MORĂRAȘU VIOLANDA

Aventura noastră începe în Brașov, aici fiind fascinați de arhitectura clădirilor păstrată și

încorporată în refugiul mult iubit nu doar de noi, ci și de cei străini.

Fie că vii aici doar pentru o fotografie sau din curiozitate, nu poți să nu admiri frumosul din jurul

tău, simțindu-te pierdut într-o altă eră.




69

Castelul Peleș a fost următorul pe lista noastră de exporare. El este unul dintre cele mai importante

edificii de tip istoric din România, având caracter de unicat și este, prin valoarea sa istorică și artistică,

unul din cele mai importante monumente de acest fel din Europa celei de-a doua jumătăți a secolului

al XIX-lea. Castelul are 160 de camere și mai multe intrări și scări interioare. Turnul central măsoară

nu mai puțin de 66 de metri înălțime. Pe lângă Peleșul propriu-zis, în zonă au mai fost înălțate încă

două construcții mai mici, Pelișorul și Foișorul.




70

La Castelul Bran, legenda Contelui Dracula ne urmărea îndeaproape, de la micile tarabe cu suveniruri

până la adevărata Casă a groazei. Dracula, personajul romanului cu acelaşi nume scris la sfârsit de

veac XIX de irlandezul Bram Stoker, este un conte transilvan, stăpân al unui castel ridicat undeva pe

vârf de stâncă înaltă, de unde străjuiește valea râului şerpuind prin Principatul Transilvaniei.

Lacul Roșu este localizat într-o zonă minunată, dinspre Gheorgheni, o zonă muntoasă care ni se

înfățișează prin frumusețile sale unice: pășuni verzi, pârâuri repezi, brădeturi uriașe, serpentine care




71

ne oferă priveliști splendide. Apa lacului capătă, uneori, nuanțe roșiatice, sugerând senzații și efecte

înspăimântătoare. Cauza manifestării acestui proces se găsește la lacul Veresko care, în timpul ploilor

abundente, dizolva continutul de ocru de fier al întregii zone contribuind, astfel, la colorarea apei. O

altă variantă de legendă susține că, la nașterea lacului, niște pastori au căzut victime pământului și

sângele lor se ivește în apa lacului.




72

După vizitarea Lacului Roșu ne putem continua drumul plimbându-ne pe malul pârâului Bicaz,

ajungând la un loc unic din toată Europa, adică la Cheile Bicazului. Valea formată printre stânci de

calcar va fi greu de uitat pentru oricine. Stânci verticale și de înălțimi apăsătoare, pârâuri de munte,

cascade mai mari și mai mici și peșteri sunt cele care alcătuiesc curiozitățile Cheilor care

impresionează orice privitor.

INFLUENȚA TEHNOLOGIE I ÎN COMUNICAREA INTERUMANĂ

LUCAȘENCO CĂTĂLINA, CLASA a XI- a C

1. Introducere 2. Rolul tehnologiei în viața cotidiană 3. Impactul tehnologiei asupra comunicării 4. Influențe pozitive și influențe negative asupra comunicării 5. O privire în trecut: atunci și acum 6. Concluzie




73

Introducere

"Mă tem de ziua în care tehnologia va înlocui interacţiunile dintre oameni. Lumea va avea o

generaţie de idioţi".

Albert Einstein

În ultimul deceniu, tehnologia a pătruns în toate sferele vieții cotidiene, astfel, în prezent, este

imposibil să îți imaginezi măcar o zi fără gadget-urile moderne și toate facilitățile pe care le oferă. În

acest mod omul și-a simplificat viața, prin simpla apăsare a unui buton pentru a rezolva mare parte a

problemelor.

Tehnologia ne ajută să fim mai rapizi, atât în procesul de comunicare, cât și în orice alt domeniu. Dar,

pe lângă toate aceste avantaje, nu trebuie uitat faptul că există și efecte negative care, precum o bombă

cu ceas, se manifestă cu întârziere.

Rolul tehnologiei în viața cotidiană

Telefonul este cel mai răspândit gadget, devenind un obiect indispensabil pentru omul contemporan.

Este utilizat pentru a îmbunătăți comunicarea, a fi la curent cu ce se întâmplă pe glob la momentul

actual, a îndeplini sarcinile de la serviciu sau, pur și simplu pentru relaxare și recreere.




74

Impactul tehnologiei asupra comunicării

Datorită faptului că simplifică viața, telefonul, încet-încet, a început să înlocuiască treptat

comunicarea verbală, oamenii fiind atrași tot mai mult de mediul virtual. Cu toate că omul este o

ființă socială, răspândirea la scară largă a rețelelor de socializare, a născut o nouă tendință cu caracter

anti-social. Mulți preferă să își petreacă timpul cu prietenii on-line, alegând mesajele scrise în

detrimentul comunicării vii.




75

Acum, un copil de doi ani care abia învață să vorbească știe să utilizeze telefonul, iar adolescenții se

ascund de lumea înconjurătoare în spatele ecranelor performante, fiind poeți în mediul virtual și muți

în realitate.




76

Influențe pozitive și influențe negative asupra comunicării

Influențe pozitive

² Elimină distanța în procesul de comunicare, intensificând globalizarea;




77

² Permite accesul la un volum mare de informație;

² Unește persoanele cu interese comune

Influențe negative

² Creează doar iluzia că ești înconjurat de oameni, când, în realitate, ești singur;

² Poate fi mijloc de propagandă pentru unele idei extremiste, limbaj necenzurat, și răspândire a

unor informații false;

² Reduce capacitatea de a întreține o discuție tete-a-tete, creează dependență;

² Diminuiază vocabularul tinerilor, datorită utilizarii excesive a “emoji-urilor” și abrevierilor.

O privire în trecut: atunci și acum

Cândva copiii se jucau pe afară,acum stau în fața ecranelor și se joacă on-line.

Cândva, oamenii își scriau scrisori, acum doar mesaje scurte




78

Cândva toți se salutau, acum nimeni nu vede ce se petrece în jur




79

În mintea ta: În realitate:

Concluzie

Tehnologia este indispensabilă vieții, dar cu toate acestea, oamenii au devenit sclavii propriei

creații. Fără să realizăm am pierdut granița dintre lumea virtuală și lumea reală. Comunicăm ore în

șir pe internet, dar ne este frică să spunem ceva când ne întâlnim, avem sute de prieteni on-line, dar

în realitate suntem singuri. Aceste dileme ale societății moderne reprezintă problemele pe care tânăra

generație va trebui să le înfrunte.

Bibliografie / surse online

https://www.google.ru/search?newwindow=1&biw=1366&bih=623&tbm=isch&sa=1&ei=3OqvXO

SLFfqi1fAP4MGm0AQ&q=un+grup+de+prieteni&oq=un+grup+de+prieteni&gs_l=img.3...171857




80

.175620..176043...0.0..0.0.0.......0....1..gws-wiz-img.q-PXS-FFass#imgrc=_ (Toate pozele au fost

preluate de pe Google)

https://blogatu.eu/impactul-tehnologiei-asupra-comunicarii/?fbclid=IwAR1rkeOXwfbn7ZsX-

zFgO4DAgdxZ4FDyIFS6QfJy3AhPC3sduq_x9BsT6FE

http://e-conexiuni.ro/archives/2193?fbclid=IwAR2BGQgrLVBHRn0qHuBv401ch3DLbSvp-

hNb6GnOtJcVo5S1CRncOW1xvDg

SUCCES SAU VALOARE? D ILEMA SOCIETĂȚ I I CONTEMPORANE

LUCAȘENCO CĂTĂLINA, CLASA A XI-A C

Albert Eistein spunea : * Nu căutați să fiți oameni de succes, căutați să fiți oameni de

valoare!*. Cu toate că această afirmație are un secol, ea rămâne până în prezent actuală și plină de

sens. Ne aflăm într-o societate unde toți trăiesc în goana după avuție, nu avem timp pentru lucrurile




81

importante și uităm tot mai mult de valorile umane. Fiecare persoană dorește să găsească cheia spre

succes, spre o viață mai bună. Ne plângem că oamenii din jurul nostru sunt lipsiți de sentimente, fără,

însă, să observăm că noi înșine am uitat să fim oameni. Societatea a devenit una egoistă, nevoile

personale fiind mai presus de toate, uităm că există și alți oameni lângă noi. Toți alergăm după succes,

însă într-un final ajungem să rămânem singuri și ne plângem că nu am obținut nimic pe parcursul

vieții.

Deci, ce este succesul? Ce semnificație are acest cuvânt de reușește să schimbe oamenii?

Aceste întrebări mi le-am adresat adesea, însă sincer, nu pot să mă hotărăsc și să aleg un răspuns

firesc. Pentru fiecare perioadă a vieței noastre, succesul înseamnă altceva. Primii pași pe care îi

facem, primele cuvinte pe care le rostim, primul prieten pe care avem, primele litere pe care le-am

scris și primul examen pe care l-am trecut cu brio. Toate acestea reprezintă succesul, însă ce rost are

dacă prin intermediul cuvintelor am rănit persoana care ne-a adus pe lume, după primii pași am

crescut și am fugit de acasă, ne-am trădat cel mai bun prieten doar pentru că el nu se încadrează în

compania celora care sunt în pas cu moda, iar după primul examen, am refuzat să mai învățăm pentru

celelalte și am ajuns să nu promovăm.

Deci, ce rost are succesul dacă nu știm să ne bucurăm de el? Eu cred că acest lucru se

întâmplă, fiindcă uităm cel mai important lucru, să fim oameni de valoare. Ce-ar fi fost dacă am fi

utilizat cuvintele pentru a mulțumi celora din jurul nostru? Dacă nu ni-am fi părăsit cel mai bun

prieten, ci am fi fost lângă el când avea nevoie, dacă am fi promovat toate examenele și am fi ajuns

să studiem la o facultate prestigioasă, după care am fi fost în stare să aducem o schimbare societății

noastre. Însă, din păcate, nu putem ști ce s-ar fi întâmplat dacă..... .

Cu toate acestea, îndrăznesc să îmi imaginez ce ar fi dacă..... . Ce ar fi dacă toți am uita de

grijile pentru ziua de mâine, fiindcă noi trăim aici și acum. Dacă ne-am gândi cum să facem prezentul

mai bun nu doar pentru noi înșine, ci pentru noi toți, viața tuturor se va schimba radical. Oare e atât

de greu să facem o faptă bună pentru cei din jurul nostru? Să oferim ajutor și să-i tratăm pe ceilalți cu

bunătate. Ce fel de oameni suntem dacă am ajuns să pricinuim durere aproapelui nostru doar pentru

a atinge succesul? De ce ne este atât de greu să realizăm că binele pe care îl facem ni se întoarce

înzecit? Un om pe care tu l-ai susținut atunci când i-a fost greu, sau pe care l-ai ajutat atunci când

situația i se părea fără scăpare, mereu te va ține minte, iar în subconștientul lui, tu vei fi o persoană

cu o valoare nemăsurabilă, fiindcă o faptă bună te înalță.




82

Eu sunt sigură că oamenii care sunt cu adevărat de succes, sunt cei care au valoare. Sunt acele

persoane care atunci când au urcat pe drumul vieții nu au fost singuri, iar după ce au urcat ultima

treaptă, nu au uitat de cei care le-au fost alături. Cele mai marcante personalități sunt cele care au

luptat pentru a aduce o schimbare, pentru a lăsa în urma lor fapte și lucruri care să-i inspire și să-i

motiveze pe cei din jur, pentru a rămâne o pagină albă în istoria omenirii, care este marcată de atât

de multe file negre. Când vorbim despre Albert Eistein, Mihai Eminescu, Cristofor Columb, Isaac

Newton, Wolfgang Amadeus Mozart, Platon, Constantin cel Mare, Socrate, Vincent Van Gogh,

putem spune cu tărie că ei sunt oameni de valoare. Ei și-au adus contribuția în evoluția umanității,

ecoul numelor lor răsunând până astăzi.

Desigur, puteți să mă contraziceți, deoarece nu toți au acest dar și nu sunt capabili să lase în

urma lor o amprentă pe peretele istoriei, însă fiecare drintre noi poate să schimbe ceva, deoarece

schimbarea vine din interior. Valoarea unui om rezidă în ceea ce dă el, și nu în ceea ce e capabil să

primească. Astfel, dacă vom începe să ne gândim mai mult la valorile sacre ale omenirii, vom ajunge

oameni de succes.

În concluzie pot spune, că adevăratele valori sunt cele care nu se pierd în timp, sunt cele care

te măresc ca personalitate, și chiar dacă lumea contemporană tinde să nu le mai prețuiască și să le

uite, ele oricum vor rămâne pilonii unei societăți adevărate. Astfel, o persoană care se ghidează în

viață după aceste principii morale, mereu va reuși să căștige încrederea și respectul celor din jur, iar

acest lucru este cel mai important. Valoare noastră ca persoane este nemăsurabilă, ea constând din

dorința de a-i ajuta pe cei din jurul nostru, aspirația către perfecțiunea divină și tendința de a face

lumea din jur mai bună. Așadar, afirm cu încredere faptul că valoarea unui om nu constă în ceea ce

el are, ci în ceea ce el este, succesul constând nu din faimă și bunuri materiale, ci din recunoaștere,

acceptare și iubire.




83

Desenul pentru copertă a fost realizat de Gugulică George Gabriel, elev al clasei a XI-a F

ECOURI și PERSPECTIVE

Colegiul Economic Administrativ Iași

REVISTA COLEGIULUI ECONOMIC ADMINISTRATIV, nr. 2 / anul școlar 2018-2019 REVISTĂ MAGAZIN CALEIDOSCOP DESTINATĂ ELEVILOR DIN CICLUL LICEAL

Fondată la Iași în 2006

APARE SEMESTRIAL

colegiul economic administrativ iași ecouri și perspective...nicoleta burduhosu -clasa a xi- a c...

Documents