Comunicarea stă la baza relaţiilor dintre oameni. Relaţionarea între indivizii unei societăţi constă, în prima instanţă,în SCHIMBUL DE INFORMAŢII. Ori de câte ori un individ vrea să transmită o informaţie altui individ, vom spune că el vrea să COMUNICE. Aşadar, INFORMAŢIA stă la baza COMUNICĂRII.

DEFINIŢIE: ORICE SITUAŢIE ÎN CARE ESTE PREZENTĂ

INFORMAŢIE ESTE O SITUAŢIE DE COMUNICARE.

ideea de

comunicare

EMIŢĂTORUL vede REFERENTUL şi iniţiază situaţia de comunicare. El inventează un MESAJ(FRAZĂ/PROPOZIŢIE). Mesajul este CODIFICAT – adică are o formă pe care o înţelege atât el cât şi RECEPTORUL. MESAJUL CODIFICAT este transmis printr-unCANAL FIZIC=CANAL DE COMUNICAŢIE(vorbă, semn, scris, desen,etc.) şi ajunge la RECEPTOR,tot codificat. Cunoscând codul comun, RECEPTORUL va decoda mesajul şi îl va înţelege, fiindu-i făcutcunoscut REFERENTUL (subiectul mesajului). Odată înţeles mesajul, RECEPTORUL va putea răspunde în acelaşi mod, creându-se o situaţie de comunicare.

mesaj codificat

referent

decodificare

codificare

Mesajdecodifica

t

referent acelaşi referent

CANAL DE COMUNICARE

Este ce mai folosit tip de comunicare al zilelor noastre. Dezvoltarea atât de rapidă a tehnologiei comunicaţiei a sporit procentul de acte comunicative orale având un foarte mare rol în dezvoltarea relaţiilor inter-umane. Comunicarea faţă în faţă este cea mai importantă formă de comunicare orală, ea beneficiind de aportul comunicării non-verbale(limbajul corpului, mimica, etc.).

Mesajul oral se propagă prin canale (naturale sau artificiale) accesibile simţului auditiv al receptorului.

Bineînţeles că şi în acest caz, pentru ca actul de comunicare să fie reuşit, el trebuie să conţină elementele menţionate anterior.

Diferenţa între comunicarea faţă în faţă şi cea făcută prin intermediul unui aparat emisie-recepţie (telefon,etc) este lipsa aportului comunicării non-verbale.

Caracteristicile pe care trebuie să le posede un mesaj scris pentru a fi eficient sunt următoarele:

trebuie să fie uşor de citit; trebuie să fie corect; trebuie să fie adecvat direcţiei de transmitere; trebuie să fie bine gândit.

Având aceste lucruri în minte vom putea iniţia o situaţie de comunicare prin scris. Evident trebuie să ştim să scriem corect, iar receptorul trebuie să ştie să citească corect. Sunt condiţii de tip sine qua-non.

Există diferenţe considerabile în ceea ce priveşte comunicarea scrisă şi cea verbalăCOMUNICAREA ORALĂ COMUNICAREA SCRISĂ

• Grad ridicat de personalizare • Grad ridicat de formalizare

• Feed-back imediat • Feed-back întârziat

Nu se înregistrează� înregistrare permanentă�

Eficienţă pentru mesaje simple� Eficienţă pentru mesaje complexe�

Pierdere acurateţe� Păstrare acurateţe�

Informaţie non-verbală disponibilă� Informaţie non-verbală indisponibilă sau �redusă

În cadrul comunicării non-verbale putem include:

limbajul prin semne adoptat de persoanele cu deficienţă de vorbire şi auz;

limbajul trupului;

mimica;

gesticulaţia;

codul Morse (folosit în cadrul armatei şi a poştei);

Deşi, aparent,cea mai neînsemnată cale de transmitere a informaţiei, comunicarea non-verbală îşi pune întotdeauna amprenta asupra comunicării verbale faţă în faţă, clarificând tipul de relaţie care se va stabili între emiţător şi receptor, şi dând totodată multe indicii în ceea ce priveşte personalitatea fiecărui individ. În ceea ce priveşte limbajul semnelor, putem menţiona că acestui tip de comunicare îi este acordat din ce în ce mai multă importanţă contribuind la împiedicarea rupturii ce ar putea apărea între oamenii normali şi cei cu dizabilităţi. În acest caz, limbajul semnelor este mereu dublat de mimică şi gesticulaţie.