“Nu poate fi justiţie şi ordine într-o societate în care indivizii sunt lipsiţi de consecvenţă logică, dar nici disciplină şi consecvenţă individuală nu poate fi într-o societate lipsită de ordine şi justiţie. Ambele forme, ambele aspecte ale spiritului cresc organic, împreună.”

“Normativitatea este inerentă vieţii spirituale. Viaţa socială este o emanaţiune a spiritului omenesc. De aceea viaţa socială este implicit încercuită în norme. Rigurozitatea logică a acestor norme se accentuează cu cât viaţa socială, evoluând, se depărtează de circumstanţele pur animale în care a luat naştere şi se pătrunde mai mult de influenţele pe care le suferă de la nevoia de normativitate inerentă spiritului.”

Eugeniu Speranţia (18 mai 1888, Bucureşti - 11 ianuarie 1972, Bucureşti) este un poet, prozator, estetician şi memorialist. Este fiul Elenei şi al scriitorului Theodor D. Speranţia. 

 În studierea dezvoltării științei juridice românești nu poate fi evitat unul din intemeitorii filosofiei dreptului în România,sociologul,filosoful Eugeniu Sperantia.Preocupat de mai multe domenii ale științei sociale,în domeniul stiintelor juridice pornește de la idea că dreptul reprezintă o realitate socială.Din acest motiv,ginditorul afirma c sociologia și științele sociale speciale pot furniza o bogată informație necesară cunoașterii vieții juridice.E.Sperantia într-o anumită măsură "balanseaza” între sociologie și � �drept,aducînd elementul sociologic în drept și elementul juridic în sociologie. Dintre operele sale mai importante mentionam: � "Definiția și preistoria filosofiei" (1914),

"Legile și formele gandirii" (1934),

"Curs de filosofia dreptului" ,

“Principii fundamentale de filosofie juridical” (1936), ”Introducere în filosofia dreptului” (1946), “Viata,spirit,drept și stat” (1938). Din activitatea sa filosofico-juridică putem delimita cîteva probleme cheie care au fost abordate de gînditor.: -contribuția sa la conturarea statului dreptului ca știință-aprecierile cu privire la opera de legiferare și autoritatea legii

-combaterea teoriilor rasiste privind dreptul -raportul dintre drept subiectiv și drept obiectiv -preocuparea de a descoperi legile obiective ale evoluției dreptului. Ginditorul constată că în sec XIX folosofia dreptului a fost contestată "de triumful efemer al ��materialismului și de triumful îndreptățit al empirismului”,și încearcă să-și aducă contribuția sa la reabilitarea filosofiei dreptului.El pornește de la ideea că a caută cauza,originea și istoria dreptului în ��genere,este cercetare științifică;pe cînd a căuta posibilitatea principală și destinația generală,această e cercetare filosofica”. E.Sperantia încearcă să contureze obiectul filosofiei dreptului care are sarcina de a stabili fundamentul finalității și justificării morale,esența și factorii determinanți ai dreptului și al enciclopediei juridice care se ocupă de problemele unei introduceri în filosofia dreptului. Problemele:1.definiția dreptului ca realitate socială; 2.clasificarea dreptului; 3.originea și evoluția istorică a dreptului; 4.principii ideologice care justifică autoritatea sau obligativitatea dreptului; 5.istoria doctrinelor generale și filosofice în drept; Ginditorul încearcă să demonstreze importanța filosofiei dreptului în activitatea juridică practică,în crearea dreptului și aplicarea lui.Legislatorul trebuie să aibă în vedere nu numai prevederile legale dar și valorile filosofice. Societatea crează legia¦.E.S a încercat să demonstreze că elaborarea normelor este un fenomen �firesc în viața socială.El susține că ele propun o unitate de scopuri,valori,necesități care trebuiesc respectate în interiorul colectivității omenești,dar și o necessitate de supunere la norme,necesitate ce există în oameni.Necesitatea normei în viața socială se datorează faptului că spiritul proiectează spontan în afară procedeul pe care-l folosește pentru obținerea ordinei și armoniei din sine insusia¦.Norma introduce în viață socială exigențele rațiunii sau a spiritului armonizat cu sine însuși. � Definiția dreptului este deci următoarea: adreptul este forma sub care condițiile de viață ale societății ��sunt realizate prin forța de constrîngere a statului."/ a"dreptul este un sistem deductiv de norme sociale� destinate ca printr-un maximum de justiție realizabilă să asigure un maximum de socialitate într-un grup social determinat." E.S. clasifică normele juridice:-cardinale,destinate să garanteze existența vieții sociale -adventive,destinate să asigure existența și aplicarea normelor cardinale. În această clasificare el încearcă să determine cauzele necesității normelor juridice.Adversitatea interumană este principală, iar în lipsa acesteia normele juridice nu ar fi necesare.Ginditorul consideră cea mai adecvată definiție a dreptului,în sens de drept obiectiv și care diferențiază normele juridice de cele sociale:”dreptul este un sistem deductiv de norme sociale destinate ca,printr-un minimum de justiție realizabilă să asigure un maximum de socialitate într-un grup social determinat.”Aici putem observa lipsa sancțiunii și a oricărei amintiri despre caracterul coercitiv al dreptului. Ginditorul susține că toate raporturile sociale au la bază anumite valori care atrag subiectele acestor raporturi.Lucrurile fără valoare nu ne interesează,nu există pentru noi,iar ceea ce are valoare noi vrem să posedăm.Orice interes este tendința posesiunii unei valori. E.S. diferențiază valori conceptuale nelimitate care pot fi satisfacute oricui și valori materiale care sunt limitate și care provoacă competiție între oameni,dand naștere conflictelor între aceștia.Acest conflict pune în pericol raporturile sociale,deci de aici rezultă că societatea are nevoie de niște norme care să oprească această competiție sau măcar să diminueze efectele secundare.

Drept-morala Morala este un total de norme ale cărei principii sunt impuse în exclusivitate de convingerile persoanale și au consens colectiv datorită identității formale a spiritului uman.Pentru gînditor, morala este raționala exclusiv necesară. De aici rezultă că este o asemănare între normele morale și cele juridice,ambele presupun o derivație logică dar le deosebește scopul.Normele morale nu au drept scop maxima sociabilitate.Aici persoana e interesată de faptul că acțiunile sale stau în armonie logică cu anumite principii și norme în care ea crede. Definiție:morala,e un total de norme generale ale conduitei practice personale care se impun conștiintei ca absolute valabile și implică excluderea oricărei contraziceri. E.S. recunoaște rolul important al moralei în viața socială,mai ales ca un factor decisiv în educarea oamenilor în spiritual respectării legilor. Dreptul obiectiv și dreptul subiectiv-raport. Dreptul obiectiv:dreptul este un sistem deductiv de norme sociale destinate ca printr-un minimum de justiție realizabilă să asigure un maximum de socialitate într-un grup social determinat. Dreptul subiectiv:interes garantat printr-o normă socială. Are trei elemente: 1.interesul 2.obiectul interesului 3.garantarea interesului printr-o normă. Ginditorul recunoaște că există dovezi suficiente care să demonstreze faptul că poate exista norme ce apără interesele individuale independente de atitudinea societății.Aceste norme fac parte din drept deoarece provin din rațiunea umană. De asemenea E.S. specifică că aceste norme,acest drept nu vă este recunoscut niciodată de dreptul obiectiv deoarece este o creație a societății pentru societate și are drept scop un maximum de sociabilitate posibilă. În afară de cele trei elemente are și treiconditii: 1.un subiect de drept; 2.un organ care garantează; 3.o eventuală și posibilă lezare împotriva căreia intervine garanția. .Dreptul subiectiv face ca dreptul obiectiv să se aplice,să trăiască.Mai întîi apare interesul individual,iar pentru organizarea lui apare normă. Dreptul obiectiv există pentru a consacra și apăra dreptul subiectiv. E.S încercînd să explice obligativitatea normelor adoptate de legislator recurge la însuși legislatorul.Legea este produsul voinței tuturor.Adevărata libertate apare atunci cînd individul se supune legii,deoarece numai așa acționează conform propriei voințe.Scopul activității legislatorului e că dreptul să acționeze în interesul păcii sociale. Dreptul pozitiv. El pornește de la premise că dreptul nu este ceva neschimbător ci apare că un organism viu,în continuă creștere.De asemenea atrage atenția asupra influenței transformarilor mediului social asupra diferitelor laturi ale dreptului.Este de menționat că E.S. a încercat să descopere legile evoluției dreptului.El evidențiază 14 legi ce guvernează acest process dar care pot fi reduse la două: 1.Legea evoluției dreptului,analog cu orice proces vital. 2.Legea afirmării progresive a dreptului,împreună cu acea a spiritualității omenești. Problema statului.

Statul este prin originea sa o dezvoltare,o amplificare a nevoii de justiție.Statul tinde să devină un scop în sine.Scopul principal și fundamental al statului,după E.S.,este de a asigura și a apăra aplicarea consecventă a unui anumit ansamblu de principii referitoare la viața socială,adică realizarea unei justiții concepută într-un anumit mod. Semnificația operei de filosofie a dreptului a lui E.S. constă în contribuția sa la întemeierea unei astfel de discipline în România și în legitimarea locului și rolului ei în cadrul disciplinelor filosofiei și dreptului,în știința și cultura românească.