contabilitatea organizatiilor guvernamentale
TRANSCRIPT
CONTABILITATEA ORGANIZAȚIILOR
GUVENAMENTALE
Cap. I. Descrierea organizației guvernamentale
I.1. Scurt istoric
În luna mai 2005, misiunea Comisiei Europene (C.E.) pentru evaluarea capacității
administrative a României în domeniul achizițiilor publice constata grave deficiențe
funcționale la nivelul sistemului implementat la vremea respectiva, care, împreună cu practicile
derogãrilor ad-hoc de la prevederile legislației în cazul atribuirii unor contracte de mare
anvergurã au ridicat mari semne de întrebare pentru Comisia Europeană privind capacitatea
Romaniei de a-și asuma obligațiile ca-i revin în acest domeniu, odată devenită Stat Membru al
U.E.
În acest context ia naștere prin O.U.G. nr. 74/2005, aprobată cu modificări prin Legea
nr. 111/2006, Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor
Publice (A.N.R.M.A.P.), ca instituție publică, în subordinea Guvernului și coordonarea
directă a Primului - Ministru, cu sediul în municipiul București.
I.2. Atribuții și competențe
Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice este
instițutia care gestioneză sistemul de achiziții publice din România, având ca rol fundamental
formularea la nivel de concepție, promovarea și implementarea politicii în domeniul
achizițiilor publice.
În realizarea funcțiilor sale A.N.R.M.A.P. are, în principal, următoarele atribuții:
asigurarea unui cadru legal coerent și armonizat cu acquis-ul comunitar în domeniul
achizițiilor publice;
îndeplinirea obligațiilor corelative derivate din aplicarea prevederilor Directivelor
Uniunii Europene în materie de achiziții publice;
asigurarea unui canal de comunicare permanent cu structurile din cadrul Comisiei
Europene, cu instituțiile publice corespondente din statele membre ale Uniunii Europene și cu
organisme de interes public național;
asigurarea unui cadru corespunzător de aplicare conforma a legislației în domeniul
achizițiilor publice;
dezvoltarea capacității de implementare la nivelul autorităților contractante.
A.N.R.M.A.P. având ca rol fundamental formularea la nivel de concepție, promovarea și
implementarea politicii în domeniul achizițiilor publice, îndeplinește următoarele funcții:
elaborarea strategiei în domeniul achizițiilor publice, în conformitate cu cerințele
acquis-ului comunitar;
reglementarea procedurilor pentru atribuirea contractelor de achiziție publică;
2
reglementarea cadrului legal referitor la aplicarea procedurilor pentru atribuirea
contractelor de achiziție publică;
monitorizarea, analiza, evaluarea și supravegherea modului de atribuire a contractelor
de achiziție publică;
reprezentarea României în cadrul comitetelor consultative, grupurilor de lucru și
retelelor de comunicare, organizate de catre instituțiile europene;
consilierea metodologică a autorităților contractante în procesul de atribuire a
contractelor de achiziție publica, cu rol de suport în aplicarea corecta a legislației în acest
domeniu;
initierea/sustinerea proiectelor sau acțiunilor de instruire a personalului implicat în
activități specifice achizițiilor publice, cu rol de suport în dezvoltarea capacității de
implementare a legislației la nivelul autorităților contractante.
I.3. Organigrama
Structura orgnanizatorică a A.N.R.M.A.P era alcătuită la 31.12.2009 din
direcții/departamente/compartimente, care se aflau în coordonarea următoarelor persoane:
• Direcția generală supraveghere, monitorizare și evaluare:
- Radu ANTONESCU, director general;
• Direcția monitorizare și evaluare:
- Jenica IOAN, director;
• Compartimentul supraveghere.
• Direcția generală politici și reglementare:
- Octavian CONSTANTINESCU, director general – exercitare temporară;
- Cristina CLIM, director general adjunct – exercitare temporară.
• Direcția generală analize și dezvoltare operațională:
- VACANT, director general;
• Direcția analize și instruire:
- Raluca MARIAN, director;
• Biroul consultații tehnice:
- Bogdan DOBRIN, șef birou.
• Direcția economico adminstrativă:
- Tina ANDRONACHE, director;
• Serviciul financiar contabilitate:
- Roxana GRECU, șef serviciu;
• Serviciul administrativ:
- Anton BUDICI, șef serviciu;
3
• Compartimentul achiziții publice;
• Serviciul resurse umane:
- Oana IVAN, șef serviciu.
• Departamentul strategii i comunicare:
- Ioana Teodorescu, director;
• Compartimentul strategii i afaceri europene;
• Compartimentul relaŃii cu publicul.
• Compartimentul audit intern.
• Compartimentul juridic.
4
I.4. Resurse umane Din punctul de vedere al resurselor umane, A.N.R.M.A.P. dispune de un total de 98 de
posturi, dintre care 71 de posturi de funcție publică, 25 posturi cu contract individual de
muncă și 2 posturi de demnitate publică, aferente conducerii instituției.
La finalul anului 2009, în cadrul A.N.R.M.A.P. erau angajate 93 de persoane, din care
85 având studii superioare (aprox. 91% din personal) și 8 având cu studii medii (aprox. 9%
din personal), dintre acestea 66 fiind femei (aprox. 71%) și 27 bărbați (aprox. 29%), iar media
de vârstă a personalului a ramas la 38,21, la fel ca la sfârșitul anului trecut.
Din totalul personalului disponibil, posturile de funcție publică reprezintă 71%, cele cu
contract individual de muncă reprezintă 28%, iar funcțiile de demnitate publică sunt aferente
unui procent de 1%.
I.5. Conducerea organizației guvernamentale
În anul 2009, conducerea instituției a fost asigurată de un președinte cu rang de
secretar de stat, de un vicepreședinte cu rang de subsecretar de stat precum și de un secretar
general:
- Doamna Cristina Trăilă, președinte;
- Domnul Corneliu BURADA, vicepreședinte;
- Domnul Secretar General – Barna SZABO, secretar general până în
luna septembrie 2009, incluzând 90 de zile de concediu medical.
5
Cap. II. Temeiul legal al organizării și funcționării A.N.R.M.A.P.
Hotărâre nr. 525 din 30/05/2007
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 395 din 12/06/2007
privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi
Monitorizarea Achiziţiilor Publice
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 6 alin. (1) şi al art. 9 alin.
(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2005 privind înfiinţarea Autorităţii
Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, aprobată cu modificări
prin Legea nr. 111/2006, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1. - (1) Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice,
denumită în continuare A.N.R.M.A.P., se organizează şi funcţionează ca instituţie publică, cu
personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea secretarului general al
Guvernului.
(2) Sediul A.N.R.M.A.P. este în municipiul Bucureşti.
Art. 2. - (1) În vederea realizării rolului său fundamental privind formularea la nivel de
concepţie, promovarea şi implementarea politicii în domeniul achiziţiilor publice, precum şi
pentru asigurarea unei bune funcţionări a instituţiei, A.N.R.M.A.P. îndeplineşte următoarele
funcţii şi atribuţii principale:
a) elaborează planurile de acţiune în scopul implementării strategiei şi politicilor de
dezvoltare a sistemului achiziţiilor publice;
b) elaborează şi propune spre aprobare Guvernului proiecte de acte normative care au ca
obiect reglementarea în domeniul achiziţiilor publice, precum şi propune Guvernului
modificarea actelor normative care pot aduce atingere compatibilităţii/conformităţii cu
legislaţia comunitară în materie;
c) evaluează necesităţile de perfecţionare a cadrului normativ în domeniu şi propune
măsurile de remediere a deficienţelor constatate în aplicarea acestuia;
d) avizează proiectele de acte normative din alte domenii, care pot avea impact asupra
activităţilor şi domeniului achiziţiilor publice;
e) dezvoltă mecanismele de monitorizare a sistemului de achiziţii publice şi monitorizează
modul de atribuire a contractelor de achiziţie publică;
f) prelucrează informaţiile colectate, constituie şi dezvoltă baze de date şi elaborează
statistici, sinteze şi rapoarte privind sistemul de achiziţii publice;
g) realizează analize, studii şi evaluări privind sistemul de achiziţii publice, propunând
soluţii practice pentru perfecţionarea şi dezvoltarea acestuia;
6
h) supraveghează modul de funcţionare a sistemului de achiziţii publice şi de atribuire a
contractelor de achiziţie publică, dispunând, după caz, aplicarea sancţiunilor prevăzute de
legislaţia în vigoare din domeniul achiziţiilor publice;
i) menţine legătura operaţională cu serviciile tehnice specializate în domeniul achiziţiilor
publice ale Comisiei Europene şi ale celorlalte instituţii europene, precum şi cu instituţiile
corespondente din statele membre, asigurând participarea la întrunirile periodice, în cadrul
comitetelor consultative, a grupurilor de lucru în domeniul achiziţiilor publice organizate la
nivelul acestora;
j) menţine legătura comunicaţională şi operaţională cu structurile specializate care au
anumite competenţe în domeniul achiziţiilor publice, consultându-se şi cooperând cu
acestea,cu ministerele şi cu alte organe de specialitate din subordinea Guvernului, cu alte
instituţii publice, precum şi cu societatea civilă;
k) elaborează punctul de vedere la solicitările de clarificare pe care autorităţile
contractante/potenţialii ofertanţi le transmit cu privire la modul de interpretare a prevederilor
legislaţiei în domeniul achiziţiilor publice;
l) acordă consiliere metodologică autorităţilor contractante privind bunele practici în
aplicarea procedurilor de achiziţie publică;
m) elaborează şi publică documente standard, formulare şi modele-cadru, ghiduri, manuale
şi alte instrumente operaţionale pentru aplicarea procedurilor de atribuire a contractelor de
achiziţie publică, precum şi suporturi de curs şi alte materiale informative în domeniul
achiziţiilor publice;
n) avizează programa de pregătire şi perfecţionare profesională în domeniul achiziţiilor
publice;
o) avizează persoane fizice şi/sau juridice care desfăşoară activităţi de perfecţionare şi
pregătire profesională în domeniul achiziţiilor publice;
p) atestă/certifică formatorii şi participanţii la cursurile de pregătire şi perfecţionare
profesională în domeniul achiziţiilor publice;
q) organizează întâlniri periodice cu participanţii din sistem şi cu alte organisme interesate
pentru identificarea soluţiilor optime de perfecţionare a sistemului achiziţiilor publice;
r) elaborează şi difuzează comunicate, informaţii de interes public privind activitatea
instituţiei şi funcţionarea sistemului de achiziţii publice;
s) întocmeşte rapoarte periodice de activitate;
t) întocmeşte situaţiile financiare proprii, potrivit legii;
u) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin acte normative pentru domeniul său de
activitate, precum şi cele conferite expres sau care decurg din acorduri internaţionale la care
România este parte.
(2) Proiectele de acte normative, care pot avea impact asupra activităţilor reglementate de
legislaţia privind achiziţiile publice, se supun spre adoptare Guvernului numai după obţinerea
avizului din partea A.N.R.M.A.P.
7
Art. 3. - (1) Asigurarea unui cadru legal coerent şi armonizat cu acquis-ul comunitar în
domeniul achiziţiilor publice, precum şi modificarea, completarea şi urmărirea modului de
punere în aplicare a acestuia sunt încredinţate A.N.R.M.A.P., care este învestită să adopte
măsuri, în condiţiile legii, pentru a preveni, a stopa sau a remedia efectele produse de
încălcarea prevederilor legale în domeniu.
(2) Sancţiunile prevăzute de lege pentru eludarea sau încălcarea prevederilor legale
în domeniul achiziţiilor publice se aplică de persoane din cadrul A.N.R.M.A.P., împuternicite
prin ordin al preşedintelui A.N.R.M.A.P.
(3) În vederea aplicării dispoziţiilor prevăzute la alin. (2), metodologia de
supraveghere de către A.N.R.M.A.P. a modului de atribuire a contractelor de achiziţie publică
se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.R.M.A.P. şi se publică în Monitorul Oficial al
României, Partea I.
Art. 4. - (1) Preşedintele A.N.R.M.A.P., denumit în continuare preşedinte, conduce întreaga
activitate a instituţiei, îndeplinind următoarele atribuţii principale:
a) organizează, coordonează şi controlează aplicarea legilor, ordonanţelor şi hotărârilor
Guvernului, a ordinelor şi instrucţiunilor emise potrivit legii în domeniul achiziţiilor publice,
cu respectarea limitelor de autoritate şi a principiului autonomiei locale a instituţiilor publice
şi a operatorilor economici;
b) iniţiază şi avizează proiecte de lege, ordonanţe, hotărâri ale Guvernului, care pot avea
impact asupra activităţilor şi domeniului achiziţiilor publice, în condiţiile stabilite prin
metodologia aprobată de Guvern;
c) acţionează pentru aplicarea strategiei proprii a A.N.R.M.A.P., integrată celei de
dezvoltare economico-socialăa Guvernului;
d) emite ordine şi instrucţiuni, potrivit art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
74/2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 111/2006;
e) fundamentează şi elaborează propuneri pentru bugetul anual, pe care le înaintează
Guvernului;
f) urmăreşte proiectarea şi realizarea investiţiilor din cadrul A.N.R.M.A.P., în limita
bugetului aprobat;
g) reprezintă interesele instituţiei şi ale statului în raporturile cu terţe persoane fizice sau
juridice din ţară şi din străinătate, în conformitate cu acordurile şi convenţiile la care România
este parte şi cu alte înţelegeri stabilite în acest scop;
h) iniţiază şi negociază, din împuternicirea Guvernului, în condiţiile legii, încheierea de
convenţii, acorduri şi alte înţelegeri internaţionale sau propune întocmirea formelor de aderare
la cele existente;
i) contribuie la urmărirea şi controlul aplicării convenţiilor şi acordurilor internaţionale la
care România este parte şi ia măsuri pentru realizarea condiţiilor în vederea integrării în
structurile europene sau în alte organisme internaţionale;
8
j) coordonează şi urmăreşte elaborarea şi implementarea de politici şi strategii în domeniul
achiziţiilor publice;
k) avizează, în condiţiile legii, înfiinţarea organismelor neguvernamentale şi cooperează cu
acestea în realizarea scopului pentru care au fost create;
l) colaborează cu instituţiile de specialitate pentru formarea şi perfecţionarea pregătirii
profesionale a personalului care îşi desfăşoară activitatea în domeniul achiziţiilor publice;
m) aprobă editarea publicaţiilor de specialitate de informare;
n) participă la şedinţele Guvernului României, în calitate de invitat;
o) alte atribuţii specifice stabilite prin acte normative sau din împuternicirea Guvernului.
(2) Preşedintele are calitatea de ordonator terţiar de credite.
(3) Preşedintele emite ordine de încadrare şi, după caz, de numire, de modificare, de
suspendare şi de încetare a raporturilor de muncă, respectiv a raporturilor de serviciu, aprobă
transferul şi aplică sancţiunile disciplinare prevăzute de lege pentru personalul A.N.R.M.A.P.
(4) Preşedintele are dreptul de a delega competenţe vicepreşedintelui, secretarului general
şi direcţiilor din subordine.
Art. 5. - (1) Vicepreşedintele coordonează activitatea de supraveghere şi monitorizare şi
îndeplineşte şi alte atribuţii delegate de către preşedinte.
(2) În absenţa preşedintelui, vicepreşedintele este înlocuitorul de drept al acestuia.
Art. 6. - (1) Secretarul general coordonează activitatea economico-administrativă şi are
următoarele atribuţii principale:
a) monitorizează şi controlează elaborarea situaţiilor financiare prevăzute de reglementările
în vigoare;
b) asigură funcţionarea în bune condiţii a compartimentelor şi activităţilor din cadrul
A.N.R.M.A.P.;
c) colaborează cu compartimentele de specialitate din cadrul Secretariatului General al
Guvernului, cu secretarii generali din ministerele şi instituţiile aflate în subordinea Guvernului
ori din cadrul celorlalte instituţii ale statului, precum şi cu secretarii judeţelor şi cu directorii
generali de prefectură, în probleme de interes comun;
d) elaborează politicile de personal şi principiile directoare pentru managementul de
personal în concordanţă cu strategia de dezvoltare a A.N.R.M.A.P.
(2) Secretarul general poate îndeplini şi alte atribuţii prevăzute de regulamentul de
organizare şi funcţionare a A.N.R.M.A.P. ori încredinţate de preşedinte.
Art. 7. - (1) În cadrul A.N.R.M.A.P., în subordinea preşedintelui funcţionează următoarele
structuri organizatorice:
a) Direcţia generală politici şi reglementare;
b) Direcţia generală analize şi dezvoltare operaţională;
c) Direcţia generală supraveghere, monitorizare şi evaluare;
d) Direcţia economico-administrativă;
e) Cabinetul preşedintelui;
9
f) Departamentul strategii şi comunicare;
g) Compartimentul audit intern.
(2) Structura organizatorică prevăzută la alin. (1) lit. c) se află în directa coordonare a
vicepreşedintelui.
(3) Structura organizatorică prevăzută la alin. (1) lit. d) se află în directa coordonare
a secretarului general.
Art. 8. - (1) Numărul maxim de posturi din aparatul A.N.R.M.A.P. este de 96, din care un post
de consilier de afaceri europene.
(2) Numărul maxim de posturi prevăzut la alin. (1) nu include postul de preşedinte şi
vicepreşedinte, şi nici posturile aferente Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.
Art. 9. - (1) În cadrul structurii organizatorice prevăzute în anexa nr. 1, prin ordin al
preşedintelui, se pot organiza direcţii, servicii, birouri sau alte compartimente.
(2) Regulamentul de organizare şi funcţionare, structura personalului şi numărul
salariaţilor pentru fiecare direcţie, compartiment sau departament, precum şi atribuţiile şi
responsabilităţile acestora se stabilesc, potrivit legii, prin ordin al preşedintelui, în limita
numărului de posturi aprobate.
(3) Atribuţiile, sarcinile şi răspunderile individuale ale personalului din aparatul
A.N.R.M.A.P. se stabilesc prin fişa postului, pe baza regulamentului de organizare şi
funcţionare.
(4) În cadrul cabinetului preşedintelui se încadrează, prin ordin al preşedintelui,
personalul prevăzut de legislaţia în vigoare.
(5) Departamentul de strategii şi comunicare funcţionează ca direcţie şi se
încadrează exclusiv, pe bază de concurs, cu personalul contractual prevăzut de legislaţia în
vigoare.
Art. 10. - (1) În aplicarea dispoziţiilor art. 9 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 74/2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 111/2006, salariile de bază ale personalului
A.N.R.M.A.P. se majorează cu până la 40%, conform criteriilor stabilite în anexa nr. 2.
(2) În sensul prevederilor de la alin. (1), cuantumul drepturilor salariale individuale
ca urmare a aplicării criteriilor de majorare a salariilor de bază se stabileşte prin ordin al
preşedintelui, în funcţie de atribuţiile specifice şi în măsura în care se îndeplinesc condiţiile
prevăzute.
Art. 11. - (1) În vederea îndeplinirii funcţiei de reprezentare pe lângă instituţiile europene în
ceea ce priveşte domeniul achiziţiilor publice, preşedintele poate desemna, prin ordin,
specialişti ai instituţiei care se detaşează pe lângă Ministerul Afacerilor Externe şi îşi
desfăşoară activitatea în cadrul Reprezentanţei Permanente a României pe lângă Uniunea
Europeană.
(2) Sumele aferente necesare acoperirii cheltuielilor activităţii personalului detaşat
din cadrul A.N.R.M.A.P. se asigură din bugetul A.N.R.M.A.P., în condiţiile art. 5 din
Hotărârea Guvernului nr. 167/2003 privind structura şi încadrarea cu personal a Misiunii
10
Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană, cu modificările şi completările
ulterioare.
(3) A.N.R.M.A.P. beneficiază, prin redistribuire de la Cancelaria Primului-Ministru,
de un post diplomatic în cadrul Reprezentanţei Permanente a României pe lângă Uniunea
Europeană.
Art. 12. - (1) Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital se asigură din venituri proprii şi din
subvenţii acordate de la bugetul de stat prin Secretariatul General al Guvernului.
(2) Veniturile proprii se constituie din:
a) sume reprezentând contravaloarea atestatelor, certificatelor, avizelor emise de
A.N.R.M.A.P. în legătură cu derularea de către instituţiile de formare profesională publice
şi/sau private a unor proiecte ori acţiuni de instruire şi/sau de perfecţionare profesională a
personalului implicat în activităţi specifice domeniului achiziţiilor publice;
b) sume provenite din publicarea de broşuri, cataloage şi alte materiale informative în
domeniul achiziţiilor publice;
c) sume obţinute ca urmare a dezvoltării unor soluţii şi instrumente specifice care pot fi
utilizate de către autorităţile contractante în cadrul procedurilor de atribuire, în condiţiile
prevăzute de lege;
d) fonduri rambursabile/nerambursabile, cum ar fi, fără a se limita la acestea, fondurile
comunitare şi/sau alte fonduri acordate de către instituţiile financiare naţionale/internaţionale,
în condiţiile prevăzute de lege;
e) alte venituri ce se pot realiza în condiţiile prevăzute de alte acte normative în vigoare.
Art. 13. - A.N.R.M.A.P. utilizează un parc propriu de mijloace de transport, format din 8
autoturisme. Consumul lunar normat de carburanţi se stabileşte potrivit dispoziţiilor legale în
vigoare.
Art. 14. - Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 15. - (1) Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului
nr. 895/2005 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea
şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
751 din 18 august 2005.
(2) Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, punctul 11 al literei B din anexa
la Hotărârea Guvernului nr. 167/2003 privind structura şi încadrarea cu personal a Misiunii
Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 114 din 24 februarie 2004, cu modificările şi completările ulterioare,
se modifică potrivit prevederilor art. 11 alin. (3) din prezenta hotărâre.
11
Cap. 3. Bugetul de venituri și cheltuieli pe surse de finanțare
Denumire indicator Cod Buget la
31.12.2008
Buget la
31.12.2009
TOTAL SURSE (a+b+c) 9209
a. TOTAL VENITURI (I+II+III+IV) 9209 8220
VENITURI PROPRII (I+II) 730
I.VENITURI CURENTE 0 550
C.VENITURI NEFISCALE 29 730 550
C.2. VANZARI DE BUNURI SI SERVICII 0 550
VENITURI DIN PRESTARI DE SERVICII SI ALTE
ACTIVITATI
3310 730 550
VENITURI DIN PRESTARI DE SERVICII 331008 0 550
IV. SUBVENTII 8479 7670
SUBVENTII DE LA ALTE ADMINISTRATII 4310 8479 7670
Subventii pentru institutii publice 431009 8479 7670
b. SUME ALOCATE DIN CREDITE EXTERNE 0 0
c. SUME ALOCATE DIN FONDURI EXTERNE
NERAMBURSABILE
0 0
TOTAL CHELTUIELI 5010 9209 8220
a. CHELTUIELI CURENTE 9177 8220
TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL 10 7367 6738
TITLUL II BUNURI SI SERVICII 20 1810 1482
SUBVENȚII 40 0 0
ALTE TRANSFERURI 55 0 0
ASISTENȚĂ SOCIALĂ 57 0 0
ALTE CHELTUIELI 59 0 0
DOBÂNZI 30 0 0
b. CHELTUIELI DE CAPITAL 70 32 0
ACTIVE NEFINANCIARE 71 32 0
c. OPERATIUNI FINANCIARE 79 0 0
ÎMPRUMUTURI 80 0 0
RAMBURSĂRI DE CREDITE 81 0 0
CAPITOLUL 51.10. Autoritati publice si actiuni
externe, din care
9209 8220
Subcapitolul Autorități executive 9209
Total capitol, din care: 51.10 9209 8220
12
CHELTUIELI CURENTE 9177 8220
TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL 10 7367 6738
Cheltuieli salariale in bani 1001 5948 5361
Salarii ce baza 100101 2898 3063
Salarii de merit 100102 97 20
Indemnizatie de conducere 100103 200 194
Spor de vechime 100104 418 442
Alte sporuri 100106 676 778
Ore suplimentare 100107 385 27
Fond de premii 100108 676 226
Prima de vacanta 100109 275 200
Indemnizatii platite unor persoane din afara unitatii 100112 4 1
Indemnizatii de delegare 100113 55 24
Alocatii pentru transportul la si de la locul de munca 100115 0 0
Alocatii pentru locuinte 100116 73 22
Alte drepturi salariale in bani 100130 191 364
Cheltuieli salariale in natura 1002 0
Locuinta de serviciu folosita de salariat si familia sa 100204 0
Contributii 1003 1419 1377
Contributii de asigurari sociale de stat 100301 1019 1066
Contributii de asigurari de somaj 100302 59 28
Contributii de asigurari sociale de sanatate 100303 293 273
Contributii de asigurari pentru accidente de munca si boli
profesionale
100304 27 10
Prime de asigurare de viata platite de angajator pentru
angajati
100305 0 0
Contributii pentru concedii si indemnizatii 100306 15 0
Contributii la fondul de garantare a creantelor salariale 100307 6 0
BUNURI SI SERVICII 20 1810 1482
Bunuri si servicii 2001 852 879
Furnituri de birou 200101 26 37
Materiale pentru curatenie 200102 7 11
Incalzit, iluminat si forta motrica 200103 78 63
Apa, canal si salubrizare 200104 7 8
Carburanti si lubrifianti 200105 35 50
Piese de schimb 200106 17 20
Posta, telecomunicatii, rodio,tv, internet 200108 227 239
Materiale si prestari servicii cu caracter functional 200109 73 107
13
Alte bunuri si servicii pentru intretinere si functionare 200130 382 344
Reparatii curente 2002 8 0
Bunuri de natura obiectelor de inventar 2005 79 25
Alte bunuri de natura obiectelor de inventar 200530 79 25
Deplasari, detasari, transferari 2006 379 229
Deplasari interne, detasari, transferari 200601 94 142
Deplasari in strainatate 200602 285 87
Carti, publicatiisi materiale documentare 2011 34 7
Consultanta si expertiza 2012 0 0
Pregatire profesionala 2013 49 10
Protectia muncii 2014 26 10
Alte cheltuieli 2030 383 322
Protocol si reprezentare 203002 26 10
Chirii 203004 167 141
Alte cheltuieli cu bunuri si servicii 203030 190 171
CHELTUIELI DE CAPITAL 70 32 0
ACTIVE NEFINANCIARE 71 32 0
Active fixe 7101 1 0
Masini, echipamentesi mijloace de transport 710102 0 0
Mobilier, aparatura birotica si alte active corporale 710103 0 0
Alte active fixe (inclusiv reparatii capitale) 710130 1 0
Reparatii capitale aferente activelor fixe 7103 31 0
14
Cap. 4. Documente contabile
1. Angajament bugetar global
AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU REGLEMENTAREA ȘI MONITORIZAREA ACHIZIȚIILOR PUBLICE Data emiterii: 07.01.2010 Compartimentul de specialitate:
PERSONAL Nr. 1
ANGAJAMENT BUGETAR GLOBAL
Beneficiar: Personalul A.N.R.M.A.P.- lei -
Înregistrarea bugetară
Cap. 51.10 subcap. 03 titlu I art. 10.01
Suma: ………………..
Salarii de bază alin. 10.01.01 3.063
Salarii de merit alin. 10.01.02 20
Indemnizații de conducere alin. 10.01.03 194Spor de vechime alin. 10.01.04 442Alte sporuri alin. 10.01.06 778Ore suplimentare alin. 10.01.07 226Fond de premii alin. 10.01.08 27Fond pentru posturi ocupate prin cumul alin. 10.01.10 226Indemnizații de delegare alin. 10.01.13 24
Spațiu rezervat CFPP- viză- refuz de viză- înregistrare individuală
Spațiu rezervat CFPD- viză- refuz de viză- înregistrare individuală
Suma totală: 5.006 lei
Data: 07.01.2010 Semnătura Nr. I data 07.01.2010
Data: 07.01.2010 Semnătura: Nr. I
Ordonator de credite,Data: 08.01.2010
Semnatura: ………2. Propunere de angajare a unei cheltuieli
15
AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU MONITORIZAREA ȘI REGLEMENTAREA ACHIZIȚIILOR PUBLICE Data emiterii: 07.01.2010
Compartimentul de specialitate: PERSONAL Nr.
Scopul: Drepturi salariale în bani pe anul 2010Beneficiar: Personalul A.N.R.M.A.P.
CALCULUL DISPONIBILULUI DE CREDITE BUGETARE - mii lei -Subdiviziunea clasificatiei Bugetului aprobat Cap…….. Subcap…. Titlu……. Art……… Alin……..
Credite bugetare aprobate (ct.940)
Credite bugetare angajate (ct.950)
Disponibil de credite
ce mai poate fi angajat
Suma angajata
Valuta Curs Lei valutarfelul suma
Disponibil de credit ramas de angajat
0 1 2 3 = (col 1-2) 4 5 6 7 8 = (col 3-7)51.10. I. 10.01 5.260 254 5006 5006 X
TOTAL ………………..
Compartimentul Compartimentul de de specialitate* contabilitate *
Data: 07.01.2010 Data: 07.01.2010 Semnatura ……… Semnatura ………
Control financiar preventiv
CFPP CFDP
Data: 07.01.2010 Data: 07.01.2010 Viza VizaSemnatura ……… Semnatura ………
*raspunde de datele inscrise in col 1, 2 si 3
Ordonator de credite,
Data: 07.01.2010 Semnatura:
3. Ordonanțare la plată
16
PROPUNERE DE ANGAJARE A UNEI CHELTUIELI
AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU MONITORIZAREA ȘI REGLEMENTAREA ACHIZIȚIILOR PUBLICE Data emiterii: 08.02.2010
Compartimentul de specialitate: PERSONAL Nr. 1
Natura cheltuielii: CHELTUIELI DE PERSONAL – CHELTUIELI SALARIALELista documentelor justificative: State de plată pentru luna ianuarie 2010Nr. / data angajamentului legal: 1/ 08.02.2010Modul de plata (virament / numerar): numerarLEI / valuta: lei Suma datorata beneficiarului: 270 leiAvansuri acordate si retinute beneficiarului: Suma de plată (LEI):
CALCULUL DISPONIBILULUI DIN CONTUL DE ANGAJAMENTE BUGETARE -LEI-
Subdiviziunea clasificaţiei bugetare
Cap…Subcap…Titlu…Art…Alin…
Disponibilulînaintea
efectuăriiplăţii(ct.950)
Suma deplata
Disponibildupă efectuarea
plăţii
0 1 2 3 = col 1-251.10. I. 10.01 5.006 270 4.736
Numele si adresa beneficiarului: Număr de cont: 24.45.03.04.5556450 PERSONALUL A.N.R.M.A.P Trezoreria (Banca): BUCUREȘTI
Cod:Compartimentul Compartimentul de de specialitate contabilitate *
Data 08.02.2010 Data 08.02.2010.Semnătura ……… Semnătura ………
Control financiar preventiv
CFPP CFDP Data 08.02.2010 Data 08.02.2010Semnătura ……… Semnătura ………
*răspunde de datele înscrise in col 1
Ordonator de credite,
Data: 09.02.2010 Semnătura:4. Angajament bugetar individual
17
ORDONANȚARE DE PLATĂ
AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU MONITORIZAREA ȘI REGLEMENTAREA ACHIZIȚIILOR PUBLICE Data emiterii: 15.01.2010 Compartimentul de specialitate: ADMINISTRATIV
Nr. : 12
ANGAJAMENT BUGETAR INDIVIDUAL
Beneficiar: S.C. ASTRAL S.A. – BUCUREȘTI- lei -
Înregistrarea bugetară
Cap. subcap..titlu. Art. alin.
Tipul angajamentului: individual
Suma: 120
Suma totală: 120
Spațiu rezervat CFPP- viză- refuz de viză- înregistrare individuală
Spațiu rezervat CFPD- viză- refuz de viză- înregistrare individuală
Data: 15.01.2010 Semnătura:
Nr. 12 data 15.01.2010
Data: Semnătura:
Nr. ..... data .......
Ordonator de credite,
Data: 15.01.2010 Semnatura: …………
Cap.5. Înregistrari contabile
18
1. Achiziționarea de la terți a unui pachet de programe informatice în valoare de 3000
Ron.
208 = 404 3.000
2. Plata furnizorului pt programul informatic
404 = 5121 3.000
3. Se realizează din producție proprie o clădire pentru care se efectuează cheltuieli și
se înregistrează consumuri materiale și de natura salarială, în baza documentelor justificative,
în valoare totală de 90.000 Ron. La finele exercițiului bugetar lucrarea fiind neterminată, se
preiau în contul de active fixe corporale în curs, cheltuielile efectuate, astfel:
231 = 722 90.000
4. După o perioadă, se înregistrează recepționarea și darea în folosință a clădirii, în
baza procesului-verbal de recepție finală.
212 = 231 90.000
5. Ieșirea din patrimoniu (vânzarea) unui activ fix corporal in valoare de 1.750 ron.
461 = 791 1.750
6. Se achiziționează de la furnizori materiale consumabile în valoare de 450 ron.
302 = 401 450
7. Achitarea obligațiilor față de furnizor.
401 = 770 450
8. Se primesc prin donație materiale consumabile în valoare de 300 ron.
302 = 779 300
9. Se constată lipsă la inventar combustibil în valoare de 500 ron.
6022 = 3022 500
10. Se acordă un avans, unui furnizor de papetărie în valoare de 270 ron conform
ordinului de plată.
4091 = 5121 270
19
11. Decontarea avansului acordat furnizorului de papetarie
401 = 4091 270
12. Se înregistrează cheltuielile cu salariile personalului în valoare de 9.000 ron
conform statului de plată.
641 = 421 9.000
13. Se înregistrează cheltuielile unității cu asigurările sociale în data de 8.12.2009,
conform statului de plată.
6451 = 4311 234
14. Se evideniază cheltuielile unităii privind fondul de șomaj în data de 8.12.2009,
conform statului de plată.
6452 = 4371 40
15. Se evidențiază contribuția unității la fondul de asigurări de sănătate în data de
8.12.2009, conform statului de plată.
6453 = 4313 90
16. Se rețin din salariul angajaților următoarele contribuții: asigurări sociale, fondul de
șomaj, fond de sănătate, impozit pe salarii în data de 8.12.2009, conform statului de plată.
421 = % 344,4
4312 122
4372 10
4314 80
444 132,4
17. Se dau în consum materiale consumabile în valoare de 2.700.
602 = 302 2.700
18. Se înregistrează închiderea conturilor de venituri, cheltuieli și finanțări.
121.01 = % 12.564
20
602 2.700641 9.000
6022 500 6451 234
6452 40 6453 90
% = 121.01 92.500
722 90.000 791 1.750 770 450 779 300
Bibliografie
1. www. anrmap .ro
21
2. Contabilitatea organizațiilor guvernamentale – Daniela Mardiros
3. Contabilitate publica - edit.Ion Ionescu de la Brad, autori Daniela
Neonila MARDIROS și Florin Ioan SCORȚESCU
22