Curs 1 – R.D. 3.10.2012

CONTRACTELE CIVILE SPECIALE

Bibliografie :1. NCC2. prelegerile3. seminarele4. Tratat de drept civil. Contracte speciale – Francisc Deak – ed. UJ – vol 1. an

2006, vol 2 si 3 – an 2007 ( ediţie revizuită de R. Popescu)art. 102 din Legea de punere în aplicare a NCC

Art. 102 din Legea nr. 71/2011 punere in aplicare noului cod civil

(1) Contractul este supus dispoziţiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce priveşte încheierea, interpretarea, efectele, executarea şi încetarea sa.(2) Modificarea contractului se face cu respectarea tuturor condiţiilor prevăzute de legea în vigoare la data modificării. În privinţa elementelor ce nu fac obiectul modificării, sunt aplicabile dispoziţiile alin. (1).

CURS 1

Contractele specialeîn sistemul dreptului

art. 1167 NCC :(1) Toate contractele se supun regulilor generale din prezentul capitol

Cartea a V-a. Despre obligatii, Titlul II. Izvoarele obligatiilor, Cap. I. Contractul

- Cap. I – Contracte – Titlul al II-ea : Izv O

C se supun regulilor privind :o AJ în general o c ca izvor de obligaţii

Orice c special = un AJ = manifestare de voinţă producătoare de efecte juridice.

Efectele juridice pe care le produce un c sunt de 2 feluri :+ obligaţionale+ nonobligaţionale

Din pdv statistic> cele mai frecvente efecte ale c = efectele obligaţionale constand în:

naşterea unor raporturi juridice modificarea în conţinutul cărora intră sau stingerea drepturi de creanţă corelative unor O

De aceea, capitolul Contractul din NCC este unul rezervat izvoarelor de O.

1

art. 1167 NCC(2) Regulile particulare privitoare la anumite contracte sunt prevăzute în prezentul

cod sau în legi speciale

În principiu, materia contractelor speciale priveşte aceste reguli speciale. Principalele contracte speciale sunt regelementate chiar de codul civil.

de exemplu : contractul de vânzare – art. 1650 – 1762 NCC Există o multitudine de alte contracte speciale reglementate în alte legi- care au

statutul de lege specială faţă de NCC : OG 51 / 1997 – contractul de leasing OG 52 / 1997 privind contractul de franciză L. 66 / 1993 – contractul de management

Fie că sunt incluse în legi speciale, fie în NCC, reglementările rezervate contractelor speciale în NCC au statut de norma specială în raport cu teoria generală a AJ şi în raport cu TGO. De aceea, aplicarea cumulată a normelor speciale şi a normelor generale se va face cu respectarea principiului : specialia generalibus derogant, generalia speciabilus non derogant.

Analitic – cu privire la principiul mai sus-enunţat, înseamnă că se aplică regulile:

1. Dacă în legătură cu un anumit aspect, E o reglementare în materia c special aplicabil, atunci aspectul respectiv va fi guvernat de acea reglementare, cu înlăturarea regulilor generale privitoare la acelaşi aspect.

2. Întrucât este excepţională, reglementarea contractelor speciale este de strictă interpretare. De aceea, dacă E o îndoială rezonabilă cu privire la calificarea unui c concret ca un anumit tip de c special, atunci reglementarea acelui contract special nu se va aplica, contractul concret fiind supus – în consecinţă – numai teoriei generale a contractului.

3. Tot pt că este excepţională, reglementarea contractelor speciale este de strictă aplicare - ceea ce înseamnă ca această reglementare nu se va putea aplica altor contracte, decât contractul special pt care a fost desemnată chiar şi dacă situaţia acelor contracte pare analogă acelui contract special.

Altfel spus, reglementarea c special, fiind derogatorie de la dreptul comun al contractelor, nu poate fi aplicata prin analogie, ci doar în cazurile expres si limitativ prevăzute de lege. ( art. 10 NCC)

4. Atunci când un anumit aspect al unui c concret nu este reglementat în materia c special aplicabil, atunci, respectivul aspect va fi supus reglementării generale a c si O.

5. Atunci când un anumit c concret nu poate fi încadrat într-unul din tipurile de c speciale pt care s-a prevăzut o reglementare specială, atunci contractul respectiv este nenumit şi el este supus regulilor teoriei generale a c şi O, iar dacă aceste reguli nu sunt îndestulătoare, va fi supus regulilor speciale cu privire la c cu care se aseamănă cel mai mult. ( art. 1168 NCC )

2

(ex: renta viagera seamana cu contractul de intretinere, contractul de antrepriza cu contractul de transport). Aceasta regula este prev in art. 1168 NCC, fiind o exceptie de la regula nr. 3

6. Chiar şi în ipoeza în care un c este numit, deci cunoaşte o anumită reglementre specială, dar acea reglementare nu priveşte anumite aspecte ale c şi nu există nici reguli generale care să guverneze acele aspecte, se vor aplica din nou prin analogie şi prin derogare de la regula 3 enunţată - regulile privind acele aspecte prevăzute în materia c special cel mai asemănător.

( exp.: O de a garanta contra evicţiunii – daca transferi un dr tre sa garantezi celui care dobândeşte acel dr ca niciun 3 nu-l va deranja în exerciţiul dr. garantat. Dincă îmi vinde un ceas; el imi garantează că mâine nu mi-l va revendica nimeni – s-ar aplica art. 936 NCC, - dar în cazul imobilelor există riscul sa nu te poti apăra faţă de 3i.)

Criterii pentru identificarea contractului special cel mai asemănător: Gradul de asemănare Gradul de relevanţă practică

art. 1651 NCC – aplicarea unor reguli de la vânzare(1) Dispoziţiile referitoare la vânzare privind O vânzătorului se aplică, în mod

corespunzător, O înstrăinătorului în cazul oricărui alt c având ca efect transmiterea unui drept, dacă in reglementările aplicabile acelui c sau din cele referitoare la O în general nu rezultă altfel.

Speta: comanda la restaurant fara a consulta meniul, refuzul platii pretului cu motivarea ca nu a fost incheiat contractul; meniul reprezinta uzanta restaurantului, aplicam regulile de la pret de la contractul de antrepriza

Stabilirea regulilor aplicabile unui anumit contract concret :

1. Trebuie ca acel c sa fie calificat2. Trebuie să se stabilească reglementarea aplicabilă tipului de c în care s-a făcut

calificarea

Regula 1 = calificarea unui c

- ppne stabilirea* naturii sale juridice * a obiectului contractului* a tipului de contract special în care se încadrează

obiectul contractului este definit în

Art. 1225 NCC (1) Obiectul contractului il reprezinta operatiunea juridica, precum vanzarea, locatiunea, imprumutul si altele asemenea, convenita de

3

parti, astfel cum aceasta reiese din ansamblul drepturilor si obligatiilor contractuale.

- Pentru a stabili obiectul contractului în sens de operaţiune trebuie stabilit care este scopul urmărit de părţi la încheierea unui c

(scopul se mai numeşte si cauză)

Cauza are 2 componente : cauza imediată – care este tipică, invariabilă, abstractă cauza mediată – care este atipică variabilă şi concretă

exp.:Prefigurarea obţinerii preţului = cauza imediată pt vânzător .. mai departe ce vrea sa facă vânzătorul în urma obţinerii preţului este treaba lui = cauza mediată

*** Localizarea scopurilor urmărite de ambele părţi la încheierea contractului generează un tandem de scopuri.

*** Din tandemul cauzelor imediate rezultă natura juridică a contractului, pentru că orice contract special se defineşte prin tandemul cauzelor imediate.

ex: contract de vanzare - prefigurarea obtinerii pretului este cauza imediata a incheierii contractului de vanzare de catre vanzator (este abstracta pt ca pretul nu este particularizat). Asadar, vanzatorul urmareste pretul, cumparatorul urmareste dobandirea bunului.Tandemul plata unei sume de bani contra dobandirii unui drept caracterizeaza orice contract de vanzare.

Acestea sunt regulile speciale pt tipul de c pt care s-a facut calificarea şi regulile generale referitoare la c şi O.

Dacă între aceste reguli apar conflicte, în sensul că unul şi acelaşi aspect juridic ar putea fi tranşat în mod diferit după cum se aplică o regulă sau alta, atunci aceste conflicte trebuie rezolvate cu aplicarea obligatorie în această ordine, a următoarelor 3 criterii :

A. criteriul forţei juridice- dacă pe ierarhia normativă, una dintre regulile în conflict are o poziţie

superioară alteia (o regulă e din NCC, alta dintr-o OG), atunci se aplică regula superioară si se înlătură de la aplicare regula inferioară.

B. criteriul sferei de aplicare- între 2 reguli de forţă juridică egala dintre care una are o ipoteza inclusă

complet în ipoteza celeilalte, prevalează dispoziţia specială – dispoziţia cu sfera de aplicare cel mai redusă.

- ex: intre regula din NCC care spune ca un contract este valabil indiferent de forma in care a fost incheiat si regula din Legea locuintei care spune ca locuintele nu pot fi instrainate decat prin act autentic, regula din legea locuintei va inlatura principiul consensualismului prevazut de NCC

C. criteriul datei de edictare a normei (lex posteriori derogat priori)

4

- între 2 norme de forţă juridică egală şi având aceeaşi sferă juridică de aplicare, regula ulterioară înătură de la aplicare regula anterioară.

- accentul cade pe aceeaşi sferă de aplicare => cele două regui trebuie să aibă aceeaşi ipoteză

- nu poate fi abrogată printr-o dispoziţie generalo ulterioară o dispoziţie specială anterioară

Discuţie :Tradiţionala separaţie între c civile speciale şi c comerciale speciale

- începând cu NCC s-a înlăturat principiul dualismului – privind separarea dr. comercial de dr. civil- dr. comercial nu mai rezervă niciun fel de autonomie- profesioniştii – def.la art. 3 NCC

Cuprins – anul III , semestrul I –

1. c de vânzare2. c de schimb3. c de locaţiune4. c de antrepriză5. c de mandat6. c de comodat7. c de împrumut de consumaţie – mutuum8. c de depozit9. c de rentă viageră10.c de joc sau prinsoare11.c de întreţinere12.c de tranzacţie

1. CONTRACTUL DE VÂNZARE

a. noţiuneb. caractere juridicec. condiţii de validitate şi de formared. efectelee. varietăţi de vânzare

a. Noţiunea de vânzare

Art. 1650 NCC :(1) Vanzarea este contractul prin care vanzatorul transmite sau, dupa caz, se obliga sa transmita cumparatorului proprietatea unui bun in schimbul unui pret pe care cumparatorul se obliga sa il plateasca. (2) Poate fi, de asemenea, transmis prin vanzare un dezmembramant al dreptului de proprietate sau orice alt drept.

Potrivit art. 1650 NCC :

5

Vânzarea este contractul prin care o parte numită vânzator se obligă sa transmită celeilalte părţi numite cumpărător – proprietatea unui bun sau un alt drept, în schimbul unui preţ pe care cumpărătorul se obligă să-l plătească.

Din această definiţie rezultă tandemul de cauze imediate care califică contractul de vânzare: vânzătorul urmăreşte să primească preţul, iar cumpărătorul bunul.

dreptul care face obiectul vânzării trebuie sa preexiste momentului la care O de transfer a vânzătorului se execută.

De regulă vânzările au ca obiect transferul proprietăţii.

De aceea, de regulă, doctrina şi jurisprudenţa folosesc expresia „lucrul vândut” , iar nu dreptul vândut, din moment ce transferul proprietăţii coincide cu transferul lucrului

Totuşi, expresia corectă şi cea mai cuprinzătoare este cea de „drept vândut”, deoarece se pot înstrăina şi alte drepturi, nu doar cel de proprietate.

Un drept subiectiv este în principiu disponibil – titularul său poate dispune de el. Dispoziţia poate fi:

materială – vizează calitatea de titular al dreptului juridică – vizează conţinutul juridic al dreptului.

În prerogativele dispoziţiei juridice incluse în orice dr. subiectiv intră, de regulă, si prerogativa înstrăinării acelui drept subiectiv civil.De aceea dr. subiective sunt, de regulă, alienabile, pot fi transferabile, iar ceea ce poate fi înstrăinat, în principiu, poate fi transmis în schimbul unei sume de bani.

=> Pot fi vândute: dr reale – cum ar fi :

dreptul de uzufruct (art. 714 NCC); dreptul de superficie

dr de creanţă cesiunea de creanţă în schimbul unei sume de bani

(art.1567 alin. 3 NCC) dr reale accesorii :

dr de ipotecă (art. 2427 NCC) dr potestative - în principiu dr de proprietate intelectuală - în principiu

Toate exemplele date vizează drepturi patrimoniale, motivul fiind acela că drepturile nepatrimoniale sunt, de regulă, personale, astfel încât nu pot fi înstr ă inate .

* Prin excepţie există şi unele drepturi patrimoniale care sunt personale şi de aceea nu pot fi vândute (de exp. dreptul la pensie, dreptul legal corelativ obligaţiei de întreţinere din dreptul familiei; dreptul contractual de întreţinere, dreptul de a folosi locuinţa închiriată dintr-un c de închiriere) .

6

Există un caz special al drepturilor personale reale :dreptul de uz şi abita ţ ie – care NU pot fi transferate

*Totuşi, c prin care se constituie un drept de uz sau un drept de abitaţie în schimbul unei sume de bani – poate fi calificat drept vânzare.

* Desi la prima vedere acest contract constituie niste drepturi noi, aceasta constituire a unor drepturi noi se face prin dezmembrarea unor prerogative din continutul dreptului de proprietate, astfel incat aceste prerogative se transfera din patrimoniul proprietarului in patrimoniul uzuarului sau titularului dreptului de abitatie, iar intrucat transferul se face in schimbul unei sume de bani, contractul se califica de vanzare.

*Exista drepturi care nu pot fi instrainate decat ca accesorii fata de alte drepturi, ele facand obiectul vanzarii numai daca aceasta poarta si asupra bunului principal.(ex: dreptul de servitute, intotdeauna accesoriu proprietatii sau altui dezmembramant asupra fondului dominant).

b. Caracterele juridice ale contractului de vânzare

1. Caracterul sinalagmatic

c de vânzare este esenţialmente SINALAGMATIC- fiecare parte îşi asumă O sau alte sarificii patrimoniale în considerarea O

sau sacrificiilor patrimoniale asumate de cealaltă parte- vânzătorul acceptă să transfere dreptul vândut în considerarea asumării de

către cumpărător a O de a plăti preţul, iar cumpărătorul îşi asumă această O pentru că prefigurează transferul de la vânzător către el al dreptului vândut

2. Caracterul oneros

c de vânzare este esenţialmente un c cu titlu ONEROS - vânzătorul si cumpărătorul consideră fiecare că prestaţia la care se angajează este echivalentă cu aceea la care are dreptul- vânzătorul crede că bunul pe care îl transferă este echivalent cu preţul pe care îl va primi şi invers

3. Caracterul comutativ

c de vânzare este un c în principiu COMUTATIV (prin natura sa)- de regulă, părţile cunosc la data încheierii c existenţa şi întinderea O asumate- prin excepţie e posibil ca părţile să determine fie lucrul vândut, fie preţul în funcţie de un element viitor şi necunoscut => ceea ce ppne suportarea de către părţi a unui risc alea care decurge dintr-un eveniment viitor şi necunoscut- dacă acest risc este motivul determinant pentru care părţile contractează, atunci c va fi aleatoriu, iar nu comutativ

7

Exemple:a) element viitor şi nesigur care afectează întinderea preţului

Dincă îmi vinde azi acţiunile unei societăţi cotate la bursă pentru preţul pe care ele îl vor avea la sfârşitul zilei de cotaţii, peste o lună.

b) element viitor şi nesigur care afectează bunul vândut -exemplu care provine de la Gaius – care spune că e contract aleatoriu – contractul prin care, în dimineată unei zile din sezonul de pescuit, pescarul primeşte o sumă determinată pentru peştele pe care îl va pescui în ziua respectivă.

4. Caracterul translativ

Contractul de vânzare este un c esenţialmente TRANSLATIV, în sensul că : din însăşi definiţia vânzării rezultă că prin acest contract se transmite un

drept preexistent dintr-un patrimoniu, de regulă al vânzătorului, în altul şi anume al cumpărătorului. (pat vânzător drept pat cumpărător)

sub acest aspect nu există nicio excepţie de la caracterul translativ al vânzării.

* O excepţie aparentă: Ar fi acel contract prin care: în schimbul unei sume de bani, se constituie un drept real principal- contract care are natura juridică a unei vânzări. S-ar putea spune că în acest caz dreptul real constituit nu preexista contractului, ci se naşte ca efect al acestuia. Totuşi, drepturile reale principale se constituie prin dezmembrarea dreptului de proprietate = prin separarea anumitor prerogative din conţinutul dreptului de proprietate care preexistau în patrimoniul proprietarului şi transferul acestor prerogative către dobânditorul dreptului real principal.

În consecinţă: şi în acest caz vânzarea are caracter translativ, în sensul că se transferă din patrimoniul vânzătorului în cel al cumpărătorului prerogativele dreptului real principal.

Uneori, noţiunea de caracter translativ al unui contract este folosită în sensul că, prin simpla încheiere a contractului, se transferă un drept dintr-un patrimoniu în altul, fără să fie nevoie de îndeplinirea niciunei alte cerinţe decât încheierea contractului.

De aici rezultă că nu este nevoie nici măcar de trecerea unei perioade de timp pentru ca dreptul să se poată transmite, astfel încât dreptul se va transmite imediat, la data încheierii contractului.

În acest sens al caracterului translativ al contractului, se poate spune despre contractul de vânzare că este un contract în principiu translativ , întrucât doar ca regulă proprietatea sau un alt drept – se transmit prin simpla încheiere a contractului de vânzare.

Această regulă este prevăzută de art. 1674 NCC

8

Art. 1.674 - Transmiterea proprietatii„Cu exceptia cazurilor prevazute de lege ori daca din vointa partilor nu rezulta contrariul, proprietatea se stramuta de drept cumparatorului din momentul incheierii contractului, chiar daca bunul nu a fost predat ori pretul nu a fost platit inca.”

EXEMPLU : asta înseamnă că dacă Dincă convine cu noi sa ne vanda codul la 100 lei, NCC nu mai e in patrimoniul lui Dinca, ci in patrimoniul nostru. Vânzarea e de regulă translativă.

În schimb, în primul sens – acela că prin efectul vânzării – un drept trece dintr-un patrimoniu în altul – nu există nicio excepţie, este de esenţa contractului de vânzare caracterul translativ în acest sens.

Uneori se spune în doctrină şi că vânzarea este un contract în principiu translativ de proprietate, ceea ce înseamnă că, de regulă, dreptul transmis prin c de vânzare este dreptul de proprietate şi doar prin excepţie un alt drept.

Din acest motiv, doctrina foloseşte adesea sintagma „lucrul vândut”, deşi ceea ce se vinde în toate cazurile este un drept. Dar pt ca proprietatea conferă titularului său toate avantajele economice pe care un lucru le poate oferi, cu excepţia celor la care el a renunţat, sau pe care legea i le-a retras, există o lungă tradiţie în sensul de a confunda dreptul de proprietate asupra unui lucru cu lucrul însuşi, ceea ce explică folosirea sintagmei „lucrul vândut” în loc de drept vândut.

5. Caracterul instantaneu

Contractul de vânzare are şi un caracter INSTANTANEU. Vânzarea este esenţialmente translativă de unde rezultă că

unul dintre efectele principale ale oricărui c de vânzare = transferul unui dr.

Transferul unui drept se produce prin natura lucrului uno inctu - dintr-odată. (nu poţi să transmiţi un drept cu bucăţica).

Din moment ce efectul c este uno inctu, rezultă că şi c însuşi are caracter instantaneu, iar nu cu executare succesivă.

Chiar şi în situaţia în carepreţul urmează a fi plătit în rate eşalonate în timp, saubunul vândut urmează a fi predat în părţi, la momente diferite,

contractul păstrează caracter instantaneu,pentru că modalitatea plăţi preţului, respectiv a predării bunului vândut, influenţează doar moul de executare a O, iar nu şi concepţia unitară pe care au avut-o părţile asupra preţului, respectiv asupra bunului.

În consecinţă,tranşele din preţ şi părţile din bun nu au valoare autonomă, fiecare pentru sine, ci au valoare doar în contextul executării integrale a O de a plăti preţul convenit şi respectiv al celei de a preda bunul vândut.

Această disuţie este importantă, deoarece, în cazul în care

9

nu se plăteşte o tranşă in preţ saunu se predă o parte din bun,

sancţiunea aplicabilă nu va fi rezilierea specifică acelor contracte cu executare succesivă şi care operează numai pentru viitor, ci rezoluţiunea, specifică acelor c cu executare uno inctu şi care operează retroactiv , de la încheierea contractului, presupunând restituirea prestaţiilor deja executate.

Exp: vânzare cu plata preţului în rate - 4 rate de preţ, care, potrivit contractului, urmează să fie plătite semestrial, proprietatea s–a transferat imediat, predarea are loc imediat, deci proprietatea se transmite la data predării, însă s-a plătit doar prima rată din preţ.

** Dacă ar fi contractul încheiat – un contract de vânzare cu executare succesivă, vânzătorul ar putea solicita rezilierea – ceea ce înseamnă că contractul se desfiinţează pentru viitor – proprietatea rămâne transmisă, bunul rămâne predat, dar pt viitor vânzătorul nu mai poate să solicite ratele următoare – ceea ce ar fi inechitabil.

Prin rezoluţiune vânzătorul poate solicita restituirea bunului – ceea ce este echitabil.6. Caracterul in principiu consensual

Vânzarea are şi un caracter în principiu CONSENSUAL De regulă, vânzarea nu este supusă niciunei condiţii particulare de

formă, astfel încât ea se încheie valabil prin simplul consimţământ exprimat de vânzător şi cumpărător.

De la această regulă există câteva excepţii care întotdeauna trebuie să fie prevăzute expres de lege şi interpretate strict.

în art. 1244 NCC = Cea mai importantă excepţie de la acest principiu

Art. 1.244 - Forma ceruta pentru inscrierea in cartea funciara In afara altor cazuri prevazute de lege, trebuie sa fie incheiate prin inscris autentic, sub sanctiunea nulitatii absolute, conventiile care stramuta sau constituie drepturi reale care urmeaza a fi inscrise in cartea funciara.

În cartea funciară urmează a fi înscrise drepturile reale având ca obiect – IMOBILE

Prin urmare, dacă prin vânzare se constituie sau se transferă drepturi reale având ca obiect IMOBILE contractul de vânzare trebuie încheiat ad validitatem, în formă autentică.

Pe baza contractului astfel încheiat, cumpărătorul îşi va putea înscrie dreptul dobândit prin contract în cartea funciară potrivit art. 888 NCC .

Art. 888 - Conditii de inscriereInscrierea in cartea funciara se efectueaza in baza inscrisului autentic notarial, a hotararii judecatoresti ramase definitiva, a certificatului de mostenitor sau in baza unui alt act emis de autoritatile administrative, in cazurile in care legea prevede aceasta.

Forma autentică este cerută ad validitatem, indiferent dacă înscrierea în cartea funciară este necesară doar pentru opozablitate faţă de terţi, sau pentru producerea efectului translativ ori constitutiv al contractului de vânzare.

La O de a transfera proprietatea

10

– în concepţia legiuitorului din 2009înscrierea în cartea funciară ar fi trebuit să fi produs efect constitutiv, astfel că, până la înscrierea dreptului dobândit pe numele dobânditorului, vânzarea nu ar fi produs efecte nici intre parti.

– Până în 2011: legiuitorul a observat că nu există harta RO completă, de aceea– în 2011 s-a amânat efectul– în 2012 - înscrierile în cartea funciară produc efect de opozabilitate faţă de terţiConcluzie: Prin vânzare proprietatea imobiliara se transmite între părţile contractului, dar faţă de terţi nu poate fi opus efectul translativ al vânzării, ci doar după înscrierea în cartea funciară.

Această formă autentică este cerută doar pentru înscrierea în CF a drepturilor ce fac obiectul vânzării, iar nu şi pentru alte formalităţi – cum ar fi spre exemplu notarea.

Spre exemplu: Dacă in legătură cu un imobil s-a încheiat un contract de locaţiune, iar locatarul

încheie o cesiune de creanţă în legătură cu dreptul său din contractul de locaţiune - în schimbul unei sume de bani- , această cesiune de creanţă are natura juridică a unei vânzări.

Întrucât locaţiunea vizează un imobil pt opozabilitate faţă de terţi, cesiunea de creanţă locativă ar trebui notată în cartea funciară.

Întrucât se cere doar notarea iar nu înscrierea în CF – cartea funciară-, contractul de cesiune a creanţei locative nu va fi supus formei autentice ad validitatem, el se va încheia valabil potrivit dreptului comun prin simplul acord de voinţă al părţilor – cedent şi cesionar.

E adevărat că funcţional, părţile trebuie să constituie un înscris care va fi ataşat ca probă cererii de notare, pentru că temeiul trebuie să fie dovedit de părţi.

Mai exista si alte excepţii de la principiul consensualismului:Spre exp :

vânzarea unei moşteniri – supusa formei autentice ad validitatatem cesiunea de marcă – supusă formei scrise ad validitatem cesiunea drepturilor patrimoniale de autor – supusă formei scrise ad

probationem

Există situaţii în care efectuare anumitor formalităţi nu este necesară în legătură cu încheierea c de vânzare, ci în leg cu producerea unora dintre efectele sale.

Exemple:

!. art. 98 din L 31/1990 privind societatile comerciale cesiunea acţiunilor nominative produce efectul translativ cu privire la acele acţiuni numai dacă a fost declarată în scris în R.A. – registrul acţionarilor – sub semnătura cedenţilor şi a cesionarilor.

!!. OG 78/2008 privind omologarea, eliberarea cartii de identitate si inmatricularea vehiculelor pt circulatia pe drumurile publice

în cazul vânzării unui automobil, în vederea înmatriculării automobilului în registrul de circulaţie publică pe numele noului titular – cumpărătorul -, este necesară întocmirea de către vânzător şi cumpărător a unui formular de vânzare depus la organele de poliţie rutieră.

11

Acest tip de formalităţi nu derogă de la caracterul consensual al vânzării, ci

condiţionează numai unele dintre efectele sale. Din acest motiv, părţile vânzării încheiate valabil consensual au obligaţia contractuală de a încheia aceste formalităţi.

Exemplu concret:Dacă eu îi vând lui Dincă o maşină pentru că am bătut palma cu privire la

maşină şi preţul ei, dar apoi Dincă se răzgandeşte – adică nu mai vrea să înmnatriculeze maşina pe numele meu, desigur, eu pot să îl oblig.

Cel care refuză îndeplinirea formalităţilor poate fi chemat în judecată cu o acţiune având ca obiect pronunţarea unei hotărâri judecatoreşti care să substituie formalitatea neîndeplinită din culpa pârâtului.

Revenind la exemplu din în ipoteza de mai sus:Pe baza hotărârii judecătoreşti, organele de poliţie trebuie să înmatriculeze

autoturismul pe numele cumpărătorului, fără a mai fi necesară completarea acelui formular, deoarece vânzarea a avut loc valabil.

În măsura in care formalităţile respective presupun plata unei taxe, acela care a refuzat în mod culpabil să le efectueze, va putea fi condamnat să suporte această taxă.

12