1

CREDINŢA PRIVEŞTE LA

LUCRURILE CARE NU SE VĂD

2

Scurtă biografie a lui F.F. Bosworth Fred Francis Bosworth, 1877 - 1958 a fost una dintre pietrele de temelie a mişcării penticostale moderne. Născut din nou în adolescenţă, s-a îmbolnăvit de tuberculoză şi urma să moară. Dar a fost vindecat într-o biserică metodistă, prin slujba unei evangheliste pe nume Mattie Perry. Din copilărie a învăţat să cânte la trompetă. Mai târziu, după ani de zile, el şi familia sa s-au simţit călăuziţi de Domnul să se mute în Zion, Illinois ca să se alăture bisericii lui John Alexander Dowie. La scurtă vreme după sosirea lor acolo, Dowie l-a angajat pe Bosworth ca şi conducător de orchestră. În 1906, Charles Parham a venit în Zion şi a slujit în mai multe adunări din casa lui Bosworth şi în alte locuri. Bosworth a fost umplut cu Duhul şi a izbucnit să vorbească în limbi. La scurt timp a început să slujească ca şi evanghelist care mergea din loc în loc. În 1909 el şi soţia sa s-au mutat în Dallas, Texas şi a întemeiat biserica „Prima Adunare a lui Dumnezeu”. În următorii ani, foarte mulţi oameni au fost mântuiţi, vindecaţi şi umpluţi cu Duhul în această biserică. În august 1911, el a acceptat o invitaţie ca să vină şi să predice atât albilor cât şi negrilor din Hearne, Texas. El le-a predicat în aer liber – platforma a fost ridicată şi aşezată între congregaţia albilor şi cea a negrilor, astfel încât şi unii şi ceilalţi să-l poată auzi. După una din adunări, un grup de bărbaţi l-au înconjurat şi l-au bătut crunt cu nişte şipci de lemn pentru că a îndrăznit să predice negrilor şi albilor ca şi cum aceştia ar fi fost egali. Fără să întâmpine rezistenţă, fără să încerce cât de puţin să fugă, deşi era plin de sânge, în mod miraculos nu s-a ales decât cu încheietura mâinii stângi, ruptă. A fost obligat să părăsească Hearne pe jos, parcurgând mai mulţi kilometri până a ajuns în oraşul următor. Mai târziu a mărturisit că, în timp ce mergea pe întuneric, îngrijindu-şi rănile care sângerau, s-a bucurat şi i-a mulţumit lui Dumnezeu pentru că, precum apostolii din vechime, a fost şi el socotit vrednic să sufere durere pentru Numele lui Isus. El i-a iertat pe cei care l-au bătut fără milă şi n-a făcut nicio plângere împotriva lor.

3

Bosworth, un om onest şi convins de ceea ce credea, a părăsit denominaţia „Adunările lui Dumnezeu”. A predat actele prin care fusese ordinat, pentru că a început să nu mai creadă că vorbirea în limbi era singura dovadă principală a botezului în Duhul. Şi atunci, ca şi astăzi, o mare piatră de poticnire sunt creştinii care vorbesc în limbi dar trăiesc o viaţă firească. De-a lungul anilor, în perioada 1920-1930, nenumăraţi oameni au fost mântuiţi, umpluţi cu Duhul şi vindecaţi în adunările lui Bosworth, în timp ce a călătorit prin SUA şi Canada. În 1924 şi-a publicat cartea „Hristos Vindecătorul”, care a devenit binecunoscută. În adunările sale au fost vindecaţi mulţi oameni, mai ales surzi. David Du Plessis a povestit despre o adunare din 1928, în care au fost aduşi mulţi studenţi de la o şcoală de surzi. Fratele Du Plessis l-a urmărit pe Bosworth cum s-a rugat pentru fiecare copil surd şi s-a bucurat să constate că toţi au fost vindecaţi şi au început să audă perfect. După adunare, nemaiavând studenţi, a fost necesar să se închidă şcoala. În 1947 l-a întâlnit pe William Branham, care tocmai începuse să devină cunoscut şi Bosworth a devenit un consultant şi îndrumător spiritual pentru Branham, T.L. Osborn, tânărul Oral Roberts şi alţi lucrători. Bosworth s-a rugat pentru bolnavi în multe din adunările lui Branham. El a slujit împreună cu Branham şi alţii, în Africa şi în Japonia. În 1958, Domnul i-a spus lui F. F. Bosworth că „şi-a sfârşit alergarea” şi că în scurt timp va merge acasă ca să fie cu Domnul. Aşa că el şi-a anunţat familia. Strănepoata sa relata că Bosworth a fost foarte dezamăgit când s-a trezit a doua zi de dimineaţă şi s-a văzut tot „aici”. Deşi nu a fost diagnosticat cu vreo boală care să ducă la moarte, el le spunea întruna celor dragi şi prietenilor săi că va merge „acasă” din clipă în clipă. Vestea s-a răspândit printre lucrători şi prieteni, care au început să-l viziteze ca să-şi ia la revedere. T.L. Osborn povesteşte că a sosit acasă la Bosworth şi l-a auzit strigând: „Frate T.L.! Aceasta este cea mai importantă zi din viaţa mea! Dumnezeu mi-a spus că trebuie să merg să fiu cu El, astăzi! Aleluia!”

4

În timp ce prietenii şi familia s-au strâns în jurul patului său, ochii săi s-au deschis să vadă cerul. Cei din cameră l-au ascultat cum saluta familia şi prietenii pe care-i vedea în cer, în timp ce descria gloria cerească pe care o vedea. Apoi, la câteva ore după aceea, a trecut Dincolo, la vârsta de 81 de ani, fără să fie bolnav. Pur şi simplu a adormit în Domnul. Ah... ce lecţii avem de învăţat din viaţa lui Bosworth! Onoare. Cinste. Legare sufletească de Scriptură. Credinţă în Dumnezeu pentru toate promisiunile Sale, inclusiv vindecare. Suferirea prigoanei şi iertarea duşmanilor. Păstrarea unei mărturii creştine până la final. Plecare în slavă, plin de roade. Extras de pe http://brothermel.podbean.com/category/f-f-bosworth-biography/

5

CREDINŢA PRIVEŞTE LA

LUCRURILE CARE NU SE VĂD „Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd; căci lucrurile care se văd, sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd, sunt veşnice” (2 Cor. 4:18).

Textul nostru ne sugerează opt lucruri importante.

I. NOI TRĂIM ÎN DOUĂ LUMI Realităţile materiale pe care le vedem cu ochii noştri fireşti, există în mijlocul unor realităţi cu mult mai bune, care nu se văd. Există două lumi – lumea simţului şi lumea duhului: iar lumea duhului înconjoară şi întrepătrunde lumea simţului. Ambele lumi ocupă acelaşi spaţiu şi acelaşi timp. Mulţi vorbesc de parcă mai întâi ar fi lumea simţurilor, nu a duhului; deşi lumea duhului este pretutindeni în jurul nostru, despărţită de perdeaua simţului. Mulţi îşi închipuie că noi locuim aici în timp şi că, după aceea, vom locui în veşnicie; dar realitatea este că noi trăim în veşnicie aici, deşi într-o mică parte din aceasta, pe care o numim „timp”. Scripturile ne învaţă că realităţile nevăzute – cele mai bune realităţi, de fapt, ne înconjoară acum. Câte am mai putea vedea noi în fiecare clipă a existenţei noastre, la fiecare cotitură a căii noastre, de-am avea numai ochi să vedem!

„Cele văzute” există în mijlocul celor „nevăzute”

Cele „văzute” există în mijlocul celor „nevăzute”, cele „trecătoare” în mijlocul celor „veşnice”. Credinţa, bazată pe lucruri glorioase şi veşnice, îi slujeşte creştinului drept ochi şi-l face aduce în starea să vadă şi să se bucure de ceea ce alţii nu pot să vadă. Dumnezeu, cea mai mare şi mai evidentă realitate, Creatorul tuturor lucrurilor, este pretutindeni; totuşi, ochii orbiţi de păcat nu-L văd. Dumnezeu, care este infinit de real, este inexistent pentru aceia care sunt orbiţi de „dumnezeul acestei lumi”.

6

Robul lui Elisei nu mai putea de spaimă atunci când a văzut armatele siriene la Dotan, pentru că el încă nu-şi formase obiceiul de a privi la lucrurile care nu se văd. El nu observa puterile duhovniceşti. Elisei, pe de altă parte, stătea liniştit căci vedea armata nevăzută. Un asemenea om este un pericol pentru alţi zece mii de oameni pentru că, având doi ochi care văd clar forţele nevăzute ale Dumnezeului Celui Viu, el poate spune voios: „Nu te teme, căci mai mulţi sunt cei cu noi decât cei cu ei”. Scripturile ne spun că „Moise... a rămas neclintit, ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut” (Evrei 11:27). Mulţi sunt ocupaţi cu problemele care ţin doar de partea materială a vieţii aşteptându-se ca, după moarte, în vreun fel, să fie aduşi în legătură cu cele nevăzute. Dar în acest text Pavel face un apel la o viaţă în prezenţa acestor două împărăţii, cea văzută şi cea nevăzută; pentru că inima bate zilnic în ambele şi omul nu se poate îndepărta de una ca să stea retras în cealaltă. Mulţumiri lui Dumnezeu că în timp ce trăim în această lume schimbătoare, în acelaşi timp trăim într-un univers veşnic al realităţilor neschimbătoare şi veşnice!

Lucrurile veşnice sunt lucruri prezente Apostolul nu spune că el privea la lucruri viitoare; lucrurile veşnice care-i ocupau toată privirea erau, de asemenea, prezente. Lucrurile prezente la care privea el şi de care se bucura, erau veşnice. Noi, de asemenea, putem privi acum la lucruri nevăzute, pentru că acestea ne sunt mai apropiate decât lucrurile care se văd. Lumea care se vede nu este întotdeauna înaintea noastră; vine întunericul şi noi suntem în singurătate; dar lumea gândului şi marile realităţi care nu se văd, încă sunt cu noi ca să fie văzute şi să ne bucurăm de ele. Viaţa creştinului este însufleţită de gânduri despre Dumnezeu, Hristos, adevăr, neprihănire, dragoste, desăvârşire şi frumuseţea vieţii. Omul firesc este orb. El nu-şi dă seama că în domeniul spiritual există realităţi la fel de vii ca şi în domeniul material. Scripturile ne spun că omul firesc nu poate să cunoască lucrurile lui Dumnezeu. Motivul este că fiecare legătură pe care o are acesta, se realizează prin sistemul său nervos central şi prin cele cinci simţuri – văz, auz, pipăit, gust şi miros. Aceste simţuri aparţin trupului fizic şi pot intra în legătură doar cu materia. Scopul celor cinci simţuri n-a fost niciodată ca ele să-L descopere pe Dumnezeu omului; omul urma să-L cunoască pe Dumnezeu prin sufletul său. Dumnezeu l-a creat pe om ca fiinţă spirituală, dar i-a dat un trup fizic care are cinci simţuri prin care urma să intre în legătură cu lumea naturală, care urma să-i fie cămin.

7

Lucrurile nevăzute sunt lucruri reale

Ce greşeală să crezi că lucrurile nevăzute nu sunt reale! Adevărul este că lucrurile vizibile şi materiale n-ar fi putut să existe dacă n-ar fi existat mai întâi nevăzutul, suficient de real şi de înţelept încât să creeze vizibilul. Realităţile şi personalitatea nevăzută, cu mult superioare, au existat înainte de a fi create cele văzute sau materiale. „Lucrurile care se văd” cu ochiul fizic au fost create din „nevăzut”. Acest fapt dovedeşte realitatea şi superioritatea „lucrurilor care nu se văd”. Partea cea mai bună a omului este personalitatea sa nevăzută – sufletul său. Dacă întrebi: „Cum pot fi reale lucrurile nevăzute?”, eu te întreb: „Cum este cu tine? Trupul tău se poate vedea, dar niciun ochi firesc nu te-a văzut”. Dumnezeul nevăzut este un Duh – o Persoană, şi aşa eşti şi tu. Tu eşti o realitate cu mult mai clară decât trupul tău trecător. Nimic nu-ţi este mai real decât eul tău nevăzut. Ce îţi este mai real decât mintea şi gândurile tale? Întreaga ta viaţă este ocupată cu ele. Tu nu le-ai văzut niciodată; dar ele îţi sunt la fel de reale precum trupul tău. Cu siguranţă că Creatorul este cu mult mai mare decât Universul pe care l-a creat, aşa că pe mine mă interesează mai mult să-L cunosc şi să-L iubesc pe Creatorul Însuşi, decât orice a creat El. În comparaţie cu realitatea lumii nevăzute, tot ceea ce poate fi văzut cu ochii fireşti este de-abia o umbră. Cea mai slabă imagine din lumea aceasta este redată de nervul optic, fiindcă acesta nu poate vedea nimic altceva în afara lucrurilor trecătoare. Am auzit oameni orbi fizic, care spuneau: „Laudă Domnului” aproape în fiecare propoziţie pe care o rosteau, datorită lucrurilor pe care le vedeau printre realităţile veşnice, care nu se pot vedea cu nervul optic. Mulţi îi compătimesc pe cei orbi, în timp ce ei înşişi suferă de o formă de orbire mult mai gravă; căci ei n-au văzut niciodată lucrurile superioare care satisfac sufletul. Adevărul este nevăzut şi cu toate acestea este singurul lucru care ne poate elibera. „2+2=4” este un adevăr nevăzut. Caracterul, sinceritatea, iubirea, fericirea şi destoinicia sunt toate nevăzute, dar sunt realităţi veşnice. Acestea pot fi văzute doar cu mintea.

8

Simţurile nu sunt vitale fericirii spirituale

Cele cinci simţuri nu sunt vitale fericirii spirituale. Când creştinii îşi pierd cele cinci simţuri prin moarte fizică, pe loc ei devin mai fericiţi decât oricând înainte, pentru că lor „le place mult mai mult să părăsească trupul acesta, ca să fie acasă la Domnul”. Unii oameni sunt atât de nenorociţi încât încearcă să scape de cele cinci simţuri ale lor, luându-şi singuri viaţa. Dacă un trup material ar fi fost vital fericirii, atunci Dumnezeu Tatăl Şi-ar fi creat un trup fizic. Îngerii sunt fericiţi deşi nu au trupuri materiale. Isus ne spune că Lazăr, după ce a murit, era fericit împreună cu Avraam. În loc să-i facă fericiţi, prin ceea ce au contactat oamenii cu cele cinci simţuri i-a făcut adesea nefericiţi.

Chiar dacă nu se văd, lucrurile nevăzute nu sunt mai puţin reale

Faptul că nu vezi anumite lucruri cu ochiul firesc, aceasta nu le face mai puţin reale. Să zicem că îţi închizi ochii, astfel încât să nu mai vezi lucrurile din jurul tău, dar aceasta nu înseamnă că ele au dispărut. Dacă aşa crezi tu, atunci deschide-ţi ochii şi vei vedea lucrurile care erau nevăzute cu o clipă înainte. Îngerii de la Dotan nu erau mai puţin prezenţi dacă robul lui Elisei nu-i vedea, la fel cum nici trupele siriene n-ar fi dispărut dacă Elsiei nu le-ar fi văzut. Atât lucrurile trecătoare cât şi cele spirituale sunt reale, fie că le vezi sau nu. Noua putere a robului lui Elisei de a vedea carele şi caii de foc din jurul lui Elisei, nu a creat aceste fiinţe spirituale. Noua lui vedere nu putea să creeze, după cum nici orbirea lui nu putea să nimicească aceste realităţi supranaturale. Oştirea de îngeri pe care a văzut-o Elisei, luptătorii spirituali ai lui Dumnezeu erau marea realitate, în timp ce armata cu steaguri, pe care a văzut-o robul lui Elisei, nu era decât o umbră. Biblia este plină de asemenea lucruri şi Dumnezeu Se străduieşte să facă lumea să înţeleagă adevărurile măreţe ale nevăzutului şi veşnicului.

9

II. LUCRURILE MATERIALE NU SATISFAC

Preocupările obişnuite ale lumii, competiţia necruţătoare şi în creştere a afacerilor, grijile casei, toate au un efect dăunător asupra noastră dacă nu există o influenţă care să le echilibreze. Acestea ne amăgesc să credem că singurele realităţi sunt cele pe care le vedem, târându-i pe oameni în ţărână.

Marea corecţie

Marea corecţie a acestei stări a minţii este să privim la lucrurile mai bune, care nu se văd. Aducerea aminte a faptului că tot ce se află în jurul nostru este un domeniu al existenţei spirituale – o lume care, deşi nu este percepută prin simţuri, este la fel de reală, da, mult mai reală decât pământul pe care păşim – ne va păzi sufletul de răni. Acel domeniu nevăzut ne preocupă pe noi. Dumnezeu este acolo; şi Hristos este acolo; şi toate influenţele care mântuiesc şi sfinţesc sufletul sunt acolo. Polul magnetic nevăzut controlează acul busolei şi-l face în stare pe marinar să navigheze pe oceanul neumblat; la fel, Dumnezeul nevăzut ne poate conduce corect. Mulţumire lui Dumnezeu că nu suntem închişi între ziduri de materie; există ceva în afara acesteia şi independent de aceasta! Creştinul are o viaţă spirituală, pe care nicio filozofie n-o poate desluşi. Noi suntem conştienţi că suntem duh şi nu carne. Avem un trup, dar noi înşine suntem nevăzuţi. Omul nevăzut însetează după nevăzut, fără de care el nu poate să trăiască.

Două feluri de odihnă

Există două feluri de odihnă – una pentru trup, cealaltă pentru suflet; două feluri de plăcere, una care provine din lucrurile materiale şi una care provine din gânduri. Şi oamenii însetează după sursele nevăzute ale plăcerii şi odihnei. Peste o sută de mii de oameni care ieri trăiau în trupuri fizice, astăzi au părăsit trupul şi sunt faţă în faţă cu realităţile veşnice pe care mulţi dintre ei nu le-au recunoscut ieri. Dacă numai lucrurile trecătoare au fost ţinta lor, dacă plăcerile lor au fost doar acelea ale simţurilor, ei sunt acum, de când au murit, ca nişte făpturi scoase din elementul lor. Lucrurile bune văzute de ei, acum nu mai sunt.

10

Lucrurile care se văd, nu împlinesc

Pentru că în om este mai mult decât ceea ce se vede, pentru că nevăzutul din om însetează pentru nevăzutul din afară, spunem că lucrurile bune care se văd nu ne satisfac. Noi avem nevoie de pâine vie, apa vieţii, haine care nu se învechesc, case care nu sunt făcute de mâini, comori pe care rugina nu le poate mânca, „bucurie deplină”, „desfătări veşnice”, pace desăvârşită şi odihnă netulburată. Acestea nu sunt dobândite din lucrurile trecătoare. Lucrurile lumeşti, bogăţia, onoarea, case fericite, toate strigă: „cerul nu este în noi!”. „Lucrurile care se văd sunt trecătoare”. Acest adevăr este de multă vreme în Bibliile noastre. Dumnezeu îl vrea scris în inimile noastre. Haideţi să nu ţinem strâns de „lucrurile bune”, care se văd. Acestea sunt trecătoare şi ne vor fi luate, sau noi vom fi luaţi dintre ele; dacă le ţinem tare, îndepărtarea lor ne va zgudui din cap până-n picioare; dar dacă nu le ţinem strâns, atunci când acestea vor fi luate noi vom sta neclintiţi. Haideţi să ne bucurăm cu toţii de moştenirea noastră nevăzută şi veşnică. În felul acesta ne putem bucura zilnic de anticipaţia cerului.

Adevărata filozofie a vieţii

Adevărata filozofie a vieţii este aceea care îndreaptă ochiul sufletului spre o veşnicie prezentă. Toţi ar trebui să-şi dea seama că adevărata viaţă este aceea care trece dincolo de simţuri. Noi avem cinci simţuri care ne pun în legătură cu lumea vizibilă; dar lumea aceasta nu este decât o simbolizare a celeilalte; nu este marea realitate. De aceea viaţa care se ocupă numai de lucrurile care pot fi măsurate şi cântărite, este viaţa care face cea mai mare greşeală. Nu-ţi va trebui prea mult timp în viaţă, până când îţi vei da seama de puterea iubirii, credinţei şi nădejdii, iar aceasta dintr-o dată te îndepărtează de ceea ce este material. Oh, ce mulţi oameni trăiesc ca şi cum nimic n-ar fi atât de statornic cum sunt cele ce se pot pipăi şi vedea, şi nimic nu este atât de imprecis şi trecător cum sunt cele nevăzute! Aceasta este o greşeală veşnică, opusul adevărului. Adevărata viaţă a omului este dincolo de simţuri. Dacă neglijăm acest adevăr, nu putem trăi cu adevărat. Încrezându-ne în ceea ce se vede, suntem slabi şi nesiguri. Sentimentele noastre sunt sigure de obiectul lor dacă se îmbină cu nevăzutul.

11

III. DUMNEZEU A FĂCUT CA LUCRURILE TRECĂTOARE ŞI VIZIBILE SĂ FIE SIMBOLURI

ALE LUCRURILOR SUPERIOARE, NEVĂZUTE ŞI VEŞNICE

Pavel se bucură că lucrurile nevăzute ale lui Dumnezeu, puterea Sa veşnică şi dumnezeirea Sa, se văd clar de la creaţie. În Rom. 1.20 el ne spune: „În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că [păgânii] nu se pot dezvinovăţi”. Lucrurile materiale pe care le-a creat Dumnezeu, sunt simboluri şi imagini ale adevărurilor glorioase ale creştinismului. Răsăritul şi apusul soarelui ne vorbesc despre o zi care nu se va termina niciodată. Ce sunt relaţiile dintre oameni, dacă nu prefigurări ale realităţilor nevăzute? Sentimentul patern şi cel matern, nu ne îndreaptă inima către Cel Nemărginit, care este Tatăl nostru ceresc? Apele şi izvoarele care ne potolesc setea, ne arată spre „apa vie” care satisface sufletul. Pâinea care ne hrăneşte trupurile ne arată spre Hristos, „Pâinea vie”. Dumnezeu foloseşte grâul care creşte în diferite stadii de dezvoltare, neghina care creşte împreună cu grâul, crinii în frumoasa lor îmbrăcăminte, norii şi soarele şi alte nenumărate lucruri, ca ilustraţii ale lucrurilor mai bune, care sunt veşnice.

Dumnezeu caută să ne constrângă să vedem lucruri veşnice

Dumnezeu a făcut un scop continuu din a ne aduce în poziţia din care să vedem, sau mai degrabă să fim forţaţi să vedem lucrurile veşnice ale conducerii sale. Planul înţelepciunii absolute a lui Dumnezeu este să deschidă în continuu ferestrele în „casa pământească a cortului nostru”, prin care să poată fi descoperită mai bine „o clădire de la Dumnezeu, care nu este făcută de mână”. De aceea, nemulţumirea noastră că lucrurile trecătoare le ascund pe cele veşnice şi ne împiedică să le vedem, este ca a unui om care se plânge că telescopul ascunde stelele sau că ferestrele ascund soarele, sau că ochii împiedică vederea lucrurilor vizibile. Pavel a privit la lucrurile materiale aşa cum cineva priveşte printr-o fereastră ca să analizeze peisajul. Tot aşa trebuie să trăim şi noi în aceste

12

lucruri trecătoare, ca în nişte case de sticlă, privind prin ele la marile realităţi veşnice. Folosirea corectă a lucrurilor trecătoare ne ţine în continuu sub influenţa lucrurilor veşnice. Există o legătură sigură între cele trecătoare şi veşnice, astfel ca noi să ne dăm mai bine seama de cele veşnice, folosindu-le corect pe cele trecătoare. Pavel a observat lucrurile fireşti într-un mod cu mult mai pătrunzător decât orice altă minte firească. El a privit atât de adânc în ele încât le-a descoperit urmările trecătoare şi a înţeles cu atât mai mult că ele sunt o preumbrire a celor statornice şi veşnice.

Însuşi Fiul lui Dumnezeu a ieşit din veşnicia Sa ca să Se întrupeze în aceste scene pământeşti, să trăiască în ele şi să le privească cu ochi omeneşti, sfinţind aceste lucruri, făcându-le prefigurări ale realităţilor veşnice.

Cele văzute descoperă pe cele nevăzute

Fiecare lucru sau obiect care există în Împărăţia creată de Dumnezeu, toate formele, toate culorile, greutăţile, mărimile, au ieşit din mintea lui Dumnezeu acoperite de semne, îmbibate cu miresmele inteligenţei Sale. Toate reprezintă gândurile lui Dumnezeu, lucrurile nevăzute ale lui Dumnezeu; şi un înger care vine în lume, în loc să vadă în ele numai nişte lucruri trecătoare, Îl va vedea pe Dumnezeu exprimat prin ele, la fel cum noi ne exprimăm prin feţele şi trupurile noastre. Dumnezeu ne întoarce experienţele noastre întotdeauna în aşa fel încât să ne dea o înţelegere interioară mai profundă a lucrurilor, acţionând întotdeauna pe principiul că progresul cunoaşterii este o trecere de la percepţia exterioară a lucrului la filtrarea interioară a acestuia. Toate regulile şi clasificările obiectelor sunt gânduri ale lui Dumnezeu făcute vizibile în acestea, astfel încât toată creşterea în cunoştinţă este un fel de spiritualizare a lumii, adică o regăsire a celor veşnice în cele trecătoare.

IV. LUCRURILE VEŞNICE SUNT MULT SUPERIOARE LUCRURILOR TRECĂTOARE

Caracterul trecător şi nesiguranţa lucrurilor care se văd şi siguranţa lucrurilor care nu se văd, ar trebui să ne încurajeze să ne aţintim inima pe lucrurile care sunt veşnice. Ceea ce preţuim mai mult în lucruri trecătoare, adesea ne este luat; dar în ceea ce priveşte lucrurile veşnice, nu există o asemenea nesiguranţă; ele sunt la fel de neclintite precum dealurile veşnice.

13

Apostolul Pavel, care în mintea sa a împărţit toate lucrurile existente în două categorii, trecătoare şi veşnice, pare să-şi fi pus întrebarea: „Care sunt cele mai bune? Pe care să le urmăresc?” El s-a decis asupra lucrurilor care nu se văd, datorită superiorităţii lor. El le-a ales pentru că sunt mai trainice. Când suntem în Hristos, noi primim nemurirea. Atunci ce importanţă mai are au pentru noi lucrurile trecătoare? Vor rămânea acestea? Vor rămânea? În ceea ce priveşte valoarea proprie a celor două clase de lucruri, nici nu suntem în stare să înţelegem diferenţa enormă dintre ele. Cele vizibile nu pot fi comparate cu capacitatea sufletului omenesc. Toate preocupările sau lucrurile trecătoare laolaltă, nu pot oferi sufletului o fericire corespunzătoare capacităţii sale. Dar dacă aruncăm o privire asupra lucrurilor care nu se văd, le găsim pe toate măreţe – nu doar corespunzătoare, ci infinit superioare naturii omeneşti şi chiar celei îngereşti. Când oamenii sunt ispitiţi de orice fel de plăceri nepermise, cum le-ar mai ocoli ei dacă ar şti dinainte ce stare de nenorocire vor trăi după aceea şi ce bucurie le-a fost răpită în momentul în care au acceptat să facă acele păcate. Dacă atunci când inimile oamenilor sunt dornice după lucrurile de jos, ar avea o vedere potrivită a lucrurilor veşnice, toate aceste lucruri de jos ar deveni nişte fleacuri. Pavel nu le-a considerat decât gunoaie în comparaţie cu Hristos şi binecuvântările Sale.

V. MARILE FOLOASE ADUSE DE PRIVIREA LUCRURILOR CARE NU SE VĂD

Deprinderea creştinilor umpluţi cu Duhul de a privi la cele nevăzute, îndepărtează piedicile din calea bunăvoinţei nemărginite, care după aceea revarsă asupra lor binecuvântări ce sunt o anticipare a cerului. O meditare neîntreruptă la realităţile nevăzute aduce odihnă duhului în mijlocul schimbărilor continue ale vieţii. Conştientizarea lucrurilor veşnice dă răbdare în a suporta durerile disciplinării din prezent. Dumnezeu păstrează în pace desăvârşită sufletele oamenilor ale căror minţi sunt preocupate cu El.

14

Necazurile trecătoare au ca rezultat slava veşnică

Cele mai dureroase evenimente nu ar trebui să-l doboare pe creştin. Toate necazurile ucenicilor lui Hristos sunt trecătoare, dar folosul adus de acestea este veşnic. „Roada dătătoare de pace a neprihănirii” rămâne după ce bobocii pier. Focul rafinorului este trecător, dar curăţarea – slavă lui Dumnezeu! – rămâne. Dacă suntem creştini, necazurile noastre uşoare, cum le priveşte Pavel, sunt trecătoare; închisorile noastre nu au uşi veşnice. Situaţiile pot fi complicate, dar toate lucrează împreună spre binele nostru. Ce adevăr glorios! În timp ce privim la lucrurile care nu se văd, chiar necazurile noastre ne măresc slava noastră. Niciun foc mistuitor de aici nu trebuie să fie de nestins. Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, există un Frate capabil şi care este gata să ne scoată din groapă! Când necazul ne loveşte, când greutăţile răsar ca nişte munţi înaintea noastră, noi putem să zâmbim la toate acestea, pentru că ştim că sunt de scurtă durată şi pentru că noi avem viziunea lucrurilor care nu pier niciodată. Viziunea aceasta a naturii trecătoare a acestor lucruri vremelnice şi trăinicia lucrurilor din domeniul spiritual, îl face pe creştin în stare să biruiască toate lucrurile de pe pământ. El devine aşa cum spune Pavel: „mai mult decât biruitor”. Puterea lucrurilor care se văd este mare atunci când acestea ne atrag toată atenţia. Lucrurile materiale care impresionează atât de puternic omul firesc, au fost privite de Pavel ca fiind doar de scurtă durată. El a privit în sus cu ochiul spiritual, nu cu acela fizic, L-a văzut pe Dumnezeu şi L-a declarat veşnic. Această capacitate a lui Pavel de deosebire a lucrurilor era dovada deprinderii spirituale. El arată că sufletul său a fost lovit iarăşi şi iarăşi cu adevărul ceresc. Cu toate acestea, trăirea aceasta nu i-a fost particulară numai apostolului, căci el spune „în timp ce noi privim”– incluzându-i pe corintenii cărora le scria: „către toţi cei ce cheamă în vreun loc Numele lui Isus Hristos, Domnul lor şi al nostru”. Această capacitate de deosebire spirituală aparţine tuturor creştinilor, dar desigur că într-o măsură mai mare celor care sunt maturi. Slava Evangheliei este ceea ce aduce aceste adevăruri care transformă minţile oamenilor, neîncetat şi fără să se poată împotrivi. Credinţa descoperă natura veşnică a celor nevăzute.

15

Adevărata măreţie este rezultatul vederii celor nevăzute

Despre orice om care nu vede lucrurile nevăzute, se poate spune că nu este puternic în vreun domeniu. Politicianul are o profunzime a observaţiei numai când priveşte dincolo de ceea ce este material şi îşi însuşeşte marile principii. El vede atunci când alţii nu văd. Poetul, astfel inspirat, priveşte ceea ce alţii nu văd, atunci când se uită la furtuna care pare să sfâşie cerurile. Privind la ceea ce nu se vede, căpătăm încredere şi chiar bucurie în mijlocul necazurilor vieţii. Pavel îngrămădeşte cuvânt peste cuvânt pentru a descrie multele sale pălmuiri: „în osteneli şi mai mult; în temniţe, şi mai mult; în lovituri, fără număr”, şi multe alte lucruri de acest fel: dar viziunea sa despre „o greutate veşnică de slavă” pe care o lucrau pentru el lucrurile acestea, l-a determinat să spună despre toate pălmuirile sale: „întristările noastre uşoare”. El a privit prin toate aceste lucruri care se văd, spre lucrurile glorioase care nu se văd, ca printr-o fereastră prin care vezi un peisaj minunat. Simţul veşniciei este cheia poziţiei creştinului. Dezvoltarea acestui simţ, intensificarea lui, este scopul principal al întregii pregătiri spirituale. Acesta este ţelul nostru când vă vorbim despre acest subiect. Este minunat şi glorios ceea ce va face pentru noi privitul la ceea ce nu se vede! Aceasta Îl pune pe Dumnezeu la lucru, creând în noi ceea ce-I este plăcut Lui. Aceasta ne schimbă în chipul lui Hristos, din slavă în slavă.

Cum să înţelegem ceea ce se vede Dacă vrem să înţelegem ceea ce se vede, sau să beneficiem de ceea ce este mai bun din lucrurile care se văd, trebuie să aducem în câmpul vizual lucrurile care nu se văd. Aceia care privesc la lucrurile veşnice au adevărata unitate de măsură prin care să aprecieze durata şi intensitatea lucrurilor prezente. Permiţând luminii neschimbătoare a veşniciei şi presiunii pozitive a „greutăţii veşnice de slavă” să se reverse în minţile noastre, purtăm în noi un model, etalon care va uşura greutatea celei mai zdrobitoare suferinţe şi care va aşeza la valoarea cuvenită cele ce se văd. Nimic nu face existenţa prezentă a omului atât de vrednică de dispreţuit, de lipsită de importanţă şi vremelnică, precum pierderea legăturii cu veşnicia. Dacă înlături veşnicia din viaţa ta, atunci aceasta devine o taină. Dacă te gândeşti numai la ceea ce se vede, vei fi într-o stare de confuzie totală. Dacă îndepărtezi credinţa, ochii inimii tale vor fi loviţi cu orbire – o orbire mai rea decât cea fizică.

16

Vederea celor nevăzute te pregăteşte pentru veşnicie A privi la ceea ce nu se vede este condiţia prin care timpul ne pregăteşte pentru veşnicie. Apostolul vorbeşte despre rezultatul nenorocirii care ne pregăteşte pentru o greutate veşnică de slavă; şi el spune că aceasta se petrece în timp ce, pe perioada suferinţei, noi privim constant la lucrurile care nu se văd. Dar nicio împrejurare sau eveniment nu ne poate pregăti o greutate de slavă pe lumea cealaltă, dacă nu ne pregăteşte pentru slavă, aici. Când un creştin suferă ocară sau dispreţ de dragul lui Hristos, o mulţime de lucruri veşnice îl întăreşte dându-i curaj. Dedicarea noastră este însufleţită dacă ne dăm seama de lucrurile veşnice. Pavel a obţinut ceea ce n-ar fi putut descoperi nicio cercetare ştiinţifică – o înţelegere a celor nevăzute prin practicarea credinţei. Un caracter puternic nu se formează prin pregătire intelectuală, sau prin asocierea cu cei mai puternici oameni, ci printr-o legătură conştientă cu Dumnezeu, reflectând slava care străluceşte de Sus. Când privim la ceea ce nu se vede, căpătăm o recunoaştere a stăpânirii providenţiale a lui Dumnezeu asupra problemelor lumii. Pavel a văzut această putere nevăzută în alte vieţi şi a simţit-o în propria lui viaţă. El a ştiut – şi la fel ştim şi noi – cum s-a revărsat această viaţă şi dragoste lăuntrică în martiri care au suferit şi în misionari care au trudit şi că a fost o putere mai reală decât o cetate, sau o mare, sau un munte. El a văzut măreţia nemuririi; şi cât de nespus de măreaţă este aceasta!

A privi la ceea ce este veşnic te înalţă peste ceea ce este vremelnic Privind la lucrurile care nu se văd, sufletul omenesc se poate înălţa de la ceea ce este vremelnic către ceea ce este veşnic. Privind cu atenţie la aceste realităţi veşnice, privindu-le regulat, conştientizând faptul că suntem înconjuraţi de ele şi acţionând în raport cu acestea, toate lucrurile capătă valoare. Lumea şi omul nu mai sunt doar materiale; viaţa nu mai este vremelnică şi lipsită de importanţă; căci totul poate fi asociat cu aceste lucruri nevăzute, veşnice. Nici măcar în prostiile şi viciile societăţii nu sunt lipsite de însemnătate, dacă le privim în legătura lor cu Dumnezeu şi veşnicia.

A vedea ceea ce este nevăzut te stimulează să-ţi faci datoria

A privi la lucruri nevăzute îi acordă creştinului un motiv glorios pentru a-şi face datoria şi a se împotrivi ispitei. „Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta!” pentru că legea de bază este un lucru veşnic. Ispita nu înseamnă nimic pentru omul care vede că aceasta este doar o bulă care se ridică la suprafaţă şi ştie că deşi arată bine o clipă, va pieri atunci

17

când vor cădea peste ea razele soarelui, dar că el are de-a face cu lucruri reale, de durată. A privi le ceea ce nu se vede este marele secret al vieţii lăuntrice, prin care putem suporta necazul şi să câştigăm din tot ceea ce poate să vină asupra noastră.

VI. CREŞTINISMUL AUTENTIC ÎNCEPE ŞI SE ÎNCHEIE CU CELE NEVĂZUTE

Are de-a face cu Dumnezeul nevăzut, cu Mântuitorul nevăzut şi cu altă lume. Slava Evangheliei constă în faptul că este îmbibată cu nevăzut. Un lac liniştit, peste al cărui luciu nu se simte nici cea mai mică adiere pare o oglindă suspendată între două întinderi imense, una care se vedea deasupra şi cealaltă cu adâncimile ei lichide. La fel şi Evanghelia, arată realităţile celor două lumi ca într-o oglindă.

Secretul puterii lui Pavel

În textul nostru, apostolul dezvăluie marele secret al vieţii şi puterii sale. El a fost unul dintre cei mai mari binefăcători ai lumii; şi totuşi lumea i-a răspuns cu dispreţ, lovituri şi închisoare; dar toate aceste suferinţe l-au făcut potrivit pentru lucrarea sa. El a trăit aproape de Dumnezeu, „înţărcat” de toate dorinţele egoiste şi a fost umplut cu râvnă. Scopul primar al Bisericii nu este caritatea sau educaţia; ci este acela de a-i aduce pe oameni la Hristos şi de a-i conduce apoi să vadă care este sursa adevăratei trăinicii. Niciun om nu este ceea ce doreşte Dumnezeu ca el să fie, până când nu apucă nevăzutul. Marile căi ferate au multe bifurcaţii, dar există o rută principală în care se regăsesc toate. Ruta principală a apostolului Pavel era nevăzută. Pavel era binevoitor cu toţi aceia pe care-i întâlnea, era interesat de tot ceea ce vedea, era amabil cu fiecare şi era dispus să ajute pe fiecare, admira orice era vrednic de admiraţie; totuşi, ruta lui principală era spre nevăzut, spre ceea ce este veşnic; toate planurile şi bucuriile lui pământeşti se regăseau în acea rută şi-i slujeau.

Obligaţiile pământeşti trebuie ajustate conform celor cereşti

Noi trebuie să ne ocupăm de treburile pământeşti, dar totul trebuie aranjat în legătură cu cele veşnice. Aceasta nu ne va face neglijenţi în ceea ce priveşte obligaţiile pământeşti. Despre ciocârlie se spune că, în timp ce

18

este în văzduh, poate să vadă cele mai mici lucruri de pe pământul de sub ea. Tot aşa şi omul care priveşte spre Dumnezeul cel veşnic şi se înalţă în contemplare, va avea grijă să se ocupe de toate micile obligaţii care-i revin zilnic şi să se bucure de acestea. Toţi creştinii ar trebui să fie deprinşi să privească la nevăzut. Pavel consideră normal faptul că fiecare creştin priveşte în mod obişnuit spre cele ce nu se văd. Valoarea enormă a lucrurilor care nu se văd impune faptul ca acestea să fie pe primul plan în atenţia noastră. Pe acelaşi principiu pe care suntem gata să renunţăm la un leu ca să câştigăm o mie, sau suntem gata să suferim cinci minute de durere dacă aceasta ne-ar asigura o întreagă viaţă de tihnă, noi trebuie să recunoaştem că lucrurile trecătoare care se văd, se cuvine să fie subordonate lucrurilor care rămân. Apocalipsa (descoperirea) ne spune că viaţa noastră trăită aici între lucruri care se schimbă şi trec, este înconjurată de asemenea de ceea ce este durabil. Ne învaţă că relaţiile în care vom intra în domeniul spiritual, nu vor fi niciodată întrerupte; că binele pe care-l obţinem nu va fi niciodată în pericol de a fi pierdut. Printre lucrurile care se văd nu este nimic constant, în vreme ce lucrurile veşnice sunt ca Dumnezeu Însuşi – sigure.

O metaforă adevărată

„Sufletul are ochi ca trupul” – este cea mai adevărată metaforă. Când închizi ochii, sufletul tău poate să privească lumea lăuntrică – lumea gândului şi a sentimentului. În diferitele sale activităţi, Pavel întrebuinţa mai mult decât trupul său; energia pe care o manifesta el, era susţinută de faptul că avea o privire pătrunzătoare în realităţile spirituale. Lasă-ţi inima să privească frumuseţea umană şi în scurt timp vei plânge din pricina pierderii ei. Dar, mulţumiri lui Dumnezeu! Dacă afecţiunile tale sunt îndreptate spre farmecul caracterului, le vei regăsi neschimbate, nepieritoare şi veşnice.

VII. CREDINŢA PRIVEŞTE LA LUCRURILE NEVĂZUTE ŞI ACŢIONEAZĂ

ŢINÂND SEAMA DE ELE

Oamenii vorbesc despre „credinţă oarbă” şi „raţiune luminată”. Istoria lumii dovedeşte contrariul. Raţiunea este deseori oarbă; credinţa niciodată, pentru că ea vede ceea ce este temeiul perfect pentru a crede. În ceea ce priveşte nervul optic, „credinţa este dovada lucrurilor care nu se văd”. Dar când vedem cu mintea şi acţionăm ţinând seama de realităţile

19

nevăzute, credinţa este dovada lucrurilor văzute. A umbla prin credinţă înseamnă cu adevărat a umbla prin vedere, pentru că noi Îl vedem pe Dumnezeu, vedem promisiunile Sale, vedem credincioşia Sa şi suntem pe deplin convinşi de aceste adevăruri încât acţionăm ţinând seama de ele. Credinţa este cel mai raţional lucru din lume, pentru că se bazează pe cele mai mari şi bune adevăruri şi realităţi.

Credinţa este produsă şi creşte privind la nevăzut

Credinţa este produsă, crescută şi îşi face minunile în timp ce noi „nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd”. Dumnezeu a pus o condiţie pentru mântuire: „Priviţi la Mine, toţi cei ce sunteţi la marginile pământului şi fiţi mântuiţi”. Când şarpele de aramă a fost atârnat pe prăjină, este scris despre aceia care erau pe moarte din cauza muşcăturii şarpelui: „oricine ... privea spre şarpele de aramă, trăia”.

Ce înseamnă „a privi”

Verbul „a privi”, care simbolizează de fapt credinţa, este special. Se referă la o privire lungă şi stăruitoare. De exemplu, te plimbi printr-o grădină cu un prieten şi vezi copacii şi florile şi, la un moment dat, prietenul tău îţi spune: „Ai văzut un copac aşa şi aşa?” Întorcându-te, te uiţi la acel copac până îţi lasă o impresie. Mai înainte ai văzut toată grădina, dar nu te-ai uitat la nimic în mod deosebit. Textul nostru se referă la creştinul care este atent. Cuvântul „priveşte” se referă la a privi într-un mod serios, atent. Este mai mult decât o simplă privire; tu te poţi uita la ceva şi mintea ta să fie în altă parte. Cuvântul „priviţi” din acest pasaj înseamnă că noi privim şi avem mintea ocupată cu ceea ce vedem. Astfel vedeţi afirmaţia biblică „credinţa este dovada lucrurilor nevăzute” (pentru că acestea nu sunt materiale) este adevărată numai în ceea ce priveşte vederea firească, în timp ce pentru vederea noastră spirituală este dovada lucrurilor văzute. Credinţă înseamnă să crezi numai ceea ce vezi cu ochiul duhovnicesc. Pavel arată că felul propriu de a gândi al unui creştin este să umble prin credinţă şi nu prin vedere, acest lucru însemnând că noi umblăm prin vederea duhovnicească, nu prin cea fizică. Afirmaţia apostolului, „cel neprihănit va trăi prin credinţă”, este un al mod de a spune că va trăi privind la lucruri nevăzute. „Cuvântul este Dumnezeu”, spune Ioan. Dumnezeu vorbeşte! Este întotdeauna un fapt prezent. Cuvântul lui Dumnezeu este atât vindecătorul

20

sufletului cât şi al trupului; acesta începe să lucreze atunci când noi îl credem în aşa fel încât acţionăm ţinând seama de el.

Acceptarea mentală nu este credinţă

Noi trebuie să facem deosebirea între acceptarea mentală şi credinţă. Acceptarea mentală este recunoaşterea adevărului Cuvântului, fără a proceda în conformitate cu acesta. Acceptarea mentală înseamnă a sta în afara brutăriei privind la prăjituri; nu înseamnă că le deţii. Promisiunile lui Dumnezeu care tratează cazul nostru n-au nicio valoare dacă nu procedăm în conformitate cu acestea. Omul care doreşte să fie tare în credinţă şi liber de îndoială, trebuie să-şi hrănească în continuu credinţa sa; el trebuie să studieze şi să mediteze la Cuvântul lui Dumnezeu, care este singura hrană pentru credinţă, cu aceeaşi stăruinţă, regularitate şi dărnicie cu care îşi hrăneşte şi trupul.

Credinţa este atât pozitivă cât şi negativă

Textul nostru, ca multe altele, ne arată că credinţa este atât negativă cât şi pozitivă. „...nu ne uităm la lucrurile care se văd” este partea negativă. „...ci la cele ce nu se văd” este partea pozitivă. Noi nu putem privi în acelaşi timp în direcţii opuse; aşa că, dacă trebuie să fim dominaţi de realităţi veşnice, trebuie să nu ne lăsăm influenţaţi de lucrurile care se văd. Când Petru L-a văzut numai pe Isus, el a umblat pe apă; dar când s-a uitat la valuri, a început să se scufunde. Vântul şi valurile nu l-au împiedicat decât în clipa când a privit la ele.

Adevărata credinţă ne face mai mult decât biruitori

Cuvintele textului nostru au fost scrise de apostolul Pavel care a fost încercat în mod amănunţit de relele acestei lumi. Dar refuzând să le privească şi uitându-se la lucrurile nevăzute, el a fost „mai mult decât biruitor”. Dacă urmărim calea pe care a mers Pavel, o vedem umbrită de furtuni; dar privirea lui era fixată pe nevăzut. Etalonul care făcea ca viaţa lui Pavel să fie statornică era neprihănirea divină. Astfel, el ne dă principiul vieţii care este trăită de aceia care-L recunosc pe Dumnezeu şi care trăiesc într-un domeniu mai trainic decât influenţa exercitată de ceea ce se vede. În

21

viaţa unui om al credinţei totul este direcţionat spre nevăzut; viaţa lui este rânduită după acest plan.

VII. ESTE DE DATORIA TA SĂ TRECI DINCOLO

DE CE SE VEDE ŞI SĂ PRIVEŞTI ŞI SĂ TE BUCURI DE LUCRURILE NEVĂZUTE

Noi avem privilegiul de a privi dincolo de încercarea vizibilă, spre sprijinul nevăzut. Asta a făcut robul lui Elisei după ce acesta din urmă s-a rugat: „deschide-i ochii”. Ochii tânărului au fost deschişi şi el a privit dincolo de hoardele de asirieni, la oştirile lui Dumnezeu, la caii şi carele de foc. Noi avem privilegiul glorios de a privi dincolo de reflexiile vizibile, la substanţele nevăzute. Ceea ce se vede este o pildă a ceea ce nu se vede. Lucrurile vremelnice sunt prefigurări ale celor veşnice. Ce de oameni se opresc la pildă! Ce de oameni încep şi sfârşesc cu prefigurarea, fără a ajunge la realităţile cele mai bune!

O atracţie împotriva alteia

Este un privilegiu glorios să te ocupi de lucrurile veşnice, căci privind la nevăzut, neprihănirea dătătoare de pace a lui Dumnezeu îşi ţese fibrele în jurul naturii noastre şi ne trage în sus. Este o atracţie împotriva alteia. Pământul te-ar reţine, dar neprihănirea lui Dumnezeu te înalţă spre El. Noi avem privilegiul de a privi la lucrurile glorioase şi care rămân, până acolo încât acestea ne sunt mult mai scumpe decât lucrurile materiale. Creaţia se schimbă, Creatorul rămâne Acelaşi. Dacă toate lucrurile materiale ar dispărea, tot Tatăl sufletului meu ar rămâne partea mea.

Eşecul în a privi la nevăzut te slăbeşte

Eşecul în a privi la nevăzut este motivul slăbiciunii din vieţile creştinilor moderni. Lucrurile care se văd îşi vor pierde în curând toată valoarea pe care par a o avea acum. Aurul nu poate cumpăra un plasture care să vindece un cuget rănit, un bandaj care să lege o inimă frântă, sau o pernă care să uşureze un cap muribund. Mizerabil este cazul unui păcătos pe moarte. Toate bucuriile lui au trecut. Dar pe cealaltă parte, cât de glorioase

22

sunt perspectivele credinciosului în Hristos Isus! Când încercările lui se sfârşesc începe triumful veşnic. Ce deosebire infinită este între o veşnicie în cea mai desăvârşită fericire şi câţiva ani de plăcere nesatisfăcătoare cu lucruri vremelnice! În cer, puhoaiele de voioşie curg nestingherite fără un strop de necaz. Lucrul care este veşnic este Descoperirea (contactul minţii lui Dumnezeu cu mintea umană), împărtăşirea ţelurilor înalte ale cerului; descoperirea şi împărtăşirea naturii lui Dumnezeu.

Cum să vezi nevăzutul

Fiecare om pentru care datoria sa înseamnă ceva, priveşte la lucrurile nevăzute. Dacă îţi este greu să priveşti la nevăzut, atunci apropie-te mai mult de Dumnezeu. Eforturile unui om care se chinuie să vadă obiectul la care lucrează, ar înceta dacă el ar face câţiva paşi mai aproape de lumină. Unui om s-ar putea să-i fie greu să vadă stelele, din subsolul casei sale. Dar dacă s-ar urca pe acoperiş, ce întindere s-ar desfăşura înaintea lui fără niciun fel de efort.

Secretul

Secretul privirii la lucrurile nevăzute este următorul: ocupă poziţia corectă. Poziţia corectă este duhul împăcării. Dacă nu iei poziţia aceasta, între sufletul tău şi Dumnezeu se aşează un nor. Dacă vrei să vezi lucrurile nevăzute care sunt veşnice, ieşi afară în lumina dragostei lui Dumnezeu. Insistă asupra lucrurilor nevăzute pe care deja le vezi şi vei vedea mai multe. Părerea de rău pentru păcat îi cercetează pe toţi oamenii, dar numai unii îi spun „bun venit!”; cel înţelept o va recunoaşte printre cei mai buni prieteni ai săi. Numai în întunericul vieţii văd oamenii stelele călăuzirii cereşti. Gândeşte-te mult la cum S-a arătat Hristos pe pământ. El a fost Nevăzutul făcut vizibil. El este legătura între ceea ce se vede şi ceea ce este nevăzut.

Numai prin Isus este posibil să vezi nevăzutul

Este important să înţelegi că numai prin Isus Hristos este posibil să priveşti la lucrurile nevăzute. El este singura fereastră care deschide viziunea lucrurilor celor mai bune – lucrurile care sunt veşnice. Isus este Columb al Lumii Noi. Privirea despre care am tot vorbit până acum, este

23

posibilă doar în Hristos. Cu Hristos putem cunoaşte într-un mod clar lucrurile pe care, fără El, putem doar să le nădăjduim. Prietene, de vreme ce urmează să aibă loc o separare totală între tine şi lucrurile care se văd, cât este de important ca tu să recunoşti că acestea sunt doar vremelnice! Indiferent cât de atrăgătoare ar părea, despărţirea de acestea este inevitabilă şi legătura ta cu ele trebuie să fie slabă. Încă din lumea aceasta, noi trebuie să avem legătura cu lucrurile veşnice!

***** **** **