csorescu. hotel de doua stele

52

Upload: ianapascaru81

Post on 02-Dec-2015

65 views

Category:

Documents


4 download

DESCRIPTION

Hotel de Doua Stele

TRANSCRIPT

Page 1: Csorescu. Hotel de Doua Stele
Page 2: Csorescu. Hotel de Doua Stele

Editura LiterNet, 2015 Carmen Sorescu, Hotel de două stele

2

Redactor: Răzvan Penescu [email protected] Editor format .pdf Acrobat Reader: Sebastian Mihail şi Răzvan Penescu Text: © 2015 Carmen Sorescu Selecţie şi ilustraţie copertă: © 2015 Ilinca Bernea

© 2015 Editura LiterNet pentru această versiune. Toate drepturile rezervate. Este permisă descărcarea liberă, cu titlu personal, a volumului în acest format. Distribuirea gratuită a cărţii prin intermediul altor siteuri, modificarea sau comercializarea acestei versiuni fără acordul prealabil, în scris, al Editurii LiterNet sunt interzise şi se pedepsesc conform legii privind drepturile de autor şi drepturile conexe, în vigoare. ISBN: 978-973-122-096-3 Editura LiterNet http://editura.liternet.ro / [email protected]

Page 3: Csorescu. Hotel de Doua Stele

Editura LiterNet, 2015 Carmen Sorescu, Hotel de două stele

3

Carmen în ţara oglinzilor Carmen Sorescu alege să sfideze curenţii şi curentele actuale şi să înoate împotriva lor, propunându-ne, ca temă de reflecţie nu ceva de domeniul ineditului, ci „ceva vechi”, o poveste imemorială descinsă din acea zonă crepusculară care sălăşluieşte în fiecare dintre noi şi în care se plăsmuiesc liniile de forţă şi traiectoriile destinelor interioare şi trăirilor noastre cardinale. În povestea aceasta personaje mitologice se strecoară în pielea unor apariţii familiare, timpul şi spaţiul sunt cele onirice, iar intensitatea trăirii lirice este cea care creează realitatea şi îi dictează legile fundamentale. Cele două teme asupra cărora îşi concentrează atenţia Carmen sunt, în fond, cele care produc şi fac posibilă existenţa oglinzii: dragostea şi creaţia, cele două dimensiuni ale existenţei care stimulează auto-reflexivitatea şi care, cel mai adesea, îi procură ficţiunii materia primă. Ele sunt un câmp deschis exercitării proiectivităţii, iar poeziile din volumul de faţă decantează aceste proiecţii în imagini caleidoscopice: fiecare metaforă ţese un nou desen, cu noi semnificaţii. În felul ei, Carmen Sorescu este un avatar al faimoasei Alice. Pornită, pe calea închipuirii poetice, în căutarea unei identităţi pe care nu şi-ar putea-o elucida în

lumina opacizantă a stărilor şi gândurilor contingente, îşi descoperă din aproape în aproape, cu fiecare nou poem, chipuri lăuntrice reflectate în oglinzile mai mult sau mai puţin înşelătoare ale dorinţei, spaimei, îndrăznelii, îndoielii, dorului. În poezia acestei Alice adulte, iubitul apare ca obiect interior, ca întruchipare a unui Animus, cum ar fi spus Jung, este un interlocutor din oglindă. Ca alter-sine, celălalt e întotdeauna mai complex: îi percepem mai multe dimensiuni. De la distanţă iubim mai profund pentru că imaginea celuilalt ni se arată într-un plan interior, impregnată de propriile substanţe sufleteşti. De aproape, celălalt ne apare ca exterior şi imanent şi suntem tentaţi să îl reducem la actele lui. „Oglinzile perfecte sunt nevăzute” spunea Petru Creţia. Şi mai spunea: „Oglinzile dau o imagine evanescentă a eternităţii. În apele lor încremenite şi fără memorie, timpul nu se oglindeşte, iar clipa e irecuperabilă”. Poezia, de care Carmen se serveşte, când ca de o oglindă uriaşă de sală festivă, când ca de o fereastră reflectorizantă, când ca de o discretă oglinjoară de buzunar, are constant proprietatea aceasta de a scoate cele reflectate în afara timpului. Călătoria poetei Carmen Sorescu prin grădina cu oglinzi este, în ultimă instanţă, una spre centrul fiinţei. Versurile sale gravitează în jurul unor teme din care se adapă o

Page 4: Csorescu. Hotel de Doua Stele

Editura LiterNet, 2015 Carmen Sorescu, Hotel de două stele

4

întreagă civilizaţie romantică. Simţindu-se mai apropiată de erotismul narcisic decât de cel dyonisiac, Carmen ne face prin poezia ei să reflectăm asupra faptului că aura de erou negativ pe care interpretările moderne i-au atribuit-o lui Narcis este nejustificată. Personajul mitologic nu e câtuşi de puţin un egoist căzut pradă egolatriei într-un mod patetic, nu e un infatuat, nu e nici măcar un erou de legendă, ci un „subiect” de parabolă. Narcis e o reprezentare a sufletului, suflet care ia cunoştinţă de sine doar începând cu momentul în care îşi întrevede chipul reflectat în apa primordială a iubirii. Mitul ne sugerează că „iubirea de sine” nu e posibilă decât graţie existenţei apei, iar această iubire de „sine” se profilează şi manifestă ca iubire de „un altul”. Sigur că, dacă sinele ar fi o entitate cu formă fixă, o astfel de iubire ar fi criticabilă şi contestabilă, dar sinele este o vacuitate, este o curgere, o suită de experienţe şi trăiri fără nume, aflate într-o progresie continuă. Ceea ce este esenţial în înţelegerea acestei parabole este simbolul acvatic. Apa este iubirea în sine (o iubire transcendentă, preexistentă oricărei iubiri particulare) şi doar în contact cu ea fiinţa umană capătă identitate... Acest lucru îl determină pe Jung să conchidă că, în dragoste, ne confruntăm mereu cu propriul suflet proiectat şi că doar proiectându-l realizăm care îi sunt atributele şi proprietăţile esenţiale.

De obicei figurile pe care ni le înfăţişează un caleidoscop ne satisfac un anume apetit pentru ordine şi simetrie, dar ceea ce ne suscită fantezia şi delectarea e tocmai faptul că această ordine este un produs al hazardului şi că fiecare imagine e irepetabilă. Din obscuritatea haosului ţâşnesc la lumină forme geometrice incredibile, reflexii ale idealităţii. Oglinda transfigurează lucrurile, le dă o dimensiune în plus şi aşa, multiplicate şi îngemănate, ne par a fi mai degrabă proiecţii ale unei lumi desăvârşite decât ecouri ale dezordinei. Poate cea mai spectaculoasă iluzie, în simplitatea ei… Sufletul însuşi pare a fi, în viziunea poetei Carmen Sorescu, un angrenaj de caleidoscop cu nenumărate piese. Stilul e luxuriant, încărcat de metafore, iar timbrul liric este prins în revărsări fluide; se poate spune că natura acvatică a sensibilităţii domină şi modulează întreaga compoziţie poetică. Există şi puncte de tensiune şi dramatism în care versul opune rezistenţă presiunii unei exteriorităţi care pare să ameninţe manifestarea acestui flux neîntrerupt de experienţe şi trăiri onirice. Carmen Sorescu forează în straturile tectonice mai adânci ale simţirii omeneşti: nu scrie nici poezie de stare, nici poezie onirică - nu în sens programatic – ci, mai degrabă, o poezie arhetipală, încărcată de suflul

Page 5: Csorescu. Hotel de Doua Stele

Editura LiterNet, 2015 Carmen Sorescu, Hotel de două stele

5

romanticilor, de elixirurile alchimiştilor, de vedeniile magilor, dar îmbrăcată în cele mai recente straie postmoderne... În formă, versurile din acest volum, sunt cât se poate de contemporane. Poezia este, pentru Carmen Sorescu o personificare a Animei, surprinsă în toate posturile posibile: de la cele mai vaporoase stări de agregare până la formule autofage. Poezia joacă în versurile ei rolul principal, iar conştiinţa autoarei o conduce regizoral până la un punct, de unde o lasă liberă, iar aceasta începe să se scrie singură. Nu întâmplător am numit cinci tipuri de oglinzi cu care se confruntă Carmen în întâmplările ei imaginare. Oglinda-Dorinţă are, în viziunea poetei, proprietăţile „pieii de şarpe”: odată ce te uiţi în ea, devii tânăr la loc, oricâţi ani ai avea. În plan erotic această oglindă este, poate, cea care reflectă cea mai tragică înflăcărare a sufletului. În fapt, dorinţa este de neostoit. Dragostea fizică, prezenţa fizică a celuilalt nu o pot descărca decât parţial, pentru că nici fiinţa proprie nici a celuilalt nu pot încăpea cu totul în prezent, într-un singur act, într-o singură dimensiune. Nici un gest, nici un act, nici o stare, nici un gând nu ne conţin integral, trăim risipiţi prin timpuri şi spaţii interioare care nu comunică între ele decât din aproape în aproape.

Tânjim după sentimentul unei integralităţi imposibile a fiinţei, am vrea să ne putem aduna, prin Eros sau în numele Lui, într-un singur chip, într-o identitate ireversibilă... Dorinţa erotică ţinteşte această integralitate şi plenitudine imposibile: „Vreau să ne atingem limbile, să facem acest schimb inexprimabil de personaje diforme care bântuie prin noi / Să adormim împreună şi să visăm, să visăm încontinuu, să nu ne mai trezim pe lumea asta / Să ne minţim că am fost pe Terra, să povestim despre lucruri mărunte cum că am fost oameni / Şi scriam la mese de lemn până când venele deveneau creioane”. În Oglinda-Spaimă sufletul e prins ca într-o celulă de detenţie: „Sunt propria mea cuşcă, nimeni nu intră, nimeni nu iese”, dar Oglinda-Îndrăzneală contrapune acestei imagini o alta: „Tristeţea rămâne în urmă ca un voal de mireasă / Mâinile se întorc la spate luate de vânt, părul se despleteşte”, în vreme ce Oglinda-Îndoială extrage, din toate celelalte oglinzi, toate culorile şi formele în mişcare şi nu lasă vederii decât umbrele: „Vreau să respir, foaia de pe masă e un tub de oxigen / O pun pe faţă, degeaba tot nu te văd, îmi cumpăr altă viaţă / Ciorile se rotesc deasupra cuvintelor, se rotesc / Caută nuci, nu am nuci, am doar amintirea cu tine / Pe care o sparg, zbang, aici pe foaia asta, mi-e foame, / Miezul cărnos, zemos, îmi curge pe gât ca un balsam protector. / Nu dau mită pentru nicio amintire, mintea mea nu mi-a cerut

Page 6: Csorescu. Hotel de Doua Stele

Editura LiterNet, 2015 Carmen Sorescu, Hotel de două stele

6

nimic, / A venit pur şi simplu, încet, calm, ca trenul în care împart / Ziarul, covrigul şi mai ales fereastra, da, fereastra închisă etanş / Nu mai cred / În nimic / Poate / În foaia albă”. În ce priveşte Oglinda-Dor, mesajul încifrat în imaginile reflectate în ea este unul ambiguu, cu o rezonanţă pesimistă, însă. Poate că nu există nici o casă spre care ne poartă dorul de casă... Poate că nu există decât dorul, pare să şoptească melancolia din fundalul versurilor: „te port sub unghii ca pe un pământ în care am căutat rădăcini”. Odată proiectată, orice realitate interioară devine una cvasi-obiectivă, capătă un corp, chiar dacă unul abstract, lingvistic. Creaţia ne conţine şi ne trădează în acelaşi timp, ne defineşte şi ne redimensionează imaginea de sine, orice creaţie este totodată act de de-construcţie şi re-construcţie a acestei imagini: e autocreaţie. În relaţie cu oglinda se poate întâmpla orice: să te recunoşti sau nu, să te laşi fascinat de ce vezi acolo sau să priveşti cu furie acel chip şi să dai cu pumnii în oglindă până de face ţăndări. „Scriem pentru a deveni alţii decât cei care suntem", spunea Foucault, referindu-se la toată acea armată de euri adormite, potenţiale pe care nu îndrăznim să le actualizăm în realitatea comună. Poezia, ne asigură Carmen, ştie cum să spargă zidurile înconjurătoare ale realităţii sau să îi extindă teritoriile, nu trebuie decât să te laşi ghidat de ea spre acea zonă în care

totul devine virtual (real şi ireal în acelaşi timp), deci posibil, un punct terminus al lumii de unde se poate plonja în fantastic ca în acea capodoperă a cinematografiei Science Fiction care a fost filmul The Thirteenth Floor. Ce-i cu Hotelul de două stele? vă veţi întreba, pesemne, aşa cum m-am întrebat şi eu. Cred că în această privinţă Carmen nu vrea să ne sugereze răspunsul, ne lasă să ni-l imaginăm, fiecare, pe cont propriu... Pentru mine hotelul de două stele e undeva la capătul lumii tangibile şi e plin de oglinzi uzate, aburite, crăpate, scorojite dispuse pe un coridor semi-întunecat. Şi din fiecare dintre ele te priveşte altcineva. Ilinca Bernea

Page 7: Csorescu. Hotel de Doua Stele

Editura LiterNet, 2015 Carmen Sorescu, Hotel de două stele

7

La capătul celălalt La început eram doi primitivi care mâncam doar carne crudă Până când inimile ca două pietre s-au atins din greşeală Când ţi-am bănuit pielea mirosea a perete proaspăt văruit Aşa că am păşit în camera curată şi am atârnat o icoană Lângă tine am răspunsuri la orice, construiesc pe loc palate Bărci, biserici, pot face o bicicletă, pot sparge o moleculă Până văd ce se află pe fundul mării şi ce face să schimbe Culoarea sângelui pe timp de noapte şi unii dintre noi Luminează mai mult decât alţii şi văd cum ne scufundăm În poveşti ieşind cu bine la capătul celălalt al lumii cu mâini Cu picioare, din nou oameni care au răspunsuri la orice

Lângă tine scheletul mi se micşorează, vertebrele se retrag Cumva la mal ca nişte basme de adormit copiii, lângă tine Mă retrag seara ca un soare care îşi ia înapoi razele, mă adun În tine aşa cum oamenii s-au adunat toţi în Isus, încet, încet Intru ca un fir de nisip în ochi, sufletul se irită şi secretă Un fel sidef pentru a se păzi

Page 8: Csorescu. Hotel de Doua Stele

Editura LiterNet, 2015 Carmen Sorescu, Hotel de două stele

8

Sine die Îmi place aşa de mult de tine cum te plimbi prin cameră Cum gesticulezi cu ţigara în mână, te mai opreşti puţin în faţa Mea luând aer în piept direct prin ochi, îmi povesteşti Îmi explici cum stau lucrurile între noi, aranjate Ca etajele unui bloc în care zi de zi urcăm Dar eu deja sunt prin tine, colind în felul tău de a fi Habar nu ai că eu îţi pun cuvintele în gură, îmi place aşa De mult de tine cum te plimbi cu paşi mari de la uşă La scaunul pe care stau ca o elevă cuminte, luând aminte La ce am de făcut, cum trebuie să fie iubirea şi câte coaste Mai am de pus s-o pot ţine doar pentru tine, după ce ai terminat Şi a doua ţigară te-ai oprit întrebând: ai înţeles?

Da, da, sigur, te sun mai des, intru pe whatsapp

Îmi plăcea aşa de mult de tine încât nu auzeam nimic Puteam muri oricând, noroc că ai zis hai să facem dragoste Şi atunci s-au spart toate becurile, dragostea mea s-a făcut Un lichid tulbure, negru, amar, îl auzeam cum fierbea în vene Ca o smoală pe care trebuie s-o foloseşti repede Atât mai auzeam cum mă cărai în tine ca pe un râu ieşit din albie Care nu ţine cont de case, oameni, la final deasupra mea Pluteau impurităţi, oase de cai morţi, tristeţi şi mai ales tu Acum îmi amintesc vag de mine, ştiu că eram într-o catedrală albă Pe care în fiecare an mi-o promiteai de ziua mea Ba chiar te descheiai la cămaşă în plină stradă, îmi luai mâna O duceai la pieptul tău şi spuneai: Uite clopotul cum bate.

Page 9: Csorescu. Hotel de Doua Stele

Editura LiterNet, 2015 Carmen Sorescu, Hotel de două stele

9

Racursi De câte ori ies pe uşă cineva din mine rămâne acasă, întorc capul şi zâmbesc Spunând în gând celei din urmă: să fii cuminte, şi deodată văd rupându-se Din piele o dâră de copil, o fată mică care se duce la jucării şi-mi face cu mână Tacit parcă: Du-te liniştită, închid uşa şi plec mereu întrebându-mă de ce plec Şi nu mai stau în corpul acela inocent cu mâini de zăpadă, mă mint crezând Că am timp când mă întorc, am timp în weekend, am timp în concediu Să ne privim mai întâi de toate tălpile, roase, dintr-o altă perspectivă mult mai umană La fel ca în tabloul Isus mort, să ne vedem întâi rănile prin care trece un tunel lung Unde totul are o singură măsură, o singură bătaie, un singur big bang Nu ştiu nici acum care din noi respiră, inima e ca o minge de tenis, când la mine Când la ea, nu ştiu unde pulsează viaţa, nu ştiu unde pulsează moartea

M-am tot gândit, totul depinde de ea, dacă într-o zi nu mă mai cunoaşte Dacă trupul i se pare schimbat şi-mi va spune-n faţă: cine eşti?! Jucându-se mai departe fericită, iar eu disperată doar un corp voi încerca Să-mi înduplec sufletul, să-i sparg pereţii, fără nicio şansă, dacă toate astea Se vor întâmpla într-o zi, cine mă va primi, în care din voi mă voi recunoaşte?

Page 10: Csorescu. Hotel de Doua Stele

Editura LiterNet, 2015 Carmen Sorescu, Hotel de două stele

10

Azil de noapte De la o vreme scriu legată la ochi, mintea mea se dopează cu fluturi Nu respectă reguli de convieţuire socială, mă refugiez prin galerii subterane Aşa cum se refugiau primii creştini, aici e loc de cult şi de înmormântare Întunericul e o fereastră plină de grandoare prin care te văd cum te mişti Cum bei din paharul de vin sau de viaţă, oricum sunt ceva resturi căzute Din tine sau din ziua de ieri din care mă hrănesc disperată cu două mâini deodată Ca şi cum mâine ar fi doar o metaforă, ceva trecător, un paradis subcutanat Care durează 24 de ore şi în care sper ca într-o mamă ce urmează să mă nască

De la o vreme scriu legată la ochi, ştiu unde-ţi doarme sufletul, nu am nevoie De creioane să-ţi pipăi plămânii, aici mă lipesc de tine ochi peste ochi Pleoapă peste pleoapă, cuvânt peste cuvânt, sunt un lut care lipeşte crăpăturile Ceva mânios ca o băutură fină iese prin pori, poate un cer înnorat, o plajă pustie Peşti morţi aduşi la mal de apa otrăvită, o scuip în foi imaginare, din carnea mea Copiii fac poveşti pentru palmele lor mici, spumoase şi foarte încăpătoare Deasupra mea nici vulturii nu zboară, nici oameni nu se prăbuşesc.

Page 11: Csorescu. Hotel de Doua Stele

Editura LiterNet, 2015 Carmen Sorescu, Hotel de două stele

11

Ştii... Tot voiam să-ţi spun, dragostea mea e un zăcământ inimaginabil de preţios Depus pe oase, când ai de gând să începi să sapi tranşee-n trupul meu? Când mă vei atinge sub tălpile tale va apărea un paradis şi-atunci Vei avea şi casă şi pahare de vin şi mamă şi tot ce-ţi trebuie să mă întâmpini Tot voiam să-ţi spun, se văd pe corpul tău câte femei au dormit în tine Fiecare a lăsat urma ei, unele pete solare la care nu te poţi uita cu ochiul liber Altele dâre de fum, dacă te ating încă se mai pulverizează mirosul Poveşti care ies direct din oase ca nişte stalagmite supurează din tine Unele au murit în ipostaze hidoase ca după o erupţie vulcanică Altele trăiesc şi acum jumătate cu picioarele în apă, mai vorbeşti din când În când cu ele, niciodată nu vor mai ieşi pe uscat, eu încă nu ştiu ce sunt pe câmpul

Acesta peste care s-au dus atâtea lupte, copil orfan? acvilă de munte? femeie? Maşina de pâine? nu ştiu până când nu mă voi afunda Tot voiam să-ţi spun, am un document care se numeşte cânteculluiroland Un fel de carte, un fel de rai, ceva cu gust de înălţimi, presiunea E foarte scăzută, sângele curge mai repede, sunt erg sau pasărea kiwi Oricum ceva fără sunet, fără claviculă, ceva care oricând poate lua forma ta Tot voiam să-ţi spun, te-am iubit până-n măduva mamei tale care te-a născut odată Demult, când nici habar nu aveai că din carnea ta se plămădea un adăpost pentru mine.

Page 12: Csorescu. Hotel de Doua Stele

Editura LiterNet, 2015 Carmen Sorescu, Hotel de două stele

12

Biochimie Ca să fiu fericită ar trebui să nu mai scriu, să ies în oraş, să mă plimb Să încep să-mi sun prietenii, să vin târziu acasă, să ascult muzică la maximum Chiar dacă mă reclamă vecinii şi primesc amendă, ar trebui să fac lucruri Mici, fireşti, să-mi cumpăr un câine, mai multe cărţi, să-mi fac un iubit Să trec pe la el să mă despice ca un soare ascuţit dimineaţa pe stomacul gol Când îi deschid uşa lacătele de la întrebări să crape în toate părţile Să facem dragoste sau pur şi simplu să fim aceeaşi încăpere Să stăm faţă-n faţă ca zidurile unei case care se construieşte Fiecare din noi să pună câte-o cărămidă, câte-o celulă Până când casa ar fi gata, dimineaţa am avea acelaşi tavan Aceeaşi podea, aceleaşi mâini ne-ar lega, aceleaşi scânduri Ar trebui să fac un compromis între viaţă şi scris Să încep să-mi fac alt corp capabil să se spargă pe străzi

Însă cuvintele plesnesc ca nişte haine strâmte şi rămân mereu goală.

Page 13: Csorescu. Hotel de Doua Stele

Editura LiterNet, 2015 Carmen Sorescu, Hotel de două stele

13

Poveste cu Daniel Daniel, realitatea e aşa... o chestie drăguţă închisă-ntre coaste O cameră mobilată cu gust, ceva numai al tău, care nu se împrumută Sau o acadea, ceva ca un ciob de sticlă pe care cândva îl duceam la ochi Şi distorsionam lucrurile, feţele, râdeam, Daniel, realitatea e pielea Mea sumară, stratul protector, pelicula de fericire care străluceşte Ori de câte ori te văd, dacă ai fi tu un filtru în faţa mea celulele Mi s-ar specializa în tine şi la fiecare privire aş lumina diferit Ai înţelege perfect ce vreau să spun, când porii cer apă, cuvinte Sau orice alt tip de substanţe nutritive, ai şti fără să vorbesc Să mergem acolo unde oamenii sunt îngeri şi îngerii oameni Da, aşa într-un amestec, să năpârlim şi noi cuvintele nespuse Să nu mai adunăm acest bagaj de fapte şi eroi născuţi deja morţi

Daniel, realitatea e aşa... o chestie drăguţă care seamănă cu-o coadă De şopârlă la care se renunţă de frica prădătorilor sau poate o frunză căzută Peste care bocancii uzi trec, trec, în cea mai simplă splendoare Povestea ta cu îngerii care se rotesc deasupra capului şi care Descriu cercuri, cercuri, e mult mai încăpătoare, Daniel, realitatea Nu e o stare de fapt sau ceva efectiv, realitatea e unde trăieşti Şi dacă ne-am hotărât să mergem acolo unde oamenii sunt îngeri Şi îngerii sunt oameni e ca şi când am trăi de două ori, fie că vrem Fie că nu, realitatea e ceva ce nu ţine de sângele nostru Întinşi unul lângă altul căutăm razele să le scoatem din noi.

Page 14: Csorescu. Hotel de Doua Stele

Editura LiterNet, 2015 Carmen Sorescu, Hotel de două stele

14

Percepţii În preajma ta mă port ca o sârmă ghimpată, te înconjor o dată, de două ori Mă asigur că vei rămâne cu mine în ţarcul aceleiaşi poveşti Ne continuăm unul altuia propoziţiile, ridurile, liniile din palmă Paşii mei întâlnesc paşii tăi cu zgomot de pahare brumate În preajma ta vin la adăpat cumva cu frică, cu ochii mari în stânga şi-n dreapta Setoasă ca în preajma unui râu în savană, niciodată nu ştiu ce fel de capcane Ai pus sub piele, plonjez ca un cormoran în iubirea de pe fundul toracelui Cuvintele date prin sângele tău cresc mai mult, lucesc, capătă alte sensuri

În mod consecvent scot acest lichid din tine ca atunci când eram mică Şi-i scoteam bunicii o găleata cu apă la prima oră a dimineţii Mai întâi îmi vedeam chipul reflectat, apoi ea bea din licoarea asta Şi întinerea, întinerea, aşa se întâmplă şi acum în preajma ta Răspândesc miros de utopii, sunt un stol de cocori trecând pe foaia albă Îl poţi împrăştia oricând, iar cenuşa, cenuşa e făcută din particule vii În preajma ta mă port ca în faţa unui câmp deschis, nu mai am repere Nu mai am ficţiune, un lup tăvălindu-se în zăpadă se uită la mine Iar eu te port sub unghii ca pe un pământ în care am căutat rădăcini.

Page 15: Csorescu. Hotel de Doua Stele

Editura LiterNet, 2015 Carmen Sorescu, Hotel de două stele

15

Cântarea Casianei După ce fac dragoste cu tine continui să fiu femeie mult timp Fac patul în care am dormit ca şi cum aş închide aripile unei păsări de noapte Care a hrănit pui străini şi dimineaţa le-a dat drumul să-şi caute singuri mâncare Reaşez totul în ordinea prestabilită, adun cărţile în care am băltit ore-n şir Cojile de portocală, rămăşiţele pământeşti din pielea ta se recompun singure Le întorc pe toate părţile, lumina ca un bărbat tăios îmi aeriseşte corpul Cuvintele neînsufleţite pe care nu am fost în stare să ţi le spun ies ca avortonii Metafore care sedimentează venele, cu timpul sângele se va împotmoli În acest cheag de gânduri, deschid fereastra, mă lipesc De aerul rece şi te recunosc în orice adiere, ieslea e în pieptul meu

După ce fac dragoste cu tine continui să fiu femeie mult timp Când ţi-am desfăcut cămaşa am văzut alt om, i-am desfăcut Şi acestuia cămaşa şi am văzut alt om şi aşa la infinit, te reproduceai Pe măsură ce dădeam de tine în alt om mult mai înalt şi mult mai singur Până ai ajuns sus, foarte sus, într-un cer pe care eu aici pe pământ nu-l cunosc I-ai spus iubire, un cer personal căruia i-ai dat drumul ca unui câine ţinut În lesă, cândva într-un fel sau altul vom ajunge acasă.

Page 16: Csorescu. Hotel de Doua Stele

Editura LiterNet, 2015 Carmen Sorescu, Hotel de două stele

16

Cum se scrie un poem (poem piesă de teatru) Se poate începe de la tălpi (mă aşez pe duşumea şi duc mâna la tălpi după care cu un deget urc cât mai sus spre unul din picioare) Dau deoparte cioburile, paşii rătăciţi, deschid porţi Închid porţi, şterg cu buretele urmele dureroase, scot ghimpii Pielea devine albă, fără nicio pată, aşa cum îmi doream Ca o foaie de hârtie. Abia acum pot lua pixul albastru Să scriu poemul, urc pe glezne, întâi pe cea dreaptă Apoi pe cea stângă, se face prânzul, vreau să mănânc Să mă odihnesc. Aprind o ţigară şi privesc gleznele Au căpătat alte formă, în ele sunt comori ascunse, mări Încep să construiesc bărci, să pun vele, caut cârmaci Se face seară, întunericul se prăbuşeşte şi barca se scufundă În beznă. Nu te îngrijora, pot scrie poemul şi la o lumină difuză

Uite aşa a trecut toată ziua, poemul este încă neterminat Şi eu zac acolo arsă de soare, bătută de vânt, cu hainele zdrenţe (se aud picături de apă) (privesc în jos preocupată de piele, nu mă uit în jur) - Unde este Dumnezeu? - Dumnezeu trăieşte pe pământ, merge singur pe stradă Închis bine la toţi nasturii de la haină, nu ridică privirea Nu ridică din sprâncene, are mersul grăbit, spre o ţintă Pe care noi nu o cunoaştem. L-am văzut de la fereastră într-o zi (ridic capul bucuroasă urmărind prin aer fantasma) Era uşor de remarcat, dar nimeni nu dădea importanţă M-am îmbrăcat cum am apucat şi am ieşit repede să-L prind din urmă M-am ţinut aşa după El vreme de-o oră după care se întoarce şi spune: „- Tu chiar nu ai nimic mai bun de făcut decât să tremuri în frig?”

Page 17: Csorescu. Hotel de Doua Stele

Editura LiterNet, 2015 Carmen Sorescu, Hotel de două stele

17

Am tăcut, El a plecat mai departe. Eu am continuat să-I merg în spate Călcându-I fix pe urme ca atunci când treci printr-o zonă minată - De ce L-ai urmărit? - Nu ştiu, aşa am simţit, să mă ridic şi să plec în spatele Lui.

Page 18: Csorescu. Hotel de Doua Stele

Editura LiterNet, 2015 Carmen Sorescu, Hotel de două stele

18

Ce faci? Cel mai mult te iubesc când nu ne vorbim şi bem din aceeaşi ceaşcă de ceai Camera pare un uter rotund în care doi copii se ţin de mână, cresc împreună Acesta este un poem despre noi în care primul vers se naşte fără să vreau Când merg desculţă, în urma paşilor apar litere, cuvinte, apoi rânduri întregi Cuvintele luminează şi ies din haine, se ţin de mine ca de un magnet Indiferent ce mişcări aş face sau dacă aş încerca să mă scutur Ele stau prinse de mine fără bolduri, fără ace, doar aşa dintr-un sincretism Filosofic, de ce nu fiziologic, nevoia de cuvinte e uneori mai mare decât Nevoia de aer, aş putea spune că şi eu sunt o specie care mă hrănesc la fel

Scriu pe muteşte cu tălpile prin camera ca un uter rotund, deschid geamul Dau drumul poemului, se va întoarce după o mie de ani când iarna va topi pe Spatele meu acelaşi strat de iubire, cel mai mult te iubesc când nu ne vorbim Şi căutăm peste tot alţi oameni din care să nu mai ieşim la lumină, ce faci? Te-am văzut ieri în Librăria Cărtureşti cea de lângă Cinema Patria, erai cu spatele Şi deodată mi-am întors privirea către tine, îţi simţeam gândurile cum pluteau Deasupra capului ca un strat înecăcios de fum, am zis să-ţi scriu.

Page 19: Csorescu. Hotel de Doua Stele

Editura LiterNet, 2015 Carmen Sorescu, Hotel de două stele

19

Viaţa de dincolo Poemul e un copil orfan, murdar, care sparge seminţe la colţul străzii Trebuie luat acasă, spălat, educat, trebuie să te lupţi cu el să nu mai ceară bani Să îi schimbi obiceiurile, să-l înveţi cum se folosesc tacâmurile Nu e o rază care străbate întunericul, e bezna însăşi, nu e o piele fină Are cicatrici şi are nevoie de vindecare, nu e aerostat, nu e aripa gingaşă Care te duce pe acoperişuri într-o mare visare, nu, poemul în clipa când ai Început să crezi în el şi în argumentul cu levitatul îţi dă drumul de la etaj Se uită la tine în balta de sânge în care zaci cu creierii praf Poemul trebuie curăţat pe tălpi, uns cu uleiuri scumpe, hrănit cu smochine Mă întind peste el cum m-aş întinde peste tine, poemul acesta este singurul Meu iubit, mă iartă de fiecare dată, nu cere ziare, vodkă, nici alte femei nu seduce Stă pe foaia albă ca pe un cearceaf, pot să-l modelez, aşa cum îţi modelam

Ţie carnea şi dimineaţa te trezeai speriat cu două aripi, după ce te linişteai Te uitai în oglindă şi-ţi plăcea starea asta intermediară dintre cer şi pământ Poemul apare când intru în sala rece, cu gresie şi mese de aluminiu Când tai cu bisturiul un piept de om, ştiu că nu curge sânge indiferent cât De frică mi-ar fi, inima va sta la locul ei cuminte, nu va tresări sub palmă Fă bine să nu ajungi acolo unde degetele mele disecă şi scot la iveală Cele mai stranii metafore, plămâni tumefiaţi sau de ce nu alveole Care te pot ridica undeva sus, foarte sus, ca şi cum ai fi într-un balon cu heliu Minuţios am să-i caut proprietăţile ascunse, se pare că funcţia lui vitală Nu e întreţinută de miocard, nuuuu, e ceva mult mai fin acolo în fiinţa lui La microscop nu s-a văzut, dar sub lentilă se auzea un zgomot Un foşnet de copac, exact ca în poveştile cu viaţa de dincolo.

Page 20: Csorescu. Hotel de Doua Stele

Editura LiterNet, 2015 Carmen Sorescu, Hotel de două stele

20

Al 7-lea cer E mult mai jos când eşti copil, cu timpul s-a ridicat de pe suprafaţa Corpului aşa cum fac aburii din pâine Cu timpul pâinea s-a uscat şi acum trebuie înmuiată să pot muşca Pe foaia de hârtie e o altfel de boare, un al 7-lea cer care imită Când eram în şcoala generală şi ieşeam de la ore doi băieţi alergau După mine şi încă două prietene, ne ţineam toate trei de mână şi fugeam până Acasă, nu ne prindeau, într-o zi, când ei tot aşa, ne aşteptau La colţul şcolii, ne loveau cu bulgări, caietele cădeau, ajungeam acasă Cu rândurile pline de apă, nu mai înţelegeam mare lucru, o întrebam pe Cori de caietele ei să mi le împrumute, îmi spunea că sunt la fel Într-o zi Nico a alunecat pe gheaţă şi am căzut toate trei, nu ne dădeam drumul La mâini niciodată, aici era miracolul nostru, scrâşneam printre dinţi De durere şi totuşi nu ne opream din râs, din mâini, al 7-lea cer

E mult mai jos când eşti copil, odată ne-am întâlnit cu tata Şi m-a strigat: Fetiţo stai!, fetiţo îmi spune şi acum, aşa mi-a spus mereu Nu s-a supărat că alergam, că hainele cădeau de pe noi, ne-a băgat într-o cofetărie Şi ne-a luat Excelent, apoi mama acasă m-a certat că nu trebuia Să mănânc dulce înainte de masă, într-o primăvară m-au prins cei doi Exact când ele au făcut la stânga şi am rămas singură pentru nici o sută De metri, unul dintre ei mă ţinea cu mâinile la spate, ghiozdanul căzuse-n noroi Era o zi de primăvară frumoasă, oamenii curăţaseră la porţi, pământul era reavăn Cel care mă ţinea a spus: Hai, pup-o! Pentru câteva momente totul în jur s-a topit Muream de frică, de nervi că mă prinseseră, habar nu aveam că asta doreau de la mine Dacă ştiam nu mai alergam atâţia ani, mă făcusem mai mare între timp Cel care trebuia să mă pupe, nu ştiu cum îl chema, niciodată nu am ştiut Nu era cu noi în clasă, s-a uitat la mine foarte de aproape, la fel de speriat Şi a zis: Las-o!

Page 21: Csorescu. Hotel de Doua Stele

Editura LiterNet, 2015 Carmen Sorescu, Hotel de două stele

21

Ciornă despre pereţi îmi e jenă să scriu în locurile publice în parcuri, în trenuri la coadă la pâine, vorba vine parcă aş avea un picior lipsă mă târăsc greu afară nu-mi place să fiu privită din cauza handicapului în camera mea lucrurile sunt normale scriu mereu la birou cerneala nu e alăptare e un sânge de menstruaţie corpul trebuie golit, curăţat doar aici năpârlesc lângă foi şi creioane piciorul lipsă devine o aripă în plus hârtia ridează sub mâinile mele cere apă şi cere mâncare e tot mai bolnavă, tot mai bătrână nu ştiu cât timp o mai pot hrăni şi eu sunt tot mai bolnavă tot mai bătrână mergem împreună ca elefanţii

mi-am aprins o ţigară şi povestesc despre oameni pe care nu-i veţi cunoaşte niciodată din spatele meu ies aburi care se duc sus, sus de tot spre blocurile vecinilor toată lumea iese la geam se uită în jur, nu ştie ce este cu mirosul ăsta de mamă greierii tac, clopotele tac mi-aş putea împărţi ochii orbilor mâinile ciungilor toate hainele cerşetorilor toate cuvintele muţilor dacă eşti lângă mine pot învăţa alfabetul îngerilor restul nu-mi foloseşte la nimic iarna toceşte ferestrele desenez cu degetul prin aerul rarefiat peşteri în care să ne ascundem.

Page 22: Csorescu. Hotel de Doua Stele

Editura LiterNet, 2015 Carmen Sorescu, Hotel de două stele

22

Carmen ...Şi sângele nostru s-a amestecat într-un singur corp Şi mâinile s-au încâlcit unele în altele şi cei patru ochii s-au topit Şi de atunci privim doar cu unul singur născut între noi Ca un copil mut şi cuvintele ni s-au încurcat Ca firele de cocon care plămădesc aceeaşi larvă, şi ne-am pierdut Şi-am dispărut unul în altul vreme de-o zi într-o dezordine cumplită Coastele mele erau la tine şi chipul se mutase pe faţa ta şi inima ta Bătea la mine şi plămânii tăi respirau pentru mine şi mă înghesuiam În scorburi, în peşteri, scobeam cât puteam ca un animal în pericol De dispariţie în carnea ta ca într-un zăcământ aurifer, te făcusei mic Ai fi vrut să te nasc, eu la fel, azi nu ne mai amintim cine ce sex avea Hematiile luminau ca la nevertebratele lipsite de picioare, aveam Pielea lucioasă, tu la fel, puteam trece unul prin altul, ne alintam

Ne cununam, muream şi tot aşa, ne năşteam la loc într-un joc Indescifrabil, învăţasem ce este râsul, ce este pământul, iubirea Hlamida, ne ştiam toate cămăruţele, toate câmpiile, toate Ascunzişurile, picăturile de ploaie le prindeam în palme şi le Puteam trimite înapoi, eram noi doi, noi doi la început de drum Două celule care se îngemănau ca ziua cu noaptea într-un crepuscul Care nici azi nu are un nume, pământul cu cerul într-un orizont inefabil La un moment dat m-ai strigat Carmen şi mi-am dat seama că sunt Eu şi că aşa îmi vei spune mereu, Carmen e nume de os.

Page 23: Csorescu. Hotel de Doua Stele

Editura LiterNet, 2015 Carmen Sorescu, Hotel de două stele

23

Err În drumul spre tine frigul străbate corpul ca o sită care separă iubirea de puroi Tristeţea rămâne în urmă ca un voal de mireasă Mâinile se întorc la spate luate de vânt, părul se despleteşte Merg înainte, din mine se desprind celule, amintirile în contact cu asfaltul Fac un zgomot infernal, de animale duse la abator fără şanse de supravieţuire Nu întorc capul, corpul se curăţă singur de femeile hidoase, vertebrele cad una câte una Trupul e purificat ca pentru rugăciune, ca pentru un ritual voodoo, ceva neînţeles Sunt din ce în ce mai uşoară, coşurile caselor fumegă, şi eu la fel, merg vrăjită Pielea devine mai albă, mai sărată, nimeni nu vede pe sub haine acest fenomen al înnoirii Este doar al meu, aşa că las poezia să-şi facă de cap, deasupra mea se adună nori

Dacă ai arunca cu o piatră în mine cu seninătatea copilului ascuns în inimă Războaiele ar dispărea, încet, încet, trupul reflectă cerul, şi dacă te-ai aşeza Lângă mine ai vedea cârduri de păsări în zbor şi dacă te-ai uita în sus ai vedea Un câmp înverzit şi paradisul ar fi aşa de ambele tabere mai aproape Pe stratul epidermic cele două lumi se îmbină ca două părţi ale aceluiaşi obiect Elemente concrete, abstracte, se unesc pe această pojghiţă fragilă În drumul spre tine prin pielea ca un geam trec oameni, sfinţi, tot felul de poveşti.

Page 24: Csorescu. Hotel de Doua Stele

Editura LiterNet, 2015 Carmen Sorescu, Hotel de două stele

24

Supradoză Poezia cicatrizează, întreţine viaţa, provoacă prin mijloace stilistice, chimice, alungă sila Pune în acţiune simţurile, întăreşte, produce un câmp magnetic în jurul ei, stimulează Vindecă stratul de întuneric, poezia te scapă de răni, de scârbă, de eroziunile făcute în tălpi De umerii ciuruiţi, în locul lor apar organe care servesc la libertate, eu doar mi-am imaginat subtil, cu frică Cum e să mergi cu capul în jos şi să înveţi o limbă nouă, cum e să dai jos pielea şi să se vadă copilul care ai fost Poezia te învaţă să mergi iar, e un cărucior cu rotile, o cârjă adiacentă, leziunile din amintiri Alături de ea dispar, poezia se naşte între omoplaţi, aproape că îţi e foarte greu să o vezi Dar o simţi acolo în spate cum te ridică, cum te transformă în altă fiinţă

Poezia te ia de mână, te duce acasă la ea, te sărută şi te dezbracă, face dragoste cu tine Dimineaţa luminează pe acelaşi cearceaf cu tine ca un soare personal născut peste noapte Poezia te priveşte de la distanţă ca un bărbat singur la bar, niciodată nu ştii dacă va veni la tine Uneori bea vin la aceeaşi masă, priveşte trecătorii, nu ştie în care să se scufunde, eu rămân din nou Ca un ceas stricat, i-am atins umărul şi i-am simţit mirosul, trebuie să cumpăr lame de ras Poezie vine acolo unde pielea vorbeşte, unde corpul capătă alte însuşiri, nu vreau să-i ştiu numele Vreau să ne atingem limbile, să facem acest schimb inexprimabil de personaje diforme care bântuie prin noi Să adormim împreună şi să visăm, să visăm încontinuu, să nu ne mai trezim pe lumea asta Să ne minţim că am fost pe Terra, să povestim despre lucruri mărunte cum că am fost oameni Şi scriam la mese de lemn până când venele deveneau creioane.

Page 25: Csorescu. Hotel de Doua Stele

Editura LiterNet, 2015 Carmen Sorescu, Hotel de două stele

25

Nu mai cred în nimic Poate În foaia albă Aici aş vrea să-mi ascund trupul, cuvintele Aici unde soarele nu răsare nici cât să lumineze O noapte de dragoste Prin corpul meu trec turme de reni Vietăţi specifice organismului meu polar Încet, încet din sternul ei se naşte un Isus cu părul alb De mâine voi mânca peşte şi pâine pe vatră Nimeni nu putrezeşte, e un fel de rai profilactic Lângă mine sunt oameni cu care împart Ziarul, covrigul, câteva degete, la capătul peronului Nu mai e loc de realitate, e un vis bolnav Vreau să respir, foaia de pe masă e un tub de oxigen O pun pe faţă, degeaba tot nu te văd, îmi cumpăr altă viaţă Ciorile se rotesc deasupra cuvintelor, se rotesc Caută nuci, nu am nuci, am doar amintirea cu tine Pe care o sparg, zbang, aici pe foaia asta, mi-e foame Miezul cărnos, zemos, îmi curge pe gât ca un balsam protector

Nu dau mită pentru nicio amintire, mintea mea nu mi-a cerut nimic A venit pur şi simplu, încet, calm, ca trenul în care împart Ziarul, covrigul şi mai ales fereastra, da, fereastra închisă etanş Nu mai cred În nimic Poate În foaia albă Inima e un muşchi care creşte doar pe partea cu tine Poate fi arborată pe oricare din corăbiile care trec somnul Cuvintele sunt berze, fac cuiburi pe case, cresc pui, ies de pe gât Aşa cum ies poveştile vâscoase, se lipesc de mine şi trăiesc cu ele Pe ascuns ca şi cum aş avea o boală molipsitoare Pot lua forme de îngeri minusculi, buni de puşi la gât în loc de talismane Dacă pun unul în palma se face o scobitură de unde pot bea apă

Page 26: Csorescu. Hotel de Doua Stele

Editura LiterNet, 2015 Carmen Sorescu, Hotel de două stele

26

Nu mai cred În nimic Poate În foaia albă Pe zi ce trece sunt tot mai lividă, tot mai uşor de ghicit Sunt doar o carte tactilă pentru un bărbat orb Cuvintele se scurg lichide din glandele care servesc la zbor Dincolo de calea ferată îmbătrânesc într-un oraş al nimănui.

Page 27: Csorescu. Hotel de Doua Stele

Editura LiterNet, 2015 Carmen Sorescu, Hotel de două stele

27

Poem cu oameni fericiţi Sunt şi oameni fericiţi care prind păsări din zbor Desfăcuţi la piele merg cu aerul direct în piept Ca şi cum la prima respiraţie ar inhala un munte Cu pietre cu tot şi tot uşori ar rămâne Ei primesc picăturile de ploaie direct în gură Cu plăcerea imensă de a fi totuna cu norii Niciodată nu am avut curaj să mă descalţ în parc Sau pe stradă, să merg cu sandalele în mâini Sau să-mi ridic uşor rochia să las porumbeii să ciugulească Firimiturile de poezie care se prelingeau de pe corp Tălpile mele sunt protejate de o piele sintetică Pe care am dat bani, am dat bani să nu simt asfaltul fierbinte Sau iarba cum ustură, de fapt mi-am cumpărat nişte gratii Când merg pe stradă merg cu zăbrele peste tot Sunt propria mea cuşcă, nimeni nu intră, nimeni nu iese

Îmi stăpânesc emoţiile şi toate testele mi-au ieşit bine Hemoglobina e încă foarte mică de când am donat sânge Unui cerşetor care ţinea palma întinsă şi nu dorea bani Avea un bilet pe care scria sec, vreau sânge Şi când am citit parcă am citit cel mai frumos vers din lume Toţi vrem sânge, mâncarea, călătoriile Scrisul, sunt doar câteva exemple de sânge Exhibarea prin scris e o formă de protest, un sânge pe care-l arunc Mă trezesc ca Sylvia Plath la patru dimineaţa Să am timp să scriu, în restul zilei nu-mi aparţin Sunt şi oameni fericiţi, pe cei mai mulţi i-am văzut în apropiere de poduri.

Page 28: Csorescu. Hotel de Doua Stele

Editura LiterNet, 2015 Carmen Sorescu, Hotel de două stele

28

4 adevăruri care te-ar putea mira Nu ştiu unde voi ajunge cu atâtea scrieri, cu atâtea imagini care Mi se pun în faţa ochilor ca o peliculă de film surdo-mut Şi nu ştiu ce să fac, doar să le pun pe hârtie, nu ştiu de ce Nu ştiu pentru cine, ştiu că toată apa asta, transpiraţie, nu ştiu exact Să descriu, care-mi udă cerul gurii trebuie tratată permanent Aveam un unchi care suferea de o boală de coagulare, lunar se ducea La spital să-i scoată surplusul de sânge, aşa sunt şi eu Poate sunt gravidă, poate sunt îndrăgostită, salivez cuvinte Fără voia mea, ceva care mă trezeşte la cinci dimineaţa şi nu mă lasă să dorm Am sunat-o pe mama, nu am ştiut să-i explic, a zis, lasă mamă, tu ai grijă să nu răceşti Te linişteşti când vei fi la casa ta, când te vei mărita Am închis, ea mereu are dreptate, ştie mereu ce e mai bine pentru mine Trebuie s-o ascult, să-mi pun mănuşi, fular, după care să ies în parc

Câteva vrăbii cu picioarele îngheţate au venit încet prin zăpadă lângă mine Nu avem nimic de mâncare în geantă, aşa că am scuipat un poem Ciripitul lor pentru o vreme m-a asurzit, lipsa de contact cu realitatea Mi-a dat curaj, mi-am zis, sunt multe porţi de evadare, trebuie Doar să-mi pun mănuşi, fular, după care să ies în parc.

Page 29: Csorescu. Hotel de Doua Stele

Editura LiterNet, 2015 Carmen Sorescu, Hotel de două stele

29

Pe o bancă priveam în stânga, în dreapta mai ales în pământ, poate dau de vreo urmă mă uitam la telefon din minut în minut cu rucsacul în spate, cizmele murdare: - e liber?! - sunt libere toate băncile! - o fericire temporară, un exerciţiu simplu: să ne sărutăm un minut i-am spus că sunt singură de cinci ani şi asta brusc m-a făcut mai înţeleaptă, mă asculta încontinuu ca pe un veteran de război care scăpase teafăr aveam un capital de singurătate care îmi dădea dreptul să fiu deasupra lui, puteam chiar să zbor (am păstrat spectacolul pentru altă zi) el se făcuse mic, foarte mic, în tăcerea lui devenise aproape copil mă ţinea de mână de parcă şi-ar fi găsit mama după mulţi ani

am plecat amândoi fericiţi cu gândul să facem provizii de iarnă să ieşim din casă doar pentru ţigări şi multe portocale să schimbăm inimile între noi, să decorticăm poeme pentru pomul de Crăciun dacă e prea frig şi liftul nu merge şi uite aşa, de atunci merg pe stradă cu poezia în mine o simt cum dă din picioare ca un embrion în stare latentă o simt în stomac, vrea să iasă, apoi în gură, o simt sub limbă ca un bob de lumină, uneori o pun repede în pânza de hârtie alteori o las lângă primul tomberon, câinii vin şi o ling am ochii obosiţi, dintr-o dată albaştri, aş face dragoste cu tine.

Page 30: Csorescu. Hotel de Doua Stele

Editura LiterNet, 2015 Carmen Sorescu, Hotel de două stele

30

Restul e poezie Firesc ar fi fost ca după ninsoarea asta pe şira spinării să dea ghioceii Să-mi pierd forma când mă bag în cearşaf ca şi cum m-aş băga într-o carte Apropó te-am visat, târai după tine nişte aripi lungi, pline de zăpadă Erai cu mama ta în tren, te ducea la spital să ţi se stârpească chestia asta Care nu te mai lăsa să respiri, artistic, fie vorba, erai destul de conceptual Săptămâna viitoare plec din oraş, vreau să las la tine un înger Nu ştiu cum m-am pomenit cu el, eram într-o seară la o terasă Şi-au trecut mai mulţi, se ţineau de gât, cântau, cred că erau beţi Şi unul se întoarce brusc şi mă fixează, mă caută prin buzunare Pe sub toţi muşchii, la mine nu lumina nimic

Ţi-l las ţie nu mă car cu el, face gălăgie şi murdăreşte de acadele Seara când îl culci să ai grijă să doarmă cu faţa în sus, atât, nimic altceva Nu suportă mirosul de foi albe, face urticarie dacă le atinge, aşa că Să nu scrii nimic zilele astea, staţi de vorbă, vă găsiţi puncte comune Poate se hotărăşte ce sex are şi rămâne la tine, restul e poezie.

Page 31: Csorescu. Hotel de Doua Stele

Editura LiterNet, 2015 Carmen Sorescu, Hotel de două stele

31

Ce-ai zice dacă mâine dimineaţă m-aş trezi lângă tine!? La cafeneaua Smârdan nu era nimeni, doar mesele de sticlă Şi o pisică alb cu negru făcea un du-te vino care zăpăcea Scările sunt de la un submarin, te simţi cumva pe mare Dacă vorbeşti cu cineva, nu trebuie să te miri de balans Şi nici de valurile care ies din podea, scrie pe o tăbliţă Un pahar de vin şi călătoria din partea casei Au şi pături şi rafturi pline de cărţi, se pot face scufundări - Ce-ai zice dacă mâine dimineaţă m-aş trezi lângă tine!? Aud un tip ce tocmai mă bătea pe umăr Afară plouă, plouă şi-năuntru cărnii mele Este frig, încă un rând de piele peste mine m-ar încălzi

Hai vino la mine, stau aproape, îţi voi recita din sângele meu Nu mai vreau să aud bătrâneţea cum intră prin case Şi nici copiii amorfi cum se duc şi vin de la şcoală Vreau să stau cu capul pe pernă, să văd fereastra Cum îşi prelinge cerul pe spatele tău Să ne strângem în braţe ca şi cum ne-am feri de lumină Ne-am atins mâinile şi lângă noi au apărut tot felul de păsări De parcă le-am fi sfărâmat bucăţele de pâine.

Page 32: Csorescu. Hotel de Doua Stele

Editura LiterNet, 2015 Carmen Sorescu, Hotel de două stele

32

Drum cu prioritate Nu ştiu cum va arăta iubitul meu, trebuie să-i fac mai întâi mâini, picioare Ar putea avea câteva aripi, chipul după asemănarea mea L-am văzut în mine de multe ori pe marginea spinării, fuma, avea un rucsac de munte Nu ridica privirea din pământ, până la el voi avea de străbătut multe drumuri Îmi va fi greu să-i bat la poartă şi să-i spun numele meu... Dar eu continui zi de zi, să-i fac ochi, sprâncene, până într-o zi Când va fi gata, şi-atunci prea bătrână nu-l voi mai vedea Îl voi recunoaşte după voce, va fi aceeaşi voce care-mi vorbea în gând Ori de câte ori eram singură şi vocea dinlăuntru mă îndemna

Am făcut dragoste de multe ori, aproape toată viaţa mi-a fost un soţ fidel Ştia că nu-l voi părăsi niciodată, de altfel nici eu, eram legaţi cumva de şira spinării Ca atunci în tinereţe când el fuma cu rucsacul la spate, acum are o cruce Şi-mi spune de câteva zile că mai are de lucru la nume, dar în curând va fi gata Mi-am revăzut din nou singurătatea, era ca un cal de curse Gata oricând să traverseze acest masiv muntos, viaţa, făptura mea.

Page 33: Csorescu. Hotel de Doua Stele

Editura LiterNet, 2015 Carmen Sorescu, Hotel de două stele

33

Locuri ascunse Fiecare om are nevoie de un loc ascuns unde să se retragă Singur, fără copii, fără carnea pe el, fără ţigări Un loc împrejmuit de un zid înalt şi alb Mulţi ar cădea dacă s-ar încumeta să treacă Un loc curat, mereu liber Unde e permis să urci până la acoperiş Poate fi o foaie albă sau un câmp deschis Vânătorul va duce puşca la ochi, se va mira Oare ce e vietatea asta ivită în poiană Nu e nici animal, nici om, nici sfânt Şi mersul, da, mersul...

Fiecare om are nevoie de un loc ascuns unde să se retragă O pivniţă, un corp de femeie Mamă, iubită, oricum ceva cu înveliş calcaros Care ţine de frig şi de foame Frunze verzi şi-un foc în sobă Ceva ca un pântec sau ca un sicriu Unde e mereu întuneric, pânze de păianjeni Şi multe alte uşi pe care le aud şi eu dimineaţa cum scârţâie.

Page 34: Csorescu. Hotel de Doua Stele

Editura LiterNet, 2015 Carmen Sorescu, Hotel de două stele

34

Scenă de cuplu (cu bătaie metafizică) dacă-ţi scriu cu degetul pe şira spinării praful se duce stratul de ozon se rarefiază, primul rând de piele se vede ca o pojghiţă de poezie în care mi-aş înfige unghiile spatele tău miroase a pădure de brazi scotocesc ca într-un mormânt după câţiva ani în plus unele făpturi încep să apară, curioase, sprijinite de geam nu ştiu din care colţ al camerei se va lumina azi poate din podea, poate din tine cineva urcă scările, o linişte profundă se sparge undeva departe printre gheţari corbii se duc spre parcul herăstrău şi eu tot caut mingea aceea roşie care se zbate în tine ori de câte ori dormi nici nu ştii câte lucruri minunate ţi se întâmplă când dormi cu mine

dacă-ţi scriu cu degetul pe şira spinării, pâş, pâş, să nu te trezesc e ca şi cum aş scrijeli o rugăciune pe un zid într-o peşteră bine ascunsă vertebrele învelite-n răşină încep să înflorească asta nu aminteşte nici a botez, nici a moarte şi uite aşa până nu mai eşti spatele tău miroase a pădure de brazi trec zi de zi pe deasupra lui ca un nor mă golesc, stau ore în şir pe calea ferată niciun înger nu vine, mai dau o pagină din scriptură şi uite aşa până nu mai eşti.

Page 35: Csorescu. Hotel de Doua Stele

Editura LiterNet, 2015 Carmen Sorescu, Hotel de două stele

35

Colibri, foamete şi alte femei Câteodată mi-ar plăcea să fiu o femeie cu pieptul de sticlă Răscolitor şi imposibil ca un poem de Aleksandr Puşkin Când trec pe stradă oamenii să vadă calea ferată, zonele minate Stratul gros de fericire, iubiţii neîngropaţi cu pielea uscată de visare Viaţa să fie în văzul tuturor ca zestrea unei fete ce-şi plimbă-n zori cearşafu-nsângerat O rugăciune plătită în avans, un acatist cu o fărâmă de lumină-n păr Pretextul epic, povestea noastră pe bandă rulantă se derulează în mine Fără să vreau, ca o boală, ca vagoanele unui tren sărit de pe şine Se ţine scai, un câine înfometat de care nu scap fără să-mi rup o bucată din carne

Câteodată mi-ar plăcea să fiu o femeie cu pieptul de sticlă Prin care să se vadă cum împart cuvintele astea muţilor, surzilor Să se ştie de la bun început ce războaie am dus, cine mai orbecăie prin mine Şi cui am dat nume de om, să nu mai fiu nevoită să-mi fac pielea fâşii Să nu se mai sape la ocna trupului, ori de câte ori cineva mă întreabă Al cui copil sunt, să am acest mecanism livresc de a mi se citi poveştile Direct pe sâni fără să mai ascund faptele urâte

Page 36: Csorescu. Hotel de Doua Stele

Editura LiterNet, 2015 Carmen Sorescu, Hotel de două stele

36

Haute couture noaptea-mi îmbrăca trupul mai bine ca niciodată/ nu am probat-o/ mi-a venit bine din prima/ se mula pe corp ca un bărbat obosit/ după miezul nopţii nu mai aveam nevoie de rochie/ întunericul îmi acoperea pielea jersey café au lait/ încât mă dizolvam în el ca un cub de zahăr ce se poartă prin barurile din Bucureşti: bărbatul obraznic/ plin de el/ după care mori în câteva secunde/ începi să te foieşti/ să te duci la baie/ să-ţi aranjezi părul / să foloseşti rujul/ să-ţi ridici inima căzută-n gambe/ apoi să te întorci indiferentă la masă/ să-ţi aprinzi o sobranie galbenă bărbatul rece/ apatic/ cu aripile grizonate/ trecut prin multe escapade/ cel care a fost la cer de câteva ori/ a dat mâna cu Dumnezeu şi are ce povesti/ trebuie să te împotmoleşti în el/ ca şi cum nu ar avea un acoperiş deasupra cuvintelor bărbatul trist/ care stă singur pe scaunul înalt de la bar/ cu acea indiferenţă pentru care ţi-ai arunca sufletul de la etaj/ ca pe-o bluză Dominique Sirop/ să stai lângă el goală/ nici să nu ştie/ este cel care îşi îmbracă moartea ca pe haină haute couture/ simplu/ monoton/ cu gesturi fireşti

bărbatul îndrăgostit/ are mereu o cămaşă albastră cu mânecile suflecate/ în loc de ceas are o inimă fumurie/ se uită din când în când la ea/ o întoarce pe toate părţile/ ca şi când/ sunt unic/ priviţi/ am o inimă fumurie în loc de ceas/ dacă vă uitaţi la încheietura mâinii veţi observa că viaţa se numără în iubiri bărbatul sauvage/ neras/ plictisit de femei uşoare/ cel pentru care vânătoarea este o artă rupestră/ brodé de cristal/ în el vezi turme de îngeri/ diverse forme/ diverse culori/ îţi scoţi inima şi i-o întinzi pe o farfurie albă bărbatul indisponibil/ are în jur un fel de centură Van Allen/ aselenizarea în el se face întotdeauna pe rute ocolitoare/ îi este indiferent în ce oraş locuieşte/ dacă are sau nu cicatrici subterane/ erodează tot/ picioare/ trecut/ aurorele de sub tâmple/ este singurul care întreabă: câţi copii mai ai în afară de tine bărbatul ocult/ cu un simbol al durerii pe frunte/ ridat/ transparent/ ar sta şi cu mine la ţară/ sunt convinsă că se va adapta la iarbă/ insecte/ dat de mâncare la păsări/ pădurea este la 5 minute/ râul va trece prin noi/ am doi cireşi/ o mamă foarte bună cu o pisică albă/ lui îi spun tot/ iarna e cald/ am brad/ viţă de vie/ prin el se poate vedea mereu un pumnal înfipt între vârste

Page 37: Csorescu. Hotel de Doua Stele

Editura LiterNet, 2015 Carmen Sorescu, Hotel de două stele

37

dar mai ales bărbatul poet/ nonşalant/ deşuchiat/ înalt şi subţire nu se uită la niciun semafor călca în toate gropile îl stropesc maşinile duce cu el o sacoşă de plastic în care are o insulă tăcută şi o mie de foi translucide câţiva pereţi cu igrasie din când în când se opreşte să-i cureţe de rândul de piele în plus când l-am întâlnit prima oară fuma aprig şi transpira un fel de lichid incoerent mi-a spus din senin „să nu te aştepţi la ceva extraordinar” în ochi avea greieri câteva stoluri de lilieci orbitau în jurul inimii asta se vedea de la o poştă mă aştepta avid cu moartea învelită într-un ziar probabil de anul trecut

am băut cafeaua l-am luat de mână nu ştia unde-l duc dar simţeam că în orice clipă va expulza ceva extraordinar ca pe un făt născut prematur „eşti exact cum mă aşteptam să fii” ai rochie neagră înaltă, subţire.

Page 38: Csorescu. Hotel de Doua Stele

Editura LiterNet, 2015 Carmen Sorescu, Hotel de două stele

38

Rendezvous insolite în mine sunt câteva femei despletite, nu le cunosc le simt dimineaţa când merg prin camera mea, vetuste, frivole îmi poartă sandalele, eşarfele, consumă ţigările una se rujează, alta bea cafeaua, fac lucruri mărunte pe care şi eu le-aş putea face, au simţuri exacerbate deschid uşa, toarnă în pahar, le privesc pe ascuns aş putea să le demontez ca pe nişte păpuşi stricate să le scot ochii, să le rup mâinile prin mine nu ar mai fi decât un tunel lung, obositor sub limbă un gust acut de 30 de ani, sparg între dinţi vârsta asta ca pe o pastilă de nitroglicerină, gratiile se retrag în copilăria lor rezist să văd un cerşetor tumefiat în gura de canalizare rezist cu semnul roşu pe braţ, cu glonţul în tâmplă pot merge pe stradă, dar nu pot supravieţui unui om în care locuiesc o mie de zei, şira spinării este doar un banal acoperiş din tablă zincată, femeile despletite îmi ies prin pori ca nişte cuie ruginite, ciocănesc speriate prin sânge

foile volante nu mai ţin de cald, te sun din duşumea apare un cireş înflorit cine vrea să vină să se încălzească.

Page 39: Csorescu. Hotel de Doua Stele

Editura LiterNet, 2015 Carmen Sorescu, Hotel de două stele

39

Ora 5 Câinii nu mai au miros când trec pe stradă, se opresc din lătrat Nu mai depistează frica, moartea, tac şi vin la gard bucuroşi Asta pentru că în fiecare dimineaţa la ora 5 mă trezesc să scriu Şi elimin cumva toxinele prin poezii şi alte uşi uitate deschise Bătrânul acela pe scaun ridică privirea din pământ, aşa deodată El nu mai vede nimic interesant în iad sau rai, nu ştiu exact Cum se cheamă poarta aceea pe care o închide când trec şi asta Pentru că eu dimineaţa la ora 5 mă alătur necuvântătoarelor Şi vorbesc cu simţuri pe care oamenii nu le percep, când trec pe stradă Copiii în pântece se mişcă şi mamele lor trec fericite pe lângă mine Acustica mea e simţită şi în poziţii fetale, în urma mea cad frunze Pe care copiii le adună şi le pun la presat, într-o zi unul m-a întrebat:

- Unde e sufletul tău, nu-l văd??! Mi-am dus instinctiv mâna la stomac Ca şi cum abdomenul ar fi fost o fereastră pentru orbi care doar simt Şi simt cu acele simţuri mai presus de orice, ei simt cu palmele şi cu O unitate de vorbire la nivel epidermic, toate astea se întâmplă Când trec pe stradă, celule din mine zboară luate de vânt ca porii Unei păpădii, unde se vor duce şi unde se vor înmulţi nu ştiu La 5 dimineaţa mă trezesc să scriu şi scriu într-o limbă pe care seara Nici măcar eu nu o mai recunosc, deschid fişierul şi mă întreb Cine naiba a scris la ora 5 dimineaţa când încercam să mă trezesc Şi bezna încă-mi lucea oasele prin geamurile pline de zăpadă Iar imaginea mea din oglindă se întorcea parţial, restul rămânea la tine.

Page 40: Csorescu. Hotel de Doua Stele

Editura LiterNet, 2015 Carmen Sorescu, Hotel de două stele

40

Pe stomacul gol Minunile încep dimineaţa când încă nu văd bine Primul tramvai zguduie puţin visele, mă spăl pe faţă Schimb ochii cu alţii prin care văd fiinţe fabuloase Dar nu pe stradă, acolo în camera ta se întâmplă totul În burta ta au loc schimburi de replici, cascade Eronate sau nu, drepte, alambicate, minunile Încep dimineaţa pe stomacul gol de la tălpi la creştet Trec prin măduvă şi aruncă mai întâi puroaiele Aşa cum fac măturăresele abile din sectorul 1 care fumează La prima oră rezemate de cozile lopeţilor Minunile încep dimineaţa când muncitorii au început Săpăturile şi becurile oraşului încă nu s-au stins Fix atunci în perioada de reproducere dintre noapte şi zi Când vatmanul îşi bea cafeaua şi călătorii încă nu se ceartă Pe un loc liber în viaţă sau nu, când băncile din Cişmigiu Nu sunt încă ocupate şi maşinile merg foarte încet Să nu sperie porumbeii adormiţi pe caldarâm Minunile încep la prima oră când sângele nu s-a sălbăticit Când încă mai suntem oameni, încă mai iubim (asta e cam soft, trebuie să o şterg, nu?)

Page 41: Csorescu. Hotel de Doua Stele

Editura LiterNet, 2015 Carmen Sorescu, Hotel de două stele

41

Povestea marilor pinguini nordici mereu privesc lucrurile invers, de la moarte de naştere de la fluture la omidă, de la casă la cărămidă fericirea are alt gust care aici pe pământ nu l-am găsit în niciun boutique am uitat să menţionez iarba verde călcaţi voi pe ea, eu merg de-a dreptul, prin mărăcini e bine să nu mă chinui, îmi spun, în timp ce trecătorii prizează din mine fâşii de lumină la prima oră a dimineţii braconajul e ceva obişnuit, azi nu mai am niciun poem sunt doar o specie într-un habitat iraţional poluarea, schimbările climaterice dintre cuvinte despărţirile de tine, mi-au afectat sistemul imunitar povestea marilor pinguini nordici începe de aici

Page 42: Csorescu. Hotel de Doua Stele

Editura LiterNet, 2015 Carmen Sorescu, Hotel de două stele

42

Piele de şarpe trupul meu începe odată cu tine când intri în cameră îmi cresc mâinile, capul, ochii, şi tot aşa până când te aşezi pe marginea patului trupul meu e gata, de fiecare dată pielea mea nouă flutură ca o velă pe spatele tău lângă tine aerul este mai rarefiat am învăţat să trăiesc nu doar cu oxigen ci cu un element chimic mult mai rar găsibil doar în respiraţia ta dimineaţa nu mă laşi să privesc pe fereastră „ce-ţi trebuie ţie aer curat, briza vine din mine” spui tu, în timp ce-mi iei mâna şi o duci la inimă

niciodată nu merg unde vreau calc pe urmele tale ca şi când tot oraşul ar fi minat îmi e frică să mă desprind stau în spatele tău ca o pasăre pluvian mă hrănesc din umbra ta şi alte mărunţişuri incolore în fiecare noapte în mine mai moare o femeie niciodată nu plâng, niciodată nu o cunosc o mare povară căzută pe covor ca o piele de şarpe a doua zi sunt din ce în ce mai tânără.

Page 43: Csorescu. Hotel de Doua Stele

Editura LiterNet, 2015 Carmen Sorescu, Hotel de două stele

43

Edgar se auzea un zgomot ciudat ca şi cum cineva îmi bătea cu picioarele în inimă opresc muzica, sting lumina începuse să-mi fie frică se auzea şi mai tare, telefonul suna „sunt jos, deschide" cobor în fugă scările nu mă aşteptam să vină la ora asta aşa târzie pun cheia în uşă şi stupoare stătea cu braţele ridicate deasupra capului avea în mâini cel mai frumos poem de dragoste era un bol imens, imens, strălucea uşor ca un balon plin cu poveşti prin el mă vedeam când eram mică şi alergam pisica când mă căţăram prin copaci totul se derula slow motion ca un film de oscar când atingeam cu degetul balonul făcea valuri, valuri şi atunci fetiţa care cotrobăia prin cuibare întorcea capul mirată după care îşi vedea de treburi când m-am trezit el era lângă mine florile în vază, ceasul pe noptieră

deschid televizorul începuse decernarea globurilor de aur l-am trezit şi l-am sărutat el torcea cu capul pe mine şi spunea râzând: „acces interzis”, „acces interzis” aş fi vrut să mă uit mai mult la rochia bej a elisabettei canalis dar mi-a explicat că sub oasele mele este cea mai frumoasă rochie pe care a văzut-o vreodată îmi desface uşor pielea de la stern în jos de sub dărâmături ieşea un gaz pestilenţial a făcut câteva fotografii când culcat pe burtă când urcat pe un scaun pe fundul toracelui zăcea ceva misterios, nepăsător era cel mai frumos poem de dragoste un bol imens, imens, strălucea când punea degetul făceam valuri, valuri până a ţâşnit o fântână camera era inundată abia respiram mă uitam prin tavan după un colac de salvare noroc că balonul ne-a scos teferi şi din moartea asta.

Page 44: Csorescu. Hotel de Doua Stele

Editura LiterNet, 2015 Carmen Sorescu, Hotel de două stele

44

Expoziţia în seara asta am să las inima deschisă un fel de „noaptea muzeelor”, oricine poate intra admira, vor fi puse indicatoare pentru cei care nu mă cunosc studenţii vor lua notiţe despre cum am iubit, cum am parcurs tot bâlciul de vise pe jos doar cu un poem în braţe alţii îşi vor scrie numele pe ziduri, vor desena alte inimi care de care mai încăpătoare, am scos paharele noi vinul cel bun, băncile sunt vopsite, curăţenia de primăvară a coincis anul acesta cu noaptea de sticlă prin pielea mea se pot vedea iceberguri, cârduri de pinguini tu, când mă ridici în braţe, povestea orbilor iubirea zornăie prin vene ca un şarpe cu clopoţei cine ştie anul următor sângele ce va aduce la mal ce fel de substanţe toxice şi gunoaie se vor depune pe această bucată de pământ

Page 45: Csorescu. Hotel de Doua Stele

Editura LiterNet, 2015 Carmen Sorescu, Hotel de două stele

45

8.02, dacă nu ai ce face, vino pe la mine îmi construiesc un Olimp numai al meu la masa de scris va fi punctul de sprijin atunci când nu voi mai avea vârstă voi începe să urc încă de pe acum dar mai întâi trebuie să pun câteva schelete mai bune rămase în urma mea de câteva vieţi să consolidez temelia, va fi mai mult un templu decât un munte populat de o singură specie endemică mă vei găsi în stratul de ozon dar şi în ceaţa de sub ochii tăi un organism capabil să trăiască de la cele mai înalte temperaturi la cele mai joase acolo unde concentraţia de poezie e prea mare dar şi în locuri unde iubirea radioactivă arde orice fir de iarbă sunt extremofilă când e vorba de tine mă adaptez la orice fluctuaţie climaterică din inima ta poţi să îţi aduci şi ultimul poem, aş putea trăi prin fisurile lui pe muntele acesta se trăieşte oricum pot prelua chiar şi chipul tău într-un mimetism erotic, voi putea trăi sub pielea ta

chiar dacă este uneori prea sărată de azi îmi voi crea un mit numai al meu care să mă înghită ca o peşteră de câte ori este întuneric acolo sigur palmele tale îmi vor strânge sânii pe ascuns am să inventez un zeu, aş avea nevoie de el când sunt singură Olimpul meu porneşte din mine, înalţă în fiecare zi pe catarg un alt destin, aşa trecătorii mă recunosc mai uşor unii-şi spun la ureche: să nu pui sub semnul întrebării acest munte este atât de palpabil ca un drum abisal cine vrea să urce trebuie să-şi imagineze propria geografie a căutărilor aici eşti liber, în mitul meu poate veni oricine singura condiţie este să nu se facă zgomot să păşeşti încet aşa cum ai trece dintr-un sânge în altul poţi sta aici toată viaţa, piatra de hotar nu indică sfârşitul numai aici voi avea curajul să te iubesc ştiind că poţi muri.

Page 46: Csorescu. Hotel de Doua Stele

Editura LiterNet, 2015 Carmen Sorescu, Hotel de două stele

46

Pastila de a doua zi îmi era frig am tras pătura peste cap, mi-am dus genunchii la gură palmele le-am aşezat pe ochi, cafeaua s-a oprit din fiert poştaşul a luat mâna de pe sonerie cei de la astral fugeau pe scări, tu mergeai cu spatele după ţigări trupul se înroşise, ceasul îşi întorcea singur limbile se întâmplă o dată la zece ani să mă îndrăgostesc prima oară stăteam la fel ca acum numai că patul se chema mamă pe atunci nu ştiam de ferestre, de uşi, de zăvoare dormeam cât voiam, răsturnam lumi până la tocul pantofului apoi reveneam cu o scândură în plus construiam moartea ca pe un bloc cu multe etaje îi maceram carnea şi-i striveam abdomenul şi doream să mă pună pe masă mai repede să fiu ospăţul ei infinit din adâncuri

a două oară m-am îndrăgostit de o pisică tigrată stătea sub viţa de vie, torcea iluziile ca pe nişte organe de pui şi eu o hrăneam o hrăneam zi de zi cu tumbe, cu focul din sobă, îndesam în ea surcele şi resturi de rouă până când într-o zi am alergat-o cu puşca de vânătoare a fost un accident nefericit de tata nu m-am îndrăgostit niciodată el era ca o coajă de măr indiferent câte note de zece aveam trebuia să stau cu spatele drept, să spun sărut-mâna trecea dintr-o cameră în alta ca o fantomă sublimă apoi m-am îndrăgostit de un băiat blond cu bicicletă verde mergea cu viteză şi cădea când se apropia de mine de el nu mai ştiu nimic poate că avea ochii prea strâmţi

Page 47: Csorescu. Hotel de Doua Stele

Editura LiterNet, 2015 Carmen Sorescu, Hotel de două stele

47

la 20 de ani mergeam cu tălpile altora mai ieftine, mai scumpe, care nu lăsau urme pe covor de fiecare dată rămâneam în urmă să fac cu mâna într-o baltă de plumb, cu rimelul curs eram alt om doar unghiile erau false mă uitam prin copaci, moartea era în pârg pe lumea cealaltă nu poate fi decât o carieră de piatră copleşitoare făcută din acelaşi pântec umbros între timp nu am cunoscut pe nimeni care să-mi numere aşchiile sărite în sânge din acest sicriu plutitor până într-o zi de mai sau aprilie, am şi uitat m-a bătut pe umăr, mirosea a tâlhar şi mi-a spus: nu-ţi promit decât să te curăţ de alge şi de atunci merg pe pământ

Page 48: Csorescu. Hotel de Doua Stele

Editura LiterNet, 2015 Carmen Sorescu, Hotel de două stele

48

Dacă Aş păşi desculţă în camera ta s-ar face brusc întuneric Ferestrele ar dispărea, ochiul de sticlă prin care aş vedea copiii Cum bat mingea, trecătorii grăbiţi, îngerii la soare, ai fi tu Lacătele ar plesni singure, dacă te-aş atinge cu buricele degetelor Corpul tău ar face valuri, valuri, ca şi cum aş arunca cu o piatră În apa unui lac glaciar, rece şi adânc Rece şi adânc Şi dacă m-aş lipi de tine ar fi ca şi cum m-aş lipi de un câmp primăvara

Firele de iarbă mi-ar pătrunde pielea şi am deveni unul Vrăbiile ar fi într-un du-te vino gălăgios, şi-ar face cuib între noi Cuib între noi Şi dacă ai dormi cu mine o noapte sau două, te-aş mângâia pe şira spinării Acolo unde înmuguresc cuvintele din aur, încet, încet, vor urca În gândurile tale, în gura ta, dimineaţa mi-ai spune cel mai frumos Un poem de dragoste.

Page 49: Csorescu. Hotel de Doua Stele

Editura LiterNet, 2015 Carmen Sorescu, Hotel de două stele

49

Cuprins

Carmen în ţara oglinzilor.......................................................................................................................................................... 3

La capătul celălalt..................................................................................................................................................................... 7

Sine die .................................................................................................................................................................................... 8

Racursi ..................................................................................................................................................................................... 9

Azil de noapte ........................................................................................................................................................................ 10

Ştii... ...................................................................................................................................................................................... 11

Biochimie ............................................................................................................................................................................... 12

Poveste cu Daniel ................................................................................................................................................................... 13

Percepţii ................................................................................................................................................................................. 14

Cântarea Casianei................................................................................................................................................................... 15

Cum se scrie un poem (poem piesă de teatru) ........................................................................................................................ 16

Ce faci? .................................................................................................................................................................................. 18

Viaţa de dincolo ..................................................................................................................................................................... 19

Al 7-lea cer ............................................................................................................................................................................ 20

Ciornă despre pereţi ............................................................................................................................................................... 21

Carmen .................................................................................................................................................................................. 22

Err.......................................................................................................................................................................................... 23

Supradoză .............................................................................................................................................................................. 24

Nu mai cred în nimic .............................................................................................................................................................. 25

Poem cu oameni fericiţi .......................................................................................................................................................... 27

4 adevăruri care te-ar putea mira ........................................................................................................................................... 28

Pe o bancă.............................................................................................................................................................................. 29

Restul e poezie....................................................................................................................................................................... 30

Ce-ai zice dacă mâine dimineaţă m-aş trezi lângă tine!? ........................................................................................................ 31

Page 50: Csorescu. Hotel de Doua Stele

Editura LiterNet, 2015 Carmen Sorescu, Hotel de două stele

50

Drum cu prioritate.................................................................................................................................................................. 32

Locuri ascunse ....................................................................................................................................................................... 33

Scenă de cuplu (cu bătaie metafizică) ..................................................................................................................................... 34

Colibri, foamete şi alte femei.................................................................................................................................................. 35

Haute couture ........................................................................................................................................................................ 36

Rendezvous insolite................................................................................................................................................................ 38

Ora 5...................................................................................................................................................................................... 39

Pe stomacul gol ...................................................................................................................................................................... 40

Povestea marilor pinguini nordici ........................................................................................................................................... 41

Piele de şarpe......................................................................................................................................................................... 42

Edgar ..................................................................................................................................................................................... 43

Expoziţia ................................................................................................................................................................................ 44

8.02, dacă nu ai ce face, vino pe la mine ................................................................................................................................ 45

Pastila de a doua zi ................................................................................................................................................................ 46

Dacă....................................................................................................................................................................................... 48

Page 51: Csorescu. Hotel de Doua Stele

Editura LiterNet, 2015 Carmen Sorescu, Hotel de două stele

51

Citiţi şi alte cărţi din colecţia de poezie a Editurii LiterNet: 1. *** - Pentru Gellu Naum / For Gellu Naum 2. Gabriela Apostol - PE CERUL GURII (40 de tăceri contrafăcute) 3. Cristian Bădiliţă - Calendar poeticesc / Dumnezeu de la Mancha doarme cu tâmpla crăpată pe umărul meu 4. Ilinca Bernea - Poeme în mi bemol major 5. Ana Blandiana - La cules îngeri - vol. I & II 6. Daniel Bratu - Leredem 7. Emil Brumaru - Commedia dell'Arte (I-III) 8. Dorel Bucur - Aer cu dungi 9. Dan Mircea Cipariu - Hai să ne-ntâlnim pe site sâmbătă seara 10. Traian T. Coşovei - Greva căpşunelor / Ninsoarea electrică 11. Dan Dănilă - Fals tratat despre seară 12. Dinu Flămând - Tags 13. Şerban Foarţă - Cliquet / Mărtzi$oare necomertzi$oare / Portrete-robot cu texte cu tot / Inverosimilele aventuri adevărate

ale locatarului din Loch Ness şi rolul său în scufundarea în urmă cu fix un secol a vasului Titanic 14. Biancamaria Frabotta - Poezii pentru Giovanna 15. Matei Ghigiu - Sala de aşteptare 16. Florin Iaru - Cîntece de trecut strada 17. Ioana Ieronim - Omnivorous Syllables / Silabe omnivore 18. Edward Lear - Limericks adică limerick-uri 19. Béatrice Libert - La passagère / Trecătoarea / Le bonheur inconsolé / Fericirea nemîngîiată 20. Anca Mizumschi - Poze cu zimţi 21. Gellu Naum - Tatăl meu obosit 22. Anca Anghel Novac - Exerciţiul urmei 23. Luiza Palanciuc - Pierre-songe 24. Iulia Pană - Noaptea scorpion 25. Daniel-Silvian Petre - Overdose 26. Marta Petreu - Aduceţi verbele 27. ioan es. pop - petrecere de pietoni 28. Bogdan O. Popescu - Poemul de gardă

Page 52: Csorescu. Hotel de Doua Stele

Editura LiterNet, 2015 Carmen Sorescu, Hotel de două stele

52

29. Miruna Runcan - Cîntece profane / Hermandria 30. Radu Sava - Întrezărirea 31. Florentin Smarandache - Distihuri paradoxiste 32. Bogdan Suceavă - Bătălii şi mesagii / Năluci şi portrete 33. Robert Şerban - Fireşte că exagerez 34. Iulian Tănase - Iubitafizica / Sora exactă 35. Victor Ţarină - Încercare de bust 36. Dorin Tudoran - Tînărul Ulise 37. Matei Vişniec - Înţeleptul la ora de ceai 38. Gelu Vlaşin - Poemul Turn / Tratat la psihiatrie 39. Smaranda Vornicu - Se plâng de mine îngerii

Lista completă a volumelor din colecţia de poezie se află la http://editura.liternet.ro/catalog/toate/0/7/Poezie.html. Lista completă a volumelor publicate de Editura LiterNet se află la http://editura.liternet.ro/catalog.

Toate volumele pot fi descărcate gratuit de pe siteul LiterNet pentru uz personal. Reproducerea lor pe alte siteuri este interzisă.