XIII

Cuprins

PARTEA GENERALĂ (art. 1-187) ________________________ 1Titlul I. Legea penală şi limitele ei de aplicare (art. 1-14) ____ 1

Capitolul I. Principii generale (art. 1-2) ___________________ 1Capitolul II. Aplicarea legii penale (art. 3-14) ______________ 4

Secţiunea 1. Aplicarea legii penale în timp (art. 3-7) _____ 4Secţiunea a 2-a. Aplicarea legii penale în spaţiu

(art. 8-14) __________________________________ 21Titlul II. Infracţiunea (art. 15-52) ______________________ 28

Capitolul I. Dispoziţii generale (art. 15-17) _______________ 28Capitolul II. Cauzele justificative (art. 18-22) _____________ 32Capitolul III. Cauzele de neimputabilitate (art. 23-31) ______ 41Capitolul IV. Tentativa (art. 32-34) _____________________ 48Capitolul V. Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni

(art. 35-45) ____________________________________ 52Capitolul VI. Autorul şi participanţii (art. 46-52) __________ 78

Titlul III. Pedepsele (art. 53-106) _______________________ 93Capitolul I. Categoriile pedepselor (art. 53-55) ___________ 93Capitolul II. Pedepsele principale (art. 56-64) ____________ 97

Secţiunea 1. Detenţiunea pe viaţă (art. 56-59) _________ 97Secţiunea a 2-a. Închisoarea (art. 60) _______________ 100Secţiunea a 3-a. Amenda (art. 61-64) _______________ 101

Capitolul III. Pedeapsa accesorie şi pedepsele complementare (art. 65-70) ______________________ 108Secţiunea 1. Pedeapsa accesorie (art. 65) ___________ 108Secţiunea a 2-a. Pedepsele complementare

(art. 66-70) ________________________________ 112Capitolul IV. Calculul duratei pedepselor (art. 71-73) ______ 120Capitolul V. Individualizarea pedepselor (art. 74-106) _____ 124

Secţiunea 1. Dispoziţii generale (art. 74) ____________ 124Secţiunea a 2-a. Circumstanţele atenuante

şi circumstanţele agravante (art. 75-79) _________ 125Secţiunea a 3-a. Renunţarea la aplicarea pedepsei

(art. 80-82) ________________________________ 134Secţiunea a 4-a. Amânarea aplicării pedepsei

(art. 83-90) ________________________________ 139Secţiunea a 5-a. Suspendarea executării pedepsei

sub supraveghere (art. 91-98) _________________ 150

XIV

Noul Cod peNal. Ghid de apliCare peNtru praCtiCieNi

Secţiunea a 6-a. Liberarea condiţionată (art. 99-106) __ 163Titlul IV. Măsurile de siguranţă (art. 107-1121) __________ 176

Capitolul I. Dispoziţii generale (art. 107-108) ____________ 176Capitolul II. Regimul măsurilor de siguranţă

(art. 109-1121) _________________________________ 179Titlul V. Minoritatea (art. 113-134) ____________________ 194

Capitolul I. Regimul răspunderii penale a minorului (art. 113-116) _________________________________ 194

Capitolul II. Regimul măsurilor educative neprivative de libertate (art. 117-123) ______________ 198

Capitolul III. Regimul măsurilor educative privative de libertate (art. 124-127) _______________________ 207

Capitolul IV. Dispoziţii comune (art. 128-134) ___________ 213Titlul VI. Răspunderea penală a persoanei juridice

(art. 135-151) __________________________________ 219Capitolul I. Dispoziţii generale (art. 135-137) ____________ 219Capitolul II. Regimul pedepselor complementare

aplicate persoanei juridice (art. 138-145) ___________ 228Capitolul III. Dispoziţii comune (art. 146-151) ___________ 237

Titlul VII. Cauzele care înlătură răspunderea penală (art. 152-159) __________________________________ 244

Titlul VIII. Cauzele care înlătură sau modifică executarea pedepsei (art. 160-164) ________________ 260

Titlul IX. Cauzele care înlătură consecinţele condamnării (art. 165-171) _______________________ 266

Titlul X. Înţelesul unor termeni sau expresii în legea penală (art. 172-187) _______________________ 277

PARTEA SPECIALĂ (art. 188-446) ______________________ 293Titlul I. Infracţiuni contra persoanei (art. 188-227) _______ 293

Capitolul I. Infracţiuni contra vieţii (art. 188-192) ________ 293Capitolul II. Infracţiuni contra integrităţii corporale

sau sănătăţii (art. 193-198) _______________________ 303Capitolul III. Infracţiuni săvârşite asupra unui membru

de familie (art. 199-200) _________________________ 317Capitolul IV. Agresiuni asupra fătului (art. 201-202) _______ 320Capitolul V. Infracţiuni privind obligaţia de asistenţă a

celor în primejdie (art. 203-204) ___________________ 324

XV

Cuprins

Capitolul VI. Infracţiuni contra libertăţii persoanei (art. 205-208) _________________________________ 326

Capitolul VII. Traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile (art. 209-217) ________________________ 335

Capitolul VIII. Infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale (art. 218-223) ___________________________ 351

Capitolul IX. Infracţiuni ce aduc atingere domiciliului şi vieţii private (art. 224-227) _____________________ 366

Titlul II. Infracţiuni contra patrimoniului (art. 228-256) __________________________________ 376Capitolul I. Furtul (art. 228-232) ______________________ 376Capitolul II. Tâlhăria şi pirateria (art. 233-237) ___________ 385Capitolul III. Infracţiuni contra patrimoniului prin

nesocotirea încrederii (art. 238-248) _______________ 391Capitolul IV. Fraude comise prin sisteme informatice

şi mijloace de plată electronice (art. 249-252) ________ 406Capitolul V. Distrugerea şi tulburarea de posesie

(art. 253-256) _________________________________ 408Titlul III. Infracţiuni privind autoritatea şi frontiera

de stat (art. 257-265) ____________________________ 415Capitolul I. Infracţiuni contra autorităţii (art. 257-261) ____ 415Capitolul II. Infracţiuni privind frontiera de stat

(art. 262-265) _________________________________ 422Titlul IV. Infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei

(art. 266-288) __________________________________ 430Titlul V. Infracţiuni de corupţie şi de serviciu

(art. 289-309) __________________________________ 470Capitolul I. Infracţiuni de corupţie (art. 289-294) _________ 470Capitolul II. Infracţiuni de serviciu (art. 295-309) _________ 480

Titlul VI. Infracţiuni de fals (art. 310-328)_______________ 499Capitolul I. Falsificarea de monede, timbre sau

de alte valori (art. 310-316) ______________________ 499Capitolul II. Falsificarea instrumentelor de autentificare

sau de marcare (art. 317-319) ____________________ 504Capitolul III. Falsuri în înscrisuri (art. 320-328) ___________ 506

Titlul VII. Infracţiuni contra siguranţei publice (art. 329-366) __________________________________ 517Capitolul I. Infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe

căile ferate (art. 329-333) ________________________ 517

XVI

Noul Cod peNal. Ghid de apliCare peNtru praCtiCieNi

Capitolul II. Infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice (art. 334-341) __________________ 519

Capitolul III. Nerespectarea regimului armelor, muniţiilor, materialelor nucleare şi al materiilor explozive (art. 342-347) _________________________ 525

Capitolul IV. Infracţiuni privitoare la regimul stabilit pentru alte activităţi reglementate de lege (art. 348-351) _____ 529

Capitolul V. Infracţiuni contra sănătăţii publice (art. 352-359) _________________________________ 531

Capitolul VI. Infracţiuni contra siguranţei şi integrităţii sistemelor şi datelor informatice (art. 360-366) _______ 534

Titlul VIII. Infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială (art. 367-384) ___________ 538Capitolul I. Infracţiuni contra ordinii şi liniştii

publice (art. 367-375) ___________________________ 538Capitolul II. Infracţiuni contra familiei (art. 376-380) ______ 549Capitolul III. Infracţiuni contra libertăţii religioase şi

respectului datorat persoanelor decedate (art. 381-384) _________________________________ 553

Titlul IX. Infracţiuni electorale (art. 385-393) ____________ 556Titlul X. Infracţiuni contra securităţii naţionale

(art. 394-412) __________________________________ 560Titlul XI. Infracţiuni contra capacităţii de luptă a

forţelor armate (art. 413-437) _____________________ 576Capitolul I. Infracţiuni săvârşite de militari (art. 413-431) __ 576Capitolul II. Infracţiuni săvârşite de militari sau de civili

(art. 432-437) _________________________________ 583Titlul XII. Infracţiuni de genocid, contra umanităţii

şi de război (art. 438-445) ________________________ 585Capitolul I. Infracţiuni de genocid şi contra umanităţii

(art. 438-439) _________________________________ 585Capitolul II. Infracţiuni de război (art. 440-445) __________ 589

Titlul XIII. Dispoziţii finale (art. 446) ___________________ 595

BIBLIOGRAFIE ____________________________________ 597

INdex ___________________________________________ 599

1

PARTEA GENERALĂ[1]

Titlul I. Legea penală şi limitele ei de aplicare

Capitolul I. Principii generale

Art. 1. Legalitatea incriminării. (1) Legea penală prevede faptele care constituie infracţiuni.

(2) Nicio persoană nu poate fi sancţionată penal pentru o faptă care nu era prevăzută de legea penală la data când a fost săvârşită.

EXPLICAŢII

Articolele 1 şi 2 separă principiul legalităţii incriminării şi pedepsei (care se regăsea în art. 2 CP 1969) în două principii distincte. Unii teoreticieni au criticat această soluţie, considerând că desparte ne-justificat elementele structurii normei penale care este compusă din precept şi sancţiune, ceea ce ar implica o formulare unitară în cadrul principiului legalităţii, a preceptului şi a sancţiunii. „Legalul şi ilegalul în dreptul penal trebuie să fie privite sub un îndoit aspect: al infrac-ţiunii şi al pedepsei. Împreună aceste două aspecte constituie ceea ce se numeşte legalitatea incriminării”[2].

Principiul legalităţii este un principiu fundamental al dreptului penal, formulat de Cesare Beccaria şi preluat în Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului din 1789 drept cel mai de seamă instrument de protecţie împotriva arbitrariului şi abuzului (N. Giurgiu). După acest moment, principiul legalităţii incriminării şi pedepsei (nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege) a fost preluat în toate documentele

[1] Dispoziţiile părţii generale a Codului penal se aplică şi faptelor sancţionate penal prin legi speciale, în afară de cazul în care legea dispune altfel (a se vedea art. 236 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Codului penal).

[2] V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, I. Fodor, N. Iliescu, C. Bulai, R. Stănoiu, Expli caţii teoretice ale Codului penal român, Partea generală, vol. I, ed. a 2 -a, Ed. Aca-demiei Române şi Ed. All Beck, Bucureşti, 2003, p. 36. În continuare în prezenta lucra-re, această sursă bibliografică va fi menţionată: „Explicaţii…”.

2

Partea generală

importante care garantează drepturile fundamentale ale omului şi în cvasitotalitatea constituţiilor şi legislaţiilor penale moderne, sub diverse formulări.

Principiul legalităţii incriminărilor şi pedepselor nu are o enunţare unitară nici în cuprinsul Constituţiei. Articolul 23 alin. (12) din Consti-tuţie se referă doar la legalitatea pedepselor, însă art. 73 alin. (3) lit. h), care reglementează sfera legilor organice, prevede împreună „infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora”. Noţiunea de „pedeapsă” din Constituţie trebuie înţeleasă în sensul ei larg, refe-rindu-se la legalitatea tuturor sancţiunilor de drept penal, nu doar la legalitatea pedepselor.

Consacrarea acestui principiu are unele consecinţe directe: pentru Parlament – exclusivitatea creării normelor de drept penal, obliga-tivitatea exercitării efective şi eficiente a acestei funcţii, exigenţa în planul tehnicii legislative (crearea de texte simple, clare, cu formulare transparentă şi accesibilă public); pentru judecător – imposibilitatea de a refuza aplicarea legii, obligaţia de a determina cu exactitate în-cadrarea juridică, de a interpreta strict legea penală şi interdicţia de a aplica legea penală prin analogie. Dintre consecinţele mediate ale aplicării acestui principiu amintim, în anumite situaţii, cele referitoare la cerinţa dublei incriminări, regimul de prioritate al convenţiilor in-ternaţionale la care aderă statul român, în caz de conflict cu normele penale interne, regimul imunităţii de jurisdicţie (N. Giurgiu).

Articolul 1 alin. (2) NCP este corespondentul art. 11 CP 1969, cu denumirea marginală „Neretroactivitatea legii penale”, şi stabileşte regula anteriorităţii prevederii unei fapte ca infracţiune, în raport cu data comiterii faptei.

Art. 2. Legalitatea sancţiunilor de drept penal. (1) Legea penală prevede pedepsele aplicabile şi măsurile educative ce se pot lua faţă de persoanele care au săvârşit infracţiuni, precum şi măsurile de siguranţă ce se pot lua faţă de persoanele care au comis fapte prevăzute de legea penală.

(2) Nu se poate aplica o pedeapsă ori nu se poate lua o mă­sură educativă sau o măsură de siguranţă dacă aceasta nu era prevăzută de legea penală la data când fapta a fost săvârşită.

(3) Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită şi aplicată în afara limitelor generale ale acesteia.

Art. 2

3

I. Legea penaLă şI LImIteLe eI de apLIcare

EXPLICAŢII

Articolul 2 alin. (1) NCP transpune art. 23 alin. (12) din Constituţie: „nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii”.

Principiul legalităţii sancţiunilor de drept penal are, de aseme-nea, valenţe de ordin legislativ – sistemul de sancţiuni, felul, durata şi condiţiile de aplicare a pedepselor şi măsurilor de siguranţă sunt atributul Parlamentului; de ordin jurisdicţional – dreptul de a aplica pedepse şi obligaţia de a face individualizarea acestora (N. Giurgiu).

Principiul legalităţii pedepselor este determinant în aplicarea le-gii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitiv stabilite. Deşi trebuie să se ţină seama de autoritatea de lucru judecat a hotărârii de condamnare inclusiv în ceea ce priveşte cuantumul pedepsei, apli-carea obligatorie a legii penale mai favorabile presupune compararea pedepsei efectiv aplicate sub imperiul legii vechi cu pedeapsa maximă pe care făptuitorul ar putea-o primi în funcţie de dispoziţiile noului cod vizând aceeaşi infracţiune. Articolul 4 din Legea de punere în aplicare se referă la situaţia în care pedeapsa efectiv aplicată sub imperiul Codului penal din 1969 nu depăşeşte maximul special al pedepsei prevăzute de noul Cod penal, această pedeapsă neputând fi redusă. Deşi aceste text de lege are în enunţ ipoteza infracţiunii unice, apreciem că, şi în cazul pluralităţii de infracţiuni, câtă vreme pedeapsa în concret aplicată rămâne sub maximul pedepsei care ar putea fi aplicată conform noii legi, principiul legalităţii pedepsei este respectat.

În ceea ce priveşte alin. (2), referitor la neretroactivitatea sancţiu-nilor penale, este criticabilă formularea aleasă de legiuitor, care ar putea fi interpretată în sensul că ar restrânge aplicarea dispoziţiilor privind legea penală mai favorabilă, neputând fi aplicate sancţiunile prevăzute de legea nouă, dar fără corespondent în legea de la data săvârşirii faptei, chiar dacă acestea ar conduce la o situaţie mai favo-rabilă pentru condamnat, respectiv că legea mai favorabilă pre su pune raportarea doar la limitele mai mici din legea nouă ale sancţiunilor penale prevăzute de legea de la data săvârşirii faptei.

Ultimul alineat al art. 2 îşi are aplicaţia în materia sancţionării pluralităţii de infracţiuni, în sensul că, prin sporurile aplicate, pe-deapsa rezultantă nu poate depăşi maximul general al pedepsei. În contradicţie cu autorii care susţin că interpretarea art. 43 alin. (3) NCP ar permite depăşirea maximului general al pedepsei (30 de ani) în cazul recidivei postcondamnatorii, în anumite condiţii (Gh. Ivan),

Art. 2

4

Partea generală

apreciem că nu poate fi depăşit maximul general al pedepsei nici în acest caz. Articolul 43 alin. (3) nu permite depăşirea maximului general al pedepsei, ci se referă la posibilitatea de a aplica detenţia pe viaţă, chiar dacă infracţiunea săvârşită în stare de recidivă post-condamnatorie nu este pedepsită decât cu închisoarea, dacă prin însumarea pedepselor în condiţiile recidivei postcondamnatorii sau al conjugării regulilor referitoare la concursul de infracţiuni (dacă al doi-lea termen al recidivei l-ar constitui mai multe infracţiuni concurente sau cel puţin una dintre acestea) cu cele de la recidiva postcondamna-torie s-ar depăşi cu mai mult de 10 ani maximul general al pedepsei închisorii, iar pentru una dintre infracţiuni pedeapsa prevăzută de lege ar fi închisoarea de 20 de ani sau mai mare.

Capitolul II. Aplicarea legii penale

Secţiunea 1. Aplicarea legii penale în timp

Art. 3. Activitatea legii penale. Legea penală se aplică in­fracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se află în vigoare.

EXPLICAŢII

Legea penală intră în vigoare la o dată determinată, dată de la care devine obligatorie pentru toţi destinatarii ei, este „o lege activă” (Explicaţii…). Conform art. 78 din Constituţie, legea intră în vigoare la 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial sau la o dată ulterioară prevăzută în interiorul ei, în această ultimă ipoteză regăsindu -se şi noul Cod penal. Excepţie fac ordonanţele de urgenţă, care pot cuprin-de şi infracţiuni, şi care intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial, cu condiţia să fi fost depuse la Parlament pentru a fi puse în dezbatere în procedură de urgenţă – la camera competentă să fie sesizată.

Spre deosebire de codul din 1969, noul Cod penal plasează regu-lile de aplicare în timp a legii penale mai înainte de cele care privesc aplicarea ei în spaţiu. Prin conţinut, art. 3 asigură o cursivitate a re-glementării, faţă de principiile din articolele anterioare care conţin raportări la o axă temporală pe care se situează data săvârşirii faptei şi data aplicării sancţiunii.

Art. 3

5

I. Legea penaLă şI LImIteLe eI de apLIcare

Art. 4. Aplicarea legii penale de dezincriminare. Legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.

EXPLICAŢII

Textul este corespondentul art. 12 alin. (1) CP 1969, pe care îl reproduce aproape identic [schimbă ordinea enumerării în text a măsurilor educative şi măsurilor de siguranţă, aşezând, în mod firesc, similar art. 2 alin. (1) NCP, sancţiunile de drept penal astfel: pedepse, măsuri educative şi măsuri de siguranţă]. Nu a mai fost preluat în noul Cod penal textul alin. (2) al art. 12 CP 1969, care prevedea apli-carea legii care conţinea măsuri de siguranţă sau măsuri educative şi infracţiunilor care nu au fost definitiv judecate până la data intrării în vigoare a legii noi.

Chiar dacă o faptă era prevăzută de legea penală la data când a fost săvârşită, dacă ea nu mai este prevăzută de legea nouă, nu mai poate atrage aplicarea unei sancţiuni penale, iar dacă acestea au fost deja aplicate, executarea lor încetează.

Se poate vorbi despre dezincriminare doar atunci când fapta prevăzută de legea veche nu se mai regăseşte sub nicio formă în legea nouă (Fl. Streteanu). „În practică se întâlneşte, uneori, o greşită înţelegere a noţiunii de dezincriminare, prin punerea unui semn de egalitate între abrogare şi dezincriminare. Abrogarea unui text care incriminează o anume faptă nu înseamnă neapărat că acea faptă a fost dezincriminată; se poate ca fapta să continue a fi incriminată, dar printr-un alt text de lege. Astfel, se poate întâmpla ca fapta să-şi schimbe numai sediul de incriminare şi denumirea, conţinutul rămâ-nând acelaşi” (Explicaţii…).

Va exista dezincriminare:1) când o incriminare din legea veche nu mai are corespondent

în legea nouă – ipoteza din art. 4 NCP; 2) când o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu

mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării ele-mentelor constitutive ale infracţiunii – art. 3 alin. (1) din Legea de punere în aplicare;

Art. 4

6

Partea generală

3) când o faptă comisă sub imperiul legii vechi nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării formei de vinovăţie cerute de legea nouă pentru existenţa infracţiunii. Vor fi incidente, deci, dispoziţiile referitoare la dezincriminare, atunci când sub legea veche fapta se putea comite atât cu intenţie, cât şi din culpă, dar comiterea din culpă nu mai este avută în vedere de legea nouă, iar persoana cercetată a săvârşit fapta din culpă (Fl. Streteanu);

4) când legea nouă restrânge sfera de incidenţă a unui text, în altă modalitate, astfel încât fapta concretă săvârşită de inculpat nu mai îndeplineşte condiţiile impuse de acest text. Un astfel de exemplu ar fi restrângerea sferei subiectului calificat[1], pentru ceilalţi subiecţi activi care erau pedepsibili conform legii vechi, fapta nefiind incrimi-nată în legea nouă (art. 394 NCP pedepseşte trădarea săvârşită doar de către „cetăţeanul român”, în timp ce art. 155 CP 1969 pedepsea trădarea săvârşită de către „cetăţeanul român şi persoana fără cetă-ţenie, domiciliată pe teritoriul statului român”; art. 339 alin. (2) NCP pedepseşte doar participarea în calitate de „conducător de vehicul” la întreceri neautorizate pe drumurile publice, în timp ce art. 95 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002 incrimina aceeaşi faptă pentru „conducătorul de vehicul sau de animale”).

Nu va exista dezincriminare: – dacă fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege

în vigoare, chiar sub o altă denumire – art. 3 alin. (2) din Legea de punere în aplicare;

– când, deşi norma de incriminare din legea veche nu se mai regăseşte în legea nouă, conţinutul ei este acoperit de o incriminare generală existentă (Fl. Streteanu).

Aceeaşi interpretare rezultă şi din partea finală a art. 7 din Le-gea de punere în aplicare: „Ori de câte ori o normă în vigoare face trimitere la una sau mai multe infracţiuni prevăzute de Codul penal din 1969 sau de o lege specială modificată prin dispoziţiile prezentei

[1] În acest context trebuie menţionată, drept cel mai relevant exemplu, Legea pentru modificarea art. 2531 din Codul penal (înregistrată sub nr. Plx. 467/2012 la Ca-mera Deputaţilor, putând fi consultată la adresa: http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck. proiect?cam=2&idp=12604), declarată neconstituţională pe calea controlu-lui anterior declanşat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Dec. nr. 2/2014 a Curţii Constituţionale), care excludea de la răspunderea penală pentru conflict de interese mai multe categorii dintre subiecţii activi ai acestei infracţiuni – tocmai pe acelea care au puterea de decizie – prin limitarea incriminării la categoria persoanelor care „exercită atribuţii de serviciu ce rezultă dintr-un contract de muncă şi o fişă a postu-lui semnate cu o instituţie dintre cele prevăzute la art. 145” (parlamentarii, membrii guvernului, aleşii locali, magistraţii etc. neavând încheiat contract de muncă).

Art. 4

7

I. Legea penaLă şI LImIteLe eI de apLIcare

legi, trimiterea se consideră făcută la infracţiunea sau infracţiunile prevăzute de legea nouă, având aceleaşi elemente constitutive”.

Art. 5. Aplicarea legii penale mai favorabile până la ju-decarea definitivă a cauzei. (1) În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi actelor normative ori prevede-rilor din acestea declarate neconstituţionale, precum şi ordonanţelor de urgenţă aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziţii penale mai favorabile.

EXPLICAŢII

Articolul 5 alin. (1) NCP este o transpunere a art. 15 alin. (2) din Constituţie, care prevede că „legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile”. În concep-ţia noului Cod penal, aplicarea legii mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei se diferenţiază esenţial de aplicarea aceluiaşi prin-cipiu după rămânerea definitivă a hotărârii.

În timp ce despre art. 13 şi, respectiv, art. 14 şi art. 15 CP 1969 se spunea că există „unele deosebiri” între aplicarea principiului extra-activităţii legii penale mai favorabile înainte de judecarea definitivă a cauzei şi aplicarea aceluiaşi principiu când legea nouă intervine după ce hotărârea de condamnare a rămas definitivă, noul Cod penal accentuează aceste diferenţe.

Aplicarea legii mai favorabile în cazul pedepselor definitive nu se va realiza, deci, la fel cu aplicarea legii penale în cauzele aflate în curs de judecată, la data intrării în vigoare a noului cod. Deşi această abordare este criticată de către unii practicieni, tratarea diferită a noţiunii de lege penală mai favorabilă după cum există o hotărâre de-finitivă sau cauza este încă în curs de judecată (sau urmărire) nu este o noutate a legislaţiei şi nici a teoriei sau practicii judiciare, existând chiar curente doctrinare care exclud orice intervenţie într-o hotărâre definitivă. Argumentul creării unor situaţii discriminatorii între diferiţii făptuitori nu rezistă datorită faptului că, în mod evident, nu sunt în situaţii identice persoanele condamnate definitiv şi persoanele ale căror cauze nu sunt soluţionate încă.

Art. 5

8

Partea generală

Aşa cum s-a subliniat în doctrină, „în cazul când legea nouă in-tervine înainte de judecarea definitivă a cauzei, criteriile pentru de-terminarea caracterului mai favorabil sunt multiple: cuantumul sau conţinutul pedepselor, condiţiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influenţa circumstanţelor atenuante şi agravante, tentativă şi recidivă etc. Atunci însă când legea nouă intervine după judecarea definitivă a cauzei, pentru determinarea caracterului mai favorabil se are în vedere numai cuantumul sau con-ţinutul pedepsei (mitior poena)” (Explicaţii…).

Deşi aplicarea pe instituţii independente a legii mai favorabile, în cursul procesului, nu este prevăzută expres, există o serie de texte care confirmă indirect această concluzie. Astfel, art. 16 din Legea de punere în aplicare prevede că: „pentru determinarea legii penale mai favorabile cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 5 din Codul penal, instanţa va avea în vede-re sfera obligaţiilor impuse condamnatului şi efectele suspendării potrivit legilor succesive, cu prioritate faţă de durata termenului de încercare sau supraveghere”, ceea ce presupune o analiză indepen-dentă a acestei instituţii, indiferent care ar fi fost legea penală mai favorabilă determinată în raport de alte criterii.

De asemenea, faptul că opinia aplicării legii penale mai favorabile pe instituţii autonome a fost împărtăşită de legiuitor în construcţia noului Cod penal rezultă din conţinutul art. 9 şi art. 10 ale Legii de punere în aplicare (C. Rotaru).

Desigur, ideal al fi fost ca legiuitorul să prevadă explicit modul în care se realizează aplicarea legii penale mai favorabile, atât în cursul judecăţii, cât şi după hotărâri definitive, dat fiind faptul că doctrina şi jurisprudenţa românească au consolidat în mod tradiţional inter-dicţia creării lex tertia, iar schimbarea acestei concepţii trebuia să fie una explicită, nu dedusă pe cale de interpretare, ţinând cont de consecinţele foarte grave asupra libertăţii persoanelor judecate sau condamnate, care pot decurge din aplicarea neunitară a textelor art. 5 şi art. 6 NCP. Aceasta este o nouă povară pusă pe umerii judecătorilor, fără ca legiuitorul să intervină pentru a clarifica textele legale, deşi un act normativ de interpretare şi-ar fi justificat necesitatea şi urgenţa.

Deşi a existat un proiect de act normativ de modificare a Legii de punere în aplicare, ce urma să introducă un art. 41 care să prevadă la alin. (1) că „în aplicarea dispoziţiilor art. 5 din Codul penal, se sta-bilesc şi se aplică, pentru fiecare instituţie de drept penal autonomă, dispoziţiile mai favorabile din legile penale succesive”, iar la alin. (2)

Art. 5

9

I. Legea penaLă şI LImIteLe eI de apLIcare

că „în aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Codul penal, nu se aplică dis-poziţiile mai favorabile din legile penale succesive”, O.U.G. nr. 3/2014 pentru luarea unor măsuri de implementare necesare aplicării Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru implemen-tarea altor acte normative nu a mai conţinut acest text.

Soluţiile instanţelor ar trebui să urmeze spiritul textelor menţio-nate mai sus, chiar dacă acestea nu au devenit literă de lege, deoarece ele ar reuşi să creeze practică unitară în această materie.

Identificarea legii mai favorabile în cursul procesului, până la judecarea definitivă a cauzei, se va realiza, după identificarea legii mai favorabile din perspectiva elementelor constitutive şi a pedepselor, prin aprecierea acesteia şi în privinţa instituţiilor care acţionează auto-nom: unitate şi pluralitate de infracţiuni, modalităţi de individualizare a pedepsei, minoritate, prescripţie[1], reabilitare etc., fără a se putea reproşa crearea unei „lex tertia” (Fl. Streteanu).

În cazul aplicării legii penale mai favorabile în cursul judecăţii, majoritatea doctrinei române (G. Antoniu, Fl. Streteanu, Gh. Dărângă, D. Pavel) este de părere că pluralitatea de infracţiuni este o instituţie autonomă de drept penal substanţial, pentru care se poate aplica legea mai favorabilă, distinct de modul în care a fost aplicată legea mai favorabilă pentru stabilirea pedepselor. Astfel, în cazul unui con-curs de infracţiuni săvârşite sub imperiul Codului penal anterior, în prima etapă pedeapsa aplicată pentru fiecare infracţiune în parte va fi cea prevăzută de acel cod sau de noul Cod penal, în funcţie de legea care va fi mai favorabilă (de regulă aceasta va fi noul Cod penal, care a redus considerabil limitele de pedeapsă). În a doua etapă, se va stabili pedeapsa rezultantă pentru concursul de infracţiuni, tot în funcţie de legea penală mai favorabilă, respectiv legea care prevede un regim sancţionator mai blând al acestei forme de pluralitate de infracţiuni (de regulă aceasta va fi Codul penal din 1969, care nu prevede obligativitatea aplicării unui spor de pedeapsă) (C. Ghigheci).

Aplicarea legii penale mai favorabile pe instituţii autonome în-seamnă că într-o speţă, dată se va face o evaluare privind legea pe-nală mai favorabilă pentru fiecare instituţie incidentă în parte şi se va dispune în consecinţă, în aceeaşi hotărâre judecătorească vom

[1] În privinţa aplicării autonome a instituţiei prescripţiei în timpul judecăţii, Cur-tea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. 530/303/2013, prin încheierea pronunţată la data de 18 februarie 2014, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, înche-iere accesibilă la adresa: www.scj.ro/S_chestiuni_SP/%C3%AEncheiere%20anonimi-zat%C4%83%20dos.%20nr.530%20303%202013.pdf.

Art. 5

10

Partea generală

putea regăsi dispoziţii din vechea lege penală şi din noua lege penală (C. Rotaru)[1].

[1] În acest sens, a se vedea, de exemplu, minuta deciziei pronunţată în recurs, la data de 19.02.2014, de I.C.C.J., în dosarul nr. 38147/3/2009 (extras): „Admite recursurile formulate de inculpaţi împotriva deciziei penale nr. 117/A/2013 a C.A. Bucureşti, s. I pen. Casează, în parte, decizia penală recurată, numai sub aspectul aplicării dispoziţiilor art. 5 NCP şi, rejudecând:

1. În ceea ce îl priveşte pe inculpatul P.J.B. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare … în pedepsele componente. Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului de la 15 ani închisoare la 9 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc, prevăzută de art. 3 alin. (1) şi 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 77 lit. a) NCP. (...) Reduce pedeapsa principală de la 10 ani închisoare la 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 77 lit. a) NCP.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (3) CP 1969, conto-peşte pedepsele aplicate şi dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevă-zute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi c) NCP.

În temeiul art. 65 alin. (1) şi (3) NCP, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) NCP.

Înlătură dispoziţia privind expulzarea de pe teritoriul României a inculpatului P.J.B. (…)

4. În ceea ce îl priveşte pe inculpatul R.G.I.: descontopeşte pedeapsa rezultan-tă de 14 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) NCP, în pedepsele componen-te. Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului de la 12 ani şi 6 luni închisoare la 7 ani închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc, prevăzută de art. 48 NCP raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 77 lit. a) NCP, art. 37 lit. a) CP 1969 şi art. 75 alin. (2) lit. b) NCP.

În temeiul art. 83 alin. (1) CP 1969, revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sent. pen. nr. 1869/2006 (…) şi dispune executarea acesteia alături de pedeapsa principală de 7 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa principală de 8 ani şi 6 luni închisoare. Re-duce pedeapsa principală aplicată inculpatului de la 7 ani şi 6 luni închisoare la 5 ani închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 48 NCP raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 77 lit. a) NCP, art. 37 lit. a) CP 1969 şi art. 75 alin. (2) lit. b) NCP şi de la 2 ani la 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) NCP.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (3) CP 1969, con-topeşte pedepsele aplicate inculpatului şi dispune ca acesta să execute pedeapsa principală cea mai grea de 8 ani si 6 luni închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) NCP.

În temeiul art. 65 alin. (1) şi (3) NCP, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) NCP.

Art. 5

11

I. Legea penaLă şI LImIteLe eI de apLIcare

Articolul 12 din Legea de punere în aplicare prevede că pentru pedepsele accesorii şi complementare se aplică legea care a fost con-siderată mai favorabilă pentru aplicarea pedepsei principale, chiar dacă pentru pedepsele accesorii şi complementare această lege ar fi mai defavorabilă inculpatului sau condamnatului. Aceasta deoa-rece nu este posibilă crearea unei lex tertia, cu pedepsele principa-le dintr-o lege şi pedepsele accesorii şi complementare dintr-o altă lege. Pedeapsa complementară a publicării hotărârii de condamnare [prevăzută în art. 55 lit. c) NCP] nu poate fi aplicată faptelor săvârşite înainte de intrarea în vigoare a noului cod, deoarece la momentul respectiv nu exista această pedeapsă complementară.

Prevederile art. 5 alin. (2) NCP au caracter de noutate, clarificând aplicarea în timp, ca lege penală mai favorabilă, a dispoziţiilor din actele normative declarate neconstituţionale sau din ordonanţele de urgenţă modificate sau respinse. Acestea continuă să fie aplicate (ultraactivând), în temeiul art. 5 alin. (2) NCP, chiar şi după declararea lor ca neconstituţională, respectiv după respingerea sau modificarea ordonanţei de urgenţă care le conţinea, dacă erau în vigoare la data săvârşirii faptei sau dacă au fost în vigoare chiar şi o perioadă scurtă de timp între momentul săvârşirii faptei şi momentul pronunţării hotărârii definitive în cauză.

Art. 6. Aplicarea legii penale mai favorabile după jude-carea definitivă a cauzei. (1) Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maxi mul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim.

(2) Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condam­nare la detenţiune pe viaţă şi până la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeaşi faptă numai pedeapsa închi­sorii, pedeapsa detenţiunii pe viaţă se înlocuieşte cu maximul închisorii prevăzut pentru acea infracţiune.

(3) Dacă legea nouă prevede în locul pedepsei închisorii nu­mai amenda, pedeapsa aplicată se înlocuieşte cu amenda, fără a se putea depăşi maximul special prevăzut în legea nouă. Ţi­nându-se seama de partea executată din pedeapsa închisorii, se poate înlătura în totul sau în parte executarea amenzii.

Art. 6