curs psihologie experimentala i
TRANSCRIPT
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad
Facultatea de Psihologie, Ştiinţe ale Educaţiei şi Asistenţă Socială
Specializarea: Psihologie
Psihologie experimentală - note de curs -
Anca MUSTEA
psihologie experimentală
2
I. Informaţii generale despre curs
Datele de identificare a cursului
Titlul cursului: Psihologie experimentală şi analiza datelor I
Codul cursului: PSE.PSI.ID.I.11
Anul: I, Semestrul: II
Tipul cursului: disciplină fundamentală impusă
Numărul de credite: 7
Date de contact
Titularul cursului: Anca MUSTEA
Adresa: str. Praporgescu nr. 1-3, 310183 Arad
e-mail: [email protected]
II. Descrierea cursului
Cursul de „Psihologie experimentală şi analiza datelor I” face parte
dintre cursurile obigatorii puse la dispoziţia studenţilor de la nivel de licenţă
înscrişi la Facultatea de Psihologie, Ştiinţe ale Educaţiei şi Asistenţă Socială,
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, specializarea Psihologie.
Înscrierea la acest curs este condiţionată de parcurgerea şi promovarea
primei părţi a cursului de „Fundamentele psihologiei”, care oferă o bază
fundamentală necesară pentru a aplica noţiunile şi conceptele învăţate în
cadrul cursului de psihologie experimentală.
În cadrul cursului de „Psihologie experimentală şi analiza datelor I” se
urmăreşte, pe de o parte înţelegerea naturii cunoaşterii ştiinţifice şi a
metodelor prin care se ajunge la cunoaştere în psihologie, iar pe de altă
parte de doreşte cunoaşterea metodelor de cercetare în psihologie şi
formare deprinderilor de bază necesare pentru realizarea unor cercetări în
psihologie. Astfel, studenţii care parcurg acest curs vor fi familiarizaţi cu
ceea ce înseamnă cunoaşterea ştiinţifică şi particularităţile acesteia în
domeniul psihologiei, aspect esenţial în înţelegerea majorităţii cunoştinţelor
prezentate în revistele şi cărţile de specialitate care prezintă cercetări în
domeniu. De asemenea, studenţii vor ajunge să cunoască principalele
direcţii de cercetare în psihologie şi metodele folosite în cadrul acestora.
psihologie experimentală
3
Prin exemplele, exerciţiile şi temele propuse pe parcursul modulelor,
studenţii vor învăţa să implementeze cunoştinţele învăţate.
III. Obiectivele cursului
Prin acest curs şi aplicaţiile sale se urmăreşte atingerea următoarelor
obiective:
Definirea conceptelor disciplinei: cercetare, metodă, măsurare,
experiment, ipoteză, subiecţi, condiţii experiementale
Cunoaşterea etapelor realizării unei cercetări
Cunoaşterea tipurilor de cercetare în psihologie
Cunoaşterea metodelor de cercetare în psihologie
Cunoaşterea particularităţilor experimentului, cvasiexperimentului şi
a experimentului cu un singur subiect ca metode de cercetare în
psihologie
Cunoaşterea particularităţilor observaţiei şi a studiului de caz ca
metode de cercetare în psihologie
Înţelegerea modului de a alege metodele de cercetare în cadrul unui
studiu
Explicarea relaţiilor dintre etapele unei cercetări
Formarea deprinderilor de utilizare a metodelor de cercetare în
psihologie
Realizarea unei cercetări în psihologie
Cunoaşterea modului de redactare a raportului de cercetare
IV. Structura cursului
Temele abordate în cadrul cursului de „Psihologie experimentală şi
analiza datelor I” sunt grupate pe cinci module:
1. Noţiuni fundamentale privind cercetarea în psihologie
2. Experimentul – definire şi noţiuni fundamentale
3. Experimentul, cvasiexperimentul şi experimentul cu un singur subiect
4. Observaţia şi studiul de caz
5. Cercetarea calitativă în psihologie
psihologie experimentală
4
Modulele cursului sunt organizate astfel încât, în urma parcurgerii
acestora, studentul să aibă o imagine de ansamblu asupra domeniului
psihologiei experimentale şi a metodelor de cercetare folosite în psihologie.
De asemenea, organizarea modulelor urmăreşte prezentarea metodelor de
cercetare într-o succesiune logică, pornind de la noţiunile fundamentale
privind cercetarea şi elementul central al psihologiei exerimentale:
experimentul. Ulterior sunt prezentate metode de cercetare care derivă din
experiment: cvasiexperimentul şi experimentul cu un singur subiect.
Observaţia şi studiul de caz sunt, de asemenea, metode de cercetare
esenţiale în psihologie, care pot să preceadă sau să completeze metoda
experimentală. Pentru a avea o imagine completă asupra cercetării în
psihologie, în cadul acestui curs se vor prezenta câteva noţiuni
fundamentale privind cercetarea calitativă, neglijată de cele mai multe ori,
dar atât de necesară în anumite domenii psihologice.
V. Activităţile implicate de curs şi strategii de studiu
O bună însuşire a cunoştinţelor de psihologie experimentală implică
întâlniri faţă în faţă ale studentului cu titularul cursului şi cu tutorii, o
comunicare activă prin intermediul Internetului, precum şi muncă
individuală. În calendarul cursului de „Psihologie experimentală şi analiza
datelor I” sunt prevăzute două întâlniri cu titularul cursului. Pe langă aceste
întâlniri studenţii pot solicita titularului cursului şi tutorilor alte întâlniri
directe în funcţie de programul de consultaţii al acestora, precum şi
consultaţii prin e-mail.
La fel de importantă ca şi consultaţiile cu titularul cursului sau tutorii
este munca individuală a fiecărui student. Se recomandă ca parcurgerea
modulelor cursului să fie dublată de consultarea bibliografiei obligatorii şi
facultative. Rezolvarea temelor de reflecţie şi a sarcinilor prezentate la
sfârşitul fiecărui modul îl vor ajuta pe student să verifice dacă a înţeles
informaţiie prezentate în cadrul cursului şi le poate utiliza în aplicaţii
practice. În cazul întâmpinării unor dificultăţi în înţelegerea conceptelor, a
teoriilor şi a exemplelor prezentate se recomandă studentului să ia legătura
prin e-mail cu titularul cursului sau cu tutorii pentru a cere explicaţii sau
bibliografie suplimentară.
psihologie experimentală
5
Materialele necesare pentru desfăşurarea consultaţiilor cursului de
„Psihologie experimentală şi analiza datelor I” sunt: calcultor,
videoproiector, materiale xeroxate pentru activităţile de seminar. Pentru
desfăşurarea optimă a activităţii de învăţare la acest curs studentul are
nevoie de un calculator conectat la internet (pentru accesarea bazelor de
date, pentru comunicarea cu profesorul titular şi tutorii), accesul la o
imprimantă pentru a tipări materialele necesare pentru curs (suport de curs,
bibliografie), sarcinile şi temele, acces la echipamente de fotocopiere,
accesul la resursele bibliografice.
VI. Modalităţile de evaluare şi notare
Verificarea gradului în care au fost însuşite cunoştinţele de la cursul
de „Psihologie experimentală şi analiza datelor I” se va face atât printr-o
evaluare pe parcurs, cât şi printr-un examen final. Pe parcursul modulelor,
precum şi la sfârşitul acestora, studentul va găsi exemple de subiecte şi
sarcini similare celor pe care le va primi la evaluările pe parcurs şi la
examenul final.
Examenul final va consta într-un test grilă pe calculator. În cazul
evaluărilor pe parcurs studenţii vor avea de predat sarcini constând în
realizarea a două teme propuse la sfârşitul modulelor. Nota finală obţinută
la acest curs va consta dintr-o medie ponderată între rezultatul obţinut la
evaluarea pe parcurs (30%) şi nota obţinută la examenul grilă (70%).
Studenţii sunt încurajaţi să îşi planifice din timp activităţile şi rezolvarea
sarcinilor astfel încât acestea să fie trimise la timp. Orice nerespectare a
formatului cerut de profesor sau a teremnului de predare va face ca sarcina/
tema să nu fie luată în considerare.
Orice încercare de fraudă în realizarea examenului sau a sarcinilor
care trebuiesc predate pe parcursul semestrului va fi sancţionată conform
prevederilor legale şi regulamentului şcolar.
psihologie experimentală
6
Modulul 1. Noţiuni fundamentale privind cercetarea în psihologie
Obiectivul general: cunoaşterea şi înţelegerea
caracteristicilor cunoaşterii ştiinţifice şi a particularităţilor
psihologiei ca ştiinţă.
Obiectivele specifice:
Structura modulului:
� Cunoaşterea ştiinţifică
� Constituirea psihologiei ca ştiinţă
� Direcţii de cercetare în psihologie. Metode de cercetare în psihologie
� Structura unei cercetări. Etapele realizării unei cercetări
� Redactarea raportului de cercetare
1.1 Cunoaşterea ştiinţifică
1.1.1 Surse şi forme ale cunoaşterii
Dorinţa de cunoaştere, curiozitatea, a fost întotdeauna pentru om un
motiv de căutare şi explorare a lumii. Încă de la o vârstă foarte mică omul
explorează lumea în care trăieşte: curios, copilul pipăie obiectele noi pe care
le întâlneşte, le miroase şi, mai ales, încearcă să le bage în gură. Mai apoi
urmează perioada întrebărilor „de ce?”: „De ce latră căţelul?”, „De ce
bunicul este bătrân?”, „De ce trebuie să dorm la amiază?” etc. Perioada lui
Cunoaşterea şi înţelegerea caracteristicilor cunoaşterii ştiinţifice Cunoaşterea etapelor realizării unei cercetări şi explicarea relaţiilor dintre
acestea Prezentarea direcţiilor de cercetare în psihologie Identificarea principalelor tipuri de cercetări în psihologie Cunoaşterea principalelor metode de cercetare în psihologie Explicarea particularităţilor de redactare a raportului de cercetare în psihologie
psihologie experimentală
7
„de ce?” poate să continue pentru unii oameni întreaga viaţă. Aceştia,
mânaţi de dorinţa de a înţelege cum şi de ce se întâmplă anumite lucruri,
vor încerca să descopere răspunsuri la întrebările pe care le au în cărţi sau
articole şi în lumea care îi înconjoară.
De-a lungul timpului oamenii au adunat sub forma scrierilor
cunoştinţe despre diferite fenomene – am putea spune despre lume în
general – şi despre sine. Alteori cunoştinţele au fost transmise de la o
generaţia la alta pe cale orală, prin viu grai. Baza de cunoştinţe adunate de
înaintaşii noştri ne permite ca noi să nu revenim asupra unor întrebări care
şi-au găsit răspunsul de-a lungul timpului: noi învăţăm răspunsurile date de
alţii şi ne preocupăm să răspundem la întrebări care încă nu au răspuns. De
exemplu, nu ne mai întrebăm de ce cade mărul din pom pentru că Newton
deja ne-a spus că acest lucru se datorează forţei de gravitaţie care
acţionează asupra mărului. Încercăm, însă, să aflăm de ce oamenii acceptă
să facă lucruri cu care nu sunt de acord şi cum acest fapt duce la
schimbarea atitudinii faţă de comportamentul problemă.
De unde au obţinut oamenii aceste cunoştinţe pe care ni le-au lăsat
moştenire? Am putea spune că, în funcţie de sursa cunoaşterii avem:
� cunoaşterea prin intuiţie şi revelaţie – este caracterizată de
cele mai multe ori de un moment de iluminare în care „vedem”
sau înţelegem o anumită idee, ni se revelează o anumită
informaţie;
� cunoaşterea prin autoritate – în acest caz ajungem să
cunoaştem anumite informaţii, ideii, pentru că ni le transmite o
autoritate în domeniu, un specialist;
� cunoaşterea prin raţionament – printr-un raţionament logic,
printr-un silogism, pornind de la un set de premise, putem să
ajungem la o nouă idee: concluzia/ teza raţionamentului;
raţionamentul poate să fie inductiv (de la exemple la teorii) sau
deductiv (de la teorii la exemple);
� cunoaşterea prin dovezi empirice – în acest caz cunoaştem
ceea ce ne arată experienţa.
La aceste surse de cunoaştere unii autori mai adaugă cunoaşterea
prin perseverenţă (Vîrgă, 2004, p. 8): „Metoda perseverenţei este metoda
de achiziţie a informaţiilor bazată pe superstiţii şi obiceiuri. Superstiţiile
psihologie experimentală
8
reprezintă credinţe în ceva căreia îi acordăm o valoare de fapt, ignorând
situaţiile în care predicţia apariţiei acelui fapt nu s-a adeverit. Obiceiurile ne
permit să credem în ceva în care întotdeauna am crezut. De exemplu, pe
astfel de preconcepţii se bazează şi fenomenul de dezvoltare a unei atitudini
pozitive în raport cu ceva în funcţie de creşterea familiarităţii, numit şi
efectul de expunere permanentă la care apelează şi politicienii care-şi fac
cunoscut numele pentru a fi votaţi.”.
Temă de reflecţie
1. Daţi exemple de cunoştinţe la care aţi ajuns prin revelaţie
sau intuiţie.
2. Daţi exemple de cunoştinţe la care aţi ajuns pe bază de
autoritate.
3. Daţi exemple de cunoştinţe la care aţi ajuns prin
raţionament.
4. Daţi exemple de cunoştinţe la care aţi ajuns prin experienţă
(dovezi empirice).
1.1.2 Forme de cunoaştere
Aceste surse de cunoaştere sunt folosite în proporţii diferite în cadrul
diferitelor forme de cunoaştere care există. Printre formele de cunoaştere
care ne interesează în cadrul acestui curs putem aminti:
� Tradiţia
� Ştiinţa
� Arta
� Simţul comun
Ştiinţa. După părerea anumitor autori (Chalmers, 1999), ştiinţa
modernă a luat naştere şi s-a dezvoltat în secolul al XVII-lea. Cel care a
realizat ruptura cu Tradiţia a fost Galileo Galilei, astronom, filosof şi fizician
italian. Pentru prima dată el a acceptat faptele, dovezile concrete, rezultate
din experienţă, ca fiind reale şi a construit teoria pornind de la aceste fapte.
psihologie experimentală
9
Celebrul experiment al lui Galilei, realizat la turnul
înclinat din Pisa, a pus bazele ştiinţei moderne (Chalmers,
1999). Înaintea acestui experiment se credea că două obiecte
de greutăţi diferite cad cu viteze diferite. Astfel, un obiect mai
greu va cădea mai repede decât altul mai uşor. Galileo Galilei
a invitat întreaga Universitate să îi urmărească experimentul:
a urcat în turn cu două bile, din care una era de o sută de ori mai grea
decât celaltă (o livră şi 100 de livre), şi le-a lăsat să cadă în acelaşi timp.
Sub ochii tuturor membrilor Universităţii şi a concetăţenilor, cele două bile
au lovit pământul în acelaşi timp. Prin urmare, vechea credinţă că obiecte
de greutăţi diferite cad cu viteze diferite a fost distrusă de dovezile
experienţei.
Se pare că susţinerea cu dovezi/ fapte din experienţă este
caracteristica cea mai importantă a ştiinţei, prin urmare şi a psihologiei. Alte
caracteristici ale ştiinţei se referă la obiectivitate, metodă, replicabilitate,
demers logic (pe bază de raţionament inductiv sau deductiv); controlul şi
operaţionalizarea sunt caracteristici ale metodei. Vom detalia aceste
caracteristici în secţiunea care urmează.
1.1.3 Caracteristicile cunoaşterii ştiinţifice
După cum am arătat mai sus, principala caracteristică a cunoaşterii
ştiinţifice se referă la faptul că orice afirmaţie se bazează pe dovezi din
experienţă (Chalmers, 1999). Dar aceasta nu este decât una dintre
caracteristicile ştiinţei, chiar dacă este cea mai importantă. O astfel de
definiţie a ştiinţei lasă pe dinafară aspecte implicate în cunoaşterea
ştiinţifică, cum ar fi: imaginaţia, logica, creativitatea, judecata, metafora etc
(Derry, 1999).
Un alt aspect important al cunoaşterii ştiinţifice se referă la crearea
de modele sau teorii. Pornind de la cunoştinţele acumulate de-a lungul
secolelor sau de la observaţiile lumii înconjurătoare, cercetătorii creează
modele sau teorii ale fenomenului studiat. Modelele sunt „simulări
imaginare ale sistemelor naturale pe care încercăm să le înţelegem” (Derry,
1999). Altfel spus, un model al fenomenului studiat este o schiţă a acestuia,
care include doar elementele necesare pentru a înţelege fenomenul.
psihologie experimentală
10
Simplificarea fenomenului studiat este principala caracteristică a unui model
teoretic.
Pentru a fi mai uşor de înţeles, să luăm un exemplu familiar, cum ar
fi harta (Derry, 1999). O hartă este un model al oraşului sau a unei regiuni
geografice. Harta nu prezintă toate detaliile oraşului, ci doar acele elemente
care ne sunt utile pentru a ne orienta. Deci, harta este o reprezentare
simplificată a oraşului: aceasta poate cuprinde reprezentarea străzilor şi a
clădirilor mai importante din oraş (primăria, spitalele, catedrala etc.).
Reprezentarea străzilor este la rândul ei simplificată, fiind reprezentată doar
orientarea străzilor şi intersecţia lor, dar nu şi copacii de pe marginea
străzilor sau lărgimea străzilor.
„Vom adopta punctul de vedere simplu potrivit căruia o teorie
este chiar un model al universului, sau al unei părţi restrânse a
acestuia, şi un grup de reguli care leagă cantităţile din model de
observaţiile pe care le efectuăm. Modelul există doar în mintea
noastră şi nu are nici un fel de altă realitate (orice ar însemna
aceasta). O teorie este o teorie bună dacă satisface două cerinţe. Ea
trebuie să descrie cu acurateţe o clasă largă de observaţii pe baza
unui model care conţine doar câteva elemente arbitrare şi trebuie să
facă predicţii bine definite cu privire la rezultatul viitoarelor
observaţii.” (Hawking & Mlodinow, 2007, p. 19)
Un model poate să fie util într-o situaţie, dar nu întotdeauna. De
exemplu, harta unei regiuni geografice este utilă când ne deplasăm cu
maşina între localităţi, dar nu ne ajută cu nimic când trecem printr-o
localitate şi vrem să găsim o anumită stradă. În această situaţie avem
nevoie de un alt model, adică de o hartă a oraşului, în loc de o hartă a
regiunii.
În psihologie avem mai multe teorii ale personalităţii. Într-o cercetare
ne vom raporta la teoria care este potrivită pentru ceea ce studiem. De
exemplu, dacă vrem să studiem temperamentul, ne vom referi la teoria lui
Carl Gustav Jung, care vorbeşte despre persoane cu un temperament
introvertit sau extrovertit, nu la teoria lui Sigmund Freud, care are o cu
totul altă concepţie asupra personalităţii.
psihologie experimentală
11
Uneori un model este incomplet, cum ar fi o hartă care nu arată
ieşirea spre autostradă. Cu câteva mici modificări (săgeţi), modelul poate fi
ajustat astfel încât să fie un model bun şi să ne ajute să ieşim din oraş. La
fel se întâmplă şi în ştiinţă. Modelele sunt în permanenţă îmbunătăţite prin
mici ajustări sau prin înlocuirea cu modele mai bune. Un model sau o
ipoteză este întotdeauna provizorie, până la formularea altora mai bune sau
la contrazicerea lor pe baza datelor empirice.
„Orice teorie ştiinţifică este întotdeauna provizorie în sensul că
e doar o ipoteză: n-o poţi demonstra niciodată. Nu are importanţă cât
de mare este numărul de confirmări prin rezultate experimentale ale
unei teorii, deoarece nu puteţi fi niciodată sigur că data următoare
rezultatul nu o va contrazice. Pe de altă parte, puteţi infirma o teorie
găsind fie şi o singură observaţie care nu se potriveşte cu predicţiile
teoriei respective. Aşa cum a subliniat filosoful ştiinţei Karl Popper, o
teorie bună este caracterizată de faptul că face un număr de predicţii
care pot fi în principiu infirmate sau falsificate de experiment. De
fiecare dată când noile experimente sunt în acord cu predicţiile unei
teorii, ea supravieuieşte, iar încrederea noastră în acea teorie creşte.
Dar dacă vreodată o observaţie nouă se dovedeşte în dezacord,
trebuie să abandonăm sau să modificăm teoria.” (Hawking &
Mlodinow, 2007, pp. 19-20)
Valoarea unui model depinde de informaţia pe care vrei să ţi-o ofere;
dacă un model este bun sau nu, depinde de ce aştepţi de la acel model. Pe
de altă parte, când datele experienţei (datele empirice) contrazic modelul,
acesta este compromis şi trebuie abandonat, după cum ne sugerează
Hawking şi Mlodinow (2007).
În psihologie, ceea ce ne interesează la un model sau la o teorie este
gradul în care pe baza acestora putem să explicăm comportamentele
oamenilor sau să le prezicem. Construim modelele ştiinţifice puţin câte
puţin, cu fiecare afirmaţie (propoziţie) pe care o testăm, adică pe care o
susţinem cu exemple din realitate, cu datele experienţei. Dar de unde ştim
care propoziţii/ afirmaţii să le testăm?
psihologie experimentală
12
După cum spune Derry (1999), nu există un mod unic de a ajunge la
descoperirile ştiinţifice. Uneori acestea sunt accidentale, alteori sunt
intuitive sau se bazează pe un demers logic. În alte situaţii desoperirile se
fac pornind de la observaţii sau de la experimente anterioare. Astfel,
Wilhelm Roentgen, în 1895, a descoperit accidental razele x în timp ce lucra
la un alt experiment. Matematicianul Henri Poincaré, găseşte soluţia unor
probleme care îl preocupau printr-o „iluminare” intuitivă, în timpul unei
excursii.
„Soluţia i se prezintă brusc în momentul cel mai neaşteptat:
« În acel moment părăseam Caen-ul, unde locuiam atunci, pentru a
lua parte la o expediţie geologică organizată de Şcoala de Mine.
Peripeţiile călătoriei m-au ajutat să uit de lucrările mele matematice;
ajunşi la Coutances, am urcat într-un omnibuz pentru nu ştiu ce
plimbare; în momentul în care am pus piciorul pe treaptă, mi-a venit
ideea – fără ca nimic din gândurile mele dinainte să fi părut a o
pregăti – că transformările de care mă folosisem eu pentru a defini
funcţiile fuchsiene erau identice cu cele ale geometriei neeuclidiene.
N-am făcut verificarea; n-aş fi avut timp, fiindcă, abia aşezaţi în
omnibuz, am reluat conversaţia începută; dar am avut numaidecât
certitudinea adevărului. ».” (Nicolescu, 2002)
Demersul descris anterior este regăsit în toate domeniile ştiinţei:
cunoaşterea ştiinţifică se construieşte prin formularea de ipoteze şi testarea
empirică a acestora. Datele adunate pentru a testa o ipoteză sunt prelucrate
pentru a putea spune dacă acestea o susţin sau nu.
În graficul de mai jos sunt schiţate etapele realizării unei cercetări.
Aceste etape sunt valabile pentru cercetarea din orice domeniu, deci şi în
cazul cercetării psihologice.
psihologie experimentală
13
Figura 1.1 Etapele realizării unei cercetări
Cunoştinţe anterioare susţinute cu dovezi
empirice
Întrebări actuale şi experienţe
Formularea de ipoteze
Adunarea şi prelucrarea datelor (dovezilor empirice) care susţin
sau nu ipoteza
Confirmarea sau infirmarea ipotezei
De ce nu este astrologia o ştiinţă?
O ipoteză/ teorie trebuie să fie falsificabilă. Această ultimă caracteristică poate să pară
problematică, dacă nu chiar absurdă la un moment dat. Am putea să ne întrebăm de ce am vrea să
construim o teorie care ştim că este falsă? Diferenţa de nuanţă este subtilă: nu dorim să construim o
teorie care ştim că este falsă, ci o teorie falsificabilă. Altfel spus, nu urmărim să construim o teorie
care este adevărată orice s-ar întâmpla pentru că o astfel de teorie nu ar fi ştiinţifică. Dacă luăm
drept exemplu ceea ce ne spune un astrolog, el va susţine că afirmaţiile sale sunt bazate pe o ştiinţă
extrem de veche, care ne spune ce ni se va întâmpla în funcţie de aşezarea astrelor, iar această ştiinţă
se bazează pe deducţii logice şi dovezi empirice. Deci am avea primele două condiţii îndeplinite
pentru a spune că astrologia este o ştiinţă la fel ca fizica sau matematica. Dar, astrologia nu este
falsificabilă. De exemplu, astrologul ne va spune că vom câştiga o sumă de bani, dar nu câştigăm
nimic. Ce va face un astrolog când predicţia lui nu se va adeveri? Va spune că de fapt este normal ce
s-a întâmplat pentru că atunci când a făcut predicţia nu ştia la ce oră ne-am născut sau nu ştia un alt
lucru despre noi. Oricum va face va găsi o explicaţie. Orice contradicţie îi vom prezenta va găsi o
explicaţie pentru aceasta.
psihologie experimentală
14
Să vedem cum privesc fizicienii această condiţie a falsificabilităţii.
Pentru ei este o condiţie firească şi absolut necesară: „Există o strategie
evidentă pentru eliminarea ipotezelor false: încearcă să construieşti teoria,
vezi apoi unde nu merge.” – Lee Smolin (2006). Spaţiu, timp, univers,
Bucureşti: Humanitas
Pentru a fi validă, o teorie ştiinţifică (sau o ipoteză) trebuie să
respecte câteva condiţii:
a. să decurgă logic din teoriile existente – ipoteza trebuie să
decurgă printr-un raţionament logic din teoriile ştiinţifice
validate anterior
b. să fie susţinută de date empirice – ipoteza trebuie susţinută
prin dovezi ale experienţei
c. să fie falsificabilă – ipoteza trebuie să permită ca la un moment
dat să se poată aduce un exemplu care să o contrazică.
1.2 Constituirea psihologiei ca ştiinţă
Termenul de „psihologie” a fost folosit pentru
prima dată de Leibnitz în jurul anului 1696. Acelaşi
termen apare pentru prima dată în titlul unor lucrări
scrise de Christian Wolff: „Psychologia empirica” în
1732 şi „Psychologia rationalis” în 1734. Naşterea
psihologiei ca ştiinţă s-a produs în 1879, când la
Leipzig, în Germania, a fost înfiinţat de către Wilhem
Wundt (foto) primul laborator de psihologie, care era
în acelaşi timp şi primul institut de psihologie din lume. În cadul acestui
laborator s-au format şi primii psihologi români, cum este cazul lui Florian
Ştefănescu Goangă (n. 5 aprilie 1881 – d. 26 martie 1958) care a înfiinţat
Institutul de psihologie experimentală, comparată şi aplicată de la Cluj. De
asemenea, a înfiinţat şi a condus „Revista de psihologie”, care a apărut la
Cluj între 1938-1949.
psihologie experimentală
15
1.3. Tipuri de cercetare în psihologie
Putem împărţii cercetările realizate în psihologie în funcţie de scopul
urmărit şi de etapa dezvoltării cunoaşterii în domeniul de interes. Astfel,
putem vorbi de trei tipuri de cercetări:
Cercetarea descriptivă predomină în faza exploratorie a cunoaşterii
într-un domeniu, când nu se ştiu multe lucruri despre domeniul
respectiv şi despre fenomenul studiat. În această etapă se urmăreşte
descrierea fenomenului studiat, iar metodele predominant folosite în
această etapă sunt observaţia şi studiu de caz. Întrebarea la care se
încearcă să se răspundă este „ce?” sau „care?”: ce este stereotipul,
ce stereotipuri există, care este stereotipul faţă de persoanele de
culoare?
De exemplu, studiul stereotipurilor a fost stimulat în perioada
interbelică de migraţia mare a europenilor în Statele Unite şi de
contextul socio-economic din momentul respectiv. În această faza
exploratorie nu se cunoştea ce stereotipuri există, deci, primul lucru care i-a
interesat pe cercetători a fost să descrie fenomenul şi să spună ce
stereotipuri există. Prin urmare, în prima etapă a cercetării stereotipurilor
cercetătorii au încercat să identifice şi să descrie stereotipurile (în primul
rând cele etnice), unii având chiar ambiţia de a construi dicţionare de
stereotipuri.
Cercetarea predictivă urmăreşte stabilirea de relaţii între anumite
aspecte ale fenomenului. Deja se cunosc anumite lucruri despre
fenomenul studiat, care a fost descris în etapa anterioară, iar acum
se urmăreşte profundarea cunoştinţelor legate de respectivul
fenomen. Metoda predominant folosită în această etapă este studiul
corelaţional. Întrebarea la care se încearcă să se răspundă este
„cum?” sau „care este relaţia?”: cum variază performanţa şcolară faţă
de atitudinea faţă de învăţare?, care este relaţia dintre motivaţia
şcolară şi rezultatele la examene?
psihologie experimentală
16
Cercetarea explicativă urmăreşte identificarea unor relaţii cauză-
efect, care să explice „de ce?” apare un anumit fenomen, cum este
influenţată apariţia unui fenomen de anumiţi factori. Metoda
predominant folosită în această etapă este experimentul.
Putem da aici tot un exemplu din studiul stereotipurilor: cercetarea
lui Razrant din 1963 privind apariţia speteotipurilor etnice în
momentul în care exista o posibilitatea de a identifica etnia din care făcea
parte persoana evaluată.
Prin urmare, Razrant constată că asocierea imaginilor cu o anumită etnie
duce la apariţia stereotipurilor faţă de acea etnie. Am putea spune că
etichetarea unei persoane ca făcând parte dintr-o etnie duce la apariţia
stereotipurilor faţă de etnia respectivă şi aprecierea persoanei în funcţie
de aceste stereotipuri. Prin acest studiu experimental cercetătorul a
arătat că judecarea stereotipă a persoanei este influenţată de
cunoaşterea etniei acesteia. Deci există o relaţie cauză-efect între
cunoaşterea etniei şi aprecierea/ judecarea persoanei din imagine.
Efectul accentuării (studiu privind apariţia stereotipurilor etnice) (Razrant, 1963)
Într-un studiu prin care se încerca să se înţeleagă de ce apar stereotipurile etnice şi în ce situaţii, cercetătorii cereau studenţilor să vadă pozele unor fete şi să indice trăsăturile de personalitate sau caracteristicile pe care le-ar putea avea aceste fete. Trebuiau să indice 3-4 trăsături de personalitate sau caracteristici.
În studiu se lucra cu două grupe de subiecţii. Primul grup primea un set de fotografii şi i se cerea să noteze caracteristicile sau trăsăturile de personalitate pentru fiecare fată din imagine. Al doilea grup, primea acelaşi set de fotografii, doar că sub fiecare fotografie era menţionat grupul etnic din care făcea parte fata din imagine (printr-un nume care permitea reperarea originii: evreiască, italienească, irlandeză). Li se cerea acelaşi lucru, adică să noteze 3-4 trăsături de personalitate sau caracterstici ale fetei din imagine. Rezultatele obţinute arată că în situaţia experimentală, când fotografiile erau însoţite de prezentarea etniei, subiecţii indică un număr mai mare de adjective stereotipe, decât în situaţia de control. Altfel spus, în condiţia experimentală subiecţii atribuie fetelor care aparţin unei comunităţi caracteristici similare (cum au fost puse în categorii, subiecţii vor avea percepţia unei mai mari omogenităţi între aceste persoane). În condiţia de control acest lucru nu se constată. Aceste caracteristici corespund stereotipurilor pe care le au oamenii despre aceste grupuri: evreicele – ambiţioase, inteligente, mai puţin frumoase; italiencele – frumoase, mai puţin inteligente.
psihologie experimentală
17
Temă de reflecţie
1. Daţi exemple de întrebări pe care le puteţi pune în faza
exploratorie a cercetării unui fenomen.
2. Daţi exemple de întrebări pe care le puteţi pune în cazul unei
cercetări predictive.
3. Daţi exemple de întrebări pe care le puteţi pune în faza
explicativă a cercetării unui fenomen.
Printre metodele de cercetare cel mai frecvent folosite în psihologie
putem menţiona: observaţia, studiul corelaţional, experimentul,
cvasiexperimentul, studiul de caz. Alte metode de cercetare în psihologie
sunt: experimentul cu un singur subiect, ancheta psihosocială pe bază de
chestionar, metoda etnografică, analiza biografică etc.
1.4 Structura unei cercetări. Etapele realizării unei cercetări
Întotdeauna realizarea unei cercetări va porni de la o întrebare pe
care şi-o pune cercetătorul în legătură cu un anumit fenomen. Cercetarea
porneşte de la general (de la întrebarea generală a cercetătorului), ajunge
la particular (studierea fenomenului într-un context particular) şi revine la
general (la extrapolarea rezultatelor cercetării într-un context mai larg). Aşa
cum prezentăm în continuare, se poate vorbi de o structură sub formă de
clepsidră a cercetării:
începem cu o întrebare generală
delimităm un domeniu
operaţionalizăm
observăm
analizăm datele
tragem concluziile cercetării
generalizăm rezultatele cercetării
psihologie experimentală
18
De exemplu, putem să ne punem întrebarea: „Ce îi face pe oameni să
aibă un comportament religios?”. Întrebarea este mult prea largă şi
generală ca să îi putem da răspuns în cadul unei cercetări. Prin urmare,
trebuie să delimităm domeniul la care ne vom referi în cercetare. Astfel,
putem să decidem că vom investiga motivaţia religioasă.
După ce am delimitat domeniul de studiu vom operaţionaliza
conceptul de motivaţie religioasă.
Definiţie:
Operaţionalizarea unui concept înseamnă transpunerea
conceptului de la nivel teoretic în ceva concret şi
măsurabil.
De exemplu, conceptul teoretic de motivaţie religioasă poate fi
transpus în ceva concret, cum ar fi scopurile religioase. Astfel, putem cere
persoanelor să ne spună care sunt scopurile lor religioase, sau vom putea
număra câte scopuri religioase notează într-o listă cu obiectivele pe care vor
încerca să le atingă în următoarele şase luni.
După ce am stabilit cum poate fi observat sau măsurat un anumit
concept teoretic, trecem la partea de realizare propriu zisă a cercetării pe
un anumit grup de subiecţi, într-un context particular. De exempul, putem
studia scopurile religioase în cazul studenţilor din anul I de la psihologie şi a
celor de la teologie.
După adunarea datelor şi analizarea lorm scopul cercetătorului este
să generalizeze aceste rezultate la o populaţie cât mai extinsă. Altfel spus,
vom încerca să testăm în ce măsură putem să spunem că aceste rezultate
se aplică şi altor oameni decât cei evaluaţi în cadrul studiului. Prin acest
proces ajungem din nou la un aspect general al cercetării, conform formei
de clepsidră prezentată mai sus.
Temă de reflecţie
1. Operaţionalizaţi (transpuneţi în ceva concret şi măsurabil)
conceptele următoare: atenţie, memorie, învăţare.
psihologie experimentală
19
Realizarea unei cercetări presupune parcurgerea unor anumite etape,
care sunt prezentate în cele ce urmează:
1. identificarea problemei şi formularea ipotezei
� identificarea problemei
� documentarea şi observarea
� formularea ipotezei
2. Realizarea planului (design-ului cercetării)
� stabilirea obiectivelor cercetării
� stabilirea ipotezelor cercetării
� stabilirea variabilelor implicate în studiu
� stabilirea eşantionului
� stabilirea instrumentelor folosite
� precizarea procedurii – a modului concret de realizare a studiului
3. Desfăşurarea cercetării
� implementarea planului stabilit în etapa anterioară şi adunarea
datelor
4. Testarea ipotezelor
� analizarea datelor colectate
� prezentarea rezultatelor
� verificarea gradului în care rezultatele obţinute pot fi generalizate
5. Comunicarea rezultatelor cercetării
� redactarea raportului de cercetare
Deoarece vom relua şi vom explica pe larg aceste etape când vom
prezenta experimentul precum şi alte metode de cercetare, vom insista în
cele ce urmează asupra redactării raportului de cercetare.
1.5 Redactarea raportului de cercetare
1.5.1 Importanţa redactării unei lucrări şi elementele care trebuiesc
luate în considerare
A scrie o lucrare este o sarcina frecvent întâlnită în facultate, putând
lua forma scrierii unui: referat, lucrări de cercetare, comunicări pentru o
psihologie experimentală
20
conferinţă, articol, proiect sau raport de cercetare/ proiect aplicativ. Prin
scrierea unei lucrări se comunică ceea ce se ştie şi ceea ce se gândeşte
despre un anumit subiect.
Scrierea unei lucrări este o metodă de testare
frecvent utilizată în facultăţi, care solicită căutarea
informaţiilor, organizarea acestora şi transpunerea lor
într-o formă scrisă. În general există o mare libertate
în alegerea temei, ceea ce poate să creeze o
dificultate studenţilor, care nu ştiu asupra cărei teme
să se oprească.
În redactarea unei lucrări ştiinţifice este important să ştii cum şi
unde să cauţi informaţiile de care ai nevoie şi cum să le organizezi. Pentru
aceasta trebuie avut în vedere:
• scopul cu care este scrisă lucrarea,
• audienţa căreia îi este destinată lucrarea şi
• tema/ subiectul lucrării.
1.5.2 Paşii redactării unei lucrări
1) Stabilirea : scopului, audienţei, temei
a. SCOPUL
Ce vrei să realizezi scriind lucrarea respectivă?
- fără un scop nu vei şti unde vrei să ajungi
- având un scop poţi să evaluezi în permanenţă ce ai făcut deja
pentru a atinge acel scop şi ce mai trebuie să faci în
continuare ;
- scopurile şi expectanţele se pot modifica în timp – nu reprezintă
ceva static şi rigid.
b. AUDIENŢA
Cine va citi ceea ce scrii?
- Pentru a şti ce informaţii să introduci în lucrare trebuie să ştii cine
va citi lucrarea respectivă, adică cine va fi audienţa. Stabileşti, astfel,
psihologie experimentală
21
ce cunoştinţe au cei care vor citi lucrarea, dacă sunt experţi în
domeniu sau nu, dacă vor înţelege sau nu ceea scrii.
c. TEMA
Găsirea unei teme depinde în mare măsură de:
- interesul personal şi preferinţe
- lecturile din domeniu: - generale (ex. cărţi de psihologie
generală)
- specifice (ex. articole din reviste)
2) Evaluarea informaţiilor actuale
După ce îţi alegi o temă stabileşti ce ştii tu despre această
temă, dacă mai ai nevoie de informaţii şi de ce fel (generale,
specifice, teoretice, rezultate experimentale)
3) Căutarea informaţiilor de care ai nevoie – când şi
unde cauţi: biblioteci, biblioteci virtuale, reviste de specialitate, baze
de date.
4) Realizarea planului lucrării
Stabilirea planului general – unele lucrări trebuie să aibă un anumit
format, unele reviste/ asociaţii cer ca lucrarea să aibă anumite
subcapitole.
Stabilirea planului detaliat - ce va conţine fiecare parte.
Diferenţa dintre experţi şi novici constă în faptul că experţii pun accentul
pe planificare, îşi petrec mult mai mult timp planificând, în scrierea
efectivă a textului nu se constată diferenţe semnificative.
5) Scrierea lucrării
6) Evaluarea lucrării – în ce masură lucrarea
scrisă corespunde lucrării pe care ţi-ai propus să
o scrii
psihologie experimentală
22
7) Rescrierea lucrării sau a unor părţi din lucrare, dacă este
nevoie
‼ Rescrierea unor părţi din lucrare se face permanent pe
parcursul scrierii lucrării nu numai la sfârşit !!!
1.5.3 Structura unei lucrări ştiinţifice
Realizarea unei lucrării de ştiinţifice este o metodă de evaluare a
competenţelor dobândite de studenţi pe parcursul facultăţii. Printr-o astfel
de lucrare studenţii vor dovedi că stăpânesc cunoştinţe generale şi specifice
de psihologie, precum şi cunoştinţe referitoare la realizarea unei cercetări şi
redactarea raportului final al acestei cercetări, adică lucrarea de faţă.
O lucrare bună va respecta structura prezentată în continuare, va
demonstra cunoştinţele temeinice ale studentului despre subiectul abordat,
va fi corectă din punctul de vedere al metodologiei, al prelucrărilor statistice
şi al inferenţelor şi argumentelor susţinute. De asemenea, lucrarea trebuie
să fie coerentă, să aibă o structură logică şi să respecte principiile redactării
unei lucrări ştiinţifice.
Lucrarea va avea următoarea structură:
� Pagina de titlu
� Cuprins
� Rezumat
� Capitolul I. Introducere
� Capitolul II. Cadrul teoretic
� Capitolul III. Obiectivele şi ipotezele cercetării
� Capitolul IV. Metodologia cercetării
� Capitolul V. Prezentarea rezultatelor
� Capitolul VI. Interpretarea rezultatelor. Concluzii.
� Bibliografie
� Anexe
Lucrarea va fi redactată pe calculator în format A4, având caractere
Times New Roman de 12 puncte, la un rând şi jumătate distanţă. Paginile
vor fi numerotate în josul paginii la centru, cu excepţia primei pagini care
psihologie experimentală
23
nu va fi numerotată. Marginile paginilor vor fi de 2,5 cm sus, jos şi în
dreapta, iar în stânga 3 cm. Fiecare capitol va începe pe o pagină nouă
(doar capitolele, nu şi subcapitolele). Subcapitolele vor fi numerotate cu
numere arabe: 1.1, 1.2, 2.1, 2.1.1, 2.1.2, 2.2 şi aşa mai departe.
În continuare vor fi detaliate cerinţele pentru
fiecare dintre aceste părţi ale lucrării:
A. Pagina de titlu
Pagina de titlu (prima pagină) va cuprinde
următoarele elemente:
� Numele universităţii, numele facultăţii şi numele specializării – în
stânga sus
� Numele lucrării – la mijloc
� Numele autorului (studentului) – jos dreapta
� Numele coordonatorului – jos stânga
� Luna şi anul susţinerii lucrării – jos centru (cel mai jos)
B. Cuprinsul
Cuprinsul va include toate elementele lucrării, începând cu
„Rezumatul” şi continuând cu capitolele şi subcapitolele numerotate ale
lucrării, inclusiv „Bibliografia”. În dreptul fiecărei părţi din lucrare se notează
pagina la care se regăseşte.
C. Rezumatul
În ordinea redactării lucrării de licenţă, „Rezumatul” se scrie ultimul.
Acesta cuprinde, după cum îi spune şi numele, un rezumat de un sfert de
pagină a tot ceea ce cuprinde lucrarea de licenţă. El va include: obiectivele
lucrării, pricipalele teorii şi modele teoretice pe care s-a bazat cercetarea,
principalele rezultate şi concluziile cercetării. În total rezumatul va conţine
150-250 de cuvinte.
psihologie experimentală
24
D. Capitolul I. Introducerea
În introducere se va prezenta motivaţia temeinică studierii temei
propuse, o trecere în revistă a teoriilor, rezultatelor şi dificultăţilor din
studiile anterioare. Introducerea se va încheia cu întrebarea cercetării şi
prezentarea obiectivelor specifice, care decurg logic din stadiul actual al
cercetărilor în domeniu. O bună introducere va răspunde următoarelor
întrebări:
� Care este problema studiată?
� Care este nivelul de cunoştinţe la momentul actual în domeniul
investigat?
� Care sunt ipotezele/ obiectivele specifice referitoare la problema
studiată?
� Ce implicaţii teoretice are studiul realizat şi cum va influenţa el
cunoaşterea în domeniu?
E. Capitolul II. Cadrul teoretic
Cadrul teoretic al lucrării va cuprinde prezentarea critică a literaturii
de specialitate din domeniul investigat şi, în general, nu va depăşi 50% din
dimensiunile întregii lucrări. În acestă parte se va prezenta istoricul
problemei studiate, definirea principalelor concepte, teoriile şi modelele
teoretice ale acestor concepte. Selecţia teoriilor prezentate se va face ţinând
cont de actualitatea şi de importanţa acestora, precum şi de relavanţa lor
pentru problema studiată. Prezentarea aspectelor teoretice nu se va face
sub forma unei simple înşiruiri, ci analizând critic teoriile prezentate din
perspectiva întrebărilor cercetării.
De ce se ţine cont în realizarea cadrului teoretic (Chelcea, 2005, p.
80):
� „Să identificăm şi să discutăm studiile cele mai relevante în
legătură cu tema care ne preocupă.
� Să includem cât mai multe materiale moderne, de ultimă oră.
� Să acordăm atenţie detaliilor, cum ar fi transcrierea numelor
proprii.
psihologie experimentală
25
� Să încercăm să fim reflexivi, să examinăm bias-urile noastre şi să
le clarificăm.
� Să evaluăm critic materialele consultate şi să arătăm cum le-am
analizat.
� Să dăm citate şi exemple pentru a justifica evaluările şi analizele
făcute.
� Să fim analitici, evaluativi şi critici faţă de literatura consultată.
� Să orientăm informaţiile obşinute prin trecerea în revistă a
literaturii de specialitate.
� Să facem lizibilă trecerea în revistă a literaturii prin claritate şi
coerenţă, procedând sistematic.”
Ce nu se face în realizarea cadrului teoretic
(Chelcea, 2005, p. 80):
� „Să nu omitem lucrările clasice sau
relevante din domeniu.
� Să nu discutăm lucrări depăşite, vechi,
neactuale.
� Să nu scriem incorect numele autorilor sau să greşim datele
bibliografice.
� Să nu utilizăm termeni afectogeni sau concepte fără a le defini.
� Să nu facem apel la termenii din jargon şi la un limbaj
discriminatoriu pentru a justifica puncte de vedere limitate.
� Să nu înşirăm idei fără să le comentăm: o listă nu echivalează cu
trecerea în revistă a literaturii problemei.
� Să nu acceptăm orice punct de vedere sau credinţă ce se
regăseşte în literatura consultată.
� Să nu descriem doar conţinutul lucrării citite, fără a-l evalua.
� Să nu includem informaţii necontrolate, inexacte.
� Să nu transcriem incorect termenii, în special paronimele.
� Să nu utilizăm un limbaj pretenţios.”
!!! Ultimul subcapitol al cadrului teoretic trebuie să facă legătura
dintre partea teoretică şi partea practică. Aici se vor prezenta concluziile
analizei teoretice, problema abordată (care rezultă în urma analizei
psihologie experimentală
26
teoretice şi a observaţiilor) şi soluţia propusă pentru a răspunde la
întrebarea cercetării.
Evitarea plagiatului!!!
Este foarte importantă evitarea copierii textelor sau a unor
fragmente de text fără a pune ghilimele şi fără a face trimitere la
autorul căruia îi aparţin. După cum spune Chelcea (2005): „A plagia
înseamnă a fura. Şi furtul se pedepseşte. Inclusiv furtul intelectual.”
De asemenea, este foarte important ca atunci când se prezintă
ideile unui autor să se facă referire la acesta, trecându-se în
paranteză numele şi anul apariţiei lucrării la care se face referire. De
exemplu:
� Unii autori consideră că plagiatul este un furt intelectual
(Chelcea, 2005)... sau
� Chelcea (2005) consideră că plagiatul este un furt intelectual.
Dacă aceleaşi idei se regăsesc la mai mulţi autori aceştia sunt
toţi menţionaţi în paranteze, împreună cu anul apariţiei lucrării la care
se face referire. De exemplu:
� Unii autori consideră că plagiatul este un furt intelectual
(Chelcea, 2005; Ionescu & Popescu, 1999; Martinescu, 2001;
Cutărescu et al, 2007).
F. Capitolul III. Obiectivele şi ipotezele cercetării
Obiectivele şi ipotezele trebuie să decurgă logic din cele prezentate în
ultimul subcapitol al cadrului teoretic. Acestea trebuie să fie clar formulate.
Se vor prezenta aici obiectivele generale şi cele specifice. Ipotezele vor fi
prezentate explicit (la nivel operaţional).
G. Capitolul IV. Metodologia cercetării
În capitolul de metodologie se vor prezenta: designul cercetării,
subiecţii (participanţii), instumentele utilizate şi procedura de lucru.
psihologie experimentală
27
Alegerea metodelor folosite trebuie să fie justificată de întrebarea cercetării,
nivelul cunoştinţelor teoretice şi obiectivele propuse.
În cazul studiilor cantitative, pentru fiecare studiu în parte, în
cadrul designului cercetării, se vor prezenta:
� Ipotezele de lucru
� Variabilele implicate
� Tipul de design
În cazul studiilor calitative se va insista pe descrierea şi justificarea
metodei/ metodelor alese, modul de colectare şi analiză a datelor, planul de
eşantionare şi reprezentativitatea eşantionului. Se vor discuta punctele tari
şi punctele slabe ale metodelor utilizate. De asemenea, se vor menţiona
strategiile şi metodele folosite pentru a asigura validitatea datelor colectate
şi a inferenţelor realizate.
H. Capitolul V. Prezentarea rezultatelor
La începutul acestui capitol se vor prezenta pe scurt metodele de
analiză a datelor utilizate în funcţie de natura studiului: cantitativă sau
calitativă. Este bine ca prezentarea rezultatelor să se facă în ordinea
ipotezelor cercetării.
Studiile cantitative. Se vor prezenta rezultatele descriptive şi
rezultatele inferenţiale obţinute. Tabelele vor fi numerotate şi vor avea
un titlu, care va fi trecut deasupra tabelului.
Exemplu:
Graficele, imaginile vor fi numerotate şi vor avea un titlu, care va fi
trecut sub figură, după cum este exemplificat mai jos:
Tabelul 6. Valorile mediane pentru scorurile MPI în funcţie de stilul de coping
severitatea durerii
interferenţă controlul asupra
vieţii
distresul emoţional
suportul social
MPI
represivi 2,25 1,5 4,65 1,33 6 15,62
senzitivi 3,96 3,25 3,15 3,33 6 18,91
psihologie experimentală
28
0
2
4
6
8
10
12
14
16
18
20
represivi senzitivi
severitatea durerii
interferenţă
controlul asupra vieţii
distresul emoţional
suportul social
MPI
Figura 3. Diferenţele dintre pacienţii represivi şi pacienţii
senzitivi în cazul scalelor chestionarului de evaluare multiplă a
durerii şi a scorului total
Toate informaţiile/ rezultatele prezentate în tabele şi în grafice vor fi
exprimate şi în cuvinte. În această parte a lucrării nu se vor face aprecieri
evaluative asupra rezultatelor. Se vor prezenta doar rezultatele obţinute în
modul cel mai neutru posibil.
Studiile calitative. Prezentarea rezultatele studiilor calitative va
urma aceeaşi ordine a ipotezelor cercetării. Se vor prezenta cât mai neutru
posibil toate rezultatele nesecesare pentru susţinerea concluziilor. Se vor
preciza anexele în care sunt prezentate informaţii relevante, cum ar fi
transcrierea interviurilor, ghidul interviului etc. Dacă această parte poate să
fie mai redusă în cazul studiilor calitative, ea va fi compensată de partea de
interpretare, unde toate afirmaţiile vor fi argumentate cu dovezi.
I. Capitolul VI. Interpretarea rezultatelor. Concluzii.
Rezultatele sunt interpretate în primul rând cantitativ, apoi calitativ.
Interpretarea cantitativă presupune să se prezinte ce înseamnă rezultatele
obţinute, care au fost prezentate anterior.
După interpretarea cantitativă se trece la interpretarea calitativă.
Aceasta presupune să se explice cum rezultatele obţinute susţin ipotezele
cercetării. De asemenea, aici se discută în ce măsură rezultatele obţinute
sunt conforme cu rezultatele altor studii sau cu modelele teoretice
psihologie experimentală
29
prezentate în cadrul teoretic. În cazul în care ipotezele nu au fost susţinute
de rezultatele cercetării se prezintă factorii care puteau să intervină sau
sursele de eroare care nu au fost anticipate.
Este important să se prezinte contribuţiile propriei cercetări la
dezvoltarea teoretică sau practivă a cunoaşterii în domeniul investigat. De
asemenea, se sugerează să se prezinte posibilităţi de continuare a
cercetării.
J. Bibliografia
Bibliografia se notează după standardele APA (American Psychological
Association).
� În cazul unei cărţi:
Celcea, S. (2005). Cum să redactăm (o lucrare de licenţă, o teză de
doctorat, un articol ştiinţific în domeniul ştiinţelor socioumane). Bucureşti:
Editura comunicare.ro
� În cazul unui capitol:
Sîrbu, C. (2001). Evaluarea durerii orale şi cranio- faciale, în Rotaru, Al.
(coord.) Implicaţii multidisciplinare în durerea orală şi cranio- facială. Cluj-
Napoca : Clusium
Schwartzer, R., & Schwartzer, C. (1996). A critical survey of coping
instruments. În M. Zeidner & N.S. Endler (eds.) Handbook of coping. New-
York: Weily
Autorul (Anul). Titlul cărţii. Locul apariţiei: Editura
Autorul (anul). Titlul capitolului, în Numele
coordonatoului cărţii (coord.) Titlul cărţii. Locul
apariţiei: Editura
psihologie experimentală
30
� În cazul unui articol:
Young, L.D.; Allin, J.M. (1992). Repression- sensitization differences in
recovery from learned helplessness. Journal of General Psychology, vol.
119, p. 135
Strahl, C.; Kleinknecht, R.A.; Dinnel, D.L. (2000). The role of pain
anxiety, coping, and pain self-efficacy in rheumatoid arthritis patient
functioning. Behaviour Research and Therapy, vol. 38, p. 863
K. Anexe
Anexele se numerotează şi primesc un titlu. Acestea sunt precedate
de o listă a anexelor şi pagina la care se regăseşte fiecare.
Anexa I – Exemplu pentru coperta cartonată p. 51
Anexa II – Exemplu pentru pagina de titlu p. 54
Temă de reflecţie
1. Ce este plagiatul?
2. Cum evităm plagiatul?
Autorul (anul). Titlul articolului. Revista, volumul, paginile
psihologie experimentală
31
Exerciţii:
Daţi un exemplu de afirmaţie care pote fi testată ştiinţific şi un exemplu de
afirmaţie care nu pote fi testată ştiinţific. Comentaţi şi argumentaţi
diferenţele dintre cele două afirmaţii.
Întrebări cu răspunsuri multiple
1. Demersul unei cercetări ştiinţifice se bazează întotdeauna pe:
a) datele simţului comun
b) cunoştinţe teoretice
c) rezultatele cercetărilor anterioare
d) datele experienţei
e) cunoştinţele obţinute prin revelaţie
2. Care dintre următoarele etape nu poate să lipsească din desfăşurarea
unui cercetări?
a) experimentul
b) fundamentarea teoretică
c) analiza şi interpretarea datelor
d) observaţia
e) formularea ipotezei
3. Diferenţele dintre psihologia simţului comun şi psihologia ca ştiinţă sunt:
a) psihologia ştiinţifică se bazează pe o fundamentare teoretică
b) psihologia simţului comun se bazează pe observaţii nesistematice
c) psihologia simţului se bazează pe fapte de conştiinţă, iar
psihologia ca ştiinţă se bazează doar pe fapte de comportament,
care pot fi măsurate
d) psihologia ştiinţifică se bazează pe utilizarea de metode
investigative riguroase
e) psihologia ca ştiinţă încearcă să explice relaţiile dintre anumite
fapte constatate pe bază de observaţie
psihologie experimentală
32
Modulul 2. Experimentul – definire şi noţiuni fundamentale
Obiectivul general: cunoaşterea diferitelor perspective
care au apărut în psihologie în legătură cu fenomenul
religios.
Obiectivele specifice:
Structura modulului:
� Definirea experimentului
� Etapele realizării unui experiment
� Formularea ipotezelor
� Variabilele experimentale
� Planul experimental
� Exemple de studii în psihologie
2.1 Definirea experimentului
Una dintre cele mai des folosite metode de cercetare în psihologie
este experimentul. Datorită rigurozităţii cu care se realizează un experiment
putem să avem o mare încredere în rezultatele obţinute.
Cunoaşterea şi înţelegerea modului de definire a experimentului şi a
caracteristicilor sale fundamentale Cunoaşterea etapelor realizării unui experiment Cunoaşterea noţiunilor fundamentale din psihologia experimentală: ipoteză,
variabile, design/ plan experimental, eşantion, procedură, instrumente Explicarea principiilor pe baza cărora se stabilesc variabilele incluse într-un
experiment Explicarea aspectelor de care se ţine cont în formularea ipotezei unei cercetări Explicarea relaţiei dintre variabile, ipoteză şi designul cercetării Proiectarea unei cercetări experimentale Formarea şi dezvoltarea abilităţilor de a implementa cunoştinţele despre
noţiunile fundamentale din psihologia experimentală
psihologie experimentală
33
Definiţie:
Experimentul este metoda de cercetare prin care se
urmăreşte identificarea unei relaţii cauză-efect între
variabilele investigate în condiţiile controlării condiţiilor în care se
realizează cercetarea.
Pentru a identifica o relaţie cauză-efect, cercetătorul manipulează un
factor şi observă (măsoară) care este efectul acestei manipulări asupra unui
aspect al fenomenului.
De exemplu, dacă vrem să investigăm cum culoarea textului
influenţează capacitatea de memorare, studiem relaţia dintre
culoarea textului şi capacitatea de memorare. Culoarea textului este
factorul manipulat de către cercetător (cauza), iar numărul de cuvinte
corect reamintite este aspectul măsurat legat de capacitatea de memorare
(efectul).
Pentru a putea spune că este vorba de un experiment trebuie să avem
îndeplinite următoarele condiţii de control:
� controlul situaţiei – în cadrul unui experiment toţi subiecţii trebuie
testaţi în aceleaşi condiţii de confort, luminozitate, zgomot,
temperatură, oboseală etc. Altfel spus, toate condiţiile mediului în
care se realizează experimentul trebuie să fie aceleaşi pentru toţi
participanţii la studiu cu excepţia aspectului manipulat de cercetător.
� controlul intervenţiei – intervenţia trebuie să realizeze la fel pentru
toţi subiecţii; diferă doar factorul manipulat. Se dau subiecţilor
aceleaşi instrucţiuni, în aceeaşi ordine, cercetătorul având acceaşi
atitudine faţă de toţi subiecţii, indiferent de grupul din care fac parte.
Singurul lucru care diferă este culoarea cu care este scris textul pe
care îl citesc.
� controlul selecţiei – subiecţii trebuie selectaţi aleator astfel încât să
evităm cât mai mult posibil probabilitatea de a avea subiecţi cu
particularităţi deosebite într-un grup. De exemplu, este preferabil ca
psihologie experimentală
34
într-o clasă să împărţim elevii la întâplare în cele două grupuri. Dacă
am lua lista elevilor din clasă şi am da textul scris cu roşu elevilor din
prima jumătate a listei, iar textul scris cu negru elevlilor din a doua
jumătate a listei există o mare probabilitate de a nimeri elevi cu o
memorie mai bună în primul grup, mai ales dacă lista este ordonată
în funcţie de rezultatele la învăţătură.
� controlul măsurătorii – măsurarea trebuie să se facă pentru toţi
subiecţii la fel.
Dacă una dintre aceste condiţii nu este îndeplinită nu putem să
spunem că avem un experiment.
Alte modalităţi de a defini experimentul:
� Un experiment este „o observaţie deliberată în condiţii deliberat
aranjate de către experimentator” (Stebbing, 1961, p. 302)
2.2 Etapele realizării unui experiment
1. identificarea problemei şi formularea ipotezei
� identificarea problemei
� documentarea şi observarea
� formularea ipotezei
2. Realizarea planului (design-ului cercetării)
� stabilirea obiectivelor cercetării
� stabilirea ipotezelor cercetării
Definiţie:
Ipoteza este o afirmaţie care exprimă relaţia dintre
două sau mai multe variabile.
Ex. Persoanele care au citit un text scris cu roşu îşi vor aminti mai
multe cuvinte decât persoanele care au citit un text scris cu negru.
psihologie experimentală
35
� stabilirea variabilelor implicate în studiu
Definiţie:
O variabilă este un aspect psihic care poate să ia mai
multe valori.
Ex.
� stabilirea eşantionului
� stabilirea instrumentelor folosite
� precizarea procedurii – a modului concret de realizare a studiului
3. Desfăşurarea cercetării
� implementarea planului stabilit în etapa anterioară şi adunarea
datelor
4. Testarea ipotezelor
� analizarea datelor colectate
� prezentarea rezultatelor
� verificarea gradului în care rezultatele obţinute pot fi generalizate
5. Comunicarea rezultatelor cercetării
� redactarea raportului de cercetare
6. realizarea design-ului (planului) cercetării
7. desfăşurarea cercetării
8. testarea ipotezelor
9. comunicarea rezultatelor
psihologie experimentală
36
Exemple de studii în psihologie
Biasarea experimentatorului (Rosenthal & Frode, 1963)
În acest studiu Rosenthal arată existenţa efectului numit „biasarea
experimentatorului” = modul în care experimentatorul, în mod implicit,
determină comportamentul subiecţilor în sensul aşteptat (inducerea
rezultatelor prezise). Prin simplul fapt că ne aşteptăm la diferenţe ajungem
la existenţa acestor diferenţe.
În cadrul studiului cercetătorul lucrează cu două grupuri de studenţi
la biologie, care trebuiau să îngrijească fiecare câte un şoarece de laborator
(şobolan) pentru că trebuiau să se antreneze în manipularea animalelor.
Primesc fiecare responsabilitatea unui şobolan: au 8 încercări de a-l
învăţa să parcurgă un labirint. Li se spune că au: (aceştia fiind, de fapt,
repartizaţi aleator în cele două grupuri):
� fie un şobolan inteligent
� fie un şobolan „retardat”
În realitate, şobolanii sunt repartizaţi aleator (la întâmplare) în cele
două grupuri. Se măsoară progresul/ performanţa şobolanului la sfârşitul
fiecărei şedinţe.
Rezultatele arată că şobolanii inteligenţi au învăţat mai rapid
labirintul decât ceilalţi; nu există diferenţe între şobolani decât în mintea
studenţilor (aşteptările acestora).
„Efectul Pygmalion” (Rosenthal & Jacobson, 1971)
În acest studiu cercetătorii încearcă să afle dacă aşteptările
profesorilor pot să aibă efecte asupra elevilor. Studiul se desfăşoară într-o
şcoală în care erau multe eşecuri, elevii aveau rezultate slabe la învăţătură.
psihologie experimentală
37
Cei doi cercetători pretind că aplică teste care puteau identifica elevii
care sunt cu potenţial de învăţare („demarreurs tardifs”). Măsoară, deci,
coeficientul de inteligenţă al elevilor. După aplicarea testului fac o listă
pentru profesori cu rezultatele elevilor buni şi slabi. Lista era realizată la
întâmplare: adică elevii fuseseră incluşi la întâmplare în lista celor buni sau
a celor slabi. Această testare se realizează la începutul anului şcolar. La
sfârşitul anului şcolar se testează din nou nivelul inteligenţei elevilor.
Testarea se repetă şi la un an de la începerea experimentului.
Rezultatele studiului arată că elevii care au fost trecuţi pe lista celor
buni au obţinut rezultate mai bune la sfârşitul anului şcolar (un coeficient de
inteligenţă mai ridicat), comparativ cu elevii care au fost trecuţi pe lista
celor slabi. Aceste diferenţe se menţin şi după un an de la prima testare.
Prin urmare, aşteptările activate au efect asupra judecăţilor
profesorilor, a modului în care îi văd pe elevi. Comportamentul elevilor,
adică rezultatele la şcoală sunt un efect al aşteptării profesorilor. Dacă
profesorii vor avea nişte aşteptări, pe baza acestora elevii vor avea un
comportament diferit: auto-realizarea profeţiei. Aproximativ 300 de
cercetări s-au făcut în următorii 10 ani şi au arătat că acest efect există,
mai ales în mediul şcolar.
Conformismul în grup (Ash, 1951)
Experimentul a fost realizat de
Solomon Ash pentru a investiga modul
în care presiunea grupului de a se
conforma influenţează judecata unui
individ. În cadrul experimentului, opt
subiecţi erau aşezaţi la o masă în aşa
fel încât să prevină orice suspiciuni.
Dintre cei opt doar unul singur era un
subiect autentic, ceilalţi şapte fiind
complicii experimentatorului, care au
fost bine instruiţi ca să dea anumite
răspunsuri stabilite anterior.
psihologie experimentală
38
Li se cere subiecţilor să evalueze lungimea unor linii şi să spună care
dintre acestea sunt de lungimi egale. Complicii dau răspunsuri greşite în 12
din cele 18 încercări pe care le aveau. Subiectul autentic este intenţionat
pus să răspundă la sfârşit, după ce a auzit răpunsurile celorlalţi.
În situaţia de control, în care complicii dau răspunsuri corecte, subiecţii dau
răspunsuri corecte în măsură de 80%. În situaţia experimentală, când
subiecţii ascultă înainte răspunsurile greşite ale complicilor vor da
răspunsuri corecte în măsură de 36,8%. Toate erorile merg în sensul
răspunsurilor greşite oferite de complici. Rezultatele arată că subiecţii au
tendinţa de a urma norma grupului şi de a da răspunsuri greşite dacă toţi
cei dinaintea lor au făcut acest lucru.
Exerciţii:
1. Daţi 5 exemple de:
a. variabile independente şi modalităţile lor;
b. variabile dependente şi modalităţi de operaţionalizare a acestora;
c. variabile clasificatorii/ etichete.
2. Daţi un exemplu de experiment în care “memoria” este:
a. o variabilă independentă; specificaţi modalităţile acesteia (cum
este manipulată);
b. o variabilă dependentă; precizaţi cum o operaţionalizaţi;
identificaţi modalităţi comportamentale şi fiziologice de
operaţionalizare a acesteia.
3. Care sunt limitele utilizării experimentului ca şi metodă de cercetare în
psihologie? Cum pot fi depăşite acestea?
psihologie experimentală
39
Întrebări cu răspunsuri multiple
1. Care dintre afirmaţiile următoare reprezintă codiţii necesare pentru
realizarea unui experiment?
a. Controlul situaţiei
b. Numărul egal de subieţi
c. Controlul selecţiei
d. Selecţia aleatoare
2. Care dintre următoarele forme de control nu poate lipsi din realizarea
unui experiment:
a. Controlul selecţiei
b. Controlul situaţiei
c. Controlul subiecţilor
d. Controlul măsurătorii
3. În cadrul unui experiment, factorul manipulat de referă la:
a. Variabila dependentă
b. Variabila independentă
c. Variabila provocată
d. Variabila invocată
4. În cadrul unui experiment, ceea ce se măsoară este:
a. Variabila independentă
b. Variabila dependentă
c. Variabila provocată
d. Variabila etichetă
5. În cadrul unui experiment, variabila invocată este:
a. Variabila dependentă
b. Variabila confundată
c. Variabila independentă
d. Factorul manipulat
6. În cadrul unui experiment, variabila provocată se referă la:
psihologie experimentală
40
a. Variabila dependentă
b. Variabila etichetă
c. Variabila independentă
d. Factorul manipulat
psihologie experimentală
41
Modulul 3. Experimentul, cvasiexperimentul şi
experimentul cu un singur subiect
Obiectivul general: cunoaşterea şi înţelegerea
asemănărilor şi diferenţelor dintre diferitele tipuri de design
experimental, respectiv dintre experiment, cvasiexperiment
şi experimentul cu un singur subiect.
Obiectivele specifice:
Structura modulului:
� Tipuri de plan experimental
� Cvasiexperimentul
• Cvasiexperimentul cu grupuri neechivalente
• Cvasiexperimentul cu serii temporale întrerupte
� Experimentul cu un singur subiect
Cunoaşterea principalelor tipuri de design experimental Aplicarea cunoştinţelor privind tipurile de design experimental în situaţii
concrete Cunoaşterea şi înţelegerea caracteristicilor cvasiexperimentului Cunoaşterea şi înţelegerea caracteristicilor experimentului cu un singur subiect Cunoaşterea şi înţelegerea asemănărilor dintre experiment şi cvasiexperiment,
respectiv experimentul cu un singur subiect Cunoaşterea şi înţelegerea diferenţelor dintre experiment şi cvasiexperiment,
respectiv experimentul cu un singur subiect Explicarea diferenţelor dintre o cercetare experimentală şi o cercetare
cvasiexperimentală Proiectarea unei cercetări cvasiexperimentale
psihologie experimentală
42
Modulul 4. Observaţia şi studiul de caz
Obiectivul general: Cunoaşterea caracteristicilor
observaţiei şi a studiului de caz ca metode de cercetare în
psihologie, respectiv cunoaşterea şi înţelegerea
asemănărilor şi diferenţelor dintre aceste metode de cercetare şi
experiment.
Obiectivele specifice:
Structura modulului:
� Observaţia
• Definirea observaţiei
• Tipuri de observaţii în cercetarea psihologică
• Etapele realizării unui studiu observaţional
• Construirea grilei de observaţie
� Studiul de caz
• Definirea studiului de caz
• Tipologia studiului de caz
• Etapele realizării unui studiu de caz
• Redactarea raportului de cercetare pentru studiul de caz
Cunoaşterea modului de definire şi a caracteristicilor observaţiei ca metodă de
cercetare în psihologie Cunoaşterea tipurilor de observaţii şi a etapelor realizării unui studiu
observaţional Cunoaşterea modului de construire a unei grile de observaţie Cunoaşterea modului de definire şi a caracteristicilor studiului de caz ca
metodă de cercetare în psihologie Cunoaşterea tipologiei studiului de caz Cunoaşterea etapelor realizării unui studiu de caz Cunoaşterea modului de redactare a raportului unui studiu de caz Proiectarea unui studiu observaţional Proiectarea unui studiu de caz
psihologie experimentală
43
Modulul 5. Cercetarea calitativă în psihologie
Obiectivul general: Cunoaşterea caracteristicilor şi
particularităţilor cercetării calitative în psihologie.
Obiectivele specifice:
Structura modulului:
� Particularităţile cercetării calitative
� Metode predominant folosite în cercetarea calitativă
� Criteriile realizării unei bune cercetări calitative
� Particularităţile redactării raportului unei cercetări calitative
Alegerea metodelor depinde de întrebarea cercetării, aspect de multe
ori neglijat în cercetarea psihologică, după cum am arătat la începutul
acestei lucrări. În funcţie de tipul întrebării pe care ne-o punem, a
contextului epistemologic şi ontologic în care ne situăm (adică de
paradigmă) vom alege metoda cea mai adecvată pentru a aduce dovezi în
sprijinul ipotezei testate.
Prin urmare, constatăm că cercetarea psihologică nu este
subordonată metodei, ci metoda este subordonată întrebării pe care ne-o
punem şi la care vrem să răspundem. Este un aspect deosebit de important,
atât în ceea ce priveşte predarea metodologiei cercetării în psihologiei, cât
şi a practicii de cercetare. Pe de o parte, este important să îi ajutăm pe
studenţi să înţeleagă că cercetarea nu este subordonată unei metode, în
Cunoaşterea şi înţelegerea asumpţiilor fundamentale ale cercetării calitative Explicarea asemănărilor şi a diferenţelor dintre asumpţiile fundamentale ale
cercetării cantitative şi cele ale cercetării calitative Cunoaşterea metodelor predominant folosite în cercetarea calitativă Cunoaşterea şi aplicarea criteriilor de evaluare a unei cercetări calitative Cunoaşterea particularităţilor redactării raportului unei cercetări calitative
psihologie experimentală
44
special deoarece majoritatea au tendinţa de a alege să studieze o tematică
în funcţie de metodă (de cele mai multe ori cea care se preteză să fie
studiată prin experiment) sau şi mai rău, de prelucrările statistice. Pe de
altă parte, este bine ca în practica de cercetare să nu recurgem la aceeaşi
modalitate de a alege tematica pe care tocmai am condamnat-o în cazul
studenţilor. Întrebarea cercetării şi paradigma de cercetare sunt cele care
duc la alegerea unei metode de cercetare şi nu invers.
Dacă reuşim să ţinem cont de aceste condiţii vom rezolva şi disputa
dintre cantitativ şi calitativ din cercetarea psihologică, deoarece vom folosi
metodologia adecvată fecărei situaţii. Unii autori ne sugerează, chiar, că ar
fi util să folosim o abordare mixtă, în care să îmbinăm folosirea metodelor
predominante în cercetarea cantitativă, cu cele predominante în cercetarea
calitativă (Camic et al., 2003). Folosite împreună cele două abordări ne pot
oferi o imagine mai completă asupra fenomenului studiat.
3. Relaţia paradigmă-metode în cercetarea psihologică
În acest context considerăm că este important să aflăm ce înseamnă
o paradigmă. Denzin şi Lincoln (1994) definesc paradigma ca „un set bazal
de convingeri care ghidează acţiunea”, adăugând pe lângă acestea
abordările/ perspectivele (perspectives) pe care le caracterizează ca fiind tot
un set de convingeri, însă mai puţin solidificate decât în cazul paradigmelor.
Paradigmele se bazează pe un set de asumpţii bazale de natură ontologică,
epistemologică şi metodologică. Aceste asumpţii răspund la întrebările
referitoare la: „Care este realitatea investigată prin cercetare?”, „Care este
relaţia dintre cercetător şi obiectul cercetării?” şi „Care sunt metodele
folosite pentru a cunoaşte realitatea?” (Guba & Lincoln, 1994).
Din aceste definiţii ale paradigmelor şi asumpţiile lor de bază putem
să vedem că metodele de cercetare, fie ele cantitative sau calitative, sunt
doar o parte a ceea ce presupune o paradigmă. Vom vedea, în continuare,
că alegerea metodelor depinde, de fapt, de modul în care este definită
realitatea, relaţia cercetător - obiectul cercetării şi scopul cercetării în cadrul
fiecărei paradigme.
4. Paradigmele de cercetare în psihologie
psihologie experimentală
45
Denzin & Lincoln (1994) identifică 4 paradigme fundamentale în
cercetare: pozitivismul, post-pozitivismul, constructivismul şi teoria critică.
Aceste paradigme diferă unele de altele la nivelul celor 3 asumpţii de bază:
ontologică, epistemologică şi metodologică. Ele oferă o perspectivă mai
degrabă disciplinară asupra obiectelor studiate. Pentru a depăşi limitele
disciplinare sau interdisciplinare, mai recent a fost dezvoltată abordarea
transdisciplinară (Nicolescu, 1999, 2002, 2007), care poate fi considerată o
paradigmă de cercetare în sine deoarece avem asumpţii diferite de ale
celorlalte paradigme la nivel ontologic, epistemologic şi metodologic.
a. Pozitivismul
Paradigma pozitivistă porneşte de la asumpţia că există o realitate
obiectivă la care se poate ajunge prin cercetare. Relaţia dintre cercetător şi
obiectul cercetării este o relaţie de dualitate în care cercetătorul este
obiectiv şi nu influenţează rezultatele la care se ajunge prin folosirea
metodologiei. Ca şi metodă principală se foloseşte experimentul pe baza
căruia se doreşte testarea ipotezelor emise cu scopul de a identifica relaţii
cauză – efect pentru a se putea oferi explicaţii, a se face predicţii. Scopul
cercetării în paradigma pozitivistă este de a oferi explicaţii, de a face
predicţii, de a controla contextul pentru a putea face generalizări la nivel de
populaţie.
Criteriile evaluării teoriilor şi cercetării în pozitivism sunt: validitatea
internă (gradul în care rezultatele ilustrează fenomenul investigat),
validitatea externă (gradul în care rezultatele pot fi generalizate la situaţii
similare cu cea în care a avut loc studiul), fidelitatea (măsura în care
rezultatele pot fi replicate de un alt cercetător) şi obiectivitatea (gradul în
care rezultatele nu au fost influenţate de variabile confundate).
Deoarece se consideră că cercetarea este obiectivă, valorile şi
convingerile cercetătorului sunt excluse, iar acesta este văzut ca şi un om
de ştiinţă dezinteresat, care ajunge prin cercetare obiectivă la anumite
informaţii pe care le oferă altora pentru a putea lua decizii. Pozitivismul
acceptă existenţa celorlalte paradigme ca şi explicaţii alternative la
psihologie experimentală
46
realitatea investigată. Principiile etice sunt deosebit de importante şi sunt
instanţiate prin mecanisme externe, cum ar fi codurile etice.
b. Post-pozitivismul
Post-pozitivismul este o completare a paradigmei pozitiviste, care
vine să răspundă unor critici aduse pozitivismului. Există aceeaşi asumpţie a
unei realităţi obiective, însă se conştientizează faptul că această realitate
poate fi cunoscută doar incomplet şi probabilistic (realismul critic vs.
realismul naiv al pozitivismului). Pentru a compensa relativitatea
obiectivităţii relaţiei duale cercetător – obiectul cercetării, se recurge la
replicarea studiilor, fapt care ar trebui să susţină veridicitatea rezultatelor.
Obiectivitatea rezultatelor cercetării rămâne un ideal dorit. Criteriile
de evaluare sunt aceleaşi cu ale pozitivismului: validitate internă, validitate
externă, fidelitate şi obiectivitate, împreună cu scopul de a oferi explicaţii,
predicţii şi control; rolul cercetătorului şi a valorilor sale este la fel ca şi în
cazul pozitivismului.
Metodele de cercetare utilizate sunt tot experimentale şi
manipulabile, cu scopul se a verifica falsificabilitatea ipotezelor studiilor.
Pentru a răspunde criticilor pozitivismului, s-au realizat studii mai ecologice,
recurgându-se la adunarea de date situaţionale, reintroducând descoperirea
ca şi element al cercetării. În cadrul paradigmei post-pozitiviste se folosesc
tot mai mult tehnicile şi metodele calitative.
c. Constructivismul
Ca şi reacţie la paradigmele „obiective”, pozitivismul şi post-
pozitivismul, constructivismul se fundamentează pe asumpţia unei realităţi
multiple, intangibile, construite social prin interacţiunea dintre membri unei
comunităţi, a unui grup. Această realitate multiplă se bazează pe experienţa
individului, este locală şi specifică, chiar dacă există elemente comune care
se regăsesc la mai mulţi indivizi. Construcţiile care constituie realitatea nu
sunt cu necesitate „reale”, „obiective” sau „adevărate”, ele se bazează pe o
cantitate mai mare sau mai mică de informaţii şi sunt „alterabile”, cum le
psihologie experimentală
47
caracterizează Denzin & Lincoln (1994), deoarece ele pot fi permanent
reconstruite în funcţie de noi informaţii şi noi interacţiuni.
Din punct de vedere epistemologic, constructivismul presupune o
relaţie tranzacţională şi subiectivă. Relaţia dintre cercetător şi participanţii la
cercetare sau obiectul cercetării influenţează inevitabil rezultatele cercetării,
deoarece valorile, atitudinile şi convingerile cercetătorului nu pot fi excluse
din demersul cercetării.
Pentru a ajunge la cunoaşterea realităţii se utilizează metode
hermeneutice şi dialectice, deoarece construcţiile individuale pot fi accesate
doar prin interacţiunea dintre cercetător şi participanţi. Cercetătorul este
văzut ca şi un participant şi facilitator în procesul descoperirii construcţiilor
realităţii.
Scopul realizări unei astfel de cercetări este de a înţelege şi
reconstrui construcţiile despre realitate pe care şi le-au format oamenii,
pentru a ajunge la un consens între aceştia. Aceste construcţii sunt deschise
noilor interpretări pe măsură ce noi date sunt adunate. Progresul unei astfel
de cercetări constă în formarea unor construcţii tot mai informate, mai
complexe şi mai conştiente de existenţa şi semnificaţia unor construcţii
competitive.
Criteriile de evaluare a rezultatelor cercetării sunt: încrederea şi
autenticitatea. Încrederea se referă la credibilitate (în paralel cu
validitatea internă), transferabilitate (în paralel cu validitatea externă) şi
dependability (în paralel cu fidelitatea). Autenticitatea implică faireness,
autenticitate ontologică (îmbunătăţirea înţelegerii construcţiilor altora),
autenticitate catalitică (stimulează acţiunea) şi autenticitate tactică
(împuterniceşte acţiunea).
Spre deosebire de pozitivism şi post-pozitivism, paradigma
constructivistă neagă posibilitatea coexistenţei paradigmelor în cercetare –
există un singur tip de realitate, realitatea multiplă construită prin
interacţiune, prin urmare existenţa realităţii afirmate în paradigmele
pozitiviste este respinsă cu desăvârşire. Atât constructivismul, cât şi teoria
critică susţin contradicţia esenţială dintre paradigme, ceea ce le face
incompatibile (acestea nu sunt văzute ca fiind complementare cum este în
cazul pozitivismului).
psihologie experimentală
48
d. Teoria critică
În cazul teoriei critice vorbim despre un realism istoric: realitatea
este înţeleasă ca ceva care a fost iniţial plastic, dar care a fost modelat în
timp de către diverşi factori – sociali, politici, culturali, etnici, de gen –
cristalizându-se într-o serie de structuri care sunt considerate „reale” din
consideraţii practice. Avem o realitate virtuală sau istorică. Scopul cercetării
în această paradigmă este de a critica şi de a transforma structurile sociale,
politice, culturale, etnice şi de gen, care au constrâns şi exploatat omenirea.
Conceptele cheie ale paradigmei sunt: apărare (advocacy) şi activism. A
ajunge la cunoaştere înseamnă a accede la o serie de insight-uri structurale
şi istorice care se dezvoltă şi se transformă odată cu trecerea timpului.
Din punct de vedere epistemologic se consideră că cercetătorul şi
obiectul investigat sunt într-o legătură interactivă, în care rezultatele
cercetării sunt inevitabil influenţate şi mediate de valorile cercetătorului.
Valorile cercetătorului au u rol important în conturarea realităţii prin
rezultatele cercetării şi, chiar dacă ar fi posibil, nu este de dorit ca ele să fie
excluse. Cercetătorul este văzut ca un intelectual cu capacitatea de a
transforma cunoştinţele pentru a extinde gradul de conştientizare a
realităţii.
Criteriile de evaluare a cercetării în paradigma teoriei critice se referă
la situarea istorică a cercetării, măsura în care cercetarea acţionează pentru
a eroda/ elimina ignoranţa şi neînţelegerile, măsura în care cercetarea duce
la acţiune (de schimbare a constrângerilor existente).
5. O perspectivă critică asupra paradigmelor – avantaje şi
dezavantaje
Toate paradigmele menţionate anterior au, în final, acelaşi scop:
accederea la realitate. Diferenţele constatate se referă la modul în care este
definită realitatea în cadrul fiecărei paradigme, la modul în care se ajunge la
această realitate şi metodele folosite predominant, la rolul pe care îl are
cercetătorul (cu valorile, atitudinile şi credinţele sale), la finalitatea pe care
psihologie experimentală
49
o au rezultatele cercetării (modul în care vor fi folosite acestea şi cu ce
scop) şi la consideraţiile etice pe care le implică fiecare paradigmă.
Cu riscul de a fi încadrată ca şi adept al post-pozitivismului, consider
că nu se poate vorbi despre o paradigmă unică, sau despre o realitate
unică. În funcţie de modul în care îţi pui problema ajungi să aderi la
asumpţiile unei paradigme, să îţi defineşti realitatea în termenii acesteia şi
să alegi o metodă corespunzătoare paradigmei respective. Ceea ce mi se
pare important, însă, este specificarea clară, la începutul oricărui raport de
cercetare, a paradigmei din perspectiva căreia a fost realizată respectiva
cercetare. Acest lucru mi se pare important deoarece, aşa cum am arătat,
definirea realităţii şi accederea la realitate se realizează diferit de la o
paradigmă la alta. Pentru a înţelege cum s-a lucrat într-o cercetare este
important să se ştie de la început care este realitatea căutată prin
cercetare, care este scopul cercetării, şi care sunt limitele impuse de
paradigmă.
De exemplu, paradigma pozitivistă şi cea post-pozitivistă câştigă prin
gradul mai larg al generalizărilor făcute, pe când constructivismul şi teoria
critică câştigă prin contextualizare şi relevanţă ecologică mai mare.
Revenind la metodele de cercetare utilizate, trebuie să precizăm că, aşa
cum arată şi Denzin şi Lincoln (1994), şi în paradigmele pozitiviste şi în
constructivism şi în teoria critică se utilizează atât metode cantitative, cât şi
metode calitative. Post-pozitivismul nu exclude utilizarea studiului de caz
sau a altor metode calitative. La fel, în cazul constructivismului şi a teoriei
critice avem de a face şi cu metode cantitative sau cu metode hibride care
îmbină cantitativul cu calitativul, cum este metoda de sortare a cardurilor
sau grila repertorială. Ceea ce diferă este ponderea pe care o au metodele
calitative, respectiv cantitative în cadrul paradigmelor.
În folosul cercetării ar fi bine să se renunţe la disputele legate de valoarea,
relevanţa şi corectitudinea fiecărei metode de cercetare ca şi metodă
cantitativă sau calitativă şi să se urmărească utilitatea practică a utilizării
acesteia. Nu trebuie să uităm că de fapt facem cercetare pentru a rezolva
problemele cu care ne confruntăm în viaţa zilnică, iar pentru aceasta avem
nevoie şi de generalizări, şi de particularizări şi aspecte contextuale.
psihologie experimentală
50
psihologie experimentală
51
Bibliografie:
Aniţei, M. (2007). Psihologie experimentală, Iaşi: Editura Polirom
Banister, P.; Burman, E.; Parker, I; Taylor, M.; Tindal, C. (2002).
Qualitative methods in psychology: a research guide, London: Open
University Press
Barker, C.; Pistrang, N.; Elliott, R. (2002). Research methods in clinical
psychology, New Jersey: John Wiley & Sons
Băban, A. (2002). Metodologia cercetării calitative, Presa Universitară
Clujeană, Cluj-Napoca
Beker, H.S. (2002).The epistemology of qualitative research, în Jessor et.
al „Essays on Ethnography and Human Development” – material luat de pe
internet
Camic, M.P.; Rhodes, J.E.; Yardley, L. (2003). Qualitative research in
psychology, Washington DC: APA
Camic, P.M.; Rhodes, J.E.; Yardley, L. (2003). Naming the stars:
integrating qualitative methods into psychological research, în P.M. Camic,
J.E. Rhodes & L. Yardley (coord.) „Qualitative Research in Psychology”,
Washington DC: American Psychological Association
Denzin, N.K.; Lincoln, Y.S. (1994). Handbook of qualitative research,
Sage Publication, London
Eisner, E.W. (2003). On the art and science of qualitative research in
psychology, în P.M. Camic, J.E. Rhodes & L. Yardley (coord.) „Qualitative
Research in Psychology”, Washington DC: American Psychological
Association
Guba, E.G.; Lincoln, Y.S. (1994). Competing paradigms în qualitative
research. în Denzin, N.K.; Lincoln, Y.S „Handbook of qualitative research”,
Sage Publication, London
Guggenheim, M. (2006). Undisciplined research: the proceduralisation of
quality control in transdisciplinary projects, Science and Public Policy, vol.
33, nr. 6, pp. 411-421
Healy, A.F.; Proctor, R.W. (2003). Experimental psychology, New Jersey:
John Wiley & Sons
psihologie experimentală
52
Howitt, D.; Cramer, D. (2006). Introducere în SPSS pentru psihologie.
Versiunile 10, 11, 12 şi 13, Iaşi: Editura Polirom
Iluţ, P. (1997). Abordarea calitativă a socioumanului: concepte şi metode,
Iaşi: Editura Polirom
McGarth, J.E.; Johnson, B.A. (2003). Methodology makes meaning: how
both qualitative and quantitative paradigms shape evidence and its
interpretation, în P.M. Camic, J.E. Rhodes & L. Yardley (coord.) „Qualitative
Research in Psychology”, Washington DC: American Psychological
Association
Olesen, V. (1994). Feminisms and models of qualitative research, în
Lincoln, Y.S „Handbook of qualitative research”, Sage Publication, London
Olson, H. (2002). Quantitative „versus” qualitative research: the wrong
question – material luat de pe internet
Radu, I. & colab. (1993). Metodologie psihologică şi analiza datelor, Cluj-
Napoca: Editura Sincron,
Sava, F. (2004). Analiza datelor în cercetarea psihologică, Cluj-Napoca,
Editura ASCR
Schinka, J.A.; Velicer, W.F. (2003). Research methods in psychology,
New Jersey: John Wiley & Sons
Vîrgă, D. (2004). Psihologia experimentală de la teorie la practică,
Timişoara, Editura Mirton
Weil-Barais, A. (1997). Status et roles des methodes, in A. Weil-Barais
(coord.) „Les methodes en psychologie”, Rosny Cedex: Breal